Rolul Factorilor Psihologici In Debutul Si Manifestarea Sindromului DE Colon Iritabil

ROLUL FACTORILOR PSIHOLOGICI

ÎN DEBUTUL ȘI MANIFESTAREA

SINDROMULUI DE COLON IRITABIL

CUPRINS:

1.Sindromul de colon iritabil

1.1 Noțiuni de anatomie a colonului

1.2 Definiție și metode de diagnostic

1.3 Descriere clinica. Debutul și manifestarea sindromului de colon iritabil

1.4 Etiologie

1.5 Evoluție și tratament

2. Abordarea psihosomatică și psihoterapeutică a sindromului de colon iritabil

2.1 Abordarea psihosomatică a sindromului de colon iritabil

2.2 Abordarea psihoterapeutică a sindromului de colon iritabil

2.2.1 Terapia cognitiv comportamentală

2.2.2 Hipnoterapia

3. Factorii psihologici implicați în sindromul de colon iritabil

3.1 Stresul

3.1.1 Vulnerabilitatea psihică la stres

3.1.2 Modalități de coping

3.1.2.1 Definiție. Caracteristici. Proveniență

3.1.2.2 Modalități de coping

3.1.2.3 Trăsături de personalitate ca predictori ai adaptării la stres

3.1.2.4 Copingul și starea de bine

3.1.2.5 Copingul ca mecanism de gestionare a stresului

3.2 Personalitatea

3.2.1 Trăsături imunogene de personalitate

3.2.1.1 Optimismul

3.2.1.2 Rezistența (robustețea)

3.2.1.3 Locul de control intern

3.2.1.4 Autoeficacitatea

3.2.1.5 Simțul coerenței

3.2.1.6 Umorul

3.2.2 Trăsături disimunogene de personalitate

3.2.2.1 Anxietatea

3.2.2.2 Starea depresivă

3.2.3 P ersonalitatea pacientului cu sindrom de colon iritabil

4. Cercetare privind rolul factorilor psihologici în debutul și manifestarea sindromului de colon iritabil

4.1 Scop

4.2 Obiective

4.3 Ipoteze

4.4 Metodologia studiului

4.4.1 Motivarea alegerii metodelor

4.4.2 Prezentarea și descrierea metodelor

4.4.3 Instrumente utilizate pentru colectarea datelor

4.5 Prezentarea eșantioanelor și aplicarea probelor

4.5.1 Descrierea lotului experimental

4.5.2 Descrierea lotului de control

4.5.3 Aplicarea probelor și rezultatele obținute

4.5.3.1 Procedura

4.5.3.2 Rezultate obținute

4.6 Interpretarea rezultatelor obținute

5.Concluzii

Rezumat

Lucrarea cu titlul “Rolul factorilor psihologici în debutul și manifestarea sindromului de colon iritabil” are ca scop surprinderea influenței stresului psihic, a anxietății și depresiei asupra simptomatologiei sindromului de colon iritabil în funcție de tipul mecanismelor de coping adoptate de subiecți.

Obiectivele pe care le-am stabilit au fost demonstrarea corelației între simptomatologia sindromului de colon iritabil și nivelul de stres, nivelul de depresie și anxietate.

În Capitolul 1. am definit sindromul de colon iritabil și am evidențiat metodele de diagnostic care sunt stabilite prin criteriile Manninng sau Roma. Apoi am realizat descrierea clinică a bolii și am încercat să surprind debutul acesteia, dar și factorii responsabili de etiologie. Evoluția și tratamentul sunt următoarele elemente importante pe care le-am dezbătut pe larg în acest capitol.

În Capitolul 2. am realizat o abordare a bolii din perspectivă psihosomatică, dar și din perspectivă psihoterapeutică. Abordarea psihoterapeutică s-a concentrat pe hipnoză și pe terapia cognitiv-comportamentală care ar putea să schimbe percepția pacientului cu sindrom de colon iritabil explicând modul cum sunt interconectate emoțiile, gândurile comportamentele și răspunsurile fiziologice.

În Capitolul 3. am abordat factorii psihologici implicați în sindromul de colon iritabil. Am tratat pe rînd următoarii factori: stresul cu mecanismele de coping și personalitatea cu trăsăturile imunogene, dar și disimunogene (anxietatea și starea depresivă). În finalul capitolului am realizat un profil al personalității pacientului cu sindrom de colon iritabil.

În Capitolul 4., care este dedicat cercetării propriu-zise, am prezentat scopul și obiectivele lucrării de față. Apoi am prezentat cele patru ipoteze de cercetare și metodologia care este una de tip cantitativ. Am enumerat instrumentele utilizate pentru colectarea datelor și am descris cele două eșantioane reprezentate de lotul experimental și lotul de control. În vederea atingerii obiectivelor și pentru verificarea ipotezelor propuse, au fost utilizate trei teste: testul HAD (Hospital Anxiety and Deprssion Scale), scala evenimentelor de viață cu rol de agenți stresori, elaborată de Lindemann și chestionarul COPE. Pentru a evidenția simptomele, am aplicat, la lotul de pacienți cu sindrom de colon iritabil, un chestinar de screening.

A urmat aplicarea probelor și colecrarea datelor într-o foaie de calcul Excell. Datele au fost prelucrate în sistemul SPSS (Statistical Package for the Social Sciences) în vederea verificării ipotezelor enunțate. S-a folosit testul T pentru eșantioane independente.

Rezultatele au evidențiat confirmarea celor patru ipoteze astfel:

Pacientul cu sindrom de colon iritabil are un grad mare de anxietate.

Pacientul cu sindrom de colon iritabil are un grad mare de depresie.

La pacientul cu sindrom de colon iritabil potențialul patogen al agenților stresori este crescut.

Pacientul cu sindrom de colon iritabil are mecanisme de coping pasive.

Schimbarea directă sau indirectă a stilului de coping și a credințelor consecutive reprezintă un punct important de plecare în intervențiile comportamentale menite să diminueze simptomatologia sindromului de colon iritabil.

Factorii psihologici ar trebui luați în calcul în sindromul de colon iritabil ca declanșatori ai bolii, dar și drept consecință a acesteia. Se constituie un cerc vicios prin crearea unui recul în cazul acestor pacienți. Acesta e reprezentat de anxietate, depresie și retragere socială.

Introducere

Lucrarea se înscrie în domeniul psihologiei sănătății, întrucât studiază modul în care indivizii afectați de sindromului de colon iritabil reacționează psihologic la boală, dar și factorii psihologici care favorizează și mențin aceast sindrom.

Această lucrare sintetizează investigații prezentate în literatura de specialitate care vizează problematica legăturii dintre factorii psihologici și boala numită sindrom de colon iritabil și conține o cercetare personală, prin intermediul căreia s-a urmărit stabilirea felul în care factorii psihologici influențează debutul și manifestarea acestei boli. Totodată cuprinde și rezultatele acestui studiului experimental, în care s-a dorit tocmai evidențiera anumitor trăsătiri specifice individului care este diagnosticat cu simdrom de colon iritabil

Așadar, studiul de față își propune evidențierea unor dimensiuni psihologice, respectiv anxietatea și depresia. Se intenționează și specificarea efectului stresului asupra pacienților cu sindrom de colon iritabil și evidențierea mecanismelor de adaptare la stres.

.Am ales această temă, deoarece consider că tot mai multe persoane suferă de sindrom de colon iritabil, boală care, dacă nu este tratată cu importanța care i se cuvine, poate afecta buna desfășurare a vieții acestora.

Lucrarea este organizată în cinci capitole. Primul capitol abordează o serie de probleme teoretice, legate de descrierea sindromului de colon iritabil din mai multe perspective. În primul rând am evidențiat simptomatologia și metodele de diagnostic, apoi am încercat să surprind etiologia, evoluția și tratamentul abordat la ora actuală la acești pacienți.

În cel de-al doilea capitol am abordat sindromul de colon iritabil din perspectivă psihosomatică și din perspectivă psihoterapeutică.

În capitolul al treilea am evidențiat factorii psihologici cu importanță deosebită pentru debutul și manifestarea sindromului de colon iritabil. Stresul și mecanismele de coping ocupă un loc important în tabloul acestei boli. De asemenea nu sunt de neglijat trăsăturile disimunogene de personalitate. Printre acestea se numără anxietatea excesivă, dar și starea depresivă.

În cea de-a doua parte a lucrării, am prezentat obiectivele, ipotezele, metodologia utilizată, precum și rezultatele unei cercetări privind rolul factorilor psihologici în debutul și manifestarea sindromului de colon iritabil.

În studiul de față am folosit o cercetare cantitavă pentru a măsura anxietatea, depresia, mecanismele de coping și percepția agenților stresori la pacienții cu sindrom de colon iritabil. De asemenea pentru a evidenția simptomele specifice acestei boli, am realizat un chestionar de screening. Acest chestionar a funcționat și ca un criteriu de includere pentru subiecții din lotul experimental.

. Studiul a fost focalizat pe descrierea unei populații, dar și pe analiza diferențială a două populații. Pentru atingerea acestui scop am aplicat instrumentele de măsurare a variabilelor și pe un lot de control.

Pacienții cu sindrom de colon iritabil se pot simți jenați de boala lor și se pot izola. Autoizolarea poate complica boala prin dezvoltarea anxietății și depresiei.

Pacienții cu sindrom de colon iritabil prezintă un răspuns exagerat la stres, în special un răspuns crescut la stresul asociat cu evenimente viscerale relatate. Stresul cotidian poate stimula spasme ale colonului, rezultând un disconfort abdominal în momente stresante.

Răspunsul prin anxietate la simptomele intestinale se evidențiază la pacienții cu sindrom de colon iritabil datorită hipersensibilității în legătură cu perceperea evenimentelor viscerale.

Depresia poate să apară din cauza unui cerc vicios care se crează. În acest cerc vicios pacientul pune accent pe evenimentele viscerale și ulterior simte un sentiment de control redus al simptomelor. Severitatea simptomelor și limitările din viața de zi cu zi pot conduce către depresie.

În studiul de față am testat mecanismelor de coping, reprezentând efortul cognitiv și comportamental de a reduce stresul. Am evidențiat, astfel, la acești indivizi, evitarea, ca modalitate de adaptare la stres.

Tratamentul psihologic în cadrul sindromului de colon iritabil este extrem de eficient. Terapiile care pot fi folosite în cadrul acestui tratament includ o varietate de exerciții de relaxare care pot fi combinate cu exercițiile cognitive din cadrul terapiei cognitiv-comportamentale pentru a schimba convingerile iraționale cu privire la boală.

1. SINDROMUL DE IRITABIL

1.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE A COLONULUI

Intestinul gros înconjoară, ca o ramă, intestinul subțire . Prin dispoziția sa formează trei laturi inegale ale unui patrulater. Intestinul gros se imparte în cec, colon( cu subdiviziunile: ascendent, transvers, descendent, sigmoid) și rect. Porțiunea cea mai lungă, numită colon, are o dispoziție în cavitatea abdominală astfel încât realizează “un cadru colic”, în interiorul căruia se găsește masa anselor intestinului mezenterial.

Porțiunile colonului sunt menținute la locul lor prin presa abdominală. Un alt mijloc de fixare este peritoneul.

Nervii sunt de natură vegetativă provenind din simpatic și parasimpatic. Colonul ascendent și două treimi din colonul transvers primesc fibrele simpatice din ganglionii celiaci și mezenterici superiori iar fibrele parasimpatice sunt din nervii vagi. Treimea stângă a colonului transvers, colonul descendent și sigmoidian primesc inervație simpatică prin intermediul plexului mezenteric inferior, iar cea parasimpatică prin nervii splahnici pelvieni

( nervii erectori).

Colonul ascendent și cele doua treimi drepte ale transversului provin din ansa ombilicală, restul colonului transvers, colonul descendent și cel sigmoidian provin din intestinul terminal.

Din punct de vedere fiziologic se semnalează pe colonul transvers, după ce încrucișează porțiunea descendentă a duodenului, un fel de sfincter descris de Cannon, care ar delimita colonul drept, unde au loc procesele de fermentație de colonul stâng, unde au loc procele de putrefacție.

1.2 DEFINIȚIE ȘI METODE DE DIAGNOSTIC

Sindromul de colon iritabil a fost descris pentru prima dată în 1820 fiind cel mainșatori ai bolii, dar și drept consecință a acesteia. Se constituie un cerc vicios prin crearea unui recul în cazul acestor pacienți. Acesta e reprezentat de anxietate, depresie și retragere socială.

1. SINDROMUL DE IRITABIL

1.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE A COLONULUI

Porțiunile colonului sunt menținute la locul lor prin presa abdominală. Un alt mijloc de fixare este peritoneul.

( nervii erectori).

Colonul ascendent și cele doua treimi drepte ale transversului provin din ansa ombilicală, restul colonului transvers, colonul descendent și cel sigmoidian provin din intestinul terminal.

1.2 DEFINIȚIE ȘI METODE DE DIAGNOSTIC

Sindromul de colon iritabil a fost descris pentru prima dată în 1820 fiind cel mai frecvent fenomem gastroenterologic în care au fost evidențiate influențele psihiatrice și psihologice.

Boala afectează, după diverse studii, până la 15% din populație, cu predilecție sexul feminin și vârsta tânără predomină.

Sindromul de colon iritabil este o boală funcțională. Printre caracterizistici regăsim tulburarile de tranzit intestinal, constând din alternarea constipației cu diareea, dureri abdominale difuze (în general sub forma unor crampe). În tabloul clinic nu se regăsesc rectoragiile, anemia sau pierderea ponderală.

Colonul iritabil a fost denumit cu o mulțime de sinonime, cum ar fi: intestin iritabil, diaree nervoasă, dar cea mai sugestivă denumire ar fi unhappy colon( colon nefericit).

Pacienții cu colon iritabil consultă in general mulți medici, de la medicul de familie, la internist, gastroenterolog și chiar chirurg. De obicei sunt pacienți preocupați de boală, anxioși, depresivi sau adesea lucrând în condiții de stres prelungit.

Fondul bolii poate fi de constipație ( legată de absența de fibre din alimentație și sedentarism) cu apariția de scaune cu mult mucus sau scaune diareice, ce apar mai adesea în stări emoționale și stres.

Colonul iritabil este o boală funcțională. Leziunile organice, decelabile prin tehnici paraclinice, sunt absente.

Diagnosticul de colon iritabil se face prin excluderea bolilor organice ale colonului. Acest diagnostic se pune pe baza unor explorări clinice( colonoscopie, irigografie). De asemenea e necesar să se aibă în vedere analizele de scaun (examen coproparazitologic și coprocultura) astfe încât să se poată excude o infecție sau o parazitoză. de asemenea analizele de sânge prin care să se se excudă anemie sau boli inflamatorii ale colonului.

“Există anumite criterii care sugerează colonul iritabil denumite, după numele autorului care le-a descris în anul 1978, criteriile Manning.

Criteriile Manning sunt:

– dureri abdominale care cedează după emisia de scaun;

– scaune ce devin mai frecvente și mai moi în prezența durerii;

– balonare, distensie abdominală;

– senzație de evacuare incompletă a scaunului;

– eliminare de mucus la scaun;

– caracterul imperios al defecației.”( American College of Gastroenterology Task Force on Irritable Bowel Syndrome. An evidence-based position statement on the management of irritable bowel syndrome. Am J Gastroenterol. 2009)

Aceste criterii au fost revizuite în 1992 de către grupul de lucru Roma II și din nou în 2006 de către grupul de lucru Roma III (Andrews 2005).

Diagnosticul paraclinic al colonului iritabil constă în excluderea bolilor organice abdominale și recurge la următoarele investigații:

rectoscopie, colonoscopie (irigografie) pentru evidențierea absenței patologiei organice de colon;

endoscopie gastrică pentru evidențierea eventualelor suferințe gastrice;

ecografie abdominală și pelvină pentru evidențierea suferințelor colecistului, pancreasului sau organelor genitale;

evaluarea radiologică a intestinului, capsula endoscopiecă.

Diagnosticul de colon iritabil se pune, astfel prin excluderea leziunilor organice la aceste investigații și prin criteriile de încadrare clinică în colon iritabil ( criteriile Maning sau Roma).

Diagnosticul diferențial al colonului iritabil se face cu :

neoplasmul ano-rectal și neoplasmul de colon;

boli inflamatorii colonice ( rectocolita ulcero-hemoragică, boala Crohn);

diverticuloză colonică și diverticulită;

deficitul de lactază;

dispepsia funcțională.

Se recomandă folosirea Indexului de Sensibilitate Viscerală ( VSI). Prin acesta se realizează corelarea tulburărilor și rezonanței afective cu simptomele din sindrimul de colon iritabil. Acest index este o scală de anxietate care se adresează în mod specific simptomelor gastrointestinale.

Oamenii răspund la simptome sau disconfort la nivelul abdomenului inferior prin durere, diaree, balonare, constipație.

1.3 DESCRIERE CLINICĂ. DEBUTUL ȘI MANIFESTAREA SINDROMULUI DE COLON IRITABIL

“Starea de sănătate este definită de OMS ca o stare de bine fizic, psihic și social. Boala este definită, pe de altă parte, ca o serie de modificări biologice și/sau comportamentale (afectiv-emoționale, subiective, cognitive și comportamentale) care generează stare de distres și/sau dizabilitate. (Asociația Americană de Psihiatrie ApsyA-2000).”(David, 2006)

Fiecare boală presupune o anumită modalitate de manifestare, reprezentând tabloul clinic al bolii. Tabloul clinic conține semne și simptome.

Simptomele sunt manifestările care apar în percepția a pacientului și sunt simțite la nivel subiectiv. „Ele pot fi cunoscute de clinician doar prin intermediul declarațiilor pacientului. Unele semne și simptome pot să apară împreună,costituind sindroame.(din gr. syn-împreună și dromos-cale,cursă).”(David,2006)

Tabloul clinic cuprinde: durere abdominală, tulburări de tranzit intestinal, emisie de mucus în scaun și balonare.

În unele cazuri pacientul poate să precizeze un moment foarte bine determinat al instalării simptomelor caracteristice (după o infecție gastrointestinală).

Pacientul descrie durerile abdominale ca fiind difuze sau localizate pe traiectul colonic. Durerea poate fi surdă cu caracter colicativ sub forma unor crampe. Durata acestor crampe poate fi de câteva secunde sau minute. Alteori pacientul resimte doar un disconfort abdominal. Simptomele, cel mai adesea, pot să dispară în perioada de concediu și de relaxare.

Tulburările de tranzit sunt frecvente. Caracteristica acestor tulburări de tranzit este alternanța constipației cu diaree. Pacientul relatează că de obicei după scaune dure, urmează continuarea cu scaun moale de iritație colonică. Scaunele diareice apar ocazional, mai frecvent sub forma unor scaune imperioase, postprandiale, matinale, sau la emoții.

Emisia de mucus este frecventă și însoțește eliminarea scaunului. Sângele nu apare în tabloul de colon iritabil,dar scaunele dure,tari pot crea fisuri anale care pot să sângereze.

Balonarea, resimțită în diverse zone ale abdomenului, este frecventă la pacienții cu colon iritabil. Această balonare este localizată difuz.

Factori externi ce acționează asupra sistemului motor emoțional pot explica simptomele principale ale sindromului de colon iritabil. Proastele obiceiuri alimentare și hiperplazia de stres indusă duc la durere abdominală și disconfort, dar și la creșterea activității sistemului activator ascendent. Există o atenție sporită față de supraevaluarea simptomelor organice. Această hipervigilență condiționată de teama redată de simptomele gastrointestinale c poate menține simptomele chiar și în absența unui agent stresant.

Simptomatologia poate să varieze de la ușoară la severă sau de nesuportat.

Tulburările tranzitului intestinal privesc atât frecvența scaunelor (diaree, constipație), cantitatea scaunelor, forma și aspectul acestora: uneori rare și formate, alteori moi până la scaune lichide și apoase.

” La acestease adaugă și alte simptome:

senzația de evacuare incompletă a scaunului:

accentuarea durerii abdominale sau a disconfortului după defecație și balonare.

Complexitatea simptomelor care alcătuiesc SCI este dublată de apariția unei game variate de simptome la unii pacienți: tulburări de scaun, scăderea energiei, astenie, tulburări de libidou, precum și alte simptome privind sensibilitatea viscerală exagerată.” (Tudose F., 2005)

1.4 ETIOLOGIE

„A fost propus un număr de triggeri ai sindromului de colon iritabil, incluzînd gastroenterita bacteriană și modificări ale microflorei. Se crede, însă, că factorii psihosociali joacă un rol important și pot fi considerați repere ale apariției sindromului de colon iritabil, în special acelea asociate cu procesul de somatizare, definit ca o manifestare a simptomelor psihologice, cum ar fi dereglări în funcționalitatea corpului.’’( Kleinmann, 1985)

„Un număr de studii au evidențiat relația dintre factorii psihosociali și sindromul de colon iritabil. Acestea arată că subiecții cu simptome de sindrom al colonului iritabil prezentau niveluri mai înalte de depresie, anxietate și nevroză, comparativ cu subiecții care nu prezentau simptome de SCI. ”( Koloski, 2002;Locke, 2004)

Un sindrom poate să aibă etiologie multiplă. Cel mai corect este privit ca un complex de simptome fără o cauză unică. „Punctul de vedere cel mai plauzibil este acela că simptomele sindromului de colon iritabil sunt unt răspuns integrat la o varietate de interacțiuni complexe ce combină factori biologici și psihosociali.” ( Herschbach, 1999)

Este probabil ca pacienții cu SCI să prezinte depresii și pattern-uri comportamentale anormale, incluzând anxietate, sensibilitate și somatizare. „Mai specific, unii pacienți dezvoltă un comportament maladaptativ în ceea ce privește alimentația și defecația,ceea ce sporește magnitudinea simptomelor și impactul lor asupra calității vieții.” ( Jons, 2006)

Astfel, sindromul de colon iritabil este considerat ca o boală tipic psihosomatică. Pacienții cu SCI nu prezintă tulburări funcționale sau organice, cum ar fi inflamații sau tumori dar prezintă simptome care persistă.

A devenit unanim acceptat faptul că sistemul nervos enteric este monitorizat și modulat de sistemul nervos central, majoritatea proceselor nefiind conștiente.

1.5 EVOLUȚIE ȘI TRATAMENT

Evoluția colonului iritabil este de obicei favorabilă și nu apar complicații. În general, boala evoluează vreme îndelungată, cu perioade mai liniștite sau cu exacerbări, de obicei legate de stres.

Se pune accentul pe colectarea cât mai completă de date. Este foarte importantă, însă și relația terapeutică.

Este important ca planul terapeutic să fie individualizat. Acesta trebuie să includă:

– furnizarea de date despre boală;

– modificări ale dietei și ale regimului de viață;

– medicație;

– intervenții suportivă.

Educarea pacientului și oferirea unor explicații clare ale legăturii dintre creier și intestin este un pas important în abordarea pacienílor cu sindrom de colon iritabil. Pacientul va putea astfel, să își înțeleagă boala, cu evoluția și prognosticul ei.

Este important ca medicul să elimine temerilor pacientului cu privire la un diagnostic de mare gravitate.

Dieta se va stabili împreună cu pacientul.

Tratamentul simptomatic al SCI cuprinde:

tratamentul durerii abdominale și al disconfortului;

tratamentul distensiei abdominale și al balonării;

tratamentul tulburărilor funcționale;

tratamentul constipației;

tratamentul diareei.

Unii autori recomandă folosirea unor produse placebo. ( Talley N, 2002). Aceștia arată că 50% dintre pacienți răspund la placebo.

Tratamentul este în general dificil, iar rezultatele se lasă deseori așteptate.

La pacienții cu sindrom de colon iritabil unde există o patologie funcțională, în care componenta psihică este destul de importantă, rolul echilibrării psihice este foarte important.

Tratamentul se face în funcție de simptomul care domină tabloul clinic. Astfel, în cazul în care tabloul clinic cuprinde durere cu diaree este indicat ca în alimentație să se introducă fibre și grăsimi, iar ca tratament medicamentos se indică trimebutină și antidiareice. Atunci când durerea este însoțită de constipație dieta trebuie să cuprindă fibre iar tratamentul medicamentos trimebutină, laxative și prokinetice. Trimebutina este unregalator al motilității gastrice.

“Trimebutina este medicamentul de primă intenție la pacienții cu sindrom de intestin iritabil, indiferent de forma clinică sau simptomul dominant. Trimebutina reduce durata fiecărui episod dureros prezentat de balonări, dar și numărul ori durata episoadelor dureroase din cursul unei zile.”(Țuculeanu D.)

Senzația de balonare din SCI este în strânsă legătură cu gazele intestinale. Apariția ei se datorează contracțiilor intestinale necoordonate.

Stresul poate influența, ca și în cazul altor boli, severitatea sindromului de colon iritabil. Agenții stresori trebuie identificați, iar pacientul trebuie învățat să adopte strategii de adaptare care îl vor ajuta în menținerea unei stări generale adecvate și a unui comportament favorabil pentru sănătate.

Strategiile de tratament trebuie să se bazeze pe severitatea simptomelor.

Abordarea sindromului de colon iritabil se realizează prin prisma unei tulburări a interacțiunii dintre creier și intestin, cu comportamente fizice și psihologice. Pe lângă simptome, se are în vedere percepția lor și a impactului pe care îl au asupra persoanei afectate. Acesta este un concept util atunci cînd se face alegerea strategiei terapeutice.

Intervențiile psihologice de suport și consiliere se vor centra asupra stabilirii priorităților, cu întărirea strategiilor adaptative și dobândirea altora noi, dar și rezolvarea conflictelor interpersonale.

Abordările psihoterapeutice includ terapii cognitiv-comportamentale, psihoterapie interpersonală, hipnoză și managementul stresului, ca fiind componente ale tratamentului SCI.

Un program eficient de intervenție adresat persoanelor cu SCI ar trebui să țină cont de factorii implicați.

Ar trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

identificarea reprezentării mentale a bolii;

oferirea de informații despre boală;

restructurarea cognitivă a credințelor iraționale despre boală;

creșterea aderenței la tratament;

intervenția în problemele emoționale asociate cu boala;

participarea la grupuri de suport.

2. ABORDAREA PSIHOSOMATICĂ ȘI PSIHOTERAPEUTICĂ A PACIENTULUI CU SINDROM DE IRITABIL

2.1 ABORDAREA PSIHOSOMATICĂ PACIENTULUI CU SINDROM IRITABIL

“ Trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, și iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit.” (Platon- „Dialoguri”)

Termenul de psihosomatic acoperă un registru larg de afecțiuni atunci când se referă la unitatea psihe-soma.

Reacțiile psihosomatice apar în situații stresante și dispar de obicei când încetează situația care a declanșat factorul determinant.

Disconfortul somatic nu își are explicație sau are una parțială, în ciuda convingerii pacientului că suferințele lui își au originea într-o boală definibilă.

Manualul DSM-IV (1994) evidențiază o trăsătura comună a tulburărilor somatoforme. Astfel prezența simptomelor fizice sugerează o afecțiune, dar care nu poate fi explicată de o situație aparținând medicinii generale. Simptomele somatice nu sunt sub control voluntar. Nu există nicio situație medicală care să poată fi considerată ca fiind responsabilă pentru simptomele somatice.

Pe Freud S. și Breuer somatizarea i-a determinat să dezvolte conceptele de incoștient, apărare, rezistență și conflict.

În trecut simptomele somatice neexplicabile erau considerate semnele exterioare ale unor tulburări psihologice subiacente (bazale). Psihanaliza a mutat accentul pe tulburările psihiatrice presupuse a determina isteria și somatizarea.

2.2 ABORDAREA PSIHOTERAPEUTICĂ A PACIENTULUI CU SINDROM DE IRITABIL

Existența unei afecțiuni psihiatrice se regăsește la aproximativ jumătate dintre pacienții care se adresează medicului gastroenterolog, conform cercetărilor. Ceea ce rămâne de cercetat este dacă acest fond este efectul sau cauza pentru apariția sindromului de colon iritabil. Astfel, medicul nu poate să conchidă că factorii psihologici sunt motivul pentru declanșarea simptomelor intestinale.

Unii pacienți manifestă un comportament neadecvat în privința alimentației și a defecației, fapt care accentuează simptomele. Pacientul cu sindrom de colon iritabil este, însă predispus și la comportamente de tip anxietate sau somatizare.

2.2.1 TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

Terapia cognitiv-comportamentală arată pacienților legătura dintre evenimente, gânduri, emoții, acțiuni și răspunsuri fiziologice. Perceperea senzațiilor și gândurile are o importanță particulară.

Terapia cognitiv-comportamentală este o intervenție pe termen scurt care are în vedere schimbarea comportamentului și dezvoltarea de noi strategii și abilități de rezolvare a problemelor.

Cele mai multe strategii explorează și încearcă să modifice impactul tiparelor de cunoaștere și al celor comportamentale asupra simptomelor colonului și a tulburării psihosociale. Reacția pacienților la simptomele proprii poate fi mai importantă decât simptomele în sine.

Terapia cognitiv-comportamentală este adecvată în cazul pacienților care se simt afectați foarte serios de propriile simptome. Este important ca pacienții să accepte ideea influenței factorilor psihologici și, de asemenea, să fie dispuși să coopereze în cadrul terapiei. Rezultatele pot fi mai slabe la pacienții cu o afecțiune psihiatrică diagnosticată, la cei cu anxietate crescută și la cei cu simptome zilnice.

Este deja recunoscută eficiența terapiei cognitiv-comportamentate,iar un răspuns optim se poate obține combinând tratamentul psihiatric cu psihoterapia.

Abordarea factorilor psihosociali este o parte importantă a managementului sindromului de colon iritabil. Deși necesită o investiție considerabilă de timp și resurse, terapia cognitiv-comportamentală și merită să fie disponibilă pe scară mai largă.

Tratamentul constă în întărirea unui model biopsihologic, oferind pacienților calea prin care să-și înțeleagă simptomele care sunt în strânsă legătură cu stresul. De asemenea, ămpreună cu pacientul, ăn terapie se caută căi prin care să se gestioneze eficient aceste simptome. Pacienții sunt învățați să treacă de la comportamentul de evitare, determinat de boală, la un comportament sănătos. Comportamentul sănătos se învață prin psihoeducație. Pacientul este încurajat să facă exerciții fizice și să îndepărteze rolul de bolnav. vor fi atent explorate situațiile interpersonale pe care pacientul le evită în mod obișnuit. Unii pacienți ar putea accentua controlul cotidian. Alții ar putea să pună accent pe schimbarea răspunsului la senzații sau pe simptomele specifice anxietății.

Terapia cognitiv-comportamentală îi determină pe pacienți să conștientizeze legătura dintre evenimente, gânduri și emoții, acțiuni și răspunsuri fiziologice la acestea. Este foarte important cum percepe pacientul senzațiile, senzațiile și mentalul acestuia fiind de o mare importanță.

Strategiile teapiei cognitiv-comportamentală se concentrează pe modificarea impactului pattern-urilor cognitive și comportamentale asupra simptomelor sindromului de colon iritabil, dar și pe distresul psihosocial.

Terapia cognitiv-comportamentală este potrivită pacienților care prezintă un grad mare de distres. Este foarte important ca pacienții să fie deschiși la ideea că factorii psihologici joacă un rol important în boala lor și să participe la acest fel de abordare terapeutică. Combinarea terapiei cognitiv-comportamentale cu tratamentul antidepresiv medicamentos poate da cel mai bun răspuns (Heymann, 2000).

Atacarea factorilor psihosociali este tot mai recunoscută ca parte însemnată a tratării sindromului de colon iritabil. (Wihlemson, 2000).

Cercetătorii au investigat relațiile dintre factorii cognitivi și tratamentul sindromului de colon iritabil. Astfel, tratamentul cognitiv-comportamental are trei obiective majore:

1. Ajutarea pacienților să reconceptualizeze experiența lor în boala sindromului de colon iritabil de la faza inițială la cea în care ajung să spere și să fie optimiști.

2. Ajutarea pacienților să identifi ce gândurile, sentimentele, comportamentul și simptomele sindromului de colon iritabil.

3. Ajutarea pacienților să formeze și să pună în practică modalități efective pentru tratarea și ținerea sub cotrol a bolii, pentru sporirea calității vieții.

2.2.2 HIPNOTERAPIA

Pacienții care sunt dezamăgiți de medicația primită sau sunt îngrijorați de efectele ei secundare, primesc bine alternativa tratamentului non-medicamentos. Hipnoterapia orientată la nivelul intestinului este una dintre terapiile care are eficiență pentru sindromul de colon iritabil. Astfel, se induce starea hipnotică prin utilizarea unor tehnici ce pot include și relaxarea progresivă, astfel încât să se creze imagini de control simptomatic și de normalizare a funcției intestinului.

Cel mai bine se poate utiliza hipnoterapia în cadrul unor programe în care tratamentul este multidiscipinar. Se pune accent pe dezvoltarea unui locus intern de control, tehnica hipnoterapiei fiind foarte bine plasată în cadrul mecanismului de feed-back, între creier și intestin, care produce sindromul de colon iritabil.

Se poate începe cu accentul pus pe sugestii pentru îmbunătățirea încrederii și pentru crearea unei stări de bine general. Apoi, în ședințele următoare, concentrarea se poate pune pe vizualizarea unor imagini ce au ca scop normalizarea funcționării intestinului.

3. FACTORI PSIHOLOGICI IMPLICAȚI ÎN SINDROMUL DE IRITABIL

3.1 STRESUL

Printre factorii psihologici se regăsește cel mai adesea stresul psihic, vulnerabilitatea psihică a individului (trăsături de personalitate favorizând instalarea distresului și efectele nocive ale acestuia) dar și mecanismele de coping.

Rolul factorilor psihologici este de domeniul evidenței clinice, inclusiv prin considerarea unor date furnizate de epidemiologie și de cercetarea experimentală. Observațiile clinice nu pot fi invocate cu certitudine în toate cazurile, ca în cazul paralelismului dintre evenimentul biografic și evoluția bolii.

Totuși, se poate vorbi de faptul că rolul stressului psihic este admis de toată lumea. Distressul poate fi factor declanșant sau coparticipant în declanșarea și agravarea bolilor. Acest rol este mijloct de mecanisme psihice,neurologice, endocrine și imune ce răspund de efectele somatice (psihosomatice) ale distresului.

În plus, acțiunea lui asupra compartimentului somatic al organismului – cu suprasolicitare

predominant funcțională nu provoacă boala decât la nivelul unor funcții și structuri somatice

predispuse. Astfel că în cadrul unui stres psihosocial general unii indivizi se îmbolnăvesc iar alții nu sunt afectați de boală.

Pacienții suferinzi de sindrom de colon iritabil sunt mai sensibili la evenimentele stresante ale vieții. Pacienții prezintă un răspuns exagerat la stres, în special un răspuns crescut la stresul asociat cu evenimentele viscerale relatate. Stresul cotidian poate stimula spasme ale colonului, rezultând un disconfort abdominal în momente stresante. Rolul pe care îl joacă distresul psihic în contextul sindromului de colon iritabil accentuează necesitatea abordării psihosomatice a acestei tulburări.

Sistemul central și cel periferic se află într-o continuă interconectare. Astfel, acțiunile afective și cognitive au consecințe periferice incluzând: modificări ale motilității, precum și ale imunității periferice, care la rândul lor ajută la formarea unei activități mentale în desfășurare.

În general, pacienții cu sindrom de colon iritabil afișează o percepție greșită asupra evenimentelor viscerale, care se caracterizează prin hipervigilență și hipersensibilitate. Răspunsul la simptomele gastrointestinale prin anxietate poate reprezenta o variabilă extrem de importantă, care conduce către creșterea sensibilității pentru durere, prin hipervigilență.

Stresul psihologic crește perceperea viscerală în cazul pacienților cu SCI, iar simptomele SCI sunt accentuate în urma evenimentelor stresante ale vieții. “Recentele descoperiri imagistice ale creierului arată că pacienții care prezintă SCI au prezentat în timpul stimulării viscerale, o activitate crescută în cortexul anterior, o regiune a creierului implicată în vigilență și disconfortul din timpul situațiilor psihologice și sociale.”( Mertz,2000)

Unele persoane pot experimenta senzație de crampe atunci când sunt nervoși sau supărați. O persoană cu sindrom de colon iritabil va experimenta un nivel crescut de stres. Colonul acestor pacienți poate răspunde în mod excesiv chiar și la cele mai mici niveluri de conflict sau stres.

Senzațiile viscerale se adaugă contextului și stresului cotidian, rezultând penrru pacientul cu sindrom de colon iritabil o stare de anxietate și se creează astfel, un cerc vicios.

Simptomul fizic de genul durerii poate fi trigger pentru anxietatea pacientului. De aici poate să decurgă și o credință referitoare la un simptom pe care îl are pacientul și sa se completeze cercul vicios.

De aceea, schimbarea directă sau indirectă a stilului de coping și a credințelor consecutive reprezintă un punct important de plecare în intervențiile comportamentale menite să diminueze simptomatologia SCI.

„Reacția sistemului nervos central la stres modulează reacția automată a sistemului nervos și activează axul hipotalamo-hipofizar.”( Mayer, 2000)

Factorii psihologici sunt implicați în etiologia sindromului de colon iritabil, caracterizat prin motilitate intestinală modificată și hipersensibilitate viscerală.

SCI poate acționa asupra prietenilor, mariajelor, angajării și asupra vieții sexuale a persoanelor. Rușinea și vinovăția, precum și furia sunt emoții comune descrise de cei cu SCI, ei fiind obligați să mențină secretă această dereglare pentru a nu se simți jenați.

Atâta timp cât izolarea este prezentă, mulți pacienți cu SCI dezvoltă depresie și anxietate, care servesc la complicațiile ulterioare ale SCI, constituindu-se astfel un cerc vicios.

Hipersensibilitatea la stres manifestată prin creșterea reactivității sistemului limbic poate fi direct asociată cu creșterea preocupării și răspunsurilor la senzațiile viscerale.

Tratamentul psihologic în cadrul SCI este extrem de eficient. Terapiile care au fost folosite în cadrul acestui tratament include o varietate de exerciții de relaxare care pot fi combinate cu exerciții cognitive din cadrul terapiei cognitiv-comportamentale pentru a schimba convingerile iraționale cu privire la boală.

Un studiu canadian Mc Gill University, publicat în Gastroenterology în anul 2010, a descoperit că anumiți pacienți cu colon iritabil manifestă scăderea nivelului materiei cenușii în diferite părți ale creierului. S-a constatat că acești pacienți au nivel de anxietate mai ridicat datorită faptului că creierul limbic (implicat în procesele emoționale) manifestă de asemenea niveluri modificate ale materiei cenușii față de persoanele sănătoase.

Simptomele sindromului de colon iritabil pot fi exacerbate sau declanșate de situațiile stresante. Terminațiile nervoase de la acest nivel sunt hipersensibile, iar cele care controlează motilitatea sunt hiperactive prin dezechilibrul în funcția simpaticului- de încetinire și parasimpaticului- de stimulare a activității motorii și secretorii.

Reglarea motilității gastro-intestinale și senzațiile din această zonă implică un mare număr de neuropeptide cum ar fi: motolina, gastrina, colecistochinina și numeroși alți neurotransmițători. Dintre aceștia serotonina a fost cel mai mult studiată, în special pentru impactul pe care aceasta l-a avut în explicarea tulburărilor psihice. E de remarcat faptul că mai mult de 90% din această substanță se gasește în intestin, și nu în sistemul nervos central.

Serotonina influențează motilitatea percepțiilor viscerale și secrețiile intestinale.

Simptomele sindromului de colon iritabil pot fi exacerbate datorită dezechilibrelor neurochimice.

În circuitul autonom, în mod normal serotonina și norepinefrina mențin un echilibru normal. Acest sistem aminergic antagonist interacționează, de asemenea, cu sistemul dopaminei și influențează nivelul acetilcolinei.

Serotonina este implicată în psihopatologia afectivă (nivelul scãzut ar fi asociat cu depresia; ipoteza permisivă presupune că nivelurile scăzute de serotonină ar „permite“ niveluri scăzute de nA pentru a produce depresie), permițând transmiterea impulsului, în geneza anxietății prin creștere, în tulburările alimentare, în alte tulburări ale impulsului (impulsivii, borderline), în perceperea durerii, în ritmurile circadiene, ciclul veghe – somn, activitatea motorie, reglarea temperaturii. Este implicată în reglarea eliberării altor neutotransmițători și influențează eliberarea de cortisol. Serotonina e sintetizată din triptofan. Factorul regulator primar este concentrația de triptofan disponibilă ca precursor. Doar 5% din serotonină se gãsește în SNC, restul se află în trombocite, mastocite și în celule cromafine din mucoasa intestinală.

VULNERABILITATEA PSIHICĂ LA STRES

Vulnerabilitatea față de stres reprezintă nu numai o sumă a unor date de personalitate facilitând, mai mult sau mai puțin, „intrarea în stres" ori amplitudinea reacției la stres a unui individ. Ea este constituită de un pattern dinamic, de interacțiune, al acestor trăsături stabile de personalitate dar, adeseori, solicitate ca părți componente ale unui comportament relativ stereotip (ca de exemplu, tipul A). Vulnerabilitatea psihică la stres apare ca un element favorizant pentru bolile psihice, dar și pentru cele psihosomatice în cadrul cărora ea se asociază cu o vulnerabilitate de organ.

Actualmente câștigă teren ideea că tipul de personalitate, nu mai reprezintă decât o componentă într-un complex de factori nespecifici care modulează răspunsul individual al organismului la agenții etiologici. Acest complex include trăsături de personalitate, formate pe o matrice constituțională și dobândite în cursul vieții de individ. Acestea se manifestă apoi în relațiilor sociale dar și în situații concrete (evenimente cu rol stresor). Acestea din urmă pot juca un rol trigger în patologia clinică, indiferent de natura acesteia.

O vulnerabilitate față de stres poate fi întâlnită atât la indivizi cu trăsături de personalitate accentuate dincolo de limitele unei adaptabilități sociale normale (și contribuind la edificarea unor acte comportamentale adeseori „ineficiente"), cât și la indivizi cu diverse tipuri de personalitate „neaccentuate", dar înclinați către un comportament generator facil de stres psihic. Relaționarea acestor comportamente cu salutogeneza poate fi de tip negativ în sensul că posesorii trăsăturilor respectivelor tipologii nu conștientizează importanța pentru sănătate (neglijare involuntară) sau, chiar dacă, întrevăd consecințele negative ale comportamentului lor, nu acționează conform cu cele mai elementare norme de menținere a sănătății ( persistă să fumeze, să consume alcool în exces) și , mai mult, recurg la aceste „consumuri" ca la o modalitate de scădere a intensității distresului.

3.1.2 MECANISME DE COPING

3.1.2.1 DEFINIȚIE. CARACTERISTICI. PROVENIENȚĂ

Stresul poate reprezenta cauza unor numeroase boli și afecțiuni cu care se confruntă oamenii. Astfel, este inevitabil să nu se pună întrebarea dacă există anumite strategii sau mecanisme prin care individul poate face față surselor de stres cu care acesta intră în contact.

Copingul poate fi definit ca „efortul cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni, sau tolera solicitările interne sau externe care depășesc resursele personale”( Lazarus și Folkman ,1984). În situația în care individulse întâlnește cu un factor de stres, el depune un efort cognitiv dar și comportamental, pentru ca acesta să fie diminuat.

Referitor la caracteristicile copingului, paradigma cognitivistă pleacă, mai întâi, de la premiza că acesta înseamnă „un efort conștientizat de către individ și care este direcționat către modalitatea în care factorul stresant este perceput. A doua premiză se referă la procesualitatea copingului, format din trei etape: anticiparea situației (individul analizează ce anume implică confruntarea cu situația stresantă), confruntarea propriu-zisă și redefinirea situației, analizarea semnificației situației actuale pe care o are pentru individ” (Popa-Velea, 1999).

Există o legătură între mecanismele de coping și stres în sensul că atunci cănd mecanismele de coping nu sunt eficiente crește stresul. S-a observat că „dacă modalitățile de gestionare a stresului sunt eficiente, acesta din urmă va scădea.”(Lazarus, 1999, p. 102).

Unele studii (Lackner, 2004) au demonstrat la pacienții cu sindrom de colon iritabil răspund în cazul evenimentelor gastro intestinale. Pacienții pot dezvolta hipersensibilități în senzațiile viscerale în aceeași măsură în care evită numeroase activități plăcute de teama unor simptome deranjante. Răspunsurile copingului evaziv conduc către credințe catastrofice și un sentiment redus de control al simptomelor, fapt care joacă un rol critic în medierea apariției unor reacții, precum depresia, determinate de severitatea simptomelor și limitările în viața de zi cu zi, cauzate de sindrom de colon iritabil. De aceea, schimbarea directă sau indirectă a stilului de coping și a credințelor consecutive reprezintă un punct important de plecare în intervențiile comportamentale menite să diminueze simptomatologia pacienților cu sindrom de colon iritabil.

3.1.2.2 MODALITĂȚI DE COPING

Între anii 1970-1980 Lazarus împreună cu alți cercetători (Folkman și colegii de la Berkeley Stress and Coping Project) au dezvoltat un chestionar numit „Ways of Coping Questionnaire and Interview” pentru a măsura copingul, acesta fiind utilizat ulterior în întreaga lume. Ei au identificat opt modalități de coping (Lazarus, 1999, p. 114):

– Confuntarea este prima și presupune confruntarea individului cu situația amenințătoare. Se poate manifesta prin luptă pentru îndeplinirea obiectivelor proprii, înfruntarea problemei sau persoanei care poate deveni o amenințare, apărarea propriilor idei sau principii etc.

– Distanțarea față de factorul stresant, redirecționarea gândurilor și activităților către altele în încercarea de a uita.

– Controlul de sine presupune un fel de autodisciplinare prin ascunderea sentimentelor față de ceilalți pentru a nu se afla gravitatea situației, încercarea de nu acționa conform instictelor primare.

– Căutarea de sprijin social se manifestă prin confesarea către alte persoane, găsirea de ajutor, de susținere pentru a rezolva problema și de sfaturi pentru soluționarea sau diminuarea situației stresante.

-Acceptarea responsabilității poate avea loc prin autocritică, recunoașterea culpabilității, promisiuni de schimbare a propriului comportament în viitor.

În cazul evitării sau evadării individul speră ca situația să se rezolve de la sine, se apropie mai mult de alte persoane, fără a face nimic pentru a o rezolva.

Planificarea rezolvării problemei, este poate soluția cea mai matură de a face față situației de stres, care poate fi concretizată în anticiparea problemei și întocmirea unui plan pentru a o rezolva, depunerea de efort în această privință, precum și deținerea celor mai bune metode și tactici de anihilare a factorului stresant.

Ultimul mecanism de coping este reevaluarea pozitivă care se manifestă prin găsirea aspectelor pozitive ale problemei prin analizarea acesteia dintr-o altă prismă. Individul poate descoperi că ceea ce îi părea amenințător, poate de fapt să îi vină în ajutor sau să îi ofere o experiență utilă pentru viitor.

O altă modalitate de coping este disciplinarea atenției (Cooper, Schabracz, Travers & Maanen, 2002). Aceasta se referă la faptul că individul nu acordă atenție la tot ceea ce se întâmplă în jurul lui, ci alege doar ceea ce îl interesează și contează pentru el, restul fiind ignorat. Altfel spus, el tinde să fie selectiv și aplică, într-un fel sau altul, un fel de autodisciplină.

Acestea devin obișnuințe sau modalități uzuale de a acționa și de a percepe. Astfel, “individul își poate atinge propriile obiective ale căror mediu propice este cel familiar” (Cooper, 2002, p.13-14). Este o modalitate foarte des folosită pentru a face față stresului și pentru a atinge propriile obiective și scopuri.

Funcțiile majore ale copingului după Lazarus (1999, p.114) sunt: „una centrată pe rezolvarea problemei și una centrată pe emoție.”

Copingul centrat pe problemă presupune ca individul să găsească soluții pentru rezolvarea problemei, precum și informații referitoare la modul cum ar trebui să acționeze în această direcție. Astfel se va mobiliza pentru a schimba problema ce vizează relația dintre om și mediul în care trăiește, acțiunile fiind orientate fie către acesta din urmă, fie către sine.

Spre deosebire de copingul centrat pe problemă, copingul centrat pe emoție se referă la reglarea emoțiilor legate de situația de stres, altfel spus individul își face un fel de autodisciplinare emoțională, redirecționând și înlocuind sentimentele negative cu altele pozitive.

Un aspect intereant pe care Lazarus (1999, p.122) l-a menționat în lucrare este acela că „starea emoțională pe care individul o are la începutul întâlnirii cu factorul stresant suferă modificări până la sfârșit, această schimbare fiind dependentă de strategiile de coping pe care individul le adoptă.” Anumite mecanisme de coping pot schimba emoțiile negative în emoții pozitive, cum ar fi reevaluarea pozitivă și planificarea rezolvării problemei, iar altele pot conduce schimbarea către direcția opusă, cum ar fi confruntarea.

3.1.2.3 TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE CA PREDICTORI AI ADAPTĂRII LA STRES

„Pentru a putea spune care sunt strategiile de adaptare pe care le folosește un individ în situațiile de stres, trebuie cunoscute nu numai condițiile care fac ca aceste situații să fie stresante, ci și anumite trăsături de personalitate, care pot fi concretizate în stiluri adaptative”(Floru, 1974, p.105). Cercetările în acest sens au demonstrat că există anumite modele de comportament comune anumitor tipuri de personalitate în momentul în care se confruntă cu stresul. În acest sens, Floru (1974, p.106) menționează două dimeniuni ale personalității: introversiunea/ extraversiunea și flexibilitatea/rigiditatea.

Astfel, extravertitul, care este o persoană pragmatică, direcționată mai mult spre sarcină, entuziastă, deschisă, foarte activă, în cazul în care se confruntă cu situații de stres își păstrează echilibrul emoțional și vede riscul ca fiind o provocare și o aventură pentru el. Pentru el, problemele fac parte din mediul ambiental și nu în el însuși și face tot posibilul pentru a se adapta la condițiile de stres. Astfel, referindu-ne la clasificarea pe care a făcut-o Lazarus, este foarte probabil ca extravertitul să folosească mecanisme de coping cum ar fi planificarea rezolvării problemei sau reevaluarea pozitivă.

Pe de altă parte, intravertitul, care se orientează cu precădere spre propria persoană și spre idei cu un grad mare de abstractizare, este serios, închis, în situații stresante are un comportament care se manifestă prin retragerea în sine, îndepărtarea contactului cu cei din jur, are tendința de a se sustrage realității sau să se resemneze. Ca mecanisme de coping pe care intravertitul le-ar putea prefera sunt celor de genul evitării sau distanțării.

Cea de-a doua dimensiune pe care Floru (1974, pp.108-109) o analizează este flexibilitate/rigiditate. Astfel flexibilul, ale cărui caracteristici sunt adaptare rapidă la schimbările ce țin de mediu, de grup, de atribuțiile și sarcinile noi, schimbarea prismei de gândire asupra problemei, găsirea de soluții pentru acestea, precum și acceptarea ideilor noi în locul celor vechi, în cazul situațiilor stresante este, de cele mai multe ori, axios pentru că se gândește la sarcinile pe care le are de făcut, se îndepărtează, în primă fază, de ceilalți, pentru ca ulterior să fie cooperant cu cei din jur. Mecanismele de coping pe care le-ar prefera flexibilul ar putea fi reevaluarea pozitivă, controlul de sine sau chiar, în anumite situații, acceptarea responsabilității și căutarea sprijinului social.

Spre deosebire de flexibil, rigidul este orientat către sine, nu acceptă idei noi, este conformist, crede în propriile lui forțe, nu acceptă ușor schimbarea, este încăpățânat. La întâlnirea factorilor stresanți, el se îndepărtează de ceilalți considerându-i slabi, face efort suplimentar pentru a rezolva problema, evită să fie tensionat sau face tot posibilul pentru a reduce tensiunea și se depărtează de realitate. Prin urmare, el ar putea folosi ca metode de a face față stresului confruntarea, evitarea sau distanțarea.

COPINGUL ȘI STAREA DE BINE

În momentul în care individual se confruntă cu o situație stresantă, starea lui emoțională este predominant tesionată, agitată, este îngrijorat sau alte emoții și sentimente de natură negativă. Însă, opusul acestei stări se poate traduce prin stare de bine (well-being), un fel de bună dispoziție, optimism, gândire pozitivă. De aceea, este inevitabil să nu se pună întrebarea dacă starea de bine (well-being) influențează într-un fel sau altul cu mecanismele de coping. Răspunsul ni-l poate oferi Edwards (Cooper, 1999, p.134) care spune că „starea de bine relaționează pozitiv cu anumite strategii cum ar fi rezolvarea problemei și negativ cu altele, cum ar fi distragerea atenției (attention deployment) și managementul simptomelor (symptom management).”

3.1.2.5 COPINGUL CA MECANISM DE GESTIONARE A STRESULUI

„Managementul stresului se poate face fie pasiv, prin adaptare la viața stresantă și evitarea soluțiilor pentru eliminarea sau rezolvarea factorilor de stres, fiind aleasă de majoritatea oamenilor, deoarece este considerată calea cea mai facilă, și activ, prin încercarea de modificare, anihilare sau diminuare a factorilor stresori”(Gherghevici, 2006).

Câteva dintre modalitățile de gestionare a stresului (Sîntion, Papari, 1999), care pot fi aplicate sunt următoarele: „schimbarea stilului de viață, prin organizarea acesteia și prin stabilirea unor priorități, ordonarea lor în funcție de importanță; acceptarea sarcinilor, de fapt acceptarea doar acelor sarcini pe care individul este conștient că le poate realiza, precum și a unui număr limitat de sarcini, astfel încât individul să nu se simtă supraîncărcat; alternarea perioadelor de concentrare de câte 50 minute cu pauze de relaxare de 10-15 minute, în acest fel fiind evitată monotonia, suprasolicitarea, surmenarea etc.; abandonarea sursei de stres, deși de cele mai multe ori indiviodul este obligat să se confrunte cu aceasta; discutarea cu alte persoane despre factorul stresant, care va conduce la detensionare, la regândirea problemei din altă perspectivă; somnul de scurtă durată pe parcursul zilei poate avea un efect pozitiv, reconfortant asupra individului; acțiunea de eliminare a factorului de stres; exteriorizarea sentimentelor negative prin diferite metode cum ar fi alergarea sau exercițiile fizice” (Sîntion, Papari, 1999, p.244-245)

3.2 PERSONALITATEA

3.2.1 TRĂSĂTURI IMUNOGENE

3.2.1.1 OPTIMISMUL

Constituie o componentă atitudinală a „gândiri pozitive care ne permite să descoperim mai ușor soluțiile și aspectele pozitive ale situațiilor cu care suntem confruntații" (Holdevici, 2000). Acționează în două direcții – minimalizarea gravității evenimentelor și supraestimarea propriilor resurse de a le face față. în plus, umorul este o strategie de ajustare capabilă și ea de a reduce impactul evenimentelor stresante. „Optimismul și umorul ar avea o valoare predictivă pentru longevitate și ar constitui un factor prognostic pentru evoluția favorabilă a unor boli cum este cancerul”” (Levy și colab. -1988)

3.2.1.2 REZISTENȚA (ROBUSTEȚEA)

Cunoscută în varianta engleză sub termenul hardiness, sau, în franceză, en-durance, reprezintă o aptitudine a individului de a fi neobosit. Individul cu acesastă trăsătură se implică în activități diverse cu energie, curiozitate, gust pentru risc și gust pentru schimbare. Prezintă trei componente: controlul perceput al evenimentelor, sfidarea dificultăților și implicarea.

3.2.1.3 LOCUL DE CONTROL INTERN

Locul de control este sinonim cu mentalitatea individului conform căreia tot ce i se întâmplă i se datorează lui în bună măsură și că această responsabilitate îl obligă să acționeze energic pentru îndreptarea unor situații nefavorabile, neașteptând de la alții rezolvare.

Este corelat cu o durata mai mare de viață și cu o sănătate mai bună. Acest atribut salutogenetic al locului de control intern se justifică, printre altele, și prin creșterea responsabilității pentru propria sănătate. Locul de control intern este „inclus" în autoeficacitate și în simțul coerenței.

3.2.1.4 AUTOEFICACITATEA

Reprezintă o viziune a subiectului asupra evenimentelor stresante, potrivit căreia: – subiectul consideră că evenimentele cu rol stresant pot fi modificate, atenuate sau chiar preîntâmpinate de către orice individ (controlul intern al stresului) și nu se află la discreția întâmplării. Subiectul consideră, în virtutea unei încrederi în forțele proprii, că el poate stăpâni sau limita acțiunea nocivă a unor astfel de evenimente. Se coreleză în mod constant cu o bună stare de sănătate.

3.2.1.5 SIMȚUL COERENȚEI

Aron Antonovsky a observat la supraviețuitorii lagărelor naziste de exterminare o calitate mulți dimensională a personalității care îi unifică pe aceștia, în ciuda unor mari diferențe în sfera biologică și chiar a altor trăsături de personalitate. Aceste persoane se caracterizau printr-o orientare globală în viață, capabilă să le asigure:

– înțelegerea datelor esențiale ale problemelor de viață cu care erau confruntate (componenta – coprehensibilitate),

– resursele pentru a reacționa și a se adapta;

– motivația de a se angaja în acțiune nu numai cognitiv ci și emoțional;

– componenta meaningfullness. SOC reprezintă o trăsătură majoră imunogenă care măsoară resursele personale ale sănătății unui individ.

3.2.1.6 UMORUL

Cauze ce au fost discutate de autori celebri precum Kant, Bergson și Freud – trebuie spus că aptitudinea de „a avea umor" (inclusiv de a vedea ceva comic într-o variată gamă de situații și relații, chiar și în cele negative) este considerată ca o trăsătură de personalitate imunogenă, dintre cele ce predispun la longevitate (desigur în interacțiune cu factori genetici sau dobândiți ce pot limita drastic această predispoziție!). Efectul cel mai frecvent al umorului este râsul, proces fiziologic complex ce antrenează peste 60 de funcții ale organismului.

3.2.2 TRĂSĂTURI DISIMUNOGENE DE PERSONALITATE

3.2.2.1 ANXIETATEA EXCESIVĂ

“Întreaga dinamică, a sistemului personalității umane (formarea, manifestarea și realizarea) este circumscrisă și condiționată în mod nemijlocit de dialectica raportului dintre solicitările interne (stările de motivație proprii individului) și solicitările externe (existențele și stările de motivație proprii mediului existențial, în primul rând celui social)” (Golu M., 1993).

În reacția la stres un rol vital îl au procesele psihice ce includ evaluarea și interpretarea personală. Această reacție apare sub formă de luptă pentru control și stăpânire a situației lor, mai ales când ele sunt difuze, neclare pentru individ. Endler elaborează un model interacțional al anxietății, conform căruia individul are “predispoziție” de a reacționa la stres cu anxietate crescută (Golu Mihai, 1993).

„Frica are un obiect exterior și este proporțională cu pericolul pe care îl poate aduce vieții sau bunăstării (este, deci, o reacție adecvată la un pericol exterior). Pe de altă parte anxietatea nu este produsă de un pericol extern sau este disproporționat de mare față de pericolul real.”(Romilă A., 2004)

Anxietatea se caracterizează printr-o senzație neplăcută, vagă, de teamă sau neliniște, însoțită de simptome vegetative: cefalee, transpirație, palpitații, tahicardie sau disconfort gastric. Este constituită din două componente, una fiziologică și alta psihologică. Anxietatea afectează gândirea, percepția și învățarea, putând produce distorsionarea percepțiilor, scăzând puterea de concentrare.

Un alt aspect important este efectul pe care îl are anxietatea asupra selectivității atenției. Astfel, o persoană anxioasă va selecta anumite lucruri sau evenimente din jur și va exagera importanța altora în încercarea de a-și justifica anxietatea ca răspuns la o situație înfricoșătoare.

Anxietatea poate fi percepută ca o grijă neîntemeiată și exagerată legată de viața cotidiană sau ca o teamă nejustificată în fața unei anumite situații, a unei activități sau a unui obiect . De obicei, pacienții descriu următoarele stări psihice și fizice sau somatice: îngrijorare excesivă, sentiment de teamă fără cauză, frică nejustificată în legătură cu anticiparea unui pericol, tremurături, dureri musculare, transpirații, amețeli, tensiune, oboseală, palpitații, gură uscată, tulburări digestive, senzația de „nod în gât“, frecvență crescută a respirației, insomnie.

Tulburările anxioase au în comun unele tulburări ale neurotransmisiei serotoninei și noradrenalinei, ale funcției axelor hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian și hipotalamo hipofizo-tiroidian.

Simptomele somatice ale anxietății sunt vegetative, respiratorii, cardiovasculare, musculare, neurologice și gastrointestinale.

Dintre simptomele somatice gastrointestinale cele mai importante sunt:

accelerări ale tranzitului intestinal;

colici;

greață, vomă;

dureri abdominale.

STAREA DEPRESIVĂ

În literatura de specialitate depresia este definitǎ ca fiind o „maladie mentalǎ caracterizatǎ printr-o modificare profundǎ a stǎrii timice, a dispoziției, în sensul tristeții, al suferinței morale și încetinirii psihomotorii”. (Postel J., 1998, p 178)

Un simptom relevant în identificarea depresiei este tristețea și deprimarea. La pacienții depresivi se pot observa și de stǎri de anxietate. Putem observa dispoziția pacientului din conduită sau din expresia facială.

Pacientul depresiv își pierde interesul pentru activitățile care îi făceau plăcere înainte de instalarea bolii. Acesta se retrage din viața socială și își poate neglija profesia. Se observă, de asemenea scăderea dorințelor sexuale.

Se observă la pacienții depresivi fie creștera apetitului, fie scăderea acestuia.La unii pacienți se observă o creștere a poftei de mâncare pe când la alții poate să apară inapetența. .

Pot apărea perturbǎri ale somnului. La unii pacienți se poate observa insomnia care inițial se manifestă prin trezirea în timpul nopții și dificultate la reluarea somnului. La alți pacienți se poate observa hipersomnia prin episoade lungi de somn.

Un alt simptom este reprezentat de starea de agitație psihomotorie. Subiectul este agitat, se mișcă, își scarpină pielea, nu poate sta liniștit. Se poate manifesta la nivel de retard psihomotorie prin încetinirea mișcărilor sau a vorbirii.

În depresie pacientul manifestă oboseală și scădera energiei și scăderea eficienței ăn ăndeplinirea sarcinilor.

Simptomele prezente în depresie sunt sentimentul de devalorizare și cel de culpabilitate. Subiecții interpretează negativ orice situație, culpabilizându-se sau autoblamându-se pentru defecte personale inexistente sau evenimente care nu țin de ei.

Persoanele depresive pot prezenta atacuri de panică, îngrijorare excesivă în legătură cu sănătatea lor, fobii, anxietate.

Depresia se poate asocia cu anxietate, tulburări fobice, expresivitate pantomimică caracteristică, constipație, acuze somatice multiple, ideație delirantă mai amplă – de sărăcie, de ruină, negare, pierdere.

În momentul suspicionării unei stări depresive, psihologul trebuie să solicite și o examinare psihiatrică care să aibă ca principale obiective: evidențierea intențiilor suicidare, dacă pacientul este orientat, cooperant și comunicativ, dacă manifestă un nivel normal de activitate motorie, dacă sunt tulburări psihotice. La unii pacienți neagă se pot evidenția simptome somatice semnificative: insomnii, modificări ale apetitului alimentar sau modificări în greutate. Psihologul trebuie să insite în aceste cazuri asupra dispoziției și intereselor bolnavului. Aceștia se pot plânge inițialde insomnii, scăderea apetitului, a energiei, a capacității de concentrare, a scăderii libido-ului sau acuză dureri intermitente sau anxietate Intr-o asemena situație practicianul trebuie să fie sensibilizat asupra diagnosticului de depresie.

PERSONALITATEA PACIENTULUI CU SINDROM DE IRITABIL

Oamenii reacționează diferit la același tip de agenți stresori. Unii, prin mecanismele de coping la care recurg rămîn perfect sănătoși. Alții pot dezvolta fie boli psihosomatice cum ar fi sindromul de colon iritabil, gastrita sau ulcerul, fie tulburări psihice cum ar fi depresia.

Pe lângă mecanismele de coping, un factor determinant ar putea fi personalitatea. Chiar dacă stresorul este același persoanele reacționează diferit datorită trăsăturilor de personalitate.

Stresul poate constitui un factor determinant în apariția bolilor psihosomatice. Acumularea de-a lungul timpului a unor traume majore duce duce la scăderea rezistenței sistemului psihic.

Anxioșii resimt factorii stresori ca pe o presiune permanentă în timp ce ceilalți resimt doar uneori o tensiune în legătură cu aceiași factori.

Din cauza stresului psihic resimțit se pot dezvolta la acești indivizi tulburări psihosomatice și boli diverse. Anxioșii simt o tensiune permanentă fiind predispuși la a dezvolta aceste boli psihosomatice.

Bolnavul psihosomatic poate dezvolta și tendințe depresive. El poate considera că nu face față situațiilor stresante la care este supus, având un sentiment de nesiguranță și de neliniște permanentă.

4. CERCETARE PRIVIND ROLUL FACTORILOR PSIHOLOGICI ÎN DEBUTUL ȘI MANIFESTAREA IRITABIL

4.1 SCOP

Scopul lucrării constă în surprinderea influenței stresului psihic, a anxietății și depresiei asupra simptomatologiei sindromului de colon iritabil în funcție de tipul mecanismelor de coping adoptate de subiecți.

4.2 OBIECTIVELE STUDIULUI

Pe baza rezultatelor studiului se urmărește clarificarea contradicțiilor din literatura de specialitate cu privire la legătura dintre sindromul de colon iritabil și factorii psihologici.

Obiectivele practice ale lucrării vizează demonstrarea corelației între simptomatologia sindromului de colon iritabil și nivelul de stress. De asemenea, se urmărește corelația între nivelul de depresie și anxietate și exacerbarea simptomelor la pacienții cu sindrom de colon iritabil.

4.3 IPOTEZE

IPOTEZE GENERALE:

Presupun că pacienții cu sindrom de colon iritabil au un grad de anxietate mai mare decât indivizii sănătoși.

Presupun că pacienții cu sindrom de colon iritabil au un grad de depresie mai mare decât indivizii sănătoși.

Presupun că există o vulnerabilitate mai mare la stres în cazul pacienților cu sindrom de colon iritabil.

Presupun că reacțiile pacienților cu sindrom de colon iritabil în plan emoțional, comportamental și somatic sunt mediate de mecanismele de coping.

IPOTEZE DE CECETARE:

Dacă pacientul are sindrom de colon iritabil atunci gradul de anxietate este mai mare.

Dacă pacientul are sindrom de colon iritabil atunci gradul de depresie este mai mare.

Dacă pacientul are sindrom de colon iritabil atunci crește potențialul patogen al agenților stresori.

Dacă pacientul are sindrom de colon iritabil atunci are mecanisme de coping pasive.

4. 4 METODOLOGIA STUDIULUI

4.4.1 MOTIVAREA ALEGERII METODELOR

Am ales să realizez o cercetare cantitativă pentru caracterul științific riguros matematic al metodelor și pentru condițiile de eșantionare ferme. Acest tip de cercetare permite controlul rezultatelor și generalizarea lor.

4.4.2 PREZENTAREA ȘI DESCRIEREA METODELOR

Ca metodă de cercetare am ales metoda cantitativă de prelucrare a informațiilor.

În privința relației care se stabilește între cercetător și subiect, am ales cercetarea cvasi-experimentală, în care cercetătorul chestionează participanții la studiu asupra unor evenimente sau trăiri psihologice, dar nu intervine pentru a provoca reacții.

Am ales o cercetare descriptiv- exploratorie, iar metode utilizată a fost testul. Această metodă măsoară caracteristicile subiecților așa cum există ele în mod normal și nu intervine pentru a declanșa anumite comportamente.

Design-ul de cercetare este de tip transversal și presupune analiza unui eșantion de populație o singură dată. Acesta a fost focalizat pe descrierea caracteristicilor unei populații, dar și pe analiza caracteristicilor diferențiatoare a două populații. Această cercetare a avut ca scop determinarea relațiilor dintre diferite aspecte ale fenomenelor și proceselor la un anumit moment de timp bine precizat.

Lamneck în 1988 a formulat principiile metodologiei cantitative. Acestea sunt:

Principiul deschiderii: ipotezele reprezintă un scop al cercetării, nu o condiție;

Principiul comunicării: studiile presupun directa participare a cercetătorului și comunicarea cu participanții;

Principiul realității sociale ca proces: scopul cercetărilor este de a identifica modul de construire al pattern-urilor comportamentale și de a defini sensul acțiunilor umane;

Principiul reflexivității și analizei: fiecare simbol sau sens este considerat a fi reflexul contextului în care a luat naștere;

Principiul explicației: cercetătorul explică în amănunt participanților la cercetare ce se așteaptă de la ei și care este procedura de lucru;

Principiul flexibilității: metodologia calitativă este flexibilă în alegerea metodelor și procedeelor, iar design-ul se poate schimba pe parcursul cercetării în funcție de cerințele contextului.

Metodologia cantitativă consideră realitatea psihologică ca fiind obiectivă, unică și măsurabilă. Din punct de vedere al relației cauză- efect se folosesc raționamente nomologice care permit stabilirea de relații cauzale și corelaționale. Demersul logic în abordarea cantitativă este deductiv, nomotetic, bazat pe reguli stricte verificabile. Metodele sunt cantitative, matemetice și folosesc statistica “in extenso”.

În cercetarea de tip cantitativ, relația dintre teoretic (concepte, ipoteze) și cercetarea empirică este de verificare a teoriei prin cercetare empirică.

În ceea ce privește nivelul de acces la instanțele sistemului psihic, metodele sunt cele care vizează planul conștient și se adresează acestei instanțe (interviu structurat).

4.4.3 INSTRUMENTE UTILIZATE PENTRU COLECTAREA DATELOR

În vederea atingerii obiectivelor și pentru verificarea ipotezelor propuse, au fost utilizate trei teste: testul HAD (Hospital Anxiety and Deprssion Scale), scala evenimentelor de viață cu rol de agenți stresori, elaborată de Lindemann și chestionarul COPE.

Pentru a evidenția simptomele, am aplicat, la lotul de pacienți cu sindrom de colon iritabil, un chestinar de screening.

Cele patru teste se gasesc în capitolul Anexe.

Testele au fost aplicate individual. Timpul de răspuns a fost în medie de 30 de minute pentru toate testele.

Scorurile obținute au fost transformate în note T. Apoi a urmat analiza rezultatelor obținute.

CHESTIONAR DE SCREENING PENTRU SINDROM DE COLON IRITABIL

Am ales să concep un test în raport cu un criteriu pe care l-am denumit “Chestionar de screenig pentru sindrom de colon iritabil”. Criteriul, în cazul de față, a fost reprezentat de simptomele pe care le regăsim în manifestarea și în debutul sindromului de colon iritabil.

Testul cu referire la criteriu stabilește măsura în care persoanele testate se regăsesc în cadrul respectiv de simptome. De asemenea, aceste teste caută să evalueze relația individului cu constructul respectiv. Testul nu a fost aplicat lotului de control.

În această evaluare am realizat o baterie psihofiziologică care să includă itemi ce investighează o arie reprezentativă de simptome. Acestea aduc dovezi ale prezenței sindromului de colon iritabil la subiecții testați.

În conceperea acestui test cerința primară a fost specificarea foarte atentă a domeniului de conținut, a simptomelor specifice sindromului de colon iritabil, a legăturii diverselor comportamente cu acest sindrom, dar și a situațiilor în care se manifestă simptomele respective.

Natura conținutului evaluării se bazează pe dovezi științifice și clinice . Din momentul în care au fost stabilite specificațiile pentru procesele ce urmează a fi evaluate prin test, procedurile de validitate a conținutului presupun revizuirea critică și examinarea conținutului testului din două perspective:

Relevanța conținutului eșantionat de test pentru Sindrom de colon iritabil;

Reprezentativitatea conținutului eșantionat de test în raport cu specificațiile domeniului pe care este destinat să îl acopere.

Acesta este un test creion- hârtie compus din 15 itemi, pentru completarea căruia sunt necesare 6-8 minute.

Răspunsul se face pe o scală de la 1-5, în care:

– cifra 1 – niciodată,

– cifra 2 – uneori,

– cifra 3 – frecvent,

– cifra 4 – de cele mai multe ori,

– cifra 5 – întotdeauna.

Chestionarul evidențiază simptomele specifice pentru sindromul de colon iritabil: durere abdominală si disconfort, durerea abdominală cedează dupa scaun, tulburari de tranzit intestinal: fie diaree, fie contipație, fie alternanța de diaree cu constipație, emisie de mucus in scaun, balonare, senzația de evacuare incompleta a scaunului, existența unui moment bine determinat al instalării simptomelor, simptomele pot să apară in condiții de stress, simptomele pot să se amelioreze in condiții de relaxare.

Din perspectiva subiectului, chestionarul de screening reflectă o gamă de simptome, comportamente și situații care se regăsesc în tabloul clinic al bolii. Astfel, consider că am îndeplinit ceea ce se numește validitate de aspect( de fațadă). Aceasta se referă la ceea ce, în aparență, măsoară testul din perspectiva subiectului testat. Validitatea de aspect promovează o anumită raportare a subiectului la testare,acceptarea testării și rezultatele ei. Consider această trăsătura, ca fiind una dezirabilă, chiar dacă nu este un indicator al validității din punct de vedere psihometric.

Itemii din chestionarul de screening evidențiază aceste simptome, astfel:

prezența disconfortului abdominal și frecvența acestuia.

măsura în care disconfortul se ameliorează dupa scaun.

prezența scaunelor frecvente – diaree.

prezența scaunelor mai puține – contipație.

legătura dintre disconfort si inhibarea scaunului.

prezența scaunelor tari.

prezența scaunelor moi.

legătura durerii și a disconfortului cu stressul.

balonarea.

evacuarea incompletă a scaunului.

eliminarea de mucus în scaun.

caracterul impetuos al defecației.

legătura dintre ameliorarea simptomelor SCI în condiții de relaxare.

legătură între intensificarea simptomelor în SCI în situații conflictuale sau in atmosfera tensionată.

momentul în care au debutat simptomele, dacă individul răspunde afirmativ la aceasta din urmă.

TESTUL HADS ( HOSPITAL ANXIETY AND DEPRESSION SCALE)

Testul HADS (Hospital Anxiety and Depression Scale) a fost elaborată de Zigamond si Snaith în 1983 și s-a dovedit a avea bune performanțe în depistarea si evaluarea severității simptomatologiei anxioase si depresive la pacienți cu afecțiuni somatice, psihiatrice, precum si în populația generală.

Scala HADS este un instrument cu o largă răspândire în ultimul deceniu, întrucât are bune proprietăți psihometrice.

Scala HADS a fost validată în țara noastră de Ladea M. pe o populație de pacienți psihiatrici, cu tulburări depresive si anxioase.

Scala conține 14 itemi, 7 care evaluează depresia și 7 care măsoară anxietatea.

Fiecare item are patru variante care reflectă severitatea, notate de la 0 la 3.

Subscala anxietate este evaluată cu itemii 1,3,5,7,9,11,13.

Scorurile pentru itemii 1, 3, 5, 11, 13 sunt:

A = 3 puncte, B= 2 puncte, C= 1 punct, D= 0 puncte.

Scorurile pentru itemii 7, 9 sunt:

A= 0 puncte, B=1 punct, C= 2 puncte, D= 3 puncte

La subscala anxietate scorul variaza intre 0 -21.

Încadrarea, în functie de scor, este urmãtoarea: 0-7 normal; 8-10 anxietate ușoară; 11-14 anxietate moderată; 15-21 anxietate severă.

Subscala depresie este evaluată cu itemii : 2,4,6,8,10,12,14.

Scorurile pentru itemii 6, 8, 10 sunt:

A = 3 puncte, B= 2 puncte, C= 1 punct, D= 0 puncte

Scorurile pentru itemii: 2, 4, 12, 14 sunt:

A= 0 puncte, B=1 punct, C= 2 puncte, D= 3 puncte

La subscala depresie scorul variaza intre 0-21

Încadrarea, în functie de scor, este următoarea: 0- 7 normal; 8-10 depresie ușoară; 11-14 depresie moderată; 15-21 depresie severă.

SCALA EVENIMENTELOR DE VIAȚĂ CU ROL DE AGRNȚI STRESORI

Scala evenimentelor de viață cu rol de agenți stresori a fost elaborată de Lindemann și colaboratorii săi în 1994. Această scală conține o listă cu evenimente familiale (decesul partenerului de viață sau al unei rude apropiate, divorțul, conflicte conjugale/cu părinții), dificultăți financiare, înrăutățirea condițiilor de viață, probleme profesionale și potențialul lor patogen, exprimat numeric în dreptul fiecărei situații stresante .

Scorul global se calculează prin însumarea acestor numere.

Scala conține 34 de itemi care prezintă evenimente generale și 15 itemi cu privire la viața profesională.

CHESTIONARUL COPE

Chestionarul COPE este elaborat de Carver, Scheier și Weintraub (1989). Acesta integrează modelul stresului elaborat de Lazarus (1984). Chestionarul COPE vizează 14 forme de coping, care pot avea preponderent un caracter activ sau pasiv.

Chestionarul cuprinde 53 de afirmații. Fiecare formă de coping este evaluată prin 4 itemi. Excepție face copingul prin recurgerea la alcool-medicamente, care este măsurat printr-un singur item.

Răspunsul se face pe o scală de la 1-4, în care:

– cifra 1 – de obicei nu fac acest lucru,

– cifra 2 – rareori fac acest lucru,

– cifra 3 – fac uneori acest lucru,

– cifra 4 – fac deseori acest lucru.

Cele 14 scale corespunzătoare strategiilor de coping sunt:

– copingul activ – evaluat cu itemii 1, 14, 31, 40.

– planificarea – evaluată cu itemii 2, 15, 30, 45.

– eliminarea activităților concurente – evaluată cu itemii 3, 16, 28, 42.

– reținerea de la acțiune –evaluată cu itemii 4, 17, 29, 43.

– căutarea suportului social-instrumental – evaluată cu itemii 5, 18, 32, 44.

– căutarea suportului social-emoțional – evaluată cu itemii 6, 19, 33, 46.

– reinterpretarea pozitivă –evaluată cu itemii 7, 20, 34, 48.

– acceptarea – evaluată cu itemii 8, 21, 35, 47.

– negarea – evaluată cu itemii 11, 24, 38, 52.

– descărcarea emoțională – evaluată cu itemii 10, 23, 37, 51.

– orientarea spre religie – evaluată cu itemii 9, 22, 36, 49.

– pasivitatea mentală – evaluată cu itemii 13, 26, 27, 53.

– pasivitatea comportamentală – evaluată cu itemii12, 25, 41, 50.

– recurgerea la alcool-medicamente – evaluată cu itemul 39.

Itemii chestionarului au fost formulați astfel încât acest instrument să permită examinarea atât a stilului de coping, cât și a mecanismelor de coping adoptate într-o situație specifică (coping situațional).

S-a cerut subiectului să răspundă cum se comportă sau acționează în general când se confruntă cu situații problematice sau stresante.

4.5 PREZENTAREA EȘANTIOANELOR ȘI APLICAREA PROBELOR

Pentru evaluarea s-a cerut acordul conducerii clinicii în care s-a desfășurat studiul și acordul participanților. Aceștia au fost asigurați cu privire la confidențialitatea și caracterul anonim al răspunsurilor și le-a fost precizat faptul că nu există răspunsuri corecte sau greșite.

4.5.1 DESCRIEREA LOTULUI EXPERIMENTAL

Eșantionul de studiu constă în 30 de participanți adulți, 17 femei și 13 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 65 de ani, , diagnosticați cu sindrom de colon iritabil.

Criteriile de includere au fost:

analize de sânge: hemoleucogramă, teste hepatice, exporarea funțiilor tiroidiene, VSH, teste serologice pentru a exclude anticirpii antitranglutaminază tisulară(întâlniți în boala celiacă) ;

examinarea colonoscopică la care nu au fost evidențiate alte afecțiuni organice cu recoltare de biopsii dacă a fost cazil pentru excluderea unei boli inflamatorii;

ecografie abdominală pentru excluderea calculilor biliari;

examen microscopic al scaunului (coprocultură și examen coproparazitologic);

testul respirator cu hidrogen pentru excluderea malabsorbției fructozei și lactozei.

Criteriile de excludere au fost: analize de sânge care evidențiază anemie sau probe inflamatorii pozitive specifice pentru rectocolita ulcero- hemoragică, rectoragie, scădere ponderală, diaree acută neinfecțioasă, boala Chron, constipație cronică.

Atunci când criteriul constă în apartenența la un grup cum ar fi o anumită categorie de diagnostic (în cazul nostru sindrom de colon iritabil), fidelitatea și validitatea pot fi îmbunătășite tocmai prin selectarea atentă a subiecților pe baza dovezilor provenite din surse multiple.

În cadrul clinic deciziile de selecție presupun, de obicei, determinarea prezenței sau absenței unui sindrom sau a unei condiții particulare. Astfel se realizează trierea subiecților care este un pas preliminar al unui proces de selecție care se desfășoară pentru a separa indivizii care necesită evaluare de cei care nu se află în această situație.

4.5.2 DESCRIEREA LOTULUI DE CONTROL

Lotul de control este constituit din 30 de persoane adulte sănătoase, 18 femei și 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 62 de ani. Criteriile de selecție au fost lipsa afecțiunilor gastrointestinale și a afecțiunilor cronice.

4.5.3 APLICAREA PROBELOR ȘI REZULTATELE OBȚINUTE

4.5.3.1 PROCEDURA

Înainte de efectuarea cercetării au fost căutate lucrări de specialitate referitoare la tema aleasă și a fost selectată informația necesară pentru cercetare.

Au fost alese instrumentele de cercetare și a fost întocmit chestionarul de screening pentru sindromul de colon iritabil.

Participanții au completat chestionarele prin metoda creion – hârtie, iar rezultatele au fost centralizate într-o foaie de calcul Excel.

Prelucrarea statistică a datelor s-a efectuat cu ajutorul programului SPSS (Statistical Package for the Social Sciences), în vederea verificării ipotezelor enunțate. S-a folosit testul T pentru eșantioane independente.

4.5.3.2 REZULTATELE OBȚINUTE

Pentru verificarea ipotezei 1 s-a folosit testul T pentru eșantioane independente. Eșantioanele sunt reprezentate de lotul experimental prin pacienții cu sindrom de colon iritabil și de lotul de control format din persoane nediagnosticate cu sindrom de colon iritabil. La această ipoteză am obținut t = 6.31, la un prag de semnificație de p < .001 (conform Tabelului 1), deci ipoteza se confirmă.

Pentru verificarea ipotezei 2 s-a folosit testul T pentru eșantioane independente. Eșantioanele sunt reprezentate de lotul experimental prin pacienții cu sindrom de colon iritabil și de lotul de control format din persoane nediagnosticate cu sindrom de colon iritabil. La această ipoteză am obținut t =5,04 , la un prag de semnificație de p < .001 (conform Tabel1), deci ipoteza se confirnă.

Pentru verificarea ipotezei 3 s-a folosit testul T pentru eșantioane independente. Eșantioanele sunt reprezentate de lotul experimental prin pacienții cu sindrom de colon iritabil și de lotul de control format din persoane nediagnosticate cu sindrom de colon iritabil. La această ipoteză am obținut t =3,61 , la un prag de semnificație de p < .01 (conform Tabel2), deci ipoteza se confirmă.

Pentru verificarea ipotezei 4 s-a folosit testul T pentru eșantioane independente pentru lotul experimental reprezentat de pacienții cu colon iritabil și lotul de control. Eșantioanele sunt reprezentate de lotul experimental prin pacienții cu sindrom de colon iritabil și de lotul de control format din persoane nediagnosticate cu sindrom de colon iritabil. S-au evidențiat diferențe semnificative pentru variabilele pasivitate mentală, pasivitate comportamentală și recurgere la alcool-medicamente.

Pentru variabila pasivitate mentală am obținut t = 4,37, la un prag de semnificație de p < .00 (conform Tabelului 3). Pentru variabila pasivitate comportamentală am obținut t = 2,67, la un prag de semnificație de p < .01 (conform Tabelului 3). Pentru variabila recurgerea la alcool-medicamente am obținut t =2,16 , la un prag de semnificație de p < .04 (conform Tabel 3).

Statistica descriptivă pentru variabila “anxietate” (Tabel 4):

media aritmetică lot experimental: Mean= 10,00

media aritmetică lot de control: Mean= 3,77

abaterea standard lot experimental: SD= 4,04

abaterea standard lot de control: SD= 3,60

Statistica descriptivă pentru variabila “depresie” (Tabel 4):

media aritmetică lot experimental: Mean= 7,43

media aritmetică lot de control: Mean= 3,20

abaterea standard lot experimental: SD= 3,69

abaterea standard lot de control: SD= 2,75

Statistica descriptivă pentru variabila “agent stresor”( Tabel 4):

media aritmetică lot experimental: Mean= 583,53

media aritmetică lot de control: Mean= 385,67

abaterea standard lot experimental: SD= 218,09

abaterea standard lot de control: SD= 205,97

Statistica descriptivă pentru variabila “pasivitate mentală” (Tabel 4):

media aritmetică lot experimental: Mean= 10,63

media aritmetică lot de control: Mean= 7,67

abaterea standard lot experimental: SD= 2,25

abaterea standard lot de control: SD= 2.95

Statistica descriptivă pentru variabila “pasivitate comportamentală”( Tabel 4):

media aritmetică lot experimental: Mean= 8,73

media aritmetică lot de control: Mean= 6,87

abaterea standard lot experimental: SD= 2,07

abaterea standard lot de control: SD= 3,22

Statistica descriptivă pentru variabila “recurgere la alcool-medicamente” (Tabel 4):

media aritmetică lot experimental: Mean= 1,30

media aritmetică lot de control: Mean= 1,03

abaterea standard lot experimental: SD= 0,65

abaterea standard lot de control: SD= 0,18

Tabel 1 Valorile testului t și semnificația statistică pentru diferența între mediile grupurilor pentru anxietate și depresie.

Tabel 2 Valorile testului t și semnificația statistică pentru diferența între mediile grupurilor pentru agenți stresori

Tabel 3 Valorile testului t și semnificația statistică pentru diferența între mediile grupurilor pentru mecanismele de coping

La chestionarul de screenig al pacienților cu sindrom de colon iritabil am obținut următoarele rezultate:

Tabel 5

Distribuția procentuală a simptomelor la pacienții din lotul experimental

Grafic 1 Grafic 2

Grafic 3

Reprezentarea grafică a gradului de anxietate în cazul loturilor studiate

Grafic 4 Grafic 5

Grafic 10

Grafic 6

Reprezentarea grafică a gradului de depresie în loturile studiate

Grafic 7

Reprezentarea grafică a anxietății și depresiei în loturile studiate

Grafic 8

Reprezentarea grafică a agenților stresori la loturile studiate

Grafic 9

Reprezentarea grafică a pasivității mentale la loturile studiate

Grafic 10

Reprezentarea grafică a pasivității comportamentale la loturile studiate

Grafic 11

Reprezentarea grafică a recurgerii la alcool-medicamente la loturile studiate

4.6 INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE

La chestionarul de screening pentru sindrom de colon iritabil rezultatele obținute indică prezența simptomelor specifice sindromului de colon iritabil.

Astfel am pus în evidență prezența disconfortului abdominal: frecvent (40% din pacienți) și uneori (36,66% din pacienți).

Disconfortul se ameliorează uneori, după scaun, la 66,67% dintre subiecți iar la 26,67% se ameliorează frecvent, după scaun.

50% dintre pacienți au avut uneori scaune diareice, 22,3% dintre pacienți au avut frecvent scaune diareice iar 6,67% au avut de cele mai multe ori scaune diareice, atunci când a apărut disconfortul și durerea . 40% dintre pacienți au avut uneori constipație, 16,6% au avut frecvent costipație iar 13,3% au avut de cele mai multe ori constipație, atunci când a apărut disconfortul și durerea. Aceaste date evidențiază prezența alternanței dintre constipație și diare, confirmând tabloul clinic.

Subiecții au afirmat în procent de 76.6% că nu și-au inhibat niciodată eliminarea scaunului, ceea ce ne îndreptățește să afirmăm că durerea și disconfortul abdominal nu sunt legate de inhibarea eliminării scaunului.

În privința balonării, subiecții au răspuns în procent de 13,3% că simt balonare întotdeauna, în procent de 20% de cele mai multe ori, iar în procent de 53,3% simt balonare frecvent.

In ceea ce privește apariția disconfortului și a durerii abdominale în condiții de stres, subiecții au răspuns în procent de 20% că aceste simptome se intensifică întotdeauna, în procent de 23,3% că simptomele se intensifică de cele mai multe ori, 43,3% că simptomele se intensifică frecvent iar 13,3% că simptomele se intensifică uneori.

De asemenea, 33,3% dintre cei intervievați au afirmat că simptomele se agravează în situații conflictuale, în atmosferă tensionată sau la serviciu iar 53,3 % au afirmat că acest lucru se întâmplă frecvent iar 13,3% uneori.

În privința senzației de evacuare incompletă a scaunului 46, 67% dintre participanți au spus că au acest simptom uneori iar 36,6% niciodată. În cazul eliminării de mucus în scaun respondenții, în procent de 73,3% au răspuns niciodată iar 26,67% uneori.

În ceea ce privește caarcterul impetuos al defecației doar 10% au spus că au frecvent acest simptom, în timp ce 60% au uneori simptomul iar 23,3% niciodată.

În privința ameliorării simptomelor în condiții de relaxare, 20% dintre respondenți au spus că acest lucru se întâmpla de cele mai multe ori, 46,67% au spus că acest lucru se întâmplă frecvent iar 23,3% uneori.

.La chestionarul de screening care cerea informații despre momentul când au debutat simptomele și dacă subiectul poate lega debutul bolii de un anumit moment din viață, 60% dintre participanți au răspuns afirmativ (18 pacienți au răspuns că au asociat debutul bolii de un moment din viața lor) . Aceștia au precizat că debutul bolii a coincis cu prezența unor agenți stresori fie în plan familial, fie în plan profesional. Printre agenții stresori specificați de lotul experimental se numără: decesul sau boala unei rude apropiate, diagnosticarea unor boli grave, stresul de la locul de muncă, schimbarea sau pierderea locului de munca, cearta cu partenerul. Astfel se poate afirma că debutul sindromului de colon iritabil ar putea fi favorizat de prezența agenților stresori.

Din prelucrarea statistică a datelor reiese că simptomele bolii se exacerbează în condiții de stres, în situații tensionate, conflictuale și se ameliorează în condiții de relaxare, în vacanță.

Cele patru ipoteze se confirmă și vor fi detaliate în continuare.

Ipoteza 1. Pacienții cu sindrom de colon iritabil au un grad mai mare de anxietate.

Conform rezultatelor obținute prin prelucrarea statistică a datelor, această ipoteză se confirmă. Deci subiecții cu sindrom de colon iritabil are un grad de anxietate mai mare decît subiecții din lotul de control.

Procentual, anxietatea este mai mare la lotul experimental (subiecții cu sindrom de colon iritabil) față de lotul de control. 47% dintre subiecții din lotul experimental prezintă un grad de anxietate în timp ce doar 17,93% dintre subiecții din lotul de control au un grad de anxietate. (Grafic 7 )

27% din lotul experimental prezintă o anxietate ușoară prin comparație cu lotul de control la care s-a evidențiat anxietate ușoară la 20% din subiecți. (Grafic 1 și Grafic 2 )

20% din lotul experimental prezintă o anxietate moderată, pe când lotul de control prezintă anxietate moderată doar la 3% dintre subiecți. (Grafic 1 și Grafic 2 )

Anxietatea severă s-a evidențiat doar la lotul experimental în procent de 17%. (Grafic 3 )

Răspunsul prin anxietate la simptomele intestinale se evidențiază la pacienții cu sindrom de colon iritabil datorită hipersensibilității în legătură cu perceperea evenimentelor viscerale.

Atenția sporită față de evaluarea simptomelor gastrointestinale determina anxietatea (teama fără obiect). Astfel se pot menține aceste simptome și în absența unui agent stresor.

Răspunsul la stres care implică și anxietatea ar putea să condiționeze um mecanism care crește sensibilitatea viscerală. Apoi răspunsul la simptomele gastrointestinale prin anxietate determină creșterea sensibilității la durere.

Ipoteza 2. Pacienții cu sindrom de colon iritabil au un grad mai mare de depresie.

Conform rezultatelor obținute prin prelucrarea statistică a datelor, această ipoteză se confirmă. Deci subiecții cu sindrom de colon iritabil are un grad de depresie mai mare decît subiecții din lotul de control

Procentual, depresie este mai mare la lotul experimental (subiecți cu sindrom de colon iritabil) față de lotul de control. 35,5% dintre subiecții din lotul experimental prezintă un grad de depresie în timp ce doar 15,23% dintre subiecții din lotul de control au un grad de depresie. (Grafic 7)

20% din lotul experimental prezintă o depresi ușoară prin comparație cu lotul de control la care s-a evidențiat depresie ușoară la 10% din subiecți. (Grafic 4 și Grafic 5)

Depresia moderată s-a evidențiat doar la lotul experimental în proporție de 27%, iar depresie majoră nu s-a evidențiat în niciun lot de participanți. (Grafic 7)

Depresia reprezintă o reacție în plan afectiv care se concretizează în reacția de neputință și lipsa de interes pentru viață. Depresia poate să apară din cauza unui cerc vicios care se crează. În acest cerc vicios pacientul pune accent pe evenimentele viscerale și ulterior simte un sentiment de control redus al simptomelor. Severitatea simptomelor și limitările din viața de zi cu zi pot conduce către depresie.

Ipoteza 3. La pacienții cu sindrom de colon iritabil crește potențialul patogen al agenților stresori.

Conform rezultatelor obținute prin prelucrarea statistică a datelor, această ipoteză se confirmă. Deci la subiecții cu sindrom de colon iritabil se observă o creștere a potențialului patogen al agenților stresori față de subiecții din lotul de control.

Scorurile mari obținute de lotul experimental la Scala Lindemann a agenților stresori, pune în evidență diferența de percepție a pacienților cu sindrom de colon iritabil în ceea ce privește agentul de stres. În privința potențialului patogen al agenților stresori s-a confirmat faptul că pacienții cu sindrom de colon iritabil percep diferit potențialul patogen al agenților stresori. Astfel, prin compararea celor două loturi de participanți s-a evidențiat diferența dintre scorurile obținute, astfel: 17506 scorul lotului experimental și 11570 scorul lotului de control. (Grafic 8)

Stresul stimulează spasmele colonului la pacienții cu sindrom de colon iritabil și poate da ca rezultat disconfortul abdominal. Astfel putem afirma că simptomele sindromului de colon iritabil pot fi accentuate de evenimentele percepute ca fiind stresante.

Pacienții cu sindrom de colon iritabil experimentează un nivel crescut de stres, iar colonul poate răspunde în mod excesiv chiar și la cele mai mici niveluri de stres.

Ipoteza 4. Pacienții cu sindrom de colon iritabil au mecanisme de coping pasive.

Conform rezultatelor obținute prin prelucrarea statistică a datelor, această ipoteză se confirmă. Deci la subiecții cu sindrom de colon iritabil se observă prezența mecanismelor de coping pasive față de subiecții din lotul de control la care aceste mecanisme nu sunt prezente.

În privința mecanismelor de coping, reprezentând efortul cognitiv și comportamental al pacienților cu sindrom de colon iritabil de a reduce stresul, s-au evidențiat diferențe semnificative la loturile care au participat la studiu. Am evidențiat diferențe semnificative statistic la nivelul a trei parametri: pasivitate mentală, pasivitate comportamentală și recurgerea la alcool. Aceasta este modalitatea prin care pacienții cu sindrom iritabil gestionează diverse situații care sunt percepute ca fiind stresante și se adaptează la acestea.

Prin pasivitate mentală se înțelege modalitatea în care anumite persoane se lasă cufundate în alte activități pentru a evita confruntarea cu problemele. Astfel la cei la care apare ca modalitate de coping pasivitatea mentală au tendință opusă suprimării altor activități pentru a se putea concentra la situația problematică. Aceste persoane preferă mai degrabă să se vizioneze filme sau spectacole, să practice sporturi diverse, să-și viziteze prietenii sau să doarmă. În studiul de față se observă diferența pe scala pasivității mentale între lotul experimental și lotul de control (Grafic 9). Scorul obținut de lotul experimental a fost 319 iar cel obținut de lotul de control a fost 230 .

Prin pasivitatea comportamentală distingem ca strategie de coping conceptul de neajutorare. Persoanele cu acest mecanism de coping au tendința de a a răspunde la stres prin micțorarea efortului sau prin abandonarea scopului. De asemenea, persoanele cu acest mecanism de coping pot să reacționeze prin înlăturarea agentului stresor care interferează cu scopul lor. În acest studiu se observă diferența pe scala pasivității comportamentale între cele două loturi examinate. (Grafic 10). Scorul obținut de lotul experimental este 262 iar cel obținut de lotul de control este 200.

Recurgerea la alcool sau medicamente s-a regăsit ca mecanism de coping în lotul experimental reprezentat de pacienții cu sindrom de colon iritabil. Acest fapt ne indică o predispoziție a acestor persoane către apelarea la medicamente sau alcool. Pentru reducerea stării de disconfort psihic care se creează în momentul contactului cu agentul stresor unele persoane pot recurge la aceat mecanism de coping. In studiu de față se evidențiază diferențe în privința acestui mecanism de coping, astfel: lotul experimental a obținut scorul 49 iar lotul de control scorul 31. (Grafic 11)

Obsevăm că unii pacienți cu sindrom de colon iritabil pot recurge la consum de alcool sau medicamente ca o modalitate de reducere a intensității distresului.

În cazul pacientului cu sindrom de colon iritabil atunci când apare un stimul pe care acesta îl percepe ca fiind stresor, s-a demonstrat prin cercetarea de față că el poate reacționa recurgând la unul din mecanismele de coping.

5. CONCLUZII

Anxietatea, în cazul pacienților cu sindrom de colon iritabil, face parte din acest cerc vicios în care pacientul este prins. Anxietatea este reacția la triggerul reprezentat de simptomul fizic reprezentat de durere sau disconfort abdominal. .

Atenția sporită față de simptomele gastrointestinale se regăsește în acest cerc vicios. Această hipervigilență față de evenimentele viscerale determină un sentiment de control redus al simptomelor și al severității acestora, determinând apariția anxietății.

Pacienții cu sindrom de colon iritabil se pot simți jenați de boala lor și se pot izola. Autoizolarea poate complica boala prin dezvoltarea depresiei.

La pacienții cu sindrom de colon iritabil s-a pus în evidență prin studiul de față, evitarea, ca modalitate de adaptare la stres. Prin pasivitate mentală, pasivitate comportamentală și recurgere la alcool sau medicamente, pacientul cu sindrom de colon iritabil gestionează stresul astfel încât acesta să scadă.

ANEXE

Chestionar de screening pentru sindrom de colon iritabil

Vă rugam să răspundeți la fiecare întrebare alegând răspunsul care reprezintă cel mai fidel simptomele dumneavoastră:

Cât de des aveți disconfort abdominal?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Disconfortul se ameliorează după scaun?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Când au apărut disconfortul și durerea ați avut scaune mai frecvente?

niciodată

uneori

frecvent

de celemai multe ori

întotdeauna

Când au apărut disconfortul și durerea ați avut scaune mai puține?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Când au apărut disconfortul și durerea v-ați inhibat eliminarea scaunului?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Cât de des ați avut scaune tari?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Cât de des ați avut scaune moi?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Durerea și disconfortul se intensifică în condiții de stres?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multeori

întotdeauna

Cât de des simțiți balonare și distensie abdominală?

niciodată

uneori

frecvent

de celemai multe ori

întotdeauna

Ați avut senzația de evacuare incompletă a scaunului?

niciodată

uneori

frecvent

decele mai multe ori

întotdeauna

Ați eliminat mucus în scaun?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Au fost momente în care defecația a avut un caracter impetuos?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

Simptomele se ameliorează în condiții de relaxare( vacanță, zile libere)?

niciodată

uneori

frecvent

de cele mai multe ori

întotdeauna

14. La serviciu, în situații conflictuale, în atmosferă tensionată ați observat că aceste simptome se agravează?

a) niciodată

b) uneori

c) frecvent

d) de cele mai multe ori

e) întotdeauna

15. Puteți să faceți o legătură între debutul bolii și un anumit moment din viața dumneavoastră?

Hospital Anxiety and Depression Scale

Vă rugam să răspundeți la fiecare întrebare, și anume la ceea ce vi s-a întâmplat în ultima lunǎ. Alegeți răspunsul care vă apare cel mai repede la îndemână ( răspunsul spontan la întrebarea respectivă).

Mă simt încordat și surescitat.

În cea mai mare parte a timpului.

Adesea.

Din când în când, ocazional.

Deloc.

Pot să mă bucur încă de lucrurile care mi-au făcut mereu plăcere.

Categoric la fel de mult.

Nu chiar așa de mult.

Doar puțin.

Extrem de puțin sau deloc.

3. Mă cuprinde câte o presimțire neliniștitoare că ar putea să se întâmple un lucru groaznic

Da, foarte puternică.

Da, dar nu extrem de puternică.

Parcă simt ceva, dar nu îmi fac nici o grijă.

Deloc.

4. Sunt în stare să râd și sa văd partea veselă a lucrurilor.

Da, la fel de mult ca până acum

Nu chiar așa de mult ca înainte.

Mult mai puțin ca până acum.

Deloc.

5. Îmi trec prin minte gânduri neliniștitoare.

În cea mai mare parte a timpului.

Destul de des.

Din când în când.

Foarte rar sau niciodată,

6. Mă simt fericit.

A.Mai deloc

B. Rareori.

C.Destul de des.

D.De cele mai multe ori.

7.Pot să stau comod și să mă relaxes.

A. Da, desigur.

B. De obicei, da.

C. Nu prea des.

D. Aproape deloc.

8. Mă simt ca și cum aș fi “frânat” ( lent, încet în tot ceea ce fac ).

A. Aproape întotdeauna.

B. Adesea.

C. Câteodată.

D. Deloc.

9. Am o senzație de neliniște ( ca un ghem la stomac ).

A. Nu am deloc.

B. Ocazional.

C. Adesea

D. Foarte des.

10. Mi-am pierdut interesul pentru aspectul meu exterior ( ținuta, înfățișarea mea )

A. Cu siguranță așa este.

B. Nu îi acord atâta importanță câtă ar trebui.

C. Îi acord atenție, dar nu câtă mi-aș dori.

D. Îi acord aceeași importanță ca întotdeauna.

11. Mă simt agitat, trebuie să fiu permanent în mișcare.

A. Da, foarte adevărat.

B. Așa și așa.

C. Nu prea se întâmplă să fie așa.

D. Nici vorbă, mă simt excelent.

12. Privesc cu încredere viitorul.

A. Da, cu foarte multă încredere.

B. Cu ceva mai puțină încredere ca înainte.

C. Cu mult mai puțină încredere ca înainte.

D. Cu aproape nici un fel de încredere.

13. Mă cuprinde din senin o stare de panică.

A. Foarte des.

B. Destul de des.

C. Nu prea des.

D. Aproape niciodată.

14. Mă pot bucura de lectura unei cărți, de ascultarea unui program radio, de vizionarea unei emisiuni la televizor.

A. Aproape mereu.

B. Destul de des.

C. Din când în când.

D. Foarte rar.

Scala Lindemann

Alegeți din lista de mai jos, factorii ce reprezintă o sursă de stres pentru dumneavoastră:

Evenimente generale

Chestionarul COPE

Nume și prenume:

Sex:

Vârsta:

Data examinării:

BIBLIOGRAFIE

1. American College of Gastroenterology Task Force on Irritable Bowel Syndrome. An evidence-based position statement on the management of irritable bowel syndrome. Am J Gastroenterol.,( 2009)

2. Andrews E.B., Eaton S.C., Hollis K.A.,(2005) et al. Prevalence and demographics of irritable bowel syndrome: results from a large Web-based survey.Aliment Pharmacol Ther.

3. Bergeron C.M., Monto G.L.,(1985), Personality patterns seen in irritable bowel syndrome patients, Am J Gastroenterol

4. Chelcea S., ( 2001), Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative, Editura Economică, București

5. Cioacă I.,(2013), Rolul stresului în cadrul sindromului de colon iritabil-implicații psihocomportamentale și terapeutice, Revista Medicală Română- volumul LX, Nr. 2

6. Ciubara A., Păduraru G., Ignat A., constantin A., Diaconescu S., Lupu V., Burlea M.,(2013), Abordarea psihosomatică a bolilor digestive la copil, Revista Română de pediatrie, volumul LXII, Nr. 1

7. Cooper C., Schabracz M., Travers C. & Maanen D,(2002), Ocupational Health Psychology: the Challenge of Workplace Stres, The British Psychological Society

8. Cooper C.,(1999), Theories of Organizational Stress, New York: Oxford University Press

9. Creed F.,(1994), Irritable bowel or irritable mind: psychological treatment is essential for some. BMJ;309:1647-8.

10. David D.,(2006), Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Polirom, Iași

11. DeRubeis R.J, Hollon S.D, Amsterdam J.D, Shelton R.C, Young P.R, Salomon R.M,(2005), Cognitive therapy vs medications in the treatment of moderate to severe depression. Arch Gen Psychiatry

12. Dincă M., Mihalcea A.,(2010), Metodologia cercetării științifice, Editura Renaissance, București

13. DSM-IV,(2000), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Ediția a IV-a, text revizuit, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi din România, București

14. Floru R.,(1974), Stresul Psihic, Editura Enciclopedică Română, București

15. Gherghevici T.,(2006), Combaterea stresului la locul de muncă, Cartea Universitară, București

16. Golu M.,(2005), Dinamica personalității, Ed. Paideia, București (ed. II-a)

17. Heymann-Mönnikes I., Arnold R., Florin I., Herda C. S, Mönnikes H.,( 2000), The combination of medical treatment plus multicomponent behavioral therapy is superior to medical treatment alone in the therapy of irritable bowel syndrome. Am J Gastroenterol

18. Hutton J.,(2005), Cognitive behaviour therapy for irritable bowel syndrome. Eur J Gastroenterol Hepatol

19. Herschbach P., Henrich G., von Rad M.,(1999), Psychological factors in functional gastrointestinal disorders: characteristics of the disorder or of the illness behavior, Psyhesom

20. Holdevici I.,(2000), Gandirea pozitiva- ghid practic de psihoterapie rational-emotiva si cognitiv-comportamentală, Tipografia Fed Print, Bucuresti.

21. Holdevici I.,(2000), Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului pentru un stil de viață optim, Ed. Științelor Medicale, București

22. Iamandescu I. B.,(1999), Elemente de psihosomatică generală și aplicată, Editura InfoMedica, București

23. Iamandescu I. B.,(2005), Psihologie medicală, Editura Info Medica, București

24. Jones R., Latinovic R., Charlton J., Gulliford M.,(2006), Physical and psychological co-morbidity in irritable bowel syndrome: a matched cohort study using the general practice research database. Aliment Pharmacol Ther

25. Kleinman, A.;(1985), J. Somatisation: the interconnectedness in Chinese society among culture,depressive experiences and meaning of pain. In: Kleinman, A., editor. Culture and depression.Studies in the anthropology of cross culture psychiatry of affect and disorder. 26. University of California Press; London

26. Koloski N.A., Talley N.J.,Boyce, (2002), P.M. Epidemiology and health care seeking in the functional GI disorders: a population-based study. Am J Gastroenterol

27. Kennedy T., Jones R., Darnley S., Seed P., Wessely S., Chalder T.,(2005), Cognitive behaviour therapy in addition to antispasmodic treatment for irritable bowel syndrome in primary care: randomised controlled trial.

28. Lazarus R.S.,(1999), Stress and Emotions: A new synthesis,Springer Publishing Company, New York: PHD

29. Lazarus R.S., Folkman S.,(1984, Stress, Appraisal and Coping, Springer Publishing Company, New York

30. Lea R., Whorwell P.J.,(2004), Psychological influences on the irritable bowel syndrome. Minerva Med

31. Lackner J.M., Mesmer C., Morley S., Dowzer C., Hamilton S.,(2004), Psychological treatments for irritable bowel syndrome: a systematicreview and meta-analysis. J Consult Clin Psychol

32. Matthews G., Deary I. J., Whiteman M.,(2005), Psihologia personalității, Editura Polirom, Iași

33. Mayer E.A.,(2000) The neurobiology of stress and gastrointestinal disease. Gut

Mertz H., Morgan V., Tanner G., Pickens D., Price R., Shyr Y. & Kessler R.,(2000). Regional cerebral activation in irritable bowel syndrome and control subjects with painful and nonpainful rectal distention. Gastroenterology

34. Papilian V.,(1982), Anatomia omului, volum II, Splahnologia, Editura Didactică și Pedagogică, București

35. Parry S., Forgacs I.,(2005), Intestinal infection and iritable bowel syndrome, Eur J. Gastroentero Hepatol

36. Popa-Velea O.,(1999), Elemente de psihosomatică generală și aplicată, Editura Infomedica, București

37. Postel, J.,(1998),Dicționar de psihiatrie și de psihopatologie clinică, Ed. Univers Enciclopedic, trad. Leonard Gavriliu, București

38. Romilă A.,(2004), Psihiatria, Ediția a II-a revizuită, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi din România, București

39. Rumsey N.,(1991), Group stress management programmes vs. pharmacological treatment in the treatment of the irritable bowel syndrome. In: Current approaches towards confidentmanagement of irritable bowel syndrome. London: Lyme Regis

40. Sîntion F. & Papari A.,(1999), Psihologie Organizațională, Editura Fundației Andrei Șaguna, Constanța

41. Sporea I.,Goldiș A.,(2012), Curs de gastroenterologie și hepatologie, Editura Victor Babeș, Timișoara

42. Talley N.J., Holtmann G., Agreus L., Jones M.,(2002), Gastrointestinal symptoms and subjects cluster into distinct upper and lower groupings in the community: a four nations study. Am J Gastroenterol

43. Toner B.B.,(2005), Cognitive-behavioural treatment of irritable bowel syndrome. CNS Spectr

44. Tudose F., Tudose C., Vasilescu A., Tămășan S., 2005, Sindroame rătăcitoare, Editura Info Medica, București

45. Tudose F.,(2007), Fundamente în psihologia medicală. Psihologia clinică și medicală în practica psihologului, Ediția a III-a, Editura Fundația România de Mâine, București

46. Urbina S.,(2009), Testarea psihologica, Ghid pentru utilizarea competentă a testelor, Editura Trei, București

47. Udristoiu T., Marinescu D., Podea D., Dehelean P.,(2011), Protocol de farmacoterapie în tulburările anxioase,variantă publicată în Monitorul Oficial

48. Whorwell P.J.,(2005), Review article: the history of hypnotherapy and its role in the irritable bowel syndrome. Aliment Pharmacol Ther.

49. Wilhlemson I.,(2000), Art. The role of psychosocial factors in gastrointestinal disorders.

50. www.psihologiaonline.ro, Golumbeanu V., Clasificarea tulburărilor somatoforme

51. www.gastroenterologia.ro, Daniel Țuculanu, Ghid de diagnostic și tratament în intestinul iritabil