Rolul de Gen Si Cresterea Copilului In Cuplurile Conjugale cu Educatie Superioara

CUPRINS

Introducere

Prin această lucrare îmi propun să urmăresc modul în care activitățile, atribuțiile, rolurile și responsabilitățile sunt împărțite în rândul cuplurilor conjugale. Motivul pentru care am ales această temă este acela că femeile își iau rolul de ”mamă” atât pentru ele cât și pentru bărbat, iar el se implică prea puțin în relația cu copiii, în treburile casnice și în orice altă activitate pe care o familie o face împreună. Deasemena, trăim într-o societate unde prea puțini dintre noi știm ce este acela un ”bărbat” și o ”femeie”. Societatea și valorile sale au evoluat provocând o serie de probleme și dispute între genuri, între rolul fiecăruia, iar femeile încearcă sa-și urmeze partenerul văzând acest lucru ca un comportament de succes. În trecut rolul femeii era foarte bine definit. Femeia era supusă bărbatului, avea grijă de copii, de casă, desfășura anumite activități pe lângă casă, iar bărbatul se ocupa de munca grea, întreținutul casei, problemele tehnice și financiare. În societatea modernă de astăzi nu mai întâlnim aceste tipuri de femei, respectiv bărbați. Pe plan profesional diferențele sunt mai puține, însă, în cadrul familiei și acasă, rolul de gen este mai bine conturat.

Educația tradițională creează, în timp, o imagine incompletă asupra rolurilor de gen ale familiei. Din generație în genereție copiii urmăresc modelul tatălui și al mamei și învață că mama trebuie să calce, să spele și să gătească, pe când tatăl să repare diverse lucruri în casă și afară. În conformitate cu această mentalitate, fiecare partener a stabilit responsabilități în viața privată și publică pe care celălalt nu le-a putut prelua. Schimbarea rolurilor tradiționale de gen pare să fie dificilă, dar nu pentru că femeia sau bărbatul nu au competențele necesare pentru sarcinile celuilalt, ci pentru că fiecare desfășoară un simbol al "lumii" lui. Evoluția societății în special asupra femeilor, redefinește rolurile de gen care promovează o femeie mai activă, ambițioasă și independentă și un bărbat mai emoțional, implicat în activitățile casnice. Femeile din zilele noastre sunt mai libere în a-și alege modelul de familie. Femeile sunt motivate să aleagă cariera pentru a avea independență financiară și din nevoia de a demonstra capacitățile sale, dar și pentru a se integra în societatea modernă mai bine. Deasemenea, în acest mod, ele pot controla mai bine personale din jurul lor, în special pe cele de acasă. Toate aceste motive îi oferă un echilibru psihologic. Cei mai mulți dintre bărbați vor considera cariera femeilor ca o sursă de conflict: ele își vor neglija atribuțiile de familie și apar incertitudini cu privire la concursul profesional și riscul de a deteriora relația maritală. Bărbații trebuie să înțeleagă nevoia femeii de auto-realizare, dar totodată ea trebuie să rămână la mentalitatea tradițională pentru că așa nu ii va fi afectată nici viziunea modernă după care dorește să își construiască o familie. Ideea principală este că atât femeile cât și bărbații trebuie să ia în considerare acest schimb rol ca o provocare și, de asemenea, să accepte că un bărbat, precum și o femeie poate contribui în egală măsură la organizarea familiei sale.

Conceptele cu ajutorul cărora îmi organizez datele empirice sunt conceptele de educație, poziție socială, apoi dominare masculină, rol de gen. Dimensiunile importante legate de această temă sunt cele privitoare la rolul de gen și dominația masculină. Liniile teoretice care mă ajută în problematizarea lucrării de față sunt teoriile lui Nancy Chodorow, care spune că dezvoltarea parentală a contestat rolul matern tradițional ducând la o paradigmă în care mama și copiii au timp unul pentru celălalt. Teoriile Jessicăi Benjamin îmi sunt deasemenea utile pentru structurarea și analiza datelor. Autoarea analizează mai degrabă puterea decât agresiunea, ceea ce duce la o schimbare în psihanaliză. Cele două linii teoretice constituite de Jessica Benjamin și Nancy Chodorow îmi oferă la dispoziție instrumente conceptuale prin care pot surprinde relația dintre părinte și copil.

În ceea ce privește poziționarea epistemologică mă situez pe poziția abordării teoretice inițiate de Chodorow care încurajează și propune ca responsabilitățile masculine să fie mai prezente în îngrijirea copiilor, iar femeile să depună eforturi pentru a li se acorda libertate economică și emoțională și vreau să cred că există un progres înspre această schimbare.

Prin urmare, problematica de gen, respectiv rol de gen în sociologie arată că aceasta a parcurs un drum lung de la ignorarea acestuia, la tratarea lui ca variabilă demografică, apoi ca variabilă independentă și la final la tratarea genului ca o categorie analitică. Deasemenea, familia este producătoare de gen pentru că este locul unde se produc și transmit cele mai multe mesaje. Socializarea de gen în familie este foarte importantă pentru că se pune accentul pe interiorizarea valorilor ideale și nu reale și pe asimilarea de calități și abilități generale și nu specifice. Până să ajungă la școala primară, tot ceea ce copilul simte și observă contribuie la formarea identității sale de gen. Identitatea sexuală la copii apare în jurul vârstei de 3 ani și ține până la vârsta de 6 ani, după care poate fi mai greu schimbată. Este important pentru copil, la această vârstă ca părinții să fie prezenți în mod egal în viața lor și ca ei să folosească grijuliu explicațiile și modelele pe care le oferă propriilor copii. Mama și tatăl contribuie diferit la dezvoltarea copilului, iar prin rolurile lor oferă un model acestora. Astăzi însă, familia nucleară este marginalizată, relațiile din cadrul ei s-au modificat, iar creșterea copiilor a devenit un fenomen care necesită organizare, responsabilitate, mai puțină socializare cu părinții sau implicare mai multă în educarea sa din partea unui singur părinte. Locul de muncă și banii sunt văzute ca prime elemente în asigurarea confortului moral și material al copilului și nu implicarea propriu-zisă în educarea acestuia.

Țara noastră nu evoluează din acest punct de vedere. Femeile sunt foarte slab reprezentate de o imagine publică, pe când bărbații sunt în mare căutare de afirmare. În România, oamenii tind să se conformeze rolului impus de societate, fiind constrânși de acestea, în timp ce ei ar trebui să încerce să se afirme prin potențialul lor adevărat. Copiilor nu trebuie să le transmitem un astfel de mesaj, ei trebuie învățați să își dezvolte creativitatea și personalitatea pentru o mai bună dezvoltare care se poate face numai prin modelul pe care ei îl urmează la școală, acasă și în viața socială. Fără o influență a stereotipurilor de gen, femeia și bărbatul sunt egali, însă părinții încearcă să ofere copilului o educație mai modernă dar încă nu se știu debarasa de tot de cea tradițională. În România deasemenea rolurile de gen tradiționale tind să se transforme într-o manieră mai modernă dar printr-o cale incorectă. Femeile care au un job și un program de urmat la locul de muncă, mai au de îndeplinit și rolurile casnice precum gătit, curățenie și grija copilului. În astfel de cazuri apare violența în familie, pentru că bărbatul nu concepe ideea că soția sa câștigă mai mult decât el și este aptă de a face și treburile casnice când el ar trebui să reprezinte ”capul familiei”.

Cele de mai sus pot fi rezumate în următorul fel: teza principală a lucrării de licență este legată de interesul personal față de aflarea unui răspuns cu ajutorul unei anchete pe bază de interviu, a tipurilor de complementarități pe care le regăsim în cupluri, cum cred cuplurile conjugale că se împart rolurile în familie și cum se împart ele în realitate. Prin urmare, prin întrebarea mea de cercetare doresc să aflu ce tipuri de complementarități găsim în cuplurile care au cel puțin un copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca. Obiectivele pe care le urmăresc în această cercetare fac referire la aflarea modului în care se manifestă dominarea masculină în interiorul acestor familii; cum se împarte rolul de ”mamă” și ”tată” între partenerii de cuplu și cum cred partenerii de cuplu că ar trebui să fie împărțite rolurile de gen .

Cap.1. Rolul de gen și creșterea copilului

1.1.Rolul de gen

Teoriile evoluționiste de dezvoltare de gen sunt fundamentate în baze genetice pentru diferențele dintre bărbați și femei. Funcționaliștii spun că bărbații și femeile au evoluat diferit pentru a îndeplini funcțiile lor diferite și complementare, care sunt necesare pentru supraviețuire. În mod similar, sociobiologiștii spun că diferențele de comportament între bărbați și femei provin din diferite strategii sexuale și reproductive care au evoluat pentru a se asigura că bărbații și femeile sunt capabile de a se reproduce în mod eficient. În schimb, teoreticienii se concentrează pe efectele de socializare asupra dezvoltării de gen. De exemplu, Nancy Chodorow subliniază rolul femeilor ca ingrijitorii primari în dezvoltarea de diferentele de sex. Chodorow afirmă că legătura timpurie dintre mamă și copil afectează băieții și fetele în mod diferit. Întrucât băieții trebuie să se despartă de mamele lor, pentru a forma identitatea lor ca masculi, fetele nu trebuie să îndure această separare pentru a defini identitatea lor ca femei.

Alice Eagly oferă încă o altă explicație de dezvoltare de gen care se bazează pe socializare. Teoria rolului social a lui Eagly sugerează că diviziunea sexuală a muncii și a așteptărilor societății bazate pe stereotipuri produc rolurilor de gen. Aceasta prezintă două tipuri de roluri. Rolul comunal care se caracterizează prin atribute, cum ar fi expresivitatea emoțională, de obicei asociate cu activitățile casnice și, prin urmare, cu femeile. Rolul agentic se caracterizează prin atribute, cum ar fi asertivitatea și independența, frecvent asociate cu activitățile publice și, prin urmare, cu bărbații. Comportamentul este puternic influențat de rolurile de gen atunci când culturile aprobă stereotipurilor de gen și așteptările ferme formulate pe baza acestor stereotipuri. După cum sugerează Eagly, rolurile de gen sunt strâns legate de stereotipurile de gen. Stereotipurile sunt "convingeri despre oameni bazate pe afilierea lor într-una din mai multe categorii sociale generalizate". Stereotipurile de gen variază pe patru dimensiuni: trăsături, comportamente de rol, caracteristicile fizice și ocupații. De exemplu, în timp ce bărbații sunt mai susceptibili de a fi percepuți ca agresivi și competitivi, femeile sunt mai susceptibile de a fi considerate ca pasive și de cooperare. În mod tradițional, bărbații au fost priviți ca furnizori financiari, în timp ce femeile au fost privite ca îngrijitoare. Caracteristicile fizice și ocupațiile au fost luate în considerare în conformitate sau nu cu rolurile masculine sau feminine. Rolurilor de gen devin adesea mai diferențiate atunci când bărbații și femeile devin părinți. În general, femeile oferă mai multă îngrijire copiilor decât bărbații și petrec mai mult timp cu aceștia.

Prin teoria social-psihanalitică, Chodorow susține că sexul nu poate fi pur și simplu înțeles ca fenomen conștient rezultat din formațiunile lingvistice, culturale sau politice și că reproducerea de gen are loc, de asemenea, prin intermediul proceselor psihologice induse structural sociale care sunt la fel de importante ca structuri sociale și culturale. Dezvoltarea parentală a contestat rolul matern tradițional ducând la o paradigmă în care mama și copiii au timp unul pentru celălalt. Chodorow mărturisește că nu cultura determină semnificația de sex sau particularitate. În prima parte a cărții ea urmărește modelul clasic al dezvoltării freudiene. Acest model spune că dezvoltarea de gen feminin a unei fete este strîns legată de mama ei. Băiatul, în schimb, este mai apreciat de mamă și este un fel de ”satisfacție oedipiană”, dar el are deasemenea nevoia de a se și desprinde de mamă. Autoarea constată că o mare parte din teoria lui Freud, a conflictului oedipal se bazează pe întâmplare. Chodorow face o analiză aprofundată a dezvoltării genurilor iar ipoteza ei este că dorința unei fete pentru bărbați rezultă din dorința puternică a mamei sale. Trebuie să facem diferența dintre o mamă și o fată în diferite aspecte ale dezvoltării de sex feminin, dezvoltare sexuală, relații heterosexuale și maternitatea. În acest context ne punem câteva întrebări problematice. Ce se întâmplă când fata nu se aseamănă mamei? Ce se întâmplă când fata respinge aspecte legate de mama ei? Ce se întâmplă dacă fata are imaginea mamei dar nu se acceptă în acest fel?

Nu toate femeile își doresc, conștient sau inconștient să fie mame și multe femei din societatea de azi resping acest rol. Freud spune că în multe culturi femeile erau văzute ca ”mașini pentru copii”. Autoarea discută dezvoltarea psihologică a femeilor adulte și a bărbaților și afirmă faptul că femeile sunt mai empatice pentru că granițele eului sunt mai puțin ferme. Dacă ele vor fi văzute de societate doar ca mame, atunci societatea nu le va vedea ca pe niște femei libere. Chodorow propune ca responsabilitățile masculine să fie mai prezente în îngrijirea copiilor, iar femeile să depună eforturi pentru a li se acorda libertatea economică și emoțională. Ea prezintă motive pentru schimbare și un nou model de familie care vizează ambii părinți în desfășurarea activităților dar și în îngrijirea copiilor. Într-o societate în care mamele se ocupă exclusiv de copii, aceștia au tendința de a se dezvolta asemenea ei. Acesta trăiește un sentiment de unitate cu ea, iar apoi, dezvoltându-se prin convingeri de sine, realizează că este o ființă separată de ea. Chiar și asa mama este o persoană pe care o iubește cu dragoste primară egoistă și de care devine atașat. Ea este persoana care îl supune cerințelor realității. Copilul cunoaște tatăl ca o ființă separată, cu excepția cazului în care tatăl oferă același tip de relație primară și de îngrijire la fel ca mama. Astfel, copilul poate dezvolta adevărată ură și ambivalență în relația cu tatăl sau contrariul dacă tatăl își exprimă propriile interese. Ceea ce este interesant de observat este faptul că cea mai mare parte a copiilor sunt mai ascultători la adresa tatălui. Acest lucru nu se datorează autorității lui, ci pentru că bazele ierarhice ale intereselor inițiale nu au existat în relație cu tatăl. Conform lui Chodorow, un băiat trebuie să încerce să-și dezvolte identitatea de gen masculin, în lipsa unei relații personale cu tatăl său. Când părinții nu sunt prezenți, fetele sunt predate comportamentului heterosexual a rolului lor, în timp ce băieții trebuie să învețe acest rol singuri, fără a interacționa cu mama. Autoarea remarcă faptul că identificarea masculină este o identificare predominant de gen, iar cea feminiă este predominant parentală. Procesele de identificare a fetelor sunt în curs de desfășurare cu mama lor și astfel ele dezvoltă relații afective cu ceilalți. Băieții nu au parte de această relație afectivă cu tatăl lor și astfel neagă identificarea cu mama și tot ce ține de cuvântul ”feminin”. Procesele de identificare masculină tind mai mult spre respingere decât spre acceptare. Aceste dinamici relaționale care pun accentul pe autonomie și separare pentru băieți, ăi pregătește pe aceștia pentru viața publică și lumea muncii. Fetele, în schimb, au limite psihice mai fluide care facilitează o mai mare capacitate de intimitate fiind mai puțin pregătite să înfrunte sfera publică.

Viitorul femeilor depinde de o serie de evoluții diferite. Politicile trebuie să sprijine genul feminin nu doar de dragul copiilor, ci pentru mame inșiși. Acest lucru le-ar permite mamelor să-și petreacă timp cu copiii lor dar și să desfășoare o muncă salariată. În societatea de azi locurile de muncă își cer angajatele ”mamă” dupa un an, lucru care afectează dezvoltarea copilului în relație cu mama sa. Preocuparea ambilor părinți ajută la eliminarea dezechilibrelor generate de gen deoarece copilul își vede ambii părinți locuind în domeniul public și privat. (Nancy Chodorow, 1999)

Jessica Benjamin analizează mai degrabă puterea decât agresiunea, ceea ce duce la o schimbare în psihanaliză. Studiul de putere presupune o viziune mai complexă, iar studiu autoarei este unul bazat pe aplicație și pe critică a punctelor de vedere noi. Ea consideră dominația și supunerea un rezultat al unei defecțiuni în relațiile umane egale și reciproce, mai degrabă decât a naturii umane cu instinctele sale agresive inevitabile. Deasemenea ea spune că există o reciprocitate între mamă și copil care implică atât racordaj cât și separare. Această reciprocitate duce mai târziu la problemele copiilor legate de diviziunea muncii. Băiatul neagă subiectivitatea mamei pentru a-și stabili autonomia, iar fata, în identificarea cu imaginea culturală a mamei, acceptă propria lipsă de auto-afirmare. În ciuda diverselor manifestări ale sexismului, nici subiectivitatea feminină, nici auto-afirmarea nu a fost compromisă. Autoarea nu prezintă nicio dovadă că sunt mai vulnerabile la iubire decât bărbații, ci analizează un text reprezentat de dominație. Diferența de gen definește foarte bine dispoziția de putere, dar nu este singura sursă de dominație. Și nerespectarea de reciprocitate este o sursă de dorință de putere. Unii teoreticieni susțin faptul că neliniștea existențială ne face să adoptăm poziția de lider, sau să negăm slăbiciunea noastră și astfel să încercăm să controlăm împrejurimile noastre. Dragostea și pueterea par a fi strategii alternative pentru depășirea slăbiciunii precum și pentru stabilirea sensului. Nu numai că iubirea este coruptă de putere, dar puterea caută să măsoare iubirea. Astfel că, deseori dictatorii, cultivă dragostea supușilor lor, iar puterea devine de prea multe ori legată de gen.

Referitor la afirmarea femeilor pe piața muncii, Jacqueline Scott spune că de 20 de ani a observat o explozie în acest sens. De-a lungul anilor 1960-1970 a avut loc o creștere semnificativă la nivel economic în rândul femeilor. In Marea Britanie multe mame din ultima parte a secolului XX au lucrat part-time, cu toate că dacă munca pe fracțiune de timp a fost o chestiune de alegere, sau o chestiune de constrângere, combinația celor două este contestată. Autoarea sugerează că există dovezi clare că femeile sunt avocații cheie pentru schimbare în diviziunea de gen a muncii. Pare surprinzător că există o divizare de sex în ceea ce privește favorizarea oamenilor a unei diviziuni tradiționale de gen a muncii. În mod clar femeile lucrează în favoarea bărbaților, ele contribuie atât la formarea veniturilor gospodăriilor cât și la menținerea rolului lor principal pentru îngrijirea casei și a copiilor. Cu toate acestea, Scott ajunge la concluzia că, fără schimbări în atitudinile oamenilor legate de muncă, segregarea ocupațională pe criterii de gen este probabil să continue. (Scott, Jacqueline. 2006)

Individualismul modern, ca ideologie, a contribuit la slăbirea rolurilor genizate precum și la ruperea legăturilor tradiționale ale căsătoriei din Occident. Odată ce căsătoria merge înspre declin, divorțul crește, dispare familia nucleară și crește căsătoia și adopția între partenerii de același sex, este clar că structurile de rudenie sunt într-o stare de flux. Maurice Godelier descrie în paralel două căi. Prima cuprinde evoluțiile cu privire la aceste fenomene ca organizare de linii de origine, sexualitate și interdicții sexuale, iar a doua include evoluția tradițiilor conjugale și familiale din secolul XIX până în prezent. Autorul spune că o femeie și un bărbat nu se vor descurca pe cont propriu în creșterea copilului și că relațiile de rudenie vor constitui întotdeauna cheia societății.

Inegalitățile sociale dintre bărbați și femei sunt tot mai mult puse sub semnul întrebării. Pentru unii oameni, dominația de sex masculin în viața socială este singura formă importanță de opresiune și trebuie să prezinte un obiectiv de luptă pentru că în spatele ei există exploatarea de clasă, dominația imperialistă și segregarea rasială. Astfel că mulți cercetători se așteptau ca dominația masculină să dispară odată cu cele trei elemente prin care și-a contruit drumul. În multe culturi, mai ales cele de Vest, părinții au un rol foarte important în creșterea copiilor, iar titlul de tată poate fi dat și unui tată care nu este biologic dar ăndeplinește acest rol. În cele mai multe structuri familiale tatăl este atât un părinte biologic cât și un însoțitor primar. În schimb, în familiile asiatice și occidentale din Est,tații sunt capi de familie ceea ce înseamnă că taxele lor includ furnizarea de sprijin financiar, iar deciziile lor trebuie respectate fără îndoială de restul membrilor familiei. În cazul conceptelor culturale ale familiei, rolul tatălui variază în funcție de cultură. În ceea ce sociologii numesc ”familie burgheză” rolul tatălui a fost limitat. În acest model de familie tatăl acționează ca model economic și disciplinează familia, în timp ce mama sau altă rudă de sex feminin au grijă mai mult de partea fertilă. Atât autorii de sex feminin cât și cei de sex masculin au descris aceste orluri ca fiind nedrepte și inadecvate. Recent, aceste lucruri s-au schimbat, rolul femeii fiind nu numai cel de a crește copii ci și de a avea grijă de partea economică a gospodăriei. Acest fapt creează dispute în familii pentru că de obicei bărbații sunt cei care au grijă de soție și copii. (Godelier; 2012)

1.2.Variații ale timpului petrecut cu copiii

Modul în care mamele și tații își petrec timpul cu copilul lor dar și în activitățile casnice s-a schimbat mult în ultima jumătate a secolului. Femeile au făcut progrese majore în domeniul ducației și a ocupării forței de muncă. Dar odată cu aceste schimbări apar și presiuni asupra timpului petrecut în familie atât pentru mame cât și pentru tați. Mamele sunt cele care lucrează în afara casei și au grijă de situația financiară, iar tații fac mai mult treburi casnice și de îngrijire a copilului. Partenerii de cuplu spun că le este foarte greu să își echlibreze aceste responabilități din cazuă că sunt presați de timp. Tații ar fi de acord să muncească cu normă întreagă și să fie bine plătiți chiar dacă nu au un program flexibil, pe când mamele, doresc să și muncească dar să și petreacă timpul cu copiii lor.

Atitudinea față de muncă a mamelor s-a schimbat considerabil în ultimii ani. La mamele care au copii sub vârsta de 18 ani, ponderea a crescut de la 20% în 2007 la 32% în 2012. Ele spun că ar vrea să lucreze cu normă întreagă date fiind corcumstanțele economice. Sondajul Pew Research constată faptul că pentru jumătate din părinții care au copii sub 18 ani este dificil să echilibreze munca de la servici cu cea de acasă. Deasemenea timpul nu le mai permite să desfășoare toate activitățile pe care și le propun pentru că sunt prea solicitați la locul de muncă, iar timp pentru familie au prea puțin în cursul săptămânii.

Părinții susțin faptul că petrec puțin timp cu copilul lor dar în tot acest timp ei fac o treabă excelentă în îngrijirea copilului și asta compensează zilele în care lipsesc. Cu toatea astea, mamele petrec în 2011 mai mult timp cu copiii decât petreceau in 1965. Mamele petrec 13 ore pe săptămână cu copilul, pe când tatăl doar 7 ore, iar în ceea ce privește treburile casnice, mama se ocupă de gospodărie 32 de ore pe săptămână pe când tatăl doar 10. Deasemenea bărbații petrec mai mult timp desfășurând activități precum sportul, ieșitul în oraș cu băieții, uitatul la televizor, în timp ce femeile se ocupau de restul treburilor.

1.3.Structuri salariale și ocupaționale asupra timpului petrecut cu copiii

În ziua de azi pe lângă faptul că predomină familiile monoparentale, salariul, ocupația, cât câștigă fiecare membru al familiei și lipsa de timp sunt subiecte importante și des aduse în discuție de către partenerii de cuplu. Aceștia consideră că dacă timpul petrecut cu propriul copil este de calitate, nu mai contează așa mult și cât timp petrec cu cel mic. Întemeierea unei familii vine cu conștiința că aceasta va trece pe primul loc, iar atunci când desfășurăm anumite activități trebuie să ținem cont și de asta. Astăzi, părinții își petrec mai mult timp cu copiii doar în weekenduri sau vacanțe. Atunci ei sunt răsfățați și li se îndeplinesc toate dorințele, fapt care îi face pe părinți să își creeze falsa impresie că toate aceste activități compensează timpul pe care nu îl au pentru cei mici în timpul săptămânii sau în serile în care sunt prea obosiți să le asculte micile povești pe care le au de împărțit cu proprii părinți. Din păcate, a acorda timp propriului copil este un lucru pe care îl trecem pe lista cu activitățile desfășurate într-o zi. Pentru copii este important ca părinții să fie prezenți cât mai mult în viața lor, să împărtășească povești și năzbâtii, să li se acorde atenția necesară și să creeze între ei o legătură. Femeile în trecut nu reușeau să ocupe funcții înalte la locul de muncă datorită diferențelor care se făceau între rolurile de gen. Astăzi, oportunitățile pentru ele sunt mai mari și astfel își dedică timpul pentru muncă și mai puțin pentru familie. În aceste familii se observă schimbarea de rol. Tatăl adoptă rolul de mamă și invers. Dar când ambii părinți lucrează, lipsa lor este înlocuită de bonă sau bunici. Dacă persoanele din jur le acordă toată atenția necesară, asta nu înseamnă că părinților nu le mai revine această sarcină. Copilul percepe și trăiește orice tensiune, bucurie, neliniște, orice fel de sentimente care au loc în familie. De aceea este indicat să se creeze o legătură mai specială între părinte și copil.

1.4.Rolul bunicilor și al bonei în creșterea copilului

Dacă părinții sunt prea ocupați cu munca, atunci bunicii sau bonele sunt cei care au grijă de copii. Majoritatea părinților își duc copiii la creșă și dacă este necesar după programul de creșă și la bunici sau angajează o bonă. Bona poate desfășura diverse activități cu copilul pe care părinții nu au timp să le facă și astfel îi poate stimula creativitatea. Deasemenea va învășa să interacționeze și cu alte persoane, în special copii. Cu ajutorul bonei, părinții pot să fie mai atenți lși la viața de cuplu. Odată cu venirea pe lume a celui mic, ei sunt mai mult concentrați pe nevoile lui decât pe ale lor, neglijând astfel relația de cuplu. Copilul va simți că mama și tatăl lui sunt mai relaxați și mai răbdători cu el, lucru care întărește relația dintre aceștia.

Timpul petrecut cu bunicii poate fi constructiv pentru cei mici, dar totodată poate prezenta și dezavantaje în sensul că ei doresc de multe ori să implementeze niște reguli când sunt prea mult prezenți în viața celui mic. Dar, totodată, copilul devine mai sociabil, se va simți mai în siguranță pentru că are lângă el persoane din familie și se dezvoltă emoțional, chiar dacă ei nu au o pregătire profesională pentru a face toate aceste lucruri. Părinții își cresc copiii într-un ritm alert pentru că au foarte multe alte activități de făcut, pe când bunicii sunt mai răbdători și nu devin tensionați din cauza problemelor cotidiene. Bunicii sunt mai îngăduitori, iar în preajma lor, nepoții nu au un program pe care trebuie să îl respecte, sunt mai liberi și dornici să se exprime liber și să fie creativi, pe când părinții încearcă să le accelereze ritmul creșterii și să le facă un program bine stabilit din care nu le rămâne timp pentru a face și ceea ce își doresc. Părinții consideră deseori că bunicii sunt demodați și prezența lor în preajma copiilor nu este adecvată din acest motiv. Ei doresc să-și crească copiii într-un stil cât mai modern și actualizat dar nu realizează că pentru copil este important să își cunoască originile la un moment dat. Povestea lui nu începe doar din momentul nașterii, ci cu mult înainte de acest fenomen, iar responsabili pentru a-i face cunoscută această poveste sunt bunicii. Când nepoții conștientizează acest lucru, ei rezervă un loc mai special pentru bunici, iar asta se poate întâmpla numai dacă ei sunt prezenți în viața nepoților lor. Prin relația pe care o au cu bunicii lor, copiii învață să își prețiuască mai mult părinții și pe cei apropiați ai familiei, pe când o bonă nu are aceste abilități și nici interesul de a face asta. În unele familii, copiii locuiesc cu bunicii în timpul săptămânii, în altele copiii sunt în permanent la bunici, părinții fiind plecați în străinătate și mai există cazul în care copiii, părinții și bunicii locuiesc sub același acoperiș iar lucrul acesta creează o altfel de legătură între toți membrii familiei, bunicii având ocazia să ia parte la activitățile zilnice ale copiilor și să îi observe îndeaproape. Grija bunicilor pentru copii este un beneficiu și pentru ei. Aceștia se simt utili și activi prin educarea nepoților. Există avantaje și dezavantaje pentru părinți referitoare la creșterea copiilor de către o bonă sau de către bunici. Bunicii se implică voluntar și mai intens decât bonele ale căror roluri sunt bine definite dar nu reprezintă motive pentru a întensifica relația dintre ele și copiii. Pentru acestea, creșterea și educarea copilului reprezintă mai mult un job pentru care ele sunt remunerate, pe când pentru bunici această sarcină vine din propria dorință. Dacă bunicii sunt prezenți în viața copilului atunci când se petrec o sere de schimbări în viața lui, atunci aceștia învață să interacționeze mai ușor cu persoanele din jur, capată încredere în sine, se simt în siguranță și se stabilizează emoțional. De multe ori pentru copil, casa bunicilor devine un refugiu pentru că ei au întotdeauan timp pentru a-l ascult și a-i oferi atenția și răbdarea necesară, lucruri de care părinții nu dispun decât într-o mică măsură. Faptul că bunicii își lasă nepoții să fie mai liberi, nu înseamnă neapărat că îi răsfață, ci că îi lasă să își creeze o atitudine independentă. De multe ori se întâmplă însă ca bunicii să observe faptul că părinții nu sunt prea responsabili în educație pe care o oferă copilului și să se implice fără ca ajutorul să le fie solicitat pentru a rezolva problemele. Uneori bunicii nu acceptă schimbările aduse de noile generații și preferă să facă lucrurile în stilul lor, pentru că riscă mai puțin , pe când o noutate poate aduce multe riscuri.

Fiecare părinte va analiza avantajele și dezavantajele pe care le oferă o bonă sau bunicii și va alege ceea ce consideră ei că este mai bine pentru copil. Dacă bona este mai costisitoare, bunicii par a fi o soluție mai bună, dar este posibil ca ei să nu respecte programul și regulile impuse de părinți, pe când bona s-ar supune acestor reguli pentru că este plătită. Avatajul este în primul rând de partea bunicilor pentru că sunt persoane care fac parte din familie și adulții au încredere în proprii părinți că își vor crește nepoții la fel cum i-au crescut pe ei. Copilul va crește în familie, nefiind nevoit să interacționeze cu străini, dar acest lucru nu constituie tocmai un avantaj, drept pentru care părinții se gândesc la o bonă. Aceasta nu critică, respectă toate regulile, nu va lua personal discuțiile contradictorii pe care le poartă cu persoanele pentru care lucrează, va învăța copilul o serie de activități de actualitate și astfel îl va determina să fie mai sociabil și autonom. Cu toate astea, în viața bonei poate avea loc un eveniment neprevăzut și nu va fi disponibilă o zi sau două astfel că părinții vor trebui să se întoarcă la bunici sau, chiar să își ia liber cât timp bona e plecată. Părinții sunt supuși unor serii de decizii care nu vor fi ușor de luat când este vorba de propriul copil mai ales în primii ani de viață când are cel mai mult nevoie de atenție și îndrumare. Chiar dacă ei nu dispun de timpul necesar educării copiilor, doresc să le ofere o îngrijire adecvată.

1.5. Primul an de viață și rolul creșelor

Primii ani de viață ai copilului sunt cei mai importanți, dar primul an al acestuia necesită o atenție și îngrijire deosebită pentru că în acest an se petrec o serie de schimbări. Alimentația se schimbă, limbajul începe să se dezvolte mai rapid și copilul capătă practic autonomie. În acest prim an de viață este indicat ca părinții să-și crească împreună copilul și să-și împartă rolurile astfel încât micuțul să nu simtă afecțiunea unuia în mai mare măsură decât a altuia, dar și pentru ca micuțul să-și dezvolte o relație aparte cu ambii părinți.

Unul dintre cei mai importanți indicatori ai egalității de gen în familie este numărul de persoane care au maternitate și paternitate sau concediul parental. Datele din majoritatea țărilor europene relevă tendințe similare: femeile iau concediu pentru creșterea copilului mult mai des decât bărbații. În Regatul Unit, Republica Cehă și Lituania, 99% din concediul pentru creșterea copilului este luat de femei și doar 1% este luat de către bărbați. Cu toate acestea, potrivit legii, concediul pentru creșterea copilului se aplică în mod egal la tatăl și la mama. În Austria, aceste cifre sunt oarecum mai bine definite (97% pentru femei și 3% pentru bărbați). Finlanda are o abordare diferită a acestei probleme: există o diferențiere între concediul de maternitate, concediul de paternitate și concediul parental. Statisticile arată că toate femeile eligibile iau concediu de maternitate, în timp ce peste 2/3 din cei eligibili (sau 68%) iau concediu de paternitate. Cu toate acestea, statisticile arată că, în 2004, din toate indemnizațiile de concediu pentru creșterea copilului doar 3% a fost folosit de bărbați și 97% utilizat de femei.

Statisticile prezentate mai sus demonstrează clar că majoritatea oamenilor sunt conștienți că au dreptul la concediu parental, dar preferă să se întoarcă la locul de muncă sau să apeleze la bone și bunici pentru îngrijirea copilului.

Dacă părinții nu își permit să-și crească copilul din cauza locului de muncă prea solicitant sau din diverse cauze, o soluție pentru ei o reprezintă creșele. Părinții preferă să își lase copiii la creșă nu doar pentru că nu își permit să stea acasă ci și pentru că aici cel mic învață să socializeze, devine mai autonom, independent, se învață cu prezența altor oameni, se simte în siguranță și învață să-și împlinească singur dorințele pentru că la creșă nu există o persoană care se ocupă exclusiv de el. Cu toate că aceste creșe și grădinițe cu program prelungit sunt o salvare pentru părinți de multe ori, ei sunt reținuți la început. Înainte de a alege creșa vorbesc cu prieteni apropiați care au copii, cer păreri, se informează de pe internet, de pe diverse siteuri sau bloguri în care părinții își spun părerea despre îngrijitoare, despre program sau pur și simplu după ce văd o reclamă bună pe internet despre o creșă sau grădiniță merg personal și află toate informațiie de care sunt interesați. Acest lucru are și un avantaj pentru că au o discuție față în față cu educatoarea sau îngrijitoarea, iar comunicarea sub această formă este cea mai bună și oferă informații despre interlocutor prin limbajul non-verbal. Prin urmare, ei se informează mult și îndeajuns de locul în care copilul lor va crește, în ce fel de mediu, cu ce persoane, dacă aceste persoane au pregătirea necesară, ce fel de copii cu ce fel de părinți mai sunt în acea creșă, cum sunt hrăniți, în ce constă mâncarea, dacă au condiții de igienă potrivite copiilor, sunt o mulțime de elemente de care părinții țin cont atunci când hotărăsc să-și lase micuții în astfel de locuri. Deasemena se tem de faptul că cei mici sunt încă sensibili și vulnerabili la bolile și virozele care se transmit în astfel de colective.

Creșele reprezintă întradevăr un beneficiu pentru părinți și copii, dar este un prim stagiu de separare al copilului de părinți care necesită timp, răbdare și acomodare. Astfel el înțelege în timp că separarea de părinții lui nu înseamnă că nu îi va mai revedea și învață să capete încredere în sine și în abilitățile proprii. Cei mici trec aici prin patru faze importante: faza de negare; cea de frustrare, prin care se manifestă sub diverse forme pentru a-și arăta furia și supărarea atât față de educatoare cât și de părinți când vor veni după el; faza de înțelegere și acceptare, în care cu timpul înțelege ce se întâmplă cu el și știe că la sfărșitul zilei părinții îl vor aștepta și ultima fază care este cea de integrare, în care, după 4 sau 6 săptămâni, copilul învață deja să interacționeze cu ceilalți, să împartă și să se joace. Acest mediu îl va ajuta pe copil să dobândească o serie de abilități care îl vor ajuta mai târziu la școală dar și în relația pe care o dezvoltă cu alți parteneri de joacă, părinți, bunici și alte rude. Creșele și grădinițele încurajează socializarea în primul rând, apoi învață copilul să desfășoare activități în echipă, să împartă lucruri și deasemena să își dezvolte vocabularul, lucru esențial în dezvoltarea lui. Interacțiunile cu cei din jur îl vor ajuta să învețe să comunice dar și să se comporte. Multe din creșele din ziua de azi sunt dotate cu diverse spații de joacă în care cei mici pot să-și dezvolte creativitatea, dar au și spații ăn care să se dezvolte fizic. Orele de sport îi ajută pe cei mici să se mențină în formă. Creșele și grâdinițele le oferă părinților o serie de oportunități de care ar trebui să profite pentru o mai bună dezvoltare a copilului lor.

Cap.2. Metodologie

Pentru a obține informațiile necesare părții practice, am ales ca metodă de cercetare ancheta pe bază de interviu, iar vizate sunt cuplurile căsătorite din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, cu educație superioară și care au cel puțin un copil cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani. Am ales acest interval de vârstă pentru că este un interval în care copilul suferă numeroase schimbări și se observă cel mai bine cât de mult sunt implicați sau nu părinții în creșterea și dezvoltarea lui. După vârsta de 6 ani, copilul intră în sistemul învățământului și educația lui depinde și de învățător nu doar de părinți.

Am ales metoda pe bază de interviu pentru că oferă informații numeroase și variate direct de la sursă și nu necesită aparatură specială sau instalații sofisticate și presupune întotdeauna o abordare holistică. Deasemena este o metodă prin care obsevăm mult mai ușor reacțiile exterioare ale subiectului, gesturi, postură, mimică, elemente care ajută cercetătorul să își creeze o impresie despre certitudinea datelor obținute. Un avantaj al acestui tip de anchetă îl constituie faptul că subiectul este liber în a-și exprima opiniile cu privire la tema discutată, spre deosebire de chestionar care cuprinde întrebări închise. Cu alte cuvinte întrebările deschise oferă respondentului posibilitatea de a da răspunsuri mult mai detaliate, poate chiar personale. Deasemenea pot fi tratate subiecte mai complexe. Folosirea unor cuvinte în detrimetrul altora pot fi surse care aduc informații în plus iar în funcție de răspunsurile primite, cercetătorul poate formula alte întrebări mult mai specifice pentru a intra în profunzimea temei de cercetare. Un dezavantaj al acestei metode îl constituie faptul că intervievatorul poate influența involuntar conversația, respectiv răspunsurile primite. Totodată, tema fiind una sensibilă, cum este în cazul de față, subiectul poate refuza sau răspunde imparțial la întrebări. Mai există posibilitatea de a ascunde imperfecțiunile din familie, legate de rolul de gen tocmai pentru a-și apăra poziția sau imaginea.

În această lucrare îmi propun să urmăresc ce tipuri de complementarități se regăsesc în cuplurile conjugale din cartierul Mănăștur, Cluj-Napoca, care au cel puțin un copil cu vârsta cuprinsă între trei și șase ani și să aflu cum cred aceștia că ar trebui să se împarte rolurile de ”mamă” și ”tată” între partenerii de cuplu și cum se împart ele în realitate în interiorul acestor familii.

Fiind o temă destul de sensibilă atât pentru cercetător cât și pentru subiectul vizat, ancheta pe bază de interviu se integrează ca metodă de cercetare mult mai bine decât chestionarul. Chestionarul necesită mai mult timp de interpretare iar datele obținute sunt limitate la nivelul întrebărilor închise. Respondentul se limitează doar la raspunsurile deja oferite de chestionar neavând posibilitatea de a adăuga informații care pot fi relevante pentru analiză. Pe de altă parte atât metoda cantitativă cât și cea calitativă nu sunt foarte exacte și nu oferă răspunsuri la toate întrebările de cercetare. Metodele cantitative sunt mai potrivite atunci când investigăm categorii largi de persoane. Dezavantajul acestor anchete este că în interpretare se pot strecura judecăți de valoare și obiectivitatea nu este prea bine conturată, pe când în interviu pot fi incluse elemente ale comunicării nonverbale, iar discuția devine subiectivă. Cercetările cantitative verifică teoriile deja existente, pe când cele calitative încearca să genereze noi teorii, ceea ce urmăresc defapt prin întrebările de cercetare și analiza datelor. Un alt avantaj al metodei pe bază de interviu este că lucrează cu tehnici nestructurate precum observația participativă, interviul individual intensiv și studiul de caz. Deasemenea ghidul de interviu obligă la concentrarea discuției pe subiectul care ne interesează, iar erorile pot apărea spontan dar pot fi anticipate.

Interviul nu se limitează doar la un simplu schimb de informații, ci implică prezența unui intervievator care dirijează și structurează discuția. Astfel, mi-am dorit să port o conversație liberă cu subiecții pentru a afla cât mai multe informații pentru tema de cercetare și asta se poate realiza mult mai ușor prin ancheta pe bază de interviu.

Subiecții i-am ales prin metoda bulgărelui de zăpadă. Am realizat primul interviu unor rude care au un băiat de 6 ani și ei m-au trimis la alte 3 familii din cartier. Celelalte 3 cupluri au fost alese aleator, în parcuri, iar interviurile le-am realizat după ce m-am asigurat că se încadrează categoriei căutate de mine. Toți subiecții au educație superioară, o parte lucrând în sistemul învățământului, o parte în domeniul cercetărilor sociologice, alții sunt medici, avocați și programatori. După realizarea primului interviu am început să adaug unele întrebări în ghidul de interviu pentru că respondenții au atins anumite subiecte care mă ajută sa definesc mai bine obiectivele pe care le urmăresc.

Pot spună că am avut parte de o experiență plăcută în timpul cercetării, pentru că nu m-am așteptat ca subiecții să fie atât de dezinvolți și dornici în a-mi povesti cee ce se întâmplă în familia lor. Desigur că, timpul a fost relativ scurt, pentru că respondenții nu dispuneau de timpul pe care eu l-aș fi dorit să îl petrec realizând respectivele interviuri. Câteva interviuri au fost realizate la locul de muncă al subiectului, unele acasă și în parcuri de copii.

Cap.3. Rolul de gen și creșterea copiilor în cuplurile cu educație superioară din cartierul Mănăștur, Cluj

3.1. Liderul în cuplul conjugal

Urmărind primul obiectiv, putem observa partenerii de cuplu își împart și organizează treburile casnice și cele legate de copil și astfel evită certuri pe tema că unul face mai mult și altul mai puțin. Ambii parteneri sunt conștienți de faptul că timpul nu le permite să desfășoare activitățile conform bunului plac așa că refuză să se considere lideri.

Amandoi suntem. Luam deciziile impreuna si ascultam unul de parerea celuilalt. Nu mai suntem ca in trecut cand trebuia sa fie un „cocos” in casă… dupa ce categorii poti sa caracterizezi un cap de familie..cine e capul in familie? Cel care castiga mai multi bani, care face mai multa curatenie, care sta mai mult cu copilul, care da cu pumnu in masa ca aia de ce e asa si nu asa..nici nu stiu. (F, 28 ani)

Dominarea masculină nu mai reprezintă un criteriu după care caracterizăm un bărbat. Femeile au deasemenea dreptul de a lua decizii în propria familie. Modelul pe care l-a avut fiecare bărbat în familia sa este modelul pe care îl va urma și el în mod normal. Dar pentru că și rolul femeilor s-a schimbat, atunci ei se adaptează noului model renunțând să se mai impună în fața soțiilor sau a copiilor. În aproape toate cele șapte cupluri studiate, munca și responsabilitățile sunt împărțite în sensul că dacă bărbatul stă acasă mai mult timp cu cel mic, femeia va fi cea care aduce mai mulți bani în casă.

…daca ar fi sa aleg eu un cap de familie cu siguranta ar fi sotul meu..el le face pe toate acasa si eu doar muncesc si da, aduc mai multi bani ca el dar dupa mine treaba asta cu capul familiei nu se masoara in cati bani aduci ci cat de multe faci pentru familie si eu doar aduc baza materiala si de copil si casa ma ocup prea putin. (F, 30 ani)

În acest caz, bărbatul nu se impune în fața femeii datorită faptului că ea câștigă mai mult, dar nici femeia în fața soțului pentru că el a stat mai mult cu copilul. Aceste lucruri se compensează și așa nu mai este nevoie de un ”cap de familie” care să ia decizii.

Nu stiu daca mai exista mai ales in marile orase chestia asta cu capul in familie…nici in familia mea nu era asa ceva. Tata de multe ori gatea si se ocupa de gradina si mama facea curat si strangea vasele dupa el cand gatea, dar pentru aia nu au fost discutii. Nici eu nu o sa fac treaba asta cu capul de familie la mine acasa ca nu am tinut cont de asta nici pana acum.(B, 32 ani)

3.2. Variații ale timpului pe care părinții îl acordă copilului

În trei din șapte cupluri femeile au venituri mai mari decât bărbații în măsura în care și ocupația acestora se află pe o poziție mai înaltă decât a soțului. În astfel de familii, femeile sunt și mai puțin implicate în creșterea copilului, acesta fiind îngrijit de bunici, bonă sau tată. Ele sunt încântate de ideea de a avea un copil dar totodată văd o mare responsabilitate în asta, dar nu mai mare decât responsabilitatea cerută la locul de muncă. Acestea susțin faptul că au nevoie de astfel de joburi tocmai pentru a le oferi copiilor tot ceea ce au nevoie dar un alt motiv care se conturează mai bine este acela că aceste femei au ajuns cu multă muncă pe poziția în care se află și nu vor să renunțe la ea chiar dacă timpul petrecut cu familia se împuținează. Cu toate că unul din părinții copilului se implică mai mult în educația lui iar celălalt în asigurarea confortului necesar, partenerii de cuplu nu fac aceste distincții între ei. Aceștia nu se acuză pentru că rolurile lor sunt împarțite în familie. Dacă mama are mai multă grijă de copil, ea nu îi va reproșa soțului nimic pentru că el compensează acest lucru prin salariul mai mare decât al ei. Răspunsurile respondenților la întrebarea ”cât timp petreceți cu copilul într-o zi obișnuită?” au fost următoarele:

…eu prea putin, sunt plecata la servici de dimineata pana seara. Mai mult sotul se ocupa de ea pentru ca el lucreaza de acasa si are timp. El o duce la cresa, o ia si sta cu ea pana seara la 6 cand ajung si eu acasa. (F, 30 ani)

Toata ziua. Eu lucrez de acasa, traduc articole pentru diverse reviste si carti si sunt acasa mai tot timpul. Pe fetita noastra o las la gradinita, intre timp ma intorc si-mi fac eu treaba, la amiaz o iau, mancam, o pun la somn si imi continui treaba..si seara ajunge si sotia. (B, 33 ani)

Intr-o zi obisnuita de luni pana joi deloc, de vineri dupamasa pana duminica stau impreuna cu sotia si cu cel mic. In timpul saptamanii sunt acasa la Mures, sunt medic veterinar..(B, 31ani)

Avand in vedere ca amandoi muncim cate 10-12 ore pe zi, timpul e mai scurt, dar incercam pe cat posibil sa ne ocupam de copil. Oricum iesim destul de rar in cursul saptamanii, in weekenduri mai mult. un weekend mergem la tara la ai mei, unul la ai lui si unul cam stam pe aici, in oras. (F, 28 ani)

Nu stiu exact, dimineata un pic, inainte de servici si seara cand ajung acasa..eu, ca sotia sta mai mult, ea ajunge dupamasa acasa. Intr-o zi obisnuita din cursul saptamanii cam 3,4 ore dar in weekend stau mai mult ca mergem la ai mei sau la socrii si petrecem mai mult timp. (B, 32 ani)

În urma cercetării s-a observat faptul că femeile care muncesc până la 40 de ore pe săptămână sau chiar mai mult sunt mai dispuse să își împartă activitățile de acasă cu soții lor și știu mai bine ce au nevoie copiii lor. În unele cazuri, tatăl este foarte puțin prezent în viața copilului datorită jobului. În astfel de situații, bunicii, bonele sau creșele din oraș sunt salvări ale mamelor. Persoanele care apelează la astfel de soluții sunt de obicei medici, profesori, învățători, cele care lucrează în centre de cercetare, avocați, în general persoanele care au studii superioare și o ocupație bine plătită. Desigur că, o ocupație bine plătită, presupune ore multe de muncă și ore mai puține în familie.

”…muncim mult amândoi, 10, 12 ore pe zi..merită pentru bani sincer dar cu Razvan cine mai stă? Toata ziua la bunicasa..la vecina..copilul ala nu mai intelege nimic..trebuie cumva sa facem sa fie macar unu din noi acasa mai mult timp..”(F, 33 ani)

În primul an de viață al copilului, când părinții trebuie să fie cel mai mult prezenți și mamele trebuie să își dezvolte o relație specială cu copilul, ei nu sunt. Mamele care ar trebui să stea acasă cu copiii măcar în acest prim an de viață al lui, aleg să se întoarcă la muncă după doar câteva luni pentru a nu-și pierde cariera.

Nu ne-am permis să stăm acasă cu cel mic..din păcate..dar nu ne-ar fi ajuns banii, eu câștig dublu cât îmi dau ăștia pe concediu și bîrbatu-meu la fel (F, 31 ani)

Tații sunt cei care iau locul mamelor în aceste cazuri, iar dacă nici aceștia nu sunt prezenți bunicii sunt soluția la care apelează părinții pentru a-și crește copiii. În trei din cele șapte cupluri studiate tații au stat acasă cu cel mic până la împlinirea vârstei de unu sau doi ani, ceea ce îl implică și mai mult în prezent în îngrijirea copilului. Ei au fost prezenți la toate schimbările care au vut loc, la primii pași pe care micuțul i-a făcut, s-au trezit în fiecare noapte pentru a-l schimba și hrăni. Mamele, în schimb, au fost prezente doar în perioada de recuperare, nu au alăptat și nu au reușit să-și dezvolte o relație cu propri copii. Chiar și în nopțile în care acesta trebuie hrănit, tot tatăl avea sarcina asta pentru că cel mic nu mai accepta altă persoană care să-l hrănească în afară de tată și bunici. În celelalte situații, în care tații erau mai puțin implicați în creșterea copilului, relația dintre aceștia era totuși stabilă. Chiar dacă ei nu au fost întotdeauna prezenți la schimbările prin care trece copilul, acesta prezenta o afecțiune aparte față de tată. În aceste cupluri șansa ca cel mic să fie atașat de ambii părinți este mai mare. Aici mamele sunt cele care și-au sacrificat munca în favoarea copilului, au stat doi ani acasă pentru a-l crește și astfel au reușit să se apropie de copiii în mare măsură în comparație cu mamele care au ales cariera. Chiar dacă tatăl nu a fost atât de prezent în această situație dar cu toate astea copilul a dezvoltat o apropiere de el, în situații mai delicate tot mama este cea care îl liniștește pe cel mic pentru că tatăl, nefiind în preajma lui prea mult timp, nu înțelege expresiile și gesturile celui mic. De aceea este necesar ca în primul an de viață, ambii părinți să contribuie la creșterea și dezvoltarea copilului lor; pentru a-l înțelege și a știi ce să facă în diverse cazuri.

3.3. Rolul bunicilor și al bonei în educarea copilului

La un moment dat, părinții trebuie să ia decizii cu privire la cine îl va îngriji pe cel mic cât timp ei sunt la muncă. Înainte de a angaja o bonă, aceștia se interesează de fostul loc de muncă al său, au nevoie de recomandări, dar de cele mai multe ori bonele sunt rude sau copii ale prietenilor de familie sau chiar rude ale părinților. Chiar și așa, părinții copilului supun bona unui interviu prin care vor să vadă calitățile acesteia, abilitățile de care dispune, dacă este deschisă și sociabilă, dacă folosește un limbaj corespunzător în preajma copiilor și un factor importand pentru părinți este locuința bonei în sensul că ei preferă ca ea să locuiască aproape de casa lor. Ceea ce îi îngrijorează pe părinți este relația care se va stabili la un moment dat între această persoană relativ străină și copilul lor. După ce copilul se obișnuiește cu noua dădacă, este posibil ca relația dintre el și părinți să se răcească dacă aceștia vor lipsi tot mai puțin din viața copilului, pe când bona ar fi tot mai mult prezentă.

Prefer să nu angajez deocamdată o bonă, daca mă ajută ai mei la copii..si până mai pot să ma ajute nu stiu dacă voi angaja una. Ca se atasează de bunici e una..dar de bona..nu stiu ce sa zic..(F, 30 ani)

Părinții preferă să stabilească un program mai scurt în care copilul lor să îți petreacă timpul cu dădaca. Pentru a evita astfel de situații, deseori partenerii de cuplu își lasă copiii la vecini sau prieteni apropiați câteva ore până ajung ei acasă. Deși subiecți cercetării sunt persoane înstărite, cu o situație financiară bună, ei apelează prea puțin la persoane străine pe care să le plătească pentru a avea grijă de copil. Aceștia plătesc oricât pentru confortul copiilor dar când trebuie să-i lase pe mâna unui străin devin reținuți. Preferă să lase copiii la rude și prieteni pentru a-i ști în siguranță și să ofere mici atenții din când în când, în comparație cu o bonă, care ar fi mult mai costisitoare.

Cand chiar nu putem ajunge niciunul, atunci o sun pe vecina, care e o scumpa si merge tot timpul dupa el. Ea si sotul ei sunt casatoriti de 8 ani si nu au copiii pentru ca ea nu poate avea, tot face tratamente, dar degeaba.si sta cu el pana ajung eu acasa să il iau. Prefer sa il stiu acolo decat in alta parte. (F, 28 ani)

Le duc la mama pe fete și stau acolo pana ce vin eu acasa. Acolo manancă, dorm, se joaca..inca nu suntem in faza de facut teme.. la anul numa..și da..acolo petrec mai mult timp si nu-s mandra de asta dar ec sa fac..daca sotul e mai mult plecat, il vedem cateva zile pe saptamana..nu ma pot descurca cu toate..asta e..(F, 33 ani)

Cu toate acestea, partenerii ar avea mai mult timp să se ocupe de mediul profesional, de ieșirile cu prietenii, practic de a se apropia unul de altul mai mult atunci când au o bonă care nu se ocupă doar de copil ci și de treburile casnice. Bineînțeles dacă responsabilitățile bonei cresc, cresc și costurile care ajung între 900 și 1500 de lei pe lună. Patru din cele șapte familii cercetate își lasă copiii în grija bunicilor dupa programul de creșă sau grădiniță. Bunicii au grijă ca ei să fie hrăniți, odihniți până ce unul din părinți ajunge după ei. Deseori părinții ajung seara așa că tot bunicii sunt cei care îi scot în parcuri și se joacă cu ei. Aici, bunicii practic joacă rolul părinților, iar în unele cazuri bunicii nu au doar rolul de a îngriji copilul, ci toată familia.

La noi si bunicii isi petrec destul de mult timp cu ele, de multe ori cand merg la 3 dupa ele dorm si le las sa doarma, mai stau si eu si abia pe la 5, 6 daca pornim acasa, pana atunci practic sunt la bunici. (F, 32 ani)

Deoarece părinții sunt ocupați în timpul zilei, buncii le pregătesc mâncarea, fac curățenie și lasă casa în ordine până ce aceștia ajung acasă. În comparație cu cu bonele, bunicii nu sunt deloc costisitori și îngrijesc copilul dintr-un motiv personal. Celelalte familii, în care bunicii sunt mai puțin prezenți, sau sunt prezenți doar în weekenduri, sunt uneori deranjate de prezența lor. Părinții susțin faptul că au puțin timp de petrecut cu familia, cu copiii, iar în weekenduri, când au mai mult timp și merg la bunici în vizită, bunicii se ocupă mai mult de cei mici decât ei și astfel, multe din familii refuză să-și viziteze bunicii prea des. Evident, aceasta nu este o soluție, ei ar trebui să-și gestioneze timpul astfel încât fiecare să petreacă suficient timp cu nepoții și copiii.

O parte dintre familii se arătau nemulțumite de prezența bunicilor tocmai din această cauză, că ei nu respectă programul impus de părinți, iar copilul ajuns acasă nu mai ascultă de aceștia. În alte cazuri, bunicii sunt puțin mai conservatori și își cresc nepoții ca pe propri lor copii și deseori așa cum au fost ei crescuți tocmai pentru a deveni mai cuminți și ascultători. Ei consideră că prin pedeapsă ei vor fi mai bine educați și crescuți decât cu ajutorul comunicării. Practic, ei exercită educația prin frica nepoților. Aici copiii pot deveni în timp reținuți sau se îndepărtează de persoanele apropiate, chiar dacă la un moment dat, această practică poate da rezultate. În urma cercetării am aflat și faptul că unii părinți refuză la început să facă un copil de teama să nu îl crească așa cum au fost ei crescuți sau că devin prea exigenți cu ei la un moment dat pentru că și părinții lor, când erau ei mici se purtau la fel și i-au educat printr-o metodă mai severă. De multe ori în astfel de situații, părinții sunt mai severi întradevăr, însă bunicii sunt cei care au devenit mai liniștiți și blânzi odată cu trecerea timpului. O acțiune pe care o face copilul pentru părinte poate fi ceva grav, pe când pentru bunici, acel gest nu reprezintă nimic grav, dimpotrivă consideră că nepoții lor învață ceva productiv din asta.

”…sa stii ca le place mai mult la bunici, e si normal, eu acasa sunt destul de stricta cu ele..si mna..nu le las sa manance chiar ce vor..adica tone de ciocolata..si mama..mama le da mai mult decat au nevoie..si ii explic mai ca nu e bine dar degeaba. Ce sa fac..asta e..intotdeauna bunicii isi rasfata nepotii..intotdeauna..” (F, 33 ani)

Când aceste familii iau decizia de a-l duce pe cel mic la creșă, aceștia merg împreună pentru a se informa despre ceea ce le poate oferi acest loc, ce avantaje și dezavantaje prezintă și dacă este locul ideal în care copilul lor să se dezvolte. În timp, aceștia nu mai merg împreună de fiecare dată când sunt solicitați, ci separat, în funcție de cât și cum au timp fiecare. De aici încep discuții legate de creșterea copilului în creșa respectivă. Dacă unul din părinți nu participă la o ședință, celălalt dă vina pe cel prezent pentru faptul că nu a adus în discuție anumite subiecte care trebuiau puse la punct. Dacă la următoarea ședință participă celălalt părinte la fel apar conflicte pe diverse teme discutate la locul faptei. Chiar dacă părinții caută creșe noi și de actualitate, personalul angajat poate să nu pezinte aceste caracteristici. Unele îngrijitoare sunt mai conservatoare și fiind învățate cu o altfel de implicare a părinților în creșterea copiilor, dau vina pe tații lor de câte ori ceva nu este în regulă cu programul celui mic. Dacă mama hotărăște să îl lase pe cel mic la bunici într-una din zile pentru că este bolnav și uită să anunțe creșa, tatăl va fi cel mustrat pentru ce și el se implică în creșterea copilului. Mama în schimb, niciodată nu este de vină pentru că mamele știu întotdeauna ce este mai bine pentru propriul copil. Așa ajunge și relația lor să se răcească, când soluția cu creșa ar trebui să fie un motiv pentru a-i apropia prin timpul liber de care dispun împreună. Contactul cu educatoarele în cele mai multe cazuri îl păstrează mama, iar in celelalte cazuri, mai puține, tatăl sau ambii părinți. În primul caz, mamele sunt cele care sunt și lăudate și mustrate pentru diverse situații pe când, în al doilea caz, când ambii părinți sunt implicați, atunci când ceva nu decurge bine, tatălui îi sunt aduse acuzații iar mamei nu. Prin acest lucru se observă faptul că diferențele de gen parcurg încă un drum de dezvoltare deși persoanele care lucrează cu copiii nu trebuie să ofere astfel de modele acestora. Este bine ca cel mic să își aleagă singur genul și drumul pe care îl va urma atunci când a ales deja rolul pe care îl va juca mai departe.

Din discuțiile cu părinții aflăm că preferă educatoare mai tinere, dar cu pregătire pentru că sunt mai deschise la nou, mai sociabile și mai moderne, față de cele cu mai multă experiență în domeniu, de care se tem să nu fie prea conservatoare și să recurgă la diverse strategii de educare a copilului. Majoritatea copiilor din familiile studiate, sunt la creșe care au educatoare cu o vârstă de până la 40 de ani și sunt mulțumiți de ele, în comparație cu ceilalți părinți care spun că îți vor muta curând copiii de la actuala creșă pentru că îngrijitoarele sunt mai în vârstă și percep mai greu modernitatea.

În urma discuțiilor purtate cu subiecții am ajuns la concluzia că aceștia își doresc ca treburile casnice cât și timpul petrecut cu copiii să fie altfel repartizate decât așa cum sunt ele în realitate. Intervin o serie de factori care îi împiedică să acționeze și să desfășoare activitățile din cadrul familiei așa cum își doresc.

Mie imi place cum decurc rolurile la mine in familie..mi-ar placea sa fie si sotia mai mult acasa dar nu ca sa faca mancare si treaba si asa sa petrecem timpul impreuna. (B, 35 ani)

Sa isi imparta rolurile astfel incat sa nu fie discutii ca unul face mai mult si altul mai putin..eu fac mult mai mult ca el, dar daca ma gandesc si banii pe care ii aduce el sunt foarte benefici la noi in casa..practic pentru asta s-a dus sa munceasca in alt oras si nu e usor nici pentru el. Daca ar fi acasa cu siguranta ne-am imparti responsablitatile, dar cum nu e, facem sa fie bine. (F, 32 ani)

În ceea ce privește rolul de gen ca părinți, aceștia încearcă să se implice în mod egal în educarea copilului și dacă asta nu se întâmplă în timpul săptămânii în weekenduri ei vor recupera timpul pierdut. În familiile în care mama lucrează mai mult decât tatăl și are un program mai lung, tatăl are grijă de copil și intră practic în rolul mamei. Ei l-au crescut din primul an de viață, s-au interesat mai mult decât soțiile de creșa în care va sta și va primi o educație, va socializa și va petrece o mare parte din timp. Tot aici, în astfel de cupluri, tații hotărăsc dacă cel mic va merge la creșă sau va sta cu bunicii atunci când el este plecat. Chiar dacă, în urma poveștilor cu părinții, de la mame aflăm că deciziile legate de copil se iau împreună în acea familie, de la tați aflăm că lucrurile nu stau chiar așa. Practic, există în aceste cazuri contradicții discursive. Tatăl decide ce e mai bine pentru copil pentru că el se implică mai mult în creșterea lui și știe cum să acționeze în diverse situații.

Există trei tipuri de cazuri. Primul caz, în care tatăl se ocupă de copil, al doilea caz în care mama și bunicii se ocupă de cel mic și al treilea caz în care copilul crește în cea mai mare parte a zilei cu bunicii. Atunci când tatăl se ocupă de copii, mama devine deranjată și se simte vinovată și stânjenită în momentul în care este pusă în fața unei situații în care copilul nu vrea să stea decât la tată. Un caz concret , este atunci când părinții iasă în oraș cu alte familii iar copilul vrea să mănânce doar de la tată. În acel moment, mama se simte vinovată însă tatăl acoperă această situație și aduce argumente prin care nu acuză soția ci dimpotrivă o ajută să treacă peste acel moment. În cel de-al doilea caz, în care tatăl este mai puțin prezent, mama este ajutată și de bunici în creșterea copiilor. Bunicii au grijă ca nepoții lor să fie îngrijiți iar mama lor să aibă timp și de carieră. Mama încearcă să facă lipsa tatălui cât mai puțin prezentă și de aceea preferă să ducă copiii la bunici după programul de creșă sau grădiniță. În aceste medii, copiii sunt înconjurați de persoane cunoscute care au grijă să le distragă atenția prin diverse mijloace. Aici mama preia rolul tatălui dar apelează și la ajutorul bunicilor. În cel de-al treilea caz, în care copilul crește mai mult cu bunicii, ei adoptă rolul de părinți. Cei mici sunt lăsați de dimineata până seara la bunicii lor, petrecând doar câteva ore înainte de culcare cu proprii părinți. Cu toate că mama și tatăl nu sunt prezenți, bunicii le implementeze celor mici ideea că părinții lor muncesc pentru ei și încearcă să creeze o legătură între aceștia chiar și prin absența părinților. Bunicii nu au grijă doar de copii, ei au grijă de toată casa atunci când adulții sunt plecați. Toate aceste trei cazuri îl exclud pe cel în care ambii părinți au grijă în egală măsură de copilul lor. În creșterea copilului este implicat doar tatăl, doar mama sau bunicii. Subiecții spun că atât fetele cât și băieții ar trebui învățați să facă atât treburi ce țin de gospodărie cât și de educație prin diversele sale forme. Un băiat trebuie învățat să joace fotbal dar și să spele vase, iar lucrul acesta e valabil și pentru fete.

Diferența dintre rolul de părinți și rolul de parteneri de cuplu nu este mare. În familiile în care tatăl se ocupă de copii, tatăl se ocupă și de treburile casnice.

Tatal ei isi asuma toate rolurile din lume..cand ajung acasa fata e mancata, spalata, curata..in casa nu sunt vase nespalate sau praf ..e totul ca la carte si ma gandesc ca toate astea trebuia sa le facem impreuna si uite ca nu e asa intotdeauna..si pentru asta nu primesc reprosuri… (F, 32 ani)

În caz contrar, când mama este mai mult prezentă activ în viața copilului, tot ea se ocupă și de casă, iar atunci când mama și tatăl sunt absenți, bunicii le fac pe amandouă. Partenerii de cuplu spun că rolurile și responsabilitățile unei familii ar trebui împărțite în mod egal astfel încât să nu existe discuții. Ei ar trebui să se completeze reciproc în gospodărie.

Cred ca trebuie sa fie un singur rol mare care le include pe toate celelalte si in care partenerii sa faca impreuna treaba sau sa se compenseze unul pe altul. Legat de copil sa isi imparta rolurile, legat de curatenie si gestionarea timpului liber la fel…nu exista rol de mama si de tata..poate ca uneori rolul de tata il face mama si invers…cum se intampla la noi acasa…(B, 35 ani)

Cred ca rolurile ti le faci dupa alte criterii..dupa munca, dupa programul de munca, cat de mult stai pe acasa si ce iti place sa faci..ca daca nevestei nu ii place sa spele vase clar nu spala vase. (B, 34 ani)

Toate, imi asum rolul de mama uneori, de tata, de tot ce e nevoie si sotia la fel. V-a povestit si ea prin ce a trecut si cand ne-am luat am hotarat hotarat sa facem totul impreuna, sa stim unul de altul sa stim cati bani intra si ies din casa, unde se duc, unde il inscriem la gradinita pe copil, ce masina sa ne luam, cand si unde sa mergem in vacanta..toate le facem si ni le asumama impreuna. (B, 31 ani)

Partenerii sunt de acord cu împărțirea rolurilor în familie și în cuplu, dar nu neagă faptul că la ei nu se întâmplă acest lucru. Soțiile nu sunt adesea deranjate de faptul că se ocupă singure de treburile casei și nu țin ca soțul lor să se implice în gospodărie chiar dacă înainte au susținut că tot ce ține de casă și copiii trebuie făcut împreună.

Ca sotie si mama, trebuie sa mi le asum toate, sau cel putin sa incerc sa mi le asum pe toate. La inceput mi-a fost destul de greu, cum sotul nu voria copil.Pot sa zic ca eu fac mai mult treburile de femeie, asa cum is alea traditionale, mancare, spalat si grija de casa. Sotul face cand are chef, sau cand nu am eu chef, dar in educatia copilului eu incerc sa facem tot posibilul sa ne implicam amandoi.(F, 31 ani)

Un alt motiv pentru care nu se arată deranjate de lipsa soțului în activitățile gospodărești este acela că el pune baza materială în familie, iar ea contribuie pe această parte mai puțin. Pe de altă parte, există cupluri în care soțul se ocupă de activitățile casnice iar soția de partea financiară mai mult decât el. Aici, la fel ca în cazul de mai sus, soțul nu are nimic de obiectat în prezența soției pentru că ea susține din punct de vedere material familia. Deseori în astfel de cazuri este prezentă violența în familie, fapt care l-am întâlnit și în perioada cercetării. Pentru bărbat, faptul că este implicat în creșterea copiilor, reprezintă și faptul că ei sunt așa zisul cap de familie, practic că ei întrețin familia. Dacă partenerii au fost crescuți în familiile lor astfel încât să își ajute soțiile, ei le vor ajuta, iar dacă au fost crescuți să fie autoritari, ei nu o vor ajuta și nici nu se vor implica în educarea copilului prea mult sau îl vor învăța doar lucrurile elementare care definesc un bărbat. Acest lucru este valabil și pentru femei, dacă ele au fost învățate să fie supuse, pentru că așa era și mama lor, așa vor fi și ele. Dar dacă mamele lor au reușit să se impună în fața partenerilor, la fel vor face și ele.

Concluzii

Rolurile de gen au suferit schimbări majore de ani buni și până astăzi. Dacă în trecut partenerii de cuplu și părinții știau exact care sunt atribuțiile lor în familie, astăzi aceste atribuții sunt împărțite și răspândite în întreaga familie. Tatăl sau bunicii preiau de multe ori rolul mamei, soția se califică mai mult pe plan profesional, crește independența financiară și copilul revine în grija altora. Femeile au astăzi un rol social mai activ decât bărbații dar asta nu face ca statusul lor din familie să treacă la un nivel mai superior, pentru că, la noi în țară normele tradiționale sunt peste cele sociale. Chiar dacă în ultimii ani se vede totuși o tendință de echilibru a femeilor independente financiar, acest lucru se datorează mai mult modernizării decât schimbării mentalității. Dacă părinții vor ca proprii lor copii să își contruiască pe viitor un tip de familie modernă, ei trebuie să aibă în vedere ceea ce transmit copiilor până la o anumită vârstă.

Oamenii deseori când ajung în relația de cuplu, preiau modelele existente în societate pentru că ajung în această postură și nu știu ce să facă, nu știu cum să se comporte și așa apare jocul acesta dintre sexe. Femeile care nu știu cum să se afirme și să-și folosească armele feminine încearcă să se comporte ca un bărbat din punct de vedere al atribuțiilor lui și văd în asta o soluție de succes. În trecut soțiile știau cum să mențină relațiile din familie la un nivel bun în care toți erau mulțumiți; știau secretele căsniciei. Femeile și-au modificat comportamentul și datorită schimbărilor bărbaților. Este un raport cauză-efect. Feminitatea este caracterizată în mod obișnuit prin următoarele cuvinte: dependență, emoție, pasivitate, sensibilitate, nevinovăție, slab, supusă, acceptare și autocritică, pe când masculinitatea prin: independent, non-emoțional, agresiv, competitiv, de încredere, puternic și experimentat. Cele două tipuri de caracterizări se află la poluri opuse și sunt nerealiste. Acestea nu surprind comportamentul nostru sau cum alegem să ne simțim în anumite situații, practic ce ne definește pe fiecare om în parte. Toți oamenii au așa numitele caracteristici masculine și feminine.

În rolurile pe care și le asumă ca părinți, adulții fac diferența dintre responsabilitățile femeii și cele a bărbatului. Femeia se ocupă de majoritatea treburilor legate de copil, pe când tatăl mai puțin. Cu toate că se simt nemulțiumite de acest lucru nu vor să renunțe la aceste activități pentru că sunt singura sursă de control de care dispun în fața tatălui. Dacă bărbații vor să se implice în creșterea copiilor, ei sunt criticați de nenumărate ori până ce ajung să fie convinși că ceea ce fac ei nu este bine, se simt descurajați și renunță a-și mai ajuta partenera. Acest lucru nu se întâmplă doar în ceea ce privește copilul ci și treburile gospodărești. Responsabilitățile și activitățile femeii și ale bărbatului au fost dictate de mult timp de societate. Dacă oamenilor nu le-ar fi fost implementată ideea că femeile se ocupă de menaj și copii, iar bărbații de situația financiară a familiei poate lucrurile ar fi stat altfel în trecut. Societatea modernă de astăzi abordează dintr-o altă perspectivă rolul de gen. Responsabilitatea în cuplu este împărțită în funcție de timpul și abilitățile fiecărui părinte.

În mod tradițional, părinții învață băiatul să construiască și să rezolve, iar fata să gătească și să curețe casa. Cei mici adoptă astfel rolurile cultural și convențional acceptate. Rolul pe care și-l asumă sau nu părinții și modelul oferit celui mic, duc la genul pe care copilul în va adopta mai târziu. Învățarea rolurilor de gen la copii se petrece întordeauna într-un context social și continuă în mod normal și la vârsta adultă. La domiciliu, partenerii de cuplu au anumite prezumții despre luarea de decizii, practici de creștere a copiilor și responsabilități financiare. La locul de muncă, ei au deasemenea decizii de luat cu privire la putere, diviziunea muncii și structuri organizatorice. Toate acestea nu sugerează faptul că rolurile de gen sunt bune sau rele, ci pur și simplu că ele există; sunt realități în viața tuturor. Am avansat de la momentele în care femeile nu aveau voie să lucreze sau chiar să urmeze o facultate, dar există încă roluri pe care femeile și bărbații le îndeplinesc separat. Doar pentru că femeile au dreptul să lucreze asta nu înseamnă că trebuie să își neglijeze celelelte responsabilități legate de familie și gospodărie. Rolurile precum gătitul, curățenia și statul acasă au fost direcționate către femeie, dar asta nu înseamnă că bărbații nu sunt capabili de a găti și a întreține casa. În alte culturi este imposibil ca femeile să își urmeze visele din cauza rolului de gen. Ele nu se pot dezvolta educațional. Bărbații sunt cei care primesc o educație și întrețin familia. Societatea noastră recunoaște mult mai bine rolul fiecărui om și este deschisă la egalitatea de gen; fiecare se poate afirma prin ceea ce este și face cel mai bine. Astăzi, rolurile de părinte și de partener de cuplu sunt determinate de perseverență și muncă.

Procesul prin care copiii dobândesc valorile, motivele și comportamente considerate ca adecvate pentru bărbati și femei în cadrul unei culturi este numit tastarea gen. Copiii dezvoltă convingeri bazate pe gen, în mare măsură pe baza stereotipurilor de gen și acestea din urmă se reflectă în rolurile de gen. Copiii adoptă o identitate de gen devreme în viață și își dezvoltă astfel o preferință de rol. Masculii sunt de așteptat să fie independenți, asertivi și competitivi iar femeile sunt de așteptat să fie mai pasive, sensibile și de susținere. Aceste credințe s-au schimbat în ultimii douăzeci de ani în Statele Unite și se pare că în toată lumea. În Statele Unite, standardele variază în funcție de etnie, vârstă, educație și ocupație. De exemplu, familiile afro-americane este mai puțin probabil să adere la distincții stricte a rolului de gen în socializare copiii lor, în timp ce în familiile mexican-americane este mult mai probabil ca părinții să evidențieze diferențele de gen. Dintre multele presupuse diferențe între comportamentele dintre bărbați și femei, unele sunt reale, unele se găsesc numai inconsecvent, iar unele sunt cu totul mitice. Fetele sunt dezvoltate fizic și psihic mai mult ca băieții la nastere. Băieții au o dezvoltare musculară mai matură, dar sunt mai vulnerabili la boli și anomalii ereditare. Fetele încep să vorbească mai repede, iar băieții au abilități vizuale și spațiale.

Fetele tind să imite rolul de sex masculin, deoarece are un mai mare statut și privilegiul în cultura noastră. Deși unii băieți și fete primesc sprijin pentru comportament eco-gen, cei mai multi sunt încurajați să se comporte în conformitate cu stereotipurile tradiționale. Copiii dobândesc diferite tipuri de informații legate de gen, iar astfel de informații afectează modul în care se modifică activitățile lor, rolul de gen și comportamentul. Așa cum spune teoria cognitivă a învățării sociale, caracteristicile parentale influențează rolul de gen în ceea ce privește copilul. Putere părintească are un impact mare asupra testării sexului la băieți, dar nu la fete. Feminitatea la fete este legată de masculinitatea tatălui, aprobarea lui de mamă ca model și consolidarea acestuia de participare la activități feminine. Studiile arată că alegerile maritale ale fetelor sunt efecte ale necomunicării dintre fată și tată. Chiar și în grădiniță, băieții primesc mai multe critici din partea educatoarelor, care reacționează de multe ori la copii după stereotipurile de gen create de societate. Prin acest aspect poate fi redusă motivația și interesul în activitățile școlare.

Toate cele de mai sus reprezintă consecințe ale diferențelor de gen care pot fi ușor implementate în mintea unui copil dacă nu suntem atenți la educarea, creșterea lui și la exemplul pe care i-l oferim prin propriile activități și comportamente. În urma cercetării nu am aflat de la părinți dacă propriul lor copil simte sau nu lipsa lor și dacă adoptă un comportament mai diferit atunci când petrece un timp cu părintele care până în acel moment era absent. Copiii nu prezintă niciun fel de afecțiune emoțională, iar părinții sunt conștienți de efectele negative care pot apărea în relația dintre ei și copii dacă nu le oferă atenția necesară.

Am încercat pe cât posibil să nu formulez întrebări sensibile sau prin care să se simtă ofensați pentru că nu se regăsesc în rolurile moderne de familie. Am ținut să port o discuție cât mai comodă în care să nu discutăm strict pe întrebările interviului ci să dezvoltăm această temă. Pot spune că am avut parte de o experiență plăcută și așteptările mele au fost mult mai mici decât ceea ce am găsit. Cu toate că este o temă despre care nu multe familii vorbesc cu ușurință, acești oameni au avut plăcerea de a-mi prezenta viața lor de familie așa cum este și așa cum și-ar dori să fie. Răspunsurile lor au fost peste așteptările mele deoarece am pornit cu ideea că ei îmi vor prezenta tipul ideal de familie și nu așa cum este el de fapt. Spre surprinderea mea am aflat mult mai mult decât aveam nevoie pentru cercetare dar asta constituie un avantaj atât pentru lucrare cât și pentru mine pentru că acest subiect este în mare parte un subiect de interes personal.

Ceea ce nu mă așteptam să aflu este faptul că partenerii de cuplu își doesc o familie modernă în care timpul lor să fie împărți între copil și carieră, însă acest lucru nu este posibil. Chiar dacă își doresc asta, ei trebuie să sacrifice timpul petrecut cu cel mic în favoarea carierei pentru că până la urmă aceasta constituie existența lor. cât despe dominația masculină, acest subiect iese din discuție. Nici unul din partenerii de cuplu nu se consideră lider pentru că ei se compensează reciproc în activități. Dacă soția pune baza materială, soțul se ocupă de copii și invers. Dominarea masculină nu ami este văzută ca în literatura de specialitate de acum 20 de ani în care bărbatul era cel care se impunea în fața tuturor. Bărbații tind astăzi să se feminizeze prin activitățile pe care le fac în gospodările și prin faptul că se implică tot mai mult în creșterea copiilor, idee pe care Chodorow a implementat-o în teoriile sale. Până la urmă rolul de ge pentru unii oameni este doar ceva de suprafață după care mesele de oameni sunt conduse. Oamenii trebuie cumva diferențiați între ei și aceste stereotipuri care se creează ajută să ne difenențiem între noi. Astăzi familiile nu își împart rolul după cum vrea societatea sau după cum aceasta cere, ci după cum le este lor mai comod în relația de cuplu și de familie. chiar dacă societatea nu îi constrânge din acest punct de vedere, ei sunt constrânși pe de altă parte. Ei fac un copil atunci când au condiții pentru a-l crește dar și pentru că asta cere mediul din jurul lor la un moment dat. Partenerii de cuplu își doresc să fie părinți dar când se vâd în fața faptului împlinit realizează că au o mare responsabilitate și pentru a se descurca pe ambele planuri, carieră și familie, au nevoie de ajutor.

Rolurilor de gen adoptate în cursul copilăriei continuă în mod normal la vârsta adultă. La domiciliu, oamenii au anumite prezumții despre luarea de decizii, practici de creștere a copiilor, responsabilitățile financiare și așa mai departe. La locul de muncă, oamenii au deasemenea prezumții despre putere, diviziunea muncii și structuri organizatorice. Nimic din toate acestea nu este menit să sugereze că rolurile de gen, în sine, sunt bune sau rele; ele pur și simplu există. Rolurilor de gen sunt realități în viața fiecărui om. Orientare tradițională de rol de gen subliniază diferențele dintre bărbați și femei și presupune că fiecare sex are o naturală afinitate pentru anumite comportamente. Cei care susțin o orientare tradițională a rolului de gen sunt susceptibili să fie influențați de regulile și ritualurile generațiilor care vin în fața lor, de părinții lor și bunici. Persoanele non-tradiționale cred în mare măsură că comportamentul unui individ nu este sau nu ar trebui să fie determinat exclusiv de sex. Persoanele non-tradiționale cred în valoarea de relații egalitare între bărbați și femei și în puterea individuală ca ființele umane pentru a determina ce roluri doresc să ocupe și în ce măsură aceste roluri sunt sau trebuie să fie asociate cu sexul lor.

Astăzi pentru a fi părinte este nevoie de gândire, planificare, timp și de atitudine. Faptul că o zi are doar 24 de ore, din care 8 sau chiar mai multe sunt dedicate serviciului, nu mai rămâne timp și pentru familie. Societatea va avea întotdeauna mai mult și mai mult nevoie de oameni care să profeseze în diverse domenii, iar din necesitate ei vor lăsa familia și se vor axa mai mult pe partea economică. ”Parenting is about choices”. Pentru a decide ce este mai bine pentru copilul tău îți pui în primul rând o serie de întrebări. Părinții care sunt prinși zi de zi în problemele cotidiene, uită faptul că sunt părinți în primul rând. Când devi părinte se petrec o mulțime de schimbări atât în personalitatea ta cât și în relațiile sociale pentru că a fi părinte înseamnă a trece prin multe provocări. De-a lungul ultimelor decenii, rolul de gen pentru bărbați și femei a devenit mai puțin tradițional, iar atitudinile femeilor s-au schimbat mai mult ca a bărbaților, astfel că femeile dețin atitudini mai egalitariste. În țara noastră tații sunt cei care își iau mai puțin concediu de maternitate pentru că ei câștigă mai mulți bani la serviciu decât mamele. Este o decizie luată de ambii parteneri atunci când au un copil, pentru că altfel s-ar produce un dezechilibru în economia familie.

În urma cercetării s-a observat că în cuplurile conjugale din cartierul Mănăștur, Cluj, rolurile și responsabilitățile atât legate de treburile casnice cât și de creșterea copilului sunt împărțite în funcție de timpul de care dispun părinții pentru aceste activități în cursul săptămânii. Aceștia afirmă că toate activitățile care vizează o familie trebuie desfășurate împreună, dar în același timp, recunosc faptul că în propria lor familie lucrurile nu stau așa. Ei nu acordă suficient timp copiilor lor fiind presați de muncă, iar acest timp încearcă să fie compensat în weekenduri sau în vacanțe. Pentru a beneficia totuși de o creștere adecvată, părinții își lasă copii în grija bunicilor. Bunicii reprezintă pentru ei o soluție mult mai bună decât bonele. Așa, copiii vor crește în familie și vor simți mai puțin lipsa părinților, în timp ce o bonă doar își respectă programul cu scopul de a primi o anumită sumă de bani. Ele nu sunt obligate să participe la toate activitățile copilului, pe când bunicii sunt mai atenți și mai implicați în relația dintre ei și nepoți.

Bărbații încep din ce în ce mai mult să facă treburile mamei, având grijă de copii și de casă, pe când mamele sunt cele care aduc baza financiară. Sunt puține cazurile în care doar femeia se mai ocupă de casă și copiii, așa cum se întâmpla în trecut. Bărbații participă la activitățile legate de copil, la deciziile pe care trebuie luate în casă, la grădiniță și nu doar la locul de muncă. Sunt cazuri în care tații petrec mai mult timp cu copiii decât mamele. Femeile sunt astăzi mai mult axate pe carieră și mai puțin pe familie. Acestea încearcă să recupereze timpul pierdut cu familia dar pentru ele cantitatea timpului e calitate. Consideră că dacă timpul petrecut cu copiii este de calitate, nu mai contează atât de mult cantitatea.

Ideea centrală la care s-a ajuns în urma cercetării este că părinții nu au timp suficient pentru a le oferi copiilor atenția necesară în cursul săptămânii. Creșterea și educarea copiilor necesită organizare și timp din partea părinților. Rolurile în familie se schimbă în funcție de disponibilitatea fiecărui partener al cuplului conjugal. Fiecare membru participă la activități care nu îi sunt neapărat caracteristice rolului său. Femeia poate prelua activitățile soțului și invers.

Bibliografie:

Chodorow, Nancy. 1999. The Reproduction of Mothering: Psychoanalysis and the Sociology of Gender, New Haven: Yale University Press

Chodorow, Nancy. 2014. Femininities, Masculinities, Sexualities, Freud and Beyond, University Press of Kentucky

Benjamin, Jessica. 1988. The Bonds of Love: Psychoanalysis, Feminism, and the Problem of Domination, New York: Pantheno

Godelier, Maurice. 2011. The Metamorphoses of Kinship, translated by Nora Scott

Godelier, Maurice. 1986. The Making of Great Men:The Origins of Male Domination, Cambridge University Press

Robcis, Camille. 2013. The Law of Kinship: Anthropology, Psychoanalysis and The Family in France, Cornell University Press

Hays, Sharon. 1996. The Cultural Contradictions of Motherhood, New Haven: Yale University Press.

Oakley, Ann. 1972. Sex, Gender, and Society, New York: Harper and Row.

Williams, Christine. 1995. Still a Man's World: Men Who Do "Womens Work." Berkeley: University of California Press.

Crouter Ann C. Booth A. 2008. Children's influence on family dynamics: the neglected side of family relationships, Lawrence Erlbaum; Mahwah, New Jersey

Van Leeuwen, Mary Stewart. 1990  Gender and Grace: Love, Work & Parenting in a Changing World, Downers Grove: InterVarsity

Teresa Tinklin, Linda Croxford, Alan Ducklin and Barbara Frame. 2005. Gender and attitudes to work and family roles: the views of young people at the millennium, University of Edinburgh, Scotland, pp. 129-142

Scott, Jacqueline. 2006. Family and Gender Roles: How Attitudes Are Changing, University of Cambridge

Boeri, T., D. Del Boca and C. Pissarides. 2005. Women at Work: An Economic Perspective, Oxford: Oxford University Press

Kim Parker and Wendy Wang, 2013. Roles of Moms and Dads Converge as They Balance Work and Family, Pew Research Center la adresa: http://www.pewsocialtrends.org/files/2013/03/FINAL_modern_parenthood_03-2013.pdf