Rolul Comunicarii Publice In Cariera Viitorilor Asistenti Sociali
Cuprins
Introducere
PARTEA I: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
CAPITOLUL 1. Comunicarea
1.1 Definiții și obiective ale comunicării
1.2 Elemente ale procesului de Comunicare
1.3 Forme ale comunicării
1.4 Funcțiile comunicării
1.5 Reușita unei comunicării
1.6 Bariere/blocaje ale comunicări
CAPITOLUL 2. Bariera
2.1 Barierele comunicării
2.2 Clasificarera factorilor care blochează comunicarea
2.3 Dificultăți întâlnite pe parcursul unei prezentări
2.4 Deprinderile de comunicarea ale asistentului social
PARTEA II-a: METODOLOGIA CERCETĂRI
Justificarea cercetării
Culegerea informațiilor
Participanții
Eșantionarea
Scopul cercetării
Obiectivele cercetării
Ipotezele cercetării
Analia rezultatelor
Interpretarea datelor
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Introducere
Nu tot ce intenționăm reușim să spunem, nu tot ce spunem se aude și se înțelege, se înțelege și ce nu spunem, iar ceea ce se înțelege nu depinde de noi ce devine.” (Laurențiu Șoitu)
Viața nostră de fiecare zi presupune socializare, care are la bază comunicarea. Suntem conștienți că fiecare dintre noi avem nevoie să comunicăm într-o mai mare sau într-o mai mică măsură. Noi comunicăm indiferent dacă vrem sau nu, în diferite situați: atunci când vorbim sau când scriem, când muncim sau când ne relaxăm; comunicăm prin gesturile pe care le facem, prin expresia feței (zămbitoare sau încruntată), comunicăm tot timpul: voluntar sau involuntar.
Actul comunicării este fundamental atât pentru viața personală cât și pentru cea socială a individului. Comunicarea este ceea ce se întămplă în relația cu celălalt: împărtășirea unui anumit moment din din viața noastră, confruntarea unei ideii unei emoții.
Tema lucrării de față, are implicații atât de ordin practic cât și de ordin teoretic. Aceasta vizează în prim plan rolul comunicării publice în cariera viitorilor asistenți sociali. O mare parte din oameni se confruntă cu teama de a vorbi în public. Din punctul meu de vedere, cea mai mare temere legată de vorbitul în public este teama că dintr-un motiv sau altul, vei greși atunci când vorbești în public. Desea această teamă este o prejudecată care nu se confirmă de fiecare dată când vorbim în public.
Comunicarea eficientă ne ajută să ne dezvoltăm calitativ relațiile de iubire, prietenie și profesionale cu cei din jur, dar și să evităm situațiile conflictuale din viața noastră. Atunci când reușim să comunicăm eficient, putem să ajutăm persoana cu care comunicăm, să se deschidă, noi fiind capabili să-i înțelegem emoțiile, sentimentele și să înțelegem ce dorește să ne comunice.
O comunicare eficientă ne ajută să fim siguri pe noi atunci când comunicăm cu persoane diferite (prieteni, persoane întâlnite pentru prima dată, colegi, profesori, superiori, personalități), să construim cu ușurință relații noi. Faptul că reușim să comunicăm cu o singură persoană sau cu un grup mic de persoane (2 – 4 persoane) ci nu doar în public (în fața unui număr mai mare de persoane), ne ajută să fim mult mai organizați în ceea ce dorim să transmitem; vom putea să răspundem la întrebări dar și să adresăm întrebări, cu o mai mare ușurință.
Consider că abilitățiile de comunicare se dezvoltă pe parcursul vieții, o mare influență având mediul în care trăim, dar și preocupările noastre.
Lucrarea de față are rolul de a sublinia importanța comunicării publice în cariera viitorilor asistenți sociali.
Lucrarea este structurată în doua părți: prima parte a lucrări este teoretică, iar cea de-a doua parte descrie metodologia cercetării. În primul capitol ,,comunicarea”, am abordat tema comunicării, vorbind despre: definiții și obiective ale comunicării, elementele procesului de comunicare, forme ale comunicării, funcțiile comunicării. Tot în acest capitol am vorbit despre reușita unei comunicări cât și despre bariere ale comunicării.
Al doilea capitol de numește ,,Bariera”, el este destinat cunoașterii barierelor care ne blochează comunicarea atunci când susținem o prezentare, dificultățile care ne întâlnim pe parcursul unei prezentări, tracul, fobie socială. Tot în acest capitol am abordat și deprinderile asistentului social: deprinderi de recepționare, de interpretare și de redare a mesajelor.
A doua parte a lucrări descrie metodologia cercetării, descrierea eșantionului, modul în care am cules și interpretat informațiile, rezultatele cercetării, concluziile și recomandările. Obiectivul cercetării este analizarea/indentificarea importanței comunicării publice în cariera viitorilor asistenți sociali, cât de importantă este comunicarea publică.
PARTEA I: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ
CAPITOLUL 1. Comunicarea
1.1 Definiții și obiective ale comunicării
Viața nostră de fiecare zi presupune socializare, care la rândul său presupune comunicare. Suntem conștienți că fiecare dintre avem nevoia de a comunica în mai mare sau în mai mică măsură, dar comunicăm indiferent dacă vrem sau nu, în diferite situații, atunci când vorbim sau când scriem ,când muncim sau atunci când ne relaxăm; comunicăm prin gesturile pe care le facem, prin expresia feței (zămbitoare sau încruntată), comunicăm tot timpul.
Comunicarea umană a făcut obiectul a numeroase studii și a fost privită de cecetători din diverse unghiuri de vedere. Din acest motiv, comunicarea poate să capete accente ale unor difiniții linvistice, psihologice, pedagogice, matematice etc. Noile abordări privesc fenomenul comunicării ca fiind integrat în substanța vieții sociale și culturale, fiind predominate aspectele relaționale. Și atunci ce înseamnă comunicarea?
S-au scris așa de multe cărți, s-a dezbatut în nenumărate rânduri acest subiect delicat și cu o așa de mare putere: comunicarea. Unii sunt de părere că atunci când comunici o faci din adâncul simțirilor, din adândul propriilor trăiri interioare, pe care adesea dorim să le inhibăm, să le ascundem, dar adesea ele sunt un strigăt către cel de lângă noi, fie un strigăt de ajutor, fie o chemare de a ne fi mai aproape.
A comunica înseamnă: ’’a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștiința, a spune’’ (DEX). Etimologia termenului ”comunicare” provine din latinescul communis care înseamnă ’’a fi în relație cu…, a pune în comun, a împărtăși’’. I se asociază și sensul de ’’ a trasmite ’’ începănd din secolul al XIV-lea, o dată cu dezvoltarea poștei. Verbul ’’a comunica’’ și substantivul ’’comunicare ’’comportă o pluralitate de semnificații, sunt polisematice. Cei care se ocupă de domeniile comunicării și comunicației au astfel de a face cu o multitudine de operațiuni, ci nu doar cu una bine determinată.
Se poate defini comunicarea ca fiind un proces de trasmitere a unor informații prin utilizarea unor semne, semnale, simboluri, pentru a trasmite și pentru a primi mesaje. Oamenii comunică idei, semnificații, emoții, sentimente.
Chiru consideră că: ,,Există două mari tipuri de definiții ale comunicării. Prima vede comunicarea ca fiind un proces prin care A trimite un mesaj lui B, mesaj care are un efect asupra acestuia. Cea de-a doua vede comunicarea drept negocierea și schimbul de semnificație, proces în care mesajele, persoanele determinate cultural și realitatea, interacționează astfel încât să ajute înțelesul să fie produs, iar înțelegerea să apară. Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele, dorințele, intențiile, experiențele trăite, primim și oferim informații.’’(Chiru, 2009, p. 150).
’’Comunicarea presupune emiterea și acceptarea de semne, înțelese ca ,,variații de energie de orice tip care denotă altceva decât propria existență și al căror sens (în accepția cea mai largă a termenului) a făcut obiectul unei convenții prealabile între emițător și receptor’’ (Escarpit, 1909, p. 5)
’’Comunicarea este un proces în care oamenii își împărtășesc informații, idei și sentimente’’(Hybels, Weaver, ).
’’Comunicarea se referă la acțiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere și receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc îmtr-un context, presupune anumite efecte și furnizează oportunității de feedback.’’ (De Vito)
”Comunicarea umană este un proces prin care un individ (comunicatorul) trasmite stimuli cu scopul de a schimba comportamentul altor indivizi-auditoriul.’’(Dinu, Mihai, 2000, p. 9)
Prin intermediul procedului de comunicare, urmărim să fim înțeleși, să fim receptați (auziți sau citiți) și de cele mai multe ori ne dorim să fim acceptați.
Dance (Mc Quail,1999, pp. 15-16) a indentificat 15 tipuri de definiții ale comunicării, fiecare din ele punând accentual pe un alt aspect sau componentă:
Simboluri, vorbire, limbaj;
Înțelegerea – receptarea, nu trasmiterea mesajelor;
Interacțiune, relație – schimbul activ și cooerintare;
Reducerea incertitudinii – ipotetică, dorința fudamentală, care duce la căutarea de informație în scopul adaptării;
Procesul – întreagă secvență a transmiterii;
Transfer, trasmitere – mișcare conotativă în spațiu și timp;
Legătură, unire – comunicarea în ipostază de conector, de articulator;
Trăsături comune – amplificarea a ceea ce este împărtășit sau acceptat de ambele părți;
Canal, purtător, rută – o extensie ’’transferului’’, având ca referință principală calea sau ‘’vehicolul’’ (sistem de semen sau tehnogice);
Memorie, stocare – comunicarea duce la acumularea de informație și putem ‘’să comunicăm cu’’ astefel de depozit informativ;
Răspuns dicriminatoriu – accentuarea acordării de atenție și a interpretării;
Stimul – accentuarea caracterului mesajului în cauză, a răspunsului sau a interpretării;
Intenții – accentuează faptul că actele normative au un scop;
Momentul și situția – acordarea de atenție contextului actului comunicativ;
Putere – comunicarea văzută ca mijloc de influență.
Pentru a avea o comunicare reușită, avem nevoie în primul rând de transmițător. Tehnica adoptată depinde de tipul mesajului verbal sau nonverbal, oral sau scris. Indiferent de acesta, înainte de a comunica este important să ne gândim la câteva aspecte care țin de ceea ce ne-am dori să comunicăm, evidențiind subiectul principal pe care-l conține mesajul transmis. Este de asemenea important să anticipăm ce reacție am putea primii de la emițător, dar nu înainte a de avea foarte bine definită propria reacție, în calitate de transmițător, vis-à-vis de masajul transmis. Un element de asemenea esențial, pentru o comunicare reușită îl constitue momentul ales de transmițător pentru a transmite mesajul emițătorului, dar și tonul pe care acest mesaj este transmis. Detaliile pe care le oferă emițătorul receptorului sunt importante deoarece acestea îl vor ajuta sau din potrivă nu-l vor ajuta pe cel din urmă, să decodifice mesajul.
1.2.Elemente ale procesului de Comunicare
Principalele elemente implicate în procesul de comunicare sunt:
Emițătorul (trasmițătorul);
Receptorul;
Mesajul;
Limbajul sau codul (codificarea);
Mijocul de trasmitere (canalul);
Contextul;
Susele de interferență;
Relația ce se stabilește între cei doi actori.
Emițătorul este persoana care trimite mesajul, receptororul este persoana care primeste mesajul, mesajul reprezintă ideile, sentimentele, care constitue conținutul comunicării.
Așa cum afirmă Fărte: ’’Emițătorul (sau locutorul) este inițiatorul comunicării, adică cel care ,,face primul pas’’ în stabilirea unei interacțiunii semiotice, în timp ce receptorul (sau alocutorul) este individul care se lasă antrenat în această interacțiune. Acesta poate fi un individ, un grup sau o instituție care posedă informație mai bine structurată decăt receptorul și are o motivație și un scop explicit (alăturat mesajului).”
Este bine demonstrat faptul că emițătorul emite mesaje chiar și atunci când tace, uneori nedându-și seama că ”atrage” în discuție un receptor.
Receptorul poate fi un individ, un grup sau o instituție, căruia îi este adresat mesajul sau intră în posesia sa în mod întămplător primește mesa mesajul, mesajul reprezintă ideile, sentimentele, care constitue conținutul comunicării.
Așa cum afirmă Fărte: ’’Emițătorul (sau locutorul) este inițiatorul comunicării, adică cel care ,,face primul pas’’ în stabilirea unei interacțiunii semiotice, în timp ce receptorul (sau alocutorul) este individul care se lasă antrenat în această interacțiune. Acesta poate fi un individ, un grup sau o instituție care posedă informație mai bine structurată decăt receptorul și are o motivație și un scop explicit (alăturat mesajului).”
Este bine demonstrat faptul că emițătorul emite mesaje chiar și atunci când tace, uneori nedându-și seama că ”atrage” în discuție un receptor.
Receptorul poate fi un individ, un grup sau o instituție, căruia îi este adresat mesajul sau intră în posesia sa în mod întămplător primește mesajul în mod coștient sau sublimal. Receptorul mesajului trebuie să-i cunoască emițătorului competența în domeniul vizat și să-i acorde destulă încredere pentru a-i asculta și accepta mesajul. În caz contrar, ca urmare a fenomenului de expunere selectivă, mesajul va fi evitat. Unii vor recepta informația, dar nu îi va da atenție, aceasta este mecanismul de percepție selectivă.
Receptorul este în permanență ținta a numeroase mesaje, adesea contradictorii. El nu se lasă ușor influențat, chiar dacă este de acord cu emițătorul și cu mesajul. Întodeauna comunicarea trebuie raportată la obiectivele pe care emițătorul le-a stabilit, tipul și forma ei.
’’Emitentul și receptorul au același statut, rolurile pe care le îndeplinesc sunt la fel de importante, iar contribuțiile lor determină în proporții egale reușita versus eșecul comunicării. Mesajul este alcătuit din ideiile, emoțiile și sentimentele pe care locutorul vrea să le trasmită alocutorului sub formă materială a semnelor. Codul este un sistem semiotic alcătuit din semnne și reguli de utilizare a respectivelor semne’’. ( Fărte, G.I. pp . 40-49).
După cum reiese, emitentul și receptorul sunt foarte importanți în actul comunicării.
Mesajul – include datele transmise și codul de simboluri care intenționează să ofere un înțeles specific, particular acestor date. Mesajul este trasmis prin mai multe canale, nivelul și forma interacțiunii este definită de caracteristicile contextului. Se pot întălni schimbări la mod de elaborare, codare respctiv decodare și reconstruire a mesajelor. Mesajul depinde de cele două componente ale procesului de comunicare: emițător și receptor. În analiza mesajului își aduc aportul: vărsta receptorilor, sexul, factorii cultrali și subculturali, ocupația, veniturile și statusurile, religia, factorii spcifici. Mesajul reprezintă ideile, sentimentele care constituie conținutul comuicării.
Șoitu spune că mesajul este: ”aceea unitate care dobândește de cele mai multe ori valoare în comunicarea propriu-zisă. Schimbarea mai multor mesaje între oameni, devine interacțiune.’’
Codificarea – desemnează punerea în aplicare a unui cod, operațiunea care face să corespundă unei semnificații anumite semnale, elaborarea unui mesaj plecând de la o semnificație; operațiunea care constă în a înlocui semnalele care aparțin unui anumit sistem cu semnale care aparțin unui alt sistem .
Pentru interpretarea unui mesaj codificat tebuie să aibă mai întâi loc decodificarea, înlocuirea semnalelor mesajului codificat cu semnale din care a fost creat pentru a regăsi textul inițial ”clar”.
Decodarea preupune descifrarea sensului mesajului primit, fiind operațiunea corespunzătoare codării. Receptorul trebuie să dețină codul necesar decodării mesajului.
Limbajul însemnează ceea ce este comun în modul în care toate ființele omenești folosesc cuvântul sau scrisul.
Canalul – reprezintă calea care permite difuzarea mesajului, presupune o coerență de comunicare între emițător și receptor. În sens larg el definește totalitatea posibilitățiilor fizice de comunicare, iar în stres restrăns se vorbește despre modul de structurare a comunicărilor în cazul unui colectiv. Canalul de trasmitere a unui mesaj poate fii: vocal, auditiv, vizual.
Cea mai importantă cerință pe care trebuie să o respecte canalele de trasmitere este aceea de a asigura trasmiterea cât mai eficientă și cât mai puțin distorsionată a mesajelor, în ciuda zgomotelor sau a bruiajelor.
Sursele de interferență – interferența sau zgomotul reprezintă tot ceea ce distorsionează informația transmisă receptorului sau îl distrage pe acesta de la receptarea ei. În teoria comunicării, interferența sau zgomotul sunt termeni sinonimi: ’’Putem distinge două tipuri de interferență: tehnică și semantică (Tubss, 2003) interferența tehnică se referă la factorii care cauzează distorsiunea informației, iar interferența semantică are loc atunci cănd receptorul nu atribuie același înșeles mesajului trasmis de către emițător.’’
Feedback-ul – este necesar pentru a determina dacă mesajul a fost înțeles, crezut și acceptat. El poate fi: pozitiv sau negativ, imediat sau întârziat.
Comunicăm zilnic cu diferite persoane în diferite situații, în diferite locuri, dintre cele mai diverse, de la cele informale la cele formale și nu de puține ori, chiar dacă obligațiile profesionale ne asaltează găsim răgazul pentru un dialog, fie și succint cu noi înșine, ascultandu-ne vocea interioară. Putem spune astfel, despre comunicare, că se construiește pe relații și că presupune diferite forme.
Tipurile de relații pe care se poate construi comunicarea sunt:
Directe (in față);
Indirecte (la telefon);
’’Pentru a realiza o comunicare reușită trebuie sa avem în vedere trei niveluri:
Logic, al cuvintelor care reprezintă 7%;
Paraverbal (tonul și volumul vocii, viteza de rostire a cuvintelor) care reprezintă 38%;
Nonverbal (poziție, mișcare și îmbrăcăminte, expresia feței) care reprezintă 55% și trebuie să realizăm o cât mai bună corelație între ele. Dacă acest lucru nu se realizează, mesajul transmis nu va avea efectul dorit. De exemplu, relația dintre nivelul logic și cel paraverbal este ilustrată de zicala românească: ,,vorba dulce mult aduce’’. Un mesaj plăcut, cum ar fi lauda unui superior pentu o acțiune încheiată cu succes, spus pe un ton răstit și cu o față încruntată, nu va avea efectul dorit.’’ ( Ritt, Kis, pp. 12-14)
1.3 Forme ale comunicării:
Comunicarea este un fenomen plurideterminal, ea fiind în același timp de relație, informație, tranzacție și acțiune.
Pornind de la acest concept comunicarea admite o tipologie largă, după anumite criterii referențiale:
După natura parteneriilor, vorbim de comunicare intrapersonală (cu sine), interpersonală (cu doua sau mai multe persoane), comunicarea de grup mic (este cazul une relații de tip ‘’față în față’’) și în public (auditoriul este un public larg, în relație directă sau indirectă cu emițătorul);
După statusul interlocutorului, există comunicare pe vertical (între parteneri cu statute inegale, de exemplu profesor – elev) și pe orizontală (între locutori cu statute egale elev -elev);
După codul utilizat, comunicarea este verbală, paraverbală și non verbal;
După natura conținutului, comunicarea este referențială (vizează un numit adevăr), operațional – metodologică (înțelegerea adevărului), atitudinală (valorizează cele transmise);
După finalitatea actului comunicativ, comunicarea se împarte în accidentală, subiectivă și instrumentală;
După capacitatea autoreglării, comunicarea este lateralizată (unidirecționlă fară feedback) și nelateralizată (cu feedback).
Pe baza relațiilor de comunicare directe se pot stuctura următoarele forme de comunicare:
Comunicarea intrapersonală
Comunicarea intrapersonală reprezintă un dialog al persoanei cu sine. Este mediul în care se află în fată cu conștiința sa, cu așteptăriile și aspirațiile sale, se cunoște și se analizează, rezolvă probleme, evaluează alternativ și ia decizii, reflectează asupra mesajelor pe care vrea să le transmită altor persoane sau asupra comportamentului său în diferite situații, se raportează critic la faptele și realizările sale, le înfrumusețează, se încurajează sau se amăgește.
Comunicarea interpersonală
Comunicarea interpersonală este aceea comunicare care se realizează între doua sau mai multe persoane. Este un cadru în care persoanele, interacționează, se influențează reciproc (în bine sau în rau, direct sau camuflat), dobăndesc încredere reciprocă (sau și-o pierd) sau își comunică păreri, gănduri, sentimente, își formează o imagine despre sine, formulează critici. Acest gen de comunicare ajută persoana să-i cunoască atât pe ceilalți, cât și pe sine.
Comunicarea de grup
Comunicarea de grup este comunicarea care se realizează în colectivități specifice vieții profesionale și sociale a persoanei, cuprizând maxim 9-11 membri, cuprinzând familia, prietenii, o echipă de lucru etc. Este un cadru în care persoanele își petrec în mare măsură viața socială și profesioanlă, își rezolvă probleme, împartășesc cunoștințe, experiențe chiar își verifică opiniile, dezvoltă idei noi, iau decizii bune sau rele ajugând la situații de conflict sau poate pot să le rezolve. Dezavantajele grupului: timpul, presiunea grupului, a vorbi mai degrabă decât a acționa etc.
Comunicarea publică
”Comunicarea publică reprezintă o prezentare, o expunere făcută de o persoană în fața unui auditoriu (de minim trei persoane).” (Leaver, Hutcheson, p. 27).
Comunicarea publică are diferite scopuri, unul dintre acestea este acela de a oferi transmiterea unor informații, de influențare a unor opinii și acțiune a persoanelor care constituie auditoriul sau convingerea auditorului, inclusiv prin folosirea unor tehnici de manipulare. Ea se poate realizeza în diferite forme:
Prelegere;
Comunicare stiințifică;
Prezentarea unui raport într-o ședință;
Prezentarea pe o temă dată în fața unei comisii.
Comunicarea mediată tehnologic
Comunicarea mediată tehnologic este comunicarea care se realizează între grupuri umane mai puțin numeroase. Presupune avantaje evidente legate de persistența sporită a inormațiilor transmise, datorită fixării acestora pe diferite suporturi, de trasmiterea rapidă și la mari distanță a mesajelor .
Comunicarea de masă
Comunicarea de masă este comunicarea realizată de un număr mare de oameni. Comunicarea de masă se realizează prin ziare, reviste, cărți radio, TV.
Comunicarea orală sau verbală este aceea comunicare în care intervin exclusiv cuvintele, fie în variantă acustică, fie în variantă grafică. Sub aspectul noțiunii de comunicare orală se află în același timp elemente ce țin de expresia sonoră a vocii umane și elemente care țin de sensul cuvintelor. În acest sens se poate face o distincție între două tipuri de limbaj, diferite ca natură , dar intim conectate:
Limbajul paraverbal sau ceea ce oamenii comunică prin voce (volum, intonație, ritm, tonalitate, accent, pauze) și prin manifestări vocale fără conținut verbal (râsul, dresul vocii, oftatul, urlete, țipete etc).
Limbajul verbal sau ceea ce oamenii comunică prin rostirea sau descifrarea înțelesului cuvintelor.
Pentru a ne putea exprima cu o ușurință în fiecare situație depindem de:
Caracteristicile personalității (claritate, acuratețea, empatia, sinceritate, relexarea, contactul vizual);
Calitățiile vocale (aparența, postura, înălțimea și intensitatea vocii, volumul vocii, direcția și accentul).
Comunicarea nonverbală este un instrument sigur care permite emiterea și descifrarea mesajelor. Voluntar sau involuntar comunicăm de asemenea prin:
’’Expresia feței – un zămbet, o încruntare;
Gesturi – miscarea mâinilor și a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal;
Poziția corpului – modul in care stăm în picioare sau așezati;
Orientare –dacă stăm cu fața sau cu spatele către interlocutor;
Proximitatea – distanța la care stăm fața de interlocutor;
Contactul vizual – dacă privim interlocutorul sau nu;
Contactul corporal – o bătaie usoară pe spate;
Mișcări ale corpului – pentru a indica aprobarea sau dezaprobarea unui lucru sau a încuraja interlocutorul să continue;
Aspectul exterior – înfățișarea fizică sau alegerea vestimentației; (Stanton, pp. 2-3)
Părul (lungimea, textura și stilul coafurii);
Pielea (incluzând pigmenarea);
Mirosul (incluzând parfumurile).’’ (Ritt, Kis, pp. 12-14)
Mișcările corpului numite și ’’limbajul corpului’’, pot avea uneori sens simbololic și în acest caz, participă la comunicarea non-verbală. Există mișcări care sunt echivalente funcționale a cuvintelor, de exemplu: ”stop”, ’’mă predau’’,’’victorie”, ’’salut’’, ’’trei bucăți’’. De multe ori aceste mișcări – emblemă sunt recunoscute in diverse culturi.
Emoțiile pot fi și ele comunicate prin mișcări ale corpului, în special alei feței. Evidențierea emoției prin mișcări ale feței poate fi considerată o tehnică de influențare.
Poziția corpului (postura) joacă și ea un rol important în comunicarea non-verbală. Astfel, dacă, într-o discuție, ne aplecăm spre interlocutor acest lucru poate semnaliza atenție, interes, iar retragerea corpului dimpotrivă sugerează respingere. Încrucișarea brațelor la piept semnifică închidere în sine față de interlocutor sau subiectul abordat. Umerii căzuți, capul aplecat, sugerează deprimare, amărăciune, un sentiment negativ.
Mișcăriile feței și ale ochiilor;
Se spune că ’’ochii sunt oglinda sufletului’ de aceea sunt o importantă sursă de informații. În general se consideră mai credibili interlocutorii care privesc în ochii în timpul comunicării.
Evitarea contactului vizual sugerează intenția de a ascunde ceva. Contactul vizual este un mesaj non-verbal important la negocierea unei afaceri sau la un interviu de angajare. Ochii pot exprima atitudinea, interesul, dezinteresat, atenția, surpriza, mânia, durerea și expresia.
Expresia feței poate fi sinceră sau mai greu de descifrat. Un bun comunicator, trebuie să știe să-și controloze expresiile emoționale în funcție de context. Expresia feței poate demonstra foarte bine întelegerea sau neînțelegerea unui limbaj, încrederea sau neîncrederea în conținutul acestuia;
Vocea;
Modul în care ne folosim vocea și calitățiile vocale au importanța lor în procesul de comunicare.
Volumul, ritmul, înălțimea și intensitatea vocii, modul de articulare și pronunțare a cuvintelor pot fi controlate. Astfel când vrem să subliniem ceva ridicăm sau coborâm vocea , rărim ritmul, articulăm răspicat.
Înălțimea și intensitatea vocii pot fi modelate încât să exprimăm atitudinea dorită. O voce stridentă, țipătoare, ascuțită, indică mânie, amenințare. În timp ce una gâtuită, aspră, arată emoție, frică, disperare, tensiune.
1.4 Funcțiile comunicării
Lingvisticul Jacobson a stabilit următoare funcții ale comunicării:
Funcția emotivă: constă în diferențierea stărilor interne ale emițătorului. Înhibate de valori emotive sunt interjecțiile de tipul ”ura”, unele forme verbale (modul optativ), expresile de genul: ’’Doamne păzește”, ”păcatele mele”, ”fi-ar să fie” și o sumă întreagă de mijloace stilistice prin care ne exprimă reacțiile noastre sufletești la contactul cu o realitate oricare’’. (Jacobson, 1963).
Funcția conativă: e îndreptată după cum ne-o arată ultimele două denumiri, către destinatarul comunicării, de la care se intenționează să se obțină un anumit tip de răspuns. Forma verbală conotativă este modul imperativ.
Funcția poetică: este accentuată prin mesaj. Trebuie însă observată nu are în vedere și referința, adică situația sau fenmenul real pe care îl vizează comunicarea. Așa se și explică alegerea de către Jacobson a denumirii acestei funcții. Se știe că, spre deosebire de limbajul științific, care pune accentul pe informațiile proriu zise, limbajul poetic pune accentul pe modul în care se spune.
Funcția referențială: visează pe lângă referința mesajului și cadrul situațional în care are loc trasmiterea acestuia.
Funcția metalingvistică: se manifestă ori de câte ori în cadrul comunicării apare necesitatea de a atage atenția asupra codului utilizat. Perifrazele explicative precizează accepțiunea în care trebuie înțeles un termen, gesturile (făcut cu ochiul) sau tonul (ironic) ce indică receptorului cheia în care trebuie decodificat mesajul aparținâd serei metalingvisticului.
Funcția fatică: are în vedere caracteristcile canalului de comunicare și controlul bunei funcționlițări a acestuia. ”Alo-ul,, cu care începem o convorbire telefonică nu exprimă nimic privitor la noi, interlocutorului nostru, nici mesaju pe care dorim să-l trasmitem și nici măcar la cod, căci, dat fiind caracterul internațional al acestui cuvânt, cel care îl recepționează nu se poate baza pe el pentru a deduce în ce limbă dorim să-i vorbim. În schimb el ne ajută să stabilim contactul. Stabilirea unei rețeli, marchează deschiderea canalului. O fucție asemănatoare o au gesturile sau formele de salut.
Acestă funcție merită, fără îndoială, să fie plasată pe primul loc în celebra schemă jakobsoniană a celor șase funcții ale comunicării. Prin extensie, vom vorbi de comunicarea fatică ori de câte ori subiectul vrea să verifce tipul de relație, indiferent de conținutul mesajului.
1.5 Reușita unei comunicării
Pentru a avea o comunicare reușită avem nevoie în primul rând de transmițător. Elementele care stau la baza unei comunicări reușite sunt: onestitatea, atitudinea potrivită, interesul față de interlocutor, franchețea în ceea ce privește mesajul transmis.
Atunci când comunică, oamenii folosesc alături de cuvinte și alte tipuri de semnale, așa cum sunt cele legate de voce (tonul, volumul) sau de gesturi, mimica feței. În actul comunicării, combinăm limbajul verbal cu alte tipuri de semnale rostite sau nerostite. Cu toate că limbajul verbal este principalul mijloc de comunicare, acesta nu este singurul mijloc de comunire.
Comunicarea umană folosește stimuli și semnale care aparțin următoarelor categorii de limbaj:
Limbajul verbal, respectiv cuvintele;
Limbajul paraverbal, respectiv stimuli și semnale transmise prin voce (tonul, volumul, ritmul)
Limbajul corpului respectiv stimuli și semnale transmise prin:
Fizionomie;
Mimică;
Gestică;
Postură;
Distanța față de interlocutor. (Leaver, Hutcheson, pp. 29-30 ).
A vorbi este ca și cum ai juca fotbal, ai conduce o mașină sau a face o afacere proprie, cu cât le practici mai mult, cu atât devii mai bun și începe să îți placă mai mult.
Atitudinea potrivită, dorința de a vorbi chiar dacă la început s-ar putea să ne fie greu, este un element de bază care ne ajută să ne îmbunatățim capacitatea de a comunica. De asemenea, pentru a avea o comunicare bună, trebuie să exersăm suplimentar. Pe lângă consultarea cărților, putem viziona diferite filmulețe pentru a ne informa cu privire la diverse tehnici de comunicare, putem vorbi cu glas tare cu noi înșine sau putem sta în fața oglinzii să vorbim cu propria noastră imagine.
’’Prima regulă a conversației este aceea de a asculta. Pentru a fi buni vobitori, trebuie să fim mai întâi buni ascultători.’’ (Teșileanu, Frunjină). Acest lucru implică ceva mai mult decât un simplu interes față de partenerul de conversație.
Limbajul trupului în timpul conversației este aidoma vorbirii. Trebuie sa fim naturali să ne lăsam inima să vorbească. Pentru a avea succes în actul comunicării, există o regulă pe care trebuie să o respectăm: să ne uităm în ochii interlocutorului. Trebuie să avem un contact vizual bun nu doar la începutul și sfărșitul comentariilor, ci pe tot parcursul conversației și când vorbim și când ascultăm, indiferent de locul unde ne aflăm, de ocazie și de interlocutor. Dacă depunem efortul de a asculta ce ni se spune, vom descoperi că este mult mai ușor să ne privim interlocutorul în ochii. De fapt, dacă ascultăm cu atenție, se va declanșa, evidențiindu-se automat, cel mai potrivit limbaj al trupului. Putem să dăm din cap din când în când, pentru a arăta interes față de subiectul conversației și față de interlocutor, sau să ne înclinăm puțin capul în semn de compasiune sau de uimire atunci când este cazul. Nu trebuie să facem acestea doar dacă ni se pare firesc ci nu doar pentru că așa este scris într-o carte de către un autor.
1.6 Bariere/blocaje ale comunicării
Comunicarea presupune o colaborare a interlocutorilor asfel încăt fiecare să se asigure că celălalt a înțeles corect mesajul. Dacă mesajul nu este perceput corect, integral sau nu e interpretat corect, apar probleme de comunicare denumite în literatura de specialitate bocaje. Cauze ale bocajului de comunicare putem găsi la receptor sau la emițător (deficiențe de vorbire, deficiențe de auz, deficiențe de trasmitere a informației, mediul zgomotos, eșecul de a înțelege cuvintele mesajului) dar sunt si blocaje care țin de rezultatul interacțiunii dintre agenții comunicării. Procesul comuicării este influențat de foarte multi factori, de aceea nu este ușor să indentificăm întodeauna barierele.
Bariera este reprezentată de orice lucru care reduce eficiența transferului de transmitere a mesajului. Dr.Leonard Saules (apud Cioară, p. 10) consideră că în procesul de comunicare există următoarele bariere.
De limbaj: dificultăți de exprimare, aceleași cuvinte au sensurie diferite pentru persoane diferite, de starea emoțională a receptorului, poate deforma ceea ce aude, cuvintele confuze.
De mediu: zgomot, climat necorespunzător, folosirea de suporți informaționali necorespunzători.
De concepție: existența presupusurilor, lipsa de atenție, concluzii grăbite asupra mesajului, lipsa de interes etc.
Poziția receptorului și a limbajului: poate constitui o barieră datorită imaginii pe care o are emițătorul sau receptorul despre sine și despre interlocutor, a caracterizării diferite de către emițător și receptor a situației în care are loc comunicarea sentimentelor și intenților cu care aceștia participă la comunicare.
Procesul comunicării poate fi blocat și de emoțiile puternice. Acestea afectează modul în care trasmitem, primim și ne amintim informațiile. La receptori, emoțiile pot afecta abilitatea de a asculta corect. Asistentul social trebuie să fie foarte atent, pe parcursul întregului act al comunicării, la toate detaliile pentru a comunica eficient în situațiile încărcate din punct de vedere emoțional.
Pentru a înlătura barierele de comunicare trebuie luate în considerare următoarele:
Planifiacarea comunicării;
Determinarea precisă a scopului fiecărei comunicării;
Alegerea momenului potrivit pentru efctuarea comunicării;
Clarificarea ideilor înaintea comunicării;
Flosirea unui limbaj adecvat.
Asistenții sociali sunt puși adesea în situația de a vorbi în public.
Cele mai importante dificultății în cadul unei prezentării publice sunt:
Tracul, timiditatea, fobie socială;
Utilizarea nepotrivită a tehnologiei de prezentare;
Prezentarea insuficietă a prezentării;
Dificultăți determinate de componente ale comunicării nonverbale și paravebale;
Dificultăți de exprimare cu membrii comisiei de avaluare;
Utilizarea nepotivită a tehnologiei de prezentare.
Instrumentele vizuale sunt foarte importante ele având diferite cacracteristici: una dintre acesta este impactul vizual pentru că ele folosesc un canal eficient de comunicare, ajutându-ne să privim spre imagini care sunt mult mai sugestive. O altă caracteristică importantă este faptul că sunt ușor de manevrat cuvintele, imaginile, ajutând ascultătorul să-l înțeleagă mult mai bine.
Mulți vorbitori fac o mai bună impresie dacă folosesc aceste metode (verbal sau vizual), iar folosirea acestor două medii de comunicare este aproape întotdeauna mai eficientă, dacă sunt complementare. Utilizarea lor incorectă și fără o instrucție prealabilă poate produce o discontinuitate a discursului, distrugerea atenției, inflexibilitate și cel mai adesea, confuzie sau chiar mai rău, întregul efort al vorbitorului fiind anulat. Însă folosirea lor corectă salvează o mare parte din timp, subliniază esențialul, activează interesul și stimulează reținerea mesajelor.
Prezentăriile într-un context stiințific implică și utilizarea alor mijloace audio și vizuale. Acestea pot fi:
• Planșete fixe;
• Planșele;
• Dispozitive de afișare ;
• Retroproiectorul;
• Diaproiectorul (aparatul de proiecție al diapozitivelor);
• Videoproiectorul;
• Videorecorder;
• Elemente grafice.
O deprindere importantă a asistentului social care conduce o ședință, este aceea de a rezuma ceea ce se discută, mai ales dacă discuția este complexă.
’’Dacă profesionistul care conduce ședința este implicat emoțional sau e într-o situație de conflict pe un anumit punct de pe agenda ședinței, e recomandabil să nu coordoneze aceea ședință. Persoana care coordonează o ședință trebuie să îndrepte întodeauna atenția, în timpul ședinței, către aspectele pozitive și nu către neînțelegeri și să încurajeze membrii participanți să fie constructivi.’’ (Goian, 2004, p. 32)
Hinddle susține că: ”trebuie să decidem din timp ce instrument sau echipament avem de gând să folosim. Verificăm echipamentele, proiectorul sau/și ecranele să fie funcționale înainte de a începe prezentarea pentru a nu ne trezi cu surprize neplăcute. Un alt detaliu la care trebuie să fim atenți, este că imaginile trebuie să fie foarte mari, încât fiecare să le poată vedea, filmele sau diapozitivele trebuie să cuprindă tot ecranul în întregime, ele trebuie să fie suficient de mari și clare ca persoanele care stau în spate și în colțul din dreapta să le poată vedea, iar un alt lucru în timp ce prezentăm să folosim mai bine indicatoarele decăt degetele sau mâna și să ’’fim întodeauna pregătiți pentru un eșec’’ (Hindle, pp. 34-35)
La neînțelegerea mesajului contribuie și trasmițătorul și receptorul. Sunt căteva momente în care mesajul poate să nu fie înțeles, de exemplu:
Mesajul nu este clar;
Stilul de comunicare este ambigu;
Receptorul nu este atent;
Receptorul înțelege ceva ce nu a fost în intenția transmițătorului;
Receptorul nu este interesat de mesajul transmis;
Din mesaj lipsesc informații importante;
Când trasmițătorul realizează că receptorul nu a înțeles mesajul, îl reia mai tare și mai apăsat, în loc să încerce un alt tip de abordare.
Succesul unei prezentări depinde în mare măsură și de timpul alocat pregătirii. În literatura de specialitate găsim informația potrivit căreia pentru o oră de prezentare sunt necesare cel puțin 8 ore de pregătire temeinică.
Materialul care urmează a fi prezentat și care a primit acceptul coordonatorului științific, este recomandat să fie prezentat unui coleg pentru a-i cere părerea sinceră și constructivă. (după un model de recomandări oferite de Tim Hindle):
– ”Cei care ne ascultă trebuie să fie invitați să ne ofere feedback despre cum ar trebui aduse îmbunătățiri și în ce fel, atât în partea de conținut cât și pe elementele verbale și nonverble ale prezentării;
– Încercați să reproduceți căt mai bine conținutul și învățați să vă controlați vocea pentru a fi uniformă;
– Folosiți tot mai multe notițe pe măsură ce repetați și memorați materialul;
– În final cereți-i opinia cu privire la prestația vocală și cea fizică;
– Bucurați–vă dacă vă laudă dar acceptați și critica sau sfaturile pentru a vă imbunătății prezentarea.’’ (Hindle, pp. 34-35)
În procesul de pregătire trebuie să ne concentrăm atenția și la greșelile de exprimare sau la folosirea unor nume proprii sau sintagme care trădează erori grave din punct de vedere profesional. De asemenea, reținem și următoarele recomandări în procesul de exersare:
,,Repetați 30 de minute sau chiar mai mult pentru fiecare minut de prezentare;
Exersați în minute;
Rostiți prezenatarea cu voce tare;
Priviți-vă în oglindă în timp ce prezentați;
Folosiți un aparat video pentru a vă inregistra;
Prezentați și în fața altora;
Repetați-o în locul unde veți prezenta;
Comportați-vă ca și cum auditoriul ar fi prezent;
Concepeți singur prezentarea pentru a o reține mau ușor;
Când trebuie să enunțați fraze sau cuvinte mai complexe, familarizați-vă îndelung cu ele.’’ (Leigh, Maynard, 1998, pp. 62-67)
’’Receptorii sunt influențați la receptarea mesajului de părerile și atitudinile lor. Atitudinile sunt standarde față de care colectăm informații și le clasificăm. Ele se dezvoltă într-o perioadă îndelungată de timp, ca rezultat al experienței noastre și se schimbă greu. De exemplu, atitudinea față de muncă poate fi determinată de impresia că munca ta este importantă, plăcută, este utilă și nimeni nu o mai poate face mai bine.” (Ritt, Mathe, pp. 12-14).
CAPITOLUL II: Bariera
Barierele comunicării
Barieră = obstacol, piedică în calea realizării unui lucru. (DEX)
De-a lungul unei prezentări, a unui interviu sau în viața de zi cu zi putem întâlni diferite bariere ale comunicării.
Barierele comunicării reprezintă: ”totalitatea obstacolelor, perturbațiilor, blocajelor și bruiajelor apărute în timpul activității de comunicare, care reduc gradul de fidelitate și eficiența mesajului sau care obstrucționează trasmiterea acestuia.” (Bărdășan, 2006, p. 116)
Toată lumea sau aproape toata lumea, a cunoscut într-o anumită zi teama de a vorbi în public, să întâlnească persoane importante, să facă declarați de dragoste, mai prozaic să ceară bani de la cineva. Dintre toate fricile, cea mai răspăndită este, fară îndoială, frica de semenii noștri. Ea apare când suntem supuși privirii și presupusei evaluări a unei alte persoane sau mai rău a unui grup de persoane. Formele sale multiple le simțim în situații sociale banale, cum este cea de a vorbi în fața unui grup de persoane, de a merge prin fața unei terase de restaurant, de a chema un chelner pentru a-i cere să schimbe o farfurie etc. Medicii psihologii numesc această teamă de ceilalți ,,anxietate socială’’. Ea îmbracă câteodată forme grave, foarte dureroase și care sunt aproape de patologic. Este cazul fobiilor socilale. Fobicii simt o teamă, o panică în fața unor situații în aparență simple. Alte forme de anxietate țin de simpla jenă socială (este cazul banalului trac sau al timidității).
De ce simțim acestă teamă față de ceilalți?
Studiul manifestărilor anxietății sociale arată, totuși faptul că ea merge în paralel cu evaluarea de către celălalt și că ea apare atunci când dorim să lăsăm celuilalt o impresie favorabilă, găndindu-ne, în același timp, că nu vom reși. Acesta este scopul acestei lucrări, nu doar a explora lumea pasionată a fricilor nostre sociale, de a explica cauzele și mecanismele ei elementare, ci și de a indica calea fiecăruia pentru a se elibera.
2.2 Clasificarera factorilor care blochează comunicarea
’’Factorii care perturbă comunicarea pot fi clasificați în funcție de diversele niveluri ale procesului de comunicare:
a) Nivelul emițătorului:
Caracterul inconștient al mesajului;
Caracterul redundant al mesajului;
Slaba inteligibilitate a mesajelor emise;
Caracterul contradictoriu al discursului;
Blocaje emoționale (de ex: atitudinea defensivă a studentului timid la examenul oral);
Prezentarea incorectă a mesajului prin alegerea unor modalității greșite de comunicare (de ex: în locul unui raport amănunțit este prezentată o expunere sumară);
Manipularea (prin comunicarea trunchiată a unor informații);
Camuflarea (comunicarea intenționat ambiguă pentru a duce la o interpretare greșită a mesajului) ignorarea feedback-urilor primite de receptor);
Atitudini inadecvate în raport cu eficiența comunicării;
Atitudini inadecvate în raport cu receptorul.
b) Nivelul receptorului:
Slaba comunicare a receptorului în raport cu fluxul informațional al emițătorului;
Lipsa capacității de a asculta activ;
Prejudecățile și stereotipurile apărute în momentul receptării în raport cu conținutul mesajelor și cu eficiența acestora;
Concluziile grăbite;
Dezincronizări între caracteristicile emițătorului și cele ale receptorului (diferențele de statut social sau poziție ierarhică, diferențele de rasă, de religie, de sex, vărstă, nivelul de educație, inteligență etc).
C) Nivelul contextului de comunicare:
Zgomotele externe (elementele care ne parvin din mediu și ne fac mesajul greu de înțeles, de ex. șușotelile din tipul discursului) și interne (atunci când emițătorul și receptorul se gândesc la altceva decât la mesajul transmis sau receptat;
Contextele psihosociale defavorabile comunicării (o încăpere în care este frig, cald, întuneric, stimulii vizuali care atrag atenția);
Distanța prea mare sau prea mică între interlocutori;
Barierele de tezaur (necunoșterea limbilor de circulație internațională).
d) Nivelul desfășurării procesului de comunicare:
Distorsiunea informației pe parcursul trasmiterii succesive a mesajelor;
Interuperile repetate din timpul procesului de comunicare au efecte negative supra mesajului din cauza incapacității de concetrare;
Mijloace tehnice cu funcționare defectuasă ’’(Bărdășan, pp. 119-121)
2.3 Dificultăți întâlnite pe parcursul unei prezentări
Cele mai importante dificultății pe care le întâlnim în timpul unei prezentării, a unui discurs și chiar în decursul vieții sunt:
Tracul
’’Tracul este o stare de anxietate puternică dar trecătoare, limitată la o situație și la un moment anume. Etimologia cuvântului este, de astfel, edificatoare deoarece, conform majorității lingviștilor, se pare că se poate stabili o filiație cu verbul francez ,,traquer’’(a continua fară a avea o ieșire)’’. (Legeron, Andre, 2001, p.73)
Sunt diverse păreri care susțin că tracul în doze mici este util unei persoane care urmează să realizeze o prezentare, însă în realitate considerăm că este este vorba de autocontrolul celor cu experiență în arta vorbitului în public. Tracul are o legătură directă cu teama de eșec ce determină o blocare a celor care realizează prezentări într-un context public, de asemenea, pot apărea modificări vegetative ale corpului (roseață, frisoane, paloare a feței) care se transformă înt-o adevărată anxietate socială. Aceste reacții fiziologice se pot accentua în cazul în care membrii comisiei de avaluare pun întrebari celui care a realizat prezentarea.
Timiditatea
Prin cuvântul ”timiditate” înțelegem: ,,temători, plini de frică, lipsiți de încredere, de îndrăzneală. (Dex)
Cuvântul ”timiditate” este atât de cunoscut parcă nici nu mai cere o definiție de dicționar, deoarece majoritatea ne întâlnim cu el, chiar și eu, atunci când cunoaștem pe cineva, când prezentăm o lucrare importantă, când purtăm chiar și o discuție suntem ușor timorați. Știm prea bine ce înseamnă a fi timid, a manifesta sau a ascunde o anumita nesiguranță in raport cu ceilațti, a evita situațiile în care te afli în centrul atenției, a lupta în tăcere cu ceea ce poate deveni la un moment dat o adevarată "alergie" la interacțiunea socială.
Timidiatatea caracterizează toate stările pe care o personă le are atunci când se simte stânjenită în prezența altcuiva. Cei care sunt timizi dezvoltă un mod de a fi marcat de inhibiție, ei se tem mai ales de ,,prima dată’’, iar anxietatea se micșorează o dată cu repetarea întâlnirilor, pe când în formele patologice de anxietate socială, situația se prezintă invers.
Fobie socială
”Fobia este o teamă intensă, irațională, de necontrolat, suscitată de anume situații.” (Dex) Pentru fobici, obiectul fricii este atât de mare, încât el își organizează viața astfel încât să îl evite.
Mica teamă pe care o avem de fiecare dată când trebuie să vorbim în public sau jena pe care o avem când suntem prezentați unui personaj de seamă, sunt o versiune îndulcită a panicii violente care îl deșiră pe fobicul social imediat cum trebuie să înfrunte privirea, obligatoriu critică a celuilalt. Un studiu mai recent arată chiar că fobia socială, în formele sale complete sau mai puțin complete dar invalidate, ar atinge la un momentdat sau altul al vieții, peste 10% din populația americană. Deci, această boală reprezintă, a treia patologie mentală după depresie și alcoolism. Totuși fobia a fost mult timp necunoscută. Ea este încadrată din 1980 în manualul de nosologie cel mai utilizat din lume, celebrul DSM al atotputerniciei – American Psychiatric Association.
Persoanele cu fobie sociala pot interacționa normal cu membrii familiei și cu câțiva prieteni apropiați. Dar întâlnirea cu persoane noi, discuțiile în cadrul unui grup și susținerea unei prezentări publice, poate cauza apariția timidității extreme.
În cazul fobiei sociale, timiditatea extremă a persoanei, autoconștientizarea și teama de a se face de râs interferează cu activitatea de fiecare zi. În loc să se bucure de activități sociale, persoanele cu fobie socială pot visa la ele.
În cazul fobiei sociale, temerile și preocupările persoanei sunt centrate pe performanță socială, indiferent dacă este o prezentare foarte importantă sau o simplă discuție la vestiare.
Persoanele cu fobie socială au tendința de a se simți inconfortabil gândindu-se că sunt observate și judecate de alții. Sunt foarte sensibile la teama că se vor face de râs, se vor înroși, vor face o greșeală, vor fi criticate sau se va râde de ele.
”Principala problemă a fobiei sociale este că trece neobservată, ca un copil prea cuminte și discret, mai târziu ne dăm seama că nu sunt cuminți, ci inhibați. Fobicul are o teamă persistentă de o situație sau mai multe în care este supus unei evantuale observări atente din partea celuilalt și se teme că va acționa umilitor sau stănjenitor. Viața celor cu fobii sociale este extrem de complicată. Cercetătorii au indentificat nouă situații penibile pentru ei:
Să fie prezentat în fața unei noi cunostiințe;
Să întâlnească o persoană care din punct de vedere social este importantă;
Să utilizeze telefonul pentru a răspunde sau a suna;
Să primescă vizitatori acasă;
Să fie observat în execuția unei sarcini;
Să ia masa acasă cu cineva apropriat;
Să scrie sub privirile altuia;
Să vorbească în public;
Să fie empatic.” (Andre, Legeron, 2001, pp. 75 -78).
2.4 Deprinderile de comunicarea ale asistentului social
Asistenții sociali își oferă serviciile unor categorii diferite de clienți aflați în dificultate, începând de la copii continuând cu adulții și persoanele vârstnice. Aceștia pot avea condiții sociale diferite, o educație diferită, probleme și nevoi diferite, moduri de a reacționa diferite, de aceea, asistenții sociali în fiecare tip de intervenție pe care o realizează încep cu stabilirea relației de comunicare. Deprinderile de comunicare esențiale de care un asistent social are nevoie în activitatea cu clienții sunt deprinderile de recepționare, interpretare și redare a mesajelor. Exemplificând, asistentul social ascultă cu atenție și înțelegere, se autoanalizează, este conștient de perturbațiile din comunicare și le reduce, este interactiv cu clientul, oferă feedback; conștientizează limbajul corporal propriu și al celorlalți, manifestă empatie, transmite căldură umană, analizează și sintetizează informația; explică cu răbdare și claritate, are deprinderi în redactarea scrisă și orală a mesajelor. Pentru clienții asistenței sociale este de dorit ca mesajele transmise de profesioniști să fie simple, concrete și specifice, nu complexe, abstracte sau generale.
Lista abilităților și deprinderilor necesare în practica asistenței sociale este foarte importanță și foarte complexă. Asistența socială este ”o combinație de abilități și deprinderi”(Neamțu,2003, p.31). Unele abilități sunt personale, altele profesionale.
Abilitățile personale sunt: înțelegerea propriei valori, obiectivitate, competență, charismă, receptivitatate la nou, abilitatea de a comunica, de a asculta, de a înțelege, de a clarifica, de a se confrunta etc.
Abilitățile de natură profesională sunt: de a indentifica problema, de a avalua nevoile, de a prelucra informațiile, de a planifica activitățiile, de a lucra în echipă, de a investiga, de a cerceta într-o manieră stiințifică etc.
Asistentul social trebuie să demonstreze calități ca: încredere în sine, emaptie, sinceritate, credibilitate, încredere în sine, competență, deschidere la nou etc. Însușirea deprinderilor nu depinde doar de cunoștințele teoretice, ci și de abilitățile native și experiențele trăite de o persoană. Valorile , stilul de trai ale unui asistent social sunt în relație foarte strănsă cu prestația profesianală.
Asociația Națioană a Asistenților Sociali din SUA (NASW) a indentificat următoarele aptitudini ca esențiale pentru activitatea asistenților sociali:
Aptitudine în ascultarea altora cu înțelegere și scop;
Aptitudine în alegererea informației și în adunarea probelor relevante pentru pregătirea unui raport și a unui istoric social;
Aptitudine în creearea și menținerea relațiilor de ajutor profesional și implicarea fiecăruia în relații;
Aptitudine în observarea și interpreatarea comportamentului verbal și nonverbal și în folosirea cunoștințelor de teorie a personalității și diagnosticarea metodelor;
Aptitudine în implicarea clienților de a face eforturi pentru a-și rezolva propriile probleme și de a-și recâștiga încrederea în propriile forțe;
Aptitudine în discutarea subiectelor emoționale, sensibile într-o manieră susținătoare, neamenințătoare;
Aptitudine în creearea de soluții inovatoare pentru nevoile clienților;
Aptitudine în determinarea nevoii pentru a determina relația terapeutică și modalitatea de realizare;
Aptitudine în interpretarea rezultatelor obținute din studii și literatură de specialitate;
Aptitudine în medierea și negocierea între părțile aflate în conflict;
Aptitudine în asigurarea serviciilor de legătură interorganizaționale;
Aptitudine în interpretarea sau comunicarea nevoilor sociale către finanțatori, public și legislativ.
Sunt aptitudini de bază în cariera viitorilor asistenți sociali și avându-le duc la realizarea unei colaborări cât mai eficiente și la o comunicare reușită în ajutorul beneficiarilor.
În strânsă legătură cu conceptualizarea abilitățiilor esențiale, NASW a indentificat următoarele abilității ca fiind necasare pentru asistenții sociali:
Abilitatea de a vorbi și scrie corect;
Abilitatea de a-i învăța pe alții;
Abilitatea de a răspunde într-o manieră de susținere în situații de criză sau emoționale;
Abilitatatea de a servi ca model în relațiile profesionale;
Abilitatea de a interpreta fenomene psiho-sociale complexe;
Abilitatea de a organiza cantitatea de muncă pentru a îndeplini responsabilitățile stabilite;
Abilitatea de a indentifica și a obține resursele pentru a-i ajuta pe alți;
Abilitatea de a-și însuși performanțele și eșecurile altcuiva, de a folosi ajutorul;
Abilitatea de a participa în activități de grup dar și de a conduce activități de grup;
Abilitatea de a funcționa în condiții de stres;
Abilitata de a rezolva situații conflictuale și de a înfrunta personalități irascibile;
Ablitatatea de a face legătura între teoria socială și psihosocială și situația practică;
Abilitatea de a indentifica informația necesară pentru rezolvarea unei probleme;
Abilitatea de a conduce studii de cercetare pentru serviciile agenției sau pentru practica individuală.
În cadrul procesului de oferire de servicii specializate la nivel individual (case-work)
asistenții sociali utilizează două tehnici: interviul și consilierea.
Interviul este o modalitate de bază prin care asistentul social interacționează cu clienții
vederea stabilirii și atingerii obiectivelor intervenției. Interviul este utilizat pentru schimbul de informații; identificarea și clarificarea problemelor; rezolvarea unor neînțelegeri; planificarea strategiilor și acțiunilor dorite; obținerea unui consens sau facilitarea dezvoltării individului și are un rol de culegere de informații.
În desfășurarea interviului, succesul este favorizat și de deprinderile pe care asistentul social le folosește. Cele mai reprezentative sunt: de adresare a întrebărilor, de observare, de ascultare, de a focaliza, ghida și concentra, de a îndruma clientul spre realizarea obiectivelor propuse, de parafrazare, sumarizare, de dezvoltare a climatului, de a răspunde empatic, de receptare tacită a mesajului.
Martin Davies (1990) prezintă următoarele deprinderi necesare unui asistent social(după Jean More):
1) Deprinderea de a face fată în situații de confruntare;
2) Deprinderi de a lucra in cadrul unei echipe multidisciplinare;
3) Deprindrea de a-și impune autoritatea profesională;
4) Deprinderi de a lucra într-un mediu ostil;
5) Deprinderi de a lucra în situații stresante;
6) Deprinderi în stabilirea de relații interpersonale;
7) Deprinderi de redactare în scris;
Consilierea reprezintă un tip de serviciu social specializat oferit cu scopul de a rezolva eficient unele probleme cu care se confruntă clienții, de a-i ajuta să conștientizeze anumite nevoi, emoții, gânduri negative, comportamente și situații problematice și de a explora, descoperi și clarifica modalitățile de utilizare eficientă a resurselor.
Calitățiile care sunt cele mai mai des indentificate de către profesioniști și care ar trebui aproape întotdeauna să fie indentificate corespunzător de către asistentul social în relația de ajutorare sunt: empatia, respectul și autenticitatea.
Ivey suține că reușita procesului de consiliere depinde de utilizarea anumitor deprinderi specifice acestei tehnici și anume:
încurajările minimale (nonverbale – mișcarea capului în semn de încuviințare, mimică
receptivă; verbale – intervenții verbale scurte prin care ajutăm clientul să continue sau să analizeze problema mai profundă);
parafrazarea (strâns legată de încurajarea minimală, focalizată pe ceea ce a rostit
clientul mai înainte, acoperă o intervenție verbală mai amplă, utilizează cuvinte cheie
pentru a-i comunica clientului esența spuselor sale);
interpretarea (exprimă punctul de vedere al consilierului, poate fi utilizată abia după ce
am dat atenție și am verificat modul în care gândește clientul);
reflectarea sentimentelor și a emoțiilor (solicită un vocabular bogat pentru definirea
stării existente);
rezumarea (are rolul de a descoperi relația dintre problemele cheie și a le reformula,
pentru a le retransmite clientului, se deosebește de reflectarea sentimentelor prin aceea
că acoperă o perioadă mai lungă de timp pentru întregul șir al sentimentelor exprimate de client, se deosebește de parafrazare prin conținutul mai amplu acoperit);
căutarea aspectelor pozitive și a resurselor clientului (urmărirea secvenței fundamentale
de ascultare și rezumare, are nevoie de cel puțin un exemplu specific dat de client. Dacă se realizează împreună cu clientul o listă a acestor elemente se vor face pași esențiali în rezolvarea problemei);
focalizarea (oferă un prim mod de evaluare a problemei, se poate realiza în mai multe
forme: asupra clientului, consilierului, problemei, altor persoane, asupra familiei, contextului cultural);
confruntarea (constă în punctarea discrepanțelor dintre atitudini, gânduri și
comportamente, ajută persoanele aflate în dialog să privească situația mai realist și conține date obiective, fără a fi moralizatoare);
feedback (deprinderea prin care i se comunică clientului modul în care el și acțiunile
lui sunt văzute de ceilalți).
Calitatea procesului comunicării dintre asistentul social și asistat poate fi influențată de anumiți factori precum: personalitatea clientului, personalitatea asistentului social, experiența anteriorară a acestora, relațiile cu alte persoane, pregătirea școlară, nivelul intelectual, nivelul sănătății, regulile și cultura organizațională din instituția în care asistentul social își desfășoară activitatea, folosirea aceluiași mod de codificare a mesajului, prezența sau absența barierelor de comunicare.
Vasile Miftode (1999) enumeră următoarele abilității necesare asistentului social:
1) abilități cognitive (analiza și evaluarea experienței existente, clarificarea conceptelor, aplicarea cunoștiințelor în practică, valorificarea datelor și constrăngerilor obținute prin ancheta de teren);
2) abilități în relațiile interpersonale (promovarea unor realații funcționale, observare, înțelegere și interpretarea corectă a atitudinilor și comportamentelor, experientă intervievării în variate circumstanțe, capacitatea comunicaționață-verbală, nonverblă etc; diagnosticarea naturii realațiilor întălnite în practica asistenței sociale: de prietenie sau ostilitate sau minciună, cooperare sau conflict,egalitate sau discriminare etc.);
3) abilității în luarea deciziilor (alegerea monentului potrivit, decizia cănd este necesară, obiectiv impus sau subiectiv solicitat; responsabilitatea de a ua decizii în numele clientului, indentificarea deciziilor care impun consultări prealabile cu alți actori sociali);
4) abilități administrative (elaborare de material, procese verbale, rapoarte căt mai exacte și căt mai sintetice; spirit organizatoric, talent în organizrea timpului, în stabiliarea cazurilor, a prioritățiilor; deprinderi birotice și informatice);
5) abilității în valorificarea resurselor (demonstarea nevoii de servicii sociale de asistență socială; punerea în lumină a impactului pozitiv al acțiunilor de asistență socială asupra funcționării întregului sistem social);
În concluzie putem preciza că modalitatea în care se realizează comunicarea, influențează relația asistentului social cu asistații. O comunicare eficientă poate asigura un climat securizant, facilitator al intercunoașterii, poate conferi asistaților un sens al implicării și o recunoaștere a valorilor sale. Problema eficienței comunicaționale se dovedește a fi semnificativă, rezolvarea necesitând cunoașterea și dezvoltarea unor deprinderi de facilitare a proceselor de comunicare, suficient de complexe și performante pentru a se plia optim pe contexte sociale variate și pe clienți diferiți din sistemul de asistență socială.
PARTEA II. METOLOGIA CERCETĂRII
CAPITOLUL III.
Cercetarea care am facut-o este de timp cantitativ, instrumentul de cercetare utilizat este chestionarul, al cârui scop a fost obținerea, pe baza răspunsurilor date de către grupul țintă, de informații cu privire la rolul comunicării publice în cariera viitorilor asistenți sociali.
JUSTIFICAREA CERCETĂRII
Motivul principal care m-a determinat sa aleg acestă temă pentru licență este acela că personal mă confrunt cu teama de vorbi în public. Ca studentă, mereu mă confrunt cu frica de a spune ceea ce cred, de a răspunde la o întrebare, de a adresa o întrebare, și acest lucru se datorează tracului cu care mă confrunt.
Din punctul meu de vedere, cea mai mare temere legată de comunicarea publică este aceea că dintr-un motiv sau altul, vei greși atunci când vei vorbi în fața altor persoane. Adeseori, această teamă este o prejudecată care nu se confirmă de fiecare dată când vorbim în public. Mulți studenți de la asistență socială se confruntă cu teama de a vorbi în public, cu toate că este o abilitate necesară unui asistent social.
Un alt motiv pentru care am ales acestă temă este de a-mi depăși propriul trac avut atunci când vorbesc în fața celorlalți. Documentându-mă și scriind despre această temă, m-am dezvoltat și am învățat foarte multe despre comunicarea publică: cum să ai o prezentare eficientă, care sunt elementele cheie atunci cănd susți o prezentare, care sunt barierele care ne impedică să avem o comunicare de succes, cum trebuie să susți o prezentare etc. Toate informațiile acumulate m-au ajutat să fiu mult mai sigură pe mine și să pun în aplicare tot ce am învățat pentru a putea comunica eficient ca viitor asistent social.
CULEGEREA INFORMAȚIILOR
Instrumentul pe care l-am folosit pentru colectarea datelor este chestionarul.
Chestionarul este alcătuit din 20 de întrebări și are următoarele caracteristici:
• 19 de întrebări cu răspunsuri închise;
• 1 întrebare cu răspuns deschis;
• 3 întrebări introductive( genul subiecților, mediul de proveniență și vărsta );
• 5 întrebări referitoare la discipline teoretice și practice ale comunicarii publice;
• 3 întrebări privind barierile comunicării;
• 3 întrebări referitoare la elementele cheie ale comunicării publice;
• 3 întrebări care vizează perceptia pozitivă despre comunicarea publică, pe baza cunostintelor acumule;
• 5 întrebări privind variabila constantă-,, atunci aceștia se consideră mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenti sociali ”
Participanții
Chestionarul a fost aplicat studențiilor de la asistență socială din anul I, II, III, subiecții au beneficiat de lămuririle necesare și au fost supravegheați la completarea chestionarelor.
EȘANIONAREA
Eșantionul cercetării a fost alcătuit din 46 subiecți( studenți de la asistență socială) dintre care 91,30% aparțineau genului feminin, iar restul de 8,70% genului masculin,din câte putem observa există o discrepanță mare între sexe.
SCOPUL CERCETĂRII: analizarea/ indentificarea importanței comunicării publice în cariera viitorilor asistenți sociali.
OBIECTIVE CERCETĂRII
• OBIECTIVUL 1. Analiza modului în care discursurile orale participă la conturarea profesiei.
• OBIECTIVUL 2. Indentificarea barierilor ce impedică o interacțiune de succes.
• OBIECTIVUL 3.Indentificarea elementelor cheie care te ajută să ai o stăpănire de sine mai bună în comunicarea publică.
• OBIECTIVUL 4. Percepția studenților de la asistență socială despre comunicarea public.
IPOTEZELE CERCETĂRII:
Ipoteza corespunzătoare obiectivului 1.
Dacă studentii de la asistentă socială au parcurs mai multe discipline teoretice și practice de comunicare publică, atunci aceștia se consideră mai eficienți în viitoarea lor cariera de asistenți sociali.
Ipoteza corespunzătoare obiectivului 2.
Dacă viitori asistenți sociali au un inventar al barierilor de comunicare, atunci vor fi mai eficienți în viitoarea lor cariera de asistenți sociali.
Ipoteza corespunzătoare obiectivului 3.
Dacă studenții cunosc elementele cheie ale comunicării publice, atunci vor putea fi mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali.
Ipoteza corespunzătoare obiectivului 4.
Dacă studenții au o percepție pozitivă despre comunicarea publică, pe baza cunosțințelor acumulate, atunci vor putea fi mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali.
În paginile următoare voi atașa chestionarul
Universitatea de Vest
Facultatea de Sociologie si Psihologie
Departamentul de Asistenta sociala
Chestionar
Sex Vârstă Mediul de proveniență
a) M ____________ a) urban
b) F b) rural
1. În ce an de studiu ești ?
I
II
III
2. Ce este comunicarea publică?
a) comunicare între două persoane;
b) transmitere de informații în fața unui public;
c) comunicare mediatizată tehnologic;
d) comunicare interpersonală.
3. Consideri că informațiile acumulate în cadrul cursurilor te-au ajutat să îți dezvolți o mai bună capacite de comunicare publică ?
a) în mare măsură;
b) în mică măsură;
c) aproape deloc;
d) nu știu.
4. Enumeră trei discipline care ți-au format competențe în comunicarea publică?
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
5. Consideri că experiența practică din cadrul seminarilor te-a ajutat să îți dezvolți o comunicare de succes ?
a) în mare măsură;
b) în mică măsură;
c) aproape deloc;
d) nu știu.
6. Ai participat la activități care au avut ca scop promovarea profesiei de asistent social?
a) forte des;
b) des;
c) rar;
d) deloc.
7. Când te simți confortabil(ă) să vorbești în public ?
a) întotdeauna;
b) uneori;
c) atunci când stăpânesc conținutul prezentării;
d) niciodată.
8. Cum te simți când prezinți o lucrare în fața colegilor ?
a) mă simnt în largul meu;
b) imi place să fiu în centrul atenției;
c) am emoții și mă blochez;
d) nu mă simt bine.
9. Care crezi că ar putea fi motivele pentru care o persoană nu poate comunica în public?
a) utilizarea nepotrivită a tehnologiei de prezentare;
b) teama de a greși;
c) emoțiile, tracul, fobia socială;
d) pregătirea insuficientă a prezentării;
e) dificultăți determinate de componente ale comunicării nonverbale și paraverbale;
f) probleme personale de sănătate.
10. În opinia ta, care dintre elementele enumerate mai jos consideri că ar fi cheie, in comunicarea publică?
(Te rog să faci un clasament notănd cu cifre de la 1-6 care este cel mai important în ordinea importanței)
a) utiliziarea potrivită a tehnologiei de prezentare;
b) o pregătire suficientă de 5-7 zile;
c) o ținută reprezentativă;
d) o prezentare liberă;
e) memorarea;
f) imaginile, ilustațiile, graficile, videoclipurile, orice ca să atragă atenția.
11. Care din elementele cheie le utilizezi tu atunci când susți o prezentare?
a) contactul vizual, gesturile și mimica;
b) amabilitatea;
c) a fi conștient și clar atunci când comunici;
d) o pregătire suficientă a prezentări.
12. Înainte de a susține o prezentare, cât timp dedici pregătirii?
a) 2 ore;
b) 4 zile;
c) 1 săptămănă;
d) 2 săptămâni.
13. Consideri că un student din anul III poate comunica în public cu mai multă ușurință decât un student din anul I ?
a) da;
b) nu.
14. Consideri că o persoană care este încrezătoare în sine, poate comunica cu mai multă ușurintă în public?
a) da;
b) depinde;
c) nu știu;
d) nu.
15. Informațiile primite de la cadrele didactice, te-au ajutat să îți formezi o percepție pozitivă despre comunicarea publică ?
a) da;
b) câteodată;
c) nu știu;
d) nu.
16. În opnia ta, comunicarea publică este o abilitate necesară unui asistent social?
a) în foarte mare măsură;
b) în mare măsură;
c) în mică măsură;
d) nu este importantă.
17. În opinia ta, un asistent social cu o bună abilitate de a comunica in public, va fi mai eficient decât un asistent social care nu are deprinderi de a comunica în public?
a) da;
b) nu.
18. Crezi că un asistent social poate profesa chiar daca nu poate vorbi în public?
a) în foarte mare măsură;
b) în mare măsură;
c) în mică măsură;
d) niciodată.
19. Consideri că experiența de viață te poate ajuta să comunici mai ușor în public?
a) în mare măsură;
b) în mică măsură;
c) deloc;
d) nu știu.
20. Consideri că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public?
a) da;
b) nu;
c) nu știu.
Îți mulțumesc pentru timpul alocat completării acestui chestionar!
Analiza rezultatelor
La întrebarea ,,În ce an de studiu esti?’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 39,13% au răspuns că ,,anul II’’, în proporție egală de 32,61% au răspuns că ,,anul III’’, iar în proporție de 28,26% au răspuns că ,,anul I’’.
La întrebarea ,,Ce este comunicarea publică?’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 80,43% au răspuns că ,,trasmiterea de informați în fața unui public”, iar restul de 19,57% au răspuns ,,comunicare între doua persoane’’.
La întrebarea ,,Consideri că informațiile acumulate în cadrul cursurilor te-au ajutat să îți dezvolți o mai bună capacitate de comunicare?’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 65,22% au răspuns că ,,în mare măsură’’consideră că informațiile i-au ajutat să își dezvolte o bună capacitate de comunicare, în proporție de 30,43% au răspuns că ,,în mică măsură’’, iar în proporție de 4,35% au răspuns că ,,apropae deloc”.
La întrebarea ,,Care din următoarele discipline v-au format competențe în comunicarea publică?’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 41,30% au răspuns că ,,practica de specialitate”, în proporție aproape egală de 30,43% au răspuns că ,,tehnici de comunicare în asistență socială’’, în proporție de 10,87% au răspuns că ,,supervizare în asistență socială’’, 8,70% au răspuns „politici sociale”, iar în proporție egală de 4.35% au răspuns ,,deprinderi în asistență socială” căt și ,,etica profesiei de asistentă socială”.
La întrebarea ,,Consideri că experiența practică din cadrul seminarilor te-au ajutat să îți dezvolți o comunicare de succes?”, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 60,87% au răspuns că ,,în mare măsură’’i-au ajutat experiența practică din cadrul seminarilor, în proporție de 34,78% au răspuns că ,, în mică măsură ” iar 2,17% au răspuns ,,aproape deloc” și ,,nuștiu”.
La întrebarea ,,Ai participat la activități care au avut ca scop promovarea profesiei de asistent social?”, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 47,83% au răspuns că ,,rar’’ au participat la activități care au avut ca scop promovarea profesiei de asistent social, în proporție aproape de 30,43% au răspuns că ,, des”, iar în proporție egală de 10,87% au răspuns atăt ,,foarte des”și ,,nuștiu”.
La întrebarea ,,Cănd te simți confortabil să vorbești în public?’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 50,00% au răspuns că ,,atunci cănd stăpănesc conținutul prezentări’’, în proporție de 23,91% au răspuns că ,, niciodată” , 19,57% au răspuns ,,uneori”, iar în proporție mică de 6,52% au răspuns că,,întodeauna”.
La întrebarea ,,Cum te simți cănd prezinți o lucrare în fața clasei?’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 52,17% au răspuns că ,,atunci cănd stăpănesc conținutul prezentări’’, în proporție de 34,78% au răspuns că ,, mă simnt în largul meu”, 10,78% au răspuns că ,,nu mă simnt bine”, iar în proporție mică de 2,17% au răspuns că,,îmi place să fiu în central atenției”.
La întrebarea ,,Care crezi că sunt motivele pentru care o persoană nu poate comunica în public?’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 43,48% au răspuns că ,,emoțiile, tracul și fobia socială, în proporție de 30,43% au răspuns că ,, teama de greși”, iar în proporție de 26,09% au răspuns că ,,pregătirea insuficientă a prezentării”.
La întrebarea ,,Care din elementele cheie le consideri importante în comunicarea publică ’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 41,30% au răspuns că ,,o pregătire suficientă de 5-7 zile, în proporție de 19,57% au răspuns că ,, o prezentare liberă”, 15,22% au răspuns ,,memorarea”, 13,04% au răspuns că ,,imaginile, graficile, videoclipurile, ilustrațiile”, în proporție mică 6,52% au răspuns ,,o ținută reprezentativă”, iar 4,35% au răspuns ,,utilizarea potrivită a tehnologiei”.
La întrebarea ,,Care din elementele cheie le utilizezi atunci cănd susți o prezentare’’, cea mai mare parte din subiecți, mai exact 50,00% au răspuns că ,,a fi conștient și clar atunci când comunici”, în proporție de 30,43% au răspuns că ,, o pregătire suficientă a prezentării”, 15,22% au răspuns ,,contactul vizual, gesturie și mimica”, iar 4,35% din respondenții au răspuns în mică măsură ,,amabilitatea”.
La întrebarea ,,Înainte de a susține o prezentare, căt timp dedici pregătirii?’’, 47,83% din respondenți au răspuns că ,,4 zile”, 28,26% au răspuns că ,,1 săptămănă”, 21,74% în proporție egală au răspuns ,,2 ore”, iar în mică proporție 2,17% au răspuns ,,2 săptămăni”.
La întrebarea ,,Consideri că un student din anul III poate comunica în public cu mai multă ușurință decăt un student din anul I?’’,82,61% din respondenți au răspuns că,,da”, iar 17,39% au răspuns că,,nu”.
La întrebarea ,,Consideri că o persoană care este încrezătoare în sine, poate comunica cu mai multă ușurință în public?” 76,09% din respondenții au răspuns că ,,da”, iar 23,91% au răspuns că ,,depinde”.
La întrebarea ,,Informațiile primite de la cadrele didactice, te-au ajutat să îți formezi o percepție pozitivă despre comunicarea publică ? cea mai mare parte din respondenții 58,70% au răspuns că ,,în mare măsură”, 36,96% au răspuns că ,,în mică măsură”, iar în proporție mică de 4,35% au răspuns că ,,deloc”.
La întrebarea ,,În opinia ta, comunicarea publică este o abilitate necesară unui asistent social? cea mai mare parte din respondenții 60,87% au răspuns că ,,în foarte mare măsură”, 36,96% au răspuns că ,,în mare măsură”, iar în proporție mică 2,17% au răspuns că ,,în mică măsură”.
La întrebarea ,,În opinia ta, un asistent social cu o bună abilitate de a comunica în public, va fi mai eficient decăt un asistent social care nu are deprinderi de a comunica în public? ” cea mai mare parte din respondenți 78,26% au răspuns că ,,da”, iar în proporție de 21,74% au răspuns că ,,nu”.
La întrebarea ,,Crezi că un asistent social poate profesa chiar dacă nu poate vorbi în public?’’, 54,35% din respondenți au răspuns în cea mai mare parte că ,,în mică măsură pot profesa”, 30,43,% au răspuns că ,,în mare măsură”, 13,04% din respondenți au răspuns ,, în foarte mare măsură aceștia pot profesa”, iar 2,17% din respondenți au răspuns că ,,niciodată”.
La întrebarea ,,Consideri că experiența de viată te poate ajuta să comunici mai ușor în public?”, cea mai mare parte din respondeți 63,04% au răspuns că ,,în mare măsură”, 30,43% au răspuns că ,,în mică măsură”, iar o mică parte din respondenți 6,52% au răspuns că ,,deloc”.
La întrebarea ,,Consideri că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public?” cea mai mare parte din respondenți 89,13% au răspuns că ,,da”, iar în proporție mică de 10,87% au răspuns că ,,nu”.
INTERPRETAREA DATELOR
OBIECTIVUL 1
Ipoteza 1 Dacă studentii de la asistentă socială au parcurs mai multe discipline teoretice și practice de comunicare publică, atunci aceștia se consideră mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali.
Pentru a valida această ipoteză am corelat întrebarea ,,În ce an de studiu ești?’’ cu întrebarea ,, Crezi că un asistent social poate profesa chiar dacă nu poate vorbi în public?’’. Astfel au rezultat următoarele tabele și graficul:
Se observă că din totalul de 13 respondenți care au răspuns că se află în anul I, 4 au răspuns că poat profesa în foarte mare măsură chiar dacă nu pot vorbi în public, 3 au răspuns că pot profesa în mare măsură, iar 6 au răspuns că pot profesa în mică măsură. Din totalul de 18 respondenți care au răspuns că se află în anul II, 1 respondent consideră că poate profesa în foarte mare măsura chiar dacă nu poate vorbi în public, 8 consideră în mare măsură , 8 în mică măsură poate profesa, iar 1 respondent a răspuns că niciodată nu poate profesa dacă nu are abilități să vorbească în public. Din totalul de 15 respondenți care au răspuns că se află în anul III, 1 respondent a răspuns că poate profesa în foarte mare măsură, 3 în mare măsură, iar 11 respondenți considera că nu poate profesa dacă nu are abilități de a vorbi în public. Din tablel rezultă că ipoteza se confirmă.
Pentru a valida ipoteză 1, am corelat întrebarea ,, Consideri că informațiile acumulate in cadrul cursurilor te-au ajutat să îți dezvolți o bună capacitate de comunicare?’’ cu întrebarea ,, Crezi că un asistent social poate profesa chiar dacă nu poate vorbi în public?’’. Astfel au rezultat următoarele tabele și graficul:
Se observă că din totalul de 30 de respondenți care au răspuns că informațiile acumulate in cadrul cursurilor i-au ajutat să își dezvolte în mare măsură o bună capacitate de comunicare, dintre care 3 au răspuns că un asistent social poate profesa în foarte mare măsură chiar dacă nu poate vorbi în public, 9 în mare măsură au răspuns, iar 17 consideră că în mică măsură poate profesa asistentul social dacă nu poate vorbi în public și 1 respondent a răspuns că niciodată . Din totalul de 14 respondenți care au răspuns că informațiile acumulate i-au ajutat în mică măsură,dintre care 2 au răspuns că asistentul social poate profesa în foarte mare măsură, 4 în mare măsură, iar 8 consideră că poate profesa în mică măsură. Din totalul de 2 respondenți care au răspuns că informațiile nu i-au ajutat deloc să își dezvolte o bună capacitate de comunicare, 1 respondent a răspuns că un asistentul social poate profesa în foarte mare măsură chiar dacă nu poate vorbi în public și 1 respondent a răspuns la fel că poate profesa în mare măsură. Din tablel rezultă că ipoteza se confirmă.
Pentru a valida ipoteză 1, am corelat întrebarea,, Consideri că experiența practică din cadrul seminarilor te-au ajutat să îți dezvolți o comunicare de succes,,?’’ cu întrebarea”Asistent social cu o bună abilitate de a comunica în public va fi mai eficient decăt un asistent social care nu are deprinderi de a vorbi in public?’’. Astfel au rezultat următoarele tabele și graficul:
Se observă că din totalul de 28 de supervizați care au răspuns că experiența practică din cadrul seminarilor i-au ajutat în foarte mare măsură să își dezvolte o comunicare de succes, dintre care 2 au răspuns că un asistent social poate profesa în foarte mare măsură chiar dacă nu are deprinderi de a vorbi în public, 8 respondenți au răspuns în mare măsură poate profesa, 17 din respondenți au răspuns că în mică măsură poate profesa dacă nu au deprinderi, iar un singur respondent a răspuns că niciodată nu va putea, profesa. Din totalul de 16 respondenți care au răspuns că experiența practică din cadrul seminarilor i-au ajutat în mică măsură să își dezvolte o comunicare de succes, 3 au răspuns că un asistent social poate profesa în foarte mare măsură chiar dacă nu poate vorbi în public, 5 au răspuns în mare măsură, iar 8 au răspuns că în mică măsură poate profesa. Se observă că 1 subiect a răspuns că experiența de practică nu l-a ajutat deloc și că un asistent social poate profesa fară să aibă deprinderi de comunicare, iar un 1 alt subiect a răspuns că nuștie dacă experiența de practică l-a ajutat să iși dezvolte o comunicare de succes și că un asistent social nu va putea să profeseze dacă nu are abilități de comunicare. Acestă ipoteză se confirmă.
În concluzie după realizarea celor 3 corelații s-a dovedit că ipoteza :,,Dacă studenții de la asistentă socială au parcurs mai multe discipline teoretice și practice de comunicare publică, atunci aceștia se consideră mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali”, așa cum a reieșit informațiile acumulate în cadrul cursurilor căt și experiența practică din cadrul cursurilor sunt extrem de importante pentru a ne ajuta să dezvoltăm o bună capacitate de comunicare publică căt și informațiile primite de la cadrele didactice ne-au ajutat în foarte mare măsură să avem o percepție pozitivă despre rolul comunicări și importanța ei în răndul nostru ca asistenți sociali.
OBIECTIVUL 2
Ipoteza 2 Dacă viitori asistenți sociali au un inventar al barierilor de comunicare, atunci vor fi mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali.
Pentru a valida ipoteză 2 am corelat întrebarea ,, Care crezi că sunt motivele pentru care o persoană nu poate comunica în public?’’ cu întrebarea ,, Comunicarea public este o abilitate necesară unui asistent social?’’ și am obținut următoarele tabele și graficul:
Se observă că din totalul de 14 subiecți care au răspuns că motivele pentru care o persoană nu poate comunica în public este teama de a greși, dintre care 9 au răspuns comunicarea publică fiind o abilitate necesară unui asistent social în foarte mare măsură, iar 5 au răspuns în mare măsură. Din totalul de 20 de respondenți care au răspuns că motivele pentru care nu pot vorbi în public sunt emoțiile, tracul și fobie socială, dintre care 11 au răspuns în foarte mare măsură comunicarea find o abilitate necesară, iar 9 au răspuns în mare măsură. Din totalul de 12 subiecți care au răspuns că motivul pentru care o persoană nu poate vorbi în public este teama de a greși, dintre care 8 au răspuns că este o abilitate necesară în foarte mare măsură a unui asistent social , 4 au răspuns în mare măsură, iar 1 subiect a răspuns în mică măsură comunicarea fiind o abilitate necesară unui asistent social. Acestă ipoteză se confirmă.
Pentru a valida ipoteză 2 am corelat întrebarea ,,Cum te simți cănd prezinți o lucrare în fața clasei?’’ cu întrebarea ,, Asistentul social cu o bună abilitate de a comunica în public va fi mai eficient decăt un asistent social care nu are deprinderi de a vorbi in public ?’’ și am obținut următoarele tabele și graficul:
Din totalul de 21 de respondenți care au răspuns că atunci cănd prezintă o lucrare în fața clasei se simnt în largul lor, dintre care 14 au răspuns că asistentul social va fi mai eficient dacă are o bună abilitate de a comunica, iar 7 respondenți au răspuns că nu o să fie mai eficient dacă nu are deprinderi de comunicare, 1 respondent a răspuns că îi place să fie în central atenției și că asistentul social va fi mult mai eficient daca are deprinderi de a comunicare. Din totalul de 19 care au răspuns că atunci cănd prezintă o lucrare în fața clasei au emoții și se blochează, dintre care 16 consideră că asistentul social va fi mult mai eficient daca are deprinderi de a comunicare, iar 3 consideră că asistentul social va fi eficient chiar dacă nu are deprinderi de a comunica. Din totalul de 5 respondeți care au răspuns că nu se simnt bine atunci cănd prezintă o lucrare în fața clasei și care au răspuns că asistentul social va fi mult mai eficient dacă are deprinderi de comunicare. Acestă ipotezaă de confirmă.
Pentru a valida ipoteză 2 am corelat întrebarea ,, Care crezi că sunt motivele pentru care o persoană nu poate comunica in public?’’ cu întrebarea ,, Asistentul social cu o bună abilitate de a comunica în public va fi mai eficient decăt un asistent social care nu are deprinderi de a vorbi în public ?’’ și am obținut următoarele tabele și graficul:
Din totalul de 14 respondenți care au răspuns că motivul pentru care o persoană nu poate comunica în public este teama de greși, dintre care 13 au răspuns că asistentul social va fi mult mai eficient dacă are deprnderi de comunicare, iar 1 respondent a răspuns că nu trebuie să aibă deprinderi de a comunica ca să fie eficient. Din totalul de 20 care au răspuns că emoțiile, fobie și tracul sunt motivele pentru care o persoană nu poate comunica în public, 16 au răspuns că asistentul social va fi mai eficient dacă are deprinderi de a comunica, iar 4 respondeți consideră că asistentul social va fi eficient chair dacă nu are deprinderi. Din totalul de 12 respondeți care au răspuns că motivul pentru care o persoană nu poate comunica în public este pregătirea insuficientă a prezentări, dintre care 7 au răspuns că asistentul social va fi mai eficient dacă are deprinderi de comunicare, iar 5 au răspuns că va fi eficient chiar dacă nu are deprinderi. Această ipoteză se confirmă.
În concluzie, după realizarea celor 3 corelați s-a dovedit că,, Dacă viitori asistenți sociali au un inventar al barierilor de comunicare, atunci vor fi mai eficienți în viitoarea lor cariera de asistenti sociali”, așa cum a reieșit înțelegerea și cunoașterea barierilor de către subiecți determină în mare parte eficiența în asistența socială, asistentul social va fi mult mai eficient dacă deține un inventar al barierilor care să conste abostacolele comunicări dar și elementele cele mai utilie pentru a asigura o reușită a comunicări. ( elementele comunicării verbale și paraverbale).
OBIECTIVUL 3
Ipoteza 3 Dacă studenții cunosc elementele cheie ale comunicării publice, atunci vor putea fi mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali.
Pentru a valida ipoteză 3 am corelat întrebarea,, Care din elementele cheie le utilizezi atunci cănd susți o prezentare?’’ cu întrebarea ,, Consideri că experieța de viață te poate ajuta să comunici ma ușor în public?’ și am obținut următoarele tabele și graficul:
Din totalul de 7 respondeți care au răspuns că atunci cănd susține o prezentare, elementele cheie care le utilizează sunt contactul vizual, gesturile și mimica, dintre care 3 consideră experiența de viață te poate ajuta să comunici mult mai ușor în mare măsură, 2 respondeți au răspuns că în mică măsură, iar 2 au răspuns că nu contează deloc experiența de viață ca să poți să comunici mai ușor. Din total de 2 respondeți care au răspuns că amabilitatea este elementul cheie atunci cănd susține o prezentare, dintre care 1 respondent a răspuns că experința de viață te poate ajuta în mică măsură, iar celălalt respondent a răspuns că nu contează deloc experiența de viață. Din total de 23 care au răspuns că atunci cănd susține o prezentare, elementul cheie este să fi conștient și clar atunci cănd comunici, dintre care 16 au răspuns că experiența de viață te poate ajuta să comunici mai ușor în mare măsură, 7 au răspuns în mică măsură te poate ajuta, iar 2 au răspuns că deloc. Din totalul de 14 care au răspuns că elementul cheie atunci cănd susține o prezentare este pregătirea suficientă a acesteia, dintre care 10 consideră că în mare măsură experiența de viață te poate ajuta, iar 4 consideră în mică măsură că experiența de viață te poate ajuta să comunici mai ușor. Acestă ipoteză de confirmă.
Pentru a valida ipoteză 3 am corelat întrebarea ,, Căt timp dedici pregătirii unei prezentări?,,’’ cu întrebarea ,, Consideri că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public?’’și am obținut următoarele tabele și graficul:
Din totalul de 10 respondenți care au răspuns că atunci cănd susține o prezentare alocă 2 ore pregătiri și consideră că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public. Din totalul 22 care au răspuns că alocă 4 zile pregătiri unei prezentări, 20 consideră că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public, iar 2 respondenți consideră că nu sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public. Din totalul de 13 care au răspuns că dedică 1 săptămănă pregătiri unei prezentări, dintre care 10 consideră că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public, iar 3 nu consideră că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public. 1singur respondent a răspuns că alocă pregătirii unei prezentări 2 săptămăni și consideră că sunt persoane care s-au născut cu abilitatea de a vorbi în public. Acestă ipoteză se confirmă.
În concluzie, după realizarea celor 2 corelați au arătat că ipoteza,, Dacă studenții cunosc elementele cheie ale comunicării publice, atunci vor putea fi mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali”, așa cum a reieșit din corelațiile de mai sus o bună cunoaștere a elementelor cheie și o pregătire suficientă determină determină abilități de a aveao prezentare de succes.
OBIECTIVUL 4 .
Ipoteza 4. Dacă studenți au o percepție pozitivă despre comunicarea publică, pe baza cunostiințelor acumulate, atunci vor putea fi mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali.
Pentru a valida ipoteză 4 am corelat întrebarea,, Informațiile primite de la cadrele didactice te-au ajutat să îți formezi o percepție pozitivă despre comunicarea publică?’’ cu întrebarea ,, Asistentul social cu o bună abilitate de a comunica în public va fi mai eficient decăt un asistent social care nu are deprinderi de a vorbi in public?’’ și am obținut următoarele tabele și graficul:
Din totalul de 15 respondeți care au răspuns că în mare măsură i-au ajutat informațiile primite de la cadrele didactice, ajutăndu-i să își formeze o percepție pozitivă despre comunicarea publică, dintre care 19 consideră că asistentul social cu o bună abilitate de a vorbi în public va fi mai eficient decăt unul care nu are deprinderi de a vorbi în public, iar 8 răspuns că asistentul social cu o bună abilitate de a comunica nu va fi mai eficient față de cel care nu are deprinderi. Din totalul de 17 care au răspuns că informațiile i-au ajutat în mică măsură să aibă o percepție pozitivă despre comunica publică, dintre care 15 consideră că asistentul social va fi mult ai eficient decăt un asistent social care nu are deprinderi de comunicare, iar 2 au răspuns că asistentul social va fi eficient chiar dacă nu are deprinderi de vorbi în public. Din totalul de 2 respondeți care au răspuns că informațiile primite de la cadrele didactice nu i-au ajutat deloc și care au răspuns că aistentul social cu o bună abilitate de a vorbi în public va fi mai eficient decat unul care nu are deprinderi de a vorbi în public. De unde rezultă că ipoteza se confirmă.
Pentru a valida ipoteza 4 am corelat întrebarea ,,Consideri că o persoană încrezătoare în sine poate comunica cu mai multă ușurintă în public?’’cu întrebarea ,, Consideri că experieța de viață te poate ajuta să comunici ma ușor în public?’’ și am obținut următoarele tabele și graficul:
Din totalul de 35 de respondenți care au răspuns că o persoană încrezătoare în sine poate comunica mult mai ușor în public, 25 de respondenți au răspuns că experiența de viață te poate ajuta să comunici mai ușor în mare măsură,7 au răspuns că în mică măsură te poate ajuta, iar 3 au răspuns că deloc. Din totalul de 11 care au răspuns că depinde de anumite lucruri că o persoană încrezătoare în sine poate să comunice mai ușor, dintre care 4 au răspuns că experiența de viață te poate ajuta în mare măsură să comunici mai ușor în public, iar 7 au răspuns că în mică măsură te poate ajuta experiența de viață. De unde rezultă că ipoteza se confirmă.
În concluzie, după realizarea celor 2 corelații s-a dovedit că ipoteza,, Dacă studenții au o percepție pozitivă despre comunicarea publică, pe baza cunoștințelor acumulate, atunci vor putea fi mai eficienți în viitoarea lor carieră de asistenți sociali”, așa cum a reieșit profesori, experiența practică, experiența de viață le-au oferit o percepție pozitivă despre ceea ce înseamnă comunicarea publică și astfel au ajuns să aibă o percepție pozitivă despre importanța și rolul acesteia pentru a putea comunica eficient ca viitori asistenti sociali, informațiile și încurajările ajutăndu-i să fie mult mai sigur pe ei și să pună în aplicare tot ceea ce au învățat.
CONCLUZIILE CERCETĂTII
În acestă cercetare, am cercetat rolul comunicări publice în cariera viitorilor asistenți sociali , modul în care influențează formarea teoretică și practică pe parcursul celor trei ani, importanța deprinderilor de comunicare atunci cănd susținem o prezentare dar și importanța elementelor cheie pe care le utilizăm.
În primul rănd am constat că informațiile acumulate în cadrul cursurilor căt și experiența practică din cadrul cursurilor sunt extrem de importante pentru a ne ajuta să dezvoltăm o bună capacitate de comunicare publică dar și informațiile primite de la cadrele didactice ne-au ajutat în foarte mare măsură să avem o percepție pozitivă despre rolul comunicări și importanța ei în răndul nostru ca asistenți sociali. Printr-o comunicare eficientă ne ajută să dezvoltăm calitativ relațiile de iubire, de prietenie și cele profesionale și să evităm stările confictuale din viata noastă, faptul că noi suntem capabili să comunicăm mai eficient, înseamnă că noi o să avem puterea ca pe cel de langă noi să-l facem să se deschidă , vom fi capabili să înțelegem emoțiile, sentimentele, să înțelegem ce vor să spună și lucrurile care au nevoie.
În al doilea rănd am putut observa că o mare parte din subiecți se confruntă cu teama de a vorbi în public. Din punctul meu de vedere, cea mai mare temere legată de vorbitul în public este teama că dintr-un motiv sau altul, vei greși atunci când vorbești în public. Desea această teamă este o prejudecată care nu se confirmă de fiecare dată când vorbim în public.
Un alt lucru care vreau să il precizez este importanța comunicări publice în viitoarea noastră carieră de aistenți sociali, așa cum am putut observa o foarte mare parte din respondenți au răspuns că un asistent social care are o bună abilitate de comunicare va fi mult mai eficient față de de unul care nu are deprinderi de a vorbi în public căt și faptul că este o abilitate necesară unui asistent social în foarte mare măsură.
O bună comunicare publică ne dă șansa să fim siguri pe noi atunci cănd comunicăm cu persoane deferite, să construim cu ușurință relați noi, faptul că suntem capabili să comunicam nu numai în public , ne ajută să fim mult mai calculați în ceea ce vrem sa vorbim, vom părea mult mai organizati, mai documentati, putem ușor să punem întrebări și să adresăm întrebări.
Nu în ultimul rând precizez că a reieșit din cercetare, căt de importantă este comunicarea în viitoarea nostră carieră, fiind o abilitate necesară unui asistent social și cum discipline teoretice și practice, informațiile primite de la cadrele didactice, dar și cunoașterea elementelor cheie care te ajută să ai o comunicare și o prezentare de success ne ajută la conturarea profesiei.
În concluzie putem preciza că modalitatea în care se realizează comunicarea, influențează relația asistentului social cu asistații. O comunicare eficientă poate asigura un climat securizant, facilitator al intercunoașterii, poate conferi asistaților un sens al implicării și o recunoaștere a valorilor sale. Problema eficienței comunicaționale se dovedește a fi semnificativă, rezolvarea necesitând cunoașterea și dezvoltarea unor deprinderi de facilitare a proceselor de comunicare, suficient de complexe și performante pentru a se plia optim pe contexte sociale variate și pe clienți diferiți din sistemul de asistență socială.
PROPUNERI
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Comunicarii Publice In Cariera Viitorilor Asistenti Sociali (ID: 107915)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.