Rolul Fondurilor Structurale In Sustinerea Dezvoltarii Regionale

Economie

Rolul Fondurilor Structurale In Sustinerea Dezvoltarii Regionale

Byadmin ianuarie 1, 2024

DISERTAȚIE

Rolul fondurilor structurale

în susținerea dezvoltării regionale

CUPRINS

Cuprins

Introducere

PARTEA I – ABORDĂRI TEORETICE

Capitolul 1 Politica de dezvoltare regională în Uniunea Europeană

1.1 Momente cheie

1.2 Baza legală

1.3 Actori instituționali ai politicii de dezvoltare regională

1.4 Fondul de solidaritate

1.5 Fondul de coeziune

1.6 Fondurile structurale

1.6.1 Descrierea fondurilor structurale

Capitolul 2 .Fondurile structurale și de coeziune în România

2.1 Fondurile structurale și de coeziune

2.2 Programe operaționale

2.3 2007- 2013

partea ii studiu de caz

Infrastructură lumină extremă – Fizică nucleară

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

„Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante și cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităților economice și sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acționează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creșterea economică și sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecția mediului, ocuparea și formarea profesională, educația, egalitatea de gen etc.

Concepută ca o politică a solidarității la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părți din bugetul comunitar realizat prin contribuția Statelor Membre către regiunile și grupurile sociale mai puțin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă reprezintă aproximativ o treime din bugetul UE). De fapt, se poate spune că politica de dezvoltare regională are un pronunțat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanțarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecție a mediului. În plus, politica regională este corelată și cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucția economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) și SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces țările în curs de aderare și prin care este sprijinită tranziția acestora la standardele și structurile de organizare ale UE.

Caracterul complex al politicii de dezvoltare regională este subliniat și de modul în care acesta integrează trei dintre obiectivele prioritare ale UE: coeziunea economică și socială, extinderea aplicării principiului subsidiarității și dezvoltarea durabilă. Astfel, coeziunea economică și socială nu numai că este prezentă la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, dar importanța sa este reflectată prin crearea unui fond omonim (Fondul de coeziune) ce sprijină grăbirea procesului de convergență și atingere a nivelelor medii de dezvoltare ale UE, a patru State Membre mai puțin dezvoltate: Spania, Portugalia, Grecia și Irlanda. Principiul subsidiarității – care reprezintă gradul crescut de implicare a Statelor Membre în dezvoltarea și implementarea politicilor comunitare- este prezent și la nivelul altor politici. În contextul de față, acest principiu are aplicabilitate în negocierea finanțării din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte (în funcție de prioritățile naționale și regionale) precum și în responsabilitatea ce revine acestora din urmă în implementarea, monitorizarea și evaluarea programelor stabilite de comun acord.

Strategia dezvoltării durabile este prezentă ca prioritate a programelor de solidaritate europeană, în special prin accentul pus pe protecția mediului și pe dezvoltarea de măsuri în această direcție.

Însă această strategie nu este numai europeană, ci există ca strategie globală promovată în toată lumea prin variate acorduri internaționale, ceea ce subliniază o dată în plus caracterul complex al politicii de dezvoltare regională și coerența internă a obiectivelor comunitare‟

PARTEA I

CAPITOLUL 1. POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Momente cheie

Principiile unei politici de dezvoltare regională au fost avute în vedere la nivel European încă din anul 1957, odată cu semnarea Tratatului de la Roma, când cele 6 țări semnatare (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda) au căzut de acord asupra nevoii reducerii diferențelor existente între diferitele regiuni și sprijinirii celor mai puțin favorizate, în scopul realizării unei economii comunitare solide și unitare.

Această nevoie a fost concretizată în 1958, prin înființarea Fondului Social European (FSE) ca principal instrument al politicii sociale comunitare, fiind centrat pe îmbunătățirea modului în care funcționează piața muncii în diferite țări și pe re-integrarea șomerilor pe piața muncii. În 1962 a fost înființat Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA), în scopul finanțării politicii agricole comune și pentru sprijinirea dezvoltării regiunilor rurale și îmbunătățirea structurilor agricole.

Anul 1975 aduce crearea unui al treilea fond – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cu scopul de a redistribui o parte a contribuțiilor bugetare ale Statelor Membre către regiunile cele mai sărace ale comunității, în vederea sprijinirii dezvoltării lor economice. Astfel, FEDR redistribuie bugetul comunitar în investiții productive (pentru crearea și menținerea unor locuri de muncă durabile) și în investiții în infrastructură.

„Un moment important în dezvoltarea politicii regionale este reprezentat de adoptarea Actului Unic European, în 1986, prin care se introduce conceptul de coeziune economică – adică a eliminării diferențelor economice existente la nivelul diferitelor regiuni – și se crează premisele unei politici de coeziune economică și socială ca politică de sine stătătoare și avînd drept scop facilitarea aderării la piața unică europeană a țărilor din sudul Europei. În februarie 1988, Consiliul European de la Bruxelles extinde operațiunea fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile menționate anterior și numite acum Fonduri structurale – mai precis crește considerabil alocațiile acestora din bugetul comunitar. Astfel, este recunoscută și declarată oficial importanța acestor instrumente pentru reducerea disparităților regionale la nivel comunitar.„

„Un element de noutate în cadrul politicii regionale îl reprezintă crearea programului Phare, în 1989, în scopul sprijinirii Poloniei și Ungariei (abia ieșite din spațiul blocului comunist) în efortul de reconstrucție a economiilor lor naționale și revizuirea acestuia, în anul 2000, în scopul susținerii dezvoltării regionale în țările candidate.

Odată cu ratificarea Tratatului Uniunii Europene în 1993, problema coeziunii economice și sociale apare din nou în agenda comunitară și devine unul dintre principalele obiective ale Uniunii, alături de uniunea economică și monetară și de piața unică europeană. De asemenea, duce și la crearea unui nou fond – Fondul de coeziune, ce are drept scop sprijinirea proiectelor din domeniului protecției mediului și infrastructurii de transport în Statele Membre mai puțin dezvoltate (Spania, Portugalia, Grecia și Irlanda).

În anul 1994 este înființat un nou fond structural, al patrulea – Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP), creat prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul existente la acel moment. IFOP a fost creat în perspectiva extinderii UE către nord, odată cu aderarea Finlandei și Suediei în 1995. În același an devine activ și Comitetul Regiunilor – organ consultativ înființat prin Tratatul de la Maastricht, cu rolul de a emite opinii în procesul de decizie și de a sprijini Comisia Europeană în activitățile sale din sectorul dezvoltării regionale.

Tratatul de la Amsterdam (1997) confirmă importanța politicii de coeziune economică și social și a reducerii diferențelor dintre standardele de viață ale populației din diferite regiuni europene, accentuând nevoia unei acțiuni coroborate de reducere a șomajului.

În aceeași direcție se desfășoară și procesul de reformă a fondurilor structurale, început în 1999 în urma summit-ului de la Berlin, prin care sunt stabilite noile reguli de funcționare a acestora.

Reforma are drept scop creșterea concentrării asistenței comunitare prin aceste fonduri, odată cu simplificarea și descentralizarea managementului lor. Un element de noutate adus de reformă îl reprezintă complementarea programului Phare cu alte două instrumente de pre-aderare – ISPA (Instrumentul Structural pentru Pre-aderare) și SAPARD (Programul Special pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală), ce promovează dezvoltarea economică și socială a țărilor candidate din Europa Centrală și de Est.

Un nou (și ultim) instrument de solidaritate a fost creat în 2002, în urma inundațiilor majore suferite de țările Europei Centrale, cu scopul de a interveni în cazul dezastrelor naturale majore și cu repercusiuni puternice asupra condițiilor de viață în regiunile afectate, asupra mediului sau economiei acestora.„

Baza legală

„Baza legală a politicii comunitare de dezvoltare regională este stabilită prin Titlul XVII al Tratatului Uniunii Europene (respectiv XIV în Tratatul de la Roma), ce definește obiectivul politicii regionale – „reducerea disparităților existente între nivelele de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor mai puțin dezvoltate, sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale” – și principiile ce stau la baza realizării acestuia. La Tratat se adaugă Regulamentul Consiliului No. 1260/1999 prin care sunt stabilite prevederile generale de funcționare a Fondurilor structurale (și amendat prin Regulamentul No. 1447/2001) precum și alte reglementări privitoare la funcționarea FS și a Fondului de Coeziune.„

1.3 Actori instituționali ai politicii de dezvoltare regională

„Politica de dezvoltare regională, prin amploarea dezvoltării ei, este o politică ce subîntinde mai multe domenii de activitate, ceea ce face ca un număr mare de actori instituționali să fie implicați în elaborarea și implementarea ei.

Comisia Europeană este direct responsabilă pentru pregătirea și asigurarea implementării politicii mde dezvoltare regională a UE. Rolul său este de a iniția si definitiva noi acte legislative în domeniu și de a se asigura că măsurile astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre. Direcția Generală (DG) pentru Politică Regională este principalul departament responsabil pentru măsurile de asistență în vederea dezvoltării economice și sociale a regiunilor la nivel European, în baza articolelor 158 și 160 ale Tratatului UE. DG Politica Regională este sprijinită în activitatea sa de alte direcții generale implicate în implementarea politicii regionale, acestea fiind DG Agricultură, DG Pescuit, DG Educație și Cultură, DG Mediu și DG pentru Forța de Muncă și Probleme Sociale. În prezent DG pentru Politică Regională gestionează 3 fonduri: FEDR, Fondul de Coeziune și ISPA.

Parlamentul European este implicat în dezvoltarea politicii regionale comunitare la nivelul luării deciziei, prin Comitetul pentru Politică regională, Transport și Turism. De asemenea, acest comitet exercită și activitate de control asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice și sociale, și implicit asupra politicilor economice naționale, a politicilor și acțiunilor comunitare în vederea realizării Pieței Interne, precum și asupra Fondurilor structurale, Fondului de coeziune și Băncii Europene de Investiții.

Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniștri la nivel european și se reunește de câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor economice ale SM. Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme de coeziune economică și socială, rețeleort și Turism. De asemenea, acest comitet exercită și activitate de control asupra instrumentelor instituite pentru realizarea obiectivului coeziunii economice și sociale, și implicit asupra politicilor economice naționale, a politicilor și acțiunilor comunitare în vederea realizării Pieței Interne, precum și asupra Fondurilor structurale, Fondului de coeziune și Băncii Europene de Investiții.

Consiliul Uniunii Europene este echivalentul unui consiliu de miniștri la nivel european și se reunește de câteva ori pe an , în scopul coordonării politicilor economice ale SM. Comitetul Regiunilor (CR) este un organ cu putere consultativă pe probleme de coeziune economică și socială, rețele de infrastructură trans-europeană, sănătate, educație, cultură, ocuparea forței de muncă, probleme sociale, probleme de mediu, formare profesională și transport, fiind și cea mai nouă instituție europeană (creat în 1991, prin Tratatul de la Maastricht – funcțional odată cu intrarea în vigoare a Tratatului, în 1993). CR este compus din reprezentanți ai autorităților regionale și locale, ce reflectă echilibrul politic, geografic și regional/local din fiecare S.M.

Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de finanțare a politicilor UE și are dublu rol la acest nivel, fiind percepută atât ca actor instituțional al politicii de dezvoltare regională, cât și ca instrument de finanțare (și, implicit, implementare a acesteia). Banca acordă împrumuturi și garanții, cu dobândă redusă, tuturor statelor membre pentru finanțarea de proiecte din toate sectoarele economiei, susținând prin acțiunile sale politica de dezvoltare regională la nivel comunitar, obiectivele FS și a celorlalte instrumente financiare ale UE.‟

„Politica de solidaritate și coeziune a Uniunii Europene este implementată cu ajutorul instrumentelor sau fondurilor de solidaritate, care se adresează țărilor membre UE în principal și regiunilor în special, dar nu exclude și țările în curs de aderare pentru care au fost create instrumente și fonduri speciale. Pilonul principal al acestei politici îl constituie Fondurile structurale, alături de care stau două fonduri speciale: Fondul de Coeziune Socială și Fondul European de Solidaritate (FES și Fondul de Coeziune fiind numite și instrumente structurale).

În ceea ce privește țările în curs de aderare, există trei fonduri de pre-aderare care prefigurează instrumentele structurale și exprimă principiul solidarității: Phare, ISPA și SAPARD. Funcționarea instrumentelor de solidaritate la nivel regional se face conform sistemului NUTS (Nomenclatorul Unităților Teritoriale pentru Statistică) al Uniunii Europene, ultima dată amendat în luna mai 2003. Conform acestuia, regiunile UE se împart, în funcție de populația lor, în trei categorii NUTS:

•℘ NUTS 1 – cu o populație între 3 000 000 – 7 000 000 locuitori;

•℘ NUTS 2 – cu o populație între 800 000 -3 000 000 locuitori

•℘ NUTS 3 – cu o populație între 150 000 – 800 000 locuitori.

Menționăm că NUTS 2 este nivelul la care este implementată politica de dezvoltare regională în SM ale UE.

1.4 Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (The European Union Solidarity Fund)10 este cel mai nou fond al politicii regionale și a fost înființat în noiembrie 2002, în urma inundațiilor ce au afectat Franța, Germania, Austria și Republica Cehă.

Obiectivul acestui fond este de a facilitata exprimarea solidarității UE față de populația unui Stat Membru sau în curs de aderare, care a fost afectată de un dezastru natural major. Astfel, acesta este un fond care permite reacția imediată, eficientă și flexibilă, în funcție de natura și de amploarea situației.

Acest fond va fi folosit numai în cazul dezastrelor naturale majore, cum sunt inundațiile din august 2002, care au dus la înființarea sa (noiembrie 2002) sau incendiile spontane din Portugalia (iulie 2003), și care au repercusiuni importante asupra condițiilor de viață, mediului înconjurător sau economiei țărilor afectate. Pentru a estima amploarea unui dezastru natural și justifica utilizarea acestui fond, au fost stabilite două criterii:

1. în cazul unui stat: pierderi estimate la 3 mld. EURO (prețuri 2002), sau la mai mult de 0,6% din venitul național brut;

2. în cazul unor dezastre regionale extraordinare: daune mai mici decât această limită (3 mld EURO), care afectează cea mai mare parte a populației și au consecințe majore și de durată asupra condițiilor de viață și stabilității economice a regiunii respective (se acordă o atenție specială regiunilor îndepărtate și izolate);

Suma maximă alocată anual Fondului de Solidaritate este de 1 mld. EURO.

Modalitatea de asistență a acestui fond constă în acordarea unei singure tranșe de finanțare pentru țara/regiunea solicitantă, care este complementară eforturilor naționale și care nu necesită co-finanțare din partea statului afectat. Pentru a obține acest sprijin, statul în cauză trebuie să înainteze o cerere Comisiei Europene, în termen de 10 săptămâni de la înregistrarea primei pagube cauzate de dezastru. În cadrul acestei aplicații trebuie oferite informații referitoare la amploarea și impactul pagubelor înregistrate, trebuie estimată suma solicitată și indicate alte surse de finanțare națională, comunitară și/sau internațională. În cazul în care estimarea finală a dezastrului este semnificativ mai mică decât s-a prevăzut inițial (și s-a solicitat de către statul în cauză), Comisia Europeană va cere rambursarea diferenței.

Fondul finanțează în general acțiuni reparatorii pentru daune care nu pot fi asigurate.

Acțiunile eligibile pentru finanțare din cadrul acestui fond sunt:

•℘ reabilitarea imediată a infrastructurii, a uzinelor electrice, uzinelor de apă (atât de alimentare cu apă, cât și a stațiilor de epurare), a telecomunicațiilor, transportului, sănătății și educației;

•℘ asigurarea de locuințe temporare și servicii de salvare, ca răspuns la nevoile immediate ale populației afectate;

•℘ asigurarea imediată a structurilor și măsuri imediate de protecție a patrimoniului cultural;

•℘ curățarea imediată a zonelor lovite de dezastru, inclusiv a zonelor naturale. Implementarea grantului primit constituie responsabilitatea statului beneficiar, precum și coordonarea cu alte fonduri comunitare în vederea complementării finanțării, cu mențiunea ca acestea să nu fie celelalte fonduri ale politicii regionale. Suma alocată trebuie cheltuită pe parcursul unui singur an, iar ceea ce nu s-a utilizat în acest interval trebuie rambursat.

Evaluarea impactului, utilității și eficienței acestui fond se realizează anual. Astfel, la data de 1 iulie a fiecărui an, Comisia trebuie să prezinte un raport referitor la activitatea Fondului de Solidaritate.‟

1.5 Fondul de coeziune

Fondul de coeziune apare ca un instrument special al politicii de solidaritate și, prin circumstanțele în care a fost înființat, trimite în mod direct la principiile acestei politici și la unul din scopurile principale ale Uniunii Europene: de a promova progresul economic și social și de a elimina diferențele care există între standardele de viață la nivelul diferitelor regiuni și State Membre. Conceptul de coeziune economică și socială s–a cristalizat ca politică europeană de sine stătătoare prin Actul Unic European (în 1986), iar prin Tratatul de la Maastricht (1992) a fost corelat cu realizarea uniunii economice și monetare, având astfel un rol major în funcționarea eficientă a pieței și monedei unice europene.

„Înființat în 1993 pentru a sprijini Spania, Portugalia, Grecia și Irlanda – care, din punct de vedere economic, se situau la un nivel inferior comparativ cu celelalte State Membre- Fondul de coeziune a trecut deja printr-un proces de reformă, în 1999 (odată cu întreaga politică structurală)

și are două etape de funcționare: 1994-1999 și 2000-2006. De menționat este faptul că, deși sunt eligibile în cadrul acestui fond numai statele al căror Produs Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor se situează sub 90% din media UE, pentru perioada 2000-2006 rămân aceleași state, deși Irlanda și anumite regiuni din Spania au depășit acest prag. Progresul acestora va fi re-evaluat la sfârșitul anului 2003 iar indicatorii socio-economici utilizați vor fi actualizați, pentru a vedea dacă se mențin eligibile și pentru următorii trei ani. Procesul de reformă nu a adus schimbări de substanță și nu a modificat caracteristicile acestui fond, ci s-a adresat mai degrabă aspectelor administrative, promovând subsidiaritatea și întărind rolul SM în controlul financiar; mici amendamente au fost făcute și condițiilor de asistență, dispărând astfel condiționalitatea dată de criteriul deficitului bugetar al statului beneficiar în continuarea finanțării (ajutorul nu mai este suspendat în cazul depășirii pragului de 3%) și fiind încurajate utilizarea de fonduri suplimentare private și aplicarea principiului „poluatorul plătește”.

Domeniile în care acționează Fondul de coeziune sunt protecția mediului înconjurător și rețelele trans-europene asociate infrastructurilor de transport; sprijinul financiar acordat nu este structurat pe programe ci pe proiecte, fiecare proiect primind finanțare în proporție de 80-85% din totalul costurilor eligibile. Finanțarea celor două domenii este echilibrată, fiecare primind 50% din bugetul alocat acestui fond. Proiectele sunt selectate și implementate de către statele membre beneficiare, care sunt responsabile și de managementul și monitorizarea lor financiară. Pentru perioada 2000-2006 bugetul estimat al Fondului de coeziune se ridică la suma de 18 mld. Euro (valoarea din 1999), cu o medie anuală de 2,5 mld. Euro; pentru perioada anterioară de programare (1994 – 1999) au fost prevăzute 15,15 mld. Euro (valoarea din 1992) și alocate16,7 mld.Euro(diferența apărută fiind datorată ratei inflației, astfel încât să se păstreze valoarea reală a finanțării).

Bugetul alocat pentru perioada 2000 – 2006, este distribuit între cele patru state beneficiare corespunzător procentajului stabilit de Consiliul European (Berlin, martie 1999), după cum urmează:

℘ Spania: 61-63.5%

℘ Grecia și Portugalia: 16-18.0%

℘ Irlanda: 2-6%

Referitor la domeniile menționate anterior, acestea sunt configurate în funcție de caracteristicile politicii comunitare aferente și de direcțiile de dezvoltare prefigurate, ceea ce înseamnă că sunt acceptate numai proiectele care contribuie la realizarea acestora, sau care sunt compatibile cu alte politici comunitare sau acțiuni din cadrul FS. Astfel, în ceea ce privește mediul, proiectele care vor fi finanțate trebuie să contribuie la realizarea obiectivelor de mediu ale UE, și anume:

℘ conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului;

℘ protecția sănătății populației;

℘ crearea condiților necesare utilizării prudente și raționale a resurselor naturale.

În particular, direcțiile prioritare în cadrul acestui domeniu sunt reprezentate de:

℘ rezerva de apă potabilă,

℘ tratarea apei menajere,

℘ depozitarea deșeurilor solide.

Alături de acestea, sunt eligibile și proiecte ce vizează re-împădurirea terenurilor, controlul eroziunii solului și conservarea naturii.

În domeniul infrastructurii de transport sunt eligibile proiectele care își propun să creeze sau să dezvolte infrastructura la nivelul Rețelei Trans-Europene de Transport (TEN), sau care asigură acces la această rețea.

Coeziunea economică și socială rămâne o dimensiune esențială a politicii Uniunii Europene iar caracterul său prioritar se păstrează, în perspectiva următoarelor extinderi și acceptării de noi State Membre. Adresabilitatea Fondului de coeziune se va schimba în funcție de progresul actualelor țări beneficiare și de nevoile celor 10 noi membre15 din Europa Centrală și de Est, plus Cipru, Turcia și Malta.‟

„Fondul de coeziune poate fi accesat de statele membre care au un PIB/locuitor mai mic de 90% din media Uniunii Europene, finanțează activități numai în cadrul obiectivului convergență, și anume:

a. rețelele transeuropene de transport, în special proiectele prioritare de interes comun enumerate în Decizia nr. 1692/96/CE

b. proiecte de mediu

c. domenii legate de dezvoltarea durabilă care prezintă avantaje clare pentru mediu, precum eficacitatea energetică și sursele de energie regenerabilă

d. în ceea ce privește transportul care nu are legătură cu rețelele transeuropene, transportul feroviar, transportul pe căile navigabile interne, transportul maritim, sistemele de transport intermodal și interoperabilitatea lor, gestiunea traficului rutier, maritim și aerian, transportul urban specific și transportul public„

1.6 Fondurile structurale

„Spre deosebire de alte fonduri (Fondul de solidaritate și Fondul de coeziune) care funcționează pe bază de proiecte, FS– dată fiind amploarea lor- funcționează pe bază de programe, acestea fiind la rândul lor structurate în funcție de domeniile și obiectivele prioritare ale politicii regionale.

Principiile care stau la baza operaționalizării fondurilor structurale au fost și ele ușor modificate în urma reformei din 1999, fiind întărite sau devenind mai specifice. Principiul concentrării nu se mai regăsește în mod explicit, fiind însă principiul director al reformei.

Astfel, dacă pentru perioada 1994-1999 principiile operaționale erau: parteneriatul, programarea și coerența internă, adiționalitatea (sau coerența externă) și concentrarea, în noua variant reprezentată de Agenda 2000, acestea au devenit:

a) principiul programării,

b) principiul parteneriatului,

c) principiul adiționalității,

d) principiul monitorizării, controlului și evaluării.

Schimbarea survenită nu este neapărat una de substanță cât una de orientare, fiind promovate simplificarea și descentralizarea managementului fondurilor structurale, printr-o împărțire mai clară a responsabilităților și o întărire a principiului general al subsidiarității – ceea ce înseamnă creșterea rolului autorităților naționale și locale în implementarea programelor Fondurilor structurale.

Principiul programării este unul din elementele esențiale ale operaționalizării FS și se referă la pregătirea planurilor multianuale de dezvoltare, care se realizează pe baza deciziilor luate în parteneriat cu SM și printr-o serie de etape succesive, finalizându-se cu asumarea de sarcini de către organisme publice sau private (care le vor și realiza)18. Astfel, într-o primă etapă, statele membre vor înainta Comisiei Europene planuri naționale de dezvoltare și conversie bazate pe prioritățile naționale și regionale și care vor conține:

• descrierea detaliată a situației curente în regiunea/statul respectiv,

• descrierea strategiei celei mai potrivite pentru realizarea obiectivelor menționate,

• indicarea formei și utilizării contribuției fondurilor structurale.

În etapa următoare SM trebuie să înainteze Comisiei așa-numitele documente de programare, documente realizate conform criteriilor trasate de aceasta și care pot fi de doua tipuri: Documente Cadru de Sprijin Comunitar (DCSC) – care sunt apoi transpuse în Programe Operaționale (PO), sau Documente Unice de Programare (DUP), diferența fiind dată de amploarea lor și nu de natura acestora.

Pe baza acestor documente de programare are loc un proces de negociere între Comisia Europeană și statele membre, proces care se finalizează cu alocarea orientativă a fondurilor structurale pentru fiecare stat în parte.

b) Principiul parteneriatului presupune o strânsă colaborare între Comisie și autoritățile naționale, regionale și locale, parteneri economici și sociali și alte organisme competente, în special prin implicarea acestora în toate etapele FS – de la elaborarea și aprobarea planurilor de dezvoltare la implementarea și monitorizarea acestora. Acest principiu subliniază gradul de descentralizare ce caracterizează întreaga politică regională și aplicabilitatea subsidiarității.

c)Principiul adiționalității are în vedere completarea asistenței comunitare prin finanțare națională, astfel încât fondurile comunitare să nu înlocuiască fondurile naționale alocate pentru dezvoltarea unui anumit sector, ci să vină în completarea acestora.

d) Principiul monitorizării, evaluării și controlului este elementul de noutate adus de reforma din 1999 în domeniul fondurilor structurale. Astfel, conform noului regulament, SM au atribuții administrative și au obligația de a desemna:

• o autoritate națională corespunzătoare fiecărui program al fondurilor structurale,

• comitete de monitorizare.

Responsabilitatea autorităților naționale acoperă aspecte legate de implementarea, administrarea corectă și eficacitatea programului respectiv, cum ar fi: colectarea de informații statistice și financiare, pregătirea și transmiterea de rapoarte către Comisie, organizarea de evaluări intermediare, etc. Comitetele de monitorizare sunt conduse de un reprezentant al autorității naționale de implementare și vin în completarea activităților acestora prin asigurarea calității și eficienței în implementarea măsurilor structurale. Referitor la procedura de evaluare, aceasta este de trei tipuri: ex-ante, intermediară și ex-post. Evaluarea ex-ante presupune evaluarea sau aproximarea efectului socio-economic, anterior implementării măsurilor unui program și este în responsabilitatea autorităților competente ale SM; evaluarea intermediară are loc la mijlocul perioadei de desfășurare a unui program și este efectuată de Comisia Europeană, în colaborare cu autoritatea națională aferentă, iar evaluarea ex-post are loc după încheierea perioadei de funcționare a unui program (2006) și este realizată de Comisia Europeană, în colaborare cu statele membre și autoritățile naționale aferente.

Tot sub incidența acestui principiu intră și modalitățile de plată și control financiar, ceea ce înseamnă că fiecare Stat Membru are obligația de a desemna, pe lângă autoritatea națională de gestionare corespunzătoare fiecărui program, și o autoritate de plăți („paying authority”).

Aceasta funcționează ca intermediar între Comisie și ultimii beneficiari și, împreună cu autoritatea națională, asigură respectarea regulilor de utilizare a finanțării comunitare de către aceștia. Controale ad-hoc și audituri financiare sunt efectuate regulat de Comisia Europeană, în mod aleatoriu și în limita a 5% din bugetul fiecărui program.„

„Obiectivele care trasează liniile de acțiune ale fondurilor structurale sunt specifice fiecărei perioade de programare a acestora și se stabilesc în funcție de principalele priorități identificate în vederea reducerii discrepanțelor economice și sociale la nivel comunitar. Astfel, ele apar sub denumirea de obiective prioritare și trimit în mod direct la sectoarele ce necesită intervenție structurală. Pentru etapa 2000-2006 au fost identificate următoarele 3 priorități:

1) competitivitatea regională,

2) coeziunea economică și socială,

3) dezvoltarea zonelor urbane și rurale (inclusiv a celor dependente de pescuit), care au generat obiectivele prioritare corespunzătoare, în timp ce etapa 1993-1999 a avut 6 obiective prioritare. Astfel, obiectivele perioadei 2000-2006 sunt:

• Obiectivul 1 (teritorial): dezvoltarea regiunilor rămase în urmă;

• Obiectivul 2 (teritorial): reconversia economică și socială a regiunilor cu dificultăți structurale;

• Obiectivul 3 (tematic)23: dezvoltarea resurselor umane.

De menționat este faptul că Obiectivul 3 constituie cadrul de referință pentru toate măsurile adoptate sub noul capitol privind ocuparea forței de muncă al Tratatului de la Amsterdam și pentru Stategia Europeană de Ocupare (European Employment Stategy). În consecință, în perioada 2000-2006, FS finanțează asistență regională numai sub obiectivele 1 și 2.

Pentru ca o regiune să se califice pentru asistență comunitară în cadrul Obiectivului 1, trebuie să fie caracterizată prin:

– nivel redus al investițiilor,

– rată a șomajului mai mare decât media UE,

– lipsa prestării de servicii pentru afaceri și persoane,

– infrastructură de bază redusă.

Obiectivul 2 se adresează acelor zone care, deși situate în regiuni al căror nivel de dezvoltare este apropiat de media comunitară, se confruntă cu diferse tipuri de dificultăți socio-economice ce generează o rată ridicată a șomajului, de exemplu:

– evoluția sectorului industrial și sectorului prestării de servicii,

– declinul activităților tradiționale în zonele rurale,

– situație de criză în zonele urbane,

– dificultăți în sectorul pescuitului.

Obiectivul 3 sprijină modernizarea sistemelor de educație și formare, precum și a politicilor de ocupare a forței de muncă pe întreg teritoriul UE, cu excepția regiunilor eligibile sub obiectivul

1. Obiectivul 3 are în vedere:

– combaterea șomajului pe termen lung;

– integrarea tinerilor pe piața muncii;

– integrarea celor amenințați cu excluderea de pe piața muncii;

– adaptarea forței de muncă la schimbările de producție.

Evaluarea realizată la încheierea primei etape de funcționare a FS a arătat că situația economic și socială a unor regiuni a cunoscut o evoluție care nu mai justifică asistență comunitară în perioada 2000-2006. Pentru acestea au fost asigurate fonduri de sprijin pentru o perioadă de tranziție, astfel încât ele vor continua să primească asistență financiară descrescătoare gradual până în 2005 (pentru ariile obiectiv 1 și 2) sau 2006 (pentru ariile obiectiv 3), când finanțarea va înceta. În această situație se află regiunile: Hainaut (Belgia), Corsica și Valenciennes, Douai și Avesnes (Franța), Berlinul de Est (Germania), Irlanda de Sud și de Est, Molise (Italia), Irlanda de Nord, Highlands și zona insulară a Scoției (Marea Britanie), Flevoland (Olanda), Cantabria (Spania), Lisabona și Tagus (Portugalia).„

1.6.1 Descrierea fondurilor structurale

Dacă obiectivele prioritare reprezintă cadrul operațional al politicii regionale a UE, FS reprezintă cea mai importantă parte din instrumentele financiare ce servesc la implementarea acesteia. Există patru fonduri structurale, fiecare fond putând finanța mai multe obiective și fiecare obiectiv putând fi finanțat din mai multe fonduri, după cum urmează :

1. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – contribuie la finanțarea obiectivelor 1 și 2;

2. Fondul Social European (FSE) – contribuie la finanțarea obiectivelor 1, 2 și 3;

3. Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură (FEOGA): contribuie la finanțarea obiectivului 1 (secțiunea de orientare a fondului);

4. Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului (IFOP): contribuie la finanțarea obiectivului 1;

Finanțarea se face, în cea mai mare parte, sub forma unui ajutor nerambursabil (și mai puțin ca ajutor rambursabil, ex: subvenționarea ratelor dobânzilor, garanții etc.) și respectând anumite plafoane

„Fondul European de Dezvoltare Regională a fost înființat în 1975 și are cea mai mare pondere în cadrul fondurilor structurale. FEDR are drept scop reducerea disparităților dintre regiunile UE și are ca direcții de intervenție următoarele (conf. reglementării Parlamentului European și Consiliului nr. 1783 /1999):

• investiții productive pentru crearea și menținerea unor locuri de muncă durabile;

• investiții în infrastructură – contribuie astfel la revitalizarea, diversificarea și

îmbunătățirea accesului pentru zonele economice și industriale aflate în declin economic, zonele urbane inactive, zonele rurale și zonele dependente de pescuit;

• inițiative de dezvoltare locală și activități de afaceri ale întrprinderilor mici și mijlocii (IMM) – au drept scop dezvoltarea de servicii pentru întreprinderi, transferul tehnologic, dezvoltarea de instrumente financiare, oferirea de sprijin direct pentru investiții, asigurarea infrastructurii locale și sprijinirea structurilor ce furnizează servicii în vecinătate;

• investiții în educație și sănătate (numai în ariile cuprinse în Obiectivul 1).

Domeniile sprijinite prin aceste măsuri sunt: dezvoltarea unui mediu de afaceri stimulator, cercetarea și dezvoltarea tehnologică, dezvoltarea societății informaționale, protecția mediului, egalitatea de gen în domeniul ocupării forței de muncă și cooperarea trans-frontalieră și interregională.‟

„Fondul Social European (FSE) a fost creat în 1958 și a constituit, încă de la început, principalul instrument al politicii sociale comunitare25. FSE pune accent pe îmbunătățirea modului în care funcționează piața muncii în diferite țări și pe re-integrarea șomerilor pe piața muncii, prin finanțarea a trei tipuri de acțiuni: formarea profesională, reconversia profesională și

măsuri ce duc la crearea de locuri de muncă. Tipurile de măsuri astfel finanțate au în vedere (conf. reglementării Parlamentului European și Consiliului nr. 1784 /1999):

 reintegrarea profesională a șomerilor pe termen lung;

 integrarea profesională a șomerilor tineri;

 integrarea profesională a persoanelor excluse de pe piața muncii;

 promovarea egalității de șanse în accesul la piața muncii;

 acțiuni specifice de îmbunătățire a accesului femeilor la piața muncii;

 îmbunătățirea sistemelor de educație și formare;

 concentrarea de potențial uman în domeniile cercetării și dezvoltării.

În același timp și prin toate aceste măsuri, FSE acoperă și trei aspecte orizontale ale politicilor UE:

 promovarea inițiativelor locale de ocupare a forței de muncă,

 dimensiunea socială și ocuparea profesională în societatea informațională,

 crearea de oportunități egale între femei și bărbați.‟

„ Fondul European de Orientare și Garantare pentru Agricultură a fost stabilit în 1962 pentru finanțarea politicii agricole comune a UE și consumă cea mai mare parte a bugetului comunitar. FEOGA sprijină dezvoltarea regiunilor rurale și îmbunătățirea structurilor agricole, fiind

structurat în două secțiuni:

Secțiunea de orientare: finanțează scheme de raționalizare, modernizare și ajustare structurală a sectorului agricol din zonele rurale

Secțiunea de garantare: finanțează măsuri de organizare comună a piețelor și de susținere a prețurilor produselor agricole

Secțiunea de orientare acționează ca fond structural propriu-zis și are următoarele domenii deintervenție:

 investiții în asociațiile agricole (în vederea modernizării, reducerii costurilor de producție, asigurarea calității produselor, protejării mediului, etc.),

 sprijinirea tinerilor agricultori și a formării profesionale în domeniu

 sprijinirea pensionării înainte de vârsta limită

 sprijinirea zonelor mai puțin favorizate,

 măsuri protecție a mediului în interacțiunea cu agricultura (inclusiv de conservare a peisajului rural)

 procesarea și promovarea pe piață a produselor agricole,

 dezvoltarea și utilizarea optimă a pădurilor,

 dezvoltarea zonelor rurale prin furnizarea de servicii, sprijinirea economiilor locale, încurajarea agro-turismului și a activităților meșteșugărești.„

„Instrumentul Financiar de Orientare în domeniul Pescuitului a fost creat în 1994, prin gruparea tuturor instrumentelor comunitare privind pescuitul. Ca și celelalte fonduri, IFOP a trecut printr -un proces de reformă în 1999, însă noul regulament adoptat atunci pentru perioada de programare 2000-2006 a suferit modificări și noi măsuri au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003.

Schimbările au apărut din dorința Comisiei de a se asigura că fondurile publice nu vor fi folosite pentru creșterea capacității de pescuit, dat fiind că un număr considerabil de stocuri comerciale sunt încă exploatate în exces. Cu toate acestea, obiectivele IFOP au rămas neschimbate și au în vedere:

℘ contribuția la realizarea unui echilibru de durată între resursele piscicole și exploatarea lor,

℘ întărirea competitivității si dezvoltarea unor activități de afaceri viabile în industria pescuitului, îmbunătățirea ofertei de piață și a valorii adăugate a produselor piscicole și de acvacultură,

℘ sprijinirea revitalizării zonelor dependente de pescuit și acvacultură.

Schimbările aduse de noul regulament constau în introducerea unor prevederi ce au în vedere favorizarea pescuitului la scară mică (și a pescuitului independent) și sprijinirea tinerilor pescari în achiziționarea primului lor vas de pescuit. Un element de noutate este accentul crescut care s-a pus pe aspectele de mediu, acordându-se prioritate proiectelor colective dezvoltate în cadrul industriei piscicole. Alte modificări se referă la regulile de reînnoire a flotelor de pescuit și introducerea de condiții privind crearea de întreprinderi mixte, cu scopul de a preveni pescuitul în exces. Alături de noile prevederi, au fost reînnoite măsurile privind investițiile în industria de prelucrare și piscicultură, precum: construcția, lărgirea și modernizarea fabricilor pentru prelucrarea peștelui și a fermelor de pește„

2007-2013  bugetul total destinat instrumentelor structurale = 308,041 mld Euro (aproximativ 35,6% din bugetul Uniunii Europene – 864,4 mld. Euro)7

Împărțirea financiară pe cele 3 obiective este următoarea:

obiectivul convergență – 251.163.134.221 Euro (81,54% din total);

obiectivul competitivitate regională și ocuparea forței de muncă – 49.127.784.318 Euro (15,95% din total);

obiectivul cooperare teritorială europeană – 7.750.081.461 Euro (2,52% din total)

Alocările pe cele 27 de state membre sunt următoarele:

Sursa : Formare continuă a personalului implicat în gestionarea Fondurilor Structurale și de Coeziune

CAPITOLUL 2. FONDURILE STRUCTURALE ȘI DE COEZIUNE IN ROMANIA

2.1 Fondurile structurale și de coeziune

Suma totala a Fondurilor Structurale si de Coeziune alocate României este de 19,668 miliarde Euro, din care 12,661 miliarde Euro reprezinta Fonduri Structurale în cadrul Obiectivului Convergenta, 6,552 miliarde Euro sunt alocate prin Fondul de Coeziune, iar 0,455 miliarde Euro sunt alocate Obiectivului „Cooperare Teritoriala Europeana” (inclusiv transferurile la Instrumentul pentru Asistenta de Pre-Aderare – IPA si Instrumentul European de Vecinatate si Parteneriat – ENPI).

Tabelul financiar al CSNR prezinta defalcarea pe Programe Operationale a sumei totale corespunzatoare contributiei Fondurilor Structurale din cadrul Obiectivului Convergenta si Fondului de Coeziune, care se ridica la suma totala de 19,213 miliarde Euro.

Fig 2. Fonduri preaderare- postaderare

Sursa: Suport curs fonduri structurale și de coeziune

Alocarea financiara pentru România 2007-2013

Fondurile structurale si de coeziune

Tabel nr. 3 Pachetul financiar al fondurilor structurale si de coeziune pentru România

în perioada 2007-2013

Sumele sunt exprimate în milioane de euro

Sursa: Cadrul Strategic National de Referinta

2.2 Programe Operaționale

„Programele operationale sunt documente aprobate de Comisia Europeana pentru implementarea acelor prioritati sectoriale si/sau regionale din Planul national de dezvoltare care sunt aprobate spre finantare prin Cadrul de sprijin comunitar.

Programele operationale (PO) sunt instrumentele de management prin care se realizează obiectivele CSNR 2007-2013, prin intermediul unor interventii specifice. Romania are elaborate 7 programe operationale sub obiectivul de convergenta:

1. Programul operational dezvoltarea resurselor umane

2. Programul operational cresterea competitivitatii economice

3. Programul operational de transport

4. Programul operational de mediu

5. Programul operational dezvoltarea capacitatii administrative

6. Programul operational regional

7. Programul operational asistenta tehnica

Fiecare program operational este finantat dintr-un singur instrument, exceptia constituind-o programele operationale pe mediu si transport care sunt finantate din FEDR si FC.

Tabel nr. 4 Sursele de finantare pentru programele operationale elaborate sub obiectivul de

Convergenta

Sursa :Suport curs fonduri structurale și de coeziune

Tabel nr. 5 Programele operationale ale României sub obiectivul Cooperare teritoriala europeana

Sursa:Suport curs fonduri structurale și de coeziune

Sub obiectivul de cooperare teritoriala europeana, România a elaborate urmatoarele programe operationale:

1. Programul operational Ungaria – Romania

2. Programul operational Romania – Bulgaria

3. Programul operational Romania – Serbia

4. Programul operational Romania – Ucraina – Moldova

5. Programul operational Ungaria – Slovacia – Romania – Ucraina

6. Programul operational Bazinul Marii Negre

7. Programul operational Spatiul Sud-Est European

8. Programe operationale de Cooperare interregionala (INTERREG IV C, URBACT II, ESPON 2013, INTERRACT II)

Un program operational are urmatoarea structură:

– Analiza puncte forte/puncte slabe a situatiei curente

– Strategia în domeniu(Axe prioritare, Domenii majore de interventie, Actiuni si Operatiuni indicative)

– Ilustrarea prioritatilor identificate în raport cu cele comunitare

– Tinte, indicatori

– Plan financiar

– Prevederi referitoare la implementare

– Lista indicativa a proiectelor‟

2.3 2007-2013

‟Cele 7 Programe Operaționale din cadrul Obiectivului Convergență, prin care se implementează Cadrul Strategic Național de Referință (CSNR) 2007-2013 beneficiază de o alocare de 19,213 mld. Euro din Fondurile Structurale Fondul Social European (FSE), Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune, la care se adaugă o cofinanțare națională estimată la 5,6 mld. Euro. Repartiția alocării UE pe cele 3 fonduri este următoarea:

􀂃 FEDR – 8,976 mld. Euro

􀂃 FSE – 3,684 mld. Euro

􀂃 FC – 6,552 mld. Euro

Distribuția procentuală a alocării CSNR pe cele 7 Programe Operaționale (PO) este ilustrată în figura de mai jos:

Sursa: Raportul Strategic Național 2012 privind implementarea Fondurilor Structurale și de Coeziune

Cadrul Strategic Național de Referință 2007-2013 a fost aprobat de Comisia Europeană în luna iunie 2007, iar cinci din cele 7 Programe Operaționale au fost aprobate în luna iulie 2007 (PO Regional, POS Mediu, POS Transport, POS Creșterea Competitivității Economice și PO Asistență Tehnică). Cele 2 PO finanțate din FSE, și anume POS Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) și PO Dezvoltarea Capacității Administrative (PO DCA) au primit aprobarea Comisiei Europene în luna noiembrie 2007.

La 30 iunie 2012, stadiul general al implementării Programelor Operaționale din cadrul Obiectivului Convergență se prezenta după cum urmează: Numărul total al proiectelor depuse pentru finanțare în cadrul celor 7 PO a fost de 33.453, în valoare de 57,8 mld. euro din care 36,3 mld. euro finanțare nerambursabilă, depășind cu 89% alocarea pentru perioada 2007-2013.

Numărul total de proiecte aprobate pentru finanțare a fost de 10.765, pentru care contribuția nerambursabilă din IS se ridica la aproximativ 16 mld. euro reprezentând 83% din întreaga alocare UE disponibilă pentru perioada 2007-2013. Progresul în implementare este considerabil și în ceea ce privește numărul contractelor de finanțare semnate, care s-a ridicat la 8.608, valoarea solicitată pentru fondurile UE fiind de cca. 14 mld. euro, reprezentând aproximativ 74% din alocarea perioadei de programare 2007-2013, în creștere semnificativă față de procentul de 14% raportat la 30 septembrie 2009.

La 30 iunie 2012, numărul total al proiectelor depuse era de 8.131, în valoare de 12,5 mld. euro, din care contribuția UE solicitată reprezenta 7,6 mld. euro (204% din alocarea pentru POR). Din acestea au fost aprobate până la data de referință un număr de 3.432 proiecte, în valoare totală de 5,8 mld. euro, contribuția FEDR fiind de 3,7 mld. euro (99,4% din fondurile UE alocate). Numărul contractelor de finanțare semnate cu beneficiarii până la 30 iunie 2012 era de 2.996, în valoare totală de aproximativ 5,2 mld. euro, din care contribuția FEDR reprezenta 3,2 mld euro (86,5% din alocare).

Până la 30 iunie 2012 au fost transmise la CE spre aprobare două proiecte majore:

• „Instalație comună de desulfurare gaze de ardere, blocurile 1 și 2, S.E. Craiova II”, aprobat în decembrie 2009, pentru care a fost semnat contractul cu beneficiarul.

• ”Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” aprobat de CE în septembrie 2012.

Finanțarea europeană totală se ridică la 280 mil. euro din care 180 mil. euro vor fi

alocați prin POS CCE 2007-2013.„

PARTEA II

STUDIU DE CAZ

Infrastructura Lumină Extremă – Fizică Nucleară

(Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, ELI-NP

„În anul 2006, pe lista de proiecte europene de infrastructuri majore de cercetare științifică (lista ESFRI – European Strategy Forum for Research Infrastructures ce conține 47 de proiecte) a fost trecut Proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI). Prin acest proiect, cercetătorii din domeniul fizicii laserilor, conduși de Profesorul francez Gerard Mourou, au propus construirea unui laser cu o putere de zeci sau sute de PW (1PW = 1 Petawatt = 1015W), cu 2-3 ordine de mărime mai mare decât orice laser existent în lume în acel moment (sute de TW) (1TW=1Terawatt = 1012W). Profesorul Mourou introdusese în 1985, în Statele Unite, metoda Chirped Pulse Amplification, metodă care a permis construcția laserilor de mare putere.

În februarie 2008, la Ambasada României de la Paris, a fost lansată faza pregătitoare a implementării Proiectului, ELI-Preparatory Phase (ELI-PP), finanțată în cadrul FP7. În cadrul acesteia, în perioda 2008-2010, un consorțiu format din 13 țări europene interesate de proiect (Bulgaria, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Spania, Ungaria) a hotărât principalele caracteristici ale viitoarei infrastructuri și a discutat candidaturile de găzduire a acestei noi infrastructuri. România și-a prezentat, în noiembrie 2008, candidatura pentru construirea acestei facilități la București-Măgurele. La 1 octombrie 2009, Comitetului Director al Proiectului ELI-PP a hotarât construirea ELI în trei centre („piloni”) complementare din punct de vedere tehnic și știintific: Praga-Dolni Brezane (Cehia), Szeged (Ungaria) și Bucureșt Măgurele (Romania). Această decizie, validată în luna decembrie 2009 de către Consiliul Competitivității al Uniunii Europene, permite astfel construirea primei mari infrastructuri de cercetare științifică în Europa Centrală și de Est. Finanțarea și construcția celor trei piloni ELI ar urma să se facă la nivel național din fonduri structurale. La data de 10 decembrie 2010, la Paris, a avut loc ceremonia de închidere a fazei pregătitoare ELI-PP și de preluare în totalitate a coordonării proiectului ELI de către ELI-DC (Delivery Consortium).

Acest Consorțiu, format din cele 3 țări gazdă (Cehia, Ungaria și România), va coordona comunitatea științifică internațională în faza de implementare a acestui proiect și înființarea în perspectivă a ELI-ERIC (European Research Infrastructure Consortium), o structură de administrare unitară, care va putea beneficia de cadrul European legal ERIC (Regulamentului Consiliului nr. 723/2009).

Din ELI-ERIC vor face parte cele trei țări care găzduiesc infrastructura, dar și celelalte state interesate de operarea și utilizarea ELI. Franța, Italia, Germania și alte țări europene și-au exprimat, deja, interesul în a participa la acest consorțiu Proiectul paneuropean ELI va fi, în perspective anului 2016, cea mai avansată infrastructură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiația fotonic cu caracteristici extreme (“Extreme Light”). Toate cele trei centre vor avea, între componentele de bază, laseri care emit pulsuri ultra-scurte (femtosecunde, 10-15s și attosecunde, 10-18s) de foarte mare putere (3- 10PW). Centrul de la București-Măgurele va avea î plus un instrument care va furniza radiație fotonică γ cu caracteristici unice referitoare la energie, strălucire și lărgime de bandă. Caracteristicile instrumentelor din cei trei piloni ai proiectului ELI vor fi diferite, ariile de cercetare fiind diverse și complementare. În urma experienței acumulate în realizarea celor trei centre, urmează să se decidă locația unui al patrulea pilon, care va avea ca scop creșterea cu încă un ordin de mărime în puterea maximă a laserilor (la 100PW), atingând astfel noi direcții de cercetare, noi domenii de aplicabilitate.

În Cehia, lângă Praga, ELI-Beamlines va avea ca tematică principală studiul și utilizarea pulsurilor ultra-scurte de particule și radiație rezultate în urma interacțiilor relativiste și ultrarelativiste ale fasciculelor laser cu diverse ținte. La ELI-Beamlines se vor produce raze X cu caracteristici unice și fascicule de ioni, acestea fiind apoi utilizate pentru studii de tomografie în biologie și știința materialelor sau aducerea materiei în stări speciale de plasmă. În prilie 2011, ELI-Beamlines (Cehia) a primit aprobarea finanțării de la UE prin intermediul fondurilor structurale și, în prezent, are loc implementarea proiectului. Utilizând laseri de mare putere, la Szeged, în Ungaria, se vor realiza cele mai scurte pulsuri laser din lume, de sute de attosecunde (10-18s), de către ELI-ALPS (“Attosecond Light Pulse Source”). Aceste pulsuri vor genera radiație X de înaltă frecvență și foarte mare intensitate, care, datorită duratei extrem de scurte, va putea capta “instantanee” ale structurilor atomice, moleculare sau solide complexe. În toamna anului 2012, se preconizează depunerea proiectului la UE pentru finanțare din fonduri structurale.

Domeniile și tematicile știintifice, pe care pilonul românesc, ELI-NP, le va putea aborda și caracteristicile principale ale echipamentelor necesare pentru realizarea acestora, au fost definite în cadrul unei largi colaborări internaționale, în care au fost implicați peste o sută de oameni de știință din 30 de universități și institute de cercetare din întreaga lume, și avizate de un Comitet Științific Consultativ Internațional, format din personalități științifice de cea mai înaltă reputație din cele două domenii – laseri și fizică nucleară. Instrumentele principale vor fi doi laseri de mare putere (10PW) și un fascicul foarte intens de radiați γ, cu energie variabilă pănă la 20 MeV, obținut prin retroîmprăștierea fotonilor din radiația laser pe electroni accelerați de un accelerator liniar. Aceast fascicul γ va produce pulsuri caracterizate prin cea mai mare strălucire și cea mai bună rezoluție energetică din lume. Datorită combinației unice pe plan mondial a acestor instrumente, aici se vor pute efectua atât cercetări de frontieră în fizica fundamentală, fizica nucleară și astrofizică, cât și cercetări aplicative în domeniile materialelor nucleare, științei materialelor și științelor vieții.

Intensitatea enormă a faciculelor de radiații laser și γ va permite studiul unor fenomene doar anticipate de teorie, cum ar fi birefringența vidului și crearea de perechi electron-pozitron în câmpuri electrice intense. Aceste cercetări pot aduce confirmarea sau infirmarea unor ipoteze fundamentale. Pentru securitatea nucleară, se vor investiga metode noi de identificare și caracterizare de la distanță a materialelor nucleare (prin fluorescență nucleară). Aceste metode își găsesc numeroase aplicații, de la inspectarea neintruzivă a conteinerelor cu mărfuri (putânduse determina cu precizie compoziția conținutului și eventuale materiale interzise) până la managementul deșeurilor radioactive. Vor fi cercetate și implementate scheme pentru producerea de radioizotopi necesari în medicină: noi radioizotopi sau izotopi folosiți déjà, însă produși în mod mai economic cu metodele dezvoltate la ELI-NP față de tehnicile actuale. Sursa intensă de neutroni, care va fi realizată la ELI-NP prin reacții (γ, n), va avea aplicații în studiul bioproteinelor, nano-compușilor, fulerenelor și nanomaterialelor magnetice. Utilizând concomitent surs γ și radiația laser de mare intensitate, se vor face studii asupra comportamentului materialelor în condiții extreme de iradiere. O direcție de cercetare foarte activă în acest moment este accelerarea particulelor cu ajutorul radiației laser de mare putere.

Spre deosebire de tehnicile folosite până acum, care utilizează acceleratorii clasici de particule, accelerarea laser are multiple avantaje. Unul dintre ele, relevant pentru medicină, dar și pentru știința materialelor, este densitatea mult mai mare (1015 ori) a materiei accelerate decât a celei obținute în acceleratori. Studiul obținerii cu ajutorul laserilor a fasciculelor monoenergetice de protoni și ioni ar conduce la creșterea versatilității hadronoterapiei cancerului. Un alt exemplu de domeniu în care ELINP ar putea aduce contribuții importante este cel al imagisticii de țesuturi biologice, controlul calității în industria farmaceutică și a semiconductorilor, tomografie în medicină. În prezent, aceste radiații sunt introduse în sincrotroane și acceleratoare liniare, care sunt echipamente mari și foarte scumpe. În viitor, există posibilitatea ca astfel de fascicule foarte intense să poată fi obținute și cu ajutorul laserilor, cercetările în acest scop făcând parte din tematica abordată în centrele ELI.

Dintre cele trei centre ELI, ELI-NP are cel mai mare potențial în acoperirea unor domenii variate și interdisciplinare, ca rezultat al capacității de a utilize concomitent multiple surse de radiații cu proprietăți care le vor face unice la momentul când vor devein operaționale. Grupul de posibili utilizatori va fi, prin urmare, larg și de o mare diversitate. Accesul la infrastructură se va face pe principiul “open access” pentru instituțiile non-profit, în care cercetătorii vor putea depune propuneri de experimente, evaluate și selectate apoi de o comisie internațională – Program Advisory Committee (PAC). O parte din timpul de funcționare (~5%) va fi alocat companiilor private pentru a-și face propriile cercetări sau pentru a folosi fasciculele de radiații și de particule furnizate de ELI-NP și care vor plăti costurile de operare pentru perioada alocată. ELI-NP vine să completeze esențial infrastructura de cercetare din România, plasând țara noastră pe Harta Europeană a infrastructurilor de cercetare majore. Având în componență cei mai puternici laseri și cel mai performant fascicul γ din lume, ELI-NP va permite, pentru prima oară în știința mondială, investigarea sistematică a frontierei materiei nucleară de radiație laser, deschizând orizonturi de cercetare și posibilități de aplicații inaccesibile la scara puterii și intensităților disponibile în prezent în ambele domenii.

În același timp, realizarea ELI-NP reprezintă un salt calitativ semnificativ față de situația actuală, fiind cea mai complexă infrastructură de cercetare construită vreodată în România și prima care se situează la nivelul celor mai mari infra-structuri de cercetare europene și mondiale. Totodată, realizarea proiectului va avea un impact major asupra atractivității și vizibilității științei românești și, nu în ultimul rând, a imaginii României. Atragerea în țară și menținerea potențialului intelectual este, de asemenea, un element al impactului pozitiv deosebit al ELI-NP, ce merită mentionat. ELI-Nuclear Physics (ELI-NP) va fi construit în România, pe Platforma de Fizică Măgurele (lângă București), beneficiind astfel de cea mai mare concentrare de specialiști în domeniu din Europa răsăriteană. Platforma Măgurele este un pol al fizicii și al științei în general. Istoria sa începe odată cu crearea Institutului de Fizică Atomică, primul institute de cercetări din țară și cu instalarea și darea în funcțiune (1956) a primelor mari instalații de fizică, Reactorul Nuclear și Ciclotronul, urmate, la scurt timp, de construirea primului calculator electronic românesc (1957) și de primul laser (1962), totodată al treilea laser funcțional din lume (după Statele Unite și Uniunea Sovietică). Platforma Măgurel oferă astăzi cea mai importantă concentrare de cercetători din întreaga Europă Centrală și de Est în practic toate direcțiile fizicii. Proiectul va fi implementat de către Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR) și cu celelalte institute naționale de fizică. Universitatea Politehnica București și Universitatea Tehnică de Construcții București au contribuit la activitățile premergătoare începerii construcției și împreună cu Universitatea București se pregătesc să contribuie la implementarea proiectului. ELI-NP are potențialul de a aduce România, pentru mulți ani, în prima linie a științei pe plan mondial, în mai multe domenii, de la fizică la biologie sau inginerie si va plasa Europa pe primul loc în lume în domeniul interacției fotonice cu materia. Prin cei peste 200 de cercetători ce își vor desfășura activitatea la acest nou centru se va da un impuls major cercetării științifice și educației în România. ELI-NP va contribui semnificativ atât în faza de operare, dar și în cea de implementare la dezvoltarea sistemului educațional din România în domenii de vârf din știință și tehnologie. Marile Universități din România și-au manifestat interesul, în cadrul Forumului Academic ELI-NP, în adaptarea programelor de studii de licență, masterat și doctorat pentru a se integra cu cerințele proiectului ELI-NP.

Dincolo de evidentul și semnificativul câștig pentru cunoaștere și a importanței pe care o reprezintă acest proiect pentru multe domenii de cercetare științifică din România, la ELI-NP se vor face cercetări privind aplicații de mare anvergură pentru economia națională. Cercetările care se vor realiza în cadrul infrastructurii (rezultatele unora dintre ele putând fi prevăzute încă din acest stadiu de proiect) prezintă, sub aspectul aplicațiilor și al tehnologiilor ce vor fi transferate, un interes deosebit pentru domenii de importanță strategică, la nivel național, precum:

• medicină/ biologie:

– industria radiofarmaceuticelor (o piață internațională de miliarde de Euro va beneficia de metodele unice în lume oferite de proiect sau mult mai eficiente decât cele folosite în prezent și implicând costuri net inferioare);

– noi terapii (alternantive la terapiile anticancer bazate pe fascicule ionice);

– înțelegerea efectului radiației asupra probelor biologice;

– imagistică pe bază de raze X a proceselor moleculare ultrarapide (cu aplicații tot în producerea de noi medicamente)

• tehnologia materialelor:

-“radiografia” materialelor nucleare, cu posibilitatea detectării oricăror transporturi ilicite de asemenea materiale;

-mecanismul defectelor produse în urma expunerii la fluxuri intense de neutroni și monitorizarea directă, în timp real, a funcționării instalațiilor nucleare;

– noi metode superperformante de caracterizare a materialelor cu proprietăți speciale, bazate pe fascicule de raze X și gamma, electroni și pozitroni.

• mediu:

– caracterizarea combustibilului nuclear uzat;

– rezolvarea, în perspectivă, a problemei deșeurilor radioactive pe baza studiilor privind transformarea prin iradiere a elementelor radioactive de viață foarte lungă (milioane de ani) în elemente stabile sau cu viață foarte scurtă (de ordinal minutelor);

Până în prezent, peste 50 de firme și-au manifestat interesul în participarea la implementarea Proiectului ELI-NP și formează Forumul Industrial ELI-NP, în care se discută modalitățile de implicare în proiect.

Prin ELI-NP, Platforma Științifică de la Măgurele prezintă un potențial ridicat de a deveni un pol de excelență, similar CERN-ului de la Geneva sau Grenoble în Franța, care va facilita dezvoltarea în jurul său a unei zone tehnologice, unde cercetarea, educația, mediul de afaceri și serviciile se vor întâlni pentru a genera creștere economică și dezvoltare urbană.

Implementarea proiectului ELI-NP

Prima etapă în pregătirea proiectului ELI-NP s-a desfășurat în 2010, prin realizarea Studiului de Fezabilitate de către Proiect București SA și elaborarea aplicației pentru finanțare în cadrul Fondurilor Structurale. Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 293 milioane euro (fără TVA), din care aprox. 60 milioane euro construcții clădiri și peste 200 milioane aparatură tehnică și științifică, inclusiv laseri și sistem de fascicul γ. În urma discuțiilor din cursul anului 2011 cu DG-Regio și Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Economiei, aplicația de finanțare vizează realizarea proiectului în două faze: faza 2012-2015, în valoare de 180 milioane euro, finanțată din actualul ciclu de fonduri structurale și faza 2014-2016, în valoare de 113 milioane euro, finanțată din viitorul ciclu de fonduri structurale. Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS) a finanțat realizarea, de către Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” (IFIN-HH), a Cazului Științific, a Studiului de Fezabilitate și a Aplicației de finanțare din fonduri structurale. Guvernul României și-a asumat construcția ELINP, prin aprobarea la 8 decembrie 2010, a Notei înaintate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Acest lucru a făcut posibilă depunerea, în ianuarie 2011, a aplicației de proiect la instituția comunitară JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions), pentru verificare înainte de depunerea la Comisia Europeană.

În urma Raportului JASPERS, potrivit căruia proiectul are un grad ridicat de maturitate și este în acord cu cerințele UE pentru un proiect major finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Guvernul României a aprobat, în 6 iunie 2011, Memorandumul privind finanțarea proiectului ELINP în cadrul Programului Operațional pentru Creșterea Competitivității Economice (POS-CCE), 83% finanțare europeană și 17% cofinanțare națională. Aplicația de finanțare trimisă la Comisia Europeană- DG Regio, în ianuarie 2012, este în faza finală de aprobare.

În perioada August 2011-Martie 2012, a fost elaborat Proiectul Tehnic de catre Hachiko Design (șef proiect Arhitect Costel Tudoruț), iar în data de 4 iulie 2012, Guvernul României a aprobat realizarea investiției ELI-NP. În figurile de mai jos este prezentată o viziune arhitecturală a complexului de clădiri ale viitorului Centru de Cercetări Științifice ELI-NP.

Principalele acțiuni preconizate pentru realizarea proiectului ELI-NP:

 derularea procedurilor de achiziție public (licitații pentru construcția civilă, realizarea echipamentelor LASER și Sistem GAMMA): august 2012- octombrie 2012;

 realizarea construcției: noiembrie 2012- octombrie 2014;

 realizarea echipamentelor LASER și Sistem GAMMA,

Faza I: noiembrie 2012 – iunie 2015,

Faza II: septembrie 2014 – decembrie 2016;

Realizarea montajelor experimentale se va face pe baza Rapoartelor Tehnice-Technical Design Reports, care vor fi elaborate în perioada 2012-2014 de către grupurile de lucru constituite din cercetători români, împreună cu colegi din Europa și din întraga lume. În acest scop, în prezent, sunt elaborate de către diversele grupuri din lume Scrisorile de Intenție (Letters of Intend) prin care ideile originare din White Book sunt actualizate și dezvoltate până la nivelul de propuneri concrete de experimente. Pe baza acestor TDR-uri în perioada septembrie 2014 – decembrie 2016, se vor face achizițiile de echipamente și realizarea montajelor experimentale.

Centrul de Cercetări Științifice ELI-NP va devein operațional în ianuarie 2017.‟

Studiul de Fezabilitate al Pilonului ELI Nuclear Physics (ELINP) a proiectului Extreme Light Infrastructure a fost prezentat, la Biblioteca Națională de Fizică de la Platforma Măgurele (langa Bucuresti).

Nicolae Zamfir a prezentat cele mai importante elemente ale Studiului de Fezabilitate și a subliniat faptul că fundamentul pentru proiectarea tuturor componentelor ELI-NP – arhitectura, construcția și echipamentul asociat este Cartea Alba a proiectului, un studiu științific cuprinzător, elaborat de către o echipă mare formată din cercetători de prestigiu din întreaga lume și acreditat de către Comitetul Consultativ Internațional.

Prezentatorii au subliniat, de asemenea, perspectivele de cunoștințe impresionante ELI-NP aduce împreună cu accesul la laser și puterea gamma și intensitatea, inaccesibile pana acum, precum și aplicațiile remarcabile pilonul ELI român va face posibil, având un impact major asupra vieții sociale, economiei naționale, apărare, medicină, producția de produse radiofarmaceutice, construirea de acceleratoare de masă, monitorizarea materialelor nucleare, efectul radiației asupra probelor biologice, dinamica deficiențelor produse după expunerea la fluxurile de neutroni intense, durată lungă de viață de tratare a deșeurilor radioactive.

Arhitect Costel Tudorut, reprezentant Proiect Bucuresti SA, autorul studiului de fezabilitate, a observant faptul că este o construcție fără precedent în România și este una dintre cele mai importante din lume, de o asemenea complexitate și cunoștințe multe, concepute pentru a găzdui cele mai puternice lasere și fascicul gamma cel mai puternic din lume, precum și numărul mare de cercetători implicați și pentru a face față cu programul non-stop de lucru al echipamentului.

La finalul discursului său, Adrian Curaj a subliniat dimensiunile europene și internaționale ale proiectului ELI-NP, infrastructura de la București-Măgurele fiind, împreună cu cele din Praga și Szeged, ceilalți doi piloni ai proiectului ELI Pan-European – primul proiect de această dimensiune efectuate la est de râul Rin. ELI-NP va deveni un punct central al viitorului "hot spot" de la Măgurele, un centru important de excelență în domeniul cercetării în Europa Centrală și de Est.

„Potrivit șefului proiectului ELI-NP, Nicolae Zamfir, până în 2017, când centrul de cercetări științifice de la Măgurele ar trebui să fie operațional, ar trebui anagajați peste 200 de cercetători.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Hellvig, a participat la conferința dedicată Centrului de Cercetări Științifice ELI-NP ce va fi construit pe Platforma de Fizică de la București-Măgurele, alături de Nicolae Victor Zamfir, directorul Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" și coordonator al ELI-NP, de ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri Mihai Voicu și de președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache.

Centrul de cercetări în domeniul fizicii nucleare care va fi construit la Măgurele este unul dintre cei trei piloni ai proiectului european ELI, care va deveni cea mai avansată structură pe plan mondial destinată studiilor legate de radiația fotonică cu caracteristici extreme. Celelalate două centre – ELI-Beamlines și ELI-ALPS – vor fi construite la Praga (Cehia) și, respectiv, Szeged (Ungaria).

Finanțarea construcției acestor primi trei piloni ELI în România, Cehia și Ungaria va fi făcută prin intermediul autorităților celor trei state, cu contribuție europeană din Fondurile Structurale (în România, Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice – POS-CCE).

Costurile ELI-NP sunt de 356,231 milioane de euro, inclusiv TVA. Finanțarea UE va fi de 83 la sută, iar statul român va trebui să contribuie cu restul de 17 la sută din sumă.

În prima fază de finanțare, care se încheie în 2015, Comisia Europeană a decis să acorde României suma de 180 de milioane de euro, fără TVA, din fondurile structurale, a doua etapă de finanțare urmând să se desfășoare între 2014 – 2016.

ELI-NP va avea rolul unui laborator paneuropean și va găzdui o gamă largă de discipline științifice, care va include domenii inovatoare ale fizicii fundamentale, noua fizică nucleară și astrofizică, precum și știința materialelor și științele vieții. De asemenea, cercetătorii vor studia posibile noi modalități de tratare a materialelor nucleare și a deșeurilor radioactive.‟

CONCLUZII

Obiectivul acestei lucrări este de a pune în evidență importanța fondurilor nerambursabile oferite de Uniunea Europeană, cu ajutorul cărora putem excela în multe domenii având în vedere aria de acoperire a acestora, fonduri cu ajutorul cărora putem de exemplu realiza agricultură la norme europene și prin care îmbunătățim calitatea vieții a mediului și nu în ultimul rând a economiei naționale, pentru că să nu uităm că România era cândva „grânarul Europei„ deci potențialul există.

În prima parte a acestei lucrări mediului înconjurător am trecut în revistă istoricul fondurilor, momentul apariției, programele operaționale dar și modul în care acestea au ajutat țările evident în mod pozitiv, modul în care cu ajutorul acestor fonduri multe țări au fost scoase din colaps.

În următoarea parte a lucrări am hotărât să insist mai mult asupra fondurilor de coeziune și a fondurilor structurale pentru că mi se par cele mai importante domeniile în care acestea acționează sunt protecția și rețelele trans-europene asociate infrastructurilor de transport respectiv competitivitatea regională, coeziunea economică și socială, dezvoltarea zonelor urbane și rurale (inclusiv a celor dependente de pescuit). Apoi am abordat problema fondurilor acordate pentru România atât a celor de pre-aderare cât și a celor post-aderare, de-a lungul studiului am realizat faptul că la început românii au fost destul de reticenți în privința încrederii acordate în vederea acordării de fonduri nerambursabile dar totul a prin culoare odată cu punerea în aplicare a programului PHARE, program accesat de mulți români si cred că el este cel care a acordat multă încredere agricultorilor români. Au urmat apoi sesiunea 2007 – 2013, programele post adereare de acestă dată rata cererii a crescut semnificativ, oamenii înțelegând noțiunea de fonduri nerambursabile și modul în care pot începe sau continua o afacere cu bani opținuți prin accesarea fondurilor, acestea aducând modificări semnificative nu numai în modul de percepere asupra modului în care se realizează afacerii la nivel european dar și introducere de tehnologie în țară pentru că după cum bine știm orice proiect are anumite cerințe care trebuie respectate cu rigurozitate iar acestea sunt în primul rând cu privire la tehnologie și norme.

Ca și studiu de caz al lucrări am ales Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics sau pe scurt proiectul ELI – NP, am ales acest studiu de caz pentru că este un caz particular care de la început m-a fascinat cu coplexitatea lui dar mai ales cu beneficiile pe care le aduce țării fiind ceva unic în lume iar noi, România am fost ales să fim una din gazde alături de Ungaria și Cehia. Pe scurt acest proiect nu aduce beneficii doar țării noastre ci întregii lumi, în cadrul proiectului se vor concetra peste 300 de cercetători din întreaga lume și vor colabora cu peste 30 de universități cu predare în domeniu. Spre deosebire de tehnicile folosite până acum, care utilizează acceleratorii clasici de particule, accelerarea laser are multiple avantaje. Unul dintre ele, relevant pentru medicină, dar și pentru știința materialelor, este densitatea mult mai mare (1015 ori) a materiei accelerate decât a celei obținute în acceleratori. Studiul obținerii cu ajutorul laserilor a fasciculelor monoenergetice de protoni și ioni ar conduce la creșterea versatilității hadronoterapiei cancerului, putea aduce contribuții importante este cel al imagisticii de țesuturi biologice, controlul calității în industria farmaceutică și a semiconductorilor, tomografie în medicină.

În momentul de față se realizează construirea infrastructuri, și printr-o declarație dată presei, profesorul Nicolae Zamfir a precizat faptul că realizarea construcției este în grafic și că nu există nici o problemă sau întârziere deci tind să cred că acest proiect v-a prinde viață și România v-a fi văzută ca o țară cu potențial mare în domeniul cercetării peste hotare.

BIBLIOGRAFIE

Constantin, Daniela, Luminița , „Introducere în teoria și practica dezvoltării regionale‟ Ed. Economică, București, 2001;

Institutul European din România , „Politica de dezvoltare regională – Politici Europene‟ Lucrarea face parte din Seria Micromonografii – Politici Europene, Ed. Human dynamics , București, 2003;

Michael, Leckey , Lucian, Pavel, Sorin, Mario, Marinescu, Ion, Georgescu, Ioana, Derscan, John, Richard, Pollard, Mihaela, Constantinescu, Felicia, Scarlate, Ecaterina, Rădulescu, „Formare continuă a personalului implicat în gestionarea Fondurilor Structurale și de Coeziune‟ – Ed. WYG International, 2010, București;

Raportul Strategic Național 2012 privind implementarea Fondurilor Structurale și de Coeziune, Publicat de Guvernul României, Februarie 2013;

Regulamentul nr. 1083/2006 stabilind prevederile generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune;

Revista de Politica Științei și Scientometrie Vol. 1, No. 3, Septembrie 2012;

Șaguna, Dan, Găinușă, Nicolae, Raluca, „Fondurile Structurale ale Uniunii Europene‟, Ed. Universul Juridic, București , 2011

Valentin, Cojanu , Alina, Dima , Radu, Mușetescu Dragoș Pîslaru, „Cerințe specifice ale gestionării instrumentelor structurale și implicațiile pentru România„ Institutul European din România, București, 2004;

Sitografie

http://ec.europa.eu/fisheries/cfp/eff/fifg/index_ro.htm

http://ec.europa.eu/regional_policy/thefunds/solidarity/index_ro.cfm

http://eur-lex.europa.eu/legal-content

http://www.efin.ro/fonduri/fonduri_structurale/ghid_obiectivele_fondurilor_structurale.html

http://www.eumed.net/ecorom/XVII.%20Integrarea%20europeana/5.4%20fondul_european_de_or entare_si_.htm

http://www.fonduri-ue.ro/documente-programare/programe-operationale

http://www.fseromania.ro

http://www.gandul.info/stiri/hellvig