Rolul Imaginii In Jurnalul de Televiziune

CUPRINS

Capitolul 1. De la a șaptea artă, la televiziune

Subcapitolul 1.1 Arta generează artă

Subcapitolul 1.2 Istoria cinematografiei

Subcapitolul 1. 3 Istoria televiziunii

Subcapitolul 1.4 Fenomenul televiziunii

Capitolul 2. Funcțiile și disfuncțiile televiziunii, din perspectiva imaginii filmate

Subcapitolul 2.1 Analiza bardică

Subcapitolul 2.2 Analiza cantitativă

Subcapitolul 2.3 Funcția de informare

Subcapitolul 2.4 Funcția de socializare

Subcapitolul 2.5 Funcția publicitară

Capitolul 3. Cuvânt – Sunet- Imagine în jurnalul TV

Subcapitolul 3.1 Manipularea prin imagine

3.1.1 Jurnalul de știri

Subcapitolul 3.2 Tehnici de manipulare în cadrul jurnalului de știri

3.2.1 Lumina în live

3.2.2 Efectele în jurnalul de știri

Subcapitolul 3.3 Manipularea prin imagine – încadraturile

3.3.1Gros-planul

3.3.2 Prim-planul

3.3.3.Planul mediu

3.3.4.Planul general

Subcapitolul 3.4 Manipularea prin imagini – Trecerile

3.4.1Transfocările

3.4.2 Panoramarea

Subcapitolul 3.5 Manipularea prin imagine – Montajul

Subcapitolul 3.6 Manipularea prin sunet

Subcapitolul 3.7 Manipularea prin regie

Subcapitolul 3.8 Manipularea prin culori

Bibliografie

ROLUL IMAGINII ÎN JURNALUL DE TELEVIZIUNE

Rolul imaginii în jurnalul de televiziune – a devenit primordial în ultimii ani, în condițiile în care media, atât din România cât și din lume, începe să ne modeleze opiniile, experiențele, dar și percepția asupra vieții.

Imaginea reprezintă trăsătura cea mai importantă a societății contemporane, ea ajungând să concureze cu toate convingerile și temerile noastre, monopolizând o parte din structurile noastre mentale și influențând multe dintre atitudinile din viața de zi cu zi.

Despre consecințele și influențele pe care imaginea le are asupra psihicului uman s-au spus și s-au scris multe în ultimii ani. În ciuda semnalelor trase de specialiști, cu privire la impactul pe care îl au unele imagini din jurnalele de televiziune asupra noastră, continuăm să „consumăm” tot ce ni se oferă, în goana cotidiană după informații de tot felul, știri de senzație sau emisiuni specifice presei de scandal.

Media în general și televiziunea în special au devenit o forță impresionantă de mobilizare a maselor, atât intelectual cât și emoțional, multe fiind situațiile în care influențele acestora sunt majore, fapt ce a dus și la crearea conceptului de „război mediatic”.

Și din păcate multe sunt televiziunile care exploatează la maxim impactul emoțional al imaginilor într-o știre, mărind dimensiunea evenimentului sau a întâmplării, inducându-le telespectatorilor senzația de milă, compasiune, revoltă sau furie. Istoria actuală a început să se scrie prin imagini, cele mai reprezentative fixându-se adânc în memoria noastră, acestea fiind asociate cu persoane, întâmplări, evenimente, fapte.

Imaginea în general, și cea pe care o regăsim în jurnalele de televiziune în special, a ajuns să contribuie esențial la susținerea, întărirea sau modificarea ori crearea unor tipare în mentalul colectiv. Semnificativ este faptul cum, câteva imagini atent incluse în cadrul unui jurnal al unei televiziuni de știri pot atrage din partea opiniei publice sentimente controversate, de la respingeri la frustrări, de la ostilități la păreri antagonice.

Nu de puține ori experiența a demonstrat ca imaginile bine manipulate de unele televiziuni au putut reconstrui identități individuale sau naționale, au schimbat concepții și percepții, au modificat atitudini, păreri, ori reacții.

Lumea actuală este într-o continuă transformare, setea de cunoaștere, necesitatea schimbului de informații și dreptul de a fi informat și de a informa fiind motivele principale pentru care media a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

Mijloacele de comunicare în masă sunt, pe zi de trece, tot mai diversificate, puterea pe care acestea o au asupra oamenilor crescând exponențial, odată cu numărul celor interesați periodic de știri, informații, evenimente, actualități.

Televiziunea impune și determină un sistem de valori materiale și spirituale, prin conținutul jurnalelor de știri ori a emisiunilor sale, ea reușind să realizeze un ansamblu complex de atitudini și reacții asupra publicului larg.

Ca mijloc de comunicare în masă, televiziunea, indiferent de specificul său, ne crează iluzia participării și implicării active în mijlocul evenimentelor. Tot televiziunea ne oferă înformațiile de care avem nevoie, prezentate în forme mai mult sau mai puțin cosmetizate, crescând sau doar alimentând nevoia noastră de nou, de scandal sau doar de implicare.

Televiziunile cu cea mai mare audiență pe piața media sunt televiziunile ce știu să se adapteze cerințelor și preferințelor publicului larg, cu precizarea că gusturile telespectatorilor se modifică permanent, fiind astfel necesare ajustări continue în structura jurnalelor ori a emisiunilor aferente.

Nici o știre de televiziune nu este bine receptată de către publicul larg dacă ea nu este însoțită și de imagini reprezentative, imagini ce captează instantaneu atenția telespectatorului, ce devine astfel brusc mult mai interesat și de conținutul informațiilor.

În România, țara în care regimul comunist și-a pus puternic amprenta asupra psihicului uman, televiziunile au apărut și s-au dezvoltat după anul 1989, aparent „după ureche”.

În lipsa informațiilor de orice fel, în condițiile în care tot ceea ce mișca în Televiziunea Română (singura cu drept de emisie) era supus cenzurii, iar timpii de emisie ai acesteia erau extrem de limitați, căderea regimului Ceaușescu a reprezentat o deschidere către media occidentală, către informații diverse și practic infinite, către o altă lume necunoscută telespectatorului român.

Primii pași în televiziunea de după 1989 au fost timizi și făcuți oarecum la repezeală, din dorința de a suplini nevoia de informații a publicului larg, dar și din nevoia de a fura startul, de a ocupa primele poziții în topul audiențelor.

Abia după câțiva ani lucrurile au început să intre pe făgașul cel bun, jurnalele de știri au început să împrumute din profesionalismul caracteristic marilor televiziuni pe peste hotare, iar calitatea informațiilor oferite telespectatorilor a crescut considerabil.

În România anului 2013, pe piața media regăsim câteva televiziuni de marcă, ce au demonstrat că pot concura cu succes cu orice televiziune de renume din lume, jurnalele acestora fiind uneori adevărate maratoane de forță, în situații neprevăzute, ce impun reactualizarea permanentă a informațiilor, vitală în menținerea ridicată a indicelui de audiență.

Iar pentru a menține trează atenția și a capta permanent interesul telespectatorului, jurnalul de știri al unei televiziuni profesioniste este „presărat” cu intervenții „live”, reporterii specializați intervenind cu amănunte de la fața locului, dar și cu imaginile ce reflectă ideal starea de fapt.

Cine nu își amintește oare imaginile difuzate „in buclă” ore în șir, de televiziunile din întreaga lume, în fatidica zi de 11 septembrie 2001 ? Avioanele deturnate de teroriști lovind în plin Turnurile Gemene de la World Trade Center, dar și prăbușirea acestora și transformarea într-o imensă grămadă de moloz vor râmâne adânc întipărite în memoria multora dintre noi.

Imaginea este esențială în orice jurnal de știri al unei televiziuni profesioniste. Indiferent de crizele prin care trece o țară, supraviețuiește și rămâne în top televiziunea care știe și reușeste să le ofere telespectatorilor săi imagini inedite, în cel mai scurt timp de la producerea unor evenimente.

Nimic nu captează și fidelizează mai bine atenția unui consumator de știri de televiziune decât înformația proaspătă, însoțită de imaginea „care face cât o mie de cuvinte”.

Lucrarea “Rolul imaginii in jurnalul de televiziune” tratează pe larg influența pe care o are televiziunea în viața noastră, funcțiile și disfuncțiile acesteia, dar și modul prin care putem fi manipulați cu destul de multă ușurință, fără ca măcar să realizăm asta. Televiziunea nu mai este de multă vreme doar un simpli mijloc de informare, aceasta devenind o adevarată putere, ea putând schimba destine, regimuri politice, percepții, mentalității, reacții ale maselor.

Lucrarea “Rolul imaginii in jurnalul de televiziune” este structurată pe trei capitole, în primul dintre acestea, “De la a șaptea artă la televiziune” fiind făcută istoria cinematografiei, descriindu-se fenomenul televiziunii și analizându-se și modul în care televiziunea s-a regăsit de-a lungul timpului în istoria telespectatorului român.

În capitolul al doilea al lucrării, “Funcțiile televiziunii și disfuncțiile acesteia, din perspectiva imaginii filmate” am analizat pe larg care sunt influențele pe care televiziunea le poate avea asupra telespectatorului, modul în care acestea ne dictează percepțiile, reacțiile, atitudinile. Informarea, socializarea, divertismentul, sunt doar câteva dintre principalele funcții ale televiziunii, printre disfuncții enumerând dezinformarea, dependența, crarea falselor vedere și manipularea.

Capitolul al treilea, “Cuvant – sunet – imagine din jurnalul TV”, este dedicat descrierii fenomenului manipulării, modul și tehnicile prin care televiziunile reușesc să-și manipuleze telespectatorii, cu exemple concrete desprinse din activitatea principalelor televiziuni din România. O atenție deosebită a fost acordată tehnicilor de manipulare practicate în jurnalele de știri (lecturarea știrilor, conceperea și plasarea acestora, titlurile știrilor si alegerea amănuntelor, selecția imaginilor), dar și manipulării realizate prin intermediul imaginilor (încadraturile, trecerile, montajul, sunetul, culorile, regia).

CAPITOLUL 1. DE LA A ȘAPTEA ARTĂ, LA TELEVIZIUNE

Mass-media este factorul predominant al cotidianului, ea devenind parte integrantă din existența fiecăruia. Mass-media relaționează cu toate domeniile, pe care le aservește, ea fiind însă în măsură să-și satisfacă prin intermediul acestora și propriile interese, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.

Rolurile mass-media au fost clar stabilite de sociologi:

Supraveghere – mass-media ne informează cu privire la modificările, pericolele, noutățile survenite în cadrul societății

Transmitere – preia informațiile în forma brută, le prelucrează și ni le oferă în forme conceptuale în forme mai mult sau mai puțin profesionale

Interpretare – mass-media și-a arogat dreptul absolut de a interpreta toate evenimentele, pe care le evaluează și analizează după bunul sau plac

Media în general și televiziunea în special are o influență foarte mare asupra noastră, ea influențându-ne de foarte multe ori deciziile, părerile, opțiunile. Absolut toate evenimentele majore, atât interne cât și externe, ne sunt aduse la cunoștiință de mass-media, care uneori ne invită, subtil, la interpretări și evaluări, dându-ne astfel falsa impresie că am avea și noi vreun cuvânt de spus.

Și poate tocmai de aceea mass-media reușește deseori să ne înfluențeze destul de puternic judecățile de valoare, deciziile sau chiar alegerile importante. Este deja un lucru bine știut faptul că, cu cât suntem mai bombardați cu informații, cu atât știm mai puține, mulțimea evenimentelor care tinde să ne copleșească fiind tratată de subconștientul nostru cu nepăsare, uitare sau indiferență.

În plus, cu cât începem să aflăm mai multe cu atât putem procesa mai puține, motiv pentru care suntem tentați să le oferim altora avantajul de a prelucra, analiza și comprima înformațiile, în locul nostru. O cantitate mare de informații primite din partea mass-mediei ne derutează, de dezorientează și ne fac să abandonam ideea de a le mai procesa, a le mai analiza și decanta.

Ajungem să preferăm să urmarim judecățile de valoare ale altora, să subscriem acestora și să le împrumutăm pe nesimțite, chiar dacă în realitate nu suntem deloc de acord cu acestea.

Lucrarea de față și-a propus să studieze în amănunt care este rolul imaginii în jurnalul de televiziune, cunoscut fiind faptul că în ultimii ani, în întreagaalsa impresie că am avea și noi vreun cuvânt de spus.

Și poate tocmai de aceea mass-media reușește deseori să ne înfluențeze destul de puternic judecățile de valoare, deciziile sau chiar alegerile importante. Este deja un lucru bine știut faptul că, cu cât suntem mai bombardați cu informații, cu atât știm mai puține, mulțimea evenimentelor care tinde să ne copleșească fiind tratată de subconștientul nostru cu nepăsare, uitare sau indiferență.

În plus, cu cât începem să aflăm mai multe cu atât putem procesa mai puține, motiv pentru care suntem tentați să le oferim altora avantajul de a prelucra, analiza și comprima înformațiile, în locul nostru. O cantitate mare de informații primite din partea mass-mediei ne derutează, de dezorientează și ne fac să abandonam ideea de a le mai procesa, a le mai analiza și decanta.

Ajungem să preferăm să urmarim judecățile de valoare ale altora, să subscriem acestora și să le împrumutăm pe nesimțite, chiar dacă în realitate nu suntem deloc de acord cu acestea.

Lucrarea de față și-a propus să studieze în amănunt care este rolul imaginii în jurnalul de televiziune, cunoscut fiind faptul că în ultimii ani, în întreaga lume, televiziunile au devenit un fel de super-putere, ele jucând un rol primordial în multe domenii ale societății, în primul rând prin importanța pe care le-o acordă milioanele de telespectatori.

Televiziunea influențează în fiecare secundă stările, deciziile, emoțiile și trăirile a sute de mii de oameni, tehnicile de manipulare utilizate în domeniu având efecte grave atât asupra telespectatorilor cât și asupra societății.

Capitolul de față, “De la a șaptea artă la televiziune” tratează istoria cinematografiei, considerată a fi un fel de “mamă” a televiziunii, de la primele încercări timide în domeniu ale cercetătorilor vremii și până in prezent, punctând momentele considerate ca fiind de cotitură în dezvoltarea ulterioară a celei de-a șaptea arte. De asemenea, se acordă o atenție specială și fenomenului televiziunii, de la apariția acesteia și până în prezent, detaliindu-se inovațiile ce au dus la performanțele de astăzi și făcând referire la personalitățile care și-au adus contribuția în mod hotător la dezvoltarea acesteia. O atenție specială este acordată apariției și dezvoltării televiziunii în România, aceasta fiind un pic vitregită în perioada comunistă, când programele tv erau supuse cenzurii, existând din păcate un singur post național, TVR.

Capitolul al doilea al lucrării, “Funcțiile televiziunii și disfuncțiile acesteia, din perspectiva imaginii filmate”, surprinde influențele pozitive, dar și pe cele negative pe care acest important mijloc de comunicare în masă îl are asupra noastră. Principala funcție a televiziunii este aceea de informare, ea fiind un fel de mediator al limbajului, ce are capacitatea să convertească mai multe tipuri de limbaj într-unul universal. Pe lângă acesta, prin televiziune ne satisfacem nevoia de socializare și de divertisment, ea indeplinind deseori și o funcție educativă. În ciuda faptului ca mulți sunt cei care consideră că televiziunea reprezintă doar modul oral prin care suntem alimentați cu informații diverse, prin intermediul imaginilor, aceasta poate avea un rol determinant în dezvoltarea și formarea unei nații, mesajele transmise putând fi modificate sensibil ușor, în funcție de diverse interese.

Printre disfuncțiile televiziunii putem enumera efemeritatea mesajului, cronofagia, urmărirea în exces, dezinformarea, crearea falselor vedete, promovarea evenimentelor de o veridicitate indoielnică, cultura mediatică, persuasiunea și fenomenul manipulării, din păcate tot mai des întâlnit pe micile ecrane.

Televiziunea ne diminuează capacitatea de concentrare, telespectatorii fiind obligați să consume diferite programe, la ore clar stabilite. Ea are și capacitatea de a ne creea un fel de dependență, știut fiind faptul că ținta principală a tuturor programelor TV, indiferent de categoria acestora, este aceea de a menține treaz interesul telespectatorilor.

Canalele TV funcționează toate după principiul perioadelor foarte scurte de atenție, televiziunea având, din păcate, un efect major asupra stărilor și trăirilor noastre, prin emoțiile pe care ni le provoacă ori induce.

Știrile și emisiunile pe parcursul cărora avem ocazia să primim informații violente ne cauzează și ele destul de mult, televiziunea influențând major reacțiile, comportamentele și atitudinile noastre de zi cu zi. Mulți sunt cei care nu înțeleg, în ciuda semnalelor numeroase trase de specialiști, că privitul la televizor ne dăunează grav și sănătății, pe lângă sedentarism existând și pericolul diminuării semnificative a anumitor simțuri, suprasolicitate.

Percepția asupra realității a telespectatorilor are mult de suferit și din cauza succesiunii rapide a imaginilor în televiziune. Dacă în timpul știrilor suntem bombardați cu 5-6 imagini pe secundă, pe perioada de difuzare a reclamelor acestea sunt reduse la 2-3/secundă, în ambele cazuri neocortexul neavând timpul necesar pentru descifrarea și analizarea tuturor imaginilor oferite. În plus, și culorile imaginilor folosite în televiziune au un impact major asupra noastră, combinațiile de verde, albastru și roșu care ne sunt oferite fiind total diferite cu ceea ce avem în realitate.

Capitolul al treilea, “Cuvant – sunet – imagine din jurnalul TV”, tratează teme de actualitate în societatea modernă, respectiv manipularea și dezinformarea, realizate cu ușurință în principal prin intermediul imaginilor folosite.

În acest domeniu părerile sunt împărțite, unii specialiști susținând că presa în general (și televiziunea în mod special) este independentă, ea acționând ca o protecție împotriva întervenției politicului ori a afacerilor, în vreme ce alții afirmă că media este tot timpul manipulată de diverse relații mai mult sau mai puțin publice ori de diverse interese.

De cele mai multe ori televiziunile ne transmit o anumită înformație, abordează un anumit subiect și încearcă din răsputeri că ne convinga că acesta este vital, pentru ca în scurt timp să realizăm că multe dintre amănuntele oferite au fost denaturate ori false. Efectul manipulării este maxim în cadrul televiziunii, emoțiile transmise prin intermediul imaginilor putând imprima diferite șocuri telespectatorilor. Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte și poate tocmai de aceea mulți sunt specialiștii care recomandă frecvent cenzurarea imaginilor delicate, compromițătoare, șocante.

Manipularea este cu atât mai reușită cu cât telespectatorul are falsa impresie că deține deplina libertate de decizie și gândire. Manipularea telespectatorilor se face cel mai adesea în emisiunile special dedicate informării acestora, cele mai folosite tehnici fiind :

Lecturarea știrilor

Conceperea și plasarea știrilor

Titlurile știrilor si alegerea amanuntelor

Selecția imaginilor

Cea mai importanta tehnică de manipulare în cadrul unui jurnal de știri este luarea și combinarea imaginilor de tot felul, pentru obținerea senzațiilor dorite :

Încadraturile: gros planul, prim-planul, planul mediu și planul general

Trecerile

Montajul

Sunetul

Culorile

Regia

Din păcate, din dorința excesivă de a le demonstra telespectatorilor că sunt imparțiali și promovează binele și adevărul, în România tot mai mulți jurnaliști cunoscuți au început să-și conceapă cu atâta grijă și atenție emisiunile încât inconștient, au dezvoltat o adevarată tehnică de manipulare inedită.

Aceasta ii induce telespectatorului toate trăirile, convingerile, senzațiile, percepțiile și motivațiile realizatorului, fără ca acesta să sesizeze nici cel mai mic pericol.

În concluzie, imaginea este calea prin care orice televiziune poate aplica în practică, cu consecințe grave asupra telespectatorilor săi, toate tehnicile de manipulare cunoscute în domeniu.

Subcapitolul 1.1 Arta generează artă

Cinematografia, cea de-a șaptea artă, rămâne cu siguranță „marea doamnă” a artei audiovizuale, ce a generat metode, tehnici, trucuri și tertipuri fără de care televiziunea de astăzi ar fi arătat cu totul altfel. Experiența dobândită în industria cinematografică și atenția către detalii ce a fost vitală pentru obținerea unor producții de calitate, au fost imprumutate și perfecționate de specialistii din televiziune, care au avut astfel o baza solidă pe care să se axeze.

Televiziunea este astăzi considerată cea de-a patra arta tehnogenică, ce a apărut după constituirea modalităților distincte de comunicare artistică, fotografia, cinematografia și radioul. Fiind tot un domeniu de creație audiovizuală, televiziunea a împrumutat de la fiecare însușiri diferite.

De la cinematografie a luat limbajul imaginilor în mișcare și fenomenul transmisiunii în direct, de la radio luând sistemul deosebit de relații cu publicul. Stop-cadrul din televiziune este împrumutat din arta fotografică. „înghețarea” acțiunii fiind folosită cu precădere în televiziunea modernă, mai ales în cea de nișă, destinata producțiilor muzicale.

În cinematografie, imaginile sunt bidimensionale, timpul producerii filmului este decalat de cel al receptării, pe când în televiziune lucrurile stau exact pe dos.

Televizunea ne oferă doua feluri de mesaje:

Transmisiune directă – precum comunicarea radiofonică – contactul cu telespectatorii este direct, in timpul prezent

Transmisiune înregistrată – precum în cazul cinematografiei, când evenimentele sunt deja consumate

Se remarcă faptul că doar modul de receptare este diferit în televiziune și cinematografie, motiv pentru care cele două trebuie să facă parte din același sistem audiovizual.

Subcapitolul 1.2 Istoria cinematografiei

Cinematografia, denumită și “cea de-a șaptea-a artă”, este cu siguranță una dintre marile invenții ale lumii, ea având cea mai rapidă dezvoltare dintre toate artele. Începuturile cinematografiei datează încă din perioada în care oamenii experimentau proiectarea imaginilor cu ajutorul luminii, ori cearea iluziei mișcării.

Iluzia mișcării, obținută prin intermediul fenomenului optic denumit de fizicieni “persistența viziunii”, se realizează profitând de capacitatea creierului nostru uman ce poate reține, pentru doar o zecime de secundă, ultima imagine de a fost proiectată pe retina ochiului.

Și pentru că un film este de fapt o înșiruire de zeci de mii de fotografii ce se succed într-o anumită ordine, între acestea existând o pauză, ochiul nostru poate fi păcălit, el sesizând continuitatea derulării imaginii.

Așa se face că deși avem permanent impresia că ecranul cinematografului este tot timpul luminat, în realitate, în jumătate din timp el este întunecat. În perioadele de început ale cinematografiei, imaginea crea impresia că tremura. Astăzi însă vitezele de proiectare a imaginilor au crescut considerabil, ajungându-se la 30 de cadre/secundă.

Un rol esențial în dezvoltarea cinematografiei l-au avut Thomas Edison și William Kennedy Laurie, care, inspirați fiind de imaginile mișcătoare ale lui Marey, au realizat în anul 1891 kinetograful și kinetoscopul. Ulterior, kinetoscopul a fost cel care l-a inspirat pe Louis Lumiere să dea curs ideii sale de a construi un cinematograf, invenția sa fiind considerată net superioară celei a lui Edison.

Edison rămâne în istoria cinematografiei ca fiind proprietarul companiei care a fabricat prima rolă de film din celuloză, ce măsura 35mm. Tot compania lui Edison a fost prima care a utilizat perforatiile marginale pentru a controla viteza filmului, în 1893 fiind construit și primul studio de film.

Istoria cinematografiei începe în Franța, nefiind însă destul de clar cine anume a conceput prima peliculă cinema, Louis Aime Augustin sau Etienne Jules Marey.

Prima proiecție cinematografică publică a unui film a fost făcută în Paris, la data de 28 februarie 1895, de către frații Lumière, în interiorul salonului Indian al restaurantului „Grand Cafe”, Boulevard des Capucines.

Filmul era denumit La Sortie de l'usine Lumière à Lyon (Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon), acestuia urmându-i L'Arrivée d'un train en gare de La Ciotat (Sosirea unui tren în gara La Ciotat).

Practic, putem afirma fără să greșim ca data de 28 decembrie 1895 reprezită ziua în care s-a născut o noua artă, arta cinematografică, sau cea cea de-a șaptea artă cum este ea denumită în zilele noastre. Primul film al fraților Lumière a fost luat inițial în derâdere, mulți fiind cei care îl considerau demn de prezentat într-un târg ori un bâlci.

Louis Lumière este părintele celei de-a șaptea arte și a industriei aferente acesteia, primele filme pe care le realizează (Tâmplarul, Fierarul, Dărâmarea unui zid) având subiecte comice sugerate chiar de atmosfera din interioul fabricii de aparate de fotografiat pe care o deținea împreună cu fratele său.

Au urmat alte filme cu subiecte comune (Dejunul unui bebeluș, Borcanul cu peștișori roșii, Ceartă între copii, Baia de mare, Partida de carți, Partide de table sau Pescuitul crevetelor), timp în care fratele său Auguste Lumière, se gândește să filmeze câteva pelicule inspiratede fermierii ce munceau pe proprietatea tatălui lor (Femei care ard ierburi).

Louis Lumière poate fi denumit și primul operator de actualități, el filmând în iunie 1895 sosirea participanților la congresul de fotografie, imaginile surprinzându-i pe aceștia pe când coborau de pe un vapor, în portul Neuville-sur-Saône.

După succesul obținut cu primul film, fratii Lumière încep să angajeze oameni ce trebuiau să înregistreze pe peliculă diverse momente surprinse din viata cotidiană, aceștia fiind de fapt primii reporteri-cameramani ai jurnalului de televiziune, documentarului, reportajului și montajului din zilele noastre.

Louis Lumière a realizat și primul montaj de film, el unind patru filme cu durata de un minut, în care se prezentau detalii din activitatea pompierilor. Frații Lumière au reușit să pună la punct și primul sistem de film color, colorarea fotogramelor alb-negru facându-se manual, cadru cu cadru.

Prima vedetă de cinema, Henny Porten, era de origine germană, până în anul 1909 existând obiceiul ca actorilor să nu li se dezvaluie numele. În acel an însă, pelicula Das Liebesgluck der Blinden a înregistrat un succes neașteptat, motiv pentru care producătorului său i-a venit ideea să facă publice atât numele scenaristului, cât și pe cel al actorului principal.

Primul film cu sunet s-a numit Cântărețul de Jazz, după doi ani celebrul Alfred Hitchcock reușind să refilmeze pelicula Șantajul , cu sunet, diferența fiind șocantă.

Georges Méliès a fost primul regizor de film. Cu o avere fabuloasă, el era șeful teatrului Robert Houdin, în care se prezentau și numere de prestidigitație. După succesul înregistrat de proiecțiile cinematografice Lumière, Georges Méliès realizează cât de importante sunt acestea pentru industria divertismentului, își cumpără un aparat și peliculă și începe să filmeze, primele filme nefiind foaret diferite de cele ale fraților Lumière.

Trucajul cinematografic a fost descoperit din întamplare, când la filmarea unui

omnibuz trecând pe stradă, operatorului i s-a blocat aparatul. L-a repornit, doar că prin acel loc trecea un dric. La developare, s-a obținut o proiectare deosebită, cu un efect remarcabil – omnibusul se transforma brusc in dric. În acel moment nu se folosea mișcarea aparatului în spațiu, imaginea fiind obținută în plan general, personajele fiind ca într-o scenă de teatru.

Georges Méliès este cel care realizează și primul film trucat – Dispariția unei doamne în octombrie (1896), trucajele începând să fie preferate de acesta. El dezvoltă ulterior sistemul lanternei magice, pe care il folosește în pelicula – Voiajul în lună – (1902), realizând o iluzie optică deosebită. Afacerea Dreyfus (1899) este primul film politic creat tot de Georges Méliès.

Producătorul începe să se ocupe tot mai serios de film, în perioada 1896-1912 el facând peste 500 de pelicule. Pentru o atracție cât mai mare, Méliès foloseste în toate filmele sale procedeul de film colorat inventat de frații Lumière, crescând și producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200-300 m).

Apariția pe piață a marilor companii de producție, dupăa 1910, reprezintă începutul sfârșitului pentru Georges Méliès, care nu mai poate concura cu acești coloși. În anul 1931 guvernul francez îl decorează cu „Legiunea de Onoare”, iar Henry Langois, inițiatorul arhivei de filme și a Cinematecii Franceze îi salvează aproape toate filmele.

Primul cercetător în domeniul adaptării sunetului și culorii filmului a fost Leon Goumont, producător de aparate de filmat și proiecție, în compania căruia s-a produs primul desen animat –Emil Cohl. Goumont a colaborat cu Metro Goldwyn rezultând compania Goumont Metro Goldwyn, de unde au rămas filmele „Ben Hur” și „Napoleon”.

Cinematografele au apărut după ce numărul spectatorilor interesați de filme a crescut considerabil, ca și mărimea duratelor de proiecție. Leon Goumont a fost primul care a investit în cinematograf, cumpărând Hipodromul din Paris în care a construit o sală de 3400 de locuri.

Filmele de ficțiune au fost create de către un proiecționist, Edwin S.Poter, ce preluase compania de producție a lui Edison, în 1901. Pelicula „The Great Train Robbery” (1903) a transformat filmul în spectacol, ea remarcându-se atât prin schimbul rapid de locații, cât și prin claritatea imaginilor surprinse.

Industria cinematografică cunoaște o noua transformare în anul 1908 când apare în scenă cel ami mare regizor al cinematografului american, părintele filmului american, David Wark Griffith. Actor de profesie, acesta începe să joace în diverse filme ale companiei de producție „American Mutascope and Biograph” (1908).

Ajunge rapid regizor la „Biografh”, după care reușeste sa realizeze 450 de filme, împreună cu actrite precum Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh și regizorii Mark Sennet și Erich von Stroheim. În anul 1913 el lasă „Biograph” pentru „Reliance-Majestic”, devenind ulterior independent și realizând filme ce i-au adus statutul de cel mai mare producător american de film – „Judith of Bethulia” (1914), „The Brith of a Nation” (1915) și „Intolerance” (1916).

Cel mai important moment pentru cinematografia moderna este decernarea premiilor Oscar ale Academiei Americane de Film, ce se face anual. Există însă și alte festivaluri internaționale de film de amploare, precum cele de la la fel de la Cannes – premiul Palme d'Or, de la Veneția – premiul Leul de Aur, sau cel de la Berlin – premiul Ursul de Argint.

Succesul de „box-office” depinde în mare măsură de subiect, de scenariu, de distribuție, de regizor, de producție, de critici și de public, acesta având rolul decisiv.

Subcapitolul 1. 3 Istoria televiziunii

Primele cercetări si experimente timide în domeniul televiziunii au fost făcute încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, când cunoscutul Michael Faraday reușeste să găsească relația dintre lumină și electricitate, vitală pentru orice transmisie din televiziune.

În anul 1883, inginerul de origine germană Paul Nipkow reușește să pună la punct dispozitivul bazat pe undisc de baleiere, cu orificii perforate sub forma unei spirale, ce avea capacitatea să descompună imaginea în mai multe puncte, ce puteau fi focalizate spre o celulă fotovoltaică.

La rândul său, celula emitea impulsuri electrice unui receptor, unde un alt disc de baleiere fusese plasat în fața unei surse luminoase, el având capacitatea să „decodeze” punctele recepționate în imagine. Imaginea astfel obținută a fost rudimentară și destul de neclară, ea fiind însă prima imagine TV adevărată.

Abia în anul 1925 Charles Francis Jenkins reușește să pună la punct un sistem mecanic de baleiere ce putea trimite semnale în eter din laboratorul său amplasat în Washington D.C. Iar un an mai târziu, în Europa, inventatorul de origine scoțiană John Logie Baird reușește să impresioneze cu sistemulul său mecanic de televiziune, pe care îl prezintă într-o demonstrație publică.

Progresele înregistrate de știință în domeniul radiației X, al fizicii, dar și în domeniul radiofoniei vor influența puternic dezvoltarea transmisiilor TV, tubul electronic cu vid realizat de John Fleming și Lee De Forest, ca si tubul catodic utilizat pentru producerea razelor X folosite în medicină, având un factor decisiv în aceasta.

După ce în anul 1906, Karl Braun își dă seama că dacă introduce un câmp magnetic într-un tub catodic poate devia destul de ușor traiectoria fluxului de electroni al acestuia, Alan Campbell Swinton începe să promoveze folosirea unui tub catodic de acest fel pe post de receptor al imaginilor.

Iar cercetătorul rus Boris Rosing este cel care reușeste să creeze și breveteze primul dispozitiv catodic. Ulterior, discipolul său, Vladimir K. Zworykin face numeroase experimente, combinând tehnologia tubului electronic cu vid cu receptorul cu raze catodice, încercând să obțină un sistem TV practic.

Cercetătorul emigrează în SUA la finalul primului război mondial, unde pune la punct primul sistem modern de televiziune. Rusul reușeste sa realizeze dispozitivul denumit „iconoscop”, un tub transmițător ce folosea fluxul electronic pentru a scana o imagine și a o descumpune în mai multe serii de semnale electronice.

Imaginea se focaliza pe o placă denumită „mozaic”, ce era acoperită cu globule microscopice, dintr-un material fotosensibil. Orientând fluxul de electroni spre mozaic, putea fi detectat cu ușurință un curent ce depindea variabil de intensitatea luminii ce pica pe respectiva placă.

Tubului receptor realizat de Zworykin îi urmează primul sistem de televiziune similar, pus la punct de Philo T. Farnsworth, din Idaho. „Analizorul de imagini”, cum a fost denumit primul sistem de televiziune al lui Farnsworth era destul de asemănător cu iconoscopul, singura diferență fiind aceea că fluxul electronic, înaintea trasnmiterii, trecea printr-o mică fantă. Farnsworth reușeste să-și breveteze invenția, obține mai multe brevete pentru tehnologii de televiziune, iar prin intermediul Corporației Philco, ajunge primul producător de televizoare.

Nici rusul Zworykin nu stă degeaba, el incepând o colaborare cu Corporația Americană de Radio (RCA) condusă de magnatul telecomunicațiilor, David Sarnoff, care își dă rapid seama de potențialul uriaș pe care l-ar putea reprezenta televiziunea.

În anul 1939 compania americană NBC începe transmisiunile TV regulate, acestea fiind receptate de cele câteva sute de televizoare instalate în hoteluri, localuri ori în vitrinele de magazin. Prima transmisiune „în rețea” are loc un an mai târziu, un program transmis inițial de NBC în New York City fiind preluat de un post TV din Schenectady.

Primele probleme au apărut odată cu începerea filmărilor într-un studio. Iconoscopul inventat de Zworykin producea imagini curate și clare, dar era mai puțin sensibil la lumină, motiv pentru care se impunea o iluminare puternică. De multe ori, într-un studio temperaturile erau și de 40°C, actorii având nevoie de mult machiaj pentru a putea scăpa de luciul de pe fețe.

Pentru remedierea disconfortului uriaș, Zworykin folosește amplificarea prin intermediul „emisiei secundare”, crescând astfel sensibilitatea cu 10%. În paralel, cercetătorul pune la punct și un circuit de baleiere cu „viteză redusă”, fabricând și „orticonul de imagine”, tubul ce avea capacitatea de a reda imaginile chiar și prost iluminate. Tubul este perfecționat în 1945, el fiind de fapt prima cameră de televiziune alb-negru.

Emisia TV începe să se dezvolte după sfarșitul celui de-al doilea război mondial, când postul WNBC reîncepe să funcționeze, difuzând filme despre predarea japonezilor. Și CBS, dar și noua rețea Dumont încep să se miște, astfel că în anul 1948 în Statele Unite ale Americii, la nivel național emiteau 36 de posturi TV, semnalele fiind receptate de cele un milion de televizoare instalate atât în casele americanilor, cât și în diverse instituții publice.

Televiziunea color apare în 1953, un an mai târziu fiind vândute primele televizoare, la prețuri de 1.000 de dolari bucata.

Prima emisie prin satelit s-a realizat în anul 1962, când un semnal provenit din Europa, a fost, ajutorul satelitului Telstar, difuzat în Statele Unite ale Americii.

Televizorul a apărut pentru prima oară in anul 1884, el fiind creat de germanul Paul Gottlieb Nipkow. Aparatul era destul de complicat, format dintr-un disc rotativ perforat (discul Nipkow), cu găuri de același diametru, ce erau dispuse în spirală, la distanțe egale unele de altele, un senzor din seleniu având rolul de a transforma imaginea în impulsuri electrice.

Imaginea se proiecta pe discul rotativ, un orificiu captând o fâșie orizontală din aceasta. Dispozitivele de înregistrare și redare erau asemănătoare, cel de captare fiind prevăzut cu senzorul din seleniu, iar cel de redare având o sursă de lumina cu impulsuri variabile. Din cauza formei rotunde a discului, imaginea obținută nu era dreptunghiulară, ea descriind un segment de cerc. Primul televizor nu avea capacitatea de a transmite imaginile în mișcare.

Prima imagine în mișcare a fost afișata la Londra, în anul 1926, de către scoțianul John Logie Baird, care a ajuns celebru prezentând imaginea unui corp uman. Rezolutia era de doar 30 de linii, dar după un an de cercetări scoțianul reușește să transmită primul semnal TV la o distanță de 705 km, prin linia telefonică Londra – Glasgow.

Acesta a fost practic începutul televiziunii, Baird înființând Baird Television Development Company Ltd., companie care face în anul 1928 prima transmisie televizată transatlantică, Londra-New York, dar și primul program televizat pentru BBC. Împreună cu actorul de origine franco-română Bernard Natan, Baird înființează compania Television Baird-Natan și pune bazele televiziunii franceze.

Primul sistem de televiziune cu emitățor și receptor electronice apare în 1929, fiind creat de inventatorul american Philo Farnsworth, iar primele televizoare scoase la vanzare au fost cele fabricate de Octagon al General Electric și Baird C, acestea afișând imagini pe un ecran cu diametrul de doar 10 centimetri. După cinci ani apare și televizorul CRT (modelul FE-III al Telefunken), cu un design special și ecranul cu diagonala de 30 cm.

Primul televizor color electronic a aparut în anul 1940, el fiind concepția americanilor de la RCA. NBC și CBS au testat emisia color, care nu era compatibilă cu televizoarele alb-negru de pe piață. Abia după 14 ani apare primul televizor color performant ce costa 1.295 USD (10.000 USD la valoarea actuală), ce folosea tehnologia denumită shadow mask.

Prima transmisie TV în România avea loc în ziua de 31 decembrie 1956, când s-a difuzat pentru prima oară un film artistic, preluat de pe peliculă. Cum nu existau nici echipamente de montaj și nici de înregistrare, toate programele transmise la noi în țară erau transmise în direct.

Abia în 1958 încep să se transmită filmele de 16 mm, iar în luna septembrie începe producția de filme proprii, primul subiect filmat de operatorii din studioul Televiziunii Române (TVR) fiind festivitatea de deschidere a anului școlar. TVR are emisii sporadice, ea trecând la grila de programe zilnică în anul 1968.

În perioada comunismului, televiziunea din țara noastră stagnează, programele de partid ce erau rulate în 90% din timpul de emisie fiind frecvent întrerupte de penele de curent din acea perioadă. În plus, televizoarele comercializate în România funcționau cu lămpi (tuburi cu filament), ce se defectau destul de frecvent. Prima transmisie color a TVR a fost în 23 august 1983.

Televiziunea prin cablu în România a apărut în urmă cu vreo 18 ani, când companiile furnizoare de servicii CATV (Cable Television) au început să preia semnalul de la televiziunile autohtone și de pe satelit, pe care l-au oferit publicului larg, sub forma unor pachete, prin intermediul cablurilor coaxiale, iar actual prin fibra optică.

Subcapitolul 1.4 Fenomenul televiziunii

Televiziunea poate fi considerată pe bune dreptate ca fiind una dintre cele mai mari invenții ale lumii, și asta nu atât pentru complexitatea informațiilor pe care le oferă zilnic milioanelor de telespectatori din întreaga lume, cât în special pentru modificările esențiale pe care le-a adus asupra mentalităților colective, asupra evoluției unor anumite categorii sociale ori chiar asupra unei națiuni.

Fenomenul televiziunii a fost și este studiat de mulți oameni de știință, interesați cu precădere de modul în care sute de mii de oameni de pe glob au dezvoltat o adevărată pasiune din privitul la televizor ore în șir, consumând orice li se oferă, de posturi mai mult sau mai puțin profesioniste.

Avizi de informații, cultură, divertisment, sport, noutăți, scandaluri sau politică, oamenii își petrec mare parte din timpul lor liber urmărind imagini care se derulează, jurnale de știri, emisiuni informative, comentarii diverse, subiecte mai mult sau mai puțin banale.

Televiziunea s-a transformat treptat și pe nesimțite în pasiunea ce crează dependență, pasiunea care ne controlează, din păcate, atât modul de reacție ori detașare, cât în special modul de a gândi. Iar oferta vastă de informații și programe pe care televiziunea ne-o pune la îndemână, aproape gratis și fără prea multe restricții, determină creșterea permanentă a apetitului pentru aceasta.

Indiferent de starea în care ne aflăm, indiferent de împrejurările prin care trecem, ne-am făcut un obicei constant și aproape involuntar din a deschide televizorul și a urmări postul ori programul preferat.

Televiziunea ne satisface apetitul pentru nou, pentru necunoscut, pentru scandal, pentru bârfe, pentru comentarii, pentru răbufniri sau revolte. Uneori pare că ne-am născut în fața televizorului, că am crescut sub atenta îndrumare a acestuia, că nu putem exista, gândi ori reacționa fără televiziune.

Televiziunea a devenit pe nesimțite un fel de bun prieten, un membru al familiei pe care ne-am obișnuit să-l primim în casa noastră în fiecare zi, să-l urmărim cu atenție, pe care uneori îl investim cu încredere maximă și necondiționată, fără să ne mai întrebăm ce se ascunde în dosul informațiilor pe care ni le oferă.

Suntem atât de captivați de ceea ce vedem zilnic pe ecranele televizorului încât foarte rar mai sesizăm sau sancționăm desele scăpări, ieșiri ori manipulări ale unei televiziuni. Mulți dintre noi au ajuns să creadă că televiziunea preferată este cel mai bun prieten al lor, că orice s-ar spune ori arăta corespunde întocmai adevărului absolut, excluzând din start alte variante, opinii ori argumente contradictorii.

Televiziunea poate fi catalogată drept fenomenul ce ne influențează permanent trăirile, stările și deciziile, societatea fiind la rândul ei influențată destul de puternic de aceasta. Și chiar dacă mulți sunt cei care cred că televiziunea nu poate exercita efecte asupra societății, ea reflectând doar ceea ce societatea prezintă, în realitate lucrurile stau exact pe dos.

Televiziunea a devenit de-a lungul timpului un fel de super-putere. Prin importanta pe care i-o induc telespectatorii, aceasta joacă un rol primordial în multe domenii ale societății, fiind considerată un fel de „știe tot” peste tot în lume.

Din păcate pentru telespectatori, televiziunile încep tot mai frecvent să realizeze rolul important pe care îl au în cadrul unei societăți, capătând conștiința propriilor valori și încep să uzeze de toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru a influența diverse medii și stări de fapt.

Multe sunt televiziunile care au ajuns să creadă că influența și puterea pe care o au asupra oamenilor se datorează modului în care le expune acestora pe tapet adevărul absolut, începând să emită pretenții oarecum exagerate de a-i aduce la ordine pe reprezentanții marcanți ai unei societăți.

De cele mai multe ori telespectatorii au impresia că sunt într-un așa numit contact direct cu cei pe care îi urmărește la televizor, asociind imaginea acestora cu mesajele receptate. Și mulți sunt cei care trăiesc cu iluzia că înțeleg corect un mesaj doar pentru că acesta le este transmis de crainicul sau moderatorul preferat.

CAPITOLUL 2. FUNCȚIILE ȘI DISFUNCȚIILE TELEVIZIUNII DIN PERSPECTIVA IMAGINII FILMATE

Imaginea în televiziune reprezintă calea cea mai sigură de influențare a oricărui comportament uman, ce reacționează diferit, în condiții specifice. Televiziunea, cel mai puternic mijloc de informare, dar și de manipulare a maselor, nu ar avea atâta influență asupra noastră dacă imaginile nu ar avea un impact atât de mare asupra psihicului nostru, modelându-ne convingerile, deciziile, atitudinile și reacțiile.

Cum ar fi fost oare televiziunea fără infinitatea imaginilor care îi dau posibilitatea să se exprime practic nelimitat ? Televiziunea a devenit parte integrantă din viața noastră, la care ne raportăm, de la care ne informăm, de care depindem în cea mai mare măsură.

Telespectatorul simplu va susține oricând că televiziunea este prietenul său cel mai bun, care ii oferă tot ce își dorește, când anume își dorește. În goana după informațiile de tot felul, mulți sunt cei care au ales deja să caute și obțină tot ce vor doar apelând la televiziune, universul în care totul se transformă, totul capătă noi dimensiuni, totul este posibil.

Puțini sunt cei care știu cu adevărat care este impactul pe care televiziunea îl are asupra telespectatorilor săi, ori cât de nocive sunt unele programe pe care le preferăm. Despre impactul pe care cea mai mare invenție îl are asupra noastră s-au spus și s-au scris multe. Sociologul Harold Lasswell a făcut numeroase studii, în urma cărora a concluzionat că televiziunea are mai multe roluri:

Supraveghează – totul și pe aproape oricine, având grijă să ne informeze ori de câte ori apar informații demne de interesul public

Interpretează – își asumă menirea de analist, studiind evenimente, întâmplări, fapte, analizând efectele acestora și făcând presupuneri

Transmite – ne oferă un volum infinit de informații, menite să ne safisfacă toate gusturile, necesitățile și dorințele

Televiziunea are o influență majoră asupra noastră, ea fiind cea care ne determină să luăm anumite decizii, să avem anumite concepte, să credem în anumite valori. Televiziunea ne oferă aproape gratis și cu un mimim de efort informații din toate domeniile, analize și comentarii, emisiuni de divertisment, știri politice, acte de violență, concepte rasiale ori sexuale, etc.

Mass-media în general și televiziunea în mod special ar trebui să ne confere accesul deplin la informații corecte, netrunchiate, lucru care, din păcate nu prea se întâmplă în realitate. Interese mai mult sau mai puțin la vedere, influențe și manipulări discrete ori fățișe, toate se petrec sub privirile telespectatorilor, prea ocupați sau dezinteresați pentru a vedea și studia avantajele și dezavantajele televiziunii în existența lor.

Primele definiții ale funcțiilor televiziunii au fost date după al doilea război mondial, de către Harold D.Lasswell, R.K. Merton și P.Lazarsfeld. În versiunea acestora, televiziunea avea:

Funcția de supraveghere a mediului, prin culegerea și difuzarea informațiilor de orice fel

Funcția de interpretare a informației obținute

Funcția de transmitere culturală

Sociologul Charles R. Wright a ajuns la concluzia că orice televiziune poate satisface nevoile oricărei societăți, de integrare, adaptare, motivație ori ordine. Astfel, televiziunea se definește ca având mai multe funcții la nivel social, individual și internațional:

Funcția de informare – colectează și tratatează informațiile

Funcția de persuasiune, motivație și interpretare – țintește către dezvoltarea socială și economică

Funcția de educație și cultură

Funcția de socializare – facilitează participarea tuturor la viața publică, la luarea deciziilor, la schimbul și difuzarea informațiilor de tot felul

Funcția de loisir și de divertisment

Pe lângă acestea, auxiliar, televiziunea mai poate avea și rol de depozitare a actualităților, de evaziune, de coeziune socială, de identitate, de socializare, de purificare, de construire a semnificațiilor, de stabilire a ordinii de zi, de modelare a limbii, de mitologizare.

Pe lângă funcții, televiziunea are și o sumedenie de disfuncții, printre acestea enumerând:

Efemeritatea mesajului

Cronofagie

Efectele vizionării excesive

Casarea nivelului cultural

Fenomenul manipulării

Dezinformarea

Crearea falselor evenimente și a falselor vedete

Multe sunt televiziunile ce optează pentru parazitarea funcției de informare, în principal prin mimentism mediatic. Scandalul Clinton-Lewinski poate fi cu ușurință catalogat drept o hărțuire informațională, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii reușind să întoarcă atenția televiziunilor de la scandal doar prin exagerarea războiului din Golf.

Mimetismul mediatic, căruia i-a căzut victimă și prințesa Diana, este la modă în ultimii ani, acesta reprezentând efectul crizei de suprainformare. Practic, televiziunile par cuprinse de un fel de nebunie, se reped pe un subiect considerat de maximă importanță și presează pe acesta până în pânzele albe. Imitația informației ajunge într-un punct de delir, unde începe efectul bulgărelui de zapadă, când cu cât se vorbește mai mult despre un anumit subiect, cu atât acesta este considerat indispensabil, de neabandonat.

Apare un fel de hipnoză în rîndul televiziunilor care nu mai țin cont de deontologie, presând permanent pe subiectul respectiv. În televiziune mulți sunt jurnaliștii  care în goana după senzațional, după exclusivități, ajung să imite, să copieze și să denatureze informația și respectiv adevarul.

Un alt aspect negativ al informației este hiper-emoția, televiziunea având o predilecție către spectacol. Vă mai amintiți de emisiunea Andreei Marin de la TVR, “Surprize, surprize”? Atunci probabil s-a întipărit în conștiința românilor că o informație este adevarată numai dacă ea îți poate produce multă emoție.

Informația în televiziune pierde mult din calitate, este denaturată voit sau nu și în timpul prelucrării și editării imaginilor, dar și sub influența jurnaliștilor, care fie nu știu să-și aleagă sursele, fie nu au competența, fie nu știu să conceapă textele așa cum ar trebui, sau să aleagă cele mai potrivite imagini.

Televiziunea are capacitatea de a face modele, tot mai mulți oameni simțind nevoia să ajungă în centrul atenției tuturor. Fără un sistem solid de valori, fără repere morale și personalități în care să credem, ne trezim puși față în față cu modelele pe care televiziunea ni le impune.

Le creează, le impune și apoi le modifică după bunul său plac. V-ați întrebat de unde au apărut așa zise “vedete » ca Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu și lista ar putea continua la nesfărșit ? Trist este că în România multe sunt persoanele ce se grăbesc să le copieze și imite pe “vedetele de carton”, pe modelele create artificial de televiziuni, doar pentru propriul interes.

Tot pentru propriile interese sau pentru interesele de grup, politice ori economice, multe sunt televiziunile care își manipulează telespectatorii, manipularea fiind discretă, fățisă sau chiar grosolană. Suntem manipulați și ni se spune că este pentru binele nostru.

Suntem victimele manipulării de multe ori și aflăm că de fapt nu știm, nu putem noi percepe adevărata realitate, cea care ne este oferită de televiziuni și nu cea despre care credem noi. Vă mai amintiți celebrul incident “pixelul albastru” ? O informație ce era gata să schimbe destinele unei țări, dar care, atent manevrată și iscusit prezentată publicului larg, a fost inghițită pe nemestecate de marea majoritate a românilor. Ați văzut cu ochii voștri ? Doar vi s-a părut, “era viteza de deplasare” … și genul explicațiilor demne de domeniul absurdului sau al SF-ului care ne sunt servite deseori, în astfel de situații.

Televiziunea nu ne solicită, din păcate, prea mult intelectul, ea explicându-ne de la început și până la sfârșit o situație, un eveniment, o informație. Astfel cei care nu au capacitatea de a analiza, asimilează orice explicație le este dată, fără a-și pune prea multe întrebări.

Informația oferită de televiziuni este receptată de toate persoanele, în mod diferit însă, cele cu un grad de pregătire intelectuală mai redusă ori cu deficiențe la capitolul cultură percepând doar ce vor moderatorii să fie perceput.

Una dintre funcțiile importante ale televiziunii, cea de culturalizare și educație, este în zilele noastre asimilată cu cea a divertismentului, tot mai multe fiind posturile TV care cred că prin scandalurile de tot felul gradul de cultură al telespectatorilor crește semnificativ. În acest fel se remarcă că tot mai mulți sunt cei care optează pentru loisir, lăudându-se că sunt preocupați de cultură. În realitate aceste programe sunt lipsite de esență și fond, ele nefiind decât un mod de creștere a audiențelor și implicit a valorii punctului de raiting.

Aceste programe nu scot in evidență decât gradul de subcultură, de valori prost înțelese, punând în lumină gustul prost al audiențelor ce au din păcate valori destul de ridicate. Din păcate, în ultimii ani influența pe care televiziunea o are asupra culturii și educației i-au pus pe gânduri pe mulți specialiști în media.

Și asta deoarece televiziunea a coborât mult ștacheta nivelului în ceea ce privește atât cultura cât și educația, pe care în loc să le sprijine și susțină, mai mult le încurcă. Televiziunea nu mai are capacitatea de a dezvolta și cultiva atitudini și concepte analitice, coerente, serioase în cultură și educație, ea oferindu-ne doar informații simple, banale, convenționale.

Televiziunea s-a vrut a fi parte componentă din cultura oricărei nații, pe care însă în loc să o dezvolte, încearcă să o modifice, să o influențeze, să o modeleze după gusturile sale, pentru a putea fi numai bună de difuzat și oferit telespectatorilor tot mai lipsiți de cultură.

Televiziunea încearcă să definească o nouă cultură, simplă și fără implicații profunde, aceasta fiind, din păcate, preferința publicului larg. Și asta deoarece un grad mai ridicat de cultură ar impune criterii mai riguoase și înalte de selectare a programelor unei televiziuni, deziderat mai greu de obținut, cu precădere în zilele noastre.

Nici o televiziune nu-și va formata telespectatori ce ulterior s-ar putea declara nemulțumiți de calitatea programelor oferite.

În televiziune cultura mediatică, mesajul cultural și artistic se degradează permanent, fascinația și atenția telespectatorului fiind atrasă întotdeauna de imagine și mai puțin de conținut.

Subcapitolul 2.1 Analiza bardică

Despre funcțiile, disfuncțiile și efectele televiziunii multe au scris și-au cercetat experții în media, dar și sociologii și psihologii. Și multe au fost teoriile prin care aceștia au încercat să explice care sunt mecanismele care stau la baza interactivității dintre telespectatori și televiziune, cum și ăn cel fel reușeste aceasta să creeze dependețe, dar mai ales cum a ajuns televiziunea cel mai puternic mijloc de influențare a maselor.

Cea mai inedită și apreciată teorie la adresa televiziunii a fost și rămâne analiza bardică, realizată în anul 1978 de Fiske și Hartley. Conceputul de “televiziune bardică” este bazat pe concepția că orice om care se uită la televizor primește informația și o decodifică nu doar ținând cont de nivelul său de inteligență, de educație și experiențele de viață, cât mai ales prin prisma convențiilor culturale ale societății în mijlocul căreia se află.

Acesta pare să fie motivul pentru care tot mai multe televiziuni din întreaga lume au început să folosească coduri universale, consecința imediată fiind apariția în media a unor șabloane culturale mondiale, datorate în principal gradului de inteligență a populației, ce tinde să se uniformizeze.

În acest fel televiziunea ajunge să funcționeze precum un ritual, în interiorul caruia fiecare se simte acceptat și bine primit. Urmărind orice emisiune la televizor, riscul să ne simțim inferiori semenilor nostri este destul de scazut, percepția informațiilor oferite fiind destul de facilă.

Bardul era denumirea celui care, pe vremuri, avea sarcina să colinde prin toate localitățile și să le anunțe oamenilor ultimele decrete sau hotărâri ale mai marilor vremii. Preluând termenul, analiza bardică face o analogie între televiziune și solul de odinioară, încercând să găsească eventualele asemănări.

Conform lui Fiske și Hartley, televiziunea are funcția de:

Mediator al limbajului – orice mesaj, de orice tip, este uniformizat, el ajungând la telespectator într-un mod cat mai simplu de perceput și receptat

Structurarea mesajelor – textele se realizeaza foarte simplu, tinând cont în principal atât de nivelul de educație al telespectatorilor, cât și de cel cultural

Centrul unei culturi – se promovează singură și intră deseori în competiție cu ea însăși

Oralitate – prin folosirea unor coduri simple, ușor de perceput de către oricine.

Dinamicitate și pozitivism – televiziunea încearcă să aducă la lumină valorile societății

Lucrează cu mituri, creează mituri

Evoluția televiziunii contrazice un pic funcția de oralitate a acesteia, definită în teoria bardică. Și asta deoarece în ultimii ani imaginea a fost cea care i-a luat locul mesajului oral, mijloacele tehnice de ultimă generație făcându-și tot mai des simțită prezența.

Imaginile dau putere deplină oricărui mesaj din televiziune, telespectatorii fiind distrași instant de la un mesaj oral dacă prin fața ochilor le sunt trecute imagini succesive, bine și sugestiv alese.

În ultimii ani, în televiziunile din întrega lume s-a observat că dinamismul informațiilor a dispărut treptat, dar sigur, subiectele fiind abordare de către producatori aproape în aceleași șabloane, urmând și respectând niște reguli impuse parcă de societate.

În versiunea lui Fiske și Hartley, televiziunea, ca mijloc de comunicare în masă, are mai multe roluri:

Articularea liniilor principale ale unui consens cultural, stabilit atât asupra realității naturii cât și asupra naturii realității – televiziunea doar realizează diverse conexiuni, ignorând întrebările ce implică răspunsuri ce nu corespund liniilor stabilite prin convenții

Aprecierea, explicarea, interpretarea și justificarea acțiunilor reprezentanților individuali ai culturii în acea lume

Implicarea membrilor din fiecare cultură în cadrul sistemele dominante de valori

Asigurarea culturii cu privire la caracterul său adecvat la lume prin afirmarea și confirmarea ideologiilor sale, într-o implicare activă în practică și într-o lume potențial imprevizibilă

Prezentarea oricăror inadvertențe în percepția culturii despre ea însăși – televiziunea pune în centrul atenției tuturor valorile și oamenii care nu se încadrează în linia oficial stabilită

Convingerea publicului că statutul și identitatea ca indivizi le sunt garantate de cultură, în general

Transmiterea unui sentiment al apartenenței culturale

Subcapitolul 2.2 Analiza cantitativă

Pe langă analiza bardică, analiza calitativă ne poate oferi o altă imagine asupra fenomenului televiziunii. Aceasta analizează aproape tot ceea pe apare pe micul ecran, fără însă a interpreta conținutul ori a face vreo judecată de valoare. Prin analiza cantitativă se realizează un fel de statistică a frecvenței cu care apar pe micile ecrane persoanele, personajele, elementele de care suntem interesați.

Analiza cantitativă, după cum ne sugerează și numele, nu ține cont de calitatea informațiilor, de reacțiile sau efectele telespectatorilor ori de modul în care sunt interpretate diverse informații.

Analiza cantitativă se mulțumește doar să observe cât se poate de obiectiv doar conținutul informațiilor difuzate de televiziuni. Și chiar dacă există diferențe destul de mari între conținutul programelor difuzate de-a lungul zilei, în anumite intervale orare, analiza cantitativă preferă să urmărească perioada de prime-time, de maximă audiență.

Acest gen de analiză reflectă ideal modul în care orice societate se vede pe ea însăși și nu cel în care aceasta este, tendințele fiind de a reflecta modul în care aceasta și-ar dori să fie.

Televiziunea nu mai reflectă de multă vreme doar realitatea, ea oferindu-ne informațiile în care credem sau în care am dori să credem. Televiziunea poate relecta în același timp și concepțiile telespectatorilor fideli, dar și modul și măsura în care reușeste să-i influențeze pe aceștia.

Subcapitolul 2.3 Funcția de informare

Indiferent de ce s-ar spune sau s-ar scrie, televiziunea a fost și continuă să rămână cea mai importantă sursă de informații, majoritatea oamenilor aflând din fața televizorului aproape tot ceea ce îi interesează. Fie că este vorba de o știre de interes ori doar de una de cancan, fie că ne dorim să aflăm cum va fi vremea ori care este cursul valutar, fie că suntem interesați de o știre poltică ori doar vrem să ne relaxăm, apelănd invariabil la televiziune.

Funcția de informare a televiziunii constă în principal din colectarea, tratarea și transmiterea informațiilor, aceasta asigurând atât transparența raporturilor sociale de tot felul, cât și difuzarea elementelor de opinie și judecată atât de utile într-o societate modernă.

În ultimii ani mulți sunt cei care au ajuns la concluzia ca televiziunea le oferă toate informațiile vitale de care au nevoie, fără a realiza că încep, încet și pe nesimțite, să fie dependenți de aceasta, de mesajele transmise, de valorile care le sunt induse. Informața transmisă de televiziunile din întreaga lume nu va putea fi niciodată transmisă în stare pură, rigorile și factorul uman având un rol primordial în stabilirea esenței acesteia.

Nici una dintre informațiile care ne sunt oferite nu este brută, ea fiind lucrată, cizelată și încărcată cu anumite mesaje, mai mult sau mai puțin ascunse, mai mult sau mai puțin voite. Imaginile le sunt de mare ajutor redactorilor ce vor să ne transmită anumite informații atent alese, înșiruirea acestora producând impresia unor succesiuni logice, ce sunt bine primite și ușor asimilate, ele având și marele avantaj că se reproduc cu ușurință, în orice mediu.

Un telespectator ce primește o anumită informație de care este interesat ăn mod direct, cu siguranță va fi tentat să o împărtășească și semenilor lui, cam în aceeași formă în care a receptat-o. Televiziunea este principala sursa de informație, informație care, se știe, înseamnă întotdeauna putere.

Un om informat este un om puternic, lucru care este cunoscut de toți cei care gestionează informații, dar și de unii dintre cei ce o receptează. Un om informat, un om pus la curent cu noutățile, este de regulă un om mai greu de condus, de manipulat, de influențat.

Un telespectator ce are acces la informații de calitate este un om care poate prevedea mult mai ușor pericolele la care ar putea să fie supus, el putând să ia mai rapid și mai bine decizii valoroase pentru existența sa. Un om informat este un om pe care nu îl poți influența cu ușurință, un om căruia nu-i poți impune anumite lucruri ori cum să-și trăiască viața

Poate și tocmai de accea mulți sunt cei care cred că nu pot fi manipulați prin intermediul mass-mediei, pentru că … sunt informați de aceasta. Și poate tocmai de aceea tot mai mulți sunt cei care, fără măcar să-și dea seama, devin tot mai dependenți de televiziune, fiind fascinați de informațiile transmise de aceasta, fără putere de a le mai discerne ori selecta.

Din dorința de a ști cât mai multe, de a fi cât mai informați și implicit mai puternici, mulți sunt cei care devin dependenți de televiziune, crezând astfel că preiau o parte din puterea ei incomensurabilă.

Rolul televiziunii în informare constă deseori și in supravegherea permanentă a societății, a schimbărilor ce se petrec permanent în cadrul acesteia, anunțându-ne, atenționându-ne cu privire la potențiale amenințări ori pericole. Informațiile obținute sunt însă interpretate, televiziunea având posibilitatea și de a evalua și analiza efectele pe care anumite fapte sau evenimente le-ar putea avea asupra societății și a oamenilor.

Mass-media în general și televiziunea în mod special și-au asumat rolul de a transmite pe lângă evenimentele și informațiile actuale, de notorietate, și pe cele din trecut, perpetuând astfel un sistem în care valorile unei comunități sunt readuse pe tapet, periodic, ca un fel de reactualizare a unei istorii ce nu se vrea uitate.

Prin influența, voită sau nu, pe care o manifestă asupra noastră, televiziunea are un rol imens în viața noastră, informațiile primite marcându-ne deciziile și concepțiile sociale, culturale, politice, economice sau educaționale.

Analizând in esență rolul pe care informațiile percepute de la televiziune, le-au avut asupra noastră, constatăm că toate evenimentele care ne-au marcat într-un fel sau altul, fie că au fost interne sau externe, ne-au fost induse, interpretate și evaluate de către diferiți oameni din media.

Ușurința cu care televiziunea ne poate influența judecățile și deciziile prin intermediul imaginii ori a informațiilor oferite este în măsură să ne îngrijoreze. Iar ca un paradox, cu cât avem parte de mai multă informație, cu atât realizăm că suntem mai puțini informați.

Și asta deoarece cu cât vom ști mai multe, ne vom simți mai neputincioși ori vom constata că ne este imposibil să mai asimilăm ori înțelegem mare parte dintre informații, moment în care am putea ceda tentației de a-i lăsa pe alții să gândească pentru noi, noi doar luând decizii sub influența lor.

O cantitate mare de informații (spre care tindem, la care sperăm, în dorința de a fi mai documentați și implicit mai puternici) nu va putea fi procesată corespunzător, existând riscul să ne deruteze total. Ajungem astfel să ne lăsăm pradă judecăților de opinie ale altora, riscând să nu mai putem trage nici o concluzie fără să fim ajutați din exterior, riscând să nu mai putem lua deciziile cele mai bune pentru noi, și nu pentru restul societății.

Una dintre funcțiile televiziunii este aceea de a ne informa. Așteptând permanent să fim informați de alții, aștepând cuminți în fața televizoarelor analizele, comentariile, concluziile altora, nu realizăm că ne devine din ce în ce mai dificil să-i cunoaștem pe cei din jurul nostru și deci, să fim mult mai puțin informați decât ne-am dori.

Televiziunea are rolul de a ne informa, dar oare informațiile ce ne parvin sunt lipsite de un interes sau ele reprezintă o strategie, o tehnică prin care se încearcă doar manipularea noastră, crearea de dependențe și implicit creșterea audiențelor, mană cerească pentru bugetele tuturor televiziunilor ? Oare care sunt adevăratele motive pentru care informațiile interesate le iau locul celor importante și invers ? Oare de ce se promovează și cultivă, invariabil, prin imagini și texte, senzaționalul, încercându-se atragerea permanentă a atenției telespectatorilor ?

Analiștii susțin că televiziunea are misiunea de a ne informa, prin informațiile distribuite influențându-ne gândirea și comportamentul. O mare parte din evenimentele de care avem parte zilnic le percepem prin prisma comentariilor, analizelor și prezentărilor ce le însoțesc, fie că acestea sunt sociale, economice, politice.

Prin receptarea și prelucrarea acestor informații ne satisfacem, pe lângă curiozitate și nevoia de informare, și dorința de securitate, astfel fiind convinși că știm totul despre societatea în care trăim, că nimic și nimeni nu ne-ar putea surprinde. Avem nevoie de informații în mod constant, motiv pentru care ajungem să depindem zilnic de televiziune, în ciuda faptului că deseori aceasta ne transmite imagini și mesaje generale, neutre, nu tocmai cele pe care ni le dorim deseori.

Informațiile pe care o televiziune ni le oferă pot fi:

Informații generale – neutre

Informații utilitare – instrumentale

Informații de prevenire, de atenționare și avertisment

1 Informațiile generale sunt cele considerate în mass-media ca nefiind urgente, de implicare activă, în categoria acestora intrând spre exemplu informații din viața politica internă sau internațională, despre care luăm cunoștiință, dar nu ne influențează foarte mult decât în momentul votului. Tot aici ar putea fi încadrate informațiile medicale, de natură juridică ori cele științifice, care ne pot fi utile, dar de care ne putem și dispersa.

2 Informațiile utilitare sunt reprezentate de cotațiile bancare, prognoza meteo, programele diverselor instituții de cultură, informații din domeniul educației (gen examene de bacalaureat, de capacitate, admitere, etc), diferite modificări survenite în activitatea zilnică, ce ar putea avea influență asupra noastră. Și chiar dacă la prima vedere acest timp de informații nu par de interes, ele ne sunt de un real folos în practică. Ia gândiți-vă numai de câte ori rămâneți pe postul preferat doar pentru a urmări în josul ecranului fie cursul valutar, fie valorile temperaturilor dintr-o anumită localitate ?

3 Informațiile de avertisment par, de asemenea, neinteresante la prima vedere, dar rolul lor este major asupra noastră. Cele mai bune televiziuni sunt și vor rămâne cele care transmit informații de prevenire, de avertisment, prin natura imaginilor și a mesajelor transmise ele reușind să capteze rapid atenția telespectatorilor. Gândiți-vă doar la informațiile care ne anunță că temperaturile vor scădea sub 30 de grade Celsius și drumurile vor fi blocate de troienele de zăpada, la informațiile despre falimentul băncii în care ne țineam economiile de-o viață, la potențialele inundații ori la căderea guvernului ori a regimului politic, la epidemiile ce se delanșează într-un colț al țării ori la grevele ce se anunță că vor paraliza activitatea tuturor serviciilor publice.

Subcapitolul 2.4 Funcția de socializare

Sunt ani buni de când televiziunea a devenit principalul furnizor de subiecte, atât în cadrul familiei, cât și în societate, la locul de muncă ori pe stradă. Uitatul la televizor nu mai este de multp vreme doar o plăcere, ci și o necesitate, o nevoie de a fi alături de postul preferat, de emisiunea preferată, de prezentatorul pe care îl placi uneori doar pentru că “dă bine pe sticlă”.

Simțim din păcate cu toții tot mai mult nevoia de a socializa, de a relaționa, Facebook și Twitter fiind încă un exemplu în acest sens. Vrem să credem că ne implicăm activ în viața comunității, în societate, că luăm parte la deciziile importante ale vieții publice, că restul lumii depinde de noi, de părerile noastre, de concepțiile noastre.

Televiziunea, prin funcția sa de socializare, ne facilitează participarea în așa zisul miez al evenimentelor, ne dă impresia că elaboram și luăm decizii de importanță strategică împreună cu politicienii țării pe care îî vedem la televizor, că suntem într-un permanent schimb de înformații cu semenii, care se uită la aceleași programe ca și noi.

Ori de câte ori stăm in fața televizorului avem falsa impresie că suntem alături de alte câteva sute de telespectatori, cu care suntem într-un permanent proces de schimb de informații, gânduri, impresii, concluzii, comentarii, analize, valori, idealuri ori credințe. Chiar și gospodinele ce lasă totul și stau priponite în fața micului ecran pentru a urmări telenovela preferată ori emisiunea de divertisment cu raiting uriaș sunt sigure că în acest fel socializează, cu atât mai mult cu cât astfel își găsesc subiecte comune de discuție și implicit de comunicare pe stradă, în vizită la vecine ori la servici.

Și chiar dacă avem impresia că televiziunea ne oferă o șansă uriașă la socializare, în realitate aceasta nu face decât să ne îngreuneze comunicarea, să ne limiteze posibilitățile și abilitățile de a relaționa cu restul oamenilor.

Ne uităm la televizor la un canal specializat pe vânzări directe, asistâm impasibili la mișcările pe care un sportiv le face pentru a ne convinge să cumpărăm un anumit aparat de fitness și suntem siguri că, doar privind imaginile, am și început să slăbim alături de acesta. Stăm relaxați în fotolii, mâncăm liniștiți produse fast-food și urmărim cu interes emisiuni medicale în care suntem informați despre efectele nocive pe care acestea le au asupra noastră.

Suntem convinși că suntem mai informați, motiv pentru care o pungă de chipsuri mâncată astăzi nu ne va face rău, întrucât mâine, din nou, vom face “sport”, urmărindu-l în acțiune pe sportivul nostru preferat.

Ai probleme și vrei să te faci auzit ? Nimic mai simplu, de când cu televiziunea ! E suficient un simplu telefon, ori un mail și cineva te va contacta, va veni la tine acasă și te va invita chiar și intr-un studio de televiziune, doar pentru “ajutor”.

Crezi că în acest fel ai ajuns cunoscut, că ești persoană importantă, că socializezi și că celorlalți le pasă de tine ? Nu, e doar interesul manifestat de ceilalți telespectatori pentru senzațional, interes ce le face pe televiziuni să speculeze la maxim nevoia publicului pentru ceva special, ceea ce îi va atrage o creștere semnificativă a raitingului.

Câți din cei care “își poalele în cap” în emisiunile de profil de la PRO TV și Antena 1, realizate de Cătălin Măruță, Simona Gherghe ori Dan Capatos s-au gândit măcar o clipă că ei sunt cei folosiți și nu invers ?

Frustrările de tot felul pe care le-am acumulat de-a lungul anilor, lipsa unei comunicări eficiente, nevoia acută de a interacționa, dorința de a ajunge cunoscuți, de a ajunge în centrul atenției ne face să ne dorim cu orice preț să “socializăm”. Din păcate gusturile și preferințele telespectatorilor se schimbă constant și din păcate calitatea acestora a devenit tot mai îndoielnică.

În goana după audiență, după raitingul ce atrage după sine și banii fără de care nu ar putea exista, televiziunile scad și ele mult nivelul informațiilor oferite, sacrificând calitatea acestora pe altarul mulțumirii depline a telescpectatorului suveran.

Socializăm sau ne imaginăm că facem asta cu orice preț, fără a mai ține cont de principiile și valorile dobândite în trecut. Gândiți-vă doar la emisiunile gen “Mireasă pentru fiul meu”, ori “Noră pentru mama”, în care oameni în toata firea se fac de răs în direct, doar pentru că și-au propus să iasă din anonimat, să socializeze, să ajungă în centrul atenției tuturor.

Televiziunea este marea familie care pare că ne primește în sânul ei pe toți, cu bune și rele, cu defecte și calități, cu idealuri și speranțe. Televiziunea ne creează falsa impresie că toți suntem prieteni, că toți gândim oarecum la fel, că toți avem aceleași idei, planuri, concepții, idealuri.

Televiziunea reușește să-și realizeze cu succes funcția de socializare în trei trepte:

Schimbarea atitudinii, prin captarea atenției asupra unei imagini sau mesaj

Captarea atenției totale, ce se realizează de regulă prin imagini șoc, cu impact puternic asupra telespectatorului

Acceptarea informației oferite, ce se realizează în principal prin perceperea informației oferite de imaginea ori de mesajul transmis

Cea mai puternică schimbare de atitudine este realizată de televiziunea cu cea mai mare credibilitate, sursa și mai ales persoana care ne transmite informația având o mare influență în fața telespectatorilor. Imaginați-vă cum ar fi dacă mâine ar apărea celebra Andreea Esca pe micul ecran și ne-ar anunța că de anul viitor statul e obligat să ne asigure tuturor o pensie lunară de întreținere de 500 de euro?

Televiziunea și-a făcut un obicei din a promova periodic diferite modele de comportament, ce ne sunt prezentate drept ideale, creându-ne astfel falsa impresia că idealul există. Și, involuntar, tot televiziunea este cea care ne oferă polibilitatea să ne alegem idolii, să-i criticăm, comentăm și catalogăm.

Televiziunea ne creează impresia de stabilitate, de aparținătate. Deschidem televizorul și putem urmări liniștiți emisiunea noastra preferată, ce se difuzează mereu la aceeași oră. Nu ne place ce vedem, schimbăm programul, crezând astfel că i-am sancționat sau pedepsit pe cei care nu s-au putut ridica la înalțimea aștepărilor noastre, a promisiunilor pe care credem că ni le-au făcut nou, telespectatorii lor fideli, a căror părere contează.

Ne uităm la televiziunea preferată și o vedem pe Dana Grecu luptîndu-se cu morile de vânt. Suntem liniștiți, nimic nu s-a schimbat în lipsa noastră, buletinele de știri sunt tot cu imagini șocante, la rubrica meteo de dimineață o putem admira din nou pe tânăra ce știe să se facă admirată, iar posturile de nișă ne oferă posibilitatea să urmărim la nesfărșit dezbateri aprinse sau mai puțin interesante, susținute de moderatorii și invitații acestora, eternii analiști politici ce fac rondul televiziunilor seară de seară.

După zeci de ani în care am fost “închiși” în mijlocul familiei, la locul de muncă ori in societate, brusc ne trezim că suntem, că devenim și noi importanți, că putem avea o părere ascultându-i pe alții cum își dau cu părerea.

După ani de zile în care nimeni nu ne-a întrebat absolut nimic, ne trezim că aproape toate televiziunile ne invită să ne spunem punctul de vedere, să le trimitem întrebări, opinii, informații și păreri pe mail sau…printr-un sms cu taxă.

Avem falsa impresie că suntem importanți, că cineva este interesat de părerea noastră, fără să ne gândim că plătim pentru a spune ceva, într-un fel sau altul.

Câți oare nu par experți la fotbal ori la politică? Și câți oare dintre aceștia s-ar putea abține de la comentarii de tot felul, chiar și în situațiile cele mai ciudate? Cine oare nu și-a dat cu părerea, măcar o dată, despre viitorul ori “drama săracului Gigi Becali” și câți oare nu au comentat arestarea lui Adrian Nastase ori “condamnarea” lui Ștefan Huidu?

Pare că ne-am născut analiști, comentatori, vizionari, mereu gata să oferim sfaturile cele mai bune, mereu cu opiniile cele mai obiective. Socializarea – funcția pe care televiziunea reușeste să ne-o inducă și nouă, telespectatorilor, zi de zi.

Socializarea, un domeniu la care pare că ne pricepem toți, fără excepție.

Subcapitolul 2.5 Funcția publicitară

Televiziunea rareori are asimiliată de sine stătătoare și funcția publicitară, aceasta fiind inclusă în cadrul celei de informare. Publicitatea poate avea și rol de informare, cu atât mai mult cu cât televiziunile din întreaga lume se grăbesc să ne pună la curent cu ultimele noutăți descoperite de vreo firmă, cu ultimele performanțe ale vreunui produs, cu avantajele și beneficiile acestuia.

N-ați aflat de la televizor care este cea mai bună pastă de dinți în combaterea cariilor? Nu știti unde puteți manca rapid, ieftin și bun ? Nu simțiți prospețimea din gura voastră, doar uitându-va la televizor ? Și nu tot televiziunea este cea care vă informează periodic, constant și obsesesiv că “pentru o viață sănătoasă…”, ori “excesul de sare, zahăr …” ?

Publicitatea în televiziune are limbajul său propriu, limbaj care, cu cât este mai bun, cu atât umple conturile companiei inițiatoare, dar și pe cel al televiziunii cu cotă ridicată de piață. Funcția de publicitate se dezvoltă și implementează prin metode și tehnici proprii, aceasta devenind tot mai importantă nu numai pentru televiziune, cât mai ales pentru telespectatori, ce încep să cada victime ale reclamelor de tot felul, stând tot mai des cu ochii ațintiți în ecranele televizoarelor, pe pauzele publicitare.

Funcția publicitară a televiziunii se manifestă prin:

Proiectare – telespectatorul își proiectează simbolic toate insatisfacțiile din cotidian în fața micului ecran. Frustrările, neîmplinirile, dorința de aventură sunt transferate rapid, acesta ajungând să se bucure imaginar de ceea ce viața nu ii poate oferi

Identificare –după finalizarea proiectării, telespectatorul își asociază imaginea cu produsul mediatic promovat ori cu personajul acestuia, identificându-se aproape întotdeauna cu eroul

Câți telespectatori oare nu au adormit cu gândul la celebrul Supermen care putea rezolva toate problemele doar în câteva secunde? Sau câți oare nu speră ca într-o bună zi celebrul “zân”, imaginea unei anumite bănci comerciale, să le schimbe existența, făcându-și apariția prin tavan și purtând fustița albă cu volanașe?

În acest mod, temporar, telespectatorul reușeste să se elibereze de constrângerile, normele, rigorile sociale, uitând pentru câteva minute de tensiunile pe care le-a acumulat la locul de muncă sau acasă, fiind pentru câteva clipe eroul admirat și respectat de o națiune.

Ce femeie, nu neapărat frumoasă, nu s-a simțit zâna zînelor după ce și-a aruncat un sfert din salariu pe o cremă despre care a aflat de la televizor că … face minuni? Și câte dintre acestea, privindu-se în oglindă, nu au văzut imaginea vedetelor folosite de marile companii pentru promovarea respectivului produs?

Ori ce cate ori te gândești la banalul fixativ de păr, minte îți zboară la reclamele faimoase, adaptate fiecărui produs și locație, care se termina învariabil cu “…coafura rezistă..”.

Și cine oare nu s-a dus măcar o singură dată într-un hypermarket, doar pentru că a văzut la televizor o super-reclamă, de care nu era neapărat interesat, dar care i-a stârnit curiozitatea sau interesul ?

Câte televiziuni nu au transmis oare, prin intermediul mecanismului identificării, mecanism ce uzeaza de asocierea și apropierea telespectatorilor de un anumit model publicitar, imagini de vis cu femei ori barbați ce își etalau un corp superb pe plajă, doar după ce se ungeau cu regularitate cu o anumită cremă minune ? Și cîți au fost oare cei care nu s-au văzut imediat în pielea personajelor preferate, grăbindu-se să dea curs sugestiilor și achiziționându-și produsul respectiv ?

Denumită de cunoscători regina pseudoevenimentului, publicitatea continuă să fie omniprezentă în toate televiziunile, în aproape toate emisiunile, cu reacțiile pro și contra pe care le stârnește. Specialiștii în media acordă o atenție specială publicității, care deseori reușeste să-i surprindă pe telespectatori atât prin imaginile folosite, cât și prin mesajele de impact, ce depășesc uneori granițele comunicării.

Funcția publicitară îi aduce televiziunii numeroase avantaje, de departe cel mai mare dintre acestea fiind cel economic. Publicitatea aduce cu atat mai mulți bani cu cât televiziunea sau emisiunea aleasă de o companie are un raiting mai mare la public. Compania plătește televiziunii spațiu publicitar, promovându-și mesajele prin care își atrage sau fidelizează clienții. Prin publicitate telespectatorul ia contact cu un produs, o marcă, o activitate, o cauză, o instituție, o persoana ori un grup.

Publicitatea ne manipulează alegerile și preferințele, în ciuda faptului că aceasta are un spațiu special consacrat, despre a cărei utilitate se presupune că am fost deja informați. Cine nu cunoaște celebrele reclame la Coca – Cola ori Pepsi, adaptate cu prilejul diferitelor sărbători ? Cine nu știe ce, unde și de ce intervine Crucea Roșie ?

Sau cine n-a donat măcar un leu la numeroasele televotinguri promovate și susținute de televiziuni, unde vedetele din diferite domenii erau dispuse să facă pe oamenii simpli o zi, doar pentru a ne convinge să-i ajutăm pe sinistrați, nevoiași, copii orfani, etc ?

Televiziunea, prin publicitate, susține, contra cost, companiile în acțiunile acestora de vanzare și promovare a produselor și serviciilor. Telespectatorii sunt informați prin intermediul televiziunii despre noile produse ori servicii apărute pe piață, despre care își fac anumite păreri și impresii, în funcție de imaginile vizionate și de mesajul receptionat.

Televiziunile încasează bani frumoși dintr-o publicitate de calitate, aceasta la rândul ei stimulând creșterea calitativă a produselor/servicilor și conducând la scăderea prețurilor acestora. În plus, cu cât publicitatea unei televiziuni ajunge la o cotă de audiență mai mare, costurile distribuției scad semnificativ, ca și prețurile de vânzare.

CAPITOLUL 3. CUVÂNT – SUNET – IMAGINE ÎN JURNALUL TV

Televiziunea, invenția fără de care viața noastră ar fi fost alta, reușește să ne influențeze de foarte multe ori deciziile, atitudinile, părerile, reacțiile, opiniile, ea având o influență destul de mare asupra noastră. Și pentru că aflăm cam absolut tot de ce ne interesează de la televizor, nu de puține ori cei care ne aduc la cunoștiință fapte, informații sau evenimente reușesc, subtil, să ne inducă interpretări, evaluări, considerații, creându-ne impresia că acestea ne aparțin, că sunt rodul minții noastre.

Știm deja că tot ce este prea mult ne obosește, că multitudinea de informații cu care suntem alimentați zilnic tinde să ne relaxeze, că ori de câte ori credem că știn totul, în realitate știm destul de puține și uneori aproape nimic.

De câte ori nu ați stat ore în șir în fața televizorului, urmărind dezbateri urmărind cu atenție politice considerate de interes, iar la finalul acestora ați realizat că de fapt nu v-ați ales cu nici o informație nouă?

O cantitate mare de informații nu face decât să ne deruteze, să ne inducă starea de plictiseală, subconștientul nostru refuzănd ideea de a mai analiza și procesa ceva. Acesta este momentul în care începem să urmărim judecățile altora, să le preluăm fără să realizăm acest lucru, să credem că acestea ne aparțin.

Televiziunea are din păcate darul de a crea dependență, de a ne controla reacțiile, atitudinile, modul în care luăm decizii ori percepem informații, fapte și întâmplări. În televiziune manipularea și dezinformarea au devenit practici obișnuite, în ciuda unora care continuă să susțină că mass-media este independentă și acționează ca un scut în fața întervențiilor exterioare, rău intenționate.

Nu de puține ori televiziunile ne transmit o informație, un eveniment, un fapt, încercând să ne convingă că acestea sunt vitale și reale, când în realitate lucrurile stau puțin altfel. Și nicăieri nu este mai de impact efectul manipulării ca în televiziune, unde imaginile bine folosite de specialiștii în domeniu pot crea adevărate șocuri asupra telespectatorilor.

Imaginea este cea mai simplă cale prin care orice televiziune ne poate manipula cu ușurință, aceasta având uneori consecințe destul de nefaste asupra noastră. Din păcate, nu puțini sunt jurnaliștii care sunt deseori părtinitori, care adoptă anumite atitudini în timpul relatărilor de la fața locului, inducându-ne și nouă, în fața televizorului, starea de tensiune, de nervozitate, de agitație pe care acesta o are.

Cine oare nu-și amintește despre modul de a face jurnalism al cunoscutului reporter PRO TV, Cătălin Radu Tănase ? Indiferent de știre, indiferent de eveniment, îndiferent de locul din care transmite, acesta reușește să le inducă telespectatorilor o anumită stare, mereu aproximativ aceeași. Urmărindu-l pe Cătălin Radu Tănase cum transmite de la fața locului ai deseori impresia că vine sfârșitul lumii, că știrea pe care o prezintă este de importanță vitală pentru existența mondială.

Puțini sunt telespectatorii care știu că un reporter de televiziune poate influența persoana cu care stă de vorbă, prin întrebările special alese pe care i le adresează. O întrebare bine formulată îi poate induce ori sugera subconștient persoanei din fața camerelor de luat vederi anumite răspunsuri, așteptate de reporter.

În televiziune se utilizează deseori și metoda răspunsurilor trunchiate, pe post apărând doar partea care convine jurnalistului. Ziariștii cu experiență trunchiază deseori răspunsurile pentru a distorsiona informația, pentru a influența și convinge telespectatorul de un anumit lucru, într-un mod foarte subtil.

Pe lângă manipulare, deseori vom constata că televiziunea ne și dezinformează, prezentându-ne știri, informații, evenimente sub o anumită formă, ce ulterior se dovedește a fi eronată. Pe termenul lung, dezinformarea ne poate induce lipsa de interes sau pierderea capacității de analiză, atât de importantă pentru ancorarea în realitate.

Manipularea, dar și dezinformarea sunt ușor de realizat în televiziune, unde jurnaliști cu experiență știu care este importanța argumentelor modificate sau chiar ușor falsificate, dar și ce influență au asupra telespectatorilor adevărurile parțial aranjate, trunchiate, aranjate în secvențe false ori combinate cu mesaje de impact.

De regulă, prin manipulare, mass-media urmărește să obțină reacții inconștiente, să ne inducă falsa impresie că știm și înțelegem tot, iar adevărul absolut este cel pe care îl percepem noi. Și cel mai ușor se poate manipula în cadrul unui jurnal de știri, tocmai pentru că știrile par la prima vedere obiective, fără a lăsa loc interpretărilor. Un telespectator va fi cu atât mai interesat de o știre, de conținutul acesteia, cu cât va avea impresia că aceasta este redactată exact pe înțelesul său.

Regula în televiziune este ca știrea considerată cea mai de impact să fie întotdeauna plasată la începutul jurnalului, titlul acesteia fiind simplu, direct, menit să atragă atenția. Cine oare nu tresare când aude crainica că rostește fraze de genul “Șoc ! Și-a ucis mama cu sânge rece ! ”, ori “I-a luat viața celei care l-a adus pe lume! ”, formulări pe care le regăsim tot mai des în jurnalele de știri de la ora 17.00, ori chiar de la ora 19.00, când audiența este maximă.

Și cine oare nu a urmărit măcar o dată modul de prezentare al știrilor la mai noua televiziune Kanal D, unde titlurile de impact sunt susținute cu imagini pe măsură, unde titlurile știrilor considerate de rezonanță sunt repetate obsesiv de crainic, între două știri consecutive ? Flash-urile de culoare roșie, galbenă, jocul imaginilor de pe micul ecran ne bombardează retina și ne agasează subconștientul, captându-ne involuntar atenția.

Ne trezim urmărind lucruri banale, îmbrăcate în forme pompoase, asezonate cu titluri pe măsură, ce ne captează interesul și atenția. Vi-l mai amintiți pe celebrul Dan Diaconescu și a sa televiziune OTV ? Aproape că nu era emisiune pe care jurnalistul să o modereze în care să nu remarcăm pe micul ecran cuvântul “Șoc !”. Dan Diaconescu este cu siguranță primul jurnalist care a reușit să facă dintr-un subiect aparent banal ca impact și cu zonă de interes limitată – cazul Elodia – un adevărat fenomen național.

Manipularea se realizează cel mai ușor prin intermediul montajului, prin combinarea cadrelor filmate. Modul în care sunt lipite cadrele, succesiunea acestora, tăierea sau prelungirea lor, întercalările ori trecerile artistice au un impact foarte mare asupra telespectatorilor.

Cadrele foarte scurte care se succed rapid reușesc destul de ușor să ne tensioneze, în vreme ce cadrele lungi ne fac să ne plictisim, să ne uităm după telecomandă. Cadrele lungi ne oferă doar informații sărăcăcioase, ne pun atenția la încercare, ne plictisesc destul de repede.

Percepem tragicul mult mai puternic când ne sunt prezentate cadre alăturate cu încetinitorul, în vreme ce imaginile concentrate într-un timp scurt ne crează falsa impresie de dinamism.

Se știe că manipularea este cu atât mai perfectă cu cât subiectul, în speță telespectatorul, habar nu are că este manipulat, el având tot timpul falsa impresie că este stăpânul absolut, că deține controlul asupra deciziilor și modului său de gândire.

Manipularea în televiziune se face cu precădere în cadrul jurnalelor de știri, unde informațiile abundă și tehnicile de manipulare pot fi folosite cu destul de multă ușurință, prin:

Lecturarea știrilor

Redactarea și plasarea acestora

Titlurile știrilor si alegerea amănuntelor cu efect maxim asupra telespectatorilor

Selecția imaginilor

În cadrul unui jurnal de știri, manipularea se poate face destul de ușor prin combinarea cu îndemânare a imaginilor de tot felul, obținându-se astfel senzațiile dorite asupra telespectatorilor. Încadraturile – cu gros plan, prim-plan, plan mediu și plan general, trecerile, montajul, culorile, sunetul, dar și regia sunt câteva dintre trucurile bine cunoscute de specialiștii manipulărilor reușite.

Subcapitolul 3.1 Manipularea prin imagine

Manipularea este o tehnică de propagandă, este acțiunea menită să ne facă să gândim ori să acționăm după cum ne dictează manipulatorul. Ea reprezintă metoda prin care ideile cuiva ne sunt induse pentru a le accepta, acceptarea implicând din partea noastră reacțiile dorite de cel care ne manipulează.

Oricât de grosolană ar fi manipularea, aceasta are mari șanse de reușită dacă ne este creată falsa impresie că avem deplina libertate de decizie și gândire. Și cum părerea noastră despre noi este întotdeauna mai bună decât realitatea, șansele să fim manipulați sunt destul de mari.

În plus, telespectatorul român are mari așteptări de la cei pe care îi urmărește pe micul ecran, puțini fiind ei care acceptă măcar ideea că aceștia ar încerca să îi influențeze. Iar orgoliile ne împiedică să recunoaștem că am preluat ideile altora, că nu le-am analizat și că le-am transmis mai departe ca fiind ale noastre. Telecomanda ne crează falsa impresie de control, ideea că avem libertatea de a alege, de a schimba canalul TV ori de câte ori ni se pare că suntem manipulați. că ne sunt induse ideile altora.

Telespectatorul român trăiește cu iluzia că orice înfluență asupra sa, orice încercare de influențare încetează în momentul în care a schimbat canalul ori a închis televizorul. Și tocmai de aceea se consideră deasupra oricărei încercări de coerciție. În plus, lipsa de cultura și de informații specifică marii majorității a telespectatorului român, îl împiedică să regăsească și să identifice trimiterile ori analogiile spre manipulare, spre formulările tipice acesteia.

Manipularea se poate face în mai multe moduri, cel mai frecvent întâlnindu-se folosirea adevărurilor trunchiate și a argumentelor un pic aranjate. Cu mesajul potrivit, orice informație ajunge direct în centrul emoțional al conștiinței noastre. Manipularea prin argumente falsificate este sesizabilă, aceasta fiind uzitată în special pe grupuri mari de indivizi, cu un scăzut nivel de cultură și inteligență.

Cu cei mai greu de convins, mai greu de manipulat, se folosește manipularea prin intermediul adevărurilor spuse pe jumătate, lucrurile ascunse putând fi descoperite cu ușurință cu ajutorul logicii și al unui bagaj de cunoștiințe mai mare decât minimul.

Cum numărul surselor de informații a crescut considerabil în ultimii ani, tot mai puțini sunt cei care încearcă să ne manipuleze prin propagarea neadevărului ori a unor percepte departe de adevăr. Se poartă transmiterea informațiilor falsificate, aduse la cunoștiința telespectatorului de persoane cu credibilitate, de exemplu copiii mici și drăgălași.

De câte ori oare nu am văzut la televizor câte un micuț care ne zâmbește gingaș și ne invită să donăm diferite sume de bani pentru a ajuta pe cineva? Uităm de criză, uităm de problemele personale, uităm de toate calculele pe care ni le-am făcut și ne deschidem larg baierele pungii pentru a fi de ajutor, impresionați fiind doar de imaginea copilului folosit pentru a transmite mesajul.

Ori de câte ori nu am văzut la televizor reportaje sau știri despre familii nevoiașe în care copii amărâți, murdari, nemâncați, erau întrebați de reporter ce își doresc să le aducă Moș Crăciun ori Iepurașul? Și numărul celor care se grăbeau să facă donații ori să-i ajute pe copii creștea exponențial?

Vă mai amintiți de emisiunile “de suflet” realizate la PRO TV de actualul director de la TVR, Cristian Tabără? Cum se apleca el sfătos, îngăduitor, părintește asupra unei fetițe pe care, mângâind-o pe cap, o întreba ce a mâncat în ultima săptămână ? Iar la răspunsul copilului “ceai cu pâine”, Cristian Tabără avea grijă să repete răspunsul, întărindu-l astfel în conștiința telespectatorului?

Informațiile false sunt mult mai ușor de transmis prin intermediul copiilor, românii având adânc înrădăcinată ideea că cei mici nu pot minți, ei fiind puri și curați.

Prin manipulare, nimeni nu încearcă să te convingă de ceva anume, nimeni nu încearcă să te facă să înțelegi un lucru sau să aprofundezi informația proaspăt receptată. Rezultatul constă în inocularea senzației că ai înțeles totul, după care reacțiile dorite de cel care te manipulează vor veni de la sine, instictual, inconștient.

Ca un simplu exemplu să ne gândim doar la oamenii de succes ce apar pe micul ecran, provenind din diverse medii, ca politică, afaceri, sport, etc. Cei care prind cel mai bine la public, cei care reusesc să le capteze atenția telespectatorilor, sunt cei care le induc ideea că sunt asemeni lor. Vorbesc la fel, se comportă la fel, sunt “oameni simpli”.

Ia gândiți-vă la cum anume a avansat în politică actualul președinte Traian Băsescu ? Cum mergea el îmbrăcat “ca un om normal” prin târguri, piețe, centre comeciale, cum stătea el de vorbă cu toți cei pe care îi întâlnea, cum îi bătea pe umăr pe amărâți, pe bătrâni ori pe precupețe ? Care era impresia generală ? Băsescu este omul nostru, e din popor, om simplu, ține cu săracii…

Ori luând exemplul lui Gigi Becali, finanțatorul din fotbal care jignește ori de câte ori are chef, înjură și rostește cuvinte greu de reprodus, dar care este văzut în anumite medii precum un mic zeu, care mai greșește și el uneori, dar merge la biserică, se roagă, dă bani săracilor și le face case sinistraților. Când un om simplu de pe stradă ajunge la închisoare pentru că a furat din magazin ceva de mâncare, nimeni nu se grăbește să difuzeze o știre. Dar când Gigi Becali este încarcerat, programele marilor televiziuni sunt date peste cap, toate subiectele se învârt în jurul omului de fotbal, iar pe rețelele de socializare apar demersuri de susținere a acestuia, fiind inițiate și petiții de eliberare a acestuia.

Cei mai buni manipulatori sunt cei care ne oferă informația simplu și direct, aceasta prinzând imediat la public, fără alte explicații suplimentare. Adevărații ași ai manipulării știu dinainte la ce întrebări să se astepte, iar uneori pentru a-și lua așa-zișii adversari prin surprindere, răspund la acestea fără ca măcar întrebările să fi fost rostite.

Telespectatorul are astfel falsa impresie că manipulatorul este atât de bun, de cinstit și de corect, că spune numai adevărul, el fiind capabil să răspundă până și la întrebările care nu i-au fost adresate. Orice mesaj cu care vrei să manipulezi trebuie să pară credibil, veridic, aceasta fiind una dintre condițiile esențiale ale manipulării.

Cei mai ușor de manipulat sunt oamenii care nu au capacitatea de a analiza informațiile primite sau se mulțumesc să preia analizele și concluziile altora. Aceștia vor rămâne contemplativi și fascinați în fața manipulatorilor care își susțin argumentele cu propriile păreri, care le conferă argumente, care pot și știu să demonstreze ceea ce susțin.

Câți oare dintre telespectatorii români nu au rămas muți de uimire și admirație când liderul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, începea să “se stârnească” și să reproducă pasaje întregi din diferite scrieri, din istorie sau alte domenii ? Vadim știa foarte bine ce face în momentul în care începea să turuie, efectul obținut fiind cel scontat de politician.

Sau câți dintre minerii care în urmă cu câțiva ani îl urmau orbește pe liderul lor, Miron Cozma, înțelegeau măcar 10% din discursurile acestuia ? Cu patos, cu trăire, cu cuvinte atent alese, Miron Cozma a reușit să se impună rapid în fața miilor de oameni care erau fascinați de tonalitatea discursului, neînțelegând însă mare lucru din conținutul acestuia.

Manipularea este calea cea mai sigură prin care ne sunt servite diverse informații de impact major, atent ascunse printre lucruri știute, banale, lipsite de interes. Banalitatea crează starea de siguranță, de liniște, de confort, în vreme ce noul ne pune totdeauna în gardă. Și tocmai de aceea mulți sunt cei care preferă să ne manipuleze, strecurându-ne informația ce ne-ar putea stârni atenția printre alte banalități cu care suntem deja obișnuiți.

3.1.1 Jurnalul de știri

Jurnalul de știri este programul cel mai urmărit de către telespectatori, dovadă fiind și tarifele de publicitate pe tronsonul acestuia, care sunt cele mai ridicate. Programele de știri sunt catalogate ca fiind producțiile TV cu cel mai înalt grad de standardizare, departamentul știrilor fiind foarte important datorită în principal conținutului – informația, cea care conferă întotdeauna putere.

O informație bine plasată într-o știre de deschidere a unui jurnal poate genera falimente, poate face miliardari peste noapte sau poate reprezenta sfârșitul carierei unui om politic. Americanii au fost primii care au înțeles și au speculat puterea informației, oferind televiziunii spectacolul pe care aceasta și-l dorea. Iar televiziunile americane au inițiat primele transmisiile directe din mijlocul evenimentelor, un exemplu în acest sens fiind războiul din Irak. Și chiar dacă publicul este avid după acest gen de informații, mulți sunt cei care cred că acest mod de transmitere a evenimentelor reprezintă doar o modalitate de manipulare și influențare a opiniei publice.

În orice televiziune, departamentul de știri trebuie să ofere zilnic câteva ore de programe informative, cel mai de interes fiind jurnalul important al zilei, program în funcție de care, de regulă, telespectatorii apreciază întreaga activitate a unui post TV. Evenimentele de interes nu se regăsesc zilnic în cadrul unui jurnal de știri. Există zile cu foarte multe informații, dar și zile în care cu greu este găsită știrea cu care urmează să se deschidă jurnalul.

În cadrul unui jurnal de știri, tehnicile de manipulare pot fi folosite destul de ușor, știrile fiind percepute de telespectatori ca fiind cele mai obiective.

Orice jurnal de știri începe cu o știre puternică, de interes general, după care urmează știri cu impact mai mic la public, la final fiind lăsate știrile considerate “ușoare”.

Criterii de ierahizarea știrilor:

Actualitatea – primordiale sunt știrile de interes, de impact. Știrile sunt perisabile, dacă astăzi ele deschid jurnalul, mâine continuarea subiectului acestora (dacă este cazul) va fi regăsită undeva în partea a doua a jurnalului. În cazul știrilor spectaculoase, acestea pot rămâne pe prima poziție în jurnal și câteva zile la rând. Și de asemenea o știre poate fi considerată acum de maximă importanță, peste o oră ea putând fi deja declasată de o altă informație mult mai puternică, mult mai interesantă

Proximitatea – este foarte importantă la alegerea locului unei știri în cadrul unui jurnal, știut fiind faptul că telespectatorii sunt mult mai interesați de evenimentele și informațiile din apropierea lor, decât de cele petrecute peste graniță, cu subiect general

Proeminența – știrea devine cu atât mai importantă cu cât în cadrul său apare o persoană de interes special. Tocmai de aceea în centrul atenției telespectatorilor vor fi mereu știrile vizând scandalurile politice, din competițiile sportive ori din lumea showbiz-ului

Consecințe – știrea care prezintă evenimente ori informații ce pot avea consecințe directe asupra telespectatorilor este considerată principală. Un accident rutier devine brusc o știre importantă dacă în el este implicat o persoană publică, ori dacă numărul victimelor este unul impresionant. Tot așa, o știre economică banală poate devine principală dacă se speculează informația, respectiv o știre de scumpire a tonei de grâu poate genera un mega-subiect, cu informații despre scumpirea pâinii, efectul asupra categoriilor sociale defavorizate, etc

Implicarea emoțională – este des speculată în cadrul unui jurnal de știri, fiind preferate informațiile și evenimentele dramatice, spectaculoase, ironice ori bizare. Se încearcă implicarea emoțională a telespectatorilor, crearea impresiei că aceștia se pot identifica ușor cu personajele știrii

În televiziune există două teorii privind structura știrilor. Cea mai importantă este de departe cea a piramidei inversate, prima știre din jurnal fiind cea mai importantă. Primele paragrafe ale acesteia trebuie obligatoriu să conțină răspunsurile la clasicele întrebări cine, ce, când și unde, dar și prezentarea consecințelor. Crainicul este cel care citește partea cea mai interesantă, primele cuvinte ale acestuia având rolul de a atrage atenția și a ține telespectatorul neclintit din fața televizorului.

Subcapitolul 3. 2 Tehnici de manipulare în cadrul jurnalului de știri

Jurnalul de știri este considerat de telespectatori cel mai interesant, știrile fiind întotdeauna considerate ca fiind obiective. Și poate tocmai de aceea manipularea se poate face cel mai ușor în cadrul jurnalului de știri, prin combinarea atentă a imaginilor de tot felul, totul pentru a se obține efectele dorite asupra telespectatorilor. Încadraturile – cu gros plan, prim-plan, plan mediu și plan general, trecerile, montajul, culorile, sunetul, dar și regia sunt câteva dintre trucurile bine cunoscute de specialiștii artei manipulărilor.

Tehnicile cele mai folosite pentru manipulare în cadrul unui jurnal de știri includ:

Selectarea știrilor – Toate știrile care ajung într-o redacție de televiziune sunt selectate după importanță, după interesul pe care acestea îl pot stârni telespectatorilor sau după interesul pe care îl are cel care face selecția știrilor. Nu de puține ori știrea principală a unui jurnal este aleasă în funcție de anumite interese de natură politică sau economică.

Conceperea știrilor – Regula în televiziune este ca toate știrile să fie concepute simplu, într-o formă accesibilă, pentru a fi ușor percepute și asimulate de către telespectatori. În funcție de senzația care se dorește să fie imprimată telespectatorilor, știrilor li se imprimă tonalități optimiste sau pesimiste.

Plasarea știrilor – Știrea cu care se deschide jurnalul este considerată întotdeauna de către telespectator ca fiind cea mai importantă, cea mai puternică. Știrile plasate la mijlocul jurnalului își pierd din interes în fața privitorilor, iar cele care sunt prezentate după publicitate sunt considerate ca fiind lipsite de importanță, impactul acestora fiind unul destul de redus.

Titlul știrii – În ultima vreme tot mai multe televiziuni adoptă titluri de impact, bombastice, pentru a atrage atenția telespectatorilor. Dacă în urmă cu câțiva ani doar câteva televiziuni optau pentru a evidenția o știre prin culori și cuvinte de impact, acum mai toate au adoptat același format.

Alegerea amănuntelor – De regulă, pentru a da veridicitate știrii, se folosesc anumite informații și imagini, alese cu obiectivitate sau în funcție de interese.

Selecția imaginilor – Sunt preferate imaginile care suplinesc informațiile, care le întăresc, ori, dimpotrivă, cele care pot masca foarte bine lipsa unor informații complete.

În ultimii ani televiziunile au început să adopte tot mai mult tease-urile, respectiv artificiile de imagine prin care privitorii sunt ținuți în fața televizoarelor în timpul jurnalului de știri.

Acestea sunt gândite ca un fel de promo al unei alte știri, stârnindu-se astfel interesul telespectatorului pentru știrea respectivă. În acest fel producătorul știrilor are siguranța că privitorul nu va schimba postul și va urmări jurnalul de știri până când pe micul ecran va fi difuzată știrea promovată.

Fiecare jurnal de știri începe cu cele mai importante știri ale zilei, prezentate de crainică/crainic, jurnalul încheindu-se prin reamintirea, pe scurt, a titlurilor considerate importante. În ultimii ani moda în cadrul jurnalelor de știri o reprezintă live-urile, știrile acestea fiind considerate foarte importante.

3.2.1 Lumina în live

În cadrul transmisiilor live, lumina este foarte importantă, modul de așezare al luminilor punând în valoare atât personajele, cât și decorul. Luminile bine amplasate pot induce telespectatorului anumite trăiri și reacții, știrea putând căpăta un aspect dramatic ce captează aproape instantaneu atenția tuturor.

De regulă, lumina este fie de tip spot – directă, fie sub forma băii de lumină – difuzată prin intermediul unor filtre ce asigură uniformizarea luminii, dar și atenuarea umbrelor. Cu ajutorul machiajului, lumina poate pune total diferit în valoare orice personaj, dar și elementele decorului.

Se cunoaște faptul ca imaginea în televiziune este plată, fără adâncime, motiv pentru care dacă se folosește o singură lumină principală, efectul obținut este lipsit de profunzime. Și tocmai de aceea aproape întotdeauna este folosită și o a doua sursă de lumină – lumina de contur, aceasta poziționându-se în spatele personajului. Regula este ca lumina să fie direcționată spre umeri și cap, din spate, în acest mod creându-se un fel de aură persoanei aflată în cadru, ceea ce va conferi profunzime știrii și va decupa personajul din fundal.

3.2.2 Efectele în jurnalul de știri

Într-o redacție de știri funcționează principiul muncii de echipă între crainic, reporter, redactor, editor, editor general și producător. Crainicul prezintă știrea, el este cel care se vede pe ecran, persoana pe care telespectatorul o place sau nu. Reporterul adună înformațiile de pe teren, iar redactorul centralizează informațiile, le pregătește pentru difuzare și decide ce imagini ar putea fi folosite la montaj.

Editorul unei redacții de știri este în general specializat pe un anumit domeniu, el preluând materialele din zona sa de acoperire (economic, sportiv, politic, etc). Editorul verifică importanța subiectelor și propune editorului general sau producătorului o ierarhizare în cadrul jurnalului.

Editorul general este cel care are viziunea de ansamblu asupra jurnalului de știri, el urmărește și corectează textele, alcătuind și structura finală a știrilor, pe baza deciziilor producătorului.

Producătorul răspunde de alegerea materialelor ce vor intra pe postul de televiziune în cadrul jurnalului și de ierarhizarea știrilor, ținând cont că locul acestora se poate modifica permanent, în funcție de actualitate, dar și de importanța evenimentelor.

Fiecare știre a unui jurnal, înainte de a fi difuzată telespectatorilor, este montată într-un anumit fel, în funcție de importanță, dar și de interese. Montajul are reguli bine stabilite, legate de compoziție, de sărituri ale centrelor de interes la alăturarea imaginilor, de evitare a mișcărilor, ori de evitare a mișcărilor consecutive ale camerei (caz în care telespectatorul este obosit).

De regulă efectele sunt folosite pentru a transmite ceva. Două imagini nu se leaga printr-un dissolve lung sau enchane – trecerea lentă de la o imagine la alta care durează mai mult de trei secunde, în care se văd ambele imagini, suprapuse, decât dacă aceste efect poate însemna ceva. Se folosește când se dorește crearea efectului de elipsă (trecerea timpului sau saltul la un alt moment narativ).

Și folosirea sunetelor speciale sau a ilustrației muzicale (muzica de fundal care se aude în același timp cu textul citit de prezentator) are o motivație clară. Muzica nu se pune pe o știre pentru sunet, ci doar pentru a susține imaginea, pentru a ajuta vocea crainicului, ori când textele citite sunt cam lungi.

Subcapitolul 3.3 Manipularea prin imagine – încadraturile

Manipularea în televiziune se poate face foarte ușor prin selecția imaginilor ce vor fi difuzate, în cadrul jurnalului de știri existând posibilități nelimitate de combinare a imaginilor special alese.

Încadraturile – cu gros plan, prim-plan, plan mediu și plan general, sunt folosite deseori ca mijloace de manipulare, ele având și rolul de a crea senzația de dinamism și de mișcare.

Specialiștii în arta manipulării știu că prin schimbarea tipurilor de încadraturi folosite, dar și prin mișcări speciale ale camerei de luat vederi. telespectatorii pot fi foarte ușor influențați. Reacția privitorului se poate schimba radical în funcție de imaginea percepută, un operator bun știind cum și ce elemente poate sublinia, dar și ce senzații ii vor stârni acestea telespectatorului.

Gândiți-vă doar la o știre socială banală, în care camera alunecă ușor fie pe mâinile bătătorite de muncă ale personajului, fie pe încălțările acestuia. Ce impresie vă fac ochii în lacrimi ai unei mame ce are copilul bolnav și solicită ajutorul semenilor pentru a face rost de bani?

Cu cât telespectatorul este mai neatent și mai neavizat într-ale televiziunii, cu atât imaginile percepute de acesta îi pot modifica mai ușor reacțiile, atitudinile, concepțiile. Acesta este și motivul pentru care imagini neinteresante pentru cei avizați, ce descriu un eveniment sau o informație banală, reușesc deseori să le capteze atenția majorității telespectatorilor.

Încadratura, cunoscută și ca plan ori cadru, reprezintă distanța dintre camera de luat vederi și subiectul avut în vedere. Telespectatorului i se poate transmite senzația că primește informații suplimentare față de cele existente în imaginea reală captată de cameră, doar folosindu-se un alt plan la încadrarea subiectului. Prin folosirea unei anumite încadraturi, privitorul receptează un alt mesaj, relațional mult mai puternic.

În televiziune sunt folosite patru tipuri de încadraturi:

Gros-planul

Prim-planul

Planul mediu – cu varianta planului american

Planul general

Gros-planul

Reprezintă încadrarea subiectului de foarte aproape, în așa fel încât devin vizibile detaliile ce în mod normal nu ar putea fi observate. Ridurile de pe frunte, de expresie ori din colțul gurii, petele de pe mâini ori de pe frunte sau fibrele unui costum sunt scoase în evidență foarte bine, ecranul televizorului fiind ocupat aproape în întregime de un detaliu considerat de maximă importanță.

Un exemplu demn de semnalat este modul în care Antena 3 a prezentat în cadrul emisiunii moderate de Mihai Gâdea, interviul lui Adrian Sobaru, bărbatul care, în semn de protest, s-a aruncat de la balconul Parlamentului. Vă mai amintiți cum și câte secunde a staționat camera de luat vederi pe fața lui Sobaru, încă traumatizată de impactul cu solul ?

Cum operatorul s-a oprit asupra bandajului pe care Sobaru încă îl mai avea pe frunte, pe ridurile acestuia, ori pe ochii care la un moment dat i s-au umplut de lacrimi ? Oare câți dintre telespectatorii care au privit acele imagini nu au rămas impresionați ?

Gros-planul se folosește în televiziune ori de câte ori se dorește fie întărirea, fie contrazicerea unor afirmații ori impresii. Cele mai des încadrate sunt mâinile și ochii, acestea fiind și primele care ne trădează gesturile, emoțiile ori trăirile. Cei care cunosc tainele limbajului gesturilor știu că ochii și mâinile cuiva exprimă cel mai bine stările de tensiune, iritare ori liniște.

Ori de câte ori o televiziune va dori să îi inducă telespectatorului senzația de credibilitate, de inocență ori de sinceritate asupra unui personaj, camera de luat vederi va poposi pe privirea acestuia. Prezentarea în gros-plan a unor ochi frumoși, mari, limpezi, albaștri va da impresia de curățenie sufletească, de sinceritate dezarmantă, persoana respectivă căpătând brusc în mintea telespectatorului o altă valoare. Și orice afirmație sau susținere a acesteia va fi mult mai ușor acceptată de telespectatori, chia dacă în condiții normale ar avea toate motivele să fie reticenți.

Vă mai amintiți celebrul episod din preajma alegerilor prezidențiale din anul 2004 ? Când toate televiziunile din România și-au întrerupt brusc programele pentru a transmite o conferință de presă politică ? Cea în care liderul partidului democrat, Traian Băsescu, ne anunța că principalul candidat al alianție politice de atunci, la alegerile prezidențiale, Teodor Stolojan, este nevoit să se retragă din cursă din cauza unor probleme personale? Mai țineti minte cum, după deja celebrele cuvinte “dragă Stolo”, ochii lui Traian Băsescu s-au umezit brusc, camerele de luat vederi s-au grăbit să focalizeze imaginea și tot telespectatorul român a văzut un om politic afectate serios de problemele colegului său de alianță? De câte ori nu a fost oare difuzată acea imagine de televiziunile din România ? Conștient sau nu, televiziunile au manipulat grosolan electoratul român în 2004, marea majoritate a votanților fiind copleșiti de sentimentele pe care le-au resimțit în cele câteva secunde în care Traian Băsescu își ștergea sugestiv ochii.

Așii manipulărilor în televiziune știu că senzațiile de nesiguranță, de ascundere a adevărului, de răutate sunt induse telespectatorilor de imaginile de gros-plan ce surprind ochi mici, având culoare nedefinită, ce au mici defecte sau se mișcă permanent. Vi-l amintiți pe fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu ? Ori de câte ori în vedeam pe micile ecrane, remarcam cum ochii acestuia se mișcau mereu, în toate direcțiile. Impresia generală a fost că acest om este unul versat, șiret, ce are multe de ascuns.

Când se dorește să se inducă privitorilor senzația de înțelepciune, se folosesc imagini gros-plan cu ochi îmbătrâniți, marcați de riduri, persoana respectivă impunând respect și considerație. Nimic nu întărește mai mult o informație decât niște ochi apatici, lipsiți de vitalitate. Iar la polul opus vitalitatea ochilor unei persoane poate crea instantaneu senzația de greutate și cele mai banale afirmații.

Afirmațiile pot fi întărite în televiziune și cu ajutorul imaginilor de gros-plan ce surprind mâinile, cu condiția ca acestea să fie frumoase, cu degete lungi și unghii îngrijite. Înțelepciunea și respectul sunt date de aspectul mâinilor îmbătrânite, crăpate de muncă, iar informațiile veridice și de maximă importanță devin brusc anoste și seci prin suprapunerea imaginilor ce reprezintă mâini murdare ori cu unghii neîngrijite.

În televiziune, ori de câte ori se dorește să i se inducă telespectatorului senzația de nesiguranță, camera de luat vederi poposește asupra persoanei care își freacă ostentativ mâinile, mișcările accentuate ale acesteia creând și starea de nervozitate. La polul opus se află imaginea unor mâini așezate calm, în poală, ce ne dă impresia de profunzime, dar și de simplitate. Mai știti cum apărea pe vremuri fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, într-un studio de televiziune ? Îmbrăcată “cuminte”, cu coafură adecvată, își alegea cu grijă cuvintele și avea mai tot timpul mâinile în poală ? Câți telespectatori bărbați nu au fost la un moment dat captivați, fascinați de prezența Elenei Udrea în fața camerelor de luat vederi ?

Cine știe totul despre manipulare știe și că gros-planurile cu niște mâini ce se agită în aer crează impresia unui om expansiv, ce vrea să-și impună prin gesturi ideile pe care nu le poate exprima prin cuvinte, ori care dorește să spună prea multe într-un timp mult prea scurt. Mai știți cum face controversatul om politic Gigi Becali când ajunge într-un studio de televiziune când ceva nu-i convine ori îl deranjează ? Sau vă amintiți cum președintele Traian Băsescu iese în fața camerelor de luat vederi cu mesaje diverse pe care le adresează unor personaje controversate, având grijă să-și susțină spusele cu mișcări semnificative ale degetului arătător ?

Gros-planurile le oferă celor interesați și șansa de a le oferi unor personaje aura de veridicitate. Ori de câte ori imaginile pe care le vedem pe micile ecrane ne arată persoane „ce ne privesc drept în ochi“, avem impresia că suntem respectați, apreciați de aceea persoană, considerându-ne obligați să facem același lucru. Suntem siguri că cine se uită drept în ochi este o persoană care spune numai adevărul, nu are nimic de ascuns, este demnă de toată încrederea noastră.

3.3.2 Prim-planul

În televiziune, prim-planul reprezintă încadrarea camerei de luat vederi a unei persoane, de la mijloc în sus, fără a surprinde și mâinile. Prim-planul se folosește ori de câte ori se dorește întărirea afirmațiilor cuiva, dându-se impresia că acesta se află în centrul imaginii pentru că este important, la fel ca și spusele sale. Oricine este prins de camera de luat vederi în prim-plan îi crează telespectatorului impresia că se află foarte aproape de el, că este gata să îl asculte și să îl ajute.

Gândiți-vă, cum se reflectă pe micile ecrane imaginea cunoscutei crainice de la PRO TV, Andreea Esca ? Luați în calcul și atitudinea, postura acesteia în fața camerei, mereu cu un umăr ușor în față, mereu încercând să reflecte profesionalismul și diplomația ! Și totuși, despre calitatea morală și profesională a Andreei Esca au vorbit de la sine chiar imaginile surprinse în cabina de machiaj a postului de televiziune, când crainica nu se dădea în lături să-și bărfească colegii. Ați uitat oare cumva celebrul incident al “butonului” care …se stricase, iar Esca și-a dovedit “profesionalismul” în direct ?

Într-un jurnal de știri, prezentatorii folosesc prim-planuri când lecturează știri importante din punctul de vedere al telespectatorilor. Pentru crime, accidente ori catastrofe sunt aproape întotdeauna utilizate planurile medii. Telespectatorii au mereu tendința de la asocia informațiile primite cu chipurile și tocmai de aceea unii politicieni abili își manipulează electoratul prin imagini, prim-planurile fiind ideale pentru a le induce susținătorilor ideea că ideile și convingerile acestora sunt cele mai bune, cele mai importante și demne de luat în seamă.

3.3.3.Planul mediu

Planul mediu este un prim-plan ce include și mâinile și palmele, în cadrul acestuia devenind importante și gesturile făcute cu acestea ori cu capul, dar și imbrăcamintea. Specialiștii în manipulare știu că niște palme deschise, orientate în sus, ne generează ideea de sinceritate absolută, în vreme ce persoanele ce își țin mâinile încrucișate pe piept dau impresia că vor să se apere, să se protejeze de ceva sau cineva.

Televiziunile americane folosesc o variantă adaptată a acestui cadru, planul american, ce implică încadrarea unei persoane de la jumătatea distanței dintre genunchi și talie, în sus. Astfel, dacă persoana stă pe un scaun, cei avizați îi pot urmări poziția genunchilor, care dacă sunt depărtați denotă siguranță și încredere, iar dacă sunt lipiți/apropiați implică nevoia de apărare.

Folosirea planului mediu induce privitorului senzația de calm, de relaxare, de liniște, telespectatorul având impresia că subiectul pe care îl urmărește este redus ca importanță. În cadrul dezbaterilor în care se dorește crearea impresiei de destins, de relaxare, invitații sunt deseori așezați pe canapele și fotolii, pentru a putea fi încadrați cu ușurință în cadre medii sau americane. Când temele sunt de actualitate, considerate esențiale de conducerea postului respectiv de știri, invitații unui studio de televiziune sunt întotdeauna poziționați la mese, pe scaune, pentru ca telespectatorii să nu fie cumva atrași de alte amănunte, atenția de la subiectul principal fiind astfel mult diminuată.

Și tocmai de aceea regula în televiziune este ca întâlnirile politice să fie redate în planuri medii, discursurilor politice fiindu-le alocate prim-planurile. Manipularea în aceste cazuri este ideală, prin combinarea celor două tipuri de încadrări, prim-plan și plan mediu. Astfel, personajul ce trebuie scos pozitiv în evidență va fi mereu prezentat în prim plan, în vreme ce contracandidatului său îi vor fi alocate doar planuri medii. Telespectatorul se va concentra automat pe persoana pe care o vede cel mai aproape, cel plasat în planul mediu căzând în plan secund.

Ori ce câte ori se dorește accentuarea senzației de pozitiv asupra unei persoane, camera de luat vederi are grijă să capteze toate scăpările acestuia, stările de confuzie, agitație sau nervozitate într-un cadru mediu, în timp ce contracandidatul său va ajunge în prim plan ori de căte ori va avea ricturi, ticuri ori reacții necontrolate.

3.3.4.Planul general

Acest tip de încadratură îi permite telespectatorului să observe ambianța generală, el putând să-i urmărească în același timp pe toți invitații dintr-un studio de televiziune. Planul general se folosește mai mereu ca cadru de legătură, acesta având capacitatea de a detensiona atmosfera încărcată din timpul dezbaterilor în general politice.

Discuțiile aprise, pentru a stârni curiozitatea și interesul telespectatorilor, sunt prezentate în prim-planuri succesive, după care se uzează de un plan general. Manipularea se observă cel mai bine pe micul ecran ori de câte ori cineva rostește pe post informații vitale, esențiale, dar camera de luat vedere rămâne în plan general. La polul opus, dacă se dorește accentuare spuselor cuiva despre care există un anumit interes, încadratura va fi făcută în prim-plan.

Subcapitolul 3.4 Manipularea prin imagini – Trecerile

În timpul filmării, al captării imaginilor, trecerea de la o imagine la alta poate fi făcută atât prin panoramare, cât și prin transfocare, în filmările complexe folosindu-se de regulă macaraua și travelingul. Și mișcările camerei de filmat sunt foarte importante pentru telespectator, reacțiile și senzațiile acestuia putându-se modifica radical în doar câteva secunde.

3.4..1Transfocările

Mișcarea lentilelor unui aparat de filmat pentru a crea impresia că imaginea se îndepărtează ori se apropie de telespectator poartă denumirea de transfocare. În orice transfocare importantă este viteza cu care acesta se realizează, cu cât aceasta este mai mare cu atât și efectul asupra telespectatorului este mai puternic.

Transfocarea se folosește de regulă pentru a imprima putere unui subiect. Astfel, telespectatorul se uită la un personaj care vorbește, aflându-se în plan general sau mediu, iar în momentul în care începe transfocarea, acestea se apropie brusc de ecranul televizorului, creând impresia că are de impărtășit ceva foarte important, ceva vital. În sens invers, transfocarea poate diminua semnificativ atenție telespectatorului, care brusc se consideră abandonat, nebăgat în seamă.

Când camera de luat vederi face o transfocare rapidă înainte, efectul pe care îl resimte privitorul este unul foarte puternic, informația putând fi receptată și păstrată multă vreme în memorie. La polul opus, transfocarea bruscă înapoi are darul de a-l scurcircuita pe telespectator de la subiectul pe care îl urmărea cu interes, tehnica aceasta fiind folosită în special când se încheie un reportaj, emisiune, material.

În cadrul filmărilor de studio, se folosesc cu precădere transfocările lente, în cadrul jurnalelor de știri, acestea fiind de regulă folosite înainte de publicitate, pentru a crea senzația că cee va urma după aceasta merita urmărit, fiind de maxim interes.

3.4.2 Panoramarea

Panoramarea reprezintă mișcarea obiectivului camerei de filmat de sus în jos ori de la stanga la dreapta, mișcarile având scopul de a scoate în evidență subiectul filmat. Prin panoramare pot fi introduse în cadru elemente de importanță ridicată, noi, pe care nu le-am putea remarca decât dacă am opta pentru lărgirea cadrului. Trecerea se face de la un tip de plan la același tip de încadratură, de la prim plan trecându-se tot la prim plan, pentru inducerea senzației de echivalență. Senzația generală pe care o resimte telespectatorul este aceea de nou, de descoperire a unor noi elemente neremarcate până atunci.

Subcapitolul 3.5 Manipularea prin imagine – Montajul

Montajul este foarte important în realizarea știrilor, prin intermediul acestuia putându-se manipula cu ușurință marea masă a telespectatorilor. Montajul reprezintă de fapt combinarea cadrelor filmate de operatori, acesta putându-se realiza simplu – prin lipirea imaginilor într-o succesiune aleatorie, sau complex, caz în care unele cadre sunt lungite, altele scurtate, unele cadre se intercalează între ele, folosindu-se foarte mult trecerile.

Aparatura de ultimă generație și tehnologia apărută pe piața media permit decuparea cu ușurință a unui element considerat principal dintr-un cadru și folosirea acestuia ca un cadru unic, de sine stătător. Prin acest procedeu multe imagini pot fi trucate cu ușurință, modificările fiind practic insesizabile.

La montarea cadrelor se ține întotdeauna cont de niște reguli, nefolosindu-se niciodată un prim-plan după un alt prim-plan, caz în care s-ar obține efectul „săriturii în cadru“. Manipularea prin imagine la montaj poate fi făcută cu ușurință prin succesiunea foarte rapidă a unor cadre bine alese, dar scurte, ce pot imprima telespectatorilor senzația de tensiune, de nervozitate. Privitorul devine brusc atent la imaginile ce îi sunt oferite, retina îi este foarte solicitată și mai mai poate reține decât foarte puține înformații. Cei care vor să inducă privitorilor senzația de dramatism montează cadrele alese cu încetinitorul, metoda fiind una des folosită în jurnalele PRO TV și Antena 1, în cazul știrilor considerate violente, al crimelor sau accidentelor grave.

Manipularea prin montaj se poate realiza destul de ușor atât în cadrului unui jurnal de știri, cât și în timpul emisiunilor de dezbateri. De exemplu, când cineva care trebuie susținut, ajutat, vorbește despre ceva sau cineva, pe micul ecran apar elemente care să-i întărească susținerile, cadrele conținând imagini ce îi conferă greutate.

La polul opus, când se dorește diminuarea veridicității afirmațiilor unui personaj, sunt intercalate cadre semnificative, ce scot în evidență exact contrariul celor susținte pe micul ecran. Ca exemplu, discursurile fostului premier PDL, Emil Boc, rostite cu ocazia inaugurării vreunei benzi de circulație, sector de autostradă ori ocolitoare.

Dacă la televiziunile părtinitoare partidului aflat atunci la putere informația era prezentată cu imagini semnificative menite să-i consolideze lui Emil Boc discursurile, la Antena 3 discursul era prezentat cu intercalarea unor cadre ce conțineau imagini negative, ce scoteau în evidență tocmai lipsa de credibilitate a angajamentelor luate pentru refacerea infrastructurii naționale.

Un alt exemplu ar putea fi dat în modul în care erau prezentate discursurile fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. În timp ce, să zicem, la televiziunea B1 se prezenta discursul cu intercalări de imagini reprezentând realizările semnificative (telegondola, brandul de țară, programul litoralul, etc), Antena 3 oferea pe post imagini cu fostele perle ale turismului romanesc aflate acum în paragină, cu familii din Valea Jiului care mor de foame dar privesc telegondola, cu imagini comparate între luxul oferit de vecinii bulgari turiștilor sosiți pe litoralul Mării Negre și algele ce împânzesc plajele românești. Telespectatorul are parte astfel de două imagini total diferite asupra aceleiași informații, manipularea având ca principal rol comparația mentală pozitivă ori negativă.

În cadrul jurnalului de știri, trecerile de la un cadru la altul sunt realizate întodeauna prin tăieturi, succesiunile de imagini rapide creând impresia de dinamic, de intens, de acțiune.

Subcapitolul 3.6 Manipularea prin sunet

Pe lângă imagini, și sunetul este esențial pentru senzațiile ce se doresc a fi imprimate, transmise telespectatorilor, prin intermediul său putându-se realiza de asemenea manipularea.

Cine vrea ca atenția privitorului să fie distrasă de la imagini, folosește sunete protrivite, pe care le așează într-o succesiune rapidă. În lipsa sunetului vom remarca faptul că toată atenția noastră se focalizează pe imagini.

Orice informație primită de un telespectator poate fi respinsă automat și pentru totdeauna dacă imaginile sunt însoțite de sunete extrem de puternice, în timp ce suprapunerea unui comentariu pe sunetul de fond al unui material va da putere informației prezentate. Ca exemplu gâmdiți-vă la știrile din campaniile electorale, ce sunt însoțite pe fundal de imnul partidului respectiv. Fără sunet, credeți că ar mai avea același impact asupra privitorilor ?

Subcapitolul 3.7 Manipularea prin regie

Regia ocupă un rol esențial în orice televiziune. O regie bună, realizată de un cunoscător în domeniu, poate transmite instantaneu telespectatorilor senzațiile, percepțiile, ideile sau informațiile dorite de realizator.

Așa numita „așezarea în cadru“, pe care o regăsim în toate studiourile de televiziune, nu este niciodată întâmplătoare. Regulile sunt clare, întotdeauna invitatul cel mai important este pus să stea în dreapta ecranului, de regulă în stânga moderatorului. Iar personajul care trebuie luat în considerație cel mai puțin de către telespectator va fi așezat ultimul, în dreapta moderatorului, el poziționându-se primul în partea stângă a ecranului.

Tot manipulare se face și atunci când se folosesc pentru invitați scaune de mărime diferită, un scaun mai mare ori mai înalt creând în ochii privitorilor senzațua de importanță, de dominație, de superioritate.

Și, cu cât un invitat este poziționat mai la distanță de moderator, cu atât impactul dintre diferențele scaunelor celor doi scade. Impresia de egalitate în cadrul unui studio de televiziune este dată prin folosirea unie mese rotunde, telespectatorul având astfel impresia că toți invitații sunt egali ca poziție, idei, prestanță și poziție socială. De cele mai multe ori însă se folosesc mesele ovale și nu rotunde, tocmai pentru ca moderatorul să poată ocupa locul central.

Iar dacă se dorește crearea unei stări de disconfort unui invitat, stare ce va fi repede receptată negativ de către telespectatori, se practică așezarea acestuia pe un scaun incomod, ce îl va face tensionat, motiv pentru care se va mișca destul de des, nu va putea fi atent la discuții și îi va deranja și pe ceilalți.

Manipulare este și atunci când unui om impozant, voluminos, aflat într-u studio de televiziune, i se oferă un scaun mic, strâmt, în care acesta nu se va simți deloc în largul său. La polul opus sunt persoanele de statură mică, ce sunt puse să stea în fotolii voluminoase, ce îi fac să se simtă și mai mici, mai neînsemnați.

Mai știți pe ce scaun prefera întotdeauna să stea jurnalistul Radu Moraru, realizatorul emisiunii ‘Nașul’ de la B1 ? Mult mai mare decât al restului invitaților, scotând astfel și mai mult în evidență faptul că are o statură mică. Sau vă amintiți cum arătau Monica și Irinel Columbeanu împreună, pe aceeași canapea impozantă? Ea era pusă într-o altă lumină, mai impozantă, în timp ce miliardarul părea copleșit, pierdut în sofa.  

Când se dorește sublinierea, întărirea afirmațiilor unei persoane, operatorul îl va filma întotdeauna fie ușor de jos spre sus, fie de la nivelul ochilor. Dacă filmarea se face de sus în jos, prin plonjare, ideile și informațiile persoanei respective își vor pierde mult din valoare.

Pentru sublinierea importanței unui om de statură mică, se practică filmarea de la nivelul

ochilor ori de jos în sus, oamenii înalți, impozanți fiind filmați plonjat.

Iar când vine vorba de afișarea unor sigle, mesaje ori simboluri importante, se ține întotdeauna cont de modul în care acestea sunt percepute de telespectatori. Atenția privitorilor cade prima dată pe partea dreaptă a ecranului, în partea de sus. Urmează dreapta jos, apoi atenția merge în sensul acelor de ceasornic, stânga jos respectiv stânga sus.

Subcapitolul 3.8 Manipularea prin culori

Despre influența culorilor în viața noastră s-au spus și s-au scris multe, specialiștii reușind de-a lungul vremii să stabilească și influența majoră pe care acestea o au asupra psihicului uman.

Efectele culorilor asupra omului reprezintă obiect de studiu în numeroase institute specializate, știut fiind faptul că acestea ne modifică starea de spirit, emoțiile, sentimentele, reacțiile și trăirile.

Culorile sunt esențiale și în televiziune, acestea fiind folosite deseori, în diferite scopuri precum educarea, informarea ori divertismentul telespectatorilor. Modul în care receptăm o informație însoțită de o culoare anume diferă de la o persoană la alta, efectele pe care aceasta le are asupra noastră fiind puternice, dar aproape imposibil de sesizat.

Lipsa de informare ne face pe mulți dintre noi să privim culorile ca pe ceva firesc. Apreciem modul în care un anumit obiect de vestimentație îi pune sau nu în evidență trasăturile moderatorului, remarcăm vestimentația prezentatoarei preferate, sesizăm decorurile viu colorate dintr-un studio.

Dar foarte rar ne întrebăm de ce un studio de știri este decorat într-o anumită culoare, de ce anumiți politicieni preferă să apară în fața telespectatorilor îmbrăcați în aceleași culori (de regulă bleo sau celebra culoare violet, ce a făcut senzație în perioada alegerilor prezidențiale din anul 2009), de ce unele emisiuni ne obosesc iar altele, dimpotrivă, ne energizează, ne binedispun, ne dau o stare de bine generală.

Puțini sunt telespectatorii obișnuiți care cunosc efectele pe care culorile le au asupra oamenilor, dar și tipurile de reacții pe care acestea le pot declanșa.

În televiziune posibilitățile de a jongla cu culorilor și cu nuanțele acestora sunt practic nelimitate, mulți fiind realizatorii și regizorii care profită din plin de efectele pe care acestea le au asupra telespectatorilor, pentru a le imprima și transmite anumite senzații sau reacții.

Culoarea roșie are darul de a ne induce neliniștea, de a ne irita și excita, incitându-ne la acțiune și creându-ne impresia de căldură. Roșul ne dă senzația de apropiere, ne mobilizează, ne provoacă, ne deschide apetitul pentru noi idei. Vă mai amintiți de campaniile electorale în care membrii Partidului Social Democrat apăreau pe micul ecran cu cravate roșii, ori doamnele cu nelipsitele eșarfe ? Din punct de vedere psihologic aceasta culoare este caracteristică tipului competitiv, excentric, activ, ea imprimându-ne senzația de dorință, dominație, exitabilitate și erotism.

Același impact psihologic îl are asupra noastră și culoarea portocalie, care ne induce veselia și optimismul, imprimându-ne senzația de sociabilitate, sănătate și apropiere de ceilalți. Dar oare care a fost senzația generală după 2009, când România a intrat în recesiune și repercursiunile măsurilor de austeritate s-au răsfrânt cu precădere asupra partidului aflat la putere, partid ce se identifica prin culoarea portocalie ? Impactul a fost atât de puternic încăt pentru atenuarea efectelor acestora s-a luat decizia schimbării culorii portocalii în verde, cu puțin timp înaintea alegerilor generale. Și asta doarece culoarea portocalie s-a întipărit adânc în mentalul telespectatorilor, ea fiind asociată cu cei considerați principalii vinovați de perioada dificilă traversată.

Culoarea albastră, pe care o regăsim în marea majoritate a studiourilor de știri, ne stimulează concentrarea, ne dă senzația de calm și liniște, inducându-ne sentimente de nostalgie, îngăduință și tendința de a medita. Exprimă tandrețe, iubire, liniște, satisfacție, având efectul de a accentua trăirile și sentimentele. Culoarea este folosită deseori atât de oamenii de afaceri cât și de politicienii ce ajung la dezbateri într-un studio de televiziune, ea imprimând impresia de liniște, de calm și personalitate. Caracteristică persoanelor senzitive, pasive, culoarea albastră poate provoca și depresia, dacă este folosită în mob abuziv.

Celebra culoare violet (aflată în topul preferințelor multor politicieni după episodul stârnit la finele anului 2009 de către fostul președinte al Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, care a reclamat efectul “flăcării violet” asupra campaniei electorale prezidențiale), are capacitatea de a stimula, de a induce senzația de gravitate, nostalgie și optimism în același timp.

După episodul Aleodor Manolea, ce a ținut topul știrilor câteva zile, mai toți politicienii obișnuiau să aleagă culoarea violet, în ciuda faptului că aceasta este rece, deloc liniștitoare, violetul inducând stări de melancolie, tristețe, dar și de penitență. Iar mai apoi, pentru a se face repede cunoscut și remarcat nu numai în politică, dar și în rîndul alegătorilor, jurnalistul Dan Diaconescu a încercat să profite la maxim de aura creată în jurul culorii violet.

Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) a câștigat rapid numeroși simpatizanți, obținând un scor suprinzător în alegeri, în ciuda faptului că nu avea vechime și experiență, iar persoanele aflate pe lista candidaților nu erau chiar din categoria elitelor.

La polul opus culorii violet se află galbenul, culoarea caracteristică oamenilor expansivi, activi. Ea poate exprima originalitate, aspirație, dar și veselie, mărindu-ne capacitatea de concentrare a atenției și mobilizarea. Galbenul este culoarea care ne induce starea de veselie, satisfacție, admirație, înviorare, ne calmează și ne predispune spre comunicarea cu semenii.

Verdele, culoarea aleasă ca reprezentativă de către fostul partid aflat la putere, PDL, după renunțarea la portocaliu, este culoarea oamenilor posesivi, pasivi, defensivi și autonomi, ea inducând starea de bună dispoziție, relaxare, liniște. Culoarea predispune la meditație, induce prospețimea și crează impresia de echilibru. După rezultatele obținute la alegerile generale de democrat liberali, se pare însă ca mentalul privitorilor a rămas profund ancorat la culoarea portocalie, verdele fiind mai greu de asimilat într-o perioadă scurtă de timp.

Albul este o culoare obositoare în general, prin strălucirea sa, el dându-ne senzația de sobrietate, liniște, împăcare, pace, curățenie și inocență. Și poate tocmai de aceea puțini sunt politicienii care preferă să apară în studiourile de televiziune îmbrăcați în camăși simple, albe. Culoarea este totuși preferată de nimeni alta decât Elena Udrea, care deseori atrăgea privirile tuturor cu costumașele sale albe, impecabile.

La polul opus se află negrul, care imprimă senzația de greutate, adâncime, neliniște, depresie. Din punct de vedere psihologic, culoarea ne induce sentimentul singurătății, al sfârșitului și despărțirii.

BIBLIOGRAFIE

Bejan Sorin, Inițiere în televiziune, București, Editura Fundației „România de Mâine”, 2008

Bourdieu, Pierre: Televiziunea, jurnalismul și politica • Întoarcere asupra televiziunii, în Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed. Meridian2, Buc., 1999

Bucheru Ion, Fenomenul televiziune, București, Editura Fundației „România de Mâine”, 2004

Coman Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 2007

Crișan Corina, Danciu Lucian, Manipularea opiniei publice prin mas-media, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000

Gheorghe Virgiliu, Efectele televiziunii asupra minții umane, București, Editura Evanghelismos și Fundația „Tradiția Românească”, 2005

HAINEȘ, Rosemarie, Comunicarea televizuală, București, Ed. Eficient, 2000

Herjeu Radu, Oglinda mișcătoare: tehnici de propagandă, manipulare și persuasiune în televiziune, București, Editura Fundației „România de Mâine”, 2000

Kapferer Jean Noël, Zvonurile. Cel mai vechi mijloc de informare din lume, București, Editura Humanitas, 2006

LULL, JAMES: Mass-media, comunicare, cultură, trad. de Mihnea Columbeanu, Ed. Polity Press, Oradea, 1999

MATTELART, ARMAND & MICHELLE: Istoria teoriilor comunicării, Ed. Polirom, Iași, 2001

Stan Sonia Cristina, Manipularea prin presă, București, Editura Humanitas, 2004

Tran Vasile, Stănciugelu Irina, Teoria comunicării, București, Editura Comunicare.ro, 2003

Site-uri consultate

Lasswell’s model

http://trove.nla.gov.au/work/6504092