Rolul Curtii DE Conturi In Eficientizarea Cheltuielilor Publice
C U P R I N S
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 FUNCȚIILE FINANȚELOR PUBLICE
1.1. Funcția de repartiție
1.1.1. Constituirea fondurilor
1.1.2. Dirijarea fondurilor bănești
1.2. Funcția de control
1.2.1. Conținut și forme de control
1.3. Instituții cu atribuții de control
1.3.1. Curtea de Conturi
1.3.2. Alte instituții de control
CAPITOLUL 2 ROLUL CURȚII DE CONTURI ÎN EFICIENTIZAREA
CHELTUIELILOR PUBLICE
2.1. Istoric
2.2. Organizare
2.2.1. Organizarea Curții de conturi
2.2.2. Organizarea Autorității de audit
2.3. Atribuții
2.3.1. Atribuțiile Curții de Conturi
2.3.2. Atribuțiile Autorității de Audit
2.4. Proceduri de lucru
2.4.1. Procedurile de lucru ale controlului financiar public
2.4.2. Procedurile de colaborare dintre Curtea de Conturi
și instituțiile publice
2.4.3. Principalele obiective ale auditului din sectorul public
2.4.4. Principalele obiective ale evaluării controlului intern
din sectorul public
CAPITOLUL 3 RAPORTUL DE CONTROL AL CURȚII
DE CONTURI PE ANUL 2011
3.1. Cadrul de reglementare a activității de verificare
3.2. Estimarea abaterilor identificate
3.3. Acțiunile de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor
dispuse prin decizii
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Moto:
Aristotel
INTRODUCERE
Finanțele reprezintă un concept cu semnificații multiple și controversate, dacă pornim de la sensul de știință a gestiunii patrimoniului individual, a patrimoniului unei întreprinderi sau a fondurilor publice, până la ansamblul de profesiuni care au ca obiect banii și modalitățile specifice de reprezentare, în principal valorile mobiliare.
Literatura de specialitate abordează, mereu, combinații de genul sistem financiar-bancar, național sau mondial, cu semnificații precizate incomplet de teorie și în permanentă dinamică, cauzată de mutațiile care se produc la nivelul elementelor componente, al mecanismelor care le conferă mișcare și sens sau în plan global.
Astfel „Sistemul financiar național poate fi definit ca un ansamblu specific de instituții, reglementări și practici, cu scopul finanțării activității economice”.
„Originea cuvântului “finanțe”, reprodus în mod aproape similar de majoritatea limbilor europene (ca și alți termeni de specialitate), nu este complet elucidată. Numeroși specialiști în economie au găsit rădăcinile acestui cuvânt în jurul secolului al XII- lea, într-un verb franco-picard (în N-E Franței) – “finer”- cu semnificația de “a da un termen unui contract”, raportat la schimburile comerciale, origine relativ puțin probabilă dar posibil de argumentat prin apariția târgurilor, (în particular a celui de la Champagne) și prin reglementarea și controlul lor imediat de către puterea regală. În fapt, acest verb are de asemenea sensul de “a plăti impozitele regelui”, deci în afara sferei pieței”.
Unii economiști au căutat originea cuvântului în latină, finis – care semnifică încheierea unei operațiuni contractuale sau termen de plată, cu diferite derivate care se regăsesc în textele juridice de la sfârșitul secolului al XIII-lea și secolul al XIV-lea.
Romanii foloseau cuvântul “fiscus” pentru a desemna coșul în care se depuneau dările, fiscul fiind întâlnit ulterior cu sensul de visterie, trezoreria statului, sistemul organismelor care au ca atribuții stabilirea, încasarea și administrarea impozitelor și taxelor.
În unele ipoteze, se afirmă că originea acestui concept este localizată spre sfârșitul sec. al XI-lea, cu referire la impozitul pontifical, ca fiscalitate suprateritorială și la constituirea dreptului canonic, ceea ce poate explica integrarea acestei expresii în formulele contractuale. Alte studii regăsesc termenul de fiscus mult mai adânc în istorie, încă din vremea împăratului August (63 î. H.), definea organul financiar care încasa impozitele, taxele, amenzile în provinciile imperiale și care aparțineau în totalitate împăratului, spre deosebire de „aerarium” care îndeplinea același rol în provinciile senatoriale iar veniturile colectate aparțineau poporului
În literatura noastră de specialitate s-a acceptat originea latină a finanțelor, de la verbul “finare”= a termina, a încheia un diferend, o acțiune judecătorească care presupune o plată în bani.
„Instituirea primelor elemente de finanțe și a finanțelor actuale constituie rezultatul unui proces istoric complex și îndelungat, care a cuprins întreaga viață economico-socială.
Finanțele reprezintă astfel o categorie economică cu „caracter istoric”. Ele au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății, au evoluat de la o orânduire social-economică la alta iar modul de producție specific fiecăreia le-a determinat conținutul economic, funcțiile și rolul. Apariția și evoluția finanțelor publice este inseparabil legată de existența unei organizări de tip statal” . Dezvoltarea forțelor de producție și a relațiilor marfă-bani, a proprietății private, apariția claselor sociale antagoniste și a statului, au reclamat cu necesitate instituirea finanțelor. Odată cu scindarea societății în clase antagoniste, a apărut proprietatea privată, discrepanțele mari de avere și necesitatea unei instituții care să protejeze proprietatea privată și să apere interesele exponenților ei. În timp, această instituție a fost statul. Separarea statului de societate în sfera relațiilor economice își găsește expresia în faptul că statul își are veniturile, cheltuielile și datoriile sale proprii.
Având în vedere aceste prime argumente, cât și pe cele ce vor reieși din conținutul lucrării, am optat pentru alegerea acestei teme, pe care o consider de o permanentă actualitate, atâta timp cât vor exista state, bani/capital, economie de piață și societăți comerciale (firme).
Un alt motiv care m-a determinat să optez pentru această temă a fost și faptul că, pe viitor, îmi voi desfășura activitatea în domeniul economico-financiar, iar pentru întocmirea/realizarea acestea sunt obligat să studiez un mare număr de lucrări specifice, ceea ce va duce la o aprofundare mai amănunțită a cunoștințelor mele din acest domeniu.
Am structurat lucrarea astfel:
O scurtă Introducere, în care am expus o parte din motivele care m-au făcut să aleg această temă.
Lucrarea abordează aspecte, care să-i permită să realizeze o exegeză pertinentă, documentată și justificată a importanței impozitelor și taxelor în societatea noastră și pe plan mondial, după cum urmează:
Capitolul 1 Funcțiile finanțelor publice, l-am analizat în trei subcapitole, astfel: Subcapitolul 1.1. Funcția de repartiție, a finanțelor publice cuprinde două faze, distincte, dar organic legate între ele, și anume: 1.)Constituirea fondurilor publice; 2.)Distribuirea fondurilor publice
Subcapitolul 1.2. Funcția de control este analizată concomitent cu funcția de repartiție, dar având o sferă de manifestare mult mai largă decât aceasta, deoarece vizează, pe lângă constituirea și repartizarea fondurilor financiare publice, și modul de utilizare a resurselor. Între cele doua funcții ale finanțelor publice există raporturi de intercondiționare.
Această intercondiționare se manifestă prin faptul că repartiția ocazionează controlul, iar controlul determină un anumit mod de mobilizare și alocare a resurselor prin repartiție.
Subcapitolul 1.3. Instituții cu atribuții de control analizează, pe scurt atribuțiile și activitatea instituțiilor cu asemenea activități, specifice finanțelor publice din țara noastră.
Capitolul 2 Rolul curții de conturi în eficientizarea cheltuielilor publice, analizează activitatea acestei instituții, fiind împărțit în patru subcapitole, astfel: 1.) Istoric; 2.) Organizare; 3.) Atribuții; 4.) Proceduri de lucru.
Acesta constituie capitolul principal, care scoate în evidență importanța pe care o are instituția Curții de Conturi în sistemul financiar, în angrenajul funcțional al sistemului, precum și rilul pe care îl impune în eficientizarea cheltuielilor publice
Capitolul 3 Raportul de control al Curții de Conturi pe anul 2011, prezintă, în sinteză activitatea acestei structuri în anul 2011, prin următoarele subcapitole: 1.) Cadrul de reglementare a activității de verificare; 2.) Estimarea abaterilor identificate; 3.) Acțiunile de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii.
Ultimul capitol, concluzii și propuneri, constituie contribuția mea la specificul tematicii abordate, în care am sintetizat principalele aspecte reieșite în urma studiului și cercetării efectuate pentru întocmirea lucrării.
CAPITOLUL 1
FUNCȚIILE FINANȚELOR PUBLICE
Apariția finanțelor publice se datorează unor necesități și cauze obiectiv determinate, funcția lor principală fiind aceea de a procura resursele financiare de care are nevoie statul pentru a-și exercita atribuțiile sale și, pe această cale, de a interveni în economie și societate în general. Conceptul de funcție atribuită finanțelor publice desemnează capacitatea lor de a mijloci (în condiții considerate optime) realizarea directă a anumitor procese economice exprimate în formă bănească și derularea relațiilor corespunzătoare dintre participanți, ca și influențarea modului de înfăptuire a acestora. „Cel mai adesea, îndeplinirea funcțiilor finanțelor publice se concretizează în formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor de resurse bănești (financiare) publice în contextul activităților economico-sociale în care sunt implicate autorități publice”.
Literatura noastră de specialitate reține, cel mai adesea, ca funcții atribuite finanțelor publice funcția de repartiție și funcția de control, la care se adaugă, uneori, și o funcție de reglare a economiei, fiecare dintre acestea mijlocind procese economice de repartiție a unei părți a P.I.B., realizarea controlului financiar, respectiv stimularea dezvoltării fenomenelor pozitive sau contracararea unor fenomene negative, în economie și societate.
În esență, sunt atribuite finanțelor publice trei funcții, și anume:
funcția de repartiție (alocare-distribuire);
funcția de control;
funcția de reglare (stabilizare) a economiei.
Deoarece sunt „de notorietate”, în continuare vom analiza sumar primele două funcții ale finanțelor publice.
1.1. Funcția de repartiție;
Analizând complex și amănunțit vom observa că această funcție cuprinde două faze distincte, legate între ele, respectiv mobilizarea sau constituirea fondurilor și dirijarea unei părți din produsul național brut deja distribuit.
1.1.1. Constituirea fondurilor – La mobilizarea sau constituirea fondurilor bănești aflate la dispoziția statului, participă: regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt; organizațiile și asociațiile cu scop lucrativ; instituțiile publice și unitățile din subordinea lor; persoanele fizice (populația în general); persoane juridice și fizice rezidente în străinătate.
Participarea acestora la constituirea fondurilor publice de resurse financiare are forme diferite, respectiv: impozite; taxe; contribuții pentru asigurările sociale; amenzi, penalități; vărsăminte din veniturile instituțiilor publice; vărsăminte din profitul regiilor publice; redevențe (sumă datorată în mod periodic și reprezentând o obligație ce emană din acte juridice – există redevențe funciare, de licență, s.a.); chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri ale statului; venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat sau fără proprietar; împrumuturi de stat primite de la persoane juridice și fizice; rambursări ale împrumuturilor de stat acordate; dobânzi; donații; ajutoare; alte venituri.
Resursele provin din toate ramurile economiei naționale și din toate sectoarele sociale (public, privat, cooperatist, mixt, populație), în raport cu capacitățile lor financiare. Izvorul lor îl constituie în principal produsul intern brut și în mai mică măsură transferurile din străinătate.
Din toate resurselor financiare publice, ponderea cea mai mare o au cele mobilizate cu titlu definitiv și fără contraprestație. De aceea, constituirea fondurilor financiare publice se reaice și fizice rezidente în străinătate.
Participarea acestora la constituirea fondurilor publice de resurse financiare are forme diferite, respectiv: impozite; taxe; contribuții pentru asigurările sociale; amenzi, penalități; vărsăminte din veniturile instituțiilor publice; vărsăminte din profitul regiilor publice; redevențe (sumă datorată în mod periodic și reprezentând o obligație ce emană din acte juridice – există redevențe funciare, de licență, s.a.); chirii din concesiuni și închirieri de terenuri și alte bunuri ale statului; venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat sau fără proprietar; împrumuturi de stat primite de la persoane juridice și fizice; rambursări ale împrumuturilor de stat acordate; dobânzi; donații; ajutoare; alte venituri.
Resursele provin din toate ramurile economiei naționale și din toate sectoarele sociale (public, privat, cooperatist, mixt, populație), în raport cu capacitățile lor financiare. Izvorul lor îl constituie în principal produsul intern brut și în mai mică măsură transferurile din străinătate.
Din toate resurselor financiare publice, ponderea cea mai mare o au cele mobilizate cu titlu definitiv și fără contraprestație. De aceea, constituirea fondurilor financiare publice se realizează în procesul distribuirii și redistribuirii produsului național brut, între persoane juridice și fizice, pe de o parte, și stat, pe de altă parte. Realizarea acestei funcții este indisolubil legată de crearea, repartizarea, circulația și utilizarea produsului național brut, a avuției naționale.
1.1.2. Dirijarea fondurilor bănești – A doua fază a funcției de repartiție o reprezintă distribuirea (dirijarea) fondurilor financiare pe beneficiari (persoane juridice și fizice), respectiv relațiile bănești prin intermediul cărora sunt dirijate și folosite aceste fonduri. Distribuirea este în sarcina autorităților publice competente și se realizează în funcție de resursele financiare disponibile și de cererea de resurse financiare.
La nivel național, distribuirea reprezintă practic operațiunea de stabilire a cheltuielilor publice pe destinații, pentru: acțiuni social-culturale (învățământ, cultură, sănătate); asigurări sociale și protecție socială; gospodărie comunală și locuințe; acțiuni economice; întreținerea aparatului de stat; ordine publică; apărare națională; datorie publică; alte acțiuni. Pentru fiecare destinație, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective și acțiuni. În procesul distribuirii resurselor, fluxurile financiare îmbracă forma: cheltuielilor pentru plata salariilor și a altor drepturi de personal; procurări de materiale și plata serviciilor; subvenții pentru unii agenți economici; investiții; rezerve materiale naționale; transferuri către diverse persoane fizice (pensii, alocații, burse, ajutoare, etc.). Prin intermediul cheltuielilor publice are loc completarea resurselor financiare ale agenților economici, instituțiilor publice și persoanelor fizice, resurse utilizate pentru dezvoltare și consum.
Importanța funcției de repartiție a finanțelor publice se regăsește în mutațiile ce se produc în sferele de activitate, ramuri economice, sectoare sociale, demografice, ecologice sau de altă natură, în urma transferurilor de resurse financiare. Aceste mutații sunt determinate în special de redistribuirea resurselor financiare pe plan intern, dar și pe plan extern. Relațiile de producție influențează și determină relațiile de repartiție iar repartiția reprezintă, prin toate instrumentele sale, un mijloc de sporire a producției.
La repartiția produsului național brut se divizează a produsul nou creat între ramurile economice, sfera nematerială și populație și este determinată, în principal, de formele de proprietate asupra mijloacelor de producție. Prin repartiția produsului național brut se înțelege atât distribuirea primară, cât și redistribuirea acestuia, în mare măsură prin intermediul finanțelor. Astfel, cu ajutorul finanțelor se mobilizează o parte din mijloacele bănești de la agenții economici și de la populație și se repartizează, în vederea utilizării lor pentru finanțarea acțiunilor social-culturale, economice, ordine publică, apărare națională, întreținerea și funcționarea aparatului de stat.
Distribuirea primară a produsului național brut constă în împărțirea acestuia între participanții direcți, nemijlociți la procesul producției materiale. Persoanele juridice și fizice care nu lucrează în sfera producției materiale, primesc venituri în procesul redistribuirii produsului național brut.
Redistribuirea, numită și repartiție ulterioară sau secundară, reprezintă transferul unei părți din produsul național brut de la unele persoane juridice sau fizice la altele, precum și trecerea veniturilor din ramurile producției materiale în sfera nematerială. Redistribuirea produsului național brut este determinată de necesitatea îndeplinirii sarcinilor și funcțiilor statului, de cerința dezvoltării echilibrate a economiei naționale, a unităților administrativ-teritoriale, de asigurarea ordinii publice, a apărării naționale, de existența sferei nemateriale ai cărei lucrători, deși nu creează nemijlocit produs național brut, depun o muncă utilă societății. Redistribuirea se efectuează și în scopul asigurării condițiilor materiale de viață a persoanelor inapte pentru muncă, față de care statul trebuie să manifeste grijă și să le asigure cele necesare traiului: invalizi, veterani și văduve de război, copii orfani sau părăsiți, bătrâni, bolnavi, handicapați, s.a.
Finanțele contribuie și la redistribuirea unei părți din produsul național brut pe plan mondial și vizează:
primirea de împrumuturi externe și rambursarea lor, care presupune cheltuieli suplimentare cu plata dobânzilor aferente;
acordarea de împrumuturi externe și încasarea ratelor scadente;
achitarea cotizațiilor și contribuțiilor către organismele internaționale;
primirea sau acordarea de ajutoare externe;
schimburi economice, culturale, sociale dintre state, s.a.
Redistribuirea de resurse financiare între state se efectuează în baza unor acorduri și convenții bi sau multilaterale, ori a unor decizii unilaterale, în condiții de rambursabilitate sau cu titlu definitiv, cu sau fără contraprestație directă. Redistribuirea produsului național brut se realizează, în principal, cu ajutorul a două categorii de instrumente: financiare; bancare.
În procesul redistribuirii produsului național brut instrumentele financiare folosite sunt: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile populației, impozitul agricol, alte impozite, taxele, contribuția pentru pensia suplimentară, pentru ajutorul de șomaj, primele de asigurare, plata despăgubirilor și a sumelor asigurate de către societățile de asigurare, plata indemnizațiilor, ajutoarelor și pensiilor prin asigurările sociale, plata ajutorului de șomaj, acordarea alocațiilor de stat pentru copii, a ajutoarelor prevăzute de lege, a burselor, s.a.
Caracteristica principală a instrumentelor financiare se referă la faptul că, prin intermediul lor, mobilizarea și acordarea de mijloace bănești se face cu titlu definitiv, nerambursabil, ceea ce conduce la schimbarea formei de proprietate asupra sumelor mobilizate.
Pentru redistribuirea produsului național brut instrumentele bancare utilizate în sunt: depunerile sub diferite forme ale persoanelor fizice și juridice la bănci și la alte instituții de credit; acordarea de credite; restituiri de sume depuse la bănci, etc. Prin intermediul acestor instrumente, mijloacele bănești se mobilizează și se dirijează numai pentru o anumită perioadă de timp, fiind deci rambursabile. Veniturile rezultate din procesul redistribuirii produsului național brut – fie în faza mobilizării, fie a dirijării – sunt numite venituri derivate sau secundare. Ele se formează din veniturile de bază sau primare, deci nu măresc și nici nu micșorează valoarea produsului național brut al anului dat. Dar atât distribuirea, cât mai ales redistribuirea corectă creează condițiile pentru înfăptuirea reproducției sociale, contribuind la creșterea P.N.B. De asemenea, se observă că distribuirea primară cuprinde întregul produs național brut, în timp ce redistribuirea afectează numai o parte din produsul național brut deja distribuit. Distribuirea și redistribuirea prin intermediul finanțelor publice reprezintă un proces unitar și neîntrerupt. În practică, sunt multe cazuri în care redistribuirea precede distribuirea primară: de exemplu plata contribuției pentru pensia suplimentară (3%) și a celei pentru șomaj (1%) se rețin la sursă, înainte ca personalul să fi primit efectiv salariul net pentru munca prestată. Necesitatea constituirii fondurilor publice la dispoziția statului, în vederea îndeplinirii funcțiilor sale, există în toate țările, indiferent de orânduirea socială, ceea ce dovedește caracterul obiectiv al funcției de repartiție, în ceea ce privește faza de mobilizare. În schimb, procesul propriu-zis de redistribuire, de dirijare a resurselor, mijlocit de finanțe, are un caracter subiectiv, depinzând de capacitatea factorilor de răspundere de a percepe și determina nevoia socială la un moment dat și modificările intervenite de la o perioadă la alta. În general, mărimea, sursele de proveniență și destinația fondurilor publice financiare sunt influențate de factori ce diferă de la o țară la alta și în funcție de perioada analizată, respectiv de mărimea produsului intern brut, de rata formării capitalului și respectiv, de rata consumului, de raportul dintre consumul individual și cel social, de regimul amortizării mijloacelor fixe, s.a. Sursele de proveniență a fondurilor financiare publice sunt dependente de gradul de dezvoltare economică, de politica promovată de guvernul dintr-o țară într-o anumită perioadă, de raportul dintre resursele interne și cele din afară, etc. Modificările cantitative și structurale ale fondurilor financiare publice, care determină modificări ale fluxurilor financiare în general, pot influența ritmul creșterii economice, satisfacerea nevoilor generale ale societății.
1.2. Funcția de control
Resursele financiare publice reprezintă o parte însemnată din produsul intern brut, care aparține întregii societăți. Aceasta, reclamă necesitatea exercitării unui control responsabil și riguros în procesul de constituire, de repartiție și de utilizare efectivă a acestora.
Funcția de control a finanțelor publice presupune derularea unor activități specifice prin care se verifică și se urmărește modul de respectare a reglementărilor ce privesc, constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice.
Principalul rol în realizarea funcției de control îl are auditul public extern desfășurat de Curtea de Conturi care cuprinde, auditul financiar și auditul performanței. Auditul financiar este activitatea prin care se urmărește dacă situațiile financiare sunt complete, reale și conforme cu reglementările în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie. Auditul performanței, reprezintă o evaluare independentă a modului în care o entitate publică, un program, o activitate sau o operațiune funcționează din punctele de vedere ale eficienței, economicității și eficacității.
Din perspectiva analizei modului în care sunt angajate și cheltuite resursele financiare publice este consacrat principiul celor trei „E”, eficacitate, eficiență și economicitate ca și criterii de evaluare a procesului bugetar.
Prin funcția de control a finanțelor publice sunt vizate toate fazele reproducției sociale fiind strâns legată de funcția de repartiție, dar are o sfera de manifestare mai largă, deoarece în exercitarea acestei funcții este controlat atât modul de constituire și de repartizare a fondurilor publice cât și modul lor de utilizare (de cheltuire efectivă) în procesul bugetar. Această funcție este îndeplinită concomitent cu funcția de repartiție, dar are o sferă de manifestare mai largă deoarece vizează, pe lângă constituirea și repartizarea fondurilor financiare publice, și modul de utilizare a resurselor.
Necesitatea funcției de control este dată de faptul că fondurile financiare constituite la dispoziția statului aparțin întregii societăți, iar prin intermediul fondurilor financiare publice se concentrează la dispoziția statului o parte importantă a produsului intern brut. Toate acestea impun organizarea unui control strict asupra modului de constituire, distribuire și utilizare a fondurilor financiare publice.
1.2.1. Conținut și forme de control
Controlul statului vizează toate domeniile vieții sociale, sub trei aspecte:
sarcinile specifice ce-i revin;
efortul bănesc al statului, reclamat de derularea activităților proprii;
efectele utile ale activității desfășurate.
Necesitatea exercitării funcției de control a finanțelor publice este determinată de faptul că fondurile financiare ce se formează la dispoziția statului sunt proprietatea întregii țări, de aceea controlul prin finanțe se execută în toate fazele procesului reproducției sociale, după cum urmează:
în faza de repartiție, când se urmărește proveniența resurselor și destinația lor, nivelul la care se constituie, titlul cu care se mobilizează și se repartizează către beneficiari, dimensiunile fondurilor financiare publice în raport cu produsul social, modul de redistribuire către sferele de activitate, modul de asigurare a echilibrului financiar (corelația dintre necesarul de resurse financiare și posibilitățile de procurare a lor).
în faza producției, controlul urmărește producția realizată în sectorul public, care influențează amploarea schimbului și a consumului, precum și valoarea nouă, supusă repartiției; controlul în această fază se realizează asupra întregului circuit al fondurilor, de la aprovizionare și până la încasarea contravalorii producției, în urma livrării către beneficiari.
în faza schimbului, în sectorul public, controlul urmărește dacă produsele obținute se realizează ca mărfuri, dacă oferta corespunde cererii, stabilirea corectă a prețului, s.a.
în faza consumului, se are în vedere consumul agenților economici cu capital de stat și al instituțiilor publice; consumul agenților economici este apreciat prin gradul de valorificare a materiilor prime materialelor, al rentabilității diferitelor produse, cursul de revenire la export, etc.; consumul instituțiilor publice (de învățământ, sănătate, cultură, administrație, etc.) indică ponderea pe care o dețin în totalul cheltuielilor pentru sfera nematerială.
În raport cu realizarea actelor economico-sociale și financiare, există trei forme principale de control financiar:
controlul financiar preventiv – este forma cea mai importantă de control, care se exercită înainte de efectuarea propriu-zisă a operațiunilor economice și financiare: nici o cheltuială, indiferent de fondurile din care se suportă, nu se aprobă și nu se efectuează dacă nu a fost avizată în prealabil, potrivit legii (de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de altă persoană special autorizată);
controlul operativ curent (concomitent) – se efectuează în momentul realizării obiectivelor din programele economice și financiare, în același timp cu realizarea operațiunilor care necesită mijloace materiale și bănești (direct asupra compartimentelor din subordine și inopinat în locurile unde se păstrează și gestionează valori materiale) și vizează gospodărirea acestor mijloace, respectiv recepționarea, depozitarea, consemnarea, folosirea, inventarierea, ținerea contabilității; se exercită atât de către specialiștii cu funcții de conducere, cât și de către organele de contabilitate, financiare, bancare, s.a. și este indispensabil, depistând eventualele abateri de la disciplina economică și financiară care nu au fost semnalate de controlul preventiv sau în timpul desfășurării proceselor economice, sociale și financiare;
controlul postoperativ sau ulterior – se efectuează după ce actele economice, sociale, financiare au fost înfăptuite; prezintă avantajul că se poate efectua cu minuțiozitate și fără să disturbe activitatea curentă a unității controlate iar pe baza lui se pot emite concluzii utile pentru activitatea viitoare, având și un efect de prevenire; controlul postoperativ contribuie la identificarea, mobilizarea și folosirea resurselor interne din economie, are în vedere legalitatea, oportunitatea și eficiența activității economice, apără integritatea avutului public și sancționează abaterile de la disciplina financiară. În practică se mai utilizează și alte forme de control, cum sunt: controlul prin sondaj, controlul parțial, total, încrucișat, etc., a căror denumire caracterizează modul specific de lucru.
1.3. Instituții cu atribuții de control
Evoluția finanțelor a provocat o diversificare instituțională a controlului și apariția mai multor tipuri de control. În România s-au cristalizat două mari centre de control, unul dominat de Curtea de Conturi, altul condus de Ministerul Finanțelor. Ambele se străduiesc să coordoneze ansamblul mecanismelor de control ale finanțelor publice, alături de Parlament.
În țara noastră principalele instituții cu atribuții de control financiar sunt:
Președinția – instituție cu rol activ și oarecum moderator – analizează legile adoptate de Parlament, având competența să le retransmită pentru o nouă reexaminare, dacă apreciază că unele prevederi nu corespund intereselor naționale; exercită actul promulgării legilor, inclusiv a celor care acționează în sfera financiară și a creditului.
Parlamentul – organ de control economico-financiar cu atribuții în dezbaterea, aprobarea, executarea și încheierea bugetului public național, în votarea legislației financiare; controlul parlamentar se exercită atât în cursul execuției Legii Finanțelor, prin comisiile de buget-finanțe, dar și aposteori, vizând execuția Legii Finanțelor prin examinarea proiectelor legilor de rectificare a acestei legi, dar și a proiectului Legii de execuție a bugetului, unde se stabilește contul de rezultate al anului, respectiv deficitul sau excedentul, precum și profiturile sau pierderile conturilor speciale și de trezorerie”.
1.3.1. Curtea de Conturi;
Este organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar, care funcționează pe lângă Parlament dar își exercită funcțiile în mod independent, în conformitate cu dispozițiile Constituției (în baza căreia a fost reînființată în 1992, istoria ei în țara noastră fiind legată de Al. I. Cuza și anul 1864) și ale celorlalte legi ale țării.
Curtea de Conturi decide în mod autonom asupra programului său de control, controalele se inițiază din oficiu iar accesul la documentele și informațiile necesare exercitării funcțiilor sale de control și jurisdicționale este neîngrădit, oricare ar fi persoanele fizice sau juridice vizate.
Curtea de Conturi urmărește în acțiunile sale modul de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public în ansamblul său, modul de gestionare a patrimoniului public și privat al statului, respectarea legii în gestionarea mijloacelor materiale și bănești”. O analiză mult mai amănunțită a acestei instituții o voi face în capitolul următor.
1.3.2. Alte instituții de control.
Atribuții de control economico-financiar au și următoarele instituții ale statului:
Primul-ministru – își exercită atribuțiile de control prin Corpul de control economic și financiar care verifică eficiența și legalitatea cheltuielilor efectuate de organele administrației de stat, prefecturi, primării, verifică execuția bugetului public și a balanței de plăți externe, legalitatea bilanțurilor contabile ale organizațiilor administrației centrale de stat iar toate cheltuielile bugetare se efectuează numai cu viza de control preventiv a corpului de control economico-financiar al Primului-ministru.
Ministerul Finanțelor este instituția administrației publice de specialitate prin care Guvernul își îndeplinește atribuțiile sale executive în domeniu. Ministerul Finanțelor cuprinde organe centrale și teritoriale, cu sarcini specifice, în principal Garda financiară iar la nivel local funcționează Direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau ale municipiului București, care au în structură secții ale Gărzii financiare.
Garda Financiară este instituția de control constituit dintr-un corp de control militarizat, înarmat, neîncazarmat, investit cu prerogativele necesare activității de poliție economică, comandat de un comisar general; competența Gărzii Financiare vizează controlul operativ și inopinat privind aplicarea și executarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale, respectarea normelor de comerț, etc.
Ca urmare a mutațiilor apărute în domeniul fiscalității, procesul de control al finanțele publice are în vedere unele direcții de reformă care implică recurgerea la criterii mult mai complexe decât cele ale controlului legalității, deci mult mai dificil de realizat, care vizează în principal:
inițierea unui control al oportunităților cheltuielilor publice, ca urmare a creșterii rolului economic al finanțelor;
includerea în activitatea de control a analizei rezultatelor obținute de diferite administrații, orientarea controlului spre aspectele de eficacitate, prin compararea costurilor cu rezultatele;
controlul finanțelor publice trebuie să devină în primul rând un control apriori, exercitat înaintea deciziei, controlul aposteriori urmărind în special aspectele contabile ale operațiunilor financiare;
analiza metodelor care conduc la decizia de a efectua o cheltuială, pe baza studiului costului și eficacității, ca o premisă a deschiderii unor noi perspective pentru controlul calității gestiunii.
În acest sens, în ultimii ani s-au constituit instituții adecvate, care să permită un control complex și de profunzime. Astfel, s-au dezvoltat noi forme de control apriori, chiar pe parcursul execuției bugetare, de exemplu, prin intermediul Corpului de control subordonat direct ministrului sau se extinde controlul jurisdicțional care, odată cu examinarea legalității, apreciază și eficacitatea gestionării activităților publice.
CAPITOLUL 2
ROLUL CURȚII DE CONTURI ÎN EFICIENTIZAREA CHELTUIELILOR PUBLICE
Fiind o instituție de origine constituțională, Curtea de Conturi a României reia o veche tradiție existentă în țara noastră în materie de control specializat.
Activitatea principală a Curții de Conturi constă în exercitarea funcției de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, punând la dispoziția Parlamentului, autorităților și instituțiilor publice și contribuabililor rapoarte privind utilizarea și administrarea performantă a acestora în condiții de economicitate, eficiență și eficacitate. Prin servicii de calitate în domeniul controlului și auditului public extern, în vederea obținerii și furnizării de informații reale și obiective privind legalitatea, eficiența și transparența utilizării fondurilor publice și a celor reprezentând finanțări externe, urmărim promovarea responsabilității, a corectitudinii și a celor mai bune practici în operațiunile efectuate în legătură cu fondurile publice. Asigurăm îmbunătățirea continuă a mecanismelor de control și audit public extern, prin Rapoartele întocmite sprijinind Parlamentul în realizarea atribuțiilor sale constituționale. Urmărim creșterea gradului de implementare a legislației în domeniul cheltuirii banului public și promovarea, prin acțiunile noastre, a unui nivel ridicat de profesionalism, astfel încât auditul public extern din România să se înscrie pe linia bunei practici europene și internaționale.
Prin susținerea unui sistem de control și audit sănătos, eficient și credibil, se urmărește creșterea impactului social al procesului de cheltuire a banului public.
Curtea de Conturi a României este una dintre instituțiile fundamentale ale statului de drept care se bucură de independență financiară, funcțională, organizatorică și operațională în conformitate cu recomandările Declarației de la Lima privind liniile directoare de control al finanțelor publice. Ne desfășurăm activitatea în mod autonom, prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit elaborate în conformitate cu standardele de audit internaționale. Asemenea instituțiilor similare din noile state membre ale Uniunii Europene, Curții de Conturi îi revine un rol cheie privind creșterea responsabilității în utilizarea și administrarea fondurilor publice, inclusiv a fondurilor alocate României de Uniunea Europeană și de alte instituții financiare internaționale, la combaterea risipei și a fraudei și la instaurarea unui climat ferm de respectare riguroasă a disciplinei financiare, potrivit principiilor bunei gestiuni financiare. Urmărim eliminarea erorilor și neregularităților și ameliorarea modului de gestionare a banului public.
În acest sens, valorile promovate sunt respectarea supremației Constituției și a legii, independența, obiectivitatea, profesionalismul, responsabilitatea, integritatea, transparența, imparțialitatea, echidistanța politică și eficiența, iar obiectivele strategice ale instituției sunt:
gestionarea și utilizarea corectă și performantă a fondurilor publice;
protejarea intereselor financiare ale statului român și ale comunității Europene;
consolidarea capacității instituționale a Curții de Conturi a României ca instituție independentă, profesională și credibilă de control și audit public extern al fondurilor publice;
asigurarea armonizării cu standardele internaționale adoptate de Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI) și cu Liniile Directoare Europene de implementare a acestora;
implementarea cadrului legislativ armonizat în domeniul auditului public extern, pe măsura evoluției bunei practici internaționale”.
2.1. Istoric
Apare prin sec. XIX, fiind o instituție a statului de drept. Primele Curți de Conturi au fost înființate în prima jumătate a sec. XIX, în Austria (1809), în Franța 1807, în Bavaria 1812, Prusia 1824, Spania 1851.
Curtea de Conturi este o instituție cu mare tradiție în țara noastră, având o istorie de peste 135 de ani. Primul proiect de înființare a curții de conturi este legea din 8 ianuarie 1864, semnată de Cuza. Curtea de conturi a fost înființată prin Legea din 24 ianuarie 1864, publicată în Monitorul Oficial nr.18 din 24 ianuarie 1864, sub denumirea de "Înalta Curte de Conturi", pentru toată România”, Potrivit art.15 din lege. Curtea este însărcinată cu cercetarea și hotărârea socotelilor atingătoare de veniturile tezaurului, casieriilor generale din județe, ale regiilor și ale administrațiilor contribuțiilor indirecte, precum și cu încheierea societăților atingătoare de cheltuieli făcute de către toți agenții comptabili". Art. 116 din Constituția din 1866 (publicată în Monitorul Oficial nr.142 din 13 iulie 1866) prevede că "Pentru toată România este o singură Curte de Conturi", iar art. 114 stipulează că "Regularea definitivă a socotelilor trebuie prezentată Adunării cel mai târziu în termen de doi ani de la încheierea fiecărui exercițiu". Același art. 116 din Constituția din 1923 (publicată în Monitorul Oficial nr.282 din 29 martie 1923) prevede că "controlul preventiv și cel de gestiune al tuturor veniturilor și cheltuielilor statului se va exercita de Curtea de Conturi, care supune în fiecare an Adunării Deputaților raportul general rezultând conturile de gestiune ale bugetului trecut semnalând, totodată, neregulile săvârșite de miniștri în aplicarea bugetului".
Conform prevederilor Legii din 1929 "Curtea de Conturi este o instituție de sine stătătoare, are același rang cu Înalta Curte de Casație și se bucură de aceleași drepturi". Prin această nouă reglementare, Curtea de Conturi își menține atât atribuțiile de control cât și cele judecătorești.
Curtea de Conturi a fost desființată prin Decretul nr.352 din 1 decembrie 1948.
Prin Legea nr. 2 din 28 martie 1973, publicată în Buletinul Oficial nr.44 din 30 martie 1973, a fost înființată Curtea Superioară de Control Financiar care funcționa pe lângă Consiliul de Stat.
Legea a fost modificată prin Decretele nr.150 din 19 iunie 1974 și nr.36 din 21 februarie 1981. Curtea era abilitată să exercite atribuții de control financiar și jurisdicționale. Legea includea o serie de prevederi specifice statului totalitar, ca de exemplu, "Curtea Superioară de Control Financiar urmărește respectarea hotărârilor de partid și de stat în domeniul financiar și apărarea proprietății socialiste". Această instituție a fost desființată prin Decretul nr.94/1990.
Art.139 din Constituția din 1991 publicată în Monitorul Oficial nr.233 din 21 noiembrie 1991 prevedea că "Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condițiile legii, Curtea exercită și atribuții jurisdicționale".
Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (publicată în Monitorul Oficial nr.224 din 9 septembrie 1992) completată și modificată prin Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice și Legea nr.204/1999 pentru modificarea și completarea Legii 94/1992 consfințesc în deplin acord cu art. 139 din Constituție: "Curtea de Conturi este instituția supremă de control financiar asupra modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public". Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr.116 din 16 martie 2000. Legea nr.94/1992 a fost modificată și completată ulterior prin Legea nr.77/2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr.104 din 7 februarie 2002 și prin Legea nr.217/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr.724 din 24 octombrie 2008.
Legea nr.94/1992 a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr.282 din 29 aprilie 2009”.
2.2. Organizare
Structura Curții de Conturi este formată din departamentele, camerele de conturi județene și a municipiului București și un secretariat general. În cadrul Curții de Conturi sunt organizate și structuri care funcționează în subordinea directă a președintelui Curții de Conturi. Departamentele alcătuiesc structura centrală de specialitate și sunt conduse de câte un consilier de conturi, care îndeplinește și funcția de șef de departament. Conform hotărârii plenului, în cadrul Curții de Conturi sunt organizate 12 departamente. În cadrul departamentelor Curții de Conturi pot fi organizate direcții, servicii, birouri și compartimente de specialitate.
2.2.1. Organizarea Curții de conturi
Organizarea Curții de conturi a ROMÂNIEI este următoarea:
Un Președinte – care coordonează Departamentele VI, VII și Secretariatul General.
Doi Vicepreședinți, care coordonează departamentele, astfel:
Vicepreședinte – coordonează Departamentele I – V;
Vicepreședinte – coordonează Departamentele VIII – XII;
Plenul Curții de Conturi – care este format din 18 Consilierii de Conturi (numiți de Parlament), precum și din șefii celor 12 Departamente, astfel:
Departamentul I
Metodologie, pregătire profesională, evaluarea activității de audit și control, programare, raportare, sinteze și IT.
Departamentul II
Ministerul Finanțelor Publice;
Contractarea datoriei publice guvernamentale;
Autorizarea datoriei publice locale;
Gestionarea creanțelor României;
Finanțarea Partidelor Politice;
C.N. "Imprimeria Națională" S.A;
C.N. Loteria Română;
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților;
Consiliul Fiscal;
Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat;
Agenția Națională de Integritate.
Departamentul III
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;
Instituții publice, regii autonome, societăți naționale finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aflate în subordinea sau coordonarea ordonatorilor principali de credite din domeniul respectiv.
Departamentul IV
Secretariatul General al Guvernului;
Ministerul Afacerilor Externe;
Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;
Agenția Națională pentru Resurse Minerale;
Autoritatea Națională de reglementare în domeniul energiei;
Instituții publice, regii autonome, societăți naționale finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aflate în subordinea sau coordonarea ordonatorilor principali de credite din domeniul respectiv.
Departamentul V
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale;
Casa Națională de Pensii Publice;
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă;
Ministerul Sănătății;
Casa Națională de Asigurări de Sănătate;
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;
Instituții publice, societăți, agenții, finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aflate în subordinea sau coordonarea ordonatorilor principali de credite din domeniul respectiv.
Departamentul VI
Coordonarea Camerelor de Conturi Județene;
Activități de control și audit la Ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite, inclusiv instituții publice, regii autonome de interes local, societăți comerciale ale unităților administrativ teritoriale, finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aflate în competența de verificare a camerelor de conturi teritoriale, dispuse de către Conducerea Executivă a Curții de Conturi.
Departamentul VII
Acordă asistență juridică departamentelor Curții de Conturi, Camerelor de Conturi teritoriale și Secretariatului General;
Reprezintă Curtea de Conturi la Instanțele Judecătorești în litigiile în care aceasta are calitate procesuală;
Analizează și propune modul de soluționare a conflictelor de muncă din cadrul Curții de Conturi;
Elaborează avize la propunerile auditorilor publici externi de sesizare a organelor de urmărire penală;
Reprezintă Președintele Curții de Conturi în relațiile cu alte organisme în baza împuternicirii date;
Alte atribuții stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Conturi;
Departamentul VIII
Administrația Prezidențială;
Senatul României;
Camera Deputaților;
Curtea Constituțională;
Consiliul Legislativ;
Consiliul Concurenței;
Avocatul Poporului;
C.N.S.A.S.;
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Dec. 1989;
Consiliul Național pentru combaterea Discriminării;
Autoritatea Electorală Permanentă;
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;
Consiliul Economic și Social;
R.A. Monitorul Oficial;
Departamentul IX
Ministerul Mediului și Pădurilor;
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului;
Ministerul Culturii și Patrimoniului Național;
Institutul Cultural Român;
Agenția Națională de Presă AGERPRES;
Academia Română;
Academia Oamenilor de Știință din România;
Consiliul Național al Audiovizualului;
Instituții, societăți, regii, finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aflate în subordinea sau coordonarea ordonatorilor principali de credite din domeniul respectiv.
Departamentul X
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului;
Instituțiile implicate în procesul de privatizare din subordinea unor ministere;
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;
Societăți de investiții financiare;
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România;
Banca Națională a României;
EXIMBANK;
CEC Bank;
Departamentul XI
Ministerul Apărării Naționale;
Ministerul Administrației și Internelor;
Ministerul Afacerilor Europene;
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale;
Societatea Română de Televiziune;
Societatea Română de Radiodifuziune;
Instituții publice, societăți, regii finanțate integral sau parțial din venituri proprii aflate în subordinea sau coordonarea ordonatorilor principali de credite din domeniul respectiv.
Departamentul XII
Ministerul Dezvoltării regionale și Turismului;
Înalta Curte de Casație și Justiție;
Ministerul Justiției;
Ministerul Public;
Consiliul Superior al Magistraturii;
Serviciul de Protecție și Pază;
Serviciul de Telecomunicații Speciale;
Serviciul Român de Informații;
Serviciul de Informații Externe;
Auditul sistemelor informatice (IT);
Instituții publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii aflate în subordinea sau coordonarea ordonatorilor principali de credite din domeniul respectiv.
Servicii în subordinea directă a Președintelui:
Serviciul Relații Externe și Protocol;
Serviciul Comunicare, Imagine și Relații Publice;
Serviciul Audit Public Intern.
Camerele de Conturi Județene și a Municipiului București
2.2.2. Organizarea Autorității de audit
Organizarea Autorității de Audit este următoarea:
Un Președinte
Doi Vicepreședinți
Cinci Direcții:
Direcția de audit pentru proiectele din domeniile Mediu și Transport finanțate din Fondul de coeziune și FEDR
Direcția de audit pentru fondurile SAPARD și fondurile pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit
Direcția de audit pentru Fondul European de Dezvoltare Regională
Direcția de audit pentru Fondul Social European, programele PHARE și alte fonduri
Direcția de coordonare, metodologie, sinteză, evaluarea calității auditului, auditul sistemelor IT și pregătirea profesională a personalului
Servicii în subordinea directă a Președintelui:
Serviciul de comunicare și relații externe
Oficii Regionale de Audit : Alba; București-Ilfov, Călărași; Cluj; Dolj; Galați; Neamț; Timiș.
Secretariatul General al Curții de Conturi a României
Direcția Secretariatului General;
Direcția Generală de logistică și dezvoltare;
Direcția Buget, financiar și contabilitate;
Direcția Tehnică administrativă;
Direcția Resurse Umane și Salarizare;
Direcția Investiții, achiziții publice și patrimoniu;
Direcția Transporturi.
Plenul Curții de Conturi se compune din 18 membri, numiți de Parlament, în condițiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționare a Curții de Conturi, actualizată la data de 1 ianuarie 2011, care sunt consilieri de conturi.
În structura Curții de Conturi se cuprind departamente, camerele de conturi județene și a municipiului București și un secretariat general.
2.3. Atribuții
Plenul Curții de Conturi exercită conducerea acestei instituții. Conducerea executivă a Curții de Conturi se exercită de către președinte, ajutat de doi vicepreședinți, care sunt consilieri de conturi. La ședințele plenului Curții de Conturi pot participa secretarul general, precum și, în calitate de invitați, specialiști cu înaltă pregătire în diferite domenii de activitate ce intră în competența Curții.
Președintele Curții de Conturi conduce ședințele plenului. în lipsa Președintelui, un vicepreședinte va prezida ședințele. Președintele Curții de Conturi și ceilalți membri ai acesteia sunt independenți în exercitarea atribuțiilor și în luarea deciziilor și respectă principiile conducerii colective, publicității și transparenței.
Departamentele sunt conduse de câte un consilier de conturi, ce îndeplinește și funcția de șef de departament, numit de plenul Curții. În cadrul departamentelor pot fi organizate direcții, servicii, birouri și compartimente de specialitate. Camerele de conturi județene și a municipiului București sunt conduse de către un director și un director adjunct. În structura camerelor de conturi județene pot funcționa servicii și birouri.
Structura organizatorică a Curții de Conturi, statul de funcții, numărul de posturi de conducere și de execuție, domeniile de activitate și atribuțiile departamentelor, ale secretariatului general, precum și ale celorlalte structuri se stabilesc de plenul Curții de Conturi. Personalul de control financiar încadrat la Curtea de Conturi dobândește calitatea de auditor public extern. Pe această funcție pot fi încadrate persoane cu studii superioare economice, juridice și de altă specialitate, necesare desfășurării activității Curții de Conturi.
2.3.1. Atribuțiile Curții de Conturi
Coordonarea activităților desfășurate în cadrul departamentelor și al camerelor de conturi județene și a municipiului București se realizează de către consilierii de conturi și directorii camerelor de conturi, în condițiile normelor și procedurilor stabilite de plenul Curții de Conturi. Organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curții de Conturi, în temeiul legii. Regulamentul de organizare și funcționare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În vederea îndeplinirii unor obligații în domeniul auditului extern, ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este organizată și funcționează Autoritatea de Audit pentru fondurile nerambursabile de preaderare acordate României de Uniunea Europeană prin programele PHARE, ISPA și SAPARD, pentru fondurile structurale și de coeziune, pentru Fondul European de Garantare în Agricultură, pentru Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, pentru Fondul European pentru Pescuit, precum și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada post-aderare, denumită în continuare Autoritatea de Audit, care are atribuții și proceduri de lucru proprii.
Autoritatea de Audit este un organism independent din punct de vedere operațional față de Curtea de Conturi și față de celelalte autorități responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, cu sediul în municipiul București.
În teritoriu, Autoritatea de Audit are structuri regionale organizate în județele în care își desfășoară activitatea agenții, autorități de management și/sau organismele intermediare care gestionează fondurile comunitare. Autoritatea de Audit este singura autoritate națională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislația comunitară și națională, asupra fondurilor prevăzute la art. 12 din legea organică. Autoritatea de Audit poate efectua audit public extern și asupra altor categorii de fonduri decât cele prevăzute la art. 12, urmând ca reglementările care vizează fondurile respective să prevadă și asigurarea resurselor necesare acestei activități. În conformitate cu prevederile legislației comunitare și naționale, cu standardele de audit acceptate pe plan internațional, Autoritatea de Audit efectuează audit de sistem și audit al operațiunilor.
2.3.2. Atribuțiile Autorității de Audit
Principalele atribuții ale Autorității de Audit sunt următoarele:
evaluarea conformității sistemelor de management și control pentru programele operaționale cofinanțate prin instrumentele structurale și prin Fondul European pentru Pescuit, cu prevederile legale comunitare;
verificarea, pe bază de eșantion reprezentativ, a cheltuielilor declarate de autoritățile responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor prevăzute la art. 12;
raportarea anuală privind compatibilitatea sistemelor de management și control ale autorităților responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor prevăzute la art. 12, referitor la capacitatea acestora de a asigura conformitatea operațiunilor cu reglementările comunitare;
verificarea existenței și corectitudinii elementului de cofinanțare național;
eliberarea certificatelor de audit privind conturile anuale ale agențiilor de plăți, precum și pentru contul Euro SAPARD, în ceea ce privește integralitatea, acuratețea și veridicitatea acestor conturi;
emiterea opiniei asupra declarației de asigurare, emise de agențiile de plăți pentru agricultură și dezvoltare rurală;
emiterea declarațiilor de închidere, însoțite de rapoarte de audit, pentru fiecare program sau măsură, finanțate din fondurile prevăzute la art. 12, după caz;
urmărirea respectării criteriilor de acreditare a autorităților responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor comunitare nerambursabile, destinate agriculturii și dezvoltării rurale, pe toată perioada de implementare tehnică și financiară a acestora;
urmărirea modului de implementare de entitățile auditate a recomandărilor formulate ca urmare a acțiunilor de audit efectuate de Autoritatea de Audit.
Pentru fondurile comunitare nerambursabile, destinate susținerii agriculturii și dezvoltării rurale, Autoritatea de Audit îndeplinește rolul de organism de certificare. Pentru realizarea atribuțiilor ce ii revin, Autoritatea de Audit poate încheia acorduri cu structurile responsabile pentru managementul fondurilor prevăzute la art. 12.
Autoritatea de Audit raportează Comisiei Europene asupra modului de utilizare a fondurilor comunitare nerambursabile prevăzute la art. 12, iar principalele constatări și recomandări rezultate în urma auditurilor efectuate sunt incluse în raportul public anual al Curții de Conturi. Autoritatea de Audit are acces neîngrădit la acte, documente și informații necesare exercitării atribuțiilor sale, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice deținătoare. Autoritatea de Audit poate încheia contracte cu societăți specializate sau cu experți autorizați pentru realizarea unor activități, în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale.
Autoritatea de Audit este condusă de un Președinte și 2 vicepreședinți numiți de Parlament dintre consilierii de conturi, pentru perioada mandatului de consilier de conturi pentru care aceștia au fost numiți. Pentru organizarea și funcționarea structurilor centrale și regionale pe care le coordonează, Președintele Autorității de Audit emite decizii și instrucțiuni.
Atribuțiile Președintelui Autorității de Audit sunt, în principal, următoarele:
aprobă rapoartele de audit și semnează opiniile de audit privind evaluarea conformității sistemelor de management și control cu prevederile legale comunitare, pentru programele operaționale cofinanțate prin instrumentele structurale și prin Fondul European pentru Pescuit;
aprobă rapoartele de audit și semnează opiniile de audit de operațiuni, ca urmare a verificării cheltuielilor declarate de autoritățile responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor prevăzute la art. 12;
aprobă rapoartele anuale privind compatibilitatea sistemelor de management și control ale autorităților responsabile cu gestionarea și implementarea fondurilor prevăzute la art. 12, referitor la capacitatea acestora de a asigura conformitatea operațiunilor cu reglementările comunitare;
aprobă rapoartele de verificare a existenței și corectitudinii elementului de cofinanțare națională;
semnează certificatele de audit privind conturile anuale ale agențiilor de plăți, precum și pentru contul Euro SAPARD, în ceea ce privește integralitatea, acuratețea și veridicitatea acestor conturi;
semnează opiniile asupra declarațiilor de asigurare, emise de agențiile de plăți pentru agricultură și dezvoltare rurală;
semnează declarațiile de închidere și aprobă rapoartele de audit, pentru fiecare program sau măsură, finanțate din fondurile prevăzute la art. 12, după caz;
reprezintă Autoritatea de Audit și asigura relațiile acesteia cu instituțiile și autoritățile publice naționale și comunitare, precum și cu organismele naționale și internaționale de profil;
aprobă deplasarea personalului Autorității de Audit pentru îndeplinirea atribuțiilor acesteia, inclusiv participarea la diverse reuniuni și grupuri ale auditorilor din țară sau străinătate, specifice domeniului gestionarii și controlului fondurilor prevăzute la art. 12;
aprobă regulile de procedură ale Autorității de Audit privind activitatea specifică a acesteia în ceea ce privește auditul fondurilor prevăzute la art. 12;
aprobă manualele și strategiile de audit necesare îndeplinirii cerințelor specifice Autorității de Audit, prevăzute în regulamentele comunitare;
aprobă și transmite, după caz, serviciilor Comisiei Europene programele anuale de activitate a Autorității de Audit;
avizează regulamentul propriu de organizare și funcționare a Autorității de Audit, pe care îl supune aprobării plenului Curții de Conturi;
avizează structura organizatorică și statul de funcții ale Autorității de Audit, numirea directorilor, a directorilor adjuncți, a șefilor de serviciu și le prezintă plenului Curții de Conturi, în vederea aprobării;
aprobă criteriile de promovare a personalului Autorității de Audit și stabilește atribuțiile acestuia, specifice auditului fondurilor europene, prin fișa postului;
aprobă criteriile specifice pentru ocuparea posturilor necesare exercitării auditului fondurilor europene și scoaterea la concurs a posturilor vacante ale Autorității de Audit;
informează, semestrial și ori de câte ori consideră necesar, plenul Curții de Conturi asupra principalelor constatări rezultate din acțiunile de audit desfășurate și asupra măsurilor luate în concordanță cu reglementările comunitare;
prezintă plenului Curții de Conturi sinteza constatărilor și a rezultatelor activității de audit asupra fondurilor europene, în vederea includerii în raportul public anual ce se înaintează Parlamentului;
îndeplinește alte atribuții, stabilite în condițiile legii.
Exercitarea unora dintre atribuțiile prevăzute la mai sus poate fi delegată vicepreședinților Autorității de Audit. Fondurile necesare îndeplinirii atribuțiilor Autorității de Audit se asigură de la bugetul de stat și sunt reflectate distinct în bugetul Curții de Conturi. Structura organizatorică, numărul de personal și statul de funcții ale Autorității de Audit se aprobă de plenul Curții de Conturi, la propunerea Președintelui Autorității de Audit. Coordonarea și atribuțiile structurilor centrale și regionale din aparatul propriu al Autorității de Audit și ale personalului de la nivel central și regional se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a Autorității de Audit, care este parte integrantă a regulamentului de organizare și funcționare a Curții de Conturi. În scopul realizării atribuțiilor sale, Autoritatea de Audit poate angaja și personal de altă specialitate decât cea economică. Salarizarea personalului din cadrul Autorității de Audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiara a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare. Președintele și vicepreședintele Autorității de Audit au dreptul la o indemnizație de conducere care, împreună cu indemnizația de bază, nu poate depăși salariul lunar maxim ce se acordă personalului de specialitate din cadrul Autorității de Audit. Fondurile necesare pentru desfășurarea activității Autorității de Audit se asigură de la bugetul de stat și vor fi incluse în bugetul de cheltuieli al Curții de Conturi. Pentru desfășurarea activității Autorității de Audit, Guvernul și Curtea de Conturi au obligația să asigure condițiile necesare angajării și pregătirii profesionale a personalului, spațiile de lucru, dotările și logistica aferente.
Secretariatul general al Curții de Conturi este condus de un secretar general. Structura organizatorica a Secretariatului general și atribuțiile compartimentelor din cadrul acestuia se stabilesc de plenul Curții de Conturi și sunt cuprinse în R.O.F. – ul acesteia.
2.4. Proceduri de lucru
Controlul financiar public intern este un subiect prioritar pentru auditul public extern realizat de Curtea de Conturi a României, pentru a determina dacă managerii instituțiilor publice aplică în practică prevederile legale ale sistemului de control intern/managerial. Este important ca evaluarea activităților de control intern și audit intern să se realizeze cu ocazia verificărilor efectuate de auditorii publici externi și să se ofere o garanție a faptului că atât controlul intern cât și auditul public extern acționează în mod sincronizat, respectându-se în același timp responsabilitățile stabilite pentru cele două părți și gradul de independență caracteristic fiecăruia.
2.4.1. Procedurile de lucru ale controlului financiar public
Auditorii publici externi au obligația de a cunoaște modul în care este conceput și funcționează întregul sistem de control intern/managerial. Cu ocazia documentării acțiunilor de verificare, auditorii publici externi colectează o serie de informații și documente necesare cunoașterii/înțelegerii activității entității respective și analizei riscurilor cu care aceasta se confruntă. Astfel de informații pot fi:
principalele elemente ale contextului instituțional în care se desfășoară activitatea entității (identificarea legilor și regulamentelor aplicabile entității verificate și a aspectelor semnificative privind mediul și condițiile în care acestea funcționează);
modul în care este organizată entitatea publică (obținerea organigramei, regulamentului de organizare și funcționare, fișe ale posturilor, procedurile scrise ale entității auditate, diverse manuale sau ghiduri elaborate conform cerințelor controlului intern);
lista personalului responsabil cu sarcinile de control atribuite;
identificarea circuitului documentelor din cadrul entității;
procese verbale ale ședințelor organelor de conducere;
documentații de proiect/program;
rapoarte anterioare de audit intern și extern;
alte rapoarte, documente ale unor instituții și organizații abilitate (ex.: Sigma).
2.4.2. Procedurile de colaborare dintre Curtea de Conturi și instituțiile publice
Auditorii publici externi trebuie să identifice slăbiciunile sistemelor de control intern ale instituțiilor publice și să sprijine în acest sens structurile de audit intern pentru a elimina aceste slăbiciuni și deficiențe (prin recomandări), să evalueze dacă activitatea desfășurată de entitățile publice este în conformitate cu reglementările specifice în domeniu, cu manualele și ghidurile elaborate pentru control intern și audit intern de către acele persoane desemnate să implementeze controlul intern în entitate. În procesul de dualitate dintre instituțiile publice și Curtea de Conturi, cea de-a doua este interesată în stabilirea unui sistem de control intern eficient în entitățile verificate, deoarece:
acesta poate să anticipeze și să prevină erorile și omisiunile, fraudele și neregularitățile din stadii incipiente față de momentul în care un audit public extern o poate realiza;
eficacitatea și încrederea în funcționarea sistemelor de control intern pot aduce economii importante de resurse pentru Curtea de Conturi (mai puțin timp alocat unei verificări, echipe mai mici de auditori etc.).
În materialele de specialitate din domeniu se face referire la faptul că instituția supremă de audit are rolul de:
a se asigura că există norme/regulamente ca bază generală pentru menținerea unui control intern eficace în sectorul public;
a concentra atenția managerilor din sectorul public către implementarea unor controale interne eficace și menținerea continuă a unui mediu de control intern pozitiv;
a accentua importanța rolului de prevenire a unor întreruperi în funcționarea controalelor interne, prin a solicita managerilor entităților publice să efectueze autoevaluări periodice ale activităților de control intern;
a evidenția rolul auditului intern ca parte decisivă/hotărâtoare a sistemului de control intern al organizației;
a se asigura de faptul că propria instituție (SAI) joacă un rol cheie în:
aplicarea standardelor de control intern în entitățile din sectorul public;
sprijinirea creării unui mediu solid de control intern;
evaluarea sistemelor de control intern ale entităților publice.
2.4.3. Principalele obiective ale auditului din sectorul public
Obiectivele de audit în sectorul public, sunt deseori mai largi decât exprimarea unei opinii asupra situațiilor financiare, respectiv dacă au fost întocmite, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil. Trebuie verificate de exemplu, obligațiile entităților din sectorul public care decurg din legislația aplicabilă, din diverse reglementări, directive ministeriale sau cerințe ale politicii guvernamentale, care pot duce la stabilirea unor obiective suplimentare și care pot include și pe acelea cu privire la eficacitatea controlului intern. Aceste obiective suplimentare pot conduce auditorii publici externi la o evaluare a unor riscuri suplimentare de denaturare semnificativă (riscuri de neconformitate cu cerințele legislative sau de ineficacitate a sistemului de control intern).
În acțiunile de verificare, pentru auditorii publici externi, foarte importante sunt:
evaluarea capacității sistemului de control intern de a preveni, detecta și corecta erorile/abaterile semnificative (spre exemplu o eroare sau o fraudă petrecută între compartimente/departamente determină conturi eronate și implicit, influențează situațiile financiare);
evaluarea modului în care sistemul de control intern a fost conceput și stabilirea măsurii în care acesta funcționează;
modul în care rezultatele activității structurii de audit intern a entității verificate asigură o bază credibilă de informații (pentru auditorii publici externi), în vederea diminuării procedurilor de audit utilizate.
Când se evaluează conceperea și funcționarea/implementarea controlului intern, auditorul public extern trebuie să aibă în vedere următoarele:
modul în care este desfășurată activitatea de control;
obiectivul unei activități de control/proceduri de control;
riscul pe care îl diminuează respectiva activitate de control;
cunoștințele, experiența persoanei care aplică activitatea de control (cine aplică acel control are abilitățile necesare?);
importanța acelei activității/proceduri de control în cadrul întregului sistem de control intern al entității;
cât de frecvent este aceasta aplicată (zilnic, lunar, trimestrial);
perioada în care a funcționat corespunzător activitatea de control;
amploarea și tipul proceselor pentru care se aplică activitatea de control;
dacă aceasta este stabilită prin documente de către managerul entității;
dacă respectiva activitate de control intern are o componentă IT.
2.4.4. Principalele obiective ale evaluării controlului intern din sectorul public
Auditorii publici externi, în evaluarea activității unei entități, trebuie să analizeze dacă sunt respectate cerințele controlului intern, respectiv dacă managerii/persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public realizează o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public (ex. – se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele de operațiuni care respectă întru totul cerințele de legalitate, regularitate, economicitate etc.).
Pentru aceasta, trebuie analizate următoarele:
În ce măsură/grad, entitatea publică a realizat dezvoltarea și întreținerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare și diseminare a datelor și informațiilor financiare și de conducere, precum și a unor sisteme și proceduri de informare publică adecvată prin realizarea unor rapoarte periodice.
Dacă managerul entității și-a îndeplinit obligația legală de a asigura elaborarea, aprobarea, aplicarea și perfecționarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor și criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerințele generale și specifice de control intern (Se verifică dacă au fost numiți responsabili cu elaborarea acestor reglementări precum și termenele de îndeplinire a acestora).
Dacă managerii entității au asigurat îndeplinirea obiectivelor generale prin evaluarea sistematică și menținerea la un nivel considerat acceptabil a riscurilor asociate structurilor, programelor, proiectelor sau operațiunilor.
Dacă managerul entității a realizat asigurarea unei atitudini de cooperare a personalului de conducere și de execuție, care are sarcina de a răspunde în orice moment solicitărilor managerului și dacă a sprijinit efectiv controlul intern prin instruirea personalului în vederea asigurării acestei atitudini.
Dacă managerul entității a îndeplinit cerința legală de asigurare a integrității și competenței personalului de conducere și de execuție, a cunoașterii și înțelegerii de către acesta a importanței și rolului controlului intern, inclusiv prin instruirea personalului.
Dacă personalul de conducere exercită o supraveghere continuă a tuturor activităților și dacă, ori de câte ori se constată încălcări ale legalității și a regularității în efectuarea unor operațiuni sau în realizarea unor activități în mod neeconomic, ineficace, sau ineficient, acționează corectiv, prompt și responsabil (instruirea personalului în vederea desfășurării acțiunilor corective).
Dacă au fost stabilite de către conducătorul instituției publice, obiectivele specifice ale controlului intern, astfel încât acestea să fie adecvate, cuprinzătoare, rezonabile și integrate misiunii entității (obiective SMART) și obiectivele de ansamblu ale acesteia (care sunt integrate în strategia instituției și care se regăsesc în actul de constituire al entității, respectiv managerul trebuie să integreze obiectivele specifice de control intern în obiectivele de ansamblu ale entității).
Dacă managerul entității publice a respectat obligațiile prevăzute de cerințele controlului intern cu privire la obiectivele specifice ale controlului intern, respectiv;
Dacă managerul entității publice a îndeplinit obligația legală de reflectare în documente scrise a organizării controlului intern, astfel încât acestea să fie disponibile cu promptitudine pentru a fi examinate de către cei în drept.
Dacă prin controlul financiar preventiv s-a efectuat o verificare sistematică a proiectelor de operațiuni din punct de vedere al legalității, regularității și încadrării în limitele creditelor bugetare sau creditelor de angajament, după caz, stabilite potrivit legii.
Dacă managerul entității publice, (împreună cu directorul economic, șeful contabil, șeful compartimentului de audit intern și controlorul financiar preventiv) a îndeplinit obligația de a organiza și exercita controlul financiar preventiv, respectiv dacă a îndeplinit sarcina legală de stabilire a proiectelor de operațiuni supuse controlului financiar preventiv cu respectarea dispozițiilor legale (auditorii publici externi trebuie să aibă în vedere faptul că respectarea dispozițiilor legale impune ca înainte de prezentarea proiectelor de operațiuni pentru viza de control financiar, în cadrul entității publice trebuie să fie stabilite strategia, din care să reiasă obiectivele SMART pe fiecare compartiment/direcție, serviciu, birou, să existe manuale de proceduri de lucru pe activități, să fie întocmit un registru de riscuri, să fie implementate standardele minimale obligatorii și indicatorii de rezultate și de eficiență și că se precizează acțiunile, costurile asociate și obiectivele urmărite).
Dacă operațiunile, înainte de a fi avizate de către șefii compartimentelor de specialitate, de a se primi viza de control financiar preventiv și de a fi aprobate de către conducătorul instituției publice, au îndeplinit prevederile legislației în domeniu (OG nr. 119/1999, OMFP nr. 946/2005, OMFP nr. 1389/2006, Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale). Auditorii publici externi trebuie să aibă în vedere faptul că șefii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea și legalitatea operațiunilor ale căror documente justificative le-au certificat. Ei trebuie să prezinte pentru viză numai acele proiecte de operațiuni certificate în privința legalității și sub semnătura lor.
Dacă structura de specialitate juridică a pus viza juridică pe documente respectând în totalitate prevederile legislative în domeniu. Controlul intern organizat la nivelul instituției publice, include și avizul de legalitate acordat de către consilierul juridic asupra actelor cu caracter juridic, înainte de aprobarea acestora de către conducătorul instituției publice. Solicitarea acestui aviz este obligatorie, dar nu implică obligativitatea conformării din partea titularului competenței de aprobare. În cazul în care titularul competenței nu se conformează avizului, atunci operațiunea se efectuează pe răspunderea acestuia.
Dacă managerul entității publice, directorul economic, șeful contabil au elaborat proiectul de buget în baza programelor care se fundamentează pe obiective precise și indicatori de rezultate și de eficiență.
Dacă pe parcursul derulării proiectelor de operațiuni s-a evitat riscul de blocare a fondurilor bugetare, de către organisme abilitate, precum și alte riscuri majore identificate și tratate prin implementarea sistemului de control intern.
Dacă managerul entității a dispus măsurile necesare pentru elaborarea și/sau dezvoltarea sistemelor de control intern inclusiv a documentelor pentru procedurile activităților.
Dacă managerul entității a introdus în programele de dezvoltare a sistemelor de control managerial obiectivele, acțiunile, responsabilitățile și termenele de aplicare
Dacă managerul entității publice prin act de decizie internă a constituit structuri cu atribuții de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică cu privire la sistemele proprii de control managerial.
Dacă managerul entității publice a raportat progresele înregistrate cu privire la dezvoltarea sistemelor de control managerial, precum și situațiile deosebite observate în acțiunile de monitorizare, coordonare și îndrumare metodologică derulate de structurile cu aceste atribuții, celor în drept, așa cum se solicită în legislația privind controlul intern.
„Auditorii publici externi trebuie să aibă în vedere și faptul că persoana care conduce entitatea publică elaborează anual un raport asupra sistemului de control intern/managerial, care se prezintă ca anexă la situațiile financiare ale exercițiului bugetar încheiat.”.
CAPITOLUL 3
STUDIU DE CAZ
ASPECTE VERIFICATE ȘI CONSTATĂRI ALE CURȚII DE CONTURI CUPRINSE ÎN RAPORTUL DE ACTIVITATE PE ANUL 2011
Prin modul de organizare și exercitare, precum și prin modul și obiectivele ce le urmărește, controlul financiar îndeplinește unele funcții și anume: funcția de evaluare, preventive, de documentare recuperatorie și o funcție pedagogică. Controlul financiar ca și componentă a controlului economic, are ca deziderate cunoașterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale și financiare, de către societățile comerciale, publice, modul de realizare și cheltuire a banului public, urmărește asigurarea și consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficienței economico-financiare, dezvoltarea economiei naționale”. Curtea de Conturi este auditorul extern al României. Auditorul are rolul de a examina acțiunile persoanelor responsabile cu actul de gestiune informând contribuabilii despre felul în care autoritățile au utilizat fondurile publice. Raportului public pe anul 2011 prezintă principalele constatări, concluzii și recomandări consemnate în actele de verificare încheiate ca urmare a activităților de audit și control desfășurate în anul 2012 asupra modului de formare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public în exercițiul bugetar al anului 2011, în limitele competențelor stabilite prin legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi.
3.1. Cadrul de reglementare a activității de verificare
Activitățile de audit financiar, auditul performanței și audit de conformitate (control tematic) se realizează pe baza procedurilor de audit cuprinse în „Regulamentul de organizare și desfășurare a activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități” și în „Standardele de audit” proprii, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaționale general acceptate și aprobate.
Activitatea de verificare
În esență, rezultatele activității desfășurate în anul 2012 de Curtea de Conturi, se prezintă astfel:
Tabelul nr. 1
Activitățile de verificare în anul 2012
Sursa: Comisia Națională de Prognoză – Prognoza de toamnă, noiembrie 2012.
Datele din tabelul de mai sus arată că misiunile de audit financiar reprezintă 73% din totalul acțiunilor efectuate în anul 2012, cele de auditul performanței 7%, iar acțiunile de control 19%.
Graficul nr. 1
Graficul cu acțiunile de verificare din anul 2012
Sursa: www.curteadeconturi.ro
Pentru stabilirea și introducerea în programul de activitate pe anul 2013 a unor acțiuni de verificare au fost efectuate 35 acțiuni de documentare, la tot atâtea entități, acțiuni care au necesitat atât resurse umane cât și fond de timp pentru realizarea lor, reprezentând 1% din totalul acțiunilor desfășurate.
Entitățile supuse verificării
Curtea de Conturi și-a exercitat funcția de control la un număr de 2.317 entități în anul 2012. Acestea au fost grupate pe categorii astfel:
Tabelul nr. 2
Entitățile supuse verificării
Sursa: www.curteadeconturi.ro
Datele prezentate mai sus evidențiază că din totalul de 2.317 entități publice verificate în anul 2012, ordonatorii principali de credite bugetare reprezintă cea mai mare pondere din acestea. Verificările realizate în anul 2012 s-au efectuat cu prioritate la ordonatorii principali de credite, care au reprezentat 55% din totalul entităților supuse verificării și la ordonatorii terțiari de credite care au reprezentat 32% din total. Astfel, în anul 2012, din cele 2.317 entități verificate 1.366 sunt ale administrației publice locale, iar din acestea 889 entități fac parte din categoria ordonatorilor principali de credite. Din cele 727 entități verificate care fac parte din categoria ordonatorilor terțiari de credite, 352 aparțin administrației publice centrale, iar 375 aparțin administrației publice locale. În anul 2012, verificările efectuate s-au desfășurat la 1.276 ordonatori principali de credite, 74 ordonatori secundari de credite, 727 ordonatori terțiari de credite, 84 societăți comerciale, inclusiv cele de interes local, 28 companii naționale, 33 societății naționale, 31 regii autonome, inclusiv cele de interes local, 3 instituții bancare și 61 alte entități.
Constatările rezultate în urma acțiunilor de verificare
Auditorii publici externi, desemnați să organizeze și să desfășoare activități specifice Curții de Conturi, prezintă în actele pe care le întocmesc constatările următoare:
Tabelul nr. 3
Constatările rezultate în urma acțiunilor de verificare
Sursa: www.curteadeconturi.ro
Din analiza rezultatelor Curții de Conturi prin prisma numărului de cazuri de abateri identificate la cele 2.587 acțiuni de verificare, rezultă o medie de aproximativ 9 abateri identificate cu ocazia unei acțiuni de verificare desfășurată la cele 2.317 entități, ceea ce scoate în evidență că respectarea legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice nu este controlată, fapt demonstrat și de numărul mare de abateri identificate cu privire la organizarea, implementarea și menținerea sistemelor de management și control intern, respectiv 3.181 cazuri (14,1% din total).
Graficul cazurilor de abateri constatate, pe obiective de control/audit se prezintă astfel:
Graficul nr. 2
Graficul cazurilor de abateri constatate pe obiective
Sursa: Comisia Națională de Prognoză – Prognoza de toamnă, noiembrie 2012.
Tabelul nr. 4
Detalierea abaterilor pe obiective de audit și control
Sursa: www.curteadeconturi.ro
Din aceste date rezultă că cele mai frecvente abateri constatate au fost cele referitoare la încălcarea legislației din domeniul fiscal.
3.2. Estimarea abaterilor identificate
Pe tipuri de acțiuni de verificare, evaluarea impactului financiar al acestor abateri este redat în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 4
Estimarea veniturilor suplimentare și prejudiciilor
Sursa: Comisia Națională de Prognoză-Prognoza de toamnă, noiembrie 201
* A fost utilizat cursul mediu de schimb leu/euro pe anul 2012 de 4,45.
Graficul nr. 3
Graficul sumelor rezultate din evaluarea abaterilor generatoare de venituri suplimentare și producerea de prejudicii
Sursa: www.curteadeconturi.ro
Pe timpul efectuării activităților de audit public extern și control tematic s-au constatat nereguli financiar-contabile. Estimarea acestora este prezentată în tabelul următor:
Tabelul nr. 5
Abateri cu caracter financiar-contabil
Sursa: Comisia Națională de Prognoză-Prognoza de toamnă, noiembrie 201
* A fost utilizat cursul mediu de schimb leu/euro pe anul 2012 de 4,45.
Majoritatea abaterilor financiar-contabile se referă în principal la:
neefectuarea inventarierii și reevaluării patrimoniului public și privat al statului;
încălcarea prevederilor legale privind evidențele contabile;
înregistrarea eronată a operațiunilor financiar-contabile în bilanțuri și în conturile de execuție etc.
Opiniile exprimate
La încheierea misiunilor de audit financiar asupra conturilor de execuție anuală a bugetelor auditate se exprimă opinia de audit, după ce auditorii publici externi prezintă în rapoartele de audit constatările și concluziile, formulează recomandări cu privire la măsurile ce urmează a fi luate de conducerea entităților verificate.
Aceste opinii se prezintă grafic astfel:
Graficul nr. 4
Sursa: www.curteadeconturi.ro
Ponderea cea mai mare din totalul opiniilor exprimate, este deținută de Opiniile adverse, respectiv 91,1%, urmate de Opiniile fără rezerve cu paragraf de evidențiere a unui aspect 5,5%, Opiniile fără rezerve 3,4% și Opiniile cu rezerve prin limitarea sferei de aplicare a auditului 0,1%.
Certificarea conturilor
Graficul nr. 5
Gradul de certificare a conturilor de execuție bugetară pe anii 2010 și 2011
Sursa: www.curteadeconturi.ro
Procentul de certificate de conformitate acordate pentru anii 2010 și 2011 a avut o tendință de descreștere, de la 4,5% pentru anul 2010 la 3,4% pentru anul 2011, iar ca număr de certificate de conformitate s-au acordat 69 pentru anul 2010 și doar 64 pentru anul 2011, ceea ce evidențiază, creșterea exigențelor auditorilor publici externi ai Curții de Conturi în exercitarea actului de auditare a conturilor, pe de o parte și creșterea gradului de neconformitate, pe de altă parte.
3.3. Acțiunile de verificare a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii
Curtea de Conturi, prin verificarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse se evaluează impactul acțiunilor de audit și control efectuate asupra calității administrării fondurilor publice și a patrimoniului public și privat, urmărindu-se:
dacă măsurile stabilite au fost sau nu implementate, precizându-se: gradul de implementare; cauzele neimplementării; conformarea entității în evaluarea întinderii prejudiciului estimat în acțiunile de audit și control.
dacă impactul estimat de Curtea de Conturi pentru măsurile dispuse a condus la îmbunătățirea: managementului pentru realizarea obiectivelor entității; activității entității verificate, din punctul de vedere al evidenței financiar-contabile și fiscale, al sistemului informațional, al resurselor umane etc.; rezultatelor economico-financiare, creșterii economicității, eficienței și eficacității în utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului etc.
dacă entitatea a dispus măsuri suplimentare față de cele dispuse de Curtea de Conturi prin decizie, în vederea înlăturării deficiențelor constatate.
În anul 2012, s-au realizat 1.937 acțiuni în urma cărora au fost verificate 15.958 măsuri, din care: 11.349 măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală, 4.342 măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului și luarea măsurilor pentru recuperarea acestuia, 104 cazuri de suspendare a aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar, contabil și fiscal.
Graficul nr. 5
sursa: Comisia Națională de Prognoză – Prognoza de toamnă, noiembrie 2012
S-a constatat o creștere a numărului de acțiuni de contestare a măsurilor dispuse prin decizii de Curtea de Conturi, ceea ce a făcut ca implementarea acestora să fie amânată până la soluționare, în condițiile legii, de către Comisia Curții de Conturi de soluționare a contestațiilor și de către instanțele de judecată.
Sesizarea organelor de urmărire și cercetare penală
Conform Legii nr. 94/1992, republicată și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire și cercetare penală în 58 cazuri, care privesc, în principal, faptele care prezintă indicii de săvârșire a unor infracțiuni cum ar fi: neglijență în serviciu, delapidare, fals și uz de fals și abuz în serviciu. În aceste cazuri, faptele se referă, în principal, la nerespectarea dispozițiilor legale din domeniul execuției cheltuielilor publice, achizițiilor publice, administrării patrimoniului public și privat al statului, disciplinei financiare.
Controale solicitate de Parlament
În temeiul dispozițiilor art. 140 din Constituția României, republicată, precum și ale Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Senatul a adoptat Hotărârea nr. 18/2012 prin care a solicitat Curții de Conturi includerea în Programul de activitate aferent trimestrelor III și IV din anul 2012 a următoarelor administrații publice locale, pentru efectuarea auditului financiar: Consiliul județean Suceava, Consiliul județean Dâmbovița, Primăria municipiului Deva, Primăria municipiului Craiova, Primăria municipiului Ploiești și Primăria orașului Hațeg.
Auditurile financiare au avut, în principal următoarele obiective:
modul de stabilire, evidențiere și de urmărire a încasării veniturilor bugetare, în cuantumul și la termenele prevăzute de lege, precum și identificarea cauzelor care au determinat nerealizarea acestora;
calitatea gestiunii economico-financiare, urmărindu-se: legalitatea angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din fonduri publice; organizarea și desfășurarea procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, încheierea și administrarea acestora; efectuarea inventarierii și a evaluării tuturor elementelor patrimoniale și înregistrarea în evidența contabilă a rezultatelor obținute în urma acestor operațiuni;
exactitatea și realitatea datelor reflectate în situațiile financiare.
În baza actelor de verificare întocmite de camerele de conturi județene s-a elaborat Raportul sinteză cu privire la rezultatele controlului solicitat, care a fost transmis la Senat în luna octombrie 2012.
CONCLUZII
Legea nr. 149 din 31 iulie 1929 pune în aplicare prevederile articolului 115 din Constituția din anul 1973 conform căreia: “ Controlul preventiv și cel de gestiune a tuturor veniturilor și cheltuielilor statului se va exercita de Curtea de Conturi, care supune în fiecare an Adunării deputaților raportul general rezumând conturile de gestiune al bugetului trecut, semnalând totodată neregulile săvârșite de miniștrii în aplicarea bugetului. ”
După instaurarea regimului comunist în România, Legea nr.149/1929 a fost abrogată prin Decretul nr. 352 din 1 decembrie 1948.
Curtea de Conturi a fost reintrodusă în sistemul administrativ al țării noastre prin dispozițiile art. 139 din Constituția României din anul 1991. Potrivit acestui articol: “ Curtea de Conturi exercita control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și al sectorului public. în condițiile legii, curtea exercita atribuții jurisdicționale. ”
În Legea nr. 94/1992 în forma inițială, Curtea de Conturi era calificată ca fiind “organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar”.
În opinia Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi și al Guvernului s-a susținut că semnificația termenului de organ suprem este aceea de unic, care cu referire la activitatea de jurisdicție, are în vedere jurisdicția financiară.
În noua Constituție a României, aplicată din luna octombrie a anului 2003, art. 139, alin.1 se modifică și se completează astfel, referitor la Curtea de Conturi: “Curtea de Conturi exercită control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și al sectorului public. În condițiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.”
Potrivit statutului, Curtea de Conturi poate fi calificată ca o autoritate administrativă autonomă, nefiind în subordinea în sensul dreptului administrativ, a nici unei alte autorități a statului; ea îndeplinește o funcție complexă, de control și de jurisdicție, care îi conferă un grad ridicat de autonomie în domeniul său de activitate.
Ca autoritate de control, Curtea de Conturi este un organ al Parlamentului pentru exercitarea controlului general asupra gestiunii bugetului public național din exercițiului bugetar expirat, deci a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetului local.
Curtea de Conturi poate colabora cu organele internaționale de profil și poate exercita, în numele lor, control asupra gestiunii fondurilor puse la dispoziția României dacă prin tratate, convenții sau alte înțelegeri internaționale se stabilește aceasta competență.
Limitele autonomiei funcționale ale Curții de Conturi sunt stabilite prin lege și acestea se refera la:
Posibilitatea Parlamentului de a opri controalele inițiate din oficiu de către Curtea de Conturi în cazul depășirii competentelor stabilite prin lege;
Posibilitatea Camerei Deputaților sau Senatului de a cere Curții de Conturi, prin hotărâre, să efectueze unele controale individuale asupra modului de gestiune a resurselor publice și de a raporta asupra celor constatate. Hotărârile respective sunt obligatorii pentru Curtea de Conturi.
Curtea de Conturi este organismul de stat din România care are rolul de a controla folosirea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. Rapoartele Curții de Conturi sunt puse la dispoziția Parlamentului, autorităților și instituțiilor publice și contribuabililor. Este una dintre instituțiile fundamentale ale statului de drept și se bucură de independență financiară, funcțională, organizatorică și operațională în conformitate cu recomandările Declarației de la Lima privind liniile directoare de control al finanțelor publice.
A fost înființată la data de 24 ianuarie 1864, iar în perioada comunistă a fost desființată la 1 decembrie 1948 și înlocuită cu Curtea Superioară de Control Financiar, înființată în 28 martie 1973 și desființată în 1990. Curtea de Conturi a fost reînființată în anul1992.
Obiectivele Curții de Conturi sunt: urmărirea respectării reglementărilor legale cu caracter economic, financiar, fiscal și contabil, în vederea identificării eventualelor erori sau neregularități în întocmirea situațiilor financiare, în gestionarea și utilizarea corectă și performantă a fondurilor publice, precum și aplicarea măsurilor de înlăturare a acestora; perfecționarea cadrului legislativ armonizat implementat în domeniul auditului public extern pe măsura evoluției practicii internaționale, în condițiile asigurării unui grad cât mai ridicat de coerență a legislației naționale în vigoare, concomitent cu asigurarea compatibilității cu standardele internaționale adoptate de Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI) și cu Liniile Directoare Europene de implementare a acestora; consolidarea capacității instituționale a Curții de Conturi a României ca instituție independentă, profesională și credibilă de control și audit extern al fondurilor publice; crearea premiselor necesare asigurării unei funcționări convergente a instituțiilor din sistemul public în raport de competențele acestora; protejarea intereselor financiare ale statului român și ale comunității Europene.
Controalele se efectuează după un plan anual, care este întocmit de fiecare dintre camerele de conturi județene și apoi aprobat de conducerea centrală a instituției. Cum camerele de conturi au un personal destul de redus, se verifică anual doar instituții cum sunt Consiliile județene sau primăriile municipiilor și orașelor. Primăriile din mediul rural sunt controlate odată la câțiva ani, atunci când le vine rândul. Acestea pot fi însă incluse în planul anual de control în urma apariției unor informații despre posibile nereguli. Potrivit legii, controalele Curții de Conturi se inițiază din oficiu și nu pot fi oprite decât de Parlament și numai în cazul depășirii competențelor stabilite de lege. Hotărârile Camerei Deputaților au ale Senatului, prin care se cer Curții de Conturi efectuarea unor controale, sunt obligatorii.
Raportul de audit financiar întocmit la finalul verificării cuprinde constatările auditorilor publici, precum și opiniile acestora. În cazul depistării unor nereguli, la final are loc o etapă „de conciliere” între reprezentanții camerei de conturi care a efectuat controlul și cei ai entității verificate. Dacă și după această etapă de conciliere nu se emite un certificat de conformitate din cauza unor abateri constatate, atunci se iau măsuri de recuperare a prejudiciului și se sesizează, după caz, instanța sau organele penale competente.
Legea nr. 94/1992, republicată a stabilit pentru Curtea de Conturi sarcina de a prezenta anual Parlamentului un raport asupra
conturilor de gestiune ale bugetului general consolidat din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate.
Pentru exercițiul bugetar al anului 2011, Curtea de Conturi a efectuat misiuni de audit financiar asupra conturilor de execuție
stabilite prin lege, misiuni de auditul performanței, precum și acțiuni de control tematic, care au fost stabilite prin Programul anual
de activitate, aprobat de Plen.
Prin acțiunile de verificare desfășurate Curtea de Conturi a urmărit în principal:
exactitatea și realitatea situațiilor financiare, așa cum acestea au fost stabilite în reglementările contabile în vigoare
pentru anul 2011;
evaluarea sistemelor de management și de control la autoritățile cu sarcini în urmărirea încasării obligațiilor financiare la
bugetele publice;
utilizarea fondurilor bugetare alocate conform destinațiilor stabilite prin legile de aprobare a bugetelor publice;
calitatea gestiunii economico-financiare;
modul de respectare a clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare;
situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului;
formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat și ale bugetelor asigurărilor sociale și bugetelor unităților administrativ-teritoriale, precum și mișcarea fondurilor între aceste bugete;
formarea și gestionarea datoriei publice și situația garanțiilor guvernamentale pentru credite interne și externe.
Misiunile de audit public extern și acțiunile de control tematic pe care le-a desfășurat Curtea de Conturi au avut menirea:
să detecteze neregulile care au determinat utilizarea fondurilor și a patrimoniului public și privat al statului și al unităților
administrativ-teritoriale fără respectarea principiilor economicității, eficacității și eficienței;
să evalueze corectitudinea situațiilor financiare aferente anului bugetar 2011;
să identifice cazurile și modurile de risipă și utilizare nelegală a resurselor bugetare;
să furnizeze informațiile necesare pentru îmbunătățirea legislației, politicilor și alocării fondurilor publice;
să evalueze activitatea de control financiar propriu și de audit intern a entităților publice verificate.
Ca o caracteristică generală, misiunile de audit public extern și acțiunile de control desfășurate au scos în evidență, pe ansamblu,
insuficientă preocupare din partea entităților publice pentru asigurarea acurateței datelor din situațiile financiare și pentru un
management financiar guvernat de buna gestiune economico-financiară.
Primul argument care vine în susținerea acestei concluzii este acela că dintr-un număr de 1.879 conturi de execuție supuse
auditului financiar, doar 64 (3,4%) au îndeplinit condițiile legale pentru a li se acorda certificatul de conformitate.
În urma misiunilor de audit și acțiunilor de control desfășurate la cele 2.317 entități, s-au constatat abateri și nereguli care au
fost determinate de încălcarea legislației: privind finanțele publice; din domeniul fiscal; specifice fiecărui sector de activitate;
privind proprietatea publică, contabilitatea, salarizarea, achizițiile publice, precum și legislației secundare dată în
executarea acestor legi, care au generat prejudicii pentru bugetele publice și/sau bugetele proprii.
Aceste prejudicii s-au produs în majoritatea cazurilor, pe de o parte, din cauza efectuării unor cheltuieli nelegale, iar pe de altă
parte, ca urmare a lipsei monitorizării încasării veniturilor, după cum urmează:
acordarea de drepturi de personal fără respectarea prevederilor legale care le reglementează;
nerespectarea legislației privind achizițiile publice;
efectuarea de plăți fără documente justificative care să ateste realitatea și exactitatea sumelor datorate;
nerespectarea prevederilor legale și a procedurilor cu privire la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice;
decontarea unor lucrări de investiții neefectuate de antreprenori; P a g i n a 50 SINTEZA Raportului Public pe Anul 2011 www.curteadeconturi.ro
efectuarea de plăți peste normele, cotele și baremurile aprobate prin contractele de prestări de servicii;
nerespectarea prevederilor legale referitoare la administrarea și gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al
unităților administrativ-teritoriale;
drepturi de deplasare acordate peste baremurile legale;
efectuarea necorespunzătoare a controlului fiscal și financiar de stat;
neconcordanța dintre obligațiile înregistrate în evidența fiscală și obligațiile declarate de operatorii economici;
neverificarea de către organele de inspecție fiscală a tuturor obligațiilor datorate bugetelor publice de contribuabili;
nerespectarea prevederilor legale privind controlul financiar propriu și auditul public intern.
Cu toate acestea, se poate aprecia că gravitatea unor nereguli care au cauzat prejudicii având la bază nerespectarea legislației în:
domeniu, a fost depășită de gravitatea acelor nereguli care nu au produs prejudicii, dar care s-au produs cu o frecvență semnificativă
în activitatea entităților verificate și care reprezintă adevărate surse generatoare de risipă, având la origine aceleași incoerențe,
disfuncționalități sau neclarități ale prevederilor legale și, nu în ultimul rând, neaplicarea întocmai a reglementărilor în domeniu.
Prezentăm în continuare unele dintre aceste nereguli, în ordinea dată de frecvența și importanța deficiențelor constatate:
într-un număr de 2.844 cazuri, entitățile verificate nu au acordat atenție cuvenită modului de organizare a contabilității, fapt care a afectat negativ acuratețea evidențelor contabile și a situațiilor financiare verificate;
au fost identificate un număr de 2.806 cazuri de încălcare a prevederilor legale referitoare la administrarea și
gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale. În urma verificărilor
s-au constatat următoarele deficiențe:
abordarea superficială a regulilor și a activităților privind inventarierea patrimoniului;
neconcordanțe între bunurile înregistrate în evidența contabilă și cele care au fost repartizate entităților verificate
în temeiul actelor normative;
lipsa de interes în clarificarea situației bunurilor proprietate publică;
gestionarea defectuoasă a bunurilor aflate în patrimoniul public și al entităților verificate, respectiv închirierea și
concesionarea acestuia în condiții dezavantajoase pentru entități și statul român;
neurmărirea încasării redevențelor și a chiriilor aferente bunurilor închiriate sau concesionate;
nevalorificarea corespunzătoare a materialelor rezultate urmare scoaterii din funcțiune a acestora.
Aceste constatări scot în evidență faptul că patrimoniul public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale este necorespunzător gestionat și administrat de către cei abilitați în acest scop, respectiv companiile și societățile naționale, regiile autonome de interes național și local, societățile comerciale cu capital majoritar de stat sau al unităților administrativ-teritoriale, precum și filialele și sucursalele acestora.
În concluzie, Curtea de Conturi recomandă implementarea unor măsuri care să vizeze:
întărirea responsabilității la nivelul conducerilor executive pentru un management financiar-contabil corespunzător și care să fie îndreptat către identificarea acelor soluții menite să prevină fenomenul risipei;
organizarea conform legii a controlului intern și luarea măsurilor de implementare a normelor proprii de control intern, precum și acordarea atenției și importanței cuvenite activităților de control și audit intern, a căror misiune este de a identifica, diminua și/sau elimina riscurile privind proasta gestionare a resurselor publice și a patrimoniului. Pentru aceasta, Ministerul Finanțelor Publice, prin structurile sale specializate, trebuie să se implice mai mult în exercitarea competențelor stabilite de lege în acest domeniu;
includerea cu prioritate în programele anuale de activitate a compartimentelor de audit public intern, a unor misiuni de audit privind activitatea financiar-contabilă;
implicarea mai susținută a Autorității Naționale de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice în activitatea de achiziții publice, pentru a preveni nerespectarea reglementărilor legale în domeniu și de a sancționa în timp util abaterile de la aceste reglementări. Totodată, este necesară o colaborare mai strânsă a acestei instituții cu Curtea de Conturi;
revizuirea actelor normative care nu sunt clare și cele ale căror prevederi sunt interpretative pentru a înlătura starea de ambiguitate care rezultă din prevederile acestora. Pentru aceasta Curtea de Conturi a prezentat într-o anexă a Raportului public pe anul 2011 unele recomandări de îmbunătățire a cadrului legal, recomandări pe care le apreciază ca fiind de natură să clarifice anumite aspecte constatate cu ocazia verificărilor efectuate.
BIBLIOGRAFIE
A. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
Angelescu C., Stănescu I. – „Economie Politică”, Ed. Oscar Print, București 1999
Bălan Emil – Drept financiar (ediția a II-a), București, Ed. All Beck, 2003
Bogdan I., „Management financiar”, Editura Universitară, București, 2005
Bostan Ionel – Controlul financiar, Iași, Ed. Polirom, 2000;
Constantinescu D.A. și colab., Management financiar în asigurări, Col. Națională, București, 1999
Constantinescu A. D. (coord.) – „Analiza managerială a firmei”, Ed. Colecția Națională, București, 1993
Darie V., Drehuță – „Manual de expertiză contabilă și analiză” Ed. Agora, București, 1998;
Dragotă V., Ciobanu A., Obreja L., Dragotă M., Management financiar, vol. I, Ed. Ec., București, 2003
David Davies, „The art of managing finance”, Mc Graw-Hill Book Company, New York
Drosu Șaguna D., – Tratat de drept financiar și fiscal, Editura All, București – 2001;
Dragomir Georgeta, „Finanțe Publice” – Curs, Ed. Univ. „Dunărea de Jos”, Galați 2005;
Dumitrean Emilian – „Bilanț contabil”, Ed. A, Iași, 1992;
Dumitrana M, Negruțiu M. – „Contabilitatea întreprinderilor de comerț și turism”, Ed. Ec., București, 1993;
Florescu C. (coordonator) – „Marketing”, Ed. Marketing, București, 1992;
Giurgiu A. I., „Mecanismul financiar al întreprinzătorului”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1995
Hada T., „Diagnoză, restructurare și perspective de revitalizare a societăților comerciale”, Ed. Intercredo, Deva, 1997;
Huțu Aida Carmen – „Cultură organizațională și transfer de tehnologie”, Ed. Economică, București, 1999;
Iacob Constanța – „Contabilitatea gestiunii interne a unităților economice”, Ed. Certi, Craiova, 1994;
Ișfănescu A. (coordonator) – „Ghid practic de analiză economico financiară”, Ed. Tribuna Economică, București, 1999;
Keneth R. A., The Concept of Coporate Strategy, Homewood, II, 1980
Kerbalek I. (coordonator) – „Economia întreprinderii”, Ed. Economică, 1999;
Kuber M., „Management consulting”, Editura AMCOR, 1992
Longenecker, J., „Management”, Charles Merril Publishing Company, Toronto, London, Sydney, 1981
Marcu, F., Mânecă, C., „Dicționar de neologisme”, Editura Academiei, 1978
Mihaela Onofrei, „Management financiar”, Editura C.H. Beck, 2006
Moldovan Iosif, „Finanțe publice și legislație incidentă”, Ed. Tehno Media, Sibiu, 2010;
Moșteanu T., Buget și trezorerie publică, E.D.P., București, 1997,
Munteanu Victor – Control și audit financiar, București, Ed. Lucman Serv, 1998;
Niculescu O., Verboncu I. – „Management în baza centrelor de profit”, Ed. Economică, București, 1998;
Oneț C., – Dreptul finanțelor publice, Editura Luminalex, București, 2000;
Oprițescu M- „Finanțele întreprinderii”, Suport de curs, Craiova, 1990
Paraschivescu M.D., Păvăloaia W. – „Modele de contabilitate și analiză financiară”, Ed. Vrantop, Focșani, 1997;
Patriche D. (coordonator) – „Economie comercială”, Ed. Economică, București, 1998;
Patriche D., Stănescu I., Grigorescu M., Felea M. – „Bazele comerțului”, Ed. Economică, București, 1999;
Patriche D. – „Marketing industrial”, Ed. Expert, București, 1994;
Petca I.C., „Managementul organizației – curs”, Ed. A.F.T., Sibiu, 2005
Petică Roman D., – Dreptul finanțelor publice, Editura Tribuna, Sibiu, 2000
Popeangă Petre – Organizarea și exercitarea controlului financiar – contabil, București, Ed. Fundație “România de Mâine”, 2000;
Popescu Stere – „Politica și strategia economico-financiară a firmelor” Ed. Luminax, București, 1996;
Recce, B., Business, Houghton Mifftin Company, Boston, Dallas, Geneva, 1984
Ristea M., Zara Șt., „Bugetul în conducerea întreprinderii”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984;
Ristea M., Purcalea Th., Patriche D. – „Meserie de comerciant”, Ed. Economică, București, 1995;
Stancu I., „Gestiunea financiară”, Ed. Economică, 1994
Stăncioiu I., Militaru Gh. – „Managementul. Elemente fundamentale”, Ed. Teora, București, 1998;
Thiveaud Jean-Marie, – “Le risque et son prix: génése d`un concept”, Révue d`Economie Financière, 1996;
Toma M. – „Finanțe și gestiune financiară”, Ed. Did. și Ped., București, 1994;
Trenca I., Management financiar, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1977
Vintilă G. – „Gestiunea economico-financiară”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997.
Văcărel Iulian, – Finanțe publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1994
*** Le Petit Larousse Dictionaire Enciclopedique, 1993
*** Dictionary of France and Investment Terms, 1994
*** The New Merrian Webster Dictionary, 1989
*** Dicționarul enciclopedic Wetster
B. LEGI, ORDINE, ORDONANȚE, HOTĂTÂRI
► Constituția României 2003, revizuită și republicată;
► Legea Finanțelor Publice nr. 72 din 12 iulie 1996;
► Legea 500/ 2002 – privind finanțele publice, Monitorul Oficial nr. 597/2002;
► Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizată
► Legea 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi”, actualizată;
► Legea nr. 234/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv
► Normele metodologice nr. 181061/28.03.1995 privind întocmirea B.V.C. de către regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat.
C. SITE-URI
http://www.utgjiu.ro/revista/ec/_Oana_Sabina_Vezure
http://www.referateok.ro/referate/1370_1262611297.pdf
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Pagini/Prezentare
http://www.curteadeconturi.ro/sites/CCR/RO/Pagini/Istoric.
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Curții de Conturi
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Pagini/Structuraorganizatorica.spx
http://www.curteadeconturi.ro/sites/CCR/RO/Pagini/Organizare
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Documente publice/Regulamente/rof.
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control/Audit/Documente/GhidControl Intern
http://www.cursurigratuite.ro/referate/economie/control_financiar
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Raportpublicanul2011
http://www.curtea_de_conturi.ro/sites/ccr/RO/Communicate/Documente/documente/rof_scirp
http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Conturi
http://control-intern.blogspot.ro/2012/01/etapele-evaluarii-sistemului-de-control.html
http://control-intern.blogspot.ro/2012_01_01_archive.html
http://www.clr.ro/rep_htm/L94_1992_Rep2.htm
http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_modificare_functionare_curtea_de_conturi_217_2008.php
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_13566/p_1/2.html
* * * * *
BIBLIOGRAFIE
A. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
Angelescu C., Stănescu I. – „Economie Politică”, Ed. Oscar Print, București 1999
Bălan Emil – Drept financiar (ediția a II-a), București, Ed. All Beck, 2003
Bogdan I., „Management financiar”, Editura Universitară, București, 2005
Bostan Ionel – Controlul financiar, Iași, Ed. Polirom, 2000;
Constantinescu D.A. și colab., Management financiar în asigurări, Col. Națională, București, 1999
Constantinescu A. D. (coord.) – „Analiza managerială a firmei”, Ed. Colecția Națională, București, 1993
Darie V., Drehuță – „Manual de expertiză contabilă și analiză” Ed. Agora, București, 1998;
Dragotă V., Ciobanu A., Obreja L., Dragotă M., Management financiar, vol. I, Ed. Ec., București, 2003
David Davies, „The art of managing finance”, Mc Graw-Hill Book Company, New York
Drosu Șaguna D., – Tratat de drept financiar și fiscal, Editura All, București – 2001;
Dragomir Georgeta, „Finanțe Publice” – Curs, Ed. Univ. „Dunărea de Jos”, Galați 2005;
Dumitrean Emilian – „Bilanț contabil”, Ed. A, Iași, 1992;
Dumitrana M, Negruțiu M. – „Contabilitatea întreprinderilor de comerț și turism”, Ed. Ec., București, 1993;
Florescu C. (coordonator) – „Marketing”, Ed. Marketing, București, 1992;
Giurgiu A. I., „Mecanismul financiar al întreprinzătorului”, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1995
Hada T., „Diagnoză, restructurare și perspective de revitalizare a societăților comerciale”, Ed. Intercredo, Deva, 1997;
Huțu Aida Carmen – „Cultură organizațională și transfer de tehnologie”, Ed. Economică, București, 1999;
Iacob Constanța – „Contabilitatea gestiunii interne a unităților economice”, Ed. Certi, Craiova, 1994;
Ișfănescu A. (coordonator) – „Ghid practic de analiză economico financiară”, Ed. Tribuna Economică, București, 1999;
Keneth R. A., The Concept of Coporate Strategy, Homewood, II, 1980
Kerbalek I. (coordonator) – „Economia întreprinderii”, Ed. Economică, 1999;
Kuber M., „Management consulting”, Editura AMCOR, 1992
Longenecker, J., „Management”, Charles Merril Publishing Company, Toronto, London, Sydney, 1981
Marcu, F., Mânecă, C., „Dicționar de neologisme”, Editura Academiei, 1978
Mihaela Onofrei, „Management financiar”, Editura C.H. Beck, 2006
Moldovan Iosif, „Finanțe publice și legislație incidentă”, Ed. Tehno Media, Sibiu, 2010;
Moșteanu T., Buget și trezorerie publică, E.D.P., București, 1997,
Munteanu Victor – Control și audit financiar, București, Ed. Lucman Serv, 1998;
Niculescu O., Verboncu I. – „Management în baza centrelor de profit”, Ed. Economică, București, 1998;
Oneț C., – Dreptul finanțelor publice, Editura Luminalex, București, 2000;
Oprițescu M- „Finanțele întreprinderii”, Suport de curs, Craiova, 1990
Paraschivescu M.D., Păvăloaia W. – „Modele de contabilitate și analiză financiară”, Ed. Vrantop, Focșani, 1997;
Patriche D. (coordonator) – „Economie comercială”, Ed. Economică, București, 1998;
Patriche D., Stănescu I., Grigorescu M., Felea M. – „Bazele comerțului”, Ed. Economică, București, 1999;
Patriche D. – „Marketing industrial”, Ed. Expert, București, 1994;
Petca I.C., „Managementul organizației – curs”, Ed. A.F.T., Sibiu, 2005
Petică Roman D., – Dreptul finanțelor publice, Editura Tribuna, Sibiu, 2000
Popeangă Petre – Organizarea și exercitarea controlului financiar – contabil, București, Ed. Fundație “România de Mâine”, 2000;
Popescu Stere – „Politica și strategia economico-financiară a firmelor” Ed. Luminax, București, 1996;
Recce, B., Business, Houghton Mifftin Company, Boston, Dallas, Geneva, 1984
Ristea M., Zara Șt., „Bugetul în conducerea întreprinderii”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1984;
Ristea M., Purcalea Th., Patriche D. – „Meserie de comerciant”, Ed. Economică, București, 1995;
Stancu I., „Gestiunea financiară”, Ed. Economică, 1994
Stăncioiu I., Militaru Gh. – „Managementul. Elemente fundamentale”, Ed. Teora, București, 1998;
Thiveaud Jean-Marie, – “Le risque et son prix: génése d`un concept”, Révue d`Economie Financière, 1996;
Toma M. – „Finanțe și gestiune financiară”, Ed. Did. și Ped., București, 1994;
Trenca I., Management financiar, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1977
Vintilă G. – „Gestiunea economico-financiară”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997.
Văcărel Iulian, – Finanțe publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1994
*** Le Petit Larousse Dictionaire Enciclopedique, 1993
*** Dictionary of France and Investment Terms, 1994
*** The New Merrian Webster Dictionary, 1989
*** Dicționarul enciclopedic Wetster
B. LEGI, ORDINE, ORDONANȚE, HOTĂTÂRI
► Constituția României 2003, revizuită și republicată;
► Legea Finanțelor Publice nr. 72 din 12 iulie 1996;
► Legea 500/ 2002 – privind finanțele publice, Monitorul Oficial nr. 597/2002;
► Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizată
► Legea 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi”, actualizată;
► Legea nr. 234/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv
► Normele metodologice nr. 181061/28.03.1995 privind întocmirea B.V.C. de către regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat.
C. SITE-URI
http://www.utgjiu.ro/revista/ec/_Oana_Sabina_Vezure
http://www.referateok.ro/referate/1370_1262611297.pdf
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Pagini/Prezentare
http://www.curteadeconturi.ro/sites/CCR/RO/Pagini/Istoric.
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Curții de Conturi
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Pagini/Structuraorganizatorica.spx
http://www.curteadeconturi.ro/sites/CCR/RO/Pagini/Organizare
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Documente publice/Regulamente/rof.
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Control/Audit/Documente/GhidControl Intern
http://www.cursurigratuite.ro/referate/economie/control_financiar
http://www.curteadeconturi.ro/sites/ccr/RO/Raportpublicanul2011
http://www.curtea_de_conturi.ro/sites/ccr/RO/Communicate/Documente/documente/rof_scirp
http://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Conturi
http://control-intern.blogspot.ro/2012/01/etapele-evaluarii-sistemului-de-control.html
http://control-intern.blogspot.ro/2012_01_01_archive.html
http://www.clr.ro/rep_htm/L94_1992_Rep2.htm
http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_modificare_functionare_curtea_de_conturi_217_2008.php
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_13566/p_1/2.html
* * * * *
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Curtii DE Conturi In Eficientizarea Cheltuielilor Publice (ID: 129692)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.