Rolul Fondurilor Europene In Dezvoltarea Investitiilor Productive
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
Tema ce va fi abordată în lucrarea de față intitulată “Rolul fondurilor europene în dezvoltarea investițiilor productive” are ca obiectiv principal stimularea absorbției fondurilor europene, îmbunătățirea regiunilor afectate economic și social precum și protecția mediului înconjurător, prin dezvoltarea unor investiții productive în special a IMM-urilor. În structura conținutului acestei lucrări au fost urmărite în esență prezentarea conceptului de investiție productivă ca generator al dezvoltării social-economic, implicațiile fondurilor europene și al politicilor economice și sociale în îndeplinirea cerințelor europene, rolul major al Fondului de Coeziune, prezentarea detaliată a Programului Operațional Sectorial pentru Creșterea Competitivității economice și a Programului Operațional Regional precum și abordarea practică a unui proiect finanțat din fonduri europene, pe baza teoriei și a datelor prezentate
Investițiile productive sunt atât un factor de dezvoltare economică cât și socială. Dezvoltarea economică a investițiilor se poate realiza printr-o analiză economico-financiară bine întocmită dar și prin implementarea unor proiecte din fonduri europene. Investițiile dau naștere unor impacturi sociale care pot fi semnificative sau neînsemnate. Impactul social al investițiilor se concretizează prin salarile obținute de angajați, nivelul de trai al acestora, implicarea investitorilor în responsabilitatea socială corporatistă
În contextul aderării României la UE în anul 2007, politica națională de dezvoltare a României se va racorda tot mai mult la politicile, obiectivele, principiile și reglementările comunitare în domeniu, în vederea asigurării dezvoltării socio-economice de tip „european” și reducerea decalajelor față de Uniunea Europeană.
Comisia Europeană supune fiecare țară membra a UE la îndeplinirea și corectarea anumitor aspecte sociale și economice. Pentru îndeplinirea acestor criterii intervin politicile economice și sociale pentru a regla și modifica aceste cerințe. Politica economică intervine pentru reducerea decalajelor economice față de celelalte țări din Uniunea Europeana iar politica socială intervine pentru combaterea sărăciei, crearea de noi locuri de muncă, protecția și incluziunea socială. Tot în acest capitol a fost dezbatut și conceptul de economie socială care în țara noastră poarta mai degrabă denumirea de Responsabilitate Socială Corporatistă.
Fondurile Europene sunt de asemenea un criteriu de reglare a exigențelor europene. Proiectele implementate prin aceste fonduri pot contribui la creșterea economică și dezvoltarea socială a unei regiuni sau chiar a unei țări, desigur dacă aceste fonduri dispun de o autoritate de management bine organizată.
Pentru dezvoltarea investițiilor cu ajutorul fondurilor europene s-a luat în considerare Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice care după cum îi spune și numele are ca scop creșterea productivității întreprinderilor românești pentru reducerea decalajelor față de nivelul Uniunii Europene. Domeniile acoperite de acest program se regăsesc în general în sistemul productiv, în special al IMM-urilor, cercetare/dezvoltare, IT și Comunicații, energie. Un alt program semnificativ ce face parte din fondurile europene, mai exact din Fondul European de Dezvoltare Regională este Programul Operațional Regional care are în vedere spijinirea unei dezvoltări economice, sociale, echilibrate teritorial și durabile a Regiunilor României, corespunzător nevoilor lor și resurselor specifice, prin concentrarea asupra polilor urbani de creștere, prin regiunile României în special cele rămase în urma, locuri mai atractive pentru a locui, le vizita, a investi și a munci.
Conform axelor prioritare celor două programe se pot dezvolta diverse investiții care să genereze atât impacturi economice cât și sociale.
Studiul de caz intitulat Amenajarea unei fabrici de peleți în scopul îmbunătățirii calității vieții și a creșterii economice în Vișeul de Sus arată cum se pot atrage fonduri nerambursabile pentru acest domeniu și cum acest proiect va ajuta la dezvoltarea acelei regiuni atât econoomic cât și social.
Axa prioritară asupra căreia s-a efectuat și studiu de caz este Axa prioritară 4.2, aferentă POSCCE care are în vedere valorificarea resurselor regenerabile de energie prin producerea energiei electrice și termice prin valorificarea resurselor regenerabile de energie: eoliene, hidroenergetice, solare, a biomasei, a resurselor energetice geotermale și a altor resurse regenerabile de energie.
Conform Planului Național de Dezvoltare a României pentru perioada 2007-2013 țara noastră trebuie să de vină o ,,O Românie competitivă, dinamică și prosperă,,.
Pentru îndeplinirea cerințelor mai sus menționate conform documentelor negociate cu Comisia Europeană, România primește fonduri în valoare de 19,2 mld. euro bani pe care trebuie sa îi atragă până cel târziu în 2015. Din aceste fonduri 6,551 mld. euro sunt destinate Fondului de Coeziune care finanțează în principal proiecte de mediu, dezvoltarea durabilă care prezintă în mod evident beneficii pentru mediu, respectiv energie regerabilă.
1. INVESTIȚIILE PRODUCTIVE-GENERATOR AL DEZVOLTĂRII SOCIAL-ECONOMICE
1.1 Aspecte teoretice și elemente de bază în conceptul de investiție
De-a lungul timpului omul a fost tentat să își mărească veniturile și nivelul de trai. Dacă acum sute de ani se practica trocul, în epoca moderna unde banul are cea mai mare valoare economică s-a format conceptul de investiție.
Cuvântul “investire” este de origine latină și are sensul de a îmbrăca, a acoperi iar în limbajul economic acesta reprezintă un efort bănesc inițial pentru atingerea unor obiective viitoare. S-ar părea că însași etimologia cuvântului “investire” ne sugerează semnificația acestui fenome. Nici o economie fie industriala, agrara sau comerciala nu se poate extinde daca nu se genereaza investitii.
Un autor francez, P. Masse- „Le choix des investissments” afirma că „cea mai generala definitie pe care o putem da actului investitional este ca el constituie schimbul dintre o satisfactie imediata si singura la care se renunta si o speranta care se obtine si al carei suport este bunul investit”.
Deși noțiunea de investiție a devenit un termen cu o largă întrebuințare prin care fiecare om înțelege că investiția înseamnă în fapt cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou , pentru a se îmbunătății ceva existent și pentru a genera profit, fără îndoială noțiunea de investiții poate fi abordată prin conținutul său din două puncte de vedere: în sens larg și în sens restrâns. Într-un cadru mai vast investițiile reprezintă nu neapărat o sumă de bani ci mai degrabă o intenție, o acțiune umană privind direcționarea unei anumite părți din capital pentru a se realiza ceva nou sau ceva care trebuie inzestrat cu o noua tehnologie în scopul producerii unor bunuri de pe urma cărora să se poată obține venituri suplimentare. Sub acest aspect investiția are mai degrabă rolul de a a-și impulsiona membrii de a da activității economice și vieții un sens de continuă dezvoltare.
Într-o accepțiune mai restânsă noțiunea de investiție se remarcă de regulă prin acele cheltuieli efectuate pentru a produce sau pentru a obține bunuri a căror valoare este în majoritatea cazurilor destul de mare, iar durata lor de utilizare indelungată.
Conceptul de investiție are ca obiectiv principal dezvoltarea economico-socială ceea ce a determinat ca de-a lungul timpului aceasta sa fie definită sub diverse forme.
În sens financiar investiția se caracterizează prin cheltuirea unei sume de bani ce are ca scop obținerea unui profit. În sens contabil investiția reprezintă alocarea unei trezorerii disponibile la un momentdat pentru cumpărarea unor active imobilizate.
P. Masse stabilește patru elemente esențiale pentru o investiție:
-Subiectul, reprezentat de cel care investește(persoană fizică sau juridică);
-Obiectul, reprezentând lucrul, întreprinderea, firma, utilajul etc., deci modul în care se concretizează investiția;
-Costul, reprezentând efortul suplimenta, cert, actual consumat pentru obținerea acelui obiect concret;
-Efectele valorice, rezultate prin realizarea investiției care se obțin în viitor și reprezintă în realitate o speranță mai mult sau mai puțin certă.
În România noțiunea de investiție are două accepțiuni:
-în sens larg, investițiile sunt definite ca alocări de sume de bani în diferite domenii: economic, social, cultural, administrativ, militar etc., pentru a construi și achiziționa diverse active corporale , pentru califica și pregăti personal , în vederea realizării de noi tehnologii etc., dar și pentru hârtii de valoare, angajament în operații comerciale, bancare sau operații de bursă, inclusiv operații speculative;
-în sens restrâns din punct de vedere economic, investițiile se referă doar la cheltuielile prin care se creează sau se achiziționează noi capitaluri fixe și circulante, productive și neproductive, pentru înlocuirea, modernizarea sau dezvoltarea unor active fixe existente în economie.
Figura nr.1 – Tipuri de abordare a investițiilor
Sursa: Gabriela, Prelipcean – Strategii investiționale în afaceri, pag. 6, Editura USV, Suceava 2007
Abordate economic investițiile sunt definite ca fiind toate sacrificiile făcute azi în speranța obținerii în viitor a unor rezultate al căror nivel total va fi superior cheltuielilor inițiale, mai exact decizia de a investi azi are ca scop generarea unui profit mai mare în viitor.
Deci spre deosebire de simpla întregistrate contabilă, definirea economică ține seama de o serie de aspecte importante, precum:
influența factorului timp
eficiența a operațiilor economice
riscuri legate de viitor.
Investițiile se caracterizează pe plan microeconomic, unde comportamentul economic este individual, prin problema gestiunii industriale a factorilor de producție adică a resurselor financiare și umane combinate pentru obținerea unui produs. În acest sens investitia are un caracter strategic unde miza importanta iar viitorul nesigur. Indivizibilitatea este un alt aspect al investițiilor care trebuie tratat cu atenție deoarece indivizibilitatea poate fi tehnică sau economică.
Indivizibilitatea tehnică este decisă de împrejurările obiective astfel o linie de fabricație trebuie să fie completă pentru a nu fi necesară aprovizionarea de la furnizori cu diverse piese pe care întreprinderea le poate produce singură pe linia de fabricație.
Indivizibilitatea economică poate fi exprimată din dorință de reducere a costurilor prin majorarea producției, pentru a realiză economii de scară. În ambele cazuri indivizibilitatea investiției face că această să determine la antrenarea unei mase monetare semnificative.
Investiția joacă diverse roluri, ceea ce a determinat adaptarea acestora în funcție de anumite clasificări.
1. Din punct de vedere al naturii lor:
investiții în active corporale;
investiții în active necorporale;
investiții financiare;
2. Din punct de vedere al structurii lor:
lucrări de constructii montaj;
mașini, utilaje și instalații;
lucăari geologice și de foraj;
3. După forma de proprietate:
investiții ale statului;
investiții mixte cu capital de stat si privat;
investiții ale sectorului particular;
4. După obiectivul urmărit:
investiții productive;
investiții neproductive;
5. După anvergura investitorului:
investiții finanțate la nivel macroeconomic;
investiții realizate la nivel microeconomic;
6. După sursa de finanțare:
din resurse proprii;
din resurse atrase;
din alocații de la buget.
Pentru a rezumă toate cele expuse mai sus putem afirmă că investiția a fost creață din dorință umanității de a investi pentru a trăi, de a investi în timp, sentimente, efort, muncă, bani și chiar în noi înșine. Investim pentru a produce direct sau indirect într-un domeniu pe care îl cunoaștem sau riscăm aventurându-ne în direcții noi. Rezultateastă să determine la antrenarea unei mase monetare semnificative.
Investiția joacă diverse roluri, ceea ce a determinat adaptarea acestora în funcție de anumite clasificări.
1. Din punct de vedere al naturii lor:
investiții în active corporale;
investiții în active necorporale;
investiții financiare;
2. Din punct de vedere al structurii lor:
lucrări de constructii montaj;
mașini, utilaje și instalații;
lucăari geologice și de foraj;
3. După forma de proprietate:
investiții ale statului;
investiții mixte cu capital de stat si privat;
investiții ale sectorului particular;
4. După obiectivul urmărit:
investiții productive;
investiții neproductive;
5. După anvergura investitorului:
investiții finanțate la nivel macroeconomic;
investiții realizate la nivel microeconomic;
6. După sursa de finanțare:
din resurse proprii;
din resurse atrase;
din alocații de la buget.
Pentru a rezumă toate cele expuse mai sus putem afirmă că investiția a fost creață din dorință umanității de a investi pentru a trăi, de a investi în timp, sentimente, efort, muncă, bani și chiar în noi înșine. Investim pentru a produce direct sau indirect într-un domeniu pe care îl cunoaștem sau riscăm aventurându-ne în direcții noi. Rezultatele investiției ne satisfac, ne bucură sau ne dezamăgesc.
După prezentarea aspectelor teoretice și a elementelor de bază în conceptul de investiție trebuie văzut care sunt efectele cele mai semnificative ale investiției. Astfel se va face referire la eficientă economică a investițiilor productive precum și la impactul acestora asupra socialului.
1.2 Eficacitatea economică a investițiilor productive
Motto: " Esența și ratiunea de a fi a unei întreprinderi este obținerea unor beneficii cât mai ridicate, beneficii ce nu pot rezulta decât întrebuințând capitaluri într-o anumită direcțiune de activitate economică după un plan dinainte stabilit" VICTOR STĂNESCU
Orice activitate umană este în același timp consumatoare de resurse și producătoare de efecte. Dezvoltarea economico-socială s-a bazat mult timp pe concepția că omenirea dispune de resurse naturale în cantități mai mult decât suficiente.
Categoria de eficientă aplicată în multe din domeniile activității umane cu reprezintă caracterizarea calitativă a rezultatului desfășurării unei acțiuni umane care presupune luarea în considerare a unui efort fizic și intelectual ce se resimte într-un volum de muncă vie. Perceperea și corectă determinare a acestui termen este importantă pentru activitatea oamenilor. Atunci când afirmăm că o economie sau o firmă este mai eficientă decât altă avem în vedere o comparație în funcție de un indicator sau un anumit criteriu.
Criteriul general al eficienței în economie este valorea care semnifica un concept subiectiv, în sensul dorinței unei persoane de a deține un anumit lucru, aprecierea valorii fiind destul de dificilă mai ales în condițiile cerinței de maximizare a acesteia.
Pornind de la sensul lingvistic al noțiunii de eficiență, se poate afirma că eficiența este atributul oricărei activități umane de a produce efectul util dorit. În expresia sa cea mai generală, eficiența este redată de relația dintre rezultatele obținute, într-o anumită activitate și cheltuielile de resurse cu respectiva activitate.
Termenii de eficientă și eficacitate provin din limbă latină unde eficientă derivă din eficere care înseamnă a efectuă, iar eficacitatea din eficas care semnifica un efect dorit. Conceptul de eficientă a fost definit de-a lungul timpului, îndeosebi odată cu accentuarea caracterului limitat al resurselor și al factorilor de producție. În prezent acesta a devenit un criteriu important în procesul de luare a deciziilor în orice stat, la toate nivelurile.
Eficientă are un scop central atât în activitățile practice ale omului cât și în preocupările teoretico-metodologice. În sens larg reprezintă scopul final al oricărei științe și se referă la mai multe domenii ceea ce îi atribuie un caracter multidisciplinar și complex. Ecoeficienta de exemplu este un indicator complex care raportează rezultatele în domeniile economico-social și de mediu la costurile angajate în domeniile respective.
În cadrul științei economice, eficiența economică este o categorie complexă a științelor economice care presupune abordări sistematice în legatură cu cheltuielile de factori de producție și cu rezultatele aferente acestora la nivelurile micro, mezo și macroeconomic.
Negucioiu aprecia că eficiența activității economice trebuie cercetată în funcție de toate momentele procesului unic al reproducției. S-a afirmat apoi că eficiența economică constituie o categorie care s-a consolidat putând fi exprimată prin raportul dintre venitul net și fondurile de producție. I. Românu aprecia că în sensul cel mai general eficiența este atributul unei acțiuni, al unei persoane sau al unui lucru de a produce efecte cât mai favorabile pentru societate; al doilea sens mai restrictiv al eficienței compară rezultatele unei acțiuni cu resursele consumate pentru înfăptuirea acesteia. Eficiența se manifestă în mod general ca o calitate sau însușire pe care o poate avea un bun, un lucru, o activitate, un produs de a satisface necesitatea utilizatorilor. Valențele economice ale eficienței economice sunt însă constatativă, ea nu are elemente de ordin determinat sau nu le are în suficientă măsură. Printr-o asemena explicație eficiența economică poate fi inlocuita cu notiunea de util, utilitate.
Într-o abordare sistematică eficiența economică constituie doar una din formele generale ale eficienței. În urma mai multor studii sistemul formal general al eficienței cuprinde: eficiența naturală, eficiența tehnică, eficiența economică și eficiența socială.
Eficiența naturală definește calitatea factorilor naturali (sol, climă, cadru geografic etc.) de a genera, de a avea efecte favorabile pe planul existenței, în general al existenței social-umane. Dezvoltarea generală a activității umane influențează și este influențată de un ansamblu de condiții de mediu.
Eficiența tehnică este necunoscută pe planul teoretic și uneori absolutizată pe plan practic. Ea exprimă calitatea factorilor tehnici(mașini, utilaje, baze tehnico-materiale) de a produce efecte utile:
cu concursul efortului fizic al omului
prin intervenția omului ca factor de reglare
prin supravegherea de către om a mașinii în cazul unor procese mecanice sau automatizate
Eficiența economică reflectă calitatea activitățiilor, acțiunilor proceselor economice și uneori chiar neeconomice de a produce efecte economice și desigur financiare, pozitive, favorabile, sub aspect social-uman, cu efort minim. Eficiența economică nu constituie doar o calitate a proceselor economice, ci și o categorie complexă care pune într-un raport efortul economic implicat de o acțiune, de un proces cu efectele corespunzătoare, permițând realizarea unor judecăți de valoare favorabil asupra oportunităților și nevoilor diferitelor acțiuni sau procese.
Sfera sa de abordare permite suprapunerea între domeniul de manifestare a proceselor materiale, tehnice, economico-financiare cu cele sociale.
Noțiunea complexă de eficiență economică se definește matematic ca un raport între eforturile ocazionate de o acțiune și efectele pe care le determină.
Obiectivul analizarii eficienței economice constă în determinarea solutiei optime căreia îi corespund efecte maxime în raport cu eforturile făcute, dar noțiunea de optim nu are un caracter absolut ci ea depinde de mai mulți factori.
Timpul este unul dintre factori optimi fiind legat de momentul la care se face sau la care se referă analiza. Ceea ce este favorabil pentru sistemul de producție la un moment dat, poate deveni neînsemnat sau chiar ineficient într-o perioadă viitoare. Din acest punct de vedere există atâtea optime câte secvente are analiza. La adoptarea deciziei se urmărește adoptarea acelei variante ce va duce la obținerea unor rezultate dorite pentru sistem, în perioada avută în vedere. Aceasta diferă de momentul luării deciziei, intervalul de timp dintre ele fiind uneori semnificativ. De exemplu, în investiții, fundamentarea corectă a deciziilor presupune raportarea la perioada exploatării obiectivului ce se realizează.
Eficiența economică a investițiilor are următoarele caracteristici:
este măsura fundamentală a întregii activități productive; ea depinde de acțiunea comună a tuturor factorilor și a fazelor procentului de reproducție. Eficiența cheltuielilor de investiții reflectă atât modul cum au fost concepute și realizate lucrările de investiții cât și factorii procesului de producție;
eficiența economică a investițiilor evalueză diversele scontate sau obținute la cheltuielile necesare obținerii lor;
nivelul admis al eficienței economice se stabilește pe baza de previziune, deoarece calculele respective se fac într-o etapă care precede atât execuția scopului cât și funcționarea acestuia.
Previziunea se referă la nevoia socială pentru anumite produse sau servicii, modificării ale volumului și structurii producției, ale cerințelor de consum, ale prețurilor, ale tehnologiilor de fabricație.
Pe baza previziunilor se determină, în ultima instanță dimensiunea efectelor economice și cea a eforturilor de cheltuieli:
raportul efect-efort se analizează în strâmsă corelație cu factorul timp, datorită existenței decalajului dintre momentul cheltuirii resurselor de investiții și al obșinerii efectelor economice. Asfel, rezultă eficiența curentă, efectivă, care se exprimă prin valoarea reală în momentul curent și care trebuie să se încadreze în intervalul de variație admis.
eficiența economică a investuțiilor îmbracă o formă absolută, dar se calculeză și în forma relativă, pentru a face comparație între variantele de proiect. Nivelul eficienței economice absolute este în funcție de parametrii de efort și efect ai fiecărei variante, iar nivelul eficienței economice relative este determinat de parametrii rezultați prin comparații între variante
determinarea eficienței economice a investiției se bazează pe o abordare sistematică datorită interdependenței dintre procesele economice și sistemele de producție. Aceasta este urmarea faptului că efectele favorabile ale investiției lor privind modernizarea unui siste de producție, de exemplu, nu se manifestă doar asupra acestuia ci și asupra altor sisteme cu care acesta se afla în relații de interacțiune.
Obținerea eficienței economice maxime constituie un criteriu obligatoriu pentru economia de piață. Aplicarea lui în practică trebuie să aibă loc prin maximizarea volumului de efecte utile (producție, venit net etc.) la un leu cheltuieli, modalitate mai utilă decât optimizarea unuia sau altuia din elementele raportului de eficiență. Denumirea criteriului sub această formă ar subînțelege folosirea unui model matematic, având această funcție obiectiv.
Îmbinarea optimului la nivel macroeconomic cu cel al economiei naționale constituie criteriul ce se manifestă ca urmare a faptului că orice investiție productivă se reflectă atît la nivel macro cât și la nivel microeconomic. Apoi, există premise care determina contradicții ale optimului la cele două niveluri structurale ale economie, ca de pildă: contradicția posibilă dintre interesele proprii ale unităților economice și cele generale ale societății favorizate de individualizarea circuitelor economice ale întreprinderii prin autogestiunea economico-financiară. O altă contradicție rezultă din deosebirea de conținut între eficiența, pe ansamblul economiei și eficiența pe fiecare unitate luată separat datorită în mare parte caracterului restrictiv al unor resurse.
Îmbinarea cerințelor economice cu cele social-politice creeaza un criteriu determinat de nepotrivirile existente între optimul economic și cel social-politic. Rezolvarea acestor neconcordanțe implică cunoașterea exacta a condițiilor de realizare a optimului economic si a celui social-politic în contextul strategiei dezvoltării economico-sociale.
Îmbinarea cerințelor actuale cu cele de perspectivă se impune ca un criteriu de apreciere, important în domeniul investițiilor, ca urmare a ciclului de execuție îndelungat al obiectivelor de investiții și duratei de funcționare a mijloacelor fixe. În acest scop trebuie să se țină seama de tendințele viitoare ale dezvoltării economiei naționale și mondiale, a diferitelor ramuri și subramuri, evoluției tehnice, științei și tehnologiei prin luarea în calcul a influenței factorului timp.
Întrebuințarea în analizele economice este comparabilitatea cu realizările de pe plan mondial, care are menirea de a aprecia poziția eficienței utilizării resurselor în țara noastră față de aceeași activitate pe plan mondial. Pentru a fi concludentă o asemenea comparație trebuie eliminate deosebirile de sistem economic, de prețurile de obținere a resurselor. În concluzie toate aceste criterii de apreciere trebuie să permită alegerea unei asemenea variante de investiții care să asigure: respectarea echilibrului pe ansamblul economiei, valorificarea maximă a resurselor materiale, umane, financiare disponibile în prezent și în viitor, un înalt grad de competitivitate pentru produsele destinate exportului, satisfacerea cerințelor sociale de ridicare a nivelului de trai, de organizare și sistematizare teritorială, de dezvoltare echilibrată în profil teritorial. Un asemenea mod de apreciere a investițiilor permite în final creșterea eficienței activității economice, concomitent cu respectarea unor cerințe de natură social-politică.
Problemele criteriilor de apreciere a eficienței investițiilor se încadrează în curentul de optimizare economică și se caracterizează orientării etapei actuale. Ea se situează în mod deosebit în sfera teoriei economice, dar tinde tot mai mult spre cadrul metodologic al proceselor decizionale, tocmai datorită cerințelor actuale pe care practica economică le ridică.
Folosirea cu eficiență maximă a resurselor materiale, umane și bănești în domeniul investițiilor impune optimizări la nivel macro și microeconomic. La nivel macroeconomic drept criterii de optimizare, literatura de specialitate recomandă: maximizarea produsului intern brut și net, minimizarea cheltuielilor materiale de producție, maximizarea beneficiului, maximizarea consumului la care se pot adăuga și alte criterii, spre exemplu maximizarea producției, reducerea cheltuielilor folosite de investiții luân ca bază resursele disponibile la un moment dat. Numărul și structura criteriilor de optimizare nu sunt limitative, cu atât mai mult cu cât fiecare din ele prezintă nu numai avantaje ci și dezavantaje.
Precizia evaluării eficienței economice depinde de metodele și modelele matematice. Aplicarea acestora permite determinarea tendințelor de dezvoltare a dimensiunilor și structurilor optime de producție, luând în cosiderare interdependențele dintre factorii de creștere. În calculele și analiza eficienței economice a investițiilor își regăsesc aplicarea o mulțime de metode matematice, statistice, econometrice și modele de simulare, pe baza cărora se stabilesc cele mai bune variante de repartizare a resurselor, alegera tehnologiilor de finanțare.
În acest context evaluarea eficienței economice se poate realiza prin trei metode și anume:
metoda statică
metoda dinamică
metoda comparabilă
Metoda statică este practicată în țara noastră. Ea stă la baza fundamentării proiectelor extinzându-se la o gamă de indicatori ai eficienței economice a investițiilor , cum sunt: capacitatea de producție, volumul de producție, costul investiției, valoarea producției, costul producției, profit, investiția specifică etc.
Metoda statică se distinge prin folosirea în calcule a unor mărimi estimate în momente variate pe axa timpului, ce reflectă derularea activităților în cadrul procesului investițional și a celui de producție-reproducție. Valorile reprezentând efot sau efecte, sunt agregate în modele, pentru determinarea unor indicatori de apreciere a proiectelor de investiții, în condițiile ignorării momentului îm care se consumă sau se obțin. Pentru determinarea diferiților indicatori comparațiile efort-efect vizează cu deosebire acele segmente pe axa timpului în care se derulează proiectarea, executarea lucrărilor de investiții, perioada de asimilare și primul an al perioadei de funcționare a obiectivului la parametri normali.
Indicatorii utilizați în practica evaluării eficienței economice a investițiilor au caracter static. Unii dintre ei nici nu pot fi determinați. În aceste condiții devine oportună perfecționarea acestei metode de evaluare a eficienței economice a investițiilor.
Metoda dinamică a pătruns tot mai mult în teoria investițiilor din țara noastră în ultimele trei decenii, fără însă a fi însușite în aceeași măsură pe plan practic. Caracteristica sa esențială constă în faptul că se bazează pe recalcularea valorilor ce servesc determinării indicatorilor de eficiență economică a investițiilor, la un moment pe axa timpului prin folosirea tehnicilor de actualizare.
În acest context indicatorii dinamici rezultați din calcule reflectă influența factorului timp, întrucât țin seama de evoluția proceselor în timp și de potența fructificării efortului implicat în proces, în raport cu un anumit moment de referință. Metoda dinamică se pretează determinării unor indicatori valorici care reflectă influența factorului timp între care: valoarea investiției actualizate, veniturile și costurile actualizate, vaoarea actualizată netă, durata de recuperare a investiției actualizate, randamentul economic actualizat etc.
Metoda comparabilă a fost prezentată în literatura de specialitate din țara noastrî ca un nou mod de calcul al actualizării. În esență se pleacă de la ideea comparării efortului de investiții imobilizat în obiectivul de investiție cu efectele obținute din exploatare, în timp însă având în vedere următoarele caracteristici:
fondurile imobilizate anual se modifică în funcție de factorul timp exprimat în ani;
perioada de imobilizare a fondurilor de investiții nu se limitează la durata de execuție a lucrărilor de investiții ci continuă dupa expirarea acesteia până la recuperarea totală a fondurilor imobilizate pe seama rezultatelor financiare;
recuperarea fondurilor imobilizate în lucrările de investiții începe imediat după punerea în funcțiune prin efectele financiare anuale obișnuite, astfel că acestea nu reflectă ca atare ca efecte financiare, ci se reduce existența lor ca valoare în măsura reducerii valorii imobilizărilor anuale în investiții;
calculul imobilizărilor nete comparabile are în vedere doar acea parte din durata eficienței de exploatare a obiectivului care se scurge după expirarea duratei de recuperare, până la scoatarea din funcțiune a obiectivului.
Pe această bază se exprimă opinia privind posibilitarea determinării a doi indicatori: durata de recuperare comparabilă și randamentul economic comparabil. Durata de recuperare a investițiilor în condițiile metodei comparabile este aceeași ca în cadrul metodei statice, dacă acumulările anuale sunt egale. Dacă dimpotrivă, acumulările anuale sunt variabile atunci se emite ideea determinării acestui indicator pe cale grafică ținând cont de durata în care efectele acumulate egalează efortul de investiții și de durată de executare a lucrărilor.
1.2 Impactul investițiilor asupra socialului
Dacă elementul cheie al modernizării și restructurării României este determinat de competitivitatea economică trebuie să fim realiști că nu putem vorbi de creștere economică făra asigurarea unui trai decent de viața și a condițiilor de educație și muncă ale populației. Nu poate avea loc o creștere economică atâta timp cât mortalitatea este în creștere iar motivația salarială este în scădere. În strânsa legatură cu dezvoltarea economica se afla si dezvoltarea sociala si culturala a cetatenilor.
Orice investiție își lasă amprenta asupra socialului determinând astfel o eficiență sau o neeficiență socială.
Eficiența socială care constituie veriga finală a investițiilor, obiectivul final și totodată nesemnificativ pentru investitori. Investițiile sunt create cu scopul de a produce profit, acesta este scopul economic dar la baza tuturor acestor scopuri se află obiectivul social al investiției.
Rentabilitatea economică a investițiilor se exprimă în maximizarea câștigurilor însă eficiența socială este dificil de exprimat în indicatori cantitativi, rezultând mai degrabă dintr-o serie de indicatori calitativi cum ar fi: PIB, rata șomajului, îmbunătățirea calității vieții etc.
Un concept ce prinde tot mai mult avânt este noțiunea de investiții responsabile social, astfel cunoscute sub denumirea de CSR-uri. Responsabilitatea sociala poate fi definită ca un concept in care companiile includ preocuparile sociale si de mediu in activitatile lor curente si in relatiile lor cu partile interesate pe baza de voluntariat. Cu alte cuvinte, înseamnă a satisface cerințele clienților în același timp cu a rezolva și a îndeplini așteptările altor persoane, cum ar fi angajații, furnizorii și comunitatea din care faci parte, În fapt, înseamnă a contribui în mod pozitiv la dezvoltarea societății și a rezolva problemele de mediu cu care se confruntă propria întreprindere.
Aplicarea principiilor responsabilității sociale pe termen lung vor duce la:
utilizarea mai eficientă a reusrselor ca rezultat al unor noi oportunități
cicluri mai scurte de dezvoltare a produsului, în favoarea inovării și a concurenței
noi locuri de munca și bunăstarea prin noi servicii
În general investitorii care realizează investiții responsabile social trateaza clienții, partenerii de afaceri și concurența în mod corect și onest, dovedesc grija pentru sănătatea, siguranța și bunăstarea angajaților și a clienților, motivează forța de muncă oferindu-le traininguri, respectă mediul și protejează resursele naturale.
Se propune astfel dezvoltarea conceptului de investiție socială care va genera automat eficiența socială. Laureatul premiului Nobel pentru pace în 2006 supranumit „bancherul săracilor”, Muhamad Yunus definește conceptul de afacere socială astfel: „Afacerea socială este una în care investitorul are drept scop sprijinirea celorlalți, fără a-și rezerva pentru sine câștiguri financiare. Afacerea socială este totodată, o afacere autentică, generând suficiente beneficii pentru a-și acoperi costurile și fiind astfel capabilă să creeze resursele de care are nevoie orice companie de succes pentru a se susține. Așadar, o afacere socială poate fi descrisă drept o companie ce funcționează după principiul „fără pierderi, fără dividende”, fiind dedicată în întregime realizării unor obiective sociale.”
O definiție care prea puține companii i-au înțeles scopul uman și etic au aplicat-o în totalitate, renunțând la orice interes pentru maximizarea profitului în schimbul rezolvării problemelor sociale. Fiind un concept nou și greu de acceptat trebuie investit timp și energie pentru a fi descris cu exactitate. Pentru o descriere mai clară a acestui fenomen Muhamad Yunus prezintă Cele Șapte Principii ale unei afaceri sociale:
1.Obiectivul afacerii sociale este acela de a eradica sărăcia sau de a rezolva una sau mai multe probleme care pun în pericol oamenii și societatea
2.Compania trebuie să devină sustenabilă din punct de vedere financiar și economic
3.Investitorii primesc înapoi doar cât au investit. Nu se acordă dividende peste suma investită inițial.
4.După ce investiția este recuperată de investitor, profitul se reinvestește pentru extinderea și îmbunătățirea activității.
5.Compania se comportă conștient față de problemele mediului
6.Personalul angajat primește remunerații la nivelul pieței, beneficiind de condiții de lucru mai bune decât cele standard.
7.Cei implicați acționează cu bucurie.
La ora actuală din totalul companiilor europene 10% fac parte din acest fenomen, iar în cadrul lor lucrează 11 milioane de salariați. În România investitiile responsabile social se află abia la început, evoluția sa din ultimii 20 de ani fiind marcată de perioada comunistă.
2. IMPLICATIILE POLITICILOR SI FONDURILOR EUROPENE IN INDEPLINIREA EXIGENTELOR EUROPENE
2.1 Combaterea exigențelor europene cu ajutorul fondurilor europene
În contextul aderării României la UE în anul 2007, politică națională de dezvoltare a României se va racorda tot mai mult la politicile, obiectivele, principiile și reglemenatarile comunitare în domeniu, în vederea asigurării dezvoltării socio-economice de tip „european” și reducerea decalajelor față de Uniunea Europeană.
Planul Național de Dezvoltare este instrumentul cu ajutorul căruia România va încerca să recupereze cât mai repede decalajele de dezvoltare socio-economică față de Uniunea Europeană. Acesta este un concept specific politicii europene de coeziune economică și socială.
Obiectivul global al României îl reprezintă „Reducerea cât mai rapidă a disparităților de dezvoltare socio-economică între România și Statele Membre ale Uniunii Europene”. Viitorul României este acela al unei economii dinamice, competitive și inovative care să facă față concurenței economice ale țărilor membre.
Politicile Uniunii Europene sunt susținute printr-o serie de fonduri și programe. România, că țara membră a UE dispune de aceste fonduri cu ajutorul cărora poate exigențele politice ale Uniunii. Politică de coeziune este pusă în aplicare prin Instrumentele Structurale-Fondurile Structurale( Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social Europeană) și Fondul de Coeziune. Politică Agricolă Comună este finanțată prin Fondul Agricol European pentru Dezvoltare Rurală.
Cadrul Național Strategic de Referință are în lista să de priorități tematice și dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene, astfel că țara să poată deveni un loc mai „prietenos” cu mediul și atractiv pentru cei care doresc să locuiască, să lucreze și să investească aici.
Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de transport se bazează pe strategiile de dezvoltare a infrastructurii la standarde europene în conformitate cu Carta Albă a Politicii Europene de transport și directivele privind rețelele trans-europene de transport(TEN-T). Investițiile în rețeaua TEN-T vor reprezenta obiectivul principal pentru perioadă 2007-2013. Acest obiectiv poate fi atins cu ajutorul Fondurilor Europene, mai exact cu ajutorul Fondului de Coeziune, instrument structural cu ajutorul căruia se pot cofinanța proiecte mari în materie de mediu, rețele de transport transeuropene și domenii de dezvoltare durabilă. Comisia Europeană a alocat României pentru acest fond 6,551miliarde de euro, iar cofinantarea națională publică fiind de 1,343 miliarde euro.
Consolidarea legăturilor dintre protecția mediului și creșterea economică reprezintă un alt obiectiv al Cadrului Național Strategic de Referință unde România promovează dezvoltarea durabilă, conform concluziilor Consiliului European de la Cardiff(1998), Strategiei Europene pentru Dezvoltarea Durabilă( Gothenburg 2001), celui de-al 6-lea Plan de Acțiune pentru Mediu și directivele UE privind depozitarea deșeurilor menajere, ambalarea și tratamentul ambalajelor, tratarea apei menajere urbane, calitatea apei pentru consum și calitatea aerului.
În contextul în care România este țara membră a UE această dispune de fonduri nerambursabile de vor putea duce la îndeplinirea acestui obiectiv. Fondul European de Dezvoltare Regională finanțează domenii precum cele în mediu, inclusiv investiții legate de furnizarea de apa și managementul deșeurilor, îmbunătățirea calității aerului, prevenția și controlul integrat al poluării. Pentru acest fond Comisia Europeană a alocat 8,975 miliarde de euro.
Într-o lume în care resursele naturale sunt epuizabile regăsim un alt obiectiv ce determină folosirea eficientă a resurselor energetice. România intenționează să reducă consumul de energie prin creșterea eficienței pe întregul lanț luând în considerare creșterea estimată a consumului de energie din România și faptul că echipamentul de bază de combustibili fosili este foarte vechi, este necesară reabilitarea și modernizarea fabricilor existențe și construirea de noi capacități de producție cu durată de viață mai lungă decât a celor reabilitate. Strategia ia în considerare o serie de documente ale Comisiei Europene privind eficientă energetică.
Cu ajutorul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice pe axă prioritara 4 Creșterea eficienței energetice și dezvoltarea durabilă a sistemului energetic putem ameliora și chiar îmbunătății această problemă care nu o regăsim doar la nivel european ci și la nivel mondial. Sumă alocată din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru acest program este de 2,554 mld. euro.
O țară trebuie să fie competitivă din punct de vedere economic astfel creșterea pe termen lung a competitivității economiei românești reprezintă un alt obiectiv strategic al țării. România dorește să devină o țara cu o economie foarte performantă, care să satisfacă atât așteptările investitorilor, cât și pe ale angajaților. Motorul acestui proces este productivitatea care trebuie să crească prin investiții în capitalul productiv, în echipamente tehnologice dar și în capitalul uman.
La elaborarea acestei strategii s-au avut în vedere următoarele politici UE:
Consiliul European de la Barcelona din 2012 – Documentul CE „Mai multă cercetare în Europa – Obiectiv 3% din PIB – COM(2002);
Liniile directoare integrate pentru dezvoltare și locuri de muncă pentru 2005-2008
Liniile directoare strategice ale UE pentru politicile de coeziune în sprijinirea dezvoltării și angajării 2007-2013.
Un echipament tehnologic modern va genera automat un randament mai bun în producție, iar pentru a beneficia de acest avantaj companiile pot accesă fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice care dispune de sumă alocată din Fondul European de Dezvoltare Regională de 2,554 mld. euro. Nici o ecomonie fie de ea piață, agrară sau industrială nu se poate dezvoltă fără capital uman astfel fiecare investitor și angajatorr va trebui să-i ofere angajatului un loc de muncă prielnic și bine salarizat în raport cu muncă fizică și intelectuală.
Pornind de la obiectivul prezentat mai sus se va deduce un alt obiectiv prioritar și anume dezvoltarea și utilizarea mai eficientă a capitalului uman din România. Obiectivele strategice privind resursele umane sunt: educația, capacitatea de management sporită, modernizarea sistemului educațional românesc. Strategia respectă principiile Liniilor Directoare Strategice Comunitare privind Politică de Coeziune 2007-2013, ale Strategiei Lisabona, Strategiei Europene de Ocupare și Liniilor directoare integrate privind dezvoltarea și ocuparea 2005-2008. Aceste documente oferă orientarea pentru compomentele esențiale, cu scopul de a ajută la îndeplinirea obiectivului general de creștere economică și crearea de noi locuri de muncă.
Acțiunile propuse în domeniul educației și ocupării forței de muncă sunt în conformitate cu următoarele documente:
Strategia privind formarea profesională continuă pe termen scurt și mediu 2005-2010
JAP și Rapoartele de Progres
Strategia privind descentralizarea învățământului (proiect)
Strategia Națională de Ocupare a Forței de Muncă
Planurile Naționale de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă 2002-2003 și 2004-2005
Planurile regionale de Acțiune pentru Ocuparea Forței de Muncă și pentru Învățământul profesional și tehnic
În spatele tuturor activităților economice stă omul care prin puterea să fizică și mintală poate determină creșterea competitivității economice iar pentru că acesta să beneficieze de accesul la educație continuă, sporirea locurilor de muncă, asigurarea condițiilor de lucru și o salarizare prielnică unei vieți decente, investitorii și angajatorii pot accesă Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Obiectivul general al acestui program constă în dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității economice pe piață muncii prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții, asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii moderne, flexibilă și inclusiva a 1. 650.000 de persoane. Sumă alocată acestui program din Fondul Social European este de 3,476 mld. euro.
Îmbunătățirea performanțelor socio-economice trebuie sprijinite de o bună guvernare. Prin aplicarea strategiei de consolidare a unei capacități administrative eficiente determină pentru că investițiile să aibă un impact maxim este nevoie de un cadru legislativ și politici clar formulate. Acțiunile vor sprijini modernizarea autorităților publice, pentru că acestea să ia parte la dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere, pentru a creă un mediu în care inovațiile sunt promovate și pentru folosirea efecienta a noilor tehnologii și „know-how”ului. Dezvoltarea capitalului uman din administrațiile publice va fi esențială, iar performanțele structurale și capacitatea administrativă vor trebui modificate.
Motorul acestei strategii va fi bună guvernare. Modul în care se fac afaceri în România trebuie îmbunătățit pentru a determină o creștere economică și asigurarea coeziunii socio-economice cu UE. Pentru îndeplinirea acestui scop este necesară anjagarea totală a administrației locale și a celei naționale, la cel mai înalt nivel pentru a acționă pe bază principiilor de transparența, consens și implicare, responsabilitate, eficientă, echitate și cele ale statului de drept.
Programul Operațional Sectorial Asistentă Tehnică are că obiectiv general asigurarea unui proces de implementare a instrumentelor structurale în România în conformitate cu principiile și regulile de parteneriat, programe, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare și control pe bază responsabilității împărțite între Statele Membre și Comisia Europeană, conform prevederilor din Regulamentul General privind FEDR, FSE și FC. Sumă alocată îndeplinirii acestui obiectiv este de 0, 170 mld. euro.
Decalajele de dezvoltare dintre Regiunile de Dezvoltare ale României au dus la formarea unei strategii teritoriale ce vizează promovarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate. Strategia teritorială a CSNR răspunde nevoilor de dezvoltare teritorială ale României și urmărește realizarea unei coerente între investițiile și acțiunile strategice planificate, precum și asigurarea unui impact maxim în ceea ce privește dezvoltarea economică și socială.
Obiectivul strategic pe termen lung al dezvoltării teritoriale este afirmarea identității regionale și europene a României, că nod de legătură între nord-sud și est- vest și punte între Europa și Asia.
Așa cum ne arată analiză, mediul rural din România se confruntă cu numeroase probleme, în special legate de:
Numărul mare de ferme neviabile de subzistență și semi-subzistență, cu suprafețe medii de doar 1,7 ha
Productivitatea și calitatea scăzută ale producției agricole, datorită lipsei de resurse financiare, folosirii ineficiente a resurselor existente, lipsa personalului calificat în practici agricole moderne, lipsa aptitudinii manageriale și de marketing, toate dublate de o infrastructura precară
Un decalaj semnificativ între importul și exportul de produse agricole( în România valoarea exporturilor este cu mult mai mică decât cea a importurilor)
Inexistența unui lanț comercial organizat, producătorii agricoli vânzându-și produsele la prețuri foarte mici, iar diferențele dintre aceste prețuri și cele ale produselor finale sunt foarte mari
Infrastructura de bază precară
Existența unor suprafețe mari de teren afectate de factori de risc natural ca: inundații, cutremure și alunecări de teren, desertificare și surse insuficiente de apă.
După cum se observă România se confruntă cu numeroase probleme de dezvoltare, iar diferență dintre sat și oraș este foarte mare în condițiile în care în țările europene trecerea de la zonă urbană la cea rurală este aproape nesemnificativă. Pentru rezolvarea acestor probleme a fost creat la nivel european Fondul European de Dezvoltare Regională. În România acest fond poate fi accesat prin Programul Operațional Regional ce are ca obiectiv principal accelerarea creșterii economice a regiunilor defavorizate astfel încât raportul dintre cea mai dezvoltată și cea mai puțin dezvoltată Regiune, în termeni de PIB să nu se mărească în perioadă de programare, față de situația existența în prezent.
Suma alocată acestui buget reprezintă 19% din totalul contributiei UE de 19,667 miliarde euro la Programele Operaționale din România.
Pentru o asigurare optimă a utilizării instrumentelor Structurale în conformitate cu acquis-ul comunitar și cu politicile relevante, fiecare Stat Membru are obligația să monitorizeze, să evalueze și să controleze cheltuielile din fondurile structurale precum să facă publice date despre sistemul de implementare. România va primi asistentă în timpul perioadei de programare 2007-2013 prin instrumentele structurale: Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune.
În tabelul de mai jos sunt prezentate Programele Operaționale românești pentru perioada 2007-2013:
Figura nr.2.1-Programele Operationale 2007-2013
( Planul Național de Dezvoltare 2007-2013)
Sumă totală a Fondurilor Europene pentru perioadă 2007-2013 este de 336,1 miliarde de euro. Distribuirea procentuala a alocărilor CNSR pe Programe Operaționale a fost făcută astfel:
Infrastructura și Transport: 23,8%
Mediu: 23,5%
Regional: 19,4%
Dezvoltare Resurselor Umane: 18,1%
Competitivitatea:13,3%
Asistență Tehnică: 0,9%
Capacitatea Administrativă: 1,1%
După cum se observă România dispune de suficiente Programe Operaționale, iar sumă alocată fiecărui program poate contribui la combaterea exigențelor europene.
2.2 Politica economico-socială sub presiunea cerințelor europene
Într-o economie de piață funcțională, statul trebuie să asigure un climat investițional coerent, transparent și echidisant pentru a asigura manifestarea libertăților și atributelor dreptului de proprietate pentru mediul de afaceri. Astfel, pentru apropierea de nivelul de dezvoltare social- economic al celorlalte țări membre, aplicarea politicilor publice va avea în vedere consolidarea unui mediu investițional puternic în noul context al piței comune concurențiale.
Legătura dintre economie și societate este una foarte fragilă deoarece când vorbim de economie vorbim de bani, iar când vorbim de societate aducem în discuție oamenii care generează bani astfel cele două concepte depind total una de cealaltă fapt ce determină ca și politica economică să depindă de cea socială.
Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de către autoritățile publice, în vederea orientării activității economice într-un sens considerat rezonabil pe teritoriul național. Însă în cadrul Uniunii Europene politica economică este orientată spre creștere constantă și spre crearea de noi locuri de muncă în UE. Propunându-și stabilizarea economiei pe termen scurt și accentuarea creșterii potențiale pe termen mediu, ea abordează diferite alte aspecte reprezentând provocări pe termen lung, precum îmbătrânirea populației și globalizarea. Știința politicii economice se ocupă cu principiile organizatorice ale sistemelor economice și cu procesele economice.
Politicile economice sunt sugerate și puse în aplicare atât la nivel național, cât și la nivel european. Întradevar, politica economică constituie, în primul rând, o responsabilitate asumată șa nivel național, chiar dacă tratatul afirmă ca ar trebui considerată o chestiune de interes comun și coordonată în cadrul Consiliului. Un grup de state membre au dus integrarea economică și mai departe prin adoptarea monedei unice, care este folosită în prezent de 17 țări ale UE. Coordonarea politicilor economice se realizează prin monitorizarea evoluțiilor economice din fiecare stat membru și din UE, pe baza diferitelor rapoarte elaborate de DG ECFIN în numele Comisiei. Această supraveghere multilaterală presupune verificarea alinierii politicilor economice la foaia de parcurs a UE pentru creștere economică și locuri de muncă din așa numitul pachet de orientări integrate.
Obiectivele politicii economice se sprjină pe cele trei funcțiuni propuse de Richard Musgrave în Teoria finanțelor publice: alocare, stabilizare și distribuție. Alocarea resurselor între diferite posturi posibile este optimă atunci când nu mai putem îmbunătății satisfacerea individului fără a dăuna satisfacerii celuilalt.
Politicile de stabilizare ale economiei tind să regleze evoluția variabilelor macro-economice în așa fel încât să evite sau să limiteze principalele dezechilibre susceptibile de a afecta economia națională. În această fncție regăsim pantru obiective: creșterea economică, crearea locurilor de muncă, stabilitatea prețurilor și echilibrul extern.
Creșterea permite sporirirea locurilor de muncă, a venitului național brut și a venitului pe cap de locuitor. Acest obiectiv este deci compatibil cu cel al locurilor de muncă, dar intră în contradicție cu stabilitatea prețurilor deoarece creșterea activității interne duce la presiuni asupra creșterii prețurilor.
Ocuparea forței de muncă într-o proporție cât mai înaltă, respetiv o rată a șomajului cât mai mică, reprezintă un alt obiectiv central al politicii economice, urmărit pentru că reflectă atât creșterea economică, cât mai ales pe cea socială. Trebuie remarcat că fenomenele nu se suprapun. În cazul unor rigidități structurale în economie, creșterea poate coexista cu o rată înaltă a șomajului. În același timp, un grad mai înalt de ocupare a forței de muncă, în condițiile menținerii unor structuri ineficiente în economie, periclitează calitatea creșterii economice și în ultimă instanță a nivelului de trai.
Din punct de vedere al definirii obiectivului, este mult mai semnificativă utilizarea ca indicator a ratei șomajului în nivelul de ocupare deoarece, în condițiile în care populația activă sporește, rata șomajului poate crește în acelși timp cu nivelul forței de muncă ocupate.
Pentru determinarea stabilității prețurilor se măsoară rata inflației prin variația procentuală a unui indice al nivelului general al prețurilor. Obiectivul stabilității prețurilor vizează deci o rată a inflației, nu atât nulă, ci relativ scăzută.
Conform aticolului 2-a din secțiunea 1-A al Regulamentului UE nr.1175/2011 al Parlamentului European si al Consiliului care afirmă că pentru a asigura o coordonare mai strânsă a politicilor economice și o convergență durabilă a performanțelor economice ale statelor membre, Consiliul asigură supravegherea multilaterală ca parte integrantă a Semestrului European pentru coordonarea politicilor economice, în conformitate cu obiectivele și cerințele prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Semestrul European cuprinde:
Formularea și supravegherea punerii în aplicare a orientărilor generale privind politicile economice ale statelor membre ale Uniunii în conformitate cu articolul 121 alineatul 2 din TFUE;
Elaborarea și examinarea punerii în aplicare a orientărilor privind ocuparea forței de muncă de care statele membre trebuie să țină seama;
Prezentarea și evaluarea programelor de stabilitate sau de convergență ale statelor membre în conformitate cu prezentul regulament;
Prezentarea și evaluarea programelor naționale de reform ale statelor membre care sprijină stategia Uniunii pentru creșterea economic și locuri de muncă și sunt stabilite în conformitate cu orientările menționate la litere a și b și cu orientările generale oferite statelor membre de către Comisie și de Consiliul European la începutul ciclului anual de supraveghere.
După cum se observă Consiliul European își impune exigențele și cerințele în cadrul politicii economice, reducându-I astfel din independență.
În cadrul politicii sociale regăsim perioade istorice importante în dezvoltarea acestui concept. În perioada 1957-1972 a dominat o concepție exclusive economic a construcției europene, după care progresul social trebuie să decurgă automat din progresul economic. Prevederile se axează pe circulația liberă a muncitorilor, cu excepția notabilă a prevederilor care tind să asigure egalitatea profesională între bărbați și femei.
În anu 1992, cele unsprezece țări au semnat un protocol social anexat Tratatului de la Maastricht, care reprezintă un progress, prin redefinirea domeniilor de competență europeană și stimularea negocierii collective europene. În anul 1997, Tratatul de la Amsterdam a însemnat un dublu progres: pe de o parte, prevederile protocolului social au fost integrate în tratat, iar pe de altă parte este promovată coordonarea politicilor naționale privind ocuparea forței de muncă.
Anul 2000 constituie un moment major în evoluția politicii sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona, prin care este stability obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene, reprezentat de transformarea economiei comunitare în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere. Tot în acest am a fost adoptată și Agenda Politicii Sociale ce preia acele obiective specific și elemente ale strategiei ce țin de politica social și le convertește într-un program de acțiune pe 5 ani, care constituie cadrul politicii sociale actuale.
În următoarea schemă va fi prezentată transformarea și trecerea politicii sociale de la o abordare bazată pe minimizarea consecințelor sociale negative la una centrată pe calitate care integrează politica social cu cea economic.
Figura nr. 2.2 – Modernizarea sistemului social și investiția în oameni
(Sursa: Institutul European din România- http://www.ier.ro/documente/formare/Politica_sociala.pdf )
Prioritățile politicii sociale reflectă orientarea spre calitate și sunt reprezentate de: gradul ridicat de ocupare al forței de muncă, calitatea muncii, calitatea politicii sociale propriu-zise, calitatea relațiilor industriale. Aceste priorități reflectă nevoile cu care se confrunta în perioada 2000-2005 societatea europeanaă și se constituie ca punct de referință ale noii politici sociale, fiind secondate de instrumente și direcții de acțiune special adoptate în vederea realizării lor.
Conform raportului publicat de Comisia Europeană privind „Dimensiunea Socială a Strategiei Europene 2020” ce sprijină ocuparea forței de muncă și solidaritatea socială, destinat tuturor părților care pot contribui la dezvoltarea unei legislații și a unor politici sociale și de ocupare a forței de muncă adecvate și eficace, în toate cele 27 de state membre ale UE, precum și în țările candidate și precandidate la aderarea UE a stabilit cinci obiective majore pentru politica socială și anume: ocuparea forței de muncă, inovare, educație, incluziunea socială și mediului/energie care urmează să fie îndeplinite până în 2020.
Voi prezenta în continuare un obiectiv ce mi-a atras îndeosebi atenția și care ar trebui înlăturat cu orice preț deoarece datorită acestui obiectiv regăsim variații economice și sociale atât de mari între țările membre și chiar între Regiunile de Dezvoltare ale României- Sărăcia și excluzunea socială.
Obiectivul european major privind sărăcia și excluziunea socială a fost stabilit pe baza corelării a trei indicatori – numărul de persoane expuse riscului sărăciei, nivelul de precaritate materială severă și numărul de persoane care locuiesc în gospodării în care gradul extrem de scăzut a forței de muncă reprezintă un element primordial. Împreună cei trei indicatori reflectă obiectivul strategiei Europa 2020 de garantare a faptului că beneficiile creșterii economice sunt larg distribuite și că persoanele aflate în prezent la marginea societății pot juca un rol activ în cadrul acesteia.
Numărul persoanelor expuse riscului sărăciei sau al excluziunii este îngrijorător, 114 milioane de persoane sunt expuse acestui risc dintre care 80 de milioane sunt expuse riscului sărăciei iar 40 trăiesc într-o situație de precaritate materială severă.
Dacă ar fi să observăm care persoane sunt expuse riscului sărăciei și al excluziunii rezultate ar fi îngrijorător deoarece categoriile de persoane expuse în fața acestui risc sunt copiii, persoanele în vârstă, femeile singure, părinții care își cresc singuri copiii, persoanele cu calificare redusă, fără loc de muncă, de vârstă inactivă, inclusiv cele cu dizabilități, persoanele care trăiesc în mediul rural și migranții.
Europa 2020 este o strategie integrată a cărei reușită depinde de toate acțiunile sale care se susțin reciproc. Acest lucru este important în special în domeniul ocupării forței de muncă, al educației și al sărăciei. Creșterea economică și conceperea unor politici de succes privind ocuparea forței de muncă și educația joacă un rol crucial în lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale. Reducerea sărăciei va îmbunătății oportunitățile de angajare ale lucrătorilor și șansele copiilor de a se descurca bine la școală.
Țările cu rate ridicate de ocupare a forței de muncă tind să aibă niveluri scăzute de sărăcie și de excluziune. Cu toate acestea, un loc de muncă nu este întotdeauna o garanție împotriva sărăciei, iar peroanele angajate reprezintă 24% din totalul celor expuse riscului sărăciei sau al excluziunii în UE. Această cifră nu s-a îmbunătățit din 2005. Prin urmare, este important ca politicile privind ocuparea forței de muncă să garanteze că persoanele angajate câștigă un salariu decent prin abordarea problemei segmentării pieței forței de muncă, a remunerației scăzute și a gradului extrem de scăzut al ocupării forței de muncă și prin susținerea tinerilor, a părinților care își cresc singuri copiii și a celei de a doua persoane care contribuie la venitul familiei pentru a avea acces pe piața forței de muncă.
Printr-o îmbinare a politicii economice cu cea socială ar rezulta economia socială, un concept nu foarte dezvoltat în țara noastră dar pe care totuși Uniunea Europeană a început să îi acorde o atenție tot mai mare. Se pot crea deasmenea organizații sau investiții economic-sociale care să dezvolte atât partea economică a vieții cât și pe cea socială.
Organizațiile Economiei Sociale sunt actorii economici și sociali activi în toate sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile și prin forma lor specifică de antreprenoriat. Economia socială include organizații cum sunt cooperativele, mutualele, asociațiile și fundațiile. Aceste întreprinderi sunt deosebit de active în anumite domenii cum ar fi protecția socială, serviciile sociale, sănătatea, băncile, asigurările, producția agricolă, serviciile de proximitate, educație și formare, cultură, sport și activități recreative.
Economia socială se bazează pe principiile solidarității și a implicării individuale în procesul cetățeniei active, generează slujbe de bună calitate și un nivel de viață mai bun, oferă un cadru care să permită apariția unor noi întreprinderi și noi forme de mncă, joacă un rol important în dezvoltarea locală și coeziunea socială, este responsabilă social, este un factor de democrație, contribuie la stabilitatea și pluralismul piețelor economice, este formatoare de noi mentalități care să contribuie la atingerea unei conștiințe sociale de ordin superior, corespunde priorităților Uniunii Europene și ale obiectivelor strategic: coeziune socială, ocuparea deplină, lupta împotriva sărăciei, democrație participativă, o mai bună guvernare, dezvoltare durabilă.
Conceptul prin care țara noastră se implică în economia socială este numit responsabilitatea socială corporatistă. Întreprindrile care au adoptat acest stil de economie sunt cele care se implică în viața socială astfel acestea determină o încredere ridicată a furnizorilor, consumatorilor, clienților în aceaste întreprinderi.
3. ROLUL PROGRAMULUI OPERAȚIONAL SECTORIAL CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ECONOMICE ȘI A PROGRAMULUI OPERAȚIONAL REGIONAL ÎN INIȚIEREA ȘI DEZVOLTAREA INVESTIȚIILOR
3.1 ASPECTE GENERALE PRIVIND POS CCE ȘI POR ÎN ROMÂNIA
Programul Operațional Sectorial aCresterea Competitivității Economice” reprezintă instrumental principal pentru executarea celei de-a doua priorități a Cadrului Național Strategic de Referință care se referă la creșterea competitivității economice din România pe termen lung, prioritate ce se trage din prioritatea similară din Planul Național de Dezvoltare. În același timp, POS CCE contribuie mai mult sau mai puțin, la implementarea tuturor celorlalte priorități tematice și teritoriale ale CNSR.
În urmă analizei situației curente și analizei SWOT se poate constată o dezvoltare lentă sau nefavorabilă a anumitor factori cu influență asupra competitivității. Deși a progresat substanțial în ultimii ani, România prezintă serioase decalaje de competitivitate în raport cu statele membre ale UE. Motivele acestei intarizeri se regăsesc în toate elementele care determină competitivitatea. Creșterea competitivității nu trebuie privită ca un proces în care avantajele sunt exploatate pe termen scurt ci ca un proces cu ajutorul căruia se vor construe structuri economice bazate pe investiții de capital și pe cercetare, dezvoltare și inovare. Altfel spus este necesară dezvoltarea unei economii axată pe cunoaștere.
Sectorul IMM este cel mai afectat datorită orientărilor ineficiente ale activității productive, accesului redus la capital, tehnologiei și infrastructurii, nivelul scăzut al abilității manageriale. Nivelul scăzut de complexitate și putere de cumpărare scăzută ale pieței interne afectează capacitatea de adaptare la standardele UE și de concurență datorată globalizării.
Infrastructura de afaceri din România este deficitară pentru a face față competiției pe piață națională și internațională, în special în sectorul inovativ. Trebuie acordată atenție, în special, structurilor de sprijinire a afacerilor, care în multe cazuri sunt insuficiente datorită lipsei echipamentelor, logisticii, utilităților și spațiului necesar desfășurării activității economice. Pentru o îmbunătățire a serviciilor oferite întreprinderilor este necesară asistența permanentă.
Economia României dovedește o tendință pozitivă de dezvoltare în ceea ce privește industria și serviciile suport, dar încă insuficientă pentru a acoperi decalajele. Multe domenii economice se bazează fie pe resurse naturale, fie sunt rezultatul istoric al industrializării forțate. Acești factori nu au stimulat coeziunea și cooperarea în cadrul acestor ramuri, afectând astfel temeinicia lanțului de producție și capacitatea de a crea valoare adăugată.
Dezvoltarea economică și socială depinde în mod direct și de sectorul strategic de energie, care după cum reiese din capitolul de analiză înregistrează performanțe scăzute datorită infrastructurilor de producție și distribuție învechite, ducând la scăderea eficienței capacității energetice pe parcursul întregului lanț. Există o legătură bine determinate între inițiativele de politici din energie, competitivitate și mediul înconjurător. Nevoia de noi investiții în capacitatea de generare și de transmisie, precum și rezolvarea neajunsurilor de pe piețele de gaz și electricitate duc la formarea unor adevărate provocări. Schema de penalizări în cazul emisiilor poluante, ce luptă împotriva încălzirii globale, a fost revăzută pentru a nu dezavantaja industriile românești și europene față de competitorii internaționali.
În cadrul programului, sprijinul direct se combină cu acțiuni semnificative pentru întărirea infrastructurii de afaceri și a serviciilor suport pentru afaceri, atât în ceea ce privește cererea cât și oferta, pentru susținerea activităților de dezvoltare a spiritului antreprenorial și a activităților de cercetare și dezvoltare și promovarea societății informaționale pentru toți. Strategia îndeplinește de asemenea obiectivul de a atrage și reține forța de muncă în afara procesului de producție.
În urma analizei SWOT a României (prezentată în tabelul de mai jos) au conturat faptul că economia României are un nivel de competitivitate scăzut în raport cu cel din UE-25. România are de recuperate decalaje importante în ceea ce privește societatea bazată pe cunoaștere.
Tabel 3.1 Analiza SWOT a României
(Planul Național de Dezvoltare 2007-2013)
Componenta principală ce determină o creștere a competitivității o determină productivitatea care se reflectă atât la nivelul bunăstării unei economii la un anume moment, cât și potențialul de creștere în viitor.
Astfel obiectivul general al POS CCE este creșterea productivității întreprinderilor românești, în conformitate cu principiile unei dezvoltări durabile și reducerea decalajelor față de productivitatea medie la nivelul UE. Ținta este creșterea medie anuală a PIB per persoană ocupată cu circa 5,5%.
Aceasta va permite României, ca până în 2015, să atingă un nivel de aproximativ 55% din productivitatea medie a UE.
Consolidarea și dezvoltarea sectorului productiv românesc în conformitate cu cerințele de mediu reprezintă un prim obiectiv specific am POS CCE. Elementul cheie al acestui obiectiv specific este sprijinirea modernizării și inovării întreprinderilor existente, ceea ce va conduce la reducerea costurilor și creșterea corespunzătoare a productivității, precum și la crearea de întreprinderi noi, în special IMM-uri în sectoarele productive și al serviciilor pentru afaceri. Valorificarea și îmbunătățirea echipamentelor de producție, pe bază dezvoltării și modernizării acestora, inovarea proceselor de producție și sprijinirea adoptatii standardelor internaționale, conduc la creșterea gamei de produse. Îmbunătățirea ofertei de consultanță specializată și sprijinirea internaționalizării contribuie la procesul de creștere a cotei de piață.
Constituirea unui mediu favorabil pentru o dezvoltare durabilă a întreprinderilor are în vedere crearea unui cadru favorabil dezvoltării antreprenoriatului, prin reducerea constrângerilor existente în domeniile de eșec al pieței a acces la finanțare, instrumente financiare inovative, disponibilitatea serviciilor calificate, cooperare între firme. Realizarea celor două obiective de mai sus poate fi cuantificată prin creșterea contribuției IMM-urilor în cadrul PIB cu 10% până în 2015.
Creșterea capacității de cercetare și dezvoltare, stimularea cooperării între instituțiile de CDI și întreprinderi, și creșterea accesului întreprinderilor la CDI contribuie la îmbunătățirea performanței de ansamblu privind CDI împreună cu productivitatea întreprinderilor, prin creșterea ratei de inovații și a beneficiilor economice rezultate din exploatarea cunoașterii.
Elementele de bază al acestui obiectiv specific sunt:
finanțarea proiectelor de cercetare-dezvoltare, care vor genera rezultate aplicabile direct în economie;
modernizarea și dezvoltarea capacității și infrastructurii CDI;
creșterea calității și diversificarea gamei ofertei de servicii inovative;
stimularea cererii potențiale de inovare venite din partea întreprinderilor.
Realizarea acestui obiectiv va contribui la atingerea scopului României de creștere a cheltuielilor interne brute de C&D până la 2% din PIB în 2015.
Un alt obiectiv specific are în vizor valorificarea potențialului TIC și aplicarea acestuia în sectorul public și cel privat. Elementele cheie sunt îmbunătățirea dotării infrastructurii în special în zonele de eșec al pieței, dezvoltarea și creșterea eficienței serviciilor electronice publice, creșterea adoptatii TIC de către IMM-uri și dezvoltarea unui mediu e-Business dinamic, cu un impact rapid asupra structurii de cost a operatorilor economici. Comunicarea Comisiei intitulată „Depășirea decalajului de broadband” apreciază că acoperirea cu conexiuni de broadband în Europa este esențială pentru stimularea creșterii economice și a locurilor de muncă. Astfel ținta este creșterea ratei de pătrundere a serviciilor de broadband în România de la 5% iîn 2005 până la 40% în 2015.
Este necesară dezvoltarea economică și competitivă în sectorul TIC, fapt confirmat atât de progresul României la nivelul societății informaționale, cât și de cercetările recente legate de impactul economic al extinderii societății informaționale asupra creșterii productivității prin creșterea capitalului, prin factorul de creștere a productivității în sectorul TIC și prin utilizarea TIC.
Creșterea eficienței energetice și a securității furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice are ca element cheie contribuția la reducerea intensității energetice prin implementarea unor tehnologii noi scopul de a crește productivitatea, în mod special la beneficiarii industriali și de a crește folosirea surselor energetice regenerabile. Scopul urmărit este de a contribui la următoarele obiective naționale: reducerea intensității energetice primare cu 40% comparativ cu 2001, cotă de 33% energie obținută din reusrse regenerabile în consumul național brut de energie până în 2010 și reducerea emisiilor de noxe din sectorul energetic, conform Programului Național de reducere a dioxidului de sulf, oxidului de azot și emisiilor de praf în instalațiile mari de ardere.
În urma celor prezentate mai sus putem afirma că Programul Operațional Sectorial „Cresterea Competitivității Economice” are ca scop protecția mediului înconjurător, dezvoltarea durabilă a întreprinderilor, dezvoltarea tehnologică a întreprinderilor, implementarea atât în sectorul public cât și în cel privat a tehnologiei informației și comunicării precum și creșterea randamentului energetic în contextul schimbărilor climatice.
Un alt program cu o importantă la fel de semnificativă la nivelul economiei Românești este Programul Operațional Regional. Strategia de derulare a acestui program reflectă politica României de dezvoltare regională, conform Legii Dezvoltării Regionale (legea nr. 315/2004) și procesul de descentralizare așa cum este el detaliat în Legea Cadru privind Descentralizarea nr. 339/2004 precum și alte legi relevante. De asemenea, Strategia ia în considerare Orientările Strategice de Coeziune ale UE pentru perioadă 2007-2013, Agenda Lisabona, îndeosebi în ceea ce privesc precondițiile necesare asigurării creșterii economice și Agenda Teritorială a Uniunii Europene privind sprijinirea dezvoltării teritoriale echilibrate. Strategia a fost pregătită în concordanță cu o abordare de sus în jos/ de jos în sus, fiind elaborată pe baza Strategiilor de Dezvoltare ale Regiunilor, elaborate la nivel regional în lărgi grupuri de lucru parteneriale.
Au fost luate în considerare și capacitățile limită de planificare strategică și financiară existentă la nivel local, îndeosebi în arealele mai puțin dezvoltate și de aceea se are în vedere, în principal, ca proiectul să fie gestionat la nivel local iar nivelul central să realizeze o supervizare a coerenței întregului program.
Programul Operațional Regional are o rată de absorție efectivă de 11,73% la data de 31 martie 2012. Cu această rată de absorție, de 11, 73%, acest program se află pe primul loc în clasamentul plăților intermediare efectuate de Comisia Europeană. De asemenea, POR se află pe primul loc și în clasamentul valorii plăților intermediare efectuate de Comisia Europeană (437,24 milioane de euro) și are cea mai mare valoare a plăților interne efectuate către beneficiari din rândul tuturor programelor operaționale din România (4,969 miliarde de lei). În cadrul programului au fost aprobate 3.104 proiecte, în valoare totală de 14,716 miliarde de lei și au fost contractate pana la aceasta data 2.723 de proiecte in valoare de 13,449 miliarde de lei. Se constată că este un program eficient ce are în spatele său o viziune strategică privind dezvoltarea teritorială echilibrată.
Viziunea stratetigă a POR privind dezvoltarea teritorială echilibrată se bazează în consecință pe următoarele elemente:
importanța rezvoltarii echlibrate a Regiunilor prin recunoașterea dimensiunii urbane, în special a sistemului policentric urban;
promovarea funcțiilor urbane superioare că o modalitate de a crea o masă critică suficientă care să genereze cerere de servicii și să stimuleze tot mai mult activitățile postindustriale;
abordarea de jos în sus adecvată și cu respectarea nevoilor de dezvoltare locală, nu numai la nivel regional dar și mai important la nivel subregional unde se manifestă tendințele de dezvoltare;
concentare asupra precondițiilor creșterii în termeni de infrastructură locală/regională;
prioritate acordată accesibilității, inclusiv spre zonele montane și unde este relevant spre zone urbane congestionate;
accent pe nevoia de a atrage înapoi în regiuni românii emigrați și evitarea decuplării economice a regiunilor defavorizate;
valorificarea oportunității istorice de dezvoltare teritorială oferite de aderare la Uniunea Europeană și acțiuni de contracarare a potențialelor efecte negative colaterale;
valorificarea deplină a resurselor locale în scopul creșterii economice, inclusiv a potențialului turistic.
Obiectivul general al POR constă în sprijinirea unei dezvoltări economice și sociale echilibrate teritorial și durabile a regiunilor Romîniei, prin îmbunătățirea condițiilor de infrastructură și ale mediului de afaceri, corespunzătoare nevoilor și resurselor specifice, prin concentrarea asupra polilor urbani de creștere, astfel încât Regiunile României să devină locuri mai atractive pentru a locui, a le vizita, a investi și a munci.
Strategia regională va acorda prioritate regiunilor rămase în urmă și zonelor care suferă cel mai mult de serioase deficite infrastructurale și care au nevoie de sprijin public special pentru a face față consecințelor negative ale tendințelor de dezvoltare. În același timp se va acorda o atenție deosebită sprijinirii polilor urbani de creștere, care pon contribui la o dezvoltare policentrica pe teritoriul României.
Obiectivul strategic al POR este orientat spre crearea a 15.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului 2015 precum și spre prevenirea creșterii disparităților din interiorul unei regiuni în termeni PIB/locuitor, în perioada 2007-2013
Pentru a duce la împlinirea obiectivului stategic au fost stabilite următoarele obiective specifice:
creșterea rolului economic și social al centrelor urbane;
îmbunătățirea accesibilității Regiunilor și în particular a aceesibilitatii centrelor urbane și a legăturilor cu zonele din împrejurimi;
creșterea calității infrastructurii sociale a Regiunilor;
creșterea competitivității Regiunilor în sectorul afacerilor;
valorificarea potențialului turistic, istoric și cultural al regiunilor și creșterea contribuției acestor domenii la dezvoltarea regiunilor.
Odată cu implementarea acestui program se așteaptă să se creeze condiții mai bune pentru dezvoltarea economico-socială teritorială echilibrată a tuturor regiunilor din România și pentru polii urbani de creștere capabili să iradieze dezvoltarea.
Scopul POR este de a duce la bun sfârșit obiectivul strategic și specific prin completarea intervențiilor național sectoriale cu acțiuni cu specific regional și interregional în vederea creșterii economice. POR va susține toate acțiunile care au în vedere îmbunătățirea standardelor de siguranță, reducerea efectelor negative asupra mediului, diminuarea schimbărilor climatice, protecția infrastructurii de transport față de calamitățile naturale, precum și eliminarea punctelor periculoase de trafic.
Pentru elaborarea, implementarea și evaluarea Programului Operațional Sectorial este necesară o prezentare a Regiunilor la nivel sub-regional pentru a evidenția problemele socio-economice. România este împărțită pe opt Regiuni cu discrepanțe majore între ele.
Regiunea de Dezvoltare Nord-Est este cea mai întinsă regiune a României ce are în componența sa 6 județe: Bacău, Botoșani, Neamț, Iași, Suceava și Vaslui, unități administrativ-teritoriale și unități teritoriale-statistice de nivel NUTS 3. Cu o densitate a populației de 101,3 locuitori/km2, Regiunea Nord-Est ocupă locul al doilea în ceea ce privește densitatea după regiunea București-Ilfov. Populația regiunii se regăsește cu precădere în mediul rural (56,6%).
O pondere foarte mare din populația ocupată se regăsește în agricultură, mai ales în județele Botoșani și Vaslui. Județele Botoșani și Suceava se află sub media de țară la populația ocupată în industrie, iar Vaslui în domeniul serviciilor. Un număr relativ mare de persoane lucrează temporar sau permanent în activități economice în București, Banat, Transilvania, Europa de Vest și Israel. În satele bucovinene se manifestă o tendință de emigrare a populației tinere.
Regiunea Nord-Est este regiunea cea mai slab dezvoltată a României, cele mai sărace regiuni regăsindu-se în sudul județului Iași, sud-estul județului Neamț, estul județului Bacău, județele Botoșani și Vaslui. De asemenea, Regiunea Nord-Est are cel mai mic număr de IMM-uri la 1000 de locuitori. În Vaslui se regăsește cel mai mic număr de IMM-uri.
Discrepanțele regiunii sunt evidente ca nivel dar ca și potențial de dezvoltare între vestul mai dezvoltat și estul mult rămas în urmă. Valorificarea istorică, culturală și turistică a regiunii a dus la crearea unui potențial turistic relativ ridicat. Domeniul economic tradițional al regiunii, industria de prelucrare a lemnului a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani. Creșterea ponderii industriei de mobilă în totalul cifrei de afaceri evidențiază orientarea spre o valorificare superioară lemnului.
Regiunea Sud-Est este situată în partea de sud-est a României fiind a două regiune ca mărime din cele 8 ale României, cuprinde județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea. Densitatea populației din această Regiune se află sub media de țară-79,6loc/kmp, cea mai are densitate regăsindu-se în județul Galați iar cea mai mică în județul Tulcea unde condițiile naturale și economice sunt mai puțin favorabile. Industrializarea forțată după război a condus la concentrarea populației în orașele Galați, Brăila și Constanța.
Din populația ocupată regăsim cea mai mare parte în domeniul serviciilor și agriculturii, urmate de industrie. Lipsa locurilor de muncă adecvate, salarizarea neatractivă dar și calificarea necorespunzătoare determină plecări masive ale populației către alte regiuni valorificate economic sau în străinătate. Cea mai masivă migrație se regăsește în județul Vrancea.
Regiunea Sud-Est se află sub media națională din punct de vedere economic. Specificul Regiunii îl reprezintă disparitățile dintre nodurile de concentrare a activităților industriale și terțiare, centrele industriale complexe izolate, areale cu specific turistic și întinsele zone cu suprafețe de culturi agricole și viticole.
În Regiunea Sud-Est se regăsesc numeroase resurse naturale, care exploatate și valorificate corespunzător pot juca un rol important în dezvoltarea economico-socială. Dintre acestea cele mai importante sunt zăcămintele de țiței, gaze naturale, carierele de granit, sărea, etc. Alt avantaj pe care regiunea îl poate valorifica este reprezentat de prezența portului Constanța ce se leagă de porturile Galați, Brăila și Tulcea.
Însă cel mai important potențial pentru dezvoltarea regiunii este reprezentat de turism deoarece în această zonă se regăsește Litoralul Mării Negre, Deltă Dunării, zona montană din Vrancea și Buzău. Potențialul industrial are și el o semnificație mărită la nivelul economic al regiunii deoarece industria regională este concentrată în special pe industria petrochimică, metalurgică, construcții navale, materiale de construcții și textile.
Regiunea de Sud este situată în partea de sud a României și cuprinde județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman. Partea de sud a regiunii se învecinează cu Bulgaria. Populația totală a Regiunii reprezintă 15% din populația României, iar densitatea populației din această regiune este de 96loc/km2, valoare superioară mediei pe țara.
Gradul de ocupare a populației pe diverse sectoare indică o pondere ridicată dar cu tendința de descreștere. Populația ocupată se regăsește în agricultură, în special în județele Teleorman, Giurgiu și Călărași iar populația ocupată în industrie și servicii se regăsește în județele Prahova și Argeș. Rată șomajului din această regiune se resimte cu precădere în județele Ialomița și Călărași.
Nivelul economic din această regiune se află sub media pe țară, PIB/locuitor are o valoare mai mare în județele Argeș și Prahova iar valoarea mai reduse se resimte în județul Călărași. Partea de nord a Regiunii este caracterizată printr-un grad ridicat de industrializare, Prahova deținând locul 1 pe țară în ceea ce privește producția industrială. Partea sudică a regiunii este o zonă tradițional subdezvoltată. Ea se caracterizează prin preponderența populației ocupate în agricultură.
Regiunea Sud are un potențial de dezvoltare economic, diferențiat între nodul și sudul regiunii. Astfel în nord există numeroase resurse de subsol reprezentate de zăcăminte de țiței și gaze naturale, cărbuni, sare etc.a căror prelucrare și comercializare poate crește valoarea adăugată din regiunie.
Potențialul turistic valorificat adecvat poate contribui esențial la dezvoltarea economică și socială a regiunii.
O altă regiune de dezvoltare din cele 8 ale României este Regiunea Sud-Vest care cuprinde județele Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj și coincid cu regiunea istorică Oltenia. Se învecinează cu Bulgaria, Serbia și cu regiunile Sud Muntenia, Centru și Vest.
Ponderea populației ocupate în total înregistrează o valoare redusă față de media țării, la nivel județean cel mai mare grad de ocupare îl are județul Vâlcea și cel mai redus Olt. Închiderea întreprinderilor și a exploatărilor miniere nerentabile a mărit numărul șomerilor cu consecințe sociale și economice pentru zonele respective. Lipsă locurilor de muncă adecvate au determinat o creștere a procesului de migrație. Închiderea întreprinderilor și a exploatărilor miniere nerentabile a mărit numărul șomerilor cu consecințe sociale și economice pentru zonele respective.
Nivelul redus de dezvoltare economică se datorează investițiilor străine reduse. Procesul de restructurare economică a făcut ca o mare parte din populația șomeră în vârstă din mediul urban să se orienteze către mediul rural pentru a lucra în agricultura astfel aceasta a devenit sectorul predominant în economia regională. Sectorul extractiv constituie încă o compomenta importantă în economia regiunii, în special în județul Gorj. Industria lemnului a înregistrat pierderi semnificative datorită reducerii de export, ca urmare a devalorizării dolarului.
Construirea celor două axe prioritare de transport (formate din coridorul rutier IV și coridorul VII-fluviul Dunărea), care vor traversa regiunea va mări gradul de accesibilitate al regiunii și va impulsiona atragerea de investiții, contribuind și la o mai bună mobilitate a forței de muncă. Agricultura este o compomenta importantă pentru Regiunea Oltenia cu peste 1 mil. ha ce pot fi utilizate pentru cultura cerealelor, plantelor oleginoase, legume și fructe. Regiunea dispune și de un potențial turistic multiplu, incluzând turismul montan și cel speologic, balnear, ecoturismul, parcuri naturale, turismul religios
Regiunea de Dezvoltare Vest este compusă din 4 județe: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Istoric vorbind, Regiunea cuprinde provincia Banatului, provincie istorică românească cu o dezvoltare economică timpurie și mai puternică în comparație cu alte provincii ale țării. Regiunea de Vest face parte din Euroregiunea Dunărea-Criș-Mureș-Tisa (DCMT), care implică cele 4 județe ale regiunii.
Populația este caracterizată de diversitate culturală, comunitățile române trăind împreună cu cele ungare, germane, rrome și sârbe. Forța de muncă a regiunii a contribuit major la dezvoltarea socio-economică, aceasta fiind motivată, flexibilă, inovativă dar și cu un grad mărit de specializare. Rata șomajului a cunoscut fluctuații pe perioade diferite de timp, cea mai ridicată valoare a ratei simajului se înregistrează în județul Hunedoara, iar cea mai scăzută în Timiș.
Însemnate resurse de subsol(huilă, antracit, metale colorate, argint, aur, roci dure, zăcăminte radio-active, izvoare termale și minerale), sol(păduri cu esențe valoroase, soluri fertile), climat favorabil, legături de transport facile cu centrul Europei și o populație laborioasă sunt coordonatele economice ale regiunii.
Domeniile în care Regiunea de Vest ar avea un potențial de dezvoltare ridicat sunt cercetare-dezvoltare-inovare. Cercetarea din domeniul medical, industrie constructoare de mașini, minier, chimie, agriluctura, se concentrează în principal în județul Timiș. De asemenea în această Regiune regăsim un potențial turistic diversificat. Regăsim agroturismul în județul Caraș-Severin, în Munții Apuseni cât și în vestul și sudul județului Hunedoara. Regiunea Nord-Vest este alăatuită din 6 județe: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj.
Doar jumate din populația regiunii reprezintă populația ocupată, diferențele intră-regionale fiind strâns legate de gradul de industrializare, județele mai puternic și mai timpuriu industrializate Cluj și Bihor având ponderea cea mai mare a populației ocuate, iar la extremă se află Satu-Mare și Bistrița-Năsăud. Populația ocupată se regăsește în sectorul serviciilor precum și în agricultură.
O pondere importantă din populația activă lucrează încă în întreprinderi de stat ceea ce a dus la o creștere a ratei șomajului dar și gradul de industrializare a influențat puternic rata șomajului din cauza restructurării. Migrația populației reprezintă un alt efect al restructurării economice datorită lipsei populației tinere care pleacă să lucreze în alte regiuni sau în Europa de Vest.
În Regiunea Nord-Vest se remarcă mari discrepanțe economice în dezvoltarea celor 6 județe. Județele din sudul și vestul Regiunii, respectiv Cluj, Bihor, și Satu-Mare sunt industrializate și stabile economic, în timp ce regiunile din centru și est unde evoluția din ultimii ani a dus la pierderea capacității concurențiale a multor ramuri. Conform analizelor economice și sociale efectuate, polii sărăciei se găsesc în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud. Zonele în declin industrial sunt zona: Munților Apuseni și zona montană din nordul regiunii cuprinzând arii semnificative de pe teritoriul județelor Maramureș, Satu-Mare și Bistrița-Năsăud. Acestea dețin totuși resurse importante, dintre care menționăm: minereuri complexe și auro-argentifere, bauxită, sare, materiale de construcții, lemn. Pentru relansarea zonelor sunt necesare investiții atât în infrastructură cât și în echipamentele de exploatare a resurselor. Defrișările insuficient controlate și lipsa unui program coerent de reîmpăduriri și construcții de drumuri forestiere au dus la reducerea suprafețelor împădurite.
Regiunea Nord-Vest deține un potențial de dezvoltare variat și diferențiat teritorial. De la cele mai mari orașe ale Regiunii până la cele mai izolate pot fi identificate reuserse locale pe baza cărora să se poată realiza dezvoltarea durabilă a acestora. Regiunea are un potențial turistic apreciabil: vestigii arheologice, rezervații naturale, lacuri glaciare și de acumulare, numeroase peșteri, stațiuni balneo-climaterice, condiții favoravile practicării turismului montan, de agrement și odihnă.
Regiunea de Dezvoltare Centru, este alcătuită din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Regiunea are o populație de 2.530.000 de locuitori. Mediaregionala de 74,2 loc/km2 se află sub nivelul celei naționale, cea mai mare densitate regăsindu-se în județul Brașov, iar sub media națională sunt județele Alba, Covasna și Harghita.
Populația activă se manifestă în sectorul serviciilor și industriei. În județele Brașov și Sibiu, ponderea populației ocupate în industrie și servicii este ridicată, acestea fiind județele cu o activitate industrială predominantă. Agricultura din această Regiune este mai mare decât media națională. Migrația populației în ultimii ani s-a desfășurat atât înspre alte ramuri de activitate cât și de resurse umane, sociale și economice.
Dacă inițial activitatea economică de bază o reprezenta mineritul, acum cele mai insemmnate ramuri sunt prelucrarea metalelor, chimia, toate ramurile industriei ușoare și alimentare. Agricultura este bine dezvoltat, cu specializare în cultura cartofului, zootehnie iar viticultura de calitate are o răspândire deosebită.
Cea mai slabă dezvoltare economică o dețin arealele slab populate de Munților Apuseni din județul Alba iar la polul opus sunt județele Brașov și Sibiu ce sunt specializate în industria constructoare de mașini, chimie, textilă și alimentară.
Potențialul Regiunii Centru este variat, dispunând atât de resurse naturale cât și de resurse umane, sociale și economice. Potențialul turistic este diversificat datorită atât reliefului cât și varietii istorice și culturale. A început să se dezvolte agroturismul, beneficiind de potențialul reprezentat de gospodăriile populației din mediul rural. Potențialul de dezvoltare a infrastructurii de afaceri este considerabil în Regiunea Centru și se datorează existenței locațiilor industriale nevalorificate, rezultate în utma restructurării industriale. Agricultura reprezintă un potențial mărit de dezvoltare și o sursă de locuri de muncă pentru zona rurală.
Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov, constituită din municipiul București-capitala României și județul Ilfov este situată în sudul țării, în partea centrală a Câmpiei Române.
Cererea de factori de muncă calificată a fost mai mare pentru regiunea București-Ilfov, astfel încât, corelat cu oportunitățile oferite de capitală-nivelul de viață citadin, cât și prestigiu-populația ocupată(în care predomină populația capitalei) are un nivel mai ridicat de instruire și calificare.
Desitatea mare a populației și concentrarea serviciilor și activităților economice fac din Municipiul București cea mai pare piață din România, precum și unu dintre cele mai mari centre urbane din sud-estul Europei.
Economia Regiunii este dominată major de funcțiile capitalei, populația activă a regiunii fiind legată de unitățile care își desfășoară activitatea aici. Regiunea București-Ilfov este reprezentată de cea mai mare aglomerare industrială a României, în care se regăsesc toate ramurile industriale.
Prezența capitalului conferă regiunii o forță și o dinamică economică mărită celorlatle Regiuni, un nivel superior al PIB-ului și o structură socială și profesională de un grad mai ridicat. Oportunitățile cheie sunt oferite de posibilitatea integrării educației, cercetării, inovării și afacerilor pentru îmbunătățirea inovării în activitățile economice, folosind resursele umane calificate și bine pregătite.
Dezvoltarea economica si sociala din ultima perioada a capitalei a dus la o nevoie sporita de spatii pentru amplasarea de noi cartiere rezindentiale, activitati economice, etc., astfel incat granitele geografice si administrative ale orasului au devenit necorespunzatoare.
Dezvoltarea zonei metropolitane va facilita amenajarea integrata a teritoriului la nivel regional astfel incat prin aceasta sa se diminueze dezechilibrele dintre capitala Bucuresti si ariile limitrofe.
3.2 Remedii de dezvoltare a investițiilor cu ajutorul Programului Operațional Regional și Programul Operațional Creșterea Competitvității Economice
După cum am prezentat în subcapitolul anterior POS CCE are ca obiectiv principal creșterea productivității întreprinderilor românești pentru reducerea sau chiar eliminarea decalajelor față de productivitatea medie la nivelul UE. Ținta propusă este de a crește media anuală a productivității cu cca 5,5% până în 2015. Aceasta va permite României să atingă un nivel de aproximativ 55% din media UE. Programul Operațional Regional are ca scop creșterea economică accelerată în regiunile defavorizate astfel încât diferența economică dintre cea mai dezvoltată și cea mai slabă regiune să nu se mărească.
3.2.1 Axele prioritare din POS CCE-un factor de dezvoltare a investițiilor
Pentru o gestiune managerială optimă a celor două programe au fost create listele axelor prioritare. Astfel având în vedere atât posibilitățile identificate pentru îmbunătățirea competitivității întreprinderilor românești pentru a face fată noilor provocări și folosirea oportunităților rezultate din operarea pe Piața Unică Europeană, cât și regiunile elibigile pentru finanțarea din FEDR, în cadrul POS CCE au fost identificate următoarele axe prioritare:
Axa Prioritară 1: Un sistem de producție inovativ și eco-eficient
Axa Prioritară 2: Cercetare, Dezvoltare Tehnologică și Inovare pentru competitivitate
Axa Prioritară 3: Creșterea eficienței energetice și a securității furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice
Axa Prioritară 4: Asistență tehnică
În cadrul Axei prioritare 1 „ Un sistem de producție inovativ și eco-eficient” se va acorda sprijin pentru întreprinderile mici și mijloci printr-un set de măsuri complementare, direcționate către: investiții tangibile și intangibile susținerea accesului IMM-urilor la servicii specializate pe managementul afacerilor, facilitarea accesului la credit și finanțare și inovare tehnologică, în scopul extinderii gamei de produse și creșterii calității produselor.
Beneficiarii țintă sunt atât întreprinderi existente cu potențial de creștere, în special cele din industria prelucrătoare care doresc să își dezvolte și modernizeze capacitățile de producție prin introducerea de noi tehnologii, cât și noile întreprinderi care au nevoie de asistență calificată și integrată în cadrul unor infrastructuri de afaceri corespunzătoare.
Consolidarea și dezvoltarea durabilă a sistemului productiv românesc precum și crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea întreprinderilor reprezintă obiectivele principale ale acestei axe. Necesitatea dezvoltării întreprinderilor poate fi explicat de faptul că IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei românești la ora acutală. La ora actuală marile întreprinderi reprezintă un procent relativ scăzut în cadrul investițiilor.
În vederea asigurării unui impact semnificativ al sprijinului integrat pentru dezvoltarea unui sistem de producție inovativ, alocarea financiară va fi distribuită în mod optim conform celor 3 domenii de intervenție: investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor in special a IMM-urilor, cu respectarea condițiilor de mediu, accesul IMM la finanțare și dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului.
Se va acorda sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investițiile tangibile și intangibile. Pentru aceasta vor fi elaborate două scheme de ajutor de stat și anume una pentru întreprinderile mari și una pentru IMM cu mai mult de 9 angajați, însă se va evita acordarea sprijinului financiar pentru:
Finanțarea publică care ar conduce la „efectul de înlocuire”
Investiții care provin din delocalizarea din alte state membre, pentru a nu implica Fondurile Structurale în astfel de finanțări publice
Întreprinderi aflate în dificultate financiară
Resursele financiare pentru IMM sunt baza în dezvoltarea și creșterea competitivității lor pe piața internă și europeană. Crearea unui mediu favorabil pentru finanțarea investițiilor reprezintă un pas în față, comparativ cu abordarea bazată în principal pe sprijinirea investițiilor directe. Accesul la credit este în general dificl pentru IMM-uri datorită lipsei bunurilor tangibile care ar putea fi utilizate ca garanții colaterale.
În luna martie 2007, a fost realizat un studiu de evaluare a decalajelor, în cadrul inițiativei JEREMIE, în scopul de a asista România în selectarea celor mai eficiente și inovative modalități de a sprijini accesul IMM la finanțare. Studiul elaborat de către o echipă de experți independeți desemnați de Fondul European de Investiții a confirmat problemele existente privind accesul la piața financiară din România. Este necesară să se creeze o gamă de resurse de finanțare, inclusiv micro împrumuturi, care să răspundă diferitelor nevoi ale IMM.
Guvernul României a decis să confere Fondului European de Investiții rolul de „holding fund JEREMIE” prin acordarea unui garant în conformitate cu prevederile art. 44(b) al Regulamentului Consiliului nr. 1083/2006 și în condițiile specifice stabilite în art. 43 și 44 ale Regulamentului Consiliului nr. 1083/2006. În concluzie, Autoritatea de Management intenționează sa contribuie cu o sumă orientativă de cca. 100 milioane de EURO la „holding fund”, în care vor fi stabilite prevederi pentru evaluarea selectarea și acreditarea pe baze competitive a intermediarilor financiari.
Autoritățile române vor continua să monitorizeze și să încurajeze dezvoltarea altor instrumente menite să faciliteze accesul IMM la finanțare.
Axa prioritară 2 „cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare pentru competitivitate” are ca obiectiv principal creșterea capacității de cercetare-dezvoltare, stimularea cooperării dintre instituțiile de cercetare-dezvoltare și inovare și întreprinderi și creșterea accesului întreprinderilor la CDI.
România se confruntă cu un nivel scăzut atât în sistemul public cât și cel privat pentru activitățile de decrcetare-dezvoltare și inovare fapt ce a condus la o infrastructură de CDI redusă, scăderea numărului de cercetători și la creșterea mediei de vârstă a acestora, cu consecințe directe asupra performanțelor acitivităților de CDI. De asemenea lipsa fondurilor a împiedicat accesul întreprinderilor la acitvitățile de CDI și transfer tehnologic.
Contribuția acestei axe din POS CCE la atingerea obiectivului național de creștere a cheltuielilor interne brute de CD (Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvolate) la 1% din PIB în 2010, se realizează prin stimularea cererii și orientarea spre sectorul privat, astfel:
Prin finanțarea directă a întreprinderilor private inovative;
Prin sprijinirea parteneriatului declanșat de cerere și nu de ofertă, întrucâtaplicarea directă a rezultatelor, cercetării în sectorul productiv este un criteriu cheie de selecție;
Prin îmbunătățirea infrastructurii de cercetare, pentru a sprijini dezvoltarea de clustere si poli de excelență și specializarea tinerilor cercetători și tehnicieni, care ulterior vor migra către sectorul afacerilor.
În „Innobaromentrul 2006 privind rolul clusterelor în facilitarea inovării în Europa” se arată clar că prezența laboratoarelor publice de cercetare reprezintă una din componentele clusterelor bazate pe cercetare.
Intervențiile din cadrul acestei axe prioritare se vor concentra în principal pe un număr redus de arii tematice prioritare: Sănătate, Agricultură, Siguranță și Securitate alimentară, Energie, Mediu, Materiale, produse și procese inovative, care pot avea un impact semnificativ în creșterea productivității economice.
Domeniile majore de intervenție ale acestei axe sunt următoarele:
Cercetare în parteneriat între universități/institute de cercetare-dezvoltare și întreprinderi în vederea obținerii de rezultate direct aplicabile în economie;
Investiții în infrastructur de CDI și dezvoltarea capacității administrative;
Sprijin CDI pentru întreprinderi.
În cadrul parteneriatelor CD între universități/institute de cercetare și întreprinderi în vederea obținerii de rezultate direct aplicabile în economie au ca operațiuni orientative proiectele de CD în parteneriat între univeristăți de cercetare și întreprinderi precum și proiectele de cercetare complexe care vor încuraja participarea specialiștilor din străinătate.
Investițiile în infrastructura de CDI și dezvoltarea capacității administrative este în mare parte depășită fizic și moral și nu acoperă multe din domeniile noi de cercetare și tehnologice de interes. Prin acest domeniu de intervenție se oferă sprijin public în mod prioritar celor mai performante organizații de CD. Sub conducerea ANCS se va organiza periodic evaluarea imparțială a universităților și instituțiilor de CD, pe baza unor criterii de evaluare relevante, cum ar fi: numărul și calitatea cercetătorilor, numărul de publicații, capacitatea de integrare în rețele naționale și internaționale de CD, participarea la programul cadru 7 de cercetare ale UE.
Dezvoltarea infrastructurii CD existente și crearea de noi infrasructuri, dezvoltarea polilor de excelență precum și dezvoltarea unor rețele de centre CD, coordontate la nivel național și racordate la rețele europene și internaționale de profil sunt operațiunile orientative acestui domeniu major al axei prioritare 2.
Axa prioritară 3 „Tehnologia informației și comunicațiilor pentru sectoarele privat și public” are ca obiectiv principal sprijinirea competitivității economice prin creșterea interacțiunilor dintre sectorul public și întreprinderi/cetățeni prin valorificarea maximă a potențialului TIC.
Principalele acțiuni ce vor fi realizate pentru atingerea acestui obiectiv se adresează nevoii de a îmbunătății infrastructura TIC în zonele de eșec al pieții, de dezvoltare și utilizare efectivă a serviciilor publice electronice și de a dezvolta un mediu de e-business sigur și dinamic. Din această perspectivă va fi necesară introducerea și susținerea sistemelor productive inovatoare în procesul administrativ, în viața de zi cu zi și dezvoltarea unei piețe competitive a produselor și serviciilor din noua generație.
În conformitate cu obiectivele specifice stabilite în Agenda de la Lisabona și cu strategia i2010- „O societate europeană informațională pentru creștere economică și crearea de noi locuri de munca” este esențială sublinierea importanței accesibilității și dezvoltării infrastructurii broadband ca priorități ale dezvoltării societății informaționale în România.
Ținând cont și de faptul că finanțarea publică poate juca un rom important în încurajarea răspândirii broadbandului prin politici care stimulează cererea, se va acorda sprijin pentru stimularea cererii de servicii TIC, care include:
Inițiative care au ca scop creșterea utilizării în sectorul public și dezvoltarea conținutului cum ar fi: e-guvernare, e-sănătate și e-educație;
Stimularea creării de aplicații specifice pentru IMM-uri.
Domeniile majore de intervenție ale acestei axe au în vedere susținerea utilizării TIC, dezvoltarea și eficientizarea serviciilor publice electronice precum și sprijinirea e-Economiei. Având în vedere că rata de penetrare a TIC în România este redusă din cauza infrastructurii insuficient dezvoltate, determinată de investiții reduse și de o slabă putere de cumpărare a populației, prin acest domeniu major de intervenție se va sprijini accesul la conexiunile broadband în zonele de eșec al pieței cu respectarea „Liniilor directoare ale UE privind criteriile și modalitățile de implementare a fondurilor structurale pentru susținerea comunicațiilor electronice”.
Operațiunile orientative conforme cu domeniul de intervenție privind susținerea utilizării TIC sunt următoarele: susținerea accesului la Internet și la serviciile conexe; sprijin pentru autorități locale pentru construirea rețelelor de broadband și a punctelor de acces public la internt în zonele de eșec al pieței; sprijin pentru IMM-uri pentru construirea rețelelor de broadband și PAPI în zonele de eșec al pieței; sprijin pentru conecatrea școlilor la Internet prin rețelele broadband.
În cadrul domeniului sprijinirea e-economiei, sprijinul financiar este direcțional către aplicațiile TIC și către interoperabilitatea lor, adoptarea de soluții integrate la nivelul firmelor ceea ce conduce la reducerea consturilor pe termen lung, facilitează accesul pe piețe interne ș externe și sprijină procese de management mai eficiente, supraveghind în același timp securitatea sporită a rețelelor electronice și adoptarea de soluții anti-fraudă pentru dezvoltarea unui sector de e-business sigur și dinamic.
Pentru sprijinirea dezvoltării e-economiei, se au în vedere următoarele operațiuni orientative: sprijinirea pentru sisteme TIC integrate și alte aplicații electronice pentru afaceri; sprijin pentru dezvoltarea sistemelor de comerț electronice și a altor soluții on-line pentru afaceri
Pentru a îmnunătății eficiența acestei axe prioritare, acțiuni corespunzătoare FSE pot fi finanțate în limita a 10% din fondurile comunitare pentru această axă prioritară, conform mecanismului de flexibilitate. Asistența va privi în principal instruirea de înaltă calificare în ceea ce privesc abilitățile și cunoștințele necesare pentru proiectele finanțate în cadrul acestei axe prioritare.
Axa prioritară 4 „Creșterea eficienței energetice și a securității furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice” reprezintă o precondiție necesară pentru dezvoltarea economică, aceasta conducând la creșterea productivității și în consecință a competitivității. Producția, transportul, distribuția și utilizarea mai eficientă a energiei atrage după sine reducerea atât a consumului de energie primară, cât și a celui de energie finală. Ca rezultat direct, consumatorul final va beneficia de o mai bună calitate și securitate a furnizării, conducând implicit la creșterea productivității.
Domeniile majore de intervenție pentru această axă sunt:
Energie eficientă și durabilă
Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi
Diversificarea rețelelor de interconectare în vederea creșterii securității furnizării energiei.
Îmbunătățirea eficienței energetice contribuie la atingerea celor 3 obiective majore ale politicii energetice a UE: securitatea furnizării, competitivitatea și dezvoltarea durabilă. Activitățile ce vizează îmbunătățirea eficienței energetice vor reduce risipirea resurselor de energie și vor întări securitatea furnizării. Principalele sectoare țință ale acestor măsuri sunt consumatorii mari de energie, care au în același timp, premise de dezvoltare favorabile în viitor: industria metalurgică, a materialelor de construcție, industria sticlei, a produselor chimice, industria alimentară, a produselor din celuloză și hârtie.
Operatiunile orientative aferente acestui domeniu major de interventie necesită sprijinirea investițiilor în instalații și echipamente pentru operatorii industriali, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătățirii eficienței energitce, investițiilor în extindere șî modernizarea rețelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale și petrolului, precum și ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în rețea și realizării în condiții de siguranță și continuitate a serviciilor de transport și distribuție precum și sprijinirea investițiilor în instalații de desulfurare a gazelor arse, arzătoare cu emisii reduse de Nox și filtre la grupurile retehnologizate/modernizate ale Instalațiilor Mari de Ardere.
România dispune de un potential mărit și diversificat de surse regenerabile, estimat la 1,2TWh energie solară, 23TWH energie eoliană, 36TWh energie hidro, 318PJ din biomasă și biogaz și 7PJ energie geotermală. Cadrul legislativ în domeniul SRE este asigurat de Legea Nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie prin care se instituie sistemul cotelor obligatorii combinat cu tranzacționarea certificatelor verzi. În mod specific, pentru energia electrică, sistemul de producere a acesteia din SRE este reglementat de HG nr. 1479/2009. În cursul anului 2010, au fost tranzacționate pe piața centralizată a certificatelor verzi un număr de 276255 certificate
verzi, cu 6% mai multe față de anul 2009, energia electrica produsă din SRE reprezentând 38%.
Operațiunea orientativă pentru acest domeniu are în vedere realizarea de investiții în modernizarea și realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice și termice prin valorificarea resurselor regenerabile de energie: a biomasei, a resurselor micro hidroenergetice, solare, eoliene, a biocombustibililor, a resurselor geotermale și a altor resurse regenerabile de energie.
Diversificarea comerțului transfrontalier cu energie între piața UE și alte piețe, precum și necesitatea asigurării tranzitului prin intermediul infrastructurii energetice românești de transport, către state membre ale UE, face necesară dezvoltarea capacităților existente de interconectare pentru energie electrică și gaze naturale. Interconectarea, în viitor, a unor zone insulare de energie din Sud-Estul Europei cu rețeaua TEN-E poate fi atinsă și prin intermediul proiectului de interconectare a rețelei românești de transport al energiei electrice cu rețeaua de transport a Serbiei. Atât România cât și Serbia sunt state membre ale UCTE.
Operațiunea orientativă a acestui domeniu trebuie să sprijine investițiile pentru interconectarea rețelelor naționale de transport al energiei electrice și gazelor naturale, cu rețelele europene.
3.2.2 Dezvoltarea investițiilor cu ajutorul axelor prioritare din POR
Dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor țârii se va realiza printr-o abordare integrată, bazată pe o combinare a investițiilor publice în infrastructura locală, politici active de stimulare a activităților de afaceri și sprijinirea valorificării resurselor locale, pe următoarele axe prioritare:
Sprijinrea dezvoltării durabile a orașelor-poli urbani de creștere;
Îmbunătățirea infrastructurii de transport regoonale și locale;
Îmbunătățirea infrastructurii sociale;
Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local;
Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului;
Asistență tehnică.
Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere” are ca scop creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin reabilitarea infrastructurii urbane, îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, precum și prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor și a antreprenoriatului.
Concetrarea populației, a activităților economice și culturale în orașe și rolul acestora ca noduri de transport justifică concentrarea investițiilor în regenerarea fizică, îmbunătățirea mediului antreprenorial, a calității mediului și a serviciilor sociale în zonele urbane.
Schimbările economice care au survenit în România după 1990 s-au reflectat, între altele, într-un proces de restructurare a industriei țării, care a avut ca efect reducerea activităților economice din orașele afectate și, în consecință, la disponibilizarea unui număr important de salariați. Ca urmare s-a înregistrat scăderea veniturilor populației, reducerea investițiilor publice în infrastructura de bază și deteriorarea situației sociale din centrele urbane. Toate acestea s-au reflectat în scăderea calității vieții locuitorilor din mediul urban.
Domeniul major de intervenție al acestei axe este planul integrat de dezvoltare durabilă care se referă la următoarele tipuri de activități:
Reabilitatea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv transportul urban;
Dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri;
Reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuințelor sociale și îmbunătățirii serviciilor sociale.
Axa prioritară 2 „Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale” vizează creșterea gradului de accesibilitate a regiunilor, al mobilității populației, bunurilor și serviciilor în vederea stimulării dezvoltării economice durabile.
Schimbarea survenită în structura economiei românești, procesul de integrare europeană a acesteia și implicit accesul la piețele vest europene, au modificat radical direcția fluxurilor de mărfuri și de călători, determinând o creștere constantă a volumului acestora. În același timp, au crescut și standardele europene privind calitatea rețelei de transport, în condițiile introducerii unor reglementări mai stricte privind protecția mediului.
Dezvoltarea rețelelor de transport va facilita, de asemenea, cooperarea interregională și va contribui semnificativ la creșterea competitivității întreprinderilor/firmelor și a mobilității forței de muncă și prin urmare la o dezvoltare mai rapidă a României pe ansamblul, dar și a fiecărui regiuni în parte.
Domeniu major de intervenție al acestei axe vizează reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene, străzi urbane, inclusiv contrucția/reabilitarea șoselelor de centură. Conectarea drumurilor judențene la rețeaua drumurilor naționale și la rețeaua TEN prevăzută a se realiza prin POR, are implicații asupra dezvoltării regionale atrăgând în circuitul economic zone cu o dezvoltare structurală deficitară. În acest sens, investițiile se vor concentra îndeosebi în acele zone unde dificultățile cadrului natural, evoluțiile istorice și economice au împiedicat o dezvoltare adecvată a infrastructurii de transport.
Reabilitarea și modernizarea străzilor urbane, precum și constituirea, reabilitarea și modernizarea șoselelor de centură vor contribui la fluidizarea traficului urban, reducerea timpului de transport, eliminarea blocajelor rutiere și traversarea localităților în condiții de siguranță.
Operațiunile orientative ale acestui domeniu vizează reabilitarea și modernizarea rețelei de drumuri județene; reabilitarea și modernizarea rețelei de străzi urbane; contrucția/reabilitarea/modernizarea șoselelor de centură pentru eliminarea blocajelor rutiere și traversarea în conditii de siguranță a localităților.
Axa prioritară 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale” propune crearea premiselor necesare pentru asigurarea populației cu servicii esențiale, contribuind astfel la atingerea obiectivului european al coeziunii economice și sociale prin îmbunătățirea infrastructurii serviciilor de sănătate, educație, sociale și pentru siguranță publică în situații de urgență.
Dezvoltarea economică a Regiunilor este influențată și depinde de calitatea serviciilor de sănătate, educație, sociale, a serviciilor de siguranță publică și asistență pentru situații de urgență acordate populației. De aceea investițiiloe realizate prin Programul Operațional Regional au ca scop îmbunătățirea calității și ridicarea acestor servicii la standarde europene, cu implicații pozitive asupra gradului de sănătate și al participării populației la piața muncii, precum și în ceea ce privește gradul general de atractivitate a regiunilor.
Strategiile naționale ale României, în domeniul sănătății, serviciilor sociale, intervențiilor în situații de urgență, educației, sunt în concordanță cu Orientările Stratetige Comunitare pentru perioada 2007-2013 care prevăd necesitatea reducerii disparităților în ceea ce privește calitatea și gradul de acces al populației la servicii de sănătate și servicii sociale la nivel regional, precum și necesitatea unor activități concrete pentru creșterea calității și eficacității sistemului educațional și de training.
Principalele domenii de intervenție identificate în cadrul acestei axe prioritare sunt: reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate; reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale; îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență; reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale, preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă.
Obiectivul specific al domeniului de reabilitare, modernizare si echipare a infrastructurii serviciilor de sănătate în constituie îmbunătățirea calității serviciilor de asistență medicală și repartizarea teritorial-regională echilibrată a acestora pe teritoriul țării, pentru asigurarea unui acces al cetățenilor la serviciile de sănătate.
Operațiunile orientative ale acestui domeniu au în vedere reabilitarea, modernizarea și echiparea spitalelor județene precum și reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea ambulatoriilor
Obiectivul specific în reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastrcutruii serviciilor sociale impune îmbunătățirea calității și a capacității serviciilor sociale acordate prin sprijinirea echilibrată a acestora pe întreg teritoriul țării, pentru asigurarea unui acces egal al cetățenilor la astfel de servicii. Analizele POR au evidențiat situația precară a infrastructurii serviciilor sociale și necesitatea realizării de investiții în reabilitarea modernizarea și dotarea clădirilor în care se desfășoară acestea. Totodată, necesitatea investițiilor apare ca urmare a stabilirii unor standarde minime de calitate pentru serviciile sociale ce trebuie să fie îndeplinite de centrele rezidențiale.
Operațiunile orientative ale acestui domeniu se vor concretiza în reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea clădirilor centrelor sociale muntifuncționale și reabilitarea, modernizarea și echiparea clădirilor în care funcționeaza centre sociale rezidențiale.
De asemenea este necesară și reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă. Creșterea participării la procesul educațional, ce va avea ca rezultat un nivel crescut al competențelor profesionale în relația cu piața muncii de la nivel local, va ajuta și ea la rezolvarea problemei șomajului în rândul tinerilor.
Axa prioritară 4 „Consolidarea mediului de afaceri regional și local” își propune ca obiectiv înființarea și dezvoltarea structurilor de afaceri de importanță regională și locală, pentru a facilita crearea de noi locuri de muncă și creșterea economică durabilă.
Decalajele în dezvoltarea antreprenorială/industrială a diferitelor Regiuni ale țării, măsurate prin numărul întreprinderilor la 1000 locuitori, s-au adâncit în ultimii ani. Regiunea București-Ilfov are de 3 ori mai multe întreprinderi comparatic cu Regiunea Nord-Est, aceasta din urmă având cea mai slabă dezvoltare. Mai mult, în România exită de 2,5 mai puține întreprinderi la 1000 locuitori, comparativ cu țările UE-15, având o distribuție inegală în cele opt Regiuni de Dezvoltare.
POR se va concentra pe dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor specifice fiecărei regiuni, în special în zonele mai puțin dezvoltate și aflate în declin economic cu scopul de a atrage investitori care își vor localiza afacerile în aceste zone și de a crea noi locuri de muncă. POR va sprijini, de asemenea, reabilitarea siturilor , deoarece suprafețele de teren reabilitate vor cintrui un factor economic important pentru dezvoltarea locală/regională.
POR se concentrează pe zonele afectate de restructurarea industrială, cu potențial de dezvoltare. Planurile de Dezvoltare Regională, elaborate în largi parteneriate la nivel regional, vor juca un rol important în identificarea zonelor care vor putea beneficia de sprijinul acordat prin POP.
Domeniile majore de interventie ale acestei axe sunt:
Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor cu importanță regională și locală;
Reabilitarea siturilor industriale poluate și neutilizate și pregătirea pentru noi activități;
Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor.
O preocupare importantă a POR este și reabilitarea siturilor industriale. Locațiile fostelor platforme industriale au un impact negativ asupra mediului în zonele nodale, multe regiuni industriale fiind situate în cele mai favorabile zone geografice. Reabilitarea acestor areale industriale sprijină îmbunătățirea mediului înconjurător și oferă condiții mai bune pentru investiții noi datorită infrastructurii existente, care trebuie doar îmbunătățită si nu reînniotă complet.
Operațiunile orientative ale acestei axe au în vedere curățarea suprafețelor site-urilor industriale poluate și neutilizate și îmbunătățirea terenurilor, demolarea clădirilor și planarea terenului, reabilitarea/extinderea clădirilor pentru activități de producție și prestări de servicii, crearea/reabilitarea/modernizarea extinderea infrastructurii de utilități publice, cablare, rețele internet broadband și alte activități adiacente necesare pentru reabilitarea siturilor industriale și pregătirea pentru noi activităti economice.
Sprijnul acordat microîntreprinderilor de interes local/regional vizează restructurarea zonelor nedezvoltate, cu potențial de creștere economică, în special a orașelor mici și mijlocii, având ca rezultat crarea de noi locuri de munca pentru că acestea dispun de flexibilitatea necesară adaptării la cerințele unei economii de piață dinamice.
POR sprijină înființarea și dezvoltarea microîntreprinderilor productive și a celor prestatoare de servicii care folosesc potențialul endogen al regiunilor.
Operațiunule orientative aferente sprijinului dezvoltării microîntreprinderilor au în vdere achiziționarea de echipamnte și tehnologii productive moderne și a sistemelor IT, utilizarea de noi tehnologii în activitățile curente ale microîntreprinderilor, relocalizarea microîntreprindeilor în structurile de afaceri precum și activități specifice de dezvoltare.
Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului” vizează în principal valorificarea și promovarea durabilă a patrimoniului cultural și a resurselor naturale cu potețial turistic, precum și îmbunătățirea calității infrastructurii turistice de cazare și agrement, în vederea creșterii atractivității regiunilor, dezvoltării economiilor locale și creării de noi locuri de muncă.
Strategia Națională de Dezvoltare Regională, elaborată pe baza Planurilor de Dezvoltare Regională și Cadrul Național Strategic de Referință 2007-2013 au indentificat dezvoltarea turismului ca o prioritate de dezvoltare, dat fiind potențialul turistic mărit, existent în toate regiunile. Acest potețial justifică sprijinul financiar acordat reabilitării infrastructurii zonelor turistice și valorificării patrimoniului natural, istoric și cultural, pentru includerea acestora în circuitul turistic și promovarea lor în scopul atragerii turiștilor. România nu are o imagine bine conturată ca destinație turistică, iar promovarea internă este insuficientă și subdimensionată față de cerere.
Principalele domenii de intervenție ale acestei axe sunt:
Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și crearea/modernizarea infrastructurii conexe;
Crearea/dezvoltarea/modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale și pentru creșterea calității serviciilor turistice;
Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare pentru creșterea atractivității României ca destinație turistică.
Turismul cultural reprezintă unul dintre domeniile importante ale turismului, situându-se atât înaintea piețelor tradiționale cât și a altor nișe, cum ar fi artele. Cercetările au indicat că turiștii care practică turismul cultural chelltuiesc cu 38% mai mult pe zi și au o durată a sejurului cu 34% mai lungă decât turiștii care practică forme tradiționale de turism.
Operațiunule orientative ale acestui domeniu au în vederea restaurare, protecția, conservarea patrimoniului cultural național și mondial precum și conservarea patrimoniului cultural din mediul urban.
Promovarea potețialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică vizează activități menite să facă România o destinație atractivă pentru turism și afaceri, împreună cu dezvoltarea durabilă a produselor turistice și creșterea utilizării internetului în serviciile de rezervare și promovare turistică.
Operațiunile orientative aferente acestui domeniu ajută la crearea unei imagini pozitive a României ca destinație turistică prin definirea și promovarea brandului turistic, atragerea investitorilor, dezvoltarea și consolidarea turismului intern, crearea unei baze de date cu informații turistice.
Din cele prezentate și descrise mai sus se constată că posibilitatea dezvoltării investițiilor în România sunt multiple și diversificate ceea ce ar putea atrage numeroși investitori care cu ajutorul fondurilor europene să pornească motorul unei investiții și astfel să ajute la dezvoltarea economiei și a societății.
În tabelul următor va fi prezentată planul financiar al POR. În conformitate cu prevederile regulamentelor UE, Regiunile României sunt eligibile în cadrul obiectului „Convergență” întrucât PIB-ul acestora se află sub 75% din media PIB a UE. Pe parcursul perioadei de programare 2007-2013, România va beneficia de 19.667 milioane euro din Fondurile Structurale și de Coeziune ale UE. Din aceasta sumă 3.726 milioane de euro vor fi alocate către POR.
Tabel Nr. 3.2.2.1 Sursele de finanțare, în Euro ale POR
(Sursa: Programul Operațional Regional 2007-2013)
Contribuția maximă a FEDR la finanțarea Programului Operațional Regional poate fi maxim 85% din totalul cheltuielilor eligibile. Conform estimărilor, resursele FEDR vor acoperi 85% din totalul cheltuielilor eligibile ale POR, cofinanțarea publică națională va fi de 15%.
În situațiile care presupun finanțarea proiectelor generatoare de venituri, cheltuiala publică va fi calculată pe baza valorii curente a costului de investiție, din care se scade valoarea actuală a veniturilor nete obținute, din investiția respectivă, de-a lungul perioadei de referință specifice.
4. STUDIU DE CAZ-AMENAJAREA UNEI FABRICI DE PELEȚI ÎN SCOPUL ÎMBUNĂTĂȚIRII CALITĂȚII VIEȚII ȘI A CREȘTERII ECONOMICE ÎN ORAȘUL VIȘEU DE SUS
Am ales amenajarea unei fabrici de peleți deoarece sunt cea mai nouă sursă de energie termică regenerabilă. Peleții vor fi sursa de încălzire a viitorului deoarece sunt economici și ecologici. Aceștia se produc din deșeuri lemnoase, rumeguș și lemn brut.
Poziționarea fabricii a fost aleasă strategic deoarece Vișeu de Sus se află în Regiunea de dezvoltare nord-vest, județul Maramureș, unde se găsesc resurse suficiente pentru a fabrica peleți.
Deoarece firma nu dispunea de bani necesari pentru achiziționarea liniei de producție pentru peleți s-a decis depunerea unui proiect pentru absorbția fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană.
Programul prin care firma poate face rost de aceste fonduri se numește Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. Axa prioritară în care se încadrează acest proiect este axa 4 .2 – Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi.
Proiectul urmărește protejarea mediului înconjurător prin crearea unei linii de producție pentru peleți. Îmbunătățirea eficienței energetice contribuie la atingerea celor 3 obiective majore ale politicii energetice ale UE: securitatea furnizării, competitivitatea și dezvoltarea durabilă.
Obiectivul principal al proiectului are în vedere crearea unei linii de producție pentru peleți ce va duce la stimularea competitivității economice a firmelor din acest sector și de protejare a mediului înconjurător deoarece energia provenită din arderea peleților este ecologică. (vezi anexa 1- Cerere de finanțare)
Din obiectivul principal s-au determinat 4 obiective specifice.(vezi anexa 1- Cerere de finanțare).
Acest proiect poate fi și o componentă a unei operațiuni întreprinse de UE pentru crearea unei noi ere a energiei. Dependența noastră față de importul energiei și a gazului este în creștere. Cererea mondială de energie este în creștere, prețul țițeiului de petrol și a gazelor naturale este în creștere, clima noastră se încălzește. Toți acești factori au dus la crearea unui obiectiv strategic general al UE și anume atingerea unui nivel cât mai ridicat de energie care provine din surse sigure și cu conținut scăzut de CO2. Peleții fac parte din una dintre acele surse de energie sigure.
Justificarea necesității implementării proiectului este dată de faptul ca cererea de peleți a crescut în ultimii ani pe piața externă și de nevoia dezvoltării unei astfel de fabrici în această regiune pentru a stimula concurența între firmele din acest sector. (vezi anexa 1 – Cerere de finanțare).
Se anticipează ca după realizarea liniei de producție să se obțină o cifră de afaceri lunară de 12.000 justificată de faptul că se vor produce 200de kg de peleți pe oră, aproximativ 1,6 tone pe zi. Costul estimat pentru o tonă de peleți va fi în jur de 630de lei. Costurile lunare cu materia primă vor fi de aproximativ 14.000.
Pentru managementul de proiect au fost implicate 3 persoane cu funcții și atribuții diferite.(vezi anexa 1 – Cererea de finanțare). Durata proiectului este estimată la 24 de luni- 10.07.2012/10.07.2014
Scopul prezentului proiect este de la pune la dispoziția persoanelor fizice sau juridice un sistem de încălzire aliniat la standardele europene, fiind atât economic cât și ecologic În acest context, proiectul nostru îndeplinește criteriile de politica mediului ale Uniunii Europene și cele de politică socială.
Având ca activitate principală tăierea și rindeluirea lemnului, veniturile obținute vor fi distribuite și către producția de peleți astfel încât să se acopere o parte din cheltuieli, iar din veniturile obținute din această linie de producție să fie plătiți muncitorii.
Dacă în următorii 3 ani firma va obține cifra de afaceri conform planului de afacere, atunci se va achiziționa o linie de produs bricheți și se va renunta la tăierea și rindeluirea lemnului.
Managerul întreprinderii are în închiriere 3 spații comerciale, iar suma de bani obținută din inchiriere ii va redirecționa către linia de producție de peleți.
Activitatea de informare și publicitate se va realiza printr-un site web, material promoționale și informare public pe baza unor activități de informare într-un ziar local.
Proiectul va respecta legislația UE și națională prin:
-Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 prevede promovarea utilizării a energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE.
-Comunicarea Comisiei din 7 decembrie 2005 – Planul de acțiune privind Biomasa – Jurnalul Oficial C49 din 28.02.2005.
-Alinirea la programul ,,Energie inteligentă pentru Europa(2003-2006),,, actul care are în urmărire acest program este Decizia nr 1230/2003/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 de adoptare a unui program multianual de acțiune în domeniul energiei
Proiectul se aliniază cerințelor din Legislația în vigoare privind schimbările climatice,
și a legislației în vigoare privind protecția mediului.
Consider că acest proiect se poate implementa deoarece se acordă o atenție sporită surselor de energie termică ecologică, iar interesul pentru protecția mediului s-a extins la nivel mondial. Este o investiție economică, ecologică și socială.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Din ceea ce am analizat pe parcursul întregii lucrări am putut concluziona următoarele aspecte:
1. România este o țară cu potențial ridicat de atragere a investitorilor, doar că de cele mai multe ori investițiile nu sunt sustenabile în timp, nu generează profiturile așteptate de către investitor și aceștia abandonează investiția.
2. De cele mai multe ori, investițiile generează doar eficiențe microeconomice, iar investitorii folosesc modele de maximizare a profiturilor destul de vechi, care nu mai au aceeași întrebuințare deoarece într-un model de maximizare a profitului într-o investiție trebuie luată în considerare și criza economică actuală care a schimbat fundamental sectorul investițiilor.
3. Orice investiție ar trebui să se reflecte și asupra socialului, însă în țara noastră aceasta este privită doar economic. Propun ca marile investiții din țara noastră să se alăture conceptului de economie socială deoarece întotdeauna economia este pornită de societate, iar într-o societate în care muncitorii lucrează de cele mai multe ori pe un salariu minim pe economie, investițiile nu vor genera niciodată profiturile așteptate.
4. Din anul 2007, România este țară membră a Uniunii Europene fapt pentru care toate politicile românești ar fi trebuit să se alinieze la exigențele UE. Consider că nici politica economică și nici cea socială nu s-au aliniat în totalitate la cerințele impuse de UE datorită clasei politice.
5. România dispune de la Uniunea Europeană de fonduri nerambursabile în valoare de 3.762.021.762 pentru anul 2012. Problema majoră cu aceste fonduri europene este reprezentată de slaba lor absorbție și de lipsa unui management bine organizat care să le gestioneze și să le verifice periodic. Nu de puține ori s-a întâmplat ca fondurile europene să fie confundate cu un sac de bani de care investitorii să profite draconic, în loc ca acestea să fie privite ca o sursă de ajutor care să genereze la nivelul unei investiții atât eficiențe economice cât și sociale.
6. Există numeroase programe prin care se pot dezvolta investiții productive, două dintre aceste programe sunt Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Programul Operațional Regional. Fiecare dintre aceste două programe dispun de axe prioritare pentru ca investitorii care doresc să absoarbă fonduri europene să știe exact pe ce axă se încadrează investiția sa. Consider că problema acestor programe este generată de lipsa cunoașterii deoarece de cele mai multe ori sunt depuse sute de cereri de finanțare care nu se încadrează în programul sau în axa de prioritate eligibilă.
Dacă fiecare investitor ar implementa un proiect profitabil din fonduri europene în firma sa, acesta va genera o serie de beneficii atât economice cât și sociale. Din punct de vedere economic va ajuta la îmbunătățirea economiei în zona unde se află firma, va ajuta la reducerea discrepanțelor între regiuni daca investiția se afla într-o zona defavozitată. Beneficiile sociale se vor resimti prin punerea la dispoziție a unor noi locuri de muncă, mai bine plătite, prin reducerea ratei șomajului și a îmbunătățirii calității vieții.
Propun ca să se acorde o atenție mai mare pentru fondurile europene deoarece suntem codașii europei la absorbția lor, lipsa unui control eficient asupra gestionării lor se resimte prin fraudele masive care se fac cu acestea.
BIBLIOGRAFIE
1. Cătălin,Z. , Laura Gabriela S., Manuela Sofia S. – Proiectarea dezvoltării sociale, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2007
2. Cosmin, S. , Vasile C. – Managementul gestionării fondurilor structurale și de coeziune, Editura Prouniversitaria, București, 2010
3. Dan, D. , Raluca, G.H. – Fondurile structulare ale UE, Editura Universul Juridic, București 2011
4. Dragoș-Gabriel, M. , Alina-Costina, B. – Managementul fondurilor structurale-de la idee la proiect-, Editura Feed Back, Iași, 2011
5. Gabriela, P. – Strategii investiționale în afaceri, Editura Universității Stefan cel Mare, Suceava, 2006
6. Gheorghe, P. – Economie Europeană, Editura Economică, 2007
7. Gheorghe, Z., Marinela G. – Eficiența economică, Editura Fundația România de Mâine, București, 2006
8. Ion, R. Ion, V. – Eficiența economică a investițiilor și a capitalurilor fixe, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
9. Jaque Genereux – Politici economice, Institutul European, 1976
10. Muhamad Yunus – Dezvoltarea afacerilor sociale, Editura Curtea Veche, București, 2006
11.Vasile, C. – Managementul Investițiilor, Editura Prouniversitaria, București, 2009
12.***Cadrul Național Strategic de Referință 2007-2013
13.***Cadrul de implementare a Programului Operațional Regional 2007-2013
14.***Programul Operațional Regional 2007-2013
15.***Ghidul Solicitantului al Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013
16.***Agenția Națională pentru IMM-uri – Ghid Surse Regenerabile
17.***Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013
18.***Programul Național de Reforme 2007-2013
19.***Planul Național de Dezvoltare 2007, 2013, Guvernul României, Decembrie, 2005
20.***Legislația în vigoare privind politica de dezvoltare regională și coordonarea instrumentelor structurale – Legea nr.315/2004
21.***Comisia Europeana –Introducere în Responsabilitatea Socială Corporatistă pentru IMM-uri
22.***Regulamentul UE nr.1175/2011, art.2
23.***Regulamentul Consiliului European nr. 1083/2006, art. 34, art.57
24. http://www.inforegio.ro/node/10
25. http;//ec.europa.eu/economy_finance/eu_index_ro.htm
26. http://epp.eurostat.ec.europa.eu
27. http://regioadrbi.ro
28. http://www.fonduri-structurale.ro/
29. http://www.dae.gov.ro/
30. http://eufinantare.info/
A N E X E
CERERE DE FINANȚARE
ANALIZA SWOT A JUDEȚULUI MARAMUREȘ
BIBLIOGRAFIE
1. Cătălin,Z. , Laura Gabriela S., Manuela Sofia S. – Proiectarea dezvoltării sociale, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, București, 2007
2. Cosmin, S. , Vasile C. – Managementul gestionării fondurilor structurale și de coeziune, Editura Prouniversitaria, București, 2010
3. Dan, D. , Raluca, G.H. – Fondurile structulare ale UE, Editura Universul Juridic, București 2011
4. Dragoș-Gabriel, M. , Alina-Costina, B. – Managementul fondurilor structurale-de la idee la proiect-, Editura Feed Back, Iași, 2011
5. Gabriela, P. – Strategii investiționale în afaceri, Editura Universității Stefan cel Mare, Suceava, 2006
6. Gheorghe, P. – Economie Europeană, Editura Economică, 2007
7. Gheorghe, Z., Marinela G. – Eficiența economică, Editura Fundația România de Mâine, București, 2006
8. Ion, R. Ion, V. – Eficiența economică a investițiilor și a capitalurilor fixe, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993
9. Jaque Genereux – Politici economice, Institutul European, 1976
10. Muhamad Yunus – Dezvoltarea afacerilor sociale, Editura Curtea Veche, București, 2006
11.Vasile, C. – Managementul Investițiilor, Editura Prouniversitaria, București, 2009
12.***Cadrul Național Strategic de Referință 2007-2013
13.***Cadrul de implementare a Programului Operațional Regional 2007-2013
14.***Programul Operațional Regional 2007-2013
15.***Ghidul Solicitantului al Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013
16.***Agenția Națională pentru IMM-uri – Ghid Surse Regenerabile
17.***Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013
18.***Programul Național de Reforme 2007-2013
19.***Planul Național de Dezvoltare 2007, 2013, Guvernul României, Decembrie, 2005
20.***Legislația în vigoare privind politica de dezvoltare regională și coordonarea instrumentelor structurale – Legea nr.315/2004
21.***Comisia Europeana –Introducere în Responsabilitatea Socială Corporatistă pentru IMM-uri
22.***Regulamentul UE nr.1175/2011, art.2
23.***Regulamentul Consiliului European nr. 1083/2006, art. 34, art.57
24. http://www.inforegio.ro/node/10
25. http;//ec.europa.eu/economy_finance/eu_index_ro.htm
26. http://epp.eurostat.ec.europa.eu
27. http://regioadrbi.ro
28. http://www.fonduri-structurale.ro/
29. http://www.dae.gov.ro/
30. http://eufinantare.info/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Fondurilor Europene In Dezvoltarea Investitiilor Productive (ID: 146211)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.