. Rolul Impozitelor Directe In Veniturile Bugetului de Stat In Romania

CAPITOLUL I

CONCEPTE TEORETICE PRIVIND IMPOZITELE ȘI TAXELE

1.1 CARACTERIZAREA IMPOZITELOR

Denumirea de “fisc” provine din limba latină, unde “fiscus” înseamnă coș sau paner. Putem deduce deci, că, la începuturile sale activitatea fiscală se servea pe un coș sau paner pentru a colecta hrana sau alte obiecte de trebuință personală de la cei cărora le prisoseau, pentru cei bolnavi, handicapați, lipsiți de mijloace e trai, bătrâni. Cu alte cuvinte, activitatea pe care azi o numim “asistență socială” este cea care a inventat fiscul, chiar înainte de a fi apărut statul, fiind o preocupare a activităților umane de constituire a unor resurse necesare vieții și redistribuirea lor.

După apariția statului ca organizator al vieții sociale, nevoia de resurse a crescut dând amploare activității fiscale care se impune ca un ansamblu al proceselor de formare și redistribuire a resurselor, mai întâi sub forma lor naturală, apoi sub formă bănească, necesar al colectivităților locale, cât și a celor statale, legate de omogenizarea obiectivelor de interes public(drumuri, poduri, clădiri publice) armată și dotarea acesteia. Dezvoltarea activității statale și amploarea relațiilor bănești odată cu apariția economiei de piață a favorizat apariția “finanțelor”, ca un concept mai cuprinzător al fiscului și incluzându-l pe acesta.

Impozitele sunt cunoscute din antichitate și se presupune că au apărut în evoluția societății omenești în cadrul primelor formațiuni statale, fiind determinate de necesitatea întreținerii materiale a celor care exercitau forța publică, îndeplinind atribuțiile autoritare de conducere a statelor. Încă de la apariția lor, impozitele au fost concepute diferit fiind influențate în mod diferit de dezvoltarea economico-socială și de cheltuielile publice acceptate de fiecare stat.

Date despre impozitele și cheltuielile din antichitate se cunosc mai ales din istoria statelor antice, grec si roman. În statul antic anterior principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri si alte bunuri. Se mai percepeau impozite asupra veniturilor meseriașilor taxelor pentru reașezarea produselor în piață a produselor agricole, precum si de impozit extraordinar pe veniturile cetățenilor bogați perceput în timp de război.

În statul roman antic principalul impozit percepu era “tributum”. La început acesta a fost percepu de la locuitorii provinciilor cucerite, ca ulterior să fie extins asupra tuturor cetățenilor statului roman care aveau proprietăți imobiliare iar mai târziu și pentru bunuri mobile. Concomitent cu tributum se percepea un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meșteșuguri și de asemenea s-a aplicat temporar un impozit pe numărul sclavilor și impozitul datorat pe celibatari.

Mai târziu, în evul mediu, impozitele au început să capete o formă mai largă. Cele mai concludente date din evul mediu sunt cele privind impozitele și organizarea fiscală aplicate în Republica Florența din Italia, în perioada secolelor XII – XV. La începutul acestei perioade, există un impozit pe veniturile cetățenilor bogați, care se percepea pe baza unei “scări” progresive, mai existau impozite pe succesiuni și pe sare, ca și taxe vamale la intrarea mărfurilor în Republică. Impozitul vechi pe venit a fost înlocuit cu impozitul denumit ”estimo” aplicat asupra tuturor bunurilor cetățenilor care erau incluse în “registro del estimo” pe baza declarațiilor contribuabililor. După trei secole impozitul “estimo” a fost modificat conform cerințelor de impunere a averilor, mai ales a comercianților și bancherilor care erau evaluate separat de mai mulți agenți fiscali.

De asemenea în evul mediu sunt remarcabile și impozitele aplicate în Principatele Române în care șirul mare al țărilor ordinare cuprindea biroul așezat ca “cisla” asupra localităților și perceput cu denumirea de “aferturi” – văcăritul, vânătoritul, cărora li se adăugau dările extraordinare(ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului).

1.2 conținutul ȘI ROLUL IMPOZITELOR

Definirea impozitului nu variază prea mult de la un autor la altul. Astfel Gaston Jeze reține că “impozitul este o prestație pecuniară pe cale de autoritate cu titlu definitiv și fără contraprestație în vederea acoperirii cheltuielilor publice”.

Într-o lucrare mai recentă, Lucien Mehl și Pierre Beltrame definesc “impozitul ca o prestație pecuniară, pretinsă de autoritatea publică de la persoane fizice sau morale după capacitățile lor contributive și fără contraprestație determină, în principal pentru acoperirea cheltuielilor publice, și, în mod accesoriu cu scopuri intervenționiste ale puterii publice.”

Alain Euzebi înțelege prin impozite “prelevări pecuniare pretinse persoanelor fizice și morale pe cale de autoritate cu titlu definitiv și fără contraprestație directă, în vederea acoperirii cheltuielilor publice și intervenției economice și sociale a puterilor publice.”

Ioan Talpoș consideră că impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu titlu nerambursabil a unei părți din veniturile sau averea unei persoane fizice și / sau juridice, în vederea acoperirii unor necesități publice.”

Webster’s Encyclopedic Unabridget Dictionary of the English Language definește impozitul ca fiind “o sumă de bani cerută de guvern pentru întreținerea sa sau pentru anumite facilități sau servicii percepută asupra venitului, proprietății, vânzării.

Din definițiile de mai sus se desprind trei elemente principale legate de impozit:

elementul de autoritate – oricare ar fi forma impozitului el este întotdeauna perceput ca un act de autoritate, o obligație prin constrângere. Caracterul general și obligatoriu al impozitului este prezentat astfel în Art. 53(1) din Constituția României – “cetățenii au obligația să contribuie prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice.”

Elementul de transfer – se bazează pe faptul că impozitul este o prelevare de avuție efectuată asupra patrimoniului contribuabilului, iar veniturile din impozite se depersonalizează și sunt alocate acoperirii unor cheltuieli ale căror avantaje nu-I vizează direct pe plătitorii impozitelor.

Funcția lărgită a impozitului în lumea contemporană este asigurată de politica fiscală a majorității statelor care la funcția tradițională financiară a impozitului a adăugat treptat și funcția redistributivă a avuției în societate, precum și pe cea intervenționistă în alocarea resurselor în economie în scopul stabilizării cererii agregate.

Impozitele reprezintă taxa bănească obligatorie, generală, definitivă și nereciprocă, efectuată de persoane fizice și juridice în favoarea bugetului public național, în cuantumul și la termenele precise stabilite de lege fără obligația statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat. Noțiunea provine din limba latină “impositus” și din limba franceză de la cuvântul “impot”. Plata impozitului are caracter obligatoriu care realizează venituri dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit tip de avere, pentru care, conform legii, datorează impozit. Sursa din care se plătește impozitul este diferită în funcție de forma pe care o îmbracă venitul realizat de persoanele fizice și juridice și este prevăzută de lege. Astfel, pentru agenții economici, sursa este profitul, pentru proprietarii funciari este renta, iar pentru salariași este salariul, pentru liberi profesioniști și mici meseriași este venitul realizat din activitatea pe care aceștia o desfășoară. Sumele încasate de la bugetul public național de la bugetul public național cu titlu de impozit au caracter definitiv și nerambursabil. . În schimbul lor, statul nu se angajează la nici un fel de contraserviciu direct și imediat, iar plătitorii nu pot solicita un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Spre deosebire de impozit, taxa reprezintă în general, suma de bani plătită de o persoană fizică sau juridică ca regulă generală pentru un serviciu prestat plătitorului de către stat sau instituțiilor sale. Noțiunea de taxe provine din limba greacă de la cuvântul “taxis” sau din limba franceză de la cuvântul “taxe” cu înțeles de fixare, impozit. Nu se poate pune semnul egalității între costul serviciului executat de stat și instituțiile sale în favoarea persoanelor fizice și juridice și suma percepută cu titlul de impozit. La stabilirea și aplicarea taxelor se au în vedere următoarele principii :

unicitatea taxării, în sensul că pentru unul și același serviciu prestat unei persoane, acesta nu datorează taxe decât o singură dată;

răspunderea pentru neînregistrarea obligației de plată revine fncționarului sau persoanei încadrate de la instituția sau organul de stat respectiv, și nu debitorului;

nulitatea actelor nelegal taxate;

taxele sunt anticipative, în sensul că ele se datorează și se achită în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate de organele sau instituțiile de stat.

Pentru evoluția impozitelor și taxelor, caracteristic în perioada postbelică este tendința de creștere continuă a acestora ca mărime atât absolută cât și relativă. Sporirea volumului încasărilor de impozite și taxe s-au realizat prin extinderea bazei de impozitare, creșterea numărului contribuabililor sau prin majorarea cotelor de impozitare.

Funcția impozitului este în mod cert esențialmente financiară, dar ea include de asemenea căutarea unei organizări economice speciale care conferă statului un rol de intervenție. În consecință numai statul poate institui impozite și orice alte venituri necesare satisfacerii generale ale societății. În actele normative aprobate de Parlament se înscriu condițiile necesare pentru stabilirea obligațiilor fiscale și anume:

categoriile de subiecte de impunere;

obiectul și cuantumul impozitului;

înlesnirile ce se pot acorda;

termenele de plată și modalitățile de realizare a veniturilor;

drepturile și obligațiile plătitorilor;

mijloacele de constrângere împotriva celor care nu se conformează prevederilor legale.

Impozitele îndeplinesc un rol care se manifestă pe plan financiar, economic și social, diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta. Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice. În țările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor și taxelor se procură între 80-90% din totalul resurselor financiare necesare statului, în timp ce în țările în curs de dezvoltare aportul acestora reprezintă între 50-90% din totalul resurselor financiare publice. Pe plan economic rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care acesta le ia de a interveni în activitatea economică cu ajutorul impozitelor. Prin impozite se poate încuraja o activitate economică folosind forma exonerării sau se poate descuraja prin suprataxare, fapt ce relevă posibilitățile statului de a folosi impozitele ca mijloc de intervenție în economie. Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcții dintre care menționăm rolul lor de instrumente de redistribuire. Prin ele, statul procedează la redistribuirea unei părți din produsul intern brut între persoanele fizice și juridice între păturile sociale și clasele sociale.

Impozitul reprezintă prelevarea unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.

Prin politică fiscală a unui stat, indiferent de etapa de dezvoltare pe care o parcurge, se urmărește, pe de o parte prelevarea unei părți din venitul brut al factorilor de producție, al bugetului de stat, iar pe de altă parte, prin intermediul acestuia din urmă, acoperirea unor nevoi publice, în cvasitotalitatea lor aparent neproductivă, blice. Pe plan economic rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care acesta le ia de a interveni în activitatea economică cu ajutorul impozitelor. Prin impozite se poate încuraja o activitate economică folosind forma exonerării sau se poate descuraja prin suprataxare, fapt ce relevă posibilitățile statului de a folosi impozitele ca mijloc de intervenție în economie. Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcții dintre care menționăm rolul lor de instrumente de redistribuire. Prin ele, statul procedează la redistribuirea unei părți din produsul intern brut între persoanele fizice și juridice între păturile sociale și clasele sociale.

Impozitul reprezintă prelevarea unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără obligația din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.

Prin politică fiscală a unui stat, indiferent de etapa de dezvoltare pe care o parcurge, se urmărește, pe de o parte prelevarea unei părți din venitul brut al factorilor de producție, al bugetului de stat, iar pe de altă parte, prin intermediul acestuia din urmă, acoperirea unor nevoi publice, în cvasitotalitatea lor aparent neproductivă, avându-se în vedere nivelul fiscalității, pragul minim de echilibru al acesteia. La nivelul unei economii naționale nivelul fiscalității se exprimă prin rata fiscalității care, în general se calculează în raport între suma totală a impozitelor de tot felul prelevată la bugetul public național într-o anumită perioadă, de regulă un an, și mărimea produsului intern brut (P.I.B) realizată în aceeași perioadă. Rezultă că, la acest nivel, rata fiscalității măsoară pe de o parte, contribuția tuturor factorilor de producție la constituirea veniturilor bugetului de stat pe calea impozitelor iar pe de altă parte presiunea fiscală medie la care sunt supuși aceeași factori de producție.

Stabilirea nivelului fiscalității făcută prin lucrările de întocmire a bugetului de stat a unui anumit nivel de fiscalitate are și conotații politice și sociale. Acest nivel este influențat și determinat de mai mulți factori, dintre care amintim: performanțele economiei la un moment dat, structura proprietății, necesitățile publice stabilite prin politica guvernamentală, ritmul în care se dorește să se atingă un anumit standard al economiei, al calității vieții, gradul de înțelegere de către factorii de producție a necesităților bugetare și a adeziunii acestor factor la politica guvernului.

Depășirea unui prag al fiscalității face ca fiscalitatea să devină contraproductivă, prin frâna pusă în calea relansării economiei iar un nivel scăzut al fiscalității în comparație cu necesitățile publice are numai aparent un rol pozitiv asupra economiei și care, în ultimă instanță vor trebui suportate tot din impozite.

Cum veniturile bugetului de stat, în mai toate statele se realizează în proporție de până la 90% și chiar mai mult, din impozite apare evidentă importanța nivelului fiscalității, care reprezintă un instrument foarte eficient de acțiune în vederea realizării politicii economice și sociale a statului. Modul concret de funcționare a fiscalității diferă de la o țară la alta și de la o perioadă la alta. În general statul poate influența, în anumite limite, cu ajutorul impozitelor, toate fazele procesului reproducției sociale.

Astfel, poate stimula dezvoltarea economică, stimulare care poate conduce la ;orientarea și modelarea comportamentului investițional, structurarea industriei, creșterea producției și eficienței în agricultură, orientarea consumului prin modificarea cererii solvabile a populației, influențarea schimburilor comerciale cu străinătatea prin politica fiscală a importurilor și exporturilor, dezvoltarea activității de cercetare științifică.

Unele dispoziții fiscale ca : reduceri de impozite, reduceri sau suprimări de taxe au drept scop să incite și să orienteze agenții economici în direcția ocupării forței de muncă, fiind subordonate politici de reducere a șomajului.

1.3 PRINCIPIILE IMPUNERII

La determinarea gradului de fiscalitate trebuie să se aibă în vedere anumite principii (principiile impunerii). Impunerea este reprezentată de ansamblul de măsuri și operațiuni efectuate în baza legii care au drept scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei anumite persoane fizice sau juridice. Pentru ca un sistem fiscal să poată fi considerat național, trebuie să satisfacă o serie de cerințe sau principii care se referă la dimensionarea, așezarea și perceperea impozitelor precum si la obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală. Prin urmare, impunerea are atât o latură politică cât și una de ordin tehnic. Din punct de vedere politic se urmărește prin impunere ca fiecare impozit introdus să răspundă principiilor de etică fiscală, de politică financiară, de politică economică și social-politică. Astfel de principii au fost formulate pentru prima dată de Adam Smith, după cum urmează:

Principiul JUSTEȚII IMPUNERII (echității fiscale) constă în aceea că supușii fiecărui stat să contribuie, pe cât posibil, cu impozite în funcție de veniturile pe care le obțin;

Principiul CERTITUDINII IMPUNERII presupune ca mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă și nu arbitrară, iar termenele, modalitatea și locul de plată să fie stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute și respectate de fiecare plătitor;

Principiul COMODITĂȚII PERCEPERII IMPOZITELOR cere ca impozitele să fie percepute la termenele și în modul cel mai convenabil pentru contribuabil;

Principiul RANDAMENTULUI IMPOZITELOR urmărea ca sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli și să fie cât mai puțin apăsător pentru plătitori.

PRINCIPIUL ECHITĂȚII FISCALE

Ca noțiune, echitatea fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite.

Pentru a putea fi vorba de echitate fiscală sunt necesare: impunerea diferențiată a veniturilor și a averii în funcție de puterea contributivă a subiectului impozitului și scutirea de plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil. Respectarea echității fiscale presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții și anume:

stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Minimul neimpozabil însă poate fi stabilit ca atare numai în cazul impozitelor directe, neavând aplicabilitate în materie de impozite indirecte.

Sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum și a siutuației personale a acestuia;

La o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în comparație cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparație cu sarcina altei persoane din aceeași categorie socială;

Impunerea să fie generală, adică să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepția persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel minim.

Un rol deosebit în respectarea echității fiscale îl are modul de dimensionare a impozitului considerat. Practica fiscală cunoaște impunerea în sume fixe și impunerea în cote procentuale.

PRINCIPIUL DE POLITICĂ FINANCIARĂ

La introducerea unui impozit se cere ca acesta să îndeplinească și unele cerințe de ordin financiar. Astfel, acesta trebuie să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic.

Pentru ca un impozit să aibă un RANDAMENT FISCAL RIDICAT se cer a fi îndeplinite mai multe condiții:

Impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele(fizice sau juridice) care obțin venituri din aceeași sursă, posedă același gen de avere, sau își apropie (prin cumpărare, import, etc) aceeași categorie de bunuri. Universalitatea impozitului presupune, în aceeași măsură, ca întreaga materie impozabilă aparținând unei persoane să fie supusă la impunere.

Să nu existe posibilități de sustragere de la impunere(pe căi licite sau ilicite) a unei părți din materia impozabilă;

Volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea și perceperea impozitelor să fie cât mai redus posibil.

Un impozit este considerat STABIL atunci când randamentul său rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic. Cu alte cuvinte, randamentul unui impozit nu trebuie neapărat să sporească odată cu creșterea volumului producției și a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului economic și nici să scadă în perioadele de criză și depresiune ale ciclului economic.

ELASTICITATEA impozitului presupune ca acesta să fie adaptat în permanență necesităților de venituri ale statului.

Astfel, dacă se înregistrează o creștere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul să poată fi majorat în mod corespunzător și invers.

Din practica fiscală a diferitelor țări rezultă că, de regulă elasticitatea impozitului acționează mai ales în sensul majorării impozitelor.

Aprecieri realiste privind consecințele și implicațiile de ordin economico-social ale unui sistem fiscal pot fi făcute dacă sunt avute în vedere aspecte cum sunt: obiectul impunerii, felul impunerii, categoriile sociale sau socio-profesionale supuse impunerii, existența unor cazuri de dublă impunere economică sau juridică, dimensiunea și frecvența unor fenomene de evaziune fiscală ori de repercutare a impozitelor și taxelor și beneficierii acestora.

PRINCIPIUL DE POLITICĂ ECONOMICĂ

Cu ocazia introducerii unui impozit statul urmărește, de regulă, realizarea mai multor obiective. Este vorba mai întâi de procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, apoi de folosirea impozitului ca instrument de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare ori de reducere a producției sau a consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau de restrângere a importului anumitor bunuri, etc.

Încurajarea dezvoltării unei ramuri sau subramuri economice poate fi realizată și prin măsuri de ordin fiscal cum sunt: stabilirea unor taxe vamale ridicate la import; reducerea sau scutirea de plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone; micșorarea impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care își plasează capitalurile în ramura sau subramura respectivă; facilitarea amortizării accelerate a capitalului fix din acest domeniu, ceea ce conduce la reducerea profitului impozabil al societăților de capital din ramura sau subramura respectivă.

Impozitele sunt frecvent utilizate pentru “a influența comportamentul producătorilor agricoli în ceea ce privește producția obținută și veniturile realizate : un impozit stabilit în funcție de venitul mediu la hectarul de teren, poate stimula interesul producătorilor să obțină o producție sporită la hectar și cu costuri mai mici, știind că pentru venitul suplimentar astfel obținut nu datorează impozit suplimentar”.

În vederea creșterii consumului unei anumite mărfi statul procedează la micșorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vânzarea acesteia. Dacă se urmărește reducerea consumului atunci se procedează la majorarea cotelor de impozit aplicate la vânzarea mărfii respective. Impozitele pot fi folosite concomitent cu alte instrumente, pentru redresarea situației economice.

PRINCIPIUL SOCIAL-POLITIC

Prin politica promovată de state se urmărește realizarea unor obiective de ordin social-politic. Exemple sunt măsurile cu caracter fiscal în favoarea anumitor categorii sociale mai ales în preajma alegerilor dar și practica de acordare a unor facilități contribuabililor cu venituri reduse și celor care au persoane în întreținere.

Impozitele sunt folosite și pentru limitarea consumului unor produse care au consecințe dăunătoare asupra sănătății (tutun, băuturi alcoolice). Totodată în unele țări se practică un impozit special în sarcina celibatarilor și a persoanelor căsătorite fără copii pentru a se influența creșterea natalității.

1.4 ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE IMPOZITULUI

Printre elementele impozitului se numără : subiectul(plătitorul), suportătorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota de impunere, asieta, termenele de plată.

Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acestuia. Astfel, în cazul impozitului pe salariu, subiect al impozitului este salariatul iar la impozitul pe profit este agentul economic. În reglementările fiscale ca și în vorbirea curentă subiectul impozitului este denumit și contribuabil.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în mod efectiv impozitul. În mod normal, subiectul impozitului ar trebui să fie și suportatorul acestuia. În realitate, sunt frecvente cazurile în care suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. Este posibilă această situație pentru că, într-o anumită măsură, prin diferite căi și mijloace, unde impozite plătite de persoane fizice și juridice pot fi transmise în sarcina altor persoane, ajungându-se la fenomenul repercusiunii impozitelor.

Obiectul impunerii (al impozitului) îl reprezintă materia supusă impunerii. Astfel, în cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii îl constituie profitul la impozitul pe salarii; salariul și alte drepturi de personal(venitul, averea, uneori și cheltuieli). Pentru impozite directe, obiectul impunerii îl constituie venitul, averea, iar în cazul impozitelor indirecte îl constituie: produsul, serviciul prestat, bunul importat sau exportat.

Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere. În cazul impozitelor pe venit obiectul impunerii coincide în toate cazurile cu sursa. În schimb, la impozitele pe avere nu întotdeauna există o asemenea coincidență, deoarece, de regulă, impozitul se plătește din venitul realizat de pe urma averii respective și numai arareori acesta diminuează substanța averii propriu-zise.

Pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se folosește o anumită unitate de măsură care poartă denumirea de unitate de impunere. Drept unitate de impunere putem întâlni: unitatea montară în cazul impozitului pe venit, metrul pătrat de suprafață utilă la impozitul pe clădiri, hectarul la impozitul financiar, kilogramul, litrul, etc, la unele taxe de consumație.

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o sumă fixă când impozitul aferent unității de impunere apare ca o mărime invariabilă, sau în cote procentuale(proporțională, progresivă sau regresivă) și se poate măsura în mărimi absolute sau relative.

Asiesta reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de către organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului datorat statului.

(asiesta = mod de așezare a impozitului)

Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului sau intervalul de timp în interiorul căruia subiectul impozitului trebuia să-și achite obligația față de buget. Momentul când plata unui impozit (unui venit bugetar)devine exigibilă nu corespunde întotdeauna cu cel al nașterii obligației plătitorului deoarece acesta pare, de regulă, când a intrat în posesia obiectului impozabil și numai stingerea obligației are loc la termenul de plată. Neplata impozitului la termenul stabilit prin lege atrage după sine obligația contribuabilului de a plăti majorări de întârziere și penalități. Calculul acestor majorări de întârziere începe cu ziua imediat următoare scadenței obligației bugetare până la data achitării în numerar sau prin virament, sau până la data stingerii obligației bugetare prin compensare, insolvabilitate, executare silită, prescripție și alte asemenea modalități prevăzute de lege. Majorările de întârziere se calculează până la achitarea sumei datorate, iar cuantumul acesteia este nelimitat, așa cum prevede legea5xxx începând cu data de 1 Mai 1996.

Penalitatea se aplică o singură dată de către organele competente, pentru aceeași sumă reținută și nevărsată la bugetul public național de către plătitori și reprezintă 10% din suma reținută și nevărsată în mai mult de 30 de zile, iar acesta nu înlătură obligarea la plata majorărilor de întârziere, conform legii.

1.5 AȘEZAREA IMPOZITULUI

Așezarea impozitului presupune de fapt, stabilirea obiectului impozabil, lucru ce începe cu constatarea și evaluarea materiei impozabile ca primă acțiune și ce continuă cu determinarea cuantumului impozitului și perceperea sau încasarea impozitului. Așadar impunerea reprezintă un complex de măsuri și operații ce se efectuează în conformitate cu legislația.

După ce organul fiscal a constatat existența veniturilor sau a averii care constituie obiectul(materia impozabilă) se trece la evaluarea acestora prin două metode:

Metoda evaluării indirecte sau pe bază de prezumție, ce se poate realiza prin trei variante:

Evaluarea pe baza indiciilor(semnelor) exterioare ale obiectului impozabil specifică impozitelor de tip real permite stabilirea doar cu aproximație a mărimii obiectului impozabil, fără să se ia în considerație situația persoanei care deține obiectul respectiv;

Evaluarea forfetară constă în aceea că organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, atribuie o anumită valoare obiectului impozabil. Evident, nici în acest caz nu sunt create premisele necesare pentru stabilirea cu exactitate a valorii obiectului impozabil;

Evaluarea administrativă constă în aceea că organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza elementelor(datelor) pe care le au la dispoziție.

Metoda evaluării directe ce cunoaște două variante de realizare:

Evaluarea pe baza declarației unei terțe persoane se stabilește pe baza declarației scrise pe care o terță persoană, care cunoaște această mărime, prin lege este obligată să o depună la organele fiscale;

Evaluarea pe baza declarației contribuabilului se realizează cu participarea directă a subiectului impozitului care este obligat să țină o evidență strictă privind veniturile și cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o desfășoară, să încheie un bilanț fiscal, să întocmească și să înainteze organelor fiscale o declarație din care să rezulte veniturile pe care le realizează și cheltuielile care au fost efectuate pentru obținerea acestora, respectiv averea pe care o posedă, pe baza acestei declarații, organele fiscale procedând la stabilirea mărimii materiei impozabile.

Această modalitate de realizare a evaluării are o aplicabilitate mai largă, însă prezintă dezavantajul că face posibilă sustragerea de la impunere a unei părți însemnate din materia impozabilă. Această sustragere se poate realiza prin întocmirea unor declarații nesincere și prin imposibilitatea organelor fiscale de a controla, în condițiile existenței secretului comercial-bancar, realitatea tuturor datelor menționate în declarație.

Pe baza declarației de impunere, se trece de fapt la cea de-a doua operație din cadrul acțiunii de așezare a impozitului și anume stabilirea cuantumului impozitului datorat de subiectul impozabil.

Stabilirea impozitului datorat se face fie pe baza repartiției , fie pe baza unor cote procentuale pe fiecare contribuabil sau obiect impozabil în parte. În prima variantă, pe baza repartiției, impozitele astfel stabilite s-au practicat mai mult în perioada feudalismului și a capitalismului de început. În cazul impozitelor stabilite prin cote procentuale se procedează de jos în sus, adică se pornește de la suma datorată pe fiecare contribuabil, ajungându-se la suma ce revine statului de pe teritoriul fiecărei unități administrativ teritoriale.

A treia operațiune în cazul acțiunii de așezare a impozitului o reprezintă perceperea impozitului. De-a lungul timpului, în practică, s-au utilizat diferite metode de percepere a impozitelor, astfel:

strângerea impozitelor de către un contribuabil și vărsarea acestora la tezaurul țării;

încasarea de impozite prin organe specializate ale aparatului de stat.

În situația încasării impozitelor printr-un aparat fiscal distingem următoarele situații:

încasarea de către organul fiscal a impozitelor direct de la contribuabil( fie că aceștia plătesc din proprie inițiativă la organul fiscal, fie că se încasează direct)

încasarea prin stopaj la sursă(când impozitul se calculează, se reține și se varsă la buget de către o terță persoană);

încasarea de impozit prin aplicarea de timbre fiscale mobile(în cazul taxelor pentru acțiuni de justiție).

1.6 urmărirea și încasarea impozitelor

În relațiile dintre organele financiare și contribuabilii persoane fizice și juridice se utilizează de regulă următoarele instrumente de impunere:

înștiințare de plată reprezentând documentul prin care plătitorul este înștiințat cu privire la modul în care s-a stabilit impunerea, la cuantumul impozitului și la termenele de plată și este instrumentul care se utilizează între organele financiare și persoanele fizice;

procesul verbal de impunere sau procesul verbal de verificare a declarațiilor de impunere depuse de persoane fizice privind impozitul pe terenuri și clădiri, impozitul pe veniturile realizate din închirieri, subînchirieri, impozitul pe veniturile persoanelor ce desfășoară activități individuale în cazul în care a fost comunicat contribuabililor în cauză, acesta poate să țină loc și de înștiințare de plată:

procesul verbal de control ulterior constituie prin el însuși înștiințarea cu indicarea termenului de plată și este instrumentul impunerii ce se întocmește de către aparatul fiscal cu prilejul efectuării verificărilor la sediul persoanei fizice și juridice și prin care se constată modul de realizare a obligațiilor fiscale și se stabilesc eventualele diferențe de vărsat la bugetul public național.

În cazul în care contribuabilul constată că impunerea făcută de organul fiscal este incorectă, poate să apeleze la căile administrative de atac: obiecțiuni, contestații, plângeri formulate în condițiile prevăzute de lege6xxx, solicitând diminuarea sau anularea, după caz a impozitelor, taxelor, majorările de întârziere la organele fiscale competente cu excepția amenzilor ce se soluționează de către instanțele de judecată. Obiecțiunile la actul de control întocmit de organele fiscale se pot face și depune în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea debitului, iar răspunsul se comunică în 15 zile de la înregistrarea acestora prin hotărâre motivată, semnată de șeful organului de control care a întocmit procesul verbal. Împotriva hotărârii se poate depune contestație în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, de la organul fiscal, dar nu mai mult de 20 de zile de la data comunicării și se soluționează de către Direcțiile Generale ale Finanțelor publice în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei prin dispoziție motivată, semnată de Directorul General.

Încasarea și urmărirea impozitelor și a celorlalte creanțe bugetare se asigură de Ministerul Finanțelor prin unitățile sale teritoriale, potrivit legislației în vigoare, pe baza titlului de creanță care poate fi:

procesul verbal de impunere sau actul declarativ al contribuabilului în cazul impozitelor și taxelor stabilite de organele de specialitate, pe baza declarației de impunere;

documentul de evidență întocmit de plătitor în cazul în care impozitele și taxele se stabilesc de către acesta;

documentul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării pentru diferențele de impozite și taxe plus majorările aferente stabilite cu ocazia modificărilor ulterioare;

declarația vamală aferentă obligațiilor de plată în vamă;

documentul de plată sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale, pentru obligațiile fiscale care se percep prin plată direct;

procesul verbal de constatare a contravenției și de aplicare a amenzii pentru obligațiile din amenzi;

actul prin care se constată suma de plată în cazul majorărilor de întârziere;

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă dacă se ajunge la această situație în cazul impozitelor, taxelor și a celorlalte creanțe bugetare.

În situația în care obligațiile bugetare n-au fost plătite la scadență, se calculează majorări de întârziere în sarcina agentului economic respectiv, calculul ce începe din ziua imediat următoare scadenței obligației până la data achitării acesteia.

CAPITOLUL II

IMPOZITUL PE PROFIT

2.1 SISTEMUL IMPOZITELOR DIRECTE ÎN ROMÂNIA

Economia modernă este caracterizată de fenomenul creșterii mai rapide a necesarului de resurse decât a posibilităților de procurare a acestora. Resursele au caracter nelimitat, în timp ce cererea de resurse prezintă o accentuată tendință de creștere.

Un rol deosebit îl au resursele financiare. Acestea reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării obiectivelor economice și sociale într-un interval de timp determinat. Resursele financiare publice includ resursele administrației de stat centrale și locale, resursele asigurărilor sociale de stat și resursele instituțiilor publice cu caracter autonom.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau averea unei persoane fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.7 Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.

Impozitele sunt prin contribuția lor legală și destinația lor clasică o sarcină contributivă normală pe care cetățeanul o suportă față de stat, în vederea îndestulării nevoilor reclamate de existența statului și pentru realizarea condițiilor de dezvoltare a societății. Impozitul are un caracter unilateral ca o consecință a suveranității statului.

Pe lângă impozite, taxele sunt o categorie de venituri bugetare cu evoluție multiformă în toate orânduirile de stat. Taxele, în general, sunt venituri bugetare care se realizează ca plați datorate de persoane ce beneficiază de anumite servicii sau activități ale unor organe de stat.8

Specialiștii atrag atenția asupra unor limite ale utilizării impozitului în scopuri economice și anume:

pericolul ca amploarea prelevărilor obligatorii să paralizeze inițiativele;

riscul, în unele cazuri, al afectării competitivității internaționale a întreprinderilor;

complicarea controlului și favorizarea fenomenului de fraudă sau evaziune fiscală;

existența organizării unei gestiuni fiscale la nivelul întreprinderii presupune necesitatea creării unui sistem informațional care să gestioneze mulțimea regulilor fiscale privind identificarea în întregime a materiei impozabile, evaluarea, baza de calcul, cota de impozitare, termenul de plată, facilitățile și penalitățile fiscale în cazul neachitării la termenele stabilite a impozitelor, taxelor sau contribuabililor. Un asemenea sistem trebui să corespundă preventiv și asigurator la drepturile și obligațiile fiscale, precum și la sancțiunile aferente abaterilor și la norme. Acest demers de căutare și asigurare a securității în raporturile juridice, constituie cerința de bază a gestiunii fiscale. Din această perspectivă întreprinderea trebuie să respecte cu strictețe principiile, regulile și normele prevăzute de dreptul fiscal evitându-și în acest mod sancțiunile și penalitățile fiscale care într-o economie de piață pot fi devastatoare pentru orice întreprindere indiferent cât de consolidată ar fi ea.

CLASIFICAREA IMPOZITELOR

În practica financiară se întâlnește o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă ci și în ceea ce privește conținutul lor. Pentru a sesiza mai ușor caracteristicile diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii științifice menite să scoată în evidență varietatea și particularitățile acestora, criterii dintre care pot fi considerate mai importante:

CLASIFICAREA IMPOZITELOR9

IMPOZITELE DIRECTE se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege.

IMPOZITELE INDIRECTE se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și al prestării unor servicii al importului și al exportului ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile respectiv, cheltuirea unor venituri. În cazul impozitelor indirecte subiectul impozitului nu se identifică cu suportatorul acestuia.

IMPOZITELE REALE se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale, făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se așează asupra produsului brut al obiectului impozabil, fără a se face nici o legătură cu situația subiectului impozabil.

IMPOZITELE DIRECTE PERSONALE se așează asupra veniturilor sau averii în strânsă legătură cu situația personală a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute sub denumirea de impozite subiective. Impozitele personale sunt de două feluri:

impozitul pe venit;

impozitul pe avere.

IMPOZITE DIRECTE PROPRIU-ZISE care pot fi de două feluri: impozite stabilite asupra averii, dar care se plătesc din venitul produs de averea respectivă și impozite pe substanța averii, care duce la micșorarea materiei impozabile.

IMPOZITUL PE CIRCULAȚIA AVERII când obiectul impunerii îl constituie trecerea dreptului de proprietate asupra anumitor bunuri de la o persoană la alta. În această categorie se include:

impozitul pe succesiuni;

impozitul pe hârtie de valoare;

impozitul pe circulația capitalurilor și a efectelor comerciale.

Alături de impozitul care vizează circulația cu titlu gratuit asupra averii ființează și impozitul asupra circulației cu titlu oneros a averii.

Ordonanța Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe veniturile persoanelor fizice prevede ca sumele sau bunurile primite cu titlu de moștenire și donație nu sunt venituri impozabile și deci nu se impozitează.

IMPOZITUL PE CREȘTEREA AVERII se referă la sporul de valoare pe care îl au înregistrat anumite bunuri în decursul unei anumite perioade de timp.

Impozitele directe fiind individualiste reprezintă forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat și în orânduirile precapitaliste, însă o extindere și o diversificare mai mare au cunoscut abia în capitalism.

Referitor la instituirea normelor juridice privind impozitele și taxele în statele contemporane, competența reglementării revine de regulă Parlamentului care este investit cu acest drept datorită importanței financiare și a implicației economico-sociale ale impozitelor și taxelor.

În acest sens și legea finanțelor publice prevede ca “Parlamentul ca organ de decizie în domeniul finanțelor publice, stabilește și aplică prin lege, impozitele, taxele și alte venituri ale statului.

2.2 SFERA DE APLICARE A IMPOZITULUI PE PROFIT

Resursele sunt elemente de bogăție ale unei națiuni. Alături de resursele materiale, umane și informaționale un rol deosebit îl au resursele financiare. Acestea reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură.

Unul dintre impozitele și taxele care formează resursele financiară ale administrației de stat centrale este impozitul pe venitul persoanelor juridice și anume, impozitul pe profit.

Prin profit, în sens general se înțelege venitul, câștigul realizat din desfășurarea unei activități. În sens restrâns, profitul este un venit ce revine posesorului de capital drept recompensă a utilizării acestuia în calitate de factor de producție.10

Profitul este scopul și rațiunea oricărei acțiuni economice, mobilul principal al investirii capitalului, criteriul de apreciere al eficienței economice, a rentabilității. Maximizarea profitului reprezintă motivația agentului economic de a acționa într-un anumit domeniu de activitate lucrativă, criteriul de fundamentare a opțiunii sale privind orientarea capitalului și restructurarea producție. Profitul stimulează eforturile agenților economici în vederea perfecționării activității sale, cultivă spiritul de economisire.

În același timp profitul are o semnificație deosebită și pentru societate, pe seama prelevării unei părți a acestuia la bugetele administrațiilor asigurându-se satisfacerea unor nevoi sociale generale: învățământ, sănătate, artă, cultură, protecție socială, administrație de stat, apărare, etc.

Prima lege care a instituit impozitul pe profit, în perioada post-decembristă a stabilit cote de impozit pe tranșe de venit cuprinse între 5% și 77%. Forma de impunere era pe baza rapoartelor progresive pe tranșe de venit fiind stabilite 77 de trepte de impozitare.

Numărul mare al treptelor de impozitare a creat multiple dificultăți de aplicare, iar forma de impunere progresivă nu a încurajat agentul economic în obținerea de profituri mari. Pentru a simplifica operațiunile reclamate de calcularea și încasarea impozitului și a stimula realizarea de profituri cât mai mari s-a introdus cota de impunere în cote proporționale, iar numărul acestora a fost redus la două, și anume: 30% pentru profitul impozabil de până la 1 mil lei și 45% pentru partea profitului impozabil care depășea 1 mil lei. În acest fel s-a redus nivelul maxim al ratei de impozitare a profitului.

Sunt cunoscute mai multe accepțiuni legate de profit:

profitul brut al unei societăți comerciale calculat prin scăderea tuturor cheltuielilor din venitul total obținut de societate;

profitul net calculat prin scăderea din profitul brut a cotelor de impozit pe profit.

În categoria plătitorilor de impozit pe profit denumiți de legislație contribuabili, se încadrează o serie de persoane juridice și fizice printre care menționăm:

persoanele juridice române pentru profitul impozabil obținut din orice sursă atât din România cât și din străinătate.11xxx

persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent.

persoanele juridice și fizice străine care desfășoară activități în România ca partener într-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridice pentru toate veniturile realizate din activitatea desfășurată în România.

asocierea dintre persoanele fizice române si persoanele juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate ; în acest caz impozitul datorat se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică.12xxx

instituțiile publice pentru veniturile extrabugetare din activități economice desfășurate în condițiile legii.

DE LA PLATA IMPOZITULUI PE PROFIT SUNT EXCEPTATE:

trezoreria statului, pentru operațiunile din fondurile publice derulate prin contul general de trezorerie;

instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite potrivit legii finanțelor publice:

unitățile economice fără personalitate juridică ale organizațiilor de nevăzători, de invalizi și ale asociațiilor persoanelor cu handicap;

fundațiile testamentare;

cooperativele care funcționează ca unități protejate, special organizate, potrivit legii;

unitățile aparținând cultelor religioase, pentru veniturile obținute din procedura și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult;

instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, potrivit legii și care sunt organizate pe principiul non-profit al nediscriminării și cu respectarea standardelor naționale;

asociațiile de proprietari, constituite ca persoane juridice pentru veniturile obținute din activitățile economice, care sunt utilizate pentru îmbunătățirea confortului și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietății comune. Veniturile obținute astfel de asociații din activități economice, care nu sunt utilizate în scopul de mai sus, se impun cu o cotă de 25%.

COTELE IMPOZITULUI PE PROFIT:

Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea unei cote procentuale proporționale de 25%, cu unele excepții prevăzute de lege13xxx.

Astfel, veniturile obținute de către contribuabil din activitatea bunurilor și a cluburilor de noapte, a cazinourilor se impozitează cu o cotă adițională de 25% asupra părții din profitul impozabil care corespunde veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor. Cota adițională de impozit se plătește și de persoanele fizice și juridice pentru veniturile proprii de aceeași natură, realizate în baza contractelor de asociere în participațiune.

Unei cote diferențiate de impozit este supus profitul impozabil realizat de BNR. Cota în acest caz este de 80% și se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă.

O altă excepție prevăzută de lege este aceea a majorării de orice fel a capitalului social, majorare efectuată prin încorporarea rezervelor și a profiturilor, cu excepția rezervelor legale și a diferențelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, care se impozitează cu o sumă de 10%.

2.3 DETERMINAREA PROFITULUI IMPOZABIL

Profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile contribuabilului si cheltuielile aferente veniturilor realizate cu excepția cheltuielilor nedeductibile.14xxx

Pi = Vt+Ch. ded.+Ch. neded.

Pi-profit impozabil

Ch. neded.- cheltuieli nedeductibile

Ch. ded.- cheltuieli deductibile

Vt – venituri totale

În vederea reflectării corecte a profitului impozabil, contribuabilii au obligația de a înregistra în evidența contabilă ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate și a lucrărilor executate și alte câștiguri indiferent de sursă.

La calculul profitului impozabil sunt deductibile:15xxx

cheltuieli efectuate pentru realizarea bunurilor livrate precum și a bunurilor imobile vândute în baza unui contract de vânzare cu plata în rate sunt deductibile la aceleași termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părți, proporțional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea reală a livrării;

cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui unei persoane juridice, produs sau serviciu utilizând mass-media;

cheltuielile determinate de efectuarea unor lucrări de intervenție pentru reducerea riscului seismic al clădirilor și locuințelor aflate în proprietate sau în administrare, potrivit reglementărilor în vigoare, care prezintă clasa I de risc seismic, sunt deductibile la data efectuării lor;

Există însă anumite cheltuieli expres prevăzute de lege care nu sunt deductibile printre care menționăm:

cheltuielile cu impozitul pe profit, inclusiv cele care reprezintă diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele plătite în străinătate;

amenzile, confiscările, majorările de întârziere și penalitățile datorate către autoritățile române, precum și autoritățile străine, altele decât cele prevăzute în contractele economice;

cheltuielile cu diurna, care depășesc limitele legale stabilite pentru investițiile publice;

sumele constituite pentru constituirea sau majorarea rezervelor de către societățile de asigurare și reasigurare pentru contractele cedate în reasigurare;

sumele pentru constituirea provizioanelor peste limitele legale;

sumele care depășesc limitele cheltuielilor considerate deductibile;

cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile; TVA aferent acestor cheltuieli;

TVA aferentă bunurilor, altele decât cele din producția proprie, acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură.

Există o categorie de venituri neimpozabile pentru care contribuabilul nu plătește impozit pe profit cum ar fi:16xxx

dividendele primite de o persoană juridică română de la o altă persoană juridică, română sau străină;

diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune ori prin compensarea unor creanțe la societatea la care se dețin participațiile;

veniturile, respectiv cheltuielile rezultate din anularea datoriilor sau încasarea creanțelor, după caz, ca urmare a transferului de acțiuni sau de părți sociale, de la FPS, conform convențiilor;

rambursările de cheltuieli nedeductibile, precum și veniturile rezultate din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau veniturile realizate din stornarea sau recuperarea unor cheltuieli nedeductibile;

sumele folosite pentru constituirea sau majorarea fondului de rezervă, în limita a 5% din profitul brut anual, până când rezervele ating 20% din capitalul social.

2.4 CALCULAREA, RECALCULAREA ȘI REGULARIZAREA CU BUGETUL STATULUI

Amortizarea activelor corporale și necorporale se face în concordanță cu prevederile legale în vigoare.17xxx

Activele corporale cuprind: terenuri, clădiri, construcții speciale, mașini, utilaje și mijloace de transport, alte imobilizări corporale. Începând cu 1 ianuarie 2000 contribuabilii care achiziționează echipamente tehnologice și mijloace de transport, cu excepția autoturismului, beneficiază de o deducere din profitul impozabil aferent exercițiului financiar, a unei cote de 10% din prețul de achiziție al acestora. Pentru investițiile în autoturisme cu o valoare mai mare decât echivalentul în lei a 25000 Euro nu este permisă deducerea la calculul profitului impozabil a părții din amortizarea lunară care depășește această valoare. Fac excepție de la aceste prevederi societățile de leasing.18xxx

Impozitul pe profit se reduce, atingând o cotă de 5% pentru contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri în valută din exportul bunurilor obținute din activitatea proprie, precum și din prestări de servicii.

În cazul în care un contribuabil înregistrează pierdere într-un an fiscal, noile reglementări în vigoare de la 1 ianuarie 2000, propun recuperarea acesteia din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani.

Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora la fiecare termene de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare în anul înregistrării acestora. Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoana juridică în cazul în care are loc divizarea sau fuziunea.

Contribuabilii care pe o perioadă de trei ani consecutivi au realizat numai pierderi intră automat în obiectivul de control al organului fiscal pentru constatarea cauzelor care au dus la nerealizarea de profit.

Exemplu de determinare a impozitului pe profit datorat în cursul anului 2000 precum și regularizarea lunară a vărsămintelor de impozit cu bugetul de stat.

Din acest tabel, rezulta ca in cursul lunilor impozitul pe profit insumat trebuie sa fie egal cu profitul impozabil anual înmulțit cu cota de 25%. Aceasta se realizează numai in condițiile in care in cursul anului nu se vor înregistra pierderi sau nu vor influenta alți factori.

Analizând datele de mai sus, rezultă că agentul economic care a înregistrat în contabilitate sumele din tabel, va trebui să plătească pentru un profit impozabil de 6 mil. un impozit pe profit de 1,5 mil. , adică 25% din baza de impozitare.

Pierderea realizată în cursul unui an de un contribuabil se absoarbe din profitul contabil realizat în luna sau în lunile următoare din același an

2.5 plata și controlul impozitelor pe profit

Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepția BNR și a societăților bancare care efectuează plăți lunar, până la data de 25 inclusiv alunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.

Ceilalți contribuabili au obligația să plătească în contul impozitului pe profit, pentru trimestrul IV, până la data de 25.01 inclusiv a anului următor, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pe lunile Octombrie și Noiembrie iar pentru luna decembrie adaugă o sumă echivalentă cu impozitul calculat pentru luna Noiembrie urmând ca regularizarea pe baza datelor din bilanțul contabil să se efectueze până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanțului contabil.

Contribuabilii au obligația calculului impozitului și a declarării în termen a acestuia. “Declarația de impunere” se semnează de către directorul general sau o altă persoană autorizată.

Plata impozitului stabilit după metodologia prezentată mai sus se face în Lei. Dacă însă plata veniturilor către beneficiarul de venit se face în valută, plata impozitelor, a taxelor sau a eventualelor majorărilor de întârziere și a amenzilor se efectuează în lei proveniți din schimb valutar la cursul în vigoare la data plății.

În cazul în care orice sumă reprezentând obligația fiscală nu este plătită la data stabilită, contribuabilul este obligat la plata majorărilor de întârziere pentru suma respectivă pe perioada cuprinsă între termenul de plată și data la care obligația fiscală nu este plătită la data stabilită. Asemenea majorări sunt plătite și de organul fiscal pentru sumele plătite în plus ca impozit de către contribuabili și nerestituite în termenul prevăzut de lege.

Declarația de impunere îndeplinește și funcția de cerere de plată a impozitului pe profit pentru toate categoriile de contribuabili.

Societățile bancare sunt obligate să vireze sumele datorate bugetului de stat în aceeași zi în care contribuabilul a efectuat neplata, în caz contrar majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen sunt suportate de către bănci. Pentru plata majorărilor de întârziere se prevede o cotă cu 2% mai mare decât rata dobânzii de referință a Băncii Naționale ce se va stabili trimestrial de către Ministerul Finanțelor.

Dacă s-au achitat sume în plus și s-a introdus cerere de restituire de către plătitor, organul fiscal poate compensa suma respectivă inclusiv majorările de întârziere aferente cu alte obligații fiscale ale contribuabilului în cauză.

În cazul în care contribuabilul nu mai are alte datorii scadente organele fiscale sunt autorizate prin lege să restituie acestuia sumele plătite în plus împreună cu majorările de întârziere aferente. Restituirea se poate face și din oficiu de către organele fiscale fără o cerere de restituire prealabilă, măsură de care trebuie înștiințat și contribuabilul. Trebuie menționat faptul că nu se admit compensări ale impozitului pe profit cu eventualele creanțe deținute de contribuabil asupra statului altele decât cea de natură fiscală.

În cazul unei plăți pentru suma impozitului datorat, majorarea de întârziere se calculează după 30 de zile de la data depunerii cererii contribuabilului de restituire a diferenței. Dacă termenul stabilit mai sus este anterior datei obligatorii de plată a impozitului majorarea se calculează de la data obligației de plată a impozitului. Termenul de 30 de zile se calculează începând cu ziua următoare zilei în care cererea contribuabilului a fost înregistrată la organele fiscale. Termenul de prescripție în legătură cu stingerea obligațiilor privind impozitul pe profit și a celorlalte obligații adiacente este de 5 ani de la data când a expirat termenul de depunere a declarației de impunere adică 25 ale lunii următoare perioadei pentru care se datorează impozitul. Același termen de prescripție se aplică și cererilor introduse pentru compensarea sau restituirea sumelor plătite în plus sau sub formă de impozit peste cele datorate.

Dacă însă se constată că avem de-a face cu evaziune fiscală termenul de prescripție pentru stabilirea impozitelor este de 10 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declarației de impunere.

În incintele de afaceri ale contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului accesul inspectorului fiscal sau al altui angajat al unității fiscale fără a înștiința contribuabilul are loc numai în orele programului de lucru ale inspectorului sau angajatului unității fiscale iar după aceste ore numai cu aprobarea scrisa a conducerii unității fiscale unde sunt salariați.Un inspector fiscal are dreptul sa intre în locuința contribuabilului numai cu consimțământul acestuia iar in lipsa acestui consimțământ in baza unei hotărâri judecătorești.

Estimarea valorii de piața a tranzacțiilor se va face prin următoarele metode

metoda comparării prețurilor care presupune compararea prețurilor de vânzare practicate de un contribuabil cu cele ale altor entități independente;

metoda cost plus care presupune ca prețul obișnuit al pieței trebuie determinat ca valoare a costurilor principale, mărite cu o rată de profit similară domeniului de activitate al contribuabilului;

metoda prețului de revânzare care presupune că prețul pieței este cel folosit în cazul vânzărilor produselor și serviciilor către entități independente, diminuat de cheltuielile de comercializare și o rată de profit.

Pierderile recunoscute fiscal, înregistrate până la 1 ianuarie 1995, conform dispozițiilor legale în vigoare, se recuperează din profitul impozabil realizat în anii 1995-1996; diferența rămasă neacoperită nu se ia în considerare la determinarea profitului impozabil începând cu 1997. În acest scop pierderile înregistrate vor fi evidențiate distinct pe fiecare an fiscal.

În ceea ce privește actualizarea unor datorii către stat, la inflație trebuie avut în vedere indicele de inflație publicat lunar și anual până la data de 20 a lunii următore, respectiv 20 ianuarie a anului următor de către CNS. Indicele ce se ia în calcul pentru actualizarea la inflație a unei sume dintr-o lună, spre sfârșitul anului fiscal, se va înmulți suma respectivă cu raportul dintre indicele prețurilor de consum ale lunii decembrie și cel al lunii respective.

EXEMPLU:

Presupunem că:

indicele prețurilor de consum pe luna decembrie este de 180,6%;

indicele prețurilor de consum pe luna mai este de 5530000 lei(un utilaj achiziționat care se înregistrează ca mijloc fix);

Suma actualizată este : 5530000 x 180,6 / 132,6 = 7531810 lei

Dispozițiile O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin O.G. nr. 217/1999 se aplică și profesiilor de avocat și de notar public, dacă membrii acestor profesii își vor reorganiza activitatea profesională sub forma unei Societăți Comerciale cu Răspundere Limitată al cărei unic obiect de activitate să fie exercitarea profesiei.

Nu poate fi asociat într-o astfel de societate comercială decât cel care are calitatea de avocat sau de notar public, după caz.

Contabilitatea datoriilor și creanțelor privind impozitul pe profit se realizează cu ajutorul contului : 441 “IMPOZIT PE PROFIT”, care este bifuncțional. În credit reflectă impozitul datorat de unitatea patrimonială, prin debitul contului 691 “CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT”. În debit oglindește sumele care se decontează bugetului statului în contul acestei obligații fiscale, în corespondență cu creditul contului 5121 “CONTURI LA BĂNCI ÎN LEI”. Soldul poate fi creditor în cazul în care unitatea patrimonială datorează impozit pe profit bugetului statului sau debitor atunci când s-au efectuat vărsăminte în plus față de impozitul datorat, precum și pentru avansurile plătite în cursul anului de către contribuabilii mari.

Diversele ipostaze de contabilizare a impozitului pe profit se pot prezenta astfel:

se efectuează vărsăminte în rate planificate(și implicit regularizarea în lunile sau trimestrele următoare):

441 “IMPOZIT PE PROFIT” = 5121 “CONTURI LA BĂNCI ÎN LEI”

se calculează și se decontează impozitul pe profit efectiv datorat în exercițiul care se încheie:

691 ”CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT” = 441 “IMPOZIT PE PROFIT”

c) dacă la finele exercițiului se constată că suma impozitului pe profit plătită bugetului național este mai mare decât cea efectiv datorată(deci contul 441 are sold debitor) suma se poate recupera de la buget:

5121 “CONTURI LA BĂNCI ÎN LEI” = 441 “IMPOZIT PE PROFIT”

Capitolul III

impozitul pe venitul global

3.1 definiții, sfera de aplicarea impozitului pe venit

reforma fiscală, componentă a reformei economice impusă de aplicarea în România a principiilor economiei de piață presupune adaptarea cu suplețe a modalităților de impunere în funcție de cerințele echității fiscale, de principiile de politică financiară, precum și de obiectivele de politică economică și social-politice.

Impozitul pe venitul global este reglementat de O.G. nr. 73 / 27.08.1999, publicată în M.O. nr. 419 / 31.08.1999 cu aplicabilitate de la 01.01.2000 și vine să înlocuiască o întreagă legislație cu privire la impunerea veniturilor din salarii, a veniturilor realizate de persoane fizice sau de contribuabilii care realizează activități independente, cadrul legal care, pe parcursul anilor 1990-1999 a suferit numeroase modificări și modalități de abordare și nu de puține ori a generat controverse și interpretări eronate. Această Ordonanță reprezintă de fapt o etapă a reformei fiscale din România, și anume o etapă de simplificare a impozitării veniturilor obținute de persoanele fizice. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței se abroga întreg sistemul de impozitare cedular existent până la 31.12.2000. de aceea, toate aceste sisteme de impunere se cereau a fi aduse pe o bază comună, asemănătoare celorlalte țări care îl aplică, țările din jurul nostru sau alte țări cu economie de piață.

Această lege este cotată ca o lege originală, adică dă posibilitatea cetățeanului să-și adune veniturile indiferent de locul și activitatea de proveniență și să-și deducă unele sume din aceste venituri, iar ceea ce rămâne reprezintă impozitul.

De asemenea, noile prevederi privind impozitarea veniturilor oferă o bază legală riguros structurată, ușor de consultat și cu o largă aplicabilitate a cărei cunoaștere oferă fiecărui cetățean garanția că veniturile pe care le realizează sunt corect supuse impunerii și că este apărat în fața oricăror tendințe de exagerări fiscale.

Totodată, aplicarea impozitului pe venitul global prezintă o serie de avantaje și pentru stat, prin aceea că asigură un număr de contribuabili cât mai mare și mai aproape de numărul real al acestora, oferă posibilități de sancționare a acelor plătitori care se sustrag impunerii, și implicit realizarea unui nivel cât mai corespunzător al gradului de încasare al veniturilor bugetului de stat din această sursă.

Aplicarea impozitului pe venitul global răspunde cerințelor echitații fiscale prin:

stabilirea unui venit minim neimpozabil;

determinarea sarcinii fiscale a fiecărui contribuabil în raport cu mărimea venitului realizat și cu sarcinile sociale ce-i revin;

cuprinderea în sfera de aplicare a tuturor contribuabililor care realizează venituri dintr-o anumită sursă;

folosirea acelor cote de impunere care asigură determinarea cuantumului impozitului în funcție de puterea contributivă a subiectului impozabil.

Aprobarea aplicării impozitului pe venitul global presupune și acordarea de facilități fiscale celor cu venituri reduse sau celor care au în întreținere un anumit număr de persoane fără venituri proprii, ceea ce corespunde obiectivelor de politică socială.

Legea se aplică numai persoanelor fizice și se merge pe declararea veniturilor și nu a averii.

Este considerat subiect al impozitului pe venit persoana fizică rezidentă, denumită în continuare contribuabil.19xxx

persoana fizică română cu domiciliul în România pentru veniturile obținute atât din România cât și din străinătate;

persoanele fizice române fără domiciliul în România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total o perioadă de 183 de zile, în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat;

persoanele fizice străine, pentru veniturile obținute în România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total o perioadă de 183 de zile, în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat;

sunt contribuabili persoanele fizice romane fără domiciliul în România precum și persoanele fizice străine rezidente ale unor state cu care România are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri, care realizează venituri în România.

Pentru definirea sferei de cuprindere a acestui tip de impozit, ordonanța în vigoare prezintă accepțiunea acordată termenului România prin care se înțelege teritoriul de stat al româniei, inclusiv marea sa teritorială și spațiul aerian de deasupra teritoriului și mării teritoriale, asupra căreia România își exercită suveranitatea, precum și zona contiguă, platoul continental și zona economică exclusivă asupra cărora România își exercită, în conformitate cu legislația sa și potrivit normelor și principiilor dreptului internațional, drepturi suverane și jurisdicția.

CATEGORIILE DE VENITURI CARE SE SUPUN IMPOZITULUI PE VENIT SUNT:20XXX

venituri din activități independente;

venituri din salarii;

venituri din cedarea folosinței bunurilor;

venituri din dividende și dobânzi;

alte venituri.

Nu sunt venituri impozabile și deci nu se impozitează următoarele:21xxx

ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice precum și cele de aceeași natură, primite de la terțe persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și de concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani care sunt venituri de natură salarială.

Sumele încasate din asigurări de bunuri, de accident, de risc profesional, și din altele similare, primite drept compensație pentru paguba suportată;

Sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităților naturale, precum și pentru cauzele de invaliditate sau deces, produse ca urmare a unor acțiuni militare, conform legii;

Sumele fixe de îngrijire pentru pensionarii care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile de orice fel;

Contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozițiilor legale în materie;

Contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, ce se acordă potrivit legislației în vigoare.

Sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat;

Alocația individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator, și hrana acordată potrivit dispozițiilor legale;

Veniturile obținute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obținute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare și părților sociale;

Drepturile în bani și în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și elevii militari aui instituțiilor de învățământ militare și civile;

Bursele primite de persoane care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare profesională în cadru instituționalizat;

Sumele sau bunurile primite cu titlu de moștenire sau donație;

Veniturile din agricultură și silvicultură;

Anul fiscal corespunde cu perioada celor 12 luni ale unui an calendaristic în care se realizează venituri. Venitul impozabil ce se realizează într-o fracțiune de an se consideră venit anual impozabil.

Impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a următoarelor cote anuale de impunere.

Baremul lunar se actualizează semestrial prin H.G., în funcție de indicele de inflație realizat pe 6 luni, comunicat de CNS.

O dată cu aprobarea baremului lunar aplicabil în semestrul II Guvernul aprobă și baremul mediu anual care se utilizează pentru determinarea impozitului pe venitul anual global impozabil realizat.

3.2 determinarea veniturilor

În categoria de venituri realizate de o persoana fizica se include atat veniturile in bani cat si echivalentul in lei al veniturilor in natura. Echivalentul in lei al veniturilor in natura se obtine prin evaluarea in lei la prețul pieței la locul realizării acestora.

Avantajele in bani si in natura sunt considerate a fi orice foloase primite de contribuabil, urmare a unei relații contractuale intre părți sau de la terți. Avantajele in bani si echivalentul in lei al avantajelor in natura sunt impozabile numai daca acestea au fost considerate cheltuieli deductibile aferente activității desfășurate de persoana sau entitatea care le-a acordat.

Avantajele in natura pot fi primite cu titlu gratuit sau cu plata parțială si pot avea, printre altele si următoarele forme:22xxx

folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii in scop personal;

folosirea unei locuințe in scop personal;

acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte, cherestea, lemne de foc, cărbuni, energie electrica, termica si altele;

abonamentele de radio si televiziune, de transport, abonamentele si costul convorbirilor telefonice inclusiv cartele telefonice;

permise de călătorie pe diverse mijloace de transport;

bilete de tratament si odihna, distracții, recreere;

cadouri primite cu diverse ocazii.

Avantajele in bani pot fi:23xxx

sumele primite pentru procurarea bunurilor si serviciilor menționate mai sus;

diferența pozitiva intre dobânda practicata pe piața de creditor si dobânda preferențială la creditul acordat contribuabilului;

diferența dintre dobânda preferențială plătită contribuabilului și dobânda practicată pe piață de aceeași entitate.

Avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate la prețul de piață, la locul acordării avantajului. Avantajele primite cu plata parțială sunt evaluate ca diferența între prețul de piață la locul acordării avantajului si suma reprezentând plata parțială.

Evaluarea avantajelor in natura sub forma folosirii numai in scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii se face astfel:23xxx

evaluarea folosinței cu titlu gratuit a vehiculului, se face aplicând un procent de 1,7% pentru fiecare luna la valoarea de intrare a acestora. In cazul in care vehiculul este închiriat de la o terță persoana, avantajul este evaluat la nivelul chiriei;

evaluarea folosinței cu titlu gratuit a locuinței primite se face la nivelul chiriei practicate pentru suprafețele locative deținute de stat. Avantajele conexe(apa, gazele, electricitate) sunt evaluate la valoarea lor efectivă;

evaluarea folosinței cu titlu gratuit a altor bunuri decât vehiculul și locuința se face la nivelul totalului cheltuielilor aferente fiecărui bun pe entitate de măsură specifică sau la nivelul prețului practicat pentru terți;

Evaluarea utilizării în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii cu folosință mixtă se face astfel:24xxx

pentru vehicule, evaluarea se face ca mai sus, și avantajul se determină proporțional cu numărul de kilometri în interes personal, justificați cu foaia de parcurs;

pentru alte bunuri, evaluarea se face conform explicațiilor de mai sus și avantajul se determină proporțional cu numărul de metri pătrați folosiți pentru interes personal sau cu numărul de ore de utilizare în scop personal;

Evaluarea bunurilor din patrimoniul personal cu folosința mixtă în vederea determinării cheltuielilor deductibile, se face conform prevederilor de mai sus, iar cheltuiala deductibilă se determină după caz, proporțional cu:

numărul de kilometri parcurși în interes de afacere;

numărul de metri pătrați folosiți în interes de afacere;

numărul de unități de măsură specifice în alte cazuri.

Venitul net impozabil se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile. Pentru cheltuieli se aplică următoarele reguli:25xxx

cheltuielile aferente venitului sunt acele cheltuieli efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării acestuia, dar cu condiția de a fi justificate prin documente;

sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale, nu sunt cheltuieli aferente venitului;

cheltuielile recunoscute ca deductibile sunt cele aferente venitului, în limitele prevăzute de legislația în vigoare, după caz;

cheltuielile corespunzătoare veniturilor ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate, care sunt neimpozabile sau sunt scutite de impozit pe venit, nu sunt cheltuieli deductibile;

impozitul pe venit datorat conform prezentei ordonanțe, precum și impozitul pe venitul realizat în străinătate nu sunt cheltuieli deductibile;

cheltuielile cu bunurile din patrimoniul afacerii, utilizate și în scop personal precum și bunurile din patrimoniul personal al contribuabilului sau asociațiilor, utilizate pentru afacere, sunt deductibile în limitele stabilite de Guvern.

Veniturile din drepturile de proprietate intelectuală deținute în comun ca urmare a unor creții comune, se repartizează între coautori conform reglementărilor în vigoare specifice oricărui domeniu.

În lipsa unor astfel de reglementări, repartizarea veniturilor se face proporțional cu contribuția fiecărui autor la creația respectivă.

Dacă această contribuție nu este determinată, repartizarea se face în mod egale între coautori.

Determinarea coeficienților de deduceri personale suplimentare pentru fiecare contribuabil se efectuează astfel:

de către angajatorii cu sediu sau cu domiciliu în România pentru veniturile din salarii realizate pe teritoriul României, la funcția de bază;

de către organul fiscal pentru contribuabilii care realizează venituri din salarii, altele decât cele prevăzute mai sus, precum și pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor.

Deducerea personală suplimentară se calculează în funcție de deducerea personală de bază, astfel:26xxx

0,6 x deducerea personală de bază pentru soțul / soția aflat(ă) în întreținere;

0,35 x deducerea personală de bază pentru fiecare din primii doi copii și

0,20 x deducerea personală de bază pentru fiecare din următorii copii aflați în întreținere;

0,2 x deducerea personală de bază pentru fiecare alt membru de familie aflat în întreținere.

Contribuabilii mai beneficiază de deduceri personale suplimentare în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere, în afara sumelor rezultate potrivit calculelor de mai jos:

1,0 x deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul I și persoanele cu handicap grav;

0,5 x deducerea personală de bază pentru invalizii de gradul II și persoanele cu handicap accentuat.

Contribuabilii care obțin venituri din activități independente și din cedarea folosinței bunurilor sunt obligați să organizeze ți să conducă evidența contabilă în partidă simplă cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidența contabilă, completând registrul-jurnal de încasări și plăți, registrul inventar și alte documente contabile stabilite prin norme.

Contribuabilii care desfășoară activități pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit nu au obligația să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă pentru activitatea respectivă.

3.3 venituri din activități independente

În categoria veniturilor din activități independente se cuprind:

venituri comerciale;

venituri din profesii libere;

venituri din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală.

Sunt considerate venituri comerciale, veniturile realizate din fapte de comerț de către persoanele fizice sau asociații fără personalitate juridică, din prestări de servicii, altele decât cele realizate din profesii liberale, precum și cele obținute din practicarea unor meserii.

Principalele activități care constituie fapte de comerț sunt:26xxx

activități de producție;

activități de cumpărare efectuate în scopul revânzării;

organizarea de spectacole;

activități al căror scop este facilitarea încheierii de tranzacții comerciale printr-un intermediar(contract de comision-consignație);

activități de editare, imprimerie, multiplicare, indiferent de tehnica folosită și altele asemenea;

transport de bunuri și persoane;

alte activități definite în Codul Comercial.

Constituie venituri din profesii liberale, veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert – contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect, sau a altor profesii asemănătoare desfășurate în mod independent în condițiile legii.

Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how din drepturi de autor și din drepturi conexe dreptului de autor, precum și alte venituri asemenea.

Venitul net din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile. Venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în natură. Creditele nu sunt venituri brute.

Pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente și își desfășoară activitatea singuri într-un punct fix sau ambulant venitul net se determină pe bază de norme de venit. Ministerul Finanțelor va stabili nomenclatorul activităților independente pentru care venitul net se poate determina pe bază de normă de venit.

Principalele criterii care se iau în calcul la stabilirea normelor de venit pot fi: vadul comercial și clientela, vârsta contribuabililor, desfășurarea activității într-un spațiu proprietate a acestuia sau închiriat, realizarea de lucrări, prestarea de servicii și obținerea de produse cu material propriu sau al clientului, folosirea de mașini, dispozitive și scule acționate manual sau de forța motrică.

Organul fiscal competent va comunica contribuabililor, până la data de 15 aprilie a anului fiscal, suma reprezentând venitul net și nivelul plăților anticipate în contul impozitului anual.

Venitul brut din dreptul de proprietate intelectuală reprezintă totalitatea încasărilor în bani și / sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate din drepturi de proprietate intelectuală.

Venitul net din drepturi de autor aferente operelor de artă monumentală se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 40% aplicată la venitul brut.

Sunt considerate opere de artă monumentală următoarele:

lucrări de decorare(pictură murală) a unor spații și clădiri de mari dimensiuni interio-exterior;

lucrări de artă aplicată în spații publice(ceramică, metal, lemn, piatră, marmură);

lucrări de sculptură de mari dimensiuni, design monumental, amenajări spații publice;

lucrări de restaurare a acestora.

Există anumite situații în care venitul net din dreptul de proprietate intelectuală se determină ca diferență între venitul brut și comisionul cuvenit organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori care conform legii au atribuții de colectare și de repartizare a veniturilor între titularii de drepturi. Aceste venituri sunt următoarele: venituri din drepturi de proprietate intelectuală transmise prin succesiune, venituri din exercitarea dreptului de suită, venituri reprezentând remunerație compensatorie pentru copia privată.

Dreptul de suită este dreptul acordat de lege autorului unei opere de artă dispoziție expresa a legii plastică de a primi o cotă de 5% din prețul de revânzare al operei respective, dacă revânzarea se face prin licitație sau prin intermediul unui agent comisionar ori de către un comerciant. Licitatorii, agenții comisionari și comercianții au obligația reținerii și plății către autor a unei sume corespunzătoare cotei de 5% din prețul de vânzare.

Remunerația compensatorie pentru copia privată este o sumă stabilită printr-o dispoziție expresa a legii, drept compensație pecuniara pentru prejudiciile cauzate titularilor de drepturi prin reproducerea de către diverse persoane, in scop personal, a unor opere protejate. Aceasta remunerație este plătită de către fabricanții sau importatorii de aparate ce permit reproducerea acestor opere sau de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor. Remunerația este de 5% din prețul de vânzare sau din valoarea înscrisă in documentele vamale pentru aceste aparate sau suporturi.

Contribuabilii care obțin venituri din activități independente, impuși pe baza de norme de venit precum si cei care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuala au dreptul sa opteze pentru determinarea venitului net in sistemul real sistem aplicabil in mod obligatoriu doi ani fiscali consecutivi.

Beneficiarii de venituri din drepturi de proprietate intelectuala datorează in cursul anului un impozit de 15% din venitul brut încasat, reprezentând plăți anticipate in contul impozitului anual. Impozitul reținut se virează la bugetul de stat pana la data de 10 a lunii următoare celei in care se face plata venitului si reținerea impozitului.27xxx

3.4 VENITURI DIN CÂȘTIGURI SALARIALE

Impozitul pe salarii a fost reglementat diferit, în funcție de etapele dezvoltării societății românești. Astfel în perioada 1940-1944 s-au practicat cote proporționale de impunere, ca de exemplu cota de 4% pentru un venit lunar de până la 4000 lei și cota de 8% pentru venituri de peste 4000 lei.

Ulterior, în anii dictaturii comuniste, cotele progresive de impunere care ajungeau la maxim 16% aveau rolul de redistribuire a veniturilor mari realizate de anumite categorii de populație. Începând cu anul 1977 s-a renunțat la impunerea individuală a veniturilor salariale și s-a instituit impozitul pe fondul total de retribuire, determinat pe baza cotelor proporționale, diferențiate pe ramuri, subramuri și activități economico sociale.

Impozitul pe salarii instituit la 1 ianuarie 1991 înlocuiește impozitul pe fondul total de retribuire al unităților de stat, cooperatiste și obștești, introdus în 1977. Vechiul impozit avea un caracter static, întrucât nu era legat direct de nivelul salariilor individuale si ca atare se prelua la bugetul statului un impozit stabilit direct proporțional cu mărimea fondului total de retribuire. Subiectul impozitului îl constituiau persoanele fizice, baza impozabilă era reprezentată la fondul total de retribuire care cuprindea salariile tarifare, indemnizațiile, primele și orice alte drepturi salariale prevăzute de lege, iar cotele de impunere erau proporționale, diferențiate pe ramuri, subramuri și activități economico-sociale cuprinse între 14,5% și 17,5%.

Impozitul astfel determinat avea un caracter indirect, deoarece se calcula fără a se ține seama de cuantumul salariului primit lunar de fiecare salariat și nici de situația personală a contribuabilului.

Trecerea la economia de piață a impus adoptarea unui sistem de impozitare a salariilor mai flexibil și care ține seama de puterea contributivă a fiecărui subiect impozabil, impozitul căpătând astfel un caracter personal direct.

Subiecții impozitelor pe salarii sunt următorii:

persoana fizică română cu domiciliul în România, pentru salariul obținut în România cât și în străinătate;

persoanele fizice române fără domiciliu în România precum și persoanele fizice străine care realizează venituri din România, în condițiile evitării dublei impuneri.

Veniturile de natură salarială sunt venituri din activități dependente dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:28xxx

părțile care intră în relațiile de munca, denumite in continuare angajator si angajat, stabilesc de la început: felul activității, timpul de lucru si locul desfășurării activității;

partea care utilizează forța de munca, pune la dispoziția celeilalte părți mijloacele de munca(spatii cu înzestrare corespunzătoare, îmbrăcăminte speciala, unelte de munca);

persoana care contribuie numai cu forța ei fizica sau capacitatea ei intelectuala(nu si cu capitalul propriu);

plătitorul de venituri de natura salariala suporta cheltuielile in interesul serviciului ale angajatului(diurna, alte cheltuieli de deplasare);

plata indemnizației de concediu de odihna precum si a indemnizației pentru concediu medical in caz de boala;

persoana care lucrează sub îndrumarea altei persoane și este obligată să respecte îndrumările acesteia.

În scopul determinării impozitului pe venitul din salarii, se consideră angajator persoana fizică, juridică sau altă entitate, la care își desfășoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează, munca în schimbul unei plăți.

Angajatul este persoana fizică ce își desfășoară activitatea la un angajator în baza unei relații contractuale de muncă sau în baza unei legi speciale, în schimbul unei plăți.

DETERMINAREA VENITULUI IMPOZABIL

Veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă și care sunt realizate din:29xxx

sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă și a contractului colectiv de muncă:

salariile de bază;

sporurile și adaosurile de orice fel;

indemnizații de orice fel;

recompense de orice fel;

sumele reprezentând premiul anual și stimulente acordate, potrivit legii, personalului din instituțiile publice, cele reprezentând stimulente din fondul de participare la profit acordate salariaților agenților economici, după aprobarea bilanțului contabil potrivit legii;

sumele primite pentru concediul de odihna;

sumele primite din fondul asigurărilor sociale, in caz de incapacitate temporară de muncă și de maternitate;

sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani;

sumele primite pentru concediul privind îngrijirea copilului cu handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani;

sumele primite pentru concedii medicale privind îngrijirea copilului cu handicap accentuat sau grav până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani;

orice alte câștiguri în bani și în natură primite de la angajatori de către angajați ca plată a muncii lor.

indemnizațiile precum și orice alte drepturi acordate persoanelor din cadrul organelor autorității publice alese sau numite în funcții potrivit legii precum și a altora asimilate ca funcții de demnitate publică stabilite potrivit sistemului de stabilire a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică;

drepturile cadrelor militare în activitate și militarilor angajați pe bază de contract, reprezentând solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcție, gradații și indemnizații precum și prime, premii și alte drepturi stabilite potrivit legislației speciale;

drepturile administratorilor obținute în baza contractului de administrare încheiat cu companiile / societățile naționale, societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar precum și a regiilor autonome stabilite potrivit legii, cum ar fi indemnizația lunară brută, suma cuvenită prin participare la profitul net al societății;

sumele plătite membrilor fondatori ai unei societăți comerciale constituite prin subscripție publică potrivit cotei de participare la profitul net stabilită de adunarea constitutivă potrivit legislației în vigoare;

veniturile realizate din activități desfășurate în baza unei convenții civile de prestări de servicii plătite de agenții economici, instituții publice și alte entități;

sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor și sumele primite de membrii consiliului de administrație și ai comisiei de cenzori stabilite conform prevederilor legale;

sumele primite de reprezentanți în organisme tripartite conform legii;

alte drepturi și indemnizații de natură salarială.

Venitul brut din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate precum și a avantajelor primite de o persoană fizică pe fiecare loc de realizare indiferent de denumirea acestora sub forma sub care sunt acordate.

Contribuabilii care realizează venituri din salarii datorează lunar impozit reprezentând plăți anticipate în contul impozitului pe venitul anual calculat și reținut de către plătitorul de venituri.

Evaluarea drepturilor salariale acordate în natură precum și a avantajelor acordate angajaților se face în momentul acordării si se impozitează în luna în care au fost primite. Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor și avantajelor în natură primite de angajat se vor anexa la ștatul de plată.

Transformarea în lei a sumelor obținute potrivit legii în valută reprezentând venituri din salarii realizate în România se face la cursul de schimb valutar comunicat de BNR pentru ultima zii a lunii pentru care se face plata acestor drepturi. În situația în care veniturile din salarii sunt plătite în cursul lunii sau în cazul încetării raporturilor de muncă se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de BNR în vigoare în ziua precedentă celei în care se face plata.

Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, baremul lunar de impozit se aplică asupra bazei de calcul determinată astfel:

asupra venitului net din salarii, determinat prin scăderea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii reținute și a sumei reprezentând cheltuieli profesionale diminuat cu deducerile personale de bază și suplimentare acordate în luna respectivă după caz pentru veniturile din salarii la funcția de bază;

asupra venitului net calculat ca diferență între venitul brut realizat într-o lună și contribuția la asigurările sociale de sănătate pe fiecare loc de realizare a acestuia pentru veniturile din salarii, altele decât cele de la funcția de bază.

Venitul net din salarii se determină fără a se lua în considerare următoarele venituri scutite de impozit:

veniturile membrilor misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare, cu condiția reciprocității în virtutea regulilor generale ale dreptului internațional și a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte precum și veniturile nete în valută acordate personalului trimis în misiune permanentă în străinătate potrivit legii;

veniturile obținute de corespondenții de presă străini cu condiția reciprocității;

sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și restructurare precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă acordată acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care îndeplinesc condițiile de pensie.

CALCULUL IMPOZITULUI PE SALARII

În scopul determinării impozitului pe veniturile salariale prin locul unde se află funcția de bază se înțelege:

pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de muncă ultimul loc înscris în carnetul de muncă sau în documentele specifice care potrivit legii sunt asimilate acestora;

în cazul cumulului de funcții locul ales de persoanele fizice unde sunt achitate contribuția de asigurări sociale de stat, contribuția la fondul pentru plata ajutorului de șomaj, și alte sume datorate potrivit legii.

Impozitul pentru venituri din salarii pentru fiecare lună se calculează și se reține de angajatori la data plății acestor venituri indiferent de perioada la care se referă. Veniturile în natură se consideră plătite la ultima plată a drepturilor salariale pentru luna respectivă. Impozitul aferent veniturilor și avantajelor în natură se reține din salariul primit de angajat în numerar pentru aceeași lună.

Calculul și reținerea impozitului lunar pe veniturile din salarii se efectuează de angajatori astfel:

în situația în care veniturile din salarii se plătesc o singură dată pe luna sau sub formă de avans și lichidare, calculul și reținerea se face la data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente fiecărei luni(lichidare);

în situația în care în cursul unei luni angajatorii efectuează plăți de venituri, altele decât cele de mai sus cum sunt: premii, stimulente de orice fel, sume acordate potrivit legii pentru concediul de odihnă neefectuat și alte asemenea denumite plăți intermediare, impozitul se calculează la fiecare plată prin aplicarea baremului lunar asupra plăților intermediare cumulate până la data ultimei plăți pentru care se face calculul.

Impozitul de reținut la fiecare plata intermediara reprezintă diferența dintre impozitul calculat potrivit alineatului precedent și suma impozitelor reținute la plățile intermediare anterioare.

La data ultimei plăți a drepturilor salariale aferente unei luni(lichidare) impozitul se calculează asupra veniturilor totale obținute prin cumularea drepturilor respective cu plățile intermediare.

Impozitul de reținut la acesta data reprezintă diferența intre impozitul calculat asupra veniturilor totale si suma impozitelor reținute la plățile intermediare.

În cazul in care un angajat care obține venituri din salarii la funcția de baza se muta in cursul unei luni la un alt angajator, calculul impozitului se face pentru fiecare loc de realizare a venitului. Deducerile personale si ale cheltuielilor profesionale se acorda numai de primul angajator in limita veniturilor realizate pentru aceea luna pana la data lichidării, recalcularea urmând a se efectua odată cu calculul impozitului anual.

Plătitorii de venituri din salarii au obligația sa vireze la bugetul de stat impozitul calculat si reținut pentru o luna la termenul stabilit pentru ultima plata a drepturilor salariale pentru luna respectivă.

Termenul de plata a ultimei plăți a drepturilor salariale pentru o luna poate fi cuprins intre 1 si 15 ale lunii următoare plății acestora.

Contribuțiile obligatorii reprezentând cheltuieli deductibile aferente veniturilor din salarii se determina conform reglementarilor legale in materie.

Calculul impozitului pe veniturile din salarii la locul unde se afla funcția de baza se face pe baza informațiilor cuprinse in Fisa Fiscala 1(FF1).

Daca la un angajat intervin schimbări care conduc la modificări ale deducerilor personale suplimentare in urma înștiințării angajatorului acesta înscrie pe FF1 modificările intervenite. Modificarea se poate face si pentru luni deja expirate din anul calendaristic in curs. Daca angajatul a încheiat căsătoria la data de 25 martie si înștiințează organul fiscal la data de 28 aprilie si daca toate celelalte condiții sunt întrunite angajatorul va înscrie deducerea personala pentru soție cu valabilitate in luna martie.

Angajatorul poate face modificări referitoare la deducerea personala in FF1 in cursul anului calendaristic si in cazul in care se constata ca înscrierile făcute sunt greșite.

In cazul încetării activității in timpul anului, angajatorul va elibera angajatului un exemplar al Fisei Fiscale la data închiderii iar către organul fiscal unde acesta isi are sediul va transmite Fisa Fiscala respectiva pana la data de 31 ianuarie al anului următor in vederea regularizării anuale a impozitului.

S-a realizat următorul barem lunar de impozitare a veniturilor obținute din salarii:30xxx

Pentru determinarea coeficienților de deduceri personale suplimentare contribuabilul va prezenta angajatorului sau organului fiscal documente justificative care sa ateste situația proprie si a persoanelor aflate in întreținere cum sunt: certificat de căsătorie, certificate de naștere ale copiilor , certificat emis de comisia de expertiza medicala, adeverita de venit a persoanei întreținute sau declarație pe propria răspundere si altele.

3.5 VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR

Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt veniturile in bani si / sau in natura provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile si imobile(închirieri si subînchirieri, arendarea bunurilor agricole) obținute de către proprietari, uzufructuar sau alt deținător legal.31xxx

Cedarea folosinței bunurilor obliga părțile la încheierea unui contract scris si la înregistrarea acestuia la organul fiscal in raza căruia este situat bunul generator de venit in cazul bunurilor imobile sau in raza căruia isi are domiciliul contribuabilul in cazul bunurilor mobile.

In vederea determinării venitului brut, la sumele încasate se adaugă si valoarea cheltuielilor ce sunt in sarcina proprietarului uzul fructuarului sau altui deținător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractanta.

Venitul net reprezintă diferența dintre sumele încasate obținute din cedarea folosinței bunurilor mobile si imobile si cota de cheltuiala forfetara de 30%, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului. In cota forfetara de cheltuieli se cuprind si impozitele si taxele de proprietate datorate potrivit legii, comisionul reținut de intermediari, primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosință.

3.6 VENITURI DIN DIVIDENDE ȘI DOBÂNZI

Dividendul reprezintă cota parte din beneficiul ce se va plăti fiecărui asociat, o parte a profitului net al unei societăți care revine posesorului de acțiuni in raport cu valoarea lor nominala.32

Dividendul este orice distribuire făcuta de orice persoana juridica, in bani si / sau in natura in favoarea acționarilor sau asociațiilor, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual si a contului de profit si pierderi. Se cuprind in acesta categorie si sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții.

Dividendele reprezintă partea din profitul rămas după deducerea impozitului pe profit cuvenita asociaților sau acționarilor, după caz proporțional cu cota de participare a acestora in totalul capitalului social al societății. Termenul dividend include orice distribuire in bani sau in natura, in favoarea acționarilor sau asociaților, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit si pierderi, proporțional cu cota de participare la capitalul social.

SUNT CONSIDERATE VENITURI SUB FORMĂ DE DOBÂNZI URMĂTOARELE:

dobânzi obținute din obligațiuni;

dobânzi obținute pentru depozitele la termen;

componenta investițională in cazul asigurărilor de tipul economisirii pure;

suma primita de deținătorul de titlu de participare la fondurile deschise de investiții stabilita ca diferența intre prețul de răscumpărare si prețul de cumpărare;

suma primita sub forma de dobânda pentru împrumuturile acordate;

alte venituri obținute din titlul de creanță.

Dobânzile aferente titlurilor de stat, depozitele la vedere, precum si obligațiunile Agenției Naționale pentru Locuințe sunt scutite de impozit.

Obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub forma de dividende revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociații. Daca dividendele au fost distribuite acționarilor, dar nu au fost plătite pana la sfârșitul anului termenul de plata al impozitului pe dividende este pana la data de 31 decembrie a anului respectiv. Pentru veniturile sub forma de dobânzi, impozitul se calculează, retine, și se virează de către plătitorii de astfel de venituri, cum ar fi: bănci, societăți de asigurare, societăți de administrare și altele si este un impozit final.33xxx

3.7 PROCEDURA DE GLOBALIZARE A VENITURILOR, DE DETERMINARE ȘI DE PLATĂ A IMPOZITULUI PE VENIT ȘI SANCȚIUNI

Venitul anual global impozabil este format din suma următoarelor categorii de venituri: venituri din activități independente, venituri din salarii, venituri din cedarea folosinței bunurilor. Veniturile din dividende si dobânzi, venituri din jocuri de noroc, din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobilare si părților sociale, din premii si prime, precum si alte venituri nu se include in venitul global.

Impozitul pe venitul anual global impozabil se calculează pentru veniturile din România si / sau din străinătate pe care o persoana fizica romana cu domiciliul in România le realizează in cursul aceluiași an calendaristic din care se scad pierderile fiscale reportate si deducerile personale.

Pierderea fiscala anuala înregistrata din activități independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse in venitul anual, altele decât cele din salarii si asimilate salariilor obținute in cursul aceluiași an fiscal. Pierderea care rămâne necompensată in cursul aceluiași an fiscal devine pierdere reportata. Pierderile fiscale din străinătate se compensează cu veniturile din străinătate, de aceeași natura si din aceeași tara, in cursul aceluiași an. Pierderea anual necompensata se reportează pe următorii 5 ani si se compensează cu veniturile de aceeași natura si din aceeași țară obținute in cursul perioadei respective.

Regulile de compensare și reportare a pierderilor sunt:

reportarea pierderilor se va face an după an, începând cu pierderea cea mai veche;

dreptul la reportul pierderii este personal si supus identității contribuabilului; nu poate fi transmis moștenitorilor sau oricărei alte persoane, in scopul reducerii sarcinii fiscale ce revin acestora, si reprezintă pierdere definitiva a contribuabilului decedat.

Declarația de venit global este documentul prin care contribuabilii declară veniturile obținute in anul fiscal de reportare, in vederea calculării, de către organul fiscal, a venitului anual global impozabil si a impozitului pe venitul anual global.

Declarația de venit global se depune de către contribuabili. Nu depun declarație pe venitul global contribuabilii care:

obțin venituri dintr-o singura sursa, sub forma de salarii, de la funcția de baza pentru activității desfășurate in România;

obțin numai venituri din România de natura dividendelor, dobânzilor, precum si venituri a căror impunere este finala;

persoanele fizice romane fără domiciliu in România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat.

persoanele fizice străine, pentru venituri obținute din România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau în orice perioadă ce depășește în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârșind în anul calendaristic vizat.

Declarațiile se completează pentru fiecare categorie de venit si pe fiecare loc de realizare a acestuia si se depun la organul fiscal unde se afla sursa de venit pana la data de 31 martie a anului următor celui de realizare a venitului.

Impozitul pe venitul anual global datorat este calculat de organul fiscal pe baza declarațiilor depuse de contribuabil, prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual impozabil. Organul fiscal stabilește diferentele de impozit anual ramase de achitat sau impozitul anual de restituit. Contribuabilii care realizează venituri din activități independente si din cedarea folosinței bunurilor sunt obligați sa efectueze plăți anticipate cu titlu de impozit. Pentru stabilirea plăților anticipate, organul fiscal va lua ca baza de calcul venitul anual estimat, in cazul in care contribuabilul este in primul an de activitate, precum si in cazul in care in anul precedent a înregistrat pierdere, sau venitul din decizia de impunere pentru anul fiscal precedent, când acesta se afla cel puțin in cel de-al doilea an de activitate.

Plățile anticipate se efectuează in patru rate egale, pana la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

Organele fiscale competente au dreptul de a stabili, din oficiu, folosind metoda estimării, obligația de plata, daca:

contribuabilul se prezintă in termen de 15 zile de la termenul stabilit de organul fiscal pentru efectuarea corecturilor, in cazul depunerii unei declarații in a cărei completare au fost constatate erori;

contribuabilul nu depune declarația in termen de 15 zile de la primirea instiintarii prin care organul fiscal ii notifica depășirea termenului legal de depunere a declarației;

contribuabilul nu aduce evidenta contabila sau datele din evidenta contabila condusa nu sunt certe;

contribuabilul nu depune declarație.

Organul fiscal are dreptul de a modifica o decizie de plata anticipată fie in baza unor date deținute, fie in baza unui control ulterior. De asemenea, și contribuabilul are dreptul sa solicite emitere a unei noi decizii de plata anticipata cu titlul de impozit, daca prezintă organului fiscal date justificative cu privire la activitatea desfășurată. Aceasta modificare se poate solicita numai daca venitul se modifica cu mai mult de 20% fata de venitul luat in cazul impozitului.

Diferentele de impozit ramase de achitat se vor plăți in termen de 30 de zile. In cazul in care rezulta sume de restituit de la bugetul de stat, acestea se compensează cu obligații neachitate la termen, din anul fiscal curent, iar diferența se restituie in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Plătitorii de venit cu regim de retinele la sursa a impozitelor au obligația sa depună o declarație privind calcularea si reținerea impozitului, la organul fiscal competent, la un termen stabilit de Ministerul Finanțelor și, de asemenea, sa comunice informații cu privire la calculul impozitului reținut pentru fiecare beneficiar de venit.

Constituie contravenții următoarele fapte:

nerespectarea de către plătitorii de salarii si venituri asimilate salariilor a obligațiilor privind completarea si păstrarea fișelor fiscale;

netransmiterea fișelor fiscale si a altor formulare specifice la organul fiscal competent la termenul stabilit.

Pentru determinarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor are drept de acces la toate datele, informațiile si bazele de date deținute de:

organele administrației publice centrale si locale, instituții publice sau de interes public;

instituții publice sau private care conduc evidenta populației sau care înregistrează, sub orice formă încheieri de contracte, bunuri si drepturi, exploatarea proprietarilor si altele asemenea;

persoanele fizice sau juridice care dețin in păstrare sau administrare bunuri si drepturi, ori sume de bani ale contribuabililor sau care au relații de afaceri cu aceștia.

TOATE ACESTE INFORMAȚII SE SUPUN SECRETULUI FISCAL.

Facilitățile următoare de care beneficiază persoanele fizice și asociațiile familiale rămân valabile pana la data expirării lor:

scutirile de la plata impozitului pe venit prevăzute in actele normative privind unele masuri de protecție ca urmare a concedierilor colective, pentru personalul al cărui contract individual de munca va fi desfăcut, cu condiția desfășurării activității respective pe o perioada de incă doi ani de la data expirării perioadei de scutire;

neimpozitarea veniturilor realizate din serviciile turistice prestate in mediul rural, prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr.85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice, aprobata si modificata prin Legea nr. 246/1998. Pierderile înregistrate in perioada de scutire nu se compensează cu veniturile obținute din celelalte categorii de venituri in anii respectivi și nu se reportează, reprezentând pierderi definitive.

Plățile anticipate pentru anul 2001 se determina pe baza impozitului stabilit pe anul fiscal 2000.

Persoanele fizice si asociațiile fără personalitate juridica, care la data de 31 decembrie 2000 au înregistrat pierderi vor depune, odată cu declarația anuala de impunere pentru anul 2000, și o declarație privind venitul estimat pentru anul 2001 in scopul determinării plăților anticipate. Impunerea veniturilor obținute pana la 1 ianuarie 2001 se face conform legislației in vigoare la acea data.

Apatrizii sunt supuși impozitării pentru veniturile obținute in România.

Impozitul pe venitul anual global este venit al bugetului de stat.

La întocmirea registrului-inventar, începând cu 1 ianuarie 2001 toate bunurile si drepturile vor fi luate in evidenta la valoarea de intrare. Pentru bunurile si drepturile achiziționate înainte de acesta data, amortizarea se va calcula conform metodei liniare, la valoarea rămasa de recuperat pana la expirarea duratei normale de funcționare.

Prevederile referitoare la întocmirea si depunerea declarațiilor, plata obligațiilor bugetare, soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor si plângerilor, controlul fiscal, executarea creanțelor bugetare, precum si cele referitoare la evaziunea fiscala sunt aplicabile si impozitului pe venit.

Este necesara, revizuire sistemului de impozite, in mod special reducându-se numărul de impozite percepute agenților economici, precum si privilegiile speciale a scutirilor si reducerilor. Acest rol revine Ministerului Finanțelor ca principal “actor” in ceea ce privește elasticitatea venitului din impozite si reducerea cheltuielilor administrative.

In ceea ce privește impunerea agenților economici s-au propus si s-au realizat ori urmează sa se realizeze mecanisme care sa asigure: tratamentul nediferențial al agenților economici indiferent de forma de proprietate, stimularea întreprinderilor prin scutiri totale, parțiale sau reduceri de impozite, evitarea impunerii de doua sau mai multe ori a aceeași baze impozabile, încercarea de diminuare a sarcinii fiscale si, acolo unde este posibil, ”anestezierea fiscala”, adică micșorarea gradului de percepere de către contribuabil a sarcinii fiscale, stabilirea unei sarcini fiscale “reale”, prin actualizarea la inflație a elementelor luate in calculul profitului impozabil, descurajarea unor activități sau consumuri, restrângerea evaziunii fiscale.

Evitarea impunerii de doua sau mai multe ori a aceleași baze impozabile este o preocupare care se manifesta mai ales la nivel internațional si rezolvarea ei este data de încheiere de convenții bilaterale sau multilaterale de evitarea dublei impuneri sau a impunerii multiple. Regăsim deseori, aceasta situație in cazul in care agentul economic prestează lucrări cu personal propriu in afara frontierelor tarii.

Tabelul nr. 1 – Evoluția impozitelor directe pe perioada 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Utilizându-se datele din tabelul anterior pentru analize orientate in special spre interesele statului privind politica fiscala intr-o perioada data, precum si decizia financiara având in vedere creșterea continua a cheltuielilor bugetare, tabelul scoate in evidenta, in primul rând inconsecventa reglementarilor fiscale in perioada analizata, iar in al doilea rând, creșterea negativa permanenta a indicatorilor de performanta economica din toate sectoarele de activitate.

Sistemul de impozitarea profitului poate aduce daune grave dezvoltării in continuare a sectorului întreprinderilor mici si mijlocii și privatizării economiei, împiedicând dramatic acumularea și limitând neacceptabil posibilitățile de investiții; acesta a suferit modificări importante in anii 1996-1997-1998 așa cum rezulta din variația dinamicii acestuia in funcție de ponderea sa in veniturile fiscale.

In condițiile actuale, ponderea impozitului pe profit a fost devansata de impozitul pe salarii, in situația unei creșteri economice uneori negative, ceea ce demonstrează existenta fenomenului inflaționist prin creșterea necorelată a salariilor fata de rezultatele din sfera producției si a serviciilor.

Orice modificări structurale s-ar aduce impozitelor, acestea singure nu pot duce la reducerea impozitelor.

Tabelul nr. 2 – Ponderea impozitului pe profit și impozitului pe salarii în veniturile fiscale între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Figura nr. 1 – Evoluția ponderii impozitului pe profit și impozitului pe salarii în veniturile fiscale între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Se remarca evoluția relativ constanta a impozitului pe salarii intre anii 1996-1999, determinat de creșterea salariului nominal ca urmare a presiunii salariale fata de patronat.

Începând cu anul 1999 se observa o reducere a impozitului pe salarii ajungând la mai puțin de jumătate fata de anii anteriori. Progresivitatea impozitului pe salarii este ridicata si exista posibilitatea ca ea sa fie atenuata odată cu adoptarea impozitului pe venitul global.

In anul 2000 ponderea impozitului pe salarii cunoaște cea mai mica valoare din 1996 si pana in 2000 iar in anul 2001 creste pana la 72,54%.

Impozitul pe profit cunoaște de asemenea o evoluție relativ constanta pana in 1998 când presiunea fiscala este atât de mare asupra contribuabililor încât aceștia nu mai sunt interesați sa producă profit pentru ca sa plătească impozit pe profit. In anul 2000 prin introducerea cotei de impozitare a profitului de 25%, ponderea acestuia creste in veniturile fiscale ceea ce dovedește ca aceasta modificare a cotei de la 38% la 25% a fost o măsura buna.

Tabelul nr. 3 – Ponderea impozitului pe profit și impozitului pe salarii în impozitele directe între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Figura nr. 2 – Evoluția ponderii impozitului pe profit și impozitului pe salarii în impozitele directe între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Se observa ca cea mai mare pondere in impozitele directe intre anii 1996-2001 o are impozitul pe salarii ceea ce nu era un lucru bun atât pentru angajați cat și pentru angajatori. Prin introducerea impozitului pe venitul global in anul 2000, ponderea impozitului pe salarii in impozitele directe a scăzut foarte mult.

Impozitul pe profit are un rol important in impozitele directe. In 1998 cunoaște o scădere fabuloasa, după care isi revine aproape de ponderile din anii anteriori pentru ca in 2000 sa atingă cea mai mare valoare.

Tabelul nr. 4 – Ponderea impozitului pe profit și impozitului pe salarii în totalul veniturilor fiscale între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Figura nr. 3 – Evoluția ponderii impozitului pe profit și impozitului pe salarii în totalul veniturilor fiscale între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Intre anii 1996-1997 atât impozitul pe profit cat si cel pe salarii aveau ponderi mari in veniturile totale ale bugetului de stat.

In 1998 creste ponderea impozitelor pe salarii si crește mult ponderea impozitului pe profit. In anul 2000 prin introducerea impozitului pe venitul global scade foarte mult ponderea impozitului pe salarii si creste ponderea impozitului pe profit ca urmare a scăderii cotei de impozitare la 25%. In anul 2001 ambele ponderi ale impozitelor au crescut.

Tabelul nr. 5 – Ponderea impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Figura nr. 4 – Evoluția ponderii impozitelor directe în totalul veniturilor fiscale între anii 1996-2001

Sursa: Colecția Monitorul Oficial, Legile Bugetului de Stat 1996-2001

Se remarca scăderea ponderii impozitelor directe in veniturile totale ale bugetului de stat din 1996 si pana in 2000, iar in 2001 se observa o creștere ușoara. Aceasta dovedește ca masurile luate prin adoptarea normelor legislative pana in prezent sunt masuri cu rezultate bune întrucât se urmărește creșterea ponderii impozitelor indirecte, adică se pune baza pe impozitarea consumului si nu a veniturilor bunurilor sau averii.

Figura nr. 5 – Structura impozitelor directe veniturile totale în anul 1996

Sursa: Legea Bugetului de Stat pe anul 1996

Figura nr. 6 – Structura impozitelor directe veniturile totale în anul 1997

Sursa: Legea Bugetului de Stat pe anul 1997

Figura nr. 7 – Structura impozitelor directe veniturile totale în anul 1998

Sursa: Legea Bugetului de Stat pe anul 1998

Figura nr. 8 – Structura impozitelor directe veniturile totale în anul 1999

Sursa: Legea Bugetului de Stat pe anul 1999

Figura nr. 9 – Structura impozitelor directe veniturile totale în anul 2000

Sursa: Legea Bugetului de Stat pe anul 2000

Figura nr. 10 – Structura impozitelor directe veniturile totale în anul 2001

Sursa: Legea Bugetului de Stat pe anul 2001

In legătura cu rata de impozitare aplicata profitului impozabil pana la finele anului 1999, este adevărat ca nivelul de 38% era mai mic decât cel practicat de unele state alăturate noua geografic, cum este cazul Bulgariei 52% pentru întreprinderile de stat si 49% pentru sistemul privat, Poloniei si Ungariei cu 40%. În același timp, rata de 38% numai câteva procente mai mare ca si cea a unor state europene dezvoltate economic cum sunt Franța cu 34%, Italia cu 36%, Olanda cu 35%. Dar ținând cont de specificul fiecărei tari in parte, nivelul ratelor nu este întotdeauna edificator insa pentru condițiile din tara noastră se poate aprecia ca 38% era o rata mult prea mare fata de situația fiscala generala si nivelul atins de economia romaneasca in ultimul timp.

In aceste condiții au fost identificate mai multe elemente luate integral si independent pentru ameliorarea sistemului general de impozitare, astfel:

reducerea ratei de impozitare aplicata, prin lege profitului impozabil al întreprinderilor. Aceasta reduce nevoia unor facilități importante si mărește motivația de a elimina evaziunea fiscala. Ea ar mai putea avea si un alt aspect pozitiv determinând companiile multinaționale sa obțină preturi mai avantajoase ale produselor astfel încât volumul veniturilor realizate in România sa fie mai mare decât in tarile in care ratele de impozitare sunt mai ridicate;

neacordarea de scutiri de impozite pe o anumita perioada acordata întreprinderilor care nu beneficiază de astfel de facilitați;

acordarea unor credite fiscale pentru investiții in mașini si utilaje destinate procesului tehnologic.

Este cazul a se revizui regimurile de amortizare aplicate si renunțarea la regimul amortizării accelerate in vederea alinierii la normele si directivele Comunitarii Europene.

Creditul fiscal are un dublu rol: de a inlocui reajustarea valorii utilajului in funcție de inflație pentru calcularea amortizării in scopuri fiscale si de a lua locul amortizării accelerate si al scutirilor de impozite pe anumite perioade atât pentru întreprinderile nou înființate cât si pentru cele care isi reinvestesc profitul. Daca in viitor inflația va ajunge la cote rezonabile, acest credit va putea fi redus sau chiar eliminat.

Pentru compensarea pierderii din venituri bugetare prin scăderea ratei de impozitare si acordarea creditului fiscal pentru investiții, ca si pentru eliminarea in continuare a punctelor slabe ale sistemului de impozitare, vor trebui aplicate masuri de compensare a veniturilor.

Reducerea ratei de impozitare trebuie sa conducă la crearea unor sisteme care sa funcționeze bine atât pe plan intern cat si sub aspectul competitivității fata de alte tari care ar putea sa elimine sau sa reducă distorsiunile si care, împreuna cu alte modificări, sa fie aproximativ neutre din punct de vedere al veniturilor.

Cu toate facilitățile existente la începutul anului 1999 tara noastră era competitiva din punct de vedere al regimului fiscal având in vedere stimulentele fiscale. Investitorii care puteau beneficia de stimulentele acordate prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 92/1992 aprobata prin legea nr. 241/1998 nu puteau obiecta la impozitele pe care le aveau de plătit, poate doar cu excepția impozitului pe salariu relativ ridicat. pe lângă acestea, in mod cert, numărul taxelor mărunte de tot felul este prea mare ceea ce face ca sistemul sa nu fie ușor de administrat iar agenții economici fac fata din ce in ce mai greu la stabilirea si vărsarea acestora la diverse bugete. Toate acestea degaja nevoia de o oarecare liberalizare a sistemului fiscal in condițiile eliminării totale a facilitaților.

Sistemul de impozitare din România nu este bine conceput pentru a-i largi baza de impozitare, a-i determina pe agenții economici sa respecte de bunăvoie normele fiscale sau sa faciliteze controlul si verificarea eficienta si corecta de către autoritățile statului. Rezultatele se văd in raportul relativ redus dintre colectarea impozitelor si dimensiunile economiei.

Reducerea sau eliminarea scutirii de un impozit pe o anumita perioada ca facilitate fiscala reprezintă instrumente rareori eficace existând alte masuri care combinate pot servi la atingerea scopului propus si cu costuri mai mici. Cele mai inutile sunt scutite de impozitele determinate de reinvestirea profiturilor ceea ce practica majoritatea întreprinderilor rentabile fără vreun stimulent deosebit daca se preconizează ca afacerile sa meargă bine in continuare. Evident oricărei întreprinderi i-ar plăcea sa se bucure de astfel de privilegii dar experiența a arătat ca ele nu sunt necesare in toate cazurile pentru a determina reinvestirea profitului. Dar eliminarea scutirii de impozit pe o anumita perioada ar face ca povara fiscala sa fie prea mare astfel încât ar fi necesare unele masuri compensatorii.

Instabilitatea, care constituie azi cel mai neplăcut aspect al sistemului de impozitare a profitului întreprinderilor este in parte rezultatul încercării de crea un sistem, de reglementare care, din punct de vedere fiscal, politic si administrativ nu se poate menține mult timp. Majoritatea investitorilor recunosc ca ar dori sa beneficieze de cat mai multe facilități posibile, ultimele facilități nu au fost concepute pe o baza sănătoasă si, ca atare, nu se puteau menține mult timp.

BIBLIOGRAFIE:

ATANASIU M. și Colectiv-”Finanțele întreprinderii”Editura Didactică și Pedagogică, București 1993

RADU BLEJAN-“Impozitul pe venit-Legislație adnotată”,Editura All Beck, București 2000

BOULESCU.M,GHIȚĂ.M-“Control financiar”,Editura Eficient, București 1997

CONSTANȚA DANA-“Impoztul pe venitul global pe înțelesul tuturor”, Editura Lider , București 1999

CONSTANTINESCU N.N.-“Reforma și redresare economică”, Editura Economică, București 1995

N.DOBROTĂ și Colectiv-“A.B.C.-ul economiei de piață moderne”,Casa de Editura si presa Casa Românească, București 1991

C.M.DRAGAN-“Noua contabilitate a agenților economici”, Editura Hercules, București 1994

FELEAGA N.-“Contabilitate financiară”, Editura Atheneum, București 1991

GLIGA-“Drept financiar public” Editura All,București 1994

N.HOANȚĂ-“Evaziune fiscală”,Editura Tribuna Economica, București 1997

COSTEL ISTRATE-“Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei”, Editura Polirom, București 2000

N.GRIGORIE LACRITA-“Fondurile speciale și obligațiile de plată ale agenților economici”, Editura Tribuna Economică, București 1994

N.GRIGORIE LACRITA-“Dividendele și impozitul pe dividende”, Editura Tribuna Economică, București 1999

MATEI GH.E.-“Finanțe publice”, Editura Universitaria, Craiova 1998

DANA MOROIU,TIM HINDLE-“Finanțe”, ghid propus de The Economist Books, Editura Nemira București 1998

IOAN MOROȘAN-“Fiscalitate, obligații fiscale, obligații salariale, obligații sociale”,vol. I, Editura Evcont Consulting, Suceava 2000

MOSTEANU T. și Colectiv-“Reforma sistemului fiscal în România”, Editura Didactică și Pedagogică,R.A.,București 1999

V. OLARIU-“Dicționar al economiei de piață”,Editura Spicon, Tg.Jiu 1991

OPRITEANU M. ȘI Colectiv-“Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Agora 1996

RISTEA M. si Colectiv-“Contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, București 1995

RISTEA M.-“Evaluare în contabilitate și fiscalitate”, Revista Expertiza contabilă,nr. 9 și 11/1995

STOIAN A.-“Contul de rezultate și fiscalitate”,Curs ASE 1994

STOIAN A.-“Tehnici și metode de impozitare.Implicații în contabilitate”,Curs ASE 1994

DAN DROSU SAGUNA-“Evaziune fiscală”,Editura Oscar Print, București 1995

GH. TIGĂERU si IULIAN POENARU-“Controlul financiar II”,Editura Lumina Lex 1995

TOPCIU C.-“Fiscalitatea”,Curs ASE București 1993

I.VĂCĂREL, TATIANA MOȘTEANU-“Finanțe publice”,Editura Didactică și Pedagogică,R.A.,București 1994

I.VĂCĂREL și Colectiv-“Finanțe publice”,Ediția a II-a,Editura Didactică și Pedagogică,R.A.,București 1999

XXX Revista “Impozite și taxe”

XXX Revista “Finanțe, credit, contabilitate”

XXX Colecția “Economistul”, 2000-2001

XXX Colecția “Capital”, 2000-2001

XXX O.U.G. nr.67/19.05.1999, privind unele măsuri pentru dezvoltarea activității economice

XXX O.G. nr.63/28.08.1997, privind stabilirea unor facilitati pentru dezvoltarea turismului rural

XXX O.U.G. nr.217/29.12.1999 pentru modificarea și completarea O.G. nr.70/1994 privind impozitul pe profit

XXX O.G. nr.70/1994, privind impozitul pe profit

XXX Legea nr. 109/10.10.1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit

XXX Legea nr. 133/20.07.1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii

XXX O.U.G. nr. 98/24.06.1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective

XXX O.U.G. nr. 92/30.12.1997 privind stimularea investițiilor directe

XXX Legea nr. 241/14.12.1998 pentru aprobarea O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe

XXX Legea nr. 30/26.01.1999 privind sprijinirea exporturilor

XXX O.G. nr.40/30.01.1998, privind modificarea și completarea O.U.G. nr.70/1994, privind impozitul pe profit

XXX Legea nr.73/12.07.1996, pentru aprobarea O.G. nr.70/1994, privind impozitul pe profit

XXX Ordinul nr. 30/12.01.1999 pentru aprobarea normelor metodologice privind virarea impozitului pe salarii la bugetul de stat precum și a cotelor defalcate din acesta la bugetele locale potrivit Legii nr. 189/1998

XXX Ordinul nr. 2206/27.11.1998 pentru aprobarea modelului și a conținutului formularului “declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”

XXX O.G. nr.68/24.03.1999, privind procedura de întocmire și depunere a declarațiilor de impozite și taxe

XXX Hotărârea nr. 1381/30.12.2000 privind stabilirea baremului lunar pentru impunerea veniturilor din salarii și asimilate acestora realizate în anul 2001

XXX O.G nr.73/27.08.1999 privind impozitul pe venit

XXX O.G nr.1394/2000 pentru modificarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, aprobate prin H.G. nr.402/2000

XXX O.U.G nr.47/1999 pentru completarea art. Nr. 4 din O.G nr. 70/1994 privind impozitul pe profit

XXX Hotărârea nr.402/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit