Rolul Evaluarii In Metodologiei de Instruire In Lectia de Colectiv Sportiv la Baschet
PLANUL LUCRĂRII
INTRODUCERE
Caracteristici și tendințe actuale ale jocului de baschet
Concepția de pregătire și de joc a echipelor școlare de baschet
Motivarea alegerii temei
CAPITOLUL I – FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRARII
1.1. Particularitățile lecțiilor de colectiv sportiv la nivelul învățământului gimnazial
1.2. Prevederile programei de educație fizică și sport privind obiectivele de referință și conținutul jocului de baschet în învățămantul gimnazial
1.3. Corelarea conținutului instruirii cu particularitățile de vârstă ale elevilor din învățământul gimnazial (somatice, funcționale, psihice, motrice)
1.4. Pregătirea tehnica- componente de bază a antrenamentului sportiv în jocul de baschet
1.4.1.Metodica consolidării și perfecționării elementelor procedeelor tehnice ale jocului de baschet la nivelul învățământului gimnazial
1.4.1.1. Jocul fară minge
1.4.1.2.Jocul cu minge
1.5 Evaluarea activităților corporale
1.5.1. Scopul și mijloacele evaluării
1.5.2. Testele ‒ metoda testelor în sport
1.5.3. Teste somatice, funcționale, psihomotorii și motrice
CAPITOLUL II – CONTRIBUȚIA PERSONALĂ
2.1. Condițiile de desfășurare a studiului, locul, subiecții, durata
2.2. Metode și tehnici de cercetare folosite
Sistemul probelor de control /testelor utilizate
CAPITOLUL III – PREZENTAREA ȘI DISCUTAREA REZULTATELOR
3.1. Prezentarea rezultatelor
3.2. Analiza și interpretarea rezultatelor
CAPITOLUL IV – CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
CARACTERISTICILE ȘI TENDINȚELE ACTUALE ALE JOCULUI DE BASCHET
CARACTERISTICI:
Baschetul poate fi practicat atât în scop competițional, cât și ca activitate fizică recreativă, de întreținere sau ludică; el poate fi practicat de copii și tineri, de ambele sexe, barbați și femei și chiar de persoane de vârstă mai înaintată;
Baschetul este un joc sportiv, care se caracterizează prin dinamism si rapiditate, jucătorii participând în egală măsură atât la desfășurarea atacului, cât și a apărării. Dimensiunile relativ reduse ale terenului, fac ca fazele jocului să se succeadă rapid, în plină viteză și în ritm susținut, alternându-se uneori; în decurs de câteva secunde, mai multe faze de atac și apărare;
Jocul de baschet se caracterizează prin tehnică și tactică complexă, prin numeroase și variate procedee și acțiuni tehnico-tactice, care se aplică în joc, în condiții de viteză, în diverse poziții de echilibru și în luptă cu adversarul. Aceste caracteristici dau jocului de baschet o notă crescută de spectaculozitate și contribuie la dezvoltarea continuă a baschetului pe linie de măiestrie sportivă;
Jucătorii de baschet trebuie să posede o pregătire tehnică și tactică complexă, pentru a putea face față diverselor situații ale jocului și pentru a realiza o altă caracteristică a lui, universalismul;
Sportivii ce practică baschetul sunt puși într-o relativă dificultate de "exprimare motrică", conferite de regulile de bază ale jocului (regula pașilor, a dublului dribling) sau de restricțiile impuse (3 secunde, 5 secunde, 8 secunde, 24 secunde, greșeala personală, etc), care presupun practicarea mai mult sau mai puțin organizată a jocului pentru a obține satisfacția personală a actului motric eficient efectuat;
Alternarea rapidă a fazelor de atac cu cele de apărare, execuțiile variate și în plină viteză, acțiunile tactice pline de subtilitate și neprevăzut, contramăsurile luate de aparători, pasarea și aruncarea mingii la coș din diferite poziții, existente adversități temporare (pe durata practicării jocului) cu caracter neostil, care trebuie să ducă la obținerea victoriei, a succesului (motivație de bază a activității umane), fac ca jocul de baschet să fie plin de spectaculozitate și să ofere spectatorilor și jucătorilor satisfacții deosebite;
Baschetul asigură o lărgire a bagajului de cunoștinte și de stimulare a inițiativei creatoare; varietatea procedeelor tehnice, concretizată prin multitudinea de acțiuni tactice, oferă mari posibilități de studiu practico-teoretice;
Una dintre cele mai importante caracteristici ale jocului de baschet o reprezintă valoarea lui educativă, care influențează pozitiv dezvoltarea multilaterală a sportului și contribuie la întarirea sănătății. Astfel, prin el se dezvoltă calitățile morale și de voință, cum ar fi: curajul, combativitatea, inițiativa, disciplina conștientă, spiritul de răspundere și de subordonare a intereselor personale celor colective, atitudine respectuoasă față de coechipieri, adversari și public și calități fizice cum ar fi: viteza, îndemânarea, rezistența și forța.
În țara noastră baschetul se bucură de un interes deosebit, el fiind practicat atât în școlile de toate gradele, institute și universități, unități militare cât și asociații și cluburi sportive.
TENDINȚE
Creștera mediei de înalțime a echipelor prin generalizarea structurii formației din teren la un minim de 3 jucători de peste 2m, ale căror calități biometrice de îndemânare, mobilitate și viteză sunt dezvoltate la nivelul jucătorilor de talie medie;
Îmbinarea armonioasă a particularităților de ordin tehnic, tactic, temperamental și psihic ale fiecărui jucător, cu cele ale pregătirii generale și specifice;
Apărarea a căpătat un caracter din ce în ce mai activ, determinat de puternica dezvoltare a acțiunilor tactice individuale și colective în atac;
Prin tactica colectivă de echipă se valorifică la cel mai înalt nivel potențialul individual al fiecărui jucător;
Mobilitatea capacității de adaptare a pregătirii fiecarei echipe față de aceste tendințe (prezentate mai sus) începând chiar cu etapa pregătirii copiilor;
Manifestarea unei atitudini din ce în ce mai consistente, dusă pană la sacrificiu.
Particularizând aceste tendințe și orientări la nivelul echipelor de copii și juniori, acestea pot fi exprimate astfel:
Contraatacul, ca formă principală de atac;
Atacul rapid, cu repunere rapidă în orice situație;
Atacul pozițional 2-1-2 sau 1-4, ce se bazează pe acțiuni individuale, pe combinații "dă și du-te" și încrucișări;
Preocuparea permanentă pentru recuperarea ofensivă și defensivă;
Apărarea om la om pe tot terenul, cu marcaj agresiv și diferențiat;
Creșterea tempo-ului de joc prin finalizarea unui numar mai mare de finalizări;
Sporirea preocupărilor pentru finalizările de 3 puncte;
Ambidextria în execuția paselor, a driblingului și a aruncărilor la coș;
Generalizarea aruncărilor la coș din săritură;
Sporirea capacității jucătorilor de a acționa în relația atacant-aparător, în funcție de poziția apărătorului și de distanța față de panou.
În ziua de astăzi asistăm la o continuă creștere a nivelului măiestriei în practica jocului, ca urmare a unui permanent și continuu proces de selecție, instruire și pregătire, desfășurat pe baze științifice riguroase, lucru care determină modificări în orientarea jocului de baschet modern.
CONCEPȚIA DE PREGĂTIRE ȘI DE JOC A ECHIPELOR ȘCOLARE DE BASCHET
Practicarea dirijată a jocului de baschet necesită o perioadă de instruire între 8 și 10 (aproximativ de la 8 la 18 ani), acest fapt presupune stabilirea unei programări judicioase a mijloacelor și metodelor folosite, în concordanță cu dezvoltarea biologică, psihologică și motrică, care se realizează pe parcursul ciclului gimnazial și liceal prin orele de educație fizică și a colectivului sportiv.
Această pregătire poate fi etapizată respectând particularitățile de vârstă, după cum urmează:
etapa 1 (de inițiere) 8-10 ani, categoria minibaschet II, clasele III-IV;
etapa 2 (de învațare) 11-12 ani, categoria minibaschet I, clasele V-VI;
etapa 3 (de repetare) 13-14 ani, categoria juniori III, clasele VII-VIII;
etapa 4 (de consolidare) 15-16 ani, categoria juniori II, clasele IX-X;
etapa 5 (de perfecționare sau măiestrie) 17-18 ani, juniori I, clasele XI-XII.
Pentru o mai bună înmagazinare a datelor în cadrul etapelor de instruire, mă voi referi cu prioritate asupra:
particularităților de vârstă;
ponderi factorilor de antrenament;
obiectivelor instruirii pe factori de antrenament;
volumul de lucru și normele de efort;
unor indicații metodice.
Având în vedere tema alesă voi face referiri asupra etapei a II-a (11-12 ani) și a III-a (13-14 ani) sau etapa juniorilor III.
Particularitățile de vârstă
Remarcarea deplină a aptitudinilor motrice pentru activitatea de performanță și diferențierea lor pe postruri de joc;
Începerea proceselor de maturizare sexuală;
Capacitatea scăzută de analiză critică, perceptivitate asociativă precum și o slabă memorie și atenție distributivă.
Ponderea factorilor de antrenament și obiectivele instruirii
a. Pregătirea fizică (30%)
Atenție deosebită pentru pregătirea fizică generală și multilaterală;
Dezvoltarea forței și rezistenței precum și a cuplului F+V si V+R;
Dezvoltarea calităților motrice specifice în concordanță cu execuția corectă a deprinderilor motrice specifice.
b. Pregătirea tehnică (40%)
Consolidarea elementelor tehnice învațate și consolidarea lor pe postul din echipă;
Creșterea vitezei de execuție în condiții variate de joc și stres;
Creșterea îndemânării în execuțiile de mare finețe în condiții de factori perturbatori.
c. Pregătirea tactică (30%) , jocuri școală
Consolidarea tacticii individuale în apărare și atac în funcție de postul din echipă;
Consolidarea principalelor combinații de 2-3 jucatori în funcție de specializarea pe posturi și sistemele folosite;
Cunoașterea și aplicarea în joc cu eficacitate a tacticii colective de echipă pentru atac și apărare.
Din punct de vedere al structurii – conținutului lecției de ansamblu sportiv să se apropie mai mult de lecțiile de antrenament sportiv.
Intensitatea lecțiilor de antrenament va fi mijlocie și mare cu un numar de 4-6 antrenamente pe saptamană cu durata de 90-120 minute. În tabere sau în cantonamente este indicat regimul de 2 antrenamente pe zi cu durată de 90-120 minute.
În lecțiile de antrenament lungi (120 minute) se va lucra pentru tactica de echipă, aruncări la coș înregistate de pe posturi, jocuri scoală.
Este contraindicată programarea jocurilor la un interval mai mic de 3 zile. În cazul turneelor cu 3-4-5 jocuri consecutive se va urmări cu foarte mare atenție refacerea după efort.
Trebuiesc respectate cu strictețe particularitățile de vârstă ale acestor perioade. Din punct de vedere psihic, stabilizarea și cristalizarea personalității se face în valuri: supraestimarea posibilitățiilor proprii (teribilismul), instabilitatea hotărârilor, aspirația de întrecere, cristalizarea trăsăturilor de caracter.
Pentru pregătirea fizică profesorul își va orienta activitatea metodică spre dezvoltarea capacităților motrice generale și specifice. Pentru dezvoltarea rezistenței, exercițiile capătă un caracter specific fiind cunoscut specificul de efort mixt (aerob și anaerob) al jocului. Atenție mare se va acorda la intervalele de odihnă pentru revenire. Se va controla în permanenta frecvența cardiacă și respiratorie.
Pregătirea tehnică ocupă un loc important în volumul antrenamentelor în această perioadă. Axată pe structuri tehnico-tactice individuale, va avea prioritate în specializarea pe posturi și în relația 1×1. Se va insista asupra următoarelor aspecte:
lărgirea posibilităților de legare a elementelor tehnice;
utilizarea acestor elemente tehnice în regim de viteză și forță în prezența adversarului;
îmbunătățirea calității execuției, apariția stilului personal de joc.
Pregătirea tactică va urmării rezolvarea unor situații din ce în ce mai complexe de joc, plecând de la relația 1×1 (atac și apărare) trecând prin combinațiile de 2-3 jucători (atac și apărare) se va ajunge la tactica colectivă de echipă cu însușirea unor sisteme de joc pentru atac și apărare.
Procedee metodice
exersarea unor structuri de exerciții specifice cu caracter analitic în scopul tonificării unor grupuri și lanțuri musculare și a sensibilității articulațiilor care participă în joc;
folosirea circuitelor și circuitelor cu intervale pentru dezvaltarea forței și a cuplurilor F+V si V+R;
alternarea exercițiilor lente cu cele efectuate în mare viteză cu desfășurare pe tot terenul pentru formarea simțului tactic de variație de ritm (individual și colectiv);
se va insista pe dezvoltarea îndemânării prin repetări de structuri tehnico-tactice în condiții din ce în ce mai variate.
MOTIVAREA ALEGERII TEMEI
Toate sporturile au ceva spectaculos dar niciunul nu pare să atingă cotele înalte ale dinamismului prezent în jocul de baschet. Această caracteristică (dinamismul) este evidentă în baschet datorită bogației de acțiuni în mod necesar diversificate, cu aspecte de unicat, de la o fază la alta a meciului. Bogația de acțiuni se desfășoară într-un tempo foarte rapid, cu participarea simultană aproape a tuturor jucătorilor, ceea ce produce mare satisfacție aceasta, imprimând totodată și o notă de mare spectaculozitate, mereu inedită, pentru iubitorii acestui joc, aflați în tribună.
Nicăieri mai bine ca în America, unde baschetul a depășit de mult granițele unui simplu joc și a devenit spectacol, show, jucătorii acestui sport oferă admiratorilor, spectaculozitate. Actorii acestui show pe care aș îndrăzni să-i numesc "magicieni" jonglează cu mingea așa cum nimeni nu a mai reușit.
Rolul profesorului-antrenor intervine în pregătirea copiilor arătându-și măiestria în omogenizarea unei echipe, ca valoare, prin diferite metode folosite în antrenamentul sportiv. Așadar evaluarea pregătirii juniorilor în baschet apare ca un element de o deosebită însemnătate în instruirea sportivilor. Acesta este motivul primordial care m-a determinat să aleg această temă pentru lucrarea de gradul I, conștientizând importanța evaluării în cadrul lecțiilor de antrenament sportiv, evaluare absolut necesară în atingerea înaltei performanțe atât de către sportivi cât și de către antrenori.
Se recomandă ca profesorul-antrenor să formeze prima echipă reprezentativă școlară, în vederea realizării unei continuități în activitatea de performanță.
Profesorul de educație fizică poate să îndrume în mai mare măsură activitatea echipei care urmarește o bună comportare în diferitele competiții.
Activitatea competițională a acestor echipe poate fi favorizată de folosirea unor competiții de baschet cu păstrarea timp îndelungat a componenței echipelor în lecțiile de antrenament sportiv și mai ales, prin organizarea unui campionat ,,de casă" (al școlii) cu caracter permanent.
Participarea elevilor cu aceste echipe poate fi condiționată de obținerea unor note corespunzătoare și la celelalte discipline de învătamânt (neparticiparea în prima formație și chiar excluderea periodică din echipă).
În activitatea sportivă extrașcolară a elevilor, de o mare importanță este participarea la o serie de competiții sportive desfășurate la nivelul local și national.
Aceste competiții fac o frumoasă propagandă sportului și creează o emulație deosebită în rândul elevilor. De aceea este necesar ca în cadrul activității din școli să existe preocupări specifice.
Există, în momentul actual, mai multe competiții care se organizează la nivelul gimnazial:
1. Campionatul Național al Școlilor generale (în cadrul "Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar");
2. Diferite competiții desfășurate la diferite ocazii: Cupa 1 Decembrie, Cupa Moș Crăciun, Cupa Mărțișorului, Challenge Day, turnee etc.
Dacă prima categorie se desfășoară cu etape pe plan local (pe clase, ani de studii, școli, licee), pe judet, pe zone geografice și etape finale, în cea de-a doua categorie sunt desfășurate pe plan local, de obicei.
La nivelul școlilor generale, nivelul valoric al acestor competiții a crescut foarte mult în ultima perioadă, fapt ce determină acordarea unei importanțe majore acestor activități. Astfel, cadrele didactice trebuie să aibă preocupări intense pentru formarea la nivelul școlilor a unor echipe reprezentative puternice care să poată face față cu succes acestor competiții. Echipele reprezentative trebuie pregătite la un nivel cât mai ridicat, în așa fel încît să practice un joc competitiv, cât mai apropiat baschetului de performanță.
Referitor la organizarea pregătirii, lecțiile în care se desfășoară pregătirea la echipele reprezentative sunt lecții de tip antrenament sportiv. Acestea se împart în trei parti: a) încălzirea (generală și specifică); b) partea fundamentală; c) încheierea. Durata unui antrenament este cuprinsă între 90-120 minute de lucru efectiv. Ca tipuri de antrenamente: antrenamente tehnice; antrenamente tehnico-tactice, de învatare, consolidare și perfectionare a acțiunilor de joc; antrenamente tactice de pregătire a jocurilor; antrenamente de pregătire fizică; antrenamente mixte (tehnico-tactice + pregatire fizică); antrenamente tip competiții.
Încercarea abordării acestui subiect –Rolul evaluării în optimizarea metodologiei de instruire în lecția de colectiv sportiv la disciplina baschet(clasele VII-VIII) sper ca va fi benefic în desăvârșirea mea profesională.
Ținând cont de aceste aspecte cercetarea va porni de la urmatoarele ipoteze:
Ipoteza generală a prezentului studiu a fost urmatoarea:
Dacă jocul de baschet este inclus în conținutul procesului instructiv-educativ bilateral specific activității de educație fizică și sport din subsistemul tinerei generații, efectele pe planul dezvoltării fizice și psihice, a întăririi stării de sănătate pot fi multiple și benefice.
Ipotezele de lucru au fost urmatoarele:
Dacă selecția elevilor pentru activitățile de colectiv sportiv se face potrivit metodologiei de selecție specifică jocului de baschet, rezultatele pe planul instruirii și activităților competiționale pot fi optimizate.
Dacă în activitatea de pregătire a unei reprezentative școlare de baschet se efectuează o programare și o planificare reală, care să tină cont de perioadele pe care le traversează echipa (de pregătire generală, precompetițională, competițională, etc.), atunci activitatea va avea un nivel mai ridicat, acesta concretizându – se prin reultatele ei;
Dacă proiectarea demersului didactic privind evaluarea complexă a echipei reprezentative a școlii este realizată folosind mijloace și metode atractive, ar avea ca efect și ridicarea calitativă a pregătirii, concretizată prin rezultatele obținute de către subiecți la probele de control, drept urmare eficiența instuirii elevilor în jocul de baschet este sporită.
Dacă se acordă atenția cuvenită evaluării și mai ales autoevaluării, aspectele formative ale instruirii în jocul de baschet sunt mai eficient realizate.
CAPITOLUL I
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
PARTICULARITĂȚILE LECȚIILOR DE COLECTIV SPORTIV LA NIVELUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI GIMNAZIAL
Această activitate cu un volum de două ore săptamanal pentru o grupă se organizează pentru elevii cu aptitudini sportive care optează pentru perfecționarea într-o ramură de sport.
Lecțiile se organizează pe grupe care pot cuprinde 12-15 elevi. Elevii pot proveni din mai multe clase paralele din același an de studiu sau din doi ani de studiu apropiați.
Activitatea de instruire se desfășoară în afara orarului școlar inclusiv în zilele nelucratoare. Orele de colectiv sportiv se pot acorda și pentru formațiile reprezentative de gimnaziu cuprinzând elevii dotați din oricare clasa a unei unități de învățământ care se pregăsesc și participă la competițiile sportive interșcolare.
Conținutul procesului de instruire în aceste ore este similar cu cel de antrenament sportiv pentru grupele de începători și avansați.
Proiectarea activității didactice se va face conform specificului fiecărei ramuri de sport.
Activitatea elevilor la aceste ore se evidențiază în caietul profesorului (frecvența, rezultatele probelor de control, evoluția rezultatelor obțiute în competiții) fără a fi însă înregistrat în cataloage. Pentru a asigura eficiența acestor ore și pentru a putea aprecia evoluția nivelului de pregătire a elevilor constituiți în aceste grupe se impune ca odată acordate aceste ore să fie menținute constant pe întreaga durată a ciclului gimnazial.
Profesorii normați cu o astfel de activitate au obligația ca la începutul fiecărui an școlar să prezinte la secretariatul școlii un tabel nominal cuprinzand elevii care-și desfășoară activitatea în regim de ansamblu sportiv.
Curriculumul scolar pentru disciplina educație fizică se aplică la toate profilurile, filierele si specializările care au prevazută educația fizică în trunchiul comun.
Atât competențele generale și specifice, cât și conținuturile sunt concepute prin raportare la o oră pe saptamană în care se parcurge aceasta disciplină.
Structura programei diferă față de clasele anterioare, prezentând competențele generale, competențele specifice și conținuturile necesare realizării acestora. La aceasta se adaugă valorile și atitudinile care vor fi cultivate la elevi și sugestiile metodologice care vor orienta activitatea profesorilor.
Noua structurare a programei derivă din concepția potrivit căreia la nivelul acestei clase se integrează și valorifică, cu precadere în activități complexe, cunoștintele, deprinderile și calitățile motrice acumulate pe parcursul anilor anteriori de școlarizare.
Totodată se asigură premisele manifestării creative a profesorilor privind organizarea predării și abordării conținuturilor, corespunzator nivelurilor de instruire și optiunilor elevilor, asigurandu-se în acest mod inclusiv realizarea unor trasee individuale de pregătire.
Potrivit reglementărilor M.E.N., lecția de educație fizică se poate desfășura cu întregul efectiv al clasei sau cu grupe de 10-15 elevi, constituite pe criterii de sex sau de opțiune, realizându-se în acest mod condiții superioare de valorificare a bazei materiale și de creștere a eficienței instruirii.
În concordanță cu planurile de învățământ existente pentru toate profilurile, filierele și specializările, curriculum-ul obligatoriu va fi aprofundat și diversificat în ora prevăzută în curriculum-ul la decizia școlii, pentru care M.E.N. recomandă consiliilor profesorale și de administrație ale școlilor includerea aceseia în schemele orare ale claselor.
COMPETENȚE GENERALE
1. Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare
2. Valorificarea informațiilor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea optimizării stării de sănătate și a dezvoltării fizice armonioase
3. Utilizarea cunoștințelor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea dezvoltării capacității motrice
4. Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării și practicării activităților de educație fizică și sport și adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor interpersonale și de grup
5. Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea și înțelegerea ideilor, stărilor afective și a esteticului
VALORI ȘI ATITUDINI
• Interes pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de specialitate
• Disponibilitate pentru colaborare în relațiile cu profesorul și colegii
• Preocupare pentru dezvoltarea capacității motrice proprii
• Respect față de regulile impuse de organizarea și desfășurarea activităților de educație fizică și sport
• Opțiune pentru o viață sănătoasă și echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber
• Disponibilitate pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice
• Spirit competitiv și fair-play
• Interes constant pentru fenomenul sportiv
• Simț estetic, deschidere pentru frumos
COMPETENȚE SPECIFICE
1.1. Recunoașterea principalelor noțiuni specifice domeniului
1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice
1.3. Înțelegerea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive practicate
2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora
2.2. Recunoașterea celor mai importante mijloace pentru dezvoltare fizică
2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate
3.1. Recunoașterea calităților motrice în cadrul diferitelor acțiuni motrice
3.2.Realizarea de acțiuni motrice simple
3.3. Aplicarea sub formă de întrecere a deprinderilor fundamentale și a celor sportive de bază
4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan
4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare
4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activităților din lecție
5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice
5.2. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate
5.3. Conștientizarea și abordarea constanta a șinutei estetice.
SUGESTII METODOLOGICE
În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei educație fizică să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii; flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter- și transdisciplinare.
Actuala programă școlară valorifică exemplele de activități de învățare din programele anterioare (elaborate după modelul centrat pe obiective), oferind astfel cadrelor didactice un sprijin concret în elaborarea strategiilor de predare care să permită trecerea reală de pe centrarea pe conținuturi, pe centrarea pe experiențe de învățare. Astfel, pentru formularea competențelor specifice, se recomandă utilizarea
următoarelor activități de învățare:
• explicarea semnelor obiective care indică alterarea stării de sănătate
• prezentarea măsurilor de igienă individuală care trebuie respectate înainte, pe parcursul și după desfășurarea lecțiilor de educație fizică
• exersarea mijloacelor pentru formarea și menținerea atitudinii corporale corecte
• exersarea unor programe individuale de dezvoltare fizică sau, după caz, de corectare a unor deficiențe fizice
• exersarea conținuturilor cu expunerea organismului la influențele factorilor naturali de călire
• prezentarea avantajelor privind respectarea unui regim igienic de activitate zilnică
• determinarea principalilor parametri morfologici și funcționali personali
• compararea principalilor parametri morfologici și funcționali personali cu valorile medii specifice vârstei și sexului
• efectuarea exercițiilor și a complexelor de dezvoltare fizică
• desfășurarea întrecerilor, ștafetelor și jocurilor de mișcare, în spiritul fair-play –ului
• acordarea reciprocă de asistență, ajutor și sprijin în execuții
• exersarea individuală și în relație cu unul sau mai mulți parteneri
• conducerea de către elevi a anumitor secvențe de activitate
• exersarea, la comandă, a formațiilor de adunare și de lucru
• exersarea trecerilor dintr-o formație în alta
• exersarea conținuturilor în diferite formații de lucru
• întreceri cu elevii organizați în diferite formații
• exersarea mecanismului de bază al fiecărei deprinderi motrice
• exersarea de structuri motrice conținând deprinderi, în succesiuni variate
• exersarea deprinderilor motrice însușite, în ștafete și în parcursuri utilitar-aplicative, organizate sub formă de întrecere
• efectuarea exercițiilor specifice de dezvoltare a formelor de manifestare a calităților motrice de bază
• exersarea unor structuri motrice proprii disciplinelor sportive, pentru dezvoltarea calităților motrice
• exersarea componentelor mecanismului de bază al fiecărui procedeu
• exersarea unor procedee tehnice înlănțuite în acțiuni simple
• exersarea procedeelor tehnice în structuri tehnico-tactice individuale și colective
• exersarea procedeelor tehnice și a acțiunilor tactice noi, în condiții de întrecere/ concurs
• desfășurarea întrecerilor, ștafetelor și concursurilor, cu elevii organizați în diferite formații, în spiritul fair-play –ului și al respectului față de parteneri și adversari
• exersarea unor structuri motrice proprii disciplinelor sportive
• realizarea de acțiuni motrice cu eforturi uniforme și cu intensități variabile, intercalate cu pauze
• practicarea globală a disciplinelor/ probelor sportive, cu adaptarea distanțelor, efectivelor și duratei de desfășurare
• efectuarea sistematică a exercițiilor cu caracter de creștere a masei musculare sau de diminuare a țesutului adipos
• exersarea de structuri variate, cu manevrări de obiecte, individual, pe perechi, în grup și cu adversar
• exersarea în cadrul echipei/ grupului, potrivit sarcinilor și regulilor stabilite
• exersarea în regim de autoorganizare și autoconducere.
În perspectiva unui demers educațional centrat pe competențe, se recomandă utilizarea cu preponderență a evaluării continue,formative. Procesul de evaluare va îmbina formele tradiționale cu cele alternative (proiectul, portofoliul, autoevaluarea, evaluarea în perechi, observarea sistemică a activității și comportamentului elevului) și va pune accent pe:
– corelarea directă a rezultatelor evaluate cu competențele specifice vizate de programa școlară;
– valorizarea rezultatelor învățării prin raportarea la progresul școlar al fiecărui elev;
– utilizarea unor metode variate de comunicare a rezultatelor școlare;
– recunoașterea, la nivelul evaluării, a experiențelor de învățare și a competențelor dobândite în contexte non-formale sau informale.
1.2. PREVEDERILE PROGRAMEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT PRIVIND OBIECTIVELE DE REFERINȚĂ ȘI CONȚINUTUL JOCULUI DE BASCHET ÎN INVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL
Curriculum-ul scolar de educație fizică pentru învățământul gimnazial reflectă concepția care stă la baza reformei sistemului românesc de învățământ, urmărind realizarea finalităților prevazute de Legea Învățământului, referitoare la dezvoltarea completă a personalității autonome și creative a elevilor.
Prin obiectivele specifice disciplinei sunt urmărite cu precădere: menținerea stării de sănătate optime și creșterea capacității de adaptare la condiții variate de mediu, amortizarea particularităților morfologice și funcționale ale elevilor cu specificul vârstei și sexului acestora, dezvoltarea capacității motrice generale și a celei specifice ramurilor de sport, menținerea și stimularea interesului pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice și a sportului, favorizarea dezvoltării personalității elevilor în planul integrării sociale, a inițiativei și spiritului competitiv.
Noua programă asigură creșterea posibilităților de opțiune și premisele determinării unor parcursuri individuale și de grup în învățare.
În ceea ce privește ramurile de sport, profesorul va opta pentru acelea care corespund condițiilor materiale și climatice existente, interesului elevilor, tradițiilor locale, ținând cont de numarul de ore disponibil.
Din jocurile sportive prevăzute se va preda de regula unul singur; în cazul opțiunii pentru predarea unui joc din capitolul "Ramuri de sport alternative", acesta va înlocui jocul din conținutul obligatoriu; atunci când se optează pentru predarea unui sport de sezon ( ski, înot, patinaj), acesta va înlocui, pe perioada existenței condițiilor de practicare, probele și ramurile de sport prevăzute în segmentul obligatoriu.
OBIECTIVE CADRU
1. Dezvoltarea capacității motrice generale și a celei specifice ramurilor de sport.
2. Menționarea stării de sănătate și creșterea capacității de adaptare la condiții variate.
3. Stimularea interesului pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice și sportului.
4. Dezvoltarea spiritului de echipă și a celui competitiv, în scopul integrării sociale a elevilor.
OBIECTIVE DE REFERINȚĂ
1.1 Să acționeze eficient în activități motrice variate folosind deprinderile si calitatile motrice de baza.
1.2 Sa folosească procedee tehnice specifice ramurilor de sport învățate, respectând regulamentul specific.
2.1 Să-și autoevalueze evoluția dezvoltării fizice, în scopul înlăturării eventualelor dizarmonii specifice pubertății.
2.2 Să acționeze fără riscul periclitării stării de sănătate în condiții climatice variate.
3.1 Să realizeze independent activități recomandate de profesor.
4.1 Să participe activ la jocuri și concursuri sportive în cadrul grupelor sau echipelor constituite la nivelul clasei.
4.2 Să acționeze conform regulilor și normelor stabilite prin regulamentele de joc sau prin consens.
CONȚINUTUL JOCULUI DE BASCHET ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL
procedee tehnice în atac: prinderea și pasarea mingii cu doua mâini de la piept, de pe loc și din deplasare, pasa cu o mână de la umar, de pe loc și din deplasare, oprirea, pivotarea și protecția mingii, conducerea mingii cu mâna stângă și cu mâna dreapta, de pe loc și din deplasare, aruncarea la coș cu o mâna de pe loc, aruncarea la coș din dribling, aruncarea la coș din săritură.
procedee tehnice în apărare: poziția fundamentală și deplasările specifice.
acțiuni tactice în atac: demarcajul, depășirea, recuperarea, sistemul de atac fără jucator pivot.
acțiuni tactice în apărare: marcajul normal, urmărirea mingii la panou, sistemul de apărare om la om în propria jumatate de teren.
joc bilateral 2 x 2, 3 x 3 la un panou si 5 x 5 la două panouri.
1.3.CORELAREA CONȚINUTULUI INSTRUIRII CU PARTICULARITĂȚILE DE VÂRSTĂ ALE ELEVILOR
DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL
(SOMATICE, FUNCȚIONALE, PSIHICE ȘI MOTRICE)
În procesul de instruire în sport trebuie să se țină seama și de etapele de dezvoltare ale sportivilor (sportivelor) care au un rol foarte important în desfășurarea activității acestora, tinând cont de particularitățile somato-funcționale, psihice și motrice apărute la aceasta vârstă.
Particularitățile dezvoltării somatice la vârsta pubertară
Intervenția pubertății duce la accelerarea creșterii în înălțime într-un ritm superior tuturor vârstelor, ca apoi aceasta să se diminueze treptat până la 20-21 ani.
Creșterea mai intensă se semnalează la membrele inferioare, apoi la cele superioare, fapt care creează în mai multe cazuri dizarmonii evidente, mai ales când se întocmesc grafice ale creșterii.
Trunchiul este lung, toracele îngust, iar abdomenul este supt. Ca urmare a acestor trăsături somatice, organele din cutia toracică sunt puțin dezvoltate, fapt care generează dificultăți în procesul de adaptare la efort prin lipsa de rezistență funcțională. În concordanță cu cele prezentate și sistemul articular este slab, fiind în plin proces de consolidare.
Datorită faptului că la fete pubertatea se instalează mai repede decât la băieți, ele prezintă valori superioare ale creșterii în înălțime și greutate, trunchiul este mai lung, iar membrele inferioare sunt mai scurte.
Particularități funcționale la vârsta pubertară
În concordanță cu particularitățile dezvoltării morfologice se constată o capacitate scăzută de adaptare și rezistență funcțională a aparatelor cardio-vascular și respirator la efortul fizic intens și apar des fenomene de oboseală, amețeli și tulburări ale ritmului cardiac.
La vârsta de 12 ani capacitatea vitală se situează la 2000 cm3, din cauza plămânilor care sunt slabi dezvoltați, crescând până la 3000 cm3 la 15 ani. Mai menționăm faptul că aparatul respirator și în special plămânii sunt puțin rezistenți la infecții.
În timpul efortului fizic, cordul depune un travaliu mare pentru irigarea organelor și sistemelor, deoarece lumenul vaselor este îngust și în consecință apar des fenomene de oboseală, amețeli și tulburări ale ritmului cardiac.
Privind sistemul nervos se constată o creștere redusă a volumului creierului, însă se adâncesc circumvoluțiunile, iar prin înmulțirea fibrelor de asociație sporesc conexiunile funcționale dintre diferitele zone. Celulele corticale se dezvoltă continuu, perfecționându–se și diferențiindu-se, crescând astfel baza funcțională a activității de prelucrare a informației.
În această perioadă se realizează diferențierea dintre cele două sexe prin maturizarea caracteristicilor sexuale.
Particularitățile dezvoltării psihice la vârsta pubertară
Prin dezvoltarea psihică se înțelege procesul complex de formare, creștere și maturizare a funcțiilor, însușirilor și capacităților psihice ale copiilor.
Acest proces se desfășoară neîntrerupt de la naștere până la atingerea vârstei adulte, în decursul dezvoltării sale, copilul parcurge succesiv și obligatoriu mai multe etape sau stadii de dezvoltare psihică. Fiecare etapă a dezvoltării psihice – ce corespund în linii mari unei perioade de vârstă – are un anumit tablou psihic, caracterizat prin existența unor procese și însușiri psihice cu particularități proprii acelei vârste. Acestea sunt denumite particularități psihice ale vâstei.
Trecerea de la o etapă la alta a dezvoltării psihice este determinată de apariția și formarea unor procese psihice tot mai complexe și mai perfecționate, care ameliorează continuu adaptarea la mediul social și natural al copilului.
Cunoașterea și respectarea particularităților de vârstă constituie o necesitate pedagogică, întrucât condiționează modul de desfășurare a antrenamentelor, determină selectarea și folosirea metodelor și mijloacelor de pregătire în funcție de posibilitățile și perspectivele dezvoltării psihice a copiilor. Practica a dovedit elocvent că nerespectarea sau ignorarea lor duce la eșecul activității de instruire și educare.
Particularități psihologice la vârsta pubertară
Pubertatea este etapa începutului maturizării psihice a copilului. În strânsă legătură cu importantele modificări morfo-funcționale apar însemnate transformări și în viața psihică. Percepțiile devin mai depline, capătă un pronunțat caracter de selectivitate, orientarea spațială și temporară se perfecționează considerabil, suferind influența proceselor gândirii.
În activitățile cognitive se manifestă net predominarea celui de-al doilea sistem de semnalizare. Puberul este capabil să opereze cu noțiuni cu un grad mare de abstractizare, manifestă interes și curiozitate pentru teorie, pentru explicarea fenomenelor a atenției, deși în unele faze ale pubertății este deosebit de instabilă și fluctuabilă.
Apar importante modificări pe plan afectiv. Ele sunt determinate nu numai de transformările biologice, dar și de implicațiile ce decurg din integrarea socială.
Datorită disconfortului biologic, puberul se caracterizează printr-o conduită irascibilă, relativ conflictuală, prin labilități afective, stări de excesivă timiditate sau exuberanță, stări capricioase ce se dezvoltă pe un fond de independență fluctuant. Crește interesul pentru propria persoană, pentru lumea sa interioară, apar relativ frecvent stări de neîncredere în propriile posibilități.
Se dezvoltă calitățile voinței; manifestă dorință de autoafirmare, de impunere a propriilor hotărâri. Apar forme de autoeducare în scopul cultivării capacităților considerate ideale. „Ștacheta” aspirațiilor este ridicată tot mai sus, deși motivele sunt încă foarte instabile. Se dezvoltă intens simțul responsabilității.
Conduita este caracterizată prin exuberanță, prin participarea la numeroase și variate activități. Se menține nevoia de mișcare, de joc, deși acestea capătă alte semnificații. Regulile jocului sunt respectate, dar scopul îl constituie atragerea atenției propriei persoane.
Considerații metodice.
Posibilitățile crescute ale gândirii, ca și bogăția și varietatea cunoștințelor însușite în cadrul școlii determină restructurări în metodica instruirii. Este vârsta când se poate învăța tehnica perfectă. Se poate și este indicat să se facă apel la înțelegere, la explicarea elementelor și implicațiilor fiecărui act motric, a sensului și necesității respectării sfaturilor date. Mișcările trebuie învățate conștient, aceasta presupunând însă expunerea clară, precisă a principiilor exercițiilor. Comportamentul față de copil trebuie să fie plin de tact pentru a contracara crizele de timiditate, de anxietate, teama de a nu apărea ridicol în fața membrilor grupei de antrenament, rezultate din execuția incorectă a exercițiilor. Încurajarea, lauda, descompunerea exercițiilor complicate în exerciții mai simple, ce pot fi efectuate cu succes, sunt câteva peocedee concrete de lucru.
O indicație psihologică, valabilă de altfel pentru toate vârstele, constă în desfășurarea antrenamentelor într-o atmosferă de optimism, înțelegere, prietenie și sinceritate.
Particularitățile dezvoltării motrice
Din cauza dezvoltării organismului pe multiple planuri, mai ales datorită creșterii plasticității scoarței cerebrale și mobilității proceselor nervoase de excitație și inhibiție sporesc posibilitatea de îmbunătățire a tuturor calităților motrice și în special a vitezei, mai ales la 12 ani la fete și 13 ani la băieți.
La 12 ani viteza fetelor este mai mare decât a băieților, urmând ca progresiv aceștia să-și sporească indicii de viteză, depășind treptat fetele. Acest proces evolutiv durează până în jurul vârstei de 14-15 ani. Ca urmare a dezvoltării a aparatului locomotor, concomitent cu viteza, îndemânarea progresează evident, fapt pentru care pubertatea este denumită vârsta îndemânării. Datorită disproporțiilor dintre diferitele segmente ale corpului în efectuarea exercițiilor fizice se remarcă stângăcia, însă disponibilitățile pentru îmbunătățirea îndemânării sunt totuși crescute atunci când se dezvoltă simultan cu simțul orientării în spațiu, care la 12 – 13 ani se apropie de cea a adultului.
Mobilitatea are cele mai scăzute valori la 12-13 ani la fete și 13-14 ani la băieți, fapt care face ca mișcările să nu fie executate cu amplitudine corespunzătoare, ceea ce impune măsuri speciale în cadrul lecțiilor.
Prin îmbunătățirea calității mușchilor și mai ales a laturii funcționale ce condiționează viteza, sporește capacitatea de forță în regim de viteză sub forma detentei (forța explozivă).
Se mărește și capacitatea de efort static moderat, în raport cu greutatea corporală, mai ales la băieți, începând cu 13-14 ani, care după această vârstă depășesc substanțial fetele.
Capacitatea de rezistență este scăzută mai ales sub forma ei de rezistență cardio-vasculară, ceea ce impune o acționare sistematică pentru dezvoltarea ei. Se va acționa de preferință asupra rezistenței în regim de forță sau viteză, care să angajeze grupele musculare mari (spate, membre superioare, membre inferioare) și să permită activitatea nestingherită a aparatului cardio-respirator fără a-l solicita la posibilitățile sale maxime.
La fete rezistența este mai scăzută decât la băieți, cu toate că și la aceștia comparativ cu alte vârste, ea se situează la valori scăzute.
În privința calităților motrice la elevii din ciclul gimnazial, mai ales la 12-14 ani, trebuie menționat faptul că se impun măsuri metodice atente în procesul de dezvoltare a forței și rezistenței.
În ceea ce privește motricitatea, aceasta nu prezintă deosebiri esențiale între băieți și fete, ci numai unele particularități care trebuie luate în considerare pentru o tratare diferențiată.
Aceste particularități se referă la gradul de motricitate al mișcărilor, economicitatea acestora, cursivitatea, tempoul, expresivitatea. Băieții au înclinații către exercițiile de forță, efectuate uneori cu repezeală, în timp ce fetele preferă mișcările expresive executate pe muzică, care tind către acuratețea tehnică.
Alergarea este deprinderea cea mai larg aplicată, desfășurându-se în mod deosebit în activitatea neorganizată față de cea organizată, care solicită însă destul de puțin din acest punct de vedere. Volumul alergării scade însă o dată cu înaintarea în vârstă, fapt ce trebuie prevenit de profesori, prin crearea obișnuinței de a alerga.
În privința aruncărilor, acestea sunt accesibile în mod deosebit băieților care spre sfârșitul ciclului gimnazial deprind bine mișcarea de azvârlire, în timp ce fetele efectuează mai bine prin împingere.
Săriturile nu se execută cu eficiență corespunzătoare, bătaia este puternică, zborul nefiind pe măsura acesteia. Se impune astfel lucru pentru dezvoltarea detentei la membrele inferioare, necesară la săriturilor în lungime, înălțime, pe aparate și peste aparate. Important în efectuarea lor este coordonarea dintre mișcările segmentelor corpului, precum și pentru învățarea aterizărilor elastice.
La acest ciclu de învățământ există mari disponibilități în ceea ce privește însușirea unor procedee specifice ramurilor de sport și mai ales jocurilor sportive. Deci, învățarea rapidă a unor ramuri de sport constituie o sarcină prioritară a educației fizice.
Refacerea după efort la copii și juniori
Datele științifice în ceea ce privește refacerea organismului copiilor după efort sunt contradictorii; unii autori remarcă o perioadă de restabilire mai scurtă la unii copii în comparație cu adultul, alții autori găsesc o creștere a perioadei de restabilire la copii și juniori.
Contradicția în această problemă se explică prin folosirea unei metodici și a unor eforturi diferite și prin nivelul diferit de pregătire fizică a subiecților.
Cercetările sistematice ale lui Volkov arată că o dată cu creșterea capacității de efort de la 11 la 20 de ani, crește și intensitatea modificărilor vegetative (puls, T.A., consumul de O2, etc).
El a constat că cea mai scurtă perioadă de restabilire se găsește la băieții de 11-12 ani, iar o dată cu creșterea vârstei se observă o creștere a duratei perioadei de refacere.
Explicația rezultă din faptul că procesele de restabilire depind de valoarea modificărilor funcționale și biochimice din timpul activității musculare. Este cunoscut faptul că la copiii în efort fizic consumul de O2/kg corp este mai mare, acesta fiind un stimulent al proceselor de restabilire.
După efortul de rezistență durata restabilirii este mai mare la juniori decât la sportivii seniori.
Aceasta se explică prin faptul că după o stare de oboseală accentuată, nu se produce o intensificare a proceselor de refacere, ci, dimpotrivă, o reprimare a lor. În concluzie, după datele din literatură, durata refacerii după efortul fizic la copii reflectă existență diverselor forme de adaptare la efort și este în funcție de intensitatea efortului, de regimul activității musculare, de gradul de antrenament și calificarea sportivă a subiecților de diferite vârste.
Concluzii generale
În perioada copilăriei și apoi în timpul pubertății atât băieții cât și fetele se caracterizează printr-o mare instabilitate a reglării și coordonării neuro-umorale, care se oglindește în fluctuațiile ample ale indicilor funcționali și determină o inconstanță a capacității de efort.
Cu alte cuvinte, putem considera instabilitatea performanțelor sportive ale copiilor ca răspuns normal al organismului față de cerințele mediului și, ca atare, fluctuațiile de performanță sunt, din acest punct de vedere, justificate. Cu cât vârsta tinerilor sportivi este mai mică, cu atât mai mare trebuie să fie atenția acordată pregătirii lor. Copiii și juniorii necesită un control și o supraveghere medicală atentă. Această măsură nu rezultă numai din instabilitatea mai accentuată a indicilor fiziologici, dar și din tendința tinerilor de a-și supraaprecia forțele.
Dozarea corectă a efortului, respectarea cu strictețe a particularităților de vârstă și sex a copiilor și juniorilor, cadrul igienic de desfășurare a pregătirii, controlul medical diferențiat și sistematic sunt condițiile armonioase a organismului lor, pregătindu-i pentru marile performanțe ulterioare.
1.4. PREGĂTIREA TEHNICĂ – COMPONENTĂ DE BAZĂ A
ANTRENAMENTULUI SPORTIV ÎN JOCUL DE BASCHET
Conținutul antrenamentului sportiv a devenit tot mai complex pe masura evoluției performanțelor sportive și a conturării și stabilirii metodologiei de lucru pentru fiecare ramură de sport. Datorită acestor progrese a fost necesară sistematizarea conținutului antrenamentului sportiv după reguli bine precizate, dintre care, de baza este cea referitoare la scopul sau efectele exercițiilor fizice pe care le au asupra diferitelor elemente ale instruirii sportivului. Așadar exercițiile fizice – diferențiate după specificitatea și adresabilitatea lor, aplicate conform unor reguli precise – constituie elementele de conținut ale antrenamentului sportiv.
Domeniile cărora li se adresează aceste exerciții sunt: tehnica, tactica, capacitatea de efort, sfera psihică, teoretică, artistică, biologică. Antrenamentul sportiv contemporan se bazează pe: pregătirea tehnică, pregatirea tactică, pregatirea fizică, pregatirea psihologică, pregatirea artistică și pregatirea biologică pentru concurs.
Pregatirea tehnică este o componentă de baza a antrenamentului sportiv.
Tehnica este conditionată de celelalte componente ale antrenamentului sportiv, în special de pregatirea fizică. În pregatirea începătorilor trebuie asigurate disponibilitățile fizice care vor constitui baza pregătirii tehnice a acestora, care constă în multe repetiții (pentru a ajunge deprinderi). Nedezvoltarea la nivel corespunzator a capacității de efort determină o tehnică defectuoasă. În jocurile sportive tehnică influentează în mod prioritar soluționarea situațiilor complexe de joc și conditionează economicitatea mișcărilor.
Nivelul de pregatire tehnică al unui sportiv depinde în mare măsura de nivelul inițial și de experiența motrică a acestuia, fapt care determină măsuri metodice adecvate. Astfel, la începători procesul de antrenament urmărește lărgirea bazei motrice care va cuprinde mijloace din școala alergării, școala săriturii, aruncării mingii, etc, pe când la sportivii avansați specializarea este strictă. Însușirea unui bagaj de pricepere și deprinderi motrice realizează o solicitare superioară a sistemului senzorial – compararea informațiilor interne cu cele externe și raportarea la cele verbale – fapt ce favorizează însușirea mișcării.
1.4.1. METODICA CONSOLIDĂRII ȘI PERFECȚIONĂRII ELEMENTELOR ȘI PROCEDEELOR TEHNICE ALE JOCULUI DE BASCHET LA NIVELUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI GINMNAZIAL
Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de mișcări specifice pe care le execută un sportiv în timpul practicării jocului în concordanță cu regulile și sarcinile ridicate de participarea echipei sale în competiție.
Ansamblul acestor mișcări specifice grupează elementele și procedeele tehnice și se referă în egală măsură la manevrarea obiectului de joc și la deplasările făcute de sportivi în vederea realizării acestei manevrări.
În procesul de joc tehnica are o importanță deosebită și nu trebuie privită ca un factor izolat. Între tehnică și ceilalți factori ai conținutului jocului – fizic, tactic, teoretic și psihic- există o interdependență și condiționare reciprocă, fiecare manifestându-se în funcție de ceilalți factori, într-o proporție variabilă. Tehnica are la bază calitațile motrice fără de care sportivul nu-și poate manifesta la maxim aptitudinile și posibilitățile sale în ceea ce privește tehnica. Aceasta este cea care condiționează tactica și îi este, în același timp subordonata acesteia și se influentează reciproc.
Fiecarui joc sportiv îi corespund forme generale de mișcare, la baza cărora stau elementele tehnice ale acestui joc, materializate prin execuția a numeroase procedee tehnice în raport cu diferite situații specifice jocului competițional.
Elementul tehnic reprezintă noțiunea de generalizare a execuției mai multor procedee tehnice, având un caracter abstract materializat prin procedee tehnice – ca mijloc de realizare.
Procedeul tehnic reprezintă concretizarea și adaptarea în joc a elementelor tehnice, având un caracter concret de execuție cu un mecanism complex de mișcări executate conștient, într-o succesiune rațională și cu un scop bine definit.
De exemplu, elementul tehnic "pasarea mingii" se poate realiza prin mai multe procedee tehnice ca:
– pasa cu 2 mâini de la piept, de pe loc
– pasa cu o mâna de la umar, din alergare
– pasa cu pământul
-pasa în cârlig, ș.a.
Când însușirea procedeului tehnic se face izolat, în afara procesului de joc, putem vorbi despre procedeul simplu, iar când numarul procedeelor simple este mare ( sau în creștere ) întâlnim aspectul de complex de procedee tehnice.
Însușirea mecanismului de bază a tehnicii are un caracter individual bine definit, imprimat de particularitățile psiho-fizice ale fiecarui jucător, particularități care definesc stilul (amprenta personală) fiecarui sportiv. Așadar, stilul presupune menținerea structurii și formei corecte a mișcării, la care se adaugă nota personală a respectivului jucător.
1.4.1.1. JOCUL FĂRĂ MINGE
Elementele de tehnica fără minge reprezintă primele mijloace cu care jucătorii realizează așa zisele "mișcări în teren" – circulația individuală, marcajul, demarcajul, pătrunderea, ș.a.
Elementele de tehnică fără minge sunt:
în atac: – poziția fundamentală
-deplasările specifice
alergare normala și de viteză
cu opriri, plecări bruște
schimbările de direcție
piruetele
săriturile
în apărare: – poziția fundamentală
– deplasările specifice
alergare cu spatele, înainte, lateral
cu pas adăugat: înainte, înapoi, lateral
– lucrul de brațe
– joc de picioare
– săriturile: de pe loc, cu elan
Metodica consolidarii si perfectionarii
pozitiei fundamentale
Jucatorii executa joc de picioare si lucru de brate mentinand o pozitie fundamentala joasa, la primul semnal sonor vor executa sprint inainte, la al doilea semnal oprire si retragere cu spatele (in alergare sem. cu pasi adaugati)
Durata de lucru: 30 s
Fig. 1 Nr. repetari: 3, 5, 7
Metodica consolidarii si perfectionarii deplasarilor in teren
Structuri si procedee tehnice utilizate in consolidarea deplasarilor in teren.
Sportivii (elevii) impartiti in grupe egale ca numar, vor executa, la semnalul profesorului urmatoarele componenete ale stafetei:
sprint pe lungimea terenului – oprire
deplasare cu pasi adaugati lateral
retragere cu spatele folosind tehnica pasului adaugat inapoi
deplasare cu pasi adaugati lateral
Fig. 2
Impartiti in doua grupe si asezati pe linia de fund a terenului sau cu un partener pentru fiecare grupa in parte opusa se executa:
joc de picioare si lucru de brate
la semnal deplasare cu pasi adaugati inainte pana la linia de centru
sprint pana la linia de aruncari libere
prinderea mingii de la partener si retransmitere
retragere catre locul initial in alergare cu spatele
Fig. 3
Metoda consolidarii si perfectionarii
schimbarilor de directie
Exercitii specifice de tehnica:
Jucatorii, aflati in coloana cate unul, parcurg individual o lungime de teren. Pe traseu sunt marcate repere, indicatoare de schimbare a directiei. Se recomanda ca aceste repere sa oblige pe jucatori sa schimbe directia pe unghiuri de aproximativ 90o. Reperele indicatoarelor pot fi ocolite si prin afara.
Variante:
– jucatorii impartiti pe doua siruri: un sir se dispune pe diagonala terenului, pastrand intre jucatori intervale de 1,5 metri; celalalt sir, grupat de la un colt al terenului, alearga in zig-zag printre jucatorii plasati ca jaloane pe diagonala salii;
– aceleasi exercitii cu deosebire ca sirul de jucatori care formeaza jaloanele se afla in mers;
– acelasi exercitiu se va executa din alergare cu spatele.
Fig. 4
Asezand jaloanele ca in diagrama urmatoare se vor executa urmatoarele:
1. sprint cu schimbare de directie
2. deplasare cu pasi adaugati lateral
Fig. 5
3. alergare cu spatele
4. deplasare cu pasi adaugati lateral.
La final executantul trece la coada sirului.
Pirueta
Structuri de procedee tehnice utilizate in consolidarea si perfectionarea "piruetei":
alergare normala, pirueta 180o, continuarea alergarii cu spatele
alergare normala, schimbare de directie cu pirueta, sprint
joc de picioare si lucru de brate, la semnal sonor sprint pana la semn, schimbare de directie cu pirueta, sprint.
Exercitii specifice de tehnica:
Sportivii sunt impartiti in doua grupe si sunt asezati la colturile terenului in diagonala. La semnal sonor primul din fiecare sir porneste in alergare cu schimbare de directie prin pirueta (prima schimbare), a doua schimbare se efectueaza prin franare pe ambele picioare iar a treia tot prin pirueta iar deplasarea la coada sirului se efectueaza prin alergare cu pasi adaugati lateral. Prima grupa care “se completeaza” este declarata invingatoare.
Fig. 6
Colectivul se imparte in doua grupe egale ca numar si se asaza pe centrul liniilor de fund a terenului. Sportivii executa alergare cu schimbare de directie ca in diagrama urmatoare care reprezinta doar o jumatate din teren, deoarece cealalta jumatate este identica.
Fig. 7
La dus se executa doua schimbari de directie cu pirueta si una cu franare pe un picior, la centrul terenului din nou schimbare de directie cu pirueta iar la intoarcere alegerea metodei schimbarii de directie ramane la latitudinea sportivului. Linia 1 este parcursa prin alergare cu pas adaugat lateral.
Sariturile
Exercitii specifice de tehnica:
pe perechi, sarituri cu bratele ridicate si atingerea bratelor intre parteneri
pe perechi, din deplasare cu pasi adaugati lateral, la semnal, sarituri cu bratele ridicate si atingerea palmelor intre parteneri
sarituri succesive pe loc, la semnal sprint, la al doilea semnal, oprire urmata de sarituri succesive pe loc.
Fig. 8
Structuri de procedee tehnice
Jucatorii sunt impartiti pe perechi. Fiecare pereche asezata in fata panoului, paseaza mingea ( unul, celuilalt ), prin voleibolari din saritura cu panoul. Se executa 10 pase succesive si apoi echipa care a efectuat voleibolarile trece la coada sirului.
Fig 9
Colectivul se imparte in 2 grupe, sau 4 grupe- in functie de numarul sportivilor- si se asaza, fiecare grupa ( sau 2 grupe ) la un panou. In cazul in care s-au format 4 grupe, asezarea celor 2 grupe de la fiecare panou se realizeaza punand o grupa pe partea dreapta a terenului si o grupa pe partea stanga. Se voleibaleaza mingea in panou din saritura si apoi se sprinteaza la coada sirului din celalalt teren ca in diagramele ce urmeaza:
Fig. 10 Fig. 11
Jocul aparatorului, jocul de piciore si lucrul de brate
Exercitii specifice de tehnica aplicate in procesul de consolidare si perfectionare a jocului aparatorului:
deplasare laterala cu pasi adaugati, cu schimbarea sensului de deplasare la semnal sonor;
deplasare laterala cu pasi adaugati in pozitie fundamentala joasa, intre doua linii trasate la o distanta de 4m.
Castiga cine realizeaza mai multe trasee in 20 secunde:
“Leapsa“ pe perechi cu atingerea gleznelor
pe perechi, joc de picioare si lucru de brate executat “in oglinda“.
Structuri de procedee tehnice
Jucatorii aflati pe doua linii in fata. Elevii dintr-unul din siruri, fiecare in posesia mingii, executa dribling, cautand sa-si depaseasca fiecare partenerul defensiv. Aceasta va avea sarcina plasarii permanente intre atacant si cos si impiedicarea avansarii acestuia.
Fig. 12
Perfectionarea jocului aparatorului se realizeaza in continuare in cadrul ansamblarii cu elemente specifice ca demarcajul, marcajul inchiderii culoarului de patrundere si a apararii in zona.
1.4.1.2. JOCUL CU MINGE
Ori de câte ori un atacant primește mingea, el va trebui să acționeze dintr-o poziție fundamentală specifică, aceasta oferindu-i permanent o situație de avantaj în acțiunea sa împotriva apărătorului direct, putând arunca la coș, pleca în dribling sau pasă. El va avea privirea orientată către coș, va ține mingea la nivelul bărbiei sau a pieptului, genunchii și gleznele ușor îndoite, corpul având o poziție stabilă și echilibrată. Această poziție reprezintă mijlocul prin care atacantul cu mingea realizează “ tripla amenințare “.
Elementele de tehnică cu mingea sunt:
– prinderea mingii
– ținerea mingii
– pasarea mingii
– oprirea
– pivotarea
– aruncarea la coș
– driblingul
Metodica consolidarii si perfectionarii pasarii mingii
Etapa structurilor de procedee tehnice
iesire la minge, prindere, fenta, pasa, deplasare
iesire la minge, prindere, oprire, pivotare, pasa, deplasarea in partea opusa
Fig. 13
iesire la minge, prindere, oprire, pivotare, dribling, oprire, pasa
iesire la minge, prindere, oprire, pivotare, fenta, dribling, oprire, pasa, deplasare
alergare, prindere, dribling, oprire, pasa, deplasar
dribling, oprire, pasa, deplasare
Fig. 14
Metodica consolidarii si perfectionarii paselor din deplasare
Etapa structurilor de procedee tehnice
deplasare, prinderea mingii, pasa din deplasare;
deplasare, prinderea mingii, dribling, pasa din deplasare;
prinderea mingii, dribling, pasa din deplasare;
alergare, prinderea mingii, oprire, fenta, plcare in dribling, pasa din deplasare;
pase in doi din deplasare cu schimb de locuri folosind driblingul.
Fig. 15
exercitii complexe cu desfasurarea pe tot terenul
Fig. 16
Etapa conditiilor de joc:
joc fara finalizare, in care 3 atacanti impotriva a doi aparatori sau 4 contra 3 in care primeste mingea numai jucatorul care reuseste sa se demarce folosind procedee specifice; posesorul mingii este lasat fara aparator.
joc 5 contra 5 pe suprafata limitata, fara finalizare. Echipa care reuseste mai multe pase consecutive este castigatoarea unui punct. Se joaca pana la 5 puncte.
joc 5 contra 5 pe jumatate de teren, fara dribling si fara finalizare
Metodica consolidarii si perfectionarii opririlor
Etapa structurilor de procedee tehnice
exercitii complexe: iesire la minge, oprire, dribling, oprire, pasa la jucatorul fix de la linia de fund a terenului, reprimirea mingii, dribling, oprire, pasa celui de-al doilea jucator fix de la linia de centru a terenului si deplsare la coada sirului.
Fig. 17
– jucatorul 1 : dribling, prinderea mingii, oprire, pivotare, pasa, deplasare, prindere de minge, oprire, dribling si aruncare la cos, dupa care se deplaseaza la coada sirului opus.
– jucatorul 2 : iesire la minge, prindere,oprire, pasa, deplsare pentru urmarirea si recuperarea mingii la panou, dribling spre coada sirului opus
Fig. 18
Etapa conditiilor apropiate de joc si de joc
5×5 cu tema: intrarea in posesia mingii sa se faca prin oprire intr-un timp
5×5 fara finalizare cu aplicarea structurii : prindere de minge, oprire, pivotare, pasa
5×5 fara finalizare, cu aplicarea structurii :prindere de minge, oprire, pivotare, dribling, pasa
Metodica consolidarii si perfectionarii pivotarilor
Etapa structurilor de procedee tehnice
– Jucatorul 1 si 3 : iesire la minge, prindere, oprire,pivotare, pasa deplsare la coada sirului opus.
– Jucatorul 2 si 4 : pasa catre jucatorul 1 (respectiv 3 ) si deplasare la coada sirului de pe aceeasi parte.
Fig. 19
Etapa conditiilor apropiate de joc
jocuri 2×2
jocuri 3×3
jocuri 4×4
jocuri 5×5 pe tot terenul, cu si fara finalizare cu obligativitatea ca cel care are posesia mingii si executa opriri sa efectueze pivotare (prin pasire sau intoarcere)
Consolidarea invatarii driblingului
Executii precedate sau urmate de alte elemente tehnice: prindere, oprire, pasa, arucarea la cos.
Dribling, aruncare la cos din drbling
Jucatorul 1 drbling, aruncare la cos, deplasare la coada celuilalt sir
Jucatorul 2 recuperare, dribling pe mediana terenului, oprire, pivotare, pasa si deplasare la coada sirului 1
Fig. 20
Pase in 2 cu utilizarea driblingului si finalizare cu aruncare la cos din dribling
Fig. 21
Aruncarea la cos
Aruncarea la cos reprezinta elementul cel mai important al jocului de baschet prin care se concretizeaza scopul final al jocului inscrierea de puncte.
Aruncarea la cos trebuie sa aiba la baza un procedeu tehnic de aruncare bine insusit si sa aiba o justificare tactica a executiei in momentul dat al jocului.
Traiectoria mingii poate fi inalta, medie si intinsa ca in figura urmatoare:
Fig. 22
Clasificarea aruncarilor la cos poate fi sistematizata astfel:
A : Din punct de pozitiei jucatorului:
aruncarile de pe loc
aruncari din alergare
aruncari din dribling
aruncari din saritura
aruncari din voleibalare
B : Din punct de vedere al distantei:
aruncari din apropierea cosului (pana la 2m distanta de cos)
aruncari de la semidistanta (2-5 m de cos)
aruncari de la distanta (peste 6m de cos)
C : Din punct de vedere al executiei:
aruncari la cos cu doua maini
aruncari la cos cu o mana
aruncari la cos cu panoul
aruncari la cos fara panou – directie
procedee de baza (fundamentala)
1. Aruncarea la cos de pe loc
Etapa conditiilor obisnuite si variate de joc
Aruncari la cos, cu circulatie de jucatori la ambele panouri
Jucatorii sunt asezati pe patru siruri la colturile suprafetei de pedeapsa, la linia de aruncare libera cate doua sub fiecare panou. Fiecare sir are cate o minge. Primul jucator arunca la cos, urmareste mingea si o paseaza urmatorului jucator de la sirul propriu, deplsandu-se la coada sirului de aceeasi parte de la celalalt panou, respectiv de la sirul 1 la sirul 2; de la sirul 3 la sirul 4 si invers.
Fig. 23
Etapa complexelor de procedee tehnice
Se urmareste perfectionarea aruncarilor la cos de pe loc:
fenta de aruncare si aruncare la cos
fenta de pasa si aruncare la cos
fenta de depasire, retragere si aruncare la cos
deplsare, prindere de minge, oprire si aruncare la cos
deplsare, prindere de minge, oprire, fenta de depasire, plecare in dribling pe partea opusa fentei, oprire si aruncare la cos de pe loc.
Etapa conditiilor apropiate de joc si de joc
Aruncare la cos de pe loc cu adversar
marcaj la distanta
marcaj cu iesire la jucatorul care arunca la cos
marcaj aproape, cu prindere pe fenta de plecare si revenirea
intarziata a aparatorului
Joc 2 contra 1, cu tema :arunca la cos jucatorul liber
Joc 2 contra 2 si 3 contra 3 la un panou, cu aceeasi tema
2. Aruncarea la cos din deplasare
Din punct de vedere al dinamicii miscarii, aruncarile la cos din alergare sunt formate dintr-un complex de procedee: alergarea (sau driblingul din alergare), prinderea mingii, cele doua pasiri, desprinderea, zborul si aterizarea.
Etapa complexelor de procedee tehnice
Prinderea mingii din pasa precedata de schimbare de directie in alergare si aruncare la cos din alergare sau dribling
Fig. 24
Pe doua siruri cu doua mingi
Jucatorii sunt asezati pe doua siruri, lateral, aproape de linia de centru si cu un jucator mai retras. Cate un coechipier cu mingea se afla in apropierea panoului. Exercitiul se desfasoara pe doua culoare, de ducere si de intoarcere, cu circulatie pe dreapta.
Jucatorul 1 se deplaseaza de la un panou spre altul, pe culoarul de ducere si pe parcurs paseaza lui 2, reprimeste mingea, paseaza apoi lui 3, reprimeste mingea si e duce in dribling ca sa arunce la cos. Dupa aruncare trece in postul de intermediar lateral. Jucatorul 2 se duce la coada sirului din fata, iar jucatorul 3 urmareste mingea la panou si ocupa postul de jucator pe centrul terenului, executand in continuare exercitiul pe culoarul de intoarcere.
Fig. 25
3. Aruncarile la cos din saritura
Aruncarile la cos din saritura, ofera jucatorilor posibilitatea folosirii unor complexe variate de procedee tehnice in actiunile care preced aceasta aruncare, ceea ce determina o si mai mare considerare tactica a acestei aruncari.
Aceste aruncari se pot executa:
a) cu desprindere de pe sol
b) precedate de deplasare si oprire : intr-un timp
in doi timpi
Etapa complexelor de procedee tehnice
fenta de aruncare si aruncare la cos din saritura
fenta de pasa si aruncare
aruncarea mingii in sus si inainte, alergare, prindere, oprire intr-un timp, desprindere in saritura, aruncare la cos din saritura
alergare, prinderea mingii-oprire, fenta de aruncare, plecare in dribling, oprire, aruncare la cos din saritura
idem cu fenta de depasire si plecare in dribling pe partea opusa fentei
Jucatorul de pe culoarul din centru 1 paseaza lui doi, care dribleaza catre linia de aruncare libera. Dupa pasa, jucatorul 1 se deplaseaza catre panoul din fata, primeste mingea, face oprire intr-un timp si arunca la cos din saritura, jucatorul 2 urmareste si continua exercitiul pe culoarul de intoarcere. Jucatorul 1 trece la coada sirului din lateral.
Fig. 26
Jucatorul de pe coloarul din centru 1 paseaza lui 2, care dribleaza catre panoul din fata. Dupa pasa, jucatorul 1 se deplseaza si dubleaza efectiv pe jucatorul 2 si recupereaza mingea si trece la coada sirului 2.
Jucatorul 2 se deplaseaza, primeste pasul de la jucatorul 1 si porneste in dribling spre panou face oprire intr-un timp si arunca la cos din saritura.
Jucatorul 2 trece la coada sirului din lateral.
Fig. 27
Etapa conditiilor apropiate de joc :
aruncare la cos din saritura, cu adversar.
Teme:
marcaj la distanta
marcaj cu iesire la jucatorul care finalizeaza
marcaj apropiat cu prindere pe fenta de plecare a executantului si
revenire intarziata
joc 2 contra 1 cu tema : atacantul liber finalizeaza din saritura
joc 2 cotra 2 si 3 contra 3 la un panou cu aceeasi tema enuntata mai sus
1.5 EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR CORPORALE
1.5.1. Scopul si mijloacele evaluării
Evaluarea în sens restrâns reprezintă termenul generic, pentru acțiunile de verificare, măsurare, apreciere, control, estimare, notare, examinare a cantității și calității cunoștințelor teoretice și practice asimilate de subiecții educaționali în procesul de învățământ.
Evaluarea reprezintă actul didactic care determină promovarea sau nepromovarea educaților într-o etapă de învățământ sau alta iar în cazul în care se realizează sub formă de concurs asigură ocuparea unui loc de muncă într-un domeniu de activitate social-utilă . Dar, evaluarea are o sferă mai largă în funcție de categoria de obiecte la care se referă :
• evaluarea elevilor,
• randamentului școlar,
• evaluarea manualelor,
• programelor analitice,
• planurilor de învățământ,
• școlii,
• profesorilor,
• sistemului educațional în întregimea sa.
De asemenea evaluarea traversează mai multe etape de la conceperea ei până la aplicarea și exprimarea acesteia.Timp de mai multe decenii cercetătorii s-au preocupat de problematica evaluării , de identificarea celor mai eficiente criterii de evaluare, de studiul sistematic al examenelor, de sistemele de notare, de rolul evaluării în educația școlară.Ca urmare au fost elaborate științe și discipline științifice cu privire la evaluare ca:
– docimologia ,a fost definită de autorul său Henri Pieron, în 1929 știința examinării și a modurilor de notare, studiul sistematic al comportamentului examinatorilor și al examinaților. Vasile Pavelcu definește evaluarea ca știința examinării, sau știința care se ocupă cu studiul examenelor, concursurilor și notării, a formelor, procedeelor și mijloacelor, care asigură aprecierea justă și obiectivă a
cunoștințelor celor evaluați.
– docimantica, este disciplina care se ocupă de tehnica examenelor
– doxologia, reprezintă studiul sistematic al rolului evaluării în educația școlară.
Evaluarea a fost definită de Bontaș I (1999) ca “actul didactic complex, integrat procesului de învățământ , care asigură evidențierea cantității cunoștințelor dobândite și valoarea, nivelul, performanțele și eficiența acestora la un moment dat, în mod curent, periodic și final, oferind soluții de perfecționare a actului de predare-învățare.”
Considerăm evaluarea didactică și educațională procesul complex, continuu, sistemic, cu rol esențial de valorizare a unei componente sau a intregului sistem educațional prin interacțiunea între operațiile de verificare, apreciere și măsurare concretizate în diferite modalități de notare.
În procesul evaluării au fost puse în evidență mai multe operații, acțiuni sau etape denumite mai mult sau mai puțin asemănător de autori diferiți care sunt:
a. controlul sau verificarea, este componenta evaluării de constatare de către profesor, calculator sau un organism abilitat pentru evaluare, a volumului și calității cunoștințelor teoretice și practice ;
b.aprecierea, componenta evaluării care constă în formularea unei judecăți de valoare, prin punerea în evidență a nivelului și performanțelor cunoștințelor teoretice și practice;
c.notarea.
Din punct de vedere istoric teorile asupra evaluării au fost distribuite (C.Cucoș) în trei perioade:
1. de la sfârșitul secolului al XIX- lea până la 1930 perioada cunoscută sub denumirea de perioada testelor;
2. a doua perioadă denumită perioada măsurătorilor care continuă perfecționarea testelor dar care pune sub semnul întrebării valoarea acestora, prezentând și dezavantajele lor;
3. a treia perioadă începând cu 1950, legată de activitatea lui H.Pieron, caracterizată prin încercarea de a descoperi elevul ca totalitate, ca personalitate – denumită perioada docimologică.
Perioada testelor, a scos în evidență avantajele obiectivității și standardizării testelor dar și limitele acestora de validitate, fidelitate în funcție de cine elaborează și aplică testul respectiv.
Perioada măsurătorilor , a realizat perfecționarea testelor dar a continuat să pună în evidență dezavantajul esențial al testelor, care constă în obținerea unor rezultate fragmentare asupra personalității, cu privire la aptitudini, atitudini, motive, cunoștințe dar care nu asigură și interacțiunea între aceste componente ale personalității .
Perioada docimologică, estea cea care deschide o nouă etapă în înțelegerea completă a elevului ca personalitate și a evaluării ca sistem.
Evaluarea școlară este procesul prin care se identifică, se obțin și se pun în evidență rezultatele școlare.Dar aceste rezultate nu au semnificație în sine, ele trebuie raportate la obiectivele stabilite anterior și implicit la o anumită scară de valori a societății.Ca urmare în evaluare ne interesează randamentul școlar, adică raportul între obiectivele educaționale anticipate și rezultatele obținute, nivelul de pregătire teoretică și practică a subiecților educaționali raportat la conținuturile elaborate, la planurile de învățământ și la programele analitice
Metodele si procedeele metodice folosite în antrenament la echipa reprezentativă sunt: demonstrația și explicația; folosirea lucrului pe ateliere; repetarea multiplă.
1.5.2. METODA TESTELOR ÎN SPORT
Metoda testelor
Prin definiție testul este o metodă psihologică de investigație constând din una sau mai multe probe identice pentru toate persoanele examinate. Valoarea testelor ca metodă de investigație încearcă să fie un instrument de măsurare nu numai de apreciere subiectivă a unui oarecare parametru accesibil.
Testele sunt utile cu condiția să respecte anumite reguli induse de operațiunea de măsurare sunt necesare următoarele obligații fundamentale:
să compare o realitate cu alta de aceeași natură care a fost luată ca etalon ;
să dispună de o unitate fixă de măsură divizibilă în mod uniform;
să exprime rezultatele în termeni cantitativi.
Cât privește fenomenul investigat acesta nu trebuie să reprezinte o particularitate individuală ci un model obținut pe mai mulți indivizi.
Măsurarea fără a avea un etalon nu prezintă nici un fel de interes, fiind lipsită de orice semnificație. Se poate afirma cu certitudine că etalonul sau modelul este cu adevarat una dintre cheile succesului în activitatea de testare, dar nu singura.
Locul testelor în sport
Existența unor corelații între unele variabile morfologice sau funcționale nu permite decât o estimare relativ exactă a capacității de efort a organismului. Eroarea care se comite este că specialistul acordă credit mai mare unui singur test. Acesta nu poate evidenția decât un singur fenomen și nici acela în totalitatea sa.
Cercetarea multidisciplinară a demonstrat că organismul uman pentru a fi mai bine cunoscut trebuia supus unor baterii de teste. Folosirea testelor în domeniul educației fizice și sportului nu poate fi discutată fără o prealabilă clasificare a acestora pentru a putea astfel orienta specialistul asupra tuturor profilurilor pe care testarea le poate aborda.
Referitor la numarul subiecților se cunosc:
teste individuale;
teste de grup ;
teste colective.
În funcție de conținutul testului întâlnim:
teste pentru cunoștințe;
teste psihologice;
teste de personalitate;
teste biomotrice.
O altă clasificare stabilește:
teste de aptitudini;
teste de dezvoltare.
Cercetarea în sport are obligația de a-și extinde bateria de teste atât către personalitatea sportivului cât și către domeniul său de înțelegere adică asupra inteligenței. Trebuie precizat că biometria nu poate fi concepută în afara psihometriei sau sociometriei. Ar fi poate util ca toate investigațiile care nu au ca rezultat o măsuratoare să se numească examene sau probe, iar cuvântul test sa fie păstrat numai pentru investigațiile care exprimă cifric rezultatele.
Este metoda cea mai palpabilă care dovedește fără putința de tăgadă evoluția spre valori superioare a unui copil și este un ajutor neprețuit în munca antrenorilor în formarea și selecția celor mai talentati copii.
1.5.3. MĂSURĂTORI ȘI TESTE SOMATICE, FUNCȚIONALE, PSIHOMOTORII ȘI MOTRICE
Măsurători și testări
a). Măsuratori somatice
1. Înalțimea a fost măsurată cu taliometrul, între vertex (cel mai înalt punct al corpului) și planul plantelor. Subiectul poziționat în stând cu spatele la perete; vertexul a fost marcat cu un echer; o catetă pe vertex, unghiul drept la perete pe taliometru.
2. Anvergura s-a masurat între punctele digitale (dactilion); subiectul stând cu membrele superioare în abducție de 900 din umeri, coatele extinse, palmele în poziție intermediară.
3. Lungimea palmei s-a măsurat cu centimetrul sau rigla între mijlocul pliului distal al încheieturii mâinii și dactilion (vârful degetului mijlociu).
4. Greutatea corpului (G) este un indicator foarte sensibil al creșterii cantitative a corpului. Privită izolat, are importanță limitată, dar raportată la vârstă, înălțime și starea de nutriție, capătă o semnificație mai mare. Greutatea se modifică destul de repede sub influența unor factori ca: alimentația, efortul fizic, tulburările metabolice etc . Greutatea s-a măsurat cu cântarul, subiecții în echipament sportiv.
5. Talia
6. Elasticitatea toracică. S-a măsurat perimetrul toracic al subiecților în repaos dar și perimetrul toracic în inspirație.
7. Înălțimea bustului – înălțimea bustului variază în funcție de vârstă, fiind cu câțiva centimetri mai mare decât jumătatea taliei.
8. Anvergura proprie
b). Indici funcționali
Indicele Bouchard – Quetelet (de corpolență – Bouchard; de nutriție – Quetelet)
Indicele de proporționalitate Adrian Ionescu
Testul Ruffier
Indicele Bouchard-Quetelet – (de corpolență – Bouchard; de nutriție – Quetelet) indică următoarele valori:
400g/pentru fiecare cm din înălțimea corpului – corpolență medie/ stare de nutriție bună;
până la 500g/pentru fiecare cm din înălțimea corpului – corpolență crescută/stare de nutriție crescută;
peste 500g/pentru fiecare cm din înălțimea corpului – tendință de îngrășare;
până la 300g/pentru fiecare cm din înălțimea corpului – corpolență scăzută;
sub 300g/pentru fiecare cm din înălțimea corpului – stare de nutriție nesatisfăcătoare.
Indicele de proporționalitate Adrian Ionescu – folosește datele antropometrice cele mai simple, mai exacte și mai ușor de obținut; diferența dintre înălțimea bustului (B) și jumătatea taliei (T/2) nu reprezintă valoare abstractă, ci o dimensiune reală, exprimată în centimetri și milimetri, care corespunde înălțimii mai mari sau mai mici a bustului. Valorile indicelui sunt mai mari la fete, demonstrând faptul biologic că trunchiul este mai lung și membrele inferioare mai scurte decât la băieți, îndeosebi după pubertate.Atât la băieți cât și la fete înălțimea globală a corpului determină și proporțiile dintre segmente: la cei scunzi vor predomina proporțiile infantile și anume trunchiul lung și membrele scurte, iar la cei înalți, proporțiile juvenile, trunchiul mai scurt și membrele mai lungi; raportul de proporționalitate se supune la rândul său influențelor vârstei și diferențierilor sexuale.
Testul Ruffier – este testul prin care se poate aprecia capacitatea de efort prin modificările frecvenței cardiace în perioada de revenire după efort; indicele obținut se apreciază astfel:
sub 1 – foarte bun
1,1 – 5 – bun
5,1 – 10 – mediocru
10,1 – 15 – slab
peste 15,1- foarte slab
c). I ndici psihomotrici
d). Probe / teste motrico – tehnice specifice jocului de baschet:
Naveta (5×10 m) . S-a efectuat individual, cronometrarea începând la “mișcare”, rezultatele fiind exprimate în secunde și zecimi de secundă. Au fost acordate două încercări și a fost înregistrat rezultatul cel mai bun.
30 m dribling printre 7 jaloane. Se execută în linie dreaptă, distanța între jaloane 3 m.
Săritura în lungime de pe loc. Stând cu tălpile ușor depărtate înapoia unei linii, elan cu brațele și săritură în lungime cu desprindere de pe ambele picioare pe un marcaj trasat pe sol. Se înregistrează lungimea săriturii.
Proba de 10 aruncări libere. Fiecare sportiv a efectuat în cadrul acestei probe 10 aruncări libere consecutive, fiind înregistrat numarul de coșuri marcate.
Proba de aruncări din săritură de la distanța de 4 m din 4 poziții diferite
Fiecare sportiv a efectuat 20 de aruncări din săritură din pozițiile ilustrate în diagrama de mai jos înregistrându-se numarul total de coșuri marcate. Proba a fost efectuată o singură dată și nu a fost condiționată de limită de timp.
Fig.
6.Proba de aruncare la coș din dribling. S-a executat contra cronometru pe durata unui minut, înregistrându-se numarul de aruncări și numarul de coșuri marcate. Proba a fost efectuată prin aruncarea succesivă mai întâi de pe partea dreaptă, recuperare apoi dribling și aruncare la coș de pe partea stangă.
Fig.
7.Detenta pe verticală de pe loc – Proba a constat în execuția a 3 sărituri de pe loc, înregistrându-se în tabelele centralizatoare rezultatul cel mai bun. Măsurătoarea a fost efectuată cu ajutorul unui marcaj special, stabilirea detentei de pe loc a elevilor calculându-se prin diferența dintre punctul maxim atins prin săritura și anvergura proprie.
Structura complexa a constat în urmatoarele:
Dribling, pasa cu doua maini de la piept, pătrundere, reprimire, aruncare la coș din alergare, recuperare, dribling printre jaloane și aruncare la coș din dribling.
La execuția acestei probe, contra cronometru, elevii au avut obligativitatea marcării coșurilor, aceasta însemnând că în cazul unei ratări trebuiau să recupereze și să arunce pană la înscrierea coșului. Rezultatele acestei probe au fost exprimate în secunde și zecimi de secundă, cronometrul fiind pornit în momentul execuției primului dribling și oprit în momentul în care mingea a trecut prin inel în cazul celei de-a doua aruncări.
Fig.
PLANIFICAREA CALENDARISTICĂ A LECȚIILOR DE COLECTIV SPORTIV CU CONȚINUT DIN JOCUL DE BASCHET – ANUL ȘCOLAR 2012-2013 ȘI 2013-2014
CAPITOLUL II CONTRIBUȚIA PERSONALĂ
2.1. CONDIȚIILE DE DESFĂȘURARE A STUDIULUI, LOCUL, SUBIECȚII, DURATA
Prezentul studiu îl voi efectua la Școala Gimnazială “Nicolae Iorgaˮ din municipiul Ploiești. Subiecții studiului vor fi în numar de 13 elevi din clasele, a VII a și a VIII a care au compus o grupă de ansamblu sportiv având ca disciplină de aprofundare baschetul.
Cei 13 elevi provin dintr-un număr de 7 clase, a VII a si a VIII a si au fost selecționati în acestă grupă de colectiv sportiv cu scopul reprezentării acestei unități de învățământ în competițiile școlare prevăzute în calendarul competițional al M.E.C.
Selecția acestora s-a realizat pe baza unor probe de control tehnice și fizice, fiind de asemenea luate în calcul și aspectele de ordin somatic cât și antecedentele de instruire în jocul de baschet.
Activitatea de instruire se desfășoară pe baza unei planificări riguroase bazată în special pe unități de învățare specifice pregătirii tehnice, tactice și fizice. Acest grup de elevi participă atât la competițiile prevăzute în calendarul competițional, desfășurând de asemenea în etapa la care ne raportam și o serie de jocuri de verificare cu reprezentative ale altor unități școlare din municipiu și județ.
Activitatea de instruire se desfasoară în sala de educație fizică și sport în condiții materiale bune, cu un numar de mingii suficiente și alte materiale ajutătoare necesare pregătirii. Sala dispune de 9 panouri de baschet.
Studiul va fi realizat pe parcursul anului școlar 2012-2013 și 2013-2014, probele de control utilizate pentru verificarea ipotezelor de lucru fiind repartizate astfel:
luna mai 2013- testare inițială
luna octombrie 2013– testare intermediară
luna martie 2014 – testare finală
2.2. METODE ȘI TEHNICI DE CERCETARE FOLOSITE
Indeplinirea integrală a sarcinilor acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără utilizarea atentă a metodelor de cercetare, de un real sprijin fiind atât metodele de prelucrare a datelor cât și cele de elaborare a concluziilor.
O condiție de bază în realizarea lucrării a reprezentat-o documentarea, căutarea surselor bibliografice care tratează tematica lucrării, consemnarea și selecționarea acestor surse precum și prelucrarea-interpretarea datelor obișnuite.
Din metodele de investigație utilizate, metode care permit contactul direct cu fenomenul instructiv-educativ, au fost de o mare utilitate urmatoarele:
1. Observația – care este un proces activ prin care sunt urmărite evenimentele și comportarea oamenilor în desfășurarea lor temporară și în același timp interrelația cu ceilalți.
Fenomenele sunt observate (urmărite) în dinamica lor. În raport cu natura celor observate, procesul de investigație poate fi continuu, ritmic sau discontinuu, axându-se cu precădere pe:
– indicatorii calitativi;
– indicatorii cantitativi.
Pe fișele de observație utilizate de antrenori pentru analiza conținutului tehnico-tactic al unui joc, se înregistrează un numar mare de actiuni. Ele ar fi insuficiente dacă n-ar fi apreciate și valoric (reușite-nereușite).
În stabilirea indicatorilor calitativi din momentul producerii acțiunii, “ochiul format” (experiența și cunoștința acumulată de-a lungul timpului) are un rol foarte important.
Activitatea motrică a subiecților care practică exerciții fizice poate fi privită atât din punct de vedere biomecanic, cât și din punct de vedere psihologic, pedagogic, sociologic și fiziologic. Putem observa (și apoi analiza) activități, acțiuni, gesturi, performanțe, stări psihice, reacții fiziologice, toate raportate la condiții, organizare, număr de participanți.
Cele mai importante calități ale observatorului sunt:
– pregătirea profesională (de valoare);
– starea psihică favorabilă;
– exersabilitatea.
Pregătirea observației necesită din partea observatorului efectuarea unui studiu pregătitor teoretic și metodologic, să se familiarizeze cu fenomenul observat, să facă o observație pilot și să-și pregăteasca “instrumentele” de observație și înregistrare.
2.Modelarea – reprezintă metoda de cercetare a fenomenelor din natură și societate. Modelaraea constă în utilizarea analogiei care se stabilește între obiectul de cercetat (originalul) și obiectul simplificat care imită mai mult sau mai puțin exact și din anumite puncte de vedere originalul.
Metodele modelării sunt în general de două feluri:
materiale (tehnice, obiectuale)
mentale (ideale, simbolice, logico-matematice)
Metoda modelării are valoare euristică și practică, cu ajutorul ei se sugerează, confirmă sau infirmă ipoteza. Ea stimulează cercetarea experimentală și teoretică, conduce la cunoașterea unor caracteristici ale originalului, la caracterizarea esențelor acestuia.
3. Metoda testelor a vizat cunoașterea obiectivă a influențelor mijloacelor specifice ale jocului de baschet (indici somatici, nivelul dezvoltării calităților motrice, nivelul de insușire și de execuție a structurilor tehnico-tactice).
4. Metoda statistico-matematica – folosita pentru prelucrarea si interpretarea datelor.
Utilizarea metodei matematice este legata de studiul cantitativ al lucrurilor si fenomenelor pe care fiecare domeniu le cuprinde.
Matematica conduce si la studiul aspectelor calitative ale fenomenelor datorate relatiilor stranse care exista intre variatiile cantitative si calitative ale acestor fenomene.
Utilizarea matematicii in stiinta activitatilor corporale incepe prin aspectul ilustrativ, utilizarea diferitelor formule matematice, a graficelor continua apoi prin tehnici de matematizare ale cercetarii cum sunt:
prelucrarea statistica
construirea modelelor
utilizarea calculatoarelor
Statistica – ramura a matematicii, devenita ea insasi stiinta si metoda s-a dezvoltat in mod deosebit din necesitatea stiintelor sociale de a explica anumite fenomene. Ca metoda, statistica depinde de studiul fenomenelor de masa, conexiuni si corelatii asupra unor esantioane ca si anticiparea evolutiei unor parametri ai acestora, ca o metoda de prelucrare si interpretare a datelor recoltate in cercetare, statistica s-a impus si a capatat un rol important in cercetare.
Indicatorii statistico-matematici uzuali in analiza datelor obtinute prin masurare:
1. Parametrii tendintei centrale ai carei indicativi sunt: modulul, mediana si media aritmetica.
Modulul reprezinta valoarea cu cea mai mare frecventa. Un colectiv este mai bine caracterizat de o valoare care se repeta de mai multe ori decat o alta valoare care apare o singura data. Se noteza Mo si valoarea acestuia este data de valoarea care apare de cele mai multe ori.
Mediana este linia sau pozitia care imparte in doua parti egale sirul de date si se calculeaza prin formula (n+1)/2 unde n este numarul de cazuri.
Daca n este impar mediana concorda cu o valoare din sirul de date, iar daca este par, mediana se va situa intre doua valori din sir.
Media aritmetica este indicatorul statistic cel mai des utilizat in interpretarea datelor recoltate oferind in acelasi timp cea mai precisa masura a tendintei centrale. Exista doua procedee de calcul ala mediei aritmetice pentru doua situatii:
a) numar mare de cazuri;
b) numar mic de cazuri (pana la 30).
x=x/n x=media aritmetica
x= suma valorilor individuale
2. Dispersia – cunoasterea gradului de distributie a datelor recoltate, ofera posibilitatea efectuarii unor observarii in doua directii:
aprecierea obiectiva a masurarii gradului de distributie (imprastierea datelor)
valorificarea mediei aritmetice
Cei mai utilizati indicatori ai dispersiei sunt:
a) amplitudinea: W=Xmax – Xmin
b) abaterea medie: Am=(x1-x)/n x1= valoare individuala
sau Am =d/n
c) abaterea standard: S= ±
sau S= ±
d)coeficientul de variabilitate: C.V.=(Sx100)/x
Acest coeficient ofera o masurare a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor colective. Valoarea acestuia este invers proportionala cu omogenitatea.
Pentru interpretare, se recomanda urmatoarele trepte:
I. 0% – 10% – omogenitate mare
II. 10% – 20% – omogenitate medie
III. peste 20 % – lipsa de omogenitate
Pregatirea observatiei necesita efectuarea unui studiu pregatitor teoretic si metodologic din partea observatoirului care trebuie sa se familiarizeze cu fenomenele de observat si sa faca o observatie pilot si sa-si pregateasca instrumentele de observare si de inregistrare.
3. PREZENTAREA SI INTERPRETAREA REZULATATELOR
3.1. PREZENTAREA REZULTATELOR
Tabel centralizator nr.1
Măsurători somatice – testare inițială
Tabel centralizator nr.2
Indici funcționali – testare inițială
Tabel centralizator nr.3
Rezulatatele la probele de capacitate motrică specifică – testare inițială
Tabel centralizator nr.4
Măsurători somatice – testare intermediară
Tabel centralizator nr. 5
Indici funcționali – testare intermediară
Tabel centralizator nr.6
Rezulatatele la probele de capacitate motrică specifică – testare intermediară
Tabel centralizator nr.7
Măsurători somatice – testare finală
Tabel centralizator nr. 8
Indici funcționali – testare finală
Tabel centralizator nr.9
Rezulatatele la probele de capacitate motrică specifică – testare finală
BIBLIOGRAFIE
ALEXE N. –Antrenamentul sportiv modern, Editura EDITIS,
București, 1993.
CARSTEA GH. – Educația fizică, teoria si bazele metodicii,
ANEFS, Bucuresti, 1997.
– Teoria și metodica educației fizice și sportului,
Editura AN – DA, București 2000.
– Didactica educatiei fizice și sportului, ANEFS,
București, 2001.
DRAGNEA A. – Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport,
Editura Sport – Turism, București, 1984.
– Antrenamentul sportiv, Editura Didactică și
Pedagogică, Bucuresti, 1995.
EPURAN M. – Metodologia cercetării activităților corporale, volumul I și II, ANEFS, București, 1992 . – Metodologia cercetării activităților corporale-Exerciții fizice. Sport. Fitness, Editia a 2-a, FEST București, 2005.
HRISCA A., PREDESCU T., DARJAN C. – Baschet la copii și juniori, Editura Sport – Turism, București, 1995.
HRISCA A., NEGULESCU C. – Baschet, Editura Sport – Turism, București, 1981.
, DARJAN C. – Instruire și performantă în baschet la copii și juniori, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București, 1997.
MITRA GH., MOGOS A. – Metodica educației fizice școlare, Editura Sport – Turism, București, 1980.
NEGULESCU C., POPESCU F., MOANTA A., PREDA C. – Metodica invățării și perfectionării tehnicii și tacticii jocului de baschet, ANEFS, București, 1997.
PREDESCU T. – Baschet curs de baza, ANEFS, București, 1999.
POP H., ROMAN GH. – Baschet teorie și metodică, Editura QUO VADIS, Cluj-Napoca, 1998.
SANISLAV M. – Teoria si metodica educatiei fizice si sportilui, Editura MIRA-DESIGN, Sibiu, 2001.
STOICA F. – Teoria si metodica antrenamentului sportiv, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 1996.
TATARU C. – Baschet. Bazele teoriei și metodicii, Editura MIRA-DESIGN, Sibiu, 2000.
TUDÖS ST. – Elemente de statistică aplicată, M.T.S., București, 1993
XXX – Programa școlară de educație fizică și sport penrtru învățământul gimnazial, 1999.
XXX – Sistemul național școlar de evaluare la disciplina educație fizică și sport, 1999.
M.E.C. – Metodologia de aplicare a programei de educație fizică și sport în învățământul gimnazial, 2001.
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Evaluarii In Metodologiei de Instruire In Lectia de Colectiv Sportiv la Baschet (ID: 166877)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.