Rolul Basmului In Educarea Limbajului Si Dezvoltarea Creativitatii din Cadrul Domeniului Limba Si Comunicaredoc

=== Rolul basmului in educarea limbajului si dezvoltarea creativitatii din cadrul domeniului Limba si Comunicare ===

UNIVERȘITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

SPECIALIZAREA:

PEDAGOGIA INVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

(Propunere de titlu)

Rolul basmului în educarea limbajului și dezvoltarea creativității din cadrul domeniului Limbă și comunicare în învățământul preșcolar

ABSOLVENT,

Chirodea I. Corina

COORDONATOR,

lect. univ. dr. Răduț Taciu-Ramona

Cluj-Napoca, 2016

Cuprins

Introducere

I. LITERATURA PENTRU COPII, O LITERATURĂ PE CALE PROPRIE

I.1 Conceptul de literatură pentru copii

I.2 Definiția termenului de „literarură pentru copii”

I.3 Literatura pentru copii, o literatură pe cale proprie

I.4 Literatura pentru copii si „efectul de text”

I.5 Valori și atitudini cultivate prin intermediul literaturii pentru copii în învățământul preșcolar

II. LUMEA BASMULUI, TĂRÂMUL MINUNAT AL COPILĂRIEI

I.1 Definiția termenului basm

I.2 Apariția basmului românesc

I.3 Funcții și valori ale basmului românesc

I.4 Clasificarea basmelor românești

I.5 Spațiul și timpul basmului românesc

II. BASMUL CULT ÎN COMPARAȚIE CU BASMUL POPULAR.

I.1

CAPITOLUL III

II.1 Educarea limbajului popular in contextul curriculumului din invățământul preșcolar

II.2 Stimularea și dezvoltarea creativității din perspectiva noului curriculum

CAPITOLUL IV

III.1 Valorificarea activităților in invățământul preșcolar prin basm

III.2 Basmul, modalitate eficientă de modelare a personalității copiilor

III.3 Locul basmului in programa instructiv-educativă

CAPITOLUL IV

IV.1 Aspecte teoretice, aplicative și metodice privind dezvoltarea vocabularului prin intermediul basmului

IV.2 Metode de predare-invățare in invățământul preșcolar

IV.3 Eficiența aplicării metodelor interactive in grădinița de copii

IV.4 Modalități de predare a basmului in cadrul domeniului Limbă și comunicare

IV.5 Metode de evaluare a rezultatelor

CAPITOLUL V

V.1 Concluzii

V.2 Anexe

V.3 Bibliografie

INTRODUCERE

În lucrarea de față îmi propun să evidențiez rolul literaturii pentru copii în general și a basmului popular și cult în particular, în dezvoltarea proceselor psihice ale copiilor preșcolari din cadrul activităților de limbă și comunicare în învățamântul preșcolar.

Lectura basmelor precum și fantasticul prezent în acestea contribuie la dezvoltarea imaginației copiilor și de asemenea la înțelegerea lumii înconjurătoare, a modului în care funcționează ea. Figurile de stil prezente în mod exhaustiv în basme, trezesc reproduceri multiple, bogate în conținut și detalii, dezvoltă imaginația copiilor depășind cu mult cadrul îngust al experienței personale de viață. Toate acestea se pot realiza prin acțiunea bogată și totodată prin apariția eroilor populari bine conturați și individualizați cu care preșcolarii se identifică cum ar fi: Făt-Frumos, Zmeul, Ileana Cosânzeana, Zâna, Muma Pădurii, Căpcăunul etc.

Bogăția limbii române poate fi descoperită de către copii prin intermediul genului epic căruia îi aparține această specie literară, contribuind la dezvoltarea vocabularului acestora, la sesizarea conținutului și construcției limbii, frumusețea și expresiile ei plastice. Nu putem neglija de asemenea spectrul moral și educația copiilor în acest sens, fiind bine știut că scenele de luptă ale eroilor din basme reprezintă de fapt lupta binelui împotriva răului la modul universal. Preșcolarul învață astfel să își iubească neamul, să aprecieze faptele vitejești, curajul și sacrificarea pentru binele poporului. Spre exemplu Făt-Frumos, personaj și erou de legendă prezent în multe basme românești, reprezintă exponentul poporului, faptele lui de vitejie, bunătatea, curajul care merge până la nesocotirea morții, reprezentând trăsături de caracter morale care ajută la învingerea răului și a greutăților.

Acest sentiment al datoriei este calitatea cea mai de preț a eroului pozitiv al basmelor și poveștilor, cel mai puternic motiv care mobilizează voința pentru invingerea greutăților de orice fel.

Preșcolarul și nu numai, este modelat de lectura basmelor în ceea ce privește personalitatea sa și modul în care se raportează la realitate de asemenea, voința, atitudinea față de muncă, cinstea și dreptatea fiind trăsături pe care le dezvoltă treptat prin identificarea cu eroii preferați din timpul călătoriei imaginare în care pornește.

Deoarece lumea basmului formează caractere, comportamente etice și modelează personalitatățile, relevând o deosebită importanță în cultura poprului român și a tinerelor generații, am ales sa studiez și cercetez acest subiect.

CAPITOLUL I

LITERATURA PENTRU COPII, O LITERATURĂ PE CALE PROPRIE

I.1 Conceptul de literatură pentru copii

CAPITOLUL II

II.1. Educarea limbajului în contextul noului curriculum

Curriculum pentru invatamantul preșcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării:

continuității în același ciclu curricular;

interdependenței dintre disciplinele școlare (cls.I-II) și tipurile de activități de invățare din invățământul preșcolar;

deschiderii spre module de instruire opționale;

Prezentul curriculum se remarcă prin:

Extensie – angrenează preșcolarii, prin experiențe de invățare, în cât

mai multe domenii experiențiale;

Echilibru – asigură abordarea fiecărui domeniu experiențial atât in relație cu celelalte cât și cu curriculum-ul ca intreg

Relevanță – este adecvată atât nevoilor prezente, cât și celor de perspectivă ale copiilor preșcolari;

Diferențiere – permite dezvoltarea și manifestarea unor caracteristici individuale;

Progresie și continuitate – permite trecerea optimă de la un nivel de studiu la altul și de la un ciclu de invățare la altul sau de la o instituție la alta;

Un accent deosebit in noul curriculum se pune pe:

Diversificarea strategiilor de predare-învățare-evaluare

metode active-participative;

joc;

evaluare;

Mediul educațional;

Rolul familiei;

Conceptul de dezvoltare globală;

In prezentul plan de invățământ al noului curriculum avem:

1. Activități pe domenii de invățare (integrate sau pe discipline)

2. Jocuri și activități alese

3. Activități de dezvoltare personală

1. Activități pe domenii experențiale (integrate sau pe discipline) – maxim cinci activități integrate pe săptămână indiferent de nivelul de vârstă al copilului.

Educatoarea poate organiza :

A. Activități de sine stătătoare, respectiv pe discipline

1. Activități de educarea limbajului

2. Activități matematice

3. Activități de cunoașterea mediului

4. Activități de educație pentru societate

5. Activități de educație fizice

6. Activități practice

7. Activități de educație muzicală

8. Activități artistico-plastice

B.Activități integrate-cunoștințe din cadrul mai multor discipline pot fi îmbinate armonios pe durata unei zile intregi, și, cu acest prilej, în activitatea integrată intră și jocurile și activitățile alese sau cunoștințele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite domenii experențiale iar jocurile și activitățile alese se desfășoară in afara acesteia.

Activitatea cu copiii din grădiniță este modalitatea cea mai importantă de a pune bazele formării unei personalități de tip democratic,dar și de a-și lărgi sfera cunoștințelor din toate domeniile.

Limba română ocupă un loc central in ansamblul tuturor disciplinelor școlare și se invață sistematic începând cu învățământul preșcolar și continuând cu invățământul primar, procesul menținându-se pe tot parcursul școlarizării .

Putem spune că rolul hotărâtor în domeniul educării limbajului îi revine cadrului didactic, in speță educatoarei, care trebuie să cultive în rândul preșcolarilor dragostea pentru o exprimare clară, frumoasă și corectă. Totodată, rolul ei este să corecteze toate deficiențele de exprimare și în același timp să ofere modele de vorbire corectă, îngrijită, foloșind cuvinte bine articulate, cu un ritm și intonații potrivite, cu pauze și accente corespunzătoare conținutului de idei și mesajului transmis.

Printre finalitățile învățământului preșcolar se află și dezvoltarea capacităților copilului preșcolar de a stabili relații cu ceilalți copii și adulți, sprijinirea copilului în a dobândi capacități și aptitudini necesare activităților viitoare desfășurate în școală, precum și pregătirea sa pentru viața socială viitoare.

Capacitatea de a comunica cu cei din jur, de a folosi limbajul, este o achiziție importantă pe care se bazează însușirea altor abilități de maximă importanță pentru activitatea desfășurată în școală.

În întregul proces instructiv-educativ din grădiniță și îndeosebi prin activitățile de educare a limbajului, copilul își însușește în mod practic fonetica, sistemul gramatical, vocabularul. În școală el va ,,invăța” toate acestea după reguli științifice, iar achiziționarea de noi cuvinte și folosirea lor corectă va rămâne un obiectiv urmărit de-a lungul întregii vieți.

Cu inocența și ingeniozitatea specifice vârstei preșcolare, copiii au o preferință pentru diminutive pe care le folosesc în limbajul curent, în relațiile cu cei din jur, în poeziile și cântecele lor. De aceea li se pune la dispoziție material didactic sugestiv și folosind procedee ca jocul didactic și jocul- exercițiu, vor fi stimulați ,,să alinte cuvintele”, făcând apel la sufixele diminutivale, procedeu foarte utilizat în îmbogățirea limbii române.

După ce își insușesc sensul și semnificația noilor cuvinte ,copiii le introduc în propoziții simple sau dezvoltate, înțelegându-le pe deplin sensul, astfel devenind achiziții proprii. Fără a avea pretenția însușirii terminologiei, a definițiilor și a explicațiilor teoretice de către copii, aceștia sunt încurajați în realizarea unor ,,creații lingvistice”, educatoarea acordând atenție pronunțării corecte și clare a cuvintelor și a grupurilor de sunete finale (a sufixelor).

Prin jocuri didactice ca: ,,Cine a trimis scrisoarea”, ”Cine a venit”, ”Cine lucrează”, copiii își îmbogățesc vocabularul cu cuvinte noi despre meserii, unelte și produse specifice, își dezvoltă capacitatea de a le folosi în contexte adecvate.

Un obiectiv al educării limbajului copilului preșcolar vizează lărgirea orizontului de cunoaștere , ca bază pentru îmbogățirea și nuanțarea exprimării.

Observările, poveștile, povestirile, lecturile educatoarei, lecturile după imagini îl apropie pe copil de lumea animalelor păsărilor, plantelor, luând cunoștință despre însușirile acestora, ceea ce îi îmbogățește limbajul cu noi termeni și îl ajută să ințeleagă sensul acestora. Astfel, vocabularul lor se îmbogățește cu:

Derivate nume de plante:

stânjenel, ghiocel, clopoțel (albăstrea), garofiță, părăluță, urzicuță, lăcrămioară, cârciumăreasă, sunătoare, cerceluș.

Derivate nume de păsări:

ciocănitoare, privighetoare, căprioară, pițigoi, cintezoi, pescăruș.

Derivate –însușiri ale obiectelor:

mătăsos, lucios, colțos, gustos, lemnos,

argintiu, auriu, cafeniu, catifelat, colțurat, inelat, moțat.

Mai accesibilă preșcolarilor este derivarea cu prefixe negative, care au rolul de a nega valoarea semantică a cuvântului de bază.

Folosind prefixul ”ne” apar perechi de cuvinte. Acestea sunt antonimele, cuvinte cu sens opus. Exemplu: copt – necopt, mâncat – nemâncat, spălat – nespălat, acoperit – neacoperit, pereche – nepereche, ascultător – neascultător, liniștit – neliniștit, adevăr – neadevăr, cinstit – necinstit.

Pentru consolidarea cunoștințelor după parcurgerea unor teme despre fructe de exemplu, copii sunt solicitați să decupeze imagini din reviste și să strângă la un loc informațiile culese, alcătuind un album cu fructe, pomi și arbuști. Fiecare filă a albumului va cuprinde imaginea fructului, în partea de sus a paginii, în partea de jos imaginea pomului sau arbustului fructifer, ambele însoțite de cuvântul scris. Albumul va conține imagini cu fructe: cireașă, caisă, piersică, alună, pară, nucă, vișină, căpșună, fragă. Pornind de la aceste denumiri se formează nume de arbori și arbuști fructiferi, de genul perechilor : alun – alună, cais – caisă, piersic – piersică, păr-pară, nuc – nucă, vișin – vișină, căpșun-căpșună, frag – fragă .

Activitatea se continuă printr-un joc–exercițiu desfășurat oral, având ca sarcină denumirea arborilor fructiferi exotici, care nu se cultivă la noi, dar ale căror fructe sunt cunoscute copiilor. Prin analogie cu modelele cunoscute deja, copiii denumesc arborii care produc aceste fructe: portocal – portocală, bananier – banană, mandarin – mandarină, smochin – smochină, măslin – măslină.

Paralel cu însușirea aspectului obișnuit al limbii, în procesul de cultivare a limbajului în grădiniță, este necesar să se folosească exerciții speciale pentru dezvoltarea creativității verbale la preșcolari, pentru a fi ajutați, astfel, să formeze familii de cuvinte. Pentru a-i face să înțeleagă aceste noțiuni, li se va spune că asa cum fiecare dintre noi face parte dintr-o familie , aceasta cuprinzându-i pe toți membrii ei, care seamănă la înfățișare, la obiceiuri, într-o familie lexicală cuvintele sunt înrudite prin forma lor, sub aspectul înțelesului. De exemplu, dacă analizăm cuvintele: a cânta, cântecel, cântăreț, a încânta, încântare, încântător, observăm că :

se aseamănă între ele sub aspectul formei, al sunetelor ce le compun;

se înrudesc între ele din punct de vedere al înțelesului.

Introducerea cuvintelor în contexte adecvate asigură fixarea sensului acestora și pătrunderea lor în vocabularul activ al preșcolarilor.

Ca urmare a dezvoltării gândirii și a operațiilor de analiză, sinteză, comparație, generalizare, abstractizare, limbajul devine mai coerent și mai bine structurat.

Un mijloc intern de îmbogațire a vocabularului este și compunerea. Aceasta este procedeul prin care se alătură două sau mai multe cuvinte cu sensuri diferite pentru a crea un cuvânt nou.

Incă de la grupele mică și mijlocie, copilul se familiarizează cu propoziția alcătuită la început din două cuvinte, apoi din mai multe cuvinte, ajungând ca la grupele mari să despartă propoziții în cuvinte, cuvântul în silabe, să distingă sunetele ce compun cuvintele și să le pronunțe corect.

În jocurile : “Spune ceva despre…”, ”Câte cuvinte am spus”, ”Mai spune și tu un cuvânt”, preșcolarii sunt învățați să despartă propoziția în cuvintele din care este compusă, învață să reprezinte grafic cuvintele componente, precizând numărul și ordinea lor în propoziție.

Prin intermediul poveștilor, basmelor, poeziilor, jocurilor didactice, jocurilor-exercițiu, preșcolarii pot fi familiarizați cu relațiile semantice dintre cuvinte, adică legăturile realizate pe baza sensului cuvintelor în raport cu forma. Astfel jocurile „Găsește cuvântul potrivit”, ”Cum mai poți spune” au ca obiective stimularea creativității preșcolarului, prin aprofundarea sensului și semnificațiilor unor cuvinte care denumesc obiecte sau acțiuni în raporturi de omonimie, integrarea lor în contexte adecvate.

Formarea unor deprinderi corecte de comunicare constituie o activitate permanentă și continuă în grădiniță, atât în activitățile specifice de educare a limbajului, cât și în cele liber creative, în fiecare moment al zilei educatoarea îndrumând copiii să folosească un limbaj bogat, nuanțat și expresiv. O limbă este cu atât mai bogată cu cât are mai multe sinonime, care-i permit o exprimare nuanțată și elegantă.

Îmbogățirea lexicului cu sinonime se poate realiza prin intermediul jocurilor didactice și a jocurilor –exercițiu.

Deoarece sinonimele și cuvintele polisemantice sunt foarte numeroase și mai greu de sesizat pentru preșcolari, în activitățile de educare a limbajului se folosește un bogat material intuitiv. În jocul didactic „Cum mai putem spune?”, pe lângă achiziționarea de noi cuvinte, preșcolarii descoperă noi sensuri și semnificații pe care le pot avea cuvintele în diferite contexte. Li se explică pe ințelesul lor că in limba română se găsesc cuvinte diferite care denumesc același obiect. De exemplu: curte-ogradă-bătătură, puțin-oleacă, dovleac-bostan, varză-curechi, porumb-păpușoi, pepene-harbuz, praf-colb, obosit-ostenit.

Copiilor li se explică astfel că uneori aceeași acțiune poate fi denumită prin mai multe cuvinte ca de exemplu: a alerga (a fugi, a goni), a cânta(a fredona, a intona), a mânca (a înfuleca, a mesteca), a pleca (a se duce, a merge), a alunga (a indepărta), a se mânia (a se supăra).

Deoarece preșcolarii își precizează mai ușor sensurile cuvintelor opuse se vor desfășura cu ei jocuri cu antonime: ”Caută perechea”, „Găsește cuvântul potrivit”, prin care se urmăresc: aprofundarea sensului și semnificațiilor unor cuvinte care denumesc obiecte, acțiuni aflate în raport de antonimie, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziții cu acestea.

Jocurile didactice au ca efect stimularea copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate, pornind de la aspecte concrete (slab-gras, moale-tare, gros-subțire, alb-negru, zi-noapte, tânăr-bătrân, cald-frig) ajungându-se în final la găsirea unor antonime ale însușirilor morale (bun-rău, curajos-fricos, harnic-leneș) și a unora ce denumesc acțiuni (merg-stau, intru-ies, vorbesc-tac).

Formarea competențelor de comunicare ocupă un loc prioritar in grădiniță, limbajul fiind considerat o activitate permanentă de dezvoltare a gândirii, a proceselor intelectuale, în general a personalității copilului.

Stăpânirea unui vocabular bogat îi oferă copilului preșcolar posibilitatea de a se „mișca în mediul inconjurător” cu ușurință și de a-și experimenta propriile achiziții de limbaj. Se cere crearea unui mediu cultural activ, stimulativ prin aducerea în zona ”Bibliotecă” a unor materiale specifice: cărți, caiete, ziare, reviste, instrumente de scris, jocuri cu imagini, discuri, casete audio și video etc. Materialele puse la dispoziția copiilor vor constitui un punct de reper pentru educatoare în sugerarea de contexte noi, care să permită copiilor însușirea și exersarea unor achiziții in domeniul limbajului, cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea orală.

Orice cadru didactic trebuie să fie preocupat să aducă mereu ceva nou în fiecare activitate, ele să fie cât mai diverse și cât mai antrenante, astfel ca grupa de copii să fie activă și atentă.

Inovarea în învățământ are un rol esențial în ceea ce privește modul în care sunt asimilate cunoștințele, ușurința cu care ele sunt reținute și păstrate în memoria pasivă. Jean Jaques Rousseau spunea: ”Copilul nu știe nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a ințeles el insuși; să nu învețe știința, ci s-o descopere”.

Copiii de grădiniță au o nevoie firească de jocuri de orice fel, de mișcare, iar noi, educatoarele, trebuie să le oferim cât mai multe posibilități de afirmare în acest sens. Este logic ceea ce-și doresc preșcolarii pentru că și noi, adulții, vrem de fiecare dată ceva nou. Copiii au nevoie de situații diversificate și interesante de acțiune, au nevoie de situații de comunicare, jocuri care să le dezvolte imaginația, autoaprecierea in caz de reușită, stimă de sine, gândire și să le ofere echilibrul interior.

Pentru copii, lumea poveștilor și lumea spectacolului sunt niște teorii imaginare, dar și reale, pline de farmec. De aceea ei se angajează cu entuziasm in realizarea dramatizărilor și jocurilor de rol cu subiecte din povești și basme. Dramatizarea poate fi foloșită și ca metodă in cadrul activităților comune și in activitățile libere din partea a-3-a a programului zilei ca element de destindere (folosind teatrul de păpuși). Astfel unor jucării (păpuși), li se pot atribui roluri: -păpusa poate deveni copil, pacient, zână, in jocurile de rol “De-a doctorul”, De-a anotimpurile”etc. In reușita jocurilor de rol, importantă este crearea unei atmosfere afective care dă copilului siguranță, bucuria de a se implica in joc, plăcerea de a acționa. Dificultatea dramatizărilor va fi adaptată posibilităților psihofizice ale copiilor. Putem vorbi de dramatizare direct și indirect, iar aplicarea acestei metode este susținută de lectura poveștii, dacă este urmată de metoda convorbirii sub formă de dialog. Astfel, la grupa mică vor fi alese povești cu texte repetitive, ușor de reprodus și de interpretat precum:”Căsuța din oală”, ”Cei trei urși”. Pentru grupa mijlocie textele vor avea un conținut mai complex, reprezentate de personaje cu comportamente stabile care devin portrete față de care copilul își manifestă antipatia sau șimpatia, din care își aleg modele etice sau față de care își exprimă respingerile: ”Capra cu trei iezi”, ”Punguța cu doi bani”, "Găinusa cea moțată“etc.

La grupa mare și pregătitoare se vor realiza dramatizări după povești care vizează conflicte puternice care să emoționeze, precum: ”Albă ca zăpada și cei sapte pitici”, ”Fata babei și fata moșneagului”, „Cenușăreasa”, ”Prâslea cel voinic și merele de aur” etc. Analizând dramatizarea, jocul de rol, ca variantă a comunicării educaționale putem afirma cu toată siguranța că acestea însumează:

elemente ale comunicării verbale orale;

elemente de comunicare nonverbal;

elemente de paralimbaj;

De asemenea, pentru îmbogățirea vocabularului am folosit cu destul succes și mijloacele audio-vizuale cum ar fi foloșirea casetofonului, a diafilmelor, sau emisiunile TV (Desene animate, Animal Planet, Discovery). Mijloacele audio-vizuale au un efect deosebit asupra copiilor, le captează atenția, le dezvoltă sensibilitatea, îi deprinde să asculte o poveste, îi deprinde cu sonoritatea limbii, dezvoltându-le auzul fono-articular. Pledăm pentru integrarea în activități a mijloacelor didactice moderne, insă, în munca noastră nu trebuie să abuzăm nici de diafilme, audiții, vizionari de filme sau casete video. Cuvântul transmis prin mijloace audio nu este punctat de gesturi, luminat prin strălucirea ochilor, rămânând ca ceva ideal pentru copiii care nu cunosc povestirea, povestea, basmul sau poezia. De aceea audiția literară nu poate inlocui prezența și acțiunea educatoarei în familiarizarea copiilor cu un text epic. Având in vedere caracterul concret intuitiv al gândirii copiilor de vârstă preșcolară, se impune discernământ in modul cum și cât folosim aceste mijloace și mai ales cum le integrăm și valorificăm in cadrul activităților din grădiniță.

Abordarea unui stil educațional care să stimuleze interacțiunile dintre copii, crearea unei atmosfere permisive curiozității și creativității spontane, caracteristică preșcolarilor, respectarea nevoilor copilului de manifestare și de mișcare sunt condiții care ne permit un management eficient în relațiile cu preșcolarii. Cu copilul se comunică nu doar verbal, ci și non-verbal, afectiv-emoțional, prin gesturi, mimică, reacții impersonale complexe, care contribuie la ințelegerea mesajului verbal. Când un copil se simte luat in seamă de adult el va crește cu incredere in sine, în propriile forțe, ceea ce îi conferă un grad de maturitate, iar cu timpul îi va imprima caracterul.

A fi creativ, ca dascăl nu inseamnă numai să folosești metode moderne cu copiii, inseamnă să ai și un comportament adecvat cu părinții, să le explici și să le oferi diverse ocazii să-și vadă copiii lucrând la grădiniță, dar și să le propui metode diverse de comportament cu proprii copii, de stimulare a acestora.

De asemenea actul didactic creativ nu se rezumă numai la ceea ce faci cu copiii la clasă ci și la ceea ce ești capabil să faci in afără programului, la activitățile extrașcolare, la parteneriate, excurșii, vizite. Trebuie să fii creativ și inventiv in tot ceea ce faci. Demarcarea între activitatea de tip tradițional și activitatea de tip modern pe care o practică un cadru didactic inventiv, nu este rigidă, de fapt, activitatea nouă este o activitate veche in care se folosesc alte metode de stimulare a interesului și gândirii copilului. Educatoarea trebuie să procedeze la activități astfel incât să obțină din partea copiilor maximum din cât ei pot, trebuie să-i incurajeze, să-i sprijine, să le scoată în evidență toate calitățile. Toate acestea țin de stilul de predare in primul rând, de creativitatea și de tactul pedagogic al fiecărei educatoare.

Închei spunând că, deși este grea meseria de educatoare, ea oferă mari satisfacții. Consider că cea mai mare mulțumire vine atunci când vedem că niște mlădițe subțiri și firave, devin mari și productive în urma efortului depus de cadrul didactic, asa cum spune un vechi proverb chinezesc: ”Ce-mi rămâne din viață, ce-mi rămâne? Ce ciudat! Nu-mi rămâne decât ceea ce am dăruit celorlalți!”

II.2 Stimularea și dezvoltarea creativității din perspectiva noului curriculum

“ Educatoarea este cea care dăruiește fiecărui om, la pornirea lui pe drumul spre lumină primele elemente, călăuzindu-i pașii spre marele titlu de om. Ea este aceea care modelează materialul cel mai de preț – copilul – tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o ființă inzestrată cu cele mai frumoase trăsături, un om care să înmănuncheze calitățile morale cele mai inalte. Ea este cea care îl ajută pe copil să descopere tainele naturii. Toate acestea au făcut ca activitatea sa, să fie socotită drept profesiunea de aur ” ( Dumitru Salade)

Noul curriculum pentru invățământul preșcolar presupune câteva mutații semnificative, printre care trecerea de la invățarea centrată pe acumularea de informații la structurarea de capacități și competență, de la “a spune” la “a face”. Reforma prin noul curriculum înseamnă creativitate, ceea ce presupune schimbarea ta ca dascăl, găsirea noului pentru fiecare activitate. Soluția o reprezintă o intensă activitate creatoare.

In noul curriculum copilul devine centrul acțiunii educative, iar educatoarea îndrumător, organizator, dirijor în acțiunea de însușire a cunoștințelor.

În elaborarea noii programe s-a ținut cont de tendințele actuale în pedagogie (deschidere către abordarea Metodei proiectelor, a activităților integrate, a metodelor interactive de grup, etc.), de o serie de aspecte pozitive: nivelul de maturizare actual al copiilor din grădiniță și de tendințele și evoluțiile în domeniul informațiilor și al tehnologiei moderne.

Invățarea integrată se reflectă cel mai bine prin predarea tematică (integrarea conținuturilor), care sprijină dezvoltarea concomitentă a unor domenii, în loc să se concentreze pe un aspect izolat, lucru nefiresc pentru dezvoltarea copilului. Predarea tematică se face in asa fel incât să reflecte legăturile dintre mai multe discipline și conexiunile lor de viață.

Pornind de la îndemnul lui Pestalozzi “Lăsați copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice și să se inșele. Nu foloșiți cuvinte când acțiunea, faptul insuși sunt posibile. Noi, cadrele didactice avem menirea de a-i invăța pe copii să învingă dificultățile prin intervenții reale, posibile, să-i situăm în contact direct cu mediul și să-i determinăm să-și exerseze capacitatea de a opta și decide. Și ce alt loc mai potrivit decat grădinița putem găsi pentru indeplinirea acestui scop nobil? Aici, departe de forfota și apăsarea cotidianului, copilul intră într-un mediu cald, protector și stimulativ, un mediu pe care il putem asemui unei cărți cu povești în care literatura, muzica, artele plastice, natura, mișcarea, socialul sunt intr-un permanent dialog între ele și, implicit, cu copilul.

Programa activităților instructiv-educative in grădinița de copii prefigurează două mari tendințe de schimbare în interiorul sistemului preșcolar, tendințe ce vizeaza crearea unui mediu educațional adecvat, în vederea stimulării continue a învățării spontane a copilului și introducerea acestuia în ambianța culturală a mediului căruia ii aparține.

Noua programă a accentuat ideea de folosire a contextului ludic și a învățării active în stimularea rutei individuale a învățării, fapt pentru care a propus o abordare educațională diferită, care se orientează asupra folosirii metodei proiectelor tematice de grup, selectate, proiectate și elaborate cu ajutorul copilului și în care brainstorming-ul, lucrul în echipă și acțiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare –învățare. Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de proiectare a curriculum-ului, care presupune sintetizare și organizarea didactică a conținuturilor din domenii diferite ale cunoașterii, astfel incat să se asigure achiziția de către copii a unei imagini coerente, unitare despre lumea reală. Termenul curriculum integrat sugerează în primul rând corelarea conținuturilor, acest demers necesitând o abordare curriculară în care punctul de pornire este cel mai adesea finalitatea/finalitățile urmărite, în funcție de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-formativ. Noul curriculum pentru învățămantul preșcolar presupune cateva mutații semnificative, printre care trecerea de la învățarea centrată pe acumularea de informații la structurarea de capacități și competențe, de la “a spune” la “a face”. Reforma prin noul curriculum înseamnă creativitate, ceea ce presupune schimbarea ta ca dascăl, găsirea noului pentru fiecare activitate. Soluția o reprezintă o intensă activitate creatoare.

Structurarea flexibilă a conținuturilor oferă cadrelor didactice care lucrează la acest nivel o libertate de decizie aproape deplină cu privire la tipurile de conținuturi pe care să le ofere copiilor și o autonomie sensibil egală în privința metodologiei de propunere a acestor conținuturi. Singura reglementare formală este dată de sistemul finalităților cu grade diferite de generalitate, predefinite, care constituie punct de plecare pe tot parcursul procesului de instruire și formare și, în final, în acțiunea de evaluare a performanțelor învățării. În plus, promovarea ideii planificării pe teme și încurajarea utilizării metodei proiectelor în activitățile didactice cu preșcolarii sunt inițiative ce explicitează și facilitează acest demers al abordării integrate a curriculum-ului.

Activitatea cu copiii din grădiniță este modalitatea cea mai importantă de a pune bazele formării unei personalități a copilului, de tip democratic, sprijinirea copilului în a se cunoaște pe sine, în luarea deciziilor, în relaționarea cu cei din jur, dezvoltarea creativității, pregătirea copilului în a face față tuturor situațiilor dificile sau mai puțin dificile în fața căruia il pune viața.

Activitățile educative cu caracter integrat se caracterizează printr-o proiectare a conținuturilor în funcție de obiectivele propuse pe zile, în așa fel incât să permită crearea unor scenarii de lucru plăcute copiilor, care să-i antreneze în rezolvarea sarcinilor încredințate. Se va avea permanent în vedere ca obiectivele propuse să fie atat de ordin formativ cât și de ordin informativ, să nu fie abundente, pentru a permite împletirea și totodată atingerea lor.

Proiectarea tematică înglobează o viziune de ansamblu a tot ceea ce se întâmplă pe perioada derulării unui proiect și permite derularea unei activități integrate într-un scenariu mic, cu secvențe zilnice alcătuite din activități integrate, activități pe centre de interes și complementare.

Abordarea activităților sub formă integrată, dă educatoarei prilejul de a acționa ca un regizor, moderator, organizând învățarea în așa fel încat să sprijine copilul în a înțelege, în a accepta, stimulând opinii personale, emoții, sentimente, devenind parteneri în procesul de învățare. Așadar din perspectiva noului curriculum, copilul devine centrul acțiunii educative, iar educatoarea dirijor în acțiunea de însușire a cunoștințelor.

Reușita predării integrate a conținuturilor în grădiniță ține în mare măsură de gradul de structurare a conținutului proiectat, într-o viziune unitară, țintind anumite finalități. Invățarea într-o manieră cat mai firească, naturală pe de-o parte și, pe de altă parte invățarea conform unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul integrat.

De reținut este faptul că preșcolarii trebuie să invețe într-o manieră integrată, fiecare etapă de dezvoltare fiind strâns legată de cealaltă. Activitățile integrate sunt oportune în acest sens, prin ele aducându-se un plus de lejeritate și mai multă coerență procesului de predare-învățare, punând accent deosebit pe joc ca metodă de bază a acestui proces.

Activitatea integrată se dovedește a fi o soluție pentru o mai buna corelare a activităților de invățare, cu viața socială, cultura și tehnologia didactica.

Abordarea integrată a activităților promovează învățarea centrată pe elev, acesta beneficiind de mai multă libertate de acțiune, posibilități de a se manifesta natural, oportunități de a se implica în pregătirea activităților, sporirea încrederii în propriile posibilități, devenind capabili să indeplinească sarcinile alese sau încredințate, educarea capacității de colaborare cu vârstnicii, de a lucra în echipă.

Educatoarea, preocupată să conceapă scenarii care să ofere situații de învățare interesante pentru copii, are oportunitatea de a cunoaște mai bine copiii, încurajează diferite tipuri de comportament, depistează altele nedorite, poate aplica metode noi, activ-participative, stabilește relații de tip colaborativ cu celelalte educatoare și cu părinți.

CAPITOLUL III

III.1 Valorificarea activităților în învățământul preșcolar prin basm

,,Copilul, scria George Călinescu, se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta in ea. Literatura care îi satisface această pornire îl incântă (….); ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineret trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. A ieși din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret’’.

Literatura pentru copii investighează universul propriu de cunoaștere al copilului, năzuințele lui cele mai înalte, printr-o ingenioasă transfigurare artistică.

Producțiile populare in proză sau in versuri (basmele, poveștile. povestirile, snoavele, doinele, cântecele de leagăn, proverbele, zicătorile, ghicitorile, ș.a.) au format dintotdeauna fondul de aur al acestei literaturi. In imagini poetice adesea greu de egalat in literatura cultă, creațiile populare le dezvăluie copiilor aspectele capitale ale vieții omului, bucuriile, necazurile, idealurile lui, tradițiile și ințelepciunea lui seculară, frumusețile limbii, oferindu-le norme de viață demnă, modele desăvârșite prin eroi ideali.

Tematica literaturii pentru copii este vastă. Curiozitatea nelimitată a acestor ascultători se indreaptă către multiple aspecte ale vieții.

Problema care se pune este nu ce li se oferă copiilor despre realitate, ci cum li se oferă.

La nivelul capacităților lui de asimilare, copilului trebuie să i se dezvăluie, firește, cu mijloace specifice artei, adevărul despre viață, prin ceea ce are el viguros, constructiv, mobilizator, prin ceea ce cultivă increderea in om, in forțele lui. Problema acceșibilității literaturii pentru copii se pune in legătură cu particularitățile dezvoltării intelectuale și pșihice a copiilor la diferite vârste.

Până la vârsta de trei ani nu putem vorbi de o literatură accesibilă pentru copii, deoarece, in pofida mutațiilor variate și profunde survenite in dezvoltarea proceselor de cunoaștere și afective, copiii nu au incă suficiente capacități pentru a recepta o creație literară cât de șimplă.

Le pot fi insă accesibile cărțile cu poze care, chiar dacă nu marchează contactul cu literatura propriu-zisă pregătesc această ,,întâlnire’’

Cărțile cu poze sunt, intr-o primă formă, niște pliante cu desene colorate care solicită explicațiile adultului. Dacă aceste imagini sunt dispuse in sensul realizării unei mici povestiri, ele pregătesc receptarea literaturii de către copii.

Cărțile ilustrate cu versuri (a treia formă a cărții cu poze) îi aproprie mai mult pe copii de literatură.

Asocierea versurilor (citite de adult) cu imaginile, duce la completarea și aprofundarea receptării. Copilul se familiarizează cu poezia, cu legile unui limbaj care incântă prin structura lui particulară. Vârsta preșcolară mică este vârsta poeziei concretizată in forma cea mai acceșibilă: numărătoarea.

Dacă adultul se poate lipși de poezie, copilul cunoaște bucuria descoperirii, a auzirii și recitării versurilor, fiind senșibil, in chip spontan, tocmai la jocul lor de ritmuri și rime. Această atitudine față de poezie, intemeiată pșihologic de la 2-3 ani, nu se va continua de la șine in dezvoltarea ulterioară. Dimpotrivă, ea tinde să dispară dacă nu este cultivată la un alt nivel.

Preșcolarilor, poezia le este necesară!

Cu tact pedagogic, educatoarea trebuie să folosească această necesitate ca pe o curea de transmisie in procesul instructiv-educativ din grădiniță. Vârsta preșcolară mică este vârsta poeziei concretizată in forma cea mai acceșibilă – numărătoarea.

Fermecătoare și cu ințelesuri nebănuite, asemenea versuri constituie prin excelență prima poezie a copilăriei și rămân neuitate.

Trecerea spre lumea altor poezii se produce firesc, tocmai prin versuri care au farmecul jocurilor și melodicitatea cântecelor, spre un univers tematic orientat spre animale, gâze, flori, spre natura veșnic proaspătă și nouă in haina multicoloră a anotimpurilor. Astfel, semnificative sunt poeziile cu subiecte din viața cotidiană, despre copii și despre animale, fie ele induioșătoare, cum este ,,Cățelușul șchiop’’, fie ele glumețe sau chiar satirice. Emotivi prin definiție, copiii sunt atrași de atmosfera induioșătoare care se degajă din poeziile despre copii și animale.

Dacă preșcolarul ascultă la inceput povești șimple și scurte, despre animale, păsări, ș.a. mai târziu el ajunge la basmul propriu-zis cu lumea lui imaginară, cu suita de personaje și peripeții specifice. Forța de atracție a basmului este foarte mare; el recurge, in primul rând, la ,,virtuțile imaginarului’’ pentru a-l face pe copil să se identifice cu altul, să se vadă in lumina unui model, având universalitatea eroului de pretutindeni.

Receptarea paralelismelor in structura prozei prin basme și alte povestiri, este mai vie la vârsta preșcolarității decât mai târziu.

Școlarul, adolescentul, dacă nu are o pregătire specială, citește proza mai ales pentru ,,a afla sfârșitul’’ și revine rar asupra textului odată citit, cu desfășurarea lui cunoscută. Numai preșcolarul simte nevoia să reia mereu același text, deși îl cunoaște prea bine. Numai preșcolarul este in stare să mai vrea să asculte ,,incă o dată și incă o dată’’ aceeași povestire, delectându-se la ,,spunerea’’ ei organizată după tipare obligatorii, el se sesizează ori de câte ori se omite ,,ceva’’ sau ,,se schimbă ceva’’. Spre deosebire de omologul său adult, el receptează spontan ceea ce celălalt inregistrează conștient și cu un registru mult mai intins de percepție sensibilă.

Literatura pentru copii funcționează prin impunerea unor universuri imaginare, fără ca nimic din natura insăși a literaturii să o diferențieze, mai ales la vârsta preșcolară, când i se cere unei opere să convingă pe copil că lumea ei există.

Preșcolarul se întâlnește aici cu cititorul de orice vârstă care nu are o receptivitate reală. Adultul se socotește mândru când își poate exprima incredibilitatea față de lumea fictivă: ,,numai in basme se întâmplă așa!’’.

Copilul mic nu opune rezistență, el este capabil să se integreze unei lumi fictive, alături de lumea reală – fără să le confunde. El șimte o plăcere deosebită când i se spune o poveste căreia nu-i poate seșiza totuși, decât fluxul sonor și tonul evocator, afectiv. Odată ajuns la vârsta preșcolarității, el este apt să devină destinatarul unui mesaj mai complex. Cu și fără sprijinul unor ilustrații, preșcolarul incepe să recepteze un text epic, o intâmplare sau un șir de peripeții. Este de ajuns să i se dezvăluie copilului existența unei lumi a poveștilor, pentru ca aceasta să devină o neceșitate:,,spune-mi o poveste!’’ devine o cerere curentă, care concurează cu suita intrebărilor caracteristice: ,,ce inseamnă asta?’’ și: ,,de ce ?’’ prin care copilul se situează printre lucruri și legi ale naturii.

Procesul dezvoltării copiilor este direct dependent de mediul de vorbire, de ,, modelele de exprimare’’ oferite de adulți (părinți, educatoare), influențele sistematice având o mare importanță.

Asadar, educarea limbajului copiilor trebuie să constituie o preocupare permenentă a educatoarelor, prin organizarea și planificarea experiențelor de limbaj ale fiecăruia, in funcție de ritmul propriu de dezvoltare și prin crearea unui mediu cultural favorabil in care copilul să-și poată exprima liber propriile sentimente.

Domeniul limbajului și al comunicării, prin activitățile de educare a limbajului , organizate in grădiniță, vizează printre sarcinile exprese pentru dezvoltarea capacităților de comunicare verbală și de creație și pe cele legate de dezvoltarea sensibilității preșcolarilor față de tot ceea ce este frumos, artistic.

Ținând cont de toate acestea, ne-am propus să valorificăm din plin textele literare destinate copiilor, acestea constituind mijloace importante atât pentru lărgirea orizontului cultural al preșcolarilor, dar și dezvoltarea afectivității copiilor și a senșibilizării pentru artă , pentru frumosul artistic.

III.2 Basmul – modalitate eficientă în modelarea personalității copilului

În opinia lui Erich Fromm, cea mai imperioasă trebuință a omului este aceea de a-și depăși izolarea, închisoarea singurătății sale. Pentru aceasta el trebuie să spună acel ceva care îl apasă, cuiva care îl ascultă atent și ia in conșiderare ceea ce i se spune. Zi de zi, grăbiți, stresați, preocupați de treburi, atunci când vorbim celor din jur, ne dăm seama adesea că din păcate ei doar ne aud cu rațiunea, dar nu ascultă cu inima ceea ce le spunem.

Nu trebuie să ne grăbim când vrem ca cineva să recepționeze clar, dar in felul său particular, ceea ce-i spunem.

Majoritatea părinților care au copii cu probleme, sunt capabili să găsească singuri rezolvarea dificultăților lor. Totuși, au din când in când nevoie și ei de cineva care să-i asculte (nu doar să-i audă), de cineva care să-i ințeleagă, chiar in timp ce ei inșiși se află in procesul interior de căutare și elaborare a soluției.

Să incepem cu o exemplificare din două basme:

Soldățelul zăcea aruncat la gunoi, trist și speriat. Șimțea că ceva in interiorul lui fusese montat greșit, dar nu știa ce putea să facă, pentru că nu era foarte șigur ce anume era greșit. In noaptea aceea, cum stătea asa bietul soldățel in intuneric, i s-a arătat deodată ceva luminos. Pe măsură ce arătarea se apropia, se dovedea a fi o zână minunată și plină de strălucire. Când s-a apropiat destul de mult, zâna s-a prezentat, zicând: “Eu sunt zâna visurilor distruse”.

“Visuri distruse? Ce inseamnă asta?” a intrebat incetișor soldățelul de jucărie. “Nimeni nu mă poate repara pentru că nici chiar eu nu știu ce mi s-a stricat.”

“Păi nici nu este nevoie să știi tu asta”, i-a răspuns cu drăgălășenie zâna cea strălucitoare. Apoi l-a ridicat ușurel pe soldățel și a zburat cu el la meșterul de jucării. Zâna l-a rugat pe meșter să repare părțile stricate ale soldățelului și să-l facă să se miște asa cum era de așteptat de la oricare altă jucărie.

Meșterul a fost foarte fericit să repare la loc pe soldățel… (fragment din povestea “Soldățelul de jucărie”).

Metafora “zânei visurilor distruse” este suportul sensului de eșec repetat, a cărui cauză nu o cunoaștem, dar care poate fi remediat printr-o atitudine pozitivă.

…Fetița nu mai putea de rușine. Viața i se părea un chin. De necaz, tot gândindu-se la ce i se intâmplă, oboșită și rușinată, fetița s-a oprit pe marginea drumului să se odihnească. Cum plângea asa incetișor, nici n-a observat că s-a apropiat de ea o bătrânică cu ochi buni și ințelepți, care s-a oprit și a privit-o. Văzând cât de supărată era fetița, a intrebat-o:

“Pentru ce ești supărată?”

“Pentru că nu ințeleg ce se intâmplă cu legumele pe care le ingrijesc și le duc la piață să le vând. Deși muncesc asa de mult cu ele, deși le împachetez pe fiecare in lădițe, când ajung la piață am foarte mari emoții. Deschid lădițele și nu găsesc in ele decât frunze veștede, cotoare putrede, din care nu mai pot să vând absolute nimic. Nu mai știu ce să mă fac…”

“O, doar asta te necăjește?” a intrebat-o bătrânica. Apoi, plină de bunăvoință a adăugat:

“Tu nu ai auzit incă de gândacii invizibili?”

Pai, nici nu aveai cum să-i vezi pentru că sunt invizibili. Ei apar atunci când ai emoții și îți distrug munca pe loc.”

“Dar cum aș putea să mă apăr de ei?”, a intrebat-o fetița.

Batrânica a privit-o pe fetiță in ochi și a adăugat:

“Am să-ți dau o cheiță fermecată. De câte ori te vei strădui și vei munci pentru ca legumele și zarzavaturile tale să iasă frumoase ca să le poți vinde, după ce le-ai împachetat, incuie capacul fiecărei lădițe cu această cheiță. Când vei ajunge la piață nu vei mai avea emoții, pentru că verdețurile pe care le-ai cultivat nu vor mai fi atacate de gândacii invizibili”.

Zicând acestea, bătranica i-a intins fetiței o cheie mică, deosebită de toate cheile pe care fetița le văzuse vreodată… (fragment din povestea “Gândacii invizibili”).

Cheița fermecată este metafora capacității de a te increde in străduința proprie și de a-ți controla pe această bază emoțiile.

Din fragmentele citate, ințelegem că basmul cu rol educativ se deosebește principial de o povestire cu morală directă, cu invățăminte din care in mod rațional ar trebui să deducem clar cum ni se recomândă să adaptăm cognitiv-comportamental strategia corectă de urmat intr-o șituație concretă de viață. Basmul este mai aproape de autosugestie. Se poate foloși indiferent de vârstă, cu același avantaj: mesajul este deductibil, ascultătorul fiind cel care îl selecționează și îl absoarbe. Basmul sugerează mesajul, nu îl impune. El se adresează intuiției și fanteziei, nu rațiunii și nici logicii. La fel ca mitul, parabola sau fabula, introducând iraționalul, basmul lărgește spațiul interior al ascultătorului. Comparativ cu realitatea, acesta reprezintă o lecție de viață, o lecție al cărei spațiu evoluează oarecum intre real și fantastic. Vechiul tipar al conflictului insurmontabil in planul realității, cu care subiectul era familiarizat, este desființat. Prin intermediul mesajului pe care il aduce, amărăciunea este ușor indulcită afectiv: “Totuși, mai este o speranță”, decărcându-se astfel tenșiunea conflictului.

Mesajul basmului nu este impus printr-o concluzie morală finală, ca la fabule, ci propus. Ajunge dacă este indentificat de ascultător in mod implicit și rămâne ancorat in conștiința lui, poate undeva la limită cu subconștientul. Pentru că nu este legat direct de experiența vieții reale, mesajul educativ este preluat la fel ca mesajul unui vis. Spune ceva care seamănă pe undeva cu ceea ce trăiește sau șimte ascultătorul.

Un alt aspect deosebit al basmului este acela că el aduce soluții cu totul neașteptate, cu efect emoțional pozitiv; contrazice logica și obișnuința. Basmul trebuie privit ca un instrument de comunicare, pentru că el creează ascultătorului o bază de identificare, protejându-l (fără să-l atace, fără să-l judece pe plan axiologic); îl invață să se autoințeleagă, să se aprecieze pozitiv, să-și descopere propria putere interioară de a se “autovindeca”.

Funcția de model a basmului relevă existența soluțiilor posibile. Ele nu sunt precizate rigid, ci sunt cu totul neobișnuite și lasă loc opțiunilor pentru a stimula căi active de invățare a modelelor proprii. Aplicarea soluțiilor fantastice este un model experimental cu totul inedit pentru ascultător.

Basmul vizează subconștientul pentru a facilita modificarea comportamentului subiectului. Colecția de basme trebuie utilizată eficient in sens ,,terapeut”: in doză adecvată cazului sau momentului, șincer (cu iubire față de cel pe care dorim să-l ajutăm) și, bineințeles, fără concluzii explicite moralizatoare sau pilduitoare.

Cuvântul are putere magică, el poate vindeca atunci când este spus unde, cum și de cine trebuie. Atunci când dorim să le foloșim, basmele trebuie alese cu multă grijă. Abia după ce ne-am familiarizat cu intreaga colecție, suntem in măsură să alegem poveștile care se potrivesc cel mai bine cazului. Dacă ne pripim, alegerea neadecvată îl va determina pe copil să asculte fără interes, să ignore relația cu povestitorul sau să se plictisească. Demersul terapeutic este astfel definitiv compromis. Dimpotrivă, când alegerea a fost reușită, copilul dorește curând să asculte basmul , ori afirmă spontan că i-a plăcut.

Contextul neobișnuit, neașteptat, mesajul deghizat, fantastic in care șituații fără ieșire primesc cele mai surprinzătoare rezolvări, diminuează și la adult disfuncțiile emoționale și ameliorează capacitatea de a-și ințelege copilul cu mai multă flexibilitate.

După selecționarea setului de basme pe care le conșideră adecvate, a doua piatră de incercare pentru utilizator este adaptarea anumitor elemente flexibile la cazul concret. Cunoașterea amănunțită a datelor anamnestice permite modificarea detaliilor in asa fel incât personajele basmului să aibă insușiri căt mai apropiate de cele cunoscute de copil. Astfel, personajul principal trebuie să aibă același sex cu ascultătorul, să existe același anturaj familial, cu aceleași păreri, infățișări și stil de a vorbi. Aproape fiecare caz neceșită anumite transformări.

De asemenea, este important să introducem basmele intr-o manieră cât mai lejeră și directă: “Vreau să-ți spun o poveste despre… (un iepuraș/ o prințesă/ un băiat etc.). Mă interesează dacă îți va plăcea.” Sau: “Stiu că îți plac poveștile frumoase. Am să-ți spun câteva. Tu o să mă ajuți să o alegem pe cea mai frumoasă.”

Dacă suntem familiarizați cu toată colecția de basme și cu anamneza, vom reuși să prezentăm basmele in cea mai potrivită formulă de introducere.

Basmele trebuie povestite intr-o manieră naturală, cu vocea degajată, susținută și nuanțată emoțional.

Nu se recomândă ca lista de basme să fie prea lungă pentru a nu banaliza efortul de ascultare și a nu oboși. Copilul trebuie să rămână cu senzația că ar mai putea asculta măcar incă o poveste.

La orice intrebare pe care o pune ascultătorul, răspunsul va fi ceva de genul: “Tu ce crezi?” Deoarece mesajul trebuie să alunece in zona subconștientului, nu vom căuta să verificăm dacă pacientul l-a ințeles sau nu și nu vom forța această explorare, această descoperire. Cel mai important lucru este că ascultătorul are capacitatea internă de a se expune acestui mesaj, de a-l ințelege in ritmul său propriu și, in același timp, este incapabil să reziste influenței pe care mesajul o are asupra lui.

Copilul poate fi incurajat să inventeze el insuși un basm.

Intre felul de a gândi al adultului și cel al copilului este o diferență importantă, cu consecințe emoționale: in timp ce copilul crede foarte ușor că totul este poșibil, adultul este convins că totul este impoșibil, cu câteva mici excepții.

Se știe că basmul este o istorisire, o narațiune in care ființe sau obiecte inzestrate cu forțe supranaturale, șimbolizând binele și răul, luptă pentru sau împotriva fericirii unor personaje. Spre deosebire de basmul obișnuit, cel cu mesaj terapeutic este un basm special conceput ca să conțină o idee mascată, exprimată indirect și menită să sugereze o schimbare de atitudine sau de comportament. Această idee este prezentată intr-un context neobișnuit, neașteptat, care îl ia prin surprindere pe copil, furându-l din realitate in lumea basmului, in care absolut totul este cu putință cu ajutorul fanteziei. Copilul alunecă destul de ușor in această direcție care coincide cu opinia lui despre lume, mai ales dacă se creează o ambianță mai deosebită, liniștită și se alege un moment potrivit pentru povestirea basmului.

Eficiența acestei forme de terapie, atât de apropiată de relația tradițională de intimitate dintre părinte și copil, depinde mult de iscușința celui ce istorisește, adică de modul cum intuiește tipul mesajului vindecător de care are nevoie copilul, capacitatea de a alege momentul potrivit, intonația naturală, caldă, nuanțată emoțional.

Pentru ca basmul terapeutic să aibă efectul scontat asupra copilului, trebuie să ținem cont de anumite cerințe, precum:

– Nu comentăm in nici un fel mesajul basmului in fața copilului; el îl va descoperi singur.

– Nu punem intrebări despre felul in care a fost ințeles basmul. Nu silim copilul să-i „stoarcă” sensul, cerându-i să repovestească sau să tragă concluzia moralizatoare, invățătura care se desprinde. Basmul cu mesaj terapeutic nu este o lecție de invățat prin constrângere! Vom da timp de gândire și de „așezare” a sensului vindecător care este mai aproape de vis și de subconștient decât de raționalitate. El poate „pluti” un timp in mintea copilului, fără să capete de la inceput rădăcini. Ritmul de inrădăcinare al mesajului variază de la copil la copil, in funcție de complexul emoțional implicat. Să nu uităm că pentru copil introspecția nu este un exercițiu curent.

– Nu-l comparăm pe copil cu eroul din basm, in mod direct, insă vom face in asa fel incât datele lor să coincidă. Cu cât copilul este mai mic, cu atât această coincidență are o influență mai mare.

– Este indicat să nu lungim lista basmelor pe care le-am selecționat din colecție pentru o singură prezentare. In schimb, le vom relua de cât mai multe ori pentru a le crește eficiența și pentru a nu-l nemulțumi pe copil.

Nerespectarea acestor cerințe poate conduce la ignorarea basmelor de către copii sau, dimpotrivă, poate avea efecte contrare, devenind astfel periculoase.

Pornind de la un caz real sau fantastic, basmul terapeutic își indeplinește menirea de mediator al durerii și suferinței, aducând mult mai aproape pe cel aflat intr-un impas, de lumea in care legile care guvernează pot declansa apariția unor resurse vitale de a invinge frica, teama, neliniștea, neputința, neșiguranța și de a descoperi speranța și sansa, conjugând verbele „a vrea”, „a putea” și „a dori” la timpul prezent. In acel moment, basmul terapeutic își dovedește utilitatea, făcând prin puterea cuvântului ca lumea pentru cel in suferință „să se miște altfel”, să fie percepută prin prisma noilor conotații cognitive ale elementelor de identitate personală, dând unicitate clipei trăite.

III.3 Locul basmului în programa instructiv-educativă a învățământului preșcolar

In contextul dezvoltării vorbirii preșcolarilor, literatura pentru copii are un rol deosebit de important. Dar pentru a se manifesta liber, copilul trebuie să dispună de un volum de cunoștințe, să stăpânească instrumentele gândirii , să aibă o comportare adecvată, să aibă șimțul datoriei și al răspunderii față de șine și față de alții. De exemplu, un copil nu va putea să povestească dacă nu are niște reprezentări clare și nu stăpânește schema unei povestiri: inceputul, desfășurarea intâmplărilor intr-o anumită succesiune, incheierea. Fiecare activitate din grădiniță își are partea ei de contribuție la dezvoltarea vorbirii copiilor.

Lumea basmului îi dezvoltă copilului capacitatea de a-și construi și verbaliza trăirile, proiecțiile. In călătoriile imaginare copilul se simte fericit, participând afectiv și insoțind protagoniștii basmelor in tărâmuri fictive. Este necesar să oferim copiilor unele exemple de viață in mod indirect, prin intermediul basmului, decât un invăț, o povață fără suport intuitiv. Preșcolarul aflat la vârsta intrebărilor este satisfăcut cu ajutorul imaginarului din basme și povești dândui-se posibilitatea de a-și da seama că e inconjurat de răspunsuri posibile, imaginarul îi dă posibilitatea să trăiască momente asemănătoare eroilor indrăgiți, copilul își construiește șingur canoane, asemeni eroilor din basme, își creează obligații la care nici adulții nu gândesc. Lumea basmului oferă micilor ascultători o complexitate de personaje și teme de unde copilul își va alege modele etice.

Copiii iubesc și ascultă cu plăcere basmele pentru că răspund neceșității lor de a ști, de a cunoaște, de a ințelege, cum se împlinesc năzuințele spre mai bine, spre mai frumos. Pornind de la această idee, educația morală prin basm a copiilor preșcolari este posibilă și necesară. Este posibilă la această vârstă, deoarece copilul dovedește mare maleabilitate pșihică, fapt ce ne dă posibilitatea să intervenim educativ sub aspect formativ și informativ; gândirea copilului trece de la cea intuitivă la gândirea concret-operatorie; limbajul se îmbogățește, se dezvoltă comunicarea cu copiii și cu adulții, se inregistrează o afectivitate crescută. Este necesară intrucât, la această vârstă, se inregistrează cele mai multe acumulări, cu rezultate deosebite in plan intelectual, afectiv și moral. Cu toate acestea, actuala programă instructiv-educativă din grădinițe nu face referiri speciale la basm, ca procedeu educativ deosebit de eficient.

In activitatea desfășurată cu preșcolarii, am constatat că, in timp ce se derulează conținutul basmului, copiii participă afectiv-imaginativ la acțiune, incât se identifică cu personajul preferat. Punctul de vedere al unor specialiști, care acordă intâietate povestirii față de basm este diferit de al educatoarelor, care desfășoară activități cu preșcolarii incepând cu vârsta de trei ani.

Basmul, datorită aspectului preponderent imaginar, stimulează cu precădere afectivitatea, care este fundamentală in formarea caracterului moral al conștiinței și al comportamentului la vârsta preșcolară. Dată fiind importanța fundamentală a educației morale in formarea personalității copilului preșcolar, este necesar să se apeleze și la povești și nu numai la ele, ci la toate mijloacele adecvate unei asemenea finalități. Această problemă supune atenția cititorilor și ca urmare a faptului că programa este marcată de omișiuni in această direcție. In plus, emișiunile de televiziune și jocurile mecanice (electronice) care se găsesc peste tot prezintă copiilor de vârstă preșcolară, in fiecare zi, sub forma desenelor animate, nenumărate ,,basme”, fără ca receptarea acestora de copii și impactul asupra lor să constituie preocuparea unor specialiști. Insistăm asupra acestei probleme, plecând de la faptul că, de cele mai multe ori, aceste zise basme exercită un efect neașteptat și de necontrolat din punct de vedere pedagogic, pe care noi educatoarele nu-l putem corela cu intenția noastră de formare a caracterului moral prin basme și povestire. Menționăm și faptul că este vorba de un pseudonim, intrucât cel autentic se caracterizează printr-o legătură directă, imediată, vie intre cel ce povestește și cel ce ascultă. Acest aspect nu este un simplu amănunt, ci dovedește uitarea unui fapt esențial: atitudinea activă a copilului este stimulată nu numai de conținutul și forma basmului, ci și de pregătirea pedagogică și talentul educatoarei care, grație acestor calități, știe și poate să nuanțeze in mod adecvat comunicarea orală, nemijlocită, intre specificul fiecărui copil și al fiecărei grupe de preșcolari și basmul respectiv. Ficțiunea, pentru copil, are valoarea ei de trăire ,,aievea”. Ceea ce este impoșibil, pentru el se transformă in real, cu valori stimulative pe planul imaginarului care, pornind de la bucuria de ,,a face ca…”, de a trăi o existență care nu e a lui, contribuie la treptata dezvoltare a altruismului. Copilul se transpune in locul unui personaj, se inchipuie un alt ,,eu”, realizându-se perspectiva dualistă de care are nevoie comunicarea interumană.

Prin ,,asimilarea” eroilor din basm, se produce pe plan mintal o lume a rolurilor, o lume prin definiție a reprezentărilor sensibile despre o altă lume, decât cea cunoscută prin experiența personală. Lumea basmelor le dezvoltă preșcolarilor capacitatea de a-și organiza și verbaliza trăirile, dezvoltându-le curajul de a se lupta pentru dreptate. De exemplu, prezentându-le basmul ,,Prâslea cel voinic și merele de aur”, de P.Ispirescu, copiii se transpun in personajul principal, caută soluții; in acest caz ei își imaginează poziția pe care trebuie să o ia, basmul influențează comportarea morală a copiilor pentru că ei ascultă povestea, retrăiesc intâmplările din realitate și proiectează altele proprii, posibile prin adoptarea punctului de plecare. Astfel, copilul își imaginează fără să confunde planurile și le trăiește paralel, copilul prin basm are posibilitatea să călătorească imaginar, iar el este fericit, participând afectiv și insoțind eroii pe tărâmuri fictive sau in țări reale, pentru el, deși fantastice, toate sunt posibile pe baza premiselor acceptate. Prin ecourile sale afective, basmul îl ancorează pe copil in real, pentru că el nu rămâne in ,,țara zânelor”, decât spre a privi lumea din jurul său, dintr-o perspectivă mai largă și mai accesibilă lui.

După părerea lui Charles Perrault, copiii nu pot gusta in abstract virtutea, ea trebuie să le fie administrată in doze mici, abil invăluite in ficțiune, aspect pe care educatoarele îl pot realiza, dacă și ele depun suflet in ceea ce fac. Ieșirea eroilor din impas echivalează cu o ieșire la lumină, latura morală și educativă a basmului fiind astfel evidentă. Pe tot parcursul desfășurării basmului, câte o reflecție judicioasă vine să intrerupă mirajul povestirii, deznodământul fericit cheamă, negreșit, morala. Detaliile realiste cuprinse in basm intăresc miracolul, dându-i un fundament veridic, acțiunea basmului se corelează treptat și cu alți factori intelectuali și etici. Basmul, cu partea lui de previzibil și imprevizibil, trezește interesul copilului. Imaginar, el participă la rezolvarea unor conflicte, este incântat să fie martorul peripețiilor, al intâmplărilor prin care trec eroii.

Miracolul de basm apare ca o cale de ,,asimilare a noului” de către copil, iar tema basmului apare copilului stranie, pentru că personajele cu caracterul lor extraordinar îl tulbură. ,,Dinamismul îl impresionează puternic pe copil și, de mai multe ori, cei mai sensibili reacționează prin lacrimi și proteste, copilul nu suportă, de pildă, ca lupul să o mănânce pe Scufița Roșie sau Albă ca Zăpada să moară. De asemenea, se inspăimântă la apariția Zmeului sau a Zgripțuroaicei, cu toate acestea copilul dorește să asculte povestea până la sfârșit și șimte plăcerea de a trece incă o dată prin emoțiile primei ascultări, de a se intrista sau a se inspăimânta de fiecare dată și așteaptă ca la o nouă poveste să treacă prin stări asemănătoare”. Astfel, copilul este satisfăcut nu numai de deznodământul basmului, dar și de intreaga lui acțiune, el nu admite ,,să se sară” peste episoade, cerând reproducerea intocmai a momentelor basmului și odată cu eroii basmului, el își inchipuie că invinge monștri. In această șituație, alături de personajele basmului, crede că poate infrunta cele mai mari primejdii și cele mai inspăimântătoare amenințări, este stăpânit de teama pe care și-o infrânge și luptă cu zmeii și alți vrăjmași pe care îi biruie. Asemenea situații nu decurg din caracterul ireal al intâmplărilor de șine, ci din cadrul in care se produce insuși actul ascultării. Copilul revine mereu cu plăcere asupra itinerariilor parcurse de eroi, intrucât îi dă satisfacție regășirea acelorași formule ca și efortul de a le reține in memorie cu rigurozitatea unei ordini de nezdruncinat, gravă ca intr-un ritual și animată de bună voie ca in joc.

In basm, cu ajutorul stereotipiei, se realizează imagini afective, reprezentări de personaje cu comportamente stabile ce devin astfel portrete față de care copilul își manifestă simpatia sau antipatia și din care își alege modele etice sau față de care își exprimă respingerile. Imaginarul capătă ponderea unui univers al criteriilor morale, inteligibile pentru copilul care se regăsește intr-o lume in care virtuțile sunt răsplătite, iar ticăloșiile sunt pedepsite. El trăiește imaginar intâmplările eroilor preferați, șimțindu-se viteaz și frumos ca Făt-Frumos, deși se știe mic, incearcă să devină mare curajos, puternic. Preșcolarul nu i se ,,alătură” lui Făt-Frumos, ci ,,se confundă” cu acesta intr-un fel de ,,condensare” ca in vis, care îi permite, imaginar, să fie in același timp el și altul, după cum celălalt este, in același timp, distinct de șine și confundat cu șine. Basmul îl face pe copil să se simtă puternic, să trăiască satisfacția invingătorului pentru că el se identifică pe plan imaginar cu eroul basmului. Ascultând basmul cu atenție, preșcolarul reface drumul străbătut de eroul pozitiv, intrând dintr-o dată in rândul oamenilor mari. Povestea eroului, terminându-se in chip fericit, îl determină pe preșcolar să treacă prin realitatea gravă a faptelor, care-l duc de la neștiință și imaturitate la vârstele adultului. După cum arată unul dintre cei mai consacrați metodologi ai povestirii pentru copii, Sarah Cone Bryant: ,,bucuria copiilor rezultă și din gimnastica intelectuală care li se cere pentru a urmări, fără să ceară ceva, o inlănțuire de peripeții. Această inlănțuire nu este atât de grea incât să nu mai fie amuzantă, dar nici atât de ușoară incât să le lase mintea neocupată”. Din desfășurarea peripețiilor basmelor pe care le descoperă in grădiniță, copilul ,,ințelege” și astfel ,,invață” că și el va trebui să treacă prin incercări care-i vor verifica ințelepciunea, curajul, indrăzneala, puterea de a păstra o taină, de a-și impune legi de conduită, de a asculta sfaturile celor mari, de a nu se lua după aparențe și a nu se lăsa amăgit de ele. Receptivitatea basmelor o garantează eroii lui, care, mereu alții, își urmează drumul spre fericire, intâlnind zmei, uriași și alte ființe cu dimenșiuni de insușiri ieșite din comun. Această receptivitate se datorează și intâmplărilor basmului, intâmplări care respectă un tipic folosit mereu cu ,,împărați de peste nouă mări nouă țări” cu păduri misterioase…

Cum această afirmație nu este suficientă, se impune atenției modalitățile foloșite, grație cărora devine cu putință o atare transformare. După cum se știe, o condiție principală pentru validarea eficienței metodelor de educație și invățare, in oricare domeniu, trebuie să fie verificată prin cercetări aplicative. Dintre acestea, experimentul și observația sunt deosebit de utile. In desfășurarea activităților in grădiniță am foloșit: lectura, povestirea, dramatizarea directă și indirectă, convorbirea și desenul ca metode experimentale, completate cu metoda observației. Povestirea de către copil a basmelor constituie o autointroducere pe calea verbală in lumea basmului, lucru ce mijlocește astfel un fel de introducere participativă a lui la viața acestei lumi. Totodată, această autointroducere, având loc pe cale verbală, pregătește intrarea pe neșimțite și in mod practic in universul estetic și etic al basmului și, astfel, in frumusețea și moralitatea limbii propriului său popor.

Lectura basmului de către educatoare este primul contact al copilului cu basmul, acum se trezesc și primele elemente ale educației morale, trăirea afectivă alături și împreună cu personajele indrăgite din basm. Lectura basmului de către educatoare își poate indeplini funcția cognitivă de educație morală, dacă este urmată de metoda convorbirii pe marginea textului citit, pentru a clarifica diversele sensuri morale pe care basmul respectiv le vehiculează și prin metoda convorbirii intre copii, metodă care, având forma de dialog, pregătește și susține aplicarea metodei principale, metoda dramatizării directe și indirecte, foloșind teatrul de păpuși. Metoda observației este o metodă adiacentă și este importantă pentru că oferă educatoarei posibilitatea de a urmări pe chipul copilului și in reacțiile lui fizice exterioare, prin gesturi, procesele interne care duc la formarea caracterului lor moral. De o mare utilitate in aplicarea acestei metode sunt fotografia și inregistrarea audio-vizuală a comportamentului și a comentariilor verbale ale copiilor. Experimentarea metodelor menționate a arătat că metoda dramatizării este cea mai adecvată realizării in practică a complimentării dintre basm, poveste și copil, cea mai eficace in privința transformării informațiilor vehiculate de basm și povești. In ceea ce privește trăirea de către copil a fondului moral al basmelor și traducerea acestei trăiri de către ei in fapte morale este evidentă. De menționat, este și rolul desenului, a scenelor de basm, a acțiunilor eroilor ca și a chipului acestora pe care le readuc ei. Prin desen, bunăoară, copiii realizează vizualizarea inăuntrul conștiinței lor a concretizării vii a evenimentelor și eroilor față de care ei își dezvăluie opțiunile, cărora dramatizarea le dă împlinire faptică.