Rolul Greciei In Turismul Mondial Religios
Tema: “Rolul Greciei în turismul mondial religios.”
CUPRINS
Introducere
Capitolul I. Tendințele de dezvoltare a turismului religios.
1.1. Noțiuni generale legate de turismul religios.
1.2. Formele de manifestare a turismului religios
1.3. Turismul religios din Europa. Particularități generale
Capitolul II. Caracteristica tendințelor de dezvoltare turismului religios din grecia
2.1. Analiza resurselor turistice religioase din Grecia
2.2. Evaluarea riscurilor turismului religios din Grecia
2.3. Rolul Greciei în dezvoltarea turismului mondial religios
2.4. Evoluția turismului religios în Grecia
Capitolul III. POTENTIALUL PRODUSULUI TURISTIC -RELIGIOS ÎN GRECIA
3.1. Potențialul de dezvoltare a ofertei turistice religioase din Grecia
3.2. Ofertele de produs turistic religios din Muntele Athos și Meteora
3.3. Dezvoltarea turismului religios în Republica Moldova din experiența Greciei
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Bibliografie:
Anexe
Introducere
Reieșind din tema lucrării, – „Rolul Greciei în dezvoltarea turismului religios pe plan mondial”, pot fi extrase cuvintele cheie: religia și Grecia, care sunt analizate din punct de vedere al turismului.
Cuvântul religie provine din limba latină, fie de la re-legio subânțeles ca re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero, fie de la re-ligio – a lega, a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu. Religia poate fi definită ca “un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul și fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeități sau alte forțe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înțelesului vieții. În mod obișnuit, religiile evoluează din mitologii și au drept caracteristici necesitatea credinței și un mod specific de a gândi și a acționa pe care credincioșii sunt îndemnați să le respecte. Religiile creștine consideră cuvântul "religie" ca "legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu".
Fiind în pragul mileniului al treilea, omenirea confirmă viabilitatea și prezența unei game variate de doctrine religioase: iudaismul, confucianismul, hinduismul, budismul, creștinismul, islamul etc. Sfera lor de influență a fost constituită și extinsă pe Terra. (Vezi Anexa 4) [3, p. 91]
Turismul reprezintă “cea mai mare mișcare a oamenilor dincolo de frontierele lor naționale”, fiind una din cele mai rapide creșteri a sectoarului economic și una dintre cele mai mari surse din lume de ocupare a forței de muncă, inclusiv venituri ridicate, precum și mai puține țări slab dezvoltate din punct de vedere economic. Dar totuși, importanța turismului nu vizează doar dezvoltarea în domeniul economic. [1, p. 1] Turismul este în mare parte un fenomen cultural, prin este oferită posibilitatea de a modela modurile în care percepem și acționăm în lume, și se extinde dincolo de însuși activitatea de călătorie. Nevoia de cunoaștere și de implinirea unei plăceri estetice, precum și dorința obținerii unei experiențe divine, au creat așa numitul „turism religios” sau activitatea cunoscută sub numele de „pelerinaj”. Aceasta din urmă este considerată drept un pact pe care industria turismului l-a încheiat cu religia. În viziunea bisericii, pelerinajul se bazează nu doar pe influențarea psihicului prin instalarea linistii sufletesti, implinirea spirituala ci considera ca o cale de atingere a acestei stari este biciuirea fizicului, în timp ce turismul vizează mai mult activități de recreere și confort, totuși, punctul comun dintre turism și pelerinaj îl reprezintă desprinderea de mediul obișnuit și o experiență care schimba sau influențează anumite viziuni asupra lumii în ansamblu.
Expansiunea turismului a accelerat foarte mult din anul 1960. Statistica indică o creștere de zece ori mai mare a numărului de sosiri internaționale în perioada 1960-2000. Din 2000 până în 2008, numărul de sosiri internaționale a crescut de la 682 – la 924 milioane (OMT Barometrul
Turismului Mondial 7, 2009), ce corespunde unei creșteri de 35 procente. O dezvoltare majoră a fost creșterea numărului de călătorii în străinătate, fiind parcurse distanțe tot mai mari. În Germania spre exemplu, fiind o țară cu o densitate mare de turiști, în perioada 2004 – 74 procente la sută din populația adultă a făcut o călătorie anuală cu o durată de cel puțin cinci zile (în 1954 această cifră a fost de 24 la sută). [1, p. 4] Trecerea la turismul de masă – o trăsătură distinctivă a turismului modern – este adesea asociată cu fostul ministru englez baptist și avocatul cumpătării Thomas Cook (1808-1892) și fiul său Ioan Mason Cook (1834-1898). Thomas Cook și fiul ofereau circuite care au făcut călătoriile mai ieftine și mai accesibile pe scara largă, chiar și pentru clasa muncitoare și au transformat procesul de călătorie într-o comoditate ușor de obținut. [1, p. 3]
Organizația Mondială a Turismului (OMT) propune următoarea definiție a turismului: “acesta cuprinde activitățile persoanelor care călătoresc și stau în locuri în afara mediului lor obișnuit pentru o perioadă nu mai mare de un an de zile consecutiv, cu scopurile de recreere, afaceri și altele, care nu au legătură cu exercitarea unei activități remunerate din interiorul locului vizitat.”
În conformitate cu această definiție, care a căpătat un statut oficial, turismul este o formă de mișcare ce îndeplinește trei criterii, și anume:
(1) Turismul se desfășoară "în afara mediului obișnuit" a călătorului; acest lucru implică o destinație și exclude naveta.
(2) Definiția sugerează faptul că, după un an de ședere continuă într-o anumită locație, acesta din urmă devine parte a frontierelor "locului de reședință" și prin urmare, nu se mai califică drept turism; pe de altă parte, inovația în domeniul tehnologiilor de transport permite oamenilor să părăsească frontierele locului lor de reședință într-o zi, astfel încât o ședere peste noapte nu este necesar de a fi calificată drept turism.
(3) Contrar definițiilor anterioare și alternative, timpul liber nu este considerat ca fiind factorul determinant al turismului. O gamă largă de activități este acum inclusă, atâta timp cât remunerațiile lor nu rezultă din destinația. [1, p. 6]
Între turism și religie există o multitudine de legături și îmbinări pe baza relației dintre locul sacru și motivația turistului. Turismul reprezintă o “materie primă” pentru actul religios (cunoaștere și valorificare) sau un dispozitiv de receptare și răspândire a valorilor religiei deja create. [20]
Turismul religios este un fenomen polivalent care se află in continuă dinamică și diversificare, menținându-și elementul său principal care l-a ratificat – religia. Acesta îmbracă o formă de turism care persistă de secole, evoluând mult de-a lungul anilor, încă mai pastrează unele trăsături din trecut. Astăzi, turismul religios implică din partea turiștilor un grad de instruire și un nivel de cultură ridicate, care să favorizeze evaluarea obiectivelor cultural-religiose din punct de vedere al arhitecturii, constructiei, valorii, semnificațiilor spirituale și conținutului de obiecte de artă. [13]
Pornind de la noțiunea de turism cultural religios se poate vorbi de două mari tendințe de călătorii:
Călătorie unifuncțională, care are un singur scop de natură religioasă. Participantul la acest gen de călătorie este strict pelerinul.
Călătorie plurifuncțională, care îmbină aspectele religioase ale călătoriei cu cele strict culturale, și care permit vizitarea unui număr mai mare de obiective turistice. Atunci când elementul de atracție pentru turiști se află într-un monument sau altă formă a patrimoniului cultural de factură religioasă, se poate vorbi de turism în spațiu religios.
Turiștii și adepții religioși ocupă de multe ori aceleași spații, prin urmare, ambele joacă un rol în atribuirea semnificațiilor acestor spații și în susținerea caracterului sacru a sit-urilor care sunt gazduite atât de vizitatorii ocazionali cât și acei profund dedicați. De fapt, semnificațiile religioase care fac un loc sacru, fac de asemenea dintr-un sit, o destinație semnificativă pentru turiști. În același timp, însă, turiștii și practicanții religioși au de obicei atașamente foarte diferite și înțelegeri cu privire la aceste spații sacre. [14]
În prezent, pelerinajul tinde să dispară, fiind înlocuit de turismul religios, deoarece omul contemporan nu mai tinde să descopere, ci să viziteze, și prin urmare nu caută un parcurs interior, ci vrea să admire o frumusețe exterioaă, nu primește un răspuns revelator pentru că nu mai are o intrebare. Turistul religios este mai dispus să-și facă un “selfie” cu divinitatea decât să fie în comuniune cu ea. Situația devine și mai tulbure atunci când `pelerinul ”nu are idee ce vizitează”, ignoranța blocând posibilitatea imbogățirii bagajului spiritual. În plus, pe masură ce obiectivele de pelerinaj se înmulțesc, turismul religios tinde să le secularizeze. [12]
Obiectivele tezei respective cuprind cercetarea și valorificarea rolului Greciei în evoluția turismului religios pe plan mondial. Pentru a atinge obiectivele menționate, sunt propuse următoarele subpuncte:
Noțiuni generale legate de turismul religios.
Formele de manifestare a turismului religios.
Turismul religios din Europa. Particularități generale.
Analiza resurselor turistice religioase din Grecia.
Evaluarea riscurilor turismului religios din Grecia.
Rolul Greciei în dezvoltarea turismului mondial religios.
Evoluția turismului religios în Grecia.
Potentialul de dezvoltare a ofertei turistice religioase din Grecia.
Ofertele de produs turistic religios din Muntele Athos și Meteora.
Oportunități de dezvoltarea turismului religios în Republica Moldova din experiența Greciei.
Ca urmare a obiectivelor prezentate, lucrarea va include următoarele părți: introducere, capitolele I,II și III, încheiere, bibliografie și anexe.
Capitolul I „ Tendințe de dezvoltare a turismului religios – este axat asupra studierii aspectelor teoretico-științifice ale lucrării respective, îndeosebi noțiunile generale legate de turismul religios și pelerinajul turistic; formele de manifestare a turismului religios, și analiza resurselor turistice religioase din Grecia. Deasemenea sunt menționate detalii referitoare la istoria apariției turismului religios în Grecia
Capitolul II „Caracteristica tendințelor de dezvoltare a turismului religios” – cuprinde analiza resurselor turistice din Grecia; evaluarea riscurilor turismului religios și un subpunct dedicat temei lucrării propriu-zise – “Rolul Greciei în dezvoltarea turismului religios pe plan mondial”, deasemenea este prezentat rolul Greciei în dezvoltarea turismului mondial religios.
Capitolul III „ Potențialul produsului turistic în Grecia” – este descris potențialul de dezvoltare a ofertei turistice religioase din Grecia și ofertele de produs turisic religios din muntele Athos și Meteora. Deasemenea sunt descrise oportunitățile de dezvoltare a turismului religios în Republica Moldova din experiența Greciei.
Bazele teoretico-științifice incluse în bibliografia lucrării, au cuprins: literatura ce ține de specialitatea turism, ediții și conspecte scrise de autori băștinași precum: Roman Livandovschi, Livia Rusu, Igor Melnic, Bulican Andrei, Elena Turcov, și străini: Glăvan Vasile, Minciu Rodica, Țigu Gabriela.
Capitolul I. Tendințele de dezvoltare a turismului religios.
Noțiuni generale legate de turismul religios.
Turismul religios sau “turismul de credință” este definit ca o formă de turism în care credincioșii călătoresc individual sau în grupuri ca pelerini, misionari, sau pentru recreere. [6, p. 490]
Specialiștii, deasemenea menționează faptul că turismul creștin reprezintă o subcategorie a turismui religios. Cu toate acestea, analizând numărul mare de credincioși de alte confesiuni religioase decât cea creștină, și ținând cont de capacitatea de a dezvolta produsele turistice ale evreilor sau musulmanilor, este utilizat termenul de turism religios.
Turismul religios poate fide specialitatea turism, ediții și conspecte scrise de autori băștinași precum: Roman Livandovschi, Livia Rusu, Igor Melnic, Bulican Andrei, Elena Turcov, și străini: Glăvan Vasile, Minciu Rodica, Țigu Gabriela.
Capitolul I. Tendințele de dezvoltare a turismului religios.
Noțiuni generale legate de turismul religios.
Turismul religios sau “turismul de credință” este definit ca o formă de turism în care credincioșii călătoresc individual sau în grupuri ca pelerini, misionari, sau pentru recreere. [6, p. 490]
Specialiștii, deasemenea menționează faptul că turismul creștin reprezintă o subcategorie a turismui religios. Cu toate acestea, analizând numărul mare de credincioși de alte confesiuni religioase decât cea creștină, și ținând cont de capacitatea de a dezvolta produsele turistice ale evreilor sau musulmanilor, este utilizat termenul de turism religios.
Turismul religios poate fi divizat în două categorii de bază:
Pelerinajul individual este ales de vizitatorii experientați, de obicei iubitori de a vizita atracțiile religioase în exclusivitate.
Călătorii religioase în grup – una din cele mai bune moduri de a dezvolta o comunitate printre oamenii cu aceleași interese, și de se simți mai relaxant în timpul călătoriei, care este organizată de un tur operator sau agent turistic.
Printre principalele trăsături ale turismului religios, se numără faptul că:
Cuprinde perioada din antichitate până în secolul XIX
Se manifestă sub formă de pelerinaj
Participau doar persoanele în vârstă
Implică renunțarea la confort
Structura de turism religios din punct de vedere al:
Agențiile de turism;
Asociații și organisme instituționale (tur-operatorii naționali, asociațiile de turism);
Asociații neguvernamentale (asociații turistice naționale, organizații naționale de turism);
Tour-operatori (oferta),
,arată că turismul religios – sau “ecumenic” este, în Europa, un turism destul de pelerin stabilit de sute de ani, s-au concentrat aproape exclusiv pe astfel de site-uri de pelerinaj cum ar fi: Santiago de Compostella (Spania), Roma (Italia) sau Mont Saint Michel (Franța) sau Mont Athos (Grecia) de exemplu. Turismul de pelerinaj sau turismul de credință este, la rândul său, de trei tipuri:
Pelerinaj tradițional;
Misionar sau de călătorie umanitară;
Călătorie confesională.
Pelerinajul reprezintă cea mai străveche formă de călătorie, deși semnificația primară al acestei activități este acea al unei explorări interioare, care vizează o mai bună cunoaștere a sinelui și a vindecării spirituale prin credință. Manifestările unui voiaj religios complex sunt caracterizate prin suferință, ispășire, prosternare, adulație, iar istoriile acestor locuri sunt întotdeauna strâns legate de existența trecută a unui profet, de apostoli sau de apariții miraculoase care atrag de sute de ani pelerinii aflați in căutarea păcii sufletești.
Din limba latină, termenul "peregrinatio" se referă la o “călătorie către pământuri necunoscute”, însă ceea ce numim în zilele noastre pelerinaj, este diferit de ceea ce avea loc în urmă cu un secol. Cei care se angajau într-o misiune creștină, care se asemăna foarte mult cu o aventură, deoarece aceștea făceau drumeții, parcurgând distanțe mari. Desigur că nu erau siguri de posibilitatea de a ajunge la destinația finală, însă în acea perioadă exista și un regulament nescris al pelerinajului. Deoarece distanța era parcursă pe jos și putea să dureze mai mult de un an, (în functie de punctul de plecare și de destinație), pelerinii nu își permiteau să care prea multe alimente sau haine cu ei, însă oamenii din localitățile pe care le străbăteau aveau obligația morală de a le oferi acestora hrană și adăpost. [15]
Mulți dintre oamenii obișnuiti care se angajau in călătoria vieții lor erau îndemnați de sentimente nobile, prin care urmăreau curățarea și căpătarea păcii sufletești. Au existat și fețe bisericești, care aveau mai mult de câștigat la înapoierea din călătorie: faima, asocierea cu ceva sfânt sau chiar sanctificarea. Deaceea, nu oricare persoană avea onoarea să plece, chiar dacă avea dorința. Viitorul pelerin trebuia să aibă încuviințarea celor mai apropiate rude și permisiunea episcopului. Oficialii bisericii studiau despre vieța și moravurile, asigurându-se că acesta nu este mânat de dorințe vanitoase.
Ancheta devenea si mai strictă dacă era vorba despre o față bisericească. Episcopul se asigura ca acest pelerinaj să nu fie doar un motiv al solicitantului pentru a se întoarce la bucuriile vieții laice. După ce lucrurile erau precizate, pelerinul primea binecuvântarea, care putea fi echivalentul unui pașaport modern. Prin intermediul acestui act, pelerinul căpăta un statut special de care țineau cont mănăstirile, preoții sau oamenii care îl primeau în casă. În acea perioadă, era o adevarată nesimțire ca unui pelerin să i se refuze oferirea de adăpost sau hrană.
În paralelă cu aceste vremuri demult apuse, durata unui pelerinaj modern poate fi cu mult scurtă datorită mijloacelor de transport. Deși mai există o mulțime de persoane care recreează drumurile înaintașilor lor, mai sunt și cei care doresc să vadă și să se roage în locurile sacre, însă nu au timpul necesar unei călătorii "a la carte". Prin urmare intervine puterea "magică" a transportului aerian sau celui terestru. Deaceea se consideră că “pelerinajul modern este unpact pe care industria turistică l-a-încheiat cu religia”.
Astăzi, cei care se mai îndrăznesc să facă o călătorie atât de lungă din țara lor până la centrul de pelerinaj sunt, în teorie, niște creștini dedicați, iar în practică, niște aventurieri. În mare parte din cauza faptului că statutul de pelerin creștin nu se mai bucură de aceeași recunoaștere ca odinioară. Prin urmare, trebuie mai întâi să se capete increderea celui care va putea adăposti sau oferi hrană. [15] Statisticile arată, că în prezent mai mult de 200 de milioane de oameni practică pelerinajul anual, pe o durată de la o zi până la câteva săptămâni.
Turismul etnic poate fi definit ca o formă de turism în care principala motivație a turistului implică dorința de a interacționa cu populația etnică sau exotică. În acest context, tremenul exotic semnifică "situat într-o regiune foarte îndepărtată, care impresionează prin aspecte neobișnuite, ciudate; , aparținând aceste regiuni." , în cazul în care această definiție este privită din punctul de vedere al unui turist. O semnificație mai largă a conceptului de "turism etnic" include, pe lângă turiști, furnizorii locali de experiență "exotică" și "brokeri culturali" care facilitează interacțiunea dintre turiști și furnizorilorii locali de produse și servicii turistice. [6, p. 490]
Termenul de broker cultural desemnează o persoană care mediază sau intermediază cultura destinației și cultura turistului. Aceștia își asumă rolul de a explica sau de vânzare a unei culturi indigene pentru cei care vizitează o destinație. [6, p. 491]
Un ghid, de exemplu, este un broker cultural, deoarece acesta insoțește turiștii la diverse sate și locuri de-a lungul traseului, interpretând sau explicând ceea ce cunosc. Cu alte cuvinte, un broker cultural descrie o cultură în beneficiul membrilor unei alte culturi. Alte exemple de brokeri culturali sunt:
– Agenții de turism: cele mari, deobicei numără, în oficiul turistic, în compartimentul de producție, trei divizii – programare generală, operațiuni generale, precum și operațiuni de congrese-și-pelerinaje;
– Antropologii, care scriu despre cultura popoarelor de pe alte continente pentru publicul țărilor lor de origine;
– Artiști;
– Autori de cărți de călătorie;
– Fotografi;
– Intelectuali locali care scriu cărți sau articole despre cultura tradițională pentru vizitatori;
– Oameni de afaceri locali care organizează seminare sau consultanță pentru firmele străine în ceea ce privește modul în care decurg afacerile într-un loc cu o cultură străină;
– Oficiile naționale de turism care selectează site-urile care urmează să fie vizitate și rutele turistice;
– Jurnaliști. [5, p. 491]
Religia ca fenomen este privită sub aspect mondial, fiind divizată după regiuni. În prezent, pot fi delimitate următoarele categorii de religii moderne: [12]
Religii avraamice (Iudaism, Creștinism și Islamul);
Religii est-asiatice (Confucianism, Taoism, Șintoism etc.);
Religii indiene (Hinduism, Budism, Jainism etc.);
Religii iraniene (Zoroastrism);
Religii neo-păgâne și noi mișcări religioase (Wicca, Satanismul, Asatru, Scientologia etc.);
Religii indigene (nativ-americană, afro-americană, polineziană, australiană);
Creștinismul poate avea confesiuni religioase, cum sunt: Catolicismul, Ortodoxia și Protestantismul (un grup divers, inclusiv Luteranismul, Zwinglianism-Calvinismul-Prezbiterianismul și Anglicanism precum și numeroase confesiuni minore, inclusiv Baptism, Metodism, Evanghelism, Penticostalism etc.)
Catolicismul (din greacă: καθολικισμός, katholikismos, „în concordanță cu totul”) reprezintă un sistem doctrinar redat în tradiția Bisericii romano-catolice și teologia latină. Catolicismul se diferențiază atât de ortodoxie cât și de protestantism prin: primatul papal, filioque, azima, purgatoriu etc. Catolicismul utilizează tehnica scolastică tomistă, incluzând concepte filozofice la întocmirea dogmelor, care constituie hotărârea unei autorități desăvârșite în materie de credință (papa) și nu de mărturisire de credință.
Numele de Ortodoxie provine din limba greacă de la ortho, ce semnifică -“drept” și doxa – adică “slăvire” sau “credință” într-un înțeles mai general, traducându-se deci literal „dreapta-slăvire”, sau „dreapta-credință”. Este de menționat că și unele din celelalte biserici creștine își consideră propriile învățături ca fiind adevărate, sau chiar singurele-adevărate. [12]
Iudaismul a fost întemeiat în anul 2000 î.Hr. de către Isaac, Avraam și Iacob având mai mult de 18 milioane de adepți. Iudaismul constituie credința într-un singur Dumnezeu, care a creat universul și care stăpânește asupra poporului ales – evreii, prin intermediul profeților cu care comunică. Cuvântul lui este dezvăluit în Biblia evreiască (sau Vechiul Testament), scrisă integral in ebraică – cu excepția câtorva capitole sau versete, care sunt în aramaica, limba semitică asemanatoare cu cea ebraică – și care constituie cartea cu cele mai multe traduceri și cei mai mulți cititori din lume.
Islamul, este numele dat religiei apărute în urma revelațiilor și invățăturilor lui Mahomed, care reprezintă una din marile religii ale lumii, alcătuind un număr de peste un miliard de adepți. Islamul este o religie monoteistă, Avraamic articulată de Coran, un text religios considerat de adepții săi ca fiind Un Dumnezeu pe nume “Allah”, și, pentru marea majoritate a adepților, de învățăturile și exemplul normative ale lui Mahomed ( 570 – 632 d.Hr.), considerat de cele marea majoritate, ca fiind ultimul profet al lui Dumnezeu. Un adept al Islamului este numit “musulman”.
Buddhismul este o religie cu peste 370 milioane de adepți si a fost întemeiat de Siddharta Gautama în a. 550 î.e.n., cunoscut deasemnea ca Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care este mai degrabă un titlu decât un nume, însemnând Cel iluminat. Buddha nu a pretins niciodată că ar fi Dumnezeu, și nici n-a fost privit astfel de buddhiști. El a fost o ființă omenească care a ajuns la un nivel ridicat de cunoaștere, ințelegând viața cat mai adânc posibil. În pofida râvnirii unor naratori ulteriori, care au transformat biografia lui Buddha într-o adevarată legendă, mai este susceptibilă reluarea marilor etape ale vieții celui care, după 547 vieți de existență anterioară, animale și umane, în decursul căror s-a consacrat practicării virtuților și acumulării unor fapte meritorii, hotărând să se manifeste pentru ultima dată, mânat de compătimire față de ființele aflate în suferință pe tărâmul Indiei. [12]
Taoismul a apărut în a. 450 î.e.n., exprimând calea cooperării dintre om și tendință, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei aspirații pot fi dezvăluite în tempourile regulate ale apei, gazelor și focului, ritmuri care sunt ulterior întipărite sau reluate în cele din piatră și lemn și, mai apoi, în multe dintre formele artei. Tao semnifică principiul de iscusință, aptitudini într-un anumit domeniu, de indemânare, nu doar în relație cu anticii suverani. Și omul de rând poate dovedi ceva ieșit din comun.
Confucianismul reprezintă religia cu circa 6 milioane de adepți (majoritatea în China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondată de către filozoful de origine chineză – Confucius (551- 479 î.Hr.), care cerceta relațiile sociale, principiile bunei conduite și înțelepciunea practică. Confucius nu avea scopul de a întemeia o religie nouă, ci de a interpreta și a renaște religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, prezentându-le ca pe niște ceremonii ale oamenilor, care întruchipează modele de comportament civilizat, colectate de-a lungul mai multor generații, decât ca pe niște sacrificii realizate de oameni, cu scopul de a căpăta milostivitatea zeilor. Acestea însemnau pentru Confucius miezul societății chineze. Acesta a reprezentat unul din marii filozofii, care tindea spre salvarea unei țări, prin îndrumările pe care le oferea.
Hinduismul a apărut în a. 200 î.e.n. suportând nenumărate modificări de-a lungul anilor. În acei ani, religia hindusă a avansat. Iar în prezent, aceasta urmărește să fie o sinteză a diverselor concepții și principii care sunt răspândite pe întreg subcontinentul indian și care alcătuiește sute de grupuri sociale, culturale și tribale. Cu toate acestea, insăși termenul hindu nu provine din India, ci de la denumirea persană a fluviului Indu. Hinduismul este exprimat prin credința în Brahman, care reprezintă creatorul Universului [12] Yoghi Ramacharaka evidențiază faptul că: "Sectele hinduse, deși practic par a fi religii diferite, în realitate se crede a nu fi decât diferite secte și segmente ale unei singure religii eterne din India, cu siguranță, fiecare etichetându-se pe sine ca fiind cea mai bună și mai favorizată formulare și reprezentare a ei.".
Brahmanismul este o religie veche care domină și în prezent în India, constituind o combinație dintre politeismul naturalist al Vedelor, cum sunt numite cărțile sacre ale brahmanismului, și monismul panteist, provenit de la meditațiile religioase ale preoților brahmani. Religia Vedelor, anterioară brahmanismului, era prea naturalistă și prea senzualistă. Preoții brahmani, care se închină Vedelor, au urmărit să spiritualizeze acest naturalism și au dezvăluit un zeu unic – Brahma, care consituie nimic altceva decât rugăciunea zeificată. Prin urmare, Brahma nu este decât o abstracție, un neant.
Formele de manifestare a turismului religios
Edificiile cu funcții religioase au o anvergură destul de largă și o varietate majoră, în conformitate cu durata și densitatea ocupării teritoriale, nivelul de creștere al societății, precum și particulartățile religiilor tradiționale. Acestea indică evoluția concepțiilor și a stilurilor arhitectonice. Sunt răspândite pe toate continentele, constituind veritabile obiective turistice. O mare parte dintre acestea au suportat mari distrugeri atunci când forțele implicate în conflict aveau diferite religii sau concepții antireligioase. Au fost distruse templele aztece, bisericile creștine din Evul Mediu de către turci, sau lăcașurile de cult din Estul Europei de către comuniști.
Centrele de pelerinaj sunt mijloace moderne de promovare a spiritualității și culturii în contextul ecumenic local și internațional. Acestea au rolul de a coordona, dirija și controla procesul de organizare al pelerinajelor. Aceste centre prestează o serie de servicii cum ar fi:
Excursii pentru turiștii din țară în străinătate
Pelerinaje pentru persoanele de alte confesiuni, în special din Europa Occidentală
Cazare în case de oaspeți și spații de primire ale bisericii
Servicii de informare pentru turismul religios
Tururi prin orașe
Expediții și tabere de studii
Un lăcaș sfânt sau sit sacru este un loc care este considerat ca sacru (sau sfânt) la o anumită religie. Fiecare dintre religiile majore ale lumii are locuri sacre. Unele religii, cum ar fi islamul, consideră sit-urile sacre ca fiind foarte importante pentru credința lor. În alte religii, cum ar fi creștinismul protestant, sit-urile sacre nu sunt foarte importante. Ideea că unele locuri sunt "sacre" sau deosebit de sfinte a existat de mii de ani. Ideea că un loc este sacru de multe ori vine de la ceva ce sa întâmplat la locul sau o poveste/legendă despre acel loc religios.
O altă tendință a ultimelor decenii ale secolului trecut este de a petrece un sejur în apropierea unor lăcașe de cult renumite. Astfel, multe ansambluri monahale și-au realizat propriile case de oaspeți în care primesc un număr redus de credincioși și în care trebuie respectate anumite norme pe durata șederii, pentru a nu perturba ordinea activității monahale.
Principalele categorii de edificii turistice cu funcție religioasă sunt: Mănăstirele, Bisericile, Templurile, Sinagogile, Sanctuarele, Catedralele, Monolitele, Mausoleele și Cimitirele.
Termenul de mănăstire vine de la cuvântul grecesc μοναστήριον, neut. μοναστήριος – (monasterios) din μονάζειν (monazein) – "de a trăi în pace" de la rădăcina μόνος (monos) – "singur" (inițial toți călugării creștini erau pustnici); sufixul "-terion" desemnează un "loc pentru rugăciune". Cea mai veche utilizare existentă a termenului „monastērion” este datat din anul 1 d.Hr. a filozofului evreu Philo de pe viața contemplativă, ch. III. [16]
O mănăstire constituie o construcție sau un complex alcătuit din trimestre interne și locul de muncă pentru monahi, călugări sau călugărițe, și dacă viețuiesc în comunități sau în singurătate (pustnici). Mănăstirea include, în general, un loc rezervat pentru rugăciune, care poate fi o capelă, biserică sau templu, și poate, de asemenea, servi ca un oratoriu. [12]
Călugărul, în creștinism, este o persoană care s-a retras din societate pentru motive religioase, în special în calitate de membru al unui ordin de cenobiți care trăiesc în conformitate cu o anumită regulă și în jurămintele de sărăcie, castitate și ascultare.
Pustnic o persoană care se retrage din societate și trăiește în singurătate în special din motive religioase, din limba latină cunoscut ca “eremita”, derivând din limba greacă de la cuvântul “erēmia” – adică deșert, și prin urmare, „erēmos” semnificând “pustietate”. [17]
Oraș religios sau „oraș sacru” este un termen aplicat mai multor orașe, toate centralizate la istoria sau credința religiilor specifice. Astfel de orașe pot cuprinde, de asemenea, cel puțin un sediu central complex (care deobicei conține un edificiu religios, seminar, altar, reședința conducătorului cleric a religiei și/sau încăperile birourilor conducerii religioase), sau pelerinaj în oraș, în special pentru ceremonii și ritualuri majore. Orașul religios este unul simbolic, reprezentând atributele dincolo de caracteristicile sale naturale.
Termenul și noțiunea de Biserică semnifică două lucruri sau realități: Biserica-locaș de comuniune și închinare, și Biserica-comunitate de credincioși ai lui Hristos, și împreună cu Hristos, în biserica-lăcaș. Între aceste două ințelesuri fundamentale există o legătură foarte strânsă, în sensul că Biserica-comunitate determină și explică biserica-lăcaș de închinare.
Templurile sau structurile religioase, au fost ridicate pentru activitățile de pelerinaj, ritualuri sau pentru scopuri comemorative – cum ar fi „Borobudur” și „Kaaba”. Un templu constituie o incintă sacră, deoarece este condusă de către un preot, sau augur. [12] Ea are aceeași rădăcină ca și cuvântul "șablon", un plan de pregătire a clădirii, care a fost marcată pe teren prin augurul. Templul, de asemenea, a devenit asociat cu locuința unuia sau mai multor zei (de exmplu în Grecia antică). În ciuda unei serii specifice de semnificații asociate cu religia Romei antice, cuvântul a devenit destul de larg folosit pentru a descrie o casă de cult pentru orice doctrină religioasă și a fost chiar folosit pentru perioadele de timp dinaintea romanilor.
Templuri Hinduse pot fi, de asemenea, numite “Mandir” sau „Mandira”, Ambalam, Gudi, „Kavu”, „Koil” sau „Kovil”; „Déul”, „Raul”, „Devasthana” sau „Devalaya”, în dependență de regiunea din subcontinentul indian și limba locală. Templele hinduse sunt mari și magnifice, cu o istorie bogată, datând încă din epoca bronzului și mai târziu. În prezent, templele hinduse magnifice au fost construite în diferite țări ale lumii, inclusiv India, Nepal, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Australia, Africa de Sud și Canada.
Templurile Budiste alcătuiesc structuri numite “stupa”, „wat” și „pagoda”, în diferite regiuni și limbi. Templele din budism reprezintă țara sau mediul pur a unui Buddha. Templurile budiste tradiționale sunt proiectate pentru a insufla pacea interioară și exterioară.
Un templu jainist este locul de cult pentru jaini, urmașii jainismului. Printre templele jainiste celebre se numără: Shikharji, Templul Palitana, Ranakpur, Shravan Belgola, Templul Dilwara și Lal Mandir. Templele jainiste sunt construite sub diferite modele arhitecturale. Templele jainiste din India de Nord sunt complet diferite de acele din India de Sud, care, la rândul lor, sunt destul de diferite de templele jainiste din India de Vest. În plus, un Manastambha (adică coloana de onoare) este un pilon care este adesea construit în fața templelor jainiste.
Templurile din Egiptul Antic au fost menite drept locuri pentru zeii care locuiesc pe pământ. Într-adevăr, termenul cel mai frecvent folosit de egipteni pentru a descrie construirea templului, hwt-ntr, înseamnă "conac (sau carcasă) a unui zeu". Prezența lui Dumnezeu în templu, a legat tărâmurile umane cu cele divine și a permis oamenilor să interacționeze cu Dumnezeu prin ritual. Aceste ritualuri, se credea, ca fiind susținute de zei și le-a permis să continue să joace rolul său propriu în natură. Ei au fost, prin urmare, o parte esențială a menținerii Maat, ordinea ideală a naturii și a societății umane în credința egipteană. Menținerea Maat a fost întregul scop al religiei egiptene, și, astfel, a fost deasemenea scopul unui templu. Templele egiptene antice au fost, de asemenea, de importanță economică pentru societatea egipteană.
Templurile Greco-Romane. Deși astăzi numim mjoritatea edificiilor religioase grecești – "temple", păgânii antici s-ar fi referit la o “temenos”, sau o incintă sacră. Sacralitatea, fiind de multe ori legată de o dumbravă sfântă, care era mai importantă decât clădirea în sine, deoarece era alcătuită dintr-un altar in aer liber pe care s-au făcut sacrificiile. Clădirea care a găzduit statuia de cult de pe naos, a fost inițial o structură destul de simplă, dar de la mijlocul secolul VI î.e.n. a devenit tot mai elaborate. Arhitectura templului grecesc a avut o influență profundă asupra tradițiilor arhitecturale vechi.
Sinagogile și templurile evreiești. Un model a Templului lui Herod adiacent sanctuarului expoziției de carte la Muzeul Israel din Ierusalim. În iudaism, textele antice ebraice nu se referă la temple, cuvânt care încă nu a existat, ci la un "sanctuar", "palat" sau "sală". Fiecare dintre cele două temple antice din Ierusalim a fost numit Beit Hamikdash, care se traduce literal ca "Casa Sfântă". Muntele Templului din Ierusalim este locul unde primul și al doilea templu al lui Solomon au fost construite. În centrul structurii a fost Sfânta Sfintelor, unde numai marele preot putea intra. Muntele Templului este acum site-ul altarului islamic, Domul Stâncii.
Cuvântul grecesc “sinagoga” a intrat în folosință pentru a descrie locurile evreiești de cult în perioadele elenistice și, împreună cu termenul idiș „Shul”, și termenul original ebraic „Bet Knesset” ("Casa de întâlnire") sunt cel mai des utilizați termeni universali.
Ritualurile care au poziționat și amplasat templul au fost realizate de către un augur, prin observarea zborului păsărilor sau a altor fenomene naturale. Templele romane, de obicei, stau cu fața spre est sau spre răsăritul soarelui, dar specificul orientarii nu este bine cunoscut astăzi; există și excepții notabile, cum ar fi Pantheon care stă cu fața spre nord. În Roma antică doar zeitățile native ale mitologiei romane au avut un templum; orice structură echivalentă pentru o zeitate străină a fost numită un „fanum”.
Templuri Creștin Ortodoxe. Cuvântul “templu” este des utilizat în tradiția creștinismului răsăritean; în special în cea a Bisericii Ortodoxe Răsăritene, unde cele mai importante cuvinte utilizate pentru case de cult sunt templu și biserică. În limba rusă (similar cu alte limbi slave), în timp ce cuvântul de uz general pentru "biserică" este “Tserkovy” (Церковь), cuvântul „Khram”(Храм), adică "templu", este utilizat cu referire la clădirea bisericii ca un templu al lui Dumnezeu “Khram Bozhyy” (Храм Божий). Cuvintele "biserică" și "templu", în acest caz sunt interschimbabile; Cu toate acestea, termenul de "biserică" (greaca veche: ἐκκλησία) este mult mai frecvent. Termenul templu (greacă veche: ναός) este, de asemenea, de obicei aplicat la biserici mai mari. Unele biserici celebre, care sunt menționate ca temple includ Hagia Sofia, Catedrala Sfântul Vasile din Moscova, Catedrala Hristos Mântuitorul, sau Templul Sfântului Sava din Belgrad, Serbia.
Alte civilizații ce găzduiesc temple sunt: Sikh, zoroastrieni, păgâni, mesopotamieni etc.
Un sanctuar, în sensul său original, este un loc sacru, cum ar fi un altar. Prin utilizarea de locuri, cum ar fi un refugiu sigur, prin extensie termenul a ajuns să fie folosit pentru orice loc sigur. Această utilizare secundară poat fi clasificată în sanctuarul omenirii, un loc sigur pentru oameni, cum ar fi un sanctuar politic; și sanctuar non-umane, cum ar fi un sanctuar animal sau vegetal.
Sanctuarul ca loc sacru. În Europa, bisericile creștine au fost uneori construite pe un teren considerat a fi un loc deosebit de sfânt, probabil în cazul în care a fost observată o minune sau a avut loc un martiriu, fie în cazul în care o persoană sfântă a fost îngropată. Exemple de astfel de locuri sunt Bazilica Sfântului Petru din Roma și Catedrala Sf. Albans în Anglia, care comemora martiriul Sfântului Petru (primul Papă) și Sfântul Alban (primul martir creștin din Marea Britanie). Locul și, prin urmare biserica construită acolo, a fost considerat a fi fost sfințiți (sfințit) de ceea ce sa întâmplat acolo. În timpurile moderne, Biserica Catolică a continuat această practică prin plasarea în altarul fiecărei biserici, atunci când este consacrat pentru utilizare, o cutie (sepulcrum) care conține moaștele unui sfânt. Caseta relicvă este eliminată atunci când biserica este scoasă din uz ca biserică. În Biserica Ortodoxă Răsăriteană, antimisul pe altar servește o funcție similară. Este o icoană în pânză ce reprezintă trupul lui Hristos dat jos de pe cruce, și de obicei are moaștele unui sfânt cusute pe aceasta. În plus, acesta este semnat de episcopul parohiei, și reprezintă permisiunea și binecuvântarea lui pentru Euharistie de a fi sărbătorită pe altar.
Sanctuarul ca altar. În bisericile romano-catolice, luterane și anglicane, zona din jurul altarului este de asemenea considerată sfântă datorită prezenței fizice a lui Dumnezeu în Euharistie, atât în timpul Liturghiei și în cortul de pe altar în restul timpului. Astfel încât oamenii pot spune când Isus este acolo (în cort), dacă lampa din sanctuar este aprinsă, aceasta indică faptul că oricine se apropie de altar va îngenunchia, pentru a arăta respect pentru el.
În Biserica Ortodoxă Răsăriteană, orientală, catolică, Siro-Malabar și cele bizantine, sanctuarul este separat de nave (unde oamenii se roagă) printr-un iconostas, literalmente un zid de icoane, cu trei uși în ea. La alte tradiții ortodoxe orientale, este folosită o perdea în sanctuar. În bisericile anglicane, termenul "sanctuar" descrie, de asemenea, numai în zona delimitată de șina altarului. În cele mai multe biserici protestante, sanctuarul este un termen ce denotă întreaga zonă culturală în timp ce termenul de altar este folosit pentru a se referi la zona din jurul mesei altarului; termenul de altar este sinonim pentru sanctuar în Biserica Romano-Catolică. [12] După multe tradiții, cum cele ale Bisericilor Anglicană, Luterană, Romano-Catolică și cele metodiste, șinele altarului uneori marchează marginea sanctuarului sau altarului.
Un mausoleu este o cinstrucție de sine stătătoare construit ca un monument care închide spațiul de înhumare sau camera de înmormântare a unei persoane decedate. Un monument fără înmormântarea este numit cenotaf. Un mausoleu poate fi considerat un tip de mormânt, sau mormântul poate fi considerat a fi în mausoleu. Un mausoleu creștin include uneori și o capelă.
Monolitele sunt construite în scopuri religioase sau comemorative – cum ar fi Stonehenge.
Monumentele bisericești sunt ridicate pentru a comemora morții, deasupra sau în apropierea unui mormânt, oferind de multe ori o efigie – cum ar fi Basilica lui Sf. Petru. [12]
Un cimitir este locul unde trupurile celor răposați sunt înmormântate, în majoritatea cazurilor în cadrul unui ritual religios. Termenul de cimitir provine din limba greacă – κοιμητήριον (koimití̱rion). Cimitirul reprezintă totodată un loc, unde familia, rudele și prietenii îi comemorează pe cei decedați. În țările creștine, cimitirele erau așezate de obicei în jurul bisericii.
Pentru desfășurarea ceremoniei de înmormântare, în multe cimitire sunt construite capele, unde se desfășoară marea parte a comemorări în cinstea persoanei răposate. Cimitirele din orașe mari au uneori și un crematoriu.
Una din cele mai remarcante organizații, care modelează era modernă a liderilor în turismul religios este WRTA (World Religious Travel Association/ Asociația Mondială a Tursimului Religios. Aceasta are ca scop modelarea, îmbogățirea și extinderea la nivel global a industriei turismului religios. WRTA unește turoperatorii, agenții turistici, bisericile și organizațiile religioase.
În ceea ce privește activitățile ce favorizează practicarea turismului religios, care în mod normal au o durată scurtă de timp (câteva zile), acestea se adaugă obiectivelor turistice materializate în teren, diversificând oferta de ansamblu a unui teritoriu. De obicei, praticarea este condiționată de prezența edificiilor turistice propriu zise, cum sunt: hramurile și pelerinajele religioase desfășurate sub egida unor schituri sau mănăstiri. Astfel, printre activitățile desfășurate se numără: simpozioanele religioase, evenimente cultural-creștine, expoziții de icoane și diverse obiecte de cult, concerte de muzică religioasă, tabere religioase etc.
Principalele forme de manifestare ale turismului religios sunt:
Călătoriile misionare
Voluntariat
Convenții/ Conferințe
Tabere religioase
Croaziere
Conform Organizației Mondiale a Turismului, mai mult de 8 milioane de voluntari s-au implicat în proiectele de înființare a taberelor religioase, încluzând circa 120 de mii de biserici și prin urmare au fost înființate 600 milioane de tabere religioase. [25]
Turismul religios din Europa. Particularități generale
Turismul cultural și religios contribuie la o mai bună cunoaștere a vieții, culturii, religiei și istoriei celorlalte țări, la creșterea consensului și ameliorarea legăturii dintre popoare, și la o mai bună petrecere a timpului liber. Prin turism, prin sporirea și ramificarea schimburilor între țări, a sporit volumul informațiilor. Adesea vizitarea muzeelor, a siturilor arheologice și religioase formează mari legături cu religia și cultura, adevărate căi spre cunoașterea religiei, a operei de artă și culturii.
Religia în Europa are o influență majoră asupra artei, culturii, filosofiei și de dreptului societății de astăzi. Cea mai mare religie din Europa pentru cel putin un mileniu si jumătate a fost creștinismul. Printre țările europene cu majoritatea populației de religie islamică: Anglia, Franța, Germania, Belgia și Olanda, care provin în mare parte din Morocco și Turcia. [12] Potrivit unui studiu din anul 2012 despre Religiozitatea în Uniunea Europeană, de către Eurobarometru, Creștinismul este cea mai mare religie din Europa (circa 72% din populație), catolicii au fost cel mai mare grup creștini, și a reprezentat 48% din populație, în timp ce protestanții au constituit 12%, Ortodocșii au constituit 8%, și 4% de alți creștini.
Turismul religios din Europa datează încă din antichitate, iar principalele centre de pelerinaj din antichitate au fost: Dodona, Epirus, Delphi, Grecia; Efes, Turcia; Ierusalim, Israel.
Încă din secolul IV e.n., pelerinajul a început să fie practicat și de creștini. Locul preferat de către pelerinii creștini era Ierusalimul, care are în prezent circa 5 milioane de vizitatori anual. Oamneii din clasa de sus au continuat călătoriile de învățământ spre Egipt sau alte locuri de interes, având reședință în afara orașului, la munte sau la mare. Cu toate acestea, pelerinajele medievale sunt deseori privite ca un precursor al turismului modern. În jurul anului 1600 a Revoluției Franceze, tinerii nobili britanici bogați, pornindu-se în Marele Tur, au fost duși în Franța, Italia, Elveția, Germania și Țările de Jos (mai târziu, de asemenea, în Egipt și Palestina) pentru o perioadă de câteva luni până la câțiva ani. [12]
Dacă cele mai vizitate lăcașuri de cult din întreaga lume au circa 30 de milioane de vizitatori anual, cum sunt Altarul Meiji și Templul Sensoji din Japonia, Tokyo, locurile sacre din Europa au peste zece milioane de turiști anual, printre care se numără – Catedrala Notre Dame și Sacre Coeur Basilica din Franța, Paris; Bazilica Sfântului Petru din Roma, Vatican; și Catedrala Cologne din Germania, Cologne.
Deși, din punct de vedere geografic, Europa reprezintă o entitate unitară, există deosebiri considerabile, care oferă atât oportunități cât și obstacole pentru dezvoltarea turismului religios. Diversitatea culturală și religioasă a Europei constituie principalul atu al său. Europa nu deține o identitate culturală și religioasă unică, având un număr mare de credințe, culturi, tradiții, ce reprezintă adevărate pârghii pentru turismul cultural și religios intern și internațional. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a turismului religios. O previziune a OMT „Tourism: 2020 Vision” arată că turismul cultural și religios va fi unul dintre cele 5 segmente de piață cheie în viitor, iar creșterea în această direcție va reprezenta o provocare din ce în ce mai mare din punct de vedere al coordonării fluxurilor de vizitatori spre atracțiile culturale și religioase. [20] Printre cele mai populare destinații religioase din Europa se numără: Ierusalim, Nazaret, Lacul Tiberiada, Muntele Tabor din Israel; Bazilica Sfântul Petru, Vatican, Roma; Istambul, Turcia; Lourdes și Paris din Franța; Santiago de Compostela din Spania; Fatima, Portugalia; Muntele Athos și Meteora din Grecia; Cologne, Germania. [11]
Protecția și exploatarea patrimoniului cultural, religios și istoric, alături de ocrotirea și punerea în valoare a cadrului natural care-l găzduiește, reprezintă elemente primare ale ofertei pelerinice europene, care admit ca, într-un interval relativ scurt, industria turismului european să devină o ramură dezvoltată a economiei naționale a fiecărui stat, în strânsă joncțiune cu potențialul pelerinic bogat pe care îl posedă Europa, în conformitate cu dimensiunile, ritmurile de dezvoltare și implicațiile culturale și economico-sociale ale fenomenului pelerinic cultural-religios. [12 pelerinaj. org]
Capitolul II. Caracteristica tendințelor de dezvoltare turismului religios din grecia
2.1. Analiza resurselor turistice religioase din Grecia
Turismul religios este cea mai veche și cea mai importantă formă de "turism" din istoria omenirii. Fiecare societate a produs membri a căror misiune era să comunice cu divinul. Călătoria religioasă își are rădăcinile în pelerinajele din epocile trecute. Încă din antichitate dorința de a îmbarca într-o călătorie în scopuri religioase a inspirat grecii și non-greci pentru a face drumul lor spre site-uri religioase din întreaga Grecie. Din cele mai vechi timpuri a fost un obicei al poporului grec să-și exprime sentimentele lor religioase, credința lor profundă și respectul lor pentru Dumnezeu, fiind o caracteristică de bază a credinței ortodoxe de 2000 de ani.
Există o legătură directă între religie ca fenomen cultural și turismul. Religia sub formă de turism se bazează pe o rădăcină culturală clară a tradiției. Grecii și vizitatorii străini sunt uimiți de bisericile maiestuoase ale Greciei din epoca bizantină, nenumărate biserici rurale și Metohia (terenurile mănăstirii și grădinile), locuri sacre de pelerinaj și site-uri religioase, toate acestea inspirând evlavie. Fie că sunt aici pentru scopuri religioase sau pur și simplu pentru plăcere, vizitatorii Greciei continentale și a insulelor sale sunt uimiți de numărul nenumărat site-uri de devotament religios și referințe majore în divin. Vizitatorii au șansa de a vedea clădiri și situri religioase legate de diverse dogme și religii, care toate co-există într-o stare de dialog permanent și de a evidenția astfel mozaicul istoric și cultural rar a Greciei. [21]
Unele dintre cele mai importante centre religioase ale Greciei includ comunitatea monahală de la Muntele Athos, mănăstirile impresionante ale Meteorei, Peștera Apocalipsei și Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul pe Patmos, locurile unde Apostolul Pavel a predicat, și destinațiile pelerine ale Madonnei (Panayia) din Tinos, Panayia Soumela și Panayia Ekatontapiliani etc.
Aceste site-uri, cu imanența lor divină sau reprezentarea lor de forțe supranaturale, există pe lângă splendorile naturii grecești. Fiecare piatră, peșteră, munte și insulă – oferă o cale de atingere a divinului. O excursie religioasă oferă o călătorie printr-o altă parte a Greciei, prin expresii de sentiment religios de-a lungul secolelor. O astfel de călătorie este, de fapt, o călătorie prin timp, pe care toată lumea ar trebui să o parcurgă în timpul vieții. [21]
O influență enormă asupra vieții contemporane grecești, atât în interiorul țării, iclusiv la Atena, cât și pe insule, este exercitată de biserica ortodoxă. Mănăstirile grecești au o tradiție îndelungată de ospitalitate, fiind predispuși de a caza turiștii, cu condiția că vor îmbrăca haine speciale.
Pe tot parcursul anului, Grecia constituie drept gazdă la festivaluri religioase cu obiceiurile și tradițiile care au devenit adânc înrădăcinate de-a lungul secolelor. Aceste festivaluri, unele locale, altele sărbătorite în toată Grecia, oferă o șansă pentru evadarea din monotonia plictisitoare de zi cu zi. Cu adevărat norocos este vizitatorul care devine spectator la un astfel de eveniment religios popular. [21] Calendarul grecesc este bogat în sărbători, majoritatea au un caracter religios, fiind petrecute o dată pe an, în cinstea sfinților. Spre exemplu, în satul Arachova din vecinătate cu Delphi, se sărbătorește ziua Sfântului Gheorghe – ocrotitorul păstorilor, care reprezintă unul dintre sfinții remarcabili pentru o localitate rurală de munte. În aceeași zi se sărbătorește ziua victoriei grecilor asupra turicilor din 1826, când și-au căpătat independența. [6, p. 145]
Cea mai importantă sărbătoare dintre toate în Grecia o constituie Paștele, organizând evenimente religioase și tradiții populare în fiecare primăvară (în Corfu, Patmos, Skiathos, Leonidio etc.). "Paștele de vară" – Adormirea Maicii Domnului pe 15 august este la fel de spectaculos și este deosebit de popular în Grecia. În multe locuri se ține o paniziri (sărbătoare) pentru a marca primirea Panaghiei (care este din Grecia) în cer. Grecii din întreaga țară face pelerinaje la Tinos, în Insulele Ciclade, unde se spune că Icoana Panaghiei Evangelistria face minuni. [6, p. 323] În această perioadă a anului sunt organizate, desigur, și multe festivaluri au loc în întreaga țară. Mulți sfinți ortodocși care joacă un rol important în calendarul ortodox al sfinților, de multe ori sfinții patroni ai diferitelor orașe sau țări, sunt, de asemenea, cu încântați de a sărbători ziua care este dedicată acestora, cu festivaluri majore sau ceva pe o scară mai mică are loc în onoarea lor.
Mii de vizitatori sunt interesați să vadă opere bizantine sau post-bizantine de artă, cu o temă religioasă, cum ar fi icoane, picturi murale si mozaicuri, tributuri culturale din trecut care exprimă mărturie, dăruire și tradiție, și la relația tenace dintre religie și artă. Muzeele bizantine majore din Atena, Ioannina, Salonic, Kastoria, Veria etc., impresionează prin varietatea și calitatea colecțiilor lor sublime de exponate. Fie că este vizitată cu scoul de pelerinaj sau de a descoperi locuri și monumente care apropie turiștii de aspectul divin al existenței umane, aceștia vin să viziteze aceste locuri speciale din Grecia. [21]
Principalul centru istoric din Grecia conemporană este orașul-capitală Atena(Vezi Anexa 1), care este un spectaculos muzeu în aer liber. Orașul merită vizitat pentru faimoasele sale edificii antice cu funcție religioasă: Akropole, alcătuit din marele templu Parthenon (Vezi fig. 1), cu 9 sanctuare, templul Zeiței Nike (Vezi fig. 2), termplul sacru Erechteion (Vezi fig. 3), avanpoțile din marmură albă, și Marea Scară. În interiorul complexului Akropole, este amplasat Templul Agora, Turnul Vânătorilor, ruinele Marii Biblioteci lui Hadrian, și o moschee impunătoare transformată în muzeu. La baza stâncii Akropole, se pot vizita ruinele teatrelor antice Dionysos, Aticus și Merodos, Templul lui Pericle, Muzeul Akropolis. În centrul orașului se află templul lui Zeus Olimpianul cu 15 coloane păstrate din cele 105, Colina Lykavitos, cu o bisercă și o platformă de belvedere. În apropiere de Atena, merită vizitate atracțiile: templul lui Poseidon (Vezi fig. 4); orașul Marathon, cu mausoleul celor 192 de atleți căzuți în luptele cu perșii (400 î.Hr.); orașul Delphi, cu Oracolul de la Dephi sau Sanctuarul Atenei (Vezi fig. 5) și Templul lui Apollo (Vezi fig. 6); orașul Korinthos, cu faimosul canal antic și Muzeul Korinthos, unde Sfântul Apostol Pavel a convertit primii creștini; Olimpia – orașul sacru de la poalele munților, închinat marelui Zeus și Zeiței Hera, cu numeroase temple și sanctuare, locul de desfășurare a primelor Jocuri Olimpice Antice; orașul Sparta, cu celebra sa cetate dorică. [6, p. 152]
Fig. 1 Templul Parthenon Fig. 2 Templul Zeiței Nike Fig. 3 Templul Erechteion
Fig.4 Templul lui Poseidon Fig. 5 Oracolul de la Delphi Fig. 6 Templul lui Apollo (Delphi)
Templul Parthenon a fost ridicat de Pericle, care mai construia în același câteva clădiri. Acesta a fost închinat zeiței Atena, care proteja orașul, creând o statuie cu o înălțime de 12 metri, din aur și din fildeș. Însă templul a trecut prin numeroase distrugeri cum ar fi ploaia acidă, înlocuirea șuruburilor de rugină cu cele de titan, cauzând crăpături pe marmură; explozia din 1687 cauzate de armamentul otoman din interiorul templului.
Templul Zeiței Nike din Atena a fost început în jurul 427 î.Hr. și finalizat în timpul tulburărilor războiului peloponesiac (421 î.Hr.). A fost construit peste ruinele unui templu vechi din secolul al VI-lea, fiind demolat de către persani în 480 î.Hr.. Decizia de a construi acest templu a fost o expresie a scopului Atenei de a învinge Sparta și de a deveni o putere mondială. Construit din marmură albă, dimensiunile mici ale templului au fost compensate de poziția sa pe un afloriment stâncos, amplasat astfel încât poporul atenian ar putea să se închine zeiței victoriei în speranța de a căpăta puteri de a învinge în timpul războiului. Odată ce templul a fost finalizat, atenienii au adăugat un parapet de protecție cu scopuș de a-și exprima hotărârea lor și speranță pentru victoria finală. Templul Zeiței Nike a stat neatins până când a fost demolat în anul 1686 de către turci, care au folosit pietrele pentru a construi apararea impotriva venețienilor. Mai târziu, templul a fost complet reasamblat. Astăzi, structura principală, stilobatul și coloanele rămân în mare parte intacte, dar ăînsăși templului îi lipsește acoperișul. Este în curs un proiect major de restaurare, care implică demontarea extinsă și reasamblarea materialelor de construcții pentru curățare.
Erecththeion sau „Erechtheum” reprezintă un templu antic grecesc, aflat în partea de nord a Acropolisului din Atena. Este notabil pentru stilul său elegant și totodată neobișnuit. Templul a fost construit între 421 î.Hr. și 407 î.Hr., dar se crede a fi un înlocuitor pentru un templu vechi, deoarece este pe site-ul unora dintre cele mai vechi relicve și sfinte ale atenienilor. La temelia templului a trăit un șarpe sacru al templului, care a reprezentat spiritul lui Cecrops și al căror bunăstare se considera a fi esențiale pentru siguranța orașului. Șarpele era hrănit cu prăjituri din miere de către preotesele din Athena Polias, care erau după obicei, femei din familii antice a Eteoboutadae. Iar refuzul ocazional al șarpelui de a mânca prăjituri se credea un semn dezastruos.
Mărețul templu a lui Poseidon din Akra Sounion a fost construit în anul 444 î.Hr. din marmură gri, extrasă din cariera Agrileza, aflată la câțiva kilometri distanță. Au fost păstrate 15 coloane din cele 34 construite la început, aflate în poziția lor verticală și gravate cu inițialele poetului de origine britanică – Iordul Byron, care, în timpul vizitării sitului în anul 1810, și-a dăltuit semnătura pe una din coloanele de la intrare în templu. În prezent, ruinele templului sunt interzise spre vizionarea turiștilor cu scopul de a evita deteriorările făcute de aceștia. Dedicat zeului mării, acest templu constituie cea mai spectaculoasă panoramă spre Marea Egee. Se presupune că acesta a fost proiectat de misteriosul arhitect care a elaborat și Templul lui Hefaistos din Agora, Atena.
Masiva Peninsulă Peloponez are o istorie veche, începând de la prima Olimpiadă, și terminând cu Micene al lui Agamemnon. Denumirea sa provine din antichitate, de la nepotul Zeus și fiul lui Tantal – Pelops. Peloponezul a avut o influență importantă asupra istoriei grecești, deoarece de acolo a apărut focarul Războiului de Independență din secolul al XIX-lea. Mulți vizitatori aleg această peninsulă pentru sejurul său, deoarece este o zonă impresionantă ce poate fi explorată săptămâni întregi. Acolo se găsesc cele mai remarcabile situri arheologice din lume – Epilavros, Micene și Olimpia. Pe lîngă situri, merită admirate ruinele bizantine de la Mystras și stânca de la Monemvasia. Peloponezul este legat printr-un istm mic, cu o lungime de doar 6 km, despărțit de canalul Corint, fapt care oferă impresia unei insule.[5, p. 235], [6, p. 104]
Un oraș peloponez demn de admirație este Patra sau Ahaia, al treilea după dimensiuni din Grecia. Deși nu este potrivit pentru vacanță, fiind lipsit de plaje, Patra merită vizitată pentru obiectivele sale. Cea mai populară zonă din Patra, este orașul de sus, de pe versantele acropolisului antic, unde se găsește un castel bizantin, cu ruine aflate într-un parc liniștit. În partea sudică a promenadei de la litoral, se găsește biserica bizantină de mărimi mari Aghios Andreas, ridicată în 1979, în locul unde Sfântul Andrei a fost supus martiriului. [6, p. 134]
Partea centrală a Greciei, cunoscută ca Roumeli, este bogată în temple și mănăstiri, începând cu centrul lumii antice – Delphi, și terminând cu piscurile colosale ale Meteorei. Principalul motiv pentru care turiștii aleg regiunea centrală a Greciei, este faptul că aceștia preferă să viziteze faimosul Delphi, care reprezintă un vestigiu excepțional, îmbinând tezaurul monumental cu splendoarea naturii. Acest oraș antic, prins între stânci, constituie interes turistic de la sfârșitul secolului al XIX-lea. [5, p. 197] Principala atracție din regiune este Sanctuarul lui Apollo (Vezi figura 13), cu numeroase ruine de proveniență romană, în interiorul căruia se găsesc monumente vechi, precum și Taurul lui Corful din secolul al V-lea î.Hr. Un alt sanctuar remarcabil este Atena Pronaia, unde cuvântul “pronaia” semnifică “în fața templului”. Acest sanctuar a fost prima dată vizitat de călătorii antici. Rămășițele de acolo datează perioada cuprinsă între secolele VII î.Hr. și II d.Hr., în același loc a fost înălțată o statuie în numele împăratului Hadrian. [5, p. 199] Al 6-lea templu înălțat în secolul al IV-lea î.Hr. la Delphi, constituie Templul lui Apollo, dedicat Zeului Apollo. [5, p. 200] Acest sit a fost descoperit de arheologii francezi în anul 1892, fiind restaurate șapte dintre coloanele prăbușite a acestui templu. [6, p. 145]
Cel mai faimos oracol al lumii antice, condierat pe atunci centrul lumii, este Oracolul de la Delphi, reprezentat printr-o rotondă impresionantă, construită în secolul al IV-lea î.Hr., unde, în secolul al XII-lea î.Hr. veneau primii pelerini pentru a asculta prezicerile Pythiei, o femeie care era înzestrată cu darul de a intra în dialog cu Zeul Apollo, care auzea răspunsul zeului în timp ce era în transă, a cărei spuse puteau fi deslușite numai de preoți contra unei taxe. Un val mare de pelerini venise până în secolul al IV-lea d.Hr.. Cel mai potrivit moment pentru vizitarea sanctuarului consituia a șaptea zi a lunii, când toți puteau afla răspunsuri la orice întrebare care îi frământa. [6, p. 144]
Pe șoseaua Atena-Delphi se află o mănăstire ascunsă de civilizație, înconjurată de munți – Osiou Louka (Luca Binecuvântătorul). În pofida poziționării sale izolate, mănăstirea este de obicei aglomerată, pe de o parte datorită frescelor și glorificării Sfântului Luca, și pe de alta, aceasta constituie al doilea popas pe durata excursiilor de o zi din Atena și Dephi. Această mănăstire, care datează din secolul al XI-lea, nu a fost dedicată marelui evanghelist Luca, ci unui sihastru grec, care a decedat în 953 d.Hr. și a fost a fost îngropat într-un cavou din mănăstire. Bisericile de acolo reprezintă cele mai impresionante modele de arhitectură bizantină, și păstrează cele mai vechi fresce. Se consideră că Sfântul Luca s-a născut la Delphi în 896 d.Hr., și fiind un om dedicat vieții spirituale, a plecat în căutarea singurătății. În timpul vieții s-a remarcat prin vindecări miraculoase și preziceri adevărate. Prima biserică ridicată în locul actualei mănăstiri a fost dedicată Sfintei Barbara, în jurul anilor 941 – 944 d.Hr. Biserica ridicată de de împăratul Romanos a fost înlocuită cu alta în anul 1020, sub numele de Katholikon, cu ziduri de marmură și fresce străvechi, unele dintre care s-au păstrat din timpul construcției din secolul al XI-lea. Sub această biserică a fost îngropat Sfântul Luca. O altă mănăstire mai mică și mai veche, este Theotokos (Fecioara Maria), a fost înălțată între anii 997 și 1011. Mozaicurile sale au fost situate pe podea. Una din cele mai incredibile locuri din lume este complexul monastic din Meteora.
În apropiere de Meteora, sunt amplasate satele turistice de vlahi: Vlahava și Gavros, unde se mai vorbește limba română. Deasemenea, satele vlahe sunt popularizate în Munții Pindului și la vest de orașul Salonic, cu bisericile sale vechi cu moaște și icoane binefăcătoare. [13, p. 81]
Macedonia (Nordul Greciei) este o regiune geografică și istorică, fiind a doua cea mai populată regiune grecească, cuprinzând orașele: Salonic (Thessaloniki), Kastoria, Katerini, Serres, Drama, Kozani, Veria, Halkidiki etc. Orașul Salonic este capitala Macedoniei fiind o metropolă fremătând de viață, situată pe malul Mării Egee. [6, p. 180] Salonicul are o mulțime de biserici, una din acestea fiind Agia Sofia (Vezi fig. 7) din centrul orașului. Este ușor de recunoscut datorită asemănării sale cu Agia Sofia din Istanbul. Salonicul se mai poate mândri și cu cea mai mare biserică din întreaga Grecie, cu hramul sfântului protector al orașului, Aghios Dimitrios, fiind ridicată pe locul în care romanii l-au ucis pe Sfântul Dimitrios în 305 d.Hr. pentru refuzul de a renunța la credința lui. Cel mai vechi monument din Salonic – Rotounda, de asemenea, cunoscut sub numele de Agios Georgios (Vezi fig. 8) [6, p. 182], este o clădire masivă în formă rotundă, care a fost în trecut un mausoleu roman, apoi o biserică creștină, iar apoi o moschee. Interiorul este decorat cu mozaicuri creștine timpurii; în exterior se află unicul minaret al orașului. [26]
Macedonia este renumită prin lanțurile sale montane impresionante, care adăpostesc valoroase vestigii religioase cum sunt Sacrul Munte Athos, (Vezi fig.9); cel mai înalt munte din Grecia – Muntele Olympos, care are o lungime de 20 km și o lungime de 2.917 metri. Populat de o bogată vegetație (cu peste 1.700 specii de plante) și faună în Sălașul Zeilor, care a devenit primul Parc Național din 1937. Acolo, se spune că 12 zei, conduși de Zeus, au dat bătălia Titanilor, obținând victorie asupra titanilor. [6, p. 170] Orașul Kastoria adăpostește 54 de lăcașuri, unele având o vechime de peste 1000 de ani, printre acestea se numără: Biserica Aghios Stefanos din secolul al X-lea, cu un deosebit balcon pentru femei, și Biserica Taxiarkhes tis Mitropoleos din secolul al IX-lea, ce găzduiește fresce impresionante. [6, p. 174]
Fig. 7 ” Aghia Sophia” Fig.8 „Agios Georgios” Fig. 9 Muntele „Athos”
În Grecia Insulară, este deasemenea renumită pentru edificiile sale istorico-religioase, precum și Marea Egee ce scaldă insulele Cicladelor, Creta, Dedocanezele, Ionice etc. [4, p. 81] Insulele Ciclade(greacă=Κυκλάδες) sunt un grup de insule, aparținând Greciei, situate în partea centrală și de sud a Mării Egee. Cicladele sunt cele mai populare insule din regiune, alături de Creta și de Rodos.[12] Din cele 56 de insule, 24 sunt locuite, având două rute principale parcurse de feriboturi: prima, prin centru și est, trece prin elegantul Andhros și prin religiosul Tinos, prin Mykonos, Paros și Naxos, iar apoi la câteva ostroave nedezvoltate precum Dhonoussa și Iraklia și se termină în spectaculosul Santorini; a doua rută, spre vest, se evidențiază prin Kythnos, Serifos și Milos. Andhros a fost întemeiat cu mai multe secole în urmă de către albanezii ortodocși. Pe coasta de est este amplasat orașul Abdhros, fiind neatins de civilizație. La sud de Paleopolis, pe drumul spre Hora, se află cea mai spectaculoasă dintre cele 13 mănăstiri bizantine din Andhros, și anume Panahrandou (Complet Imaculată) cu o vechime de 1000 de ani, încă mai are legături cu Constantinopolul. [5, p. 255] O destinație religioasă, nunită Tinos, este vizitată de mii de turiști, dintre care majoritatea sunt greci care vin la Biserica Panaghia Evanghelistria (Buna Vestire). Acolo, în anul 1823, călugărița Pelaghia a visat o icoană; apoi a fost dezgropată și s-a ridicat o biserică pentru a o adăposti. Puterile vindecătoare ale icoanei au făcut din orașul Tinos (Hora) – Loundres-ul Greciei. Femeile îngenunchează în ruine (Tinos a fost ultima insulă cucerită de turci). Dintre toate mănăstirile, cea care merită vizitată este Katapoliani, în prezent abandonată, aflată lângă Isternia. [5, p. 257] Cea mai mare și mai faimoasă insulă dintre Insulele Cicladelor – Naxos, cu un labirint de ziduri de castele venețiene, case, biserici post bizantine și ruine din evul mediu. Acolo, Nikos Kazantzakis, care a scris Zorba Grecul, și-a facut studiile. Pe un ostrov din nordul bizantinului pe feriboturi din oraș, o suprafață uriașă a unei uși, elaborată din marmură, marchează intrarea către vechiul Templu al lui Apollo Delianul, datând din 530 î.Hr. [5, p. 262] Insula Anafi cu un turism de vară, preponderent german, dezvoltând economia într-o măsură redusă. Aceasta oferă o diversitate de de atracții. Mănăstirea Zoodhos Pighi a fost ridicată în locul templului antic al lui Apollo, aflat în sud-estul insulei. Se presupune că suprafața de marmură din zidurile mănăstirii, îi aparține marelui templu. O altă mănăstire mică aflată în apropiere, Panaghia Kalamiatissa.[5, p. 266] La sud-vest de Mykonos, se află o insuliță numită Delos, cuprinde 4 km2 de ruine greco-romane. Insula Delos poate fi echivalată cu Olympia și Delphi. Se spune că aici au locuit copii gemeni al lui Zeus și Leto – Apollo și Artemis. Cel din urmă s-a născut pe ostrovul Rhenia, în urmă cu 9 zile după primul, iar Delosul de atunci era o stâncă plutitoare pe care s-au ridicat patru stâlpi de diamant. Ruinele ocupă două părți – partea de sud în care este amplasat un teatru și cămine familiale, și partea de nord cu sanctuarul la care veneau pelerini din întregul bazin mediteranean, și sacrificau animale și alte tipuri de jertfe. Timp de circa o mie de ani, sanctuarul respectiv a reprezentat un centru politic și religios al Mării Egee, unde, până în secolul al IV-lea î.e.n., aveau loc întruniri religioase, și o dată la 4 ani se organiza Festivalul Delian. Romanii l-au transfigurat într-un centru comercial și deasemenea într-un port. Apoi acesta a devenit o piață de sclavi, în care se presupune că se cumpărau sclavi în fiecare zi. Însă, la începutul erei creștine, acest teritoriu a fost abandonat. Un alt edificiu, cu o poartă monumentală, este Sanctuarul lui Apollo (Vezi figura 10). Acolo există ruinele unui monument colosal de marmură a unui zeu, și au fost ridicate trei temple în numele lui Apollo și unul lui Artemis. În apropiere de acestea se află Sanctuarul lui Dionysos, cu câteva frize dionisiace și statui situate pe suporturi, cum ar fi o pasăre din marmură, ce semnifică nemurirea trupească. Nu departe, este situată o Terasă cu Lei, care păzesc acel loc, iar la câțiva metri de aceasta, se află Lacul Sacru, ce dovedește nașterea lui Apollo. O altă atracție ce merită admirată este Sanctuarul Zeilor Străini, care constituia un centru de comerț din perioada clasică, condus de templele ridicate pentru divinitățile acestora. [5, p. 267]
Insula Creta, numită de localnici „Megalonissos” (Marea Insulă), care nu se referă doar la mărimea sa, dar și la civilizația cretană – prima din Europa și la inima istoriei cretane. Mii de turiști vin pentru a vizita ruinele cretane din epoca bronzului: Knossos, Festos, Zakros și Mali, acestea reprezintă principalele vestigii. Deasemenea merită văzute rămășițele grecești, romane și venețiene, precum și muzee, sute de biserici bizantine cu fresce rare și valoroase. Capitala Cretei – Iraklion (Heraklion) din anul 1971, este al cincilea oraș al Greciei, și constiuie o treime din populația Cretei. Acest oraș este vizitat de majoritate turiștilor pentru situl cretan Knossos (Vezi fig. 11) [5, 307] și Muzeul de Artă Religioasă, amplasat lângă catedrala Aghios Minas din secolul al XIX-lea. Acesta conține o colecție de icoane valoroase, dintre care 6 au fost create de pictorul Mihail Damaskinos în secolul al XVI-lea. Însuși muzeul constituie o biserică, construită de venețieni în secolul al XVI-lea, și dedicată Sfintei Ecaterina. [5, p. 308], [6, p. 279]
Fig. 10 Sanctuarul lui Apollo Fig. 11 Knossos
Marele sit Knossos constituie o reconstrucție minuțioasă din materiale originale săpate pe sit de către Sir Arthur Evans. Palatul văzut astăzi a fost construit inițial (și restaurat de mai multe ori), pe parcursul perioadei anilor 2000-1250 î.Hr. Vizitatorii pot admira site-ul de pe o pasarelă la înălțime.
La vestul orașului Iraklion, unde se află sătucul – Fodhele, bogat în broderii locale și pomi de portocale, a locuit pictorul Dhominikos Theotokopoulos, cunoscut sub numele de El Greco, născut în 1545. El este renumit prin tablourile și creațiile sale religioase pictate la Roma și Toledo. Icoanele acestuia constituie o combinație între influențele bizantine și renascentiste și o relicvă a urmașilor poporului din Iraklion. Aceste picturi frumoase au provocat furia iconoclaștilor din secolele VII și VIII, care erau de părerea că ar fi închinate unor idoli. Deaceea, au fost distruse mii de icoane de Bizanț. Biserica Aghia Ecaterini deține o colecție de icoane ale lui El Greco, dar și a unui contemporan al său – Mihail Damaskinos. Singura capodoperă a lui El Greco poate fi admirată în Muzeul de Istorie și Mănăstirea Aghia Ecaterini din Creta. Cunoscută drept capitala inteșectuală a insulei – Rethymnon constituie un oraș vechi, unde se află un remarcabil castel în stil venețian – Fortetsa. Iar în drum sper acest oraș, poate fi vizitat cel mai sacru loc de pe insulă – Mănăstirea Arkhadhi, la circa 80 de km de Iraklion. [5, p. 314]
Insulele Dedocaneze (Dodekanissa) alcătuiesc 12 insule din cea mai sudică zonă, care sunt foarte solicitate de turiști datorită climei fierbinți din timpul verii. Cele mai populare insule sunt: Rhodos, Patmos, Kalimnos, Kos și Karpathos.
Insula Rhodos este renumită prin Orașul Rhodos, care este considerat cel mai des vizitat loc din Grecia de către turiști pentru marele principala sa atracție – Colosul de Rhodos. Acesta reprezintă una din cele 7 minuni ale lumii antice, ce constă din statuia de 303 metri înălțime a zeului Helios. La bază a fost construită din marmură albă, au fost mai întâi fixate picioarele și gleznele statuii. Structura a fost construită treptat, forma de bronz a fost fortificată cu fier și piatră. Pentru a ajunge la părțile superioare, a fost instalat un suport în jurul statuii care mai târziu a fost eliminat. În jurul anului 226 î.Hr., picioarele sale au fost distruse de un cutremur, iar în prezent nu au mai rămas rămășițe ale acestei statui.
În insula Patmos se află Mănăstirea Sf. Ioan Teologul (Vezi fig. 12), [4, p. 81] cunoscută și sub numele de Mănăstirea Apocalipsei. Întemeiată în anul 1088 de călugărul Hristodhoulos Latrenos, [6, p. 304] aceasta are o singură ușă de acces, deasupra căreia se află un splendid mozaic, ce-l înfățișează pe Sfântul Ioan, dictând Sfânta Scriptură (Apocalipsa), și pe Prohor, scriind cele dictate. O serie de trepte coboară pe lângă curtea interioară și pe lângă chilii spre peștera, aflată în partea cea mai de jos a complexului monahal. [16] Un labirint frumos de curți, scări, capele și coridoare legate între ele, aceasta este amplasată pe locul unui templu antic al Artemisei. Tezaurul păstrează colecția monastică cea mai impresionantă a Greciei, în afara celei de pe Athos; bijuterii și icoane neprețuite sunt expuse, precum și edictul împăratului Alexios Komnenos, prin care insula era dată lui Hristodhoulos. Biblioteca este deschisă doar pentru clericii învățați, și are aproximativ 4000 de cărți și manuscrise. [6, p. 304]
O altă relicvă religioasă este Peștera Apocalipsei (Vezi figura 13), constituind una din cele mai vizitate locuri de pe insula grecească Patmos. Alături de Mănăstirea Sfântul Ioan Theologul și Peștera Apocalipsei, este amplasată la jumătate de distanță dintre țărmul mării și mănăstirea de pe vârful dealului, pe drumul ce leagă între ele localitățile Chora și Skala. Insula Patmos și creștinismul sunt indisolubil sunt între ele, încă din secolul I al erei creștine, când împăratul Domitian îl exilează aici pe Sfântul Ioan Teologul, între anii 84-96, Cele mai vechi mărturii istorice legate de Peștera Apocalipsei, constituie creația scriitorilor: Origen (185-254), Clement (150-220) și Eusebiu (secolul IV), cât și altor scriitori din perioada medievală. Despre peștera din Patmos, poate fi găsit scris și în „Apocalipsa”, în care Sfântul Ioan spune: "Eu Ioan, fratele vostru și împreună cu voi părtaș la suferința și la împărăția și la răbdarea în Iisus, fost-a în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Iisus. Am fost în duh în zi de duminică și am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiță, Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte și trimite celor șapte Biserici: la Efes, și la Smirna, și la Pergam, și la Tiatira, și la Sardes, și la Filadelfia, și la Laodiceea" (Apocalipssa 1, 9-11). În prezent, această peșteră este înglobată într-o biserică închinată deasemenea Sfântului Ioan Teologul. Iconostasul de lemn din bisericuța peșterii păstrează o serie de icoane vechi, minunat zugrăvite, în care se pot observa următoarele scene: icoana Apocalisei, locul unde s-a repauzat Sfântul Ioan, trei reprezentări ale Sfântului Hristodul din Patmos, înălțarea la cer a Sfântului Ioan, scrierea Apocalipsei și Arborele lui Iesei, fiind zugrăvite de către un meșter cretan Toma Vathas, în anul 1596. [16] O fâșie de argint ilustrează pe zidul peșterii, locul în care Ioan și-a pus capul pentru a dormi, în tavan este o crăpătură prin care glasul divin a vorbit. [ 16, p. 304]
Capela Sfintei Ana de pe insula Patmos, a fost ridicată către anul 1088 de către Sfântul Hristodul din Patmos, acesta a construit și faimoasa mănăstire a Sfântului Ioan, de pe vârful muntelui. La inceputul secolului al XVII-lea, Grigorie, episcopul de Cezareea, a ctitorit restul complexului monahal din jurul peșterii. În jurul anului 1800, Makarios Kalogeras – întemeietorul școlii din Patmos, a adăugat o serie de alte noi încăperi, capele și chilii. Datorită responsabilității și dragostei calugărilor din mănătire, Peștera Apocalipsei se află într-o stare deosebit de bună de păstrare. Capela Sfintei Ana și Peștera Apocalipsei par să constituie una și aceeași bisericuța, însă ele sunt două bisericuțe diferite, cu Altare diferite, chiar dacă spațiul central este comun. Peștera are o adâncime de 6, 60 m, și o lățime de 5.50 m. Pe unul dintre pereții peșterii poate fi văzută o măreață cruce, care, potrivit tradiției, a fost împlantată în piatra muntelui de însuși Sfântul Ioan Teologul. În bisericuța din peșteră sunt amplasate șapte sfeșnice din argint. Pe bolta de piatră a peșterii se observă o crăpătură adâncă, în trei părți, prin care se mărturisește că Sfântul Ioan a auzit cele cerești. [16]
Fig. 12 Mănăstirea Apocalipsei Fig. 13 Peștera Apocalipsei
Insulele Ionice din parte Mării Ionice, cu principala insulă – Corfu, situate în apropiere de Italia. Capitala sa, orașul Corfu sau Kerkira a avut influențe franceze, britanice și venețiene, începând cu secolul al XI-lea. Ca urmare a ocupației din intervalul anilor 1386-1787, venețienii au avut cel mai semnificativ impact asupra culturii și arhitecturii de pe insulă. Legenda spune ca denumirea insulei – “Kerkira”, provine dinCorcyra, care a fost fiica Zeului râului. Iar Poseidon, zeul mării, s-a îndrăgostit de ea și a adus-o pe această insulă.
Evaluarea riscurilor turismului religios din Grecia
Deși Grecia se confruntă cu criza financiară și pot avea loc proteste inerente și greve care afectează călătoriile, aceasta este rareori predispusă spre riscuri sau primejdii în timpul călătoriei, și, în general, este o țară foarte sigură de vizitat în comparație cu multe alte națiuni. Cu toate acestea, Grecia este considerată victimă a unei serii de crime. Recent, pe 10 aprilie 2014 a avut loc o explozie mare în apropiere de “Bank of Greece” din centrul Atenei, dar din fericire nu au fost depistate victime. Grecia, fiind un punct de intrare în Europa din Orientul Mijlociu și Asia, este scenă la un număr substanțial de activități criminale organizate de grupurile de teroriști sau infractori, care pot ataca anumite zone ale țării cum sunt marele orașe sau insule. Prin urmare, turiștii ce provin din Orientul Mijlociu, Asia sau Africa pot fi reținuți sau interogați de către poliție în timpul unor atacuri teroriste sau altor activități. Dintre toate crimele, furtul pare a fi cea mai frecventă crimă raportată de către turiști. Deaceea furturile bănești și ale cardurilor de credit, constituie o problemă majoră, mulți oameni păstrează actele de identitate în același loc în care își păstrează banii. Astfel, situația devine deosebit de dificilă, mai ales pentru călătorii internaționali care au putea avea nevoie de pașaport pentru a re-intra în țările lor de origine. O altă problemă cu care acest stat se confruntă în ultimii ani este traficul de droguri.
Grevele ce se întâmplă în mod regulat în Grecia, afectează transportul aerian și maritim, precum și serviciile de taxi. Deaceea în caz că turiștilor le sunt provocate intreruperi de transport, aceștia ar trebui să monitorizeze mass-media, să mențină contactul cu compania aeriană, agentul de turism și compania de asigurări, și să fie pregătiți pentru a schimba planurile de călătorie.
Iar dacă călătorii intenționează să închirieze mașini, motociclete, sau să se angajeze în sporturi de aventură, cum ar fi bungee jumping, aceștia trebuie deasemnea să comunice cu compania de asigurări pentru a verifica dacă aceste activități sunt acoperite de polița de asigurare. [23]
În ceea ce privește riscul calamităților natural, Grecia este una din cele mai active țări din punct de vedere seismic din lume. Din fericire, cele mai multe cutremure grecești sunt relativ ușoare, dar există întotdeauna probabilitatea unor activități seismice mai severe, care sunt deobicei cauzate de amplasarea acesteia în zona de interactiune dintre placa Euro-Asiatică, placa Africană și microplaca Egeică, cele două din urmă formând arcul vulcanic, aflat în zona insulelor Dodecanese si Ciclade, la circa 100 km nord de insula Creta, care provoacă cutremure superficiale. Placa Africană provoacă un proces de subducție sub microplaca Mării Egee de-a lungul arcului Helenic (Vezi fig. 14), din vestul Peloponezului traversând zona insulei Creta, apoi Rhodos și până în vestul Turciei. În zona insulei Creta se produc foarte frecvent cutremure de magnitudini cuprinse între 5 și 6 grade anual. Din Creta spre vest și nord-vest, majoritatea cutremurelor localizate de-a lungul arcului Helenic, sunt superficiale, deși sunt posibile și cutremure cu mecanisme de rupturi tectonice normale. La est de insula Creta, arcul Helenic redă o seismicitate obișnuită.
Un caz de cutremur mare a lovit pe o insulă din nordul Mării Egee – Samothrace pe 24 mai, 2014, iar estimările inițiale au depistat o magnitudine de 7.2 grade. Creta a fost lovită de un cutremur puternic inițial cu o magnitudine de 6.2, dar mai târziu estimat la 5,9 grade, de 1 aprilie, 2011. O linie de cutremure cu mecanism dominant de decrosare poate declanșa și pe coastele vestice ale insulelor Cephalonia si Lefkada. Prin urmare, companiile de construcții proiectează clădiri care pot rezista în timpul-cutremurelor-din-țară.
Cutremurele cu o magnitudine mai ridicată ar putea provoca declanșarea de tsunami, unul dintre care a avut loc de la Oceanul Pacific în anul 2004, autoritățile au instalat dispozitive speciale de prognozare a acestora cu scopul de a preveni populația. Incendiile forestiere din timpul verii reprezintă o altă calamitate specifică Greciei, care deobicei apar din cauza temperaturilor ridicate (ce ajung la cifra de 40 de grade Celsius) sau a neglijenței. (Vezi fig. 15) [12]
Figura 14. Arcul Elenic Figura 15. Incendiu forestier.
În ceea ce privește riscurile legate de vizitare atracțiilor cu funcție religioasă și realizarea activității de pelerinaj, riscurile pot lua o formă cu mult mai superficială, însă acestea pot apărea uneori. Deoarece numeroase edificii posedă o vârsta de o mie de ani și mai mult, acestea au fost restaurate de câteva ori și poate apărea riscul de a se dărâma, îndeosebi acele construite pe vârful stâncilor Meteora și Muntele Athos, iar pe vârful munților Olimp, Mestovo sau Parnas persistă un vânt puternic și frig în timpul nopții, în ambele cazuri, vizitatorii cu fobia mari înălțimi nu le este recomandat. Numeroase situri străvechi au suferit distrugeri cauzate de calamitățile naturale, îndeosebi de cutremure sau incendii. Mănăstirile stabilesc un regulament cu privire la vestimentația obligatorie și normele de conduită, fără de care, poate interveni riscul ca turistul să nu fie admis în interiorul acesteia, și prin urmare, să strice planurile sale.
Un moment important de menționat, este faptul că înnotul în Marea Egee este sigur și plăcut atâta timp cât turiștii vor evita anumite riscuri. Spre exemplu, în apropierea stâncilor, deobicei se adună aricii de mare. În apele grecești mai viețuiesc, în număr redus: pisici de mare, meduze, pești veninoși și țipari veninoși.
Prin urmare, călătoria spre Grecia n-ar fi o experiență complet sigură, însă, atâta timp cât sunt luate măsuri de precauție rezonabile, nu pot surveni primejdii. Turiști și vizitatorii nu sunt predispuși spre risc, dar pot apărea cazuri când aceștia ajung în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. [22], [23]
Rolul Greciei în dezvoltarea turismului mondial religios
Grecia sau Republica Elenică (în greacă = Ελλάδα) este localizat în sud-estul Europei, la intrarea în Africa și Asia, în mod inevitabil, învecinat la nord de Macedonia și Bulgaria, Albania la nord-vest, și la nord-est de Turcia. Are un litoral de 13.675 km la Mările Egee, Mediterană și Ionică, cu aproximativ 1400 de insule, numeroase golfuri și peninsule. Circa 80% din teritoriu este format din munți, dintre care cel mai înalt este Muntele Olimp cu 2.916 metri.
Pe lângă peisajele sale impresionante și climatul ce oferă 250 de zile însorite anual, Grecia se mândrește de o cultură și o istorie valoroasă, care mereu a atras străinii prin misterul și unicitatea sa. Întreaga cultură grecească este exprimată în miturile sale antice, când oamenii se închinau zeilor și înălțau situri în numele acestora. Grecia constituie întemeietorul creștinismului și a filozofiei, cu cei mai mari filozofi: Socrate, urmat de Platon, Aristotel și Pitagora, cunoscuți în întreaga lume. Capitala sa – Atena, este cel mai vechi oraș din Europa, datând de mai mult de 7000 de ani, reprezentând totodată și locul de naștere a democrației, jocurilor olimpice, știința politică, literatura și marile teorii, precum și genuri ca tragedia și comedia.
Din punct de vedere economic, Grecia reprezintă cel mai important focar de rezistență a populației europene, în ceea ce privește democrația, știința, medicina, arta și a tot ceea ce înseamnă civilizație antică avansată. Acest mare avantaj, însoțit de condițiile climatice favorabile, peisajele litorale și montane inedite fac din această comoară a Mediteranei – una din cele mai importante destinații turistice din lume. În ciuda crizei economice cu care se confruntă, anual, acolo sosesc mai mult de 16 mln. de turiști străini, care aduc încasări mai mari de 14 mlrd. $, [4, p. 80] turismul consituind aproximativ 16% din PIB (Vezi Anexa 2). Deoarece este extrem de vizitată de turiști, Grecia are cele mai multe aeroporturi internaționale comparativ cu alte țări.(Vezi Anexa 3) Din multe destinații populare, Grecia s-a ampasat în 2012 pe locul 10 în Europa și locul 17 în lume printre cele mai vizitate state. Experții locali evidențiază cinci forme de turism populare în Grecia: 1) odihna de litoral – 37%, turismul de aventură și divertisment – 18%, sporturile de iarnă – 6%, turismul urban – 21%, și 19% – turismul cultural. [30]
Ca toate formele de turism, turismul religios afectează dezvoltarea și economia regiunilor de vizită sau zone turistice. În plus, turistul sau pelerinul după îndeplinirea sarcinilor sale religioase se comportă ca un consumator tipic – în sensul că acesta are nevoie de cazare, masă, de a procura suveniruri locale sau alte produse etc. Cu alte cuvinte, turistul religios în afară de ședință religioasă vizează satisfacerea nevoilor turiștilor. Exploatarea economică a turismului religios aduce beneficii multiplicatoare pentru zona vizitată, deoarece turiștii sunt consumatori de produse și servicii turistice. Astfel, în multe cazuri destinațiile de turistice religioase angajează un număr mare profesioniști, cum ar fi tour operatorii, companiile aeriene, unitățile de cazare, vânzătorii de obiecte cu conținut sau referințe religioase etc. În cele mai multe dintre aceste cazuri, vizitatorii caută o legătură religioasă cu cultura, arta, istoria și elementul natural, cu vizează creșterea atractivității destinațiilor religioase. Astăzi, în multe cazuri, efectuarea activității de pelerinaj își schimbă elementul de bază – legătura cu divinul, îmbrăcând o formă superficială și concentrându-se pe alte activități. Deaceea comercializarea de evenimente religioase pierde semnificația lor religioasă, din cauza turismului, deoarece chiar atunci când a realizat autentic nu provoacă interesul turiștilor. Sporirea dimensiunii turismului religios și interesul economic a condus la crearea de agenții private sau publice speciale, care sunt specializate în turismul religios, cu scopul de a organiza excursii în regiunile preferate de majoritatea-turiștilor.
Relația dintre turism și resursele cultural-religioase, și valorile acestora este dinamică și în continuă schimbare, crearea de oportunități și idei, precum și neânțelegeri. A fost provocat un inters major de a vizita monumentele culturale cu semnificație religioasă iar potențialul dezvoltării sale a început să atragă tot mai mult atenția politicilor naționale de turism și instituțiile competente din întreaga lume, cum ar fi UNESCO, Comunitatea Europeană, Consiliul Europei, ICOMOS etc. Fiind conștiente de importanța economică a acestui tip de mișcare turistică, multe state au promovat sărbătorile tradiționale și evenimentele religioase ca pe un "produs turistic" tipic. Suntem cu toții conștienți de campaniile și ofertele pentru Crăciun sau Paștele în Germania, Austria, Franța sau Italia, pentru ziua de celebrare a Sfintei Maria; Ziua Sfântului Patrick în Irlanda, Sfântul Fermin în Pablona, etc. Majoritatea destinațiilor obțin succes la festivitățile de acest gen, în special, de Crăciun în Austria sau în "satul lui Moș Crăciun", în Rovaniemi, Finlanda, sau Concertul de operă de Crăciun și Anul Nou de la Viena.
Din punct de vedere religios, Grecia constituie primul leagăn a creștinismului în Europa, fiind prima țară europeană care a primit religia creștin ortodoxă, având o Republică autonomă religioasă – Muntele Athos în interiorul statului, care prezintă interes în întreaga lume. Mai mult de 350.000 de oameni vizitează Muntele Sacru anual. [31] În ultimii ani, Prințul Charles din Anglia a fost un vizitator permanent. Republica Elenă este bogată în zone atractive, care oferă vestigii culturale și religioase. Creațiile religioase, cum sunt templele, sanctuarele, mănăstirile, bisericile și monumentele unor zei de pe terioriul elenic, prin vechimea și unicitatea lor, reprezintă adevărate tezaure atât în Europa cât și în întreaga lume.
Evoluția turismului religios în Grecia
Grecia are o lungă tradiție în turism și ospitalitate în principal datorită istoriei sale și civilizației antice. Xenius Zeus, tatăl zeilor, a devenit, de asemenea, zeul ospitalității pentru a proteja străinii și a motiva localnicii să aibă grijă de vizitatorii lor. Un spațiu cu o bogată activitate economică, religioasă și intelectuală de mai mult de trei milenii și jumătate, a stimulat activitatea de călătorie de la începutul istoriei înregistrate.
Religia constituie o sferă exterm de valoroasă pentru poporul grecesc, care credea în antichitate (secolele VIII – VI î.Hr.) în existența zeităților cum sunt Zeus, Poseidon, Apollo, Hephaestus, Athena, Hermes, Demeter etc., cărora le-au fost dedicate nenumărate temple, sanctuare, monumente, mitologii, legende și filosofii cunoscute în întreaga lume. Practicile religioase ale grecilor s-au extins dincolo de Grecia continentală, spre insulele și coastele Ionia din Asia Mică, la Magna Graecia (Sicilia și sudul Italiei), si a coloniilor grecești împrăștiate în vestul Mării Mediterane, cum ar fi Massalia (Marsilia). Diferite festivaluri religioase au avut loc în Grecia antică. Multe din care au fost specifice numai unei anumite zeități. De exemplu, festivalul de Lycaea a fost sărbătorită în Arcadia, în Grecia, care a fost dedicat zeului pastoral Pan. Au avut loc în fiecare an Jocurile Olimpice (776 î.Hr) , care se organizau la fiecare 4 ani, în diferite locuri. Religia greacă a fost atenuată de cultura și credința etruscă, formând mai târziu religia antică romană. [12]
Potrivit datelor, Sfântul Apostol Pavel a adus Ortodoxia pe teritoriul elenic în 49 d.Hr, iar odată cu venirea religiei creștin ortodoxe, mulți oameni au fost convertiți, ca în prezent să constituie 98% din total. Biserica Ortodoxă este puternic legată cu poporul grec încă din perioada bizantină, când Patriarhul Constantinopolului a avut o mare putere asupra teritoriului. În timpul dominației otomane , în jurul anilor 1453-1821, religia ortodoxă a fost un element important pentru păstrarea și definirea poporului grec. [29]
Patrimoniul cultural-religios a greciei, are o istorie foarte bogată, care a constiuit o amprentă pe acele meleaguri.
Primele și cele mai vechi, recunoscute de UNESCO, au fost: Siturile Mycenae și Tiryns din Argolis, ce datează secolul al XV-lea î.Hr., reprezintă temeliile evoluției culturii europene; Complexul alcătuit din mai mult de 24 de mănăstiri – Meteora, ridicat pe orașul Kalambaka între secolele XV-XI î.Hr.; Sanctuarul antic din Elis – Olimpia din secolul al X-lea î.Hr. și complexul Thira din insula Santorini, datat din secolul al IX-lea a epocii de fier; Oracolul de la Delphi, care datează din secolul al VIII-lea î.Hr., și a reprezentat centrul spiritual a lumii grecești; locul de naștere a lui Artemis și Apolo, după mitologia greacă – Delos, care constituie al doilea după importanță loc sacru după Delphi, datat din secolul al VII-lea î.Hr. a epocii antice; remarcabilul complex din Atena—Akropole din secolul al V-lea î.Hr. din perioada clasică. Era Elenică s-a remarcat prin Sanctuarul Asklepios din Epidaurus în secolul al IV-lea î.e.n.. Un alt vestigiu vechi – Pethagoreon și Heraion din Samos, este cunoscut prin templul Herei Samian din mileniul III î.Hr. Cronologia acestor edificii cultural – religioase sunt urmate de acele din timpul erei noastre, cum sunt Sanctuarul Asklepios din Epidaurus, cu templele sale și spitalele destinate zeului medicinei, ofera informatii utile despre cultul vindecării romane și grecești. Centrul spiritual a bisericii ortodoxe începând cu secolul al X-lea- Muntele Athos reprezintă un vestigiu istoric, artistic și cultural păstrat de comunitatea monastică.
Atingând un număr de 550 de mănăstiri și schituri, multe dintre acestea sunt incluse în patrimoniul UNESCO, și care constituie plămânii spiritualității. Călugării și călugărițele care locuiesc în ele sunt estimați la aproximativ 3.500 de persoane (1.500 în Muntele Athos).
Potrivit Sfântului Sinod al Bisericii Grecești, 206 de mănăstiri sunt pentru bărbați, și 264 pentru femei, dintre care sacre sunt șase pentru bărbați și 54 pentru femei.
În ultimii ani, turismul religios din Grecia înregistrează o creștere rapidă, ceea ce o înfățișează drept o formă interesantă de turism alternativ, cu o contribuție specială de dezvoltare a regiunilor defavorizate și mai puțin dezvoltate din țară, deoarece acestea sunt asociate cu vizitarea monumentelor sau site-uri cu funcție religioasă. Locurile sacre și sărbătorile oficiale religioase sau alte evenimente pentru multe secole au provocat interes turistice, fiind pline de mister și unicitate. Istoria a emis faptul că "pelerinajul" a constituit întotdeauna un stimulent de circulație a persoanelor și, astfel, influențează crearea ofertei turistice, și de asemenea dezvoltând cultura și cunoștințele vizitatorilor. [28]
Capitolul III. POTENTIALUL PRODUSULUI TURISTIC -RELIGIOS ÎN GRECIA
Potențialul de dezvoltare a ofertei turistice religioase din Grecia
Turismul religios oferă un nou impuls pentru dezvoltarea turismului din regiunile mai puțin dezvoltate, consolidarea sectoarelor productive degradate sau abandonate ale economiei locale.
Fără îndoială principalul instrument de atragere a pelerinilor străini, reprezintă sosirea liderilor străini în marile centre de pelerinaj creștin din Grecia. Prin urmare, pot fi menționate vizitele președintelui georgian Edvard Sevartnatze în 1997, miniștrii de interne din Bulgaria, Yevgeny Primakof și Bonev, din România în 1998, președintele Serbiei, Vojislav Kostunica în 2003, și președintele rus Putin în 2005.
Imagini de televiziune de lideri omnipotente a veni pelerini ca umili și devotați la mănăstirile de pe Muntele Athos și în altă parte creează potențialul de atragere a multor pelerini care vizitează Grecia în mod special pentru mănăstirile Hilandar, Zografos și Agios Panteleimonas. Deasemenea, cererea Arhipiscopiei către liderii tuturor statelor creștine de a vizita anumite temple din Grecia constituie o pârghie importantă de a atrage noi turiști.
Totodată, mulți vizitatori-pelerini aleg șederea la mănăstiri pentru a face excursii de 1-2 zile, fiind un beneficiu suplimentar pentru agențiile de turism (Mouzenidis, Vilar, Chatours, etc.), care se specializează în transferul de turiști din Europa de Est spre Grecia.
Pentru vizitatorii interni atrași de mănăstiri, pot confirma sfințenia călugărilor (de exemplu, Visarionos), prin realizarea asistenței sociale pe scară largă (de exemplu, mănăstirea Buna Vestire Maria Halkidiki), contribuția la lupta pentru eliberare națională (de exemplu, mănăstirea Zavorda din Kozani, Sfântul Nicholas Korissos Kastoria Esphigmenu din Muntele Athos, Dionysos din Olympus, Agia Lavra din peninsula Peloponeză), continuarea unei tradiții intelectuale, religioase și naționale strălucitoare a meleagurilor pierdute grecești (Panagia Sumela, Agios Georgios Peristereota din Imathia și Sfântul Ioan Vazelon Kozani), valoarea artistică a picturilor murale și a icoanelor (Mănăstirea Ioannina de Daphni în Attica), sau toate atracțiile în combinație cu o destinație turistică populară.
Eforturile de a atrage potențialii pelerini trebuie să se concentreze asupra locuitorilor din fostele state comuniste din Europa, care constituie 450 de milioane de oameni. În aceste țări o mare parte din tineri (până la 40 de ani) au un nivel ridicat de educație, locuri de muncă stabile și venituri ridicate, pentru a se bucura de prosperitatea economică ulterioară, care a început în acele state în 2000 și continuă astăzi. Mulți s-au întors la religia și mai ales doctrina ortodoxă, pentru că cred cu adevărat în Dumnezeu, sau au reacționat negativ la trecutul comunist, care a reprezentat o perioadă severă pentru majoritatea statelor.
Există mai multe modalități de investiții care pot fi implementate în vederea sporirii popularității unui patrimoniu cultural mare, cum ar fi:
• Digitalizarea și virtualizarea elementelor culturale ale Greciei, oferind servicii cum ar fi "muzee virtuale" și “3-D tururi”;
• Modernizarea siturilor, oferind servicii de calitate mai mare și îmbunătățirea infrastructurii locale;
• Dezvoltarea produsului tematic din jurul elementelor specifice, cum ar fi Religia Ortodoxă Greacă sau activități, cum ar fi vizitarea siturilor.
Pentru oamenii din cele zece state noi, membre ale Uniunii Europene (Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia etc.), aderarea la marea familie europeană a însemnat eliminarea tuturor obstacolelor la sosirea lor în Grecia. Rezultatul este evident, iar în acest an se așteaptă creștere de 10% a sosirilor de vizitatori, în special din fostele state est. Cei care sunt religios sunt grup țintă ideal pentru turismul de pelerinaj din Grecia.
Statisticile arată că turismul cultural-religios este în creștere. Datele arată că zilnic în mănăstirile de la Muntele Athos a găzduit 800-850 pelerini pe tot parcursul anului 2006, în timp ce o vizită la Meteora în perioada mai-septembrie, la mănăstirile Stefanos, Varlaam și Marea Meteoron, sosec 15- 30 autobuze cu grupuri de pelerini străini din Europa de Es. Mulți, de asemenea, sunt cei care sosesc cu propriul vehicul în calitate de pelerini individuali. [30]
Începând cu secolul al XXI-lea, Grecia intenționează să facă o transcendență în domeniul serviciilor turistice, deoarece patrimoniul cultural necesită o atenție deosebită în prezent, în special asupra acelei din perioada bizantină și otomană, fie laică sau religioasă, care au rămas în obscuritate. Patrimoniul cultural al Bizanțului reprezintă o importantă, în special cel cu funcție religioasă. Grecia are privilegiul prezenței neîntrerupte și funcționarea Bisericii și a instituțiilor sale. Diversele temelii ortodoxe și centre de pelerinaj au fost păstrate și restaurate în comparație cu alte țări europene, cum sunt Portugalia, Franța și toate țările din fostul bloc sovietic, din secolul al XIX-lea. Prin urmare, altare si manastiri pot fi locuri ideale nu pentru vizitarea acestora sub forma păstrată din trecut, ci pentru comunitatea vibrantă și înfloritoare, sau chiar căpătarea unei experiențe de viață.
Și această continuitate a vieții monastice este ceea ce diferențiază oferta turistică religioasă de ceea ce se aplică în alte țări. În majoritatea țărilor europene din anumite motive, atitudinea statului față de monahism a devenit ostilă și, în multe cazuri a dus la închiderea mănăstirilor, la fel ca în toate fostele state comuniste, dar, de asemenea, în țările catolice, cum ar fi Franța și Portugalia, sau din diverse motive monahismul a încetat să mai fie o opțiune atractivă pentru pelerini și simpli turiști. Deaceea, astăzi majoritatea țărilor optează pentru vizitarea mănăstirilor echivalente cu vizitarea unor monumente istorice. Există câteva țări care au mănăstiri înfloritoare și primesc mulți vizitatori din întreaga lume. Spre deosebire de diferitele altare ale creștinismului, oriunde s-ar atrage mulțimi mari de credincioși, fie pentru perioade specifice, sau pe tot parcursul anului. În această privință, Grecia are un avantaj semnificativ, deținând un mare potențial de dezvoltare a turismului religios. [30]
Ofertele de produs turistic religios din Muntele Athos și Meteora
Frumusețea unică și cea mai mare evlavie religioasă a pelerinilor se găsește la două, cele mai populare destinații, care sunt deosebit de vizitate în timpul Sărbătorilor de Paști – Meteora și Muntele Athos.
“Muntele Sfânt” (Muntele Athos) se află pe o peninsulă mică numită Agio Oros. Muntele Athos este cea mai importantă destinație a pelerinajului religios-ortodox. Impozantul Munte Athos este amplasat în extremitatea sudică a peninsulei, având o înălțime de 2033 metri, acesta reprezintă cel mai înalt punct din Halkidiki. Regiunea Muntele Athos a fost locuită de călugări din secolul al IX-lea, iar primele mănăstiri au fost construite în timpul secolului al X-lea. Peninsula a fost numită Muntele Athos la mijlocul perioadei bizantine, în urma unei decizii ai împăratului Konstantinos al IV-lea, Makedonomachos, în secolul al XI-lea. În 1453, peninsula a fost ocupată de turci. Cu toate acestea, de-a lungul întregii perioade de ocupare, și mai ales în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, a fost un centru cultural. Peisajul este excepțională, și, în plus, mănăstirile din Athos sunt bogate in icoane din perioada bizantina si mid-bizantină, manuscrise, coduri, Evangheliile vechi, ediții rare, arhive de familiale etc. Regiunea a fost adăugat în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1988, ca pe un monument al Patrimoniului Mondial Natural și Cultural. Muntele Athos a fost guvernat din anul 972 de împăratul bizantin Ioannis Tsimiskis, printr-o politică și ecleziastică statu-quo.
Fluxul de pelerini este strict reglementat, iar accesul pe Muntele Sfânt este admis doar bărbaților și doar în baza unei autorizații de intrare eliberate de către administrația Muntelui Sfânt aflată în orașul Salonic, [4, p. 81] dar oricine se poate plimba cu barca în jurul peninsulei și poate admira mănăstirile așezate pe vârful stâncii. Obținerea permisului de acces spre Muntele Athos, este dificilă, deoarece, mai înâi este nevoie de o scrisoare de recomandare din partea consulului grec din țara de origine a pelerinului, din care să reiasă ca posedă profil academic religios sau cultural, apoi scrisoarea respectivă trebuie trimisă la Sfânta Comunitate a Muntelui Athos, iar răspunsul la scrisoare se face în decurs de 5 săptămâni. Permisele costă 30 de euro, fiind valabile timp de patru zile și includ cazarea și masa. Faptul că nicio femeie nu are voie sa pună piciorul în peninsulă, începând din anul 1060, când împăratul Constantin Monomadus al Bizanțului (Istanbulul de astăzi), a emis un edict prin care interzicea oricărei femei accesul în peninsulă, care era permis doar fecioarei Maria. Statutul unic al Athosului a fost confirmat printr-un decret guvernamental din anul 1926, prin care a fost creată pe Athos o Republică Monastică independentă, care totodată făcea parte din statul grec. [6, p. 187]
Prima mănăstire de pe Muntele Athos este Lavra Mare, a fost construită în anul 963 d.Hr. de către Sfântul Athanasius. Această mănăstire a fost ridicată pe stâncile aflate la extremitatea de sud-est a peninsulei – cât mai îndepărtate de civilizație. Apoi, în secolele al X-lea și al XI-lea, a urmat construirea altor mănăstiri, până când se ajunsese la 40 de mănăstiri, iar numărul călugărilor dintr-o singură mănăstire ajungând și la 1000. În prezent, această cifră s-a micșorat, consituind 21 de mănăstiri, și peste 200 de schituri, inclusiv 3 dintre care sunt românești, cu vestigii creștine unice și o viață monahală specifică. Acolo slujesc circa 2000 de călugări, a căror număr a crescut în ultimii ani datorită faptului că tinerii ce au optat pentru viața monahală, au fost mai numeroși, fiind influențați de venirea noului mileniu și ca reacție în fața noului val de hedonism. [6, p. 186] Slujbele încep în jur de orele 3 sau 4 dimineața, când călugării sunt chemați la rugăciune prin lovituri repetate într-o bucată de lemn denumită “simandro”, care este suspendată în apropierea intrării în mănăstire. Sunt admise doar 2 mese pe zi, dar au loc foarte multe zile de post în care se servește doar o singură masă frugală. În timpul din afara rugăciunilor, călugării prelucrează pământul sau se ocupă cu întreținerea mănăstirilor. [6, p. 187] Fluxul maxim de pelerini se atestă către 19 august, de Hramul Muntelui Sfânt. Atunci în noaptea de ajun, pe vârful Athos se adună mii de pelerini dornici să asculte Slujba de Priveghere și să capete o putere spirituală deosebită. Mai mult decât atât, peisajele alpine și de coastă sunt de o frumusețe biblică, asociat cu o liniște deosebită, și cu o apă de mare cristalină. [4, p. 81]
Deoarece sunt puțini care au ocazia să viziteze Muntele Athos, mulți turiști se bucură de împrejurimile acestuia, unde pot admira vederea spre marile mănăstirile de pe vârful stâncilor. Deseori sunt organizate excursii în jurul întregii peninsule, care durează în jur de 4 ore și sunt ghidate în limbile greacă, engleză și germană. Fiind interzisă apropierea de mai puțin de 500 metri de munte, turiștii au nevoie de un binoclu sau o cameră foto cu teleobiectiv. Majoritatea bărcilor pornind din Ouranopolis, din nord-vestul peninsulei. Prima mănăstire din interiorul peninsulei este Zografou din cea mai nordică parte, construită în secolul al X-lea și recunoscută între secolele XVIII și XIX. În apropiere se află mănăstirea Kastamonitou, întemeiată în secolul al XI-lea. Printre mănăstirile mai îndepărtate se numără Dochiariou, ridicată în secolul al X-lea, aceasta se evidențiază prin frescele sale remarcabile. Următoarea mănăstire a traseului este Xenofondos, construită în secolul al X-lea de Sfântul Xenofondos, însă ulterior restaurată. Agiou Pandeleimonos constituie o impresionantă mănăstire construită în secolul al XII-lea. În interior pot fi admirate cupole roșii în formă de pere. La portul din apropiere pe nume Dafni, poate fi vizitată mănăstirea Xeropotamou, care a suportat distrugeri în urma incendiilor. Una din cele mai uimitoare priveliști poate fi admirată spre mănăstirea Simonos Petras, construită în secolul al XIV-lea pe un vârf de stâncă. În apropiere de aceasta este Agiou Pavlou, aflat la 80 metri deasupra mării, cu balcoane albe și roze. Bărcile, odată ajunse la impresionanta mănăstire Agious Pavlou, (care este sub stăpânirea muntelui Athos), se întorc înapoi spre Ouranopololis. [6, p. 188, 189]
Spre Muntele Athos, merg zilnic autobuze și nave din Salonic, Ouranopolis și Daphne. Alte activități practicate în acel loc sunt divingul, plimbările cu barca în jurul muntelui și pescuitul.
Una din cele mai incredibile locuri din lume – complexul monastic din Meteora. Remarcabil prin peisajul său natural unical alcătuit din stâncile monolite de câteva sute de metri, din Câmpia Tesaliei, care se înalță asemeni unor fragmente înalte de lut. Stâncile au fost formate cu aproximativ 30 de mln. de ani în urmă pe un fund de mare, iar formele lor amintind de picturile lui Dali, sunt rezultatul acțiunii apei asupra calcarului. [6, p. 152] Aceste stânci constituie o minune a naturii, completate armonios cu măiesrtia tehnicii umane, fiind incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO ca parte a patrimoniului mondial cultural, și a fost declarată oficial – Zonă ecologică de către Ministerul Mediului din Grecia, pentru protecția speciilor sale rare de păsări și plante. Pe culmea acestor stânci se află numeroase mănăstiri ortodoxe (Sf. Nicolae Anapavsas, Sf. Varlaam, Schimbarea la Față (Methamorphosis), Ipapantis, Roussanou, Sf. Treime și Sf. Ștefan), de unde se vede panorama splendidă a orașelor Kalampaka și Kastraki – renumite centre turistice de agrement, numeroase campinguri și pensiuni. [16] Numele mănăstirilor meteorei derivă de la verbul meteorizo, “a suspenda în aer”. Aflorismele ciudate ale stâncii, ce susțineau odată 24 de mănăstiri, sfidează orice descriere. Valea Tembi, uitată de timp, râmâne cu aceeași abundență de răcoare și verdeață pe care a avut-o cu mii de ani în urmă, nici chiar mulțimea de turiști nu a modificat frumusețea râului Pinios, care traversează trecătoarea de 10 km dintre muntele Olimp și Ossa, deși cărările ce se îndreaptă spre râu, abundă în magazine cu suveniruri. [5, p. 206] Mulți geologi susțin teoria conform căreia acestea au fost create în urma milenarei eroziuni a râului Pinios, încât acesta a împărțit lanțul muntos Pind (Phindhos), în est Muntele Ossa, iar în vestul Câmpiei Tessalia, formând Muntele Olimp. [5, p. 205] Astăzi mai există doar 13 mănăstiri, dintre care doar șase pot fi vizitate. Pentru a le pune la dispoziție călugărilor și călugărițelor care au mai rămas acolo, detașarea de care au nevoie. Cele șase mănăstiri nu sunt deschise pentru public mereu, având un anumit program de vizite. Până la aceste mănăstiri au fost dăltuite în piatră poteci, deaceea cel mai ușor mod de a le vizita este cu ajutorul autoturismului. La Mănăstirea „Aghios Varlaam” (Vezi fig. 15) pot fi admirate scriptele folosit pe vremuri pentru a ridica până în vârf, într-un coș agățat de o funie, atât proviziile cât și vizitatorii. Una dintre terorii presupune faptul că deasupra stâncilor au fost trimise zmeie de care erau atârnate funii ușoare, care, la rândul lor, au fost utilizate pentru atrage până în vârf funii mai solide. Cea mai îndepărtată mănăstire este „Metamorphosis”, spre care circulă câteva autobuze zilnic. [6, p. 152] La mănăstirea „Aghia Triadha” (Sfânta Treime), (Vezi fig. 17) se poate ajunge urcând aproximativ 139 de trepte tăiate în piatră; și “Aghios Stefanos” (Vezi fig. 18) cu o capelă renovată și un mic muzeu ce expune haine și manuscrise bisericești, icoane și alte lucruri similare. O altă mănăstire – „Aghios Nikolaos” (Sfântul Nicolae), a fost ridicată în jurul anului 1388, cu o capelă mică ce conține fresce înfăptuite de călugări adepți ai teofaniei, ai Școlii Cretane; Megalo Meteoron, întreținut de câțiva călugări din ordinul Sfântul Vasile, având o colecție prețioasă de manuscrise, ce datează din secolul al IX-lea cu icoane antice arătate în vechiul refectoriu. [5, p. 206]
Fig. 16 Aghios Vaarlam Fig. 17 Aghia Triadha Fig. 18 Aghios Stefanos
În ceea ce privește căile de acces, spre Meteora merg zilnic autobuze, trenuri și taxiuri pe drumul dintre Trikala și Kalambaka, iar cu automobilul personal este posibil de ajuns direct la mănăstirea Aghios Stefanos. Celelalte mănăstiri obligă fiecare vizitator de a urca stânca abruptă. Circa 33 de unități de cazare pot fi găsite în orașul Kalambaka din apropiere, sau satul Kastraki, care se află chiar sub rocile Meteorei. Vizitatorii iubitori de aventuri, pot alege activităție precum alpinismul și campingul. Mulți consideră acel loc – paradisul alpiniștilor, care au început să fie practicate de călugări în secolul al X-lea d.Hr., înălțimile stâncilor variind de la 30 la 350 de metri.
Dezvoltarea turismului religios în Republica Moldova din experiența Greciei
Republica Moldova, la fel ca și Republica Elenă, se află în perioada de criză economică financiară, însă pe lângă aceasta, Republica Moldova suferă instabilitate politică și socială. Această conjunctură manifestă un impact extrem de negativ asupra dezvoltării armonioase a țării per ansamblu, a căror ramuri nu tind spre o dezvoltare armonioasă bazată pe colaborare.
Pe când Grecia dă dovadă de temperament, luptând cu criza și atrăgând prin splendoarea sa, milioane de turiști anual, aceasta ar trebui să reprezinte un exemplu demn de urmat.
Dacă este să vorbim de rădăcina problemei din țară, aceasta este bazată pe sistemul de conducere instabil, care nu poate fi comparat cu cel al statului grecesc.
Fiind un stat de tip post-sovietic, care tinde să devină un stat al dreptului, societatea civilă ar trebui să aibă un rol special, în timp ce religia ar trebui să devină o parte indispensabilă a societății. Prin urmare religia nu trebuie să se implice în politică și vice versa. Iar educația morală, spirituală și religioasă ar trebui să fie introdusă încă din școli.
În acest context, turismul religios reprezintă o pârghie neutră, capabilă de a soluționa problema economiei, în condițiile valorificării efective a potențialului turistic religios precum și în promovarea unei politici de absorbire a consecințelor unei dezvoltări supra-intensive.
Turismul religios prin sine, reprezintă ansamblul de totalitatea de activități axate de prestarea serviciilor și satisfacerea nevoilor turiștilor, care se bazează pe locuri sfinte și centre religioase, amplasate în afara mediului lor obișnuit de rezidență. Pentru a demonstra actualitatea acestei industrii, sunt expuse cifre și rezultate statistice, care ar trebui să motiveze Republica Moldova de a se îndrepta spre dezvoltarea economiei naționale în această direcție. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Turismului, peste 220 de milioane de oameni anul, călătoresc pe motiv religios, dintre care: 150 milioane – creștini, 25 milioane – hinduși, 20 milioane – musulmani, 20 milioane de budiști, 5 milioane – alții, iar Asociația Mondială a Turismului Religios raportează că această formă de turism generează beneficii financiare în jur de 18 miliarde $ anual. Menționăm fatul că această formă de turism este una dinamică, depășind pe cele tradiționale de refacere a sănătății și recreere. [9, p. 32]
Cu toate că turismul mondial religios reprezintă o nouă direcție, prioritate națională și specializare, totuși în Republica Moldova, situația este diametral opusă. Legislația statului nu a inclus această formă de turism în lista priorităților. De menționat este faptul că în Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova în anii 2003-2015 și Legea Nr. 352 din 24.11.2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova, nu a fost inclus termenul de turism religios, fără a mai vorbi de o sinteză și evaluare a acestuia cât și a beneficiilor programului operativ de valorificare a potențialului său, aceasta în pofida multiplelor avantaje și beneficii pe care le poate oferi. [10], [11]
Analiza SWOT a turismului religios în Republica Moldova a relevat anumite condiții favorabile pentru lansarea activității de punere în valoare a potențialului turistic religios al țării. Din categoria “punctelor tari ”, au fost confirmate numărul mare a populației credincioase, omogenitatea populației din punct de vedere religios, oferta atractivă și variată, potențial turistic religios sporit, prețurile accesibile la produsul turistic religios, acțiunea de reasamblare obiectivelor turistice culturale, păstrarea și conservarea monumentelor arhitecturale de cult. În această privință, turismul religios are condiții sigure de dezvoltare, acestea fiind menționate și întărite de oportunitățile ce pot favoriza acțiunea de valorificare a potențialului turistic religios, și anume: sporirea simțului de unitate și patriotism, reorientarea dimensiunii valorilor umane către spiritualism, tendința de creștere dinamică a turismului religios în lume, dezvoltarea armonioasă a ansamblului arhitectural, meticulozitatea beneficiilor turismului religios de către agenții economici.[7, p.43]
Cu toate acestea, aspectele pozitive ale potențialului de dezvoltare a turismului religios sunt contrare față de punctele slabe la cererea neînsemnată la produsul turistic religios, lipsa competențelor de reunire dintre domeniul turismului, și cel al teologiei, infrastructura slab dezvoltată care ar îmbunătăți căile de acces spre obiectivele turistice, lipsa de informație și promovare a atracțiilor turistice, insuficiența structurilor de primire turistică (cazare, alimentație), lipsa susținerii turismului religios din partea statului etc. Aceste puncte slabe pot demoraliza activitatea de dezvoltare a turismului în general, ajungând la probleme mai grave. Printre consecințele primare se numără: migrația populației, criza economică, nivelul înalt al sărăciei în stat și imaginea turistică insuficient promovată a Republicii Moldova.
Abordarea practică a problemei reprezintă realizarea a două sondaje. A fost cercetată cererea turistică la produsul religios prin chestionarea a 101 persoane, fiind cercetată oferta turistică (în străinătate, în baza celor mai importante obiective turistice de cult din localitatea geografică- Grecia). La sfârșitul, celor două sondaje au fost dobândite rezultate structurale și relevante.
Sondajul cererii turismului religios a relevat faptul că 2|3 din cei interogați au practicat cel puțin o dată turismul religios și respectiv 39% din aceștia, nu l-au practicat niciodată. Analizând cauzele acestui indicator s-a constatat că majoritatea (circa 66%) din persoanele chestionate, care nu au practicat turismul religios preferă alte forme de turism, ceea ce este confirmat de sondajul ofertei, care stipulează faptul cererii scăzute pentru obiectivele turistice culturale și mai ales incompatibilitatea cu restul obiectivelor din oferta agenților economici din domeniu (75 % din agențiile de turism nu dețin oferte pentru turismul religios). Prin urmare 64% din aceste agenții au declarat că nu pot include oferte de acest gen, ceea ce ar desemna o acțiune defavorabilă în privința viitorului, astfel 75% din turiștii chestionați afirmă că există probabilitatea ca pentru viitor să încerce această formă de turism.
Intensitatea efectuării turismului religios s-a dovedit a fi una redusă la moment, unde, 58% din aceștia au ales varianta – „rar” și 23% – „foarte rar”. Numai 18% din cei interogați, au afirmat că practică pelerinajul – “ relativ des”. Prin urmare nici o persoană nu a ales varianta “des” și “foarte des”, ceea ce semnifică faptul că această formă de turism posedă un potențial neînsemnat.
Din toți cei ce practică turismul religios – 78% o realizează în Republica Moldova, și numai 20% în străinătate. Chestionarul ofertei adeverește aceste date, și anume 59% din agențiile de turism chestionate au declarat că obiectivele turistice din Grecia sunt solicitate “des”, și 39% au ales varianta “relativ des”.
Un alt rezultat a cercetărilor declară că 84% din turiștii interogați, practică turismul religios pe o durată mai mică de trei zile, fapt confirmat și de rata sporită a celor ce îndeplinesc călătorii din motiv religios în interiorul țării, ținând cont de ariile naționale spațiale restrânse. Prin urmare, este remarcată lipsa șederii pe durată medie și lungă, ceea ce rezultă încasări nesemnificative.
Circa 59% din turiști preferă deplasarea cu autobuzul spre obiectivele turistice de cult, dar și automobilul personal (38.3%), în calitate de cazare sunt oferite prioritar (44.2%) chiliile destinate pelerinilor dar și hotelul (26.1%). Majoritatea turiștilor (43%) preferă să se hrănească cu mâncarea de acasă, doar fiecare al cincilea (19.7%) alege să se alimenteze în trapeza unei mănăstiri. Rezultatele respective indică perspectiva de valorificare a potențialului turismului religios cu referire la cazăre și alimentație, astfel se impune o colaborare cu acele instituții de cult. Din cele analizate, este justificabilă și sesizabilă rata majoritară de 31% din turiști care aleg opțiunea de procurare a pachetelor turistice semi individuale, respectiv transportul și cazarea, însă fără alimentație inclusă. [ 8, p. 137]
Republica Moldova se mândrește de un patrimoniu cultural-religios variat, care ar trebui să constituie principalul punct de atracție și sursă de venit. În total, au fost recunoscute circa 140 de monumente culturale, care pot fi introduse în circuitul turistic. Cele mai vechi monumente constituie teritoriile geto-dace și fortificațiile romane. O multitudine de atracții pentru turiști sunt oferite de edificiile fortificațiilor medievale, diferite complexe arheologice, cum ar fi Orheiul Vechi, mănăstirile rupestre, conacele boierești și casele sătești. Deasemenea și în capitala țării, se găsesc numeroase monumente, mostre semnificative ale arhitecturii locale, datând din secolul al XIX-lea și al XX-lea, sunt în stare să provoace interesul turiștilor.
În Republica Moldova funcționează circa 86 de muzee ce păstrează remarcabile colecții de exponate. Totodată, cele majoritatea acestora sunt localizate în interiorul clădirilor de o importanță arhitecturală semnificativă. În cele din urmă, muzeele sunt dedicate unei categorii specifice de vizitatori, însă, cel puțin 20 dintre acestea, merită atenția publicului larg.
O caracteristică specifică al produsului turistic național este reprezentat prin diversitatea culturilor din diferite zone ale țării. Republica Moldova prezintă un amalgam de naționalități și culturi, deci, de tradiții, limbi vorbite, folclor, bucătărie etc. În țară există circa 880 de grupuri folclorice, o bună parte din ele reflectînd tradițiile specifice regiunii și originii lor. Merită a fi menționat și artizanatul național – atât ca valoare culturală, cât și ca produs de meșteșugărit propus spre vânzare.
Mănăstirile cum sunt Căpriana, Hâncu, Rudi, Saharna, Țâpova, Curchi, Frumoasa, Cosăuți, Japca. Biserica Adormirii Maicii Domnului din Căușeni constituie cele mai atractive locuri de vizitat.
Pe data de 4 octombrie 2010, Agenția Turismului a Republicii Moldova a lansat al treilea ghid – ”Drumul mănăstirilor”, care valorifică ”arhipelagul mănăstiresc” al Republicii Moldova, invitând la dezvăluirea istoriei, credinței, culturii, tradițiilor și modernității țării noastre prin turismul religios și activitatea de pelerinaj. Acesta reprezintă o mișcare importantă pentru promovarea turismului religios din Republica Moldova.
Ca turismul cultural-religios al Republicii Moldova să se dezvolte și să se prevadă un potențial semnificativ în balanța de încasări, Organizațiile care planifică să promoveze și să dezvolte acest tip de turism, ar trebui să se conducă după experiența României și Greciei, deoarece studiind tendințele de evoluție a țărilor respective, poate fi declarat faptul că sunt depuse toate forțele ca turismul să se dezvolte cu o intensitate sporită și să păstreze pe piața turistică mondială. În cele din urmă, pot fi menționate următoarele strategii de promovare luate din politicile utilizate de Grecia și anume:
Efectuare unor noi parteneriate, cum ar fi colaborarea mai intensă dintre Ministerul Turismului și Ministerul Culturii din țară.
Repartizarea eforturilor de promovare, și anume fondurile destinate promovării turismului cultural-religios din Republica Moldova trebuie majorate pentru a putea oferi tuturor instituțiilor cultural-religioase, instrumentele necesare pentru dezvoltare.
Valorificare turismului cultural-religios prin lansarea unor proiecte turistice cu funcții cultural-religioase, cum ar fi pelerinaje ale creștinilor la manăstiri sau angajarea ghizilor pentru relatarea informațiilor. Ceea ce ține de vestigiul etnografic și cel folcloric, merită remarcat faptul că se planifică o valorificare semnificativă a acestuia, îndeosebi în regiunile care se consideră adevărați lideri în această direcție.
Crearea și extinderea rețelei de centre de informare și promovare turistică.
Sublinierea aspectelor de unicitate și specificitate ale culturii, în comparație cu țările vecine. Promovarea tradițiilor locale și punerea în valoare a specificității poporului moldovenesc
Extinderea colaborării dintre sectorul guvernamental și cel privat, care sunt strâns legate una de alta.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Turismul cultural și religios a fost identificat ca fiind ramura de bază de pe piața turistică din Europa. Aceste două forme de turism pot avea o însemnătate majoră nu numai pentru dezvoltarea industriei turistice europene, ci și în protejarea și păstrarea culturii locale și valorii religioase, pentru sporirea suportului la dotările culturale, în asigurarea locurilor de muncă și venituri populației de rând. Deaceea, cunoașterea și promovarea acestor două forme de turism constituie în prezent preocuparea multor organizații de turism, asociații profesionale și chiar a turiștilor propriu-ziși.
Turiștii cheltuie tot mai multe resurse financiare pe destinațiile culturale și religioase, iar industria turismului mondial devine tot mai dezvoltată. Conform cercetărilor, în perioada anilor 2000-2005, obiectivele culturale au suportat o creștere considerabilă în privința vînzărilor, 51% din turiști exprimând astfel, dorința de a petrece timpul pe vizite ,,educaționale,,.
Turismul religios și cultural s-a transformat în una dintre cele mai dinamice forme de turism actuale astăzi. numărul de turiști la nivel global sporind cu circa 20% în 2008, comparativ cu 2007 și ajungînd la 200 milioane de turiști. În cele din urmă, orașele și regiunile au început să-și promoveze mai intensiv avantajele sale naturale și istorice, cu scopul atragerii turiștilor. Evoluția structurilor turistice precum clădirile, siturile istorice, muzeele și galeriie de artă, constituie de asemenea un rezultat al modificărilor demografice, deoarece, potrivit tabloului robot, turiștii culturali au o vîrstă mai înaintată decât cea a turiștilor obișnuiți. Dar și generația tînară este cea care ajută la evoluția trendului mai multor tipuri de atracții culturale.
Pentru Republica Moldova turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un valoros potențial de dezvoltare, neexploatat încă suficient și care poate deveni o sursă de atracții atît a investitorilor cît și a turiștilor (romîni, străini). Acest lucru este însă îngreunat de concurența puternică din partea țărilor învecinate (România, Bulgaria, Ucraina) și de amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului moldovenesc.
Marele avantaj al țării în privința dezvoltării turismului, este oferit de prezența resurselor culturale și naturale de mare importanță pentru teritoriu, care oferă posibilitatea practicării tuturor formelor de turism. Prin urmare, Republica Moldova deține diverse resurse turistice de valorificat, cu scopul acoperirii întregului an calendaristic.
Acestea oferă Moldovei potențial pentru dezvoltarea produsului turistic complex și scporirea numărului total de turiști. Oportunitatea atragerii turiștilor străini, este tot mai complexă forme ale turismului de afaceri generate de congrese, seminare și expoziții, acțiuni cu caracter diplomatic, viața științifico-culturală, deschiderea afacerii cu companii multinaționale etc.
Efectuarea studiului comparativ al ofertelor turistice din Grecia și Moldova ne permit trasarea următoarelor concluzii:
Potențialul turistic cultural și religios al țărilor prezinta un mare interes, edificii istorice și religioase, unități de cultură: teatre, muzee și parcuri naționale, grădini zoologice;
Din punctul de vedere al capacității de cazare ponderea cea mai semnificativă este posedată de unitatea de cazare. În Moldova, la nivel local, cererea este direcționată spre unități de 3 stele, dar se află în permanenră creștere atingând 4* și 5*, după care urmează pensiunile turistice din mediul rural sau chiar mănăstirile, care în ultima vreme posedă unități de cazare. În Grecia foarte multe hoteluri aplică sistemul de ,,all inclusive,, – sistem rar întâlnit în Moldova. În ambele țări apar multe hotele noi sau se renovează cele învechite.
Ofertă variată de alimentație alături de hoteluri care dispun de propriile unități de restaurație.
Din punctul de vedere al infrastructurii drumurilor, Grecia înregistreaza un avantaj, având rețele de transport de înaltă calitate, și cu o stare cu mult mai bună, în comparație cu cele din Moldova, unde acestea constituie un obstacol major în calea turiștilor ce sosesc în Moldova pe cale terestră.
Pentru Grecia raportul calitate-preț este bine definit în comparație cu același nivel de confort față de Moldova sau alte destinații turistice pentru turismul religios și cultural.
Referindu-ne la ambele țări, investițiile străine se află în creștere însă sunt modeste.
În scopul dezvoltării turismului cultural și religios sunt sugerate următoarele orientări strategice:
modernizarea și dezvoltarea unei oferte turistice competitive pe piața turistică.
îmbunătățirea și dezvoltarea activității de marketing și promovare.
includerea turismului din Republica Moldova și Grecia în direcțiile mondiale, prin asigurarea cadrului legislativ complex și productiv al domeniului, concordat cu legislația internațională.
Mărirea mediului de afaceri concurențial, și respectiv a unui regim fiscal care să stimuleze dezvoltarea, infrastructura, exportul, investițiile, și oferirea noilor locuri de muncă.
În mediul concurenței din prezent, strategia în direcția turismului trebuie să faciliteze formarea unui mediu prielnic acestei ramuri.
Turismul reprezintă o ,,întreprindere pluridisciplinară,, care necesită de o strategie decisivă, caracteristică sectorului, elaborată cu participarea răspunzătorilor la nivel operațional, care să ofere o imagine, un model capabil să direcționeze și vânzarea produselor turistice.
BIBLIOGRAFIE
MONOGRAFII, MANUALE, ARTICOLE
[1]Michael Stausberg – Religion and Tourism, Crossroads, destinations and encounters, Routledge 2010;
[2] Petroman I. et. al./Scientific Papers: Animal Science and Biotechnologies, 2011
[3] Dr. Sergiu Musteață – Religion, Society and Education in Post Totalitarian Societies of Central and South Eastern Europe, ARC Publishing House, Chișinău, 2001
[4] P. Bacai, I. Cocoș – Geografia Turismului (Note de curs), Editura ASEM, Chișinău, 2012, 227 p.;
[5] Grecia: Ghid complet, Editura Melissa de Villers, Oradea, 2006, 398 p.;
[6] Mike Gerrard – Grecia, National Geographic, Washington, D.C., 2010, 395 p.;
[7] Neguț S., Alexandru D., Suditu B. – „Geografie economică mondială”, Editura Sylvi, București, 2000.
[8] Bremond J., Geledan A. – „Dicționar economic și social”, București, Editura Expert, 1995, 576 p.
[9]Cristureanu Cristiana – „Economia și politica turismului internațional”, Editura ABEONA, București, 1992, 279 p.
ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI
[10] Legea cu privire la organizarea și desfășurarea activităților turistice în Republica Moldova adoptată în 02.02.2007.
[11] Strategia de dezvoltare durabila a turismului in Republica Moldova în anii 2003-2015
SURSE ELECTRONICE
[12] http://wikipedia.com/
[13] http://scoriloturism.ro/turism-religios/
[14] http://www.encyclopedia.com/
[15] http://www.descopera.ro/travelling/
[16] http://crestinortodox.ro/
[17] http://merriam-webster.com/
[18] http://istoria.md/
[19] http://ziare.com/
[20] http://pelerinaj.org/
[21] http://visitgreece.gr/
[22] http://gogreece.about.com/
[23] http://traveltips.usatoday.com/
[24] http://www.preventionweb.net/
[25] http://www. slideshare.net
[26] http://www.sacred-destinations.com/
[27] http://core.ac.uk/download/pdf/101686.pdf
[28] http://www.prd.uth.gr/
[29] http://greeka.com/
[30] http://traveldailynews.gr/
[31] http://mentalfloss.com/
Anexe
Anexa 1
1. Raportul McKinsey pentru Turism 2013
2. Raportul McKinsey pentru Turism 2013
3. SETE, Banca Greciei
4. SETE, 2014
5. Site GNTO
6. Site GNTO
7. http://whc.unesco.org/en/statesparties/GR/
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
BIBLIOGRAFIE
MONOGRAFII, MANUALE, ARTICOLE
[1]Michael Stausberg – Religion and Tourism, Crossroads, destinations and encounters, Routledge 2010;
[2] Petroman I. et. al./Scientific Papers: Animal Science and Biotechnologies, 2011
[3] Dr. Sergiu Musteață – Religion, Society and Education in Post Totalitarian Societies of Central and South Eastern Europe, ARC Publishing House, Chișinău, 2001
[4] P. Bacai, I. Cocoș – Geografia Turismului (Note de curs), Editura ASEM, Chișinău, 2012, 227 p.;
[5] Grecia: Ghid complet, Editura Melissa de Villers, Oradea, 2006, 398 p.;
[6] Mike Gerrard – Grecia, National Geographic, Washington, D.C., 2010, 395 p.;
[7] Neguț S., Alexandru D., Suditu B. – „Geografie economică mondială”, Editura Sylvi, București, 2000.
[8] Bremond J., Geledan A. – „Dicționar economic și social”, București, Editura Expert, 1995, 576 p.
[9]Cristureanu Cristiana – „Economia și politica turismului internațional”, Editura ABEONA, București, 1992, 279 p.
ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI
[10] Legea cu privire la organizarea și desfășurarea activităților turistice în Republica Moldova adoptată în 02.02.2007.
[11] Strategia de dezvoltare durabila a turismului in Republica Moldova în anii 2003-2015
SURSE ELECTRONICE
[12] http://wikipedia.com/
[13] http://scoriloturism.ro/turism-religios/
[14] http://www.encyclopedia.com/
[15] http://www.descopera.ro/travelling/
[16] http://crestinortodox.ro/
[17] http://merriam-webster.com/
[18] http://istoria.md/
[19] http://ziare.com/
[20] http://pelerinaj.org/
[21] http://visitgreece.gr/
[22] http://gogreece.about.com/
[23] http://traveltips.usatoday.com/
[24] http://www.preventionweb.net/
[25] http://www. slideshare.net
[26] http://www.sacred-destinations.com/
[27] http://core.ac.uk/download/pdf/101686.pdf
[28] http://www.prd.uth.gr/
[29] http://greeka.com/
[30] http://traveldailynews.gr/
[31] http://mentalfloss.com/
Anexe
Anexa 1
1. Raportul McKinsey pentru Turism 2013
2. Raportul McKinsey pentru Turism 2013
3. SETE, Banca Greciei
4. SETE, 2014
5. Site GNTO
6. Site GNTO
7. http://whc.unesco.org/en/statesparties/GR/
Anexa 2
Anexa 3
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Greciei In Turismul Mondial Religios (ID: 146221)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.