Rolul Familiei In Aparitia Fenomenului Mamei Adolescente Singure
Cuprins
Argument
Capitolul I Familia
I.1. Definiții și tipologii ale familiei
I.2. Funcțiile familiei
I.3. Cauze care duc la apariția familiei alternative
I.4. Familia monoparentală a zilelor noastre
Capitolul II Adolescență și/ sau maternitate?
II 1. Definiri conceptuale
II 1.1 Copil.
II 1.2 Adolescent.
II 1.3 Adolescență
II 1.4. Mamă
II 1.5. Mamă singură
II 2. Cauze ale parentalității la adolescenți
II 3. Consecințe ale parentlității la adolescenți
II 4. Maternitatea adolescenților-o problemă socială?
II 5. Politici sociale adoptate în sprijinul mamei singure
Capitoul III Importanța familiei în dezvoltarea copilului pentru prevenirea fenomenelor nedorite
Capitolul IV Cadrul metodologic al cercetării
Concluziile finale
Bibliografie
Anexe
Argument
Problemele ce apar în urma parentalității adolescentine sunt foarte complexe, greutățile și riscurile unei sarcini sunt cu atât mai mari cu cât vârsta părinților este mai mică. Mamele adolescente formează împreună cu copiii lor un gen aparte al familiei, familie în care mama, de cele mai multe ori, este necăsătorită sau are un nivel scăzut de școlarizare, provine din familii dezorganizate sau monoparentale. De obicei, aducerea pe lume a unui copil reprezintă un eveniment care provoacă schimbări majore în viața mamei de natură familială, financiară sau emotională. Sarcinile apărute la vârsta adolescenței sunt generate de probleme grave: fie familia de apartenență nu le acceptă fiind necăsătorite, dar având copil, fie tatăl nu vrea să recunoască copilul și fuge de responsabilitate. Situația devine și mai gravă atunci când mama adolescentă nu are mijloace de subzistență, nu are niciun venit din care să se întrețină sau nici măcar adăpost.
Deci, putem spune că parentalitatea la adolescenți este o dramatică problemă socială. Consider că atunci când aceste probleme devin cunoscute public, ele ating un grad ridicat de gravitate. Aceste evenimente duc la declanșarea unei situații de criză, care poate declanșa fenomenul de marginalizare/ excludere socială.
Din punctul meu de vedere ar trebui să se acorde o atenție mai deosebită mamelor adolescente în prevenirea fenomenului de vulnerabilitate / marginalizare / excludere socială. Ar trebui identificate anumite modalități de intervenție cât mai eficiente pentru depășirea situațiilor de criză; urmărind integrarea socială și dobândirea unui mod de viață considerat a fi normal.
În acest scop am abordat această temă, lucrarea de față aducând în prim plan mamele adolescente singure care fac apel la serviciile sociale. Totodată, doresc să observ ce influență are familia de origine a tinerelor mame asupra apariției acestui fenomen și dacă vârsta atât de fragedă a acestora scade în vreun fel calitatea lor ca și mame. Consider că pentru a preveni acest fenomen este nevoie de multă educație În primul rând ar trebui făcut ceva în privința părinților care nu își asumă responsabilitatea creșterii copiilor prin educație, comunicare și perseverență. În al doilea rând, educația trebuie îndreptată și în rândul copiilor, care sunt neglijați de părinți. Școala, știm foarte bine, că este îndrumătorul principal, de cele mai multe ori, însă educația oferită la cursuri se consolidează mult mai bine acasă, alături de părinți. Când această lipsă de preocupare a părinților își face efectul, apar probleme în comportamentul copilului, de aici derivând în alte probleme de o natură mai gravă, precum și problema centrală din această lucrare, respectiv: mamele adolescente singure.
Lucrarea de față este împărțită în patru capitole, capitole care au avut ca și scop dezbaterea subiectului, încercând a arăta modul în care un adolescent se dezvoltă, evoluția pe care o are de la copilărie înspre maturiate și cât de importantă este familia sa împreună cu toate resursele pe care i le poate oferi.
Capitolul I. Familia
I 1. Definiții și tipologii ale familiei
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, familia este „comunitatea umană întemeiată prin căsătorie, care cuprinde pe soți și pe copiii lor; totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun”. Însă familia implică mai mult decât o definiție, fiecare din noi concepe familia într-un alt mod. Mulți spun că familia se întemeiază datorită existenței unor sentimente de dragoste, fără ele aceasta uniune a două persoane nu ar putea fi trainică. Aceste percepții ale noastre sunt influențate de experiențe personale pe care le avem în relațiile cu părinții, în relațiile conjugale sau în relațiile cu proprii copii.
Conceptul de familie provine din latinescul famulus (servitor) și reprezintă „ansamblul sclavilor și servitorilor ce trăiau sub același acoperiș”. Extensia sensului de familie a ajuns să cuprindă rudele pe linia paternă și rudele pe linia maternă, devenind astfel în limbajul curent sinonim cu gens care înseamnă „comunitate formată din toate rudele de același sânge”.( Ariè, Duby, 1994, pag. 78-84)
În secolul XX au fost concepute teorii și cercetări sistematice, psihosociale, sociologice, psihologice, sexologice sau de psihopatologie familială elaborându-se și o serie de definiții, cele mai reprezentative fiind:
• „Familia este uniunea mai mult sau mai puțin durabilă și socialmente aprobată a unui bărbat cu o femeie și a copiilor lor”.( Druță, 1998, pag. 3);
• „Familia reprezintă grupul social al cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopție și care împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii”(Zamfir, Vlăsceanu, 1993, pag. 283);
• „Familia este considerată elementul natural și fundamental al societății, principiu ce apare atât în cadrul actelor noastre legislative, cât și în unele acte internaționale privind drepturile omului”.(Mitrofan, Mitrofan, 1998, pag.141-145);
• „Familia este instituția socială bazată pe sexualitate și pe tendințe materne și paterne, a cărei forme variază de la o cultură la alta”.(Sillamy, 1996, pag. 125).
Tipologii familiale
Datorită schimbărilor în comportamentul nupțial asociat cu factorii economici, sociali și culturali s-a produs formarea mai multor tipuri de familii. Se vor identifica astfel două grupuri principale de familii:
familia funcțională, caracterizată prin relații puternice între membrii, prin colaborare, printr-o puternică sudură internă, menținută printr-o cooperare eficientă și o afecțiune reciprocă;
familia disfuncțională sau alternativă, caracterizată prin deficit de structură, respectiv lipsa unuia dintre părinți. Poate fi reprezentată și de familia cu probleme funcționale mari precum lipsurile materiale și carențele de socializare.
Familia funcțională se clasifică în: familia nucleară și familia lărgită.
• Familia nucleară sau modernă este redusă numeric, compusă doar din soți și copii lor. Desemnează tipul de familie format doar din două generații.
Exemplu genogramă a unei familii nucleare:
• Familia lărgită sau extinsă, este alcătuită din mai multe generații care au o descendență numeroasă
– familia lărgită pe verticală: este alcătuită din soție, soț, copii și părinții unuia dintre soți.
– familia lărgită pe orizontală: este alcătuită din soț, soție, copii și frații unuia dintre soți;
– familia lărgită pe orizontală și pe verticală: este alcătuită din soț, soție, copii, părinții unuia dintre soți și frații acestuia;
2.1. Familia disfuncțională cuprinde:
• cuplurile consensuale;
• cuplurile care nu au descendenți;
• cupluri monoparentale: materne sau paterne;
• cupluri divorțate, cu sau fără descendenți;
• persoanele văduve;
• persoanele celibatare;
• mame- fete (mame celibatare).
I.2. Funcțiile familiei
Indiferent din ce sens este abordată, familia îndeplinește un set de roluri. După M. N. Turliuc (2004), funcțiile cele mai importante ale familiei sunt următoarele:
Funcția psihologică care se referă la asigurarea suportului emoțional, a nevoilor de securitate, de protecție, incluzând și ajutorul mutual bazat pe sentimentele de egalitate, de respect și de dragoste între parteneri, între părinți și copii, între frați și surori.
Funcția identitară, implică asigurarea sentimentului apartenenței și al coeziunii, construcția identităților personale, statutare și intime ale soților și ale copiilor.
Funcția economică este cea care asigură veniturile necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale membrilor familiei- părinții și copii.
Funcția sexuală este funcția de satisfacere a nevoilor și cerințelor afectiv- sexuale ale partenerilor cuplului conjugal.
Funcția de reproducere este funcția de asigurare a descendenței și a condițiilor igienico-sanitare necesare dezvoltării biologice normale a tuturor membrilor familiei.
Funcția de socializare a copiilor este menită să asigure creșterea și îngrijirea lor, procesul instructiv- educativ familial și condițiile adecvate educației și pregătirii școlare și profesionale a copiilor.
I.3. Cauzele care stau la apariția modelelor familiale alternative sunt următoarele: abandonul, separarea, decesul și divorțul. Aceste tipuri de modele familiale alternative apărute ca urmare a „restructurării familiei”.(Mitrofan, Ciupercă, 1998, pag. 47-94). Sunt reprezentate în figura I.2.1. de mai jos
Fig.I.2.1. Cauze ale apariției familiilor alternative
Abandonul- O primă cauză a apariției familiilor alternative este reprezentată de abandon. A abandona pe cineva sau ceva înseamnă renunțarea la un lucru sau la un drept. Putem înțelege și părăsirea voită a familiei sau copiilor. S-au diferențiat două tipuri de abandon: deschis și închis.
Se consideră abandon deschis părăsirea cu bună știința a copilului de către părintele său, părinte a cărui identitate se cunoaște și cu toate acestea respinge într-un mod voit răspunderea părintească. Totodată, niciun alt membru al familiei nu poate sau nu vrea să își asume răspunderea de a avea lua în grijă copilul.
Abandonul secret este cel în care părăsirea copilului se face în secret de către părinte. Mai există și cazul în care acesta nu este identificat, deci respinge voit și anonim răspunderea părintească.
Cauzele abandonului copiilor
Cele mai frecvente cauze ale abandonului copiilor sunt reprezentate de sărăcie sau probleme financiare, depresia post-natală, restricții privind avortul, lipsa informațiilor legate de planificarea familială, situația de a fi un părinte singur, copil rezultat în urma unui viol, abuz din partea partenerului sau copil cu handicap. În urma anumitor studii s-a arătat că majoritatea părinților nu doresc să își abandoneze copii, însă atunci când se confruntă cu sărăcia, excluderea socială, boala, număr mare de copii, aceștia iau deseori decizia cea mai favorabilă la acel moment, gândindu-se că astfel procedează cel mai bine pentru ei și pentru copil. Majoritatea părinților care își abandonează copilul merg pe principiul că decât să îl chinuiască lângă ei, fără să-i poată oferi un trai decent, mai bine îl lasă la un centru de plasament. După ce fac acest lucru, mulți uită de existența lor, nu îi mai vizitează.
Există nenumărate aspecte ale abandonului:
– din punct de vedere juridic va fi declarat abandonat copilul de care părinții sau reprezentanții săi lagali s-au dezinteresat pe o perioadă mai mare de șașe luni;
-din punct de vedere medical poate fi considerat abandonat un copil dacă acesta rămâne în unitatea sanitară mai mult de două săptămâni peste perioada în care are nevoie de îngrijiri;
-din punct de vedere psihologic, lipsa de preocupare pentru soarta unei persoane sau părăsirea acesteia pot fi considerate abandon;
Separarea este „o formă de dezorganizare familială, rezultat al acordului soților privind încetarea relațiilor sexuale, dar cu păstrarea unor obligații casnice și parentale” (Voinea, 1996, pag. 63). De reiul că decât să îl chinuiască lângă ei, fără să-i poată oferi un trai decent, mai bine îl lasă la un centru de plasament. După ce fac acest lucru, mulți uită de existența lor, nu îi mai vizitează.
Există nenumărate aspecte ale abandonului:
– din punct de vedere juridic va fi declarat abandonat copilul de care părinții sau reprezentanții săi lagali s-au dezinteresat pe o perioadă mai mare de șașe luni;
-din punct de vedere medical poate fi considerat abandonat un copil dacă acesta rămâne în unitatea sanitară mai mult de două săptămâni peste perioada în care are nevoie de îngrijiri;
-din punct de vedere psihologic, lipsa de preocupare pentru soarta unei persoane sau părăsirea acesteia pot fi considerate abandon;
Separarea este „o formă de dezorganizare familială, rezultat al acordului soților privind încetarea relațiilor sexuale, dar cu păstrarea unor obligații casnice și parentale” (Voinea, 1996, pag. 63). De regulă, separarea se finalizează prin divorț, iar partenerii își aleg alte modele familiale precum concubinajul, menajul de o singură persoană sau familia monoparentală.
Decesul unuia dintre părinți sau ai amândurora. Situațiile generate de această cauză sunt:
-unul dintre părinți decedează, celălalt păstrează copilul și formează o familie monoparentală;
-unul dintre părinți decedează, celălalt părinte abandonează copilul din diferite motive;
-unul dintre părinți decedează, iar celălalt părinte se recăsătorește sau trăiește cu o altă persoană în concubinaj care nu dorește copilul;
-ambii părinți decedează, familia lărgită adoptă copilul pentru a-l crește încontinuare în mediul familial;
-ambii părinți decedează, copilul este instituționalizat sau dat spre adopției;
Divorțul este o cauză frecventă care favorizează apariția și creșterea numărului familiilor alternative. Soția, care obține în general custodia, poate fi neatentă, nervoasă, soțul poate fi neglijent, ambii se simt izolați de prieteni și nesiguri pe ei. În privința copiilor, aceștia sunt în general nervoși, au stări depresive pentru că se pot simți vinovați pentru ceea ce se întâmplă în familiie lor.
Divorțul are cel mai mare impact, atunci când unul sau ambii părinți abandonează definitiv copilul. Își neglijează astfel resposabilitățile cu privire la dezvoltarea socială a copiilor lor.
Cele patru cauze au efecte multiple asupra celor doi parteneri, dar și asupra persoanelor implicate (părinți, bunici), cauze care se întrepătrund și care derivă una din cealaltă modificând astfel structura familiei tradiționale și intensificând numărul familiilor alternative.
I.4. Familia monoparentală din zilele noastre
Termenul de familie monoparentală apare în literatura anglo-saxonă prin anul 1960, unde este utilizat termenul de „one(single)-parent family”.
Deși monoparentalitatea este deja foarte răspândită și cunoscută, nu există nicio definiție acceptată pe plan internațional.
Familia monoparentală este o „structură familială asimetrică, formată dintr-un părinte și copilul(copiii) său (săi), fie prin decesul celuilalt părinte, fie prin divorț, fie prin abandonarea familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a părintelui, fie prin adopția realizată de o persoană singură, fie prin nașterea „întâmplătoare” a unui copil dintr-o relație liberă, în afara căsătoriei, cu referire în special la părinții adolescenți”.(Mitrofan, Ciupercă, 1997, pag. 41)
Experiența de a fi părinte singur nu este un capăt de lume pentru adulți sau pentru copii, dar nu este mereu confortabilă. Ea rămâne o experiență mai aparte de tip familial, ce aduce schimbări în raporturile existente dintre părinți și copii.
De-a lungul anilor au existat diferite concepții privind modul de funcționare a acestui tip de familie. În zilele noastre, majoritatea psihologilor cred că este mai indicată pentru copil o familie monoparentală, decât o familie care nu îi oferă decât certuri și probleme.
Sunt două distingeri importante ale familiei monoparentale, având în vedere aspectele ei funcționale și anume: familia condusă doar de mamă (monoparentalitatea maternă) și cea condusă doar de tată (monoparentalitate paternă).
Familia monoparentală maternă
Majoritatea familiilor monoparentale sunt formate din femei cu unul sau mai mulți copii aflați în întreținere.
Cauzele care au dus la monoparentalitate sunt următoarele:
• Divorțul;
• Abandonul;
• Mame necăsătorite;
• Deces.
Consecințe:
• Dificultăți financiare;
• Extinderea rolului, suprasolicitarea rolului cu sarcini auxiliare
• Schimbări în relația cu copilul. Ușor, ușor mama îi atribuie copilului rolul de partener, îl transformă în substitutiv al părintelui absent. În relațiile mamă- fiică apar anumite sentimente de gelozie sau competiție;
Familia monoparentală paternă
Acest tip de familie este o minoritate în cadrul familiei monoparentale, sunt cazuri rare.
Motivațiile care stau la baza acceptării statutului de părinte singur:
• Dorința de a-și susține dreptul de a exercita parentalitatea ;
• Atunci când mama se dovedește a fi incapabilă să-și îngrijească copilul din punct de vedere fizic, emoțional.
Cauzele sunt:
• Divorțul
• Decesul
Bărbații și femeile, pot spune că acționează asemănător, dar și diferit în situația parentalității singulare. În majoritatea cazurilor, experiența monoparentalității la tați este mai puțin distructivă pentru stilul lor de viață, pe când în cazul mamelor, este explicabil și prin factorul economic, care afectează în mai mare măsură femeile decât bărbații.
A trăi într-o familie monoparentală presupune a avea probleme majore legate de relațiile dintre membrii familiei și de interacțiunile cu mediul înconjurător.
Capitolul II. Adolescență și/sau maternitate?
II 1. Definiri conceptuale
II1.1. Copil
Copilăria este considerată una dintre cele mai frumoase etape pe care o parcurgem în drumul vieții, este acea cale plină de sperantă, de libertate, de necunoscut.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de copil ca fiind „băiat sau fată în primii ani de viață". Termenul de copil derivă din latinescul „infans" și înseamnă acea ființă umană care nu a dobândit încă folosirea vorbirii. Copilul este considerat și „acea ființă umană care se dezvoltă din momentul procreării până în adolescență”. (DEX, 1996, pag. 224)
Copilul se naște cu un bagaj ereditar bogat, însă are nevoie de parcurgerea unor etape obligatori pentru dezvoltarea sa. Piaget consideră copilăria acea perioada în care se realizează un echilibru între două mecanisme indisociabile și anume asimilarea și acomodarea. Deci, principala trăsătură a copilăriei este centrarea acestui echilibru printr-o serie de exerciții sau de conduite, printr-o activitate structurantă continuă, pornind de la acea stare de nediferențiere între subiect și lumea care îl inconjoară. (Bonchis, 2004, pag. 8-9)
II 1.2 Adolescent
Cuvântul provine din francezul „adolescent”, și din latinescul „adolescens”, -ntis și semnifică „persoana care este la vârsta adolescenței”. Adolescentul este caracterizat ca fiind acea persoană care crește și se dezvoltă, avansează în viața depășind dificultăți care uneori par a fi de neimaginat. Când vorbim despre adolescent, putem spune că este persoana în acea perioadă a vieții sale când are loc trecerea de la copilărie înspre maturizare și integrare în viața socială. (DEX, 1996, pag. 14)
II 1.3 Adolescența
Adolescența este definită de mulți autori în mai multe feluri, din anumite puncte de vedere.
Dicționarul de sociologie definește adolescența ca fiind “o etapă distinctă în evoluția individului care se situează între coplilărie și tinerețe, prezentând aspecte în plan biologic și psihosocial." (Zamfir, Vlăsceanu, 1993, pag. 19)
Dicționarul de sociologie împarte adolescența în două etape: prima etapă este preadolescența sau pubertatea cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani, iar a doua etapă este cea a adolescenței propriu-zise, cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani. Mai există și adolescența întârziată, când se prelungește limita, datorită timpului de școlarizare și a amânarii unei responsabilități sociale. Adolescența în desfășurarea ei depinde de mai mulți factori precum factorii biologici ereditari, factorii sociali, factorii culturali și factorii educationali.(Zamfir, Vlăsceanu, 1993, pag. 19)
Abordările psihologice spun că adolescența este caracterizată prin creșterea dezvoltării intelectului, creșterea hipersensibilității, apariția conflictelor motivaționale și afective.
Adolescența sau vârsta creșterii, este definită de Dicționarul de obstetrică și ginecologie ca fiind acea „perioadă divizată în două etape: preadolescența sau pubertatea de la 11-14 ani și adolescența propriu-zisă de la 14-19 ani.”( Pană, Pană, 1995 pag. 9)
Aceste etape sunt stabilite într-un mod arbitrar pentru că aceste delimitări sunt orientative, adolescența își urmează cursul într-un mod continuu, se face trecerea de la viața de copilărie înspre viața adultă. În perioada adolescenței este normal să apară o anume criză, criză care apare în preajma vârstei de 12-14 ani, cand vorbim despre fete și între 14-16 ani atunci când ne raportăm la băieti. Această criză cuprinde trei etape succesive de manifestare și anume: etapa revoltei, etapa închiderii în sine și etapa exaltării și a afirmării.
Prima etapă, respectiv cea a revoltei, constă în refuzul adolescentului de a se supune oricărui ordin primit. Adolescentul acceptă autoritatea, însă prin atitudinea sa dorește să arate că este constrâns să procedeze astfel. Este perioada în care va aborda modele extravagante precum hippy, punk, va dori să iasă din anonimat, să se afirme, să încerce lucruri noi. După trecerea acestei perioade plină de revoltă, adolescentul va începe să își analizeze comportamentul, este perioada în care unii se vor închide în sine. În această perioadă se va finaliza evoluția psihologică. Această perioadă a închiderii în sine poate însemna și o tendință înspre izolare a adolescentului. Este perioada dezacordurilor interioare. Cea de-a treia etapă este cea a exaltării și a afirmării. Acum, adolescenții merg pe ideea „totul sau nimic”. Această gândire îi fac să ducă unele situații până la extrem, să fie mai rebeli, să prezinte comportamente care nu sunt acceptate de societate. Entuziasmul în deciziile pe care vor să le pună în aplicare este predominant în această perioadă. (Pană, Pană, 1995, pag. 9-10)
Personalitatea adolescentului se desăvârșește prin integrarea socială a lui în viața socială, prin adaptare și prin calificarea profesională. Perioada adolescenței este caracterizată prin variabilitatea individuală extremă a fenomenelor neurohormonale, morfologice și psihice, fiind caracterizată și prin reacțiile diferite pe care le are adolescentul față de adult, la agresiuni și la boală. (Pană, Pană, 1995, pag. 9-10)
Caracteristica acestei perioade de dezvoltare este scăderea comunicării cu membrii familiei și crearea de relații în medii extrafamiliale, când adolescentul se desparte psihologic de familie și își stabilește propria sa identitate, preferă compania colegilor sau a prietenilor în locul familiei. Inițial, cel mai bun prieten căruia își confesează ideile și competențele este de acelasi sex, față de acestă își manifestă atașament, îmbrăcându-se la fel, preluându-i gesturile și anumite preocupări.
În acest timp, părinții se obișnuiesc greu cu noul tip de relații pe care le dezvoltă adolescenții, au senzația de frustrare și se simt marginalizați, uitați de către proprii copii.
II 1.4 Mamă
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de mamă ca fiind „femeia considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa.” (DEX, 1996, pag .595). Însă cuvântul „mamă”, are un înțeles și o definiție aparte în sufletul fiecăruia departe de oricare alte definiții date din orice carte. Este un amalgam de sentimente și trăiri, pentru mulți se spune că mama este „îngerul păzitor”, sau privind din perspectiva mamei se spune că cea mai frumoasă meserie din lume este aceea de a fi mamă.
II 1.5 Mamă singură
Familia monoparentală este reprezentată de menajele formate dintr-un singur părinte și din copiii lui. Aceste menaje apar în viața socială ca urmare a unui divorț sau a unui deces al unuia dintre soți, al abandonului sau prin decizia părintelui de a nu se căsătorii, fie prin nașterea „întâmplătoare” a unui copil dintr-o relație liberă, în afara căsătoriei. Când se vorbește despre creșterea copiilor în afara căsătoriei, se vorbește de fapt despre acest fenomen și anume cel al mamelor singure.
Mamele singure au, în general, situații financiare precare. În afara situației financiare, vorbim și de o marginalizare a acestora, majoritatea rămân fără adăpost pentru că sunt alungate de acasă, există riscul ca copilul lor să nu fie recunoscut de tată, acesta fugind de responsabilitate, profită de situația în care se află tânăra mamă.
II 2. Cauze ale parentalității la adolescenți
Motivele cele mai importante pentru care adolescenții devin părinți sunt:
Atitudinea societății față de sarcina adolescenților. La nivelul de comunitate există programe de asistență socială pentru adolescente care urmează să nască, pentru cele care au deja copil, dar și pentru părinții lor.
Neglijarea unei contracepții adecvate de către adolescenții activi sexual. Anumite studii spun că adolescenții care au cunoștință despre contracepție își acceptă comportamentul sexual mai bine decât cei care nu folosesc contracepția. Astfel, adolescentele care utilizează metodele de contracepție se simt mult mai responsabile pentru deciziile lor și controlează mai bine ce li se întâmplă. Spre deosebire de fete, în viața băieților, rolul lor în concepție și în contracepție se bucură de o mai mică atenție. Majoritatea băieților consideră că responsabilitatea contracepției revine fetelor, nici de cum lor. Motivele pentru care băieții nu folosesc metode contraceptive se datorează unei mentalităti cu rădăcini încă din antichitate, cum că „nu este problema lor dacă partenera rămâne însărcinată” și că fetele ar trebui să se îngrijească de acest aspect. O altă problema constă și în lipsa informării din partea părinților deste contracepție. Lipsa educației sexuale este o problemă foarte gravă, mai ales în țara noastră. Numărul sarcinilor în rândul adolescentelor este destul de mare, ceea ce denotă faptul că nimeni nu se preocupă de educația tinerelor.
Atitudinile personale cum ar fi:
Adolescentele speră că vor avea parte de mai multă de la familie sau de la prieteni dacă vor rămâne gravide;
Dorința de a avea propriul copil pe care să îl iubească, să îl îngrijească, să îl răsfețe și care să fie foarte apreciat de cei din jur;
Adolescentele vor să își pedepsească părinții care au fost superprotectori sau dominatori. Consideră că acest gest i-ar afecta foarte tare și o iau ca pe o răzbunare.
Adolescenta se poate învoi sexual cu un partener, în schimbul unor angajări, implicări și afecțiuni, îi ,,oferă” sarcina;
Un alt factor care influențează parentalitatea la adolescenți este reprezentat de începerea vieții sexuale în jurul vârstei de 15 ani, poate chiar și mai puțin. Există o tendință generală, la femei, de a lua parte la o relație sexuală înaintea căsătoriei.
La băieți, sunt alți factori favorizanți și anume: dificultățile sociale, provin din familii cu un statut socio-economic scăzut, au un grad crescut de popularitate printre colegi. La fete, ținem cont de statutul socio-economic scăzut, numărul mare de frați, tatăl este absent în familie, au numite dificultăți școlare.(Mitrofan, Ciupercă, 1997, pag. 74)
II3. Consecințe ale maternalității adolescentine
Autorii Mitrofan Iolanda și Ciupercă Cristian(1998) identifică următoarele consecințe ale maternalității adolescentine:
• Șansele de finalizare a studiilor sunt reduse (cu cât vârsta adolescentei este mai mică la nașterea copilului, cu atât șansa sa de reluare a studiilor, scade. Din această cauză în planul profesionalizării va avea deficiențe educaționale, slujbe cu un prestigiu scăzut , venituri mici, satisfacție scăzută în muncă;
• Căsătorie timpurie, care de obicei este instabilă, astfel că una din cinci căsătorii la adolescente se termină printr-un divorț în primul an, iar una din trei în șase ani. Cercetătorii au arătat că nu sarcina în sine este o cauză primară a nefericirii, cât căsătoria timpurie a părinților adolescenți care realizează că este mult prea devreme ca ei să formeze o familie;
• Resurse financiare limitate -majoritatea aspiră la un statut ocupațional care să le permită un nivel de trai ridicat, însă doar o mică parte din părinții adolescenți se declară mulțumiți de statutul lor, de situația financiară. Multe din mame adolescente devin mame singure, cu responsabilități majore în creșterea copilului, astfel resursele financiare vor fi și mai limitatea nemaiavând un sprijin din partea familiei sau a tatălui copilului
• Consecințe în relația părinte-copil- unii autori sunt de părere că mamele adolescente pot fi la fel de competente ca și mamele mai vârstnice, însă alții atrag atenția asupra relațiilor distorsionate, abuzive și nesatisfăcătoare din punct de vedere emoțional. Părinții adolescenți au anumite lipsuri informaționale cu privire la cunoașterea progreselor comportamentale ale unui copil. În timp, în special tații adolescenți, devin frustrați și decepționați de viața lor, iar mamele adolescente tind să subestimeze importanța unor evenimente din viața copilului, toate acestea conducând la neglijarea acestuia;
• Expunerea copilului la un risc biologic și psihologic mult mai mare decât al copilului născut de mame adulte:
studiile arată o rată crescută a nașterilor premature și o greutate scăzută a copilului la naștere în special la mamele provenite din medii sociale sărace.
rata mortalității la copiii născuți de mamele adolescente o depășește pe cea a copiilor născuși de mame cu vârsta de peste 20 de ani;
riscul unor deficiențe precum: retardul mental, handicapuri fizice, diabet, malformații genitale;
lipsa cunoștințelor și a experienței în asigurarea unei diete corespunzătoare a copilului;
Tații adolescenți au alte tipuri de probleme cu care se confruntă, în special cele legate de partea financiară:
• Asigurarea suportului financiar pentru mamă și copil;
• Dezavantajul de a fi tânăr și de a încerca să crească copilul într-un mod adecvat;
• Mama dorește realizarea căsătoriei înainte ca tatăl să termine studiile și să-și poată asigura o angajare;
• Probleme cu tatăl mamei adolescente;
• Neputința de a asigura haine și suficientă hrană pentru familia sa;
• Experimentarea sentimentelor față de familia tinerei mame;
• Neputința de a vedea copilul atunci când dorește;
• Neputința de a susține mama și copilul;
• Dependența financiară de părinții săi și de rude.
Ceea ce conduce la majoritatea consecințelor depinde și de imaturitatea părinților, lipsa suportului educațional primit de părinți, lipsa suportului familial, condiții economice deficitare.
II 4. Maternitatea adolescentelor-o problemă socială?
Identificarea și definirea problemei sociale presupune:
• Sesizarea faptelor care indică prezența unei probleme;
• Surprinderea felului în care problema este percepută de comunitate;
• Identificarea categoriilor principale de populații care sunt afectate de o anumită problemă;
• Cercetarea cauzelor care generează problema și a efectelor pa care aceasta le are atât asupra populației afectate, cât și asupra sistemului social și a comunității;
• Identificarea principalelor variabile ale problemei;
O problemă socială există doar atunci când existența ei este vizibilă și recunoscută de comunitate. Pentru a identifica problema socială, trebuie să putem face diferența dintre o problemă personală și una publică. Problema personală este a individului, iar cea publică aparține întregii structurii sociale. O problemă socială există atunci când un grup influențat de ea definește condiția socială ca o amenințare a propriilor valori, când afectează un număr mare de persoane și poate fi remediată printr-o acțiune colectivă.(Cojocaru, 2005, pag. 26).
O problemă apare în urma unor schimbări structurale ale unui sistem social sau într-o stare de criză. Caracteristici în abordarea problemei: problema are o natură complexă, fiind condiționată de o mulțime de factori și se manifesta într-o multitudine de forme, generând consecințe (la nivelul de societate, de comunitate, cât și la nivelul grupurilor și indivizilor)
• Lista situațiilor definite drept probleme sociale este infinită;
• Doar o singură persoană nu va putea niciodată să înțeleagă în întregime diversele aspecte ale unei probleme;
• În evaluarea problemei inițiale, un rol primordial constă în sistemul de valori și de credințe al celui care evaluează. Aceeași situație poate să apară pentru unii ca o problemă, iar pentru ceilalți o soluție;
La definirea problemei trebuie să se țină cont întotdeauna de două aspecte:
• Realitatea pornește de la grupurile mici precum familia, prietenii, la nivelul sistemului social;
• Realitatea socială este abordată pe linia concret-abstract.
Maternitatea – este o stare sau o calitate a femeii de a fi mamă: presupune existența unui sentiment de dragoste față de copil și are la bază instinctul matern. (Mitrofan, Mitrofan, 1991, pag. 215).
Maternitatea poate fi privită, într-un sens, ca o experiență personală, iar în alt sens, ca o instituție, desemnând regulile de influențare și control social al comportamentelor individuale, modele specifice și stabile de organizare și desfășurare a interacțiunilor dintre indivizi și grupurile sociale orientate spre satisfacerea nevoilor de bază.
Statusul de „mamă” se dobândește prin faptul că femeia aduce pe lume un copil, dar rolul complex de mamă se constituie treptat și este în mare măsură un efect al învățării sociale. Statusul de mamă presupune un set de obligații rezultate din cerințele de rol și un set de drepturi. Însă multe din mamele adolescente, nu pot face față cerințelor de rol, pășesc pe neașteptate spre situația de a fi însărcinată și de a da naștere unui copil. Problematica pe care o înfruntă mama adolescenta este diversă: familia de origine nu o acceptă necăsătorită, dar având copil; tatăl copilului nu vrea să recunoască copilul, sau tatăl este necunocut; din cauza nașterii și-a pierdut serviciul ori nu a lucrat niciodată, este afectată foarte mult și de găsirea unui adăpost pentru ea, dar mai ales pentru noul născut. A rămâne fără un adăpost, chiar atunci când se pregătește să aducă pe lume bebelușul trădează grave probleme existente în familia de origine. Din cauza aceasta, pot apărea piedici în dezvoltarea unei relații perfecte între mamă și copilul său. Relația mamă-copil este cu atât mai problematică cu cât nu există în ajutorul mamei nicio persoană apropiată: din partea familiei de origine, a prietenilor, colegilorsau vecinilor. Astfel de situații devin dramatice și foarte triste, atunci când mama nu are niciun mijloc de subzistență, neavând un salariu din care să se întrețină, și mai mult, neavând măcar o locuință. Putem spune că această situație este o gravă problemă socială, care pune sub semnul întrebării șansele de viață a noilor născuți, cunoscându-se rata crescută a abandonului sau instituționalizării copiilor de către aceste mame adolescente singure.
II 5. Polititci sociale adoptate în sprijinul mamei singure
II 5.1. Cadrul legislativ
Dicționarul de politici sociale definește termenul de politică socială ca fiind acel termen „prin care ne referim cel mai adesea la activitățile, acțiunile desfășurate de către sau prin intermediul statului (strategii, programe, proiecte, instituții, acțiuni, legislație) care au ca scop promovarea/influențarea bunăstării individului, familiei sau comunității într-o societate, ca și a bunăstării societății în ansamblul ei." (Pop, 2002, pag. 598)
Politica socială este inclusă în politicile publice. Politicile publice mai includ și alte politici respectiv politicile economice, cele externe, fiscale sau de urbanism. O politică socială trebuie să fie legitimă. Cu alte cuvinte face referire la condițiile în care sunt acordate oamenilor drepturile de a beneficia de o protecție socială din partea statului. Modalitățile de stabilire în ce masură sunt protejați indvizii și cu ce scop li se oferă din partea celorlalți prin intermediul statului, prin redistribuire, sunt echitatea, justiția socială și egalitatea. Dilema acestor modalități este: de ce, cu ce drept trebuie să li se ofere oamenilor protecție socială din partea statului? Răspunsul la această întrebare a fost dat de T. H. Marshall prin fundamentarea conceptului de cetățenie, acest răspuns, fiind acceptat de majoritatea teoreticienilor din domeniu.(Pop, 2002, pag. 599-600)
Mai departe vom putea vedea care sunt politicile sociale care au fost elaborate pentru copii și pentru familiile monoparentale.
Pentru început vom arunca o privire asupra drepturilor unui copil, drepturi relatate de legislația în domeniu. Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale pe care le are orice persoană, drepturi la care este îndreptățit încă din momentul în care apare pe lume. Drepturile omului fac referire la modul în care fiecărui individ i-ar plăcea să fie tratat, mai exact cu demnitate, respect, dreptate, egalitate, și să fie aplicate fără discriminări legate de cetățenie, religie, naționalitate, sex, rasă, orientări sexuale, sau orice alt criteriu. Toti copiii trebuie să dețină asigurată satisfacerea nevoilor de bază pentru a-și dezvolta personalitatea, abilitățile mentale și fizice.
Părinții sunt responsabili în mod direct de asigurarea unei bune dezvoltării a copilului, să tină seamă de capacitățile de dezvoltare pe care le are copilul. Statul trebuie însă să ii ajute pe părinți în sarcina pe care o au, prin furnizarea unor facilități precum școli, spitale, parcuri, etc.
Legea 272 din 21 iunie 2004 privid protecția și promovarea drepturilor copilului prezintă drepturile copilului, respectiv:
• copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale
• copilul are dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit și educat de către aceștia
• copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
• copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și să beneficieze de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept
• copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să îi permită dezvoltarea fizică, spirituală, morală și socială
• copilul are dreptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale
• copilul are dreptul la odihna și vacanță
Prin dreptul la identitate, copilul va fi înregistrat imediat după naștere, astfel primind un nume și o cetățenie.
În sprijinul mamelor care nu s-ar descurca singure în creșterea copiilor lor, și care au avut timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, iar în cazul copiilor cu handicap, de până la trei ani și o indemnizație în funcție de venitul fiecăruia.
Alocația de stat pentru copii este una din principalele prestații de asistență socială, constau într-o sumă de bani modică, pe care statul o acordă familiilor cu copii în vederea acoperirii nevoilor de creștere și educare.
Legea nr. 61/1993 stabilește care este distincția dintre titularul dreptului la alocația de stat pentru copii, adică persoana pentru care se plătește dreptul și beneficiarul dreptului la alocația de stat pentru copii respectiv persoana care încasează propriu-zis alocația.
Categoriile de copii care au dreptul la alocația de stat pentru copii au fost reglementate de art. 1 al legii nr. 61/1993 care a fost modificat expres prin OUG nr. 44/2006 și care în prezent conține: beneficiază de alocație de stat pentru copii toți copiii în vârstă de până la 18 ani. În situația tinerilor care au deja vârsta de 18 ani, dar încă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional organizate în condițiile legii, alocația de stat se va acorda până la terminarea acestora. Dacă elevii menționați mai sus repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat pentru copii, cu excepția celor care repetă doar din motive de sănătate dovedite cu un certificat medical. De acest drept la alocație mai beneficiază și copiii care își însoțesc părinții aflați în interes de serviciu în străinătate.
În sprijinul mamelor care nu beneficiază de concediu de maternitate în vederea creșterii copilului până la vârsta de doi ani, parlamentul României a adoptat legea nr. 193 din 17/05/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă. Tichetele se acordă angajaților care îndeplinesc condițiile stabilite conform art. 1 al legii. Art. 4 alin.2 precizează că tichetele de creșă se acordă doar în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și pentru celelalte categorii de angajatori în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat.
Un alt act normativ cu privire la familiile monoparentale este Ordonanța de Urgență nr. 105/2003 privind alocația familială și de susținere pentru familia monoparentală.
Această ordonanță spune că “beneficiază de alocație de susținere familiile formate din persoană singură și copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta, denumite familii monoparentale.” (OUG NR.105/2003)
Art. 6 din această ordonanță spune că:
„În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin persoană singură se înțelege persoana care se află în una dintre următoarele situații:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorțată;
d) al cărei soț/soție este declarat/declarată disparut/disparută prin hotărâre judecătorească;
e) al cărei soț/soție este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;
f) nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile prevazute la lit. a)-e);
g) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-c), cu excepția asistentului maternal profesionist.
Conform prevederilor legale, titularul dreptului la alocație este reprezentantul familiei, iar beneficiarul alocației este familia.
Cuantumul alocației variază în funcție de numărul de copii și anume cu cât numărul copiilor este mai mare, cu atât crește și cuantumul alocației. Alocația se acordă pe baza de cerere care este însoțită de acte doveditoare privind componența familiei și veniturile acesteia. Se iau în considerare veniturile pe care membrii familiei le realizează, împreună cu cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări pentru somaj, obligații legale de întreținere, indemnizații cu caracter permanent. Pe lângă acestea se mai iau în considerare și terenurile, clădirile, spațiile locative sau alte bunuri, mobile ori imobile.
Sistemul național de asistență socială este reglementat de legea nr. 292/2011. Această lege este importantă pentru că reglementează sistemul de acordare a serviciilor și a prestațiilor sociale din cadrul sistemului de asistență socială. Conform aliniatului 2, „asistența socială este o componentă a sistemului național de protecție socială, care cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială”.
Legea promovează universalitatea și respectarea demnității umane, încercând să garanteze dreptul fiecărui individ aflat într-o situație anume de a beneficia de prestațiile și serviciile la care acesta are dreptul.
Incluziunea socială este un proces important în cadrul unei societăți deoarece în acest mod, anumite categorii de beneficiari care sunt mai defavorizați, pot să se reintegreze înapoi în viața societății. Această situație o întâlnim de foarte multe ori și în cazul mamelor adolescente singure. Prin acest proces de incluziune socială întelegem „setul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării-comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale.”( Legea 292/2011, art. 6)
II 5.2. Rolul asistentului social
În viața unei mame singure care locuiește pe o perioadă de timp într-un centru maternal, un rol important îl are asistentul social. Îndatoririle și obligațiile asistentului social sunt reglementate prin lege. .
Rolul asistentului social din centru este acela de a veni în ajutorarea mamei, având în vedere nevoile fizice, emoționale și spirituale ale acestei categorii de beneficiari. Centrul maternal împreună cu asistentul social vor îndepli nevoile mamei, asigurându-i unui mediu iubitor, liniștit, cald și sigur în care aceasta împreună cu copilul ei, să poată să își analizeze trecutul, să își pună ordine în gânduri și să ia deciziile cele mai bune cu privire la viitorul ei si al copilului. Perspectiva creșterii copilului de una singură sau căsătoria, la o vârstă atât de fragedă, reprezintă o provocare pentru mamă, fiecare dintre ele prezentând o mulțime de provocări. Aici va interveni din nou asistentul social al centrului, care va îndruma mama în luarea unei decizii corecte, cât și punerea în practică într-un mediu sănătos, care îi va da speranță și îi va aduce, poate, un viitor frumos fără prea multe provocări. Asistentul social trebuie să țină cont că este importantă recuperarea în întregime a persoanei umane. Ar fi o greșeală din partea asistentului social dacă acesta ar trata doar trupul mamei și ar neglija sufletul ei, psihicul acestor adolescente fiind la pământ. Psihicul lor oscilează între faptul că sunt niște adolescente într-un stadiu în care se dezvoltă și își află identitatea și între noul rol în care devin mame sau chiar au devenit. Trebuie să ținem cont că a ajunge o mamă singură este o problemă care va afecta toate aspectele vieții, motiv pentru care o bună recuperare trebuie să se realizeze la toate nivelele afectate, respectiv: spiritual, social și afectiv.
Izolarea este un sentiment aparte când vine vorba de o mamă adolescentă singură, acest sentiment poate fi vindecat doar dacă mama este implicată într-o anumită activitate. Asistentul social trebuie să încurajeze mamele singure și să le sustină pentru a-și continua educația printr-un suport material. Cele care nu au nicio calificare profesională sunt sprijinite printr-un Centru Vocațional unde se țin cursuri gratuite de croitorie, calculatoare etc., pentru a-și descoperi vocația. Cele care au dobândit o meserie, sunt ajutate de către asistentul social să își găsească un loc de muncă potrivit pentru a-și putea întreține singură copilul. Activitățile de consiliere și de educare pe care le realizează asistentul social, trebuie să o determine pe mamă să fie responsabilă față de copil. Ea trebuie să știe încă de la început că toată responsabilitatea fata de copil îi revine ei. Asistentul social este ajutat și de medic, coordonatori de programe, personal administrativ etc. În reintegrarea mamei singure, asistentul social deține un rol foarte important, deoarece el nu lucrează doar cu mama și copilul, ci are un rol foarte important care constă în implicarea în acest proces de reintegrare a mamei singure și pe părinții fetei, pe bunici, frați(familia lărgită). Nu în ultimul rând, trebuie discutat și cu tatăl copilului care trebuie să își asume responsabilitatea. Deci, în acest mod, tânăra este ajutată să își refacă legăturile fundamentale și să încerce să îi ofere copilului adus pe lume un cadru ideal de creștere si dezvoltare armonioasă.
Capitolul III. Importanța familiei în dezvoltarea copilului pentru prevenirea fenomenelor nedorite
Cea mai importantă funcție, evaluată de mai mulți autori, este socializarea copilului, pentru că familia constituie mediul cel mai favorabil pentru educația acestuia, într-o perioada în care este susceptibil de a fi influențat. Căldura și afecțiunea oferită de familie îl stimulează puternic în formarea deprinderilor și aptitudinilor sale, pentru dobândirea capacităților sale de integrare socială adecvată.(Salade, 2001, pag. 48)
Familia este cea care modelează personalitatea copilului, ajută la formarea unei atitudini pozitive față de muncă, viață. Îi cultivă o anumită responsabilitate față de actele proprii în raport cu imperativele participării la viața socială.
Aceste sarcini de mare răspundere revin familiei, dar și celorlalte instituții de ocrotire și supraveghere, menite să contribuie la menținerea climatului vieții de familie, la claritatea morală a relațiilor dintre membrii grupului familial, la asigurarea unor condiții materiale propice dezvoltării personalității copilului.
Educația copilului în familie
Totalitatea acțiunilor de modelare ale copilului, formează o operă educativă de anvergură, care pune în mișcare toate direcțiile creșterii și dezvoltării sale: direcția fizică, psihică, afectivă, morală și cea socială. Rolul părinților este de o importanță fundamentală, deoarece copilul poate fi dirijat și educat doar într-un mediu plin de afectivitate și dragoste.
Relația părinți-copiii are un rol deosebit, atât în fixarea celor mai potrivite deprinderi comportamentale, cât și în asigurarea unor condiții psihologice normale. Dar o astel de relație presupune existența unor norme precise, precum:
Dragostea constă în asigurarea protecției, securității copilului și în formarea unor aptitudini și atitudini pozitive plecând de la calitățile sale proprii. Dragostea părintească înseamnă încredere și siguranță din partea copilului, afecțiune și întelegere din partea părinților, însă toate acestea nu vor fi exagerate pentru că există riscul de a provoca o serie de dificultăți evoluției psihologice normale. În cele mai multe cazuri, copiii lipsiți de dragostea părintească sunt mai timizi, instabili, interiorizați sau complexați. În celelalte cazuri, când copiii sunt exagerat de iubiți și protejați apare capriciul, răsfățul, lipsa de voință.
Părinții ar trebui să asigure copiilor raporturi relaționale corecte și echilibrate. Trebuie să ofere modele de conduită corespunzătoare. Fiind primele ființe cu care copiii se identifică și față de care îsi manifestă dragostea, părinții trebuie să își supravegheze comportamentul, să fie atenți atât la ceea ce spun, cât și la ceea ce fac, deoarece anumite conflicte sau neconcordanțe pot provoaca dezorientare și derută cu efecte negative asupra dezvoltării copilului;
Complementaritatea rolurilor parentale. Părinții au calitatea de educatori și modele de urmat, aceștia trebuie să formeze în raport cu copilul o unitate de nedespărțit, unde fiecare își împarte rolurile și sarcinile. Rolurile mamei și ale tatălui sunt diferite, însă trebuie să se completeze reciproc: mama reprezentând factorul afectiv al familiei, iar tatăl în calitate de factor instrumental înzestrat cu deplină autoritate. Inversarea acestor roluri parentale devine perturbatoare deoarece nu mai corespunde imaginii perfecte pe care copilul și-a format-o în legătură cu actele obișnuite ale mamei sau tatălui. Apar, astfel, o serie de dificultăți psihologice care vor avea repercusiuni asupra comportamentului ulterior al copilului.
Se observă că nu simpla existență a unei familii permite o dezvoltare adecvată a copilului, ci că mai este necesar ca acea familie să îndeplinească și restul funcțiilor. O familie normală este pentru copil cea care îi oferă un mediu afectiv, ocrotitor, având o alcătuire și o structuă unitară.(Ciofu, 2000, pag. 45).
Atât modelele de educație, cât și calitățile afective ale mediului familial formează premise puternice pentru o evoluție armonioasă a copilului, față de care părinții au o responsabilitate fundamentală.(Ciocan, Negreț, 2000, pag. 68) Fiziologia copilului este afectată de modul în care părinții îi îndeplinesc trebuințele sale de hrană, protecție, afecțiune sau îngrijire. Dezvoltarea aptitudinilor și atitudinilor sale, este de preferat să se facă doar în prezența ambilor părinți. Dacă unul din ei este absent din căminul familial, sau între aceștia există conflicte, certuri, copilul va dezvolta tendințe și norme contradictorii care vor împiedica evoluția sa corespunzătoare.
Părinții și familia ca întreg, au misiunea extrem de importantă de a le transmite copiilor norme și reguli morale de conduită și de a le asigura internalizarea acestora sub formă de convingeri, atitudini și motivații. În acest sens, comunicarea verbală nemijlocită favorizează dezvoltarea unor atitudini și responsabilități corespunzătoare asupra noțiunilor de „bine” și „rău”. De altfel și comportamentul nemijlocit al părinților, exemplele oferite de aceștia, au o influență deosebit de importantă asupra conduitei copilului.
Sunt, însă, situații în care absența realizării unor funcții ale familiei duce la apariția unor tendințe de marginalizare și devianță, care au un impact negativ asupra dezvoltării armonioase a conduitei.
În primii ani ai copilului, modelul principal sau cel care modelează constă în aceleași persoane, respectiv părinții copilului. Odată cu mersul la școală, apar și alte modele: învățătorul, apoi profesorul, iar odată cu apariția pubertății, modelul poate fi luat dintr-o poveste, roman, dintr-un film, dintr-o piesă de teatru.
Dezvoltarea personalității copilului are loc din exterior prin intervenția unui educator, concomitent cu acțiunea din interior, prin autodezvoltare, procesul de autodezvoltare fiind continuu.
Perioada de pubertate, urmată de perioada adolescenței, este momentul când copilul, datorită dezvoltării spiritului de observație și maturizării gândirii, nu mai ia ad literam ceea ce aude, ci încearcă să-și formeze propriile păreri care de obicei nu mai au concordanță cu cele ale părinților. Încercările acestora de a-și impune punctul de vedere încontinuare, apelând la autoritate părintească nu fac decât să zdruncine chiar temelia autorității.
Dialogul familial, factor important în dezvoltarea adolescentului
Raportarea adolescentului la familie prezice locul pe care îl ocupă în viața grupului familial.
Severitatea excesivă este metoda la care recurg, în mod frecvent, unii părinți în raporturile lor cu adolescenții. Aceasta are drept consecință apariția unor adolescenți fie indiferenți, lipsiți de initiativă, fie impulsivi, recalcitranți, revoltați. Acești părinți care nu reușesc rezolvarea problemelor de educație a adolescenților lor, decât prin aplicarea unor aspre pedepse sau interdicții sau chiar bătăi, se află de fapt în fața propriului eșesc de autoritate. Părinții indiferenți nu realizează atât de bine faptul că în raporturile lor cu adolescenții trebuie să stie cum să se apropie de aceștia, dar în același timp să știe și să păstreze o oarecare distanță, deoarece doar atunci când se păstrează unele limite în apropierea de adolescenți se poate asigura și menținerea prestigiului și a autorității părintești.
Părinții indiferenți au sentimente de dezamăgire atunci când își văd proprii adolescenți cum se înstrăinează de ei, căutând în alte părți satisfacții și împliniri, de aceea trebuie știut că este foarte important ca părinții să fie în pas cu dezvoltarea psihică actuală a adolescenților lor, să mentină constant un dialog intelectual și afectiv deschis.
Părinții care sunt temători sau chiar anxiosi, depresivi, egocentrici, nu reușesc să întrețină acest dialog pentru că nu vor sau nu sunt capabili să empatizeze vis-a-vis de proprii copii, pentru a adopta la nevoie punctul de vedere al acestora, pentru a le înțelege trăirile și activitățile specifice vârstei lor.
Felul în care se desfășoară dialogul familial depinde, în cea mai mare măsură, de construirea sentimentului de siguranță al adolescentului, atât de important pentru dezvoltarea armonioasă a lui, pentru formarea unor raporturi echilibrate ale acestuia cu lumea. În condițiile în care mediul familial este excesiv de autoritar sau de indulgent, echilibrul psihic al adolescentului se zdruncină, ivindu-se pericolul dezvoltării unor nevroze. „Supraprotecția autoritară”, prin frecvențe interdicții impuse adolescentului, pune în pericol dezvoltarea spiritului de independență și de responsabilitate ale acestuia, transformându-l într-o persoană anxioasă, dominată de sentimentul fricii și al inferiorității. Adolescentul trebuie să se simtă acceptat în familie, iar a se simți acceptat înseamnă a se ști iubit, lucru ce presupune nu doar dovezile de tandrețe din partea părinților, ci și acea tonalitate generală afectuoasă și mereu binevoitoare .
Împreună cu școala, familia reprezintă un principal instrument de reglare a legăturilor adolescentului cu mediul, aceasta urmând să contribuie la formarea sentimentului solidarității sociale, în vederea unei integrări cât mai bune în mediul profesional și în întreaga viața socială în general.
La fel de importante pentru dezvoltarea armonioasă a adolescentului sunt și influențele date de tată care, prin intermediul autorității deținute, are sarcina de a echilibra relațiile din interiorul familiei, de a întreține un sentiment de siguranță în grupul familial, de a ghida adolescentul către acceptarea regulilor educative, în special în privința băieților pentru că tatăl reprezintă modelul cu privire la felul în care un bărbat trebuie să se comporte în viață. În ochii unui adolescent, tatăl este persoana care domină lumea exterioară, care ia decizii majore în problemele cele mai grave sau importante ale familiei, din acestă cauză, adolescentul are, în prezența acestuia, un sentiment de siguranță, sentiment care-i va induce adolescentului dorința de a deveni „ca tata”. Autoritatea tatălui nu îl privează pe acesta de dovada afecțiunii, adolescentul așteptând și din partea lui, nu doar din partea mamei, afecțiunea atât de necesară în dezvoltarea frumoasă a adolescentului. Din păcate însă, sunt cazuri în anumite familii, în care rolul tatălui este complet denaturat, unde părinții se mândresc cu satisfacție deosebită că adolescenții lor „știu de frica tatălui”. Tatăl nu trebuie să se transforme într-un mijloc de intimidare al adolescentului, întrucât tatăl care sperie copilul, riscă să formeze la fete frica de bărbați, iar la băieți refuzul de a-i semăna.
Tensiunile, certurile și neînțelegerile din mediile familiale influențează, în mod special copiii preadolescenți care resimt foarte puternic situațiile conflictuale, traumatizante din mediul familial. Observațiile școlare curente arată faptul că majoritatea dintre elevii adolescenți cu dificultăți de integrare școlară provin în cea mai mare parte din mediile familiale cu carențe grave de ordin educativ, deficiențe determinate de raporturile necorespunzătoare dintre părinți, de lipsa de autoritate morală. Acești părinți prezintă de obicei atitudini extreme: fie au un dezinteres total pentru problemele școlii și educației, fie suprasolicitarea capacităților copilului, în scopul împlinirii propriilor ambiții, dorințe.
În adolescență, părinților le este uneori greu să creadă în capacitatea tinerilor de a acționa într-un mod independent. În realitate, adolescenții sunt foarte rar expansivi în prezența lor și comunicarea este foarte dificilă cu ei. Această dificultate de a comunica, provine datorită faptului că în toată această perioadă tinerii acumulează noi capacități mintale și vor să se desprindă de părinți, să se poată afirma și să devină independenți.
În ciuda aerului independent, adolescentul mai are nevoie totuși de dragoste, înțelegere și respect. Toate aceste necesități sunt ținute ascunse și de aceea este nevoie de o atenție deosebită la maniera în care se comunică cu adolescentul. Pentru ca adolescentul să-și dezvolte respectul de sine, ambii părinți trebuie să-l accepte așa cum este. Acest lucru nu îi împiedică pe părinți să continue să aibă asteptări, doar că asteptările trebuie să aibă în vedere personalitatea care se dezvolta în fiecare zi sub ochii lor. Tânărul vrea continuu să se definească, o face uneori într-un mod imprevizibil, dar întotdeauna plin de energie. Adolescenții simt nevoia de a păstra o distanță fizică între ei și părinții lor, deoarece pubertatea aduce cu ea și caracterul sexual. Din acest moment, micile drăgălășenii de familie pot apărea mereu când sunt împreună, dar nu vor apărea niciodată de față cu prietenii, de aceea părinții trebuie să conștientizeze acest lucru și să își găsească noi mijloace de exprimare a afecțiunii pentru copilul lor, deși uneori li se pare dificil să depășească acest moment și să renunțe unele forme de intimitate cu copiii.
Pentru un adolescent este foarte important să cunoască trecutul familiei sale, indiferent în ce fel de familie trăiește: fie tradițională, fie monoparentală sau recompusă. Este păcat că uneori, adolescenții sunt rupți de trecutul familiei lor doar pentru că părinții se simt vinovați de unele alegeri personale sau pentru că nu au reușit să găsească explicații alegerilor făcute. Adolescentul trebuie să își înteleagă trecutul, înainte de a-și crea viitorul.
Pornind de la perspectiva tradițională cum că adolescența este în mod inevitabil o perioadă de zbucium, de neliniște, este de așteptat ca adolescenții și părinții acestora să treacă prin perioade grele.
Adolescenții tind să aibă mai multe valori și atitudini comune cu părinții decât au cu prietenii. Chiar dacă își consultă din când în când prietenii de aceași vârstă referitor la anumite domenii specifice vârstei, cum ar fi vestimentația, preferințe în materie de muzică, adolescenții continuă să ceară sfaturi părințiilor în problemele importante din viața lor. Este adevărat că majoritatea conflictelor familiale sunt mult mai frecvente în timpul adolescenței în comparație cu oricare altă perioadă a dezvoltării.
Adolescenții tind să aibă mai multe conflicte cu mama decât cu tata, probabil din cauza faptului că mama este mereu cea implicată în reglementarea detaliilor zilnice ale vieții familiale. În general, conflictele sunt bazate pe aspecte banale ale vieții de zi cu zi, cum ar fi treburile casnice, rezultatele școlare, curățenia camerei, muzica prea zgomotoasă.
Adolescentul este prins între două lumi: una a dependenței și cealaltă a responsabilității. Își dorește să aibă puterea de decizie în problemele considerate a fi personale, dar nu are, însă, și certitudinea că doreste să își asume responsabilitatea specifică unui adult. Părinții le cer însă, ca gradul de independență să fie similar celui de responsabilitate.
IV. Proiect de cercetare
IV.1. Tema de cercetare
Pe parcursul acestei cercetări am incercat să identific cât de mult influențează familia de origine apariția fenomenului „mamă adolescentă singură” și cât de mult sunt afectate acestea de lipsa unui sprijin familial. Totodată am vrut să aflu și care sunt factorii care au dus la apariția acestei situații, care este relația mamă-copil și ce își dorește mama să facă pentru viitorul ei și al copilului.
IV.2. Motivația alegerii temei
Motivele pentru care am ales această temă sunt urmatoarele:
– literatura de specialitate pentru această categorie de beneficiari este săracă
– era noastră este caracterizată de o revoluție sexuală, de o mediatizare a erotismului datorată creșterii informațiilor despre sexualitate, libertății asupra site-urior cu filme pentru adulți, apariția a numeroase metode contraceptive și pot spune poate și a unei false maturizări la vârste mici.
-un motiv mai important, care pot spune că a fost decisiv în alegerea temei, este faptul că în ultimii doi ani am întâlnit patru astfel de cazuri, ceea ce m-a pus pe gânduri, având în vedere că istoricul familiei este cam același, iar modul în care băieții au procedat a fost asemănător.(au fugit de responsabilitate, nu au recunoscut copilul; în două din cazuri băieții erau plecați în străinătate, iar când au aflat nu s-au mai întors, au închis orice linie de comunicare cu tinerele mame)
-datorită prejudecăților încă existente în țara noastră despre acest fenomen, tinerele au foarte mult de suferit, sunt excluse social, sunt marginalizate chiar de familiile lor care ar trebui să fie resursa principală în depășirea acestui moment dificil din viața lor
– lipsa informării și lipsa educației fetelor din partea familiei cu privire la acest subiect care este considerat tabu și anume „sexul”, duce la sarcini nedorite încă de la o vârstă atât de fragedă.
IV.3. Obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării sunt:
• Urmărirea influenței familiei și a situației economice în apariția fenomenului „mamă singură”
• Urmărirea comportamentului mamei față de copil
• Observarea relației dintre mama și tatăl copilului
• Observarea modului în care tânara mamă este influențată de centrul maternal in privința pastrării copilului
IV.4. Documentarea
Documentarea necesară s-a realizat prin studiul documentelor (din cadrul Centrului Maternal „Sf. Andrei”), prin documentarea de pe internet, prin documentare a literaturii de specialitate din domeniul asistenței sociale și sociologiei precum și rezultatele din urma interviurilor și studiilor de caz din această cercetare.
IV.4.1. Universul cercetării
Universul cercetării este constituit din cele cinci mame adolescente singure ale Centrului Maternal „Sf. Andrei” din Ploiești, Județul Prahova, precum și persoanele care au legătură directă cu acestea :
• Personalul de asistență pentru mamele adolescente singure ale centrului
• Familia
• Societatea
• Comunitatea
IV.5. Cadrul teoretic
Parentalitatea la adolescenți este o gravă problemă socială. Nașterea unui copil reprezintă un eveniment care provoacă schimbări majore în familie și în viața viitoarei mame. Dacă trecerea la rolul parental are loc mult prea devreme, acest lucru constituie un risc, atât pentru copil, cât și pentru cei doi părinți. Studiile au arătat că, datorită lipsei de maturitate și responsabilitate a tinerelor mame, unitatea familială este supusă unor probleme generatoare de criză precum: separarea, divorț, violență, abandon. Parentalitatea la adolescenți este un fenomen deja foarte frecvent întâlnit.
Mamele tinere au nevoile lor proprii, unele dintre aceste pot împiedica dezvoltarea unui atașament față de copil. În timp ce prietenii își continuă viața în același mod, mamele trebuie să coboare la un nou nivel. Au impresia că sunt marginalizate. Se degradează relația cu părinții, cu toate că ele consideră că aceștia sunt singurul suport pe care îl mai au. Unele mame sunt ajutate de tatăl copilului, însă altele îl privesc cum acesta se retrage. Mamele sunt nevoite să întrerupă studiile pentru o perioadă de timp, sau chiar definitiv, își găsesc ceva de lucru și preferă să nu se mai întoarcă la școală.
În anul 1988, cercetările au arătat faptul că un sfert din familiile americane care aveau copii, erau familii monoparentale. Cifra reprezenta dublul celei din 1960. În Europa acest fenomen avea o pondere mai mică, nu depășea 15 % din totalul nucleelor familiale. Deci, conform cercetărilor făcute, anii 1960-1980 a fost perioada cu creșterea cea mai importantă a acestui fenomen. Acest fenomen a apărut si datorită schimbării atitudinii societății față de noile stiluri de viață. În societatea tradițională acest fenomen de familie monoparentală era și încă mai este dezaprobat de membrii colectivității, însă în societatea modernă a devenit un stil de viață tolerat. Anumite cercetări demonstrează că uneori este mai bine pentru copii să trăiască doar cu un singur părinte, decât să trăiască într-o familie care se confruntă cu violentă, certuri, neînțelegeri.(Janne, Sharon, 1989, pag.14)
IV.6. Stabilirea unităților de analiză și înregistrare
Unitățile de analiză sunt reprezentate de mamele adolescente singure, iar unitățile de înregistrare sunt constituite din mamele minore singure din cadrul Centrului Maternal „Sf. Andrei”, Ploiești.
IV.7. Ipotezele de cercetare
Cercetarea am realizat-o pe baza următoarelor ipoteze:
1. Dacă mamele adolescente minore primesc educație sexuală de la părinți, atunci scade riscul ca acestea să ramână însărcinate.
2. Cu cât relația dintre mamă și tatăl copilului evoluează, cu atât este posibil ca cei doi să devină o familie.
3. Cu cât situația materială a familiei de proveniență este mai precară cu atât există riscul mai mare ca tinerele adolescente să ramână însărcinate.
4. Dacă educația primită din partea familiei și lipsa preocupării a acesteia față de tinerele fete este scazută, atunci risul ca ele să ramană însărcinate la o vârstă fragedă este mult mai mare decat în celelalte cazuri.
5. Cu cât centrul maternal îi oferă mai mult sprijin tinerei mame cu atât aceasta va dori mai mult să își pastreze copilul, să își întemeieze o familie și să se reintegreze socio-profesional.
IV.8. Analiza și operaționalizarea conceptelor
IV.8.1. Definirea conceptelor
– Familia reprezintă un „grup social ai cărui membri sunt legați prin rapoarte de vârstă, căsătorie și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii”(Zamfir, Vlăsceanu, 1993, pag. 238), sau potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, familia este „comunitatea umană întemeiată prin căsătorie, care cuprinde pe soți și pe copiii lor; totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun”.
– Copil, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, derivă din latinescul „infans”, și reprezintă “băiat sau fată în primii ani de viață”.
– Adolescent. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul provine din francezul adolescent și din latinescul adolescens, -ntis, care înseamnă „persoana care este la vârsta adolescenței”. Adolescentul (are vârsta cuprinsă între 14-20 de ani) este caracterizat ca acea persoană care crește și se dezvoltă. Când vorbim despre adolescentă putem vorbi de acea perioadă a vieții când se face trecerea de la copilărie la maturizare și integrare în viața socială.
– Adolescența este „o etapă distinctă în evoluția individului care se situează între coplilărie și tinerețe, prezentând aspecte în plan biologic și psihosocial”.(Zamfir, Vlăsceanu, 1993, pag. 19)
-Mama. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de mamă ca fiind „femeia considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa”.
– Maternitatea – „stare sau calitate a femeii de a fi mamă: presupune sentimentul de dragoste față de copil, care are la bază instinctul matern”.( Mitrofan, Mitrofan, 1991, pag. 215).
– Familie monoparentală. Prin termenul de familie monoparentală se înțelege acel grup constituit dintr-un copil sau copii și un singur părinte. Poate apărea în viața socială ca și urmare a divorțului, a decesului unuia dintre soți, a abandonului, fie prin decizia părintelui de a nu se căsătorii. (Chipea, 2001, pag. 307)
– Comportamentul deviant „se referă la forme de conduită care se depărtează în mod sensibil de la normele existente într-o cultură dată și care corespund unor roluri și statusuri sociale bine definite în respectiva cultură”. (Preda, 1981, pag. 5)
– Divorțul reprezintă, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, „desfacerea pe cale legală a unei căsătorii”.
-Căsătoria reprezintă, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, „uniunea legală, liber consimțită între un bărbat și o femeie pentru întemeierea unei familii”.
-Integrarea socială „este un proces complex, care presupune aderarea la scopuri comune prin asimilarea de roluri sociale și modele de comportament, prin dezvoltarea acelorași tipuri de relații fundamentale ale indivizilor. Se opune stării de marginalizare a persoanelor, situației de izolare a lor ca și stărilor de inadaptare socială și deviante.”( Bogdan-Tucicov, 1981, pag. 76).
– Sexualitatea, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, reprezintă „totalitatea caracterelor anatomo-fiziologice specifice fiecărui sex, masculine si feminine.”
– Sexualitatea premaritală reprezintă experimentarea actului sexual înaintea unei căsătorii. Este ceva normal în viața tinerilor, sexul ocupând un loc important în viața acestora.
– Educația. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, educația este „Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate” și „cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora.” .
IV.8.2. Indicatori
Nivel de trai
• venituri mici;
• condiții de locuit;
• familie numeroasă/| familie dezorganizată;
• loc de muncă;.
Familia
-relația de comunicare cu familia;
-lipsa suportului din partea familiei;
-relație conflictuală cu familia;.
-relația cu familia extinsa
Servicii sociale
• sprijin specializat
• sprijin material constând în imbrăcăminte, încălțăminte, alimente și medicamente pentru mamă și copil
• consiliere și orientare profesională
Prieteni
• atitudinea pozitivă a acestora față de mama adolescentă
• relații de comunicare, petrecerea timpului liber împreună
Perspective de viitor
• dorința de a se întoarce în familia de origine sau de a forma o nouă familie cu tatăl copilului.
• dorinta de a-și putea crește copilul singură, de a-și putea continua studiile, de a-și găsi o locuință
IV.9. Metodologia de lucru
IV.9.1. Metode, tehnici și instrumente utilizate pentru culegerea informațiilor
Metodele de cercetare pe care le-am folosit în realizarea acestei cercetări sunt urmatoarele:
– inteviul
– metoda observației
– studiul de caz
De obicei, într-un studiu de caz se pornește de la un cadru teoretic, care este necesar în culegerea datelor. Urmează selectarea cazurilor și precizarea unităților de analiză (individ, situație). Mai departe se trece la studiul fiecărui studiu de caz în parte prin observație, teste sau interviu. La sfârșit se extrag datele relevante ideii de început. Validitatea pe care o oferă studiul de caz este parțială.(Miftode, 1995, pag. 25)
Studiul de caz presupune :
– Istoricul familiei
– Datele de identificare ale beneficiarului
– Statutul socio-economic și climatul socio-psihologic al familiei
– Modul de identificare a cazului
– Observații
– Concluzii
Ca modalitate de investigare, studiul de caz are ca scop culegerea unor informații cât mai detaliate cu privire la un individ sau grup.
„Cercetătorul care are scopul studierea familiilor monoparentale, în studierea cazurilor, poate urmări următoarele aspecte:
• identificarea cauzelor care au dus la apariția familiei monoparentale
• identificarea problemelor cu care se confruntă o astfel de familie (problemele financiare; și desigur o problemă care nu este deloc de neglijat este cea de exercitare a rolului parental: părintele având serviciu cât doi poate duce la o scădere a performanțelor în exercitarea altor roluri; cele de relațioanare cu copiii: copiii ajung să se maturizeze repede deoarece ei preiau din sarcinile familiale, devin confidenți, devin un suport emoțional pentru părinți, părinții le acordă mai puțin timp copiilor.
• construirea unor proceduri de evaluare a situațiilor pentru o intervenție adecvată
• se pot implementa modele de training pentru părinții singuri (în ajutarea schimbării modului de viață fără traume, în chibzuirea bugetului familiei, în formarea unor conduite adecvate pentru accesul pe piața muncii, etc.)”(Neamțu, 2003, pag. 248)
Aceste aspecte este important să fie urmărite atunci când realizăm un studiu de caz.
„Interviul”, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, provine din limba engleză -„interview” și semnifică întrunire, întrevedere. Este o metodă de cercetare foarte des folosită în științele socioumane și științele sociale.
Interviul de cercetare este definit ca fiind „tehnica de obținere prin întrebări și răspunsuri a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru a descrie științific un fenomen social. Este bazat pe comunicarea verbală. Lucrul pe care îl are în comun cu chestionarul este faptul că și interviul presupune întrebări și răspunsuri, iar diferența este că atunci când vorbim despre interviu, răspunsurile sunt date întotdeauna verbale pe când chestionarul nu. Elementul fundamental pe care îl are această tehnică a interviului este convorbirea, pe când întrevederea nu constituie decât o condiție care facilitează transmiterea de informații unidirecționale.” (Chelcea, Mărginean, Cauc, 1998, pag 250.)
Ancheta prin interviu este folosită „când trebuie studiate comportamente dificil de observat pentru că se desfașoară în locuri private, când se cercetează credințele și atitudinile, neexistând documente scrise despre acestea. În astfel de cazuri cea mai bună soluție o reprezintă utilizarea interviului”. (Chelcea, Mărginean, Cauc, 1998, pag. 271) .
Interviurile sunt directive si nondirective. Cele nondirective cuprind un număr redus de întrebări, având totuși un volum mare de informații. Întrebările sunt formulate spontan, iar durata întrevederii poate fi nelimitată. La polul opus sunt interviurile cu întrebările prestabilite care au o durată limitată, sunt centrate fix pe problema de studiu.
Observația reprezintă examinarea, cunoașterea unui subiect sau a unui proces. Observația trebuie „să fie sinceră și obiectivă, să fie verificată și controlată, să fie repetată. Observația poate fi directă și indirectă”. (Chelcea, Mărginean, Cauc, 1998, pag. 405)
Procesul psihic care stă la baza observației, pun în acțiune memoria, atenția, inteligența, receptivitatea emoțională, imaginația, rezultând astfel implicarea subiectului cunoscător în actul observației.(Chelcea, Mărginean, Cauc, 1998, pag. 406)
În sens larg, observația sociologică este definită ca cercetarea concretă, de teren, empirică, iar în sens restrâns ca metodă științifică de colectare a datelor cu ajutorul simțurilor (auz, miros, văz, ) pentru verificarea ipotezelor sau pentru a descrie sistematic și obiectiv mediul înconjurător, oamenii și relațiile interpersonale, comportamentele individuale și colective, acțiunile și activitățile, comportamentul verbal, obiectele fizice, produsele activităților creative ale persoanelor și grupurilor umane. (Chelcea, Mărginean, Cauc, 1998, pag. 409)
Înainte de începerea oricărui tip de observație, cercetătorul trebuie să îsi pună o serie de întrebări cum ar fi: "Ce trebuie să observ?", ,,Cum să se înregistreze faptele de observație?", ,,Ce relație este recomandabil să se stabilească între cel ce observă și cei observați?” (Chelcea, Mărginean, Cauc, 1998, pag. 419)
Ca tehnică utilizată am folosit interviul semi-structurat, cel ghidat cu răspunsuri libere, iar ca instrument ghidul de interviu. În cazul interviului semi-structurat, cercetătorul are libertatea deplină în a-și alege temelele investigației și in ceea ce privește numărul întrebărilor și ordinea acestora. Întrebările sunt formulate spontan, numărul lor este redus, durata este nelimitată și cuprind un volum mare de informații.
Am ales să folosec interviul semi-structurat deoarece mă ajută la înregistrarea sentimentelor și atitudinilor exprimate spontan. Interviului semi-structurat abordează o problemă nouă, puțin clarificată, care presupune un grad mărit de libertate pentru a explora fenomenul. .
Scopul interviului este acela de a strânge cât mai multe informații cu privire la evenimentele din viața beneficiarului, pentru a putea afla cât mai multe amănunte.
Studiu de caz 1
Nume și Prenume: A.P.
Vârsta: 15 ani
Mediul: urban
Ocupație: elev
Situația familială: A.P. provine dintr-o familie dezorganizată din mediul urban(Județul Prahova) care locuiește în casa bunicii din partea mamei. Singura care aduce un venit în casa este mama (femeie de serviciu), tatăl fiind dependent de consumul de alcool. A incercat în nenumărate rânduri să își gasească de lucru, însă fară vreo reusită. Acest lucru denotă faptul că situația financiară a familiei este precară. A.P. are o soră mai mică, în vârstă de 10 ani. Datorită consumului excesiv de alcool al tatălui au loc certuri frecvente în familiei. Un alt motiv de ceartă îl reprezintă și lipsa banilor, mama fiind singura care aduce bani în casă.
Situația actuală: A.P. a rămas însărcinată în urma unei relații cu un băiat de etnie romă în vârstă de 20 ani. La aflarea acestei vești, băiatul a părăsit-o, nedorind să recunoască copilul.
A.P. s-a transferat de la liceu unde era clasa a IX-a cursuri de zi, la fară frecvență pentru a putea crește copilul . Locuiește la Centru Maternal deoarece tatăl ei nu o primește acasă cu copilul.
Vrea să-și îmbunătățească relația cu familia ei, să se întoarcă acasă pentru a putea fi ajutată la creșterea copilului și pentru a putea să își continue studiile.
După ce copilul va împlini un an, mama dorește să se angajeze pentru a putea să se întrețină.
Caracterizare : Este o persoană puternică ,încrezătoare în forțele ei proprii, ambițioasă, puțin imatura pentru atribuțiile care-i revin în prezent, îi place foarte mult să citească și să învețe.
Studiu de caz 2
Nume și prenume: I.V.
Vârsta: 18 ani
Mediu: urban
Ocupație: elev
Situația familială: I.V. provine dintr-o familie de părinți divorțați, fiecare sunt acum recăsătoriți. Ambii părinți sunt plecați în străinătate. Nu a păstrat legătura cu familia sau cu surorile, a rămas în grija unei mătuși care a promis că o va sprijini până la terminarea liceului. Mama trimitea bani matușii foarte rar pentru îngrijirea ei.
Situația actuală: I.V. a rămas însărcinată în urma unei relații cu un băiat care i-a promis că se căsătorește cu ea. Atunci când el a aflat de sarcină, a rupt relația sub motivul că nu este pregatit de căsătorie și nici nu dorește să-și asume responsabilitatea pentru creșterea copilului. Tatăl nu dorește nici să recunoască copilul. Responsabilitatea a ramas în totalitate pe spatele mamei. Deși responsabilitatea a căzut pe umerii ei, ea a rămas fără un ajutor constant din partea familiei sau a matușii care nu dorește să o mai țină în casă din cauza faptului că așteaptă un copil.
În prezent a fost acceptată la Centrul Maternal, beneficiind de consiliere pentru că este foarte afectată de evenimentele care sunt în viața ei. Acum se pregătește pentru naștere și așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a micuțului.
Caracterizare I.V. : este optimistă și hotărâtă să nu-și părăsească copilul oricât de greu îi va fi. Are ambiție și dorește să-și continuie studiile.
Studiu de caz 3
Nume și Prenume: C.R.
Vârstă: 17 ani
Mediu: urban
Ocupație: nu mai frecventează cursurile liceului
Situația actuală: – Parinții sunt divorțați de când avea 12 ani , a locuit cu tatăl ei care s-a recăsătorit și care a avut alte preocupări legate de noua familie. C.R. a fost neglijată , uneori fiind abuzată fizic de tatăl ei pe motiv că nu ajută la treburile casei. Mama ei s-a recăsătorit și are un copil. Relația cu aceasta a fost una superficială. Familia minorei C.R. este o familie dezorganizată, având în viața ei un impact nefavorabil, părinții dându-i fetei un exemplu nedemn de urmat.
De la vârsta de 15 ani și-a început viața sexuală, a intrat în diferite anturaje, a fost violată într-o seară la discotecă.
Situația actuală: C.R. a avut trei parteneri în cursul unui an .A rămas însărcinată cu un băiat care locuiește în Spania(dar care este român) care a venit în vizită la bunici. Mama ( C.R.) a fost dată afară din casa tatălui la aflarea faptului că este însărcinată. Nimeni din familia mamei nu îi oferă o locuință deoarece sunt persoane cu venituri mici. Acum C.R. locuiește în Centrul Maternal și se pregătește pentru naștere. Nu dorește să informeze tatăl copilului de existența sarcinii pentru că acesta i-a cerut să facă avort în cazul unei eventuale sarcini.
Vrea să reia cursurile liceului și să se angajeze când copilul va avea șase luni.
În timpul sărbătorilor a fost acceptată în familiile părinților , lucru care a însemnat foarte mult pentru ea.
Caracterizare C.R. : luptă pentru ideile sale și este decisă să-și crească copilul și să îi ofere o copilărie așa cum ea și-a dorit-o. Vrea să se reintegreze în societate, să își găsească ceva de lucru .
Studiu de caz 4
Numele și prenumele: O.P.
Vârsta: 18 ani
Mediu: urban
Situația familială: O.P. provine dintr-o familie stabilă, dar cu mari probleme de comunicare între părinți și copii. Familia nu dorește să își păteze imaginea socială, motiv pentru care au respins-o pe fiica lor când au aflat că a rămas însărcinată. Au motivat și că nu au resurse financiare pentru a o susține atât pe ea cât și pe copil.
Situația actuală: O.P. a rămas însărcinată în urma relației de șase luni pe care a avut-o cu P.P., tatăl copilului în vârstă de 20 ani. Tatăl copilul muncește ca zidar la o firmă de construcții, dar locuiește împreună cu familia sa contribuind la cheltuielile zilnice. În momentul în care a primit vestea despre sarcina fetei, i-a sugerat acesteia să facă avort.
Părinții lui insistau și ei ca fata să facă avort pentru că dacă ar naște copilul, ei nu vor mai fi de acord cu relația lor.
Cu toate acestea, O.P. decide să păstreze copilul. Mama a venit la Centrul Maternal foarte afectată de atitudinea părinților din ambele părți. Timp de două luni, părinții au refuzat orice legătură cu ea, motivând că nu merită iertare pentru ce a facut și că doar dacă va face avort se va putea întoarce acasă.
După naștere, M.L. și-a vizitat familia împreună cu fetița, iar bunica acesteia a îndrăgit-o imediat. Bunica i-a promis că o va primi la ea în casă, dar mai trebuie să aștepte puțin pentru a-i amenaja o cameră. Tatăl incă nu dorește să audă de ea și de copil.
Caracterizare: Copilul este foarte special pentru mamă, este iubit și bine îngrijit , susține că fetița o motivează să studieze mai departe pentru a avea un viitor mai bun.
Studiu de caz 5
Nume și prenume : A.S.
Vârsta : 18 ani
Mediu : urban
Situația familială: A.S. provine dintr-o familie cu cinci copii, ea fiind al patrulea dintre copii. Părinții lui A.S. sunt divorțați, iar tatăl ei este la închisoare.
Mama lui A.S. este singura care întreține familia. Aceștia locuiesc în chirie într-o garsonieră modestă.
Situația actuală: A.S. a rămas însărcinată în urma unei relații de scurtă durată. Tatăl copilului este plecat în Anglia. Când a aflat despre sarcină i-a cerut fetei să facă avort, însă ea nu afost de acord. De atunci, el nu îi mai răspunde la telefon și i-a zis că nu va recunoaște copilul și nici nu are de gând să se întoarcă prea curând în țară. Ea nu are posibilitate să își crească micuțul unde locuiește familia. A apelat la sprijinul Centrului maternal pentru a-i oferi locuință și ajutorul material necesar.
În prezent, A.S. își continuă școala. Momentan este la cursurile la zi, apoi se va transfera la cursurile fără frecvență după nașterea copilului. Ceea ce este bine pentru A.S. este faptul că mama ei o vizitează din când în când și o încurajează, însă nu o poate ajuta financiar.
Caracterizare: este optimistă, nu vrea să renunțe la studii, este ordonată și harnică.
Concluzii ale cercetării
După cum mă așteptam, bănuielile mele din această cercetare s-au adeverit. Am vrut să aflu cât de importantă este familia în viața adolescentelor care devin mame la o vârstă atât de fragedă.
În cadrul cercetării am prezentat cinci studii de caz. Aceste studii de caz au fost realizate în cadrul Centrului Maternal ,,Sf. Andrei".
Când am început cercetarea, mi-am stabilit câteva obiective pe care le-am urmărit în discuția cu mamele.
Obiectivul pe care mi l-am stabilit a fost să urmăresc influența pe care a avut-o familia în apariția fenomenului „mamă adolescentă singură” . Un alt obiectiv a fost acela de a vedea dacă Centrul Maternal a influențat deciziile mamelor de a-și pastra copiii și a nu-i abandona.
Am vrut să aflu dacă acel copil care avea să devină de cele mai multe ori așa cum se spune ,,un copil din flori" era dorit de mamă și nu urma să fie abandonat.
Metoda observație mi-a confirmat faptul că mamelor li se citește dragostea în ochi când discută despre copii lor. Totodată nu a putut trece neobservată tristețea afișată la dezbaterea subiectelor legate de familie. Mamele erau vizibil afectate de faptul că au fost abandonate în momentele cele mai dificile. De aici a apărut și sentimentul de a fi cât mai apropiate de copii lor și de a nu-i părăsi niciodată.
În majoritatea cazurilor, mamele proveneau din familii dezorganizate, familii care nu au relații de comunicare bune între adolescenți-părinți, familii divorțate în care unul din copii a rămas la tată. În patru din cazuri, fetele provin din familii dezorganizate, lucru foarte îngrijorător. Acest lucru duce la validarea ipotezei pe care am stabilit-o, care relatează faptul că lipsa unei educații, educații sexuale, este un predictor important în dezvoltarea acestui fenomen de mamă adolescentă singură.
Un alt predictor este reprezentat și de starea materială precară. În majoritatea cazurilor, fetele sunt alungate de acasă din cauza lipsei banilor sau a unei locuințe.
Ceea ce mi s-a părut de asemenea îngrijorător este faptul că părinții cred că își cunosc copii, că nu îsi dau seama cât de importantă este comunicarea dintre ei, sunt stricți cu aceștia și le impun reguli. Nu își dau seama că astfel „îi împing mai rău spre prăpastie”. Sunt interesați doar de sițuația școlară, să aibă note cât mai bune, în unul din cazuri( respectiv cazul trei), părintele dorea să pastreze o imagine cât mai perfectă a familiei în societate, nevăzând însă adevaratele probleme ale fiicei sale.
O altă ipoteză a fost cea în care am vrut să văd cât de mult influențează Centrul Maternal mama în a-și paătra copilul și a nu-l abandona. Această ipoteză s-a validat, pentru că chiar dacă tânăra este la o vârstă atât de fragedă, ea poate să aibă grijă de copilul pe care l-a adus pe lume. Poate face acest lucru cu acelasi devotament pe care l-ar avea orice mama mai matură. Dacă privim din alta perspectivă, faptul că sunt atât de tinere poate fi considerat un punct tare pentru că vor putea să îi înțeleagă mai bine, vor putea să creeze o legătură mai buna între ele și copiii lor, copiii simțind că sunt înțeleși de părinți îi va transforma în viitorii lor confidenți. Este important să se creeze o asemenea legătură, copilul trebuie să știe că părintele lui îi este un prieten și nu un „judecător”.
Centrul Maternal ,,Sf. Andrei" are un rol foarte important în decizia mamei de a păstra copilul. Toate mamele mi-au confirmat faptul că centrul este principalul susținător al lor.
Pot spune după această cercetare pe care am făcut-o la Centrul Maternal „Sf. Andrei”, că am rămas surprinsă de situația acestor fete. Cu câtă putere au trecut peste tot ce li s-a întâmplat și cu câtă dragoste și devotament vor să își crească copilul este de necrezut. Am înțeles, de asemenea, că familia este punctul de plecare în viață, este mâna aceea de care ne agățam tot timpul în perioada adolescenței când avem nevoie. Fără ea putem face multe greșeli, ne simțim singuri și abandonați. O bună educație primită de la părinți schimbă adolescentul până în cele mai mici gânduri, îi oferă rațiune și construiește baza micuțului om pentru omul matur de mai târziu. Comunicarea este de asemenea cheia succesului în viață. O bună comunicare și o relație deschisă părinte-adolescent va schimba multe situații. Însă, în ziua de astăzi, toți motivăm că nu mai este timp pentru așa ceva, toți alergăm încolo și încoace, muncim și uitam de lucrurile esențiale din viața noastră.
IV. Concluziile finale
Din punctul meu de vedere, familia este cea mai importantă în viața unui copil. Pentru ca un adolescent să aibă o conduită și un comportament sănătos în cadrul unei societăți, este important să veghem de la început asupra acestuia, încă din copilărie. Este interesant de observat modul în care evoluează un copil înspre adolescență. Este importantă observarea modificărilor care duc la devenirea lui ca adolescent, deoarece de acolo începe totul. Momentul în care începe să simtă atracția pentru sexul opus, este un moment crucial pentru că deja pot să aibă relații sexuale, pe care sigur în imaturitatea lor nu ști cum să le facă față și în principal nu fac față urmărilor care pot să apară în urma unui act sexual. Desigur că în principal fac referire la faptul că nu sunt pregătiți pentru a deveni părinți. Așa cum a arătat și cerectarea, cei care sunt mai puțin pregătiți să facă față responsabilității sunt băieții. La aflarea veștii, fug de responsabilități, unii dintre ei datorită imaturității, iar alții datorită faptului că vor să-și trăiască viața încontinuare.
Toți cunoaștem expresia „cei șapte ani de acasă”, aceștia ne arată mediul familial în care a crescut copilul, bagajul educativ pe care l-a primit de la părinți. Familia reprezintă mediul care influențează într-un mod direct dezvoltarea copilului. Părinții trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului, pun bazele de care acesta va avea nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes.
Concluzia la care am ajuns eu după ce am realizat această lucrare este că familia are un rol foarte important în apariția acestui fenomen. Părinții nu le oferă adolescenților educația necesară, nu comunică cu aceștia si astfel ei ajung să alegă căi greșite.
Bibliografie
Ariè, P., Duby G.,(1994) Istoria vieții private, București: Editura Meridiane
Bogdan – Tucicov, A.,(1981) Dicționar de psihologie socială, București: Editura Științifică și enciclopedică
Bonchis, E.,(2004) Psihologia copilului, Oradea: Editura Universității din Oradea
Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I.,(1998) Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, Deva: Editura Destin
Ciocan, I., Negreț, I.,(2000) Formarea personalității umane, București: Editura Militară
Ciofu, C.,(reeditată 2000) Interacțiunea părinți-copii, București: Editura Amaltea
Clerget, S.,(2008) Criza adolescenței, București: Editura Trei
Cojocaru, Șt.,(2005)Metode apreciative în Asistența Socială. Ancheta , superivzarea și managementul de caz, Iași: Editura Polirom
Druță, F.,(1998) Psihologia familiei, București: Editura Didactică și Pedagogică
Durac, L., (2009) Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte- adolescent, Iași: Editura Institutul European
Lindsay, Janne, W, Rodine, Sharon,(1989) Teen Pregnancy Challenge-vStrategies For Change, California: Editura Morning Glory Press
Mitrofan, I., Ciupercă, C.,(1998) Restructurări ale familiei contemporane” ,Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei”, București: Editura Press Mihaela
Mitrofan, I., Mitrofan , C.,(1998) Familia de la A la Z, București: Editura Științifică
Neamțu, G., (coord.),(2003) Tratat de asistență socială, Iași: Editura Polirom
Pop, L., M.,(2002) Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert
Salade, D.,(2001) Educație și personalitate, Cluj- Napoca: Editura Casa Cărții de știință
Sillamy, N.,(1996) Dicționar de psihologie, București: Editura Univers Enciclopedic
Turliuc, M., N., (2004) Psihologia copilului și a familiei, Iași: Editura performantica
Voinea, M.,(2005) Familia contemporană, București: Editura Focus
Zamfir, C., Vlăsceanu L.,(1993) Dicționar de sociologie, București: Editura Babel
Legea nr.272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Legea nr. 61 din 22 septembrie 1993, republicată în 2012, privind alocația de stat pentru copii
Legea nr. 193 din 17 mai 2006, privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă
Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, legea asistenței sociale
Ordonanță de urgență nr. 105 din 24 octombrie 2003 privind alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală
Anexe
Ghidul de interviu
Bună ziua! Numele meu este Aldea Georgiana Daniela și sunt studentă la Facultatea de Sociologie Și Asistență Socială din cadrul Universității București și doresc să îmi întocmesc lucrarea de licență . Vreau să studiez rolul familiei în apariția fenomenului „Mamă adolescentă singură”.
De aceea, vă rog să acceptați să îmi raspundeți la anumite întrebări pe această temă. Vom discuta vreme de aproximativ 30 de minute despre aceste lucruri. Vă asigur că ceea ce vom discuta nu va fi folosit decât exclusiv pentru lucrarea mea de licență, respectiv pentru a identifica problemele cu care se confruntă tinerele adolescente mame și cât de importantă este familia în viața acestora.
Interviu nr.1
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R : Pot spune că momentan singura mea sursă de suport este Centrul Maternal și din când în când mama mea care mă vizitează, însă nu mă poate ajuta financiar din cauză că salariul ei este mult prea mic, iar tatăl meu i-a impus să nu mă ajute și să nu mă caute.
2. Consideri că familia ta te-a lăsat singură în acest moment din viața ta?
R : Pot spune că da. Mă simt exclusă din familie, mă doare faptul că nu înțeleg prin ce trec și nu îmi sunt aproape. Mi-aș dori ca într-o zi să ma pot reîntoarce în familie unde mi-aș putea crește frumos copilul.
3. Părinții tăi il cunosc pe tatăl copilului?
R : Da. Din când in când ne vizita, tatăl meu avea o relație buna cu el pentru că de fiecare dată îi aducea câte o sticlă de bautură și chiar spunea că este un băiat bun. Mamei îi era indiferent, îmi spunea că este viața mea și că dacă vreau să mă mărit cu el, ea s-ar bucura.
4. Ai purtat discuții despre viața ta sexuală cu mama ta?
R: Nu. Niciodată. Nu am avut discuții de genul acesta cu mama mea. Mama lucra foarte mult și când venea seara acasă ne spunea că este obosită și intra în camera ei.
6. Consideri că dacă mama ta te-ar fi informat despre cum trebuie să te protejezi dacă îți începi viața sexuală, nu ai mai fi ajuns în acest Centru Maternal?
R :Probabil că da, dar ea nu a deschis niciodată acest subiect și acum îmi dau seama că am fost naivă și l-am crezut pe I. și am rămas însărcinată.
7. Părinții tăi aveau grijă ca tu să înveți, se interesau de situația ta școlară? Te ajutau la teme?
R : Nu, mama spunea că nu are timp, iar tata era mai mereu beat. Nu au fost prezenți niciodată la o ședință cu parinții, lucrul ăsta m-a durut foarte tare. Mereu le spuneam : eu nici nu am parinți. De ficare dată când le spuneam că am nevoie de cărți, caiete nu îmi dădeau bani. Totuși, sunt conștientă că nu aveau, dar nici eu nu puteam să merg la școală fără cărți, pixuri, caiete.
8. Cum ai vedea relația perfectă dintre tine și parinții tăi?
R : Ar fi fost perfect dacă tata nu ar fi băut și nu ar fi existat certuri, dacă mama ar fi fost mai apropiată de mine, aș fi vrut să fie cea mai bună prietenă a mea, să ne spunem totul. Să pot locui cu ei și să îmi cresc copilul fară de care acum nu îmi mai concep viața. Mulți spun că ceea ce s-a întâmplat a fost greșeala vieții mele însă pentru mine acest copil este o minune.
9. Crezi că părinții tăi au vreo vină în tot ceea ce s-a întâmplat?
R: Da, părinții mei m-au dat afară din casă în loc să îmi fie alături măcar acum, dacă până acum m-au ignorat, nu mi-au oferit un sfat sau educație. Țin la ei, dar câteodată mă gândesc că aș fi putut avea altă viată dacă ei ar fi procedat altfel…
10. Consideri că lipsa comunicării dintre tine și părinții tăi a influențat în vreun fel situația ta actuală?
R: Da. Între mine și mama mea nu a existat niciodată genul acela de relație deschisă cum vedeam la majoritatea colegelor, în care să îi pot spune ce simt, ce vreau sau ce nu știu. De ficare dată auzeam: Nu am timp. Sunt obosită. Nu știu. Când m-am mărit am evitat să îi mai pun întrebări sau să o deranjez. Știam că nu îi face plăcere, iar cu tatăl meu nu se putea discuta, dacă insistam cu ceva puteam chiar să iau și bătaie.
11. Cum îți însușești această calitate și anume aceea de a fi mamă?
R: Chiar dacă eu încă sunt un copil, cred că pot avea grijă de micuțul meu. După cum ți-am zis nu îmi văd viața fară el, de fiecare dată când mă cuprinde tristețea îl iau în brațe și îmi trece. Am învățat aici absolut tot ce tine despre creșterea unui copil, cum să îl hrănesc, cum să îi fac baie. Este un copil liniștit și sper să îi pot oferi mult mai multe decât mi-au putut oferii parinții mie.
Interviu nr. 2
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Acum singura mea sursă de suport este Centrul Maternal, sunt foarte bucuroasă că am găsit aici aceste persoane minunate, nu știu ce m-aș fi facut fără ele.
2. Cât de mult te afectează lipsa familiei în acest moment?
R: Destul de mult, oricum sentimentul de abandon îl am de când părinții mei au divorțat și au plecat în străinătate. Foarte rar am vorbit la telefon, iar mătușa mea la aflarea faptului că sunt însărcinată m-a dat afară din casă, spunându-mi că nu mă mai poate ajuta, că oricum eram o povară pentru ea. Am încercat să iau legătura cu mama mea însă mi-a închis telefonul când a auzit despre ce este vorba, mi-a zis că nu vrea să crească „un copil din flori”.
3. Care a fost relația ta cu familia atunci când părinții erau încă în tară și nu erau divorțați?
R: Eu fiind fata cea mai mare a trebuit să am grijă de frații mei mai mici, să fac treburile casei deoarece părinții mei erau la serviciu. Când veneau seara acasă începeau certurile dintre ei, tata uneori o lovea pe mama chiar și pe mine, motivând că nu am făcut destulă treabă și că aștept numai de la ei. Cu mama mă întelegeam mai bine, însă nu aveam o relație apropiată, era mulțumită de mine doar dacă îi făceam treaba și îi ajutam pe frații mai mici la teme.
4. Consideri că familia ta ți-a oferit destule informații cu privire la momentul când aveai să îți începi viața sexuală?
R: Am avut câteva discuții pe această temă cu mama mea, însa de fiecare dată când doream să îi prezint iubitul, refuza și îmi spunea că tata ar reacționa urât, de aceea am început să mă feresc de ei, să chiulesc de la ore pentru a mă putea duce la întâlniri. De când m-am mutat la mătușa mea am avut mai multă libertate. Puteam să plec și să vin la orice oră fără să mă întrebe cineva ceva.
5. Cum ți-ai imagina o relație perfectă între tine și familia ta?
R: Mi-ar fi placut să fiu în Italia cu ei, adică cu mama mea, însă atunci când au plecat mi-au promis că mă vor lua…doar că trebuie să aștept să își faca și ei o situație acolo. Aș fi vrut ca mama mea să mă îndrume, să îmi dea sfaturi, poate că și prea multă libertate strică, din cauza asta mă aflu aici. Am intrat în anturaje care mi-au ruinat viata.
6. Când erai mică, parinții tăi s-au ocupat de educația ta?
R: Nu. Mama mea motiva mereu că este ocupată și nu are timp, își îndrepta atenția către frații mai mici, nu îmi făceam întotdeauna temele pentru că nu aveam niciun ajutor. Copiii din clasa mă jigneau mereu, mă credeau codașa clasei.
7. Consideri că parinții tăi au vreo vină în cele întâmplate?
R: Da. Cred că dezinteresul lor este rezultatul a ceea ce sunt eu azi. M-au abandonat, iar în cel mai greu moment al vieții mele nu sunt de găsit. Refuză să mă ajute.
8. Te-a afectat divorțul parinților? Dacă da, în ce mod.
R: Da, foarte mult, chiar dacă erau certuri dese în familia noastră, eram fericită să îi știu lângă mine. După divorț, parcă nu îi mai recunosc, fiecare are viața lui cu alte persoane, iar eu nici nu mai exist pentru ei. M-a schimbat și pe mine foarte mult acest divorț, faptul că m-am mutat la mătușa mea, m-a afectat în sensul că mă simțeam abandonată și uitată.
9. Ce vei face pe viitor în privința ta și a copilului?
R: După ce voi naște voi avea grijă de copilul meu, sunt nerăbdătoare să îl văd, să îl cunosc, voi încerca să iau legatura cu tatăl lui, poate atunci când îl va vedea va dori să fim o familie. Aș vrea să îmi continui studiile însă fără ajutorul familiei mele nu voi avea destui bani. Va trebui să mă angajez și să am grijă de copil. Sper că va fi totul bine.
Interviu 3
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Principala sursă de suport este Centrul Maternal, care mi-a oferit un adăpost. Părinții mei nu pot spune că sunt un suport pentru mine, vorbesc cu mine, mă primesc de sărbători acasă, însă spun că nu au cu ce să mă întrețină nici pe mine nici pe copil, ei fiind recăsătoriți trebuie să primească acordul copiilor și soției/soțului actual/ă.
2. Care a fost relația ta cu părinții când acestia nu erau divorțați?
R: Nu mă întelegeam bine cu ei. Erau mereu certuri și lucrând amândoi nu aveau timp de mine.
3. Dar cu mama ta, păstrezi legătura acum după divorț?
R: Vorbim foarte rar, soțul cu care este acum nu dorește să mă primească la ei în casă și nici să iau legătura foarte des cu mama. Mi-aș fi dorit să locuiesc cu mama, însă ea mi-a explicat că nu este de acord soțul ei și am rămas la tata. Asta m-a durut foarte mult.
4. Crezi că dacă ai fi locuit cu mama ta situația ar fi fost altfel?
R: Da. Dacă nu ar fi fost măritată cu soțul actual. Poate că am fi avut o relație bună, de prietenie și ne-am fi spus orice. Aș vrea să cred că mama mea nu m-ar fi alungat din casa cum a făcut tatăl meu.
5. Când erai mică, părinții tăi s-au ocupat de educația ta?
R: Îmi aduc aminte că mama mereu îmi interzicea anumite chestii : nu fă aia, nu fă cealaltă și mă punea să învăt. Dar niciodată nu m-au ajutat la teme, iar după ce au divorțat și eu am rămas cu tatăl meu viața mea a fost un calvar. Tata uneori mă agresa fizic și nu îl interesa în niciun fel dacă mă duc la școală, dacă am nevoie de bani.
6. Consideri că comportamentul tatălui tau față de tine te-a adus în această situație?
R: Da… Din cauza că îmi era frică de el mai lipseam nopțile de acasă, am avut și anumite probleme, încercam să îmi găsesc un iubit la care să locuiesc pentru a nu mai sta cu tatăl meu. Nu prea mai mergeam la școală, m-am apucat și de fumat.
7. Divorțul părinților tăi a avut vreun impact asupra ta? În ce mod te-a afectat?
R: Prima dată m-am bucurat pentru că deja totul ieșise de sub control, nu mai puteau să locuiască împreună, zilnic certuri, dar când am aflat că voi rămâne cu tatăl meu am simțit că se prăbușește cerul. Mama mea m-a dezamăgit. Am simtit că a ales să stea cu iubitul ei și pe mine m-a lăsat a nimanui.
8. Ai purtat discuții despre viața ta sexuală cu vreun membru al familiei? Ai fost informată despre faptul că trebuie să te protejezi?
R: Nu. Când parinții au divorțat aveam 12 ani. Încă nu purtasem discuțiile astea cu mama mea, după aceea am văzut-o foarte rar și nu mă simțeam în largul meu, parcă vorbeam cu o străină care doar mă întreaba ce mai fac. Cu tatăl meu nu aș fi avut curajul să vorbesc despre asta.
9. Ce vei face pe viitor în privința ta și a copilului?
R: Sper să îmi pot continua studiile pentru că fără ele nu voi putea să îi ofer absolut nimic copilului meu. Vreau să îi dau educația de care eu nu am avut parte, să crească frumos și sănătos.
Interviu nr. 4
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Binînțeles, Centrul maternal și bunica mea.
2. Cum te înțelegeai cu părinții tai înainte ca aceștia să afle că ești însărcinată?
R: Nu mă înțelegeam deloc bine. Niciodată nu puteam vorbi deschis cu ei, dacă încercam să le spun că am un iubit, schimbau subiectul și nici nu vroiau să audă că la vârsta mea vorbesc despre așa ceva. Așa că am încercat să evit discuțiile de genul acesta.
3. Să înteleg că aveați probleme de comunicare? Cât de des purtai discuții cu ei pe diferite teme?
R: Cel mai des vorbeam despre școală. Nu mă întrebau decât de note și atât. Reacționau urât când luam note mici, dar nu veneau niciodată la scoală, îmi spuneau că le este rușine cu mine, că le stric onoarea familiei. Câteodată aveam impresia că jucam niște roluri, când cineva venea în vizită îmi spuneau să am grijă ce vorbesc sau să nu vorbesc deloc ca nu cumva să îi fac de rușine.
4. Ai discutat vreodată cu ei despre începerea vieții sexuale și modurile în care poți să te protejezi?
R: Nici vorba de așa ceva. Îmi spuneau că sunt o copilă și că trebuie doar să învăt, să nu mă gândesc la băieți de pe acum.
5. Cum ți-ai fi dorit să fie părinții tăi?
R: Mi-aș fi dorit să fie genul acela de părinți cu care poți vorbi orice, deschis, aș fi vrut să mă asculte mai mult, să înțeleagă că de acum sunt o adolescentă, nu un copil de zece ani care încă se joacă cu păpușile. Aș fi vrut să le pese mai mult de mine, nu de imaginea noastră ca familie. Vroiau să părem familia perfectă, însă nu eram nici pe departe așa.
6. Consideri că modul în care te-au tratat părinții tai a contribuit la faptul că tu acum te afli în această situație?
R: Nu vreau să îi învinuiesc pe ei pentru greșeala mea, dar de multe ori mă gândesc că dacă ar fi vorbit cu mine mai mult, m-ar fi ascultat, mi-ar fi dat sfaturi, poate nu ajungeam aici. Mă simt vinovată într-un anume fel că le-am stricat imaginea la care ei țineau atât de mult. Acum sunt numită ,,rușinea familiei”.
7. Care este relația ta cu bunica?
R: Cu bunica am o relație foarte specială, ea m-a crescut în primii ani de viață, mi-a oferit o dragoste imensă și pot spune că m-a educat cât părinții mei nu au făcut în restul anilor. După ce mama m-a luat de la ea, pentru mine s-au produs schimbări mari, am ajuns undeva unde erau restricții și nu puteam să vorbesc decât dacă eram întrebată…
8. Care sunt planurile tale de viitor ?
R: Vreau să îmi cresc bebelușul liniștită la bunica mea, să o pot ajuta și pe ea în același timp pentru că este bătrână, să îmi caut ceva de lucru și să termin studiile.
Interviu nr. 5
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Mama mea și Centrul Maternal
2. Mama ta știa despre relația care ai avut-o cu A.C.?
R: Da. Venea la mine acasă destul de des. Mama era de acord cu relația noastră, chiar ne încuraja să ne căsătorim.
3. Avea cunoștințe despre faptul că întreții relații sexuale cu el?
R: Da. Și-a dat seama, iar apoi m-a întrebat, iar eu i-am confirmat. Nu a reacționat urât, ba chiar a fost de acord și a zis că dacă ne iubim ea nu are nimic împotrivă.
4. Ți-a vorbit vreodată despre ceea ce presupune viața sexuală și cum trebuie să te protejezi?
R: Nu am avut discuții pe această temă, mama avea multă încredere în A.C., probabil din această cauză a crezut că nu este necesar să discutăm. Nici nu aveam foarte mult timp, ea lucra și seara venea acasă obosită.
5. Consideri că părinții tăi ți-au oferit o educație bună?
R: Da, cât am fost mică, mama mea mereu ne spunea cum trebuie să ne purtăm, că trebuie să învătăm, însă cu timpul ne-am mărit și pot spune că ne-a oferit libertatea de care aveam nevoie.
6. Care a fost relația dintre tine și tatăl tău atunci când el era liber?
R: Cu tata nu prea aveam discuții, venea seara târziu acasă, uneori beat și nu prea aveam ce să vorbesc cu el. De când a fost închis eram o familie mai liniștită.
7. Crezi că familia ta a avut vreo influență asupra faptului că tu acum ești însărcinată și locuiești în acest centru maternal?
R: Da. Acum toată vina o arunc asupra mamei mele, dacă eu am fost naivă și am crezut tot ce îmi spunea A.C., măcar ea ar fi trebuit să îmi deschidă ochii. Dar ea a încurajat relația, pot spune că prea multă libertatea strică. Aș vrea acum să fiu o adolescentă normală, fără să stau aici departe de toți. Îmi doresc acest copil cu toate că știu că îmi va schimba viața foarte mult. Tatăl meu nu și-a dat niciodată interesul. Puteam să fac orice, atenția lui nu am avut-o niciodată, iar acum că se află acolo pentru mine este o rușine.
8. Cum ai fi văzut o relație perfectă între tine și părinții tăi?
R: Ar fi fost foarte frumos să fim o familie unită, să mă învețe mult mai multe lucruri despre viață, mi-ar fi plăcut să îmi controleze chiar și fiecare pas decât să mă lase liberă și să ajung așa cum sunt acum. Voi încerca să îmi educ copilul și să îl supraveghez ca să nu treacă și el prin ce trec eu acum.
9. Care sunt planurile tale de viitor?
R: Îmi doresc să termin liceul, să am grijă de copilul meu , să îmi găsesc ceva de lucru și să îmi iau o cameră cu chirie pentru că acasă este foarte greu să mă mai întorc, nu avem unde să stăm toți într-o garsonieră.
Bibliografie
Ariè, P., Duby G.,(1994) Istoria vieții private, București: Editura Meridiane
Bogdan – Tucicov, A.,(1981) Dicționar de psihologie socială, București: Editura Științifică și enciclopedică
Bonchis, E.,(2004) Psihologia copilului, Oradea: Editura Universității din Oradea
Chelcea, S., Mărginean, I., Cauc, I.,(1998) Cercetarea sociologica. Metode si tehnici, Deva: Editura Destin
Ciocan, I., Negreț, I.,(2000) Formarea personalității umane, București: Editura Militară
Ciofu, C.,(reeditată 2000) Interacțiunea părinți-copii, București: Editura Amaltea
Clerget, S.,(2008) Criza adolescenței, București: Editura Trei
Cojocaru, Șt.,(2005)Metode apreciative în Asistența Socială. Ancheta , superivzarea și managementul de caz, Iași: Editura Polirom
Druță, F.,(1998) Psihologia familiei, București: Editura Didactică și Pedagogică
Durac, L., (2009) Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte- adolescent, Iași: Editura Institutul European
Lindsay, Janne, W, Rodine, Sharon,(1989) Teen Pregnancy Challenge-vStrategies For Change, California: Editura Morning Glory Press
Mitrofan, I., Ciupercă, C.,(1998) Restructurări ale familiei contemporane” ,Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei”, București: Editura Press Mihaela
Mitrofan, I., Mitrofan , C.,(1998) Familia de la A la Z, București: Editura Științifică
Neamțu, G., (coord.),(2003) Tratat de asistență socială, Iași: Editura Polirom
Pop, L., M.,(2002) Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert
Salade, D.,(2001) Educație și personalitate, Cluj- Napoca: Editura Casa Cărții de știință
Sillamy, N.,(1996) Dicționar de psihologie, București: Editura Univers Enciclopedic
Turliuc, M., N., (2004) Psihologia copilului și a familiei, Iași: Editura performantica
Voinea, M.,(2005) Familia contemporană, București: Editura Focus
Zamfir, C., Vlăsceanu L.,(1993) Dicționar de sociologie, București: Editura Babel
Legea nr.272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
Legea nr. 61 din 22 septembrie 1993, republicată în 2012, privind alocația de stat pentru copii
Legea nr. 193 din 17 mai 2006, privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă
Legea nr. 292 din 20 decembrie 2011, legea asistenței sociale
Ordonanță de urgență nr. 105 din 24 octombrie 2003 privind alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală
Anexe
Ghidul de interviu
Bună ziua! Numele meu este Aldea Georgiana Daniela și sunt studentă la Facultatea de Sociologie Și Asistență Socială din cadrul Universității București și doresc să îmi întocmesc lucrarea de licență . Vreau să studiez rolul familiei în apariția fenomenului „Mamă adolescentă singură”.
De aceea, vă rog să acceptați să îmi raspundeți la anumite întrebări pe această temă. Vom discuta vreme de aproximativ 30 de minute despre aceste lucruri. Vă asigur că ceea ce vom discuta nu va fi folosit decât exclusiv pentru lucrarea mea de licență, respectiv pentru a identifica problemele cu care se confruntă tinerele adolescente mame și cât de importantă este familia în viața acestora.
Interviu nr.1
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R : Pot spune că momentan singura mea sursă de suport este Centrul Maternal și din când în când mama mea care mă vizitează, însă nu mă poate ajuta financiar din cauză că salariul ei este mult prea mic, iar tatăl meu i-a impus să nu mă ajute și să nu mă caute.
2. Consideri că familia ta te-a lăsat singură în acest moment din viața ta?
R : Pot spune că da. Mă simt exclusă din familie, mă doare faptul că nu înțeleg prin ce trec și nu îmi sunt aproape. Mi-aș dori ca într-o zi să ma pot reîntoarce în familie unde mi-aș putea crește frumos copilul.
3. Părinții tăi il cunosc pe tatăl copilului?
R : Da. Din când in când ne vizita, tatăl meu avea o relație buna cu el pentru că de fiecare dată îi aducea câte o sticlă de bautură și chiar spunea că este un băiat bun. Mamei îi era indiferent, îmi spunea că este viața mea și că dacă vreau să mă mărit cu el, ea s-ar bucura.
4. Ai purtat discuții despre viața ta sexuală cu mama ta?
R: Nu. Niciodată. Nu am avut discuții de genul acesta cu mama mea. Mama lucra foarte mult și când venea seara acasă ne spunea că este obosită și intra în camera ei.
6. Consideri că dacă mama ta te-ar fi informat despre cum trebuie să te protejezi dacă îți începi viața sexuală, nu ai mai fi ajuns în acest Centru Maternal?
R :Probabil că da, dar ea nu a deschis niciodată acest subiect și acum îmi dau seama că am fost naivă și l-am crezut pe I. și am rămas însărcinată.
7. Părinții tăi aveau grijă ca tu să înveți, se interesau de situația ta școlară? Te ajutau la teme?
R : Nu, mama spunea că nu are timp, iar tata era mai mereu beat. Nu au fost prezenți niciodată la o ședință cu parinții, lucrul ăsta m-a durut foarte tare. Mereu le spuneam : eu nici nu am parinți. De ficare dată când le spuneam că am nevoie de cărți, caiete nu îmi dădeau bani. Totuși, sunt conștientă că nu aveau, dar nici eu nu puteam să merg la școală fără cărți, pixuri, caiete.
8. Cum ai vedea relația perfectă dintre tine și parinții tăi?
R : Ar fi fost perfect dacă tata nu ar fi băut și nu ar fi existat certuri, dacă mama ar fi fost mai apropiată de mine, aș fi vrut să fie cea mai bună prietenă a mea, să ne spunem totul. Să pot locui cu ei și să îmi cresc copilul fară de care acum nu îmi mai concep viața. Mulți spun că ceea ce s-a întâmplat a fost greșeala vieții mele însă pentru mine acest copil este o minune.
9. Crezi că părinții tăi au vreo vină în tot ceea ce s-a întâmplat?
R: Da, părinții mei m-au dat afară din casă în loc să îmi fie alături măcar acum, dacă până acum m-au ignorat, nu mi-au oferit un sfat sau educație. Țin la ei, dar câteodată mă gândesc că aș fi putut avea altă viată dacă ei ar fi procedat altfel…
10. Consideri că lipsa comunicării dintre tine și părinții tăi a influențat în vreun fel situația ta actuală?
R: Da. Între mine și mama mea nu a existat niciodată genul acela de relație deschisă cum vedeam la majoritatea colegelor, în care să îi pot spune ce simt, ce vreau sau ce nu știu. De ficare dată auzeam: Nu am timp. Sunt obosită. Nu știu. Când m-am mărit am evitat să îi mai pun întrebări sau să o deranjez. Știam că nu îi face plăcere, iar cu tatăl meu nu se putea discuta, dacă insistam cu ceva puteam chiar să iau și bătaie.
11. Cum îți însușești această calitate și anume aceea de a fi mamă?
R: Chiar dacă eu încă sunt un copil, cred că pot avea grijă de micuțul meu. După cum ți-am zis nu îmi văd viața fară el, de fiecare dată când mă cuprinde tristețea îl iau în brațe și îmi trece. Am învățat aici absolut tot ce tine despre creșterea unui copil, cum să îl hrănesc, cum să îi fac baie. Este un copil liniștit și sper să îi pot oferi mult mai multe decât mi-au putut oferii parinții mie.
Interviu nr. 2
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Acum singura mea sursă de suport este Centrul Maternal, sunt foarte bucuroasă că am găsit aici aceste persoane minunate, nu știu ce m-aș fi facut fără ele.
2. Cât de mult te afectează lipsa familiei în acest moment?
R: Destul de mult, oricum sentimentul de abandon îl am de când părinții mei au divorțat și au plecat în străinătate. Foarte rar am vorbit la telefon, iar mătușa mea la aflarea faptului că sunt însărcinată m-a dat afară din casă, spunându-mi că nu mă mai poate ajuta, că oricum eram o povară pentru ea. Am încercat să iau legătura cu mama mea însă mi-a închis telefonul când a auzit despre ce este vorba, mi-a zis că nu vrea să crească „un copil din flori”.
3. Care a fost relația ta cu familia atunci când părinții erau încă în tară și nu erau divorțați?
R: Eu fiind fata cea mai mare a trebuit să am grijă de frații mei mai mici, să fac treburile casei deoarece părinții mei erau la serviciu. Când veneau seara acasă începeau certurile dintre ei, tata uneori o lovea pe mama chiar și pe mine, motivând că nu am făcut destulă treabă și că aștept numai de la ei. Cu mama mă întelegeam mai bine, însă nu aveam o relație apropiată, era mulțumită de mine doar dacă îi făceam treaba și îi ajutam pe frații mai mici la teme.
4. Consideri că familia ta ți-a oferit destule informații cu privire la momentul când aveai să îți începi viața sexuală?
R: Am avut câteva discuții pe această temă cu mama mea, însa de fiecare dată când doream să îi prezint iubitul, refuza și îmi spunea că tata ar reacționa urât, de aceea am început să mă feresc de ei, să chiulesc de la ore pentru a mă putea duce la întâlniri. De când m-am mutat la mătușa mea am avut mai multă libertate. Puteam să plec și să vin la orice oră fără să mă întrebe cineva ceva.
5. Cum ți-ai imagina o relație perfectă între tine și familia ta?
R: Mi-ar fi placut să fiu în Italia cu ei, adică cu mama mea, însă atunci când au plecat mi-au promis că mă vor lua…doar că trebuie să aștept să își faca și ei o situație acolo. Aș fi vrut ca mama mea să mă îndrume, să îmi dea sfaturi, poate că și prea multă libertate strică, din cauza asta mă aflu aici. Am intrat în anturaje care mi-au ruinat viata.
6. Când erai mică, parinții tăi s-au ocupat de educația ta?
R: Nu. Mama mea motiva mereu că este ocupată și nu are timp, își îndrepta atenția către frații mai mici, nu îmi făceam întotdeauna temele pentru că nu aveam niciun ajutor. Copiii din clasa mă jigneau mereu, mă credeau codașa clasei.
7. Consideri că parinții tăi au vreo vină în cele întâmplate?
R: Da. Cred că dezinteresul lor este rezultatul a ceea ce sunt eu azi. M-au abandonat, iar în cel mai greu moment al vieții mele nu sunt de găsit. Refuză să mă ajute.
8. Te-a afectat divorțul parinților? Dacă da, în ce mod.
R: Da, foarte mult, chiar dacă erau certuri dese în familia noastră, eram fericită să îi știu lângă mine. După divorț, parcă nu îi mai recunosc, fiecare are viața lui cu alte persoane, iar eu nici nu mai exist pentru ei. M-a schimbat și pe mine foarte mult acest divorț, faptul că m-am mutat la mătușa mea, m-a afectat în sensul că mă simțeam abandonată și uitată.
9. Ce vei face pe viitor în privința ta și a copilului?
R: După ce voi naște voi avea grijă de copilul meu, sunt nerăbdătoare să îl văd, să îl cunosc, voi încerca să iau legatura cu tatăl lui, poate atunci când îl va vedea va dori să fim o familie. Aș vrea să îmi continui studiile însă fără ajutorul familiei mele nu voi avea destui bani. Va trebui să mă angajez și să am grijă de copil. Sper că va fi totul bine.
Interviu 3
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Principala sursă de suport este Centrul Maternal, care mi-a oferit un adăpost. Părinții mei nu pot spune că sunt un suport pentru mine, vorbesc cu mine, mă primesc de sărbători acasă, însă spun că nu au cu ce să mă întrețină nici pe mine nici pe copil, ei fiind recăsătoriți trebuie să primească acordul copiilor și soției/soțului actual/ă.
2. Care a fost relația ta cu părinții când acestia nu erau divorțați?
R: Nu mă întelegeam bine cu ei. Erau mereu certuri și lucrând amândoi nu aveau timp de mine.
3. Dar cu mama ta, păstrezi legătura acum după divorț?
R: Vorbim foarte rar, soțul cu care este acum nu dorește să mă primească la ei în casă și nici să iau legătura foarte des cu mama. Mi-aș fi dorit să locuiesc cu mama, însă ea mi-a explicat că nu este de acord soțul ei și am rămas la tata. Asta m-a durut foarte mult.
4. Crezi că dacă ai fi locuit cu mama ta situația ar fi fost altfel?
R: Da. Dacă nu ar fi fost măritată cu soțul actual. Poate că am fi avut o relație bună, de prietenie și ne-am fi spus orice. Aș vrea să cred că mama mea nu m-ar fi alungat din casa cum a făcut tatăl meu.
5. Când erai mică, părinții tăi s-au ocupat de educația ta?
R: Îmi aduc aminte că mama mereu îmi interzicea anumite chestii : nu fă aia, nu fă cealaltă și mă punea să învăt. Dar niciodată nu m-au ajutat la teme, iar după ce au divorțat și eu am rămas cu tatăl meu viața mea a fost un calvar. Tata uneori mă agresa fizic și nu îl interesa în niciun fel dacă mă duc la școală, dacă am nevoie de bani.
6. Consideri că comportamentul tatălui tau față de tine te-a adus în această situație?
R: Da… Din cauza că îmi era frică de el mai lipseam nopțile de acasă, am avut și anumite probleme, încercam să îmi găsesc un iubit la care să locuiesc pentru a nu mai sta cu tatăl meu. Nu prea mai mergeam la școală, m-am apucat și de fumat.
7. Divorțul părinților tăi a avut vreun impact asupra ta? În ce mod te-a afectat?
R: Prima dată m-am bucurat pentru că deja totul ieșise de sub control, nu mai puteau să locuiască împreună, zilnic certuri, dar când am aflat că voi rămâne cu tatăl meu am simțit că se prăbușește cerul. Mama mea m-a dezamăgit. Am simtit că a ales să stea cu iubitul ei și pe mine m-a lăsat a nimanui.
8. Ai purtat discuții despre viața ta sexuală cu vreun membru al familiei? Ai fost informată despre faptul că trebuie să te protejezi?
R: Nu. Când parinții au divorțat aveam 12 ani. Încă nu purtasem discuțiile astea cu mama mea, după aceea am văzut-o foarte rar și nu mă simțeam în largul meu, parcă vorbeam cu o străină care doar mă întreaba ce mai fac. Cu tatăl meu nu aș fi avut curajul să vorbesc despre asta.
9. Ce vei face pe viitor în privința ta și a copilului?
R: Sper să îmi pot continua studiile pentru că fără ele nu voi putea să îi ofer absolut nimic copilului meu. Vreau să îi dau educația de care eu nu am avut parte, să crească frumos și sănătos.
Interviu nr. 4
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Binînțeles, Centrul maternal și bunica mea.
2. Cum te înțelegeai cu părinții tai înainte ca aceștia să afle că ești însărcinată?
R: Nu mă înțelegeam deloc bine. Niciodată nu puteam vorbi deschis cu ei, dacă încercam să le spun că am un iubit, schimbau subiectul și nici nu vroiau să audă că la vârsta mea vorbesc despre așa ceva. Așa că am încercat să evit discuțiile de genul acesta.
3. Să înteleg că aveați probleme de comunicare? Cât de des purtai discuții cu ei pe diferite teme?
R: Cel mai des vorbeam despre școală. Nu mă întrebau decât de note și atât. Reacționau urât când luam note mici, dar nu veneau niciodată la scoală, îmi spuneau că le este rușine cu mine, că le stric onoarea familiei. Câteodată aveam impresia că jucam niște roluri, când cineva venea în vizită îmi spuneau să am grijă ce vorbesc sau să nu vorbesc deloc ca nu cumva să îi fac de rușine.
4. Ai discutat vreodată cu ei despre începerea vieții sexuale și modurile în care poți să te protejezi?
R: Nici vorba de așa ceva. Îmi spuneau că sunt o copilă și că trebuie doar să învăt, să nu mă gândesc la băieți de pe acum.
5. Cum ți-ai fi dorit să fie părinții tăi?
R: Mi-aș fi dorit să fie genul acela de părinți cu care poți vorbi orice, deschis, aș fi vrut să mă asculte mai mult, să înțeleagă că de acum sunt o adolescentă, nu un copil de zece ani care încă se joacă cu păpușile. Aș fi vrut să le pese mai mult de mine, nu de imaginea noastră ca familie. Vroiau să părem familia perfectă, însă nu eram nici pe departe așa.
6. Consideri că modul în care te-au tratat părinții tai a contribuit la faptul că tu acum te afli în această situație?
R: Nu vreau să îi învinuiesc pe ei pentru greșeala mea, dar de multe ori mă gândesc că dacă ar fi vorbit cu mine mai mult, m-ar fi ascultat, mi-ar fi dat sfaturi, poate nu ajungeam aici. Mă simt vinovată într-un anume fel că le-am stricat imaginea la care ei țineau atât de mult. Acum sunt numită ,,rușinea familiei”.
7. Care este relația ta cu bunica?
R: Cu bunica am o relație foarte specială, ea m-a crescut în primii ani de viață, mi-a oferit o dragoste imensă și pot spune că m-a educat cât părinții mei nu au făcut în restul anilor. După ce mama m-a luat de la ea, pentru mine s-au produs schimbări mari, am ajuns undeva unde erau restricții și nu puteam să vorbesc decât dacă eram întrebată…
8. Care sunt planurile tale de viitor ?
R: Vreau să îmi cresc bebelușul liniștită la bunica mea, să o pot ajuta și pe ea în același timp pentru că este bătrână, să îmi caut ceva de lucru și să termin studiile.
Interviu nr. 5
1. Care sunt, din perspectiva ta, principalele surse de suport pe care le ai în acest moment?
R: Mama mea și Centrul Maternal
2. Mama ta știa despre relația care ai avut-o cu A.C.?
R: Da. Venea la mine acasă destul de des. Mama era de acord cu relația noastră, chiar ne încuraja să ne căsătorim.
3. Avea cunoștințe despre faptul că întreții relații sexuale cu el?
R: Da. Și-a dat seama, iar apoi m-a întrebat, iar eu i-am confirmat. Nu a reacționat urât, ba chiar a fost de acord și a zis că dacă ne iubim ea nu are nimic împotrivă.
4. Ți-a vorbit vreodată despre ceea ce presupune viața sexuală și cum trebuie să te protejezi?
R: Nu am avut discuții pe această temă, mama avea multă încredere în A.C., probabil din această cauză a crezut că nu este necesar să discutăm. Nici nu aveam foarte mult timp, ea lucra și seara venea acasă obosită.
5. Consideri că părinții tăi ți-au oferit o educație bună?
R: Da, cât am fost mică, mama mea mereu ne spunea cum trebuie să ne purtăm, că trebuie să învătăm, însă cu timpul ne-am mărit și pot spune că ne-a oferit libertatea de care aveam nevoie.
6. Care a fost relația dintre tine și tatăl tău atunci când el era liber?
R: Cu tata nu prea aveam discuții, venea seara târziu acasă, uneori beat și nu prea aveam ce să vorbesc cu el. De când a fost închis eram o familie mai liniștită.
7. Crezi că familia ta a avut vreo influență asupra faptului că tu acum ești însărcinată și locuiești în acest centru maternal?
R: Da. Acum toată vina o arunc asupra mamei mele, dacă eu am fost naivă și am crezut tot ce îmi spunea A.C., măcar ea ar fi trebuit să îmi deschidă ochii. Dar ea a încurajat relația, pot spune că prea multă libertatea strică. Aș vrea acum să fiu o adolescentă normală, fără să stau aici departe de toți. Îmi doresc acest copil cu toate că știu că îmi va schimba viața foarte mult. Tatăl meu nu și-a dat niciodată interesul. Puteam să fac orice, atenția lui nu am avut-o niciodată, iar acum că se află acolo pentru mine este o rușine.
8. Cum ai fi văzut o relație perfectă între tine și părinții tăi?
R: Ar fi fost foarte frumos să fim o familie unită, să mă învețe mult mai multe lucruri despre viață, mi-ar fi plăcut să îmi controleze chiar și fiecare pas decât să mă lase liberă și să ajung așa cum sunt acum. Voi încerca să îmi educ copilul și să îl supraveghez ca să nu treacă și el prin ce trec eu acum.
9. Care sunt planurile tale de viitor?
R: Îmi doresc să termin liceul, să am grijă de copilul meu , să îmi găsesc ceva de lucru și să îmi iau o cameră cu chirie pentru că acasă este foarte greu să mă mai întorc, nu avem unde să stăm toți într-o garsonieră.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Familiei In Aparitia Fenomenului Mamei Adolescente Singure (ID: 166171)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.