Rolul Creditului Bancar In Dezvoltarea Economiei Nationale
ROLUL CREDITULUI BANCAR ÎN DEZVOLTAREA ECONOMIEI NAȚIONALE
Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE CU PRIVIRE LA CREDITUL BANCAR
1.1. Esența și elementele constitutive ale creditului bancar. Funcțiile și rolul creditului bancar în economia de piață.
1.2. Criteriile de clasificare a creditelor bancare
1.3. Determinarea costului creditului bancar
CAPITOLUL II. ANALIZA ȘI EVALUAREA ACTIVITĂȚII DE CREDITARE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
2.1. Analiza portofoliului de credite în valută națională
2.2. Evaluarea creditelor acordate în valută străină
2.3. Analiza riscurilor aferente procesului de creditare
CAPITOLUL III. CONSOLIDAREA ACTIVITĂȚII BANCARE ÎN CONTEXTUAL DEZVOLTĂRII ACTIVITĂȚII DE CREDITARE
3.1. Identificarea necesităților supravegherii prudențiale
3.2. Îmbunătățirea calității portofoliului de credite în strategia de dezvoltare a activității bancare autohtone și a economiei naționale
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
LISTA ABREVIERILOR
DECLARAȚIA PRIVIND CONȚINUTUL TEZEI DE MASTERAT
INTRODUCERE
Economia de piață presupune în mod necesar existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară în desfășurarea de activități economice eficiente. Prin activitatea desfășurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitățile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acțiunea anumitor fenomene, în funcție de obiectivele urmărite a se realiza.
Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanță majoră, aici intervenind funcția băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente. În condițiile de trecere la relațiile de piață rolul și însemnătatea pîrghiilor monetare și financiar-creditoare cresc brusc. Sistemele monetare și financiar-creditoare reprezintă unul din sectoarele economiei, unde cel mai eficient lucrează mecanismele de piață. Sistemul financiar, și în special sistemul bugetar influențează substanțial creșterea produsului intern brut (PIB) și părții lui principale – venitul national, dezvoltarea întreprinderilor și a ramurilor economiei naționale și situația păturilor largi ale populației. Pentru ca puterea publică într-adevăr să devină democratică, să înfăptuiască real suveranitatea, să asigure pe deplin interesele populației și a statului în ansamblu, aceasta trebuie să dețină resurse financiare reale. Rolul creditelor în reformarea economiei naționale, reprezintă ultimul capitol al lucrării de licență, urmărind prin punctele sale să arate importanța deosebită pe care o are în economia națională creditul, privatizarea și capitalul străin.
Actualitatea temei de cercetare. Actualitatea și importanța prezentei teme de cercetare reiese din realitatea cu care se confruntă întregul sistem financiar, în special cel european. Problema elaborării metodelor aplicative privind gestiunea relațiilor de credit bancă-client, având ca scop reducerea riscurilor bancare, la momentul de față este extrem de actuală atât pentru sistemul bancar mondial cît și pentru cel național.
În Republica Moldova, ca și în alte țări, un rol crucial în sectorul financiar îl joacă băncile comerciale, precum și în mod special, managementul relației de credit și administrarea riscurilor, pe care acestea îl abordează și aplică. Dezvoltarea relațiilor de credit dintre băncile comerciale și clienți sau așa-numitul management al clientelei presupune crearea unui sistem de creditare adecvat principiilor generale ale economiei de piață, bazate pe echitate, randament economic, satisfacerea unor cerințe economice, sociale, politice.
Gradul de studiere a temei de cercetare. Necesitatea cercetării multiplelor probleme de gestionare și organizare a sistemului de credit național, identificarea unor posibilități de perfecționare, precum și de elaborare a unor metode și strategii manageriale ce vor fi utilizate în soluționarea problemelor aferente relațiilor de credit, confirmă actualitatea prezentei lucrări sub aspect teoretic și practic și face această tematică atractivă și interesantă pentru cercetătorii, savanții și practicienii autohtoni.
Scopul cercetării constă în studierea și analiza managementului relațiilor de credit în sistemul bancar din Republica , în condițiile actuale, și elaborarea unor propuneri relevante privind perfecționarea și eficientizarea managementului clientelei a băncilor comerciale în scopul reducerii riscurilor bancare și, totodată, de a determina tendințele în dezvoltarea relațiilor de credit în sistemul bancar național.
Scopul propus este concretizat în următoarele sarcini ale cercetării:
aprofundarea conceptului u privire la creditul bancar, esența și elementele constitutive ale creditului bancar;
funcțiile și rolul creditului bancar în economia de piață;
analiza portofoliului de credite în valută străină și;
analiza riscurilor aferente procesului de creditare;
realizarea recomandărilor pentru consolidarea activității bancare în contextual dezvoltării activității de creditare.
Obiectul cercetării, în plan conceptual, cuprinde sectorul bancar autohton, însă o analiză mai detaliată va fi efectuată la nivelul portofoliului de credite.
Metodologia și metodele de cercetare folosite în lucrare a permis efectuarea unui studiu al elementelor specifice sectorului bancar și al condițiilor ce influențează dezvoltarea sistemului bancar în Republica . Principalele metode utilizate în cercetarea acestei teme au fost analiza subiectului din diferite puncte de vedere și metoda analizei datelor statistice, privind rezultatele băncii comerciale.
Scopul și sarcinile investigate au condiționat structura proiectului, după cum urmează: introducerea, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografia și anexe.
Lucrarea se cuprinde trei capitole în care sunt prezentate elementele determinante ale creditului, astfel:
Capitolul I, intitulat „Abordări teoretice cu privire la creditul bancar”, analizează noțiunea de credit în ansamblul său, funcțiile și rolul creditului cât și condițiile unui credit.
Cel de-al doilea capitol: Analiza și evaluarea activității de creditare în Republica , nuanțează evoluția portofoliului de credite în Republica , la fel vor fi analizate și riscurile aferente creditării în Republica .
În cel de-al treilea capitol „Consolidarea activității bancare în contextual dezvoltării activității de creditare” sunt prezentate posibilitățile de îmbunătățire a situației actuale a sectorului bancar din Republica Moldova.
Teza de master se încheie cu concluziile și recomandările, pe care le-am exprimat în urma analizei pe care am realizat-o prin studiul unor lucrări de specialitate și a legislațiilor în vigoare existente în Republica .
CAPITOLUL I. ABORDĂRI TEORETICE CU PRIVIRE LA CREDITUL BANCAR
1.1. Esența și elementele constitutive ale creditului bancar. Funcțiile și rolul creditului bancar în economia de piață.
Activitatea bancară s-a dezvoltat și și-a lărgit oferta de produse și sevicii în perioada reorganizării, astfel s-au impus abordări noi în realizarea politicilor și tehnicilor bancare, inclusiv a riscului bancar. Băncile comerciale și-au amplificat rolul său în cadrul economiei naționale, sectorul bancar căpătînd o pondere influentă în PIB-ul Republicii Moldova. Însă trebuie de menționat că activitatea din domeniul dat este intersectată cu o varietate de riscuri. Gestiunea acestor riscuri este extrem de imprtantă din simplu motiv că banca, mai mult ca oricare organizație sau societate, operează cu banii. În plus, observăm un interes din partea instituțiilor financiare din străinătate, care, în ultul deceniu au pătruns pe piața bancară a Republicii Moldova. Astfel este logic să așteptăm politici, tehnologii, produse, servicii și abordări noi ale gestiunii bancare. Din acest punct de vedere pentru a-și menține peformanțele obținute și să evolueze în sens pozitiv, băncile Republicii trebuie să-și perfecționeze abordarea tradițională a gestiunii bancare, practicată anterior, inclusiv în domeniul riscurilor bancare.
Relațiile de credit au existat încă în economiile premonetare, cînd au apărut și s-au dezvoltat raporturile marfă-bani. Creditul a apărut pe baza dezvoltării producției de mărfuri. Apariția creditului se leagă de un anumit stadiu de dezvoltare al schimbului, cînd vînzătorul preda valori de întrebuințare în schimbul unor promisiuni că va primi cîndva o valoare. Teoriile economice atestă apariția inițială a noțiunii de credit încă în antichitate, în Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari și al preoților.
Dovezi privind activitatea de acordare a împrumuturilor au fost găsite încă în Codul de legi a lui Hammurabi în Babylonul Antic în sec.XVIII î.Hr. Negustoria de bani a existat probabil la egipteni și fenicieni, dar în mod sigur la greci (“trapeziți”) și romani (“argentari”) [22, p.97]. Activitatea acestora era însă în realitate cămătărie (Cămătărie provine de la noțiunea de camătă, care reprezintă o dobîndă foarte ridicată percepută la împrumuturi și practicată în sclavagism, feudalism și capitalismul în ascensiune, din cauza resurselor bănești limitate și a riscului de nerambursare.) și zărăfie (Zărăfie înseamnă îndeletnicirea zarafului de a schimba banii.) [15, p.30].
Primele institute care au efectuat operații de profilul actualelor bănci au fost, probabil, cele din orașele-republici italiene, adică în sec. XII-XIV. Una din celebrele familii italiene din domeniul activității de credit a fost familia Medici, care aflîndu-se la guvernarea provinciei Florența, acorda împrumuturi familiilor princiare din Italia și din întreaga Europă. Prima bancă a fost, de asemenea, înființată in Italia, în 1171, cunoscută sub denumirea Banca din , însă ea a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente abia în 1587 sub denumirea Banco di Rialto [25, p.113].
Creditul a devenit unul din mecanismele fundamentale ale vieții economice începînd din 1850, după revoluția industrială, făcînd posibilă anticiparea cumpărărilor, și, astfel, exercitînd un efect multiplicator asupra activității economice [18, p.102].
Esențial rămâne același peste tot: o valoare actuală se transmite de un creditor (investitor sau împrumutător) unui debitor (împrumutat) care se angajează să-1 ramburseze, după un timp, în condițiile specificate în acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea a plăti dobândă pentru a remunera pe creditor.
În amplitudinea sa, esența raportului de credit se dezvăluie prin analiza trăsăturilor caracteristice.
Subiectele raportului de credit, creditorul și debitorul prezintă o mare diversitate în ce privește apartenența la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit și durata angajării sale, astfel că ierarhizarea acestor laturi, în amănunt, este dificilă.
O apreciere generală asupra naturii participanților la procesul de creditare : creditori și debitori, conturează trei categorii principale și de amplă cuprindere : întreprinderile, statul și populația.
Raportul de credit implică primordial redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate ceea ce presupune preexistenta unor pro¬cese de economisire sau acumulări monetare. Se afirmă, preponderent, în calitate de creditori, întreprinderile, care, pe de o parte, manevrează importante disponibilități monetare, din circuitul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de creditare. Pe de altă parte, întreprinderile, prin repartizarea profitului, constituie fonduri și rezerve, remunerează acționarii, fapte ce ma¬jorează global capacitatea de creditare a economiei naționale.
Creșterea veniturilor populației prin angajarea masivă în procesele eco¬nomice, pra acestor laturi, în amănunt, este dificilă.
O apreciere generală asupra naturii participanților la procesul de creditare : creditori și debitori, conturează trei categorii principale și de amplă cuprindere : întreprinderile, statul și populația.
Raportul de credit implică primordial redistribuirea unor capitaluri aflate în stare de disponibilitate ceea ce presupune preexistenta unor pro¬cese de economisire sau acumulări monetare. Se afirmă, preponderent, în calitate de creditori, întreprinderile, care, pe de o parte, manevrează importante disponibilități monetare, din circuitul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate în procesul de creditare. Pe de altă parte, întreprinderile, prin repartizarea profitului, constituie fonduri și rezerve, remunerează acționarii, fapte ce ma¬jorează global capacitatea de creditare a economiei naționale.
Creșterea veniturilor populației prin angajarea masivă în procesele eco¬nomice, prin nivelul înalt al productivității muncii și prin amplitudinea spiritului de prevedere și economisire, caracteristici ale evoluției contemporane in toate țările dezvoltate, a făcut din populație un factor major în desfășu-rarea raporturilor de credit, în primul rând, în postura de creditor.
Aceste tendințe de creștere absolută și relativă a economiilor populației, caracteristică evoluției raporturilor de credit în toate țările dezvoltate, pun noi probleme optimizării procesului de mobilizare și utilizare a acestor eco¬nomii. Pe acest fundal se desfășoară modificări calitative printre care transformarea economiilor din disponibilități monetare în economii financiare, fapt ce influențează radical activitatea intermediarilor, băncile.
Creditul, ca și moneda este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.
Printre primele operațiuni, cu caracter economic înfăptuite de indivizi care au trecut de la viața izolată, individuală, la o formă de viață socială a fost schimbul în natură și ca o consecință imediată a lui a apărut creditul care este tot un schimb, cu singura particularitate că în momentele schimbului se intercalează factorul timp.
În orice tranzacție de schimb, în mod obișnuit, fiecare din părți oferă celeilalte un echivalent. Atunci când una din părți convine să primească echivalentul la care are dreptul la o dată viitoare, se spune că este vorba de un schimb pe credit.
Indiferent de modul în care s-a născut și a evoluat activitatea economică a omenirii, creditul a apărut înaintea oricărui sistem si instrument de schimb.
Etimologic, creditul își are originea în cuvântul latin “creditum – credere”, care înseamnă a crede, a se încrede sau a avea încredere. Această origine a noțiunii de credit scoate în evidență un element psihologic absolut necesar existența unei operațiuni de împrumut – încredere [7, p.82].
Creditul, fiind o categorie de natură economico-financiară a format obiectul unor ample cercetări în literatura de specialitate. Analizând unele definiții cu privire la credit, vom constata o diversitate de opinii, diferența dintre ele fiind determinată de punctul de vedere din care este privit creditul.
Astfel, prof. W. Sombrat, oferă o definiție sintetică, dar expresivă, când spune: “creditul este puterea de cumpărare, fără a deține numerar”. [30, p.115]. Într-o manieră asemănătoare, prof. C. Gide definește creditul ca fiind “schimbul unei bogății prezente, contra unei bogății viitoare”. Prof. F. Leitner definește creditul ca un “act economic care face să nască în favoarea unui individ un drept de a dispune în mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispoziția lui, de un alt individ, în cadrul termenului pentru care a fost acordat”. [19, p.73]. La rândul său prof. V. Slăvescu arată că “este vorba de o operațiune de credit sau ne găsim în fața unui fapt economic, numit credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuată într-un moment dat, din partea unui subiect economic, cu obligația pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită, plus o sumă de bani care se chemă interes sau dobândă” [22, p.75]. Adept al definițiilor succinte, prof. A. Page definește creditul ca fiind “schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare” [17, p.114].
Potrivit unei alte opinii “creditul constă în acte si operațiuni de concentrare a disponibilităților bănești din economia națională și de repartizare si utilizare a acestor disponibilități pentru satisfacerea trebuințelor bănești temporare ale unităților economice si ale cetățenilor”.
Punctele de vedere după care creditul este considerat drept un scop în activitatea economică, nu vor reuși să ofere o imagine clară a acestuia. Noțiunea de credit nu poate fi concepută ca un instrument de care să se dispună oricum și oricând.
Creditul nu este un împrumut în forma sa pură. Obiect al împrumutului îl formează întotdeauna un bun, care va fi restituit în forma sau în substanța sa . De pildă, o persoană împrumută alteia o carte, urmând ca la restituire să primească același exemplar sau un altul dar cu același titlu. Creditul, însă, este un împrumut în monedă. După cum se știe, moneda este o marfă, dar nu orice fel de marfă, o marfă cu calități deosebite – aceea de marfă a mărfurilor, cu rol de echivalent general [26, p.127].
Creditul este un schimb de monedă condiționat si despărțit de un interval de timp, de un termen. Cu alte cuvinte, a acorda cuiva un credit, înseamnă a-i pune la dispoziție o sumă de bani, cu condiția de a o rambursa în viitor, la o anumită dată.
Un element esențial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.
Pentru timpul care va trece între primirea sumei de bani și rambursarea sa, beneficiarul operațiunii va plăti o dobândă. Prin urmare, schimb separat de timp, folosirea banilor, plata unei dobânzi – sunt elemente constitutive ale oricărei operațiuni de credit .
O variantă a creditului în forma sa pură și simplă este creditul comercial. Într-unul din cele două momente, al acordării sau rambursării, în loc de o sumă de bani poate să apară o cantitate de mărfuri, executări de lucrări sau prestări de servicii.
În orice operațiune de credit, de principiu, intervin două subiecte: cel care acordă creditul, numit creditor și cel care primește creditul, numit debitor. Alte elemente ale creditului sunt: scadența (momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului), ratele parțiale care se rambursează eșalonat, la anumite termene, conform înțelegerii stipulate în contractul de credit, termenul de grație (perioada între momentul angajării creditului si începerea rambursării lor), garantarea creditului (sau gajul, format din bunuri care se constituie la dispoziția creditorului sau al unui terț, pentru asigurarea îndeplinirii de către debitor a unor obligațiuni de o valoare, în general, mai redusă) si dobânda (reprezentată de o sumă de bani plătită de către debitor, creditorului său, pentru împrumutul acordat pe un termen determinat) [20, p.79].
Locul și importanța creditului în relațiile social economice sunt evidențiate prin funcțiile sale și anume:
Funcția distributivă, constă în mobilizarea resurselor bănești disponibilela un moment dat în economie și redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturispre anumite ramuri,sectoare de activitate care au nevoie de fonduri de finanțare.Disponibilitățile bănești se referă la surplusurile de capital de circulație aflatetemporar sub formă inactivă în conturile bancare ale societăților comerciale, la rezervele de casă sub formă inactivă în conturile bancare ale societăților comerciale, la rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi bancare,economiile populației depuse la casele de economii ori la băncile comerciale.
Oferind agenților astfel de disponibilități, creditul sporește puterea de acțiune productivă a capitalului punând astfel în mișcare forțele economice latente și contribuind la creșterea avuției reale a societății. De asemenea, operativitatea data procurării de noi capitaluri dă mai multă elasticitate economiei în ansamblul ei, favorizând orientarea mai rapidă a investițiilor spre sectoarele sau activitățile inerente și externe și contribuind pe această bază la creșterea eficacității marginalea capitalului. Tot prin funcția distributivă, creditul participă la concentrarea capitalului și dirijarea acestuia spre acțiuni de mare anvergură, profitabile întregii societăți.
Funcția de transformare a economiilor în investiții, prin care seconcretizează una din legile obiective ale economiei de piață, și anume realizarea echilibrului macroeconomic conform ecuației E = I, în care E reprezintă economiile iar I investițiile; orice individ poate economisi o anumită sumă de bani,mai mare sau mai mică, în funcție de venitul și comportamentul său economic. Economisirea care nu este urmată de investire constituie o tezaurizare și reprezintăun factor de dezechilibru pentru viața economică. În același timp, nu orice individpoate fi întreprinzător, nu oricine își poate asuma riscurile unei investiții, iar dacăle au, este posibil să nu le poată valorifica din cauza lipsei de capital [26, p.85].
Funcția de emisiune monetară – urmare a consolidării ideii de credit bazat pe încrederea între participanții la actul economic, a fost creată moneda fiduciară (cu valoare fictivă întemeiată pe încredere), adică la biletele de bancă, iar pe lângă acestea determinate de nevoile schimbului, au apărut o multitudine de alte instrumente de tehnici de plată. Astfel de instrumente și tehnici, ca viramentul, cecul, compensația, trata, cambia etc., au dus la diminuarea numerarului din circulație și la creșterea în mari proporții a monedei scripturale. Prin aceasta s-a realizat și o importantă reducere a cheltuielilor cu circulația monetară, noile tehnici și instrumente de plată determinate de acțiunea creditului, asigurând și o creștere a volumului și valorii tranzacțiilor economice.
Funcția de asigurare a stabilității prețurilor se realizează prin reglementarea dimensiunilor cererii și ofertei de mărfuri și servicii, creditându-se consumul, pe de o parte și stocurile, pe de altă parte. Astfel, dacă anumite mărfuria căror producere are, în mod obiectiv, un caracter sezonier (ulei, zahăr, produsedin fructe etc.) ar fi aduse toate pe piață în momentul realizării lor, oferta ar deveni disproporționat de mare în raport cu cererea și am asista la o cădere catastrofală a prețurilor, care va fi urmată, după un anumit timp, când se va ajunge la o penurie a mărfurilor respective de o urcare exagerată a prețurilor. Pentru prevenirea unor asemenea situații care ar perturba echilibrul economic (risipă urmată de penurie), se folosește un instrument al creditului, și anume warantul, care oferă pentru proprietarii mărfurilor posibilitatea depozitării lor și obținerii cu anticipație, într-o proporție mai mare sau mai mică, a contravalorii acestora.
Apărut odată cu schimbul în natură și cunoscând în evoluția sa numeroase forme, creditul îndeplinește un rol esențial în economia modernă. De altfel, apreciindu-se rolul deosebit al monedei și creditului în dezvoltarea social-economică a omenirii, au fost conturate trei trepte de evoluție:
– treapta economiei naturale, în care indivizii produceau bunurile necesare traiului propriu sau cel mult al familiei. În această etapă se disting două subdiviziuni: economia familială autarhică, în care toate celelalte celule economice erau închise și economia de schimb în natură;
– treapta economiei naturale, în care schimburile de bunuri se fac prin intermediul monedei;
– treapta economiei de credit, în care se pun bunuri în circulație contra promisiunii de a restitui în viitor aceeași valoare. Este ultima și cea mai evoluată treaptă de dezvoltare economică si financiară a omenirii, unde, în procesul schimbului, rolul esențial îl au operațiunile de credit [31, p.95]..
În general, creditele bancare au în vedere cele două tipuri principale de nevoi de finanțare
ale unui agent economic:
– nevoi de finanțare rezultate din ciclul de exploatare, care au un caracter permanent, situație în care banca propune un montaj financiar ce constă într-o combinație de credite pe termen scurt, în funcție de activitatea întreprinderii (vânzare pe piața internă sau externă, activitate permanentă sau sezonieră), valabil pe o perioadă de un an, având stabilite și plafoane de utilizare a diferitelor credite;
– nevoi de finanțare rezultate din ciclul de investiții, care nu sunt finanțate niciodată integral prin credite bancare, întreprinderea contribuind si cu alte surse, cum ar fi autofinanțarea, împrumuturi obligatare, aportul acționarilor, pentru finanțarea investițiilor, agentul economic solicită credite bancare pe termen mediu si lung.
Creditul poate fi consimțit în cadrul unei tranzacții unice; acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligațiuni, angajarea unui depozit.
În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărțile de credit sunt modalitățile cele mai răspândite pentru această formă.
Consimțirea tranzacției, respectiv acordarea creditului, este un act de mare importanță, în vederea căruia creditorul trebuie să-și asigure o bună informare și documentare pentru evitarea riscului.
În acest sens băncile își creează un cadru propriu de informare și do¬cumentare, sau apelează la agenții specializați care studiază capacitatea de plată și, respectiv potențialul economic al firmelor.
O atenție deosebită se acordă în economia unor țări documentării pri¬vind riscul în investirea în hârtii de valoare, obligațiuni, de o mare audiență publică, sferă în care acționează agenți specializați, care au pus la punct un sistem de notație complexă, reunit într-o formulă literală sau numeric destinată a releva gradul de risc decurgând din caracteristicile creditului și, mai ales, ale debitorului.
Consemnarea și transferabilitatea sunt de asemenea, caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, intrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple și differentiate [18, p.156].
Esențială în aceste instrumente este obligația fermă a debitorului pri¬vind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.
Implicit, prin intermediul transferului instrumentului de credit se rea¬lizează cesiunea creanței, respectiv a dreptului de a încasa suma înscrisă în instrumentul de credit, precum și veniturile accesorii.
Negocierea instrumentelor de plată și a creanțelor ce sunt reprezentate pot avea loc :
– direct între investitori;
– în cadrul piețelor de capital și financiare.
De regulă, transferul direct este desfășurat în cadrul raporturilor directe ale creditelor sau între bănci privind circulația cambiei (scontare și rescontare), a cecului etc, în timp ce obiect al piețelor financiare sunt obligațiile statului (bonuri de tezaur în principal) sau ale întreprinderilor precum și alte hârtii de valoare similare.
Transferabilitatea instrumentelor de credit și deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) este, în primul rând, o expresie a lichidității portofoliului de creanțe, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanța în bani, potrivit unei necesități sau unei noi opțiuni.
Așa cum se va vedea, în practica bancară, transferabilitatea are un loc important, deoarece permite a asigura utilizarea fluxurilor firești de consti¬tuire și utilizare a capitalurilor temporar disponibile.
Prin creditare, băncile folosesc, într-o primă etapă, capitalurile temporar disponibile mobilizate de ele, urmând ca, într-o etapă următoare, să recurgă la concursul altor fluxuri de capital existente sau create de banca de emisiune și alte bănci, prin operațiile de recreditare.
1.2. Criteriile de clasificare a creditelor bancare
Creditul, la apariția sa, era realizat sub forma unui credit natural, în care un individ acorda altuia un bun sau un serviciu, formă ce se mai practică și astăzi în comunitățile mai puțin evoluate.
În societatea modernă formele creditului au evoluat cu mare rapiditate, în strânsă corelație cu gradul și nivelul societății de astăzi .
Cu privire la formele creditului, în literatura de specialitate, au fost exprimate opinii diferite. Astfel, unii autori susțin existența a două forme de exprimare a creditului: creditul public și creditul bancar; după o altă opinie formele creditului sunt: credit bancar, credit cooperatist și credit public; după o altă opinie, sunt reținute următoarele forme: credit de producție, de consumație, privat si public; în fine, într-o altă opinie sunt reținute ca forme ale creditului: creditul bancar direct, creditul de stat și creditul prilejuit de vânzarea, în rate, a unor mărfuri.
Formele principale sub care se prezintă creditul în economia de piață sunt: creditul bancar si creditul comercial.
Creditul comercial este o formă de împrumut practicată între vânzător și cumpărător, atunci când vânzarea mărfurilor este făcută pe credit, adică înmânarea acesteia este separată în timp de plata prețului ei [17, p.84].
Creditul comercial contribuie la accelerarea circulației mărfurilor și prin aceasta, la dezvoltarea economiei naționale. Mecanismul creditului comercial se desfășoară astfel: un agent economic dispune de stoc de marfă destinat vânzării în timp ce un alt agent are nevoie de marfă, dar nu dispune pe moment de fonduri bănești pentru cumpărarea mărfurilor. Primul agent, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare pe credit, pentru a accelera valorificarea producției prin desfacere, va livra marfa celui de-al doilea, urmând ca după un anumit termen, acesta din urmă să achite contravaloarea mărfurilor la prețul stipulat în contract. Prețul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare pe credit cuprinde, prețul mărfii la care se adaugă un procent ce reprezintă prețul creditului (dobânda). De regulă, creditul comercial se acordă pe termen scurt pe baza cambiei. Pe această cale creditul comercial înlesnește și accelerează circulația capitalului .
În economia de piață, creditul comercial constituie baza sistemului de credit. În statele cu economie planificată a fost desființat.
Creditul bancar este creditul care se acordă agenților economici sub formă bănească de către instituții specializate în așa numitul “comerț cu bani”, numite instituții bancare [15, p.89]. Această formă de credit este foarte larg răspândită, având ca obiect acea parte disponibilă a capitalului numit capital de împrumut. Creditul bancar este principala sursă pentru asigurarea fondurilor bănești necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei naționale. Acordarea creditului bancar formează fundamentul activității bancare. În calitatea lor de intermediare băncile împrumută pentru a da apoi cu împrumut sumele ce se află în căutarea unui plasament. Modalitățile creditului bancar sunt: credit bancar de scont, credit bancar în cont curent, credit bancar pe gaj cu efecte publice (creditul lombard), credit bancar pe gaj de efecte comerciale.
Fig. 1.1. Criteriile de clasificare a creditului
Sursa: [17, p.130].
Având în vedere că agenții economici care acordă partenerilor de afaceri credite comerciale apelează, la rândul lor, la bănci pentru a-și reconstitui capitalul, există o strânsă interdependență între creditul comercial și creditul bancar. Primul nu mai poate fi conceput astăzi fără cel de al doilea, iar acesta din urmă are posibilitatea să-și sporească dimensiunile pe seama celui dintîi.
a) După destinație, creditul poate fi: credit de producție și credit de consumație.
Creditul de producție este destinat activităților având un scop activ în economie, în timp ce al doilea este destinat consumului social. Precizăm că aprecierea utilității creditului după destinația lui poate duce la judecăți de valoare care nu sunt întotdeauna conforme cu realitatea. Astfel, este posibil ca un credit cu destinație productivă să se soldeze cu mari pierderi pentru economie, atunci când se realizează investiții insuficient fundamentale sau când sumele de bani sunt folosite pentru realizarea unor produse care nu sunt cerute de beneficiar. De asemenea, nici creditul de consumație nu este întotdeauna neproductiv, de pildă creditele contractate pentru sănătate, învățământ, cultură etc. Aprecierea creditului trebuie să se facă în funcție de rezultatele finale ale utilizării sale și numai după destinația sa inițială.
b) În funcție de subiectul de drept care angajează creditul, acesta poate fi: credit public și credit privat.
Creditul public este contractat de către stat, pentru completarea resurselor sale în cazul când veniturile ordinare nu sunt suficiente. Creditul poate fi productiv, atunci când este destinat înființării de întreprinderi cu capital de stat sau modernizării celor existente și neproductiv, destinat unor sarcini de apărare, educație, administrație etc .
Creditul privat este contractat de o persoană particulară sau de o întreprindere privată.
c) După modul de garantare, acesta se prezintă sub forma creditului real, garantat cu valori materiale certe, si creditul personal, acordat pe baza încrederii, a prestigiului de care se bucură cel împrumutat. În general, prestigiul persoanei împrumutate se bazează pe capacitatea sa economică, pe valorile materiale cunoscute de care dispune, astfel că sub acest aspect distincția dintre creditul real și creditul personal are doar caracter formal.
Creditul personal poate fi acoperit atunci când persoana împrumutată nu este suficient de bine cunoscută sau nu prezintă suficiente garanții morale, prin garanție personală sau solidară a altor persoane care, angajându-și răspunderea pentru debitor, diminuează riscul eventualei insolvabilități. ținând cont de această situație, creditele personale pot fi credite acoperite și credite descoperite.
d) În funcție de perioada de timp pentru care s-a acordat împrumutul, creditele se pot clasifica în: credite pe termen scurt (de până la 1 an), credite pe termen mijlociu (de 1 până la 5 ani) și credite pe termen lung (de peste 5 ani, contractate, de regulă pentru investiții).
În practică se cunosc și credite fără termen, cum sunt operațiunile de credit în cont curent, practicate atunci când raporturile între creditori și debitor se caracterizează prin continuitate și mare frecvență.
e) După locul de desfășurare a operațiunilor de credit, în sau în străinătate, vom întâlni: credit intern și credit extern.
f) În funcție de posibilitatea pe care o are la dispoziție creditorul pentru a avea sau nu dreptul de a solicita debitorului rambursarea anticipată a sumei împrumutate, creditul poate fi: denunțabil, atunci când se cere rambursarea înainte de expirarea termenelor de scadență, prin notificare unui aviz prealabil, și nedenunțabil, când nu se mai stipulează o asemenea clauză în înțelegerea dintre cele două părți. În cazul formei creditului denunțabil, creditorul se asigură pentru cazul în care afacerile debitorului nu sunt profitabile, putând cere rambursarea sumei de bani împrumutate, înaintea falimentului celui împrumutat.
g) În fine, în practică mai este cunoscută forma creditului guvernamental, care apare atunci când în calitate de creditor apare guvernul unui stat. Această formă de credit, poate fi la rândul său, intern sau extern.
Având în vedere importanța deosebită, în economia de piață, a mecanismului creditelor pe termen lung, mijlociu și pe termen scurt, ne vom opri mai pe larg asupra acestora.
Credite pe termen lung (peste 5 ani), rambursabile la termen, sunt acordate de băncile comerciale, precum și de companiile de asigurare sau alte organizații financiar specializate în administrarea fondurilor bănești. Astfel de împrumuturi se negociază direct între creditori si debitori (și, de obicei, sunt nepublicate, spre deosebire de alte tranzacții de pe piața banilor, care sunt publice), documentul final al tratativelor fiind polița. Aceste împrumuturi se clasifică după trei categorii: natura garanției, sensul obligației și gradul de participare.
h) După natura garanției, împrumuturile sunt directe, garantate fie cu unele bunuri (ipotecă), fie numai pe baza creditului general al organizației interesate (girul). În aceste două situații un rol deosebit îl au bilanțul societății precum și perspectivele pe care le are de a obține și în viitor numerar pe seama activităților pe care le desfășoară, acestea exprimându-se, de fapt, prin previziunile asupra veniturilor ei.
i) După sensul obligației, împrumuturile sunt directe, realizate printr-o varietate de metode, cum ar fi închirierile pe termen lung, plata prin bonuri sau acorduri privind desfacerea producției. Aceste forme de împrumut ale căror implicații depășesc în parte sfera de cuprindere a bilanțului, prezintă diferite avantaje, întrucât ele pot fi adaptate la nevoile societății interesate în ceea ce privește atât sumele, cât și eșalonarea împrumuturilor, pot fi negociate în particular și pot să nu fie cuprinse în bilanțul contabil. În schimb, costul pe care îl implică atragerea unor asemenea surse este, de regulă, ceva mai mare decât nivelul mediu al dobânzilor.
j) După gradul de participare, unele împrumutului au caracterul obligațiilor directe, atât a creanțelor convertibile, cât și a creanțelor pe venituri. În primul caz, creditorul poate opta pentru convertirea creanței în acțiuni curente la un preț prestabilit, în timp ce în al doilea caz, plata dobânzilor pentru astfel de creanțe este obligatorie numai dacă veniturile brute (inclusiv impozitele) sunt la un astfel de nivel încât le poate acoperi.
Creditele pe termen mijlociu sunt caracterizate atât prin durată (5 ani), cât și prin tehnicile de mobilizare a efectelor financiare care permit apelarea la piața monetară tradițională. În acest cadru, se înscriu biletele la ordin, care sunt de două categorii:
– bilet la ordin comercial, care se referă la un act de comerț;
– bilet la ordin financiar, prin care băncile acordă credite clienților săi, inclusiv societăților comerciale de persoane sau de capital [24, p.87].
Aceste efecte de comerț conțin elemente de certitudine (obligația necondiționată de plată și avalul) sunt negociabile și se pot transmite prin girare, scontare și reescontare, deci creează posibilitatea deținătorului-beneficiar de a-și procura resurse financiare înainte de scadență. În plus, biletelor la ordin le sunt conferite o serie de facilități în favoarea securității drepturilor beneficiarilor, prin dreptul comercial, convențiile internaționale, codurile comerciale și alte reglementări în materie. În baza acestor reglementări, biletul la ordin a devenit un înscris – un titlu de credit – prin care o persoană, numită emitent, se obligă să plătească altei persoane, numită beneficiar, sau la ordinul acesteia, o sumă de bani la scadență. Aceste efect de comerț poartă trei semnături: emitent, bancă și o instituție de emisiune (financiară), care prin intervenția sa contribuie și la diminuarea caracterului inflaționist al acestei forme de credit.
Creditele pe termen scurt se realizează în diverse forme de mobilizare a creanțelor, cum ar fi: scontarea efectelor comerciale (l’escompte commercial), creditele de antrenare (les effets de chaîne) și creditele de mobilizare a creanțelor comerciale (la crédit mobilsibale de créances commerciales) [29, p.116].
Prima formă de credit (scontarea comercială) reprezintă sistemul cel mai frecvent practicat în Franța și în alte economii de piață de tip occidental. Acest sistem permite societăților comerciale să mobilizeze efectele de comerț (trate, bilete la ordin, warante) pe bază de scontare înainte de scadență. Prin această operațiune, beneficiarul tratei sau biletului la ordin încasează suma înscrisă în aceste documente, diminuate cu taxa scontului (dobânda creditului acordat la bancă până la scadență) și comisionul perceput de bancă pentru acoperirea cheltuielilor sale și realizarea unui beneficiu .
Calculul taxei reescontului (dobânzii creditului) are în vedere valoarea nominală, valoarea actuală și diferența, reprezentând scontarea propriu-zisă, ținând seama de taxa scontului în procente, de faptul că plata se face în zile și că un an se consideră în relațiile bancare, la media de 360 zile pentru 100 de unități monetare [26, p.134].
Creditele pe termen scurt se obțin și prin scontarea warantelor, care reprezintă documente de depozitare a mărfurilor în depozite, antrepozite, docuri sau magazii generale administrate de stat. În aceste depozite, antrepozite, comercianții, industriașii etc. își depozitează materiile prime, mărfurile și produsele importante fără a plăti taxe vamale pe durata depozitării lor și atâta timp cât ele rămân în incinta antrepozitului. Pe perioada depozitării se plătesc însă anumite taxe, prime de asigurare, cheltuieli de recondiționare etc. Recipsa-warant pentru obiectele depozitate este detașată dintr-un registru de cotor (talon) și se divide în două părți: recipisa și warantul. Aceste părți sunt la ordin, recipisa dând dreptul de proprietate asupra mărfurilor, iar warantul comercial (prescurtat warantul) este un act de gaj pe care firma care a depozitat mărfurile poate să-l transmită prin andosare, de regulă unei bănci sau unei firme care îi acordă un împrumut, warantul andosat garantând restituirea împrumutului [25, p.110]. Dacă deținătorul recipisei nu va rambursa creditul la scadență, banca se va prezenta la antrepozit, va vinde mărfurile respective, va efectua rambursarea împrumutului și va vărsa diferența în contul deținătorului recipisei.
A doua formă de trate (creditele de antrenare) reprezintă bilete sub formă de trate, plătibile la date fixe care antrenează un mare număr de efecte de valori scăzute, care nu se pot reescompta, dar sunt cu scadențe scurte, de maxim trei luni. Pe baza acestor bilete scadente, după trei luni, băncile acordă credite, interpunându-se între deținătorul biletelor și clientul său.
A treia formă de credit (creditele de mobilizare a creanțelor comerciale) se derulează după următoarele criterii: după ce se face facturarea la clienți, societatea care dorește credit grupează facturile cu aceeași scadență de plată, ținând seama de termenul de plată stabilit cu clienții și emite un bilet la ordin de o valoare egală cu valoarea acestor facturi [28, p.116]. Acest bilet este scontat de bancă, dar sistemul este dificil, fiind contestat de clienți, care pot protesta pe motiv că, în conformitate cu prevederile din contract, aceștia sunt debitorii furnizorilor și nu ai băncilor.
Creditele menționate (pe termen lung, scurt și mijlociu) sunt acordate – direct sau indirect – pe piața financiară. Dar un mare număr de societăți comerciale, mici și mijlocii, “nu pot apela la piața financiară, fie din cauza formei lor (societățile de persoane sau cele cu răspundere limitată), fie din cauza mărimii lor: ele nu dispun întotdeauna de un dosar suficient de important pentru a se adresa unui organism financiar”. Aceste firme acoperă necesitățile lor de finanțare grație creditului acordat direct de particulari, respectiv de asociații sau de terțe societăți străine. Astfel de metode de finanțare îmbracă forme diverse. Din acest punct de vedere, se disting, în practica franceză trei forme de credit: avansurile asociaților, bonurile de casă și alte categorii de împrumuturi.
În sistemul economiilor de piață dezvoltate, există și o altă formă de credit, denumită “le lease back”. Prin acest sistem de lease back, proprietarul unei societăți comerciale care se află în urgență de nevoie de fonduri bănești își vinde întreprinderea unei societăți de leasing și apoi o închiriază printr-un contract obișnuit. În acest mod, își transformă fondurile imobilizate în fonduri disponibile, iar după realizarea scopului își răscumpără întreprinderea la un preț dinainte stabilit, în general la un nivel destul de scăzut. Răscumpărarea se poate face și prin rambursare progresivă, dând posibilitatea astfel la reducerea cheltuielilor de lease back.
1.3. Determinarea costului creditului bancar
Dobânda poate fi privită ca „preț” al capitalului împrumutat și poate fi analizată atât camărime absolută cât și în mărime relativă (sub formă de rată procentuală).
În sens restrâns, dobânda este suma care revine creditorului la rambursarea sumeiîmprumutate sau prețul folosirii capitalului și totodată remunerarea riscului pe care îl implicăcreditul respectiv. În funcție de elementul „inflația” în raporturile de credit se utilizează două tipuri de dobândă: fixă și variabilă [26, p.74].
Dobânda fixă este stabilită în contractul de credit și este valabilă pe întreaga durată acreditului. Dobânda variabilă (sensibilă) se modifică periodic în funcție de presiunile inflaționiste și deevoluția nivelului dobânzii pe piață.
Pentru conturile curente ale clienților se calculează atât dobânda debitoare, cât și dobândacreditoare, ca preț plătit de client, sau de bancă, pentru utilizarea unei anumite sume.
Acumulând fluxurile pozitive (intrări) de resurse disponibile la un moment de timp, banca leselectează după cost și calitate, propunându-le spre vânzare sub formă de active. Orice decizie de a prelua o sumă anumită sub formă de depozit presupune o decizie simultană de plasament și, vice-versa, orice proiect de investiție va presupune o alegere riguroasă a surselor de finanțare a lui.
Aceste decizii nu se pot referi la scadența corelată a activelor și pasivelor bancare, banca fiind justificată de a primi profit în special din finanțarea proiectelor de o scadență îndelungată prinatragerea resurselor pe termen scurt. Pentru a evita riscurile și a-și asigura performanțele dorite, banca este însă liberă să coreleze prețul resurselor cu costul plasamentelor lor, menținând o marjă bancară pozitivă.
Exprimată în acest mod, esența intermedierii bancare constă în atragerea mijloacelor petermen scurt și acordare de împrumuturi pe termen lung la o astfel de rată a dobânzii, care ar depăși rata la resursele atrase atât de mult cât este necesar pentru a acoperi cheltuielileoperaționale, plata impozitelor și încasarea unui profit. Nivelul ratelor de dobândă, stabilit de bancă este certificat printr-un contract, încheiatîntre ea și client. Acest fapt introduce un element de certitudine față de deciziile imediat următoareale clientului în comportamentul său față de bancă și transferă caracterul pur economic al dobânzilor într-un cadrul legal, asigurând dreptul băncii la perceperea dobânzilor.
Ratele de dobândă la creditele bancare sunt stabilite în funcție de clauzele concrete acontractului de credit, cum ar fi: volumul și scadența împrumutului, existența riscului de creditareși gradul de acoperire a lui, costurile de constituire a resurselor din care se acordă creditul dat,cheltuieli adiționale și rata de profitabilitate minimă, sperată de bancă din operațiunea dată. Toate aceste elemente vor fi desemnate în cadrul criteriilor de diversificare a ratelor de dobândă al politicii bancare, justificând nivelul de dobândă stabilit în contractele de creditare.
Modul de încasare sau plată a dobânzilor va fi și el stipulat prin contractul încheiat între bancă și client. Alegerea schemei optime de încasare/plata a dobânzilor la momente respective detimp pe parcursul scadenței vor genera dobânzi efective, care pot diferite de cele indicate încontract, astfel, încasarea dobânzilor la intervale cât mai mici de timp și plata lor la intervale maiîndelungate vor genera diferențe valorice pozitive pentru bancă sub incidența factorului timp. Evident, situația inversă nu va fi favorabilă pentru profitabilitatea bancară.
Determinarea indicatorilor de profitabilitate bancară, ce vizează performanța băncii este o acțiune a posteriori unor activități de formare, concepere a nivelului de dobânzi, atât active , cât și pasive. Modelul de aplicare a politicii de stabilire a dobânzilor este dependent de scopurile, ce și lestabilește banca, conținând anumite elemente, printre care vom enumera [28, p.84]:
– Modalitățile de stabilire a ratelor de dobândă de bază, presupunându-se formulele deconstituire a dobânzilor, ce vor fi trecute în contractul încheiat cu clienții.
– Criteriile de diversificare a ratelor de dobândă, care vor desemna formarea unor cerințe fațăde clientela "ideală ", notificându-se modul și volumul admisibil de variație a acestor rate înfuncție de modificarea caracteristicilor clientului. Ca exemplu de utilizare a acestei atribuții esteformarea ratei de dobândă la credite după modelul credit-scoringului, unde minimizarea cantitățiide puncte acumulate de client conduce la majorarea ratei de dobândă la creditul acordat (sau chiar la renunțarea la eliberarea acestui credit) .
– Mecanismul de influență a reglementărilor autorităților monetare asupra nivelului minim dedobândă de bază.
– Modul de calcul și percepere a volumului de dobândă, stabilit conform ratelor de bază, ceconduce la formarea valorii efective de încasat sau de plătit pentru operațiunea activă sau pasivă, bonificată cu dobândă.
– Sursele de achitare a dobânzilor pasive, presupunându-se stabilirea imediată a plasamentelor bancare, finanțate din resursele atrase cu corelarea încasărilor din aceste plasamenteîn vederea desemnării unei marje bancare pozitive din operațiunile respective.
– Intercorelarea ratelor de dobândă cu interesele clientelei, implicându-se și elemente demarketing bancar, pentru a păstra segmentul de piață a serviciilor bancare deja ocupat sau pentru aextinde aria de activitate.
– Stabilirea locului încasărilor și plăților dobânzilor în formarea profitului bancar, desemnându-se gradul de sensibilitate a băncii la volatilitatea dobânzilor
– Specificul actual de formare a dobânzilor în cadrul băncilor este interconexiunea permanentă între veniturile din dobânzi, plățile cu dobânda și scopurile finale, desemnate de politica de creditare. Această interconexiune presupune alinierea politicii de stabilire a dobânzilor ca o componentă a politicilor și strategiilor generale de dezvoltare a băncii la obiectivele propusede a fi atinse de bancă pentru intervalul respectiv de timp. În practică, asupra modului de stabilire adobânzilor influențează o multitudine de factori, astfel, încât rata de dobândă, trecută în contractulîncheiat între bancă și client (fie cel de depozit sau cel de credit) nu reflectă realitatea.
Fiecare instituție financiară este un sistem integru, în cadrul căreia procesele desfășurate suntnedepartajabile unul față de altul, astfel, încât în cadrul deciziilor de formare a ratelor de dobândăla credite se va porni de la corelarea lor (ratelor) cu costurile resurselor, necesare pentru a le forma.Portofoliul activelor purtătoare de dobânzi ale băncii este foarte variat după structură,conținând elemente, prețul cărora banca doar le acceptă (ca ex. investițiile în valori mobiliare) șielemente, prețul cărora banca poate să le influențeze direct. Aceste afirmații motivează decizianoastră de a accentua atenția asupra modului de stabilire a dobânzilor doar pentru portofoliul decredite, în cadrul căruia, prin manipulări dibace și preluarea unor strategii corecte se pot genera profituri considerabile pentru bancă.
Deși, pe o piață concurențială perfectă, creditorul în cele mai multe cazuri acceptă ratadobânzii propusă de debitor și nu o impune, contribuind la scăderea marjei bancare.Volumul efectiv de dobânzi, încasate la credite este funcție de soldul mediul al conturilor deîmprumuturi și de ratele, practicate de bancă. În mod evident, aceste două variabile se află într-ocorespondență indirectă, majorarea ratelor de dobândă conducând inevitabil la micșorareavolumelor de credite, negociate de clienți și viceversa. Strategiile de formare a ratelor de dobândă la credite se rezumă la două modele esențiale reprezentate în figura 1.3.1.
Fig. 1.2. Strategiile de formare a ratelor de dobândă la credite
Sursa: Elaborat de autor
Potrivit legislației Republicii Moldova „costul total al creditului” reprezintă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și alte plăți, pe care persoana fizică-consumator le suportă în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către bancă (cu excepția taxelor notariale și a altor plăți legate de garantarea creditului prin ipotecă sau printr-un drept legat de un bun imobil, precum și costurile pentru serviciile accesorii privind contractul de credit, cum ar fi primele de asigurare etc., în cazul în care obținerea creditului este condiționată de încheierea unuicontract de servicii" [6].
Regulamentul mai stipulează că băncile comerciale trebuie să dezvăluie informațiile despre„condițiile concrete sau criteriile obiective în baza cărora poate fi schimbată rata dobânzii și/saumărimea altor plăți până la stingerea creditului, precum și modalitatea și termenii de avizare încazul modificării mărimii ratelor dobânzii și altor plăți". Noutatea reglementării constă în faptul ca este introdusă în limbajul uzual noțiunea "dobînda anuala efectiva", scrisa prescurtat DAE. Aceasta este exprimată în procente și descrie costul totalal creditului pe care-l plătește clientul [5]
În practica bancară internațională rata de referință pentru creditele în valută este LIBOR (London Interbank Offered Rate – rata dobânzii la depozitele în eurovalute pe termen de 6 luni pe piața interbancareă din Londra), la aceasta adăugându-se prima de risc.
În urma creditării orice bancă așteaptă să obțină un venit. În funcție de ceea ce fel de cîștig banca vrea să realizeze apreciem riscul de credit. Veniturile obținute în urma creditării pot fi grupate în 2 categorii, și anume directe și indirecte. Cele directe sunt imediate și cuantificabile. Cea mai mare pondere o au dobînda și comisionul încasat de bancă. Veniturile indirecte sunt mai puțin cuantificabile și prin urmare, mai incerte. Acordarea unui credit poate să atragă după sine inițierea sau menținerea unei relații, o creștere a depozitelor, precum și o creștere a cererii pentru alte servicii bancare. Ansamblul acestor cîștiguri trebuie avut în vedere atunci cînd expunerea la risc este analizată și, eventual, acceptată.
Analiza creditului este un proces care trebuie să se deruleze periodic: înainte de acordarea creditului în vederea fundamentării deciziei de creditare și apoi, în funcție de scadența creditului, la intervale de timp determinate, de regulă atunci cînd rapoartele financiare ale clientului sunt puse la dispoziție.
Procesul de analiză a creditului cuprinde două dimensiuni: o dimensiune cantitativă și alta calitativă. Dimensiunea cantitativă are la bază o serie de activități specifice de colectare, prelucrare și interpretare a tuturor informațiilor referitoare la client, la care banca are acces. Acestea sunt: analiza datelor financiare, prognoza evoluției viitoare a activităților clientului, evaluarea capacității de rambursare prin analiza și prognoza fluxurilor viitoare anticipate de venituri și cheltuieli, evaluarea capacității debitorului de a rezista la diverse stresuri pe piață.
Fig. 1.3. Procesul de analiză a creditului [14, p. 75].
Rezultatele acestor activități sunt relativ ușor cuantificabile și pot contribui la realizarea unei decizii obiective privind expunerea băncii la risc, care rezultă din angajarea creditului analizat. Analiza prin prisma calitativă presupune adunarea și actualizarea tuturor informațiilor referitoare la responsabilitatea financiară a debitorului, determinarea scopului real al contractării împrumutului, identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul și estimarea seriozității și implicării debitorului în respectarea angajamentelor asumate față de bancă.
Elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare sunt:
capacitatea de plată,
caracterul debitorului – dorința sa de a face plata,
capitalul – averea debitorului,
garanția (reală sau personală),
condițiile de mediu [14, p. 83].
Analizînd factorii expuși mai sus concludem că o importanță majoră totuși îl are primul. Această afirmare o realizăm apreciind că principalele slăbiciuni în gestiunea riscului de creditare sunt unele de ordin intern, selecția defectuoasă a dosarelor și supravegherea internă improprie a evoluției calității debitorilor.
Riscul de selecție improprie a dosarelor poate fi minimizat prin:
rigoare în conținutul dosarelor;
apreciere internă a calității clienților pe baze unitare;
prin punctaj;
dubla avizare a deciziei de creditare;
stabilirea unei marje corespunzătoare a dobînzii percepute.
Măsurarea riscului de credit se face în două etape. Prima etapă constă în stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc față de fondurile proprii ale băncii prin calcularea raportului de solvabilitate, cunoscută și sub denumirea de norma Cooke și pe care banca va trebui să o respecte. Respectarea acestui raport este o obligațiune a oricărei bănci față de Banca Națională a Moldovei (în continuare BNM).
A doua etapă constă în măsurarea riscurilor la care banca este expusă prin evaluarea periodică a portofoliului de credite. BNM impune băncilor să realizeze o clasificare în cadrul portofoliului de crdite și să formeze provizoane aferente acestora. Măsurarea riscului de credit în vederea constituirii provizioanelor de risc impune evaluarea performanțelor financiare ale tuturor clienților băncii pe baza bilanțurilor contabile din ultimele perioade.
Orice instituție bancară are o strategie proprie asupra dezvoltării sale. În aceasta neapărat se include și prevenirea riscului. Acest capitol al strategiei poate fi analizat prin prisma a două aspecte, și anume divizarea riscului și constituirea garanțiilor.
Primul aspect implică eliminarea riscurilor sau cel puțin să reducă la maxim pierderile posibile din partea băncii. Divizarea riscurilor se realizează prin introducerea plafoanelor de credite atît pentru persoane fizice, cît și pentru cele juridice. Ultimele menționate se bucură de primirea creditelor atît dacă au proporții mari, cît și în caz că sunt de dimensiuni mai mici. Riscurile vor fi repartizate între toți care vor primi credit. Banca în acest caz se străduie să diversifice acordarea creditelor atît din punct de vedere al sectorului de activitate, dar și din punct de vedere geografic. O situație mai uniform întîlnim la persoanele fizice, care vor primi un credit de la bancă, dacă au un loc de muncă oficial și în dependență de suma solicitată pot apărea un șir de alte necesități.
Diversificarea creditelor pentru persoanele juridice poate fi ușor dedusă din faptul că chiar dacă numărul solicitanților de credite este mai mare la persoanele fizice, totuși din punct de vedere al sumei acordate de către bancă, cele juridice au o întîetate. Astfel instituția bancară poate să-și diversifice riscul și astfel să mențină limita acestuia la un nivel optim.
Al doilea aspect nominalizat mai sus este constituirea garanțiilor. În țările dezvoltate băncile nu obligă clienții săi să facă garanția în favoarea sa. Garant poate fi o persoană terță, dar care-și asumă responsabilitatea să achite creditul de față. În Republica garanția este o condiție de bază, aceasta îmbrăcînd diverse forme, ca de exemplu: gaj, ipotecă.
Însă, banca trebuie să privească gajul ca o sursă suplimentară de siguranță, căci de fapt primordial este posibilitatea debitorului de rambursare a creditului la timp, deci ea trebuie să analizeze situația financiară a debitorului. Garanția trebuie să fie invers proporțional riscului asumat de bancă la acordarea unuia sau altui credit.
Din cele analizate anterior concludem că protecția împotriva riscului de creditare se materializează în trei direcții esențiale:
1) prevenirea producerii riscului (acoperirea creditului și a dobînzii aferente prin eficiența agentului economic creditat);
2) limitarea riscului de credit prin constituirea de provizioane specifice de risc;
3) acoperirea creditului și a dobînzii aferente în caz de ineficiență în activitatea agentului economi), în cazul producerii riscului poartă denumirea de protecție prin garanție [9, p. 37].
Un aspect important în reducerea riscului de nerambursare a creditului este contractual de credit bancar. Acesta este în esență un act de comerț, specificul obligațiilor comerciale constă în exigența sporită cu care trebuie tratată onorarea acestor obligații. O primă noțiune care a fost impusă de realitățile bancare contemporane este cea de „credit neperformant”. Se înțelege ca fiind neperformant un credit constînd în sume de bani acordate de bancă cu titlu de împrumut care nu au fost rambursate și a căror rambursare pe viitor este îndoielnică. Un credit performant este cel care este asigurat ca recuperabil încă din momentul acordării sale adică să existe garanții asigurătorii, o stare financiar economică stabilă și prosperă a debitorului, un indice de solvabilitate și lichiditate bun în viitor și o bonitate corespunzătoare și reală [28, p. 43].
Toți parametrii enumerați mai sus sunt expuși unor schimbări în timp, astfel toate necesită o revaluare în timp în dependent de situația economică în țară.
În concluzie menționăm creditul, fiind un element de bază al activității bancare, rămîne preocuparea majoră din perspectiva stabilității bancare. Din motivul complexității acestuia și importanței din punct de vedere strategic, analiza acestuia este doar un prim pas. În condițiile economice actuale, doar identificarea și investigarea acestuia nu sunt destule. E nevoie ca riscul să fie gestionat în permanent, astfel instituția bancară poate reduce implicațiile negative semnificative asupra performanțelor sale, și implicit asupra capacității lor de acordare a creditelor,
CAPITOLUL II. ANALIZA ȘI EVALUAREA ACTIVITĂȚII DE CREDITARE ÎN REPUBLICA
2.1. Analiza portofoliului de credite în valută națională
Unul dintre serviciile prestate de bãnci în favoarea clientelei sale precum și a altor bãnci îl constituie creditarea. Creditele acordate de bănci reprezintă creanțe, asupra beneficiarilor, constituite pentru satisfacerea nevoilor temporare de finanțare a acestora. Beneficiari ai creditelor pot sã fie orice client al bãncii, persoanã fizicã sau juridicã, precum și alte societãți bancare.
Creditul bancar apare ca un sistem de relații între bănci și agenții economici, în cadrul cărora mijloacele bănești aflate temporar disponibile în conturile bancare,la care se adaugă disponibilitățile sistemului financiar-bancar, devin resurse de creditare, în sensul că sunt redistribuite de bănci prin acordarea de credite diferitelor ramuri ale economiei naționale. Spre deosebire de creditul comercial care se acordă în raport cu disponibilitățile capitalului industrial deja existent, creditul bancar se acordă din capitalul inactiv, temporar disponibil sau din creația monetară.
Noi, trăind în Republica Moldova, suntem martori ai perioadei de tranziție în economie, în care țara noastră se află acum. Această situație presupune un set de riscuri suplimentare pentru agenții economici existenți, dar și pentru cetățenii statului nostru. Sectorul bancar a fost analizat de-a lungul timpului sub diverse aspect, dar mai ales al riscului la noi în țară. Acest fapt nu presupune că problemele existente pot fi soluționate ușor, nicidecum. Însă analiza riscurilor bancare în Republica Moldova ne oferă posibilitatea de a le identifica și de a crea un șir instrumente, tehnici și metode specific, care ar ajuta la diminuarea acestora. În așa mod va fi minimalizată influența negativă a riscurilor asupra sectorului bancar.
Prin creditul bancar este introdus în circulație suplimentar o cantitate mare de bani, care reprezintă realmente principalul volum de mijloace de plată în circuitele economico-financiare. Creația monetară este strîns legată de mecanismele de finanțare a economiei, care permit agenților economici să dispună de resurse pentru consum și investiții peste nivelul veniturilor lor imediate, pe baza anticipărilor viitoare.
Astăzi sectorul bancar din Republica Moldova are o influență foarte mare asupra economiei autohtone. Acest lucru îl putem deduce din ponderea activelor bancare în PIB, aceasta poate fi vizualizată în figura 2.1.
Fig. 2.1. Ponderea activelor totale ale sectorului bancar în PIB-ul Republicii Moldova
Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 3,4
Analizînd figura 2.1. se observă o evoluție în creștere a indicatorului. Astfel în anul 2010, activele bancare oupau doar 58,37% din PIB-ul național. În urmăîtorul an se observă o ușoară descreștere a indicatorului (-0,65 p.p.), iar în următorii ani o creștere esențială. Astfel în 2012 indicatorul ajunge la 66%, iar în următorul an crește cu 10,28 p.p., iar în 2014, valoarea activelor bancare au ajuns la o valoare de 97.584.409.788 lei, ceea ce constituia 89,36% din PIB.
Trebuie de menționat că sectorul bancar în Republica Moldova este foarte slab dezvoltat, astfel sectorul bancar cuprinde aproape 100% din sectorul financiar autohton. În acest mod se observă că băncile comerciale au o influență esențială asupra economiei naționale.
La fel considerăm necesar de a menționa că în anul 2014 au apărut problemele legate de Banca de Economii SA, BC Banca Socială” SA și BC ”Unibank” SA, fapt ce a dus la o creștere a activelor bancare. Astfel Banca de Economii SA are în anul 2014 o valoare a activelor de 13.982.534.512 lei, în anul 2013 fiind de 8 532 764 668 lei (+5 449 769 844 lei). BC Banca Socială SA a înregistrat în anul 2014 o valoare a activelor de 20 115 950 833 lei, în anul precedent fiind de 4 569 269 532 lei (+15 546 681 301 lei), adică de 4 ori.
Chiar dacă băncile comerciale din RM au o gamă largă de servicii, ceea ce le permite să obțină venituri cît procentuale, atît și neprocentuale, totuși activitatea de creditare este cea de bază.
Acest fapt poate fi vizualizat în figura 2.2.
Fig. 2.2. Ponderea creditelor în active totale ale sectorului bancar Republicii Moldova în anul 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 1-4
În urma analizei figurei 2.1 se observă că portofoliul de credite al sectorului bancar, care era de 40 841,98 milioane lei are o cotă de 41,85% din totalul activelor bancare. În anul 2013 valoarea soldului datoriilor la credite constituia 42 170,70 milioane lei, cee ace era 55% din valoarea activelor totale a sectorului bancar din RM.
Un instrument de adâncire a analizei unui sector în care există numeroase grupuri de competitori, fiecare grup ocupând un loc distinct pe piață și având o imagine specifică în percepția cumpărătorilor, este cel propus de M. Porter de «cartografiere» a grupurilor strategice.
Vom încerca să analizăm așa serviciu ca creditarea luînd în considerare rezultatele obținute de cele mai mari bănci comerciale din Republica Moldova, și anume BC Moldindconbank SA, BC Moldova Agroindbank SA, BC Victoriabank SA. Ponderea cea mai mare o dețin creditele în lei moldovenești. Astfel, din cele 41 de miliarde de lei creditate de bănci, 24 au fost fost oferite prin credite în valută națională, 10 miliarde în euro și 7,4 miliarde în dolari americani.
Astfel, pe noi ne interesează raportul valoarea portofoliului de credite și calitatea lui putem reprezenta din acest punct de vedere harta grupurilor strategice. Analiza hărții grupurilor strategice permite firmei să-și definească poziția sa în cadrul pieței și să estimeze direcțiile proprii posibile de dezvoltare, precum și cele ale concurenților.
Se observă că cea mai bună poziție o are BC Moldova Agroindbank SA, care are cel mai mare portofoliu de credite, dar și cea mai bună calitate în urma tr.IV al anului 2014. Pe locul 2 cu o calitate mai mică este BC Moldindconbank SA, care este mai jos și la capitolul valoarea portofoliului. BC victoriabank SA are o poziție mai rea decît concurenții săi, astfel calitatea portofoliului este cu mult mai kic, iar la valoare are o mică distanțare de la Moldindconbank.
Superioară
Inferioară
Scăzut Valoare Ridicat
Fig.2.3 Harta grupurilor strategice în funcție de valoarea portofoliului de credite și calitatea acestuia
Sursa: Elaborat de autor
Însă începutul anului 2014 ne-a arătat că concurența este acerbă și sunt diferite forțe care influențează situația bancară în republica Moldova
Sectorul banbcar din Republica în perioada anilor 2010-2014 a înregistrat o evoluție în creștere a creditelor bancare, acest lucruu se observă din analiza efectuată anterior. La fel există o diferențiere a creditelor acordate de către băncile licențiate în dependență de valuta acordată, astfel la moment creditele sunt acordate de către băncile comerciale din RM în MDL, EUR, și USD. Acest fapt poate fi observat în figura 2.4.
În urma analizei figurei 2.4. se observă că valoarea creditelor în valută națională aau o valoare net superior. Astfel acestea constituie 60% din total credite acordate în anul 2014 în Republica . Pe locul 2 se află creditele airdate în euro, acestea avînd o pondere de 24%, iar cele în USD – de 15,6%. Astfel se observă că creditele în lei moldovenești au o influență importantă asupra portfoliului de credite.
Fig. 2.4. Structura portofoliului de credite pe sectorul bancar al RM (pe monede) în anul 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 8-10
În anul 2013, creditele în MDL atestau o valoare de 24 834 134 026 lei, cee ace constituia 58,8%, creditele în EUR aveau o cotă de 24%, iar în USD de 16,8%.
Portofoliul de credite este într-o continuă schimbare, adică o parte din obligațiuni sunt rambursate, în schimb sunt acordate noi credite. În acest mod considerăm necesar de a analiza evoluția creditelor noi acordate. La fel vom face o corelare cu rata medie a dobînzii. Acest fapt l-am sintetizat în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1.
Ratele dobânzilor și volumele aferente creditele noi acordate
Elaborat de autor în baza anexelor 13-18
Analizînd datele din tabel se observă că valoarea creditelor noi acordate este într-o creștere continuă. Astfel în anul 2010, indicatorul era de 11,9 miliarde le, dintre care 9,7 miliarde lei pentru persoanele juridice, iar 2,2 miliarde lei. În următorul an atestăm o creștere cu 3,8 miliarde de lei a creditelor noi acordate, iar în 2013, valoarea acetora crește cu 0,8 miliarde lei, atingînd nivelul de 16,5 miliarde lei. Anul 2013 înregistrează o creștere esențială a creditelor acordate, astfel, portofoliul de credite acordate era de 21,3 miliarde (+4,8 miliarde lei), dintre care persoane juridice – 16,9 miliarde lei (+3,9 miliarde lei), iar fizice – 4,3 miliarde lei (+0,8 miliarde lei). Anul 2014 a adus un boom pe piața creditelor noi acordate, valoarea acestora crescînd cu 10 miliarde lei.
O evoluție inversă se observă la valoarea ratelor dobînzii la creditele noi acordate, astfel în 2010 în mediu dobînda era de 16,25, pentru persoane juridice de 15,62, iar pentru persoanele fizice de 19,01. În următorii ani, situația se îmbunătățește, astfel în 2014, valoarea dobînzii era de 10,59, pentru persoanele juridice fiind de 10,25, iar pentru cele fizice de 12,37%. Trebuie de menționat faptul că la moment ratele dobînzilor pentru creditele noi acordate în MDL crescut, fiind de 13,49% în mediu la sfîrșitul I-lui trimestru. Persoanele juridice primesau credite cu 11,59%, iar cele fizice – 13,12%, fapt ce descurajează uarea creditelor.
În acest mod se observă că principala parte a creditelor sunt luate de către persoanele juridice pentru dezvoltarea afacerii sale. În continuare vom analiza activitatea de acordare a creditelor în lei pe ramuri de activitate, datele fiind preluate din rapoartele BNM.
Figura 2.5. Structura portofoliului de credite pe sectorul bancar al RM (pe ramuri) în anul 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza anexei 11
Analizînd figura 2.5 se observă că cea mai mare pondere o au creditele acordate comerțului, care erau de 6 566 275 770 lei, cee ace constituie 27% din total credite. Pe locul 2 se află creditele de consum, care au o cotă de 12%, cee ace în valoare nuumerică este 2 997 545 173 lei. La fel o influență importantă o au creditele acordate îindustriei alimentare, care au o pondere de 7%.
În Republica Moldova, la moment, acivează 14 bănci comerciale, care au gamă de produse largă, dar totuși se aseamănă. Astfel, profitul net este influențat de cantitatea și calitatea prestării serviciilor. La fel mult contează marja băncii. După cum am observat ratele medii la dobînzile la depozite și credite sunt în descreștere, ceea ce influențează profitabilitatea băncilor comerciale. Totuși băncile, actualmente, fac tot possibilul, chiar din contul profitabilității, pentru a-și mări calitatea și valoarea portofoliului de credit.
Acest lucru s-a observat în anul 2013, cînd BC Moldindconbank a trecut pe poziția doi, deplasînd-o pe Victoriabank de pe acest loc. Astfel se observă că gradul de rivalitate este foarte înalt.
Dacă să vorbim despre potențialele intrări, atunci la acest capitol situația băncilor este una bună, din motiv că sectorul bancar este pe cale de a mai lăsa în umbră și a se debarasa de unele bănci. Acest lucru arată statistica, dar și situația de pe piață. Pentru RM este prea mult să aibă tocmai 14 bănci, aceasta ar putea funcționa cu doar 8 bănci comerciale. La fel se observă un interes foarte scăzut din partea băncilor străine pentru a-și deschide sucursale la noi în țară.
Resursele sunt procurate de la persoane fizice, juridice, guern și BNm. Dar organismele financiare internaționale la fel finanțeaă activitatea din Moldova prin intermediul ăncilor comerciale. Astfel sunt o mulțime de fonduri pentru finanțare, ca de exemplu: DLC, RISP, Tineret, Mosef, Moreeff. Acestea sunt finanțate de către BERD, Banca Mondială, ș.a. Astfel costul resurselor scade și ofertelor este mai atractivă. La fel multe oferte au porțiune de grant, ceea ce face creditarea mai atractivă și mai efectivă. La moment se pune accent pe eficiența energetică, în acest omeniu fiind investite sume enorme.
În Moldova sunt o mulțime de organizații de microfinanțare și asociații de economii și împrumuturi, însă acestea sunt mai mult la nivel local, adică l nivelul unei regiuni. Acestea nu prezintă pericol pentru sectorul bancar din motivul teritoriului și gamei restrînse de fonduri.
Potențiali cumpărăori la resursele oferite de către băncile comerciale sunt peroanele fizice și juridice, guvernul, atfel băncile se străduie să ofere posibilități cît mai atractive pentru a atrage cît mai mulți cliențe spre deservire.
În urma analizei creditelor eliberate în valută națională de către sectorul bancar din Republica Moldova observăm că volumul acestora este într-o creștere permanentă, structura acestora, la fel, modificîndu-se pe poarcvursul anilor analizați. Deci banca este flexibilă în ramurile economiei cărora le oferă credite în lei moldovenești.
2.2. Evaluarea creditelor acordate în valută străină
Împrumuturile în valuta sunt, în general, recomandate persoanelor care obțin venituri în moneda străină sau au salariile indexate în funcție de cursul de schimb. În aceste cazuri, riscul valutar este acoperit, iar clientul nu va fi afectat de evoluțiile nefavorabile de pe piața valutară.
Acordarea de credite în valute străine comportă și anumite riscuri. Acum, când euforia acestor credite s-a epuizat, cei care le-au luat încep să simtă și dezavantajele.
În cazul unor astfel de credite, riscul valutar este transferat clientului, dacă acesta obține venituri în moneda locală. Pentru ei, mai ales în condițiile unui curs instabil, contractarea unui credit în euro sau altă valuta străină înseamnă asumarea unui risc de creditare suplimentar.
Totuși, în conditiile in care cererea solvabilă de credite în valută va fi suficient de mare, ca urmare a atingerii unor alte segmente de clienți, avem posibilitatea atragerii de fonduri în euro pentru a putea susține și o astfel de cerere.
Dacă e să facem o comparație între creditele în valută și cele în lei, depinde care este destinația creditului și din ce surse va fi răscumpărat. Dacă acesta va fi utilizat pentru a importa anumite bunuri sau servicii care, respectiv, vor fi facturate în valută străină, iar compania care s-a împrumutat are venituri la fel exprimate în aceiași valuta străină (ex. din export), evident ar fi mai avantajos să te împrumuți în valută străină pentru a evita riscul ratei de schimb și a beneficia de o rată a dobânzii mult mai mică.
Alternativ, dacă veniturile companiei sau a persoanei care a luat credit în valută străină sunt exprimate în lei, în cazul unei deprecieri a monedei naționale, aceștia vor suferi pierderi importante. Un exemplu relevant în acest sens îl constituie creditele ipotecare din Republica exprimate în franci elvețieni, care erau extrem de atractive până la criză și care au devenit o adevărată povară pentru multe familii odată cu aprecierea spectaculoasă a francului față de leul românesc. În general, nu este indicat să te împrumuți în valută străină în condiții de incertitudine sporită și așteptări macroeconomice negative pe plan extern – similar cu ce observăm în prezent. Drept dovadă, în octombrie, volumul a astfel de credite deja s-a diminuat față de aceeași lună a anului precedent, în timp ce cele în monedă națională au crescut.
Credem că cel mai corect ar fi ca cei care vor să ia un credit trebuie să se împrumute în moneda în care își realizează veniturile. Iar aceasta a fost demonstrat și de actuala criză. Cel mai recent exemplu, în acest sens, este cel al Ungariei unde cetățenii s-au împrumutat masiv în Franci elvețieni, fiindcă împrumuturile erau cu mult mai ieftine decât cele în forinți. Situația a devenit însă critică atunci când forintul s-a devalorizat masiv și deci veniturile debitorilor au scăzut iar ratele pentru credite au crescut. Aceasta a dus la incapacitatea multora de ași onora obligațiunile. Efectele au atins toate băncile care activează în Ungaria. De aceea, uneori, in economie, factorii de decizie trebuie sa urmeze reguli simple.
Din punctul acesta de vedere, cred că politica de creditare a băncilor din Republica este una corectă. În această situație trebuie să recunoaștem că Banca Națională a avut prudența de a promova o politică de creditare echilibrată și cu expuneri minime la riscul valutar. În pot contracta credite în valută doar persoanele juridice ce practica activități de import sau export și care respectiv au încasări în valută. Creditele în valută sunt evident mai ieftine decât cele în monedă națională, dar comportă și un risc valutar ridicat. Deci, cred că politica de creditare promovată actualmente este corectă pentru stabilitatea financiară și economică a țării.
În acest mod considerăm necesar de a analiza evoluția creditelor noi acordate în valută străină. La fel vom face o corelare cu rata medie a dobînzii. Acest fapt l-am sintetizat în tabelul 2.1.
Tabelul 2.2.
Ratele dobânzilor și volumele aferente creditele noi acordate
Elaborat de autor în baza anexelor 13-18
În urma analizei tabelului 2.2 se observă o evoluție schimbătoare a creditelor noi acordate în valută străină, astfel în anul 2010, valoarea acestora era de 11,5 miliarde lei, dintre care 11,3 miliarde erau acordate persoanelor juridice, iar 0,2 miliarde persoanelor fizice. În următorul an se atestă o creștere cu 2,3 miliarde lei, iar în anul 2012 atestăm o reducere indicatorului cu 3,7 miliarde, fiind urmată de o scădere încă cu 0,9 miliarde lei în anul următor, ajungînd la un nivel de 9,2 miliarde lei. În anul 2014 se observă o creștere esențială a creditelor în valută, atingînd nivelul de 21,1 miliarde (+11,9 miliarde lei), dintre care 21 miliarde persoanelor juridice (+12,1 miliarde lei), iar persoanelor fizice 78 milioane lei (-189 milioane lei). Trebuie demenționat că conform reglementărilor valutare persoanele fizice nu au dreptul de aprimi credite în valută străină, cu excepția operațiunilor de leasing sau din fonduri internaționale.
Ratele dobînzilor medii sunt într-o evoluție pozitivă. Astfel în 2010 creditele noi erau acordate la o rată a dobînzii de 9,91%, pentru persoanele juridice – 9,82%, iar pentru cele fizice – de 15,24%. În următorii ani, indicatorul se reduce, astfel în anul 2013, valoarea medie a ratei dobînzii ajunge la 7,77% (-2,14 p.p.), pentru persoanele juridice, fiind de 7,77%, la fel și pentru persoanele fizice. În anul 2014 ratele încep să crească, în mediu fiind de 7,99%. Conform datelor la sfîrșitul I-lui trimestru din anul 2015, ratele dobînzii la creditele noi acordate în valută străină este de 7,35%.
În activitatea sa orice bancă comercială are o serie de interconexiuni. Orice conexiune are un impact interdependent și implică un schimb de informații permanent.
În urma analizei celor 5 forțe am ajuns la o serie de concluzii, care ne prezintă faptul că există o presiune destul de înaltă asupra sectorului bancar, însă nivelul de competitivitate a acestuia este destul de înalt. Atsfel utem prezenta schematic modelul economic analiza diamant pentru sectorul bancar autohton. Acesta este prezentat în figura 2.6.
În urma analizei figurei putem vedea că o influență mare o are Banca Națională a Moldovei (BNM). În calitate de foță reglementorie și de supraveghere, BNM are o serie de mecanisme pentrua intervene în viața bancară. Atsfel indicatorii obligatori ai CNT-ului, de lichiditate pe termen lung și scurt, acestea sunt doar o parte din pîrghiile folosite. La fel regulamentele și instrucțiunile, care trebuie să fie respectate cu strictețe de bănci, au o influență în viața bancară.
Acestea își lasă și amprenta asupra cererii de credite, care este vitală pentru băncile comerciale, care în 2014 au acordat credite în valută străină în valoare de peste 21 miliarde de lei. Astfel pentru a putea credita populația și persoanele juridice, băncile au nevoie de resurse. Costul acestor resurse determină politica procentuală la credite, deci și competitivitatea, și atractivitatea produselor propuse. La moment pentru personae fizice ratele la credite sunt în mediu între 10 și 13%, iar costul resurselor este de circa10%. Adică marja băncii este foarte mica.
Fig.2.6 Analiza diamant a sectorului bancar
Sursa: Elaborat de autor
Un factor extreme de important sunt resursele umane, care în mare parte determină dacă clientul se va întoarce spre deservire. Numărul de angajați în sectorul bancar este de circa 11 000 persoane, iar în luna ianuaries-a micșorat cu circa 200 de personae. Astfel putem spune că se trece la calitate, și nu la cantiatate, implicînd pe larg sistemele informaționale.
Viața bancară este mult influențată de fluctuația leului în raport cu celelalte valute. Astfel devalorizarea leului din anul 2014 a afectat drastic sectorul bancar, care a avut de suferit pe urma scăderii tranzacțiilor în valută, și anume destinate spre vinderea valuti. Băncile cumpărînd mai mult.
Aceste rezultate sunt urmare a fondurilor internaționale, care vin în economia țării și sunt disponibile spre creditare. Astfel ratele la dobîndă pentru creditele din aceste fonduri este mai mică, însă în multe cazuri apare riscul valutar. În același timp creditele în valută străină sunt utilizate în diferite ramuri ale economiei. În continuare vom analiza portofoliul de credite în valută străină al sectorului bancar din RM în anul 2014.
Figura 2.7. Structura portofoliului de credite în valută străină pe sectorul bancar al RM (pe ramuri) în anul 2014
Sursa: Elaborat de autor în baza anexei 11
În urma analizei figurei 2.7 se observă că cea mai mare pondere o au creditele acordate comerțului, și anume valoarea de 6 855 468 560 lei, constitui 42% din totalul creditelor în valută străină acordate. Pe locul 2 se află industria productive și cea alimentară, care au primit cite 12% din totalul creditelor în valută străină. Trebuie de menționat că valoarea creditelor în valută străină acordate este de 16 269 019 286 lei, cee ace constituie 39,8% din totalul creditelor acordate.
Băncile noastre nu oferă împrumuturi în valută. Sigur acestea creditează în valută, doar că suma este convertită în lei moldovenești. De regulă rata dobânzii la creditele denominate în valută străina este mai mică decât în lei moldovenești, astfel că un credit în valută la prima vedere este mai avantajos. După părerea mea însă, în această perioadă de declin și incertitudine aparent ar fi bine ca cei ce vor un credit să îl facă în lei moldovenești, mai ales că rata medie a dobânzii pe sistem a scăzut vizibil în ultima perioada. Totuși, după cum am menționat la momentul actual, nu este conjunctura cea mai bună pentru un împrumut. Dar, dacă tot nu există altă soluție, împrumutul trebuie luat, cred eu, în monedă națională, și la o rată fixă.
Dacă luăm în ansamblu toate datele expuse mai sus ajungem la concluzia că sectorul bancar din Republica , fiind un sector vital pentru economia țării are un segment de creditare bine determinat și se axează anume pe aceste ramuri ale economiei.
2.3. Analiza riscurilor aferente procesului de creditare
Siguranța – un lucru spre care toți tind să ajungă. Lumea contemporană, în pofida multitudinii de posibilități ce ne oferă, totuși este străpunsă de un anumit grad de instabilitate. Diversele medii ce compun societatea contemporană, printre care se numără și cel economic, cel financiar și bancar sunt permanent supuse unor teste de stres. Concurența aspră în aceste domenii impune o doză de risc celor ce doresc să supravețuiască în mediile date. Astfel riscul este prezent în toate sectoarele. Sectorul bancar a devenit actualmente un pilon de bază al economiei. Din acest punct de vedere băncile sunt văzute de specialiști ca fiind acele instituții care administrează riscul.
Astăzi, riscul este într-o corelație strînsă cu noțiunea de profit. Fiind la baza afacerilor, riscul a impus regulile sale de joc. În acest mod se poate deduce că în orice activitate economică, cu nici un profit nu se poate obține fără risc. Reeșind din aceasta e nevoie ca orice societate comercială să-și gestioneze riscurile în așa mod înct să obțină maxim profit cu minim resurse cheltuite și cu evitarea posibilă a riscurilor aferente operațiunilor efectuate.
Banca, fiind o societate comercială care operează în special cu resurse financiare este supusă cel mai mult diverselor riscuri. Din aceasta rezultă că banca trebuie să-și creeze o strategie în domeniul gestionării riscurilor. Evident că această strategie trebuie să cuprindă atît programe cît și proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilității producerii acestor riscuri și a expunerii potențiale a băncii. Afirmarea data rezultă din sensul politicilor în cauză, și anume de a minimiza pierderile și cheltuielile suplimenatre suportate de bancă. Acest lucru vine în corelație cu obiectivul de bază a oricărei bănci, care este de a obține un rezultat financiar cît mai fructuos.
În baza analizei efectuate anterior, s-a observat că activele bancare ocupă aproximativ 90% din PIB în Republica Moldova, iar creditele circa 50% din acestea. În acest mod concludem că că riscul de credit are un impact major în dezvoltarea sectorului bancar și a economiei în general. În acest mod considerăm oportun de a analiza riscurile pe care le aduce în sine creditarea. Acest fapt poate fi analizat în tabelul 2.3.
În urma analizei tabelului 2.3 se observă un trend negativ în general. La capitolul ponderii datoriilor neperformante în CNT se atestă o reducere, fiind apreciată ca o tendință pozitivă pentru sectorul bancar. În acest mod în anul 2012 indicatorul atestă o valoare de 72.30%, iar în următorul an se reduce cu 12.60 p.p. Aceiași tendință este prezentă și în 2014, cînd indicatorul se micșorează pînă la 53.04%, fapt ce ne arată micșorarea riscului de credit al sectorului bancar.
Tabelul 2.3.
Analiza expunerii sectorului bancar riscului de credit
Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 3,4
Un alt indicator este soldul creditelor neperformante în total credite, analizînd datele obținute observăm că acesta descrește în 2013 cu 2.94 p.p. față de anul precedent, atingînd o valoare de 11.56%. În anul 2014, valoarea indicatorului rezultativ descrește pînă la 11.37% (-0.19 p.p.).
O evoluție asemănătoare o atestă în anul 2013 și ponderea reducerilor pentru pierderi la credite în total credite, adică cu 1.04 p.p., atingînd o valoare de 9.66. În 2014 atestăm o creștere a indicatorului dat, și anume pînă la 10.37% (+0.71 p.p.). Acest fapt poate fi explicat prin creșterea esențială a portofoliului de credite a băncii, iar valoarea reducerilor a crescut cu un tempou mai redus, drept urmare a gestiunii mai calitative a creditelor existente.
Datele obținute în urma analizei ne oferă posibilitatea să susținem că sectorul bancar a creditat activ. Se observă o îmbunătățire a calității portofoliului de credite. Însă nivelul creditelor neperformante crește într-un ritm cu mult mai lent, decît portofliul de credite. La creșterea creditelor neperformante, au o influență mai mulți factori, inclusiv și legați de sectorul bancar, și de situația economică.
Economia Republicii Moldova, inclusiv și sectorul bancar, este supus riscului valutar foarte mult, astfel șocurile din economie au o influență foarte vastă asupra dezvoltării economiei. În acest context, considerăm necesar de a analiza dependență sectorului bancar de activele și obligațiunile acesteia în valută, informația fiind vizualizată în figura 2.8.
. Figura 2.8. Evoluția indicatorilor de sensibilitate la riscul pieței
Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 3,4
În urma analizei figurei 2.8. se observă că valoarea activelor bilanțiere în valută străină în total active se cuprinde între 40 și 50%. Astfel în anul 2012, indicatorul era de 49,56%, însă în următorul an se atestă o descreștere esențială, și anume cu 4,83 p.p, ceea ce ne demonstrează că în 2013, sectorul bancar a avut la bilanț, o valoare mai redusă de active în valută, ceea ce prezintă un risc mai mic. Pentru anul 2014, valoarea indicatorului ajunge la 48,14 %. O evoluție negativă, atestă ponderea obligațiunilor bilanțiere în valută străină în totalul obligațiunilor atașate la cursul valutar în totalul activelor, care în 2012 erau de 59,35%, iar în următorul an, valoarea indicatorului descrește la 43,37%. În acest mod sectorul bancar autohton s-a expus unui risc de piață mai mic. În anul 2014, situația se balansează, indicatorul ajungînd la o valoare de 43,20% (-0,17 p.p.), fapt ce ne spune despre aceea că atît activele, cît și obligațiunile în valută străină și obligațiunilor atașate la cursul valutar sunt monitorizate cu o atenție sporită.
Valoarea activelor și obligațiunilor în valută străină raportate la activele totale atestă o evoluție asemănătoare. În acest mod n anul 2013, activele bilanțiere în valută străină atestă o descreștere de 2,10 p.p., indicatorul atingînd un nivel de 43,12%. În următorul an valoarea acestuia se mărește pînă la 46,99%. Obligațiunile atașate la cursul valutar atestă o creștere în anul 2013, și anume de 2,16 p.p., însă menține un nivel de 50%.
O atenție deosebită se atrage asupra performanței bancare, care constituie o temă deosebită din motiv că, instituția bancară are drept scop al activității sale obținerea de profit. Atsfel, considerăm că strategia de gestiune a riscurilor este nevoie de a o analiza prin prisma indicatorilor de performanță bancară. În aacest sens vom folosi cei mai importanți indicatori, și anume: rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare, rezultatele sunt prezentate în figura 2.7.
Figura 2.9. Evoluția indicatorilor de performanță bancară a sectorului bancar din Republica Moldova
Sursa: Elaborat de autor în baza anexelor 3,4
Analizînd figura 2.9 se observă o tendință asemănătoare a indicatorilor de rentabilitate ale sectorului bancar pentru perioada analizată. Astfel ROA atestă o valoare de 1,10% în anul 2012, ceea ce ne arată că la fiecare leu de activ, în sectorul bancar, înb mediu, s-a obținut 1,10 bănuți de profit net. În următorul an, situația se îmbunătățește, indicatorul crescînd cu 0,46 p.p, însă în anul 2014 atestăm o valoare de 0,92% a ROA, ceea ce este cu 0,64 p.p..
ROE prezintă aceeași dinamică ca și ROA, doar cu valori mai mari, deoarece în calcul se ia suma capitalurilor băncilor comerciale. Astfel înregiatrează o mărime de 5,6% în anul 2012, pe cînd în următorul an se observă o creștere esențială, și anume cu 3,82 p.p., iar în 2014 avem o reducere esențială cu 3,03 p.p.
În urma analizei efectuate, considerăm că sectorul bancar din Republica Moldova ar putea diversifica portofoliul de credite prin lărgirea segmentului de acordare a creditelor pe diferite ramuri, astfel acordarea mai diversă a creditelor, ar putea reduce riscul de credit. La fel, luînd în considerare injecțiile de capital, venite sub diferite forme în Republica Moldova din străinătate, permit ca acordarea de credite în valută să fie mai pe larg folosită în diverse ramuri. Aceasta ar fi o cale de efencitiezare a monitorizării riscului de credit aferent acestor tipuri de credite.
Dacă luăm în ansamblu toate datele expuse mai sus ajungem la concluzia că sectorul bancar are un segment de creditare bine determinat și se axează anume pe aceste ramuri ale economiei.
Scopurile și obiectivele privind strategia de management al riscului este în mare măsură determinată de mediul extern, care este în continuă schimbare economică. Principalele semne ale schimbărilor din mediul exterior în sectorul bancar din Republica Moldova în ultimii ani sunt: inflația, numărul de bănci și de filialele acestora, controlul condițiilor de concurență între bănci de către BNM și de alte organisme publice, redistribuirea riscurilor între bănci, cu participarea BNM, precum și extinderea pietelor de credit, apariția de noi tipuri de servicii bancare, o creștere a concurenței între bănci.
În conformitate cu cele expuse mai sus, putem recomanda sectorului bancar să ia în considerare în definirea sustenabilității viitoare tendințele de dezvoltare ale ratei inflației curente, rata de refinanțare a BNM, rentabilitatea titlurilor de stat. Asigurarea eficientă a controlului și auditului intern, prevenind asumarea de riscuri excesive și necontrolate asupra metodelor de gestionare a activelor și pasivelor. În activitatea profesională pe piețele financiare, pentru a se asigura un control strict asupra activităților filialelor, trebuie definite în mod clar drepturile și obligațiilor acestora, compoziția specifică și condițiile de realizare al operațiunilor bancare. La fel, considerăm că ar fi bine să se dezvolte un răspuns rapid la situații care amenință interesele legitime ale clienților.
În concluzie putem spune că trebuie realizate eforturi rezonabile pentru a menține nivelul necesar al fondurilor proprii, precum și de a limita practica imobilizărilor de capital în investiții mai puțin lichide și pe termen lung, cu scopul de a îmbunătăți situația financiară și de a minimiza cheltuielile, acordînd o atenție deosebită cheltuielilor, care nu sunt legate de îndeplinirea obligațiilor contractuale, de a realiza monitorizarea constantă a riscurilui de credit, de a desfășura o politică echilibrată pe diferite segmente ale pieței financiare, de a utiliza instrumente financiare derivate pentru a minimiza acest tip de risc. La fel este necesar un dialog cu firmele de audit și BNM, în scopul de a îmbunătăți controlul și auditul intern.
Succesul activității bancare e strîns legat de corelarea armonioasă, eficientă între active și pasive, între venituri și cheltuieli și gestionarea optimă a riscurilor aferente procesului de creditare. Dacă procesul de gestiune a riscurilor bancare și sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Băncile pot gestiona cu succes riscurile de creditare dacă recunosc rolul strategic al riscurilor, dacă folosesc paradigma de analiză și gestiune în vederea creșterii eficienței.
CAPITOLUL III. CONSOLIDAREA ACTIVITĂȚII BANCARE ÎN CONTEXTUAL DEZVOLTĂRII ACTIVITĂȚII DE CREDITARE
3.1. Identificarea necesităților supravegherii prudențiale
Gestiunea efectivă a sectorului bancar este un factor primordial al activității economice. În acest sens este nevoie de a corela eficient performanțele bancare cu riscurile aferente acestor rezultate. Aceasta reprezintă un moment strategic în dezvoltarea bancară. Consolidarea activităților de management al riscurilor în cadrul băncii comerciale constituie o direcție principală în activitatea bancară, fiind un suport foarte bun în activitățile de gestiune a riscurilor, care implică monitorizarea și reducerea acestora
Un model clasic de tip portofoliu, este cel multifactorial, al portofoliului de credite cu dimensiunile, atractivitatea domeniului și punctele forte ale câmpului de afaceri. Conceptul multifactorial, atractivitatea domeniului și punctele forte ale câmpului de afaceri a fost dezvoltat de McKinsey. În antiteză cu matricea „creșterea pieței – cotă de piață”, fiecare intre aceste caracteristici este explicit exemplificată și estecaracterizată de o multitudine de factori.Atractivitatea domeniului este cuantificată în acest concept de o seriede factorii specifici întreprinderii.
Tabelul 3.1
Matricea McKinsey "sectorul bancar din Republica Moldova"
Sursa: Elaborat de autor
Strategia analizelor strategice nu constă numai în identificarea opțiunilor strategice, ci trebuie să stabilească care dintre acestea este corespunzătoare mediului de afaceri și forței competitive a organizației.
Tabelul 3.2
Evaluarea poziției concurențiale conform modelului McKinsey
Sursa: Elaborat de autor
Astfel considerăm că cele 3 mai mari bănci comerciale se află în primul cadran, cu o competitive mare și dezvoltare mare. Restul se află între cadranul cu o dezvoltare medie și competitive medie. Însă sectorul bancar în întregfime este puțin atractiv pentru noi bănci comerciale în general.
În contextual dat considerăm că sectorul bancar din Republica este foarte concetrat. Astfel avem 3 bănci care dețin o pondere esențială din valoarea activelor bancare. Ponderea activelor BC Moldova Agroindbank SA, BC „Moldindconbank” SA și BC „Victoriabank” SA are o valoare esențială. În anul 2014 influența acestor 3 bănci ajunge pînă la 49,72% din totalul activelor, luînd în considerare creșterea artificială a activelor BC Banca Socială de 4 ori.
Ratele dobânzii la credite sunt variabile, astfel banca are dreptul să modifice unilateral rata dobânzii stabilită conform contractului. Unele bănci comerciale locale pe lângă dobânda aferentă utilizează unele comisioane ascunse și unele tarife fixe pe care clientul nu le sesizează, precum ar fi: comisionul pentru perfectarea pachetelor de documente (aproximativ 100 de lei), comisionul de acordare al creditului (până la 2%), comision de administrare lunar sau anual al creditulu. Achitarea acestui credit se face în rate și variază între 5% și 20% lunar din creditul acordat.
Penalitățile în cazul neachitării creditului la maturitate sunt foarte dure. Penalitatea pentru fiecare zi de restanță poate ajunge până la 0.25% de la suma datoriei restante.
Mai multe studii au demonstrat că consumatorii sunt disponibili să cheltuie mai mulți bani cu cardul de credit decât în cazul cardului de debit. Cercetătorii susțin că atunci când oamenii cumpără ceva cu cardul de credit aceștia nu duc evidența sumei de bani pe care au împrumutat-o. De aceea mulți oameni care utilizează cardurile de credit pot petrece o perioadă îndelungată din viața lor în “datorii”, unde soldul conturilor cardurilor de credit indică numere negative.
2 1
mare
4
3
mică
mare cota de piață mică
Figura 3.1. Matricea BCG
Sursa: Elaborat de autor
În practica internațională băncile comerciale oferă recompense și diverse pachete de beneficii, precum ar fi garanții gratuite pentru unele produse, asigurări în cazul închirierii unei mașini, asigurări medicale, precum și alte recompense. Cardurile de credit mai pot oferi puncte de recompensă care într-un număr suficient pot fi schimbate de către clienții băncii în produse, bani sau chiar bilete de avion.
În Marea Britanie dobânda pentru acest tip de credit este 1.15%, iar în Statele Unite ale Americii acestea sunt în medie de 2.15%. Rată medie a dobânzii pentru cardurile de credit în România este de 3.5%.
Ratele dobânzii ale cardurilor de credit în Republica în valută națională sunt mai mici decât în cazul acelorași credite în Federația Rusă și în Ucraina unde aceastea sunt de 22.9% și respectiv 32% anual.
Ciclul normal de viață pe care îl realizează un serviciu/produs este următorul: inițial produsul respectiveste lansat pe piață drept o dilemă. Apoi în funcție de reacția pe care o are piața, produsul poate lua una dinurmătoarele două căi: fie va fi dezvoltat prin investiții ridicate (publicitate multă, prețuri promoționale), fie seva transforma direct în piatră de moară pentru ca mai târziu să fie eliminat, retras de pe piață. În prima situație,dacă produsul a devenit vedetă (cota relativă de piață a crescut), produsul va avea parte de o rată de creștere a pieței mare. Odată cu scăderea acestei rate de creștere, el va deveni vacă de muls, perioadă în care va oferi celemai ridicate venituri. Când va fi uzat moral, perioadă ce coincide cu lansarea unor noi produse revoluționare cerentează mult mai mult decât cele vechi, ele vor deveni pietre de moară și vor fi cu timpul eliminate de pe piață.
În cazul nostru creditele sunt la momentul vaci cu lapte, asfel băncile au oferte foarte interesantă și atractivă, ceea ce-i permite să obțină profituri înalte.
Următorul pas de analiză este modelul ADL-LC. Investigarea strategică se bazează pe două variabile: maturitatea activității și poziția concurențială a firmei într-un anumit domeniu de activitate. Poziția concurențială măsoară forța relativă a băncii comerciale față de concurenți în cazul funcției de producție prin: capacitatea de producție, flexibilitatea, competențele tehnice, protecția mediului, nivelul de integrare, costul de producție; în cazul funcției financiare: structura financiară, independența financiară, rentabilitatea; în cazul funcției comerciale: cota de piață, calitatea, forța de vânzare, rețeaua de distribuție, imaginea.
Realizarea acestei analize poate fi posibilă doar după stabilirea cicllului de viață a băncilor comerciale din Republica Moldova. Astfel vom analiza acest lucru în tabelul ce urmează pentru celel mai mari 3 bănci comerciale.
Tabelul 3.3
Stabilirea fazei ciclului a băncilor comerciale
Sursa: Elaborat de autor
Astfel se observă că băncile se află practic în aceleași condiții, avînd mici devieri de poziție pe piață. În acest mod lider este BC Moldova Agroindbank, care a obținut cel mai mare punctaj.
În tabelul ce urmează vom analiza matricea ADL-LC pentru acestea.
Tabelul 3.4
Matricea ADL-LC
Sursa: Elaborat de autor
Astfel concludem că strategiile sunt de menținere a pozițiilor pe piață și dezvoltarea continuă, mai ales la capitolul portofoliului de credite și calitatea acestuia.
Sistemul bancar din Republica Moldova este totuși unul instabil. Această instabilitate este condiționată de conjunctura pieții financiare din țară. Consolidarea sistemului bancar poate fi realizată prin implementarea mai multor soluții, și anume, stimularea proceselor de reorganizare a băncilor și micșorării influenței statului în domeniul bancar, mai ales, în situație de instabilitate politică. La fel procesele de contopire ale băncilor ar putea impulsiona dezvoltarea sectorului bancar din motiv că astfel s-ar crea pe piață o concurență sănătoasă a instituțiilor bancare, existînd bănci cu un nivel de capital asemănător. La această concluzie nne-a adus și analiza efectuată în subcapitolele anterioare, unde se observă că există bănci cu o valoare a activelor mare și restul băncilor, care compun majoritatea cu o valoare a activelor mici și medii. Deci nu se poate vorbi despre o concurență activă între bănci, ceea ce nu implică o dezvoltare a sectorului bancar în întregime.
3.2. Îmbunătățirea calității portofoliului de credite în strategia de dezvoltare a activității bancare autohtone și a economiei naționale
Dezvoltarea sectorului bancar, a producției și circulației de mărfuri merge în paralel, și se intersectează pemanent. Sistemul bancar modern este cel mai important sector al economiei naționale oricărei țări dezvoltate. Băncile comerciale, în conformitate cu politica monetară a statului, reglementează fluxul de numerar.
Gestiunea riscului de credit este fundamentală pentru activitatea bancară. Elementele cheie ale unui management eficient de credit sunt politicile bine dezvoltate și procedurile de gestionare a portofoliului de credit, controlul efectiv al creditului.
Gestiunea riscului de credit feste proces și un sistem complex. Procesul începe cu definiția piețelor de credit, care sunt adesea menționate ca „piețe-țintă." Continuă printr-o succesiune de etape de rambursare a titlurilor de creanță.
În urma analizei efectuate în subcapitolele anterioare, am observant o evoluție la nivelul diferitor indicatori, în cardul sectorului bancar, care au o tangență cu riscul de credit. Astfel, căile de acoperire a riscului de credit vor fi făcute, luînd în considerare aceste date.
Considerăm că o parte foarte importantă a gestiunii riscului de credit este elaborarea măsurilor pentru a reduce și a preveni riscul identificat. În practica internațională, sunt dezvoltate patru domenii principale de diminuare a riscului de credit:
– evaluarea bonității;
– reducerea volumului creditelor acordate unui debitor;
– garantarea creditelor;
– crearea unei norme sufiecient de securitate.
Evaluarea bonității este o metodă de preferință a lucrătorilor din domeniul creditar. Acest lucru se realizează din motiv că aceasta poate împiedica practic toate pierderile posibile ca urmare a creditelor neperformante. Evaluarea bonității implică diferite abordări. Considerăm că pentru sectorul bancar autohton, s-ar potrivi folosirea metodei bazate pe evaluarea prin o scară de puncte a debitorului.
Această metodă implică dezvoltarea unor intervale specifice pentru a evalua client. Criteriile, în baza cărora se realizează evaluarea debitorului, sunt individuale pentru fiecare bancă și se bazează pe experiența practică a acesteia, dar banca comercială de față ar putea folosi și experiența băncilor din străinătate, care folosesc această metodă în practică. Aceste criterii sunt revizuite periodic, fapt ce ridică eficiența analizei de credit. În practica de determinare a bonității este folosită metoda bazată pe un studiu al situațiilor financiare.
Reducerea volumului creditelor acordate unui debitor este o metodă, care ar permite băncilor comerciale din RM să obțină pierderi mai mici, atunci cînd aceasta nu este complet sigură de bonitatea clientului. Reducerea volumului creditului micșorează posibilitatea de pierdere în caz de neîntoarcerea lui.
Garantarea creditelor presupune transferul deplin al riscului de neîntoarcere organizației, care se ocupă cu garantarea. Această operațiune este în dezvolatre la momentul actual în Republica Molodva. Considerăm că în sectorul bancar ar trebui să fie îmbunătățită această metodă pentru a-și reduce riscul de credit. Există mai multe opțiuni diferite pentru asigurarea creditelor, însă toate cheltuielile de punere în aplicare a acestora, de regulă, sunt suportate de debitori. În acest caz, obiectul garantării, este responsabilitatea tuturor sau doar a unor debitori către banca pentru rambursarea integrală și la timp a creditelor și a dobînzilor aferente acestor creditului, în termenul specificat în contractul de garantare.
Garantul se confruntă cu o alegere: să asigure cantitatea de credite tot cu dobîndă, sau numai valoarea creditului, să garanteze responsabilitatea tuturor debitorilor, cărora li-au fost acordate împrumuturi, sau doar responsabilitate unui individ. Însă, acest fapt va aduce băncii comerciale doar problema de a-și reîntoarce resursel acordate dintr-o sursă sau din mai multe. Astfel ar fi bine ca garantul să-și asume responsabilitatea asupra creditului, inclusiv a tuturor plților afente acestuia. Într-o situație economică instabilă, ca în Republica Molodva, am recomanda să se asigure împrumutul cu dobîndă, pentru fiecare debitor individual, dar trebuie de ținut în minte faptul că garantarea de credite stabilesc un nivel al tarifului preferențial.
Crearea unei norme sufiecient de securitate este o metodă, care ar garanta practic totalmente rambursarea creditele acordate și a plății dobînzii aferente acestor credite. Un punct important este faptul că norma de securitate pentru împrumut trebuie să acopere nu numai valoarea creditului, dar și valoarea dobînzilor aferente acestuia. Principalele tipuri de garanții sunt gajul, cauțiunea. Depozitul este una dintre formele cele mai fiabile de securitizare a creditului, de aceea ar trebui folosită mai pe larg. Un angajament poate fi, de asemenea, prezentat în bunuri, proprietate, sub formă de acțiuni, titluri de valoare și în cazul în care acesta este trimis la banca, este numit gaj. Banca este obligată să asigure siguranța gajului și să-l utilizeze numai în caz de neplată. Dar, totuși schimbarea situației pe piața bancară ne-a demonstrat că multe tipuri de bunuri sunt de o lichiditate mai scăzută, de aceea am recomanda băncilor comerciale să se străduie să le evite, folosind active mai lichide.
Deci, pentru a acoperi riscul de pierdere a sumei creditului, trebuie de examinat fiabilitatea gajului. Pentru a decide întrebarea dată recomandăm să se ia în considerare următorii factori:
– lichiditatea, adică posibilitatea de realizare a garanțiilor, prezența unei cereri, calitatea garanției – cît sunt de vechi sau deteriorate;
– care este raportul dintre valoarea de piață a gajului și suma creditului, și cît de des ar trebui să fie acesta revizuit. (Banca trebuie să fie sigură că, în cazul unei vînzări, veniturile în urma acestei tranzacții vor fi suficiente pentru a acoperi împrumutul și cheltuielile administrării acestuia. Trebuie subliniat faptul că, pentru banca comercială este importantă valoarea de lichidare a gajului deoarece prețul de piață poate fi redus drastic din cauza unor factori:
– securizarea gajului de la inflație;
– în caz de nerambursare a creditului de către debitor, cît de ușor va fi de a prelua gajul într-un mod legal;
– verificarea controlării gajului, adică posibilitatea creditorului de a intra în posesia acestuia. De exemplu, este mai ușor de a intra în posesia clădirilor, numerarului, terenurilor, decît a camioanelor;
– verificarea, înainte de a acorda credite, activelor, propuse în calitate de gaj, dacă aceste nu mai sunt folosite de gaj în alte activități sau dacă nu sunt obiecte al altor proceduri juridice;
– înregistrarea dreptului de cesiune la organele notariale;
– realizarea controalelor periodice a obicetului gajului.
Strategia de gestiune a riscurilor într-o bancă comercială trebuie să se bazeze pe o structură integrată, formată din sarcini și funcții, care vin în jos de la nivelul consiliului de administrație pînă la nivel operațional, care trebuie să acopere toate aspectele legate de risc, în special riscul de piață, de credit și de lichiditate, riscurile operaționale, juridice, și riscurile asociate cu imaginea băncii. Această structură include consiliul de administrație a autoritatea responsabilă într-un final, comisiile, departamentul de management al riscurilor, precum și diversele unități de sprijin și de control. Ei toți trebuie să aibă responsabilități clar definite și responsabilitate.
Deci se observă o tendință a băncii comerciale de îmbunătăți situația cheltuielilor, îndreptîndu-se spre o minimizare a acestora în limite reale, fără a afecta activitatea băncii. Însă considerăm că sunt posibile un șir de măsuri de îmbunătățire a situației date.
Considerăm că principalele direcții pentru îmbunătățirea eficienței cheltuielilor băncii comerciale sunt următoarele domenii:
– îmbunătățirea condițiilor de muncă;
– reducerea cheltuielilor neoperaționale;
– mecanizarea și automatizarea proceselor de producție și introducerea de tehnologii avansate;
– economisirea tuturor tipurilor de resurse materiale;
– îmbunătățirea mecanismului de control al cheltuielilor.
Punerea în aplicare a măsurilor propuse de îmbunătățire a mecanismului de control a cheltuielilor poate influența sistemul bancar, în modul următor: creșterea indicatorilor financiari și în consecință creșterea profitului.
În calitate de rezultat final al băncii comerciale pentru o anumită perioadă de timp este profitul, de exemplu, utilizarea eficientă a resurselor caracterizează calitatea forței de muncă, materiale și resurse financiare, care contribuie la atingerea celor mai bune rezultate cu cele mai mici cheltuieli. Noțiunea de bază a unui venit stabil ca principal obiectiv de afaceri este o sursă internă de capital bancar prin intermediul capitalului, crescînd astfel eficiența utilizării resurselor băncii comerciale este una dintre sarcinile principale ale managementului băncii, după cum se stabilește în mod direct rezultatele financiare ale operațiunilor, lichiditatea și fiabilitatea unei bănci comerciale.
În managementul activelor băncilor comerciale din Republica Moldova ar trebui să acorde o atenție la următoarele momente:
1. Gestiunea numerarului ar trebui să fie mai eficientă, adică, este nevoie de a planifica intrările și ieșirile de numerar și de a elabora un program de plată.
2. Termenii în care fondurile sunt plasate de către banca comercială trebuie să respecte cele ale resursele atrase.
3. Să se concentreze atenția pe îmbunătățirea rentabilității activității în ansamblu și asupra profitabilității operațiunilor individuale, în special.
În gestionarea portofoliului de credite prin prisma menținerii și optimizrii nivelului de lichiditate ar trebui:
– controlarea plasamentelor investițiilor de credit în funcție de gradul lor de risc, forma de rambursare, nivelul de profitabilitate. Împrumuturile bancare pot fi clasificate în funcție de o serie de criterii (nivel de bonitate a clientului, forma de rambursare a creditelor, credite cu opțiuni de asigurare, evaluarea a fiabilității de credit, etc). Ponderea fiecărui grup de credite la totalul portofoliului de credite al băncii comerciale și schimbarea acesteia sunt baza pentru previziunea nivelului de lichiditate, indică posibilitatea de a continua politica de creditare veche a băncii sau nevoia de schimbare. Gruparea creditelor din punct de vedere a debitorului, efectuate prin intermediul tehnologiilor informaționale, permite controlarea nivelului de raporturi de zi cu zi a lichidității și de a analiză a posibilității emiterii în continuare de împrumuturi mari de către banca comercială;
– analiza acordării creditelor în dependență de termenii de rambursare, efectuată prin gruparea conturilor de împrumuturi, în dependență de soldurilore rămase, în șase grupuri (de până la 1 lună., de la 1 până la 3 luni, de la 3 la 6 luni, 6-12 luni, de la 1 la 3 ani peste 3 ani), care va servi ca bază pentru estimarea nivelului actual de lichiditate din soldul bancar,;
– analiza plasarea creditelor pe scadențe conform bazei de date. În special, de utilizat o metodă de analiză a scadențelor viitoare și viitoarelor împrumuturi în următoarele 30 de zile pentru clienții individuali și tipuri de credite (pe bază de contracte de credit), care va permite monitorizarea eliberării de resurse, sau cererea pentru acestea. O astfel de analiză se poate face zilnic, precum și folosind datele contractelor de credit care sunt luate în considerare. Rezultatele analizei pot fi utilizate de către băncile comerciale la soluționarea problemelor operaționale cu privire la cumpărarea sau vânzarea de resurse.
O astfel de analiză dezvăluie procese profunde, ascunse, identifică tendințele, care în alte circumstanțe fixe pot provoca reducerea nivelului de lichiditate a băncii comerciale, oferă oportunități de ajustări la politica băncii.
– verificarea bonității debitorilor;
– a limita cantitatea de credite acordate unui debitor;
– a împrumuta la cât mai mulți clienți, păstrînd aceeași valoarea totală a volumului creditelor;
– creșterea rambursării a împrumuturilor, inclusiv printr-un proces de gajare mai sigur;
– măsuri pentru recuperarea creditelor restante și dobânzile acumulate aferente împrumuturilor.
4. Aplicarea metodelor de analiză a conturilor clienților și intensitatea operațiunilor de plată în contul corespondent al băncii. Rezultatele acestei analize va asigura baza pentru o rearanjare motivată a bilanțului băncii comercială.
5. Modificarea structurii activelor, respectiv creșterea ponderii activelor lichide printr-o rambursare adecvată a creditelor, compensarea echilibrului prin furnizarea de pe propriul echilibru a anumitor activități, creșterea echității, împrumuturi de la alte bănci, etc
6. Activități pentru a reduce riscul operațiunilor. Ar trebui de amintit că măsurile de urgență luate de către instituțiile de creditare trebuie să mențină lichiditatea acesteia, de obicei, asociate cu creșterea costurilor și diminuarea profiturilor bancare. Managementul riscului reduce pierderile potențiale ale băncilor, creează o bază solidă pentru viitoarele lor activități. Sistemul de management al riscului este ghidat de cerințele BNM cu privire la respectarea normelor stabilite de lichiditate. Pentru a recunoaște riscurile de lichiditate a unei bănci comerciale este necesar să se stabilească un sistem special de monitorizare de zi cu zi a nivelului de lichiditate, analiza factorilor care influențează modificarea lor. Prin urmare, este logic a crea o bază de date, care ar permite accesul la toate informațiile necesare pentru a efectua o analiză, pe baza căreia se va forma politica băncii.
În urma analizei indicatorilor se observă că sectorul bancar are o evoluție pozitivă din punct de vedere al creditării. Însă, se cunoaște faptul că sectorul bancar întîmpină probleme mari la moment, fapt ce a adus la o tulburare puternică în economia țării. Totuși acest lucru poate fi îmbunătățit prin diverse metode.
Este necesar să se mărească cantitatea de operațiuni active, cum ar fi:
– oferirea diferite tipuri de credite pentru întreprinderi și persoane fizice pentru o anumită perioadă, pentru o varietate de scopuri și în condiții diferite;
– investițiile în valori mobiliare (obligațiuni, acțiuni, etc), emise de guvern sau de alte persoane juridice, și anume tranzacții cu valori mobiliare în nume propriu și pe cont propriu;
– realizarea proiectilor d einvestiție;
– operațiuni REPO;
– operațiuni valutare;
– operațiuni de leasing.
Operațiunile active sunt efectuate de către bănci în scopul de a realiza un profit, respectînd în același timp legislația, menținerea unui nivel de lichiditate și alocarea corespunzătoare de risc pentru anumite tipuri de tranzacții.
Este necesar pentru a crește volumul de tranzacții, care generează cele mai mari venituri (creditele acordate persoanelor juridice și fizice, operațiuni de schimb valutar, veniturile din comisioane) și reduce cantitatea de operațiuni neprofitabile.
În plus, ar putea fi necesar pentru a extinde gama de servicii oferite, căutarea de noi tranzacții de venituri. La fel am recomanda mărirea nivelului de venituri stabile.
Necesitatea respectării legilor bancare forțează băncile să plaseze fondurile sale în investiții, care nu aduc venituri sau aduc o cantitate foarte limitată (numerar în casă, solduri la BNM și alte active lichide).
În același timp, nevoile de suport a activității bancare și dezvoltarea continuă a sectorului bancar implică prezența în elementele lor de active, așa elemente cum ar fi sediul băncii și echipamente, investiții în filiale, societăți asociate angajate în operațiuni bancare specializate. Deși aceste poziții nu pot fi atribuite la operațiunile active a băncii, dar ele sunt, de fapt, nimic altceva decît plasarea resurselor disponibile la dispoziția lor.
Avînd în vedere atribuțiile sale, operațiunile de active pot fi împărțite în operațiuni destinate să mențină un anumit nivel de lichiditate, și operațiuni menite a face un profit. Însă acestea nu pot fi realizate fără o îmbunătățire a cheltuielilor. Noi am propus anterior careva măsuri de îmbunătățire, dar considerăm că mai pot fi realizate și altele.
Regularea cheltuielilor băncii se realizează din aceeași poziție, precum și a veniturilor. Un impact mare asupra reducerii cotei de profit și a profitului brut o au cheltuielile neaferente dobînzilor, prin urmare, trebuie să se lucreze în reducerea ponderii acestor cheltuieli.
Considerăm că băncile comerciale trebuie să realizeze următoarele acțiuni în analiza și gestionarea venitului, care le vom rezuma pe scurt în următoarele două puncte principale:
1. În primul rînd, este nevoie de a evalua periodic valoarea reală și structura veniturilor totale în dinamică și în comparație cu rezultatele din anii precedenți, determinarea relației dintre diferite tipuri de venituri, proporția de fiecare tip de venituri în sumă totală de venitului și grupe de venit corespunzătoare, de a găsi operațiunile, care oferă cea mai mare parte a veniturilor din bancă prin surse durabile, precum și utilizarea acestor surse în viitorul apropiat. Din acest punct de vedere, dovezi ale funcționării normale a băncii poate fi considerat un ritm buna de creștere a veniturilor operaționale și dependența dimensiunii și ratei de creștere a veniturilor totale ale băncii, în principal din sursele stabile.
2. În al doilea rînd, conducerea băncii ar trebui să specifice în mod regulat ce domenii de activitate vor fi luate în considerare în perioada de planificare, fapt important în ceea ce privește asigurarea profitabilitatea maximă a băncii comerciale, precum și ce schimbări ar trebui să se facă la mecanismele de venituri.
În concluzie, am dori să facem cîteva sugestii cu privire la activitatea băncilor comerciale din Republica . Este necesar de a crește cheltuielile aferente îmbunătățirii operațiunilor bancare, inclusiv tranzacțiilor cu depozitele, cheltuielile de dezvoltare de noi produse și servicii bancare. Cunoștem faptul că viziunea clară pe termen lung este un factor important de dezvoltare. Cheltuielile suportate acum în detrimentul profitabilității poate, în viitorul apropiat, aduce un efect de multiplicare a profiturilor. În acest sens, se recomandăm să se ia în considerare experiența băncilor străine, în același timp folosind experiența experiența proprie, care numără peste 20 de ani. Analiza competentă a activităților bancare, împreună cu introducerea de tehnologii inovatoare este cheia succesului.
Concluzii și recomandări
Necesitatea cercetării multiplelor probleme de gestionare și organizare a relațiilor de credit a băncilor comerciale cu clienții, având ca scop minimizarea riscurilor bancare, găsirea căilor de perfecționare, precum și de elaborare a unor metode și strategii științifice manageriale ce vor fi utilizate în soluționarea problemelor aferente acestora, confirmă actualitatea prezentei lucrări atât sub aspect teoretic cît și practic. Astfel, studierea și analiza problemelor relațiilor de credit în cadrul băncilor comerciale din Republica Moldova cu scopul minimizării riscurilor bancare, în condițiile actuale, au condus la obținerea unor rezultate relevante si elaborarea unor propuneri privind perfecționarea funcționării acestor relații.
În urma studiului făcut asupra temei contribuția creditelor bancare în relansarea economiei în tranzacții am tras concluzia că formele creditării au suferit modificări din momentul apariției noțiunii de credit, tot odată cu aceste modificări au fost schimbate și direcțiile de finanțare. Am stabilit că importanța acestuia se rezumă din destinația lui (producție, circulație, consum). Aceasta jucând un rol important în formarea activității unui agent economic și respectiv lansarea și desfășurea activității acestuia. În așa modalitate agentul economic are posibilitatea să existe în cazul cînd are o activitate rentabilî și capacitatea de solvabilitate.
Formele creditării au la fel o contribuție majoră în economie, fiecare formă de creditare având importanța sa. Creditul bancar este elastic și eficient deoarece disponibilitățile bănești mobilizate din anumite ramuri ale economiei pot fi dirijate către întreprinzători indiferent de sfera lor de activitate. Importanța creditelor derivă și din fucțiile acestora. Funcția de mobilizare, funcția de restabilire și funcția de emisiune, acestea au un șir de efecte favorabile asupra economie unei țări.
Ca o concluzie a celor de mai sus putem spune că este suficient de clar că definirea analizei creditării nu se poate face cu ajutorul unui indicator sau un instrument matematic/ econometric, ci aceasta presupune un analiza unui set de indicatori pe un orizont de timp rezonabil, ținînd totdeauna cont de contextul economic în care entitățile își desfășoara activitatea. Astfel putem spune că stabilitatea financiară trebuie definită nu ca atingerea unor praguri de siguranță ci mai degrabă ca depășirea unor praguri critice, generatoare de riscuri sistemice.
Deși este dificil de a da o definiție precisă a bunei gestiuni, totuși există mai multe puncte de reper care permit evaluarea callității managementului portofoliului de credite. Pentru a avea succes în orice afacere, din categoria cărora face parte și banca comercială, este necesar de avea o strategie bine pusă la punct, la fel funcții de conducere clar determinate, și o expertiză în analiza strategică, în planificare, în luarea deciziilor de politică și gestiune a riscului de credit.
Scopul gestiunii este de a maximiza valoarea băncii comerciale, lucru care este determinat de rentabilitatea și nivelului de risc. Gestiunea portofoliului de credite este adesea asociat cu managementul financiar. Deși, funcția managementului financiar nu răspunde exclusiv pentru gestiunea riscului, acesta joacă un rol central în determinarea volumului, monitorizarea și planificarea de gestiune eficientă a portofoliului de credite.
Scopurile și obiectivele privind strategia de gestiune al portofoliului de credite este în mare măsură determinată de mediul extern în continuă schimbare economică, în care trebui banca comercială să lucreze.
Acest lucru necesită o îmbunătățire permanentă a sistemului de gestiune al portofoliului de credite pe baza folisirii tehnologiilor bancare moderne, utilizarea sporită a modelării matematice și a dezvoltării sistemului de control. Pentru a îmbunătăți gestiunea este necesar să crească flexibilitatea băncii comerciale, a asigura un răspuns rapid la condițiile de piață în continuă schimbare, la fel a optimiza rețeaua de sucursale în concordanță cu factorii economici și sociali, a dezvolta un ritm mai rapid al tehnologiei moderne de informare. Atingerea acestor obiective este imposibilă fără o pregătire de calitate si profesională a resurselor umane, fără o sistemă de îmbunătățire a motivației personalului și stimulentelor.
În urma investigației realiate în teză s-au observat un șir de momente, care pot fi îmbunătățite. Astfel în continuare am recomanda o serie de propuneri pentru îmbunătățirea situației create. Principalele forme în prevenirea riscurilor aferente procesului de creditare la moment în sectorul bancar autohton, în opinia noastră, ar fi:
analiza posibilelor surse de pierderi sau situații de risc ce pot aduce pierderi, calculul riscului, prognozarea pierderilor posibile;
coordonarea, stimularea economică a minimizării riscului, monitoringul și eficacitatea procedurilor de gestionare a riscurilor de creditare;
clasificarea activelor și pasivelor în funcție de reacția lor la evenimentele neprevăzute;
formularea concretă a normelor de creditare;
schimbarea politicii de portofoliu fie prin orientarea către activele pe termen scurt, fie prin creșterea ponderii pasivelor pe termen lung;
majorarea capitalului propriu prin emiterea suplimentară de acțiuni sau redistribuirea profitului net înregistrat pentru a mări rata rentabilității financiare pînă la 15-20%;
Majorarea portofoliului de credite, mai ales a celor performante și menținerea nivelului de minim 90% din totalul creditelor acordate;
utilizarea resurselor, alocarea mijloacelor pentru cheltuielile de finanțare a riscurilor;
creșterea volumului activelor generatoare de dobîndă, dar totodată majorarea ratei activelor generatoare de dobîndă pînă la o valoare de 14%;
analiza periodică a coeficienților de rentabilitate, solvabilitate și lichiditate;
prognozarea zilnică a fluxurilor de lichidități;
responsabilitatea și obligațiunile conducătorului, legăturile interbancare în politica controlului riscului;
creșterea activelor, din contol majorării volumului de credite acordate, însoțită și de o creștere a veniturilor, care va permite menținerea ratei utilizării activelor în limitele 10-12%, în caz contrar, banca comercială poate fi supusă unor riscuri sporite;
menținerea unui nivel înalt a rezervelor pentru pierderi la credite, și anume de circa 6-8% din totalul portofoliului de credite.
În această teză, am realizat o analiză a rolului creditului în economia națională, clasificarea acestuia și sursele de aparițție, am subliniat diverse metode de gestiune a riscului dat. Am încercat să identificăm problemele metodice de gestiune a riscului de credit pentru a îmbunătăți calitatea managementului acestuia în practica bancară, și am determina perspectivele de conducere a băncii prin prisma gestiunii acestui tip de risc. Gestiunea riscului de credit presupune crearea unui mecanism de identificare a factorilor de risc, analiza și evaluarea volumului acestuia, și monitorizarea curentă, și controlul tranzacției. Acest mecanism se bazează pe distribuția responsabilităților între departamente și organele de conducere ale băncii comerciale.
Departamentul de creditare, al cărui scop este de a genera venituri dintr-o varietate de tipuri de credite, are menirea de a identifica factorii de risc și starea financiară a tranzacției debitorului propus, în conformitate cu o procedură specifică, pregătirea de propuneri pentru stabilirea dimensiunii și termenului de credit, în dependență de riscul de credit ferent fiecărui debitor, precum și de asigurare a resurselor împrumutate. Departamentele de credit trebuie să monitorizeze riscul de credit direct, și anume efectuarea analizei permanente a situației financiare a debitorului, inclusiv în cazul creditelor garantate, de eemplu analiza a creditelor ipotecare pînă la sfîrșitul rambursării integrale a creditului. În cazul în care, din diverse motive este observat un risc crescut de pierdere, ofițerii de credit trebuie să întreprindă o serie de măsuri îndreptate spre diminuarea acestuia. Diminuarea riscului de credit se realizează prin diversificarea portofoliului de credite, expansiunea creditului spre întreprinderile mici și mijlocii, îmbunătățirea calității serviciilor acordate.
În sectorul bancar există un set întreg de riscuri aferent activității date. Unul dintre cele mai influente riscuri este cel de credit. Expunerea la riscul de credit implică neîntoarcerea atît a sumei creditului, cît și a sumei dobînzii aferente acestuia.
Politica de creditare a băncii ar trebui să ia în considerare riscul de credit, să anticipeze aspectul acestuia și să presupună o bună gestiune a acestuia, adică, pentru a minimiza efectele potențiale negative ale operațiunilor de creditare. În același timp, cu cît este mai mic de risc, cu atît, în mod normal, vor fi mai mici profiturile băncii, din motiv că profiturile mari, de obicei, banca le primește din tranzacțiile, cu un grad ridicat de risc. Astfel, obiectivul principal al băncii comerciale este de a găsi un echilibru optim între risc și rentabilitate pentru operațiunile de creditare cu ajutorul managementului competent al riscului de credit, care se realizează prin comunicare și analiză a principalelelor modalități de a gestiona riscul de credit, dezvoltarea de măsuri practice pentru a reduce riscul de neplată la credite.
Problema de nerambursare a creditelor în țară este legată în mare parte de subestimarea riscului de credit. Atunci cînd se analizează situația economică a debitorului potențial, sunt importante, practic, toate momentele, în caz contrar banca poate suferi pierderi. Banca comercială trebuie să analizeze în mod constant, și experiența străină.
Pentru a crește eficiența economică și de a îmbunătăți mecanismul de circulație al resurselor, guvernul întreprinde careva măsuri în vederea stabilirii unei atmosfere bune în economie, concurență și disciplina de piață. Principiile de control guvernamental direct al sistemului bancar trebuie să fie eliminate. Statul ar trebui să creeze un mediu juridic, de reglementare și de politică bancară sigură.
Într-o piață competitivă, băncile comerciale au nevoie de autonomie pentru a defini rolul lor și strategia, și independența în politica de creditare, și gestionarea acesteia.
BIBLIOGRAFIE
ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÂRILE GUVERNULUI
Legea Republicii cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii , 1995, nr. 56-57 (cu modificările ulterioare).
Legea instituțiilor financiare nr. 550–XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al Republicii , 1996, nr. 1 (cu modificările ulterioare).
Hotărîre cu privire la modificarea și completarea Regulamentului cu privire la clasificarea creditelor și formarea reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc): Hotărîrea Băncii Naționale a Moldovei. În: Monitorul Oficial al Republicii , 2000, nr.139-140, p.39 (cu modificările ulterioare).
Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.133 din 17.07.2008 „Cu privire la modificarea și completarea unor acte normative ale Băncii Naționale a Moldovei”. În: Monitorul Oficial al Republicii , 2008, nr.157-159/448
II. INSTRUCȚII ȘI MATERIALE METODOLOGICE
Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii din 22.09.1999. (cu modificările și completările ulterioare).
Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica . În: Monitorul oficial al Republicii , 1998, nr.8, pp.2-4.
Regulament cu privire la clasificarea creditelor și formarea reducerilor pentru pierderi (fondul de risc) la credite. În: Monitorul oficial al Republicii , 1999, nr.87-89, pp.31-33.
Regulamentul BNM privind operațiunile de piață deschisă ale BNM nr. 57 din 11.09.1997 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 10 din 1997. (cu modificările și completările ulterioare).
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii , aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei, nr.32 din 8 august 1997, cu modificarea și completarea din:17.12.2009, HCA nr.265, În: Monitorul Oficial al Republicii nr. 27-28 din 19.02.2010;
Regulament cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, APROBAT prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei, nr.269 din 17 octombrie 2001, cu modificarea si completarea din 11.09.2008, HCA nr. 171 În: Monitorul Oficial al Republicii nr. 180-181din 3.10.2008;
Regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă a băncii aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 126 din 28.11.97, cu modificările din 11.09.2008. HCA nr.171 În: Monitorul Oficial al Republicii nr. 180-181 din 3.10.2008;
III. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE
Andreica M. și al. Abordarea riscului de proiect din perspective manageriale în activitatea de creditare. În: Studii și cercetări de calcul economic și cibernetică economică. 2007. vol. 41, nr 4, pp. 39-48.
Andronache V. Banca și operațiunile comerciale – Spețe și soluții practice în raporturile dintre bancă și client. București: Ed. Universitara, 2012. 287 p.
Anton S. G. Gestiunea riscurilor financiare. : Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2009. 339 p.
Armanova N. Budevici-Puiu L. Finanțe și credit: Curs universitar. Chișinău: Valinex, 2008. 211 p.
6. Badea L. Socol A. și al. Managementul riscului bancar. București: Ed. Economică, 2010. 500 p.
Basno C. Dardac. N. Riscuri bancare: cerințe prudențiale. Monitorizare. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1999. 63 p.
și al.. Analiză financiară în bănci. Cluj Napoca: Editura Risoprint, 2010. 565 p.
și al.. Analiza Performanțelor și Riscurilor Bancare. Cluj Napoca: Ed. Risoprint 2008, 485 p.
Bichi C. Dumitru I. Moinescu B. Reglementare și supraveghere bancară, București: Editura ASE, 2003. 110 p.
Bîrsan S. Dinamica terminologiei economice în limba română (domeniul financiar-bancar). Chișinău: Editura A.S.E.M., 2006. 266 p.
A. Paul A. Modernizarea sistemului bancar. București: Ed. Expert, 2003. 150 p.
Borta N. Bușmachiu E. Evaluarea și factorii care influențează procesul de estimare a activității băncilor comerciale. În: Economica : Rev. șt.-didactică, 2011. – Nr 1(75). p. 98-104.
Chirițescu C. Dobrescu E. M. Băncile – Mică Enciclopedie, București: Ed. Expert. 1998. 294 p.
Cociug V. Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău: Editura ASEM, 2008. 213 p.
Costica I. Politici și tehnici bancare. București: Editura ASE, 2007. 194 p.
Dedu V. Gestiune bancară, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001. 366 p.
Diaconu P. Stoica V. Bani si credit. Banii. Teoriile monetare. Adminstrarea banilor si politica monetară. București: Ed. Economica, 2007. 356 p.
Dimitris N. Chorafas, Stress Testing for Risk Control under Basel II, Elsevier Ltd., Oxford, USA, 2007, pp.21-40
Dimitrov L. Monitoring-ul și minimizarea riscurilor activității de creditare în băncile comerciale. În: Economica: Rev. șt.-didactică. 2002, nr.3-4, pp.43-46.
Enicov I. Evaluarea Riscului financiar în banca comercială. Chișinău: USM, 2007. 224 p.
Enicov I. Orientări in managementul riscurilor bancare. Chișinău: ASEM, 2001, 195 p.
Enicov I. Oboroc I. Tomozei V. Riscuri și instrumente financiare de acoperire. Chișinău: Evrica, 2002. 262 p.
Erhan V. Metode de administrare și procedee de minimizare a riscurilor în activitatea creditară. În: Economica : Rev. șt.-didactică. 2004, nr.1 (45), pp.81-84.
Halpern P. Weston F.F. Brighan E.F. Canadian Managerial Finance, Harcont Brace&Company, , 1994. 934 p.
Mistrean L. Aspectele gestiunii strategice ca parte componemtă a managementului bancar. În: Economica: Rev. șt.-didactică, 2003, Nr.3(43), P.38-42.
Moraru M. Riscul de credit – fundamente și metode de evaluare. În: Conferința Științifică Internațională „Dezvoltarea economică în contextul aspirației de integrare europeană. Perspective și Realizări", 23-24 oct. 2009, Chișinău. pp. 259-264.
Nițu I. Managementul riscului bancar. București: Ed. Expert, 2000. 288 p.
Pastre O. și al.. The new banking economic, MPG Books Ltd., , 2007. pp. 67-70.
Predescu I. Activitatea bancară între performanță și risc, Editura Expert, București, 2005, pp.73-80.
Spulbar C. Management Bancar. ediția a doua. : Ed. Sitech, 2008. 324 p.
Батищев Р. Банковский менеджмент : (курс лекций). Chișinău:Tipogr. Dep. Ed.-Poligr. ASEM, 2008. 430 p.
Батракова Л. Г. Экономический анализ деятельности коммерческого банка: Учебное пособие. Москва: Логос, 2009. 368 p.
Буевич С. Ю. Королев О. Г. Анализ финансовых результатов банковской деятельности: Учебное пособие. Москва: КНОРУС, 2008. 160 p.
Герасимова Е. Б. Анализ банковских ресурсов методом коэффициентов În: Финансы и кредит. 2003. Nr.1 (115). p. 22-25.
Гиляровская Л. Т. Паневина С. Н. Комплексный анализ финансово-экономических результатов деятельности банка и его филиалов. Санкт-Петербург.: Питер, 2003. 240 p.
Жуков Е. Ф. Зеленкова Н. М.. Деньги. Кредит. Банки : учеб. для экон. вузов. Москва: Юнити-Дана, 2009. 600 p.
Козловой И. К. Анализ деятельности банков: Учебное пособие. Минск.: Высшая школа, 2006. 240 p.
Роуз, П. Управление источниками средств банка. În: Банковский менеджмент : Предоставление фин. услуг : Пер. с англ, 2005. p. 359-475.
IV. SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE
http://www.bnm.md/ – site-ul Băncii Național al Moldovei, plasată informația cu privire la privind activitatea economico-financiară a băncilor din RM, rapoarte financiare pe sectorul bancar al RM, indicatorii financiari pe sistemul bancar al RM.
LISTA ABREVIERILOR
BNM – Banca Națională a Moldovei
BC – Bancă comercială
SA – Societate pe acțiuni
SUA – Statele Unite ale Americii
CNT – Capital Normativ Total
PIB – Produs Intern Brut
SNC – Standartul Național de Contabilitate
MO – Monitorul Oficial
BERD – Banca Europeană de Dezvoltare și Reconstrucție
BIBLIOGRAFIE
ACTE LEGISLATIVE ȘI HOTĂRÂRILE GUVERNULUI
Legea Republicii cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii , 1995, nr. 56-57 (cu modificările ulterioare).
Legea instituțiilor financiare nr. 550–XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al Republicii , 1996, nr. 1 (cu modificările ulterioare).
Hotărîre cu privire la modificarea și completarea Regulamentului cu privire la clasificarea creditelor și formarea reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc): Hotărîrea Băncii Naționale a Moldovei. În: Monitorul Oficial al Republicii , 2000, nr.139-140, p.39 (cu modificările ulterioare).
Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.133 din 17.07.2008 „Cu privire la modificarea și completarea unor acte normative ale Băncii Naționale a Moldovei”. În: Monitorul Oficial al Republicii , 2008, nr.157-159/448
II. INSTRUCȚII ȘI MATERIALE METODOLOGICE
Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobînzii din 22.09.1999. (cu modificările și completările ulterioare).
Regulament cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în Republica . În: Monitorul oficial al Republicii , 1998, nr.8, pp.2-4.
Regulament cu privire la clasificarea creditelor și formarea reducerilor pentru pierderi (fondul de risc) la credite. În: Monitorul oficial al Republicii , 1999, nr.87-89, pp.31-33.
Regulamentul BNM privind operațiunile de piață deschisă ale BNM nr. 57 din 11.09.1997 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 10 din 1997. (cu modificările și completările ulterioare).
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii , aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei, nr.32 din 8 august 1997, cu modificarea și completarea din:17.12.2009, HCA nr.265, În: Monitorul Oficial al Republicii nr. 27-28 din 19.02.2010;
Regulament cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, APROBAT prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei, nr.269 din 17 octombrie 2001, cu modificarea si completarea din 11.09.2008, HCA nr. 171 În: Monitorul Oficial al Republicii nr. 180-181din 3.10.2008;
Regulamentul cu privire la poziția valutară deschisă a băncii aprobat prin Hotărîrea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 126 din 28.11.97, cu modificările din 11.09.2008. HCA nr.171 În: Monitorul Oficial al Republicii nr. 180-181 din 3.10.2008;
III. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE
Andreica M. și al. Abordarea riscului de proiect din perspective manageriale în activitatea de creditare. În: Studii și cercetări de calcul economic și cibernetică economică. 2007. vol. 41, nr 4, pp. 39-48.
Andronache V. Banca și operațiunile comerciale – Spețe și soluții practice în raporturile dintre bancă și client. București: Ed. Universitara, 2012. 287 p.
Anton S. G. Gestiunea riscurilor financiare. : Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2009. 339 p.
Armanova N. Budevici-Puiu L. Finanțe și credit: Curs universitar. Chișinău: Valinex, 2008. 211 p.
6. Badea L. Socol A. și al. Managementul riscului bancar. București: Ed. Economică, 2010. 500 p.
Basno C. Dardac. N. Riscuri bancare: cerințe prudențiale. Monitorizare. București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1999. 63 p.
și al.. Analiză financiară în bănci. Cluj Napoca: Editura Risoprint, 2010. 565 p.
și al.. Analiza Performanțelor și Riscurilor Bancare. Cluj Napoca: Ed. Risoprint 2008, 485 p.
Bichi C. Dumitru I. Moinescu B. Reglementare și supraveghere bancară, București: Editura ASE, 2003. 110 p.
Bîrsan S. Dinamica terminologiei economice în limba română (domeniul financiar-bancar). Chișinău: Editura A.S.E.M., 2006. 266 p.
A. Paul A. Modernizarea sistemului bancar. București: Ed. Expert, 2003. 150 p.
Borta N. Bușmachiu E. Evaluarea și factorii care influențează procesul de estimare a activității băncilor comerciale. În: Economica : Rev. șt.-didactică, 2011. – Nr 1(75). p. 98-104.
Chirițescu C. Dobrescu E. M. Băncile – Mică Enciclopedie, București: Ed. Expert. 1998. 294 p.
Cociug V. Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău: Editura ASEM, 2008. 213 p.
Costica I. Politici și tehnici bancare. București: Editura ASE, 2007. 194 p.
Dedu V. Gestiune bancară, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001. 366 p.
Diaconu P. Stoica V. Bani si credit. Banii. Teoriile monetare. Adminstrarea banilor si politica monetară. București: Ed. Economica, 2007. 356 p.
Dimitris N. Chorafas, Stress Testing for Risk Control under Basel II, Elsevier Ltd., Oxford, USA, 2007, pp.21-40
Dimitrov L. Monitoring-ul și minimizarea riscurilor activității de creditare în băncile comerciale. În: Economica: Rev. șt.-didactică. 2002, nr.3-4, pp.43-46.
Enicov I. Evaluarea Riscului financiar în banca comercială. Chișinău: USM, 2007. 224 p.
Enicov I. Orientări in managementul riscurilor bancare. Chișinău: ASEM, 2001, 195 p.
Enicov I. Oboroc I. Tomozei V. Riscuri și instrumente financiare de acoperire. Chișinău: Evrica, 2002. 262 p.
Erhan V. Metode de administrare și procedee de minimizare a riscurilor în activitatea creditară. În: Economica : Rev. șt.-didactică. 2004, nr.1 (45), pp.81-84.
Halpern P. Weston F.F. Brighan E.F. Canadian Managerial Finance, Harcont Brace&Company, , 1994. 934 p.
Mistrean L. Aspectele gestiunii strategice ca parte componemtă a managementului bancar. În: Economica: Rev. șt.-didactică, 2003, Nr.3(43), P.38-42.
Moraru M. Riscul de credit – fundamente și metode de evaluare. În: Conferința Științifică Internațională „Dezvoltarea economică în contextul aspirației de integrare europeană. Perspective și Realizări", 23-24 oct. 2009, Chișinău. pp. 259-264.
Nițu I. Managementul riscului bancar. București: Ed. Expert, 2000. 288 p.
Pastre O. și al.. The new banking economic, MPG Books Ltd., , 2007. pp. 67-70.
Predescu I. Activitatea bancară între performanță și risc, Editura Expert, București, 2005, pp.73-80.
Spulbar C. Management Bancar. ediția a doua. : Ed. Sitech, 2008. 324 p.
Батищев Р. Банковский менеджмент : (курс лекций). Chișinău:Tipogr. Dep. Ed.-Poligr. ASEM, 2008. 430 p.
Батракова Л. Г. Экономический анализ деятельности коммерческого банка: Учебное пособие. Москва: Логос, 2009. 368 p.
Буевич С. Ю. Королев О. Г. Анализ финансовых результатов банковской деятельности: Учебное пособие. Москва: КНОРУС, 2008. 160 p.
Герасимова Е. Б. Анализ банковских ресурсов методом коэффициентов În: Финансы и кредит. 2003. Nr.1 (115). p. 22-25.
Гиляровская Л. Т. Паневина С. Н. Комплексный анализ финансово-экономических результатов деятельности банка и его филиалов. Санкт-Петербург.: Питер, 2003. 240 p.
Жуков Е. Ф. Зеленкова Н. М.. Деньги. Кредит. Банки : учеб. для экон. вузов. Москва: Юнити-Дана, 2009. 600 p.
Козловой И. К. Анализ деятельности банков: Учебное пособие. Минск.: Высшая школа, 2006. 240 p.
Роуз, П. Управление источниками средств банка. În: Банковский менеджмент : Предоставление фин. услуг : Пер. с англ, 2005. p. 359-475.
IV. SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE
http://www.bnm.md/ – site-ul Băncii Național al Moldovei, plasată informația cu privire la privind activitatea economico-financiară a băncilor din RM, rapoarte financiare pe sectorul bancar al RM, indicatorii financiari pe sistemul bancar al RM.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Creditului Bancar In Dezvoltarea Economiei Nationale (ID: 146174)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.