Rolul Fotografiei Criminalistice In Cercetarea Infractiunilor

ROLUL FOTOGRAFIEI CRIMINALISTICE ÎN CERCETAREA INFRACȚIUNILOR

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. Perioada unei creșteri considerabile a criminalității, cu care se confruntă în present organelle de urmărire penală, impune în mod imperativ majorarea activității de descoperire, cercetare și prevenire a fenomenului infracțional. Combaterea acțiunilor infracționale prin descoperirea la timp și cercetarea eficientă prin intermediul metodelor tehnico-științifice și în conformitate cu cerințele normative reprezintă un prim pas la crearea condițiilor propice devenirii unui stat de drept.

În realizarea acestui scop nobil, un rol deosebit îi aparține științei multidisciplinare Criminalistica, care , prin elaborarea de metode tactice și mijloace tehnico științifice de cunoștere și prevenire a delicvenței, contribuie la creșterea eficacității înfruntării împotriva criminalității. Efectuarea acțiunilor de urmăririe penală sa demonstrat a fi ineficientă în lipsa folosirii mijloacelor tehnico-științifice.

Încă din anul 1839, fotografia a prezentat un interes deosebit în rîndurile juriștilor, de altfel ca și printre reprezentanții altor domenii ale societății.

Apariția primitivă a fotografiei judiciare a fost exprimată prin dagherotipie (metoda fixării imaginii pe plăci argintate) care a fost fondată de maestrul în artă, francezul Daguerre (Luis Jean Mande). Iar nu mai departe decât peste un an a început a se folosi pe larg de către poliția belgiană, în vederea înregistrării inculpaților ce îți ispășeau pedeapsa în penitenciarul din Bruxelles.

Un aport deosebit în temelia aplicării fotografiei judiciare în justiția penală l-a depus bine cunoscutul savant francez Alphonse Bertillon, de numele căruia ține apariția și funcționarea primelor servicii special de fotografiere judiciară.

Treptat, în conformitate cu dezvoltarea tehnico-științifică a evoluat vertiginos și această ramură a criminalisticii, influențată benefic de studiile renumiților savanți în criminalistică, cum fi Hans Gross, R. Reis, Edmond Locard, M. Minovici, E. Burinski ș.a., succesiv încoporându-se în cadrul metodelor de cercetarea a faptelor penale, pentru a devein în curând un compartiment de importanță primordial a criminalisticii.

În prezent fotografia judiciară este apreciată de majoritatea specialiștilor în domeniu ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice la fixarea și examinarea probelor material ale infracțiunii în scopul descoperirii și curmării faptelor penale.

Așadar, meritul fotografiei judiciare este incontestabil deoarece în urma utilizării acesteia organele de urmărire penală descoperă cu o mai mare ușurință și viteză infracțiunile, iar justiția devine mai justă.

Tema dată a fost selectată deoarece o consider destul de captivantă și pe larg răspândită în practică. Totodată în cadrul cercetării acestui subiect, am avut ocazia să fac o diferență dintre aspectul teoretic și spractic, verificând funcționalitatea acesteia la ,,aflarea adevărului,, ,principiul major al sistemului judiciar.

În cadrul acestui proiect am dezvăluit intens întrebările generale și speciale pe marginea acestui subiect, precum și rolul nemijlocit al fotografiei judiciare în efectuarea justiției.

Obiectul cercetării l-a constituit totalitatea metodelor și mijloacelor tehnice fotografice care se folosesc la capitotulul fotografierii în condiții de teren și laborator.

Scopul acestei lucrări a fost cercetarea teoretică a ramurii criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea și examinarea probelor materiale ale infracțiunii în scopul descoperirii și prevenirii ingracțiunilor.

Pentru realizarea scopului urmărit mi-am propun următoarele obiective :

a efectua o analiză teoretică fotografiei judiciare;

a stabili subiecții, obiectul și mijloacele tehnice;

a analiza etapele fotografierii;

a determina funcția și rolul etapelor de pregătire, fotografierea propriu-zisă și fixarea rezultatelor;

a analiza mijloacele de fixare și conținutul acestora;

a analiza dosarele în care fotografieria a servit mijloc de probă, astfel contribuind la aflarea adevărului.

Suportul metodologic al lucrării. Urmărind ca cercetarea să întrunească un contur cât mai complex al obiectului investigat, în calitate de bază metodologică mi-au servit modele generale recunoscute: analiza juridică, analiza sistematică structural funcțională, analiză și sinteză istorică, psihologică utilizate în dreptul procesual penal și tactica criminalistică. Utilizarea metodelor menționate a făcut posibilă studierea și analiza fenomenului în ansamblu.

A fost consultată o bogată bază bibliografică formată din lucrări, documente, acte internaționale, tratate, convenții și altele, care au tratat tema pusă în discuție.

Am examinat viziunile următorilor savanți: Ciopraga A., Iacobuța I., Mircea I., Doraș S., Golunski S. A., Stancu E. și alții.

Sumarul compartimentelor proiectului. Lucrarea cuprinde: introducere; trei capitole, care cuprind mai multe subcapitole; încheiere; bibliografie și anexe.

Capitolul I ,,Considerații generale privind fotografia criminalistică și rolul ei în activitatea de descoperire și cercetare a infracțiunilor“ reflectă, în special, noțiunea, importanța și rolul efectuării acesteia .

Capitolul II ,,Aplicarea fotografiei criminalistice de înregistrare în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală”conține metodele folosirii acesteia în cadrul cercetării la fața locului, particularitățile de fotografiere a locului percheziției și în cadrul exeperimentului de urmărire penală, particularitățile efectuării fotografiei semnalmentelor.

Capitolul III ,,Fotografia de examinare aplicată în cadrul expertizelor criminalistice” conține noțiuni generale despre fotografia de examinare, metode și procedee de efectuare a acesteia, și nu în ultimul rând aplicarea în general a fotografiei digitale în cadrul urmăririi penale : analiza dosarelor penale.

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FOTOGRAFIA CRIMINALISTICĂ ȘI ROLUL EI ÎN ACTIVITATEA DE DESCOPERIRE ȘI CERCETARE A INFRACȚIUNILOR

1.1.Noțiunea, sistemul și însemnătatea fotografiei criminalistice

Fotografia judiciară este o ramură a tehnicii criminalistice care adaptează și elaborează metode de fixare, prin fotografiere, a rezultatelor și modului de desfășurare a unor activități de urmărire, precum și metodele corespunzătoare cercetării de laborator a probelor materiale. (http://www.academia.edu/10959704/Fotografia_judiciara)

Fotografierea este unul din cele mai raspandite si mai obiective procedee folosite de organele de urmarire penala pentru fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului, dar si a celor de laborator.(http://www.scribd.com/doc/143637994/lucrare-de-licenta-criminalistica-fotografia-judiciara#scribd)

Dintre metodele științifice de investigare, fotografia judiciară deține o poziție bine conturată în ansamblul activității criminalistice. (emilian stancu, p.89)

Fototgrafia reprezintă o reproducere a imaginilor luminoase a obiectelor prin folosirea proprietății luminii de a descompune sărurile de argint. Adaptatarea fotografiei la specificul activității judiciare a fost impusă de fixarea rezultatelor și modului de desfășurare a unor activități de urmărire, precum și de metodele corespunzătoare cercetării de laborator a mijloacelor materiale de probă.(aurel ciopraga,ioan iacobuță,p.21) Reprezentând indiscutabil, o necesitate obiectivă, tot așa cum apariția științei criminalistice a fost impusă de nevoia combaterii eficiente a infracțiunilor.(GHEORGHE ALECU, P11)

Apariția Criminalisticii ca disciplină autonomă a avut un prim suport tehnic științific în metodele fotografice, deși realitatea demonstrează că utilizarea fotografiei de către serviciile de poliție a devansat-o.( http://ru.scribd.com/doc/146334651/Fotografia-judiciara#scribd) Astfel dacă procedeul fixării imaginilor fotografice este pus la punct (într-o formă apropiată de fotografierea modernă) de către Daguerre, în anul 1839, poliția belgiană a început deja s-o folosească în anul 1840, în închisoarea din Bruxelles. Prima dagherotipie a fost obținută în anul 1822 de către Louis-Jacques Maude Daguerre și Nicephore Niepce, dar anul oficial al descoperirii fotografiei este considerat 1839.( http://ru.scribd.com/doc/28104540/Tema-3-Elemente-de-fotografie-judiciara#scribd) Printre primele servicii specializate în fotografiere s-a aflat cel al prfecturii poliției din Paris, înființat în anul 1872, a cărui activitate îndeosebi pe linia adaptării la specificul judiciar, va fi perfecționată de cunoscutul Alphonse Bertilon, după anul 1879. (emilian stancu, p.89)

România s-a situat printre primele țări europene care au apelat la serviciile fotografiei judiciare, practicarea ei fiind semnalată încă din anul 1879, de către un serviciu specializat al poliției capitalei.( http://www.scritub.com/stiinta/drept/REFERAT-CRIMINALISTICA-FOTOGRA73625.php) Meritul incontestabil al inițierii primelor reguli cu caracter științific de executare a fotografiei judiciare – îndeosebi în domeniul identificării persoanelor după semnalmente – revine, țării vecine și anume lui Nicolae Minovici.( http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/CONSIDERATII-GENERALE-DESPRE-F91719.php) În lucrarea sa ,,Manual tehnic de medicină legală ,, există un capitol intitulat ,,Fotografia judiciară,,. De altfel, după cum este bine știut, frații Minovici au avut un aport cu totul deosebit în promovarea în activitatea judiciară, alături de Medicina legală, a unor metode și procedee de identificare proprii Criminalisticii.

Încă de la începuturile conturării Criminalisticii (știință multidisciplinară auxiliară dreptului, cu metode proprii de cercetare, a cărei obiect constă în elaborarea mijloacelor tehnico-științifice, metodelor și a procedeelor tactice de descoperire, fixare, administrare și examinare a urmelor infracșiunii precum și descoperirea și identificarea făptuitorului, în vederea prevenirii și cercetării infracțiunilor) ca știință de sine stătătoare, autorii de specialitate și, firește, juriștii practicieni devin tot mai convinși de utilitatea fotografiei în activitatea justiției (pitulescu ion, p.127)Dacă recomandarea lui Hans Gross în ,,Manualul judecătorului de instrucție în sistemul criminalisticii,, , de folosire a aparatului de protecție în sălile Curții cu Jurați va rămîne fără ecou în rîndul magistraților, închistați, încă, într-un soi de conservatorism probator la sfîrșitul secolului trecut, ea va fi reiterată cu și mai multă vigoare științifică în scurtă vreme.

Iată ce sublinia, de exemplu, acum mai bine de 70 de ani, un alt cunoscut criminalist, R. A. Reiss : ,,Fotografia judiciară va fi un document… care va reproduce fidel faptele. Ea va permite magistratului însărcinat cu ancheta de a avea în fața ochilor, în orice moment, imaginea exactă a locului, sau a locurilor unde s-a săvîrșit crima. Fotografia va constitui deci un fel de memoriu artificial al magistratului care conduce ancheta… ,,

Bineînțeles, la epoca aceea se aveau în vedere avantajele fotografiei judiciare executate la fața locului ori în împrejurări similare, nu și fotografiile științifice de examinare a corpurilor delicte care urmau să lărgească considerabil rolul și importanța fotografiei în descoperirea infracțiunilor.(emilian stancu, p.90)

Organele de urmărire penală, în timpul cercetării locului faptei și la efectuarea reconstituirii sau percheziției fixează prin fotografieire ansamblul locului respectiv, obiectele așa cum sunt găsite, secvențe din fapta reconstituită.( http://legeaz.net/dictionar-juridic/fotografia-judiciara)

De asemenea, este greu de conceput munca de laborator a expertului criminalist fără utilizarea fotografiei. Acesta aplică diferite metode de fotografiere, în special la identificarea persoanelor și a obiectelor după urmele lăsate de ele, la evidențierea anumitor particularități identificatoare, la ilustrarea raportului de expertiză.( aurel ciopraga,ioan iacobuță,p.21)

Mijloacele de reproducere a imaginilor luminoase a obiectelor au evoluat necontenit într-o perioadă relativ scurtă, de aproximativ 150 de ani, cît au trecut de la începuturile fotografiei judiciare.( http://www.nikonisti.ro/articole/fotografia-in-criminalistica/729) De la aparatul fix și greu s-a trecut la aparatul foto portabil, ajungîndu-se astăzi la camerele video. Totuși aparatul foto este de neînlocuit în activitatea organelor judiciare, chiar dacă sporește mereu numărul împrejurărilor în care se folosește aparatul de filmat și camera video.( https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/criminalistica/fotografia-si-video-inregistrarea-judiciara/) De aceea, organele de urmărire penală care folosesc în mod curent în activitatea lor aparatul foto trebuie să cunoască noțiuni elementare despre fotografia judiciară. Această obligație revinde și judecătorilor sau avocaților pentru a putea aprecia valoarea probatorie a fotografiei ca mijloc obiectiv de fixare a urmelor infracțiunii și contribuția pe care o aduce la aflarea adevărului în cauzele penale și civile.( aurel ciopraga,ioan iacobuță,p.21)

În primul rând, organele de urmărire penală supraveghează sau conduc direct diverse activități procedurale în care este nevoie de executarea unor fotografii, iar în anumite cazuri, cum ar fi omorul, sânt ele însele obligate să procedeze la executarea de fotografii. Aceasta prosupune alegerea aparaturii, a materialului fotosensibil și aplicarea celor mai adecvate metode de fotografiere, imposibile fără cunoștințe de tehnică fotografică. În caz contrar există pericolul compromiterii unor activități importante de anchetă.

În al doilea rând, instanțele de judecată, avocații, trebuie să aprecieze, să se pronunțe asupra rezultatelor cercetărilor criminalistice, multe dintre ele documentate sau redate prin imagini fotografice.( emilian stancu, p.92)

În funcție de scopul urmărit prin ele și de organele care le realizează nemijlocit în lungul proces al cercetării criminalistice, fotografiile judiciare sunt grupate în: fotografie operativă și ftografie de examinare sau de expertize criminalistice.(ion mircea,p.19)

1.2.Rolul fotografiei criminalistice în activitatea de urmărire penală

Rolul fotografiei în activitatea organelor judiciare este astăzi unanim recunoscut, marea majoritate a autorilor de specialitate și a practicienilor fiind de acord că ,,fotografia stă la baza majorității activităților specifice criminalistice,, , indiferent dacă acestea se desfășoară pe teren sau în laborator.( http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Fotografia-judiciara51682.php) Și tot în același sens, se susține că ea reprezintă un ,,ajutor indispensabil organelor de anchetă,, . .(emilian stancu, p.90)

Fotografierea este metoda principală de ridicare a oricăror feluri de urme și în special a celor de suprafață. Prin această metodă urmele nu sunt influențate cu nimic, existând posibilitatea ca apoi să se aplice și alte metode de ridicare.(gheorghe pășescu, ion r. Constantin, p.176)

Avantajele mai importante care au impus fotografia în activitatea complexă de cercetare a infracțiunilor, așa cum au fost ele subliniate în literatura noastră criminalistică și cum au fost clar învederate de practica judiciară, constau din :

Fidelitatea în fixarea și redarea imaginii locului faptei, a urmelor infracțiunii, a rezultatelor diverselor cercetări criminalistice de laborator, atât în radiații vizibile cît și invizibile.

Obiectivitatea în prezentarea datelor obținute prin mijloace criminalistice, fixate prin intermediul fotografiei, asupra faptei și persoanei infractorului.

Rapiditatea și relativa simplitate de executare a fotografiilor, ceea ce permite urgentarea anchetei și, de aici, rezolvarea operativă a cazului.(emilian stancu, p.90)

Evidența probatorie a fotografiei (ca și a imaginilro video) este un alt mare avantaj pentru clarificarea multor cauze judiciare. (emilian stancu, p.91)

Fotografia completează procesul-verbal prin faptul că demonstrează real reprezentările detaliilor care n-au fost descrise în procesul-verbal ori despre ele s-a vorbit insuficient. În afară de aeasta , fotografia completează ,,golurile,, descoperite în procesul-verbal pe parcursul cercetării. Totuși, se va ține cont de faptul că fotografiile de la fața locului în nici un caz nu vor înlocui procesul-verbal al cercetării, din care cauză ofițerul de urmărire penală nu este eliberat de obliațiile de a descrie în procesul-verbal al cercetării totul ce de-amănuntul.(mihail gheorghiță, p.67)

În contextul celor subliniate anterior, amintim o altă calitate a fotografiei judiciare, și anume influența psihologică pe cre o poate avea asupra învinuitului sau inculpatului, dar și asupra organelor de judecată.( http://www.criminalistic.ro/psihofotografia-judiciara-triplu-plan/) Evidențiind acest avantaj, Reiss afirma că ,, un raport, oricît de documentat, nu va putea reda niciodată oroarea unui asasinat ca o fotografie ,, .

Să amintim celor care consideră acest mijloc de înregistrare drept un aspect minor, remarca lui Confucius – făcută cu mult timp înaintea apariției fotografiei – potrivit căreia ,, o imagine valorează mai mult decât 10 000 de cuvinte ,, . (emilian stancu, Criminalistica, Științ investigării infracțiunilor Vol. 1, Tehnica criminalisticii, Editura ,,TEMPUS,, – SRL, București, 1992, 296 pagini,p.91)

2. APLICAREA FOTOGRAFIEI CRIMINALISTICE DE ÎNREGISTRARE ÎN CADRUL EFECTUĂRII ACȚIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ

2.1.Fotografia criminilistică de înregistrare în cadrul cercetării la fața locului

Fotografia judiciară cu carcater operativ – executată cu prilejul cercetării locului faptei sau în împrejurări similare – de către înseși organele de urmărire penală, se înscrie printre procedeele importante de fixare a rezultatelor cercetării, reprezentând un auxiliar prețios al procesului verbal [2, p.105]. Ofițerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului și în limitele competenței sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale și exercită alte activități prevăzute expres de lege [4].

În cazurile deosebite, cum sânt omorul, accidentele rutiere, navale, aeriene, incendiile, exploziile, spargerile ș.a., cercetarea la fața locului nu mai poate fi concepută fără executarea de fotografii cărora li se adaugă filmarea sau înregistrarea pe bandă videomagnetică, devenite și ele indispensabile fixării în condiții de maximă operativitate a rezultatelor cercetării.(emilian stancu, p.92)

Dată fiind importanța acestui gen de fotografie, menționată anterior, în literatura de specialitate s-a subliniat importanța respectării cu strictețe atât a cerințelor tehnice privitoare la obținerea unor imagini de bună calitate, cît și a regulilor impuse de necesitatea evidențierii tuturor împrejurărilor, detaliilor sau urmelor ce pot avea o semnificație anumită în soluționarea cauzei.(emilian stancu, p.93)

Fotografia judiciară operativă reprezintă un ansamblu de metode și procedee privind aplicarea mijloacelor fotografice în procesul de cercetare la locul săvîrșirii faptei și de efectuare a diverselor acte de urmărire penală pentru fixarea obiectelor examinate, înregistrarea, redarea unor secvențe și a rezultatelor obținute. ( http://www.referatele.com/referate/drept/online3/FOTOGRAFIA-JUDICIARA-OPERATIVA–FOTOGRAFIILE-DE-LA-LOCUL-FAPTEI–FOTOGRAFIA-DE-RECONSTITUIRE-refera.php) Ea se înscrie printre metodele tehnico-științifice utilizate cu prisosință de însuși organul judiciar la fixarea urmelor infracțiunii, a tuturor probelor materiale descoperite cu prilejul cercetărilor efectuate la fața locului sau în alte împrejurări similare. Fotografia operativă își găsește aplicare la fixarea rezultatelor experimentului judiciar, a prezentării spre recunoaștere, a percheziției și a altor acțiuni procesuale, cum ar fi, spre exemplu, cercetarea corporală a persoanei suspecte sau a victimei, obținerea modelelor-tip de comparație, precum și a unor activități de urmărire operativă. (Simion Doraș, p 84) În corespundere cu aceste sarcini complexe, în criminalistică s-au formulat un șir de metode și procedee, destinate obținerii imaginilor fotografice de calitate, apte să contribuie la realizarea obiectivelor procesului penal. (http://optdolari.blogspot.com/2011/02/fotografia-judiciara.html) Acestea includ: metoda panoramică, metoda metrică,metoda de reproducere, metoda signalitică sau de recunoaștere și metoda stereoscopică.

Metoda panoramică se aplică în cazul cînd un spațiu sau obiect ce urmează a fi fotografiat, datorită dimensiunilor mari, nu poate fi cuprins într-o fotografie. Ea constă în executarea succesivă a fotografiei obiectului prin porțiuni, imaginile părți fiind ulterior asamblate într-o fotografie compusă.

Fototografia panoramică se poate executa prin deplasarea aparatului paralel liniei frontale a spațiului sau obiectului fotografiat, precum și prin rotirea aparatului staționat într-un punct, pe un arc de cerc necesar pentru încadrarea întregului obiect de fotografiat. În primul caz vom obține o fotopanoramă liniară, în al doilea – o fotopanoramă circulară.

Executarea fotografiei panoramice reclamă respectarea anumitor reguli,impuse de necesitatea redării precise a spațiului sau a obiectului fotografiat.(Simion Doraș, p 84)

În cazul panoramei liniare se cere fixarea aparatului de fotografiat la aceeași distanță de linia frontală a obiectului fotografiat prin porțiuni și la înălțimi egale de la planul solului. De asemenea, se cere ca în cîmpul porțiunii fotografiate în continuare să fie cuprinsă o parte (10 – 15 cm) din porțiunea fotografiată anterior, asigurînd astfel tăierea marginală a fotografiilor după anumite puncte de reper și asamblarea lor într-o fotografie comună. Timpii, diafragma, alte condiții de expunere precum și de prelucrare ulterioară a materialelor fotografice (gradul de mărire, durata de developare) trebuie să fie identice.

Fotografia panoramică poate fi executată excelent, folosindu-se un aparat special cu obiectiv rotativ de tipul ,,Orizont,,. Utilizarea unui atare aparat prezintă avantaje prin posibilitățile pe care acesta le oferă în vederea încadrării corecte prin vizorul panoramic, rapiditatea și precizia fotograierii.

Metoda metrică sau de măsurare este utilizată în activitatea de urmărire penală cînd împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spațial prin redarea carcteristicilor dimensionale. O asemenea fotografie furnizează informații suplimentare, ea fiind de natură să permită schițarea unui plan al locului faptei, calcularea dimensiunilor obiectului reprodus și a elementelor caracteristice acestuia. Anexată la procesul-verbal, fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracțiuni grave (omor, spargeri criminale, accidente rutiere și de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie.

În funcție de scopul preconizat, metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară și prin fotografierea perspectivei în adîncime cu ajutorul panglicii gradate. Metoda fotofrafierii la scară se aplică cînd se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărime în raport cu dimensiunile acestora.

Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului și în același plan cu suprafața fotografiată a acestuia (Simion Doraș, p 85). De exemplu, în cazul ridicării prin fotografiere a urmelor de picioare se impune pe de o parte, fixarea imaginii de ansamblu a urmelor pentru redarea elementelor mersului persoanei, iar, pe de altă parte, fixarea imaginii urmei care conține elemente de individualizare a obectului creator.(Marin Ruiu, Valorificarea Științifică a urmelor infracțiunii, Curs de tehnică criminalistică volumul II, Editura LITTLE STAR, București 2003, ISBN 973-97665-2-3, 255 PAGINI, p.21)

Frecvent, înaintea fotografierii este necesară o pregătire a urmei , îndeosebi a celor de adâncime. Pregătirea se face cu multă atenție, evitându-se distrugerea detaliilor. De exemplu, dacă prin ridicarea unei frunze, îngropată pe jumătate, se alterează o parte a fundului urmei, aceasta va fi lăsată pe loc.

La fixarea urmelor de picioare este important să se execute, o dată cu fotografierea propriu-zisă, și măsurarea liniară sau bidimensională, prin așezarea de-a lungul și de-a latul urmei a unei rigle gradate ori a unui centimetru.

Acest gen de fotografie se execută potrivit regulilor cunoscute, privitoare la măsurătorile fotografice.(Marin Ruiu, p.22)Pentru a evita denaturări dimensionale obiectvul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeței obectului, acesta fiind iluminat uniform.

Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică în cazurile, în care se urmărește fixarea dimensiunilor și a interpoziției spațiale a diverselor obiecte în raport cu perimetrul locului faptei, acesta prezentînd un teren deschis sau o încăpere.

Panglica confecționată dn pânză, polietilenă sau alt material plastic, avînd lățimea de 10 centimetri și lungimea de 10 m, gradată în segmente egale cu distanța focală a aparatului de fotografiat, segmentele fiind notate cu cifre, se aranjează în fața aparatului în direcția axei optice a obiectivului. Aparatul se instalează în așa mod, ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. Punctul inițial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv, poziție care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea și prelucrarea în condiții de laborator a materialelor fotografice negative și pozitive. Distanța în adîncime de la aparat la obiectiv, dintre obiectele din spațiul fotografiat, precum și dimensiunile acestora se vor calcula în baza segmentelor. Dacă, spre exemplu, două obiecte se găsesc unul în dreptul secțiunii cu cifra 7 iar altul în dreptul secțiunii cu cifra 58, recurgînd la scăderea lui 7, plus o unitate (dată de însăși distanța focală a obiectivului) din 58 obținem cifra 50. În continuare înmulțim această cifră cu distanța focală de 15 cm și obținem distanța dintre cele două obiecte (750 cm).

Metoda de reproducere constă în obținerea pe cale fotografică a unor copii de acte, desene, schițe, fotografii și a altor imagini plate. În activitatea judiciară ea este frecvent aplicată pentru demonstrarea înfățișării obiectelor supuse cercetării criminalistice și pentru multiplicarea acestora în vederea realizări acțiunilor de urmărire operativă, prezentării spre recunoaștere, interogării etc.

Pentru realizarea reproducerilor fotografice se folosește o masă cu surse de iluminare din două părți laterale și un dispozitiv de fixare a aparatului de fotografiat în poziția, în care axa obiectivului să cadă perpendicular pe suprafața obiectului fotografiat. Ca surse de lumină se folosesc becuri mate, care asigură o iluminare difuză și uniformă a întregii suprafețe.

Actele scrise, desenele, schițele pot fi reproduse fotografic prin contact, modalitate cunoscută sub denumirea de reproducere reflexă. O hîrtie fotografică de o sensibilitate redusă se suprapune obiectului de fotografiat și se expune la lumină. De pe imaginea negativă, obținută deja în ordinea cunoscută, se execută pozitive în numărul necesar. (Simion Doraș, p 86)

Metoda de recunoaștere constă dintr-un sistem de procedee privind aplicarea tehnicii fotografice la fixarea trăsăturilor exterioare ale persoanelor în viață și ale cadavrelor necunoscute în vederea identficării lor ulterioare.(LUCIAN IONESCU,P18) Fotografiile executate conform condițiilor acestei metode redau semnalmentele, elementele caracteristice ce constituie înfățișarea persoanei fotografiate, servind, la realizarea evidenței criminalistice a celor supuși urmăririi penale și la recunoașterea cadavrelor neidentificate.

Condițiile de bază ale metodei în cauză, argumentate, după cum am menționat deja de A. Bertillon și care au rămas în vigoare, constau în următoarele:

Persoana ce urmează a fi fotografiată în vederea reținerii semnalmentelor se fotografiază bust de două ori – din față și dn profil. Dacă fotografia este destinată evidenței criminalistice (înregistrării penale), se va fotografia profilul drept. Profilul stâng se va fotografia numai în situațiile prezenței unor semne caracteristice individuale (defecte anatomice, cicatrice, tatuaj etc.). Dacă fotografia semnalmentelor se întreprinde urmărindu-se scopul prezentării acestei persoane spre recunoaștere, se recomandă fotografierea profilului drept, celui stîng, a unui semiprofil și a șinutei întregului corp; (Simion Doraș, p 88)

Persoana se fotografiază cu capul descoperit, pieptănată (de gen masculin – bărbierită), cu urechea descoperită. Dacă persoana poartă ochelari, se fotografiază cu și fără ei, privirea fiind îndreptată înnainte, ochii deschiși;

Ținuta corpului și a capului trebuie să fie dreaptă. Pentru a ușura controlul asupra poziției corpului și a capului,persoana se fotografiază fiind așezată pe un scaun cu spătarul prelungit și cu un suport de susținere a capului;

Expunerea se execută în poziția aparatului, în care axa obiectivului cade pe rădpcina nasului;

Iluminarea celui fotografiat se face cu două surse de lumină – una puterncă din față, alta laterală mai slabă decît prima;

Fotografia se execută la scara 1/7 din mărimea naturală. Cea mai acceptabilă modalitate de obținere a acestei scări este cea a fotografierii cu o riglă de 28 cm lungime, atașată la nivelul pieptului prsoani fotografiate care, la proiecția negativului în prices pozitiv, se mărește pînă la 4 cm.

Fotografia de recunoaștere a cadavrelor neidentificate se realizează respectîndu-se condițiile privind fotografierea persoanelor în viață. Unele particularități, condiționate de însu-și obiectul de fotografiat se referă la pregătirea cadavrului ce urmează a fi fotografiat. În prealabil se recurge la așa numita ,,toaletă a cadavrului,, prin care se preconiează redarea aspectului apropiat celui avut în viață. Acesta constă în cusutul leziunilor și retușarea părților deformate ale feței, în spălarea ei, pieptănarea părului, deschiderea ochilor ș. a., efectuate, firește, cu concursul expertului legist.

Cadvrul poate fi așezat pe un scaun și într-un mod sau altul sprjint în pozițe dreaptă pentru a fi fotografiat. Deseori el însă se fotografiază în poziție orizontală, situație în care o deosebită importanță are dispunerea aparatului de fotografiat și a surselor de iluminare în pozițiile necesare fotografierii din față și din profil.

Fără a intra în detalii de ordin tehnic, menționăm că aplicarea fotografiei color, la moment foarte modestă, majorează considerabil eficiența fotografei de recunoaștere.

Metoda stereoscopică constă în utilizarea unor aparate și dispozitive care permit obținerea unei imagini fotografice spațiale a locului faptei, a unui nod al acestuia, a unor obiecte, urme sau elemente caracteristice ale acestora.

Sereografia demarează de la principiul vederii binoculare umane. După cum ese cunoscut, datorită intervalului optic al pupilelor, ochiul drept și cel stîng reproduc obiectele materiale din diferite unghiuri de proiecție (Simion Doraș, p 89). Prin privirea concomitentă a obiectului cu ambii ochi se creează senzația volumetrică spațială.

Stereoscopia presupune realizarea a două imagini ale obiectului supus cercetării, executate din două poziții îndepărtate la distanța de 65 mm, de pe care se obțin 2 stereografii de dimensiunile 42-63 mm fiecare. În continuare acestea se fixează, fără a schimba ordinea de expunere, la distanța de 65 mm și se studiază cu ajutorul unui dispozitiv special (stereoscop).

Stereografia se realizează cu ajutorul aparatului special, prevăzut cu două obiective sincronizate, care permit formarea concomitentă a celor 2 negative în condiții identice.

Dacă nu se dispune de un atare aparat, stereografia este realizabilă cu un aparat fotografic obișnuit, folosindu-se o șină, care permite fixarea aparatului în două poziții, aflate la distanța sus – menționată. Pentru obținerea unei stereoperechi corecte, fotografiile se execută în condiții identice ale întregului proces fotografic. (Simion Doraș, p 90)

Locul faptei, spațiul, în perimetrul căruia s-au desfășurat acțiunile infracționale sau unde sau manifestat consecințele acestor acțiuni [3, p.6], conține diverse materiale de probă, acestea manifestîndu-se în formă de urme ale infracțiunii – modificări materiale, produse cu prilejul comiterii faptei ilicite. (Simion Doraș, p 90)Descoperirea, fixarea și ridicrea acestui material de probă se realizează în baza cercetării directe de către organul judiciar a spațiului menționat.

Rezultă deci, și aceasta s-a accentuat de nenumărate ori în literatura de specialitate, că cercetarea locului faptei prezintă o acțiune procesuală de o deosebită semnificație în aflarea adevărului.

Totodată, cercetarea locului faptei constituie o acțiune de cunoaștere complexă, buna realizare a căreia reclamă utilizarea celor mai avansate mijloace tehnice, prin care un loc prioritar îi aparține fotografiei. În pofida caracterului ei auxiliar, fotografia, pe deplină dreptate, este o modalitate tehnică de fixare a tabloului și a obiectelor ce constituie locul faptei săvîrșite ce beneficiază de o vastă aplicabilitate practică. (Simion Doraș, p 91)

Fotografiile executate de organul de urmărire penală cu ocazia cercetării locului faptei fac parte din fotografia judiciară operativă. Prin aceste fotografii se fixează locul faptei și împrejurimile, precum și probele materiale existente în perimetrul său. Sub aspect procesual, ele constituie o parte integrantă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, bucurîndu-se de aceeași valoare probatorie. (ion mircea, p.31)

Este rațional ca în toate cazurile de examinare la fața locului fotografierea să se realizeze astfel încât să fie fixat întregul material care prezintă importanță pentru dosar.(Mihail Gheorghiță, Tactica cercetăriia fața locului.Material șt-didactic, Univ. Liberă Int. Din Moldova, 2004, ISBN 9975-97880-3-5, 72p, p.32)

În conformitate cu regulile tactice, formulate în baza practicii generalizate, la locul faptei se produc 4 genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia – schiță, cea de nod și cea de detaliu. (Simion Doraș, p 91)

De regulă, executarea acestor fotografii se face în ordinea menționată mai sus, astfel încât ea să corespundă fazelor principale ale cercetării la fața locului (statică și dinamică), dearece aceasta servește la asigurarea preciziei și corectitudinii în fixarea imaginilor.(emilian stancu, p.93)

Fotografia de orientare servește la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare.(http://www.dreptonline.com/domenii/criminalistica/fotografia-judiciara.html)Fotografa de orientare cuprinde tabloul general al locului faptei, cu toate împrejurimile sale, astfel încît după ea să se poată face cu ușurință, la nevoie, orientarea în teren.(ion mircea, p.31)O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvîrșit fapta ilicită. . (Simion Doraș, p 91) De exemplu în cazul în care ar fi necesară o nouă deplasare pentru reluarea acestei activități sau a altor activități de urmărire penală cum ar fi percheziția sau reconstituirea.(aurel ciopraga, ioan iacobuță, p.23)

Pentru executarea fotografiei de orientare se apelează cu precădere la obiectivele cu un unghi de poză mare, cum sânt obiectivele superangulare, precum și la obiectivele rotative, fără a se exclude însă posibilitatea folosirii unor obiective normale. Uneori pot fi folosite și teleobiective, dacă condițiile de la fața locului o impun. De exemplu, în cazul unor incendii sau explozii, când fotografierea se execută de la o distanță apreciabilă, pentru a nu pune în pericol membrii echipei de cercetare. (emilian stancu, p.94)

Dacă acum două decenii foloseam aparatele foto analogice, acum avem posibilitatea să manevrăm de la distanță aceste mijloace tehnice sau chiar să le adaptăm la alte dispozitive, care, prin intermediul tehnologiei, pot chiar zbura. În acest fel s-a dezvoltat și s-a preluat cu success de către toate țările occidentale și de peste ocean așa numita fotografie aeriană.( http://www.criminalistic.ro/fotografia-aeriana-efectuata-cu-ajutorul-mijloacelor-de-zbor-u-a-v/)

Când vine vorba despre fotografia judiciară operativă de orientare a locului faptei, fotografiile aeriene sunt cele mai potrivite pentru a fi realizate. Imagini ale zonelor înconjurătoare, ale drumurilor, potecilor și cursurilor de apă și poziția lor la fața locului pot fi surprinse prin fotografia aeriană. Din păcate, nu orice echipă de cercetare la fața locului are la dispoziție un elicopter sau un avion pentru a putea efectua fotografii aeriene.( http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/Procedee-de-fotografiere-la-fa87.php) Punctul din care se fotografiază sau punctul de stație, precum și condițiile de iluminare (naturală sau artificială) trebuie să asigure redarea clară ți corectă a ansamblului locului faptei și a punctelor de orientare.(emilian stancu, p.94)

La fața locului organul de cercetare stabilește perimetrul locului faptei și concomitent fixează punctele de reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de cladiri sau o singură cladire cunoscută după destinație (școală, spital, gară), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, rîu și chiar unele elemente de ordin topografic ale terenului deschis. (Simion Doraș, p 91)

Fotografia de orientare se realizează în cadrul fazei de observare preliminară a locului faptei, înnaintea operațiilor de cercetare în măsură să provoace modificări ale stării inițiale a locului, adică în faza statică a cercetării locului faptei, cînd nu se mișcă nimic din tot ce se află în perimetrul acestuia.(ion mircea, p.32)Ea se execută de la distanța impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianțe. (Simion Doraș, p 91)

Cînd locul faptei este în interiorul unui imobil, fotografia de orientare trebuie să cuprindă întreaga clădire în care a fost comisă fapta, cercetată, dacă-i posibil, fațada ei, cu intrarea principală, clădirile din imediata apropiere, strada sau măcar o parte din aceasta, anumite obiecte fixe de pe stradă, cum sunt arborii ornamentali, stîlpii de telegraf etc. ( http://www.academia.edu/3745440/Sinteze_Criminalistica) În asemenea situație desigur, locul propriu-zis al faptei nu este fixat în fotografia de orientare. Deoarece scopul acestei fotografii este de a deschide posibilitatea ca, după ea, să ne putem orienta asupra imobilului în cauză. Cînd imobilul respectiv este o clădire bine cunoscută în localitate prin mărime ori destinație, fotografia de orientare poate lipsi din suita fotografiilor de cercetare a locului faptei.

Această fotografie se face, de obicei, în condiții obișnuite de timp, la lumina naturală a zilei. Se recomandă ca, pe cît posibil, fotografia să se execute cînd lumina naturală nu creează umbre puternice. Fotografii de orientare foarte bune, uniforme, cu multe detalii se obțin prin fotografierea locului faptei pe timp cu cer ușor noros, înnainte de răsăritul soarelui sau imediat după ce apune, cînd obiectele nu se eclipsează unele pe altele prin umbrele lor.

Deoarece la îndemâna fotografului stau numeroase posibilități de intervenție cu ajutorul cărora poate înlătura sau coecta elementele nefavorabile, și la fotografia de orientare se alege poziția cea mai potrivită în timpul fotografierii, spre a se include în obiectivul aparatului tot perimetrul locului faptei, cu împrejurimile sale. Dacă se fotografiază pe timp cu soare, izvorul de lumină (soarele) trebuie să se afle în spatele aparatului de fotografiat sau lateral, pentru ca razele să nu pătrundă direct în obiectiv.(ion mircea, p.32) Cu acest prilej se vor folosi aparate cu obiective fotografice respective. În situațiile cînd amplasamentul locului faptei nu permite reproducrea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică.(Simion Doraș, p.91)

Fotografia de orientare, în funcție de natura și întinderea locului fotografiat, poate fi unitară (într-o singură imagine fotografică), cînd se realizează dintr-o singură poziție și panoramică, în cazul fotografierii pe segmente a locului respectiv. .(ion mircea, p.32)

Fotografia de orientare unitară este folosită atunci când suprafața cercetată este relativ redusă iar operatorul se află pe un punct ridicat de teren și dispune de un obiectiv cu deschidere foarte mare.(aurel ciopraga, ioan iacobuță, p.24)

Fotografia panoramică, determinată de forma obiectului de fotografiat, poate fi circulară sau liniară.

Fotografia panoramică circulară se face în cazul cînd locul faptei este atît de întins încît nu poate fi cuprins într-o singură imagine care să întrunească calitățile fotografiei de orientare. În asemenea situație, după ce s-a ales poziția cea mai bună, aparatul fotografic se așează pe un stativ cu cap mobil, spre a putea fi rotit pe un arc de cerdc de 180 grade. Apoi, locul faptei se fotografiază pe segmente. Timpul de expunere și deschidere a diafragmei trebuie să fie același pentru toate segmentele fotografiate.(ion mircea, p.32)De asemenea, mai trebuie ca în cîmpul celui de-al doilea segment să fie cuprinsă o fîșie din primul, în al treilea o fîșie din al doilea, și așa mai departe.(N.Vasiliev, Kriminalistika, Moskva, izd. Moskovskogo Universiteta, 1971, p.64)Fotografiile astfel obținute pot fi tăiate pe margini, după anumite puncte de reper și apoi lipite în ordinea în care au fost executate, încît să redea în întregime locul fapei. În acest fel poate fi redat întregul loc al faptei într-o imagine cu aspect de fotografie unitară.(ion mircea, p.32)

Mai recent, fotografia panoramică circulară se realizează și prin folosirea aparatului fotografic cu obiectiv rotativ, cu unghiul de cîmp de 140 de grade și chiar mai mare. Avantajele utilizării acestui aparat sunt multiple: se cuprinde un unghi mare de fotografiere cu încadrare corectă a imaginii, se realizează rapiditatea fotografierii și continuitatea liniară perfectă.

Fotografia panoramică liniară se recomandă, de exemplu cînd obiectul de fotografiat ar fi un imobil de dimensiuni mari, situat pe o stradă îngustă ce nu permite fotografierea de la o distanță mare.( ion mircea, p.33) Sau, de exemplu, atunci când este vorba de o șosea, lan cu grâu sau păduri incendiate, câmpul pe care s-au răspândit rămășițele unui avion, etc. În cazul accidentelor de trafic pe căile rutiere sau pe calea ferată, în care sunt implicate două sau mai multe mijloace auto sau vagoane de tren, se alege un loc în apropiere de drum sau cale ferată și folosind reperele din teren (pomi din zona de protecție, stâlpi de susținere a liniei telefonice sau electrice) sau tăblițe numerotate, operatorul se deplasează paralel cu drumul public sau calea ferată și se execută fotografii pe sectoare până ce se cuprinde întreaga suprafață cercetată.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.24) Aparatul se fixează pe trepied, la aceeași dinstanță de sol și de axa longitudinală a obiectului de fotografiat, iar obiectivul perpendicular pe obiectul respectiv la toate segmentele fotografiate.(ion mircea, p.33) Deasemenea timpul de expunere și deschiderea diafragmei sunt aceleași pentru toate imaginle.(ion mircea, p.34)

La ambele fotografii panoramice (circulară și liniară), în laborator se vor respecta următoarele condiții: expunerea, mărirea, hîrtia fotografică și durata de developare trebuie să fie aceleași la imaginile tuturor segmentelor.(ion mircea, p.35)

Fotografia panoramică liniară și circulară se folosește din ce în ce mai rar de când în practica organelor de urmărire penală au început să fie folosite aparatul de filmat și camera video.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.25)

Fotografia – schiță se aplică pentru înregistrarea fotografică a locului propriu–zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. (Simion Doraș, p 91) Fotografia schiță oglindește locul săvîrșirii faptei, cu toate particularitățile sale, fără împrejurimi, avînd în prim plan obiectul central al cercetării criminalistice, adică obiectul asupra căruia s-a îndreptat nemijlocit acțiunea infractorului.(ion mircea, p.35) Ca și fotografia de orientare, se execută la faza înițială/statică de cercetare, insistîndu-se atît asupra tabloului în întregime al locului faptei, cît și asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. (Simion Doraș, p 92)În plus, la fotografia shiță, de cele mai multe ori se utilizează diferite izvoare de lumină artificială, cînd locul faptei este în interiorul unei clădiri.

Alegerea poziției de fotografiere a locului faptei este una din primele chestiuni ce se cer a fi rezolvate în cursul cercetării la fața locului, pentru că de felul cum se alege această poziție depinde foarte mult reușita fotografiei schițe. Dacă în fotografia schiță nu sunt cuprinse toate obiectele de la locul faptei, nu se atinge sopul urmărit prin fotografiere. Iar dacă, dimpotrivă, în cadrul fotografiei schițe nu sunt fixate și obiecte din afara perimetrului locului săvîrșirii infracțiunii, imaginea obținută prezintă o aglomerație de obiecte, din care nu se distinge ce este principal și ce este secundar din locul respectiv.(ion mircea, p.35)

Fotografia-schiță poate fi unitară, cînd locul faptei este reprodus pe o singură fotografie. Aceasta presupune, printre altele alegerea punctului de stație și a obiectivului cu distanța focală convenabilă surprinderii totalității sau marii majorități a elementelor caracteristice și îndeosebi, a obiectelor principale.(emilian stancu, p.94)Fotografia-schiță poate fi și în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situațiile cînd forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. (Simion Doraș, p 92)Cazuri de realizare a fotografiei schițe pot fi multiple, cînd locul faptei nu poate fi cuprins în întregime dintr-o sinură poziție de fotografiere, cum ar fi, de exemplu, apartamentul unei locunințe, sau când locul faptei are forma de L,T,U etc. (ion mircea, p.35)O variantă a fotografiei schiță în serii, indispensabilă fixării părților opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei mașini avariate sau cadavrul așezat cu fața în sus și având urme grave de violență pe ambele brațe), este fotografia contrară sau încrucișată, constînd în reproducerea locului faptei din două sau patru poziții diametral opuse. (Simion Doraș, p 92)

Fotografia schiță panoramică se realizează prin aplicarea metodei de realizare a fotografiei panoramice de orientare. În cazurile de fotografiere a locului faptei pe sectoare, în prealabil se împarte întregul său perimetru în zone astfel delimitate încît fiecare în parte să poată fi fotografiată dintr-o singură poziție (ion mircea, p.35)Fotografiile astfel obținute nu pot fi alipite una alteia încît să se obțină o imagine unitară, în deplină continuitate liniară, datorită formei generale a locului respectiv. Astfel, fiecare din fotografiile obținute va reda o parte, o zonă din locul săvîrșirii infracțiunii. Este necesar, la suita acestor fotografii, să se arate ordinea în care au fost făcute, care de obicei urmează regula succesiunii zonelor limitrofe.(ion mircea, p.36)

Fotografia schiță panoramică este apreciată de unii autori ca o variantă a fotografiei de orientare, fiind, în fond, o alternativă la redarea unitară a locului faptei, în ipoteza în care aceasta ocupă o suprafață mare, imposibil de redat într-o singură fotografie, chiar folosindu-se un obiectiv superangular, întrucât nu vor apărea în imagine toate detaliile, ce pot prezenta interes în clarificarea cauzei.(emilian stancu, p.94)

În cazul fotografiilor schițe în serie, cînd locul faptei este foate aglomerat cu obiecte de dimensiuni diferite, care prezintă pericolul de a se umbri reciproc, ori este înconjurat de obiecte care nu permit îndepărtarea cu aparatul fotografic la o distanță utilă de fotografiere, se recomandă aplicarea metodei de fotografiere contrară sau încrucișată.(ion mircea, p.36)

Metoda fotografierii contrare constă în fixarea locului faptei în două poziții diametral opuse. În acest fel se obțin două fotografii schițe ale unuia și aceluiați loc. Obiectele din partea centrală sunt redate pe ambele fotografii, iar cele din apropierea pozițiilor de fotografiere pe cîte una din ele. (ion mircea, p.37)Procedeul se aplică în locurile compartimentate (de exemplu apartamente), unde nu se poate executa o fotografie unitară.(emilian stancu, p.94)

Metoda fotografierii încrucișate constă în fixarea aceluiași loc din patru extremități ale sale,astfel încât să fie două câte două diametral opuse, în scopul înlăturării dintr-o imagine a așa-numitelor ,,zone oarbe,,.(ion mircea, p.37)

Fotografia pe sectoare a locului faptei se face prin respectarea acelorași condiții ca și la fotografia panoramică. Fiecare dn aceste fotografii va oglindi un sector, o parte din locul faptei. Prin juxtapunerea acestor fotografii se obține fotografia schiță pnoramică.

La executarea fotografiei schițe, spre deosebire de cea de orientare, se ridică și problema folosirii, uneori, a luminii artificiale. Este necesar ca locul faptei să fie iluminat uniform, fără să se creeze umbre puternice, care ar putea să atenueze unele detalii sau să eclipseze anumite obiecte din perimetrul său.

Plecând de la necesitatea iluminării uniforme a locului faptei, fără să se creeze umbre puternice, un singur izvor de lumină artificială nu este suficient pentru obținerea condițiilor corespunzătoare de realizare a fotografiei schițe. Dacă se fotografiază prin folosirea unui singur izvor de lumină dirijată, imaginea obținută este cu pete de lumină și umbre, care ascund detaliile obiectelor și uneori chiar adevărata lor formă. Obiectele situate în adâncimea locului faptei sunt eclipsate de umbrele obiectelor de prim plan.

Când locul faptei are o profunzime mică, se obțin fotografii schițe reușite prin iluminarea lui cu două izvoare de lumină artificială situate în părțile laterale ale aparatului de fotografiat, puțin în spatele acestuia, ca razele de lumină să nu pătrundă în obiectiv; în schimb cînd locul respectiv are o profunzime mare, este necesar ca, pe lîngă izvoarele de lumină frontală, să se folosească și izvoarele de lumină complementară, puse în adâncimea spațiului fotografiat, astfel încât să nu intre în câmpul vizual al aparatului fotografic și razele lor să nu fie îndreptate spre obiectiv. Aceste izvoare de lumină complementară au rolul de a ilumina profunzimea spațiului fotografiat și de a reduce umbrele create de lumină frontală. Pentru reducerea umbrelor se mai pot utiliza cu succes paravanele albe, ce se pun în afara limitelor locului faptei, astfel încît să reflecte lmina din părțile laterale. Izvoarele de lumină artificială se fiează cam la aceeași înnălțime cu aparatul de fotografiat, deoarece astfel spațiul în cauză se imprimă pe peliculă așa cum este în realitate, fără denaturări în formă ți dmensiuni. (ion mircea, p.38)

Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor ăn activitatea infracțională, sau care reprezință consecințele infracțiunii. (Simion Doraș, p 92)Fotografia obiectelor principale se face de către organul de urmărire penală tot în faza statică a cercetării la fața locului. (ion mircea, p.38)Ca principale pot fi considerate obiectele corp-delict, cadavrul în cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulație, ușa forțată în urma unui furt, armele și instrumentele folosite în timpul săvîrșirii infracțiunii, obiectele purtătoare de urme, inclusiv urmele ca atare ș.a. (Simion Doraș, p 92)Dacă la fața locului a fost găsit un cadavru ascuns, bunăoară, sub crengi, paie, pământ, zăpadă, el trebuie fotografiat mai întâi așa cum a fost găsit, iar apoi fără mijloacele de mascare.(mihail gheorghiță, p.33)Spre deosebire de fotografia schiță, această fotografie cuprinde numai o parte din locul faptei, numai câte unul din obectele principale aflate în perimetrul său. (ion mircea, p.38)

Fotografia de nod se execută în condițiile locului faptei de asemenea în etapa inițială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianța acestui loc. (Simion Doraș, p 92)Acesta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general și poziția pe care o ocupă obectul principal în perimetrul locului faptei, dar și legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. (Simion Doraș, p 93)

Precizăm că fotografia obiectului principal va trebui dublată de o fotografie care va reda poziția acestui obiect în ansamblul câmpului infracțional, precum și în raport de poziția sau distanța față de alte obiecte principale. Uneori, acest aspect este neglijat în practică. Așa se explică de ce, în anumite împrejurări, din fotogramele reprezentând obiecte purtătoare de urme de mâini, nu rezultă, de pildă, că paharul din imagine, purtător al unor urme de mâini, exista și era plasat într-un anumit loc al încăperii, în care a fost săvârșită fapta.

Fiecare obiect trebuie astfel fotografiat, încât imagnea să redea elementele și detaliile sale caracteristice de identificare.(emilian stancu, p.95)

Deci, scopul acestei fotografii este de a imprima pe peliculă aspectul general al obiectului principal, formele sale, poziția pe care o are la locul faptei, precum și raportul în care se află cu obiectele și urmele din jurul său, diferențele de formă și mărime dintre el și obiectele respective, dacă eventual, are o poziție deosebită decît cea obișnuită a obiectelor de acest fel. (ion mircea, p.38)Dacă situația faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferența de mărime între el și obiectele ce-l înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. (Simion Doraș, p 93)

Iluminarea obiectelor principale pentru a le putea fotografia se face cu lumină artificială, cînd lipsește sau este insuficientă cea naturală. Pentru executarea acestor fotografii nu este necesară iluminarea în profunzime, ca la fotografia schiță. Poziția de fotografiere a obiectelor principale se alege în așa fel ca obiectul principal să fie în centrul atenției, iar în părțile periferice ale imaginii să se fixeze obiectele și urmele din imediata lui apropiere. (ion mircea, p.39)Pentru a evita denaturări de ordin persectiv, obiectele principale se otografiază din poziții,cînd obiectul aparatului cade pependicular pe zona din centru a planului suprafeței frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. (Simion Doraș, p 94)

Obiectivul aparatului fotografic în fucție de situația concretă, poate să cadă sub un unghi drept pe obiectul de fotografiat, când acesta are o poziție verticală( cum ar fi ușa forțată, fereastra prn care a pătruns infractorul, dulapul spart etc.), sau să aibă o poziție oblică ori perpendiculară față de obiectul respectiv, când acesta se fală pe sol, dușumea (ca, de pildă, arma corp-delict, cadavrul victimei ori diferite urme de picioare). (ion mircea, p.39)

Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morți violente, se realizează conform unor reguli suplimentare.(Simion Doraș, p 94)

Regula de bază este aceea potrivit căreia, cadavrele să fie fotografiate în poziția în care au fsot găsite, nefiind permisă nici o modificare.(emilian stancu, p.96)

Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziția acestuia în spațiu și în raport cu obiectele din ambianță, starea vestimentației, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază a fața locului din partea de sus și din ambele părți laterale. Deci în cadrul fotografiei obiectelor principale, cadavrul se fotografiază cel puțin din două părți. Poziția trebuie aleasă în așa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotograferea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturarea de perspectivă și, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decît părțile îndepărtate. (Simion Doraș, p 94)

În cazul cadavrelor dezmembrate se execută câte o fotografie pentru fiecare segment de cadavru, precum și o fotografie de ansamblu, dacă este posibil.(mihail gheorghiță, p.68)

În cazul spânzuraților este de dorit să fie fotografiat cadavrul din patru părți, pentru a se scoate în evidență poziția lațului și a nodului.

Cadavrele înecaților trebuie fotografiate imediat după scoaterea din apă, întrucât în aer procesul de putrefacție se accelerează, astfel că pot apărea deformări sensibile ale aspectului acestora.(Tratat practic de criminalistică. Vol, I /Ministerul de Interne al României. – București 1976 , p.66….numărul total de pagni de pe net)

În cazul cadavrelor carbonizate se purcede la fotografierea în starea în care au fost găsite, iar mai apoi, așezîndu-le pe o suprafață albă (hârtie sau cearceaf), acestea sunt fotografiate cu ajutorul unei lumini puternice pentru a se obține suficient contrast.

În cazul cadavrelor înghețate, deeasemenea se vor executa fotografii în starea inițială, precum și după dezghețarea la temperatura camerei.(emilian stancu, p.97)

După înregistrarea și examinarea aspectelor generale ale cadavrului, el este dezbrăcat și se trece la fotografierea diferitor detalii, cum ar fi : cicatrice, răni, pete pe corp, echimoze etc.(mihail gheorghiță, p.69)

Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate și fotografie a detaliilor, se execută la faza a două a cercetării locului faptei, cînd obiectele purtătoare de urme, cît și cele corp delict, fiind deja fixate spațial și în corelație cu alte urme și obiecte pe fotografiile schiță și de nod, se pot deplasa și staționa în poziții favorabile din punctul de vedere al punerii în evidență fotografică a caracteristcilor ce interesează. (Simion Doraș, p 94)Ea trebuie să redea detaliile urmelor și ale obiectelor fotografiate fiecare separat. (ion mircea, p.39)Pentru atingerea acestui scop, metodele de realizare a fotografiilor detaliilor se deosebesc mult de cele anterioare. În primul rând, fiind vorba de faza dinamică a cercetării locului faptei, obiectul de fotografiat se poate mișca și așeza într-o poziție cât mai bună pentru fotografiere; în al doilea rând obiectivul aparatului de fotografiat se fixează perpendicular pe suprafața obiectului și la o distanță ce permite scoaterea în evidență a detaliilor vizibile cu ochiul liber. (ion mircea, p.40)

Fotografierea detaliilor se realizează în plan mărit cu ajutorul riglei gradate, iar uneori și cu inelele de prelungire a obiectivului. Rigla se fixează alături de obiectul fotografiat, pentru a obține pe fotografie informația despre dimensiunile reale ale obiectului. Dacă urma este la suprafață, rigla va fi pusă alături de obiectul fotografiat, iar dacă urma e adâncă, pentru riglă de asemenea va fi adâncit un loc.(mihail gheorghiță, p.33)

Fotografiile cu dimensiunile reale ale obiectelor au nu numai o importanță ilustrativă; ele pot servi și ca probe. De exemplu, dacă banuitul, învinuitul contestă veridicitatea dimensiunilor indicate în procesul-verbal, fotografia cu rigla gradată va permite demonstrarea falsității afirmațiilor sale.(mihail gheorghiță, p.34)

În cadrul fotografiei detaliilor se fixează leziunile de pe corpul victimei, astfel încît să se poată aprecia caracterul, dimensiunile și localizarea lor precisă, adică zona corpului în care se află, ca prin studiul fotografiei realizate să se poată determina care anume organe puteau fi vătămate. (ion mircea, p.40)De asemenea, prin fotografierea detaliilor pot fi înregistrate leziunile corporale ale cadavrului, deteriorările hainelor de pe el, urmele de pe locul pe care a fost târât, alte semne importante etc.(mihail gheorghiță, p.34) Iluminarea se face diferit, în funcție de natura obiectului fotografiat. La fotografierea urmelor de adâncime, cum ar fi cele de picioare sau ale nstrumentelor de spargere, un izvor de lumină trebuie să fie în spatele aparatului de fotografiat, iar altul, de intensitate mai mică, într-o parte laterală a urmei ori a obiectului, spre a proiecta razele sub un unghi ascuțit, în vederea creării de umbre, care să evidențieze detaliile, la fotografierea urmelor de suprafață, de cele mai multe ori, se folosește o lumină bilaterală. Izvoarele de lumină în acestă situație, se găsesc într-o paare și alta, la aceeași distanță față de ea și trimit lumina sub un unghi ascuțit. (ion mircea, p.41) O iluminare similară poate fi aplicată și la fotografierea unor obiecte a căror deosebire de relief nu necesită a fi scoasă în evidență prin intermediul umbrelor.

Când aparatul de fotografiat trebuie apropiat sub istanța lui minimă de fotografiere (la Exakta Varex, de pildă, sub 50 cm), se recurge la utilizarea inelelor intermediare sau la burduful extensibil, ce se intercalează între obiectiv și camera obscură. Mărindu-se astfel distanța focală, se permite apropierea aparatului fotografic de obiectul de fotografiat sub limita minimă, pîna la cinci centimetri, cum se procedează, de exemplu, la fixarea prin fotografiere a urmelor digitale descoperite la locul faptei, sau a unor cuvinte sau semne garfice izolate în cazul de expertiză a actelor scrise. (ion mircea, p.42)

Fotografia de detaliu trebuie privită într-un sens mult mai larg, întrucât ea acoperă o arie destul de cuprinzătoare de domenii care se interferează. De pildă, cel puțin sub raport tehnic criminalistic, este greu de făcut o distincție netă între fotografia de detaliu și fotografia propriu-zisă a urmelor.

Pentru executarea unei fotografii de detaliu se vor alege :

Un obiectiv cu caracteristici optice adecvate mărimii detaliului ;

Filme cu sensibilitate cromatică, putere de contrast și de rezoluție mare ;

Filtre pentru punerea în evidență a detaliilor cu o culoare apropiată de nuanța de culoare a fondului ;

Surse de lumină artificială sau ecrane pentu dirijarea luminii naturale.

În ipoteza folosirii de materiale fotosensibile color, utilizate din ce în ce mai des în fixarea rezultatelor cercetării locului faptei, pe lângă caracteristicile lor generale,este necesar să se aibă în vedere corelarea lor cu tipul de iluminare (naturală sau artificială).

Sânt relativ frecvente împrejurările în care fotografia de detaliu se interferează cu macrofotografia, destinată unor măriri de pina la 10 ori.(emilian stancu, p.95) Pentru aceasta se recurge montarea de inele intermediare, între obiectiv și camera obscură, fotografia putându-se efectua de la o distanță de ordinul centimetrilor.De exemplu, în procesul de fixare fotografică a urmelor de mâini, interessează, printre altele, redarea clară a carcateristicilor de identificare.

Procedeul pe lângă aplicabilitatea generală, își găsește un rol particular în fixarea acelor detalii, dispune pe suprafețe sau obiecte imposibil de transportat în laboratoarele criminalistice (autovehicule, instalații industriale, ziduri ș.a.).(emilian stancu, p.96)

Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiții:

Să redea materialul fotografic așa cum acesta este perceput de organul senzorial, excluzîndu-se, în măsura posibilităților, eventuale denaturări.

Să redea cu maximă precizie elementele caracteristice și detaliile urmei sau ale obectului supus cercetării criminalistice; (Simion Doraș, p 94)

Să asigure posibilitatea realizării măsurilor necesare determinării dimensiunilor urmei și ale obectului reprodus.

Condițiile menționate în funcție de specificul obiectului de fotografiat, impun respectarea următoarelor reguli:

Atât urmele, cât și obiectele corp delict se vor fotografia în poziția, în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafața suportului urmei sau planului suprafeței obiectului în litigiu;

Pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea adouă sure de lumină artificială, instalate bilateral. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braț de apropiere și depărtare a aparatului;

Urmele care nu se disting de culoarea suportului, spre exemplu, urmele create prin secreția glandei sudoripare, se evidențiază în prealabil cu substanțe de relevare.Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare, cu care ne confruntăm în majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafețelor metalice, de sticlă ș. a., se recomandă folosirea surselor de iluminare difuză, precum și a filtrelor de polarizare;

Fotografia urmelor, a căror detalii caracteristice sunt mici, a celor de mîini, de instrumente, unele leziuni corporale, se va executa la n anumit grad de mărire, recurgîndu-se la utilizarea inelelor intermediare care, fiind intercalate între obiectiv și cameră, măresc distanța focală, permițînd astfel fotografierea de la distanțe mici și, în consecință, obținerea unei imagini mărite;

Fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. (Simion Doraș, p 95)

Fotografiile vor fi încleiate pe blanchete speciale sau pe foi de hârtie groasă și vor fi anexate la procesul-verbal al acțiunii date. Fiecare fotografie va fi însoțită de o legendă pe care se aplică ștampila. Anexele cu fotografii vor fi semnate de către ofițerul de urmărire penală.(mihail gheorghiță, p.34)

2.2. Particularități de fotografiere a locului percheziției și ridicării de obiecte și documente

Pe lîngă cercetarea la fața locului, fotografia operativă este utilizată frecvent de către organele cu funcții de urmărire penală la fixarea unor secvențe și a rezultatelor experimentului judiciar, prezentării spre recunoaștere și a percheziției, ilustrând astfel constatările cuprinse în prosul-verbal al efectuării unor acte de urmărire penală. (Simion Doraș, p 95)

Literatura de specialitate cât și practica judiciară au demonstrat că pentru a fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal, obiectele ce conțin sau poartă urme ale infracțiunii sau înscrisurile, trebuie să fie descoperite și cercetate de organele de urmărire penală. Codul de procedură penală reglementează activitățile care conduc la descoperirea și ridicarea obiectelor și înscrisurilor. Printre acestea se regăsește și percheziția.(criminalistica la începutul mileniului 3,p 338)

Fotografia de percheziție se execută de către organul de urmărire penală în condițiile de loc și de timp în care se desfășoară actvitatea tactică respectivă.(ion mircea, p.44)

Fotografia efectuată cu ocazia perchezițiilor se apropie, sub raport tehnic, de fotografia executată la locul faptei (fotografia de orientare, schiță, a obiectelor principale și de detaliu), trebind să îndeplinească cerințe similare de efectuare. În mare măsură, se poate spune că modul de executare a acestui gen de fotografiere urmează să se raporteze la natura percheziției : corporală sau domiciliară.(emilian stancu, p.102)

Practica judiciară demonstrează că fotografia operativă constituie cel mai avantajos procedeu tehnic privind fixarea unor secvențe și a rezultatelor percheziției. În fond, fotografia de percheziție cuprinde trei feluri de fotografii asemănătoare celor aplicate la fixarea locului faptei: una de ansamblu cu sens de orientare a locului ce urmează a fi percheziționat, alta de nod a locurilor tainice, a ascunzițurilor și, a treia de detaliu a obiectelor descoperite. (Simion Doraș, p 97)

Fotografia locului percheziționat cuprinde ansamblul locului respectiv, cu împrejurimile sale, întrunind astfel elementele unei fotografii de orientare. (ion mircea, p.44)

Fotografia de percheziție se efectuează astfel încât să surprindă, în ordine, o imagine de ansamblu a locului percheziției urmată de fotografii tip schiță ale încăperii sau spațiului în care au fost dosite obiecte. O atenție deosebită se acordă ascunzătorii sau modului de camuflare a obiectelor căutate.(emilian stancu, p.102)

Fotografia ascunzătorii obiectelor descoperite redă însuși locul în care au fost găsite obiectele căutate, fără împrejurimile locului respectiv. Fotografiile de acest fel seamănă întrucâtva, în privința conținutului lor, cu fotografiile obiectelor principale. Numărul acestor fotografii depinde de numărul ascunzișurilor care sunt descoperite, iar nu de numărul obiectelor. (ion mircea, p.44)

În final, fotografierea obiectelor descoperite cu prilejul percheziției va reține caracteristicile esențiale, precum și detaliile ce pot servi la stabilirea identității sau a perticularităților obiectelor care au folosit la săvârșirea infracțiunilor sau care repezintă produsul ei.(emilian stancu, p.102)

În cadrul fotografiei obiectelor descoperite se va insista în specal asupra caracteristicilor privind forma și dimensiunile acestora, ambalajul și modalitatea de ambalare. Dacă obiectul este marcat cu cifre, diverse inscripții, semne de fabricare etc., fotografia trebuie executată în modul în care aceste caracteristici să fie vizibile ochiului omului. Bancnotele bănești, biletele de loterie, obligațiile, ca și orice alte hîrtii de valoare, se fotografiază în grup și aparte după valoare, număr și serie în ordinea descrierilor lor în procesul-verbal. . (Simion Doraș, p 97)

Scopul fotografiei de detaliu a obiectelor găsite la percheziție este de a reda mărimea exactă, forma și diferitele lor particularități. De aceea, spre a scoate în evidență toate detaliile vizibile ochiului liber, obiectele urmează a fi fotografiate în locurile cele mai potrivite în ceea ce privește iluminarea și alte condiții de ordin tehnic. (ion mircea, p.46)

Fotografia este deosebit de utilă pentru fixarea rezultatelor percheziției persoanei și a obiectelor purtate, cum ar fi servietele, poșetele, geamantanele etc.

Percheziția persoanei este permisă numai în cazurile și procedura prevăzute de lege.[1] Ea se întreprinde în marea majoritate a cazurilor în scopul descoperirii și ridicării armelor, obiectelor delictuase, instrumentelor, a diferitelor înscrieri, documente și, firește, a urmelor infracțiunii. Cu ajutorul fotografiei se vor reda demonstrativ obiectele descoperite, locul unde acestea au fost găsite și modul de ascundere. (Simion Doraș, p 97)

Astfel, la percheziția efectuată asupra persoanelor se vor executa una sau mai multe fotografii ale persoanei respective (în picioare sau numai tip de fotografie de identitate), fotografii ale locului unde s-au găsit obiectele ascunse (căptușeala hainei, căculă, lenjerie de corp, etc.), cunoscând că pentru obiectele înghițite se poate face o fotografie cu raze Roentgen.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.32)

2.3. Fotografia criminalistică realizată la verificarea declarațiilor la fața locului și în cadrul experimentului de urmărire penală

Consfințit de legislația în vigoare ca act probatoriu (art.123 CPP), experimentul judiciar prezintă o formă specific de verificare practică a probelor testimonial și a versiunilor privind împrejurările actului infracțional.

Fotografiile efectuate cu prilejul efectuării experimentului judiciar sunt destinate să contribuie, pe de o parte la fixarea condițiilor în care sa desfășurat experimtarea împrejurărilor faptei în cauză, iar pe de altă parte, la ilustrarea momentelor importante reproduce artificial și a rezultatelor obținute pe cale experimentală.

După cum este cunoscut, legislația privind experimental judiciar dispune realizarea lui în condițiile faptei cercetate sau pe cât posibil asemănătoare celor, în care s-a desfășurat evenimentul supus verificării pe cale experimental. Fotografia împrejurărilor experimentului demonstrează respectarea acestei cerințe a legii. Totodată, datele obținute pe cale experimental sunt probante și deci necesită aplicarea mijloacelor de fixare respective, inclusive ale celor fotografice.

Pornind de la cele expuse semnalăm că la efectuarea experimentului judiciar se impune realizarea a trei fotografii : a împrejurărilor în care se desfășoară acțiunile experimentale, a momentelor decisive și a rezultatelor obținute. De exemplu, în cazul experimentului întreprins în scopul determinării vizibilității, înainte de aproceda la acțiuni experimentale propriu-zise, se va fotografia locul în care urmează a fi efectuat experimental, insistându-se asupra tuturor caracteristicilor acestuia. Ulterior, în locul realizării acțiunii procesuale, din punctual deținut de observatory, se execută o fotografie spațială care obiectiv confirm sau infirm posibilitatea de observare presupusă sau declarată de martor, victimă ori persoana vinovată.

Cu aceeași situație ne confruntăm în cazul experimentului judiciar inițiat în vederea verificării posibilităților de săvârșire a anumitor acțiuni (străbaterea unui spațiu într-o unitate de timp, pătrunderea sau ieșirea dintr-un loc, scoaterea obiectelor dintr-o încăpere etc.). Și aici, până la acțiunile experimentale, încăperea sau locul deschis, precizat pentru realizarea experimentului, se va descrie în procesul-verbal și se va fotografia în ansamblu. Se va fotografia momentul culminant al acțiunilor experimentale, când persoana antrenată în această acțiune reușește să pătrundă sau să iasă dintr-o încăpere, să scoată un anumit obiect pe geamul grilajat, să finalizeze o distanță etc.(simion doraș, p.96)

2.4. Fotografia semnalmentelor

Fotografia semnalmentelor are ca scop înregistrarea persoanelor care au săvârșit o fată penală, urmărirea și identificarea infractorilor, precum și identificarea cadavrelor necunoascute, prin fixarea trăsăturilor exterioare. (ion mircea, p.48)

După scopul nemijlocit obiectul de fotografiere și metodele de realizare, fotografiile semnalmentelor se subdivid în : fotografia de identicare a persoanelor, fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute și fotografia de urmărire. (ion mircea, p.49)

1.Fotografia de identificare a persoanelor – în special a celor care au săvârșit infracțiuni – este folosită de serviciile specializate ale poliției încă din secolul trecut. Printre principalii săi promotori a fost, așa cum s-a amintit mai înainte, francezul A. Bertillon, care a stabilit regulile de bază ale acestui gen de fotografie judiciară operativă.(emilian stancu, p.99) Pentru înregistrarea penală, persoanelor li se fac două fotografii bust : una din față și alta din profil, de preferință drept. Pentru executarea acestor fotografii persoana trebuie să fie cu capul descoperit, cu părul pieptănat, fără ochelari, ochii deschiși și privirea îndreptată înainte, ținuta corpului și a capului dreaptă, iar dacă este bărbat să fie și bărbierit. (ion mircea, p.49)În ipoteza existenței unor cicatrice care s-ar observa mai greu în fotografie, locul respectiv se freacă ușor pentru a se determina congestionarea tegumentului în zona cicatrizată. Preferabil este, totuși, să se execute o fotografie în radiații infraroșii, capabilă să surprindă detalii din piele până la adâncimea de 2-3 mm.

Sub raport tehnic, fotografierea constă din așezarea persoanei pe un scaun rotativ, special construit, care să asigure celui fotografiat o poziție fixă. Pentru aceasta, planșeta scaunului are o formă adecvată, în unele cazuri pe planșetă fiind aplicate trei șipci paralele, șipca a doua ocupând centrul scaunului. Spătarul este prelungit și are un suport de susținere a capului. (emilian stancu, p.99)

Asigurarea poziției corecte a capului se face și cu ajutorul unor lnii de reper trasate în cadrul sistemlui de vizare. O linie străbate centrul feței pe verticală, iar o altă linie, oblică, unește vârful unghiului exterior al ochiului cu partea superioară a urechii.

Materialul fotosensibil folosit pentru fotografierea semnalmentelor este de tip ortocromatic sau chiar pozitiv, întrucât sensibilitatea cromatică mai mică a acestor pelicule pune în evidență cu claritate tonurile de culoare ale pielii, în primul rând cele roșii. Materialul foto se developează normal, fără a se retușa.

Perfecționările tehnicii fotografice au permis generalizarea introducerii de aparate special destinate fotografierii semnalmentelor. Se execută, astfel, fotografii simultane din față și din profil, urmate de o developare rapidă. Totodată, nu numai pentru diverse documente de legitimare, ci și pentru fixarea semnalmentelor, a început să se practice fotografia color.

Fotografia se execută la scara de 1/7. Pentru aceasta plăcuța cu data și numărul de ordine având o lungime de 28 cm, se atașează la nivelul pieptului persoanei. La obținerea pozitivului imaginea se mărește până când placa atinge lungimea de 4 cm, deci 1/7 dn mărimea naturală.(emilian stancu, p.100)

Acest tip de fotografie, trebuie să ajute la identificarea persoanei după aspectul exterior, fără a se urmări latura artistică în tehnica folosită. Fotografia de identificare a persoanelor poate fi folosită pentru cercetări ulterioare deoarece rămâne în baza de date a evidenței operative a organelor de poliție.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.29)

a.Fotografia din față se execută astfel încât să redea cu multă claritate particularitățile feței, cum sunt : desimea părului, inserțiunea părului în jurul frunții, mărimea frunții (lățimea și înălțimea), forma ridurilor, conturul și desimea sprincenelor, mărimea și poziția ochilor, lungimea și lățimea nasului, forma gurii, grosimea buzelor, poziția și forma unor cicatrice sau negi de pe față.

b.Fotografia din profil se face de la aceeași distanță, în condiții asemănătoare cu prima. Persoana fotografiată trebuie să aibă urechea descoperită și ținuta capului dreaptă, spre a fi bine evidențiate în imagine : înclinația frunții, mărimea rădăcinii nasului, conturul liniei nasului, înclinația bărbiei, proeminența buzelor, precum și toate caracteristicile pavilionului urechii. (ion mircea, p.49)

Apreciem că în cadrul acestei fotografii, persoanelor care poartă ochelari ar fi potrivit să li se facă încă o fotografie bust cu ochelari, în poziție a feței semi-întoarsă, deoarece persoanele care de obicei poartă ochelari uneori se identifică greu după fotografiile fără ochelari. Cum aceste fotografii se fac în scopul descoperirii persoanelor căutate, fotogafia realizată cu ochelari, în situația celor trei fotografii, ar ajuta mult la identificarea persoanei în cauză, persoanei pentru care ochelarii constituie un obiect necesar în orice împrejurări. Ar urma, deci, ca pentru identificarea persoanelor, să se realizeze trei fotografii celor care poartă ochelari, în aceleași condiții de fotografiere.

Totdeuna fotografiile de identificare a persoanelor se fac în condiții de laborator cu aparate fotografice special construite în acest scop. Asemenea aparate au, de obicei, mărimea materialului fotosensibil negativ de 6X9 cm sau de 9X12 cm și sunt prevăzute cu o sticlă mată pe care sunt desenate anumite linii de control, cu ajutorul cărora se fixează poziția cerută a corpului persoanei în cauză.Mărimea fotografiilor este de 1/7.

Iluminarea persoanei se realizează cu ajutor unui izvor de lumină dispersată de 500 W, așezat în spatele aparatului fotografic. Pentru a împiedica formarea unei imagini plate a feței, se creează ușoare umbre printr-o iluminare laterală cu un izvor de lumină mai slab decât primul, adică de 250 W. Izvorul de lumină laterală se așează astfel ca razele să cadă pe fața persoanei sub un unghi ascuțit. Lumina să se găsească în partea dreaptă sau stîngă apersoanei și aproximativ la jumătatea distanței dintre ea și obiectivul aparatului fotografic. (ion mircea, p.50)

Fotografia de identificare a persoanelor însoțesc fișa personală a infractorului. În caz de sustragere de la urmărire, fotografiile servesc organelor de cercetare la urmărirea și descoperirea sa.

2.Fotografiile de identificare a cadavrelor necunoscute se fac în număr de două : una bust din față și alta bust din profil. (ion mircea, p.51)

Pentru fotografierea cadavrelor se folosesc aceleași tehnici ca și pentru persoanele aflate în viață. Deosebirile constau în aceea că înainte de fotograferea se procedează la toaletarea cadavrului, menită a conferi acestuia o înfățișare cât mai apropiată de cea avută în viață.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p30)

Înainte de fotografiere cadavrul este pregătit în acest scop, făcându-i-se așa-numita ,,toaletă,, care constă în : cusutul leziunilor ce deformează fața, spălarea de sînge sau se late corpuri străine, pieptănatul părului, deschiderea ochilor, rujatul buzelor, spre a le da un contur precis. (ion mircea, p.51)Ochilor li se va aplica un tratament diferențiat. Astfel, dacă sânt deshidratați sau căzuți în orbite, se va injecta o soluție de apă cu glicerină în spatele globului ocular. Dacă ochii sunt distruși sau în genere lipsesc, vor fi înlocuiți cu ochi de sticlă, așezați în orbite pe un tampon de vată.(emilian stancu, p.100)Buzele, pleoapele și sprâncenele sânt, de asemenea, cusute sau fixate cu ace de gămălie. Țesuturile tumefiate (obraji,buze) vor fi aduse, pe cât posibil, la normal, prin practicarea unor incizii în interiorul gurii.

După refacerea feței, aceasta se unde cu vaselină și se pudrează cu talc, pentru acoperirea leziunilor și înlăturarea unor reflexe supărătoare.(emial stancu, p.101) De asemenea, se recomandă ca fotografierea să se facă după autopsie, deoarece pe această cale se elimină gazele create prin putrefacție și țesuturile revin în bună măsură la volumul și formula lor anterioară. (ion mircea, p.51)

Sânt și situații în care este necesară fotografierea unor cadavre deshumate, caz în care toaleta se rezumă numai la pudrarea feței.(emilian stancu, p.101)

Procedeul toaletării ce trebuie aplicat, este și mai dificil în cazul cadavrelor ce au suferit modificări importante datorită timpului ce a trecut de la producerea decesului, mediului în care a fost păstrat (uscat, umed), temperaturii etc., sau distrugerilor profunde de țesături produse în timpul agresiunii, accidentului, focului etc. Refacerea aspectului general al feței revine personalului medical specializat care dispune de mijloace tehnice adecvate.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.30)

Oricare ar fi procedeele aplicate, dacă s-au produs modificări esențiale, cadavrul nu va mai putea fi recunoscut după fotografiile efectuate în aceste împrejurări. Așa s-a întâmplat cu cadavrul unei femei descoperit într-un lan de grâu într-o localitate din județul Iași în luna iulie 1960 și care nu a mai fost identificat nici până în prezent, pentru că stătuse prea mult timp sub cerul liber, la temperaturi ce depășeau în timpul zilei limita de 30 grade C.(aurel ciopaga,ioan iacobuță, p.31)

Pentru fotografiere cadavrul se așează, dacă se poate, pe un scaun, dândui-se corpului și capului o poziție dreaptă, cu ochii deschiși, îndreptați înainte. Dacă nu este posibil, se recurge la fotografierea cadavrului în poziție culcată.

Indiferent de metoda aplicată, cele 2 fotografii trebuie să redea toate trăsăturile capului și ale feței, cu precizia și claritatea cerute la fotografiile de identificare a persoanelor. (ion mircea, p.51)

Fotografiile de identificare a cadavrelor necunoscute se prezintă persoanelor care sesizează organele de poliție despre dispariția unor rude sau priteni, în vederea identificării cadavrelor respective.

3.Fotografia de urmărire se efectuează în procesul de urmărire activă a persoanelor care sunt supuse supravegherii active sau declarate în căutare,care se sustrag de la urmărire sau de la executarea pedepselor, care pregătesc săvârșirea unor infracțiuni sau întreprind activități de înlăturare, de ascundere a urmelor infracțiunilor deja comise.

Această fotografie se face pentru prevenirea infracțiunilor, surprinderea făptuitorului în flagrant delict, demascarea autorilor faptelor săvârșite, și în cazul în care infractorii deja descoperiți încearcă să sustragă probele. Ea cuprinde momente mai importante din activitatea antisocială a persoanei urmărite. (ion mircea, p.52) Desigur, fotografia se execută fără știrea persoanei urmărite.

Fotografia de urmărire se realizează în condiții spațiale și de timp complicate, condiționate de necesitatea păstrării unui nivel înnalt de confidențialitate. Aceasta impune aplicarea unor procedee și mijloace tehnice speciale și diferite de celellate categorii de fotografii judiciare de tip operativ..(simion doraș, p.99)

De obicei, fotografia de urmărire sau detectivă, cum i se mai spune, se execută cu aparate speciale, care permit fotografierea de la diferite distanțe, fără procedeul complicat de punere la punct. (ion mircea, p.52)La fotografia de urmărire se folosesc aparate minuscule, ușoare de manevrat și de mascat, ponderea fiind deținută de cele camuflate în diferite obiecte, cu sisteme automate de expunere și diafragmare.(simion doraș, p.99) Aceste aparate sunt camuflate sub felurite forme de prezentare exterioară, căpătând forme din ce în ce mai nebănuite pentru a nu atrage atenția persoanelor urmărite, camuflându-se cu diferite obiecte de uz personal, ca : poșete, brichete, portțigarete, ochelari, nasturi, stilouri, ceasuri etc. (ion mircea, p.52)Altele sunt instalate în anumite locuri de trecere și se declanșează automat prin deschiderea ușii, trecerea prin fața ferestrei, pășirea pe o anumită porțiune din dușumea. (ion mircea, p.53)

Frecvent, de un mare ajutor în fotografia de urmărire sânt radiațiile infraroșii, care servesc nu numai la efectuarea de fotografii în întuneric, ci și în condiții meteorologice deosebite precum ceața.(emilian stancu, p.101)

De asemenea pot fi folosite aparate foto obișnuite dar cu teleobiectiv pentru a se putea fotografia la distanță fără ca cel urmărit să bănuiască că este fotografiat.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.33)

Pentru executarea fotografiilor la întuneric, condiție inerentă acestui gen de activitate, se folosesc mijloace speciale de iluminare de tipul celor cu amplificatoare electronooptice, care măresc intensitatea fluxului luminos de câteva sute de ori.(simion doraș, p.99)Ele pot înlocui cu succes radiațiile infraroșii în fotografiile de noapte, în deosebi în cazul în care se presupune că infractorul are asupra sa un dispozitiv de depistare a acestor radiații.(emilian stancu, p.101)

Pentru cazuri de interes deosebit se poate cere sprijinul serviciilor speciale ale armatei care dispun de amplificatoare electronooptice de mare precizie.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.33)

Fotografia se realizează după regulile generale și conform sarcinilor, pe care și le asumă organul respectiv. În cazul fotografierii unei persoane, spre exemplu, se va ține cont de condițiile privind fotografia de recunoaștere, pe când fixarea unor acțiuni se va realiza conform regulilor fotografierii la locul faptei.

În prezent, cu prilejul efectuării acțiunilor de urmărire penală la care ne-am referit anterior, precum și a interogărilor, se recurge la înregistrarea videomagnetică. Având un grad sporit ilustrativ, dar și datorită posibilității de a reda în formă sincronizată fenomenele sonore și dinamice, inerente actelor de cunoaștere efectuate pe parcursul procesului penal, înregistrarea videomagnetică este pretutindeni acceptată, ea fiind aplicată pe scară din ce în ce mai largă.(simion doraș, p.99)

3. FOTOGRAFIA DE EXAMINARE APLICATĂ ÎN CADRUL EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE

3.1.Noțiuni generale despre fotografia de examinare

Fotografia de examinare prezintă un sistem de metode și procedee tehnice privind aplicarea mijloacelor fotografice în procesul examinării de laborator a mijloacelor materiale de probă, precum și fixării rezultatelor investigării tehnico-științifice a corpurilor delicte sau a urmelor ridicate de la fața locului, pentru realizarea sarcinilor și demonstrarea rezultatelor expertizei criminalistice. (Simion Doraș, p .99)

Aceste metode se aplică numai în condiții de laborator, prin utilizarea unei aparaturi speciale, de către experții criminaliști. (ion mircea, p.53)

Sub raport științific, pe lângă rolul său preponderent aplicativ, fotografia judiciară de examinare se constituie și ca un domeniu de stabilire, promovare sau adaptare a celor mai adecvate metode fotografice de examinare a probelor materiale.(emilian stancu, p.104)

Distincția dintre fotografia judiciară operativă și cea de examinare constă, după cum am precizat, în scopurile urmărite prin aplicarea mijloacelor fotografice. Prin aplicarea fotografei operative, în majoritatea cazurilor, se urmărește unicul scop de a fixa locul faptei, diferitele împrejurări de fapt și obiectele ce interesează cercetarea ciminalistică. (Simion Doraș, p 100)

Chiar dacă unele procedee ale fotografiei de examinare (fotografia de umbre, de reflexe sau de contrast, precum și a fotografiei la radiații ultraviolete sau infraroșii) se aplică și în cursul cercetării la fața locului, acestea constituie atributul specialiștilor de aleasă profesionalitate, invitați să participe la cercetări.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.35)

Fotografia de examinare se realizează în condiții de laborator în baza unor mijloace fotografice speciale, avînd drept obiectiv rezolvarea următoarelor probleme principale:

Punerea în evidență a invizibilului, a urmelor și a elementelor imperceptibile ale obiectelor supuse examinării criminalistice;

Examinarea și demonstrarea elementelor caracteristice de dimensiuni mici și minuscule ale obiectelor-corpuri delicte;

Examinarea comparativă a obiectelor de studiu criminalistic și a caracteristicilor identificatoare;

Ilustrarea rezultatelor expertizei.

Pentru tranșarea acestor probleme, în criminalistică s-au elaborat metode adecvate, cunoașterea cărora de către juriștii practicieni se impune de necesitatea de a fi avizați asupra posibilităților expertizei criminalistice, precum și pentru că aceștea să poată valorifica cu competență rezultatele obținute de către experți. (Simion Doraș, p 100)

Fotografia de examinare, în funcție de scopul urmărit, de metodele și mijloacele tehnice aplicate, se realizează în radiații vizibile și radiații invizibile.

A.Fotografia sub radiații vizibile, în funcție de metodele aplicate în realizarea lor, de natura obiectelor cercetate și de scopul urmărit prin ele, sunt : de ilustrare, de comparație, de umbre, de reflexe, de contraste, separatoare de culori și microfotografia. Aceasta din urmă uneori se realizează și sub raze invizibile.(ion mircea, p.53)

B.Fotografiile sub radiații invizibile. Pentru evidențierea și fixarea invizibilului cu ochiul liber, cercetarea criminalistică folosește fotografierea în raze ultaviolete, infraroșii, Roentgen, gamma și beta.(ion mircea, p.59)

Distincția dintre fotografia în radiații vizibile și invizibile este, în primul rând, de ordin didactic. De asemenea, afirmația că metodele amintite sânt specifice examinărilor de laborator trebuie interpretată într-un sens larg, unele dintre procedeele enunțate (fotografia de umbre, de reflexe sau de contrast, inclusiv fotografia în radiații ultraviolete sau infraroșii) găsindu-și frecvent aplicarea și în cercetarea întreprinsă la fața locului, mai ales când este necesară relevarea unor urme latente sau evidențiere unor detalii de mărimi foarte mici sau microscopice.(emilian stancu, p.105)

C.Microfotografia are drept scop evidențierea detaliilor invizibile ale obiectelor ori substanțelor supuse examinării criminastice, prin mărirea de mai multe ori cu ajutorul aparatelor optice de mare grosisment.

Microfotografiile se pot realiza prin două metode : una din ele, când urmărește o mărire a invizibilului cercetat până la de 30 ori, constă în utilizarea unor aparate înzestrate cu obiective ce au distanțe focale foarte mici ; alta, mai des aplicată, presupune folosirea unor aparate optice de mare grosisment, a celor mai variate tipuri de microscoape, dintre care majoritatea sunt prevăzute cu cameră foto proprie.(ion mircea, p.60)În acest scop, mai des sunt utilizate microscoapele de comparație, prevăzute cu două obiective, prin care în același timp vizual sunt redate două microimagini – una a microstructurii obiectului sau a urmei de la locul faptei și alta a probei experimentale, mărită de același număr de ori cu cea precedentă.(ion mircea, p.61)

În activitatea de laborator microfotografia constituie o metodă de bază a nvestigațiilor realizate în vederea efectuării expertizelor criminalistice.În cazurile expertizei traseologice, balistice, tehnice a documentelor etc., examinările nu pot fi concepute fără executare de micrografii.

Constând în reproducerea fotografică mărită a obiectului de examinare criminalistică, micrografia preconizează depistarea și examinarea caracteristicilor de detaliu imperceptibile ochiului liber. Din moment ce prin intermediul ei se redau detalii care depășesc limitele sensibilității omului, atribuirea micrografiei semnificației de fotografie de examinare este pe deplin justificată.

La micrografie se recurge în situațiile în care sarcinile expertizei împun măriri mari a obiectului supus examinării.În acest scop se folosesc instalații micrografice dntr-o cameră fotografică specială cuplată cu un microscop. (Simion Doraș, p 105)

În cazul aplicării unui aparat obișnuit, acesta se va cupla cu microscopul prin intermediul unui tub de atașare. Microscoapele comparatoare și electronice sunt prevăzute cu camere foto proprii.

Dată fiind necesitatea redării caracteristicilor de detaliu la fotografia microscopică se folosesc materiale (plăci sau peliculă) cu puterea de soluționare (separare) sporită și de granulație fină.

Un factor determinant privind obținerea unei microimagini de calitate îl constituie iluminarea obiectului fotografiat. Ea poate fi de reflectare și prin trasparență. Timpii de expunere se determină cu ajutorul exponometrului sau prin tatonare. (Simion Doraș, p 106)

3.2. Metode și procedee de efectuare a fotografiei de examinare

1.Fotografia de ilustrare este o oglindă a trăsăturilor exterioare generale, a dimensiunilor și formei probei materiale primite pentru expertiză. Această fotografie are scopul să fixeze însușirile, proprietățile obiectului, care sunt perceptibile organelor noastre de simț. De exemplu, un act scris se fotografiază în întregime, astfel încît să-i fie fixate clar dimensiunile reale ale obiectului respectiv. (ion mircea, p.53)Această fotografie se aplică în mod obligatori mijloacelor materiale de probă care vor suferi modificări prin examinare. De aceea, se poate afirma că fotografia de ilustrare este mai curând o fotografie în vederea examinării, decât o fotografie de examinare propriu-zisă.

Domeniile în care se aplică frecvent procedeul fotografiei de ilustrare sânt : cercetarea tehnică a înscrisurilor presupuse a fi falsificate sau contrafăcute (situație în care procedeul mai poartă denumirea de fotografie de reproducere), cercetarea unor mijloace materiale de probă cu suprafață plană, cercetarea unor corpuri delicte, de genul armelor sau instrumentelor de spargere etc.(emilian stancu, p.105)

Pentru reținerea a cât mai multor detalii, inclusiv dimensiunile obiectului cercetat se recomandă așezarea lângă acesta a unei rigle gradate. Tehnica folosită este cea obișnuită.(aurel ciopraga,ioan iakobuță, p.35)

Fotografia de ilustrare constituie o dovadă despre starea în care a fost primită proba materială și totodată servește expertului la ilustrarea concluziilor sale.

Pentru realizarea ei se aplică aceleași metode de fotografiere ca și la fotografia detaliilor de la locul faptei. Aceasta, însă, făcându-se totdeauna în condiții de laborator, aparatul fotografic se fixează pe un aparat de reproducere, care este prevăzut și cu izvoarele de lumină artificială corespunzătoare (becuri mate care dau o lumină difuză).(ion mircea, p.53)Sursele de lumină artificială sânt dispuse sub un unghi de 45 grade, la cca 50 cm de obiect.(emilian stancu, p.105)

Aparatele de fotografiat sânt de tip obișnuit, cu posibilități de prelungire a titrajului camerei sau de introducere a inelelor intermediare în vederea fotografierii de la mică distanță. Materialul fotosensibil se alege potrivit caracteristicilor obiectului fotografiat, fiind preferabilă pelicula color. (emilian stancu, p.105)

Principala metodă la care se recurge în identificarea criminalistică aceasta constituind sarcina finală a majorității expertizelor criminalistice, o reprezintă examinarea comparativă a caracteristicilor obiectelor-scop cu cele ale obiectelor-mijloc.

2.Fotografia de comparație se folosește pe scară foarte largă la identificarea persoanelor și a obiectelor prin studiul comparativ al urmelor lăsate de acestea cu impresiunile luate în mod experimental. (ion mircea, p.53)

Fotografia de comparare este una dintre metodele cele mai importante și mai frecvent întrebuințate în examinările de laborator, îndeosebi în traseologie, în balistica judiciară, în cercetarea înscrisurilor și în general, în orice împrejurare care solicită efectuarea unui examen tehnic comparativ, de natură optică. (emilian stancu, p.105)

În vederea realizării comparației, fotografiile trebuie să fie uniforme. Uniformitatea lor se obține prin aducerea tuturor exemplarelor ce urmează a fi comparate la aceleași dmensiuni, intensitate de contrast și de poziție. (ion mircea, p.53)Elementele caracteristice – fie asemănătoare, fie diferite – se notează separat, se descriu și se marchează pe fotografie.(bercheșan vasile, p.215)

În cazurile posibile, ca în situația expertizelor scrisului, al urmelor statice de încălțăminte sau al anvelopelor mijloacelor de transport, examinarea poate fi efectuată nemijlocit prin compararea obiectelor menționate cu modele tip de comparație. Sunt însă nu puține cazuri cînd examinarea comparativă se realizează în baza fotografiilor obiectelor de identificare. Aceasta se referă la expertizele de identificare a persoanelor și cadavrelor după semnalmentele exterioare, la cele dactiloscopice, traseologice, balistice, tehnice a documentelor, care practic nici nu pot fi concepute altfel decît prin intermediul fotografiei de comparare.

La obținerea fotografiilor de comparare de calitate, se cere respectarea a două condiții. Conform primei,fotografiile obectelor de cercetare și ale celor de verificat trebuie să fie executate la aceeași scară și de pe poziții uniforme. După cea de a doua, fotografiile trebuie să fie executate în condiții tehnice identice. (Simion Doraș, p 106)

În criminalistică se disting trei variante ale fotografiei de comparație: de comparare prin confruntarea imaginilor, de comparare prin suprapunerea acestora și cea privind stabilirea continuității liniare a elementelor caracteristice de relief.

Fotografia de comparare prin confruntare presupune reproducerea obiectelor ce urmează a fi comparate pe o imagine unică sau pe două imagini separate, insistîndu-se asupra caracteristicilor evidențiate la faza de examinare separată. Obiectele, ce urmează a fi fotografiate se așează în aceeași poziție unul lîngă altul, asigurîndu-se reproducerea lor uniformă, și implicit, evidențierea prin comparare a coincidențelor sau necoincidențelor de trăsături.(Simion Doraș, p.107)

În cadrul aceluiași proces de identificare imaginea urmei create de obectul-scop se compară succesiv cu fotografiile fiecărei impresiuni obținute pe cale experimentală. Dacă, de exemplu, se face identificarea infractorului după desenul papilar, se fotografiază urma digitală găsită la locul faptei și se compară cu fotografiile impresiunilor digitale luate de la persoanele bănuite de a le fi lăsat pe obiecte din perimetrul locului respectiv. În acest scop, se așează alăturat, în aceeași poziție și la aceeași scară, fotografia urmei de la locul faptei, și fiecare din fotografiile impresiunilor luate experimental, după care urmează examinarea comparativă a detaliilor descoperite în limitele lor.(ion mircea, p.55)

Procedeul se aplică și în ipoteza identificării persoanelor după semnalmente exterioare. De exemplu, se compară fotografia suspectului cu fotografiile de pe fișa de antecedente penale, sau fotografia cadavrului cu fotografia de pe fișa persoanelor dispărute.

Exceptând cazurile în care nu este posibil din punct de vedere tehnic, fotografiile se cer realizate, pe cât se poate, în condiții similare (aceeași scară, luminozitate, același unghi și material fotosensibil).(emilian stancu, p.106)

Fotografia de comparare prin suprapunere se aplică în marea majoritatea cazurilor la examinarea urmelor dinamice (traseologice, baistice) , precum și a amprentelor de ștampilă, a liniilor de separare a unei părți dintr-un întreg. Ea se practică deasemenea în descoperirea falsificării actelor de identitate, a bancnotelor valutare, a semnăturilor executate prin copiere. De o deosebită importanță se prezintă această metodă fotografică la identificarea persoanelor în viață și a cadavrelor necunoscute.(simion doraș, p.107)

Această fotografie se determină a fi cu un grad mai mare de precizie decât fotografia de comparare prin confruntare. Fie prin coincidența sau divergența detaliilor ori trăsăturilor caracteristice, aceasta conduce la stabilirea identității sau la excluderea din sfera cercetării a obiectului suspect.(emilian stancu, p.106)

Fotografia de comparare prin suprapunere este folosită atunci când cel puțin una din fotografii a fost realizată pe suport transparent. Procedeul este frecvent întâlnit în practica experților sau tehnicienilor criminaliști în domeniul traseologiei.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.36)

Fotografiile se fac pe material fotosensibil pozitiv transparent, toate la aceeași scară.

După realizarea unei suprapuneri perfecte, coincidența detaliilor sub toate aspectele a fotografiilor supuse examinării dovedește că ambele urme redate în imagini au fost create de același obiect sau că una din ele a fost copiată după cealaltă, cum este cazul semnăturilor false, copiate prin contact direct după cele originale.

Sub acest aspect, apare convingătoare semnătura copiată pe un act fals, prin contact direct, după o semnătură autentică. Coincidența perfectă în privința dimensiunilor configurației și înclinației literelor evidențiază că una din ele a fost copiată prin contact direct după cealaltă. (ion mircea, p.55)

Fotografia de comparare prin suprapunere nu prezintă dificultăți, deoarece în acest scop se folosesc utilaje specializate (conversograful balistic, microscopul comparator ș.a.) , care asigură un grad înalt de precizie privind uniformitatea imaginilor în raport de scară, de iluminare și de alți factori tehnici. (Simion Doraș, p 107)

Un domeniu important al folosirii fotografiei de comparare prin suprapunere îl constituie identificarea cadavrelor necunoscute.(GHEORGHE ALECU, criminalistică noțiuni teoreticeși practice, p33) Procedeul este cunoscut și sub denumirea de metoda supraproiecției (în varianta sa fotografică se bazează pe examenul comparativ dintre imaginea persoanei dispărute și cea a craniului).(emilain stancu, p.106)

Fotografia de comparare a continuității liniare este aplicată în mod frecvent la examinarea urmelor în formă de striații, create de instrumente de spargere, de ghinturile unei arme de foc pe glonte, ale unor alte unelte, inclusiv ale celor de profesie sau de uz casnic (cuțit, topor, hîrleț, clește ș.a.). Ea constă în executarea în aceeași condiție a două fotografii – una va reprezenta urmele de la fața locului și alta obținută pe cale experimentală în calitate de model de comparație, care ulterior se secționează parțial sau pe jumătate de-a curmezișul (sau diagonal) striațiilor (Simion Doraș, p 107). Asamblând apoi părțile opuse ale celor două fotografii, expertul poate urmări și demonstra dacă caracteristicile liniare ale urmei de la fața locului coincid prin continuare cu cele ale urmei-model de comparație obținută de la obiectul de verificat. (Simion Doraș, p 108)În practică, metoda mai este denumită sugestiv la unele examinări, ,,îmbucșare,,.(emilian stancu, p.107)

Această variantă se aplică mai des la studiul urmelor sub formă de striații, lăsate de piesele armei pe tuburile sau gloanțele trase, precum și a celor create de unele instrumente de spargere cum ar fi urmele lăsate de topor în masa lemnoasă, striațiile paralele create de lama cuțitului prin taierea cașcavalului, a untului ori a altor produse alimentare asemănătoare.

3.Fotografia de umbre se realizează prin fotografierea obiectului examinat, într-o încăpere obscură, la o lumină cu raze paralele ce cad asupra lui sub un unghi ascuțit de 30 grade până la 70 grade. Razele scot în evidență diferența de relief a suprafeței obiectului respectiv, proeminențele creând umbre pe părțile mai joase ale suprafeței, în depresiuni. . (ion mircea, p.56)În aceeași ordine de idei, se impune alegea unei surse de lumină care să asigure proiectarea nui fascicul compact de lumină de suprafața fotografiată.(emilian stancu, p.107)

Această metodă de fotografiere se folosește frecvent la citirea textelor scrise cu creionul și peurmă șterse pe cale fizică, prin radiere (fenomen însoțit de pierderea luciului hârtiei în porțiunea respectivă, aspectul său mat contrastând cu satinajul normal al zonelor învecinate, nealterate) în reliefarea și fixarea urmelor instrumentelor de spargere, cum ar fi, de pildă, striațiile create de lama toporului în masa lemnoasă etc.(sandu dumitru,falsul in acte, p.65)

4.Fotografia de reflexe se bazează pe capacitatea suprafeței aceluiași obiect, datorită diferenței sale de netezime, de a reflecta lumina în mod diferit. Această proprietate a obiectului nu poate fi descoperită la examinarea lui sub o anumită lumină naturală și uniformă. (ion mircea, p.56)Trebuie găsită așezarea cea mai potrivită a izvorului de lumină, a obiectului cercetat, precum și a aparatului fotografic față de obiect și de izvorul de lumină. Încât capacitatea de reflexie să fie obținută în întregime și fixată pe pelicula fotosensibilă din camera obscură a aparatului fotografic. .(ion mircea, p.58)

Fotografia de reflexe are ca destinație punerea în evidență a urmelor de suprafață greu sesizabile la o primă vedere. În principiu, o suprafață netedă, strălucitoare, reflectă uniform razele de lumină, în unghiuri egale. Dacă suprafața are anumite diferențe de netezime, cum ar fi, de exemplu, prezența unei urme digitale, aceasta devine vizibilă prin relfectarea sub unghiuri diferite a fasciculului de lumină trimis asupra obiectului. Așa se poate explica dece o amprentă aflată pe un geam poate fi observată numai dacă privim geamul sub un anumit unghi.

Reflectarea sub unghiuri diferite a luminii determină diferențe de strălucire, specifice nu numai obiectelor opace, ci și celor transparente, unde diferențele sânt determinate de modificarea coeficientului de trecere a radiației luminoase.(emilian stancu, p.107)

Iluminarea obiectului se face cu un fascicul îngust de lumină. Dintre procedeele tehnice de fotografiere este indicat să se recurgă la cele de contrast, ceea ce presupune diafragmarea mai pronunțată și folosirea de materiale fotosensibile adecvate.(emilian stancu, p.108)

Fotografia de reflexe se mai poate realiza și fără aparat de fotografiat, copiindu-se obiectul supus examinării prin contanct direct. În acest scop, actul se așează pe o suprafață plană cu scrisul în sus, peste el se pune, cu emulsia în jos, hârtia fotografică reflexă, de contrast puternic, care, la rândul său, se acoperă cu o placă de sticlă transparentă, în vederea realizării unui contact perfect. Asupra hârtiei fotografice, în condiții de întuneric perfect, se proiectează o lumină uniformă. Lumina ce trece prin stratul subțire de hârtie fotografică este reflectată în mod diferit de suprafața actului supus examinării. Astfel, pe hârtia fotografică se obține negativul actului. Trăsăturile scrisului vor apărea de culoare deschisă pe fondul negru al hârtiei fotografice după developare și fixare.

Această metodă se folosește mai des la evidențierea scrisului invizibil realizat cu felurite cerneluri simpatice, la descoperirea urmelor de ștergere a scrisului cu anumite soluții chimice.

5.Fotografia de contraste se bazează pe deosebirea de culoare sau strălucire și opacitate între zonele vecine ale suprafeței aceluiași obiect. .(ion mircea, p.58)

Fotografia de contrast, deși nu reprezintă o metodă de cercetare în sine, este inclusă în categoria fotografiilor de examinare, datorită posibilităților de mărire a gamei mijloacelor de evidențiere a unor urme sau detalii caracteristice, apte să fie folosite în procesul de identificare.

Acest procedeu își găsește utilitatea nu numai în evidențierea unor detalii, sau în folosirea lui conjugată cu procedeul fotografiei de umbre ori reflexe, ci și în îmbunătățirea calității unor imagini fotografice realizate cu prilejul desfășurării activităților de urmărire penală, inclusiv pe fotografii executate ocazional, dacă el prezintă utilitate pentru clarificarea unor împrejurări ale cauzei.(emilian stancu, p.108)

Cu ajutorul fotografiei de contraste deosebirile ușoare se accentuează prin diferite metode. Cea mai simplă metodă de întărire a contrastelor constă în ,, folosirea materialelor fotografice,, de contrast, diafragmarea și prelucrarea cu revelatori contrastanți, prin prelucrări în băi de developare adecvate. Ca substanță revelatoare contrastantă se folosește frecvent hidrochinona, iar pentru eliminarea voalării, se dizolvă în revelator o cantitate mai mare de bromură de potasiu.

Fotografia de contraste are o aplicare frecventă la studiul actelor scrise, cum ar fi : evidențierea deosebirilor de densitate a scrisurilor cu creion, descoperirea urmelor invzibile, a scrisului șters prin radiere sau corodare etc.

Mărirea contrastelor se mai poate obține prin contact al mai multor negative sau prin amestecul negativelor.

Mărirea contrastelor prin contact se realizează prin executarea mai multor negative, la aceeași scară, pentru unul și același obiect. După developare, negativele se suprapun astfel încât imaginile să coincidă perfect, după care se lipesc pe margin pentru a nu se mișca. Astfel fixate, negativele se proiectează pe materialul fot sensibil pozitiv, obținându-se un contrast mai puternic. Numărul negativelor poate să fie între trei și șapte, în funcțție de situația concretă de aplicare a acestui procedeu.

Amestecul negativelor, în schimb, constă în executarea a două negative de pe același obiect. Primul clișeu se va așeza cu emulsia spre obiectivul aparatului fotografic, iar al doilea cu emulsia în partea opusă.(ion mircea, p.58)Pentru acesta din urmă, distanța focală inițială se va micșora exact cu grosimea acestuia. După developare, negativele se lipesc cu emulsia în interior și apoi se copiază pe pozitiv. (Simion Doraș, p 108)

6.Fotografia separatoare de culori se bazează pe deosebirile extrem de mici dintre nuanțele aceleiași culori, imperceptibile ochiului liber. (ion mircea, p.59)

Fotografia separatoare de culori servește la relevarea petelor, a urmelor, a modificărilor textului unui înscris etc., greu vizibile cu ochiul liber, datorită nuanțelor de culoare apropiate de culoarea suportului. Un exeplu tipic privind necesitatea unei asemenea relevări sânt petele de sânge pe care autorul unui omor a încercat sî le înlăture de pe haine.(emilin stancu, p.108)

Separarea culorilor se realizează prin intermediul filtrelor de lumină și al materialelor fotografice speciale care au capacitatea de a reține culoarea complementară lor. La folosirea filtrelor pentru separarea culorilor se are în vedere regula culorilor complementare, anume că filtrul permite trecerea razelor de aceeași culoare cu a lui și a celor apropiate acestei culori, reținând grupul de culori opuse culorii sale. (ion mircea, p.59)De exemplu, un filtru verde-albastru va reține culoarea roșie, iar un filtru galben, culoarea albastră. În alegerea filtrului se ține seama de nuanța de culoare a urmei, neutralizarea acesteia obținându-se numai printr-o selecție riguroasă a culorii contrare. Cel mai bun mijloc de selecție a culorii îl reprezintă monocromatograful, care poate fi folosit însă numai în condiții de laborator.(emilian stancu, p.108)

Această fotografie este folosită la descoperirea adăugirilor și intercalărilor între acte, făcute cu cerneluri sau creioane în aparență de aceeași nuanță de culoare cu scrisul de bază al actului respectiv.(ion mircea, p.59)

Realizarea fotografiei implică folosirea de materiale fotografice cu sensibilitate cromatică adecvată culorii filtrului. Totodată, timpii de expunere se aleg în funcție de sensibilitatea generală a filmului și de lungimea de undă a luminii. De regulă, aceștia sânt mai lungi, mai ales dacă radiația luminoasă se apropie de roșu.(emilian stancu, p.108)

7.Fotografia sub raze ultraviolete se realizează, în funcție de scopul urmărit, prin aplicarea metodei fluorescenței sau a metodei razelor reflectate, utilizându-se filtrele corespunzătoare. (A. N. Vasilev, Kriminalistika, Moskva, Izd. Moskovskogo Univ. 1980, p.99)

Fotografia de examinare în radiații ultraviolete (U. V.) face parte dintre metodele științifice de investigare folosite curent în laboratoarele criminalistice, dar și în cercetările întreprinse la fața locului, cum ar fi, de exemplu, descoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice, inclsiv în scop tactic operativ. Prin urmare, radiațiile ultraviolete au o întrebuițare largă în criminalistică, fotografia fiind nu numai mijlocul de fixare a rezultatelor cercetărilor.(emilian stancu, p.109)

Sânt necesare deci surse de radiații corespunzătoare : lămpi de cuarț sau cu mercur pentru fotografiile executate în laborator și tuburi luminiscente pentru cele efectuate în cercetările la fața locului. .(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.38)

Amintim că lungimile de undă ale radiațiilor ultraviolete se găsesc sub cele ale violetului vizibil, situându-se, cu aproximație, în intervalul 4000A (un angstrom este egal cu 10 10m) și 100 A, unde se interferează cu radiațiile roentgen. Sau, mai exact, radiația U. V. este cuprinsă între 380 nanometri (nm) și 10 nm. În cercetările criminalistice se folosesc, în majoritatea cazurilor, radiațiile din zona ultravioletului apropiat, deci cele cu lungimi de undă între circa 280 și 320 nm (3800 -3200 A), care nici nu prezintă un pericol imediat pentru organismele vii, spre deosebire de radiațiile U. V. cu lungimi de undă mai mici, dar cu energie mai mare. Dintre proprietățile pe care le au aceste radiații electromagnetice, în criminalistică se folosește, cel mai adesea, proprietatea lor de a provoca fluorescența unei categorii largi de elemente sau substanțe, fluorescență cu lungimi de undă specifice fiecăreia dintre ele.(emilian stancu, p.109)Așa se poate explica printre altele, și de ce ultravioletele își găsesc utilizarea în identificarea componenților unei probe, separați prin cromatografie, și de ce permit descoperirea urmelor de spermă sau a unui fals prin înlăturare de text.(emilian stancu, p.110)

De asemenea sânt necesare filtre de selectare a radiațiilor și materialelor fotosensibile obținute sau destinate special acestui gen de fotografie. La aparatul foto se aplică obiective cu lentile din sticlă optică specială.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.38)

Dintre filtrele folosite în fotografia sub raze ultraviolete unele lasă să treacă prin ele doar radiațiile ultraviolete, altele numai o parte din razele ultraviolete, de o anumită lungime de undă, iar altele opresc aceste radiații și permit trecerea razelor vizibile. Primele două categorii de filtre se pot pune atât în fața sursei de radiații, cât și în fața obiectivului aparatului de fotografiat, însă a doua categorie numai în fața obiectivului aparatului de fotografic (A. N. Vasilev, Kriminalistika, Moskva, Izd. Moskovskogo Univ. 1980, p.99)

Prin folosirea metodei fluorescenței, sub acțiunea razelor ultraviolete, obiectul examinat se luminează felurit dacă are compoziția chimică diferită și uniformă. .(ion mircea, p.59)

Fotografia fluorescenței presupune fixarea imaginii formate de radiația secundară, ca urmare a exercitării corpului cu radiația ultravioletă.(emilian stancu, p.111)

Această metodă constă în iluminarea obiectului examinat, într-o cameră obscură, cu o sursă de raze ultraviolete, punându-se în fața obiectivului aparatului fotografic un filtru care să împiedice pătrunderea razelor ultraviolete, de preferință de culoare galbenă. Deci, prin această metodă, doar obiectul cercetat est iluminat cu raze ultraviolete, dar nu și matrialul fotosensibil din aparatul fotografic. .(ion mircea, p.59)Materialul foto va fi, de data aceasta, sensibilizat cromatic sau chiar color.(ionescu lucian, nicoleta-elena buzatu,expertiza semnăturilor false de pe tablouri și desene, p22) Explicația constă în aceea că lungimile de undă ale fluorescenței sânt întotdeauna mai mari decât cele ale radiației excitante, astfel încât ele vor intra în zona spectrului vizibil. Firește că această ,,vizibilate,, devine posibilă numai în ipoteza folosirii unei radiații din zona U. V. apropiat, sau când energia fluorescenței corepunde ca intesitate spectrului vizibil.(emilian stancu, p.111) Fotorafierea sub aceste raze se realizează cu un obiectiv de sticlă obișnuită și film alb-negru puternic sensibilizat sau chiar color.

Prin metoda razelor ultraviolete reflectate evidențierea invizibilului la lumină obișnuită se obține datorită razelor respinse de pe obiectul cercetat. La plicarea acestei mtode, obiectul examinat se iluminează cu un izvor obișnuit de lumină. În acest caz, pentru a nu intra în aparatul fotografic și raze vizibile de lumină, se pune în fața obiectivului său un filtru ultraviolet, care va permite trecerea numai a razelor ultraviolete. Când fotografiile se fac în zona ultravioletului îndepărtat, sefolosesc obiective de cuarț, fluorină sau sticlă specială.(ion mircea, p.59)La folosirea obiectivelor de cuarț trebuie avut în vedere că razele ultraviolete se intersectează în spatele obiectivului mai aproape de acesta decât razele vizibile. De aceea, este necesar ca, după fixarea distanței corespunzătoare razelor vizibile, se micșorează distanța focală între unu și cîțiva milimetri, întrucât gradul de reflectare a U. V. este mai mare decât al radiației vizibilului și, astfe, poate exista o abatere de la legile opticii geometrice.(S. A. Golunski, Ciminalistica, București, Ed. Științifică, 1961, p.69)Această reglare se face în funcție de lungimea de undă a razelor ultraviolete și după cunoștințele practice în această privință. (ion mircea, p.60)

Deci pentru executarea unei fotografii în radiații ultraviolete, așa cum este ea întâlnită în laboratoarele de criminalistică, este nevoie în linii mari, de surse de radiații, a căror diversitate este relativ mare, de la becurile aparent simple, la arcurile elecrice. Frecvent însă sunt utilizate lămpile cu cuarț, cu mercur, la fotografierile în condiții de laborator și tuburile luminescente, de genul celor folosite la lămpile portabile de radiații U.V. din trusele criminalistice.

Deasemenea este nevoie de filtre de selectare a radiațiilor, aceste fiind în general, de două tipuri : filtre care permit să treacă numai radiația ultravioletă (de explu filtrele Wood), reținând celelate radiații, și filtrele care opresc radiațiile U. V., permițând, însă, trecerea radiațiilor vizibile și infraroșii.

Și nu în ultimul rând, de materiale fotosensibile, începând cu filmele obișnuite (nesensibilizate cromatic) și terminând cu materialele destinate special acestui gen de fotografie. Materialele nesensibilizate cromatic sânt preferate pentru a nu fi influențate de radiațiile din domeniul roșului și infraroșului (aproximativ peste 700 nm sau 7000 A). Peliculele speciale, cum sânt, de exemplu, plăcile Schumann, au stratul de gelatină redus, pentru a nu reține radiația U. V. sau sânt tratate cu substanțe fluorecente.

Aparatele de fotografiat pot fi din catergoria celor obișnuite, dar bine corectate pentru aberațiile cromatice. Dacă se folosesc radiații U. V. în lungime de undă mai scurtă, sânt indicate obiectivele cu lentile confecționate din sticlă optică specială (cuarț, de exemplu), iar lentila frontală să nu aibă la suprafață stratul antireflex (stratul T).(emilian stancu, p.110)

Fotografia de examinare cu radiații ultraviolete are o largă aplicare practică în traseologie (cercetarea urmelor de mâini, a urmelor biologice, alte urme organice, respectiv cele care conțin proteine, hidrocarburi, etc.), în balistica judiciară (îndeosebi pentru descoperirea urmelor suplimentare ale tragerii cu armele de foc, cum ar fi, de exemplu, depunerile specifice inelului de frecare), cercetarea înscrisurilor false sau cercetarea infracțiunilor de mită, furt, etc.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.38)

8.Fotografia sub raze infraroșii se bazează pe aplicarea proprietășilor razelor infraroșii de a străbate anumite corpuri și de a fi reținute de altele. De aceea se pot face fotografii și în condiții de întuneric, fum sau ceață.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.39) Aceasta se face cu ajutorul unui izvor obișnuit de lumină prin folosirea unui filtru ce permite trecerea razelor infraroșii și reține pe cele vizibile. Acest filtru se așează în fața obiectivului aparatului fotografic sau în fața izvorului de lumină. Trebuie avut în vedere că aceste raze, după ce trec prin obiectiv, se intersectează față de acesta la o distanță mai mare decât razele vizibile, din care cauză, înainte de declanșare distanța focală se mărește de la unu la cîțiva milimetri. Distanța precisă de îndepărtare se face și pe baza cunoștințelor practice.

Materialul fotosensibil negativ poate consta în film sau plăci fotografice ,,infracrom,, (hipersensibilizate cromatic) și se prelucrează în condiții de întuneric perfect.

Fotografierea sub raze ultraviolete se aplică mai des la cercetarea actelor falsificate prin corodare, la descoperirea petelor fiziologice, iar sub infraroșii pentru evidențierea scrisului șters pe cale fizică, la cercetarea urmelor împușcăturii etc.( ion mircea, p.60)

Fotogafia de examinare în radiații infraroșii are largă aplicare în laboratoare. Este folosită pentru cercetarea operelor de artă (picturi) bănuite a fi false. În munca operativă de teren fotografia poate fi folosită pentru supraveghere în condiții de întuneric, cercetarea locului unde se ascund obiecte sau persoane, etc.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.39)

9.Fotografia cu ajutorul razelor Roentgen, gamma și beta se bazează pe proprietatea lor de penetrare în mod diferit a corpurilor în funcție de grosimea și intensitatea acestora.(ion mircea, p.60)

Fotografia de examinare în raze Roentgen își găsește aplicare în multiple domenii cum ar fi : percheziția corporală a persoanelor care au înghițit obiecte de volum și valoare mare (bijuterii), examinarea obiectelor aflate în bagaje în timpul controlului la punctele de trecere a frontierei, cercetarea urmelor suplimentare, ale împuțcăturii, a urmelor de mâini aflate pe pielea corpului, etc.

Rezultatele examinării în radiații ,,X,, pot fi vizualizate direct, pe un ecran fluorescent.(aurel ciopraga,ioan iacobuță, p.39)

Radiațiile ,,X,, (Roentgen) se utilizează mai des la examinarea interiorului corpului uman sau animal, ori a unor obiecte de densitate mai redusă, iar radiațiile gamma, fiind mai puternice, sunt folosite la examinări în interiorul corpurilor de metal, cum ar fi armele de foc, încuietorile metalice, precum și la căutarea metalelor ascunse în ziduri etc. ,în timp ce radiațiile beta, mai puțin energice, se utilizează la cercetările materialelor actelor scrise, la descoperirea reziduurilor împușcăturii etc.

Spre deosebire de fotografiile făcute sub raze vizibile, ultraviolete și înfraroșii, în cazul fotografierii sub raze X, gamma și beta, obectul cercetat se pune între izvorul razelor și materialului fotosensibil. În acest fel, clișeul este impresionat numai după ce radiațiile trec prin obiectivul respectiv.(ion mircea, p.60)

Fotografiile în radiații gamma sânt executate numai de specialiști în fizica nucleară, dar trebuie cunoscute li de organele judiciare pentru că au aplicare și în criminalistcă. Cu ajutorul acestor tehnici se poate cerceta interiorul unei arme, lacătele sau încuietorile metalice, precum și locul de ascundere a armei, pistolului, etc., în ziduri sau dulapuri metalice.

Tehnica fotografierii în radiații beta este în curs de cercetare însă poate fi folosită și în criminalistică la examinarea densității și grosimii hârtiei sau a compoziției cernelurilor. În traseolofie poate fi utilizată pentru depistarea microurmelor.

Fotografia cu neutroni reprezintă un procedeu pus la punct de specialiștii canadieni, dina nul 1983 și aflat în curs de experimentare. În criminalistică își găsește aplicare în descoperirea stupefiantelor ascunse în orice fel de ambalaj, precum și la depistarea substanțelor explozive.(aurel ciopraga, ioan iacobuță, p.40)

Pentru formarea unei convingeri asupra împrejurărilor de fapt stabilite prin intermediul expertizei criminalistice, organele judiciare trebuie să dispună de un raport de expertiză științific bine argumentat, dar și demonstrat, conținând date evidente privind justețea concluziilor. Practica judiciară denotă că puterea de convingere a raportului de expertiză în mare măsură e în funcție și de sistemul ilustrativ aplicat de către expert în vederea înfățișării rezultatelor obținute, precum și a concluziilor. (Simion Doraș, p 108)

Scopul ilustrării unui raport de expertiză este acela de a ușura percepția elementelor și de a dovedi cu imagini fotografice afirmațiile expertului în legătură cu documentele și materialele de probă pe care acesta le-a examinat.(adrian frățilă,gheorghe pășescu, p.174)

Dintre modalitățile de ilustrare cunoscute acestui domeniu, fotografia s-a confirmat a fi cea mai eficientă. Ea se aplică pe mai multe planuri respectiv: (Simion Doraș, p 108)

Pentru fixarea înfățișării, trăsăturilor și stării inițiale a materialelor prezentate, mai cu seamă în situațiile în care starea acestora poate suferi schimbări ca urmare a aplicării unor metode de studiu de natură să acționeze asupra lor. Înfățișarea obiectelor ce urmează a fi examinate poate fi redată pe o fotografie sau mai multe, ele cuprinzînd obiectele propriu-zise, ambalajul, amprenta formelor de sigilare ș.a. O atare fotografie se execută în strictă conformitate cu prevederiloe regulilor fotografiei judiciare operative a obiectelor corp-delict;

Pentru redarea elementelor constitutive divizate pe parcursul examinării (prin demontare a unei arme de foc de fabricare improvizată, a unei lăcăți descuiate cu șperaclu sau cheie potrivită, a unui agregat tehnic etc.) ;

Pentru fixarea rezultatelor acțiunii experimentale ale expertului, incluziv ale celor întreprinse în scopul obținerii modelelor de comparație;

Pentru fixarea caracteristicilor, depistate la etapa de cercetare intrisecă a obiectelor ce necesită a fi comparate, avînd drept obiectiv redarea acestor caracteristici într-o formă formă mărită;

Pentru demonstrarea elementelor caracteristice coincidente ale obiectelor supuse examinării comparative, apreciate ca fiind determinante la formularea concluziilor.(Simion Doraș, p.109)

3.3. Aplicarea fotografiei digitale în cadrul urmăririi penale: analiza dosarelor penale

În continuare vom examina cauzele penale, în care fotografia criminalistică a contribuit la aflarea adevărului și punerea sub învinuire a infractorului.

Dosar Nr. 2014010097

Prezenta cauză penală a fost pornită la 20 ianuarie 2014 de către ofițerul de urmărire penală din cadrul SUP IP Centru, municipiul Chișinău, Valerii Țurcanu după indicii infracțiunii prevăzute de art. 2011, al.3, lit.A) CP RM.

Temei pentru pornirea urmăririi penale au servit raportul ofițerului de urmărire penală din cadrul SUP IP Centru, mun. Chișinău Valerii Țurcanu privnd depistarea în apartamentul 37 din str.Lomonosov – 39, mun. Chișinău a cet. Crețu Vera în stare inconșentă cu urme vizuale de aplicarea violenței.

Urmare măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că la data de 20.01.2014, în jurul orei 02.00, în rezultatul unui conflict iscat pe fondal familial, cet. Crețu Valeriu i-a aplicat soției lovituri cu un topor în regiunea capului, cauzîndu-i leziuni corporale grave ca rezultat ultima find internată în secția de reanimare a IMSP Centrul Național Științifico Practic Medicină de Urgență.

Fiind recunoscut și audiat, în calitate de bănuit, Crețu Valeriu Ion, vina și-a recunscut-o integral și-a declarat că locuiește împreună cu soția sa Crețu Vera în apartamentu nr.37 din str. Lomonosov 39, mun.Chișinău. Cu ultima a început să concubineze de aproximativ 8 ani în urmă, în scurt timp s-au căsătorit și a trecut cu traiul în apartamentul ei, ulterior privatizîndu-l împreună. La data de 20.01.2014, seara tîrziu, soția a venit acasă de la vecina din apartamentul 38 cu care el se afla în relații ostile, deoarece aceasta a instigat-o pe soție să înregistreze în apartament o nepoată de a sa, la ce el a fost împotrivă. Soția era puțin în stare de ebrietate, iar el i-a reproșat unde a fost toată ziua și că nu a găsit nimic de mîncare. Treptat între ei s-a iscat o ceartă. Pe neașteptate, în momentul în care el dorea să plece din odaie la bucătărie, soția i-a aplicat lovituri cu un topor. El a reușit să-i smulgă toporul din mînă și i-a aplicat soției cîteva lovituri, după care și-a pierdut cunoștința, revenindu-și la spital. A mai declarat că nu-și amintește cîte lovituri i-a aplicat soția și cîte lovituri i-a aplicat el. Anterior au mai avut loc conflict verbale, care însă nu au generat situații similare.

Necătînd la poziția învinuitului, vina acestuia în comiterea infracțiunii incriminate este pe deplin dovedită prin cumulul următoarelor probe: raportul ofițerului de urmărire penală Valerii Țurcanu prin care se constată crima comisă, raport ce aservit drept temei pentru urmăririi penale; Depozițiile cet. Panico tamara Victor, Depozițiile cet. Dobreva Dora Andrei.

Victima Crețu Vera nu a fost audiată în cadrul urmăriri penale din cauza stării inconștiente survenite în rezultatul leziunilor corporale cauzate prin infracțiune.

Învinuitul anterior afost atras la răspundere contravențională pentru acțiuni similare, este luat la evidență în IP Centru, mun. Chișinău drept agresor familial și consumator de băuturi alcoolice.

Așa fiind, prin acțiunile sale intenționate, Crețu Valeriu Ion a comis acțiuni intenționate, manifestate fizic, comise de un membru al familiai asupra altui membru al familiei, care au cauzat vătămarea gravă a integrității corporale și a sănătății – violență în familie, infracțiune prevăzută de art. 2011 al,(3) lit.a) CP RM.

În cadrul dosarului penal cu numărul 2014010097 au fost întocmite următoarele acte procesuale care conțin nemijlocit tabele și planșe fotografice :

Proces verbal de cercetare la fața locului;

Raport de expertiză.

Procesul verbal de cercetare la fața locului a fost întocmit la data de 20.01.2014 de către locotenentul de poliție Țurcanu Valerii împreună cu specialistul criminalist Necoară Eduard și alții. Cercetarea a început la ora 03:10 min. și s-a încheiat la ora 03:33 min. Acțiunile de cercetare au fost efectuate pe timp de noapte la lumina artificială a becului cercetării. De la locul faptei au fost ridicate șase tampoane cu urme biologice și o bărdiță. Acest proces-verbal conține un tabel fotografic în care sunt reprezentate 18 imagini fotografiate în cadrul acțiunilor de cercetare. Toate imaginile au fost executate cu ajutorul unui fotoaparat de tip ,,Canon,, ceea ce denotă faptul că grupa operativă de investigație a serviciului criminalistic nu dispune de aparate fotografice corespunzătoare acestei destinații speciale în vederea cercetării locului infracțiunii. Cu părerea de rău nu a fost folosită o aparatură fotografică adaptată nevoilor specifice criminalistice. Însă cel mai mare minus în acest tabel fotografic este faptul că toate imaginile sunt printate alb/negru de la calculator, ci nu developate digital în culori. Consider că sarcina acestora a fost redusă cu mult, deoarece instanța privindule nu le-ar putea aprecia pe deplin.

În prima imagine este redat aspectul general al casei unde s-a petrecut infracțiunea, adică a fost realizată o fotografie de orintare unitară prin care a fost cuprins tabloul general la locului faptei pe timp de noapte. Așa cum infracțiunea s-a comis într-un imobil ci nu în loc deschis, aceata cuprinde întreaga clădire în care a fost comisă fapta cercetată, fațada clădirii și arborii din apropiere.

Imaginea cu numărul 2 redă aspectul general al intrării în apartament, deci tot constituie o fotografie de orientare.

Imaginile 3, 4, 6, 7, 11, 12 reprezintă fotografii de schiță în serii unde este reprodus locul faptei și amplasarea soților din familia Crețu. A fost aplicată metoda prin serii deoarece forma locului faptei este alcătuită din 2 sau mai multe încăperi, în cazul de față încăperea unde se afla Crețu Vera și altă încăpere unde era Crețu Valeriu.

Imaginile 5, 8, 9, 10, se referă la înregistrarea unor obiecte ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infrațională sau care reprezintă consecințele infracțiunii. Acestea redau aspectul general al lichidelor depistate de culoare brun-roșietică din hol și dormitor și deasemenea aspectul general al toporului (unealta cu care s-a produs infracțiunea) cu lichid de culoare brun-roșietic pe el.

Restul imaginilor (13, 14, 15, 16, 17, 18) le consider practic inutile deoarec acestea redau aspectul general al celorlalte camere din apartamentul nr. 37 de pe str. Lomonosov, mun. Chișinău. Acestea nu conțin obiecte principale care ar avea un rol important la cercetarea infracțiunii comise de Crețu Valeriu Ion.

Al doilea act procesual îl constituie raportul de expertiză care a fost efectuat la data de 14.03.2014 de către Valeriu Bîrlădeanu, expert-criminalist al SEEC al DTCEJ Centru a CTCEJ al IGP al MAI, locotenent-major de poliție având studii superioare și specialitatea de expert-criminalist cu vechimea în muncă de 5 ani. Prin acest raport a fost dispusă expertiza dactiloscopică, iar obiectul expertizei îl constituie o bardă metalică cu mâner de lemn.

Raportul de expertiză conține la fel, o planșă fotografică alcătuită din 6 imagini/fotografii efectuate la fel în format alb negru și printate de pe calculator.

Cu acest prilej a fost folosită fotografia de examinare care a fost realizată în condiții de laborator, având drept obiectiv punerea în evidență a invizibilului, a urmelor și elementelor imperceptibile ale obiectului supus examinării criminalistice de către expertul criminalist și ilustrarea rezultatelor expertizei.

Imaginea nr. 1 și 2 redau aspectul general al plicului în care a fost împachetat obectul în litigiu(avers-revers)

Cu ajutorul maginilor nr. 3 și 4 a fost fixat aspectul general al obiectului în litigiu extras din plic(avers-revers) folosind metoda fotografierii la scară folosind metoda riglei gradate.

Iar imaginile nr.5-6 redau aspectul general al obiectului în litigiu după tratarea cu vapori de cyanoacrylate(avers-revers). Și iară-și dacă am compara fotografiile nr.3-4 cu 5-6 am observa diferențe mici a obiectului în litigiu înainte de tratarea cu vapori speciali și după.

Consider că în ambele cazuri (proces-verbal și raport de expertiză) a folosirii fotografiilor judiciare criminalistice a fost comisă una și aceeași eroare de ordin tehnic. Trăim în secolul XXI și folosim fotografii alb/negru, pe cînd încă din 1996 savanții ne vorbesc despre folosirea pe larg a fotografiei digitale colore. Nici nu știu din ce motiv, probabil avem insuficiență de sponsorizare din partea statului pentru procurarea echipamentelor tehnice speciale sau este vorba pur și simplu de incapacitate, necompetență și neprofesionalismul persoanelor ce activează în sfera dată. Deoarece pentru formarea unei convigeri asupra împrejurărilor de fapt stabilite prin intermediul expertizei criminalistice mai ales, organele judiciare trebuie să dispună de un raport de expertiză științific bine argumentat, dar și demonstrat, conținînd date evidente privind justețea concluziilor. Și practica judiciară denotă că puterea de convingere a rapotului de expertiză în mare măsură e în funcție de sistemul ilustrativ aplicat de către expert în vederea înfățișării rezultatelor obținute, precum și a concluziilor. De exemplu în urma examinării bardei metalice la lumină de zi și artificială cu ajutorul unei lupe (grosiment 4,5X), și a microscopului MBS-10 expertul a depistat fragmente de urme papilare care s-au reflectat vag, sub forma de fragmente, ștersături, alunecări dinamice indicând în continuare a se vedea foto nr. 5-6. Însă, eu personal examinînd fotografiile sus menționate nici pe departe nu aș observa acele alunecări dinamice sau fragmente de urme dactiloscopice papilare. De aceea consider că, ar fi fost apreciat mult, dacă ar fi folosit micrografia în cadrul examinării suprafeței bardei metalice și prin aceasta demonstrînd rezultatele acestor examinări.

Am concluzionat că la acest capitol, și anume fotografia criminalistică, organele judiciare în competența cărora este pusă această activitate, mai au de lucrat mult pentru a corespunde realității și mai ales progresului tehnico-științific. Nu putem vorbi de o combatere a criminalității sau de principiul aflării adevărului care stau la baza întregii științe a criminalisticii până nu vor fi antrenate persoane competente în scopul realizării acestora și nu în ultimul rînd, sponsorizarea și dotarea cu toate echipamentele tehnice (dispozitice,utilaje,aparate) de către stat.

ÎCHEIERE

În proiectul de față am întreprins o examinare complexă și amplă a conceptului de ,,fotografie criminalistică,, ca procedeu important de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului și în condiții de laborator.

Am efectuat un studiu sub aspect teoritico-practic în care am examinat și analizat de asemenea părerile diferitor savanți care au reușit să se expună pe acest subiect.

Astfel, fotografia criminalistică reprezintă o ramură a tehnicii criminalistice care adaptează și elaborează metode de fixare, prin fotografiere, a rezultatelor și modului de desfășurare a unor activități de urmărire, precum și metodele corespunzătoare cercetării de laborator a probelor materiale.

Aceasta având un rol important și activ în activitatea organelor de urmărire penală, divizându-se în două mari categorii : fotografia judiciară operativă și fotografia de examinare. În acest sens, consider logică această divizare deoarece astfel munca organelor de drept este sistematizată mai bine și se înfăptuiește pas cu pas.

La rândul său, fotografia judiciară operativă poate fi de patru feluri, și anume : de orientare, schiță, de nod și de detaliu. La executarea acestora se folosesc mai multe metode de realizare a fotografiilor, precum : metoda panoramică liniară sau circulară, metoda fotografiei la scară, metoda metrică, metoda stereometrică.

Fotografia de examinare poate fi sub radiații vizibile și invizibile. Printre cele vizibile putem enumera : fotografia de ilustrare, de comparație, de umbre, de reflexe, de contraste, separatoare de culori. Toate acestea sunt folosite la descoperirea adaugirilor de text și intercalărilor în acte facute cu cerneluri în aparență de acceași nuanță cu scrisul de bază, descoperirea urmelor invizibile, a scrisului șters prin radiere, la reliefarea ți fixarea urmelor instrumentelor de spargere. Printre cele invizibile se enumeră : fotografia sub raze ultraviolete, sub raze infraroșii, fotografia cu ajutorul razelor ,, Roentgen,, .

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative:

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05 iulie 2000. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496

Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/ 447 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970

Codul Penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2003. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.72-74 artNr: 195 din 14.04.2009. http://lex.justice.md/index.php?actionview&-viewdoc&id=331268

Legea cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală, Nr.333 din 10.11.2006. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 195-198 din 22.12.2006. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077

Publicații tipărite:

Alecu Gheorghe. Criminalistica. Editura Ex Ponto, Constanța, 2001, 158 p. ISBN 973-644-029-X

Alecu Gheorghe. Criminalistică, Noțiuni Teoretice și Practice – Ediția a II-a revizuită și adăugită. Editura Europolis, Constanța, 2006, 157 p. ISBN (10) 973-676-186-X.

Bercheșan Vasile. Valorificarea Țtiințifică a Urmelor Infracțiunii, Curs de Tehnică Criminalistică, Vol. III. Editura Little Star, București, 2003, 246 p. ISBN 973-97665-4-4.

CIOPRAGA  Aurel, Ioan IACOBUȚĂ. Criminalistica. Editura Fundației Chemarea, Iași, 1997, 437 p. ISBN 973-9237-21-5

Doraș Simion Gh.. Criminalistica, Tehnica criminalistică, Vol. I. Editura Știința, Chișinău, 1996, 271 p. ISBN 5-376-02016-9.

FRĂȚILĂ Adrian, Gheorghe PĂȘESCU. Expertiza criminalistică a semnăturii. Editura Național, București, 1997, 300 p. ISBN 973-9308-06-6.

Gheorghiță, Mihail. Tactica cercetării la fața locului. Chișinău, 2004, 70 p. ISBN 9975-9788-3-5.

Golunski S. A. Ciminalistica. Editura Științifică, București, 1961, p.69

IONESCU Lucian, Dumitru SANDU. Identificarea criminalistică. Editura Științifică, București, 1990. ISBN 973-29-0190 X.

IONESCU Lucian, Nicoleta-Elena BUZATU. Expertiza semnăturilor false de pe tablouri și desene: simpozionul internațional de criminalistică din 19 – 20 septembrie 2008. Chișinău, 2009, 280 p. ISBN 978-9975-934-62-6.

Mircea Ion. Criminalistică, Ediția a II-a. Editura Fundației ,,Chemarea,, , Iași, 1994, 341 p.

Mircea Ion. Criminalistica, Ediția a II-a. Editura Lumina Lex, București, 2001, 351 p. ISBN 973-588-147-0.

PĂȘESCU Gheorghe, Ion R. CONSTANTIN. Secretele amprentelor papilare. Editura Național, 1996, 355 p. ISBN 973-975774-0-5.

PITULESCU Ion, en al. Dicționar explicativ și practic de drept penal și procesual penal. Editura Național, 1997, 621 p. ISBN 973-9308-20-1.

Ruiu Marin. Valorificarea Științifică a Urmelor Infracțiunii, Curs de Tehnică Criminalistică, Vol. II. Editura Little Star, București, 2003, 255 p. ISBN 973-97665-2-3.

Sandu Dumitru.Falsul în acte – Descoperire și combatere prin mijloace criminalistice. Editura Lumina Lex, București, 1994, 222 p.

Stancu Emilian. Criminalistica, Știința investgării infracțiunilor, Vol. I. Editura Tempus S.R.L., București, 1992, 296 p. ISBN 973-95593-3-6.

Văduvă Nicolae. Efectuarea percheziției în contextul actualelor reglementări din codul de procedură penală al României: simpozionul internațional de criminalistică din 24 – 25 septembrie 2004. Chișinău, 2005, 387 p. ISBN 9975-9877-4-5

Василев А. М. Криминалистика. Издателъство Московского Университета, Москва, 1980,

Surse electronice:

http://www.scritub.com/stiinta/drept/REFERAT-CRIMINALISTICA-FOTOGRA73625.php

http://legeaz.net/dictionar-juridic/fotografia-judiciara

http://www.nikonisti.ro/articole/fotografia-in-criminalistica/729

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/criminalistica/fotografia-si-video-inregistrarea-judiciara/

http://www.referatele.com/referate/drept/online3/FOTOGRAFIA-JUDICIARA-OPERATIVA–FOTOGRAFIILE-DE-LA-LOCUL-FAPTEI–FOTOGRAFIA-DE-RECONSTITUIRE-refera.php

http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Fotografia-judiciara51682.php

http://ru.scribd.com/doc/146334651/Fotografia-judiciara#scribd

http://www.academia.edu/10959704/Fotografia_judiciara

http://www.academia.edu/3745440/Sinteze_Criminalistica

http://optdolari.blogspot.com/2011/02/fotografia-judiciara.html

http://www.dreptonline.com/domenii/criminalistica/fotografia-judiciara.html

Psihofotografia judiciară triplu plan.

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/CONSIDERATII-GENERALE-DESPRE-F91719.php

http://ru.scribd.com/doc/28104540/Tema-3-Elemente-de-fotografie-judiciara#scribd

http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/Procedee-de-fotografiere-la-fa87.php

Fotografia aeriană efectuată cu ajutorul mijloacelor de zbor U.A.V.

BIBLIOGRAFIE

Izvoare normative:

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05 iulie 2000. În: Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496

Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104-110/ 447 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970

Codul Penal al Republicii Moldova adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2003. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.72-74 artNr: 195 din 14.04.2009. http://lex.justice.md/index.php?actionview&-viewdoc&id=331268

Legea cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală, Nr.333 din 10.11.2006. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 195-198 din 22.12.2006. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077

Publicații tipărite:

Alecu Gheorghe. Criminalistica. Editura Ex Ponto, Constanța, 2001, 158 p. ISBN 973-644-029-X

Alecu Gheorghe. Criminalistică, Noțiuni Teoretice și Practice – Ediția a II-a revizuită și adăugită. Editura Europolis, Constanța, 2006, 157 p. ISBN (10) 973-676-186-X.

Bercheșan Vasile. Valorificarea Țtiințifică a Urmelor Infracțiunii, Curs de Tehnică Criminalistică, Vol. III. Editura Little Star, București, 2003, 246 p. ISBN 973-97665-4-4.

CIOPRAGA  Aurel, Ioan IACOBUȚĂ. Criminalistica. Editura Fundației Chemarea, Iași, 1997, 437 p. ISBN 973-9237-21-5

Doraș Simion Gh.. Criminalistica, Tehnica criminalistică, Vol. I. Editura Știința, Chișinău, 1996, 271 p. ISBN 5-376-02016-9.

FRĂȚILĂ Adrian, Gheorghe PĂȘESCU. Expertiza criminalistică a semnăturii. Editura Național, București, 1997, 300 p. ISBN 973-9308-06-6.

Gheorghiță, Mihail. Tactica cercetării la fața locului. Chișinău, 2004, 70 p. ISBN 9975-9788-3-5.

Golunski S. A. Ciminalistica. Editura Științifică, București, 1961, p.69

IONESCU Lucian, Dumitru SANDU. Identificarea criminalistică. Editura Științifică, București, 1990. ISBN 973-29-0190 X.

IONESCU Lucian, Nicoleta-Elena BUZATU. Expertiza semnăturilor false de pe tablouri și desene: simpozionul internațional de criminalistică din 19 – 20 septembrie 2008. Chișinău, 2009, 280 p. ISBN 978-9975-934-62-6.

Mircea Ion. Criminalistică, Ediția a II-a. Editura Fundației ,,Chemarea,, , Iași, 1994, 341 p.

Mircea Ion. Criminalistica, Ediția a II-a. Editura Lumina Lex, București, 2001, 351 p. ISBN 973-588-147-0.

PĂȘESCU Gheorghe, Ion R. CONSTANTIN. Secretele amprentelor papilare. Editura Național, 1996, 355 p. ISBN 973-975774-0-5.

PITULESCU Ion, en al. Dicționar explicativ și practic de drept penal și procesual penal. Editura Național, 1997, 621 p. ISBN 973-9308-20-1.

Ruiu Marin. Valorificarea Științifică a Urmelor Infracțiunii, Curs de Tehnică Criminalistică, Vol. II. Editura Little Star, București, 2003, 255 p. ISBN 973-97665-2-3.

Sandu Dumitru.Falsul în acte – Descoperire și combatere prin mijloace criminalistice. Editura Lumina Lex, București, 1994, 222 p.

Stancu Emilian. Criminalistica, Știința investgării infracțiunilor, Vol. I. Editura Tempus S.R.L., București, 1992, 296 p. ISBN 973-95593-3-6.

Văduvă Nicolae. Efectuarea percheziției în contextul actualelor reglementări din codul de procedură penală al României: simpozionul internațional de criminalistică din 24 – 25 septembrie 2004. Chișinău, 2005, 387 p. ISBN 9975-9877-4-5

Василев А. М. Криминалистика. Издателъство Московского Университета, Москва, 1980,

Surse electronice:

http://www.scritub.com/stiinta/drept/REFERAT-CRIMINALISTICA-FOTOGRA73625.php

http://legeaz.net/dictionar-juridic/fotografia-judiciara

http://www.nikonisti.ro/articole/fotografia-in-criminalistica/729

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/criminalistica/fotografia-si-video-inregistrarea-judiciara/

http://www.referatele.com/referate/drept/online3/FOTOGRAFIA-JUDICIARA-OPERATIVA–FOTOGRAFIILE-DE-LA-LOCUL-FAPTEI–FOTOGRAFIA-DE-RECONSTITUIRE-refera.php

http://www.stiucum.com/drept/criminologie/Fotografia-judiciara51682.php

http://ru.scribd.com/doc/146334651/Fotografia-judiciara#scribd

http://www.academia.edu/10959704/Fotografia_judiciara

http://www.academia.edu/3745440/Sinteze_Criminalistica

http://optdolari.blogspot.com/2011/02/fotografia-judiciara.html

http://www.dreptonline.com/domenii/criminalistica/fotografia-judiciara.html

Psihofotografia judiciară triplu plan.

http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/CONSIDERATII-GENERALE-DESPRE-F91719.php

http://ru.scribd.com/doc/28104540/Tema-3-Elemente-de-fotografie-judiciara#scribd

http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/Procedee-de-fotografiere-la-fa87.php

Fotografia aeriană efectuată cu ajutorul mijloacelor de zbor U.A.V.