Rolul Fondurilor Europene In Finantarea Investitiilor In Europa Centrala Si de Est. Studiu de Caz Romania

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………….

Capitolul 1 POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI MODUL DE IMPLE-MENTARE A ACESTEIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ………………………………………………

1.1. Politica de dezvoltare regională în Uniunea Europeană……………………………………

1.2. Instrumentele structurale și cadrul de implementare a acestora în Uniunea Europeană …………………………………………………………………………………………………………………………………

Capitolul 2 FONDURI ALE UNIUNII EUROPENE…………………………………………………

2.1. Fondurile structurale ale Uniunii Europene …………………………………………………..

2.2. Fondul European de Orientare și Garantare Agricolǎ (FEOGA)……………………….

2. 3. Fondul european pentru dezvoltare regionalǎ (FEDER)…………………………………

2.4. Fondul Social European (FSE)…………………………………………………………………….

2.5. Instrumentul Financiar de Orientarea Pescuitului (IFOP)………………………………..

2.6. Fondul de coeziune ……………………………………………………………………………………

Capitolul 3 STUDIU DE CAZ. ROLUL FONDURILOR EUROPENE ÎN FINANȚAREA INVESTIȚIILOR ÎN ROMÂNIA……………………………………………………………………………….

3.1. Finanțarea prin fondurile structurale…………………………………………………………….

3.2. Domenii de finanțare………………………………………………………………………………….

3.3. Clasificarea fondurilor structurale ……………………………………………………………….

Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………

Introducere

Recunoașterea internațională și supremația mondială reprezintă fără îndoială priorități ale statelor lumii. Se știe că Uniunea Europeană a fost creată și pentru a contrabalansa puterea în creștere a Statelor Unite. Înainte de primul război mondial și mai ales după al doilea, integrarea europeană precum și implicațiile ei au determinatcreșterea dezbaterilor pe această temă. În ultimul deceniu, abordările referitoare la zonele de integrare și efectele rezultate în urma aderării statelor la aceste zone s-au dezvoltat exploziv, atât în literatura internațională, cât și în cea națională. Acest lucru s-a produs pe fondul creșterii interdependențelor și fluxurilor economice dintre economiile statelor lumii și bineînțeles dintre economiile europene.

Eficiența și performanța economică sunt aspecte importante ale politicilor actuale, obiectivul primordial al acestora fiind stabilitatea mediului căruia se adresează.

Pe plan european, stabilitatea mediului economic, creșterea economică și integrarea europeană sunt considerate esențiale pentru adaptarea la schimbările macroeconomice actuale.

Capitolul 1 POLITICA DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ȘI MODUL DE IMPLEMENTARE A ACESTEIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

1.1. Politica de dezvoltare regională în Uniunea Europeană

Politica de dezvoltare regională este o politică cheie a Uniunii Europene, care se bazea-ză pe principiul solidarității financiare, oferind sprijin statelor și regiunilor mai puțin dezvoltate sau care se confrunta cu dificultăți structurale, în scopul creării de locuri de muncă și creșterii competitivității.

În 1957, când se semna Tratatul de la Roma care punea bazele Comunității Economice Europene, disparitățile regionale intre statele semnatare nu erau semnificative. Totuși, atât în preambul, cât și în art. 2, se stipula necesitatea asigurării unei dezvoltări armonioase și echili-brate la nivelul întregii Comunități, prin reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni. Cu toate acestea, nu exista nici o dispoziție specifica referitoare la un fond sau la o politică de dez-voltare regională la nivel comunitar.

Abia în 1975 apar primele semne ale unei abordări a problemelor regionale la nivelul Comunității Europene, prin înființarea Fondului European pentru Dezvoltare Regională.

În preambulul Regulamentului de constituire a acestui fond (724/1975) este menționată dorința de a găsi soluții pentru corectarea dezechilibrelor regionale, în special a celor rezultate din preponderenta activităților agricole, a restructurărilor industriale și a șomajului structural. Începând cu anul 1980, această politică a devenit una dintre politicile cheie ale UE.

Politica de dezvoltare regională și conceptul de coeziune economică și socială aveau să se impună abia prin semnarea Actului Unic European în 1988, când sunt recunoscute disparitățile privind nivelurile de dezvoltare ale statelor membre și se conștientizează necesitatea unei politici care să sprijine dezvoltarea echilibrată a acestora. În același an, sunt create ceea ce se numesc Fondurile Structurale, care, de fapt, reunesc sub o singură titulatura fondurile europene deja existente, care să contribuie la dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor comunității europene.

Acest deziderat a fost introdus și în Tratatul Uniunii Europene (1992), prin Titlul XVII, care definește obiectivul politicii de coeziune economică și socială: reducerea disparităților existente între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni și a rămânerii în urma a regiunilor mai puțin dezvoltate, sau a insulelor, inclusiv a regiunilor rurale.

Creșterea importantei politicii regionale a Uniunii Europene a fost determinată, în mod special, de creșterea bugetului alocat Fondurilor Structurale (circa 213 miliarde euro în anul 1999).

Principiile care stau la baza politicii regionale sunt:

1. Principiul programării multianuale a finanțării proiectelor de dezvoltare regională – presupune că finanțarea programelor este realizată pe o perioadă de 3-5 ani, statele beneficiare având obligația prezentării de documente cu eșalonarea anuală, pe destinații și obiective.

2. Principiul subordonării – presupune subordonarea planurilor de dezvoltare regională unor obiective prioritare ale politicii regionale europene.

3. Principiul partenerialului – realizarea de parteneriale la nivel local, național, regional, intre autoritățile comunitare și cele naționale sau locale.

4. Caracterul adițional, complementar al măsurilor comunitare, care au rolul de a evita utilizarea fondurilor comunitare ca substituent al resurselor naționale.

5. Compatibilizarea măsurilor de politică regională cu celelalte politici sectoriale.

6. Principiul concentrării eforturilor spre regiunile cel mai puțin dezoltate și evitarea disipării fondurilor spre un număr mare de obiective.

Politica regională a UE s-a construit în jurul conceptului de coeziune economică și socială. Acest concept vizează reducerea disparităților în nivelul de dezvoltare al regiunilor, sprijinirea regiunilor rămase în urmă și diminuarea discrepantelor care le separă de regiunile dezvoltate ale UE. Această politică este, înainte de orice, o politică a solidarității. Ea se bazează pe solidaritatea financiară a țațelor membre și, ca urmare, o parte substanțială a contribuției acestora la bugetul Comunității – peste o treime – este îndreptată către regiunile mai puțin prospere și grupurile sociale dezavantajate.

Ponderea fondurilor structurale în bugetul UE

Începând cu anul 2000, politica regională europeană a contribuit activ la dezvoltarea economică a țărilor care și-au manifestat intenția de a adera la UE. În țările Central și Est – Europene au fost implementate măsuri în domeniul dezvoltării activităților productive, prin încurajarea creării de noi ÎMM, în domeniul protecției mediului și rețelelor de transport, al infrastructurii de toate tipurile, îndeosebi al infrastructurii de afaceri. Între aceste măsuri, un loc important a revenit celor din domeniul dezvoltării resurselor umane.

Pentru perioada 2000-2006, politica regională a UE a suferit anumite modificări: ajutoarele regionale mai concentrate, managementul descentralizat, parteneriatul intre actorii implicați în dezvoltarea regională s-a lărgit. Pentru implementarea măsurilor de politica regională, statele membre, autoritățile locale și Comisia Europeană lucrează împreună. Autoritățile naționale definesc strategiile de dezvoltare și le implementează, iar Comisia Euro-peană asigura armonizarea strategiilor regionale cu Strategia generală a Comunității, monito-rizează și controlează cheltuielile făcute din fondurile Comunității.

În concluziile Consiliului European de la Lisabona din martie 2005 se spunea: ”Europa trebuie să își crească competitivitatea, să-și mărească potențialul de producție și productivitatea și să întărească coeziunea economică și socială, punând accent pe cunoaștere, inovare și optimizarea capitalului uman. Pentru atingerea acestor obiective Uniunea Europeană trebuie să-și mobilizeze toate resursele – naționale și comunitare – inclusiv cele ale politicii de coeziune.” În urma acestor concluzii ale șefilor de stat a celor 25 de state membre, s-a stabilit că politica de coeziune să stea în slujba atingerii obiectivelor Strategiei de la Lisabona.

Astfel, în perioada de programare 2007-2013, politica regională a UE contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona, prioritățile concentrându-se pe sectoare care contribuie la creșterea competitivității UE. S-a redus și numărul instrumentelor financiare care sunt utilizate pentru politica de coeziune, precum și numărul inițiativelor comunitare, care, în mare parte, au fost încorporate în cadrul noilor obiective. Uniunea Europeană urmărește, de fapt, că dimensiunea strategică a politicii de coeziune să fie întărâtă, astfel încât politicile comunitare să fie mai bine integrate în programele naționale și/sau regionale de dezvoltare și, de asemenea, să crească sentimentul de proprietate asupra acestor politici (ownership).

Principalele modificări pentru perioada 2007-2013 sunt: reducerea numărului instru-mentelor structurale de la 6 la 3, un nou principiu al proporționalității care reduce birocrația, scăderea numărului documentelor de programare de la trei la două, aplicarea de reguli naționale privind eligibilitatea cheltuielilor, responsabilități sporite ale statelor membre și regiunilor în gestionarea fondurilor.

În contextul aderării la Uniunea Europeană, politica de dezvoltare regională reprezintă un capitol esențial din aquis-ul comunitar, respectiv Capitolului 21 – “Politica regională și coor-donarea instrumentelor structurale”.

În perioada 1998 – 1999, pe baza Acordului de Asociere la Uniunea Europeană și a Programului Național de Aderare la Uniunea Europeană, în Romania s-a creat cadrul legal și structurile instituționale, la nivel central și regional, necesare implementării unei politici integrate de dezvoltare regională, ca mijloc de sprijinire a potențialului economic și social indigen, prin cooperarea autorităților naționale, regionale și locale și beneficiind de suportul financiar al Guvernului și Comisiei Europene.

Acest nou tip de politica a venit în întâmpinarea unor necesități reale ale colectivităților locale și regionale din țara noastră, determinând un nou mod de abordare a dezvoltării, o abordare de jos în sus, bazată pe inițiativele, planurile și programele de dezvoltare ale colecti-vităților locale și regionale .

Promovarea propriilor politici de dezvoltare regională de către autoritățile adminis-trației publice locale, dar și de structurile regionale, pornește de la premisa că nimeni nu poate cunoaște mai bine necesitățile realevității UE. S-a redus și numărul instrumentelor financiare care sunt utilizate pentru politica de coeziune, precum și numărul inițiativelor comunitare, care, în mare parte, au fost încorporate în cadrul noilor obiective. Uniunea Europeană urmărește, de fapt, că dimensiunea strategică a politicii de coeziune să fie întărâtă, astfel încât politicile comunitare să fie mai bine integrate în programele naționale și/sau regionale de dezvoltare și, de asemenea, să crească sentimentul de proprietate asupra acestor politici (ownership).

Principalele modificări pentru perioada 2007-2013 sunt: reducerea numărului instru-mentelor structurale de la 6 la 3, un nou principiu al proporționalității care reduce birocrația, scăderea numărului documentelor de programare de la trei la două, aplicarea de reguli naționale privind eligibilitatea cheltuielilor, responsabilități sporite ale statelor membre și regiunilor în gestionarea fondurilor.

În contextul aderării la Uniunea Europeană, politica de dezvoltare regională reprezintă un capitol esențial din aquis-ul comunitar, respectiv Capitolului 21 – “Politica regională și coor-donarea instrumentelor structurale”.

În perioada 1998 – 1999, pe baza Acordului de Asociere la Uniunea Europeană și a Programului Național de Aderare la Uniunea Europeană, în Romania s-a creat cadrul legal și structurile instituționale, la nivel central și regional, necesare implementării unei politici integrate de dezvoltare regională, ca mijloc de sprijinire a potențialului economic și social indigen, prin cooperarea autorităților naționale, regionale și locale și beneficiind de suportul financiar al Guvernului și Comisiei Europene.

Acest nou tip de politica a venit în întâmpinarea unor necesități reale ale colectivităților locale și regionale din țara noastră, determinând un nou mod de abordare a dezvoltării, o abordare de jos în sus, bazată pe inițiativele, planurile și programele de dezvoltare ale colecti-vităților locale și regionale .

Promovarea propriilor politici de dezvoltare regională de către autoritățile adminis-trației publice locale, dar și de structurile regionale, pornește de la premisa că nimeni nu poate cunoaște mai bine necesitățile reale ale acestor colectivități, decât ele însele și cei aleși să-i reprezinte.

Conceptul care stă la baza acestei politici în Romania, a fost creat în urma unor studii și analize elaborate la cererea Guvernului, prin programul PHARE, finalizate în cadrul unui document intitulat „Carta Verde a dezvoltării regionale în România”.

Politica regională în Romania are la baza măsuri planificate și promovate de autoritățile administrației publice locale și centrale, în parteneriat cu diverși actori (privați sau publici) de la nivel regional și local, în scopul asigurării unei dezvoltări economice și sociale susținute și dinamice, prin utilizarea eficientă a resurselor locale și regionale, pentru realizarea obiectivului european al coeziunii economice și sociale.

Cu alte cuvinte, politica de dezvoltare regională întărește rolul și responsabilitățile administrației publice locale și a organismelor regionale în dezvoltarea economică și socială a fiecărei localități în parte, precum și a regiunilor de dezvoltare, concomitent cu diminuarea impli-cării instituțiilor guvernamentale în astfel de activități. Astfel, politica de dezvoltare regională devine o componentă esențială a autonomiei locale.

Politica regională a UE este considerată elementul-cheie care a determinat apariția zonelor statistice și dezvoltarea statisticii regionale. În acest sens, statisticile regionale trebuie să permită atât măsurarea situației economice regionale, cât și fundamentarea criteriilor de inter-venție ale UE.

În prezent, în UE și în țările candidate, la baza statisticilor regionale stau cele două nomenclatoarele statistice elaborate și actualizate de EUROSTAT:

1. Nomenclatorul Unităților Teritorial Statistice (NUTS);

2. Nomenclatorul „Regiunile statistice ale statelor EFTA și CentralEuropene”.

Nomenclatorul Unităților Teritorial Statistice (NUTS) a fost înființat în urmă cu peste 25 de ani pentru a oferi un cadru comun pentru colectarea datelor statistice la nivel regional în cadrul Comunității Europene. Prima referire la clasificarea NUTS este făcută în textul Regula-mentului 2054/1988 (care stă la baza Fondurilor Structurale), făcându-se referire la criteriile pri-vind acordarea de sprijin prin Fondurile Structurale. De-a lungul timpului, NUTS a fost perma-nent actualizat, iar un regulament propriu a fost adoptat de Parlament și de Consiliu abia în 2003. În acest regulament se definește împărțirea teritorială numai pentru statele membre ale UE și este organizat pe trei nivele statistice (Nivelul NUTS 1; Nivelul NUTS 2 – 317 regiuni; Nivelul 3 NUTS 3).

NUTS este utilizat pentru colectarea, îmbunătățirea și armonizarea statisticii regionale la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru analiza economico-socială a regiunilor, dar și pentru aplicarea politicilor de dezvoltare.

Analiza economico-socială a regiunilor se realizează la toate cele trei nivele teritorial-statistice și urmărește identificarea problemelor regionale ale UE (prin analiză comparativă a regiunilor de nivel NUTS 1), a problemelor regionale ale statelor membre și candidate (prin analiză comparativă a regiunilor de nivel NUTS 2), precum și a problemelor locale ale acestora (prin analiză comparativă a regiunilor de nivel NUTS 3).

Statisticile regionale la nivelurile NUTS 2 și NUTS 3 sunt folosite de Comisia Euro-peană pentru stabilirea eligibilității regiunilor de a primi sprijin financiar din Fondurile Struc-turale. Astfel, cea mai mare parte a acestor fonduri este alocată regiunilor Obiectiv 1 – Conver-gentă, regiuni clasificate numai la nivelul teritorial statistic NUTS 2.

Nivelul teritorial-statistic NUTS 2 reprezintă, fără îndoială, cel mai important element al politicii de dezvoltare regională. Nivelul NUTS 2 este esențial atât pentru Romania, cât și pentru celelalte țări membre, deoarece criteriile de alocare a Fondurilor Structurale se bazează, după cum am mai menționat, pe indicatori statistici calculați la acest nivel.

Pentru a asigura colectarea, prelucrarea și diseminarea statisticilor regionale într-un mod armonizat la nivelul întregii Uniuni Europene, Parlamentul European și Consiliul European au adoptat, în data de 26 mai 2003, Regulamentul (CE) Nr. 1059 privind stabilirea unei clasi-ficări comune a unităților teritorial-statistice. În calitate de act normativ, regulamentul cauta atât să gestioneze posibilele schimbări ale teritoriilor unităților administrative ale statelor mem-bre, cât și să minimizeze impactul acestor modificări asupra disponibilității și comparabilității statisticilor regionale.

Acest regulament a înlocuit Nomenclatorul Unităților Teritorial Statistice publicat de Eurostat în anul 1999 și a încorporat toate modificările înregistrate la nivelul structurilor terito-rial – statistice ale Statelor Membre începând cu anul 1999.

Totodată, Regulamentul 1059/2003 introduce o serie de criterii de clasificare a unită-ților teritorial-statistice. Astfel, în cazul în care unitatea teritorială are o structură administrativă, acesta reprezintă criteriul primordial de clasificare a unității teritorialstatistice.

Trebuie subliniat faptul că, pentru implementarea politicii de dezvoltare regională a UE, existența acestor nivele teritorial – statistice este obligatorie, dar nu este obligatoriu ca aceste zone să fie și unități teritorial – administrative. Totuși, cele mai multe state membre au realizat o suprapunere a celor două tipuri de unități, obținând astfel o mai bună eficienta în implementarea programelor de dezvoltare.

Indiferent de structura administrativă, regulamentul definește nivelurile NUTS pe baza criteriului populației:

Nivelurile NUTS pe baza criteriului populației

În cazul în care un stat membru nu dispune de unități teritorial-statistice corespun-zătoare celor trei nivele de mai sus, acesta trebuie să realizeze o agregare a structurilor teritoriale de dimensiuni mici, având în vedere condițiile geografice, socio-economice, istorice, culturale, problemele de mediu etc. Evident, dacă populația unui stat este inferioară unuia dintre aceste praguri, regiunile de nivel superior sunt însuși statul.

Nomenclatorul Regiunile statistice ale statelor EFTA și tarilor candidate este definit pe baza unor criterii similare celor folosite la stabilirea nomenclatorului NUTS și face referire nu-mai la teritoriile statistice ale următoarelor state: Islanda, Lichtenstein, Norvegia, Elveția, Croa-ția, Macedonia, Turcia.

Conform criteriilor de clasificare a unităților teritorial-statistice prevăzute în Regula-mentul 1059/2003, teritoriul României este structurat numai la nivelurile NUTS 2 și 3. Astfel, teritoriile celor opt regiunilor de dezvoltare sunt considerate teritorii statistice de nivel NUTS 2, iar teritoriile celor 41 județe și teritoriul Municipiului București sunt considerate teritorii statistice de nivel NUTS 3.

Regiuni de dezvoltare a României

În baza Legii 151/1998, la sfârșitul anului 1998 s-au constituit, prin asocierea liber consimțită a județelor și a Municipiului București, 8 Regiuni de Dezvoltare corespunzătoare nivelului statistic NUTS 2. Stabilite pe o bază voluntară, ele nu au stătut de unități adminis-trative, dar reprezintă unități teritoriale suficient de mari pentru a constitui o bună bază pentru elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare regionale, permițând utilizarea eficientă a resurselor financiare și umane.

În 2004, cadrul legislativ a fost îmbunătățit, Legea 151 fiind completată și îmbunătățita prin elaborarea Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în Romania, lege fundamentală a dezvoltării regionale în Romania, care stabilește obiectivele, cadrul instituțional, competentele și instrumentele specifice necesare promovării politicii de dezvoltare regională.

La nivelul fiecărei regiuni funcționează Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR), organism regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit și funcționează pe principii parteneriale, în scopul coordonării activităților de elaborare și monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. CDR este alcătuit din președinții Consiliilor Județene și câte un reprezentant al Consiliilor locale municipale, orășenești și comunale ale fiecărui județ component al Regiunii.

Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR) sunt constituite ca organisme nonguverna-mentale, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care activează în domeniul dezvoltării regionale. ADR-urile elaborează strategiile și programele de dezvoltare regională și, după aprobarea lor de către CDR și ulterior de CNDR, au rol de implementare a acestora.

La nivel național a fost creat Consiliul Național de Dezvoltare Regională (CNDR), structura națională de tip partenerial cu rol decizional în elaborarea și implementarea obiectivelor politicii naționale de dezvoltare regională. Este alcătuit din reprezentanți ai Guvernului desem-nați prin decizie guvernamentală și din președinții și vicepreședinții CDR, la paritate.

Regiunile de dezvoltare, precum și componenta lor sunt prezentate în tabelul următor:

Regiunile de dezvoltare au ca scop promovarea unei politici economice de tip regional, în scopul realizării dezvoltării echilibrate și reducerii discrepantelor de dezvoltare economică și socială. Pentru aceasta, utilizează fondurile puse la dispoziție de Guvern și autoritățile locale, precum și fondurile Uniunii Europene.

1.2. Instrumentele structurale și cadrul de implementare a acestora în Uniunea Europeană

Instrumentele structurale denumesc Fondurile Structurale și Fondul de Coeziune, luate în ansamblu. Prin intermediul acestora, Uniunea Europeană acționează pentru eliminarea dispa-rităților economice și sociale intre regiuni, în scopul realizării coeziunii economice și sociale.

Comparativ cu perioada 2000-2006, când în cadrul instrumentelor structurale se numă-rau și Fondul European pentru Orientare și Garantare Agricolă – secțiunea Orientare (FEOGA – secțiunea Orientare) și Instrumentul Financiar pentru Orientare Piscicolă (IFOP), în această perioadă de programare instrumentele structurale număra doar Fondul European pentru Dezvol-tare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune.

Aceste fonduri sunt reglementate atât printr-un Regulament general, care pune bazele prevederilor acestora, cât și de câte un Regulament propriu, care definește scopul și aria de aplicabilitate a acestora. Așadar Regulamentul general 1083/2006 definește principiile comune, regulile și standardele de aplicare a celor trei instrumente ale politicii de coeziune. De asemenea, se introduc noi principii de programare pentru instrumentele structurale, pe baza responsabilității comune a Comisiei și a statelor membre.

Fondul European de Dezvoltare Regională – având ca bază legală Regulamentul 1080/2006 – contribuie la realizarea coeziunii economice și sociale vizând reducerea dispari-tăților regionale din cadrul UE, sprijinind în același timp dezvoltarea și conversia structurală a regiunilor. FEDR sprijină finanțarea programelor orientate către dezvoltare regională, creșterea competitivității, cooperare teritorială. Investițiile se concentrează pe dezvoltarea infrastructurii de bază, cercetare, inovare, cultura, turism, educație, sprijinirea IMM etc.

Fondul Social European – având ca bază legală Regulamentul 1081/1999 – sprijină programe/proiecte care sunt în concordanță cu Strategia Europeană de Ocupare și se concen-trează pe următoarele arii de investiție: creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor, creșterea nivelului de ocupare și a participării pe piața muncii, sprijinirea incluziunii sociale prin combaterea discriminării și facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor dezavantajate, promovarea parteneriatelor pentru reforme în domeniul ocupării și a incluziunii sociale.

Fondul de Coeziune – având ca bază legală Regulamentul 1084/2006 – este instrumentul financiar care sprijină investiții în domeniul infrastructurii de transport transeu-ropene și mediu. Comparativ cu perioadă anterioară de programare, când investițiile din FC erau făcute la nivel de proiecte negociate direct cu Comisia Europeană, acum FC va contribui alături de FEDR la programe de investiții multianuale.

În vederea asigurării unei absorbții mai bune a fondurilor alocate politicii de coeziune, Comisia Europeană, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții și Bancă pentru Dezvoltare a Consiliului Europei, au decis crearea a trei noi instrumente financiare, respectiv JASPERS, JEREMIE și JESSICA.

Inițiativa JASPER (Joint Assistance în Supporting Projects în European Regions – Asistenta Comună pentru Sprijinirea Proiectelor în Regiunile Europei) se concretizează în facilitatea de asistență tehnică pe care DG Regio și BEI o pun la dispoziția statelor membre, profitând de experiența BEI în elaborarea, implementarea, monitorizarea de proiecte de infrastructură mare (în special, mediu și transport) crescând, astfel, resursele disponibile pentru pregătirea de proiecte.

Principalele arii de intervenție ale instrumentului JASPER sunt proiecte mari, finanțate din Fondul de Coeziune și FEDR – peste 25 mil. Euro, pentru proiectele de mediu și 50 mil. Euro pentru cele de transport. Asistenta JASPERS poate fi orientata și spre alte sectoare sustenabile care au o componentă de sprijinirea mediului, respectiv eficienta energetică și surse regenerabile de energie, sectoare de transport, în afara coridoarelor europene: feroviar, transport maritim și fluvial, sisteme de transport intermodal și interoperabilitatea acestora, transport și trafic aerian, transport urban ecologic și transportul public.

Inițiativa JEREMIE (Joint European Resources for Micro and Medium Enterprises – Resurse Europene Comune pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii) susține îmbunatățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri și înființarea unor facilități pentru micro-credite pentru perioada 2007-2013. Propunerea consta într-un acord între statele membre, Comisia Europeană și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI – format din Banca Europeană de Investiții și Fondul Euro-pean de Investiții), prin care se oferă statelor membre posibilitatea să creeze conturi comune cu BEI, co-finantate în cadrul programelor operaționale și administrate de Grupul BEI, pentru sprijinirea îmbunatățirii accesului IMM-urilor la finanțare și pentru dezvoltarea sistemului de micro-creditare. Acordul va trebui să respecte legislația comunitară, inclusiv regulile privind ajutorul de stat și achizițiile publice.

JESSICA (Joint European Support for Sustainable Investment în City Areas – Asistenta Comună pentru Investiții Durabile în Areale Urbane) este un nou instrument financiar pentru perioada de programare 2007-2013, creat ca urmare acolaborarii intre Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și Bancă pentru Dezvoltare a Consiliului Europei. Obiectivul acestui instrument este de a prezenta soluții financiare „la cheie” (combinația de fonduri nerambursabile, împrumuturi și alte produse financiare) pentru implementarea proiectelor integrate pentru dezvoltare și regenerarea urbană.

De la 1 ianuarie 2007, după de a devenit stat membru al Uniunii Europene, Romania beneficiază de toate cele trei fonduri menționate mai sus și de sprijinul inițiativelor /instrumentelor financiare. Planificarea acestor resurse se va realiza prin Cadrul Strategic Național de Referință și Programele Operaționale.

Până la aderare, România a beneficiat de sprijin prin fondurile de preaderare destinate tarilor candidate, respectiv PHARE, ISPA și SAPARD. Aceste instrumente financiare, similare Fondurilor Structurale utilizate în UE, vizau promovarea unei economii de piață funcționale, întărirea capacitații ei de a face față presiunii concurențiale pe piața internațională, întărirea competitivității regiunilor și crearea condițiilor pentru o reală convergență a nivelului de dezvol-tare, fiind implementate la nivel regional prin intermediul Agențiilor pentru Dezvoltare Regiona-lă (PHARE) și Birourilor Regionale pentru Implementarea Programului SAPARD. România beneficia, de asemenea, de Fonduri ISPA, care sprijineau implementarea unor proiecte de dimen-siuni mari în domeniul infrastructurii de transport și mediu.

La nivel național, planificarea resurselor financiare, atât naționale, cât și atrase din surse externe, este realizată prin intermediul Planului Național de Dezvoltare, iar la nivel regional prin intermediul Planurilor de Dezvoltare Regională, documente care includ ansamblul politicilor de dezvoltare socio-economica sectoriale și regionale.

Regulamentul 1083/2006 privind prevederile generale ale fondurilor structurale descrie atât criteriile generale de evaluare a nivelului general de dezvoltare, cât și modul de intervenție a fondurilor UE pentru sprijinul zonelor eligibile în perioada 2007 – 2013.

Obiectivele politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013 sunt:

1. Obiectivul Convergenta vizează creșterea convergentei celor mai puțin dezvoltate state membre prin îmbunatățirea condițiilor pentru asigurarea creșterii economice și a ocupării, prin creșterea calității investițiilor în infrastructura și capitalului uman, dezvoltarea societății informaționale și sprijinirea inovării, adaptabilitatea la schimbările economice și sociale, proteja-rea mediului și îmbunatățirea condițiilor de mediu și creșterea capacitații administrative;

2. Obiectivul Competitivitate regională și ocupare va viza (în afara regiunilor cel mai puțin dezvoltate) întărirea competitivității și atractivității regiunilor precum și a ocupării, antici-pând schimbările economice și sociale, prin creșterea și dezvoltarea calității investițiilor în capi-talul uman, inovare și promovarea societății informaționale, a antreprenoriatului, protejarea și îmbunatățirea mediului, a accesibilității, adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor;

3. Obiectivul Cooperare teritorială europeana vizează întărirea cooperării transfron-taliere prin inițiative comune la nivel local și regional, întărirea cooperării transnaționale și inter-regionale și a schimburilor de experiență la nivelul teritorial adecvat.

Regiunile corespunzătoare Obiectivului Convergenta corespund nivelului 2 din Nomen-clatorul Unităților Teritoriale Statistice (NUTS 2) și au PIB/locuitor, măsurat la standardul puterii de cumpărare, calculat pe baza datelor disponibile pentru ultimii trei ani, sub 75% din media PIB/loc a UE-27. De asemenea, regiunile al căror PNB/locuitor, măsurat la standardul puterii de cumpărare, calculat pe baza datelor disponibile pentru ultimii trei ani, este sub 90% din media UE-27 sunt, de asemenea, eligibile spre finanțare sub Obiectivul Convergentă. Regiunile din prima categorie sunt eligibile spre finanțare din FEDR, dar cele din a doua categorie se califica spre finanțare atât din FEDR cât și din FC.

Regiunile corespunzătoare Obiectivului Competitivitate regională și ocupare sunt regiu-nile NUTS 2 care nu intra sub incidența primului obiectiv, precum și acele regiuni care ar fi depășit media de 75% a PIB/loc al UE-15. Programele elaborate sub acest obiectiv sunt eligibile spre finanțare din FEDR și FSE.

Zonele eligibile pentru finanțare conform Obiectivului Cooperare teritorială europeană sunt zonele ce corespund nivelului 3 din Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice (NUTS 3) aflate la granițele interne și unele granite externe ale UE. Investițiile realizate din programele de sub acest obiectiv sunt finanțate din FEDR.

Harta regiunilor eligibile pentru “Obiectivul Convergență” și Obiectivul “Competitivitate regională și ocupare”

Cu toate că noile orientări vizează concentrarea resurselor comunitare, inclusiv a politicii de coeziune, spre atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona, alocarea financiară pe obiective încă păstrează filozofia centrală a politicii de coeziune, respectiv sprijinirea regiunilor celor mai puțin dezvoltate. Așadar, în proporție de 81,54% din fondurile alocate politicii de coeziune sunt destinate regiunilor aflate sub Obiectivul Convergentă; 15,95% din fonduri sunt alocate Obiectivului Competitivitate regională și ocupare iar 2,52% Cooperării teritoriale europene.

Toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României se califica pentru Obiectivul Convergență și sunt, după aderarea României la Uniunea Europeană, eligibile spre finanțare din toate Fondurile Structurale (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European) și Fondul de Coeziune.

În contextul politicii de coeziune, României îi sunt alocate fonduri în valoare de 17,273 miliarde euro, respectiv:

Obiectivul Convergență: 11,115 mld euro;

Obiectivul Competitivitate regională și ocupare: 0;

Obiectivul Cooperare teritorială europeana: 0,403 mld euro.

Fondurile alocate din Fondul de Coeziune însumează 5,755 mld euro.

Ca urmare a procesului de descentralizare și a responsabilizării continue au fost acor-date statelor membre din ce în ce mai multe responsabilități privind politicile comunitare.

Dacă la începuturile politicii regionale, Comisia Europeană era cea care decidea, în cea mai mare parte, unde se duc fondurile, iar controlul era foarte riguros, acum statele membre au responsabilități din ce în ce mai mari în implementarea fondurilor comunitare ce îi revin prin alocările financiare stabilite de Comisie. La nivelul unui stat membru este obligatoriu ca pentru coordonarea, gestionarea și implementarea asistentei financiare acordată de UE prin instru-mentele structurale să desemneze autoritățile de management; autoritățile de certificare și plata și autoritatea de audit. Organismele intermediare pot fi desemnate de către autoritățile de mana-gement și parte din atribuțiile acestora sunt delegate unui nivel inferior.

Așa cum este definită în textul Regulamentului general 1080/2006, autoritatea de management este autoritatea publica națională, regionala, locala sau un organism public său privat desemnat de către statul membru pentru a asigura gestionarea unuia sau mai multor pro-grame operaționale.

În conformitate cu același regulament, autoritatea de management are ca principale atribuții:

să se asigure că operațiunile sunt selectate pentru finanțare în conformitate cu criteriile aplicabile programului operațional și că ele sunt conforme, pe întreaga durată de imple-mentare, cu regulamentele comunitare și naționale aplicabile;

să se asigure că cererile de finanțare înaintate de către solicitanți, procedurile, precum și operațiunile din cadrul programului operațional sunt conforme cu legislația Uniunii Europene și naționale relevante;

să verifice livrarea produselor și a serviciilor co-finantate și să verifice dacă cheltuielile declarate de către beneficiari pentru operațiuni au fost cu adevărat efectuate și sunt conforme cu regulamentele comunitare și naționale;

să se asigure că exista un sistem pentru înregistrarea și păstrarea în forma computerizată a evidentelor contabile ale fiecărei operațiuni din cadrul programului operațional și ca datele privind implementarea necesare pentru managementul financiar, monitorizare, verificare, audit și evaluare sunt colectate;

să mențină evidenta permanentă a organismelor care dețin/păstrează documentația suport privind cheltuielile și misiunile de audit, precum și a locației acestora;

să se asigure evaluările programelor operaționale;

să se asigure că Autoritatea de Certificare primește toate informațiile necesare privind procedurile și verificările efectuate în legătură cu cheltuielile eligibile efectuate;

să asigurare președinția și secretariatul Comitetului de Monitorizare;

să elaboreze, și, după aprobarea de către Comitetul de Monitorizare, să transmită Comisiei Europeane rapoartele finale și anuale privind implementarea programului;

să utilizeze Sistemul Unic de Management al Informațiilor;

să participe la întâlnirile anuale cu Comisia Europeană organizate după depunerea Raportului Anual de Implementare a programului operațional, în scopul examinării progresului înregistrat în implementarea programului operațional, a rezultatelor principale obținute pe parcursul anului anterior, a implementării financiare, precum și ai altor indicatori, cu scopul de a îmbunătăți implementarea programului;

să elaboreze Planul de Acțiune pentru Comunicare privind Programul Opera-țional.

Autoritatea de plată și certificare reprezintă organismul care elaborează și înaintează către Comisia Europeană cererile de plată și primește de la aceasta sumele aferente Fondurilor Structurale și Fondului de Coeziune.

Autoritățile de plata au următoarele atribuții principale:

primesc cereri de rambursare și asigură că respectivele cereri reflecta în mod corespunzător operațiunile selectate și includ numai cheltuieli realizate efectiv în perioada de referință și care pot fi dovedite în mod corespunzător;

primesc de la Comisia Europeană sumele aferente plăților;

efectuează transferul contribuțiilor financiare ale Uniunii Europene către beneficiarii finali, în cel mai scurt timp și în întregime;

elaborează și transmit Comisiei Europene estimări ale cheltuielilor;

elaborează și transmit Comisiei Europene declarații de certificare a cheltuielilor intermediare și finale, împreună cu cererile de plată;

transmit o cerere Comisiei Europene, pentru corectarea, dacă este necesar, a platii soldului final al asistentei, în termen de 9 luni de la data transferării sumelor aferente soldului final;

furnizează Comisiei Europene evidente detaliate privind plățile efectuate;

restituie Comisiei Europene sumele neutilizate sau plătite în mod eronat din instrumentele structurale;

asigura menținerea unor evidențe financiare privind operațiunile pe care le derulează.

Autoritatea de audit este organismul care efectuează acțiuni de audit pentru a verifica dacă sistemele de gestionare și control ale programelor operaționale funcționează în mod eficient și transparent. La 9 luni după aprobarea programului operațional de către Comisia Europeană autoritatea de audit trebuie să prezinte strategia de audit prin care stabilesc cine derulează auditul (poate fi vorba de o instituție publica independentă de autoritatea de management sau o companie privată de audit), metodologia care va fi utilizată, metodologia de eșantionare. De asemenea, autoritatea de audit este obligată să prezinte un raport de audit până cel târziu la 31 decembrie 2008 și 2015 privind rezultatul misiunilor de audit, eventualele disfuncționalități constatate, etc.

Organismele intermediare sunt instituțiile desemnate de autoritățile de management, care, prin delegare de atribuții de la acestea și/sau de la autoritățile de plată, implementează operațiunile din programele operaționale.

Delegarea de atribuții către organismul intermediar și reglementarea mecanismelor de coordonare și control ale acestuia de către autoritatea care deleagă se fac pe baza contractuala. Autoritățile de management și/sau autoritățile de plata rămân responsabile pentru îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor delegate, precum și a operațiunilor finanțate prin instrumentele structurale.

Beneficiarul este organismul său societatea comercială cu capital public ori privat, responsabil cu execuția proiectelor sau a operațiunilor finanțate.

Capitolul 2 FONDURI ALE UNIUNII EUROPENE

2.1. Fondurile structurale ale Uniunii Europene

Exista 4 tipuri de Fonduri Structurale prezentate pe site-ul Parlamentului European, fiecare dintre acestea acoperind un domeniu tematic bine specificat. Fondul European pentru Dezvoltare Regionala (FEDER) sprijina crearea de infrastructuri, investitiile destinate ocuparii fortei de munca, proiectele de dezvoltare locala si asistenta intreprinderilor mici.

Obiectivele prioritare ale Fondurilor Structurale pentru perioada 2000-2006 sunt reglementate prin Regulamentul Consiliului (EC) Nr. 1260/1999 din 21 Iunie 1999

Obiectivul 1 (teritorial): promovează dezvoltarea și ajustările structurale ale regiunilor care înregistrează întârzieri în dezvoltare, prin furnizarea de infrastructură de bază și încurajarea investițiilor în activități economice de afaceri. Este finanțat prin FEDR, FSE, IFOP și FEOGA Orientare. Acoperă zone NUTS nivel II (nivel-regiune), al căror PIB pe locuitor este sub 75% din media EC.

Obiectivul 2 (teritorial): sprijină conversia economică și socială a zonelor care se confruntă cu dificultăți de natură structurală. Este finanțat de FEDR și FSE. Acoperă zonele NUTS nivel III (nivel-judet) sau mai mici, inclusiv zone cu schimbări socio-economice în sectoarele industrial și de servicii, zone rurale în declin, zone urbane în dificultate și zone dependente de pescuit.

Obiectivul 3 (tematic): sprijină adaptarea și modernizarea politicilor și sistemelor de educație, instruire și angajare a forței de muncă. Este finanțat de FSE. Acoperă întreagul teritoriu al Uniunii Europene, cu excepția regiunilor de la Obiectivul 1.

În perioada 2000-2006 prin FEDR sunt finanțate 3 teme strategice:

economii regionale bazate pe cunoaștere și inovare tehnologică;

eEuropeRegio: societatea informațională în serviciul dezvoltării regionale;

identitate regională și dezvoltare durabilă.

2.2. Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA)

Agricultura este domeniul economic unde procesul de integrare economică a fost realizat în profunzime. Organizațiile comune de piața presupun ca fiecare produs sau grup de produse să facă obiectul unor reglementări de piață, menite să orienteze producțiile, să stabilizeze prețurile și să garanteze securitatea aprovizionărilor. Finanțarea în acest domeniu este realizată de FEOGA, Fondul European pentru Orientare si Garantare in Agricultura (FEOGA) – secțiunea „Orientare” – este fondul structural destinat politicii agricole comune a Uniunii Europene, care sprijină măsuri pentru modernizarea agriculturii și dezvoltare rurală.

FEOGA a reprezentat de la crearea sa principala partida a bugetului comunitar si a fost astfel centrul constant al dezbaterilor cand Consiliul si Parlamentul European au luat decizii in ceea ce priveste bugetul Uniunii. In 1995 FEOGA a absorbit in jur de 48% din bugetul total.

Resursele FEOGA sunt aportate de statele membre, independent de cine va beneficia mai mult de cheltuielile din agricultură. FEOGA este parte integrantă a bugetului comunitar general, a cărui finanțare este determinată în mod esențial de către situația economică a fiecărui stat membru. Această solidaritate financiară între statele membre bogate și mai puțin bogate este unul dintre principiile fundamentale ale Comunității și condiție indispensabilă în dobândirea unui mai mare grad de echilibru economic și social în cadrul Uniunii, obiectiv care joacă un rol de fiecare dată mai important în politica agricolă. Exista și alte venituri derivate din drepturile vamale încasate de Uniune din importurile provenite din țările necomunitare.

După cum indică și numele său, FEOGA se compune din două părți. Secțiunea de Garanții finanțează cheltuielile Comunității în politica de prețuri și piețe, inclusiv plățile compensatorii ale reformei PAC și măsurile ce o însoțesc. Cea mai mare parte a creditelor FEOGA (aproximativ 90% în 1995) și, din aceste credite, în jur de jumătate este cheltuită în plățile directe către agricultori.

Resursele FEOGA sunt constituite din impozite obligatorii, din taxele vamale plătite la granițele externe și dintr-o parte a TVA-ului fiecărui stat membru.

Sectiunea de Orientare primește resursele comunitare desemnate politicii structurale, ca de exemplu ajutoarele date modernizării exploatărilor, instalării tinerilor agricultori, transformării și comercializării sau diversificării. Impreună cu Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) și Fondul Social European (FSE), această secțiune finanțează măsurile de dezvoltare rurală. Aceste măsuri se planifică și se execută într-o formă destul de descentralizată: se impune cooperarea cu statele membre și regiuni și se aplică principiul de cofinanțare. In 1995 Secțiunea de Orientare a fost dotată cu un aport de aproape 10% din bugetul agricol total.

Secțiunea „Orientare” contribuie la sprijinirea regiunilor mai puțin dezvoltate, prin îmbunătățirea eficienței structurilor de producție, procesarea și marketingul produselor agricole și forestiere, precum și dezvoltarea potențialului local in zonele rurale.

Secțiunea „Garanții” a acestui fond, care nu este de tip structural, contribuie la dezvoltarea rurală in cadrul Politicii Agricole Comune în zonele cu dificultăți structurale.

Măsuri eligibile:

investiții în holdinguri agricole;

sprijin de început pentru tineri fermieri;

instruire profesională;

sprijin pentru scheme de pensionare anticipată;

alocații compensatorii pentru zone dezavantajate;

măsuri de agro-mediu;

procesarea și marketingul produselor agricole;

dezvoltarea și promovarea pădurilor;

măsuri pentru adaptarea și dezvoltarea zonelor rurale.

2. 3. Fondul european pentru dezvoltare regionala (FEDER)

O dată cu aderarea Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit, la 1 ianuarie 1973, Comunitatea Europeană s-a extins și s-a simțit tot mai acut nevoia unui instrument specific de sprijin în domeniul dezvoltării rurale. Acutizarea acestor nevoi a fost generată atât de creșterea decalajelor de devoltare dintre regiunile componente ale Comunității, cât și de găsirea unor sisteme compensatorii la deja complicata Politică Agrocolă.

Fondul European de Dezvoltare Regională a fost înființat în 1975 și a devenit principalul instrument al politicii regionale a Comunitații.

Obiectivele FEDER sunt:

promovarea dezvoltării și ajustării structurale a regiunilor a căror dezvoltare este ramasă în urmă

susținerea reconversiei economice, redezvoltarea și dezvoltarea zonelor cu probleme structurale, inclusiv regiunile industriale în declin, zonele urbane în dificultate, zonele aflate în criză, precum și zonele dependente de pescuit sau de servicii.

acordarea deasistență tehinca in vederea implementării eficiente a măsurilor de sprijin comunitar.

Poate finanța proiecte de infrastructura, investiții care creează locuri de muncă, proiecte locale de dezvoltare, ajutoare pentru IMMuri, etc.

Principalul obiectiv al Fondului European de Dezvoltare Regională este de a asigura asistență financiară în scopul corectării principalelor decalaje între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni. Măsurile admisibile pentru intervenția FEDR sunt adaptate la obiectivele și prioritățile politicii de coeziune, astfel:

Investiții în infrastructură. Intervențiile prin acest fond sunt concentrate pe creșterea potențialului economic, dezvoltare, adaptarea structurală și la crearea și menținerea de locuri de muncă durabile în regiunile selectate pentru Obiectivul 1. Totodată include și investiții care contribuie la crearea și dezvoltarea rețelelor trans-europene în sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei, ținând cont de necesitatea de interconectare a regiunilor centrale ale comunității, cu cele care prezintă dezavantaje structurale, care derivă din poziția insulară, lipsa căilor de acces și situarea la periferie.

În regiunile sau zonele care intră în Obiectivele 1 și 2, FEDR poate participa la finanțarea investițiilor în domeniul infrastructurii zonelor industriale în declin, renovarea zonelor urbane degradate precum și relansarea și integrarea zonelor rurale și a celor dependente de pescuit. În același timp sunt finanțate activitățile creatoare de locuri de muncă, inclusiv cele care vizează conectarea infrastructurilor de comunicare și de altă natură.

Dezvoltarea potențialului intern prin inițiative de dezvoltare locală și ocuparea forței de muncă precum și susținerea activităților întreprinderilor mici și mijlocii prin intermediul stimulentelor acordate pentru crearea de noi locuri de muncă (cu excepția măsurilor finanțate de Fondul Social European).

Altfel spus, FEDR susține în particular următoarele sectoare:

mediul productiv, în special pentru dezvoltarea competitivității și investițiilor durabile ale întreprinderilor mici și mijlocii, și pentru creșterea capacității de atracție a regiunilor prin intermediul potențialului infrastructurii lor;

cercetarea și dezvoltarea tehnologică în scopul favorizării dezvoltării de noi tehno-logii;

dezvoltarea societății informaționale;

dezvoltarea turismului și a investițiilor în patrimoniul cultural, inclusiv protecția acestuia și a celui natural, cu condiția de a crea locuri de muncă;

protecția și ameliorarea mediului ținând cont de principiul precauției și acțiunile preventive în sprijinul dezvoltării economice, utilizării depline și eficace a energiei și dezvoltarea surselor de energie regenerabile;

susținerea egalității șanselor între bărbați și femei prin crearea de întreprinderi și infrastructură de servicii care să faciliteze concilierea dintre viața de familie și cea profesională.

2.4. Fondul Social European (FSE)

Fondul Social European (FSE). Creat în anul 1960, FSE este principalul instrument al politicii sociale a Uniunii Europene. Prin intermediul său se acordă susținere financiară acțiunilor de formare și reconversie profesională ca și celor vizând crearea de noi locuri de muncã. Aproape 75% din intervențiile acestui fond se fac pentru reducerea somajului în rândul tinerilor, accentul fiind pus astăzi pe ameliorarea funcționării pieței forței de muncă, pe reinserția socială a șomerilor, promovarea egalității de șanse și adaptarea muncitorilor la mutațiile industriale și evoluția sistemului de producție.

Fondul poate încuraja și dezvoltarea profesională și sprijină folosirea optimă a potențialului pe care îl oferă azi societatea informațională pentru diversificarea și dezvoltarea pieței muncii.

Domeniul de actiune al FSE 2007 – 2013

a) creșterea adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor pentru anticiparea schimbărilor economice și managementul rațional al acestora învățarea pe tot parcursul vieții:

creșterea investițiilor în resursele umane din întreprinderi și în special IMM-uri prin implementarea de sisteme și strategii la locul de muncă, inclusiv ucenicia, care va asigura îmbunătățirea accesului la FP, mai ales pentru lucrătorii necalificați și lucrătorii în vârstă;

dezvoltarea calificărilor și competențelor, diseminarea competențelor din domeniul TIC, e-learning, al noilor tehnologii (eco-friendly) și management;

promovarea antreprenoriatului și inovării și a afacerilor pe cont propriu (business start-up).

elaborarea și diseminarea formelor inovatoare și productive de organizare a muncii, inclusiv:

îmbunătățirea sănătății și securității la locul de muncă;

identificarea viitoarelor cerințe privind calificările și profilul ocupațional;

sprijinirea reinserției profesionale în contextul restructurărilor de sector.

b) îmbunătățirea accesului la ocupare și integrarea durabilă pe piața muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a persoanelor inactive, prevenirea șomajului, în special a șomajului de lungă durată și a șomajului tinerilor, prelungirea vieții active modernizarea și consolidarea instituțiilor PM, în special SPO și a altor instituții relevante; măsuri active și preventive (identificarea nevoilor, FP, căutarea unui loc de muncă, mecanisme flexibile pentru reconcilierea vieții familiale cu cea profesională); integrarea dimensiunii de egalitate între femei și bărbați; acțiuni specifice pentru îmbunătățirea accesului la ocupare și creșterea participării femeilor pe PM; reducerea segregării pe bază de gen; ocuparea migranților și întărirea integrării sociale, facilitarea mobilității geografice și profesionale și integrarea PM în zonele transfrontaliere.

c) consolidarea incluziunii sociale prin integrarea pe PM a grupurilor vulnerabile: integrarea și reintegrarea profesională a persoanelor vulnerabile (excluziune socială, abandon școlar, minorități, dizabilități) – prin accesul la învățământ și formare profesională, sprijin social etc; acceptarea diversității și combaterea discriminării la locul de muncă (campanii de sensibilizare, implicarea comunităților locale și a întreprinderilor și promovarea inițiativelor locale).

d) îmbunătățirea capitalului uman, promovând: reforme ale sistemelor de educație și FP; îmbunătățirea relevanței formării inițiale și profesionale pentru PM; actualizarea competențelor formatorilor în contextul economiei bazate pe cunoaștere; dezvoltarea de rețele între instituțiile de învățământ superior, centrele de cercetare tehnologice și întreprinderi.

e)dezvoltarea de parteneriate și crearea de rețele (actori sociali, ONG-uri) la nivel național, regional, local și transnațional, pentru promovarea unei PM inclusive.

2.5. Instrumentul Financiar de Orientarea Pescuitului (IFOP)

A fost creat în 1993, o dată cu Fondul de Coeziune, ca instrument specific pentru politica în domeniul pescuitului.

Obiectivul IFOP este realizarea unui echilibru durabil între resursele pescuitului și exploatarea lor, precum și consolidarea competitivității sectorului și dezvoltării zonelor care depind de el.

Politica comunitară din domeniul pescuitului mai este denumită și „Europa Albastră” și reprezintă un capitol relativ recent în procesul de integrare.

Amplificarea problematicii în aceste domeniu a fost legata și de extinderea UE, mai întâi către Nord (Danemarca și Irlanda) și apoi Sud (Spania, Grecia și Portugalia) ceea ce a condus la sfârșitul anilor 1990 la o dublare a numărului de pescari.

Domenii:

susținerea eforturilor de adaptare în domeniul pescuitului;

modernizarea flotei;

dezvoltarea acvaculturii;

protejarea zonelor marine;

acordarea de facilități pentru porturile de pescuit;

procesarea și comercializarea produselor pescuitului.

2.6. Fondul de coeziune

În contextul politicii de dezvoltare rurală a UE, scopul principal al Fondului de Coeziune constă în asistența tarilor cu dificultăți economice pentru a face posibilă aderarea lor la Uniunea Monetară și Economică.

Resursele acestui fond sunt alocate în două sectoare: mediu și rețele de transport transeuropene.

Exista doua cerinte care conditioneaza accesul la Fondul de Coeziune:

tarile beneficiare trebuie sa aiba un nivel al venitului la locuitor sub 90% fata de media comunitara;

statele beneficiare trebuie sa aiba un prag menit sa satisfaca conditiile convergentei economice.

Un fond special, Fondul de coeziune este menit să ajute statele membre cele mai sărace: cele zece noi state membre, precum și Grecia, Portugalia și Spania și, până la sfârșitul anului 2003, Irlanda. Fondul de coeziune intervine pe ansamblul teritoriului național pentru a cofinanța nu programe, și mari proiecte în domeniul protecției mediului și rețelelor de transport trans-europene și a permite astfel ca aceste costuri ale lucrărilor să nu perturbe eforturile bugetare interne necesare satisfacerii exigențelor uniunii economice și monetare. Mai mult, Fondul ajută aceste țări să se conformeze normelor europene în aceste domenii.

Creșterea economică înregistrată în țătile eligibile pentru Fondul de Coeziune

Sursa: http://www.mmediu.ro/integrare/comp1/fondul_de_coeziune.htm

Fondul de coeziune este reglementat prin Regulamentul Consiliului Europei nr. 1164/1997 și a fost amendat de următoarele Regulamente ale Consiliului:

Regulamentul nr. 1264/1999;

Regulamentul nr. 1265/1999, care amendează Anexa II.

Prin Fondul de coeziune sunt finanțate atât proiecte cerute prin Tratat, cât și proiecte definite în Regulament. Pentru perioada 2000-2006 se are în vedere:

mai bună definire a strategiei și priorităților pentru asistență financiară;

aplicarea principiului "poluatorul plătește". În ceea ce privește acest principiu, Comisia Europeană a elaborat un set de reguli de bază pentru aplicarea lui, fiind aceleași atât pentru Fondul de coeziune, cât și pentru Fondurile structurale. Scopul Comisiei Europene este de a încuraja sistemul în care costurile poluării mediului și măsurilor de prevenire să fie suportate de către cei care poluează;

mai mare atenție acordată proiectelor cu finanțare combinată.

Întrucât Fondul de coeziune este un instrument ce finanțează, în principal, proiecte individuale, devine tot mai clar faptul că o alocare eficientă a fondului necesitată existența unei strategii, definirea priorităților și identificarea resurselor necesare atingerii acestora.

În domeniul protecției mediului, următoarele sectoare rămân prioritare:

canalizarea și epurarea apei uzate;

alimentarea cu apă;

managemnul urban, industrial și al deșeurilor solide.

Aceste sectoare nu sunt exclusive dar sunt prioritare. Poluarea aerului, prevenirea inundațiilor, remedierea terenurilor, monitorizarea solului, aerului și apei sunt, de asemenea, sectoare eligibile, ce vor fi luate progresiv în considerație.

În Agenda 2000, Comisia Europeană și-a declarat dorința de a maximiza efectul multiplicator al finanțării comunitare în scopul creșterii numărului infrastructurilor finanțate și în același timp, să crească și constrângerea asupra cheltuielilor publice naționale.

Capitolul 3 Studiu de caz.

Rolul fondurilor europene în finanțarea investițiilor în România

Pentru recuperarea anilor pierduți într-un sistem care a gândit altfel economia, libertatea și dezvoltarea, precum și pentru afirmarea în Uniunea Europeană a unei națiuni sănătoase, prospere, educate, libere și demne, integrarea Europa a României trebuie privită ca un proces care să contribuie la dezvoltarea economică, pentru a participa performant și competitiv pe piața internă Uniunii Europene.

În condițiile actuale, în care economia româneasca se confruntă încă cu probleme structurale destul de serioase, avem nevoie de strategii coerente și unitare care să aibă ca obiectiv programarea, prioritizarea și urmărirea politicilor de dezvoltare națională.

În vederea asigurării fondurilor necesare implementării acestor strategii, România, ca stat candidat la statutul de membru al Uniunii Europene, beneficiază în prezent de ajutor financiar din partea acesteia prin intermediul instrumentelor de pre-aderare – actualele programe PHARE, ISPA și SAPARD.

Principalele obiective avute în vedere de Uniunea Europeană prin acordarea asistenței financiare nerambursabile prin programele de pre-aderare se concentrează pe:

– dezvoltare instituțională;

– investiții pentru sprijinirea aplicării legislației comunitare;

– investiții în coeziunea economică și socială .

În acest mod aceste obiective contribuie în permanența la realizarea coeziunii economice și sociale, la pregătirea implementării aquis-ul comunitar, precum și la pregătirea mecanismului instituțional pentru punerea în practică a politicilor Uniunii Europene.

Pentru realizarea acestor obiective sunt implementate măsuri care se concentrează pe funcționarea economiei de piața și pe capacitatea de a face față presiunilor competitive și a forțelor pieței din interiorul Uniunii Europene. Cu ajutorul fondurilor europene sunt finanțate proiecte care contribuie la dezvoltarea zonelor mai puțin avansate, prin investiții pentru coeziune economică și socială, în domenii cheie precum dezvoltarea resurselor umane, dezvoltarea infrastructurii locale și regionale, servicii sociale și servicii turistice. Scopul acestor investiții este crearea de locuri de muncă, creșterea nivelului competetitivității și îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii regiunilor vizate.

Mai mult, acolo unde este vorba de investiții de anvergură, programele europene pot juca un rol catalizator în mobilizarea co-finanțării împreună cu statul român și instituțiile financiare internaționale (BERD, BEI, BM).

Fondurile Structurale cuprind:

1. Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), ce susține dezvoltarea economică durabilă la nivel regional și local prin mobilizarea capacităților locale și diversificarea structurilor economice în domenii precum cercetare și dezvoltare tehnologică, inovare și antreprenoriat, societatea informațională, IMM-uri, protecția mediului, turism, energie;

2. Fondul Social European (FSE), fond care contribuie la sporirea adaptabilității forței de muncă și a întreprinderilor, creșterea accesului pe piața forței de muncă, prevenirea șomajului, prelungirea vieții active și creșterea gradului de participare pe piața muncii a femeilor și imigranților, sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate și combaterea discriminării.

3. Prin Fondul de Coeziune se finanțează proiecte în domeniul protecției mediului și rețelelor de transport transeuropene, proiecte în domeniul dezvoltării durabile, precum și proiecte care vizează îmbunătățrea managementului traficului aerian și rutier, modernizarea transportului urban, dezvoltarea și modernizarea transportului multimodal.

4. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală-FEADR și Fondul European pentru Pescuit-FEP, deși funcționează într-un sistem similar fondurilor structurale, nu fac parte din această categorie. Aceste fonduri vor fi gestionate în România de Ministerul Agriculturii. Separat, pentru sectorul agricol, UE va acorda sprijin și prin intermediul plăților directe și al măsurilor de piața, acestea având însă scopuri și mecanisme de derulare diferite de FEADR și FEP. Toate cele 5 instrumente sus-menționate finanțează proiecte de dezvoltare, similare celor finanțate în perioada de pre-aderare de Phare, ISPA și SAPARD, dar având evident o anvergură financiară mult mai mare.

Fondurile structurale sunt diferite față de cele pre-aderare. În primul rând, responsa-bilitatea pentru managementul lor revine 100% autorităților române,în timp ce la Phare, ISPA, SAPARD Comisia Europeană avea un rol preponderent. Printre principalele diferențe față de fondurile de pre-aderare se numără:

  • Alocare pe programe multianuale (7 ani). Spre deosebire de fondurile de pre-aderare, Fondurile Structurale și de Coeziune (FSC) nu finanțează proiecte individuale, ci programe de dezvoltare multianuale trasate împreuna de regiuni, State Membre și Comisie, pe baza orientării propuse de Comisie pentru întreaga Uniune Europeană. Alocarea lor se face pe baza principiului programării ce implică diagnosticarea situației existente, formularea unei strategii multianuale integrate și coerente și definirea de obiective concrete care să fie atinse. Viitoarea perioadă de programare este 2007-2013.  

• Management descentralizat (național) al fondurilor. Fondurile Structurale și de Coeziune sunt principalele instrumente ale Uniunii Europene destinate promovării coeziunii economice și sociale și a solidarității. Statele Membre poartă principală responsabilitate pentru dezvoltarea zonelor aflate în dificultate, Uniunea ajutându-le să atingă rezultate mai bune decât dacă ar acționa pe cont propriu. Responsabilitatea managementului Fondurilor Structurale și de Coeziune aparține statelor membre, Comisia asigurând doar controlul ex-post. Mai mult, în timp ce prioritățile principale ale unui program de dezvoltare sunt definite în cooperare cu Comisia, selecția și managementul proiectelor sunt în responsabilitatea autorităților naționale și regionale. Responsabilitatea elaborării și gestionării Programelor Operaționale aparține instituțiilor desemnate ca Autorități de Management, chiar dacă o parte din atribuțiile lor pot fi delegate Organismelor Intermediare.

• Principiul aditionalității. Adiționalitatea reprezintă nivelul cheltuielilor publice pe care statul membru al Uniunii Europene îl realizează din surse proprii, pe parcursul perioadei de programare, pentru aceleași tipuri de măsuri finanțate din fondurile structurale, inclusiv cofinanțarea publică aferentă acestor măsuri. Fondurile Structurale și de Coeziune de care beneficiază statele membre ale Uniunii Europene sunt menite să completeze și nu să înlocuiască efortul național.

  • Operează pe principiul rambursării. Spre deosebire de PHARE și ISPA, Fondurile Structurale și de Coeziune operează pe principiul rambursării, ca și SAPARD. Aceasta implica faptul că Beneficiarii Finali efectuează plata furnizorilor de lucrări sau servicii din fonduri proprii, iar ulterior, pe baza facturilor plătite și a ordinelor de plată în baza cărora s-a făcut plata, se solicită rambursarea cheltuielilor efectuate.

• Regula n+3/ n+2. N este anul angajamentului, n+3 este anul până la sfârșitul căruia fondurile angajate în anul "n" trebuiesc cheltuite. Sumele necheltuite în intervalul menționat se pierd. În perioada 2007-2010 se aplică regula n+3 iar în perioada 2011-2013 regula n+2.

• Principiul parteneriatului. Principiul parteneriatului joacă un rol fundamental în implementarea Fondurilor Structurale. Conform Regulamentului General privind FEDR, FSE și FC, Statele Membre și Comisia trebuie să traseze acțiunile comunitare în strânsă consultare, iar în timpul tuturor fazelor (programare, monitorizare, evaluare) trebuie să implice cele mai reprezentative organisme la nivel național, regional, local. Acestea trebuie să includă parteneri economici, sociali, sectoriali, teritoriali, inclusiv ONG-uri, și trebuie să ia în considerare principiul promovării șanselor egale între bărbați și femei și dezvoltarea durabilă prin integrarea protecței mediului.

3.1. Finanțarea prin fondurile structurale

În România bugetul alocat de Uniunea Europeană este peste 30 miliarde de Euro din care pentru agricultură și dezvoltare rurală – peste 11 miliarde Euro, iar prin Instrumente Structurale – peste 19 miliarde Euro (Cofinanțare minimă 85% pentru ERDF pentru cheltuieli eligibile și 80% pentru CF – cofinanțare cheltuieli neeligibile).

În perioada 2007-2013 România va primi 19,667 miliarde euro din Fondurile Structurale ale Uniunii Europene. Aproximativ 98% din această sumă va fi alocată pentru șapte Programe Operaționale în cadrul obiectivului “Convergență” (diminuarea disparităților de dezvoltare economică și socială între regiunile UE). Cele 2% rămase vor fi alocate pentru șase Programe Operaționale sub obiectivul “Cooperare teritorială” cu țările învecinate.

Programele Operaționale în România (total contribuție UE 19,667 miliarde euro în perioada 2007 – 2013).

Tabelul nr. 1. Obiectivul Convergență al Programelor Operaționale

Tabelul nr.2 Obiectivul Cooperare Teritorială al Programelor Operaționale

Sursa : Guvernul României-CNSR 2007-2013

La începutul semestrului doi al lui 2007 s-au lansat primele cereri de proiecte pentru finanțare din fondurile structurale. Până la această dată s-au desfășurat procedurile de aprobare ale Programelor Operaționale Sectoriale și a Cadrului Strategic Național de Referință.  

Până la sfârșitul lui ianuarie România a trebuit să transmită Comisiei spre aprobare Cadrul Strategic Național de Referință și Programele Operaționale care definesc managementul fondurilor structurale. Programele operaționale au fost pregătite încă din 2006, iar autoritățile române s-au consultat în elaborarea lor cu Comisia Europeană. După ce a dobândit statutul de membru al Uniunii Europene, România poate trimite Programele pentru aprobarea Comisiei.

Comisia are maxim patru luni, conform regulamentelor europene, pentru a derula procedurile de analiză și aprobare a Programelor operaționale. Nu este obligatoriu ca Programele operaționale să fie aprobate simultan, durata procedurilor depinzând de negocierile desfășurate între Comisie și autoritățile române, precum și de calitatea programului și de complexitatea sa.

În termen de o lună de la aprobarea programelor operaționale Comisia va vira din Fondurile structurale (Fondul European de Dezvoltare Regionala-FEDR, Fondul Social European-FSE, Fondul de Coeziune-FC) în Fondul Național al României prima tranșă de bani. Aceasta este în valoare de 22,5% din contribuția comunitară la fiecare Program operațional. Banii sunt destinați prefinanțării și ajung la beneficiari în momentul în care aceștia semnează contract de achiziție publică.

Până la începutul semestrului doi al lui 2007 când se vor lansa cererile de proiecte, vor fi pregătite și Ghidurile Solicitantului pentru fiecare Program Operațional. Aceste ghiduri vor fi elaborate de fiecare Autoritate de Management. După luna aprilie, cererile de proiecte își vor urma cursul normal: beneficiarii vor depune cererile de finanțare, proiectele vor fi analizate și apoi selectate și aprobate, se vor semna contractele de finanțare cu beneficiarii selectați și apoi implementarea propriu-zisă a proiectelor.

Fondurile Structurale și de Coeziune (FSC) sunt a doua investiție ca pondere din bugetul Uniunii Europene. Pentru anul 2007, proiectul de buget al Comisiei Europene aloca o pondere mai mare obiectivelor de coeziune economică și socială și creșterea competitivității economice (43%) decât sectorului agricultură (34%) care a fost cea mai mare investiție din bugetul UE o lungă perioadă de timp. Anul trecut, bugetul Uniunii a fost împărțit în: 39% pentru competitivitatea economică și coeziune versus 36% pentru agricultură. FSC sunt instrumentele financiare prin care Uniunea Europeană acționează pentru eliminarea disparităților economice și sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice și sociale.

3.2. Domenii de finanțare

Prin fondurile structurale și de coeziune pot fi finanțate 14 domenii de activitate:

– Cercetare și dezvoltare  tehnologică;

– Informatizarea societății;

– Transport ;

– Energie;

– Protecția mediului și prevenirea riscului;

– Turism;

– Cultura;

– Regenerare urbană și rurală;

– Suport pentru companii și antreprenori;

– Acces la locuri de munca stabile;

– Incluziune socială pentru persoane defavorizate;

– Dezvoltarea capitalului uman;

– Investiții în infrastructura socială, inclusiv cea de sănătate și educație;

– Promovarea dezvoltării  parteneriatului.

Alocări speciale de fonduri pentru ajustarea structurilor piscicole și pentru susținerea acțiunilor inovative și de asistență tehnică.

Scopurile urmărite prin finanțarea proiectelor din aceste fonduri vizează în principal promovarea unei dezvoltări durabile, echilibrate și armonioase a ansamblului economic și social al Uniunii, pentru a se asigura îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor Uniunii Europene, din care România va face parte începând cu 1 ianuarie 2007.

Un aspect important este acela că aceste posibilități de finanțare din fonduri europene vor fi mult mai mari decât până în prezent. Conform programării financiare, în perioada 2007-2009, România va beneficia de fonduri nerambursabile, de aproximativ 4 ori mai mari decât cele din perioada de pre-aderare, în valoare de 5973 milioane Euro.

Având în vedere acest lucru, este necesar ca experiența acumulată până în prezent în privința utilizării programelor de pre-aderare să fie folosită drept punct de plecare pentru dezvoltarea managementului viitoarelor instrumente structurale. Totodată, trebuie să ne ghidăm și după experiențele țărilor est-europene care au aderat deja la Uniunea Europeană și care s-au confruntat cu probleme în managementul și implementarea programelor finanțate prin fonduri structurale.

România are nevoie de programele structurale, atât pentru a recupera decalajul existent față de țările membre ale Uniunii Europene, cât și pentru o dezvoltare durabilă.

Fondurile structurale care vor finanța măsuri de politică regională trebuie astfel gestionate și direcționate încât să permită apropierea decalajelor între regiuni și nu să le adâncească.

Prin Planul Național de Dezvoltare, instrumentul de recuperare a disparităților de dezvoltare social-economică a României față de Uniunea Europeană, sunt orientate prioritățile cu obiectivele instrumentelor structurale.

Obiectivele Planului Național de Dezvoltare referitoare la creșterea competitivității, dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere, dezvoltarea și modemizarea infrastructurii de transport, dezvoltarea economiei rurale și diminuarea disparităților de dezvoltare între regiunile tării, realizate cu ajutorul instrumentelor structurale și corelate cu obiectivele Agendei Lisabona, pot ajuta la dezvoltarea economico-socială locală și regională.

În contextul actual, al integrării în Uniunea Europeană și al regionalizării pe criterii economice, în abordarea conceptuală a Strategiei Lisabona trebuie să se țină cont de situația economică și socială a României, precum și de particularitățile regionale.

În urma analizării situației economice actuale, precum și a perspectivelor pe termen scurt și mediu, considerăm că printre principalele direcții de acțiune în domeniul dezvoltării regionale și locale, pentru perioada următoare, sunt:

1. asigurarea stabilității macroeconomice, prin respectarea criteriilor de convergentă, din procesul de integrare a României în Uniunea Europeană;

2. asigurarea coerenței și complementarității politicilor economice, în special a politicii de dezvoltare regională, prin formarea polilor de competitivitate, dezvoltarea clusterelar;

3. creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, în scopul realizării obiectivelor de coeziune economică și socială și pentru reducerea decalajelor inter și intra-regionale, precum și a decalajului ce desparte țara noastră de țările dezvoltate, membreale UE;

4. dezvoltarea și modernizarea infrastructurii naționale și transnaționale, de transport, de mediu, de energie și pentru cercetare-dezvoltare;

5. încurajarea reconversiei profesionale a categoriilor dezavantajate sau afectate de restructurări și susținerea perfecționării continue în muncă.

Fondurile europene pot fi folosite și la crearea de poli de competitivitate, prin susți-nerea incubatoarelor de afaceri, pentru dezvoltarea IMM-urilor (acces pe piața, creșterea compe-titivității) și atragerea investitorilor. Având în vedere că diversitatea regională privind distribuția industriilor este mare, abordarea acestor poIi de competitivitate trebuie făcută distinct de la o regiune la alta.

Alocarea fondurilor structurale către regiuni (în special Fondul European pentru Dezvoltare Regională) va ține cont de specificul regiunii respective, avantajul competitiv al industriilor existente și va încuraja dezvoltarea polilor de competitivitate.

Se impune astfel asigurarea acestei abordări unitare, prin toate pârghiile pe care statul le are la dispoziție, prin alocarea eficientă a resurselor, dar și prin stabilirea priorităților.

Printre principalele provocări ale guvernării, este aceea de a asigura, prin minima intervenție a statului în economie, maximă eficiență în corelarea politicilor, ținând cont în special de specificitățile regionale și naționale.

Una din oportunitățile politicilor economice este aceea de a identifica din analizele socio-economice regionale și naționale, avantajele competitive și comparative, astfel încât, orice instrument va fi utilizat, să conducă la valorificarea, cât mai rentabilă, a acestor avantaje.

În perspectiva fondurilor structurale și de coeziune, care vor fi acordate României de către UE, este necesară o viziune de ansamblu, unitară, asupra întregului tablou al dezvoltării social-economice a țării și, totodată, o îmbunătățire a managementului acestor fonduri, printr-o ajustare structurală potențială sau o reprioritizare a alocării acestora, atunci când este cazul.

Printre prioritățile guvenării în perioada următoare, trebuie să se regăsească dezvoltarea și modemizarea infrastructurii (transport, mediu, energie, C&D). Este necesară alocarea resur-selor bugetare cu prioritate pentru a asigura cofinanțarea pentru proiecte ample de infrastructură, de interes regional și european, coridoarele pan-europene (autostrăzi, căi ferate, oleoducte și conducte de gaze naturale), proiecte ce pot fi finanțate din viitoarele instrumente structurale.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, țara noastră poate accesa miliarde de euro prin intermediul programelor operaționale bugetate cu fonduri europene.
La acestea se adaugă programele promovate de guvern, bănci, dar și de diverse ONG-uri. Agenția de Dezvoltare Regională Centru a prezentat recent un interesant ghid de finanțare în care sunt prezentate oportunitățile pentru cele mai diverse domenii de activitate, cu accent pe dezvol-tarea mediului de afaceri fără a se neglija problemele de mediu sau cele de ordin social. De pildă, pentru prevenirea poluării, reducerea nivelurilor de zgomot și utilizarea de tehnologii curate, Administrația Fondului de mediu oferă cofinanțare de până la 50% operatorilor economici, unităților administrativ-teritoriale – minimum 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiec-tului, ONG-urilor și unităților de învățământ – minimum 10% din cheltuielile proiectelor. Pe linie de mediu, aria este acoperită prin gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice de către autoritățile publice locale care prezintă protocoale/acorduri cu producătorii pentru care se alocă fonduri europene cuprinse între 30.000 lei și 200.000 lei, cu o co-finanțare de 40% din partea beneficiarului. Se merge până la promovarea literaturii, editurile străine având o cofinan-țare europeană de 40-60% pentru traducerea din limba maghiară a unor opere literare, oricare ar fi limba în care se face traducerea.

Guvernul României, prin Hotărârea de Guvern 1165/2007, care privește stimularea creșterii economice prin sprijinirea de realizări de investiții, acordă finanțare de 28,125 milioane de euro societăților comerciale care își dezvoltă activitatea în România, investesc peste 30 mili-oane de euro și creează minimum 300 de locuri de muncă. De asemenea, Guvernul mai oferă ma-ximum 200.000 euro pe o perioadă de 3 ani prin HG 1164/2007, care privește acordarea de aju-toare de minimis pentru dezvoltarea sau modernizarea întreprinderilor.
Prin programul de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spațiul rural, Gu-vernul acordă maximum 525.000 lei pentru construcția, extinderea, modernizarea și reamena-jarea de baze sportive.
Organizațiile non-guvernamentale pot accesa până la 30 noiembrie fonduri de la Guver-nul României pentru dezvoltarea societății democratice, îmbunătățirea accesului la justiție socia-lă și pentru sprijinirea cetățenilor în a-și exercita drepturile și responsabilitatea în rezolvarea unor probleme complexe.

Femeile întreprinzătoare sunt sprijinite de Uniunea Europeană prin Programul WE Mentor pentru identificarea factorilor critici de succes pentru IMM-uri în țările candidate-asocia-te sau țări terțe pentru creșterea participării în cercetarea europeană și promovarea cooperării transregionale dintre instituțiile mici și mijlocii.

Organizația "Global Fund for Women" oferă granturi de minimum 500 dolari și maxi-mum 15.000 dolari organizațiilor de femei a căror activitate se concentrează pe promovarea drepturilor femeilor.
Comisia Europeană oferă oportunități de finanțare și pentru programele destinate ONG-urilor, care au ca obiectiv creșterea și dezvoltarea economică, îmbunătățirea infrastructurii și susținerea proiectelor de mediu.

Prin programul "Atitudine și implicare", fondurile europene sunt destinate entităților care pot propune proiecte pentru promovarea de politici și schimbări ale legislației de mediu sau inițierea de campanii împotriva inițiativelor distructive privind mediul. Aceste proiecte pot fi depuse până pe 15 februarie 2008, iar suma grant oferită este de 16.500 de lei.

Misiunea programului este de a înlesni, de a întări și de a sprijini activitățile de tip advocacy și watchdog ale ONG-urilor de mediu din România cu scopul de a mări contribuția acestor organizații la dezvoltarea politicilor de mediu.

Programe de 4 mil. de euro pentru tineri.

Totodată, există o serie de programe care se adresează tinerilor și ONG-urilor formate din tineri. Autoritatea Națională pentru Tineret desfășoară un program de stimulare a participării tinerilor la viața socială, în cadrul căruia sunt alocați 350.000 lei, cofinanțarea beneficiarului este de 40%, termenul limită fiind 14 martie. Programul dorește să stimuleze creativitatea tinerilor prin stagii, cursuri, concursuri, festivaluri și campanii, să sprijine acțiuni specifice de voluntariat prin campanii, caravane, seminare și simpozioane și să dezvolte și să diversifice oferta educațio-nală nonformală pentru tineri. Același tip de programe sunt finanțate și de Autoritatea Națională pentru Tineret prin Direcțiile Județene de Tineret. Termenul limită, în acest caz, este de 29 februarie anul curent.

Un alt program pentru tineret este "Tineret în Acțiune" și este derulat de Uniunea Euro-peană prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale. Acesta promovează mobilitatea, inițiativa, învățarea interculturală și solidaritatea între tinerii din Europa și din întreaga lume și se adresează organizațiilor neguvernamentale înființate conform ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, instituții publice implicate nemijlocit în lucrul cu tinerii. Bugetul alocat acestui program se ridică la 3,8 milioane de euro, nu impune cofinanțarea de către beneficiar și are trei termene limită, respectiv 1 aprilie, 1 iunie și 1 noiembrie 2008.

Alte programe derulate cu sprijinul Uniunii Europene vizează protecția drepturilor copiilor. Programul "Înființarea de centre de plasament de tip familial", finanțat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, are în vedere persoanele juridice fără scop patrimonial – asociații ori fundații – și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Programul vrea să reducă numărul de copii aflați în îngrijirea centrelor de plasament de tip clasic.

De asemenea, UE desfășoară programul Phare 2006 CES – Dezvoltarea Resurselor Umane având ca obiectiv realizarea unui sistem național de asistență socială bazat pe principiul egalității care să rezolve problemele reale ale grupurilor vulnerabile în societate. Pot aplica la acest program Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul Consiliilor Județene, serviciile publice de asistență socială sau instituții publice care au constituite compartimente de asistență socială, cum ar fi spitale, școli sau universități. Sumă minimă alocată acestui program este de 10.000 euro, iar nivelul maxim este de 75.000 euro, beneficiarului solicitându-i-se o co-finanțare de minimum 10% din suma totală. Pentru acest program se poate aplica până pe 10 martie 2008.

3.3. Clasificarea fondurilor structurale

Fondul European de Dezvoltare Regională (F.E.D.R.). Principalul obiectiv al Fondului European de Dezvoltare Regională este de a asigura asistență financiară în scopul corectării principalelor decalaje între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni. Măsurile admisibile pentru intervenția Fondul European de Dezvoltare Regională sunt adaptate la obiectivele și prioritățile politicii de coeziune, astfel:

– investiții în infrastructură. Intervențiile prin acest fond sunt concentrate pe creșterea potențialului economic, dezvoltare, adaptarea structurală și la crearea și menținerea de locuri de muncă durabile în regiunile selectate pentru Obiectivul 1. Totodată include și investiții care contribuie la crearea și dezvoltarea rețelelor trans-europene în sectoarele transporturilor, teleco-municațiilor și energiei, ținând cont de necesitatea de interconectare a regiunilor centrale ale comunității, cu cele care prezintă dezavantaje structurale, care derivă din poziția insulară, lipsa căilor de acces și situarea la periferie.

În regiunile sau zonele care intră în Obiectivele 1 și 2, Fondul European de Dezvoltare Regională poate participa la finanțarea investițiilor în domeniul infrastructurii zonelor industriale în declin, renovarea zonelor urbane degradate precum și relansarea și integrarea zonelor rurale și a celor dependente de pescuit. În același timp sunt finanțate activitățile creatoare de locuri de muncă, inclusiv cele care vizează conectarea infrastructurilor de comunicare și de altă natură.

– dezvoltarea potențialului intern prin inițiative de dezvoltare locală și ocuparea forței de muncă precum și susținerea activităților întreprinderilor mici și mijlocii prin intermediul stimu-lentelor acordate pentru crearea de noi locuri de muncă (cu excepția măsurilor finanțate de Fondul Social European).

Altfel spus, Fondul European de Dezvoltare Regională susține în particular următoarele sectoare:

• mediul productiv, în special pentru dezvoltarea competitivității și investițiilor dura-bile ale întreprinderilor mici și mijlocii, și pentru creșterea capacității de atracție a regiunilor prin intermediul potențialului infrastructurii lor;

• cercetarea și dezvoltarea tehnologică în scopul favorizării dezvoltării de noi tehno-logii;

• dezvoltarea societății informaționale;

• dezvoltarea turismului și a investițiilor în patrimoniul cultural, inclusiv protecția acestuia și a celui natural, cu condiția de a crea locuri de muncă;

• protecția și ameliorarea mediului ținând cont de principiul precauției și acțiunile preventive în sprijinul dezvoltării economice, utilizării depline și eficace a energiei și dezvoltarea surselor de energie regenerabile;

• susținerea egalității șanselor între bărbați și femei prin crearea de întreprinderi și infrastructură de servicii care să faciliteze concilierea dintre viața de familie și cea profesională.

Cele două Obiective menționate mai sus prezintă următoarele caracteristici:

• Obiectivul 1 – promovarea dezvoltării și ajustării structurale a regiunilor cu dificul-tăți. Cuprinde regiunile corespondente nivelului doi din Nomenclatorul Unităților Teritoriale Statistice (NUTS) al căror PIB/cap de locuitor este inferior nivelului de 75% din media comu-nitară. El include în afară de acestea, regiunile ultraperiferice, departamentele franceze de peste mări, ș.a. Comisia Europeană este responsabilă pentru definirea listei regiunilor cărora li se apli-că Obiectivul 1.

• Obiectivul 2 – Favorizarea reconversiei economice și sociale a zonelor cu dificultăți structurale. Regiunile cărora li se aplică obiectivul 2 sunt zone care au probleme de reconverise economică și socială și a căror populație și suprafață sunt semnificative. Ele cuprind zone care se află în faze de schimbări economice și sociale în sectoarele industriale și de servicii, zonele rurale în declin, zonele urbane aflate în dificultate și zonele dependente de pescuit care se găsesc într-o situație de criză.

Fondul Social European (FSE) – aspecte generale. Politica de coeziune a Uniunii Europene este finanțată prin două instrumente structurale: fondurile structurale (Fondul Social European și Fondul European de Dezvoltare Regională – FEDER) și Fondul de Coeziune.

FSE sprijină investițiile în capitalul uman, dezvoltarea și formarea profesională a resur-selor umane, în concordanță cu Strategia Europeană pentru Ocupare revizuită, în timp ce FEDER sprijină investiții în infrastructură și scheme de granturi pentru întreprinderi mici și mijlocii, cercetare și dezvoltare, transfer tehnologic, construcție instituțională și asistență tehnică. În România, FSE susține dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității acestuia pe piața muncii prin asigurarea oportunităților egale de învățare pe tot parcursul vieții și dezvoltarea unei piețe a muncii moderne, flexibile și incluzive care să conducă, până în 2015, la integrarea durabilă pe piața muncii a 900.000 de persoane.

FSE sprijină investițiile în dezvoltarea resurselor umane direcționate către următoarele priorități:

1. Creșterea adaptabilității forței de muncă, întreprinderilor și antreprenorilor pentru sprijinirea schimbărilor economice prin:

a. promovarea învățării pe tot parcursul vieții și creșterea investițiilor în capitalul uman pentru asigurarea accesului la formare, dezvoltarea calificărilor și competențelor profesionale, diseminarea mijloacelor TIC, e-learning, promovarea antreprenoriatului și inovației, precum și inițierea de afaceri;

b. elaborarea și diseminarea unor forme inovative și mai productive de organizare a muncii, identificarea competențelor și profesiilor cerute pe piața muncii, dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru ocupare și formare.

2. Încurajarea accesului la ocupare și incluziune sustenabilă pe piața muncii pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor inactive, precum și prevenirea șomajului în special în rândul șomerilor pe termen lung și a tinerilor prin:

a. implementarea măsurilor active și preventive cum ar fi formarea personalizată, cău-tarea unui loc de muncă, reorientare și inițiere de afaceri;

b. accesul la piața forței de muncă prin creșterea participării femeilor, a migraților;

c. modernizarea și consolidarea instituțiilor și serviciilor publice de ocupare.

3. Sprijinirea incluziunii sociale în rândul persoanelor dezavantajate în vederea susți-nerii integrării lor în muncă și combaterea tuturor formelor de discriminare pe piața muncii prin:

a. integrarea și (re)inserția pe piața muncii a persoanelor dezavantajate prin măsuri de ocupare în domeniul economiei sociale, facilitarea accesului la educație și formare profesională;

b. diversitatea la locul de muncă și combaterea discriminării pe piața muncii.

4. Extinderea și îmbunătățirea investiției în capitalul uman prin elaborarea și imple-mentarea reformelor în sistemele de educație și formare precum și crearea de rețele între instituții de învățământ superior, centre de cercetare și dezvoltare și întreprinderi.

5. Promovarea parteneriatelor la nivel național, local și transnațional prin colaborarea actorilor relevanți pentru sprijinirea reformelor în domeniul ocupării și a incluziunii pe piața muncii.

În cadrul obiectivului Convergență, intervențiile FSE susțin extinderea și îmbunătățirea investiției în capitalul uman prin:

1. dezvoltarea și implementarea de reforme în educație și formare pentru a răspunde priorităților unei societăți bazate pe cunoaștere și a necesității de învățare pe tot parcursul vieții;

2. creșterea participării în educație și formare inițială și continuă, inclusiv prin acțiuni de reducere a abandonului școlar, egalitate de șanse și creșterea accesului și calității în educație și formare;

3. dezvoltarea potențialului uman în cercetare și inovare, prin studii post-universitare și formarea cercetătorilor. În aceeași măsură, Fondul Social European sprijină acțiunile transna-ționale și interregionale prin schimbul de informații, experiențe, rezultate și bune practici.

FSE – cheltuieli și activități eligibile, considerații generale ale FSE – pe bază de rambursare a cheltuielilor eligibile:

– începutul perioadei de eligibilitate trebuie să coincidă cu data de aprobare a Progra-mului Operațional pentru pentru perioada 2007 – 2013;

– sfârșitul perioadei de eligibilitate pentru efectuarea cheltuielilor și derularea activită-ților este 31 decembrie 2015.

Concordanța cu: Politica comunitară; Regulamentul FSE; Programul Operațional; Do-meniul prioritar descris în Programul Complement; Legislație națională.

Cheltuieli eligibile: faptul că un proiect este considerat eligibil pentru cofinanțare din FSE nu înseamnă neparat că cheltuielile angajate de proiect sunt declarate eligibile doar pe această bază, trebuind să țină seama și de condițiile generale și specifice de eligibilitate. De aceea este necesar că beneficiarul să diferențieze aceste cheltuieli.

Astfel, cheltuielile sunt eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele condiții generale:

– cheltuielile sunt reale, efective, realizate în perioada derulării unui proiect aprobat, în interiorul perioadei de eligibilitate a POS DRU . Aceasta înseamnă că o cheltuială nu poate fi decontată/rambursată dacă este făcută înainte de aprobarea proiectului sau după încetarea duratei proiectului.
– proiectele pot fi aprobate și derulate în perioada de eligibilitate a POS DRU , respec-tiv 2007-2013 pentru contractare și 2007-2015 pentru derularea efectivă.

– condiții specifice sunt considerate eligibile următoarele tipuri de cheltuieli: alocațiile sau salariile plătite de un terț în beneficiul participanților la o operațiune/proiect finanțat din FSE și certificate către beneficiar; în cazul granturilor, costurile indirecte care nu pot depăși 20% din cele directe; costurile de amortizare a bunurilor depreciabile alocate pe durata operațiunii, în măsura în care nu sunt procurate dintr-un grant public; cheltuieli de management (maxim 3%); taxe notariale și legale în limita plafonului maxim prevăzut de L 36/1995, dacă sunt direct legate de implementarea proiectului; cheltuieli de consultanță direct legate de implementarea proiec-tului; cheltuieli legate de contabilitate direct legate de implementarea proiectului; costuri de audit conform cerințelor PO, cu excepția auditului final al proiectului, deoarece acesta se efectuează după terminarea proiectului; leasing-ul de echipamente în limitele legale; leasing-ul este finanțabil doar pe perioada implementării proiectului; costuri de regie ( electricitate, apă,chirie, costuri cu personalul implicat direct în proiect ) în cazul în care aceste costuri sunt reale și legate de implementarea proiectului, în limita de 2%.

Sunt considerate neeligibile următoarele tipuri de cheltuieli: costul deprecierii unui bun său echipament care a făcut obiectul achiziției dintr-un ajutor comunitar sau de stat; achiziția de bunurilor imobile; dobânzi și comisioane bancare; tranzacții financiare; taxe pentru administrare de conturi, cu excepția cazurilor când în Programul Operațional se specifică obligativitatea des-chiderii unui cont distinct pentru gestionarea proiectului; comisioane/pierderi din tranzacții valu-tare; litigiile și penalitățile; cheltuieli pentru achiziții de echipamente și mașini second-hand; cheltuielile de construcții și reparații, cu excepția amenajărilor pentru nevoile persoanelor cu disabilități și dacă această amenajare este considerată ca una de mică anvergură; investițiile în mașini, dispozitive și echipamente a căror valoare totală depășește 10% din costul proiectului; achiziția de automobile; asigurări.

Principiul Parteneriatului din perspectiva FSE. Principiul Parteneriatului implică o cola-borare strânsă pe bază de dialog sistematic între toate organismele implicate în administrarea dife-ritelor fonduri și programe; consultarea și implicarea tuturor partenerilor încă din fazele inițiale de programare, precum și în etapa de implementare. Punerea în practică presupune o dublă abordare: de ”sus în jos”, prin luarea în considerare a planurilor și strategiilor sectoriale elaborate la nivel național, cât și de „jos în sus”, prin utilizarea informațiilor transmise prin Planurile de Dezvoltare Regională. Principiul Parteneriatului promovează o strânsă colaborare între Comisia Europeană și autoritățile naționale, regionale și locale, partenerii economici și sociali și alte organisme compe-tente, considerați actori relevanți în gestionarea și absorbția fondurilor structurale. Acest principiu este relevant pentru gradul de descentralizare care caracte-rizează întreaga politică de coeziune economică și socială precum și aplicabilitatea principiului subsidiarității Conform Regulamentelor Consiliului European în cadrul Statului Membru parteneriatele presupun implicarea actorilor relevanți precum: autoritățile regionale, locale, urbane și alte autorități publice competente; parteneri economici și sociali; orice alt organism considerat a fi în măsură să reprezinte societatea civilă, organizațiile civile și organismele însăr-cinate cu promovarea egalității dintre bărbați și femei.

Formalizarea parteneriatelor implică: o structură legală, un comitet de conducere (re-prezentanții tuturor partenerilor); un sector definit și activități stabilite, grupate pe domenii de ac-tivitate; un plan de activitate; resursele necesare (personalul, sediile, aspectele financiare). Încu-rajarea parteneriatului poate fi realizată prin „crearea unor structuri regionale/naționale care să răspundă de definirea și dezvoltarea parteneriatelor și care va finanța, monitoriza, evalua și susține parteneriatele” (prima Conferință Națională privind parteneriatele – București 11 aprilie 2006, în cadrul Proiectul PHARE nr. RO2003/ 005-551.05.01.04.01.01, asistență acordată MMSSF pentru elaborarea și implementarea politicii din domeniul ocupării).

De ce avem nevoie de parteneriate? Parteneriatele îmbunătățesc gradul de coordonare a politicilor și de adaptare la condițiile specifice locale; conduc la o mai bună utilizare și orientare a programelor; integrează preocupările societății civile în exercițiile de planificare strategică printr-o participare democratică mai mare și mai extinsă geografic; stimulează implicarea com-paniilor private în proiectele locale; promovează un grad mai mare de satisfacție față de politicile publice. (parteneriatele locale OCDE pentru o administrație publică mai bună, 2001). Din experiența ante-rioară au rezultat următoarele avantaje a parteneriatelor: o mai bună coordonare a activităților, transparență în acțiunile întreprinse, dezvoltarea unei mai bune capacități institu-ționale la nivel sectorial (este vorba despre activități sau operațiuni dintr-un anumit domeniu /sector) și teritorial; o mai bună absorbție a resurselor prin îmbunătățirea procesului de identificare a nevoilor, prioritizarea acestora la nivel regional, sectorial, de domeniu și identifi-carea de soluții adecvate finanțabile din Fondul Social European și o mai bună diseminare a in-formațiilor.

Parteneriatul a fost definit ca fiind ”o metodă de succes pentru rezolvarea problemelor la nivel regional și local” (Paolo PEDROSO, Conferința “Lecții învățate în cadrul procesului elabo-rării în parteneriat a Planurilor Regionale de Acțiune pentru Ocupare” 19.07.2006, Bucu-rești). Parteneriatul la nivel regional și local pot fi utilizate pentru recunoașterea comună exis-tenței unei probleme, discutarea unor soluții alternative; adoptarea unor strategii comune; întă-rirea unei strategii comune la fiecare nivel de responsabilitate. Parteneriatul la nivel local permite o mai bună identificare a problemelor comunității, găsirea de noi resurse și parteneri; depășirea obstacolelor datorate lipsei de comunicare; o mai bună folosire a oportunităților.

– Exemple de obiective urmărite de parteneriate din diferite State Membre: in Irlanda, parteneriatele au fost formate pentru promovarea egalității de șanse și integrării socio-economice; in Marea Britanie, parteneriatele locale au fost formate pentru rezolvarea diferitelor probleme ale comunității prin cooperare la nivel local; in Austria (Pacte Teritoriale de Ocupare a Forței de Muncă ȚEP), parteneriatele sunt formate pentru o mai bună coordonare și corelare a politicii de ocupare a forței de muncă cu alte politici în scopul ameliorării situației ocupării forței de muncă la nivel regional și local (forumul OCDE LEED pe teme de parteneriate și adminis-trație locală). Parteneriatele au cunoscut diferite motivații precum: în Catalonia/Spania: politica UE de ocupare a forței de muncă a reprezentat motivația și punctul de plecare al formării parte-neriatelor în Catalonia; în Ungaria: creșterea ratei șomajului, deplasarea forței de muncă și inefi-ciența comunicării între organizații; în Norvegia: necesitatea unei dezvoltări economice ulteri-oare și coordonarea intersectorială a activităților la nivel național; în Portugalia: experiența ante-rioară în domeniul parteneriatelor și necesitatea unui proces mai descentralizat de dezvoltare a politicilor (forumul OCDE LEED pe teme de parteneriate și administrație locală).

– rețele transeuropene de transport, în special proiectele prioritare de interes european definite de Uniunea Europeană;

– mediu.

Fondul de Coeziune. În acest context, Fondul de Coeziune poate interveni, de asemenea, în proiecte din domeniul energiei sau al transporturilor, atâta vreme ce acestea prezin-tă avantaje clare pentru mediu: eficacitate energetică, utilizarea de surse de energie regenerabile, dezvoltarea transportului feroviar, sprijinirea intermodalității, consolidarea transporturilor publice etc.

Suspendarea asistenței financiare furnizate prin intermediul Fondului de Coeziune se produce prin decizia Consiliului (hotărând cu majoritate calificată) în cazul în care un stat mem-bru care înregistrează un deficit public excesiv nu a pus capăt situației sau acțiunile întreprinse se dovedesc a fi necorespunzătoare.

Fondul de Coeziune ajută statele membre cu un produs național brut (PNB) pe cap de locuitor de mai puțin de 90% din media comunitară să-și reducă diferențele dintre nivelurile de dezvoltare economică și socială și să-și stabilizeze economiile. Acesta susține acțiuni în cadrul obiectivului „Convergență” și se află sub incidența acelorași reguli de programare, de gestionare și de control ca în cazul FSE și FEDR.

Pentru perioada 2007-2013, Fondul de Coeziune se adresează următoarelor țări: Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Spania este eligibilă, pe bază tranzitorie, deoarece PNB-ul său pe cap de locuitor este inferior mediei înregistrate pentru Uniunea Europeană cu 15 state membre.

Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală contribuie la promovarea unei dezvoltări rurale durabile în întreaga Comunitate, venind în completarea politicilor de piață și de susținere a veniturilor aplicate în cadrul politicii agricole comune, al politicii de coeziune și al politicii comune în domeniul pescuitului.

Obiective FEADR:

– îmbunătățirea competitivității agriculturii și silviculturii prin sprijinirea restructurării, dezvoltării și inovației;

– îmbunătățirea mediului și a spațiului rural, prin sprijinirea gestionarii terenurilor;

– îmbunătățirea calității vieții în mediul rural și promovarea diversificării activităților economice.

Politica de dezvoltare rurală se bazează, în principal, pe trei instrumente juridice: orientările strategice ale Uniunii pentru politica de dezvoltare rurală, Regulamentul Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din noul Fond European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și regulamentul de punere în aplicare al Comisiei.

Fondurile Structurale de Dezvoltare Regională –Regiunea Sud

Programul Operațional Regional 2007 – 2013 – gestionat de ADR Sud. Spre deosebire de restul Programelor Operaționale (PO), care urmăresc atingerea unor obiective la nivel național, pentru a reduce disparitățile existente între România și celelalte state membre, REGIO (Programul Operațional Regional 2007-2013) urmărește reducerea disparităților de dezvoltare între cele opt regiuni de dezvoltare ale României.

Obiectivul strategic al realizării coeziunii teritoriale și socio-economice la nivelul întregii țări este pus în practică printr-o alocare a fondurilor diferențiată pe regiuni, în funcție de gradul de dezvoltare a acestora și printr-o strânsă coordonare cu acțiunile realizate în cadrul celorlalte PO.

Astfel, REGIO acordă prioritate regiunilor rămase în urmă și zonelor mai puțin dezvoltate din cadrul regiunilor mai prospere. În același timp, o atenție deosebită va fi acordată sprijinirii dezvoltării durabile a orașelor – potențiali poli de creștere, care pot contribui la o dezvoltare policentrică a teritoriului României.

Bugetul total al REGIO, de aproximativ 4,4 miliarde de Euro pentru perioada 2007-2013 va fi folosit pentru sprijinirea dezvoltării echilibrate și durabile a regiunilor României. 84% din buget reprezintă finanțare din unul dintre Fondurile Structurale de la  Uniunea Europeană, respectiv Fondul European de Dezvoltare Regională,  iar restul provine din fonduri românești publice (14%) și private (2%). Pentru Regiunea Sud Muntenia sunt alocate aproximativ 630 milioane de Euro.

REGIO acoperă șase arii principale de finanțare, denumite “Axe prioritare”.  Distribuția fondurilor se realizează pe axe prioritare, fiecare axă având  alocat un anumit buget și cuprinzând un număr de domenii majore de intervenție:

Axa Prioritara 1: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile – potențiali poli de creștere.

1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană; Sub-domenii: Centre urbane, Poli de dezvoltare urbană, Poli de creștere.

Axa Prioritara 2: Îmbunatățirea infrastructurii de transport regionale și locale

2.1 Reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane – inclusiv construcția / reabilitarea șoselelor de centură.  

Axa Prioritara 3: Îmbunatățirea infrastructurii sociale.

3.1 Reabilitarea / modernizarea / echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate;

3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale;

3.3 Îmbunatățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale de intervenție în situații de urgență;

3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continua.

Axa Prioritara 4: Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local

4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor;

4.2 Reabilitarea centrelor industriale poluante și neutilizate și pregătirea pentru noi activități;

4.3 Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor.

Axa Prioritara 5: Dezvoltarea durabilă a turismului regional și local

5.1 Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural; crearea și modernizarea infrastructurilor conexe;

5.2 Crearea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu potențial turistic;

5.3 Valorificarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare pentru creșterea atractivității regiunilor României ca destinații turistice.  

Axa Prioritara 6: Asistența tehnică pentru sprijinirea implementării POR

6.1 Sprijinirea implementării, managementului și evaluării Programului Operațional Regional;

6.2 Sprijinirea activităților de publicitate și informare privind Programul Operațional Regional.omenii cheie de intervenție care urmăresc realizarea unor obiective de dezvoltare.

Proiectele ce vor primi finanțare prin intermediul REGIO pot transforma regiunea Sud Muntenia într-un loc mai atrăgător, atât pentru cei care locuiesc, lucrează sau studiază aici cât și pentru vizitatori și investitori. Practic REGIO va răspunde unor nevoie locale stringente ceea ce presupune că până și cele mai mici proiecte vor avea un impact vizibil și aproape imediat asupra comunităților locale.

Cine poate solicita finanțare prin REGIO?

– Autoritățile administrației publice locale ( consilii județene, municipale, orășenești și unele din cele comunale);

– Instituțiile publice, precum și cele medicale și de asistență socială, instituții de învățământ, serviciile pentru intervenții în situații de urgență);

– Organizațiile neguvernamentale;

– Companiile private, în special întreprinderile mici și mijlocii și microîntreprinderile;

– Instituții academice.

Principalul obiectiv al Fondului European de Dezvoltare Regională este de a asigura asistență financiară în scopul corectării principalelor decalaje între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni. Măsurile admisibile pentru intervenția FEDR sunt adaptate la obiectivele și prioritățile politicii de coeziune.

Concluzii

Dorința de aderare a țărilor din Europa Centrală și de Est la Uniunea Europeană a avut la bază diverse motive, specifice fiecărei țari, însă motivele economice au fost considerate primordiale celor politice și sociale.

Uniunea Europeană, se manifestă ca o instituție supranațională care stabilește direcții și politici generale în scopul atingerii unor obiective comune. Aceasta are ca scop găsirea unor soluții de restabilire sau menținere a echilibrului la toate nivelurile în țările membre, impunând îndeplinirea unor standarde reflectate și în criteriile de convergență.

Modelul Uniunii Europene presupune realizarea creșterii economice prin integrarea economiilor țărilor membre și reducerea disparităților. Un punct slab al acestui model este că anumite politici sunt adaptate pentru statele dezvoltate, și nu dau aceleași randamente în cazul noilor țări membre, cu economii mai puțin dezvoltate.

Echilibrul economic este important, deoarece stimulează performanța care conduce la creștere economică.

Impactul integrării europene asupra procesului de creștere economică a fost și este larg dezbătut în literatura de specialitate. Integrarea poate produce modificări la nivel macroeconomic dar și microeconomic, având consecințe importante asupra multor indicatori economici în țările membre. Conform aspectelor teoretice este de așteptat ca procesul de integrare să determine și efecte negative. Astfel, noile state membre trebuie să asigure un standard de viață comparativ cu cel din vechile state ale UE, care beneficiază de o productivitate a muncii ridicată, un PIB pe locuitor mare, dar și de costuri mai mari ale forței de muncă.

Uniunea Europeană trebuie să depășească criza actuală și să reducă șomajul și sărăcia în toate țările membre. Pentru ca Europa să reușească, este necesar ca toți actorii europeni, naționali, regionali și locali să își cunoască și să își îndeplinească bine rolul. Politica de coeziune trebuie să aibă în continuare un rol decisiv, pentru a garanta o creștere durabilă promovând în același timp dezvoltarea uniunii și a regiunilor europene printr-o reducere a disparităților regionale.

Atragerea și absorbția fondurilor europene conduce fără îndoială la o creștere a consumului, a activităților comerciale și a economiei în ansamblu. Totuși, nu trebuie pierdută din vedere eficientizarea și utilizarea fondurilor alocate de fiecare guvern, astfel încât să se asigure maximizarea impactului economic.

În ultimul timp se discută despre absorbția fondurilor europene și de procentul atras. Problema nu ține neapărat de cât am atras, deși este important și cuantumul, ci ține de modul în care folosim acest procent, cât de bine orientăm aceste fonduri în raport cu nevoile specifice țărilor și cetățenilor.

Fondurile europene reprezintă un indicator important pentru economia europeană actuală, ținând cont de trendul din ultimii douăzeci de ani. Prin urmare, utilizarea acestora în cadrul modelului este de o importanță deosebită, având în vedere relevanța lor economică.

In concluzie am constatat și că aderarea la U.E. a condus la o creștere vizibilă a PIB/locuitor, acest rezultat reliefând faptul că în cadrul regiunii există și alți factori, în afara fondurilor europene, care conduc la creștere economică. Identificarea acestor cauze posibile ale creșterii economice impune introducerea unor variabile noi, de natura factorilor politici, sociali, organizaționali, în cadrul unor viitoare modele.

Fondurile europene, mai bine spus absorbția acestora, a avut mai mari sau mai mici asupra unei țări, în funcție de direcțiile naționale prioritare stabilite. Fondurile europene au impulsionat atât investițiile naționale cât și cele internaționale, ceea ce a generat o sporire a locurilor de muncă, a veniturilor și implicit a consumului, efectele fiind însă mai mult sau mai puțin vizibile în regiunile mai puțin dezvoltate. Pentru a maximiza impactul utilizării fondurilor europene ar trebuie ca țările și regiunile să se concentreze asupra unui număr mai mic de priorități în funcție de valoarea finanțării europene. Astfel, statele și regiunilor care primesc o finanțare mai mică ar trebui să aloce întreaga finanțare disponibilă pentru două sau trei priorități, în timp ce țările care primesc un sprijin financiar mai mare, pot selecta mai multe direcții de dezvoltare.

Anumite priorități ar trebui să fie obligatorii la nivelul tuturor statelor membre. Mai mult, ar fi necesară efectuarea unei evaluări a impactului investițiilor efectuate din fondurile atrase, după finalizarea proiectelor, acest lucru putând facilita transparența la nivelul U.E. și îmbunătățirea calității proiectelor finanțate din fonduri europene.

Trebuie ținut cont de faptul că instrumentele structurale nu au reușit să contracarez efectele crizei financiare globale asupra economiei statelor membre ale U.E, indiferent de vechimea acestor state în uniune, de gradul de dezvoltare economică sau de direcțiile de dezvoltare alese la nivel național, un aspect negativ al instrumentelor structurale și implicit al programelor operaționale fiind acela că în momentul adoptării și dezvoltării acestea nu s-au prevăzut în cadrul lor măsuri de combatere sau atenuare a efectelor unei crizei financiare.

Se impune în viitor o nouă abordare, una centrată pe rezultate, pe cuantificarea potențialului efectelor de creștere ale diferitelor forme de investiții (infrastructură, cercetare-dezvoltare acumulări de capital uman). Pentru aceasta, trebuie făcute simulări macro și micro economice în care să se observe impactul potențial al fondurilor structurale și de coeziune în convergența și creșterea economică atât la nivel național cât și european.

Bibliografie

Prisecaru P. – Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică.

Banciu, Iuliu – Fondurile structurale și de coeziune , Economie și administrație locală.

Onica, Daniela – Implementarea fondurilor structurale și de coeziune în România, Revista Finanțe Publice și Contabilitate.

Irimia, Horia.- Între competiție și coeziune , Tribuna economică.

Liviu Maha, ,,Managementul fondurilor structurale si de coeziune”, UAIC, Iasi 2010.

Adam Smith, (2011), Avuția națiunilor, Ed. Publică, București

Balassa, B. (1961), The Theory of Economic Integration. Homewood, Ill. Irwin

Baldwin, R., R. Forslid, P. Martin, G.I.P. Ottaviano, F. Robert-Nicoud (2003).

Economic Geography and Public Policy

Bhagwati, J. (2004). In Defense of Globalization

Bradshaw, T.K., Blackley, E.J. (1999), What Are ‘Third Wave’ State Economic Development Efforts? From Incentives to Industrial Policy”, în Economic Develop- ment Quarterly, vol. 13

Bun, M., and F. Klaassen (2007). The euro effect on trade is not as large as commonly thought. Oxford Bulletin of Economics and Statistics 69

Câmpeanu, V, Albu, C, Performanțe economice în țările central și est europene în primul an de lărgire spre est a UE și perspective în 2005-2006, raport IEM, București, 2005

Christiane Krieger-Boden, Rudiger Soltwedel (2010). European Economic Integration in Econometric Modelling – Concepts, Measures and Illustration, Working Papers, Kiel Institute for World Economy, No.1661

Constantin, D.L. și Dimian G. C.(2007) Competitivitatea regiunilor din Romania în contextual integrării în Uniunea Europeană, Jurnalul Economic, nr. 24

Czamanski S, (1964), A model of urban growth, Papers of the Regional Science Association 13,pg. 177-200

Daniel Peptenatu, Cristian Draghici, Andreea-Loreta Cepoiu (2005). Geografie Economică Mondială, Seminar și Lucrari practice, , Editura Universitară, București

Daniela-Luminița Constantin (2010),Economie Regională. Teorii, modele,

politici. Ed. ASE, București

18. David Friedman, The Machinery of Freedom1973, revised 1989 Open Court

19. David Ricardo, 1817 (1959), Despre principiile economiei politice și impunerii, Ed.Academiei, vol.1 din Opere Alese

20. Dixon R. J. and Thirlwall A. P. (1975), A model of regional growth rate differences on kaldorian lines, Oxford economic papers, no.27

21. Domar E. David (1957), Essays in the Theory of Economic Growth, Oxford University Press, New York

22. Dornbusch R., (1976), Expectations and Exchange Rate Dynamics, The Journal of Political Economy

23. Dorruci, E., S. Firpo, M. Fratzscher, F.P. Monelli (2002). European Integration:

SITE:

www.adrcentru.ro

www.finantarearo-pa..cce

www.fonduri-structurale.ro

www.infoeuropa.ro

europa.eu.int

www.mmediu.ro

www.infoeuropa.ro

www.infoeuropa.ro/ieweb/jsp/page.jsp?cid=198&lid=1&id=20967

www.europa.eu.int/comm/energy/intelligent/index_en.html

europa.eu.int/comm/regional_policy/intro/working3_ro.htm

www.mmediu.ro/integrare/comp1/fondul_de_coeziune.htm

www.mie.ro/BIS/S46_Stiri%20MIE.pdf

Bibliografie

Prisecaru P. – Politici comune ale Uniunii Europene, Editura Economică.

Banciu, Iuliu – Fondurile structurale și de coeziune , Economie și administrație locală.

Onica, Daniela – Implementarea fondurilor structurale și de coeziune în România, Revista Finanțe Publice și Contabilitate.

Irimia, Horia.- Între competiție și coeziune , Tribuna economică.

Liviu Maha, ,,Managementul fondurilor structurale si de coeziune”, UAIC, Iasi 2010.

Adam Smith, (2011), Avuția națiunilor, Ed. Publică, București

Balassa, B. (1961), The Theory of Economic Integration. Irwin

Baldwin, R., R. Forslid, P. Martin, G.I.P. Ottaviano, F. Robert-Nicoud (2003).

Economic Geography and Public Policy

Bhagwati, J. (2004). In Defense of Globalization

Bradshaw, T.K., Blackley, E.J. (1999), What Are ‘Third Wave’ State Economic Development Efforts? From Incentives to Industrial Policy”, în Economic Develop- ment Quarterly, vol. 13

Bun, M., and F. Klaassen (2007). The euro effect on trade is not as large as commonly thought. Bulletin of Economics and Statistics 69

Câmpeanu, V, Albu, C, Performanțe economice în țările central și est europene în primul an de lărgire spre est a UE și perspective în 2005-2006, raport IEM, București, 2005

Christiane Krieger-Boden, Rudiger Soltwedel (2010). European Economic Integration in Econometric Modelling – Concepts, Measures and Illustration, Working Papers, Kiel Institute for World Economy, No.1661

Constantin, D.L. și Dimian G. C.(2007) Competitivitatea regiunilor din Romania în contextual integrării în Uniunea Europeană, Jurnalul Economic, nr. 24

Czamanski S, (1964), A model of urban growth, Papers of the Regional Science Association 13,pg. 177-200

Daniel Peptenatu, Cristian Draghici, Andreea-Loreta Cepoiu (2005). Geografie Economică Mondială, Seminar și Lucrari practice, , Editura Universitară, București

Daniela-Luminița Constantin (2010),Economie Regională. Teorii, modele,

politici. Ed. ASE, București

18. David Friedman, The Machinery of Freedom1973, revised

19. David Ricardo, 1817 (1959), Despre principiile economiei politice și impunerii, Ed.Academiei, vol.1 din Opere Alese

20. Dixon R. J. and Thirlwall A. P. (1975), A model of regional growth rate differences on kaldorian lines, economic papers, no.27

21. Domar E. David (1957), Essays in the Theory of Economic Growth, Press,

22. Dornbusch R., (1976), Expectations and Exchange Rate Dynamics, The Journal of Political Economy

23. Dorruci, E., S. Firpo, M. Fratzscher, F.P. Monelli (2002). European Integration:

SITE:

www.adrcentru.ro

www.finantarearo-pa..cce

www.fonduri-structurale.ro

www.infoeuropa.ro

europa.eu.int

www.mmediu.ro

www.infoeuropa.ro

www.infoeuropa.ro/ieweb/jsp/page.jsp?cid=198&lid=1&id=20967

www.europa.eu.int/comm/energy/intelligent/index_en.html

europa.eu.int/comm/regional_policy/intro/working3_ro.htm

www.mmediu.ro/integrare/comp1/fondul_de_coeziune.htm

www.mie.ro/BIS/S46_Stiri%20MIE.pdf