Rolul Femeii Crestine In Familie din Perspectiva Apostolului Pavel

Introducere

Astăzi, oriunde am privi în jurul nostru vom vedea, fără prea mare greutate că însăși temeliile societății se clatină.

Familiile dezbinate sunt parcă, mai „normale” decât cele întregi. Divorțul este obținut și justificat foarte ușor, având acoperirea legii. Suntem numiți „generația divorțului”. Copiii nu au o înțelegere clară a valorilor morale și a nevoii reale a unei autorități iubitoare în viețile lor, fapt care se datorează, în primul rând, lipsei experimentării unei asemenea autorități în familie.Cei mai mulți copii cresc pentru a fi niște singuratici, rătăcitori independenți, nereușind să-și afle adevăratul țel în viață, fiind condamnați la o continuă căutare după împlinire.

Toate acestea sunt consecințele nesocotirii voii lui Dumnezeu, consecințele revoluției sexuale din anii ’60, a mișcărilor de eliberare și emancipare a femeilor, a egocentrismului. Nici chiar bisericile nu au rămas imune la efectele devastatoare ale instabilității emoționale ce a caracterizat ultimele decenii. Prea puține familii au scăpat neatinse de forța care a fragmentat relațiile din cadrul familiei. Fiecare biserică este confruntată, astăzi, cu nevoia de a se ocupa de consilierea indivizilor și a familiilor în criză.

Dumnezeu mi-a dat harul să mă nasc într-o familie creștină, având părinți minunați; să cresc într-o biserică ce a promovat adevăratele învățături ale Bibliei, și să fiu instruită într-un mediu creștin sănătos, de către niște profesori deosebiți, cărora aș dori să le mulțumesc pe această cale.

Copilă fiind, nu mi-am închipuit niciodată viitorul meu, fără a proiecta în el imaginea unei familii fericite. Am crescut având în minte ideea că familia creștină trebuie să fie ilustrarea dragostei lui Dumnezeu, un fel de pildă vie pentru cei din jur.

Crescând și totodată, maturizându-mă, am început să privesc viața cu alți ochi. Am înțeles un lucru dureros: cele mai multe cupluri din jurul meu, din biserici chiar, nu au dobândit fericirea mult visată înainte, și am fost dezamăgită. Atunci, cineva mi-a spus că Sfânta Scriptură oferă învățătură pentru fiecare aspect al vieții noastre, că nu e nevoie să stabilim noi norme și reguli, reactualizate și adaptate secolului nostru. Am cercetat Biblia și am înțeles că Singurul care oferă garanția unei familii fericite este Dumnezeu și că nu există provocare mai mare pentru o tânără creștină, în aceste zile, decât aceea de a fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o soție înțeleaptă și o mamă credincioasă.

Lucrarea de față, Rolurile femeii creștine în familie din perspectiva apostolului Pavel, s-a născut din dorința de a cerceta, în amănunt, învățăturile pe care Domnul, prin oamenii Săi, ni le-a lăsat pentru reușita vieții de familie.

Lucrarea este una de teologie aplicată, fiind structurată pe patru capitole, fiecare din ele având obiective clar stabilite.

Primul capitol prezintă statutul femeii și al familiei în culturile păgâne, vecine vechiului Israel, statut aflat în contrast izbitor cu cel al femeilor din poporul lui Dumnezeu, un popor ale cărui legi și rânduieli erau fundamentate teologic. Dumnezeu s-a folosit de anumite femei pentru a-Și împlini planurile cu privire la Israel, și acest capitol amintește câteva figuri reprezentative, în această direcție.

Cel de-al doilea capitol descrie contextul social și cultural greco- roman, promovând o moralitate ieftină, și totodată, poziția femeii în iudaism. Societatea iudaică era și ea una androcentrică, iar statutul femeii în iudaism era considerat inferior și, deci limitat. Acest capitol prezintă deasemenea învățăturile Domnului Isus, care nu a venit să înlocuiască Legea, ci pur și simplu, să-i adauge aceea măsură imensă de dragoste care avea să înlăture egoismul și simțul datoriei. Domnul Isus s-a raportat la femei, într-un mod foarte diferit de contemporanii Săi. El a acordat femeii adevărata ei valoare și nu a exclus-o din cercul Său.

Capitolul al treilea prezintă, pe larg, învățăturile apostolului Pavel, cel dintâi și cel mai mare emancipator al femeii din istoria bisericii, cu privire la femeia creștină în calitatea ei de soție. Învățăturile lui cuprind toate aspectele acestei relații atât de complexe din cadrul căsătoriei. Pavel socotește această relație atât de sfântă și de binecuvântată, încât o găsește demnă să ilustreze relația dintre Christos și Biserică. Capitolul trei prezintă, de asemenea, poziția apostolului Pavel față de căsătorie și celibat, în lumina contextului în care el a scris corintenilor.

Cel din urmă capitol al lucrării, face o prezentare a femeii creștine în calitate ei de mamă, așa cum reiese ea nu doar din învățăturile concrete pe care apostolul Pavel le-a dat bisericilor din Efes și Colose, ci și urmărind exemplele demne de urmat ale unor mame evlavioase, lăudate și apreciate de Pavel.

CAPITOLUL I

STATUTUL FEMEII ÎN VREMURILE VECHI TESTAMENTALE

Atunci când încercăm să ne imaginăm viața într-o epocă anterioară, suntem tentați să proiectăm obiceiurile noastre înapoi în timp sau, pur și simplu să ticluim adevărate povești pornind de la frânturi de informații pe care le deținem despre acele vremuri.

Culturile și civilizațiile diferă în felul cum fac anumite lucruri și de asemenea, de-a lungul timpului, societățile au atribuit roluri diferite femeilor și bărbaților atât în familie cât și în afara ei.

1.1.Femeia și familia în culturile vecine Israelului

Trebuie să luăm în considerare faptul că în societatea antică a Orientului Apropiat, accentul se punea mai degrabă pe rolul familiei decât pe rolul individului. Dacă în zilele noastre, atenția se concentrează pe nucleul familiei constând din mamă, tată și copii, celelalte relații de sânge fiind văzute ca un fundal, în Orientul Apropiat situația era foarte diferită. Aceste nuclee familiale erau strâns legate de alte familii astfel încât formau un clan sau un trib. Persoanele erau văzute ca membrii ale acestor grupuri mai degrabă decât ca și indivizi având legătura cu ele.

Societatea funcționa pe baza unui sistem patriarhal. Cel mai în vârstă bărbat din clan era considerat conducătorul și judecătorul în orice problema. De felul în care acesta își conducea tribul atârnau relațiile cu celelalte triburi. El era reprezentantul clanului și lua decizii în numele tuturor membrilor. Mai târziu, atribuțiunile patriarhului au fost limitate, în sensul că un bărbat putea vorbi doar în dreptul său, al soției sau soțiilor sale, fiilor săi și familiilor acestora, și al fiicelor sale necăsătorite. Atât afacerile cât și căsătoriile se făceau având în vedere bunăstarea și interesele clanului. Tații negociau căsătoriile atât pentru fii cât și pentru fiice.

Căsătoriile presupuneau și un angajament financiar pentru cazul în care unul din soți ar fi murit sau căsnicia s-ar fi destrămat. Clanul trebuia să asigure zestrea miresei și alte daruri de nuntă. În cazul în care o văduvă se recăsătorea în alt clan, clanul pierdea atât dreptul asupra bunurilor ei cât și o mână de lucru. Vechile coduri de legi puneau un accent deosebit pe posesiunile clanului.

Importanța clanului și rolul său dublu, atât ca familie cât și ca unitate legală, avea implicații și în cazul ofenselor aduse unei familii. Dacă un fiu respingea autoritatea tatălui, atitudinea lui nu afecta doar obiceiurile familiei ci și obligațiile sale civile.

Poziția patriarhului ca și reprezentant al tribului se extindea și asupra relațiilor dintr-o căsnicie. Autoritatea soțului asupra soției și familiei făcea parte din legea civilă. Codurile de legi prezentau femeile și copiii în termeni de: jurisdicție, proprietăți și obligații financiare.

Deși aceste coduri prezintă relațiile din cadrul clanului ca fiind reci și formale, nu putem afirma că ele erau într-adevăr așa.

Pentru a ne putea forma o părere cât mai exactă despre cămin și viața de familie din timpurile biblice aș dori să urmărim, pe scurt, statutul femeii în câteva din culturile vecine vechiului Israel, observând astfel și influențele pe care le-au avut acestea asupra poporului evreu.

1.1.1. Statutul femeii în cultura babiloniană

Vom privi la statutul femeii în vremurile vechi testamentale prin prisma unor coduri de legi existente atunci. Asupra felului de organizare familială, socială si administrativă, politică si juridică a Mesopotamiei, dispunem de unele date încă din epoca sumeriană, dar informațiile cele mai ample ni le formulează Codul lui Hammurabi.

Redactat în secolul al XVIII-lea î.Chr., acesta este o codificare a mai multor legi străvechi sumeriene și akadiene, ca atare reflectă și realități din epoci mult mai vechi. Acest cod este o culegere de 282 de precepte, sentințe, norme de drept civil și penal, drept administrativ, drept comercial si al familiei. El ne prezintă statutul femeii babiloniene cam din timpul plecării lui Avraam din Ur. În codul lui Hammurabi întâlnim cea mai veche formulare cunoscută a legii talionului.

Aflăm aici că s-au menținut mult timp drepturile și prerogativele familiei patriarhale. Un articol dintr-un vechi cod sumerian permitea tatălui să-și vândă copiii ca sclavi și codul lui Hammurabi confirmă acest lucru, deși îl limitează. Se practica de regulă monogamia dar, dacă soția nu putea avea copii, soțului i se permitea să-și ia o a doua soție. Sclava care dăruia stăpânului său un copil devenea liberă. (CH 146). O căsătorie încheiată fără un act scris nu era considerată valabilă (CH 141). Bărbatul își putea aduce în casă o a doua soție care însă, trebuia să arate supunere soției principale, în caz contrar aceasta o putea vinde ca sclavă.

Pe de altă parte însă, regimul familial îi asigura femeii unele drepturi care ne surprind având în vedere poziția femeii în general în orientul antic:

bărbatul care își repudia fără motiv soția de la care nu a avut nici un copil, trebuia să îi restituie integral acesteia zestrea plus o parte din averea agonisită împreună (CH 138). Soției cu care a avut copii trebuia să îi restituie întreaga dotă si jumătate din averea sa pentru a-și putea crește copiii.

mama putea lăsa dreptul de moștenire copilului pe care îl iubea cel mai mult.

soțul își putea repudia soția numai printr-o hotărâre a tribunalului și numai pentru motive serioase cum ar fi: sterilitate, boală gravă sau neglijarea îndatoririlor de soție.

o văduvă avea dreptul să-și aleagă un nou partener, dar în cazul în care părăsea clanul nu putea lua cu ea decât dota. Asemenea privilegiu de a-și alege un nou partener era acordat și după anumite cazuri de divorț. Femeile se bucurau și de dreptul de moștenire uneori.

Femeile erau pasibile de pedeapsa capitală în cazul în care își neglijau îndatoririle de soții și în cazul adulterului, atunci când soțul o putea înneca atât pe ea cât și pe amantul ei.

Statutul femeii în cultura asiriană

Săpăturile de la Assur, dintre anii 1903 – 1915 au scos la lumină nouă table pe care erau scrise legi asiriene, care au fost datate undeva în jurul anilor 1450 – 1520 î. Chr. Această perioadă coincide aproximativ cu ieșirea poporului evreu din Egipt, prin urmare ne oferă posibilitatea unei comparații cu legea mozaică.

În societatea asiriană situația femeii era incomparabil mai ingrată. Aici soția putea fi repudiată oricând, fără nici o hotarâre judecătorească și fără să i se acorde vreo compensație. Nu iși putea lua inapoi nici măcar propria zestre. Bărbatul iși putea lua oricând una sau mai multe partenere cărora să le acorde regim legal de soții.

Obiceiul leviratului căpăta la asirieni forme barbare: după moartea soțului soția era obligată să se casătorească cu fratele lui, cu tatăl lui sau chiar cu un fiu al soțului dintr-o altă căsătorie.

Bărbatul avea dreptul să-i aplice soției pedepse corporale și bineînteles, în caz de infidelitate să o ucidă. Adulterul era considerat o ofensă adusă proprietații unui bărbat și putea fi săvârșit numai de către sau cu o femeie căsătorită.

Tatăl iși considera fiicele ca pe simple sclave, putându-le vinde oricând. Societatea asiriană recunoștea legal prostituși putea lua oricând una sau mai multe partenere cărora să le acorde regim legal de soții.

Obiceiul leviratului căpăta la asirieni forme barbare: după moartea soțului soția era obligată să se casătorească cu fratele lui, cu tatăl lui sau chiar cu un fiu al soțului dintr-o altă căsătorie.

Bărbatul avea dreptul să-i aplice soției pedepse corporale și bineînteles, în caz de infidelitate să o ucidă. Adulterul era considerat o ofensă adusă proprietații unui bărbat și putea fi săvârșit numai de către sau cu o femeie căsătorită.

Tatăl iși considera fiicele ca pe simple sclave, putându-le vinde oricând. Societatea asiriană recunoștea legal prostituția așa că relațiile sexuale cu femei necăsătorite, chiar dacă erau întreținute de bărbați căsătoriți, nu erau considerate adulter. Adulter însemna violarea drepturilor bărbatului.

Violarea unei fecioare de către un bărbat căsătorit îi dădea tatălui acesteia dreptul de a o da pe soția respectivului bărbat pentru a fi, la rândul ei, batjocorită. Dezonorarea unei fecioare însemna pierdere financiară pentru clan. Atât fecioara dezonorată cât și soția dată spre prostituție erau pasive cu privire la lege, nu aveau nici un statut. Ele erau considerate bunuri ale bărbaților.

Legea asiriană cerea ca femeile să fie acoperite pentru a se deosebi de prostituate și de sclave. Vălul însemna rang si demnitate pentru femei. Femeile nu erau implicate în viața socială, din moment ce nu li se permitea să părăseasca locuința tatălui sau a soțului. Ele erau considerate și forță de muncă. Nu erau implicate în viața religioasă decât ca și prostituate la temple.

Dacă facem o comparație generală între statutul femeii în cultura babiloniană și cea asiriană le vom găsi destul de asemănătoare, deși putem spune că legea asiriană era mai dură. Legea asiriană accentua autoritatea patriarhului, îi atribuia soțului puteri mai largi de pedeapsă asupra soției și anulează femeia ca și ființă umană prezentând-o ca pe un bun material, o proprietate a clanului.

1.2.Femeia și familia în Israel – Vechiul Testament

Dacă ne întoarcem privirile de la aceste culturi păgâne spre cea a Israelului vom descoperi câteva diferențe semnificative cu privire la statutul femeii în societate și în familie. Legea Vechiului Testament este fundamentată teologic și acest lucru influențează înțelegerea relațiilor dintre persoane și accentuează drepturile individului.

Ce spune istoria?

În lucrarea sa Istoria culturii și civilizației, Ovidiu Drimba face o scurtă prezentare a situației familiei în cultura ebraică: La fel ca la popoarele vecine și aici exista o societate de tip patriarhal, în care autoritatea tatălui asupra membrilor familiei sale era absolută. Putea să se despartă de soție fără a fi ținut să dea cuiva vreo explicație și fără nici un fel de obligație ulterioară față de soția repudiată. Putea să aibă două sau chiar mai multe soții dacă situația sa economică îi permitea. Putea să-și vândă fiicele ca sclave sau chiar să-și ucidă, cu încuviințarea comunității din care făcea parte, fii neascultători, răzvrătiți sau desfrânați. Nu putea să-și vândă copiii de parte bărbătească; în schimb, tatăl era cel care combina după bunul său plac căsătoriile acestora, căsătorii contractate fără nici un fel de act scris.

Situația femeii nu pare să fi fost mai grea decât in Egipt sau în Mesopotamia. Femeia putea fi trecută ușor într-o poziție subalternă când soțul își lua o a doua soție; putea moșteni bunuri materiale, putea fi ușor repudiată de soț dar ea nu-l putea părăsi. Soțul nu putea fi acuzat de adulter în timp ce soția adulterină era expusă goală în public sau condamnată la moarte prin lapidare.

Dacă femeia rămânea văduvă fără copii, nu era lăsată în voia soartei; fratele fostului ei soț era obligat s-o ia de soție pentru a asigura descendența familiei. Femeile tuturor evreilor puteau ieși in public, participau la sărbători și se bucurau de stimă în calitatea lor de mame.

Copiii erau considerați o binecuvântare – în special cei de parte bărbătească – pentru familia ebraică și erau înconjurați de multă atenție si grijă. Educația copilului o făcea în primii ani mama, după care tatăl îl învăța tradițiile naționale, religioase, morale și literare. Meseria o învăța tot de la tatăl său. Familiile ebraice țineau foarte mult și la buna reputație a fetelor. Copiii erau învățați să-și respecte ambii părinți.

Ce spune Biblia?

Căsătoria, sacramentul societății umane, a fost rânduită de Dumnezeu, cu scopul ca soțul și soția să împartă și să perpetueze fericirea lor prin construirea unei familii în sfera dragostei lor unul pentru celălalt.

Primele capitole ale cărții Genesa relatează istoria minunată a creației omului și apoi a femeii, ființa proiectată special pentru a-l ajuta și împlini pe om. „Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur, am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Gen 2:18). Înainte ca Adam să-și dea seama că era incomplet fără o soție, Dumnezeu a anticipat nevoia lui și a plănuit rezolvarea ei. Dumnezeu a fost gata să creeze o parteneră pentru Adam, potrivită exact pentru el. Soția lui Adam se afla în mintea lui Dumnezeu cu mult înainte ca ea să fi fost în brațele lui. Căsătoria a fost stabilită de Dumnezeu, întreaga idee își are originea în El.

Citind Genesa 2:19,20 vom vedea că Dumnezeu nu dorea numai ca Adam să fie instruit intelectual ci și să fie înviorat emoțional. În timp ce dădea nume viețuitoarelor, Adam a făcut o observație simplă și anume că fiecare își avea perechea ei. El nu avea pe nimeni. Dumnezeu, în mod deliberat, a trezit în Adam sentimentul nevoii, al conștienței că el era înfometat după o companie umană, și mai presus de toate că el avea nevoie de o soție. Menționarea în Biblie a momentului creației speciale a femeii pentru Adam dovedește nu doar întreaga ei umanitate, ci și superioritatea ei asupra întregii lumi animale pe care Dumnezeu a adus-o în ființă. Femeia ne este prezentată ca și partea ce-l completează pe om, ajutorul potrivit pentru el, iar faptul că a fost creeată din coasta omului dovedește legătura intimă pe care Dumnezeu a proiectat-o să existe între ei.

Când Adam și-a deschis ochii ca să priveasca fața femeii pe care Dumnezeu a creat-o pentru el, a zis: „Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie pentru că a fost luată din om… deaceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă-sa și se vor face un singur trup.”(Gen 2:23,24). Acesta a fost legământul de căsătorie al lui Adam. Astfel descrie Biblia prima căsătorie din lume. A avut loc în paradis și a fost plănuită de Dumnezeu.

Neascultarea omului față de porunca lui Dumnezeu și căderea în păcat a însemnat, pe lângă îndepărtarea de Creator, și coborârea standardelor divine stabilite pentru căsătorie. Statutul femeii a decăzut. În timp femeia a ajuns să fie considerată o ființă inferioară bărbatului. După cum am văzut mai sus Dumnezeu a creat o singură femeie (Eva) pentru Adam. Instituția sfântă a căsătoriei a fost denaturată de păcat. Natura omului a fost pervertită .În Genesa 4:19 îl întâlnim pe Lameh, urmaș al lui Cain, primul om care și-a luat două neveste. „Inventatorul” poligamiei însă, nu era un om plăcut înaintea lui Dumnezeu; era un om firesc, violent, fizic, condus de poftele sale. Nu găsim în el trăsături ce ar putea fi lăudate.

Dumnezeu nu a pedepsit poligamia, dar cu siguranță nu a fost de acord cu ea…a lăsat ca oamenii să-și urmeze pornirile, să trăiască așa si să ajungă singuri la concluzia că nu era un lucru bun. În timpul lui Noe poligamia a degenerat în căsătorii interrasiale (Gen 6:1-4).

Când Moise primește legea de la Dumnezeu și o scrie, poligamia apare ca un fapt general și, deși a fost acceptată oarecum ca o măsură socială caritabilă (mulți bărbați mureau în războaie) nu a fost niciodată aprobată.

1.2.3. Legea lui Moise restabilește statutul femeii

Legea lui Moise a căutat să restrângă și să limiteze această îndepărtare de ordinea inițială stabilită de Dumnezeu. Legea pune pe umerii bărbaților o mai mare responsabilitate materială -erau obligați să-și întrețină soțiile- și astfel se restrânge numărul de soții. Observăm în Vechiul Testament complicațiile pe care le-a adus poligamia. Se pare că bărbatul a fost astfel creat încât să iubească o singură femeie (Elcana, Iacov ). Dacă ne uităm la David și la Solomon vom vedea că poligamia i-a condus spre păcat și îndepărtare de Dumnezeu.(2 Sam .11; 1 Împ. 11:4 )

Legea pentru Israel a fost astfel concepută încât să protejeze femeia ca pe o ființă mai slabă, să-i respecte drepturile și să-i asigure libertate. În contextul legii divine libertățile ei erau mai mari, îndatoririle mai variate și importante iar statutul ei social respectat.

În lege este menționată și poziția femeilor captive și abuzurile împotriva lor sunt restricționate. Pentru a avea una dintre femeile luate prizoniere, israeliții trebuiau să o ia de soție; aveau dreptul să se despartă de ea dar nu aveau voie să o vândă; legea le poruncea să o lase liberă să plece (Deut. 21:10-14 ).

Văduvele și orfanii sunt deasemenea protejați. Legea manifestă grijă deosebită față de cei opresați. Poporul trebuia să se îngrijească de văduve și orfani (Deut. 24:19-22). Văduvele care nu aveau copii puteau să se întoarcă în casele părinților (Gen. 38:11; Lev. 22:13). Cei ce tratau cu dispreț o văduvă erau pedepsiți (Deut. 14:29; Exod 22:24).

Dizolvarea publică a căsătoriei a fost în anumite cazuri permisă de lege însă de multe ori această permisiune a ajuns un abuz. Într-o anumită măsură femeia era proprietatea bărbatului. Divorțul nu era pronunțat de nici un tribunal; soțul făcea un anunț public și dădea femeii repudiate o carte de despărțire care confirma libertatea acesteia. Femeile divorțate se întorceau în casa tatălui lor și se puteau recăsători. Preoților nu li se îngăduia să ia în căsătorie o femeie divortată (Deut 24:1; Isaia 50:1; Lev 21:14).Legea mozaică refuza dreptul la divorț unui om care a fost obligat să se căsătorească după ce a necinstit o fecioară, și soțului care, în mod mincinos, și-a acuzat soția de necurăție înainte de căsătorie.

Tinerii proaspăt căsătoriți erau la rândul lor, protejați de lege. Soții erau scutiți de a merge la oaste în primul an de căsătorie (Deut 24:5).

Căsătoria și deci, formarea unei familii, nașterea de copii de sex masculin în special erau de o importanță majoră pentru israeliții de ambele sexe. Dacă o persoană trebuia să rămână necăsătorită acest lucru era privit ca un dezastru. Bărbații care nu-și puteau obține o soție datorită poziției lor materiale slabe și femeile care nu se căsătoreau se considerau foarte nenorociți. De aceea nu e surprinzător că întâlnim foarte puține persoane necăsătorite in Vechiul Testament.

Pentru femeile israelite cele mai importante evenimente din viață erau nașterea, căsătoria, nașterea de fii și moartea. O femeie care a născut un băiat avea o poziție respectată în familie și societate. Cele ce nu aveau copii erau deseori disprețuite și considerate demne de milă. Infertilitatea era considerată un blestem. Activitatea socială de care femeile erau cele mai mândre și pentru care erau prețuite cel mai mult era purtarea copiilor (sarcina). Atât de mult prețuiau nașterea de urmași încât atât soția lui Avraam, cât și soțiile lui Iacov și-au oferit slujitoarele soților lor atunci când nu au putut avea copii (Gen 16, 30). Femeile conduceau gospodăria, porunceau slujitoarelor (Gen 16:6) și lucrau uneori în câmp, deși acest fapt nu era responsabilitatea lor ci mai mult o necesitate (Rut 2).

Legislația Vechiului Testament transcede oarecum modelul patriarhal pe care era întemeiată societatea. Atât tatăl cât și mama merită să fie cinstiți de copii. (Exod 20:12). Femeia se bucură și ea de odihna din ziua de Sabat (Exod 20:8) și are dreptul să participe la citirea legii (Deut 31:9-13). Atât bărbatul cât și femeia care au săvârșit adulterul erau condamnați la moarte (Lev 20:10). Anumite mâncăruri erau interzise atât bărbaților cât și femeilor. Toate aceste aspecte menționate ne dovedesc grija lui Dumnezeu de a opri nedreptățile făcute femeii într-o lume dominată de bărbați.

1.3. Figuri reprezentative – femei speciale în Vechiul Testament

Deși Biblia prezintă o societate patriarhală totuși întâlnim în ea relatări despre fapte ale unor femei deosebite. S-a păstrat amintirea unor femei a căror înțelepciune, îndemânare și demnitate sunt în mod voit recunoscute. Acest fapt demonstrează că Dumnezeu nu a desconsiderat femeile și atunci când a vrut să-și îndeplinească planurile nu a ezitat să se folosească de anumite femei. În istoria poporului evreu au fost multe femei care au jucat un rol important în viața spirituală și socială a națiunii.

Astfel, este prezentată mama lui Moise, Iochebed, care a avut curajul de a-și salva fiul de la moarte, ascunzându-l de Faraon. Prin puterea și înțelepciunea ei de a se opune unei porunci prin care băieții din neamul evreu trebuiau să fie omorâți, a salvat poporul din robie. Curajul i-a fost răsplătit atât prin minunea de a fi chiar ea doica copilului său, cât și prin rolul pe care acest fiu l-a jucat în istoria poporului evreu. Marele eliberator al evreilor a trăit și a fost educat la curtea împăratului, ca apoi să fie folosit de Dumnezeu în mod miraculos pentru a scoate din robia egipteană un popor care a slujit 400 de ani pe un pământ străin. Tânărul prinț, deși locuia în palatul faraonului, s-a identificat cu nevoile poporului și a dorit eliberarea fraților săi din robie, deoarece mama lui i-a vorbit despre Dumnezeul ei și despre libertatea promisă poporului evreu.

Un alt personaj feminin, Debora, a fost judecatoare în Israel, a fost solicitată într-o perioadă de criză să conducă poporul în luptă, împreună cu Barac. „Debora s-a sculat, și s-a dus cu Barac la Chedeș” (Jud 4:9). Rezultatul acestei intervenții a fost biruința asupra împăratului Canaanului. „În ziua aceea Dumnezeu a smerit pe Iabin, împăratul Canaanului înaintea copiilor lui Israel” (Jud 4:23). În modestia ei această femeie dă toată lauda biruinței lui Dumnezeu si poporului său. „Arcașii (…) să laude cu glasul lor binefacerile Domnului, binefacerile cârmuirii Sale în Israel” (Jud 5:11). Debora a considerat că partea ei, în urma biruinței este de a asculta glasul poporului: „Trezește-te, trezește-te Debora și zi o cântare!” și astfel rămâne renumită cântarea Deborei în paginile Scripturii. Debora a avut mai multe roluri: a fost profetesă – a vorbit în numele lui Dumnezeu; a fost judecător – israeliții i s-au supus de bună voie, unii venind chiar de departe pentru a-i asculta sfaturile; a fost deasemenea, soție.

Este suficient să amintim nume ca: Ana, mama lui Samuel, femeia care a cerut un fiu de la Dumnezeu. Rugăciunea i-a fost ascultată și fiul născut a fost dus la Templu urmând să fie unul dintre cei mai mari judcători și profeți ai lui Israel. Deasemenea, Abigail, prin înțelepciune și discernământ, și-a salvat soția și soțul de furia provocată lui David de soțul ei, care nu a dorit să hrănească armata înfometată.

La rândul ei, Estera, ajunge împărăteasă într-o țară străină. Frumusețea trupească și sufletească cu care a fost înzestrată tânăra a reușit să influențeze deciziile împăratului. Așadar, a fost folosită de Dumnezeu să salveze poporul evreu de măcelul plănuit de unul din curtenii împăratului.

Ne-a rămas aproape proverbial cuvântul spus de Mardoheu nepoatei sale în momentul culminant al povestirii: „Să nu-ți închipui că numai tu vei scăpa dintre toți iudeii, pentru că ești în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, și tu și casa tatălui tău veți pieri.Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție” (Estera 4:13-14).

CAPITOLUL II

CONTEXTUL NOU TESTAMENTAL ȘI ÎNVĂȚĂTURILE DOMNULUI ISUS

Cele trei secole anterioare erei Noului Testament au fost un timp propice schimburilor culturale în lumea mediteraneană. Cuceririle lui Alexandru cel Mare (300 î.e.n.) au legat regiunile estice ale Greciei de India și Egipt și au creat un spațiu în care limba greacă a devenit limba oficială. Ridicarea Romei ca și putere militară a dus la un alt set de relații și schimburi în acest spațiu. În timpul Domnului Isus, grecii și romanii aveau deja aproximativ două secole de schimburi culturale și din multe puncte de vedere erau culturi asemănătoare.

Dacă încercăm să observăm rolul femeii în aceste culturi trebuie să fim conștienți de două lucruri: întâi că dovezile pe care noi le avem provin din clasele înstărite și apoi că nu avem prea multe informații. Oamenii de rând nu ne-au lăsat piese de literatură și nici nu au avut printre ei oameni învățați care să scrie despre valorile și stilul lor de viață. Schimburile culturale din acele vremuri au avut și o altă consecință care ne îngreunează puțin munca: se faceau cu o rapiditate care a creat confuzie cu privire la obiceiuri.

2.1.Femeia și familia în societatea greacă

Înainte de perioada asimilării, diferențele dintre greci și romani puteau fi făcute în termenii poziției și atitudinilor cu privire la femeie și sexualitate.

Grecii aveau foarte puțin respect pentru femei și, în general, le tratau ca pe niște bunuri materiale. Ei nu aveau nici măcar o procedură legală pentru divorț deoarece, pentru ei, soțiile nu însemnau decât acele persoane care se îngrijeau de curățenia casei și cu care aveau copii legitimi. Demostene, om de stat și orator atenian, spunea: „Avem curtezanele pentru plăcerile noastre fizice, avem amantele pentru a petrece un timp agreabil în fiecare zi și avem soțiile pentru copii legitimi și ca să se îngrijească de gospodăriile noastre”.

Femeia trebuie – spunea Xenofon – să vadă cât mai puțin, să audă cât mai puțin și să pună cât mai puține întrebări. Să aibă grijă de casă și să dea ascultare soțului ei. Sofocle, prin gura personajului Ajax din tragedia omonimă spunea: „Podoaba de preț a femeii e să tacă” și mai departe „viața unui bărbat valorează mai mult decât viața a o mie de femei”.

În Grecia clasică femeia nu avea nici un fel de statut juridic. Spre deosebire de băieți, fetele nu primeau nici un fel de instrucțiune. La actul căsătoriei nu li se cerea adeziunea. Ca soție, zestrea femeii era administrată de soț, căci era supusă tutelei lui. Soțul putea oricând să-și repudieze soția, chiar fără a trebui să invoce un motiv. Sexualitatea nu era restrânsă la cadrul căsătoriei, cum era pentru evrei, de exemplu. Soția unui om era, desigur, numai pentru el dar lui nu i se interziceau relațiile extramaritale. Pentru că barbații greci își găseau satisfacțiile în afara sferei familiei, concubinajul si prostituția erau la modă în acele vremuri. Societatea greacă acordase statut legal localurilor care ofereau atât femei cât și bărbați pentru prostituție. Potrivit istoricilor societatea ateniană era dominată de prostituție si homosexualitate.

2.2. Femeia în societatea romană

Societatea romană nu era una mai puțin centrată în jurul bărbaților decât cea greacă, dar avea o poziție oarecum diferită față de femeie.

Inițial, în familia romană autoritatea tatălui era, cel puțin până în perioada republicii, nelimitată și absolută. Tatăl avea drept de viață și de moarte asupra soției și copiilor săi, pe care îi putea maltrata, ucide sau vinde ca și sclavi. Treptat, aceste drepturi tiranice au dispărut, dar până în secolul I î.Chr. soțul mai avea încă dreptul, în anumite cazuri să-și ucidă soția.

Abia în secolul I d.Chr. soția romană a ajuns să fie respectată mai mult decât era femeia în societatea greacă. În școlile elementare fetele învățau alături de baieți; mai târziu, fetele din familiile înstărite învățau cu un preceptor literatura latină și greacă, studiau muzica și dansul. Soția era considerată stăpâna casei, a gospodăriei și avea drept de moștenire, fapt care a dus la îmbogățirea multor văduve. La început, Roma promova un ideal de loialitate față de partenerul de viață, fapt ce a condus la relații de calitatea între soți.

Creșterea puterii politice, militare și a numărului de teritorii cucerite a dus la decăderea morală a societății romane. Divorțurile au devenit mai frecvente începând din secolul I când și soțiile puteau să-și repudieze soții. Bineînțeles că divorțurile aveau loc aproape exclusiv în familiile celor bogațisi ale celor aparținând păturilor conducătoare.

În ultima perioadă a Imperiului Roman, căsătoria a degenerat in așa măsură încât a ajun nimic altceva decât prostituție legalizată. Cu alte cuvinte, puteau să se căsătorească și să se despartă atât de repede încât dacă întâlneau pe cineva se căsătoreau imediat, stăteau o vreme împreună, până se plictiseau, apoi divorțau pentru a se căsători la fel de repede cu altcineva.

Într-un asemenea context, avea să spună apostolul Pavel, după cum vom vedea în capitolele următoare: „Nevestelor fiți supuse bărbaților voștrii, cum se cuvine în Domnul. Bărbaților iubiți-vă nevestele …”(Coloseni3:18). Cuvintele lui erau o provocare la a trăi după alte standarde decât cele pe care le promova societatea în care trăiau.

2.3. Statutul femeii și al familiei în iudaism

Canonul Vechiului Testament se încheie după exilul babilonian cu poporul evreu locuind iar în țara promisă dar în condiții de sărăcie și slăbiciune comparativ cu statutul său anterior. Noul Testament prezintă cititorilor săi o altă imagine a poporului Israel: o națiune de câteva milioane supusă Romei, un stat necunoscut Vechiului Testament. Nu doar popoarele din jur s-au schimbat; evreii au fost nevoiți să facă alegeri, să ia decizii în privința relațiilor lor cu Grecia și Roma, de multi ori, negândind prea mult la modelele culturale care îi conduceau.

Cele mai multe informații despre această perioadă ne sunt furnizate de Talmud și Mishnah, Este destul de dificil de stabilit care dintre aceste informații prezentate aici datează într-adevăr din vremea Domnului Isus. Considerăm aceste informații valide în măsura în care pot fi comparate cu, și regăsite în alte scrieri ale acelor vremuri cum ar fi: Noul Testament, Apocrifele, scrierile lui Filo si Iosefus.

Comunitatea evreiească din perioada post vechi-testamentală a manifestat o grijă deosebită în ceea ce privește tentațiile sexuale. Ben Sirach atrăgea atenția asupra felului în care trebuie crescute fetele, spunând că dacă nu vor fi păzite și educate strict vor apuca pe căi greșite și vor aduce rușine tatălui lor.

Poziția rabinilor în iudaism, cu privire la tentațiile sexuale era aceea că trebuie redus la minimum orice contact între sexe; tocmai de aceea femeile erau izolate. Pe lângă izolare de lumea bărbaților și de viața socială în general, era interzis femeilor și să stea de vorbă cu bărbați. Bărbații sunt avertizați în această privință: Rabi Jose Ben Iohanan spunea în Mishnah: „… nu vorbiți prea mult cu femeile”. Deasemenea, trebuie evitat de către un bărbat să rămână singur cu o femeie. Tradiția iudaică permitea chiar divorțul în cazul în care femeia a fost văzută vorbind cu alt bărbat decât soțul ei.

Iată ce spune Talmudul despre creația femeii: „De ce a fost aleasă o coastă pentru crearea femeii?” Răspunsul: „Dumnezeu s-a întrebat din ce parte a corpului bărbatului să facă femeia. Nu voi alege capul, zise El, pentru ca ea să nu ridice mândră propriul ei cap; nici urechea, pentru ca ea să nu se ducă să asculte pe la uși; nici gura, ca ea să nu fie prea vorbăreață; nici inima pentru ea să nu fie prea geloasă; nici piciorul, pentru ca ea să nu plece mereu de-acasă. O voi scoate dintr-o parte a omului care rămâne ascunsă pentru ca ea să fie modestă.” „Femeilor li se impută patru trăsături: sunt lacome, ascultă pe la uși, sunt leneșe și geloase. În plus, sunt vorbărețe și certărețe.”

Dar aceasta nu a fost neaparat poziția tuturor rabinilor față de femeie.

Cu privire la practicile de acoperire a capului femeii nu avem prea multe date. Se presupune că era un obicei împrumutat din culturile vecine, unde în special femeile aparținând claselor sociale superioare trebuiau să fie acoperite și nu li se permitea să iasă altfel în societate.

De obicei, în iudaism, părul constituia acoperitoarea capului unei femei. Este posibil ca mai târziu, din pietate, femeile să fi purtat un șal pe cap atunci când ieșeau din casă. Atât pentru iudei, cât și pentru greci și romani părul lung era un semn al demnitații si onoarei femeilor. Tăierea părului însemna pedeapsă pentru săvârșirea unui păcat.

În cadrul căsătoriei se mențin aceleași relații de subordonare a soției față de soț. În momentul căsătoriei femeia trecea de sub autoritatea tatălui sub cea a soțului. Binecuvântarea unei familii se vedea din numărul de copii pe care-l aveau.

Iudaismul promova căsătoria. A se căsători și a întemeia o familie era o prescripție religioasă, prima din toate poruncile pe care Dumnezeu le-a adresat omului (Genesa 1:28). Talmudul insistă asupra acestui lucru: „Cel care nu se căsătorește trăiește fără bucurii, fără binecuvântări, fără bine”. Un celibatar nu este un om în sensul deplin al cuvântului, căci stă scris: „El i-a creat bărbat și femeie, i-a binecuvântat și i-a numit cu numele de om” (Genesa 5:2)

În ciuda atitudinii pozitive față de căsătorie existau printre rabini diferite poziții față de soții: Rabi Hiyya spunea că rolul soțiilor este de a naște copii și de a-i păzi de păcat pe soți, în sensul că erau partenerele lor din punct de vedere sexual. Rabi Akiba, dimpotrivă, își laudă și cinstește soția pentru că a fost înțeleaptă și răbdătoare și i-a permis să lipsească de-acasă douăzeci și patru de ani pentru studiu ( !!! ) .

Concluzii

Trăim într-o lume distorsionată, întoarsă cu susul în jos. Cele mai multe lucruri nu sunt cum au fost proiectate de Dumnezeu să fie. Domeniul în care se vede cel mai bine degradarea societății și deruta morală în care se află generația aceasta este cel al familiei. Un portret al familiei în zilele noastre ar arăta cam așa: neînțelegeri, indiferență, rebeliune, avort, delicvență juvenilă, divorț, resentimente.

Într-o astfel de lume anormală, Dumnezeu ne cere nouă, creștinilor, să cultivăm relații normale, atât în familie cât și în afara ei.

Această lucrare a dorit să accentueze nevoia implicării lui Dumnezeu în problema reușitei vieții de familie. El este cel ce a instituit căsătoria. El deține brevetul invenției familiei, și nimeni, niciodată nu va putea să ofere indicații mai clare cu privire la bunul mers al acestei lucrări. O ultimă privire asupra celor scrise până acum în această lucrare ne va ajuta să punctăm anumite concluzii.

Capitolul întâi prezintă consecințele călcării poruncii lui Dumnezeu de către om în grădina Edenului, și a alegerii acestuia de a trăi departe de Creator. Aceste consecințe sunt reflectate în statutul femeii în culturile vecine Israelului. Dumnezeu a creat femeia pentru a fi împlinirea bărbatului, ajutorul și fericirea lui, egalul lui. Păcatul a făcut ca ea să fie socotită un bun material, o ființă inferioară, o mână de lucru, un obiect de care bărbatul putea dispune după bunul său plac.

În poporul ales de Dumnezeu, însă, lucrurile au stat altfel; oamenii care îl cunoșteau pe Dumnezeu nu puteau trata făptura mâinilor Lui cu atâta dispreț. Legea dată lui Moise a restabilit, într-o oarecare măsură, poziția femeii și a îngrădit abuzurile împotriva ei.

Perioada de timp cuprinsă între cele două testamente a însemnat însă o altă schimbare în rău a statutului femeii. Cei mai mulți dintre rabini se îndoiau de capacitățile și înzestrările femeii, socotind-o în același timp sursa păcatelor sexuale și din această cauză, izolând-o. Ei au restrâns rolul femeii la acela domestic, iar participare ei la viața spirituală era una strict pasivă. Venirea Domnului Isus a însemnat adevăratul început al reabilitării femeii. Domnul Isus a prețuit femeia și a implicat-o în lucrarea Sa, alături de bărbați. Venirea Lui a marcat ruperea blestemului cu privire la femeie. Domnul Isus a fost cel care „din sămânța femeii” fiind, avea „să zdrobească capul șarpelui”(Gen. 3:15).

Capitolul al treilea a subliniat importanța asumării rolului specific stabilit de Dumnezeu pentru fiecare membru al familiei. Scriptura ne oferă calea unei trăiri curate. Creatorul Universului ne spune cum să ne trăim viața de familie, cum să experimentăm bucurii și împlinire. Dacă aplicăm principiile lui Dumnezeu vom experimenta mai apoi și binecuvântările Sale.

În scrierile sale apostolul Pavel se adresează direct fiecărui membru al familiei, nelăsând loc pentru controverse și interpretări. Pavel cheamă femeia să fie un ajutor potrivit pentru soțul ei, să i se supună în dragoste, arătând în acest fel supunere Celui ce este Capul soțului, Domnul Isus. O familie este sănătoasă în măsura în care femeia își cunoaște și asumă rolul ei în întregime. Scriptura ne spune prin cuvintele înțeleptului Solomon: „Femeia înțeleaptă își zidește casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseși mâinile ei”(Prov. 14:1).

Urmărind învățăturile apostolului Pavel cu privire la rolul de mamă al femeii creștine vom vedea că el era conștient de impactul pe care o mamă îl are asupra copiilor ei. Tocmai de aceea îi cere acesteia să învețe să își iubească copiii, să-și cinstească soțul, să fie o creștină evlavioasă, pentru a putea oferi un model pozitiv copiilor ei.

Provocarea pentru femeia creștină în calitatea ei de mamă este aceea de a crește oameni integri pentru societate, și în același timp de a îndrepta pașii odraslelor ei spre Cel ce are puterea de a-i face cetățeni ai cerului.

Femeia creștină, născută din nou‚ știe că secretul influenței sale în familie nu vine din egalitatea cu soțul ei, nici din trăirea după modelul lumii, ci din acceptarea rolului și poziției stabilite de Dumnezeu pentru ea.

Învățăturile apostolului Pavel pentru creștinii primului veac sunt la fel de valabile și astăzi. Cuvântul lui Dumnezeu are aplicabilitate maximă indiferent de secolul în care trăim. Cel mai eficient ghid al familiei, scris vreodată este Scriptura. Aplicarea principiilor despre familie prezentate aici, oferă femeii creștine garanția unui „colț de rai” în casa ei . „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”(2 Tim. 3:16).

….și famila este o lucrare bună tocmai pentru că e opera lui Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE

Adams, Jay E., Christian Living in the Home, Presbyterian and Reformed Publishing Company, New Jersey, 1972.

Barclay, William, The Letters to the Corinthians, The Saint Andrew Press, Edinburgh, 1975.

Brânzei, Daniel, Ghidul familiei creștine, Editura Stephanus, București, 2003.

Christenson, Larry, The Cristian Family, Bethany House Publishers, Minneapolis, 1970.

De Haan W. Richard, The King in your Castle, Radio Bible Class, Grand Rapids, 1978.

Drimba, Ovidiu, Istoria Culturii și Civilizației, Editura Științifică și Enciclopedică , București, 1985.

Edens, David & Virginia, Why God Gave Children Parents, Broadman Press, Nashville, 1966.

Erdman, R. Charles, The Epistle of Paul to the Ephesians, Westminster Press, Philadelphia, Pennsylvania, 1989.

Field, Faye, Women Who Encountered Jesus, Broadman Press, Nashville, 1982.

Fraser, W. John, Calvin’ New Testament Commentaries- The First Epistle of Paul to the Corintians, Wm B.Eerdman Publishing Company, Grand Rapids,1960.

Hughes, Selwyn, Marriage as God Intended, Kingsway Publications, Eastbourne, 1983.

Hurley, B. James, Man and Woman in Biblical Perspective, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, 1981.

Lockyer, Herbert, The Women of the Bible, Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan, 1967.

MacArthur, John Jr., New Testament Comentary-Ephesians, Moody Press, Chicago, 1986.

MacArthur, John, Collosians and Philemon, Moody Press, Chicago, 1992.

MacArthur, John, Jr., Jesus’ Teaching on Divorce, Word of Grace Communication, Panorama City, 1983.

Maier, Gerhard, Evanghelia după Matei- comentariu biblic, Editura Lumina Lumii, Korntal, 2000.

Morris, Leon, Tha First Epistle of Paul to the Corinthians, Inter-varsity Press, Leicester, 1978.

Nunnally- Cox, Janice, Foremothers- Women of the Bible, The Seabury Press, New York, 1981.

Pat, Alexander, Enciclopedia Bibliei, Editura Logos, Cluj, 1996.

Pinson, M. William Jr., Families with Purpose, Broadman Press, Nashville, 1978.

Rogers, Joyce, The Secret of a Woman’s Influence, Broadman Press, Nashville, Tennessee,1988.

Rogers, Joyce, The Wise Woman, Broadman Press, Nashville, Tennessee, 1980.

Rossier, H. Note asupra Epistolei către Coloseni, Gute Botchaft Verlag, Dillemburg,1992.

Simpson, E. K. & Bruce, F. F., The Epistles to the Ephesians and Colossians, Wm. B. Eerdmans Publishing, Grand Rapids, 1957.

Stadelman, Helge, Epistola către Efeseni, Editura Lumina Lumii, Korntal, 2001.

Stedman, C. Ray, et ali, Family Life- God’s view of relationships, Word Books Publisher, Waco, Texas, 1976.

Stelee, E. Paul, & Ryrie, C. Charles, Meant to last, Victor Books, Wheaton, Illinois, 1984 .

Taylor, R. Jack, One Home under God, Broadman Press, Nashville, 1974.

Taylor, R. Robert, Christ in the Home, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, 1973.

Țon, Elisabeta și Iosif, Viața de familie, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2000.

Trueblood, Elton & Pauline, The Recovery of Family Life, Harper & Row Publishers, New York, 1953.

Vander Velde, Frances, She shall be called woman, Kregel Publications, Grand Rapids, 1957.

Wenger, Ray, Tiparul divin pentru viața de familie, Plumb Line Press, Ohio, 1990.

Wiersbe, W. Warren, Fii loial – Matei, Editura Agape, Făgăraș, 1980.

Wright, H. Norman, Comunicarea – cheia căsniciei tale, Editura Noua Speranță, Timișoara, 2004.

***Dictionary of Jesus and the Gospels,Intervarsity Press, Leicester, 1992.

***Dictionary of Paul and his Letters, Intervarsity Press, Leicester, 1993.

***Dictionar Biblic, Editura Cartea Creștină, Oradea, 1995.

***Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Univers Enciclopedic,

București, 1998

41. ***Repere de teologie: studii, articole, eseuri., Institutul Biblic Român, București, 1996.