Rolul B.n.r în Mentinerea Stabilitatii Financiare

DISERTAȚIE

Rolul B.N.R în menținerea stabilității financiare

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. STABILITATEA FINANCIARĂ

1.1. Conceptul de stabilitate financiară

1.2. Elementele necesare pentru definirea corectă a stabilității financiare

1.3. Definiții alternative ale stabilității financiare

CAPITOLUL II. BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ȘI ROLUL ACESTEIA PRIVIND STABILITATEA FINANCIARĂ 14

2.1. Rolul BNR în menținerea stabilității financiare

2.2. Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară

2.3. Menținerea stabilității financiare – măsuri

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ. RAPORTUL DE STABILITATE FINANCIARĂ AL B.N.R PENTRU ANUL 2013 * 24

3.1. Cum se comensurează stabilitatea financiară?

3.2. Sectoare și piețe ale sistemului financiar monitorizate de către BNR

3.3. Principale unelte de analiză a stabilității financiare

3.4. Indicatori specifici

3.5. Instrumente macroprudențiale folosite și diseminarea mesajelor privind stabilitatea financiară

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Această lucrare are la bază definirea conceptului de stabilitate financiară, analiza raportului de stabilitate financiară al Băncii Naționale a României, descrierea succintă a sectoarelor și piețelor sistemului financiar monitorizate de către B.N.R.

Am ales această temă de cercetare care vizează rolul B.N.R în menținerea stabilității financiare pentru a aduce un plus de cunoaștere în acest domeniu.

Stabilitatea financiară a dobândit o importanță din ce în ce mai mare în sfera economică și financiară contemporană, devenind o cerință pe care băncile centrale ale statelor lumii trebuie să o realizeze și să o mențină. Această lucrare își propune să analizeze rolul Băncii Naționale a României în asigurarea acestui obiectiv, rol deosebit de important deoarece un sistem financiar stabil este o precondiție esențială pentru asigurarea unei transmisii eficiente și lipsite de tensiuni a politicii monetare, contribuind în ultimă instanță la realizarea obiectivului stabilității prețurilor pe termen lung.

Lucrarea este structurată pe trei capitole, astfel:

CAPITOLUL I – Stabilitatea financiară

CAPITOLUL II – Banca Națională a României și rolul acesteia privind stabilitatea financiară

CAPITOLUL III – Studiu de caz. Raportul de stabilitate financiară al B.N.R pentru anul 2013

În primul capitol am vorbit despre conceptul de stabilitate financiară, am arătat care sunt elementele necesare pentru definirea corectă a stabilității financiare, și am prezentat mai multe definiții ale stabilității financiare.

În cel de-al doilea capitol am arătat care este rolul B.N.R în menținerea stabilității financiare, am definit Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară, obiectivele și atribuțiile acestuia, și am identificat măsurile necesare pentru menținerea stabilității financiare.

În ultimul capitol am realizat un studiu de caz bazat pe Raportul de Stabilitate Financiară al B.N.R pentru anul 2013.

Lucrarea se încheie cu concluziile desprinse din analiza rolului B.N.R în vederea menținerii stabilității financiare.

CAPITOLUL I. STABILITATEA FINANCIARĂ

1.1. Conceptul de stabilitate financiară

Conceptul de stabilitate financiară nu este nou, dar a devenit unul din principalele preocupări ale autorităților, mai ales după crizele financiare succesive din Asia și America Latină din anii ’90. Analiza stabilității financiare a dobândit noi însușiri în contextul creșterii interdependențelor dintre instituții (atât financiare cât si nefinanciare) și piețe, formării grupurilor financiare și nefinanciare, apariției noilor tehnici și instrumente financiare și intensificării fluxurilor internaționale de capital.

„Stabilitatea sistemului financiar înseamnă situația în care sistemul este destul de robust în fața perturbărilor din economie și este capabil să medieze finanțarea din cadrul economiei, să gestioneze plățile și să redistribuie riscurile într-o manieră satisfăcătoare. Adesea stabilitatea financiară este percepută ca o lipsă a instabilității, nici o definiție nefiind unanim acceptată până în acest moment. ”

Termenul de „stabilitate” nu este caracteristic numai finanțelor și nu reprezintă un termen exclusiv economic.

Stabilitatea economică sau macroeconomică se referă la o stare a economiei asociată cu o rată a inflației și a șomajului scăzute, cu o fluctuație redusă a prețurilor activelor și a cursului de schimb, care încurajează investițiile prin diminuarea incertitudinii și contribuie la creșterea economică și creșterea nivelului de trai. Se poate observa că această noțiune include atât stabilitatea monetară cât și cea financiară, care devin condiții necesare pentru realizarea sa.

„Stabilitatea financiară a devenit o componentă extrem de importantă a stabilității macroeconomice, întrucât fluxurile de capital exploatează vulnerabilitățile sistemului financiar pentru a sancționa cu promptitudine erorile sau inconsistențele din politica economică.”

Stabilitatea financiară sistemică se referă la stabilitatea sistemului în ansamblu și este diferită de stabilitatea financiară a unei instituții individuale sau de stabilitatea unui activ, care se traduce printr-o continuitate și siguranță de care se bucură acel activ comparativ cu alte active de pe piață. Conform Băncii Naționale a Austriei, stabilitatea financiară reprezintă un pre–instrument pentru o creștere eficientă a întregii economii. O caracteristică a unui sistem financiar stabil este aceea că mai degrabă amortizează șocurile decât le amplifică. Este mai util să considerăm stabilitatea financiară ca o proprietate a unui sistem și nu ca o stare de fapt.

Conceptul de stabilitate financiară este totodată foarte vast, ceea ce face dificilă identificarea unei difiniții unanim acceptate. Stabilitatea este o noțiune dinamică și multidimensională.

1.2. Elementele necesare pentru definirea corectă a stabilității financiare

În primul rând trebuie spus că noțiunea de stabilitate financiară sistemică este diferită de cea de echilibru al sistemului financiar. Stabilitatea financiară reprezintă un concept dinamic și continuu, în timp ce echilibrul financiar nu reprezintă un fenomen continuu (este atins pentru o scurtă perioadă de timp). „Conceptul de stabilitate financiară nu se referă la o singură poziție stabilă sau o anumită traiectorie în timp, la care sistemul financiar revine după un șoc, ci mai degrabă la un scop sau la un fenomen continuu” spune Schinasi, Garry J.

Dezechilibrul este situația care caracterizează economia, inclusiv sistemul financiar, deoarece pentru a ajunge dintr-un punct de echilibru dinamic într-un altul se trece printr-o situație de dezechilibru. Aceste dezechilibre nu trebuie asociate însă nici ele cu noțiunea de instabilitate financiară – considerată a fi opusul stabilității – cu excepția cazului în care sistemul financiar nu se îndreaptă spre un nou punct de echilibru iar starea de dezechilibru se prelungește, putând degenera într-o criză financiară.

Problema care apare este gestionarea acestor dezechilibre astfel încât să se ajungă cât mai repede posibil și cu cât mai puține costuri într-un nou punct de echilibru dinamic al sectorului financiar. Perioada în care există o gestionare corectă și eficientă a dezechilibrelor reprezintă o situație de stabilitate financiară. În schimb, atunci când dezechilibrele din cadrul sistemului nu sunt gestionate corespunzător ne aflăm într-o situație de lipsă a stabilității.

„Stabilitatea financiară apare astfel ca o condiție necesară dar nu și suficientă pentru atingerea echilibrului financiar, afirmația nefiind valabilă și în celălalt sens. Delimitarea situațiilor de stabilitate, instabilitate și criză poate fi făcută atât prin măsurători empirice (cu rezultate contestabile), dar mai ales prin identificarea tipului de acțiuni întreprinse de autorități și instituții pentru readucerea sistemului financiar în situație de echilibru (Figura 1). ”

În cadrul culoarului de stabilitate financiară, măsurile luate de autorități pentru reechilibrarea situației și pentru eliminarea efectelor negative ale șocurilor sunt măsuri preventive. De cele mai multe ori sistemele financiare sunt stabile. Situația de instabilitate sau de turbulență ridicată intervine atunci când un șoc puternic destabilizează sistemul financiar. În acest caz măsurile luate de autorități sunt măsuri de remediere. Criza reprezintă un caz extrem al stării de instabilitate, când șocurile se multiplică și se produce un blocaj în funcționarea sistemului. Aceasta intervine în principal în condițiile în care măsurile preventive și de remediere nu au avut rezultatele scontate. Precizăm că sistemul financiar poate să treacă foarte rapid de la situația de stabilitate la cea de criză, în special când este vorba despre înregistrarea unui șoc exogen important.

Figura 1: Culoarul de stabilitate al sistemului financiar

Sursa: Claudiu Tiberiu ALBULESCU, Stabilitatea financiară, politica monetară și coordonarea bugetară în UEM

Instabilitatea financiară este adesea confundată cu noțiunea de fragilitate sau vulnerabilitate. În perioadele de stabilitate financiară, fragilitatea și vulnerabilitatea se reduc. Nici delimitarea între cei doi termeni – fragilitate și vulnerabilitate – nu este ușor de efectuat. De obicei însă se poate vorbi despre fragilitate când sistemul poate fi destabilizat ca urmare a condițiilor interne și despre vulnerabilitate față de condițiile (sau șocurile) externe.

Stabilitatea financiară se referă atât la stabilitatea fiecărei instituții financiare în parte cât și la relațiile dintre aceste instituții. Un sistem financiar poate fi stabil chiar dacă una sau mai multe instituții din cadrul său se află în dificultate și în același timp poate deveni instabil chiar dacă instituțiile din cadrul său nu cunosc dezechilibre majore. Cu toate acestea, este mai probabil ca un sistem să devină instabil dacă din componența sa fac parte instituții importante care înregistrează dezechilibre. Garry J. Schinasi afirmă că un dezechilibru în una din componentele sistemului poate să pună în pericol stabilitatea întregului sistem financiar. Totuși, dacă sistemul funcționează suficient de bine pentru a-și exercita funcțiile, o problemă individuală nu constituie neaparat o amenințare la adresa stabilității globale. Definiția stabilității financiare trebuie să prevadă în consecință că nu orice schimbare în mediu reprezintă o sursă de instabilitate.

„Unii specialiști asociază stabilitatea financiară cu condiția instituțiilor financiare, în timp ce alții consideră că instabilitatea instituțiilor financiare este doar un exemplu important, care afectează stabilitatea financiară sistemică, dar nu se rezumă totul la acest lucru. Stabilitatea financiară nu se referă numai la posibilitatea unui colaps al instituțiilor financiare ci și la colapsul altor companii. ”

Stabilitatea și eficacitatea sistemului financiar necesită o stare adecvată a tuturor componentelor sale. Băncile sunt principalul canal de mobilizare a economiilor interne și finanțare a investițiilor, în special în țările aflate în tranziție, dar și alte sectoare financiare cum ar fi asigurările, joacă un rol important în viabilitatea sistemului financiar. Este necesară analiza problematicii stabilității sectorului de asigurări datorită evoluțiilor conjuncturale și structurale din acest sector și datorită capacității colective a sectorului de a reacționa la crizele financiare. Eliminarea viitoarelor deficiențe ale societăților de asigurări contribuie la întărirea solidității sectorului financiar.

Trainar susține că rolul acestui sector în cadrul stabilității financiare este important din cauza complexității conglomeratelor financiare. Riscurile sunt transferate din sectorul bancar către sectorul asigurărilor și reasigurărilor. Chiar dacă nu se cunosc în istorie falimente ale societăților de asigurări care au cauzat o criză macroeconomică, reglementarea corespunzătoare a acestui sector este importantă datorită capacității de absorbție a șocurilor.

Piața tranziție, dar și alte sectoare financiare cum ar fi asigurările, joacă un rol important în viabilitatea sistemului financiar. Este necesară analiza problematicii stabilității sectorului de asigurări datorită evoluțiilor conjuncturale și structurale din acest sector și datorită capacității colective a sectorului de a reacționa la crizele financiare. Eliminarea viitoarelor deficiențe ale societăților de asigurări contribuie la întărirea solidității sectorului financiar.

Trainar susține că rolul acestui sector în cadrul stabilității financiare este important din cauza complexității conglomeratelor financiare. Riscurile sunt transferate din sectorul bancar către sectorul asigurărilor și reasigurărilor. Chiar dacă nu se cunosc în istorie falimente ale societăților de asigurări care au cauzat o criză macroeconomică, reglementarea corespunzătoare a acestui sector este importantă datorită capacității de absorbție a șocurilor.

Piața de capital inter-relaționează din ce în ce mai mult cu sectorul bancar. Apare astfel nevoia unei coordonări atente în monitorizarea acestui aspect din moment ce băncile pot fi afectate de crize declanșate pe piața titlurilor și vice-versa. Activele de pe piața de capital sunt extrem de volatile, lucru ce cauzează vulnerabilități și în celelalte componente ale sectorului financiar. Frederick Mishkin (Columbia University) afirmă că declinul pieței de capital joacă un rol important pentru instabilitatea financiară, cauzând reducerea valorii de piață a firmelor, ceea ce echivalează cu un declin în valoarea activelor. Așadar este nevoie de o reglementare și o supraveghere strictă a acestor piețe.

Stabilitatea tuturor componentelor sistemului financiar devine o miză importantă în condițiile liberalizării sistemelor financiare. Fenomenul de globalizare determină creșterea presiunilor competitive, ceea ce cauzează un comportament riscant din partea industriei de servicii financiare. Dereglementarea și liberalizarea sunt caracteristici ale multor sisteme financiare și trebuie luate în calcul pentru definirea stabilității.

Banca Austriei , înainte de a defini stabilitatea financiară analizează riscurile la care este expus sistemul financiar. Identificarea riscurilor la adresa stabilității financiare sistemice, „componentă a unei integrări internaționale a sectorului financiar domestic”, presupune cunoașterea unor informații precise despre economiile țărilor față de care instituțiile financiare domestice sunt expuse. Asimetria informațiilor reprezintă un alt element important care trebuie analizat înainte de a încerca să definim stabilitatea financiară. Pe lângă formele sale cele mai cunoscute: riscul moral și selecția adversă, apare și problema pasagerului clandestin (freerider), caracteristic în special pieței de capital. Frederick Mishkin (Columbia University)

Problema pasagerului clandestin (freerider) se referă la faptul că agenții care nu-și cheltuiesc resursele pentru colectarea informațiilor profită de avantajul faptului că alte persoane care dețin informația o fac publică. Dacă cei informați iau anumite decizii, piața îi urmează. Cei care dețin informația vor împărți astfel profitul cu speculatorii și nu vor mai avea resurse necesare să colecteze informații veridice. Acest lucru cauzează selecție adversă (din cauza informațiilor reduse) și risc moral (cei informați renunță pentru că văd că ceilalți iau decizii corecte chiar dacă nu cheltuiesc resurse pentru obținerea informațiilor).

Un studiu amplu cu privire la modalitatea de definire a stabilității financiare este efectuat de Garry J. Schinasi în 2004. Autorul stabilește cinci principii cheie care trebuie luate în considerare în definirea stabilității financare. Primul principiu este acela ca stabilitatea financiară reprezintă un concept extins, incluzând diferite aspecte ale sistemului financiar: infrastructura, instituții și piețe. Un al doilea principiu folositor în formularea unei definiții este acela că stabilitatea financiară nu implică numai alocarea de către finanțe a resurselor, gestionarea riscurilor, mobilizarea economiilor și facilitarea acumulării bunăstării, dezvoltare și creștere ci și o funcționare corespunzătoare a sistemului de plăți. Al treilea principiu se referă la faptul că noțiunea de stabilitate financiară este legată nu numai de absența crizelor financiare actuale, dar și de abilitatea sistemului financiar de a limita dezechilibrele, înainte ca acestea să constituie amenințări pentru procesul economic, printr-un mecanism de autocorectție. Un al patrulea principiu important este acela că stabilitatea financiară trebuie privită în funcție de potențialele consecințe asupra economiei reale. Al cincilea principiu este acela că stabilitatea poate fi analizată atunci când reprezintă un fenomen continuu. Menținerea stabilității financiare nu cere neaparat că fiecare parte a sistemului financiar să opereze cu persistența, la cerințele maxime.

Definirea conceptului de stabilitate financiară este dificilă datorită multitudinii de elemente care îl influențează.

1.3. Definiții alternative ale stabilității financiare

În literatura de specialitate întâlnim diferite modalități de definire a stabilității financiare. Există atât definiții bazate pe enumerarea caracteristicilor stabilității financiare cât și definiții care privesc direct conceptul, dar care nu acoperă întotdeauna toate aspectele acestuia.

Michael Foot (U.K. Financial Services Authority) asociază stabilității financiare anumite elemente ale stabilității macroeconomice. Autorul afirmă că există stabilitate financiară atunci când există stabilitate monetară, o rată a șomajului apropiată de cea naturală, o încredere în piețe și instituții financiare cheie și atunci când nu există o mișcare a prețurilor activelor reale sau financiare care să conducă la o creștere a ratei inflației sau a șomajului.

Banca Centrală a Norvegiei evită să dea o definiție clară a stabilității financiare, dar evidențiază condițiile necesare asigurării acesteia. Între acestea se numără stabilitatea sectorului bancar și a sistemelor de plăți. Banca consideră de asemenea că stabilitatea economiei internaționale reprezintă o pre-condiție pentru asigurarea stabilității financiare.

În concepția Băncii Centrale a Suediei, stabilitatea financiară este redată de prevenirea riscului de către bănci.

Banca Centrala a Austriei definește la rândul său stabilitatea financiară ca situația în care piețele financiare își îndeplinesc funcțiile de alocare a resurselor, într-o manieră satisfăcătoare, chiar în cazul apariției unor șocuri.

Stabilitatea financiară nu se referă însă doar la riscurile bancare. Mai mult, un sistem financiar poate fi instabil chiar dacă resursele financiare sunt alocate satisfăcător. Stabilitatea financiară poate fi definită de asemenea ca o situație în care sectorul financiar funcționează fără discontinuități, permițând o alocare eficientă a resurselor și prezentând o capacitate de rezistență adecvată și durabilă la potențialele șocuri. O definiție asemănătoare este dată de Garry J. Schinasi „Un sistem financiar se află în situația de stabilitate atunci când este capabil să faciliteze (și nu să împiedice) performanțele economiei, și să înlăture dezechilibrele financiare care apar din interiorul său, ca rezultat al evenimentelor adverse și neanticipate”.

Guvernatorul B.N.R, Mugur Isărescu spune că „stabilitatea financiară este situația în care sistemul financiar este capabil să atragă și să plaseze fonduri bănești în mod eficient și să reziste la șocuri fără a aduce prejudicii economiei reale”.

Andrew Crockett (Bank for International Settlements and Financial Stability Forum) analizează stabilitatea financiară din punctul de vedere al lipsei instabilității, care „reprezintă o situație în care performanțele economice sunt potențial afectate de către fluctuația prețurilor activelor sau de către incapacitatea unei instituții financiare de a-și respecta obligațiile contractuale”.

Frederick Mishkin (Columbia University) arată că instabilitatea financiară „apare atunci când șocurile sistemului financiar interferează cu fluxul de informații astfel încât sistemul financiar nu poate să-și mai îndeplinească sarcinile de a canaliza fondurile către oportunitățile de investiții productive”. Autorul susține că termenul de instabilitate financiară este adesea înlocuit cu cel de fragilitate financiară sau vulnerabilitate financiară, toate cele trei noțiuni reprezentând o stare a sistemului financiar care nu permite funcționarea corespunzătoare a acestuia sau pune în pericol funcționarea corespunzătoare.

Stabilitatea financiară se traduce prin eficacitatea și soliditatea sistemului financiar, iar dificultatea definirii sale rezidă în faptul că ea nu se rezumă doar la un obiectiv cifric, deși studii recente arată că nivelul stabilității financiare poate fi cuantificat.

CAPITOLUL II. BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ȘI ROLUL ACESTEIA PRIVIND STABILITATEA FINANCIARĂ

Rolul BNR în menținerea stabilității financiare

“Obiectivul fundamental al Băncii Naționale a României este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Potrivit ultimelor evoluții, sistemul bancar românesc poate fi apreciat ca fiind unul stabil în ansamblul său, cu un nivel al capitalizării, solvabilității și lichidității conform cu cerințele prudențiale, în pofida creditării accelerate de pe parcursul ultimilor ani și a adâncirii implicațiilor crizei internaționale. ”

Banca Națională a României are un rol intrinsec în menținerea stabilității financiare, date fiind responsabilitățile ce rezultă din dubla sa ipostază de autoritate monetară și prudențială. Atribuții subsumate obiectivelor de stabilitate financiară sunt exercitate atât prin reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, cât și prin formularea și transmiterea eficientă a măsurilor de politică monetară și supravegherea funcționării în condiții optime a sistemelor de plăți și decontări de importanță sistemică. Totodată, este necesară identificarea riscurilor și vulnerabilităților întregului sistem financiar, în ansamblul său și pe componentele sale, deoarece monitorizarea stabilității financiare este preventivă. Apariția și dezvoltarea unor disfuncționalități, precum evaluarea incorectă a riscurilor și ineficiența alocării capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar și stabilitatea economică.

Cooperarea dintre Banca Națională a României și celelalte autorități de reglementare și supraveghere a diferitelor sectoare ale sistemului financiar românesc s-a intensificat treptat, pe măsură ce sistemul financiar românesc, în ansamblul său, a devenit mult mai dinamic și complex, determinând întrepătrunderi la nivel instituțional. Astfel a devenit necesară conlucrarea dintre autoritățile responsabile cu autorizarea, reglementarea, supravegherea și controlul piețelor componente ale sistemului financiar, pentru a asigura transparența și integritatea sistemului financiar și a piețelor sale componente, respectarea cadrului legal aplicabil, precum și lărgirea cadrului național de stabilitate financiară.

Banca Națională a României organizează anual, împreună cu Fondul Monetar Internațional, un seminar regional pe teme de stabilitate financiară. Analiza subiectelor de interes general pentru stabilitatea sistemului financiar și dezvoltarea cooperării la nivel regional reprezintă obiectivele primordiale ale seminarului, atingerea acestora fiind realizată deopotrivă prin implicarea specialiștilor în domeniu ai Fondului Monetar Internațional și reprezentanților țărilor participante.

Cadrul de supraveghere și reglementare prudențială din România

Deficiențele sistemelor financiare au stat la baza crizelor financiare recente, cu costuri economice și sociale importante. Din această cauză preocupările specialiștilor se îndreaptă din ce în ce mai mult către creșterea transparenței piețelor și către elaborarea unui sistem de reglementare, supraveghere și control prudențial cât mai eficient. Activitatea de reglementare și supraveghere prudențială este un pilon important al stabilității financiare.

Dacă în urmă cu câțiva ani supravegherea prudențială viza doar soliditatea instituțiilor financiare individuale, în ultimul timp această activitate a trecut treptat din sfera microeconomiei în cea a macroeconomiei, ca urmare a fenomenelor de contagiune care există pe piețele financiare și a interdependențelor din ce în ce mai pronunțate între participanții pe aceste piețe. Astfel a luat naștere o abordare macroprudențială, care nu-și propune doar să elimine riscurile asociate fiecărei instituții în parte, ci are drept scop prevenirea riscurilor sistemice, mult mai dificil de identificat.

Necesitatea activității de reglementare și supraveghere

Dereglementarea, inovațiile financiare, deschiderea piețelor financiare au în primul rând consecințe benefice. Dar, în timp ce liberalizarea mișcărilor de capital permite debitorilor să apeleze la surse de finanțare mai variate și investitorilor să-și diversifice riscurile, situație care în sine este benefică, aceasta favorizează în același timp investițiile excesive și asumarea de riscuri importante. Riscurile se intensifică și pe măsura creșterii concurenței, o consecință directă a globalizării.

Sectorul financiar se află într-o continuă evoluție, caracterizată de câteva aspecte specifice dintre care amintim: importanța din ce în ce mai mare a piețelor financiare și volatilitatea acestora, inovațiile financiare și procesul de creștere a integrării diferitelor sisteme financiare naționale. Pe fondul acestor evoluții, activitatea de supraveghere și reglementare prudențială care are drept scop înlăturarea riscurilor din piață și stabilirea unui cadru de reglementare care să ofere siguranță participanților, a căpătat o atenție deosebită.

Problema care apare însă este maniera în care trebuie efectuată reglementarea și supraveghere prudențială. Inovațiile financiare și dereglementarea piețelor au rezultate pozitive, dar riscurile asociate sunt de asemenea importante. Așa cum spunea un vechi proverb din China, „mierea este dulce dar albinele înțeapă”. În consecință, trebuie găsită o cale prin care cei care acționează pe piețele financiare să profite de avantajele liberalizării piețelor, fără a face obiectul manifestării riscurilor financiare.

În cadrul sistemelor financiare în general, și în particular în cadrul sistemului financiar românesc, sectorul bancar ocupă o poziție aparte. Activele instituțiilor bancare din România sunt cu mult mai importante decât activele societăților de asigurări și cele ale instituțiilor de investiții financiare. În consecință, necesitatea existenței unui cadru adecvat de supraveghere a instituțiilor de credit reprezintă o provocare continuă pentru autorități. Băncile sunt speciale deoarece falimentul uneia amplifică riscul sistemic și pentru că lipsa lichidității din sectorul bancar reprezintă o sursă directă a instabilității financiare.

Activitatea de reglementare și supraveghere trebuie efectuată astfel încât să contribuie la asigurarea stabilității financiare. O problemă care apare în cazul reglementării și supravegherii restrictive a sistemului bancar este o posibilă reducere a profitabilității băncilor și o diminuare a procesului de inovare. O reglementare excesivă poate afecta performanțele sistemului și totodată stabilitatea financiară. Pe de altă parte, o supraveghere eficientă și o bună reglementare, precum și un management al riscurilor pot contribui la gestionarea vulnerabilităților și riscurilor, cu efecte benefice asupra stabilității.

Instituțiile bancare sunt supuse unei supravegheri macroeconomice,care are drept scop menținerea stabilității valorii interne și externe a monedei naționale si unei supravegheri microeconomice, denumită și supraveghere microprudențială, care are drept scop limitarea riscurilor pe care și le asumă băncile și celelalte instituții financiare, precum și evaluarea solidității fiecărei instituții în parte.

Perspectiva microprudențială și macroprudențială a supravegherii

Sursa: Borio (2003)

Distincția dintre dimensiunea microprudențială și macroprudențială a stabilității financiare este bine trasată în termeni de obiective ale sarcinilor și în termeni de concepție a mecanismelor, influențând rezultatele economice. Obiectivul macroprudențial poate fi definit ca cel care limitează costurile economice ale dezechilibrelor financiare, inclusiv cele care reprezintă o consecință a riscului moral indus de politicile practicate. Aceasta se referă adesea la limitarea riscului sistemic. Obiectivul microprudențial poate fi privit ca limitarea probabilității de faliment a instituțiilor individuale. Altfel spus, perspectiva macroprudențială se referă la performanța globală a portofoliului, în timp ce abordarea microprudențială dă ponderi egale și separate, fiecărui titlu din portofoliu.

În concluzie, instituirea supravegherii bancare nu semnifică o lipsă de încredere în funcționarea băncilor. Băncile sunt libere să acționeze potrivit politicilor și strategiilor proprii, dar unele aspecte deosebite ale activității acestora necesită a fi reglementate și monitorizate de către o autoritate de control. Activitatea societăților de asigurări și de investiții financiare trebuie la rândul ei atent monitorizată.

Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară

Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară (CNSF) este autoritatea alcătuită din Ministrul Finanțelor Publice, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Președintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cu rol de coordonare a sarcinilor legate de stabilitatea financiară și gestionarea crizelor financiare în România.

   CNSF a fost înființat prin încheierea, la data de 31 iulie 2007, a Acordului între Ministerul Economiei și Finanțelor, Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru cooperare în domeniul stabilității financiare și al gestionării crizelor financiare.

Obiectivele CNSF

Obiectivul central al Comitetului constă în asigurarea stabilității sistemului financiar, prin promovarea unui schimb de informații permanent și eficient între autoritățile membre, precum și prin evaluarea, prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de criză financiară la nivelul instituțiilor financiare individuale, a grupurilor financiare sau a pieței financiare în ansamblu. 

Atribuțiile CNSF

  Principalele atribuții ale Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară vizează promovarea unui schimb permanent și eficient de informații între autoritățile responsabile cu reglementarea și supravegherea diferitelor sectoare ale sistemului financiar și Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și evaluarea, prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de criză financiară la nivelul instituțiilor financiare individuale, a grupurilor financiare sau a pieței financiare în ansamblu. Este de menționat că acțiunile de cooperare în cadrul Acordului se desfășoară fără a se prejudicia competențele și responsabilitățile autorităților semnatare, care decurg din prevederile legislației în vigoare în baza cărora acestea își desfășoară activitatea.

Istoria CNSF

  Evoluțiile din ultimii ani ale sistemului financiar românesc au făcut necesar ca autoritățile responsabile cu autorizarea, reglementarea, supravegherea și controlul piețelor componente ale sistemului financiar să conlucreze pentru a asigura transparența și integritatea sistemului financiar și a piețelor sale componente, respectarea cadrului legal aplicabil, precum și lărgirea cadrului național de stabilitate financiară. 
     „Astfel, la data de 10 martie 2006, Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au semnat Protocolul pentru cooperare în vederea promovării stabilității sistemului financiar în ansamblu și pe componentele sale. La data de 14 decembrie 2006, la protocolul menționat a aderat și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. ”

 Cerințele Uniunii Europene referitoare la managementul crizelor financiare, la care statele membre – prin urmare și România – trebuie să se alinieze, în vederea întăririi capacității autorităților naționale de a gestiona potențialele situații de criză financiară, impun existența unui acord de cooperare între toate autoritățile naționale de supraveghere a sistemului financiar, banca centrală și ministerul de finanțe, având ca obiectiv central schimbul de informații, precum și prevenirea, evaluarea și gestionarea potențialelor probleme cu impact sistemic. În vederea implementării acestor cerințe, la data de 31 iulie 2007 a fost semnat Acordul între Ministerul Economiei și Finanțelor, Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru cooperare în domeniul stabilității financiare și al gestionării crizelor financiare, în baza căruia a fost înființat Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară.

   Totodată, la data de 1 iunie 2008 a intrat în vigoare Acordul de cooperare între autoritățile de supraveghere financiară, băncile centrale și ministerele de finanțe din Uniunea Europeană privind stabilitatea financiară transfrontalieră. Din partea României, acordul respectiv a fost semnat de către Banca Națională a României, Ministerul Economiei și Finanțelor, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Acest acord a înlocuit Acordul de cooperare dintre autoritățile de supraveghere bancară, băncile centrale și ministerele de finanțe din țările Uniunii Europene în domeniul situațiilor de criză financiară, care a fost semnat în anul 2005. Noul acord include: principiile comune; un cadru analitic comun de evaluare a implicațiilor sistemice ale unor potențiale crize, în vederea asigurării unei terminologii comune aplicabile crizelor financiare transfrontaliere de către toate autoritățile relevante și crearea premiselor pentru efectuarea în timp util a evaluărilor necesare în vederea facilitării adoptării de decizii în situații de criză; un ghid practic pentru gestionarea crizelor, care să reflecte o înțelegere comună a etapelor și procedurilor de parcurs într-o situație de criză transfrontalieră. 

Menținerea stabilității financiare – măsuri

Alături de instrumentele utilizate, există și măsuri care trebuie luate pentru asigurarea stabilității, măsuri care nu se referă explicit la stabilitatea financiară, dar care contribuie la menținerea acesteia. Toate seturile de măsuri care sunt luate pentru asigurarea stabilității macroeconomice contribuie la funcționarea corespunzătoare a sistemului financiar și invers.

„ În vederea asigurării stabilității, Allen și Wood disting două mari categorii de măsuri: cele preventive, care se iau pentru corectarea dezechilibrelor din sistem, înainte ca acestea să conducă la un episod de instabilitate financiară și cele de remediere, care trebuie luate atunci când ineficiența măsurilor preventive a făcut ca sistemul financiar să traverseze o perioadă de instabilitate. ”

Cele mai importante și eficiente măsuri sunt măsurile din prima categorie, cele preventive. Acestea se referă în principal la activitatea de reglementare și supraveghere a sistemului financiar și la cadrul instituțional de supraveghere (rolul băncilor centrale și al altor autorități de reglementare și supraveghere). De asemenea trebuie pus accentul pe riscurile potențiale a căror materializare poate cauza apariția unei noi crize financiare. Alături de instituții și piețe, un alt pilon important al asigurării stabilității financiare este reprezentat de identificarea modalităților cantitative de evaluare a stabilității financiare.

„Legat de identificarea elementelor care asigură stabilitatea sistemului financiar, Donath și Cismaș au o abordare distinctă. ” Autoarele nu vorbesc despre măsuri ce trebuiesc luate, ci despre anumite condiții ce trebuie îndeplinite pentru a avea un sistem financiar stabil, și anume:

Condiții macroeconomice favorabile obținute prin intermediul politicilor ce urmăresc sustenabilitatea creșterii economice, stabilitatea prețurilor, soliditatea finanțelor publice sau o rată de economisire adecvată;

Condiții structurale adecvate susținute de o fiscalitate care să promoveze inițiativa și de piețe financiare competitive și eficiente;

Infrastructură instituțională a piețelor financiare care să permită evidențierea clară a drepturilor și obligațiilor participanților la tranzacțiile financiare.

În cursul anului 2012, cadrul legislativ a fost completat prin introducerea măsurilor de stabilizare, ca instrumente pe care banca centrală le poate utiliza atunci când o instituție de credit se află în oricare dintre situațiile de declanșare a procedurii de administrare specială și/sau s-a dispus măsura suspendării drepturilor de vot în privința acționariatului care deține controlul asupra instituției de credit, în condițiile existenței unei amenințări la adresa stabilității financiare. Actul normativ a fost avizat și de Banca Centrală Europeană. Măsurile de stabilizare prevăzute de reglementarea menționată vizează:

a) transferul total sau parțial de active și pasive ale unei instituții de credit către una sau mai multe instituții eligibile;

b) implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar în calitate de administrator delegat și, după caz, de acționar, dacă anterior s-a dispus măsura suspendării drepturilor de vot în privința acționariatului care deține controlul asupra instituției de credit respective;

c) transferul de active și pasive de la o instituție de credit către o bancă-punte care se constituie în acest scop.

Măsurile de stabilizare menționate pot fi aplicate numai în situația în care există o amenințare la adresa stabilității financiare, iar măsurile de supraveghere aflate la dispoziția băncii centrale nu au condus la îmbunătățirea situației respectivei instituții de credit, sau atunci când deteriorarea rapidă a poziției financiare și prudențiale a instituției de credit pune în pericol stabilitatea financiară. Este de menționat că aplicarea măsurilor de stabilizare a fost concepută cu respectarea următoarelor principii:

Evitarea perturbării funcționării normale a sistemului financiar și a economiei reale, în situația în care o instituție de credit care reprezintă o amenințare la adresa stabilității financiare se confruntă cu dificultăți financiare;

Utilizarea în principal a resurselor financiare din sectorul privat, pentru finanțarea măsurilor de stabilizare;

Acordarea priorității la transfer a depozitelor garantate;

Caracterul temporar al măsurilor de stabilizare care nu presupun transferul imediat de active și/sau pasive către o entitate privată, acestea fiind urmate într-o perioadă de maximum doi ani (care poate fi prelungită numai pentru motive temeinice) de apelarea la soluții oferite de piață;

Acordarea de despăgubiri de către instanțele de judecată persoanelor prejudiciate ca urmare a aplicării măsurilor de stabilizare. Pot face obiectul măsurilor de stabilizare doar instituțiile de credit, persoane juridice române, având în vedere că sucursalele instituțiilor de credit, persoane juridice străine, se află sub jurisdicția instituțiilor de credit ale căror dezmembrăminte le reprezintă, fiindu-le aplicabile numai o parte dintre prevederile legale care reglementează activitatea instituțiilor de credit în România.

Măsurile de stabilizare se aplică instituțiilor de credit în dificultate care reprezintă o amenințare la adresa stabilității financiare. În evaluările efectuate periodic pentru determinarea caracterului sistemic al unei instituții de credit, Banca Națională a României are în vedere definiția dată de Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS), respectiv: „riscul de perturbare a sistemului financiar care poate genera consecințe negative grave pentru piața internă și economia reală. Toate tipurile de entități financiare intermediare, piețe și infrastructuri financiare pot fi importante din punct de vedere sistemic într-o anumită măsură”. Totodată, sunt avute în vedere și recomandările Băncii Centrale Europene referitoare la evaluarea riscului sistemic.

Criteriile avute în vedere de către banca centrală în procesul de evaluare a caracterului sistemic al unei instituții de credit vizează în special prezența instituției de credit pe principalele piețe specifice activității bancare (credite, depozite, titluri de stat, piața interbancară, plăți etc.), dar și alte circumstanțe specifice instituției de credit (inclusiv gradul de dependență de banca-mamă), în măsura în care acestea sunt relevante. Pentru evaluarea caracterului sistemic al unei instituții de credit se utilizează analize cantitative și calitative. Analiza cantitativă se bazează atât pe o abordare multicriterială, cât și pe una monocriterială, care permite reevaluarea deciziei, în situația în care instituția de credit este considerată a fi fundamentală în funcționarea pieței de referință pentru criteriul ales. Decizia finală este adoptată cu luarea în considerare a aspectelor calitative specifice instituției.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ. RAPORTUL DE STABILITATE FINANCIARĂ AL B.N.R PENTRU ANUL 2013 *

Stabilitatea financiară s-a menținut robustă de la data Raportului anterior (septembrie 2012). Menținerea stabilității financiare s-a realizat în condițiile persistenței provocărilor la adresa acesteia, manifestate pe fondul unui context internațional care a rămas difi cil, chiar dacă balanța riscurilor a înregistrat îmbunătățiri în ceea ce privește evoluțiile macroeconomice interne. Principalele vulnerabilități care caracterizează sectorul bancar – nivelul important al creditelor neperformante în condițiile unei dinamici negative a creditării sectorului privat, precum și accelerarea procesului de dezintermediere financiară transfrontalieră – rămân în limite gestionabile. Solvabilitatea, gradul de acoperire cu provizioane a riscurilor și lichiditatea s-au încadrat în niveluri adecvate, permițând sectorului bancar să facă față fără dificultăți majore unor eventuale evoluții nefavorabile de intensitate moderată. Principalele provocări la adresa stabilității fi nanciare pentru perioada următoare, similare celor de la nivelul majorității economiilor statelor membre ale UE, sunt: reluarea creditării în condiții sustenabile, pe fondul continuării și chiar al intensificării procesului de dezintermediere financiară care se manifestă la nivel internațional, precum și gestionarea adecvată a calității activelor bancare, inclusiv prin asigurarea unui echilibru funcțional între costurile și beneficiile diverselor soluții de administrare a expunerilor neperformante.

Finalizarea cu succes a acordului preventiv de finanțare încheiat cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, precum și semnarea unui nou acord similar care să asigure continuarea reformelor necesare consolidării macrostabilității interne și a sistemului financiar autohton contribuie la menținerea stabilității financiare.

Sectorul bancar românesc a continuat să fi e bine protejat față de diversele evoluții nefavorabile care s-au manifestat atât pe plan local, cât și pe plan internațional.

Principalele evoluții externe cu impact nefavorabil asupra stabilității financiare din România rămân cele identificate și în Raportul anterior:

contextul economic internațional, în special cel european, se menține dificil, pe fondul

(B) continuării procesului de ajustare a bilanțurilor de către marile grupuri bancare europene, cu consecințe în reducerea expunerilor, inclusiv către sectorul bancar autohton.

De la data publicării Raportului precedent, situația de pe piețele financiare internaționale a cunoscut o relativă detensionare, dar care a inclus și scurte perioade de reluare a aversiunii la risc.

Autoritățile din UE și-au continuat eforturile pentru menținerea stabilității financiare și reluarea sustenabilă a creditării sectorului real:

În primul rând, s-a definit o nouă arhitectură de supraveghere și de reglementare bancară, prin înființarea Uniunii Bancare Europene.

În al doilea rând, s-au îmbunătățit programele de sprijin financiar pentru statele care se confruntă cu probleme financiare severe.

În al treilea rând, au continuat eforturile pentru dezvoltarea, la nivel european, a instrumentelor de monitorizare a riscurilor sectorului financiar.

Vulnerabilitățile identificate în anul 2013 sunt:

Deteriorarea profi tabilității instituțiilor de credit în contextul unui mediu economic fragil;

Menținerea tensiunilor generate de criza datoriilor suverane, deși la un nivel mai scăzut comparativ cu cel înregistrat la data Raportului anterior;

Reevaluarea primei de risc pe piețele financiare globale;

Creșterea riscului finanțării instituțiilor de credit în țările cu probleme financiare în sectorul public.

Cum se comensurează stabilitatea financiară?

Nu există un indicator agregat, acceptat pe scară largă, care să cuantifice stabilitatea financiară.

În contrapartidă, sunt propuși numeroși indicatori specifici:

Comisia Europeană → Scoreboard (echilibru macroeconomic intern și extern)

Comitetul European pentru Risc Sistemic → Dashboard (evaluare risc macro, de credit, de piață, lichiditate, profitabilitate și solvabilitate, de interdependență)

Fondul Monetar Internațional → Financial Soundness Indicators (monitorizare sector bancar, companii, populație, imobiliar, piața de capital etc.)

Procesul de selecție a indicatorilor privind monitorizarea stabilității financiare este la început. Indicatorul relevant:

Are capacitate bună de a avertiza asupra riscurilor mulțumitor în avans?

Care este pragul critic de semnal?

Cum se gestionează erorile de tip I și II?

Un indicator poate fi utilizat pentru o regiune sau este specific fiecărei țări?

Sectoare și piețe ale sistemului financiar monitorizate de către BNR

Sectorul bancar

Analize specifice privind:

Profitabilitatea

Solvabilitatea

Lichiditatea

Acoperirea pierderilor cu provizioane

Structura activelor și pasivelor

Grafic 1. Evoluția profitabilității și rentabilității

Ușoara îmbunătățire a eficienței activității operaționale din semestrul II, reflectată de valoarea descendentă a indicatorului cost/venit față de nivelul atins la 30 iunie 2012, nu a fost suficientă pentru a contrabalansa evoluția cheltuielilor nete cu provizioanele IFRS aferente riscului de credit (Grafic 1). Astfel, începând cu luna august 2012, profi tabilitatea sistemului bancar românesc a reintrat în teritoriul negativ, pe fondul continuării acumulării de credite neperformante, dar și ca urmare a unei ample acțiuni de reevaluare a garanțiilor efectuate la solicitarea BNR.

Grafic 2. Evoluția indicatorilor de adecvare a capitalului

În perioada parcursă de la ultimul Raport asupra stabilității financiare, indicatorii utilizați pentru evaluarea gradului de adecvare a capitalului, calculați la nivelul sistemului bancar românesc (Grafic 2), s-au menținut la niveluri ridicate, după cum urmează:

indicatorul de solvabilitate s-a cifrat la 15 la sută în luna decembrie 2012 și, respectiv, la 14,7 la sută în iunie 2013 (nivel similar celui din iunie 2012);

rata fondurilor proprii de nivel 1 în funcție de riscul de credit s-a menținut la nivelul ridicat consemnat în perioada anterioară (16,4 la sută în iunie 2013);

rata fondurilor proprii de nivel 1, care ia în calcul cerința totală de capital (respectiv suma cerințelor pentru riscul de credit, riscul operațional, riscul de piață și riscul de decontare/livrare), a fost de 13,6 la sută în iunie 2013 (nivel similar celui aferent aceleiași perioade din anul anterior). Nivelul ratei fondurilor proprii de nivel 1 este foarte apropiat de cel al indicatorului de solvabilitate, situație care refl ectă calitatea ridicată a fondurilor proprii aparținând băncilor persoane juridice române și capacitatea acestora de a face față eventualelor șocuri adverse.

Nivelul menționat al indicatorilor de evaluare a gradului de adecvare a capitalului la riscuri consemnat de sistemul bancar românesc creează premisele pentru implementarea corespunzătoare a cerințelor suplimentare de capital impuse de reglementările Basel III, care urmează a fi introduse în legislația națională prin pachetul legislativ CRDIV/CRR aplicabil începând cu 2014 (implementarea pachetului va fi făcută gradual, până la finele anului 2018).

Sectorul financiar nebancar

Analize specifice privind:

Sectorul asigurărilor

Fondurile de pensii private

Instituțiile financiare nebancare

Grafic 3. Structura sistemului financiar (pondere active nete în PIB)

În contextul economic determinat de prelungirea tensiunilor din piețele financiare internaționale și de încetinirea dinamicii PIB real pe plan național, gradul de intermediere fi nanciară – evaluat ca ponderea în PIB a activelor sistemului fi nanciar – a continuat să se reducă în anul 2012 (Grafic 3.), însă cu un ritm de scădere inferior celui înregistrat în anul precedent. În structura activelor sistemului financiar, cea mai mare parte o dețin instituțiile de credit, urmate de sectorul IFN și de fondurile de investiții. În anul 2012, activele sectorului bancar au înregistrat o creștere modestă, în timp ce sectorul IFN s-a restrâns.

Grafic 4. Activitatea sectorului IFN

În perioada parcursă de la Raportul anterior, activitatea sectorului IFN a cunoscut o scădere ușoară. Astfel, la data de 30 iunie 2013, activul bilanțier agregat al sectorului s-a situat la un nivel de 32,8 miliarde lei, în timp ce creditele acordate au însumat 22 miliarde lei, marcând o reducere nominală cu 1,6 la sută, respectiv cu 5,4 la sută față de iunie 2012 (Grafic 4.). În aceeași perioadă, cota de piață a IFN, determinată în funcție de ponderea creditelor acordate sectorului privat, s-a redus ușor, până la nivelul de 8,9 la sută. Rata de creștere a creditelor acordate de IFN a continuat să fie corelată cu variațiile înregistrate în portofoliul de credite al instituțiilor de credit, mediul economic intern și internațional afectând condițiile de creditare din ambele sectoare ale sistemului financiar.

Sectorul companii nefinanciare

Analize specifice privind:

Evoluția și structura creditului; accesul la finanțare

Disciplina la plată:

Capacitatea de onorare a serviciului datoriei la bănci

Onorarea obligațiilor față de partenerii comerciali și față de stat

Incidente de plată

Sănătatea financiară a firmelor

Grafic 5. Creditele neperformante ale companiilor nefinanciare, în funcție de moneda de acordare

Calitatea portofoliului de credite acordate firmelor a continuat să se reducă. La scăderea capacității companiilor de a-și rambursa creditele a contribuit și întărirea prociclică a standardelor de creditare ale băncilor, pe fondul acțiunii canalului de creditare care afectează eterogen firmele. Rata creditelor neperformante s-a majorat la 23,4 la sută în august 2013 (față de 14,4 la sută în decembrie 2011, Grafic 5.). Dinamica nefavorabilă a fost influențată în principal de creșterea mai accentuată a volumului creditelor neperformante comparativ cu cea a volumului de credite acordate de către băncile autohtone (65 la sută, comparativ cu 1,4 la sută, decembrie 2011 – august 2013), pe fondul unei cereri de fi nanțare mai reduse și al continuării înăspririi standardelor de creditare de către bănci. Finanțările în valută acordate fi rmelor rămân în continuare mai riscante decât cele în lei, ceea ce pledează pentru continuarea procesului aflat în derulare de echilibrare a creditării pe monede. Ritmul de creștere a volumului creditelor neperformante acordate în valută este mai mare decât cel în monedă națională, astfel că începând cu luna august 2013 rata creditelor neperformante în primul caz a depășit-o pe cea aferentă în lei (23,5 la sută față de 23,4 la sută).8

Grafic 6. Evoluția ratei creditelor neperformante (NPL)

Rata creditelor neperformante aferente companiilor nefinanciare, la nivel județean (septembrie 2013)

Sursa: MFP, CRC, calcule BNR

Sectorul populație

Analize specifice privind:

Structura și evoluția averii populației

Poziția valutară

Gradul de îndatorare

Capacitatea de onorare a serviciului datoriei la bănci

Grafic 7. Avuția netă a populației

Sporirea economisirii bancare a avut un efect pozitiv atât asupra structurii, cât și asupra dinamicii avuției nete a populației (Grafic 7.). Creșterea depozitelor bancare, alături de majorarea deținerilor de numerar și de titluri de stat, a îmbunătățit lichiditatea și a redus riscul activelor financiare ale populației. Ponderea activelor lichide fără risc în totalul activelor fi nanciare a continuat să crească pe parcursul anului 2012 (ajungând la 43 la sută din total active financiare). Majorarea depozitelor bancare și a celorlalte active lichide, concomitent cu diminuarea datoriilor, a dus la o creștere mai rapidă a componentei activelor financiare nete comparativ cu cea a activelor imobiliare și la inversarea tendinței descrescătoare înregistrate de avuția netă începând cu anul 2008 (avuția netă a crescut cu 6,3 la sută în anul 2012, Grafic 7.).

Grafic 8. Rata creditelor neperformante, pe tipuri de produse, septembrie 2013

Rata creditelor neperformante pentru sectorul populației la nivel județean (septembrie 2013)

Sursa: MFP, CRC, calcule BNR

Sectorul imobiliar

Analize specifice privind:

Creditarea cu garanții ipotecare a populației și riscul de credit aferent

Creditarea cu garanții ipotecare a companiilor și riscul de credit aferent

Creditarea firmelor din construcții și imobiliare și evoluția riscului de credit

Evoluții de ansamblu ale pieței imobiliare

Grafic 9. Evoluția LTV companii și populație

Grafic 10. Rata de neperformanță aferentă creditelor acordate IMM după timpul de garantare a creditelor

În cazul companiilor, rata creditelor neperformante pentru creditele garantate cu ipoteci se menține mai ridicată decât cea pentru creditele care nu au o astfel de garanție (25,7 la sută față de 17,1 la sută, în august 2013). Acest comportament se evidențiază atât în cazul IMM (29,8 la sută față de 25,4 la sută), cât și în cel al corporațiilor (9,6 la sută comparativ cu 7,9 la sută, în august 2013, Grafic 10.). Mai mult, spre deosebire de expunerile colateralizate cu garanții ipotecare, creditele cu garanții primite de la instituțiile administrației publice sau asimilate, precum și cele care au drept garanție depozite colaterale au un serviciu al datoriei net superior. Neperformanțele înregistrate de portofoliile cu aceste garanții reprezintă 8,8 la sută, respectiv 8 la sută (comparativ cu o neperformanță de 25,7 la sută înregistrată de portofoliul de credite garantat cu ipoteci, în august 2013).

Piețe financiare

Analize specifice privind:

– Piața monetară

– Piața titlurilor de stat

– Piața valutară

– Piața de capital

Grafic 11. Evoluția principalelor cursuri de schimb din regiune

Pe fondul modificării apetitului față de risc al investitorilor din România, moneda națională a fost cotată în luna iulie 2012 la minime istorice în raport cu euro (Grafic 11.). Această schimbare a percepției față de risc a fost infl uențată atât de factori externi, precum tensiunile fi scale din zona euro și externalitățile negative ale acestora asupra sectorului financiar, cât și de tensiunile politice din țara noastră. Un rol important l-a avut totodată și retrogradarea la negativ a perspectivei califi cativului suveran pentru România operată de agenția de rating Moody’s la sfârșitul lunii iunie. Ulterior lunii iulie 2012, traiectoria cursului de schimb al leului în raport cu euro s-a decuplat față de tendințele înregistrate de valutele din regiune. Încheierea procesului electoral, îmbunătățirea percepției investitorilor asupra riscului asociat pieței financiare românești coroborată cu diminuarea aversiunii globale față de risc și creșterea cererii nerezidenților pentru titluri de stat în lei au contribuit la situarea cursului leu/euro pe o pronunțată pantă descendentă în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013. În lunile următoare, leul a arătat o tendință relativ stabilă în raport cu moneda europeană. Această tendință s-a menținut până la sfârșitul lunii mai, când tensiunile din piețele internaționale au determinat o depreciere semnificativă a monedei naționale, precum și a principalelor valute din regiune în raport cu euro.

Grafic 12. Dinamica indicilor bursieri din regiune (perioada de referință: ianuarie 2011)

Indicele BET a înregistrat cele mai importante creșteri din regiune în perioada ianuarie 2012 – iunie 2013 (Grafic 12.). Pe ansamblu, indicii bursieri reprezentativi din România, Cehia și Polonia au consemnat dinamici asemănătoare, amplitudinea fluctuațiilor diferind de la o bursă la alta în funcție de condițiile mediului economic și financiar, precum și de riscul perceput de investitori pentru fiecare țară în parte.

În trimestrul I din 2013 a avut loc o întrerupere a tendinței ascendente înregistrate de indicii bursieri din regiune, începută din trimestrul II 2012. În schimb, debutul trimestrului II 2013 a fost marcat de corecții ale burselor din regiune, cauzate îndeosebi de încetinirea ritmului de redresare a economiei americane, după publicarea mai multor rapoarte cu privire la activitatea economică din primul trimestru. Dincolo de corelarea indicilor listați la BVB cu cei din SUA în regimurile de corecție, investitorii de la București au adoptat și poziții de așteptare, în condițiile unui nivel scăzut al lichidității zilnice. Indicele BET a arătat un grad ridicat de rezistență la șocurile negative din piețele bursiere internaționale, după cum se poate observa și din distribuția cumulată a randamentelor. Contribuții importante la evoluția favorabilă a indicelui BET au revenit unor factori precum creșterea cererii pentru plasamente în lei, evoluția peste așteptări a unor indicatori macroeconomici și continuarea procesului de consolidare fiscală.

Sisteme de plăți și de decontare

BNR are rol în monitorizarea:

Sistemelor de plăți

– ReGIS

– SENT

B. Sistemelor de decontare

– DSClear

– RoClear

– SaFIR

Grafic 13. Valoarea ordinelor de transfer decontate în sistemul ReGIS

Valoarea tranzacțiilor a crescut în prima parte a anului 2012 pe fondul intensificării operațiunilor de piață monetară de tip repo ale BNR, precum și al unui volum însemnat de lichiditate pe parcursul zilei accesată de instituțiile de credit de la BNR, însă valorile decontate în sistemul ReGIS au revenit ulterior la nivelul anului 2011 (Grafic 13.). Tranzacțiile derulate de Trezoreria Statului reprezintă o pondere foarte scăzută în cadrul ReGIS. Creșterea economică redusă, alături de stagnarea gradului de intermediere fi nanciară nu au permis majorarea semnificativă a valorilor decontate din sistemul ReGIS.

Grafic 14. Ponderea individuală a primilor 10 participanți instituții de credit la sistemul de plăți ReGIS

Începând cu anul 2010 rata de concentrare a sistemului, calculată atât din perspectiva volumului, cât și a valorii ordinelor de transfer compensate, se menține constantă în intervalul cuprins între 57 la sută și 58 la sută (mult sub pragul de 80 la sută care poate să conducă la manifestarea riscului de domino). Pe primele trei poziții din cele cinci avute în vedere în calcularea acestui indicator se mențin aceiași trei participanți cu cote de piață individuale comparabile (Grafic 14.). Administratorul sistemului SENT a vizat lărgirea activității sistemului prin modifi carea regulilor acestuia, pe de o parte prin extinderea gamei de participanți eligibili pentru participarea la sistem, iar pe de altă parte prin introducerea opțiunii de participare indirectă la sistem.

Sectorul extern (1)

Monitorizare atentă privind:

Evoluțiile macroeconomice, în special a principalilor parteneri comerciali ai României

Sănătatea sistemului financiar din principalele țări de proveniență a capitalurilor

Evoluții ale cadrului de guvernanță economică din Uniunea Europeană

Grafic 15. Indicatori macroeconomici pentru România și țări din regiune

Economia României a înregistrat o îmbunătățire importantă a cadrului macroeconomic în raport cu țările europene din regiune (Grafic 15.). Creșterea economică în această regiune a fost în general negativă în anul 2012, cu excepția Poloniei (1,9 la sută), Bulgariei (0,8 la sută) și României (0,7 la sută). Pentru anul 2013, prognozele Comisiei Europene indică România ca având cea mai alertă creștere economică din regiune, în condițiile continuării procesului de consolidare fi scală și de menținere a datoriei publice la un nivel relativ scăzut.

Sectorul extern (2)

Monitorizarea echilibrului extern:

Sustenabilitatea deficitului de cont curent

Competitivitatea firmelor implicate în activități de comerț exterior și capacitatea acestora de a face față unor evoluții nefavorabile

Evoluții structurale în balanța comercială

Riscurile provenind din dinamica și structura fluxurilor internaționale de capital

Grafic 16. Indicatori aferenți companiilor de comerț exterior

La nivel agregat, exportatorii neți și-au diminuat profitabilitatea, iar la nivel individual numărul firmelor de export net care înregistrează pierdere a fost în creștere. Rentabilitatea capitalurilor în cazul exportatorilor neți a continuat să rămână mai ridicată decât media pe economie (13,4 la sută față de 8,4 la sută în anul 2012, Grafic 16.), însă dinamica acestui indicator s-a încadrat pe o curbă descendentă în anul 2012 față de anul anterior (scăderea ROE a fost de 1,6 puncte procentuale în 2012, față de o creștere de 5,5 puncte procentuale în anul 2011). Motivul principal al deteriorării rentabilității capitalurilor se datorează reducerii vitezei de rotație a activelor (cu 9,3 la sută), evoluție care a anulat infl uența favorabilă a creșterii efectului de pârghie (cu 3,9 la sută).

Grafic 17. Evoluția datoriei externe românești

Sectorul public

Monitorizare atentă privind:

Procesul de consolidare fiscală și evoluția deficitului structural

Capacitatea autorităților de a onora serviciul datoriei publice

Disciplina de plată

Riscul de crowding-out

Portofoliul băncilor de titluri de stat

Grafic 18. Datoria publică și componentele acesteia

Sustenabilitatea finanțelor publice este refl ectată de evoluția și structura datoriei publice. În primul rând, ponderea datoriei publice în PIB rămâne semnifi cativ sub nivelul de 60 la sută din PIB prevăzut în Tratatul privind Uniunea Europeană și este una dintre cele mai scăzute din UE. Trendul ascendent al ponderii datoriei publice în PIB, observat începând cu anul 2008, a fost inversat în prima parte a anului 2013, indicatorul reducându-se de la 37,8 la sută din PIB în anul 2012 la 37 la sută din PIB în mai 2013 (Grafic 18.).

Grafic 19. Evoluția creditării sectorului public și a companiilor nefinanciare

Volumul crescut al deținerilor de titluri de stat denominate în lei de către nerezidenți poate amplifica volatilitatea cursului de schimb, cu impact negativ asupra infl ației și dobânzilor interbancare, în condițiile unor potențiale ieșiri de capital importante de pe piața internă. Dintre entitățile rezidente, sectorul bancar autohton are un rol principal în fi nanțarea sectorului public, ceea ce reiterează importanța continuării procesului de consolidare fi scală, pentru a nu avea în viitor problema evicțiunii de la finanțare a sectorului privat în condițiile în care cererea de creditare din partea companiilor nefinanciare și a populației se va relua, iar procesul de dezintermediere financiară va diminua resursele disponibile ale băncilor alocate creditării (ponderea expunerilor statului în bilanțul băncilor este de 18,5 la sută în august 2013, în creștere cu 0,8 puncte procentuale față de decembrie 2011, Grafic 19.).

Alte analize specifice

Monitorizarea procesului de dezintermediere financiară:

Finanțarea externă a băncilor

Indicatorul credite pe depozite (LTD)

Gradul de îndatorare a sectorului privat de la creditori interni și externi

Indicatori de pârghie

Vânzările nete de active

Evoluția creditului neguvernamental

Evoluția creditului neguvernamental în PIB

Grafic 20. Finanțarea de la băncile mamă (mld euro)

Grafic 21. LTD total și pe monede (sector neguvernamental)

Alte analize specifice:

Analiza creditării în valută

Identificarea instituțiilor de credit de importanță sistemică

Analiza insolvenței

Companii nefinanciare de importanță sistemică

Monitorizarea piețelor financiare internaționale

Analiza de tip grup/ subgrup financiar

Analiza evoluției cadrului european de reglementare financiară

Analize de senzitivitate și pentru evaluarea riscului de contaminare interbancară

Factorii determinanți ai profitabilității băncilor

Principale unelte de analiză a stabilității financiare

Monitorizarea principalelor riscuri folosind indicatori relevanți:

Risc macroeconomic

Proiecții ale creșterii economice

Deficitul de cont curent și deficitul fiscal

Spread CDS și la titluri de stat

Indicatorul de sentiment economic

Risc de credit

Ponderea creditării în valută

Modificări în standardele și termenii de creditare

Modificarea prețurilor imobiliare

Risc de lichiditate

Spread rata dobânzii interbancare

Raport credite în depozite

Structura pasivelor pe maturități

Monitorizarea principalelor sectoare folosind indicatori relevanți:

Sector bancar

Rata creditelor neperformante

Rata de solvabilitate

ROE și ROA

Rata de lichiditate

Poziția valutară netă

Sector companii

Efect de pârghie

ROE

Grad de acoperire din profituri a cheltuielilor cu dobânda

Număr de insolvențe

Sector populație

Datorie în PIB

Serviciul datoriei în venitul disponibil

Indicatori specifici

Indicatori specifici: probabilitatea de nerambursare

Cuantifică perspectivele riscului de credit pentru următoarele 12 luni

Folosește o abordare de tip Logit:

Surprinde implicațiile unor evoluții macroeconomice sau financiare nefavorabile asupra capacității firmelor de a-și onora serviciul datoriei

Grafic 22. Perspectivă sectorială

Grafic 23. Rata anuală de nerambursare la nivelul sectorului companiilor nefinanciare, în scenariul macroeconomic de bază

În cazul categoriilor de întârziere B, C și D, peste 50 la sută din companii înregistrează o deteriorare a profi lului de risc, iar circa 28 la sută încep să își onoreze mai bine serviciul datoriei. În al doilea rând, probabilitatea de nerambursare medie a scăzut la 6,2 la sută în decembrie 2013, față de 7,3 la sută la sfârșitul anului precedent, evidențiind astfel că viteza de deteriorare a ratei creditelor neperformante este anticipată a se reduce în continuare, în condițiile menținerii în parametrii așteptați a cadrului macroeconomic (Grafic 23.).

Indicatori specifici: teste de stres

Analize specifice privind:

Testare la stres a sectorului bancar

Testare la stres a sectorului companiilor nefinanciare

Testare la stres a sectorului populației

Testare la stres a lichidității din perspectivă macroprudențială

Testare la stres a sistemului de plăți ReGIS

Grafic 24. Impactul unui șoc de 1 pp pe rata de dobândă în euro asupra gradului de îndatorare a debitorilor cu credite ipotecare, în funcție de categoria de venit net lunar (iunie 2013)

Riscul asociat asimetriei și eterogenității debitorilor pe clase de venit este mult mai accentuat în cazul creditării ipotecare. Îndatorarea ipotecară este cea mai sensibilă la o creștere a ratei dobânzii, în special la nivelul debitorilor cu venituri reduse (gradul de îndatorare poate crește și cu 11,4 puncte procentuale pentru debitorii cu venitul net inferior salariului minim pe economie în condițiile majorării ratei dobânzii în euro cu 1 punct procentual, Grafic 24.).

Grafic 25. Rezultatele testării la stres a lichidității sectorului bancar din perspectivă macroprudențială (aprilie 2013)

Indicatori specifici: sisteme de avertizare timpurie

Pentru sistemul de avertizare timpurie a crizelor valutare, instrumentul:

Cuantifică probabilitatea ca România să sufere o criză valutară în următoarele 12 luni

Identifică factorii macroeconomici și financiari care contribuie la modificarea probabilității de criză valutară

Concepe scenarii de stres pentru a surprinde impactul asupra probabilității de criză valutară

Surprinde efectul de contagiune prin cuantificarea probabilității de criză valutară aferente altor țări din regiune

Grafic 26. Evoluția riscurilor la nivelul țărilor emergente din Europa

Sursa: IMF, BIS, BNR, calcule BNR

Instrumente macroprudențiale folosite și diseminarea mesajelor privind stabilitatea financiară

Tipuri de instrumente macroprudențiale:

Bazate pe capital (ex: rezerve anticiclice de capital, cerințe diferențiate de capital pe sectoare economice etc.)

Bazate pe lichiditate (ex: cerințe anticiclice de lichiditate)

Bazate pe influențarea activelor bancare (ex: LTV, DTI etc.)

Probleme de activare și dezactivare a instrumentelor (costurile fiind asimetrice)

La activare: o întârziere la introducere este mai costisitoare decât o activare prematură

La dezactivare: o dezactivare timpurie transmite semnale eronate privind trecerea pericolului, în timp ce o întârziere în dezactivare poate amplifica efectele pro-ciclice

Activarea și dezactivarea instrumentelor macroprudențiale se fac analizând și corelația între ciclul economic și cel financiar

Principale instrumente macroprudențiale utilizate de B.N.R

DTI (debt-to-income)

LTV (loan-to-value)

RMO diferențiat pe monede

Cerințe de provizioane mai mari pentru debitorii neacoperiți la riscul valutar

macroeconomiIVIVGr CONCLUZII

Este de reținut că în întreaga perioadă parcursă de la apariția crizei financiare internaționale sistemul bancar românesc s-a menținut stabil, fiind bine capitalizat și deținând rezerve consistente de lichiditate, ca urmare a abordării proactive a băncii centrale, care a întărit reglementarea și supravegherea prudențială. În consecință, în România nu a fost necesară utilizarea de fonduri publice pentru sprijinirea băncilor. Toate modificările intervenite în structura sistemului bancar s-au bazat pe soluții oferite de piață.

Ieșirea din criză va fi strâns legată de revenirea stabilității pe piețele financiare, adică după o curățire radicală a bilanțurilor marilor instituții financiare, prin marcarea la piață a activelor.

Investigarea evoluției prețurilor activelor reprezintă un element care trebuie să completeze analizele efectuate de băncile centrale în vederea asigurării stabilității. Totuși, aceste preocupări nu trebuie să determine autoritățile monetare să intervină automat pe piețe pentru a reduce volatilitatea excesivă a prețurilor activelor. Reacția din partea băncilor centrale nu trebuie să fie mecanică, dar trebuie să existe. Această implică efectuare unor studii și analize complexe, care să permită în special identificarea construcției bulelor speculative.

Întrucât asigurarea stabilității financiare la nivel național rămâne în sarcina statelor membre, responsabilitatea soluționării unei crize și acoperirii costurilor acesteia conduce la necesitatea menținerii unor instrumente de intervenție adecvate. În acest sens, supravegherea riscului de lichiditate pentru toate instituțiile de credit care operează pe teritoriul unui stat membru poate contribui atât la menținerea stabilității financiare, cât și la o calibrare adecvată a responsabilităților, mecanismelor de intervenție și a costurilor de soluționare a crizelor. Față de problematica supravegherii lichidității filialelor, BNR consideră că este necesar ca autoritățile competente din statele membre-gazdă să aibă la dispoziție instrumente de intervenție corespunzătoare din perspectiva adresării unor potențiale vulnerabilități macroprudențiale.

BIBLIOGRAFIE

Claudiu Tiberiu Albulescu, Stabilitatea financiară, politica monetară și coordonarea bugetară în UEM, Editura Universității de Vest Timișoara, 2010

Donath, L. E. si Cismaș, Determinants of financial stability, în „Romanian Economic Journal”, ASE Bucuresti, 2008, Nr. 29

Foot, M. , What is financial stability and how do we get it, Financial Services Authority, The Roy Bridge Memorial Lecture, April 2003

Garry J. Schinasi, Defining Financial Stability, October 2004

Garry J. Schinasi., Safeguarding Financial Stability: Theory and Practice, 2007

Raportul asupra stabilității financiare 2013 al B.N.R

www.bnr.ro

www.bnr.ro , http://bnr.ro/Stabilitate-financiara–Rolul-BNR-3114.aspx

www.ssrn.com

www.ssrn.com , Schinasi, Garry J., Defining Financial Stability 

www.ssrn.com ,  Philippe Trainar , Assurance et stabilité financière

www.ssrn.com , Mishkin, Frederick, “Global Financial Instability: Framework, Events, Issues,” Journal of Economic Perspectives

www.ssrn.com , White, W. R. (2006), Procyclicality in the Financial System: Do we Need a New Macrofinancial Stabilisation Framework?

BIBLIOGRAFIE

Claudiu Tiberiu Albulescu, Stabilitatea financiară, politica monetară și coordonarea bugetară în UEM, Editura Universității de Vest Timișoara, 2010

Donath, L. E. si Cismaș, Determinants of financial stability, în „Romanian Economic Journal”, ASE Bucuresti, 2008, Nr. 29

Foot, M. , What is financial stability and how do we get it, Financial Services Authority, The Roy Bridge Memorial Lecture, April 2003

Garry J. Schinasi, Defining Financial Stability, October 2004

Garry J. Schinasi., Safeguarding Financial Stability: Theory and Practice, 2007

Raportul asupra stabilității financiare 2013 al B.N.R

www.bnr.ro

www.bnr.ro , http://bnr.ro/Stabilitate-financiara–Rolul-BNR-3114.aspx

www.ssrn.com

www.ssrn.com , Schinasi, Garry J., Defining Financial Stability 

www.ssrn.com ,  Philippe Trainar , Assurance et stabilité financière

www.ssrn.com , Mishkin, Frederick, “Global Financial Instability: Framework, Events, Issues,” Journal of Economic Perspectives

www.ssrn.com , White, W. R. (2006), Procyclicality in the Financial System: Do we Need a New Macrofinancial Stabilisation Framework?