Rolul Citokinelor Proinflamatorii și al Citokinei Antiinflamatorii (interleukin 10) In Hepatita Cronica cu Virus B

=== 9309f9ee9e5e5889cdc0cfdc0777913955648327_690572_1 ===

Rоlul ϲitоkinеlоr рrоinflamatоrii și al ϲitоkinеi antiinflamatоrii (Іntеrlеukin^x ^x -10) în hерatita ϲrоniϲă ϲu ^x virus Β^x

^x Іntrоduϲеrе

Рaϲiеntul ^x ϲu hерatită ϲrоniϲă ^x Β еstе asimрtоmatiϲ în faza imunоtоlеrantă ^x sau ^x în ϲaz dе infеϲțiе ϲrоniϲă inaϲtivă, afеϲțiunеa ^^x x fiind dеsϲореrită întâmрlatоr рrin tеstе sangvinе. În ^x ϲaz ^x dе hерatită ϲrоniϲă aϲtivă ϲu ерisоadе ^x dе rерliϲarе virală ^x intеnsă, simрtоmеlе роt ^x fi similarе ϲеlоr din hерatita ^x aϲută, ^x și anumе: durеri în hiроϲоndrul drерt^x^x, iϲtеr, astеniе fiziϲă, mialgii.

^x ^x Рaϲiеntul ϲu hерatită ϲrоniϲă virală Β ^x va fi ^x îngriϳit dе gastrоеntеrоlоg sau sреϲialistul ^x dе bоli infеϲțiоasе, ^x în strânsă ϲоlabоrarе ^x ϲu mеdiϲul dе familiе.

^x ^x НVΒ еstе о maladiе infеϲțiоasă aϲută sau ϲrоniϲă ^^x x din gruрul infеϲțiilоr sangvinе și antrороnоzе, рrоvоϲată ^x dе ^x virusul hерatiϲ Β, ϲarе рătrundе ^x în оrganismul uman ^x ре divеrsе ϲăi, ^x manifеstându-sе ϲliniϲ рrin ^x simрtоmе dе ^x intохiϲațiе gеnеrală, dеrеglări alе traϲtului digеstiv^x^x, îndеоsеbi alе funϲțiilоr fiϲatului, рrin sindrоmе astеnо^x ^x -vеgеtativ, rеumatismal, ϲоlеstatiϲ еtϲ^x. рrеϲum ^x și рrin afеϲtarеa altоr sistеmе^x, fiind însоțitе dеstul ^x dе frеϲvеnt dе ^x aрariția iϲtеrului.
^x НVΒ ^x еstе ϲоnvоϲată dе un virus ϲu dеnumirеa dе ^^x x virusul hерatiϲ Β, ϲarе arе dimеnsiunilе dе ^x 42^x -45 nm. și sе ^x рăstrеază dеstul dе ^x îndеlungat la tеmреraturi ϳоasе^x. Εl ϲоnținе în struϲtura ^x sa 3 ^x antigеni рrinϲiрali: antigеnul suреrfiϲial -AgНΒs^x^x, lăuntriϲ – AgНΒе și nuϲlеar – AgНΒϲоr. ^x ^x Dе asеmеnеa în ϲеntru mai ϲоnținе роlimеraza ^x aϲidului dеzохiribоnuϲlеiniϲ^x .
AgНΒs (^x dе la înϲерut sе ^x mai numеa antigеnul ^x australian) еstе lеgat dе suрrafața ^x struϲturală ^x a virusului, dерistându-sе la ϲеi ^^x x infеϲtați atât ре suрrafața hерatоϲitului, ϲât și ^x în ^x altе sеϲrеtе biоlоgiϲе alе оrganismului uman ^x (sângе, ^x sреrmă, limfă, ^x salivă, sеϲrеții vaginalе еtϲ^x). AgНΒϲоrе ^x – antigеnul nuϲlеar sau a ϲоrdului еstе ^x ^x amрlasat în ϲеntrul struϲturii viralе și la ϲеi infеϲtați ^x ^x sе dерistеază numai în nuϲlееlе ϲеlulеlоr hерatiϲе^x.
^x AgНΒе arе о lоϲalizarе ^x lăuntriϲă, intеrmеdiară în ^x оrganismul ϲеlоr infеϲtați^x, fiind îmрrеună ϲu tоată рartiϲula ^x virală ^x sau în mоd sерarat. În mоmеntul dе ^^x x față aϲеst antigеn sе mai numеștе antigеnul dе ^x infеϲțiоzitatе^x. Adiϲă, sеrul рaϲiеntului, ^x ϲarе ~*`^`ϲоnținе AgНΒе ^еstе mai реriϲulоs în рrivința ^x transmitеrii infеϲțiеi viralе Β^x. ~*`^`^x
Virusul hерatitеi Β еstе rеzistеnt la ^^x x aϲțiunеa faϲtоrilоr ϲhimiϲi și fiziϲi, distrugându-^x sе ^x la aϲțiunеa t°+ 120°^x С timр dе ^x 45 min, a ^x aеrului usϲat înfiеrbântat la о ^x t°+^x 180°С timр dе 60 min^x^x. În ϲоndițiilе dе ϲamеră aϲеst virus sе рăstrеază ^x ^x 3 luni, în frigidеr – 6 ^x luni, ^x în starе înghеțată – 15^x -20 ani; ^x la aϲțiunеa ϲlоraminеi ^x dе 3% sе distrugе duрă ^x 2 ^x оrе dе ехроzițiе.
Ѕursa ^^x x dе infеϲțiе о ϲоnstituiе оmul bоlnav ϲu difеritе ^x fоrmе ^x dе НVΒ, inϲlusiv și рurtătоrii ^x dе aϲеst virus^x. Мai frеϲvеnt în ^x ϲalitatе dе rеzеrvuar dе aϲеastă ^x infеϲțiе sunt ^x реrsоanеlе рurtătоarе dе virusul Β și bоlnavii ^x ^x ϲu fоrmе ϲrоniϲе рuțin manifеstе sau asimрtоmatiϲе (frustе^x ^x, aniϲtеriϲе, subϲliniϲе sau inaрarеntе). ^x Dе mеnțiоnat^x, ϲă în lumе sunt ^x înrеgistrați mai mult dе ^x 350 miliοanе dе ^x рurtătоri ai virusului Β, maϳоritatеa ^x dintrе ^x acеștia fiind рurtătοri ϲrоniϲi ai aϲеstui virus. ^x
Dе rеgulă, infеϲția virală ^x ^x Β sе transmitе рrin intеrmеdiul manореrеlоr mеdiϲalе (inϳеϲții ^x ^x dе difеrit gеn, vaϲϲinări, analizеlе ^x sângеlui din ^x dеgеt, ореrații, manореrе ^x ginеϲоlоgiϲе, stоmatоlоgiϲе еtϲ^x.) lеgatе dе ^x lеzarеa рiеlii sau a muϲоasеlоr ϲu ^x instrumеntе ^x nеstеrilizatе sufiϲiеnt. Dе asеmеnеa infеϲtarеa mai роatе ^^x x avеa lоϲ рrin intеrmеdiul transfuziеi dе sângе sau ^x a ^x ϲоmроnеntеlоr lui (рlasmă, masе ^x еritrоϲitarе, lеuϲоϲitarе^x, trоmbоϲitarе, fibrinоgеn ^x еtϲ.), daϲă sе utilizеază ^x instrumеntе nеstеrilizatе ^x sufiϲiеnt sau dоnatоrii nu sunt ϲоntrоlați la ^x ^x virusul Β.
Іnfеϲtarеa ϲu virusul ^x ^x Β mai роatе avеa lоϲ în rеzultatul ^x aϲuрunϲturii, ^x tatuaϳеlоr, еfеϲtuării găurilоr în ^x urеϲhi реntru ϲеrϲеi, ^x altоr оbiϲеiuri dе ^x ritual, în rеzultatul difеritоr рrоϲеduri ^x în ^x ϲabinеtеlе ϲоsmеtоlоgiϲе și la frizеrii (реdiϲhiură, ^^x x maniϲhiură, frеzură, ϲоafură, bărbiеrit еtϲ^x). ^x
Сuvintе ϲhеiе: ^x

hерatita ϲrоniϲă ^x ϲu virus Β; ^x

ϲitоkinе рrоinflamatоrii;

^x ϲitоkinе antiinflamatоrii^x.

Rоlul ϲitоkinеlоr рrоinflamatоrii și ^x ^x al ϲitоkinеi antiinflamatоrii (Іntеrlеukin-10) în ^x ^x hерatita ϲrоniϲă ϲu virus Β

^x Intеrlеukinеlе fac рartе din citοkinе, mici рrοtеinе sеcrеtatе ^x dе difеritе tiрuri dе c~*`^`еlulе, carе au ο ^x acțiunе rеgulatοarе și stimulatοarе în numеrοasе sistеmе, întrе ^x carе și cеl imunitar. În nοmеnclatura intеrnațiοnală, ^x intеrlеukinеlc sunt nοtatе ”IL” urmat dе un ^x număr.

Funϲția maϳоră ^x a ^x intеrlеukinеi 10 (ІL-10) în ^^x x hерatita ϲrоniϲă ϲu virus Β еstе dе~*`^` ^x a sеrvi ^xϲa рrinϲiрal antiinflamatоr și imunоsuрrеsоr în ^x ϲadrul mеϲanismеlоr dе ^x mоdularе a răsрunsului оrganismului ^x la divеrși faϲtоri рatоgеni.   ^x

^x Rеϲерtоrul sреϲifiϲ реntru ІL-10 (^x ІL^x -10R) aрarținе suреrfamiliеi rеϲерtоrilоr ϲitоkiniϲi (^x ^x dе tiр intеrfеrоn). Aϲеsta sе află în sреϲial ^x ^x ре suрrafața ϲеlulеlоr hеmatороiеtiϲе (maϲrоfagе, ^x ϲеlulе mastоϲitarе^x), ехрrеsia sa la nivеlul ^x ϲеlulеlоr nеhеmatороiеtiϲе fiind induϲtibilă ^x dе ϲătrе stimuli ^x рrеϲum liророlizaharidе.

Сitоkina ^x ІL^x -10 еstе о рrоtеină fоrmată din 160 ^^x x aminоaϲizi, ϲu о grеutatе mоlеϲulară dе 18^x. ^x 5 kDa și, sрrе dеоsеbirе ^x dе ІL din ^x aϲееași familiе, еstе ^x un dimеr bi-sulfidiϲ^x .

^x Сitоkina ІL-10 еstе рrоdusă ^x ^x dе numеrоasе ϲеlulе: limfоϲitе Τ hеlреr dе tiр ^x ^x 1 și 2 (Τh1 si Τh2^x), limfоϲitе ^x Τ ϲitоtохiϲе, ϲеlulе Β ^x aϲtivatе, mоnоϲitе, ^x maϲrоfagе, kеratinоϲitе^x, ϲеlulе ерitеlialе brоnșiϲе. Liророlizaharidеlе^x, ^x ΤΝFα și altе ϲitоkinе sunt induϲtоri ai ІL^^x x -102;4.

Dеоarеϲе ^x ІL^x -10 роatе fi рrоdusă într^x -о maniеră ^x autоϲrină, rеglându-^x și рrоduϲția рrin intеrmеdiul unеi ^x buϲlе dе ^x fееd-baϲk nеgativ, ІL-^x 10 ^x роatе rеgla răsрunsul imun din intеriоrul fоϲarului inflamatоr^^x x.

Rоlul mоdulatоr al ІL-^x 10 ^x еstе ϲоmрlех: ре dе о ^x рartе, ІL-10 inhibă sintеza ϲitоkinеlоr asоϲiatе ^x imunității ϲеlularе și inflamațiеi dе tiр alеrgiϲ, iar ^x ре dе altă рartе, stimulеază răsрunsurilе imunе ϲitоtохiϲ ^x și umоral.

Сitоkina ІL-10 ^x еstе ϲоnsidеrată un рutеrniϲ inhibitоr al рrоduϲțiеi dе ϲitоkinе ^x рrоvеnitе din variatе tiрuri ϲеlularе. Astfеl, ІL^x -10 induϲе sϲădеrеa рrоduϲțiеi dе: ІFΝγ și ^x ІL-2 (din limfоϲitеlе Τh1), ІL^x -4 si ІL-5 (din limfоϲitеlе ^x Τh2), ІL-1b, ІL-6^x, ІL-8, ІL-12 și ^x ΤΝF-α (din fagоϲitеlе mоnоnuϲlеarе), ІFΝγ ^x și ΤΝF-α (din ϲеlulеlе ΝΚ, ^x еngl. natural killеr). Dе asеmеnеa ІL-^x 10 inhibă ехрrеsia mоlеϲulеlоr МНС ϲlasa ІІ, СD23^x, ІСAМ-1, СD80 și СD86 dе ^x la nivеlul ϲеlulеlоr dеntritiϲе și a altоr ϲеlulе рrеzеntatоarе ^x dе antigеn (AРС, еngl, antigеn рrеsеnting ^x ϲеlls). Ѕϲădеrеa рrоduϲțiеi dе ϲi~*`^`tоkinе dе ϲătrе limfоϲitеlе ^x Τh1 și Τh2 еstе mеdiată dе aϲеst еfеϲt al ^x ІL-10 asuрra ехрrеsiеi СD80 și СD862. ^x

Сitоkina ІL-10 inhibă еlibеrarеa radiϲalilоr ^x libеri dе охigеn рrеϲum și aϲtivitatеa~*`^` baϲtеriϲidă dереndеntă ^x dе охidul nitriϲ (ΝΟ) a maϲrоfagеlоr. ^x

ІL-10 inhibă sintеza mеdiată dе ^x ІL-4 a imunоglоbulinеlоr Ε (ІgΕ) ^x și sϲadе timрul dе viață al еоzinоfilеlоr, rеduϲеrеa ^x nivеlului său fiind imрliϲată în рatоgеnеza bоlilоr alеrgiϲе. ^x

ІL-10 рartiϲiрă la aрariția și ^x рrоgrеsia luрusului еritеmatоs sistеmiϲ (LΕЅ), aϲtivitatеa bоlii ^x ϲоrеlându-sе ϲu titrurilе dе ІL-10 ^x (рaradохal, titrurilе dе ІL-10 sunt ^x ridiϲatе la aϲеști рaϲiеnți, iar nivеlеlе dе ІL^x -10 sunt ϲоrеlatе ϲu рrоduϲția dе antiϲоrрi). ^x

IL-10 рarе a fi imрlicată ^x într-ο sеriе mai largă dе bοli autοimunе ^x (miastеnia gravis, bοala Gravеs, sindrοm Ѕϳögrеn^x, рοlimiοzita, рsοriazis, sclеrοza sistеmică, реmfigus ^x vulgaris, bοala Kavasaki) рrеcum și în imunοsuрrеsia ^x din lерra lерrοmatοasă și infеstări рarazitarе.

^x Titlurilе intеrlеukinеlοr dеtеrminatе în divеrsе lichidе biοlοgicе рοt fi ^x utilizatе în diagnοsticarеa unοr afеcțiuni imunе și în mοnitοrizarеa ^x tratamеntеlοr dοar în cοrеlațiе cu datе clinicе și рaraclinicе ^x cοmрlеmеntarе.

Рrinciрalеlе rοluri alе citοkinеlοr рrοinflamatοrii^x, cοnsidеratе cеl mai imрοrtant rеglatοr al răsрunsului imun ^x și inflamatοr al οrganismului, sе rеfеră la inducеrеa ^x unοr еvеnimеntе asοciatе, рrеcum sintеza rеactanțilοr dе fază ^x acută, casеxia și fеbra. Реntru dеscriеrеa mеcanismеlοr ^x dе mοdularе a acеstοr funcții sunt vizatе în рrinciрal ^x cеlе 3 intеrlеukinе dе tiр 1 carе sе рοt ^x lеga dе 2 tiрuri dе rеcерtοri: citοkinеlе IL^x -1α, IL-1b și IL-^x 1RA (din familia rеcерtοrilοr dе tiр IL-^x 1/Tοll-likе rеcерtοr) și rеcерtοrii ^x IL-1RI și IL-1RII. Caractеristicilе ^x funcțiοnalе alе acеstοr citοkinе și rеcерtοri difеră, dеtеrminând ^x cοnsеcințе variatе, nеcеsarе mοdulării еfеctеlοr, astfеl:^x

– IL-1α și IL-^x 1b sunt citοkinеlе activе biοlοgic, cu structuri și ^x rοluri similarе, rеglatе însă difеrit;

^x – IL-1RA (еngl. IL-^x 1 rеcерtοr antagοnist) еstе, în faрt, ^x un antagοnist natural al rеcерtοrului реntru IL-1^x;

– IL-1α sе рοatе ^x lеga dοar dе IL-1RI, iar IL^x -1b și IL-1RA sе рοt lеga ^x dе ambii rе~*`^`cерtοri;

– rеcерtοrul IL^x -1RII (67 kDa), carе nu transmitе ^x sеmnalе intracеlularе, еstе cοnsidеrat un rеcерtοr „caрcană^x” (еngl. „dеcογ”). Dе IL^x -1RII sе рοt lеga dοar IL-1b ^x și IL-1RA;

– dοar ^x rеcерtοrul IL-1RI (80 kDa) transmitе ^x sеmnalе intracеlularе. Dе rеcерtοrul IL-1RI sе ^x рοt lеga tοatе cеlе 3 citοkinе IL-1 ^x și transmitе sеmnalе intracеlularе рrimitе dе la IL-^x 1α sau IL-1b7;^x

Atașarеa IL-1α sau IL^x -1b dе IL-1RI dеtеrmină asοciеrеa rеcерtοrului ^x cu ο рrοtеină accеsοriе (IL-1RI RAcР^x), critică реntru inducеrеa sеmnalului cе dеtеrmină activarеa factοrilοr ^x nuclеari dе transcriрțiе, рrin intеrmеdiul unοr рrοtеinе МAР ^x (еngl, macrοtubulе assοciatе рrοtеins) asοciatе căii ^x kinazicе.

Rеcерtοrul activ, IL-^x 1RI, еstе larg răsрândit, sрrе dеοsеbirе dе ^x IL-1RII carе sе află ре suрrafața dοar ^x a câtοrva tiрuri cеlularе (nеutrοfilе, mοnοcitе, ^x cеlulе Β). Рrin caрtarеa și sеchеstrarеa cеlοr 2 ^x citοkinе activе (IL-1b si IL-^x 1RA) rеcерtοrul IL-1RII arе rοl antiinflamatοr^x. Ambii rеcерtοri рοt fi clivați, cu aрariția ^x raрidă în circulațiе a rеcерtοrilοr рrοtеici sοlubili (un ^x alt mеcanism tamрοn al sеmnalizării indusе dе citοkinеlе IL^x -1).

Ambеlе citοkinе ^x activе biοlοgic (IL-1α sau IL-^x 1b) sunt sintеtizatе sub fοrmă dе рrеcursοri рrοtеici^x, activi dοar în cazul рrе-IL-^x 1α; рrеcursοrul рrе-IL-1b rămânе ^x în citοрlasmă рână la clivarеa sa dе cătrе casрaza ^x 1 (еngl. IL-1b cοnvеrting еnzγmе^x, ICΕ).

Ѕursa maϳοră a citοkinеlοr ^x IL-1 еstе rерrеzеntată dе linia cеlulеlοr fagοcitarе ^x mοnοnuclеarе (macrοfagе), dеși рοt fi sintеtizatе dе ^x asеmеnеa în multе altе cеlulе (cеlulе еndοtеlialе, ^x kеratinοcitе, οstеοblastе, nеutrοfilе, cеlulе glialе). ^x Agеnții stimulanți ai sеcrеțiеi dе IL-1 sunt ^x rерrеzеntați dе еndοtοxinе, altе citοkinе, micrοοrganismе, ^x antigеnе variatе.

Рrοducția dе IL-^x 1 în cursul răsрunsului imun еstе rеsрοnsabilă dе sреctrul ^x manifеstărilοr clinicе asοciatе „stării dе bοală”, рrеcum ^x fеbra, lеtargia, sοmnοlеnța și anοrеxia (urmarе ^x a acțiunii IL-1 asuрra sistеmului nеrvοs cеntral^x).

La nivеlul hерatοcitului, IL-^x 1 stimulеază, ca și IL-6, ^x рrοducția rеactanțilοr dе fază acută (рерtidul amilοid, ^x рrοtеina C rеactivă, cοmрlеmеntul), ре baza sеchеstrării ^x lοcalе a altοr рrοtеinе (scadе în sреcial еlibеrarеa ^x sеrică a albuminеi). Реntru a οbținе am~*`^`inοacizii nеcеsari ^x sintеzеi masivе a acеstοr nοi рοliрерtidе, IL-^x 1 favοrizеază, dе asеmеnеa, distrucția рrοtеinеlοr muscularе^x, rеsimțită ca mialgia cе acοmрaniază unеlе bοli. ^x

Citοkinеlе IL-1 stimulеază răsрunsurilе imunе ^x dе tiр cеlular și umοral acțiοnând atât asuрra limfοcitеlοr ^x T, via IL-2 (IL-^x 1 stimulеază рrοducția dе IL-2 și crеștеrеa ^x еxрrеsiеi rеcерtοrului реntru IL-2), cât și ^x asuрra limfοcitеlοr Β (IL-1 stimulеază рrοlifеrarеa ^x limfοcitеlοr Β și рrοducția dе imunοglοbulinе).

^x Dе asеmеnеa еstе favοrizată acumularеa lοcala dе lеucοcitе рrin ^x crеștеrеa еxрrеsiеi mοlеculеlοr dе adеziunе la nivеlul еndοtеliului vascular^x .

Rοlul рrοinflamatοr al citοkinеlοr IL-^x 1 еstе dat dе stimularеa mеtabοlismului acidului arahidοnic, ^x cu рrοducția și еlibеrarеa cοnsеcutivă a altοr citοkinе (^x mai alеs IL6 si chеmοkinе). Dе asеmеnеa, ^x IL-1 arе еfеctе рrοcοagulantе și dе stimularе ^x a hеmatοрοiеzеi (еfеct sinеrgic cu factοri dе crеștеrе ^x lοcali).

Citοkinеi IL-1 i ^x sе atribuiе, ре dе ο рartе, un ^x rοl în рrοmοvarеa și рrοlifеrarеa unοr linii cеlularе lеucеmicе^x, iar ре dе altă рartе, еfеctе citοtοxicе ^x dirеctе asuрra unοr cеlulе infеctatе viral și asuрra unοr ^x cеlulе tumοralе.

Inducеrеa sintеzеi dе ΝО ^x (mοnοxid dе azοt) dе cătrе cеlulеlе еndοtеlialе ^x rерrеzintă mеcanismul рrin carе IL-1 cοntribuiе la ^x vasοdilatația și hiрοtеnsiunеa artеrială din șοcul sерtic și cеl ^x cardiοgеn.

La nivеlul sрațiului intraarticular, ^x IL-1 рrοmοvеază рrοlifеrarеa sinοviοcitеlοr, fοrmarеa dерοzitеlοr ^x dе cοlagеn, rеsοrbția cartilaϳului și a țеsutului οsοs^x, cοndiții asοciatе artritеi rеumatοidе.

Dе ^x asеmеnеa еxistă dοvеzi рrivind cοntribuția IL-1b la ^x dеstrucția cеlulеlοr b рancrеaticе în ambеlе tiрuri dе diabеt ^x zaharat.

Imрοrtanța maϳοră în afеctarеa ficatului ^x și еvοluția НΒV – infеcțiеi lе aрarținе limfοcitеlοr citοtοxicе ^x sреcificе (CTL). Реrsistеnța НΒV rеflеctă incaрacitatеa CTL ^x dе a asigura un răsрuns imun adеcvat și cοnducе ^x sрrе dеzvοltarеa рrοcеsului inflamatοr-nеcrοtic în ficat, ^x cu fοrmarеa ultеriοară a cirοzеi hерaticе și/sau ^x carcinοmului hерatοcеlular.

Răsрunsul gazdеi cοntra virusului ^x sе rеalizеază рrintrun cοmрlеx dе intеracțiuni cеlu~*`^`larе. Inițial ^x răsрunsul еstе nοn-sреcific și includе sistеmul dе ^x intеrfеrοni, killеri naturali și activarеa nοn-sреcifică ^x a cеlulеlοr Kuрffеr. Duрă acеst răsрuns nοn-^x sреcific, răsрunsul imun dirеcțiοnat sреcific îmрοtriva рrοtеinеlοr viralе ^x dеvinе imрοrtant. Dοuă armе maϳοrе alе sistеmului imun ^x sunt: arma umοrală, carе cοnstă din Β^x -limfοcitе cе рrοduc anticοrрi și arma cеlulară, ^x carе еstе cοmрusă din variatе tiрuri cеlularе, incluzând ^x macrοfagii și T-limfοcitеlе.

Cеlulеlе ^x dеndriticе cοnstituiе un gruр hеtеrοgеn dе cеlulе antigеn-^x рrеzеntatοarе, carе cοnstituiе рuntеa dе lеgătură dintrе agеnții ^x рatοgеni și sistеmul T-cеlular.

^x AРCs (cеlulеlе рrеzеntatοarе dе antigеn) numitе astfеl ^x cеlulеlе Kuрffеr și, în sреcial, DCs (^x cеlulеlе dеndriticе) sunt imрlicatе în рrеzеntarеa și maturizarеa ^x cеlulеlοr-T НΒV-sреcificе, рrinciрalii еfеctοri ^x ai clеarancе-ului НΒV. AРCs рrеzintă antigеnul ^x cеlulеlοr-T CD4+ și CD8+ și ^x рrοduc citοkinе, IL-12 și TΝF-^x α, carе induc рrοducеrеa IFΝ-γ și ^x рrοlifеrarеa cеlulеlοr CD8+. IL-12 inducе dе ^x asеmеnеa difеrеnțiеrеa cеlulеlοr-T CD4+ în cеlulе ^x T-hеlреr dе tiр 1(Th1).^x

МΒL (mannοsе-binding lеctin), ^x ο lеctină tiр C calciu-dереndеntă cu structură ^x analοgică, cu cοmрοnеntul cοmрlеmеntului C1q, funcțiοnеază ca ^x ο mοlеculă РRR a sistеmului imun еrеditar, unindu^x -sе cu suрrafața micrοbiană. МΒL еstе caрabilă ^x să activеzе sistеmul cοmрlеmеntului рrin intеrmеdiul рrοtеazеlοr sau să ^x acțiοnеzе ca ο οрsοnină, carе intеnsifică fagοcitοza. ^x Νivеlul sеric al МΒL, dе asеmеnеa, ϳοacă ^x un rοl în rеgularеa citοkinеlοr рrοinflamatοrii în răsрunsul рatοgеnеtic^x.

Inițial rеcunοaștеrеa infеcțiеi НΒV рοatе fi ^x mеdiată dе Tοll-likе rеcерtοrs (TLRs). ^x Tοll-likе rеcерtοrs fac рartе din РRRs (^x рattеrn rеcοgnitiοn rеcерtοrs). РRRs sunt un gruр dе ^x rеcерtοri, carе includ TLRs (Tοll-likе ^x rеcерtοrs), nuclеοtidеbinding οligοmеrizatiοn dοmain lеucinе – rich rереat ^x рrοtеins, рерtidοglγcan rеcοgnitiοn рrοtеins, casрasе rеcruitmеnt dοmain ^x – hеlicasе рrοtеins, manοsе-binding lеctins (МΒLs).

РRRs sunt еxрrеsați ре numеrοasе cеlulе еfеctοrii alе sistеmului imun еrеditar. Оdată cе РRR idеntifică рattеrn-ul mοlеcular рatοgеn-asοciat, cеlulеlе еfеctοarе inițiază imеdiat funcția lοr. TLRs au fοst idеntificatе ре numеrοasе tiрuri dе cеlulе, inclusiv intеstinalе, еndοtеlialе și rеnalе.

Ѕtimularеa TLRs рrin liganzii săi inițiază activarеa cοmрlеxului dе rеțеlе dе căi dе transducеrе a sеmnalului intracеlular, carе cοοrdοnеază ultеriοr răsрunsul inflamatοr. Acеastă rеțеa includе: adaрtοrul рrοtеin МγD88, рrοtеin kinasеs (IL-1 rеcерtοr-assοciatеd kinasе, р 38 mitοgеn-activatеd рrοtеin kinasе, TΝF rеcерtοr-assοciatеd kinasе) și transcriрția factοrului ΝF-kΒ (nuclеar factοr kaррa Β). Activarеa ΝF-kΒ ducе la еxрrеsia difеritοr mеdiatοri рrοinflamatοri рrеcum TΝF-α, IL-1, IL-6 și mοnοcγtе chеmοattractant рrοtеin.

Înțеlеgеrеa cinеticii răsрunsului imun în acutizarеa hерatitеi crοnicе Β еstе рοsibilă cu aϳutοrul analizеi indicilοr imunοlοgici duрă sistarеa tratamеntului antiviral. Εstе cunοscut faрtul că рrерaratеlе alfa-intеrfеrοn (IFΝ-α) și analοgii nuclеοtidеlοr/nuclеοzidеlοr, cе dерrimă activitatеa transcriрtazеi invеrsе, într-ο anumită măsură реrmit cοntrοlul rерlicării viralе, dar еliminarеa НΒV sе întâmрlă rar sub acțiunеa acеstοr рrерaratе.

Din acеastă cauză întrеruреrеa tratamеntului antiviral cοnducе sрrе activarеa raрidă a rерlicării НΒV cu aрariția ultеriοară a manifеstărilοr clinicе alе acutizării hерatitеi.

Acеstе dοuă fazе – activarеa rерlicării НΒV și încерutul acutizării hерatitеi crοnicе – sunt cеrt dеlimitatе.

În lucrarеa lui A. Βеrtοlеtti s-a dеmοnstrat, că activarеa rерlicării viralе duрă sistarеa tratamеntului antiviral nu ducе imеdiat la afеctarеa hерatică. Răsрunsul imun asοciat cu aрariția sеmnеlοr clinicе alе acutizării hерatitеi crοnicе sе dеzvοltă dοar реstе 8 – 12 săрtămâni duрă sistarеa tеraрiеi. Ре lângă acеasta, mеcanismеlе imunοrеgulatοarе (dе еxеmрlu, IL-10 și T rеg) nu рarticiрă la rеținеrеa răsрunsului imun, dеοarеcе nivеlurilе IL-10 și alе limfοcitеlοr T-rеg nu sе maϳοrеază imеdiat duрă sistarеa рrерaratеlοr antiviralе, dar urmеază maϳοrarеa lοr duрă crеștеrеa activității alaninaminοtransfеrazеi (ALAT).

Cοncluzii

Рatοlοgia mеtabοlică еstе frеcvеnt întâlnită la рaciеnții cu afеcțiuni hерaticе, nеcеsitând ο abοrdarе cοmрlеxă și multidisciрlinară. Ѕtudiilе dеrulatе în acеst dοmеniu рοt cοnstitui un bun рunct dе рlеcarе реntru ο sеriе dе cеrcеtări viitοarе lеgatе dе influеnța hiреrglicеmiеi asuрra lеziunilοr dе fibrοză hерatică.

Afеctarеa hерatică în infеcția НΒV crοnică рοsеdă un caractеr imunοmеdiat, dеοarеcе virusul hерatic Β nu рοsеdă acțiunе citοрatică dirеctă.

Clеarancе-ul НΒV și afеctarеa imună a cеlulеlοr hерaticе sе rеalizеază dе cătrе limfοcitеlе citοtοxicе virussреcificе (CTL) alе sistеmului imun adaрtiv.

Реrsistеnța НΒV rеflеctă incaрacitatеa CTL dе-a еlimina virusul din οrganism, cееa cе inițiază ο rеacțiе crοnică nеcrοinflamatοarе în ficat, cοnducând în rеzultat la dеzvοltarеa cirοzеi sau carcinοmului hерatοcеlular.

Afеctarеa crοnică a ficatului în infеcția НΒV рrеzintă un рrοcеs рοtеnțial рrеtumοral în sinе, carе dеcurgе cu dеrеglarеa balanțеi dintrе rеgеnеrarеa hерatοcitеlοr și inflamațiе. Rοlul trοmbοcitеlοr activatе în рatοgеnеza hерatitеi viralе crοnicе cοnstă în caрacitatеa lοr dе-a atragе în рatul micrοvascular al ficatului cеlulеlе CTL. Drерt cauzе alе реrisistеnțеi НΒV și НCV sе cοnsidеră următοarеlе mеcanismе:

1) disfuncția CD4+ și CD8+ cеlulеlοr-T în rеzultatul rерlicării viralе рrеlungitе – iрοtеza “ерuizării”;

2) disfuncția cеlulеlοr-T rеgulatοarе (T rеg) – iрοtеza “rеgulării”;

3) acțiunеa dе“scăрarе” a НΒV față dе mеcanismul dе aрărarе al gazdеi рrin οcοlirеa suрravеghеrii imunοlοgicе – iрοtеza “scăрării” imunе (virus еscaре); 4) mοdificărilе în rерlicarеa virală.

Ѕistarеa IFΝ-α sau a analοgilοr nuclеοzidici/nuclеοtidici la рaciеnții cu hерatita crοnică Β рοatе ducе la activarеa rерlicării НΒV, însοțită dе manifеstări clinicе și dе labοratοr (acutizarеa hерatitеi crοnicе). Răsрunsul imunοрatοlοgic sub fοrma acutizării hерatitеi crοnicе cеl mai dеs sе dеzvοltă реstе 8-12 săрtămâni, duрă sistarеa tratamеntului antiviral.

Încărcătura virală înaltă sеrvеștе drерt factοr-chеiе în dеzvοltarеa insuficiеnțеi imunității adaрtivе, în рarticular a T-limfοcitеlοr citοtοxicе (CTL) în ficat.

Рrοcеsul crοnic nеcrοtic-inflamatοr în ficat реrsistă datοrită rерlicării trерtatе a virusului ре matricе ерisοmală (еxtracrοmοzοmială) ciclic cοvalеnt circular închisă ADΝ (cccADΝ) și insuficiеnțеi funcțiοnalе a limfοcitеlοr citοtοxicе din ficat, incaрabilе dе a еlimina cеlulеlе infеctatе cu virus.

Dеcurgеrеa inflamațiеi crοnicе еstе susținută dе trοmbοcitеlе sinusοidalе, carе cοntribuiе la migrarеa limfοcitеlοr citοtοxicе din sângе în ficat. Rерlicarеa nοilοr hерatοcitе еstе însοțită dе crеștеrеa mutațiilοr în gеnοmul lοr și dе schimbărilе disрlasticе, iar еliminarеa insuficiеntă a hерatοcitеlοr cu ADΝ afеctat рrin intеrmеdiul aрοрtοzеi, cοntribuiе la dеzvοltarеa statutului рrеcancеrοs.

În cοncluziе, citοkinеlе рrοinflamatοrii și antiinflamatοrii (Іntеrlеukin^x -10) ϳοacă un rοl еsеnțial în рatοlοgia hерatică virală Β.

Βibliοgrafiе

Aman МЈ, Trеttеr T, Εisеnbеis I, Βug G, Dеckеr T, Aulitzkγ WΕ, еt al. Intеrfеrοn-a stimulatеs рrοductiοn οf intеrlеukin-10 în activatеd CD4/ T cеlls and mοnοcγtеs. Βlοοd 1996.

Βach Ν, Thung ЅΝ, Ѕchaffnеr F. Thе histοlοgical fеaturе οf chrοnic hерatitis C and autοimmunе chrοnic hерatitis: a cοmрarativе analγsis. Нерatοlοgγ 1992.

Βaumеrt Thοmas F, Thimmе Fritz vοn Wеizsäckеr Rοbеrt. Рathοgеnеsis οf hерatitis Β virus infеctiοn. Wοrld Ј Gastrοеntеrοl, 2007.

Βοοnstra Andrе, Wοltman Andrеa М, Јanssеn Нarrγ LA. Immunοlοgγ οf hерatitis Β and hерatitis C virus infеctiοns. Βеst Рracticе& Rеsеarch Clinical Gastrοеntеrοlοgγ, 2008.

Chang Ј. Јudγ, Lеwin Ѕharοn R. Immunοрathοgеnеsis οf hерatitis Β virus infеctiοn. Immunοlοgγ and Cеll Βiοlοgγ, 2007.

Chiеn-Fu Нuang, Ѕhih-Ѕhеn Lin,Υung-Chγuan Нο. Thе Immunе Rеsрοnsе Inducеd bγ Нерatitis Β Virus Рrinciрal Antigеns. Cеllular&Мοlеcular Immunοlοgγ, 2006.

Rеhеrmann Βarbara, Immunе Rеsрοnsе in Нерatitis Β Virus Infеctiοn. Ѕеminars in Livеr Disеasе. 2003.

Rοbеrt R. Rich, Thοmas A. Flеishеr, Cγtοkinеs and cγtοkinеs rеcерtοrs. In Clinical Immunοlοgγ, Рrinciрlеs and Рracticе– Мοsbγ Εlsеviеr 3rd-Εd, 2008.

Ѕu WL, Реrng WC, Нuang CН еt al, “Assοciatiοn οf rеducеd tumοr nеcrοsis factοr alрha, gamma intеrfеrοn, and intеrlеukin-1bеta (IL-1bеta) but incrеasеd IL-10 еxрrеssiοn with imрrοvеd chеst radiοgraрhγ in рatiеnts with рulmοnarγ tubеrculοsis”, Clin Vaccinе Immunοl. 2010.

=== e2e89b40b24eb907e46ca830114fbb767b9c5dcb_687978_1 ===

REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂȚILOR COMERCIALE CU PARTICIPARE STRĂINĂ, ÎN DREPTUL ROMÂN ȘI CEL BULGAR

INTRODUCERE

În actualul context economic, ce este tot mai puternic influențat de fenomenul globalizării financiare, se remarcă faptul că multitudinea afacerilor și tranzacțiilor derulate la nivel mondial se derulează în mod independent de existența granițelor statale, ceea ce imprimă o importanță deosebită comerțului internațional, cu toate implicațiile și efectele acestuia.

Fenomenul deschiderii graduale a piețelor existente în interiorul fiecărui stat înspre exterior, respectiv includerea acestora în uriașa piață internațională a afacerilor, ca și fenomenul globalizării comerciale, s-au datorat, în faza inițială, celebrului General Agreement on Tariffs and Trade (respectiv G.A.T.T.), ulterior încetării activității acestuia (mai precis, în cursul anului 1995), sesizându-se influența deosebită a World Trade Organization (W.T.O.), aceasta reușind să determine dezvoltarea exponențială a concurenței sesizate între diverselor societăți comerciale existente la nivel local, regional, dar mai ales global.

În acest moment, este cunoscut faptul că orice comportament al societăților comerciale la nivelul pieții internaționale este direct influențat de regulile impuse prin intermediul dreptului comerțului internațional, supraviețuirea acestora în acerba concurență existentă la nivel global impunând necesitatea utilizării mai multor opțiuni și variante existente, ce pot se pot implementa în mod izolat ori combinat.

În ceea ce privește organizarea societăților comerciale, indiferent de tipul acestora, constatăm nu doar la nivelul evoluțiilor specifice numeroaselor reglementări în domeniu la nivelul Uniunii Europene, ci analizând tendințele remarcate în ultimul deceniu, faptul că trendul ascendent ce a cuprins întreg mediu de afaceri pe plan internațional a reușit să determine o serie întreagă de fluctuații legislative și în cadrul dreptului dedicat societăților, dar și în domeniul privind regulile specifice guvernanței corporative. În plus, toate aceste fluctuații par să fie direct determinate de actualele necesități ce sunt reclamate în cadrul mediului economic din zona comună.

Privind motivația alegerii prezentei teme a lucrării de diplomă, aceasta a avut în vedere evidențierea setului normelor comune existente la nivelul dreptului statelor din zona comunitară, ca și a diferențelor constatate, în conținutul tezei urmând să fie analizate pe larg ambele aspecte.

La o simplă analiză a totalității reglementărilor din spațiul comun european privind societăților comerciale (oricare ar fi tipul acestora), se poate constata cu destul de multă ușurință faptul că la nivel general s-au conturat o serie întreagă de norme comune ce au drept principal scop determinarea unei protecții apreciabile (dar și echivalente) nu doar acționarilor societăților comerciale, ci și creditorilor, o atenție specială fiind acordată și terțelor părți ce sunt interesate în mod direct sau indirect în totalitatea activităților derulate de societăților comerciale ce sunt înregistrate în cadrul spațiului comun al Uniunii Europene.

O atenție deosebită se impune a se acorda întreg cadrului contextual reprezentat în acest moment de varietatea influențelor Brexitului, nu doar prin specificitatea negocierilor ulterioare, ce urmează să fie derulate între toate părțile direct implicate, ci mai ales urmare a obiectivității acestora. Și nu în ultimul rând, primordial va fi conținutul acordului privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un aspect destul de dificil de abordat, mai ales având în vedere faptul că până în acest moment nici un stat european nu a părăsit Comunitatea Economică Europeană ori Uniunea Europeană. Singurele astfel de evenimente în istoria relativ recentă a Comunității Economice Europene au fost reprezentate de cazul Algeriei (în anul 1962), urmat de cazul Groenlandei (în anul 1985).

În condițiile în care se constată faptul că nu există nici un fel de precedent relevant în acest moment deosebit al viitorului statelor europene (și nu numai), precedent ce ar putea fi folosit în demersul analizării și perceperii modului de derulare a procesului de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii, un mare semn de întrebare continuă să persiste asupra felului în care părțile implicate direct, dar și indirect în acest proces vor înțelege nu doar să negocieze, ci și să își facă diverse concesii, astfel încât, la finalul întregului demers, să poate fi constatate avantaje reciproce, în virtutea deceniilor de colaborare anterioară.

La nivelul dreptului internațional există prezumția legală conform căreia în situația exercitării drepturilor incluse în cadrul Tratatului, acestea nu vor fi afectate de ulterioara renunțare la Tratat, ceea ce permite menținerea statului actual, atât în cazul persoanelor, cât și al companiilor care s-au bucurat de diversele beneficii ale Pieței Unice Europene, cu mențiunea că în acest caz pot fi sesizate numeroase modificări, determinate de o serie de factori necuantificabili în acest moment.

Se asemenea, se impune a se acorda o atenție deosebită modului în care urmează să se modifice nu doar legislația la nivelul Regatului Unit al Marii Britanii, ulterior retragerii efective a acestuia din Uniunea Europeană, ci și legislația restului statelor europene, urmare a efectelor determinate de această ieșire.

Până în momentul Brexitului, în cadrul domeniilor în care Marea Britanie și-a cedat către Uniunea Europeană suveranitatea (cel mai bun exemplu fiind cel al reglementării Pieței Unice), se remarcă faptul că legislația britanică a fost adaptată în mod constant deciziilor ce au fost luate la nivelul Uniunii Europene, cu mențiunea că numeroasele decizii legislative erau incluse în cadrul legislativ britanic îi impuneau Marii Britanii să adopte politici diverse ori să preceadă o modificare legislativă în așa fel încât să se reușească atingerea rezultatelor ce erau specificate în cadrul respectivelor decizii.

Demn de menționat este faptul că orice reglementare ce este emisă de către Uniunea Europeană se transformă, pentru toate statele membre ale acesteia, în lege, situație în care se constată faptul că ulterioarele directive ce urmează să fie adoptate prin intermediul diverselor modificări vor putea produce efecte la nivelul legislației Marii Britanii, diversele reglementări ale Uniunii Europene deținând pentru Regatul Unit al Marii Britanii impactul forței juridice doar cât aceasta mai face parte din spațiul comun european.

Important de menționat în această parte a capitolului introductiv, în contextul anterior expus, este faptul că ulterior comunicării rezultatelor oficiale ce au fost înregistrate cu ocazia referendumului ce s-a desfășurat în Regatul Unit al Marii Britanii la data de 23 iunie a anului 2016, cunoscuta agenție Standard & Poor’s a luat decizia de a retrograda cu o treaptă ratingul specific datoriei Uniunii Europene pe termen lung, aceasta trecând de la valoarea AA+ la valoarea AA, principala justificare a acestei decizii constând în creșterea gradului de incertitudine dedicat blocului economic al U.E.

În domeniul dedicat viitoarelor relații pe care Uniunea Economică le poate dezvolta, în absența prezenței din spațiul său a Marii Britanii, acestea pot fi influențate și de legăturile cu statul canadian, urmărindu-se o menținere a tarifelor ce sunt aplicate unor produse, ca și menținerea cotelor în cazul unor produse agricole ale acestuia, fără a se percepe diverse contribuții financiare în cadrul bugetului Uniunii Europene, sens în care se are în vedere realizarea unei relații asemănătoare celei cu Norvegia, ceea ce ar putea determina nu doar menținerea accesului la Piața unică, ci și controalele vamale, ca și menținerea liberei circulații la nivelul Uniunii Europene.

Unul dintre potențialele efecte ale Brexitului s-ar putea manifesta în accentuarea diverselor disfuncționalități ce sunt constatate periodic la nivelul Uniunii Europene în domeniul consacrat coeziunii, respectiv al solidarității. În acest sens, se are în vedere și evoluțiile economice ulterioare ale Uniunii Europene (după plecarea Marii Britanii), ca și viitorul economic al Marii Britanii, care în cazul unei creșteri, pe fondul stagnării economice a Uniunii Europene, ar putea determina serioase probleme la nivelul spațiului european, în contextul anterior menționat. În ciuda faptului că se apreciază că Uniunea Europeană va continua să rămână pentru Marea Britanie un partener comercial deosebit de important, în contextul Brexitului, Regatul Unit intenționează să acorde o atenție deosebită diverselor piețe din zona non-europeană, cu efecte directe asupra statelor europene, printre care și cele două state ce urmează să fie supuse analizei în conținutul prezentei lucrări.

Conform datelor oficiale, în interiorul Regatului Unit al Marii Britanii s-a înregistrat o diminuare a ponderii exporturilor de la valoarea de 54 % în cursul anului 2000 până la valoarea de 44 % în cursul anului 2015. Mai mult, creșterea anuală a exporturilor derulate din Marea Britanie către Uniunea Europeană (ce înregistrase o valoare aproximativă de 2,5 % în deceniul 2005/2015) a determinat o anumită întârziere anuală în domeniul dedicat exporturilor globale, valoarea acesteia fiind, în perioada anterior menționată, de peste 4%.

Începând cu anul 2014, Regatul Unit al Marii Britanii a început să își dezvolte relații comerciale și cu alte state din zona non-europeană, cele mai semnificative exporturi fiind semnalate cu China – procentul fiind de 17 % anual, dar și cu Coreea de Sud (cu 13% pe an), cu Brazilia – un volum de 12 % anual, ori Mexic (procentul fiind de 9% anual).

De asemenea, s-a reușit dezvoltarea relațiilor comerciale ale Regatului Unit cu diverse state aflate în curs de dezvoltare, multe dintre acestea importând diverse bunuri de la britanici, iar altele transformându-se în furnizori importanți ai Marii Britanii, în cadrul diverselor lanțuri ale aprovizionării. Valoarea totală a raporturilor comerciale cu statele ce nu fac parte din Uniunea Europeană s-a poziționat, în cursul anului 2015, la următoarele cifre:

Importuri – 27 miliarde lire sterline

Exporturi – 19 miliarde lire sterline

Ulterior anunțării rezultatului Brexit, la finele lunii iunie a anului 2016, cu prilejul reuniunii liderilor statelor membre, dedicată discutării viitorului Uniunii Europene, s-a reușit lansarea Strategiei Globale pentru Politica Externă și de Securitate a Uniunii Europene.

De asemenea, ca urmare a Brexitului, se vor sesiza și numeroase efecte la nivelul P.E.S.C. (Politica Externă și de Securitate Comună), știut fiind faptul că Marea Britanie se constituie într-o importantă putere militară la nivelul întregului continent european, poziția sa strategică fiind una deosebită.

Și în ciuda faptului că Uniunea Europeană nu a reușit încă să dezvolte armata europeană comună, obiectiv avut în vedere încă din momentul înființării P.E.S.C., retragerea Marii Britanii din spațiul comun se va reflecta în mod direct și asupra domeniului securității și apărării.

Ignorând faptul că retragerea Marii Britanii va constitui, cu siguranță, un factor important al destabilizării securității europene, mai ales prin prisma incertitudinii dedicate viitoarelor raporturi dintre britanici și Uniunea Europeană, Brexitul se constituie într-un important motiv pentru realizarea unei adaptări a strategiei concepute la nivelul Uniunii Europene.

De asemenea, în opinia unor specialiști, ieșirea Marii Britanii din spațiul Uniunii Europene va afecta și P.S.A.C. (Politica de Securitate și Apărare Comună), care ar putea să își diminueze obiectivele strategice, ceea ce ar putea determina, în timp, o reducere majoră a diverselor capabilități militare, în paralel și cu diminuarea respectivei perspective strategice.

În opinia unor lideri ai statelor membre ale Uniunii Europene, ieșirea Marii Britanii din spațiul comun european constituie un prilej deosebit pentru realizarea unor progrese în domeniul dedicat integrării europene, statele membre reușind să fie astfel mai puțin eterogene și putând să adopte cu mult mai multă ușurință unele decizii economice care, cu siguranță, nu ar fi fost pe placul Marii Britanii.

Cel mai bun exemplu în acest sens îl constituie Uniunea Europeană bancară, ce se află în atenția tuturor, mai ales după declanșarea crizei euro. În ciuda diverselor progrese care au fost înregistrate în ultimii ani, procesul dedicat integrării bancare europene nu pare a se realiza într-un interval de timp redus, în acest moment sesizându-se încă numeroase probleme cum ar fi:

Inexistența unei scheme dedicate asigurării depozitelor

Titlurile de valoare non-risc, dedicate zonei euro

Tranșele de siguranță dedicate activelor suverane, etc.

O bună perioadă de timp ideea retragerii unui stat din Uniunea Europeană, ca și din Uniunea Economică Monetară (U.E.M.) a fost ignorată de marea majoritate a statelor spațiului european comun, ca și de către autoritățile cu responsabilități în domeniu, cauzele fiind multiple, mai precis:

Fenomenul dezvoltării continue a spațiului european comun

Nivelul în continuă creștere al integrării economice în cadrul Uniunii Europene

Extinderea periodică a granițelor spațiului comun european

Gradul ridicat al integrării politice

Contribuția Uniunii Europene în cadrul complexului proces al menținerii păcii la nivelul continentului european, ca și al menținerii stabilității

În ultimii ani însă, ulterior impactului deosebit pe care l-a determinat la nivelul întregului spațiu european recenta criză economică, dar și tot mai numeroasele disensiuni de natură politică, s-a remarcat la nivelul Uniunii Europene un anumit grad de dificultate privind rezolvarea unor probleme de impact asupra statelor membre, momentul culminant conturându-se odată cu luarea în discuție a scenariului părăsirii de către Regatul Unit al Marii Britanii a spațiului comun european.

La o simplă analiză privind potențialele motive ce au determinat apariția acestei situații (Uniunea Europeană poziționându-se din ce în ce mai mult în proximitatea unor astfel de „secesiuni”, similare Brexit-ului) se remarcă evoluția exponențială ce a caracterizat în ultimele decenii Uniunea Europeană, acesteia adăugându-i-se nivelul de integrare în continuă creștere, ca și conturarea și dezvoltarea unor legături deosebite între diversele state membre ale spațiului comun european.

În acest context a apărut ca și firesc fenomenul transferului către diversele instituții europene a diverselor atribute, ce în mod tradițional, se constituiau în apanaje specifice suveranităților naționale.

Doar că fenomenul transferului de suveranitate, ca și cel al politizării constante a Uniunii Europene, cărora li s-au adăugat (în unele cazuri în mod fortuit) importul reglementărilor de tip dirijist în cadrul legislațiilor interne, s-au constituit în motive tot mai frecvente de nemulțumire, manifestate nu doar în cadrul unor cercuri politice și/sau a conducerilor statelor membre ale Uniunii Europene, ci și în cadrul comunităților cetățenilor din statele membre.

Iar în ultima perioadă se prefigurează tot mai pregnant ideea transformării Uniunii Europene într-o uniune politică de tip deplin, în interiorul căreia statele sale membre urmează să fie asimilate regiunilor, astfel subminându-se nu doar procesul democratic, ci și culturile și istoriile naționale.

Statutul statelor membre ale Uniunii Europene, state despre care se poate aprecia că sunt parte din cadrul unui supra-stat, determină anumite temeri legate de viitorul economic, politic și cultural la nivel național. Iar în topul temerilor cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene (cu precădere a celor din Regatul Unit al Marii Britanii) se poziționează dominația franco-germană, știut fiind faptul că modelul economic continental (ca și cel legal) este total diferit de modelul economic anglo-saxon (inclusiv modelul legal), ce este respins cu periodicitate la nivelul U.E.

La baza disputei, remarcate subtil în ultimii ani, în cadrul Uniunii Europene, s-au poziționat cele două modele de influență în viitorul spațiului european comun, mai precis modelul social-european și modelul anglo-saxon, cu mențiunea că ultimul are în vedere promovarea unei uniuni economice extinse, dar destul de limitată sub prisma politicului.

Se conturează tot mai pregnant ideea că în actuala formă organizatorică (incluzând și forma decizională), Uniunea Europeană nu are capacitatea de a face față cu succes tot mai numeroaselor responsabilități ce s-au dezvoltat în mod exponențial în ultimele decenii.

În plus, fenomenul transferului suveranității, anterior menționat, a determina o anumită îndepărtare a statelor membre de la scopurile inițiale (parte dintre acestea fiind adeptele integrării economice, urmând modelul anglo-saxon), acestea manifestând din ce în ce mai multă reticență în raport cu nivelul avansat al integrării politice spre care se tinde.

În plus, prin intermediul celebrului Tratat de la Lisabona, nu s-a reușit decât amplificarea fenomenului transferului suveranității, în condițiile impunerii nu a unanimității în luarea deciziilor, ci a majorității calificate în cadrul unor domenii importante cum ar fi cel al energiei, al imigrării, al azilului, al cooperării judiciare în materia penală, ca și în domeniul sportului.

Pe lângă toate acestea, discuțiile privind eventualitatea părăsirii spațiului Uniunii Europene, ca și a spațiului zonei euro, au fost amplificate de efectele determinate de recenta criză economică și financiară (exemplu Greciei fiind edificator în acest caz).

S-a remarcat faptul că în interiorul Uniunii Economice Monetare există o limitare a libertății de manevră acordate statelor membre în vederea gestionării diverselor probleme de natură financiară, ceea ce a determinat (în anteriorul exemplu, cel al Greciei), serioase nemulțumiri în raport cu zona euro, ca și diminuarea drastică a nivelului încrederii marii mase a cetățenilor europeni în stabilitatea aferentă zonei euro.

Cu toate acestea, se impune a se aminti în acest context, faptul că imperativul identificării diverselor soluții dedicate rezolvării numeroaselor probleme de ordin financiar determinate de recenta criză economică și financiară cu care s-au confruntat marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene a generat creșterea gradului cooperării între acestea.

În acest fel, se remarcă faptul că presiunile economice deosebite remarcate în ultimul deceniu au determinat o anumită apropiere a statelor membre în vederea identificării unor soluții viabile, în paralel cu:

Realizarea unei supravegheri mult mai stricte a bugetelor statelor din spațiul european comun

O extindere a diverselor responsabilități aferente Băncii Centrale Europene

În ciuda acestei apropieri a statelor europene, ca și a colaborării dintre acestea, mai multe state din nordul spațiului european comun s-au arătat, cu diferite ocazii, extrem de nemulțumite de nivelul finanțării ce se impune a fi asigurat statelor membre din sudul continentului european, periodic fiind conturată ideea posibilității excluderii din Uniunea Europeană a statelor ce nu au capacitatea de a-și onora obligațiile ce le revin conform statului statelor membre.

Făcând retrospectiva aspectelor anterior menționate, nu mai miră pe nimeni reticența pe care tot mai multe state din zona spațiului european comun o au în raport cu Uniunea Europeană, aceasta fiind din ce în ce mai mult percepută ca fiind o structură de tip nedemocratic, ale cărei fundamente au la bază procese decizionale netransparente și care se substituie în mod alarmant suveranităților naționale.

La nivelul doctrinei europene, se remarcă explicitarea acestei lacune de reglementare prin intermediul mai multor motive ce converg spre ideea determinării unui grad cât mai ridicat al încrederii acordate structurii europene, astfel încât o potențială reglementare dedicată retragerii unui stat din cadrul organizațional european ar fi putut să determine serioase semne de întrebare asupra forței și puterii angajamentelor asumate de către statele europene în vederea atingerii tuturor obiectivelor pe care și le-au asumat prin intermediul tratatelor constitutive, în paralel cu amplificarea riscului ca un asemenea eveniment să se producă.

În plus, se remarcă faptul că în situația includerii unei asemenea clauze dedicate retragerii din Uniunea Europeană, se impunea și definirea unei proceduri aferente, ca și a unei prezentări dedicate eventualelor consecințe determinate de declanșarea procedurii retragerii din Uniunea Europeană (aspect ce s-ar fi constituit într-o reală provocare pentru persoanele responsabile).

Astfel, se poate remarca faptul că în absența clauzelor exprese din cadrul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, la nivel doctrinar s-a reușit avansarea unor interpretări distincte, mai precis:

Dreptul unei retrageri unilaterale din Uniunea Europeană poate să existe și în lipsa prevederilor exprese în acest sens, prin prisma dreptului conferit oricărui stat suveran privind retragerea din diversele tratate internaționale pe care acesta le-a încheiat

Având în vedere absența unei prevederi de tip expres vizând retragerea unui stat din Uniunea Europeană, se poate aprecia că aceasta reprezintă dovada unui angajament de tip permanent al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene privind realizarea diverselor obiective ale acesteia, ca și a ireversibilității procesului unificării europene, proces ce s-ar afla într-o relație de incompatibilitate cu o eventuală clauză unilaterală dedicată retragerii din Uniunea Europeană

În categoria argumentelor dedicate inexistenței dreptului retragerii (fie aceasta de tip negociat, unilaterală sau convenită) unui stat membru din Uniunea Europeană și/sau din Uniunea Economică Monetară, se remarcau:

Încheierea pe o durată nedeterminată a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene

Diversele restricții impuse dreptului renegocierii de către un stat membru a tratatelor de aderare

Acceptarea aquis-ului Uniunii Europene de către statele nou membre ale spațiului comun european

Procedura revizuirii tratatelor Uniunii Europene

Principiul solidarității

O potențială soluție la aceste disfuncționalități s-a conturat prin prisma normelor dedicate dreptului internațional public, ca și Convenției de la Viena vizând dreptul tratatelor. Mai precis, în ciuda faptului că în conținutul Convenției de la Viena a fost consacrat în materia tratatelor, principiul pacta sunt servanda, acesta include și recunoașterea dreptului denunțării unilaterale a unui tratat, în cazul în care:

Se prevede în mod expres dreptul denunțării

Dreptul denunțării poate să fie dedus fie din natura respectivului tratat, fie din conținutul acestuia

Poate fi realizată aplicarea clauzei rebus sic stantibus, în situația producerii unei modificări radicale a împrejurărilor, modificare survenită în raport cu împrejurările existente la data încheierii unui anumit tratat și care nu a fost prevăzută de către nici una dintre părțile implicate, în situația în care:

Existența respectivelor împrejurări s-a constituit în baza necesară consimțământului legării prin respectivul tratat

Modificarea a determinat o transformare radicală la nivelul naturii diverselor obligații rămase de executat, având în vedere virtutea respectivului tratat

Analizând cu atenție toate situațiile incluse în conținutul Convenției de la Viena se remarcă faptul că doar ultima menționată în cuprinsul prezentului capitol putea fi aplicabilă în situația unei retrageri din cadrul Uniunii Europene ori a U.E.M., mai ales în contextul:

Absenței unei clauze dedicate din cadrul tratatelor constitutive

Imposibilității deducerii dreptului denunțării unilaterale din cuprinsul tratatelor ori din natura acestora, cu mențiunea că se iau în calcul mai mulți factori, dintre care amintim:

Caracterul de tip permanent și integrator sesizate la nivelul tuturor instituțiilor ce au fost create

Caracterul ireversibil imprimat procesului dedicat trecerii la moneda Euro

Transferul puterilor decizionale aferente membrilor

În ceea ce privește doctrina dedicată modificării circumstanțelor, s-au remarcat numeroase reticențe, mai ales în contextul în care sfera de aplicabilitate se dovedea a fi una destul de limitată și circumscrisă situațiilor de tip excepțional, în situația realizării unei interpretări relaxate existând riscul afectării nu doar a stabilității tratatelor, ci și a inviolabilității acestora.

În plus, se constată faptul că recursul dedicat normelor dreptului internațional public, ca și aplicabilității acestora în cadrul Uniunii Europene nu face decât să pună sub semnul întrebării raportul existent între dreptul Uniunii Europene și dreptul internațional public, mai ales în contextul în care, după cum se remarcă într-o decizie de referință a Curții de Justiție a U.E., comunitatea europeană se constituie într-o nouă ordine juridică a dreptului internațional, statele membre limitându-și drepturile suverane în beneficiul acesteia, fie doar și într-un număr redus al domeniilor.

Se impune a se aminti că nu a fost exclus criticilor nici conceptul suveranității, ce a fost invocat în vederea susținerii existenței dreptului retragerii unilaterale, mai ales în contextul existenței hotărârii Curții Europene, ce include seria limitărilor survenite în cadrul suveranității statelor membre ale Uniunii Europene, ulterior semnării tratatelor constitutive ori ulterior aderării la U.E.

Soluția consacrată de către Curtea Europeană în conținutul hotărârii anterior menționate are în vedere faptul că transferul diverselor drepturi și obligații existente în cadrul sistemului dreptului intern al statelor membre, către sistemul comunitar, determină limitarea de tip permanent a diverselor drepturi suverane ale acestor state membre.

În conținutul aceste hotărâri a Curții Europene se subliniază la modul absolut existența unui caracter total diferit al diverselor tratate constitutive ale U.E. în raport cu restul tratatelor internaționale, mai ales avându-se în vedere transferul suveranității regăsit în conținutul acestora.

Tratatul C.E.E., în comparație cu restul tratatelor internaționale, a reușit să-și definească propria ordine juridică, ordine ce, ulterior intrării sale în vigoare, s-a transformat în parte integrantă din cadrul ordinii juridice specifice statelor membre ale Uniunii Europene. Mai precis, ulterior creării comunității ce are o durată nelimitată și personalitate juridică proprii, instituții proprii, ca și puteri conferite de limitarea suveranității ori ca urmare a transferului puterii de la statele membre înspre comunitate, se remarcă o restrângere a drepturilor suverane la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, în acest fel creându-se un set al normelor juridice.

Se remarcă astfel imposibilitatea invocării suveranității statelor în cadrul procesului dedicat denunțării unilaterale a tratatelor ce au fost încheiate, imposibilitate ce persistă și în situația tratatelor internaționale aflate sub sfera de influență a Convenției de la Viena (exceptând unele condiții de tip restrictiv și mai ales în situația tratatelor U.E., unde primează caracterul special conferit de transferul suveranității).

Concluzionând, se remarcă faptul că anterior momentului adoptării celebrului Tratat de la Lisabona unica variantă teoretică privind retragerea unui stat din cadrul Uniunii Europene consta în existența unui acord consensual, negociat, ce ulterior trebuia să conțină ratificarea tuturor statelor membre ale U.E. Astfel, se opinează că, ulterior introducerii clauzei de retragere din Uniunea Europeană a unui stat membru, Uniunea Europeană va trebui doar să se adapteze noii realități, cu crearea unui cadru dedicat ulterioarelor consecințe determinate de retragerea statului membru.

De asemenea, se sesizează faptul că, în cadrul reglementării regăsite în Tratatul de la Lisabona privind procedura retragerii unui stat membru din Uniunea Europeană, o problemă se poate constata în ipoteza (deloc dorită) în care U.E. se va confrunta cu un fenomen al retragerii statelor membre „în masă”, Consiliul European fiind cel care, în numele Uniunii Europene, se va ocupa de negocierea acordurilor de retragere.

Nici cerința de cvorum dedicată acordului de retragere (respectiv majoritatea calificată) nu a scăpat de critici, în condițiile în care aderarea se supune regulilor unanimității. Astfel, s-a apreciat că s-ar impune negocieri directe cu fiecare stat membru al Uniunii Europene, în detrimentul negocierii ce a fost consacrată în conținutul Tratatului de la Lisabona.

La nivelul dreptului internațional există prezumția legală conform căreia în situația exercitării drepturilor incluse în cadrul Tratatului, acestea nu vor fi afectate de ulterioara renunțare la Tratat, ceea ce permite menținerea statului actual, atât în cazul persoanelor, cât și al companiilor care s-au bucurat de diversele beneficii ale Pieței Unice Europene, cu mențiunea că în acest caz pot fi sesizate numeroase modificări, determinate de o serie de factori necuantificabili în acest moment.

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRILE CONCEPTUALE ALE COMERTULUI INTERNAȚIONAL, ELEMENTE ALE RAPORTURILOR JURIDICE

În cadrul vastului domeniu al comerțului internațional se remarcă faptul noțiunii comerțului global îi sunt conferite mai multe accepțiuni, ce vizează contextul restrâns (incluzând strict sensul tradițional al sintagmei), dar și un context mai vast, în cadrul căruia sunt incluse și tot mai numeroasele forme prin care se derulează multitudinea relațiilor economice internaționale.

Astfel, se poate constata faptul că prin prisma stricto sensu, în cadrul domeniului dedicat relațiilor comerciale internaționale se includ toate operațiunile de import/export ce sunt derulate cu mărfuri, cu servicii, dar și cu lucrările derulate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice (în calitatea acestora de subiectele dreptului comerțului internațional) cu diverșii parteneri ce își au sediul pe teritoriile altor state, ca și cu bunurile ce se poziționează în zona tranzitului internațional, respectiv operațiunile derulate pe piețele străine.

În acest context, se poate aprecia că domeniul comerțului internațional poate fi inclus în sfera de influență a fazei economice dedicate distribuției diverselor mărfuri, aceasta constituindu-se, în interiorul ciclului economic, într-o etapă de tip intermediar, ce se poziționează între polul producției și cel al consumației. Demn de menționat este faptul că în această situație distribuția se realizează peste diversele frontiere statale.

Analizat prin prisma accepțiunii limitate, domeniul comerțului internațional se răsfrânge la nivelul dreptului în forma dedicată actelor și multitudinea actelor de comerț derulate la nivel național, în cadrul acestei ultime categorii remarcându-se contractele comerciale internaționale, considerate a fi în topul instituțiilor primordiale ale comerțului internațional, nu doar datorită sferei de influență, ci mai ales ca urmare a frecvenței acestora. Iar în multitudinea contractelor comerciale derulate la nivel internațional se detașează contractele de vânzare internațională a mărfurilor.

Relațiile comerciale internaționale

În societatea contemporană, se remarcă faptul că relațiile comerciale dintre diverselor societăți existente la nivel global au reușit să depășească cu mult sfera tradițională a noțiunii inițiale conferite comerțului internațional, ce în acest moment reușește să includă o gamă extrem de largă și de variată a operațiunilor comerciale ce vizează doar la modul indirect diversele mărfuri, ele fiind cuprinse în sfera extinsă a cooperării economice internaționale.

Așa cum bine se cunoaște, în domeniul dedicat cooperărilor economice internaționale sunt incluse totalitatea relațiilor de conlucrare sesizate între diversele persoane juridice și/sau fizice, ce provin din state diferite, aceste relații neimplicând în mod obligatoriu și transferul pentru granițele statelor a mărfurilor (precum și prestările de servicii ori execuții ale lucrărilor).

Se remarcă faptul că, urmare a eforturilor depuse de toate părțile implicate în activitatea de parteneriat ce vizează derularea relațiilor comerciale, anterior menționate, relații ce au în vedere realizarea diverselor operațiuni comerciale conexe (fie în domeniul productiv, fie în cel neproductiv) și care sunt de cele mai multe ori, strict eșalonate pe perioade stabilite de comun acord între parteneri, se pot obține o serie întreagă de avantaje reciproce.

De asemenea, se impune a se menționa în cuprinsul acestui capitol al prezentei lucrări de diplomă și faptul că specificitatea diverselor operațiuni comerciale ce se derulează la nivel internațional și care implică mărfuri determină întrunirea unor criterii esențiale ce reușesc să definească vasta noțiune a internaționalității, prin prisma conferită comerțului internațional.

Astfel, în acest context se poate observa faptul că nu toate elementele extraneității determină internaționalizarea raporturilor juridice, așa cum acestea sunt percepute în sfera dreptului comerțului internațional.

Mai precis, din totalitatea elementelor de extraneitate existente, raporturile juridice devin internaționale numai în situația în care:

Părțile implicate în diversele operațiuni comerciale își au sediile pe teritoriile unor state diferite, indiferent că în cauză este vorba despre reședințele obișnuite ori despre domiciliile profesionale.

Respectivele mărfuri ce fac obiectul contractelor încheiate între părți să se afle în tranzitul internațional, respectiv se impune ca acestea să traverseze minim frontiera unui stat, de la un partener de afaceri la celălalt

Așa cum deja s-a menționat în cuprinsul prezentului capitol al lucrării de diplomă denumite „Regimul juridic al societăților comerciale cu participare străină, în dreptul român și cel bulgar”, în societatea modernă se remarcă extinderea deosebită a noțiunii de comerț, în conținutul căreia au fost incluse și o serie întreagă de operațiuni comerciale ce nu implică acțiuni cu mărfuri, în mod direct.

Este vorba, în speță, despre existența operațiunilor specifice, ce sunt subsumate ideii cooperării economice internaționale, cooperare ce este percepută ca fiind ansamblul raporturilor, respectiv al relațiilor de conlucrare existente între două subiecte ale dreptului comerțului internațional (ori mai multe) ce:

Nu implică relații cu mărfurile în mod direct

Vizează alăturarea comună, de către toți participanții, a diverselor valori economice existente, cu scopul realizării operațiunilor juridice comune ce au drept finalitate obținerea profitului

Iar cel mai bun exemplu al cooperării economice internaționale este reprezentat de constituirea cu elementele de extraneitate a diverselor societăți comerciale.

În cazul României, se remarcă faptul că la baza diverselor relații comerciale pe care aceasta le are cu alte state ale lumii guvernează mai multe principii, în topul cărora se poziționează cel al libertății comerțului internațional, al cărui conținut vizează:

Posibilitatea conferită subiectelor comerțului internațional în dreptul din România privind participarea acestora la numeroasele operațiuni de comerț, ce intră în relații cu teritoriilor altor state ale lumii – mai precis orice societate comercială din România, care reușește să îndeplinească totalitatea condițiilor de înregistrare, regăsite în legislație, are posibilitatea de a realiza diverse operațiuni ale comerțului internațional

Posibilitatea conferită subiectelor străini ale dreptului comerțului internațional să ia parte la diversele operațiuni ce se derulează pe teritoriul statului român

Demn de precizat este faptul că principiul libertății comerțului nu se constituie într-un principiu absolut, în conținutul acestuia regăsindu-se limite diverse, dintre care merită amintită limita autorizațiilor de import și export, știut fiind faptul că unele operațiuni comerciale de tip internațional se impun a fi autorizate, în acest fel statul având posibilitatea de a controla și implicit supraveghea anumitele activități de comerț.

Regimul juridic investițional românesc

În domeniul dedicat regimului juridic al investițiilor străine în România, se remarcă o delimitare clară a investițiilor străine, mai precis:

Investițiile străine de tip direct – acestea fiind în mod explicit reglementate prin conținutul Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 92/1997, dedicată stimulării investițiilor directe.

În conținutul acestei ordonanțe de urgență s-a reușit stabilirea regimului juridic general dedicat garanțiilor, ca și facilităților conferite în România investitorilor, ca și investițiilor directe, legiuitorul român a înțeles să definească de termeni și de expresii, mai precis:

Investiția directă, ce presupune:

O participare directă la constituirea unei societăți ori la extinderea acesteia, oricare ar fi formele juridice regăsite la nivelul legislației

Dobândirea acțiunilor ori a părților sociale din cadrul unei societăți comerciale – exceptând cazul investițiilor de portofoliu

Înființarea în România sau extinderea în aceasta, de către orice societate comercială a unui alt stat, a sucursalei, prin intermediul:

Aportului financiar, fie acestea în moneda națională ori în valută convertibilă

Aportului în natură al bunurilor imobile ori/și al bunurilor mobile, bunuri corporale și bunuri necorporale

Participării la dezvoltarea activelor unei societăți comerciale, oricare ar fi modul legal al finanțării acestui demers

Investiția de portofoliu – ce presupune dobândirea diverselor valori mobiliare de la nivelul piețelor de capital ce sunt organizate și implicit reglementate, în vederea obținerii unor câștiguri de capital ca urmare a dividendelor, ca și de pe urma dobânzilor aferente acestora (care rezultă din activitățile terților ce sunt în mod direct implicați în cadrul administrării emitentului), respectiv diferențele favorabile prețului în momentul vânzărilor

Investitorul persoană fizică sau investitorul persoană juridică, fie acestea rezidente ori nerezidente, ce își au domiciliul ori sediul permanent pe teritoriul României ori pe teritoriul din afara României, și care înțelege să investească în România, oricare ar fi modalitățile de investiție, așa cum acestea sunt prevăzute de legislația statului român

În cadrul investițiilor străine directe se remarcă existența mai multor forme de participare, respectiv:

Participarea investitorilor străini la constituirea unei societăți comerciale pe teritoriul României ori participarea acestora la extinderea societății comerciale

Dobândirea la o societate comercială din România, de către investitorii străini, a titlurilor de valoare participative, a acțiunilor ori a părților sociale

Constituirea pe teritoriul României a unei filiale a unei societăți comerciale ori a unei sucursale de către investitorii străini

O definiție interesantă a investiției străine directe se regăsește în versiunea Băncii Naționale a României (B.N.R.), în cadrul Regulamentului Băncii Naționale 4/2005, aceasta fiind percepută prin sfera conceputului aferent legăturii economice durabile.

Astfel, în conformitate cu anteriorul act menționat, prin investiție străină directă se înțelege investiția al cărui scop constă în determinarea legăturilor economice durabile dintre investitorii străini și respectivele entități românești la care aceștia participă ori pe care le înființează.

În cadrul acestei investiții se remarcă faptul că respectivul investitor străin, în mod efectiv, va participa cu un procent minim de 10% al capitalului social al respectivei societăți comerciale, el luând parte, tot în mod efectiv, și la procesul de conducere și implicit administrare al respectivei societăți comerciale.

Se poate remarca astfel faptul că Regulamentul B.N.R. reușește ca în acest mod dedicat legăturii economice durabile, să introducă în cadrul conceptului investițiilor străine directe și investițiile străine în forme nesocietare. În acest context, se poate aprecia că totalitatea investițiilor străine directe se pot delimita în:

Forma societară – reprezintă regulă

Forma exclusiv contractuală – reprezintă investițiile străine directe, cu acordarea de către investitorii străini a creditelor și a împrumuturilor către diversele societăți comerciale din România, pe termene de peste cinci ani, astfel încercându-se stabilirea legăturilor economice durabile, ca și menținerea acestora.

În cadrul investițiilor societare se remarcă existența mai multor laturi, respectiv latura instituțională și latura contractuală

Investițiile de portofoliu – acestea fiind reglementate și în conținutul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/1997, precizându-se că investițiile de portofoliu vizează dobândirea valorilor mobiliare de la nivelul piețelor de capital, așa cum acestea sunt reglementate și organizate, neimplicând participarea directă în cadrul procesului de administrare al societății comerciale a investitorilor străini.

Anterior-menționatul Regulament al B.N.R., în cadrul unei reglementări în raport cu investiția directă (per a contrario) precizează că investițiile de portofoliu implică participarea investitorilor străini la societățile comerciale române, participarea neavând drept scop determinarea legăturilor economice durabile.

Investițiile de portofoliu sunt cele ce implică, conform legii (mai precis a Legii nr. 297/2004 vizând piața de capital) piețele de capital, ca și investițiile speculative realizate de persoanele străine care achiziționează un anumit număr de acțiuni într-o societate comercială din România nu în vederea participării ulterioare la administrarea societății comerciale, ci în vederea revinderii acestor acțiuni, după o anumită perioadă de timp, astfel obținând anumite câștiguri.

În baza normativă a investițiilor de portofoliu se poziționează legea pieței de capital, în legislația din România existând și numeroase alte acte legislative speciale ce vizează numeroase domenii.

Cel mai bun exemplu îl reprezintă domeniul achiziționării titlurilor de stat, ce sunt emise de către autoritățile publice din România, ele presupunând, în marea majoritate a cazurilor, contracte de împrumut, contracte de finanțare prin intermediul cărora investitorii străini reușesc să achiziționeze titlurile de stat, să finanțeze respectivele instituții publice emitente ale acestora, cu dobânzi variabile și care se impun a fi plătite de către instituțiile publice, cu mențiunea că valoarea dobânzilor este direct dependentă de valoarea rating-ului, ca și de stabilitate.

1.3 Principiile regimului investițional

La baza guvernării regimului investițiilor străine în România se poziționează mai multe principii, dintre care amintim:

Principiul libertății formelor, ca și a modalităților de investire pe teritoriul României, remarcându-se:

În domeniul dedicat principiului libertății formelor, faptul că investitorii străini pot să investească în România, sub oricare formă juridică pe care o permite legea acestui stat

În domeniul dedicat principiului libertății modalității, aspectul determinat de formele aportului, care poate fi:

Aportul în numerar – respectiv valuta poată să provină din exteriorul României, ca și din valuta ce există pe teritoriul României și din lei – aceștia putând să provină din sursele interne ori din veniturile ce sunt obținute în afara teritoriului României

Aportul în natură – incluzând bunurile mobile, bunurile corporale, ca și bunurile imobile

Aportul în drepturi – incluzând bunurile ce sunt în mod special incorporale în creanțe, în drepturile proprietății intelectuale

Aportul în diverse valori economice – incluzând :

Aportul în servicii

Aportul in reputație

Aportul în management

Aportul în obligațiile de a face

Aportul în obligațiile de a nu face

Principiul liberului acces al investitorilor străini în cadrul tuturor domeniilor specifice vieții economice ale statului român, remarcându-se inexistența restricțiilor dedicate capitalurilor străine la nivelul tuturor domeniilor de activitate din România. Orice persoană străină poate să investească pe teritoriul României în orice domeniu dorește, în funcție de interes și scopul urmărit

Principiul egalității de tratament, principiul nediscriminării, ce este aplicabil tuturor investitorilor români – acesta presupune:

Principiul nediscriminării, sesizat între investitorii din România și investitorii străini

Principiul nediscriminării, sesizat la nivelul investitorilor străini

1.4. Factori de influență asupra relațiilor comerciale internaționale

În ultima perioadă, la nivelul marii majorități a relațiilor comerciale internaționale, s-a remarcat importanța conferită în cadrul oricărei societăți comerciale de către indicatorul de eficiență ce definește avantajul competitiv, acesta având capacitatea de a delimita profitul obținut de respectiva societate, implicând:

Costuri reduse de operare

O calitate superioară conferită produselor/serviciilor

Capacitatea de a livra/oferi clienților produse/servicii în termene scurte, strict respectate

Capacitatea de adaptabilitate la diversele schimbări generate de cererile existente pe piață

În situația în care toate aceste performanțe ale unei companii îi asigură acesteia o poziție de top în cadrul domeniului în care aceasta activează, poziție ce poate să fie menținută o perioadă îndelungată, se poate vorbi de avantajul competitiv sustenabil.

1.4.1 Avantajele societăților comerciale în relațiile internaționale derulate

În vederea identificării tuturor mijloacelor, a politicilor, ca și a strategiilor adecvate pentru obținerea unui profit în cadrul unei societăți comerciale, se impune detalierea tuturor avantajelor caracteristice acestora, remarcându-se:

Posibilitatea societății comerciale de a genera clientelei sale și nu numai o paletă extrem de variată de produse/servicii, acestea având capacitatea de a atrage segmente diverse ale clientelei

Posibilitatea societății comerciale de a le oferi clienților săi o varietate de produse/servicii, la o calitate superioară și prețuri accesibile

Posibilitatea societății comerciale de a le oferi clienților săi diverse produse/servicii, ce sunt specia adaptate cerințelor/nevoilor acestora

Capacitatea societății comerciale de a genera produselor/serviciilor sale o valoare cumulată ridicată, în cadrul unui concept atent elaborat, ce are în vedere atât calitatea serviciilor/produselor și prețurile convenabile, ca și un service performant, servicii post-vânzare, brand, etc.

Capacitatea societății comerciale de a domina un anumit areal geografic, atât prin intermediul unei amplasări optime pe piață, cât și prin imaginea pe care și-o conturează și dezvoltă în ochii clienților

Capacitatea societății comerciale de a le oferi clienților săi și produse/servicii considerate de nișă, în ciuda faptului că aceastea nu conferă un volum al vânzărilor și implicit un profit deosebit

Demn de menționat este faptul că oricare ar fi modalitățile prin care societățile comerciale reușesc să își creeze diverse avantaje competitive în cadrul relațiilor comerciale derulate, acestea reușesc să își atragă și un volum considerabil de clienți fideli, aspect datorat în principal faptului că aceștia percep respectivele produse/servicii ale acestor societăți comercială ca având o valoare globală net superioară, comparativ cu restul produselor/serviciilor existente în restul mediului concurențial.

Pe lângă aceasta, o altă caracteristică ce le este comună acestor societăți comerciale ce își creează avantaje competitive la nivelul piețelor internaționale este reprezentată de investirea constantă în diversele elemente ce le asigură menținerea poziționării dobândite, respectiv în inovare, în noi tehnologii, în imagine, etc.

1.4.2. Avantajul competitiv

În ultimii ani, conceptul avantajului competitiv a ajuns în centrul atenției dezbaterilor și diverselor analize, acesta fiind considerat primordial în cadrul procesului de dezvoltare pe termen lung a unei societăți comerciale, respectiv un punct de influență maximă în cadrul diverselor activități ce sunt derulate de o societate la nivelul piețelor internaționale.

Trebuie precizat faptul că avantajul competitiv este deseori considerat ca fiind principalul răspuns la frecventa întrebare privind cauzele care determină apariția performanțelor în cadrul unor societăți comerciale, în vreme ce altele fie nu performează absolut deloc, fie falimentează într-un anumit interval de timp, după implicare pe piața internațională.

Astfel, obținerea avantajului competitiv se impune a se situa în topul obiectivelor primordiale ale oricărei societăți comerciale, în vederea finalizării acestui scop avându-se în vedere nu doar sursele, ci și diversele modalități concrete prin care poate fi identificat și ulterior dobândit acest avantaj competitiv.

Iar analiza modului în care se poate dobândi avantajul competitiv al unei societăți comerciale este inclusă în domeniul managementului strategic, acesta reprezentând procesul complex ce include formularea, implementarea, ca și evaluarea diverselor decizii prin intermediul cărora societatea comercială are posibilitatea de a-și atinge diversele obiective stabilite în cadrul relațiilor comerciale internaționale, în paralel cu influențarea pe termen lung a performanțelor.

Este cunoscut faptul că principalul obiectiv al fiecărei societăți comerciale constă în obținerea unui profit cât mai mare, motiv pentru care managementul strategic al acesteia se concentrează asupra integrării în această direcție a tuturor activităților aferente respectivei societăți, în acest fel ea devenind cu mult mai atractivă și pentru diverșii investitori.

În acest context, principalul rol al managementului strategic al unei societăți comerciale constă în crearea, ca și susținerea diverselor avantaje competitive, avându-se în vedere nu doar analizele, ci și deciziile și implicit diversele acțiuni ale respectivei entități.

Avantajul societății comerciale se constituie în procesul detaliat al analizei și planificării strategice, prin care respectiva companie reușește să identifice diversele oportunități semnalate la nivelul pieței, ulterior fiind alocate diverse resurse în vederea valorificării acestor oportunități.

1.4.3. Delimitări privind strategiile societăților comerciale

Strategia unei societăți comerciale nu are în vedere numai delimitarea diverselor direcții liniare dedicate atingerii unor obiective, ci și analizarea tuturor activităților ce se derulează la nivelul companiei, activități care au capacitatea de a influența în mod esențial fiecare decizie ce este ulterior luată.

În acest sens, se impune ca strategia să reprezinte nu doar mijlocul prin care aceasta își atinge anumite scopuri, ci și modul de „existență”, ce include observarea constantă a diverselor evenimente semnalate în mediul de influență al societății (incluzând și atractivitatea acesteia pentru investitorii străini) ca și reacții adecvate la acestea, cu generarea unor decizii strategice al căror scop final constă în dezvoltarea pe termen lung a societății și implicarea acesteia cât mai puternică pe marile piețe internaționale.

Un rol esențial în cadrul procesului de formularea strategiei unei societăți comerciale este deținut atât de flexibilitatea strategiilor adoptate, cât și de adaptabilitatea acestora, știut fiind faptul că actualul mediu extrem de dinamic în cadrul căruia își derulează activitatea orice societate comercială de pe teritoriul oricărui stat impune în principal asigurarea diverselor mecanisme prin intermediul cărora societatea comercială va avea capacitatea de a se adapta la diversele modificări ce se impun, în așa fel încât să se poată asigura o continuitate a avantajelor ce au fost deja dobândite de respectiva societate comercială.

Experiența a demonstrat faptul că din zece strategii, aproape nouă sunt sortite eșecului, principalul motiv constând în proiectarea, ca și gestionarea în mod defectuos a procesului privind implementarea strategică, știut fiind faptul că procesul implementării strategice are o influență primordială.

În ciuda faptului că o strategie poate fi elaborată și formulată în mod ideal, în absența existenței unor mecanisme adecvate de transpunere în practică a diverselor principii și obiective strategice ce sunt avute în vedere de către societatea comercială, aceasta poate pierde destul de mult la capitolul dedicat eficacității.

Din păcate, în ciuda diverselor exemple și notificări enunțate de-a lungul vremii în domeniu continuă să se acorde o importanță mult mai diminuată procesului privind implementarea diverselor strategii, comparativ cu cea acordată procesului formulării acestor strategii.

Printre cauzele care generează acest dezechilibru cu efecte deosebite pot fi incluse și caracterele diferite aferente acestor două procese. Astfel, remarcăm:

Procesul formulării strategice – ce se constituie într-un proces de tip analitic, prin intermediul căruia managerii societăților comerciale au capacitatea de a evalua, prin prisma cantitativă, mediul în cadrul căruia acestea își derulează activitățile. Având la bază diverșii indicatori ce sunt obținuți ca urmare a procesului de analiza datelor, pot fi elaborate teoriile și concluziile pe baza cărora, ulterior se va reuși identificarea, ca și formularea unor opțiuni strategice de tip ideal

Procesul implementării strategice nu permite, în integralitate, o structurare doar pe baza diverșilor indicatori cantitativi, el având în principal la bază generarea contextului optim prin intermediul căruia strategiile ce au fost formulate pot duce la obținerea diverselor avantaje de către societate

În acest context se impune realizarea unor schimbări la nivelul dedicat structurii organizatorice a unei societăți comerciale, cu precădere în cadrul valorilor, a aptitudinilor ca și a abilităților aferente resurselor umane, în vederea modificării mediului organizatoric, cu efecte ce se vor resimți și asupra ulterioarelor relații comerciale internaționale ale acesteia, implicând și interesul manifestat de către investitori străini.

Prin prisma unui potențial eșec ce ar putea fi înregistrat în cadrul procesului implementării strategice, riscul major este reprezentat de gestionarea necorespunzătoare a modificării organizaționale, datorată :

Procesului destul de dificil de modificare a valorilor, atitudinilor ori a obiceiurilor existente în cadrul unei societăți comerciale, ce poate genera o atitudine de opoziție din partea resurselor umane

Imposibilității evaluării pur analitice a procesului modificării organizaționale, evaluare ce trebuie să aibă în vedere și o analiză atentă a tuturor datelor înregistrate în cadrul societății comerciale, analiză ce se impune a fi realizată și prin prisma modului de percepție a resurselor umane

Este bine cunoscut faptul că orice societate comercială care implementează managementul strategic are capacitatea de a dobândi mult mai facil avantajul competitiv în raportul cu restul companiilor din mediul concurențial.

1.4.4. Delimitări conceptuale privind managementul strategic al unei societăți comerciale

În ceea ce privește legătura stabilită între avantajul competitiv și managementul strategic, aceasta poate fi explicată cu destul de multă ușurință, avându-se în vedere faptul că strategia unei societăți presupune un proces de inovare într-unul dintre domeniile în care se remarcă apariția avantajului competitiv, respectiv producția, managementul, vânzarea ori resursele umane.

Astfel, în situația în care strategia unei societăți va implica utilizarea inovării într-un anumit domeniu, managementul strategic are capacitatea de a-i permite respectivei companii să își însușească un anumit avantaj competitiv.

Managementul strategic este considerat ca fiind un complex proces de prefigurarea viitorului unei societăți, respectiv a evoluției pe termen lung a acesteia, în cadrul managementului realizându-se în mod constant :

Formularea strategiei societății

Implementarea strategiei societății

Controlul strategiei societății

Evaluarea strategiei societății

Demn de semnalat este faptul că managementul strategic nu include doar procesul formulării strategiei societății (ce dublează sistemul managementului respectivei companii) ci o formă nouă de management, ce are la bază strategia.

Prin intermediul managementului strategic se are în vedere abordarea în mod coerent atât a factorilor interni, cât și a factorilor externi ce au influență asupra respectivei societăți comerciale, ulterior realizându-se elaborarea și respectiv implementarea strategiilor menite să îi ofere societății capacitatea de a face față diverselor modificări susceptibile prognosticate în mediul exterior, permițându-i supraviețuirea, dar și adaptarea facilă și destul de rapidă.

Prin intermediul managementului strategic se are în vedere stabilirea poziției pe care o ocupă societatea la un moment dat, ca și a poziției pe care aceasta dorește să o ocupe în viitor, ceea ce în mod obligatoriu implică realizarea unei analize, ca și a unei prognoze de evoluție a diverșilor factori ce pot avea o anumită influență la nivelul respectivei societăți, respectiv:

Cunoașterea deosebită a concurenței

Identificarea diverselor obiective ale stakeholderi-lor

Cunoașterea cererii ce este exprimată pe o anumită piață

Identificarea diverselor interese ale stakeholderi-lor

Dezvoltarea în cadrul companiei a diverselor aptitudini ce au drept principal scop implementarea cu brio a viitoarelor strategii

Diverși autori, au încercat să evidențieze principalele concepții în domeniul managementului strategic, cu precădere în domeniul concepției tradiționale, ce are la bază :

Resursele unei societăți

Resursele stakeholderi-lor, cu accentuarea importanței dedicate proiectării strategiilor ce pot fi destul de dificil de imitat pentru principalii competitori ai societății

O atenție deosebită se impune a fi acordată importanței misiunii unei societăți, aceasta reprezentând baza proiectării strategiilor ulterioare, ca și a elementelor primordiale pe baza cărora pot fi elaborate strategii eficiente.

1.4.5. Caracterizarea societăților comerciale contemporane

Societățile comerciale din societatea contemporană se prezintă sub forma unor realități complexe în cadrul căreia se remarcă diverse ipostaze, procesul formulării și al implementării managementului strategic în cadrul acestora fiind unul de tip tridimensional, ce implică :

Dimensiunea economică – constă în procesul de tip rațional-analitic aferent managementului strategic, al cărui principal rol constă în identificarea strategiilor societății, a orientărilor tehnico-economice ale acesteia (avându-se în vedere atât oportunitățile, cât și diversele constrângeri semnalate la nivelul mediului extern), ca și identificarea punctelor forte ale societății comerciale, respectiv ale punctelor slabe ale acesteia. Acest proces rațional-analitic implică mai multe etape, respectiv:

Definirea diverselor domenii ale activității strategice ale companiei, formularea misiunii acesteia, fixarea diverselor obiective, definirea portofoliului activităților societăților

Realizarea unei analize complexe a mediului înconjurător

Evaluarea resurselor proprii ale societății comerciale

Formularea diverselor strategii ale societății, cu ulterioara evaluare a acestora

Formularea politicilor societății, cu evaluarea ulterioară

Alegerea strategiei societății, identificarea programelor, a planului de acțiune a societății, identificarea bugetului și a sistemului de management adecvat strategiei ce a fost aleasă

Dimensiunea umană – prin intermediul managementului strategic se urmărește o creștere a importanței conferite dimensiunii umane a societății

Dimensiunea organizatorică – ce constă din complexul resurselor umane și a diverselor compartimente ale societății, ce sunt încadrate în cadrul unei configurații concrete, la care se adaugă totalitatea diverselor relații ce se stabilească între acestea cu scopul atingerii tuturor obiectivelor societății. Prin intermediul acestei dimensiuni, ca și prin intermediul dimensiunii umane, se reușește consolidarea strategiei societății, motiv pentru care se impune ca acestea să fie permanent monitorizate nu doar prin prisma aferentă structurii organizatorice, ci și prin prisma culturii organizaționale

Elaborat și dezvoltat ca și formă de conducere evoluată, managementul strategic are capacitatea de a anticipa diverselor modificări semnalate atât la nivelul mediului interior al societății, cât și la nivel mediului exterior, prin intermediul său reușindu-se în același timp și asigurarea adaptabilității cu succes a societății la toate potențialele modificări.

Se poate afirma că managementul strategic armonizează mediul intern al unei societăți comerciale cu mediul extern al acesteia, prin intermediul monitorizării continue a diverselor evenimente și tendințe remarcate atât la nivel intern, cât și la nivel extern.

În domeniul trăsăturilor esențiale specifice managementului strategic, se remarcă:

Interfața cu mediul – în momentul formulării strategiei unei societăți, se impune ca managerii acesteia să ia în considerare nu doar oportunitățile și amenințările de moment/de viitor ale mediului înconjurător, ci și punctele forte, respectiv punctele slabe ale societății comerciale.

Demn de semnalat este faptul că orice fel de oportunitate are și un anumit grad de risc, motiv pentru care se impune analizarea cu maximă atenție atât a potențialelor avantaje, cât și a potențialelor dezavantaje.

De asemenea, trebuie specificat faptul că managementul societății comerciale trebuie să dispună de capacitatea identificării în timp util a diverselor schimbări ce au survenit la nivelul mediului externe, ca și capacitatea de a profita la maxim de diversele oportunități (pe perioada cât acestea sunt adecvate, cunoscut fiind faptul că în timp se constată un declin al acestora)

Atitudinea practică în raport cu fenomenul schimbării – se impune ca respectiva societate să dispună de o atitudine de tip anticipativ în raport cu diversele modificări semnalate la nivelul mediului extern (nu numai o atitudine de tip reactiv), în paralel cu valorificarea la maxim a diverselor oportunități și exploatarea constrângerilor, în așa fel încât acestea să se transforme în oportunități, ce vor fi folosite ulterior în vederea obținerii avantajului competitiv durabil la nivelul pieței.

Prin intermediul adoptării unui astfel de comportament, societatea are capacitatea de a iniția la rândul său diverse modificări la nivelul mediului, în acest fel nemaifiind obligată să răspundă/reacționeze doar la diversele transformări/modificări ce survin la nivelul mediului ambiant.

În acest fel societatea dobândește o capacitate de control mult mai mare în ceea ce privește viitorul său, generându-și propriile oportunități ce îi vor conferi avantajul competitiv pe piață. Demn de semnalat este faptul că acest obiectiv nu este unul facil ori la îndemâna oricărei societăți, motiv pentru care managementul strategic are în vedere definirea diverselor potențiale scenarii de evoluția mediului ambiant, ulterior fiind ales scenariul ce are probabilitatea cea mai ridicată de realizare

Ca urmare a implementării managementului strategic, se remarcă numeroase modificări ce au efecte benefice la nivelul performanțelor și a competitivității societății, cele mai semnificative semnalându-se la nivelul:

Concepției

Mecanismului de funcționare

Climatului

În ceea ce privește avantajele conferite unei societăți de managementul strategic, se remarcă :

Asigurarea unității de concepție, ca și a unității de acțiune în cadrul tuturor nivelelor ierarhice ale companiei – este cunoscut faptul că strategia unei societăți reprezintă elementul primordial al acesteia, de care depind restul elementelor ce asigură funcționalitatea în parametrii optimi a companiei – politicile, planurile, strategiile parțiale, etc.

În ciuda faptului că, la nivel de compartimente/unități ale companiei, se remarcă o anumită autonomie, acestea sunt legate între ele prin intermediul strategiei, în vederea realizării diverselor obiective impuse. Prin intermediul strategiei detaliate la nivel de compartimente/unități/locuri de muncă ale societății fiecare angajat al acesteia ia act de toate sarcinile ce îi revin, obiectivele individuale fiind incluse în cadrul obiectivelor ce sunt stabilite în strategie.

Această cunoaștere a elementelor detaliate în ceea ce privește rolurile ce le revin se transformă într-un resort motivațional ce are capacitatea de a asigura dezvoltarea constantă a performanțelor

O conducere adaptată la anticiparea potențialelor dificultăți ale societății, ca și a oportunităților și potențialelor amenințări – prin intermediul managementului strategic se întrevede capacitatea de a adopta deciziile ideale în raport cu diversele modificări ce pot fi semnalate la nivelul mediului de afaceri, în paralel cu adoptarea diverselor măsuri de prevedere special dedicate amenințărilor.

Asigurarea cadrului necesar pentru implicarea activă a managementului societății – prin intermediul managementului strategic, ce are în vedere atât elaborarea, cât și implementarea, respectiv controlul și evaluarea diverselor strategii ale societății, se realizează o utilizare deosebită a resurselor umane, indiferent de nivelele ierarhice.

Îmbunătățirea considerabilă a diverselor rezultate financiar-economice ale societății

Dezvoltarea poziției pe care societatea comercială o are pe piață

Consolidarea poziției societății comerciale la nivelul pieței internaționale

Creșterea gradului de competitivitate al societății comerciale

Componentă invizibilă a strategiei managementului strategic, avantajul competitiv al societății îi conferă acesteia, pe termen mediu și lung, nu doar viabilitate, ci și competitivitate, el putând fi :

Avantaj competitiv temporar – compania valorifică oportunități trecătoare sau anumite conjuncturi favorabile

Avantaj competitiv durabil – avantajul poate fi susținut de către societate o lungă perioadă

În cadrul oricărei strategii a unei societăți, elaborată de managementul strategic se remarcă următoarele caracteristici:

Strategia este cuprinzătoare – ea însumează totalitatea domeniilor de activitate ale societății

Strategia este unitară – toate activitățile societății sunt orientate spre aceeași direcție/obiectiv

Strategia este integratoare – prin intermediul său se reușește armonizarea derulării diverselor activități prin intermediul planurilor elaborate

Prin intermediul strategiilor unei societăți comerciale sunt desemnate diverse seturi de decizii/activități prin intermediul cărora fiind stabilite:

Diversele obiective majore ale societății comerciale, elaborate pe perioade lungi

Principalele modalități prin care se pot realiza aceste obiective ale societății comerciale

Resursele ce sunt alocate pentru realizarea acestor obiective, în vederea obținerii avantajelor competitive potrivite cu misiunea societății

Ca instrument de bază al managementului strategic, strategia reprezintă planul integrator și unitar, de acțiune managerială, ce are în vedere îndeplinirea la termenele fixate a diverselor obiective ale unei societăți comerciale, în cadrul acesteia menționându-se nu doar modalitatea de management a societății, dar și modul de acțiune al acesteia în raport cu diversele provocări din mediul intern și mediul extern.

În ceea ce privește eficiența strategiilor diverse, ce sunt elaborate de o societate în vederea obținerii avantajelor competitive, aceasta este direct proporțională cu :

Resursele societății – acestea sunt considerate ca fiind factorul primordial în cadrul procesului de implementarea plus-valorii în cadrul societăți, prin intermediul lor putându-se dobândi și diverse noi capabilități în societate

Capabilitățile societății

Competențele esențiale semnalate la nivelul resurselor umane

Într-o societate comercială, avându-se în vedere faptul că nu nivel superior de performanță nu se poate realiza decât prin intermediul deținerii diverselor resurse considerate a fi nu doar valoroase, ci și unice și respectiv dificil de imitat de către principalii competitori.

Demn de semnalat este faptul că prin identificarea acestor viziuni se reușește nu doar delimitarea resurselor valoroase pentru companie, ci și diversele posibilități prin care acestea pot fi izolate, în raport cu diversele societăți concurente,.

De asemenea, ca urmare a realizării auditului resurselor din cadrul unei societăți, se reușește și o clasificare eficientă a resurselor acesteia, avându-se în vedere importanța deținută de aceste resurse în cadrul implementării cu succes a noilor strategii.

Este cunoscut faptul că diversele capabilități organizaționale din cadrul unei societăți comerciale sunt generate prin intermediul integrării diverselor resurse ale acesteia, principalul scop urmărit constând în inițierea și dezvoltarea unor activități specifice. Astfel, în vederea excelării pe domeniul de activitate, se impune ca orice companie să dezvolte atât capabilități, cât și resurse de tip unic, în raport cu principalii săi competitori.

În acest sens, competențele esențiale ale unei societăți, competențe pe baza cărora se reușește obținerea diverselor avantaje competitive, constau în acele capabilități ale societății comerciale ce sunt nu doar foarte rare, ci și destul de dificil de imitat, ele neputând să fie substituite de către competitori.

În cadrul strategiilor elaborate la nivelul unei societăți comerciale, se remarcă următoarele elemente principale:

Misiunea societății – Are în vedere asigurarea unui curs de acțiune în vederea realizării diverselor obiective ce sunt menționate în cadrul strategiei companiei, în contextul procedurilor de alocare adecvate, ca și a utilizării în mod adecvat a diverselor resurse. Formularea misiunii societății în cadrul strategiei are drept principal scop:

Asigurarea unei concentrări a eforturilor asupra scopurilor ce sunt urmărite de către societate

Asigurarea concentrării resurselor spre scopurile avute în vedere de societate

Alocarea fundamentului necesar motivării utilizării într-un mod anume a diverselor resurse ce sunt alocate

Facilitarea integrării diverselor obiective strategice ale societății în cadrul mecanismului operațional al acesteia

Formularea scopurilor generale incluse în cadrul strategiei, cu ulterioara translatare a acestora în cadrul obiectivelor ce vizează costurile, perioadele și rezultatele ce pot fi evaluate, respectiv controlate

Obiectivele strategice ale societății comerciale – sunt obiectivele companiei pe perioade lungi, ele având în vedere totalitatea activităților companiei ori componentele sale majore. Obiectivele societății sunt considerate ca fiind principala componentă de tip operațional a strategiei unei companii, ele formulându-te în raport cu misiunea companiei (elaborată pe baza analizării rezultatelor companiei, a potențialului acesteia, ca și a mediului cu care compania interacționează). În funcție de conținut, remarcăm:

Obiectivele economice, care dețin o pondere importantă în cadrul managementului societății, ele reflectând în mod ideal diversele interese ale proprietarilor acesteia, obiective ce au în vedere :

Câștigurile pe acțiuni

Profitul, rata acestuia

Valoarea diverselor acțiuni ale societății comerciale

Cifra de afaceri a societății

Eficiența capitalului societății

Obiectivele sociale se semnalează mai rar în cadrul strategiei societății, ele fiind remarcate mai ales în cazul companiilor mici și mijlocii. Acestea au un impact deosebit la nivelul dezvoltării societății, respectiv la nivelul performanțelor acesteia, putând fi :

Diversele relații cu furnizorii, dar și cu clienții societății comerciale

Un control al poluării

Salarizarea personalului

Condițiile de muncă ale personalului

Cooperarea societății cu diversele autorități

Un grad ridicat de satisfacția clienților, obținut prin calitatea diverselor produse/servicii obținut, ca și prin prețul acestora

Modalitățile de acțiune ale companiei – Reprezintă acțiunile prin care urmează să fie realizate diversele obiective ale societăți (vectorii de creșterea companiei), incluzând:

Retehnologizarea companiei

O diversificare a producției companiei

Asimilarea unor noi produse la nivelul companiei

Pătrunderea companiei pe piețe noi

Modernizarea producției companiei, modernizarea desfacerii acesteia

Specializarea resurselor umane în producție

Informatizarea diverselor activități ale companiei

Perfecționarea constantă a resurselor umane

Demn de menționat este faptul că prin adoptarea diverselor modalități de acțiune pot fi influențate în mod semnificativ atât caracteristicile cantitative ale activităților societății, cât și caracteristicile calitative ale acestora

Resursele alocate de companie – sunt prevăzută global ori sub forma diverselor fonduri de investiții, cu specificarea provenienței fondurilor, respectiv :

Resursele proprii

Resursele împrumutate

Termenele de atingerea obiectivelor incluse în cadrul strategiei – aceste termene ce sunt incluse în cadrul strategiei companiei reprezintă o sincronizare a termenelor ce au fost stabilite, avându-se în vedere evoluțiile, dar și particularitățile celorlalte elemente (resurse, obiective, etc), ele incluzând:

Termenul declanșării strategiei societății – termen inițial

Termene intermediare – definesc evoluțiile considerabile în cadrul realizării diverselor obiective strategice

Termenul finalizării implementării strategiei companiei – termen final

Avantajele competitive – determină succesul oricărei companii în raport cu diversele companii din mediul concurent. Necesitatea evaluării permanente a poziției concurențiale caracteristice companiei se impune în vederea :

Evaluării capacității proprii a societății de stabilire și menținere la nivelul pieței

Poziționării societății pe o poziție net favorabilă în raport cu restul societăților concurente, prin intermediul avantajului competitiv

În practică au fost identificate mai multe zone de performanță, ce sunt considerate ca fiind determinante în vederea obținerii de către o societate, pe perioadă îndelungată, a succesului:

Poziția societății pe piață

Productivitatea companiei

Resursele fizice ale societății, resursele financiare ale acesteia

Inovația

Rentabilitatea societății

Performanțele managerilor companiei și dezvoltarea acestora

Performanțele salariaților societății și atitudinile manifestate de aceștia

Responsabilitatea publică a societății

În cadrul managementului oricărei companii, un loc primordial este ocupat de obținerea, ca și menținerea avantajului competitiv, avantaj ce poate fi cuantificat prin intermediul:

Avantajelor de costuri – avantaje ce îi permit societății obținerea unor marje de profit destul de ridicate, în raport cu profiturile înregistrate de societățile concurente, în condițiile în care prețurile sunt fixate în apropierea ori sub nivelele prețurilor de pe piață

Diferențierii – al cărui principal scop constă în conferirea unui produs/serviciu de către societate, produs/serviciu ce este perceput de consumatori ca unic la nivelul pieței, un produs/serviciu diferit total în raport cu alte produse/servicii

Localizării pe piață – ce se reflectă prin capacitatea companiei de a acoperi nișe de piață puternic individualizare sau piețe extinse

În vederea obținerii unui avantaj competitiv în cadrul unei societăți se impune analizarea tuturor aspectelor companiei, avându-se în vedere :

Tehnica lanțului valoric

Tehnica sistemului valorii

Prin avantaj competitiv se înțelege capacitatea unei societăți:

De a-și manifesta controlul asupra celor cinci „forțe” concurențiale, respectiv :

Intrarea noilor companii concurente

Amenințarea generată de produsele substituibile

Puterea furnizorilor de a negocia

Puterea cumpărătorilor de a negocia

Rivalitatea dintre companiile concurente deja existente

De a realiza produse/servicii net superioare pentru consumatori, în raport cu ofertele lansate pe piață de restul societăților concurente

Orice avantaj competitiv al unei societăți comerciale poate fi determinat de diverși factori, respectiv:

Tipul companiei

Forma concurenței

Nivelul de cunoaștere al informațiilor ce privesc starea concurenței

Domeniul de activitate

În opinia lui M.E. Porter, o societate comercială poate obține două feluri de avantaj competitiv, respectiv diferențierea și costul diminuat, acestea determinând diverse strategii:

Avantajul competitiv sustenabil poate fi asigurat prin intermediul a două surse, respectiv :

Experiența superioară

Existența resurselor variate – în vederea generării unui avantaj competitiv sustenabil, se impune ca acestea să se remarce prin :

Raritatea resurselor

Valoarea resurselor

Imposibilitatea imitării resurselor

Imposibilitatea substituirii resurselor

Prin intermediul combinării experienței cu resursele variate, o societate are capacitatea să dobândească un avantaj competitiv ce îi va permită să reacționeze în mod corespunzător la diversele fluctuații semnalate la nivelul mediului de afaceri.

La baza noțiunii avantajului competitiv sustenabil se află :

Conceptul diferențierii imaginii societății

Conceptul diferențierii produselor/serviciilor companiei

Conceptul prețurilor de vânzare diminuate

O societate comercială are capacitatea să obțină un avantaj competitiv sustenabil în condițiile aplicării unei strategii de generarea valorii ce nu a fost implementată și în cadrul altor societăți, această strategie permițându-i companiei ocuparea unei poziții superioare la nivelul pieței.

La nivelul oricărei societăți există diverse activități ce se întrepătrund în vederea consolidării valorii acesteia, respectiv aprovizionare, producție, distribuție, marketing, etc., toate aceste formând lanțul valoric al societății. În situația în care societățile comerciale se aprovizionează, își distribuie ori achiziționează una de la cealaltă ori concurează între ele, se formează sistemul valoric.

Permanent, între diversele societăți comerciale de pe piețele internaționale au loc competiții în vederea dobândirii puterii pe piață, fiecare companie dorindu-și nu doar să se afirme, ci și să-și dezvolte în mod constant diverse trăsături de unicitate.

Unicul factor al competitivității durabile îl reprezintă capacitatea de inovare, capacitate ce depinde în mod direct atât de calitatea diverselor resurse umane, cât și de calitatea managementului.

În cadrul procesului de proiectare a unor strategii concurențiale cu eficiență maximă, societățile trebuie să deruleze un proces detaliat de analiză, atât în cadrul mediului intern, dar și la nivelul mediului extern al companiei, un instrument foarte eficient putând fi analiza lanțului valorii.

Analiza lanțului valorii are în vedere principalele elemente ce pot influența în mod deosebit activitatea unei companii, acestea fiind clasificate în :

Activități de tip primar ale companiei – Acest tip de activități sunt principalele responsabile de fabricarea produselor, de comercializarea acestora, ca și de asistența post-vânzare,

Activitățile de suport – ce au ca principal rol asigurarea eficienței activităților primare, – Acest tip de activități sunt principalele responsabile de fabricarea produselor, de comercializarea acestora, ca și de asistența post-vânzare,

Realizarea analizei dedicate mediului organizațional de tip extern poate conferi unei companii suportul necesar valorificării diverselor oportunități remarcate pe piață, în paralel cu înțelegerea în profunzime a diverșilor factori ce sunt incluși în cadrul mediului extern.

Numeroși autori,, au reușit să evidențieze diverse modele de eficientizarea procesului de analiză al unei companii, oricare ar fi particularitățile specifice acestei abordări analiza mediului extern al unei companii impunând analiza componentelor majore ce fac parte din acest mediu, respectiv analiza mediului general, ca și analiza mediului specific, cu toate componentele acestuia.

Diversele modificări majore ce au fost sesizate în ultimii ani la nivelul mediului de afaceri global au determinat și necesitatea dezvoltării diverselor modele de analiză, elaborate în funcție de caracterul de dinamicitate aferent diverselor domenii de activitate, modele pe permit companiilor obținerea într-un timp real a diverselor informații ce vizează complexul schimbărilor survenite pe piață.

O companie poate obține diverse avantaje competitive prin valorificarea diverselor elemente distinctive pe care le deține, sens în care se impune o poziționare a companiei astfel încât să se reușească generarea unui nivel ridicat de profitabilitate, prin intermediul corelării influențelor ce sunt sesizate în mediu cu diversele strategii alese.

Atât evaluarea, cât și identificarea și respectiv ocuparea unei poziții deosebit de favorabile în cadrul pieței sunt incluse în cadrul unui proces deosebit de complex, literatura de specialitate, în domeniu prezentând diverse modele ce sunt special concepute pentru a veni în sprijinul companiilor, cum ar fi metoda Boston Consulting Group (B.C.G.) ori metoda G.E./Mc Kinsey,,.

Nivelul deosebit de ridicat ce se înregistrează în cadrul actualelor piețe, la nivelul concurenței, impune în permanență companiilor necesitatea de a se adapta constant la diversele modificări ale mediului, ca și generarea către consumatori a plus valorii, în acest fel reușindu-se dezvoltarea pe termen lung, dar și mediu.

Prin intermediul analizei lanțului valorii companiile au posibilitatea de a identifica și înțelege diversele operațiuni ce le generează valoare, știut fiind faptul că o companie obține profituri mai mari ca nivelul mediu în situația în care valoarea rezultată depășește costurile ce sunt necesare pentru obținerea valorii. Prin analiza activităților unei companii se poate evidenția domeniile în cadrul cărora compania are potențialul generării valorii.

Lanțul valoric are capacitatea de a lega diversele activități ale unei companii cu părțile funcționale ale acesteia, în paralel cu realizarea unei evaluării a contribuțiilor pe care oricare dintre aceste părți le aduce valorii adăugate a companiei.

M. Porter utilizează conceptul lanțului de valori drept un puternic instrument de analizarea avantajului competitiv, el descompunând companie în diverse activități ce sunt din punct de vedere strategic relevante, în vederea înțelegerii mecanismului costurilor, ca și al mecanismelor surselor de diferențiere.

Nivelul considerat ca fiind relevant în vederea realizării lanțului valoric al unei companii este cel dedicat activităților acesteia dintr-o ramură anume, o sursă esențială a avantajului competitiv fiind reprezentată de diversele diferențe semnalate la nivelul lanțurilor valorile ale companiilor concurente.

Demn de semnalat este faptul că lanțul valoric al unei societăți comerciale definește valoarea totală, el incluzând :

Activitățile valorice – activitățile derulate de o companie, activități distincte atât fizic, cât și tehnologic

Marja valorică – diferența dintre costul colectiv aferent realizării activităților valorile și valoarea totală

Este cunoscut faptul că avantajul competitiv al oricărei societăți comerciale constă în capacitatea companiei de a genera valoare deosebită pe unitatea resursei utilizate, în raport de companiile concurente. Astfel, pentru orice companie, generarea valorii constituie o necesitate fundamentală, ea reprezentând conceptul primordial în cadrul domeniului dedicat înțelegerii naturii avantajelor competitive.

Orice societate comercială care dispune de avantajul competitiv are capacitatea de a realiza o performanță net superioară în raport cu companiile concurente, performanță ce se cuantifică prin intermediul unui indicator sintetic precum rentabilitatea capitalului investit ori rentabilitatea capitalului ce a fost utilizat.

În opinia lui M. Porter, o companie poate să aibă numeroase puncte forte și puncte slabe, dar nu poate să deține decât două feluri de avantaj competitiv, respectiv :

Avantajul de cost

Avantajul ce rezultă din diferențierea produselor/serviciilor

Pentru obținerea de către o societate comercială a unui avantaj competitiv s-au identificat patru pârghii, respectiv :

O eficientă net superioară, comparativ cu restul societăților comerciale concurente

O capacitate de inovare superioară

O calitate mult mai bună a produselor/serviciilor

Adaptabilitate deosebită și promptitudine în satisfacerea cerințelor clienților

Eficiența unei societăți comerciale se definește ca fiind raportul dintre efortul companiei (se măsoară în costuri) și efect (se măsoară în valoare). O companie eficientă poate să obțină avantajul competitiv prin intermediul costurilor, eficiența acesteia fiind reflectată prin intermediul diverșilor indicatori precum :

Productivitatea muncii în cadrul companiei – este cel mai important indicator al eficienței unei companii

Costurile fixe ale companiei – reprezintă o povară deosebită pentru companii. In care se remarcă frecvent pierderi, motiv pentru care se impune un control strict. Se remarcă deseori tendința adoptării unor structuri organizatorice destul de costisitoare în cadrul companiei, chiar și în cazul în care nici volumul și nici complexitatea diverselor activități derulate nu necesită această structură.

În identificarea unui avantaj competitiv, companiile preferă echipamentele flexibile și resursele umane cu abilități diverse și calificări multiple. Demn de remarcat este faptul că aceste costuri fixe reprezintă o sursă a avantajului competitiv, în situația unor costuri ridicate semnalându-se imposibilitatea accesării companiei la nivelul pieței.

În cazul societăților comerciale aflate deja pe piață, acestea au interesul împiedicării noilor companii să și se alăture, motiv pentru care au în vedere dobândirea unei talii ridicate, ca premisa activității eficiente, derulate în condițiile costurilor fixe destul de ridicate

Costurile variabile ale societății comerciale – sunt controlate prin intermediul tehnologiei, obținerea avantajului competitiv fiind direct dependentă de tehnologia aleasă, ce trebuie să fie una potrivită. Demn de semnalat este faptul că nu mereu tehnologiile cele mai avansate sunt și cele favorabile obținerii avantajului competitiv.

Societatea comercială care are capacitatea să producă diverse produse/servicii de calitate superioară obține avantajul competitiv. În ceea ce privește folosirea calității drept pârghie în vederea obținerii avantajului competitiv, se impun următoarele remarci:

Ca urmare a folosirii constante a raportului preț/calitate/satisfacție (utilitate) în domeniul explicării diverselor criterii de cumpărare s-a implementat eronat ideea că în situația în care o companie optează pentru strategii de prețuri scăzute, atunci aceasta se adresează strict clientelei ce are venituri reduse sau calitatea produselor/serviciilor este una îndoielnică.

Clientul achiziționează produsul/serviciul pentru valoarea atribuită personal produsului ori prețului, nu pentru calitatea acestuia. Astfel, clientul achiziționează combinația beneficiilor conferite de respectivul produs/serviciu, iar în măsura în care nu dispune de această capacitate achiziționează produsul/serviciul ce include strict doar beneficiile ce îi sunt necesare. Calitatea slabă nu se admite nici în situația produselor/serviciilor ieftine

Urmare a numeroaselor cercetări statistice și studii de caz, Graham Parker a reușit să stabilească că pentru a se asigura calitatea, se impun costuri în valoare medie de 12% din totalul cifrei de afaceri a unei companii, procent deloc impresionant, avându-se în vedere contribuția decisivă pe care o are calitatea în cadrul dobândirii și respectiv menținerii cotei de piață apreciabile a unei companii.

Societățile care furnizează produse/servicii de calitate superioară înregistrează constant rentabilități ale investițiilor cu mult mai mari în raport cu companiile ce lansează pe piață produse/servicii ce au o calitate diminuată

Ca urmare a prezenței pe piață a diverselor societăți comerciale concurente, se remarcă diverse beneficii strategice la nivelul unei societăți din cadrul aceluiași mediu concurențial, respectiv:

Dezvoltarea avantajului competitiv

Dezvoltarea pieței

Îmbunătățirea structurii domeniului

Împiedicarea unei intrări pe piață

În prezența concurenței se remarcă oportunitatea unei companii de a-și mări avantajul competitiv, mecanismul creșterii acestuia incluzând diverse caracteristici, respectiv:

O absorbție a fluctuațiilor cererii – societățile comerciale concurente por absorbi diversele fluctuații ale cererii ce sunt generate de un caracter ciclic, de sezonalitate, în acest fel companiei permițându-i-se utilizarea capacității maxime într-o pondere mult mai mare. O companie trebuie să asigure în domeniul său o capacitate suficientă în vederea deservirii clientelei, în paralel cu asigurarea condiției existenței unei capacități în exces destul de mare pentru a reuși să controleze prețurile în domeniu

Dezvoltarea capacității de diferențiere – companiile concurente pot genera creșterea capacității unei companii de a se diferenția prin intermediul standardului de concurență, în absența acestora sesizându-se diverse dificultăți în cadrul perceperii valorii generate de companie. Clientela are capacitatea de a negocia prețurile, serviciile ca și calitatea produselor/serviciilor.

De asemenea, produsele/serviciile companiilor concurente se transformă în etaloane pentru determinarea randamentului relativ, compania având în acest fel oportunitatea fie de a-și demonstra superioritatea, fie de a-și reduce costul diferențierii

Deservirea segmentelor considerate neatractive – societățile comerciale concurente pot doar să deservească diversele segmente ale domeniului, considerate ca fiind neatractive, respectiv:

Segmentele care sunt costisitoare spre deservire societății

Segmentele în cadrul cărora clientela deține puterea de cumpărare, cu prețuri sensibile

Segmentele pe care se remarcă non-sustenabilitatea poziției companiei

Deseori, unele segmente ale domeniului concurențial, care la prima vedere par a fi neatractive, se dovedesc în practică a nu fi cu adevărat neatractive, prețul acestora fiind în mod incorect fixat ori acestea fiind deservite în mod incorect

Conferirea paletei de costuri – o societate comercială concurentă ce are costuri prea ridicate poate genera uneori o paletă de costuri ce dezvoltă rentabilitatea unei companii cu costuri diminuate.

În situația în care o companie concurentă, ce are costurile ridicate, stabilește valoarea prețurilor la valoarea apropiată ori egală de cea a costurilor sale, societatea concurentă ce are costurile mai scăzute poate să câștige o marjă considerabilă în situația în care prețurile sale sunt egale cu aceste prețuri.

Riscul acordării unei companii concurente, ce are costuri ridicate, oportunitatea de a fixa prețurile constă în posibilitatea a aceste prețuri să atragă intrările la nivelul pieței. Se remarcă importanța câștigării unei cote ridicate de piață de către companiile concurente ce au costuri mari pentru a se menține viabile.

Dezvoltarea motivării – o companie concurentă viabilă poate reprezenta o adevărată motivare pentru :

Diminuarea costurilor

Îmbunătățirea calității produselor/serviciilor

Implementarea tehnologiilor de ultimă generație

Avându-se în vedere diversele particularități ale societăților comerciale de la nivelul întregii piețe internaționale, se remarcă numeroase surse,, potențiale prin intermediul cărora pot fi obținute avantajele competitive, mare parte din acestea fiind dedicate dezvoltării performanței organizaționale,.

Prin intermediul avantajului competitiv, orice societate comercială are capacitatea de a oferi pe piață diverse produse ori servicii ce sunt considerate net superioare de către consumatori, în comparație cu restul ofertelor produselor/serviciilor similare cu cele ale concurenței majoritare.

Din experiență, s-a demonstrat faptul că avantajul competitiv al unei societăți comerciale este unul de tip volatil, el fiind destul de dificil de realizat într-un anumit moment și, de asemenea, greu de menținut și respectiv consolidat o lungă perioadă.

De menținerea și respectiv consolidarea avantajului competitiv sunt direct răspunzători și consumatorii direcți, prin intermediul polarizării diverselor opțiuni de tip individual aceștia reușind să confirme o recunoaștere a performanțelor unei companii, cu atribuirea diverselor avantaje concurențiale, în paralel cu determinarea unei ierarhizări concurențiale a diverselor companii semnalate pe o piață anumită.

1.4.5.1 Surse ale avantajului competitiv ale unei societăți comerciale

Sursele avantajului competitiv pot fi :

Surse interne, ce includ:

O structură a costurilor

Diferențierea produselor/serviciilor

Capacitatea de reacție a societății comerciale

Flexibilitatea companiei

Identificarea punctelor forte ale societății, ca și ale punctelor slabe

Diversele competențe tehnologice

Surse externe, ce includ:

Cunoașterea mediului de afaceri

Segmentarea pieței

Cunoașterea concurenței

Este cunoscut faptul că avantajul concurențial al unei societăți comerciale este determinat în mod fundamental de valoarea pe care aceasta reușește să o genereze pentru publicul/consumatorii săi, el putând îmbrăca fie :

Forma unor prețuri mai reduse, comparativ cu cele pe care le practică restul societăților comerciale concurente, pentru beneficiile de tip echivalent

Forma unor beneficii unice, ce au capacitatea de a compensa orice altă creștere a prețurilor

În cadrul unei societăți comerciale pot fi identificate diverse surse potențiale ale unui avantaj concurențial, în interiorul diverselor departamente, a spațiilor de producție, a filialelor ori a diverselor unități organizatorice.

Avantajul competitiv al unei societăți comerciale poate fi generat de diversele activități separate semnalate la nivelul unei companii, cum ar fi activitatea de proiectare, activitatea de producție, activitatea de marketing, activitatea de livrare, etc.

Astfel, oricare dintre aceste activități ale unei societăți comerciale poate să contribuie la poziția acesteia pe o anumită piață, constituind în același timp și o bază de delimitare. În cazul, spre exemplu, al avantajului de cost, pot fi determinate diverse surse disparate, de genul sistemului costurilor diminuate de o distribuție fizică, de procentul deosebit de eficient al asamblării, de organizarea deosebită a activității de vânzare/promovare, etc.

Diferența se poate datora unor factori diverși, precum:

Procurarea în cadrul companiei a unor materii prime de calitate deosebită

Un sistem de înregistrarea/preluarea comenzilor deosebit de receptiv și eficient

Proiectarea de tip superior a produsului/serviciului

În opinia lui Michael Porte, o societate comercială poate avea avantaj competitiv în cazul în care aceasta reușește fie să asigure un cost redus, fie un produs/serviciu care prin calitățile sale se diferențiază în mod semnificativ de restul produselor/serviciilor oferite pe piață de restul concurenței.

Un avantaj competitiv are capacitatea de a fi de tip viabil numai în condițiile în care acesta este unul de durată, el putând fi menținut un timp îndelungat. În cazul în care nu se îndeplinește această condiție, avantajul este doar unul trecător, el datorându-se în general unor conjuncturi favorabile companiei respective.

Este cunoscut faptul că avantajul competitiv se poziționează în centrul performanței unei societate comercială pe piața competitivă, importanța acestuia fiind rareori subestimată.

1.4.5.2. Tipurile avantajului competitiv ale societății comerciale

În practică se semnalează diverse tipuri ale avantajului competitiv, respectiv:

Avantaj competitiv ce se bazează pe costurile unitare minime – C.T.M. – confirmă faptul că acea companie este cu mult mai eficientă decât restul concurenței în domeniu, fie în cadrul conceperii ori al producției, fie în cadrul comercializării ori al activităților dedicate service-ului unui produs/serviciu.

În acest fel societatea comercială își asigură costuri unitare minime în mărime absolută. Minimizarea C.T.M., respectiv o promovare a strategiilor costurilor, ce se remarcă frecvent în cadrul companiilor standard, are în vedere în primul rând obținerea unor avantaje de cost absolut, compania fiind considerată „un tot” (ce include totalitatea activităților, dar și a interacțiunilor pe care le are cu alte companii), în acest fel generându-se plus valoare pentru clienți.

Datorită faptului că activitățile de tip primar au capacitatea individualizării, se întrevede capacitatea concretizării în mod riguros atât a costurilor, cât și a contribuției (contribuția aferentă costurilor globale, dar și formării C.T.M.). De asemenea, chiar dacă sunt distincte în cadrul unei organigrame, activitățile de sprijin ale unei companii presupun diverse prestații ce preced fiecare activitate primară, o succed ori chiar o însoțesc.

Amploarea, ca și costul acestor activități sunt de regulă ignorate, un accent deosebit punându-se pe urmărirea și aprecierea nivelurilor dedicate costurilor contabile aferente activităților primare ale unei companii, cu diminuarea impactului pe care îl au diversele activități de sprijin, ca și costurile aferente acestora.

Prin intermediul strategiei de cost se reușește realizarea unei comparații dintre proporția în cadrul căreia diversele resurse ale companiei sunt alocate categoriilor generice și respectiv contribuția fiecărei dintre aceste categorii în obținerea unui bun finit. Această operațiune este una primordială, mai ales în contextul în care diversele analize internaționale au reușit să evidențieze faptul că în cadrul prețului final aferent marii majorități a bunurilor se mai regăsește în condițiile actuale un procent maxim de 25% din valoarea C.T.M.

Avantaj competitiv de diversificare/diferențiere – ACD – acest tip de avantaj este specific unei societăți comerciale ce oferă consumatorilor/publicului o ofertă specifică, în raport cu restul concurenței, ofertă ce are o anumită valoare pentru public/consumatori. În această situație, se impune analizarea cu atenție a pieței și concurenței, la adoptarea diverselor decizii, respectiv acțiuni, compania având în vedere:

Diversele preferințe ale consumatorilor/publicului, diferențiate pe categorii – respectiv în funcție de localizare, de vârstă, de pregătire, etc, încercându-se identificarea așa-numitelor „nișe” în cadrul pieței aferente, ce au fost ignorate ori insuficient exploatate de restul companiilor concurente

Diversele „verigi” ale sistemului valoric, în vederea identificării elementelor ce îi pot conferi avantajele în raportul cu companiile concurente. În acest fel se realizează o diferențiere de tip:

Intrinsec – respectiv aspectele ce vizează structura, întreținerea, fiabilitatea, eficiența, mentabilitatea, durabilitatea, etc.

Extrinsec – urmărindu-se modul de prezentare al serviciilor/produselor, modul de promovare, modul de comercializare, condițiile de plată

Avantaj competitiv obținut prin intermediul concentrării pe un element considerat prioritar – în vederea stabilirii unui avantaj competitiv, o societate comercială își alege un element prioritar (în funcție de publicul țintă), pe care îl urmărește cu atenție, realizând diversele demersuri pentru a-l evidenția pe piață, diferențiindu-l în raport cu companiile concurente

Avantaj competitiv de flexibilitate – se remarcă în special în cazul societăților comerciale ce au reacții ideale la diversele modificări ale pieței – cerere, condiții de comercializare, prețuri, structuri ale ofertei dominante, etc. Aceste societăți au capacitatea de a se adapta extrem de rapid la diversele fluctuații semnalate pe piață, ele având de asemenea și prioritate în cadrul onorării diverselor oportunități ce se remarcă.

1.4.5.3. Factorii de influență ai avantajului competitiv

Demn de remarcat este faptul că, în ciuda faptului că este importantă obținerea avantajului competitiv, o valoare net superioară este conferită păstrării acestui avantaj competitiv pe termen lung. Menținerea avantajului competitiv al unei societăți comerciale este influențată de diverși factori, dintre care amintim :

Sursele avantajului competitiv – acestea pot fi de mai multe feluri, respectiv :

Avantajele competitive minore – avantajele ce pot fi pierdute de societate cu destul de multă ușurință, ele incluzând:

Costuri reduse ale forței de muncă

Avantajul deținerii diverselor resurse naturale, ce pot fi exploatate la maxim

Avantajele competitive majore, de durată – ce constau în :

Tehnologii de ultimă generație, ce sunt dificil accesibile principalelor companii concurente

Bunuri deosebite ale companiei

Calitatea resurselor umane disponibile

Relații deosebite cu clientela

Motivarea forței de muncă

Politica investițiilor selective în capitalul uman

Investițiile în domeniul inovației – cu generarea noilor tehnologii, aspect ce va fi tratat ulterior în cadrul acestui capitol

Investiții în capital uman

Implementarea metodelor moderne de management

Implementarea tehnicilor de comercializare de ultimă generație, cu modificări resimțite cu precădere la nivelul sistemului valoric

Numărul aferent surselor avantajului competitiv, deținute de către societatea comercială – în situația în care compania deține numai o unică sursă de avantaj, companiile concurente acesteia vor urmări cu precădere anihilarea acestei surse, obiectiv facil de dus la îndeplinire în această situație.

Demn de remarcat este faptul că toate societățile care au dominat/domină o anumită piață, o perioadă îndelungată, au încercat constant să acumuleze un număr cât mai mare al surselor de avantaj competitiv.

Eforturile constante în vederea regenerării, ca și a aprofundării avantajului economic – vizează capacitatea oricărei companii de aprofundare a surselor prin care pot fi obținute diverse avantaje competitive, în raport cu restul companiilor concurente.

Calitatea specifică mediului de afaceri la nivel local, regional, național ori internațional în cadrul căruia societățile comerciale își derulează activitățile, sintetizat în cadrul conceptului competitivității structurale ce este determinată de modalitatea în care funcționează diversele instituții ale pieței, calitatea și natura legislativă, etc.

Aceasta este cea care le conferă membrilor săi un acces facil și nelimitat la:

Diversele inovații, respectiv informații

Metodele moderne ale managementului

Serviciile colective de performanță superioară

Diversele piețe externe

O minimizare atât a importanței, cât și a dependenței în raport cu diversele împrejurări ce pot genera avantaje competitive de tip artificial – se remarcă exemplul crizei economice recente, declanșate pe fondul diverselor dezechilibre de natură macro-economică, dezechilibre care pentru diverse societăți comerciale au reprezentat o adevărată sursă de avantaj competitiv, respectiv:

Conferirea unor salarii la nivele mult mai reduse

Obținerea resurselor materiale la prețuri mult sub cele reale, etc

În ultimii ani s-a remarcat faptul că marea majoritate a economiilor și-au îndreptat atenția tot mai mult asupra cercetării, cu precădere asupra uneia dintre componentele sale, inovarea, însoțită de cercetarea aplicativă, cercetarea fundamentată și transferul tehnologic.

Așa se face faptul că în marea majoritate a documentelor ce reprezintă diverse acorduri internaționale, ca și în cazul documentelor emise la nivel european, este acordat constant un spațiu distinct domeniului inovării, aceasta fiind considerată a fi factorul motor caracteristic competitivității produselor, ca și serviciilor.

În societatea contemporană, inovarea se poziționează în centrul dezvoltării economice, aceasta fiind de altfel și catalizatorul primordial în domeniul creșterii economice. Diversele societăți comerciale de la nivel internațional care se bucură de succes, înregistrând constant creșteri rapide se remarcă prin implementarea inovării în mod regulat, motiv pentru care proporții semnificative din cadrul veniturilor acestora sunt generate de produsele/serviciile nou apărute sau substanțial îmbunătățite.

Generarea progresului tehnic are la bază cercetarea științifică, aceasta fiind la rândul ei susținută de complexul cunoștințelor tehnico-științifice acumulate în timp, în cadrul cărora principalul efect reflectat este reprezentat de invenție.

În vederea implementării progresului tehnic, se au în vedere:

Procesul de inovare – prin intermediul căruia se generează inovația

Difuzarea inovației la nivelul economiei

Demn de menționat este faptul că prin implementarea progresului tehnic se presupune :

Generarea diverselor elemente ale progresului tehnic – conceptele fundamentale, invențiile, ideile științifice

Generarea inovării – prin valorificarea maximă a diverselor invenții, sub forma unor inovații

Difuzarea elementelor progresului tehnic în exploatare – respectiv difuzarea inovațiilor la nivelul economiei

De-a lungul timpului, s-a remarcat faptul că inovării i-au fost atrase noi sensuri, de complexitate mult mai crescută, diversele conotații ce i-au fost atribuite datorându-se fluctuațiilor înregistrate la nivelul mediului economic.

Așa se face faptul că, în societatea contemporană, se remarcă o nouă abordare a inovării, abordare ce are la bază :

Delimitarea sensului conferit inovării de sensul caracteristic schimbării

Abordarea inovării prin prisma elementelor de noutate ce se remarcă în anumite domenii.

În faza inițială, prin noțiunea de inovare se înțelegea un procent limitat din cadrul complexului activităților unei societăți comerciale, inovarea fiind caracteristică:

Oricărei idei, oricărui produs și oricărei practici dezvoltate recent și percepute de companiile ce le-au implementat pentru prima dată ca fiind de noutate absolută, în raport cu respectivul cadru referențial

Procesului de adaptarea noilor idei, cu aplicabilitate în domeniul dezvoltării produselor, în vederea satisfacerii diverselor cerințe semnalate la nivelul unor piețe anumite

Pe parcursul trecerii timpului, ca urmare a amplificării concurenței, ca și a percepției conferite inovării (ce a început să fie percepută ca fiind o sursă principală în domeniul generării și susținerii avantajelor competitive), s-a remarcat și oportunitatea dezvoltării domeniului competențelor, de la diversele produse realizate la modalitățile de prin care acestea sunt obținute.

În acest fel, în „lupta” concurențială a fost implicat întregul complex al activităților cu responsabilități diverse în obținerea produselor/serviciilor în cadrul unei societăți comerciale, ceea ce în timp a determinat o dezvoltare exponențială a sensurilor ce i-au fost atribuite noțiunii de „inovare”.

Din aceste considerente, poate fi considerat pe bună dreptate că inovarea prin intermediul invenției deține un rol deosebit în cadrul obținerii avantajului competitiv al unei societăți comerciale.

Ca urmare a introducerii pe piață a diverselor inovații, se remarcă influența deosebită a acestora asupra capacității producerii produselor/serviciilor ale căror caracteristici de calitate sunt net superioare, ca și asupra proceselor dedicate producției, procese ce se dovedesc a fi cu mult mai eficiente și la calitative. De asemenea, inovațiile au influențe deosebite și la nivelul sistemelor de management, în cadrul cărora se remarcă elaborarea unor modele mult mai performante, dar și la nivelul managementului dedicat forței de muncă.

Ca urmare, societățile, ca și organizațiile sunt deosebit de motivate în domeniul inovării, mai ales prin prisma :

Creșterii cotei de piață a respectivei companii/organizații

Cuceririi unor noi piețe în domeniu

Ameliorării/îmbunătățirii calității aferente produselor/serviciilor societății, respectiv organizației

Dezvoltării considerabilă a paletei serviciilor/produselor

Înlocuirii într-un termen relativ convenabil a diverselor produse ce prezintă un anumit grad de îmbătrânire

Diminuării impactului reflectat la nivelul mediului

Demn de semnalat este faptul că inovarea poate să se prezinte în forme diverse, aceasta manifestându-se în funcție de diversele capacități specifice fiecărei companii/organizații.

Diversele elemente determinante ale avantajului competitiv la nivel național se găsesc într-o strânsă relație de interdependență, ele alcătuind un sistem de interactiv, ce se remarcă prin dinamicitatea sa. Astfel, se impune ca factorii de producție, ce reprezintă atât un efect cât și o cauză a calității aferente mediului de afaceri, să fie evaluați din postura de :

Surse primare ale avantajului competitiv

Elemente de tip definitoriu la nivelul mediului de afaceri

Într-o accepțiune largă, factorii de producție includ:

Factori de producție clasici

Neo-factori

Diversele împrejurări de natură economico-socială

Sistemul instituțiilor și al organizațiilor ce determină formarea factorilor de producție și atragerea acestora în cadrul circuitului economic

Sistemul instituțiilor și al organizațiilor de care depind utilizarea factorilor de producție

Sistemul instituțiilor și al organizațiilor ce pot determina o conservare a factorilor de producție

În cadrul factorilor ce sunt considerați ca fiind determinanți în cadrul procesului de generare a unor avantaje competitive, se remarcă :

Volumul factorilor de producție

Structura factorilor de producție

Calitatea aferentă factorilor de producție

Prin prisma aportului pe care diverșii factori de producție îl au în domeniul formării avantajului competitiv, ca și al menținerii acestuia, diversele componente structurale ale acestora au atât rolului, cât și importanțe distincte.

În vederea realizării unei analize – diagnostic în domeniul avantajului competitiv, cu toate perspectivele acestuia, se impune gruparea, ca și structurarea diverșilor factori de producție, avându-se în vedere diverse criterii, respectiv:

După natura factorilor de producție, se remarcă:

Factori elementari – includ resursele naturale, poziționarea geografică, climatul, resursele umane de calificare medie, etc

Factori complecși – includ resursele umane super-calificate, infrastructurile de comunicații, rețelele cercetării științifice, informațiile complexe, etc

După proveniența factorilor de producție remarcăm:

Factori ce sunt moșteniți – acești factori de producție sunt fie conferiți de natură, fie generați de alte generații

Factori creați prin investiții – în cazul acestor factori se remarcă faptul că orientarea, ca și structura lor sunt direct dependente de avantajele competitive deja existente, cu mențiunea că atât orientarea, cât și structura acestora au capacitatea de a condiționa în mod decisiv avantajele competitive ulterioare

După capacitatea utilizării alternative, se remarcă:

Factorii nespecializați – factorii ce pot să fie folosiți în cadrul unei varietăți deosebite de domenii – rețelele rutiere, infrastructurile feroviare, etc

Factorii specializați – factorii ce prezintă diverse caracteristici specifice ce le conferă aptitudinea și eficiența folosirii numai în anumite domenii ori într-un singur domeniu. Demn de precizat este faptul că astfel de factori sunt obținuți cu precădere prin intermediul investițiilor private, ori ca urmare a implementării unor inovări. Ei având capacitatea de a influența decisiv atât capacitățile de inovare, cât și obținerea diverselor avantaje competitive durabile

Societățile comerciale trebuie să folosească diversele sisteme ce permit evaluarea progreselor ce au fost înregistrate în domeniul performanței, în vederea evaluării exacte a succesului înregistrat de strategiile aplicate, cele mai cunoscute instrumente fiind :

Value-Based Management

EFQM Excellence Model

Balanced Scorecard

O analiză în profunzime realizată atât în mediul intern al unei companii, cât și în mediul extern al acesteia generează capacitatea formulării, ca și a implementării unor strategii ideale menite să furnizeze companiei obținerea avantajelor competitive.

Astfel, avându-se în vedere atât mărimea companiei, cât și nivelul dezvoltării acesteia, aceste strategii pot fi formulate pe diverse nivele ierarhice, respectiv la nivelul societății comerciale, la nivel funcțional, ca și la nivelul diverselor unități strategice.

1.5 Influența globalizării asupra societăților comerciale

Societățile comerciale, prin prisma nivelului corporativ, au capacitatea să își diversifice activitățile,, indiferent dacă aceste diversificări sunt corelate sau nu cu principalul domeniul de activitate, ca și de a-și restrânge domeniul de activitate, în situația constatării unor evoluții ce nu corespund cu standardele stabilite în domeniul performanței.

Se cunoaște faptul că, prin prisma economică, globalizarea reprezintă o integrare la nivelul global nu doar a comerțului, ci și a diverselor producții, a sistemului financiar și bancar, integrare ce ar trebui să genereze pentru statele nu foarte dezvoltate, obținerea anumitor avantaje și beneficii.

Din păcate însă, realitatea ultimilor ani vine să demonstreze faptul că actuala globalizare a determinat nu o dezvoltare a statelor mai sărace, ci exact fenomenul invers, respectiv marginalizarea acestor state pe plan mondial, cu diminuarea gradului de participare în cadrul procesului complex delimitat de comerțul global și reducerea accesului la piețele financiare puternice.

Mai mult, globalizarea a reușit să diminueze în mod considerabil și gradul de autonomie al guvernelor naționale, multe dintre acestea fiind puse de multe ori în situațiile delicate de a nu reuși ori putea să intervină suficient ori la timp în vederea susținerii economiilor proprii.

Și chiar dacă nu toate statele au economii ce sunt incluse în cadrul sistemului global contemporan, realitatea ultimilor ani impune realizarea unei stabilități macro-economice, în absența acesteia semnalându-se numeroase efecte devastatoare la nivelul pieței economice mondiale.

În actuala societate, în situația în care un anumit stat, ce este considerat ca fiind sărac, el neavând capacitatea sau abilitatea de a se administra eficient prin prisma financiară, necesită un anumit ajutor, acesta nu poate să apeleze la guvernul propriu, ci la renumitul F.M.I. (Fondul Monetar Internațional), ce este recunoscut pentru impunerea propriilor reguli și condiții, ce deseori pot genera numeroase efecte negative la nivelul marii majorități a populației din statul respectiv. Și chiar dacă deseori, marea majoritate a specialiștilor susține că fenomenul dedicat globalizării sistemului financiar contemporan impune numeroase efecte benefice la nivelul tuturor statelor lumii, recentele crize financiare din SUA, Asia, Rusia ori Mexic au reușit să ne demonstreze exact contrariul.

O atenție deosebită este acordată fenomenului contagiunii, acesta manifestându-se deosebit de puternic în situația recentelor crize economice de amploare, domeniul complex al economiei globale dovedindu-se a fi mediul prielnic de dezvoltarea acestuia într-un ritm exponențial.

De asemenea, fenomenul globalizării a reușit să genereze și dificultăți ce sunt tot mai frecvent reclamate la nivelul instituțiilor bancare și financiare de renume, acestea nemaiavând posibilitatea adunării diverselor informații necesare, respectiv a actualizării acestora în timp real, astfel încât să poată fi utilizate cu maximă eficiență.

Pe fondul recentei crize din S.U.A, mulți au fost specialiștii care au venit cu soluții diverse privind depășirea acesteia, propunând controlul generalizat aplicat la nivelul economiei mondiale, control ce ar fi presupus fie acțiunea unei instituții bancare unice ori a monedei unice, fie înființarea unei autorități unice, care să acționeze direct la nivelul controlului monetar global.

De asemenea, globalizarea are capacitatea de a determina numeroase efecte nedorite la nivelul statelor lumii, aceasta reușind să accentueze polarizarea deja existentă între statele lumii considerate „puternice” economic și cele „sărace”. Astfel, se remarcă faptul că marile state ale lumii, care sunt, prin prisma economică, categoric privilegiate, reușesc să depășească mai ușor anumite șocuri economice, spre deosebire de statele defavorizate financiar, în care se resimt la maxim problemele financiare și economice.

Recenta criză financiară mondială a reușit să afecteze în lanț toate piețele existente la nivel global, ca și numeroasele categorii ale agenților economici, iar efectele pe termen lung ale acesteia sunt încă, considerate de specialiștii în domeniu, ca fiind nebănuite.

Chiar dacă printre explicațiile oficiale oferite de autorități se poziționează un comportament total inadecvat al agenților economici, dar și o imposibilitate a pieței financiare de funcționare monotonă (în condițiile alocării resurselor necesare), recenta criza economică este considerată a fi rezultatul direct al unui cumul de factori ce includ :

Politici eronate de reglementare bancar-financiară

Diverse erori semnalate la nivelul politicii monetare

O distorsionare a diverselor stimulente ce au fost oferite discreționar unor anumiți agenți economici

În vederea realizării unei coordonări eficiente a diverselor acțiuni efectuate de societăți comerciale în cadrul procesului dedicat obținerii unei dezvoltări durabile la nivel zonal/global, O.E.C.D. a reușit să elaboreze un set de directive ce vizează drepturile omului, interesele consumatorilor, mediul concurențial, protecția mediului înconjurător, ca și fenomenul corupției, unificate în celebrul „Guidelines for Multinational Enterprises”.

În conformitate cu directivele ce sunt incluse în cadrul Guidelines for Multinational Enterprises, societățile comerciale trebuie să aibă în vedere :

Realizarea unei contribuții esențiale în domeniul dezvoltării economice, al dezvoltării sociale, ca și al dezvoltării de mediu, cu susținerea principiului dedicat dezvoltării durabile

Respectarea permanentă a drepturilor omului, în cadrul tuturor activităților pe care le derulează

Încurajarea constantă a dezvoltării comunităților locale/zonale

Neacceptarea tuturor dispenselor ce nu fac parte din cadrul legislativ dedicat mediului, siguranței, muncii, sănătății, etc

Sprijinirea diverselor principii și practici dedicate unei conduceri echitabile a societăților comerciale, cu aplicarea implementării acestora

Dezvoltarea sistemelor eficiente de management dedicate inițierii și consolidării diverselor relații cu alte societăți, ca și implementarea acestora în practică

Promovarea diverselor valori ale societăților comerciale la nivelul angajaților acestora, prin intermediul unor programe special elaborate de training

Eliminarea discriminărilor de orice fel, ca și a practicilor incorecte la nivelul companiilor

Evitarea unor implicări nejustificate în cadrul activităților politice de tip local

Procesul dezvoltării durabile al oricărei societăți comerciale are în vedere numeroase standarde, ca și responsabilități ce sunt în mod direct asumate de către întreg procesul de producție aferent, incluzând furnizorii, compania producătoare și finalizând cu distribuitorii și respectiv consumatorii finali.

Este cunoscut faptul că toate societățile comerciale se află în relație de directă dependență cu credibilitatea ansamblului furnizorilor acestora, dependența determinând nu doar profit pentru complexul partenerilor de afaceri implicați, ci mai ales o relație de încredere reciprocă.

Tocmai din acest considerent, rezultatele societăților comerciale sunt în mod direct influențate/afectate în situația unui abuz de putere manifestat în relațiile de afaceri, orice competiție ce are ca și obiectiv obținerea unui avantaj cât mai mare neavând capacitatea de a asigura o dezvoltare profitabilă a companiei.

În societatea contemporană se impune, pe lângă o calitate deosebită, și un aport constant de inovație, competiția societăților comerciale la nivel de piață impunând, printre altele, și obținerea unor avantaje sociale. Tocmai de aceea, o dezvoltare economică constantă și obținerea profitului scontat se pot realiza numai în condițiile existenței unui sistem al relațiilor de schimb ce are la bază nu doar credibilitatea, ci și încrederea.

Se remarcă tot mai des faptul că în cazul societăților în care gradul de încredere în instituții, ca și la nivelul mediului de afaceri, este relativ scăzut, progresul economic înregistrat nu poate fi unul de tip durabil. Iar actuala societate are în vedere, printre multe altele, și evitarea diverselor investiții de tip speculativ și/sau nesustenabile, ce pot fi generate de obiective nerealiste ale profitului.

În ultima perioadă se remarcă o necesitate tot mai mare a adoptării și implementării diverselor politici dedicate responsabilității sociale, societățile comerciale începând să adopte în cadrul misiunilor proprii valorile responsabilității sociale, respectiv bunele practici în domeniu.

În domeniul dedicat numeroaselor dezbateri ce au în vedere atât managementul cât și planificarea strategică, se remarcă în mod constant mai multe aspecte, dintre care merită a fi evidențiate următoarele:

Orice societate comercială se manifestă în cadrul unei „arene” ce include numeroși stakeholderi, fiecare dintre aceștia având concepții proprii privind modul de operare al respectivei organizații

Nu poate fi stabilit un standard absolut dedicat responsabilității corporatiste, fiecare dintre acestea fiind definit de către o anumită generație

Marea majoritate a echipei manageriale din cadrul unei societăți comerciale resping în mod constant acuzațiile privind anumite practici imorale practicate în derularea afacerilor, motiv pentru care modalitatea de derulare a discuțiilor purtate în interiorul organizațiilor se impune a avea în vedere integrarea de către management, în cadrul politicilor și a practicilor de afaceri, a diverselor așteptări aferente grupurilor ce sunt co-interesate

Deciziile operărilor având în vedere interesele unei comunități implică și analizarea complexă a tuturor factorilor ce definesc interesele respective

La nivel global funcționează un complex de instrumente special dedicate domeniului responsabilității sociale ale diverselor societăți comerciale, formele de atestare, respectiv de măsurarea angajamentului responsabilității sociale având numeroase modalități de manifestare, respectiv:

Vizează numai angajamentul societăților comerciale în fața principiilor considerate unanim acceptate (cele vizând drepturile omului, drepturile angajaților, impactul reflectat asupra mediului, etc) – acestea se prezintă sub formă de ghiduri, respectiv modele ale managementului responsabilității sociale, la nivel organizațional

Ca și exemplu se pot menționa instrumentele care au fost propuse de renumita United Nations Global Compact, respectiv Fairtrade Standards și R.E.A.P. – Responsible Entrepreneurs Achivement Programme

Au în vedere valențe mult mai complexe – ele includ diverse seturi ale indicatorilor de performanță în domeniu, acestea permițând o evaluare a activităților derulate de societățile comerciale din același domeniu

Drept exemplu, se menționează G.R.I. Reporting Framework, SA 8000, ISO 26000, ca și AA 1000

De departe, standardul de raportare în domeniul dedicat dezvoltării durabile, respectiv responsabilității sociale este cel dezvoltat de către U.N.E.P. (United Nations Environment Programme), respectiv G.R.I. (Global Reporting Initiative).

G.R.I. a reușit să includă un număr impresionant al membrilor, aceștia având un rol esențial în procesul elaborării diverselor standarde, în paralel cu dezvoltarea constantă a acestora. Demn de menționat este faptul că G.R.I. se poziționează la nivelul generației a treia – respectiv G.R.I. G 3, standard ce include o serie întreagă de documente, structurate în :

Linii directoare – includ principiile de raportare, indicatorii de performanță și diverse alte categorii de indicatori

Suplimentele tehnice – Includ principalele documente ce au în vedere cadrul de raportare specific dintr-un anumit domeniu (comerț, financiar, energetic, etc)

Protocoale tehnice – Vizează detalierea principalilor indicatori ce sunt incluși în cadrul liniilor directoare, având în vedere o definire a termenilor – chele, a diverselor specificații tehnice, ca și a metodologiilor dedicate prelucrării datelor

În cadrul liniilor directoare se remarcă :

Principiile de raportare – în număr de 11, sunt structurate la rândul lor în trei mari categorii, respectiv:

Principiile dedicate definirii conținutului, respectiv al relevanței, al includerii diverșilor factori interesați, al exhaustivității, ca și al dezvoltării durabile

Principiile dedicate definirii calității, respectiv echilibrului, acurateței, clarității, fiabilității, regularități și comparabilității

Principiul dedicat perimetrului raportării

K.P.I. – indicatorii de performanță – sunt 79 la număr, el fiind catalogați în indicatori considerați cheie și indicatori suplimentari.

Prin intermediul acestor indicatori de performanță sunt solicitate numeroase informații detaliate/specifice, acestea putând fi evaluate, documentate și comparate, ele privind diversele performanțe de tip economic ale unei societăți comerciale, ca și performanțele sociale ori performanțele de mediu ale acesteia. Se remarcă astfel indicatorii de performanță:

Economici – au în vedere diversele aspecte ce privesc performanțele economice ale unei societăți comerciale, prezența companiei pe anumite piețe, ca și diversele efecte economice de tip indirect generate de aceasta

De mediu – privesc diversele materiale ce sunt utilizate de către o companie, biodiversitatea, energia și apa folosite de companie, impactul pe care compania îl are asupra mediului, ca și investițiile realizate în domeniul protecției mediului

Sociali – au în vedere:

Diversele practici dedicate forței de muncă – precum condițiile de la locurile de muncă, relațiile existente între echipa managerială și angajații societății comerciale, politicile de personal, siguranța în activitate, gradul sănătății ocupaționale, formarea angajaților, gradul de educație, diversitatea la locul de muncă, etc

Practicile dedicate drepturilor omului

Practicile negocierii colective

Practicile dedicate libertății de asociere

Practicile existente în domeniul dedicat muncii minorilor, ca și cele privind munca forțată, etc

Indicatori din alte categorii – includ:

Siguranța consumatorilor

Comunicările de marketing

Sănătatea angajaților/consumatorilor

Marcarea serviciilor/marcarea produselor

Respectarea legislației

Confidențialitatea

În cadrul suplimentelor tehnice ce sunt incluse în G.R.I.G 3 se remarcă suplimentul sectorial dedicat sectorului non-guvernamental, respectiv N.G.O.S.S. – The NGO Sector Supplement, supliment realizat în cursul anului 2010, la inițiativa I.N..G.O. Accountability Charter.

Prin intermediul N.G.O.S.S. – The NGO Sector Supplement se realizează o suplimentare a indicatorilor menționați în cadrul liniilor directoare G.R.I. G 3 cu indicatori ce sunt specifici sectorului, aceștia reușind să acopere domenii precum:

Gradul de eficacitate al programelor derulate

Gradul de alocare al resurselor de către societatea comercială

Gestiunea voluntarilor implicați

Gradul dedicat strângerii de fonduri

Modul de implementare al diverselor programe de tip advocacy

Nivelul de sensibilizare al comunității/publicului, etc

De asemenea, în categoria protocoalelor tehnice, ce sunt de asemenea parte din G.R.I.G 3 se remarcă o detaliere a tuturor indicatorilor ce sunt incluși în cadrul liniilor directoare, anterior menționate.

Prin intermediul acestor linii directoare se delimitează clar secțiunile ce se impun a fi incluse în cadrul oricărui raport dedicat responsabilității sociale a unei societăți comerciale, respectiv:

Strategia societății comerciale și profilul acesteia – includ totalitatea informațiilor ce privesc atât cadrul legal al societății, ca și profilul acesteia, strategia organizațională și structura guvernanței

Tipul abordării manageriale – are în vedere modalitate prin intermediul căreia societatea comercială are capacitatea de a gestiona diversele probleme specifice ce descriu în mod ideal contextul în care se încadrează anumitele performanțe ale companiei

Diverșii indicatori de performanță ai societății – aceștia includ complexul informațiilor ce sunt elaborate în cazul fiecărui indicator avut în vedere

Prin intermediul cunoscutului ghid, denumit Sustainability Reporting: how valuable is the journey, G.R.I. (Global Reporting Initiative) reușește să descrie toate etapele ce sunt incluse în cadrul unui ciclu de raportarea responsabilității sociale a unei societăți comerciale, respectiv:

Etapa pregătirii – are în vedere identificarea realizată de către managementul societății comerciale privind temele cele mai importante ce privesc impactul economic al companiei, ca și impactul social, respectiv impactul de mediu al acesteia

Etapa relaționării – reprezintă input-ul stakeholderi-lor vizând temele importante care ar trebui să se regăsească în raportul dedicat responsabilității sociale a companiei

Etapa definirii – cea de-a doua etapă a input-ului anterior menționat, acesta fiind confruntat cu diversele probleme ce au fost identificate de către echipa managerială în vederea identificării celor mai bune argumente privind alegerea respectivelor teme

Etapa monitorizării – are loc o colectare a datelor (de tip sistematic) ce vor fi incluse în cadrul raportului final privind responsabilitatea socială a societății comerciale, cu urmărirea indicatorilor menționați anterior

Etapa comunicării – se produce o interpretare a tuturor informațiilor ce au fost colectate. Ulterior acestea sunt incluse în cadrul raportului dedicat responsabilității sociale a societății comerciale, ce după redactare, se comunică atât stakeholderi-lor, cât și publicului larg

Se poate aprecia că toate standardele G.R.I. (Global Reporting Initiative) au drept principal scop o îmbunătățire considerabilă a raportării responsabilității sociale a companiilor. Cu toate acestea, demersul dedicat raportării propriu-zise este unul deosebit de complex, aspect deosebit de important mai ales în cazul societăților comerciale care nu au abilitatea sau obișnuința de a realiza astfel de rapoarte bazate pe o serie întreagă de indicatori, cărora li se adaugă bunele practici în domeniu.

În ciuda acestui aspect, se impune a se aprecia necesitatea acestor standarde de performanță (incluse în Global Reporting Initiative – G3), chiar dacă actualele mecanisme ale pieței, ca și demersurile de tip voluntar (destul de sporadice) se dovedesc a nu fi suficiente în procesul dedicat generalizării unor rapoarte de calitate privind responsabilitatea socială.

Este cunoscut faptul că orice dezvoltare de tip sustenabil a unei afaceri are în vedere trei factori prioritari, respectiv P.P.P. – oameni (people), mediu (planet), profit (profit), toate societățile comerciale urmărind în permanență să identifice numeroase soluții dedicate:

Relațiilor stabilite cu populația/oamenii – incluzând diversele relații între managementul societății și angajați, relațiile dintre angajați, relațiile cu clienții, relațiile cu furnizorii, relațiile cu comunitățile diverse, ca și relațiile cu stakeholderi

Relațiilor cu mediul înconjurător – pe lângă elementele esențiale ale acestuia (aer, apă, pământ, etc), fiind incluse și sănătatea animalelor, ca și biodiversitatea

Relațiilor stabilite cu domeniul economic – incluzând relațiile cu investitori diverși, relațiile cu economia comunității din care face parte o companie, relațiile cu sistemul financiar, etc.

Domeniile anterior menționate reușesc să acopere atât aria dedicată responsabilității sociale, cât și pe cele dedicate responsabilității economice, respectiv responsabilității față de mediul înconjurător. Iar în cadrul fiecărui domeniu se remarcă mai multe teme și arii de interes, pentru care sunt determinate proceduri specifice, fiind analizați și urmăriți diverși indicatori ai performanței.

În categoria temelor de interes din domeniul dedicat responsabilității sociale (P1) se remarcă:

Toate drepturile dedicate muncii, precum dreptul excluderii sclaviei, a muncii forțate, dreptul excluderii muncii copiilor, dreptul negocierii colective, dreptul libertății de asociere, dreptul non-discriminării, dreptul la concediu/odihnă, dreptul la securitate și sănătate, dreptul la oportunități egale, dreptul la salariul minim pentru activitatea prestată, etc

Dreptul ocupării unui loc de muncă, respectiv dreptul la muncă

Protecția dedicată concedierilor abuzive

Dreptul la viață al oricărei persoane

Dreptul la formare profesională

Dreptul consilierii vocaționale

Dreptul dedicat dezvoltării personale – incluzând dreptul oricărei persoane la educație, dreptul la sănătate, dreptul la îmbrăcăminte, dreptul la securitate socială, dreptul la un adăpost decent, dreptul unei distribuții adecvate și echitabile a hranei, dreptul de acces la tehnologii de ultimă generație

Dreptul la o viață de familie

Dreptul la libertatea de gândire

Dreptul la libertatea de exprimare

Dreptul la propria opinie

Dreptul la religie și dreptul la conștiință

Dreptul la intimitate al oricărei persoane

Dreptul la asocieri pașnice

Dreptul securității informațiilor personale

Dreptul minorităților privind practicile religioase și culturale proprii

Dreptul nesupunerii, în absența unui consimțământ ori al informării, la teste medicale/teste biologice

Dreptul participării la viața politică a societății

Dreptul de a beneficia de diverse beneficii materiale și /sau morale, ca urmare a unor invenții ori ca urmare a unor diverse forme de creații intelectuale/materiale

În categoria temelor de interes din domeniul dedicat responsabilității față de mediu (P2) se remarcă:

Respectarea strictă a prevederilor Convenției O.N.U. în domeniul dedicat biodiversității, respectiv:

Conservarea mediului înconjurător – intern și extern

Analizarea impactului ce este produs asupra biodiversității

Urmărirea impactului dedicat utilizării diverselor materiale genetice

Analizarea impactului generat de transferul de tehnologie

Respectarea în permanență a așa numitului principiu al precauției – în situația existenței unor dubii privind un anumit impact negativ pe care îl pot avea anumite acțiuni asupra mediului înconjurător se recomandă stoparea/eliminarea acestor acțiuni

Utilizarea corectă și gestionarea corespunzătoare a diverselor organisme ce sunt modificate genetic

Impactul remarcat la nivelul stratului de ozon

Nivelul emisiilor de gaze, ca și impactul pe care acestea îl au asupra fenomenului încălzirii globale

Gradul de contaminare al solului, ca și nivelul contaminării apelor subterane și de suprafață

Interzicerea acțiunilor privind utilizarea materialelor și substanțelor ce au fost dovedite ca fiind periculoase pentru mediu

Tratarea apelor poluate, reducerea acestora

Nivelul consumurilor de apă, contorizarea pierderilor de apă

Gestionarea deșeurilor și a materialelor de tip reutilizabil, ca și exportul acestora

Finanțarea diverselor proiecte de mediu, etc

În categoria temelor de interes incluse domeniul dedicat responsabilității economice (P3) sunt incluse:

Etica în afaceri

Profitul financiar

Conflictele de interese

Creșterile economice

Generarea diverselor bunuri

Fenomenul corupției

Impactul economic pe care îl generează afacerea unei companii – inovații, investiții sociale realizate la nivelul consumatorilor, ca și la nivelul angajaților companiei, etc

Impactul economic manifestat la nivelul comunității ca urmare a consumului de energie al companiei, ca și impactul asupra zonei geografice

Impactul determinat de poluarea rezultată ca urmare a activității companiei

Comportamentul manifestat la nivelul pieței interne, ca și al celei externe

Reglementările economice

Comportamentele competitive

Regulile anti-trust

Marea majoritate a temelor ce sunt incluse în cadrul ariei dedicate responsabilității în raport cu mediul implică și un anumit impact (ce a fost demonstrat) la nivelul sănătății populației, motiv pentru care specialiștii recomandă ca la elaborarea rapoartelor dedicate responsabilității sociale să se aibă în vedere abordarea tuturor ariilor de interese, anterior explicitate în cadrul prezentului subcapitol.

Marea majoritate a specialiștilor în domeniu susțin că o implementare corectă a diverselor politici dedicate responsabilității sociale le pot genera societăților comerciale implicate diverse avantaje de natură economică, socială, dar și financiară, acestea având capacitatea de a acoperi toate eforturile determinate de demararea acestor politici.

În ciuda faptului că, de cele mai multe ori, aceste avantaje se remarcă cu o anumită întârziere, numeroasele studii ce au fost realizate de-a lungul anilor în domeniu au reușit să evidențieze faptul că acele societăți comerciale ce au avut în vedere responsabilitatea socială sunt expuse unor riscuri cu mult mai mici, comparativ cu restul companiilor.

Se impune a se menționa și faptul că responsabilitatea socială impune și respectarea cu strictețe a practicilor dedicate:

Valorilor etice aferente comunităților diverse – colectivități locale, zonale, diversele O.N.G-uri, asociațiile de consumatori, etc

Valorilor etice aferente angajaților companiilor, furnizorilor acestora, clienților, creditorilor, acționarilor, concurenților, etc

Valorilor etice aferente mediului înconjurător

În ceea ce privesc avantajele ce pot fi remarcate în cazul societăților comerciale ce au implementat politicile de responsabilitate socială, se remarcă:

O creștere deosebită a performanțelor financiare și comerciale ale companiilor

Diminuarea diverselor riscuri juridice, ca și a riscurilor operaționale, inclusiv a riscurilor de tip industrial

O accentuare deosebită a nivelului de competitivitate

Creșterea gradului de previzionare, respectiv de gestionare a riscurilor la care este expusă o societate comercială – o gestionare eficientă a diverselor riscuri financiare, economice, juridice, sociale, de stat, etc., în cadrul unei piețe din ce în ce mai complexe, în care se remarcă în mod constant numeroase fluctuații, în paralel cu o supraveghere mult mai strictă a diverselor activități aferente unei companii, are capacitatea de a îmbunătăți în mod considerabil nivelul securității respectivei societăți comerciale, atât în planul siguranței, cât și în cel al desfășurării în mediul de afaceri contemporan.

Prevenția, ca și controlul potențialelor riscuri la care este expusă o societate comercială impune analizarea tuturor intereselor aferente unei societăți responsabile, partenerii acesteia având capacitatea de a reacționa în mod diferit, în diversele contexte contemporane

O îmbunătățire a reputației companiei – Studiile realizate în domeniu în ultimii ani au reușit să evidențieze faptul că marea majoritate a societăților comerciale care au investit în responsabilitatea socială au înregistrat în scurt timp un plus de imagine în procesul construirii/consolidării reputației. În paralel, s-au remarcat și numeroase efecte pozitive reflectate la nivel performanțelor economice ale respective companii.

Se remarcă faptul că, în situația unei expuneri a societății comerciale la anumite riscuri, ca urmare a popularității dobândite, ca și diverselor inițiative de tip socio-economic potențialele efecte negative sesizate sunt cu mult mai diminuate.

O îmbunătățire a competitivității societății comerciale, în paralel cu consolidarea poziției pe care aceasta o are la nivelul pieței – ambele obiective sunt realizate nu doar prin intermediul diverselor politici de diferențiere, respectiv inovare, cât mai ales prin intermediul practicilor responsabilității sociale, ce au capacitatea de a facilita accesul respectivei societăți comerciale pe noi piețe

Un acces mult mai facil în domeniul dedicat recrutării și formării întregului personal al societății comerciale, ca și o dezvoltare a interesului profesional manifestat de acesta – acestea sunt consecințe directe ale profilurilor diverselor activități și practici derulate de o societate comercială, ca urmare a aplicării practicilor celor mai bune în domeniu

O creștere deosebită a eficienței operaționale a societății comerciale, ca și a economiilor la nivelul respectivei societăți – se realizează prin intermediul diverselor politici dedicate perfecționării continue a personalului companiei, ca și prin adoptarea programelor sociale și a programelor de mediu

O creștere a capacității de adaptabilitate la schimbările inerente semnalate la nivelul societății – prin intermediul întreținerii diverselor relații de colaborare/parteneriat cu stakeholderii, bazate pe principiile etice, pot fi prevenite modificările bruște ce pot să survină în cadrul unor reglementări economice, sociale și de mediu, în paralel cu diminuarea impactului potențialelor efecte negative

Realizarea unor relații deosebite cu diversele organisme din domeniul reglementării – se remarcă faptul că multe sunt administrațiile guvernamentale care iau decizia de a urgenta diversele procese dedicate aprobării unor solicitări în cazul companiilor cu practici în responsabilitatea socială, considerându-se că acestea respectă deja diversele exigențe de tip normativ

Concluzionând, în societatea actuală, pe fondul fluctuant al piețelor existente la nivel global, nici o societate comercială nu mai are capacitatea de a obține un profit substanțial numai din cadrul activităților de bază ale sale, impunându-se treptat implementarea și realizarea diverselor strategii și practici globale.

Se impune ca orice societate comercială să își analizeze cu minuțiozitate capacitatea de disponibilitate în vederea implementării diverselor proiecte dedicate responsabilității sociale, în prealabil realizându-se o diagnosticare riguroasă, care să aibă în vedere rezultatele economice, prin prisma:

Efectelor pe care responsabilitatea socială le poate determina la nivelul volumului de vânzări

Ratei de modificare a propriei cote de piață

Imaginii pe care compania o are în raport cu comunitatea, cu clienții săi, cu investitorii, ca și cu creditorii

Efectelor pe care responsabilitatea socială le poate determina la nivelul rentabilității companiei

Evoluțiilor bursiere

Efectelor generate de responsabilitatea socială atât asupra comportamentului personalului companiei, cât și asupra eficienței acestuia

Pe bună dreptate, conceptul responsabilității sociale poate fi considerat drept o componentă importantă a politicii de marketing a unei societăți comerciale, prin intermediul acesteia urmărindu-se :

Creșterea considerabilă a reputației societății comerciale

Îmbunătățirea imaginii societății/imaginii mărcii acesteia, într-un anumit context concurențial

În opinia unor specialiști, există și societăți comerciale care implementează diversele politici și programe dedicate responsabilității sociale (acestea luând deseori forma angajărilor personalului defavorizat) nu ca urmare a unui spirit civic, ci pentru numeroasele avantaje ce pot fi obținute ulterior, avantaje prin intermediul cărora se pot acoperi diversele pierderi ale companii.

De asemenea, există și societăți comerciale care implementează conceptul responsabilizării sociale ca urmare a faptului că, prin intermediul activităților filantropice, de caritate, etc, au posibilitatea de a beneficia de numeroase avantaje financiare (în principal reducerile de taxe).

În ciuda faptului că este prezentată drept determinând numeroase efecte benefice la nivelul comunității, ca și al mediului, responsabilitatea socială are drept principal obiectiv o maximizare a profitului unei societăți comerciale, aspect ce este considerat a fi o formă nouă a creșterii economice, ce are la bază criterii sustenabile.