Rolul Educatiei In Cresterea Si Dezvoltarea Economica
CUPRINS
CAPITOLUL I :
ASPECTELE TEORETICE ÎN PERSPECTIVA ACTULUI EDUCATIV
1.1 Educația: într-o permanentă schimbare
1.1.1 Definiții și delimitări conceptuale a termenului de educație
1.1.1.1 Descrierea etimologică a termenului de educație
1.1.1.2 Definiții ale termenului de educație economică și antreprenorială
1.1.2 Educația economică: rolul educației, funcțiile și obiectivele educației economice
1.1.2.1 Rolul educației economice
1.1.2.2 Funcțiile educației și rolul lor în economie
1.1.2.3 Obiectivele educației economice
1.1.2.4 Obiectivele UE pentru o creștere economică până în 2020
1.1.3 Apariția și dezvoltarea educației economice
1.1.3.1 Educația economică între necesitate și oferta educației economice
1.1.3.2 Definirea termenului de necesitate educațională
1.1.3.3 Definirea ofertei educaționale economice
1.1.3.4 Propuneri privind susținerea disciplinei ,,educație economică''
1.2 Educația economică privită sub aspectul marketingului
1.2.1 Aspecte definitorii ale marketing-lui și educației economică
1.2.1.1 Marketing-ul în relație cu economicul
1.2.1.2 Marketingul educațional economic și mediul antreprenorial
1.2.2 Funcțiile marketingului educațional și economic
1.2.2.1 Funcția de investigare a pieței prin identificarea nevoilor consumatorilor de resurse umane
1.2.2.2 Adaptarea activităților educative economice la dinamica mediului antreprenorial și economic
1.2.2.3 Satisfacerea în condiții superioare a necesității de consum din rândul educabililor.
1.2.2.4 Maximizarea eficienței economice prin aportul sistemului de educație a programului educațional ,,A doua șansă
1.3 Educația economică privită în perspectiva managementului educațional
1.3.1 Termenul de management educațional
1.3.1.1 Elementele componente ale managementului educațional
Introducere
Lumea de astăzi esteo lume turbulentă în toate mediile: economic, social-cultural, dar mai ales politic, o lume în care totul este schimător, o lume-n care la fiecare pas se petrece o acțiune urmată de vreo schimbare. Din păcate asistăm la o succesiune de evenimente, plăcute sau mai puțin plăcute, mai ales și în cadrul sistemului de învățământ, un sistem în care cu surprindere toată lumea se consideră îndreptățită ,,a comenta sau dezbate'' unele subiete educaționale, fără cel mai mic aport practic pentru unele dintre problemele existente. Educația trebuie să fie factorul cheie al obiectivului general în cadrul Planului de Dezvoltare Durabilă Locală, care la rândul lui să conducă la un mediu economic sănătos. Dezvoltarea durabilă constă în asigurarea necesității cerințelor pieței muncii în formarea unei noi generații viitoare care să asigure creșterea economică cu ajutorul sistemului de învățământ din România. . Calitatea vieții reprezintă totalitatea condițiilor existente, de muncă la un moment dat, de viață ale omului care vrând nevrând trebuie să înceapă de la educația individului, care să poată să perceapă atât succesele cât și eșecurile vieții la un moment dat. . Factori amintiți fac ca managementul organizațional sau instituțional din cadrul educației să joace un rol important în creșterea actului educațional, privit sub aspectul calității. Calitatea nu trebuie privită doar sub aspectul ei final, trebuie tranșată sub aspectul contribuției fiecăruia pornind din mediul extern către cel intern. . Creșterea economică a unei țări depinde și de calitatea actului educațional, de nivelul de educație, al populației existente, deoarece se bazează pe o activitate concretă care să genereze la un moment dat veniturile necesare dezvoltări țării respective prin forța de muncă. Educația teoretică în cadrul instituțiilor școlare este doar un proces de asimilare de informații, transpunerea sa în practică se face în cadrul unor angajamente de lucru în diferitele firme, intreprinderi, ONG-uri, etc. De aceea cererea forței de muncă în raport cu oferta locurilor de muncă trebuie să fie într-o strânsă relație printr-un așa -numit cordon ,,educațional''. Acea educație trebuie să fie benefică individului, cerințelor pieței, cu scopul de a dezvolta un sistem de relații umane între ,,angajator și angajat'' care cu siguranță va putea fi benefică creșterii și dezvoltării economice a unei țări. Ceea mai rentabilă și profitabilă investiție în timp este în educație, totodată educația este sursa de formare profesională a indivizilor care vor face parte integrantă din economia unei țări, prin prisma muncii. . Educația este cea mai de preț calitate a unui om, benefică atât individului pentru a înțelege mult mai bine societatea, cât și economiei prin prisma muncii sale.
Cu cât educația unui individ este privită ca un interes major de dobândire de cunoștințe, cu atât orizontul lui de percepere a aspectelor vieții devine mult mai bine înțeles. Acolo comportamentul omului se va sincroniza cu posibilitățile personale educaționale și cu rolul lui de a se regăsi în societate, dar și cadrul mediului familial. Rolul fiecăruia dintre noi trebuie să fie unul benefic atât personal-familial cât și social-economic, unde fiecare dorim ceva în schimbul de a face acel ceva. . Cu referire la tema de noastră de cercetare ,,Rolului educației în creșterea și dezvolatrea economică'' nu există societate, nu există școală și educație, piață, fără singurul actor principal al ,,bunelor sau al relelor'' precum ar fi omul. . În Cap.I din lucrarea pe care o voi elabora, doresc a readuce pe prim plan rolul educației economice ca disciplină din cadrul ariei Curriculare socioumane ca o disciplină obligatorie pe viitor având ca obiectiv culegerea de date cu ajutorul chestionarului de date în privința desfășurări disciplinei opțional în mai multe școli din trei județe din partea de N-V a țării………………………………. descrierea capitolelor….
CAPITOLUL I :
EDUCAȚIA ECONOMICĂ:
ASPECTELE TEORETICE ÎN PERSPECTIVA ACTULUI EDUCATIV
,,Disciplina nu se realizează prin oarecare măsuri “disciplinare”, ci prin întregul sistem de educație, prin intregul stil de viață, prin toate influențele la care sunt supuși copiii. Astfel înțeleasă, disciplina nu este nici cauza, nici metoda, nici mijlocul de educatie justă, ci rezultatul ei''.
ANTON S. MAKARENKO
1.1 Educația: într-o permanentă schimbare
„ Schimbarea este legea vieții. Acei care privesc numai în trecut sau în prezent, în mod sigur vor pierde viitorul ”.
( John Kennedy )
Ne aflăm într-o cursă vesnică de schimbare în cadrul sistemului de educație, într-o competiție veșnică cu schimbarea, care de multeori devine chiar o pierdere pentru sistemul de educație. Educația la un moment dat cunoaște cele mai multe forme ale schimbărilor, unde fără o cercetare prealabilă asupra aspectului posibil sau imposibil de modificat se comunică doar pe scurt: ,, Așa trebuie făcut, asta trebuie schimbat''. Privind cu atenție în jurul nostru, vom observa că nimic nu este veșnic, totul se modifică, se schimbă, se transformă. Schimbarea are loc la diferite nivele, schimbarea devine nu o noutate ci o obișnuință, cu referire la educație este sistemul în care schimbările au loc fără unele consultări. Educația poate fi considerată unul dintre factorii nemijlociți de dezvoltare a unei societăți care ulterior cu siguranță va conduce la o modalitate de creștere economică. Totodată va conduce la înțelegerea cerinței și exigențelor pieței, în diferite domenii de activitate. . O educație performantă se poate realiza doar dacă toți actorii direcți și indirecți doresc a se realiza. De acea consider că stabilitatea economică a unei țări joacă un prim rol important în dezvoltarea și creșterea lui, așa și ,,stabilitatea aspectelor legislative din cadrul sistemului de educație își are său stabil în formarea și educarea pe termen mediu și lung a educabilului''. Mediul economic stabil joacă un rol foarte important în dezvoltarea instituțiilor de învățământ știind că stabilitatea este generatoare de locuri de muncă, iar printr-un sistem de educație și el stabil cei doi factori precum economia și educația reprezintă singura modalitate de creștere și dezvoltare a economiei. Deci, rolul educației în creștera și dezvoltarea economică a unei țări se bazează pe stabilitatea legislativă, pe modul rapid de identificare a nevoilor pieței, găsirea unor soluții optime într-un timp rapid și nu în ultimul rând pe latura stabilității politice a țării respective. Schimbarea nu trebuie privită sub aspectul unor activități de dragul de a munci, ea trebuie privită sub perspectiva nevoilor ei, a nevoilor care sunt cunoscute de actorii ei principali, cei care sunt parte integrantă în ea precum: manageri de instituții școlare,cadrele didactice, părinții, elevii. Din perspectiva schimbărilor inovatoare în educație se avertizează că atunci când o anumită schimbare nu se face în spiritul valorilor existente și al experienței beneficiarilor, șansele de succes sunt reduse (Huberman, A.M.,1978,p.103). . Acea schimbare care să aducă bunăstarea actului educațional prin realizarea unor obiective ulterioare precum: satisfacerea cererii de locuri de muncă, asigurarea nivelului de trai al educabilului, perfecționarea continuă la nevoie a celor care au abandonat studiile, etc toate acetea trebuie să aibă un singur scop: ,,creșterea și dezvoltarea economică prin actul educațional''. Schimbarea în educație, este impusă, dar în același timp și facilitată de procese precum globalizarea, avansul către societatea cunoașterii, nevoia de învățare pe tot parcursul vieții, schimbările de mentalitate ale unei noi generații mult mai activ-participative la viața socială, iar generațiile actuale au nevoie de un alt tip de management al resurselor și al comunicării diferit față de cel de până acum. . Bazat pe o descriere rapidă a unor cunoștințe viitoare, pe o susținere a sistemului educațional pentru ca regăsirea lor în sociatete să fie una benefică activităților lor proprii, dar și a mediului economic. Fiecare activitate trebuie perceputtimul rând pe latura stabilității politice a țării respective. Schimbarea nu trebuie privită sub aspectul unor activități de dragul de a munci, ea trebuie privită sub perspectiva nevoilor ei, a nevoilor care sunt cunoscute de actorii ei principali, cei care sunt parte integrantă în ea precum: manageri de instituții școlare,cadrele didactice, părinții, elevii. Din perspectiva schimbărilor inovatoare în educație se avertizează că atunci când o anumită schimbare nu se face în spiritul valorilor existente și al experienței beneficiarilor, șansele de succes sunt reduse (Huberman, A.M.,1978,p.103). . Acea schimbare care să aducă bunăstarea actului educațional prin realizarea unor obiective ulterioare precum: satisfacerea cererii de locuri de muncă, asigurarea nivelului de trai al educabilului, perfecționarea continuă la nevoie a celor care au abandonat studiile, etc toate acetea trebuie să aibă un singur scop: ,,creșterea și dezvoltarea economică prin actul educațional''. Schimbarea în educație, este impusă, dar în același timp și facilitată de procese precum globalizarea, avansul către societatea cunoașterii, nevoia de învățare pe tot parcursul vieții, schimbările de mentalitate ale unei noi generații mult mai activ-participative la viața socială, iar generațiile actuale au nevoie de un alt tip de management al resurselor și al comunicării diferit față de cel de până acum. . Bazat pe o descriere rapidă a unor cunoștințe viitoare, pe o susținere a sistemului educațional pentru ca regăsirea lor în sociatete să fie una benefică activităților lor proprii, dar și a mediului economic. Fiecare activitate trebuie percepută ca un act de ajutor reciproc între individ și mediul economic, unde conștientizarea importanței economice trebuie să aibă la bază mediul școlar de la cel mai mic până la cel mai mare nivel posibil. . Memorandumul asupra învățării permanente, adoptat la Lisabona-2000, exprimă politici și strategii UE privind educația , având ca direcție prioritară economia și societatea bazate pe cunoaștere. Scopul acestor politici sunt: garantarea accesului universal și continuu la învățare, creșterea nivelului investițiilor în resursele umane, dezvoltarea metodelor de predare-învățare, asigurarea accesării informațiilor despre învățare, îmbunătățirea modalităților de apreciere a participării la învățare și a rezultatelor acesteia. (Drăgănescu, Mihai. Societatea informațional și a cunoașterii. Vectorii societății cunoașterii. Online <http://www.racai.ro/INFOSOC-Project/ Draganescu_st_a01_new.pdf>). Viitorul nu este rezultatul alegerilor între căile alternative din prezent, ci un loc care a fost creat întâi de noi, de voință și apoi de realitate. Planul educațional trebuie să cunoască și unele schimbări în cadrul ariilor curriculare socioumane prin susținerea disciplinei ,,Educație economică'' ca fiind unul de interes major, în priceperea timpurie a aspectelor economice din timp de către educabili prin prisma obligativității actului educațional nu prin opționalul disciplinei. Cu cât cunoaștem mai bine mediul economic, cu atât suntem mai utili nouă prin prisma cheltuelilor, dar și economiei prin prisma contribuției la dezvoltarea și creșterea economică a țării. Educația trebuie nu numai să fie adaptată la schimbările de profunzime de pe piața muncii, dar și să constituie un proces continu de formare a unor ființe umane împlinite la nivelul cunoașterii și al aptitudinilor, al spiritului critic și al capacității de a acționa; trebuie să permită dezvoltarea de sine a individului, deschiderea lui spre problematica mediului înconjutător; trebuie să-i permită acestuia să joace un rol social atât la srviciu cât și în comunitate (Stanciu,I,Gh, 1991, p.14).
1.1.1 Definiții și delimitări conceptuale ale termenului de educație
,, Educația unui popor se judecă dupa ținută de pe stradă. . Văzând grosolănia pe stradă ești sigur că o vei găsi și în casă''.
(Edmondo De Amicis)
Educația a fost definită ca un fenomen social – uman specific care constă în transmiterea acumulărilor teoretice (informațiilor) și practice (abilităților) obținute de omenire de-a lungul dezvoltării sale social- istorice către tânăra generație în special, cu scopul formării personalității, a pregătirii pentru viață, pentru integrarea în activitatea social-utilă ca și pentru dezvoltarea societății. (Bontaș, I.,1998, Pedagogie, Ed. All, București).
Etimologic, conceptul de educație cunoaște două explicații, oarecum distincte:
educo- educare (lat.)- a alimenta, a crește, a îngriji;
educe- educere (lat.)- a duce, a conduce, a scoate.
Pe lângă perspectiva etimologică se mai delimitează și alte perspective referitoare la educație (V. Chiș, C. Stan, 2004) :
1. perspectiva acțională, educația ca un ansamblu de acțiuni desfășurate voit într-o societate pentru transmiterea la generațiile tinere a comportamentului și valorilor acumulate în timp. Transformarea se realizează pe două dimensiuni fundamentale:
dimensiune psihologică, de transferare individuală prin acumularea culturii transmise în acțiunea educațională;
dimensiunea socială, de socializare, dobândire de noi comportamente, atitudini, conduite dezirabile din punct de vedere social.
2. perspectiva procesuală, educația ca proces de transformare pe termen lung a ființei umane, în perspectiva unor finalități explicit formulate. Transformarea se realizează pe două dimensiuni fundamentale:
dimensiune psihologică, de transferare individuală prin acumularea culturii transmise în acțiunea educațională;
dimensiunea socială, de socializare, dobândire de noi comportamente, atitudini, conduite dezirabile din punct de vedere social.
3 .perspectiva relațională, educația fiind o relație umană și socială între educatori și educați, relație în care educatorul urmărește o schimbare intențională pentru educat, în conformitate cu un scop bine definit.
Ioan Nicola(1980, p.19-20) definea educația ca „o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat”, în fiecare moment un subiect individual sau colectiv- acționând în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, corespunzând condițiilor istorico- sociale prezente și perspective.
Ulterior, definiția a fost extinsă de același autor prin perspectiva antropocentrică- educația având rolul de a dezvolta calitățile generale ale speciei umane și prin perspectiva sociocentrică- educația pregătește omul pentru exercitarea diferitelor roluri sociale(I. Nicola, 1994, p. 18-19).
Sociologul francez E.Durkheim, în anul 1911, a definit educația ca o influență din partea adulților asupra celor care încă nu sunt pregătiți pentru viața socială, cu scopul de a le forma capacitățile lor mintale, morale și fizice corespunzătoare cerințelor societății (Durkheim E. Educație și sociologie. – București: Editura Didactică și Pedagogică, 1980). Emile Planchard (apud Panțuru, coord., 2008, p.5) preciza că „se întâmplă adesea ca unii termeni, în aparență foarte simpli și foarte des folosiți, să se dovedească greu de definit în mod riguros și satisfăcător”. Această instabilitate semantică face loc confuziilor și unor dezacorduri frecvente în cursul discuțiilor. „Vorbim aceeași limbă, nu se folosește întotdeauna același limbaj”. (Planchard, 1992, apud Panțuru, coord., 2008., p.24) Planchard făcea referire la multitudinea de concepții despre educație abordate în trecut, care se regăsesc și în prezent .
Tabelul nr.1. Analiza a câtorva concepte despre educație
În urma analizei acestor concepte consider că educația este un proces de învățare continuu, care contribuie la evoluția individului, la dezvoltarea unei societăți mai înțelepte, prin contribuția lui ca individ dar și ca actor principal al mediului social-cultural și economic. Formarea unui om presupune ca baza educațională asigurată, însușită și evaluată de societatea în care se manifestă ca și interes social să-i fie amprenta veșnică și vie. Educația este concepută ca fiind cea mai rentabilă investiție în om. . Ea trebuie să fie o preocupare a întregii societăți prin valorificarea optimă a resurselor sale materiale și umane existente la un moment dat. La realizarea educației contribuie familia, mediul social, școala, biserica, instituțiile culturale, mass-media și structurile asociative. În constelația acestor factori de educare a tinerei generații, școlii îi revine locul central, ea fiind „principala instituție socială specializată în pregătirea oamenilor pentru muncă și viață”.(I. Jinga,1981,p.7.). În urma descrierii câtorva concepte despre educație personal consider că educația poate fi un proiect personal, social, sau guvernamental dar cu adevărat dorit. .
Educația ca proiect personal trebuie să reflecte dorința individului de a se educa, acolo unde nu se dorește acest proiect de educare factori responsabili din cadrul mediului social trebuie să identifice cauza care a determinat individul pentru a nu se educa. Educația ca proiect social trebuie să identifice potențiali educabili respectiv să-i susțină prin toate pârghiile existente. Educația ca un proiect guvernamental trebuie să asigure în prim plan o oarecare stabilitate legislativă, pentru toți actorii care fac parte integrată din ea. . Dar proiectul educațional trebuie să identifice pe termen mediu și lung aspectele educabile rentabile având ca o finalitate profitabilitatea unui oarecare efort depus în urma educării. De aceea, personal consider că unul dintre proiectele educaționale la toate nivelurile trebuie să fie ,,proiectul educațional economic,, ca o formă de educare cât mai timpurie și care să-l facă pe educat să se angajeze, să depună un oarecare efort pentru susținerea sa financiară dar și cea economică.
1.1.1.1 Descrierea etimologică a termenului de educație
”Omul poate deveni om numai prin educație.
El nu e nimic decât ceea ce face educația din el”
( E. Kant, 1904)
Educația – (lat. educo, educere = a ridica, a scoate, a transforma și lat. educo, educare = a crește, a îngriji, a facilita, a stimula) reprezintă cel de-al treilea factor determinant al dezvoltării psihice. Aceasta valorifică potențialitățile genetice, în raport cu disponibilitățile ambientale, fiind o formă deliberată de formare și modelare axiologică a personalității umane. . Termenul de educație ca atare apare în secolul al XVI-lea în limba franceza, fiind folosit pentru prima data de M. de Montaigne care substantivează verbul latinesc intr-unul din eseurile sale social-politice într-o frază care incrimină mijloacele vremii școlare: „ J’ accuse toute violence en education”. Deși încă nu s-a descoperit o definiție absolut satisfăcătoare a educației de-a lungul timpului, mari gânditori, filosofi, sociologi, psihologi si nu numai au încercat să definească acest termen. . Platon definea educația ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel în lucrarea sa „Politica”, considera că „educația trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”. „Pe de alta parte în secolul XVI, Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, consideră că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație.
Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ,,nu poate deveni om decât dacă este educat”. Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educația se prezintă sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se stabilește între „preceptor” (educator) și copil (viitorul „gentleman”). . Filosoful german Immanuel Kant, aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societății: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convină cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”. Pentru Jean-Jacques Rousseau educația este în același timp intervenție și neintervenție : „Educația negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării firești, totul trebuind lăsat să se producă de la sine fără nici o intervenție”. . În secolul al XIX-lea pedagogul german J.F. Herbart vedea educația ca pe o activitate de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese. Apar aici aspectul valorizator în plan reflexiv, subiectiv al educabilului in contrapondere cu planul social, precum și aspectul formativ accentuat în secolul al XX-lea. Deci în opinia pedagogului german J.H. Herbart educația este împărțită în trei subdiviziuni: guvernarea, învățământul (realizarea unor obiective specifice) și educația morală. . Sociologul francez Émile Durkheim considera că educația este o acțiune „exercitată de generațiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viața socială.”; are ca obiect să provoace și să dezvolte în copil un număr oarecare de stări fizice, intelectuale și morale. Durkheim afirma că „educația constă într-o socializare metodică a tinerei educații”. Personal consider că ,,educația este cultura pe care un individ o are, o comoară de cunoștințe care reprezintă valoare patrimoniu personal pentru a face față obstacolelor vieții''. . Ioan Nicola (1980, p.18-20) definea educația ca „o activitate socială complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat”, în fiecare moment un subiect individual sau colectiv- acționând în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și creatoare, corespunzând condițiilor istorico- sociale prezente și perspective. Ulterior, definiția a fost extinsă de același autor prin perspectiva antropocentrică- educația având rolul de a dezvolta calitățile generale ale speciei umane și prin perspectiva sociocentrică- educația pregătește omul pentru exercitarea diferitelor roluri sociale. O descrire personală a termenului de educație: ,,educația se poate baza pe un dar de la natură, un dar moștenit, dar oricare ar fi darul, el trebuie perfecționat de la naștere până la veșnica eternitate'' copilul se naște educat prin plânsul lui, care semnifică că trăiește, noi cei din jur trebuie să-i înțelegem motiul plânsului, care-l vom putea decodifica doar printr-o formă de educație care poate fi teoretică sau practică în privința creșteri copilului. Educația dăruită este arta cea mai de valoare a unui individ ca o primă ofertă din viața lui. . Oricât ne-am educa, oricât am studia, tot este loc de mai bine, dar acel mai bine poate fi cât mai aproape de noi toți dacă vom înțelege adevăratul sens al termenului de educație. Nu trebuie să-i evaluăm noi pe alții, în privința educației, o face viața, noi trebuie să ne autoeducăm prin noi înșine și să ne autoevaluăm înainte de a-i evalua pe ceilați.
1.1.1.2 Definirea termenului de educație economică și antreprenorială
Am încercat să definim termenul de educație ca un proces de învățare continuu, care contribuie la evoluția individului, la dezvoltarea unei societăți prin contribuția munci prestate, însușite printr-o formă de educare. La momentul în care ne raportăm la termenul de economie, economisire, econom, mai mereu ne duce gândul la ,,bani'', la remunerație, la calculul profitului sau la calculul economiilor făcute. . Din perspectiva celor două cuvinte am format temenul de ,,educație economică'' pe care l-am definit astfel: ,,locul instituțional educațional numit ,,școala'' unde banul trebuie să fie cunoscut sub aspectul său virtual, prin diferitele activități practice la clasă, pentru o viitoare înțelegere mai bună a mecanismelor financiare de către educabil''. Prin educația economică trebuie înteles aspectul prin care se va putea conștientiza de către educabili la un moment dat necesitatea acordării respectului față de orice sumă de bani obținută. De aceea consider că educația economică joacă un rol important în dezvoltarea gândirii educabilului privind unele aspecte ce depind de mecanismele financiare (vânzare, cumpărare, câștig, pierdere, etc), prin descoperirea în sine a unor deprinderi economice ce se pot exersa prin diferitele jocuri de rol de la cel mai mic nivel de educație (clasa pregătitoare)''. Educația economică și antreprenorială se constituie în dimensiuni moderne ale educației, prezente în ânt) sau implicite (programe nonformale, module, companii-persoane). Vizează formarea și cultivarea capacităților de adaptare rapidă și responsabilă a personalității umane la condițiile economiei de piață și a mediului concurențial și de afaceri. . Țintele strategice ale educației economice și antreprenoriale sunt, în principal, următoarele:
familiarizarea cu noțiunile, conceptele, legitățile, mecanismele și practicile asociate producției, desfacerii și consumului în contextul competiției libere;
similarea noțiunilor de bază ale economiei;
înțelegerea modului de funcționare a economiei de piață;
formarea și susținerea acelor deprinderi și abilități specifice unui mediu economic concurențial;
cunoașterea și folosirea eficientă a mecanismelor și instituțiilor specifice economiei de piață;
conștientizarea oportunităților de adaptare a deciziilor în calitate de angajați, manageri, investitori, consumatori, proprietari și cetățeni;
întărirea motivației munci și a celei economice;
dezvoltarea spiritului de inițiativă privată și a disponibilității de a iniția și dezvolta afaceri;
formarea unui nou mod economic de gândire și acțiune.
Educarea oamenilor în general, a tinerilor în special, în spiritul economiei de piață are efecte benefice și pentru viața cotidiană, dar și pentru evoluția profesională a tinerilor, fiind practic o pregătire indirectă pentru muncă și pentru inițiativă privată, participând activ la dezvoltarea personală și socială. . În context contemporan, sistemele educaționale din țările dezvoltate acordă o importanță deosebită acestei noi dimensiuni a educației, ceea ce echivalează cu recunoașterea valorii pe care o are pregătirea economică și pentru mediul de afaceri în înțelegerea corectă a lumii de azi, ca și pentru adoptarea deciziilor majore care influențează viitorul oamenilor.
Studiul economiei și a activităților specifice domeniului, într-un mediu educațional formal și nonformală contribuie la dezvoltarea unor deprinderi precum ar fi:
identificarea corectă și în timp util a unor dificultăți economice, alternative de acțiune, beneficii și / sau costuri ale demersurilor de natură economică;
analiza pertinentă a contextului și cauzelor diferitelor acțiuni economice,
examinarea atentă a consecințelor imediate și / sau de durată ale modificărilor de situație – economică sau politică – în plan personal și social;
argumentarea și compararea beneficiilor / costurilor oricărei acțiuni economice, de genul tranzacțiilor, a schimburilor, etc. (http://www.biblioteca-digitala. ase.ro/ biblioteca / pagina 2. asp?id=cap12).
Nevoia de educația economică și antreprenorială este o realitate a zilelor noastre, dar de la o nevoie actuală până la a satiface o nevoie trebuie o implicare a tuturor celor îndreptățiți a determina ca nevoia să se transforme într-o satisfacție a celor ce o doresc. . Programele școlare de educație economică și antreprenoriale în țara noastră au fost reconsiderate și sensibil ameliorate sub aspect calitativ și metodologic, dar și sub aspectul unor bibliografii selective din cadrul unităților școlare în cadrul sistemului de educație preuniversitară.
Astfel, la nivelul învățământului general, nu există programe școlare instituționalizate de educație economică, activitățile desfășurându-se complementar curriculum-ului școlar, prin intervenția unor organizații neguvernamentale sau asociații de întreprinzători. . Pentru învățământul liceal și vocațional, planul-cadru de învățământ cuprinde, la aria curriculară „om și societate”, discipline economice (în trunchiul comun sau în curriculum la decizia școlaii), cum ar fi: Economie, Educație antreprenorială, Metode și tehnici de analiză economică etc. Cu siguranță numărul de ore este unul insuficient raportat la importanța disciplinei, dar și modul de alegere prin CDȘ al unităților școlare lasă loc ca bariera de a pătrunde a disciplinei să fie mult mai bine nepătrunzătoare. . Ca urmare, educația în domeniul economic și a spiritului întreprinzător apare sub forma unui sistem cu variate componente ce solicită abordări specifice, asigurând celor care dispun de reale aptitudini antreprenoriale cunoștințele necesare parcurgerii drumului spre reușită și succes.
1.1.2 Educația economică: rolul și funcțiile sale
Rolul educației economice are menirea de a educa actualii educabili în domeniul și spiritul economic și al spiritului întreprinzător care apare sub forma unui sistem cu variate componente ce solicită abordări specifice, asigurând celor care dispun de reale aptitudini antreprenoriale cunoștințele necesare parcurgerii drumului spre reușită și succes. . Rolul educației economice este de a face lumea de astăzi care este formată din totalitatea indivizilor existenți să perceapă rolul lor economic într-o societate dar și rolul economicului în dezvoltarea lor personală. . Profesorul Emil Păun sublinia în lucrarea sa ,,Educația și rolul ei în dezvoltarea socio economică”, faptul că ,,învățamântul stă la baza dezvoltării economice“, creând la nivelul anilor 1970, un punct de plecare în abordarea dintr-o altă lumină, a importanței acestei perioade. (Emil Păun 1974, Educația și rolul ei în dezvoltarea social-economică p.56). . Învățământul, produce efecte directe și indirecte preciza prof. Emil Păun în lucrarea amintită. Efectele directe fiind pregătirea pentru un anumit domeniu, profesia, activitatea, iar cele indirecte fiind avantaje economice și sociale. . Invesția în educația de calitate este cea care generează „rentabilitate în sens strict economic”, „ea putând genera economii prin diminuarea costurilor acelor fenomene sociale negative generate sau influențate de lipsa educției sau de o educație precară a majorității membrilor societății”(Voiculescu, F.,2008 Educația în economia de piață, p.34).
Documentul Consiliului Uniunii Europene, din 12 mai 2009, menționează în anexa care este parte integrantă a acestuia, că până în 2020, 95% din copiii preșcolari cu vârstă între 4 ani și cea a școlarizarii, trebuie să fie cuprinși în grădiniță, mai ales cei din medii defavorizate. Conform Comisiei Europene, toate țările uniunii trebuie să se aplece către aspecte care vizează: „Investițiile în educație și formare profesională sunt esențiale pentru sporirea productivității și a creșterii economice;”, „și ar trebui să se pună accentul pe maximizarea investițiilor eficiente la toate nivelurile de educație” (C.E.,2012,p-13-14). . Ilustrul gânditor francez, Jean-Jacques Rousseau, definea importanța educației în cartea sa „Emile” (Rousseau, 1979 p.139). „Tot ceea ce n-avem de la naștere și de care avem nevoie când suntem mari, ne este dat prin educație. Această educație ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri” Respectiv prin funcțiile educației înțelegem rolurile pe care aceasta le are în formarea și dezvoltarea personalității individului și pregătirea lui pentru o abilitate antreprenorială. .
1.1.2.1 Rolul funcției educative, raportat la educația economică
„Important este nu numai să câștigi bine, ci și să știi să te folosești de rezultatul muncii și efortului”.
(I.Cucoș, 2006)
Pornind de la moto-ul de mai sus, nu este în deajuns de important câștigul obținut de un individ. Ar fi un lucru mai important modul de folosire, de alocare, de gestionare, sau de investire a sumelor obținute, pentru o eventuală economisire a unor sume de bani. O astfel de educație-economică poate reprezenta o pregătire pentru viața de familie, pentru administrarea bunurilor personale și utilizarea corespunzătoare a bugetului personal, pentru înțelegerea mai ușoară a mecanismelor financiare în privința cheltuelilor eficiente. . Funcțiile educației sunt consecințele sociale ale activității de formare- dezvoltare a personalității umane, de la nivelul sistemului și al procesului de învățământ. Funcțiile educației, prin acțiunea factorului subiectiv existent la un nivel de politică pedagogică, sunt exprimate în termeni de finalități ale educației: ideal, scop și obiective. . Deci, funcțiile educației cuprind ansamblul de operații și acțiuni prin care se realizează activitatea de formare- dezvoltare a personalității umane la nivel de sistem.
Funcția educației se referă la:
atributul activității de formare- dezvoltare permanentă a personalității umane;
relația dintre cerințele de formare exprimate la nivel social și necesitățile de dezvoltare resimțite la nivelul structurii personalității umane.
Analiza funcțiilor educației are în vedere raportarea activității de formare- dezvoltare a personalității la principalele domenii ale vieții sociale, văzute ca subsisteme ale sistemului social- global (subsistemul politic, economic și cultural) (S. Cristea, 1998, p.190, 191):
a) Funcția politică a educației vizează formarea- dezvoltarea personalității în cadrul procesului de integrare socială a acesteia și reduce tentația puterii de a folosi educația ca mijloc de „ conservare a societății”;
b) Funcția economică vizează valorificarea potențialului bio- psiho social al personalității pe tot parcursul vieții pentru integrarea într-o activitate productivă;
Funcția economică vizează cultura muncii (capacitatea personalității umane de a produce eficient valori materiale și spirituale) și cultura tehnologiei (capacitatea personalității umane de a folosi eficient știința în diferite domenii de activitate).
c) Funcția culturală a educației vizează formarea- dezvoltarea personalității umane prin intermediul valorilor spirituale validate social în spațiu și timp. Realizarea funcției culturale a educației la nivelul școlii presupune (S. Cristea , 2004, p.19):
reproducerea unor norme și valori care orientează acțiunile educaționale angajate în procesul de învățământ;
adoptarea, mobilizarea resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactice, financiare) existente sau care vor fi disponibile;
realizarea sarcinilor curente la nivelul activității, acțiunii operațiilor programului în concordanță cu obiectivele generale, intermediare și operaționale;
integrarea tuturor factorilor activității de educație, prin care se armonizează elementele organizației și loialitatea membrilor acesteia.
Funcția educației economice vizează cultura munci, care reflectă capacitățile individuale umane de a lucra și de a produce eficient valori materiale și spirituale, relevante societăți prin aplicarea eficientă a unei forme de educație.
În lucrarea “Investiția în capitalul uman”, (Schultz, Th.W. – Investment in Human Capital în “American Economic Review”, march, 1961, p.11), respectiv în lucrarea “Sursele creșterii economice în Statele Unite” (Denison, E. – In American Economic Review no.52, mai/1962, p.67) demonstrează, în final, că educația și formarea profesională determină creșterea venitului național, calculând inclusiv procentul ce poate fi atribuit educației.
Ambii teoreticieni – T. Schultz, E. Denison – au ajuns la concluzia că investiția în capitalul uman are în vedere cheltuielile curente pentru educație făcute de o persoană, familie, o organizație sau de societate în ansamblu luându-se în calcul posibilitatea de a obtine câstig nu numai în planul performanțelor profesionale, al abilităților și priceperii, dar și în eventualitatea obținerii de venituri suplimentare la un moment dat. Sistemul de educație nu trebuie să fie rupt de realitățile vieții, de cerințele pieței, dar nici de potențialul uman, de formare a masei mari de indivizi care pot fi educați.
Nivelul de educare a unui individ nu stă numai în formele de învățare din cadrul unor instituții, ea trebuie să aibă la bază autoeducarea continuă, sprijinul mediului familial, conjunctura economică, etc.
Oricum aș preda eu la o oră, dacă tu nu vrei să fii receptiv, eu nu te voi putea ridica mai sus decât ai vrea și tu, prin educația pe care ți-o pot eu oferi. Eu nu te pot ridica mai sus (prin educație) dacă tu nu vrei acest lucru (să înveți). Conceptul prin care rolul educării revine exclusiv sistemului de educație din școală este total greșit. Educabilul face parte din sistemul de educație prin așa-numita ,,instituție școlară'' unde i se transmit informații într-o formă ordonată și structurată, într-un climat organizațional școlar.
Educația economică trebuie să fie cel mai important studiu și să-și găsească locul în continutul învățământului prin discipline adecvate care ar trebui să devină obligatorii la toate nivelurile de predare, respectiv mai aproape la toate formele de specializare, și prin acțiuni specifice de implicare a tuturor actorilor pentru rezolvarea problemelor economice, care să fie corespunzătoare profesiei și domeniului de activitate.
Educația economică trebuie susținută de toți factorii educativi, prin mijloace specifice, precum: familia, mediul social, mass media, organismele societății civile, mediul politic dar și nu în ultimul rând de sistemul de educație.
,,Îndemânarea perfecționată a unui lucrător poate fi considerată ca o unealtă ce îmbunătățește munca și care, deși costă, necesită o anumită cheltuială, restituie totuși această cheltuială sub forma unui venit pentru el și comunitatea din care face parte” (Smith, Adam – Avuția natiunilor, 1937, p.243) . Iar, Alfred Marshall în ,,Principles of Economics” susținea că: “Cel mai de preț din tot capitalul este acela investit în ființa umană”.
Deci, educația economică joacă un rol în dezvoltarea și creșterea economiei unei tări, de aceea personal consider că această formă de educație economică trebuie să se regăsească mai bine aprofundată în cadrul celor 0-12 ani de studiu de la nivel primar și gimnazial continuând cu cel liceal, adică pe tot parcursul învățământului preuniversitar.
Atunci când este implementată educația economică de la cel mai mic nivel, deprinderile educabililor asupra respectului față de un anumit câștig (material sau financiar) vor fi mult mai bine concretizate ca un respect față de banul căștigat. Când ne referim la termenul de economie primul lucru care ne vine în minte este ,,banul'', iar când vorbim despre educație gândul ne duce la ,,ce vom învăța''.
De aceea trebuie mai întâi a învăța cum se câștigă ,,banul'' prin educația primită din cadrul mediul instituțional școlar, ca fiecare leu să fie cheltuit eficient.
Una dintre recomandările Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI este aceea de a se stabili un „set de indicatori care să evidențieze disfuncțiile sistemului de învățământ prin corelarea diverselor informații de ordin calitativ și cantitativ, cum ar fi: nivelul cheltuielilor pentru învățământ, numărul cazurilor de abandon școlar, diferențele în accesul la educație, ineficiența diverselor părți ale sistemului, calitatea scăzută a procesului de predare, statutul cadrelor didactice etc.” Delors, J. (coord.), (2000). Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, Iași: Editura Polirom, p.167.
1.1.2.2 Funcțiile educației și rolul său în economie
Conform autorilor (D. Crețu, 1999, M. Bocoș, D. Jucan, 2003, E. Joița, 2003, I. Viorel, 2004, V. Ilie, 2007) principalele funcții ale educației sunt:
Selecția și transmiterea valorilor de la societate la individ;
Dezvoltarea potențialului biopsihic al individului în virtutea unui ideal educațional;
Formarea socio-profesională;
Înzestrarea indivizilor cu mijloacele necesare pentru dezvoltarea lor pe parcursul întregii vieți.
Alte funcții: culturală, axiologică, economică, politică, funcția de formare pentru autoeducație, de formare pentru integrare socială și profesională, de coordonare a factorilor dezvoltării, managerială etc. Educația este o activitate continuă pe tot parcursul vieții unui oarecare individ. Ea începe de la prim pași până la ultimul pas din viața unui om.
Educația trebuie să ai la bază mediul familial, mai precis aș spune ,,educația celor 7 ani de acasă''. Nu putem vorbi despre capitalul uman fără a aminti despre educația realizată în cadrul instituțiilor de învățământ sau despre formarea și dezvoltarea profesională.
Cu cât societatea percepe unele valori economice la o scară mai mare, cu atât mai mult și activitățile economice vor fi percepute mult mai bine și vor juca un rol important pentru o creștere și dezvoltare economică ulterioară. (ex. realizarea de proiecte economice la nivelul unităților școlare). Cu cât un educabil sau un oarecare individ este familializat cu aspectele economice-financiare mai timpuri, adică la o vârstă cât mai fragedă, cu atât șansele lui de a se perfecționa continuu pe latura economică sunt mai mari și pot să genereze un oarecare interes personal, respectiv percepera lui asupra rolului să într-o economie de piață va fi mai bine înțeles și benefic economiei.
De ex: De ce unii părinți rromi nu-și mai dau copii la școală din clasa a IV-a ? Pentru că-i duc cu ei în târguri, oboare, să-i facă currioși asupra modului cum se câștigă banul. Pentru că deprinderile în privința unor noi experiențe mai ales financiare se asimilează de la o vârstă cât mai fragedă. Poate fi primul vaccin numind ,,vaccinul afacerilor pentru ei''.
Un copil rrom care a părăsit sistemul de educație timpuriu, comparat cu unul tot de vârsat lui care a frecventat școala peste un an sau doi diferența între cunoștințele economice (arta cumpărării de aici și a vânzării de acolo) mai mereu se lasă cu un oarecare câștig pentru ei. Copilul rrom dobândește cunoștințele practice la o scară mult mai mare decât celălat copil, care se ocupa la clasă cu lucrul manual, cu desenul, cu muzica și mai mereu cu orele de matematică.
De aceea consider că rolul educației economice a educabililor la o scară din ce în ce mai aprofundată este poarta care deschide orizontul prin care se vor percepe unele probleme economice care se vor ivi pe parcursul vieții fiecăruia dintre noi''.
Pe scurt rolul educației economice este de a pregăti educabilii asupra perceperii unor aspecte financiare economice, aspecte care uneori crează unele probleme atât personale, familiale, ale organizațiilor, etc unde barierele economice în privința gestionării eficiente a banului să fie cât mai bine înțelese de la o vârstă cât mai fragedă. . Educația economică ar avea un rol important în dezvoltarea și creșterea mediului economic, în perspectiva viitorului dacă:
dacă educația economică ar fi mult mai bine susținută de întregul sistem educațional;
dacă asimilările practice s-ar concretiza la fiecare nivel de învățare;
dacă implicarea tuturor factorilor de la cel mai mic până la cel mai mare nivel ar fi una mult mai conștientă asupra efectelor educației economice privind dezvoltarea și creșterea ulterioară a economiei;
atractivitatea ,,educația economică'' ca aspect practico-instructiv educativ.
Cu siguranță că fiecare dintre noi am mai putea continua cu câteva aspecte importante având ca o modalitate de susținere a disciplinei ,,educație economică'' dar cu adevărat nu noi în sine suntem cei care decidem ,,dacă disciplina să fie opțională sau obligatorie?, ,,care să fie conținutul?'', ,, câte ore de teorie și câte de practică să fie?'' etc, dar cu siguranță prin noi prin aportul nostru pot fi cunoscute aceste aspecte care ar constitui un oarecare mod de schimbare în cadrul ariilor curriculare.
Există o vorbă din bătrâni, conform căreia „economia se învață din copilărie” și într-adevăr, lucrurile stau întocmai. Adevărul este că, dacă nu înveți să pretuiești banii încă din copilărie, după ce ai inteles valoarea acestora, în perioada adultă vor fi slabe șanse să reușești să îi gestionezi așa cum trebuie.
Sau, ,,banii ne munciți nu-s prețuiți '' nu de multe ori am fost puși în situația-n care unii dontre noi au dat de vreo mostenire, sau a dar norucul lotto-ul peste ei, dar așa de repede cum s-au ridicat au și decăjut. A cunoaște valoarea adevărată a banului trebuie mai întâi cunoscut ca aspect teoretic, prin conceperea unor ipoteze de lucru încăn de la nivel gimnazial, acolo unde totul pare a fi un joc edicațional economic virtual, care se transformă într-o realitate punând bazele unei afaceri ulterioare reale cu cunoștințele economice dobândite prin educație. Managementul banilor reprezintă cheia succesului într-o afacere, sau chiar familie, aceste elemente de bază precum organizarea eficientă a veniturilor pentru acoperirea cheltuelilor și prețuirea unor eventuale sume rămase trebuiesc ,,vaccinate din copilărie educabililor'', pentru ca efectul vaccinului să fie observabil și în plan economic pe viitor.
1.1.2.3 Obiectivele educației economice
În perspectiva viitorului, al economiei de piață îndeosebi, educația economică trebuie să fie o componentă de bază și necesară mediului socio-cultural, formării personalității tuturor oamenilor. În acest context, atât viața de familie și viața personală, cît și activitatea din oricare domeniu al vieții sociale, fără excepție, includ, într-o măsură mai mare sau mai mică, probleme de natură economică, care trebuie cunoscute printr-o formă sau alta de educația, în vederea participării oamenilor la dezvoltarea lor, corespunzător profesiunii lor având ca finalitate o activitate care să contribuie semnificativ la creșterea și dezvoltare economică.
Strâns legat de această realitate, sunt necesare un minimum cunoștințe economice, care trebuie avute în vedere în cadrul sistemului de educație economică a întregului tineret studios, indiferent de profesia ce și-o însușește și pe care o va dobândi după absolvirea școlii sau a facultății. Astfel de cunoștințe necesare fac parte din domeniile: economie politică, economie națională, economie mondială, relații economice internaționale, concurența economică, marfuri, bunuri de consum, comerț, servicii, dar care trebuie studiat, într-o oarecare formă de studiu obligatoriu la orice nivel.
Asemenea celorlalte componente, și educația economică implică proiectarea și realizarea unor obiective, astfel:
a) dobandirea de cunoștințe economice, asemănătoare celor enunțate mai sus și formarea unei gândiri economice flexibile și creative, în concordanta cu cerințele economiei de piață, care să ofere oamenilor posibilitatea de a intelege atat problematica ideatica și practică a economiei naționale, cat și problematica economică a vieții și activității de grup și individuale, în interacțiune, ca un obiectiv cognitiv-formativ;
b) formarea de convingeri și sentimente economice puternice, obiectivate în simțiri și trăiri superioare, care să dinamizeze oamenii să înteleagă și să se implice, fară rețineri, în rezolvarea corectă și eficientă atât a problemelor economiei naționale cât și a problemelor economice de grup și individuale, în interacțiune, ca un obiectiv afectiv-formativ;
c) formarea la priceperi și deprinderi economice, care să ofere fiecarui om posibilitatea reală de a se implica practic în rezolvarea atât a problemelor economiei naționale, în funcție de profesia sa și domeniul social în care lucrează, cât și în rezolvarea problemelor economice (a afacerilor – când este cazul) de grup și individuale, pentru a se contribui la prosperitatea generala și individuală, ca un obiectiv acțional-practic;
d) formarea omului în spirit deontologic, care să-i determine concepții, atitudini, acte și afaceri economice demne, corecte, licite și, în acelasi timp, să-l implice în lupta pentru prevenirea sau inlăturarea corupției economice, ca un obiectiv etic (morai-civic).
(http://ec.europa.eu/europe2020europe-2020-in-a-nutshell/priorities/smart-growth/index_ro.htm)
Bineînțeles că teoria este mama științei, iar tata este coordonatorul practic al acesteia, unde rolul ambilor actori este bunăstarea familiei precum și generarea de venituri, pentru atingerea unor obiective economice familiale și nu numai. Aceste însușiri educabilul trebuie să-le dobândească în cadrul sistemului de educație, la orele de practică de la disciplina ,,educație economică'' ca o primă însușire economică timpurie de la nivel poate chiar preșcolar.
Studiile arata că peste 60% dintre firmele nou deschise dau faliment în primele 6 luni, în țara noastră, tocmai pentru că patronii nu au suficiente cunoștinte economice. Însă ele nu sunt importante doar dacă vrei să iți deschizi o afacere. O cantitate mai mare de noțiuni fundamentale în ceea ce priveste economia este necesara pentru oricine, aceste cunoștințe trebuiesc dobândite în prim plan pe linie de educație economică din cadrul instituțiilor școlare. Unde familializarea cu noțiunile de piață, de achizitii de vănzări, profit și pierdere, etc trebuiesc cunoscute atât pe plan teoretic cât și pe plan practiv prin diferitele activități practice, dar și deplasări în teritoriu la agenți economici, intrprinderi, etc. (prelucrat după sursa: ,,obiectivele și abordarile unei educații antreprenoriale'' http www. 7p.ro / Default. aspx? PageID=1408#ixzz3hA5b0DeG ).
Obiectivele sunt finaliățiile care concretizează idealul și scopurile educaționale, la nivelul diferitelor discipline de învățământ sau al diferitelor forme de activități instructiv-educative.
Tabelul nr.1 Finalitățile obiectivelor educației
Obiectivele educaționale reflectă rezultatele la care trebuie să se ajungă în urma parcurgerii unei secvențe educative concrete, componentă a unei activități educative economice complexe. Obiectivele educaționale economice trebuie să reprezinte forma cea mai concretă a finalităților educației economice, fără de care idealul ar fi imposibil de atins.
De exemplu: La o oră de educație economică obiectivele educaționale sunt stabilite de educatoare, învățător sau profesor la începutul proiectării didactice, având rol de a ghida activitatea / lecția în întregime. Unde ca o finalitate a activităților întreprinse trebuie să fie conștientizarea a cât mai multe aspecte practice identificabile ulterior de educabil în urma lecției predate.
De aceea, consider că la nivelul unei țări obiectivul principal educațional economic trebuie să fie pregătirea educabililor la orele de ,,Educație economică'' având ca finalitate a actului educațional o măsură posibilă de creșterea și dezvoltare economică ulterioară a țării, prin pe care-l vor depunela locul de muncă''. Obiectivele educaționale trebuie stabilite de la cel mai mare nivel, guvernamental până la cel școlar în baza unei solicitări permanente a unor noi și noi cerințe ale pieței forței de muncă.
Într-adevăr programa școlară pentru ,,Educație economică'' este reprezentă ca o ofertă curriculară centrală de disciplină opțională pentru gimnaziu, proiectată pentru doi ani de studiu, de preferință, pentru clasele a VI-a și a VII-a, beneficiind de un buget de timp de 1 oră/săptămână, care la ora actuală nu este prezentă ca disciplină în toate unitățile școlare.
De ce ? Pentru că este disciplină opțională. După părerea mea introducerea ca disciplină obligatorie în trunchiul comun ar fi un demeres care pe viitor cu siguranță ar conduce la perceperea unor aspecte economice mult mai bine.
Propunerea privind structura și conținutul Curriculumului programelor obligatorii este: Educație economică clasele I-a – a IV-a cu cîte 1+1 oră pe săptămînă (total 34+34=68 ore anual pentru fiecare clasă). Pe parcursul studierii acestor programe se vor respecta toate principiile didactice și cele specifice educației economice, cu obligativitatea participării (vizite) la unele instituții, organizații productive.
Tabelul nr.2 Propunere spre schimbare a conținutul Curricumului, (pentru trunchi comun)
Notă:
Bineînțeles, este o formă orientativă, pentru care se poate realiza descrierea obiectivelor de referiță, a activităților de învățare respectiv a conținuturilor. S-ar putea concepe un studiu complet pentru disciplina ,,educație economică''. O curiozitate ar fi cunoașterea din totalul CDȘ-urilor solicitate de școli către au avut , ca opțional ,,Educația economică'' într-un județ.
1.1.2.4 Obiectivele UE pentru o creștere economică 2020
Uniunea Europeană face eforturi mari pentru a depăși criza economică și pentru a crea condițiile care să favorizeze dezvoltarea unei economii mai competitive, cu un grad mai ridicat de ocupare a forței de muncă.
Strategia Europa 2020 își propune să asigure o creștere economică: inteligentă, prin investiții mai eficiente în educație, cercetare și inovare; durabilă, prin orientarea decisivă către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon; și favorabilă incluziunii, prin punerea accentului pe crearea de locuri de muncă și pe reducerea sărăciei.
Strategia se concentrează pe cinci obiective ambițioase privind ocuparea forței de muncă, inovarea, educația, reducerea sărăciei și energia/clima. Uniunea Europeană a stabilt 5 obiective europene pentru 2020.
1. Ocuparea forței de muncă
rată de ocupare a forței de muncă de 75 % în rândul populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani.
2. Cercetare și dezvoltare,
alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare și dezvoltare.
3. Schimbările climatice și utilizarea durabilă a energiei
reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (sau chiar cu 30%, în condiții favorabile) față de nivelurile înregistrate în 1990;
creșterea ponderii surselor de energie regenerabile până la 20%;
creșterea cu 20% a eficienței energetice.
4. EducațieCreșterea inteligentă presupune îmbunătățirea prestației UE în următoarele domenii:
educație (încurajarea procesului de învățare și de îmbunătățire a competențelor);
cercetare și inovare (crearea de noi produse și servicii care să genereze creștere; economică și noi locuri de muncă și să ne ajute să facem față provocărilor de ordin social);
societatea digitală (utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor);
reducerea sub 10% a ratei de părăsire timpurie a școlii;
creșterea la peste 40% a ponderii absolvenților de studii superioare în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani.
5. Lupta împotriva sărăciei și a excluziunii sociale
reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei și a excluziunii sociale.
(http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_ro.htm#top)
Obiectivele UE pentru o creștere inteligentă 2020:
1. Un nivel al investițiilor publice și private în cercetare și dezvoltare de 3% din PIB-ul UE; condiții mai bune pentru cercetare, dezvoltare și inovare;
2. O rată de ocupare a forței de muncă de 75 % în rândul populației cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani, până în 2020 (prin crearea de condiții favorabile inserției profesionale, în special pentru femei, tineri, persoane în vârstă sau necalificate și imigranți legali);
3. Rezultate mai bune pe plan educațional, în special; .
– reducerea abandonului școlar la mai puțin de 10%; .
– creșterea până la cel puțin 40% a ponderii absolvenților de studii superioare sau echivalente în rândul populației în vârstă de 30-34 de ani.
1.2 Marketingul în relație cu economicul
În lucrările de specialitate sunt prezentate numeroase opinii referitoare la conținutul marketingului, cele mai multe abordând în mod unilateral marketingul, fie doar ca activitate economică sau modul de activități economice, fie ca proces economic, social, comercial, de corelare a cererii cu oferta, de schimbare sau transformare a produselor etc., fie ca o filozofie, ca o funcțiune a întreprinderii moderne, ca o funcție managerială, ca o structură de instituții etc. Aceasta demonstrează că marketingul este un fenomen deosebit de complex ce îmbină teoria cu practica, fiecare punct de vedere relevând o latură sau alta a acestuia. Practic subliniază M. Baker fiecare lucrare legată de marketing începe cu o altă definiție(M.J. Baker Marketing Ed. S.C. Știința și Tehnica S.A. București, 1996, p.16). . Aportul marketingului la obținerea celor mai bune rezultate în activitatea economico-socială, ca și în descifrarea sensului schimbării în mediul economic, îl desemnează ca o activitate de stat major, esențială în stabilirea strategiei întreprinderii(I.Georgescu, în lucrarea Management și marketing în regii autonome, societăți comerciale și firme particulare vol. I-II, supliment la revista Tribuna economică 1991 p.176). Autori precum : (I.Cătoiu, V. Balaure Mutații în economia mondială și reorientări în politica de piață a întreprinderilor- Tribuna economică nr.15 1990 p.26). consideră că marketingul se dovedește indispensabil nu doar în cazul abundenței, ci și al penuriei care se manifestă în viața economică, în unele domenii. Astfel, în ultimele decenii, când societatea s-a confruntat cu serioase dificultăți în domeniul asigurării cu strictul necesar de materii prime și energetice, cercetătorii și practicienii au demonstrat că importanța marketingului nu se reduce, ci au loc doar schimbări în modul de folosire a lui. . Deși marketingul își are originile în condițiile economico-sociale ale începutului acestui veac, afirmarea sa teoretică și practică are loc în perioada postbelică, când asistăm la expansiunea lui explozivă, ca urmare a impactului revoluției științifico-tehnice asupra vieții economico-sociale, concretizat în creșterea gradului de complexitate a proceselor și fenomenelor economice, de diversificare a producției de bunuri și servicii, de adâncire a diviziunii sociale a muncii, care a condus la lărgirea colaborării nu numai în cadrul granițelor naționale, ci și pe plan mondial, dând expresie interdependențelor economice dintre țări. . (http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/1.htm). . Marketingul văzut ca o este știință economică care are un domeniu propriu de cercetare, ce constituie un segment al vieții economice, despre care acum două secole A. Smith scria: ,,consumul este singura finalitate și scopul oricărei producții, iar interesul producătorului trebuie să se îndrepte numai în direcția care este necesară pentru susținerea interesului consumatorului''. Desigur, apariția științei marketingului este rezultatul diviziunii sociale, care se produce și în domeniul științei economice. Așa cum economia politică a apărut în cadrul filozofiei antice (Em. Dobrescu, T. Postolache Consemnări economice, Ed. Academiei Române, Buc., p. 10-12) și treptat s-a desprins, devenind știința cu obiect propriu de cercetare, metode specifice de abordare a fenomenelor și proceselor economice, cu legi, categorii, principii de necontestat încă din secolul al XVIII-lea, marketingul în secolul XX se desprinde din economia politică, își delimitează propriul domeniu de cercetare, își conturează o metodologie adecvată, formulând principiile pe baza cărora se pot stabili căi eficiente de soluționare practică a raporturilor dintre agenții economici și mediul economico-social în general, între aceștia și piața în special.
1.2.1 Aspecte definitorii ale marketinglui și a educației economice
Există numeroase definiții propuse pentru definirea termenului de marketing. Dar unul dintre cele mai vechi și cel mai răspândit până nu demult a fost aceea a Comitetului de definiții al Asociației Americane de Marketing: ,,ansamblul dinamic al tuturor activităților comerciale care dirijează fluxul de mărfuri și servicii de la producător la consumator sau utilizatorul final'' (Committee on Definition. ,,Marketing Definition'' ,Chicago American Association, 1960, p.2). Înainte de toate să vedem termenul de marketing este de origine anglo-saxonă (market = piață), iar prima definiție a fost dată în 1973 a teoriei și practicii sale, dezvoltat în Statele Unite ale Americii de A.M.A. (American Marketing Asolciation).Conform lui Virgil Balaure-coordonator, Marketing, o definiție a marketingului este: .
,,Marketingul reprezintă o concepție modernă, o atitudine în orientarea întreprinderilor, concretizată într-un ansamblu coerent de activități practice, programate și organizate prin utilizarea unor metode și tehnici științifice, respectiv a unui instrumentar specific''. . Conform lui Philip Kotler considerat părintele marketingului, – Principiile Marketingului 1997, marketingul este: ,,Un proces social și managerial prin care indivizii și grupurile obțin lucruri de care au nevoie și pe care le doresc, prin crearea și schimbul de produse și valoare cu alte grupuri și persoane''.Conform manualului Marketingul Afacerii – Valentina Capotă, marketingul este: ,,Un ansamblu de activități practice care constau în procesul de planificare și punere în practică a produsului, stabilirii prețului, distribuirii și promovării, prin care întreprinderea orientează fluxul de bunuri și servicii de la producători la consumatori''. Dacă Peter Drucker i-a îndemnat pe manageri să ia marketingul în serios, Ph. Kotler este primul economist care a subliniat importanța marketingului pentru organizațiile de orice fel, lucrative sau nelucrative, productive sau ne productive. În concepția altor autori, precum și a englezului Michael Baker, care a continuat ideea lui Kotler :,, marketingul are atât o funcție managerială cât și o funcție economică''. În concepția lui (Mihai C Demetrescu, 1969 Marketing p.3) Descrie marketingul ca: ,,concept organizațional, un ansamblu de metode, de procedee și tehnici de cercetare și acțiune, de analiză, de previziune și control, dar și de organizare și promovare în întreprindere a unui spirit de cunoaștere și anticipare a modificărilor neîncetate intervenite în concepțiile, atitudinile și conduita cumpărătorilor, în preferințele și aspirațiile acestora''. . În România înțelesurile date conceptului de marketing sunt multiple. De exemplu, profesorul Nicolae Al. Pop consideră că marketingul reprezintă ,,o nouă optică economică, o activitate practică, concretă a întreprinderii și o funcție a acesteia'' completănd astfel ceea ce se concretizează prin satisfacția clientului prin revenirea lor la produsele și serviciile noastre.
Philip Kotler definește pentru prima dată marketingul în două moduri astfel:
I -marketingul se referă la activitatea umană, făcută pentru satisfacerea cerințelor și nevoilor prin intermediul schimbului. .
II -marketingul este un proces social și managerial prin care indivizi și grupuri de indivizi obțin ceea ce le este necesar prin crearea, oferirea și schimbul de produse.
Educația este considerat principalul pilon de formare a unei mase mari de indivizi care devin specialiști în diferitele domenii de activitate. Dar care la rândul lor au un rol semnificativ în dezvoltarea economică și socială pe termen mediu sau lung. Atunci când vorbim despre sistemul de educație care trebuie să aibă o susținere majoră din punct de vedere uman dar și financiar știind că orice formă de educare se spre o oarecare formă de perfecționare continuă necesită va conduce la actul de creștere a calității educaționale. . Ca toate științele economice, marketingul își găsește fundamentul științific în conceptele elaborate de economia politică, deci le preia și utilizează alături de propriile concepte, categorii, noțiuni. De asemenea, încorporează o serie de noțiuni din arsenalul științelor economice de ramură (economia industriei, agriculturii, comerțului, turismului etc), a celorlalte științe economice teoretico-aplicative și a științelor economice de graniță, dar și al sociologiei, psihologiei, matematicii etc. ceea ce-i conferă o largă deschidere către alte sfere ale cunoașterii umane și posibilitatea dezvoltării deosebit de rapide. . Încă din 1965 M. Halbert (The Meaning and Sources of Marketing Theory Semnificația și sursele teoriei marketingului Mc Graw Hill, Marketing Science Institute Series 1965 preluat din M.J. Baker Op.cit. p.18-19), sublinia că marketingul a preluat mult de la disciplinele legate de sfera afacerilor (economice, drept, etc.), de la științele sociale comportamentale și de la cele metodologice (matematică, etc.) și că aceste împrumuturi include date, tehnici și concepte.
Figura nr.4 Specializarea marketingului în funcție de obiectul activității
Dacă marketingul în domeniul economic se referă la sectorul cu scop lucrativ-productiv de bunuri și servicii, pentru a satisface cerințele consumatorului, este aducător de profit producătorului, marketingul educațional are ca obiectiv elaborarea și aplicarea strategiilor, programelor educaționale printr-o evaluare corectă și reproiectare în permanență în vederea corelării formării tinerei generații cu interesele generale ale societății. Atunci prin cele două definiții putem deduce că rolul marketingului în cadrul economic are o bază practică, respectiv privit sub aspectul marketingului educațional capătă un aspect teoretic, cele două fiind indispensabile pentru creșterea și dezvoltarea economică a țării.
1.2.1.2 Marketingul educațional și mediul antreprenorial
Într-o lume modernă cu tendințe de dezvoltare continuă, bazată pe acumularea de informații despre mediul de afaceri respectiv despre oferta de forță de muncă, cererea de ofertă este conștientizată la toate nivelurile posibile doar ca aspect problematic dar fără a ști concret cui aparține mai ales în cadrul sistemului de educație. . Dezvoltarea în sine a unei țări depinde de nivelul de educare, sau de educați (formați la un moment dat) și va conduce la o apreciere pozitivă sau negativă a mediului de marketig sau a managementului educațional ca fiind unul de interes public. Deci, marketingul educațional poate fi definir ca interacțiune între ,,ceea ce se poate absorbi ca formă educată pe o piață a locurilor de muncă și ,,ceea ce s-ar dori/s-ar putea educa'' la un monent dat pentru piața locurilor de muncă. Mai mult ca oricând la un moment dat intervine marketingul educațional și managementul educațional ca o relație strânsă din punct de vedere al nevoilor, dar fără a oferi soluții practice aplicabile posibile a se și realiza în privința formărilor de noi generați de absolvenții priviți ca viitori profesioniști. Marketingul educațional intervine ca o formă de cerere a unei nevoi asupra managementului educațional pentru a-i forța aceea ușă, acea barieră de intrare unde să poată fi auzit ca o perfecționare a nevoilor pieței forței de muncă în trend cu dezvoltarea piețelor interne și externe. Primul intermediar între marketingul educațional și managementul educațional cu privire la formarea unei oarecare nevoi asupra unei cereri este instituția de învățământ.. Marketingul educațional reprezintă nu numai acea cerere de ofertă a unor nevoi educaționale modalitatea prin care se vinde la un monent dat oferta educațională unde managementul educațional trebuie să ofere un educabil performant. Echilibrul între marketingul educațional și managementul educațional îl reprezintă factorul timp unde fiecare cu siguranță dorește acel ceva într-un timp cât mai scurt, cu costurile minime printr-o satisfacție maximă. Instituția de învătământ este principalul agent de piață, acel agent care ar trebui să cunoască aspectul de marketing educațional cât mai bine definit ca aplicabilitatea lui în practică prin oferirea forței de muncă viitoare din cadrul perimetrului geografic existent, pentru a putea aduce plus valoare potențialului economic.
Cu siguranță marketingul educațional uneori încearcă să forțeze unele politici educaționale nerealiste pe plan educabil ale tinerilor din cadrul sistemului de educație. Dar mai mereu lipsește acel impuls de implicare concretă care este de multe ori imposibil a se realiza de către mediul antreprenorial și sistemul educațional. Cu siguranță parteneriatul public privat antreprenorial și sistemul de educație ar putea fi un adjuvant economic benefic unor noi demersuri educaționale dacă:
-politicile mediului antreprenorial s-ar putea aplica în unele instituții școlare (nu există baza legală) ;
-nu ar exista amestecul mediul politic în sistemul de educație (la fiecare nou ministru se schimbă ceva ce nimeni nu știe de ce) unde părerile mediului antreprenorial uneori nu contează;
-managementul instituțional al unităților școlare ar avea o perioadă de stabilitate legiferată (vin ai noștri, ca să strice ce au făcut ai voștri);
-ar exista un parteneriat public privat, cu cel de stat, o colaborare între cei doi actori pentru generarea de investiții în sectorul educațional;
-mediul antreprenoriat ar fi introdus în sistemul de educție de la nivel gimnazial (acolo unde este posibil, raportat la nivelul de pregătire al educabililor);
-politici educațională diferențiate prin introducerea unor posibile ore de practici efective la nivel gimnazial (acolo unde ar pute fii cerere);
-formarea adulților s-ar face prin cursuri antreprenoriale direct la sursă, cu posibilitate evaluărilor în cadrul sistemului de educație (frecvența redusă);
-ar avea loc o supraveghere a instituțiilor școlare de la nivel gimnazial de către mediul de afacere (mai ales acolo unde se cunoaște ca fiind o generație care nu ar putea face față unui alt nivel de educare, cel liceal, colegial, etc);
-educația în mediul extern școlar ar putea fi o educație mult mai rapidă și benefică ambilor actori educabil-antreprenor cu rezultatele măsurabile în angajamente de munca;
-s-ar crea o nouă bază educațională autonomă între mediul intern școlar și mediul extern școlar antreprenorial.
O concepție văzută spre viitor din punct de vedere al marketingului educațional va trebui concepută spre o autonomie cât mai permisivă a școlilor, pentru a se putea ei înșiși menține pe nivelul de plutire. Ținând cont că din ce în ce mai multe școli se comasează, dispar unele licee, ba mai mult se închid și școli gimnaziale. . Dar, întrebarea este de ce? Și ce ar trebui făcut pentru a preîntâmpina aceste aspecte care sunt foarte bine cunoscute ca un număr statistic, fără nicio preocupare a posibililor factorilor ajutători. . La prima întrebare ,,de ce se închid instituțiile de învățământ'' am putea răspunde astfel: 1. scade numărul copiilor (mediul demografic parcă ar fi fost uitat ca fiind parte a macromediului de marketing). Unde natalitatea nu este susținută de mediul politic și nu numai, economia pe termen lung poate fi chiar compromisă.
2. creșterea competitivității între unitățile școlare la prima vedere nici nu ar fi un lucru grav de consemnat. Dar, atunci când marile licee, sau colegii deschid porțile și pentru clase gimnaziale cu siguranță că unele școli gimnaziale se vor comasa.
Ca o părere proprie, școlile gimnaziale și cele liceale sau colegiile să fiie fiecare cu nivelurile de educare distincte. Pentru a nu crea școli slabe și școli bune și foarte bune știind că aspectele problematice de genul absenteism, comportament neadecvat al elevilor. Indiferența față de învățătură începe chiar de la nivel primar, unde legea este mult mai permisivă. Ba mai mult legea nici nu prevede unele aspecte de idisciplină majoră sancționabile ci doar mustrabile, unde uneori cu mustrarea nu se ajunge mai la nimic concret. . Din experiență proprie pot afirma că acel cadru didactic care predă la nivel liceal, colegial sau chiar profesional poate preda și la clasele gimnaziale dar nivelul de predare, de comunicare cu elevii, de înțelegere a problemelor celor mici necesită un oarecare timp de acomodare. Dar, cadrul didactic care a predat la nivel gimnazial nu poate preda și la cel liceal, colegial sau profesional aici cerințele de a deveni cadru didactic necesită o altă formă de specializare chiar și absolvirea de studii masterale. Ca un aspect ce va trebui pe viitor poate reglementat ar fi ca școlile gimnaziale să rămână cu nivelurile lor iar cele liceale, colegiale cu nivelurile lor de formare. . Atunci când facem un oarecare mixt de predare în cadrul sistemului de educație preuniversitar mai mult ca oricând pot apărea noi probleme în cadrul procesului instructiv educativ dar și organizatoric. Fiecare cadru didactic indiferent de nivelul lui de predare dorește o oarecare stabilitate pe un termen cât mai îndelungat pentru ca și el la rândul lui să poată asigura mediului său familial un climat organizațional de dezvoltare continuă.
1.2.2 Funcțiile marketinglui educațional și economic
Marketingul educațional la prima vedere ar însemna descrierea legăturilor dintre mediul intern școlar din punct de vedere al ofertelor educaționale, respectiv mediul extern în privința modului de așezare la locul potrivit al fiecăruia care a beneficiat de instruirea teoretico-practică din cadrul unei școli. . . Bineînțeles, atunci când vorbim despre educație neapărat ne referim și la latura financiară, acea latură care absoarbe o sumă de bani din bugetul școlar care în timpul procesului instructiv-educativ pe baza unor investiții profitabile se regăsește în modul de formare a educabilului pentru a fi util sociatăți, dar și a mediului economico-antreprenorial. . Aplicarea marketingului în cadrul sistemului de învățământ nu înseamnă numai conceperea de programe, proiecte, portofolii sau parteneriate, cât ar trebui să se axeze pe un sistem de comunicare avantajoasă între școală și beneficiarul direct al produsului înainte de a se produce în sine actul de formare a educabilului pentru a fi benefică și economic. . În încheiere, putem spune că pe primul plan marketingul educațional trebuie să fie centrat pe nevoile educabilului ca formă de perfecționare, iar pe al doilea plan marketingul educațional trebuie să fie axat pe satisfacerea nevoilor mediului antreprenorial ca beneficiar de forță de muncă calificată pentru o activitate economică. . Dacă în ceea ce priveste definirea marketingului exista încă o serie de păreri, în ceea ce privește funcțiile (Funcția desemnează o grupare de activități determinate pe baza unui anumuit criteriu esential, care oferă posibilitatea întelegerii teoretice a marketingului), pe care acesta le îndeplineste, remarcăm un consens concretizat în sistematizarea celor patru funcții :
1- de investigare a pieții și a necesităților de consum;
2- de racordare a activității agentului economic la dinamica mediului ambiant;
3- de satisfacerea în conditii superioare a necesităților de consum;
4- de maximizare a eficienței economice ( C.Florescu coord. Op.cit. p.26-28).
Doua din aceste funcții sunt considerate fundamentale, deoarece definesc pur și simplu marketingul: este vorba de fincția de investigare a mediului economico-social al agentului economic, ca și de funcția de racordare a activității acestuia la dinamica mediului în general, a pieții în special. Celelalte două funcții sunt considerate ca derivate din primele, deși ele reflectă scopul final al întregii activități a oricărui agent economic. . Prin funcțiile sale, prin natura activității desfășurate, a metodelor și tehnicilor urilizate, marketingul ocupă în societatea modernă un rol deosebit de important, sintetizat de renumitul specialist francez Guy Serraf astfel "intreprinderile bogate nu fac marketing pentru ca au bani, ci au bani pentru ca fac marketing".
1.2.2.1 Funcția de investigare a pieței, prin prisma consumatorului de resurse umane
Prin aceasta funcție se urmărește cunoașterea piețelor prezente și potențiale, motivația nevoilor de consum, cunoașterea comportamentului consumatorilor fața de produs, sau serviciu dar și alte componente ale mediului. Piața poate fii și un consumator al resurselor umane, a acelor resurse de care ea în perspectiva unei bune producți nu poate funcționa în zonz, regiunea respectivă. Piața în permanență cel mai bun cercetător el știe cei trebuie pentru a funcționa bine și de care este dependent precum:
existența a unui număr cât mai mare de actori (vânzător, consumator, dar și de cei nehotărâți),
existența factorului uman care să poată prelua opțiunile pieței, cerințele consumatorului (posibilitatea forări lor în centrele educaționale pentru a fi ulterior benefică mediului economic),
permanenta preocupare spre o perfecționare conținuă la cerințele pieței (conlucrarea cu toate mediile care au interacțiune cu educația)
Această funcție se realizează prin compartimente specializate. Una din caracteristicile de bază cu caracter permanent o reprezintă necesitatea cunoașterii și anticipării unor schimbări intervenite pe plan concurențial în toate mediile posibile. Un caz aparte este mediul social-cultural unde sistemul educațional joacă un rol aparte în cadrul proceselor frcvente a modului de a se manifesta unele schimbări frecvente. . Orice investigatie se bazează pe informații, acele informații care pot servi cercetării întreprinsă din mediul intern școlar precum: de la părinți, de la cadre didactice, din bazele de adate existente, chiar și de la educabili sau din mediul extern precum: de la părinți, primării, inspectoratele școlare, etc, dar ele mai mereu trebuie supuse procesului de filtrare informațională.
1.2.2.2 Adaptarea a activităților educaționale la dinamica mediului antreprenorial și economic
Reprezintă caracterul relațional pe care-l poate avea la un moment dat relația dintre organizație și mediu unde pe baza informațiilor obținute se pot adopta unele ipoteze noi de lucru, sau se pot aduce îmbunătățire celei existente pentru o anumită direcție. . Mediul educațional economic trebuie să fiie permanent conectat la mediul său de interacțiune pe baza informațiilor centalizate să se poată adopta noile strategii economico-didactice benefice mediului intern și extern școlar. Acest mediul cel mai mult afectat în privința schimbărilor care contribuie mai mereu cu unele informații noi, care treduiesc mereu aplicate în planul de dezvoltare locală unde instituțiile de învățământ joacă un rol important cu privire la ofertarea de noi forțe de muncă, care să contribuie la creșterea și dezvoltarea economică a regional-națională Cu siguranță mai mereu presupune unele cerințe în privința activităților a se realiza precum:
Cercetarea de noi oferte educaționale în concordanță cu posibilitatea educabililor de formare.
Diversificarea de specialități în funcție de trendul cerinței mediului de afacere.
Înplicarea mediului antreprenor în ofertare experiențelor prin susținerea unor activități practice în cadrul organizației.
1.2.2.3 Satisfacerea în condiții superioare a necesităților de consum din rândul educabililor
Aceasta funcție constă într-un ansamblu de măsuri care vor putea fi întreprinse pe baza căruia se poate efectua acele activități care sunt cele mai mult solicitate. Creonarea a unor noi specializări pe baza dorințelor antreprenoriale din cadrul mediului de afaceri din zona respectivă. . La un moment dat cererea de servicii educaționale cere un nivel mai mare de cunoaștere a deprinderilor educabililor, care conduce la un moment dat și la concurența între unitățile școlare. Pornind de la definiția prin care ,,marketingul reprezintă o activitate umană orientată în direcția satisfacerii nevoilor și dorințelor prin intermediul procesului schimbului'' (Philip Kotler, 1999, p.85) perfecționarea continuă poate duce la pregătirea educabililor din cadrul sistemului educațional la asigurarea unor condiții superioare cu privire la dezbaterile teoretice dar și practice care să se manifeste printro cerere continuă. . Cu siguranță feed-back-ul între mediul intern și cel extern școlar la un moment dat cu privire la relația informații existente, oferta actuală și condițiile de satisfacere a cerințelor trebuie să se bazeze pe o realitate sinceră, pe informații concrete nu false. La momentul în care necesitate de consum al unui bun sau serviciu este satisfăcută la un oarecare nivel, atunci lucrează pârghiile piețelor prin diferitele forme de interacțiune, unde se generează un oarecare circuit al fluxului financiar care produce efecte pozitive în creșterea și dezvoltarea economică a unei țări. Nu este îndeajuns a produce un bun sau serviciu, el trebuie să genereze câștiguri, care să poată fi investite o parte în cercetare și educație, respectiv în tehnologie.
1.2.2.4 Maximizarea eficienței economice prin aportul sistemului educativ al programului educațional ,,A doua șansă”
Satisfacerea consumatorilor de bunuri sau servicii fie ele și educaționale trebuie să se bazeze pe principiul maximei seriozități în ofertarea chiar și de noile forțe de muncă care să poată fi benefică și aducătoare de plus valoare adăugată la acele activități pentru care au fost validate a se forma sau perfecționa. Orice activitate intreprinsă fie ea și în cadrul educațional cu referire la formele de specializare trebuie să fiie centrată efectiv pe nevoia de consum de ofertă. Adică, să aibă cerere pe piața forței de muncă, nu numai de dragul de a se face pentru menținerea în sistemul educațional a educaților fără ca efortul lor să aibă eficacitatea transpusă în aplicabilitatea lor în practică adică ,,învățăm să ne și angajăm la momentul oprotun''. Atunci când noi suntem pe jumătae satisfăcuți cu o oarecare activitate poate consumatorul nu va fii satisfăcut deloc. . Decât a preda doar de dragul de a ne menține catedra, mai bine ne-am perfecționa la rândul nostru printr-o nouă specializare, care să fie atât benefică sistemului educativ, cât și beneficiarului direct care în prim plan este copilul, elevul sau chiar adultul (cazul cu fregvențele reduse), atât mai important și indirect sistemului economic. . De aceea cea mai importantă caracteristică a unei activități o reprezintă ,,timpul-timpului'' uneori neavând altă alegere decât a te conforma și a face repede ceea ce cu siguranță de multe ori nu este bine, nu va conduce nici pe departe la maximizarea satifacției. . Prin eficiența activității economice, în cazul comerțului, se întelege raportul dintre efortul economic depus și rezultatele obținute de un agent economic și de comerț, în ansamblul său, sau raportul dintre rezultate și efort. Raportat la cazul nostru al sistemului de educație, trebuie subliniat că la un moment dat va trebui exercitat un efort suplimentar pentru ca educația economică ca disciplină opțională să devină una obligatorie, sau locul lui în cadrul ariei Curriculare socioumane să capete un aspect interdisciplinar mult mai bine susținut pentru ca rezultatele obținute să se reflecte direct sau indirect în cadrul sistemului economic în urma formării educațiilor. . Cu siguranță orice activitate economică este importantă pentru economia unei țări, de aceea consider că perfecționare continuă precum ar fi ,,șansa a doua'' poate fi la un moment dat o ultimă șansă de formare profesională maximă a unui oarecare individ care poate exercita o muncă utilă sociătăți prin contribuțiile sale materiale sau financiare câtre stat, sau ulterior formări profesionale prin programul ,,șansa a doua'' va contribui într-o oarecare formă fie ea și una nesemnificativă la un moment dat creșterii economice. . În cadrul economicului fiecare sumă este una mică, prin pâlnia cea mare care se colectează de ici-colo se ajunge la suma cea mare. Deci, mai bine contribui tu la economia unei țări fie ea și una mică, decât să muncesc eu de 2 ori ca să te țin și pe tine.
Studiu de caz:
Regândirea programului educațional ,,A doua șansă” din perspectiva creșterii competitivității economice a cursanților
În actualul context economic, generalizarea unei crize la nivel mondial ridică o serie de probleme și întrebări diferitelor medii de interacțiune. Ne referim la mediul educațional, care are misiunea de a educa o masă diversificată de educabili. Prin aceasta înțelegem și formarea celor care continuă studiile elementare sau chiar profesionale, a acelor posibili viitori educabili care au depășit limita de vârstă pentru educația obligatorie.
La ora actuală, persoane cu o vârstă uneori destul de înaintată, care din varii motive au abandonat sistemul de educație, solicită formarea pentru nivelul gimnazial. La astfel de persoane, nu experiența la locul de muncă poate crea unele neplăceri, ci lipsa acelei adeverințe din care să rezulte că au absolvit 5 sau 8 clase elementare. . Dacă ”citim” individul cu o oarecare delicatețe pentru a-i înțelege nevoile primare sau secundare, individuale sau sociale, educația poate fi una dintre căile de dezvoltare socio-economică tocmai pentru că, fără o investiție în educație, nu se poate dezvolta realmente o societate.
Orice creștere economică fie chiar și una infimă, pe parcurs poate fi îmbunătățită adăugându-i-se un plus de valoare. Activitățile întreprinse trebuie fructificate la maxim de instituțiile abilitate, mai precis de instituțiile de învățământ. De aceea, personal consider că prin educație, respectiv prin gradul în care școala răspunde cerințelor vieții reale, atât calitatea resursei umane, cât și a capitalului uman, pot fi racordate la sistemul economic.
Reluând aspectele referitoare la forța de muncă umană necalificată, dar care poate fi calificată pe parcursul unor așa-zise cicluri de formare profesională la nivel gimnazial, este nevoie de o protecție a mediului educațional în direcția susținerii și orientării sale ulterioare spre diferitele forme de educare.
Dezvoltarea economică a României are nevoie de o formă de manifestare pro susținere și a acestor segmente ale populației, care pot deveni activ- participative la o oarecare creșterea economică prin munca prestată. Printr-o resetare educațională, care se bazează pe o experiență proprie în privința posibilităților de susținere a acestor segmente de viitori educabili, consider că ar trebui să existe o anumită formă de susținere, atât din partea statului, cât și din partea mediului economic privat, în vederea reevaluării lor.
Orice creștere economică are la bază pe lângă îmbunătățirea performanțelor în tehnologie și de dezvoltarea forței de muncă. În acest scop, este nevoie de o schimbare a cadrului instituțional instructiv-educativ și de reevaluare acolo unde deprinderile practice cunosc o formă mai avansată decât certificarea individului printr-o adeverință de absolvire a câtorva clase primare sau gimnaziale.
Studiu de caz:
În calitatea de manager școlar la o școală gimnazială, la un moment dat eram într-o situație care mă punea pe gânduri: aveam și cursuri cu frecvență redusă pentru masa de indivizi care din varii motive au întrerupt studiile primare sau gimnaziale. La acele cursuri, susținute gratuit de stat, materia este identică cu cea de la frecvența la zi, însă timpul destinat procesului instructiv educativ este redus la jumătate (de aici și denumirea de ,,cursuri cu frecvență redusă'').
Dar, nu aceasta este marea problemă care mă punea pe gânduri și nici aceea că la un moment dat dorea cineva să se înscrie în clasa întâi la vârsta de 40 de ani, dar nu știa să-și scrie numele de familie. Mai degrabă problema era una la care mediul social-educațional va trebui să găsească o soluție pe viitor, care să fie benefică ambilor actori pentru a se regăsi în cadrul mediului economic și social. . .
Aveam, nici nu știu cum să-i numesc, înscriși curssanți de peste 30-40 de ani în clasa a V-a, care la rândul lor aveau copii la liceu în clasa a XI-a. Desigur, cursanții munceu la o întreprindere care solicita cunoștințe avansate de matematică (calculul în procente, efectuarea programării normării produselor zilnice etc).
Cu gândul la abilitățile lor practice, la experiența de muncă și de viață pe care au acumulat-o, mă întrebam la un moment dat: cine pe cine învață educație tehnologică?
Eu pe ei, sau ei pe mine? Dar, cu siguranță nimeni nu face ceea ce face cu dăruire maximă.
Eu, pentru că mă simt nesigur pe motiv că nu am lucrat pe strung, sau că nu am debitat prin noua tehnologie numită ,,tăiere cu laser”, sau ei fiindcă se plictiseau să le predau ceea ce nu le pare a fi de folos în viața de zi cu zi.
Indiferent cine se simte mai bine sau mai puțin bine, sistemul de educație trebuie să fie un factor de echilibru la un moment dat între educabil și educator.
Este nevoie să se țină cont de mai multe aspecte din cadrul procesului instructiv educativ în cazul celor cu frecvență redusă precum:
posibilitatea de a alege materiile predate pentru nivelul de vârstă al educabilului;
asocierea unui număr egal sau mai mare de ore de practică în raport cu cele de teorie;
participarea educabilului prin coplata unor taxe obligatorii în cazul în care acumulează un număr de absențe peste limita admisă;
posibilitatea de a efectua practica la unitățile la care lucrează, sau la care doresc să lucreze, respectiv contribuția lor financiară pentru susținerea activităților teoretice ca de exemplu finanțarea fie și parțială a cadrelor didactice”
posibilitatea de a promova printr-o formă de evaluare a maximum două sau trei clase primare, respectiv două clase gimnaziale pe an (ținând cont de vârsta celui evaluat, vechimea în muncă etc).
Sistemul de educație cu frecvență redusă la nivel primar, gimnazial sau chiar liceal poate fi benefic pentru societate, începând de la educator (remunerația prin plata cu ora la un cost standard mai mare și dar prin aportul lui financiar obligatoriu) și finalizând cu cel al educatului. Ei pot să contribuie prin diferite forme de angajare ulterioară la prestarea unor munci remunerabile și vor contribui la creșterea economică. După o formă de perfecționare, educatul ar trebui să fie reevaluat printr-un certificat de echivalare a câtorva clase în plus, știind că cerințele minime de angajare cresc de la un an la altul, așa cum crește și nivelul standardelor de viață.
Cu siguranță că nu este creșterea economică de care visăm, la care să ne raportăm prin analiza PIB-ului, dar este de ajuns pentru a-i motiva pe cursanți să-și continue studiile, chiar și un an, dar dându-le șansa de a echivala cunoștințele teoretice și deprinderile practice fie și prin acordarea a două sau trei clase față de cele deja dobândite.
Concluzie:
Protecția mediului social-educațional trebuie să reflecte un interes major și în privința acestor posibili educabili printr-o oarecare formă de susținere a lor pe viitor. Acest aspect este benefic atât mediului economico-cultural, cât și celui familial al individului respectiv.
De aceea pesonal consider că printr-o oarecare formă de colaborare cu diferitele instituții, ONG-uri, cu ministerul de resort, cu ARACIP-ul, s-ar putea găsi o modalitate de reevaluare a acelor indivizii care au o vârstă înaintată (și pentru care statul în bancă nu este o oportunitate) de a le reevalua competențele dobândite, dar care în condițiile normelor actuale nu pot fi certificate. Avem nevoie de forță de muncă din ce în ce mai calificată, dar unii nu se pot angaja pe motiv că nu pot dovedi prin acea ,,adeverință,, că au 5 sau 8 clase. Trebuie găsită o formă legală de certificare a studiilor, ceea ce nu ne costă nimic, dar efectul poate fi benefic din punct de vedere economic.
Conform datelor Institutului Național de Statistică (prin raportarea populației școlare înscrise în toate formele de învățământ la populația generală) existau, la nivelul anului 2012, aproximativ 222.000 de copii cu vârsta între 10 și 17 ani necuprinși în sistemul de educație. În același timp, în sistemul A doua șansă, destinat persoanelor care au depășit vârsta de frecventare a clasei, erau cuprinși, la nivelul anului școlar 2012 / 2013 2.384 copii (din total 10.166 persoane). Existau la nivel național (anul școlar 2012 / 2013) 254 de școli care desfășurau programul A doua șansă, dintre care 168 ADS primar și 176 ADS secundar inferior (o școală poate desfășura ambele programe).
Tab.5 Școli care au desfășurat programul „A doua șansă” în anul școlar 2012-2013, date colectate de la Inspectoratele ȘcolareJudețene. (http://salvaticopiii.ro/upload/p0001000100010003_Raport+A+Doua+Sansa.pdf)
Notă: Fiecarea culoare reprezintă o regiune din România, din tolalul celor 8 regiuni astfel:
Tabel nr.6 Reprezentativitate prin culoare a regiunilor a programul „A doua șansă” în anul școlar 2012-2013
În anul școlar 2012-2013, 254 de școli din România au organizat programul „A doua șansă”, în program participând 10.166 de cursanți, din care 2.384 minori. Programul „A doua șansă” s-a organizat în acest an școlar în 168 de școli la nivel primar și în 176 de școli la nivel secundar inferior din întreaga țară, conform informațiilor furnizate de Inspectoratele Școlare Județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Conform datelor de mai sus se poate observa cu ușurință că cele mai multa astefel de școli ADS sunt în București, într-un număr de 22 de astfel de unități școlare, urmat de Constanța cu 16 astfel de unități școlare de tip ADS, respectiv Galați și Bihor cu 14 respectiv 13 unități școlare de acest tip de formă de educație.
Graficul Nr. 1 Reprezintă școlile din România unde sunt cele mai multe instituții școlare ADS a anului școlar 2012-2013
La o analiză mai aprofundată din cadrul datelor din tabelul nr.1 se poate deduce că numărul total de cursanți care au fost înscriși în școlile din România în anul școlar 2012-2013 este de 10.166 cursanți dintre care 2384 sunt minori, de unde rezultă că 7782 sunt majori, adică au o vârstă mai înaintată de peste 18 ani. Totodată analizând cele două nivele precum școlile ADS primare respectiv școlile ADS secundat inferioare se poate constat că există un echilibru între cele două nivele aproape egale așa cu reiese și din graficul de mai jos. .
Graficul Nr.2 Școlile din România pe nivele de predare în cadrul programului ADS pentru anul școlar 2012-2013
În urma analizei datelor culese după împărțirea pe cele 8 regiuni a țări am constata că în rediunea nr.6 care este format din județele: Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud au fost înscriși în anul școlar 2012-2013 un electiv de 1011 cursanți, dintre care 308 adică un procentaj de peste 30% din totalul cursanților ca fiind minori. Acești minori sunt cursanți care din vari motive au abandonat școala, sau nu au fregventat-o niciodată, mai precis sunt depășiți de vârsta de școlarizare la zi cu 3 ani (cu referire pentru anul 2012-2013), pentru că din anul școlar 2014-2015 coform ROFUIF art.68 alin (5),(6) Elevul care nu frecventează cursurile de zi ale unei clase din învățământul obligatoriu, depășind cu mai mult de doi ani vârsta clasei respective, se află în situația de abandon școlar. Elevul aflat în situația de abandon școlar poate fi înscris, la cerere, în forme de învățământ seral, cu frecvență redusă sau la distanță, pentru care se constituie formațiuni aparte. .
(6)Tinerii care au depășit vârsta școlară cu mai mult de 4 ani își pot completa educația de bază, prin parcurgerea unor programe de tip „A doua șansă”, conform metodologiei Ministerului Educației și Cercetării.
1.3 Educația economică privită sub aspectul managementu-lui
Atunci când vorbim despre marketing sau managemet educațional cu siguranță trebuie amintit toate mediile posibile, în care educația se regăsește, într-o oarecare formă directă sau indirectă. Acolo unde tendința de a se dezvolta pe un plan sau altul al oricărei medii interne sau externe am avem nevoie în prim plan de stabilitate legislativă. Aceea stabilitate care mai mereu este compus din literele cuvintelor ,,stabilitate legislativa'' fără a se și manifesta într-o perioadă de timp, mai ales în cadrul sistemului de educație preuniveristar. Cu siguranță factorul de timp este mai mereu uitat ca formă de aplicabilitate a unui oarecare demers care are repercursiunile lui în cadrul sistemului educațional, economic, social, politic, etc. . Educația economică reprezintă pregătirea educabilului pentru activitățile din viața economică, unde facem parte dine ea cu toți vrând nevrând, aceea viață economică care reprezintă un suport material al vieți economice. Care reprezintă un ansamblu al reflecțiilor economico- sociale prin: idei, concepții, viziuni, teori, ipoteze de lucru, etc care ne condul la o înțelegere mai aprofundată asupra sistemului economic. Managementul educațional, reprezintă a ceea formă de organizare a tuturor activităților umane unde efectele materializabile se vor regăsi într-o oarecare măsură în marketingul educațional ca o formă de creștere posibilă a unui sector de activitate la care sa axat într-un mediu stabil. . Conștient sau inconștient asupra termenului de marketing educațional sau management educațional fiecare dintre noi o exercităm la un moment dat, fiie acasă, fie la locul de muncă, fie între părinți dar o exercităm astfel: ,,prin comunicare'', ,,prin activitățile intreprinse'', ,,colaborarea între părinți'', ,,între instituții'', ,,colaborarea cu mass-media'' (în privința opționaleleor), etc.
1.3.1 Rolul managementului educațional economic în sistemul de educația
Managementul educațional, reprezintă aceea formă de cativitate în care obiectivele trebuie asumate printr-o direcție de atingere a lor prin prisma resurselor umane existente. Sau prin crearea de diferite ipoteze de lucru, cu posibilitatea aplicări de noi și noi strategii manageriale educaționale pentru atingerea unei sau mai multori obiective prestabilite anterior. În cadrul managementului educațional resursa umană reprezintă factorul care este reactorul tuturor activitășilor pentru realizarea și atingerea unor obiective.
În cadrul managementului școlar actorul principal care interacționează în bunul demers al procesului instructiv educativ este profesorul ca ,,prim rang", coordonat de managerii școlari ,,directori de instituții școlare'' care trebuie să aibă în vedere mai multe obiective în cadrul procesului de funcționare a unităților școlare, unde elevul trebuie să reprezinte una dintre finalitățile efortului zilnic depus prin procesul instructiv educativ ca o prioritate de bază.
Ca și obiective de bază în cadrul unui management școlar eficient aș enumera doar câteva dintre cele mai importante precum:
existenta unei comunicări eficiente atât pe orizontală cât și pe verticală în cadrul intern școlar,
înbunătățirea permanentă a actului educativ prin formarea și perfecționarea cadrelor, care să conducă al creșterea calitîții a actului educațiv,
să înțeleagă mesajele din partea colegilor cu experință mai puțină sau a cadrelor debunante pentru o aplucare a aspectelor problematice spre o rezolvare a lor cât mai reapidă,
decizia nu trebuie să fiie o problemă de opțiune, sau de competent managerial, trebuie socotită ca un moment cheie în orice activitate de conducere, una care trebuie luată la momentul protrivit,
Ca o prima gândire ne-am putea axa pe descrierea unor activități din cadrul mediului intern precum ,,colaborare între educabil-educat'' sau mediul extern ,,colaborare mediu școar cu mediul antreprenorial'' din cadrul sistemului de educație. Deci, atât marketingul cât și managementul au rolul lui bine predefinit în cadrul economicului. Cu referire la managementul educației economice se percepe a sublinia mai multe aspecte importante, obligatorie pentru ca activitate în sine să fie una perceptibilă precum:
descrierea rolului educației economice ca disciplină în privința formări educabililor pentru perceperea pârghiilor financiare,
organizarea de diferite activități economice în cadrul sistemului de educație, mai ales la nivel gimnazial,
autodescoperirea în sine de către educabil a abilităților sale economice,
încurajarea lor de către educatori, profesori, etc în cadrul intern,
planificarea activităților economice cu participarea părinților,
coordonarea unor activități educaționale economice de la nivel liceal, colegial de către elevi la nivel gimnazial (intervine aspectul de încurajare între educabili),
evaluarea educabililor din pundct de vedere al unor cunoștințe educaționale economice pe baza unor fișe în fiecare an (care să aibă un rol important în alegerea opțiunilor pentu nivel liceal, colegial sau profesional).
1.2.2.2 Disfuncționalități ale sistemului de educațione
Prin termenul de disfuncționalitate putem înțelege o modalitate de derglare a unui anumit aspect, în cazul nostru al sistemului de educație ne referim la unele dereglări din cadrul inter dar și extern care au condus la crearea unor specte neplăcute din sistem.
Aspecte care care uneori par ne semificative dar în timp își produc efectale negative și care pot perturba un sistem întreg precum și cel educațional.
Învățământul românesc actual se confruntă, conform ultimelor studii efectuate, cu o serie gravă de probleme. Abandonul școlar se situează la un nivel ridicat, conform unui studiu efectuat de ISE, cu sprijinul UNICEF (Jigău, și alții, 2011), slaba pregătire a profesorilor este reliefată prin studiul „Școala așa cum este”, întreprins de Centrul Educația 2000+ și UNICEF (Voicu & Ciolan, 2008), iar creșterea violenței în școli, atinge cote alarmante, proporția unităților de învățământ la care s-au raportat fenomene de violență, conform studiului efectuat 5 o variantă a acestui articol a fost prezentată la „The 12th WSEAS International Conference on Applied Informatics and Communications (AIC '12) – Advances in Applied Information Science”, organizată de World Scientific and Engineering Academy and Society, în august 2012 la Istanbul, fiind publicat în volumul conferinței la pag. 160-165. de ISE, depășind 75% (Jigău, și alții, 2006). Toate acestea contribuie la o scădere a percepției populației asupra învățământului, lucru reliefat și de studiile efectuate de către ICCV în legătură cu calitatea vieții în România (Mărginean, și alții, 2010).
Barierele structurale
Funcția educației economice vizează cultura munci, care reflectă capacitățile individuale umane de a lucra și de a prodeuce eficient valori materiale și spirituale, relevante societăți prin aplicarea eficientă a unei forme de educație.
Functia economica a educatiei vizeaza cultura muncii – care reflecta capacitatea personalitatii umane de a produce eficient valori materiale si spirituale, relevante social – si cultura tehnologiei – care reflecta capacitatea personalitatii umane de a aplica eficient stiinta in diferite domenii de activitate.
2. Aspectele negative a subfinanțării sistemului de educație
Fără îndoială, lipsa educației și a unei pregătiri profesionale adecvate are efecte negative atât asupra individului, cât și asupra comunității din care face parte dar și asupra nivelului posibil de dezvoltare economică a unei țări. Un alt efect negativ al lipsei educației se referă la excluziunea socială a indivizilor. Conform lui Tania Burchardt , prin excluziune se înțelege procesul de neparticipare pe termen lung la viața economică, civică și socială a unui individ, în cadrul comunității din care face parte.
Forma cea mai des întâlnită de excluziune este aceea de pe piața forței de muncă. Astfel, mai multe studii sociologice efectuate la nivel național se referă la faptul că majoritatea indivizilor fără educație nu au lucrat niciodată cu carte de muncă. Activitățile desfășurate de ei sunt fie în domeniul de stat, fie în economia subterană (munci ocazionale, ziliere, care nu presupun o calificare) pot fi dăunătoare sistemului de economie al unei țări. . Tinerii care nu au mai urmat o altă formă de învățământ după educația primară, precum și cei care au abandonat școala în timpul învățământului obligatoriu au reușit să învețe o meserie fie de la părinți (zugrav, tâmplar, tapițer, mecanic auto, etc), fie la locul de muncă unde au lucrat pe o perioadă scurtă de timp, marea majoritae ne contribuint la diferitele cotizați obligatori către stat, contribuie la dezvoltarea subterană a econimiei de stat.
Relația dintre educație și forța de muncă se reflectă într-o ofertă în creștere de oameni bine educați care susțin dezvoltarea economică. Aceasta este reflectată în evoluția structurii ocupaționale în prezent și perspectivă, conform estimărilor Cedefop. Modificările impuse de progresul științei se regăsesc pe cale de consecință în structura profesiilor, în conținutul acestora, în mobilitatea profesională care devine necesară prin învățarea pe tot parcursul vieții. Rata de șomaj a tinerilor în vârstă de 15-24 ani a fost și este cea mai înaltă, de trei ori mai mare decât rata totală a șomajului (22% în Romania și 20,7% în UE). Pentru această grupă de vârstă, care prezintă și dezavantajul unei educații scăzute sau cel mult intermediare, apare în plus problema securității locului de muncă, tinerii înscriindu-se astfel printre categoriile de forță de muncă defavorizate. În țări cum sunt: Estonia, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Slovacia, rata de șomaj a acestei grupe de vârstă a depășit 30% în 2010.
Relația educație-piața muncii este permanentă și vizează individul încă de la intrarea în structurile de învățământ instituționalizate. Traversarea de la ISCED 0 la 6 constituie doar prima etapă de acumulare de cunoștințe și competențe care să permită legătura cu profilul cererii pieței muncii. Educația se continuă în forme diferite de-a lungul perioadei vieții active, piața educației și piața muncii trebuind să se susțină reciproc. Țintele Lisabona și Procesul Bologna, Strategia Europa 2020 în condițiile consolidării societății bazate pe cunoaștere reprezintă pilonii actuali de susținere a (re)construcției modelului educațional, privit prin prisma învățării pe tot parcursul vieții. Economia bazată pe cunoaștere necesită un sistem de educație terțiară care să contribuie semnificativ la dezvoltarea cunoașterii și competențelor. Oamenii trebuie să se pregătească pentru locuri de muncă care se schimbă rapid datorită dinamicii dezvoltărilor în tehnologii și în organizarea muncii. Scopul sistemului de formare a adulților, al învățării pe tot parcursul vieții, este asigurarea posibilității de îmbunătățire sau suplimentare a cunoștințelor generale și a calificărilor în vederea creării premiselor generale necesare participării active a individului în societate. De asemenea, devine de importanță majoră posibilitatea de a beneficia de o educație continuă, cunoștințe generale și calificări relevante pe parcursul întregii vieți în scopul reducerii dezechilibrelor în ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor și șomajul de lungă durată, a riscului de sărăcie și a riscului de excluziune socială. Educația este un ornament în vremuri de prosperitate și un refugiu în vremuri de restriște (Aristotel), prin ea asigurându-se premisele necesare depășirii situațiilor nefavorabile apărute pe piața muncii ca urmare a contextului intern sau global și înaintării spre societatea cunoașterii. Societatea cunoașterii presupune, în primul rând, un salt calitativ în ceea ce privește educația, asigurat prin procese educaționale pe durata întregii vieți active a individului. Educația a devenit și o modalitate de dirijare a evoluției sociale și stă la baza tuturor transformărilor care se petrec în societate. Cercul vicios al educației reprezintă în societatea actuală acel sistem care creează valori și norme, pe care le impune și pe care le modifică în funcție de stadiul atins de știință, tehnologie, cunoaștere. Prin urmare, orice societate și orice ființă sunt rodul educației, aceasta generând efecte și rezultate care ar trebui să fie superioare nivelului anterior al cunoașterii (Dobrescu, 2008).
Consider ca educatia in Romania, este unul dintre punctele de mare interes, si care necesita o abordare amanuntita, deoarece problemele de la nivelul invatamantului romanesc prezinta situatii dezastruoase, adevarate neplaceri pentru toti cei interesati de aceasta latura.
Scopul principal al acestei lucrări este să sublinieze relația dintre educație și forța de muncă, acum, când educația este esențială pentru orice economie pentru a se dezvolta și a crea valoare. Aceasta relație se reflectă într-o cerere în creștere pentru oameni bine educați pentru a promova dezvoltarea economică.
Educația este cheie succesului în relația cu forța de muncă, unde educația este esențială pentru orice economie pentru a se dezvolta și a crea valoare sau chiar ,,plus valoare'' pentru promovarea indivizilor la locul de muncă, care ulterior să conducă la dezvoltarea economică.
Sursa: prelucrat după CNEE (Centrul Național de Evaluare și Examinare)
Acești educabili se regăsesc la diferitele licee,
Bibliografie
Angelescu, C. (2003). „Economic education in focus”, în Educație economică. Actualitate și perspective, Editura Economică, București Becker, G. (1997). Capitalul uman, Editura All, București Dobrescu, E., „Reforma educației și școlii românești în contextul integrării europene”, Educație-identitate în procesul integrării României în Uniunea Europeană, Lucrările simpozionului internațional Educație-identitate, 2008, Editura Academiei Române, București Duță, N., „Formarea cadrelor didactice universitare – opinii privind modalitățile necesare pentru perfecționarea activității didactice”, Conferința Națională de Învățământ Virtual, 2010 – către o societate a cunoașterii – 2030, București 2011, http://www.icvl.eu/2011/ disc/ cniv/documente/pdf/sectiuneaE/sectiuneaE_lucrarea01.pdf, [accesat 7 noiembrie 2011] Reich, R.L. (1996). Munca națiunilor, Editura Paidea, București Șerban, A.C., „Education in and for a Knowledge Based Society”, The International Business Information Management Conference Proceedings (17th IBIMA) 2011, ISBN 9780982148969
Stiglitz, J.E., „Employment, Social justice and societal well-being”, Internaional Labour Review, Vol. 141, No. 1-2, 2002, http://www.ilo.org/public/english/revue/download/ pdf/stiglitz.pdf, [accesat 1 noiembrie 2011] Cedefop, „Skills supply and demand in Europe”, Cedefop Luxembourg 2010, www.cedefop.europa.eu/en/Files/3052_en.pdf, [accesat 1 octombrie 2011] Institutul European din România – Studii de strategie și politici (SPOS 2007), „Restructurarea sistemului de educație din România din perspectiva evoluțiilor pe piața internă și impactul asupra progresului cercetării”, disponibil online http://www.ier.ro/documente/ SPOS2007_ro/Spos2007_studiu_2_ro.pdf, [accesat 1 octombrie 2011] OECD, Highlights from education at a glance 2010 www.sourceoecd.org/education/9789264084698 [accesat 15 octombrie 2011] OECD, „Investing in competencies for all”, Meeting of OECD Education Ministers, 2001, http://www.oecd.org/dataoecd/48/20/1870557.pdf [accesat 15 octombrie 2011] World Bank, „The growth Report. Strategies for Sustained Growth and Inclusive Development”, 2008http://www.growthcommission.org/storage/cgdev/documents/report/ growthreportfrontmatter.pdf , Washington, [accesat 15 octombrie 2011]
Bibliografie
1. ANDERSON, C. A. BOWMAN, M. J. Concerning the Role of Education in Development, London, Collier Macmillan, 1963
2. BURCHARDT, T. LE GRAND, J. PIACHAUD, D. “Social Exclusion in Britain 1991-1995”, în Social Policy and Administration, 1998
3. GOODY, J.R. WATT, I. The Consequences of Literacy, Cambridge, Cambridge University Press, 1968 4. HARBISON, F. H. MYERS, C. A. Education, Manpower and Economic Growth: Strategies for Human Resource Development, New York, McGraw-Hill, 1964
5. HAWLEY, A. H. FERNANDEZ, D. SINGH, H. Migration and Employment in Peninsular Malaysia, Econ. Dev. Cult., 1979
6. INKELES, A. HOLSINGER, D. B. Education and Individual Modernity in Developing Countries, Leiden, Brill, 1974
7. MC CLELLAND, D.C. WINTER, D. G. Motivating Economic Achievement, New York, Free Press, 1969 8. PSACHAROPOULOS, G. Returns to Education: An International Comparison, San Francisco, Jossey-Bass, 1973
Academia de Studii Economice, catedra de Economie și Politici Economice (2010), Dicționar de economie, ediția a II-a, București: Editura Economică.
Acemoglu, D, Pischke, J-S., (1999). Beyond Becker: Traning in Imperfect Labour Markets, în The Economic Journal. Oxford: Blackwell Publishing. Adumitrăcesei, I.D., Niculescu, N.G., (1995). Piața forței de muncă – Teorie și practică contemporană, Chișinău: Editura Tehnică. Ailenei D., (1999). Piața ca spațiu economic, București: Editura Didactică și Pedagogică. Allmendinger, J. (1989) Educational systems and labor market outcomes, în European Sociological Review, vol. 5, pp. 231-250 (JSTOR). Anderson, C.A., Bowman, M.J., (1963). Concerning the Role of Education in Development, London: Collier Macmillan. Angelescu, C., (coord.), (2005). Economie. Ediția a VII-a, București: Editura Economică. Angelescu C., Stănescu I., (2004). Politica de creștere economică, București: Editura Economică. Antonesei, L., (2009). Ghid pentru cercetarea educației, București: Editura Polirom. Antonesei, L., (2005). Polis și Paideia, Iași: Editura Polirom. Argăseală., M., et. alii, (2012). Formarea continuă a angajaților – șansa unor întreprinderi innovative cu angajați pasionați de munca lor, București, POSDRU/62/2.3/S/22025. Aronowitz S., De Fazio W. (1997). The New Knowledge Work, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, P., Wells, A. (coord.), Education: Culture, Economy, Society, Oxford: Oxford University Press, pp. 193-206. Aron, R., (1962). Dix-huit lecons sur la societe industrielle, Paris: Galimard. Bedrule-Grigoruță, M.V., (2005/2006). Capitalul uman și investiția în educație, în Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Tomul LII/LIII, Iași: Științe Economice. Becker, S. G., (1994). Comportamentul uman o abordare economică, București: Editura All. Becker, G.S. Investment in Human Capital: A Theoretical Analysis. The Journal of Political Economy, Vol. 70, No. 5, Part 2: Investment in Human Beings (Oct., 1962). Becker, G., (1997). Capitalul uman O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație, București: Editura All. Bîrzea, C. (coord.), (1999). National Report on Education for All — România, București: Metropol. Bîrzea, C., Argăseală, M., Perț. S., Jigău, M., Yarojanu, F., (1998). Continuing Vocational Education in Romania, București: RNO. Bîrzea, C, (1994). Educațional Policies of the Countries in Transition, Strassbourg, Council of Europe Press. Blaug, 1976, cf. Woodhall, M. (1997), Human capital concept, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, P., Wells, A. (coord.), (1997), Education culture, economy, and society, p. 222-223. Bloom, B. S., (1976). Human Characteristics and School Learning, New York: McGraw-Hill. Boboc, I. (coord.), (1997). Studiul Pieței forței de muncă. Relația dintre cerințele pieței muncii și oferta educațională prin Programul Phare VET, București: Editura Protector AS. Boboc, I. (1997). Inițiere în practica investigării pieței muncii. Relațiile dintre interacțiune, comunicare și structura grupului, București. Boboc, I., (coord.) (1997). Studiul pieței forței de muncă – Raport final II, București: Editura Protector AS. Bodie, Z., Merton, R., & Samuelson, W. (1992). Labor supply flexibility and portfolio choice in a life cycle model. Journal of Economic Dynamics and Control Bornstein, M., (1974). Comparative Economic Systems: Models and Cases, 3rd, ed. Homewood, ILL: Irwin Boudon, R. (1990). Efectele perverse și schimbarea socială, în R. Boudon, Texte sociologice alese, trad. rom. Tr. Rotariu, București: Editura Humanitas, pp. 164-182. Boudon, R., (1973). L’Inegalite de chanches. La mobilite sociale dans les societes industrielles, Paris: Hachette. Bowen, H. R. (1977). Investment in Learning : The Individual and Social Value of American Higher Education, San Francisco: Jossey-Bass. Bowles, S., Gintis, H., (1976), apud Haralambos, M., Holbon, M., (2000). Sociology: Themes and Perspectives 5th Edition, Londra: Collins Education. Brînză, R., (2007). Rolul capitalului uman în modelele de creștere economică, în Jurnalul Economic, nr. 24, iulie. Brooking, A., (1998). Intellectual Capital, Core Asset for the Third Millenium, London: International Thomson Business Press. Brown, Ph. (1997). Cultural Capital and Social Exclusion: Some Observation on Recent Trends in Education, Employment, and the Labour Market, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, Ph., Wells, A. (coord.), Education: Culture, Economy, Society, Oxford: Oxford University Press, pp. 737-749 Burchardt, T., Le Grand, J., Piachaud, D., (1999). Social Exclusion in Britain 1991-1995, în, Social Policy and Administration, vol. 33, nr. 3, pp. 227-244. Center for Global Development, (2002). Rich World, Poor World: A Guide to Global Development Chelcea, S. [2004] (2007) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. (ediția a III-a), București: Editura Economică. Chircă S. (1997). Mecanisme de funcționare a economiei. Chișinău: Editura ASEM. Cicea, C., (2007). Eficiența serviciilor publice. O abordare în viziunea clasică a sistemelor de învățământ, în Revista Administrație și Management Public, ASE, București, nr. 8. Cicea, C., Dobrin, C., (2005). Contribuția educației la dezvoltarea economică, în Revista Economia seria Management, Anul VIII, nr. 1, București: Editura ASE. Ciobanu, O., (2003). Educația economică în România Prezent și perspectivă, București: Editura ASE. Coleman, J. S., The Economic Approach to Sociology, World and I, 1/1/2005. Coleman, J., (1988). Social Capital in the Creation of Human Capital, în American Journal of Sociology, vol. 94 (supliment), pp. 95-120. Constantin, D. L. et alii. (2002)., Resursele umane în România. Mobilitatea teritorială, București: Editura ASE. Cummings, K. W., (2007). Instituții de învățământ – Un studiu comparativ asupra dezvoltării învățământului în Germania, Franța, Anglia, SUA, Japonia, Rusia, București: Editura Comunicare.ro . Davis, K., Moore, W., (1945). Some Principles of Stratification, în American Sociological Review, 10 aprilie. Dăianu, D., Ruhl, C., (coord.), (2000). România 2000. 10 ani de tranziție – trecut, prezent și viitor, București: Centrul Român de Politici Economice. Denison, E., (1964). Measuring the Contribution of Education to Economic Growth, The Residual Factor and Economic Growth, Paris, OECD. Delors, J. (coord.), (2000). Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, Iași: Editura Polirom. Dewey, J., (1966). Lectures in the Philosophy of Education 1899, New York: Random House. Dobre, M.H., Noi abordări ale pieței muncii în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), (2005) Economia României și Uniunea Europeană, vol II, București: Editura ASE. Dobre, M.H., Aceleanu, M.I., Negoitei, I., (2006). Rolul educației în inserția tinerilor pe piața muncii. Cazul României, în Angelescu, C., Ailenei, D., Dachin Anca (coord.), România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării, Facultatea de Economie. Dogaru, I. (2002). Formula de finanțare a învățământului preuniversitar din România: studii și proiecte, București: Editura Economică. Dogaru I., Măntăluță O., (2001). Sinteze și studii privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, București: Editura Tipogrup Pres. Dorina, M., (2007). Dimensiuni și tendințe ale pieței muncii în România, în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), Economia României și Uniunea Europeană, vol. I, București: Editura ASE. Dornelas, A., Creggan, G. Heidemann, W., Hurup Grove, M., Lut-Tringer, J.M., Poupard, R., (1996) Formation Continue. Innovation et diversité des pratiques du dialog social entre les / partenaires sociaux, Bruxelles: Comission Européene. Duțu, M., (1989). Educația și problemele lumii contemporane, București: Editura Albatros. Earle, J. S., (1997). Industrial Decline and Labor Reallocation in Romania; Working Paper. Easterly, W.; Levine, Ross, (2001). It is not Factor Accumulation: Stylized Facts and Growth Models, în The World Bank Economic Review, vol. 15, nr. 2, pp. 177-220. Eckstein, A., (1971). Comparison of Economic Systems: Theoretical and Methodological Approaches, Berkeley: University of California Press. Establet, R. (1987) L’Ecole est-elle rentable?, Paris: PUF . Gal, D., (2002). Educația și mizele ei sociale, Cluj-Napoca: Editura Dacia. Galbraith, J.K., (1997). Societatea perfectă la ordinea zilei: binele omului, București: Editura Eurosong&Book. Gama, B., (2000). Piața muncii. Salariul, în Popescu, D., Economie politică, Sibiu: Editura Universității „Lucian Blaga”. García, M., Merino, R., (2002). Transitions de l’école au marché du travail: quelques réflexions sur une enquête auprès des jeunes catalans, Institut de recherche et de documentation pédagogique (IRDP), Neuchâtel. Gianini, O., Malița, M. (2005). Dubla spirală a învățării și a muncii, București: Comunicare/SNSPA. Glick, H.A. and M.J. Feuer, (1948). Employer-Sponsored Training and the Governance of Specific Human Capital Investments, în Quarterly Review of Economics and Finance, Holland. Goody, J. R., Watt, I., (1968). The Consequences of Literacy, Cambridge: Cambridge University Press. Hannum, E., Buchmann, C. (2003). The Consequences of Global Educational Expansion. Social Science Perspectives, New York: American Academy of Arts & Sciences http://www.amacad.org/publications/monographs/Ubase/pdf, accesat la data de 1 mai 2011. Hanushek, Eric A. (1994). Money Might Matter Somewhere: A Response to Larry V. Hedges, Richard D. Laine, and Robert D. Greenwald, Educational Researcher. Hanushek, Eric A., (1989). The Impact of Differential Expenditures on School Performance, Educational Researcher. Harbison, F.H. (1973). Human Resources as the Wealth of Nations, New York: Oxford University Press. Harbison, F. H., Myers, C. A., (1964). Education, Manpower and Economic Growth: Strategies for Human Resource Development, New York: McGraw-Hill. Hardwick, P., Langmead, J., Khan, B., (2002). Introducere în economia politică modernă, Iași: Editura Polirom. Hatos, A., (2006). Sociologia educației, Polirom, Iași. Hatos, A., Chioncel, N., (2006). Proiecte în școală: dimensiuni civice și dimensiuni interculturale, Scientific and Technical Bulletin. Series: Social and Hummanistic Sciences, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, vol. XII, nr. 9, pp. 43-53. Ignat, I., Pohoață, I., Luțac, Gh., Pascariu, G., (2002). Economie Politică , ediția a II-a, București: Editura Economică. Ilie Dogaru (2002). Formula de finanțare a învățământului preuniversitar din România: studii și proiecte, Editura Economică, București. Iluț, P., (2004). Valori, atitudini și comportamente sociale. Editura Polirom, București. Inkeles, A., Holsinger, D. B., (1974). Education and Individual Modernity in Developing Countries, Leiden: Brill. Iucu, R., (2004). Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii, București: Editura Humanitas Educațional. Jigău, M., (cord.), (2008). Formarea profesională continuă în România, București: Editura Afir. Jigău, M., Chivu, L., Jigău, M., Stănculescu, R., (1998). Formarea profesională și piața muncii în România, București: R.N.O. Jigău, M, Jigău, M., Novac, C, Perț, S., (1998). The Professional Integration of Vocational and Secondary School Graduates, București: R.N.O. Jinga, I., (2005), Educația și viața cotidiană, București: Editura Didactică și Pedagogică. Jones, L.E., (1988). Growth Recurring: Economic Change in World History, New York: Oxford University Press. Korka, M. (coord.) (2009). Educație de calitate pentru piața muncii, București: Editura Universitară. Korka, M., (2002). Universitățile românești în fața integrării în spațiul european de învățământ superior, București: Politeia-SNSPA. Krueger A., Lindahl, M., (martie, 2000). Education for Growth: Why and for Whom?, Working Paper Series 7591, National Bureau of Economic Research. Labăr, A.V., (2008). SPSS pentru științele educației, Iași: Editura Polirom. Lazear, E. P., (1998) Personnel Economics for Managers, New York: JohnWiley. Lecaillon, J., (1972). La croissance economique. Analyse globale, Edition Cujas. Loewenstein M.A., Spletzer J.R., (1998). Dividing the Costs and Returns to General Training, Journal of Labour Economist 16 (1). Lucas R. E., (1988). On the Mechanics of Economic Development, în Journal of Monetary Economics 22, pp. 3-42. Luțac, Gh., (2000). Note de curs: Teoria și economia dezvoltării, disponibil on-line: http://ro.scribd.com/doc/45090720/Primul-Curs-Pentru-Prima-Evaluare, accesat în martie 2010. Luțac, Gh., (f. d.). Piața europeană a muncii:teorie și politică în contextul noii economii, suport de curs. Maillet, P., (1976). La croissance economique, Paris: PUF. Mamina, A., (1998). Societate, instituții, reprezentări sociale. București: Editura Enciclopedică. Manley, M., (2000), Învățământul, puterea de decizie și însănătoșirea societății, în Delors, J., (coord.), Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei pentru Educație în secolul XXI, Iași: Polirom.. Mayor, F., (1990). Educația pentru toți: o provocare pentru anul 2000, în Perspective, nr. 76, vol. XX, nr. 4, Comisia Națională a UNESCO, București. Măntăluță, O., (2008). Abordarea economică a politicilor educaționale, în revista Sfera Politicii, nr. 129 – 130, anul XVI, București: Fundașia Societatea civilă, pp. 102 – 113. McClelland, D. C., Winter D. G., (1969). Motivating Economic Achievement, New York: Free Press. Mill, J. S., (1848). Principles of Political Economy, with Some of Their Applications to Social Philosophy,Parker, London. Mincer, J., (1974). Schooling, Experience and Earnings, New York: National Bureau of Economic Research. Monteil, J. M., (1997). Educație și Formare— Perspective psihosociale, Iași: Editura Polirom. Montias, J.M, (1976). The Structure of Economic Systems, New Haven: Yale University Press. Moscovici, S., Buschini, F., (2007). Metodologia științelor socioumane, Iași: Editura Polirom. Neagu, O., Capitalul uman – forță fundamentală a dezvoltării, în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), Economia României și Uniunea Europeană, volulmul I, http://www.bibliotecadigitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=421&idb=21, accesat în februarie, 2010. Nie, N.H., J. Junn, and K. Stehlik-Barry, (1996). Education and democratic citizenship in America, Chicago: University of Chicago Press. Nielsen, S. Le Steen Hansen, A., (1999). Report — Final Evaluation of RO 9405 Phare VET Reform Programme Ministry of National Education, București: B&B Comp. S.R.L. Nye, J. Zelikow, P.D., King, D., (1997). Why People Don’t Trust Govemment Cambridge: Harvard University Press. OECD (2001). The Well-being of Nations: The Role of Human and Social Capital, Paris: OECD. Offe, C. (1997). Tipuri de tranziție. Europa de Est și experiența est-germană, Cambridge: MIT Press. Olson, M. și colab., (1998). Governance and Growth: A Simple Hypothesis Explaining Crosscountry Differences in Productivity Growth, în IRIS Working Paper, nr. 218. Page, A., (1971). L'économie de l'éducation, Paris: P.U.F. Pallas, Aaron M. (2002). Educational participation across the life course: Do the rich get richer? în Timothy Owens and Richard Settersten, Jr. (coord.), New Frontiers in Socialization: Advances in Life Course Research, Vol. 7. Oxford: UK: Elsevier Science, pp. 327-354 Paul, J.-J. (1989). La relation formation-emploi. Un défi pour l’économie, Paris: Economica. Paul, J.-J. (2000). Les evolutions de la relation formation-emploi, în Van Zanten, A., (coord.), L’Ecole, l’etat des savoirs, Paris: La Decouverte, pp. 331-340 Păun, E., (2002). Profesionalizarea pentru cariera didactică – un concept controversat. Dilemele profesionalizării, în Gliga., L., (coord.), Standarde profesionale pentru profesia didactică, București: Ministerul Educației și Cercetării. Păun, E., (1986). Socioeconomic Efficiency of Education, în rev. Romanian Review, anul 40, nr. 4, București: Foreign Languages Press Group Romania, pp. 60-65. Păun, E., (1983). Educația și dezvoltarea socială, în Stoian, S., Domenii ale Pedagogiei, București: Editura Didactică și Pedagogică, pp. 29-35. Păun, E., (1974). Educația și rolul ei în dezvoltarea social-economică, București: Editura Didactică și Pedagogică. Perroux, Fr., (1969). L'Economie du XX-eme siecle, Paris: PUF. Perț S., (2001). Capitalul uman – factor-cheie al creșterii economice durabile. Convergențe și disparități, „Probleme economice”, nr. 22–23–24/2001, București: CIDE. Perț, S.,(coord.), (1997). Evaluarea capitalului uman. Coordonate strategice ale evoluției pieței muncii în România, București: IRLI. Pînzaru, F., (2007). Noțiuni fundamentale de economie. Introducere în management și marketing, suport de curs, București. Pîrciog, S., et alii., (2006). Determinanți ai tranziției absolvenților de învățământ superior de la școală la muncă și posibilități de măsurare în Angelescu, C., Ailenei, D., Dachin Anca (coord.), România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării, Facultatea de Economie, p.75. Popescu, Ct., (2003). Creșterea care sărăcește, București: Editura Tribuna Economică. Pritchett, L., (2001). Where Has All the Education Gone?, în The World Bank Economic Review, vol. 15, nr. 3, pp. 367-392. Putnam, R.D., Leonardi R., și Nanetti R., (1993). Making Democracy Work. Civic Traditions in Modern Italy, Princeton: University Press. Răboacă, Gh., (2003). Piața muncii și dezvoltarea durabilă, București: Editura Tribuna Economică. Reich, R.B. (1997). Why the Rich Are Getting Richer and the Poor, Poorer, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, P., Wells, A. (coord.), Education: Culture, Economy, Society, Oxford: Oxford University Press, pp. 163-171. Reiffers, J.L. (coord.), (1997). Accomplir l’Europe par l’éducation et la formation – Rapport Bruxelles, Commission Europeéne. Robson, C., (2002). Real World Research, U.K., Blackwell Publisher, Oxford. Romer, P.M., (1986). Increasing Returns and Long-Run Rrowth, în Journal of Political Economy 94, Chicago: University of Chicago Press, pp. 1002-1037. Romer P. M., (1990). Endogenous Technological Change, în Journal of Political Economy 98, Chicago: University of Chicago Press, pp. 71-102. Romer P. M., (1994). The Origins of Endogenous Growth, în Journal of Economic Perspectives 8, pp. 3-22. Rope, Fr. (2000). Savoirs, savoirs scolaires et competences în Van Zanten, A. (coord.) L’École, l’état des savoirs, Paris: La Découverte, pp. 161-170. Rotariu, T., Iliuț, P., (1997). Ancheta sociologică și sondajul de opinie – teorie și practică, Iași: Editura Polirom. Salomon, Ph., ( 1966). Théorie économique et stratégie d'ense, Paris. Samuelson, P.A.; Nordhaus, W.D., (2000). Economie politică, București: Editura Teora. Schultz, T. W., Investing in Poor People: An Economist’s View, în The American Economic Review. Vol. 55, No. 1/2 (Mar., 1965). Solow R. M., A (1956). Contribution to the Theory of Economic Growth, Quarterly Journal of Economics 70: 65-94. Solow R. M., (1994). Perspectives on Growth Theory, în Journal of Economic Perspectives 8, pp. 45-54. Spence, M., (1973). Job market signalling în Quarterly Journal of Economics, 87, pp. 355–374. Stewart, Th., (1998). Intellectual Capital: The New Wealth of Organizations, London: Nicholas Brealey Publishing Limited. Strange, S., (1997). State și piețe, Iași: Editura Institutul European. Suciu, M. C., (2005). Investiția în educație, București: Editura Economică. Suciu, M.-Chr., (2000). Activele intangibilie și capitalul intelectual – factori cheie ai convergenței, București: Academia Română Institutul Național de Cercetări Economice disponibil on-line: http://www.moyak.com/papers/convergence-economy-knowledgecompetitive.pdf, accesat la data de 2 mai 2011. Șerban, M., Pataki, I., (2004). Oportunitatea constituirii unui mecanism regional de dialog social în sprijinul creșterii ocupării forței de muncă, București: Humanitas Educațional. Șerban. M. (coord.), (1997). Role of Social Partners in the Development of Training in Romania, București: RNO. Tanguy, L., ed. (1986), L’introuvable relation formation-emploi, Paris: La Documentation française. Tessaring, M., (1997). The Future of Skills and Work: Trends and Forecasts – Germany case study, Torino: ETF. Teseleanu, G., (2005). Economia dezvoltării, Petroșani: Editura Universitas. Torney-Purta, J., (2002). Patterns in the Civic Knowledge, Engagement and Attitudes of European Adolescents: The IEA Civic Education Study’, European Journal of Education, vol. 37, nr. 2. pp. 129-141. Thurow, L. C. (1975). Generating Inequality. New York: Basic Books. Thurow L.C. (1999) Building Wealth. The New Rules for Individuals, Companies and Nations in a Knowledged-based Economy, Harper Collins. Torney-Purta, J., (2002), Patterns in the Civic Knowledge, Engagement and Attitudes of European Adolescents: The IEA Civic Education Study, European Journal of Education, vol. 37, nr. 2. pp. 129-141. Ungureanu, E., Burcea, F., (2010). Investment in Education, the Way for Romania to Succeed , în Buletin Științific, Seria Științe Economice, nr. 9 (15), Pitești. Vial, M., (1997). L’auto-evaluation entre auto-control et auto-questionnement, Université de Provence, Départament pour les sciences de l’éducation, pp. 18-33. Vlăsceanu, L., (1997) Politici educaționale, în Politici Sociale. România în context European, București:Editura Alternative. Voicu, B., (2001). Dezvoltare socială, în Pop, L., (coord.), Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert. Voiculescu, V., (2008). Educația în economia de piață, Iași: Editura Institutul European. Young Y.-J., (2000). Education and Development, Encyclopedia of Sociology, Borgatta E., Montgomery, R. (coord.), 2nd Edition, vol. 2, New York: Macmillan Reference, pp. 741-755. *** Analiza pieței de muncă și politicile sociale în România, (2000). Paris: O.E.C.D. *** Éducation et formation tout au long de la vie: un pont vers l 'avenir — rapport final de Deuxième Congrès international sur l`enseignement technique el professionnel, (1999). Seoul: UNESCO. *** Eurostat regional yearbook 2011 – European Union, accesibil on-line la http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-HA-11-001/EN/KS-HA-11-001- EN.PDF, accesat în martie 2012. *** Examen thématique sur la transition de la formation initiale à la vie active: rapport comparatif final, (1999). Paris: O.E.C.D. *** Handbook for Internationally Comparative Education Statistics: Concepts, Standards, Definitions and Classifications, (2004). O.E.C.D. *** Higher Education in Europe, Higher Education for the Twenty-First Century (1997), UNESCO. *** Human Capital Investment. An International Comparison, (1998). Paris: O.E.C.D. *** Mic dicționar enciclopedic, Ediția a II-a, (1978). București: Editura Științifică și Enciclopedică, p.296. *** Parteneriatele: cheia pentru crearea de locuri de muncă. Experiențele din țările O.E.C.D., (1997). București: Editura Metropol. *** Piața forței de muncă și politicile sociale în România, (2000). București: O.E.C.D. *** Rapport sur l'emploi dans le monde 1998-1999. Employabilité et mondialisation: Le rôle crucial de la formation. Geneva: Bureau International du Travail, 1998. *** Réconcilier l'économique et social. Paris: O.E.C.D., 1996. *** România în cifre, 2012, Breviar statistic, Institutul Național de Statistică, accesibil online la: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre_%202012.pdf, (iunie 2012). *** Studiu despre piața muncii din România și implicațiile asupra ofertei de forță de muncă pregătite prin sistemul de educație și formare profesională (VET), (1998). București: Euro-In Consulting, CNA Veneto. Legislație Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Cosiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Sprijinirea creșterii și a ocupării forței de muncă – un proiect pentru modernizarea sistemelor de învățământ superior din Europa COM(2011) 567 final, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:181:0143:0149:RO:PDF. Avizul Comitetului Economic și Social European privind creșterea atractivității programelor postliceale de educație și de formare profesională (2012/C 68/01), http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:068:0001:0010:RO:PDF. Comunicarea Comisiei Europene intitulată Nu este niciodată prea târziu pentru a învăța, 2006, 614, 23.10.2006, http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2006/com2006_0614en01.pdf. Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor a Planului de acțiune privind învățarea în rândul adulților,http://ec.europa.eu/education/policies/adult/com558_ro.pdf. Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European privind îmbunătățirea calității formării profesorilor, 2007 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2007:0392:FIN:RO:HTML. Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003. Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 7 septembrie 2005, privind recunoașterea calificărilor professional, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, vol. 8/2005, disponibil on-line la: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:05:08:32005L0036:RO:PDF, accesat în mai 2012. Guvernul României, Programul Național de Reforme 2007 – 2010. Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice (2005). Planul Național de Dezvoltare 2007 – 2013. Hotărârea Guvernului nr. 970/2006 cu privire la aprobarea Planului Național de Acțiune în domeniul Ocupării (PNAO), publicată în Monitorul Oficial 698 din 15 august 2006. Hotărârea 866 din 13 august 2008 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigura pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, publicată în Monitorul Oficial 635 din 3 septembrie 2008. Hotărârii Guvernului nr. 556/25.05.2011 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Calificări, publicată în Monitorul Oficial 435 din 22 iunie 2011. Legea educației naționale 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011. Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011. Legea nr. 10 din 15.06.2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, publicată în Monitorul Oficial 429 din 20 iunie 2011. Ordonanța de Guvern nr. 129 din 31 august 2000 privind formarea profesională a adulților, modificată și completată prin Legea 375/2002 rectificată în Monitorul Oficial Partea I nr 478 / 4.07.2002. OMECS nr. 4316/2008 privind aprobarea Programului de studii psihopedagogice în vederea certificării pentru profesia didactică prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, publicat în Monitorul Oficial nr. 520 din 10 iulie 2008, ORDIN nr. 5561 din 7.10.2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I. Regulamentul (CEE) nr. 337/75 al Consiliului din 10 februarie 1975 privind înființarea Centrului European pentru dezvoltarea formării profesionale, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, Strategia pe termen scurt și mediu pentru formarea profesională continuă 2005 – 2010 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 875/2005. http://www.cct.ro/ro/servicii/consultanta-finantari-nerambursabile/programe-operationalesectoriale/programul-operational-sectorial-dezvoltarea-resurselor-umane-axe-prioritare/axa- prioritara-i-educatia-si-formarea-profesionala-in-sprijinul-cresterii-economice-si-dezvoltariisocietatii-bazate-pe-cunoastere.html http://econlib.org/LIBRARY/CEECategory.html, Becker, G. S., (1975) Human Capital, (februarie 2011). http://www.bls.gov/oco/home.htm Median weekly earnings by educational attainment, 2003, (februarie 2011). http://www.eiesp.org http://www.wiley.com/bw/journal.asp?ref=0141-8211&site=1 http://www.septimiuchelcea.wordpress.com/metodologiacercetariisociologice, (mai 2010). http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/tools/108_structure_education_systems_ EN.pdf, accesat în ianuarie 2011. http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/tools/structure_education_systems_EN. pdf.pdf http://www.eurydice.org http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice, Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (P9 Eurydice), The European Higher Education Area in 2012: Bologna Process Impementation, (iunie 2012). http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/GDP_at_regional_level/ro (aprilie 2012). http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/key_data_series/105RO.pdf,Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (P9 Eurydice), Date cheie privind educația europeană în 2009, (ianuarie 2010). 2011http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Raport_asupra_starii_sistemului_national_de_inva tamant_ADVFIL20101024_0001.pdf , MEdCI, Raportului asupra stării sistemului național de învățământ din 2009, (decembrie 2011) http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/thematic_reports/122RO.pdfEducation, Audiovisual and Culture Executive Agency (P9 Eurydice), Învățământul superior în Europa, 2010 (ianuarie 2011). http://www.tvet.ro/index.php/ro/sistemul-national-de-educatie-si-formare-profesionala/112.html, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Formarea profesională inițială, (mai, 2012) http://www.tvet.ro/index.php/ro/sistemul-national-de-educatie-si-formare-profesionala/115.html , Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Formarea profesională continuă , (mai, 2012) http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/key_data_series/134EN.pdf, Eurydice, Key Data on Education in Europe, 2011, (aprilie 2012) http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_(dezambiguizare) http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabil%C4%83 Econterms http://economics.about.com/cs/economicsglossary/g/human_capital.htm , accesat în aprilie 2011. www.edu.ro. PISA Programul internațional OCDE pentru evaluarea elevilor. Raport național, (2002). București. www.edu.ro, Raport Privind starea învățământului superior din România, 2011, (mai 2012). www.edu.ro România – Propuneri de politică educațională – sinteze din Raportul Băncii Mondiale, 2002.
mmmmmm
Capitolul I Dimensiunea educațională a dezvoltării și creșterii socio-economice
I.1. Dezvoltare și creștere economică – definirea conceptelor
I.1.1. Factorii determinanți ai creșterii și dezvoltării economice
I.1.2. Capitalul uman – factor principal al dezvoltării socio-economice I.1.2.1. Rolul capitalului uman în modelele de creștere economică
I.1.2.2. Educația ca investiție în capitalul uman
I.2. Educație și formare profesională – scurt istoric
I.2.1. Educație și formare în România
I.2.1.1. Cadrul legislativ al educației și formării profesionale
I.2.1.2. Formarea inițială
I.2.1.3. Formarea continuă
I.2.2. Formarea cadrelor didactice
I.3. Investiția în educație/învățământ și efectele acesteia
I.3.1. Importanța investiției în educație
I.3.2. Impactul direct al investiției în educație/învățământ
I.3.3. Impactul indirect al investiției în educație/învățământ
Capitolul II Școala și integrarea pe piața muncii
II.1. Rolul școlii în integrarea pe piața muncii II.1.1. Funcțiile socio-economice ale școlii II.1.2. Adaptarea formării profesionale la contextul socio-economic II.2. Piața muncii – abordare teoretică II.2.1. Context socio-economic național II.2.2. Inserția tinerilor pe piața muncii II.2.3. Mobilitatea forței de muncă Capitolul III Școala și integrarea pe piața muncii – metodologia cercetării III.1. Metodologia cercetării III.1.1. Scopul cercetării III.1.2. Obiectivele cercetării III.1.3. Ipotezele cercetării III.1.4. Variabilele cercetării III.1.5. Metode și tehnici utilizate în cadrul cercetării III.1.6. Aspecte metodologice privind eșantionarea III.1.7. Caracteristici ale populației investigate rezultate din cercetare III.1.7.1. Caracteristicile eșantionului de studenți/masteranzi III.1.7.2. Caracteristicile eșantionului de profesori universitari III.1.7.3. Caracteristicile eșantionului de inspectori de resurse umane Capitolul IV Rezultatele cercetării IV.1. Rezultatele chestionarelor realizate în rândul studenților/masteranzilor de ani terminali IV.1.1. Opțiunea școlară și profesională (domeniul de studiu) IV.1.2. Diagnoza ofertei educaționale în opinia actorilor educaționali IV.1.2.1. Cunoștințe și competențe IV.1.2.2. Practica IV.1.2.3. Diagnoza generală IV.1.2.4. Opinii beneficiari IV.1.3. Gradul de satisfacție față de oferta unității IV.1.3.1. Grad de satisfacție IV.1.3.2. Direcții necesar de ameliorat IV.1.4. Impactul cu piața muncii IV.2. Concluziile cercetării IV.3. Analiza comparativă între țări IV.3.1. Structura sistemelor de educație din Europa IV.3.2. Procesul Bologna și impactul acestuia IV.3.2.1. Structura Bologna pe trei cicluri de studii IV.3.2.2. Instrumentele Bologna IV.3.3. Produsul intern brut (PIB) IV.3.3.1. Investiția în educație ca procent din PIB IV.3.3.2. Efectele crizei asupra investițiilor în sistemele de învățământ superior IV.3.4. Educația și piața muncii IV.3.4.1. Modele de formare profesională IV.3.4.2. Evoluția numărului de studenți IV.3.4.3. Rata de absolvire a învățământului superior IV.3.4.4. Inserția pe piața muncii la nivel european IV.3.4.5. Șomajul IV.4. Concluziile analizei comparative între țări V Concluzii generale Bibliografie Anexe Anexa 1 Chestionar profesori universitari Anexa 2 Chestionar studenți/masteranzi Anexa 3 Chestionar inspectori de resurse umane Anexa 4 Ghid de interviu – profesori universitari Anexa 5 Ghid de interviu – inspectori de resurse umane Anexa 6 Clasamentul mondial al celor mai bune 100 universități din lume, 2011 Anexa 7 Clasamentul celor mai bune universități din România 2005
Conform unui studiu realizat de Daedalus Millword Brown, piața meditațiilor particulare reprezenta 320.000.000 euros in 2010, fie o creștere de aproape 60% fațã de anul 2008. In fiecare an, 600.000 de elevi din România fac apel, în mod voit sau ne-voit, la meditații particulare. Cu toate acestea, în 2008, doar 1500 de profesori își declarau veniturile generate de aceasta activitate. Un calcul simplu ne aratã faptul cã nedeclararea veniturilor provenite din meditațiile particulare constitue un prejudiciu pentru statul roman de aproape 85.000.000 euros pe an (fond de pensie, șomaj și impozit inclus). Cu toate acestea niciuna dintre tentativele de reformare ale acestui sistem nu a produs un efect de legalizare masivã : misiune imposibila sau doar o problemã de insuficiențã în termeni de strategie fiscalã și economicã ?
Putin peste un deceniu, in 1950, la Conferinta UNESCO de la Florenta se ia decizia infiintarii Institutului de Educatie de la Hamburg. Personalitati renumite in cercetarea din educatie, ca Maria Montessori sau Jean Piaget, participa, in 1951, la inaugurarea noului institut UNESCO, al carui prim director este Walter Merck, profesor de educatie comparata la Universitatea din Hamburg. Acest institut devine gazda unor reuniuni anuale ale elitei stiintifice din domeniul educatiei, din Europa occidentala si din Statele Unite, in special. Modalitatile de evaluare a elevilor si esecul scolar sunt principalele teme ale acestor reuniuni care au loc an de an, la Hamburg, intre 1952 si 1957.
Bibliografie
1. ANDERSON, C. A. BOWMAN, M. J. Concerning the Role of Education in Development, London, Collier Macmillan, 1963
2. BURCHARDT, T. LE GRAND, J. PIACHAUD, D. “Social Exclusion in Britain 1991-1995”, în Social Policy and Administration, 1998
3. GOODY, J.R. WATT, I. The Consequences of Literacy, Cambridge, Cambridge University Press, 1968 4. HARBISON, F. H. MYERS, C. A. Education, Manpower and Economic Growth: Strategies for Human Resource Development, New York, McGraw-Hill, 1964
5. HAWLEY, A. H. FERNANDEZ, D. SINGH, H. Migration and Employment in Peninsular Malaysia, Econ. Dev. Cult., 1979
6. INKELES, A. HOLSINGER, D. B. Education and Individual Modernity in Developing Countries, Leiden, Brill, 1974
7. MC CLELLAND, D.C. WINTER, D. G. Motivating Economic Achievement, New York, Free Press, 1969 8. PSACHAROPOULOS, G. Returns to Education: An International Comparison, San Francisco, Jossey-Bass, 1973
Academia de Studii Economice, catedra de Economie și Politici Economice (2010), Dicționar de economie, ediția a II-a, București: Editura Economică.
Acemoglu, D, Pischke, J-S., (1999). Beyond Becker: Traning in Imperfect Labour Markets, în The Economic Journal. Oxford: Blackwell Publishing. Adumitrăcesei, I.D., Niculescu, N.G., (1995). Piața forței de muncă – Teorie și practică contemporană, Chișinău: Editura Tehnică. Ailenei D., (1999). Piața ca spațiu economic, București: Editura Didactică și Pedagogică. Allmendinger, J. (1989) Educational systems and labor market outcomes, în European Sociological Review, vol. 5, pp. 231-250 (JSTOR). Anderson, C.A., Bowman, M.J., (1963). Concerning the Role of Education in Development, London: Collier Macmillan. Angelescu, C., (coord.), (2005). Economie. Ediția a VII-a, București: Editura Economică. Angelescu C., Stănescu I., (2004). Politica de creștere economică, București: Editura Economică. Antonesei, L., (2009). Ghid pentru cercetarea educației, București: Editura Polirom. Antonesei, L., (2005). Polis și Paideia, Iași: Editura Polirom. Argăseală., M., et. alii, (2012). Formarea continuă a angajaților – șansa unor întreprinderi innovative cu angajați pasionați de munca lor, București, POSDRU/62/2.3/S/22025. Aronowitz S., De Fazio W. (1997). The New Knowledge Work, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, P., Wells, A. (coord.), Education: Culture, Economy, Society, Oxford: Oxford University Press, pp. 193-206. Aron, R., (1962). Dix-huit lecons sur la societe industrielle, Paris: Galimard. Bedrule-Grigoruță, M.V., (2005/2006). Capitalul uman și investiția în educație, în Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Tomul LII/LIII, Iași: Științe Economice. Becker, S. G., (1994). Comportamentul uman o abordare economică, București: Editura All. Becker, G.S. Investment in Human Capital: A Theoretical Analysis. The Journal of Political Economy, Vol. 70, No. 5, Part 2: Investment in Human Beings (Oct., 1962). Becker, G., (1997). Capitalul uman O analiză teoretică și empirică cu referire specială la educație, București: Editura All. Bîrzea, C. (coord.), (1999). National Report on Education for All — România, București: Metropol. Bîrzea, C., Argăseală, M., Perț. S., Jigău, M., Yarojanu, F., (1998). Continuing Vocational Education in Romania, București: RNO. Bîrzea, C, (1994). Educațional Policies of the Countries in Transition, Strassbourg, Council of Europe Press. Blaug, 1976, cf. Woodhall, M. (1997), Human capital concept, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, P., Wells, A. (coord.), (1997), Education culture, economy, and society, p. 222-223. Bloom, B. S., (1976). Human Characteristics and School Learning, New York: McGraw-Hill. Boboc, I. (coord.), (1997). Studiul Pieței forței de muncă. Relația dintre cerințele pieței muncii și oferta educațională prin Programul Phare VET, București: Editura Protector AS. Boboc, I. (1997). Inițiere în practica investigării pieței muncii. Relațiile dintre interacțiune, comunicare și structura grupului, București. Boboc, I., (coord.) (1997). Studiul pieței forței de muncă – Raport final II, București: Editura Protector AS. Bodie, Z., Merton, R., & Samuelson, W. (1992). Labor supply flexibility and portfolio choice in a life cycle model. Journal of Economic Dynamics and Control Bornstein, M., (1974). Comparative Economic Systems: Models and Cases, 3rd, ed. Homewood, ILL: Irwin Boudon, R. (1990). Efectele perverse și schimbarea socială, în R. Boudon, Texte sociologice alese, trad. rom. Tr. Rotariu, București: Editura Humanitas, pp. 164-182. Boudon, R., (1973). L’Inegalite de chanches. La mobilite sociale dans les societes industrielles, Paris: Hachette. Bowen, H. R. (1977). Investment in Learning : The Individual and Social Value of American Higher Education, San Francisco: Jossey-Bass. Bowles, S., Gintis, H., (1976), apud Haralambos, M., Holbon, M., (2000). Sociology: Themes and Perspectives 5th Edition, Londra: Collins Education. Brînză, R., (2007). Rolul capitalului uman în modelele de creștere economică, în Jurnalul Economic, nr. 24, iulie. Brooking, A., (1998). Intellectual Capital, Core Asset for the Third Millenium, London: International Thomson Business Press. Brown, Ph. (1997). Cultural Capital and Social Exclusion: Some Observation on Recent Trends in Education, Employment, and the Labour Market, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, Ph., Wells, A. (coord.), Education: Culture, Economy, Society, Oxford: Oxford University Press, pp. 737-749 Burchardt, T., Le Grand, J., Piachaud, D., (1999). Social Exclusion in Britain 1991-1995, în, Social Policy and Administration, vol. 33, nr. 3, pp. 227-244. Center for Global Development, (2002). Rich World, Poor World: A Guide to Global Development Chelcea, S. [2004] (2007) Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative. (ediția a III-a), București: Editura Economică. Chircă S. (1997). Mecanisme de funcționare a economiei. Chișinău: Editura ASEM. Cicea, C., (2007). Eficiența serviciilor publice. O abordare în viziunea clasică a sistemelor de învățământ, în Revista Administrație și Management Public, ASE, București, nr. 8. Cicea, C., Dobrin, C., (2005). Contribuția educației la dezvoltarea economică, în Revista Economia seria Management, Anul VIII, nr. 1, București: Editura ASE. Ciobanu, O., (2003). Educația economică în România Prezent și perspectivă, București: Editura ASE. Coleman, J. S., The Economic Approach to Sociology, World and I, 1/1/2005. Coleman, J., (1988). Social Capital in the Creation of Human Capital, în American Journal of Sociology, vol. 94 (supliment), pp. 95-120. Constantin, D. L. et alii. (2002)., Resursele umane în România. Mobilitatea teritorială, București: Editura ASE. Cummings, K. W., (2007). Instituții de învățământ – Un studiu comparativ asupra dezvoltării învățământului în Germania, Franța, Anglia, SUA, Japonia, Rusia, București: Editura Comunicare.ro . Davis, K., Moore, W., (1945). Some Principles of Stratification, în American Sociological Review, 10 aprilie. Dăianu, D., Ruhl, C., (coord.), (2000). România 2000. 10 ani de tranziție – trecut, prezent și viitor, București: Centrul Român de Politici Economice. Denison, E., (1964). Measuring the Contribution of Education to Economic Growth, The Residual Factor and Economic Growth, Paris, OECD. Delors, J. (coord.), (2000). Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, Iași: Editura Polirom. Dewey, J., (1966). Lectures in the Philosophy of Education 1899, New York: Random House. Dobre, M.H., Noi abordări ale pieței muncii în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), (2005) Economia României și Uniunea Europeană, vol II, București: Editura ASE. Dobre, M.H., Aceleanu, M.I., Negoitei, I., (2006). Rolul educației în inserția tinerilor pe piața muncii. Cazul României, în Angelescu, C., Ailenei, D., Dachin Anca (coord.), România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării, Facultatea de Economie. Dogaru, I. (2002). Formula de finanțare a învățământului preuniversitar din România: studii și proiecte, București: Editura Economică. Dogaru I., Măntăluță O., (2001). Sinteze și studii privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, București: Editura Tipogrup Pres. Dorina, M., (2007). Dimensiuni și tendințe ale pieței muncii în România, în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), Economia României și Uniunea Europeană, vol. I, București: Editura ASE. Dornelas, A., Creggan, G. Heidemann, W., Hurup Grove, M., Lut-Tringer, J.M., Poupard, R., (1996) Formation Continue. Innovation et diversité des pratiques du dialog social entre les / partenaires sociaux, Bruxelles: Comission Européene. Duțu, M., (1989). Educația și problemele lumii contemporane, București: Editura Albatros. Earle, J. S., (1997). Industrial Decline and Labor Reallocation in Romania; Working Paper. Easterly, W.; Levine, Ross, (2001). It is not Factor Accumulation: Stylized Facts and Growth Models, în The World Bank Economic Review, vol. 15, nr. 2, pp. 177-220. Eckstein, A., (1971). Comparison of Economic Systems: Theoretical and Methodological Approaches, Berkeley: University of California Press. Establet, R. (1987) L’Ecole est-elle rentable?, Paris: PUF . Gal, D., (2002). Educația și mizele ei sociale, Cluj-Napoca: Editura Dacia. Galbraith, J.K., (1997). Societatea perfectă la ordinea zilei: binele omului, București: Editura Eurosong&Book. Gama, B., (2000). Piața muncii. Salariul, în Popescu, D., Economie politică, Sibiu: Editura Universității „Lucian Blaga”. García, M., Merino, R., (2002). Transitions de l’école au marché du travail: quelques réflexions sur une enquête auprès des jeunes catalans, Institut de recherche et de documentation pédagogique (IRDP), Neuchâtel. Gianini, O., Malița, M. (2005). Dubla spirală a învățării și a muncii, București: Comunicare/SNSPA. Glick, H.A. and M.J. Feuer, (1948). Employer-Sponsored Training and the Governance of Specific Human Capital Investments, în Quarterly Review of Economics and Finance, Holland. Goody, J. R., Watt, I., (1968). The Consequences of Literacy, Cambridge: Cambridge University Press. Hannum, E., Buchmann, C. (2003). The Consequences of Global Educational Expansion. Social Science Perspectives, New York: American Academy of Arts & Sciences http://www.amacad.org/publications/monographs/Ubase/pdf, accesat la data de 1 mai 2011. Hanushek, Eric A. (1994). Money Might Matter Somewhere: A Response to Larry V. Hedges, Richard D. Laine, and Robert D. Greenwald, Educational Researcher. Hanushek, Eric A., (1989). The Impact of Differential Expenditures on School Performance, Educational Researcher. Harbison, F.H. (1973). Human Resources as the Wealth of Nations, New York: Oxford University Press. Harbison, F. H., Myers, C. A., (1964). Education, Manpower and Economic Growth: Strategies for Human Resource Development, New York: McGraw-Hill. Hardwick, P., Langmead, J., Khan, B., (2002). Introducere în economia politică modernă, Iași: Editura Polirom. Hatos, A., (2006). Sociologia educației, Polirom, Iași. Hatos, A., Chioncel, N., (2006). Proiecte în școală: dimensiuni civice și dimensiuni interculturale, Scientific and Technical Bulletin. Series: Social and Hummanistic Sciences, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, vol. XII, nr. 9, pp. 43-53. Ignat, I., Pohoață, I., Luțac, Gh., Pascariu, G., (2002). Economie Politică , ediția a II-a, București: Editura Economică. Ilie Dogaru (2002). Formula de finanțare a învățământului preuniversitar din România: studii și proiecte, Editura Economică, București. Iluț, P., (2004). Valori, atitudini și comportamente sociale. Editura Polirom, București. Inkeles, A., Holsinger, D. B., (1974). Education and Individual Modernity in Developing Countries, Leiden: Brill. Iucu, R., (2004). Formarea cadrelor didactice. Sisteme, politici, strategii, București: Editura Humanitas Educațional. Jigău, M., (cord.), (2008). Formarea profesională continuă în România, București: Editura Afir. Jigău, M., Chivu, L., Jigău, M., Stănculescu, R., (1998). Formarea profesională și piața muncii în România, București: R.N.O. Jigău, M, Jigău, M., Novac, C, Perț, S., (1998). The Professional Integration of Vocational and Secondary School Graduates, București: R.N.O. Jinga, I., (2005), Educația și viața cotidiană, București: Editura Didactică și Pedagogică. Jones, L.E., (1988). Growth Recurring: Economic Change in World History, New York: Oxford University Press. Korka, M. (coord.) (2009). Educație de calitate pentru piața muncii, București: Editura Universitară. Korka, M., (2002). Universitățile românești în fața integrării în spațiul european de învățământ superior, București: Politeia-SNSPA. Krueger A., Lindahl, M., (martie, 2000). Education for Growth: Why and for Whom?, Working Paper Series 7591, National Bureau of Economic Research. Labăr, A.V., (2008). SPSS pentru științele educației, Iași: Editura Polirom. Lazear, E. P., (1998) Personnel Economics for Managers, New York: JohnWiley. Lecaillon, J., (1972). La croissance economique. Analyse globale, Edition Cujas. Loewenstein M.A., Spletzer J.R., (1998). Dividing the Costs and Returns to General Training, Journal of Labour Economist 16 (1). Lucas R. E., (1988). On the Mechanics of Economic Development, în Journal of Monetary Economics 22, pp. 3-42. Luțac, Gh., (2000). Note de curs: Teoria și economia dezvoltării, disponibil on-line: http://ro.scribd.com/doc/45090720/Primul-Curs-Pentru-Prima-Evaluare, accesat în martie 2010. Luțac, Gh., (f. d.). Piața europeană a muncii:teorie și politică în contextul noii economii, suport de curs. Maillet, P., (1976). La croissance economique, Paris: PUF. Mamina, A., (1998). Societate, instituții, reprezentări sociale. București: Editura Enciclopedică. Manley, M., (2000), Învățământul, puterea de decizie și însănătoșirea societății, în Delors, J., (coord.), Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei pentru Educație în secolul XXI, Iași: Polirom.. Mayor, F., (1990). Educația pentru toți: o provocare pentru anul 2000, în Perspective, nr. 76, vol. XX, nr. 4, Comisia Națională a UNESCO, București. Măntăluță, O., (2008). Abordarea economică a politicilor educaționale, în revista Sfera Politicii, nr. 129 – 130, anul XVI, București: Fundașia Societatea civilă, pp. 102 – 113. McClelland, D. C., Winter D. G., (1969). Motivating Economic Achievement, New York: Free Press. Mill, J. S., (1848). Principles of Political Economy, with Some of Their Applications to Social Philosophy,Parker, London. Mincer, J., (1974). Schooling, Experience and Earnings, New York: National Bureau of Economic Research. Monteil, J. M., (1997). Educație și Formare— Perspective psihosociale, Iași: Editura Polirom. Montias, J.M, (1976). The Structure of Economic Systems, New Haven: Yale University Press. Moscovici, S., Buschini, F., (2007). Metodologia științelor socioumane, Iași: Editura Polirom. Neagu, O., Capitalul uman – forță fundamentală a dezvoltării, în Angelescu, C., Ciucur, D., (coord.), Economia României și Uniunea Europeană, volulmul I, http://www.bibliotecadigitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=421&idb=21, accesat în februarie, 2010. Nie, N.H., J. Junn, and K. Stehlik-Barry, (1996). Education and democratic citizenship in America, Chicago: University of Chicago Press. Nielsen, S. Le Steen Hansen, A., (1999). Report — Final Evaluation of RO 9405 Phare VET Reform Programme Ministry of National Education, București: B&B Comp. S.R.L. Nye, J. Zelikow, P.D., King, D., (1997). Why People Don’t Trust Govemment Cambridge: Harvard University Press. OECD (2001). The Well-being of Nations: The Role of Human and Social Capital, Paris: OECD. Offe, C. (1997). Tipuri de tranziție. Europa de Est și experiența est-germană, Cambridge: MIT Press. Olson, M. și colab., (1998). Governance and Growth: A Simple Hypothesis Explaining Crosscountry Differences in Productivity Growth, în IRIS Working Paper, nr. 218. Page, A., (1971). L'économie de l'éducation, Paris: P.U.F. Pallas, Aaron M. (2002). Educational participation across the life course: Do the rich get richer? în Timothy Owens and Richard Settersten, Jr. (coord.), New Frontiers in Socialization: Advances in Life Course Research, Vol. 7. Oxford: UK: Elsevier Science, pp. 327-354 Paul, J.-J. (1989). La relation formation-emploi. Un défi pour l’économie, Paris: Economica. Paul, J.-J. (2000). Les evolutions de la relation formation-emploi, în Van Zanten, A., (coord.), L’Ecole, l’etat des savoirs, Paris: La Decouverte, pp. 331-340 Păun, E., (2002). Profesionalizarea pentru cariera didactică – un concept controversat. Dilemele profesionalizării, în Gliga., L., (coord.), Standarde profesionale pentru profesia didactică, București: Ministerul Educației și Cercetării. Păun, E., (1986). Socioeconomic Efficiency of Education, în rev. Romanian Review, anul 40, nr. 4, București: Foreign Languages Press Group Romania, pp. 60-65. Păun, E., (1983). Educația și dezvoltarea socială, în Stoian, S., Domenii ale Pedagogiei, București: Editura Didactică și Pedagogică, pp. 29-35. Păun, E., (1974). Educația și rolul ei în dezvoltarea social-economică, București: Editura Didactică și Pedagogică. Perroux, Fr., (1969). L'Economie du XX-eme siecle, Paris: PUF. Perț S., (2001). Capitalul uman – factor-cheie al creșterii economice durabile. Convergențe și disparități, „Probleme economice”, nr. 22–23–24/2001, București: CIDE. Perț, S.,(coord.), (1997). Evaluarea capitalului uman. Coordonate strategice ale evoluției pieței muncii în România, București: IRLI. Pînzaru, F., (2007). Noțiuni fundamentale de economie. Introducere în management și marketing, suport de curs, București. Pîrciog, S., et alii., (2006). Determinanți ai tranziției absolvenților de învățământ superior de la școală la muncă și posibilități de măsurare în Angelescu, C., Ailenei, D., Dachin Anca (coord.), România în Uniunea Europeană. Calitatea integrării, Facultatea de Economie, p.75. Popescu, Ct., (2003). Creșterea care sărăcește, București: Editura Tribuna Economică. Pritchett, L., (2001). Where Has All the Education Gone?, în The World Bank Economic Review, vol. 15, nr. 3, pp. 367-392. Putnam, R.D., Leonardi R., și Nanetti R., (1993). Making Democracy Work. Civic Traditions in Modern Italy, Princeton: University Press. Răboacă, Gh., (2003). Piața muncii și dezvoltarea durabilă, București: Editura Tribuna Economică. Reich, R.B. (1997). Why the Rich Are Getting Richer and the Poor, Poorer, în Halsey, A.H., Lauder, H., Brown, P., Wells, A. (coord.), Education: Culture, Economy, Society, Oxford: Oxford University Press, pp. 163-171. Reiffers, J.L. (coord.), (1997). Accomplir l’Europe par l’éducation et la formation – Rapport Bruxelles, Commission Europeéne. Robson, C., (2002). Real World Research, U.K., Blackwell Publisher, Oxford. Romer, P.M., (1986). Increasing Returns and Long-Run Rrowth, în Journal of Political Economy 94, Chicago: University of Chicago Press, pp. 1002-1037. Romer P. M., (1990). Endogenous Technological Change, în Journal of Political Economy 98, Chicago: University of Chicago Press, pp. 71-102. Romer P. M., (1994). The Origins of Endogenous Growth, în Journal of Economic Perspectives 8, pp. 3-22. Rope, Fr. (2000). Savoirs, savoirs scolaires et competences în Van Zanten, A. (coord.) L’École, l’état des savoirs, Paris: La Découverte, pp. 161-170. Rotariu, T., Iliuț, P., (1997). Ancheta sociologică și sondajul de opinie – teorie și practică, Iași: Editura Polirom. Salomon, Ph., ( 1966). Théorie économique et stratégie d'ense, Paris. Samuelson, P.A.; Nordhaus, W.D., (2000). Economie politică, București: Editura Teora. Schultz, T. W., Investing in Poor People: An Economist’s View, în The American Economic Review. Vol. 55, No. 1/2 (Mar., 1965). Solow R. M., A (1956). Contribution to the Theory of Economic Growth, Quarterly Journal of Economics 70: 65-94. Solow R. M., (1994). Perspectives on Growth Theory, în Journal of Economic Perspectives 8, pp. 45-54. Spence, M., (1973). Job market signalling în Quarterly Journal of Economics, 87, pp. 355–374. Stewart, Th., (1998). Intellectual Capital: The New Wealth of Organizations, London: Nicholas Brealey Publishing Limited. Strange, S., (1997). State și piețe, Iași: Editura Institutul European. Suciu, M. C., (2005). Investiția în educație, București: Editura Economică. Suciu, M.-Chr., (2000). Activele intangibilie și capitalul intelectual – factori cheie ai convergenței, București: Academia Română Institutul Național de Cercetări Economice disponibil on-line: http://www.moyak.com/papers/convergence-economy-knowledgecompetitive.pdf, accesat la data de 2 mai 2011. Șerban, M., Pataki, I., (2004). Oportunitatea constituirii unui mecanism regional de dialog social în sprijinul creșterii ocupării forței de muncă, București: Humanitas Educațional. Șerban. M. (coord.), (1997). Role of Social Partners in the Development of Training in Romania, București: RNO. Tanguy, L., ed. (1986), L’introuvable relation formation-emploi, Paris: La Documentation française. Tessaring, M., (1997). The Future of Skills and Work: Trends and Forecasts – Germany case study, Torino: ETF. Teseleanu, G., (2005). Economia dezvoltării, Petroșani: Editura Universitas. Torney-Purta, J., (2002). Patterns in the Civic Knowledge, Engagement and Attitudes of European Adolescents: The IEA Civic Education Study’, European Journal of Education, vol. 37, nr. 2. pp. 129-141. Thurow, L. C. (1975). Generating Inequality. New York: Basic Books. Thurow L.C. (1999) Building Wealth. The New Rules for Individuals, Companies and Nations in a Knowledged-based Economy, Harper Collins. Torney-Purta, J., (2002), Patterns in the Civic Knowledge, Engagement and Attitudes of European Adolescents: The IEA Civic Education Study, European Journal of Education, vol. 37, nr. 2. pp. 129-141. Ungureanu, E., Burcea, F., (2010). Investment in Education, the Way for Romania to Succeed , în Buletin Științific, Seria Științe Economice, nr. 9 (15), Pitești. Vial, M., (1997). L’auto-evaluation entre auto-control et auto-questionnement, Université de Provence, Départament pour les sciences de l’éducation, pp. 18-33. Vlăsceanu, L., (1997) Politici educaționale, în Politici Sociale. România în context European, București:Editura Alternative. Voicu, B., (2001). Dezvoltare socială, în Pop, L., (coord.), Dicționar de politici sociale, București: Editura Expert. Voiculescu, V., (2008). Educația în economia de piață, Iași: Editura Institutul European. Young Y.-J., (2000). Education and Development, Encyclopedia of Sociology, Borgatta E., Montgomery, R. (coord.), 2nd Edition, vol. 2, New York: Macmillan Reference, pp. 741-755. *** Analiza pieței de muncă și politicile sociale în România, (2000). Paris: O.E.C.D. *** Éducation et formation tout au long de la vie: un pont vers l 'avenir — rapport final de Deuxième Congrès international sur l`enseignement technique el professionnel, (1999). Seoul: UNESCO. *** Eurostat regional yearbook 2011 – European Union, accesibil on-line la http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-HA-11-001/EN/KS-HA-11-001- EN.PDF, accesat în martie 2012. *** Examen thématique sur la transition de la formation initiale à la vie active: rapport comparatif final, (1999). Paris: O.E.C.D. *** Handbook for Internationally Comparative Education Statistics: Concepts, Standards, Definitions and Classifications, (2004). O.E.C.D. *** Higher Education in Europe, Higher Education for the Twenty-First Century (1997), UNESCO. *** Human Capital Investment. An International Comparison, (1998). Paris: O.E.C.D. *** Mic dicționar enciclopedic, Ediția a II-a, (1978). București: Editura Științifică și Enciclopedică, p.296. *** Parteneriatele: cheia pentru crearea de locuri de muncă. Experiențele din țările O.E.C.D., (1997). București: Editura Metropol. *** Piața forței de muncă și politicile sociale în România, (2000). București: O.E.C.D. *** Rapport sur l'emploi dans le monde 1998-1999. Employabilité et mondialisation: Le rôle crucial de la formation. Geneva: Bureau International du Travail, 1998. *** Réconcilier l'économique et social. Paris: O.E.C.D., 1996. *** România în cifre, 2012, Breviar statistic, Institutul Național de Statistică, accesibil online la: http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre_%202012.pdf, (iunie 2012). *** Studiu despre piața muncii din România și implicațiile asupra ofertei de forță de muncă pregătite prin sistemul de educație și formare profesională (VET), (1998). București: Euro-In Consulting, CNA Veneto. Legislație Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Cosiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Sprijinirea creșterii și a ocupării forței de muncă – un proiect pentru modernizarea sistemelor de învățământ superior din Europa COM(2011) 567 final, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:181:0143:0149:RO:PDF. Avizul Comitetului Economic și Social European privind creșterea atractivității programelor postliceale de educație și de formare profesională (2012/C 68/01), http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2012:068:0001:0010:RO:PDF. Comunicarea Comisiei Europene intitulată Nu este niciodată prea târziu pentru a învăța, 2006, 614, 23.10.2006, http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/site/en/com/2006/com2006_0614en01.pdf. Comunicarea Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European, către Comitetul Economic și Social European și către Comitetul Regiunilor a Planului de acțiune privind învățarea în rândul adulților,http://ec.europa.eu/education/policies/adult/com558_ro.pdf. Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European privind îmbunătățirea calității formării profesorilor, 2007 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2007:0392:FIN:RO:HTML. Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003. Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 7 septembrie 2005, privind recunoașterea calificărilor professional, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, vol. 8/2005, disponibil on-line la: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:05:08:32005L0036:RO:PDF, accesat în mai 2012. Guvernul României, Programul Național de Reforme 2007 – 2010. Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice (2005). Planul Național de Dezvoltare 2007 – 2013. Hotărârea Guvernului nr. 970/2006 cu privire la aprobarea Planului Național de Acțiune în domeniul Ocupării (PNAO), publicată în Monitorul Oficial 698 din 15 august 2006. Hotărârea 866 din 13 august 2008 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigura pregătirea prin învățământul preuniversitar, precum și durata de școlarizare, publicată în Monitorul Oficial 635 din 3 septembrie 2008. Hotărârii Guvernului nr. 556/25.05.2011 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Calificări, publicată în Monitorul Oficial 435 din 22 iunie 2011. Legea educației naționale 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011. Legea nr. 53/2003, Codul muncii, republicat în Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011. Legea nr. 10 din 15.06.2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, publicată în Monitorul Oficial 429 din 20 iunie 2011. Ordonanța de Guvern nr. 129 din 31 august 2000 privind formarea profesională a adulților, modificată și completată prin Legea 375/2002 rectificată în Monitorul Oficial Partea I nr 478 / 4.07.2002. OMECS nr. 4316/2008 privind aprobarea Programului de studii psihopedagogice în vederea certificării pentru profesia didactică prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, publicat în Monitorul Oficial nr. 520 din 10 iulie 2008, ORDIN nr. 5561 din 7.10.2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial, Partea I. Regulamentul (CEE) nr. 337/75 al Consiliului din 10 februarie 1975 privind înființarea Centrului European pentru dezvoltarea formării profesionale, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, Strategia pe termen scurt și mediu pentru formarea profesională continuă 2005 – 2010 aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 875/2005. http://www.cct.ro/ro/servicii/consultanta-finantari-nerambursabile/programe-operationalesectoriale/programul-operational-sectorial-dezvoltarea-resurselor-umane-axe-prioritare/axa- prioritara-i-educatia-si-formarea-profesionala-in-sprijinul-cresterii-economice-si-dezvoltariisocietatii-bazate-pe-cunoastere.html http://econlib.org/LIBRARY/CEECategory.html, Becker, G. S., (1975) Human Capital, (februarie 2011). http://www.bls.gov/oco/home.htm Median weekly earnings by educational attainment, 2003, (februarie 2011). http://www.eiesp.org http://www.wiley.com/bw/journal.asp?ref=0141-8211&site=1 http://www.septimiuchelcea.wordpress.com/metodologiacercetariisociologice, (mai 2010). http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/tools/108_structure_education_systems_ EN.pdf, accesat în ianuarie 2011. http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/tools/structure_education_systems_EN. pdf.pdf http://www.eurydice.org http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice, Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (P9 Eurydice), The European Higher Education Area in 2012: Bologna Process Impementation, (iunie 2012). http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/GDP_at_regional_level/ro (aprilie 2012). http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/key_data_series/105RO.pdf,Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (P9 Eurydice), Date cheie privind educația europeană în 2009, (ianuarie 2010). 2011http://www.adevarul.ro/actualitate/social/Raport_asupra_starii_sistemului_national_de_inva tamant_ADVFIL20101024_0001.pdf , MEdCI, Raportului asupra stării sistemului național de învățământ din 2009, (decembrie 2011) http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/thematic_reports/122RO.pdfEducation, Audiovisual and Culture Executive Agency (P9 Eurydice), Învățământul superior în Europa, 2010 (ianuarie 2011). http://www.tvet.ro/index.php/ro/sistemul-national-de-educatie-si-formare-profesionala/112.html, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Formarea profesională inițială, (mai, 2012) http://www.tvet.ro/index.php/ro/sistemul-national-de-educatie-si-formare-profesionala/115.html , Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Formarea profesională continuă , (mai, 2012) http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/key_data_series/134EN.pdf, Eurydice, Key Data on Education in Europe, 2011, (aprilie 2012) http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_(dezambiguizare) http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabil%C4%83 Econterms http://economics.about.com/cs/economicsglossary/g/human_capital.htm , accesat în aprilie 2011. www.edu.ro. PISA Programul internațional OCDE pentru evaluarea elevilor. Raport național, (2002). București. www.edu.ro, Raport Privind starea învățământului superior din România, 2011, (mai 2012). www.edu.ro România – Propuneri de politică educațională – sinteze din Raportul Băncii Mondiale, 2002.
Anexe Anexa 1 Chestionar profesori universitari Anexa 2 Chestionar studenți/masteranzi Anexa 3 Chestionar inspectori de resurse umane Anexa 4 Ghid de interviu – profesori universitari Anexa 5 Ghid de interviu – inspectori de resurse umane Anexa 6 Clasamentul mondial al celor mai bune 100 universități din lume, 2011 Anexa 7 Clasamentul celor mai bune universități din România 2005
Conform unui studiu realizat de Daedalus Millword Brown, piața meditațiilor particulare reprezenta 320.000.000 euros in 2010, fie o creștere de aproape 60% fațã de anul 2008. In fiecare an, 600.000 de elevi din România fac apel, în mod voit sau ne-voit, la meditații particulare. Cu toate acestea, în 2008, doar 1500 de profesori își declarau veniturile generate de aceasta activitate. Un calcul simplu ne aratã faptul cã nedeclararea veniturilor provenite din meditațiile particulare constitue un prejudiciu pentru statul roman de aproape 85.000.000 euros pe an (fond de pensie, șomaj și impozit inclus). Cu toate acestea niciuna dintre tentativele de reformare ale acestui sistem nu a produs un efect de legalizare masivã : misiune imposibila sau doar o problemã de insuficiențã în termeni de strategie fiscalã și economicã ?
Putin peste un deceniu, in 1950, la Conferinta UNESCO de la Florenta se ia decizia infiintarii Institutului de Educatie de la Hamburg. Personalitati renumite in cercetarea din educatie, ca Maria Montessori sau Jean Piaget, participa, in 1951, la inaugurarea noului institut UNESCO, al carui prim director este Walter Merck, profesor de educatie comparata la Universitatea din Hamburg. Acest institut devine gazda unor reuniuni anuale ale elitei stiintifice din domeniul educatiei, din Europa occidentala si din Statele Unite, in special. Modalitatile de evaluare a elevilor si esecul scolar sunt principalele teme ale acestor reuniuni care au loc an de an, la Hamburg, intre 1952 si 1957.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Educatiei In Cresterea Si Dezvoltarea Economica (ID: 146194)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.