Rolul Bursei DE Valori In Economie
CAPITOLUL I – NOTIUNI INTRODUCTIVE 2
1.1. Scurta istorie a burselor 2
1.2. Rolul burselor în economia contemporană 3
1.3. Organizarea marilor piețe bursiere ale lumii 8
CAPITOLUL 2 – Bursa de valori 15
2.1. Concept. Funcții. Rol 15
2.2. Organizarea bursei de valori 17
2.2.1. Organizarea bursei de valori pe plan mondial 17
2.2.2 Organizarea Bursei de Valori București 18
2.3. Cotarea valorilor mobiliare 20
2.3.1. Înscrierea valorilor mobiliare la cota bursei 20
2.3.2. Ordinele de bursă 21
2.3.3. Tehnicile de cotare 24
2.3.4. Formarea cursului bursier 25
2.4. Tranzacțiile bursiere 27
2.5. Aprecierea activității bursiere 36
2.5.1. Indicii de bursă 36
2.5.2. Analiza bursieră 36
2.5.3. Eficiența bursieră și crahul 37
2.6. Piața extrabursieră 39
2.6.1. Caracteristicile pieței extrabursiere 39
2.6.2. Organizarea pieței extrabursiere în România 39
2.6.3. Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare 41
2.6.4. Registrul Român al Acționarilor 42
2.6.5. Societatea Națională de Compensare Decontare și Depozitare pentru Valori Mobiliare 44
2.7. RASDAQ 45
2.7.2. Societățile emitente listate pe RASDAQ 46
2.7.3. Caracteristici și funcționalități ale sistemului RASDAQ 47
2.7.4. Participanții la piață 48
2.7.5. Mecanismul de formare a prețului 48
2.7.6. Sistemul de tranzacționare RASDAQ 50
CAPITOLUL 3. Functionarea burselor 54
3.1. Mecanisme de tranzacționare și cotare 54
3.2. Inițierea tranzacției 55
3.3. Negocierea și încheierea contractului 58
3.4. Cotația în ședință 61
3.5. Difuzarea informațiilor 62
3.6. Executarea tranzacției 65
CAPITOLUL 4 – Indicii pieței bursiere românești 68
Allen L. Capital Markets and Institutions: A Global View, J. Wiley &
Sons Inc., 1997
Anghelache G. Bursa și piața extrabursieră, Editura Economică, București,
2000
Anghelache G. Piețe de capital și tranzacții bursiere, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997
Anghelache G., Dardac N., Stancu I. Piețe de capital și burse de valori, Editura Adevărul, București,1992
Basno C., Dardac N. Bursele de valori: dimensiuni și rezonanțe social-economice,
Editura Economică, București, 1997
Ciobanu G. Bursele de valori și tranzacțiile la bursă, Editura Economică,
București, 1997
Défossé G. La bourse des valeurs et les opérations de bourse, Presses
Universitaires de France, Paris, 1972
Défossé G., Balley P. La bourse des valeurs, Presses Universitaires de France, Paris,
1990
Drăgoescu E., Drăgoescu A. Piețe financiare și operațiuni de bursă, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1995
Dufloux C. Piețe financiare, Colecția Romexco (traducere), Editura
Economică, București, 2000
Durant M. Burse, Editura Humanitas, București, 1991
Fota C., Roșu-Hamzescu I., Ilinca G., Mărginean M. Bursa la îndemâna întreprinzătorului, Editura MONDO-EC, Craiova, 1992
Frâncu M. Piața de capital, Editura Tribuna Economică, București, 1998
Gradu M. Tranzacții bursiere, Editura Economică, București, 1995
=== Rolul Bursei de Valori in Economie ===
CAPITOLUL I – NOTIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Scurta istorie a burselor
Bursele, în general, joacă în lumea contemporană, atât pe termen lung, cât mai ales pe termen scurt, un rol cu totul special. Influențele pe care le produc sunt argumentul cel mai important pentru a afirma că bursele au devenit unul in stâlpii de cea mai mare importanță pe care se sprijină lumea contemporană, el puțin în dimensiunea ei economică.
Dicționarul bursier definește bursa ca pe o piață publică organizată după uzanțe, unde sunt tratate valori mobiliare și alte bunuri fungibile. Fiecare țară puternic industrializată are mai multe burse. Evoluția cursurilor principalelor burse influențează nu numai celelalte burse din aceeași țară dar și pe cele străine. Bursa care dă tonul tendinței se numește bursă directoare.
O astfel de bursă directoare este bursa din New York, în legătură cu care se spune: “când New York-ul strănută, celelalte burse fac guturai”. Interdependența cea mai mare există între bursele din țările în care traficul plăților nu este supus unor restricții (Frankfurt, Londra, New York, Zurich). Profesorul Ioan Popa definește bursa ca: piață specifică, mecanism de concentrare a cererii și ofertei pentru anumite categorii de mărfuri ori pentru valori, în scopul realizării de tranzacții într-un cadru organizat și în mod operativ, în condiții de liberă concurență. Bursa este piață prin excelență.
Literatura de specialitate oferă și alte definiții:
“bursa este o instituție non-profit în cadrul căreia au loc tranzacții organizate cu titluri financiare, drepturi și titluri de mărfuri, executate după reguli stabilite, obligatorii pentru toți participanții.”2
“bursa de valori este o piață publică (fictivă) organizată pentru a mijloci tranzacții cu hârtii de valoare pe termen lung, emise anterior de către cele mai importante societăți comerciale pe acțiuni, precum și de către autorități publice”.3
“bursa este ultimul etaj al unei piețe, dar al unei piețe care nu se mai închide. Ea permite trecerea rapidă de la hârtie la ban și de la ban la hârtie”.4
“bursa nu mai este o piață originară, pe care se vând și se cumpără mărfuri fizice, ci o piață derivată, pe care se vând și se cumpără titluri asupra mărfurilor. Bursa își asumă exclusiv rolul de realizare a tranzacției în forma sa “pură”; mișcarea mărfurilor are loc în afara acestei piețe” care evidențiază o serie de trăsături ale bursei.
În concluzie: bursa reprezintă o tehnică managerială de afaceri economice specifică economiei de piață, având un caracter concurențial și care concentrează în timp și spațiu cererea și oferta de, mărfuri, servicii, valori și devize, se desfășoară după o procedură determinată, potrivit unui program într-un loc cunoscut în prezența vânzătorilor și a cumpărătorilor, sau a reprezentanților acestora.
Pentru a ajunge aici, însă, a fost parcurs un îndelungat proces evolutiv care a permis crearea premiselor materiale și instituționale ale bursei. Astfel, prima bursă în accepțiunea modernă a cuvântului a apărut la Anvers, în 1531. La Paris, în 1639 își fac apariția agenții de schimb care se ocupau cu negocierea titlurilor de valoare. De asemenea, în secolul al XVI-lea, se înființează burse la Lyon, Toulouse și Rouen, iar spre sfârșitul secolului al XVIIlea la Montpellier.
La 24 septembrie 1724, printr-o hotărâre a Consiliului de Stat al Regelui se înființează bursa din Paris, stabilindu-se astfel și prima reglementare a pieței franceze. Aceasta stabilea sediul bursei la Hotel de Nevers pe strada Vivienne, frecvența operațiunilor și interzicea femeilor accesul în bursă. În 1793, bursa este închisă provizoriu pentru a putea fi deschisă în 1794 în biserica “ Petits Pires”. La 24 august 1808 Napoleon I începe lucrările la noul edificiu al bursei, lucrări care se vor încheia în 1826. Astfel, la 3 noiembrie 1826 este inaugurată noua clădire, un palat în care va funcționa ca „bursă și tribunal de comerț”. Bursa din Paris funcționează și astăzi în acest palat. La Londra, Thomas Gresham înființează în City, în 1554 o bursă denumită “Royal Exchange”, care începând cu 1773 se va axa numai pe schimbul de efecte financiare și va primi numele de “Stock Exchange”6. În Germania primele burse iau naștere la jumătatea secolului al XVI –lea la Augsburg, Nurnberg și Hamburg. Bursa din Berlin a fost creată în anul 1685. La Amsterdam bursa a fost înființată în 1608, iar la Viena în anul 1761. În ceea ce privește Statele Unite 24 de mici investitori americani care aveau obiceiul să se întâlnească sub un platan (button – wood) în partea de sud a New- York-ului au pus bazele instituției care avea să devină prima bursă a lumii.Prin semnarea Buttonwood Agreement s-a stabilit nivelul comisioanelor fixe percepute la schimbul titlurilor. Dezvoltarea ulterioară a pieței a determinat, în 1903, schimbarea sediului bursei pe Wall Street. Mai târziu au apărut burse la Bruxelles (1801), Milano (1831), Roma (1827), Geneva (1850), Genova și Tokio (1855). În prezent, în majoritatea țărilor lumii există burse, chiar dacă nu toate au aceeași importanță: unele au funcțiuni locale, altele au importanță națională, așa după cum există și burse de rezonanță internațională cum ar fi cele de la Paris, Londra, Chicago, New York, Tokio. Sub denumirea de bursă s-a dezvoltat în timp o anumită diversitate instituțională. Astfel, începând din secolul al XVIII–lea a început procesul de specializare a burselor, în burse de mărfuri și burse de valori.
1.2. Rolul burselor în economia contemporană
.
Bursele joacă, în prezent, un rol important în desfășurarea comerțului
internațional, facilitând derularea schimburilor internaționale. Printre cele mai importante roluri jucate de bursa se numara:
1.corecta “echilibrare” a cererii și ofertei având la bază un număr cât mai mare de participanți, din ambele categorii (vânzători și cumpărători);
2. metodologia de tranzacționare extrem de rapidă, asistată de tehnica de calcul și personal specializat, prin tipizarea formularelor de contracte bursiere si standardizarea calității produselor negociate, prin admiterea la tranzacționare numai a agenților specializați etc.;
3. constituirea unor depozite bancare de garanții, atât pentru cumpărători cât și pentru vânzători, prin controlul permanent, prin intermediul unor comisii avizate, a bonității și bunei credințe a agenților bursieri, printr-o metodologie specifică de certificare a calității produselor negociate etc.;
4. limitarea procentuală, maxim admisă, de variație zilnică a prețurilor;
5. crearea diferitelor tipuri de contracte bursiere (spot, forward, futures, option etc.).
Dezvoltarea vieții economice a determinat generalizarea relațiilor comerciale și financiare care în timp, a creat, sub aceeași denumire de bursă, o anumită diversitate instituțională. Drept urmare, în literatura de specialitate se regăsesc diferite clasificări ale burselor:
1. După sfera și importanța tranzacțiilor, bursele au importanță locală, națională sau internațională;
2. Din punct de vedere al formei de constituire, se disting bursele private, înființate și organizate sub formă de societăți pe acțiuni, asociații comerciale sau camere de comerț și bursele de stat, înființate sub egidă guvernamentală. În cele mai multe cazuri, bursele sunt constituite ca societăți pe acțiuni. Membrii bursei sunt, de regulă, principalele bănci și instituții financiare, marile companii comerciale care, sub diferite forme efectuează tranzacții sau sunt interesate în operațiunile de bursă.
3. În funcție de sfera de cuprindere, bursele pot fi : generale, unde se tranzacționează o gamă largă și variată de mărfuri și specializate. Din categoria burselor specializate fac parte bursele de mărfuri, bursele pentru operațiuni ajutătoare comerțului internațional și bursele de valori.
În cadrul burselor de mărfuri se tranzacționează anumite mărfuri fungibile cum ar fi: zahărul, cerealele, metalele etc. în multe cazuri gradul de specializare este foarte înalt, obiectul tranzacțiilor constituindu-l o singură marfă sau gamă
foarte restrânsă de produse (exemplu: Bursa de metale din Londra).
Odată cu apariția contractelor futures negociate în cadrul burselor de mărfuri și având la bază diverse active, practica internațională grupează aceste instituții sub denumirea de burse "futures". Activitatea burselor, indiferent dacă sunt publice sau private, este supusă reglementării autorității pieței, care este o instituție publică specializată chemată să supravegheze activitatea desfășurată. Principalele obiective ale acestui organism sunt :
1) stabilirea și urmărirea modului în care sunt aplicate normele privind informarea publicului investitor în vederea asigurării transparenței;
2) asigurarea protecției investitorilor împotriva operațiunilor frauduloase ce pot fi desfășurate de intermediari și/sau împotriva folosirii ilegale a informațiilor deținute de intermediari;
3) reglementarea activității bursiere, în condițiile în care bursa ca organism cu putere de autoreglementare își poate stabili propriile obiective și modul de atingere a acestora.
Organizarea și funcționarea burselor, drepturile și obligațiile membrilor, modul de desfășurare a activității bursiere, modul de soluționare a litigiilor sunt stabilite prin statutul bursei. Pornind de la cadrul legislativ general creat de autoritatea pieței și de la statutul bursei se stabilesc regulamenetele și regulile de funcționare ale pieței bursiere.
Prin regulamentele bursiere se stabilesc următoarele elemente:
• modul de realizare a tranzacțiilor, de executare a ordinelor bursiere, prioritatea de execuție, modul de confirmare a execuției acestora, comisioanele de execuție, limitele în care pot varia comisioanele de bursă ;
• modul de desfășurare a activității bursiere (administrare, contabilitate, fluxuri de numerar) ;
• limitele de variație a prețurilor în cadrul ședințelor de cotație, pasul de cotare;
• activitatea și codul de conduită al agenților de bursă ;
• programul de lucru, modul de cotare și orele în care este deschis ringul bursei.
4. Din punct de vedere al accesului la calitatea de membru al unei burse se disting:
• burse închise, care presupun un număr fix de membri, locul deținut de fiecare dintre aceștia putând fi vândut, închiriat sau cedat prin moștenire. Prețul cu care locul unui membru este vândut sau chiria plătită depind de evoluția activității bursiere în zona respectivă: de exemplu, în octombrie 2001, un loc la NYSE s-a vândut cu 2,2 milionane USD. A deține unul din cele 1366 de locuri ale NYSE îi dă posesorului dreptul de a tranzacționa acțiuni, obligațiuni și de a vota la întrunirile bursei. Cel mai mare preț plătit pentru un loc în cadrul bursei a fost de 2,65 milioane USD în 23 august 1999:
membrii plini care au cumpărat sau moștenit „locul”; membrii cu chirie sunt cei care au închiriat locul și care în funcție de regulamentele bursiere pot avea aceleași drepturi ca și membrii plini sau drepturile lor sunt limitate prin regulamentele bursiere;
membrii parțiali care pot participa la încheierea de tranzacții, ca oricare dintre celelalte două categorii dar nu pot îndeplini anumite funcții.
Pentru a-și păstra „locul” în asociația bursei fiecare membru trebuie să plătească o cotizație diferențiată în funcție de categoria în care se află. • burse deschise – acestea sunt instituții care nu presupun un număr limitat de membri, membrii plătind o taxă de admitere și o cotizație anuală. La acest tip de burse diferențierea se face între membri fondatori și membri cooptați astfel:
membrii fondatori sunt cei care au realizat începerea activității bursiere și ar putea dispune de mai multe voturi în asociația bursei;
membrii cooptați, respectiv cei care au fost atrași ulterior în asociație și care pot fi membrii afiliați care nu au drept de vot în Adunarea generală și plătesc o taxă de admitere și o cotizație anuală mai mică sau membrii asociați care nu pot negocia direct în ringul bursei ci numai prin intermediul unui membru plin sau a unuia afiliat.
Indiferent de particularitățile pe care le presupune legislația națională în domeniu, membrii unei burse de valori trebuie să respecte câteva reguli generale :
• persoană fizică și/sau juridică interesată de calitatea de membru al unei burse trebuie să primească o autorizație în acest sens din partea instituției care reprezintă autoritatea pieței;
• cei care doresc să devină membrii ai bursei trebuie să dispună de un capital minim menționat în reglementări și să facă dovada unei garanții materiale și morale cerute de calitatea de membru al bursei;
• să contribuie la fondurile bursei în cuantumul stabilit și să își achite cotizația anuală;
• să respecte obligațiile care îi revin, stabilite prin legi și regulamente, mai ales în ceea ce privește încheierea și efectuarea tranzacțiilor în ringul bursei.
Conducerea bursei este asigurată de un Consiliu de administrație, în competența căruia intră și admiterea de noi membri alături de membri fondatori.
Conducerea activității zilnice revine Administrațici bursei, care are în frunte un
director și o serie de comitete consultative. Dintre acestea cele mai importante
sunt Comitetul tehnic, care se ocupă cu funcționarea operațiunilor de bursă și,
Comitetul pentru stabilirea prețurilor (cotațiile) bursei. Din Consiliul de Administrație pot face parte nu numai membrii bursei ci și specialiști în domeniu, care nu au calitatea de membru. Nucleul bursei îl formează "Casa de clearing". Prin aceasta, se garantează necondiționat că orice tranzacție efectuată de membrii bursei va fi onorată întocmai și la timp. Toate tranzacțiile făcute de membrii bursei în timpul zilei sunt confirmate la sfârșitul ședințelor și sunt trimise membrilor Casei de clearing care le mai verifică încă o dată. La sfârșitul zilei, Casa de clearing devine partener și garant pentru toate operațiunile efectuate la bursă, adică toți cei care au vândut pe ring au drept cumpărător Casa de clearing, și toți cei care au cumpărat pe ring au drept vânzător aceeași Casă de clearing. Capacitatea necondiționată a Casei de clearing de a garanta executarea promptă a tranzacțiilor bursiere, chiar dacă unul sau mai mulți din partenerii de afaceri dau faliment, se bazează pe lichiditatea membrilor săi și în plus pe o serie de prevederi exprese ale mecanismului de efectuare a tranzacțiilor. De regulă, membrii Casei de clearing sunt bănci de renume, societăți de asigurare, firme comerciale de prestigiu cu o bonitate financiară certă. În caz de faliment al unui membru al bursei, membrii Casei de clearing se constituie în consorțiu, unindu-și forțele pentru a acoperi și minimiza pierderile. Fiecare membru al bursei este obligat să depună o rezervă de bani în contul Casei de clearing pentru soldul operațiunilor încheiate (diferența dintre valoarea contractelor de cumpărare și a celor de vânzare încheiate). Aceste rezerve pot fi folosite în caz de faliment. De asemenea, veniturile realizate de Casa de clearing din taxele percepute pentru serviciile prestate și fondurile de garanție, depuse la formarea bursei, pot fi folosite pentru depășirea situațiilor dificile.
În cazul în care unul dintre membrii Casei de clearing nu poate să onoreze obligațiile rezultate din tranzațiile încheiate, se iau succesiv mai multe măsuri,
astfel: mai întâi se lichidează toate contractele deținute de membrul respectiv;
dacă banii rezultați nu sunt suficienți, se recurge la rezerva membrului falimentar; dacă nici aceasta nu este suficientă, se apelează la contribuția membrului la fondul de garanție; dacă nici în acest mod deficitul nu a fost acoperit, se folosește restul fondului de garanție9. Pentru orice tranzacție efectuată în cadrul bursei se percepe un comision, mărimea acestuia fiind stabilită prin regulamentul de funcționare al bursei. De exemplu, la bursa de zahăr din Londra, comisionul este fix de 10 lire sterline pe contract, un contract fiind încheiat pentru 50 de tone de zahăr. Firmele de brokeri, membre ale bursei, fiind obligate să depună fonduri de rezervă în contul operațiunilor efectuate, pretind la rândul lor, din partea clienților, alături de comisioane, depuneri inițiale de rezervă. Pentru facilitarea decontărilor dintre brokeri și clienți, se încheie aranjamente scrise prin care se stabilește când și cum se va plăti comisionul, rezerva și modalitatea de decontare finală.
Fiecare bursă funcționează conform statutului de constituire, la care au aderat necondiționat toți membrii bursei. Statutul bursei definește cu exactitate obiectul de comercializare, unitatea de măsură în tranzacții, modalitatea și termenele de cotare, lichidarea operațiunilor, obligațiile financiare pentru participanți, modul de arbitrare în caz de litigiu, condițiile standard ale contractului de vânzare-cumpărare și toate celelalte reguli economice sau administrative. Obiectul de activitate al bursei este constituit din titluri financiare, în cazul burselor de valori, dintr-o singură marfă (exemplu , bursa de zahăr din Paris) sau din mai multe produse (Chicago Board of Trade), în cazul burselor de mărfuri.
La bursele de mărfuri, obligatoriu, la desemnarea mărfurilor se indică, în termeni neechivoci, soiurile admise a se comercializa. Tranzacțiile se efectuează în unități fizice stabilite, numite contracte sau loturi, care diferă de la o bursă la alta. Un lot de cacao boabe la bursa din Londra este de 10 tone, în timp ce un lot la bursa de zahăr din Paris este de 50 de tone.
Statutul bursei definește moneda în care se stabilește prețul și se încheie tranzacțiile, de regulă moneda țării pe teritoriul căreia se găsește bursa. În SUA, la bursele de cereale prețurile sunt date în cenți per bushel, iar la cele de cafea, cacao și zahăr în cenți per livră. Greutatea unui bushel este diferită în funcție de natura cerealelor: la grâu: 1 bushel = 27,22 kg; la porumb: 1 bushel = 25,40 kg; la ovăz: 1 bushel = 14,52 kg. La bursele din Europa, cotațiile sunt date în unități monetare (lire sterline, franci francezi) per tonă metrică.
Calitatea produselor comercializate constituie un element bine stabilit în statutul de funcționare al bursei și în contractele de vânzare – cumpărare. Se definesc clar caracteristicile calitative și metodele de verificare ale acestora, prin referire la standarde. În scopul simplificării activității tranzacționale, la toate bursele sunt elaborate contracte tip de vânzare-cumpărare, conținând clauze standard privind activul și condițiile de livrare. Prin aceste contracte tip, toate elementele activității bursiere sunt uniformizate și bine precizate. Singurele elemente pe care trebuie să le indice brokerului un participant la activitatea bursei sunt: cantitatea pe care dorește să o cumpere sau să o vândă, termenul, limita de preț.
1.3. Organizarea marilor piețe bursiere ale lumii
Deși, în economia contemporană, numărul burselor de valori este deosebit de mare, mai importante sunt piețele bursiere din SUA, Japonia, Franța, Anglia.
Statele Unite ale Americii
Istoria Wall Street-ului începe în timpul Războiului de Independență când pentru susținerea acestuia, și după terminarea sa, pentru plata soldaților au fost emise titluri de valoare, certificate de împrumut fără valoare, ce urmau să fie rambursate imediat ce guvernul american devenea solvabil. În anul 1789, președintele Al. Hamilton hotărăște plata titlurilor și a certificatelor de împrumut. Anunțul a determinat apariția unor asociații care achiziționau titlurile respective și pe care le tranzacționau în cafenelele de pe Wall Street.
În anul 1791, un grup de “intermediari independenți” decide efectuarea de operațiuni de vânzare – cumpărare, zilnic, la umbra unui platan pe Wall Street.
Anul de naștere al bursei americane este considerat, însă, anul 1792, când 24 de mici investitori americani au semnat Buttonwood Agreement. Ulterior piața bursieră americană s-a dezvoltat și astăzi ea cuprinde: bursele centrale: New York Stock Exchange (NYSE) și American Stock Exchange (AMEX), bursele regionale și piața extrabursieră Over the Counter (OTC).
Ținând cont de caracterul activității desfășurate de fiecare bursă în parte, piața este structurată pe patru mari sectoare:
Sectorul A cuprinde NYSE, AMEX și bursele regionale. NYSE, principala componentă a sectorului A, avea în iunie 2001 un număr de 1366 de membri și 2814 companii care cotează, capitalizarea bursieră pentru societățile cotate fiind de 11,6 trilioane USD.
Regulile de admitere pe piață sunt foarte stricte. Astfel, pentru ca o societate să poată fi cotată trebuie10:
• să fi avut în ultimii trei ani beneficii de cel puțin 6,5 milioane USD;
• să aibă un activ total de 18 milioane USD;
• înainte de a fi admisă la NYSE, să fi plasat prin ofertă publică 1,1 milioane de acțiuni;
• din plasament, cel puțin 2000 de acționari trebuie să posede fiecare câte un pachet de 100 acțiuni;
• valoarea pe piață a acțiunilor deținute public să fie de 100 milioane USD. AMEX a fost înființată în anul 1850 și are 661 de membri.
Această piață, cu o capitalizare, la 31 mai 2001, de 0,1 trilioane USD, are reguli de admitere și de funcționare mai puțin rigide decât NYSE. Pentru a fi cotată, o firmă:
trebuie să fi avut un beneficiu brut de 750 mii USD în ultimul an sau în cursul ultimilor doi – trei ani;
numărul de titluri distribuite public trebuie să fie de cca 500 mii, în valoare de 4 milioane USD, repartizate la cel puțin 800 de acționari.
În ceea ce privește bursele regionale, în SUA, funcționează cel puțin 10 astfel de piețe.
2. Sectorul B cuprinde piața OTC. Piața OTC are două componente: piața NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotations) și așa numitele “titluri roz”.
3. Sectorul C pe care se tranzacționează titluri listate la NYSE, prin intermediul unor firme de brokeraj care nu sunt membrii ai bursei de pe Wall Street.
4. Sectorul D permite realizarea de tranzacții cu titluri (fără utilizarea firmelor de brokeraj) prin Corporația Rețelelor Instituționale (INSTINET – sistem automat de cotare și executare).
Agenții pieței bursiere americane sunt: societățile financiare, firmele de brokeraj și dealing și firmele de reglementare. Societățile financiare care acționează atât pe piața primară cât și pe cea secundară cuprind:
a) Firmele generale (full-line) care asigură recepționarea ordinelor, transmiterea propriilor ordine, desfășoară operațiuni de lichidare post-vânzare și țin evidența conturilor clienților.
Aceste firme realizează, de asemenea, și operațiuni de: fuziuni, achiziții de firme, consultanță investițională, negociere pe cont propriu, afaceri cu active imobiliare, managementul activelor financiare, servicii de custodie și de asigurări.
b) Băncile de investiții (investment bank) sunt implicate, în principal, în plasamentele de titluri și tranzacții de mari dimensiuni. Ele desfășoară și activități de broker/ dealer pe piața secundară, pentru ordinele bloc de mare volum.
c) Firmele de brokeraj și dealing au ca obiect de activitate recepționarea și transmiterea ordinelor clienților (firmele de brokeraj) precum și menținerea pieței (firmele de dealing).
d) Firmele de reglementare își propun să asigure depozitarea și cliringul pentru titlurile financiare. Aceste firme lichidează tranzacțiile cu acțiuni, încheiate pe cont propriu și / sau pentru alte firme și, au în posesie titlurile și fondurile cash ale clienților.
Există și firmele de reprezentare care nu lichidează și nici nu păstrează titlurile clienților, aceste funcții fiind delegate unei firme de reglementare cu care firma de reprezentare este afiliată. Trebuie remarcat de asemenea, că prin Legea Glass – Steagale, băncilor comerciale le este interzisă implicarea în operațiunile ce se desfășoară pe piața titlurilor financiare.
Japonia
În Japonia, piața secundară a titlurilor financiare este formată din bursele de valori, între care cea mai importantă este Bursa de Valori din Tokyo (în japoneză: Kabuto-cho) și piața interdealeri, OTC. Începuturile bursiere în Japonia se regăsesc în anul 1870, când a fost introdus un sistem de negociere a titlurilor de către public. Bursa în adevăratul sens al cuvântului își începe activitatea însă de la 15 mai 1878 când a fost decretată Ordonanța ce prevedea deschiderea bursei. Dacă avem în vedere accesul firmelor străine pe piața niponă, legislația impune o serie de restricții printre care cea referitoare la deținerile de acțiuni, respectiv companiile mari, altele decât cele financiare, pot achiziționa și deține acțiuni ale altor companii nipone, cu condiția ca suma totală a achiziției să depășească cel mai mare câștig net pe care l-a înregistrat respectiva companie.Bursa din Tokyo era considerată, în anii ’80, prima piață financiară în termeni de capitalizare și a doua în ceea ce privește volumul tranzacțiilor. Bursa din Tokyo (Tokyo Stock Exchange sau TSE), organizată pe patru secțiuni: prima secțiune, destinată companiilor de tip blue – chips, sectiunea a doua, destinată companiilor cu un volum de tranzacționate mai mic, secțiunea a treia, destinată companiilor străine și o a patra secțiune destinată companiilor care înregistrează creșteri înalte, și-a început activitatea în anul 1999. În prezent, cu noiembrie 2001, TSE este organizată ca societate pe acțiuni, aflatî sub supravegherea primului ministru.
În ceea ce privește poziția bursei japoneze în cadrul burselor internaționale, aceasta deține locul II în lume, după NYSE, așa cum rezultă și din datele prezentate în tabelul următor:
Tabel nr.1.
Sursa: www.tse.org
Marea Britanie
Londra a fost considerată timp de câteva secole capitala financiară a lumii deoarece era nu numai capitala celei mai mari puteri economice, comerciale și
industriale și centrul celui mai vast imperiu colonial, ci și pentru că lira sterlină era utilizată ca monedă de plată în marea majoritate a tranzacțiilor internaționale. Inceputurile bursei londoneze se regăsesc în secolul al XVII- lea când guvernul britanic și câteva societăți comerciale au început să împrumute de la populație prin mecanismul emisiunilor publice.
Piața bursieră britanică cuprinde:
a) piața principală (Stock Exchange sau Listed Market) care este cea mai veche. Pentru a fi admise aici, firmele trebuie să furnizeze informații privind ultimii trei ani de activitate și să pună cel puțin 25% din capital la dispoziția publicului.
b) piața secundară (Unlisted Securities Market) a fost creată în 1980 pentru atragerea întreprinderilor mici și mijlocii. Regulile sunt mai suple, întreprinderile nefiind obligate să furnizeze informații decât din ultimii doi ani. Procentul de titluri care trebuie deținut de public este de 10%.
c) piața alternativă (Alternative International Market) a fost lansată în iunie 1995 și își propune să primească întreprinderile tinere și în plină dezvoltare. Reglementările sunt mai puțin severe decât cele ale unei piețe franceze, deoarece întreprinderea care dorește ar putea fi listată la bursă în mai puțin de 72 de ore. Trebuie spus că această structură caracterizează piața titlurilor naționale, titlurile internaționale negociindu-se la International Equity Market (EIM) prin intermediul sistemului informatic SEAQ (Stock Exchange Automated Quotations). Principalele instituții financiar-bancare care acționează pe această piață sunt:
– băncile comerciale (clearing banks) care au funcțiile clasice ale băncilor dar intervin și pe piața titlurilor financiare;
– societățile ipotecare (building societes) care au ca obiect împrumuturile ipotecare, în special, dar și operațiuni în cont curent, operațiuni cu cărți de credit, asigurări etc.;
– băncile de afaceri care se ocupau cu finanțarea corporațiilor și managementul plasamentelor pe piața financiară și care și-au dezvoltat, în prezent, activitățile din domeniul fuziunilor și achizițiilor de firme.
Franța
Piața bursieră franceză se caracterizează printr-un grad de concentrare foarte înalt, cele mai multe tranzacții realizându-se la Paris, deși burse mai există la Bordeaux, Lille, Lyon, Marseille, Nancy și Nantes. În prezent, bursa din Paris este o componentă a pieței Euronext, prima bursă pan-europeană. Sistemul bursier cuprinde trei sectoare: piața oficială, piața secundară și noua piață.
Tabel nr. 2.
Condițiile de admitere pe piața franceză
Sursa: La Bourse en France: organisation et fonctionnement, Euronext
Piața primară este așadar rezervată marilor întreprinderi franceze și străine dar și cvasitotalității împrumuturilor obligatare publice și private. Piața secundară, creată în 1983, este o structură complexă care are ca scop admiterea întreprinderilor mijlocii prin respectarea unor reguli mai permisive mai ales în ceea ce privește capitalul oferit publicului. Pe această piață pot fi admise, în egală măsură, și mari întreprinderi înainte de cotare pe piața oficială.
Noua piață
Deschis în 1996, acest sector al pieței bursiere franceze are ca obiectiv facilitarea finanțării întreprinderilor care au un potențial sporit de creștere. Spre deosebire de criteriile de admitere pe piața oficială și pe cea secundară, pătrunderea pe această piață cere ca societatea să efectueze o creștere a capitalului prin emisiune de acțiuni. În ceea ce privește intermediarii care acționează pe piața franceză aceștia sunt reprezentați de instituțiile de credit și societățile de investiții. Directiva europeană asupra societăților de investiții (DSI), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1996, a obligat statele membre ale Uniunii Europene să-și adapteze reglementrile naționale și în domeniul pieței de capital. Astfel că, la 2 iulie 1996, a fost votată Legea de modernizare a activităților financiare. Anterior apariției acestei legi, pe piața bursieră franceză operau trei categorii de intermediari:
– instituțiile de credit, singurele care puteau interveni pe piața primară a emisiunilor de titluri putând negocia toate categoriile de instrumente financiare
(titluri de creanțe negociabile, contracte la termen și opțiuni etc.) cu excepția valorilor mobiliare. Din acest motiv instituțiile de credit nu puteau fi membre ale
bursei din Paris decât indirect, prin intermediul unei filiale ce avea statutul de societate de bursă;
– societățile de bursă ce se substituie din anul 1988 agenților de schimb. Societățile de bursă dețineau monopolul asupra negocierii valorilor mobiliare și, de asemenea, erau singurele instituții care puteau interveni pe piață. Ca și instituțiile de credit, societățile bursiere putea interveni în negocierea celorlalte instrumente financiare fără a avea însă acces pe piața primară, pe care se emiteau titlurile.
– societățile de gestiune a portofoliului aveau ca obiect unic de activitate gestiunea portofoliilor, fără a deține însă, monopolul asupra acestei operațiuni.
Conform noii legi (DSI din 1 ianuarie 1996) pe piața bursieră franceză nu mai operează decât două categorii de intermediari și anume:
– instituțiile de credit;
– societățile de investiții, care au preluat funcțiile societăților de bursă și a celor de gestiune a portofoliilor.
CAPITOLUL 2 – Bursa de valori
2.1. Concept. Funcții. Rol
Bursa este piața organizată pe care se oferă și se desfac după o procedură specială marfă sau valori mobiliare.
Etimologic, denumirea de bursă provine de la numele unei vechi familii de hangii, Van der Bursen care a înființat la Bruges, în Flandra, un local numit Hotel de Bourses, în holul căruia se negociau periodic metale prețioase și hârtii de valoare.
În funcție de varietatea tranzacțiilor pe care le mijlocesc, bursele pot fi :
generale – se tranzacționează o gamă variată de mărfuri și hârtii de valoare;
specializate – se tranzacționează numai mărfuri sau numai hârtii de valoare.
În funcție de obiectul tranzacțiilor delimităm:
burse de mărfuri;
burse de valori mobiliare;
burse valutare sau burse de devize;
burse complementare comerțului internațional (exemplu bursele de navlu).
Bursa de valori mobiliare reprezintă segmentul cel mai important al pieței secundare de capital. Fiecare tranzacție e generată de interesele vânzătorilor și cumpărătorilor și, la rândul ei, produce efecte asupra cursului valorilor mobiliare. Bursa asigură mobilitatea și lichiditatea capitalurilor (deținătorii unor titluri financiare pot oricând să le transforme în bani).
Bursa de valori mobiliare reprezintă o organizație înființată pe bază de lege și supravegheată de organe statale care are ca scop încheierea de tranzacții, fără prezentarea, predarea și plata concomitentă a obiectului tranzacției care se efectuează prin intermediari.
Bursele de valori au un caracter public în tranzacție, ele au o localizare oficială, o organizare statutară și permite accesul numai anumitor instituții sau societăți care sunt membrii săi. Particularitatea bursei de valori constă în faptul că hârtiile de valoare se vând și se cumpără la prețuri stabilite pe baza cererii și ofertei, în cadrul ședințelor de licitație ce se desfășoară într-un anumit loc, în zile și la ore fixate în cadrul programului.
Bursa funcționează după reguli clare și obligatorii, întreaga sa activitate fiind controlată și supravegheată. Asemenea reguli privesc condițiile de înființare și organismele de conducere a bursei, exigențele care trebuie de un titlu pentru a fi cotat și tranzacționat prin intermediul bursei, agenții care au acces la tranzacție, modul de formare a prețurilor, etc.
Bursa de valori se poate înființa doar în măsura în care există un număr mare de societăți pe acțiuni și subiecți abilitați să emită acțiuni, este necesară o mare dispersie a titlurilor pentru ca oferta să fie cât mai atomizată, să provină de la un număr mare de subiecți.
Modul de organizare a bursei presupune centralizarea tranzacțiilor prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct și continuu al clienților la informațiile de piață și la efectuarea operațiunilor exclusiv în cadrul acestui mecanism.
Această organizare asigură siguranța afacerilor, secretul operațiunilor, rigoarea asupra informațiilor, asupra afacerilor, și corectitudinea.
Activitatea bursieră se desfășoară într-un anumit spațiu –sala de negociere a bursei (are ca elemente esențiale ringul, panoul de afișare, mijloacele de telecomunicație) – în care sunt admiși conducătorii licitației, agenții de bursă, curierii care realizează legătura între brokeri și agenții economici și publicul care poate doar să asiste într-o zonă strict delimitată.
Bursa de valori mobiliare îndeplinește următoarele funcții:
constituie un mecanism prin care fondurile din economie circulă de la cei care au resurse financiare către ci care au nevoie de ele pentru desfășurarea activităților economice;
organizează efectuarea tranzacțiilor la liberă concurență, pe baza ordinelor adresate de clienți și asigură în condiții de control și supraveghere circuitul titlurilor mobiliare;
asigură securitatea tranzacțiilor;
oferă condiții optime pentru difuzarea de capital, asigurând asistență tehnică partenerilor și totodată ușurează și stimulează creația de capitaluri mari;
permite urmărirea cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei;
constituie un indicator al întregii piețe de capital, al situației generale economico-financiare.
Principalul rol al bursei îl constituie efectuarea de tranzacții cu hârtii de valoare emise de agenții economici și plasate de agenții de schimb acestea putând fi comercializate datorită caracterului lor negociabil.
Bursa este sensibilă la toate evenimentele de ordin economic financiar – monetar, social, politic. Ea pune în evidență starea conjuncturală a economiei naționale în cadrul căreia funcționează bursa.
2.2. Organizarea bursei de valori
2.2.1. Organizarea bursei de valori pe plan mondial
Bursa poate fi organizată ca instituție de stat sau ca instituție privată. Diferitele modele de bursă arată intervenția mai mare sau mai moderată a statului. Cele mai multe, însă, au adoptat principiul autoreg1ementării având dreptul de a-și stabili singure Statutul și Regulamentul de funcționare.
Statutul bursei este actul de constituire în care se înscriu prevederile de bază, cum ar fi: drepturile și obligatule membrilor, organele de conducere ale bursei cadrele de conducere executivă personalul, principii generale privind funcționarea bursei, modul de organizare economica privind veniturile, cheltuielile, gestiunea și controlul activității economice, precum și modul de soluționare ale eventualelor litigii ce pot apare între participanții pe piață.
Regulamentul este actul normativ prin care se stabilesc reguli pentru desfășurarea activității bursei, reguli privind cotarea titlurilor și mecanismul tranzacțiilor, reguli privind activitatea agenților de bursă.
Membrii bursei în unele țări pot fi membri ai bursei, admiși la tranzacțiile acesteia, orice persoana fizică sau juridică, autorizată în acest scop. În alte țări accesul nu este permis persoanelor fizice și băncilor (Cu excepția băncilor universale, acolo unde acestea există), fiind limitat numai la societățile financiare sau de bursa.
O societate pentru a primi calitatea de membru al bursei trebuie să îndeplinească unele condiții prealabile:
– sa dispună de un capital minim fixat de regulament și să prezinte garanții de credibilitate;
– sa respecte obligațiile stabilite prin lege și regulamentul bursei;
– sa aibă în sfera activității sale operațiuni cu titluri financiare;
– sa fi obținut în prealabil autorizația de activitate cu titluri financiare de la Comisia de Titluri sau altă autoritate abilitata în acest scop.
Intrarea unei societăți ca membru al bursei aduce o serie de avantaje acesteia, cum ar fi:
– dreptul de a fi reprezentata în incinta bursei și de a participa la tranzacții;
– dreptul. de a participa la administrarea bursei, de a alege sau a fi aleasa în organele de conducere a bursei.
Totodată societatea financiară devenita membru al bursei se bucura de o credibilitate certificată de bursă pe piața bursiera, are posibilitatea de a accede la resurse financiare importante și de a obține un venit reprezentat de comisioanele realizate în bursa.
Organele de conducere a bursei
Conducerea bursei are patru feluri de organe: de decizie, de execuție, de consultanță și de control.
Organul de decizie este adunarea generală a membrilor care se convoacă în ședințe periodice ordinare sau în ședințe extraordinare. Exista și un organ permanent care da directive de baza între ședințe denumit Consiliul directorilor, Consiliul bursei sau Comitetul bursei.
Organele de execuție sunt formate din președinți (eventual și vicepreședinți), director general, directori, șefi de departamente etc.
Organele consultative sunt departamentele specializate denumite comitete. care au menirea de a sprijini organe1e de conducere în luarea deciziilor.
Organele de control sunt formate din cenzori și revizori contabili și lucrează în legătură cu comitetul de supraveghere și comitetul de etică bursieră.
2.2.2 Organizarea Bursei de Valori București
Bursa de valori este o instituție cu personalitate juridică ce are ca principal scop tranzacționarea valorilor mobiliare în mod continuu transparent si echitabil. prin sisteme. mecanisme și proceduri adecvate.
Bursa de valori din România este înființată pe baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Constituindu-se în 1992 ca direcție generală în cadrul Băncii Naționale. Centrul de implementare a piețelor de capital și burselor de valori din România a pus bazele creării Bursei de Valori din București.
Calitatea de membra al bursei poate fi obținută de către orice societate de valori mobiliare autorizata de CNVM și care îndeplinește următoarele condiții;
sa aibă ca activitate. exclusiv intermedierea de valori mobiliare;
75 % din activele societății sa fie active financiare:
să facă dovada unui minim de capital subscris și integral vărsat. cu obligația de menținere a unui minim de capital net ce se stabilește de CNVM.
Societatea de valori mobiliare respectiva pe baza Autorizației de negociere in bursa. este înscrisă în Registrul de Asociați ai Bursei.
Activitatea bursei se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/1994. în scopul realizări unei piețe organizate pentru negocierea valorilor mobiliare admise la cota.
Bursa de Valori București este o entitate cu regim de autoconducere sub reglementarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Administratorul principal este Inspectorul General numit de CNVM pentru o perioada de cinci ani care poate fi renumit în funcție pentru mai multe mandate. Inspectorul General participa la întrunirile Bursei și ale Comitetului Bursei. Fără a avea drept de vot. Comitetul Bursei este ales pe o perioada de 5 ani 5i este compus din noua membri, având următoarele atribuții:
numește și demite pe Directorul General al Bursei:
adoptă și modifică regulamentul de organizare și funcționare a Bursei;
adoptă proiectul de buget al Bursei;
stabilește nivelul și plafoanele comisioanelor și tarifelor practicate:
stabilește garanțiile ce trebuie constituite de intermediari și agenții lor.
supraveghează la respectarea dispozițiilor legale. a reglementărilor CNVM și ale Bursei de Valori de către intermediarii în bursa și agenții lor, precum și de către tot personalul bursei, dispunând masuri corespunzătoare.
In cadrul Bursei de Valori se instituie Asociația Bursei, supunându-se aprobării CNVM.
Sunt membri ai Asociației Bursei societățile de valori mobiliare autorizate să negocieze în Bursa. Iar aceasta calitate este dobândită la data înscrierii în registrul de asociați a societăților de valori mobiliare pe baza autorizației de negociere la bursă. Asociația tine adunări generale ordinare de două ori pe an.
In adunarea generală a Asociației Bursei de Valori. fiecare membru are un vot. iar ea are următoarele atribuții:
alege membrii în comitetul bursei de valori:
aprobă bugetul adoptat de Comitetul Bursei de valori:
aprobă bilanțul adoptat de Comitetul Bursei de valori:
desemnează persoanele care urmează a fi înscrise pe lista de atribuții ale camerei arbitrale a bursei de valori.
Bursa are drept nelimitat de control și supraveghere a membrilor asociației.
Membrii asociației bursei poarta răspunderea exclusivă pentru repararea pagubelor survenite ca urmare a folosirii de către agenții de bursă a mecanismelor și sistemelor de tranzacționare din cadrul bursei.
Disputele dintre societățile de valori mobiliare membre dintre acestea și agenții lor pentru valori mobiliare dintre agenți precum și dintre clienți și societățile de valori mobiliare membre pot fi supuse pentru soluționare Camerei Arbitrale a B.V.B.
Investigarea regulamentelor și soluționarea reclamațiilor privind desfășurarea activități societăților membre ale bursei și a angajaților acesteia se realizează de către Comitetul de Disciplina.
Supravegherea și controlul bursei în ceea ce privește administrarea și funcționarea. ca și regimul operațiunilor, se exercită de către Comisarul General al bursei de valori. Acesta este numit de CNVM pentru un mandat de 5 ani putând fi reînvestit cu mandate succesive. In exercitarea supravegherii si controlului Comisarul General:
participa fără drept de vot la toate adunările asociației bursei;
asista la ședințele comitetului bursei valori;
supraveghează operațiunile de bursă având acces liber la toate incintele, la documentele, informațiile și evidențele bursei de valori;
transmite CNVM-ului constatările privind încălcarea dispozițiilor legii și raportul trimestrial asupra activității bursei de valori.
2.3. Cotarea valorilor mobiliare
2.3.1. Înscrierea valorilor mobiliare la cota bursei
Tranzacțiile bursiere se pot derula cu condiția înscrierii valorilor mobiliare la cota bursei. Procedura de admitere comportă trei faze:
Întocmirea dosarului de admitere care cuprinde conturi de rezultate și bilanțuri contabile aferente ultimilor 3 – 5 ani încheiați;
Asumarea unor obligații de către emitent, cum ar fi:
punerea la dispoziția pieței a unui cuantum de valori mobiliare chiar din ziua introducerii în cotația oficială și menținerea unei piețe active a acestor titluri;
informarea autorităților bursiere, în timp util, care afectează existența juridică a societății;
publicarea în presa financiară cel puțin o data pe trimestru a unor informații privind evoluția activității economico – financiare a societății emitente, inclusiv cifra de afaceri;
emiterea înscrisurilor în conformitate cu anumite norme impuse pe plan intern și internațional;
asigurarea la bănci și societăți de asigurare.
c) Examinarea și aprobarea cererii de către organismul de reglementare și supraveghere a pieței bursiere.
Introducerea valorilor mobiliare în cotația oficială, presupune și o publicitate prealabilă. Într-un buletin de anunțuri legale se publică : denumirea, naționalitatea, sediul, obiectul, durata, capitalul, ultimul bilanț, pasivul obligatoriu, avantajele stipulate prin statut pentru investitor și administrator. Înscrierea valorilor mobiliare la cota BVB este reglementată de către CNVM.
Cota BVB este structurată pe mai multe sectoare:
sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române;
sectorul obligațiunilor și al altor valori mobiliare emise de către stat, județe, orașe, comune, de către autorități ai administrației publice centrale și locale și de către alte autorități;
sectorul internațional, rezervat valorilor mobiliare emise de persoanele juridice în străinătate.
Menținerea la cota bursei a valorilor mobiliare începe odată cu intrarea în vigoare a deciziei de înscriere a acesteia.
Atâta vreme cât societatea emitentă rămâne listată, ea trebuie să se conformeze tuturor cerințelor formulate de bursă. Unele dintre acestea sunt:
societatea trebuie să notifice imediat bursei orice informație care ar putea crea o falsă piață sau afecta prețul acțiunilor
societatea va înainta bursei toate rapoartele anuale, semestriale, trimestriale, și alte rapoarte pe care bursa le solicită în mod regulat, conform procedurilor de menținere la cotă;
taxa de menținere a listării trebuie plătită la fiecare 12 luni de la data listării.
Bursa are dreptul de a suspenda sau retrage de la cotă valorile mobiliare ale oricărui emitent :
emitentul nu respectă condițiile angajamentului de înscriere și menținere la cota bursei;
nu mai poate fi menținută sau restabilită o piață a respectivelor valori mobiliare;
acționarii decid retragerea de la cotă;
emitentul nu plătește vreunul din comisioanele datorate bursei în termen de două luni de la scadență;
emitentul nu prezintă situațiile financiare solicitate, conform principiilor contabile din legislația în vigoare.
Bursa are dreptul de a retrage de la cotă valorile mobiliare ale emitentului căruia i s-a inițiat procedura de faliment. Decizia de retragere de la cotă aparține Comitetului Bursei și se poate lua numai cu avizul CNVM.
2.3.2. Ordinele de bursă
Inițierea oricărei tranzacții bursiere se bazează pe o operațiune preliminară prin care se deschide un cont în favoarea clientului la firma de brokeraj în calitate de intermediar. Clientul se poate adresa unei societăți de bursă care poate acționa în incinta bursei, având calitatea de membru al bursei, sau în afara acesteia.
Alegerea unui broker care este membru al bursei prezintă o serie de avantaje pentru client, deoarece calitatea de membru oferă garanții de seriozitate și profesionalism. Se poate însă lucra și cu o firmă din afara bursei, dar aceasta, în executarea operațiunilor va apela la un agent de bursă care este prezent în sala de negocieri. În cazul unui broker independent, clientul îl va contacta personal sau telefonic, pentru a-i transmite ordinul de vânzare – cumpărare. Dacă brokerul este societate de bursă, clientul va contacta serviciul de tranzacții și va transmite ordinul său brokerului de titluri, urmând ca acesta să-l transmită spre executare brokerilor din incintă.
Pentru toate tranzacțiile pe care le execută brokerul percepe un comision care recompensează serviciile sale. Dacă este vorba de o firmă de brokeraj, acest comision se distribuie între brokerii profesioniști ai firmei și firma însăși.
A doua fază a inițierii tranzacției bursiere este plasarea ordinului de către client prin legătura personală sau telefonică cu brokerul. Ordinul de la clienți este de fapt o ofertă fermă (în cazul vânzării), respectiv o comandă (în cazul cumpărării), având ca obiect tranzacționarea unui anumit volum de valori mobiliare, în anumite condiții. Prin urmare, ordinul trebuie să cuprindă o serie de elemente: sensul operațiunii, produsul bursier, cantitatea oferită/comandată, tipul tranzacției (în cazul celor la termen precizându-se scadența).
Cea mai importantă indicație este cea legata de preț respectiv cursul la care se oferă sau se comandă produsul bursier. Din acest punct de vedere, în practică s-au consacrat câteva tipuri de ordine:
Ordinul la piață (market order), este un ordin de vânzare – cumpărare la cel mai bun preț oferit de piață.. Ordinul la piață poate fi executat oricum atâta timp cat piața funcționează. Daca brokerul nu reușește sa execute ordinul în condițiile respective, se spune că a pierdut piața iar firma de brokeraj este obligata sa despăgubească pe client pentru pierderile suferite de acesta din eroarea profesională (sau eventual frauda) a brokerului său.
Ordinul limită (limit order) este cel în care clientul precizează prețul maxim pe care înțelege să-l plătească în calitate de cumpărător respectiv prețul minim pe care îl acceptă în calitate de vânzător. Unui ordin cu limita de preț îi este asociată întotdeauna clauza la un preț mai bun; aceasta înseamnă ca daca brokerul poate cumpăra titlurile la un preț mai mic sau le poate vinde la un preț mai mare, el este obligat sa o facă imediat. În caz contrar. brokerii sunt răspunzători pentru a fi pierdut piața.
Ordinul stop sau delimitarea pierderii (stop loss order), acționează oarecum în sens contrat ordinului cu limită de preț. El devine un ordin de vânzare/cumpărare la piață. atunci când prețul titlului evoluează în sens contrar așteptării clientului, respectiv crește sau scade la nivelul specificat.
Ordinul cu mențiuni speciale: „în jurul”, „cu atenție”, ”cu grijă”, ordine ce reflectă o convenție între intermediari și clienții lor. Ordinul „în jurul” comportă o limită de curs, dar lasă intermediarului o oarecare latitudine de a efectua operațiunea când se ajunge în jurul cursului indicat de client. Ordinul „cu atenție”, „cu grijă”, permite intermediarului sa execute ordinul în una sau mai multe ședințe de bursa, în funcție de posibilitățile pieței.
Clientul are posibilitatea să anuleze sau să modifice ordinul sau oricând înainte de executarea acestuia. Ordinele primite de la client de broker sunt înscrise într-un formular special numit tichet de ordine (order ticket). Același formular se află și în posesia agentului din incinta bursei, acesta notând, în momentul executării ordinului, principalele elemente ale tranzacției încheiate.
Persoana care adresează ordinul fixează și perioada de valabilitate. Daca nu este precizată nici o perioadă de valabilitate ordinul este executabil fără revocare până la finele lunii în curs, dacă este vorba de un ordin la vedere sau pană la data lichidării angajamentelor la termen, dacă este vorba de un ordin la termen. Valabilitatea unui ordin expiră, de asemenea, odată cu desprinderea vreunui drept sau avantaj particular asupra valorii mobiliare consolidate; este cazul cupoanelor de dobândă sau a dividendelor încasate de deținătorii titlurilor respective.
La Bursa de Valori București, ordinele se transmit printr-un sistem computerizat care permite interacțiunea dintre ordinele de vânzare și cele de cumpărare.
Ordinul introdus de un agent de bursă este preluat și transmis spre executare de către societățile membre ale bursei, cu respectarea următoarelor condiții:
– ordinele de cumpărare în nume propriu trebuie să poată fi onorate, fără să afecteze capitalul minim net ce trebuie menținut de fiecare SVM membră a bursei.
– pentru ordinele de cumpărare în numele clienților, trebuie să fie asigurată existența în cont a disponibilului necesar acoperirii valorii tranzacționate.
Bursa utilizează pentru efectuarea tranzacțiilor un program asistat de calculator, denumit Sistem de Tranzacționare și Execuție Automată (STEA), care permite accesul la două tipuri de piețe: piața continuă și piața intermitentă. Accesul la STEA este permis de la terminalele din incinta sălii de tranzacționare sau cele conectate la sistem, situate la sediul societăților membre ale Asociației Bursei.
Introducerea unui ordin de bursa în sistemul de tranzacționare prin intermediul unui terminal destinat unui membru al bursei este o ofertă de vânzare sau o cerere de cumpărare.
Ordinul de bursă este preluat și transmis spre executare de către societatea membră numai dacă:
a) s-a constatat existența în contul clientului a disponibilului bancar necesar acoperirii valorii tranzacției, specificate în ordinul de cumpărare;
b) contul de valori mobiliare al clientului acoperă în întregime cantitatea specificată în ordinul de vânzare.
Modificarea prețului unui ordin este considerată ca reprezentând un nou ordin, pierzându-se avantajul priorității obținute anterior.
Ordinele de bursă pot fi transmise în numele și pe contul societăților membre sau în numele societății membre și pe contul clientului. Ordinele clienților vor fi întotdeauna executate înaintea ordinelor membrilor.
Ordinul de bursa transmis către BVB este de două tipuri:
ordin limită;
ordin la piață.
Ordinul de bursă trebuie să includă și alte informații, în afară de preț, cum ar fi: simbolul valorii mobiliare ce urmează a fi tranzacționat, cantitatea, perioada de valabilitate a ordinului, contul pentru care se execută ordinul, numărul ordinului în evidența societății de valori mobiliare.
2.3.3. Tehnicile de cotare
Cotarea valorilor mobiliare este operațiunea prin care se înregistrează ordinele de vânzare și cumpărare în vederea formării cursului și efectuării tranzacțiilor.
Tehnicile de cotare au evoluat de la cotarea clasică „prin strigare”, la cotarea electronică. Astfel, principalele tehnici de cotare utilizate pe piața bursieră sunt:
a) Cotarea prin anunțare publică a ordinelor, tehnică folosită atât pe piețele intermitente, cât și pe cele continue. Fiecare valoare mobiliară este repartizată pentru tranzacționare la unul din ringurile aflate în incinta bursei. Negocierile sunt deschie de un funcționar al bursei care strigă titlul ce urmează a fi negociat. Apoi, agenții de bursă anunță cu voce tare prețurile lor de vânzare și cumpărare căutând parteneri interesați. Încheierea tranzacției are loc atunci când un agent de bursă care a strigat cotațiile sale, primește un răspuns afirmativ din partea altui agent de bursă.
b) Cotarea „prin casier” care presupune centralizarea de către agenții de bursă a ordinelor primite de la clienți, într-un document denumit carnet de ordine (order book), ce conține ordinele repartizate în raport cu gradul lor de negociabilitate;
c) Cotarea prin înscrierea pe tablă, în cadrul căreia ordinele sunt prezentate în așa fel încât să fie văzute de toți agenții de bursă care participă la ședința respectivă. Aceasta se realizează prin înscrierea pe un tabel electronic sau prin scrierea cu cretă a primelor două (cele mai bune) prețuri de vânzare (ASK) de cumpărare (BID). Contractarea are loc atunci când un agent de bursă terț accepta o cotație ce figurează pe tablă:
d) Cotarea în ,,groapă” (pit trading), care este o variantă a tehnicii clasice de tranzacționare în ring. Este una din metodele cele mai spectaculoase de cotare, utilizându-se pentru valorile mobiliare cel mai intens negociate și îndeosebi, pentru contracte futures și opțiuni;
e) Cotarea pe blocuri de titluri (block trading), care se derulează în afara sălii principale de negocieri a bursei, într-un spațiu special amenajat. Blocurile de titluri sunt contracte de volum mare. Dimensiunea contractelor este atât de însemnată, încât poate influența situația pieței. Negocierea lor este supusă unui regim special: în tranzacții se tine seama de informațiile venite din sala de negocieri, dar contractarea blocurilor de titluri se realizează separat, urmând apoi ca tranzacția să fie raportată la bursă, după ce a fost încheiată;
f) Cotarea electronica presupune utilizarea tehnologiei moderne în procesul de transmitere a ordinelor și de prezentare a acestora în bursă.
Sistemul de cotare al B.V.B. este un sistem computerizat de transmitere a ordinelor, care permite interacțiunea ordinelor de vânzare și plată în cadrul pieței.
Sistemul de tranzacționare și execuție automată permite efectuarea tranzacțiilor bursiere pe două tipuri de piață bursieră: piața intermitentă și piața continuă.
Acest sistem este astfel organizat, încât de fiecare dată când un „trader” introduce un ordin de vânzare, sistemul verifică automat registrul de titluri al societăți respective, pentru a determina dacă există titluri pentru a satisface ordinul clientului.
2.3.4. Formarea cursului bursier
Cursul bursier se formează prin confruntarea directă a cererii cu oferta, prin intermediul societăților de bursă și a agenților de bursă.
În cadrul ședinței de negocieri, agenții de negocieri concentrează ordinele de vânzare și cele de cumpărare, le pun fată-n față, iar din această confruntare rezultă un preț care exprimă realitatea pieței, respectiv echilibrul dintre cerere și ofertă. Procedura tradițională permite echilibrarea cererii și ofertei prin aplicarea următoarelor reguli:
toate ordinele „la piață” trebuie executate cu prioritate;
urmează toate ordinele de vânzare cu o limită inferioară, precum și toate ordinele de cumpărare cu o limită superioară.
Ordinele privind o anumită valoare cotată sunt centralizate, apoi sunt ordonate după sensul operației vânzare sau cumpărare și după limita de curs permisă.
Centralizarea ordinelor se realizează descrescător la cumpărare și crescător la vânzare, în așa fel încât să se asigure contrapartidă (interesul vânzătorului de a obține un preț cât mai mare să coincidă cu interesul cumpărătorului.
Formarea cursului la BVB se realizează prin licitație la preț unic. Mecanismul este diferit, în funcție de categoria în care s-a înscris la cotă fiecare valoare mobiliară, și anume:
mecanismul de licitație la preț unic folosit pentru titlurile din categoria de bază;
mecanismul de tranzacționare continuă pentru titlurile listate la categoria I.
În cazul tranzacționării valorilor mobiliare pe piața intermitentă în care se utilizează mecanismul de licitație la preț unic, ședința de tranzacționare poate fi formată din una sau mai multe sesiuni de tranzacționare.
În cadrul sesiunii de tranzacționare se disting trei etape: sesiunea principală, alocarea, și sesiunea suplimentară.
Introducerea ordinelor în sistem se realizează în intervalul 9.00 – 11.00 timp în care se afișează un preț de piață potențial. La ora 11.00 se află algoritmul prin care se determină prețul de piață pentru acțiunile solicitate la vânzare sau cumpărare în ședința respectivă.
După ce tranzacțiile s-au încheiat, fiecare societate de intermediere primește raportul său de tranzacționare, separat, în funcție de clienți și ordine proprii, precum și raportul de decontare, obligațiile societății rezultate din tranzacții.
2.4. Tranzacțiile bursiere
2.4.1. Tipuri de tranzacții bursiere
În sens larg, tranzacțiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare – cumpărare de titluri și alte active financiare, încheiate pe piața secundară, indiferent daca acestea se tranzacționează la bursa propriu-zisă sau pe piețele interdealeri.
În sens restrâns, tranzacțiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta burselor de valori, prin intermediul agenților de bursa și în conformitate cu reglementările pieței bursiere.
După momentul executării contractului, se disting tranzacții specifice piețelor de tip american și tranzacții încheiate la bursele de tip european.
La bursele de tip american, se derulează următoarele categorii de tranzacții:
– tranzacții cu lichidare imediată (cash delivery).
tranzacții cu lichidare normală (regular settlement).
tranzacții Cu lichidare pe bază de aranjament special.
O categorie aparte a tranzacțiilor de tip american sunt vânzările scurte (short sales). Adică vânzarea la bursă a unor valori mobiliare cu executarea contractului după formula lichidării normale, dar pe baza de titluri împrumutate.
Etapele realizării tranzacției sunt următoarele :
clientul dă ordin de vânzare „scurtă”, iar brokerul execută ordinul deci încheie contractul. Clientul vinde titluri pe care nu le deține și pe care, până în ziua executării contractului, urmează să le obțină prin împrumut pentru o sursă terță;
Brokerul împrumută titlurile în contul clientului de la un alt broker și informează că acest împrumut a fost executat în contul clientului său;
Brokerul execută contractul, adică livrează titlurile la casa de compensație, în conformitate cu scadența operațiunilor cu lichidare normală;
Când consideră oportun, clientul dă ordin de cumpărare a titlurilor respective, ordinul este executat, restituindu-se împrumutătorului titlurile primite.
La bursele de tip european se deosebesc următoarele categorii de tranzacții:
a. tranzacții la vedere (au comptant), cunoscute și sub denumirea de tranzacții cash sau pe bani gata se caracterizează prin aceea că, persoana care adresează ordinul de vânzare sau cumpărare își asumă obligația, ca imediat sau în perioada de lichidare normală (câteva zile din momentul încheierii tranzacției) să pună la dispoziția partenerului titlurile vândute sau suma de bani reprezentând costul tranzacției. Aceste tranzacții se derulează pe baza contului cash deschis de client la firma de broker. Astfel, un investitor poate cumpăra valori mobiliare cu condiția să plătească integral contravaloarea acestora. Un client care vinde cash trebuie să predea valorile mobiliare contractate în cadrul aceluiași termen, primind contravaloarea integrală a acestora în contul lor.
b. tranzacții la termen sau „cu reglementare lunară” (a reglement mensuel), se încheie în bursă la un moment dat. urmând să fie executate la o dată fixă, în perioada de lichidare a lunii în curs. sau într-una din lunile următoare. Dreptul de proprietate asupra titlurilor trece de la vânzător la cumpărător chiar din momentul încheierii contractului. Valoarea tranzacției se determină pe baza cursului la termen prestabilit, indiferent de evoluția cursului de piață la termenul tranzacției.
Negocierile la termen pot fi ferme și condiționate. În cazul operațiunilor la termen ferm, cumpărătorul și vânzătorul sunt definitiv angajați din ziua negocierii: primul de a plăti titlurile cumpărate, cel de-al doilea de a ceda titlurile vândute.
c. tranzacții condiționale (a' prime). Sunt derulate le termen, dar finalizarea lor nu este obligatorie. Aceasta depinde de decizia operatorului, care suportând un cost, are dreptul, fie să renunțe la contract, fie să-și definească poziția de cumpărător sau de vânzător de titluri, în funcție de evoluția viitoare a cursului valorilor mobiliare tranzacționate. Tranzacțiile condiționale derulate cu titluri primare sunt operațiunile cu primă și stelajele. Tranzacțiile cu primă prezintă următoarele caracteristicii: scadența tranzacției este fixă; prețul tranzacției este predeterminat; cumpărătorul își asumă obligația de a plăti vânzătorului o primă; prima reprezintă pierderea maximă pentru cumpărător în cazul renunțării la contract; contractul nu poate fi lichidat decât la scadență; prețul de cumpărare este, de regulă, mai mare decât pe piața cu reglementare lunară; se încheie pentru o cantitate de 100 de titluri. Ele pot avea caracter speculativ sau pot constitui o modalitate de protejare a investiției împotriva riscului de curs bursier. Stelajele combină caracteristicile tranzacțiilor ferme cu cele ale operațiunilor de tip condiționat. Stelajul reprezintă o tranzacție fermă deoarece la scadență operatorul are obligația să execute contractul. Stelajul este o tranzacție condiționată deoarece operatorul care a achiziționat un stelaj are dreptul ca la scadență să-și stabilească poziția în funcție de evoluția cursului. Tranzacția de stelaj se încheie pe termen de 6 luni, dar operatorul poate executa contractul chiar în lichidarea lunii următoare încheierii tranzacției sau într-una din următoarele 5 luni până la scadența finală. Tranzacțiile condiționale cu titluri derivate sunt contractele de opțiuni.
După scopul urmărit operațiunile de bursă pot fi clasificate după cum urmează:
a. operațiuni simple, generate de interesele vânzătorilor și cumpărătorilor. Acestea izvorăsc din nevoia de deplasare a capitalurilor disponibile, precum și din intenția de modificare a structurii portofoliului de valori mobiliare deținute sau pentru transformarea activelor financiare în lichidități;
b. operațiuni de arbitraj, prin care se urmărește obținerea unui câștig din diferența de cursuri, fără ca practic arbitrajorul să-și asume riscul prețului. O formă a operațiunii de arbitraj este spreadingul, care se formează pe diferența favorabilă dintre cursurile practicate la momente diferite;
c. operațiuni de acoperire, prin care se urmărește evitarea pierderilor generate de evoluția nefavorabilă a cursului bursier. In condițiile unei piețe instabile, se încearcă conservarea valorii activelor și chiar obținerea unui câștig. Acestea sunt operațiuni de tip headging;
d. operațiuni speculative, având drept scop obținerea unui profit din diferența de cursuri între momentul încheierii și momentul lichidării operațiunii. Contractantul își asumă, în mod corespunzător, și un risc, deoarece evoluția cursului bursier nu poate fi anticipată cu precizie. Principiul pe care se bazează astfel de operațiuni este acela de a cumpăra ieftin și de a vinde scump (buy low, sell high);
e. operațiuni cu caracter tehnic, care sunt efectuate de agenții de bursă pentru menținerea echilibrului și stabilității pieței. Cei care efectuează astfel de tranzacții joaca rolul de creatori de piața (market makers). Aceștia vând titluri pe cont propriu atunci când se manifestă o cerere neacoperită pe piața, respectiv cumpără când oferta este excedentară. Urmărind chiar obținerea unui profit din diferențe de cursuri, creatorii de piața acționează, implicit, în sensul echilibrării pieței.
2.4.2. Sistemul de tranzacționare
Tranzacțiile se realizează prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct și continuu al clienților la informațiile referitoare la preț și la cele furnizate de emitenții valorilor mobiliare și care dau, astfel, posibilitatea clienților de a lua decizia de a investi sau nu într-o anumită valoare mobiliară.
Pe piața bursieră, tranzacțiile sunt efectuate de un personal specializat, respectiv agenții de bursă. În prezent, datorită introducerii mijloacelor electronice de transmitere și executare a ordinelor, s-a crea facilitatea ca tranzacțiile să poată fi executate fără prezența efectivă a agenților de bursă.
Pe piețele bursiere, societățile membre pot acționa în nume propriu, ca dealeri, și în calitate de brokeri pentru clienții lor.
Tranzacționarea pe aceste piețe are loc după un program bine determinat și în locuri dinainte precizate, astfel încât participanții să beneficieze de monitorizarea riscului la care se expun prin introducerea ordinelor în sistemul de tranzacționare. Totodată, contactul personal cu contrapartea tranzacției se realizează mai ușor, facilitând dezvoltarea relațiilor de afaceri.
Ordinele introduse în sistemul de tranzacționare pot fi executate în două feluri : prin confruntare cu alte ordine – confruntarea unei solicitări de cumpărare cu o ofertă de vânzare – sau, dacă nu există nici un astfel de ordin la un preț acceptabil, prin vânzare către sau cumpărare de la un specialist – membru desemnat de bursă, în calitate de responsabil pentru piața unei anumite valori mobiliare.
Bursa de Valori București utilizează pentru efectuarea tranzacțiilor un program asistat de calculator denumit Sistemul de Tranzacționare și Execuție Automată (S.T.E.A.), care permite efectuarea tranzacțiilor pe 2 tipuri de piețe bursiere : piața continuă și piața intermitentă.
Pentru faza actuală de dezvoltare a Bursei de Valori București a fost ales sistemul de tranzacționare în piața continuă.
Fiecărui investitor (client al unei societăți de valori mobiliare sau societate de valori mobiliare care tranzacționează în nume propriu) i se atribuie în Registrul Bursei un număr de cont în care sunt evidențiate acțiunile sale și care reprezintă codul prin care el este identificat.
Fiecare ordin introdus în sistem trebuie să conțină numărul de cont al clientului său al societății de valori mobiliare pentru care se va execută tranzacția și în conturile cărora se va efectua transferul valorilor mobiliare.
Mecanismul de execuție a ordinelor introduse de intermediarii de valori mobiliare are la baza criteriul timp de introducere. Fiecare ordin introdus de broker în sistem are menționat momentul la care s-a efectuat introducerea.
La executarea unui ordin de vânzare-cumpărare pentru o acțiune oarecare, în momentul în care cererea s-a întâlnit cu ofertă, pentru ordine de valori egale introduse la momente de timp diferite, va avea prioritate ordinul introdus mai devreme în sistem. În consecință, calculatorul care procedează la alocarea ordinelor va satisface mai întâi cererea venită la momentul "n" și apoi pe cea de la momentul "n+1", conform principiului precedenței : primul venit – primul servit.
De asemenea, mai trebuie menționat ca, potrivit regulamentului bursei agentul de bursă va servi/executa întotdeauna mai întâi ordine în numele clienților săi și doar după aceea ordinele în nume propriu (deci, al SVM-ului pe care-l reprezintă).
2.4.3. Procedurile de introducere a ordinului, de tranzacționare, compensare și decontare a tranzacțiilor la Bursa de Valori București
ZIUA T-1 = Ziua emiterii ordinului (pre-ziua tranzacției)
Pentru a cumpăra sau vinde acțiuni ale societăților comerciale înscrise la cota Bursei de Valori București, persoanele fizice sau juridice interesate trebuie să se adreseze uneia dintre societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei de Valori București care au acces direct sau indirect (prin intermediul altui SVM) la sistemul de tranzacționare al Bursei, urmând să parcurgă următoarele 2 etape : încheierea unui contract de intermediere a valorilor mobiliare cu SVM, contract ce constituie baza legala pe care agentul de valori mobiliare va executa ordinul clientului în ring;
După încheierea contractului între cele 2 părți, agentul de valori mobiliare va completa pentru client o Cerere de Deschidere de Cont, respectiv deschiderea unui cont în numerar în cazul în care a fost emis un ordin de cumpărare, cont în care se va depune suma de bani necesara cumpărării acțiunilor, sau deschiderea unui cont de valori mobiliare în cazul în care a fost emis un ordin de vânzare, cont în care clientul își va depune valorile mobiliare pe care dorește să le vândă.
În cazul ordinului de cumpărare, valoarea sumei depuse se calculează pe baza prețului de referință (prețul mediu) din ultima ședință de tranzacționare.
La încheierea contractului, agentul de valori mobiliare va negocia cu clientul comisionul aplicat serviciului prestat, care nu poate depăși 8% din valoarea tranzacției încheiate în ring.
Transmiterea ordinului către SVM-ul ales poate avea loc în orice zi între cele 2 sau 3 ședințe de tranzacționare în bursă. Până în acest moment, deși SVM-ul a preluat ordinul de vânzare său de cumpărare de la client, sistemul computerizat al bursei nu recunoaște încă acest ordin(3).
În faza premergătoare tranzacției, agentul de valori mobiliare de la sediul SVM-ului va transmite agentului de bursă din ringul bursier datele de identificare ale clientului (nume, adresă, buletin, telefon), în vederea introducerii lor în baza de date aferentă Registrului Bursei. În cazul ordinului de vânzare, clientul înregistrat deja în zona așa-numiților clienți nearondați (acționarii ce dețin acțiuni la societățile PPM cotate la bursă), va fi transferat în zona clienților arondați.
ZIUA T = Ziua tranzacției
O dată ce ordinul a fost plasat SVM-ului, iar banii, respectiv acțiunile se află în cont, agentul de bursă este gata să execute ordinul clientului său în ringul computerizat al bursei.
În ziua T, la orele 9:30, agentul de bursă se afla la terminalul său din ring.
Ora 9:30 – 11:30 Etapa de Pre-Deschidere
În acest interval, agentul de bursă va introduce în sistem toate ordinele primite de la clienți. Ordinele sunt de tip preț limită, adică se cere un preț limită la vânzare (mai mare sau egal cu valoarea X lei/acțiune), respectiv la cumpărare (mai mic sau egal cu Y lei/acțiune). În această perioada, chiar daca sunt introduse ordine de bursă, ele nu sunt procesate pentru a genera tranzacții, ci doar piața este chemată să-și “spună cuvântul”.
Etapa de pre-deschidere permite stabilirea unui preț de deschidere al pieței pentru valorile mobiliare ce se vor tranzacționa în ședința respectiva. Această etapă se caracterizează prin faptul că ordinele sunt introduse în sistem, iar cantitățile de valori mobiliare specificate în ordinele de bursă se însumează conform unui algoritm de fixing. Fiecare agent de bursă, instalat la terminalul său din ring, cunoaște doar ordinele introduse de el, în timp ce sistemul afișează pe fiecare terminal piața cumulată, respectiv toate ordinele de vânzare/cumpărare introduse de toți agenții de bursă în sistemul de tranzacționare.
Etapa de predeschidere este importantă deoarece agentul de bursă își poate da seama unde se situează ordinul său față de piața. În cazul în care în cadrul acestei etape prețul cererii nu se suprapune cu prețul ofertei, sau dacă există doar cerere, respectiv doar ofertă, nu va exista un preț de deschidere, ci o cotație (exact ca la casele de schimb valutar), adică afișarea unui preț de cumpărare său de vânzare.
Ora 11:30 Etapa Deschiderii Automate
Etapa de predeschidere se încheie cu stabilirea automată a prețului de deschidere pentru ședința de tranzacționare respectivă. Stabilirea prețului de deschidere se bazează pe un sistem clasic, denumit licitație la preț unic. Prețul se determina automat pe baza celor mai bune oferte introduse în sistem. Criteriul de selecție este maximizarea volumului tranzacției (în condițiile întâlnirii celei mai bune cereri cu cea mai buna ofertă, astfel încât volumul tranzacției să fie maxim).
Etapa deschiderii automate presupune mai întâi activarea sistemului de tranzacționare de către agenții de bursă după care urmează aplicarea algoritmului de fixing, care identifica ordinele de cumpărare/vânzare ce pot iniția tranzacții la deschiderea pieței (etapa următoare) și care se efectuează la prețul de deschidere determinat.
Ora 11:30 – 13:30 Etapa de Deschidere a Pieței
În această perioadă de timp, după afișarea prețului de deschidere pentru fiecare acțiune cotată, agenții de bursă trec la executarea efectiva a ordinelor primite pe o baza continua, executarea ordinelor având loc în timp real. Sistemul de tranzacționare în piața continua permite încheierea tranzacțiilor la prețuri diferite de prețul de deschidere, pe baza acțiunii libere a cererii și ofertei, prețuri ce pot varia doar în limita de ± 10 % față de prețul mediu din ședința precedentă.
Această variație maxima de preț admisă pentru o ședință de tranzacționare a fost stabilită cu scopul protejării investitorilor de apariția unor eventuale modificări excesive pe termen scurt ale prețului unei valori mobiliare, datorate mai ales dezechilibrelor de moment dintre cerere și ofertă, cat și pentru a menține integritatea pieței. Limita variației de preț permite agenților de bursă să-și reevalueze poziția pe piața, aceștia modificându-și ordinele introduse în etapa de predeschidere în vederea executării ordinului în condiții optime, reechilibrând astfel piața și sporind lichiditatea acesteia.
Ora 13:30 Etapa de Închidere a Ședinței de Tranzacționare
La ora 13:30, calculatorul afișează automat prețul de închidere al ședinței care poate fi prețul la care s-a încheiat ultima tranzacție, pentru fiecare acțiune; sau ultima cotație, respectiv un preț de vânzare sau de cumpărare în cazul în care cererea nu s-a întâlnit cu oferta.
La închiderea ședinței de tranzacționare, calculatorul bursei tipărește automat cate doua rapoarte pentru fiecare agent de bursă din ring:· raportul de tranzacționare, care evidențiază ordinele executate (volumul acțiunilor tranzacționate și valoarea tranzacțiilor);· raportul de decontare general care stabilește poziția fiecărui SVM, în urma tuturor ordinelor executate în ziua respectiva și care va fi emis băncii de decontare.
Bursa de Valori București transmite fiecărei societăți de valori mobiliare Raportul de Tranzacționare, Raportul de Compensare și Raportul de Decontare. Aplicând sistemul de compensare multilaterala pe baze nete, sistemul de tranzacționare stabilește daca SVM-ul figurează ca vânzător net (a vândut mai mult decât a cumpărat) sau drept cumpărător net (a cumpărat mai mult decât a vândut).
Etapa Finalizării Ședinței
La încheierea ședinței de tranzacționare, agentul de bursă din ring se poate găsi într-una din următoarele situații :· ordin parțial executat;· ordin integral executat;· ordin neexecutat. Chiar daca încheierea efectiva a tranzacției va avea loc la momentul de timp T+3 (zile lucrătoare), la sfârșitul ședinței, după primirea rapoartelor, agentul de bursă își poate anunța deja clientul despre executarea ordinului, iar cel mai târziu a doua zi după executarea tranzacției, SVM-ul trimite clientului prin postă o confirmare scrisă a efectuării tranzacției. De asemenea, la sfârșitul fiecărei luni SVM-ul emite un extras de cont și o situație a activității contului pentru fiecare client, documente care sunt puse la dispoziția acestuia.
ZIUA T+1 = Ziua compensării și decontării tranzacției
Agentul de bursă revine la sediul bursei cu cele 3 rapoarte confirmate (Raportul de tranzacționare, Raportul de compensare și Raportul de decontare) și avizate de către SVM-ul pe care îl reprezintă, rapoarte care sunt însoțite de ordinul de plată în cazul în care SVM-ul este cumpărător net.
Orice diferend apărut între Bursă și SVM cu privire la exactitatea datelor din rapoarte se rezolva la momentul T+1 și nu mai târziu. Daca SVM-ul nu comunica în scris Bursei obiecțiile față de datele din Raportul de tranzacționare, Raportul de compensare și Raportul de decontare, aceste documente se considera a fi confirmate.
Bursa va centraliza toate ordinele de plată emise de SVM-uri, în calitate de cumpărători. La rândul ei, bursa emite ordine de plată în numele SVM-ului care are de încasat bani, ca vânzător net de titluri de valoare.
Toate ordinele de plată emise fie de SVM-uri, fie de bursă, sunt trimise la banca de decontare. Rolul de banca de decontare pentru tranzacțiile efectuate la Bursă este îndeplinit de către societatea bancara "BANKCOOP S.A.".
În baza ordinelor de plata emise de SVM-urile debitoare (cumpărator net) și transmise băncii de decontare prin intermediul bursei, banca efectuează încasări din contul de decontare al SVM-urilor debitoare în contul de decontare al bursei. În baza ordinelor de plata emise și transmise de Bursă, banca efectuează plați din contul de decontare al Bursei în contul de decontare al SVM-urilor creditoare (vânzător net).
ZIUA T+2 = Ziua confirmării existenței disponibilităților în contul de decontare
Banca de decontare informează Bursa asupra existentei sau inexistentei disponibilităților suficiente în contul SVM-urilor debitoare, atât înainte de data decontării, cât și la data decontării, conform Procedurii Nr. 5.1. privind compensarea și decontarea tranzacțiilor.
În cazul confirmării existenței disponibilităților în contul societăților de valori mobiliare debitoare, banca de decontare efectuează operațiunile de decontare.
ZIUA T+3 = Ziua finalizării plăților/lichidării tranzacțiilor
La momentul T+3 banca de decontare verifica și informează Bursa de Valori asupra existentei său inexistentei disponibilităților suficiente din conturile fiecărei SVM.
Daca exista disponibilități suficiente în conturile de decontare ale SVM-urilor debitoare, banca de decontare va efectua :
viramentul sumelor din conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare debitoare în contul de decontare al Bursei de Valori ;
viramentul sumelor din contul de decontare al Bursei de Valori în conturile de decontare ale societăților de valori mobiliare creditoare.
Daca se constata ca nu exista suficiente disponibilități în contul de decontare al unui SVM debitor, banca de decontare are obligația (conform contractului încheiat cu Bursa de Valori) de a credita contul SVM-ului cu o sumă ce nu va depăși valoarea scrisorii de garanție bancara a acesteia, mai puțin dobânda și comisionul pe perioada creditării.
Daca operațiile prevăzute mai sus nu sunt suficiente pentru asigurarea decontării, bursa va prelua, iar societatea de valori mobiliare debitoare va transmite, cu titlu gratuit, proprietatea asupra valorilor mobiliare deținute în contul propriu și asupra celor cumpărate în nume propriu și aflate în curs de decontare.
Bursa va înștiința societatea de valori mobiliare în scris, la ora 10:00, despre faptul ca proprietatea asupra valorilor mobiliare deținute în contul propriu și asupra celor cumpărate de SVM în nume propriu, va fi preluata cu titlu gratuit de către bursă.
Respectivele valori mobiliare vor fi transferate din contul societății de valori mobiliare debitoare care nu și-a achitat obligația de plata în Registrul Bursei în cadrul secțiunii 3.
Registrul Bursei este organizat în 3 secțiuni :
Secțiunea 1 – secțiunea conturilor clienților care nu au cont deschis la o societate de valori mobiliare – conține informații referitoare la deținătorii de valori mobiliare care nu au cont deschis la o societate de valori mobiliare ;
Secțiunea 2 – secțiunea conturilor clienților care au cont deschis la o societate de valori mobiliare – conține informații referitoare la deținerile de valori mobiliare ale clienților unei societăți de valori mobiliare *;
Secțiunea 3 – secțiunea conturilor proprii ale societăților de valori mobiliare – conține toate informațiile referitoare la deținerile de valori mobiliare ale unei societăți de valori mobiliare, în nume propriu.
Dupa efectuarea transferului, bursa va înștiința în scris societatea de valori mobiliare debitoare cu privire la valorile mobiliare care au fost preluate în proprietatea acesteia. În situația în care nu este asigurata decontarea integrala a tranzacțiilor, toate societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei, vor participa la acoperirea sumei ramase cu o contribuție conform deciziei Comitetului Bursei adoptate în procedură de urgență.
Banca de decontare va confirma Bursei de Valori efectuarea decontării în conformitate cu instrucțiunile date de Bursă. O dată cu confirmarea plăților, prin sistemul computerizat al Bursei se trece la efectuarea transferului valorilor mobiliare din conturile vânzătorilor în cel al cumpărătorilor, potrivit principiului "livrare contra plată".
2.5. Aprecierea activității bursiere
2.5.1. Indicii de bursă
Indicii de bursă sunt niște coeficienți calculați prin diferite metode (în general specifice fiecărei burse) prin care se evidențiază tendința generală de creștere sau scădere a valorilor de piață ale titlurilor financiare. Indicii de bursă sunt exprimați în puncte ai reprezintă, în general, o medie ponderată a valorilor unui număr de titluri selectate dintre cele mai reprezentative de pe piață.
Semnificația titlurilor este dată de structura acestora. Astfel, indicii de primă generație, în structura cărora se cuprind acțiuni ai căror emitenți aparțin aceluiași domeniu de activitate, au o capacitate de informare limitată. Indicii din generația a doua (indici compoziți) au un grad de relevanță mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai mare de firme, aparținând unor domenii diferite de activitate.
Criteriul de selectare al valorilor materiale ce compun indicii bursei sunt :
gradul de capitalizare bursieră ridicat;
gradul mare de dispersie, adică difuzia valorilor mobiliare în rândul deținătorilor să fie foarte mare;
cotarea valorilor mobiliare să se realizeze prin sistemul bursei informatizate;
structura valorilor mobiliare ce compun indicele bursier să urmeze repartiția pe sectoare de activitate a titlurilor înscrise în Cota oficială a bursei.
Introducerea unei valori mobiliare în structura indicelui reprezintă pentru emitent o consacrare, titlul respectiv fiind considerat o valoare sigură.
Urmărind evoluția pe termen lung a indicelui unei anumite burse se constată că acesta reflectă influența unei serii de factori economici, sociali sau psihologici, ca de exemplu, apariția unui avânt sau a unei recesii economice, intervenția unei crize politice, ivirea unei instabilități sociale sau a unei psihoze generalizate asupra viitorului, etc. Uneori se constată și o necorelare între tendința bursei și apariția unor evenimente care, în mod obișnuit, ar trebui să influențeze mișcarea bursei în alt sens.
2.5.2. Analiza bursieră
Afluența unei cantități mari de informații de la distanțe tot mai mari și într-un timp tot mai scurt, a făcut ca bursa să fie supusă unor influențe multiple, rapide și variate.
În același timp, influența nivelului cursurilor la bursă asupra tranzacțiilor a crescut decisiv, astfel că partenerii de pe piața de capital au simțit tot mai mult necesitatea unor pronosticuri bursiere. Pentru a putea face o prognoză care nu poate fi decât relativă, este necesar a se face o analiză bursieră.
Trăsăturile esențiale ale unei burse sunt: adâncimea, lărgimea și consistența.
Adâncimea bursei este dată de faptul că exista un număr suficient de ordine de vânzare și cumpărare deasupra și sub prețul curent al pieței. În acest caz cursul titlurilor va fi stabilit mai echitabil pentru toți participanții. Lărgimea bursei este relevată de existența unei cantități și valori mari de titluri prezentate în bursă. În acest sens există și un indicator specific denumit capitalizare bursieră, care se calculează prin însumarea produselor dintre numărul de titluri prezentate, de anumit tip, cu valoarea de piață a titlurilor respective rezultate în urma tranzacțiilor de la bursa respectivă. Consistența bursei arată capacitatea de autoreglare a bursei, în sensul că la o variație importantă a cursului unui titlu apar imediat ordine în sens invers de vânzare sau cumpărare a aceluiași titlu.
În vederea anticipării tendinței bursiere, pentru calcularea probabilității de evaluare a unor titluri se folosesc o serie de indicatori care caută să prindă în cifre sau procente situația unor titluri Ia diverse momente. Acești indicatori pot fi: capitalizarea bursieră, valoarea patrimoniului emitentului, randamentul titlurilor emise, raportul preț/câștig, randamentul plasamentului etc.
Toți acești indicatori se bazează pe elemente reale constatate care, însă, nu pot include elementele greu previzibile crize, recesiuni, psihoze etc.) fapt pentru care prognoza bursieră este întotdeauna relativă, tranzacțiile fiind mereu supuse unui eventual risc.
2.5.3. Eficiența bursieră și crahul
Sc spune despre o bursă că este eficientă atunci când reușește să stabi1ească cursul unui titlu cat mai aproape de valoarea sa intrinsecă (valoare calculată in funcție de datele emisiunii). Dacă în cadrul bursei apar dese dereglări nelegate de motive raționale, mai ales datorită unor speculații exagerate, bursa nu este eficientă.
Într-o bursă eficientă se realizează maximul de profit pentru un anumit nivel de risc sau un minim de risc pentru un nivel dat al profitului.
Crahul este dereglare majoră în funcționarea unei burse care părea la un moment dat foarte eficientă. El apare atunci când participanții, brokerii și dealerii își asumă riscuri prea mari, creditele sunt negarantate și exagerate, se fac speculații neacoperite, în timp ce, în realitate, situația generală economică este în declin. În aceasta situație apariția unui eveniment minor poate declanșa un dezechilibru care produce panica pe piața bursieră. Creditorii doresc toți deodată și imediat recuperarea fondurilor proprii, ceea ce determină prăbușirea generală a prețurilor valorilor mobiliare.
Crahul bursier are consecințe de ,,feed-back" asupra întregii economii. Aceasta intră într-o recesiune din care cu greu poate ieși. În istorie se cunosc două mari crahuri financiare: cel de la Bursa din New York din anul 1929 si cel din marile burse occidentale din anul 1987.
2.6. Piața extrabursieră
2.6.1. Caracteristicile pieței extrabursiere
Spre deosebire de bursa de valori, ce se caracterizează printr-o funcționare centralizată având o activitate de tranzacționare care conduce la integrarea mai multor funcțiuni într-o singura instituție, piața extrabursieră este tot a piață secundară însă 0 piață de negocieri, unde confruntarea cererii cu oferta și asigurarea lichidității se realizează prin concurența unui mare număr de comercianți de titluri (dealeri).
Piața extrabursieră este denumită generic „Over the Counter” (OTC) sau piață „la ghișeu”. Prin tradiție societățile puternice cu o îndelungată activitate și cu o performanță notabilă sunt listate la bursa. Celelalte, fie ele afaceri noi sau de interes regional, se tranzacționează pe 0 piață difuză nelocalizată într-un anumit sediu, ci existentă la „ghișeele” societăților de intermediere (firme de dealeri).
Piața OTC este o piață electronică preluând în mare măsură, tehnicile de tranzacționare și exigentele bursiere. Numărul societăților listate pe piața OTC este mare, tranzacționarea se face de la distantă, din sediile societăților de intermediere, iar accesul în sistem este simplu.
Cel mai relevant exemplu de piață OTC este piața Nasdaq din SUA.
Sistemul Nasdaq este o rețea de comunicații între comercianții (dealeri) și brokerii de titluri care acționează pe piața OTC. În esență, tranzacția presupune următoarele faze: ordinul dat de client – direct sau printr-un broker – unui comerciant de titluri care „face piața" (market maker); comunicarea de către acesta din urmă a cotațiilor „ask-bid”; încheierea contractului. Firmele de brokeri introduc, prin terminalele lor, prețurile pe care le cotează. astfel încât dealerii și brokerii integrați în sistem pot vedea, pe propriile terminale, în orice moment, cotațiile tuturor firmelor „market-maker”, pentru toate titlurile introduse în Nasdaq.
2.6.2. Organizarea pieței extrabursiere în România
Piața extrabursieră este organizată pe 4 componente distincte :
Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare (ANSVM), cu rol de reglementare și urmărire a tranzacțiilor, fiind responsabilul și beneficiarul întregului sistem;
Societatea Registrul Român al Acționarilor, numită și Registratar, registru independent, care păstrează și actualizează componenta acționariatului fiecărui emitent;
Societatea Națională de Compensare, Decontare si Depozitare, numită și depozitar, cu rol complex de calcul al soldului pe fiecare titlu, pentru fiecare utilizator direct al sistemului, de efectuare a transferului de proprietate și de deținere în numele utilizatorilor și al clienților acestora a valorilor mobiliare.
Societatea de Suport Tehnologic RASDAQ care asigură colectarea informației cu privire la oportunitățile de vânzare – cumpărare de titluri din întreaga țară, mijlocește negocierea electronică, ține evidența contractelor încheiate, raportează situația tranzacțiilor fiecărei firme de brokeraj și difuzează informația cu privire la prețurile și volumul de titluri tranzacționate zilnic pe piață.
Acestor patru componente li se adaugă altele specifice, cum ar fi: utilizatori ai sistemului de tranzacționare; utilizatori direcți, indirecți și principali ai sistemului de decontare, reprezentanțe teritoriale ale SVM-urilor, bănci, fonduri, agenții de presă interne și internaționale conectate la o rețea principală de telecomunicații acoperind întreaga țară sau subrețele proprii fiecărei societăți de brokeraj.
2.6.3. Asociația Națională a Societăților de Valori Mobiliare
Misiunea ANSVM este aceea de a căuta posibilități care să faciliteze formarea de capital în sectoarele public și privat din România dezvoltând, operând și reglând o piață cât mai lichidă, eficace și onestă pentru valorile mobiliare. Operând pe o piață în plină schimbare și orientată către înalte tehnologii obiectivul de bază al ANSVM este acela de a crea prima piață de valori mobiliare din România atât pentru societățile privatizate, cât și pentru noile societăți care se vor forma și vor dovedi un potențial crescut pentru dezvoltare.
ANSVM contribuie la dezvoltarea activității speculative de capital, cu grade diferite de risc, din România. Folosind tehnologii informatice și de telecomunicații avansate. ANSVM contribuie la apariția unei piețe cu potențiale rapid de dezvoltare.
Obiectivul ANSVM este acela de a fi furnizorul cel mai important de servicii si reglementări de piață oneste, competitive și inovatoare pentru membri săi pentru emitenți și investitori.
Ca organism de auto-reglementare pentru piața extrabursieră de valori mobiliare, ANSVM are capacitatea de a detecta eventualele probleme ce pot apare în activitatea membrilor săi și de a le rezolva într-un mod practic și eficient. ANSVM este organismul care impune standardele etice și profesionale ridicate. În vederea atingerii scopului său, ANSVM, împreună cu specialiști de la CNVM, Financial Market International și Intrados au instituit un set de reguli cunoscute ca „Regulile de Practică Onestă ale ANSVM”.
2.6.4. Registrul Român al Acționarilor
Registrul Român a Acționarilor S.A. este o entitate privată, independentă, construita la inițiativa a opt bănci comerciale și anume: BRD, BCR BA, BANCOREX, BC Ion Tiriac, Banc Post, Mindbanc, BIR.
Registrul Roman al Acționarilor (R.R.A.) este prima societate registru privat independent autorizat de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. RRA are ca scop oferirea de servicii specializate de evidență a acționariatului pentru societățile emitente de valori mobiliare și efectuează, pentru realizarea acestui obiectiv, toate operațiunile aferente evidentei și transferului de proprietate asupra acțiunilor.
Activitatea Registrului vizează:
monitorizarea valorilor mobiliare emise pentru a împiedica sub sau supraemisiunea;
înregistrarea transferului de valori mobiliare în fișierul central;
alte activități considerate de CNVM ca fiind activități de registru
Utilizarea serviciilor unui registru autorizat prezintă următoarele avantaje:
integritatea registrelor unei societăți este esențială pentru integritatea financiară a acesteia și satisfacția acționariatului:
gestionarea profesionistă a registrului asigură integritatea acestuia;
serviciile fumizate de o entitate privată independentă asigură un serviciu loial pentru emitent;
operațiunile centralizate, uniforme, asigură reducerea cheltuielilor legate de aceasta activitate;
integritatea registrului companiilor ca și gestionarea profesionistă a registrelor și transferurilor creează premisa atragerii capitalului străin.
Fiind gestionar al evidentei acțiunilor societății, Registrul asigură cunoașterea de către societate, în orice moment, a acțonariatului și a situației acțiunilor, ceea ce îi conferă acesteia exactitate în consemnarea voturilor în probleme importante ale emitentului ca și rigurozitatea în distribuirea de dividende, eliminând problemele legate de pierderea din evidentă de acționari sau acțiuni. Efectuarea cu promptitudine a modificărilor în evidența acționariatului pe baza tranzacțiilor private garantează faptul că proprietarii de acțiuni vor fi satisfăcuți de serviciile de registru contractate de societatea emitentă.
Ca entitate profesionistă care gestionează registrele societăților comerciale, RRA oferă servicii către, pentru și în numele acționarilor. Regulamentele și procedurile sale au fost aprobate de CNVM, pentru asigurarea conformității procedurilor interne ale Registrului cu reglementările CNVM, RRA operează într-un sistem automat, eficient, conectat la sistemele centrale ale pieței și Depozitarului, cu ajutorul unui personal calificat, pregătit să rezolve nu numai transferuri legate de piața de acțiuni dematerializate dar si de transferuri de valori mobiliare emise sub forma fizică reglementate de CNVM, folosind sisteme de proceduri identice pentru toate societățile.
RRA este privat și independent. RRA nu este nici proprietatea Guvernului, nici controlat de acesta si nici nu se află sub controlul comunității societăților de valori mobiliare sau a depozitarului central. Este o entitate legală separată, care este deținută de un consorțiu de bănci, cu consiliu de administrație care menține un comitet consultativ pentru emitenți, pentru a recepționa opiniile emitenților și a le include in proiectele sale de dezvoltare.
RRA oferă societăților eficiența operațiunilor și reducerea cheltuielilor corespunzător serviciilor contratizate. RRA, ca organizație privată, funcționează pe principul minimizării cheltuielilor. Din acest motiv, RRA este conceput să funcționeze pe o bază automată dematerializată în cea mai marc măsură. Datorită faptului ca serviciile sale sunt oferite în mod uniform tuturor societăților din cadrul marii privatizări, costurile pe societate sunt sensibil mai mici decât costurile pe care o societate individuală ar trebui sa le suporte daca și-ar gestiona propriul registru.
Registrul are un rol important în desfășurarea ofertei publice. Ulterior emisiunii de titluri pe piața primară, societățile pot dori să își majoreze capitalul prin realizarea unei oferte publice. Utilizarea Registrului este esențiala pentru o societate care a realizat o oferta publica în sensul în care tranzacționarea și transferul titlurilor pe piața secundară vor fi permanent evidențiate în Registru și, astfel, emitentul poate avea situația clară a componentei acționariatului său în orice moment.
Valorile mobiliare cu care Registrul poate opera sunt numai în forma dematerializată, acțiunile emise în formă materială urmând a fi dematerializate înainte de a se opera cu ele. Dematerializarea acțiunilor se face de către Registru, care solicita emitentului să îi pună la dispoziție o listă a acționarilor actualizată și exactă și sa înceteze imediat orice activitate de registru, Registrul impune în acel moment o restricție de transfer asupra oricărei acțiuni. Aceasta restricție este ridicată atunci când fiecare acționar a predat certificatul andosat unei societăți de intermediere sau direct Registrului, iar Registrul a primit certificatul andosat și l-a anulat.
Registrul trebuie să înainteze un raport anual la CNVM în timp de 15 zile de la aprobarea bilanțului anual de către Ministerul de Finanțe. Acesta trebuie să fie însoțit de raportul unui cenzor extern independent cu privire la procedurile sale contabile si la capacitatea sa de a respecta prevederile Regulamentului.
La cererea emitenților cu care are contract de prestări de serviciu, Registrul le va pune la dispoziție copii ale raportului anual.
Registru ține la zi următoarele:
1. O evidență conținând datele de primire și cele de transmitere sau soluționare ale instrucțiunilor și cererilor;
2. O evidență lunară conținând: (i) numărul de instrucțiuni sau cereri primite (ii) numărul de instrucțiuni sau cereri care au fost soluționate în intervalele de timp prevăzute în Regulament (iii) numărul de instrucțiuni sau cereri care nu au fost soluționate în acest interval de timp;
3. Copii ale tuturor cererilor scrise si ale răspunsurilor aferente;
4. Toate cererile de restricționare a transferului dreptului de proprietate și de încetare a unor astfel de restricții..
5. Un registru cronologic al tuturor modificărilor făcute în fișierul central al deținătorilor de valori mobiliare.
6. Documentația obținută de la fiecare emitent.
Aceste evidențe trebuie păstrate timp de cel puțin 10 ani și trebuie să permită accesul în 72 ore de la cererea CNVM.
2.6.5. Societatea Națională de Compensare Decontare și Depozitare pentru Valori Mobiliare
SNCDD este persoană juridică română constituită sub forma unei societăți pe acțiuni care îndeplinește activități de utilitate publică. Societatea are ca obiect de activitate prestarea de servicii utilizatorilor direcți, pe bază de comision. Aceste servicii includ: decontarea tranzacțiilor cu valori mobiliare, păstrarea în siguranță a valorilor mobiliare, transferul proprietății asupra valorilor mobiliare, servicii de înregistrare și plata valorilor mobiliare și orice operațiuni conexe.
SNCDD își oferă serviciile persoanelor juridice care îndeplinesc anumite condiții, solicită acest lucru și care au contribuit la Fondul de Garanție în conformitate cu regulile în vigoare. Societatea poate aproba cererea oricărui solicitant, fie necondiționat, fie temporar în baza unor condiții corespunzătoare, fie în alți termeni în cazul în care societatea apreciază conduita solicitantului sau persoanei asociate ca fiind astfel încât aprobarea cererii nu este împotriva intereselor societății.
Valorile mobiliare admisibile pot fi numai emisiuni de valori mobiliare care, atunci când sunt transferate la societate pot face în mod legal, obiect al transferului prin înscriere în evidențe conform legilor în vigoare. Societatea va accepta o emisiune de valori mobiliare ca valori mobiliare admisibile numai în urma stabilirii de către Societate ca aceasta dispune de capacitatea operațională și de cea de a obține informațiile care sunt necesare pentru a-i permite sa-și ofere serviciile participanților atunci când aceste valori sunt transferate.
Societatea acționând în conformitate cu instrucțiunile autorizate din partea participantului, prestează următoarele servicii:
creditează, scriptic contul participantului cu valorile mobiliare pentru care acesta a supus o cerere de informații și una de transfer Registrului corespunzător;
efectuează transferuri scriptice în contul participantului;
efectuează transferuri scriptice la Societate pe baza instrucțiunilor referitoare la valorile mobiliare ale participantului;
da instrucțiuni Registrului pentru a transfera valorile mobiliare ale participanților din fișierul Societății în fișierul participantului sau al persoanei desemnate de acesta, prin transfer în Registru;
livrează dividende, distribuții, drepturi, valori mobiliare, împuterniciri sau alte valori și documente, primite de Societate în legătura cu valorile mobiliare ale unui participant;
efectuează plăți pentru și de la participanți în legătură cu tranzacțiile.
Sistemul CNS este un sistem pentru tinerea evidenței și decontarea contractelor CNS într-o valoare mobiliara, în care tranzacțiile decontate ale participantului sunt compensate și fac obiectul unei inovațiuni astfel încât referitor la fiecare emisiune de valori mobiliare în care participantul are activitate, este fie obligat să livreze un anume volum sau este îndreptățit să primească un anumit volum de valori mobiliare, obligația de livrare fiind în favoarea Societății și dreptul de a incasa față de Societate.
Sistemul Tranzacție cu Tranzacție este un sistem de listare și decontare a contractelor tranzacție cu tranzacție conform căruia participantul este obligat, fie să livreze unități din fiecare valoare mobiliară în care are o activitate pentru respectiva perioadă de decontare, fie este îndreptățit să primească unități din acea valoare mobiliară cu obligația de livrare aparținând participantului care vinde, iar dreptul de primire fiind al participantului care cumpără.
După încheierea anului calendaristic, Societatea va furniza fiecărui participant și CNVM bilanțul contabil al societății, precum și contul de venituri și cheltuieli auditate de experți contabili externi independenți, înregistrați la CNVM. Situații interne neauditate se pot furniza pe tot parcursul anului. Societatea menține pe parcursul anului liste de valori mobiliare admisibile și le poate modifica conform regulilor în vigoare.
2.7. RASDAQ
2.7.1. RASDAQ – Piață Secundară de Valori Mobiliare
Societatea “RASDAQ S.R.L.” este una din instituțiile Pieței Naționale de Valori Mobiliare. Constituită ca o structură tehnică afiliată Asociației Naționale a Societăților de Valori Mobiliare și înmatriculată ca societate cu răspundere limitată, activitatea sa constă în operarea și menținerea sistemului electronic de tranzacționare, numit de RASDAQ după ruda sa îndepărtată, sistemul NASDAQ. Această piață asigură tranzacționarea acțiunilor distribuite cetățenilor români în urma Programului de Privatizare în Masa. Societățile de valori mobiliare de pe întreg cuprinsul țării sunt interconectate prin intermediul sistemului electronic pus la dispoziție de Rasdaq SRL având astfel posibilitatea de a tranzacționa din orice colț al țării.
Sistemul electronic de tranzacționare utilizează o variantă adaptată a programului PORTAL, realizata de Nasdaq Stock Market din Statele Unite ale Americii, unde PORTAL este utilizat din 1971 pentru piața de capital extrabursieră (OTC). Această variantă reprezinta adaptarea sistemului PORTAL la realitățile pieței și la legislatia în vigoare în România.
În conformitate cu cerințele formulate de Comitetul Director al ANSVM împreună cu Comisia pentru configuratia pieței OTC, tehnologia PORTAL asigură funcționarea unei piețe distribuite geografic, ai cărei participanți sunt interconectati printr-o retea de date (linii dedicate sau comutate). Piața este creata de intermediarii de valori mobiliare aflați în concurență. Prin intermediul terminalelor de tranzacționare (calculatoare personale) conectate în regim de acces direct, ei transmit cotații de cerere și ofertă pentru valori mobiliare. Odată introduse în sistem, ele sunt disponibile în timp real tuturor participanților. Tranzacțiile pot fi negociate prin telefon sau chiar prin intermediul sistemului.
Datele despre piață pot fi distribuite în timp real investitorilor instituționali și altor părți interesate prin serviciul de acces vizual.
Legătura electronică între componentele pieței prezintă o importanță deosebită pentru lichiditatea acțiunilor rezultate din Programul de Privatizare în Masa (PPM), acestea fiind emise în formă dematerializată. Astfel, transferul de proprietate a acțiunilor PPM va fi efectuat electronic, fără a mai fi necesar a se trece – pentru fiecare tranzacție – prin procesul de anulare și emitere a unei noi acțiuni sub formă de certificat.
2.7.2. Societățile emitente listate pe RASDAQ
Regulamentul de tranzacționare propus de ANSVM nu specifică nici un criteriu financiar și nu impune comisioane emitenților pentru listarea acțiunilor rezultate în urma PPM pentru tranzacționare în Sistemul RASDAQ. Pot fi listate pe Rasdaq si alte societăți în afara celor din PPM, care se declara societăți deschise.
Alegerea unei emisiuni de către unul sau mai mulți formatori de piață în vederea afișării de cotatii ferme în sistem nu conduce la costuri adiționale pentru emitenți.
înregistrarea mai multor formatori de piață pentru o anumita emisiune implica angajarea unei părți mai mari din capitalul acestora pentru cumpărarea și vânzarea acțiunilor societății respective, oferind astfel o apreciere publică a performanțelor acesteia.
Existența unei piețe publice (RASDAQ) pentru acțiunile unei societăți comerciale facilitează obținerea de capital într-o ofertă ulterioară de acțiuni la un cost cât mai scăzut.
Înregistrarea unuia sau mai multor formatori de piață într-o emisiune a unei societăți comerciale va antrena "sponsorizarea" – elaborarea de rapoarte de cercetare care evidențiază perspectivele societății comerciale respective. Aceste rapoarte constituie o cale foarte importanta de atragere de capital. În timp, sponsorizarea poate duce la dezvoltarea unei relații de consultanță financiară între emitent și unul dintre formatorii săi de piață.
Sistemul permite informarea publică permanentă cu privire la prețurile pieței, ceea ce nu necesită nici un fel de plata din partea emitenților către ANSVM sau către firmele care au ales să devină formatori de piață.
2.7.3. Caracteristici și funcționalități ale sistemului RASDAQ
Prin funcționarea sa, sistemul asigura tuturor cetățenilor posibilitatea de a vinde/cumpăra acțiuni sau alte valori mobiliare admise în sistem la un preț corect indiferent de locul unde se află, capacitatea de asimilare a informatiilor sau puterea lor economica.
Prin transparența asigurată și posibilitățile de diseminare a informatiilor despre emitenți, piața RASDAQ va contribui substanțial la promovarea pieței românesti în circuitul mondial al piețelor de capital.
Sistemul are capacitatea de a stoca informatii referitoare la tranzacții, inclusiv istoricul acestora precum si informatii referitoare la mai mult de 5.000 de emisiuni de valori mobiliare.
Accesul la cele mai recente cotatii si la ultimul preț al fiecărei emisiuni admise în sistem este permis tuturor utilizatorilor. RASDAQ SRL furnizează ne-membrilor (societăți de investitii, bănci, agenții de informații financiare, mass media, etc.) serviciul de acces vizual în schimbul unei taxe rezonabile.
Sistemul furnizează o funcție de supraveghere ce permite urmărirea și analizarea tuturor tranzacțiilor efectuate si a cotatiilor introduse în sistem în vederea depistării eventualelor încălcări ale regulilor de tranzacționare.
Serviciile oferite de această instituție:
accesul și furnizarea informațiilor necesare societăților de valori mobiliare prezente în sistemul electronic de tranzacționare RASDAQ;
servicii de “acces vizual” pentru instituții si investitori;
diseminarea informațiilor sintetice si in timp real despre piața extrabursieră de capital RASDAQ;
servicii cu valoare adăugată – rapoarte de sinteza și analiza a evoluției pieței în ansamblu;
asistenta tehnica pentru utilizatorii sistemului de electronic de tranzacționare RASDAQ, pentru departamentul de supravegherea a pieței, pentru celelalte departamente ale ANSVM si CNVM.
Funcțiile sistemului de tranzacționare sunt:
vizualizarea emitenților listați în sistem și a participanților la sistem;
vizualizarea și actualizarea cotațiilor;
introducerea și confirmarea de rapoarte de tranzacționare, în cazul tranzacțiilor încrucișate și de dealer sau în cazul în care brokerii negociază prin telefon termenii unei tranzacții
negocierea tranzacțiilor prin intermediul sistemului, în momentul în care contra-partea este de acord cu termenii tranzacției aceasta este automat încheiată.
crearea de grupuri în care se poate urmării evoluția mai multor emisiuni simultan.
înregistrarea sau retragerea din poziția de formator de piață.
transmiterea de mesaje către ceilalți participanți la piață și vizualizarea știrilor puse pe sistem de către Rasdaq.
tranzacțiile confirmate sunt raportate la Depozitar pentru decontare.
NASDAQ a oferit licența asupra codului sursă (programelor) al sistemului și, totodată, pregătește personalul RASDAQ pentru a menține și dezvolta acest sistem pe măsură ce piața va evolua.
2.7.4. Participanții la piață
În cadrul pieței Rasdaq sunt mai multe tipuri de participanți:
societățile comerciale emitente
societățile de valori mobiliare, care pot acționa pe piață în calitate de agenți/dealeri sau formatori de piață
utilizatori care au doar acces vizual, care pot fi investitori instituționali, bănci, agenții de presă etc.
Pentru ca o Societate de Valori Mobiliare sa fie utilizator direct al sistemului, prima condiție este ca ea sa fie membră a ANSVM. De asemenea SVM-ul trebuie să îndeplinească o serie de condiții tehnice care sa-i permită conectarea propriu-zisă la sistemul electronic de tranzacționare, și să fie utilizator direct/ indirect al depozitarului.
2.7.5. Mecanismul de formare a prețului
Conform principiilor moderne de administrare a portofoliilor și emitenții și investitorii sunt interesati de tehnicile, dimensionarea si calendarul programelor de finanțare. Societățile de valori mobiliare sunt preocupate de acoperirea unei game largi de activități, de configurarea optimă a structurii organizaționale interne. Instituțiile de supraveghere veghează la respectarea principiilor si reglementărilor generale ale pieței. Tehnicienii și specialiștii sunt preocupati de aspecte mai puțin vizibile publicului larg, dar care constituie premisele existenței și funcționării pieței, între care: tehnicile de tranzacționare, creditarea, garantarea, compensarea, decontarea operațiunilor.
Modalitățile lor de realizare – măsură a performanței și eficienței pieței respective – sunt, de cele mai multe ori, daruri ale tehnologiei. Ne vom referi în cele ce urmează la principalele două tehnici de tranzacționare, atât pentru a fixa caracteristicile lor, cât si datorita faptului ca ele sunt ilustrate de cele două instituții ale pieței secundare de capital din România: Bursa de Valori din Bucuresti și RASDAQ.
Tehnici de formare a prețului
Tehnicile elementare de negociere și formare a prețurilor constituie baza conceptuala de dezvoltare a mecanismelor piețelor evoluate. După numărul de participanți la negocieri, distingem trei cazuri principale:
Negociere simplă – Caracteristica acestui scenariu este faptul că se află în competiție, de fiecare parte (partea vânzării și partea cumpărării) câte un singur participant. Prețul de start cerut de vânzător este mai mare decât cel oferit de cumpărător. Pe parcurs fiecare dintre ei își îmbunătățește prețul (în sensul contrapartidei), stabilindu-se prețul final la o valoare de compromis între cele două limite inițiale.
Licitatie simplă – În cazul licitatiei simple, de o parte se situează un singur participant, iar de cealaltă mai mulți. Indiferent de tipul licitației (de vânzare, sau cumpărare) participanții aflați în contrapartea participantului unic vor intra în competiție îmbunătățind prețul, de la valoarea inițială impusă de contraparte. Se spune ca aceștia “licitează”, prețul final coincizând cu cea mai buna ofertă.
Negociere complexă- Negocierea complexa presupune deja piețe evoluate, cu cel puțin un grad minim de lichiditate, piețe în care de fiecare parte se situează mai multi participanți. Avem în acest caz de a face cu negocieri “paralele”, cu pachete de prețuri inițiale (de ambele parti) si un pachet de prețuri finale. La fel ca în cazul negocierii simple, prețurile finale se situează între prețurile inițiale ale celor două părti. Similar în cazul licitației simple, părțile “licitează” (în competiție, îmbunătățesc prețurile în favoarea contrapărții). Acest lucru petrecându-se și de partea vânzării și de partea cumpărării, avem de a face cu o piață numită dublu-licitată.
2.7.6. Sistemul de tranzacționare RASDAQ
Caracteristic acestui sistem de tranzacționare este participarea a două categorii de operatori:
operatorii obișnuiți, care efectuează operațiuni în nume propriu (dealeri) sau în numele clienților lor (brokeri);
formatori de piața (market-maker-i).
Rolul formatorilor de piața este definit chiar de denumirea lor: ei fac piața sa existe! Pentru ca o piața să existe, condiția elementară este ca dacă cineva dorește să vândă sau să cumpere, el să poată efectua acest lucru. Market-maker-ul facilitează aceasta, constituindu-se în vânzător pentru cumpărător și în cumpărător pentru vânzător.
În Statele Unite, market-maker-ul afișează (comunică) o cotație bilaterală constituita din două prețuri:
– un preț ask la care se obligă să cumpere;
– un preț bid, la care se obliga să vândă.
În România, datorită stadiului incipient de dezvoltare a pieței, s-a considerat prematură obligativitatea cotației bilaterale.
Diferența între cele două prețuri se numește spread și constituie sursa de venit a formatorului de piață. Funcționarea acestuia se bazează pe achiziționarea într-un ritm susținut a acțiunilor la un anumit preț și vinderea, pentru finanțarea operațiunilor de achiziție și pentru profit, la un preț mai ridicat. Este de la sine înțeles ca cele două prețuri trebuie să fie ambele competitive, pentru ca mecanismul să fie eficient și este în interesul market-maker-ului să le găsească și să le ajusteze dinamic, în funcție de cerere și oferta. Daca sistemul cu dubla licitație reclama o piața lichida, în cel de al doilea sistem de care ne ocupam aici lichiditatea este indusă în piața din surse interne ale acesteia, prin activitatea și priceperea market-maker-ului.
Prețurile pe care trebuie să le respecte formatorul de piață sunt obligatorii numai pentru anumite cantități, la rândul lor afișate. După tranzacționarea lor, market-maker-ul le poate schimba, atât pentru căutarea noului punct de echilibru, cât și pentru propria protecție, ceea ce face sa putem vorbi de o evoluție a ask-ului, bid-ului și spread-ului în timp (lentă, totuși, față de cazul dublei licitații).
Ceea ce caracterizează însă piețele moderne de acest tip este prezenta pe același titlu a mai multor market-maker-i. La un moment de timp, fiecare dintre ei are propriile prețuri ask si bid. Cele mai favorabile prețuri poartă numele de inside ask (cel mai mic ask) si inside bid (cel mai mare bid). Diferența dintre ele se numește inside spread și are o semnificație aparte în piața.
Contractele se încheie de regula între operatorii obișnuiți și market-maker-i. Cotațiile acestora sunt afișate prin sistemul de calcul în piața, iar operatorii, firește, îi vor alege drept contraparte pe acei market-maker-i care au cele mai bune prețuri (inside ask si inside bid). O caracteristică a sistemului este însă ca prețul poate fi negociat între părți, pornind de la prețul afișat de formatorul de piață. Astfel, operatorii obișnuiți pot “smulge” un preț si mai bun. Pe sistemul RASDAQ negocierile vor decurge fie prin telefon, fie prin sistemul de calcul. Singura constrângere este ca prețul care s-a convenit sa fie cuprins in limitele inside spread-ului. Aceasta înseamnă că operatorii pot intra în negocieri nu numai cu formatorii de piață, care au cele mai bune cotații, ci si cu cei care au poziții mai slabe. Mai mult decât atât, este permis ca operatorii să introducă ei însiși cotații indicative in sistem, in baza cărora se poate să fie contactați de alți operatori, pentru negociere. De asemenea, în calitate de dealeri, operatorii pot contracta direct cu clienții lor, fără a mai apela la market-maker-i. O facilitate suplimentara este oferita de tranzacțiile încrucișate în care clienții (vânzători și cumpărători) contractează tot prin intermediul unui simplu operator, fără contactarea unui market-maker.
În toate situațiile enumerate, trebuie respectata insa regula de baza: prețul raportat pieței trebuie sa se situeze în intervalul închis al inside spread-ului, pentru ca numai așa se acorda fiecăreia dintre cele doua parți implicate certitudinea celui mai bun preț al momentului!
Deci, prin negociere, procedeul formarii prețului este asemănător negocierii simple, activitatea concurențiala a formatorilor de piața este, de aceasta data, asemănătoare negocierii complexe, precum în cazul dublei licitați. Din acest motiv se pot evidenția curbe de evoluție ale inside-ask-ului si inside-bid-ului. Deoarece numărul market-maker-ilor este inevitabil mai mic decât al operatorilor din sistemul cu dubla licitație, curbele păstrează mai pregnant aspectul unor funcții in scara.
Interpolând, totuși, trebuie marcat ca prețurile nu se mai situează, ca in cazul dublei licitații, strict pe una dintre curbe, ci in interiorul “spread”-ului.
Ar mai trebui marcat faptul ca, majoritar, market-maker-i executa ordine cu referire la propriul portofoliu, dar nimic nu-i împiedica, deși nu este simptomatic, sa o facă si in beneficiul clienților, direct (ca dealer-i), sau cu o contraparte (ca brokeri).
In abordarea clasica a tehnicii tranzacționării in acest sistem, clienții se pot adresa direct formatorilor de piață pe un anumit titlu (pe care ii cunosc din anumite publicații). Mai noi, ei ii apelează prin intermediul operatorilor simpli. In plus, ieșirea si intrarea pe poziție de market-maker a unei societăți de valori mobiliare este mult mai dinamica, ea putând fi determinata fie si de apariția unui client important interesat masiv de un anumit titlu (până la un procent care sa nu însemne insa oferta publica!).
De multe ori se poate vorbi chiar de un sistem hibrid. Astfel, cea mai reprezentativa bursa de valori din lume, New York Stock Exchange (NYSE), se bazează pe activitatea “specialiștilor” (câte unul pe fiecare titlu), care afișează un preț de vânzare si unul de cumpărare. Abia înăuntru diferenței dintre acestea operatorii tranzacționează (in preajma postului specialistului), pe baza strigării libere, in sistemul dublei licitații. Din acest punct de vedere, principial, NYSE se aseamănă in mai mare măsura cu RASDAQ (prin NASDAQ!) decât cu B.V.B., specialistul având menirea sa ordoneze si sa asigure lichiditatea pieței. El vinde când majoritatea cumpăra si cumpăra când ceilalți presează sa vindă.
Conștiente de avantajele celuilalt, fiecare dintre cele doua sisteme caută, fără a-si trăda esența, sa preia unele elemente de la competitori. Astfel, pe piața dubla licitata se manifesta tendința unor operatori de a se situa simultan de ambele părți si de a face arbitraj intre prețurile de vânzare si de cumpărare, fiind un fel de formatori de piața sui-generis.
Pe de alta parte, sistemele de calcul de ultima ora care constituie suportul piețelor cu market- maker-i au început sa lase la latitudinea operatorilor negocierea sau, mai nou, tranzacționarea directa, aceasta din urma dinamizând puternic transferurile si sporind volumul afacerilor. In plus, aceste piețe au dezvoltat un sistem automat de executare a ordinelor mici (SOES in sistemul NASDAQ), prin utilizarea celor mai bune prețuri din sistem la un moment dat sau prin “împerecherea“ automata a acestora (după proceduri împrumutate din piețele de fixing!).
Tendința piețelor moderne este sa se deschidă unui număr cit mai mare de operatori, sa se “democratizeze”. Cu cit vor exista mai mulți participanți direcți angrenați in mecanismele de formare a prețurilor, cu atât piața perfecta va fi mai bine aproximata. Aparent, aceasta creștere ar putea sa fie mai ușor suportata de piața dublu licitata, unde participanții sunt tratați uniform. Totuși, in acest caz, nu trebuie neglijat efectul nefast pe care l-ar putea induce participarea cu drepturi depline a unor “neprofesioniști”. Efectele unui comportament greșit tehnic sau neonest ar fi resimțite de întreg ansamblul! Piața cu market-maker-i pare a fi mai bine protejata la acest capitol, păstrând calitatea respectiva numai pentru profesioniști si permițând accesul publicului larg, licențiat la un anumit nivel, numai pentru operațiuni in nume propriu cu un formator de piața, doar in poziție de operatori obișnuiți. Acest experiment a devenit de câțiva ani o practica obișnuita si de succes pe NASDAQ, configurând piața de capital a viitorului (si, paradoxal, revenind la o practica clasica a vechiului OTC, prin legătura nemediata client-market maker).
Deși posibil din punct de vedere teoretic, nici una dintre tipurile de piața nu permit atingerea in vreun moment de timp a prețurilor ask si bid (piața blocata), sau, mai mult, depășirea ask-ului de către bid (piața încrucișată – utila in mecanismele de fixing). Daca aceasta din urma situație ar apărea, totuși, ea s-ar rezolva rapid prin operațiuni de arbitraj.
Pe de alta parte, libera evoluție a prețurilor are pe diferite piețe diverse îngrădiri, justificate, de regula, prin grija pentru păstrarea lichiditate si temperarea schimbărilor violente si bruște ale prețurilor.
Astfel, pe piața B.V.B. nu se permit variații mai mari de 10% ale prețurilor fata de prețul zilei precedente. Pe piața RASDAQ nu se admite, in schimb, introducerea (actualizarea) unei cotații mai “rele” cu mai mult de 10% decât inside ask sau, respectiv, inside bid, sau, in lipsa acestora – situație posibila cu mai mult de 5000 de societăți listate – se interzice încheierea unui contract la un preț diferit cu mai mult de 20% fata de prețul ultimului contract raportat.
Proceduri speciale se aplica pentru societățile proaspăt listate, pentru fixarea primului preț indicativ.
CAPITOLUL 3. Functionarea burselor
3.1. Mecanisme de tranzacționare și cotare
Un element esențial în realizarea unei tranzacții este încheierea contractului. Practica bursieră a demonstrat că există mai multe modalități concrete de tranzacționare, modalități ce depind de natura pieței bursiere, dar și de modul de funcționare.
După modul de funcționare există trei sisteme de tranzacții:
(a) Piețe bursiere intermitente (call markets) în care dominantă este piața de acțiuni. Pe piețele intermitente un rol esențial îl au agenții de bursă care centralizează în carnetele de ordine (order book) toate dispozițiile primite. Ordinele se prezintă pe piață în mod deschis (open a crié) și se execută simultan. Negocierile dintre brokeri se desfășoară în prezența unui funcționar al bursei ce urmărește modul de stabilire a prețului care asigură echilibrul pieței. Conducătorul licitației face diferite oferte de preț până se obține prețul de echilibru, iar agenții participă la formarea cursului de echilibru. Aceasta înseamnă că – pentru un anumit titlu – toate tranzacțiile se încheie la același preț. După epuizarea listei de titluri cotate “strigarea” poate fi reluată, dacă apar între timp noi oferte de vânzare și de cumpărare. Deci, pentru același titlu, în aceeași zi pot apărea mai multe cursuri oficiale.
(b) Piețe bursiere continue (continuous markets) care se caracterizează prin plasamentul continuu al ordinelor de vânzare și de cumpărare, atâta timp cât funcționează piața. Un rol important la aceste burse îl au creatorii de piață (market makers) care îndeplinesc – în relația cu fiecare broker sau client – rolul de “cealaltă parte”. Pe aceste piețe cursul nu este nici unic și nici intermitent, practic tranzacțiile putându-se încheia la un număr nedeterminat de cursuri. Bursa nu poate publica, în acest caz, un curs oficial ci numai cursul de deschidere și închidere, cel maxim și cel minim, în fiecare zi.
(c) Bursele mixte sunt sisteme de tranzacții în care se utilizează, concomitent sau succesiv, procedura intermitentă și respectiv, continuă. Astfel, pe anumite piețe intermitente, după ce tranzacțiile s-au încheiat, se permite contractarea, în sistemul continuu, pentru titlurile cu dever mare (Bursa de la Viena). În altă situație, în sistemul call, se permite oricând reactivarea unui titlu după ce negocierile oficiale s-au încheiat.
Indiferent de contractul care se dorește a fi încheiat și de sistemul de tranzacții, pentru a fi realizată o operațiune bursieră se parcurg următoarelor etape:
• inițierea tranzacției, prin stabilirea legăturii între client și societatea de preț bursă și transmiterea de către client a ordinului de vânzare – cumpărare;
• negocierea și încheierea contractului de către agenții de bursă;
• executarea contractului.
3.2. Inițierea tranzacției
Inițierea tranzacției are în vedere stabilirea unei legături între client și bursă prin intermediul societății de brokeraj și transmiterea de către client a ordinului de vânzare sau de cumpărare. Ca regulă generală, firmele care acceptă efectuarea unei tranzacții se obligă să o execute cu bună credință, cu diligența și grija care se așteaptă, în mod normal, de la un intermediar precum și în conformitate cu regulile și uzanțele bursei la care acesta lucrează. Prima fază, în procesul de inițiere a tranzacției, este deschiderea de către societatea de brokeraj a unui cont în favoarea clientului. Acest cont poate fi un cont în numerar (cash account), dacă inițiatorul operațiunii deține, în totalitate, necesarul de finanțare al operațiunii, sau poate fi un cont “în marjă” (margin account) care oferă posibilitatea clientului de a obține un împrumut din partea brokerului. În acest caz clienții vor completa, pe propria răspundere un formular de cerere pentru deschiderea unui cont „în marjă”. În urma acceptării acestei cereri se încheie între client și societate un contract de reprezentare și intermediere.
A doua fază a procesului de inițiere a tranzacției este reprezentată de transmiterea ordinului.
Plasarea unui ordin de către client se face prin legătura sa personală cu societatea de brokeraj. Pentru a se elimina timpii morți, dintre plasarea ordinului de către client și executarea lui în ringul bursei, se folosește foarte mult legătura directă, telefonică cu brokerul.
Ordinul dat de client este de fapt o ofertă fermă (în cazul vânzării), respectiv o cerere fermă (în cazul cumpărării) având ca obiect tranzacționarea unui anumit volum de active (contracte), în anumite condiții. Ca urmare, pentru a putea constitui o acțiune fermă pe piața bursieră, ordinul trebuie să conțină:
• sensul operațiunii – această indicație poate fi explicită, respectiv clientul indică sensul sau poate fi implicită, adică se pot pune la dispoziția clientului două formulare tipizate pentru ordinul de tranzacționare, un formular pentru operațiunea de cumpărare și unul pentru operațiunea de vânzare;
• produsul bursier – această indicație este completată explicit de către client și cuprinde toate informațiile privind identificarea activului. Activul se identifică prin date privind denumirea activului de bază și, pentru contractele la termen, prin date privind scadența;
• cantitatea, respectiv numărul de contracte;
• tipul tranzacției (la vedere/ la termen);
• prețul.
Acest ultim element al ordinului de bursă, prețul, este cea mai importantă indicație față de care o tranzacție se poate sau nu se poate efectua. De-a lungul timpului, s-au consacrat în practica bursieră, în funcție de cursul la care se cere sau se oferă produsul bursier, următoarele tipuri de ordine
• ordinul la piață (market order) este un ordin de vânzare sau de cumpărare la cel mai bun preț oferit de piață în momentul emiterii lui. Pentru ca un ordin să fie considerat la piață trebuie să aibă indicat termenul “La Piață”, “PTA”, “Piața” sau să nu indice nimic cu privire la preț (respectiv în spațiul rezervat indicării prețului să se tragă o linie orizontală). Un ordin la piață presupune obținerea de către broker a celui mai scăzut preț pentru ordinul de cumpărare, sau a celui mai mare preț pentru cel de vânzare. Ordinul poate fi executat oricând, atâta timp cât funcționează piața și se presupune că este îndeplinită condiția de cunoaștere a prețului pieței, cel care își asumă responsabilitatea pentru consecințele ce derivă din executarea ordinului la prețul cel mai bun în piață fiind clientul.
• ordinul limită (limit order) este ordinul care conține instrucțiunea prin care clientul cere brokerului executarea sub limita de preț specificată, pentru tranzacțiile de cumpărare, sau peste limita specificată, pentru tranzacțiile de vânzare.
De exemplu: Un ordin de cumpărare pentru 10 contracte la prețul de 10.000 u.m. trebuie executat astfel încât fiecare tranzacție să fie realizată la un preț mai mic sau egal cu 10.000 u.m. preț
Un ordin de vânzare de 10 contracte la prețul de 10.000 u.m. trebuie executat la un preț mai mare sau egal cu 10.000 u.m.
• ordinele stop (stop order)
Ordinele stop sunt ordine cu preț limită și perioadă de valabilitate, dar au ca particularitate faptul că acestea se declanșează în momentul în care piața atinge nivelul prețului specificat. Ordinele de cumpărare stop se declanșează doar în momentul în care prețul crește și atinge nivelul specificat, iar ordinele de vânzare Stop se declanșează doar în momentul în care prețul scade și atinge acest nivel. Când se declanșează ordinul, acesta se transformă în ordin “la piață” – dacă ordinul Stop este necondiționat – sau se transformă în ordin limită – dacă ordinul Stop are mențiunea “limită”. Așadar, aceste ordine sunt:
ordine stop;
ordine stop limită.
Ordinele stop se emit din trei rațiuni:
pentru limitarea pierderii. În acest caz ordinul se declanșează în situația în care evoluția pieței poate determina pierderi mari pentru cei care au poziții deschise. De exemplu, în situația în care un client deține o poziție deschisă de vânzare și prețul crește pe piață, acesta va emite un ordin de cumpărare stop, care se declanșează în situația în care prețul crește atingând limita din ordinul de cumpărare.
pentru conservarea profitului. Un ordin stop emis pentru acestă rațiune se declanșează doar în situația în care evoluția pieței face ca pozițiile deschise să aducă un profit programat și suficient. De exemplu, un client are o poziție deschisă de cumpărare, piața este în creștere și clientul înregistrează profit, dar, dacă prețurile vor scădea și clientul nu-și închide la timp poziția, se ajunge la situația în care câștigă din ce în ce mai puțin sau chiar pierde. Pentru a se evita această situație se emite un ordin stop.
pentru a intra pe piață. Ordinul este emis de cei care își fundamentează poziția pe baza analizei tehnice de semnal. Analizele care dau semnale de cumpărare sau de vânzare, pentru situațiile în care piața atinge un anumit nivel al prețului, sunt cele care fundamentează această rațiune. Pe lângă aceste ordine, pe piață mai pot exista și ordine cu mențiuni speciale, ca de exemplu:
totul sau nimic (all or none), care presupune că se execută stocul de titluri integral sau deloc;
imediat sau anulează (immediate or cancel), cere ca tranzacția să fie executată imediat total sau parțial. Partea neexecutată se anulează;
dintr-o dată sau deloc (fill or kill), care presupune că tranzacția fie se execută imediat la prețul stabilit, fie se anulează;
ordin la deschidere (at the opening), tranzacția se efectuează la cursul de deschidere sau se anulează;
ordinul la închidere (at the end) tranzacția trebuie efectuată în ultimele 30 de secunde ale zilei de tranzacționare.
Pot exista și alte mențiuni speciale cum ar fi: “în jurul”, “cu atenție”, “cu grijă”. Ordinul “cu atenție” sau “cu grijă” oferă posibilitatea brokerului de a executa ordinul, în una sau mai multe ședințe de bursă, în funcție de evoluția pieței. Ordinul “în jurul” are ca indicație o anumită limită de curs, dar lasă intermediarului o oarecare latitudine de a efectua operațiunea, când cursul ajunge în jurul celui indicat de client. Clientul are posibilitatea să anuleze sau să modifice ordinul înainte de executarea acestuia. În executarea ordinelor bursiere o problemă esențială o reprezintă respectarea regulilor de prioritate. Prin prioritate de preț se înțelege faptul că agenții de bursă trebuie să execute ordinele de cumpărare la prețuri mai mari înaintea celor date la prețuri mai mici; similar ordinele de vânzare la prețuri mai mici vor fi executate înaintea celor la prețuri mai mari. În cazul ordinelor înregistrate la același preț, se procedează conform următoarelor reguli:
prioritatea timp: primul ordin executat va fi primul ordin plasat;
prioritatea volum: primul ordin executat va fi cel cu volumul cel mai mare;
executare pro-rata: toate ordinele la același preț vor fi executate în raport cu volumul lor. Această regulă se aplică atunci când piața nu permite executarea integrală a ordinelor, alocându-se pentru fiecare o rată din volumul disponibil al pieței.
3.3. Negocierea și încheierea contractului
Încheierea contractului, adică executarea ordinelor de bursă, are în vedere apelul la diferite tehnici de cotare. Tehnicile de cotare au evoluat de la cotarea clasică ,“prin strigare”, la cea electronică. Cotarea titlurilor și executarea ordinelor bursiere diferă de la o piață la alta, în raport de sistemul de tranzacționare adoptat. Cele mai utilizate tehnici de cotare în sistemul
internațional sunt:
Cotarea prin anunțare publică a ordinelor este o tehnică folosită atât pe piețele intermitente, cât și pe cele continue. Fiecare valoare mobiliară este repartizată pentru tranzacționare la unul din ringurile aflate în incinta bursei (de aici și denumirea de tranzacționare în ring). Negocierile sunt deschise de un funcționar al bursei care strigă titlurile ce urmează a fi negociate. Agenții de bursă anunță apoi cu voce tare prețurile lor de vânzare și cumpărare, căutând parteneri interesați. Încheierea tranzacției are loc atunci când un agent de bursă, care a strigat cotațiile sale, primește un răspuns afirmativ din partea altui
agent de bursă.
Cotarea pe bază de carnet de ordine presupune centralizarea, de către agenții de bursă, a ordinelor primite de la clienți într-un document numit “carnet de ordine (order book)”; el conține ordinele repartizate în raport cu gradul lor de negociabilitate. Carnetul de ordine poate să fie deschis pentru consultare de către agenții de bursă terți (cum este cazul la Tokyo Stock Exchange) sau închis (la NYSE și AMEX, unde numai prețul și volumul celor mai bune cotații sunt anunțate în bursă). Contractarea are de regulă un caracter bilateral și se produce atunci când un agent de bursă a răspuns favorabil la oferta făcută de alt agent de bursă.
Cotarea prin înscrierea pe tablă, în cadrul căreia ordinele sunt prezentate în așa fel încât să fie văzute de toți agenții de bursă care participă la ședința respectivă. Aceasta se realizează prin înscrierea pe un tabel electronic a primelor două (cele mai bune) prețuri de cumpărare și de vânzare, respectiv cotațiile ASK și BID. Contractarea are loc atunci când un agent de bursă terț acceptă o cotație ce figurează pe tablă.
Cotarea în “groapă” (pit trading) – este o variantă a tehnicii clasice de tranzacționare în ring. “Groapa” este un spațiu semicircular, foarte aglomerat, unde iau loc agenții de bursă și își strigă prețurile de vânzare și cumpărare, putând acționa pe cont propriu sau în contul unor terți. Este una din metodele cele mai spectaculoase de cotare, utilizându-se pentru valorile mobiliare cel mai intens negociate și îndeosebi pentru contracte futures și opțiuni.
Cotarea pe blocuri de titluri (block trading), care se derulează în afara sălii principale de negocieri a bursei, într-un spațiu special amenajat. Blocurile de titluri sunt contracte de volum mare. Dimensiunea contractelor este atât de însemnată, încât poate influența situația pieței. Din acest motiv, negocierea lor este supusă unui regim special: în tranzacții se ține seama de informațiile venite din sala de negocieri, dar contractarea blocurilor de titluri se realizează separat, urmând apoi ca tranzacția să fie raportată la bursă, după ce a fost încheiată.
Cotarea electronică presupune utilizarea tehnologiei moderne în procesul de transmitere a ordinelor și de prezentare a acestora în bursă. Electronizarea poate merge mai departe, cuprinzând executarea ordinelor (contractarea) și lichidarea contractelor. Sistemul de cotare al Bursei de Valori București este un sistem computerizat care permite transmiterea, interacțiunea și execuția ordinelor pe piața continuă.
Sistemul de tranzacționare HORIZONTM distinge următoarele piețe disponibile: regular, odd-lot, deal, buy in, sell out, ofertelor publice, valorilor mobiliare necotate, de cotații, hibridă. Piața Regular este piața care permite tranzacționarea blocurilor de acțiuni, respectiv multiplu de 100, și care stabilește prețul de referință al acțiunilor, care este, conform standardelor internaționale, prețul de închidere. Principalele tipuri de ordine acceptate de piața Regular sunt: limită, woss, ordine ascunse (hidden), „la piață”, ordine de cumpărare „take”, ordine de vânzare „sell” și match, prioritățile de execuție fiind: prețul, tipul de cont și timpul.
Piața Odd-Lot permite tranzacționarea pachetelor de acțiuni mai mici de 100. În cadrul acestei piețe vânzătorul are un rol pasiv, respectiv, el afișează prețul și cantitatea și așteaptă cumpărătorul. Ordinele bursiere acceptate sunt cele de tip „fill or kil (FOK)”, în cazul cumpărării, respectiv „all or none (AON)” în cazul vânzării. Tranzacționarea unor volume mari de acțiuni, cu valori de peste 500 milioane lei, se realizează în cadrul pieței Deal. În cadrul acestei piețe blocurile mari sunt tranzacționate între cele două părți: inițiator – cel care introduce oferta de deal și contra-parte, agentul către care este direcționată oferta. Piețele Buy in și Sell Out sunt utilizate în scopul definitivării decontării. Ele sunt utilizate atunci când o societate de servicii de investiții financiare nu efectuează plata la data stabilită, respectiv nu livrează acțiunile la data stabilită. Piața ofertelor publice este o piață destinată ofertelor publice primare și secundare, de cumpărare sau de vânzare prin bursă. Piața Valorilor Mobiliare Necotate este o piață alocată tranzacționării valorilor mobiliare necotate.
Piața de cotații este o piață de cotații indicative sau ferme, care permit market-maker-ilor să introducă simultan prețurile și volumul de cumpărare și vânzare pe care intenționează să le tranzacționeze. Piața poate fi utilizată pentru tranzacționarea titlurilor de stat ca și piața hibridă, care este o piață combinată ordine și cotații.
Brokerii nu se vor mai întâlni în ringul Bursei, ci vor sta în fața unor terminale care le vor oferi informații centralizate despre piață în ansamblul ei, ceea ce le va permite să ia decizii rapide. Modernizarea tehnicilor de cotare are în vedere tocmai transmiterea și prelucrarea electronică a ordinelor. Ordinele mai importante sunt transmise bursei spre execuție în mod treptat. Cursul de echilibru nu mai este unic, ci se înregistrează de-a lungul întregii sesiuni, prin cotarea continuă, o succesiune de cursuri. Toate ordinele transmise de clienți se colectează de ordinatorul de cotație, care clasează ordinele cronologic, într-o „foaie de piață”. Ședința bursieră se derulează în mai multe etape (orele pieței putând varia în funcție de
țară); derularea ședinței bursiere presupunând următoarele:
predeschiderea (de la 7.45 la ora 9): ordinele se acumulează pe foaia pe piață fără a fi efectuată nici o tranzacție;
deschiderea (9.00): sistemul calculează, în funcție de ordinele existente pe piață, un preț de echilibru sau fixing care permite executarea unui număr cât mai mare de titluri;
ședința (9.00 – 17.30): piața funcționează continuu și introducerea unui nou ordin determină o (sau mai multe) tranzacție (tranzacții) din clipa în care există un (mai multe) ordin (ordine), în sens contrar, pe foaia pieței. Cursul de executare este cel din ordinul primit în contrapartită.
preîncheierea (17.30 – 17.35): se acumulează ordine fără să se efectueze tranzacții;
închiderea 17.35: prin procedura de fixing se stabilesc cursurile pentru următoarele tranzacții. Un exemplu de cotație la închidere și deschidere este prezentat mai jos.
Tabel nr. 3..
Din tabel rezultă că prețul de echilibru se realizează pentru 61,10 ceea ce presupune executarea următoarelor ordine :
2200 titluri cerute (400 la cel mai bun curs + 200 la 61,25 + 250 la 61,20 + 850 la 61,10);
2150 titluri oferite (400 la cel mai bun curs + 250 la 60,95 + 400 la 61,00 + 500 la 61,05 + 600 la 61,10).
Astfel, vor fi executate aproximativ toate ordinele de cumpărare la cel mai bun curs și la cursuri mai mari de 61,10 și toate ordinele de vânzare la cel mai bun curs și la prețuri mai mici decât 61,10. Ordinele limită la cursurile de deschidere se numesc ordine la curs atins, executarea totală sau parțială sau neexecutarea lor se face automat, în funcție de cantitatea disponibilă și de clasamentul lor.
În acest exemplu cele 600 de titluri de vânzare la 61,10 vor fi executate în totalitate pe când din cele 850 titluri de cumpărare sunt executate doar 800. Foaia de piață păstrează un ordin de cumpărare de 50 titluri la 61,10.
3.4. Cotația în ședință
Dacă la 1015 este introdus un ordin de cumpărare de 4000 titluri la 61,10, acesta va fi cumpărat prin intermediul ordinelor în așteptare de vânzare și executat la 61,15 pentru 1000 titluri, 61,20 pentru 1500 de titluri și la 61,25 pentru 1500 titluri.
Se păstrează 1000 titluri oferite la 61,25.
Tabel nr. 2.4.
Odată ce tranzacția este realizată, sistemul de cotație:
transmite avizele de execuție brokerilor care au introdus ordinele de cumpărare și vânzare corespondente cu toate indicațiile necesare pentru contabilizarea lor;
transmite instrucțiunile de plată-livrare Camerei de Compensație Clearnet;
actualizează ecranul prin sistemul de difuzare.
Ecranele (panourile) permit în mod egal brokerilor să vizualizeze în orice moment ordinele care au fost introduse în sistem și starea lor de execuție: data și ora execuției, preț și cantitate, negociatorul partener.
Tabel nr. 2.5.
unde: A – simbolul valorii;
B – număr de titluri schimbate;
C – variația în euro între ultimul curs și cursul de închidere;
D – număr de ordine;
E – număr titluri cerute;
F – limită de execuție în euro și centime euro pentru ordinele de cumpărare;
G – limită de execuție pentru ordinele de vânzare;
H – număr titluri oferite;
I – număr ordine;
J – număr titluri schimbate;
K – cursuri;
L – ora de introducere a cursurilor.
3.5. Difuzarea informațiilor
Sistemul de negociere este în legătură permanentă cu sistemul de difuzare. Astfel, clienții pot recepționa în timp real ultimele cinci tranzacții (oră, cursuri, număr de titluri schimbate), cele mai bune cinci oferte și cele mai bune cinci cereri, din punct de vedere al prețului și cantității.
Astăzi mai mult de 500.000 de ecrane permit urmărirea Euronext în timp real. Celula de supraveghere Euronext realizează un control strict asupra tuturor operațiunilor. Ea este abilitată, dacă se stabilește că este în interesul pieței, să suspende provizoriu tranzacțiile pentru o valoare sau să limiteze fluctuațiile de curs.
În acest scop, valorile sunt ordonate după gradul de lichiditate, în grupe de cotație (conform tabelului nr. 2.6) fiecare dispunând de reguli specifice: ore, variații de curs autorizate, durata de rezervare, astfel:
cotația în timp continuu: se aplică valorilor mobiliare cu lichiditate ridicată (continuu A) sau medie (continuu B);
cotația în fixing A este utilizată pentru valorile cu o lichiditate mai mică de pe piața primară sau secundară. Pentru aceste valori, doar carnetul de ordine este gestionat continuu, confruntarea ordinelor efectuându-se de două ori pe zi, conform procedurii de deschidere la
1130 și la 1600.
cotația în fixing B vizează valorile de pe piața extrabursieră cu o singură confruntare pe zi a ordinelor, la ora 1500. Cursurile rezultate din aplicarea acestor reguli sunt rotunjite în funcție de treapta de cotație a valorilor: 0,01 pentru cursuri până la 50; 0,05 pentru cursuri până la 100; 0,10 pentru cursuri până la 500; 0,50 pentru cursuri superioare de 500.
Tabel nr. 2.6.
Figura nr. 2.1.
Acest exemplu ilustrează modul de aplicare a regulilor mai sus amintite pentru acțiunile franceze din grupul continuu A; în condițiile în care variațiile de curs autorizate sunt de ±10%, apoi de ±5% (cu două praguri maxime de 5% în același sens).
Astfel, pornind de la un curs de 100, pragurile de variație sunt la 110 apoi 115,50, următorul prag fiind 121,25, și în scădere la 90, 85,50, apoi 81,25. Durata de variație este de 15 minute de fiecare dată. Pentru valorile din grupul continuu B, procesele sunt identice, dar variațiile de curs autorizate sunt de ±5% apoi de ±2,5% (cu două praguri de 2,5% în același sens).
Întotdeauna pornind de la un curs de închidere de 100, pragurile în sus sunt la 105, 107,60 apoi 110,20, și în jos la 95, 92,65, apoi 90,35; durata variației fiind de 30 minute, de fiecare dată.
În cazul grupului fixing A, regulile sunt următoarele:
Figura nr. 2.2
În ceea ce privește tranzacțiile pe piața intermitentă: se pot organiza 1-5 sesiuni tranzacționale (într-o ședință), fiecare sesiune trebuind să parcurgă următoarele etape:
Sesiunea principală – presupune introducerea ordinelor și realizarea fixingului (prin licitație), adică identificarea tranzacțiilor posibile, calcularea și afișarea prețului de piață și alocarea;
Sesiunea suplimentară – presupune introducerea ordinelor, negocierea surplusului de ofertă sau cereri netranzacționate și alocarea. La sfârșitul ședinței de tranzacționare, înainte de închiderea pieței, se vor introduce tranzacțiile speciale (oferta publică, preluările sau tranzacțiile care au o valoare mai mare de 100 milioane de lei sau un volum ce depășește 5% din emisiunea făcută de emitent), și se vor edita rapoartele de tranzacționare și decontare.
3.6. Executarea tranzacției
Executarea, respectiv finalizarea tranzacțiilor încheiate la bursă, presupune îndeplinirea de către părți (clienți), la termenul convenit, a obligațiilor asumate prin contractele perfectate cu ocazia negocierilor. Astfel, vânzătorul trebuie să predea titlurile, iar cumpărătorul să plătească prețul convenit (stabilit). În prezent, se utilizează două sisteme de executare a contractului bursier: sistemul direct și sistemul indirect (sau clearing).
a) sistemul direct (cash and carry) presupune ca transmiterea titlurilor și a banilor să se realizeze între societățile de intermediere care au participat la angajarea operațiunilor respective. Etapele realizării sistemului direct sunt:
Se procedează la o confruntare a documentelor brokerului cumpărător cu cele ale vânzătorului (este vorba de înscrisurile eliberate de bursă care atestă încheierea contractului).
Dacă după verificare nu se semnalează nici un fel de inexactități, omisiuni sau erori, în ziua următoare se procedează la livrarea efectivă (prin curier) a titlurilor vândute brokerului cumpărător.
La primirea titlurilor, brokerul cumpărător face plata nemijlocită a valorilor cumpărate (cash), printr-un cec sau, mai rar, printr-un ordin de plată. Acest sistem s-a folosit câteva secole, în cadrul tranzacțiilor clasice de bursă. Sistemul nu este abandonat în întregime. Acolo unde se mai practică s-au adus “actualizările” cerute de dematerializarea aproape generalizată a titlurilor și de sistemele moderne de decontări, astfel că etapele 2 și 3 presupun simple mișcări, modificări de informații contabile.
b) sistemul indirect (sau clearing) apelează, pentru simplificarea procedurii, la compensarea pozițiilor de sens contrar pentru același titlu, procedeu care, în condițiile unui volum foarte mare de tranzacții caracteristic burselor moderne, este indispensabil. Compensarea se referă atât la titluri (valori mobiliare de un anume fel), cât și la sumele pentru care acestea au fost negociate.
Procedura compensației se bazează pe utilizarea a două instituții specializate: casele de depozit și casele de compensație.
Casa de depozit are menirea de a asigura păstrarea centralizată și o evidență corespunzătoare a titlurilor emise în formă materializată sau evidențiate prin înscrieri în cont. Acest sistem de conturi facilitează foarte mult tranzacțiile deoarece informațiile pe care le furnizează sunt standardizate și riguros verificate ( se elimină deci posibilitatea apariției unor falsuri etc.).
Compensațiile pentru titluri se realizează prin efectuarea unor înregistrări cu privire la modificarea proprietarilor (fără mișcarea efectivă a titlurilor) în registrele speciale de evidență a titlurilor, iar în cazul titlurilor dematerializate compensarea și lichidarea se fac prin simple înregistrări (electronice) în conturile de evidență.
Casa de compensație (de clearing) este veriga esențială în procesul compensării obligațiilor și lichidării tranzacțiilor. Activitatea de clearing se poate desfășura prin intermediul unui Departament de Clearing ce aparține bursei respective (cazul Bursei Române de Mărfuri) sau printr-o casă de clearing, persoană juridică, care poate realiza clearingul pentru una sau mai multe burse. Casele de clearing, care acționează de regulă ca societăți pe acțiuni, au ca acționari societățile de bursă, băncile comerciale și de investiții, firme care gestionează fonduri de investiții, mari societăți de import – export etc. Această participare este realizată prin prisma interesului pe care îl manifestă acționarii, deveniți membrii compensatori, față de activitatea de creditare, decontare sau depozitare.
Casele de compensație îndeplinesc, în principal, două funcții:
garantează obligațiile pe care și le asumă membrii casei de compensație;
difuzează riscurile asociate tranzacțiilor efectuate de membri.
Pentru aceasta fiecare membru compensator trebuie să-și respecte obligațiile față de casa de compensație, adică contribuția la fondul de clearing. Dacă un membru nu este în măsură să respecte obligațiile de livrare/ plată față de casa de compensație, datoria sa este acoperită din contribuția la fondul de clearing, urmând ca partea sa să fie completată de firma de brokeraj membră, în cel mai scurt timp.
CAPITOLUL 4 – Indicii pieței bursiere românești
Nevoia de a prezenta evoluția activității desfășurate la bursa din România a determinat autoritățile bursiere să creeze trei categorii de indici: BET, BET-C, BET FI.
Indicele BET, în limba română, numele oficial al indicelui este “Indicele Bursei de Valori București”, iar în limba engleză Bucharest Exchange Trading (abreviat BET).
Data de referință a indicelui a fost 19 septembrie 1997, data de start 22 septembrie 1997, iar valoarea de start 1000 de puncte. BET se calculează și se publică atât în lei (BET ROL), cât și în dolari și în EURO.
Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră și este creat pentru a reflecta tendința de ansamblu a celor mai lichide zece acțiuni tranzacționate la prima categorie a Bursei de Valori București. Una dintre cele mai importante funcții ale indicelui BET, ca și ale altor indici bursieri este aceea că se constituie drept suport pentru tranzacții derivate (futures și opțiuni).
Indicele BET este calculat ca medie ponderată cu capitalizarea bursieră a celor mai lichide 10 acțiuni cotate la Bursa de Valori București. Valoarea prețurilor din fiecare zi este raportată la prețurile corespunzătoare din data de referință.
Formula de calcul este:
unde:
n = numărul de acțiuni din portofoliul indicelui (10 acțiuni)
pio = prețul mediu ponderat al acțiunii i, la momentul de referință t = 0 ( 19 septembrie 1997);
pit = prețul ponderat al acțiunii i, la momentul curent t;
qio = numărul total de acțiuni emise din acțiunea i la momentul t = 0.
Pentru a compara orice efect artificial asupra prețului de tranzacționare datorat măsurilor de divizări/consolidări de acțiuni, fuzionări ale firmelor sau orice modificări ale capitalului social al unei societăți aflate în portofoliul indicelui, valoarea indicelui este ajustată cu un factor de corecție f, în ziua în care are loc schimbarea care afectează prețul. Factorul f asigură continuitatea și comparabilitatea valorilor indicelui.
unde:
n = numărul total de acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București;
pio = prețul mediu ponderat al acțiunii i, la momentul de referință t = 0 ( 19 septembrie 1997);
pit = prețul ponderat al acțiunii i, la momentul curent t;
qio = numărul total de acțiuni emise din acțiunea i la momentul t = 0.
Dacă unele dintre acțiunile incluse în structură nu mai corespund regulilor de tranzacționare, în timp ce altele sunt tranzacționate conform acestor reguli, se impune actualizarea portofoliului indicelui. În acest caz factorul de corecție este recalculat, pentru a compune modificarea respectivă. Astfel, se asigură cerința potrivit căreia indicele trebuie să reflecte zilnic modificările prețurilor acțiunilor față de prețurile aceleiași acțiuni la momentul de referință considerat. Necesitatea actualizării indicelui este analizată trimestrial de către
Comitetul Indicelui din cadrul BVB.
Selecția celor zece acțiuni care formează portofoliul indicelui se realizează în conformitate cu următoarele criterii:
• acțiunile să fie cotate la categoria I a BVB;
• acțiunile să aibă cea mai mare capitalizare bursieră. Suma capitalizării firmelor ale căror acțiuni compun portofoliul indicelui să depășească 60 % din capitalizarea bursieră totală;
• acțiunile să fie astfel alese încât să asigure diversificarea portofoliului indicelui;
• acțiunile să fie cele mai lichide, urmărindu-se ca suma valorii totale a tranzacțiilor acțiunilor din portofoliul indicelui să fie de cel puțin 70 % din valoarea totală tranzacționată.
Ponderile acțiunilor incluse în portofoliul indicelui sunt specifice datei când se actualizează portofoliul. În ceea ce privește componența incicelui BET aceasta a fost revizuită în funcție de criteriile menționate mai sus, la 3 ianuarie 2002 noua componență a indicelui fiind:
Tabel nr. 2.11.
Deciziile de modificare a portofoliului prin înlocuirea acțiunilor sau modificarea ponderilor ca urmare a evenimentelor deosebite sunt anunțate în mass-media cu trei zile înaintea efectuării lor. Valoarea indicelui este calculată în timp real și afișată pe tabela electronică a bursei, pe toate terminalele agenților din ringul Bursei sau conectate la distanță la sistemul de tranzacționare automată. Indicele este preluat în timp real de către agențiile de știri REUTERS
(pagina BETI) și Dow Jones Telerate.
Indicele BET – C este al doilea indice oficial al Bursei de Valori București. Construirea acestui indice s-a impus din necesitatea unei reprezentări complete a evoluției prețurilor acțiunilor tranzacționate la Bursa de Valori București. Data de referință a indicelui a fost 16 aprilie 1998, iar valoarea de referință tot 1000 de puncte ca și în cazul indicelui BET. Indicele BET – C este calculat pe baza aceleiași formule ca și indicele BET, dar cu o bază de reprezentare mult mai largă care să acopere ansamblul titlurilor tranzacționate. Calculul indicelui se bazează pe media ponderată cu capitalizarea bursieră a prețurilor acțiunilor aflate în portofoliul indicelui. Prețurile folosite au fost prețuri medii la data de referință. Calculul este similar cu cel al indicilor din generația a doua (S&P 500, FT/SE 100, CAC 40 etc.). Datorită faptului că scopul principal de creare a indicelui compozit este de a reflecta evoluția tuturor acțiunilor tranzacționate, în copomența indicelui intră automat noile societăți pe măsură ce sunt cotate, în ziua următoare după formarea prețului de piață. Indicele presupune un factor de corecție în ziua în care are loc modificarea de structură. Factorul de corecție este valoarea indicelui din ziua anterioară modificării coșului indicelui. Noile ponderi rezultate după fiecare modificare a coșului sunt comunicate Societăților de Valori Mobiliare membre ale Asociației Bursei. Indicele BET – C este exprimat atât în lei cât și în USD, fiind un indicator util pentru investitorii români și străini. Exprimarea în USD se realizează prin convertirea prețurilor în lei la cursul BNR din ziua respectivă. Valoarea indicelui este calculată în timp real și afișată atât pe tabela electronică, cât și pe toate terminalele agenților din ringul Bursei sau conectate la distanță la sistemul de tranzacționare automată. Ca și indicele BET, BET-C este preluat în timp real de către agențiile de știri REUTERS și Dow Jones Telerate. Valorile de închidere sunt incluse în sumarul tranzacțiilor emis zilnic de către Bursă, precum și în Buletinele Bursei.
Indicele BET – FI este primul indice sectorial lansat de BVB, BET-FI reflectă tendința de ansamblu a prețurilor fondurilor de investiții tranzacționate în cadrul BVB. La 1 noiembrie 2000 valoarea inițială, a fost de 1000 de puncte. Metoda de calcul este identică cu cea aplicată pentru indicii BET si BETC. Factorul de ponderare pentru un simbol inclus în indicele BET-FI este numărul de acțiuni al simbolului respectiv.
Singura regulă privind includerea unui fond de investiții în componența indicele BET-FI este ca acesta sa fie listat la BVB.
Tabel nr. 2.12.
Pentru ajustarea indicelui se utilizează următoarele metode:
modificarea factorilor de ponderare;
modificarea valorii indicelui prin aplicarea unui factor de corecție.
Principalele evenimente care determină ajustarea indicelui sunt următoarele:
divizări (splits) sau consolidări ale acțiunilor incluse în coșul indicelui;
adăugarea sau ștergerea unui simbol în/din coșul indicelui ca urmare a listării, respectiv delistării;
modificări de capital pentru o societate ale cărei acțiuni sunt incluse în coșul indicelui.
Așadar, bursa permite atragerea investitorilor și mobilizarea capitalurilor disponibile de pe piață. Tot ceea ce este necesar, este ca o companie listată să difuzeze cât mai multe informații în ceea ce privește obiectul de activitate, evoluția economico-financiară, cota de piață deținută, respectarea drepturilor acționarilor.
Pentru ca finanțarea prin intermediul bursei să se realizeze la standarde înalte este necesar să se adopte de către companii o serie de coduri de conducere corporativă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Bursei DE Valori In Economie (ID: 133868)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.