Rolul Femeii In Islam

Comunicare

Rolul Femeii In Islam

Byadmin ianuarie 1, 2024

Rolul femeii in Islam

ABREVIERI

FI – Feminismul Islamic

RI – Relații internaționale

INTRODUCERE

Context

Discuția despre poziția minorităților etnice în lumea occidentală este ultimii ani tot mai mult concentrată pe problemele cauzate de fanatismul religios, în special de musulmani. Cu toate că în România trăiesc circa 70.000 de musulmani și istoria rezervă multe pagini relațiilor dintre otomani (musulmani) și creștini am putut observa, în urma documentării, că există foarte puține studii academice în România legate de acest subiect.

Studiul nostru are ca figură centrală femeia musulmană, acest subiect reprezintă un aspect important al discuțiilor privind fanatismul religios. Modul în care mass-media transmite știrile, presară zilnic diferite informații, uneori, scoase din context, ridică semne de întrebare cu privire la motivația interesului occidentalului anonim pentru Islam și musulmani versus canale de informații din audio-vizual.

Una dintre acestei întrebări ar putea fi: Care este scopul multimediei de a înspăimânta opinia publică? Pentru că devine din ce în ce mai evident că lumea se teme de musulmani.

Într-un raport al Federației Internaționale a Jurnaliștilor intitulat Jurnalism, Libertăți civile și războiul împotriva terorismului este sugerată ideea că media poate alimenta climatul de teamă asociată cu Islamul: „Impactul mass-media negative a comunităților arabe și musulmane a contribuit la o mare parte din teamă și nesiguranță în rândul populației generale". In ceea ce privește femeia musulmană, opinia publică se dovedește a fi deosebit de sensibilă prin luări de poziție în mass-media cu privire la identitatea lor musulmană…. Rolul lor în societate, familie… etc.

Argumentele despre identitatea musulmană a femeii sunt contradictorii. Unii se declară subiectivi, iar ceilalți sunt implicați emoțional: subiectivi de către non-musulmani, emoțional de musulmani.

(Ex: Dezbaterea cu privire la hijab este o ilustrare a acestui tip de dezbatere emoțională versus subiectivă. Cum este construită identitatea femeilor musulmane în societatea occidentală, în cazul în care mass-media joacă un rol important în care reprezentarea si identificarea unor aspecte cu privire la identitatea firească (a lumii aproape necunoscută în care musulmanele trăiesc) a femeii musulmane practicante sau a luptei feministe musulmane pentru a promova emanciparea).

Aceste aspecte conduc către obiectivul central al cercetării noastre.

Obiectiv

Prin lucrarea de față ne propunem să analizăm rolul femeii din universalitatea islamică ghidându-ne după principiile din Coran printr-o analiză critică, din prisma feminismului islamic și al istoriei. Întrebarea cheie este următoarea: în ce măsură stereotipurile legate de femeia musulmană au un fundament real?

Vom „acorda spații importante referințelor istorice în analizarea conceptelor definitorii ale politicilor actuale„, pentru a stabili, înțelege și delimita tendințele și consecințele asupra relațiilor internaționale a subiectului nostru.

Motivație

Disciplina relațiilor internaționale a devenit interesată de rolul religiei în politică, în special prin începuturile anilor 1990 iar dezbaterile pe acestă temă au avansat după Războiul Rece. De la dezvoltarea mișcărilor religioase fundamentaliste și până la rolul crescut al religiei pe plan politic, s-a observat necesitatea de revizuire a teoriilor despre secularizare ce au avut ca repercusiuni declinul religiei în viața socială, datorită modernizării. Jonathan Fox și Shmuel Sandler, experți in relații internaționale, în lucrarea Bringing the Religion into International Relations, argumentează rolul însemnat al religiei în sfera politică deși, prin natura lor, teoriile majore ale relațiilor internaționale au ca bază prezumția excluderii religiei ca factor principal. Rolul religiei in relațiile internaționale este argumentat, de Jonathan Fox și Shmuel Sandler, în patru pași: în primul rând ca o viziune a oamenilor asupra lumii, în al doilea rând ca o sursă de identitate, în al treilea rând ca sursă de legitimitate ce explică utilizarea termenilor și a imaginilor religioase de către liderii politici -și nu numai- pentru justificarea acțiunilor lor și, în cele din urmă, asocierea religiei cu instituții formale ce joacă rol în politica de mobilizare. Cum observația empirică este la îndemâna tuturor am decis, în calitate de student al unei Facultăți de Științe Politice, să aprofundez acest subiect și să aduc informații viabile. Abordarea din prisma religiei islamice a femeii, într-o lucrare de relații internaționale, vine în întâmpinarea necesității de umplere a lacunelor informaționale privitoare la acestă categorie socială omniprezentă, dar care este asociată cu patternuri restrictive, stereotipii, inferioritate, supunere.

Surse primare si secundare

Sursele primare sunt reprezentate de lucrările principalilor autori specializați în domeniul drepturilor femeilor musulmane, feministe precum: Saba Mahmood, …..

autori specializați în domeniul relațiilor internaționale: Joseph Samuel Nye, Jr, Jonathan Fox și Shmuel Sandler, Ken Dark,

surse, instrumente și principii definitorii ale jurisprudenței islamice (Coran, sunna, hatith) și fatwa.

Surse secundare: surse electronice, ….

Structura lucrării

Lucrarea este structurată în trei capitole. În primul capitol vom defini Islamul și vom prezenta răspândirea acestei religii din punct de vedere istoric pentru a ne familiariza cu această religie și pentru a-i înțelege rădăcinile. În capitolul doi vom prezenta subiectul acestei lucrări, femeia și rolul acesteia in Islam. Capitolul trei se va concentra asupra conceptelor din religia islamica privitoare la femeie ce sunt dezbătute pe plan mondial, atât din prisma feminismului cât și a femeilor practicante.

Ipoteză și întrebări

Plecând de la ideea că religia reprezintă un „factor important atât în conflictele contemporane internaționale, cât și in eforturile diplomatice de conciliere” pentru a analiza consecințele și a găsi soluții trebuie să încercăm să înțelegem fundamentele și ideologiei prin care este condusă. Întrebarea principală de cercetare este reprezentată de schimbările ce au loc la nivel internațional referitoare la stereotipurile legate de femeia musulmană.

Care sunt factorii determinanți ai radicalismului islamic în rândul femeilor?

Care sunt tendințele și consecințele subiectului nostru asupra relațiilor internaționale?

Metodologie

Cercetare istoric-evolutivă, cercetare teoretică de analizare a tendințelor, analiza etimologică a cuvintelor cheie, abordare interpretativă (o aprofundare a cunoașterii culturii și practicilor care definesc contextul realității sociale observate este absolut necesară pentru identificarea corectă a semnificațiilor).

Demersul nostru pentru realizarea acestei lucrări implică și o abordare interdisciplinară ce combină aspecte din relații internaționale, drept, istorie, sociologie, religie.

CAPITOL TEORETIC ȘI CONTEXTUAL

Relațiile internaționale constituie un subiect fascinant ce diferă în funcție de sfera de cuprindere a fenomenelor analizate și a diferitelor școli de gândire ce le-au dominat în decursul timpului. Teoria relațiilor internaționale abordează elementele constitutive ale sistemului din prisma actorilor/subiecților și a raporturilor dintre ei.

Stelian Scăunaș definește subiectele de drept internațional public ca fiind entitățile cu personalitate juridică internațională, concretizată în aptitudinea lor de a dobîndi și exercita direct drepturi și de a-și asuma și îndeplini direct obligații în cadrul raporturilor juridice internaționale, aptitudine izvorâtă din calitatea lor de creatoare, destinatare și apărătoare ale dreptului internațional public. Din această definiție reiese statutul de subiecte ale dreptului internațional public a următoarelor entități: statul – ca subiect primar și cu personalitate deplină, organizațiile internaționale guvernamentale – numai în măsura în care statele care le-au creat le recunosc personalitatea juridică internațională, ca subiect derivat și popoarele sau națiunile care luptă pentru eliberare de sub dominație colonială sau ocupație străină ori împotriva regimurilor rasiste – ca subiecte limitate și tranzitorii până la constituirea lor ca state suverane, moment în care devin subiecte depline ale dreptului internațional.

Având în vedere cele de mai sus, putem defini relațiile internaționale ca interacțiuni între diferiți actori, care contribuie la politica internațională. Includem aici statele și actorii non-statali, precum: organizațiile internaționale, organizațiile nonguvernamentale (ONG-uri), entitățile subnaționale, precum structurile birocratice și guvernele locale și nu în ultimul rând cetățenii, indivizii. Relațiile internaționale studiază comportamentele, conduitele acestor actori, maniera în care ei participă, individual sau împreună la procesul politic internațional.

Anvergura și complexitatea interacțiunilor care se stabilesc între aceste popoare și culturi fac din relațiile internaționale un domeniu deosebit de interesant, de incitant ce suscită dezbateri interminabile.

Figura 1.1. Mona Kanwal Sheikh, 2009, p.11.

Islamismul – ca și evreii ultra-ortodocși, integriștii ori tradiționaliștii catolici ce au cunoscut în ultimul sfert al secol XX un puternic val de integrism se traduce prin crearea unei mișcări ideologice. Islamismul este prezent mai mult sau mai puțin în toate statele, atât cu minoritate cât și cu majoritate musulmană, având extremiștii și moderații săi. Ei urmăresc, prin interpretarea politică a perceptelor Coranice o lume musulmană, fără a ține cont de granițe, orientări religioase, ideologii, moralitate. Cu toate acestea, islamismul – islamul radical – nu trebuie confundat cu islamul.

Logicienii susțin că nu se poate face o judecată despre un anumit lucru dacă nu există o concepție clară a acesteia deoarece necunoscutul și nedefinitul nu pot fi judecate. Prin urmare, trebuie să determinăm ce înseamnă ”extremism religios” înainte de a condamna sau aplauda. Putem face acest lucru luând în considerare caracteristicile sale cele mai distinctive. Termenul, la figurat, indică o distanță similară de religie, gândire și comportament. Una dintre principalele consecințe ale extremismului este punerea în pericol și insecuritatea. Islamul, prin urmare, recomandă echilibru în toate: credință, rugăciune, comportament și legislație. Prin caracteristicile enumerate anterior se intră pe al Sirat. al mustaqim, Calea cea Dreaptă iar cei ce nu respectă câștigă mânia lui Allah sau merg în rătăcire. Moderația sau echilibrul nu sunt doar caracteristici generale a Islamului, ele reprezintă un reper fundamental.

Soft Power este un termen foarte des utilizat, în opoziție cu Hard Power, ambele reprezentând conceptul pe putere în forme diferite. Printre primii gânditori ce au definit puterea se numără Max Weber ce scria în opera Economie și societate din 1915 că "Puterea este posibilitatea de a-ti impune voința asupra comportamentului uneia sau mai multor persoane". De aici putem corela religia cu termenul de soft power deoarece aceasta poate fi folosită pentru manipulare și reprimare a drepturilor și libertăților fundamentale.

capitolul 1

Feminismul Islamic

CONTEXT ACTUAL

Discuția despre poziția minorităților etnice în lumea occidentală este ultimii ani tot mai mult concentrată pe problemele cauzate de fanatismul religios, în special de musulmani. Studiul nostru are ca figură centrală femeia musulmană, acest subiect reprezintă un aspect important al discuțiilor privind fanatismul religios. Modul în care multimedia transmite știrile, presară zilnic diferite informații, uneori, scoase din context, ridică semne de întrebare cu privire la motivația interesului occidentalului anonim pentru Islam și musulmani versus canale de informații din audio-vizual.

Una dintre acestei întrebări ar putea fi: Care este scopul multimediei de a înspăimânta opinia publică? Pentru că devine din ce în ce mai evident că lumea se teme de musulmani.

Într-un raport al Federației Internaționale a Jurnaliștilor intitulat Jurnalism, Libertăți civile și războiul împotriva terorismului este sugerată ideea că media poate alimenta climatul de teamă asociată cu Islamul: „Impactul mass-media negative a comunităților arabe și musulmane a contribuit la o mare parte din teamă și nesiguranță în rândul populației generale". In ceea ce privește femeia musulmană, opinia publică se dovedește a fi deosebit de sensibilă prin luări de poziție în mass-media cu privire la identitatea lor musulmană…. Rolul lor în societate, familie… etc.

Argumentele despre identitatea musulmană a femeii sunt contradictorii. Unii se declară subiectivi, iar ceilalți sunt implicați emoțional: subiectivi de către non-musulmani, emoțional de musulmani.

Ex: Dezbaterea cu privire la hijab este o ilustrare a acestui tip de dezbatere emoțională versus subiectivă. Cum este construită identitatea femeilor musulmane în societatea occidentală, în cazul în care mass-media joacă un rol important în care reprezentarea si identificarea unor aspecte cu privire la identitatea firească (a lumii aproape necunoscută în care musulmanele trăiesc) a femeii musulmane practicante sau a luptei feministe musulmane pentru a promova emanciparea.

Aceste aspecte conduc către obiectivul central al cercetării noastre: care este rolul femeii în Islam conform învățăturilor din Coran? Care este diferența între Coran și Sune….? cum ar trebui să fie tratată într-o societate patriarhală??!! Femeia? Cum este în realitate femeia musulmană?

Metodologie

Plecând de la premisa că voalul este simbolul cel mai vizibil al Islamului ca doctrină religioasă, și pentru mulți occidentali „o icoană a alteritatea Islamului”, din cauza necunoașterii realității și rolului real al femeii în Islam , femeile ce poartă văl sunt supuse sub diferite forme de rasism de către mass-media și opinia publică occidentală.

Patru planuri de înțelegere a tematicii

Schelet principal

În primul rând, identitatea femeii musulmane este construcție invariabilă, dar interpretată, uneori, eronat. Islamul este văzut în acest discurs ca un set tradițional de regulamente interpretate de Imami în diferite feluri. Musulmanelor din țările islamice li creează oportunități limitate de dezvoltare și integrare în societate. Este diferit interpretată purtarea vălului în lumea occidentală sau femeile sunt împiedicate de văl? În România femeile ce poartă văl se integrează în cadru multicultural?!

În al doilea rând au rămas unele sensuri actuale ale vălului care sunt omise de mass-media: manifestarea unui decalaj de comunicare, de exemplu. Alte semnificații noi ale vălului sau au fost înăsprite din nou în 2015, în mod explicit și implicit (în imagini ale musulmanilor?! De origine occidentală germanică în cadrul ISIS), articularea unei identități hibrid de femei musulmane, atât musulmani și cetățeni non-musulmani.

În al treilea rând generalizările ar trebui eliminate în utilizarea cuvintelor. Ea descrie femeia musulmană numai printr-un mod simplu și arhaic cultural, fără a putea face diferența în identitățile culturale și NU RELIGIOASE în țările unde ele trăiesc. Cea mai mare parte a lumii musulmane rămâne necunoscută marelui public pentru că nu face diferența între a trăi în stil non-musulman sau musulman. Numai partea violentă care reprezintă 3?!% din lumea musulmană face obiectul majorității dezbaterilor politice cu caracter internațional din multimedia.

Iar în al patrulea rând vin stereotipurile formate în special la nivel politic. Caracterul special „religios” al voalului în societate religioasa. De fapt acesta reprezintă o alegere individuală pentru momente în care credința este exprimată incorect în discursul și nu într-adevăr recunoscut. Ei confundă discursul neutru despre societate cu discursul neutru despre oameni.

Orientalismul este, în cuvintele lui Edward Said, "un stil occidental util, de restructurare, și având autoritate asupra Orientului"(1995, p. 3). Orientalismul se dorește a fi o parte integrantă a civilizației și culturii occidentale. Orientalismul corespunde hegemoniei occidentale, relațiilor reale de putere. Orientalism spune mai multe despre lumea occidentală și carteziene sale decât despre Orientul în sine. Prin urmare, orientalism întâlnește cultura pe care o produce, dominantă a Occidentul. Pornind de la superioritatea Occidentului, Orientul devine manipulat și controlat; în tipologia esențialistă de orientalism este întotdeauna absența formelor occidentale de progres sau libertate care caracterizează Orientul.

Orientalismul este o modalitate de a concretiza culturile non-occidentale într-un mod dorit pentru Occident. Relația dintre putere și producția de cunoștințe este o perspectiva cheie aici. Noțiunile sunt înțelese diferit și inerente în relațiile umane, dar Said are dreptate când spune că recunoașterea diferenței nu duce neapărat la ideea de entități opuse, care duce la ostilitate .

În cazul în care se uită perioada colonială, "Orientul", devine în contextul "ciocnirii civilizațiilor", un discurs ce lasă loc de teamă, ostilitate, suspiciuni în special în ceea ce privește Islamul, iar orientalismul duce la xenofobie și islamofobie. Toate acestea sunt, datorită existenței imperialismului, toate culturile interconectate și nu sunt blocuri monolitice. În această ciocnire a civilizațiilor sunt ignorate multiplele fațete ale integrării unei lumi post 9/11 și globalizată. Astfel, musulmanii par să aparțină aceeași entitate omogenă care produce teroriști. Credința într-o ciocnire a civilizațiilor este încă larg răspândită. Acest discurs este islamofobic producând un val de intoleranță și rasism față de musulmani. Imaginea dominantă a lumii musulmane este acum o structură reprezentată de extremism religios și eterogenitate occidentală. Incapacitatea de a avea dialoguri reale duce la discurs orientalist unde nu este loc pentru dialog și respect reciproc.

Feminismul

Pentru a aprofunda subiectul vom defini feminismul, cele trei valuri ale acestuia și relația dintre feminismul occidental versus cel islamic.

Feminismul nu are o definiție uniformă, iar autori de referință ai domeniului subliniază aspecte diferite ale feminismului. Unii au ales variantele combinate cu celelalte teorii importante ale RI. În acest domeniu există feminism realist, feminism liberal e.t.c. Feminismul este și ideologie și perspectivă a teoriilor relațiilor internaționale.

Politicile feministe, în aproape fiecare domeniu al vieții s-au dezvoltat pe baza eludării relațiilor dominante ale bărbaților. Dezvoltarea sistemului capitalist în sensul exploatării, relațiile patriarhale, inegalitatea între sexe, a creat nouă dimensiune a abordărilor sociale și răspândirea mișcărilor feministe. În discursurile universale despre Om ale gânditorilor iluminiști, bărbatul reprezintă subiectul dominant fapt ce a condus la reproșuri aprige din partea feministelor. În fapt, aceste critici sunt aduse așa ziselor „concepte universale„ deoarece s-a marșat pe premisa că modernitatea a adus cu ea definirea noțiunii de echitabilitate și s-a subliniat importanța femeii. După ce femeile au conștientizat asuprirea și suprimarea lor în comunitate, au găsit necesară apărarea identității sexuale și militarea pentru recunoașterea drepturilor. Așadar, feminismul este o sursă de inspirație pentru femei, o mișcare politică și socială cu o viziune asupra lumii în care relațiile (de putere) inegale între femei și bărbați sunt criticate.

Din punct de vedere etimologic, termenul de feminism este originar din latinescul femine și înseamnă femeie. În Franța s-a utilizat termenul după anii 1837 (femme) și în Anglia după anii 1890 (womanism).

Cuvântul "feminism" a cunoscut o dezvoltare după secolului al XIX-lea și a avut înțelesuri diferite în diferite perioade istorice; elementul comun ale tuturor acestor perioade este reevaluarea experienței și culturii despre femei. Discursurile despre gen au influențat atât culturile occidentale, cât și cele orientale. Fiecare avea propriile accente și acțiuni. Diferite curente au influențat valurile feminismului, pe niveluri diferite dar rămânând întotdeauna în relație dialectică unul altuia. Această imagine de ansamblu a tendințelor ne arată trei valuri de feminism în lumea occidentală. Multe din ideile care stau la originea tendințelor sunt scrieri americane sau britanice. Mărcile temporale sunt, prin urmare, foarte relative.

Cele trei valuri sunt: feminismul empiric, feminismul analitic și feminismul normativ. Toate trei sugerează că teoria și practica relațiilor internaționale a avut de suferit din cauza neglijării perspective feministe. Feministele susțin că lumea convențională a RI denaturează cunoștințele noastre atât în relațiile interumane cât și în transformările permanente ale sistemului internațional. Teoriile relațiilor internaționale au vedere semnificația politică a divizării între instituțiile publice și private, în cadrul și de către stat, sistemul de stat și, ca urmare, ignora activitățile politice și activismul femeilor pentru drepturile femeilor. Abordarea obiectivistă a teoriilor RI produce cunoștințe relativ superficiale si tinde să facă diferențe de gen. Aceste dihotomii sunt gen: definesc putere ca-putere asupra "altora", autonomia ca reacție, mai degrabă decât relațională, politica internațională ca negarea, politica internă soft, obiectivitate în absența (feminismului) subiectivitate.

Feminismul islamic

Feminismul încadrat în context musulman este un subiect controversat, la fel ca dezbaterile despre femeie și gender. Unii autori consideră că feminismul nu are loc în Islam și că este doar o invenție occidentală ce a condus la schimbări dramatice și modificări sociale nedorite. Alții susțin faptul că sunt compatibile și că islamul, văzut dintr-o lumină corectă, este cu adevărat feminist. Sunt două mari diviziuni între activiștii de gender; din prima categorie fac parte laicii ce se opun folosirii religiei în sfera publică și din a doua categorie face parte cadrul religios ce au convingerea sinceră că islamul ar trebui să fie parte integrantă a sferei publice sau că folosirea limbajului religios este singura abordare viabilă în atingerea obiectivelor propuse. În discuțiile academice, legate de activismul de gen a femeilor musulmane, s-a propus distincția dintre feminismul musulman de sorginte seculară și feminismul islamic în care femeile folosesc ideile religioase pentru a remodela normele cu privire la organizarea familiei și societate. Multe persoane ce se identifică ca feministe musulmane provin din sfere academice și încurajează schimbarea socială, punând pe prim plan interpretarea Coranului și excluderea, de multe ori a altor surse (hadith) și a jurisprudenței islamice. În principal, femeile activiste sunt preocupate de combaterea injustiției sociale cum ar fi sărăcia și lipsa de educație atât pentru fete cât și pentru băieți.

Potrivit gândirii islamice, islamul a dat cea mai mare valoare femeii punând accent pe onestitatea, puritate, demnitate și respect. Femeile sunt caracterizate prin bunătate, compasiune, decență și trebuie tratate cu respect și curtoazie. Conform sunnah, tradiția profetului, femeia este delicată și fragilă, și se recomandă să fie tratate cu delicatețe.

Inițial feminismul contemporan a pus accentul pe drepturile civile și câștigurile materiale fără a da suficientă atenție spiritualității. Mass-media Mainstream a atras atenția asupra criticilor feministe de religie, dar nu au arătat nici un interes în evidențierea trezirii spirituale care a avut loc între diverse grupuri de femei feministe. Mase de oameni încă mai cred că feminismul este antireligios.
În realitate feminismul a ajutat la transformarea gândirii religioase patriarhale, astfel că mai multe femei pot găsi o conexiune la sacralitate și să se angajeze la viața spirituală.

Termenul de feminism Islamic a început să fie vizibil în numeroase locații la nivel mondial. Am descoperit termenul din scrierile musulmane. Oamenii de știință iranieni, Afsaneh Najmabadeh și Ziba Mir-Hosseini, au explicat creșterea popularității și utilizare termenului de feminism Islamic în rândul femeilor din Iran ce publicau în jurnalul femeilor, Zanan înființat de Shahla Sherkat în anul 1992. Savantul arab saudit Mai Yamani a utilizat același termen în cartea intitulata Feminism și Islam din 1996. Specialiștii în relații internaționale și științe politice de origine turcă, Yesim Arat și Feride Acar, au folosit termenul în articolele lor și Nilüfer Göle în cartea sa The Forbidden Modern (publicată în limba turcă în anul 1991 și în 1996 în engleză) a utilizat termenul pentru a descrie o nouă paradigmă feministă în curs de dezvoltare descoperită în Turcia.

Feminismul islamic a evoluat în diferite forme și a determinat, în ansamblul său, la dislocarea de școala tradițională islamică guvernată de o autoritate religioasă și redefinirea/reformarea conceptelor conservatoare, lărgind astfel accesul femeilor la implicarea directă în viața politico-socială.

Orientul Mijlociu este un termen devenit tradițional pentru de a distinge între civilizațiile din Est și Vest. În primul rând, societatea orientală a fost văzută ca statică. Recentele revoltele din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, deși au adus schimbări de guverne, încă domină imaginea de state mai puțin dezvoltate pe care aceste societăți în comparație cu lumea occidentală. Necunoașterea civilizațiilor din acel spațiu a condus la câteva stereotipurile consacrate vieții în societatea arabă, și anume: Orientul este irațional și misterios, opresiv, depășit, restrictiv, extremist, rămas în urma Occidentului, cu probleme grave și periculoase. Aceste percepții ale Orientului sunt alimentate în principal de mass-media. În mass-media, imaginea Vestului în comparație cu Estul este format și în mod constant confirmate.

Deseori, vălul musulman reprezintă opresiunea. Mass-media occidentale sprijină această temă în special atunci când femeile arabe sunt portretizate.

Realitățile trăite de femei dincolo de stereotipuri

De mai multe decenii, problema femeilor și a Islamului sunt idei care fac obiectul studiilor academice peste tot în lume. Nici lumea musulmană nu a ocolit subiectele. În multe lucrări științifice se vorbește de renașterea islamică, de creșterea fundamentalismului islamic, de stereotipurile și percepțiile negative între regiuni cu populație majoritară musulmană. În dezbateri pe vălul sau multiculturalismul în general, dă adesea impresia că în Islam nu există nici o variantă posibilă pentru emanciparea femeilor. Musulmanii sunt adesea implicit percepuți ca fiind mai religioși decât alți credincioși, făcând comunitățile musulmane puțin penetrabile par ceea ce privește schimbările socio-politice și, astfel gândit, Islamul ar trebui abandonat complet, deoarece această religie este prin definiție rea pentru femei. În condițiile actuale în care există o percepție negativă cu privire la Islam și, implicit, o creștere a Islamofobiei.

Valul feminismului care cuprindea lumea după căderea blocului comunist aprindea flacăra și în mișcările de emancipare a femeilor musulmane. Numai că evenimentele din 9/11 au blocat într-o dihotomie de extremism religios pe de o parte, și a rasismului și islamofobiei de altă parte. Dezbateri cu subiect legat de feminism și drepturile femeilor în ceea ce privește Islam sunt atât încorporate în spațiul geopolitic puternic controversate, cât și în configurațiile neo-coloniale ale puterii SUA versus islamofobia.

În mod evident, există un continuum între stereotipuri fost sau neo-coloniale și contemporane occidentale, prejudecăți și generalizări cu privire la femeile musulmane.

Femeile în societățile musulmane fundamentaliste sunt discriminate, au o soartă pasivă, trebuie să fie supuse în totalitate bărbatului, indiferent de relațiile de familie care au cu aceștia. Având în vedere criticile, non-musulmanii sau femeile care au avut experiențe negative pot fi ușor co-optați de discursul islamofobic, prin critici progresive ori pot fi considerați trădători de propria comunitate.

În schimb, discursul orientalist vedea islamul ca o structură unificată responsabil pentru toate relele în lumea musulmană cu explicații pentru (presupusa) oprimare a femeilor non-occidentale. Această logică esențialistă gândește femeile musulmane ca obiecte, mai degrabă decât ca subiect.

Vălul arab este un model vizual și simbol cultural, devenit obsesie la nivel istoric colonial și acum a devenit din nou omniprezent în discuții academice, mass-media și dezbateri politice.

Alegerea obiectelor de îmbrăcăminte a femeilor musulmane sunt impregnate de nivelul cutumiar și cultural, nu neapărat religios. De asemenea, femeile occidentale sunt influențate de o serie de tehnici și practici disciplinare în alegerea veșmintelor.

Unele feministe occidentale, cum ar fi Bronwyn Winter consideră vălul a priori ca un simbol al opresiunii femeilor; iar altă feministă, Meyda Yegenoglu că acesta este un semn de inerent opresiv prin natura Islamului și moral condamnat în numele progresului și emancipare. Cu toate acestea, saltul analitic al purtării vălului este perceput ca fiind instrumentul care femeile ar trebui sa fie monitorizate. Vălul poate fi atât un semn de inegalitate și asuprire sexuală, de autonomie, individualitate sau identitate; Prin urmare, problema nu este vălul ci manipularea patriarhală a vălului în numele autenticității, iar aceste femei ar trebui să aibă libertate de a alege dacă trebuie sau nu purtat. Unele femei au fost forțate să –l poarte, într-o varietate de contexte culturale și ideologice din diferite motive.

Unele femei musulmane folosesc vălul ca un simbol de protest politic, cultural, ca un mod de a-și afirma cu mândrie identitatea și de a respinge cultura occidentală, în mod simbolic declarat.

Ceea ce pentru unii este un simbol al opresiunii, pentru alții o pietate religioasă. Această contradicție înseamnă și o combinație a celor două elemente pentru alții. Atât purtarea vălului ar trebui văzută ca o respingere a acesteia trebuie să fie (simbol al) alte femei; ambele pot fi poziții feministe. Având în vedere libertatea de expresie și dreptul la autodeterminare.

Spre deosebire de unele structuri ideologice, teologice și politice rigide a femeii musulmane, identitățile femeilor musulmane sunt multiple și complexe, și nu statice.

Viețile altor femei sunt la fel de complexe, eterogene sau, dimpotrivă, schimbătoare ca peste tot în lume. Femeile în lumea musulmană au viață socială activă, nu se poate da vina pe cultura islamică de a fi un mijloc obstacol major pentru drepturile femeilor. Comunitățile musulmane au date istorice, sensibile pentru a schimba Islamul ca religie nu este factorul determinant în viața femeilor din societățile musulmane. Nu trebuie uitați factorii economici, politici și structurali și caracteristicile sociale. Discriminarea de gen se găsește în întreaga lume, dar diferența este foarte vizibilă în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, în cazul în care rezistență și cerința de a elimina decalajul este mai mare.

Cu toate acestea, nu există voci progresiste în mass-media occidentale și politicieni; dar vocile fundamentaliste sau conservatoare adesea par a fi cele mai autentice și reprezentantul lor pare să să fie considerate.

Conservatorii și fundamentaliști au reușit să prezinte punctele de vedere și viziunea lor societățile musulmane. Acest interpretări patriarhale se pretează în mod natural cel mai bine la stereotipurilor orientalist și nevoia de ostilitate de Vest.

Orientaliștii se concentrează mai mult pe presupusul patriarhat și pe caracterul fundamentalist cu similitudini în interpretările conservatoare. Prin urmare, noțiunea de identitate musulmane trebuie evitată în permanență, precum și ecuație Islamului cu islamism sau fundamentalismul

Femeile din societățile musulmane par ar trebui sa vorbească ca fiind fanatice. Complexitatea și ambivalența în societățile musulmane, nu este de a nega rolul femeii în societate. Cu toate acestea, nevoia de a recunoaște o serie de voci, iar gândirea dualistă din spatele acestora lasă să se înțeleagă faptul că feminismul și Islam nu se exclud reciproc.

Feminismul în context religios

În funcție de contextul social, politic și istoric, există mai multe moduri pentru a schimba lumea; Semnificația feminismului nu poate determina în avans adeziunea și suportul femeilor pentru acest curent. Noile generații de femei musulmane pot și vor, în epoca postmodernă alte căi de rulare modernizare decât calea convențională bazate pe noțiunile occidentale de progres și dezvoltare precum și găsi modalități despre cum să se ocupe cu modele occidentale este însă încă în curs de desfășurare.

În această epocă, femeile nu vor să mai fie privite ca victime pasive, ci ca actori politici care explorează noi oportunități în propriul lor context. Femeile musulmane vor să participe activ la mișcările progresiste pentru schimbări sociale și politice, dar și pentru islamism sau mișcări fundamentaliste.

Măsura în care femeile au o capacitate de acțiune (inclusiv opoziția) par trebui legată de contextul istoric, cultural și etic specific de o formă subiectivă deoarece pot exista tensiuni între bază și structură, iar comportamentul femeilor în mișcări religioase nu poate fi respinsă pur și simplu ca o expresie a conștiinței false sau a internalizării normelor patriarhale.

Forme ale emancipării femeilor dintr-un tradiționalism religios

Cadrul de lucru care ar trebui să fie luat în considerare în termeni occidentali esențialiști transcend logica dualistă anti-rasistă și decolonizarea. Epistemologia feministă trebuie să depună eforturi pentru adaptarea ideologiei unui alt mod decât cel cu care susțin emanciparea în stil occidental liberal pentru includerea femeilor provenite din standuri seculare.

Viziunea feministei Saba Mahmood este necesară pentru înțelegerea noastră de subiectivitate și adaptarea feminismului în feminism islamic. Mahmood pe de o parte afirmă că normele, cutumele și educația pot fi înțeles greșit de lumea non-musulmană, iar pe de altă parte pune la îndoială încadrarea angajamentului femeilor în islamism sau mișcări fundamentaliste ca un drept fundamental contradictoriu (Bracke, 2007b, p. 26). Aceste forme contradictorii au fost numite feminism radical diferit de formele liberale și laice prin care se caracterizează feminismul occidental.

Pentru Mahmood ipotezele universaliste ale feminismului pleacă de la premise diferite de cele ale colegelor sale occidentale. Motivul ei principal este, prin urmare, de a crește diversitatea în feminism, și credința ca bază provocatoare de analiză feministă și politică care continuă să se bazeze superioritatea morală occidentală. Ideea că toate femeile, indiferent de contextul lor istoric și social, sunt interesate în creșterea gradului de libertate și autonomie în ceea ce privește limitele anumitor standarde religioase, culturale sau de dominare patriarhală trebuie atacate în conformitate cu ei. Noțiunea de feminism trebuie să fie conectat cu progresul și politica emancipatoare care echivalează cu rezistența. Dacă feministele islamice doresc să se distanțeze de aroganța și pretențiile de superioritate de imperialism, anumite forme de religiozitate non-liberale să fie înțelese și respectate, mai degrabă decât a respins ca o expresie a „conștiință falsă”.

Mahmood oferă în mod clar o perspectivă alternativă asupra feminismului radical. Femeile islamiste care aleg în mod activ să acționeze în limitele patriarhale și, prin urmare, prezintă în mod activ la autoritatea altora se bazează pe ideea lui Foucault de „libertate minimală” un tip de feminism care contează mai mult decât cel al regimurilor neo-liberale occidentale aplicabile în epoca post-modernistă.

Mișcările femeilor active în fundamentalist musulman și islamist nu înseamnă neapărat că pot fi recunoscute ca fiind o formă de feminism. Feminismul ca o mișcare socială progresivă presupune posibilitatea de a schimba status quo-ul și eliminarea constrângerilor structurale pentru femei, și nu poate, prin urmare, Mahmood ar trebui să se limiteze la conceptualizarea largă de feminism.

Feminismul vine la schimbarea relațiilor de putere, precum și identificarea forțelor care capacitatea femeilor de a avea control asupra propriei vieți. Forme de libertate minime pot fi transformate în mai multă autonomie, în practici ale libertăților și drepturilor fundamentale.

Rosi Braidotti afirmă în acest context, nu este neapărat la fel de feministă radicală vizavi de starea actuală a lucrurilor (antiteză) și că subiectivitatea trebuie să fie înțeleasă. Interpretarea ei pe tema subiectivității versus feminism a subliniat practicile micro-politice ai a activismului, în negocierea în cadrul standardelor dominante și schimbare pas cu pas. Rutina zilnică se poate transforma în forme de rezistență la limitele status quo-ului și pot aduce o schimbare durabilă. Moștenirea dialecticii hegeliene-marxist este mare, dar subiectivitatea și feminismul nu au nici o conștiință critică sau opoziție, ține doar de definiția negării să negativității. Feministele trebuie să lucreze întotdeauna în cadre date: acesta este atât de des o schimbare pozitivă și progresivă, prin complexe și negociere continuă, mai degrabă decât revoluție. O astfel de strategie se bazează pe credința feministă în crearea de orizonturi alternative de justiție socială durabilă în viitor.

Angajamentul feministelor musulmane poate realist critic deoarece ele își dau seama că actuala configurație socială și politică în țările lor au factor inevitabili în materializarea unor critici și cererile lor pentru o schimbare pozitivă. Femeile musulmane doresc să depună eforturi, astfel, ca femeile de pretutindeni, pentru reformele, egalitatea și participarea politică. Femeile din Orientul Mijlociu și Africa de Nord au strategii particularizate pentru ca fiecare stereotip să poată fi demontat.

Situația economică și politică a femeilor poate contribui la construirea societății civile. Mișcările de femei din comunitățile musulmane sunt pentru legitimitate și sprijin mai mult pentru comunitatea internațională și al agendei pentru femei

Feminism islamic: o contradicție în termeni?

Feminismul trebuie întotdeauna contextual procedeze, în cadrele date. În toată lumea femeile vor avea strategii diferite pentru transformare și responsabilizare. Această diversitate poate fi înțeleasă, fără a recurge la orientalismul, eurocentrism sau (forme extreme de) relativism cultural.

Feminismul islamic se dorește a fi un concept deschis și dinamic al feminismului, unde este, de asemenea, loc pentru religie. În această formă, feminismul islamic este posibil să fie alcătuit din forme progresive ale căror valori critice trebuie estimate, fără a cădea din nou pe prejudecăți occidentale vechi sau stereotipuri. Respingând complet Islamul este echivalent cu imperialismul cultural femeile musulmane au dreptul și pot urmări obiective feministe provocatoare și pot să-și redefinească patrimoniul cultural, dar acest lucru nu înseamnă anularea tuturor normelor lor culturale.

Lupta de emancipare este complet încorporată într-un cadru secular unde multe femei în cadrul societăților musulmane ajung să se înstrăineze și să nu fie de succes. Prin urmare, este esențial pentru femeile musulmane să găsească sprijin în propriile comunități culturale. Un adevărat apel feminist ar reforma țările musulmane și poate în rândul imigranților musulmani trebuie să fie păstrat respectul pentru sentimentele religioase și culturale ale tuturor, recunoscând în același timp sfințenia și flexibilitatea. Prin urmare, este esențial pentru feministele occidentale să recunoască diversitatea și contextualitatea istorică și emancipare, în orice formă de asemenea, să acorde sprijin colegelor lor musulmane.

Încadrarea de emancipare a femeilor ca fiind incompatibile cu religia, în special Islamul, a provocat o mulțime de critici; emancipare a femeilor poate fi într-adevăr, pe baza existentelor tradiții religioase. Apariția feminismului islamic, ca formă specifică a feminismului, el reprezintă, de asemenea încă o contribuție la descrierea diferitelor căi de emancipare a femeii. Astfel feminismul islamic este modelat într-un context specific și, prin urmare, ar trebui să fie pur și simplu văzută ca una dintre multele forme de feminism pe lume. Occidentul trebuie să aibă încredere în el și, acolo unde este posibil, contract de colaborare.

Articulare atentă a Feminismului Islamic (FI) în relație cu religia islamică

F.I. are o agendă progresivă democratică, anti-patriarhală și anti-imperialistă. Aceasta ar putea fi un impuls providențial pentru o paradigmă revoluționar nouă . Ea se bazează pe Ijtihad.

Ijtihad este un concept în care religia este o chestiune de interpretare. Discursul feminist Islamic l-a numit teologia feminista musulmana, iar constructele se bazează pe interpretarea versetelor din Coran. Coran confirmă principiul egalității tuturor oamenilor, dar ideologia și practicile patriarhal pot prevala acest echivalență.

Coranul nu prevede o ierarhie strictă sau dihotomie între sexe. Activistele feministe islamice cred că Islamul in sine este egalitar iar conținutul egalitarist este distorsionat de interpretare umane. Ele cred că în Coran este conținut un tip de discurs uman și noi interpretări ale islamului sunt chiar mai eliberator pentru femei decât feminismul a fost emanciparea femeilor în Occident. Nici o formă de abuz sau discriminare împotriva femeilor nu are justificare în Coran, Sunna și Hadith.

F.I. își mențin angajamentul de a elabora și trăi într-un Islam egalitarist fără discriminare de gen în care trebuie să fie învățate versetele din Coran pentru a ajunge la esența religiei. Acestea au condus la o noțiune radicală în momentul revelației, rămasă încă radicală, pentru că femeile musulmane emancipate au început să reinterpreteze tradițiile lor religioase. Ele au demontat mitul că Islamul in sine ar fi opresiv pentru soții și fiice.

Problema din interiorul feministelor musulmane se ridică pe de-o parte între secularizarea islamului și de amestecare cu naționalismul și pe de altă parte între păstrarea islamului tradițional.

Trebuie să facem diferența dintre punctul de vedere al Islamului asupra femeii și punctul de vedere al musulmanilor asupra femeii.

Deoarece islamul s-a extins pe o arie geografică mare într-un timp foarte scurt, cei care au îmbrățișat această religie au păstrat și au adăugat islamului o mare parte din propriile credințe și obiceiuri. De aceia modul de viață al musulmanilor diferă de la o zonă (țară) la alta.

capitolul 2

Istoria Islamului

Dacă nu înțelegem trecutul, nu putem prezice viitorul și, pentru că nu ne putem angaja în prezumții despre un anumit fapt din politica internațională fără a cunoaște istoria, am dedicat acest capitol unei introduceri despre Islam.

În ultima vreme, din cauza extremismului religios islamic, mulți autori, mai mult sau mai puțin specializați, au găsit in Islam un izvor nemărginit de subiecte de actualitate ce abundă receptorul cu informații mai mult sau mai puțin fondate. Mulți autori clasifică Islamul ca un fenomen unitar în politica internațională. Desigur, Islamul poate fi văzut ca un fenomen unitar în termenii de acceptare a unor credințe comune, norme și atribuirea de semnificație spirituală culturală deosebită specifică evenimentelor istorice.

Creșterea, evoluția și răspândirea islamului în secolul al VII-lea E.N. a fost foarte mult influențată de contextul geopolitic în care s-a născut. Islamul a apărut în Peninsula Arabică, zonă legată de exterior prin caravanele comerciale ce au circulat spre Damasc și spre Drumul Mătăsii.

Orașul de origine al islamului este Mecca, din Peninsula Arabică, avându-l ca profet pe Muhammed căruia i s-a revelat, între anii 610-632 cartea sfântă a musulmanilor, Coranul.

„Împletirea politicului cu religia a fost o caracteristică principală a doctrinei islamice de la stabilirea credinței prin profetul Muhammad începând cu anul 620 e.n. Această doctrină a devenit în mare măsură împământenită ca urmare a exemplului Profetului, din timpul vieții acestuia, deoarece el a reprezentat autoritatea religioasă și politică în același timp. W. Montgomery Watt a prezentat în cartea sa Muhammad: Prophet and Statesman dublele caracteristici deținute de acesta. Importanța urmării exemplului Profetului (hadith/sunnah) și elaborarea ulterioară a jurisprudenței și doctrinei islamice (shari`a) a devenit pentru învățații musulmani cel mai important obiectiv.„

Muhammed a trăit între anii 570 și 632 iar odată cu moartea sa,, ummah a cerut un succesor și după consultarea consiliului de bătrâni (înțelepți) acesta a fost ales în persoana lui Abu Bakr, socrul profetului, din tribul Kurais. Primii patru califi, Abu Bekir , 'Umar I , 'Uthmān și 'Alī – a cărui domnie a rămas în istoria musulmanilor ca epoca de aur a islamului pur – au stabilit organizarea administrativă și judiciară a musulmanilor și au continuat politica de expansiune a religii islamice începută de Muhammed.

Totuși, această numire de succesiune nu a fost acceptată în totalitate de ummah și a escaladat într-un război civil cunoscut sub numele de Fitna ce s-a încheiat când Mu'awiyya, guvernatorul Siriei, a preluat controlul Califatului și a adus Dinastia Omeiadă. Califatul Omeiad s-a extins în Orientul Mijlociu , Africa de Nord și Spania de azi, devenind cel mai mare imperiu vreodată la acel moment.

Sursa: http://guides.sfsq.georgetown.edu/arab403

La încheierea războiului s-au dezvoltat trei secte: suniții, șiiți și secta Khwarij care este, în general, respinsă de cercetători islamici ca ilegitimă și astăzi practicată doar în Yemen și Oman.

Sunnismul –Sunni Islam- reprezintă tradiția primară a Islamului așa cum este definită de către Coran și Hadith . Ea a găsit expresia în patru școli juridice – Hanefită, Malekită, Sghai'lită și Hanbalită. Ei consideră că adevăratul succesor trebuie ales prin consens din tovarășii cei mai de încredere al lui Muhammed.

Șiismul -(Twelvers) Shi'a Islam- a apărut printre adepții lui Ali ibn Abi Talib (d.661), ginerele profetului Muhammad și a favorizat ca linia de conducere în comunitatea musulmană să rămână la descendenții profetului. Termenul de doisprezece, twelvers vine de la credința că cel de-al doisprezecelea lider (imam) s-a retras (ascuns) în anul 874 și că va reapărea într-o zi. Ramura șiită este dominantă în Iran, Irak, Bahrein și Azerbaidjan. În timpul dezvoltării comunității de șiiți, aceștia au urmat doar o parte din narațiunile din colecția de hadisuri despre Mohammed.

Max Gross, în volumul colectiv „A Muslim Arhipelago” precizează că Islamul este mai mult divers decât omogen și că diversitatea islamului, poate fi înțeleasă, luând în calcul faptul că 1,2 miliarde de oameni din fiecare rasă sunt musulmani, din China până în Senegal, din fosta Uniune Sovietică până în Nigeria din care șapte milioane în Europa și alte câteva milioane în America. Prin urmare, raportarea islamului numai la arabi sau la țările arabe sau turcice este greșită deoarece identitatea religioasă nu este legată strict de aceste zone.

Sursa: https://information2share.wordpress.com/2011/07/05/islams-global-reach/

ARBORELE GENEALOGIC AL ISLAMULUI

FIG 2.1. – J. Gordon Melton – Sursa http://www.thearda.com/denoms/families/trees/familytree_islam.asp

Sursa: http://www.informationisbeautiful.net/visualizations/islamic-sects/

CAPITOLUL 3

ROLUL FEMEII IN ISLAM

In tarile musulmane, Islamul stă la baza dezbaterilor dintre relațiile de gen si ideologii. Abordările feministe si anti-feministe tratează acest subiect din prisma normelor si conduitelor impuse de Coran.

Cea mai importanta mișcare de menținere a relațiilor de gen si a instituției familiei in ordinea sociala islamica este Islamul. S-a acordat o atenție deosebita asupra femeii, a protejării familiei si a educării tinerilor in spiritul Islamic.

După răspândirea islamului între națiuni diferite, rolul si drepturile femeii (conform teologiei și jurisprudenței islamice) si-au pierdut din eficacitate, datorita influentelor multiculturale (tradiții, cutume), a interpretărilor islamice si a aplicărilor eronate. Una dintre aceste cauze o reprezintă modificarea, adaptarea, sortarea, scoaterea din context a unor „hadisuri„, emiterea de „fatwa„ pentru sprijinirea deciziilor politice și a opiniilor liderilor religioși din diferite confesiuni.

Conform islamului nu exista nici o diferență între bărbați și femei ca indivizi; ambii sunt constrânși în aceiași măsură de respectarea poruncilor și interdicțiilor din Coran, adică cuvântul lui Allah; ambii au fost creați pentru a se închina lui Allah și a crede în El.

Drept-credincioșii și drept-credincioasele își sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] și se supun lui Allah și Trimisului Său. Cu aceștia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [și] Înțelept (‘Aziz, Hakim).

Coranul explică fizionomia, fiziologia și structura psihologică diferită la ambele sexe, dar în loc să se raporteze la superioritatea acestor atribuții una față de cealaltă, se concentrează asupra relației de complementare, de întregire a acestora. Versetul:

„ele vă sunt veșmânt vouă, iar voi le sunteți veșmânt lor„

face referire la nevoile umane și evidențiază necesitatea unui altuia, la întregire.

Luând tot ca referire Coranul, vom extrage din versete referirile legate de egalitatea între sexe: dreptul la viață, dreptul la avuții (proprietăți și economii, moșteniri) , dreptul la egalitate și reprezentare în fața legii, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul de apărarea a onoarei și a demnității, dreptul la căsătorie și la familie, dreptul la intimitate și inviolabilitatea vieții private, dreptul la întreținere, drepturi de participare la viața politica.

În Coran nu există nici un verset care repudie femeile din sfera socială sau politică din contră, acesta acordă femeilor identitate, autonomie individuală, drepturi și libertăți.

Cu toate acestea, în practică, se încearcă negarea acestor drepturi ale femeii, prin exemplificarea cu hadisuri sau versete incomplete din Coran, în tentativa de dovedire a naturii inferioare a femeii. De exemplu: împărțirea moștenirii, mărturia a două femei egală cu cea a unui singur bărbat, bărbatul ca conducător absolut asupra femeii, dreptul bărbatului la patru neveste, atenția pe care trebuie să o acorde femeia asupra vălului, libertatea bărbatului de a-și bate soția dacă nu ascultă de el, lipsa de inteligență a femeii și lipsa de a-și îndeplini ritualurile de rugăciune ca a bărbaților, prezența de rău augur a femeilor, în cazul consultării lor luarea deciziei opuse părerii ei, intrarea in Rai a femeilor numai după consimțământul soțului, ș.a.m.d.

3.2. Condiția femeii dinaintea Islamului

Infanticid feminin

O practică atroce ce a devenit simbolul suprem al opresiunii din zona arabică pre-islamică – infanticidul feminin – a variat în funcție de tradițiile și obiceiurile triburilor din acea zonă. Robertson Smith, alături de alți autori, atribuie practica ocazională a infanticidului de sărăcia din perioadele lungi de secetă severă. Pruncuciderea afecta ambele sexe, dar predomina pentru sexul feminin deoarece cele din urmă erau considerate o povară pentru resursele restrânse și neproductive, pe când băieții, se puteau ocupa de comerț, viața pastorală ori apărarea tribului.

3.3. Hijabul în Islam

În ziua de azi, vălul sau acoperământul capului este asociat de Islam, deși de-a lungul istoriei au fost și încă sunt multe culturi și civilizații ce au practicat acest obicei în diferite moduri. În multe societăți acoperirea capului are o încărcătură simbolică pe plan religios, social, profesional sau ierarhic. Din punctul de vedere al europenilor femeile musulmane ce poartă văl sunt etichetate ca persoane cu drept îngrădit la libertate, restrictive și anti-moderne. De exemplu Ron Geaves a folosit un limbaj dur într-o lucrare despre femeile musulmane în care spunea că acestea au nevoie de „salvare imediată deoarece ele sunt neputincioase.„

În dicționar, cuvântul hijab are semnificație de cortină, barieră, văl, ascundere după ceva în sensul de a înfrâna.

In Islam, purtarea vălului de către femeie este un stil de personalitate ce reprezintă un indicator de credință, diferențierea de gen în societate, apărarea purității și a onoarei, apartenența la islam. Purtarea hijab-ului diferă în funcție de condițiile locale și obiceiuri, dar toate acestea are ca sursă următorul verset:

„Și spune dreptcredincioaselor să-și plece privirile lor și să-și păzească pudoarea lor, să nu-și arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, și să-și coboare vălurile peste piepturile lor! Și să nu-și arate frumusețea lor decât înaintea soților, sau a părinților lor, sau a părinților soților lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soților lor, sau a fraților lor, sau a fiilor fraților lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbați, care nu mai au dorință, sau a copiilor mici care nu știu ce este goliciunea femeilor. Și să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Și căiți-vă cu toții, o, voi dreptcredincioșilor, față de Allah, pentru ca voi să izbândiți!„

Este interesant de analizat faptul că, deși ramurile principale din islam au abordări similare referitoare la purtarea vălului de către femeie, unele secte impun acest lucru împotriva voinței lor și se naște un paradox: vălul nu mai reprezintă o opțiune, el devine o opresie. Deoarece versetul

„Nu trebuie să existe nici o constrângere în [acceptare a] religiei.„

pune accent pe faptul că nimeni nu trebuie să fie obligat să îndeplinească poruncile din Coran. Așadar, ritul și obligațiile (voalul, rugăciunile zilnice, postul, e.t.c.) sunt lăsate la latitudinea fiecărei persoane.

Este interzis de asemenea forțarea non-musulmanilor de a accepta islamul. Obligarea unei persoane este contrară înțelesului și scopului religiei, în care credința este esențială. Credința izvorăște din inimă și conștiință iar aceste aspecte nu se pot schimba prin coerciție. Toleranța religioasă este, într-un anumit sens, o caracteristică sociopolitică specifică islamului, derivată direct din înțelegerea și devotamentul musulmanilor la principiul Coranic amintit mai sus.

Mărturia unui profesor în filozofie de la Universitatea București, Alina Isak Alak despre hijab:

„Purtând hijab, am simțit că trupul meu a fost pus între paranteze și scos din dialogul public, că am redobândit controlul asupra lui și a redevenit strict „proprietatea” mea; trupul și-a recăpătat caracterul privat și implicit valoarea. Trupul meu, trupul femeii în islam, nu mai este pentru toți și cum vor toți, nu mai este de „uz” comunitar prin accesibilitatea privirii și permisivitatea comentariilor, ci redevine un element individual lipsit de orice semnificație în interacțiunea și evaluarea socială. Pur și simplu trupul nu contează pentru ceilalți – acei ceilalți nesemnificativi, „stradali”, din viața mea; în spațiul public, trupul se retrage din prim-plan și rămâne personalitatea mea. E o modalitate de a le „impune” celorlalți să te trateze în primul rând ca pe o persoană și nu ca femeie mai mult sau mai puțin atractivă. A purta hijab nu înseamnă că trebuie sa devii urâtă, ci doar ca trupul își pierde relevanța și devine indiferent celor oricum indiferenți ție cărora le-a fost interzis accesul la el. În spațiul public mă interesează să fiu acceptată, apreciată, evaluată conform inteligenței, cunoașterii și caracterului meu; aceasta nu înseamnă că mă identific cu un „eu” destrupat, ci doar că sunt o persoană cu un trup care nu vrea să spună nimic în acest context. Unde are rost sa mă dezvălui și sa las trupul sa se exprime? În familia mea, în fata soțului meu, în fața celor pe care eu îi aleg, care înseamnă ceva pentru mine. În islam trupul este valorizat spiritual; și prin trup îmi fac rugăciunea, iar rugăciunea coboară și în trup; trupul este „amana”, dar inviolabil, sacru de la Dumnezeu de care trebuie să ai grijă și pe care trebuie să îl respecți, prețuiești. Trupul în căsătorie nu este simplu instrument sexual, ci dar pentru soțul tău, dar care, în pofida corporalității sale, este investit cu valoare și semnificație spirituală și (dar nu doar) prin acest „management” selectiv operat asupra expunerii sale. Oamenii pe care îi iubesc și care mă iubesc au acces la mine în integralitate; ceea ce e trăit și asumat drept valoros și personal nu e exhibat tuturor – altfel devine ignobil. Iar toată intensitatea erotică specifică dezvăluirii trupului nu se disipează nediscriminativ în privirile trecătorilor, ci se acumulează pentru singura persoană care cu adevărat contează. E dreptul meu de a avea control asupra trupului meu și e un drept indubitabil necesar manifestării respectului de sine, valorizării pozitive autentice a propriei persoane și a dezvoltării în condiții de „libertate” a identității personale.„

……………………

”Când se încearcă analizarea vreunei dispoziții din Coran, trebuie verificate toate versetele ce fac referire la acel subiect și abia după aceia se poate forma o concluzie corectă.”

Coranul s-a născut în societatea arabă, unde forma de organizare socială era patriarhatul și adresarea din versete este realizată pe înțelesul, conform practicilor, și gândirii acestora.

3.4. Femeia musulmană ca soție și mamă

3.5. Importanța femeii în educația copiilor

3.6. Jurisprudența femeii

2.5.1. Dreptul la libertate

2.5.2. Dreptul la căsătorie

În Islam căsătoria este privită ca o legătură solemnă între parteneri de sexe diferite:

„El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet și din el a făcut-o și pe perechea lui, lângă care el să poată găsi liniște.„

Scopul principal al căsătoriei nu îl reprezintă plăcerea; dimpotrivă, scopul este de a construi o familie, de a asigura permanența și continuarea vieții unei națiuni, salvarea individului de la sentimente și gânduri dispersate și controlarea plăcerilor spirituale. Individul nu trebuie să se căsătorească din motive cum ar fi: îmbrăcămintea, bogăția sau frumusețea fizică; dimpotrivă, datorită frumuseții spirituale, a onoarei, moralității, virtuții și caracterului. Cea mai solidă bază pentru o națiune este familia în care este răspândită fericirea spirituală, căci o astfel de familie are calitatea unei școli sacre care crește indivizi virtuoși. Daca o națiune își poate lumina căminele precum școlile sale, iar școlile ar fi precum căminele, atunci aceasta a executat cea mai mare reformă si a garantat fericirea generației viitoare.

Înaintea căsătoriei este permis ca mirii să se cunoască pentru evitarea eventualelor regrete după oficializare ce pot conduce la neînțelegeri sau chiar divorț.

Căsătoria nu este permisă fără acordul soției. Soțul este obligat, în momentul căsătoriei, să ofere o dotă (Mahr) reprezentând darul lor de onoare ce arată prețuirea femeii, ca ființă umană, fără a ține cont de situația ei financiară. Această dotă reprezintă o garanție pentru ea, în cazul în care apare divorțul și este nevoie să se întrețină, dar pentru că aparține în totalitate soției, decizia de a-i cheltui împreună cu soțul sau de a-i păstra rămâne la latitudinea ei.

Această nouă regulă adusă de Coran anulează unele practici din perioada preislamică când femeile erau forțate să se căsătorească cu rudele soțului decedat, sau cu alte rude apropiate, erau exploatate sub diverse forme ca niște bunuri.

2.5.4. Poligamia

Este notorie dezbaterea despre bărbații musulmani care pot fi căsătoriți cu patru neveste. Apologeții musulmani au oferit diverse justificări și interpretări ale acestui subiect controversat ce le vom expunem în rândurile ce urmează.

O exegeză pleacă de la premisa că multă lume trăiește cu impresia că poligamia este obligatorie, de fapt aceasta nu este nici obligatorie și nici recomandată, ci este „tolerată„ ; deoarece în perioada revelării Coranului acest lucru era o practică uzuală, acesta restrânge numărul la patru cu anumite condiții. Tolerarea poligamiei a venit ca măsură, în principal, după cum spuneam, de restricționare a numărului de soții –dar nu fără condiții- întrucât în acele vremuri acest lucru era absolut normal, și în plan secundar a venit. ca o soluție la diferitele probleme sociale sau individuale apăsătoare.

Altă exegeză ne trimite la versetul care face referire la numărul permis de soții, care de fapt deschide ochii individului și apelează la conștiința sa deoarece, prin simpla condiție impusă a tratamentului în mod egal a soțiilor, anulează permisivitatea.

„Dacă vreți să vă căsătoriți cu orfane și vă temeți că veți fi injust cu ele atunci luați de soții două, trei sau patru dintre celelalte femei ce vă sunt permise, dacă sunt pe placul vostru, iar dacă vă temeți că veți fi injust și cu cele din urmă, atunci, luați doar una singură sau mulțumiți-vă cu cea pe care o aveți în posesie. Aceasta este mai adecvat să nu vă încărcați cu nedreptate.„

Așadar, condiția stricta a Coranului referitoare la poligamie este tratarea soțiilor echitabil și just, fapt ce este extrem de greu de realizat și se accentuează în următorul verset:

”Voi nu veți fi în stare să faceți echitate între soțiile voastre, chiar dacă vă străduiți pentru asta…

Teoreticienii pragmatici afirmă că islamul nu a fost nici cel care a inventat și nici cel care a interzis poligamia și susțin faptul că prin limitarea la numărul de patru soții și obligarea la tratamentul echitabil a acestora, a îmbunătățit statutul de fapt al femeilor și condiția socială a acestora.

Condițiile în care, un musulman poate avea mai multe soții sunt următoarele:

– Numai cu acordul primei soții.

– În cazul în care prima soție nu poate avea urmași sau este grav bolnavă și nu poate avea grija de ea însăși și nici de familie. În acest caz, cea mai simplă soluție este divorțul, dar legea islamică protejează prima soție care, dacă își dă consimțământul pentru al doilea mariaj, își păstrează aceleași drepturi și rămâne sub protecția familială.

– În situația în care populația de sex feminin este exponențial mai mare decât cea de sex masculin. Ca de exemplu după un război, situație în care, femeilor, prin căsătorie, li se oferă un cămin cald, o familie orfanilor, și protecție împotriva preacurvirii pentru supraviețuire sau câștiguri materiale.

Unui musulman îi este interzisă căsătoria cu una sau mai multe soții pentru satisfacerea strictă a nevoilor sexuale. Căsătoria in islam nu este bazată pe plăcere carnală. Mariajul de fapt reprezintă o comuniune, bazată pe dragostea pentru Dumnezeu, iar viața de cuplu are ca scop urmarea Drumului cel Drept pentru intrarea în Rai.

Așadar, poligamia reprezintă o soluție de rezolvare a echilibrului demografic și o modalitate fezabilă a proteja văduvele și copiii acestora dacă este cazul, orfanele incapabile să supraviețuiască fără suport moral și financiar. Interesant de remarcat este faptul că, o parte din savanții musulmani, cu toate că ar trebui să disocieze pasajele Coranice descriptive ale poligamiei, deoarece societatea a evoluat și în acest secol nu se pune problema echilibrului demografic, aceștia fac lobby pentru permisivitatea ei. După cum am amintit mai sus, prima soție are dreptul sa-i interzică soțului căsătoria cu alta femeie păstrându-și astfel autonomia sexuală și dreptul la libertate.

În cazul Turciei, țară cu majoritare islamică, poligamia se mai practică în unele zone, cu toate că bigamia este interzisă prin lege și pe actele de identificare este specificată starea civilă. Acest lucru se înfăptuiește deoarece unii imami consideră „drept divin„ al bărbatului de a avea mai multe neveste și oficiază căsătorii cu a doua, a treia sau a patra soție. Se creează o așa zisă „dublare a legii„ în care imam-ul decide că norma islamică este diferită de ce a statului și că el este în măsura de a decide în cazul căsătoriei poligame menționată în Coran considerând-o universal valabilă.

2.5.3. Dreptul la divorț

Dacă apar neînțelegeri între soți este imperativă încercarea de salvare a căsniciei, în special pentru binele copiilor. Pentru aceasta se recurge la doi mediatori pentru fiecare parte (un reprezentant din familia femeii și unul din familia bărbatului) care, conform sharia, după analizarea situației, în funcție de gravitate, observă dacă se mai poate continua sau nu căsătoria. Divorțul este acceptat dacă există motive întemeiate, cu condiția ca cei doi să aștepte 3 luni astfel încât să se observe o eventuală sarcină, iar dacă aceasta apare divorțul se va cristaliza după nașterea copilului. În tot acest timp cheltuielile de întreținere are soției intră în atribuțiile soțului. În cazul în care soția inițiază divorțul acesta trebuie să înapoieze dota deoarece ea a ales să își părăsească soțul iar daca acesta este inițiatorul, lui nu îi este permis să ia înapoi dota sau darurile pe care i le-a oferit.

2.5.4. Dreptul la moștenire

2.5.5. Dreptul la munca

Concluzii

Lupta împotriva terorismului islamist curent nu este o ciocnire a civilizațiilor , ci un concurs al cărui rezultat este strâns legat de un război civil între moderați și extremiști în civilizației islamice.

Dintre multele stereotipii de care se lovește islamul este legată de mișcările extremiste ce sunt asociate cu religia în general și este privită de occidentali ca o amenințare monolitică, fără a se ține cont de multitudinea de interpretări datorate fuziunilor culturale, valorice, sociale. În lucrarea Religion and international relations coordonată de Ken Dark, aceste stereotipii sunt demontate.

În lucrarea de față am încercat să demontăm analizarea islamului ca un întreg deoarece el oferă „o pluritate de modele ale căror particularități pot fi explicate prin tradiția istorică preislamică a fiecăruia dintre ele.„

„Pentru a înțelege un fenomen, este necesar să stabilim contextul său istoric, înainte de lăuda sau culpabiliza în numele –presupuse veșnice- ale dogmelor morale, religioase sau politice.„

…este ce în ce mai important într-o lume în care grupuri mici pot folosi Internetul pentru a găsi , recruta , și să mobilizeze oameni cu aceleași idei , care anterior a avut o mai mare dificultate în găsirea reciprocă.

Soft power poate să adere la organizații și rețele malefice. Soft power depinde de o audiență receptivă, chiar dacă ochiul privitorului este rău. Organizațiile teroriste transnaționale cum ar fi Al Qaeda – sau mai nou ISIS – ar putea fi respingătoare pentru majoritatea lumii, dar ele sunt în mod clar atractive pentru unii extremiști.

Plecând de la ipoteza lui Hans Morgenthau despre balanța de putere care ”este un instrument de auto-apărare a unei națiuni a cărei independență și existență este amenințată de creșterea disproporțională a puterii altei națiuni”

bibliografiE

fără an.

Alatas, Syed Farid. 2005. „Is Objective Reporting on Islam Possible? Contextualizing the “Demon”.” Editor Syed Farid Alatas. Covering Islam: Challenges & Opportunities for Media in the Global Village. Singapore: Centre for Research on Islamic and Malay Affairs (RIMA).

Albu, Ioana. 2004. International Relations Theory. Oradea: Editura Universității.

al-Qaradawi, Yusuf. 2006. Islamic Awakening Between Rejection & Extremism. Herndon: International Institute of Islamic Thought (IIIT) .

Badran, Margot. 2002. „Islamic feminism: what's in a name?” Al-Ahram Weekly Online (Al-Ahram) 1. Accesat 01 2015. http://weekly.ahram.org.eg/2002/569/cu1.htm.

Biró, Coord. Daniel. 2013. Relațiile internaționale contemporane: teme centrale în politica mondială. Iași: Polirom.

Fox, Jonathan, Shmuel Sandler. 2004. Bringing the Religion into International Relations. New York: Palagrave Macmillan.

Grigore, George. 2014. „Traducerea Coranului.” altafisir.com. © 2014 Royal Liga Islamica si Culturala din România Institute for Islamic Thought, Amman, Jordan (http://www.aalalbayt.org). Accesat 01 2015. http://altafsir.com/ViewTranslations.asp?Display=yes&SoraNo=2&Ayah=0&toAyah=0&Language=20&LanguageID=1&TranslationBook=12.

Güngör, Zülfıkar. 1993. İslâm'da kadın hakları. Antologie, Ankara: Rehber Basın Yayın Ltd. Şti, 134-135. Accesat 01 2015.

Hooks, Bell. 2000. Feminism is for everybody. Cambridge, MA: South End Press. Accesat 01 2015. http://excoradfeminisms.files.wordpress.com/2010/03/bell_hooks-feminism_is_for_everybody.pdf.

Jr., Joseph S. Nye. 2004. Soft Power: The Means to Success in World Politics. New York: PublicAffairs.

Kecia Ali, Oliver Leaman. 2008. Islam The Key Concepts. Oxon: Routledge.

Melton, J. Gordon. fără an. „Family trees for World Religions.” The Association of Religion Data Archives. Accesat 05 20, 2015. http://www.thearda.com/denoms/families/trees/familytree_islam.asp.

R.Dark, Ed. Ken. 2000. Religion and international relations. London: Macmillan Press Ltd.

Scăunaș, Stelian. 2007. Drept internațional public. București: C.H. Beck.

Sheikh, Mona Kanwai. 2009. „HOW DOES RELIGION MATTER? Causal Effects of Religion in International Relations.” "EXPLORING THE PAST, ANTICIPATING THE FUTURE". New York: INS, 15 02. Accesat 01 20, 2015. http://citation.allacademic.com//meta/p_mla_apa_research_citation/3/1/0/5/1/pages310515/p310515-11.php.

Sitaru, Laura. 2009. Gândirea politică arabă. Iași: Polirom.

Tekeli, Șirin. 2010. 1980’ler Türkiye’sinde Kadın Bakıș Açısından Kadınlar. Istanbul, Turcia: Iletisim yay. Feride Acar, “Türkiye’ de İslamcı Hareket ve Kadın: Kadın Dergileri ve Bir Grup Üniversite Öğrencisi Üzerinde Bir İnceleme.”.

Vaïsse, Maurice. 2008. Dicționar de relații internaționale secolul XX. Iași: Polirom.

Zana Çitak. 2010. „Between „Turkish Islam‟ and „French Islam‟: The Role of the Diyanet in the Conseil Français du Culte Musulman.” Journal of Ethnic and Migration Studies 36 (4): 619-634.

Anexa 1

.

Ishmails – Ismaeli Islam – s-a dezvoltat dintr-un dezacord asupra succesiunii din comunitatea Șiită. După moartea celui de-al șaselea imam, unii au considerat că fiul acestuia, Ismail (721-755) ar trebui să îl succeadă. Înainte de secolul XX, comunitatea Ismailită se găsea în India, Iran, Yemen și Afganistan. La un moment dat ei au reprezentat forța de conducere în Egipt.

Daudi Bohras (Dawoodi Bohras) – Comunitatea Daudi Bohras s-a dezvoltat dintr-un dezacord asupra succesiunii dintre comunitatea ismailita în secolul XI-lea, în timp ce dinastia Fatimidă a condus Egiptul. S-au răspândit în Orientul Mijlociu și astâzi majoritatea este prezentă în India.

Baha'i Faith – Credința Baha s-a dezvoltat in secolul al XIX-lea în Persia, Iranul de azi. Nu face parte din Islam, dar originile sale nu pot fi înțelese separat de credința Șiită din care s-a născut.

Hanbalite (Saudi Arabia) Școală legală din cadrul comunității sunite ce se bazează pe activitatea lui Ahmad ibn Hanbal (d.855). Este considerată cea mai conservatoristă dintre cele patru mari școli juridice și a devenit forma dominantă a Islamului din Arabia Saudită.

Malekite (North and West Africa) O școală juridică în cadrul comunității mai mari a Sunnni Islam, școala Malekite se bazează pe activitatea lui Malik ibn Anas ( c.708-795 ). Este forma dominantă a Islamului din Africa de Nord la vest de Egipt .

Tijaniyya Sufi Order a fost fondată în Algeria în jurul anului 1784 de Ahmad Muhamad as-Tijani (1737-1815).

Shafi'ite (S. Asia from India to Indonesia) A legal school within the larger Sunnni Islam community, the Shafi'ite school looks to the work of Muhammad ibn Idris al-Shafi (767-820). It is the dominat form of Islam in East Africa, southern India, Malaysia, and Indonesia, the most populous Muslim country.

Hanafi (Lands of the former Caliphate from India to Egypt and Bosnia) A legal school within the larger Sunnni Islam community, the Hanafi school looks to the work of Abu Hanafi (d.767). His approach dominated throughout the old Muslim empire (the Caliphate) based in the Middle East. It is the largest of the Sunni schools in terms of the number of adherents, and considered the most liberal of the several Sunni schools. It remains the dominant form of Islam from Egypt to India and from Bosnia to northeast Africa.

.. Muslim Brotherhood – A revivalist movement founded in Egypt by Hasan al-Banna (1909-1949). It developed a broad program of charity works while also becoming politically involved in opposition to Western influence in Muslim lands. It was the ultimate source of a variety of radical groups across the Muslim world, including al-Qaeda (also spelled as al-Qaida). Hamas is the Palestinian affiliate of the Muslim Brotherhood.

.. Ahmadiyyas – A revival movement begun in what is today Pakistan by Mirza Ghulam Ahmad (c.1825-1908). The movement divided in 1914 among those who came to be see Ahmad as a prophet and those who saw him as a religious leader sent by Allah to renew the community but rejected the designation of him as a prophet (and thus the equal of Muhammad. Much of the Sunni community has moved against the Ahmadiyyas as heretics.

Salafism – O mișcare reformată ce își are rădăcinile în Egipt, începută de Jamal al-Din al-Afghani (d.1897) și Muhammad Abduh (d.1905) ce reprezintă o lectură conservatoare și literală a Coranului. Reprezintă principiul de bază al fundamentalismul prin separarea religiei de culturi și definirea acesteia ca religie pură, într-un sistem de coduri explicite. (Ex: Al Queida, ISIS)

Wahabbism – A reform movement based on the teachings of Muhammad ibn Abd al-Wahhab (d.1792), whose approach aligned closely with the Hanbalite School of Sunni Islam and opposed both Shi'a and Hanafi emphases. It has been most influential in Saudi Arabia and played a role in Arabia's separation from the Hanafi-dominated Caliphate.

Chishti Sufi Order – The Chishti Sufi Order was founded in India by Muin al-Din Chishti (d.1236).

Sufi Order – The Sufi Order International was founded by Pir Hazrat Inayat Khan (1882-1927) a member of the Chishti Sufi Order who worked in Europe and North America beginning in the second decade of the twentieth century. He originally left the order in the hands of a female disciple, Rabia Martin. She led the order to become apart of the following of India teacher Meher Baba. In the 1960s, Khan's son, Pir Vilayat Khan assumed his father's mantle and reestablished the Sufi Order.

International Sufi Movement – The International Sufi Movement was founded by relatives of Pir Hazrat Inayat Khan who rejected the leadership of the original Sufi Order he had founded and left in charge of a female disciple, Rabia Martin.

Sufi Order International – The Sufi Order International was founded by Pir Hazrat Inayat Khan (1882-1927) a member of the Chishti Sufi Order who worked in Europe and North America beginning in the second decade of the twentieth century. He originally left the order in the hands of a female disciple, Rabia Martin. She led the order to become apart of the following of India teacher Meher Baba. In the 1960s, Khan's son, Pir Vilayat Khan assumed his father's mantle and reestablished the Sufi Order.

Melvani Sufi Order – The Mevlevi Sufi Order was founded in what today is Turkey by Jalal al-Din Rumi (1207-1273).

Nimatulah Orderof Sufis – The Nimatuh Order of Sufis look to Nur addin M. Nimsatullah (1330-1431) as their founder.

Qadiri Sufi Order – The Qadiri Sufi Order was founded by the students of Abd al-Qadir al-Julani (1077-1166) a Hanbalite jurist.

Muridi Sufi Order – The Muridi Sufi Order was formed in the mid 1880s by Ahmadu Bamba (1850-1927), a former member of the Qadiri Sufi Order in Senegal.

Shadhili Sufi Order – The Shadhili Sufi Order, which exists in a number of loosely associated branches, looks to Abu al-Hasan Ali al-Shadhili (d.1258) as its founder.

Ibadiyya (Oman) – The Ibadiyya Muslim community can be traced to a seventh century schism in the Muslim community over the leadership of Ali ibn Abi Talib to serve as the Caliph. They came to opposed any leadership succession based on geneology in favor of the selction of the best leader from among those available. It is the dominant form of Islam in Oman, and has a following in various parts of Africa and elsewhere.

African American Islam – The emergence of an African American Islam was accomplished without direct reference to traditional Islam or any contact with Muslim organizations. The reference to Islam was picked up from popular images in the mass culture.

Moorish Science Temple of America – The Moorish Science Temple was organized by Timothy Drew (aka Noble Drew Ali) (1886-1929) who took materials from American Spiritualism to publish a "Koran."

Nation of Islam – The original Nation of Islam was founded by Master Wallace Fard Muhammad in the years following the death of noble Drew Ali, founder of the Moorish Science Temple) and developed by Elijah Poole (aka Elijah Muhammad (1897-1975). It began with ideas available in the popular culture and only in the 1980s began to move toward an orthodox Muslim position under the guidance of Elijah Muhammad's son, Warith Deen Muhammad (1933-2008). Under his leadership the former nation or Islam changed its name several times and eventually lost its distinctive organizational existence and became part of the larger American Sunni Muslim community.

Nation of Islam (Farrakhan) – Changes occurred within the original Nation of Islam in the years following Elijah's Muhammad's death (1975). Louis Farrakhan, one of the most talented ministers in the organization, rejected changes made by Elijah's son, Wallace, and left to establish a group that maintained the beliefs and practices that had prevailed in earlier years.

Lost Found Nation of Islam – Following the death of Elijad Muhammad, his brother, John Muhammad (1910-2005), formed an independent organization which he also called the Nation of Islam.

Nation of Fiver Percenters – The Nation of Five Percenters was founded in 1964 by Clarence 13X (formerly Clarence Smith) a member of the Nation of islam who had developed a set of innovative ideas based upon those of the original Nation of Islam. Among is unique Ideas wasthat only five percent of African Americans understood the conditions that produced the present delimma of the black community and were hence able to lead that community to understand that Black people collectively were Allah.

American Muslim Mission – Changes occurred within the original Nation of Islam in the years following Elijah's Muhammad's death (1975). Elijah's brother, John, rejected the changes and formed the American Muslim Mission. John Muhammad taught that Elijah Muhammad was the last messenger of Allah.