Rolul C.n.a. In Combaterea Traficului de Fiinte Umane
PROIECT DE LICENȚĂ
Rolul cna în combaterea traficului de ființe umane
CUPRINS
INTRODUCERE
1. TRAFICUL DE FIINȚE UMANE
1.1.Retrospectivă istorică și conceptul actual de trafic de ființe umane
1.2. Traficul de ființe umane – formă a criminalității organizate
1.3. Cauzele traficului de ființe umane
1.4. Etapele traficului de ființe umane
1.5. Consiliul Europei în lupta contra traficului de ființe umane
2. ORGANELE STATULUI ÎN LUPTA CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE.18
2.1. Centrul Național Anticorupție și rolul său într-o societate democratică
2.2. Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA
2.3. Date statistice cu privire la traficul de ființe umane în R.Moldova
2.4. Despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit în cazurile de trafic de ființe umane
3. CAZURI PRACTICE
3.1. Caz practic de trafic de persoane în Turcia
3.2. Caz practic de trafic de persoane în Rusia
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE : HOTĂRÂRI ALE CSJ ÎN CAZURI DE TRAFIC DE FIINȚE UMANE
Decizia CSJ în dosarul nr.1 ra -1343/2008 din 26.12.2008
Decizia CSJ în dosarul nr. 1 ra -1376/08 din 10.12. 2008
Decizia CSJ în dosarul nr. 1 ra -382/09 din 25.03. 2009
INTRODUCERE
Actualitatea temei proiectului de licență. Deși traficul de ființe umane a luat proporții catastrofale în țara noastră și denotă aceeași tendință ascendentă, fenomenul nu a căzut, practic, în atenția savanților. Astfel, pînă la ora actuală, nu există nici un studiu riguros în problemă. Or, dacă nu există cunoștințe exacte despre un fenomen, nu există nici premisele necesare abordării lui corespunzătoare. Drept confirmare servește „reacția” manifestată de autorități și de societate, în ansamblu, în această privință. În vederea studierii problemei menționate, am întreprins o mică cercetare ale cărei rezultate sunt prezentate în prezentul proiect.
Moldova este mai cu seamă o țară de origine și mai puțin una de tranzit și destinație pentru femei și fete traficate în scopul exploatării comerciale sexuale și pentru bărbați traficați în scopul muncii forțate. În conformitate cu unul din rapoartele Organizației Internațional a Muncii, în 2008 Biroul Național de Statistică al Moldovei a estimat un număr aproximativ de 25,000 de victime ale traficului pentru muncă forțată în rândul cetățenilor moldoveni. Femeile din Moldova sunt traficate în primul rând în Turcia, Rusia, Cipru, Emiratele Unite Arabe, precum și în alte țări din Orientul Mijlociu și Europa de Vest. Bărbații sunt traficați pentru munci la construcții, în agricultură și în sectorul de servicii în Rusia și alte țări. Au fost înregistrate și câteva cazuri de trafic de copii pentru practicarea cerșitului în țările vecine. Fetele și femeile tinere sunt traficate și în interiorul țării din localitățile rurale în Chișinău; și există și probe precum că bărbații din țările vecine sunt traficați în Moldova pentru muncă forțată. Mica regiune separatistă, Transnistria, din partea de est a Moldovei nu este controlată de guvernul central și rămâne a fi o sursă pentru traficul de ființe umane.
Scopul proiectului de licență. Scopul proiectului rezidă în studierea literaturii de specialitate în domeniul propus cât și a cazurilor practice de trafic de persoane specifice pentru țara noastră. În afară de aceasta o altă problematică ar fi eforturile depuse de statul nostru pentru prevenirea traficului de ființe umane și totodată pedepsirea persoanelor vinovate de acest fenomen. În acest sens am încercat să urmărim acțiunile statului nostru vizând diminuarea fenomenului dat. Astfel, Guvernul Moldovei interzice toate formele de trafic în baza prevederilor articolelor 165 și 206 din Codul său Penal. Penalitățile prescriu sancțiuni care variază de la șapte ani până la închisoare pe viață – sancțiuni care sunt suficient de stringente și proporționale cu cele fixate pentru viol. În 2008 s-a îmbunătățit colectarea de date cu privire la statisticile ce țin de aplicarea legii în domeniul traficului, deși au mai rămas preocupări cu privire la acuratețea acestor date. Guvernul a raportat inițierea a 246 de cauze penale privind traficul de ființe umane (o descreștere de la numărul de 507 de cazuri raportat anul trecut) și 127 de urmăriri penale privind traficul de ființe umane (o descreștere de la numărul de 250 de urmăriri penale raportate anul trecut), inclusiv 31 de urmăriri penale privind traficul de copii. Guvernul a raportat 58 de condamnări (în comparație cu 60 de condamnări raportate anul trecut) cu niște sentințe care variază de la 7 la 23 de ani de închisoare.
Metodologia de cercetare. În scopul realizării obiectivului de cercetare propus vom folosi în cadrul investigației atât suportul teoretic la subiectul propus cât și practica instanțelor judecătorești în materia relevantă.
Structura proiectului. Proiectul este compus din trei capitole capitole. Primul capitol dezvăluie din punct de vedere teoretic esența fenomenului de trafic de ființe umane și măsurile adoptate la nivel european și național vizând prevenirea și combaterea sa. Capitolul doi se referă la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acestei infracțiuni. Capitolul trei descrie un caz practic de trafic de persoane din R.Moldova și prezintă practica Curții Supreme de Justiție cu privire la acest subiect.
1.TRAFICUL DE FIINȚE UMANE
Retrospectivă istorică și conceptul actual de trafic de ființe umane
În conformitate cu Protocolul privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor (2000), adițional la Convenția ONU împotriva crimei organizate transfrontaliere, „Traficul de persoane înseamnă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor prin amenințare cu forța sau prin folosirea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau situație de vulnerabilitate, sau prin oferirea sau acceptarea de plăți sau foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane care deține controlul asupra altei persoane în scop de exploatare. Exploatarea va include, la nivel minim, exploatarea prostituției altora sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute sau prelevare de organe”[6].
Conceptul de trafic nu este unul nou și a fost pentru prima dată utilizat în secolul XVI, în calitate de sinonim pentru comerț. Astfel, acest termen nu avea conotații negative. Totuși, către secolul XVII, traficul a început a fi asociat cu vânzarea ilicită și/sau neloială a mărfurilor. Deși la începuturi, prin trafic se înțelegea, în mare parte, vânzarea de droguri și arme, către secolul XIX această noțiune mai includea și comerțul cu ființe umane tratate ca bunuri și vândute în sclavie. Acest comerț „tradițional” cu sclavi a fost scos în afara legii spre finele secolului XIX. La începutul secolului XX, termenul de trafic, de cele mai multe ori, se referea la „comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația peste frontierele internaționale a femeilor și copiilor în scopul prostituției. Doar spre finele anilor 1990, traficul a fost asociat cu prostituția și exploatarea sexuală a femeilor și copiilor.
Odată cu adoptarea Protocolului privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special de femei și copii (2000), adițional la Convenția ONU împotriva crimei organizate transfrontaliere (în continuare Protocolul cu privire la Trafic), au fost inserate două inovații în domeniul traficului. În primul rând, a fost elaborată o definiție internațională comprehensivă a traficului de ființe umane. În al doilea rând, și mult mai important, definiția oferită de Protocol este una destul de extinsă ca domeniu de aplicare și inserează munca forțată ca unul dintre scopurile traficului, pe lângă scopul exploatării sexuale. În timp ce Protocolul enunță câteva distincții certe între traficul în scopul exploatării sexuale și traficul în scopul exploatării muncii și a serviciilor(precum și practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei și servituții), trebuie de ținut cont de faptul că exploatarea sexuală nu reprezintă muncă forțată. Într-adevăr, Organizația Internațională a Munci a ținut cont de conceptul de prostituție forțată și exploatare sexuală în Convenția 29 cu privire la munca forțată. În general, traficul, la moment, se referă la circulația persoanelor, de multe ori ilegală, peste hotare sau pe teritoriul aceluiași stat, fenomen tratat ca o activitate comercială care finisează cu exploatarea prin muncă sau sexuală [23].
O problemă dificilă ce se referă la protecția victimelor traficului ține de consimțământul victimei traficate. Chiar dacă victima și-a dat inițial consimțământul, acest fapt nu înseamnă că dreptul învinuitului de a se apăra este restricționat și la prezumția nevinovăției. Protocolul cu privire la Trafic nu trebuie interpretat ca lăsând dovada probelor pe seama victimei. În general, consimțământul unei victime adulte nu este relevant atunci când au fost aplicate orice măsuri de constrângere stabilite de Protocol. Circulația persoanelor în scopul muncii forțate și a prestării serviciilor, de obicei, implică un agent sau un recrutor, un transportator și, în final, un angajator, care va beneficia de un anumit profit de pe urma exploatării persoanei traficate. În unele cazuri, una și aceeași persoană îndeplinește aceeași funcție. Datorită posibilităților de călătorie și tehnologiilor informaționale, precum și a cererii crescânde pentru muncă ieftină din statele industrializate, a restricțiilor la obținerea vizei, căile legale de emigrare s-au diminuat considerabil. De cele mai multe ori, agențiile private de recrutare, intermediarii și angajatorii transformă această situație într-un avantaj personal și ademenesc potențialii migranți în condiții de exploatare.
Pentru victimele traficului, plecarea peste hotare se prezintă deja ca una riscantă, locul de muncă din țara de destinație fiind nereglementat și realizându-se în condiții mizere, degradante și periculoase. Deși în anumite state dezvoltate există o cerere persistentă de forță de muncă și brațe de muncă care doresc să accepte munci prost remunerate și în condiții de nesiguranță, deseori cu caracter sezonier, resortisanții acestora refuză să accepte aceste categorii de munci. Acest fapt creează o situație în care victimele traficului nu concurează cu cetățenii statului de destinație în ceea ce privește posturile de muncă, astfel creând un surplus de oferte care, de asemenea, contribuie la înrăutățirea condițiilor de muncă.
Este dificil de a estima numărul de persoane traficate, deoarece majoritatea acestor mișcări sunt ilegale și nereglementate. Totuși, recent OIM a publicat o estimare globală cu privire la munca forțată, incluzând consecințele muncii forțate și ale traficului.
Estimarea globală minimă a numărului de persoane exploatate prin muncă ca rezultat al traficului este de 2,450,000. Circa 20 % dintre toate cazurile de exploatare a muncii și circa un sfert din cazurile de muncă forțată organizate de către agențiile private sunt urmare directa a traficului, astfel proporția fiind destul de semnificativă. Totuși, din punct de vedere al localizării geografice, există diverse variații vizând proporția victimelor traficului din numărul total de victime ale muncii forțate. Numărul peroanelor traficate (vezi tabela de mai jos) este calculat în țările de destinație (acolo unde sunt impuși să lucreze) și nu în statele de origine. Estimările scăzute pentru Africa sau statele în tranziție nu ar trebui să ascundă faptul că persoanele din aceste regiuni sunt traficate în alte regiuni, și anume în state industrializate.
Distribuirea regională a numărului de persoane supuse muncii forțate, în rezultatul traficului de ființe umane Asia & Pacific 1.360.000 Statele industrializate 270.000 America Latină & Caraibe 250.000 Orientul Mijlociu și Africa de Nord 230.000 Statele în tranziție 200.000 Africa, Sub-stimarea globală minimă a numărului de persoane exploatate prin muncă ca rezultat al traficului este de 2,450,000. Circa 20 % dintre toate cazurile de exploatare a muncii și circa un sfert din cazurile de muncă forțată organizate de către agențiile private sunt urmare directa a traficului, astfel proporția fiind destul de semnificativă. Totuși, din punct de vedere al localizării geografice, există diverse variații vizând proporția victimelor traficului din numărul total de victime ale muncii forțate. Numărul peroanelor traficate (vezi tabela de mai jos) este calculat în țările de destinație (acolo unde sunt impuși să lucreze) și nu în statele de origine. Estimările scăzute pentru Africa sau statele în tranziție nu ar trebui să ascundă faptul că persoanele din aceste regiuni sunt traficate în alte regiuni, și anume în state industrializate.
Distribuirea regională a numărului de persoane supuse muncii forțate, în rezultatul traficului de ființe umane Asia & Pacific 1.360.000 Statele industrializate 270.000 America Latină & Caraibe 250.000 Orientul Mijlociu și Africa de Nord 230.000 Statele în tranziție 200.000 Africa, Sub-Sahara 130.000. În lume – 2.440.000 [23].
Analizând profilul persoanelor traficate supuse diferitor condiții de muncă forțate, observăm că acesta este diferit de profilul general al victimelor: multe persoane sunt traficate în scopul exploatării sexuale (43 %), dar un număr impunător sunt traficate și pentru exploatare economică (32 %). Cota rămasă (25 %) se referă la alte scopuri sau la scopuri mixte. În acest sens, de asemenea, se înregistrează distincții geografice – traficul în scopul exploatării economice variază de la circa un sfert din totalul cazurilor de trafic în statele industrializate la circa 90 % în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Traficul diferă în dependență de regiune, persoane traficate, sectoare în care lucrează și ariile de origine și destinație:
Copiii și femeile tinere sunt traficați în interiorul și peste hotarele țării în America Centrală și de Sud și în Africa Centrală și de Vest pentru exploatare în gospodăriile casnice și pentru industria sexuală.
Persoane de toate vârstele sunt traficate peste hotarele țării în Asia de Sud pentru a lucra la fabricile de covoare și confecții, pentru cerșit stradal, în construcții și plantații de ceai, la manufacturi sau cuptoare pentru cărămizi.
În Orientul Apropiat și Africa de Nord, femeile și fetele sunt traficate pentru a lucra în gospodăriile casnice, băieții sunt traficați în regiune pentru a lucra în calitate de întreținători de cămile, iar bărbații din Asia sunt traficați pentru a munci în sectorul de construcție și muncă manuală.
Fluxurile migraționale din Europa de Est și Asia (de cele mai multe ori tranzitând prin Europa de Est) se îndreaptă spre Europa de Vest și includ femei și fete traficate în industria sexuală, precum și bărbați și femeii traficați spre Spania, Marea Britanie,
Germania sau Franța. Fluxurile migratorii din Asia Centrală și de Est tind să se orienteze spre Rusia, în sectorul de construcții. Mai mult, Asia Centrală și de Est este considerată o arie importantă de tranzit pentru victimele traficului.
În China se înregistrează fluxuri migratorii interne masive – din regiuni rurale spre urbane. Această situație generează exploatarea economică și sexuală a femeilor tinere. Mulți migranți chinezi sunt vulnerabili contrabandei și traficului în anumite enclave economice din Europa și America de Nord, cu preponderență în domeniul textil, restaurante și munci casnice.
Doar în ultimii ani, s-a conturat o imagine mai clară a fenomenului de trafic. Deși inițial conceptul de trafic era asociat cu traficul de femei, copii și exploatare sexuală, lumea a început să înțeleagă că în trafic sunt implicate persoane de toate vârstele și genurile, precum și diverse sectoare economice.
Traficul de ființe umane – formă a criminalității organizate
Traficul de ființe umane constituie o formă de manifestare a criminalității organizate. În această calitate, el posedă trăsăturile caracteristice tipului dat de criminalitate, are o esență identică și se supune legilor de existență proprii fenomenului din care face parte. Dincolo de însușirile generale, traficul de ființe umane se distinge prin anumite particularități specifice. De aceea, pentru a înțelege fenomenul traficului de ființe umane este necesar, mai întîi de toate, a cunoaște ce reprezintă criminalitatea organizată ca atare.
Traficul de ființe umane constă în comerțul ilicit cu oameni sau cu anumite organe și țesuturi ale lor, adică, într-un schimb de obiecte prin cumpărarea și vînzarea lor, în care unul dintre ele îl constituie ființa umană, iar celălalt – mijloacele pecuniare sau alte obiecte acceptate.
Trăsăturile principale ale traficului de ființe umane, sunt, practic, aceleași proprii crimei organizate și anume:
comerț cu ființe umane, inclusiv cu organele și țesuturile lor;
activitate criminală în grup (stabil și numeros);
diviziune pronunțată a activității criminale;
ierarhizare strictă a grupului criminal;
norme de conduită și valori criminale exact definite și riguros aplicate;
profesionalizare criminală [18, p.3];
Esența traficului de ființe umane constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau, cel puțin, consistente pe calea comerțului cu oameni, inclusiv cu organele și țesuturile lor. Iată de ce, această caracteristică trebuie considerată drept trăsătură definitorie primordială, invariabil prezentă, indiferent de formele particulare pe care le ia fenomenul traficului de ființe umane.
Inițierea unei astfel de activități criminale nu provine din imaginația unor inși hotărîți să se căpătuiască, cu tot dinadinsul, pe calea infracțiunilor. Ea se naște, legic, ca răspuns la o anumită cerere și ofertă existentă în acest sens, și poate deveni un fenomen social propriu-zis, așa cum s-a și întîmplat în Europa ultimului deceniu. Această cerere a apărut în virtutea relațiilor și proceselor sociale formate, la un moment dat, în statele europene, dar a fost puternic condiționată de afluxul necontrolat de brațe de muncă ieftine. Ea viza, în principal:
(1) cererea la brațe de muncă ieftine pentru munca la negru (menajere, chelneri, lucrători la șantiere de construcție etc.);
(2) cererea la femei și copii pentru industria sexului;
(3) cererea la organe și țesuturi umane;
(4) cererea la unelte umane pentru anumite activități criminale (furturi de buzunare, din autoturisme etc.).
Deși cererea la femei și copii pentru industria sexului și cererea la organe și țesuturi umane cauzează cele mai grave consecințe sociale și umane, traficul de ființe umane a fost favorizat în cea mai mare măsură, totuși, anume de cererea la brațe de muncă ieftine pentru munca la negru. Oferta la această cerere vine, în primul caz, de la cetățenii sărăciți ai statelor ex-socialiste, iar în celelalte cazuri de la traficanți sau persoane dispuse să ofere asemenea servicii. Profitînd de starea de lucruri existentă, unii indivizi se implică, acceptînd riscurile juridice (inclusiv penale) corespunzătoare, în intermedierea dintre cerere și ofertă, pentru a se pricopsi cu niște beneficii.
Veniturile obținute pe această cale, adică prin traficul de ființe umane, se dovedesc a fi, în realitate, destul de consistente, încît fenomenul ia amploare și se intensifică exponențial, iar criminalitatea organizată capătă noi manifestări, noi dimensiuni. Intensificarea activității de traficare a ființelor umane este alimentată și de nivelul ridicat al cererii și ofertei existent în societate. Cu alte cuvinte, sporirea cererii și ofertei suscită o intensificare relativ proporțională a acestei forme de manifestare a criminalității organizate. De menționat că nu arareori criminalii folosesc cererea și oferta existentă la brațe de muncă ieftine destinate muncii la negru pentru a deturna persoanele respective în alte scopuri, cu caracter criminal, pentru a răspunde unei cereri de altă natură (de exemplu, femeile care doresc să muncească în străinătate sunt induse în eroare și silite apoi să practice prostituția, pentru a satisface cererea la servicii sexuale). Persoanele supuse traficului sunt, de regulă, folosite în activități precum: prostituția, pornografia, cerșitul, munca forțată etc.
Aflată în fața unor manifestări tot mai frecvente de comerț cu ființe umane, societatea a reacționat, uneori prompt, alteori cu o nejustificată întîrziere, prin a-l respinge și a-l incrimina. Pericolele pentru care comerțul cu ființe umane este socialmente interzis sunt, în principal, următoarele:
comerțul cu ființe umane reprezintă un act profund inuman, de natură a promova un tip de relații sociale care suscită disprețul, alienarea și învrăjbirea între oameni;
comportă o violare gravă a drepturilor și libertăților omului;
amplifică fenomenul criminalității organizate și, în genere, criminalitatea;
alimentează o serie de comportamente socialmente indezirabile (prostituția, cerșetoria, pedofilia etc.) [12, p.321].
Profitând, cu o uimitoare abilitate, de condițiile propice oferite de societate, traficul de ființe umane se dezvoltă continuu și devine o activitate criminală complexă, bine organizată și lucrativă. Activitatea criminală de acest gen este practicată de persoane particulare, dar mai ales de grupări criminale. Dintr-o optică generală, ele pot fi clasificate astfel:
(1) grupuri criminale mari;
(2) rețele criminale;
(3) grupuri criminale mici;
(4) persoane particulare [22].
Grupurile criminale mari sunt, de regulă, numeroase, bine organizate, avînd o structură ierarhică pronunțată și o extindere internațională. Ele posedă contacte politice și economice la toate nivelurile atît în țările de origine, cît și în cele de destinație a persoanelor traficate. Grupurile criminale din categoria dată desfășoară traficul sub acoperire legală, dispun de propriile filiere de operare și speculează cu iscusință carențele și prevederile legislației, dînd dovadă de o bună cunoaștere a legilor și a procedurilor administrative. Ele sunt unitare și acționează, în general, de sine stătător.
Rețelele criminale nu constituie grupuri unitare de infractori. Ele sunt formate din verigi relativ independente (indivizi sau grupuri mici de criminali), care cooperează episodic, fără să formeze grupuri criminale unitare și stabile. Activitatea fiecărei verigi are loc, de regulă, pe teritoriul național și vizează numai un segment al traficului, în timp ce rețeaua are un caracter internațional, desfășurînd un proces criminal transfrontalier. Ele pot fi identificate și după vînzările repetate, succesive (multiple) ale victimelor, specifice mecanismului de realizare a traficului practicat.
Grupurile criminale mici nu depășesc, de cele mai dese ori, numărul de zece membri și efectuează traficul sau de sine stătător, sau în rețea. Ele au, de obicei, un caracter național (sunt formate din cetățeni ai aceluiași stat) și își desfășoară activitatea criminală atît în limitele statului propriu, cît și la nivel transfrontalier.
Persoanele particulare sunt niște indivizi care practică traficul de ființe umane pe cont propriu sau/și în rețea. Din cercetările efectuate rezultă că activității criminale în discuție îi este propriu următorul mecanism, adică mod de realizare a traficului de oameni [18, p.6].
1.3. Cauzele traficului de ființe umane
Un factor care contribuie la creșterea proporțiilor traficului este globalizarea. Dezvoltarea tehnologică facilitează comunicarea, rezultând, spre exemplu, în abundența de spoturi publicitare TV dar și o utilizare tot mai frecventă a telefoanelor mobile. În aceste circumstanțe, și călătoriile peste hotare au devenit mult mai ușor și rapid de organizat decât în anii precedenți. Mai mult decât atât, globalizarea a sporit standardele de trai în țările dezvoltate, astfel această situație fiind însoțită de creșterea inegalității atât la nivel global, cât și național. Globalizarea a contribuit la reducerea barierelor în procesul de circulație a bunurilor și capitalurilor la nivel internațional. Aceste schimbări, însă, nu au fost însoțite de acțiuni politice similare în vederea înlăturării restricțiilor în procesul de circulație a persoanelor.
Factorii care contribuie la trafic sunt:
Din punct de vedere al ofertei
a)Climatul în care prosperă activitățile traficanților – datorită unei guvernări ineficiente caracterizată printr-o administrație publică coruptă sau absentă.
b) Ineficiența sistemului legal și juridic
c) Discriminarea bazată pe diferența genurilor persistentă în procesul de angajare, educație și informații. Spre exemplu, oportunități de angajare peste hotare sunt oferite în preponderență bărbaților, astfel femeile devenind mult mai vulnerabile pentru traficanți.
d) Ineficiența sau lipsa căilor legale de migrare, precum și lipsa de informație cu privire la mijloacele existente pentru a obține o muncă peste hotare
e) Analfabetismul și nivelul scăzut de educație
f) Lipsa de cunoștințe cu privire la riscurile migrației
Traficul este o crimă care implică riscuri minime și profituri maxime [13, p. 255].
Din punct de vedere al cererii
a) Concurența în țările dezvoltate generează reducerea constantă a costurilor prin sub-contractarea lucrătorilor, scăderea salariilor.
b) Tendința rezidenților de a refuza anumite categorii de munci manuale, datorită nivelului sporit de educație și a extinderii programelor de asistență socială (compensații pentru șomeri, alocații pentru familii, salariu minim).
c) Sporirea participării feminine pe piața muncii generează necesitatea lucrătorilor casnici, bonelor, supraveghetorilor pentru bătrâni etc.
d) Cererea consumatorului pentru produse și servicii la un preț scăzut și oferite rapid.
e) Dezvoltarea industriei sexuale și de agrement – a generat cererea pentru servicii sexuale
f ) Absența unui cadru de reglementare eficient și lipsa sancțiunilor
g) Lipsa de respect pentru și/sau încălcarea drepturile omului
h) Riscuri minime, profit înalt – caracteristici ale afacerii de trafic Lipsa de conștientizare
i) Corupția oficialilor din sistemul de migrație și vamal
1.4. Etapele traficului de ființe umane
Cercul traficului poate fi descris ca o afacere foarte bine organizată care este divizată în trei etape consecutive, în conformitate cu elementele traficului descrise în Protocolul de la Palermo:
1.Recrutarea potențialilor candidați în vederea angajării peste hotare,
2.Transferul migranților recrutați spre locurile de muncă presupuse de peste hotare,
3.Recepția sau adăpostirea migranților în condiții de constrângere, exploatare și de muncă forțată [6].
Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că condițiile abuzive comise la orice etapă în parte a ciclului traficului nu trebuie cumulate pentru a considera fapta comisă trafic. Constrângerea și exploatarea pot, spre exemplu, să aibă loc doar la ultima fază a ciclului, atunci când persoana începe să lucreze, în timp ce recrutarea și transportarea să fie decisă de comun acord, înainte de plecare. Astfel, trebuie să menționăm că ciclul traficului și cele trei etape ale sale sunt destul de fluide: nu este necesar ca fiecare migrant recrutat și transportat să fie forțat să muncească. Dar este posibil ca un migrant recrutat și transportat legal să fie exploatat, în cele din urmă. Într-adevăr, multe persoane care ajung în situații de muncă forțată au emigrat voluntar și au devenit victime în timpul călătoriei sau în țara de destinație.
a) Etapa de recrutare
Traficanții care încearcă să atragă peroanele în situație de trafic, utilizează un număr de metode:
Prin forță, constrângere, complicitate și ignoranță
Recrutorii pot atrage victimele, promițându-le locuri de muncă bine remunerate în statele de destinație. De asemenea, aceștia pot face uz de violență și constrângere.
Unele victime sunt răpite, dar în cele mai multe cazuri, la etapa recrutării, există o anumită înțelegere între traficant și potențiala victimă.
Prin recrutare voluntară a victimelor care nu suspectă consecințele
Atrași de promisiunea unei vieți mai bune, mulți migranți pleacă voluntar cu recrutorii, unii chiar căutându-i, dornici fiind să le plătească taxele solicitate și acceptând să se îndatoreze față de recrutor, astfel riscând să devină într-o situație de servitute, în care datoriile sunt de cele mai dese ori sporite de câteva ori.
Prostituție și trafic
Femeile care lucrează în industria sexuală a țării de origine sunt supuse unui risc sporit de a deveni traficate. Aceasta are loc deoarece proxeneții sunt, în mare parte, membri ai rețelelor criminale, iar femeile au fost deja traficate în țara sa, vândute sau re-vândute etc.
Documente false
Migranții ar putea primi acte false – pașapoarte și vize, contracte de muncă, certificate de căsătorie etc.
Prin aplicarea anumitor proceduri
Înainte de plecare, traficanții ar putea să-i oblige pe migranți și familiile lor să plătească integral sau în parte cheltuielile de călătorie, în bani cash sau sub alte forme. Traficanții, la fel, le-ar putea impune migranților condiții clare, precum:
a. Să accepte tutela oferită de către un reprezentant al rețelei criminale în țara de destinație
b. Angajarea obligatorie în țara de destinație în condițiile dictate de către traficant
c. Angajarea în sectoarele selectate de către traficanți, fără a avea dreptul de a depune plângere
d. Un „jurământ al tăcerii” care, dacă nu este respectat, va genera arestarea migrantului de către poliție și deportarea lui.
b) Etapa de transportare
Traficul poate fi:
În interiorul sau peste hotarele țării
Prin utilizarea diferitor metode și mijloace
Ex.: traficanții pot angaja un șofer sau un operator/companie de transport
Prin folosirea diferitor mijloace de transport
Ex.: de la avioane la containere, de la bărci, camioane la mersul pe jos
Prin rute simple și complexe
Perioada dintre plecare și sosire poate dura și câteva luni sau chiar ani. Traficanții, nu migranții, iau decizia asupra destinației. Câteva exemple de condiții degradante care pot avea loc în timpul călătoriei:
Anularea de către traficant a contractului semnat inițial, spre exemplu, sosirea într-o altă țară de destinație decât cea stabilită anterior
Călătoria în grupuri de persoane și utilizând mijloace de transport nesigure
Transferarea de la un traficant la altul
Abuz sexual, psihic și fizic
c) Recepția și etapa de repartizare a locurilor de muncă
După ce migrantul ajunge în țara de destinație, traficanții deseori își dau în vileag metodele abuzive, de constrângere și exploatare. Acolo, aceștia își lasă victimele în condiții de dependență și înăbușă orice încercare de rebeliune. Astfel, ceea ce pare la început contrabandă, în realitate, poate deveni trafic.
Cele mai dese exemple de forme de abuz aplicat de către angajator: rezilierea contractului inițialrezultă în prea multe ore de muncă, nerambursarea muncii, neplata salariului stabilit inițial sau plata prin alte forme decât cele monetare, munca în alt sector decât cel prestabilit (ex. prostituție), lipsa concediului medical, lipsa zilelor de odihnă, abuz sexual, fizic și psihologic, cazare în condiții destul de proaste, drogarea forțată, alimentare proastă sau chiar înfometarea [18, p.15].
O caracteristică specifică comportamentului traficanților este impunerea unei dominații permanente asupra victimei și lipsa oricăror posibilități de eliberare. Această sclavie crudă și inumană uneori poate avea loc și la etapele incipiente ale transferului, dar, de regulă, întotdeauna la etapa de repartizare a locurilor de muncă. Cele mai comune căi de impunere a acestei dependențe sunt: confiscarea actelor de identitate astfel încât migranții să nu aibă posibilitatea de a călători înapoi, amenințarea cu denunțarea la autoritățile țării de destinație, amenințarea cu aplicarea violenței fizice, amenințarea cu aplicarea violenței asupra membrilor familiei migrantului, izolare socială, închiderea într-un anumit spațiu, servitute, reținerea salariului sau reducerea excesivă a salariului.
1.5. Consiliul Europei în lupta contra traficului de ființe umane
Traficul de ființe umane subminează valorile fundamentale ale Consiliului Europei, astfel încât Consiliul s-a angajat să-l combată. Mai mult ca atât, fiind un organism pan-european, Consiliul este cea mai potrivită autoritate chemată să suprime toate manifestările traficului de ființe umane și să protejeze victimele acestuia.
Traficul de ființe umane reprezintă o problemă majoră pentru Europa. În fiecare an, un număr tot mai mare de persoane devin victime ale traficului de ființe umane. În mare parte, victimele sînt destinate exploatării sexuale (43%), dar multe din persoanele traficate sînt folosite și ca muncitori neplătiți și ilegali la lucrări agricole, în întreprinderi cu condiții grele de muncă sau ca servitori în familii (32%) [24].
Un asemenea trafic, cu incidențe penale pentru victimele sale, reprezintă o versiune modernă a comerțului cu sclavi din trecut. Majoritatea victimelor sunt tineri, chiar uneori și copii, toate căutând cu disperare să-și câștige cel puțin o existența precară, dar până la urmă se aleg doar cu viața răvășită de abuzuri și extorcare.
Încă din anii 80, Consiliul Europei s-a implicat activ în combaterea traficului de ființe umane, care și-a relevat tangențele cu o serie de probleme ce constituiau obiectul de preocupare a Consiliului Europei – protecția femeilor împotriva violenței, exploatarea sexuală a femeilor și copiilor, crima organizată și migrațiunea. Traficul de ființe umane constituie o încălcare a drepturilor omului și o atingere împotriva demnității și integrității ființei umane.
Consiliul Europei, având vocația principală de a apăra și a promova drepturile omului, a devenit "casa naturală" pentru activitățile destinate combaterii fenomenelor ce constituie o încălcare a demnității și integrității persoanelor, a libertății lor de deplasare, precum și, în unele cazuri, a dreptului lor la viață Consiliul Europei a venit cu mai multe inițiative în acest domeniu: a elaborat, de exemplu, instrumente juridice și strategii pertinente, a efectuat studii și acțiuni de monitorizare, a impulsionat cooperarea juridică și tehnică.
Textele de bază adoptate de Consiliul Europei vizând traficul de ființe umane sunt:
Convenția Consiliului Europei privind traficul de ființe umane din 16.05.2005 [5]
Recomandarea (2000) 11 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale [7]
Recomandarea (2001) 16 a Comitetului Miniștrilor adresată statelor membre privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale[8].
Consiliul Europei este autoritatea cu cele mai mari competențe atât pentru a combate toate manifestările traficului de ființe umane, cât și pentru a obține acordul țărilor de origine, tranzit sau de destinație asupra unei politici comune obligatorii. Textele internaționale existente fie că nu au un caracter executoriu, fie că iau în considerare doar careva aspecte ale problemei.
Valoarea adăugată a Convenției elaborate în cadrul Consiliului Europei rezidă în primul rând în afirmația că traficul de ființe umane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității umane; de aceea se impune o protecție mai extinsă a victimelor.
În al doilea rând, arealul de reglementare al Convenției cuprinde toate formele de traficare și, în al treilea rând, ea stabilește mecanismele de monitorizare pentru a asigura implementarea eficientă de către statele membre a prevederilor sale.
Convenția este un tratat cuprinzător care are ca scop:
• prevenirea traficului de ființe umane;
• protecția drepturilor fundamentale ale victimelor traficului;
• sancționarea drastică a traficanților.
Convenția este aplicată:
• tuturor formelor de trafic: național sau transnațional, legat sau nu de crima organizată;
• tuturor victimelor: femei, bărbați sau copii;
• tuturor formelor de exploatare: exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavia sau alte practici similare, menținerea în condiții de aservire și prelevarea de organe.
Eficiența tuturor tratatelor se măsoară prin gradul de eficiență a mecanismelor de monitorizare. Sistemul de monitorizare stabilit de Convenția Consiliului Europei este cu certitudine unul din punctele ei forte și se sprijină pe doi piloni:
GRETA, este un grup independent de experți în acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane care monitorizează implementarea Convenției. Sarcina grupului este de a întocmi rapoarte care vor evalua măsurile întreprinse de statele membre. Statelor care nu respectă integral prevederile Convenției, li se va cere să-și intensifice acțiunile.
Comitetul Statelor Părți la Convenție, constituit din reprezentanții statelor membre pentru care Convenția a intrat în vigoare, poate adopta, în baza rapoartelor și concluziilor GRETA, recomandări adresate unui stat implicat [24].
Începând cu anii 1980, Consiliul Europei a investit masiv în lupta împotriva traficului de ființe umane. Aceste eforturi au condus la adoptarea, în mai 2005 a Convenției privind lupta împotriva traficului de ființe umane și stabilirea unui mecanism de monitorizare pentru a evalua respectarea obligațiilor pe care le prevede. Acest mecanism de monitorizare este compus din Grupul de experți privind lupta împotriva traficului de ființe umane (GRETA), un grup multidisciplinar de 15 experți independenți, precum și din Comitetul Părților la Convenție. GRETA elaborează rapoartele de evaluare care conțin o analiză a punerii în aplicare a Convenției de către Părtea monitorizată și a propunerilor de acțiuni viitoare. Pe baza rapoartelor GRETA, Comitetul Părților, pilonul politic al mecanismului de monitorizare, poate adopta recomandări cu privire la măsurile pentru punerea în aplicare a concluziilor GRETA.
Prima rundă de evaluare a început în februarie 2010 prin transmiterea unui chestionar primelor zece țări care au devenit Părți la Convenție. Conform calendarului stabilit de GRETA, Părțile au trebuit să trimită răspunsurile sale până la 1 septembrie 2010. GRETA a examinat aceste răspunsuri și a adoptat, apoi a publicat, pe parcursul anului 2011, primele sale rapoarte de evaluare.
În februarie 2011, chestionarul a fost expediat celui de-al doilea grup, alcătuit din 10 State-părți la Convenție, care au transmis răspunsurile sale până în septembrie 2011. În februarie 2012, chestionarul a fost trasnmis celui de-al treilea grup de 10 țări, care și-au prezentat răspunsurile până la 1 iunie 2012.
Republica Moldova a semnat Convenția la 16 mai 2005, și a ratificat-o la 19 mai 2006. Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane a intrat în vigoare pentru republica Moldova la 1 februarie 2008.
Astfel, Moldova a făcut parte din primul grup de 10 țări evaluate de GRETA. În acest scop, o delegația GRETA s-a aflat în Moldova în perioada 10-13 mai 2011.
În raport, GRETA a menționat măsurile luate de autoritățile moldovenești în vederea combaterii traficului de ființe umane, printre care adoptarea unei legi speciale în vederea combaterii traficului și introducerea Sistemului Național de Orientare pentru asistența și protecția victimelor și potențialelor victime ale traficului.
Totodată, GRETA îndeamnă autoritățile moldovenești să elaboreze și să implementeze măsuri suplimentare pentru identificarea victimelor și potențialelor victime ale traficului de persoane. O atenție deosebită trebuie acordată grupurilor vulnerabile la traficul de persoane, cum ar fi femeile din familii defavorizate social, femeile supuse violenței în familie, copiii rămași fără îngrijire părintească și copiii plasați în instituții de stat.
În ceea ce privește asistența victimelor, GRETA consideră că sunt necesare măsuri suplimentare, în special pentru asigurarea resurselor umane și financiare suficiente pentru agențiile implicate în furnizarea măsurilor de asistență și pentru asigurarea participării eficiente a colectivităților locale la funcționarea sistemului național de orientare. Mai mult, având în vedere numărul redus al victimelor care au primit despăgubiri din partea traficanților, GRETA îndeamnă autoritățile moldovenești să instituie un sistem public de indemnizare pentru victimele traficului de persoane.
Cât privește punerea în aplicare a legislației penale, GRETA consideră că anchetarea infracțiunilor de trafic ar trebui să fie îmbunătățită în scopul de a asigura că ele conduc la sancțiuni proporționale și disuasive. În acest context, o atenție deosebită trebuie acordată la cazurile de TFU cu implicarea funcționarilor publici.
Înainte de întocmirea raportului de evaluare, GRETA a avut consultări cu autoritățile competente și organizațiile non-guvernamentale și internaționale active în domeniul combaterii traficului de ființe umane în Republica Moldova. Primul proiect confidențial al acestui raport a fost trimis autorităților moldovene și comentariile lor au fost luate în considerare în raportul final de evaluare adoptat de GRETA. Acest raport este publicat împreună cu comentariile finale ale autorităților moldovene, astfel cum prevede Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane.
Pe baza raportului GRETA, Comitetul Părților la Convenție va prevedea adoptarea de recomandări adresate Guvernului Republicii Moldova [24]
ORGANELE STATULUI ÎN LUPTA CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
Centrul Național Anticorupție și rolul său într-o societate democratică
Cadrul juridic al activității Centrului îl constituie Constituția Republicii Moldova; Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție, adoptata de către Parlamentul Republicii Moldova la 6 iunie 2002, cu modificările ulterioare, alte acte normative, inclusiv tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Centrul Național Anticorupție (denumit în continuare Centru) este un organ specializat în prevenirea și combaterea corupției, a actelor conexe corupției și a faptelor de comportament corupțional. Centrul este un organ apolitic, nu acordă asistență și nu sprijină nici un partid politic.
Principiile de activitate
Centrul își desfășoară activitatea pe principiile legalității, independenței, imparțialității, aplicării prioritare a metodelor de prevenire a corupției față de cele de combatere,respectării drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, oportunității, îmbinării metodelor si mijloacelor publice si secrete de activitate, îmbinării conducerii unipersonale si colegiale, colaborării cu alte autorități publice, organizații obștești si cu cetățeni.
Atribuțiile
În atribuțiile Centrului intră prevenirea, depistarea, cercetarea și curmarea contravențiilor și infracțiunilor de corupție și a celor conexe corupției, precum și a faptelor de comportament corupțional; prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului,efectuarea expertizei anticorupție a proiectelor de acte legislative și a proiectelor de acte normative ale Guvernului, precum și a altor inițiative legislative prezentate în Parlament, în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire și combatere a corupției;asigurarea desfășurării evaluării riscurilor de corupție în cadrul autorităților și instituțiilor publice prin instruire și consultare, monitorizare și analiză a datelor referitoare la evaluarea riscurilor de corupție, precum și coordonarea elaborării și executării planurilor de integritate.
Necesitatea creării
Crearea Centrului a fost determinata, in primul rînd, de necesitatea edificării unei structuri de stat eficiente, scopul principal al căruia este combaterea infracțiunilor economice si corupției in Republica Moldova. Prevenirea lor este o sarcina prioritara pentru organele de ocrotire a normelor de drept. O alta cerința, nu mai puțin importanta, a fost necesitatea optimizării structurii si activității organelor de control. Din experiența anilor trecuți, nu se reușea soluționarea problemelor privind infracționalitatea economica, sporirea rezultatelor in combaterea ei din mai multe cauze, dintre care pot fi menționate cele mai importante: dublarea funcțiilor de către diferite instituții de stat, pe de o parte, si ineficienta interacțiune intre ele, pe de alta. In consecință, se înregistra un număr considerabil de controale si revizii tendențioase si inoportune, care nu aveau nici un efect asupra nivelului criminalității in economie, si sustrăgeau de la activitate agenții economici.
Fiecare organ de control avea competentele proprii, subordonarea sa ierarhica. Totodată, dintre tarile CSI, numai in Republica Moldova organele de control nu dispuneau de funcții de urmărire penala. Odată cu adoptarea Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Corupției, in Moldova a fost creata o instituție avînd un sistem complex de descoperire a infracțiunilor economice, începând cu obținerea si documentarea informațiilor operative, efectuarea actului de revizie si control, intentarea dosarului penal, urmărirea penala si transmiterea dosarului in instanța de judecata.
Centrul a fost creat ca urmare a fuzionării Departamentului Control Financiar si Revizie al Ministerului Finanțelor; Direcției anticorupție a Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate si Corupției, precum si a Direcției politiei economico-financiare a Inspectoratului General de Politie al Ministerului Afacerilor Interne si a Gărzii Financiare, care era subordonată Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Începând cu 6 iunie 2002, în Republica Moldova a fost înființat un organ de ocrotire a normelor de drept, specializat în contracararea infracțiunilor economico-financiare și fiscale, precum și a corupției – Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției. Cadrul juridic al activității Centrului îl constituia Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției nr. 1104-XV, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 6 iunie 2002, alte acte normative, inclusiv tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Crearea unui organ specializat în combaterea corupției și infracțiunilor economice a fost determinată și de standardele europene integraționiste, care impun necesitatea existenței organelor anticorupție specializate.
Avînd în vedere că corupția ca fenomen social negativ reprezintă un proces complex, tot un proces complex trebuie să constituie și acțiunile de curmare a corupției. Sub influența intensificării riscurilor înregistrate la nivel național și internațional, multe state au decis să adopte strategii de prevenire și combatere a corupției.
În așa mod, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției a constituit un imperativ al timpului, activitatea instituției, inițial, vizînd preîntîmpinarea, descoperirea, cercetarea, eliminarea contravențiilor și infracțiunilor economico-financiare și fiscale; contracararea corupției și protecționismului; contracararea legalizării bunurilor și spălării banilor obținuți în mod ilicit, efectuarea expertizei anticorupție a proiectelor de acte legislative și a proiectelor de acte normative ale Guvernului, în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire și combatere a corupției.
Primii pași …
Inițial, conform schemei de încadrare aprobată la 29 martie 2002, primii conducători ai Centrului au fost desemnați:
– dl Alexei Roibu, director al C.C.C.E.C.;
– dl Valentin Mejinschi, vicedirector, șef al Departamentului investigații operative și control documentar inopinat;
– dl Ghenadie Munteanu, vicedirector, șef al Departamentului control și revizie;
– dl Mircea Grigorev, vicedirector, șef al Departamentului pentru probleme administrative.
Începînd cu 01.07.2002, după publicarea Legii Republicii Moldova cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției nr.1104-XV din 06.06.2002 în Monitorul Oficial, a demarat angajarea prin transfer a personalului din cadrul Departamentului Control Financiar și Revizie al Ministerului Finanțelor, a Direcției anticorupție a Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate și Corupției, Direcției poliției economico-financiare a Inspectoratului General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne; a Gărzii Financiare a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
La 13.12.2002 a avut loc reorganizarea Centrului și s-a aprobat o nouă schemă de încadrare, conform căreia subdiviziunile instituției erau amplasate teritorial în orașele Chișinău, Bălți, Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Hîncești, Căușeni, Cahul și Comrat.
Această structură a fost funcțională pînă la 13 mai 2004, cînd a avut loc reorganizarea Centrului, cu reducerea unor subdiviziuni, ca rezultat fiind lichidate 8 direcții generale teritoriale. Astfel, din cele 9 subdiviziuni teritoriale au rămas în componența Centrului numai două: Direcția generală teritorială Bălți și Direcția generală teritorială Cahul.
Pe parcursul celor 10 ani de existență, C.C.C.E.C. a trecut prin 9 procese de reformare și reorganizare structurală, de 3 ori i-au fost modificate competențele procesuale și s-au schimbat 5 directori.
De-a lungul activității Centrului, rapoartele instituțiilor internaționale, în special cele europene, au recomandat consolidarea independenței C.C.C.E.C.. În pofida acestor recomandări, pînă la adoptarea Legii nr.120 din 25 mai 2012, problemei asigurării independenței reale a C.C.C.E.C. nu i-a fost acordată niciodată atenția cuvenită în procesele de reformare a acestuia.
La 25 mai 2012, Parlamentul a adoptat Legea nr.120 privind modificarea și completarea unor acte legislative, prin care a fost reformat C.C.C.E.C.. Astfel, C.C.C.E.C. a devenit Centrul Național Anticorupție (C.N.A.) de la 1 octombrie 2012, structură independentă în activitatea sa, care se supune doar legii. C.N.A. prezintă rapoarte Parlamentului și Guvernului, directorul C.N.A. se numește și se destituie din funcție de către Parlament, în baza unor criterii stabilite explicit.
Competența C.N.A. ține de prevenirea corupției și de combaterea infracțiunilor de corupție, infracțiunilor conexe acestora, infracțiunilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului. Selectarea angajaților C.N.A. urmează să se facă în baza unor proceduri foarte stricte, care implică verificări psihologice și la poligraf, iar corectitudinea și onestitatea activității acestora vor fi supravegheate riguros, prin aplicarea testelor de integritate și a monitorizării stilului de viață.
Lupta anticorupție poate avea succes, în cazul în care va fi antrenată în mai multe domenii, în special în cel social, economic, politic și altele. Să nu uităm că implementarea Strategiei naționale anticorupție este apreciată de către Uniunea Europeană ca fiind una dintre prioritățile integrative, ceea ce înseamnă că integrarea în Uniunea Europeană constituie una din prerogativele de perspectivă a țării noastre.
Importanța mișcării anticorupționale se reflectă prin dimensiunile sale:
– umanitară, deoarece corupția înăbușă și distorsionează dezvoltarea;
– democratică, deoarece corupția constituie o barieră în făurirea democrației;
– etică, deoarece corupția împiedică dezvoltarea integrității societății;
– practică, deoarece corupția ruinează relațiile de piață și privează societatea de potențiale beneficii.
Operînd cu valori ca legalitatea, oportunitatea, credibilitatea prin integritate, profesionalism și comunicare, Centrul în perioada de activitate a demonstrat perfecționare continuă și pași siguri spre un statut de instituție proeminentă în sistemul organelor de drept din țară.
Fiind exponentul principal în lupta anticorupție, C.N.A., ca succesor de drept al C.C.C.E.C., trebuie să devină și un promotor al reformelor instituționale care survin pentru a asigura în continuare aplicarea politicilor anticorupție, a măsurilor punitive și a celor preventive. Devenind o instituție cu adevărat independentă și depolitizată, cu o eficiență sporită și rezultate cu impact vizibil, C.N.A. va determina creșterea încrederii populației în instituția respectivă și în măsurile anticorupție aplicate de ea, devenind astfel și un exemplu pentru alte autorități participante la procesul de eliminare a corupției.
2.2. Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA
Traficul de ființe umane continuă să rămînă pentru Republica Moldova o problemă la ordinea de zi în pofida unui șir de măsuri de contracarare a acestui fenomen,întreprinse la noi în țară în ultimii ani. De cele mai multe ori victime ale traficului devin femeile și copiii, recrutați în fond în scopul exploatării sexuale în Turcia, în țările Orientului Apropiat (inclusiv Emiratele Arabe Unite și Israel), în țările Europei, precum și în Rusia. Bărbații moldoveni sunt vînduți în statele fostei Uniuni Sovietice în scopul exploatării prim muncă pe șantiere de construcții, în agricultură și la alte lucrări. În Moldova au fost înregistrate, de asemenea, cazuri de trafic cu persoane în scopul prelevării de organe și țesuturi. În majoritatea cazurilor victime ale traficului deveneau persoane separate. În același timp, au fost înregistrate și astfel de cazuri, în care victime ale traficului deveneau chiar familii – mame cu copii.
Este imposibil a estima cu exactitate dimensiunile de răspîndire a fenomenului trafic de ființe umane, în primul rînd, din cauza caracterului ascuns al problemei, precum și pentru că în Moldova lipsește un sistem unic de colectare a informației.
Fiecare participant la contracararea traficului ține evidența cazurilor colectate conform propriului algoritm, ceea ce duce la neconcordanța datelor la nivel național, iar unele cazuri chiar la supraaprecierea cazurilor de trafic de persoane.
În vederea prevenirii și combaterii traficului de ființe umane de către Republica Moldova a fost creat un cadru legislativ care în mare parte acoperă provocările înainte de fenomenul traficului.
Astfel, Codul penal intrat în vigoare la 12 iunie 2003 prevede răspunderea penală pentru traficul de ființe umane în art.165– Traficul de ființe umane; art.206– Traficul de copii; art.207 –Scoaterea ilegală a copiilor din țară; art.220 – Proxenetismul. Pentru traficul de ființe umane și traficul de copii sancțiunea maximă care poate fi aplicată este detențiunea pe viață, pentrus coaterea ilegală a copiilor din țară– 12 ani închisoare, iar pentru celelalte infracțiuni nominalizate, pedeapsa nu poate fi mai mare decît 7 ani închisoare [13, p.353].
Un progres al politicii statului întru contracararea acestui fenomen este adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr. 241 din 20.10.2005. Legea menționată reglementează raporturile juridice privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane; cadrul de asistență la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, la protecția și acordarea de ajutor victimelor acestui trafic; colaborarea autorităților administrației publice cu organizațiile neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile în activitatea de prevenire și com și combatere a traficului de ființe umane; cooperarea cu alte state și cu organizații internaționale și regionale competente în domeniu
Guvernul Republicii Moldova nu respectă în totalitate standardele minime privind protecția victimelor traficului de persoane, dar fac eforturi semnificative pentru a alinia acțiunile sale în conformitate cu aceste norme, se arată în Raportul Departamentului de Stat al SUA [8].
În documentul instituției americane se precizează că Republica Moldova este sursa, mai puțin o țară de tranzit și de destinație, pentru femei și fete supuse traficului sexual, pentru bărbați, femei și copii exploatați prin muncă forțată.
Femeile din Republica Moldova sunt victime ale prostituției forțate în Turcia, Rusia, Cipru, Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Kosovo, Israel, Indonezia, Malaiezia, Liban, Italia, Grecia, Ucraina, Republica Cehă și România.
Bărbați, femei și copii din țara noastră sunt exploatați prin muncă forțată în Rusia, Ucraina, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, domeniile principale de activitate fiind construcțiile, agricultura și serviciile. Unii copii din Moldova sunt forțați să cerșească în țările vecine. Experții americani consideră că victimele prostituției forțate pot fi găsite la Chișinău. Majoritatea femeilor sunt din Ucraina și mediul rural al Republicii Moldova.
Victimele traficului de ființe umane deseori sunt retraficați după ce se întorc în Moldova, constată autorii Raportului.
Potrivit acestora, victimele din Moldova adesea sunt recrutate de către persoanele fizice în care au încredere. În ultimii ani, au fost raportate cazuri de turism sexual practicat de cetățeni ai Statelor Unite, Marii Britanii, Germaniei, Turciei și, eventual, Italiei și Greciei.
Regiunea separatistă Transnistria din estul Moldovei se află în continuare în afara controlului Guvernului de la Chișinău și rămâne o sursă de victime pentru muncă forțată și prostituție. Guvernul Republicii Moldova nu respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, însă depune eforturi semnificative în acest sens.
Totodată, Guvernul moldovean a făcut progrese anul trecut privind protecția victimelor și prevenirea traficului de persoane, constată autorii documentului. Potrivit mai multor ONG-uri, capacitatea Guvernului de a identifica și de a oferi protecție pentru victimele traficului a crescut. Totodată, a crescut și participarea ONG-urilor în procesul de investigație a unor astfel de cazuri. Totuși, cazurile de corupție persistă și sunt pe larg răspândite în poliție și sistemul judiciar. Nici un funcționar nu a fost judecat sau condamnat pentru infracțiunile legate de trafic de ființe umane. Mai mult, eforturile de aplicare a legii au scăzut față de anul precedent, iar crimele legate de muncă forțată au fost rareori investigate și judecate, se mai arată în document.
2.3. Date statistice cu privire la traficul de ființe umane în R.Moldova
Începînd cu anul 2003 se înregistrează o creștere considerabilă a numărului de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane înregistrate, situație ce se datorează, în mare parte, intensificării activității de contracarare a organelor de urmărire penală din Republica Moldova, în contextul unor factori propice de ordin intern și extern. Astfel, în anul 2003, au fost depistate 52 de infracțiuni de trafic ilicit de ființe umane, prevăzute în art. 113/2 C. pen. (redacția anului 1961), 115 infracțiuni de trafic de ființe umane, prevăzute în art. 165 C. pen. (redacția anului. 2002) și 11 infracțiuni de trafic de copii, prevăzute în art. 206 Cod penal (redacția anului. 2002).
Înregistrarea a trei tipuri de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane se datorează implementării la 12.06.2003 a actualului Cod penal al Republicii Moldova, fapt care a determinat organele de drept să acționeze în temeiul a două legi penale în decursul unui an. În total, au fost depistate 178 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane, cu 150 (84 %) mai mult decît în anul precedent. Dintre cauzele penale privind aceste infracțiuni, 90 (50%) au fost trimise în judecată, 9 (5%) au fost transmise procurorului cu propunerea de punere sub învinuire, în 4 (2%) ancheta preliminară a fost suspendată, în privința a 20 (11%) termenul de urmărire penală a fost prelungit, în 13 (7%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 42 (23%) de dosare au fost adoptate alte decizii.
În anul 2004 au fost înregistrate 240 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 38 de trafic de copii, cu 100 (36%) mai mult în comparație cu anul precedent. Din numărul total al cauzelor penale referitoare la infracțiunile date, 150 (54%) au fost trimise în judecată, 13 (5%) au fost transmise procurorului cu propunerea de punere sub învinuire, în privința a 36 (13%) termenul de urmărire penală a fost prelungit, în 26 (9%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 53 (19%) de dosare au fost adoptate alte decizii.
Pe parcursul anului 2005 au fost relevate 251 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 42 de trafic de copii, cu 15 (5%) mai mult în comparație cu anul precedent. Dintre cauzele penale privind aceste infracțiuni, 188 (64%) au fost trimise în judecată, 24 (8%) au fost transmise procurorului cu propunerea de punere sub învinuire, în privința a 33 (11%) termenul de urmărire penală a fost prelungit, în 15 (5%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 33 (11%) de dosare au fost adoptate alte decizii.
În anul 2006 au fost înregistrate 243 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 61 de trafic de copii, cu 11 (4%) mai mult în comparație cu anul precedent. Din numărul total al cauzelor penale referitoare la infracțiunile date, 193 (63%) au fost trimise în judecată, în 25 (8%) urmărirea penală a fost încetată, iar în privința a 86 (29%) de dosare au fost adoptate alte decizii, fie prelungit termenul de urmărire penală.
Pe parcursul anului 2007 au fost înregistrate 251 de infracțiuni de trafic de ființe umane și 47 de trafic de copii, cu 6 (2%) mai puțin în comparație cu anul precedent. Dintre cauzele penale privind aceste infracțiuni, 176 (60%) au fost trimise în judecată, în 25 (8%) urmărirea penală a fost încetată, iar asupra 97 (32%) de dosare au fost adoptate alte decizii, fie prelungit termenul de urmărire penală.
După cum rezultă din datele statistice oficiale puse la dispoziție, în perioada 1999-2007, în Republica Moldova au fost înregistrate oficial 1481 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane [22].
Este de remarcat faptul că și datele cu privire la nivelul înregistrat al infracțiunilor referitoare la traficul de ființe umane de care dispun organele competente nu sunt exacte, deoarece sistemul și mecanismul actual de evidență a infracțiunilor are mai multe carențe de funcționare. Aceste probleme sunt favorizate de o serie de condiții, cum ar fi procedura de înregistrare a informației inițiale și exactitatea acesteia, criteriile și indicatorii de prelucrare și evidență a informației sau dotarea tehnică a subdiviziunilor de evidență. Totuși, informația respectivă constituie un indicator care denotă tendințele fenomenului în discuție.
Astfel, sub aspect teritorial, situația referitoare la nivelul înregistrat al traficului de ființe umane, în perioada 1999 – 2007, este următoarea (datele sintetizate pentru fiecare municipiu/raion sunt reflectate în Anexa 2):
de către organele de urmărire penală din municipiul Chișinău au fost înregistrate în total 486 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 1999; 35 – 2000; 45 – 2001; 12 – 2002; 95 – 2003; 69 – 2004; 76 – 2005; 79 – 2006; 73 – 2007;
de către organele de urmărire penală din municipiul Bălți au fost înregistrate în total 54 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 11 în anul 2001; 6 – 2003; 7 – 2004; 13 – 2005; 9 – 2006; 8 – 2007;
de către organele de urmărire penală din municipiul Bender (Tighina) au fost înregistrate în total 3 infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 2003; 1 – 2004;
de către organele de urmărire penală din zona de Nord (raioanele Dondușeni, Ocnița, Briceni, Edineț, Rîșcani, Glodeni, Drochia, Sîngerei, Florești, Fălești, Soroca, Rezina, Șoldănești) au fost înregistrate 160 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 2000; 2 – 2001; 2 – 2002; 30 – 2003; 38 – 2004; 29 – 2005; 30 – 2006; 29 – 2007;
de către organele de urmărire penală din zona de Centru (raioanele Anenii Noi, Hîncești, Ialoveni, Strășeni, Ungheni, Călărași, Nisporeni, Telenești, Orhei, Criuleni, Dubăsari) au fost înregistrate 212 infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 2 în anul 1999; 1 – 2000; 2 – 2001; 13 – 2002; 32- 2003; 56 – 2004; 32 – 2005; 37 – 2006; 37 – 2007;
de către organele de urmărire penală din zona de Sud (raioanele Vulcănești, Cahul, Cantemir, Basarabeasca, Taraclia, Leova, Ștefan Vodă, Căușeni, Cimișlia, Comrat, Ceadîr-Lunga), au fost înregistrate 128 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane: 1 în anul 2002; 13 – 2003; 30 – 2004; 24 – 2005; 27 – 2006; 33- 2007 [22].
Este de remarcat că, în perioada 2004-2007, Direcția pentru combaterea crimei organizate, Departamentul servicii operative, Centrul pentru combaterea traficului de persoane și Direcția poliției în transport ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova (subdiviziuni specializate cu drept de jurisdicție asupra întregului teritoriu al Republicii Moldova) au înregistrat 426 de infracțiuni referitoare la traficul de ființe umane (art. 165, 206 C. pen.), dintre care 67 – în anul 2004, 119 – 2005, 122 – 2006, 118 – 2007, atribuindu-le număr propriu de înregistrare. Acest fapt nu a permis divizarea infracțiunilor date sub aspect teritorial.
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în perioada 2003-2006, instanțele judiciare naționale de prim nivel au adoptat 226 de sentințe asupra cauzelor penale referitoare la traficul de ființe umane, dintre care 200 – în dosarele privind infracțiunile de trafic de ființe umane (art. 165 C. pen.) și 26 – în dosarele privind infracțiunile de trafic de copii (art. 206 C. pen.). Aceste sentințe au fost pronunțate în privința a 284 de persoane, dintre care 245 au fost recunoscute vinovate și condamnate pentru trafic de ființe umane / trafic de copii, 14 au fost achitate, iar în privința a 25 procesele penale au fost clasate.
Cu regret, în Republica Moldova nu funcționează deocamdată Sistemul informațional integrat automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvîrșit infracțiuni, componentele acestuia urmînd a fi elaborate și implementate în conformitate cu Programul de dezvoltare și automatizare a procesului de schimb informațional între participanții la sistemul sus-nominalizat. Actualmente, funcționează însă diferite sisteme informaționale de evidență a diverselor categorii de informații privind infracțiunile, cum ar fi:
Sistemul informațional de evidență a infracțiunilor și a persoanelor care le-au săvîrșit, Sistemul de evidență a hotărîrilor judecătorești în cauzele penale, Sistemul de evidență a persoanelor aflate în instituțiile penitenciare, Sistemul de evidență a persoanelor anunțate în căutare (date în urmărire generală). Toate aceste sisteme funcționează după criterii și parametri diferiți și sunt gestionate, nu de o singură structură specializată, ci de mai multe organe publice: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și Departamentul Instituții penitenciare. Drept urmare, analiza statistico-criminologică a datelor oficiale privind traficul de ființe umane s-a limitat în studiul de față doar la aspectele ce țin de numărul infracțiunilor înregistrate, localitățile în care au fost săvîrșite, rezultatele urmăririi penale în dosarele referitoare la faptele de traficare a persoanelor, numărul sentințelor pronunțate în cauzele penale din categoria, numărul persoanelor condamnate sau achitate de instanțele judiciare de primul nivel.
Astfel, nu a fost posibil a prezenta date cu privire la tipurile de pedepse aplicate condamnaților și deciziile adoptate în aceste dosare de instanțele judiciare ierarhic superioare în ordine de apel și recurs, deoarece sistemul de evidență al hotărîrilor judecătorești, gestionat de Ministerului Justiției, funcționează manual și nu conține asemenea informații.
2.4. Despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit în cazurile de trafic de ființe umane
Pentru a admite acțiunea în despăgubirea prejudiciului moral, trebuie întrunite următoarele condiții:
1) suportarea unui prejudiciu moral
Din păcate nu există un aparat electronic care ar determina intensitatea suferințelor, mai ales după ce ele au avut intensitate maximă. Însă este cert că echitatea cere ca suferințele mai mari să fie despăgubite mai mult decât suferințele reduse
2) fapta ilicită recunoscută de lege ca fiind una care atrage despăgubirea prejudiciului. Principiul Codului civil (art. 616 și 1422) este că instanța de judecată are dreptul să decidă plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral doar în cazurile expres prevăzute de lege. Actele normative subordonate legii nu pot introduce cazuri noi.
Evidențiem următoarele cazuri când victimei îi este deschisă o acțiune în despăgubirea prejudiciului moral:
1) încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale (art. 1422 Cod civil) [2]: drepturile civile personale nepatrimoniale, adică dreptul care nu are conținut economic și este indispensabil legat de persoană, sunt prevăzute de Constituție și Convenția europeană prin prisma practicii CEDO, precum și de alte legi speciale, și pot fi clasificate în următoarele categorii:
a) drepturi care privesc existența și integritatea persoanei: dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică (inclusiv a eredității), la onoarea, demnitatea și reputația profesională, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, la secretul corespondenței, la secret medical; dreptul la libera circulație;
b) drepturi îndreptate spre individualizarea persoanei: dreptul la nume, la domiciliu, la reședință, la stare civilă –pentru persoana fizică; dreptul la denumire, la sediu –pentru persoana juridică; dreptul la propria imagine ; dreptul la protecția datelor cu caracter personal ;
c) drepturile morale decurgând din creația intelectuală: în cazul dreptului asupra operelor: dreptul la paternitate, dreptul autorului la nume; dreptul la respectarea integrității operei; dreptul la divulgarea operei; dreptul la retractarea operei; dreptul
de autor al invenției; drepturile morale ale interpretului);
d) drepturile nepatrimoniale aferente relațiilor de familie – dreptul la viață intimă, familială și privată, dreptul la căsătorie, dreptul la egalitate în drepturi a soților în familie, dreptul la sprijin reciproc moral, dreptul la fidelitate conjugală, dreptul la educarea copilului, dreptul de vizită a copilului de către părinți și bunici, dreptul la neamestecul deliberat în relațiile familiale;
e) libertățile fundamentale ale omului – libertatea conștiinței, libertatea opiniei și exprimării, libertatea creației, libera circulație, libertatea întrunirilor, libertate de asociere, libertatea de a-și determina orientarea sexuală.
În aceste cazuri, legea nu trebuie să prevadă expres că prejudiciul moral urmează a fi despăgubit, ci este suficient legea să recunoască existența unui drept personal nepatrimonial ca atare.
2) încălcarea drepturilor unei persoanei fizice sau juridice:
a) printr-un act administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei.
Contradictoriu, art. 1404 alin.(2) al Codului civil rezervă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciu moral doar persoanelor fizice. Aplicând principiile Convenției Europene, instanțele naționale ignoră această limitare a Codului civil [2].
b) prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,;
c) prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești;
d) prin efectuarea de către un organ de stat a unui control al cărui rezultate au fost declarate nule și/sau ca urmare a aplicării unor sancțiuni declarate nule;
3) încălcarea de către angajator a obligațiilor de muncă sau privarea ilegală de posibilitatea de a munci
4) săvârșirea unei infracțiuni;
5) încălcarea de către producător, vânzător, prestator prin a drepturilor consumatorului.
6) încălcarea drepturilor patrimoniale (economice) ale autorului și interpretului, al titularului mărcii, dreptului asupra desenului sau modelului industrial, dreptului titularului brevetului de protecție a soiului de plante;
7) prin acțiunile de concurență neloială dintre concurenți.
Această listă de cazuri va evalua pe măsura evoluției legislației interne și a practicii CEDO.
Potrivit art. 1423 alin.(1), Cod civil [2], mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de:
1) caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate.
Potrivit alin.(2) La aprecierea acestora instanța va lua în considerare: a) circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, și b) statutul social al persoanei vătămate;
2) gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii; și
3) de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.
Din cauza motivării tradițional succinte a soluției judecătorești pe capătul de cerere privind prejudiciul moral, este imposibil de a aprecia în ce măsură, la moment, instanțele iau în cont aceste criterii și care este ponderea și cuantificarea financiară a fiecăruia. Repararea prejudiciului moral este reglementata prin art. 1422 si 1423 din Codul civil. Astfel, art. 1422 prevede:
“(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparația prejudiciului prin echivalent bănesc.
(2) Prejudiciul moral se repară indiferent e existența și întinderea prejudiciului patrimonial.
(3) Reparația prejudiciului moral se face și în lipsa vinovăției autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, tragere ilegală la răspunderea penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declarației scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancțiune administrativa a arestului sau a muncii corecționale și în alte cazuri prevăzute de lege”[2].
Spre deosebire de legislația anterioara, care prevedea cuantumul maxim (și minim) al compensației bănești care se poate stabili pentru prejudiciul moral cauzat prin lezarea onoarei și demnității, noul Cod civil nu instituie plafoane, reparațiile stabilindu-se în funcție de particularitățile fiecărui caz. În acest sens, art. 1423 prevede:
“(1) Mărimea compensației pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecata în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.
(2) Caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social al persoanei vătămate” [2].
Art. 1398 din Codul civil, stipulând temeiul și condițiile generale ale răspunderii delictuale, prevede ca o condiție obligatorie a reparării prejudiciului patrimonial și a celui moral prezența vinovăției (alin. 1). Alin. 2 al aceluiași articol specifica: “Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege”. Cazurile de reparație a prejudiciului moral cauzat fără vinovăție sunt prevăzute expres in alin. (3) al art. 1422, însă ele nu includ cazul apărării onoarei, demnității și reputației profesionale.
Prejudiciul material reprezintă una dintre principalele diviziuni care pot fi operate asupra noțiunii de prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale constă în împărțirea acesteia pe baza naturii sale intrinseci în prejudiciu patrimonial și prejudiciu nepatrimonial (denumit în mod curent și daună morală).
Distincția dintre dauna materială și dăuna morală corespunde marii diviziuni a dreptului în dreptul patrimonial și dreptul nepatrimonial.
În jurisprudență și în doctrină juridică s-a impus, încă de la punerea în aplicare a codului, interpretarea că acest text legal se referă la orice prejudiciu, adică atât la prejudiciul patrimonial, cât și la cel nepatrimonial.
Dăuna materială este atingerea adusă dreptului patrimonial și dăuna morală este atingerea adusă dreptului nepatrimonial. Prejudiciile materiale sunt cele care rezultă din atingerea unui interes patrimonial. Ele se pot prețui în bani. De aceea asemenea prejudicii se mai numesc și patrimoniale sau pecuniare. Astfel de prejudicii sunt, spre pildă, distrugerea sau stricarea unui lucru, omorârea ori rănirea unui animal. Dar nu numai atât: constituie de asemenea, un prejudiciu material și pierderea, în tot sau în parte, a unui drept patrimonial cum ar fi, spre pildă, dreptul la întreținere.
Prejudiciul material nu trebuie să fie ca în dreptul roman corpori datum. El nu implică un contact material. Întotdeauna despăgubirea care se acordă în cazul răspunderii civile delictuale este patrimonială, fie că este vorba despre repararea în natură a pagubei, fie că este vorba despre repararea prin echivalent bănesc.
Când prejudiciul este evaluabil în bani, el este patrimonial: deteriorarea unui bun, prejudiciul suferit de o persoană prin pierderea parțială sau totală a capacității de a muncii.
În situația în care prejudiciul nu este evaluabil în bani, acesta este unul nepatrimonial: atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane, suferințele de ordin fizic provocate de un accident.
Ca regulă încălcarea unui drept patrimonial are drept rezultat un prejudiciu patrimonial, dar este posibil ca această încălcare să se concretizeze și într-un prejudiciu moral, cum este cazul în care este distrus un bun care reprezintă o amintire de familie.
Art. 14 C. Civ stabilește :
(1) Persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel.
(2) Se consideră prejudiciu cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale (prejudiciu efectiv), precum și beneficiul neobținut prin încălcarea dreptului (venitul ratat).
(3) Dacă cel care a lezat o persoană într-un drept al ei obține ca urmare venituri, persoana lezată este în drept să ceară, pe lîngă reparația prejudiciilor, partea din venit rămasă după reparație [2].
Deci, prejudiciul material cuprinde două elemente: pierderea suferită – damnum emergens și beneficiul nerealizat – lucrum cessans. Chiar dacă acest text este prevăzut în materie contractuală, prin generalitatea sa acoperă întreaga răspundere civilă, inclusiv cea delictuală.
Pierderea suferită poate fi fizică, dar sunt situații în care acest lucru nu este necesar. Este situația aceluia care dobândește un bun de la neproprietar a non domino, care trebuie să știe că tratează cu o persoană care nu are dreptul de dispoziție asupra acelui bun.
Prejudiciul material se poate întâlni și sub forma beneficiului nerealizat. Este de exemplu situația persoanelor care au suferit vătămări corporale și au pierut în tot sau în parte capacitatea de a munci și pe cale de consecință veniturile realizate din muncă.
Unul dintre principiile răspunderii civile delictuale este principiul reparării integrale a prejudiciului.
Acest principiu a fost consacrat de doctrină și jurisprudență și în acest moment este prevăzut legal în art. 1398 (1) Cel care acționează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, și prejudiciul moral cauzat prin acțiune sau omisiune. (2) Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăție se repară numai în cazurile expres prevăzute de lege [2].
Principiul reparării integrale a prejudiciului material, economic sau patrimonial constă în înlăturarea consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară (restitutio in integrum).
Scopul reparației în natură sau a despăgubirii prin echivalent constă în restabilirea situației anterioare, scop ce poate fi realizat doar printr-o reparație integrală a prejudiciului material suferit de persoana păgubită.
Principiul reparării integrale a prejudiciului se aplică, deopotrivă, atât în cazul reparației în natură, cât și în cazul despăgubirii prin echivalent. Aplicarea acestui principiu duce la concluzia că dacă paguba trebuie să fie reparată în întregime.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, sau pentru modificarea ulterioară a acestui cuantum, nu este luată în considerare nici starea materială a victimei și nici a făptuitorului.
Întinderea reparației trebuie să fie în deplină concordanță cu întinderea prejudiciului. Autorul faptei ilicite și prejudiciabile este obligat să repare atăt prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul sau câștigul nerealizat, de care victima a fost împiedicată să-l obțină (lucrum cessans).
În situația unui accident rutier soldat cu avarii auto, autorul accidentului este obligat pe lângă contravaloarea reparațiilor și la echivalentul veniturilor nete de care persoana prejudiciată nu mai beneficiază datorită imposibilității utilizării normale a autovehiculului, pe toată perioada până când acesta este reparat.
În situația reparării prejudiciului nepatrimonial (daune morale), fără conținut economic, nu se pune problema reparării integrale a prejudiciului moral, sau o repunere in situația anterioară a victimei, care adesea nu este posibilă, ci repararea acestui prejudiciu are un caracter compensator care să creeze anumite satisfacții pentru o pierdere adesea ireparabilă. Acestui tip de prejudiciu îi corespunde principiul echitații, al proporționalității și justului echilibru între prejudiciul moral real și efectiv suferit de victimă și compensarea bănească a acestuia. Excepție de la repararea integrală o reprezintă cumulul de culpe între victimă și autorul accidentului. Astfel, victima va fi despăgubită procentual din valoarea prejudiciului suferit funcție de gradul culpei autorului accidentului.
In concluzie, stabilirea despăgubirii, sau dezdăunării nu este determinată de gravitatea faptei, de forma și gradul culpei, situația materială a victimei și a autorului faptei cauzatoare de prejudicii, ci doar de costurile înlăturării consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară.
CAZURI PRACTICE
Caz practic de trafic de persoane în Turcia
Oxana: „Eu am avut clipe foarte grele alături de părinți, am trăit foarte greu, iar necesitățile m-au împins la ideea de a pleca din țară. O prietenă mi-a spus că pot să plec peste hotare, să lucrez la un market. Mi-a perfectat documentele și am plecat prin Comrat, prin Ucraina și astfel am ajuns în Turcia.
Am intrat într-un apartament în care erau mai multe fete, conversau în rusă și română. Le-am întrebat:
Ce faceți aici?
Ele m-au întrebat:
Nu știi la ce ai venit?
Le-am spus că nu, că am venit să vând haine la un market. Apoi a venit un om necunoscut și m-a luat cu mașina. Era turc, dar cunoștea româna. Mi-a explicat că dacă nu vreau s-o fac, ei mă vând în altă parte. M-am speriat și am început să plâng. Mi-a spus că acasă nu pot să mă trimită pentru că au plătit pentru mine 3 mii de euro. Ne-am întors la acel apartament, fata care m-a adus nu mai era. Nu am văzut-o nici până în ziua de azi. Am stat acolo nouă luni de zile. Am fost de trei ori vândută, nu am văzut bani pe mâna mea deloc. Am plecat la vârsta de 18 ani. Acolo clienții au început să bată fetele cu cuțitele, foloseau droguri.
Peste o lună și jumătate, când le-am întors datoria, m-au vândut la alt patron cu 4 mii de euro. A treia oară m-au vândut unei femei din Azerbaidjan. Am fost închisă într-un subsol. Aveam câte 15 clienți pe zi, au fost zile când primeam și câte 20 de clienți. Eu am leșinat de câteva ori, nu vroiam să mă duc, dar ei mă băteau, mă stropeau cu apă, și mă trimeteau înapoi la lucru. Nu puteai să faci nimic pentru că erau bodyguarzi care se uitau după tine să nu pleci nicăieri. Veneau clienți în vârstă, începeau să ne bată, nu vroiam să ne ducem cu ei pentru că miroseau urât. Stăpâna-proxeneta avea un soț curd, ei sunt ca lupii, nu au suflet. Nu vezi nici lumina, nici soarele, își bat joc de tine, îți dau să mănânci niște măsline și atât. Dacă mă îngrășam puțin, mă impuneau să țin o dietă, numai cu țigară și cafea. Fetele îmi aduceau pe ascuns să mănânc. Apă îmi dădeau doar câte două căni pe zi. Își băteau joc de fetele noastre. Femeia care pleacă acolo se gândește că cu traficul o să facă bani. Acolo nu-i de făcut bani. Turcii sunt foarte mincinoși, își bat joc de noi pentru că suntem străine, își bat joc ca de o pisică de pe drum, mai ales când nu știi limba. Ca să te duci să te culci cu un bărbat acolo e foarte grozav, ce vor aceea fac din tine. Acolo nu poți să ai încredere nici în clienți, te întreabă de ce plângi, le explici, dar nu trebuie să ai încredere în ei. Printre ei sunt și polițiști plătiți de proxeneți ca să spună tot, astfel poți avea foarte mari probleme și nimeni nu va ști de tine. Ei poartă arme, nu poți face un pas fără știrea lor, până și taximetristul ca re era cu noi vroia să ne ajute, dar nu putea. Intr-o zic calvarul s-a încheiat datorita unui client care venea des și vedea că eu plâng, el plătea zilnic contravaloarea unei partide de sex doar pentru a sta de vorbă cu mine. Le-a plătit foarte mulți bani ca să-mi permită să ies cu el afară să mănânc. Între timp a sunat la poliția din alt oraș. Polițiștii m-au luat la întrebări, mi-au arătat niște fotografii în care eram eu cu niște clienți. Am rămas șocată, le-am povestit tot adevărul. Mai mulți polițiști au mers în acel loc și i-au arestat pe toți și astfel au scăpat toate fetele. Mi-a luat haine de strada, bilet de călătorie și m-a urcat în avionul spre Moldova. L-am sunat când am intrat în țară și i-am spus că am ajuns cu bine. A fost ultima dată când acel cetățean turc a mai fost de găsit la acel număr de telefon. În clipa următoare și l-a schimbat de teama proxeneților care urmau să-l caute.
Aceasta a fost drama Oxanei, o tânără de 21 de ani de la sudul Moldovei. După ceva timp de la terminarea calvarului, Oxana are curajul sa spună propria-i poveste, detașat, ca pe un film,un film de groază în opinia mea.
Caz practic de trafic de persoane în Rusia
În martie 2009 Marin a aflat că un consătean de-al său se pregătește să plece la Moscova, la lucru. Propunerea de lucru a primit-o prin telefon de la Moscova: un oarecare bărbat l-a sunat și i-a comunicat că telefonul lui îl cunoaște de la un conducător de șantier, unde mai lucrase în trecut (într-o suburbie a Moscovei) și care i-a vorbit numai de bine despre el. Acest bărbat a spus că e gata să năimească un grup de constructori din Moldova pentru a ridica un nou obiect. Când au sosit a Moscova la adresa indicată, ei au întâlnit aici alți circa 50 de bărbați din Moldova, cu vârstele între 20 și 40 de ani. Au semnat un contract de muncă, care, după cum s-a adeverit mai târziu, era fictiv. Toți lucrătorii au fost plasați într-o încăpere, ce se afla la subsolul aceleiași case, pe care o construiau. Angajatorul era foarte gentil și binevoitor, mereu îi încuraja să lucreze mai repede și să dea obiectul mai degrabă în exploatare. În fiecare zi li se dădea bani pentru hrană. Însă la sfârșit de lună ei nu au primit salariul convenit, promițându-le că le va plăti când vor termina măcar jumătate din volumul de zidire a obiectului dat. Unii lucrători nu au fost de acord să continue lucrul și au plecat acasă, primind câte 3000 de ruble, cât să-și procure bilet spre Moldova. Restul banilor au promis că le vor transfera Marin (50 de ani), locuitorul uni sat din centru Moldovei, tată a 3 copii prin poștă mai târziu. Mulți nu au fost de acord să lucreze în continuare, deoarece condițiile de muncă erau primejdioase – se lucra la înălțime, trebuiau să izoleze termic pereții unei clădiri Marin nu dorea să plece acasă cu nimic, ar fi vrut să ajungă să primească întreaga sumă a salariului ce i se cuvenea. Dar și după 9 luni de lucru, când au fost executate 95% din volumul lucrărilor de construcție și obiectul era aproape gata, el, ca și ceilalți lucrători, așa și nu au primit remunerarea promisă. Ca și ceilalți lucrători, el a primit bani numai de drum până acasă și promisiunea că restul anilor vor fi transferați prin poștă mai târziu. Marin nu s-a adresat poliției nici în Rusia, nici în Moldova, considerând că nu are rost și că acest lucru l-ar putea doar înrăi mai tare pe angajator. Doar acesta era atât de binevoitor și-i încredința că-și va onora promisiunea. Marin l-a crezut, dar banii așa și nu i-a mai primit. Acum vrea să plece din nou să lucreze peste hotare, căci trebuie să-și întrețină familia, deși după munca de la Moscova sănătatea lui s-a șubrezit grav.
ÎNCHEIERE
Traficul de ființe umane constituie o formă de manifestare a criminalității organizate. În această calitate, el posedă trăsăturile caracteristice tipului dat de criminalitate, are o esență identică și se supune legilor de existență proprii fenomenului din care face parte. Dincolo de însușirile generale, traficul de ființe umane se distinge prin anumite particularități specifice. De aceea, pentru a înțelege fenomenul traficului de ființe umane este necesar, mai întîi de toate, a cunoaște ce reprezintă criminalitatea organizată ca atare.
Traficul de ființe umane constă în comerțul ilicit cu oameni sau cu anumite organe și țesuturi ale lor, adică, într-un schimb de obiecte prin cumpărarea și vînzarea lor, în care unul dintre ele îl constituie ființa umană, iar celălalt – mijloacele pecuniare sau alte obiecte acceptate.
Trăsăturile principale ale traficului de ființe umane, sunt, practic, aceleași proprii crimei organizate și anume:
comerț cu ființe umane, inclusiv cu organele și țesuturile lor;
activitate criminală în grup (stabil și numeros);
diviziune pronunțată a activității criminale;
ierarhizare strictă a grupului criminal;
norme de conduită și valori criminale exact definite și riguros aplicate;
profesionalizare criminală [18, p.3];
Esența traficului de ființe umane constă în dobîndirea unor profituri exorbitante sau, cel puțin, consistente pe calea comerțului cu oameni, inclusiv cu organele și țesuturile lor. Iată de ce, această caracteristică trebuie considerată drept trăsătură definitorie primordială, invariabil prezentă, indiferent de formele particulare pe care le ia fenomenul traficului de ființe umane.
Inițierea unei astfel de activități criminale nu provine din imaginația unor inși hotărîți să se căpătuiască, cu tot dinadinsul, pe calea infracțiunilor. Ea se naște, legic, ca răspuns la o anumită cerere și ofertă existentă în acest sens, și poate deveni un fenomen social propriu-zis, așa cum s-a și întîmplat în Europa ultimului deceniu. Această cerere a apărut în virtutea relațiilor și proceselor sociale formate, la un moment dat, în statele europene, dar a fost puternic condiționată de afluxul necontrolat de brațe de muncă ieftine. Ea viza, în principal:
(1) cererea la brațe de muncă ieftine pentru munca la negru (menajere, chelneri, lucrători la șantiere de construcție etc.);
(2) cererea la femei și copii pentru industria sexului;
(3) cererea la organe și țesuturi umane;
(4) cererea la unelte umane pentru anumite activități criminale (furturi de buzunare, din autoturisme etc.).
Republica Moldova este o țară de origine a traficului de ființe umane. Majoritatea victimelor din Moldova sunt exploatate sexual, dar și prin cerșit, muncă forțată sau prelevarea de organe. Victime pot fi atât femei, cât și bărbați sau copii. Deși victimă a traficului de persoane poate fi oricine, în Moldova, femeile, copiii și persoanele cu dizabilități constituie cea mai vulnerabilă categorie de persoane. Plecând peste hotare țării cu speranța de a găsi condiții mai bune de trai și de a-și ajuta familiile, mulți migranți sunt atrași de promisiuni false, astfel nimerind în „capcanele” traficanților.
Traficul de ființe umane a afectat de două ori mai multe peroane în anul 2012 decât în 2011, potrivit unor date statistice. În același timp a crescut și numărul dosarelor de trafic de ființe umane, dar și cel al sentințelor de judecată pronunțate împortiva traficanților. Numărul cazurilor de trafic de ființe umane înregistrate în Republica Moldova a crescut considerabil față de anul 2011. În primele 9 luni ale lui 2012 au fost depistate 111 cazuri noi de trafic de persoane, în comparație cu 87 de cazuri în 2011anul trecut. În anul 2012 s-a dublat și numărul dosarelor trimise în judecată de procurori de la 25 la 49. Totodată, au fost pronunțate 17 sentințe de judecată față 9, anul 2011.
Republica Moldova a înregistrat progrese pe parcursul ultimului an în domeniul protecției victimelor și prevenirii traficului de ființe umane”, se menționează în Raportul Global privind Traficul de Persoane, publicat pe 19 iunie de Departamentul de Stat al SUA.
Al doilea an la rînd cînd Moldova se menține pe această poziție. În perioada 2007-2010 a fost retrogradată la nivelul 2, în lista specială și chiar la nivelul 3. În nivelul 2 se află țările ale căror guverne nu îndeplinesc în totalitate standardele de protecție a victimelor traficului de ființe umane, dar fac eforturi semnificative pentru a se conforma.
Conform Raportului, Moldova este mai mult o țară-sursă (și mai puțin de tranzit și de destinație) pentru femei și fete traficate pentru servicii sexuale, iar pentru bărbați, femei și copii – pentru muncă forțată. Femeile sunt cel mai des traficate pentru prostituție, iar copiii – ca să cerșească. Există persoane care ajung să fie traficate repetat. De obicei, victimele din Moldova sunt recrutate de persoane pe care le cunosc și în care au încredere.
Republica Moldova a prioritizat combaterea traficului la cel mai înalt nivel politic, accelerînd semnificativ evoluțiile în diminuarea acestui fenomen în ultimul an. Astfel, numărul victimelor noi identificate a scăzut mai bine de două ori în comparație cu anul 2007, iar numărul persoanelor asistate a crescut de 7 ori în aceeași perioadă,- se spune în comunicatul de presă al Guvernului.
Deși a înregistrat progrese, Moldova nu a reușit să reducă implicarea persoanelor oficiale în fenomenul traficului de ființe umane. Corupția din poliție și sistemul judecătoresc persistă și niciun oficial nu a fost condamnat pentru trafic. Chiar dacă s-au înregistrat mai multe dosare de urmărire penală decît anul trecut, numărul de condamnări a scăzut, la fel ca și cel al traficanților condamnați la închisoare. În multe cazuri guvernul nu le-a acordat martorilor protecția de care era nevoie.
În raport se specifică, că deși articolele 165 și 206 ale Codului Penal prevăd pedepse de pînă la 20 de ani de închisoare pentru cazurile de trafic de ființe umane, în Moldova, multe cauze se reclasifică la articolul 168, care condamnă munca forțată. Dar aici pedepsele sunt cu mult mai blînde.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.
http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 22.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul penal al Republicii Moldova Nr.985 din 18. 04. 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241-XVI din 20.10.2005 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.164-167/812 din 20,10,2005.
Convenția Consiliului Europei privind traficul de ființe umane din 16.05.2005.
http://www.justice.md/md/trat/
Protocolul privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor (2000)
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventia_impotriva_crimei_organizate_protocol_trafic_persoane/
Recomandarea (2000) 11 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1976. http://www.justice.md/md/trat/
Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Raport național în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane pentru anul 2011 http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Monografii, articole de specialitate
Adam I. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. București: All Beck, 2004. 662p.
, Ursa V. Răspunderea civilă pentru daunele morale. : , 1979. 310p.
Baieș S. Drept civil. Chișinău: Toner, 1995. 105 p.
Botnaru S., Șavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. Vol.I. Chișinău: Cartier, 2005. 620p.
Brînză S., Ulianovschi X. și al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005.
Deak E. Răspunderea civilă. București: Editura Stiintfică, 1970. 804 p.
16. Jugastru C. Repararea prejudiciilor nepatrimoniale. București:Lumină Lex, 2001.121 p.
17. C. Statescu, C. Bârsan. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, All Beck, București, 2000, 301 p.
18. Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane. Drept material și drept procesual. Chișinău: Nova imprim SRL, 2009. 187p.
Situri Internet
19. Counsil of Europe [online]. http://www.Coe.int/ (citat la 12.05.2014)
20. Registrul actelor normative ale Republicii Moldova [online]. http://www.justice.md/ (citat la 10.05.2014)
21. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova [online] http://www.csj.md (citat la 12.05.2014)
22. Procuratura Generală a Republicii Moldova [online] http://www. Procuratura.md (citat la 12.05.2014)
23. Organizația Mondială a Muncii [online] http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm (citat la 12.05.2014)
24. Guvernul Republicii Moldova [online] http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf (citat la 12.05.2014)
HOTĂRÂRI ALE CSJ ÎN CAZURI DE TRAFIC DE FIINȚE UMANE
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994.
http://www.lexjustice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311496
Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 22.06.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 82-86 din 22.06.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Codul penal al Republicii Moldova Nr.985 din 18. 04. 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 din 13.09.2002.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331268
Legea privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241-XVI din 20.10.2005 În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.164-167/812 din 20,10,2005.
Convenția Consiliului Europei privind traficul de ființe umane din 16.05.2005.
http://www.justice.md/md/trat/
Protocolul privind Prevenirea, Combaterea și Sancționarea Traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor (2000)
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventia_impotriva_crimei_organizate_protocol_trafic_persoane/
Recomandarea (2000) 11 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile ce trebuie întreprinse împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale 1966, intrat în vigoare la 23 martie 1976. http://www.justice.md/md/trat/
Traficul de ființe umane din Moldova în Raportul Departamentului de Stat al SUA http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Raport național în domeniul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane pentru anul 2011 http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf
Monografii, articole de specialitate
Adam I. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor. București: All Beck, 2004. 662p.
, Ursa V. Răspunderea civilă pentru daunele morale. : , 1979. 310p.
Baieș S. Drept civil. Chișinău: Toner, 1995. 105 p.
Botnaru S., Șavga A., Grosu V. Drept penal. Partea Generală. Vol.I. Chișinău: Cartier, 2005. 620p.
Brînză S., Ulianovschi X. și al. Drept penal. Partea Specială. Vol.II. Chișinău: Cartier, 2005.
Deak E. Răspunderea civilă. București: Editura Stiintfică, 1970. 804 p.
16. Jugastru C. Repararea prejudiciilor nepatrimoniale. București:Lumină Lex, 2001.121 p.
17. C. Statescu, C. Bârsan. Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, All Beck, București, 2000, 301 p.
18. Vidaicu M., Dolea I. Combaterea traficului de ființe umane. Drept material și drept procesual. Chișinău: Nova imprim SRL, 2009. 187p.
Situri Internet
19. Counsil of Europe [online]. http://www.Coe.int/ (citat la 12.05.2014)
20. Registrul actelor normative ale Republicii Moldova [online]. http://www.justice.md/ (citat la 10.05.2014)
21. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova [online] http://www.csj.md (citat la 12.05.2014)
22. Procuratura Generală a Republicii Moldova [online] http://www. Procuratura.md (citat la 12.05.2014)
23. Organizația Mondială a Muncii [online] http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm (citat la 12.05.2014)
24. Guvernul Republicii Moldova [online] http://www.gov.md/public/files/rapoarte/Raport_Final.pdf (citat la 12.05.2014)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul C.n.a. In Combaterea Traficului de Fiinte Umane (ID: 129684)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.