Rolul Comunicarii In Relatii Audit Managementdoc

=== Rolul comunicarii in relatii audit-management ===

ȘCOALĂ NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE AMINISTRATIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA:ADMINISTRAȚIE EUROPEANĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC : ABSOLVENTA:

PROFESOR: DUMITRESCU PRECULEA LENCU GABRIELA

BUCURESTI

2015

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA:ADMINISTRAȚIE EUROPEANĂ

ROLUL COMUNICĂRII ÎN RELAȚIA AUDIT MANAGEMENT

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

PROFESOR:DUMITRESCU PECULEA

ABSOLVENTĂ:

LENCU GABRIELA

BUCUREȘTI

2015

CUPRINS

INTRODUCERE

SCOPUL SI OBIECTIVELE LUCRARII

CAPITOLUL 1-PERSPECTIVE TEORETICE PRIVIND COMUNICAREA

Comunicarea.Aspecte generale

Importanta comunicarii in organizatii

Scurt istoric al teoriilor comunicarii

Studiul comunicarii organizationale

CAPITOLUL 2-AUDITUL

2.1.Auditul intern si extern

2.2. Misiunile de audit si derularea acestora

2.3. Auditul si comunicarea interna in organizatie

2.4.1.Implementarea unui audit comunicational

2.4.2. Etape in realizarea auditului communicational

2.4.3. Pregatirea organizatiei pentru auditul de comunicare

CAPITOLUL 3-COMUNICAREA INTERNA,INSTRUMENT STRATEGIC AL MANAGEMENTULUI

INTRODUCERE

În ceea ce privește conținutul acestei lucrări am evidențiat importanța comunicării în relația auditului cu management.

În domeniul organizațional,comunicarea este importantă pentru conducerea unei afaceri într-o manieră eficientă.În orice organizație sunt implicate două tipuri de organizație,acestea fiind comunicarea externă care se realizează direct către actorii din mediul afacerilor și comunicarea internă (comunicarea organizaționala)direcționată către angajați.

Nu este posibilă stabilirea unor bune relații interumane fără existența comunicării.O comunicare eficientă este indispensabilă nu numai pentru menținerea relațiilor interumane,dar și pentru atingerea unei bune performanțe la locul de muncă.

Studiul comunicării organizaționale este relativ nou și în ultimul timp a primit mai multムrecunoaștere ca și domeniu academic, fiind inclus în programa de studiu a multor universitățiƒ și școli de afaceri. Studiul comunicării organizaționale aratムclar cムrolul comunicării într-o organizație este mai mult decât capacitatea managerului de a fi un bun vorbitor și de a avea abilităti bune de comunicare interpersonală.

Mai mult, se aratムcă toate tipurile de organizații, nu numai societătile comerciale, au nevoie de comunicare și provocări în acest domeniu. Procesul de audit,numit și misiune de audit,se derulează pe baza unor standarde naționale sau internaționale.Auditorii sunt persoane care dobândesc această calitate în condițiile strict reglementate de legislația în vigoare.Entitatea auditată poate fi o unitate patrimoniala(societate comercială,regie autonomă),guvernul în ansamblu ,ministere,departamente,programe,acțiuni,tranzacții,operațiuni.Analiza informațiilor în misiunea de audit se face pe baza unor procedee și tehnici recunoscute în domeniu ,care furnizează auditoriului probe de audit pe bază cărora își fundamentează opinia.

Lucarea de față este structurată în patru capitole,fiecare având mai multe subcapitole,urmate de explicații cât mai concrete și relevante.

Așadar,în primul capitol al lucrării voi porni de la un demers istoric privind evoluția teoriilor comunicării cu accent pe comunicarea organizaționala care se va bază pe consultarea literaturii de specialitate din domeniu.

Capitolul al doilea este structurat pe mai multe subcapitole.Voi face o prezentare generală despre procesul de audit public,apoi voi detalia câteva aspecte privind auditul si comunicarea internă.Auditul de comunicare internă este modalitatea de bază pentru identificarea bunelor practici,dar și a problemelor de comunicare în organizații pentru analiza și propunerea de soluții în vederea rezolvării acestora.

În capitolul al treilea voi pune accent pe organizarea și planificarea comunicării în cadrul organizatiei ,pe necesitatea elaborării de strategii de comunicare în organizații și pe importantă departamentului responsabil de comunicarea internă.Evaluarea comunicării interne este o premisă esențială în determinarea calității acesteia și a rolului pe care îl are maximizarea performanței organizaționale.

Ultimul capitol al acestei lucrari îl reprezintă studiul de caz privind relația comunicare-audit-management.

Tipul de cercetare pe care îl voi folosi în lucrare va fi analiza idiografică care vizează studierea unui obiect în singularitatea lui.Obiectul de cercetare este o entitate.

Pornind de la ipoteza multivariata care presupune o relație intre mai multe fenomene,voi stabili relatia celor trei termeni(comunicare,audit,management).Tehnica de cercetare utilizată în studiul de caz este chestionarul care are la baza zece intrebari privind relația comunicare-audit-management realizat prin interviu.

Comunicarea organizațională este un domeniu de cercetare relativ nou. Totuși, există o preocupare crescută deoarece este o temă de mare actualitate dat fiind numărul tot mai mare de companii și impactul tot mai puternic al tehnologiei informației asupra mijloacelor de comunicare.

Comunicarea, spre deosebire de alte componente ale managementului și ale organizației ca întreg, prezintă particularități care nu permit cercetarea ei în același fel ca alte probleme organizaționale sau manageriale. În primul rând, comunicarea este omniprezentă în toate activitățile organizatiei; studiul ei nu poate fi făcut prin izolare, ci în context organizațional și prin integrarea în funcțiile manageriale.

În al doilea rând, gradul de generalizare în cercetarea comunicării organizaționale este mai redus decât în cazul altor domenii. Comunicarea este specifică pentru fiecare oganizatie în parte; fiecare organizatie are sistemul său propriu de comunicare în funcție de profil, dimensiune și mai ales cultură organizațională. Există elemente comune, dar elementele specifice fiecărei organizații determină climatul comunicațional.

Am ales aceasta temă deoarece rolul comunicării în management reprezintă o temă de actualitate,comunicarea managerială este atât interesantă cât și competititvă.

Capitolul 1.

1.1.Comunicarea.Aspecte generale

Dictionarul enciclopedic ii ofera un sens complex termenului ‘’comunicare ‘’acoperind toate domeniile in care se poate folosi acest termen: instiintare,veste ,stire.

‘’Mod fundamental de interactiune psiho-sociala a persoanelor ,realizata in limbaj articulat sau prin alte coduri,in vederea transmiterii unei informatii,a obtinerii stabilitatii sau a unor modificari de comportament individual sau de grup.’’

Comunicarea este perceputa inca din antichitate ca element fundamental al existentei umane.Etimologia cuvantului ilustreaza acest fapt; termenul ‘’comunicare’’ provine din limba latina ; communis inseamna ‘’a pune de acord’’, ‘’a fi in legatura cu ‘’ sau ‘’a fi in relatie ‘’, desi termenul circula in vocabularul anticilor cu sensul de ‘’a transmite si celorlalti’’ , ‘’a impartasi ceva celorlalti’’.

Comunicarea este verbala si non-verbala.Cea verbala poate fi scrisa si orala.Comunicarea se defineste ca un proces activ prin care se schimba informatii intre un emitator si un receptor.In procesul comunicarii sunt implicati patru factori esentiali:emitator,recepetor,canal de transmitere a informatiei si mesajul propriu-zis.O comunicare eficienta presupune detinerea unor abilitati de baza in a transmite mesajul ,a asculta ,a formula intrebari si a acorda un feedback.

Din perspectiva sociologului Mircea Agabrian (2008),comunicarea este definita : comunicarea este un proces prin care informația este schimbată între indivizi printr-un sistem comun de simboluri, semne, comportamente”. Astfel prin comunicare se intelege procesul prin care se schimba informatii cu alti indivizi.

Cartea ‘’Strategii de comunicare eficienta’’ de Mircea Agabrian aduce in discutie comunicarea ,care din punctul lui de vedere este o ‘’abilitate personala care nu poate fi separata de om ‘’ si care ne permite ‘’sa intelegem modul in care gandim si simtim atat propria persoana cat si pe cei cu care intram in relatii interpersonale.’’

Probabil nu ne dam seama,insa comunicarea ne inconjoara in orice moment al vietii noastre.Atunci cand scriem un email,sau vorbim cu cineva pe internet (comunicare extrapersonala),cand vorbim cu cineva (comunicare interpersonal),citim o revista sau ascultam stirile la radio(comunicare prin mass-media),cand ne stabilim in gand un program de activitati pentru o anumita zi (comunicare intrapersonala),anumite gesturi:stranutatul,facutul cu mana(comunicare nonverbala),toate acestea reprezinta diferite forme ale comunicari pe care le utilizamfara sa le constientizam.

Capacitatea de a comunica eficient ‘’reprezinta o cerinta importanta ,daca nu chiar esentiala ,pentru a avea sansa reusitei atat in viata personala cat si cea sociala’’.

Comunicarea reprezintă, alături de motivație și competență profesională, cheia eficienței într-o organizație. Toți membrii unei companii își petrec majoritatea timpului comunicând într-o formă sau alta, indiferent de poziția lor în ierarhie. Deoarece în ziua de azi numărul angajaților din servicii și birouri îl depășește pe cel al muncitorilor din producție, există o mai mare nevoie de îmbunătățire a comunicării pentru că este necesară o mai mare colaborare între colegi și niveluri ierarhice și s-a generalizat lucrul în echipă care nu poate fi eficient fără o bună colaborare între toți membrii echipei. Mai mult, schimbările din tehnologie au condus la transformări în structura și activitatea organizațiilor. De aceea practicile și tehnologiile de comunicare au devenit tot mai importante pentru toate tipurile de organizații. La acestea se adaugă creșterea rolului managerului în procesul de comunicare organizațională, el fiind pe de o parte cel care procesează informația internă și externă, iar pe de altă parte tot managerul comunică această informație subordonaților (este în postura de diseminator) și celor din afara organizației (este în postura de purtător de cuvânt). În acest context, drumul unei organizații către o eficiență sporită trece printr-o permanentă gestionare a comunicării interne și externe în scopul îmbunătățirii și perfecționării acesteia.

Scopul acestei cercetări este să redea importanța acestor aspecte prin prezentarea reperelor teoretice în domeniu, fundamentarea unor concepte de bază și aplicarea lor în studiul comunicării manageriale precum și în studiul diferitelor forme și tipuri de comunicare din interiorul unei organizații. Toate acestea se vor detalia apoi în prezentarea unui studiu de caz, și în prezentarea rezultatelor aplicării unor chestionare pe această temă. Ideea centrală de demonstrat este importanța comunicării in relatia auditului cu managementul.Scopul final este conștientizarea factorilor de răspundere în domeniu de necesitatea unei mai bune pregătiri a actualilor și potențialilor manageri în domeniul comunicării și a abilitaților de comunicare atât în perioada de pregătire universitară cât și la locul de muncă, aceeași pregătire fiind necesară și pentru angajații din companiile autohtone care au nevoie de dezvoltarea competenței de comunicare deoarece poziția sau activitatea lor o necesită.

1.2.Importanta Comunicarii in organizatii

Membrii unei organizații în care nu se comunică nu reușesc sa se coaguleze intr-o echipa performanta, nu sunt incurajati să îsi exprime ideile și nemulțumirile sau sa aibă încredere în colectiv și manager, iar aceste lucruri afectează întreaga organizație. O comunicare eficientă, care nu lasa loc de interpretări este esențială în funcționarea și dezvoltarea companiei.

Orice interacțiune sau activitate pe care o desfășuram presupune comunicare, schimb de informații, relații și procese de comunicare. O bună comunicare, orală sau scrisă, internă sau externă, este esențială în funcționarea și dezvoltarea unei organizații. Relațiile dintre indivizi și grupuri se construiesc prin comunicare, aceasta fiind vitală în luarea deciziilor, rezolvare problemelor, procesele de socializare sau schimbare a managementului.

Lipsa comunicării scade gradul de colaborare între angajați, conduce la intârzieri, nerespectarea termenelor limită și agresivitate între colegi. De asemenea, împiedică formarea și menținerea unei imagini pozitive, îndeplinirea cu profesionalism a angajamentelor asumate și deterioreaza relațiile de colaborare. Cand comunicarea lipsește, este defectuoasă sau lasă loc de interpretări, organizarea activității, luarea deciziilor și munca în echipă se transformă în procese lungi și dificile, care de cele mai multe ori nu pot fi controlate.

Maniera de a comunica este diferită de la o organzație la alta, aceasta fiind o caracteristică a culturii organizaționale a companiilor.

Comunicarea este influentata si de valorile, conceptiile si idealurile membrilor organizatiei, dar si de cat de bine se cunosc acestia intre ei. O comunicare eficienta este cea care se adapteaza cel mai bine la specificul organizatiei. In plus, comunicarea este o abilitate care se dobandeste si pe care o poti dezvolta de-a lungul vietii prin diverse tehnici si exercitii, astfel incat procesele de comunicare sa aiba rezultate pozitive.

Calitatea de baza a unui manager este reprezentata de buna capacitate de comunicare de care depinde cel mai mult succesul lui.Nicki Stanton (1982),in lucrarea sa The Business of Communication ‘’,afirma ca ,studiind activitatea managerilor,s-a constatat ca acestia isi petrec 7 minute din 10 intr-o forma de comunicare.In urma acestei afirmatii este foarte clara importanta deosebita pe care o prezinta studierea comunicarii.

1.3. Scurt istoric al teoriilor comunicarii

Un ansamblu de modele si teorii ale comunicarii formeaza un patrimoniu comun al stiintelor comunicarii.Aici se regasesc derivatele sale(retorica ,semiotica ,pragmatica) , lingvistica ,Scoala de la Palo Alto si comunicarea paradoxala ,antropologia riturilor interactiunii(Goffman,analiza conversatiei),cercetarile sociologice asupra impactului media(Lasswell,Lasarsfeld,Katz).

Intr-o carte dedicata studiului teoretic al comunicarii ,John Fiske (Introduction to Communication Studies),incearca sa ofere unitate studiului,plecand de la prezentarea presupozitiilor de baza asupra naturii comunicarii:

-semnele si codurile sunt transmise altor persoane,iar transmiterea si receptarea lor este o practica sociala;

-toate tipurile de comunicare implica semne si coduri.Semnele sunt artefacte sau acte care se refera la altceva decat la ele insele;prin aceasta ,ele sunt constructii semnificative.Codurile sunt sisteme in care semnele sunt organizate si in care sunt precizate ce semne pot fi corelate cu altele,si in ce mod;

-comunicarea este punctual central in viata culturilor:fara comunicare ,orice cultura nu poate supravietui;in consecinta,studiul comunicarii trebuie sa implice si studiul culturii in care este ea integrate.

Pornind de la aceste presupozitii,Fiske defineste comunicarea drept ‘’ interactiune sociala prin intermediul mesajelor ’’ si considera ca ,in studiul comunicarii ,deosebim doua mari scoli:scoala proces si scoala semiotica.

Scoala proces vede comunicarea ca transmitere a mesajelor ; important este modul in care emitatorii si receptorii codeaza si decodeaza un mesaj, modul in care transmitatorul foloseste canalele si mediile comunicarii. Scoala proces este interesata in special de probleme ca eficienta si acuratetea transmiterii mesajului. Aceasta scoala interpreteza comunicarea ca pe un proces prin care o persoana afecteaza comportamentul sau starea de spirit a unei alte persoane. In ceea ce priveste efectul comunicarii, se considera ca, daca acesta este diferit de ceea ce se intentiona sa se comunice, atunci vorbim despre un esec al comunicarii si trebuie cautat motivul esecului de-a lungul desfasurarii procesului de comunicare.

Pentru scoala semiotica, desfasurarea comunicarii reprezinta o producere si un schimb de sensuri (semnificatii). Obiectul de interes il reprezinta studierea modului in care mesajele (textele) interactioneaza cu oamenii pentru a produce intelesuri (sau semnificatii), precum si rolul textelor in cultura. Scoala semiotica foloseste termeni ca semnificatie, sens, inteles si nu considera neintelegerile ca fiind neaparat efecte ale esecului de comunicare, ci considera ca ele pot rezulta din diferentele culturale dintre emitator si receptor. Pentru aceasta scoala, studiul comunicarii este studiul textului si a culturii, iar principalele metode de analiza provin din interiorul semioticii.

Scoala proces tinde sa se rasfranga asupra stiintelor sociale, mai ales asupra psihologiei si sociologiei si se autodefineste ca studiul actelor de comunicare. Scoala semiotica influenteaza lingvistica, studiul fenomenelor artistice si se autodefineste in termeni de producere a comunicarii.

Scoala proces defineste interactiunea sociala ca fiind procesul prin care o persoana relationeaza cu altele sau afecteaza comportamentul, starea de spirit sau reactiile emotionale ale unei alte persoane si invers. Scoala semiotica defineste interactiunea sociala ca fiind ceea ce constituie individul ca membru al unei culturi specifice sau al unei societati.

In ceea ce priveste mesajul, scoala proces vede in mesaj ceea ce este transmis prin procesul de comunicare, intentia fiind un factor esential in definitia mesajului. Intentia emitatorului poate fi declarata sau nedeclarata, dar ea este esentiala pentru a putea analiza mesajul. Scoala semiotica vede mesajul ca o constructie a semnelor care, prin interactiunea cu receptorii, produc intelesuri. Emitatorul, definit ca transmitator al mesajului, isi declinaimportanta, accentul este pus pe text si pe cum este el citit. Cititul este procesul descoperirii intelesurilor, atunci cand receptorul interpreteaza textul. Aceasta descoperire are loc pe masura ce cititorul introduce aspecte ale experientei sale culturale in descifrarea codurilor si semnelor din care este constituit textul. De asemenea, este de la sine inteleasa multiplicitatea de interpretari pe care o poate lua unul si acelasi text in interactiune cu diferiti cititori. Faptul ca receptori proveniti din diferite culturi interpreteaza diferit acelasi text, nu este un efect al esecului de comunicare, ci al diferentei de orizonturi culturale.

Termenii cu care opereaza semiotica (semn, semnificatie, icon, denotatie, conotatie) sunt termeni care se refera la diverse modalitati de producerea a sensului, a intelesului. Modelele propuse de scoala semiotica sunt modele de tip structural si indica relatiile care se stabilesc intre elementele prin care secreeaza sensul Aceste modele nu sunt lineare si nici nu contin indicatii despre etapele transmiterii mesajului.

In centrul acestei stiinte sta conceptul de semn. Semiotica are trei domenii principale de studiu:

              1. semnul insusi; acesta consta in studiul diferitelor varietati de semne, in studiul diferitelor moduri in care acestea transmit intelesul, precum si in studiul modului in care semnul relationeaza cu oamenii care il folosesc. Semnele sunt definite ca fiind niste constructe umane si pot fi intelese numai in utilizarile pe care oamenii le atribuie;

             2. codurile (sistemele in care semnele sunt utilizate); acest studiu cuprinde modurile in care o varietate de coduri s-a dezvoltat pentru a satisface nevoile unei societati sau culturi sau pentru a exploata canalele de comunicare disponibile pentru transmiterea lor;

                 3. cultura in care opereaza semnele si codurile; aceasta este dependenta pentru propria ei existenta si forma de folosirea acestor coduri si semne.

Pentru a intelege in mod cat mai adecvat originalitatea modelelor semiotice (in special lingvistice) este important de retinut ceea ce unii autori numesc dubla situare sau dimensiune a mesajului:

       – prima dimensiune a mesajului se refera la faptul ca mesajul este un element al circuitului comunicational: trimis de catre emitator, el circula printr-un canal si ajunge la receptor (este, sa spunem, o „informatie' care circula intre cei doi poli ai circuitului comunicational);

              – a doua vizeaza descrierea mesajului ca element al unui proces de reprezentare, ca intermediar intre o realitate si imaginea acestei realitati (realitatea la care mesajul se refera sau la care trimite);

            Modelele semiotice iau in considerare dubla situare (informationala si simbolica) a mesajului; acestea se situeaza si se cristalizeaza la intersectia celor doua procese – de comunicare si de reprezentare.

            Dintre modelele propuse in cadrul scolii semiotice, amintim: modelul lui Ch. S. Peirce, modelul lui F. de Saussure si modelul lui Ogden-Richards.

             2. 1. Modelul lui Ch. S. Peirce

            Pentru Ch. S. Peirce, orice proces semiotic este o relatie intre trei componente: semnul insusi, obiectul reprezentat si interpretantul.

                                     Interpretant

Un semn se refera la altceva decat la el insusi (obiectul) si este inteles de cineva: acesta este efectul pe care il produce in mintea receptorului (interpretantul). Interpretantul nu este interpretul semnului, ci este un concept mental produs deopotriva de semn si de experienta obiectului pentru cel ce utilizeaza semnul. Interpretantul unui obiect nu este o semnificatie definita de dictionar, ci variaza in functie de experienta pe care utilizatorul semnului a avut-o vis-a-vis de acel obiect. O semnificatie nu este niciodata o relatie intre un semn si ceea ce reprezinta semnul (obiectul). Semnificatia rezulta din relatia triadica, in care interpretantul are un rol mediator de informare, de interpretare sau chiar de traducere a unui semn prin alt semn.

Interpretantul este o alta reprezentare, care se refera la un acelasi obiect pe baza unui alt fundament (ground-ul reprezentarii); acesta este punctul de plecare al semiozei nelimitate: relatia semn-obiect nu este posibila decat prin raportare la un alt interpretant care se explica pe sine printr-un alt interpretant. In cadrul teoriei codurilor, interpretantul poate fi identificat cu intreaga serie de denotatii si conotatii succesive ale unei expresii.

Ch. Peirce considera ca exista trei tipuri de semne: iconul, indicele (sau indexul) si simbolul. Un semn iconic este un semn bazat pe o anumita asemanare cu obiectul real sau fictiv; de exemplu, ofotografie, o schema, o diagrama. Un indice este un semn care se afla intr-o relatie reala, nu de reflectare, cu obiectul, functionand ca o indicatie sau o referinta; de exemplu, un indicator de drum, simptomele unei boli etc. Simbolul este un semn determinat numai in cadrul unei interpretari, dar nu are legatura fizica sau de asemanare cu obiectul; de exemplu, un steag.

 Modelul lui Ogden si Richards

Modelul Ogden si Richards este asemanator modelului lui Ch. S. Peirce. In aceasta perspectiva, in analiza comunicarii se poate da prioritate: realitatilor (lucrurilor); psihicului, gandirii (ideilor) saulimbajului (cuvintelor), retinandu-se atunci dubla functie a cuvintelor: noi gandim cu ajutorul cuvintelor si comunicam cu altii prin intermediul lor.

Referinta

(idei)

                                         Simbolizare                                                  Se refera la

                                        (relatie cauzala)                                               (relatie cauzala)

Simbol                          Sta pentru                                                 Referent

          2. 3.   Modelul lui Saussure

Semnul, pentru F. de Saussure, este unitatea intre semnificat si semnificant. Semnificantul este imaginea acustica, forma fizica a semnului pe care noi o percepem, iar semnificantul esteconceptul mental la care se refera acesta. Acest concept mental este in mare masura comun tuturor membrilor unei culturi care impartasesc acelasi limbaj.

                            Semn

                       Alcatuit din

Semnificat                             Semnificant                                    Semnificare               Realitatea          (concept mintal)                   (existenta fizica a semnului)                                                       externa

                                                                                                                                                sau inteles

Modelul arata ca relatia dintre concept si obiectul real pe care il reprezinta este operatia de semnificare: prin intermediul acestei operatii omul acorda intelesuri realitatii, o intelege. Esteimportant sa reamintim ca semnificatul este, in aceeasi masura ca si semnificantul, productia unei culturi particulare. Este evident ca semnificantii (cuvintele) sunt diferiti (diferite) in functie de limba.

 In cadrul Scolii proces, mesajul reprezinta ceea ce se transmite prin procesul de comunicare, un factor decisiv in ceea ce constituie mesajul fiind intentia. Intentia emitatorului poate fi specificata (anuntata) sau nespecificata (neanuntata) si este identificabila prin analiza mesajului.

               Aceasta scoala impune ideea abordarii comunicarii ca proces, propunand modele de analiza asemanatoare unor „harti”, care reprezinta caracteristici selectionate ale „teritoriului”, fara sa fie atotcuprinzatoare.

Dintre modelele Scolii proces amintim: modelul C. Shannon si W Weaver, teoretizat in 1949, in studiul Teoria matematica a comunicarii; modelul H. Lasswell, teoretizat in 1948, in studiul Structura si functia comunicarii in societate; modelul George Gerbner, teoretizat in studiul Catre un model general al comunicarii; modelul T. Newcomb, modelul Westley si MacLean si modelul Roman Jakobson.

 3. 1. Modelul Roman Jakobson

Modelul Roman Jakobson (1960) prezinta interes atat pentru structura interna a mesajului, cat si pentru semnificatia acestuia. Teoria lui Roman Jakobson poate fi vazuta ca o punte intre proces si semiotica. Acesta pleaca de la modelarea factorilor constitutivi ai actului de comunicare, apoi modeleaza functiile pe care actul de comunicare le realizeaza prin intermediul fiecarui factor constitut

De pilda, un expeditor trimite un mesaj catre un adresant, iar adresantul recunoaste ca mesajul se poate referi si la altceva decat la el insusi, anume la un context. Canalul fizic si conexiunile psihologice dintre emitator si adresant alcatuiesc contactul, iar sistemul de semnificatii impartasite prin intermediul caruia a fost structurat mesajul poarta denumirea de cod.

Factorii constitutivi ai comunicarii, conform lui R. Jakobson, se grupeaza astfel:

                                                context      

Expeditor               mesaj         contact                                 Destinatar

                                                                          cod

          In ceea ce priveste functiile limbajului, actul de comunicare presupune:

                                                            F. referentiala

                F. emotionala                      F. poetica                              F. persuasiva

                                                            F. empatica

                                                            F. de metalimbaj

            Functia emotionala exprima relatia dintre mesaj si expeditor; mesajul transmite emotiile, atitudinile, statusul profesional, clasa sociala a expeditorului, aspecte care personalizeaza mesajul si il face unic. Numita si functia expresiva, aceasta variaza intre un minim, de pilda o stire de presa, si un maxim, de pilda, poezia de dragoste.

Functia persuasiva descrie efectul mesajului asupra destinatarului si variaza intre un minim, de pilda: gluma gratuita sau jocul de cuvinte, si un maxim, de pilda: comanda militara.

Functia referentiala descrie orientarea reala a mesajului.

Functia empatica mentine relatia dintre emitator si adresant, pastrand canalele deschise, asigurand posibilitatea realizarii actului de comunicare si realizand, in acelasi timp, elementul redundant al mesajelor (de pilda, salutul Buna!, pe strada).

Functia de metalimbaj consta in identificarea codului utilizat in comunicare. In comunicarea sociala, scopul principal al acestei functii il reprezinta realizarea consensului. Aceasta functie poate fi indeplinita si de o rama sau un muzeu; o precizare care se impune fiind aceea ca trebuie evitate enunturile meta-comunicationale pentru a nu pune „cu spatele la zid” (de pilda, formulari precum: Sa ne precizam termenii! sau Era o gluma!).

Functia poetica exprima relatia mesajului cu el insusi, adica relatiile dintre elementele mesajului si are rol central in comunicarea artistica. De pilda, un pachet de tigari gol asezat pe un ziar vechi, implineste o asemenea functie, sau intelegerea oamenilor ca producatori de resturi sau a ura cuiva Pofta buna! in loc de Pofta mare!.

Modelul lui Lasswell

Modelul lui Harold D. Lasswell (1948) este un model specific studiului comunicarii de masa. Autorul sustine ca, pentru a intelege procesul comunicarii de masa, noi avem nevoie sa studiemnivelele ce corespund urmatoarelor intrebari:

Cine?

•         Ce spune?

•         Prin ce canal?

•         Cui?

•         Cu ce efect?

      Acest model a fost folosit de Lasswell in 1948 in cadrul conceptual al mass-media. Modelul urmarea: analiza controlului, analiza continutului, analiza mijloacelor de comunicare sau a suporturilor, analiza audientei si analiza efectelor .

      Pentru J. Fiske, acest model reprezinta versiunea verbala a modelului Shannon & Weaver; este un model liniar care priveste comunicarea ca o transmitere de mesaje si este mai interesat de efectele comunicarii decat de semnificatii. Prin „efect” se intelege ca o schimbare observabila si masurabila a starii receptorului este cauzata de un element identificabil in procesul comunicarii. Modificand unul din elementele procesului, vom modifica si efectul.

Dupa Lasswell, procesul de comunicare indeplineste trei functii principale in societate: supravegherea mediului, dezvaluind tot ceea ce ar putea ameninta sau afecta sistemul de valori al unei comunitati sau al partilor care o compun, punerea in relatie a componentelor societatii, pentru a produce un raspuns fata de mediu, transmiterea mostenirii sociale.

           Modelul Shannon & Weaver

Modelul de baza al comunicarii creat de acesti doi cercetatorii (1949) are o reprezentare lineara:

                                            semnal                   semnal

                                                                           receptionat

In acest model, a comunica inseamna a transmite un semnal (o informatie) care este primit (primita). Unitatea de masurare a comunicarii este de natura binara, ceea ce inseamna catransmiterea informatiei (emiterea si receptarea semnalelor) se poate realiza sau nu.

Notiunile principale ale modelului sunt cele de: emitator, receptor, canal, cod, iar acestea sunt vazute ca dispozitive tehnice de codificare, transmitere si decodificare a informatiei.

Sursa este vazuta ca un factor de decizie; aceasta inseamna ca sursa decide ce mesaj sa trimita, sau alege unul dintr-o serie de mesaje posibile. Acest mesaj selectat este transformat intr-un semnal care este trimis prin canal receptorului.

Informatia este inteleasa ca „masura a ceea ce este transmis, transportat de la emitator catre receptor, masura a incertitudinii din sistem”[9]. Deci, informatia nu se identifica cu semnificatia a ceea ce este transmis.

Zgomotul este ceva care se adauga semnalului in procesul transmiterii si care nu este intentionat de sursa.

Un concept strans legat de cel de informatie este redundanta. Aceasta poate fi definita drept ceea ce poate fi predictibil sau conventional intr-un mesaj.

Opusa redundantei este entropia. Daca redundanta este rezultatul predictibilitatii ridicate, entropia este rezultatul unei predictibilitati scazute.

Un mesaj cu o predictibilitate redusa poate fi numit entropie si are un nivel ridicat de informatie. Invers, un mesaj cu o predictibilitate ridicata este redundant si cu un nivel scazut de informatie.

Mijlocul fizic prin care este transmis semnalul este canalul. Principalele canale sunt undele de lumina, de sunet si de radio, caburile telefonice, sistemul nervos.

Mijlocul fizic sau tehnic prin care mesajul este convertit intr-un semnal capabil sa fie transmis prin intermediul unui canal reprezinta mijlocul de comunicare. Proprietatile fizice sau tehnologice ale mijlocului de comunicare sunt determinate de natura canalului sau canalelor care il folosesc.

Mijloacele pot fi clasificate in trei mari categorii:

•         mijloace prezentationale: vocea, fata, corpul;

•         mijloace reprezentationale: carti, picturi, fotografii, arhitectura, decoratiunile interioare etc;

•         mijloace mecanice: telefon, radio, televiziune, teletext.

Teoria propusa de Shannon & Weaver raspunde, in principal, la doua intrebari, conform unui comentariului realizat de Ioan Dragan:

      1. cum poate fi transmisa o informatie in modul cel mai rapid si cu cele costurile mai reduse;

     2. cum se poate asigura identitatea dintre informatia primita si cea emisa.

              3. 4. Modelul lui Gerbner

Modelul lui Gerbner (1956) introduce ca elemente originale: perceptia, productia, semnificatia mesajului; mesajul ca unitate a formei si continutului; notiunea de intersubiectivitate ca expresie a raportului dintre productia mesajelor si perceptia evenimentelor si mesajelor.

Conform acestui model, procesul de comunicare este un proces subiectiv, selectiv, variabil si imprevizibil.

E                  selectie, context,            

                      accessibilitate                                                                                                   Productia mesajelor si control

                                                                                                                                                  (dimensiunea omunicarii)

               Dimensiunea    perceptiva                                         

                                                                                                 Acces la

                                                                                      mijloace de

                                                                                       comunicare

                                                               (control media)

                                                                                        selectie,

                                                                                         context,               context

                                                                                            accesibilitate                                

Axa orizontala reda procesul de perceptie:

     ● la originea procesului de comunicare se afla perceptia unui eveniment, care poate fi un eveniment natural (E) sau un eveniment mediatizat (de tipul SE);

     ● perceptia implica o legatura intre eveniment (E) si reconstituirea lui senzoriala, cognitiva si creativa de catre cel care percepe (M);

     ● perceptia evenimentului este o reactie a celui care il percepe, reactie care se manifesta prin diferite mijloace;

     ● reactia si receptarea se produc intr-o situatie data care le poate influenta si modifica.
Situatia are dimensiuni psihologice, fizice si sociale.

 Intre eveniment si perceptia acestuia intervin:

o   Actiunea de selectie;

o   Accesibilitatea evenimentului (posibilitatea de a fi perceput);

o   Contextul in care se produce evenimentul.

Axa verticala cuprinde elemente ce caracterizeaza producerea mesajelor (produsul comunicarii) si controlul relatiei dintre cel ce percepe evenimentul si mesaj. Este axa mijloacelor comunicarii, a mijloacelor utilizate pentru producerea, transmiterea si distribuirea mesajelor.

           Mijloacele comunicarii sunt formate din:

     –  agenti care permit transmiterea semnalelor (canale, mijloace tehnice, media);

    –  procedee de alegere si combinare a mijloacelor utilizate;

    – resurse administrative, institutionale pentru controlul productiei si distribuirii mesajelor;

Toate aceste mijloace permit transformarea unei reactii (perceptii) intr-un mesaj. Mijlocele fac disponibile pentru destinatar elementele componente ale
mesajului, mesaj care trebuie sa posede o forma si structura bine definite. Enuntul mesajului se produce intr-un context dat, iar contextul se refera la elementele care intervin pentru a face ca un eveniment sa fie selectat pentru a fi perceput.

                  Orice perceptie a unui enunt produce efecte (consecinte); unele efecte tin de eficienta (atingerea obiectivelor vizate, a obiectivelor initiale ale comunicarii), altele sunt consecinte neintentionate sau nedorite ale comunicarii.

Modelul indica in primul rand importanta elementelor care intervin in perceptia evenimentelor:

– punctele de vedere si experientele trecute ale mesajului influenteaza perceptia;   

             – fiecare persoana are o perceptie proprie a mesajului, acelasi mesaj poate fi perceput diferit de persoane diferite.

Modelul arata ca sistemul comunicarii este dinamic si deschis, in sensul ca efectele (consecintele) sunt partial previzibile, partial imprevizibile.