ROLUL CUR ȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ÎN CONSOLIDAREA [630163]

ROLUL CUR ȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI ÎN CONSOLIDAREA
PUTERII JUDECĂTORE ȘTI DIN ROMÂNIA: RECOMANDĂRI

Suzana Dobre
Drago ș Bogdan

Aprilie 2009

Raport pregătit pentru proiectul ”Juristras” finan țat de Comisia Europeană , DG
Cercetare, Prioritatea 7, Cetă țeni și Guvernre în Societatea bazată pe cunoaștere
(contract nr. FP6 -028398)

Sumar executiv

În afara cazurilor privind discriminarea contra mi norită ților etnice, majoritatea cazurilor
deschise României în care Curtea a constatat o încălcare a prevederilor Conven ției au
fost legate de trecutul comunist al țării. Unele dintre aceste cazuri reflectă probleme
legate de discrepan țele între vechile me ntalită ți și noile valori democratice, în timp ce
alte cazuri sunt legate de dificultă țile ce însoțesc restituirea terenurilor și caselor
confiscate de către regimul comunist. Un alt element specific al jurispruden ței legate
de România prive ște procesul de aderare la Uniunea Europeană și condiționările
inerente acestuia în domeniile respectării drepturilor omului și democratizării. Comisia
Europeană și Consiliul Europei (prin Comitetul de Miniștri și Curtea Europeană a
Drepturilor Omului – CEDO ) au avut o a gendă comună pe un număr de chestiuni
importante și, mai mult decât atât, ambele au fost instrumente de presiune politică
aflate într -o strânsă interdependen ță.

Curtea de la Strasbourg este în percep ția publică un fel de ”Curte Supremă”, unde
toate gre șelile făcute de sistemul na țional de justiție pot fi ”îndreptate”. Prin urmare,
din ce în ce mai multe cazuri au fost înaintate Cur ții, România fiind pe locul al doilea
după Rusia ca număr de sesizări. Cu toate acestea, executarea deciziilor CEDO este
adese a nesatisfăcătoare, atâta timp cât aplicarea deciziilor variază foarte mult, de la
adoptare fără probleme (ca în cazul legisla ției de protecție a copilului), la dezvoltare
lentă a cadrului legal (cum s -a întâmplat în cazul legilor pr ivind libertatea de
exprimare) ș i până la un refuz total al aplicării (de exemplu, în cazul reformei serviciilor
secrete).

Poziția sistemului ju diciar românesc fa ță de Convenție a evoluat de la o necunoa ștere
aproape completă ș i respingere către o abordare mai favorabilă. Însă , deși în ultimii
ani se observă un progres în privin ța aplicării deciziilor de la Strasbourg de către curțile
naționale, există încă loc de mai bine.

Raportul de fa ță include o serie de recomandări privind următoarele puncte principale:
executarea deciz iilor CEDO și implementarea standardelor Conven ției; realizarea unei
reforme a sistemului judiciar care să asigure celeritatea procesului de judecată și care
să creeze o jurispruden ță coerentă; asigurarea libertății de exprimare; crearea unor
mecanisme efi ciente care să accelereze procesul de restituire a proprietă ții; protec ția
drepturilor minorită ților.

În concluzie, jurispruden ța creată de CEDO rămâne un stimul important pentru
creșterea protecției drepturilor la nivel național. Deciziile de Strasbourg au generat
controverse în unele cazuri, deoarece au atins unele aspecte sensibile care -și aveau
originea în trecutul comunist al statului (puterile acordate serviciilor secrete, libertatea
de exprimare, echilibrul de putere din sistemul judiciar, restitui rea proprietă ților
naționalizate). În acest conflict între vechile mentalități și noile valori democratice,
jurispruden ța Curții s -a transformat într -un argument puternic pentru adoptarea unor
reforme cerute de către Comisia Europeană și de societatea civi lă, ușurând uneori
schimbări majore ale politicilor guvernamentale în mai multe sectoare -cheie.

În afara celor privind discriminarea contra minorită ților etnice, majoritatea
cazurilor deschise României în care Curtea a constatat o încălcare a prevederilor
Conven ției au fost legate de trecutul comunist al țării. Unele dintre aceste cazuri
reflectă probleme legate de discrepan țele între vechile mentalități și noile valori
democrati ce, în timp ce alte cazuri sunt legate de dificultă țile ce însoțesc
restituirea terenurilor și caselor confi scate de către regimul comunist. O privire
de ansamblu asupra deciziilor Cur ții contra României arată că unele dintre
institu țiile și practicile car e au supravie țuit căderii regimului comunist nu mai sunt
compatibile cu o societate democratică: puterea sporită acordată serviciilor
secrete și lipsa controlului sistemului judiciar asupra unora dintre aceste puteri,
sau limitările libertă ții de exprimare în cazuri în care jurnali știi critică politicieni
(oficiali de rang înalt). De asemenea, procesul îndelungat și extrem de greoi
(uneori aproape haotic) de restituire a bunurilor confiscate de regimul comunist a
eviden țiat, printre alte aspecte, probleme e xistente în rela ția di ntre puterea
judecătorească și administra ție: în unele cazuri administra ția a refuzat să aplice
decizii definitive ale cur ților naționale, în timp ce, în altele, posibilitatea
procurorilor (considera ți de Curte reprezentanți ai Statu lui) de a contesta decizii
definitive a periclitat predictibilitatea și siguranța care ar trebui garantate de
sistemul juridic .

Un alt ele ment specific al situa ției din România prive ște procesul de aderare la
Uniunea Europeană și condi ționările inerent e acestuia în domeniile respectării
drepturilor omului și democratizării . În 1993, Consiliul European întrunit la
Copenhaga a adoptat ”criteriile de la Copenhaga” pentru aderare, care stab ilesc
explicit o serie de condiț ii necesare pentru a deveni membru al Uniunii Europene.
Câțiva ani mai târziu, în 1997, Tratatul de la Amsterdam care a inclus principiile
libertăț ii, democra ției și respectului p entru drepturile omului a reprezentat primul
Tratat al Uniunii Europene în care acestea sunt precizate explicit . Toate a ceste
prevederi pot fi privite ca un set de cerin țe clare pentru acordarea statutu lui de
membru unor state fost -comuniste. Conform lor, statele care doreau să devină
membre ale Uniunii Europene erau obligate să corespundă criteriilor de la
Copenhaga înainte de a fi acceptate drept candidate pe ntru aderare. Respectarea
condiț iilor referitoare la drepturile omului era evaluată în rapoartele de ț ară într –
un capitol separat. Drept urmare, faptul că respectarea drepturilor omului în
general e ra o condiț ie absolut necesară pentru a începe procesul de aderare, a
influen țat puternic politica autorită ților române în această privință .

Rapoartele de țară ale României realizate de Comisia Europeană între 1998 și
2005 reprezin tă o sursă valoroasă de informaț ii privind problemele de respectare
a drepturilor omului identificate de Comisie; procedura recurs ului în anulare ,
discriminare a populaț iei Rroma, încălcări ale libertăț ii de ex primare a jurnali știlor,
aspecte legate de restituirea caselor na ționalizate, discri minarea împotriva

homosexualilor, sunt, printre altele, chestiuni extrem de importante semnalate în
aceste rapoarte. În urma unor presiuni politice intense din partea Uniunii
Europene, autorită țile române au făcut reforme majore în aceste domenii.
Referiri le făcu te de Comisie la Convenț ia Europ eană a Drepturilor Omului, la
CEDO, sau la decizi i individuale contra României, ș i felul în care aceste rapoarte
evaluează măsurile luate de autorităț ile române, reflectă faptul că, în general,
Comisia Europeană ș i Consiliul Europei (prin Comitetul de Mini ștri și prin CEDO )
au avut o agendă comună pe un număr de chestiuni variate ș i importante . Mai
mult, ambele au reprezentat factori de presiune politică, funcț ionând într -o
interdependen ță strânsă. Astfel, probleme rid icate de deciziile Cur ții (cum a r fi
procedura de recurs în anulare , încălcarea libertății de exprimare a jurna liștilor
etc.) au fost reluate în rapoartele UE, ceea ce a creat o presiune politică sporită
pentru schimbarea legisla ției și practicii și aducer ea lor mai aproape de
standardele democratice . În plus, Comisia Europeană a folosit unele dintre
cazurile de la Curte ca argumente pentru a susține că problemele pe care le
semnala în rapoarte sale reprezintă încălcări ale drepturilor fundamentale ale
omului. Ultimul capitol al raportului detaliază impactul deciziilor Cur ții asupra
politicilor publice prin intermediul ac țiunilor Comisiei Europene. Astfel, dubla
presiune, atât din partea UE cât și din partea Consiliului Europei , a generat
evolu ții sem nificat ive în domeniul respectării drep turilor omului, de și încă rămân
multe de făcut. Chiar și în prezent, eficien ța sistemului de justiție ș i statul de
drept trebuie consolidate (sub atenta monitorizare a Comisiei), iar România
continuă încă să piardă cazuri în fața Cur ții.

Datorită implicării sale în promovarea drepturilor omului, Curtea de la Stra sbourg
este în percepț ia publică o ”Curte Supremă”, unde toate greșelile făcute de
sistemul naț ional de justi ție pot fi ”îndreptate”, fiind văzută ca un fel de panac eu
pentru toate nemul țumirile legate de funcționarea instanțelor naționale. În
consecin ță, din ce în ce mai multe plângeri au fost depuse la Curte, și, conform
ultimelor statistici ale acesteia, publicate pe 25 ianuarie 2007, România se află pe
locul doi d upă Rusia ca număr de astfel de apl icații. Chiar mai rău, raportân d
numărul de plânge ri la numărul de locuitori, Româ nia conduce clasamentul cu
10850 de cazuri deschise până la 1 ianuarie 2007 (12.1% din încărcătura totală a
Curții) la o popula ție totală d e aproximativ 22 de milioane de locuitori.

Există trei mari categorii de cazuri înaintate Cur ții: cazuri privind discriminarea
minorită ților etnice (1), și cazuri care reflectă dificultăți ale tranziț iei de la
comunism la o societate democratică – fie ci ocniri între vechile mentalită ți și noi
valori (2), fie cazuri privind ”privatizarea” unor bunuri confiscate de regimul
comunist (3). Numărul de cazuri legate de discriminarea minorită ților etnice este
destul de redus prin compara ție cu numeroasele situa ții de discriminare a
comunităților R roma descrise în rapoarte consecutive. Au existat două mari
grupuri de cazuri – primul include ciocnirile violente și atacurile asupra
comunită ților Rroma de la începutul anilor ’90, în timp ce al doilea cuprinde

cazuri m ai recente, referitoare la comportamente abuzive ale poliț iei fa ță de
indivizi de etnie Rroma . În ceea ce prive ște cazuril e legate de problematica
tranziț ie postcomunistă a României către o societate democratică, acestea au
privit rolul diferiț ilor agenț i de putere cum ar fi serviciile de informaț ii sau
procurorii. Libertatea de exprimare a făcut de asemenea obiectul a mai multor
cazuri asupra cărora a deci s Curtea. Restituirea proprietăț ii a făcut din România o
țară aparte în regiune prin faptul că un numă r mare de cazuri înaintate Cur ții
sunt legate de această problemă. Sanc țiunile aplicate României pentru
nerespectarea dreptului la proprietate au fost de obicei legate de eficien ța
sistemelor judiciar și administrativ, iar majoritatea privesc procedurile
administrative sau juridice îndelungate și insuficienta întărire a statului de drept
(de exemplu, nerespecta rea unor decizii definitive date de cur țile naționale ).

Conform statisticilor Comitetului de Mini ștri, România nu pare să fie un foarte
bun executo r al deciziilor CEDO. Din punct de vedere al deciziilor neexecutate în
cazuri care vizează lipsuri sau probleme în legisla ția naț ională, România se află
pe locul cinci din totalul statelor, cu 7% din total, în timp ce din punct de vedere
al numărului total al deciziilor executorii neaplicate, se plasează pe locul al
optulea, cu ”numai” 3%. Cazurile care arată probleme în legislaț ia na țională
reprezintă 24% din numărul total al cazurilor împotriva României în care deciziile
sunt încă ne -executa te (38 din 157 ). Nici durata de punere în a plicare a decizi ilor
nu este satis făcătoare: România are 9% din totalul cazurilor care vizează
legislaț ie în care deciziile nu sunt puse în executare pentru mai mult de 2 ani. Din
totalul cazurilor vizând probleme de legisla ție națională încheiate cu o decizie
contra României , 11% (4 decizii ) așteaptă executarea de m ai mult de 5 ani, 47%
(18 decizii ) sunt puse în executare intr-o perioadă de la 2 până la 5 ani și 42%
(16 decizii) a șteaptă aplicarea de mai pu țin de 2 ani.

Astfel, punerea în aplicare a deciziilor CEDO variază foarte mult, de la adoptare
fără probleme (ca în cazul legisla ției de protec ție a copilului), la dezvoltare lentă
a cadrului legal (cum s -a întâmplat în cazul legilor privind libert atea de
exprimare) și până la refuz total al aplicării (de exemplu, deciziile privind reforma
serviciilor secrete). Această varia ție nu este surprinzătoare, dat fiind faptul că
aplicarea unor decizii care ating domenii sensibile depinde de voin ța politică în
acest sens. Printre ace ste decizii se regăse ște reforma foarte mult amânată a
serviciilor secrete, sau decizii care necesită reforme sistemice menite să asigure,
de exemplu, o punere în aplicare corespunzătoare a deciziilor judecătore ști
definitive sau o lungime rezonabilă a pro cedurilor.

Nu în ultimul rând, pozi ția puterii judecătore ști din România fa ță de Conven ție și
de jur isprudenț a Cur ții este un aspect critic . Articolele 11 și 20 ale Constituț iei
României stipulează o prevalență a Convenț iei față de legisla ția naț ională, și chiar
față de Constitu ție în materie de respectare a drepturilor omului. În consecinț ă,
curțile pot aplica jurisprudenț a CEDO în mod direct, fără a trebui să se adreseze

Curții Constitu ționale o întrebare preliminară în această materie. Cu toate
aceste a, curț ile naționale sunt adesea re ținute în aplicarea directă a Conven ției în
cazurile în care cadrul legal na țional însuș i afectează drepturile omului. Aceste
rețineri ale cur ților naț ionale de a aplica direct Conven ția sau chiar Constitu ția
României în situații în care normele inferioare de drept nu corespund
standardelor de bază ale drepturilor omului a fost cauzată, cel pu țin parț ial, de
lipsa de expertiză a judecătorilor în domeniul drepturilor omului și în domeniul
dreptului constitu țional. O altă ca uză a fost eșecul Înaltei Curț i de Casaț ie și
Justiție și al Cur ții Constitu ționale de asigura și impune respectarea normelor de
drepturile omului la nivel na țional.

O altă complica ție de rivă din natura sistemului de drept . România are un si stem
de drept de tip Romano -Germanic, în care sistemul judecătoresc nu se bazează
pe existen ța precedentelor judiciare . Prin urmare, jurispruden ței i se acordă o
importan ță redusă, în timp ce judecătorii și avocaț ii se concentrează mai ales
asupra interpretării legii î nsăși și a modului în care aceasta se aplic ă într -un caz
anume. Unul dintre principalele efectele secu ndare ale acestui sistem este
problema cronică a deciziilor judecătore ști contradictorii, problemă ridicată recent
de CEDO în mai multe decizii importante . Abordarea Cur ții, bazată pe echilibrarea
intereselor contrare , propor ționalitate, pe doctrina limitelor de apreciere ale
judecătorului ș i așa mai departe, a fost – și din nefericire încă este – foarte
diferită de modul uzual de tratare al cazurilor în si stemul juridic românesc. La fel
ca în multe alte state continentale, se consideră că rolul judecătorilor este de a
aplica o solu ție oferită de legea însă și, fără a beneficia de o oarecare libertate de
apreciere în funcție de cazul concret . Rolul lor în rez olvarea unui conflict dintre
două păr ți este mai ales acela de a găsi legea care se aplică (după stabilirea clară
a faptelor cazului), și de a o interpreta ( doar dacă acest lucru este necesar).
Această viziune a dus la o abordare mai degrabă formalistă , foarte apropiată de
limbajul legisla ției naț ionale, în soluționarea cazurilor . Această difer ență de
abordare – și de mentalitate – a cauzat dificultă ți de în țelegere a deciziilor Curț ii.
O primă consecin ță directă a lipsei unei abordări riguroase și coerent e este
reprezentată de faptul că judecătorii din cadrul cur ților na ționale nu folosesc de
obicei institu țiile, principiile și abordările care stau la baza considera țiilor ce
determină deciziile CEDO. ”Propor ționalitatea”, ”necesar/ă într -o societate
democr atică”, ”o nevoie socială presantă”, ”prescris de lege”, ”scop legitim” sunt
toate no țiuni virtual necunoscute în jurispruden ța cur ților din România . Acestea
apar rareori în motivarea deciziilor Cur ții Constitu ționale din România sau ale
Înaltei Curți de Casație și Justiție . De exemplu, în procedurile legate de
naționalizarea proprietăț ilor, unde există o jurispruden ță consistentă a CEDO
contra României, majoritatea judecătorilor continuă să -și bazeze deciziile pe
legisla ția naț ională, și nu iau măsuri pent ru a folosi un mod de ra ționare a
deciziei similar celui folosit de CEDO. În unele cazuri, fără a în țelege pe deplin
raționamentele din spatele deciziilor CEDO, unele cur ți au încercat să aplice o

combina ție de legislație națională și de jurisprudență a CE DO, cu rezultatul că
nici una dintre acestea nu a fost în totalitate urmată și respectată.

În concluzie, sistemul ju diciar românesc nu s -a comportat întotdeaun a coerent
după adoptarea și ratificarea Conven ției. Absenț a unui mecanism eficient de
evaluare a deficien țelor generale sau structurale din legislaț ia națională explică în
bună măsură dificultă țile în implementarea unor decizii importante al CEDO. De și
în ultimii ani se poate observa un progres în abordarea cur ților na ționale pe
măsură ce acestea în cep să aplice jurispruden ța instanței de la Strasb ourg, sunt
încă posibile numeroase îmbunătă țiri. Înalta Curte de Casaț ie și Justiție și Curtea
Constitu țională a României încă nu urmează o linie precisă și coerentă în
aplicarea jurispruden ței instanței de la Strasbourg.

RECOMANDĂRI

1. Atât elitele politice cât și cele din sistemul juridic trebuie să -și
demonstreze voin ța de a respecta pe deplin deciziile CEDO și
standardele Conven ției

România s-a angajat în mod oficial să respecte drepturile omului și valorile
democratice atunci când a semnat Conven ția, cât și atunci când și-a declarat
intenția de a adera la UE. Deciziile ambelor instanț e interna ționale care
supraveghează modul în care statele membre își respectă angajamentele sunt
obligatorii, astfel în cât atât politicienii , cât și puterea judecătorească trebuie să
acord e mai multă aten ție implementării complete a sentinț elor.

Mecan ismul na țional care evaluează dacă proiectele de lege și legile existente
sunt compatibile cu standardele CEDO s-a dovedit inadecvat în practică, iar
ineficien ța sa are mai multe cauze. Agentul Guvernamental de la CEDO nu are
nici o legătură institu țională cu Ministerul Justi ției, care este principalul ini țiator al
proiectelor de lege din sistem. De asemenea, nu există preved eri procedurale
care să introducă necesitatea unui aviz consultativ din partea Agentului
Guvernamental în privin ța legisla ției proiecta te. Nu există nici un alt mecan ism
eficace în evaluarea compatibilită ții dintre proiectele de lege sau legisla ția
existen tă și Conven ție sau jurisprudenț a CEDO .

Este necesară o mai bună coordonare între diferitele agen ții ale ramurii executive
responsabile în domeniul drepturil or omului (Agen tul Guvernamental – Ministerul
Afacerilor Externe, Ministerul Justi ției, Ministeru l de Finan țe, etc.), comisiile
privind respectarea drepturilor omului di n Parlament și puterea judecătorească
(atât în ceea ce prive ște cu rțile, cât și pentru Consil iul Superior al Magistraturii),
atâta timp cât comunicarea între acestea este foarte limita tă sau inexistentă.
Agentul Guvernamental ar trebui să aibă posibilitatea de a ini ția proiecte de lege.

În ceea ce prive ște puterea judecătorească, eforturile ar trebui continuate în mai
multe direc ții pentru a asigura capacitatea de aplicare a Conven ției. Accesul la
jurispruden ța în continuă evoluț ie, într -o limbă cunoscută de judecători este
prima condi ție: acces la internet, acces la căr ți sau periodice de specialitate
referitoare la acest subiect, un progra m oficial al Ministerului Justiț iei de a
traduce / rezuma cele mai importante decizii nu numai contra României , ci și
contra altor state. O altă direc ție este dezvoltarea obligativită ții de a examina
unele decizii CEDO contra României ca parte a pro cesului de promovare / selec ție
a judecătorilor: în prezent, examinarea es te redusă la circa 40 de decizii contra
României , decizii care nu acoperă toate problemele , și, mai important, nu sunt
suficiente pentru a permite în țelegerea perspectivei folosite de Curte. Cel pu țin
articolele 6 (dreptul la proces c ivil și penal corect) și articolul 1 al primului
Protocol (privind proprietatea) ar trebui incluse și dezvoltate pe larg. Nu în
ultimul rând, dezvoltarea unui siste m electronic de învăț are despre deciziile Cur ții
ar fi un mod eficient din punct de vedere a l analizei cost/beneficiu pentru a
crește nivelul de cunoa ștere al judecătorilor privind Convenț ia.

În final, avoca ții ar trebui să joace un rol mai important în îmbunătă țirea aplicării
practice a standardelor Conven ției de către cur țile na ționale din România .
Îmbunăt ățirea gradului de cunoa ștere al acestora în priv ința jurispruden ței CEDO
ar trebui să fie un obiectiv nu numai al Baroului, dar și al administraț iei de stat.
Cooperarea între Ministerul Justiț iei, Barou și Institutul Național pentru pregătir ea
Avocaț ilor (INPPA) ar putea duce la crearea unui program care să vizeze
creșterea gradului de cunoaș tere și a rolului avoca ților în privin ța respectării
standardelor Conven ției.

Recomandări: Statul român trebuie să implementeze pe deplin deciziile
CEDO și să realizeze o coordonare mai bună între actorii relevanț i.
Agentul Guvernamental ar trebui să aibă prerogative sporite, care să
includă și inițiativa legislativ ă. Informarea judecătorilor în privin ța
evoluției jurisprudenț ei ar trebui să fie o priori tate i ar evaluarea
obligatorie a cunoș tințelor acestora în materie de jurispruden ță CEDO
la examenele de promovare / selec ție ar trebui extinsă. Familiarizarea
avoca ților cu legisla ția și precedentele în domeniu ar trebui să fie de
asemenea sporită prin p rograme organizate în cooperare cu Baroul și
INPPA.

2. Reformarea sistemului juridic pentru a asigura scurtarea
proceselor și coerența jurisprudenței.

Eficienț a și predictibilitatea actului de justi ție sunt două principii cheie care stau
la baza jurispr udenței Curții. În România aceste principii sunt afectate de durata
mare a procedurilor ți de lipsa unei practici unitare , care au generat sancț iuni în
numeroase cazuri. În ciuda cre șterii nivelului de conștientizare al acestor

probleme, până acum s -au lua t puține măsuri pentru schimbarea acestei stări de
fapt. Din 2006 fiecare dosar ar trebui să aibă un număr unic de înregistrare care
să permită o mai bună monitorizare a duratei fiecărui proces. Cu toate acestea,
nu există nici o evaluare a gradului de imp lementare al acestei prevederi și nici
un fel de date statistice relevante nu au fost făcute publice de către autorită ți.
Cifre estimative de procese care durează extrem de mult sunt încă prezent ate în
presă , dar nu există nici un fel de rapoarte oficiale privind durata medie a unui
caz până la solu ționare sau privind cauzele întârzierilor. Consiliul Superior al
Magistraturii a colectat anumite date privind durata, dar nu a dat informa ții
privind intervalele dintre prima înregistrare la tribunal și decizia finală (acoperind
întregul traseu între cur țile de diferite nivele), aceasta fiind de fapt cifra relevantă
pentru beneficiarul final, cetă țeanul. Introducerea unui mecanism financiar de
compensare pentru durata mare a proceselor, propusă în proiectul noulu i Cod de
Procedură Civilă este un pas în dire cția cea bună, dar aplicabilitatea sa de către
curți rămâne să fie evaluată.

În pr ivința unificării practicii , deși există un proiect început în 2005,
implementarea sa este deficitară. Nici măcar în cazul Cur ții Supreme practica nu
este unitară, ceea ce trimite semnale n egative cur ților inferioare și îi subminează
propriul rol de interpret al legilor. Întâlnirile profesionale regulate ale
judecătorilor sunt pur formale; compendiumurile de jurispruden ță nu prezi ntă
întotdeauna cele mai relevante decizii și nu acoperă toate nivel urile din sistem,
nici măcar în situa țiile în care tribunalul , de exemplu , reprezintă instan ța finală de
decizie . Crearea unor b aze de date cu deciziile cur ților ar fi o modalitate eficien tă
și necostisitoare de a ușura căutarea jurisprudenței relevante, și ast fel de
inițiative ar trebui extinse la nivel național.

Un alt mecanism existent care poate contribui la diminua rea diferen țelor din
practică este apelul în interesul legii. Procuror ul General poate aduce în fa ța
Curții Supreme situații în care practică este divergentă, iar decizia acesteia ar
trebui să fixeze precedentul care trebuie luat în considerare în cazul oricărei
judecări viitoare a unor cauze similare . Totu și, acest mecanism nu este foarte
utilizat deoarece Procurorul General este singurul responsabil cu identificarea
acestor situa ții și cu prezentarea lor în fața Înaltei Curți. Extinderea unor astfel de
competen țe la curțile inferioare ar trebui să facă acest instrument să f uncționeze
mai eficient.

Recomandări: o analiză în profunzime a duratei proceselor și a cauzelor
întârzierilor ar oferi informa țiile cruciale necesare pentru creșterea
eficien ței puterii judecătorești. De asemenea practica judiciară și
deciziile trebuie să fie făcute mai unitare prin îmbunătă țirea
cunoa șterii jurisprudenței și prin împuternicirea mai multor actori să
inițieze recursuri în interesul legii.

3. Libertatea de exprimare

Nerespectarea libertă ții de exprimare reprezintă încă o problemă , în speci al
pentru presa române ască, în condi țiile în care jurnaliștii au fost frecvent dați în
judecată în ultimele două decenii atunci când au criticat oficiali de rang înalt sau
politicieni. În ciuda unei lungi lupte î ntre ONG -uri (sus ținute de CEDO , Comisie,
Consiliul Europei) și autoritățile românești pentru dezincriminarea insultei,
calomniei, ofensei aduse autorită ții, ultrajului și pentru schimbarea așa -numitei
”proba verității ”, toate existente în vechiul Cod Penal, legisla ția se schimbă foarte
încet, iar p rogresul nu este continuu. Pentru a men ționa doar cele mai recente
evolu ții, între 2004 și 2006 pedeapsa cu închisoarea pentru calomnie a fost
scoasă, iar ultrajul eliminat. Cu toate acestea, în 2007, Curtea Constitu țională din
România a declarat neconstit uțională legea care dezincrimina ”insulta și
calomnia ” și a decis că prevederile anterioare din Codul Penal, care incriminau
insulta și calomnia trebuie păstrate în sfera dreptului penal . Un nou Cod de
Procedură Penală face subiectul unor dezbateri aprinse în prezent. De și lente,
schimbările și speranța într -o îmbunătă țire nu ar fi fost posibile fără presiune
externă, începând cu Rezolu ția (1123/1997) Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei prin care s -a cerut României să alinieze Codul Penal standardel or
europene.

Deciziile CEDO au ju cat un rol important pentru îmbunătă țirea situației referitoare
la libertatea de expresie. Aceste decizii au fixat principii de protec ție a libertății
de exprimare care au fost ulterior aplicate de tineri judecători din R omânia.
Comisia Europeană a monitorizat libertatea de exprimare în rapoartele sale
regulate (2001 -2004) și a evidențiat în fiecare an problemele existente, urmărind
schimbările din Codul Penal (care se află acum într -un proces de revizuire
completă) și men ționând totodată deciziile Cur ții care au eviden țiat deficiențe în
respectarea libertă ții de exprimare în România. Jurisprudența Convenției este
folosită ca un argument forte de către susținătorii schimbărilor legislative care ar
dezincrimina calomnia, dar și de către jurnaliștii acuzați în tribunalele românești
din acest motiv.

Recomandări: toate deciziile relevante ale Conven ției ar trebui traduse
și diseminate cât mai mult, în jurnale naționale de drept și prin alte
mjloace. Autorită țile românești ar t rebui să realizeze alinierea
legisla ției la standardele UE. Informația privind deciziile Convenției ar
trebui împărtă șită cât se poate de mult judecătorilor români.

4. Ar trebui create mecanisme eficiente pentru accelerarea
procesului de restituire a propri etății

Una dintre problemele sanc ționate de C urte în mai mult de 50 de cazuri a fost
cauzată de faptul că nu puteau fi luate decizii de restituire a proprietă ții de către

curți în lipsa unei legislații speciale aplicabile acestui domeniu . După ce legea
10/2001 a fost adoptată s -a ajuns din nou la un blocaj, deoarece, aș a cum arată
Curtea Supremă, această lege ar fi trebuit să prevaleze asupra legisla ției
generale privind restituirea. Cu toate acestea, în unele cazuri acest blocaj a putut
duce la încălcăr i grave ale Conven ției. Deși este adevărat că legea specială ar
trebui să primeze în raport cu legisla ția generală, acest lucru este posibil doar
dacă procedura de implementare a legii speciale este eficace. În plan concret,
ineficacitatea în aplicarea leg ii speciale poate face ca un drept teoretic respectat
să fie încălcat în condi țiile în care o cerere depusă în 2001 rămâne nerezolvată
până în 2008. În plus, Fondul Proprietatea nu a fost privit de către CEDO ca un
sistem func țional capabil să ofere compen sații. Atâta timp cât procedurile
administrative pot dura mai mult de opt ani iar rezultatele nu pot fi prezise, este
greu să se argumenteze în favoarea eficien ței acestora, iar a ceasta a fost și
poziția adoptată de CEDO. Din toate aceste motive, menținere a posibilită ții de a
înainta ac țiuni legale prin tribunal poate fi rezonabil considerat ă un mod mai
eficient de a garanta dreptul la proprietate.
De asemenea, este foarte probabil ca lipsa capacită ții administrative și
discrepan țele din procesul de implem entare să ducă la decizii ale CEDO contra
României, care ar obliga -o la plata unor importante sume compensatorii. În mod
similar, lipsa de uniformitate a practicii judiciare, care este deosebit de
pronun țată în cazurile privind restituirea proprietății, di minuează predictibilitate a
care se a șteaptă în general de la instituțiile legale și administrative.

Recomandări: Accesul la ac țiuni legale în baza legilor generale tre buie
să rămână deschis, procesul administrativ trebuie îmbunătă țit din
punct de vedere al duratei procedurilor și al despăgubirilor acordate,
iar practica juridică și administrativă trebuie să devină mai unitară.

5. O protec ție mai bună a drepturilor minorităților în curțile
naționale și Europene

În ciuda numeroaselor men ționări în media și în a rapoartele oficiale a unor
cazuri de discriminare contra popula ției Rrom a, reac țiile sistemului de justi ție au
fost mai degrabă timide . Procedurile greoaie și îndelungate, combinate cu o
încredere scăzută în sistemul juridic și poliție (în special dac ă poli ția este cea care
comite abuzuri) și suportul limitat oferit numai de ONG -uri au descurajat
aducerea practicilor discriminatoare în fa ța instanțelor. De aceea, numărul de
decizii în această problemă este mult mai mic decât ar fi de a șteptat atât la n ivel
național cât și în cazul proceselor de la Strasbourg.

În al doilea rând, nici măcar deciziile din cazurile care au fost aduse în fa ța CEDO
nu au fost respectate într -un mod sistematic , în condi țiile în care statul român
eșuează în îndeplinirea oblig ațiilor sale, transformându -se astfel într -o sursă de
noi cazuri care măresc încărcătura cur ților, sau, mai rău, în tensiuni etnice. Un

exemplu relevant de conflict etnic adus în fa ța CEDO este cazul Hadareni
(Moldovan and Rostas vs. România , 2005), unde p oliția nu a luat măsurile
necesare pentru a proteja comunitatea Rroma de ac țiuni violente ale populației
majoritare (cum ar fi incendierea caselor rromilor). Cazul a făcut de asemenea
obiectul unei în țelegeri separate prin care Guvernul României s -a angaja t să
ofere compensa ții comunității Rrom a. Cu toate acestea, în 2009, CEDO a
comunicat Guvernului că este acuzat în 30 de noi cazuri deschise în urma
nerespectării de către acesta a obliga țiilor rezultate în urma în țelegerii.

În final, activitatea Consilu iului Na țional Contra Discriminării, deși încurajatoare,
nu este suficient de importantă sau de vizibilă pentru a cre ște nivelul de
conștientizare al problemelor cauzate de discriminare.

Recomandare: C reșterea în viitor a resurselor umane/logistice ale
CNCD, publicarea deciziilor sale pe web -site și crearea unor programe
dedicate dezvoltării și consolidării ONG -urilor care activează în
domeniul protejării drepturilor popula ției Rrom a.