Rolul Exercitiilor Fizice Profilactice la Varsta de Sugar
CUPRINS
Introducere
Capitolul I – Kinetoprofilaxia primară
I.1. Generalități
I.2. Profilaxia primară
I.3. Rolul kinetoterapeutului in profilaxie
Capitolul II – Perioada de sugar
II.1. Caracteristici somato-funcționale
II.2. Dezvoltarea neuromotorie
II.3. „Vârstele cheie” după Bobath
II.4. Dezvoltarea psihică
Capitolul III – Programe de exerciții fizice profilactice la sugar
III.1. Indicații metodice și condiții tehnice de efectuare a gimnasticii
III.2. Programul de gimnastică a sugarului
III.3. Efectele gimnasticii
III.4. Indicații și contraindicații
III.5. Rolul kinetoterapeutului în programul de gimnastică
Concluzii
Bibliografie
Lista figurilor
Figura 2.1: Decubit dorsal, membrele inferioare sunt
flectate („tripa flexie”), începe să pedaleze. _______________________ 19
Figura 2.2: În luna a2-a, din decubit ventral, sugarul ridică
capul până la 60°-90°; se sprijină stabil pe antebrațe,
picioarele sunt îndepărtate și înclinate în afară. ___________________ 20
Figura 2.3: Sugar în luna a3-a. ___________________________________________ 21
Figura 2.4: În tracțiunea din decubit ventral, sugarul ridică
și ține capul. ________________________________________________ 21
Figura 2.5: Din decubit dorsal, sugarul trecut de 3 luni
se joacă cu mâinile. _________________________________________ 22
Figura 2.6: Din decubit ventral, se sprijină pe antebrațe
situate în față și poate privi lateral. ______________________________ 22
Figura 2.7: Ridicat de mâini în așezat, controlează bine mișcările capului. ________ 23
Figura 2.8: După 4 luni, sugarul, din decubit ventral, ridică
singur capul de pe planul patului. _____________________________________ 23
Figura 2.9: Din decubit ventral, se sprijină numai pe mâini. ____________________ 24
Figura 2.10: La 6 luni folosește întreaga palmă ca un căuș. _____________________24
Figura 2.11: Din decubit ventral, bazinul este lipit de planul patului. _____________ 25
Figura 2.12: Susținut de axile, se sprijină cu picioarele îndepărtate. ______________ 25
Figura 2.13: Poziția așezat este mai stabilă. _________________________________ 25
Figura 2.14 (a, b): La această vârstă stau foarte sigur în șezut și se întorc
în toate părțile pentru a apuca diferite obiecte. _______________ 26
Figura 2.15: Apucă un cub între toate degetele, cu opoziția degetului mare. ________27
Figura 2.16: Se ridică în picioare și poate păși ținându-se de diferite mobile. _______27
Figura 2.17: Susținut de mâini, sugarul poate păși. ___________________________ 28
Figura 2.18: Folosește pentru apucare degetul arătător
și degetul mare („pensa police-index”). __________________________29
Figura 3.1: Brațele sugarului se întind lateral pe linia umerilor.
Apoi se duc în față, încrucișându-se deasupra pieptului copilului. _______39
Figura 3.2: Duce brațele lateral pe lângă cap, apoi în sus, în poziție verticală
față de planul mesei și le aduce de-a lungul corpului. _______________ 40
Figura 3.3: Mișcări de rotație a piciorului în ambele sesnuri. ___________________ 40
Figura 3.4: Flexia și extensia concomitent cu ambele picioare. __________________41
Figura 3.5: Pentru întărirea mușchilor spatelui (după 5 luni). ___________________ 42
Figura 3.6 (a, b): Tracțiune din decubit dorsal, până în poziția așezat _____________ 43
Figura 3.7: Flexia și extensia succesivă a membrelor inferioare,
într-un ritm lent. ____________________________________________ 43
Figura 3.8: Flexia și extensia concomitent cu ambele picioare,
exercitând și o ușoară presiune asupra abdomenului. ________________44
Figura 3.9: Flexia și extensia din articulația șoldului. _________________________ 44
Figura 3.10: Exercițiul „roaba” pentru sugarul trecut de 9 luni,
care a început să umble în patrupedie. __________________________ 45
Figura 3.11: La 8 luni începe să meargă în patrupedie. ________________________ 46
Figura 3.12 (a, b): Exerciții care stimulează ridicarea în picioare. _______________ 48
Lista tabelelor
Tabel 2.1: Creșterea și dezvoltarea sugarului. _______________________________ 16
Introducere
Pediatria preventivă cuprinde totalitatea măsurilor care au drept scop menținerea stării de sănătate și împiedicarea apariției bolii la copil, oferind o creștere și o dezvoltare corespunzătoare acestuia. Aceste măsuri profilactice se realizează prin diverse programe de sănătate, care includ măsuri educative dar și încercări de manipulare a mediului, pentru ca acesta să nu devină factor de îmbolnăvire și aici ne referim la mediul natural, biologic, social, dar și la factorul economic.
Astfel pediatria preventivă cuprinde 3 niveluri:
Profilaxia primară constă din totalitatea măsurilor care se impun pentru evitarea îmbolnăvirii individului sănătos. Ea include și kinetoprofilaxia primară care aplică copilului sănătos, mijloacele kinetologiei medicale cu scopul menținerii stării de sănătate și asigurării unei creșteri și dezvoltări corespunzătoare.
Profilaxia secundară se adresează unor grupe de copii cu risc înalt pentru o anumită boală, cum ar fi cei din familiile cu hipertensiune arterială, ateroscleroză și diabet, sau prevenirea complicațiilor bolii deja instalate. Include și kinetoprofilaxia secundară la nou-născutul prematur, precum si profilaxia deficiențelor aparatului locomotor la copii cu sindrom Down.
Profilaxia terțiară este reprezentată de tratamentul și supravegherea copiilor, ameliorarea sau oprirea consecințelor bolii deja instalate, evitând evoluția spre invaliditate sau deces. Include și kinetoprofilaxia terțiară în fibroza chistică, artritele reumatoide juvenile sau infirmitatea motorie cerebrală.
Motivația alegerii temei
Alegerea acestei teme a stat la baza dorinței, de a studia procesul prin care un copil crește și se dezvoltă sănătos, cu ajutorul mijloacelor kinetice și efectele ce au loc asupra componentei neuromotorii și psihice, într-un mediu stimulativ în care există activitate fizică și îngrijiri corespunzătoare. De asemenea am ales aceasta tema, datorită fapului că am un copil sugar și observarea acestuia cum creste ma ajutat în realizarea lucrarii.
Gradul de noutate a temei
Datorită faptului că încep să se nască generații de copii ai căror părinți au dus o viață sedentară, sunt șanse crescute datorită rezistenței scăzute a mamei să dea naștere unui copil lipsit de vigoare. Acest aspect fiind posibil datorită mediului și modului actual de viață în care stresul este prezent. De aceea în acest caz se recomandă de la primele luni de viață ca mișcarea să facă parte dintr-un stil de viață sănătos care să ajute la achiziționarea mai ușor a deprinderilor, diminuând astfel efectele negative care pot apărea asupra copilului. În condițiile actuale de viață, programele de exerciții fizice profilactice precum și informațiile prezentate în capitolele următoare sunt foarte importante, putând schimba modul de creștere a copilului, astfel încât prin utilizarea lor să se ajungă la o dezvoltare armonioasă.
Obiectivele generale ale lucrării
1. Instruirea părinților cu privire la importanța stimulării copilului prin exercițiu fizic pentru dezvoltarea mișcărilor.
2. Prezentarea etapelor de dezvoltare neuromotorie și psihică a sugarului, pentru informarea părinților.
3. Conștientizarea efectelor benefice ale exercițiilor fizice în activitatea zilnică a copilului, știind că acesta dacă trăiește într-un mediu nestimulativ poate prezenta o întârziere în achizițiile motorii.
4. Cunoașterea modului de efectuare a programelor de exerciții fizice în raport cu cele 4 faze care îi vor stimula treptat motricitatea, precum și indicațiile și contraindicațiile efectuării acestuia.
5. Crearea unui mediu familial plăcut, propice creșterii și dezvoltării copilului, prin implicarea părinților în efectuarea programelor întărind legătura dintre aceștia și copil. 6.Cunoașterea indicațiilor metodice și condițiile tehnice de efectuare a gimnasticii pentru realizarea exercițiilor acasă în condiții de siguranță.
Capitolul I
Kinetoprofilaxia primară
I.1. Generalități
Kinetologia medicală este o știință biologică interdisciplinară, care se ocupă exclusiv cu studiul mișcării corpului omenesc, a elementelor anatomo-funcționale care concură la realizarea acesteia și a modalităților de corectare și/sau compensare a perturbărilor reversibile, parțial reversibile sau ireversibile. (Cordun M.) Acest domeniu aplicat în domeniul pediatric, are două roluri:
profilactic și constă în stimularea și susținerea procesului de creștere și dezvoltare;
curativ reprezentând recuperarea sau ameliorarea tulburărilor somato-funcționale sau a sechelelor generate de anumite afecțiuni. (Cordun M.)
I.2. Profilaxia primară
Profilaxia primară este un proces continuu, care include măsuri ce se impun menținerii și îmbunătățirii vieții oamenilor, ele aplicându-se individual, dar și colectiv. Astfel printr-o calitate superioară a vieții se înțelege o sănătate optimală care este asociată cu capacitatea de a face față solicitărilor cotidiene. Ea semnifică prezența stării de bine, cu condiția ca individul să aibă un stil de viață sănătos. Iar obiceiurile sănătoase de viață ale omului modern presupun autocontrolul permanent al dietei, stresului, tensiunii arteriale, greutății și practicarea sistematică a activităților fizice. Practicarea regulată a exercițiilor fizice contribuie la profilaxia primară și este asociată cu un risc scăzut de moarte prematură. Există în acest sens o relație de dependență între volumul activității fizice și starea de sănătate, astfel încât persoanele cele mai active din punct de vedere fizic au cel mai scăzut risc de a se îmbolnăvi.
Măsurile aplicate la nivelul colectivului se realizează printr-o serie de programe de sănătate publică, stabilite în funcție de posibilități dar și de importanța anumitor afecțiuni. Ele trebuie să se adreseze persoanelor de toate vârstele, din moment ce riscul de îmbolnăvire cronică începe din copilărie și crește cu vârsta.
Astfel aceste programe și conținutul lor se împart în funcție de gradul de dezvoltare al țărilor, riscul îmbolnăvirilor fiind diferit. În cele slab dezvoltate îmbolnăvirile se produc din cauza malnutriției, contaminarea apei potabile sau suprapopulației, pe când în cele dezvoltate
riscul ține de stilul de viață, ajungându-se la consum de droguri, alcool, violență sau boli cardiovasculare.
Măsurile profilactice aplicate colectivității sunt următoarele:
pentru prevenirea accidentelor se impune o educație publică care încurajează crearea unui mediu de siguranță, sau modificarea mediului copilului impusă de lege prin interzicerea jucăriilor care prezintă anumite riscuri, protejarea ferestrelor clădirilor și asigurarea de locuri de joacă adecvate;
prevenirea utilizării drogurilor;
prevenirea sarcinii la adolescente prin consiliere și metode contraceptive;
prevenirea sinuciderilor și omuciderilor.
Printre măsurile individuale se numără:
îngrijirea de rutină a sugarului care cuprinde consultații, măsurători antropometrice, sfaturi privind îngrijirea și alimentația corectă precum și evaluarea dezvoltării psihomotorii (a achizițiilor mișcărilor și dezvoltarea senzorială, intelectuală, afectivă, socială ). O măsură profilactică importantă o reprezintă promovarea alimentației la sân, datorită faptului că cea artificială, implică anumite riscuri și dezavantaje pentru copil. Impune niște costuri ridicate, apă sigură, posibilități de sterilizare, ducând la niște riscuri legate dte prin consiliere și metode contraceptive;
prevenirea sinuciderilor și omuciderilor.
Printre măsurile individuale se numără:
îngrijirea de rutină a sugarului care cuprinde consultații, măsurători antropometrice, sfaturi privind îngrijirea și alimentația corectă precum și evaluarea dezvoltării psihomotorii (a achizițiilor mișcărilor și dezvoltarea senzorială, intelectuală, afectivă, socială ). O măsură profilactică importantă o reprezintă promovarea alimentației la sân, datorită faptului că cea artificială, implică anumite riscuri și dezavantaje pentru copil. Impune niște costuri ridicate, apă sigură, posibilități de sterilizare, ducând la niște riscuri legate de preparare și diluție, rezultatul fiind diareea sau malnutriția.
imunizările (vaccinurile reprezentând o măsură profilactică deosebit de eficientă);
exercițiul fizic reprezintă o măsură cu efecte profilactice certe și trebuie aplicat încă din primele zile de viață, fiind caracterizat prin repetarea unor acte motrice, în scopul creșterii potențialului biologic al omului și anume: creșterea capacității motrice, perfecționarea dezvoltării fizice sau corectarea deficiențelor fizice.
Practicarea exercițiului fizic reprezintă astfel o măsură pentru menținerea sănătății, atât a corpului uman cât și a psihicului. Ființa umană are nevoie de acest mijloc pentru a-și menține integritatea și o bună funcționalitate. Însă inactivitatea fizică reprezintă totuși o problemă majoră a sănătății publice, cea ce duce la un factor de risc ridicat în numeroase afecțiuni cronice. Kinetoterapia totuși cu toate aspectele ei de prevenție, terapie și recuperare, acționează asupra individului fie el sănătos, fie predispus la îmbolnăviri, fie bolnav cronic sau acut pentru a-i maximiza capacitatea funcțională și pentru a-i spori calitatea vieții. Aici trebuie subliniat un aspect important și anume prevenția, deoarece un act kinetoterapeutic efectuat în acest sens este mult mai indicat, decât în cazul reparării unei decondiționări.
Kinetoprofilaxia primară este un mijloc eficient de menținere a stării de sănătate a copilului cu ajutorul mijloacelor kinetologiei medicale, ea jucând un rol important în cadrul pediatriei preventive. Cuprinde indicații generale pentru toți subiecții, indiferent de vârstă, programele de exerciții fiind însă diferite în funcție de vârstă, starea sănătății subiecților, dar și de obiectivele urmărite. În cazul copiilor, fiind organisme în creștere, primul obiectiv care trebuie să stea în atenția kinetoterapeutului este asigurarea unei dezvoltări armonioase. Acesta poate fi realizat cu ajutorul unor exerciții profilactice, masajului, handling-ului și babyfitness-ului, având următoarele efecte:
va avea o influență majoră în dezvoltarea somatică, psihică și motorie a copilului contribuind la călirea organismului;
îi oferă posibilitatea sugarului de a-și cunoaște treptat schema corporală;
profilaxia deficiențelor aparatului locomotor;
are efecte psihologice pozitive întărind legătura dintre copil și părinți;
are efecte relaxante și decontracturante asupra musculaturii, reglând tonusul muscular;
îi stimulează activitatea cerebrală;
Plecând de la premisa că sugarul cu cât se mișcă mai mult, cu atât el se dezvoltă mai bine, sunt prezentate în capitolele următoare informații cum acesta trebuie ajutat în efectuarea anumitor exerciții și ce indicații trebuiesc respectate pentru desfășurarea corectă și eficientă a activității.
I.3. Rolul kinetoterapeutului în profilaxie
Kinetoterapeutul pentru a realiza o profilaxie eficientă, trebuie să cunoască mai întâi bazele fiziologice ale efectelor activității fizice practicate regulat asupra organismului uman sănătos. Apoi, să dețină toate cunoștințele teoretice și practice privind principiile generale, obiectivele, mijloacele și metodele utilizate în prescrierea și consilierea programelor de exerciții fizice în scopul menținerii și ameliorării condiției fizice raportată la sănătate. Ulterior, kinetoterapeutul va avea capacitatea și cunoștințele necesare pentru a realiza adaptarea și individualizarea acestor principii diverselor categorii de persoane aflate în situații fiziologice sau patologice speciale. Acesta trebuie să deprindă cunoștințe minime de consiliere și ajutorare psihologică a indivizilor care doresc să înceapă un program de activitate fizică regulat, precum și informații cu privire la principiile și modalitățile de prescriere a unui astfel de program, cu adaptările și individualizările specifice fiecărei categorii de vârstă sau patologie. De asemenea, o importanță majoră o constituie și capaciatea sa de comunicare cu indivizii, la baza căruia se află un feed-back permanent, toate în scopul realizării activității kinetice eficient. Toate aceste aspecte nu fac decât din actul kinetoterapeutic unul de mare calitate și profesionalism, iar acest lucru este obligatoriu datorită faptului că „obiectul muncii” este reprezentat de om.
Capitolul II
Perioada de sugar
Sugar este o noțiune care se referă la un copil din grupa de vârstă cuprinsă între 28 de zile și un an. Denumirea este sugestivă pentru modul inițial de alimentație, specific vârstei, prin supt, care este un act reflex. În acest interval de timp copilul învață să-și antreneze corpul pentru a sta în șezut, a sta in ortostatism și a merge. Învață să-și folosească mâinile pentru a prinde, arunca și manevra obiectele. Se atașează de cei apropiați, învață să aibă încredere în părinți când are nevoie de ajutor, își dezvoltă mintea rezolvând probleme cum ar fi cațăratul, înțelege prima suită de cuvinte, poate să le repete, combinând mișcările limbii, a buzelor și a laringelui și poate să descopere ce-i place și ce nu.
II.1. Caracteristici somato-funcționale
Sugarul prezintă o serie de caracteristici somato-funcționale, care trebuiesc cunoscute de către kinetoterapeut pentru a-și putea desfășura activitatea cât mai eficient și pentru a-și îndeplini obiectivele propuse în programul de gimnastică. Printre acestea se numără două categorii de indici:
morfologici (somatici) reprezentați de: înălțime, greutate, dimensiunea segmentelor corporale, perimetre, diametre, anvergura brațelor;
funcționali reprezentați de: frecvența cardiacă, frecvența respiratorie, capacitate respiratorie, dezvoltarea neuromotorie.
Prin cunoașterea lor, kinetoterapeutul va putea să aleagă acele mijloace și metode de punere în aplicare a exercițiilor astfel încât, copilul să reușească să învețe să efectueze mișcări, să și le controleze datorită experienței repetate pe care o dobândește, dar și reglării mișcărilor de către specialist. Astfel aceste caracteristici somato-funcționale sunt următoarele:
Tegumentele la sugarul sănătos alimentat la sân sunt alb-roz, catifelate, în timp ce la cel alimentat artificial sunt mai palide. Apare, pigmentul in celulele bazale, se dezvoltă celulele cromatoformatoare, crește rezistența la infecții si agenți fizico-chimici. Dermul se maturizează, papilele dermice se inmulțesc, iar capilarele se alungesc. Tegumentele sugarului sunt elastice, pliul cutanat revenind imediat la forma inițiala. Doar in stările de deshidratare pliul revine lent sau este persistent.
Glandele sebacee, bine dezvoltate de la naștere, au uneori un exces de secreție ce determină apariția dermatitei seboreice la nivelul pielii capului.
Glandele sudoripare incep sa se dezvolte la vârsta de 2-3 luni, iar la 2 ani când se maturizează centrii nervoși corespunzători, ating activitatea funcțională integrală.
Țesutul celular subcutanat este bine reprezentat la nivelul feței, continuă să se dezvolte pe membrele superioare, inferioare, torace și abia la 6 săptamâni și pe abdomen. Acesta are o dezvoltare maximă în jurul vârstei de 9 luni.
Sistemul muscular. Dezvoltarea musculaturii este inegală, mușchii membrelor inferioare fiind mai dezvoltați. După prima lună de viață se instalează normotonia. Activitatea motorie a sugarului îmbogățește circulația, determină creșterea fibrelor musculare și menține un tonus bun.
Sistemul osos. La sugar există un decalaj între creșterea substratului organic al scheletului si posibilitatea organismului de a-l calcifica prin aport alimentar obișnuit, astfel încât apare osteoporoza fiziologică, fenomen ce se poate repeta și la pubertate. De aceea rezistența la traumatisme directe a oaselor sugarului este foarte redusă.
Capul. Perimetrul cranian (P.C.) măsoară la naștere aproximativ , urmând ca la 1 an perimetrul cranian să fie de . În toată această perioadă are loc și închiderea progresivă a celor două fontanele (anterioară și superioară – în zona occipitală).
Coloana vertebrala. Curburile apar sub acțiunea forțelor mecanice ce se dezvoltă paralel cu funcțiile motorii:
la 3 luni apare lordoza cervicală (copilul începe sa-și țină capul);
la 6 luni apare cifoza dorsală (copilul stă in șezut);
la 9-12 luni apare lordoza lombară (sugarul începe sa meargă).
Aceste 3 inflexiuni se accentuează în cursul celui de-al doilea an când copilul merge independent.
Toracele este cilindric, coastele sunt inițial orizontale, iar după vârsta de 6 luni se oblicizează. Diametrul transversal este aproape egal cu cel antero-posterior apoi îl depășește, toracele luând forma de trapez. Aceste modificări schimbă tipul respirației de la abdominal-diafragmatică la sugar, la respirație toracică la copil. Perimetrul toracic (P.T.) are la naștere. El crescând astfel: în prima lună, în a doua lună și 1 cm/lună până la vârsta de 1 an când va egaliza perimetrul cranian.
Bazinul are formă de pâlnie păstrându-și aceeași formă la băieți, pe când la fete devine cilindric la pubertate.
Membrele inferioare cresc mai repede și au formă ușoară de paranteză deoarece condilii interni ai tibiei sunt mai puțin dezvoltați decât cei externi. Această curbură este fiziologică și nu trebuie confundată cu cea rahitică.
Aparatul respirator.
Căile respiratorii superioare sunt înguste la sugar, inflamația lor duce la tumefierea mucoasei și creează dificultăți în respirație.
Laringele este situat mai sus decât cel al adultului. Poziția sa înaltă, permițând sugarului să înghită și să respire în același timp.
Traheea este săracă în țesut elastic, are pereții puțin rezistenți la presiune, este slab fixată și ușor deplasabilă.
Bronhiile sunt bogate în fibre musculare.
Plămânii au o vascularizație bogată ceea ce favorizează apariția infecțiilor. Volumul plămânilor și suprafața respiratorie se măresc prin creșterea în volum a alveolelor. Fibrele elastice sunt slab dezvoltate la vârsta de sugar favorizând atelectaziile (lipsa gazului din alveole, datorită colapsului alveolar sau a consolidării lichidului). Această elasticitate pulmonară crește până la vărsta de 20 ani.
Diafragmul este mai ridicat, cupola sa atingând a4-a coastă. Cu privire la sughiț, el reprezintă acel act reflex de contracție a diafragmului și apare frecvent la sugarii sănătoși în primele luni de viață, dar nu are semnificație patologică.
Frecvența respiratorie se menține la valori crescute: 40-45 resp./minut la sugar ; 35 resp./minut la 1an. Amplitudinea respiratorie este inegală, ritmul uneori neregulat.
Aparatul cardio-vascular
Inima este orizontalizată la sugar datorită toracelui scurt și a cupolei diafragmatice înalte. Vârful anatomic este în spațiul V intercostal stâng. La ascultație zgomotele cordului se percep mai puternic, deoarece peretele toracic este subțire. Arterele mari sunt mult mai largi la copil decât la adult comparativ cu talia ceea ce favorizează hipotensiunea, ușurează activitatea inimii si hemodinamica.
Pulsul la sugar este de 120 bătăi/minut.
Tensiunea arterială este mică datorită faptului că vasele sunt largi și elasticitatea pereților mare. În primul an de viață valorile sunt de 80-90/50-60mmHg.
Aparatul digestiv
Cavitatea bucală. Acesta are buzele și musculatura adaptate pentru supt:
plica lui Robin-Magitot (pliu al mucoasei bucale la nivelul viitorilor incisivi și canini superiori) are țesut erectil în submucoasă și contribuie la apucarea și comprimarea mamelonului;
pliurile transversale ale mucoasei palatine fixează mamelonul în timpul suptului;
bula lui Bichat, prin consistența mărită nu permite deprimarea părților moi ale obrajilor în timpul suptului, facilitând realizarea presiunii negative în cavitatea bucală;
buzele prezintă pe partea internă a mucoasei o serie de șanțuri radiare și în submucoasă țesut erectil care ușureză fixarea buzelor în jurul mamelonului.
Suptul este un act reflex cu centrul în bulb, declanșat de atingerea buzelor sau a mucoasei bucale.
Dentiția temporară (de lapte) debuteză între 5-9 luni, după cum urmează:
incisivii mediani inferiori (2) apar intre 6-8 luni;
incisivii mediani superiori (2) apar ăntre 8-10 luni;
incisivii laterali (4) apar între 10-12 luni.
Mugurii dentari ai dentiției temporare apar în timpul vieții intrauterine (4-5 luni). Calcifierea coroanei începe în aceeași perioadă și se termină la un an după naștere. Erupția dentară este un fenomen fiziologic, care poate fi însoțit de sialoree, tumefierea mucoasei gingivale, tulburări de tranzit intestinal, ușoară indispoziție și insomnie. Erupția poate fi întârziată când primii dinți apar după 1 an, cauzele putând fi rahitismul, distrofia, mixedemul, boala Down. Iar pentru a avea o dezvoltare normală a dentiției aceasta este condiționată de aportul adecvat de proteine, vitamina D, calciu, fosfor, fluor, funcționalitatea tiroidiană și igiena bucală. Aportul excesiv de dulciuri favorizând apariția cariilor. Esofagul are o poziție înalta până la pubertate prin creșterea mai lentă decât a coloanei vertebrale.
Stomacul este așezat transversal și se verticalizează după 2-3 ani. Acidul clorhidric liber este secretat în cantiate redusă la sugarul mic. După vârsta de 3 luni la sugarul alimentat natural pH-ul gastric coboară la 2,5-3,5 (crescând activitatea receptorilor la gastrină), în timp ce la sugarul alimentat artificial pH-ul este mai ridicat. Eructația (eliminarea aerului înghițit) și tonusul redus al cardiei favorizează regurgitația și vărsătura, de aceea după alimentație sugarul trebuie ținut în poziție verticală. Evacuarea stomacului se face în 2 ore la sugarul alimentat natural, în 3 ore la cel alimentat artificial și in 4 ore in alimentația diversificată. Intestinul sugarului este mai lung față de al adultului dacă îl raportăm la lungimea corpului, fiind de fapt o adaptare la cerințele organismului în creștere. Tranzitul se realizează în 6-8 ore prin intestinul subțire și în 6-12 ore prin intestinul gros, acesta prezentând în medie 1-4 scaune pe zi. La sugarul alimentat natural, acestea sunt galben-portocalii, semiconsistente, aderente de scutec, cu pH acid, pe când la cel alimentat artificial sunt galben-cenușii, consistente, nu aderă ci rulează pe scutec, cu pH alcalin.
Rectul este lung, puțin fixat la organele din jur de aceea apare tendința la prolaps. Controlul sfincterului anal se realizează după vârsta de 15 luni când se formează reflexul condiționat al defecației și se definitivează numărul scaunelor.
Astfel se imbunătățește funcția aparatului digestiv, atât prin apariția dentiției, dar și prin faptul că se secretă mai multe enzime, acest lucru permițând trecerea de la alimentația lactată, la cea diversificată.
Aparatul urinar
Rinichii sunt lobulați, aspect ce dispare în al doilea an de viață.
Ureterele au fibrele musculare și elastice slab dezvoltate în perioada de sugar, pereții sunt hipotoni ceea ce favorizează staza și infecția.
Vezica urinară are peretele anterior în raport cu peretele abdominal la naștere.
Uretra are un calibru relativ lung la naștere la ambele sexe.
Diureza sugarului este de 3-4 ori mai mare decât cea a adultului.
Aparatul genital. La ambele sexe aparatul genital se dezvoltă lent până la pubertate.
Apărarea antiinfecțioasă se imbunătățește datorită imunoglobulinelor proprii și a vaccinărilor.
Creșterea și dezvoltarea
Creșterea este o mărire a intregului organism, în greutate dar și in dimensiunile spațiale. Aceasta se realizează prin 2 mecanisme: hiperplazie celulară (creștere numerică a celulelor) și hipertrofie celulară (creștere în volum a celulelor). Creșterea reprezintă un proces cantitativ, în urma căruia se realizează un spor de masă și volum a corpului omenesc, el desfășurându-se din viața intrauterină și se termină în jurul vârstei de 23 de ani la băieți și 22 de ani la fete. Acest proces continuu are 3 accelerări de ritm si anume: intrauterin, postnatal și la pubertate.
Dezvoltarea reprezintă acel proces calitativ, de diferențiere celulară, urmată de o perfecționare funcțională a aparatelor și sistemelor din organism. Această diferențiere celulară constă în acumularea unor substanțe chimice, cum ar fi hemoglobina în eritrocite și se realizează prin: morfogeneză reprezentând acel proces de formare a structurilor morfologice ale organismului și histogeneză reprezentând acel proces de formare a țesuturilor în cursul dezvoltării embrionare.
Creșterea și dezvoltarea sugarului
În perioada de sugar, in primele zile copilul recuperează scăderea fiziologică înregistrată după naștere. La 4 luni iși dublează greutatea de la naștere, iar la un an și-o triplează. În primul an de viață copilul crește aproximativ 20- (Tabel 2.1).
Tabel 2.1 – Creșterea și dezvoltarea sugarului
Procesul creșterii si dezvoltării sugarului este o acțiune dinamică, in această perioadă organismul fiind supus unor permanente modificări morfo-funcționale și psiho-intelectuale. Însă acest mecanism al procesului este condiționat genetic și este influențat de factori externi (exogeni) și de factori interni (endogeni).
Modul de acțiune depinde de intensitatea lor, durata și de vârsta la care acționează. Cele mai sensibile perioade sunt in primele saptămâni de viață, primele luni si primii ani când procesul de creștere este cel mai rapid.
Factorii externi sunt urmatorii:
1. Alimentația mamei influențează dezvoltarea nervoasă superioară a fătului, apariția tulburărilor privind mineralizarea scheletului, bolile hormonale etc. Subnutriția poate determina nașteri de copii cu greutate mică si cu lungime mai mică față de normal, în timp ce supraalimentația cauzează obezitatea fătului.
2. Mediul geografic afectează creșterea și dezvoltarea copilului prin aer, soare, lumina, temperatură, umiditate, presiune atmosferică și raze ultraviolete.
3. Factorii socio-economici îndeplinesc, de asemenea un rol important privind condițiile sanitare existente în mediul familial, profesia părinților, situația financiară, alimentația.
4. Factorii afectivi-educativi influențează prin climatul familial (calm, optimist sau din contra, agresiv), prin atmosfera din interiorul familiilor dezorganizate; la fel, stările conflictuale au un rol negativ; există diferențe intre copiii crescuți in familie si cei din orfelinate; copiii din mediul urban au acces la un nivel educațional superior comparativ cu aceia din mediul rural.
5.Exercițiile fizice: masajele din primii ani de viață, gimnastica pentru sugar.
6. Noxele chimice, radiațiile, diverse traumatisme.
7. Factorii culturali.
Factorii interni (endogeni)
Esențiali în procesul creșterii si dezvoltării copilului sunt factorii genetici și cei hormonali. Din punct de vedere al factorilor genetici, ereditatea condiționează parțial talia definitivă și dimensiunile copiilor (copiii cu talie și înalțime mare provin din parinți cu talie mare). De asemenea, acești factori îndeplinesc un rol esențial asupra inteligenței.
Factorii hormonali intervin atât în viața intrauterină, cât și postnatal. În viața intrauterină un rol important îl au hormonii materni care traversează bariera placentară; în această perioadă hormonii fetali îndeplinesc un rol minor. După naștere, secreția hormonală proprie devine preponderentă, influențând decisiv creșterea și dezvoltarea ulterioară.
Factorii patologici intervin prin anomalii ale cromozomilor (ale zestrei genetice moștenite de la ambii parinți), prin diverse boli cronice ale organelor interne (de exemplu insuficiența renală cronică sau malabsorbția – absorbția deficitară a substanțelor nutritive).
II.2. Dezvoltarea neuromotorie (1-12 luni)
Sistemul nervos reprezintă totalitatea centrilor nervoși și nervilor care coordonează activitatea mușchilor, monitorizează organele, primește și prelucrează informațiile primite prin organele de simț și inițiază acțiuni. Astfel, el este responsabil pentru menținerea homeostaziei (a echilibrului intern al corpului). Elementele principale ale sistemului nervos sunt neuronii și celulele gliale (cu rol de susținere și protecție a activității neuronilor), iar cu cât acestea se dezvoltă, sistemul nervos are posibilitatea de a recepționa, interpreta și reacționa corespunzător informațiilor din mediul înconjurător.
Sistemul nervos este format din:
sistem nervos central (SNC) care reprezintă partea principală a sistemului care se ocupă cu prelucrarea informației venită de la receptori (vizuali, tactili, de durere etc.) și generarea de răspunsuri. Este format din encefal și măduva spinării.
sistem nervos periferic (SNP) reprezintă partea formată din neuronii și nervii din afara sistemului nervos central. Aceștia se găsesc în membre și organe. Se împarte la rândul său în 2 componente:
sistem nervos somatic care este asociat cu controlul voluntar al mișcărilor prin acțiunea mușchilor scheletici, cât și recepția stimulilor externi. E format din fibre aferente care duc informațiile de la surse externe spre SNC, și fibre eferente, care duc impulsurile nervoase de la SNC la mușchi.
sistem nervos autonom gestionează acțiunile care nu se află sub control conștient. Controlează de exemplu funcțiile vitale ca respirația și bătăile inimii, dilatarea și constricția pupilelor.
Dezvoltarea neuromotorie reprezintă acel proces continuu de la concepție spre maturitate, secvența ei fiind prestabilită și similară tuturor copiilor, chiar dacă există unele variații. Sugarul este incapabil de mișcări voluntare, datorită nemielinizării căii piramidale (cale de conducere a influxului nervos) și imaturității creierului, iar tonusul muscular este crescut, mișcările sale fiind intricate cu răspunsuri reflexe. Însă acest proces de dezvoltare va duce într-un final la maturarea sistemului nervos caracterizat prin pierderea răspunsurilor automate primitive, care se vor inhiba. Acesta depinde de gradul de maturare al sistemului nervos central. În cazul sugarului, perioada de dezvoltare se întinde pe 12 luni de la naștere, la finalul acesteia având capacitatea de a se mișca din diverse poziții datorită aplicării mijloacelor specifice stadiului de dezvoltare. Dezvoltarea motricității este astfel posibilă datorită diminuării hipertoniei, dispariției reflexelor arhaice, apariția și perfecționarea continuă a mișcărilor voluntare. Această maturizare depinde în mare măsură de experiențele lui, de stimulii primiți și de învățare. Ea se face în următoarea ordine asupra diferitelor zone cerebrale: în primul rând cele care coordonează capul, apoi trunchiul, membrele superioare și la sfârșit membrele inferioare.
Acesta cu timpul va dezvolta un echilibru, o stabilitate din poziții precum decubit dorsal, decubit ventral, șezând sau ortostatism și încredere în propriile mișcări, astfel încât va putea să-și desfășoare activitatea, explorând și cunoscând mai amănunțit mediul în care acesta crește și se dezvoltă.
Dezvoltarea motorie reprezintă dezvoltarea mișcărilor coordonate ale corpului în concordanță cu semnalele creierului și se realizează întotdeauna în 2 direcții:
cefalo-caudal în care achizițiile motorii încep cu controlul capului (0-4 luni), continuă cu mobilitatea în trunchi(4-8 luni) și se încheie cu achiziția ortostatismului și apoi a mersului (8-12 luni);
proximo-distal în care controlul motor pornește de la articulațiile proximale (centura scapulară sau pelviană), spre articulațiile distale (mână, picior).
Etapele dezvoltării neuromotorii a sugarului:
În prima lună:
în decubit dorsal, ține capul rotit spre stânga sau dreapta și se întoarce parțial pe o
parte, membrele inferioare sunt flectate, apare tripla flexie și începe să pedaleze (fig. 2.1);
datorită reflexului tonic cervical asimetric, rotirea capului spre o parte determină poziția membrelor;
prezintă hipertonie pe musculatura flexoare;
în decubit ventral, încearcă sa-și ridice capul;
reflexele primare sunt prezente;
reacțiile de echilibru sunt absente;
datorită controlului nervos redus asupra mușchilor feței și ochilor, privirea sugarului nu „prinde” un obiect, decât dacă este situate pe linia vizuală și la o distanță de 40-45cm;
reacționează la sunete și zgomote puternice, astfel se declanșează reflex.
Fig. 2.1 – Decubit dorsal, membrele inferioare
sunt flectate („tripa flexie”), începe să pedaleze
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 129.
În a2-a lună:
în decubit dorsal, își menține poziția de flexie, însă devine mai puțin exprimată;
„pedalează” alternativ, rar, simultan cu ambele membre inferioare;
ridică membrele superioare de pe planul patului, dar nu le duce până la nivelul liniei mediane;
în decubit ventral își ridică capul până la 45˚ și uneori de pe suprafața de sprijin pentru câteva momente, antebrațele neoferind încă un sprijin stabil (fig. 2.2);
bazinul este ridicat datorită șoldurilor care sunt ținute încă în flexie, picioarele fiind în extensie sau flexie;
reacțiile de echilibru devin mai stabile în decubit dorsal și decubit ventral;
reflexele primare se declanșează în continuare, fiind de intensitate mică, dar sunt simetrice;
urmărește pentru puțin timp un obiect în mișcare la un unghi de 90˚;
apucă o jucărie pusă în mână, dar nu îi dă drumu;
capătă treptat controlul asupra mușchilor feței, a mușchilor motori ai globilor oculari și ai cefei.
Fig. 2.2 – În luna a2-a, din decubit ventral, sugarul ridică
capul până la 60°-90°; se sprijină stabil pe antebrațe,
picioarele sunt îndepărtate și înclinate în afară.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 129.
În a3-a lună;
în decubit dorsal, poate să se întoarcă pe o parte sau alta, adoptă poziții simetrice, și se menține reflexul tonic cervical asimetric;
mâinile pot fi aduse, spre sfârșitul lunii, pe linia mediană pentru a fi privite și le duce la gură (fig. 2.3);
„pedalează” alternativ cu membrele inferioare, putând să extindă ocazional genunchii și pretintă o mobilitate bună la nivelul articulației gleznei;
prezintă o extensie progresivă la nivelul coloanei cervicale și dorsale;
membrele inferioare sunt în abducție și rotație externă, cu extensie progresivă la nivelul șoldului;
ridicat în poziție verticală își susține capul pentru mai mult timp (fig. 2.4);
reflexele primare încep să dispară progresiv;
prinde necoordonat o jucărie care i se oferă, o ține între degete și palmă cu mâna în pronație, o scutură și o duce la gură; jucăria este ținută strâns și mușcată, apoi cade neintenționat, neputând să-i dea drumul voluntar;
vede obiecte la distanță de 30-40cm și le urmărește cu ochii și prin mișcarea capului, mișcările globilor oculari fiind coordonate;
Fig. 2.3 – Sugar în luna a3-a Fig. 2.4 – În tracțiunea din decubit ventral, sugarul ridică și ține capul
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 137.
În a4-a lună:
dezvoltarea motorie continuă să progreseze de la cap spre extremități;
sugarul își ține bine capul, și îl intoarce dreapta-stânga;
în decubit dorsal, poate sta pe spate în poziție simetrică, bine destins, capul ținându-l stabil pe linia mediană, dar se întoarce preferențial spre una din părți, sugarul putând să-și schimbe poziția cu ușurință (fig. 2.5);
mâinile sunt aduse pe linia mediană, și sunt umărite cu privirea, în mod coordonat, degetele de la mâini fiind deschise;
membrele inferioare sunt în rotație externă și pedalează alternant cu ele; genunchii sunt încă în flexie, dar din când în când îi ține și extinși;
în decubit ventral adoptă postura păpușii având capul ridicat la 90˚ și sprijin relativ stabil pe antebrațe (fig. 2.6);
mișcările de apucare sunt încă necoordonate, sugarul putând apuca un obiect, îl ține strâns și-l mișcă odată cu mâna și îi dă drumu întâmplător, neintenționat;
devine atent la zgomote și incepe să deosebească diferite calități de sunete și își manifestă preferința pentru unele din ele (cântece, muzică);
sugarul poate fixa bine cu privirea obiecte la o distanță de 20-30cm și urmărește cu privirea dincolo de linia mediană mișcând și capul;
execută mișcări de târâre;
dacă este luat de mâini sau de picioare, acesta constituie un stimul important, făcându-l pe sugar conștient de corpul său și de el însuși.
Fig. 2.5 –Din decubit dorsal, sugarul trecut de 3 luni
se joacă cu mâinile
Fig. 2.6 – Din decubit ventral, se sprijină pe
antebrațe situate în față și poate privi lateral
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 146.
În a5-a lună:
în decubit dorsal se poate rostogoli în decubit lateral dreapta sau stânga și ajunge ocazional în decubit ventral;
își apucă picioarele și duce degetele la gură;
extinde căteodată trunchiul și ridică bazinul de pe suprafața de sprijin, dând impresia că face „podul”;
ridică brațele ducând mâinile spre linia mediană și se joacă cu ele;
în decubit ventral se sprijină pe palme ridicând capul la 90˚ și trunchiul. Din această poziție, prin transfer de greutate, își eliberează o mână pentru a prinde o jucărie și poate roti capul în ambele direcții fixând sau urmărind obiecte;
schițează târârea, dar nu reușește să se deplaseze;
începe să apară stabilitatea trunchiului;
sugarul se agață strâns cu toate degetele de câte un deget de la mâinile adultului și se ridică din poziția decubit dorsal în cea de așezat cu controlul perfect al capului (fig. 2.7);
nu reușește să-și țină trunchiul prea mult timp, și cade anterior, întinzând brațele înainte pentru a se sprijini, dar fără preluarea integrală a greutății;
articulațiile șoldului se flectează, membrele inferioare se rotează și se înclină spre părțile laterale, genunchii sunt flectați, iar gleznele sunt mobile;
prezintă tonus muscular normal, cu mobilitate articulară bună și poate executa flexii, extensii;
la mobilizarea pasivă articulația păstrează poziția finală, nerevenind la poziția de start;
extensia pasivă a halucelui pune în evidență începutul formării bolții plantare;
își redresează capul din toate pozițiile (sugarii foarte bine dezvoltați neuromotor reacționează bine la orice poziție a capului față de trunchi și a corpului față de cap);
prezintă echilibru bun în decubit, dar nu și în așezat, șoldurile fiind încă în flexie;
execută cu ambele mâini pensa palmară, prinzând obiectul între degete și palmă cu policele addus;
transferă jucăria dintr-o mână în alta, o duce la gură și opune rezistență dacă i se ia jucăria (fig. 2.8);
fixează cu privirea, urmărește obiecte în toate direcțiile și numai prezintă strabism.
Fig. 2.7 – Ridicat de mâini în așezat, Fig. 2.8 – După 4 luni, sugarul, din decubit ventral,
controlează bine mișcările capului ridică singur capul de pe planul patului
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 154.
În a6-a lună:
din decubit dorsal se rostogolește în ambele sensuri, decubitul ventral devenind mai agreat;
din decubit ventral se rostogolește ocazional în decubit dorsal, iar aceasta începe să se facă prin rotație la nivelul trunchiului (centura pelviană față de centura scapulară);
mișcările membrelor inferioare au o amplitudine mare (izbește cu picioarele cu putere, se oprește uneori și privește pe cei din jur urmând ca apoi să reînceapă, făcându-se astfel remarcat;
în decubit ventral se sprijină pe antebrațe sau pe mâini cu echilibru bun (fig. 2.9);
ajutat la ridicarea în așezat, menține pentru scurt timp această poziție, spatele fiind rotund, iar sprijnit un timp mai îndelungat;
apare reflexul „gata pentru săritură” și reacția Landau (mijloc de evaluare a tonusului muscular în care sugarul răspunde prin execuții progresive în sens cranio-caudal);
întinde mâinile și apucă o jucărie de langă el, transferând-o dintr-o mână în alta, prehensiunea palmară cu opozabiliate a policelui fiind mai bună (fig. 2.10);
distinge chipurile din familie, de cele străine (acest lucru se remarcă după faptul că devine mai liniștit și întrerupe jocul când apare un străin în apropiere sau prezența acestuia îl deranjează și începe să plângă);
se bucură când iși vede imaginea în oglindă;
coordonarea mână-ochi este bună, atunci când privește obiectele ce le ține în mână;
începe să prelucreze percepțiile vizuale, acustice și tactile care se edifică pe funcțiile motorii;
contactul cu mediul înconjurător crește, rezultând că dezvoltarea psihică, maturarea simțurilor, contactul social, afectivitatea sunt dependente de calitatea și evoluția sistemului nervos și muscular.
Fig. 2.9 – Din decubit ventral, se sprijină Fig. 2.10 – La 6 luni folosește
numai pe mâini întreaga palmă ca un căuș
Căpraru, E. ,Căpraru, H.(2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită), Editura Medicală, pagina 159,161.
În a7-a lună:
se rostogolește din decubit ventral în decubit dorsal;
din decubit ventral se sprijină pe mâini și își trage genunchii sub abdomen, apoi revine în decubit ventral;
se obervă o bună capacitate de extensie, fie că este așezat pe spate, fie pe burtă (fig. 2.11), sugarul se întinde cu fiecare segment al corpului pentru a se deplasa înainte sau înapoi;
susținut de sub axile , acesta se sprijină pe vârful sau mai rar, pe tălpile ambelor picioare, încearcă să preia eficient greutatea corporală și din această poziție execută flexii-extensii succesive din articulațiile membrelor inferioare, prezentând astazie fiziologică (fig. 2.12);
încep reacțiile de echilibru în așezat (fig. 2.13);
prinde jucării cu ambele mâini și le lovește una de alta, mâinile unindu-se pe linia mediană;
pipăie obiectele și învață să deosebească materiale ori suprafețe plăcute de cele neplăcute;
arată preferințe pentru anumite persoane sau jucării (îl tentează mai ales obiectele viu colorate);
Fig. 2.11 – Din decubit ventral, bazinul este lipit
de planul patului
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 165.
Fig. 2.12 – Susținut de axile, se Fig. 2.13 – Poziția așezat este mai stabilă
sprijină cu picioarele îndepărtate
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 160, 165.
În a8-a lună:
se rostogolește din decubit dorsal, în decubit ventral și invers;
din decubit ventral se târăște;
stă în poziția așezat nesprijinit mai mult timp, având spatele drept și se poate sprijinii înainte și lateral pe mâini;
se ridică în ortostatism, cu ajutor unde nu are echilibru, datorită reflexului de apucare plantară încă prezent;
întinde mâna, strânge obiecte mari, trece o jucărie dintr-o mână în alta și le lovește (fig. ,b);
încearcă să ajungă la obiecte în afara sferei lui de acțiune, mâinile ținându-le „deschise” și degetele pregătite pentru activitate motorie mai fină;
își ține biberonul cu ambele mâini, și îl ridică dacă i-a căzut;
își recunoaște numele, reacționând prompt la pronunțarea lui;
exprimă bucurie când i se vorbește frumos și plânge când este certat.
a b
Fig. 2.14 – a, b – La această vârstă stau foarte sigur în șezut și se întorc în toate
părțile pentru a apuca diferite obiecte
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 170.
În a9-a lună:
se ridică în așezat, unde prezintă reacții de echilibru
se răsucește pe șezută în jurul axei sale și alunecă înainte;
trecerea în așezat se face fie din decubit lateral, fie din patrupedie prin sprijin lateral;
susținut de sub axile, face mișcări de mers;
se ridică singur în ortostatism cu sprijin;
trece singur în patrupedie;
învață mișcarea de opoziție a policelui, reușind astfel să apuce obiectele între el și celelalte degete (această achiziție stă la baza multor acțiuni) (fig. 2.15);
se joacă cu mâinile, picioarele și întregul său corp, învățând să-l cunoască.
Fig. 2.15 – Apucă un cub între toate degetele
cu opoziția degetului mare
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 161.
În a10-a lună:
stă bine în poziție șezând, fără sprijin, cu spatele drept;
se ridică singur în ortostatism și se deplasează în lateral ținându-se de mobilă, iar din această poziție poate trece în așezat sau patrupedie (fig. 2.16);
încă nu prezintă reacții de echilibru în ortostatism;
se deplasează în toate direcțiile folosind poziția de patrupedie;
emite sunete repetitive clare sau chiar cuvinte formate din silabe repetate;
înțelege cuvintele repetate frecvent de cei din jur;
reacționează la interdicții și aprobări;
participă la jocuri precum să descopere jucăria ascunsă;
datorită progresului de a prinde obiecte ușoare cu precizie și finețe între police și index, acestuia îi face plăcere să le arunce, dându-i o senzație de putere și se distrează privindu-le cum cad;
încearcă să recupereze obiectul căzut și îl eliberează dacă e ținut de altă persoană.
Fig. 2.16 – Se ridică în picioare și poate păși
ținându-se de diferite mobile
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 176.
În a11-a lună:
se ridică singur în ortostatism și îl susține pentru câteva clipe, acesta fiind progresul cel mai important în dezvoltarea motorie a sugarului;
merge ținut de ambele mâini sau sprijinindu-se de mobilă, fața lui fiind veselă și se uită cu mândrie în jur conștient de reușita sa (fig. 2.17);
folosește două cuvinte cu sens;
pe stradă urmărește cu privirea oamenii, animalele, mașinile;
inteligența practică se manifestă prin aceea că poate deschide o cutie, înțelege și execută câteva ordine (dă jucăria la cerere și salută la comandă);
recunoaște persoanele din anturajul imediat și își caută obiectele pierdute;
răspunde la solicitări, cooperând (întinde mâna sau piciorul pentru îmbrăcat);
reacționează când este strigat pe nume și când i se solicită să dea un obiect.
Fig. 2.17 – Susținut de mâini,
sugarul poate păși
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 178.
În a12-a lună:
se ridică singur în ortostatism, trecând prin poziția „ursului” sau sprijinindu-se de mobile;
începe să facă singur câțiva pași nesiguri cu bază largă de susținere;
merge destul de rapid ținându-se cu o mână de mobile după care trece în patrupedie unde are reacții de echilibru bine dezvoltate;
se cațără pe trepte folosindu-se de poziția de patrupedie;
manifestă interes de cunoaștere a obiectelor;
folosește pentru apucare degetul arătător și degetul mare („pensa police-index”) (fig. 2.18);
spune 2-4 cuvinte cu semnificație precisă;
răspunde la comenzi simple;
arată la cerere doua părți ale corpului (ochi, nas, gură, mână);
manifestă tendință la independență și autoservire:
știe să facă „pa!”;
Fig. 2.18 – Folosește pentru apucare degetul
arătător și degetul mare („pensa police-index”)
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 161.
II.3. „Vârstele cheie” după Bobath
Karel Bobath, un reputat specialist în neuropsihiatria infantilă și Bertha Bobath, soția acestuia, fizioterapeută și profesoară de gimnastică medicală în Germania, consideră că indiferent de vârsta cronologică, educarea neuromotorie trebuie să respecte etapele dezvoltării controlului motor, de la rostogolire, târâre, ridicare în șezând, mers în patrupedie, mers pe genunchi, până la ortostatism și mers independent. De aceea este important să se țină seama de vârsta lui biologică, deci de stadiul său de dezvoltare psiho-motorie.
Aceste etape sunt împărțite în 4 stadii:
Stadiul 3 luni:
este caracterizat prin producerea unor mișcări fără scop, fiind subordonate reflexelor tonice de postură;
sunt prezente reflexele tonice asimetrice;
în decubit ventral, prin adoptarea posturii păpușii, se produce o extensie progresivă a trunchiului și membrelor inferioare;
în decubit dorsal persistă modelul de flexie;
începe orientarea simetrică a membrelor.
Stadiul 5 luni:
simetria și extensia devin mai evidente;
în decubit ventral, copilul ridică bine capul, membrele inferioare fiind extinse și abduse, se sprijină pe palme cu coatele extinse și încearcă să prindă o jucărie cu o mână;
în decubit dorsal ridică bazinul de pe suprafața de sprijin, această extensie fiind necesară pentru pregătirea ortostatismului;
din poziția șezând sprijinit, se arcuiește ușor spre spate;
începe să se contureze reacția Landau care apare la 4 luni datorită creșterii tonusului extensor și se caracterizează prin mișcarea de extensie a membrelor inferioare din poziția decubit ventral pe mâna examinatorului, executându-se extensia capului și „gata pentru săritură” caracterizată prin întinderea mâinilor pentru sprijin a copilului din poziția urmatoare: se susține sugarul cu o mână de la nivelul coapselor și cealaltă la piept, efectuăm apropierea bruscă a capului de planul unei mese; acestea două reprezintă o premisă pentru achiziția posturilor antigravitaționale de mai târziu;
lipsesc reacțiile de echilibru în poziția șezând, dar în decubit dorsal și decubit ventral acestea sunt prezente.
Stadiul 7-8 luni:
se poate rostogolii în ambele sensuri în jurul axei corpului, cu alternarea coordonată a flexiei și extensiei brațelor și gambelor și constituie premisa târârii și trecerii din decubit ventral în așezat;
dispar reflexele tonice cervicale;
la 8 luni, poate sta în șezând nesprijinit, achiziția acestei posturi fiind al2-lea punct de importanță în dezvoltarea neuromotorie a copilului;
dezvoltă reacția de echilibru din șezând;
se ridică în ortostatism cu sprijin însă acesta își flectează membrele inferioare fiind într-o fază de astazie;
nu poate încă să se deplaseze în patrupedie.
Stadiul 9-10 luni:
datorită dezvoltării reflexului „gata pentru săritură” copilul se poate ridica în patrupedie și se poate deplasa, pe genunchi cu sprijin pe palme;
se răsucește în jurul axei sale, se târăște înainte din așezat;
începe mersul susținut de mâini sau sprijinindu-se de mobilă;
nu are dezvoltate reacții de echilibru în mers, acesta fiind cu bază mare de susținere și cu abducție importantă a membrelor inferioare.
II.4. Dezvoltarea psihică
Dezvoltarea psihică constă în ansamblul schimbărilor succesive și coerente, al transformărilor cantitativ-calitative implicate în procesul de formare a funcțiilor psihice Acest tip de dezvoltare, contribuie la formarea imaginii propriului corp al sugarului și reprezintă un element de bază important în acest proces complex. În plan psihologic, dezvoltarea înseamnă formarea proceselor și însușirilor psihice, iar sugarul încă de la naștere dispune de capacități mari, însă acestea trebuiesc doar stimulate, fie de părinți, fie de kinetoterapeuți. Acesta deține o mare capacitate de descoperire a mediului înconjurător, obiectelor și mijloacelor de comunicare. Cu timpul, acesta își descoperă propriul corp, pe care învață să-l folosească, iar cu ajutorul unor specialiști in domeniu, îi va fi mai ușor și plăcut să se cunoască prin intermediul unor metode și mijloace specifice și benefice dezvoltării lui.
În primul rând, în descoperirea mediului înconjurător, intervin anumite procese psihice care îl ajută pe copil să acumuleze informații, cunoștințe cu privire la obiectele cu care acesta se joacă, persoanele din jurul său sau alimentație. În al 2-lea rând, pe măsură ce copilul se dezvoltă, funcțiile sale psihice capătă și ele noi forme, începând ca acesta să ințeleagă ce se întamplă in mediul în care trăiește și cum funcținează el. Astfel, putem afirma și în cazul acestui tip de dezvoltare faptul că prezintă stadii în care se dezvoltă anumite fenomene psihice precum: percepția, reprezentarea, atenția, limbajul, afectivitatea, expresivitatea. Acestea sunt prezentate fiecare în parte, cuprinzând și perioadele de evoluție până la vârsta de 1 an.
În legatură cu percepția, ea reprezintă imaginea primară care îi oferă informații asupra caracteristicilor obiectelor și este un proces psihic care apare în condițiile acțiunii directe a obiectelor asupra analizatorilor. Văzul este principalul analizator prin care omul vine în contact cu mediul înconjurător. La naștere ochiul este complet dezvoltat, iar fibrele nervului optic se vor mieliniza până la 3-4 luni. Capacitatea de a distinge conturul obiectelor e prezentă încă de la naștere, ca și cea de fixare sau urmărire cu privirea. Percepția culorilor se dezvoltă destul de rapid, în primele săptămâni, acesta privind în special obiectele ce pun în evidență contrastul alb-negru. Ulterior, la 3 luni începe să acorde o atenție deosebită mai ales obiectelor colorate. Acuitatea vizuală e inițial redusă, însă aceasta se dezvoltă rapid în primele 6 luni, când se perfecționează și ajunge asemănătoare cu cea a adultului.
Analizatorul auditiv începe să se dezvolte încă din viața intrauterină fiind aproape definitivă la sfârșitul sarcinii. La nou-născut, datorită lichidului amniotic din ureche care acționează ca un izolator fonic, încetinind transmiterea sunetelor, auzul acestuia nu este foarte ager. Totuși dacă este expus la zgomot de intensitate mare generează modificarea frecvenței respirației, cea ce indică percepția sunetelor. La 3 luni, copilul întoarce capul în direcția unei surse de zgomot și e liniștit de vocea maternă. În jurul vârstei de 6 luni, acesta răspunde prin mimică și emisie de sunete, iar la 12 luni își controlează voluntar reacțiile la un stimul sonor căruia îi acordă sau nu atenție.
Analizatorul cutanat. Sugarul reacționează la stimuli tactili, termici si dureroși. Sensibilitatea tactilă se dezvoltă neuniform, evoluția ei fiind mai rapidă în regiunea feței, pe palme și pe tălpi. Simțul tactil e foarte important în primul an de viață, când copilul cunoaște obiectele și mediul înconjurător cu ajutorul pipăitului.
Mirosul e relativ bine dezvoltat, sugarul reacționând la mirosuri plăcute și neplăcute prin mimică, trezire sau mișcări dezordonate.
Analizatorul gustativ e dezvoltat încă din perioada intrauterină, astfel că acesta reacționează imediat la dulce, amar, acru sau sărat.
Un alt proces care contribuie la dezvoltarea psihică este reprezentarea prin care cu ajutorul acesteia se construiește imaginea mentală a unui obiect perceput anterior. Practic se realizează prelucrarea și integrarea informațiilor obținute cu ajutorul organelor de simț. Odată cu reprezentarea apare astfel gândirea, memoria și imaginația care încep să se dezvolte de la 8-9 luni, etapă în care copilul devine conștient de permanența obiectelor pe care începe să le caute. La început ele apar involuntar evoluând spre voluntar și permite apariția imaginii obiectului pornind de la o solicitare verbală. Tot în această etapă se dezvoltă progresiv și reprezentarea de sine. Până la 6-7 luni, sugarul nu se recunoaște în imaginea din oglindă.
Atenția este fenomenul psihic prin care se obțin concentrarea și orientarea energiei către o anumită activitate. Stabilitatea atenției e foarte mică la sugar, totuși la 1 lună, reacționează la zgomote puternice sau solicitări vizuale. La 3 luni, începe să urmărească pentru câteva momente un stimul vizual sau auditiv care îl impresionează. În jurul vârstei de 5-6 luni, studiază atent obiectele care i se oferă, dar își pierde interesul și se orientează în altă direcție. Atenția se dezvoltă treptat, pe măsura creșterii interesului copilului, pentru obiectele prezente în mediul înconjurător. Această dezvoltare poate fi stimulată prin asigurarea permanentă a unor noi surse de interes, acesta schimbându-și frecvent direcția de activitate datorită obiectelor sau jocurilor deja cunoscute. Un copil în dezvoltare, caută să experimenteze cât mai multe lucruri.
Limbajul reprezintă procesul prin care sunt transmise informațiile. Dezvoltarea lui e esențială pentru dezvoltarea gândirii, cele două procese fiind în legătură directă, de aceea este indicat să se vorbească mult cu copilul, chiar în timpul efectuării programului profilactic. În prima lună apare comunicarea reflexă, în care copilul își exprimă trebuințele prin mișcări, expresii faciale sau țipete. În luna a2-a, acesta emite sunete care nu reprezintă un țipăt, folosind vocale care se repetă, apărând în momentul în care sugarul vede o față sau aude un zgomot. Între 3-6 luni, începe etapa de gîngurit în care copilul este atent la sunetele pe care le produce și la răspunsul pe care îl primește din partea mamei. Astfel, apare primul schimb de mesaje între mamă și copil, în timpul căruia afectivitatea e foarte importantă. După 6 luni, sugarul emite câteva sunete și combinații distincte de sunete (ba-ba, ma-ma, ta-ta), pe care le repetă permanent. Aceasta este etapa de lalalizare sau emisii bisilabice. Urmează momentul apariției limbajului pasiv, în care copilul înțelege mai mult decât poate exprima.
Afectivitatea reprezintă ansamblul proceselor psihice ce permit evidențierea relațiilor existente între obiect și subiect, manifestându-se sub forma trăirilor. Țipătul reprezintă prima manifestare emoțională a sugarului, prin care își exprimă necesitățile și solicită interveția persoanelor din jur. Există 3 tipuri de țipăt: de bază, de furie și de durere. Caracteristicile fiecăruia trebuiesc cunoscute și reprezintă un element esențial pentru kinetoterapeut sau părinte în vederea dozării amplitudinii mișcărilor executate.
Alt element afectiv e reprezentat de surâs care apare la 5-6 saptămâni, dar nu are valoare afectivă deoarece acesta surâde în prezența oricărei persoane. Începând de la 2-3 luni, copilul recunoaște persoanele care îl îngrijesc și își manifestă bucuria prin surâs. Cu timpul se va dezvolta legătura dintre copil și mamă, astfel la 6-8 luni începe să se manifeste anxietatea de separare (plânge când mama părăsește camera). După 7-8 luni apare anxietatea față de străini, copilul plângând în prezența unei persoane pe care nu o cunoaște.
Expresivitatea reprezintă capacitatea de exteriorizare a trăirilor afective. Sugarul se exteriorizează prin schimbarea expresiei feței (mimică). Frica devine evidentă de la 3 luni, manifestându-se în special în prezența persoanelor necunoscute sau a obiectelor ce produc zgomote neașteptate. Furia se manifestă încă de la 3 luni sub forma unor țipete caracteristice, reacții ce apar când e luat rapid în brațe sau e flămând și scapă biberonul. Râsul este o stare afectivă pozitivă ce se manifestă în timpul unui joc cu persoane adulte și apare după 4 luni.
Simpatia și antipatia se manifestă după 3 luni. Sugarul își exprimă simpatia față de o persoană prin zâmbet, strigăte de bucurie. În același timp își manifestă antipatia prin țipete sau întoarcerea capului.
Între 6-12 luni reacțiile afective devin mai complexe: la 8-9 luni lasă capul în jos dacă e certat și își modifică mimica (se rușinează), la 9 luni se poate juca simulând supărarea, la 10-11 luni simulează plânsul pentru a atrage atenția și pentru a obține ce își dorește, iar la 11 luni întoarce capul și nu se uită la persoana care nu a reacționat prompt la solicitările sale. Aceste reacții demonstrează comunicarea copilului cu tot ce implică mediul său prin intermediul emoțiilor sale.
Treptat acesta devine capabil să înțeleagă mimica părinților și să reacționeze adecvat, sau poate intui chiar unele reacții negative din partea părinților.
Cu toate acestea, prezentarea acestor procese psihice și modul lor de evoluție conduc la o informare a kinetoterapeutului cu privire la organizarea programului în funcție de ele. Astfel acesta va ști în ce condiții să intervină în realizarea exercițiilor fizice profilactice (exemplu: nu va intervenii în condiții de somn profund sau concentrare rigidă, deoarece răspunsul din partea copilului va fi minim). Ideal, trebuie să se aplice programul kinetic în stadiul de atent și concentrat, când răspunsul obținut este maxim, în vederea creșterii eficienței activității.
Capitolul III
Programe de exerciții fizice profilactice la vârsta de sugar
Mișcările omului parcurg o lungă și complicată cale de dezvoltare. Această dezvoltare se clădește încă de la naștere, cu ajutorul stimulilor aplicați în programele de kinetoterapie, obținându-se astfel o capacitate de a învăța, prin joc și prin mișcare. Necesitatea de a învăța se transformă treptat în plăcere, datorită modului corespunzător de utilizare a mijloacelor în acest proces.
Dezvoltarea pe lângă creștere se apreciază a fi procese care se bazează pe o activitate reflexă, care depinde de gradul de maturizare a sistemului nervos central, actele motorii neputând fi influențate din exterior. Însă și alți factori în afara reflexelor, influențează dezvoltarea motorie, care este condiționată de cunoașterea pe care copilul o face asupra mediului înconjurător cu ajutorul organelor sale de simț. Astfel o cantitate de impulsuri senzoriale contribuie la dezvoltarea mișcării, iar organele de simț (exteroreceptorii) precum auzul, văzul, propriocepția kinetică și simțul tactil care sunt folosiți, învață de fapt senzația de mișcare prin repetarea continuă a ei și totodată se lărgește aria cunoașterii și explorarea mediului înconjurător de către copil.
Cei care trăiesc într-un mediu nestimulativ și lipsit de activitate fizică pot prezenta un retard de dezvoltare psihomotorie, deoarece există o relație directă între activitatea fizică și maturizarea sistemului nervos, exercițiul fizic stimulând procesul de mielinizare. Astfel despre dezvoltarea scoarței cerebrale (zona din creier formată din celule nervoase unde se realizează importante funcții de relație cu mediul înconjurător) se poate spune că este dependentă de experiența motorie, care o organizează, îi mărește viteza conexiunilor temporare și facilitează un răspuns precis și complex. Tot mișcarea fiind aceea care permite îmbogățirea celorlalți analizatori și urmărește să favorizeze trecerea de la motricitatea necoordonată, la motricitatea voluntară corespunzătoare maturării treptate a sistemului nervos.
De asemenea și trecerea de la un stadiu motor la altul superior, chiar dacă nu necesită o anumită experiență motorie intermediară, are nevoie obligatoriu de o acumulare de noi date senzoriale.
Astfel, orice copil are nevoie, în afară de alimentație corectă și de îngrijiri corespunzătoare, de mișcare. Sugarul sănătos face „gimnastică” din proprie inițiativă (dă din picioare și din mâini cu condiția ca mișcările să nu-i fie blocate de o îmbrăcăminte incomodă). Acest termen de „gimnastică a sugarului” fiind folosit pentru o mai bună înțelegere a ce înseamnă exercițiile fizice profilactice pentru părinți. Cu cât sugarul se mișcă mai devreme și mai mult , cu atât se dezvoltă mai bine. De aceea este recomandat să se execute diferite exerciții de gimnastică, încurajând nevoia lui firească de mișcare, fiind chiar și o veritabilă sursă de distracție și amuzament. Pe lângă sistemul de mijloace care trebuie aplicat, trebuie însă să ne preocupe și alte elemente de valoare precum vocea caldă, cântecul pentru evoluția lui ulterioară.
II.1. Indicații metodice și condiții tehnice de efectuare a gimnasticii
În primul rând înainte de începerea programului de gimnastică, trebuie verificată starea de sănătate și gradul de dezvoltare psihomotorie a sugarului de către medic pentru a da un aviz favorabil sau nu pentru practicarea acesteia. În al2-lea rând aplicarea programului are la bază atât mișcări pasive cât și active declanșate prin diverși stimuli cum ar fi cei optici (jucărie viu colorată), sau auditivi (vocea mamei, muzica la diferite jucării) care trebuie să respecte anumite reguli:
asigurarea unui mediu ambiant corespunzător (camera trebuie să fie bine încălzită cu temperatura de 23-26˚C, aerisită, luminată, spațiu de lucru și igiena kinetoterapeutului);
momentul cel mai potrivit pentru programul de gimnastică este la 2 ore de la alimentație, preferabil înainte de baie, urmând sau precedând ședința de masaj;
asigurarea celor mai bune condiții;
exercițiile se pot executa cel mai bine pe o saltea pe sol sau în pat, iar poziția kinetoterapeutului să fie la același nivel cu sugarul (așezat, pe genunchi, pe călcâie șezând)
aplicarea corectă a prizelor (facilitează adaptarea copilului la mișcări). Prizele trebuie bine stăpânite de către kinetoterapeut și trebuie să știe cum să dirijeze copilul în efectuarea mișcărilor pentru a nu-i produce dureri sau disconfort. În caz că acesta opune rezistență în executarea exercițiilor, el nu trebuie forțat și se alege un alt exercițiu, comunicarea cu sugarul fiind foarte importantă, precum și atenția la fiecare răspuns pe care îl oferă atunci când executăm un exercițiu.
mișcările să fie efectuate cu calm însoțite de zâmbete, voce caldă, fond sonor agreabil;
copilul nu va fi lăsat niciun moment nesupravegheat pentru a evita accidentele;
ritmul și viteza de execuție trebuie adaptată, în concordanță cu posibilățile și preferințele sugarului, iar mediul în care acestea se efectuează este și el important, mișcările pe versuri sau cântece stimulându-i atenția și provocându-i niște zâmbete, bucurii și fericire pe chipul său;
mișcările vor fi executate cu blândețe, crescând treptat în intensitate și amploare deoarece articulațiile, aparatul ligamentar și musculatura copilului sunt încă fragile;
în timpul efectuării întinderii segmentelor dacă apar unele reacții sub forma plânsului sau reținerii, trebuie întreruptă acțiunea;
părțile corpului implicate în mișcare să fie poziționate corect sub raport anatomic, iar sistemul de acționare să alterneze prin mișcări asimetrice (cu un singur segment) și simetrice (angrenând ambele segmente simultan);
trebuie asociată mișcarea cu descrierea corectă a acțiunii pe care o efectuează copilul ceea ce îi va stimula atenția;
pe parcurs după ce acesta a devenit mai atent la acțiunile pe care le face, pot fi utilizate și jucării, ceea ce va atrage copilul pentru a efectua acțiunile cu o amplitudine mai mare;
să se asigure o atmosferă bună de lucru și o bună dispoziție pentru mișcare;
exercițiile se pot executa folosind obiecte și jucării, având atenția ca acestea să fie curate, dezinfectate și fără colțuri, iar dacă se poate să fie chiar muzicale deoarece îi atrag atenția creându-i plăcere și dispoziție pentru exerciții.
atenție asupra progresivității mișcărilor, aceasta fiind în funcție de gradul de mobilitate al articulațiilor, dar și de capacitatea de adaptare la activitățile motrice pe care le execută;
informarea părinților cu privire la modul în care sunt utilizate posturile atât în timpul lucrului cât și pentru relaxare.
În alegerea programului e obligatoriu respectarea etapelor de dezvoltare psihomotorie (de achiziție a mișcărilor și dezvoltare intelectuală, senzorială sau afectivă), caracteristice vârstei copilului, iar acesta trebuie să cuprindă 5-6 exerciții, dar dacă observăm că sugarul manifestă mai multă nevoie de mișcare se pot repeta exercițiile. Acestea trebuie să solicite în mod uniform toate grupele musculare, alternând diferitele tipuri de exerciții și să fie structurată sub forma unui joc vesel. Dacă copilul dă semne de agitație, plâns sau oboseală, programul va fi întrerupt și se va verifica cauza manifestărilor.
Materiale recomandate pentru a ajuta la desfășurarea programului ar fi: perne și rulouri, saltea, minge Pezzi, taburet înalt (15cm) și lat (30cm), babywalker pentru educarea mersului și oglindă pentru ca acesta să se vadă și să se recunoască în timp, pe el înuși dar și propriile mișcări și gesturi.
III.2. Programul de gimnastică a sugarului
Programul configurat pentru bebeluși urmărește facilitarea dezvoltării neuromotorii a copilului, conform etapelor normale de dezvoltare, tonifierea musculaturii spatelui, abdomenului, trunchiului, formarea deprinderilor de apucare a obiectelor, cățărare, mers de-a bușilea, ridicare, mers asistat sau independent, precum și dezvoltarea reacțiilor de echilibru în diverse posturi (decubit ventral, dorsal, șezând, șezând pe genunchi, ortostatism). Acestea sunt foarte importante in parcurgerea etapelor succesive de ridicare a centrului de greutate a corpului de la sol (din poziția inițială de culcat specifică primelor luni de viață la poziția stând în picioare spre 9-10 luni) și mai ales a dezvoltării capacității copilului de a se proteja atunci când cade.
Obiectivele gimnasticii la sugar sunt următoarele:
facilitarea mișcării naturale;
corectarea posturală;
deprinderea corectă a mișcărilor;
deprinderea reflexelor de redresare și echilibrare;
călirea organismului și menținerea sănătății;
Acest program de gimnastică se împarte în 4 faze și vizează acele aspecte care îi vor stimula treptat motricitatea sugarului. Fiecărei faze îi corespunde o gamă largă de exerciții, dintre acestea alegându-se acelea acceptate de către el.
Faza I (naștere-3 luni):
are in vedere educarea motrică care se bazează pe relaxare musculară, datorită hipertoniei fiziologice existente pe musculatura flexoare și pregătirea posturii păpușii;
Faza II (3-6 luni):
reprezintă perioada de pregătire pentru poziția șezând și pregătirea pentru târâre;
starea de contractură a corpului a început să scadă;
mișcările copilului sunt mai active;
începe să se joace cu corpul său, semn că a început să simtă mai bine părțile corpului, și datorită faptului că se poate poziționa diferit; caracteristica de bază e legată de pregătirea musculaturii.
Faza III (6-9 luni):
reprezintă perioada de consolidare a poziției șezând, pregătirea ortostatismului și mersului;
se pune accent pe efectuarea mișcărilor globale;
mișcările vor fi mai dinamice în funcție de posibilitățile copilului (vor fi orientate spre dezvoltarea încrederii și bucuriei de a se mișca;
jocul și jucăriile au rol deosebit pentru formarea deprinderii de apucare și manevrare a obiectelor.
Faza IV (9-12 luni):
reprezintă perioada jocului, se consolidează poziția ortostatică și se pregătește pentru mișcarea independentă;
simte o adevarată plăcere de a se mișca;
are o dorință de a atinge tot ce îl înconjoară, de a pune mâna și de a primi obiectul cât mai aproape.
Faza I.
Datorită hipertoniei fiziologice existente pe musculatura flexoare se vor efectua exerciții de relaxare musculară generală și segmentară. Se vor alege exerciții de tonifiere a abdomenului și spatelui și exerciții de respirație. Aceste exerciții se răsfrâng pozitiv și asupra aparatului respirator, influențează digestia și reglează tonusul muscular. Mișcările se vor efectua din decubit ventral, se vor evita mișcările până la limită, extensiile prea puternice și răsucirile. La nivelul membrelor inferioare acestea trebuie să se execute simetric și simultan și să se evite mișcările asimetrice. Durata fiind de 5-10 minute.
Exerciții de relaxare musculară generală:
Sugarul susținut la nivelul șoldurilor, se plasează în decubit dorsal pe o minge Pezzi cu diametru mare și ușor dezumflată. Se execută apăsări ușoare, regulate, lente pe minge, așteptând reacția sugarului, care se va relaxa. Inițial, acesta trebuie să se familiarizeze cu mingea ca să evite orice sentiment de insecuritate.
Exerciții pentru membrele superioare:
Pentru relaxarea pumnului – decubit dorsal, efectuăm priză la nivelul umărului de unde executăm presiuni ușoare de-a lungul brațului până la pumn, unde se execută scuturări. Sugarul va relaxa întreg membrul superior și va desface pumnul. Când l-a desfăcut îl facem să atingă cu palma fața lui, a noastră, priza făcându-se în porțiunea mijlocie a brațului și se evită mișcările bruște sau tracțiunea excesivă;
Decubit dorsal, cu mâinile încrucișate, prindem antebrațele copilului, și ducem mâinile cu blândețe spre umărul opus (fig. 3.1). Pentru obținerea unei relaxări mai bune se fac scuturări ale membrului superior;
Fig.3.1 – Brațele sugarului se întind lateral pe linia umerilor.
Apoi se duc în față, încrucișându-se deasupra pieptului copilului.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 185.
Decubit dorsal, lăsăm copilul să ne prindă de police, cu celelalte degete cuprindem articulația pumnului și îi extindem membrele superioare, le ridicăm la verticală, apoi executăm o abducție în cruce până pe planul mesei (fig. 3.2).
Fig.3.2 – Duce brațele lateral pe lângă cap, apoi în sus,
în poziție verticală față de planul mesei și le aduce de-a
lungul corpului.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 185.
Exerciții pentru membrele inferioare:
Decubit dorsal cu priză la nivelul coapsei se execută scuturări. După ce obținem relaxarea ducem, întâi simultan, apoi alternativ genunchii la piept;
Decubit dorsal cu priză la nivelul picioarelor, policele aplicate pe talpă, iar restul degetelor pe fața dorsală a picioarelor, se execută flexii, extensii, abducții, adducții, circumducții ale piciorului, cu presiuni ușoare pe bolta plantară (fig.3.3)
Fig. 3.3 – Mișcări de rotație a piciorului
în ambele sesnuri
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 184.
Decubit dorsal, se execută flexii, extensii fără a provoca hiperextensie ale genunchilor. Acesta este și un bun exercițiu de respirație: atunci când se flectează genunchii, se presează ambii genunchi pe abdomen, așteptând ca sugarul să expire, apoi se realizează extensia genunchilor pe timp inspirator (fig.3.4).
Fig. 3.4 – Flexia și extensia concomitent cu ambele
picioare
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 184.
Exerciții pentru musculatura abdominală:
Decubit dorsal, se zgârie ușor cu unghia regiunea paraombilicală, ceea ce va declanșa o contracție reflexă a musculaturii abdominale;
Decubit dorsal se cuprinde cu întreaga mână, degetele răsfirate, abdomenul copilului, ferm și se așteaptă să se perceapă contracția musculaturii abdominale, după care se desprinde mâna imediat. Acest exercițiu stimulează tranzitul intestinal, și e recomandat să se repete de 5-10 ori/zi dacă sugarul e constipat.
Exerciții pentru musculatura spatelui:
Sugarul susținut de sub axile se înclină anterior, acesta putând să ridice capul începând din luna a2-a;
Decubit ventral cu brațele trecute peste un rulou, se plasează o jucărie în față și susținut de pelvis și coapse se rulează în față și spate, stimulând astfel adoptarea posturii păpușii;
Decubit ventral cu o pernă mică sub abdomen, se netezește spatele în sens cranio-caudal, sugarul încercând să-și ridice capul și umerii.
Faza II.
Trecerea de la o fază la alta se face treptat, exercițiile de relaxare musculară se pot continua câteva săptămâni, mai ales dacă sugarul e hiperactiv. Hipertonia de pe musculatura flexoare se diminuează treptat. Gimnastica devine importantă și are ca scop tonifierea musculaturii în vederea pregătirii poziției șezând. Se vor face alternativ exerciții pentru musculatura abdominală și pentru cea a spatelui, durata fiind de 10-15 minute.
Ca jucării se pot folosi propriile mâini și picioare, jucării sunătoare din cauciuc și diverse materiale cu texturi diferite pentru dezvoltarea simțului.
Exerciții de stimulare a rostogolirii:
Decubit dorsal, mâna dreaptă a kinetoterapeutului se insinuează pe sub genunchiul stâng al copilului cuprinzând genunchiul drept, iar mâna stângă duce brațul drept pe lângă cap și se execută rostogolirea pe partea dreaptă a sugarului;
Decubit ventral, se plasează mâna dreaptă a copilului sub pieptul lui și se flectează genunchiul stâng, executând rostogolirea.
Exerciții pentru tonifierea musculaturii spatelui:
Sugarul susținut vertical, cu spatele la kinetoterapeut, cu o mână la nivelul pieptului, cu cealaltă la nivelul genunchilor și se lasă să cadă trunchiul spre o minge plasată în față până copilul se sprijină pe mâini, lăsându-l să reacționeze el va face un mic efort de a se ridica singur;
Sugarul în aceiași poziție, se execută aceiași mișcare numai că în momentul în care copilul se sprijină cu mâinile pe minge, o rostogolim depărtând-o de noi, ceea ce face ca acesta să desprindă întâi o mână apoi cealaltă;
Decubit ventral, se prinde sugarul de antebrațe și este ridicat în extensie cu capul, umerii și trunchiul deasupra suprafeței de sprijin. Se menține câteva secunde, apoi se revine la poziția inițială și se relaxează musculatura (fig. 3.5);
Decubit ventral pe masa de înfășat cu capul și umerii în afara suprafeței de sprijin. Pentru susținere se plasează o mână pe fese, iar sugarul își va ridica capul și umerii;
Decubit ventral, kinetoterapeutul îl presează ușor pe gambe și glezne și cu cealaltă mână îi arată o jucărie, făcându-l atent să se uite la ea. Sugarul va efectua o extensie a trunchiului timp de 2-3 secunde, apoi revine la poziția inițială;
Fig. 3.5 – Pentru întărirea mușchilor spatelui (după 5 luni)
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 186.
Decubit ventral pe minge, rulăm mingea ținând sugarul cu o mână la nivelul feselor și îi atragem atenția cu o jucărie ținută sus în dreptul capului, ceea ce va determina extensia capului, trunchiului, ajungând astfel să se sprijine pe palme;
Kinetoterapeutul în decubit dorsal și sugarul în decubit ventral pe piept, acesta va face automat un efort de extensie a capului putând fi ajutat ținându-l de antebrațe;
Exerciții pentru tonifierea musculaturii abdominale:
Decubit dorsal pe sol, se lasă copilul să ne prindă de police și este ajutat să se ridice în șezând (fig. ,b)
a b
Fig. 3.6 – a, b – Tracțiune din decubit dorsal, până în poziția așezat
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 185.
Decubit dorsal se fixează coapsele copilului cu mână, cealaltă se plasează sub
ceafă fiind stimulat să flecteze capul;
Decubit dorsal pe minge, copilul de ține de coapse și se rulează mingea înainte, înapoi, dreapta, stînga, iar la un moment dat se observă că acesta ajunge să stea în șezând;
Decubit dorsal, se prind gleznele copilului și se efectuează pasiv bicicleta, împingând alternativ câte un genunchi la piept (fig. 3.7);
Fig. 3.7 – Flexia și extensia succesivă a membrelor
inferioare, într-un ritm lent
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 184.
Aceiași mișcare de flexie-extensie a membrelor inferioare, însă se execută
concomitent cu ușoară presiune asupra abdomenului (fig. 3.8);
Fig. 3.8 – Flexia și extensia concomitent cu ambele
picioare, exercitând și o ușoară presiune asupra abdomenului
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 184.
Decubit dorsal, se prind gleznele copilului și se execută pasiv forfecări ale membrelor inferioare în plan sagital și frontal;
Decubit dorsal, se apucă brațul și piciorul de aceeași parte și se apropie. Se poate efectua și simultan cu ambele membre odată;
Decubit dorsal, se prind gleznele copilului și se execută flexia și extensia membrelor inferioare din articulația șoldului (fig. 3.9);
Fig. 3.9 – Flexia și extensia din articulația șoldului
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 185.
Decubit dorsal cu membrele inferioare extinse, fixăm cu o mână coapsa copilului, iar cealaltă mână se insinuează sub ceafă și umărul drept. Sugarul e împins spre stânga până se sprijină pe umărul stâng, membrul superior stâng ajungând în poziție șezândă, apoi efectuăm revenirea;
Decubit dorsal, se efectuează flexia genunchiului drept, iar brațul de partea rostogolirii plasat pe lângă ureche. Se plasează o jucărie în față pentru stimulare a rostogolirii;
Decubit ventral, se efectuează flexia genunchiului stâng, iar brațul de partea rostogolirii plasat pe lângă ureche:
Copilul pe genunchi pe sol, cu un rulou în fața lui de care se sprijină cu abdomenul. Sugarul este împins peste rulou ținut de genunchi și fese sau îi va fi plasată o jucărie pe care va fi lăsat să o prindă. Mișcările trebuie făcute lent pentru a da copilului posibilitatea să-și exerseze echilibrul.
Faza III.
În această fază copilul începe să imite și să inițieze mișcări din proprie inițiativă și de asemenea vor începe să fie ințelese și se poate crește gradul de dificultate al exercițiilor. Ele trebuie să reproducă mișcările normale corespunzătoare vârstei, sugarul începând să dobândească control asupra mișcării și devine din ce în ce mai independent.
Pentru joc se vor folosi mingi viu colorate de diverse mărimi, jocuri care se asamblează, o cutie care să poată fi umplută și golită cu jucării și diverse obiecte care se trag și se împing.
Exerciții pentru tonifierea musculaturii spatelui:
În fața oglinzii cu spatele lipit de pieptul kinetoterapeutului, o mână este ținută la nivelul genunchilor și cealaltă susține pieptul copilului. Se înclină trunchiul copilului înainte și apoi încercăm să desprindem mâna de la nivelul pieptului, trezindu-i interesul să se ridice din nou la verticală. Exercițiul tonifică musculatura spatelui, cefei și fesieră, în vederea adoptării poziției șezând nesprijinit și ridicarea în ortostatism;
Decubit ventral, sugarul se sprijină pe palme, se execută „roaba”, susținând copilul, la început la nivelul coapselor, genunchilor și apoi de glezne. Se plasează o jucărie la distanță pentru a-l stimula (fig. 3.10);
Fig. 3.10 – Exercițiul „roaba” pentru sugarul trecut de
9 luni, care a început să umble în patrupedie.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 186.
Decubit ventral, susținut cu o mână la nivelul gleznelor (indexul între maleole), cealaltă mână la nivelul pieptului, este ridicat oblic stimulându-l să se sprijine pe palme, apoi e rostogolit;
Decubit ventral de-a lungul unui rulou, se ține ușor copilul de membrele inferioare și se rulează într-o parte, apoi în cealaltă. Acest lucru va stimula o contracție asimetrica, alternativă a musculaturii dorsale și va îmbunătății reacțiile de echilibru;
Decubit ventral sugarul apucat de mâini, este legănat înainte și înapoi. La coborârea trunchiului, va ridica picioarele spre a realiza mișcarea de balansare;
Decubit ventral, se execută extensia trunchiului cu brațele lateral, întâi cu ajutor, apoi liber.
Exerciții pentru tonifierea musculaturii abdominale:
Sugarul în șezând, susținut de membrele inferioare la nivelul gambelor, în mod gradat i se flectează membrele inferioare aflate în extensie. Va rezista lipsei de echilibru un moment după care va cădea pe spate. Acest exercițiu se execută doar când poate sta în șezând nesprijinit;
Așezat pe o minge mare, kinetoterapeutul în fața copilului, ținându-l de coapse, se rulează încet mingea dreapta-stânga, față-spate. Copilul își va contracta musculatura abdominală pentru a-și menține echilibrul în poziția așezat;
Decubit dorsal pe minge ținut de coapse, se rulează mingea încet din față spre spate și puțin spre dreapta. În acest fel copilul va fi ghidat să adopte poziția șezând, trecând prin faza de sprijin lateral;
Copilul e lăsat să se deplaseze în poziția de patrupedie după jucăria preferată (fig.3.11);
Fig. 3.11 – La 8 luni începe să meargă în patrupedie
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, pagina 169.
Șezând călare pe un rulou, sugarul este susținut de coapse, și se rulează dreapta-stânga astfel încât copilul să se sprijine alternativ pe piciorul drept, apoi pe cel stâng;
Șezând pe un rulou, se împinge ruloul mai întâi puțin spre spate, apoi se rulează spre față până când copilul ajunge în ortostatism.
Faza IV
În această perioadă copilul este extrem de activ, începe să meargă singur, să se joace, să râdă în hohote sau să plângă cu lacrimi. Începe sa ajute la baia zilnică, la îmbrăcat și dezbrăcat, încearcă să mănânce singur. Este indicat să se joace afară, în grădină sau la groapa cu nisip, și să meargă desculț pentru formarea bolții plantare. Acesta reprezintă momentul prielnic pentru a lărgi sfera de explorare a mediului, de aceea trebuie luate măsuri de siguranță pentru a evita aspectele neplăcute generate de curiozitatea copilului.
De asemenea, începe să înțeleagă și încearcă să intre în legatură cu mediul în care trăiește, în primul rând cu ajutorul mâinilor și a picioarelor care îi asigură deplasarea, apoi prin intermediul simțurilor, care se dezvoltă mereu, dar si ca urmare a comportamentului cognitiv, prin care acumulează cunoștințe.
Exerciții pentru consolidarea poziției ortostatice
Pe genunchi cu sprijin pe palme, se apasă șezuta copilului pe călcâie obligându-l să-și ridice trunchiul la verticală, se arată o jucărie mai întâi plasată la dreapta lui apoi la stânga, la nivelul umerilor. Copilul încercând să prindă jucăria va răsuci trunchiul față de bazin.
Din așezat pe un taburet se va ridica în ortostatism ținut de mâini;
Pe genunchi, pe călcâie șezând, ridicarea în ortostatism trecând prin poziția
cavalerului;
Copilul ținut de la nivelul mâinilor în atârnat, pendularea sub forma de joc imitând ceasul;
Stând ghemuit, se ridică copilul în atârnat, apoi revenire în ghemuit (fig. ,b);
a b
Fig. 3.12 – a, b – Exerciții care stimulează ridicarea în picioare
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, 186.
Din decubit ventral, kinetoterapeutul prinde copilul de picioare la nivelul gleznelor și executa ridicarea lentă a picioarelor, până ce copilul ajunge în sprijin pe brațe, iar capul este în ușoară extensie.
Copilul în ortostatism cu spatele la noi, îl lăsăm să ne prindă de police și mergem împreună, urmărind secvența vârf-rulare pe toată talpa. Se ridică puțin copilul apoi se lasă jos.
Din decubit dorsal, copilul este apucat de la nivelul mâinilor, cu brațele întinse, se execută tracțiuni, până când acesta ajunge în așezat și i se oferă o jucărie. Se reia acțiunea, numai că odată ajuns în poziția așezat, mișcarea continuă până ce copilul ajunge în poziția stând. Se revine la poziția inițială prin flectarea picioarelor, apoi se așează în decubit dorsal.
Așezat pe un sul, susținut de coapse, se execută legănări înainte și înapoi, în așa fel încât să ajungă cu tălpile pe sol. Copilul este stimulat să întindă picioarele pentru a ajunge în stând.
Așezat pe un scăunel, i se aduce un cărucior în față și i se plasează mâinile pe marginea lui, astfel încât copilul se ridică și prin sprijin pe căruț, se va deplasa spre înainte.
III.3. Efectele gimnasticii
A. Ajută activ trecerea sugarului de la condițiile vieții intrauterine, pasivă și neîncăpătoare, la viața extrauterină, activă și plină de stimuli necunoscuți;
B. Stimulează toate funcțiile organismului, însă cea mai importantă influență o are asupra sistemului nervos, care îi îmbunătățește oxigenarea și contribuie la o dezvoltare neuromotorie normală, care trebuie susținută până la vârsta de un an. Aceasta favorizează trecerea de la mișcările necoordonate, la cele coordonate, care marchează maturizarea treptată a sistemului nervos.
C. Îi asigură o dezvoltare armonioasă copilului, datorită mișcărilor și exercițiilor pe care le face în primul an de viață, având efecte benefice asupra elementelor componente ale aparatului locomotor, prin care stimulează creșterea și dezvoltarea. Astfel îi dezvoltă amplitudinea mișcărilor articulare, pregătindu-l pentru o activitate motrică din ce în ce mai variată și complexă.
D. Stimulează sistemul sangvin și limfatic în sensul activării schimburilor de subsanțe nutritive și oxigen la nivelul țesuturilor.
E. Reglează funcția aparatului digestiv, îmbunătățește tranzitul intestinal, favorizând astfel instalarea unui ritm optim de hrană și somn, ceea ce scutește sugarul de neplăcutele crize de colici.
F. Dezvoltă tonusul muscular al sugarului și combate distribuirea asimetrică a acestuia.
G. Favorizează învățarea mișcărilor coordonate, conform cu vârsta și stadiul de dezvoltare psihomotorie a sugarului.
H. Susține formarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale, înlăturând riscul instalării unor atitudini sau deviații patologice la nivelul spatelui.
I. Ajută sugarul să-și cunoască treptat schema corporală, să o dezvolte, prin atingerea, prin reflectarea imaginii în oglindă sau prin contactul cu aerul, apa rece sau caldă. Imaginea corporală fiind elementul de bază al dezvoltării psihice a copilului, ea reprezentănd corpul real, pe care se va structura imaginea inconștientă a corpului.
J. Contribuie la formarea primelor abilități de comunicare și socializare ale copilului.
K. Încurajează atitudinea activă a sugarului în raport cu mediul înconjurător.
L. Contribuie la călirea organismului, stimulând sistemul imunitar.
III.4. Indicații și contraindicații
Indicații:
pentru sugarul sănătos, îi stimulează creșterea și dezvoltarea;
profilaxia sau terapia deficiențelor aparatului locomotor;
dezechilibre musculare (hipotonii, hipertonii);
retard în dezvoltarea motorie;
profilaxia primară și secundară a unor afecțiuni pediatrice (ex. cardiovasculare, pulmonare, neuromusculare, boli de nutriție).
Contraindicații:
stări febrile;
afecțiuni cardiovasculare;
afecțiuni pulmonare;
afecțiuni hemoragice;
afecțiuni infecto-contagioase;
procese inflamatorii acute;
fracturi sau alte traumatisme.
III.5. Rolul kinetoterapeutului în programul de gimnastică
Kinetoterapeutul trebuie să dea dovadă de multă răbdare, echilibru psihic, înțelegere și tact pedagogic, dar totodată trebuie să pună în valoare și capacitatea sa de a fi atent la cerințele copilului și posibilitățile sale de a îndeplini anumite mișcări, la plăcerea de a efectua unele acțiuni sau la refuzul de a îndeplini unele cerințe. Acesta trebuie să aibă în vedere anumite cunoștințe în ducerea la bun sfârșit a dezvoltării motrice precum:
modul de utilizare al stimulilor (aceștia nu trebuie folosiți din abundență, dar
nici ca ei să lipsească pentru că reprezintă o piedică în dezvoltarea normală);
acțiunile de stimulare trebuie să se facă într-o stare de bună dispoziție, calm, liniște și dorință de a se juca, pentru a influența în mod favorabil comportamentul copilului;
oboseala, grijile vor avea repercusiuni asupra stărilor psihice ale copilului, astfel programul de kinetoterapie va fi amânat în cazul acestor aspecte;
poziționarea care reprezintă un element important în evoluția motrică a copilului. Este important să-i fie schimbată poziția pentru a se realiza 2 obiective majore: se formează simțul coordonării, se dezvoltă cel al echilibrului și se asigură condiții optime pentru perceperea propriului corp. Plasând copilul în poziții diferite (decubit dorsal, decubit ventral, decubit lateral, așezat), se asigură o formare și dezvoltare a capacității de control al mișcărilor corpului, dar mai ales faptul că va putea efectua în etapele următoare de dezvoltare cât mai corect mișcările.
De asemenea kinetoterapeutul este responsabil și de instruirea părinților, pentru ca aceștia să poată efectua programul de gimnastică în cadrul familiei întărind legătura dintre părinte și copil. Aceasta se realizează în timp ce părintele asistă la un astfel de program pentru a recepționa modul în care va trebui să aplice sistemul de mișcări. Este foarte important ca activitatea motorie a copilului în familie să fie corect direcționată, pentru a-i asigura o evoluție corespunzătoare. În funcție de modul în care familia se implică în această activitate, rezultatele se vor face simțite pe parcursul anilor.
Pentru a înțelege mai bine cum trebuie să acționeze un părinte în aplicarea programului, trebuie aduse la cunoștință anumite aspecte legate de exercițiul fizic și importanța lui în achiziționarea deprinderilor, prizele și contraprizele, mobilizările pasive și cele active. Toate aceste informații având rolul de a-i pregăti pe părinți, oferindu-le o înțelegere corectă a modalităților de utilizare.
Concluzii
1. Profilaxia primară ca proces, contribuie la creșterea calității vieții, prin anumite măsuri profilactice aplicate fie colectiv, fie individual, pentru bunăstarea unei populații.
2. Kinetoprofilaxia primară se ocupă cu menținerea stării de sănătate a copilului, cu ajutorul mijloacelor kinetologiei medicale, astfel încât acesta să aibă parte de o creștere și dezvoltare corespunzătoare.
3. Pentru realizarea unei profilaxii și desfășurarea activității eficient, kinetoterapeutul are un rol important și trebuie să aibă o experiență, să posede anumite cunoștințe teoretice și practice, pentru menținerea și ameliorarea condiției fizice raportată la sănătate.
4. Pe baza informațiilor prezentate cu privire la perioada de sugar, a caracteristicilor sale, precum și a proceselor de creștere și dezvoltare, am îndeplinit un obiectiv legat de instruirea părinților, în legătură cu transformările apărute la sugar.
5. Procesul de dezvoltare neuromotorie este unul complex, sugarul având la finalul acesteia reacții de echilibru în diverse posturi, poate să apuce diferite obiecte, să meargă de-a bușilea, să se ridice și să meargă asistat sau independent.
6. Procesele psihice și modul lor de evoluție conduc la o informare a kinetoterapeutului cu privire la organizarea programului de exerciții în funcție de ele. Programul kinetic efectuându-se în stadiul de atent și concentrat, când răspunsul obținut este maxim, în vederea creșterii eficienței activității.
7. Din punct de vedere al funcțiilor psihice, care se dezvoltă și capătă noi forme, sugarul începe să înțeleagă ce se întâmplă în mediul în care trăiește și cum funcționează el. Acesta acumulează informații, cunoștințe, cu privire la obiectele cu care se joacă și persoanele din jurul său.
8. Dezvoltarea psihică contribuie la formarea imaginii propriului corp și reprezintă un element de bază important în acest proces complex.
9. Exercițiile fizice profilactice aplicate asupra sugarului, în raport cu cele 4 faze în care se împarte programul, permit stimularea treptată a motricității lui.
10.Indicațiile metodice și condițiile tehnice de efectuare a gimnasticii, permit informarea părinților, astfel încât aceștia să poată realiza exercițiile acasă în condiții optime și de siguranță maximă.
11. Programul de gimnastică urmărește facilitarea dezvoltării neuromotorii a copilului conform etapelor normale de dezvoltare, acestea fiind importante în parcurgerea fazelor succesive de ridicare a centrului de greutate a corpului de la sol.
12. În fiecare perioadă de dezvoltare sunt aduse la cunoștință, informații despre modificările care apar în motricitatea copilului pentru instruirea parentală.
13. Efectele gimnasticii la sugar au rolul de a atrage majoritatea părinților către practicarea exercițiilor fizice profilactice la proprii copii, ținând cont de faptul că prezintă numai beneficii și sunt necesare pentru o creștere și dezvoltare armonioasă.
14. Kinetoterapeutul joacă un rol important în viața unei familii, având responsabilitatea, de a aduce la cunoștință importanța activităților fizice zilnice la copil, precum și la instruirea părinților în legătură cu gimnastica ce trebuie practicată cu acesta pentru ca într-un final toți cei implicați în acest proces să se bucure de reușitele lui.
Bibliografie
Epuran, M. , Horghidan, V. (1994) Psihologia educației fizice, Editura ANEFS, București.
Geormăneanu, M. (1983) Pediatrie, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Geormăneanu, M. , Munteanu, I. (1997) Pediatrie, Editura Didactică și Pedagogică.
Golu, M. , Dicu, A. (1972) Introducere în psihologie, Editura Științifică, București.
Ifrim, M. (1986) Antropologie motrică, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Ionescu, A. (1994) Gimnastică medicală, Editura ALL, București.
Maiorescu, M. (1982) Tendințe moderne în pediatrie, Editura Medicală, București.
Maiorescu, M. (1986) Tratat de pediatrie – vol. V, Editura Medicală, București.
Meilă, P. , Geormăneanu, M. (1973) Pediatrie, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Piaget, J. (1969) Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Robănescu, N. (2001) Reeducarea neuro-motorie – Recuperare funcțională și readaptare, Editura Medicală, București.
Robănescu, N. , Robănescu, L. (1983) Pediatria, Editura Medicală, București.
Sbenghe, T. (1999) Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Editura Medicală, București.
Sbenghe, T. (1987) Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București.
Sbenghe, T. (2002) Kinesiologie, știința mișcării, Editura Medicală, București.
Șchiopu, U. (1967) Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu, U. , Verza, E. (1981) Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Todea, S.F. (2001) Exercițiul fizic în educație fizică, sport și kinetoterapie, Editura Fundației „România de Mâine”, București
Albu, C. , Albu, A. , Vișan, A. (2008) Universul de mișcare al copilului mic, Editura Polirom, Iași.
Baciu, Cl. (1981) Aparatul locomotor, Editura Medicală, București.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (1978) Mama și copilul, Editura Medicală, București.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, București.
Chiriac, I. , Chițu, A. (1977) Aprecierea dezvoltării neuropsihice la copii între 1-36 luni, Editura Medicală, București.
Ciofu, C. (1998) Interacțiunea părinți-copii, Editura Amaltea, București.
Cucoș, C. (2002) Pedagogie, Editura Polirom, Iași.
Debesse, M. (1970) Psihologia copilului de la naștere la adolescență, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Epuran, M. (1999) Dezvoltarea psihică. Aspecte ale dezvoltării psihice în ontogeneză, Editura ANEFS, București.
Site-uri consultate:
www.santamia.ro
http://www.kinetobebe.ro/
http://www.mami.ro/copilul-tau/sugar/si-bebe-face-gimnastica.html
http://www.utilecopii.ro/articole/bebelusi/gimnastica-pentru-bebelusi/4558/
http://www.promama.ro/servicii/gimnastica-masaj-bebe/
http://www.garbo.ro/tag/gimnastica-bebe.html
http://www.noi3.ro/copilul-pana-la-1-an/
http://articole.famouswhy.ro/informatii_utile_despre_copilul_sugar/ http://www.copilul.ro/copii-1-2-ani/dezvoltare/
http://www.util21.ro/despre-femei/cresterea-copiilor-0-1-ani.htm
http://www.romedic.ro/cresterea-si-dezvoltarea-sugarului-0C1271
http://www.scribd.com
http://www.topsanatate.ro/articol/cresterea-si-dezvoltarea-copilului-19597.html
http://www.noi3.ro/copilul-pana-la-1-an/parametrii-cresterii-si-dezvoltarii-copilului-sugar/
http://www.bendo.ro/cresterea-copiilor-in-greutate-talie-lungime-si-perimetru-cefalic/
http://www.scritube.com
http://www.emamica.com
Bibliografie
Epuran, M. , Horghidan, V. (1994) Psihologia educației fizice, Editura ANEFS, București.
Geormăneanu, M. (1983) Pediatrie, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Geormăneanu, M. , Munteanu, I. (1997) Pediatrie, Editura Didactică și Pedagogică.
Golu, M. , Dicu, A. (1972) Introducere în psihologie, Editura Științifică, București.
Ifrim, M. (1986) Antropologie motrică, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Ionescu, A. (1994) Gimnastică medicală, Editura ALL, București.
Maiorescu, M. (1982) Tendințe moderne în pediatrie, Editura Medicală, București.
Maiorescu, M. (1986) Tratat de pediatrie – vol. V, Editura Medicală, București.
Meilă, P. , Geormăneanu, M. (1973) Pediatrie, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Piaget, J. (1969) Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Robănescu, N. (2001) Reeducarea neuro-motorie – Recuperare funcțională și readaptare, Editura Medicală, București.
Robănescu, N. , Robănescu, L. (1983) Pediatria, Editura Medicală, București.
Sbenghe, T. (1999) Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Editura Medicală, București.
Sbenghe, T. (1987) Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București.
Sbenghe, T. (2002) Kinesiologie, știința mișcării, Editura Medicală, București.
Șchiopu, U. (1967) Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Șchiopu, U. , Verza, E. (1981) Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Todea, S.F. (2001) Exercițiul fizic în educație fizică, sport și kinetoterapie, Editura Fundației „România de Mâine”, București
Albu, C. , Albu, A. , Vișan, A. (2008) Universul de mișcare al copilului mic, Editura Polirom, Iași.
Baciu, Cl. (1981) Aparatul locomotor, Editura Medicală, București.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (1978) Mama și copilul, Editura Medicală, București.
Căpraru, E. , Căpraru, H. (2010) Mama și copilul – ediția aVI-a (revizuită) , Editura Medicală, București.
Chiriac, I. , Chițu, A. (1977) Aprecierea dezvoltării neuropsihice la copii între 1-36 luni, Editura Medicală, București.
Ciofu, C. (1998) Interacțiunea părinți-copii, Editura Amaltea, București.
Cucoș, C. (2002) Pedagogie, Editura Polirom, Iași.
Debesse, M. (1970) Psihologia copilului de la naștere la adolescență, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Epuran, M. (1999) Dezvoltarea psihică. Aspecte ale dezvoltării psihice în ontogeneză, Editura ANEFS, București.
Site-uri consultate:
www.santamia.ro
http://www.kinetobebe.ro/
http://www.mami.ro/copilul-tau/sugar/si-bebe-face-gimnastica.html
http://www.utilecopii.ro/articole/bebelusi/gimnastica-pentru-bebelusi/4558/
http://www.promama.ro/servicii/gimnastica-masaj-bebe/
http://www.garbo.ro/tag/gimnastica-bebe.html
http://www.noi3.ro/copilul-pana-la-1-an/
http://articole.famouswhy.ro/informatii_utile_despre_copilul_sugar/ http://www.copilul.ro/copii-1-2-ani/dezvoltare/
http://www.util21.ro/despre-femei/cresterea-copiilor-0-1-ani.htm
http://www.romedic.ro/cresterea-si-dezvoltarea-sugarului-0C1271
http://www.scribd.com
http://www.topsanatate.ro/articol/cresterea-si-dezvoltarea-copilului-19597.html
http://www.noi3.ro/copilul-pana-la-1-an/parametrii-cresterii-si-dezvoltarii-copilului-sugar/
http://www.bendo.ro/cresterea-copiilor-in-greutate-talie-lungime-si-perimetru-cefalic/
http://www.scritube.com
http://www.emamica.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Exercitiilor Fizice Profilactice la Varsta de Sugar (ID: 123672)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.