Rolul Factorilor de Personalitate In Aparitia Conflictului Dintre Parinti Si Adolescenti

Rezumat

Pornind de la observația empirică a faptului că în majoritatea familiilor cu adolescenți, apar neînțelegeri între părinți și copiii acestora. Studiul de față își propune scopul de a identifica și evalua posibile legături între stima de sine, venitul familiei, personalitatea, vârsta adolescentului și felul în care aceștia percep sursele de conflict cu părinții. La cercetare au participat 60 de persoane, cu vârsta medie de 17 ani. Ipotezele lucrării au fost testate cu ajutorul Scalei de evaluare a stimei de sine globale (Rosenberg, 1965), Chestionarul Mowen pentru evaluarea trăsăturilor de personalitate, Scala pentru evaluarea venitului familiei din care provine adolescentul, precum și o scală prin care evaluează principalele domenii de conflict dintre părinți și adolescenți. Ipotezele studiului au fost testate folosind corelația r Pearson. Designul utilizat în lucrarea de față este de tip non-experimental, corelațional și comparativ.

Rezultatele obținute arată faptul că există o serie de caracteristici ale personalității, precum un nivel crescut al conștiinciozității și un nivel ridicat al introversiunii corelează cu conflictul pe domeniul convențional, respectiv domeniul școlar. Rezultatele cercetării au potențial aplicativ atât în aria psihologiei educaționale, psihologiei personalității, dar și în cadrul terapiilor de familie cu adolescenți.

Cuvinte-cheie: adolescenți, conflict, stima de sine, relații

Introducere

Importanța temei

Scopul lucrării de față este de a identifica și de a evalua relațiile dintre modul în care adolescenții percep sursele de conflict cu părinții și personalitatea lor, stima de sine, precum și stilul adolescenților de a face față situațiilor de conflict, în general.

Este cunoscut faptul că omul, fiind o ființă socială, este implicat de-a lungul vieții sale în diverse tipuri de relații, toate acestea având o mai mică sau mai mare influență asupra dezvoltării sale ulterioare. Orice copil imediat după venirea sa pe lume, stabilește relații de tip social, prima fiind cu părinții lui. Adolescența reprezintă o etapă de tranziție ce face legătura între stadiul de copil și cel de adult. Ieșirea din copilarie și transformarea într-o persoană matură înseamnă de multe ori presiuni suportate cu greu, ce pot atrage dupa ele adevărate conflicte intrafamiliale.

În ultimele două decade, relațiilor părinte-adolescent li s-a acordat o mare atenție în sfera psihologiei. Cercetările arată că tranziția către adolescență introduce o anumită ruptură în relația dintre părinți și copiii lor. ( Collins & Russell, 1991; Fuligni, 1998; Paikoff & Brooks-Gunn, 1991).

Perioada adolescenței e marcată de probleme specifice.
Acum e momentul stabilirii identității de sine, cu clarificarea elementelor sale componente: fizic, vocațional, moral – spiritual. În viața adolescentului, în nevoia de formare a propriului eu, de a vedea limitele identității sale , apare o rigidizare a granițelor interpersonale. Adolescentul, fie prin retragere în sine, fie printr-o atitudine rebelă marchează o ruptură față de sistemul familial, și îndeosebi față de părinți, din cauza dorinței sale de independență.

Înțelegerea mecanismelor care se află în spatele cognițiilor individului este deosebit de importantă, acest lucru putând duce la îmbunătățirea relațiilor sale cu ceilalți. Rezultatele pot fi relevante pentru părinți, întrucât relaționarea cu copiii lor poate avea efecte deosebite asupra calității vieții acestora. Descoperirea unor legături între stima de sine, personalitatea adolescentului, SES ai familiei și perceperea surselor de conflict cu părinții, poate fi folositoare psihologilor în cadrul terapiilor de familie cu adolescenți, ce vizează îmbunatățirea comunicării între părinte și copil.

În cadrul acestei lucrări, accentul cade pe relația dintre părinți și copii, considerând anumite variabile psihologice, precum stima de sine globală, trăsături de personalitate, surse de conflict, stiluri de rezolvare a conflictului, variabile pe care studiile de specialitate le-au pus în legatură cu conflictul părinte- adolescent.

Relațiile adolescenților cu părinții

Adolescența reprezintă vârsta contestației și a conflictelor în relațiile cu adulții. Acum apar conflicte de idei, afective sau de autoritate. În relația sa cu adultul, adolescentul dorește să stabilească un contact autentic cu celălalt, să aibă relații de egalitate.

Conflictele părinte adolescent sunt examinate ca un rezultat al construcției de reguli ale părinților, folosit ca motiv de dezacord și de dirijare a domeniilor personal, moral, convențional. Adolescența timpurie a fost descrisă ca o semnificativă tranziție de dezvoltare, care cere părinților și adolescenților să își renegocieze relația, pentru a se acomoda cu noile schimbări. Cercetările dezvoltate arată că renegocierea, cere părinților să modifice regulile parentajului existent, prin trei modalități. Prima este ca părinții să le permită adolescenților mai multă participare și implicare în deciziile familiei. A doua modalitate este ca părinții să crească numarul de motive și explicații pentru a-și justifica ordinele și cererile. A treia modalitate este ca părintele să renunțe la control și să acorde autonomie în sfera personală, pentru a permite adolescenților să iși formeze o arie de acțiune proprie. (Nadia Sorkhabi, 2010)

O sursă a conflictului părinte – adolescent poate fi dată de modalitățile prin care părinții își construiesc regulile și așteptările, fapt care afectează activitățile copiilor.

Schimbările în relația părinte copil se pare că sunt instigate de dorința de creștere și independență a adolescenților. Copiii sunt mai puțin satisfăcuți de autoritatea părinților asupra vieților lor personale, atunci când devin adolescenți (Smetana, 1988). În același timp ei devin mai dornici să-și exprime deschis dezacordul față de părinți, ceea ce duce la un conflict ridicat. ( Youniss & Smollar, 1985).

Conform autorilor Nucci (2001) și Smetana (2002) conflictul dintre părinți și adolescenți apare în 3 domenii distincte: personal, convențional, școlar. Primul domeniu include ca surse de conflict: timpul petrecut la calculator, alegerea prietenilor. Domeniul școlar: pregătirea temelor, absențele. In domeniul convențional: implicarea în treburile casnice, cheltuirea banilor.

Deși sunt conștienți că a trăi într-o societate, de orice fel, presupune conformarea la niște norme, între adolescenți și „regulă” se dă o luptă de principiu, ce este motivată de aceeași nevoie de independență, unicitate și libertate. Astfel, căutarea acelor limite proprii înseamnă forțarea vechilor reguli stabilite în interiorul familiei, necesitatea adolescentului concretizandu-se în scăderea controlului părinților.  Statutul spre care se tinde, cel de adult, presupune atât drepturi cât și îndatoriri. Libertatea și independența vin impreună cu obligativitatea de asumare a unor noi responsabilități. Aceasta înseamnă preluarea unor sarcini casnice, asumarea consecințelor ce derivă din anumite decizii, implicare responsabilă în alegerile facute : de la grupul de prieteni, la modul de petrecere a timpului liber și pâna la direcția carierei.

Creșterea gradului de responsabilizare se află în legatură cu un alt pas important în evoluția familiei din perioada aceasta, aceea a implicării adolescentului în decizii dând cuvântului său greutate mult mai mare, pas care determină nevoia unei reechilibrări a forțelor în jocul de putere specific familiei. Momentul adolescenței, ultima treaptă ce separă copilaria de maturitate e cel în care părintele trebuie să renunțe la tot ce a facut până atunci, să aibă încredere în investiția pe care a făcut-o până acolo. ( Michael P. Nicholas, Richard C. Schwartz, 2005)

Trăsaturi de personalitate

“Personalitatea reprezintă organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic.” ( Allport, 1991). De asemenea, același autor consideră că personalitatea reprezintă “ceea ce o persoană este în mod real, indiferent de modul în care ceilalți îi percep calitățile sale sau metodele prin care le studiem.” După N. Sillamy (1996) personalitatea este în esență, elementul stabil al conduitei unei persoane, modul său obișnuit de a fi, ceea ce o diferențiază de celelalte.

Modelul în 5 factori a fost elaborat de Costa și McCrae în 1990, modelul teoretic care stă la baza lui vizând descrierea personalității din perspectiva a cinci super factori sau dimensiuni, capabile de a oferi înțelegere asupra personalității și comportamentului uman. Acest model este fundamentat științific și are la bază teoria factorială elaborată de Cattel. Modelul în cinci factori oferă o descriere a personalității din perspectiva a 5 dimensiuni sau super-factori, fiecare dintre acești factori fiind divizat în 6 fațete. Cele cinci dimensiuni sunt: extraversie (E) agreabilitate (A), conștiinciozitate (C), neuroticism (N) și deschidere (O). (Terracciano și Costa Jr., 2003).

Zhao și Seibert (2006) descriu cele cinci dimensiuni astfel:

Extraversia descrie persoane comunicative, sociabile, vorbărețe, cu o bună prezență socială, cu o capacitate de verbalizare deosebită, persoane care se simt bine în contexte sociale și caută din acest motiv interacțiunile cu ceilalți. Persoanele ce prezintă scoruri ridicate pe acestă dimensiune, au tendința de a se simți bine în compania oamenilor și a grupurilor mari, sunt în căutarea excitației și a stimulării. Persoanele cu scoruri scăzute, preferă să petreacă mai mult timp singuri, fiind mai rezervați, tăcuți și mai independenți (Costa și McCrae, 1992, apud Zhao și Seibert, 2006).

Agreabilitatea acestă dimensiune evaluează orientarea interpersonală. Indivizii care obțin scoruri ridicate în cadrul acestei dimensiuni pot fi descriși ca oameni de încredere, iertători, dispuși să îi ajute pe ceilalți, altruiști, ușor naivi. Uneori nivelele înalte semnifică și tipul de persoană dependentă. Persoanele ce obțin scoruri scăzute pe această dimensiune sunt caracterizate ca manipulative, cu un comportament egocentric, suspicios, și competitiv (Costa și McCrae, 1992 apud, Zhao și Seibert, 2006).

Conștiinciozitatea această dimensiune arată gradul în care o persoană este organizată, persistentă în activitate, motivată în îndeplinirea unui obiectiv, o persoană care dorește să ducă la bun sfarșit acțiunile . Persoanele ce prezintă scoruri ridicate sunt caracterizate ca scrupuloși, de încredere, punctuali. Polul opus nu se caracterizează cu necesitate prin lipsă de simț moral, dar apare o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră ușuratică de a-și urmări și îndeplini sarcinile (Costa și McCrae, 1986).

Neuroticismul vizează echilibrul stabilitate-instabilitate emoțională a persoanei. Scorurile ridicate indică predispoziția persoanei spre trăirea unor emoții negative, anxietate, ostilitate, depresie, impulsivitate și vulnerabilitate. Persoanele cu scoruri scăzute la această dimensiune pot fi caracterizate ca fiind calme, încrezătoare în forțele proprii, temperate, relaxate (Costa și McCrae, 1992, apud Zhao și Seibert, 2006).

Deschiderea este o dimensiune a personalității caracteristică persoanelor ce prezintă curiozitate intelectuală, ce au tendința de a căuta experiențe noi și de a explora idei noi. Persoanele ce obțin scoruri ridicate pe această dimensiune pot fi descrise ca fiind creative, inovative, imaginative. Scorurile scăzute sunt caracteristice persoanelor conservatoare, cu preferința pentru familiar.

Statutul socio-economic- SES

Statutul socio-economic influențează climatul și calitatea parentalitații, suportul emoțional al familiei, și indirect sănătatea fizică a copilului, dezvoltarea sa cognitivă și emoțională, gradul de frecventare al școlii, rezultatele școlare. (Schlee, Mullis si Shriner, 2009). Unele studii au evidențiat relații între resursele economice ale familiei și starea de bine a copiilor și adolescenților. ( Taylor, Rodriguez, Seaton, Dominguez, 2004).

Părinții care întâmpină dificultăți economice au tendința de a acorda mai puțin suport emoțional copiilor lor, de a-i trata mai inconsecvent și de a utiliza frecvent pedepse pentru menținerea disciplinei. Între statutul socio-economic și conflictul părinte-adolescent exisă asocieri semnificative în ceea ce privește funcționarea familiei. Familiile în care SES este ridicat au raportat funcționarea mai bună a comunicării. (Schlee, Mullis și Shriner, 2009). Statutul socio-economic este unul dintre multele motive care duc la apariția conflictului în familiile cu adolescenți și nu numai. Adolescenții prin anturajul lor incearcă să copieze ceea ce văd in exterior. Cer și vor mai mult de la părinți: bani, autonomie, libertate in decizii, dorința de a fi ca ceilalți din jurul lor, colegi, prieteni.

Stima de sine

Este una dintre cele mai cercetate domenii în psihologie, fiind printre cele mai vechi concepte studiate. Stima de sine este definită ca fiind o valoare personală, asociată de către un individ imaginii pe care o are despre sine. Ea, alături de conceptele de personalitate sau identitate, exercită influență asupra intregii experiențe umane. Poate avea rol în depresie, in diverse tulburari mentale, în anxietate, eșecuri, succes sau starea de bine. ( Mruk, 2006).

Stima de sine este o structură construită din doua elemente intercorelate: sentimentul de încredere în abilitățile proprii de a face anumite lucruri și sentimentul de valoare personală, atitudinea de respect față de dreptul persoanei de a trăi și de a fi fericită. ( Brauden, 1969, apud Mruk, 2006).

Stima de sine poate să crească nu numai in contextul unor relații pozitive concrete, ci și ca urmare a unei percepții pozitive referitoare la ceea ce gândesc ceilalți despre sine. (Harter, 1993 , apud Mruk, 2006, p.26).

Rosenberg (1965) a abordat stima de sine dintr-o perspectivă socioculturală și a definit fenomenul ca fiind o atitudine pozitivă sau negativă față de propria persoană, ea fiind produsul influențelor culturale, sociale, etc.

Rosenberg clasifică stima de sine în fundamentală și barometrică. În timp ce prima este stabilă de-a lungul timpului, cea de-a doua fluctuează în funcție de sentimentele persoanei față de sine în anumite perioade. Crouch și Straub vorbesc despre o stimă de sine bazală formată în urma experiențelor de viață timpurii, și o stimă de sine funcțională, dezvoltată mai tarziu ca urmare a interacțiunii sociale. ( Erdei și Sârbu, 2009).

Stima de sine este analizată într-un mod mai complex , ajungându-se astfel la distingerea a două forme ale fenomenului: stimă de sine globală (care se referă la valorizarea, acceptarea propriei persoane) și stima de sine specifică (se refera la auto-evaluarea unor dimensiuni specifice propriei persoane).

Stiluri de rezolvare a conflictului

K.W. Thomas și R.H. Kilman au identificat cinci modalități sau stiluri de rezolvare a unui conflict: colaborativ, de compromis, competiție, acomodare, evitant. Modul de abordare a situațiilor conflictuale este diferit de la o persoana la alta, el determină evoluția conflictului către o situație constructivă sau către una distructivă. In funcție de personalitate, de familie, de educația primară, fiecare persoană are un stil diferit de rezolvare a conflictului.

Stilul evitării: persoanele care adoptă evitarea unui conflict manifestă non-asertivitate și nehotărâre și nu își urmăresc nici propriile interese și preocupări, dar nici pe cele ale adversarului. Ei evită și refuză negocierea conflictului, prin neprezentarea la ședințe și prin tactica de amânare pe o perioadă nedeterminată a discutării subiectului problemei.

Stilul adaptării: cei care adoptă acest stil rezervat și de acomodare își neglijează și se abat (deviază) de la propriile interese pentru a satisface preocupările și problemele celeilalte părți. Ele manifestă nonasertivitate și cooperare. Tacticile adoptate sunt contradictorii și contrastante: cedarea în fața punctului de vedere advers, concilierea, altruismul generos.

Stilul competiției/confruntarii: persoanele care adoptă acest stil manifestă asertivitate, hotărâre și necooperare. Este o strategie bazată pe autoritate și motivată pe deținerea puterii. Este gândită pentru a câștiga cu orice preț, atunci când se confruntă cu o situație conflictuală.

Stilul colaborării (cu afirmare și coperare): este opus evitării. Colaborarea caută soluții reciproc avantajoase, care satisfac necesitățile și preocupările ambelor părți. Persoanele care adoptă acest stil manifestă asertivitate și hotărâre în cooperare. Strategia implică o înțelegere a motivelor conflictului și găsirea soluției, în cazul cel mai fericit, care să elimine sau, cel puțin să atenueze competiția pentru resurse.

Stilul compromisului (afirmare relativă și cooperare parțială): părțile în conflict tind rapid către compromis și caută soluții reciproc acceptabile, care să satisfacă parțial ambele părți. Persoanele care adoptă acest stil manifestă parțial asertivitate și hotărâre pentru cooperare. Strategia include găsirea unei soluții rapide, de mijloc, acceptabilă de toată lumea, dezbaterea diferențelor și depășirea deosebirilor care există între părțile aflate în conflict.

Rezultatele cercetărilor anterioare asupra conceptelor studiate

Ca dovadă a faptului că în rândul cercetătorilor din domeniul psihologiei există un mare interes în ceea ce privește modul în care percep adolescenții conflictul dintre ei și părinți, stă numărul impresionant de articole și cercetări ce vizează aceasta temă.

Nucci și Smetana (2002) au realizat un studiu pentru a cerceta sursele de conflict dintre părinți și adolescenți, ajungând la urmatoarele rezultate: cele mai multe conflicte apar din cauza faptului că părinții nu folosesc argumentul, nu explică copiilor de ce iau anumite decizii, nu ii implică în stabilirea unor reguli și nu renunță la control, în ceea ce privește sfera personală a adolescentului.

Cercetătorii care au examinat rolul participator al adolescenților în deciziile familiei, au descoperit că acesta este asociat cu rezultate pozitive ale competenței academice, motivare intrinsecă și mai puțină delicvență sau deviere comportamentală. ( Nadia Sorkhabi, 2010)

Un alt studiu a investigat conflictul părinte-adolescent și atribuțiile acestui conflict in familiile cu și fără adolescenți cu ADHD. De asemenea s-au studiat tipurile de probleme de la care pornește conflictul. Eșantionul constă în 51 de familii cu adolescenți, cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani și ambii părinți. Rezultatele arată că conflictul apare mai des în familiile cu copii care au ADHD, decât în familiile cu copii fără ADHD. Prezența ADHD-ului la un adolescent este asociată cu o relație familială mai agitată și conflictuală, decât cea intalnită în familiile normative.( Clarisa Markel and Judith Wiener, 2014).

Coeziunea dintre părinți și adolescenți a putut fi cercetată printr-un studiu care arată diferite etape prin care trece o familie cu adolescenți. Majoritatea cercetărilor despre schimbările în relațiile părinte-copil de-a lungul adolescenței au fost făcute pe familii americane. Rezultatele sugerază că tranziția spre adolescență introduce o rupere certă în relațiile dintre copii și părinții lor. Aceste schimbări sunt instigate de dorința de creștere a adolescenților. Ei doresc tot mai mult să devină independenți, să își facă propriile reguli, să acționeze așa cum vor. ( Andrew J. Fuligni, 1995).

Alte cercetări au examinat rolurile statutului socio-economic, al conflictului părinte-adolescent în funcționarea familiei. Acest studiu a găsit corelații semnificative între SES și funcționarea familiei. Familiile cu SES ridicat au raportat o comunicare mai bună cu copiii lor, decât cele cu SES scăzut. O posibilă explicație este aceea că afecțiunea, respectul față de părinți, și relațiile bune dintre ei și copii pot reduce impactul unui SES scăzut asupra funcționării familiei. ( Xiaowei Li, Hong Zu, Yan Liu, Qing Zhou, 2012).

Scopul lucrării de față este de a identifica și de a evalua relațiile dintre modul în care adolescenții percep sursele de conflict cu părinții și personalitatea lor, stima de sine, precum și stilul adolescenților de a face față situațiilor de conflict.

Pentru atingerea acestui scop, au fost formulate urmatoarele ipoteze de lucru:

Intensitatea conflictului cu părinții perceput de adolescenți în cadrul domeniului școlar scade odată cu vârsta.

Adolescenții introvertiți percep intensitatea conflictului cu părinții din domeniul școlar ca fiind mai scazută.

Există o corelație semnificativă între statusul socio-economic al familiei și intensitatea percepută a conflictului cu părinții din domeniul personal de conflict cu părinții.

Există o corelație semnificativă între nivelul conștiinciozității și domeniul convențional de conflict cu părinții.

Există o corelație între venitul familei din care provine adolescentul și stima de sine a acestuia.

Există diferențe semnificative de gen în ceea ce privește perceperea intensității conflcitului cu părinții, pe domeniul școlar.

Metodologia cercetării

Participanții

În cadrul acestei cercetări a participat un lot de 60 de elevi, dintre care 30 de gen feminin și 30 de gen masculin, de proveniență urbană, care provin din familii biparentale. Toți cei 60 de subiecți sunt elevi la Liceul Teoretic Dr. V. Gomoiu, profil uman și real din județul Mehedinți. Participanții studiului au vârsta cuprinsă între 15-19 ani, media de vârstă fiind 17. Subiecții au participat voluntar la această cercetare, fiind informați asupra scopului acesteia.

Metode

În cadrul cercetării de față toți participanții au fost testați cu urmatoarele probe: Rosenberg- stima de sine globala, chestionar Mowen- trasăturile de personalitate, o scală cu ajutorul căreia se stabilește venitul familiei din care provine elevul, și un alt chestionar ce se referă la modul în care adolescenții percep sursele de conflict cu părinții lor.

Nivelul stimei de sine globale a participanților a fost evaluat prin intermediul chestionarului dezvoltat de Rosenberg (1965). Acest chestionar cuprinde un numar de 10 itemi sub formă de afirmații. Participanții au patru variante de răspuns: “acord total”, “acord” , “dezacord” , “ dezacord total”. Răspunsurile participanților sunt cotate pe o scală Likert de la 1 la 4, itemii 1, 3, 4, 7, și 10 fiind itemii inversați. Scorul final se obține prin însumarea scorurilor aferente fiecărui item. Scorurile mici indică o stimă de sine scazută, ceea ce arată faptul că persoana are încredere mică in propriile abilități și capacități, iar cotele mari indică o persoana cu o stimă de sine ridicată, semnificand faptul că persoana are încredere în forțele proprii, considerându-se cel puțin la fel de valoroasă ca și ceilalți. Instrumentul are o consistență internă bună, coeficientul de consistență internă având valoarea de .73.

Chestionarul cu ajutorul căruia s-au evaluat trăsăturile de personalitate, a fost creat de Mowen. Acesta cuprinde 15 itemi, care definesc cele cinci dimensiuni Big Five. Participanții au 7 variante de răspuns: “dezacord puternic”, “dezacord”, “intr-o anumită măsură de acord”, “ nici acord, nici dezacord”, “intr-o anumită măsură acord”, “acord”, “acord puternic”. Răspunsurile sunt cotate pe o scală Likert de la 1 la 7. Scorul final se obține prin însumarea scorurilor aferente fiecărui item. În funcție de scorul obținut, participanții sunt incadrați în una din cele cinci dimensiuni Big Five: agreabilitate, conștiinciozitate, deschidere, extraversiune, neuroticism. Consistența internă a scalelor variază între .70 (Deschidere) și .81 (Extraversiune).

Pe baza informațiilor obținute din studiile de specialitate (Nadia Sorkhabi, 2010) am format această scală, cu cele trei domenii: personal, școlar, convențional. Acestea sunt cel mai des întâlnite domenii în care apar diverse conflicte între părinți și copiii lor. Scala care prezintă modul în care adolescenții percep sursele de conflict cu părinții, cuprinde un număr de 12 itemi. Participanții au cinci variante de răspuns: “în foarte mică măsură “, “ în mică măsură“, “nu știu“, “în mare măsură“, “ în foarte mare măsură“. Scorul final se obține prin însumarea scorurilor aferente fiecărui ítem, care face parte din domeniile școlar ‘’Pregătirea temelor’’, convențional ‘’Implicarea în treburile casnice’’ și domeniul personal ‘’Alegerea prietenilor’’. Răspunsurile vor fi încadrate în cele 3 domenii, arătând astfel care este acela ce presupune conflict între adolescenți și părinții lor. Coeficienții de consistență internă pentru fiecare domeniu sunt: domeniul convențional: .39, domeniul personal: .45, domeniul școlar .65.

Venitul familiei din care provine adolescentul, a fost evaluat printr-un item care are patru variante de răspuns: “sub 800 lei“, “între 800-1200 lei“, “între 1200-1800 lei“ și “peste 1800 lei“. Răspunsurile sunt cotate pe o scală Likert de la 1 la 4. Fiecare adolescent va alege o singură variantă de răspuns, astfel încadrându-se în una din cele patru categorii de venit descrise mai sus.

Procedura de lucru

Testele au fost aplicate în format hârtie-creion tuturor celor 60 de elevi participanți la studiu. Pentru fiecare probă, a existat un instructaj specific, același pentru toți subiecții. De asemenea participanții au fost asigurați de respectarea anonimitații și a confidentialității în ceea ce privește răspunsurile lor.

Rezultatele cercetării

Datele brute obținute în cercetarea de față au fost prelucrate și interpretate cu ajurorul programului statistic SPSS for Windows 16.0. În cadrul acestei cercetări s-au utilizat următoarele tehnici statistice:

Corelații r Pearson, pentru identificarea corelațiilor dintre variabilele numerice, cu o formă a distribuției normală și simetrică.

Testul t pentru identificarea diferențelor dintre băieți și fete, în ceea ce privește perceperea conflictului cu părinții.

Pentru o interpretare corectă a corelațiilor și comparațiilor studiului, s-a realizat de asemenea calcularea statisticii primare. În urma acestei calculări, asupra mediilor și abaterii standard, reiese următorul tabel:

Tabel A. – Valori medii și abateri standard ale variabilelor folosite

Din cauza spațiului insuficient, am reținut doar câteva ipoteze, în tabel prezentând media și abaterea standard a fiecărei variabile.

Intensitatea conflictului cu părinții perceput de adolescenți în cadrul domeniului școlar scade odată cu vârsta.

Tabel 1. – valoarea coeficientului de corelație (conflict domeniul școlar – vârsta )

Datele din tabelul 1. fiind următoarele r(58) = -.069, p fiind mai mare decât .05, putem spune că tendința de asociere este negativă, nesemnificativă între cele două variabile, ceea ce înseamnă că ipoteza este infirmată. Calculând coeficientul de determinare, putem spune că cele două variabile se asociază în proporție de 4,7%.

Adolescenții introvertiți percep intensitatea conflictului cu părinții din domeniul școlar ca fiind mai scazută.

Tabel 2. – valoarea coeficientului de corelație ( introversiune – conflict domeniul școlar)

Conform datelor obținute: r(58) = -.218, p este mai mic decât .05, există o corelație negativă semnificativă între cele două variabile. De asemenea calculând mărimea efectului observăm că cele două variabile se asociază în proporție de 47%. Ipoteza unidirecțională potrivit căreia adolescenții introvertiți percep intensitatea conflictului cu părinții din domeniul școlar ca fiind mai scazută, se confirmă.

Există o corelație semnificativă între statusul socio-economic al familiei și intensitatea percepută a conflictului cu părinții din domeniul personal.

Tabel 3. –valoarea coeficientului de corelație (statut socio-economic – conflict domeniul personal)

Datele din tabelul 3. : r(58)= .360, iar p= .005, sugerează o legătură pozitivă semnificativă, ceea ce înseamnă că ipoteza bidirecțională se confirmă. Cele două variabile se asociază în proporție de 12,9%, după cum arată coeficientul de determinare.

Există o corelație semnificativă între nivelul conștiinciozității și perceperea conflcitului cu părinții din domeniul convențional.

Tabel 4. – valoarea coeficientului de corelație (nivelul conștiinciozității- domeniul convențional)

Potrivit datelor din tabelul 4. : r(58) = .259, p este mai mic decât .05, există o corelație pozitivă foarte semnificativă, între cele două variabile, ceea ce înseamnă că ipoteza se confirmă. Cele două variabile se asociază în proporție de 67%.

Există o corelație între venitul familei din care provine adolescentul și stima de sine a acestuia.

Tabel 5. – valoarea coeficientului de corelație ( statut socio-economic- stima de sine)

Conform rezultatelor din tabelul 5. r(58) = .142, p este mai mare decât .05. Astfel putem spune că există o corelație pozitivă nesemnificativă între cele două variabile, și că ipoteza se infirmă. Calculând mărimea efectului observăm că cele două variabile se asociază în proporție de 20%.

Există diferențe semnificative de gen în ceea ce privește perceperea intensității conflcitului cu părinții, pe domeniul școlar.

Tabel 6. Grup statistic

Tabel 7. Indicii de comparație ai diferențierii de gen privind conflictul cu părinții pe domeniul școlar.

În urma rezultatelor din tabelul 7., pentru un t(58) = 1.186, p> .05, observăm că nu există diferențe semnificative între genuri. În concluzie, ipoteza conform căreia există diferențe de gen în ceea ce privește perceperea intensității conflictului cu părinții, pe domeniul școlar se infirmă.

Discuții

Ipoteza 1. Intensitatea conflictului cu părinții perceput de adolescenți în cadrul domeniului școlar, scade odată cu vârsta.

Având în vedere rezultatele obținute și ilustrate la partea de analiză cantitativă a lucrării, se poate spune că intensitatea conflictului cu părinții perceput de adolescenți în cadrul domeniului școlar, scade odată cu vârsta. Altfel spus ipoteza elaborată este susținută, dar pragul de semnificație este nesemnificativ statistic pe acest lot.

Schimbările în relația părinte-copil apar odată cu înaintarea în vârstă a adolescentului. Conflictul care era prezent în viața de familie, se diminuează datorită discuțiilor deschise pe care le au părinții cu copiii lor. Folosirea argumentului și a explicației este o importanță dimensiune a parentajului. (Baumrind, 1991).

Studiile longitudinale realizate de Diana Baumrind, arată că folosirea explicațiilor de către părinți duce la scăderea conflictului care apare în relația cu adolescenții. Participanții acestui studiu au fost 142 de familii europene și americane. Părinții și copiii acestora au fost supuși unui interviu, unde au fost întrebați despre construcția de reguli, dirijarea domeniilor și frecvența conflictului. Rezultatele arată că adolescenții au raportat o frecvență mai mică a conflictului cu părinții, datorită faptului că cei din urmă vorbesc deschis cu copiii, argumentând deciziile luate.

După adolescența mijlocie, conflictul începe să se diminueze spre adolescența târzie. (Laursen, 1989). Deși nu la fel de dependenți de mama și tată , adolescenții maturi încă îi văd pe părinți ca surse primare de suport, și sfaturi privind aspectele importante din viețile lor: școala și viitoarele meserii.

Cercetătorii interpretează aceste ruperi din timpul adolescenței timpurii și mijlocii, ca fiind începutul transformării relațiilor părinte-copil, necesare pentru o dezvoltare sănătoasă a adolescentului. In această perioadă apare și maturizarea emoțională, care vine odată cu vârsta, și care atenuează conflictele. O cantitate modestă de conflict și o distanțare emoțională ajută la dezvoltarea autonomiei adolescentului. (Collins, 1990). Sursele de conflict cu părinții care se referă la aspectele legate de mediul școlar, se reduc semnificativ deoarece are loc dobândirea unor strategii de învățare, o mai mare independență și monitorizare a propriului proces de învățare. Relația negativă dintre conflictul din domeniul școlar și vârsta adolescentului, era una așteptată, deoarece poate exista un interes mai scăzut al părinților în ceea ce privește traiectoria educațională a adolescentului. In acest sens, putem spune că în sistemul educațional din România, relația școală-părinte este slab reprezentată, părinții nefiind consultați despre situația școlară a elevului. Acest aspect devenind din ce în ce mai slab, pe măsură ce se trece de la gimnaziu la liceu. Ipoteza se infirmă, deși asociația este negativă conform așteptărilor, dar ea nu se confirmă deoarece este nesemnificativă.

Ipoteza 2. Adolescenții introvertiți percep intensitatea conflictului cu părinții din domeniul școlar ca fiind mai scazută.

După cum sugerează datele obținute, există o corelație negativă între introversiune și intensitatea conflictului cu părinții, din domeniul școlar. Introversiunea se referă la persoanele orientate spre propriul comportament și mai puțin spre obiectele din mediu. Persoanele introvertite sunt rezervate, au nevoie mică de provocări, rareori caută compania celorlalți, preferând să petreacă timpul singure. Introvertiții preferă locurile liniștite, în care să lucreze singuri, se bucură de interacțiunea cu ceilalți, în grupuri de prieteni nu foarte mari. Ei tind să gândească, înainte de a lua o decizie, de a vorbi. Au capacitate de introspecție, sunt prudenți în acțiunile pe care le fac. (Macsinga, 2003)

Există posibilitatea ca familia să observe comportamentele și acțiunile solitare pe care le preferă adolescentul, că nu se opune cererilor care vin din partea membrilor acesteia, astfel ducând la reducerea conflictului. Dacă va fi mustrat, adolescentul nu va avea nimic de spus, nu va contrazice părinții. Spre deosebire de introvertit, extravertitul nu întotdeauna face ceea ce i se spune, el are un punct de vedere, atât în fața părinților cât și a prietenilor. (Guillermo S. Edelberg, 2006).

Domeniul școlar este unul dintre cel mai des întâlnite motive de conflict. Introvertiții când au o problemă la școală, o pot ascunde uneori, de teama de a fi certați, considerați inferiori față de ceilalți. Pe de altă parte extravertiții spun dacă au probleme la școală și știu să se apere dacă părinții îi acuză de ceea ce se întâmplă în mediul școlar. Dacă nu sunt excesive, dezacordurile cu părinții ajută adolescenții să se formeze și să își argumenteze propriile idei și opinii. (Cooper, 1988). S-a pus întrebarea dacă conflictul părinte-copil și distanțarea emoțională sunt o funcție a dezvoltării autonomiei adolescenților. Acestea pot apărea în familiile în care autonomía individuală tradițional, nu a fost la fel de importantă în dezvoltarea adolescentului. (Chillman, 1989).

Ipoteza 3. Există o corelație semnificativă între statusul socio-economic al familiei și intensitatea percepută a conflictului cu părinții din domeniul personal.

Rezultatele obținute în cercetarea de față prezintă o corelație semnificativă între venitul familiei din care provine adolescentul și relația acestuia cu părinții. Referitor la domeniul personal al adolescentului, vorbim despre modul în care acesta își alege prietenii, cu cine decide să aibă relații de prietenie, cum se îmbracă, cum iși petrece timpul liber, dacă este sau un influențat să consume alcool sau substanțe interzise. Prin intermediul hainelor pe care le aleg adolescenții să le poarte, își afirmă personalitatea. Fiecare dorește să fie diferit, prin modul in care se îmbracă, dar de multe ori, văzând la colegi, prieteni sau o altă persoană de vârsta sa, adolescentul încearcă să copieze stilul vestimentar, dacă i se pare mai interesant. Prietenii au o mare importanță la această vârstă. Cu ajutorul lor, adolescentul creează un mediu corespunzător, înțeles doar de ei. Impreună descoperă bucuriile și dificultățile vieții, raportându-se la ei, învață să se autodefinească. Prietenii sunt persoanele cu care adolescentul își împarte secretele, persoane diferite, dar în același timp asemănătoare cu el. Prietenii reprezintă acei indivizi, care oferă suport adolescentului, in situații conflictuale, și de neînțeles cu părinții, încercând de fiecare dată să găsească soluții împreună. Este important ca părinții să ofere și să respecte intimitatea copilului lor, însă fără a afișa o indiferență totală. (Aida Kemelmajer de Carlucci, 2012). Influențați de prieteni, adolescenții pot sau nu să consume substanțe interzise. Dorința de libertate, supremație, faimă și tentațiile sunt prezente în orice grup. Doar pentru a fi acceptat, a face pe plac cuiva sau numai pentru a incerca să vadă ce reacții au alcoolul și tutunul, adolescentul este tentat să facă acest pas greșit, care la final va avea consecințe asupra lui și a relației cu familia sa. Principalele cauze pentru care tinerii acceptă să intre într-un astfel de grup sunt: lipsa interesului părinților, dorința de a a fi liber, de a deveni adult, de a lua decizii singur, nevoia de a fi aprobat, de a scăpa de problema. ( Hector, R. Candina, 2014).

In prezent, un alt factor important care duce la apariția conflictului intre adolescent și părinții săi, este reprezentat de lumea virtuală, de timpul petrecut în fața calculatorului. Statutul socio-economic al familiei din care vine adolescentul are un rol deosebit. Cu cât venitul familiei este mai ridicat, cu atât adolescentul dorește mai mult, certurile cu părinții fiind mai dese. Ieșirile cu prietenii, imbrăcămintea cât mai variată, alegerea modului in care își petrece timpul liber, duc la apariția conflictului, iar pentru a-l diminua, unii părinți recurg la diferite metode: dau mai mulți bani adolescentului sau nu îi mai oferă nimic, până un văd îmbunătățiri in comportamentul acestuia.

Venitul reprezintă totalitatea surselor bănești pe care le primește o persoană, în urma unor activități desfășurate. Fiecare familie are un venit, mai mare sau mai mic. Acesta poate influența relația dintre părinți și copiii lor. Părinții care întâmpină dificultăți economice au tendința de a acorda mai puțin suport emoțional copiilor lor, de a-i trata mai inconsecvent și de a utiliza frecvent pedepse pentru menținerea disciplinei. (Schlee, Mullis și Shriner, 2009).

Descoperirile anterioare ale cercetătorilor din China privind influența statutului socio-economic asupra funcționării familiei, variază în concordanță cu eșantionul studiat. În anumite situații venitul ridicat al familiei poate duce sau nu la conflict. Datorită acestui lucru, adolescentul nu mai vrea să fie tratat ca un copil, de aceea va cere mai mult de la părinți, pentru a fi la fel cum sunt prietenii lui. Pentru a primi bani, adolescentul începe să vorbească urât părinților, să nu îi mai ajute atunci când au nevoie, să fie violenți. Există situații în care adolescentul înțelege foarte bine ce venit are familia din care provine, astfel încât nu cere mai mult decât ar putea să primească. Această situație ducând la formarea unei strânse legături între părinți și copii. (Li, Xiaowei; Zou, Hong; Liu, Yan; Zhou, Qing, 2014).

Ipoteza 4. Există o corelație semnificativă între nivelul conștiinciozității și domeniul convențional.

Rezultatele obținute în cadrul eșantionului testat confirmă ipoteza de cercetare, persoanele cu un nivel ridicat al conștiinciozității prezintă scoruri ridicate și în domeniul convențional. Adolescenții conștiincioși percep conflictul cu părinții ca fiind mai mare în ceea ce privește ajutorul acordat familiei, respectarea orelor la care copiii trebuie să fie acasă.

Implicarea părinților în viața adolescenților are un rol foarte important, făcând referire la tot ceea ce înseamnă respect, dorința de a ajuta, de a realiza ceva pe cont propriu, de a-ți face activitățile la timp, educație. Ajutorul oferit de părinți contează foarte mult în formarea viitorului adult. Un copil învață acasă ce înseamnă să fii conștiincios. De aceea este necesară implicarea copilului în treburile casei, în oferirea ajutorului său părinților, pentru ca pe viitor să fie responsabil atât acasă, cât și la serviciu. Domeniul convențional în cadrul căruia apar conflicte între adolescenți și părinții lor este reprezentat de: modul în care copiii folosesc banii primiți de la familie, de implicarea lor în treburile casnice, diverse activități pe care ei le pot face, dacă respectă orele la care trebuie să ajungă acasă, mint sau sunt sinceri cu părinții. Tipul de disciplină parentală administrată în perioada copilăriei influențează dezvoltarea morală. Modul în care se educă copilul, îl încurajează să reflecteze asupra comportamentului său. (A. Birch, 1997).

Conștiinciozitatea este o trăsătură a personalității unui individ organizat, persistent în activitatea desfășurată, motivat în îndeplinirea unui obiectiv, a scopului propus, o persoană care dorește să ducă la bun sfarșit acțiunile . Persoanele ce prezintă scoruri ridicate sunt caracterizate ca scrupuloase, de încredere, punctuale. Sunt foarte bine organizate, responsabile, au mereu un plan de acțiune. Când sunt în fața unei provocări se descurcă bine, muncesc foarte mult și își pot stăpâni impulsurile. Polul opus un este reprezentat de indivizi ce au lipsă de simț moral, dar apare o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră ușuratică de a-și urmări și îndeplini sarcinile (Costa și McCrae, 1986).

Relația pozitivă dintre cele două variabile: conștiincizitate și perceperea conflictului cu părinții in domeniul convențional, rezultă din dorința adolescentului de a fi ca ceilalți copii de vârsta lui:să petreacă mai mult timp cu prietenii, să ajungă mai târziu acasă.. Aici ne confruntăm cu opinia părinților care, protejează și doresc să facă din copilul lor un model, având mari așteptări de la el: să fie ascultător, să ajute la treburile casnice, să nu ii mintă și să respecte anumite reguli. Poate din această cauză, adolescentul încearcă să infrângă controlul părinților, să se detașeze de mediul familial, să devină adult prin: ascunderea diferitelor informații, activități, prin incercarea de a nu respecta programul lor de a ajunge acasă, de a cheltui o sumă de bani mai mare, considerând că i-a ajutat suficient, încât este momentul să profite. De aceea conflictul este perceput ca fiind mai acut de către adolescenții conștiincioși, considerând ca deși iși ajută părinții, ii respectă, nu ii contrazic, ei nu au libertate la fel ca alți adolescenți de vârsta lor.

Ipoteza 5. Există o corelație între venitul familei din care provine adolescentul și stima de sine a acestuia.

Ipoteza a fost infirmată dovadă fiind datele obținute în cadrul analizei cantitative, care sugerează existența unei corelații pozitive, așa cum ne așteptam, dar nesemnificativă între venitul familiei din care provine adolescentul și stima de sine a acestuia, pe acest eșantion. Stima de sine reprezintă componenta evaluativă a sinelui, ce se formează în urma interacțiunii persoanei cu mediul său social, și se referă la valoarea pe care persoana și-o acordă. Stima de sine scăzută reflectă o evaluare nefavorabilă a sinelui, pe când un nivel crescut al acestia indică o evaluare globală favorabilă a sinelui.(Paloș; Erdei și Sârbu, 2009). Fiind un concept intens studiat, stima de sine a fost pusă în legătură cu o serie de aspecte din viața individului, printre care și statutul socio-economic.

Un venit ridicat al familiei din care provine adolescentul, îi va da acestuia o încredere mai mare in sine, va știi cum să acționeze în diferite situații, spre deosebire de un venit scăzut, care poate influența adolescentul spre evaluări negative despre propria persoană, comparativ cu cei de vârsta sa. Adolescentii cu statut economic ridicat pot considera că pot face tot ce doresc, că totul se rezolvă cu bani, văzând acest lucru în jurul lui. Stima de sine scăzută și un venit scăzut al familiei, duc la marginalizarea adolescentului de colegii lui.

Un rol foarte important în formarea personalității adolescentului, și în principal a stimei de sine o au părinții, prin intermediul relației lor cu copiii. Un studiu ( Xiaowei Li, Hong Zou, Yan Liu, Qing Zhou, 2012) arată că educația parentală, ocupația și dezavantajul economic, demonstrează consistent influențele negative puternice asupra funcționării familiei. Relația părinte – copil este un mai bun predictor pentru dezvoltarea copiilor decât statutul socio-economic. O posibilă explicație este aceea că arătând afecțiune și respect față de părinți și având relații bune adolescent-parinte, pot reduce impactul unui SES scăzut asupra funcționării familiei. Prin urmare stima de sine a copiilor nu este afectată doar de statutul economic al familiei, ci și de relațiile lor cu părinții, prietenii și persoanele din jurul lor.

Relația pozitivă dintre cele două concepte poate fi explicată prin faptul că indivizii cu nivele ridicate ale stimei de sine, dar și a venitului, prezintă o perspectivă pozitivă asupra vieții și a relațiilor cu ceilalți. Astfel spus nu există asocieri semnificative între stima de sine și venit pe acest lot. Nivelul ridicat al stimei de sine este datorat relațiilor de prietenie ale adolescentului, activitățililor pe care le realizează sau alte surse ale stimei de sine decât venitul. (Beck, Rush, Shaw, Emerz, 1979).

Ipoteza 6. Există diferențe semnificative de gen în ceea ce privește perceperea intensității conflcitului cu părinții, pe domeniul școlar.

În urma comparației realizate între persoanele de gen masculin, respectiv de gen feminin, în privința perceperii intensității conflictului cu părinții, pe domeniul școlar nu s-au identificat diferențe semnificative statistic între mediile celor două grupuri. În cazul eșantionului testat, ipoteza se infirmă.

Pe baza literaturii de specialitate persoanele de gen feminin sunt mai responsabile decât cele de gen masculin, fetele par a avea mai puține conflicte cu părinții pe domeniul școlar. Acest domeniu presupune: notele obținute de adolescent la școală, pregătirea temelor, problemele ce implică disciplina și absențele. Cercetările din literatura de specialitate, ce au studiat perceperea intensității conflictului cu părinții, pe domeniul școlar sunt inconsecvente. Unele studii precum cel realizat de Allison și Schultz (2004), consideră că cele mai multe conflicte nu implică problemele domeniului personal, ci problemele morale (de comportament), convenționale (ce țin de treburile casnice) și cele mai puține conflict implică problemele domeniului personal. La fel, Dekovic (1999) a arătat că problemele legate de alegerile personale ale adolescenților: alegerea partenerului, prietenilor, școlii, profesiei sunt cele mai puține surse de conflict.

Prin urmare, relațiile conflictuale dintre părinți și copii apar în toate domeniile amintite în această lucrare: școlar, convențional, personal, într-o mică sau mai mare măsură.

Pe acest lot, nu s-au obținut diferențe semnificative în funcție de gen, referitor la conflictul dintre părinți și copii pe domeniul școlar, astfel încât fetele să obțină note mai mari, să fie mai disciplinate, să nu lipsească de la orele de curs și să își rezolve temele date de profesor la școală. Aceste diferențe pot rezulta din modul nou de gândire al adolescenților. Una dintre situațiile cele mai dificile pentru părinți, cât și pentru copii este aceea când cel din urmă pare că nu mai face față acțivității de la școală, astfel încât notele încep să scadă în mod simțitor, să un mai fie disciplinat, și să înceapă să lipsească de la orele de curs. Activitățile lor tind să un mai fie legate în principal de mediul școalr, ei preferând muzica, prietenii, ieșirile în oraș. In adolescență apare și fenomenul iubirii care marchează această perioadă, atât în cazul băieților, cât și al fetelor. Există posibilitatea ca ei să acorde mai multă importanță noii persoane din viața lor, iar tot ceea ce ține de școală să fie mai puțin luat în seamă de către adolescenți. Abesenteismul școlar, notele mici, problemele de disciplină ale adolescentului sunt motive de certuri aprige între părinți și copii. Rezultatele obținute pe acest lot, arată faptul că nu există diferențe semnificative de gen în ceea ce privește certurile cu părinții legate de școală.

Limite ale studiului și direcții viitoare de cercetare

Studiul de față presupune și o serie de limite. Una dintre acestea constă în faptul că toate chestionarele au fost înmânate adolescenților la școală, în pauza dintre orele de curs. Unii elevi răspunzând la întrebări când încă erau în unitatea de învățământ, iar alții acasă. În acest caz, există riscul biasării, fiind alese răspunsurile considerate dezirabile din punct de vedere social.

Putem spune că valorile mici ale coeficientului Alpha Cronbach reprezintă un punct slab al studiului: subscala pentru domeniul convențional având consistența internă de .39, domeniul personal .45, iar cel școlar .65. Acestea fiind inacceptabile prin riscul înalt de a produce erori.

Ar putea fi considerată o limită a studiului vârsta participanților, ea fiind cuprinsă între 15-19 ani, astfel încât nu putem știi care este vârsta exactă la care par cel mai des conflict cu părinții.

O altă limită a studiului ce împiedică generalizarea rezultatelor, este dată de nivelul educațional al persoanelor testate, acestea fiind elevi, rezultatele nu pot fi extrapolate la categorii de populație cu nivel educațional diferit.

Faptul că în acest studiu s-au chestionat doar adolescenți, nu și părinții acestora, poate fi considerată o limită, deoarece nu am putut vedea și opinia părinților cu privire la conflictele pe care le au cu adolescenții, și in ce domenii apar ele.

Ca și sugestie pentru studiile viitoare ar putea fi considerată desfășurarea studiului pe categorii de vârstă egale, pentru a vedea dacă există diferențe în perceperea conflictului, pe variabila vârstă. De asemenea poate fi efectuată o analiză mai profundă a relațiilor ce ar putea apărea între variabilele studiate, cum ar fi explorarea diferențelor dintre persoanele cu neuroticism scăzut și cele cu neuroticism ridicat, în ceea ce privește conflictul, raportat la genul sau vârsta subiecților.

O altă sugestie ar fi chestionarea mai multor adolescenți, și realizarea unor studii asemănătoare pe alte specializări decât cele studiate în prezentul studiu. Se recomandă introducerea unor variabile psihologice noi precum: rolul factorilor sociali în inhibarea și facilitarea inițierii conflictelor cu părinții.

Concluzii finale și implicații practice

Obiectivul studiului a fost acela de a identifica și de a evalua relațiile dintre modul în care adolescenții percep sursele de conflict cu părinții și personalitatea lor, stima de sine, precum și stilul adolescenților de a face față situațiilor de conflict.

În urma rezultatelor obținute și având în vedere limitele acestui studiu, se pot desprinde câteva concluzii:

Între perceperea conflictului în domeniul școlar și vârsta adolescentului nu sunt asocieri semnificative.

În cadrul acestui studiu nu s-au obținut diferențe semnificative între fete și băieți, în legătură cu perceperea conflictului cu părinții pe domeniul școlar.

Între stima de sine a adolescentului și venitul familial nu sunt asocieri semnificative.

Există o legătură pozitivă între statusul socio-economic al familiei și conflictul dintre părinți și copii, pe domeniul personal.

Cu cât sunt mai introvertiți adolescenții, cu atât mai mult percep intensitatea conflictului cu părinții, pe domeniul școlar, ca fiind mai scăzută.

Adolescenții conștiincioși percep mai acut conflictul cu părinții pe domeniul convențional.

Rezultatele obținute au importanță în domeniul psihologiei personalității, pot constitui o bază de plecare în elaborarea unor studii mai complexe asupra structurii de personalitate a adolescenților. In domeniul psihologiei educației, deoarece se vor afla metode care pun accentul pe nevoile elevilor, se va oferi sprijin în rezolvarea dificultăților intâlnite acasă și la școală. Rezultatele obținute în urma studiului pot avea efecte și in domeniul psihologiei familiei pentru a ajuta la diminuarea apariției conflictului în familia cu adolescenți, dar și la reducerea intensității acestuia.

Bibliografie

Baumrind, D. (1991), Parenting styles and adolescent development. In R. Lerner, A. C. Pezersen, & J. Brooks – Gunn (Eds.), The encyclopedia on adolescence, New York: Garland

Candina, R., H., Batista, H., A., Betancourt, M., A., Mezquida, S., M. (2014), Comportamiento adictivo de la familia como factor de riesgo de consumo de drogas en jovenes y adolescentes adictos, Universidad de Ciencias Medicas de la Habana, Vol.33, No. 4, 402-409

Carlucci, K., A. (2012), Responsabilidad de los padres, secreto profesional y confidencialidad medica. Como se conjugan para asegurar la salud de los adolescentes, Argentina, No. 69, p. 169-199

Fuligni, A., J. (1998), Authority, Autonomy, and Parent – Adolescent Conflict and Cohesion: A Study of Adolescents From Mexican, Chinese, Filipino, and European Backgrounds, New York University, Vol. 34, No. 4, 782-792

Gaddini, C., M, (2012), Chinese Mothers and Adolescents’ Views of Authority and Autonomy: A Study of Parent- Adolescent Conflict in Urban and Rural China, San Jose State University, Vol. 83, No. 6, 1846-1852

Howitt, D., Cramer, D. (2010), Introducere în SPSS pentru psihologi. Iași: Editura Polirom.

Macsinga, I. (2003), Psihologia diferențială a personalității. Timișoara: Editura Mirton.

Markel, C., Wiener, J., (2014), Attribution Processes in Parent – Adolescent Conflict in Families of Adolescents With and Without ADHD, Canada, Vol. 46, No.1, 40-48

McCrae, R.,R., John, P., O. (1991), An introduction to the Five-Factor Model and its applications. Găsit la adresa:

http://www.workplacebullying.org/multi/pdf/5factor-theory.pdf la 27 iunie 2015.

 Michael P. Nicholas, Richard C. Schwartz. (2005) – Terapia de familie- concepte și metode, Iași: B.C.U.

Mruk, C. J. (2006). Self-Esteem Research, Theory, and Practice: Toward A Positive Psychology Of Self-Esteem – 3rd Edition. New York: Springer Publishing Company INC

Paloș, R., Erdei, I., Sârbu, R. (2009), Abilități psihologice – ghid pentru profesor și student. Timișoara: Editura Universității de Vest.

Sava, A., F. (2011), Analiza datelor în cercetarea psihologică. Cluj-Napoca: Editura ASCR.

Smetana, J., G. (2002), Culture, autonomy, and personal jurisdiction in adolescent – parent relationships. In R. V. Vail & H. W. Reese (Eds.), Advances in child development and behavior, New York: Academic Press, Vol. 29, pp. 51-87

Sorkhabi, N., (2010) Sources of parent – adolescent conflict: content and form of parenting. California: San Jose State University, Vol. 38, No.6, 761-782

Xiaowei, L., Hong, Z., Yan, L., Qing, Z. (2014), The Relationships of Family Socioeconomic Status, Parent – Adolescent Conflict, and Filial Piety to Adolescents’ Family Functioning in Mainland China. New York: Springer Science Business Media

Anexe

Item pentru evaluarea venitului

In ce categorie de venit se incadrează familia ta, alegeți o singură variantă:

sub 800 lei 2. 800-1200 lei 3. 1200-1800 lei 4. peste 1800 lei

Chestionar – 12 surse de conflict

Mai jos aveți 12 posibile surse de conflict intre părinți și copii. Citiți cu atenție și bifați răspunsul care vi se potrivește.

In ce măsură următoarele aspecte sunt surse de conflict intre tine și părinți.