Rolul Familiei la Persoana Bolnava de Schizofrenie

CAPITOLUL I

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1. Caractere generale

Scurt istoric .Descrisă î.e.n. , în cărți indiene, în cărțile medicale hipocratice , unde era nediferențiată de manie și de melancolie , revine secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea descrierea fenomenologică și automatizarea nosologică.Morel ( 1860) utilizează termenii demență precoce în descrierea unui caz de demență la un tânăr ,Kahlbaum (1863) desemnând o demență particulară puberală , însoțită de tulburări de motricitate .Ekrapelin ( 1896) descrie cazuri similare sub denumirea praecox ,pe E.Bleuler (1911 ) o denumește schizofrenie, pentru a-i indica principală caracteristică : disocierea diverselor funcții psihice .Acestă grupă de bolnavi a fost etichetată, după aceea , ca discordanță psihică de Chaslin sau ataxie intrapsihică de Stranski .Interpreți ai psihanalizei consideră schizofrenia drept o nevroză narcisiacă , un refuz al realității , o retragere austică incomunicabilă (Alexandru Olaru ,2000,pg.677)

Definiție .Tulburările de tip schizofren sunt definite de prezența unor distorsiuni fundamentale și specific ale gândirii, percepției și ale afectelor care sunt neadecvate momentului conjunctural ( bizarerii ), prin halucinațiile ,deliruri , tulburări formale de gândire , tulburări affective , tulburări de comportament .

Etiopatogenie Schizofrenia este o boală a vârstei tinere ( 15-30 ani ) interesând deopotrivă ambele sexe .În prezent , etiologia nu este definită precis .În căutarea unui primum movens al procesului schizofrenic , ca în majoritatea bolilor psihice , se face o investigație multidimensională , în sensul căutării :

factori somato-genetici ( biotipologic , genetic , biochimic)

factori infecțioși ( virus)

factori psiho-socio-genetici ( constituție caracterială patologică ,

social , psihodinamic ) dar mai ales ,în interacțiunea continuă dintre factorii genetici și cei de mediu .

Factorul biotipologic predispozant este tipul leptosom ( kretschmer )

înalt și slab , corelat cu temperamentul schizotim , întâlnit statistic în 47 % din schizofreniile confirmate .

Factor genetic .Numeroasele pedigriuri ale schizofreniei dovedesc

că există o transmisiune ereditară a acestei boli .Dacă acest risc este în populația generală de 0,8 -1 %0, în familiile schizofrenilor , riscul este de 10 ori mai mare ( 10 %0 ).Studiul gemenilor a dovedit la monozigoți o concordanță de 80 % .Studiile genetice au găsit schizofrenia asociată unor aberații rații cromozomiale, mai ales cu exces de cromozomi X. Evidențierea acestor factori genetici nu elimină acțiunea patogenă a niediului. S-a elaborat conceptul de somatoză familială în schizofrenie.

Factorul biochimic, ce poate fi corelat în parte faotoruliui genetic, se

caracterizează prin tendința verificării critice a ipotezelor anterioare, prin prisma descoperirilor neurofiziologice și biochimice, antrenând în afara studiului metabolismului histaminei și a unor acizi aminați, cercetări asupra neuromediatorilor, a enzimelor cerebrale, a efectelor produse de medicamen-tele psihotrope, a utilizării computerelor în investigarea acestei tulburări la nivelul sistemului nervos central (Alexandru Olaru ,2000,pg.677).

În mod constant s-a pus în evidență o toleranță crescută la histamină in schizofrenie. (Wyat și col., 1971).În aceiași direcție a cercetărilor dismetaboliilor proteice s-a evidențiat în serul schizofrenilor existența unei substanțe toxice, taraxeina (Heat și Leacht), o macromoleculă proteică anonmală, aparținînd, se pare, beta-globulinelor'Și care este aibsentă in serul, normal.

Injectată la maimuță provoacă imddiat tulburări comportamentale și modificări electrografice fn septum, hipocamp și ainiigdală.

Injectată la omul norimal taraxeiția ar produce incoerență, aprosexie și tulburări de psihomotiricitate de aspect catatonic. Alte cercetări mai noi au evidențiat în 70% din serul schizofrenilor prezența unei amine anormale ; 3-4 dimetoxienil-etilamină (DMPE), ce se elimină prin urină producând crom^atografic o pată roz (pink spot), explicabilă prin existența la schizofreni a unui deficit de transmetilare a metioninei, care este sursa tuturor grupelor metil necesare transmetilăirji. FenotiazineLe scad excesul de DMPE.

Apariția unor simptome schizofreniformo la schizoizi prin droguri psihotone (amfetamine) sau psihodsleptice, cum este dietilamina acidului lișergic (LSD), cu structură chimică apropiată de cea a serotonLnei, ca și efectul blocant al receptorilor dopaminergici, cu scăderea betadopamină-lidroxilazei (BDH) în schizofrenie (Wise și Stein, 1873) sau creșterea plasmatică în caz de psihoze acute, a creatininosfokinazei (CFK) și altele, au adus în prim plan ai interesului, tulburările mediatorilor chimici cerebrali în schizofrenie.

Principalele catecolamine cerebrale (acetiloolina, serotonina, adrenalina, noradrenalina) apar perturbate într-un punct al metabolismului lor, constatându-se o tulburare de oxidare și de carboxilare a adrenergicelor. în urma acestor tulburări, 5-a constatat în schizofrenie o hiperserotohinergie cu hiperdopaminergie și hiponoradrenergie, corespunzâd deficitului de betadopaminăhidroxilază (BDH).

Psihotropele ar avea un rol: activ asupra membranelor celulare generând o modificare în schimbarea ionilor.În serul schizofrenilor, s-a evidențiat prezența anticorpilor față de acidul neuraminic, ce intră în constituția acestor membrane.Modificarea enaorfinelar, a fost legată de apariția schizofreniei.

Endorfinele, peptide cerebrale, cu acizi aminați conținuți în hetalipotropină, au o acțiune asupra comportamentului. Betaendorfina are proprietăți cataleptice, în contrast cu alfa endorfinele. S-a emis ipoteza unui dezechilibru al endorfinelor ce ar apare în schizofrenie. Diferite mecanisme ale acestui dezechilibru, soldat cu acumularea de hetaendorfină, ax produce simptome de tip catatonic. Experimental, faptul este dovedit (Alexandru Olaru ,2000,pg.679).

Aceste cercetări de neuaofiziologie și biochimic, ce au evidențiat modificări legate de anumite simptome schizofrenifonme, au stimulat studiile asupra rolului și modificărilor formațiunilor cenușii de la baza creierului în schizofrenie, remarcându-se participarea acestora în procesul motivației și al leziunilor în apatie și în tulburări de psihomotricitate (flexibilitate ceroasă, catatonie) prin scăderea dopaminei, care în mod normal se află în maximă concentrare în formațiunile cenușii bazale.Teoria virală este legată de prezența unui virus lent în etiologia unor psihoze, inclusiv a schizofreniei.

Dacă, totuși nu s-a demonstrat etiologia virotică în schizofrenie, s-a pus în evidență o cauză infecțioasă în catatonii: acute post encefalitice, iar pe de altă parte s-a evidențiat debutul unor encefalite virale prin simptome schizofreniforme.

EEC a evidențiat la unii schizofreni tulburări mintale ce sugerează leziuni organice similare acelora din epilepsie. Doscoperirile neuirofiziologice în schizofrenie au căpătat un nou avânt prin introducerea tehnicii computerelor în analiza encefalografică, mai ales, a răspunsurilor evocate, prin care se caută a se evidenția un răspuns cerebral la stimuli electroencefalografici ascunși. Aportul acestei tehnici în schizofrenie este limitat la studiul unor procese psihice :

Atenția ;

Motivația;

Afectivitatea;

La urmărirea efectului medicamentelor etc.

Factorul caracterial predispozant sau Xsihotipxd Kretschmer a legat biotipul de un teanperamnt. Loptosomul corespunde schizotimuhii (Bleuler) sau introvertitului (Jung). Acesta este un tip normal. S-a constatat la schizofreni, înainte de apariția bolii, existența unui caracter patologic (schizoid), adică trăsăturile unei personalități schizoide, unde dispoziția închisă devine izolare, inhibiția și impulsivitatea duce la inadaptare socială, tendința de abstractizare duce la reverie, bizarerie, raționalism morbid. In 70% din cazurile de schizofrenic există :

tulburări de caracter primordiale

tulbuiări nevrotice

agresivitate

preocupări ipohondriace

Impulsivitate .

Factorul psihosocial. Factorii socio-culturali nu generează schizofrenia, aceasta apărând în orice mediu. Aceștia însă pot modela simptomatologia. Sunt unii factori individuah favorizanți :Eșecuri ,doliu, surmenaj, emoții, stări conflictuale, decepții amoroase, tulburări legate do pubertate.

O stare de izolare socială, cu preocupare exclusiv familială, migrații, dezrădăcinări, ca și alți factori psihodinaraici legați de relația afectivă copil-mamă, copil-tată, exagerarea relației mamă-copil pot fi factori fragilizanți și favorizanți ai unei dezvoltări schizofrenice a personalității.

Patogenia schizofreniei după analiza structurală a lui H. Ey. în afara ipotezelor patogenice biologice și psihosociale (v. etiopatogenia, Iley descifrează în procesul schizofreniei, considerat în dinamismul acestuia, o structură negativă, urmare a condițiilor organice deficitare, marcată de o importanță profundă, de a accepta și a trăi în lumea reală,își ia o structură pozitivă, marcată de o nevoie profundă de a se retrage din lumea reală și a se refugia într-o lume făurită de imaginația sa (autism).

Manifestări clinice .Debutul este polimorf și. nespecific, cu simptomatologie discordantă foarte discretă. Oricum, debutul este ignportant din punct de vedere terapeutic, tratamentul precoce și susținut fiind efioace și de bun augur din punct de vedere prognostic.

Debutul insidios și progresiv se întâlnește în 1/3 din cazuri și îmbracă forma, clinică a diferitelor simptome clinice nespecifice, caracteriale și nevrotice. Scăderea progresiva a activității intelectuale se manifestă prin stări de oboseală, sărăcire a ideației și încetinire a activității intelectuale, ce poate ajunge la imposibilitatea dc a efectua un efort susținut.

Spre exemplu, un elev sau un student acuză oboseală după un examen sau refuză a se mai prezenta la ua alt examen. Bizareria intelectuală se caracterizează printr-un interes particular pentru o problemă filosofică fără legătură cu practica.

Bolnavul prezintă în această direcție au autodidacticism particular. Se adaugă un mutism relativ și un comportament de izolare, indiferență xizectivă, bizarerii comportamentale, ambivalență față de mediul familial, perplexitate, apatie, neglijență corporală și vestimentară . (Alexandru Olaru ,2000,pg.680)

Tulburările de afectivitate și de caracter sunt exprimate prin:

dezinteres și o indiferență față de mediu

inversiune afectivă, cu manifestări paradoxtile

sentimente inadaptate și fanatism

pasiune pentru persoane sau obiecte ce nu prezintă nici un interes

capriciozități pasagere

lipsa de respect a conveniențelor sociale

comportament sexual nedisimulat

Masturbațic și homosexualitate

tentative de suicidare și impulsuri de omucidere

fuga de realitate și trăirea într-o lume interioară.

evaziune din real

tendințe mistice și oculte și ezoterice

Manifestările nevrotice pot fi:

de coloratură isterică și ipohondriacă.

obsesivă și fobică

Manifestările isterice ale tinerilor sunt intricate în preocupări delirante, cu fenomene și elemente disociative. Preocupările obsesive constau în idei prevalente, convingeri bizare și imperative, ce se impun spiritului și corpului, de natură sexuală, însoțite de ritualuri obsesive complicate și de conduite exprimate ca o detașare, printr-un zâmbet discordant. Fobiile au un caracter particular, fiind vorba de dismorfli, intereâsnd propriul corp, creând o stare de anxietate majoră (nasul este deformat, dinții, bărbia sunt modificate (Alexandru Olaru ,2000,pg.681)

Manifestările ipohomlriace dau impresia de modificare corporală și apar în context cu tulburări cenestezice însoțite de:

Influență și senzație de dominare și de straniu corporal,

iluzii de posedare demonică sau zoopatică

idei dc sarcină și idei de coabitare erotică

idei mistice și metafizice

idei șt

Principalele catecolamine cerebrale (acetiloolina, serotonina, adrenalina, noradrenalina) apar perturbate într-un punct al metabolismului lor, constatându-se o tulburare de oxidare și de carboxilare a adrenergicelor. în urma acestor tulburări, 5-a constatat în schizofrenie o hiperserotohinergie cu hiperdopaminergie și hiponoradrenergie, corespunzâd deficitului de betadopaminăhidroxilază (BDH).

Psihotropele ar avea un rol: activ asupra membranelor celulare generând o modificare în schimbarea ionilor.În serul schizofrenilor, s-a evidențiat prezența anticorpilor față de acidul neuraminic, ce intră în constituția acestor membrane.Modificarea enaorfinelar, a fost legată de apariția schizofreniei.

Endorfinele, peptide cerebrale, cu acizi aminați conținuți în hetalipotropină, au o acțiune asupra comportamentului. Betaendorfina are proprietăți cataleptice, în contrast cu alfa endorfinele. S-a emis ipoteza unui dezechilibru al endorfinelor ce ar apare în schizofrenie. Diferite mecanisme ale acestui dezechilibru, soldat cu acumularea de hetaendorfină, ax produce simptome de tip catatonic. Experimental, faptul este dovedit (Alexandru Olaru ,2000,pg.679).

Aceste cercetări de neuaofiziologie și biochimic, ce au evidențiat modificări legate de anumite simptome schizofrenifonme, au stimulat studiile asupra rolului și modificărilor formațiunilor cenușii de la baza creierului în schizofrenie, remarcându-se participarea acestora în procesul motivației și al leziunilor în apatie și în tulburări de psihomotricitate (flexibilitate ceroasă, catatonie) prin scăderea dopaminei, care în mod normal se află în maximă concentrare în formațiunile cenușii bazale.Teoria virală este legată de prezența unui virus lent în etiologia unor psihoze, inclusiv a schizofreniei.

Dacă, totuși nu s-a demonstrat etiologia virotică în schizofrenie, s-a pus în evidență o cauză infecțioasă în catatonii: acute post encefalitice, iar pe de altă parte s-a evidențiat debutul unor encefalite virale prin simptome schizofreniforme.

EEC a evidențiat la unii schizofreni tulburări mintale ce sugerează leziuni organice similare acelora din epilepsie. Doscoperirile neuirofiziologice în schizofrenie au căpătat un nou avânt prin introducerea tehnicii computerelor în analiza encefalografică, mai ales, a răspunsurilor evocate, prin care se caută a se evidenția un răspuns cerebral la stimuli electroencefalografici ascunși. Aportul acestei tehnici în schizofrenie este limitat la studiul unor procese psihice :

Atenția ;

Motivația;

Afectivitatea;

La urmărirea efectului medicamentelor etc.

Factorul caracterial predispozant sau Xsihotipxd Kretschmer a legat biotipul de un teanperamnt. Loptosomul corespunde schizotimuhii (Bleuler) sau introvertitului (Jung). Acesta este un tip normal. S-a constatat la schizofreni, înainte de apariția bolii, existența unui caracter patologic (schizoid), adică trăsăturile unei personalități schizoide, unde dispoziția închisă devine izolare, inhibiția și impulsivitatea duce la inadaptare socială, tendința de abstractizare duce la reverie, bizarerie, raționalism morbid. In 70% din cazurile de schizofrenic există :

tulburări de caracter primordiale

tulbuiări nevrotice

agresivitate

preocupări ipohondriace

Impulsivitate .

Factorul psihosocial. Factorii socio-culturali nu generează schizofrenia, aceasta apărând în orice mediu. Aceștia însă pot modela simptomatologia. Sunt unii factori individuah favorizanți :Eșecuri ,doliu, surmenaj, emoții, stări conflictuale, decepții amoroase, tulburări legate do pubertate.

O stare de izolare socială, cu preocupare exclusiv familială, migrații, dezrădăcinări, ca și alți factori psihodinaraici legați de relația afectivă copil-mamă, copil-tată, exagerarea relației mamă-copil pot fi factori fragilizanți și favorizanți ai unei dezvoltări schizofrenice a personalității.

Patogenia schizofreniei după analiza structurală a lui H. Ey. în afara ipotezelor patogenice biologice și psihosociale (v. etiopatogenia, Iley descifrează în procesul schizofreniei, considerat în dinamismul acestuia, o structură negativă, urmare a condițiilor organice deficitare, marcată de o importanță profundă, de a accepta și a trăi în lumea reală,își ia o structură pozitivă, marcată de o nevoie profundă de a se retrage din lumea reală și a se refugia într-o lume făurită de imaginația sa (autism).

Manifestări clinice .Debutul este polimorf și. nespecific, cu simptomatologie discordantă foarte discretă. Oricum, debutul este ignportant din punct de vedere terapeutic, tratamentul precoce și susținut fiind efioace și de bun augur din punct de vedere prognostic.

Debutul insidios și progresiv se întâlnește în 1/3 din cazuri și îmbracă forma, clinică a diferitelor simptome clinice nespecifice, caracteriale și nevrotice. Scăderea progresiva a activității intelectuale se manifestă prin stări de oboseală, sărăcire a ideației și încetinire a activității intelectuale, ce poate ajunge la imposibilitatea dc a efectua un efort susținut.

Spre exemplu, un elev sau un student acuză oboseală după un examen sau refuză a se mai prezenta la ua alt examen. Bizareria intelectuală se caracterizează printr-un interes particular pentru o problemă filosofică fără legătură cu practica.

Bolnavul prezintă în această direcție au autodidacticism particular. Se adaugă un mutism relativ și un comportament de izolare, indiferență xizectivă, bizarerii comportamentale, ambivalență față de mediul familial, perplexitate, apatie, neglijență corporală și vestimentară . (Alexandru Olaru ,2000,pg.680)

Tulburările de afectivitate și de caracter sunt exprimate prin:

dezinteres și o indiferență față de mediu

inversiune afectivă, cu manifestări paradoxtile

sentimente inadaptate și fanatism

pasiune pentru persoane sau obiecte ce nu prezintă nici un interes

capriciozități pasagere

lipsa de respect a conveniențelor sociale

comportament sexual nedisimulat

Masturbațic și homosexualitate

tentative de suicidare și impulsuri de omucidere

fuga de realitate și trăirea într-o lume interioară.

evaziune din real

tendințe mistice și oculte și ezoterice

Manifestările nevrotice pot fi:

de coloratură isterică și ipohondriacă.

obsesivă și fobică

Manifestările isterice ale tinerilor sunt intricate în preocupări delirante, cu fenomene și elemente disociative. Preocupările obsesive constau în idei prevalente, convingeri bizare și imperative, ce se impun spiritului și corpului, de natură sexuală, însoțite de ritualuri obsesive complicate și de conduite exprimate ca o detașare, printr-un zâmbet discordant. Fobiile au un caracter particular, fiind vorba de dismorfli, intereâsnd propriul corp, creând o stare de anxietate majoră (nasul este deformat, dinții, bărbia sunt modificate (Alexandru Olaru ,2000,pg.681)

Manifestările ipohomlriace dau impresia de modificare corporală și apar în context cu tulburări cenestezice însoțite de:

Influență și senzație de dominare și de straniu corporal,

iluzii de posedare demonică sau zoopatică

idei dc sarcină și idei de coabitare erotică

idei mistice și metafizice

idei științifice exprimate abstract

idei de persecuție și de otrăvire

sindrom de automatism mintal (stări halucinatoare, mai ales psihice, și

idei delirante do influență).

Bolnavii trăiesc experiența delirant halucinatoare sub forma unei anxietăți majore produsă dc penetrația unei forțe străine, experiența unei depersonalizări, obligîndu-i la un comportament secret și de neâncredere.

Debutul brutal prin episoade acute se poate instala prin :

bufee deliranthalucinatoare acute

prin stări melancolice sau maniacale atipice

confuzii mintale

impulsiunl ale adolescenților.

Bufeele delirant-halucinatoare constituie experiența primară a schizofreniei și poate fi starea preinorbidă de debut a acesteia. Forma simptomatologică este aceea a mideului delirant acut.

Simptomatologia unui bufeu delirant halucinator este apropiată sau identică cu aceea din schizofrenia constituită, la care se adaugă și disociația intrapsihica, dar, mai ales, urmărirea evoluției poate constitui un indice al debutului schizofreniei. La tineri trebuie luat în seamă că unele dintre bufeele delirant halucinatoare pot fi episoade psihotice induse de substanițe toxice disleptice sau halucinogene .Și în aceste cazuri există posibilitatea trecerii de la experiența delirantă toxică inițială la un tablou tipic de schizofrenie sau există forme de trecere.

Stările melancolice sau ritmice atipice pot constitui debutul unor schizofrenii.

Simptomatologia melancolică este atipică și suspectă de schizofrenie debutantă în:

absența unei etiologii care să susțină melancolia și prin unele simptome

cu tablou clinic variat

stări de imipulsiune și mânie, ca apărare contra anxietății

sentimente de depersonalizare

stereotipii

halucinații și idei de persecuție

tentative de automutilare suicid (Alexandru Olaru ,2000,pg.682)

Evoluția este hotărâtoare. Simptomatologia maniacală este atipică și suspectă de o schizofrenitate debutantă atunci când agitația este însoțită decatatonie (mutism, impulsiune, sterotipii) când nu există antecedente personale sau familiale de psihoză periodică, când domină incoerența de idei, negativismul și agresi-vitatea, iar starea timică variată repede de la euforie la depresie, așa-zisele stări mixte.Condiția mintală din melancoliile și maniile atipice este rară în bufeele delirante ale schizofreniei, uneori, un bufeu oniroid acut poate fi debutul schizofreniei prin conținutul verbal, incoerent și prin simptomele catatonic.

Crizele adolescenților se manifestă prin :

a.Comportamente aberante :

crize de plâns și râs

excentricități vestimentare

sexuale

claustrație

fenomene elastice

b.Impulsiuni sub formă de fugi :

Impulsuri bruște și Impulsuri repetate

Impulsuri pe o perioadă îndelungată

Impulsuri motivate bizar și prostituție

c. Automutilați (față, păr, sex), realizate într-un răspuns anxios, delirant, halucinator sau motivate prin raționaimente morbide, urmate de indiferență față de acestea.In toate aceste forme de debut, diagnosticul de schizofrenie nu va fi pus înainte de examinări la 15—30—60 zile. Se va ține seama de:

absența contactului cu subiectul în timpul discuției, ca și când cineva

vorbește fără a fi auzit

se produce o ruptură a ritmului comunicării, expresie a discordanței sub

formă de baraj (fraza se oprește la jumătatea ei) .

sau sub formă de fading, discordanță mimică (manieism, zâmbet inadaptat,

râs paradoxal)

automatism viintal și tulburări ale conduitei.

Așadar, diagnosticul de schizofrenie în faza de debut se bazează pe discutia psihiatrică, ce evidențiază sindromul de disociație, rezultat al ambivalenței, al detașării de real, al ermetismului și ai bizareriei în domeniul intelectual, afectiv și comportamental (catatonie) și relevă ideile paranoide (influență straniu, depersonalizare) și organizare pe un mod autist:

delir abstract și simbolic, formă a gândirii magice ;

pe studiul anamnestic privind datele etiopatogenice și pe examenul

psihologic : teste de performanță ce oferă date orientative (ex. : la testul Wechsler- apar rezultate ridicate la probele verbale față de cele de performanță, la testele de personalitate, ca de ex. la MMPI, se evidențiază o scară schizofrenică, din seria psihotică și paranoidă, ca și ia testele proiecți ca de ex, la Rorschach (Alexandru Olaru ,2000,pg.683)

Tulburările limbajului, care sunt expresia gândirii destrămate a schizofrontului oferă posibilitatea de a sesiza procedeele discordanței , conversația poate apare imposibilă ca în mutism , semimutisni, mutism întrerupt de impulsiuni verbale injurioase și obscene,dă răspunsuri alături, absurde sau poate apare ca un monolog bizar plin de distructibilități ,inadecvat la situație , fie rapid , fie lent , cu conținut abstract .

Fonetica este tulburată ( apar modificări de intonație , de ritm și de articulare ), poate fi dezintegrată ca și structura cuvintelor ( inversiuni, dublări, mutilări ale cuvintelor). Semantica este alterată :

crează metafore și neologisme

schimbă stisul cuvintelor

utilizează cuvinte uzuale în alt sens, ceea ce duce la schimbări ale funcției limbajului

încurcă cuvinte

incoerență sintactic

limbaj ermetic, propriu, la schizofazie ce este o dezagregare a limbajului,

un galimatias.

Limbajul scris, desenul, produsele grafice ale schizofrerului .merg pe

aceiași direcție cu limbajul vorbit. Scrisul este ornamental, bizar, cu imagini simbolice, abstracte, limbajul fiind un simbol personal, o plonjare a schizofrenului în subiectivismul total.

Discordanța în domeniul afectiv. Kraepelin a numit tulburările afectivității

schizofrenului, demență afectivă. Schizofrenul elimină afectivitatea din viața sa trăind o reală discordanță afectivă sub formă de răceală :

neglijență

insensibilitate, alături de discordanța intelectuală.

Caracterizată prin aceleași trăsături generale ale schizofreniei se poate întâlni :

ambivalența

detașare

ermetism

bizarerie.

Ele au însă unele caracteristici particulare ,pornind de la o regresiune instinctivo-afectivă, caracterizată prin:

dezorganizare ce îngăduie coexistența unor forme normale ca aceea a unor

simtome rafinate

tendințe monstruoase

pulsiuni instinctive ce se impun cu forța sub forma unor comportamente

impulsive

Tulburări profunde a afectivității trecând prin neglijență afectivă

(răceală emoțională),

sentimente astenice,

dezinteres pentru activitatea practică

insensibilitate aparentă la evenimente

analgezic moral

negativism sau opoziționlism

conduite catatonice și tendință areactivă la excitații din mediul

ambiant,

paratimii caracterizate prin manifestări emoționale paradoxale, râs

nemotivat

tulburarea relaițiilor sociale, prin anormalitatea vieții sale sexuale și,

familiale, prin tulburările relațiilor de simpatie și de antipatie.

Caracteristic schizofreniei este inversiunea relațiilor sociale. Aceasta interesează pe cei din imediata apropiere ; părinții, care sunt în același timp indispensabili dar și afectivi, priviți cu ură. Mama, tata , frații și surorile intră în același sistem de afectivitate paradoxală și ambivalentă, fiind obiectul aceleiași exigențe puisionale, al acelorași sentimente pasionale și contradictorii, ceea ce traduce alterarea legăturilor afective în cadrul unei ambivalențe sau a unei inversiuni afective (Alexandru Olaru ,2000,pg.684)

Haosul afectiv face ca să asistăm la o inadaptare a expresiilor emoționale (o bolnavă izbucnește în râs cînd i se aduce la cunoștință moartea mamei sale). Toate aceste tulburări de afectivitate sunt expresia acelei retrageri în sine a schizofrenului, a discordanței dintre el și lumea exterioară, a pierderii contactului cu realitatea, întreruperea permanentă a raporturilor cu lumea, creării universului ermetic, autist al schizofrenului.Discordanța comportamentară (în domeniul psihomotor) este caracterizată prin aceleași trăsături generale :

ambivalență

bizarerie,

Imperbeabilitate și detașare, în primul plan întâlnindu-se

comportamentul catatonic.

Ambivalența psihomotorie constă într-o oscilație permanentă între inițiativa ,execuție și suspendarea actului. Ea se traduce prin diseprdanța expresiei mimice, care este paradoxală (paramimie) și inadecvată emoției (zîmbetul discordant), abulie, ezitare, perplexitate, gesturi încetinilc, schițate, ;maniaco depresiv , uneori baroce (manierism).

Bizareria constă în acte absurde, șocante, capricioase, simbolice, în cochetărie, rafinament, snobism, afectare de aspect manierist.

Hipersensibilitate constă în:

impulsiuni subiective

impulsiuni incoercibile, de delăsare afectivă, ce se pot manifesta prin violență

crize elastice ( automutilări, otrăviri, sinucideri bizare)

impulsiuni om.ucide, comise într-un raptus imprevizibil sau într-o

imprevizibilitate sau într-o atmosferă cețoasă delirantă așa numitele crime ricmotivate ale schizofrenului.

Detașarea consta în manifestarea unor conduite negativiste, forme diferite ale catatoniei (refuz alimentar, verbal-mutism, păstrarea patului, fugi, claustrări) și în alte semne de negativism (refuzul de a da mâna, de a închide ochii etc). Marile manifestări psihomotorii sunt crizele elastice.

Stereotipiile sunt conduite repetitive interesind mimica, gesturile, vorbirea, atitudinile și comportamentele mai complexe, ce pot exprima un fragment de delir, o gesticulație automatică și vag simibolică sau, pur și simplu, sunt ritualuri goale de orice conținut. Așadar, acest comportament de fond, această inerție cu pierderea inițiativei psihomotorii, de sărăcire a mișcărilor cu redoare este cataleptică, o nuimificarca existenței, care laolaltă cu celelalte parachinezii constituie starea catatonică.

Sindromul delirant xiranoid. Una dintre trăsaturile fundamentale ale schizofreniei este modul de existență delirant, alcătuit dintr-o trăire delirantă primară, indiscutabil paranoidă și a reacției fața de aceste experiențe prin construcția unui delir secundar autistic, caracterizat prin elaborarea unui univers total subiectiv și imaginar, detașat de realitate, tot de structură paranoidă.

Trăirea delirantă (delirul primar este bazat pe experiențe stranii de depersonalizare și de influență. Experiențele stranii sunt urmarea tulburării realizată de starea de discordanță, nepermițându-i perceperea corectă a existenței. Este vorba de o experiență haotică, angoasantă sau exaltantă, formulată prin alterări perceptive (iluzii), interpretări (mă privește), intuiții (mi se ghicesc sau mi se fură gândurile), halucinații (aud voci ce îmi repetă gîndul, sunt insultat) (Alexandru Olaru ,2000,pg.685)

Experiența delirantă și elementele ei stranii interesează, atât lumea interioară, unde senzațiile anestezice sunt trăite ca :

Durere

transformări corporale

anomalii de percepție,

modificări ale experienței corpului

În lumea exterioară, bolnavul afirmă o schimbare survenită la interlocutor, la unele obiecte sau științe alese. Toate aceste sentimente strom sunt:

Obscure

neliniștitoare și dificil de formulat

sunt trăite intens ca o tuiburătoarc bulversare de către bolnav.

Moțiunea de autism este urmarea tendințelor regresive, de dezagregare a vieții psihice, a incoerenței ideilor verbale terminale și a delirului incomunicabil, adică o consecință a discordanței complete.

Delirul autistic constituit este numit paranoic și se caracterizează prin :

exprimarea sa într-un limbaj abstract și siinbolic, prin dificultatea de a fi

penetrat de către observator, căruia îi apare incoerent sau incomprehensibil, prin utilizarea de moduri de gândire sau de elemente magice, fiind constituit din credințe și idei ce alcătuiesc concepția ermetică a lumii schizofreriului. Evoluția acestui delir autistic este haotică, prin incoerența și lipsa oricărei logici.

Are tendință dc a sărăci progresiv, pentru ca în final, bolnavul să se închidă într-un autism sărac și din ce în ce mai ermetic.

Bleuler a creat termenul de autism, considerîndâu-l ca un simptom fiindamental al schizofreniei, ca o exagerare a introversiunii, a pierderii contactului cu realitatea, a opoziției cu lumea exterioară, un univers al fantasmelor arhaice, adică alieriarea persoanei, caracterizată prin vidarea obiectelor și persoanelor- de încărcătura lor afectivă, prin distrugerea oricărei coexistențe și prin abolirea raporturilor sociale (Alexandru Olaru ,2000,pg.686)

Formele clinice ale schizofreniei .Pentru stabilirea formelor clinice se utilizează crizerul evoluției și al potențialului evolutiv , care poate fi accentuat în hebefrenie și în hebefreno-catatonie sau scăzut în schizofrenia simplă și în schizonevroze , dar mai ales , criteriul organizării simptomelor, după care întâlnim :â

schizofrenia simplă

ebefrenia

ebefreno-catatonia

schizofrenia paranoidă

Alte forme clinice :

Episodul schizofrenic acut :

schizofrenia latentă

schizofrenia reziduală

forma schizo-afectivă

forme speciale ale schizofreniei

Forme inprecise :

Zchizofrenia caiatonia. Predomină tulburările psiliomotorii :

caiatonia (caitalepsie, sugestibililate, stupoare, negativism, impulsiuni.

nianiorism, stereotipii)

tulburările neurologice și somatice (somn, achin-czii, hipor-chinezii),

delirul catatonic.

Ca forme clinice ale catatoniei avem :

stupoarea catatonică

agitația catatonică (catalepsie-instabilitate, flexibilitate ceroasă)

caiatonia periodică

Schizofrenia, paranoidă constă în idei delirante relativ stabile cu teme de persecuție, gelozie, filiație divină, misiune religioasă sau de transformare corporală, însoțite de :

halucinații

indiferență afectivă

comportament excentric.

Episodul schizofrenic acut este constituit de o stare oniroidă, cu ușoară onubilare a conștiinței, cu perplexitate, de interpretări și de tulburări afective, fiind curabll în săptăînîni și luni.

Schizofrenia latentă este dominată de tulburări afective fără alte simp-tome de sctiizofrenie, cu excepția unui comportament excentric sau ilogic.

Schizofrenia reziduală prezintă simptome ale formei aoute, însă șterse, pe plan afectiv ideator, cu posibilitatea îndeplinirii sarcinilor uzuale (Alexandru Olaru ,2000,pg.688)

Forma schizo-afectivă cuprinde :

Schizofrenii afective

Pseudonevroze schizofrenice, putând avea un mod nevrotic permanent

sau un mod haotic ce evoluează prin pusee : crizele schizo-afective (schizomanii, schizo-melancolii, H. Claude).

Alte forme speciale ale schizofreniei sunt : schizofrenia copiilor, este a

arieraților, din puerperalitate și tardivă (după 45 ani), având relație cu psiiiozele de involuție.Formele imprecise sunt cele cuprinse sub denumirea de psihoză schizo-freniformă sau de reacție schizofrenică cu debut tardiv.

Diagnosticul pozitiv în perioada de stare, in timpul episodului, se va baza pe tulburările caracteristice ale percepției, gândirii, afectivității, comportamentului, personalității, în cel puțin două din sectoarele vieții psihice citate. Elementele clinice ale diagnosticului pozitiv sunt :

tendințe schizoide foarte marcate

izbucnire masivă a tulburărilor

caracter plastic al tulburărilor

organizarea delirantă stabilă

tendințe ermetice în limbaj

gândire sau comportament

defect al contactului direct

compresibilitatea motivațiilor

absolutismul credințelor și rigidității atitudinilor

tendiiițe negativiste și autiste,

Toate acestea sunt dominate de elementele discordanței:

ambivalență

bizareriei impenetrabilitate și detașare într-o formă pregnantă sau schițată.

Se pot lua în discuție pentru diagnosticul pozitiv, chiar din faza de debut a bolii, unele simptome cardinale, cum ar fi acelea, zise de prim rang, ale lui K. Schneider (ce reproduc în bună măsură simptomele automatis-niului mintal major) :

a.Halucinații auditive : sonorizarea și anticiparea gândirii, voci ce dialoghează despre subiect la persoana a IIiI-a și voci ce comentează continuu gândireași comportamentul bolnavului;

b. Senzația de gânduri impu din afară de o persoană străină sau furt al gindirii;

c. Senzația că gândirea nu-i mai aparține, că se transmite sau este accesibilă altora ;

d. Senzația că i se impun din afară :

sentimente

impulsiuni

se simte hipnotizat sau ca un robot;

e. Stare de pasivitate sau de indiferență la senzațiile impuse din afară

f. Percepții delirante.

Se mai pot lua în considerație, criteriile de diagnostic în tulburările schizofrenice în momente de supratensionare. Personalul medical este adesea agasat de plângerile și reclamațiile acestui tip de bolnavi și apelează la psihiatru pentru rezolvarea situației respective.În aceste condiții, o astfel de abordare (consultație) produce mai mult rău decât bine, mai ales atunci când s-a format în timp o atitudine de protest împotriva ajutorului psihiatric, adesea singurul necesar pentru reabilitarea bolnavului.

Tratamentul medicamentos, reprezintǎ un mare progres pentru schizofrenie, de la introducerea lui in anii 50 ai secolului trecut.Precedent acestor ani, au fǎcut istorie totusi, perioada utilizǎrii comelor insulinice, cand bolnavului ii era indusǎ starea de comǎ cu ajutorul insulinei iar apoi scoasǎ cu ajutorul glucozei,timpul terapiei fiind 1h ( Sokel, 1932), metoda fiind abandonatǎ; a urmat perioada terapiei convulsivante cu metrazol, respectiv socul cardiazolic metoda fiind abandonatǎ odată cu introducerea neurolepticelor, iar apoi, perioada electrosocului (Cerletti si Bini 1938), metoda fiind și astǎzi folositǎ (Gorgos C.1992, pg.115 ).

Revenind la anii 1950, identificǎm și primele medicamente introduse pentru tratarea schizofreniei, precum clorpromazina, haloperidolul, denumite azi clasice.Aceste medicamente au fost utilizate in tratarea simptomelor pozitive ale schizofreniei, 25% din pacienti neprezentand rǎspuns terapeutic, iar alti 25% rǎspunzand partial. Din pǎcate aceste medicamente au fost insotite si de efecte adverse.Pe parcursul anilor au apǎrut noi neuroleptice, numite si antipsihotice atipice, precum olanzapina, risperidona, zirazidona, clozapina etc, acestea fiind considerate un pas important in tratamentul schizofreniei.Rezumand un posibil tratament al bolii, se poate reda :

Medicația obligatorie – antipsihihoticǎ

a.Medicația clasicǎ HALOPERIDOL :

își menține utilitatea

amelionare simptomatologicǎ în aproximativ 14 zile

se gǎseste sub formǎ de tablete, picǎturi sau fiole

doze : 30-50 mg/24h- adult

se adreseazǎ in general simptomelor positive

Dacǎ persistǎ ideile delirante, TRIFLUOPERANZINA

sub formǎ de tabletǎ, picǎturi, fiole

doza 20-25 m/24h

Pentru tulburǎri compartamentale-neuroleptice sedative:CLORPROMAZINA

efectul este la jumǎtate intre sedare si necesivitate

doze 100-150 mg/24h

b. Medicație antipsihihoticǎ tipicǎ -RISPERIDONĂ tablete

c.Pentru simptome pozitive:

dozǎ 8-9mg/zi

pentru tratament de lungǎ duratǎ

remisune foarte bunǎ

d.Pentru simptome negative :ELORZOPINA

doza 5-20 mg/24h

doza scade cu vârsta

e.ELOZOPINA tablete:

25-100 m

-pacientul trebuie monitorizat obligatoriu timp de 16 sǎptǎmani

terapia clasicǎ

NEUROLEPTICE: administare timp îndelungat -3,4 sǎptǎmani

FLUFENOZIRA: 20 mg/fiolǎ, se administreazǎ o datǎ pe lunǎ pentru schizofrenia cu forme negative

MODECOP: o datǎ la 2,3 sǎptǎmani pentru schizofrenia cu forme negative

Principiile tratamentului schizofreniei se bazeazǎ pe experianța, clinicianului și evaluarea cazurilor de cǎtre acesta.Individualizarea tratamentului trebuie sǎ țină seama de particularitǎțile, de tipul neurolepticului, doza recomandatǎ, durata tratamentului , eventualele reacții adverse și toleranța individualǎ. Inițierea tratamentului se face în condiții de spitalizare, atât în cazul unui pacient nou , cît și atunci când este vorba despre schimbarea medicației deorece se urmǎrește stabilirea dozei terapeutice, asocierea medicamentelor, monitorizarea efectului secundar .

Experiența clinicianului este foarte importantǎ în inițierea tratamentului, acesta trebuie sǎ ținǎ seama de o serie de factori.Printre aceștia , se ține cont de simptomatologia pacientului și efectele favorabile precum și cele nefavorabile ale medicației.Este foarte important de menționat cǎ, nu existǎ la ora actualǎ un tratament capabil sǎ vindece schizofreniile.

Diferitele scheme terapeutice ce utilizează neurolepticele tipice sau atipice pot însǎ sǎ amelioreze starea clinicǎ a bolnavului și sǎ-i asigure acestuia o reintegrare acceptabilǎ familialǎ, profesionalǎ și socialǎ.In linii mari, tratamentele bolnavilor cu schizofrenie trebuie sǎ respecte urmǎtoarele principii :

Dupǎ confirmarea diagnosticului, tratamentul schizofreniei se inițiazǎ

numai de cǎtre medicul psihitru

Tratamentul schizofreniilor se începe numai în condiții de spitalizare și se

poate continua în ambulator sub stricta supraveghere medicalǎ.

Alegerea antipsihotiscului se va face în funcție, pe de-o parte de

experiența clinicǎ a psihitrului, iar pe de altă de particularitățile somato-psihice și tabloul clinic decelat la respectivul bolnav schizofren.

Nu existǎ o schemǎ terapeuticǎ universal valabilǎ pentru toate

schizofreniile.Se va utiliza acelasi antipsihotic care și-a demonstrat eficacitatea în tratamentul anterior al pacientului respectiv.In alegerea neurolepticului se vor avea întotdeauna în vedere și posibile efecte secundare.

Durata tratamentului medicamentos este de minim 6 luni, la doze adecvate

tabloului clinic.Schimbarea neurolepticului este indicatǎ numai în cazurile de intoleranțǎ bine documentatǎ.

In general, utilizarea a mai mult de un singur antipsihotic este rar

indicatǎ.In cazurile speciale se poate recomanda asocierea neurolepticelor.

Tratamentul in ambulator al schizofreniei se va face cu cele mai mici doze

posibil eficace.

Asadar, prin tratamentul schizofreniei, psihiatria nu-și propune sǎ vindece aceastǎ boalǎ psihicǎ, dupǎ cum relateazǎ Predescu V, urmǎtoarele :

influențarea pânǎ la dispariție a tulburǎrilor psihopatologice și prevenirea

recidivelor

compensarea pe cât posibil a defectului de personalitate

readaptarea treptatǎ a pacientului , social și familial

reâncadrarea în activitatea avutǎ sau în altǎ formǎ de activitate ( Predescu V.2009,pg.707)

I.2.Probleme psihologice în stările psihotice acute

Stările psihotice acute produse de boli somatice ori de alt gen se caracterizează de regulă prin modificări de conștiință și manifestări productive:

Halucinații

Delir

tulburarea comportamentului

deteriorarea atenției.

În aceste situații, bolnavii pot trăi anxietatea în mod acut, pot săvârși fapte nedorite, încercând să fugă ori să se apere de cineva, de ceva nu prea definit. Un astfel de bolnav este periculos pentrii sine și pentru cei din jur, iar consultația și tratamentul psihiatric este absolut necesar ( Serge Moscovici ,2008,pg.62).

Psihozele acute (mai ales cele de tip toxic) au de regulă semne prevestitoare, care fac posibil tratamentul precoce.Frecvent, în clinica de boli infecțioase ori de chirurgie, asemenea manifestări apar la consumatorii de alcool în exces. între semnele care anticipează îngustarea câmpul de conștiință și apariția delirului pot fi:

tulburări de somn

agitația,

scăderea pragului senzorial pentru o serie de stimuli externi

La unii bolnavi chiar apar în fața ochilor înainte de a adormi tablouri neobișnuite. Bolnavul declară că este suficient să închidă ochii pentru ca lui să-i apară tot felul de figuri înspăimântătoare. Dacă totuși bolnavul reușește să adoarmă, somnul este superficial, cu vise terifiante.De multe ori bolnavul psihic pierde granița între real și oniric. Dacă medicul sesizează asemenea simptome el trebuie să intervină chimiotera-peutic pentru a diminua ori preîntâmpina manifestările, productive.Cel mai adesea cel care a ajuns în spitalul de psihiatrie este rușinat, înspăimântat, supărat, nemulțumit că este adus la casa de nebuni.

Acestor bolnavi trebuie să li se explice că înainte ori după tratament el nu va fi exclus din societate, nu va fi ostracizat datorită spitalizării în unități de profil.Bolnavul psihic poate primi medicâție în condiții de tratament ambu-lator, iar cei care sunt periculoși pentru sine și pentru anturaj vor fi de urgență spitalizați și tratați în clinica de psihiatrie.

În cazul spitalizării, personalul medical trebuie să încerce să respecte principiul adevărului (bolnavul să nu fie mințit); trebuie diferențiate prin modalități concrete și eforturi personale tehnici de a convinge bolnavul că este în siguranță, că nu i se face nici un fel de rău, că este în interesul lui să fie la timp tratat.În cazurile speciale, când pentru medic este clar că bolnavul are o tulbiu-are de conștiință ori este deosebit de agresiv, se poate proceda la spitalizarea de urgență, independent de acordul bolnavului ( Serge Moscovici ,2008,pg.64)

I.3.Conduita psihoiogică a bolnavului schizofren

Schizofrenia este una dintre bolile psihice cele mai răspândite și cele mai grave, cu un tablou clinic deosebit de diversificat.Tabloul bolii și mai ales al bolnavului este polimorf și de aceea conduita medicului depinde de felul manifestărilor clinice care predomină.La schizofren apar:

modificări ale activității psihice

apare producfivitatea de tip psihotic

dezordini de tip afectiv

procesele psihice capătă caracterul de defectualitate

asociativitatea se realizează după reguli speciale

bolnavul nu-și poate aduna gândurile

pare absorbit de propriile stări, idei.

se modifică substanțial (calitativ) relațiile între EGO și lumea înconjurătoare

se schimbă sâmburele eu-lui – toate anticipând simptomele majore în

schizofrenie: derealizare și depersonalizare.

Senzația că ceva este schimbat în sine și în relațiile cu mediul apare mai ales în perioada de debut, apoi poate apare autismul, izolarea, îngustarea intereselor, elaborarea unor idei și concepte proprii despre lume, care nici nu pot fi înțelese perfect, nici modificate de anturaj. Ca urmare, limbajul devine de neânțeles din cauza destructurării proceselor gândirii. Apare și o neadecvare afectivă, care trece drept ciudățenie, bizarerie sau chiar poate fi neluată în seamă. Când tulburarea afectivă se circumscrie, apare răceală față de cei apropiați:

indiferență;

ambivalență afectivă;

inversiunea afectivă și astfel bolnavul ajunge la psihiatru.

Indicatorii deteriorării activității psihice cei mai evidenți observați sunt de tip productiv. Dar, problemele de diagnostic diferențial apar și în cazul formelor productive, cât și Ia cei cu acuze nevrotiforme, hipocondriace, depresive.

La bolnavii cu schizofrenie se poate să apară inițial o supunere, o conduită de accepție pasivă. Bolnavul care protestează verbal în legătură cu spitalizarea va îndeplini pasiv toate indicațiile personalului medical.

Din cauza modificărilor patologice a întregii vieți psihice, acești bolnavi refuză de multe ori conversația ci medicul, afirmând că nu sunt bolnavi și nu au nevoie de medic ori nu primesc mâncarea și tratamentul. Câteodată ei roagă pe studenții care fac stagiile în spitalul de psihiatrie să anunțe familia că au nimerit întâmplător într-un asemenea spital și să vină să îi externeze din spital. Alteori, se adresează ei înșiși organelor administrative pentru a rezolva externarea ( Serge Moscovici ,2008,pg.65).

De multe ori, Ia asemenea bolnavi este perturbată unitatea comportamentului. De exemplu, bolnavul se vaită că a fost spitalizat pe nedrept, dar ia medicamentele fără împotrivire; alteori, unii bolnavi refuză contactul cu un medic, dar acceptă rapid contactul cu alt medic.

Studenții în medicină trebuie să fie avizați de medici, de cadrele didactice din spitale că nu este indicat să comenteze cu bolnavul afu–mațiile acestuia, oricât de ireale și bizare ar părea ele. Studenții vor fi avertizați de medici și se vor documenta în legătură cu patologia comportamentului psihotic, astfel ca ei să abordeze față de bolnavi o atitudine și o mină de încurajare, de pasivitate a relațiilor și în nici un caz nu vor pune la îndoială veridicitatea discuției cu pacientul.De fapt, în prezent, larga utilizare a psihottopelor creează situația ca bolnavul să-și comenteze propriile idei delirante.

I.3.1 Delirul paranoid din schizofrenie

Delirul paranoid din schizofrenie se poate forma și dezvolta având punct de pomire unele fapte reale, astfel că la prima discuție este câteodată dificil pentru student și chiar pentru medic să stabilească exact limitele între real și nereal, respectiv să identifice aspectul delirant în afirmațiile bohiavului. Dificultăți crează bolnavii cu delir hipocondriac care se adresează medicului, prezentându-i simptomele sale.

Un mare pericol social prezintă delmil de gelozie, întrucât pare bazat total pe fapte reale. Bolnavul este un virtual pericol public pentru că el poate atenta la viața partenerului și a presupusului rival, uneori chiar și la propria viață. Spitalizarea de urgență este adesea cea mai indicată și nu tratativele în timp.Comportamentul exterior al bolnavului este la începutul bolii relativ adecvat, păstrat. Când apar halucinațiile, automatismele mentale ori se dezvoltă deliml – boala devine evidentă pentm cei din jur.

Uneori bolnavul în delirul lui poate implica și personalul medico-sani-tar, care poate fi acuzat de diferite acte, fapte. In astfel de situații trebuie păstrat calmul, tactul profesional, oricum, nu trebuie dat curs reacțiilor de enervare, frustrare, descărcare etc.

I.3.2 Stările psihotice acute

În stările psihotice acute tabloul general este oarecum diferit. Bolnavul se mișcă puțin, este inhibat, seamănă a persoană rătăcită care percepe și înțelege cu dificultate evenimentele din jur.Aceștia nu sunt capabili să-și fomnuleze plângerile, oineori nu știu unde se află, sunt în același timp în spital și în închisoare, iar persoana în halat alb care îi îngrijește este medic și totodată anchetator ( Serge Moscovici ,2008,pg.67).

Nu-și recunosc totdeauna rudele și cunoscuții, sunt dezorientați auto și allopsihic.Adeseori, în astfel de stări, delirul fantastic pare a se împleti cu evenimentele reale din viața bolnavului, a mediului apropiat. întrucât bolnavul psihotic nu-și poate expune în mod activ deliml său, medicul trebuie să dovedească abilitate în punerea întrebărilor, mai ales trebuie să dea dovadă de multă răbdare, deoarece bolnavul vorbește rar, cu pauze, este inhibat ori împrăștiat.

Fenomenele halucinatorii sunt caracteristice pentru multe forme de schizofrenie. Din acestea, halucinațiile auditive imperative presupun cel mai mare pericol. Bolnavul poate comite acte grave, periculoase și nedorite față de el și de cei din jur sub impulsul vocilor poruncitoare. Vocile îi pot spune :

să se sinucidă

să nu mănânce

să nu doarmă

să nu vorbească cu medicul etc.

Nu toți bolnavii și nu totdeauna se furnizează informații despre halucinații, de aceea are o mare importanță prezența unor semne obiective; bolnavul observă, privește cu atenție într-un punct fix, miroase mâncarea, își astupă nasul, își astupă urechile cu vată etc.

În unele forme ale sindromului dismorfofobic, bolnavul poate avea ideea că emite mirosuri dezagreabile și își ia unele măsuri speciale: se spală cu parfum, își confecționează lenjerie specială, alteori cere să fie operat în clinicile de chirurgie plastică pentru corectarea unor asimetrii neevidente.

Tot în cadml sindromului dismorfofobic se întâmplă ca bolnavul să se adreseze chirurgilor, dermatologilor cu rugămintea ca aceștia să corecteze unele malformații ori modificări , dar schimbarea pe care o dorește bolnavul nu apare ori nu deranjează, iar medicul devine brusc dușmanul acestuia.Bolnavul schizofren poate avea față de medic conduite agresive și poate fi adesea cel care reclamă fapte, expresii inadecvate, ireale.

I.3.3 Stările depresive din schizofrenie

Stările depresive din schizofrenie necesită o grijă și atenție deosebită atât din partea medicilor cât și a familiei. Ideile suicidare apar în schizofrenie când domină depresia, care are caracteristici diferite de toate psihogeniile ( Serge Moscovici ,2008,pg.70).

Aceste idei de suicid pot apare în absența tristeții și inhibării, iar conduitele suicidare au un caracter impulsiv, care au la bază o modificare rapidă a dispoziției, fără legătură cu evenimentele externe. Asemenea bolnavi nu respectă promisiunile făcute medicului și celor apropiați – de aceea de multe ori ei sfârșesc prin a se sinucide la scurt interval după ce au promis că nu o vor face.Printre schizofreni sunt personalități cu semne depresive dar șterse, rudimentare, iar caracteristica reactivității lor este dată de trăirea de inadecvare cu boala, de modificări la nivelul global al personalității.. Se recomandă ca această perioadă să fie traversată de bolnav ajutat de psihiatru și psiholog, cu discuții terapeutice și încadrarea într-o activitate cu caracter terapeutic (ergo, socioterapie) pentm a facilita demersul psiho-terapeutic. ( Serge Moscovici ,2008,pg.72)

CAPITOLUL II

SEMIOLOGIA ACTIVITĂȚII PSIHICE LA BOLNAVUL

SCHIZOFREN

II.1.Comportamentul

Comportamentul bolnavilor schizofreni ,îi afectează diferit pe cei din jur din primul moment , prin modalitatea subiectivă de inducție ideo-afectivă realizându-se înseși premisele intuitive ale psihodiagnosticului expresiei :

Psihodiagnosticul , după Dupre , este analiza simptomelor pur psihice ale unei boli mintale în vederea stabilirii diagnosticului.

Psihodiagnosticul expresiei constituie modalitatea cea mai generală( obiectivă sau subiectivă , competentă sau incompetentă ) de a intuit și clasifica o anumită perturbare mintală prin intermediul unor particularități de atitudine sau conduită .

Întradevăr , unele particularități expressive ( mimică , gesture, ținută , limbaj) permit, în primul rând psihiatrului cu experiemță în clinic, elaborarea unui diagnostic intuitive cu semnificație orientativă , după cum anumite simptome somatic îl pot orient ape internist sau chirurg în descifrarea unei suferințe ascunse de organ .

Concordanța reactivității bolnavului schizophrenic cu realitatea( dispoziție , mimică , ținută vestimentară, modul de a intra în relație cu cei din jur; acuzele preocupările și conduit în mediu ) permite o primă orientare nosologică , ca diagnostic de aspect , care se complectează cu datele anamnestice relatările anturajului și aprofundarea studiului funcțiilor psihice; afectivitate , cunoaștere și personalitate .

Comportamentul violent sau agresiv nu este un simptom de schizofrenie în sine dar poate apare în legătura cu delirul sau halucinațiile. De multe ori rudele și prietenii pacientilor cu schizofrenie își fac griji că aceștia ar putea deveni violenți, deși comportamentul violent este mult mai frecvent în alte tulburări mentale care nu au nici o legătura cu schizofrenia.Pacientul schizofren este mai degrabă violent cu sine însuși decât cu alții.Deși violența nu este ceva uzual în schIzofrenie la unii pacienți se poate întampla să apară.

În asemenea situații este foarte important ca familia să discute cu psihoterapeutul în ce privește măsurile preventive necesare. De cele mai multe ori comportamentul agresiv din schizofrenie este rezultatul fricii, ca răspuns la aspecte terifiante ale halucinațiilor și delirului.

II.1.1. Schizofrenia paranoidă

Schizofrenia paranoidă se caracterizează în primul rând prin idei delirante sau halucinații auditive proeminente în contextul unei păstrari relative a funcționării cognitive și emoționale.

Ideile delirante în schizofrenia paranoidă sunt de regulă de persecuție sau de grandoare ori mixte, dar pot apare de asemenea și idei delirante cu alte teme (de ex., de gelozie, religiositate sau somatizare). Ideile delirante pot fi multiple, dar de regulă sunt organizate în jurul unei teme coerențe.

Halucinațiile în schizofrenia paranoida sunt de regulă în raport cu conținutul temei delirante.

Elementele asociate includ anxietatea, furia, răceala și cearta. Individul poate avea o manieră de a fi superior și protector.Temele de persecuție pot predispune persoana la comportament suicidar, iar combinarea ideilor delirante de persecuție și de grandoare cu furia poate predispune persoana cu schizofrenie paranoida la violență.Pentru că acest tip de schizofrenie debutează de obicei mai târziu comparativ cu celelalte forme de schozofrenie acești pacienți au resurse ale eului mai mari. 

In schizofrenie paranoidă apare o regresie mai mică a facultăților mentale, răspunsului emoțional și comportamentului decât în celelalte subtipuri de schizofrenie. Se pot comporta destul de bine în societate și în anumite domenii inteligența rămâne ridicată.Unele date sugerează că prognosticul pentru tipul paranoid poate fi considerabil mai bun decât al celorlalte tipuri de schizofrenie, în special în ceea ce privește funcționarea profesională și capacitatea de a duce o viața independentă.

II.1.2. Schizofrenia catatonică

Schizofrenia catatonică se caracterizează prin tulburări psihomotorii persistente de tipul  stupor sau excitație psiho-motorie cu durata de 2 săptămâni. Mai apar simptome cum sunt: posturi neobișnuite, negativism, rigiditate, flexibilitate de ceară si automatisme.

Schizofrenia catatonică se manifestă în doua forme: catatonie inhibată sau stuporoasă si catatonie de excitație.Pacientii cu schizofrenie catatonică stuporoasă prezintă o diminuare pronunțată a mișcărilor și activității spontane. Pot sta complet muți sau se supun automat oamenilor, stau complet nemișcați (uneori în poziții bizare) perioade lungi de timp, ca apoi să izbucnească brusc în crize violente și distructive. Ocazional prezintă flexibilitate de ceară: pot fi aranjați în diverse poziții inconfortabile pe care le mențin fără efort aparent. Expresia facială este complet înghețată. Posibil ca inhibiția totală din acest tip de schizofrenie catatonică să fie datorată proceselor cerebrale exitatorii excesive.Pacientii cu schizofrenie catatonică de excitație se află într-o stare de agitație psihomotorie extremă, vorbesc și țipă aproape continuu. Vorbirea este incoerentă, sunt adesea violenți, distructivi, se rănesc singuri sau cedează fizic datorită epuizării.

II.1.3. Schizofrenia de tip residual

Termenul de schizofrenie de tip rezidual se utilizează când a existat cel puțin un episod de schizofrenie, dar tabloul clinic actual nu prezintă simptome psihotice pozitive proeminente (de ex., idei delirante, halucinații, limbaj sau comportament dezorganizat).Sunt prezente simptome negative (de ex., afectul plat, incoerența limbajului sau avoliția), sau două sau mai multe simptome pozitive atenuate (de ex. comportament excentric, limbaj ușor dezorganizat sau convingeri bizare). Dacă sunt prezente idei delirante sau halucinații, ele nu sunt proeminente. Evoluția tipului rezidual de schizofrenie poate fi limitată în timp și reprezintă o tranziție între un episod pe deplin dezvoltat și remisiunea completă. Schizofrenia de tip rezidual poate fi însă prezentă continuu timp de mulți ani, cu sau fără exacerbări acute.

II.1.4. Schizofrenia simpla deteriorativa

Schizofrenia simpla deteriorativa este caracterizată de o pierdere treptată și insidioasă a ambiției, intereselor și inițiativei.Halucinațiile și delirul sunt rare și dacă apar nu persistă mult timp. In general pacienții cu schizofrenie simplă sunt izolați social, evită contactul cu oamenii, și evită să se mai întâlnească cu prietenii.Persoanele care suferă de schizofrenie simplă evită să meargă pe stradă în timpul zilei dar de multe ori fac plimbări de unii singuri la 2 sau la 3 dimineața. Tind să doarmă peste zi și să stea treji noaptea.

La inceputul bolii pot avea multe simptome fizice. De multe ori persoanele cu schizofrenie simplă sunt tratate cîțiva ani pentru afecțiuni psihosomatice înainte de a se stabili diagnosticul corect. In multe cazuri aceste persoane ajung să își piardă locuința, devin din ce în ce mai retrași emoțional și doresc să fie lăsați singuri.Deși par să fie indiferenți la ceea ce-i îngrijorează pacienții suferinzi de schizofrenie simplă reacționează violent dacă sunt bătuți la cap de membrii familiei.In mod uzual debutul schizofreniei simple este în perioada adolescenței.

II.1.5.Schizofrenia dezorganizată sau hebefrenică

Principala caracteristică în schizofrenia de tip dezorganizat sau hebefrenic este constituită de  limbajul dezorganizat, comportamentul dezorganizat și afectul plat sau inadecvat.

Limbajul dezorganizat poate fi acompaniat de tonterie și râs, care nu sunt în strânsă legătură cu conținutul limbajului.

Dezorganizarea comportamentului (adică, lipsa de orientare spre un scop) poate duce la o ruptură severă în capacitatea de a efectua activitățile vieții cotidiene (de ex., dușul, îmbrăcatul sau prepararea mâncării).Ideile delirante sau halucinațiile, dacă sunt prezente, sunt fragmentare și neorganizate într-o temă coerentă.Elementele asociate includ grimasele, manierismele și alte bizarerii de comportament. Contactul cu realitatea este foarte slab.Debutul schizofreniei dezorganizate sau hebefrenice este precoce și insidios, cu o evoluție continuă, fără remisiuni semnificative.

II.1.6.Schizofrenia și suicidul

Suicidul este un risc serios la persoanele care suferă de schizofrenie. Rata suicidului este mai mare la schizofreni comparativ cu populația generală. Aproximativ 10% din persoanele cu schizofrenie (mai ales barbatii tineri) se sinucid.

II.2.Tulburările psihice la limita normalității la schizofreni

Tulburările psihice la limita normalității, cu păstrarea discernntului asupra propiei persoane și a interrelațiilor sociale, sunt :

afișarea dramatic a unor suferințe imaginare neurologice, visceral sau

mintale cu expresie a refugiului în boală, în stările de conversiune psihogenetică ;

preocupare egofobă obsedantă , în legătură cu starea de sănătate fizică sau

mintală în nevroze;

dificultăți variabile de adaptare la exigențele etice și sociale datorită

perturbărilor de conduit în dizarmoniile egofile ale personalității ( care pot să ajungă până la malignitatea comportamentului aberrant în psihopatia vera )

dificultăți de adaptare rmonioasă la complexitatea vieții prin insuficiența

capacității de abstractizare și previziune a fenomenelor și a labilității emoționale .

II.3.Tulburări psihice majore

Tulburările psihice majore cu deteriorarea discernământului asupra propriei persoane și a intervențiilor sociale sunt :

deplasarea conduitei spre polaritate euforică, cu expansivitate

psihomotorie în stările maniacale , spre polaritate anxioasă stupuroasă sau agitată în stările melancolice sau comportament maniac-depresiv , în psiozele hipertrimice sau affective ;

comportamente bizar , neglijent ,apragmatic , halucinator sau delirant și

funcții de cunoaștere dissociate în contextual logic al gândirii concomitant cu deteriorarea instinctive-emoțională ,în psihozele hipotimice discordante ;

comportament alături de normalitate prin dezvoltarea unor tematici

diferite contrastând cu autoconducție satisfăcătoare în psihoze patologice sistematizate .

II.4.Dezvoltarea afectivității la copii cu schizofrenie

În primul an , stările affective evidențiate sunt rudimentare , labile ,de scurtă durată și determină răspunsuri ample , generalizate .În perioada ulterioară până la 3-4 ani , încep să se dezvolte emoțiile .Copilul rămâne încă un mare dependent de ceea ce primește din jur și la care răspunde promt , rapid , intens și fără prea mare alegere .În etapa preșcolară se observă primele posibilități de corectare , de control și chiar de masacrare a trăirilor affective .Copilul selectează afectiv materialul manifestându-și net preferințele pentru o anumită jucărie , culoare , îmbrăcăminte , etc .Trăirile affective sunt scurte, rămân mobile și sugestibilr .În această perioadă trebuie educată căutarea esteticului , trezirea interesului pentru util , pentru valorile positive ale vieții .Etapa școlară cuprinde un deceniu de viață în majoritatea cazurilor, corespunde cu maturizarea și intelectualizarea sentimentelor .Acum se cristalizează și stilul personal de viață conform modelelor pe care le vede în jurul său .

CAPITOLUL III

INTERVENȚII COMPORTAMENTALE ȘI COGNITIVE

ÎN SCHIZOFRENIE

Deși medicația neuroleptică și-a demonstrat în mod clar eficacitatea în tratamentul psihozelor, și mai ales al schizofreniei, intervențiile psihologice în schizofrenie îsi păstrează un rol semnificativ. Acest capitol aduce în discuție statusul actual al terapiilor cognitive si comportamentale în acest domeniu. Sunt descrise tehnicile cheie și sunt discutate studiile asupra eficacității lor. Concluzia este că terapiile cognitiv-comportamentale sunt adjuvante acceptabile, eficiente și sigure, ce acționează complementar terapiei antipsihotice, dar cercetările în domeniu sunt încă la început.
Parcurgând literatura consacrată tulburărilor psihotice reiese cu putere amploarea efortului dedicat descifrării cauzelor biologice ale schizofreniei. Descoperiri privind contribuția genetică sau modul în care funcționează creierul uman sunt mereu în atenția specialiștilor.Dacă clasificarea propusă de specialiști este parțial improprie și metodele descrise nu sunt atât de pure cum s-ar putea crede ele au avantajul că pot permite înțelegerea modului în care au evoluat teoriile subiacente, transegresările ulterioare .

III.1Terapii comportamentale

III.1.1.Interventii comportamentale

Primele aplicații ale terapiilor comportamentale sunt legate de principiul condiționării operante conform căruia incidența unui comportament, în sensul cel mai larg al acestui concept, este influențată de efectele sale. Într-o epocă în care clinicienii considerau abordarea ideilor delirante ca fiind contra indicată, comportamentaliștii au încercat să găsească soluții pentru simptomele secundare celor psihotice, pentru modificările comportamentale care compromiteau contactul social al pacienților.

Pornind de la observații legate de comportamentul disonant al pacienților cu schizofrenie în context social terapeuții au început să asocieze module destinate dobândirii unor comportamente de bază ca gestica, poziția corpului, contactul vizual, volumul vocal, etc. care mai târziu vor deveni elemente componente ale programelor mai complexe de antrenament al abilităților sociale și care, utilizând sugestii din alte zone teoretice vor căpăta o amploare care justifică tratarea lor separată .

Intervențiile consecutive și-au propus să sporească generalizarea achizițiilor sociale ale pacientului schizofrenic îmbunătățindu-i capacitățile de identificare și soluționare a problemelor recurente cu care subiectul este confruntat.

Tradițional metoda presupune mai multe etape: identificarea problemei, definirea și formularea ei, specificarea scopurilor, neraregea mai multor soluții alternative, compararea consecințelor, alegerea soluției optime, testarea ei, evaluarea succesului, modelarea și înscrierea în repertoriul comportamental atât a soluției punctuale cât mai ales a modelului. Numai că soluția pe care o propun, cea a discursului sănătos, implică o serie de elemente pe care astăzi le-am numi cognitive: limbaj, atenție, gândire. Meichenbaum descrie trei faze ale antrenamentului auto-instrucțional. Prima implică analiza funcțională, strângerea datelor relevante pentru o conceptualizare corectă a problemei.

Faza a două permite alcătuirea planului terapeutic a cărui logică este dezbătută în cadrul ședinței și ajută pacientul să dobândească abilitățile necesare abordării problemelor cu care este confruntat. Dacă primele etape sunt dedicate pregătirii schimbării, ultima este destinată realizării ei prin însușirea unui set de autoinstrucții folosind tehnici variate.

Este semnificativ că Meichenbaum și Cameron își elaborează procedura în contextul fascinației pentru modelul procesării atenționale limitate lansat de Broadbent și al primelor modele neuronale ale schizofreniei, dar modești și realiști (și tot atât de pragmatici ca psihofarmacologii) consideră că momentul este mai potrivit pentru observație clinică și analiză funcțională a comportamentelor maladaptative în așa fel încât să poată fi create intervenții valide chiar dacă mecanismul care le explică eficiență rămâne să fie elucidat ulterior.

În prezent, intervențiile pur comportamentale nu mai sunt folosite în spiritul creatorilor totuși, parțial sau total multe dintre ele se regăsesc în intervențiile psihosociale recente și probabil cele care nu au avut timpul necesar pentru o evaluare riguroasă datoritã contextului nefavorabil în care au apãrut vor beneficia de o a doua sansă.

III.1.2.Antrenamentul abilităților sociale

Dacă metodă economiei pe jetoane urmărea să facă pacientul să genereze comportamente general utile, antrenamentul abilităților sociale își propune ca pornind de la o analiză functională amănunțită a deficitelor sociale ale unui subiect să construiască un program individualizat care să palieze toate deficitele interpersonale. Practicienii acestei metode își găsesc baza ideologică în teoria învățării sociale propuse de Bandura (pornind de la observațiile lui Skinner) privind dezvoltarea naturală și învățărea comportamentelor sociale.

Bandura consideră că un individ are asteptări de eficacitate (efficacy expectancies) și asteptări de realizare (outcome expectancies). Primele se referă la estimarea subiectului privind capacitatea să de a îndeplini cu succes un anumit comportament, ultimele privesc felul în care subiectul evaluează dacă îndeplinirea unui comportament are sau nu un rezultat specific. Felul în care un individ își apreciază autoeficacitatea poate constitui un factor determinant în a iniția un comportament și a persevera în circumstanțe nefavorabile.

Cu alte cuvinte un individ se poate angaja frecvent în activități în care se simte competent și poate evita indiferent de consecințe pe cele în care consideră că nu este performant. Așteptările de eficacitate se formează folosind informații din patru surse: realizări, experiențe vicariante, persuadare verbală și percepția activării fiziologice. În mod evident experiența directă reprezintă sursa principală de informare.

Observarea comportamentului unei alte persoane poate, de asemenea, influența așteptările de eficacitate printr-un proces de comparare socială în care pot interveni o multitudine de factori cum ar fi similitudinile cu modelul, felul în care acesta își îndeplinește sarcina, etc. Peruadarea verbală poate juca un rol important în a diminua aprehensiunile subiectului și a facilita implementarea unui comportament țintă.

Gradul de activare fiziologică semnalizează o vulnerabilitate care nu trebuie neglijată și poate interfera negativ cu îndeplinirea unei sarcini. De aici decurg mai multe tehnici dintre care cele mai utilizate sunt: modelingul, întărirea, fasonarea (shaping), supra-învățarea și generalizarea. Nu există un conses în ceea ce privește definiția conceputului de abilități sociale .

Vom reține pe cea mai largă ,aceea conform căreia ele repzintă comportamente interpersonale acceptate normativ și social (Bellack, 1997).Ele includ modul de a se îmbrăca și de a se comporta în prezența altora, reguli despre ce se poate face în public și ceea ce nu este acceptat, modul în care pot fi expimate afectele, etc. Deteriorarea funcționării sociale constituie un aspect esențial al evoluției pacienților cu schizofrenie. De multe ori aceasta poate fi reperată încă înaintea debutului clinic al bolii și prezenta să premorbidă constituie un factor de prognostic negativ.

Alteori deficitul social reprezintă consecința unei evoluții cronice. Pacientul nu poate stabili și menține relații interpersonale satisfăcătoare, nu-și poate îndeplini rolurile sociale (de ex. soț, tată, coleg, etc.) și nu poate obține recunoasterea nevoilor sale, respectarea drepturilor și altele.

Incapacitatea de a funcționa adecvat si izolarea socialã constituie o sursă semnificativă de stress pentru pacient, familie si comunitate și favorizează sau facilitează apariția decompensărilor. Studiile privind deficitul social în schizofrenie sunt puține și rezultatele lor controversate.

Folosind tehnica jocului de rol, Mauser a găsit că peste 50% dintre pacienții cu schizofrenie prezintă constant scoruri semnificativ mai reduse decât cele mai scăzute scoruri observate la subiecții sănătoși (Mueser, 1991), ceea ce sugerează că deficitele sociale chiar dacă nu sunt universale sunt întâlnite la suficient de mulți pacienți ca să susțină nevoia unui tratament, lucru cu atât mai adevărat cu cât pacienții respectivi sunt cei cu o evoluție nefavorabilă.

Pe de altă parte este greu de stabilit care este consecința deficitului abilităților sociale asupra integrării sociale și deci a calității vieții pacientului. Chiar dacă, așa după cum sugerează unele studii, după ameliorarea abilităților sociale se înregistrează o îmbunătățire a funcționării sociale, efectul cauzal poate fi mediat de o variabilă ignorată cum ar fi memoria.

În sfârșit este neclar în ce măsură deficitul funcțional nu este consecință simptomelor psihotice (halucinații, idei delirante, etc.) și lipsa abilităților sociale doar un epifenomen (Haldford, 1995). Câteva studii folosind modele matematice complexe par să confirme că abilitățile sociale au o valoare predictivă în ceea ce priveste funcționarea socială și că această asociere este independență statistic de severitatea simptomelor psihotice, concluzii încurajatoare pentru demersul comportamental.

Antrenamentul abilităților sociale constituie o metodă terapeutică având ca scop înșusirea compețentelor interpersonale și este bazată pe modelul sistemic propus de McFall (Liberman, 1989).

Modelul, ca și intervenția, angajează trei sisteme: psihologic, cognitiv și motor (care include comportamentele verbale și nonverbale). Spre deosebire de Bellack (1997) care reține doar două, McFall descrie trei tipuri de abilități specifice pentru îndeplinirea corectă a unei sarcini sociale:

abilități de decodare (receptarea stimulilor, percepția și interpretarea lor)

de decizie (căutarea unui răspuns, alegerea acestuia, evaluarea

capacităților și a consecințelor alegerii)

abilității de realizare (răspuns, execuție și auto-evaluare).

Cu timpul intervențiile privind abilitățile sociale au fost manualizate; primul program a fost conceput de Liberman, iar cel mai recent de Bellack. Ele s-au extins de la pacient la anturajul acestuia într-o încercare de a modifica comportamentele cu o expresie emoțională crescută. Aceasta contribuie la crearea unei alianțe terapeutice între beneficiar, familie și echipa terapeutică.

În întregime sau doar elemente din aceste programe au fost evaluate în numeroase studii publicate în ultimii 25 de ani. Acestea s-au concentrat asupra beneficiului funcțional exprimat prin achiziția, menținerea și generalizarea unor competențe sociale specifice și a beneficiului clinic măsurat prin scale psihopatologice, zile de spitalizare, episoade acute, etc.Au fost complet neglijate patru aspecte: accesibilitatea, calitatea vieții, consecințele asupra familiei și satisfacția subiectului.

Mai multe meta-analize oferă date convingătoare privind capacitatea modificării comportamentelor pacienților cu schizofrenie după parcurgerea programelor de grup de însușire a abilităților sociale; rezultatele obținute folosind autoevaluări și evaluări prin joc de rol par să se mențină cel puțin 18-24 de luni; generalizarea este extrem de controvesată și metaanalizele sugerează mai multe explicații:

abilități simple cum ar fi contactul vizual sau calitatea vocală se

generalizează mai ușor decât comportamente complexe,

situațiile incluse în programe sunt facile comparativ cu bogăția și

imprevizibilitatea situațiilor reale

multiple improprietăți metodologice, cum ar fi evaluarea în spitale,

folosirea jocului de rol deși se știe că aceste proceduri nu au o valoare predictivă semnificativă în vivo sau într-un grup control adecvat.

Rezultatele sunt mai puțin satisfăcătoare atunci când măsoară beneficiul

clinic.

Dacă anumite ameliorări simptomatologice, de cele mai multe ori limitate în timp, sunt înregistrate în studiile care includ instrumente pentru evaluarea acestora majoritatea ,nu găsesc o reducere semnificativă a numărului de zile de spitalizare (este adevărat, un criteriu de evaluare recent contestat și de către psihofarmacologi). Unele studii evidențiază o scădere a anxietății sociale, dar nu și o ameliorare a implicării vocaționale.

III.2.Terapii cognitive

III.2.1. Terapii de reabilitare cognitive

Dacă multe dintre intervențiile destinate pacienților cu schizofrenie rămân fără efect se poate presupune că aceasta se datorează alterării funcțiilor cognitive, în primul rând atenționale și amnezice. Meichenbaum si Cameron își încheiau articolul deja menționat considerând că au fãcut dovada rolului factorilor cognitivi în modificarea comportamentelor maladaptative.

Recent interesul pentru aceste intervenții a revenit în actualitate pe măsură ce s-a încercat adapatarea unor tehnici de reabilitare cognitivă dezvoltate inițial pentru pacienți cu traumatisme cranio-cerebrale sau accidente vasculare cerebrale, pornind de la observația că în urma unei leziuni, în ciuda unei corespondențe între aria cerebrală afectată și o funcție specifică, nu se înregistrează întotdeauna o dispariție completă a funcției respective și alte zone suplinesc cu mai mult sau mai puțin succes rolul ariei compromise.

Aceste intervenții par cu atât mai potrivite pentru deficitul cognitiv din schizofrenie cu cât disfuncțiilor cognitive li se atribuie un rol etiologic important în numeroase modele contemporane ale acestei psihoze.

Facând o analiză a studiilor publicate (multe doar pe un număr limitat de cazuri, altele, promițătoare, nu au putut fi replicate, de exemplu datele din studiul princeps al lui Meichenbaum nu au fost regăsite în studii ulterioare, pentru a fi reconfimate de Bantall la sfărșitul anilor 80 și apoi din nou contestate), Storzbach (Storzbach, 1997) consideră că reabilitarea cognitivă este posiblă atunci când sunt folosite proceduri care încorporează întărirea pozitivă și practică repetată, dar că nu există dovezi clare privind generalizarea sau ameliorarea funcțională. Este posibil ca reabilitarea cognitivă să nu poată constitui un obiectiv suficient de motivant pentru ca beneficiarul să accepte să parcurgă programul propus.

Din această cauză, majoritatea programelor terapeutice concepute din această perspectivă asociază tehnici de reabilitare cu atrenamentul abilităților sociale. Atât antipsihoticele cât și medicația antiparkinsoniană interferă cu funcțiile cognitive ale pacientului. Câteva studii recente par să sugereze că noua generație de neuroleptice are efecte mai puțin marcate sau chiar ameliorează anumite funcții, dar rezultatele sunt prea puține pentru a putea trage o concluzie.

Necesitatea reabilitării cognitive rămâne controversată și lipsa unor rezultate convingătoare întârzie introducerea lor de rutină în intervențiile curente.Un factor care contribuie la menținerea acestei stări de lucruri este lipsa unor instrumente sau mai precis a unor baterii de teste specifice, pertinente și unanim acceptate.

O cale promițătoare o constituie dezvoltarea de programe de reabilitare pe computer care permit o adaptare ideală la deficitul și nevoile beneficiarului, la ritmul în care acesta poate să progreseze și care prin componenta lor ludică ar putea fi atrăgătoare și pentru pacienții cu simptome negative.

III.2.2.Terapii cognitive de tip Beck

Având în vedere modelul și scopul terapiei cognitive pare ciudat că după o primă publicație în 1952 nici Beck și nici colaboratorii săi nu au mai acordat atenție tulburărilor psihotice, încât parafrazându-l pe Bellack putem spune că multã vreme schizofrenia a fost cognitive therapy's forgotten child. Primele publicații vor apare ralativ târziu, la sfârșitul anilor 1980. Dar atât programul lui Brenner care pune accentul pe realibilitarea cognitivă cât și cel teoretic extrem de eclectic, propus de Perris fac dificilă încadrarea lor în curentul beckian, în plus lipsa studiilor de eficacitate ne determină să nu le includem în acestă prezentare.

Cognitiviștii fără să neglijeze aportul comportamentaliștilor, modifică accentul de la comportament și verbalizare la conținutul fenomenelor psihotice, schimbare de paradigmă care nu este străină de evoluțiile cercetării în domeniul psihologiei cognitive care permite formularea unor noi modele pentru schizofrenie. Toate acceptă plurifactorialitatea etiologică și își însușesc modelul vulnerabilitate sau stress.

În absența consensului privind un model general (ceea ce este de înțeles în măsura în care numeroși autori consideră că sub o etichetă comună se ascund mai multe boli), autori ca Garety, Fowler și Kuipers (citați de Kingdon, 2000) preferă să foloseascã sintagma de cadru cognitiv unificat, un concept suficient de flexibil ca să permită includerea de noi date pe măsură ce apar diverse studii și care să faciliteze formularea de caz indispensabilă oricărei încercări terapeutice care presupune testarea clinicã a modelelor privind aparitia si menținerea unui simptom sau altul în vederea modificării lor.

Pornind de la teoria lui Zubin și Spring, cognitiveștii, într-un model comparabil cu cel elaborat de Clark pentru atacurile de panică, construiesc o formulare de caz în care identifică vulnerabilități și factori de stres individuali și rolul lor în geneză halucinațiilor și a ideilor delirante.

Modelul vulnerabilității are numeroase avantaje: este comprehensibil, ceea ce permite o bună aderență din partea unui laic, pot fi formulate ipoteze pe care pacientul le testează în viața cotidiană, evidențiază rolul capacităților de a face față și importanța achiziționării și exersării lor, facilitează restructurarea autoevaluărilor negative, modificarea stilului atribuțional, cu diminuarea scorurilor de depresie și anxietate.

Analiza felului în care subiectul reacționează, integrează, se adaptează la experiența psihotică, a felului în care o interpretează, modelează abordarea terapeutică. Formulările de caz sunt diverse după cum sunt influențate de ideile lui Beck sau ale lui Ellis. Un rol deosebit față de intervențiile cognitive destinate altor patologii îl are construirea și menținerea în timp a unei relații terapeutice (Chadwick, 1994; Tarrier, 2000) care după Kingdon trebuie să stea sub semnul dreptului de a nu fi de acord agree to disagree, fără ca aceasta să compromită relația.

Unii autori sugerează ca pacientul să evalueze la sfârșitul fiecărei ședințe printr-un auto-chestionar satisfacția față de conținutul întâlnirii și tehnicile folosite. Un element redutabil cu care se confruntă terapeuții la începutul intervenției îl constituie reactanta concept pe care Beck l-a preluat din teoriile lui Brehm (Alford, 1994) și care descrie ceea ce psihanaliștii numesc rezistentă.

Nerezolvarea acestei probleme printr-o relație securizantă poate explica numărul mare de pacienți care abandonează terapia. Ideile delirante paranoide sunt cele care favorizeză o reactantă importantă în măsura în care tratamentul poate fi perceput ca amenințând pacientul sau ca impunându-i obiective nerealiste. Pe tot parcursul intervenției terapeutul trebuie să accepte părerile și stările emoționale ale pacientului și să-și construiască aportul pornind de la punctul de vedere ale beneficiarului.

Mânuirea cu îndemânare a dialogului socratic sau a descoperirii ghidate permite ca pacientul să își formuleze propriile opinii fără ca acestea să pară impuse din afară. Restructurarea cognitivă se bazează pe identificarea dovezilor pe care pacientul îsi bazează credințele, ele sunt apoi evaluate porind de la cele mai putin sustinute, astfel încât să se evite creșterea reactantei.

O parte integrantă a acestei etape o reprezintã evidentierea felului în care convingerile subiectului modifică viziunea asupra evenimentelor si comportamentului său. Pasul următor îl constituie subminarea sistemului de convingeri punând în lumină inconsecventele logice. Aceasta permite construirea unei interpretări alternative conform căreia simptomul reprezintă consecință disfuncțională a unui stresor sau explicarea irațională a unei situații ori eveniment.

Un element fundamental îl constituie testarea realității prin experimente comportamentale construite colaborativ, dar suficient de abil încât să verifice opiniile la care beneficiarul a fost ajutat să adere (Chadwick, 1994), tehnica pe care Beck o folosea deja în cazul descris în 1952.

Chadwick a subliniat rolul simptomelor psihotice în menținerea stimei de sine și deci a necesității unei precauții constante în abordarea lor. Toate modificările emoționale în timpul ședintei sau în realizarea temelor între două vizite trebuie examinate cu multă atenție și folosite în așa fel încât să ajute pacientul să realizeze felul în care confirmă formularea de caz și deci nu numai să diminue interferența afectelor negative, dar să crească încrederea în model și aderența la tratament. Desigur validarea rezultatelor ridică numeroase probleme legate de evoluția naturală a bolii, efectul medicamentelor, instrumentele de evaluare sau momentul în care sunt folosite, dar si dacă anumite idei delirante sunt mai usor de modificat decât altele sau care sunt factorii de eșec sau de abandon.

III.3.Terapia asistată de animale în schizofrenie

Studiile arată că pisicile și câinii sunt utili în terapia asistată de animale pentru schizofrenie. Cu ajutorul terapiei asistate de animale se încurajează mobilitatea, contactul interpersonal, comunicarea și activitățile zilnice incluzând igiena personală și auto-îngrijirea persoanelor cu schizofrenie.Se pare că un caine calm și prietenos (nu un cățeluș care are nevoie de multă atenție) este un prieten foarte bun pentru o persoană care are  schizofrenie și nu prea socializează.

III.4.Art-terapia în schizofrenie

Art-terapia este utilizarea materialelor pentru auto-exprimare și reflectare în prezenta unui psihoterapeut.Art-terapia a fost utilizată în tratamentul schizofreniei, atât în terapia individuală cât și de grup. Există însă doar două studii controlate asupra utilizării art-terapiei în schizofrenie astfel încât nu au putut fi extrase concluzii clare în ce privește beneficiile sau dezavantajele art-terapiei în schizofrenie.

CAPITOLUL IV

PSIHOTERAPIA ÎN SCHIZOFRENIE

Psihoterapia este o componentă de importanță majoră în tratamentul schizofreniei. Psihoterapia se aplică întotdeauna împreună cu medicația antipsihotică și este condusă de un psihoterapeut cu experiență în tratamentul psihozelor și în speță al schizofreniei.Tipurile de pswaihoterapie aplicate in schizofrenie cuprind:

IV.1.Psihoterapia cognitiv-comportamentală în schizofrenie

Persoanele cu schizofrenie care au un deficit al abilităților cum ar fi probleme cu abilitățile sociale sau activitățile zilnice beneficiază de pe urma antrenamentului abilităților. Acesta conține:

instruirea comportamentală, modelare,

feed-back corectiv,

reântărire socială.

Persoanele cu schizofrenie pot învăța o gamă largă de abilități sociale și pentru traiul independent.Psihoterapia cognitiv –compotamentală este indicată pacienților cu simptome psihotice reziduale în cursul tratamentului cu antipsihotice.

Elementele cheie sunt relația terapeutică, identificarea simptomelor țintă și dezvoltarea de strategii specifice cognitiv-comportamentale pentru gestionarea simptomelor. Studiile controlate în CBT arată că există beneficii în ce privește reducerea severității simptomelor, incluzând delirul, halucinațiile, simptomele pozitive și negative, depresia și simptomatologia globală.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală nu pare să fie eficace în cazul pacienților cu debut psihotic recent care au simptome acute sau sunt în faza post-acută a bolii. Distresul legat de simptomatologie este asociat cu responsivitatea mai mare la CBT.

Se utilizează atât terapia individuală cât și terapia de grup, pe o durată care variază de la 6 la peste 50 de ședințe săptămânal sau bisăptămânal, pe o perioadă de 4-8 luni.Intervențiile bazate pe economia necompenselor (token economy) sunt utile în spitalizarea pe termen lung în care trebuie să se asigure intervenții comportamentale bazate pe principiile sociale. Elementele cheie ale intervenției sunt reintărirea pozitivă pentru comportamente țintă clar definite, o abordare individualizată și evitarea pedepselor. Intervenția se realizează în contextul farmacoterapiei adecvate și a accesului pacientului la diverse servicii.

Aceste intervenții se constituie într-un program comportamental cuprinzător pentru un grup de pacienți în care reintărirea pozitivă este furnizată imediat sub forma recompenselor sau a punctelor pentru un anumit comportament țintă.

Studiile controlate arată că programele bazate pe economia recompenselor, respectiv pe principiile învățării sociale, sunt eficace în creșterea comportamentelor adaptative ale pacienților cu schizofrenie în cadrul spitalelor. Intervențiile comportamentale care sunt realizate pentru anumite comportamente specifice pot fi utilizate în afara spitalului, în cabinetul de psihoterapie.

IV.2.Meloterapia în schizofrenie

Meloterapia este un tip de psihoterapie în care pacientul este încurajat să utilizeze muzica pentru a-și imbunătăți abilitățile de comunicare și interpersonale în modalități care nu sunt limitate de dialogul uzual. Diversele forme de meloterapie se bazeaza pe cadrul cognitiv-comportamental, umanist, psihanalitic sau integrativ.

O serie de studii arată ca meloterapia da rezultate pe termen scurt si mediu in tratamentul schizofreniei, cu imbunatatirea stării globale. Participarea activă pare să dea rezultate mai bune la persoanele cu schizofrenie. Pe de altă parte, simplă ascultare a muzicii poate fi utilă ca mijloc de relaxare sau ca stimul pentru discuții în grup.Meloterapia nu înlocuiește însă tratamentul medicamentos în schizofrenie, fiind benefică în special pentru persoanele cu schizofrenie care urmează un tratament medicamentos standard.

IV.3.Psihoterapia integrativă în schizofrenie

Pacienții schizofreni pot fi ajutați psihoterapeutic în condițiile unei relații terapeutice pozitive și a unei bune alianțe terapeutice. În general psihanaliza formală nu își are locul în tratamentul schizofreniei. Psihoterapia suportivă este forma de tratament la care se apelează de cele mai multe ori.Stabilirea relației terapeutice este adesea dificilă cu pacientul schizofren, pentru că acesta este foarte singur, dar se apără împotriva apropierii și dacă cineva încearcă să se apropie de el are tendința de a deveni suspicios, ostil sau anxios.

Din acest motiv se recomandă respectarea distanței și intimității pacientului, răbdarea, sinceritatea și sensibilitatea față de convențiile sociale. Căldura exagerată sau acordarea prieteniei sunt de cele mai multe ori percepute de către pacient ca încercări de mituire, manipulare sau exploatare.

În contextul relației terapeutice flexibilitatea este esențială pentru stabilirea unei alianțe cu pacientul. Scopul principal al terapiei în fazele de început este de a arăta pacientului că terapeutul este o persoană de încredere, că dorește să înțeleagă pacientul și va încerca să facă acest lucru și că are încredere în potențialul pacientului ca ființă umană.

Psihoterapia integrativă în schizofrenie implică tehnici și metode din mai multe școli și orientări terapeutice, ca de exemplu analiza tranzacțională, psihoterapia cognitiv- comportamentală, psihoterapia psihodinamică, art-terapia, terapia ocupațională, meloterapia, gestalt-terapia, de dans-terapia și nu în ultimul rând hipnoterapia și psihoterapia Ericksoniană.

Dar în timp ce psihoterapia integrativa este de mare utilitate în tratamentul schizofreniei, psihoterapia în general, indiferent de forma pe care o îmbracă, nu este recomandată la modul formal în faza acută floridă a bolii.

IV.4.Psihoterapia de grup în schizofrenie

În tratamentul schizofreniei psihoterapia de grup se centrează în general pe realizarea planurilor de viață, probleme și relații. Grupurile sunt în general de orientare comportamentală, psihodinamică sau suportive. La ora actuală există o serie de dezbateri legate de eficiența interpretării dinamice și a terapiei orientate pe insight în tratamentul pacienților suferinzi de schizofrenie.

Dar indiferent de orientare, psihoterapia de grup este eficace mai ales în reducerea izolării sociale, îmbunătățirea sentimentului de coeziune și pentru îmbunătățirea testării realității. Se pare că grupurile de terapie conduse în manieră suportivă, mai degrabă decât interpretativă, sunt mai utile în tratamentul schizofreniei.Antrenamentul abilităților sociale este o formă înalt structurată de terapie de grup pentru pacienții schizofreni, centrându-se pe achiziția instrumentală necesară în scopul integrării în comunitate și obținerii independenței.

IV.5.Psihoterapia familială în schizofrenie

Familiile au tendința de a se învinovăți pentru orice boală sau accident care se întâmplă unui membru al familiei. Problema este și mai mare în schizofrenie, mai ales că la un moment dat muți psihiatri au ajuns la concluzia că patologia familială este un factor etiologic. Ca urmare terapia familială poate aduce beneficii considerabile pentru tratamentul pacienților și suportul acordat familiei.

Terapia familială duce la scăderea ratei recăderilor pentru unii din schizofreni.Familiile cu așa-numite emoții înalt exprimate pot avea interacțiuni ostile, critice, supraimplicate emoțional sau intruzive cu pacientul schizofren. Dacă aceste comportamente sunt direct modificate rata de recădere în schizofrenie poate fi mult redusă. Familia are de multe ori nevoie să fie educată și sprijinită în situațiile dificile.

CAPITOLUL V

RELAȚIA BOLNAVULUI CU FAMILIA

Pacientul are nevoie să simtă că nu e singur în boala lui. Familia, prietenii și colegii trebuie să manifeste o empatie sinceră și să evite ridiculizările sau observațiile. Acestea agravează tensiunea și respingerea din partea celui vizat. O variantă corectă de reacție ar fi :Noi nu am auzit acea voce despre care vorbești, trebuie să-ți fie greu să treci prin această experiență.

În același timp, este bine ca persoanele din jur să facă toate aceste lucruri fără să fie intruzive, pentru că, de obicei, bolnavul preferă să fie lăsat în pace.Fenomen cu ample rezonanțe sociale, boala, oricare ar fi natura ei, somatică sau psihică, este un serios handicap pentru individul afectat, determinându-i importante modificări comportamentale, ca și incapacitatea de a îndeplini rolurile sociale ce-i revin.

Schizophrenia a fost privită de-a lungul timpului într-un, mod aparte, bolnavul schizofren fiind fie respins, fie izolat de colectivitate, fiind considerat ca un fel de delincvent sau de păcătos. De aici până la a-1 pedepsi și ostraciza nu a rămas decât un pas, care din păcate a fost făcut; ba chiar și în vremurile noastre mai sunt unii care-1 consideră necesar.

Toate aceste lucruri țin însă de domeniul istoriei, atitudinea actuală față de bolnavul schizofren neputând și netrebuind să fie decât aceea pe care o De-a lungul timpului, atitudinea față de bolnavul cu schizofrenie a suferit importante variații, ajungând în momentul actual, datorită progreselor pe care le-a făcut industria medicamentelor să se apropie de normal, deși amprenta concepțiilor evului mediu se mai face observată, în ciuda enormelor progrese realizate pe plan social.

Bolnavul schiofren cu formă gravă, psihozele, sunt privite de majoritatea oamenilor cu teamă, impresionând și azi, mai mult decât ar fi necesar. Această teamă generează oamenilor din jurul celui bolnav două categorii de atitudini:

respingere discretă sau brutală, pentru a fi cât mai departe de manifestările

psihice care impresionează neplăcut, sau compasiune exagerată, care poate eventual să umilească pe cel bolnav;

se află în posibilitatea de a evalua mult mai greu care este atitudinea cea mai

bună față de un anumit pacient, ce se află într-un anumit stadiu al bolii.

Oscilațiile de manie sau depresiune melancolică cu perioade de remisiune integrală a oricărui simptom, fazele de acutizare la un schizofrenic cu comportamentul său bizar, idei delirante, halucinații, debusolează colectivul în care acesta muncește.

Oricui îi vine greu să admită că același coleg de muncă ce era foarte bine cotat profesional, corect, vesel, normal într-un cuvânt (deși poate numai aparent), devine subit violent sau excesiv de vesel, chiar necuviincios sau imobil ca o statuie. Este greu de admis, apoi, ca după alte câteva săptămâni să fie văzut din nou comportându-se ca oricare om normal, același ca totdeauna sau numai puțin schimbat.

Dacă toți acești oameni, care sunt bine intenționați ar ști că în prezent boala psihică poate fi remisă, că dacă bolnavul urmează un tratament corespunzător, poate redeveni în foarte multe cazuri (și ne referim la grupul de oii psihice grave, psihozele!) cel care a fost anterior, sau aproape același, s-ar privi poate cu mai multă înțelegere și ar exista o concepție mai elastică asupra cazului.

Eticheta de nebun în sensul de ireversibilitate a sorții nefaste pentru bolnavul psihic este valabilă azi numai pentru o minoritate a bolnavilor psihici. Atitudinea colectivului ar trebui să fie identică cu cea față de oricare membru al său, iar numai situațiile specificate de medic (care recomandă evitarea suprasolicitărilor sau a psihotraumelor) constituie o atitudine de menajare.

In ceea ce privește familia, aceasta joacă un rol fundamental în măsurile de integrare a bolnavului psihic în viața de toate zilele, dar poate fi și o pârghie importantă în profilaxie.Familia, ca celulă socială do bază, creează legături interpersonale specifice, roluri (de soț, soție, tată, mamă, copil), obligații, probleme. Aptitudinea de a întemeia și susține o familie este, din câte susțin majoritatea autorilor, un test de sănătate mintală.
Viața reușită de familie înseamnă, printre altele, rezolvarea unor probleme de atracție între cele două sexe, mai multă ordine, disciplină și înțelepciune, decizia de exercitare și de cultivare a devotamentului, o echilibrare datorită și sarcinilor asumate.
Familia înseamnă, între altele, sprijin și ajutor reciproc, care se manifestă în toate împrejurările, dar mai ales în boală. Vindecarea, refacerea, depind în numeroase cazuri de factorul familial.

Bolnavul cu schizofrenie (care devine cronic in multe situații) necesită îngrijiri pe care nu le poate oferi decât o familie bine consolidată; sprijinul din afara familiei, bazat pe solidaritatea umană se dezvoltă mai târziu decât cel din interiorul familiei.Bolile care evoluează mulți ani pot genera frecvent tensiuni în relațiile din cadrul familiei, impunând ca membrii acesteia să-și restructureze atitu¬dinile (toleranță, autoritate, timp etc).

Asistăm uneori la reacții nevrotice, tendințe depresive, stări de irascibilitate crescută la membrii familiei în care există un bolnav psihic cronic.Există chiar așa-numita psihoterapie a familiei, ce se referă la metode psihoterapeutice care privesc familia, bolnavul psihic, precum și relațiile interfamiliale propriu-zise. Terapia familiei a apărut din necesități eminamente practice, următoarele tipuri de tratament fiind:

sfătuirea familială

sfătuirea conjugal

modificarea sistemelor de comunicare ale familiei

reorganizarea ierarhiei familial

terapii multifamiliale

terapia stărilor de criză familial

abordarea ecologică și terapia în rețea.

Terapia familiei își găsește indicații îndeosebi în:

alcoholism

dizarmoniile în structura personalității

probleme familiale ale adolescenților și, în mod special, familiile cu

membri psihotici (în particular schizofrenii).

In societatea modernă, statutul bolnavilor cu schizofrenie conține, , următorii parametri:

diminuarea sau absolvirea de responsabilitate;

dreptul la ajutor, bolnavul fiind scutit de obligația socială de a mai munci;

obligația de a dori să se însănătoșească;

obligația de a coopera la vindecarea sa.

V.1.Factori psiho-sociali

O serie de condiții psihosociale au fost considerate ca fiind factori declanșatoari ai schizofreniei, opiniile sunt însǎ controversate.Totuși, din literatura de specialitate reiese faptul că mulți autori au relevat faptul cǎ evoluția schizofreniei este influențatǎ de mediul psiho-social în care trǎiește individul, de la influența familialǎ pânǎ la influența mediului social, și cǎ incidența, schizofreniei este semnificativ mai înaltǎ la clasele sociale inferioare decât la cele mijlocii și superioare, ceea ce înseamnǎ cǎ traiul în condiții de sǎrǎcie, în zone cu o ratǎ înaltǎ a criminalitǎții abandon familial, și școli neadecvate, creeazǎ un stres suplimentar, capabil sǎ determine tulburǎri de tip schizofrenic.Se sconsiderǎ cǎ un eveniment de viațǎ (divorț, deces, eșec școlar sau profesional) dubleazǎ riscul de a dezvolta schizofrenie, în urmǎtoarele 6 luni.

La polul opus acestor studii, se situeazǎ afirmații și opinii conform cǎrora factorii psiho-sociali influențeazǎ mai degrabǎ evoluția bolii și nu apariția ei, explicația constând în aceea cǎ schizofrenia este o tulburare cerebralǎ moștenitǎ care face individul vulnerabil la stresurile vieții.

V.2.Prioritățile și nevoile schizofrenicului 

La baza eticii asistenței sociale, indentificarea priorităților și nevoilor beneficiarilor, reprezintă prim faza în întregul proces de intervenție a asistentului social.Acești doi factori, participă de asemenea la exprimarea conceptului de calitate a vieții, concept tot mai discutabil în ultima vreme, având implicații largi în numeroase domenii, printre care și domeniul asistenței sociale.

Particularizând, cazul beneficiarului schizofren, conceptul de calitate a vieții este legat de mișcarea de dezinstituționalizare și de evaluare a efectelor ei.Intervențiile psiho-sociale joacă un rol cheie în programele terapeutice complexe, care fac referire la schizofrenie, fiind o componentă esențială a tratamentului.Dezvoltarea unor politici comunitare și a unor terhnici de intervenție psihosocială, a lărgit sfera de interes în tratamentul schizofreniei.Astfel, deciziile de orientate terapeutică și socială trebuie să fie adaptate nevoilor bolnavului și pe cât posibil preferințelor acestuia.

Inaite de introducerea neurolepticelor în terapie , tratamentul pacienților cu schizofrenie se limitează la spitalizare pe termen lung, având ca unic obiectiv și rezultat, protejarea societății de nebunul periculos , dar și adăpostirea acestuia din urma , de un anturaj cel mai adesea ostil, rejectant , sau în cel mai bun caz, neputincios în fața bolii psihice.

Obiectivele actuale, nu trebuie să se rezume doar la tratarea simptomelor de boală, ci ele trebuie să vizeze atingerea unui nivel cât mai crescut de independență, integrare socială și calitate a vieții.Printre prioritățile și nevoile schizofrenului se numără :

Bunăstarea fizică inculde intervenția asupra sănătății, tonusului, mobilității.

Bunăstarea materială presupune veniturile, calitatea locuinței , alimentația, posibilatile de trasport.

Bunăstarea socială  se referă la raporturile personale cu famialia, cu prietenii și alte persoane apropiate, precum și implicarea în viata socială prin activități, participări la evenimente sau acceptarea unei susțineri din partea societății.

Productivitatea  se referă la competența și posibilitățile de prestare a unei activități , la alegere sau sub supraveghere, în scopul obținerii unui grad de autonomie, astfel încât beneficiarul să poată avea un servici, să fie capabil să se autogospodarească, să desfășoare activități placute sau hobby-uri sau să participe la o forma de învățământ.

Starea de bine afectivă :reflectă dispoziția și sentimentele pozitive , respectul față de propria persoană lispa stresului și sentimentul de realizare, și încredere în forțele proprii.

Trebuie menționat faptul că acest nou domeniu de interes, al calității vieții și implicit la prioritățile și nevoile schizofrenicului, pot face referire directă la următoarele aspecte care trebuie să caracterizeze astăzi, asistența socială practicată în psihiatrie :

atenția pentru om în totalitatea sa

biologică

Psihologică

socială dar și existențială, printr-o adaptare holistică.

Acest aspect presupune depășirea sferei de acțiune în ceea ce privește bolnavul schizofren, prin extinderea de la îngrijrea medicală, spre toate aspectele vietii :

condiții de locuit,de muncă

activități plăcute

relații interpersonale 

în măsura în care este posibil trebuie încercată satisfacerea atât a

nevoilor cât și a dorințelor bolnavului.

Reglemetarea drepturilor bolnavilor cu afecțiuni psihice.

Se încearcă tot mai mult integrarea bolnavului schizofrenic într-un sistem modern de prestare a serviciilor medicale și de asistență socială , renunțăndu-se la cele de tip  aziliar  în ideea promovării unui nou statut al bolnavului psihic, cel de  client  fără a se urmări un interes economic ci unul de destigmatizare de renunțare la  eticheta  de bolnav psihic.

Prin această trecere de la regimul instituționalizat la cel de asistență comunitară sau în familie se încearcă deci, asigurarea îndeplinirii cât mai complexe a priorităților și nevoilor schizofrenicului, ceea ce poate reprezenta, de fapt, o etapă a unui plan de management psihiatric și social.Acestă etapă se bazează pe buna colaborare a medicului psihologului, asistentului social cu beneficiarul schizofren și familia sa.

Stabilirea și menținerea unei colaborări terapeutice :Natura suportivă a acestei colaborări contribuie la stabilirea unei relații de încredere între terapeut și pacient , primul putând afla pe parcurs cât mai multe informații care personalizează beneficiarul, fiind favorizată în același timp o urmarire prospectivă a evoluției bolii.Monitorizarea status-ului psihiatirc al pacientului:

Colaborarea pshiatrului, pshihologului, asistetului social, trebuie să se extindă și în plan familial, familia fiind în măsura să semnaleze orice eventuală schimbare în comportamentul, dispoziția, sau gândirea pacientului, care nu are întotdeauna conștiința, tulburărilor sale.

a.Efectaurea unei educații minime privind schizofrenia ca boală și tratamentul său ;

b.Acumularea unor cunoștințe de către membrii familiei referitoare la semnele prodromale ce anunță instalarea unui episod acut, pot facilita, observațiile privind evoluția bolii.Totodată și pacientul poate fi educat în sensul posibiltății de a semnala orice modificare a stării sale, în termenii experienței pe care o trăiește și pe care o poate lega eventual de modificări ale tratamentului sau de apariția unor efecte secundare

c.Realizarea unui plan terapeutic gereral -pacineții schizofreni pot benefecia de mai multe metode terapeutice, incluzând atât terapia medicamentoasă cât și intervențiile speciale psihisociale.Fiind o boală cronica necesitățile terapeutice pot fi variabile nu numai individual, ci și în timp.Planificarea tratamentului pentru pacientul schizofren reprezintă un proces interactiv, cu implementări și modificări de-a lungul timpului, fără a se pierde totuși din vedere , prioritățile și nevoile sale.

d.Asigurarea complianței la planul terapeutic :Având în vedere caracteristicile clinice ale schizofreniei poate fi previzibil faptul că un pacient la un moment dat, să nu mai urmeze tratamentul, să nu se mai prezinte la consultații periodice, sau să nu furnizeze informații relevante referitoare la starea sa.

Se recomandă încurajarea discuțiilor deschise, în care bolnavul să-și împărtășească toate experiențele , urmând dacă este necesar să se reevalueze schema terapeutică în funcție de necesitățile prioritățile și preferințele bolnavului. De asemenea, asistenții sociali pot avea o mare contribuție la rezolvarea acestor situații, prin vizite la domiciliu și apeluri telefonice mai frecvente.

e.Înțelegerea efectelor de natura psiho-sociala cauzate de boala :Instalarea acestei boli, ridică o serie întreagă de probleme care depășesc sfera medicală și se referă la efectele pe plan social, familial, academic, ocupațional și financiar,Bolnavul are nevoie de o atitudine suportivă din partea tuturor celor implicați.El trebuie ajuatat să nu se înstrăineze de problemele curente sau generale, sociale , mai mult decât îl incapacitează boala sa.

Atitudinea de sprijin și sfătuire este cu atât mai importanța cu cât pacientul schizofren poate fi cap de familie, cu responsabilități de îgrijire a unor copii.

Educarea și supportul acordat familiei :Membrii familiei unui bolnav schizofren, parcurg adesea experințe neplăcute ca urmare a comportamentului bizar, agresiv și a inversiunii afective a acestuia.Familia trebuie să îțeleagă faptul că ea joacă un rol activ coteropeutic alături de echipă, sau că uneori este necesar să participe la ședințele psihoterapeutice comune.

f.Facilitarea accesului la servicii psihiatrice de reabilitare,servicii medicale generale și alte servicii sociale .

g.Bolnavul schizofren are nevoie de un sistem întreg de asistență medicală și socială, mai des în perioadele stabile ale bolii.Medicul psihiatu trebuie să lucreze în colaborare cu alți specialiști, cu medicul de familie sau cu lucrătorii din cadrul sereviciilor de asistență și securitate socială.

Un pacient cu un bun potențial de reabilitare poate fi îndrumat spre o formă de asistență comunitară de exmplu.Din toate cele mentionate anterior, rezulta ca existenta pe care urmeaza sa o duca bolnavul schizofren din momentul diagnosticului, depinde de abilitățile profesionale ale actorilor implicați( medic psihiatru asistent social, terapeut etc) și de modul acestora de implicare în asigurarea intervențiilor specifice pshio-sociale .

Fenomen cu ample rezonanțe sociale, boala, oricare ar fi natura ei, somatică sau psihică, este un serios handicap pentru individul afectat, determinandu-i importante modificări comportamentale, ca și incapacitatea de a îndeplini rolurile sociale ce-i revin.Schizofrenia a fost privita de-a lungul timpului intr-un mod aparte, bolnavul schizofren fiind fie respins, fie izolat de colectivitate.Toate aceste lucruri țin însă de domeniul istoriei, atitudinea actuală în contactul cu bolnavul schizofren neputând și netrebuind să fie decât aceea pe care o avem față de orice bolnav.Schizofrenia nu trebuie văzută nici mai mult , nici mai puțin decât o suferință ca oricare alta, iar bolnavul schizofren un suferind care necesită compasiune și ajutorul celor din jur.

De-a lungul timpului, atitudinea față de schizofrenie și de bolnavul schizofren, a suferit importante variații, ajungând în momentul actual, datorită progreselor pe care le-a făcut industria medicamentelor să se apropie de normal, deși amprenta concepțiilor timpului trecut, se mai face observată în ciuda enormelor progrese realizate pe plan social.Schizofrenia este privită de majoritatea oamenilor cu teamă, impresionând și azi mai mult decât ar fi necesar.

Această teamă generază oamanilor ce intră în contact cu un bolnav schizofren, trei categorii de atitudini :

respingere discretă sau brutală

indiferență

și rareori acceptare.

Este adevarat că în afara perosanelor avizate, orice alta persoană se află în posibilitatea de a evolua mult mai greu care este atitudinea cea mai bună în contactul cu o perosană schizofrenă, ce se află într-un anumit stadiu al bolii.Oscilațiile de depresiune melancolică cu perioade de remisiune integrală a oricarui simptom, fazele de acutizare la un schizofrenic cu compartamentul sau bizar, idei delirante, halucinații, debusolează colectivul în care acesta muncește.

Oricui îi vine greu să admită că același coleg de muncă, ce era foarte bine cotat profesional, corect, vesel normal într-un cuvânt ( deși poate numai aparent), devine subit violent sau excesiv de vesel, chiar necuviincios sau imobil ca o statuie.Este greu de admis apoi, că după alte câteva săptămâni să fie văzut din nou comportându-se ca oricare om normal, sănătos, același ca îtotdeauna sau numai puțin schimbat.

Dacă toți acești oameni, care sunt bine intenționati ar ști că în prezent boala psihică poate fi remisă, că dacă bolnavul urmează un tratament corespunzator, poate redeveni în foarte multe cazuri cel care a fost anterior, sau aproape același, s-ar privi poate cu mai multă înțelegere și ar exista o concepție mai elastică asupra cazului.

V.3.Starea de bine afectivă 

Reflectă dispoziția și sentimentele pozitive , respectul față de propria persoană, lispa stresului și sentimentul de realizare, și încredere în forțele proprii.Se încearcă tot mai mult integrarea bolnavului schizofrenic într-un sistem modern de prestare a serviciilor medicale și de asistență socială , renunțându-se la cele de tip  aziliar  în ideea promovării unui nou statut al bolnavului psihic, cel de  client  fără a se urmări un interes economic ci unul de destigmatizare de renunțare la etichta  de bolnav psihic.

Acestă etapă se bazează pe buna colaborare a medicului psihologului, asistentului social cu beneficiarul schizofren și familia sa.Componemtele acestui plan adoptat individual se pot sistematiza în modul următor în scopul unei abordări complexe .

V.4. Stabilirea și menținerea unei colaborări terapeutice 

Natura suportivă a acestei colaborări contribuie la stabilirea unei relații de încredere între terapeut și pacient , primul putând afla pe parcurs cât mai multe informații care personalizează beneficiarul, fiind favorizată în acelasi timp o urmărire prospectiva a evoluției bolii.

V.5. Monitorizarea status-ului psihiatirc al pacientului

Colaborarea pshiatrului, pshihologului, asistetului social, trebuie să se extindă și în plan familial, familia fiind în măsură să semnaleze orice eventuală schimbare în comportamentul, dispoziția, sau gândirea pacientului, care nu are întotdeauna conștiința, tulburărilor sale.

V.6.Efectaurea unei educații minime privind schizofrenia

ca boala și tratamentul

Efectaurea unei educații minime privind schizofrenia ca boala și tratamentul sau acumularea unor cunoștințe de către membrii familiei referitoare la semnele prodromale ce anunță instalarea unui episod acut, pot facilita, observațiile privind evoluția bolii.Totodată și pacientul poate fi educat în sensul posibilității de a semnala orice modificare a stării sale, în termenii experienței pe care o trăiește spre care o poate lega eventual de modificări ale tratamentului sau de apariția unor efecte secundare .

V.7.Realizarea unui plan terapeutic gereral 

Pacineții schizofreni pot benefecia de mai multe metode terapeutice, incluzând atât terapia medicamentoasă cât și intervențiile speciale psihisociale.Fiind o boală cronică necesitățile terapeutice pot fi variabile nu numai individual, ci și în timp.Planificarea tratamentului pentru pacientul schizofren reprezintă un proces interactiv, cu implementări și modificări de-a lungul timpului, fără a se pierde totuși din vedere , prioritățile și nevoile sale.

V.8.Asigurarea complianței la planul terapeutic 

Având în vedere caracteristicile clinice ale schizofreniei poate fi previzibil faptul că un pacient la un moment dat, să nu mai urmeze tratamentul, să nu se mai prezinte la consultații periodice, sau să nu furnizeze informații relevante referitoare la starea sa. Se recomandă încurajarea discuțiilor deschise, în care bolnavul să-și împărtășească toate experiențele , urmând dacă este necesar să se reevalueze schema terapeutică în funcție de necesitățile prioritățile și preferințele bolnavului (V. Putten, 2004,pg.67 ) .

V.9.Ințelegerea efectelor de natură psiho-socială cauzate

de boală 

Instalarea acestei boli, ridică o serie întreagă de probleme care depășesc sfera medicală și se referă la efectele pe plan social, familial, academic, ocupațional și financiar,bolnavul are nevoie de o atitudine suportivă din partea tuturor celor implicați.El trebuie ajuatat să nu se înstrăineze de problemele curente sau generale, sociale , mai mult decât îl incapacitează boala sa.Atitudinea de sprijin și sfătuire este cu atât mai important cu cât pacientul schizofren poate fi cap de familie, cu responsabilități de îgrijire a unor copii.

V.10.Reabilitarea și reinserția socială a bolnavului schizofren

Conceptul de reabilitare psihiosocială include conceptul de readaptare și se adaugș unor aspecte care țin de apărarea drepturilor bolnavilor schizofreni, prin restabilirea stimei de sine și prin acceptarea bolnavului de către anturaj drept o persoană deplină.Reabilitarea psihosocială implică faptul că pacientul poate funcționa din ce în ce mai bine în calitate de subiect în mediul său social.

Beneficiile readaptării nu sunt doar cele sesizabile de societate (care îl fac pe individul vizat mai ușor de acceptat pentru anturaj sau care reduc costurile îngrijirilor) ci chiar de către pacientul insusi(prin ameliorarea calitatii vietii sale, de zi cu zi).

Una dintre cele mai complete definiții ale reabilitării este cea dată de I.Rutman (in Hughes, Lehma si Arthur, 1996).Reabilitarea psihosocială se referă la un spectru larg de programe pentru persoanele cu boli psihice cu evoluție îndelungată.Aceste programe sunt concepute pentru a întări abilitățile și deprinderile necesare indivizilor, în așa fel încât să vină în întâmpinarea nevoilor vocaționale, de socializare și dezvoltare personală ale acestora .

Scopul reabilitării psihisociale este de a îmbunătăți calitatea vieții bolnavului schizofren prin asistarea acestuia în asumarea responsabilității propiei vieți și a funcționării în măsura posibilităților, activ și independent în societate.

Cele mai importante servicii de reabilitare psihosociale, care sunt asigurate sub forma unui continuum, includ socializarea, serviciile recreative, vocaționale, rezidențiale, antrenamentul în deprinderi cotidiene și managemente de caz.In plus față de acestea, facilitățile de reabilitare psihosocială pot să includă evaluarea beneficiarilor, diverse activități de planificare, programe educaționale, informări juridice și suport familial sau personal.

Indivizii care participă la asemenea programe, pot să aibă nevoie de ele pe termen scurt sau indefinit, însă majoritatea beneficiarilor schizofreni au nevoie de ele, pe termen indefinit.Programele sunt oferite în contextul unui mediu suportiv și nonstigmatizant , în comunitate, în așa fel încât să pună accent mai degrabă pe calitatea de persoană, decât pe cea de bolnav schizofren a indivizilor, cu intensificarea sentimentelor individuale de responsabilitate și valoare personală.

O definiție mai scurtă, care pune accent mai degrabă pe statutul de cetățean al pacientului schizofren ca scop final al reabilitării sociale, este cea a lui B.Saraumo(1665).După acesta, reabilitarea psihisocială este ansamblu proceselor directe și indirecte care încearcă să diminueze stigmatele maladiei mentale, să crească competențele sociale ale pacienților dezinserați și în fine, să dezvolte în interiorul comunității facilități concrete de  posibilități de viață pentru pacienții dezinserați.

Intervențiile psihosociale desfășurate pentru, o mai bună continuitate a îngrijirilor și o ameliorare a calității vietii bolanvilor schizofreni, reprezintă un sistem de acțiune complex care implică o abordare multidisciplinară, integrată și coerenta.

Demersurile de acest fel își găsesc cadrul ideal în politicile comunitare de îngrijire în sănătatea mentală, politici a căror necesitate este resimțită stringent și în psihiatria românească.Extrem de utile se dovedesc a fi mijloacele inovatoare de intervenție precum managementul de caz, pachetele de servicii de reabilitare și tehnicile de readaptare, aflate la dispoziția profesioniștilor de sănătate mentală.Toate acestea determină o creștere a calității vieții clienților, dar au și o eficiență mai mare.Dezvoltarea unor politici comunitare și a unor tehnici de intervenție psihosocială a lărgit sfera de interes în tratamentul schizofreniei.

CAPITOLUL VI

PRINCIPII DE BAZĂ ÎN PSIHOTERAPIA FAMILIEI

VI.1.Factori familiali 

Acești factori au fost îndelung studiați. O parte din teorii sugereazǎ cǎ schizofreniaeste cauzatǎ de anumiți factori stresori din familie.Fromm Reichmann (1948) și Arieti (1955) sunt cei care au fǎcut referire la mama schizofrenogenǎ care induce schizofrenia în cadrul sciziunii dintre mamă și tată, când, în competiția ce presupune atragerea copilului de partea unuia dintre pǎrinti se creazǎ o atmosferǎ tensionatǎ în familie.S-a considerat cǎ un comportament dominant al mamei, în aceastǎ situație , poate provoca schizofrenia ( Kendall P.C, Hammen C, 1998, pg.470 ).

Alți factori stresori din familie, reflectǎ :

patternuri familiale particulare

asimetrie maritalǎ (discrepanța între rolul mamei și tatǎlui în familie

perturbarea comunicǎrii intrafamiliale

ideea dublei legǎturi( o primǎ intrsucțiune este urmatǎ de o altă, aflatǎ în

contradicție cu prima).

comunicǎri amorfe (vagi, neclare

comunicǎri fragmentate (incomplete, lipsite de finalitate).

VI.2.Educarea și suportul acordat familiei 

Membrii familiei unui bolnav schizofren, parcurg adesea experințe neplăcute ca urmare a comportamentului bizar, agresiv și a inversiunii afective a acestuia.Familia trebuie să înțeleagă faptul că ea joaca un rol activ coteropeutic alături de echipa, sau ca uneori este necesar să participe la ședințele psihoterapeutice comune.

VI.3.Atitudinea familiei față de diagnosticul de schizofrenie

Vorbind despre bolnavul psihic, bolnavul ce suferă de schizofrenie, se face referire la o categorie specială de oameni al caror compartament anormal, comparativ cu compartamentul omului sănătos mintal, este determinat de parametrii schizofreniei. Atitudinea, reacția și implicația familiei trebuie să cuprindă noi dimensiuni în fața diagnosticului de schizofrenie.

Primul aspect al diagnosticului este desigur aducerea la cunoștința a cestuia, familiei.Adesea, rudele interesandu-se de diagnosticul bolnavului, aflând că ar putea fi vorba de schizofrenie, au o reacție de revoltă, mai mult sau ma puțin tacită.Studii efectuate pe acest palier releva importanța comunicării familiei, atât în debutul bolii cât și în evoluția ei.

Neînțelegerea de către membrii familiei a manifestărilor normale din schizofrenie cu abordarea unor atitudini critice față de aceste manifestări sunt de prost augur pentru bolnav. Atitudinile de toleranța sunt benefice pentru evoluția bolii, rata recidivelor acesteia fiind mult mai mare în familiile unde manifestările comportamentele ale pacienților sunt frecvent criticate de ceilalți memebri.

Cea mai frecventă reacție a familiei este adoptarea unei atitudini sceptice în privința stabilirii corecte a diagnosticului.Din lipsa de informații, din teama, datorită modului imprevizibil în care apare schizofrenia, familia nepregatită pentru un asemenea răspuns, cel mai adesea va consulta alți medici psihiatri, în speranța stabiliri unei erori a diagnosticului.

Aparținătorii trăiesc drama bolii alături de bolnavi :spitălizari repetate, agravarea bolii sau persistenta ei.Observând existența unei anormalități comportamentale, a incapacității de reinserție socială, persoanală și famailială, suportând dificultăți existențiale de conviețuire cu bolnavul,dificultăți privind îngrijirea lui dificultățile materiale, vor accepta diagnosticul.

Singuri vor simți consencințele pe care boala le are în viața de familie.Numai timpul, trăirea dramatismului bolii alături de bolnav îi vor face să accepte orice fel de tratament se impune.Când acceptarea diagnosticului nu va mai putea fi combătuta și dacă forma schizofreniei va putea permite acest lucru, în prima fază, familia bolnavului probabil va ascunde în fața prietenilor, colegilor sau chiar rudelor, cumplitul diagnostic, încercând astfel a evita stigma.In cazul în care manifestarea bolii implică tendințe de agresivitate, familia bolnavului este foarte posibil să aleagă internarea acestuia.

Referitor la comportamentul familiei bolnavului la aflarea diagnosticului, un alt aspect esențial este cel al alegerii corect, chiar dacă o alegere corectă sau incorectă poate fi relativă, asemenea unui comportament normal sau anormal.

De aceea, rolul celor implicați și avizați este de a urmări un scop cat mai bine definit și individualist, începând din momentul diagnosticului și până în momentul reinserției sociale, avîndu-se în vedere la fiecare pas al planului specific, efectele schizofreniei, iar familia schizofrenului ideal ar fi , să separe persoana de boală, învățând realitatile legate de schizofrenie și risipind miturile despre această boală.

Deși în cazul bolnavilor de schizofrenie, conștietizarea bolii reprezintă o luptă dificilă, aceștia, cu foarte mici excepții, nu sunt indiferenți față de suferința lor, în marea lor majoritate, ei simt și trăiesc într-un mod penibil dureros chiar sfâșietor schimbarea naturii lor, a raporturilor cu lumea, cu societatea, izolarea la care sunt condamnați.

In majoritatea cazurilor, bolnavul schizofren, își percepe propria să suferință și în raport cu atitudinile sociale, de regulă repulsive, ostile, față de boala psihică și bolnavii mintali.Din aceste considerente există tendința bolnavilor de a-și ascunde propriile lor tutlburări sau probleme psihice, pentru a-și putea menține și salva statutul social.

In general, bolnavii schizofreni simt o anumită rezervă o atitudine negativă, de respingere, din parte societații față de ei.Aceasta generează adesea conflicte, dificultăți de comunicare și adaptare, o situație de marginalizare.De aici și refuzul lor de a se considera bolnavi și tendința firească de a infirma prin aceasta, de a refuza, un   statut medical  ca o consecință a diagnosticului clinico-psihiatric.

Revenind la familia bolnavului schizofren, aceasta joacă un rol fundamental în măsurile de integrare a suferindului în via-a de toate zilele.Familia ca celulă socială de bază, creează legăuri interpersonale specifice, roluri ( de soț, soție, tata, mama, copil), obligații , probleme.Familia înseamnă sprijin și ajutor reciproc, care se manifestă în toate împrejurările, dar mai ales în boală.

Vindecarea sau refacerea, depinde în numeroase cazuri de factorul familial.Bolnavul schizofren necesită îngrijiri pe care nu le poate oferi deât o familie bine consolidată, sprijinul din afară familiei, bazat pe solidaritate umană se dezvoltă mai târziu decât cel din interiorul familiei.Bolile care evoluaează mulți ani, pot genera frecvent tensiuni în relațiile din cadrul familiei, impunând ca membrii acesteia să-și restructureze atitudinile (toleranța, autoritate, timp).

CAPITOLUL VII

CONSILIEREA ȘI LIMITELE CONSILIERII LA PACIENȚII

CU SCHIZOFRENIE

Consilierea psihologică este o intervenție psihologică în scopul:

optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale

promovării sănătății, prevenției și remiterii problemelor emoționale,

cognitive și de comportament.

Consilierea psihologică se deosebește de consilierea educațională. În timp ce consilierea educațională este focalizată pe probleme de educație și carieră, consilierea psihologică implică intervenția consilierului psihologic în optimizare personală și în ameliorarea problemelor (subclinice) psiho-emoționale și de comportament.Consilierea psihologică se deosebește si de psihoterapie.

Numai psihoterapeutul poate face intervenție psihologică pentru psihopatologie, în timp ce consilierul psihologic se focalizează pe optimizare și dezvoltare personală, probleme psihologice sau de patologie somatică în care sunt implicați factori psihologici.Consilierea psihologică se poate realiza în regim:

individual;

în grup;

de grup (ex. cuplu, familie).

Componentele unui proces de consiliere psihologică sunt:

evaluarea cerințelor

evaluarea problemelor psihologice a pacientului;

O problemă este o discrepanță între starea inițială și o stare finală (stare scop). Scopurile stabilite trebuie să fie clare și precise, eventual organizate pe termen scurt, mediu și lung. Ele pot corespunde stării finale a problemei psihologice (ca în rezolvarea de probleme), dar pot fi și independente de aceasta (ca în unele intervenții focalizate pe soluții).

conceptualizarea psihologică a cerințelor (obiectivelor/scopurilor) și/sau a problemelor clientului;

relația de consiliere;

intervenții psihologice individuale și de grup

evaluarea procesului de consiliere psihologică și a rezultatelor acestuia.

Competențele generale (cifre) și specifice (litere) ale consilierului psihologic derivă din componentele procesului de consiliere și acestea sunt:

(Psiho)Diagnostic și evaluare psihologică în care se pot utiliza:

interviuri structurate, semi-structurate și libere;

scale psihologice;

teste psihologice.

Intervenție psihologică (circumscrisă de forma specifică de consiliere psihologică):

de optimizare, dezvoltare și autocunoaștere (ex. coaching);

în probleme psihologice și în situații de risc;

în menținerea sănătății (ex. educația pentru sănătate, prevenția primară

etc.) și confruntarea cu condiția de boală și impas existențial (ex. tratament, prevenție secundară, terțiară, recuperare etc.);

de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizații și

colectivități.

Cercetare:în limita competențelor sale.

Educație și training (formare profesională):poate organiza workshop-uri și cursuri în limita competențelor sale.

Consilierea este un proces de scurtă durată, prin care un specialist consilier oferă sprijin unei alte persoane (client) pentru a depăși o serie de obstacole ce țin de sfera carierei, a vieții profesionale ( nevoia de a lua o decizie importantă, lipsa de satisfacție la locul de muncă etc.) sau care țin de viața personală și pot avea efecte în cea profesională (lipsa de organizare, neîncredre în sine, dificulăți în luarea deciziilor etc.(Alexandru r. Floria ,1994, pg.23 )

Asistența socială este activitatea profesională de ajutorare a oamenilor, grupurilor sau comunităților pentru a-și restaura sau mări capacitatea lor de funcționare socială existentă și de a crea condiții (de către societate), care să favorizeze acest scop. Nu este numai o disciplină și o activitate, ci și o metodă și o practică.Asistența socială practică aplicarea valorilor umane la munca socială, ca și aplicarea principiilor și tehnicilor la unul din următoarele domenii:

ajutarea oamenilor de a obține servicii, consiliere în familie și grup;

ajutarea comunităților și grupurilor pentru a obține sau îmbunătăți serviciile

sociale și sanitare;

participarea la forul legislativ (Alexandru R. Floria ,1994, pg. 25)

Practica asistentului social pretinde cunoștințe privind dezvoltarea umană și comportamentul (cunoștințe din domeniul social, economic și cultural) .

Indiferent sub ce denumire ar fi întâlnire (sfătuire ,psihoterapie îndrumare,orientare) consilierea este recunoscută ca fiind procesul prin care o persoană, numită consilier ,parcugând procedura de investigare ,conceptualizare , soluționare și implementare ,oferă uneia sau mai multor persoane numite clienți , pachete de soluții pentru prob lemele specific ( sub formă de proiecte , de programe noi component sau structure de programe) împreună cu asistența tehnică necesară implementării acestora și trainingul de specialitate pentru asigurarea viabilității ,perenității și derulării în continuare a programului sau proiectului de către clienți prin forțe proprii .

Pentru a înțelege în ce constă sarcina specifică a asistenței sociale ,trebuie să pornim de la considerentul că omul nu dispune de -o viață biologică și psihică,ci devine om printr-o viață în plan social și cultural.Pe de altă parte , el este un organism biologic ,dotat cu un anumit grad de energie și sănătate ,cu o viață psihică și o pregătire intelectuală diferită .

Totodată ,el devine ființă socială prin integrarea într-un sistem de relații și raporturi sociale :este membru al unei familii , angajat sau specialist cu activități și răspunderi diferite.De aici rezultă că orice dereglare în plan individual atrage după sine o dereglare a încadrării sociale a individului ,iar orice încercare de a trăi în condiții sociale de tip deviant se răsfrînge asupra vieții individuale .

Consilierea constă într-o serie de întâlniri față în față în timpul cărora au loc discuții între client și consilier (intervirui, completarea unor teste de evaluare a intereselor, valorilor, trăsăturilor de personalitate, atitudinilor, sunt discutate rezultatele obținute în urma aplicării testelor etc), au loc exerciții de simulare a situațiilor reale etc, cu scopul de a clarifica situațiile problematice pe care persoana respectivă le întâmpină, pentru a identifica soluțiile posibile și pentru a sprijini clientul în adoptarea celei mai potrivite decizii.Beneficiarii consilierii și psihoterapiei sunt persoanele specializate care primesc serviciile specializate ale medicilor ,psihologilor, psihopedagogilor , și asistenților sociali în centrele specializate pentru această activitate .Consilierea, în înțelesul său clasic, se rezumă la o triplă perspectivă:

psihologică;

pedagogică

socială asupra activitătilor cu valențe etice pe care le va întreprinde

consilierul în scopul ajutării beneficiarilor săi în vederea angajării în acel tip de comportament care să-i conducă la solutionarea optimă a propriilor problem (Ioan Drutu, ed.Coresi, București , 2002 pg.36)

Munca asistentului social este o muncă de echipă, caracterizată de pluridisciplinaritate, în încercarea unei abordări a situației copilului în contextul familiei sale, al comunității din care face parte și al relațiilor interpersonale construite de acesta.

Specificitatea se referă la complexul de vulnerabilități asociate cu refuzul societății de a angaja tineri cu dizabilități care necesită modalități de evaluare, intervenție și monitorizare specifice. Intervenția profesioniștilor vizează obiective specifice (menținerea legăturii cu părinții, fomarea unor abilități de viață) .

Consilierea personalității de tip afectiv funcționează pe baza stabilirii unei relații interpersonale între client și psiholog sau psihoterapeut.Consilierea are în atenție situația prezentă și problemele actuale ale subiectului, propunându-și să ajute clientul să rezolve anumite probleme de ordin psihologic, și să înlăturare anumite simptome. In acest context, ambele utilizează trăsăturile pozitive de personalitate și resursele actuale ale clientului în scopul compensării celor mai slab reprezentate avînd ca scop stimularea autoînțelegerii și autocunoașterii, importante în îmbunătațirea percepției și a imaginii de sine

Consilierea personală sau terapeutică se ocupă de problemele relaționale, adaptative și afective. In funcție de domeniu și problematică există mai multe tipuri de consiliere:

familială ;

privind probleme afective ;

relații interpersonale,

probleme adaptative datorită cărora persoana prezintă un risc crescut de

îmbolnăvire (consiliere personală sau consiliere terapeutică )

In timp ce consilierea adoptă un model educațional al dezvoltării ființei umane, adresându-se unor structuri de suprafață ale personalității, psihoterapia adoptă un model medical. Aceasta are ca scop realizarea unor modificări profunde în structura personalității, în special în sfera afectiv-motivațională și volițională, urmărind întărirea personalității și a sentimentului de sine .

La pacienții cu schizofrenie cheia unei consilieri reușite este ca el să vrea cu adevarat să își rezolve problema întrucâ, există tineri care vin la psiholog fără să vrea să schimbe cu adevărat ceva, ci caută mai degrabă să își plângă de milă sau să îi schimbe pe ceilalți. In acest caz, șansele de reușită sunt foarte scăzute. Cu cât implicarea și dorința de schimbare cresc, cu atât cresc și șansele unei consilieri eficiente.

Alte caracteristici ale consilierii psihopedagogice este consilierea proactivă în sensul că se focalizează pe activități de prevenire a comportamentelor problematice sau indezirabile ale tânărului cu dizabilități, pe îmbunătățirea unor aspecte din viața lui, cum ar fi comunicare aefcientă tînăr cu dezabilitate minoră, imaginea de sine, , modalități de a face față stresului etc.;se ghidează după anumite teorii și după metode specifice domeniului .Proiectul pentru abordarea comportamentală și abordarea psiho-dinamică este :

electivă din punct de vedere al procedurilor de intervenție, pentru că

integrează și aplică principii și strategii specifice mai multor orientări teoretice, în funcție de problema clientului, pregătirea și stilul consilierului;

este formativă, vizând mai ales prevenția unor comportamente

neadaptative și învățarea acelor strategii care să faciliteze adaptarea efcientă la situațiile de viață;

abordează emoțiile, cognițiile și comportamentele care împiedică

dezvoltarea și adaptarea optimă a  persoanei la cerințele cu care se confruntă.

Pentru societate pacienții cu schizofrenie trebuie să constituie o problemă vitală , care poate funcționa mai departe . Monitorizarea și evaluarea implementării strategiei reprezintă activități de maximă importanță care pot determina  revizuirea planului național de acțiune și redefinirea unora dintre măsuri, în funcție de contextul social la nivelul comunităților, de evoluția nevoilor persoanelor cu schizofrenie și a numărului acestora. Asistentului social trebuie să aibă în vedere activitatea de monitorizare și evaluare a persoanelor cu schizofrenie. Pentru aceasta se urmărește :

Selectarea unor indicatori de performanță pentru obiectivele generale ale strategiei ;

dezvoltarea unor programe de cercetare asupra unor grupuri cu grad mare de risc;

identificarea punctelor slabe în procesul de implementare a strategiei și a

soluțiilor de rezolvare;

Realizarea unei baze de date unitară și integrată sistemului de asistență

socială ;

Asigurarea de informații corecte despre dinamica persoanelor cu

Schizofrenie și condițiile lor de viață (Verza, Păun, ed.Științifică și Tehnică , București ,2000 , pg.85)

VII.1. Relațiile de consiliere a personalor cu schizofrenie

Relațiile de consiliere variază în funcție de cerere putând fi centrate pe aspect ale dezvoltării , pe formularea și rezolvarea unor probleme specifice ,luarea unor decizii ,controlul stărilor de criză , dezvoltarea unui instinct personal ,pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne ,ori pe îmbunătățirea relațiilor cu ceilalți facilitând ,prin demersuri repetate ,ca persoana să facă față mai eficient stresorilor și sarciilor vieții cotidiene și contribuie la îmbunătățirea calității vieții (Livius Manea- ed. Științifică și Tehnică , 1995,pg.92).

Relația dintre consilier și persoana consiliată trebuie să fie una de alianță ,de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă ,oferind ,totodată ,sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale ,indentificarea unor partternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții (Verza, E., Paun, E- ed.Științifică și Tehnică , București ,2000,pg.134)

Relația dintre consilier și persoana consiliată trebuie să fie o alianță, de participare și de colaborare reciprocă ceea ce face posibilă exprimarea ideilor și sentimentelor în legătură cu o problemă, oferind, totodată, sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, înidentificarea unor patternuri valorice pe baza cărora se pot formula soluții.În literatura de specialitate Baerban A identifică principalele tipuri de consiliere și anume :

Informațională care constă în oferirea de informații specific ;

Educațională oferă repere psihoeducaționale pentru sănătatea mintală ,emoțională ,fizică, socială și spiritual a copiilor și adolescenților ;

De dezvoltare personală , contribuie la formarea abilităților și atitudinilor care permit o funcționare personal și social flexibilă și eficientă în scopul atingerii stării de bine ;

Suportivă ,care constă în oferirea de support emoțional ,apreciativ și material celor aflați în situații de risc ;

Vocațională ,vizează dezvoltarea capacității de planificare a carierei ;

De criză , oferă asistență psihologică persoanelor aflate în dificultate .Mitrofan și A.Nuță ( 1974 pg.36 ),specifică în analiza pe care o fac comunicării că orice profesionist are nevoie de a se dezvolta în 5 categorii de abilități fundamentale . (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.169-179).

VII.2.Colaborarea

Presupune încurajarea și ghidarea persoanei cu schizofrenie pentru găsirea de soluții la problemele identificate. Prin colaborare și cooperare, consilierul ajută schizofrenicul să înțeleagă strategiile folosite, de ce a acționat așa și nu în alt mod, adică mecanismele care au declanșat emoțiile, gândurile și comportamentele (Livius Manea – ,Ed. Corint , București ,2000 ,pg.122)

E VII.3.IStabilirea relației de cooperare cu consilierul

Un mare dezavantaj în consilierea persoanelor cu schizofrenie este că relația de cooperare cu consilierul se stabilește mult mai încet întrucât aceștia se dezvăluie mai greu, au rezerve și ziduri de protecție, se deschid puțin câte putin. Increderea în psiholog este acordată în urma mai multor testări și tatonări, și se realizează treptat (Livius Manea -,Ed. Corint , București ,2000 ,pg.124).

VII.4.Observația

Ca metodă științifică ,observația constă în înregistrarea sistematică prin simțuri a caracteristicilor dar și transformarea obiectului studiat .Observația nu este un act pasiv ci ea se prelungește printr-un comportament reflexive de clasificare și sistematizare. Observația are ca scop înțelegerea.

Observația științifică întotdeauna confirmă sau infirmă o teză anterioară (deci are la baza anumite întrebări și ipoteze; psihologul va limita observațiile variabile care intră  în formularea ipotezelor  sau a  întrebărilor sale.). Așadar observația are un caracter organizat sisistematizat făcînd astfel că existe:

Observația  directă ( prin simțuri) care se face asupra comportamentului. Dar psihologul trebuie să-și situeze  observația la un nivel care integrează  organizarea și  finalitatea comportamentului (astfel mai utilizat este termenul de conduită).O dată cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizează termenul de comporament, nu doar  cu  referire la manifestări motorii direct observabile, ci și cu referire la gînduri (comportament cognitiv), emoții (comportament psiho-emotional);

 Observația indirectă ( o serie de ipoteze și inferențe sau informații culese de la alte persoane). Observația  clinică  vizează   descrierea  unui  subiect prin

individualitatea lui. (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.185)

VII.5.Atitudini ale consilierului

Acceptarea necondiționată vizează persoana ca ființă umană, nu convingerile sau comportamentele sale personale, având în vedere că acceptăm clientul și nu comportamentul său .Este diferită de neutralitate, ignorare, milă sau toleranță. Nu este echivalentă cu aprobarea oricărui comportament. Prin acceptarea necondiționată, oferim un model de relaționare pentru cei consiliați care vor învăța să se accepte pe ei înșiși, așa cum sunt, și cu bune și cu rele. Este important ca valorizarea individului să fie apreciată indiferent de gen, etnie, religie, nivel de dezvoltare cognitivă, tip de dizabilitate, statut socio-economic al familiei, performanțe obținute, comportamente (Ioan Drutu -,ed.Coresi, București , 2002 ,pg.223).

VII.6.Abilități fundamentale ale consilierului

Ascultarea poate fi :

reală și pseudoreală;

evaluarea modalităților prin care ascultarea este blocată ;

ascultarea activă ;

ascultarea empatică ;

ascultarea deschisă ;

ascultarea totală.

Autodezvoltarea sunt :

recompensele dezvăluite prin autodezvăluire ;

identificarea blocajelor în autodezvăluire ;

nivelurile optime ale autodezvăluirii .

Exprimarea :

cunoașterea regulilor eficiente ;

discriminarea între mesaje totale și mesaje contaminate .

Abilități speciale

Limbajul corporal :

interpretarea corectă a expresiilor faciale ;

interpretarea corectă a gesturilor ;

interpretarea corectă a posturii și relațiilor spațiale .

Paralimbajul :

detectarea elementelor de paralimbaj ( frecvența , rezonanța ,articulare ,

tempo , volum ,ritm);

identificarea mesajelor și capacitatea de a le face față .

Programele secrete .

accesul la mecanismele inconștiente de operare sau de manipulare a

celuilalt ;

clarificarea limbajului ( înțelegerea modelelor de comunicare și eliminarea

distorsiunilor) (Ioan Drutu ,ed.Coresi, București , 2002 ,pg.235)

O altă limitare a consilierii este dată uneori de folosirea inadecvată ,deficitară ,a curriculumului adaptat .Etichetările ,generalizările rejectările din planul concepției colective ,îngreunează ,deasemenea ,de multe ori ,procesul de consiliere precum și integrarea ,de multe ori ,procesul de consiliere precum și integrarea ulterioară a persoanelor cu dizabilități în viața comunității . (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.193)

VII.6.1.Ascultarea activă

Ascultarea activă presupune concordanța între limbajul verbal și nonverbal, folosirea răspunsului minimal, reflectarea sentimentelor, parafrazarea, sumarizarea, formularea întrebărilor ( consiliere psihologică).În acest context, consilierea tinerilor cu dizabilități presupune o cunoaștere profundă a particularităților individuale, prin experimentarea unor strategii de consiliere specifice, precum și adaptarea comportamentului și atitudinilor consilierului la aceștia. (Gherguț ,ed. Corint , București , 1994 ,pg.pg.187).

În manifestarea ascultării active, ținem seama de stadiul de dezvoltare a limbajului și de achizițiile exprimării nonverbale, urmărim cu atenție ceea ce spune, ceea ce face vîrstnicul pentru a-i transmite mesajul că ne interesează și este important ceea ce relatează . Este importantă adaptarea tonului și a ritmului de vorbire, la modul de comunicare al tinerilor cu dizabilități deoarece vocea este un instrument care comunică emoțiile și sentimentele pe care le avem față de o persoană.

Solicitările formulate pe un ton plăcut și ferm în același timp, dar în nici un caz amenințător sau milos, invită la comunicare deschisă.Vocea noastră este un instrument care comunică emoțiile și sentimentele pe care le avem față de o persoană, de aceea este importantă adaptarea tonului și a ritmului nostru de vorbire, la modul de comunicare al tinerilor cu dizabilități (Gherguț -ed. Corint , București , 1994 ,pg.189).

VII.6.2. Observarea

Observarea este abilitatea de a culege informații relevante, de a identifica incongruențele, prin analiza comportamentului verbal și nonverbal al clientului.Comportamentul verbal  poate evidenția tendința clienților de a repeta și de a pune accentul pe cuvintele care au legătură cu problema lor. Există cazuri în care tineriI cu dizabilități au probleme de vorbire,ceea ce-i determină să se simtă frustrați de faptul că nu pot comunica, să se bîlbîie, să facă pauze sau să comunice mai mult nonverbal. (Mihaela Roco –Corint , București , 2000, pg.165)

VII.6.3. Comportamentul nonverbal 

Comportamentul nonverbal  se referă la contactul vizual sau limbajul ochilor, expresiile feței, gesturi,mișcări, poziții, contactul fizic. Expresia facială reflectă ceea ce simte persoana cu schizofrenie a un moment dat, dar și transpirația, înroșiri și încordări ale feței, dilatări ale pupilei, un zîmbet care nu se potrivește într-un context, modifcări ale ritmului respirației etc. Expresia facială reflectă emoții ca: bucuria, surpriza,frica, supărarea etc. Este nevoie de precauții în formularea unor concluzii pe baza comportamentului nonverbal, deoarece anumite manifestări sunt determinate cultural, sunt în mare măsură inconștiente (Mihaela Roco –Corint , București , 2000, pg.166) .

VII.6.4. Confruntarea

Confruntarea constă în identificarea și conștientizarea discrepanțelor, în asistarea tinerilor cu dizabilități pentru a găsi soluții la problema cu care se confruntă. Anumite credințe acționează ca bariere în calea schimbării.Se bazează pe ascultarea activă, pe reflectarea empatică a emoțiilor și sentimentelor, pe sumarizare și parafrazare. Rezistența exercitată de credințe și convingeri îl împiedică să-și înțeleagă problemele. Este important să evităm judecarea vîrstnicului în propriile lui credințe și convingeri (Jurcău și Megieșan- București , 1999 , pg.45).

VII.6.5.Observația

Ca metodă științifică ,observația constă în înregistrarea sistematică prin simțuri a caracteristicilor dar și transformarea obiectului studiat .Observația nu este un act pasiv ci ea se prelungește printr-un comportament reflexive de clasificare și sistematizare. Observația are ca scop înțelegerea.Observația științifică întotdeauna confirmă sau infirmă o teză anterioară (deci are la baza anumite întrebări și ipoteze; clinicianul va limita observațiile variabile care intră  în formularea ipotezelor  sau a  întrebărilor sale.). Așadar observația are un caracter organizat sisistematizat.

Observația  directă ( prin simțuri) care se face asupra comportamentului. Dar psihologul trebuie să-și situeze  observația la un nivel care integrează  organizarea și  finalitatea comportamentului (astfel mai utilizat este termenul de conduită).O dată cu dezvoltarea tehnicilor cognitiv-comportamentale se utilizează termenul de comporament, nu doar  cu  referire la manifestări motorii direct observabile, ci și cu referire la gînduri (comportament cognitiv), emoții (comportament psiho-emotional);

 Observația indirectă ( o serie de ipoteze și inferențe sau informații culese de la alte persoane). Observația  clinică  vizează   descrierea  unui  subiect  inindividualitatea lui . (Ruxandra Rășcanu ,2006,pg.194-196)

VII.6.6.Întâlnirea

Implică o relație cu psihologul, care prin prezența și ascultarea sa, este un catalizator al emoțiilor, reprezentărilor.Atfel, studiul de caz ilustrează metoda clinică și se poate sprijini pe diverse metode de culegere a datelor:

observația;

interviul ;

teste psihometrice ;

teste proiective.

Anzieu (1974) consideră că metoda clinică are la bază trei principii:

Postulatul dinamicii ;

Postulatul totalității ;

Postulatul genezeicare aduce trei obiecții majore privind valoare

științifică a studiului clinic al indivizilor:

Nu permite predicții;

Lipsa obiectivitatii ;

Nu permite generalizări

  Același autor enumeră resursele studiului clinic:

Înțelegerea personalităților excepționale sau plasate în situații excepționale;

Oferă ocazia modificării unor teorii;

Plasarea individualui în contextual său ;

Permite evidențierea complexității personalității ;

Înțelegerea schimbării și dezvoltării personalității ;

Accentul pus pe procesele ce se desfășoară în interiorul personalității.( Ross și Secui-Educația tinerilor , ed. Albatros , București ,1995 , pg. 35)

VII.6.7.Interviul

Interviul este  o situație socială de schimb conversațional între două persoane cu scopul înțelegerii de informații într-un cadru specificat .Pentru a fi psihologic,interviul trebuie să aibă obiective psihologice și să fie purtat după anumite reguli impuse de psihologia persoanei. Interviul psihologic presupune, în general, următoarele elemente:

Intre Intâlnirea a două persone, intervin procese psihologice, comunicaționale specifice. Se vorbește despre lipsa de putere a psihologului (evidențiată în psihologia clinică);

De exemplu medicul decide tratamentul;psihologul consiliază, nu ia decizii. Lipsa de putere a psihologului este cea care face posibilă redarea puterii pacientului. Un context specific se poate baza pe :

Mediul  fizic  (distanța  spațială,  biroul,  scaunele  etc  pot  apropria  sau  

distanța interlocutorii) ;

Cadrul temporal (40-60 min) ;

Contextul psihosocial (fiecare intră în relatie de comunicare cu toata

istoria sa: valori,credinte, experiente, coduri de comunicare etc.)

Un joc de relații emotive și afective .Convorbirea antrenează un joc al emoțiilor si sentimentelor, jocuri ale puterii, seducției,rivalității, opoziției etc. Discuția va fi influentată de perceptțiile reciproce ale celor doi participani:

fenomenele proiecției ;

fenomenele interpretării;

identifcarea cu interlocutorul. De asemenea,relatia  de  comunicare  poate  fi  marcată  de  ambivalențe,  ambiguități  și  contradicțiile afectivității.

Are obiective:

psihodiagnoza ;

selecție și recrutare,

consiliere și psihoterapie.

În funcție de obiectivele vizate vor fi utilizate demersuri și tehnici diferite. Interviul este un schimb structurat și tactic de informații ( Ross și Secui- ed. Albatros , București ,1995 , pg.48 )

VII.7.Calitățile consilierului

Calitățile consilierului sînt :

este bine pregătit profesional;

este cald și comunicativ;

este analitic și sintetic;

dovedește toleranță pentru diversitate și îi plac oamenii;

este creativ, realist, fexibil și manifestă capacitate de autocontrol și are

simțul umorului;

este motivat pentru activități de dezvoltare personal ( Petre Pufan- ,ed. Tehnică, București , 1989 , pg.61)

VII.8.Empatia

Empatia este abilitatea de a fi în pielea celuilalt, de a ne transpune în locul altei persoane și de a înțelege modul în care aceasta gîndește, simte și se comportă. Empatia se manifestă prin ascultare activă, comunicare verbală și nonverbală, prin utilizarea întrebărilor deschise care facilitează comunicareaAtitudinile, mimica, tonul vocii, privirea trebuie să fie convergente în ceea ce privește înțelegerea spuselor celuilalt. Ele facilitează empatia.Trebuie evitat moralizarea clientului, întreruperile dese, abuzul de sfaturi, judecarea, întrebările închise care blochează comunicarea (Maria Anca – Ed.Nemira , București 2000 , pg.150 )

VII.9.Probleme de asistență socială

Intrucât relațiile sociale ale persoanelor cu schizofrenie ,intrafamiliale sau generale pot favoriza sau agrava stările psihice a acestora , trebuie să se formuleze și un diagnostic social ceea ce înseamnă că trebuie să se cerceteze și să se ia în considerare și aspectele psihosociale acestora ( respingerea la angajarea ,stresul că societatea îl ignoră raporturile cu familia, dacă este tolerat sau neglijat,solidaritatea cu familia ) .Situația ideală o constituie tinerii cu dizabilități integrați ărofesional cu un nivel de trai decent pentru că nu întotdeauna suferința poate fi rezolvată cu medicamente .Izolarea socială și familială,chiar persecuția în familie ,cere alte măsuri . (Maria Anca – Ed.Nemira , București 2000 , pg.1507)

CAPITOLUL VIII

ORGANIZAREA CERCETĂRII

VIII.1.Actualitatea temei

Actualitatea temei este o problemă ce ține de consilierea persoanelor cu schizofrenie care este considerată o categorie a populației cu o poziție evident dezavantajată față de problemele majore și poate fi soluționată numai prin efortul comun al tuturor factorilor de răspundere .Gradul de civilizare a societății în mare măsură este determinată de atitudinea față de aceștitia. Lucrarea este structurată în 8 capitole:

în primele V capitole este prezentată partea teoretică pentru

aprofundarea pe larg a cunoștințelor ;

al VI capitol se implică în dezbaterea pe larg a intervențiilor

profesionale din punctual de vedere al psihologului și consilierului ,pentru a acorda servicii de calitate datorită cunoștințelor pe care aceasta le are și le aplică .

capitolul VIII este premergător cercetării , prezintă rezultate ,

iar capitolul IX se rezumă discuții și o serie de concluzii

susceptibile de a oferi o analiză pertinetă asupra rezultatelor și încercării de integrare socio-profesională a tinerilor cu dizabilități .

VIII.2.Motivația lucrării

Lucrarea oferă un volum impresionant și inedit de informații care se adresează atât consilierilor și psihologilor , cât și tutror celor care sunt implicați în activitatea de îngrijire și recuperare și, în egală măsură, studenților de la psihologie întrucât aici sunt abordate o paletă largă de manifestări patologice, care oferă o bogată documentare teoretică și practică despre unele aspecte mai puțin dezvoltate în literatura de specialitate în ceea ce privește persoanele cu schizofrenie .

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,întrucât , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei consilieri profesionale și satisfacția subiecților pentru atenția acordată ,aceștia nemaiconsiderându-se pentru moment marginalizate.

VIII.3.Scopul cercetării

Cercetarea de față a avut un caracter constatativ-descriptiv.Scopul a fost de a arăta cum se prezintă imaginea și stima de sine în rândul persoanelor cu schizofrenie .O nevoie fundamentală a persoanelor cu schizofrenie este dobândirea autoaprecierii realiste și a respectului de sine.

VIII.4.Obiectivele lucrării

Am stabilit ca obiective :

Identificarea și descrierea tipologiilor comportamentale ale indivizilor ,față

de bolnavul cu schizofrenie

Sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema marginalizării și

excluderii sociale a bolnavului cu schizofrenie

Determinarea subiecților implicați în cercetare să reflecteze asupra

propriilor atitudini comportamentale față de bolnavul psihic

Stabilirea măsurii în care prejudecățile despre schizofrenie influențează

atitudinea comportamentală față de bolnavul psihic

Obiectivul general al prezentei lucrări este de a oferi personalor cu dizabilități capacitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică mai ales prin intermediul pieței unice . În această idee obiectivele lucrării urmărite au fost :

consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de

actualitate a temei și nivelul la care se află cercetările din domeniu;

stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi

verificate;

redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele

finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu.

îmbunătățirea statusului emoțional;

bună inserție familială și socială ;

ameliorarea funcției de coordonare și control ;

identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm

imaginea și stima de sine;

implementarea unui sistem sau model complex de evaluare , orientare și

formare profesională, în cadrul atelierelor de lucru , urmate de servicii de asistență dedicată pentru integrarea pe piața liberă a muncii a persoanelor cu dizabilități .

Crearea premiselor pentru facilitare a reabilității profesionale și

integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități , ca grup vulnerabil pe piața muncii .

VIII.5.Ipoteza lucrării

Pornind de la Cea mai frecventă atitudine a oamenilor față de bolnavul

schizofrebnic este cea de respingere

Prejudecățile influențează atitudinea indivizilor față de bolnavul cu

schizofrenie

Nu există diferențe semnificative între atitudinea barbatilor si cea a

femeilor față de bolnavul psihic observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

Persoanele cu dizabilități au o imagine de sine negativă, mai accentuată

comparativ cu tinerii de aceeași vîrstă fără dizabilități ,care se pot integra mult mai ușor ;

Tineri cu dizabilități au o stimă de sine mai scăzută, în acord cu natura

negativă a imaginii de sine.

Ipotezele de lucru (operaționale) care ne-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au fost de Izolare și marginalizare

VIII.6.Operaționalizarea conceptelor

Cercetarea urmărește identificarea atitudinilor indivizilor față de bolnavul cu schizofrenie.Ca și tipologii atitudinale am stabilit :

Atitudinea de evitare. În cazul unui contact cu o persoană bolnavă de schizofrenie,atitudinea de evitare se manifestă prin tendința de a ocoli acea persoană,fără a o accepta dar totodată fără a o respinge,fără a o înțelege și totuși fără a o critica.

Atitudinea de acceptare .Aceasta se bazează pe principiul necondiționării ,bolnavul este acceptat așa cum e dându-se dovadă de înțelegere ,compasiune,oferire de sprijim și suport.

Atitudinea de respingere .Aceasta se manifestă sub forma negării oricărei valori a omului,avându-se în vedere doar boala psihică fără alte diferențieri.De asemenea un alt concept care se va utiliza în cadrul cercetării va fi acela de prejudecată,dimensiunile fiind schizofrenia – boala și bolnavul cu schizofrenie.In cazul acestui concept am pornit de la ideile prezentate în partea teoretică a proiectului,potrivit cărora oamenii au anumite convingeri,idei mai mult sau mai puțin adevărate ,despre ceea ce înseamnă boala psihică schizofrenie și despre bolnavul cu schizofrenie.Având în vedere ipoteza stabilită referitoare la prejudecăți, voi încerca să stabilesc valoarea de adevăr a acesteia.

VIII.7.Metodele de cercetare

Pentru realizarea cercetării a fost utilizată metoda chestionarului.Au fost aplicate două chestionare (situate în anexa proiectului),unul pentru verificarea ipotezei numărul unu iar celălalt pentru verificarea ipotezei numărul doi.Primul chestionar distinge trei dimensiuni ale conceptului de atitudine: respingere,evitare si acceptare.Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice. Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile persoanelor cu schizofrenie , pentru a-I ajuta pe membrii familiei să –I accepte .

Metoda observație a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizeii;

Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul presupune o stare activă a subiectului și implică o activare metodică orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

VIII.8.Durata și etapele cercetării

Durata cercetării s-a efectuat în cîteva luni urmărind îndeaproape pacienți ce urmează a fi prezentați deoarece în urma celor constate s-a observat că optimizarea consilierii s-a efectuat prin studierea atentă a acestuia .Cercetarea va urmări evoluția , a 4 pacienți diagnosticați cu schizofrenie .

CAZUL NR. 1

Bolnavul A.F.,n.1938 ,din Craiova absolvent al liceului cu 10 clase ,fost tâmplar , cu 10 clase, pensioner medical de la 30 de ani ,este adus în spital de o mătușă , fiind internat de mai multe ori , cite 1-3 luni de fiecare dată pentru comportament bizar de apărare,urmare a unui delir de posesiune și mai ales de obsesiune demonic .Somatic , remarcăm ca urmare a constituției sale și a unui sedentarism absolute , o accentuată obezitate ,130 kg greutate și 1,85 m înălțime .A citit mult biblia și cărți religioase și a vizionat multe filme de asemenea cu teme religioase .

Tabloul clinic este conturat în timp prin date culese de la aparținători și de la bolnav , care este accesibil parțial și la insistențe .Deși părăsește patul și se înțelege cu cei din salon , fiind docil , trăsăturile mimice traduc depresie și anxietate , atitudinea sa general fiind aceea a unuia ce stă la pândă spre a se apăra de primejdii ce-l amenință : la vizita medicilor păstrează ortostațiunea la oarecarare distanță de pat, urmărește atent tot ceea ce se petrece în jurul său și refuză orice atingere cu cei din preajma sa .O marcată insomnia , ce a precedat internarea și s-a menținut o vreme la internare , cu tot tratamentul psiholeptic , a fost însoțită de dorința de a se menține lumina aprinsă .Acasă , toată noaptea sta cu lumina aprinsă în casă, în antreu și afară , motivănd că dracii fug de lumină .

De asemenea , ține zi și noapte o candelă aprinsă .Ceea ce a determinat pe mătușa sa să-l interneze a fost faptul că a ars papucii , hainele , paltonul , lenjeria de pat și salteaua , obiecte pe care le considera căptușite cu draci și că aceștia ard în foc sau fug la fumul de trențe .Peste tot sunt draci care îi fac boala…..el nefiind bolnav și care vor să-l omoare.Dracii nu –I dau voie să se schimbe sau să se spele , ei îl conduc în tot ceea ce face .Se închide în casă , dracii nu –I dau voie să iasă , și lui îi place să stea cu ei ……..alteori vrea să spargă ușa ……Nu-I pot face rău întrucât intervin forțe supranaturale care îl apără împotriva lor .

În ultimii a zăcut la pat , pe care îl părăsea un timp foarte scurt , timpul cât lua masa sau ieșea în curte numai pentru necesități fiziologice .Se spală la două luni .Poartă barbă și păr mare, neângrijite .Susține că a avut un conflict cu dracii , care sunt niște excroci și niște paraziți, care l-au otrăvit cu otravă iradiată de ardere de nervi și de amorțire de nervi , pentru ia antidoturi . Este supărat pe draci și este în luptă cu ei deoarece i-au luat somnul , memoria și puterea , nu-I dau voie să ia legătura cu neamul ( cu cei din familie ) și l-au despărțit de soție prin otrăvurile lor .Acasă nu a permis mătușei sale sa facă cozonaci în preajma sărbătorilor de iarnă considerând considerând casa plină de draci .

Aceștia s-ar introduce în alimente și prin aceasta ar pătrunde în organism .Ca urmare , refuză a mai mânca ceva . În spital , în timp ce mânca , un fracment de măr îi intră într-o măsea cariată . A refuzat a mai mînca interpretând durerea ca pe o interdicție din partea dracilor . Între mijloacele de apărare împotriva invaziei demonilor prin intermediul alimentelor , înainte de a mânca un măr crestează în coaja acestuia cu cuțitul semnul crucii .

Pentru a alunga demonii efectuează același ritual și cu alte alimente .În lupta sa împotriva demonilor care îl amenință de peste tot utilizează și alte procedee .Astfel, după ce a dat foc lucrurilor din casă a adus 12 damigene cu câte 10 litri de apă fiecare și în momentul adecvat a vărsat în cameră apa pentru a-îneca .Un alt procedeu folosit de bolnav a constat în înfigerea în pardosea a peste 20 cuțite , pentru ca dracii care încercau să intre prin crăpături să se înțepe în lama cuțitelor .

Acasă purta zi și noapte , cuclcându-se cu ea , o haină ruptă, pe care a găsit-o aruncată la lada de gunoi , deoarece dracii nu agrează veșminte zdrențuite , iar pentru mai multă siguranță , a trimis pe mătușa sa la magazine și i-a cumpărat ace de siguranță și ace cu gămălie, pe care le-a înfipt de jur împrejurul gulerului și a mânecilor , câte un rând din fiecare , acestea având puteri vindecătoare și de alungare prin înțepare a demonilor care ar încerca să pătrundă pe la guler sau pe la mâneci .Atât în casă cât și în spital arde tămâie sau smirnă pe care mătușa sa I le procură de la biserică .

Din constatările sale relatează că mirosul de tămâie are proprietatea de a alunga dracii pînă la 900 m , pe când mirosul de smirnă îi alungă până la o distanță de 19 km în jur .Mai mult , smirna i-ar și distruge , însă dracii sunt perveși , îl păcălesc uneori falsificând-o.Față de unul din medici are o versiune , refuză a-I răspunde la întinderea mâinii , deoarece consider că i-ar fi provocat cu ani în urmă o agresiune cu prilejul recoltării lichidului cefalo-rahidian .

CAZUL NR. 2

MAI,35 ani , muncitor necalificat , din București ,necăsătorit , locuiește cu părinții , pensioner de boală , a fost internat în clinica de Psihiatrie , pentru idei delitante de persecuție și un comportament de apărare .Boala a debutat insiduos la 27 -28 ani în timp ce era angajat în Corul Filarmonicii , de unde , necorespunzător professional și comportamental( izolat) și-a schimbat locul de muncă , ca muncitor în construcții , regretând că nu și-a realizat idealul artistic .Antecedente eredocolaterale nu evidențiează boli mintale . Antecedente personale nesemnificative , Biotip leptosome .

Examenul psihic indică un fond de permanență anxietate , cu irascibilitate și versalitate în relații cuoamenii .Face plimbări solitare în natură și merge la spectacole fiind colecționar de autografe de la persoane cu renume din diferite domenii de activitate.Este veșnic nemulțumit , considerând nereușitele sale ca fiind urmarea unor șicane din partea unor persoane , care îl urmăresc și acționează împotriva lui .

Este precaut în acțiunile pe care le întreprinde pentru a nu I se pune piedici , păstrând un secret total față de părinți și frate , în schimb , le divulgă unor persoane care l-ar înțelege .Preocupările sale sunt minore : decupează anunțuri din ziare , notează zilnic asupra mesei servite ( calitate , conținut , mod de servire , personale cu care a stat la masă ).

Gândirea îi este acaparată de înterpretări și de idei delirante de persecuție și comportamentul său de suspiciune –apărare este în accord cu conținutul acestora .Conținutul delirului său paranoid se manifestă în toate împrejurările .În general , îi este teamă de oameni, suspectându-I că-l urmăresc ( dacă intră cineva întâmplător la un magazine alimentar după el susțină că este urmărit) .

Vecinii încearcă să-I facă șicane , că-I aruncă ceva pe coș , că arderea gazelor este incompletă și gazelle toxice vin în cameră și-l intoxică .Consideră că mașina de gătit și aragazul sunt defecte , emană gaze , că instalația electric este defect și constituie un pericol de electrocutare , că apa de la conductă este infectată , ceea ce l-a determinat să ducă probe de apă pentru analiza la Sanepid .

Dacă cineva din vecini își ambalează mașina , susține că zgomotele se transmit prin antenă și deranjează imaginea la televizor și că aceasta o fac intenționat , ca o amenințare la adresa lui .

Își suspectează părinții că discută la telefon , chestionându-I asupra persoanelor cu care vorbesc și asupra conținutului convorbirii , impunându-le restricții , să evite anumite discuții ca nu cumva să fie interceptate , iar lipsa sa le interzice accesul la telefon , încuind telefonul , pe care îl consider supravegheat și interceptat .

Crede că părinții fac parte în vre –o sectă , că li se întinde o cursă , interzicându-le să răspundă la invitația vecinilor de a discuta cu ei și de a consuma împreună , un pahar de bere sau de vin , apelând la frate pentru a-I convinge să-l asculte .

Consideră că alimentele sunt alterate și își suspectează părinții că vor să-l otrăvească , ceea ce l-a determinat în ultima vreme, să nu mai mănânce acasă , ci la cantină sau își ia un pachet cu el .Susține că părinții sunt bolnavi de diferite boli pe care el le diagnostichează și este supărat pe ei că nu merg la dispensar să li se facă analize și să se ducă la stațiuni pentru refacere .

De la vreme , consider că discuțiile purtate cu membrii familiei sunt auzite de toată lumea , care le înregistrează și le reproduce în autobus ( ecou al vorbirii și divulgare al conținutului gândirii ). Delirul ipohondric se manifestă prin credința sac ă suferă de toate bolile , că are ceva în organism și că discutând despre aceasta I se înregistrează și I se divulgă boala .

În ultimul timp are ideea că suferă de adenoma de prostată.Operat de o deviație de sept la București a consultat un medic de specialitate la BUcurești pentru a verifica dacă operația a fost corect făcută .Uneori noaptea are senzația de sufocare și se ridică din pat și deschide ușile și ferestrele .

Comportamentul estwe de indiferență față de părinți sau le impune modul său de a vedea lucrurile . Consideră că toți cei ce s-au opus voinței sau ideilor sale în rezolvarea unor problem vor da socoteală opiniei publice și vor fi aspru pedepsiți . Nu acceptă ca cineva să intervină pentru el în rezolvarea unei problem ca nu cumva să nu I se reproșeze cândva că a fost ajutat .

Nu îl mai interesează ce se petrece în jurul său ,se complace în singurătate , refuză orice anturaj masculine și , mai ales feminine , fiind un misogin . A făcut și face nenumărate sesizări și reclamații în diverse problem , rămase fără rezultate, fiind convins că aceia ce nu l-au înțeles vor fi destituiți sau pedepsiți . Refuză orice tratament psihiatric în afara unor vitamine .Prevalența simptomatologică a acestui caz este discordanța intrapsihică cu delir paranoid și comportament în accord cu acesta , așa cum se întâlnește în majoritatea cazurilor de schizofrenie paranoid, cu deteriorare secundară a personalității .

CAZUL NR. 3

C.Dina , 23 de ani , absolventă de liceu este consultată mpentru o stare delirant-halucinatoare , survenită după tratament cu haloperidol .În anul 2011 , la recomandarea cabinetului de endocrinology , urmează pentru obezitate tratament cu Silutin 3 dj a 25 mg /zit imp de 75 de zile , interval în care a slăbit 12 kg .Amai luat câteva săptămâni , fără știrea mamei , ca să poată învăța .

Mama bolnavei relatează că imediat ce a început tratamentul vorbea noaptea în somn :,, vin hoții să mă omoare ! , iar ziua vorbea singură prin grădină , se întreținea cu o voce pe care o aud în capul meu , vocea unui coleg , a unei college sau a unei babe ,aceasta din urmă spunea că nu mă mai ia nimeni .Alteori , par voci de femeie la geam ; mă uit și nu văd pe nimeni ( halucinații auditive psihice și psihosenzoriale discreditantă a bolnavei ); îmi pare că oamenii vorbesc în tramvai despre mine …… rudele și vecinii spun că nu fac dulceața bună , ……o fată de lângă mine zice că o să facă să mă internez la săital , ……că țiganii se țin după mine ,…….

Vocea unui băiat cu care am avut conflict , îmi spune că nu mă mai ia nimeni , că nu mai sunt fată , că nu mai sunt decât puțin , iar vocea unui student , care vine de un an în vacanțe spune că prietenele lor nu mă vor, și îmi zic că sunt grasă , că sunt batoză , și că nu o să mă iubească nimeni .

Prezintă o stare de tensiune anxioasă ,, mi e teamă că mă dezverginează băiatul cu care am fost colegă la liceu și rudele lui nu mă vor . Ca urmare a acestor discreditări delirant- halucinatoare și a anxietății majore pe care o trăiește are compulsiuni suicidare : îmi vine să mă arunc în fântână ca să scap de toate , se izolează de lume , nu iese în curte câte o lună și își exprimă dorința ca să plece la o mătușă la Vâlcea , ca să scape de lume .Asimptome psihice prezentate :

Senzație de amețeală

de cefalee

criză de cataplexie de un minut

Insomnia

Verulență și inversiune afectivă față de mamă,, am urât-o ca mamă și în trecut și acum

În plus ,I s-au făcut investigații endocrine fiind diagnosticată și tratată pentru hipercorticism androgen .Din simptomatologia delirant- halucinatoare , a tematicii și a comportamentului adecvat acestea , ne orientăm diagnosticul spre o schizofrenie paranoid .Ceea ce merită a fi menționat în acest caz este apariția simptomelor schizofrenice la tratamentul cu derivantul amfetaminic –Haloperidol , ce a avut rol precipitant în dezvoltarea psihotică , asemenea derivații fiind cunoscuți ca droguri schizofreniforme .

CAZUL NR. 4

B.Maria ,47 ani , contabilă , pensionată medical de la vârsta de 29 de ani, divorțată , este internată în luna iulie 2012 a pentru a 17-oară în clinic , cu stare delirant-halucinatoare, insomnia .Mama a fost psihotică, tatăl psihopat, ambii decedați, are doi frați , unul cu TBC, celălalt cu TBC pulmonary și schizofrenie catationică , o soră sănătoasă .Ciclu de la 17 ani , survine neregulat la 5-7 luni, o naștere , are un copil sănătos pe care îl iubește foarte mult, amidalectomie și parotidită la 20 ani .Somatic nu prezintă tulburări subiective sau obiective semnificative ,Psihiatric : ușor cooperantă, volubilă, orientată temporo-spațial și autopsihic , hipertimică ( iubesc oamenii , iubesc un tânăr frumos, care nu mă refuză sexual) atenția scăzută, memoria cu bogate evocări halucinatoare, stări halucinatoare, incoerență ideatoare , automatism psihic , marcată discordanță intrapsihică.

Starea delirant- halucinatoare constituie tematica anectodicei bolnavei, axată pe progresele tehnice ale timpului .

Debutul I s-a produs prin halucinații auditive , ce veneau din cartier , cu un conținut diferit ( cea mai bună mâncare și băutură din cartier , moare lumea de foame și ea stă cu brânza pe masă , moare femeia după mușchiulețul ei , ) sau auzea bătăi electronice pe un fond laudativ (, fantastic ,………….admirabilă , , ………..inteligență multă are femeia ) fiecare cuvânt, fiecare propoziție sau frază erau repetate încontinuu câte o zi întreagă , ceea ce o epuiza , determinându-I o oboseală morală fizică și o stare de irascibilitate .

Aceste stări halucinatoare sunt interpretate ca fiind urmarea exercitării asupra ei a hipnozei electronice : se emit unde electromagnetice cu numele meu , cu data nașterii ( eventual o îmolnăvire) sau cu un anumit cod de la o mașină electronic, computer sau ordinator medical .

Interpretează funcționarea și scopul hipnozei electronice în mod diferit , fie pentru echilibrarea morală a unor bolnavi , pentru a-I produce un contrașocîmpotriva suferințelor sale , fie pentru a-I sustrage lucrurile cele mai folositoare din casă ne halucinează cybernetic noaptea și mereu ne dispar lucruri folositoare dar fără mare valoare, ca fețe de pernă pentru îngrijirea mamei , pentru ca apoi, să aibă interpretări ambivalente…m-am alertat că mi s-a îântîmplat ceva groaznic cu copilul , că am halucinații din sateliți de la japonezi , toate se încâlceau în capul meu, imaginația mea era bolnavă și conținea tot felul de întîmplări închipuite pentru ca apoi să afirme că fiul ei era verificat prin hipnoza electronic , și când se va afla sub influența acesteia , țipa tare la mine .

Peste tot este urmărită și dirijată cu teleundele……………cunosc perfect vocile a două doctorițe psihiatre, care mă făceau psihiatre , care mă făceau exotică, cea mai frumoasă femeie de cartier, că ghicesc foarte bine în cafele ..chiar în București eram într-o stare de maximă alertă fiindcă reacționam exact la sugestia a aceea ce îmi spuneau ei .

De remarcat la acest caz de schizofrenie paranoid, bogata variație imaginară exprimată de interpretările delirant-halucinatoare, delirul de persecuție din partea unor persoane necunoscute , sub forma acțiunii exercitată prin hipnoza electronică imaginația productivă a bolnavei utiliz’nd haotic informații ale unor descoperiri științifice și a unor tehnici actuale , constituind și o mutație în tematica stărilor delirant-halucinatoare .

De asemenea , bolnava relatează concret , modul de regresiune austică proprie schizofreniei, în evoluția ei terminal deteriorantă a personalității .De subliniat și ereditatea foarte mare încărcată din linia maternă , psihoză , schizofreniformă ca și din linia paternă , psihopatie polimorfă , evidențiată și prin forma clinic de schizofrenie catatonică , cu accese prelungite a fratelui bolnav .

ANEXA

CHESTIONAR

(vizind atitidinea comunității față de bolnavul cu schizofrenie)

Trebuie să răspundeți la întrebările mai jos,apreciind valoarea de adevăr a afirmațiilor,pe scala 1,2,3,4, unde 1 reprezintă valoarea minimă,iar 4 valoarea maximă. Răspunsurile sunt confidențiale. Multumiri pentru cooperare

CHESTIONAR

(vizând prejudecățile oamenilor)

Trebuie aleasă varianta de răspuns cu care cel chestionat este de acord . Răspunsurile sunt confidențiale.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele menționate în această lucrare , reiese faptul că schizophrenia este o boală care joacă un rol important în viața bolnavului care suferă.În aceste pagini , am spicuit din paginile literaturii de specialitate aspect elocvente legate de tot ce înseamnă schizofrenie și toți factori implicați .Am încercat să scot în evidență , rolul pe care familia îl are atunci când unul din membrii este schizofren , și modul de abordare al acestora . Astfel am concluzionat faptul că familia are un rol bine definit , pentru a ajuta un bolnav schizofren să se integreze în viața socială .

Am realizat o cercetare despre atitudini și prejudecăți iar simplul fapt de a menționa aceste concepte poate că e suficient pentru a defini dificultatea concretului.Vorbind despre atitudinile și prejudecățile oamenilor,trebuie aduse în discuție sentimentele,convingerile,credințele,valorile morale pe care indivizii le au și care sunt greu de explicat în cuvinte.Dincolo de cifre,de confirmarea sau de infirmarea unor ipoteze,există totuși ceva concret: prezența bolnavului cu schizofrenie.O alta concluzie la care am ajuns,este aceea că schizofrenia este un subiect despre care se vorbește greu,se cunosc puține,dar totuși are puterea de a determina o parte din factorii ce influențează negativ echilibrul vieții bolnavului cu schizofrenie :atitudinile și prejudecățile.

BIBLIOGRAFIE

1.PETRU ARCAN , Dumitru Ciumăgeanu- Psihiatrie,Ed.Facla ,Cluj Napoca 1991

2. ALEXANDRU R. FLORIA- Procesul integrării a persoanelor cu boli psihice ,ed. Polirom , București , 1994

3.GHERGUȚ -Psihiatrie.Strategii diferențiate și incluziune în educția personalor cu boli psihice , apariție reediată la ed. Corint , București , 1994

4.IOAN DRUTU -Studii și cercetări în psihologia persoanelor cu cerințe speciale,ed.Coresi, București , 2002

5.MIHAELA ROCO –Inteligența emoțională a bolnavilor psihici Corint , București , 2000

6.JURCĂU ȘI MEGIEȘAN- Psihiatrie ,ed. Medicală , București , 1999

7.ALEXANDRU OLARU-Introducere în psihiatria Practică , Editura Scrisul Românesc , Craiova ,1990

8.EUGENIA ENĂCHESCU-Repere psihologice în cunoașterea și descoperirea bolnavilor psihici ,Ed. Coresi, București , 2008

9.RUXANDRA RĂȘCANU-Introducere în psihodiagnoza clinică, Ed. Hiperion , București , 1998

10.LIVIUS MANEA-Asistența socială a persoanelor psihice ed. Științifică și Tehnică , 1995

11.LIVIUS MANEA – Protecția specială a persoanelorpsihice ,Ed. Corint , 2âBucurești ,2000

12.Anca, M.D.(1999)-Implicații ale modificării aportului informațional asupra integrării persoanelor schizofrene , Revista Societate si handicap, nr. 2. 2005

13.CALAVREZO, C.(1967) Metode și procedee pentru integrarea socio-economică a persoanelor cu nevoi speciale ,editura Didactică și Pedagogică , București , 1991

21.VERZA, E. (coord.) (1990) Elemente de psihopedagogia handicapaților, Tipografia Universității, București

22.Revista de Educație Specială, I.N.R.E.S.P.H., București

BIBLIOGRAFIE

1.PETRU ARCAN , Dumitru Ciumăgeanu- Psihiatrie,Ed.Facla ,Cluj Napoca 1991

2. ALEXANDRU R. FLORIA- Procesul integrării a persoanelor cu boli psihice ,ed. Polirom , București , 1994

3.GHERGUȚ -Psihiatrie.Strategii diferențiate și incluziune în educția personalor cu boli psihice , apariție reediată la ed. Corint , București , 1994

4.IOAN DRUTU -Studii și cercetări în psihologia persoanelor cu cerințe speciale,ed.Coresi, București , 2002

5.MIHAELA ROCO –Inteligența emoțională a bolnavilor psihici Corint , București , 2000

6.JURCĂU ȘI MEGIEȘAN- Psihiatrie ,ed. Medicală , București , 1999

7.ALEXANDRU OLARU-Introducere în psihiatria Practică , Editura Scrisul Românesc , Craiova ,1990

8.EUGENIA ENĂCHESCU-Repere psihologice în cunoașterea și descoperirea bolnavilor psihici ,Ed. Coresi, București , 2008

9.RUXANDRA RĂȘCANU-Introducere în psihodiagnoza clinică, Ed. Hiperion , București , 1998

10.LIVIUS MANEA-Asistența socială a persoanelor psihice ed. Științifică și Tehnică , 1995

11.LIVIUS MANEA – Protecția specială a persoanelorpsihice ,Ed. Corint , 2âBucurești ,2000

12.Anca, M.D.(1999)-Implicații ale modificării aportului informațional asupra integrării persoanelor schizofrene , Revista Societate si handicap, nr. 2. 2005

13.CALAVREZO, C.(1967) Metode și procedee pentru integrarea socio-economică a persoanelor cu nevoi speciale ,editura Didactică și Pedagogică , București , 1991

21.VERZA, E. (coord.) (1990) Elemente de psihopedagogia handicapaților, Tipografia Universității, București

22.Revista de Educație Specială, I.N.R.E.S.P.H., București