Rolul de Parghie Financiara a Impozitelor Directe

Capitolul I

Conceptul de control financiar

Definirea și formele controlului fiscal

Controlul fiscal este un ansamblu format din mai multe activități ce au drept scop verificarea realității, legalității se sincerității declarațiilor, verificarea corectitudinii dar și a exactității îndeplinirii, conform legilor în vigoare, a obligațiilor fiscal de către contribuabili, dar și activitatea de constatare a evaziunii fiscale.

Sunt obligat la controlul fiscal, contribuabilii persoane fizice dar și juridice, romane sau străine, dar și asociațiile fara personalitatea juridică, ce le revin, conform regulamentelor legale În vigoare obligații fiscal.

Aceste obligații sunt:

Obligația de a declara bunurile, veniturile ce sunt impozabile sau impozitele datorate, taxele, contribuțiile la fundurile special.

Obligația de a calcula și de a înregistra în evident contabila și de plată la termenele legale, a impozitelor și taxelor, contribuțiile la fondurile speciale.

Obligația de a calcula și de a înregistra în evident contabila și de plată, la termenele prevăzute de lege a impozitelor care se vor realiza prin stopaj la sursă.

Orice alte obligații care le vor reveni contribuabililor, persoanele fizice sau juridice, pentru aplicarea se pentru excluderea legilor fiscale.

Controlul fiscal este făcut de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile saule teritoriale, prin aparatul fiscal și prin organele de control fiscal ce sunt atribuite de lege, denumite în continuare organe de control fiscal.

Organizarea, competent teritoriala dar și atribuțiile aparatului de control fiscal se poate aproba de către Ministerul Finanțelor Publice.

Controlul financiar se poate clasifica astfel:

Informative, ce are:

Un caracter educative profesional

Ca scop informarea agenților economici noi ce sunt înregistrați cu privire la drepturile și la obligațiile fiscale ce le revin

De rutină, care au scopul de a:

Menține legătura cu contribuabilii

Urmări modul în care sunt respectate, de către contribuabili obligațiile de înregistrare că plătitori de impozite și de taxe, dar și a celor fiscale,

Din punct de vedere al sferei:

În general, în momentul în care sunt cuprinse toate impozitele și taxele datorate de contribuabil.

Se pot colecta anumite aspect, de către contribuabil, a legilor ar și a reglementărilor fiscale pe o anumită perioadă mai lungă de timp, de cele mai multe ori, de la ultimul control fiscal, până în momentul de fată. Controlul general este specific economiilor cu un sistem fiscal integral.

Parțial, în momentul în care se controlează anumite impozite sit axe.

Din punct de vedere al operațiunilor supuse controlului fiscal, acesta poate fi:

Complet, în momentul în care se vor contoriza toate operațiunile, documentele și evidentele care stau la vaza calculării și urmăririi unui impozit

Controlul fiscal complet:

începe printr-un test de credibilitate privind sistemul de evidență contabilă – se realizează prin inspectarea;

conturilor contabile care contribuie la determinarea obligațiilor fiscale, documentelor referitoare la achiziții și vânzări, conformității între documente justificative și înregistrările din evidențele contabile;

b) selectiv, când se controlează numai anumite operațiuni, documente sau perioade cu privire la calculul și evidențele unui impozit.

Controlul selectiv depinde de următori factori:

volumul de activitate , sarcinile inspectorului fiscal;

situația fiscală a întreprinderii, antecedente fiscale ale întreprinderii;

seriozitatea contribuabilului;

în momentul în care controlul selectiv arata anumite nereguli de fond cercetarea fiscal va continua, trecându-se la un control complet, astfel, se va cunoaște cât mai exact realitatea și se va putea stabili dimensiunea reală a obligațiilor contribuabilului.

Din punct de vedere al cunoașterii anumitor operațiuni ce nasc anumite obligații fiscale, controlul fiscal poate fi:

Documentar, în momentul în care se poate examina forma și conținutul evidentelor, pentru a se putea stabili a realitatea a operațiunilor pe baza documentelor ce sunt prezentate de contribuabil.

Principalul scop al controlului documentelor este acela de a se putea face anumite comparații între evidentele contabile și documentele ce sunt primate cu date din declarațiile și din deconturile ce sunt depuse de către contribuabil, începerea stabilirii corectitudinii sumelor ce sunt plătite, par șu a respectării cât mai corecte a termenelor de plată.

Controlul documentar poate fi:

Controlul de formă, care:

Are ca obiect de completare a declarației ce se depune de contribuabil,

Identifica erorile din declarația ce se depune de către contabil, erori de calcul de completare, de aplicare a cotelor de impozitare, care vor duce la stabilirea incorectă a obligațiilor de plată,

Corectează erorile prin înscrierea sumelor corecte și are în vedere aplicarea corectă a cotelor de impozitare, înscrierea exactă a sumelor, ce sunt impozitul sau taxa datorată, rezultata prin înmulțirea cotei legate de impozitare cu baza ce este impozitată sau taxata, înscrierea corectă a sumelor în rubricile formularului și anularea celor ce nu sunt înscrise corect în alte rubrici, corectarea calculelor aritmetice greșite.

Controlul de conținut cu ajutorul căruia se pot compara datele și informațiile ce sunt cuprinse în declarație cu orice date și informații ce sunt deținute de organul de control fiscal în ceea ce privește contribuabilul controlat.

Faptic, în momentul în care se controlează existent și mișcarea mijloacelor material și bănești și felul în care acestea sunt reflectate în anumite documente, pentru a se cunoaște sinceritatea contribuabilului în întocmirea evidentelor și a declarațiilor fiscale, dar șu pentru a se identifica cazurile de evaziune fiscală.

Controlul fiscal se mai poate realiza și:

Control rapid și inopinat

Acest tip de control are loc în oriunde se derulează operațiuni se se fac documente ce au ca efect nașterea anumitor obligații fiscale.

Necesita o îmbinarea a mai multor procedee de control fiscal prin sondaj, documentar,

Nu se poate integra într-un program de control deja stabilit,

Are de fapt, forma unei anchete și este necesară în prima fază, o activitatea premergătoare, o supraveghere, culegere de date și documente, iar mai apoi alegere celui mai bun moment pentru declanșare.

Controlul reciproc și încrucișat:

Acest tip de control necesita o cercetare foarte atentă cu privire la confruntarea datelor și a informațiilor, ce sunt furnizate sau culese de la clienți, furnizori, organele vamale, diverse instituții, persoane fizice, cu cel din declarațiile și din evidentele contabililor, ce au drept scop identificarea omisiunilor, neconcordanta sau rea credință și astfel, a sustragerilor de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Totodată consta și din mai multe vizite de control, la mai mulți agenți economici între care există anumite relații contractuale, ce au drept scop compensarea datelor pe parcursul întregului proces ce cuprinde producerea, prelucrarea și comercializarea produselor contractate.

Controlul de grup:

Acest tip de control presupune, o venire inopinată și simultana la toate societățile între care există sau pot exista legături financiar sau comerciale, pentru stabilirea legalității și realității operațiunilor ce se derulează între acestea și sincerității evidentelor pe care aceștia le întocmesc, având drept scop depistarea cazurilor de evaziune fiscal.

Acest tip de control îmbina toate formele de control cu toate cunoștințele din domeniile colaterale.

Controlul diagnostic:

Acest tip de control este unul tematic ce are la baza cercetarea, investigarea globală, de ansamblu a unei societăți, având drept scop, stabilirea corectitudini fiscale a întreprinderii

Este un control de scurtă durată

Evaluează seriozitatea contribuabilului

Dacă acest control va releva nereguli, se va trece la anumite controale mai complete și mai amănunțite.

Sfera controlului fiscal

Controlul fiscal, are în includerea sa, anumite impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat, al bugetelor locale dar și ale bugetelor fondurilor special precum: Fondul de asigurări sociale de sănătate, Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, Fondul special al drumurilor publice, Fondul special pentru protejarea asiguraților.

Programarea controlului fiscal

Programarea unui control financiar se poate face în funcție de anumiți factori precum:

Mărimea contribuabililor,

Domeniul de activitate,

Gradul de pregătire.

Mărimea contribuabililor face referire la acei contribuabili foarte mare care se controlează odată pe an, ce mici și mijlocii are sunt controlați la interval mai mari de un an.

Gradul de pregătire face referire la experiența pe care o au inspectorii.

Programarea controlului fiscal se face anual, cu anumite defalcări pe trimestru șip e inspector, alocarea pe inspector se poate decide pe plan local, în funcție de:

Mărimea și complexitatea controlului,

Numărul de inspectori și experiența pe care o are inspectorul, aici se mai are în vedere și faptul că un inspector să nu face controlul de două ori consecutive la același contribuabil.

Proiectul programului de control fiscal al anului viitor are anumite etape, acestea sunt:

se elaborează de fiecare unitate fiscală cu atribuții de control, având în vedere contribuabilii existenți pe raza teritorială respectivă, criteriile de selectare a acestora și capacitatea de control disponibilă,

se analizează, până la data de 1 noiembrie a anului curent, de către conducerea unității fiscale.

se înaintează, spre avizarea până la 15 noiembrie a fiecărui an, directorului Direcției de control fiscal din cadrul direcției generale a finanțelor județene.

se aprobă de directorul Direcției de control fiscal.

Pe baza programului anual aprobat, conducătorul fiecărei unități teritoriale titulare de program întocmește sub programe trimestriale și lunare, pe structuri și pe inspectori.

Alocarea numărului de inspectori pentru o acțiune de control se face avându-se în vedere:

numărul inspectorilor existenți;

experiența inspectorilor;

categoria contribuabilului care urmează să fie controlat;

complexitatea acțiunii de control,

Sub programele trimestriale și lunare ale fiecărui inspector cuprind:

denumirea contribuabililor care iau fost repartizați pentru efectuarea controlului,

perioada programată pentru controlul fi cărui contribuabil,

durata programată de desfășurare a fiecărui control,

obiectivele controlate,

Programarea anuală a controlului fiscal cuprinde:

denumirea contribuabilului care trebuie să cuprindă:

date de identificare

adresa completă

codul fiscal

perioada în care se programează controlul,

durata programată a acțiunii de control care poate fi:

exprimată în zile-om, avându-se în vedere,

complexitatea acțiunii de control,

perioada ce urmează să fie controlată, inspectorii disponibili și experiența acestora,

gradul de risc fiscal prezentat de contribuabil și al informațiilor generale despre acesta,

fondul total de timp al personalului fiscal cu atribuții de control se repartizează astfel,

70% pentru acoperirea totalului duratelor programate ale acțiunilor de control fiscal,

30% din fondul total de timp reprezintă rezerva care se utilizează, în funcție se situația locală specifică, pentru controlul contribuabililor.

Procedura pentru executarea controlului fiscal

Regului de procedura

Controlul fiscal are loc, în baza unei decizii a conducătorului organului de control, fiscal:

la sediul, domiciliul sau reședința contribuabilului,

la sediul organului de control fiscal sau în orice alt loc ce se stabilește de comun acord cu contribuabilul, iar acesta are obligația de a asigura condițiile necesare pentru derularea corectă și normal a acțiunii de control

controlul fiscal se realizează pe o perioadă stabilită de organele de control fiscal, în funcție de obiectivele pe care le are controlul, dar perioadă nu poate fi mai mare de 3 luni. În cazul în care se vorbește despre contribuabili mai mare sau de cei care au subunități, filiale sau sucursale în toată țara, durata unul control nu poate fi mai mare de 6 luni, o singură dată pentru impozit și pentru fiecare perioada supusă controlului.

c controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescriptive vor apărea diverse date suplimentare, ce nu sunt făcute cunoscute organului de control fiscal la data efectuării controlului, ce pot influența sau pot modifica rezultatele acestuia. În acest caz, se pot controla din nou impozitele sau perioadele impozabile care au fost controlate cu ocazia unui control anterior.

Datele suplimentare, ce nu sunt făcute cunoscute pentru organul de control fiscal la data efectuării controlului fiscal la un contribuabil, se pot ivi în anumite situații precum:

efectuarea controlului încrucișat asupra documentelor justificative ale unui grup de contribuabili din care face parte și contribuabilul în cauză,

obținerea, pe parcursul acțiunilor de control efectuate la alți contribuabili, a unor date sau informații suplimentare referitoare la activitatea contribuabilului într-o perioadă care a fost deja supusă controlului fiscal,

solicitări ale organelor de urmărire penală în cazul cercetării cazurilor de evaziune fiscală,

informațiile obținute de la terți, de natură să modifice sau să influențeze, în mod semnificativ, rezultatele controlului fiscal anterior.

Reverificarea unei perioade impozabile se realizează numai ia inițiativa organelor de control fiscal și nu la solicitarea contribuabilului, acesta din urmă având dreptul de a. contestă, deciziile organelor de control fiscal.

Organul de control fiscal solicită, până la îndeplinirea termenului de prescripție, reverificarea unei perioade impozabile prin întocmirea unui referat în care prezintă motivele solicitării. Referatul se supune aprobării conducătorului organelor de control fiscal.

Filiera și procedările de control fiscal

Exercitarea controlului fiscal presupune un anumit mod de acțiune, de cercetare și de examinare în vederea stabiliri imaginii fidele cu privire la declararea, calcularea și plata obligațiilor fiscale.

La nivel de concept metodologic, acțiunea de control fiscal se desfășoară avându-se în vedere o anumită filieră, cu aplicarea anumitor proceduri tehnice:

a) Pregătirea controlului fiscal presupune colectarea tuturor datelor și informațiilor disponibile referitoare la contribuabil și activitatea desfășurată de acesta, care se obțin prin consultarea:

dosarului fiscal al contribuabilului și a altor documente aflate la dispoziție;

compartimentelor care, prin natura atribuțiilor ce le revin, dețin informați cu privire la situația fiscală a contribuabilului;

actele de Înființare a contribuabilului și a declarației de înregistrare că plătitori de impozite și taxe. Din aceste acte se colectează date de identificare ale contribuabilului supus controlului, cum sunt; denumirea, numărul de înregistrare la Registrul comerțului , număr de cod fiscal, adresa sediului de afaceri, datele de identificarea a sucursalelor sau filialelor, formă de proprietate, capitalul subscris și cel vărsat, obiectul de activitate, persoana care asigură conducerea activității contribuabilului, numerele conturilor bancare și băncile la care acestea sunt deschise;

declarațiile fiscale existente la dosarul fiscal. Pe baza informațiilor din declarații și a celor colectate de la celelalte compartimente, inspectorul stabilește; dacă au fost depuse toate declarațiile și situațiile prevăzute de legislația fiscală în vigoare, existența anumitor creșteri sau scăderi bruște în componența elementelor patrimoniale, plățile restante,

raportului încheiat cu ocazia controlului fiscal anterior. Din acest raport se extrag aspectele la care au fost constatate nereguli și eventualele măsuri dispuse la controlului anterior,

rapoartelor privind controlul efectuat la contribuabilii care au legături de afaceri cu contribuabilul ce urmează a fi controlat și la cei care desfășoară activități similare.

b) Înștiințarea contribuabilului ce urmează a fi supus controlului fiscal:

în legătură cu acțiunea de control fiscal care urmează să se desfășoare la sediul, domiciliul sau reședința acestuia, prin transmiterea unui aviz de verificare,

despre drepturile și obligațiile pe care le are în timpul desfășurării controlului, prin extractul din Cartea drepturilor și obligațiilor contribuabililor pe timpul desfășurării controlului, care se transmit o dată cu avizul de verificare.

Pentru anumite motive foarte bine întemeiate, contribuabilul are posibilitatea de a solicita modificarea datei de începere a controlului financiar cu maximum 15 zile lucrătoare. Acesta solicitare va trebui să fie făcută în scris, conducerii organului de control fiscal, la 5 zile de la primirea avizului de verificare și de la semnarea acestuia. Încă o solicitarea de amânare a controlului fiscal nu se va admite.

c. prezentarea la contribuabil se va face doar în vaza unei împuterniciri scrie.

Toți inspectorii sunt obligați să prezinte contribuabilului o împuternicire în baza căreia aceștia pot efectua controlul.

Contribuabilului are dreptul de a solicita legitimația inspectorilor.

Împuternicirea conține:

denumirea unității fiscale care dispune efectuarea controlului,

datele de identificare ale inspectorilor care urmează să efectueze controlul; numele, prenumele, numărul legitimației de serviciu,

datele de identificare ale contribuabilului ce urmează a fi controlat,

data începerii controlului,

semnătura conducătorului unități fiscale,

Inspectorul solicită:

întrevedere cu contribuabilul sau cu reprezentantul legal al acestuia, pentru a obține informații referitoare la activitatea desfășurată de contribuabil și pentru a informa contribuabilul cu privire la scopul controlului, perioada supusă controlului și impozitelor ce vor fi controlate,

punerea la dispoziție, de către contribuabil, a documentelor și evidențelor necesare pentru desfășurarea controlului,

desemnarea, de către contribuabil, al unui reprezentant care să furnizeze informațiile necesare efectuării controlului,

vizitarea, dacă este necesar, a incintelor de afaceri și a încăperilor ce aparțin contribuabilului și au legătură cu activitatea desfășurată,

d) Solicitarea prezenței contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia la sediul organului de control fiscal.

Solicitare se va realiza în scris și va cuprinde, în mod obligatori, dată, oră, locul întâlnirii și scopul acesteia. Trebuie comunicat contribuabilului cu cel puțin 5 zile înainte data fixate pentru întâlnire. Contribuabilul are obligația de a prezenta la sediul organului de control fiscal, în cazul în care a primit acesta solicitare în scris.

e) Solicitarea, de la contribuabil, de diverse informații, justificări sau explicații cu referire la declarațiile sau la documentele ce se supun controlului.

Contribuabilul este obligat să furnizeze organului de control fiscal informațiile pe care acesta le va solicita. În cazul în care care contribuabilul nu că răspunde n termen de 5 zile, refuzul acestuia se va consemna într-un proces vera și se vor aplica sancțiunile ce sunt prevăzute în lege.

Pe toată durata controlului fiscal, contribuabilul are dreptul de a fi primul care solicita, în cazul în care se poate, pentru a I se furniza diverse informații, explicații sau justificări.

f) Examinarea de înscrisuri, documente, registre sau evidențe contabile ale contribuabilului, care pot fi relevante pentru stabilirea corectă a impozitelor datorate și pentru modul de recuperare a obligațiilor fiscale de către aceștia.

Contribuabilul are obligația să pună la dispoziția organelor de control fiscal toate documentele tehnico-operative, contabile și orice alte documente legale justificate are care stau la baza calculării corecte și în cuantumul legal a impozitelor datorate. Documentele neprezentate cu rea credință, dovedită cu ocazia controlului fiscal efectuat la sediul, domiciliul sau reședința contribuabilului ori la sediul organului de control fiscal nu se iau în considerație ulterior, cu ocazia soluționării contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice.

Contribuabilii care, conform legii, fac și conduc contabilitatea proprie, sunt obligați să păstreze toate evidentele contabile dar și documentele de justificare pe baza cărora s-au efectuat toate înregistrările contabile, la sediul social ce a fost declarat odată cu autorizarea și înregistrarea la organul fiscal, până la împlinirea termenului de prescriptive a dreptului organelor fiscale de a stabili diferențe de impozitare.

Toate evidentele contabile și documentele justificative trebuie păstrate și trebuie să fie arhivate într-un mod cât mai corect și adecvat, care să poate permite desfășurarea normal a controlului fiscal.

Toți contribuabilii sunt obligați să păstreze la puntele de lucru câte un exemplar din toate documentele justificative aferente desfășurării activității acestora.

Controlul fiscal are în vedere:

respectarea, de către contribuabil, a legilor și a reglementărilor fiscale,

înregistrarea corectă și complete, în contabilitate, a tuturor elementelor activității contribuabilului.

Pentru efectuarea controlului, în funcție de specificul activității contribuabilului și de informațiile care sunt obținute. Pentru pregătirea controlului se vor aplica următoarele proceduri:

procedura sintetică, cea ce reprezintă controlul de la datele de bază, până la balanță de verificare și declarația fiscal.

Acesta procedură este folosită în momentul în care exista informații cu privire la reflectarea nereală a operațiunilor în contabilitatea sintetică,

procedura analitică, ceea ce este controlul declarației fiscale ce consta în aprofundarea elementelor pe care inspectorul le consideră obligatorii, pe baza unor documente justificative.

Acte în care se consemnează rezultatele unui control fiscal

Datele și informațiile ce sunt culese de inspector în timpul controlului fiscal se vor consemna, obligatoriu, în :

nota explicative,

procesul-verbal de control,

procesul verbal de ridicare,

procesul verbal de sigilare.

Nota explicative este acel document prin care organele de inspecție fiscal, au dreptul de a solicita anumite explicații scrire, responsabilului sau oricărui alt angajat al contribuabilului, care să contribuie la stabilirea anumitor elemente cât mai relevante cu privire la activitatea acestuia, ce este posibil să influențeze inspecția fiscal. Solicitarea acestor explicații scrise vă poate face în timpul inspecției fiscale, de fiecare dată când acesta considera că sunt necesare pentru a clarifica și a definitiva controlele cu privire la situația fiscal a contribuabililor.

În momentul în care o persoană refuza aceste întrebări, organele de inspecție fiscal vor transmite întrebările printr-o adresă scrisă, ce va fi înregistrată la contribuabil și se va stabili un termen util pentru a se rezolva acest aspect, de maxim 5 zile.

Refuzul de a răspunde la aceste întrebări va fi consemnat în raportul de inspecție.

Procesul verbal este acel act de control ce se întocmește de către organele de inspecție fiscal doar în cazul unui control inopinat, încrucișat, sau în cazul efectuării în condiții legale a unei cercetări la faza locului sau pentru consemnarea anumitor fapte, în timpul inspecției fiscale, ce ar putea întruni unele elemente constitutive ale unei infracțiuni.

Constatările controlului vor for fi foarte clare și foarte concise, fără niciun fel de taliu inutil, pentru a rezulta un raport cât mai exact.

Pentru susținerea constatărilor se vor prezenta și copii după documentele justificației registru, balante de verificare, declarații fiscale, situații cu privire la starea de fapt ce a fost constatata și efectele juridice ce s-au produs. În cazul în care din control, reies anumite elemente constitutive ale unei infracțiuni ce este prevăzută de legea penală, constatările vor fi consemnate într-un proces verbal separate.

În cazul în care reprezentantul legai al contribuabilului are un punct de vedere diferit față de cele contracarate de organele de inspecție fiscal, acesta va trebui prezentat în scris în timpul controlului.

Organele de control vor trebui să analizeze cu obiectivitate punctual de vedere al contribuabilului și, în funcție de concluziile pe care le va consemna, se vor înscrise în procesul verbal anumite argument cu care se va putea combate fiecare din aspectele prezentat de către contribuabil.

Procesul-verbal de sigilare se întocmește de organele de inspecție fiscală în situații în care există indicii că în locurile de producție, depozitare, comercializare se găsesc bunuri sau produse a căror proveniență nu este legală sau a căror fabricație este interzisă de lege sau se produce fără autorizație, iar acțiunea de inspecție fiscală nu poate fi finalizată, urmând a fi continuată în ziua lucrătoare următoare. Acest act de control poate fi utilizat și în situația în care există posibilitatea că documentele și actele necesare inspecției fiscale să fie sustrase, distruse ori nu se poate face un inventar al documentelor în vederea reținerii acestora. În cazul în care reprezentantul contribuabilului nu este prezent, sigilarea/desigilarea se efectuează în prezența unor martori asistenți.

Se întocmește în. două exemplare din care un exemplar se lasă reprezentantului legal al contribuabilului supus inspecției fiscale sau. deținătorului spațiului sigilat, iar celălalt exemplar se reține de echipa de inspecție fiscală și se anexează la actul de inspecție fiscală.

Desigilarea se consemnează, în ambele exemplare, de regulă de aceeași echipă de inspecție fiscală care a aplicat sigiliul.

Toate organele de control financiar fiscal își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu legislația adoptată în domeniu.

Capitolul II

Rolul și evoluția impozitelor directe

Caracterizare generală

În istoria și evoluția lor, impozitele directe au ținut tot timpul pasul și cu dezvoltarea economică, pentru că acestea se stabilesc ori pe anumite obiective material ori pe anumite genuri de activități, ori pe venit sau pe avere.

Cu deosebire, în primele decenii ale secolului al-XX-lea, în locul impozitelor așezate pe anumite obiective material sau pe diverse activități, precum sunt cele comerciale și industriale, deci la impozitelor de tip real, și-au făcut loc șu impozitele ce sunt stabilite pe diferite venituri sau pe avere, ceea ce înseamnă impozitul de tip personal ce a dus la o extindere a impunerii prin aducerea prințe plătitorii de impozite și a marii mase a muncitorilor și funcționarilor. Pentru că treptat și mai ales la începutul ultimelor decenii ale sec. al XIX-lea, se poate observa o creștere foarte mare a cheltuielilor publice, sporul de venituri ce a fost realizat de stat prin introducerea impozitelor personale nu a fost destul pentru a se putea acoperi acesta, astfel încât se poate observa și o extindere a impunerii indirect.

Astfel, impozitele directe au devenit nominale și au un cuantum și anumite termene de plată foarte bine stabilită, iar aceste sunt aduse din timp la cunostinta celor care trebuie să le plătească, sunt mai echitabile și mai de preferat decât impozitele indirecte, pentru că la acestea din urmă consumatorii diferitelor mărfuri și servicii, de cele mai multe ori nu știu cu precădere când și mai ales cât va trebui să plătească statului, sub forma de consumație și sub formă de alte impozite indirect.

Impozitele directe au caracter faptic, lucru ce reiese din cele menționate anterior,acestea sunt stabilite nominal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit, ele ce încasează în mod direct de la subiectul impozitului la anomie termene prestabilite.

În cazul acestui tip de impozit, subiectul și supratotalul impozitului sunt, în intenția legiuitorului, un singurul lucru, deși practice uneori acestea nu coincid.

Rolul impozitelor e stat se manifest ape plan financiar, economic dar social, im fiecare dintre acestea într-un mod diferit și acest lucru pentru că constituie un mijloc foarte important de redistribuție a unei porți foarte importante din produsul intern brut intre clasele și paturile sociale, intre persoanele fizice și cele juridice.

Se poate prezică faptul că impozitele directe au următoarele avantaje:

constituie un venit sigur pentru stat;

sunt dinainte cunoscute ;

sunt ușor de calculat și de perceput;

împlinesc deziderate de justiție fiscală, deoarece sunt exercitate veniturile necesare minimului de existenta și ține seama de sarcinile familiale.

Impozitele directe prezintă însă și următoarele dezavantaje:

nu sunt agreabile plătitorilor;

se consideră că nu ar fi productive, pentru că statele nu au nici un interes să mărească aceste impozite deoarece ar determina conducerea lor să devină nepopulară;

pot conduce la abuzuri în ceea ce privește așezarea și încasarea lor.

Acesta situație este foarte bună pentru cei doi intrați în raport de colaborare ilicită, în timp ce, țiț aceștia vor fi ce ce vor suferi de pe seama diminuării veniturilor bugetare, care nu pot face față la acoperirea cheltuielilor la nivel național.

Una dintre problemele esențiale ce a dus la această diminuare a impozitului pe profitul ce este încasat de către stat pornește de la facilitățile fiscale ce se acorda, de la scutirile de la plat ace sunt încă în vigoare, de la modificările permanente făcute în legislația cu privire la acest impozit direct în ceea ce privește cotele de impozitare, definirea și clarificarea inițială a contribuabililor, în mari și mici și multe alte lacune din trecut.

Un alt motiv pentru diminuarea ponderii pe care impozitele directe au avut-o în cele cinci legi bugetare, poate fi și creșterea taxelor locale, mai exact a valorii obiectelor ce sunt supuse impozitării în cadrul acestei categorii de impozite directe din cazul gradului sporit de inflație cu care se lupta țara noastră. Aici poate fi vorba și despre actualizarea cotelor la nivelului real al averii contribuabililor dar și al valorii acestor baze de impozit.

Profit Impozabil = venituri totale – cheltuieli totale – venituri neimpozabile+cheltuieli nedeductibile.

Veniturile neimpozitabile sunt: dividendele, diferențele favorabile de titluri de participare, venituri din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile.

Cheltuielile nedeductibile sunt:

cheltuieli cu impozitul pe profit;

dobânzile, majorările de întârziere, amenzile, confiscările datorate către autoritățile române;

cheltuieli privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate.

cheltuieli de protocol care depășesc limita de 2% aplicată diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, mai puțin cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol;

cheltuieli cu deplasarea care depășesc de 2,5 ori nivelul legal stabilit;

cheltuieli cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată la sursă;

cheltuieli înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ;

cheltuieli cu primele de asigurare plătite de angajator în numele angajatului;

sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor peste limita legală, cu excepția celor create de bănci;

cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii;

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării.

Sunt obligați la plata impozitului pe profit contribuabilii din următoarele categorii:

persoane juridice române;

persoane juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România.

Cota generală de impozitare este de 16%. în cazul în care un contribuabil desfășoară activități de natura barurilor de noapte, a cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau a pariurilor sportive, impozitul pe profit nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor activități. În acest caz impozitul va fi 5% din veniturile aferente activității.

Rolul de pârghie financiară a impozitelor directe

Ca un factor ce are capacitatea de influența toate procesele de distribuție, redistribuție și de folosire a produsului intern brut, politica fiscală a fiecărui stat poate prezenta un interes particular pentru populație, ca și pentru agenții economici. Acesta pentru că impozitele și taxele ce se percep de către stat la nivel central sau de unitate administrativă teritoriala la nivel local produc efecte pe termen scurt său lung, care pot favoriza evoluția economică și cea socială în direcția dorită de organele de decizie sau efecte adverse, contrare celor urmărite de putere după caz.

Din acest motiv, o politică fiscală foarte bune fundamentata, ce va ține cont de condițiile concrete ale vieții economice și sociale, de exigențele prezentului și de imperativele viitorului, care se poate dovedi de cele mai multe ori favorabilă pentru progres. Totuși, o politică fiscală care nu ține cont de aceste elemente poate frana dezvoltarea poate duce la anumite tensiuni sociale.

Pentru fundamentarea unei politici fiscale foarte eficiente și viabile este necesar să se urmărească unele elemente precum :

ce loc vor ocupa impozitele, taxele, și contribuțiile în totalul resurselor financiare publice;

ce tipuri de impozite vor alimenta cu precădere resursele statului: impozitele pe venit și pe avere sau cele pe consum și operațiuni comerciale internaționale;

care este gradul de fiscalitate în raport cu produsul intern brut pe care îl consideră posibil de atins fără prejudicii pentru societate;

cum vor fi repartizate sarcinile fiscale între persoanele fizice și cele juridice;

dacă nivelul impozitelor pe venit va fi același pentru grupurile sociale indiferent de structura lor socio profesională, iar nivelul impozitelor pe profit va fi același pentru toate persoanele juridice, indiferent de tipul societății, de formă de proprietate asupra capitalului social sau de mărimea acestuia;

dacă impozitele vor avea rol activ sau neutru;

în momentul de tranziție la economia de piață, statul își asumă rolul de a crea un anume cadru economic, instituțional și juridic pentru realizarea activității economice prin politica fiscală cu ajutorul finanțării anumitor obiective și acțiuni pe seama resurselor publice, a unor instrumentente economico-financiare cu sunt impozitele și taxele, transferurile și subvențiile, creditul, dobânda, prețurile, cursul de schimb.

Mecanismul după care funcționează economică națională cuprinde mai multe componente de natura financiară, care toate împreună formează mecanismul financiar. Acesta are o structură complexă ce este formată din : sistemul financiar, pârghiile financiare, cadrul instituțional ar și cadrul juridic. Politica fiscală are o cuprindere mare, și este formată din metode și mijloace concrete de procurare a resurselor economice și a relațiilor comerciale. Politica în domeniul fiscal este necesar să stabilească volumul și proveniența resurselor bugetare și extrabugetare ce ar putea contribui fondurile financiare ale statului, metodele e prelevare folosite, dar și obiectivele economice ce trebuie să fie atinse de instrumentele fiscale.

Principalele caracteristici ale politicii fiscale sunt:

corelarea volumului resurselor fiscale cu volumul cheltuielilor considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor economico-sociale în perioada considerată;

impozitele și taxele pe persoanele juridice în funcție de venitul realizat, avere sau alte criterii percepute la termenele dinainte stabilite, impozitele și taxele folosite la vânzarea de bunuri sau la prestarea de servicii, la importul sau exportul de produse fără ca acestea să fie repartizate în prealabil pe plătitori;

influențarea proceselor economice, de stimulare a alocării eficiente a resurselor pentru realizarea creșterii economice, precum și pentru atingerea unor obiective de ordin social, demografic sau de altă natură;

tentativele de evaziune fiscală ;

respectarea principiilor de impunere a persoanelor fizice și juridice, cum ar fi :echitatea fiscală, certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, economicitatea mecanismul de prelevare a impozitelor;

măsurile ce sunt luate de politica fiscală au un rol foarte important în toate programele economice ale țării, atât pe termen scurt dar și pe termen lung. Acesta are o semnificație mai mare în programele de ajustare, ce sunt orientate spre creșterea economică.

Nu doar ca măsuri de politica fiscală trebuie să contribuie la creșterea economiile interne ce sunt extrem de necesare pentru finanțarea investițiilor asociate cu obiectivele creșterii economice, dar de totodată, o atenție deosebită trebuie acordată modurilor în care politica fiscală poate influența alocarea resurselor și creșterea .

Din acest punct de vedere, pe termen luni, problematica politicii fiscale poate include restructurarea impozitării, impactul măririi ratelor marginale de impozitare asupra economiilor și a investițiilor, modificările în structura cheltuielilor și multe altele.

În ultimii ani, reforma sistemului de impozite în diferite țări a avut ca scop, pe termen lung, stimularea economiilor, a investițiilor, a comportamentelor pentru muncă și, în final, a creșterii economice. Ideea generală care a căpătat o răspândire foarte largă și a ghidat reformele, în special în țările dezvoltate, a fost aceea că forțele pieței pot fi un ghid mai bun către o politică de impozitare eficientă, decât este intervenția guvernamentală. În acord cu această idee, o serie de măsuri au fost luate pentru a genera deplasarea dinspre intervenționismului prin impozite către neutralitatea impozitelor, care permite reducerea distorsiunilor generate de impozite, în mod obiectiv sensul reformei impozitelor în fostele țări socialiste nu a fost similar celui derulat în țările dezvoltate, dar va trebui, în mod inevitabil, să urmeze același sens din moment ce obiectivul reformelor este ca forțele pieței să joace un rol mai mare în alocarea resurselor.

În țara noastră reforma impozitelor s-a referit la un nou sistem de impozitare ce trebuie să fie dezvoltat pentru a se putea asigura, în noile condiții, venituri bugetare cât mai corecte și mai adecvate, într-un mod echitabil si cu distorsiuni minime asupra prețurilor. Din cauza acestor dificultăți pentru schimbarea în termen scurt a administrării impozitelor, s-a considerat mult mai utilă ajustarea temporară a unor instrumente fiscale, astfel încât să poate ajuta, în primul rând, stabilizarea economiei. Instrumentele temporare au permis câștigarea timpului necesar pentru proiectarea unei restructurări fiscale mai bune pe un termen mai lung.

În România de după anul 1989, s-a renunțat la modele vechi, ce erau specifice economiei supracentralizate, și s-au adoptat noi metode, care să fie corespunzătoare cu perioada de tranziție la economia de piață. În acest fel, printre mijloacele folosite pentru procurarea resurselor financiare necesare statului se poate număra : impozitul pe profit, impozitul pe circulația mărfurilor, accizele, taxele vamale, diverse impozite și taxe locale, contribuții pentru asigurările sociale, primele de asigurare, împrumuturile de stat și multe altele. Pentru a se realiza distribuirea resurselor financiare publice către diverși beneficiari, statul trebuie să folosească alocațiile de la buget pentru finanțarea anumitor investiții publice, pentru întreținerea instituțiilor publice și pentru finanțarea anumitor economii și instituții pubice, transferurile către anumite persoane fizice cu titlu definitiv și nerambursabil, credite pentru producție și desfacere pe termen scurt, împrumuturi pentru investiții pe termene mijlocii și lungi.

Pentru a se realiza o limitare a importurile de anumite produse, dar și pentru a îngrădi scoaterea din țară a anumitor produse deficitare de către persoane fizice, statul are pârghia taxelor vamale ce sunt aplicate atât pentru import dar și pentru export. Orientarea din momentul de fată ce persoanelor fizice, care fac venituri în valută, spre produse de origine românească în loc de produse din import, se face în mod normal cu ajutorul taxelor vamale, al cursului de schimb și al unui preț intern foarte bun.

Consumul intern poate suferi mutații interne în mod continuu ca urmare a progresului tehnic neîncetat și a diversității producției, dar și pentru că există anumite restricții ce sunt impuse de structura economică. Pentru influențarea consumului statul are îndemâna pârghiile prețurilor, impozitelor, sistemelor de premiere și multe altele. Propunerile de măsuri de reformă trebuie să vizeze unul din următoarele scopuri:

evitarea dependenței de un număr limitat de impozite aplicate la un număr limitat de plătitori;

îmbunătățirea echității sistemului prin acordarea unei atenții mai mari echității orizontale în comparație cu echitatea pe verticală;

înlăturarea distorsiunilor induse de impozite asupra deciziilor de investiții sau asupra mediului afacerilor;

înconjurarea economiilor și îmbunătățirea alocaților lor între diferite instrumente de economisire;

atragerea investiților străine sau, cel puțin, evitarea „fugii" capitalului către țări cu impozite mai scăzute;

descurajarea evaziunii fiscale și creșterii economice subterane și simplificarea procedurilor de aplicare a legii impozitelor;

reducerea complexității sistemului atât pentru plătitorii de impozite, cât și pentru administrarea impozitelor;

Creșterea ratelor impozitelor pe venitul din capital în sectorul cooperatist trebuie evitată pentru a preveni următoarele două efecte:

descurajare pe termen lung a utilizării capitalului în sectorul cooperatist;

descurajarea spiritului antreprenori , prin reducerea investițiilor inițiale în noi firme care nu pot fi finanțate din împrumuturi.

În primul rând, din cauza elasticității scăzute pe un termen scurt a ofertei de capital, impozitele suplimentare sunt suportate de proprietari. În schimb, pe termen lung, elasticitatea ofertei de capital este nelimitată atât în economiile deschise dar și în cele închise, astfel încât, în cele din urmă, efectele impozitelor crescute sunt suportate de consumatorii de produse ce provin din sectorul corporatist și de cei ocupați în acest sector.

În al doilea rând, se poate vorbi despre descurajarea spiritului antreprenorial, ce este generat de a creștere a impozitului pe venitul în capital al sectorului corporatist din cauza posibilităților ce sunt oferite prin lege ca plata dobânzilor să fie dedusă în momentul în care se va calcula venitul impozabil. Firmele pot obține capital în două moduri: prin împrumut, caz în care finanțatorul are asigurată o dobândă, și prin emisiunea de noi părți sociale sau acțiuni, cazul în care noii proprietari nu au garantat nici un venit. în cazul finanțării prin împrumut, impozitul pe venitul din capital reduce venitul marginal al firmei cu echivalentul ratei de impozitare, dar aceeași reducere este valabilă și pentru costul marginal al capitalului.