Rolul Familiei In Formarea Comportamentului Pozitiv la Copilul Prescolar
LUCRARE DE LICENȚĂ
ROLUL FAMILIEI ÎN FORMAREA COMPORTAMENTULUI POZITIV LA COPILUL PREȘCOLAR
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I MEDIUL FAMILIEI ȘI VALOAREA LUI EDUCATIVĂ
I.1. Structura familiei
I.2. Tipurile de familie
I.3. Funcțiile familiei
I.4. Roluri și funcții în cadrul familiei
I.4.1. Rolul mamei
I.4.2. Rolul tatălui
I.4.3. Rolul buniciilor și al tutorilor
I.5. Stilurile de parenting ale părinților -modalități de parenting
I.6. Familia universal copilăriei
I.7. Comunicarea în relația părinte copil
CAPITOLUL II PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL FAMILIE-GRĂDINIȚĂ
II.1.Parteneriatul educațional-modalitatea eficientă de realționare a familiei cu grădinița
II.1.1. Premise ale parteneriatului educațional familie-grădiniță
II.1.2. Dificultăți în construirea unui parteneriat familie-grădinița
II.2. Interacțiunea familiei cu grădinița
II.2.1. Rolul educatoarei
II.3. Rolul familiei în adaptarea copilului la mediul grădiniței
II.3.1. Dezvoltarea emoțională la copil
II.4. Implicarea familiei în adaptarea eficientă la mediul grădiniței
II.5. Strategii de îmbunătățire a interacțiunii dintre familie și grădiniță
II.6. Creearea suportului psihologic
II.7. Forme de activitate a copilului preșcolar
II.8 Dezvoltarea comportamentului la copilul preșcolar
CAPITOLUL III. METODOLOGIA CERCETĂRII APLICATIVE CU TEMA: ROLUL FAILIEI ÎN FORMAREA COMPORTAMENTULUI POZITIV LA COPILUL PREȘCOLAR
III.1. Premisele teoretice ale cercetării aplicative
III.2. Coordonatele generale ale cercetării
III.2.1. Scopul cercetării
III.2.2.Obiectivele cercetării
III.2.3. Ipoteza cercetării
III.2.4. Variabilele cercetării
III.3. Coordonatele majore ale cercetării
III.3.1. Locul de desfășurare a cercetării
III.3.2. Perioada de cercetare
III.3.3. Eșantionul experimental
III.3.4. Eșantionul de conținut
III.4. Metode și instrumente de cercetare utilizate
III.5. Organizarea și desfășurarea cercetării
III.5.1. Etapa pretest inițială
III.5.2. Etapa experimentală formativă
III.5.3. Etapa post experimentală
III.6. Prezentarea, analiza și interpretarea rezultatelor obținute
CAPITOLUL IV
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Familia este cea mai elementară formă de organizare, fiind prima comunitate de
care se atașează un individ cât și prima autoritate sub care acesta învață să
trăiască, familia este cea care stabilește valorile cele mai fundamentale ale unei societăți. Forța primei formări primite în familie, depășește pe departe cea pe care ar putea-o primi la adolescență sau în continuare pentru toată viața acestora. Cel mai important moment al educației este copilăria care se imprimă în viața copilului încă din primii ani de viață.
Educația nu e programată să se desfăsoare în anumite zile ore sau locuri, ci e urmărită continu în desfășurarea vieții zilnice, intr-un climat familial favorabil, plin de încredere și într-un stil de iubire.
Educația o putem face iubind și iubirea aparține inimii, fără iubire nu vom putea
ajunge la sufletele copiilor care resping duritatea si severitatea, care deși nu se recomandă a fi folosite, din nefericire încă se mai practică. Iubirea și respectul pe care părinții doresc să o primească de la copii lor, trebuie mai întâi s-o dăruiască ei, ținând cont și de dorințele copiilor.
Educația părințiilor este arta formării, omului de mâine, părinții nu pot fi oameni ai trecutului, ancorați în formule, ei trebuie să-și adapteze pasul cu ei, pentru a-i lăsa liberi să continue singuri imediat ce sunt capabili de aceasta. Părinții au datoria de a le forma copiilor conștiința, caracterul, voința, să îi ajute să î-și construiască personalitatea pentru a fi capabili să aleagă liber în viață. Familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copiilor deoarece este locul cel mai afectiv și aici se dezvoltă sentimentele de dragoste care îl fac pe parinte să î-și înțeleagă copilul.
CAPITOLUL I MEDIU FAMILIEI ȘI VALOAREA LUI EDUCATIVĂ
Familia este asocierea stabilită în mod natural pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale omului. Conceptul de familie apare în vocabularul timpurilor îndepărtate pe filiela latina, de la termenul ,,famulus’’ care în primă fază, desemna sclavii aparținând cetățeanului român iar mai târziu, s-a extins și asupra persoanelor aflate sub stăpânirea lui, respectiv asupra descendenților și soției acestora.
Din perspectiva sociologică, familia este intuiția fundamentală în toate societățile.
Familia este un grup social relativ permanent de persoane legate între ele prin
sânge, origine, căsătorie sau adopție care împărtășesc o responsabilitate primară pentru îngrijirea membrilor societății.
Familia reprezintă nucleul instrumental, fundamental al structurii sociale mai largi, în sensul că toate celelalte instituții depind de influențele acesteia.
Unitatea biosocială și psihosocială, a societății, ce se caracterizează prin legături de
rudenie între persoanele care o alcătuiesc, familia oferă identitatea socială ca și tutelă,
dispune de un anumit buget comun și un sistem de conviețuire, este constituită și prin
afecțiune mutuală, împărtășită.
Reglementarea situației familiei, prin cutume sau legi scrise, este una dintre cele mai vechi preocupări ale comunităților umane. Familia, ca nucleu social, înregistrează o evoluție continuă, existând în forme diferite de-a lungul istoriei.
(http:www.scritube.com/istorie/ Evoluția căsătoriei și a familiei).
I.2. Tipurile de familie
•Familiile nucleare: sunt compuse din doi părinți, unul sau mai mulți copii biologici sau adoptați care locuiesc împreună. De-a lungul istoriei, familia a fost considerată baza societății, expresia uniunii pe temeiul dragostei dintre un bărbat și o femeie, care
procreează și cresc un copil.
Familia nucleară devine mai populată la începutul secolului XX, fiind în mare măsură
rezultatul unor practici promovate, numită și „familie conjugală” acest tip de grup este o structură domestică bazată de regulă, pe egalitate și consens. În contextul civilizației
industriale, familia nucleară este preferată de majoritetea indivizilor, ea asigurând unele funcții de bază, cum ar fi : cooperare economică între soți, relațiile sexuale, reproducerea și educarea copiilor. Fiind un grup mai mic, relațiile interpersonale sunt mai intense, implică un grad sporit de competență emoțională și socială, sunt mai flexibile mai creative. Unii cercetători consideră familia nucleară o familie intactă, ea este extrem de importantă în creșterea și dezvoltarea copiilor.
• Familiile extinse: sunt compuse din părinți, copii, unchi, bunici și alte rude de sânge care locuiesc împreună sau locuiesc separat. Familia extinsă acționează ca o modalitate instituțională ce se bazează pe solidaritate mutuală, elementară, asumându-și trecutul și garantând viitorul, familia extinsă seamănă cu o mică comunitate: copiii petrec mai mult timp în compania adulților, fapt ce ar putea influența în sens pozitiv dezvoltarea lor. Femeile stau însă acasă si fac menajul pentru întreaga familie, fiind responsabile și de educația copiilor, de însușirea limbii materne sau a bunelor maniere. Procesul de reducere a famililor extinse sa desfășurat diferențiat pe zone istorice și categorii sociale, cauzele care au dus la acest efect au fost numeroase, principala cauză a fost reducerea numărului de copii ale unor familii. În zilele noastre, această noțiune de familie extinsă care cuprinde mai multe generații de sânge se păstrează mai mult în comunitățile sărace sau la cele de romi, unde se acordă o importanță deosebită obiceiurilor tradiționale.
• Familiile amestecate ( recombinate, reconstituite, vitrege ), compuse din părinți care au divorțat, s-au recăsătoriți și au format o nouă familie, care include copii atât din prima căsătorie cât și din a doua căsătorie. În familia reconstruită apar de obicei mai multe probleme de cât în familiile obișnuite, relațile unei astfel de familii pot fi asemănate cu cusăturile unei cuverturi realizate din o mulțime de petice, deși primele cusături sunt mai slabe dar au fost lucrate cu atenție ea va fi în final foarte rezistentă ca și cum ar fi fost realizată dintr-o singură bucată.
• Familiile fără copii: un cuplu de ambele sexe sau de același sex ( compuse din
homosexuali sau lesbiene ).
• Familiile cu un singur părinte ( monoparentală ) : compuse dintr-un singur părinte, cel mai frecvent mama, și unul sau mai mulți copii biologici sau adoptați. În abordarea familiei monoparentale trebuie să se țină cont de o serie de aspecte : motivul sau experiența care au generat apariția acestei categorii, vârsta mamei, numărul de contacte cu tatăl absent, suportul social care stă la dispoziția mamei și abilitatea acesteia de a face față problemelor, familia monoparentală poate fi consecința unor experiențe diferite:
– nasterea unui copil în urma unei experiențe sexuale juvenile care nu se finalizează cu o căsătorie;
– decizia unei femei de a avea un copil în afara unei căsători legale;
– decesul unuia dintre parteneri;
-divorțul unor cupluri cu copii minori.
Altfel spus efectele familiei monoparentale sunt relative și se exercită prin ceea ce
sociologii numesc, efect de compunere a mai multor variabile intermediale
Factorii de risc decurg în principal din situația profesională a părintelui singur sau din
tipul de relație stabilit între părinte și copil.
•Cuplurile care coabitează: căsătoriile convenționale, sau așa numitele în trecut
concubinaje, sunt aranjamente sau contracte familiale fără mariaj legalizat.
Atunci când acesate cupluri aleg să coabiteze ignoră potențialele pericole care pot apărea la copiii lor, acest fapt duce la rămânerea a cât mai multor femei însărcinate care nu sunt căsătorite, acese realții la ora actuală depășesc numărul căsătoriilor. Copiii care au venit pe lume în urma unor astfel de relații au mai apoi de suferit din cauza părinților care sunt iresponsabili s-au care ajung în cele din urmă la despărtire.
I.3. Funcțiile familiei
• Funcția biologica se referă în special la satisfacerea cerințelor ale partenerilor și
procreearea copiilor. Ea trebuie să asigure mecanismul înlocuirii membriilor societății de la o generație la alta. Familia și societatea reglementează activitatea sexuală, impunând anumite restricții. Restricțiile se referă, de reguă, la limitarea activității sexuale la sistemul material și la tabuul incestului.
• Funcția economică constă în acumularea unor venituri suficiente pentru toți membrii familiei și alcătuirea unui buget comun.
• Funcția de solidaritate se referă la rolul familiei în satisfacerea nevoilor de
afecțiune, căldură, respect și ajutor reciproc între cei doi parteneri și între toți membrii
familiei ( parinți, copii, frați, surori ) .
• Funcția socială și reproductivă ca și celelalte funcții, funcția sexuală a cunoscut importante schimbări .A început să se acorde o tot mai mare importanță performanțelor sexuale. Importanța acordată asupra acestor aspecte face ca indivizii să adopte o serie de comportamente, ce cad de multe ori în cele doua extreme ( dorința de a poseda / teama de a nu fi destul de bun/bună în actul sexual), aceste comportamente sunt de regulă vinovate.
• Funcția pedagogico educativă și morală se referă la educația și învățământul copiilor, socializarea primară a acestora. În familie copilul își însușește limbajul, învață să se comporte, să acționeze pentru a-și îndeplini o dorință sau un scop. Din interacțiunea cu adulții, copilul se poate simți valorizat, esențial pentru integrarea lui sociala și scolară, valorile familiale, exercitarea rolurilor în familie și rețeaua raporturilor interpersonale din cadrul grupului familial sunt primele repere colective care-i permit copilului înțariaj legalizat.
Atunci când acesate cupluri aleg să coabiteze ignoră potențialele pericole care pot apărea la copiii lor, acest fapt duce la rămânerea a cât mai multor femei însărcinate care nu sunt căsătorite, acese realții la ora actuală depășesc numărul căsătoriilor. Copiii care au venit pe lume în urma unor astfel de relații au mai apoi de suferit din cauza părinților care sunt iresponsabili s-au care ajung în cele din urmă la despărtire.
I.3. Funcțiile familiei
• Funcția biologica se referă în special la satisfacerea cerințelor ale partenerilor și
procreearea copiilor. Ea trebuie să asigure mecanismul înlocuirii membriilor societății de la o generație la alta. Familia și societatea reglementează activitatea sexuală, impunând anumite restricții. Restricțiile se referă, de reguă, la limitarea activității sexuale la sistemul material și la tabuul incestului.
• Funcția economică constă în acumularea unor venituri suficiente pentru toți membrii familiei și alcătuirea unui buget comun.
• Funcția de solidaritate se referă la rolul familiei în satisfacerea nevoilor de
afecțiune, căldură, respect și ajutor reciproc între cei doi parteneri și între toți membrii
familiei ( parinți, copii, frați, surori ) .
• Funcția socială și reproductivă ca și celelalte funcții, funcția sexuală a cunoscut importante schimbări .A început să se acorde o tot mai mare importanță performanțelor sexuale. Importanța acordată asupra acestor aspecte face ca indivizii să adopte o serie de comportamente, ce cad de multe ori în cele doua extreme ( dorința de a poseda / teama de a nu fi destul de bun/bună în actul sexual), aceste comportamente sunt de regulă vinovate.
• Funcția pedagogico educativă și morală se referă la educația și învățământul copiilor, socializarea primară a acestora. În familie copilul își însușește limbajul, învață să se comporte, să acționeze pentru a-și îndeplini o dorință sau un scop. Din interacțiunea cu adulții, copilul se poate simți valorizat, esențial pentru integrarea lui sociala și scolară, valorile familiale, exercitarea rolurilor în familie și rețeaua raporturilor interpersonale din cadrul grupului familial sunt primele repere colective care-i permit copilului înțelegerea funcționării universului social.
I.4. Roluri și funcții în cadrul familiei
Aparținând unor orientări conceptuale diferite, sub aspectul analizei specificului și funcțiilor familiei, au fost întreprinse numeroase cercetări privind rolul de șoț și soție.
Toate aceste cercetări încearcă să explice modul de funcționare a familiei, care sunt
etapele prin care trece un cuplu, care sunt rolurile soțului și ale soției, care sunt relațiile ce se stabilesc între membri ei. Cercetători români au efectuat o serie de studii privind viața de familie, ei arată că rolurile din cuplul conjugal format din soț și soție se extind în cadrul familiei continuând cu cele de tată și mamă, ceea ce presupune urmărirea îndeplinirii unor obiective precum: asumarea responsabbilității de împărțire și distribuirea aceluiași buget de timp, material și afectiv în vederea creșterii copilului. Această sarcină a fost și rămâne o dominantă a familiei, chiar dacă metodele diferă de la o societate la alta.
Problema rolurilor educaționale, ale părinților în familie este o funcție esențială care se răsfrânge asupra copilului pe întraga perioadă pe care acesta o petrece în cadrul grupului familial. Cunoașterea copilului vizează trei aspecte principale ale rolurilor parental privind socializarea copilului :
Afecțiunea, prezența sa alaturi de familie.
Protecția, sprijinul material, deciziile tatălui în momente dificile.
Inițierea în viața socială, devenind un model pentru imitarea și identificarea, exercitarea controlului prin autoritatea sa.
I.4.1. Rolul mamei
Rolul mamei este la fel de important ca cel al tatălui, în primii ani de creștere a
copilului, ea își dedică foarte mult timp sarcinilor gospodărești. Femeia are un rol esențial în educația copilului, ea are un rol decisiv în ceea ce privește viitorul social și spiritual al copilului pentru că știm că există evenimente cere-și pun pecetea asupra mentalității individului.
Relația mamă-copil este esențială pentru creșterea și dezvoltarea, de aceea primul
sentiment pe care copilul îl manifestă este cel de atașament. Mama reprezintă un aliant
între copil și mediul înconjurător, mama îndeplinește o funcție primordial și fundamental deoarece declanșează mecanismul de cunoaștere și învățare.
Mama oferă afecțiune, blândețe și gingășie, ea creează un climat de căldură sufletească atât de necesară copilului. Totodată, ea reprezintă prima autoritate cu care se confruntă copilul deoarece, în relațiile cu ea, el cunoaște primele reguli, primele obligații, primele forme ale moralei, ea este în același timp un tipar și un model pentru copil deoarece el observă orice gest și fiecare acțiune a mamei lui. Astfel că, atitudinea mamei față de lucruri, de evenimente, de oameni, față de el însuși determină și comportamentul și atitudinea copilului față de aceleași lucruri , evenimente, oameni și chiar față de el motiv pentru care condiționează atitudinea copilului, depinde încrederea sau neîncrederea sa, curajul sau teama, voiciunea sau moderația, optimismul sau pesimismul său.
Iată de ce rolul mamei este acela de agent securizant, de inițiator, de ghid și de model, are o mare importanță în creșterea si dezvoltarea copilului deoarece un copil care este lipsit de afecțiune maternă pierde jumătate din șansele sale de reușită în viață motiv pentru care pedagogii afirmă că o mamă bună valorează cât o sută de profesori, că mama este principalul educator al copilului, că omul va proiecta asupra lumii externe afectivitatea primită în copilărie.
I.4.2. Rolul tatălui
Primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un tată este să fie
bărbat, băiatul învață de la tatăl lui trăsături masculine pe care le va copia și care vor
deveni parte din personalitatea lui, un copil învață de latăl său cum se poartă un bărbat.
Dacă un tată dorește ca fiul lui să-și dezvolte o atitudine bună față de femei, el trebuie să ofere un exemplu, deoarece copilul își va stabili valorile urmărind felul în care se înțelege mama cu tata.
Fetele au nevoie de o relație cu tatăl lor la fel de mult ca și băieții, fetele trebuie să învețe care sunt diferențele dintre rolul unui tată și rolul mamei, iar tatăl o ajută să-și dezvolte feminitatea. Tații trebuie să fie conștienți că o fată în creștere are nevoie de un tată care să o aprecieze. Rolul stabilizator pe care îl joaca un tată depășește mult sprijinul financiar și grija pentru confortul unui cămin, când un tată este separat de familie, fizic sau emoțional, copiii manifestă deficiențe serioase în relațiile lor sociale și morale cu cei din jurul lor. Cu cât rolul tatălui de a călăuzi și conduce familia este mai direct, cu atât cresc șansele ca familia să fie stabilă și copii să se bucure de o stare emoțională sănătoasă.
Un tată care crede că poate lăsa creșterea copiilor pe seama mamei nu a acceptat
responsabilitatea de a fi tată. A fi părinte este o sarcină pentru două persoane, mai ales în cultura complexă și prețioasă în care trăim, unui copil nu îi ia mult să descopere cât de bine și-a acceptat tatăl rolul ce-i revine.
Mai mult decât atât, este important și calitatea și timpul pe care un tată îl petrece cu copilul lui, copilul își va aminti cu afecțiune scenele din copilărie numai dacă tata era într-adevăr acolo. De cele mai multe ori copilul calculează mai mult timpul petrecut împreună decât locul acțiunii, el își va aminti cu plăcere și mai mult entuziasm ziua în care s-a plimbat cu tata într-un parc, decât ziua în care tata a adus acasă o jucărie nouă.
Tații care au succes sunt recunoscuți de copiii lor ca fiind iubitori, de ajutor, la
dispoziție, uneori au dreptate și alteori nu, dar sunt în mod consecvent iubitori și
accesibili.
I.4.3. Rolul buniciilor și al tutorilor
Implicarea buniciilor în viața copiilor, poate avea o influență pozitivă asupra educației și conceptul de viață a acestora. În primul rând copilul are ocazia să cunoască întreaga familie și să facă legătură cu trecutul prin poveștile spuse de bunici. Aproape toți știm ce înseamnă vocea blândă a bunicilor și cât de mult ne distram când ne spuneau mici anecdote despre străbunici sau despre părinții noștri .
Timpul de care dispun bunicii nu este același cu ritmul alert pe care îl ai tu. Profită de faptul ca bunicii au timp să se joace cu copilul tău, să îi spună povești și să se ingrijească de educația lui fără să fie enervați sau tensionați de problemele cotidiene.
Bunicii prin calmul și toleranța lor, au o altfel de manieră pentru a rezolva
problemele copiilor. Pentu că deja și-au crescut proprii copii, bunicii știu cât de mult să aștepte de la nepoți și se bucură de progresul lor fără să simtă nevoia de a-l
accelera. Prezența bunicilor în viața copiilor îi oferă o stabilitate emoțională și afectivă deosebită .
Există unele cazuri în care bunicii și parinții nu se înțeleg întotdeauna în ceea ce
privește educația copilului, deoarece există cazuri în care bunicii îi lasă pe copii să se
culce la ce oră vor ei și să mănânce câte dulciuri poftesc, iar acest ritm de viață nu
corespunde cu cel dorit de tine, mai ales că apoi nu mai vrea să asculte ideile
tale. Unii bunici au o mentalitate conservatoare în ceea ce privește creșterea copiilor, de exemplu pot avea tendința de ai pedepsi aspru pe copii practicând educația prin frică.
Bunicii pot fii adevărate modele pentru copii. Lumea buniciilor este specială, așa că nu îl ține departe pe micuțul tău de aceștia. Ajută-i să comunice și lasăi să se bucure
impreună.
Rolul tutorilor constă în pregătirea diferitelor aspecte ce țin de implementarea și
evaluarea copilului, ei sunt persoane de contact între bunici și nepoți și sunt un factor
determinant pentru succesul acestora. Ei trebuie să anunțe clar că, dacă sunt nelămuriri sau probleme, oricine poate pune întrebări, dar și că sunt interesați în a obține feedback. Dacă este necesar ei pot interveni pentru a îmbunătăți rezultatele dezvoltare a comportamentului.
Toți sunt responsabili pentru aspecte ce țin de planificarea didactică: metode, proceduri, cadrul instituțional, scopuri și conținutul învătării.
I.5. Stilurile de parenting ale părinților-modalități de parenting
Majoritatea autorilor sunt de părere că stilul de parenting constituie un patern general de creștere a copiilor adoptat de un părinte, definit prin îmbinarea de căldură și control pe care acesta o oferă copilului. Ca urmare stilurile de parenting nu sunt identice pentru fiecare părinte deoarece nu toți părinții manifestă aceleași atitudini față de copiii lor.
Astfel unii sunt calzi, relaxați, interesați de îngrijirea și educarea copilului, alții sunt reci, indiferenți și tensionați. Unii părinți exercită o verificare asupra copiilor alții sunt
indulgenți cu ei. Stilurile parentale nu depind numai de originalitatea părintelui și de
modelul său educativ, ci de o serie de alți factori precum sunt: caracteristicile mediului, modelele culturale și educative, tradițiile, nivelul de cultură, condițiile sociale, structura familiei, profesiile părinților. Principalele funcții prin care pot fi definite stilurile de parenting sunt : căldura și controlul.
Prima dimensiune, căldura părintească mai poate fi numită acceptarea sau
receptivitatea, aceasta presupune centrarea pe copil, gradul de susținere, suportul afectiv și încurajarea, capacitatea de a te apropia de copil, de a fi atent la nevoile sale.
Cealaltă dimensiune este controlul parental, numit și exigentă, acesta vizează
comportamentele de disciplină impuse copilului. Există părinți care le impun copiilor
anumite cerințe, își exercită controlul și părinții care se află la polul opus. Disciplina
constă în impunerea unui ansamblu de atitudini și comportamente adecvate, având scopul de a facilita adaptările la diferite situații și respectarea unor reguli: de conviețuire socială, reguli acceptate de societatea în care trăim.
Combinând aceste două dimensiuni putem distinge patru stiluri de parenting:
parenting exigent, parenting autoritar, parenting permisiv, parenting neimplicat.
Parentingul exigent: acest tip de parenting combină nivelurile înalte ale căldurii și ale controlului, părinții fiind centrați pe copil. Cei care însușesc un astfel de stil manifestă sensibilitate și exprimă frecvent afecțiune față de copii, în același timp impun niște standarede foarte înalte de comportament, și apoi argumentându-și motivele care stau la baza acestor așteptări. Părinții impun respectarea disciplinei prin stabilirea unor reguli clare și prin monitorizarea respectării acestora, sunt consecvenți în ceea ce privește propriul comportament. În acest sens, solicită părerile copilului iar acesta este ascultat atunci când dorește să să comunice cu părintele, i se permite să-și formuleze puncte de vedere proprii asupra anumitor situații, astfel părinții au posibilitatea de a-i cunoaște sentimentele atunci când se ia o decizie în familie. Parentingul exigent se cracterizează printr-un control ferm în contextul unei relații calde și favorabile.
Parentingul autoritar: necesită un nivel înalt al controlului, dar și un nivel scăzut al
căldurii părintești. Părinții autoritari impun standarde extrem de severe în privința
comportamentului copiilor, pe fondul unor pedepse exagerate. Copii nu sunt ascultați
atunci când doresc să-și exprime dorințele, ceea ce impiedică procesul de luare
independentă a deciziilor.
Parentingul autoritar ne apare astfel ca un stil de parenting caracterizat printr-un control ferm, în contextul unei relații reci și severe.
Parentingul permisiv: cuprinde niveluri ridicate ale căldurii, dar si niveluri scăzute ale controlului. Acești părinți sunt centrați asupra copilului și exprimă un grad ridicat de acceptare al acestuia, manifestat prin sensibilitate, afecțiune și toleranță.
Copilul este ascultat și încurajat să-și exprime punctul de vedere , însă părinți evită
confruntările directe cu problemele comportamentale ale copiilor și intervin atunci când acțiunile au consecințe grave, deoarece nu reușesc să impună anumite reguli. Părinții permisivi cedează deseori în fața insistențelor copiilor, așadar nivelurile scăzute de control în contextul unei relații calde și favorabile caracterizează parentingul permisiv.
Parentingul neimplicat: reunește nivelurile scăzute ale celor două dimensiuni, căldura și controlul, acești părinți manifestă un nivel redus de încurajare și susținere a copilului ajungând până la distanțarea și neimplicarea emoțională.
Copiilor nu li se impun reguli, nu li se acordă prea multă atenție, susținere sau sprijin.
Mulți părinți fac apel la paternuri diferite, în cadrul unor relații dinamice dar și în funcție de copil. Astfel un părinte poate adopta un anumit stil intr-un anumit moment al existenței sale insă cei mai mulți vor manifesta un stil dominant.
Acestă intervenție de a cerceta cum părinții își educă și își ingrijesc copii, de a identifica modalitatea de parenting adecvat formării unor abilități necesare adultului de mâine din perspectiva tendințelor actuale ale educației.
I.6. Familia universul copilăriei
Familia are rolul de a asigura copilului un mediu potrivit de viață, dragoste,
afectivitate, ocrotire, să reprezinte modelul de viață pe care copilul îl însușește încă de la naștere. Părinții trebuie să fie modele importante pentru copiii lor, și au un rol deosebit în dezvoltarea socială, etică și emoțională a copilului. Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea și întotdeauna există teama de a nu face greșeli.
Pregătirea copiilor pentru dobândirea independenței și pentru integrarea socială
presupune participarea la activitățile familiale și asumarea unor responsabilități prin care fiecare îndeplinește statutul și rolul în familia sa.
Activitățile la care participă copiii împreună cu părinții se desfășoară cotidian, altele sunt periodice sau ocazionale. Prin aceasta se observă indirect și timpul pe care îl petrec copii cu părinții și familia lor și situațiile frecvente de cooperare în familie, apar de asemenea moduri și modele comune de viață, de educație îm familie care conduc la distrugerea unor indicatori ce pot caracteriza stillul de viață și stilul de educație al familiei.
Menționăm faptul că educația în familie este una dintre principalele manifestări ale
educației informale care se efectuează în mod implicit, permanent cu sau fără intenție
conștientizată, prin utilizarea zilnică a resurselor obișnuite cu îndeplinirea funcțiilor
normale ale vieții de famile.
Orice copil are dreptul de a-și cunoaște ambii părinți și dreptul de a crește intr-un
mediu familial sigur, copilul care nu trăiește cu ambii părinți are dreptul de a-i vedea în mod regulat. Familia este cadrul protector pentru majoritatea copiilor, le asigură existență și afecțiune de care au nevoie pentru a crește, a-și dezvolta personalitatea.
Educația din familie să nu fie considerată ca având o importanță secundară, ea se află pe primul loc în orice educație adevărată. Părinților le este încredințată lucrarea de modelare a minții și comportamentul copiilor.
Părinții trebuie să fie primii profesori ai copilului, ei nu trebuie să neglizeje educarea copiilor din nici un motiv, ei trebuie să investească mult timp în copiii lor pentru ca acestia să își dezvolte un comportament pozitiv. Mama trebuie să aibă permanent un loc de seamă în educarea copilului, prin faptul că își însoțește aproape continu pe copil, îndeosebi în timpul primilor ani de viață, trebuie să fie întotdeauna un îndrumătorul și tovarășul lor special.
I.7. Comunicare în relația părinte copil
Comunicarea este soluția principală pentru întărirea relației dintre părinți și copii. Iar comunicarea trebuie începută de la cele mai mici vârste, astfel încât copiii să fie mult mai deschiși cu părinții lor, să discute orice fel de problemă, în fața cărora să-și deschidă sufletul atunci când au probleme.
Nu fi insistent: Dacă ești prea insistent în a vorbi cu copilul tău, vei obține efectul contrar. Gandeștete cum e atunci când tu vorbești cu un prieten, sunteți liniștiți și nu insistați prea mult asupra anumitor aspecte dacă celălalt nu este dispus, tot așa ar trbui să procedezi și cu copilul tău.
Prețuiește tăcerea: Unii copii sunt mai închiși și au nevoie de mai mult timp pentru
a-și face curaj să vorbească. Ia-l în brațe, alintăl, arată-i că-l iubești.
Așteaptă până când acesta va simți că este momentul și va avea curajul de a comunica.
Nu critica : Dacă simți că vrei să îi faci copilului tău o critică, e timpul să-ți muști limba. Nu deveni un procuror sau judecător pentru propriu-ți copil, nimic nu întrerupe mai repede o comunicare decat fraza ,,Ar fi trebut să… ,, sau ,,Ti-am spus eu că… ,,
Ascultă-l când vă jucați : Mulți copii, în special băieții sunt mai receptivi, mai
comunicativi când se joacă sau întreprind o activitate cu părinții. Dacă ai remarcat asta la copilul tău, găsește activități care-i plac cel mai mult și vorbiți cu el despre acestea.
Discută despre pasiunile lui : Încearcă să îndrepți discuțiile către pasiunile
copilului. Pornind o astfel de discuție vei reuși să deschizi portița către sufletul copiilor.
Poartă discuțiile pe teritoriul lui: În orice ocazie când vrei să vorbești cu copilul tău, poartă discuțiile în locul în care el se simte confortabil. Du-te tu pe teritoriul acesta și astfel îl vei face pe copil să se simtă mai relaxat și mai deschis la comunicare.
Evită întrebările generale: Întrebările generale nu sunt prea stimulatoare, treuie să pui copilului întrebări mai specifice; Ce povești va spus educatoarea astăzi? Ce v-ați jucat astăzi. Astfel îi vei demonstra copilului că îți pasă de el, în plus este mai simplu pentru ei să răspundă la întrebări concrete, decât să găsească răspunsul pentru a te satisface pe tine ca părinte.
CAPITOLUL II PARTENERIATUL EDUCAȚIONAL FAMILIE-GRĂDINIȚĂ
II.1. Parteneriatul educațional-modalitate eficientă de relaționare familie-grădiniță
II.1.1. Premise ale parteneriatului educațional familie-grădiniță
Educația nu este o experiență separată, ci un efort interactiv desfășurat pe parcursul vieții. Când factorii implicați ( familia, grădinița ) colaborează, ei pot furniza cele mai bune resurse și experiențe posibile pentru a îmbunatăți educația.
Printre factorii determinanți ai dezvoltării copilului, familia are un rol principal: menirea de a satisface trebuintele acestuia.
Obiectivele parteneriatului educațional sunt :
Creșterea oportunităților pentru familie de a se iplica în educația copiilor. Pentru a atinge aceste obiectiv parteneriatul încurajează responsabilitatea reciprocă a părinților si a instituției.
Dezvoltarea unor parteneriate eficiente cu familiile copiilor presupune crearea unui mediu sociabil cu părinții, care să le ofere acestora posibilitatea de a formula întrebări și de a participa activ la, luarea deciziilor.
Pentru a înlătura apariția unor bariere în construirea unui parteneriat eficient, există câteva modalități: evitarea constângerilor de tip și resurse, oferirea de informații și instruire pentru familie. Parteneriatele puternice sunt rezultatul inițierii profesionale și depind de preocuparea familiei pentru propria dezvoltare a copiilor. Un factor cheie pentru înțelegerea părințiilor este modul în care fiecare părinte percepe realist dezvoltarea copilului său.
Unii părinți consideră că este responsabilitatea lor să se implice în activitățiile grădiniței și în dezvoltarea comportamentului propriului său copil, în tip ce alții percep implicarea ca pe un semn de neâncredere în educatoare.
Implicarea părințiilor în educația copilului preșcolar constituie un predictor al realizării academice, sa demonstrat că implicarea părinților în primii trei ani de educație formală anticipează traiectoria academică a copilului.
Familia care are un rol activ în educarea copilului reprezintă soluția cea mai bună pentru asigurarea succesului scolar de mai tărziu. Familia și grădinița sunt două elemente care trebuie să își asume responsabiltatea pentru dezvoltara copilului și să fie parteneri egali in educație.
Grădinița are posibilitatea de a întelege ideile părinților, ascultându-i, familiile care reacționează frecvent și pozitiv la mesajele educatoarei devin mai implicate în educație.
Există trei modalități pe care specialiști le pot utiliza pentru a îmbunătăți implicarea părinților:
Expunerea unei atitudini pozitive față de familie;
Recunoașterea și acordarea de feedbak la nevoile și temerile părinților;
Implicarea părinților în realizarea programelor.
Comunicarea eficientă presupune elaborarea unei atmosfere pozitive în familie și grădiniță.
Educatorii din familie și educatorii din școală trebuie să aibă o înțelegere plină de simplitate fiecare pentru munca celuilalt.
În formarea comportamentului pozitiv la copil nici o altă influență nu contează așa de mult ca aceea a familiei. Educatorul ar trebui să suplimenteze lucrarea părinților, dar nu are menirea de a-i lua locul. Părinții și educatorii trebuie să coopereze împreună pentru bunăstarea copilului.
II.1.2. Dificultăți în construirea unui parteneriat familie-grădiniță
Parteneriatul reprezintă procesul de colaborare dintre cele două, care apoi împreună acționează pentru obținerea unui comportament pozitiv la copilul preșcolar. În practica preșcolară sunt mai multe expresii pentru parteneriatul educațional: parteneriat de colaborare, protocol de colaborare, acord cadru de parteneriat pentru educație, convenție de parteneriat, proiect de parteneriat și altele. Parteneriatul este modalitatea formală, sau informală, prin care două s-au ai multe clase sociale decid să lucreze împreună pentru un scop comun.
Motivele care duc la neimplicarea părinților din punct de vedere educațional al copiilor sunt denumite bariere. Aceste bariere sunt active și trebuie întelese în relație unele cu altele. Există câteva modalități prin care se poate îmbunătăți relaționarea dintre familie și grădiniță: obținerea suportului administrativ identificarea și gestionarea conflictelor, dezvoltarea abilităților necesare pentru rezolvarea de probleme.
Există bariere care pot afecta interacțiunea dintre familie și grădiniță. În cadrul familiei putem identifica o serie de bariere:
• Bariere structurale: absența modelelor și informației despre resurse materiale și umane care pot fi implicate în realizarea parteneriatului, constrăngeri economice, emotionale și de tip.
• Bariere psihologice: diferențe lingvistice culturale, suspiciuni despre modul în care educatoarea se ocupă de educația copilului.
Cadrul didactic se poate cofrunta și el cu anumite bariere:
• Bariere structurale: absența unor programe pentru educatoare, programe care sustin parteneriatele educaționale, constângeri temporale.
• Bariere psihologice: teama de conflicte cu părinții copiilor, incertitudini legate de abilitățile părinților de a analiza proprile preocupări.
Factorul care poate avea un mare impact negativ asupra relaționării dintre educator-părinte este chiar atitudinea educatoarei. Educatoarele care manifestă o atitudine negativă față de familiile copiilor cu o cultură diferită creează o barieră în implicarea acestora. Părinții cu experiențe negative se vor implica mai puțin pentru îmbunătățirea resurselor.
II.2. Interacțiunea familiei cu grădinița
Procesul de integrare în societate începe în familie, din timpul copilăriei când intervin primele contacte sociale și experiențe de viață.
Primele deprinderi de viață sănătoasă sunt dezvoltate în familie ( deprinderi igienice, de alimentație sănătoasă ) acestea alcătuiesc baza dezvoltării ulterioare care își pun amprenta asupra întregii personalități.
Tot în familie copilul își însușește limbajul. Volumul calitatea vocabularului, corectitudinea exprimării depinde de modelele oferite de părinții, de felul în care aceștia înteracționează cu copii. De la părinți, cei mici vor învăța să aprecieze ce e bine și ce e rău, ce e drept și ce e nedrept, ce e frumos și ce e urât în comportament.
Activitatea educativă din grădiniță nu poate fi izolată, separată de alte influențe educative ce se exercită asupra copilului si mai ales de cea din familie. Educația trebuie să se manifeste permanent ca o acțiune coerentă, complexă si unitară a grădiniței și familiei.
La intrarea în grădiniță părinții sunt cei care au toate informațiile legate de copil, de starea de sănătate, obiceiul alimentar, particularități de învățare, modul de comportare al copilului. În același timp, grădinița, ca primă instituție care se conduce după principii și metode stiințifice, au mijloace specifice pentru valorificarea potențialului fizic și psihic al fiecărui copil. Îmbinarea în parteneriat a informațiilor deținute de părinți cu cele ale grădiniței trebuie să fie în beneficiul copilului.
Interacțiunea familieie cu grădinița reprezintă o primă experiență relațională și de colaborare a părințiilor cu persoane profesioniste în domeniul educației. Cei mai mulți părinți manifestă deschidere, dorința de a colabora cu personalul grădiniței, dar se poate întâmpla ca realizarea unui parteneriat să fie împiedicată de atitudinea necorespunzătoare a unuia dintre ei. Persoanele iplicate în acest sistem pot avea sau nu o influență favorabilă asupra copilului.
Această abordare susține că cele două medii educaționale au sarcini comune în privința educației copilului. Modelul centrat pe familie implică un statut egal, care se referă la valorizarea și combinarea ideilor celor doi parteneri.
II.2.1. Rolul educatoarei
Educatoarea este cea care poate să facă viața frumoasă și liniștiță micuților, dar nu singură. Ei împreună lucrează și comunică, evaluează care sunt cele mai bune desene.
Copii nu trebuie mințiți, adevărul trebuie spus iar pe acest suport se poate spune că se pune baza a unei vieți morale.
Ceea ce face educatorul este o artă, prin felul în care te ocupi de copii, ochișorii lui iți vor spune intr-o zi ca ești o ,, zână bună ’’ sau în alță zi că ești o ,,vrăjitoare rea’’. La grădiniță educatoarea devine a doua mamă, ea șterge lacrimile de pe obrajii copiilor, le spune povești, le este o prietenă bună.
Educatoarea trebuie să respecte ideile copiilor, și să le aplice pentru a modela reguli. Ea trebuie să interacționeze cu copii în timp ce aceștia modelează sau se joacă. Rolul educatoarei este de a și-l face pe copil un bun partener în demersul educativ, ea trebuie să întărească dezvoltarea și comportamentul copilului.
Educatoarea este privită de copil, un adult semnificativ, înafara părinților, ea devine pentru acesta un punct de reper în provocările grădiniței. Copilul se străduiește să obțină atenția și aprecierea educatoarei, acceptă regulile impuse de ea și îi recunoaște autoritatea absolută.
Educatoarea este și organizatorul activității de joc al copilului, activitate în care copilul se poate angaja uneori ca partener, însă întotdeauna observă, asistă și reglează conduita de joc a copiilor. Activitatea de disciplinare în grădiniță este pozitivă și necesită respectarea de către educatoare a unor principii de bază:
formularea regulilor de comportament intr-o manieră pozitivă și implicarea copiilor în stabilirea regulilor de câte ori este posibil.
evitarea reducerii respectului de sine și a motivării, arguentării prin compareție între copii.
Este foarte important ca educatoarea să se mențină aceeași indiferent de influențele externe, deoarece ea este prima persoană cu care micuțul ia contact și alaturi de care îți va pertece o mare parte a timpului, dacă educatoarea nu se menține aceeași copiii sunt cei care vor avea de pierdut.
III.3. Rolul familiei în adaptarea copilului la mediul grădiniței
Pătrunderea în mediul grădiniței, presupune o schimbare importantă pentru copil și familie. Familia are un rol important în adaptarea copilului la mediul grădiniței, rolul său este social, emoțional, academic, oferit copiilor atât acasă cât și în mediul grădiniței.
Există situații în care copilul este dependent de mamă sau de un alt membru al familiei, din această cauză dezvoltarea abilitățiilor sociale ale copilului și adaptarea la mediul grădiniței pot avea de suferit.
Socializarea timpurie cu copilul și compania adulților în viața sa îl pregătește pe copil pentru ambianța din grădiniță și societate. O altă modalitate poate fi jocul de-a grădinița, copilul având ocazia să își pregătească gentuța pentru grădiniță alături de părinții săi. Se joacă cu alți copii, mama putând fi chiar doamna educatoare, învățând poezi, cântece, jocuri cu copiii. Este iportant să se prezinte această ambianță ca fiind una pozitivă și nu una de restricții și pedeapsă.
Introducerea copilului în acest mediu se poate realiza treptat, începând cu doua, trei ore apoi crescând gradat timpul, pe măsură ce copilul se va acomoda cu mediul grădiniței. O jucărie preferată a copilului poate ușura intrarea acestuia în noua ambianță.
Pregătirea de plecarea, de acasă la grădiniță este recomandat să se facă ușor și rapid, fără sovăieli din partea părinților față de copil. Totodată copilul are nevoie de siguranța din partea părinților ca este iubit.
Relația familie-grădiniță va influența modul în care copilul se va adapta la mediul instituțional.
II.3.1. Dezvoltarea emoțională
Copilăria cuprinde o etapă importantă în marile zboruri ale vieții sale omenești de mai târziu, perioada copilăriei este perioada cu influențe educative sau hotărâtoare. Vârstele mici constituie o bază a dezvoltării personalității, preocuparea pentru educația copilului de al forma și dezvolta este de datoria părinților apoi a educatorilor și celorlalți membrii care fac parte din viața copilului.
Vârsta preșcolară este o perioadă destul de lungă în care se produc schimbări în viața emoțională a copilului, ele ocupă un loc foarte important în viața copilului preșcolar deoarece copilul își exercită o puternică influență asupra comportamentului său.
Dezvoltarea emoțională la copilul preșcolar este importantă pentru că îl ajută la menținerea relațiilor cu ceilalți, îl ajută să se adapteze în mediul grădiniței și previne apariția unor probleme emoționale și de comportament. Părinții și cadrele didactice sunt cei care ajută la dezvoltarea abilităților emoționale prin trei modalități:
• prin reacția pe care o avem față de emoțile copiilor;
• prin purtarea unor discuții despre emoții;
• prin experimentarea proprilor emoții față de copil.
Din punct de vedere emoțional, copilul de grădiniță are sentimente de teamă, se emoționează ușor, e impulsiv și exploziv, dar învață să-și controleze emoțiile. Are nevoie de o dragoste peranentă, de grijă și disciplină, de atmosferă calmă. Dorește să fie în centrul atenției, are nevoie să fie ajutat pentru a birui gelozia, este de obicei optimist, va încerca orice dar are nevoie de ajutor și susținere. Poate fi timid – are nevoie de ocrotire și siguranță, este în mod natural înțelegător.
Sentimentele celor din jur influențează enorm trăirile copiilor, așa încât este necesar să vă controlați propriile sentimente de nerăbdare, neliniște sau furie.
Dacă veți avea un comportament calm, răbdător, veți vedea și la copii un comportament asemănător. Fiiți atenți să nu dramatizați prea mult povestirile, căci unii copii pot reacționa violent, lor le este teamă de întuneric, de câinii mari, de vise urâte, de oameni și lucruri ciudate. În tip ce majoritatea copiilor din grădiniță sunt optimiști, unii sunt timizi și rușinoși. Nu trebuie să-i forțați să participe la activități, ci mai întâi să încurajați fiecare pas înainte cu un cuvânt de mulțumire. Dacă un copil nu vrea să iasă în fața celorlalți nu-l obligați, cu timpul el se va obișnui. Niciodată să nu diminuați personalitatea celui timid sau sperios. La această vârstă copiii răspund cu înțelegere la nevoiele celorlalți, încurajați sentimentul natural de compasiune și el se va dezvolta.
Fiecare copil este diferit și nu poate fi comparat cu nimeni, dar totuși există câteva lucruri care îi fac pe copii să se asemene: cu toții au nevoie de dragoste, de îngrijire. Toți simt nevoia să fie acceptați, toți caută un sprijin în adult cei mai apropiați fiind părinții din partea căruia să simtă ocrotire.
II.4. Implicarea familiei in adaptarea eficientă la mediul grădiniței
Familia este prima școală a copilului, ea răspunde de trebuințele elementare și de protecția copilului, având o influență foarte puternică asupra copilului care rămân întipărite pentru toată viața în profilul moral și spiritual al acestuia.
,,Pecetea pe care părinții o lasă asupra structurii și profilului spiritual-moral al personalității propriilor copii se menține toată viața’’ . ( M. Golu )
Implicarea educațională a familiei poate fi definită ca un set de îndeletniciri pe care părinții le aplică cu scopul de a sprijini direct sau indirect, procesul de instruire a copiilor. Cercetările arată că perioada dintre copilăria timpurie și prima clasă primară este foarte importantă pentru dezvoltarea copilului.
Procesul de colaborare cu grădinița asigură atingerea scopului educațional. Pornind de la necesitatea unei cunoașteri sociopsihopedagogică a copilului, prin colaborare cu grădinița părinții acordă sprijin și dezvoltă personalitatea copilului.
Oricâte merite și preocupări valoroase ar avea familia în legătură cu educația copiilor, nu va obține rezultate pozitive decât atunci când se va implica în adaptarea copilului în mediul grădiniței și în societate. Implicarea parentală este benefică deoarece ajută copilul la formarea propriei personalități. Implicarea părințiilor a fost definită în sens larg, și analizată în relația implicării preșcolarului, fiind socotită atât cauză, cât și efect al acestei dimensiuni. Implicarea parentală este prezentată în literatură ca fiind importantă în rezultatele educationale ale copiilor.
Implicarea parentală se încheie cu consecințe benefice, din punct de vedere academic și din punct de vedere al dezvoltării socioemoționale a copilului preșcolar.
II.5. Strategii de îmbunătățire a interacțiunii dintre familie și grădiniță
Construind relații de încredere cu familia, încrederea și acceptarea sprijină tot ceea ce se petrece în cadrul parteneriatului dintre părinte și educatoare.
Cadrul didactic trebuie să fie un model pentru părinții copilului pentru a ușura modelarea în următoarele domenii : cum înregistrează părinții comportamentul cadrelor didactice cu preșcolarii, cum relatează ei ca familie procesul de educație, cum privesc părinții cadrele didactice intr-o comunitate.
Pentru a putea dezvolta un puternic parteneriat cu familia, cadrelor didactice le sunt recomandate câteva strategii:
Stabilirea de relații cu familiile tuturor copiilor din grupă, decizia de stabilire a relațiilor pozitive cu părinții poate schimba perspectiva și baza interacțiunilor;
Asigurarea primului contact cu familia ca fiind unul pozitiv, prima interacțiune cu familia va schimba ulterior relația;
Comunicați printr-o diversitate de mijloace cu familia copilului, este foarte importantă stabilirea și mentinerea relațiilor cu familia, cadrul didactic trebuie să aibă o comunicare eficientă cu părinții;
Împărtășirea realizării preșcolarului, prin concentrarea asupra comunicării realizărilor mici dar importante, părinților li se va arăta ceea ce știu copiii lor și li se va întări ideea că educația este cea care ce centrează asupra dezvoltării individuale;
Identificarea nevoilor individuale ale părinților, este iportat de știut că nevoile părinților se modifică și ele pe măsură ce copilul se dezvoltă. Trebuie să aceptăm să fim responsabili de a-i face pe părinți să fie conștienți și deschiși la modificările apărute în planurile dezvoltării
Ascultarea și răspunderea la preocupările părinților, educatoarea este cea care va răspunde preocupărilor părinților și încercând să le reforuleze dacă acestea nu sunt practice;
Evidențiați ideea că valorizați părinții, în relațile cu familia trebuie să accentuăm intrările folosite de acesta pentru satistfacerea nevoilor copilului. Părintele poate fi chiar el însuși un educator, care să descopere calitățile propriului său copil.
Familia este cea care influențează în mod direct dezvoltarea copilului și care pun bazele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes.
II.6. Crearea suportului psihologic pentru familia copilului preșcolar
Dreptul familiei de a lua decizii în dreptul copilului și de a alege este recomandat în educația timpurie. Familia are responsabilitatea și capacitatea de a lua decizii în concordanță cu nevoile copilului.
Părinții sunt parteneri în luarea deciziilor, colaborarea dintre sistemele părinți și grădiniță sunt importante și promițătoare. Pentru a preveni scăderea gradului de implicarea a părinților în activitățiile organizate de grădiniță ne sunt prezentate câteva principii :
• Utilizarea unor întâlniri pentru a transmite informații despre evoluția copilului;
• Crearea unor portofolii pentru evidențierea punctelelor forte și punctelor slabe a copiilor;
• Încurajarea comunicării dintre părinți;
• Asigurarea părinților în privința adaptării copilului în mediul grădiniței.
II.7. Formele de activitate ale preșcolarului
După vârsta de 3 ani, grădinița oferă copilului preșcolar situații de învățare, de cooperare, și posibilitatea de expremare. Învățarea nu se realizează de la sine ci prin activități în care copii sunt puși să se raporteze unii la ceilalți, pentru că progresul copilului este mediat prin raportul relațional cu altul.
Pedagogia acestei vârste se bazează doar pe ceea ce îl interesează pe copil, pe ceea ce îi stârnește curiozitatea, îl încurajează și îi oferă satisfacție.
Metoda principală a educației preșcolarului este jocul ca mod de activitate naturală. Definiția copilăriei dată de E. Claparede spunea: „copilăria e făcută pentru a te juca”.
Cercetările demonstrează că jocul prezintă o serie de caracteristici: este plăcut și asociat cu efecte pozitive, este o activitate realizată de dragul ei, necesită o implicare activă a copilului, și poate fi asociat și cu alte arii cum ar fi: dezvoltarea socială și a creativității.
Importanța și rolul acestea activități a preocupat mai mulți cercetători care au elaborat mai multe teorii explicative, cele mai importante fiind:
• Teoria psihanalitică:
Jocul are o iportanță socială și emoțională, ce permite copilului confruntarea cu situații- problemă, dar mai apoi să devină stăpân asupra lor și să dețină controlul. Locul oferă de asemenea posibilitatea de satisfacere a dorințelor copiilor, care nu ar putea fi îndeplinite în realitate, și oferă posibilitatea de a fi exprimate sentimentele liber în cadrul jocului.
• Teoria behavioristă:
Această abordare pune accent pe deprinderile sociale care sunt importante și necesare viitorului adult, pe care copilul le poate învăța progresiv prin joc, întărirea succesivă a comportamentului. În cadrul jocului copilul poate să încerce adoptarea unor noi comportamente și roluri sociale noi.
• Teoria cognitivă:
Jocul este un proces de asimilare unde copilul încearcă să înțeleagă lumea din jurul său și vrea să o schimbe pentru a corespunde propriei lui înțelegeri. La preșcolar gandirea se organizează prin apariția judecăților, raționamentelor care dezvoltă gandirea și permite formarea unor acțiuni mentale care duc la diversificarea conduitei practice. Jocul exprimă stadiul de dezvoltare fizică, cognitivă, competența psiho-emoțională, care satisface nevoile din viața copilului: nevoia de stimulare si divertisment, nevoia de exprimare, de satisfacere a curiozițății.
Educația din grădiniță reprezintă ansamblul de demersuri, o abordare din punct de vedere socio- emoțional, cognitiv, estetic, psiho-motor, cu accent pe elementele formative, unde copilul să fie capabil de însușiri umaniste.
II.8 Dezvoltarea comportaentului la copilul preșcolar
Comportamentul reprezintă modalitatea prin care copilul își face prezența în lume, și expresia relației lui cu cei din jur. Problemele de comportament ale copiilor sun considerate uneori deranjante de către educatori și părinți, cu siguranță că avem copii care par să nu fie capabili să se concentreze mai mult de cinci minute, sau care zilnic se supără pe cineva. Comportamentul poate servi la nevoiele adaptative ale copilului ținând cont de interesele sale, cât și cele ale lumii la care se adaptează, situație în care are un caracter echilibrat, ascendent în perioada de dezvoltare.
Când echilibrul cu cei din jur nu este corespunzător, coportamentul copilului va fi unul regresiv, dezadaptativ, în procesul lui de formare. Procesul adaptării copilului este atât de complex, coportamentul are perspective multiple care nu se pot deduce una din alta.
Comportamentul ține și de situațile în care copilul se află, de rolul pe care îl joacă în acel moment și de așteptările celor din jurul său. Comportamentele copiilor sunt în continuă schimbare, la această schimbare participă foarte mult factorii familiali, sociali.
Până la vârsta de patru ani se dezvoltă partea cea mai importantă a inteligenței și comportamentului. În dezvoltarea psihică a copilului preșcolar factorii care influențează cel mai mult dezvoltarea lui sunt factori de mediu: Mediul familial, socio-cultural, prin acești factori se dezvoltă temperamentu, comportamentul și procesele de cunoaștere.
În perioada preșcolară copilui începe să imite comportamente, care se vor transforma mai apoi în modele conștiente și proprii, de aceea este foarte important ca în această perioadă familia să fie factorul care îl ajută și îl influențează pe copil într-un mod pozitiv.
Preșcolarul are o dorință foarte mare de a cunoaște lucruri noi, de a pune întrebări și de a primii răspunsuri pe înțelesul său, promisiunile făcute, legate de o recompensă de o activitate fizică împreună cu unul dintre părinți trebuie să fie respectate, este foarte important ca, copilul să nu fie mințit.
Prin experiența acumulată în unele „situații-problemă” , gândirea preșcolarului este capabilă să formuleze unele argumente care de multe ori îi pot uimi pe cei din jur.
Atașamentul copilului față de părinți este o formă de comunicare emoțională care îi permite copilului să fie liber, îi dă încredere și siguranță.
Formarea comportamentului pozitiv poate fi stimulat sau blocat de către părinți prin diferite metode stimulative aplicate copilului preșcolar, oferăi copilului în fiecare zi momente în care să se simtă apreciat și iubit de tine ca părinte, exprimă acest lucru în cuvinte, prin joc, citiți o poveste preferată copilului, ascultați-l atunci când vrea să va spună ceva despre ceea ce a făcut la grădiniță. Este foarte important pentru copil să știe că îl iubiți și îl apreciați. Copilul are nevoie să știe că în fiecare zi petreceți 20-30 de minute împreună cu el și pentru el.
De exemplu de ziua copilui mergeți împreună cu el toată familia, în locul pe care el îl îndrăgește cel mai mult, jucațivă împreună și acordații ateția de care are nevoie.
Oferă-i copilului tău responsabilități în familie care să îl facă să se simtă important, exemplu: „îngrijește florile” fi atent ca părinte să oferi imediat feedback-ul potrivit pentru copilul tău „Bravo! Apreciez foarte mult că ai adunat jucăriile”.
Copilul învață comportamente prin: Observarea adulților sau a celorlați copii, prin imitarea comportamentelor celor din jurul său, prin modelul oferit de părinți. Copii au foarte multă nevoie de repetiție și exercițiu, pentru a învăța un comportament, de exemplu daca vrem să îl învățăm pe copil cum trebuie să trecem strada în siguranță, repetăm de fiecare dată regula dupa care facem acest comportament. Fiecare copil este unic și are nevoie de sprijin pentru a-și însuși comportamente pozitive, este foarte important să observăm comportamentele copiilor prin felul acesta vom putea gasi cheia metodei de rezolvare adecvate.
Perioada până la 6/7 ani este cea mai intensă perioadă a copilului, capacitatea de învățare la această vârstă este cea mai mare, coportamente sociale și emoționale, părintele și educatorul au un rol foarte important în dezvoltarea copilului. În concluzie putem spune că, comportamentul exprimă în totalitate personalitatea copilului dar nu toate elementele au aceași valoare pentru definirea noastră ca individ.
Ceea ce poate detrmina un comportament pozitiv al copilului, este interacțiunea sa cu părinții. Modul în care părinții reacționează emoțional la comportamentul copilului reprezintă un context de învățare pentru copil. De exemplu dacă vorbim frumos cu copilul nostru el va învăța la rândul său, să vorbească și el frumos cu cei din jurul lui.
Să presupunem că un copil aruncă cuburile lego pe jos, comportamentul lui poate să aibă mai multe cauze: se plictisește sau nu știe cum să se joace. Părintele îl vede și îi spune să înceteze, însă copilul continuă; în acel moment în mintea părintelui apar un șir de gânduri „ Copilul meu nu înțelege să nu mai trântească cuburile ! Face asta intenționat ” merge imediat la copil îi smulge jucăriile din mână, copilul începe să plângă. După pedeapsă părintele se simte vinovat iar copilul este trist și furios și nu înțelege unde a greșit, și nici nu a învățat cum să se joace frumos, el va rămâne cu emoții negative. Această situație ar fi putut avea un alt final dacă părintele dădea o altă importanță acestui coportament al copilului. „Copilul are nevoie de ajutorul meu, gândind în felul acesta el poate găsi mai multe alternative: să îi propună să se joace împreună, să îi ofere o altă atenție, în felul acesta copilul va înțelege că nu e bine să arunce cuburile lego și își va dezvolta un comportament pozitiv.
„ Copii sunt educați de comportamentul adultului, nu de cuvintele sale ”- Carl Jung
Capitolul III METODOLOGIA CERCETĂRII APLICATIVE CU TEMA: ROLUL FAMILIEI ÎN FORMAREA COMPORTAMENTULUI POZITIV LA COPILUL PREȘCOLAR
III.1. Premisele teoretice ale cercetării aplicative
„ Copilul să nu știe nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înțeles el însuși; să nu învețe știința ci să o descopere.”( J.J.Rousseau)
Bazele unei bune pregătiri se pun încă din primii ani ai copilului în toate domenile, cu accent pe dezvoltarea capacităților intelectuale și priceperilor de a le utiliza în mod creator în viața preșcolară și în cea cotidiană. Formarea se realizeză prin informare, iar informarea fără formare nu este suficientă. Pentru a dezvolta eficiența formativă a învățământului se solicită asigurarea calității cunoștințelor însușite de către părinții copilului preșcolar, iar mai apoi de către copil, adoptarea unor metode și mijloace didactice care facilitează învățarea.
Desfășurarea instruirii presupune o bună conexiune inversă, adică o informare despre rezultatele obținute în urma implicării părinților în educația copilului și formarea acestuia.
Premisa realizării acestei cercetări constă în implicarea părinților în viața copilului preșcolar și formarea comportamentului pozitiv al acestuia, in legătură cu mediul grădiniței. Utilizarea metodelor permite stabilirea unor relații între familie și grădiniță, ajutând copilul preșcolar să se dezvolte pozitiv.
În cadrul acestei cercetări am urmărit permanent progresul familiei în viața copilului și implicarea acesteia in mediul grădiniței, activitățile care sau desfășurat impreună, rămânând cu convingerea că familia are un impact deosebit in cresterea și dezvoltarea copilului și comportamentul acestuia, deoarece părinții sunt primii care pun bazele în cresterea și dezvoltarea copilului atât fizic cât și comportamental.
III.2. Coordonatele generale ale cercetării
III.2.1. Scopul cercetării
Cercetarea de față are drept scop demonstrarea faptului că implicarea activă a familiei în creșterea și dezvoltarea preșcolarului are efecte pozitive asupra dezvoltării comportamentului pozitiv la copilul preșcolar.
III.2.2. Obiectivele cercetării
• familiarizarea părinților cu metodele și procedeele educative;
• motivarea părinților pentru a se implica în activitățile desfășurate în cadrul grădiniței;
• înțelegerea rolului pe care il are relația dintre grădiniță și familie în dezvoltarea unui coportament pozitiv la copilul preșcolar;
• stabilirea unei relații de comunicare între familie și grădiniță;
• experimentarea și aplicarea instrumentelor de cercetare concepute de noi – desene, chestionare, proiect;
• înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de către copii preșcolari și părinții acestora, în diferite etape ale cercetării ( la etapa inițială, la etapa experimental formativă, și la cea post experimentală ) și formularea de concluzii;
III.2.3. Ipoteza cercetării
Ipoteza care stă la baza acestei cercetări am formulat-o astfel:
Dacă implicăm părinții în activitățile copilului preșcolar, atunci se va dezvolta comportamentul pozitiv al acestuia, precum se va pune baza temeinică a formării personalității copilului
III.2.4. Variabilele cercetării
Variabila independentă reprezintă părinții copiilor preșcolari implicați în dezvoltarea comportamentului pozitiv al acestuia.
Instrumentele de evaluare aplicate prin introducerea variabilei independente sunt : observația sistematică a părinților, investigația pe bază de chestionar.
Variabilele dependente presupun rezultatele copiilor obținute în integrarea activităților, stimularea motivației pentru dezvoltarea unui comportaent pozitiv.
III.3. Coordonatele majore ale cercetării
III.3.1. Locul cercetării
Demersul practic-aplicativ s-a desfășurat la Grădinița „Micul Samuel” din Târgu Mureș, la grupa mijlocie.
III.3.2. Perioada de cercetare
Desfășurarea propriu zisă a cercetării a avut loc la grădinița Micul Sanuel din Târgu-Mureș pe parcursul celui de al doilea semestru al anului școlar 2013-2014 în sala de grupă. S-au valorificat activitățile desfășurate impreună cu părinții și copiii, cu privire la tema de cercetare: Rolul familiei în formarea comportamentului pozitiv la copilul preșcolar, pe întreaga perioada a semestrului.
III.3.3. Eșantionul experimental
În cadrul acestei cercetări am ales colectivul de copii cu părinți implicați în activitățile preșcolarului, care este format din 10 copii cu varste cuprinse între 4-5 ani, și 10 părinți cu vârsta cuprinsă între 25-38 de ani.
III.3.4. Eșantion de control este format din copii a căror părinți nu s-au implicat în activitățile acestora.
Eșantionul de conținut informațional, considerant relevant și reprezentativ pentru tema cercetării propuse este:
Semestrul II. Proiect de parteneriat Grădiniță – Familie, temele propuse care se vor desfășura sunt:
„ Să ne cunoaștem mai îndeaproape ˮ
„ Hrană sănătoasă pentru noi și copii noștri ˮ
„ Ziua mamei ˮ
„ Tradițile pascale, De-a gospodinele”
„ Orașul meu”
„ Vine vacnța ˮ
III.4. Sistemul metodologic și instrumentele de cercetare utilizate
Sistemul metodologic utilizat în cadrul cercetării conține metode și instrumente selectate astfel încât să răspună principalelor cerințe ale uni experiment, evitânduse astfel posibilele erori de investigare, prelucrarea și înregistrarea datelor: observația, metoda anchetei pe bază de chestionar, experimentul pedagogic, metoda convorbirii, metoda proiectelor, metoda analizei.
1. Experimentul pedagogic constituie principala formă de investigație în cadrul cercetării. Testarea ipotezei acestui studiu, a presupus organizarea și desfășurarea cercetării pe perioada unui semestru scolar, implicarea părinților în activitățile copiilor preșcolari. Experimentul sa aplicat la grupa mijlocie de la Grădinița „ Micul Samuel ˮ din Târgu-Mureș, cât și la părinții copiilor acestei grupe.
2. Metoda observației deține un rol important în sistemul de cercetare pedagogică, a fost folosită pe parcursul întregului demers practic-aplicativ. Metoda observației a fost utilizată în scopul urmăririi copiilor și relația pe care aceștia o au cu părinții, și în activitățile din cadrul proiectului de parteneriat.
3. Studiul documentelor și analizarea de conținuturi a activității preșcolarilor și părinților a permis înregistrarea informaților semnificative care s-au desfășurat în cadrul activităților instructiv-educative la proiectul de parteneriat Grădină-Familie, și a performanțelor obținute de catre părinți și preșcolari.
4. Metoda convorbirii a fost utilizată în etapa experimentală prin valorificarea ambelor ei forme, individuală și colectivă.
5. Metoda anchetei pe bază de chestionar este o metodă folosită foarte des in cercetările psihologice, sunt teste compuse dintr-un număr mai mic s-au mai mare de întrebări prezentate în scris subiecților, la care ei răspund tot în scris.
În cadrul cercetării, folosirea chestionarelor a avut rolul de a observa relația dintre părinte-copil și implicarea acestuia în viața copilului său, evoluția relației dintre ei după etapa experimentală.
6. Metoda proiectului este o metodă cu un puternic impact de dezvoltare asupra copilului, este cercetarea unui subiect propus. În cadrul cercetării folosirea proiectelor a avut rolul de a implica părinții în activitățile copiilor și venindule în ajutor cu noi informații, teme
de discuții importante pentru tot restul vieții copilului. Înregistrarea cât mai obiectivă și evoluția experimentului raportat la un anumit grad de dificultate.
După desfășurarea activităților și parcurgerea conținuturilor propuse s-au administrat chestionarele de evaluare finală pentru părinți, iar rezultatele au fost comparate cu cele de la probele inițiale, pentru a se aprecia evoluția participanților, și pentru a se stabili daca rezultatele obținute s-au datorat variabilei experimentale introduse.
III.5. Organizarea și desfășurarea cercetării
În cadrul cercetării pedagogice s-au parcurs următoarele etape :
III.5.1. Etapa inițială-pre-test este etapa care îndepliniște funcția de stabilire a nivelului existent în momentul de incipit al experimentului la ambele eșantioane. În cadrul acestei etape s-au utilizat probe de evaluare pentru eșantioanele de participanți cu scopul de a identifica relația dintre copil-părinte, părinte-copil.
Testarea inițială sa realizat prin aplicarea chestionarului la părinți, această metodă sa aplicat cu scopul de a identifica relația dintre părinte-copil, copil-părinte.
Răspunsurile oferite de părinți prin acest chestionar contribuie la desfășurarea cu succes la activitatea de cercetare cu tema „Rolul familiei în dezvoltarea comportamentului pozitiv la copilul preșcolar”.
Chestionar pentru părinți
1. Nivelul de pregătire:
a) școala profesională
b) liceul
c) studii universitare
d) studii postuniversitare
2. Cât timp petreceți cu copilul dumneavoastră zilnic?
a) foarte puțin
b) câteva ore
c) copilul stă cu bunicii
3. Ce înseamnă pentru dumneavoastră grădinița?
a) locul unde-l pot lăsa fără griji cât sunt la servici
b) locul ce-l poate ordona și educa pe viață
c) locul unde copilul meu socializează
4. Ce așteptați de la copilul dumneavoastră după parcurgerea grupei mijlocii?
a) să socializeze, să devină independent, creativ
b) să dobândească multe cunoștințe din diferite domenii
c) nu aștept schimbări deosebite
5. Care doriți să fie modalitatea de legătură a dumneavoastră cu grădinița?
a) prin discuții zilnice
b) prin discuții ocazionale
c) periodic prin întâlniri cu părinții
6. Cum vă caracterizați copilul dumneavoastră?
a) nesupus
b) inteligent
c) cuminte
III.5.2 Etapa experimental formativă
Desfășurarea acestei etape a fost integrată în procesul de predare-învățare. În prima parte a etapei experimentale s-a avut în vedere introducerea variabilei independente la eșantionul experimental. În funcție de conținutul predat-învățat se urmărește realizarea unei evaluări formative prin aplicarea instrumentelor coplementare de evaluare.
Instrumentele de evaluare alternative introduse prin variabila independentă au fost:
Observarea, investigația pe bază de chestionar, proiectul.
Cele două eșantioane au fost evaluate periodic, atât prin intemediul probelor orale cât și prin activitățile desfășurate. Instrumentul de evaluare este cel care pune in valoare atât obiectivele evaluative, cât și demersul inițial în vederea atingerii scopului propus.
În a II parte a experimentului pedagogic s-a utilizat proiectul, prin această participarea la proiect, preșcolarii vor fi sursa principală a progresului. Noi competențe, experiențe-le vor fi dezvoltate, deoarece părinții și educatoarea sunt cei care le vor fi alături, ajuntându-i la dezvoltarea unui comportament pozitiv. În același timp reușim să motivăm părinții, și implicarea acestora în viața copilului preșcolar, în activitățile sale petrecute în grădiniță. În plus este important ca această implicare să continue chiar și după ce proiectul se încheie.
Instrumentul de evaluare pune în valoare atât obiectivele evaluative, cât și demersul inițial in vederea scopului propus.
În elaborarea proiectului s-au avut în vedere indeplinirea următoarelor sarcini:
Tema: Mereu pentru ei, Mereu cu ei
Grădinița: Micul Samuel
Perioada în care sa realizat proiectul: Semestrul II
Tipul de activitate: munca pe grupe
Proiect de parteneriat
Grădiniță-Familie
Introducere: Intrarea copilului în grădiniță este un moment esential pentru el, deoarece începe o nouă experiență, relațile cu colegi de grupă, relațile cu adulții, activitățile la care va participa în cadrul grădiniței alături de educatoare și părinți, un nou statut care îl pune pe copil într-o nouă viziune a vieții sale psihice, toate cunoștințele pe care le va asimila în anii grădiniței.
Parteneriatul grădiniță-familie, activitățile care le vor desfășura împreună, continuarea activităților de către familie, care s-au desfășurat în grădiniță, duc la o mai bună formare a copilului, și pun bazele copilului actual pentru întreaga sa viață.
Scopul proiectului:
Colaborarea dintre grădiniță și familie pentru o implicare cât mai eficientă în procesul de formare a copilului preșcolar.
Obiective:
• Formarea unor însușiri și bune practici de cooperare între preșcolari, părinți și educatoare;
• Dezvoltarea unor comportamente pozitive față de activitățile preșcolarilor și eliminarea discriminărilor de orice fel;
• Recunoașterea responsabilităților fiecărui membru al parteneriatului, și activitățile specifice;
• Cunoașterea copiilor pentru o colaborare bună între grădiniță și familie.
Partenerii implicați:
Preșcolarii grupei mijlocii, Educatoare, Părinții.
Obligațile colaterale:
• Părinții trebuie să se implice activ în activitățile desfășurate împreună cu copii și educatoare;
• Părinții participă la desfășurarea activităților, dar au în același timp obligațile de a asigura preșcolarilor mijloacele necesare;
• Educatoare trebuie să coordoneze activitățile, și să soluționeze problemele care apar în urma unor dezbateri.
Durata:
Semestrul II al anului școlar 2013-2014
Grupa țintă:
Părinți, preșcolari, educatoare
Locul de desfășurare a activității:
Grădinița cu program normal „ Micul-Samuel” Târgu Mureș
Resurse umane: preșcolarii, părinții, educatoarea.
Materiale utilizate: cărți, reviste, fișe de lucru.
Modalități de lucru:
• Ședințe cu părinții
• Concursuri
• Activități realizate împreună cu părinții și copii
• Expoziții cu lucrările copiilor
• Vizite
Modalități de evaluare:
Întâlnirile se vor desfășura lunar pe, perioada semestrului în care se vor discuta temele propuse.
Se vor realiza activități împreună cu copiii și părinții, grupa copiilor/grupa părinților.
Se vor împărți chestionare părinților, se vor face expoziții cu lucrările realizate de copii.
Activitățile desfășurate
III.5.3 Etapa post- experimentală
Această etapă, constă îm reaplicarea chestionarului la părinți în baza cărora putem identifica nivelul de evoluție al celor două eșantioane la sfârșitul experimentului, în următoarele scopuri:
• observarea modului de evoluție a celor două eșantioane în diferite momente ale experimentului;
• compararea rezultatelor de start cu cele finale la ambele eșantioane;
Chestionar pentru părinți
1. Nivelul de pregătire:
a) școala profesională
b) liceul
c) studii universitare
d) studii postuniversitare
2. Cât timp petreceți cu copilul dumneavoastră zilnic?
a) foarte puțin
b) câteva ore
c) copilul stă cu bunicii
3. Ce înseamnă pentru dumneavoastră grădinița?
a) locul unde-l pot lăsa fără griji cât sunt la servici
b) locul ce-l poate ordona și educa pe viață
c) locul unde copilul meu socializează
4. Ce așteptați de la copilul dumneavoastră după parcurgerea grupei mijlocii?
a) să socializeze, să devină independent, creativ
b) să dobândească multe cunoștințe din diferite domenii
c) nu aștept schimbări deosebite
5. Care doriți să fie modalitatea de legătură a dumneavoastră cu grădinița?
a) prin discuții zilnice
b) prin discuții ocazionale
c) periodic prin întâlniri cu părinții
6. Cum vă caracterizați copilul dumneavoastră?
a) nesupus
b) inteligent
c) cuminte
7. În urma implicării dumneavostră în activitățile copilului, în ce fel comportamentul său sa schimbat?
a) este mai sociabil
b)este mai liniștit
c) are inițiative mai bune
8. Cu este relația copilului cu ceilalți copii?
a) izolat
b) agresiv
c) dragoste și prietenie
9. Care este atitudinea lui față de dumneavostră în urma implicării în activitățile acestuia?
a) iubitor, prietenos, sincer
b) răsfățat, temător, fricos
c) indiferent
III.6. Prezentarea, și interpretarea rezultatelor obținute
Așa după cum am menționat mai sus chestionarul aplicat în cercetare contine întrebări diferite. Pornind de la tema cercetării, întrebările din chestionar fac referire la inportanța familiei și rolul acesteia în viața preșcolarului.
În momentul aplicării chestionarului iniția sa constatat faptul că majoritatea părinților nu participau la activitățile preșcolarului și nu se implicau în dezvoltarea acestuia.La întrebarea numărul 1 din chestionar am dorit să aflăm nivelul de pregătire al părinților.
Figura 1. Nivelul de pregătire
Rezultatele obținute la prima întrebare, ca urmare a aplicării chestionarului în faza preexperimentală a cercetării, evidențiază după cum se vede și în diagrama 1 faptul că cei mai mulți părinți au doar liceul, aceștia reprezentând 50% , apoi cei cu studii universitare reprezentând 30%, iar cei mai puțini fiind cei cu școală profesională 20%. Pe baza răspunsurilor primite putem concluziona faptul că cei mai mulți părinți au un nivel mediu de pregătire.
2. Cât timp petreceți cu copilul dvs.zilnic?
Figura 2. Rezultatele părinților în petrecerea timpului cu copii lor.
Rezultatele obținute la a doua întrebare, și răspunsurile primite au fost diferite. Pe baza acestei întrebări am putut să ne dăm seama de legăra dintre părinte și copil, și de cât de mult se dezvoltă comportamentul pozitiv al copilului prin legăra dintre ei. Sa constatat faptul că cei mai mulți dintre părinți petrec foarte puțin timp cu copii lor, procentajul fiind de 50%, ceilați 30% își lasă copii în grija bunicilor și abea un procentaj de 20% reușesc să petreacă câteva ore cu copii lor. În concluzie putem spune că rezultatele obținute nu sunt deloc favorabile, și se constată faptul că acești copii nu își pot dezvolta un coportamnent pozitiv deoarece părinții nu le sunt aproape.
3. Ce înseamnă pentru dumneavoastră grădinița?
Figura 3. Semnificația grădiniței pentru părinți
Rezultatele obtinute la cea de a treia întrebare, privind diagrama 3 sunt in felul următor: pentru 50% dintre părinți grădinița este locul unde își pot lăsa copilul fără griji atunci când sunt la servici, 30% dintre părinți au răspuns că este acel loc unde copilul socializează cu ceilalți, iar 20% dintre ei pun cea mai mare importanță spunând că este locul ce îl poate ordona și educa pe viață. Urmărind tema cercetării putem concluziona faptul că puțini sunt acei părinți care apreciază grădinița ca fiind un mediu educativ.
4. Ce așteptați de la copilul dvs după parcurgerea grupei mijlocii?
Figura 4 Așteptările pe care le au părinții de la copii după parcurgerea grupei mijlocii
Rezultatele obținute la întrebarea patru, fac referire la așteptările părinților de la copii, privind diagrama 4, putem constata faptul că o mare parte dintre părinți nu au așteptări deosebite de la copii aceștia reprezentând 60% iar acest lucru nu se poate întâmpla în viața unui părinte care se implică în viața copilului său și participă la formarea comportamentului acetuia, un procentaj de 20% îl reprezintă părinții care au spus că își doresc ca, copilul lor să poată dobândii multe cunoștințe din diferite domenii, iar cei ce reprezintă tot un procentaj de 20% își doresc ca, copilul să socializeze, să devină independent și creativ.
5. Care doriți să fie modalitatea de legătură a dvs. cu grădinița?
Figura 5. Legătura dintre familie și grădiniță
Legătura familiei cu grădinița nu este una bună din ceea ce vedem în figura 5, cei mai mulți părinții într-un procent de 80% au o legătură foarte distanțată de grădiniță acest lucur îl putem constata din faptul că au discuții ocazionale, 10% periodic prin întâlniri cu părinții și ceilalți 10% prin discuții zilnice.
6. Cum vă caracterizați dvs. copilul?
Figura 6. Caracterizarea copilului de către părinte
Rezultatele obținute la întrebarea șase, privind diagrama putem observa că părinții cei mai mulți consideră că, copilul lor este inteligent acest procentaj fiind de 50%, avem și părinți care supun că au copopii nesupuși 30%, iar 10%onsideră că au copii cuminți.
Privind răspunsurile din etapa inițială ale părinților constatăm faptul că mulți dintre ei nu își petrec timp cu copii, și nu se implică în viața copilului așa cum ar fi necesar, văzând acest lucru am realizat în etapa experimentală un proiect de parteneriat cu dorința de a se implica cât mai mulți părinții, în felul acesta motivând părinții de a se implica în dezvoltarea copilului și ajutândul în punerea unor baze comportamentale pozitive, deoarece acesta este și rolul familiei.
• În momentul reaplicării chestionarului în etapa post-experimentală sa constatat faptul că o mare parte dintre părinții care s-au implicat în activitățile copiilor au avut o altă viziune despre grădiniță și mediul educativ, iar copii acestora au început să î-și dezvolte un alt comportament, mai bun deoarece părinții le-au fost alături în unele dintre cele mai importante momente ale activității lor.
1.Nivelul de pregătire
Figura 1. Nivelul de pregătire al părinților
La această întrebare rezultatele obținute au fost aceleași ca și în chestionarul inițial deoarece nivelul de pregătire al părinților nu s-a schimbat, 50% dintre ei au studii liceale, 30% studii universitare, iar 20% școală profesională.
Figura 2. Cât timp petrece părintele cu copilul zilnic.
La această întrebare rezultatele au fost foarte bune in etapa post-experimentală, deoarece 90% dintre părinți au afirmat că acum petrec câteva ore cu copilul lor zilnic, doar 10% dintre ei au rămas la același nivel petrecând foarte puțin timp cu copii lor zilnic.
3.Ce înseamnă pentru dumneavoastră grădinița?
Figura 3. Ce înseamnă grădinița pentru părinți
Rezultatele obținute la această întrebare s-au schimbat în etapa post-experimentală, părinții și-au schimbat viziunea despre grădiniță, 80% dintre ei au constatat că este locul ce îl poate ordona și educa pe viață pe copil, i-ar 20% consideră că este locul unde copilul socializează.
Figura 4. Așteptările părinților de la copii după parcurgerea grupei mijlocii
La această întrebare am contatat că părinții au așteptări mai mari de la copii lor în urma implicării în activitățile acestora, sa constatat că 80% dintre părinți așteaptă ca copilul lor să dobândească cât ai multe cunoștințe din diferite domenii, iar 20% să socializeze, să devină independent și creativ.
Figura 5. Modalitatea de legătură a părinților cu grădinița
Rezultatele obținute la această întrebare sunt foarte bune, 80% dintre părinți comunică cu grădinița zilnic, față de etapa inițială unde doar 10% aveau discuții zilnice, iar 20% doar prin discuții ocazionale. În baza acestor răspunsuri putem constata ca părinții au o legătura mai bună atât cu copii lor cât și cu mediul educativ al acestuia.
Figura 7. Implicarea părinților în activitățile copilului a determinat schimbarea comportamentului său
La această întrebare putem observa faptul că implicarea părinților în activitățile copilului a avut un impact pozitiv în schibarea comportamentului său, fapt ce reiese că 80% dintre acești copii au inițiative mai bune, 10% dinre ei sunt mai sociabili, iar restul 10% sunt mai liniștiți. De aici putem concluziona faptul că părintele este primul factor important al copilului și îi poate schimba comportamentul intr-un mod pozitiv.
Figura 8.Relația copilului cu ceilalți copii.
În această întrebare se poate observa foarte bine că, 100% dintre copii a căror părinți s-au implicat în activitățile lor, au o relație de dragoste și prietenie cu ceilalți copii.
Figura 9. Atitudinea copilului față de părinte.
La această întrebare părinții au afirmat faptul că datorită împlicării în activitățile copilului acesta sa schimbat și este iubitor, prietenos, sincer în procent de 100% față de el ca părinte.
IV . CONCLUZII
Învățământul preșcolar, ca primă verigă a sistemului de învățământ are drept scop asigurar
ea pregătirii copiilor de grădiniță pentru integrarea în regimul activității școlare.
Partea teoretică cuprinde două capitole în cadrul cărora au fost prezentate, „Mediul familiei și valoarea lui educativă” , „Parteneriatul educațional familie – grădiniță”
În realizarea prezentei lucrări demersul cercetării a pornit de la Rolul pe care îl au părinții în dezvoltarea unui comportament pozitiv la copilul preșcolar. Studierea acestui subiect a evidențiat faptul că rolul părinților este inportant, deoarece el este cel care pune bazele și îl ajută pe acesta să î-și dezvolte un comportament pozitiv.
La această pregătire a copiilor sunt implicați părinții, cadrele didactice, prin tot ceea ce fac pentru copii, ajutândui să se formeze pozitiv.
Scopul lucrării mele a fost, implicarea activă a familiei în creșterea și dezvoltarea preșcolarului are efecte pozitive asupra dezvoltării comportamentului pozitiv al copilului preșcolar.
Analizând asupr datelor obținute putem afirma că implicarea părințiilor în activitățiile copiilor a avut un impact puternic asupra schimbării coportamentelor acestora în sens pozitiv. Acest lucru ne arată că tema studiului pe care am aplicat-o este corectă, validă și semnificativă.
În urma prelucrării și analizei datelor, ipotezele stabilite in capitolul al III-lea au fost confirmate.
În consecință, dezvoltarea unui comportament pozitiv al copiilor preșcolari este un proces complex și îndelungat, care necesită mult efort și perseverență, din partea color care îi educă pe acești copiii, în vederea realizării a ceea ce dorim să obținem cu adevărat de la ei.
Putem afirma faptul că părinții au reușit să se integreze foarte bine în activitățiile copiilor, i-au ajutat pe aceștia acolo unde a fost nevoie încurajândui la activități și lucând impreună cu ei, iar după terminarea activitățiilor implicânduse formarea comportamentului pozitiv și in afara grădiniței.
Conform părerii mele, copilul este un diamant neșlefuit, pe care trebuie să-l șlefuiești, să-l cizelezi, ca să devină cât mai frumos, dar pe care, dacă-l ții la lunimă, razele soarelui îl pătrund, oferindu-ți lumini colorate, fermecându-te cu magia lor.
BIBLIOGRAFIE
Boca, C., ( coord ) , și Bucinschi M., Dulman A., ( 2009 ), Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar, București
Bocoș, M., ( 2007 ), Teoria și practica cercetării pedagogice, ediția a II- a, Casa cărții de Știință Cluj Napoca
Bonchiș, E., ( 2001 ), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom
Ciofu, C., ( 1998), Interacțiunea părinte-copii, Editura Medicală Amalteea, București
Dobre, M., ( 1993 ), Educație religioasă pentru copii, București
Glava, C., Marketing Educațional, Cluj-Napoca
Piaget, Jean., ( 1972 ), Psihologie și Pedagogie, ( traducere ), București, Editura Didactică și Pedagogică Iași
Rusu, V., ( 2000 ), Indrumarea Copilului, Editura Viață și Sănătate
Rusu, V., ( 2008 ), Educația timpurie și specifică copilului preșcolar, Editura Viață și Sănătate
Tomșa, G., ( 2005 ), Psihopedagogie preșcolară și școlară, Editura Coresi SA, București
ANEXE
ANEXA NR.1
Proiect de activitate
Propunătoare: Cîmpian Eugenia Maria
Grupa: mijlocie
Categoria de activitate: Activități liber alese
Subiectul: „De-a gospodinele”
Mijloc de realizare: Joc de rol
Obiective operaționale:
• să își dezvolte imaginația, spiritul creatorși libertatea de a se juca;
• să participe activ la activitatea practică împreună cu mămicile și să comunice;
• să exprime descoperirile și ideile lor utilizând un limbaj adecvat;
Sarcina didactică: socializarea copiilor cu mamele prin valorificarea și îmbogățirea experienței de viață a acestora în cadrul jocului;
Elemente de joc: Prepararea unor mâncăruri specifice sărbătorilor pascale, încondeierea ouălor, livrarea produselor altor parteneri.
Regulile jocului: Fetele împreună cu mamele trebuie să pregătească mâncarea, iar băieții împreună cu tăticii lor sunt cei care vor transporta marfa cerută la diferiți parteneri.
Material didactic: tacâmuri, faină si apă pentru prepararea cozonacilor de Paște, sala de mese din grădiniță.
Anexa NR. 2
Proiect de activitate
Propunătoare: Cîmpian Eugenia Maria
Grupa: Mijlocie
Categoria de activitate: Educație pentru știință
Subiectul: „Orașul meu”
Mijloc de realizare: vizitarea orașului
Obiective operaționale:
• să denumească orașul și cartierul în care locuiesc
• să denumească cel puțin trei străzi din cartierul în care locuiesc
• să viziteze împreună cu părinții orașul și diferite monumente ale orașului
Sarcina didactică: Recunoașterea și denumirea obiectivelor principale din oraș.
Material didactic: planșe cu orașul, blocuri, case, cetate, catedrale.
BIBLIOGRAFIE
Boca, C., ( coord ) , și Bucinschi M., Dulman A., ( 2009 ), Educația timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar, București
Bocoș, M., ( 2007 ), Teoria și practica cercetării pedagogice, ediția a II- a, Casa cărții de Știință Cluj Napoca
Bonchiș, E., ( 2001 ), Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom
Ciofu, C., ( 1998), Interacțiunea părinte-copii, Editura Medicală Amalteea, București
Dobre, M., ( 1993 ), Educație religioasă pentru copii, București
Glava, C., Marketing Educațional, Cluj-Napoca
Piaget, Jean., ( 1972 ), Psihologie și Pedagogie, ( traducere ), București, Editura Didactică și Pedagogică Iași
Rusu, V., ( 2000 ), Indrumarea Copilului, Editura Viață și Sănătate
Rusu, V., ( 2008 ), Educația timpurie și specifică copilului preșcolar, Editura Viață și Sănătate
Tomșa, G., ( 2005 ), Psihopedagogie preșcolară și școlară, Editura Coresi SA, București
ANEXE
ANEXA NR.1
Proiect de activitate
Propunătoare: Cîmpian Eugenia Maria
Grupa: mijlocie
Categoria de activitate: Activități liber alese
Subiectul: „De-a gospodinele”
Mijloc de realizare: Joc de rol
Obiective operaționale:
• să își dezvolte imaginația, spiritul creatorși libertatea de a se juca;
• să participe activ la activitatea practică împreună cu mămicile și să comunice;
• să exprime descoperirile și ideile lor utilizând un limbaj adecvat;
Sarcina didactică: socializarea copiilor cu mamele prin valorificarea și îmbogățirea experienței de viață a acestora în cadrul jocului;
Elemente de joc: Prepararea unor mâncăruri specifice sărbătorilor pascale, încondeierea ouălor, livrarea produselor altor parteneri.
Regulile jocului: Fetele împreună cu mamele trebuie să pregătească mâncarea, iar băieții împreună cu tăticii lor sunt cei care vor transporta marfa cerută la diferiți parteneri.
Material didactic: tacâmuri, faină si apă pentru prepararea cozonacilor de Paște, sala de mese din grădiniță.
Anexa NR. 2
Proiect de activitate
Propunătoare: Cîmpian Eugenia Maria
Grupa: Mijlocie
Categoria de activitate: Educație pentru știință
Subiectul: „Orașul meu”
Mijloc de realizare: vizitarea orașului
Obiective operaționale:
• să denumească orașul și cartierul în care locuiesc
• să denumească cel puțin trei străzi din cartierul în care locuiesc
• să viziteze împreună cu părinții orașul și diferite monumente ale orașului
Sarcina didactică: Recunoașterea și denumirea obiectivelor principale din oraș.
Material didactic: planșe cu orașul, blocuri, case, cetate, catedrale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Familiei In Formarea Comportamentului Pozitiv la Copilul Prescolar (ID: 160495)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.