Rolul Expertizei Genetice In Investigarea Violului

Rolul expertizei genetice în investigarea violului

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I: ASPECTE GENERALE PRIVITOARE LA INFRACTIUNEA DE VIOL

Apariția și evoluția violenței sexuale asupra femeii

Împrejurări și cauze care determină sau favorizează comiterea violului

Aspecte privind personalitatea infractorului

Rezonanța socială a infracțiunii de viol

Capitolul II: EXPERTIZA JUDICIARĂ-MIJLOC DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL

Importanța și rolul expertizei ca mijloc de probă in procesul penal

Clasificarea expertizei

Reglementarea și procedura expertizei

Structura raportului de expertiză

Capitolul III: EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ UTILIZATĂ ÎN CERCETAREA VIOLULUI

1.Experiza bio-criminalistică

Experiza urmelor de sânge

Expertiza amprentei genetice-ADN

Expertiza urmelor de salivă

Expertiza bio-criminalistică a firului de păr

Expertiza urmelor seminale

Expertiza urmelor de mâini

Expertiza urmelor de dinți

Capitolul IV: ASPECTE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ-JURISTPRUDENȚĂ

CONCLUZII

ANEXE:FOTOGRAFII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Violul reprezintă una dintre cele mai grave atingeri,atât în plan fizic,în plan psihologic dar și în plan moral,pe care o poate suferii o persoană indiferent de sex sau vârstă.Fapta este mult mai gravă atunci când victimă acestui abuz este un copil sau un adolescent,reverberațiile incidentului alterând definitoriu procesul de formare al personalității acestuia.Acest lucru nu conduce la ideea că violul ar fi mai puțin traumatizant pentru o personă matură însă acesta deține anumite pârghii care treptat âi pot permite să depășească acest moment dureros din existența sa.

Violul reprezintă pe de o parte o gravă încălcare a integrității fizice a persoanei agresate,iar pe de altă parte o încălcare a libertății acesteia de adispune de ea însași,de propriul corp,o intruziune violentă în viața intimă a acesteia,o încălcare nepermisă a libertății sexuale a individului(libertatea de a alege cu cine să întrețină relații intime,dar și libertatea stabilirii naturii și caracterului acestor relații).

Prezenta lucrare urmărește să trateze modul în care a evoluat noțiunea de viol,felul în care a fost privită această realitate și,pornind de aici,să evidențieze cunoștințele care sunt necesare unor anchetator pentru a soluționa cu succes cercetarea unei astfel de infracțiuni.În acest sens vor fi prezentate reperele teoretice de drept penal care trebuie să fie cunoscute în vederea încadrării corecte a unei fapte ca viol.Aceste noțiuni sunt necesare pentru a se evita eventualele greșeli care ar putea dăuna cercetării precum și pentru a preîntămpina erorile judiciare.Cunoscând temeinic baza legală,anchetatorul poate să stabilească ce probleme sunt necesare a fi lănurite în vederea realizării probațiunii în cauza respectivă.

Odată stabilite aspectele care necesită a fi elucidate cu ocazia cercetării,anchetatorul trebuie să cunoască ce pârghii îi pune la dispoziție legea pentru aflarea adevărului.Astfel vor fi prezentate și analizate atent,în cadrul acestei lucrări,activitățiile care pot fi desfășurate pe parcursul urmăririi penale în vederea realizării scopului procesului penal.Se va insista asupra particularităților pe care le prezintă aceste activități în cazul infracțiunii de viol și vor fi consemnate repere tactice menite să asigure reușita investigației criminalistice.

În final vor fi analizate tendințele de evoluție a acestui gen de infracțiuni în istoria recentă a României precum și un cazuri care vor fi analizate pentru a se puncta încă odată rolul și importanța practică a aplicării cu responsabilitate și în mod coresct a noțiunilor teoretice expuse în lucrare.

Pentru elaborarea lucrării am folosit metode de cercetare consacrate, cum ar fi: metoda documentației, metoda logică, metoda comparativă, metoda aplicativă precum și examinarea practicii judiciare. Au fost avute în vedere doctrina de specialitate din țară, soluții de practică judiciară publicate și nepublicate, opinii exprimate de autori străini, precum și prezentarea comparativă a unor dispoziții din legislațiile altor state.

Reprezentând o temă cu vaste implicații morale și sociale, sexualitatea umană preocupă nu numai fiecare societate în parte ci și instituțiile europene. În acest context schimbarea atitudinii asupra libertății sexuale a persoanei la nivel european se reflectă și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a evoluat extrem de mult, ultima perioadă remarcându-se printr-o schimbare semnificativă a acesteia.

În reglementarea infracțiunilor privitoare la viața sexuală, legiuitorul român a implementat de-a lungul timpului obligațiile asumate prin Convențiile la care statul român este parte semnatară și pe cele din conținutul Directivelor emise de forurile abilitate. În acest context am făcut referiri, printre altele, la dispozițiile: Declarației Universale a Drepturilor Omului; Convenției Europene a Drepturilor Omului; Pactului Internațional privitor la drepturile civile și politice; Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene; Directivei 2002/73/CE din 23 septembrie 2002 de modificare a Directivei 76/207/CEE a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la formarea și la promovarea profesională, precum și condițiile de muncă; Convenției; Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007, semnată de România la aceeași dată.

Prezentul demers științific l-am consacrat analizării infracțiunilor privitoare la viața sexuală din perspectiva dreptului intern, a instrumentelor internaționale la care România este parte cu trimitere și la legislația altor state, urmărind să surprind evoluțiile și perspectivele incriminării acestora precum și implicațiile și dificultățile ivite în practica instanțelor judecătorești.

În România,pentru prima dată se vorbeste despre viol în secolul al XVII-lea.Prin Codul Penal de la 1936,violul primește următoarea definiție:”fapta penală săvârșită de un bărbat sau de o femeie prin violență,amenințare,șantaj,constrângere profitând de starea de inconștiență a victimei,de neputința de a se apăra sau de a-și exprima voința”,tot atunci introducându-se anumite circumstanțe agravante precum graviditatea victimei,contaminarea venerică a acestuia sau vârsta sub 14 ani a victimei.Atitudinea,opinia publică cît și pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii infracțiunii de viol au depins în timp,în functie de diferitele etape ale civilizației.În Antichitate,seducerea femeii era considerată mai periculoasă și astfel mai grav pedepsită decât actul de viol în sine.În Roma Antică era folosită pedeapsa cu moartea în cazul violatorilor.

Astăzi violul este încadrat în Codul Penal al României la capitolul Infracțiuni privitoarela viața sexuală.Este considerat unul dintre cele mai grave infracțiuni contra persoanei și presupune existența unui act sexual de orice natură,încheiat sau rămas la stadiul de tentativă.Polițistul care va ancheta cazul,vaobserva declarațiile și va preleva probe de la locul săvârșirii infracțiunii are datoria de adecide dacă manifestația sexuală se încadrează sau nu ca un act sexual de orice natură.

În urma constrângerii fizice sau psihice victima va fi nevoită să cedeze și să accepte actul sexual.Gravitatea constrângerii fizice va fi stabilită prin expertiză medico-legală,cercetarea de laborator va veni în ajutorul acesteia prin determinarea modului de acțiune a autorului,riposte victimei și locul unde s-a petrecut infracțiunea.Concluzia organului de cercetare și a expertizei medico-legale vor determina dacă fapta comisă îndeplinește condițiile infracțiunii de viol sau este doar o plângere mincinoasă a victimei.Se va determina și starea în care s-a aflat victima în timpul violului,cum a fost provocată și de către cine.

Infracțiunea de viol devine și mai gravă și se pedepsește pe măsură dacă:fapta a fost săvârșită de mai mulți indivizi împreună,dacă victima se afla în îngrijirea făptuitorului,dacă este rudă cu aceasta,în urma atacului s-a produs o vătămare gravă fizică sau psihică a victimei,dacă aceasta nu a împlinit vârsta de 15 ani sau dacă în urma violului a decedat sau s-a sinucis ulterior.Faptul că victima nu a împlinit vărsta de 15 ani constituie o circumstanță agravantă și este de datoria organului de cercetare să stabilească dacă făptașul avea cunoștință despre acest aspect.În cercetarea criminalistică infracțiunii de viol,o particularitate o reprezintă activitatea desfășurată de organul de urmărire penală în administrarea probelor,cercetarea la locul faptei și verificarea plângerii victimei.

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVITOARE LA INFRACȚIUNEA DE VIOL

Apariția și evoluția violenței sexuale asupra femeii

Înca din perioada antichitații,victima unor acte oprite sau a unor infracțiuni a fost întotdeauna în atenția celor care administrau justiția,chiar și în forma ei ceea mai primitivă.Evoluția socialăa dus la pierderea caracterului privat e câtre justiție și anume a răzbunării individuale,iar organele statului care sunt mereu mai puternice au luat justiția in propriile mâini.

Odată cu această figură centrală a dramei judiciare devine infractorul,lăsând de cele mai multe ori marginalizată persoana victimei.În perioada contemporană,cele mai multe infracțiuni sunt urmărite din oficiu,dar exista unele infracțiuni care se judecă doar la plângerea prealabilă a individului lezat,iar victima are dreptul să se constituie parte civilă,situația sa fiind separată de ceea a infractorului.

Dupa 1989,în România datorită transformărilor care au avut loc,unele elemente antisociale și-au creat convingerea că democrația semnifică libertate socială care îți dă dreptul de aface ce vrei,fapt care a dus la o creștere importantă a lipsei de respect față de lege,acest lucru contribuind la amplificarea fenomenului infracțional.

Fenomenul infracțional judiciar actual rezultă din condițiile economico-sociale caracteristice perioadei de tranzacție,din înțelegerea greșită a drepturilor și libertăților civile de câtre unele persoane interesate de obtinerea unor profituri pri eludarea legii,precum și a tendințelor elementelor infractoare de a profita de orice împrejurare pentru a obține avantaje materiale ilicite.

Dintre persoanele care prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală,alături de copii și persoane în vârstă,face parte și femeia,date fiind caracteristicile sale bio-constituționale și psiho-comportamentale specifice femeii.

Feminitatea,prin tradiție,desemnează o serie de trăsături precum: sensibilitate,finețe,activitate ordonată,sentimente deosebite,inteligență analitică,aptitudini educationale.Tot prin tradiție însă,poziția femeii în raport cu ceea a bărbatului a fost defavorizată în ceea ce privește locul si rolul ei în sistemul activității familiale și sociale.

Femeia,de-a lungul timpului,a fost nevoită să suporte multe variante de umilire,desconsierare și maltratare și toate acestea ca urmare a unor norme socio-culturale acceptate și promovate de grupurile și microgrupurile de apartenență.Formele de agresiune sexuală la care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta,de la o etapă la alta,de la forme ușor agresive până la forme violente,fizic și psihic traumatizante.Uneori,femeia a trebuit să suporte pedeapsa fizică(bătaia),din partea tatălui sau a soțului ca pe ceva normal,alteori să accepte izolarea,acoperirea totală a corpului,inclusiv a feței,alteori a trebuit să suporte incomoditățile centurilor de siguranță și nu de puține ori a trebuit să suporte consecințele obiceiurilor sociale privind conduita bărbatului pentru deflorarea femeii.

Cu timpul,transformările sociale și modificările în plbatului a fost defavorizată în ceea ce privește locul si rolul ei în sistemul activității familiale și sociale.

Femeia,de-a lungul timpului,a fost nevoită să suporte multe variante de umilire,desconsierare și maltratare și toate acestea ca urmare a unor norme socio-culturale acceptate și promovate de grupurile și microgrupurile de apartenență.Formele de agresiune sexuală la care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta,de la o etapă la alta,de la forme ușor agresive până la forme violente,fizic și psihic traumatizante.Uneori,femeia a trebuit să suporte pedeapsa fizică(bătaia),din partea tatălui sau a soțului ca pe ceva normal,alteori să accepte izolarea,acoperirea totală a corpului,inclusiv a feței,alteori a trebuit să suporte incomoditățile centurilor de siguranță și nu de puține ori a trebuit să suporte consecințele obiceiurilor sociale privind conduita bărbatului pentru deflorarea femeii.

Cu timpul,transformările sociale și modificările în plan cultural au acționat profund asupra feminității și respectiv,asupra schimbării rolului femeii în societate,precum și a raporturilor dintre feminitate și masculinitate.Cucerirea unor drepturi egale cu ale bărbaților,accesul femeilor la solarizare și cultură,exercitarea de profesii și asumarea unor roluri care aparțineau bărbațiilor,au redus distanțelor și divergențe dintre masculinitate și feminitate în sensul că feminitatea a câștigat și câștigă în continuare pe mai multe planuri.

Cercetătorul francez Jean Dumeau,în capitolul consacrat rolului afara planului femeii în evoluția socio-istorică a omenirii,a făcut o constatare demnă de remarcat care se încadrează în problematica victimologiei.Aceasta consideră că între cele două elemente ale speciei umane,femeia și bărbatul,domnește o ostilitate lăsată ușor vizibilă care pare a fi existat mereu si care poartă marca unor impulsuri inconștiente.Ostilitatea în cauză a apărut într-o etapă istorică dată,și anume dinmomentul în care rolurile difuze încep a se contura mai bine și diferența dintre sexe devine din ce in ce mai complexă.

Epoca în care trăim a adus cu sine în cele mai multe țări civilizate și egalitatea femeii cu bărbatul.Această egalitate functionează numai în alegerea și exercitarea unor profesii,în drepturile politice etc.,însă totul până la căsătorie,când se formează o dependență a femeii față de bărbat.

Astfel,toate acestea dezvoltă la femeie acceptarea unei inferiorități,alături de suportarea brutalității,căci,încă de copil,divergența de principii dintre băieți și fete,ca si dependența economică și social-morală față de bărbat,oricum s-ar comporta aceasta,o face pe femeie tolerantă față de abuzurile de tot felul ale bărbațiilor.În multe părți ale lumii,nu numai în păturile marginalizate,femeia este înșelată,agresată fizic și sexual.

Un aspect separat și foarte important îl constituie victimizările prostituatelor.Violarea prostituatelor este favorizată de credința că ele sunt mai supuse și nu opun rezistență prea mare.Se pare că această străveche îndeletnicire expune pe practicantele ei la un risc victimal dintre cele mai ridicate.Avem în vedere atât obligarea la lucru de câtre proxeneți,care le iau toate câștigurile și le brutalizează feroce pentru nesupunere,cât și formele de victimizare obișnuite cotidiene,pe care le suferă prostituatele când ajunge până la cazuri de suicid sau omucidere care din păcate sunt foarte dese în lumea interlopă care populează marile centre urbane.

In SUA,aproximativ una dintre patru fete suferă de abuz sexual,fiind victima unei molestări,unui viol sau incest.Mai puțin de jumătate din aceste cazuri sunt raportate mediculuisau altor organe abilitate.Toate victimele suferă o traumă semnificativă,care poate fi vindecată prin tratament medical adecvat și prin intervenția autoritătilor.Alături de dezgustul față de cel care a comis această faptă se adaugă si un sentiment de frică.Pentru a rezolva cazuri medicii,polițiștii și avocații,serviciile de asistență socială trebuie să conlucreze pentru a asigura revenirea victimei la o stare de mormalitate,pentru a indentifica și pedepsi pe cel care a comis abuzul,protejând astfel victima și întreaga comunitate.

Infracțiunile la viața sexuală reprezintă cele mai frecvente întălnite forme de victimizare.Acestea sunt considerate ca fiind una din cele mai grave atingeri aduse libertății sexuale,prejudiciind astfel un atribut al personalității umane.

Prin violență asupra femeilor se înțelege orice act de violență bazat pe diferența de sexe care are drept rezultat sau care poate conduce la vătămarea sau suferința fizică,sexuală sau psihologică a femeilor,inclusiv amenințarea cu astfel de acte,cu constrângere sau lipsirea arbitrară de libertate,chiar dacă acestea apar in viața publică sau privată.

Prin urmare violența împotriva femeilor cuprinde,dar nu în sens limitativ,următoarele:

-violența fizică,sexuală și psihicăce apare în familie și care include bătaia,abuzul sexual al fetelor,violența pe motiv de zestre,violul marital,mutilarea genitală a femeii,violența în afara căsătoriei și violența corelată cu exploatarea;

-violența fizică,sexuală și psihicăce apare în comunitate,incluzând violul,abuzul sexual,hărțuirea sexuală și intimidarea la locul de muncă,în instituțiile educative,traficul de fete ți femei,obligarea la practicarea prostituției;

-violența fizică,sexuală și psihică săvârșită sau ordonată de câtre stat,oriunde s-ar întămpla acesta.

Violența împotriva femeii include și violarea drepturilor femeii ca drepturi ale omului în situații de conflict armat,în special crimele de război,violul,sclavia sexuală și constrângerea de a rămâne însarcinată și de a naște copii,precum și sterilizarea forțată și avortul forțat,constrângerea de a folosi pilule contraceptive,uciderea copiilor de sex femeiesc și selecția sexuală parentală.

Victimele agresiunilor sexuale provoacă pe de o parte un răspuns social negativ,dar pe de altă parte se trezesc și cu disprețul și stigmatizarea societății,comunității care le privește de sus,considerându-le ca având o valoare socială scăzută,lucru care este total greșit.În general,o agresiune împotriva voinței victimeieste trăită ca un act foarte grav îndreptat împotriva persoanei.Aceste aspecte se manifestă în stare ulterioară a victimei,ceea ce apare până la urmă sub forma expresiilor emoționale.

Oriunde ar fi fost comportamentul victimelor,ele nu ar fi putut împiedica săvârșirea atacului.Vina,dacă se poate considera o vină în sensul bun al cuvântului,a fost faptul că au circulat la ore târzii în noapte,neînsoțite,pe traseul frecventat de infractor.În astfel de situații,nu este vorba deci,de un rol al victimei,ci de circunstanțe întămplătoare.Acțiunea de prevenire în astfel de situații nu vizează atât conduita victimală,cât ceea infracțională,impunându-se identificarea la timp a unor indivizi de aceeași teapă și supravegherea lor,pentru a împiedica,prin metode și mijloace poliținești,repetarea faptelor în timp.

Împrejurări și cauze care determină sau favorizează comiterea violului

Infracțiunea de viol își are rădăcinile adânc introduse în condițiile sociale și economice ale societății,ceea ce duce la concluzia că principala condiție pentru a prevenii fenomenul este refacerea economiei,fapte care ar duce la reducerea numărului de persoane vulnerabile.Acest demers presupune strategii ample,la nivel national,desfășurate pe termen mediu și lung,astfel că educația rămâne modul cel mai eficient de a ajuta grupurile cu un înalt risc și persoane vulnerabile.

Din perspectiva sociologică,factorii structurali sunt mai importanți decât cei individuali.Astfel,infracțiunile sexuale sunt privite ca o consecință directă sau indirectă a inegalității dintre sexe,a violenței care se manifestă larg în societășile contemporane,a mecanismelor și structurilor care favorizează subordonarea femeii și agresiunilor sexuale comise împotriva ei.

David Finkelhor,a dezvoltat un model teoretic pentru a explica violul coroborând factorii psihologici cu factorii sociologici în încercarea de a explica într-o manieră ștințifică victimizarea sexuală.

În aceastăteorie este vorba despre:

a) Factorii care crează predispoziția sau dorința de a viola,categorie care cuprinde:

-capacitatea biologică și dorința bărbatului de a viola.

-socializarea privind rolul sexual al bărbatului.

-efectele expunerii la media care încurajează agresiunile sexuale.

-violul ca mijloc de control social.

Această abordare se limitează la diferențele sexuale între bărbați și femei,precum și la anumite instrumente care mijlocesc indirect comiterea de violuri.

b) Factorii care reduce inhibițiile interne privind comiterea violurilor,categorie care cuprinde:

-valorile culturale care încurajează abuzul sexual.

-sexualitatea femeii văzută ca o marfă.

-abuzul sexual ca o consecință a normelor subculturale

-abuzul sexual ca o consecință a culturii permisive la adresa violului.

-impulsul irezistibil.

-abuzul sexual ca simptom al culturii violente.

Acești factori se referă la acele valori culturale împărtășite de indivizi care reduc inhibițiile interne,capacitatea individului de a se opune comiterii de violuri și alte abuzuri sexuale.

c) Factori care reduc inhibițiile sociale privind comiterea agresiunilor sexuale:

-abuzul de putere între bărbați și femei.

-dominația bărbatului și cultura violenței.

-insuficiența instituțiilor de control social.

d) Factori care reduc abilitatea victimelor de a evita agresiunile sexuale,categorie în care intră:

-socializarea femeilor ca victime.

-teama de crimă.

-teoria precipitării victimelor.

Pe lângă aceste categorii de factori enumerați mai sus,se evidențiază factorii endogeni și factorii exogeni.

Factori endogeni:

Această categorie de factori analizează o serie de cauze care se constitiue la nivel individual la predispoziții pentru o astfel de cercetare ocupațională:

-diferențe structuraleale personalității persoanei implicate în traficul cu femei în vederea exploatării sexuale:labilitatea psihică,orientarea antisocială.

-consecințele debutului vieții sexuale din perioada adolescenței,precu și ale agresării sexuale anterioare(în mediul familial,la locul de muncă et.)

-disponibilitatea de a exercita ocupații aparent interesante,care permit o serie de avataje:venituri substanțiale,posibilități de călătorie etc.

În cadrul dimensiunii sociale a vieții umane se vor avea în vedere subdimensiunile:economică,profesională,familială,politică,școlară,a participării culturale,a vieții comunitare,a timpului liber etc.

Factori exogeni:

Acești factori au influența ceea mai ridicată în a determina individul la comiterea unei infracțiuni,în speță infracțiunea de viol.Aceștia sunt după cum urmează:

Educația.Carențele educaționale sunt considerate ca fiind cele care participă,de fapt,procesul angajării în prostituție sau proxenetism prin poziționarea subiectului în imposibilitatea de a alege altă alternativă.Educația este rezultanta nivelului de pregătire școlară și profesională dar și al educației receptate în plan familial și social.Astfel,educația este factorul de fomare a responsabilității înțeleasă în sensul de asumare a unei obligații anume sau de adoptare a unei conduite conforme normelor sociale ale momentului precum și capacitatea de reportare lucidă,realizată la circumstanțele care se circumscriu în viața personală și în care se includ decisiv alternativele ocupațional.

Familia.Numită și celula de bază a societății,familia are valențe multiple.În primul rând are rolul de socializare,imprimând astfel copilului un anumit standard valoric,precum atitudini de acceptare sau de respingere față de anumite valori sociale.Analizând familiile persoanelor care au fost identificați ca violatori,respectiv proxeneți,vom ajunge la concluzia că aceștia provin din familii în care alcoolismul,conflictele și antecedentele penale sunt o constantă,ca și lipsa afecțiunii părintești,fapt care își pune amprenta asupra comportamentului și orientării ocupaționale a persoanei.

Religia.Au existat numeroase controverse în privința ca factor criminogen dar nu s-a ajuns în punct de vedere unanim acceptate.Putem spune că religia,în ansamblul său,joacă un rol puternic de influență și prevenție în combaterea criminalității.

Factori economici.Una din teoriile economicii,general acceptate,este aceea conform căreia baza economică determină suprastructura socială,politică,culturală,institutională.Dintre factorii economici vom analiza:Nivelul de trai: în cazul infracțiunii de viol,cele mai multe victime aparțin unor familii în care unul dintre părinți sau chiar ambii părinți sunt șomeri și care se confruntă cu mari dificultăți materiale sau ele insele au o situație financiară grea,fiind abandonate de soți și având copii în întreținere. Șomajul: în acest context al restructurării economice,numeroase tinere,mai ales cele cu nivel scăzut de profesionalizare nu își găsesc locuri de muncă,ajungând astfel în ipoteza de a alege prostituția ca mijloc de existență.Tot în acest context se evidențiază și nivelul scăzut al salariilor,care nu acoperă minimul mecesităților,deci,chiar dacă aceste persoane își găsesc un loc de muncă,sunt de obicei angajate fără documente legale și prost plătite.

Mass-media.Odată cu progresul tehnologic,mijloacele de informare în masă au devenit principalul mijloc de informare,oamenii având posibilități nenumărate de a-și petrece timpul liber.Se consideră că influența scenelor agresive depinde în mare măsură de exstența prealabilă a obiceiurilor agresive.La aprecierea agresivității sexuale este necesar să se țină seama de mediul de proveniență și nivelul intelectual al indivizilor.

Narcoticele și consumul de alcool.Narcoticele pot fi incluse în sfera factorilor care determină comiterea de violuri,având în vedere faptul că acestea pot predispune sau favoriza trecera la act mai ales dacă subiectul este dependent de consumarea de droguri.Consumul de alcool este unanim recunoscut ca fiind toxicul cel mai violent în declanșarea agresiunilor sexuale.Datorită faptului că sub influența alcoolului se modifică personalitatea și conștiința omului,apărând tulburări cu diverse grade de dezangajare față de valorile sociale,este clar că alcoolul joacă un rol deosebit atât aspectul frecvenței actelor antisociale comise sub influența lui,cât și al gradului de periculozitate.

Aspecte privind personalitatea infractorului

Principala problemă care se ridică în legătură cu personalitatea infractorului este aceea dacă între infractor și noninfractor există diferențe esențiale și dacă există,prin ce se deosebește sub aspect psihologic,unii de alții.Cele mai serioase investigații nu au găsit diferențe semnificative decât la nivelul conduitei,al comportamentului,în modul de a acționa și reacționa în spațiul psiho-social și,implicit,în modul de a rezolva situațiile conflictuale care apar în spațiul acesta astfel că cele mai elaborate studii nu s-au soldat decât cu inversare mai mult sau mai puțin complexe de carecteristici și trăsături stabile înregistrate la majoritatea celor care încalcă frecvent legea.

Astfel,printre particularitățile psihice ale delicvenților întălnim:

-instabilitate emotiv-acțională,aspect ce nu trebuie să conducă la ideea că omul normal,nedelicvent are o stabilitate totală a atitudinilor și reacțiilor emotiv afective.Diferența este că față de aceste atutudini și reacții,delicventul trădează în manifestările sale discontinuitate,inconstanță,salturi nemotivatede la oextremă la alta și imprevizibilitate în reacțiile sale față de stimuli;

-căutarea satisfacției materiale sau morale prin infracțiune.Rezultatul infracțiunii nu trebuie să fie numai decât un beneficiu material și imediat,el poate fi cu efect mai îndepărtat în timp;

-incapacitatea de a se conforma cerințelor sociale exprimate prin norme și reguli care impun o anume conduită.Inadaptabilii sunt refractări la orice influențe social-educative organizate sunt greu educabili,creând permanent probleme în grupurile lor de apartenență;

-duplicitatea infractorului.Delicventul observă,plănuiește și execută totul în taină,ferit de ochii semenilor.

În formarea personalității infractorului,așa cum doctrina criminologică recunoaște, mediul psiho-social are un rol foarte important,dar această influență nu trebuie însă exagerată.Motivul psiho-social general exercită o acțiune care este conjugată cu eforturile de contracarare,anihilare,de împiedicare a tendințelor,a pornirilor și orientărilor anumitor persoane spre săvârșirea de fapte ilegale.

Primul criminolog care a încercat să identifice o tipologie a violatorului a fost Cesare Lambroso.Aceasta,în lucrarea sa „Omul Criminal”comentează:”La autorii de viol s-a observat o talie mică,cu o greutate ridicată,mâinile scurte,fruntea strâmtă,decircumferință anterioară a capului foarte scăzută.Anomaliile organelor genitale și ale nasului sunt trecvente și aproape întotdeauna inteligența este foarte puțin dezvoltată.”

În prezent,cei care au analizat personalitatea violatorilor și care au încercat să găsească noitipologii au folosit metode care au evoluat și care s-au îndreptat mai mult spre latura psiho-morală a individului.Astfel,s-a ajuns la concluzia că încazul persoanelor care comit violuri se disting două trăsături mai importante:perseverența și înclinația spre violență.

Acest concept criminologic complex,care este personalitatea infractorului,cuprinde noțiunea psihologică dar și noțiunea juridico-penală a infractorului.Ținând cont de aceste premise putem definii personalitatea infractorului ca reprezentând ansamblul trăsăturilor bio-psiho-sociale specifice stabile pentru acel om,care cu vinovăție a săvârșit o faptă din domeniul criminalității prevăzută ca atare de legea penală.

În dreptul penal infractorul se prezintă într-un dublu aspect juridic:unul ca subiect al infracțiunii,altul ca subiect al răspunderii penale în cadrul unui raport juridic de “conflict”,de contradicție.Astfel,pentru a defini infractorul,se pornește de la legătura organică ce există între fapta săvârșită și autor.Putem defini astfel infractorul ca fiind persoana fizică care,cu vinovăție a săvârșito faptă în domeniul criminalității și care este prevăzută de legea penală ca infracțiune.

Revenind,printre infractori includem și violatorul,care este autorul unei infracțiuni dintre cele mai periculoase și cu urmări individuale și sociale la fel de periculoase.Violul,actul sexual cu unminor,incestul,corupția sexuală ori hărțuirea sexuală sunt infracțiuni care produc indignare și proteste.Cei care comit aceste fapte sunt persoane lipsite de simț moral,persoane brutale și lipsite de puterea de stăpănire a impulsului sexual.

Violatorul este caracterizat ca având un comportament inadecvat,antisocial, exploziv,care este determinat de o tulburare de personalitate.Aceasta esteo persoană cu tulburări sexuale,mentale și din punct de vedere al integrării socio-familiale.

Când atacul sexual este urmarea unui impuls sexual primar,agresorul manifestă o personalitate inadecvată cu un slab control al impulsului combinat cu dorințe sexuale sau înclinații homosexuale.Deseori s-a dovedit că violatorul este exhibiționist,fetiș, obsesiv-compulsiv,prezintă lipsa de încredere în sine și este umil social.Este descris ca fiind liniștit,timid,lipsit de încredere.Din punct de vedere intelectual este normal dar are o accentuată lipsă de încredere în sine.S-a observat că atacatorii agresivi și brutali au un comportament antisocial și exploziv,manifestă depresie,halucinații și simptome paranoide.S-a mai observat că agresorii au fost în copilăria lor martorii unor violențe extreme îndreptate în special împotriva mamelor lor.

Multi dintre agresorii sexuali au severe disfuncții psihosexuale,care se manifestă în cursul agresiunii.Violatorul poate prezenta o erecție inadecvatăejaculare precoce sau tardivă,impotență.În timpul în care violatorii sunt spitalizați sau încarcerați,aceștia sunt caracterizați ca fiind pacienți sau deținuți „model”.De asemenea ei sunt ascultători și se comportă bine în afara activității lor sexuale.Odată cu punerea lor în libertate societatea este din nou expusă riscului deoarece lipsa respectului de sine,personalitatea lor inadecvată și reacțiile sexuale nesatisfăcute le provoacă acestora disfuncții psihosexuale.

Tipuri de violatori.Violatorii sunt de mai multe feluri,ei caracterizându-se prin anumite trăsături biologice și psihologice specifice.Regula generală este că exercitarea funcției sexuale este firească,liberă și permisă.Ea este insă reglementată și limitată,chiar oprită,limitări care privesc pe de o parte anumite persoane(minori,rude apropiate,persoane de același sex) și pe de altă parte mijloacele de exercitare a actului sexual(nu este permisă constrângerea,brutalitatea,perversiunea).

Ținând cont de aceste limitări,persoanele care încalcă un asemenea cadru se delimitează,categorii de infrctori după cum urmează:

a)care săvârșește fapta asupra minorelor cu vârsta de până la 14 ani,în acest caz fiind vorba despre o nematurizare completă a minorei care este încă un copil.Acest infractor se caracterizează pri violență,brutalitate,lipsă de afectivitate,milă față de minoră și mai ales lipsa frânei sexuale,lipsa stăpâmirii de sine.Acesta este denumit pedofil,autor al infracțiunii de pedofilie.

b)violatorii care săvârșesc fatpa profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra și de a-și exprima voința.Și aceștia se caracterizează tot prin lipsă de milă,brutalitate.

c)violatorii care săvârșesc infracțiunea fașă de persoane apropiate,rude apropiate(incest),unde explicația poate fi găsităîn condițiile familiale de creștere(dormitul în același pat,educația negativă,condiții de promiscuitate).În aceste cazuri nu există nici frâne sexuale,nici acte de violență și stăpănire de sine.

d)o altă categorie este formată din violatorii care acționează folosind mijloace și procedee total anormale,patologice și anume:

-sadicul prin care se înțelege individul care își satisface impulsul sexual numai făcând pe partenerul său sexual să sufere(să fie torturat,bătut etc).Avem la vedere atât suferințe fizice(bătaia) dar și suferințe morale(umilințe,batjocură,jigniri etc.).Uneori sadicul își poate consuma actul sexual prin uciderea victimei.

-masochistul este o altă categorie care poate avea act sexual numai dacă el ânsuși este chinuit,torturat,dacă este făcut să sufere(să fie rănit,ânsângerat).

e)ultima categorie o reprezintă cei care săvârșesc fapta față de un partener de același sex(homosexualii și lesbienele).În această categorie este vorba despre o deviere anormală a instinctului sexual de la un partener de sex opus la un partener de același sex.Din cercetările psihiatrice în această materie nu s-a ajuns la o concluzie care să explice clar cauza acestei devieri,dar se pare totuși că este vorba despre o cauză patologică.

Importanța pe care o au încercările de portretizre și clasificare a agresorilor sexuali interesează atât din punc de vedere teoretic cât și practic.Din perspectiva teoretică,portretizarea și clasificarea ajută la elaborarea unor modele explicative privind modul de structurare al personalității infractorului și totodată la evidențierea unor aspecte privind formarea și evoluția unor astfel de structuri în timp.Din punct de vedere practic ajută pe linia organizării unor acțiuni sociale preventive cât și pe linia elaborării unor programe de recuperare și reinserție socială.

Cel mai important însă,în încercarea de a surprinde caracteristicile tipice ale personalității violatorului,este marea dificultate în a diferenția net personalitatea infractorului de cea a neinfractorului,întrucât personalitatea individului uman,indiferent de statutul ei din punct de vedere juridic(infractor sau neinfractor)este mai mult sau mai puțin contradictoriu structurată,trăsăturile negative coexistând cu cele pozitive.Or poziția unor trăsături pozitive sau negative nu corelează întotdeauna pozitiv cu statutul juridic al persoanei așa cum s-ar părea la o primă analiză desigur superficială.Este posibil ca la nivelul unei persoane care a comis o agresiune sexuală,poziția trăsăturilor pozitive să domine pe de o parte,iar pe de altă parte este posibil ca la nivelul altei persoane,care deși nu încalcă legea penală suma trăsăturilor negative să predomine(agresivitate,impulsivitate,nesinceritate etc.) și ca să fie foarte activă în a încălca norme social-juridice,săvârșind contravenții sau abateri disciplinare.

Personalitatea infractorului trebiue cunoscută cât mai clar,cât mai exact pentru a permite organizarea unui program de educare,recuperare și reinsecție socială.Mai mult,plecându-se de la riscul social pe care îl reprezintă structurile comportamentale asemănătoare cu cele ale infractorilor,se pot organiza acțiuni de natură preventivă prin reducerea posibilităților de manifestare a tendințelor criminale,atât prin crearea,ca urmare a factorului educativ,a unor mecanisme criminoinhibitive,cât și ca urmare a unor acțiuni de informare a victimelor pentru a evita favorizarea unor situații victimizante.

Infractorii de moravuri(practicanții incestului,pedofilii,corupătorii de minori,proxeneții,sadicii,exhibiționiști,homosexualii etc.)au personalitatea clădită pe deficiențe educaționale,pe mobiluri materiale dar,mai ales,pe absența frânelor inhibitorii în situația în care apare stimului specific sau ocazional.Tentația lor constă în obținerea plăcerii sexuale prin pervertire,invertire sau pe altă cale contrară bunelor moravuri.Cu cât cauzele acțiunilor sunt mai apropiate de patologic,cu atât mobilizarea lor psihică pentru a-și atinge ținta va fi mai mare.Majoritatea acestor infractori sunt nevoiți să comită și alte categorii de infracțiuni(violență fizică,escrocherie,mită,tălhărie,furt etc.)pentru a-și realiza plăcerile trupești.

O altă categorie aparte de violatori sunt și cei care după comiterea violului își ucid victimele.

Rezonanța socială a infracțiunii de viol

Chiar dacă definițiile juridice ale violului diferă în cadrul sistemelor de drept există două trăsături comune și anume:constângerea sexuală exercitată asupra victimei și lipsa de voință a acesteia.Referindu-se la aceste aspecte Mahoney a arătat că:”definiția juridică a violului implică relația sexuală normală,anală sau orală prin folosirea de câtre o persoană a forței,fără consimțământul celeilalte persoane.Această definiție tinde să se axeze asupra penetrării a unui orificiu de câtre penis sau alte obiecte.Penetrarea nu este elementul central în cadrul violului.”

În acest fel cei mai mulți specialiști consideră că violul nu este atât o acțiune cu mobil sexual,cât mai ales o formă de agresiune îndreptată împotriva alor persoane,femei în cazul heterosexualilor.Din acest punct de vedere,Giddens arată că agresiunile sexuale și în special violul,sunt defecte directe ale legăturii făcute între sexualitate și sentimentele de puntere ori superioritate asupra altora,fiind un act de agresiune prin care i se neagă victimei dreptul de autodeterminare.Relația sexuală care are loc în cadrul violului este obținută prin brutalizare,amenințare sau intimidare.

Există argumente puternice care fac din viol și alte agresiuni sexuale, infracțiuni unice:

-ele nu sunt doar agresiuni fizice ci și o încălcare a limitelor intime

-implică puternice rezonanțe și semnificații emoționale

-sunt înconjurate de mituri și stereotipuri culturale

-sunt infracțiuni comise precumpănitor între sexe

-conduc la potențială și epuizantă autocondamnare a victimelor

-atrag riscuri și consecințe speciale la adresa sănătății persoanei implicate

-depunerea plângerii la poliție și prezentarea în instanță sunt percepute drept o formă de revictimizare.

Pentru toate femeile care vorbesc despre o astfel de violare intimă,brutală și umilitoare a integrității fizice și psihice este extrem de dificil;ele trăiesc sentimente intense de rușine,de vinovăție față de neputința lor de a se apăra.Aceste sentimente le fac hipersensibile la orice judecată sau condamnare,venite din partea celorlalți.

Practica judiciară în materie a confirmat ipoteza în care mai multe femei,sub o formă sau alta,au generat agresiunea sexuală chiar de la început în alte coordonate.Aceste aspecte sunt relevante mai ales,atunci când cei doi,victima și agresorul,se cunosc,uneori chiar foarte bine,situații când intimitatea se transformă în agresiune sexuală.

Cercetătoarele canadiene Clark și Lewis,vorbesc de sexualitatea femeii văzută ca o marfă,ca un produs.atunci când femeile sunt văzute ca proprietate privată,capacitățiile lor sexuale și reproductive devin singurele calități care le conferă valoare.Privind această afirmație prin ochii unui bărbat,cercetătorii oferă o imagine șocantă dar adevărată:din punt de vedere al bărbațiilor,sexualitatea este un bun aflat în posesia femeilor chiar dacă este ceva care va intra în posesia și sub controlul bărbațiilor,în anumite circumstanțe.Femeile sunt văzute ca având o autoritate totală și folosindu-se de ea stabilesc criterii subiective prin care dau bărbațiilor cât vor iar aceștia trebuie să negocieze,să ceară câte puține,să plătească prețul pe care femeile îl vor.Iar acesta este faptul care stă la baza misogismului.În mod natural,bărbații ajung să disprețuiască femeile tocmai pentru faptul că ei le privesc ca posesoarele unor lucruri pe care ei nu le au,deși ar avea dreptul să le aibă,dar femeile nu doresc să le dea aceste lucruri.Toate aceste aspecte fac ca relația sexuală să fie natural vorbind coercitivă”.

În aceste circumstanțe pericolul social al infracțiunii de viol apare cu atât mai evident;nepedepsirea unor fapte de o asemenea gravitate pune în primejdie pentru viitor liberatea sexuală,integritatea fizică,sănătatea sau chiar viața unui mare număr de persoane.Or,dacă victima unui viol,dintr-un considerent sau altul,își poate asuma un astfel de risc,statul ca garant al ordinii sociale nu și-l poate asuma.

CAPITOLUL II

EXPERTIZA JUDICIARĂ-MIJLOC DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL

1.1.Importanța și rolul expertizei ca mijloc de probă în procesul penal

Deși în cadrul diverselor expertize, care pot fi solicitate organelor judiciare, intră o gamă mai largă de expertize (medico-legale, criminalistice, artistice, numismatice, arheologice etc.), am ales să ne referim la cele care, în condițiile actuale ale legii, reprezintă o categorie distinctă: expertizele criminalistice, care pot fi solicitate atât în cauze civile sau penale, cât și comerciale ori administrative.

În opinia noastră, conceptul de „expertiză criminalistică” este util și ocupă ca deschidere un orizont mai amplu decât ar sugera termenul în sine. Sensul și amplitudinea criminalisticii transcende astăzi simplei noțiuni, problematica investigării criminalistice fiind indisolubil legată de majoritatea domeniilor aparent distincte, rezultând astfel nevoia de arheologie criminalistică sau antropologică, expertizarea criminalistică a armelor și obiectelor antice, numismatica criminalistică etc., toate incluse în noțiunea de „forensic science”.

Considerăm că, în acord cu principiul paralelismului, de vreme ce modificările relativ recente ale legislației permit ca alte expertize, cum ar fi cele medico-legale sau cele tehnice, să se poată efectua la cererea unor persoane fizice sau juridice și extrajudiciar, este necesar ca viitorul să deschidă și calea legislativă a expertizelor criminalistice extrajudiciare. Această opinie a mai fost exprimată în literatură , iar din practica personală am întâlnit lucrări criminalistice solicitate inclusiv în cauze aflate sub cercetare de către organele disciplinare ale unor organisme colective (federații de sport, consilii bisericești etc.) sau pentru birourile notariale, lucrări numite „Opinie (Aviz) de specialitate”, realizate după metoda și structura unei expertize criminalistice. Credem că diferența este de simplă natură terminologică, calitatea cerută unui demers științific criminalistic fiind în principiu aceeași ca asumare.

Asupra noțiunii de expert există mai multe opinii, dar noi achiesăm asupra celei consonante cu definiția sa enciclopedică: expertul judiciar (lat. expertus) este persoana ce posedă cunoștințe de specialitate într-un domeniu al artei, științei sau tehnicii, desemnată de organul judiciar, conform legii, pentru a lămuri anumite stări sau împrejurări de fapt necesare aflării adevărului.

Credem că, prin definirea mai concisă, noțiunea poate acoperi paleta imensă de aplicații ale muncii de expert fără a impune limitări, întrucât nu există domeniu de activitate umană în care să nu se poată ajunge la un moment dat, prin cursul firesc al unei cauze supuse soluționării judiciare, la necesitatea unei opinii de specialitate.

La rândul său, în literatura criminalistică, expertiza judiciară a fost definită drept o activitate de cercetare științifică desfășurată, la cererea organelor judiciare, de către experți având cunoștințe de specialitate asupra persoanelor, obiectelor sau urmelor, în vederea clarificării unor fapte sau împrejurări ori pentru identificarea obiectelor creatoare de urme.

În mod convergent, majoritatea autorilor definesc expertiza criminalistică drept un procedeu de probațiune prevăzut de lege, constând într-o activitate de cercetare științifică a probelor materiale judiciare, efectuat de către persoane cu temeinice cunoștințe de strictă specialitate și care are ca scop identificarea persoanelor, fenomenelor, obiectelor și substanțelor aflate într-o legătură cauzală cu faptul ilicit, stabilirile însușirilor acestora sau a eventualelor modificări de formă, conținut și structură a lor și a mecanismului respectivelor modificări.

Ne raliem acestor opinii, considerând expertizele criminalistice ca activități cu scop probatoriu și cu un caracter complex științific, constând în operațiuni realizate de personal cu pregătire de specialitate, numit de către un organ judiciar în condițiile prevăzute de lege, pentru clarificarea unor aspecte ce vizează identificarea, conexe cercetării judiciare a unui fapt ilicit, urmărindu-se stabilirea identității unor obiecte, persoane, urme, fenomene, surprinderea și explicarea unor nexuri cauzale și fenomenologice, a însușirilor lor specifice ori a împrejurărilor în care acestea au fost generate sau modificate, precum și a cauzelor acestora.

În practica urmăririi penale, expertizele pot fi efectuate pentru elucidarea unor probleme variate sub aspectul naturii științifice: criminalistice (expertiza scrisului și a documentelor, expertiza monedelor, bancnotelor, titlurilor de credit, a vocii și a vorbirii, a fotografiilor și a înregistrărilor video etc.), contabile, tehnice etc. Trebuie să arătăm, încă o dată, că dispunerea expertizelor criminalistice (în aproape toate domeniile de expertiză) poate avea loc și în cauze de natură civilă ori comercială, administrativă etc.

În literatura juridică s-au formulat numeroase definiții ale expertizei ca mijloc de probă. Astfel, aceasta a fost definită ca fiind „mijlocul special destinat pentru a transmite sau a aduce în proces noțiuni tehnice sau obiecte de probă, pentru rezolvarea cărora se cer cunoștințe speciale sau abilități tehnice”. În Franța, de exemplu, încă din secolul trecut, noțiunea în cauză era definită ca fiind „cercetarea, prin mijloace științifice, de către un specialist a unor situații de fapt, în legătură cu un proces a cărui natură solicită unele lămuriri speciale, verificare inseparabilă de ideea de litigiu”.

Pornind de la prevederile art. 116 C. proc. pen., expertiza este privită ca fiind cercetarea realizată de o persoană cu competență tehnică sau științifică (expert), la cererea organelor judiciare sau părților, asupra unor fapte și împrejurări de fapt, pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe de specialitate în scopul aflării adevărului.

Expertiza criminalistică face parte din categoria expertizelor judiciare, reprezentând un mijloc de probă, un procedeu probator valoros, prin care, pe baza unei cercetări fundamentate pe date și metode științifice, expertul furnizează organului judiciar concluzii motivate științific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe specializate. . Conform unei alte abordări, expertiza este o activitate de cercetare a unor împrejurări necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluționării de către un expert, activitate desfășurată la cererea organului judiciar în situația în care acesta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt. Așadar, expertizele criminalistice constau în activități de cercetare științifică a urmelor și a mijloacelor materiale de probă, în scopul identificării persoanelor, obiectelor, substanțelor și fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietăți ale acestora, precum și a eventualelor modificări de formă, conținut sau structură.

În scopul clarificării noțiunii de expertiză criminalistică, amintim existența unor opinii care contestau realitatea unui asemenea mijloc de probă autonom, argumentându-se că, „deoarece expertiza criminalistică se realizează de către specialiști din diverse ramuri ale științei și tehnicii, nu este justificată ca fiind o expertiză proprie criminalisticii”. Alături de expertizele criminalistice și medico-legale, în practica judiciară se utilizează frecvent expertize contabile, tehnice, agrotehnice și merceologice.

Specialistul numit pentru a face o expertiză sau chiar o constatare științifică nu se subordonează organului de urmărire penală, deoarece atribuțiile sale sunt limitate prin actul de numire în care sunt trecute problemele Ia care i se cere să răspundă și materialul pe care-l poate consulta.

Expertiza este importantă deoarece contribuie la aflarea adevărului, cu privire la existența sau inexistența infracțiunii, Ia persoana care a săvârșit-o, precum și la alte împrejurări necesare pentru corecta soluționare a cauzei. Elemente de probă îndoielnice ori simple indicii pot, prin efectuarea expertizei, să fie reținute ca probe temeinice ori înlăturate ca fiind, fără valoare.

Dispunerea efectuării unei expertize de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată se face ori de câte ori sunt necesare cunoștințele unui specialist, în funcție de problemele care urmează a fi lămurite, expertiza va fi diferită, clasificarea acestora făcându-se după mai multe criterii: natura probelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză; modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei; modul de desemnare a expertului; modul de organizare a expertizei.

Expertiza criminalistică face parte din categoria mai largă a expertizelor judiciare ce constituie un mijloc de probă, un procedeu probator valoros, prin care, pe baza unei cercetări fundamentată pe date și metode științifice, expertul aduce la cunoștința organului judiciar concluzii motivate științific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Definitoriu pentru expertiza criminalistică este faptul că, ea reprezintă o cercetare științifică a probelor materiale, destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanțelor și fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietăți ale acestora, precum și a unor eventuale modificări de formă, conținut sau structură.

Spre deosebire de constatarea tehnico-științifică, la efectuarea expertizei poate participa, alături de expertul numit de organele judiciare, și un expert recomandat de părți.

Pentru a dispune efectuarea unei expertize criminalistice trebuie rea lizate următoarele două condiții:

■ existența unor fapte sau împrejurări ale cauzei care, pentru a sta la baza convingerii organelor judiciare, impun necesitatea unor precizări, clarificări;

■ lămurirea semnificației acestora necesită cunoștințe de specialitate dintr-un domeniu sau altul de activitate.

Dispunerea efectuării expertizei

Dispunerea unei expertize de către organul de urmărire penală se va face după aprecierea probelor pe care le are la dosar, stabilind pentru care din ele are nevoie de o expertiză sau nu. Aprecierea aceasta trebuie să se facă în mod just, atât în sensul de a nu se întârzia efectuarea expertizei dacă aceasta este absolut necesară, cât și de a nu se întârzia mersul cercetărilor cu expertize de mai puțină importanță. De asemenea, dispunerea efectuării expertizei, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări neclare ce necesită folosirea cunoștințelor unui specialist într-un anumit domeniu, se poate face nu numai în cursul urmăririi, ci și în cursul judecății.

În situația în care, dispunerea expertizei se impune a fi făcută în cursul urmăririi penale, forma procesuală, potrivit art. 203, C. pr. pen., este ordonanța sau rezoluția motivată, în cursul judecății în prima instanță efectuarea expertizei se dispune prin încheiere, iar cu ocazia judecății în recurs prin decizia de casare.

În situația când, organul de urmărire penală sau instanța de judecată s-a adresat, pentru efectuarea expertizei, unei instituții de specialitate, conducerea institutului va numi pe unul din salariații acestuia cu efectuarea expertizei.

Efectuarea expertizei criminalistice se poate dispune în tot cursul urmăririi penale, însă după punerea în mișcare a acțiunii penale. Iar, în timpul judecății, se poate dispune atât înainte, cât și în cursul efectuării cercetării judecătorești.

Pregătirea în vederea dispunerii expertizei

În vederea dispunerii efectuării expertizelor criminalistice, organele de urmărire penală sau instanțele de judecată trebuie să ia unele măsuri de pregătire, care ar putea fi astfel sintetizate: ■ aprecierea necesității și utilității dispunerii expertizelor;

■ formularea întrebărilor;

■ punerea la dispoziția expertului a materialelor necesare examinării;

■ alegerea instituției abilitate sau a experților ce urmează să efectueze expertiza.

În vederea dispunerii expertizei, organele de urmărire penală trebuie să efectueze o analiză temeinică a necesității și utilității acestora spre a nu apela la experți decât în situația când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar aceste lămuriri a faptelor sau împrejurărilor prezintă importanță pentru cauză, respectiv pentru aflarea adevărului.

Formularea întrebărilor la care trebuie să răspundă expertul impune îndeplinirea unor condiții, unele se referă la fondul problemei, iar altele se referă la forma în care trebuie să se materializeze.

Corecta formulare a întrebărilor impune cunoașterea de către organele judiciare, în anumite limite, a domeniului științific în care se dispune efectuarea expertizei criminalistice. Nivelul de cunoaștere al organului judiciar în domeniul specialității în care se dispune efectuarea expertizei se impune pentru a nu se solicita inutil efectuarea unor examinări de specialitate.

Pregătirea în vederea efectuării expertizei criminalistice impune obligația organelor judiciare de a pune la dispoziția expertului materialele ce vor fi supuse examinării.

Materialele supuse expertizei trebuie să fie reprezentative și suficiente din punct de vedere cantitativ și calitativ.

Pregătirea materialelor necesare efectuării expertizei revin în exclusivitate organelor judiciare care ordonă efectuarea unor astfel de examinări.

O cerință importantă se referă la calitatea pe care trebuie s-o prezinte materialele, în sensul că ele trebuie să conțină suficiente elemente caracteristice pe baza cărora să se facă identificarea care este prezentă cel mai mult în activitatea laboratoarelor de expertiză criminalistică.

În cazul expertizei criminalistice, organele judiciare au obligația de a trimi te materialele ce vor fi supuse examinărilor de specialitate la instituția în care funcționează laboratorul de expertiză criminalistică, urmând ca specialiștii să fie numiți de către conducătorul acesteia.

Codul de procedură penală în vigoare a consacrat, în domeniul expertizei criminalistice, expertiza oficială în sensul că aceasta nu poate fi efectuată decât în cadrul unor instituții specializate, sistem menit să asigure un nivel științific corespunzător examinărilor de specialitate, iar pe de altă parte a garanta, prin modul de organizare al acestor instituții și de recrutare a experților, obiectivitatea activității de expertiză.

În ceea ce privește efectuarea noii expertize ca urmare a nemulțumirii concluziilor primei expertize, părțile pot solicita efectuarea unei noi examinări de specialitate în cadrul Laboratorului central de criminalistică, care este cea mai înalta treaptă în organizarea activității de expertiză criminalistică.

Dacă expertiza se efectuează într-o instituție de specialitate, expertul este numit de conducerea instituției. Potrivit art. 119, alin. ultim, C. pr. pen., este posibil ca instituția de specialitate să considere necesar ca la efectuarea unor expertize de mai mare complexitate să participe sau să-și dea părerea și specialiști de la alte instituții ce nu au profilul efectuării de expertize. În acest caz se folosește asistența sau avizul acestora.

Dacă expertiza se efectuează de un expert desemnat de organul judiciar, în acest caz organul judiciar dispunând efectuarea expertizei, fixează și expertul din lista existentă la instanță, apoi fixează un termen când sunt citate părțile și expertul desemnat. Acestora li se arată obiectul expertizei, întrebările și termenele de depunere a rapoartelor. Părților li se arată că au dreptul să-și desemneze un expert care să participe alături de expertul oficial.

Organul de urmărire penală dispune efectuarea expertizei printr-o rezoluție, iar expertiza contabilă și tehnică se poate dispune printr-o ordonanță. În ceea ce privește instanța de judecată, poate dispune efectuarea expertizei prin încheiere.

1.2. Clasificarea expertizei

Complezitatea problemelor care apar într-o cauză penală,pentru a căror rezolvare se poate ordona efectuarea expertizei se referă la cele mai variate domenii.În acest sens,expertiza este ordonată pentru a ajuta la soluționarea completă și în același timp a cauzelor penale.

În literatura de specialitate autorii folosesc diferite criterii de clasificare a expertizelor printre care: natura problemelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză,modul în care legea reglementează necesitatea efectuării expertizei,modul de desemnare a experțiilor,modul de organizare a expertizelor.

Cel mai potrivit criteriu de clasificare a expertizelor îl constituie domeniul de aplicare a expertizei,natura problemelor ce urmează a fi lămurite prin expertiză.În acest sens,expertizele cele mai frecvent dispuse de organele judiciare sunt:

-expertizele tehnice;

-expertizele medicale;

-expertizele contabile;

-expertizele criminalistice.

După modul de dispunere a lor,expertizele pot fi facultative când sunt dispuse la cererea părților și când organul judiciar socotește că expertiza este necesară pentru clasificarea problemelor în cauza respectivă și obligatorii,atunci când legea prevede expres(conform art.117 Cod Procedură Penală) că expertiza psihiatrică este obligatorie.

Expertizele tehnice:

Au fost cunoscute la romani și erau folosite pentru rezolvarea problemelor legate de terenuri,în sensul că judecătorul trebuia să trimită experți la fața locului pentru măsurarea fondului respectiv.

În Franța acest gen de expertiză este semnalat mai târziu,comparativ cu expertiza medicală.Astfel că,vechiul drept francez prevedea folosirea experților pentru evaluarea imobilelor provenite din donații sau în cazul imobilelor copiilor minori ai căror părinți aveau dreptul de folosință sau în cazul clădirilor care erau amenințate cu ruinarea.

Expertizele tehnice au ca obiect cercetarea unui complex de probleme cu caracter tehnic și care,la rândul lor,pot fi de mai multe feluri:tehnico-ștințifice,mecanice,tehnologice etc.

Expertizele tehnice sunt de folosite în cauzele judiciare în care se pun probleme de construcții,transporturi,incendii,de protecția muncii,accidente de circulație etc.precum și pentru evaluarea bunurilor și formarea loturilor în caz de partaj judiciar.

Mai precizăm faptul că expertizele tehnice,datorită complexității problemei supuse examinării,se efectuează în stânsă legătură,se completează,cu expertizele contabile,economice,medicale sau de alt gen,căpătând în acest mod un caracter complex.

În legătură cu acest aspect,recent,Guvernul României a emis Ordonanța nr. 2 din 21 ianuarie 2000 publicată în Monitorul oficial al României nr. 26 din 25 ianuarie 2000,privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară.

Expertizele medicale:

Expertizele medicale constau în folosirea datelor științei madicale pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări necesare soluționării cauzei,având o largă aplicabilitate ca mijloc de probă.

Cele mai frecvente forme de expertiză medicală utilizate în practică sunt expertizele medico-legale,folosite pentru examinarea aspectelor legate de cauza morții,de vătămarea integrității corporale a persoanei,de determinarea grupei de sânge,de stabilirea filiației și medico-legale psihiatrice.

Mai subliniem faptul că din categoria expertizelor medicale mai face parte și cele toxicologice,veterinare,sanitar alimentare.

Expertizele contabile:

Ele constau în cercetarea situației economice a unor societăți,a concordanței dintre documentele primare de evidență contabilă și realitate,fiind des utilizate în materie civilă,penală sau comercială.

Expertizele criminalistice:

Reprezintă alături de experizele medico-legale,contabile și tehnice,unul dintre cele mai importante mijloace de probă puse la dispoziția organelor judiciare,esența lor constând în efectuarea de câtre persoane competente a unor examinări speciale pentru obținerea de date faptice,care au o importanță probantă în cauză.

Este cunoscut faptul că expertiza criminalistică are,între altele,menirea de a examina comparativ caracteristicile concrete ale obiectelor studiate,în vederea stabilirii identității sau apartenenței de gen ori a provenienței comune,de a releva urmele materiale ale infracțiunii,stabilirea condițiilor și cauzelor nemijlocite care au dus la formarea acestora,mecanismul de formare a urmelor și altelor.

Expertizele criminalistice au largi aplicații în procesul penal,dar se utilizează și în procesul civil.

Expertizle se întălnesc în foarte multe domenii ale activității umane,asfel că este dificilă o clasificare unitară,deșii încercările de clasificare ale diferitelor tipuri de expertiză sunt numeroase.

Astfel,există clasificări ale expertizelor în funcție de domeniile ștințifice abordate și cărora le aparține specialistul care le execută:expertize tehnice,medicale,medico-legale,criminalistice,contabile,financiare,comerciale,merceologice,sanitare,sanitar-veterinare etc.

Uneori expertizele pot avea obiecte care exced domeniile strict delimitate ale unor specializări ștințifice și necesită o abordare interdisciplinară,caz în care expertiza poate fi efectuată,în colaborare,de mai mulți experți din domenii diferite.

În funcție de conținut,expertizele pot fi împărțite în două mari categorii:

-expertize cu caracte tehnic care au la bază date,fapte,constatări de specialitate,fără să conțină elemente juridice.

-expertize la care constatările de ordin tehnic sunt asociate cu norme speciale,de exemplu norme tehnice sau contabile.

Expertiza calității mărfurilor,și în cadrul ei expertiza merceologică,deși nu face apel întotdeauna la analize de laborator,se apropie de expertiza tehnică,dar conține în mod obligatoriu și elemente juridice.Elementele uridice se referă la luarea de către expert a unei poziții privind înscrierea rezultatelor tehnice în prevederile unor norme tehnice cu caracter legislativ,sau de reglementare.În raport cu organul care dispune efectuarea ei,expertiza merceologică poate fi,în principal,de două feluri-judiciară și extrajudiciară.

Expertiza merceologică judiciară se desfășoară din dispoziția instanțelor judecătorețti și se dspune pentru elucidarea unor probleme tehnice legate de cauzele aflate pe rol.Concluziile expertizei merceologice judiciare sunt considerate mijloace de probă.Expertiza este un mijloc de probațiune de un fel deosebit,iar expertul este un auxiliar al instanței,dar nu este martor.

Expertiza merceologică extrajudiciară se efectuează la cererea unei organizații economice în legătură cu încheierea și derularea unor contracte,cu eficiența, depozitării , transportului,păstrării mărfurilor sau alte aspecte ale activității lor.Adesea,deși expertiza extrajudiciară nu are legătură concretă cu un proces sau litigiu,concluziile ei devin mijloace probatoare.

Exemple de expertize extrajudiciare sunt expertiza pietrelor prețioase,expertiza preliminară a unor instalații sau tipuri de mașini,expertize pentru cunoașterea activității economice sau pentru analiza situației unei societăți etc.Expertiza extrajudiciară se poate apropi de cea judiciară și expertul poate îndeplini rolul de arbitru dacă părțile cad de acord să se supună concluziilor lui(expertize contractuale sau amiabile).Există o tendințe de sporire a numărului și importanței expertizelor extrajudiciare,cu deosebire în domeniul asigurărilor și al contractelor economice.

1.3. Reglementarea și procedura expertizei

Baza normativă privind expertiza. Cadrul normativ privind expertizele judiciare face obiectul unei serii de materiale normative, între care se disting codurile juridice și materialele normative specifice.

Codurile juridice sunt: Codul civil, Codul penal, Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală. Codurile de procedură conțin părți distincte dedicate expertizelor, iar în codurile civil și penal se găsesc articole care fac direct sau indirect referire la experți.

În Codul penal se găsesc reglementări privind: luarea de mită și primirea de foloase necuvenite, traficul de influență, mărturia mincinoasă și abuzurile contra experților.

Codul de procedură penală conține cele mai multe reglementări privind expertiza: incompatibilitatea, abținerea și recuzarea; constatea tehnico-științifică și constatarea medico-legală; secțiunea a X-a intitulată „Expertizele“; reglementarea cheltuielilor efectuate de experți; amenda judiciară, proceduri premergătoare pentru experți, dreptul expertului la recurs și la revizuire.

Codul de procedură civilă cuprinde materie referitoare la: incompatibilitate, abținere și recuzare; un grupaj de articole intitulat „Expertiza“; reglementări referitoare la cheltuieli și la revizuire.

Materialele normative specifice se referă la suita de decrete și legi care au operat și operează în domeniu. Actul normativ curent este O.G. nr. 2/2000, aprobat prin Legea nr. 156/2002, act care a înlocuit Decretul nr. 79/1971 (publicat în M. Of. Nr. 32/1971) privind expertiza contabilă și expertiza tehnică, primul document cu referire expresă la expertiza tehnică din legislația românească. Materialele normative anterioare făceau referire la expertiza contabilă (v. Decretul nr.434/1957 pentru reglementarea efectuarii expertizelor contabile judiciare, modificat prin Decretul nr. 321/1958 si republicat la 31 iulie 1958).

Principalele aspecte reglementate de O.G. nr. 2/2000 se referă la: definirea expertizelor judiciare și extrajudiciare, modul de organizare la nivel central și local a experților judiciari, calitatea de expert judiciar (condiții de obținere, drepturi, limite), reguli de procedură în expertiza tehnică judiciară, reglementarea expertizei tehnice extrajudiciare (calitatea de expert și efectuarea expertizei), atribuțiile birourilor central și locale de expertize, răspunderi și sancțiuni. Documentul stabilește că prevederile sale se completează cu dispozițiile privind expertiza din codurile juridice, în măsura în care prin această ordonanță nu se dispune altfel.De asemenea, dispozițile ordonanței nu se aplică în situația în care expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de Institutul central de Expertize criminalistice sau de un laborator de expertiză cirminalistică, precum și de orice alt institut de specialitate.

În baza O.G. nr. 2/2000, Ministerul Justiției a emis Regulamentul privind organizarea și procedura de desfășurare a examenelor de atribuire a calității de expert tehnic judiciar și de testare a specialiștilor.Similar, ministerele și instituțiile centrale abilitate au propriile regulamente referitoare la examenul de expert tehnic extrajudiciar, elaborate în baza O.G. nr. 2/2000.

Regulamentele stabilesc în detaliu condițiile de participare la examen, componența dosarului de examen, tematica examenului, procedura de desfășurare și de evaluare / notare, procedura contestației, finalizarea. Indicații similare sunt precizate pentru testarea specialiștilor la care instanțele apelează pentru expertize.

Dispunerea expertizei judiciare. Așa cum sugerează și termenul dispunere, această situație este specifică doar expertizelor judiciare, în care o situație controversată a ajuns obiect de judecată pentru instanța care, din proprie inițiativă sau la solicitarea uneia sau ambelor părți aflate în litigiu, dispune expertiza, în general alături de alte materiale probante (probe cu documente / înscrisuri, probe cu martori etc.). De fapt, atunci când inițiativa aparține părților se consideră că instanța procedează la admiterea expertizei, iar când inițiativa aparține instanței de judecată se poate vorbi de dispunerea expertizei.

În cauzele penale se întâlnește expresia ordonarea expertizei (art 116 Cpp) pentru dispunerea expertizei, la cerere sau din oficiu.Admiterea, respectiv dispunerea expertizei are caracter facultativ, organul judiciar fiind singurul în măsură să considere dacă această măsură este sau nu este oportună. Pentru aceasta, se iau în considerare toate materialele dosarului cauzei, se apreciază utilitatea acestui demers suplimentar și concludența potențială. Se consideră deopotrivă avantajele pe care le-ar oferi o astfel de probă pentru soluționarea cauzei, dar și posibilitatea ca în acest fel să se întârzie finalizarea actului de judecată.

În spețele penale sunt frecvente cazurile expertizelor obligatorii (Art. 117 Cpp): în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului. Expertiza se efectuează în instituții sanitare de specialitate, după internarea persoanei respective. De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele morții, daca nu s-a întocmit un raport medico-legal.

Admiterea expertizei ca mijloc de probă presupune îndeplinirea a două condiții, cumulativ: a) să fie necesară consultarea unui specialist pentru probleme în cauză și b) expertiza să fie concludentă, ușurând soluționarea corectă a cauzei.

Când instanța consideră expertiza ca fiind necesară, stabililește prin Încheiere de ședință obiectivele expertizei și solicită Biroului local o listă cu trei sau cinci experți, valizi, în specialitatea respectivă. Dacă nu există experți în specialitate, se poate apela la specialiștii aflați în evidența Biroului Central de Expertize Tehnice Judiciare.

Numirea experților se face la un termen ulterior, în urma tragerii la sorți, de regulă. Părțile au dreptul să se opună, pentru motive justificate, desemnării unui anumit expert în cauză. De asemenea, părțile au dreptul să propună, pe cheltuiala lor, experți judiciari, valizi, din listele oficiale, de aceeași specialitate, pentru a participa la efectuarea expertizei. Totodată, se precizează termenul de depunere a expertizei și se stabilește onorariul (provizoriu) pentru expertiză, cel mai adesea plătibil în părți egale de ambele părți în litigiu. Toate aceste elemente trebuie menționate în Incheierea de ședință.

În domeniile strict specializate, în care nu există experti autorizați, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalități ori specialiști din domeniul respectiv. Punctul de vedere va fi prezentat în camera de consiliu sau în ședința publică, părțile având dreptul să pună întrebări.Dispunerea efectuării expertizei și stabilirea obiectivelor acesteia constituie pentru expert punctul de plecare în realizarea sarcinii sale.

Procedura expertizei. Din punct de vedere procedural, expertiza este un demers complex, cu desfășurare specifică în timp și spațiu a unor activități ce fac obiectul bazei normative în domeniu, al profesiei de expert și al unei deontologii riguroase, toate alcătuind un set de reguli cunoscute și cutume.

În acest demers se evidențiază un șir de etape, tipic pentru orice expertiză, prezentate în continuare:

-Solicitarea expertizei – este specifică în expertizele extrajudiciare și cele mai multe din expertizele judiciare.

-Dispunerea / ordonarea efectuării expertizei; se dispun expertizele judiciare, cu sau fără solicitarea acestora de către părți; în cazul expertizelor penale, expertizele se ordonă de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, la cerere sau din oficiu (art. 116 Cpp), iar în unele spețe penale (decese fără raport medico-legal, omor deosebit de grav, îndoieli asupra stării psihice a învinuitului / inculpatului) este chiar obligatorie ordonarea unei expertize (art. 117 Cpp).

-Stabilirea obiectivelor expertizei: obiectivele se stabilesc de către organele de urmărire penală, de către instanțe, de către părți sau de către clienți. Obiectivele expertizelor extrajudiciare se stabilesc de partea contractantă care le prezintă expertului, cu care le negociază și apoi sunt menționate în contract. Obiectivele spețelor civile se pot formula de partea care a cerut expertiza sau de ambele părți; sunt situații cînd acest aspect este lăsat în seama instanței. Obiectivele expertizei din spețele penale sunt de regulă în sarcina organului de urmărire penală, respectiv a instanței de judecată, care însă poate avea în vedere și opinia părților în cauză.

-Numirea / alegerea expertului constituie totdeauna atributul, după caz, al organelor de cercetare penală, al instanțelor, al părților aflate în proces, sau al clienților, dar nu și al experților. În nici o situație expertul nu este cel care decide numirea sa pentru realizarea unei expertize. Evident, nu trebuie făcută confuzie între numirea expertului și acceptarea expertizei. În cazul expertizelor extrajudiciare este proprie alegerea expertului, care se face după considerente ca: specializare, reputație, nivel onorarii etc.; în cazul expertizelor judiciare, alegerea se face prin tragere la sorți din lista de experți comunicată de Biroul local de expertize, după consultarea părților cu privire la eventuale obiecțiuni asupra experților din listă. Codurile de procedură stabilesc și posibilitatea părților aflate în proces de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei (art. 118 Cpp). În expertizele din spețele penale se impune ca, atunci când într-o specialitate există experți oficiali, să nu poată fi numit expert în cauză o altă persoană, decât dacă împrejurări deosebite ar cere această situație. Dacă expertiza urmează să fie efectuată de un institut de specialitate / serviciu medico-legal etc., organul de urmărire penală ori instanța trebuie să se adreseze acestora pentru efectuarea expertizei; dacă aceste institute de specialitate consideră necesar ca la efectuarea expertizei să participe sau să prezinte opinii și specialiști din alte instituții, este permis acest demers (art. 119 Cpp). Prin extensie, practica judiciară și arbitrală prezintă frecvente situații când experții numiți solicită organelor sau instanțelor care i-au numit să accepte colaborarea lor cu alți experți sau specialiști pentru lărgirea ariei de investigare și o mai bună relevare a elementelor indicate în obiectivele expertizei, iar aceste solicitări sunt încuviințate și oficializate. Totdeauna, la numirea expertului se stabilește și onorariul / onorariul provizoriu al expertului.

-Chemarea / apelarea expertului constituie o etapă tipică și cu problematică proprie în expertizele judiciare. Această etapă se petrece în perioada următoare redactării încheierii de numire a expertului. Instanța trimite expertului judiciar scrisoare recomandată prin care informează asupra faptului că dispus numirea sa pentru efectuarea expertizei în cauza dosarului menționat. Se mai indică data încheierii de ședință, termenul pentru care trebuie depusă expertiza, onorariul stabilit de instanță pentru expertiză și sarcina plății onorariului (cel mai frecvent, plata onorariului revine ambelor părți, în cote egale).

-Cercetarea dosarului speței: expertul judiciar trebuie să meargă la arhiva organului care a dispus expertiza și să lectureze dosarul cauzei. Se urmăresc în mod special piesele principale ale dosarului (cererile de chemare în judecată, întâmpinările și cererile reconvenționale, cererile intervenienților, cererile completatoare, încheierile de ședință, lista de obiective), dar și documentele care au importanță specială pentru expert: răspunsul Biroului local de expertize, dovezile de plată a onorariului ș.a.

-Acceptarea expertizei: nu constituie o etapă propriuzisă, deși este un moment important în procedura expertizei. La lectura dosarului cauzei, pot să apară elemente care sunt precizate clar în codurile de procedură judiciară și care obligă expertul la comunicarea situației sale către organul care a dispus expertiza. Este cazul unor elemente care conduc fie la abținerea, fie la recuzarea expertului. Elementele respective fac obiectul art. 48-53 Cpp și vizează: existența unui interes al expertului (chiar și al soției sau vreunei rude apropiate), sub orice formă, în cauza respectivă, relația de rudenie cu vreuna din părți, implicarea expertului sau a rudelor sale într-o cauză asemănătoare, exprimarea de către expert a unor opinii privitoare la cauză, înainte de a fi numit, primirea de daruri sau făgăduieli de la părțile în cauză. Art 50 Cpp prevede obligația expertului de a declara organului care a dispus expertiza că se abține de la efectuarea expertizei, arătând motivele. Dacă expertul nu a declarat abținerea sa, atunci oricare din părțile aflate în cauză pot cere recuzarea expertului imediat ce au luat cunoștință de cazul de incompatibilitate. În ambele cazuri, instanța va decide dacă expertul se înlocuiește sau se menține sarcina sa. Art. 54 Cpp reglementează situația alternativă expert -martor. Calitatea de martor este incompatibilă cu aceea de expert în aceeași cauză, calitatea de martor având întâietate. Participarea ca expert de mai multe ori în aceeași cauză nu constituie motiv de recuzare. Dacă expertul nu declară abținerea sa sau dacă nu solicită înlocuirea sa pentru motive întemeiate se consideră că a acceptat expertiza. Efectuarea expertizei tehnice judiciare este obligatorie, ea neputand fi refuzata decat pentru motive temeinice (art. 15 – OG 2/2000).

-Pregătirea cercetării de teren este o etapă importantă pentru orice fel de expertiză, având particularități evidente de la o specializare la alta și chiar de la o speță la alta. Particularitățile se referă la echipamentele și instrumentarul pregătit pentru expertiză, informațiile adiționale ce se vor culege pe teren, metodele de lucru etc. Se distinge însă și o schemă comună de elemente care sunt specifice multor categorii de expertize, cum ar fi alcătuirea unui desfășurător al activităților la cercetarea de teren și lista de informații de solicitat de la părți.

-Convocarea părților pentru cercetarea de teren (expertiza propriuzisă): părțile se convoacă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de răspuns, cu cinci zile înainte de data cercetării de teren. În scrisoarea de convocare de menționează numărul dosarului, data, orele și locul la care se desfășoară cercetarea de teren, documentele pe care trebuie să le aducă părțile, datele de contact ale expertului.

-Terenul: la cercetarea de teren se culeg informațiile, datele și observațiile vizate în perioada de pregătire, se realizează măsurători specifice, se efectuează schițe, desene, fotografii, se consemnează observațiile personale, se rețin orice fel de elemente care sunt pertinente și relevante pentru realizarea obiectivelor expertizei. Cadrul normativ specific interzice transferarea de către expert a sarcinii sale către alt expert, deși expertul în cauză poate folosi competențele și ajutorul altui expert sau specialist în domeniul pe care îl expertizează, situație frecventă în faza cercetării de teren. Pentru situații justificate, expertul poate întocmi pe teren anumite documente (procese-verbale, minute, angajamente ale părților) pe care le va atașa la Raportul de expertiză. La cercetarea de teren, expertul poate fi în situații diverse care să conducă la incompatibilitatea sa, asupra cărora codurile judiciare fac trimitere expresă: primire de daruri sau făgăduieli de la părți, luare de mită (art. 254 Cpp), primirea de foloase necuvenite (art. 256 Cpp), traficul de influență (art. 257 Cpp).

-Cercetarea post-teren: în această fază, expertul continuă investigațiile în literatura de specialitate, culege date de la instituții de profil, cercetează piața specifică, contactează specialiști din domeniul expertizei etc., colectând informații de care are nevoie în faza prelucrării datelor.

-Prelucrarea datelor: toate informațiile reținute de expert din cercetarea dosarului cauzei, de la cercetarea de teren și din cercetările sale ulterioare se supun prelucrărilor specifice. Cele mai frecvente tehnici de prelucrare sunt cele matematice, statistice, fizico-chimice, economice, sociologice etc. Datele prelucrate trebuie convertite în informații simplificate, adecvate unei perceperi corecte de către nespecialiști, perfect accesibile organelor care dispun expertize. Metodele folosite se vor menționa în raportul de expertiză.

-Redactarea raportului de expertiză constituie etapa de cea mai mare responabilitate în demersul unui expert. Aproape în toate cazurile, raportul de expertiză are formă scrisă. Cînd sunt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză; dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate se consemnează în cuprinsul raportului sau într-o anexă la raport. Expertul trebuie să respecte mai întâi principalele reguli de formă și procedurale privind raportul de expertiză (alcătuire, ordinea părților, unele informații obligatorii, semnarea și parafarea paginilor); de asemenea, trebuie să dovedească profesionalism în organizarea materialului informativ și să formuleze clar concluziile raportului. Cerințele deontologice specifice trebuie respectate cu cea mai mare grijă: trebuie evitate sistematic judecăți bazate pe date și informații incoerente, necredibile, vicioase; trebuie evitate situațiile periculoase în care afirmațiile raportului pot fi dovedite ca fiind mincinoase, situație sancționabilă de legea penală (mărturia mincinoasă – art. 260 Cpp). De asemena, expertul trebuie să facă imediat cunoscute instanței împrejurări în care este îndreptat, de către părți sau alți factori, către vicierea raportului, legea penală făcând trimitere expresă la aceste situații (infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției – art. 261, 266 Cp).

-Vizarea și depunerea raportului: după realizarea raportului într-un număr de exemplare suficient pentru instanță, părți și expert, setul de exemplare se prezintă Biroului local de expertize pentru viză și înregistrare. Prezentarea setului la Biroul local de expertize se face cu cel puțin cinci zile înaintea termenului de judecată. În spețele penale, raportul se depune la registratura organului care a dispus expertiza. În cazul expertizelor extrajudiciare, modul de finalizare a acțiunii expertului este convenit prin contract. Nedepunerea raportului de expertiză pentru trmenul solicitat, fără motive temeinice, poate declanșa efectele art. 198 Cpp, respectiv amendă pentru tergiversarea îndeplinirii însărcinărilor primite.

-Decontul și plata expertizei: în cazul expertizelor judiciare, decontul și factura se depun odată cu raportul la Biroul local de expertize. Onorariul definitiv pentru expertiza judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitata lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului / specialistului. Plata onorariului se face prin grija Biroului local de expertize.

-Analiza raportului de expertiză este etapa care interesează beneficiarii acțiunii expertului, respectiv instanțele sau organele de urmărire penală, părțile, ori, după caz, clienții care au comandat expertiza. În analiza raportului de expertiză se urmărește corectitudinea demersului expertului. Interesează deopotrivă aspectele de formă și procedurale (menționarea datelor / informațiilor obligatorii, numerotare pagini, semnături și parafe, indicarea surselor și a bazei normative etc.), ca și cele de conținut (calcule, justețea și logica formulărilor, fundamentarea concluziilor). Evidențierea unor vicii conduce la formulele de îndreptare. Cele mai cunoscute formule de îndreptare a unui raport de expertiză sunt: răspunsul la obiecțiuni, suplimentul de expertiză, contraexpertiza, o nouă expertiză.

-Obiecțiuni la raportul de expertiză: în urma analizei raportului de expertiză, dacă de descoperă erori de orice fel sau elemente nerezolvate față de obiectivele stabilite, este deschisă calea formulării de obiecțiuni la raportul de expertize. Dacă obiecțiunile sunt formulate de către părți, acestea trebuie să depună, în scris, lista obiecțiunilor la primul termen de la depunerea raportului. Expertul este chemat, prin scrisoare recomandată, să ia cunoștință de conținutul listei de obiecțiuni și să redacteze răspunsul la obiecțiuni până la termenul proxim.

– Completări / îndreptări / contraexpertiza / o nouă expertiză. Articolul 212 Cpc stabilește că dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Întregirea expertizei se face printr-un supliment de expertiză, de către același expert. O nouă expertiză se face, de regulă, de către alt expert. Același articol conține mențiunea potrivit căreia expertiza contrarie (contraexpertiza) trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării (expertizei inițiale).

1.4. Structura raportului de expertiză

Raportul de expertiză se prezintă ca un document organizat în secțiuni. Organizarea în acest fel a raportului de expertiză este impusă de nevoia asigurării fluenței și clarității informațiilor în raport.

Un raport de expertiză judiciară cuprinde antetul și următoarele secțiuni: Preambul; Părțile; Scurt istoric; Obiectivul expertizei; Desfășurarea expertizei; Constatările expertului; Concluzii; (Borderou de anexe); Anexe

Antetul raportului de expertiză conține denumirea instituției care a dispus expertiza, numărul dosarului și termenul de judecată pentru care trebuie depus raportul de expertiză.

Preambulul raportului de expertiză cuprinde: numele și prenumele expertului, profesia și calificarea sa, numărul legitimației de expert, data la care a fost efectuată numirea expertului, data și numărul recomandării Biroului local de expertize.

Părțile sunt menționate cu numele, prenumele, adresa de domiciliu (sau, după caz, domiciliul ales) și calitatea lor în proces (reclamat și pârât – în cauzele civile, respectiv parte vătămată și inculpat – în cauzele penale). În unele cazuri pot apărea două sau mai multe coreclamante sau copârâte, dar și intervenienți (părți interesate).

Scurt istoric al litigiului – în această secțiune se prezintă într-o succesiune cronologică principalele elemente și informații care constituie puncte de referință în evoluția litigiului. Aceste elemente sunt preluate din documentele dosarului cauzei și îndeosebi de la părți, cu prilejul cercetării de teren. Se consemnează poziția sau interpretarea părților în legătură cu litigiul, în special a acelora care vizează obiectivele expertizei, precum și precizarea daunelor și a perioadei când acestea s-au produs. Rostul acestei secțiuni este de a oferi informații coerente și concentrate în legătură cu obiectivul expertizei.

Obiectivul expertizei – secțiunea conține redarea ad-literam a obiectivelor stabilite de către instanță pentru efectuarea expertizei, precum și întrebările care au fost transmise în scris expertului. Procedând astfel, se evită posibilitatea ridicării unor obiecțiuni de către părți, pe considerentul că expertul a interpretat limitat sarcina sa ori că nu a dat răspuns întrebărilor formulate.În această secțiune se face referire la expertize de aceeași specialitate dispuse și executate anterior în cauză ori, după caz, se menționează că nu s-au mai efectuat expertize anterioare pe problema respectivă.

Desfășurarea expertizei cuprinde desfășurătorul acțiunilor desfășurate în vederea realizării raportului de expertiză. Se face referire la convocarea părților (datele de convocare, documente), la prezentarea pe teren (legalitatea invitării părților; numele și calitatea împuterniciților; documente de împuternicire; investigații efectuate de către expert în prezența părților; documente de consemnare a rezultatelor investigațiilor – proces-verbal, minută etc., semnat de către expert).

Constatările expertului constituie cea mai importantă secțiune din raport și cuprinde faptele, date, observații, investigații, extrase din dosarul cauzei și, respectiv, rezultate din investigațiile efectuate de către expert; aceste elemente trebuie descrise exact și, dacă este cazul, trebuie comparate sau interpretate. Nepotrivirile între datele provenind din diferite surse se consemnează, se compară și se comentează de către expert pentru stabilirea veridicității lor.

În expertizele care au ca obiectiv identificarea și evaluarea de daune rezultatele investigațiilor efectuate de expert se prezintă în ordinea efectuării lor. Trebuie să se acorde o atenție stabilirii cauzelor și împrejurările care au generat vicierea respectivă. Pe lângă prezentarea elementelor de reconstituire a cauzelor și împrejurărilor precum și a mărimii și efectului vicierii, expertul va prezenta interpretările corespunzătoare, dar și soluțiile care ar fi prevenit daunele.

În expertizele care presupun evaluarea unor bunuri trebuie menționate principiile evaluării, considerentele avute în vedere, formula / formulele de calcul, descrierea fiecărui bun (dacă a fost prezentat sau neprezentat la expertiză, ce caracteristici prezintă, când și în ce condiții a fost achiziționat, eventuale documente privind achiziția, stadiul uzurii) și valoarea de circulație a fiecărui bun.Dacă expertiza presupune actualizări / reactualizări de valori trebuie reproduse informații ale Institutului Național de Statistică privitoare la evoluția prețurilor, a inflației etc., formulele de calcul, valorile calculate, conversia unităților monetare.

Constatările și afirmațiile expertului conținute în textul raportului de expertiză trebuie să fie susținute prin exemplificări și argumentări temeinice. În acest sens, expertul trebuie să fie preocupat de a conferi raportului o anumită inatacabilitate, precum și de a evita o eventuală neconcordanță între datele trecute în raport în cazul unei eventuale noi expertize.

Datele conținute în raportul de expertiză trebuie să fie reale, demonstrabile. Expertul răspunde pentru toate datele trecute în raport oricât de neînsemnate ar fi ele. Justețea datelor și responsabilitatea expertului față de acestea este caracteristica esențială a unui raport de expertiză. Pentru aceste considerente, expertul trebuie să aibă în vedere, printre altele, următoarele: – analizele și încercările de laborator să fie efectuate personal sau de laboratoare de analiză autorizate în acest scop;

-aparatele și metodele folosite să aibă o precizie cât mai ridicată, în acest scop fiind indicat să se efectueze un număr cât mai mare de determinări (în special în cazul analizelor organoleptice);

Concluziile raportului de expertiză trebuie să conțină într-o formă concentrată răspunsurile expertului la obiectivele stabilite pentru expertiză ți alte elemente esențiale ale expertizei (modalitatea convocării părților, date și termene, eventuale expertize de aceeași specialitate efectuate anterior în cauză).

Concluziile expertului nu trebuie să cuprindă comentarii asupra unor probleme care sunt dincolo de statutul său și de calificarea sa (latura juridică a problemei, alte aspecte).

Obiectivitatea și corectitudinea concluziilor sunt determinate de:

– nivelul calificării expertului;

– cunoașterea profundă a problemelor care fac obiectul expertizei;

– experiența expertului în controlul situațiilor litigioase;

– probitatea profesională și morală a expertului;

– capacitatea expertului de a reține aspecte esențiale ale investigațiilor și evitarea concluziilor eronate sau false;

– independența față de părțile implicate de litigiu.

Concizia și claritatea concluziilor formulate de către expert trebuie să fie evidente. Concluziile trebuie să reprezinte sinteza logică a constatărilor parțiale la care a ajuns expertul pe parcursul efectuării investigațiilor.

Anexele raportului de expertiză se referă la documentele care susțin concluziile formulate de expert. Fac parte din această categorie: documentele care dovedesc respectarea procedurii referitoare la convocarea părților (în mod obișnuit se atașează ca anexă cel puțin confirmările de primire a scrisorilor recomandate trimise de expert, care conțin ștampila cu data de expediere), buletine de analiză, copii ale unor documente, fotografii, planuri și schițe ale unor depozite, scheme de amplasare a mărfurilor în spațiile de transport, eventual procedee de calcul etc.

Este indicat ca în anexele la raportul de expertiză să se găsească asemenea dovezi care să evidențieze procedeele de investigare folosite de expert, constatările făcute de către acesta în anumite momente, situații, fotografii sau fotocopii ale unor obiecte, probe sau documente al căror conținut nu poate fi integrat în raportul de expertiză

În cazul în care se depun mai multe anexe, se impune să de editeze un borderoul de anexe, care reprezintă opusul detaliat al tuturor documentelor și actelor depuse ca anexe. Borderoul de anexe se atașează în mod obligatoriu atât la raportul original, cât și la copiile raportului de expertiză remise părților implicate în litigiu.

CAPITOLUL III

EXPERTIZA CRIMINALISTICĂ UTILIZAREA ÎN CERCETAREA VIOLULUI

Expertiza bio-criminalistică

Expertiza urmelor de sânge

Urmele de sânge,prin frecvența cu care sunt întălnite în câmpil infracțional,ca și prin posibilitățile de identificare pe care le oferă,inclusiv prin furnizarea de indicii necesare clarificării împrejurărilor privind locul,timpul,mijloacele și modul de săvârșire a faptei,dețin o pondere particulară în cadrul investigațiilor criminalistice.

În câmpul infracțional,urmele de sânge se prezintă sub formă de picături,stropi,dâre,bălți,mânjituri și sunt consecința unei acțiuni violente exercitate asupra corpului persoanei,de natură să determine ,direct sau indirect,leziuni ale vaselor sanguine.De exemplu simpla spargere a unui geam,așa cum o întălnim în cazul unor furturi,poate să provoace leziuni vaselor sanguine,fiind o acțiune violentă,mecanică.

În funcție de natura suportului,urmele de sânge pot fi absorbite,cum este în cazul suporturilor din material textil,sau pot rămâne la suprafață,ca și în cazul urmelor formate pe mobilă,parchet,linoleum,geamuri.arme,etc.formând un strat sau o crustă distinctă.

Culoarea urmelor de sânge diferă în funcție de vechimea,cantitatea,natura suportului și factorii care acționează asupra lor:lumină,temperatură,diverși agenți fizici și chimici.Astfel,o urmă proaspătă are o culoare roșiatică și un luciu caracteristic.Cu timpul luciul dispare,urma devine solzoasă,iar culoarea începe de la brun-roșcat spre maroniu și negru.Din cauza proceselor de putrefacție,urma are o culoare gri-verguie,într-un strat subțire.

Calitatea urmelor de sânge poate fi influențată de acțiunile exercitate de om,respectiv de persoana care caută să îndepărteze pata prin răzuire,spălare sau,pur și simplu,prin disptrugerea suportului care conține urma,cum ar fi,de exemplu,arderea batistei,a prosopului,decuparea unei porțiuni din material etc.În multe cazuri,aceste acțiuni nu dau rezultatul scontat,fie din cauza naturii suportului,în cazul materialelor absorbante,fie ca urmare a modului în cares-a format urma.

Descoperirea urmelor de sânge reprezintă o activitate destul de importantă.Descoperirea nu privește urmele evidente de sânge,ci acele urme care au suferit modificări prin scurgerea timpului,urmele aflate în cantitate mică,sau care prezintă o culoare ce se poate confunda cu aceea a suportului.La acestea se adaugă dificultățiile descoperirii urmelor care au fost înlăturate de autor.

Căutarea urmelor de sânge se efectuează potrivit particularității locului sau suportului cerecetat,deci în funcție de fiecare caz în parte,ea fiind orientată în câteva direcții principale,și anume:

îmbrăcămintea și corpul persoanelor antrenate în infracțiune(victimă sau făptuitor).O cercetare atentă se impune în privința autorului,acesta încercând să îndepărteze urmele de sânge.

porțiune de teren și obiectele aflate la locul săvârșirii infracțiunii sau în locul în care a fost descoperit cadavrul,cum sunt,de exemplu parchet,covoare,uși, ferestre etc.

instrumentele folosite în săvârșirea infracțiunii,cum sunt cuțitele,topoarele, tipuri de arme etc.

instalații sanitare,vasele,alte obiecte ce ar fi putut servi la înlăturarea urmelor sau la transportul cadavrului.

Expertiza urmelor de sânge- încadrată în categoria mai largă a expertizei bio-criminalistice,așa cum este denumită în lucrări de criminalistică mai recente sau expertiza medico-legală a produselor biologice,potrivit denumirii din lucrările de medicină legală-este destinată să ofereclarificări la numeroase întrebări adresate de câtre organele judiciare.

La dispunerea constatărilor tehnico-ștințifice sau expertizelor,specialiștii vor putea răspunde la întrebări de genul:

Când se prezintă numai urme de sânge:

-care este natura urmei,dacă sângele este uman.

-care este grupa sanguină și eventual,sexul persoanei de la care provine.

-care este regiunea anatomică ce a sângerat și starea de sănătate a persoanei.

-care este vechimea a urmei de sânge.

-care era poziția corpului pesoanei care a sângerat în momentul creării urmei de sânge.

-dacă sângele conține impurități și de ce natură sunt acestea(alcool,medicamente,droguri etc.)

b) Când se prezintă urma de sânge și modele pentru comparație:

-dacă urma de sânge ridicată de la fața locului are aceeași grupă sanguină cu proba de sânge luată pentru comparație.

-dacă există alte indicii de asemănare între urmă și proba de sânge .

De reținut că,separate de expertiza bio-criminalistică a urmelor de sânge(ca și a celorlalte urme biologice),se procedează la efectuarea expertizei destinate obținerii profilului A.D.N.

Expertizei amprentei gnetice-A.D.N.

Urmele de sânge,spermă,părul cu rădăcină(folicul),de salivă și urină(cu cellule nucleate) de oase și de țesuturi ridicate de la locul faptei sunt apte de izolarea și analizarea AND-ului.Alte materiale biologice ce pot fi ridicate de la fața locului cum sunt transpirația,lacrimile sau serul,sunt materiale fără celule nucleate și nu pot fi supuse analizei AND.

Principalul avantaj al determinării profilului AND îl constituie posibilitatea identificării persoanei care a creat urma fără a fi nevoie de alte date despre acesta,similar cu identificarea persoanei în baza amprentei digitale.Pe lângă acestea,mai există și alte avantaje concretizate în posibilitatea păstrării și analizei urmelor după o perioadă îndelungată de timp de la formare sau ridicare (și peste 10 ani),rezistența lor în timp ,cantitatea necesară pentru analiză foarte redusă și gama largă a urmelor apte unor asemenea determinări(inclusiv cele digitale).

Pentru ca o urmă găsită la locul faptei să poată fi utilizată pentru determinarea profilului AND,ea nu trebuie să fi fost contaminată,adică amestecată cu alt AND provenit dintr-o altă sursă.Contaminarea urmei se poate produce înainte de descoperirea urmei dar și pe parcursul cercetării locului faptei cu ocazia recoltării și ambalării urmei sau pe parcursul transportului ori a conservării urmei(depozitării).

Consecința recoltării sau conservării incorecte a probei ridicate de la fața locului,dar și a celor de comparație este neîndeplinirea criteriilor de ordin ștințific și legal de analiză a AND și,în final,de imposibilitate a utilizării acesteia ca probă în instanță.

În cazul în care se va solicita expertului determinarea profilului AND,acesta va putea răspunde la întrebarea dacă urma găsită la fața locului a fost creată de persoana X sau Y,în mod similar cu identificarea prin amprenta digitală.

Răspunsurile pe care a trebit să le dea Criminalistica,au fost acelea referitoare la numărul de analize de locații ADN,respectiv la aranjarea sau succesiunea tipurilor de nucleoide,care pot duce la evidențierea certă a diferențelor existente între două amprente genetice aparținând unor persoane diferite.Pentru siguranță,s-a luat în calcul ipoteza ca,spre exemplu,doi suspecți a a cărora amprentă genetică trebuie comparată cu amprenta genetică a probei recoltate de la locul infracțiunii să prezinte același model al locației ADN.

Pentru maximizarea puterii discriminatorii a analizei,criminaliștii au lucrat cu un polimorfism de înaltă putere,numit de primii utilizatori anglo-saxoni,VNTR(Variable Number of Tandem Repeats).Analizele se bazează pe faptul că locațiile conțin numere variabile de secvențe ADN care se repetă,locații conținând,de la individ la individ,secvențe a căror repetare este imposibilă.Pentru a elimina orice posibilitate de confuzie,laboratoarele de analiză a profilului ADN examinează patru locații VNTR,care sunt considerate suficiente pentru a stabili cu precizie identitatea unei persoane.

Privitor la valoarea de identificare pe baza profilului ADN,în ciuda controverselor și criticilor ce nu au întărziat să apară,precizăm că amprenta genetică oferă dovada ștințifică a unicității noastre.Astfel,s-a impus în investigațiile criminalistice o nouă metodă de identificare,cu șanse reale în realizarea actului de justiție penală sau civilă,în condiții de certitudine și de obiectivitate.

Expertiza urmelor de salivă

Prin urmă de salivă se înțelege lichidul de secreție a glandelor salivare depus pe diferite suporturi,în procesul săvârșirii infracțiunii sau în legătură cu aceasta.

Și aspectul acestei urme poate fi influențat de diferiți factori dintre care unii pot avea influență asupra degradării sau chiar dispariției urmei(natura și forma suportului,distanța între cavitatea bucală și suport,vechimea urmei,cantitatea de salivă,factorii de mediu,factori de ordin intern,prezența unor boli sau vârsta).

Descoperirea urmelor se face,după caz,prin examinarea cu ochiul liber,prin folosirea unor mijloace optice(lupă,radiații ultraviolete etc.) sau prin ridicarea obiectelornpe care se presupune că există urma de salivă și trimiterea lor la laborator în vederea descoperirii și examinării.

Prin interpretarea urmelor de salivă la fața locului,se pot obține informații cu privire la modul în care au fost create,numărul de persoane de la care provin urmele,vechimea,starea de sănătate a persoanei care le-a creat,dacă este fumător,unele obiceiuri ale acesteia( de exemplu:folosirea scobitorilor,băutul direct din sticlă,băutul din farfurie,practicarea perversiunilor sexuale etc.).

Pentru obținerea modelelor de comparație se va apela la medicul legist,mai puțin pentru mucurile de țigară care pot fi recoltate prin fumatul în prezența organului de cercetare penală.Cu ocazia examinării de către specialist a urmelor de salivă,acestuia i se vor putea adresa întrebări de genul:

Când se prezintă numai urma de salivă sau obiectul pe care se presupune că există această urmă:

dacă pe obiectul prezentat există sau nu urme de salivă;

dacă urma de salivă este de natură umană;

dacă urma de salivă provine de la o persoană secretoare sau nesecretoare;

care este grupa sanguină a persoanei de la care provine urma de salivă;

dacă există indicii care oferă posibilitatea să se stabilească după urma de salivă,starea de sănătate a persoanei care a creat-o,eventuale tratamente medicamentoase,unele vicii,mediul profesional al persoanei creatoare și vechimea urmei.

Când se prezintă urme de salivă și modele pentru comparație:

dacă urma de salivă are aceeași grupă sanguină cu ceea a persoanei la care s-au recoltat modele de comparație;

dacă există indicii de asemănare între urma de salivă și modele luate pentru comparație.

În salivă pot fi depistate și o serie de caracteristici individuale,reflectate de compoziția celulară și de flora microbiană specifică zonei bucale.O serie de particularități pot fi determinate și de mediul în care își desfășoară activitatea persoanei căreia îi aparține urma,cum sunt cazurile persoanelor care își desfășoară activitatea în intreprinderi chimice,topitorii,mine etc..

Expertiza bio-criminalistică a firului de păr

Prin urmă de natură piloasă se înțelege firul de păr provenit de pe corpul uman în procesul săvârșirii unei infracțiuni sau în legătură cu acestea.

Anatomic,firul de păr se compune din rădăcină și tijă care prezintă caracteristici de identificare,cum sunt: lungimea,grosimea,culoarea,ondulația,gradul de deteriorare datorat unor factori externi ori modificări patologice.Caracteristicile firului de păr sunt diferite în raport cu regiunea corpului,sexul persoanei,starea de sănătate a persoanei(existența unor substanțe toxice în organism).Prin cantitatea,starea și locul unde sunt descoperite,raportul lor cu alte urme aflate la fața locului urmele de natură piloasă pot furniza informații asupra modului în care a fost săvârșită infracțiunea și uneori a identității persoanei de la care provin.

La fața locului,urmele de natură piloasă sunt relativ greu de descoperit,datorită dimensiunilor reduse,a formei și culorii lor,a posibilității de a le confunda cu obiectele pe care se află și dificil de fixat din același motive.Cu ochiul liber sau utilizând mijloace tehnice aflate în trusa criminalistică,urmele de natură piloasă vor fi căutate pe corpul uman,obiectele de îmbrăcăminte și lenjerie,pe cele de utilitate igienico-sanitară,pe locul în care se află victima și pe obiectele din apropierea acesteia,pe obiectele corp delict.

Prin interpretarea urmelor de natură piloasă,se pot obține date privind regiunea corporală de proveniență,culoarea și dacă acesta este naturală,moalitatea și împrejurarea în care s-a produs detașarea,vârsta,sexul și mediul profesional al persoanei,gradul de igienă corporală,unele de stări de boală,timpul aproximativ ce s-a scurs de la crearea urmei,instrumentul tăietor folosit.

Pentru a obține modele de comparație firele de păr se recoltează,în laboratoarele de medicină legală,prin smulgere sau tăiere din aceeași regiune a corpului cu cea din care provine urma ridicată de la fața locului.

În urma examinării criminalistice a firelor de păr în laboratoarele de medicină legală sau criminalistce,specialistul va putea răspunde la următoarele întrebări:

Când se prezintă numai urma:

dacă firele de păr prezentate sunt de natură umană;

dacă firele de părsut vopsite și care este culoarea lor naturală;

care este zona au partea din corp de unde provine firul de păr;

dacă firul de păr prezintă distrugeri,alterații patologice,urme de sânge sau de paraziți;

care este modul de detașare a firului de păr;

care este sexul persoanei;

cae este vârsta probabilă a persoanei;

ce substanțe sunt atașate pe firul de păr.

Când se prezintă urma și modelul de comparație,dacă firul de păr descoperit la fața locului prezintă aceleași caracteristici generale și individuale cu firul de păr ridicat pentru comparație .

La fața locului,pot fi descoperite și alte urme biologice de natură umană,cum sunt cele de natură osteologică sau urme ale altor țesuturi moi.Ca și celelalte urme prezentate,și acestea din urmă pot,în urma analizei specialiștilor,să ofere date utile cercetări criminalitice a faptei cu privire la persoana victimei,a autorului,vechimii urmei,a modului de formare etc.

Răspunsul poate fi formulat cu certitudine prin examinarea amprentei genetice,cu condiția ca firul de păr să aibă rădăcină.Dintre procedeele destinate identificări de grup,menționăm”metoda lui Gaudette”,constînd în efectuarea unui studio statistic privind aproximativ 96 de caracteristici morfologice și metrice(dimensionale),pe baza crora se poate face o delimitare serioasă a cercului de suspecți.

Expertiza urmelor seminale

Prin urmă de spermă se înțelege lichidul de secreție alglandelor sexuale masculine,exteriorizat din cauze fizologice sau patologice,depus pe diferite suportri în procesul săvârșirii unei infracțiuni sau în legătură cu aceasta.Urmele de spermă se formează prin contactul spermei cu diferiți suporți în urma ejaculării sau prin ștergerea locului în care acesta există sau a fost depusă,forma și aspectul lor fiind inluențate de anumiți factori(natura suportului,înălținea de cădere,vechimea,mediul extern,numărul ejaculărilor,prezența unor boli).

Descoperirea urmelor de spermă la fața locului se poate face cu ochiul liber sau prin folosirea unor mijloace optice ori,preferabil,prin utilizarea lămpilor cu raze ultraviolete.Căutarea urmelor de spermă se va concentra în special spre corpul uman și articolele de uz vestimentar,lejeria de pat,în locul în care se află victima,pe obiectele utilizate în scop igienic.

Prin interpretarea urmelor la fața locului pot fi obținute informații cu privire la modul de formare,vechime,numărul aproximativ de persoane de la care provin,unele stări de boală sau vicii ale persoanei creatoare.Și în acest caz obținerea modelelor de comparație se face prin intermediul laboratoarelor de medicină legală.

Cu ocazia examinării urmelor de spermă,specialistul va putea răspunde la întrebări de felul:

Când se prezintă numai urma de spermă ca atare sau obiectul purtător de urme:

dacă pe obiectul prezentat există sau nu urme de spermă;

dacă urma prezentată este spermă sau altă substanță;

dacă urma de spermă este de natură umană;

care este grupa sanguină a persoanei care a creat urma de spermă;

care este vechimea aproximativă a urmei de spermă;

dacă urmele de spermă provin de la o singură persoană sau de la mai multe;

dacă persoana de la care provine urma de spermă suferă de vreo boală venerică sau o altă afecțiune patologică.

Când se prezintă urma de spermă și modelele de comparație:

dacă urma de spermă descoperită la fața locului are aceeași grupă sanguină cu cea a persoanei de la care s-au recoltat modelele pentru comparație;

dacă există alte indicii de asemănare între urma de spermă și modelele pentru comparație.

Posibilitățile de examinare a urmelor de spermă față de alte urme biologice sunt amplificate de capacitatea de supraviețuire a spermatozoizilor.Astfel,la o femeie în viață,spermatozoizii supraviețuiesc intravaginal aproximativ 48 ore,iar la un cadavru ei se pot conserva un timp mai îndelungat,mergând până la 19 zile,în ipoteza cadavrelor înghețate.De asemenea,îmbrăcămintea sau lenjeria de corp ,dacă are calități absorbante bune,servește la conservarea spermatozoidului luni de zile.

O paricularitate deosebită a expertizei urmelor de spermă-în ipoteza prezentării și probei de comparație,o reprezintă posibilitatea individualizării persoanei ai cărei spermatozoizi au fost găsiți în urma descoperită la fața locului sau pe victimă.acest gen de identificare pornește de la faptul că,alături de spermatozoizii normali,există la fiecare individ și spermatozoizi cu forme deosebite sau anormale.Tipurile diferite de spermatozoizi anormali alcătuiesc o mare varietate de combinații,astfel încât se consideră aproape imposibil ca doi bărbați să prezinte același procentaj de celule atipice.

Rezerva exprimată în legătură cu acest gen de identificare pornește de la faptul că formele anormale ale spermatozoizilor nu prezintă caractere stabile,ele varind în cursul vieții individului,deci concluziile de identitate trebuie privite cu prudență.

Însă,astăzi,au fost făcuți pași semnificativi în identificarea persoanei după urmele de spermă,o dată cu perfecționarea tehnicilor de stabilire a tipologiei genetice a spermei,destinate descoperirii și cuantificării mărcilor genetice.

Expertiza urmelor de mâini

Expertiza dactiloscopică reprezintă etapa finală a activității de clarificare a amprentelor legate de formarea urmelor de mâini la fața locului,de obținerea de informații privind persoana,precum și de stabilire a raportului dintre urmă și activitatea infracțională.În prezent,posibilitățiile ștințifice oferite de expertizele dactiloscopice în examinarea urmelor de mâini sunt multiple.Ele sunt însă și în funcție de faptul decă expertului i se prezintă numai urma,sau și modelele de comparație.

Dacă expertului i se prezintă numai urma ridicată de la fața locului,acesta are posibilitatea să stabilească,printre altele,de la ce mână provine,regiunea mâinii sau degetul care a format-o,din ce tip sau varietate de desen papilar face parte,în ce mod s-a format,natura substanței de pe crestele papilare în monentul contactului cu obiectul primitor de urmă,care este vechimea urmei și dacă acestea conține suficiente lemente de identificare.

În cazul în care expertului i se prezintă și impresiunile digitale luate persoanei suspecte,ori cele existente în cartoteca dactiloscopică,se poate stabili,pe baza punctelor coincidente,dacă urma și impresiunea sunt formate de același deget,deci de aceeași persoană.

Așa cum am menționat anterior,aria posibilităților expertizei dactiloscopice s-a lărgit considerabil,conturându-se un domeniu relativ distinct:expertiza urmelor de mâini lăsate pe corpul uman,deosebit de utilă în clarificarea unor împrejurări privind săvârșirea infracțiunilor de violență(omor,viol,tălhărie).Printre datele pe care le pot oferi în plus acest gen de expertiză,se găsesc cele referitoare la sex,vârstă,forță musculară și talia aproximativă a autorului.

Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificării persoanei ce a lăsat urme în câmpul infracțional.În vederea efectuării examenului comparativ,expertul trebuie să dispună de impresiunile persoanelor suspecte, ale altor persoane care au pătruns la fața locului faptei,uneori chiar ale persoanelor care au efectuat cercetarea și care,din neatenție sau neglijență,au creat urme la fața locului.

Prin examinarea urmelor papilare,expertul va putea răspunde la următoarele întrebări:

Când se prezintă numai urma sau obiectul în litigiu:

dacă obiectul poartă urme și câte anume;

dacă urma este digitală sau palmară;

care sunt tipul,subtipul și varietatea urme;

de la ce mână și de la deget provine urma;

dacă urma prezintă suficiente elemente individuale pentru identificare;

care este mecanismul de formare a urmei;

dacă urma este veche sau proaspătă;

sexul,vârsta,talia aproximativă și forța musculară a făptuitorului.

Când se prezintă urma și modelul pentru comparație:

dacă urma ridicată de la fața locului și amprenta prezentată sunt create de aceeași persoană;

dacă amprenta pruncului și a mamei presupune autoare a pruncuciderii prezintă dermatoglife caracteristice de rudenie;

dacă amprentele cadavrului neidentificat și amprentele presupuselor rude apropiate ale sale prezintă dermatoglife caracteristice care să confirme rudenia;

poziția făptuitorului și a victimei în momentul creării urmei.

Raportul de constatare tehnico-ștințifică sau de expertiză a urmelor papilare va avea forma generală unui astfel de raport,concluzia specialistului putând fi cert pozitivă sau negativă,de probabilitate sau de imposibilitate a identificării urmei.

Expertiza urmelor de dinți

Prin urme de dinți se înțelege acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contractului dinților cu ele în procesul săvârșirii infracțiunii sau în legătură cu acestea.

Elementel ce stau la baza individualizării fiecărei persoane sunt:lungimea și lățimea dinților,modul cum sunt dispuși în cele două maxilare,lipsa dinților sau a unor părți din aceștia,modificările ce le pot suferi din cauza uzurii,a accidentelor,a diferitelor boli,a tratamentului medical,a lucrărilor de înfrumusețare.Este de menționat că,în procesul de identificare,cele mai valoroase elemente sunt furnizate de anomaliile aparatului dentar care afectează numărul,dimensiunea sau forma dinților.

Urmele dinților se formează ca urmare a acțiunii persoanelor asupra obiectelor primitoare-acțiuni care pot consta în:mușcarea din diferite produse alimentare,producerea de mușcături pe corpul victimei ca rezultat al agresiunii făptuitorului sau pe corpul acestuia,create de victimă în timpul luptei etc.

În funcție de natura obiectului primitor și de forma cu care dinții acționează asupra sa,urmele formate pot fi de suprafață sau de adăncime.Când dinții pătrund în masa obiectului primitor urmele de adăncime sunt,în același timp,și dinamice,mai ales când prin mușcare s-a desprins o parte din obiectul respective,cum se întămplă în cazul unor produse alimentare(cașcaval,unt,fructe,prăjituri etc.).

Pe corpul omenesc,dinții crează urme de adăncime care devin de suprafață din cauza elasticității pielii,iar dacă mușcătura a fost mai intensă lezând și derma,acestea cresc în volum depășind nivelul epidermei.De asemenea,pielea,din cauza elasticității,se strange,micșorând dimensiunile reale ale dinților și ale tipurilor mușcăturii,posibilitățile de folosire a urmei în identificarea criminalistică fiind diferite,în raport cu zona din corp care a fost mușcată și stratul următor al țesutului.

Efectuând expertiza,specialistul va putea răspunde la întrebări cum sunt:

Când se prezintă urma:

dacă urma a fost creată de dantura umană;

care este sexul sau vârsta aproximativă a persoanei care a creat urma;

care sunt caracteristicile danturii persoanei ce a creat urma;

care este tipul anthropologic al persoanei care a creat urma;

dacă dentiția care a creat urma a suferit tratament stomatologic;

care a fost mecanismul de formare a urmei;

dacă urma de dinți prezintă suficiente elemente de identificare.

Se mai poate solicita expertului reconstituirea fizionomiei persoanei după urmele de dinți.

Când se prezintă urma și modelul pentru comparație,dacă urma de dinți a fost creată de persoane de la care s-a prelevat modelul pentru comparație.

CAPITOLUL IV

ASPECTE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ-JURISTPRUDENȚĂ

1.

Asupra cauzei penale de față, înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr.5440/110/2009, constată și retine următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău înregistrat sub nr.465/P/2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.S.P., pentru savârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 al.1, 3 teza I C.pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C.pen., constând în aceea că, la data de 31.07.2009, în jurul orei 16,00, în timp ce se deplasa pe dramul comunal din com. V.S., a acostat-o pe partea vatamata H.N.M., în vârstă de 4 ani, pe care, sub pretextul oferirii unor dulciuri, a condus-o într-o cultură de viță de vie, în pct. numit „C." din aceeași localitate, unde profitând de neputința victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința, a întretinut raporturi sexuale cu aceasta.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Partea vatamată locuiește împreună cu mama sa și alți doi frați minori, la locuința lor din com. V.S.. S-a reținut că în după-amiaza zilei de 31.07.2009, în jurul orelor 13,00, partea vatamată H.N.M. a plecat spre domiciliul bunicii sale, aflat la o distanță de aproximativ 60 metri de locuința sa. La întoarcere spre domiciliu, în jurul orelor 16,00, pe drumul comunal, minora H.N.M. s-a întâlnit cu inc. B.S.P. care, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a inițiat rezoluția infracțională de a întreține raporturi sexuale cu minora H.N.M., iar pentru materializarea acesteia, profitând de naivitatea victimei specifică vârstei pubere, i-a cerut părții vătămate să îl însotească, motivându-i că intentionează să-i cumpere dulciuri.

După acest prim act material de câstigare a încrederii victimei, inc. B.S.P. a condus partea vatamată H.N.M. într-o zonă agricolă din afara localitatii V.S., denumită popular „C.", unde într-o cultură de viță de vie, a dezbrăcat victima de pantaloni si chiloți, același lucru facându-1 și el.

Așa cum reiese din depoziția inculpatului (fl. 51-60), pentru ducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale, a acoperit cu mâna, gura victimei, pentru a o împiedica sa țipe, după care a întreținut cu ea acte sexuale normale.

După terminarea actului material infracțional, inc. B.S.P. a îmbrăcat victima, a luat-o în brațe și a dus-o până la drumul comunal, aratându-i direcția de deplasare spre casă, el mergând în satul C., com. V.S., la domiciliul numitului D.Gh.. unde a doua zi, pe data de 01.08.2009, a fost depistat de organele de politie.

În momentul depistării, inculpatul era îmbracat cu aceleași obiecte de îmbrăcăminte ca și în data de 31.07.2009, și întrucât prezenta mai multe pete de sânge, acestea au fost ridicate în vederea cercetărilor.

Ca urmare a agresiunii sexuale suferite, la data de 31.07,2009, minora H.N.M. a fost internată la Spitalul Judetean Bacău – Secția ginecologie , iar la data de 03.08,2009, a fost externată.

Prin raportul de expertiză nr. 2227/2009 al S.M.L. Bacău (fl.28), se concluzionează că „H.N.M. prezintă „plagă perineală suturată, congestie regiunea introitului vaginal ce s-au putut produce într-o agresiune sexuală, tomografia și morfologia leziunilor determinând a se reține că acestea s-au produs prin acțiunea directă cu degetul sau echivalent, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numar de 8 – 10 zile îngrijiri medicale".

Audiat în cursul cercetarii judecătorești, inculpatul a recunoscut fapta, însa nu a putut explica atitudinea sa infracțională, aceasta și datorită retardului mintal de care suferea.

Situația de fapt retinută rezultă din probele administrate în cauză la urmărirea penală și cercetarea judecatorescă, după cum urmează: actul de sesizare telefonic a numitei H.M.; procesul verbal de conducere în teren și plansa fotografică; procesul verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte apartinând inculpatului minor B.S.P.; declarația numitei H. M.; raportul de expertiză medico legala nr. 2227/2009 al S.M.L.

Având în vedere pericolul social concret al faptei comise, împrejurările comiterii, urmările produse, persoana și conduita inculpatului, vârsta victimei, tribunalul va dispune condamnarea acestuia și va aplica o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum normal, proporțional cu gradul de pericol social concret.

Va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza 2 a și b C.penal in condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin.2 C.penal.

În temeiul art. 350 C.pr.pen. va menține starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C.penal va computa din pedeapsa aplicată perioada executată prin reținere din 4.08.2009 si arestul preventiv de la 5.08.2009 la zi.

În latura civilă a cauzei în temeiul art. 14, 346 C.pr.pen. rap. la art. 998 C.civ. va lua act ca partea vătămată minora H.N. prin reprezentant legal nu s-a constituit parte civila în cauză.

În baza art. 313 din Lg. 95/2006 modificată și completată prin O.U.G. 72/2006 va admite pretențiile civile ale parții civile Spitalul Județean de Urgență Bacău și va obliga inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata acestora.

In temeiul art. 197 alin 1,3 teza I.a c.penal cu aplicarea art. 99 s.u c.penal pentru săvârșirea infracțiunii de viol, condamnă pe inculpatul B.S.P la pedeapsa închisorii în cuantum de 8(opt) ani.

2.

Judecătoria Bacău

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1018/15.05.2009

Infracțiunea de viol prev. de art.197 alin.1 C.penal.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr.7230 din 10.10. 2008 înregistrăt pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr.7230 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului I.D. pentru savârșirea infracțiunii de viol, faptă prevazută de art. 197 al. 1 C.penal.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reținut că la data de 07.10.2008, în jurul orelor 13:00 prin folosirea de acte de violență și amenințare, a constrâns partea vătămată X să întrețină două raporturi sexuale normale și un act sexual oral cu acesta.

Prin încheierea din data de 10.10.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul 7230 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, măsură menținută de instanță în baza art. 300 ind. 1 si 300 ind. 2 Cpp.

În cursul cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 323 Cpp și art. 69-74 Cp a fost audiat inculpatul care a precizat că a cunoscut-o pe partea vătămată la locuința numitului T.S. fără a exercita acte de amenințare și că aceasta a fost de acord să întrețină raporturi sexuale.

Potrivit art. 326 Cpp a fost audiată partea vătămată care a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 57000 lei din care 7000 lei daune materiale și , contravaloarea tratamentului, analize medicale și 50000 lei daune morale.

Instanța a procedat la audierea martorilor V.A. (fl. 45) și C.E. (fl. 46), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

S-a constatat imposibilitatea audierii martorului T.S., astfel încât instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 al. 3 Cpp și a dat citire depoziției dată de acesta în cursul urmăririi penale.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 07.10.2008, în jurul orelor 11,00, partea vătămată C.E. în vârstă de 20 de ani, studentă la Facultatea de Inginerie Mecanică, a ieșit de la cursuri și s-a îndreptat înspre locuința sa, situată în Mun. Bacău. Ajungând pe strada Stad., partea vătămată a fost acostată de inculpatul I.D., pe care îl cunoștea de mai multă vreme, cei doi locuind în același cartier.

Inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice și ținând în mână o sticlă de votcă, i-a propus părții vătămate C.E. să îl însoțească la locuința sa pentru a-l ajuta să facă curațenie, însă a fost refuzat de aceasta întrucât în decursul timpului încercase de mai multe ori să o determine să întrețina raporturi sexuale cu el, fără a avea succes.

Refuzul părtii vătămate l-a înfuriat pe inculpatul I.D. care, amenințând-o pe numita C.E. că o va lovi cu sticla pe care o ținea în mână, a condus-o forțat la locuința martorului T.S., situată pe str. Alecu Russo.Amenințarea inculpatului a fost de natură să înfrângă rezistența părții vătămate întrucât aceasta sufera de afecțiunea „lupus eritematos sistemic cu determinări articulare, cutanate, hematologice”, boală ce se manifestă prin imposibilitatea realizării hemostazei fără ajutor de specialitate în cazul unei plăgi deschise, aspect confirmat și de biletul de externare aflat la fila 17 d.u.p.

După ce au intrat în apartamentul situat pe str. Alecu Russo ,inculpatul l-a trimis pe martorul T.S. să cumpere tigări și băuturi alcoolice, după care s-a încuiat cu partea vătămată într-o cameră și, prin exercitarea de amenințări și violențe, a constrâns-o să întrețină două raporturi sexuale normale și un act sexual oral. Ulterior inculpatul I.D. a condus-o pe partea vătămată până în preajma locuinței acesteia, cerându-i să nu relateze nimănui cele întâmplate.

Existența raportului sexual dintre victimă și inculpat a fost confirmată prin raportul medico-legal nr.5460/08.10.2008 (fl. 16 d.u.p.), întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală, care a constatat „prezența spermatozoizilor în lamele de secreție vaginală recoltată de la partea vătămată”, fiind recunoscut și de numitul I.D., care a precizat însă că raportul sexual a fost consimțit de numita C.E.

Deși inculpatul nu a recunoscut actele de violență exercitate asupra victimei în scopul de a o determina să întrețină acte sexuale, acestea sunt dovedite prin declarația părții vătămate C.E. care se coroborează cu concluziile raportului de constatare medico-legală nr.5460 din 08.10.2008, prin care s-a constatat „existența unui edem evident al labiilor, în special labiile mici, cu excoriații superficiale”, precum și o „tumefacție și echimoză ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur si pot data din 7.10.2008, sugerând agresiunea sexuală”.

Considerăm declarațiile inculpatului I.D. ca fiind neconcludente , în condițiile în care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză și sunt contradictorii între ele (la 08.10.2008 inculpatul a arătat că în perioada critică se afla la domiciliul sau – a se vedea declaratia de la fila 43 d.u.p. – iar ulterior, la data de 09.10.2008 inculpatul a recunoscut că a întreținut un singur raport sexual cu partea vătămată, susținând că a avut consimțământul acesteia – declarația de la fila 52 d.u.p. Considerăm că și declarația inculpatului datată la 31.10.2008 (fl. 48 verso d.u.p.) prin care a refuzat să se supună testului poligraf constituie un indiciu suplimentar în sensul nesincerității acestuia.

Situația de fapt reținută de instanță se probează cu: plângerea și declarațiile părții vătămate (fl. 3-15 d.u.p.), declarațiile inculpatului (fl. 43-45, 48 d.u.p.), rapoarte de constatare medico-legală (fl. 16,37 d.u.p.), bilet externare din 10.09.2008 (fl. 17 d.u.p.), declarații martori V.A.(fl. 29 d.u.p.), T.S. (fl. 31 d.u.p.), C.E. (fl. 34-35 d.u.p.), proces-verbal de conducere în teren (fl. 23-26 d.u.p.).

În drept, fapta inculpatului care la data de 7.10.2008, prin folosirea de acte de violență și amenințare, a constrâns partea vătămată C.E. să întretină două raporturi sexuale normale și un act sexual oral cu acesta, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale, având reprezentare ca acțiunile sale vor produce rezultatul socialmente periculos, pe care l-a urmărit prin săvârșirea faptei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 al. 1 Cp, astfel încât urmează să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 197 al. 2 lit. c Cp întrucât nu există probe certe privind existența legăturii de cauzalitate între fapta comisă și agravarea stării de sănătate a părții vătămate.

În temeiul art. 345 Cpp, având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de câtre inculpat cu formă de vinovație prevazută de lege, urmează să dispună condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cp și anume: gradul de pericol social al faptei (valorile sociale privind libertate sexuală și integritatea corporală a persoanei), împrejurările concrete în care a fost comisă fapta (acostarea părții vătămate într-un loc public, pe stradă, în mijlocul zilei, întreținerea de raporturi sexuale cu partea vătămată prezentând corp străin ovalar în regiunea peniană), urmările produse sau care s-ar fi putut produce (2-3 zile îngrijiri medicale, posibilitatea agravării afecțiunii „lupus eritematos sistemic cu determinări articulare, cutanate, hematologice” de care sufera partea vătămată).

Instanța va avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care este cunoscut cu multiple antecedente penale în perioada minorității și care nu a recunoscut săvârșirea faptei.

În baza acestor criterii, instanța apreciază că o pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp este aptă să răspundă scopurilor prevăzute de art. 52 Cp.

În ceea ce priveste pedeapsa accesorie, instanța reține că natura faptei săvârșite, persistenta infracțională, ansamblul circumstantelor personale ale inculpatului duc la concluzia existentei unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale.

Având în vedere pedeapsa aplicată precum și modalitatea de executare, în baza art. 350 Cpp va menține starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 Cp va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 8.10.2008 ora 15,00 la zi.

Instanța constatând îndeplinite în mod cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv fapta ilicită prezentată mai sus, raportul de cauzalitate între aceasta și prejudiciul produs, existența prejudiciului și culpa inculpatului, în baza art. 14, 346 Cpp rap la art. 998 și urm. C.civ. va obliga inculpatul la recuperarea prejudiciului moral și material produs părții vătămate.

În ceea ce priveste cuantumul daunelor morale, instanța reține că în mod cert prin săvârșirea faptei, părții vătămate i s-au cauzat suferințe fizice și psihice în urma cărora partea vătămată a fost nevoită să se supună unor controale medicale, consilierea psihologică, astfel încât suma de 50000 lei este justificată.

În ceea ce priveste cuantumul daunelor materiale, instanța apreciază că acestea au fost dovedite până la concurența sumei de 450,77 lei (chitanțe – fl. 70,71, bilete de transport, bonuri fiscale – fl. 36-38).

Susținerea martorului C.E. (mama părții vătămate) că s-a cheltuit suma de 5000 lei pentru analize la Spitalul Cantacuzino nu poate fi reținută, întrucât nu este susținută de înscrisuri care să dovedească acest fapt.

De asemenea, ordinele de plată (fl. 40 – 42) fac dovada că partea vătămată a primit sume de bani, nu și că au fost folosite pentru plata cheltuielilor medicale.

3.

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 04.07.2008, dosar de urmarire penală nr. 311/P/2008, înregistrat la acestă instanță cu nr. 2657 din 07.07.2008, a fost trimis în judecată inculpatul F. R.-C. pentru săvârșire infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, faptă prev. și ped. de art. 174 alin. 1, combinat cu art. 175 alin. 1 lit. d și h si art. 176 alin. 1, lit. a Cod penal și infracțiunea de viol, faptă prev. de art.197 al.1 și 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare că la data de 11 mai 2008, în jurul orei 15:30 inculpatul, aflat în stare de ebrietate a luat-o pe minora D. A. care se juca în fața imobilului în care locuia și dus-o în locuința proprie, cu intenția de a întreține raporturi sexuale cu ea.

După ce a intrat în casă, cu ajutorul unui ciocan de zidărie a aplicat fetiței lovituri ridicate și de intensitate ridicată în zona feței și craniului, aducând-o în stare de inconștiență, după care a întreținut raport sexual anal cu acesta.

După ce a constatat că victima a decedat, inculpatul a înfățurat cadavrul în lenjeria patului, i-a ascuns îmbrăcămintea și încălțămintea în sobă și după lăsarea întunericului, în jurul orelor 21:30, inculpatul a introdus coletul în care se afla corpul fetiței într-un butoi de tablă, aruncându-l în râul S.

Cadavrul minorei și una din păturile în care a fost înfășurat, au fost găsite, la circa 5 km aval de locul în care inculpatul le-a aruncat, iar obiectele de îmbrăcăminte și încălțăminte și jucăria pe care o avea asupra ei în momentul în care inculpatul a luat-o din stradă, au fost găsite în locuința folosită de inculpat, în care au fost săvârșite infracțiunile.

Constatarea medico-legală a stabilit că moartea minorei a fost violentă, fiind evidente de asemenea leziuni traumatice, în zona genito-anală produse printr-o acțiune mecanică în cursul unui raport sexual anal.

Probele reținute în faza de urmărire penală sunt procesele verbale de cercetarea la locul în care inculpatul a întreținut raporturi sexuale, la locul unde a fost găsit cadavrul minorei și la locuițta părinților minorei, rapoartele de constatare medico-legală, de expertiză ADN, de expertiză medico-legală psihiatrică, declarațiile părții civile D. I., declarațiile martorilor D. M., U. M., F.I., H. M., M. Ni., D. C., L. I. și declarația inculpatului F. R.-C., în care recunoaste faptele săvârșite.

Administrând probatoriul administrat în cauza instanța reține în fond următoarele:

La data de 11 mai 2008 era ziua de nastere a inculpatului, acesta împlinind 18 ani, prilej cu care a consumat băuturi alcoolice.

Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a văzut-o pe minora D. A. în vârstă de 5 ani și 6 luni, care se juca în fața casei în care locuiește și a dorit să întrețină raport sexual cu aceasta.

Intenția afirmată a inculpatului era să ia minora cu el, să o omoare și apoi să întrețină raport sexual cu ea, pentru că acesta să nu poatăspune nimănui ce s-a întâmplat.

După ce a luat minora, sub pretextul că dorește să îi arate ceva, a convins-o să intre în locuința lui și imediat după ce a intrat i-a aplicat cu un ciocan lovituri în zona capului.

În momentul în care victima era inconstientă inculpatul a întretinut raport sexual anal consumat.

După săvârțirea faptelor inculpatul s-a hotărât să ascundă cadavrul și în acest sens a luat un butoi de tablă, a introdus corpul fetiței în acesta, iar când s-a întunecat, în jurul orelor 21:30 a luat butoiul și l-a transportat, câteva sute de metri prin localitatea S., inițial pe umăr, ulterior prin răsucirea acestuia pe partea inferioară iar în final pe un carucior pe care l-a împrumutat de la martorul M.N.

Inculpatul a aruncat butoiul în apă și s-a întors la domiciliu.

Din raportul de constatare medico-legală efectuat de Serviciu de Medicină Legală Sibiu la data de 3 iulie 2008, rezultă că moartea minorei D. A. a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale consecutivă unui traumatism cranio-facial cu multiple fracturi eschiloase ale neuro si viscero craniului care s-au putut produce prin lovire repetate cu un corp dur.

La autopsie s-au mai constat leziuni traumatice la nivelul membrului superior drept si membrelor inferioare, care s-au putut produce prin compresiune cu mâna, posibil în cadrul unor tentative de raport sexual.

De asemenea, se mentionează că prezența spermatozoizilor în conținutul anal atestă consumarea unor raporturi sexuale complete care pot data din 11 mai 2008 și dată fiind morfologia leziunilor traumatice din zona genito-anală, se apreciază că raportul sau raporturile sexuale anale au avut loc mai posibil în perioada de agonie.

Totodată din raportul de expertiză ADN nr. 757636 din 27.05.2008 efectuat de I.G.P. – Institutul de Criminalistică (fila 159-170 ) rezultă că pe chilotul purtat de inculpat la data comiterii faptei erau prezente urme de sânge provenite de la victimă iar pe pantalonii victimei se afla un fir de păr cu profil genetic identic cu probele biologice preluate de la inculpat.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor iar cu ocazia expertizei medico-legală psihiatriă a rezultat că în data de 11.05.2008 inculpatul a săvârșit faptele imputate cu discernământ.

Starea de fapt asa cum a fost reținută de câtre instanță, a fost probată, așa cum am evidențiat prin rapoartele de constatare și de expertizș medico-legalș efectuate, procesul verbal de cercetare a locului în care inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu minora și a omorât-o, unde au fost ridicate obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucăria minorei, ciocanul folosit și mai multe urme de sânge și păr, procesul verbal de cercetate a locului în care a fost găsit cadavrul, declarațiile tatălui minorei D. I., declarațiile martorilor D. M., U. M., F. I., care l-au văzut pe inculpat cu un butoi de tablă, declarațiile martorilor H. M. si M. N., audiați atât în faza de urmarire penală cât și în cea de judecată care l-au văzut pe inculpat transportând un butoi, respectiv i-a împrumutat acestuia un cărucior în vederea transportării butoiului de tablă.

Faptele așa cum au fost descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav și de viol pentru care inculpatul va fi condamnat după cum urmează :

-22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav și interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a,b si e C.p. ca pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.197 al.1 si 3 C.pen. va fi condamnat acelasi inculpat la :

– 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, și vor fi interzise drepturilor civile prev. de art.64 lit.a,b și e C.p. ca pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. și art.35 al.3 C.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare, sporită la 23 ani închisoare, la care se va adauga pedeapsa complementară cea mai grea de 5 ani, interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a, b și e C.p. după executarea pedepsei închisorii.

În baza art.71 C.pen. vor fi interzise inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art.64 lit.a, b și e C.pen. ca pedeapsă accesorie pe durata pedepsei închisorii aplicate.

La individualizarea pedepsei s-a ținut cont de dispozitiile art. 52 si 72 Cod penal, de modalitatea atroce cu care a fost săvârșite faptele, care denota o cruzime deosebită a inculpatului, o lipsă totală de umanitate și de sentimente firești de ocrotire a unor persoane vulnerabile cum sunt copiii, pe care în general orice ființă umană le are.

Fapta inculpatului este cu atât mai reprobabilă cu cât acesta a profitat de încrederea pe care a avut-o copilul în el, ca persoană pe care o cunoștea și care trebuia sa-i confere un sentiment de siguranță și ocrotire, pe care orice adult trebuie să îl insufle unui copil.

Faptul că instanța nu a acordat maximul de pedeapsă prevazut de lege se datorează aspectului că inculpatul se afla la prima confruntare cu legea penală, este o persoana foarte tânără, a săvârșit faptele chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, deci la granița majoratului, a recunoscut săvârșirea faptelor, pe care le regretă.

Parintii victimei și frații acesteia s-au constituit părți civile, solicitând daune morale, reprezentând cuantumul suferinței produsă de decesul copilului.

Este evidentă suferința pe care o provoacă părintelui, pierderea unui copil, cu atât mai mult în circumstanțele menționate, orice sumă solicitată, oricât de mare, putând justifica, în principiu, ca fiind echivalentul prejudiciului moral suferit.

Instanta va acorda cuantumurile reduse parțial după cum urmează:

Părților civile D. I. și R. G., ambii dom. în com.S., câte 50.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale și câte 2.500 lei pentru fiecare cu titlu de despăgubiri civile, iar câtre parțile civile D. I. M., D. N., D. C., M. S. S., M. S., si D. A., câte 10.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, în considerarea pe de-o parte a posibilității efective ca acestea să fie acoperite de inculpat, iar pe de altă parte și raportat la nivelul suferințelor psihice dovedite prin declarațiile martorilor M. E. si D. M..

În ce priveste despăgubirile civile reprezentând cheltuieli de înmormântare, pomeniri și parastase, dovedite cu acte și martori, acestea se vor acorda părinților victimei, care au suportat aceste cheltuieli.

În baza art.350 C.pr.pen. va fi menținută starea de arest a inculpatului și în baza art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 12 mai 2008 până la zi.

În baza art.118 lit.b C.pen. se va dispune confiscarea specială a ciocanului folosit de inculpat pentru uciderea victimei, proprietatea acestuia.

În baza art.191 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2.000 lei în faza de urmărire penală.

Concluzii

În abordarea acestui subiect vom avea în vedere faptul că infracțiunea de viol se comite cel mai fracvent prin utilizarea violenței fizice și aproape întotdeauna produce vătămare de natură fizică.

Consecințele agresiunii sexuale rezultate ca urmare a comiterii infracțiunii prin utilizarea de către făptuitor a violențelor psihice sau atunci când acesta profită de starea în care se află victima de a nu se poate apăra ori experima voința au fost mai puțin studiate și sunt mult mai greu de evaluat pentru fiecare victimă în parte,deși ele există cu certitudine.

Vătămarea integrității corporale sau a sănătății. Dacă violența fizică sau psihică folosită de făptuitor a fost acceptată de legiuitor întrucât acesta face parte din conținutul infracțiunii,fiind o condiție a realizării laturii obiective,depășirea limitei necesare pentru realizarea actului sexual a fost încriminată corespunzător sub forma agravantă a infracțiunii.

Astfel,prin art.197 alin,(2) lit.c) C.pen.,este prevăzută împrejurarea în care,în urma săvârșirii infracțiunii,s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății.Prin această formulare leguitorul a delimitat violența tolerabilă,dar sancționată,prin forma simplă a infracțiunii,de violența care exceed celei strict necesare săvârșirii infracțiunii de viol,făcând trimitere la infracțiunea de vătămare corporală gravă a integrității corporale sau sănătății prevăzute de art.182 C.pen.

Independent de numărul de zile de îngrijiri mediale necesare pentru vindecare(peste 60 de zile)persoana vătămată mai poate suferi una sau mai multe dintre celelalte consecințe prevăzute de art.182 alin.(2) C.pen.,și anume:pierderea unui simț sau organ,încetarea funcționării unui simț sau organ,o infirmitate permanentă fizică sua una de natură psigică,sluțirea,avortul ori i s-a pus viața în primejdie.

Este evident că pentru reținerea acestei agravante este absolute necesară stabilirea legăturii de cauzalitate între infracțiunea de viol și aceste consecințe.

Literatura de specialitate evidențiază faptul că din punct de vedere subiectiv,pentru existența circumstanței,este necesară praeterintenția în provocarea vătămării corporale grave,ceea ce justifică-și în plan subiectv-unitatea infracțiunii complexe de viol agravant.

Moartea sau sinuciderea victimei. Aliniatul (3) al art.197 C.pen.prevede o consecință cu o gravitate superioară în raport cu cele incriminate în aliniatul precedent,urmările infracțiunii constând în moarte sau sinuciderea victimei.

Moartea,ca rezultat al infracțiunii de viol,poate să survină ca urmare a actelor de violență suferite sau ca urmare a agravării vătămării produse prin actele respective,dar și ca urmare a actului sexual violent când există o incompatibilitate evidentă între autor și victimă(în cazul victimelor de vârstă fragedă sau dimpotrivă).

De menționat că,deși aplicarea violenței înainte sau pe timpul săvâeșirii faptei poate determina moartea,acesta survine ca urmare a conduitei autorului după săvârșirea infracțiunii prin lăsarea persoanei vătămate ăn locuri și condiții care îi pot agrava vătămările până la survenirea decesului.În această ultimă situație trebuie stabilită poziția subiectivă a autorului,în sensul de a determina dacă a prevăzuturmările posibile ale abandonării victimei în locul și condițiile intenției directe sau indirecte,intervenirea decesului victimei făcându-se în condițiile infracțiunii de omor sau ale unei infracțiuni praeterintenționate.

Și în situația în care,ca urmare a violului,victima se sinucide,cercetarea penală trebuie să stabilească legătura de cauzalitate dintre fapta comisă și consecința survenit -sinuciderea victimei – ceea ce în practică se dovedește a fi o întreprindere de multe ori dificilă.

Având în vedere certitudinea că doar o parte dintre agresiunile sexuale sub forma violului sunt aduse la cunoștința organelor de urmărire penală,de multe ori nu poate fi făcută legătura dintre sinucidere și un eventual viol,pe de o parte,și între urmele găsite pe corpul victimei sinuciderii,care sunt interpretate în dinamica actului de sinucidere,și nu al eventualului viol,pe de altă parte.

Mai mult,datorită trecerii unei perioade de timp între săvârșirea infracțiunii de viol și luarea horărârii de autosuprimare a vieții de câtre victimă,unele dintre urmele violului sunt îndreptate sau dispar,legătura de cauzalitate dintre viol,care a declanșat procesul psihic de luare a hotărârii de autosuprimare a vieții,și punerea ei în executareprin sinucidere este dificil de stabilit.

Împrejurările care agravează consecințele infracțiunii de viol se constituie într-un rezultat praeterintenționat care se răsfrânge asupra tuturor participanților la infracțiune,în măsura în care fiecare dintre ei putea și trebuia să-i prevadă eventualitatea producerii.

Consecințele infracțiunii de viol nu se opresc doar la cele prevăzute în articolul incriminator,ci le regăsim în alte forme în viața fostelor victime sub forma unor sechele.

Depresia.Impactul agresiunilor sexuale asupra victimelor acestora,în special când este vorba de persoane de sex feminin,a fost foarte puțin studiat,majoritatea preocupărilor limitându-se la efectele aparente în termen scurt,imediat după producerea faptei,și mai puțin asupra eventualelor consecințe de durată mai lungă.

Relatări adevărate și studii recente au arătat că în urma unei agresiuni sexuale viața unei femei va fi afectată pe patru planuri,și anume:nivelul de depresie,nivelul de teamă,viața sexuală și relațiile interpersonale.

Prin comparație cu femei care nu au avut o astfel de experiență,femeile agresate sexual sunt semnificativ mai depresive,au un nivel al temerilor mai ridicat,este mult mai probabil să aibă probleme legate de viața sexuală și sunt mult mai greu de satisfăcut în relația cu partenerul sexual.

Studierea acestor aspecte a arătat că problemele din viața sexuală sunt semnificativ legate de frică și depresie,singura modificare semnificativă sesizată în relație cu timpul trecut de la agresiune este risipirea unora dintre temeri.

Prezentarea cătorva concluzii privind fiecare dintre aspectele ce pot fi afectate în cadrul consecințelor infracțiunii o considerăm necesară și utilă,întrucât ele pot îndruma organul de cercetare penală în stabilirea modalitățiilor tactice de executare a unor activități de urmărire penală,dar și pentru a putea aprecia mai obiectiv implicațiile asupra vieții victimei după ce a suferit o astfel de agresiune.

În privința depresiei trebuie arătat că ea se anifestă după agresiune,majoritatea victimelor aflându-se într-un stadiu depresiv major.Studii pe termen lung au arătat că depresia poate persista luni de zile după agresiune,unele victime continuând să prezinte simtome și după trecerea unui an de zile de la agresiune.

Una dintre cele mai frecvente sechele ale unei agresiuni sexuale este probabil teama.Astfel,o femeie violată într-o scară de bloc se va teme de acesta; o alta,violată într-o mașină,ar putea evita prezența unor pasageri de sex masculin.

Studiile arată că femeile agresate au un nivel mai mare de teamă decât cele neagresate.Cele mai mari temeri sunt legate de momentul,locul agresiunii,iar evitând confruntarea temerilor se permite persistarea lor în timp.

Viața sexuală a femeii agresate sexual este afectată,acest prezentând teama de sex,disfuncții de erecție și dorință,durata de afectare pentru unele femei fiind de 4-6 luni,iar la altele acesta poate depășii un an.

În privința relațiilor interpersonale,studiul arată că victimele agresiunilor sexuale trec printr-o perioadă în care adaptarea socială este afectată pe toate planurile imediat după agresiune,iar această perioadă poate dura mai multe luni de zile.

Se confirmă ipoteza că agresiunea sexuală poate avea un efect profund asupra victimelor.În comparație cu femeile agresate,frecvența cazurilor de depresie moderată până la severă a fost de 7 ori mai mare decât în cazul celor neagresate,primele manifestând nivele mai crescute de teamă generală și teamă legată de viol.Mai mult,în raport cu problema sexuală evaluată,dificultățile sexuale sunt de 6 ori mai frecvente în rândul victimelor,iar satisfacția sexuală în cadrul relației de cuplu de două ori mai redusă.

Problemele constatate în legătură cu agresiunea,chiar în condițiile preexistenței unor probleme psihice și/sau emoționale anterior agresiunii,sunt consecința actului infracțional comis asupra victimei.Dovadă a acestei afirmații este frecvența cresctă a dificultăților sexuale legate de agresiunea sexuală în raport cu victimele care nu au astfel de dificultăți.

Dacă studii anterioare indicau că ulterior agresiunii pot persista în timp de câteva luni sau ani consecințele agresiunii sexuale,prezentul studiu confirmă aceste constatări.Consecințele pe termen lung pe care victimele le pot suporta în urma unor agresiuni sexuale sunt studiate în clinica de cercetare și tratament a Universității Columbia din New York City,rezultatele studiilor făcute putând fi sistematizate după cum urmează:

partenerul victimelor are o reacție combinată de empatie,furie,vinovăție și neînțelegere a agresiunii,reacție care prezintă într-o lumină negativă de câtre victimă va putea să afecteze relația.

În cazul în care victima decide să nu relateze incidentul partenerului,sechelele emoționale rezultate în urma agresiunii pot să îi modifice comportamentul și capacitatea de interrelaționare cu partenerul,care poate răspunde negativ la comportamentul „misterios” al partenerei.

Mai mult,constatându-se că doar o parte a nivelului de teamă evaluat cu ajutorul stadiului modificării temerilor s-a diminuat în timp,nivelul general de teamă menținându-se la același nivel,stadiul atrage atenția psihologilor care lucrează în domeniu să aibă în vedere astfel de manifestări,indiferent de timpul scurs de la infracțiune.

În această perspectivă,credem că pe parcursul urmăririi penale este imperios necesară o evaluare a consecințelor pe care le-ar fi putut suferi persoana vătămată în urma unei infracțiuni de viol,în sensul celor patru aspecte prezentate.

Persistența în urma săvârșirii infracțiunii de viol a unor astfel de implicații de durată sau chiar cu caracter permanent,aduc în altă lumină agravantă prevăzută de art.197 alin.(2) lit.c) sub aspectul infirmității psihice permanente.Chiar în lipsa unor evaluări,cu caracter general de aplicabilitate,certitudinea unor consecințe de natură psihică în urma agresiunilor în general și a celor sexuale în special,a fost dovedită.

Întrucât aceste aplicații sunt diferite în raport cu persoana care le-a suferit și pentru o corectă aplicare a legii,este necesară evaluarea lor în fiecare caz în parte,acordându-li-se aceeași atenție ca și celor de natură fizică.

Violul în concurs cu alte infracțiuni.O ultimă categorie de consecințe a căror evocare doresc să o fac este cea a urmărilor care atrag răspunderea pentru săvârșirea altor infracțiuni aflate în concurs cu cea de viol.

Fără a delimita celelalte infracțiuni care se pot afla în concurs cu violul,doresc să menționez doar pe cele care sunt mai frecvente,ca de exemplu lipsirea de libertate în mod ilegal,actul sexual cu un minor,perversiunea și corupția sexuală,furtul,tâlhătia,distrugerea, uzurparea de calități oficiale etc.

În general violul este comis ca înfracțiune unică,dar anumite împrejurări ale comiterii sale îl fac concurent cu alte infracțiuni ale căror urmări sunt realizate alături de consecințele infracțiunii de bază și care trebuie avute în vedere pe parcursul cercetării criminalistice.

Violul este o infracțiune care,prin relațiile sociale pe care le lezează,atrage din partea opiniei publice dispreț și indignare,mai mult,pe lângă consecințele de ordin fizic,victima mai trebuie să suporte și trauma psihică provocată de comitere acestei infracțiuni.Majoritatea victimelor unui viol,mai ales în cazul fetelor care până în momentul violului nu mai avusese un act sexual,precum și în cazul minorilor,depășesc foarte greu șocul și vor avea nevoie de consiliere psihologică și de timp pentru a se putea reintegra în viață normală.Cu toate acestea este foarte dificil ca o astfel de traumă să fie uitată definitive,victimele rămănând cu cicatrice adânci care le vor marca toată viața în majoritatea cazurilor.

Pentru ca aceste consecințe să fie prevenite,sau dacă se produc,efectul lor să fie diminuat,este necesar ca instituțiile implicate să depună toate eforturile astfel încât rezultatele să fie optime.Avem în vedere în primul rând poliția,care are atribuția de a identifica și prinde autorii unor astfel de fapte ilegale,cercetarea acestora din punct de vedere al activității infracționale sub supravegherea directă a procurorului și mai departe,tragerea la răspundere prin aplicarea unei pedepse ținând cont de toate mijloacele de individualizare a acesteia,atribut exlusiv al instanței de judecată.Pe lângă organele judiciare,în această acțiune trebuie implicate și instituțiile medicale cu astfel de atribuții,organizații neguvernamentale,instituții de învățământ,dar nu trebuie neglijată familia victimei care poate avea rol determinant în desfășurarea acestui demers.

ANEXE

ANEXE