Rolul Aspectelor de Gen In Educatie. Consecinte pe Piata Muncii

Introducere

Privind în ansamblu societatea actuală, mare parte din lucrurile pe care le-a realizat se datorează educației. În momentul de față, aceasta este una din dimensiunile indispensabile a calității de a fi om. Influența ei este crucială, atât din perspectiva științei, și aici sunt incluse toate pregătirile necesare pentru noile invenții tehnice, cât și din perspectiva culturii, mai precis a promovării și dezvoltării acesteia prin mecanismele educației.

Educația contribuie într-un mod fundamental la construirea elementelor culturale și la influențarea deciziilor fiecărui individ legate de felul în care dorește să evolueze. Sistemul educațional oferit de stat este cadru propice de manifestare a direcțiilor principale ale normelor dintr-o societate și de conturarea a trasăturilor definitorii ale fiecărui om în parte. Educația este una din bazele principale ale configurației sociale de pe piața muncii și ale felurilor cum se manifestă interacțiunile dintre persoane. Multe dintre idei, stereotipuri, valori, percepții despre starea unor lucruri sunt transmise, impuse sau menținute de învățământ. Acestea se transformă sau se reproduc pe piața muncii, în sistemul public, privat, voluntar, instituțional, deoarece sunt elemente care definesc o societate la un moment dat. Există o legătură foarte mare între felul cum evoluează educația și modalitatea în care se schimbă societatea. În general, revoluțiile sociale sunt corelate cu transformările educației.

Una dintre cele mai discutate, dar nicidecum rezolvate probleme ale societății actuale românesti, este cea legată de inegalitățile, discriminările și inechitățile provocate de apartenența la un anumit sex. Dimensiunea de gen creează, și în aceste momente, probleme de integrare, de acceptare a unor femei în unele domenii, cât și de înțelegere a anumitor probleme ale bărbaților. Se promovează modele de comportament standard atât pentru femei, cât și pentru băbați, modele care dezavantajeză ambele sexe. Băiat sau fată, ne bucurăm de același drepturi și de aceleși șanse; problema se pune cât de mult profităm de acest lucru? De ce sunt atâtea birouri, firme și bănci în care la bază lucrează multe femei, iar la conducere se află bărbați? De ce există domenii dominate de unul dintre sexe, însă apreciate într-un mod radical diferit? Cât de mult susține, ajută sau luptă sistemul educațional împotriva acestor inechități?

Tema lucrării:

Lucrarea de față are ca temă echitatea în educație pentru băieți și fete, privită ca factor pentru anumite inegalități între femei și bărbați pe piața muncii. Astfel prin analiza situației din învățământul preuniversitar și universitar din perspectiva egalității de șanse se încearcă să se găsească unele corelații și legături cu anumite dezechilibre de pe piața muncii. Lucrarea urmărește relații de tipul cauză-efect și se centrează mai mult asupra evoluției rezultatelor educației, adică se bazează pe urmărirea felului în care influențeză valorile și deciziile celor care sunt educați, mai puțin decât a celor care educă.

Argument – Valori ale educației – realități ale societății

În școală ni se propun, impun sau prezintă niște principii, valori, situații pe care noi le acceptăm sau nu. Unele ne influențează viața pe moment, altele ne ajută să luam decizii, iar marea lor majoritate devin propriile noastre convingeri. Școala este unul dintre cele mai importante cadre de socializare pentru noi, fie că suntem băieți, fie că suntem fete. Când este vorba de problematica de gen, învățământul are tendința de a păstra o atitudine rece, neutră, ca și cum atât timp cât există un cadru legal care să reglementeze realțiile de gen, cadru legal prezentat la ore elevilor, nu mai sunt necesare și alte intervenții din partea profesorilor și a celorlalte categorii ce aparțin personalului din învățământ în aprofundarea acestei probleme. Cu toate acestea, școala reușește să motiveze o mare parte din elevi să aleagă un anumit drum profesional mai mult sau mai puțin potrivit pentru ei. Noi suntem influențați de lucrurile învățate la anumite materii, de sfaturile unor profesori, de anumite imagini din manuale. Acestea ajung să ne formeze o imagine despre lume, despre oameni și rolurile lor, despre relațiile cu cei din jur, despre valorile umane.

Educația, ca promotoare a culturii și ca formă principală de socializare, are datoria de a menține și răspîndi valori și principii printre elevi și de a-i ajuta să se accepte și să se înțeleagă unii pe alții, oricât de diferiți sau asemănători ar fi. Când e vorba de dimensiunea de gen, formele de manifestare a educației școlare au tendința ori de a ignora, ori de a subaprecia, ori de a puncta greșit problema. Profunzimea și importanța acestei probleme se află în consecințele pe care le are asupra pieței muncii. Este clar că educația formală nu o să susțină niciodată explicit inegalitățile de gen, ba mai mult le va combate, însă este totuși nesigur cum va pomova niște valori echitabile despre gen astfel încât să nu influențeze viața și deciziile celor care o absorb.

Pe piața muncii, există în continuare multe dezechilibre, inegalități, discriminări, unele controlate, altele sancționate, însă majoritatea invizibile, deoarece par atât de firești încât populația nici nu le observă. În mediul academic și la nivel de organizații non-guvernamentale, s-au făcut multe studii și cercetări legate de problematica, dimensiunea, discriminările, inegalitățile de gen, cât și toate aspectele legate de acesta, însă majoritatea au rămas în acest mediu fără să fie promovate și prezentate cetățenilor. Este nevoie să se găseacă o cale de remediere prin educație, prin aportul mass-mediei, al instituțiilor statului, a acestor dezechilibre și diferențe mai accentuate și impuse între bărbați și femei de către o opinie publică stereotipată.

Toată discuția pe marginea genului a fost introdusă în România foarte târziu, într-un mod concret și serios, în primă fază, în mediul academic și doar apoi în programe, în unele universități, în unele școli, după căderea regimului comunist în 1990. Deși sunt probleme foarte importante pentru evoluția democrației, egalitatea de șanse și echitatea dintre bărbați și femei, cât și toate studiile de gen se bucură de o atenție marginală într-un stat aflat într-o perioadă de tranziție. De aceea, implicarea clară a educației instituționalizate poate fi un sprijin pentru combaterea unor asemenea situații și pentru conștientizarea de către populație a acestor inegalități nefaste pentru societate și pentru individ.

Tema lucrării a fost aleasă datorită acestor considerente, dar și datorită unei dorințe de a urmări legăturile între învățământ și piața muncii. Finalul clasei a VIII-a, a clasei a XII-a și a ultimului an de facultate, colegiu sau școală postliceală reprezintă pentru toți puncte de cotitură în care trebuie să luam decizii legate de viitorul nostru profesional. Aceste decizii iau în calcul o serie de factori, diferențe, merite, abilități, talente, valori, lucruri studiate. Important este ca variabila sex să nu fie un impediment atunci când luăm în considerație anumite oportunități, șanse, planuri de viață. Astfel, pe lângă perspectivele și părerile legate de gen pe care educația le influențează, ea contribuie și la formarea unei opinii despre noi înșine, fie că suntem de sex feminin, fie că suntem de sex masculin.

Lucrarea de față abordează toate aceste aspecte și își propune să analizeze felul cum stereotipurile și prejudecățile legate de sex sunt susținute sau combătute de sistemul educațional și cum se manifestă acestea pe piațe muncii. Imaginile sociale ajung să introducă diferențe fundamentale între sexe, excluzând parteneriatul și oferirea informațiilor despre experiențele specifice masculinului și cele specifice femininului.

Obiectivele lucrării:

Lucrarea de față are patru componente, fiecare având ca scop aprofundarea temei și găsirea unor răspunsuri pentru întrebarile:

Cât și cum influențeză educația oferită de învățământ anumite diferențe între bărbați și femei la nivel de percepții, valori, păreri ale indivizilor asupra acestei probleme?

În ce măsură modelele tradiționale de comportament ale feminității, respectiv masculinității sunt transmise de învățământul preuniversitar și universitar viitorilor subiecți ai pieței muncii?

Partea descriptivă a lucrării își propune să scoată în evidență mai multe abordări și aspecte ale genului, să descrie situația și problemele din învățământul preuniversitar și universitar din perspectiva de gen, să prezinte o parte dintre studiile întocmite despre dimensiunea de gen în mediul preuniversitar, să evidențieze unele dintre inegalitățile legate de gen de pe piața muncii și să contureze concepțiile unor elevi din anul terminal de liceu despre problematica de gen și valorile masculinității și feminității.

Latura analitică are în vedere analizarea unor raporturi între aspectele genului și modul cum se reflectă în societate, a unor concluzii ale câtorva dintre cercetările efectuate în mediul preuniversitar, a influenței abordării problematicii de gen din mediul universitar, a relației dintre educație și situația de pe piața muncii.

Partea explicativă și aplicată a lucrării este o secțiune care urmărește o analiză de conținut ale unor interviuri luate unor elevi din clasa a douăsprezecea asupra concepțiilor elevilor despre gen, care să releve o parte din influențele educației. Această parte se bazează și pe explicarea relațiilor de tip cauză-efect privitoare la relațiile și rolurile de gen. Secțiunea este, de fapt, baza întregii lucrări, ajutând la conturarea unor tendințe care să exprime păreri, preferințe, valori, imagini și stereotipuri corelate cu genul, masculinitatea și feminitatea ale elevilor pentru a descoperi patternuri ce influențează alegerile lor ulterioare.

Secțiunea predictivă include elaborarea unor predicții legate de felul în care va evolua atitudinea persoanelor din mediul educațional față de problematica de gen și consecințele acestei atitudini față de piața muncii. De asemenea, se vor formula și unele soluții în vederea rezolvării acestor probleme din educație, cât și pentru anumite inegalități de pe piața muncii.

Structura lucrării

Lucrarea este compusă pe lângă introducere din încă cinci capitole. Vom rezuma în următoarele rânduri pe fiecare dintre ele.

Primul capitol introduce cititorul în problematica de gen abordând legătura între gen și sex, aspecte ale genului, stereotipurile, discriminarile, inegalitățile de gen. Sunt luate în calcul atât perspectiva feministă, cât și abordări sociologice și psihologice. Al doilea capitol cuprinde o sinteză și o analiză a problemelor legate de echitatea și egalitatea de șanse din educație atât în mediul preuniversitar, cât și în cel universitar. În prima parte vor fi prezentate niște studii efectuate despre aceste probleme, cât și comentate concluziile lor, iar în a doua parte se vor analiza niște aspecte din mediul universitar legate de gen, cât și anumite eforturi și acțiuni efectuate în această cauză și rezultatele sale pe piața muncii în ceea ce privește segregarea de gen.

Al treilea capitol are în vedere dimensiunea de gen pe piața muncii și legătura dintre ea și sistemul educațional. Această parte conține și o analiză de statistici care prezintă situația băbaților și femeilor în mediul educațional și apoi în partea profesională a societății.

Al patrulea capitol are metodologia lui proprie și constă în analiza răspunsurilor oferite de elevi din clasa a douăsprezecea la niște interviuri care relevă percepția acestora despre gen și perspective asupra masculinității și feminității.

În ultimul capitol sunt trase concluziile finale ale lucrării și sunt formulate niște recomandări pentru îmbunătățirea anumitor aspecte care includ dimensiune de gen din educație, cât și niște predicții asupra felului cum vor evolua lucrurile în România din prisma relațiilor de gen, incorporate în educație și piața muncii.

Limitele lucrării:

Fiind vorba de o temă atât de amplă și de importantă, lucrarea de față este în primul rând limitată de spațiu restrâns în care se desfășoară. În al doilea rând, studiile abordate și analizate sunt doar câteva din cercetările făcute în mediul preuniversitar. Am încercat alegerea acelor cercetări considerate semnificative pentru acest proiect. În al treilea rând, există o tendință mai mult teoretică decât aplicată a lucrării, ea bazându-se în mare parte pe corelații între teorii, pe preluări de statistici și pe deducții. În ceea ce privește limitele cercetării propriu-zise, acestea se vor găsi la partea de metodologie în capitolul patru.

CAPITOLUL I

Genul ca noțiune – caracteristici, diferențe, inegalitați, discriminari

1.1 Sexul și genul – fundamente pentru distincții

Orice fișă personală a unui persoane conține o rubrică de completat care îi cere să specifice sexul. Aceea rubrică îi cere o caracteristică care îl include într-o anumită categorie. Este posibil ca respectiva rubrică să lipsească deoarece sexul este specificat în identitatea fiecăruia prin numele pe care îl poartă. Astfel, dacă ești băiat posezi un nume care este obișnuit să aparțină unui băiat, iar dacă ești fată este normal să ai un nume de fată.

„SEX, sexe, s.n.= 1. Totalitatea caracteristicilor morfologice și fiziologice care deosebesc animalele și plantele în două categorii distincte, masculi și femele. 2. Fiecare dintre cele două categorii de viețuitoare diferențiate după organele genitale; bărbați sau femei, masculi sau femele. ♢ Sexul tare (sau viril) = bărbații. Sexul slab (sau frumos) = femeile”. Astfel, sexul împarte indivizii în două mari categorii, în funcție de niște caracteristici biologice. Aceste caracteristici conturează o anumită construcție a persoanelor, de aceea se consideră că sexul tare este cel al bărbaților, pentru că ei în majoritatea cazurilor dispun de mai multă forță în comparație cu femeile, care sunt considerate mai sensibile și implicit mai slabe datorită constituției lor fizice mai fragile. De asemenea, și în ceea ce privește psihicul, cele două sexe diferă la anumite nivele, deoarece există experiențe specifice femeilor, respectiv bărbaților.

Diferențele bilologice dintre femei și bărbați au dat naștere în istorie la alte deosebiri între cele două sexe. De aici, distincția sex-gen este foarte importantă, în condițiile în care între cele două sexe există multe diferențe, care la un anumit nivel devin inegalități, de ambele părți, între bărbați și femei. Sexul se referă la bărbătesc/femeiesc, iar genul subliniază polii masculin/feminin.

Genul este un construct socio-cultural, el fiind diferit în timp și spațiu. Genul este perceput în funcție de societate și mai ales de cultură. „Genul nu este o categorie universală, stabilă și nu este nici un simplu atribut, o însușire umană. Se schimbă, evoluează în timp și spațiu, nu se manifestă doar la nivel individual, ci și la nivel macrosocial” . Masculinitatea și feminitatea devin niște modele acceptate de societate, care își pot modifica conținutul doar în cazul în care în timp indivizii acceptă. Mai precis, ele își consolidează acest conținut la nivel macrosocial, și este acceptat atât de bărbați, cât și de femei, iar schimbările pot interveni atât de la individ, cât și de la societate, însă numai atunci când se recomandă din interiorul societății, masculinitatea și feminitatea pot dobândi anumite caracteristici și renunța la altele. În altă ordine de idei, de-a lungul istoriei diferențele biologice au dat naștere în mentalul colectiv unor perspective diferite asupra disticțiilor dintre bărbat și femeie, perspective care au depășit acele diferențe și au creat în interiorul culturii adevărate valori, modele de comportament, structuri ce au ajuns să creeze o anumită ordine în momente diferite în felul de organizare a societăților. Au existat revoluții care au schimbat în anumite feluri aceste perspective, însă unele conținuturi au rămas intacte, în speță cele care erau extrem de înrădăcinate în procesele sociale zilnice, adică diferențele de gen în cadrul familiei.

Conceptul de gen se referă la “suma de concepții elaborate social și cultural, cu privire la diferența bărbat/femeie, la puterea și inegalitatea care structurează reproducerea acestor diferențe în practicile instituționalizate ale societății”. Diferențele dinte cele două genuri au propagat inegalități, în umbra unei “diviziuni sociale, care plasează femeile de o parte și bărbații de alta”. Cum s-a ajuns totuși la o ierarhie? Indivizii, dezvotând o conștiință tradițional-socială, au internalizat socialul ca fiind normalitatea, iar normalitatea ca fiind naturalețe. În realitate, ceea ce este normal nu este obligatoriu să fie natural, cum nici ceea ce este acceptat de societate trebuie să fie normal. Genul este un atribut esențial pentru statusul și rolul de femeie sau bărbat. Un alt aspect care nu trebuie omis, când se fac referiri la conceptele de gen, masculinitate și feminitate este perspectiva din care se analizează, masculină sau feminină.

1.2 Genul – de la caracteristică la diferență sau inegalitate

Genul este un concept analizat de curentele feministe. Feminismul a apărut ca urmare și reacție a inegalităților din societate existente pe baza sexului și genului. Pentru a putea înțelege importanța caracteristicilor ce diferențiază bărbații de femei pentru evoluția societății, trebuie să se ia în calcul anumite argumente istorice.

Inegalități între bărbați și femei datorită genului au existat în istorie la toate nivelurile. Femeile nu s-au bucurat de drept la vot până în secolul XX. Astfel, ele nu au făcut parte din viața civică nici măcar în epoca modernă, în ciuda faptului că regimul care se impunea din ce în ce mai mult în Europa era cel democratic. Femeile erau considerate un fel de „subalterne” ale bărbaților în viața privată, iar în cea publică nici măcar nu figurau. Toată educația lor era clădită pe anumite prejudecăți despre inferioritatea minții femeii în raport cu cea a bărbatului. Femeile nu aveau acces la educație, la viața politică, la o mare parte din meserii. Chiar și o dată cu apariția liberalismului și democrației, drepturile s-au „împărțit” între bărbați. „Educația unei femei trebuie să fie proiectată în raport cu un bărbat”.

Curentul feminist a apărut ca reacție la aceste discriminări și inegalități dintre bărbați și femei acceptate și chiar impuse de societate. Feminismul ca ideologie combate sexismul, misoginismul și societatea patriarhală. Existența unor discriminări în sistemul instituționalizat a conferit „legitimitate populară” doctrinei feministe deoarece a demonstrat că universalitatea drepturilor este incompatibilă cu diferențele de gen. Feminismul, în raport cu perioada pe care o traversa și nevoile celor două sexe, a avut trei valuri.

Primul val al feminismului este cel al egalității, iar obiectivele sale principale au fost acordarea de drepturi egale bărbaților și femeilor atât în viața publică, cât și în cea privată. Prin „drepturi egale” se înțelege participarea femeilor la viața civică și politică, statut egal în familie, același salariu pentru munca depusă indifirent de gen, acces egal la educație. Feminismul valului I a fost foarte important, în primul rând pentru că a acordat femeii o poziție și vizibilitate în societate, iar în al doilea rând pentru că acestea a obținut drepturi fundamentale cum ar fi cel la educație și la vot. Totuși, această etapă a feminismului a lăsat multe probleme de gen nerezolvate.

Feminismul valului al II-lea a adus în prim-plan problematica diferențelor, tocmai de aceea este numit „feminismul diferențelor”. Apărut într-o perioadă de revoluție culturală (anii șaizeci), în care s-au redefinit și reconsiderat toate valorile, acest curent a accentuat faptul că pe bază de gen există anumite diferențe între bărbați și femei și a teoretizat distincția gen-sex. Datorită unor experiențe femeiești, mai precis experiențe trăite exclusiv de femei, acestea nu sunt egale cu bărbații. Femeile nu au forța fizică a bărbaților, iar societatea, pe baza diferențelor de sex, care există în orice condiții, duce, prin educație, norme și reguli, la construcția personalităților bărbaților ca bărbați, respectiv femeilor ca femei. Acest val al feminismului a pus probleme „tabu”, pănă în momentul respectiv, cum ar fi violența în familie, pornografia, prostituția, hărțuirea sexuală și a luptat împotriva misoginismului și sexismului în educație și la locul de muncă.

Misoginism și sexism

Conceptul de „misoginism” a apărut o dată cu acest val și se referă la disprețul și ura față de femei. Fiind un termen care evidențiază o preferință, o părere, o credință, el nu poate fi operaționalizat decăt în cântărirea diversității și multitudinii de prejudecăți legate de femei. Printre acestea se enumeră incompetența, iraționalitatea, neajutorarea, lipsa de imaginație, imitația, superficialitatea. Misoginismul a contribuit semnificativ la menținerea la nivel de mental colectiv a ideilor preconcepute legate de cele două sexe, care au dus la susținerea și reproducerea stereotipurilor. El este foarte frecvent întâlnit în ziua de astăzi nu numai în rândul bărbaților, ci și al femeilor, și fiind o opțiune personală nu poate fi pedepsit sau combătut. Singura posibilitate de a-l diminua este prin educație.

Misoginismul și-a găsit echivalentul la nivel de atitudini în sexism. Sexismul se referă la totalitatea atitudinilor și comportamentelor care discriminează o persoană pe baza faptului că aparține unui anumit sex. În plan concret, seximul înseamnă să limitezi și să interzici unui individ să se implinească din mai multe puncte de vedere pentru că este de un anumit sex. Aceste atitudini au fost la un moment dat și instituționalizate, prin politici ce au dus la discriminări între bărbați și femei. Sexismul, asemeni rasismului este o ideologie a superiorității bărbatului și o formă de domninare a femeilor cu precădere în unele domenii, cum ar fi religia, armata, filosofia, cu ajutorul a diferite instrumente, de exemplu limbajul, politicile publice, legile.

Patriarhat

Atât misoginismul, cît și sexismul s-au putut menține și dezvolta datorită constituției societății de-a lungul istoriei și de astăzi. Societatea în care trăim este de tipul „pater familias”, adică o societate patriarhală. Dacă într-o familie tătăl este capul acesteia, într-un stat cei care stau la conducere trebuie să fie tot bărbați. Patriarhatul este de asemenea un concept central al celui de-al doilea val al feminismului, tocmai pentru că denotă dominația bărbaților asupra femeilor în istorie. Tot trecutul este marcat de figuri masculine, deoarece nu s-a pus accent pe modul cum era construită societatea și care erau sarcinile indivizilor, ci pe războaie, tratate, revoluții, invenții, descoperiri. Astfel, puterea și resursele au aparținut și aparțin în continuare bărbaților, femeile fiind subordonatele lor. „Categoriile de feminitate și masculinitate au fost concepute patriarhal, iar feminismul își propune să le configureze postpatriarhal”. Astfel, fiind o societate patriarhală, toate mecanismele ei sunt construite în concordanță cu valorile masculine. Patriarhatul este cultural, subtil, politic, social, dar nu și instituționalizat, deoarece o dată cu acordarea de drepturi și femeilor, acesta a dispărut și deși a luat diverse forme în societatea democratică, el a fost abolit.

Patriarhatul este suport pentru toate inegalitățile, discriminările și streotipurile de gen. El se reînnoiește etapă cu etapă, prin educație, din sectorul privat și apoi și în cel public, și este asemeni unei stări de fapt imposibil de schimbat. Feminismul valului al II-lea a criticat societatea patriarhală din prisma împărțirii public/privat. Bărbații ocupă spațiul public, iar femeile pe cel privat, însă întrucât publicul are vizibilitate și este cel care impune regulile, legile societății, atunci implicarea femeilor în spațiul privat este văzută ca fiind inferioară și este desconsiderată. Valul diferențelor a pus problema gradului diferit de libertate în funcție de gen, mai mult decât problema egalității, care la nivel juridic fusese rezolvat. Astfel pentru a putea să se implice în spațiul public, femeile trebuie să reușească să îmbine în mod echitabil munca privată cu cea publică. Deoarece multe femei se simțeau depășite de „dubla muncă” pe care o aveau de îndeplinit, alegeau să renunțe la spațiul public, implicit la educație. Societatea patriarhală nu le obliga pe femei să aleagă un anumit plan de viață, mai ales că ele se bucurau de drepturi, însă pe mare parte dintre ele la făcea să se simtă obligate să nu se bage în viața publică.

Trebuie făcută o precizare foarte importantă: toată lupta feminismului se aplică strict în lumea democratică și mai ales dezvoltată, pentru că situația femeilor din lumea musulmană, cu excepția Turciei, și a celor din Lumea a Treia este total diferită. Multe din acele femei nu se bucurau și multe dintre ele nu se bucură nici acum de drepturi.

Feminismului valului al III-lea, apărut la sfărșitul anilor optzeci, este cel al emancipării și are ca principale scopuri: consolidarea parteneriatului dintre bărbați și femei în viața privată și publică, încurajarea femeilor să accepte diferite provocări de pe piața muncii renunțând la imaginea de victimă promovată până atunci, includerea tuturor categoriilor de femei în lupta împotriva inegalităților și discriminărilor pe bază de gen, și cele aparținând unor pături sociale defavorizate, cât și admiterea identităților multiple, adică a unor diversități de experiențe pe care le au femeile.

Acest val dă dovadă de mai multă maturitate și subliniază nevoia unei teorii care să abordeze genul la nivel global și care să includă toate culturile și religiile existente la ora actuală. El pune accent mai mult pe contextul în care se dezvoltă personalitatea unei femei, decât pe diferențele dintre respectiva femeie și un bărbat, și promovează imaginea femeii capabile, puternice, care reușește să se împartă cu succes între spațiul privat și cel public, datorită relațiilor de gen eficiente. De asemenea, el abordează dificultățile femeilor născute în religia musulmană de a își construi o identitate, o carieră, de a urma o educație.

Lupta împotriva patriarhatului continuă și în ziua de astăzi, iar feminismul valului al III-lea încearcă o înlocuire a lui cu parteneriatul de gen. Patriarhatul este depășit prin renunțarea la imaginea de neajutorat a femeii, de experiențele care erau considerate slăbiciuni și care acum sunt redefinite ca privilegii, cum ar fi sarcina; „feminismul valului al treilea reprezintă o celebrare a diferențelor, a alterității, a legăturii femeilor cu natura și cu sfera privată”.

Cele trei valuri ale feminismului s-au raportat la educație în funcție de nevoi și de context. Educația a fost un factor foarte important în modul în care a evoluat feminismul și în modul în care a fost analizată problematica de gen. Feminismul valului I a luptat pentru obținerea de către femei a dreptului la educație și a unei egalități de șanse în ceea ce privește accesul la ea. Feminismul valului al II-lea s-a centrat asupra educației familiale, cât și asupra celei diferențiate și a luptat pentru condițiile în care femeile pot să acceadă la educație. Feminismul valului al III-lea pune foarte mult accent pe educația egală, ca stimulent pentru abolirea inegalităților și discriminărilor de gen. Din prisma acestui val educația reprezintă motorul construirii identităților multiple și a răspândirii valorilor feministe ca susținătoare a parteneriatului de gen. Însă „deocamdată acceptarea de către femei a patriarhatului este principalul aliat al bărbaților în promovarea lui”.

1.3. Aspecte generale ale genului

Analiza genului a dus la alte aspecte care au pus în opoziție femininul cu masculinul: identitatea de gen, rolurile de gen, diferențe de gen, stereotipurile de gen, inegalități de gen, regim de gen, relații de gen.

Identitatea de gen este dovada că genul nu se percepe neaparat în funcție de sex, cât de modul cum se inernalizează și se aplică trăsăturile feminine ori masculine, deoarece fiecare individ își construiește identitatea în concordanță cu aceste constructe social-culturale. “Identitatea de gen este mai ales o experiență subiectivă(…) și rezultatul unui proces de interacțiune între sine și ceilalți”. Identitatea de gen este fundamentală pentru modul cum se percepe persoana pe sine și este un atribut care influențează așteptările acestuia de la el însuși/însăși. De asemenea, este un factor în raport cu care se construiește și se consolidează stima de sine.

Existența identității de gen a dus la apariția rolurilor, stereotipurilor și diferențelor de gen. Cum rolul reprezintă totalitatea atitudinilor și comportamentelor pe care societatea le așteaptă de la un individ, un rol de gen se referă la aceste atitudini și comportamente asociate cu fiecare sex. Propagarea și menținerea acestor roluri depinde de conformismul subiecților față de normele sociale. Diferențele de gen stau și ele la baza menținerii, construcției și deconstrucției rolurilor de gen, dar mai ales streotipurilor.

1.4. Stereotipuri de gen

Stereotipurile de gen ocupă un loc aparte în lucrarea de față, întrucât ele sunt atât unul dintre fundamentele pentru întreaga discuție, cât și argument în societatea de astăzi pentru diferite inegalități sau chiar discriminări pe bază de gen. Stereotipurile de gen sunt “sisteme organizate de credințe și opinii consensuale în legătură cu caracteristicile femeilor și bărbaților, precum și despre calitățile presupuse ale masculinității și feminității”. Practic, stereotipurile de gen sunt proiecții sociale asupra bărbaților, respectiv femeilor, care îngrădesc opinia publică și comportamentele acestora. Astfel, cele două sexe își fac alegerile în viață și se comportă în armonie cu aceste stereotipuri, deoarece dacă nu sunt respectate pot apărea conflicte la nivel de identitate și în relațiile cu ceilalți.

Bărbaților le este asociat un model care include trăsături precum: dominanță, putere, curaj, responsabilitate, competiție, independență, capacitate, creație, iar modelul feminin se află undeva în opoziție cu cel masculin: dependență, sensibilitate, slăbiciune, empatie, tandrețe, fragilitate, procreație, cooperare. Deoarece forța fizică aparține în majoritatea cazurilor bărbaților, acestora li s-a atribuit atributul puterii în sfera socială. Fiind o trăsătură masculină, puterea s-a manifestat atât în spațiul public, cât și în cel privat asupra femeilor, ceea ce a dus la recunoașterea unei presupuse superiorități și dominanțe masculine în societatea umană. Astfel, atât în sfera privată a indivizilor, familia, cât și în cea publică, “bărbații trebuie sa fie protectori și producatori (deținând forța fizică și raționalitatea), iar femeile casnice și protectoare emoționale (care să se ocupe de domeniul afectiv)”. De aici, se menține dinstincția conform căreia femeile sunt “stăpânele” spațiului privat, iar bărbații a celui public. Vladimir Pasti accentuează, în lucrarea „Ultima inegalitate”, că sexul contează foarte mult în raporturile de putere în familie și că nici femeile, nici bărbații nu sunt de acord ca femeile să conducă viața de familie, deci până la urmă femeile nu dețin “puterea” în nici unul dintre planuri.

Aceste stereotipuri de gen, care în marea majoritate sunt percepute de individ ca modele naturale de urmat. Ele dezavantajează ambele sexe, pentru că pe lângă ele se impun regimuri, inegalități și discriminări de gen. Acestea depășeșc proiecțiile stereotipate asupra genului și devin realități sau chiar norme ale sistemului social-politic. Comportamentele indivizilor ajung să fie judecate în funcție de gen ca tradiționale și non-tradiționale sau ciudate, ieșite din normal.

Rolurile de gen sunt atitudinile și comportamentele dominante pe care societatea le asociază femeilor și bărbaților, respectiv drepturile și responsabilitățile lor într-o anumită societate.

Regimul de gen reprezintă ansamblul “practicilor și formelor instituționalizate de dominare, conform unor sisteme genizate, care constituie principii de ordonare în toate societățile”. Ele impun rolurile pe care trebuie să le joace femeile și bărbații în corpurile de decizie, iar întrucât bărbații dețin atributul puterii, cât și resursele, cele care suferă de pe urma acestei dominări sunt femeile. Aceste relații de putere, fiind tolerate de societate, mențin perpetuarea unor comportamente discriminatorii pe baza genului, aparent normale, care sunt reproduse de instituțiile statului, prin acest regim de gen.

1.5. Discriminări de gen

Diferențele de sex și cele de gen au fost suport pentru multe discriminări de mai multe tipuri. Discriminarea este orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, și care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute prin lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în alte domenii ale vieții publice.

Discriminarea pe bază de sex poate fi de două feluri: directă și indirectă. Discriminarea directă se referă la faptul că o persoană este tratată mai puțin favorabil în aceeași situație decât alta deoarece este de un anumit sex. “Prin discriminare directă se înțelege diferența de tratament a unei persoane în defavoarea acesteia, datorită apartenenței sale la un anumit sex sau datorită gravidității, nașterii, maternității ori acordării concediului paternal”. Discriminarea directă se manifestă cu precădere pe piața muncii și se referă la cazuri în care în criteriile de angajare sunt incluse sexul, aspectul fizic al unei persoane, preferințele stereotipate. Atât bărbații, cât și femeile pot fi discriminați la locul de muncă. Hărțuirea sexuală este considerată o formă de discriminare directă.

Discriminarea indirectă se referă la “aplicarea de prevederi, criterii sau practici, în aparență neutre, care, prin efectele pe care le generează, afectează persoanele de un anumit sex, exceptând situația în care aplicarea acestor prevederi, criterii sau practici poate fi justificată prin factori obiectivi, fără legătură cu sexul”. Discriminarea indirectă, o formă “soft” a discriminării blochează accesul femeilor la multe locuri de muncă impunându-le un anumit model de viață și lăsând impresia existenței unei incopatibilități între împlinirea în viața personală și succesul în carieră. Discriminarea pe bază de gen restrânge drepturile individului și este interzisă prin lege.

Discriminarea are și o latură pozitivă, care constă în anumite norme și măsuri afirmative, care promovează principiul tratamentului egal pentru persoanele dezavantajate în comparație cu alte persoane la un moment dat. Disciminarea pozitivă legată de gen dorește să accelereze realizarea în fapt a egalității de șanse între bărbați și femei.

O altă clasificare din perspectiva socială, împarte discriminarea în „absolută, relativă și subiectivă”. Prin discriminare absolută se înțelege blocarea accesului unuia dintre sexe la unul sau mai multe sisteme ori pur și simplu eliminarea, inexistența unor persoanelor pe criteriu de sex din anumite domenii. Discriminarea relativă este cea mai des întâlnită și se referă la disproporțiile din anumite situații sau domenii dintre bărbați și femei, cât și la diferențele de participare a acestora la anumite nivele. Discriminarea subiectivă se referă la măsurile luate pentru a forța diminuarea și combaterea celorlalte tipuri de discriminare. Individul discriminat atrage atenția asupra inegalităților și discriminărilor existente, fapt ce ajută la crearea unui echilibru între sexe pe mai multe planuri. Această clasificare este practic rescrierea clasificării juridice a discriminării directe, indirecte și pozitive, numai că din perspectivă socială.

1.6. Genul ca formă de dominare

Diferențele dintre sexe, fiind naturale, au legitimat relația de putere dintre genuri. Astfel, din dorința de a păstra această naturalețe și din instinct de autoconservare, indivizii au conservat relațiile de putere dintre bărbați și femei. Acestea, menținute politic și cultural de patriarhat, însă transformate sub presiunea feminismului, se regenerează prin alegerile pe care indivizii le fac și prin planul de viață care îl aleg deoarece ei au tendința de a păstra un fel de “ordine a lucrurilor”.

Pierre Bourdieu aprobă în „Dominanța masculină” că forța masculină legitimează relația de dominație dintre bărbați și femei datorită diferențelor de natură biologică, relație care devine o construcție socială naturalizată. Construcția aceasta simbolică pornește de la o serie de reprezentări, inclusiv de la constituția corpurilor. Diviziunile constitutive ale ordinii sociale sunt gîndite și se manifestă dintotdeauna prin opoziția masculin-feminin. Masculinității îi este conferită întâietate datorită atributelor specifice ei: putere, violență, virilitate, noblețe. Bărbatul este – subiectul -, femeia – obiectul -. Acestă opoziție își are originile în percepția socială asupra căsătoriei. Femeia devine în relațiile de rudenie și de căsătorie un fel de obiect, care poate fi identificat în funcție de dorințele, necesitățile și interesele masculine. Prin modul cum este percepută căsătoria în societate, capitalul simbolic al bărbatului se reproduce și, deși capătă forme diferite în concordanță cu epoca, conținutul simbolic se menține.

„<<Feminitatea>> a servit drept concept regulativ pentru normalizarea, naturalizarea aservirii femeilor, orice comportament care nu s-a așezat sub această idee (deci nu a servit bărbatului) trece drept <<nenatural>>”. Acest concept regulativ implică o serie de trăsături care întăresc și aprobă dominanța masculină. Femeile sunt considerate în primul rând persoane neajutorate, dependente de protecția și forța bărbatului. Indiferent de personalitatea lor, se încearcă să li se inducă ideea că ele nu pot singure, că au multe slăbiciuni și că trebuie să aparțină unui bărbat pentru că doar astfel pot să se bucure de singuranță și protecție. Femeile au tendința de a avea nevoie de asigurări de la cei din jur, de permisiunea de a acționa într-un anumit fel, de părerile celorlalți pentru a le crește stima de sine. Astfel, ele sunt în mare parte educate să fie vulnerabile, altruiste, capabile de înțelegere emoțională mult mai profundă decât bărbații și de sacrificiu. Faptul că sunt puse într-o poziție inferioară în raport cu bărbatul, le oferă capacitatea de a empatiza cu persoanele ce aparțin unor categorii defavorizate.

Din punct de vedere psihologic, există un raport inconștient între sexe și o dorință de a se domina și de a își manifesta puterea unul în față altuia. “Privilegiul masculin este, totodată, și o capcană, el aflându-și contraponderea în tensiune și încordarea permanente, împinse uneori până la absurd, pe care i le impune fiecărui bărbat datoria de a-și afirma virilitatea (…)fiind un soi de frică de feminin”. Diferențele de gen se găsesc la nivelul fiecărui aspect al societății de la obiceiuri la practici instituționalizate, având un sens cultural.

Dominația masculină a fost susținută în special de opoziția culturală între bărbați și femei. Masculinul, care reprezenta toate valorile dezirabile, se definea în opoziție cu femininul care însemna valori inferioare, dar necesare naturii umane. De altfel, este logic ca oricine deține puterea să dorească să o mențină, iar în societatea patriarhală bărbații ajung inconștient să găsească metode pentru a le domina pe femei atît în sfera privată, cât și în cea publică. Pe de altă parte, în contrast cu teoriile feministe, au apărut anumite teorii despre masculinitate care doresc să distrugă mitul masculinității și să arate dezavantajele de a fi bărbat. „Prin modernitate, bărbații învață că trebuie să fie independenți și suficienți pentru ei înșiși, negându-și toate nevoile afective și dorințele”. Astfel, feminismul le atribuie mult prea multă putere bărbaților și îi obligă să aibă sentimentul obligativității menținerii controlului. Bărbații au emoții la fel de puternice, însă, întrucât ele sunt identificate cu slăbiciunea și nu cu sensibilitatea, ca în cazul femailor, ei preferă să nu și le manifeste deschis, ajungând să se descarce prin violență. Astfel, imaginile tradiționale ale masculinității și feminității dezavantajează și încastrează ambele sexe în niște prototipuri cerute și impuse de societate.

Cele mai importanți poli ai societății în care patriarhatul se manifestă deschis sunt armata, politica, economicul, religia, cultura (care are ca principal agent educația). Din perspectiva genului, în afară de armată, dar mai ales religie, toate celelalte păstrează patriarhatul la nivel de conținut în măsuri diferite. În România, în armată și în religie, patriarhatul este instituționalizat, în domeniu economic și politic femeile au acces egal, însă ele au tendința să nu profite la maxim de aceste șanse egale, iar în cultură, patriarhatul se manifestă la nivel de idei preconcepute, prejudecăți, stereotipuri. Întrebarea este cum se manifestă patriarhatul în educație? Educația ocupă un loc important în ordinea societății, fiind fundament pentru comportamentele și atitudinile persoanelor.

Astfel, toate aspectele legate de gen se găsesc la nivelul fiecărui sector al societății într-o măsură mai mare sau mai mică. Cât de multe se găsesc în educație, dar mai ales, cât de mult influențează acestea configurația de gen de pe piața muncii?

CAPITOLUL II

Echitate de gen în educație în România

2.1 Câteva din funcțiile educației

2.1.1 Educația ca atribut al culturii

Din perspectiva filosofiei, omul se diferențiază de toate necugetătoarele prin faptul că posedă rațiunea. Raționalitatea umană este un atribut intrinsec naturii sale ce îl ghidează și îi conferă posibiliatea și capacitatea de invenție, creație și construcție. Individul reușește să-și depășească treptat limitele având ca suport și presiune cerințele societății, dar mai ales posedând acces la ceea ce s-a creat și valorizat în istorie, adică trăind într-o anumită cultură. “Cultura este ansamblul produselor activității umane, al valorilor și al modalităților de comportare obiectivate de anumite comunități, transmise anumitor comunități și generațiilor următoare”. Cultura nu se poate transmite și nu se poate transforma decât prin educație. Educația oferă o gamă largă de opțiuni celui care accede la ea prin prezentarea și emiterea unor modele și valori dezirabile, dar care ajung să fie internalizate de individ într-un mod propriu.

Prin educație se primesc informații, se construiesc stiluri, se descoperă talente. Practic aceasta este o acțiune specială de a ajuta un copil să devină adult în condițiile culturale oferite de societate în ansamblul ei. Educația se bazează pe valorile culturale și pe anumite modele dezirabile ale societății. Cultura în toate formele ei se transmite prin educație. Cu toate acestea, nu trebuie impusă cu forța, ci doar prezentată individului, pentru ca acesta să poată să-și formeze propria lui viziune asupra lucrurilor. Educația a ajuns să sufoce spiritele indivizilor prin obligarea lor să adopte un anumit model de comportament, care era doar de dorit și acceptat de epocă, nu neaparat cel mai bun. „educația noastră înăbușă respectul de sine, tratându-i pe elevi/eleve și pe studenți/studente ca și cum ar fi niște recipiente goale, fără foarte multă înțelepciune”. Educația trebuie să treacă și ea prin schimbări, să supraviețuiască revoluțiilor și să fie la curent și în pas cu toate transformările societății.

Educația ca model al naturii

Educația are funcția de a dezvolta calitățile intelectuale, morale, artistice și fizice ale copilului. Ea nu trebuie să intervină în natura lui și să-i impună un anumit standard de viață. Educația a fost autoritară până în secolul al douăzecelea, ceea ce a impus un ritm de dezvoltare al societății mult mai lent. Se poate observa că educația a suferit anumite transformări, fiind acum mult mai adaptată la realitate și la cerințele ei, oferind celor educați un grad mai mare de libertate.

Dihotomia cultură-natură reprezintă una dintre dinstincțiile principale stereotipate dintre feminin și masculin. Astfel, bărbații sunt creatori de cultură, iar femeile susținătoare ale naturii, fiind mult mai aproape de aceasta datorită presupusei incapacității a lor de creație. Din această diferențiere, care la un moment dat a reprezentat un model cultural, acum fiind doar un stereotip, s-ar putea conchide că educația ca artă este „masculinizată”, însă forma ei este feminizată.

Funcția socială a educației

Cea mai importantă funcție a educației este să-l pregătească pe copil să se descurce în societate. Practic, el face parte dintr-un anumit mediu și din mai multe grupuri. Educația îl ajută pe acesta să poată să-și atribuie anumite roluri și să își expună statusurile.

Actualmente accesul la educație este universal și neîngrădit, școala fiind una dintre cele mai imporatante instituții sociale. „Una dintre principalele probleme ale sociologiei educației este egalitatea șanselor în fața școlii și șansele sociale”. Deși șansele în educație sunt aceleași pentru toți, există factori sociali discriminatorii. Aceștia limitează opțiunile persoanelor de a parcurge o anumită etapă a educației în condițiile potrivite. Apartenența la mediul urban sau rural, etnia, genul, ca trăsături predeterminate, dar și statusul și educația părinților și venitul, ca trăsături personale, sunt factori care influențează nu atât accesul la educație al individului, cît și logica pe care o urmează el în alegerea profesiei sale și a planului său de viață.

Momentan în România, rolul și importanța școlii sunt în creștere, însă nivelul de educație nu implică automat și un status social satisfăcător sau un nivel de trai ridicat. Structurile sociale sunt puternice și se schimbă mult mai greu în raport cu structura educativă care s-a dezvoltat și s-a diversificat în ultimii 20 de ani într-un ritm alert. Din punct de vedere legal nu există inegalități în educație, însă din punct de vedere social vor exista întotdeauna diferențe care conduc la inegalități de șanse. Ceea ce este cert este că educația oferă o posibilitate mai ridicată de ocupare a unei poziții sociale superioare. De asemenea, apartenența la o categorie defavorizată tinde să rămână un fel de „stigmat” în societate, indiferent de nivelul superior de educație. Ca soluție, s-au implemetat politici de discriminare pozitivă, care să încurajeze și să sprijine categoriile defavorizate. Din această perspectivă se poate spune că școala are o funcție socială de a crea un echilibru și de a impune echitatea în rândul persoanelor în vederea combaterii eventualelor inegalități și a susținerii talentelor și abilităților fizice și intelectuale.

2.2 Există egalitate de șanse și echitate pentru fete și băieți în educație?

În acest moment în România, există o legislație specializată pe egalitatea de șanse între bărbați și femei. Legea nr. 202 din 19 aprilie 2002, apărută în Monitorul Oficial, numărul 301, care, din mai 2002, stipulează interzicerea discriminării de orice tip pe bază de sex în toate domeniile. „ART. 2: Măsurile pentru promovarea egalității de șanse între femei și bărbați și pentru eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de sex se aplică în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării, participării la decizie, precum și în alte domenii, reglementate prin legi specifice”. De asemenea, mai există alte legi și hotărâri privind egalitatea de șanse, ca de exemplu: Hotărârea nr. 285 din 4 martie 2004 privind aplicarea Planului național de acțiune pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, publicată în Monitorul Oficial, nr. 236 din 17 martie 2004, în care se încearcă să se implementeze un mecanism de control în vederea sancționării tuturor formelor de discriminare pe bază de sex. Și în Constituție, există articole care accentuează importanța și obligația egalității de șanse pentru toți cetățenii României în toate domeniile. Pe piața muncii, un barbat și o femeie primesc salarii egale pentru muncă egală.

Din punct de vedere legislativ există toate condițiile necesare unui cadru lipsit de orice tip de inegalități și discriminări între persoanele de sex diferit în educație, însă problema se pune cât de respectate sunt aceste legi și cât de suficiente. Cu alte cuvinte, există anumite inegalități care nu pot fi controlate și înlăturate prin lege. De aceea se pune problema echității între bărbați și femei, în acest caz în educație, mai precis cât de echitabil este tratamentul primit de fete în comparație cu cel primit de băieți și invers și care sunt consecințele pe care ei le suportă atât în mediul educațional, cît și pe piața muncii.

La ora actuală în România, învățământul tinde să-și pastreze caracterul său tradițional, care este caracterizat de o serie de norme, stereotipuri, prejudecăți, reguli, condiții, cât și de o relație foarte autoritară între profesori și elevi/studenți. Acest caracter susține și promovează și modele tradiționale feminine și masculine, modele care accentuează dimensiunea patriarhală a societății contemporane românești. „Școala contribuie prin diverse mecanisme la segregarea de gen creând bărbați și femei cu orientări, preferințe și competențe diferite, limitând de multe ori posibilitățile de exprimare ale individului în viața publică (valabil mai ales pentru femei) și în viața privată (valabil mai ales pentru bărbați)”. Mecanismele școlare prin care se mențin aceste diferențe se găsesc la nivel de relații între cadre didactice și elevi/stundenți, și între elevi, la nivel de manuale, programe, materiale școlare, cât și la nivel de statistici. Astfel, dacă statisticile arată grade foarte diferite de analfabetism, abandon școlar sau de ocupare a funcțiilor după terminarea studiilor între cele două sexe, precum și un acces limitat la una dintre formele educației pentru unul dintre sexe, înseamnă că există discriminări și inegalități de gen în educație. O altă categorie de discriminări posibile este „legată de reprezentarea corectă a experiențelor femeiești și preponderent feminine în curriculum tuturor nivelurilor de educație”. Această formă de sexism poate fi ușor mascată prin modalitățile distincte prin care se transmite educația la fete și la băieți, prin impunerea unor valori și norme de comportament considerate masculine ori feminine, prin atitudinile diferite ale profesorilor față de elevii/studenții săi în funcție de sexul pe care îl au.

Existența unor dezechilibre legate de gen pe piața muncii este o dovadă evidentă că aceste dezechilibre se transmit în mare parte prin educație. Echitatea prin educație din prisma genului în România a fost foarte puțin și insuficient analizată. Toate studiile de până acum au pornit de la întrebări precum: Există o dimensiune de gen în educație?, Există discriminări și inegalități de gen în educație?, Cât de multă atenție se acordă genului în educație?.

Înainte de a analiza toate aceste studii, precum și concluziile lor trebuie amintite două lucruri. Primul este faptul că problematica de gen este prezentă în analizele politico-sociale din România după 1990, ceea ce denotă o oarecare noutate și raritate a ei la nivel de politici educaționale și educație, în general. Al doilea lucru este faptul că profunzimea acestor cecetări legate de gen a ajutat la îmbunătățirea aspectelor care includ genul atât în educație, cât și în alte domenii ale societății. Cu toate acestea, încă mai există inechități ale sistemului educațional, care se văd cel mai bine în situațiile disroporționate și inegalitățile de pe piața muncii.

2.3 Situația existentă astăzi în educație, din perspectiva de gen, în învățământul preuniversitar

Primele întrebări

Societatea de Analize Feministe ANA, în perioada martie 1996 – martie 1997, a realizat un microproiect finanțat de Uniunea Europeană, ce făcea parte din programul PHARE, denumit „Egalitate prin diferență: Program de educație non-sexistă”. Cercetarea s-a aplicat în educația primară, iar subiecții chestionați au fost cadrele didactice din ciclul primar. Ce a contat și a fost deosebit în acest program pentru educație? În primul rând, noutatea și necesitatea temei a atras atenția asupra nevoii unor studii și analize de gen în cadrul reformei din învățământul românesc. În al doilea rând, faptul că s-au observat o serie de stereotipuri, prejudecăți, ostilități și ironii legate de problematica de gen. În general, oamenii nu au văzut-o ca fiind importantă și primordială pentru societatea românească actuală. În al treilea rând, în urma cercetării, s-a putut afirma că există aspecte sexiste în educație și că trebuie introdusă dimensiunea de gen în educație și trebuie reformate și aceste aspecte.

Importanța genului în educație și a inegalităților existente din cauza acestuia se poate vedea în experiențele diferite ale elevilor, studenților și profesorilor, care apațin unui anumit sex. Bărbații și femeile se confruntă cu multe idei preconcepute și obstacole sociale, legate de gen care le îngrădesc planul de viață și nivelul aspirațiilor. De asemenea, nivelul așteptărilor corelate cu realizările profesionale de la băieți este diferit decît cel de la fete. De obicei, „normal” ar fi ca fetele să urmeze o carieră în științele umaniste, iar băieții în cele realiste. Nu ar exista o problemă dacă științele realiste nu ar fi mai apreciate ca cele umaniste și considerate mult mai dificile. Astfel, fetele sunt talentate și muncitoare, iar băieții sunt inventivi și inteligenți. „Opinia publică” valorizează inteligența ca fiind mult mai importantă și necesară ca toate atributele fetelor. Problema nu stă în modul cum este apreciată inteligența, ci în faptul că băieții sunt considerați mai inteligenți decât fetele.

Școala, deși atribut al culturii, este receptată de băieți ca un mediu feminin; ei raportându-se în multiple cazuri negativ la aceasta. Fetele, din contra simt o apartenență față de școală. Disciplina fetelor este deseori recompensată și lăudată, iar accesele de independență ale băieților sunt pedepsite. Experiența de școlar, practic, echilibrează lucrurile pentru cele două genuri. În familie, cele două sexe sunt educate diferit, iar educația primară școlară se mulează pe tipul de educație dat fetițelor. În ceea ce privește manualele școlare, există multe discriminări de gen. S-au constatat că se impun roluri diferite și tradiționale ale celor două sexe.

Educația sexistă se manifestă în diverse forme. Dacă se iau în calcul experiențele femeiești (exclusiv ale femeilor – graviditate, naștere, lăuzie, hrănire din propriul corp, sângerare periodică), se consideră că femeile au „un destin biologic” și este obligatoriu să-i dea curs. Cele care nu se comportă ca atare sunt socotite „deviante”. Fetele sunt învățate să ascundă acest experiențe și să le socotească private, ceea ce provoacă neînțelegere din partea bărbaților. În ceea ce privește experiențele feminine (predilect ale femeilor – violul, pornografia, prostituția, abuzul și hărțuirea sexuală, îngrijirea familiei, managementul domestic), ele nu sunt abordate de manualele școlare în afara celui de cultură civică. Mass-media și presa scrisă întărește imaginea femeii ca obiect sexual; munca casnică este considerată „naturală”, fără valoare și obligatorie pentru o femeie. „La finalul studiilor, tinerii au educația slabă pentru viața privată, iar fetele confundă realizarea lor ca persoane cu cea de femeie”. Adolescenții nu sunt educați în vederea constituirii unui parteneriat de gen în viața publică și privată.

Femeile sunt categorii socotite inferioare și de aceea sunt interiorizate și subordonate. Ele duc lipsă de resurse și de control și de aceea ajung să fie dependente economic și politic. În manuale nu apar informații despre sexe legate de participarea la viața politică. Din manualele de istorie lipsește lupta femeilor pentru egalitate. Fetele au modele de funcționare „soția lui X”, „mama lui Y”. Astfel diferențele și inegalitățile de gen nu sunt conștiențizate, iar femeile acceptă tacit statutul de rangul al doilea.

O altă experiență trăită din plin de femei este cea a anonimatului, alături de alte categorii defavorizate și marginale, care se manifestă în manuale (în special cele de istorie ca actor colectiv, mase populare). Informații despre istoria femeii și a vieții private nu sunt incluse în manuale. Puterea și realizările profesionale sunt ale bărbaților. Femeile sunt muze; neexistând exemple, decât foate puține de modele individuale feminine de succes. Femeile nu sunt considerate creative sau capabile de o performanță foarte mare.

Unul dintre stereotipurile cele mai des întâlnite în societate este cel al femeii neajutorate, care nu poate lua decizii de una singură și care are nevoie de protecție și ajutor din partea bărbaților. Acest stereotip apare în educație într-un înveliș tradițional. Sunt susținute modelele religioase, foarte învechite. Femeile sunt educate să fie dependente și să aibă nevoie de protecție, dar să-l infantilizeze pe bărbat în viața privată. Educația accentuează dimensiunea științifică, prea puțin pe cea moral-politică, cu alte cuvinte, îi învață pe elevi multă teorie, fără să-i pregătească pentru viața publică.

Femeile sunt considerate iraționale și lipsite de discernămînt, simbolul naturii, sensibile și emoționale, însă și sistemul de învățământ are un punct slab pentru că nu are în vedere aspectele emoționale ale vieții, importanța mediului, a naturii. Sensibilitatea și exprimarea sentimentelor sunt văzute ca slăbiciuni, iar individul este învățat să-și ascundă trăirile și să se depersonalizeze. Tendința generală este de a crea un om ideal, care nu are gen și slăbiciuni, un roboțel social competent și eficient.

Problematica genului la nivel de relații în educație

Într-o altă cercetare, întreprinsă între decembrie 1999 și iulie 2000, care se găsește în lucrarea „Gen și politici educaționale” (parte din proiectul „Gendering education in romania”), se încerca să se observe dacă în cadrul învățământului primar, gimnazial și liceal există o anumită preocupare de gen, cât și dacă există inegalități și discriminări pe bază de gen. De asemenea, existența acestor discriminări și inegalități se datorează ignoranței și lipsei de informare în ceea ce privește dimensiunea de gen, din partea cadrelor didactice în special. În România, politicile publice sunt orientate înspre cu totul alt gen de probleme, cu potențial „electoral”, a căror soluționare poate avea consecințe imediate pentru a putea aduce satisfacții și beneficii electorale. O politică care să implice dimensiunea de gen sau chiar o politică educațională înseamnă răbdare și mai ales un demers de lungă durată pe care politicienii nu-l valorizează ca fiind pozitiv.

Această cercetare a fost alcătuită din analize de conținut și anchete sociale care au fost constituite din interviuri la care au răspuns cadre didactice, inspectori județeni, experți în educație și elevi. S-au descopert multe asperități și puncte slabe ale sistemului actual de învățământ, atât la nivel de formă, cât și de conținut.

Se poate observa faptul că există trei nivele la care se poate analiza situația învățământului preuniversitar din perspectivă de gen. Primul nivel este cel al produselor specialiștilor MEN, adică analiza planurilor de învățământ, a manualelor școlare și a materialelor pentru orele de dirigenție care reflectă pregătirea viitorilor învățători și educatori. Al doilea nivel include raporturile dintre profesori și elevi, cât și percepțiile acestora legate de gen, iar al treilea nivel se referă la relația elev-elevă și la modul cum se văd școlarii unii pe ceilalți.

În ceea ce privește primul nivel, se poate conchide că „formarea inițială a cadrelor didactice se înscrie mai curând în modelul unei educații de gen de tip reactiv, de supraviețuire și nu practic, de emancipare”.Astfel, planurile de învățământ, manualele și chiar și materialele de dirigenție sunt foarte teoretice și axate pe acumularea de informații, foarte puțin pe elemente și aspecte practice legate de viața de zi cu zi. Planurile de învățământ sunt foarte conservatoare și sărace, adică disciplinele obligatorii și fundamentale sunt clasice, iar cele opționale nu sunt deloc atrăgătoare. Lucrul acesta este foarte adevărat dacă ne gândim la reacțiile pe care le-au avut atât elevii și profesorii când s-a introdus sistemul opționalelor în licee. În primul rând, programa era foarte încărcată, iar elevii, îndemnați de profesorii și părinți, aveau tendința de a alege niște discipline considerate de ei ușoare care să nu le dea multă bătaie de cap sau ore în plus la materiile considerate importante, cum erau matematică, fizică, o limbă străină. În al doilea rând, erau foarte puține opționale care meritau atenție, majoritatea dintre ele erau extensii ale materiilor de bază sau opționale care nu prea aveau legătură cu ariile de interes ale elevilor. De aceea, elevii le numeau pe aceste discipline „opționale obligatorii”, pe care nu le luau prea mult în seamă, considerându-le discipline de gradul doi, menite să umple orarul, asta în cazul în care nu erau ore în plus din disciplinele fundamentale. Așa că planurile de învățământ, fiind foarte rigide, nu ajută la socializarea de gen și cu atât mai puțin la demontarea modelelor tradiționale legate de gen.

Manualele școlare, analizate în această cercetare transmit și ele mesaje de gen conservatoare și reflectă preponderența personajelor, limbajului, rolurilor masculine față de cele feminine. De asemenea, manalele relevă anumite stereotipuri legate de gen. Materialele pentru orele de dirigenție sunt în mare parte despre probleme și aspecte ale culturii și civilizaiei, mai puțin practice și legate de societatea actuală, relațiile între persoane și dificultățile zilnice ale elevilor. Aceste materiale nu ajută la cunoașterea identității persoanei și a celor din jurul lui și nu oferă niște posibile soluții unor probleme cotidiene ale școlarului.

La cel de-al doilea nivel, privind din perspectiva de gen, nu s-au găsit disfuncții în ceea ce privește criteriile și modul în care se face evaluarea elevilor, cât la nivelul fundamentelor motivaționale pentru care se acordă notele. Cu alte cuvinte nu se fac diferențieri la notare între băieți și fete, ci între atributele considerate a fi în special a fetelor, ca de exemplu conștiinciozitatea, cumințenia, ambiția, hărnicia și atributele considerate caracteristice băieților, ca de exemplu: independența, neastâmpărul, dezorganizarea, delăsarea. Astfel, evaluarea, percepută de elevi ca o pedeapsă sau recompensă, se face în funcție de comportamentul ascultător, mai mult decât în funcție de rezultatul muncii elevilor. În cercetarea s-a accentuat foarte bine problema conformismului și a disciplinei școlare. Nota devine o măsură pentru a impune atît disciplina și ascultarea în rândul școlarilor, cât și un anumit mod de a gândi și acționa. În felul acesta, școala, pe lânga faptul că prezintă niște modele de comportament, le și impune, ceea ce duce la atrofierea personalității copiilor. De asemenea, profesorii tind să le facă recomandări diferite legate de profesii și viitorul în carieră elevilor și elevelor. Aceste sugestii par să mențină modelele tradiționale patriarhale promovate de societate. Ca de exemplu, ar fi de preferat ca băiatul să ajungă manager și fata să fie asistent manager.

La ce de-al treilea nivel al cercetării, al elevilor, se poate observa o competiție deschisă între ei, în sensul că fiecare parte se consideră mai bună și mai inteligentă decât cealaltă, însă cu toate astea, în marea majoritate a lor consideră că fetele și băieții pot avea aceleași profesii. „Fetele consideră, așadar, că ele ar putea avea orice ocupație, în timp ce profesorii lor (în majoritatea femei) le conduc către anumite domenii cu caracter preponderent necreativ”. La fel cum spun și autorii cercetării, profesoarele acționează așa pentru a proteja elevele, considerându-le slabe și neajutorate, în sensul că le impun niște modele de comportament care să le apropie de spațiul privat și să le depărteze de spațiul public plin de responsabilități și atitudini reci și violente. De fapt, eu consider că mai sunt două motive pentru care profesoarele acționează așa. Ele proiectează propriile lor temeri și roluri asupra elevelor, creându-le un model mai ușor din perspectiva lor de abordat (deși nu este neaparat așa), pentru ca la un moment dat aceste fete să nu se simtă marginalizate în societate deoarece nu au îmbrățișat modelul tradițional. Pe de altă parte, din punctul lor de vedere, este o cale de urmat, teoretic, mult mai comodă. Dependența feminină de bărbați oferă femeilor stabilitate, liniște și puțină responsabilitate în schimbul independenței.

Concluziile cercetării au un punct central: în educație se ignoră genul și eventuale forme de sexism sunt mascate de planuri de învățământ, manuale și materiale tradiționale și conformiste. Disfuncțiile apar datorită unui conservatorismului la nivelul pregătirii cadrelor didactice.

Problematica genului la nivel de manuale, materiale didactice și programe școlare

În 2002 s-a efectuat un studiu de impact, la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul Componentei Curriculum a Proiectului de Reformă a Învățământului Preuniversitar de către o echipă de colaboratori ai Centrului Educația 2000+ și ai Centrului Parteneriat pentru Egalitate, care avea ca scop să aducă sugestii și îmbunătățiri planului de reformă. În acest studiu au fost incluse și aspecte legate de problematica genului; cercetarea numindu-se „Manifestări explicite și implicite ale genului în programele și manualele școlare”. Pentru analiza noastră sunt importante concluziile legate de manualele școlare și de imaginile și mesajele prezentate de acestea.

Dimensiunea de gen în manuale se regăsește le nivel de limbaj, modele, imagini. Se pune accent pe diferențele dintre masculin și feminin, care sunt percepute ca exclusive și aflate în complementaritate. Cu toate acestea, masculinitatea și feminitatea sunt opuse și conturează modele diferite. Deși majoritatea autorilor de manuale sunt femei, masculinitatea predomină în limbaj, exemple, ilustrații. Modelul unanim acceptat de succes este cel masculin. Astfel, paradoxal în spațiul public există bărbatul de succes, iar în cel privat există femeia casnică împlinită, dar se omite următorul aspect, că în învățământul actual, informații despre spațiul privat sunt foarte puține în manuale. Astfel, „lipsa de pregătire pentru viața obișnuită, cotidiană, privată este hiba principală a tuturor manualelor”.

Conținutul manualelor prezintă multe stereotipuri de gen, în sensul că se pleacă de la premise că băieții și fetele sunt și ar trebui să fie într-un anumit fel. Astfel, la nivelul mesajelor transmise de manuale se observă cum se accentuează trăsături specifice masculinității, începând de la faptul că se prezintă în cea mai mare parte modele masculine atât ca exemplu, cât și ca modele-tip din istorie și literatură. Luând ca suport două discipline fundamentale ale mediului preuniversitar: Limba și literatura română și Istoria, se poate observa că există inegalități între femei și bărbați la numărul de apariții,

La disciplina „ Limba și literatura română”, operele studiate sunt aprope în întregime scrise de bărbați, iar personajele sunt niște modele tradiționale feminine. Modelele moderne feminine sunt combătute și judecate, ca de exemplu, personajele feminine din romanele „Enigma Otiliei”, de George Călinescu și „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu. În majoritatea operelor literare, personajele feminine joacă un rol de ispită, muză, parteneră, soție devotată, un rol destul de limitat. Genul, fiind perceput ca dihotomic, mai mult accentuează diferențele de gen, decât să precizeze asemănările și să încerce să se înțelegă distincțiile dintre genuri.

La displina „Istorie”, se acordă importanță datelor istorice, cauzelor situațiilor și evenimentelor. Se omit descrierile modului cum trăiau oamenii pe atunci, femeile fiind excluse, în condițiile în care sunt foarte puține personalități și conducători de gen feminin. Genul nu are specificitate, astfel încât există virtuți, considerate masculine, cum ar fi curajul, abilitățile stategice și cele diplomatice care sunt foarte apreciate și date de exemplu și care aparțin în marea majoritate bărbaților și există caracteristici ale populațiilor, maselor care sunt într-un anumit fel și reacționează specific într-un moment, iar aceste caracteristici sunt cauze pentru evenimente sau simple statistici. Cu alte cuvine, se accentueză mult mersul lucrurilor strict dintr-o perspectivă istorică bazată pe cauze-efecte și nu sociologică, interpretativă. În acest context, genul apare ca neutru.

Neutralitatea genului poate duce la o interpretare greșită a diferențelor acestuia, la o neînțelegere a experiențelor specifice fiecărei părți a lui, în speță a celei feminine (cum sunt nașterea, menstruația, experiența sarcinii). Manualele nu sprijină comunicarea între sexe, ci mai mult rolurile de gen, care sunt văzute ca a fi complementare, ceea ce întărește o viziune tradițională asupra genului și stereotipurile de gen. De altfel, ele ignoră experiențele specific femeiești sau cele preponderent feminine, graviditatea, menstruația, nașterea, respectiv violul, hărțuirea sexuală, violența domestică, pornografia, prostituția, ignoranță care are ca principală consecință adâncirea prapastiei dintre fete și băieți, pe motiv că nu se pot înțelege unul cu altul. Elevii și elevele nu știu cum să facă față acestor experiențe.

Alte două observații referitoare la manuale, făcute într-o lucrare care abordează problematica de gen în educație, accentuaează două alte paradoxuri:

„Autoarele femei sunt promotoare ale inegalității de gen” în manuale. Acest fapt denotă un conservatorism specific al societății românești. În condițiile în care de-a lungul timpului femeile au fost sexul defavorizat, logic ar fi ca ele să introducă și să mențină prin ceea ce fac egalitatea și echitatea între sexe.

„Manualele școlare conservă și promovează dominarea masculină”. Acest fapt poate fi și o consecință a paradoxului prezentat anterior, deoarece atât timp cât societatea românească este o societate paternalistă, iar femeile se conformează să trăiască în ea, este normal ca educația să producă și să reproducă modele paternaliste ce susțin dominanța masculină. Astfel, manualele ajung să fie un instrument de propulsare a acestei dominanțe. Lumea și valorile masculine devin modele de comportament și mijloacele potrivite pentru performanță.

Acest studiu a accentuat faptul că încă din primii ani de școală, fetele și băieții primesc „recomandări” diferite legate de felul cum să se comporte, de atitudinile pe care să le aibă față de anumite subiecte și de drumul pe care să-l urmeze. Se simte nevoia unei departajări între „feminin” și „masculin”, ca valori, caracteristici, atitudini, preferințe, interese. Practic, deși se încearcă ignorarea genului, el devine un mijloc intrinsec de diferențiere între fete și băieți.

Concluzii în urma analizei dimensiunii de gen în mediul preuniversitar

În 2004, Institutul de Științe ale Educației, cu sprijinul UNICEF realizează un studiu pe un eșantion semnificativ de elevi din clasa a VIII-a și a XII-a și de cadre didactice, prin care subliniază anumite aspecte legate de gen în mediul preuniversitar. Mai precis, concluzionează că o mare parte din stereotipurile și prejudecățile legate de gen sunt inoculate persoanelor din mediul educațional. Din cercetare rezultă că motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt faptul că majoritatea cadrelor didactice nu conștientizează importanța dimensiunii de gen. Felul cum sunt concepute manualele, materialele didactice, programele școlare și modul cum decurg orele de curs influențează deciziile elevilor și perspectiva lor asupra genului. Astfel, profesorii promovează valori, trăsături ale genului, pe care elevii ajung să le preia și să și le însușescă, considerându-le produs al propriei lor gândiri.

“Trăsăturile asociate de elevi unui anumit gen reproduc, în multe cazuri, modele tradiționale referitoare la feminitate sau masculinitate. Totuși, elevii nu ezită în a menționa, atunci când se autocaracterizează, atribute asociate, în mod tradițional, celuilalt gen”.

Studiile prezentate anterior sunt câteva din cercetările făcute pe această temă de diferite organizații care promovează egalitatea de șanse și echitatea de gen în educație. Din analiza concluziilor acestor studii, rezultă:

streotipurile și ideile preconcepute legate de diferențele și caracteristicile de gen se mențin prin educație atât de anumite mecanisme ale acesteia, cât și de cadrele didactice;

prin produsele curriculare, se promovează modele tradiționale feminine și masculine, care accentuează diferențele dintre sexe, nicidecum nu contribuie la facilitarea comunicării dintre ele;

se promovează o standardizare a sarcinilor, în “sarcini potrivite pentru fete” și “sarcini potrivite pentru băieți”, care ajung să descurajeze atât fetele, cât și băieții și să-i dezavantaje pe ambii;

în ceea ce privește relațiile dintre profesori și elevi și dintre elevi, genul rămâne un factor care poate modifica sau ameliora situații, deși el este insuficient conștientizat de ambele categorii de oameni.

Astfel, ca o concluzie generală “Școala contribuie prin diverse mecanisme la segregarea de gen, creând bărbați și femei cu orientări, preferințe și competențe diferite, limitând de multe ori posibilitățile de exprimare a persoanei în viața publică (valabil mai ales pentru femei) și în viața privată (valabil mai ales pentru bărbați)”.

2.4 Gen și educație în mediul universitar

2.4.1 Motivații pentru alegerea drumului

Actualmente, în mediul universitar există o discrepanță de gen în ceea ce privește cadrele didactice. Deși numărul de absolvente este egal cu cel al absolvenților, numărul profesorilor este net superior celui al profesoarelor, cum și numărul bărbaților care lucrează în cercetare este mult mai mare decât al femeilor. 71,6% din cadrele didactice din tot învățământul sunt de sex feminin. Însă, dacă în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal și profesional predomină cadrele de sex feminin, în universități numărul bărbaților este superior, „17607 de cadre didactice de sex masculin față de 13250 de cadre didactice de gen feminin în anul școlar 2004/2005”, adică 42,8% din personalul didactic sunt femei. Acest aspect poate părea ciudat, în condițiile în care învățământul este foarte feminizat. Trebuie amintit faptul că acest procent al cadrelor didactice de sex feminin din mediul universitar a crescut foarte mult din 1990 (de la 3897 în anul școlar 1990/1991 la 13250 în actualiatate), într-un cadru propice deoarece și numărul universităților a crescut.

Fetele, care termină facultatea, chiar dacă au perspectiva să intre în cercetare, o fac într-un număr restrâns. Una dintre motivații ar putea fi dubla zi de muncă, ce necesită mult timp. O fată poate simți responsabilitatea unei familii mult mai puternic decât un băiat și în alți termeni. Astfel, pentru o femeie grija de familie necesită timp și dăruire, iar pentru un bărbat această grijă are forma unei responsabilități puternice financiare. El simte că trebuie să investească bani în familie, iar ea că trebuie să investească mai mult timp decât el. Situația actuală a statului a obligat femeile să aibă un loc de muncă, fără să renunțe la munca din casă. O carieră în cercetare înseamnă studiu continuu și implicarea unei mari părți din resurse în viața profesională, ceea ce poate echivala cu ignorarea vieții de familie, o prejudecată foarte des întâlnită în rândul opiniei publice românești. De asemenea, trebuie amintit că în comunism, carierele în cercetare au fost blocate pentru femei. Astfel, acum poate părea puțin neobișnuit pentru o femeie să intre în cercetare, mai ales că există o serie de idei preconcepute și stereotipuri despre femeile din mediul academic, care sunt privite cu scepticism și neîncredere.

La ora actuală, universitățile străine primesc mult mai ușor studente românce, ceea ce va ajuta la promovarea unor perspective ce susțin echitatea de gen și parteneriatul de gen, care este o soluție la toate dezechilibrele legate de gen de pe planul public și de pe cel privat.

În România, după 1990, cum era de așteptat, numărul de studenți a crescut. Au devenit populare facultățile de comunicare, drept, jurnalism, științe politice, sociologie, psihologie, relații economice internaționale, facultăți care ori nu existau, ori aveau o vizibilitate redusă, ori erau secții în cadrul altor facultăți în perioada comunistă. Concurența la admitere în aceste facultăți este foarte ridicată deoarece deschid perspective noi, de viitor și sunt necesari specialiști în aceste domenii. Absolvenții acestor facultăți sunt în mare parte de sex feminin. Facultățile „preferate” în perioada comunistă de profil real au pierdut din popularitate și vizibilitate, singurele în care concurența este mai mare sunt cele bazate pe informatică și electronică. În cazul acestor facultăți, absolvenții sunt în mare parte băieți. Acestea sunt niște exemple de împărțire a facultăților în cele care au mai mulți studenți decât studente și invers. Astfel, deși fetele au acces în toate facultățile, cu excepția unor secții cu profil militar, tendința generală este ca ele să aleagă majoritar facultăți cu profil de științe sociale, sanitar (în principal farmacie) și umanist, cum tendința băieților este să dea admiterea în facultăți cu profil realist, tehnic, militar. Aceste tendințe au legătură atât modul în care au fost educați fetele și băieții, cât și cu preferințele diferite ale celor două sexe.

Importanța studiilor de gen

În ceea ce privește educația preuniversitară, după cum s-a observat pe parcursul acestui capitol, aceasta are multe probleme prin care poate transmite elevilor anumite stereotipuri și prejudecăți despre gen, modele de comportament masculine și feminine, despre felul cum ar trebui să gândească. Există foarte puține școli și licee care să aibă materii sau programe ce include problematica egalității de șanse și a echității între sexe.

În mediul universitar există discipline în unele facultăți care sunt centrate pe studiile de gen, feminism, studii despre femei, sociologie feministă, drepturile femeii sau discipline care le abordează în unul sau mai multe cursuri. După 1990, lipseau complet informațiile despre filosofie feministă și problematica de gen, însă în șaptesprezece ani au apărut diverse surse de informație și posibilități de a le studia, existând inclusiv cursuri de masterat în acest domeniu. Într-o țară încă în tranziție, informațiile despre toate problemele noi ale democrației ajung în prima fază în mediul academic. De aici ele ajung să fie transmise cetățenilor. Răspândirea studiilor de gen, chiar dacă pe un teren mai ostil, datorită noutății lor, este un efect benefic al democratizării. Ele duc la o înțelegere mai bună a diferențelor dintre bărbați și femei și a multelor discriminări, dezechilibre și inegalități pe bază de gen. Astfel, s-a ajuns la aprobarea unei serii întregi de legi care să oprească și să pedepseacă toate discriminările legate de sex, să controleze anumite dezechilibre pe piațe muncii, să ofere acces femeilor în toate domeniile și să stopeze abuzurile din familie și societate.

Studiile de gen pe lângă informații, oferă, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, posibilitatea de a se înțelege și de a se accepta, de a intra în competiții în anumite situații și de coopera în altele. Momentan există o oarecare ostilitate față de ele, datorită faptului că multe persoane din mediul academic nu le văd utilitatea, însă pe termen lung, ele vor ajuta la modificarea unor raporturi de pe piața muncii, raporturi care dezavantajează ambele sexe, dar în special femeile. Important este ca aceste studii să nu rămână doar la nivel academic și să fie incluse și popularizate în toate sectoarele și la celelalte nivele ale educației.

Perspective pe termen lung

Tinerii primesc o educație în învățământul obligatoriu, pe care o aprofundează după finalizarea acelor studii după preferințe și posibilități. Scheletul acestei educații este decis de niște experți din mediul academic. Dacă ei ar lua în calcul părți relevante ale studiilor de gen și le-ar transmite cadrelor didactice, aceștia ar găsi o altă modalitate de a le preda elevilor materiile de studiu și de a socializa cu ei, modalitate care să excludă toate stereotipurile de de gen, incluzând problematica sa și contribuind la o educație menită să construiască personalități, nu să impună sau să prezinte modele ideale de comportament. Faptul că există un număr mare de femei care termină facultăți, indiferent de profil, este un lucru foarte bun pentru societate, deoarece există diversitate în abordarea și rezolvarea problemalor din toate domeniile. Important este gradul lor de implicare și motivația pentru a se angaja în posturi de decizie, conducere, în domeniul cercetării. Ele ajung părți esențiale ale resurselor umane din România. Practicile discriminatorii eventuale de pe piața muncii sunt și dezavantaje ale societății.

În concluzie, din mediul academic trebuie atât să pornească o inițiativă de a colabora cu mediul preuniversitar pentru a introduce dimensiunea de gen într-un mod pozitiv în educație, cât și să intervină în construcția curriculumului, materialelor didactice și programelor școlare în acest sens. Persoanele din mediul universitar și cel cu profil pedagogic trebuie să susțină și să contribuie la formarea viitoarelor cadre didactice în asemenea manieră încât să conștientizeze problemele de gen și să elimine strereotipuri, idei preconcepute și inegalitățile în comportamentul față de elevi și stilul de predare al disciplinelor.

CAPITOLUL III

Dimensiunea de gen pe piața muncii

3.1 Inegalități în educație – Probleme pe piața muncii

3.1.1. Rezumat al situației generale al persoanelor înscrise în învățământ

În 2006, Ministerul Educației și Cercetării a emis un „Raport asupra stării sistemului național de învățământ”. Acesta cuprinde o serie de statistici despre situația actuală a educației și despre felul cum evoluează aceasta pe sexe. Avem astfel la nivel micro, numărul de elevi și studenți înscriși în sistemul educațional și competențele lor pe sexe. La nivel macro se poate analiza, pe de o parte, situația pe piața muncii după absolvire, iar pe de altă parte, felul cum sunt repartizate resursele umane pe sexe.

„În perioada 2000-2005, populația școlară s-a redus cu 188,5 mii; numai între anii școlari 2004-2005, scăderea fiind de treizeci de mii”. Acest lucru este îngrijorător și puțin paradoxal deoarece teoretic standardul de viață al românilor a crescut, iar nivelul de educație a devenit fundamental în obținerea unui loc de muncă și câștigarea unui statut social.

Cu toate acestea, rata brută de cuprindere școlară la toate nivelurile de educație a crescut de la un an școlar la altul. Tabelul mai precizează faptul că ponderea persoanelor de sex feminin este mai mare decât ponderea celor de sex masculin.

Durata medie de frecventare a învățământului pentru anul școlar 2005-2006 este pentru fete de 16,1, iar pentru băieți de 15,5. Diferețele de participare la educație dintre cele două sexe nu sunt foarte semnificative. Faptul că s-a înregistrat o creștere a numărului persoanelor care participă la educație este o consecință a procesului de democratizare care accentueză necesitatea unui nivel ridicat de educație pentru reușită. Democrația este asociată cu capitalismul, iar capitalismul cu meritrocrația. În acest context, statisticile sunt satisfăcătoare. Important este ceea ce se petrece pe piața muncii după terminarea studiilor la orice nivel.

3.1.2 Sunt obiectivele educației în concordanță cu cerințele de pe piața muncii?

Printre scopurile educației se află și acela de a ajuta indivizii să-și găseasc un loc în societate la mai multe nivele, inclusiv și cel profesional. Astfel se pune problema cât de mult și ușor cetățenii își găsesc un loc de muncă acceptabil. Prin loc de muncă acceptabil se înțelege un loc de muncă care, pe de o parte, să fie în acord cu pregătirea acestuia, sau dacă nu, măcar cu competențele lui și preferințele sale, iar pe de altă parte, să corespundă satisfacerii nevoii unui anumit salariu și a unui mediu relațional pozitiv.

Tabelele următoare ilustrează ponderea populației active cu vârstele cuprinse între 15 și 64 de ani și rata de ocupare a populației pentru aceleși vârste pe niveluri de educație pentru anul 2005:

Tabelele arată un dezechilibru. Primul dezechilibru constă în acela că deși numărul populației active de sex feminin este mai mare la toate nivelurile, în afara celui profesional, bărbații care au un loc de muncă sunt cei mai mulți în comparație cu femeile. Este un fenomen pozitiv că bărbații își găsesc de lucru, dar nu se înțelege de ce nu se întâmplă la fel și pentru femei. Oricum, teoria conform căreia cu cât ai un nivel mai ridicat de educație, îți găsești mai ușor un loc de muncă se confirmă prin aceste statistici, însă fără se precizeze dacă este vorba de un loc de muncă acceptabil și dezirabil.

În rândul tinerilor care termină un anumit ciclu de învățământ diferențele dintre cele două sexe sunt mai accentuate. Există o diferență semnificativă între băieții și fetele care au studii universitare în ceea ce privește ocuparea locurilor de muncă. Acest fapt demonstrează o oarecare incapacitate a sistemului și mai ales a angajatorilor de a aprecia și de a acorda un vot de încredere fetelor foarte pregătite și capabile.

Sigur că una din consecințele acestei este o rata a șomajului ușor mai ridicată la femei decât la bărbați. Ideea principală a statisticilor este că bărbații sunt încă mai preferați decât femeile în majoritatea posturilor. De asemenea, sistemul de educație nu este adaptat suficient la cerințele pieței forței de muncă, iar competențele cerute de angajatori nu sunt în concordanță cu lucrurile învățate. Competențele cerute de piața muncii sunt foarte diferite de valorile și modelele impuse de educație.

Dacă înainte de 1990, femeile aveau un nivel educațional inferior bărbaților, acum lucrurile stau exact invers. Fetele participă la educație într-o proporție mai mare ca băieții. Totuși, deși participarea la învățământul superior și liceal a crescut în ultimii ani, participarea la învățământul obligatoriu a scăzut ceea ce evidențiază o polarizare puternică educațională, dar și o accentuare a diferențelor de pregătire dintre păturile sociale. Atât timp cât în educație există această polarizare, este normal să se transmită și pe piața muncii, fapt ce afectează atât bărbații, cât și femeile, deoarece creează dezechilibre între oferta locurilor de muncă și cerere.

3.2 Analiză comparativă din perspectiva aspectelor de gen a situației de pe piața muncii

După cum am mai precizat, în acest moment România se află încă într-un proces de tranziție, independent de faptul că a intrat în Uniunea Europeană. Această tranziție a provocat destule dezechilibre în sistemul politico-social românesc, însă a impus anumite reguli și mecanisme menite să aducă România la nivelul unui stat dezvoltat. Ca participare economică pe piața muncii, femeile mențin totuși o rată ridicată, dar ușor mai scăzută decât a bărbaților. „Femeile au o participare relativ înaltă în activități economice secundare (activități care furnizează venituri suplimentare)”. În ceea ce privește șomajul, femeile sunt mai afectate într-o măsură puțin mai mare decât bărbații. Comparativ cu perioada comunistă, numărul femeilor salariate a scăzut, însă ele au tendința de a-și păstra mai bine locul de muncă. De asemenea, ele ocupă locuri de muncă în sectoare în care salariile primite sunt mai mici, cum ar fi: sănatate, asistență socială, educație, administrație, comerț, relații publice, dar care oferă mai multă siguranță. Tranziția a marcat un alt paradox: „în timp ce proporția femeilor specialiști, cu o calificare înaltă, este în creștere, proporția femeilor fără nici o calificare sau cu calificări inferioare, angajate în servicii temporare și nesigure, plătite prost sau chiar în economia subterană este, de asemenea, în creștere (mai ales în agricultură, confecții și industria textilă)”. Acest lucru denotă un dezechilibru la nivel de mentalităti și de educație. Adică în mediul urban societatea românească este emancipată și promovează valori moderne, dacă nu chiar și premoderne, bazate pe cooperare. În mediul rural, însă, încă se mențin valorile tradiționale legate de gen și de locul femeii în societate, astfel încât pentru femeile care au primit o asemenea educație, stilul de viață impus de societatea modernă poate crea multă confuzie și nesiguranță. Un alt aspect important este nivelul de trai scăzut din mediul rural care îngrădește accesul la educație a copiilor din acel mediu.

Referitor la distincția dintre sectoarele în care lucrează preponderent femei și cele în care lucrează preponderent bărbați, se poate spune că principala cauză pentru această segregare este tot educația. În condițiile în care la ora actuală, salariul în posturile bine plătite este negociat, iar nu impus ca în sectoarele bugetare, unde lucrează mai mult femei, stereotipurile se pot păstra, iar femeile preferă un loc sigur, mai mult decât unul bine plătit. Aici intervine astfel o problemă de principiu și de educație. Bărbații, fiind educați în „spirit independent”, beneficiază de mult mai multă siguranță, în unele situații de încredere, fiind considerați a fi mai inventivi, mai creaivi, mai inteligenți. Femeile, fiind educate în „spirit conștiincios și dependent”, sunt preferate în posturi de administrație. Nu trebuie omis faptul că ele sunt mult mai expuse abuzurilor, hărțuirii și violenței. Violența în familie este un fenomen foarte răspândit în ziua de astăzi. Societatea actuală se laudă a fi foarte dezvoltată din punct de vedere tehnologic și politic, dar totuși la nivel nuclear, al familiei se pastrază aceleași mentalități primitive conform cărora într-o familie bărbatul este cel care conduce, femeia este capul răutăților, iar abuzul fizic și emoțional este o formă de a-i arăta femeii să-și vadă de treaba ei și să asculte de bărbat. „La locul de muncă și în alte locuri publice, regula generală este că nimeni nu are dreptul să lovească pe nimeni. Nu și în familie. Multe studii au demonstrat că o proporție substanțială dintre cupluri consideră că în anumite circumstanțe este legitim ca unul dintre soți să-l lovească pe celălalt.” Ideea centrală este că atât din educație, cât și din familie femeile au tendința să desconsidere capacitățile lor.

În Barometrul de gen din august 2000, la întrebarile „Sunt bărbații mai capabili decât femeile să conducă?”, 38% din persoanele cu o educație superioară, 49% din persoanele cu o educație medie, 65% din persoanele cu o educație primară consideră că „da”și „Este bărbatul capul familiei?”, 69% din persoanele cu o educație superioară, 82% din persoanele cu o educație medie, 92% din persoanele cu o educație primară au răaspuns tot „da”. La întrebarea „Cine ar trebui să conducă în viața publică?”, 20% din persoanele cu o educație superioară, 30% din persoanele cu o educație medie, 48% din persoanele cu o educație primară consideră că bărbații, iar 76%, 65%, 45% din aceleși categorii consideră că sexul nu este relevant. Acest fapt relevă la nivel de mentalități o gândire foarte tradițională și limitată la niște modele foarte rigide ale femeii și bărbatului atât în familie, cât și în viațe publică. Persoanele cu o educație superioară, după cum era de așteptat au o perspectivă mai echilibrată asupra problemeticii de gen, dar și în cazul lor procentul care susține viziunea tradițională este mare. O altă întrebare relaventă pentru această lucrare este „Sunt femeile educate să creadă că nu este treaba lor să ocupe o poziție de conducere/executivă?”. Ea poate să accentueze pe de o parte unul dintre motivele pentru care femeile au o părere despre ele care le dezavantajează, iar pe de altă parte percepția despre educație în general și impactul ei în relațiile de gen. 39% din persoanele cu o educație superioară, 45% din persoanele cu o educație medie, 50% din persoanele cu o educație primară au oferit un răspuns afirmativ la această întrebare. Din răspunsurile date la întrebările din Eurobarometru se deduc niște „rupturi” între cele două sexe și o împărțire foarte strictă și dezavantajoasă pentru ambele sexe a sarcinilor în familie, lipsă de cooperare, înțelegere între ele.

Detaliile din Barometrul de gen evidențiază niște dezechilibre la nivelul concepțiilor celor două sexe despre problemetica de gen care susțin diferențierile pe piața muncii, concepții și păreri construite și conturate în familie și sistemul educațional și accentuate de alte canale, cum ar fi mass-media.

Astfel, revenind la sectoarele de pe piața muncii ocupate mai mult de femei, acestea se poate spune că fac parte din categoria „soft”, iar cele ocupate mai mult de bărbați fac parte din categoria „hard”. Primele sunt mai ușoare, accesibile, mai prost plătite, presupun empatie, sensibilitate, răbdare, ca de exemplu educația, o parte din sistemul sanitar. Cele din cealaltă categorie sunt mai grele, mai bine văzute și plătite și presupun inteligență, încredere, curaj, creativitate, ca de exemplu domeniul tehnic și cel militar. Adepții curentului feminist susțin că există două modele pe piața muncii ce defavorizează în special femeile: „modelul excluderii, care implică faptul că femeile sunt salarizate inferior și modelul aglomerării, care presupune că femei sunt aglomerate în funcții mai puțin dorite”.

Luând în calcul și situația salariilor, femeile sunt încă remunerate inferior față de bărbați. Pe de o parte este o greșeală a angajatorului care pleacă de cele mai multe ori de la preconcepții. Dar pe de altă parte, „discriminarea de venituri dintre bărbați și femei în societatea românească nu este doar un fenomen social spontan. Este o relație socială de bază, consacrată prin politici de stat și sprijinită de sindicate.” Piața de muncă este structurată în așa fel încât dă naștere și menține patriarhatul simbolic prin adopatarea unei etici mai dure, mai liberale, dar nu neaparat meritocratice. Sunt apreciate mai mult trăsăturile considerate masculine: inventivitatea, curajul, ambiția. De asemenea, femeile au momentan o „dublă povară”, în sensul că trebuie să împace cariera cu viața de familie. Fiind în majoritatea familiilor cele care se ocupă de treburile casnice, ele au tendința de a alege între ele și astfel să se simtă neîmplinite. „Femeile care lucrează sunt „restricționate” de o serie de constrângeri obiective (timp, lipsa relațiilor sociale) și subiective (grija față de altul, semnificativ – soț și copii) să avanseze în interiorul structurilor existente pe piața forței de muncă plătită”. Sistemul economiei de piață este construit în așa fel încât necesită din partea actorilor umani multă responzabilizare și alocare unui timp mai mare ca în sistemul bugetar. Acesta poate fi unul dintre motivele pentru care femeile aleg să ocupe un post în domeniul bugetar. Sistemul economiei de piață are poate un caracter descriminatoriu, generator de inegalități fără să mai fie vina persoanelor, ci a societății capitaliste.

Astfel, femeile sunt tratate inegal și inechiatabil în raport cu bărbații pe piața muncii pentru că ocupă posturi și au profesii în marea majoritate a lor cu venituri și statuturi inferioare. Chiar dacă termină studii superioare, ele au tendința să neglijeze pregătirea lor academică și să nu utilizeze educația primită. „În România, aflată în tranziție, o educație superioară nu conduce neaparat la venituri superioare.” Ignorându-și expertiza reală, femeile ajung să fie subcalificate. Un număr mic dintre ele ajung să ocupe posturi de conducere, să intre în politică, în armată și în partea de cercetare. Multe apelează la sexualitate pentru a fi acceptate, acesta fiind cel mai puțin dezirabil mijloc de a obține o funcție sau o avansare.

3.3. Tranziție în educație și pe piața muncii

„Rolurile de gen performate sunt diferite de cele așteptate, nu doar datorită unor probleme de socializare, ci și datorită evoluției și dinamicii normative a societății. În special în societățile de tranziție definițiile rolurilor de gen se schimbă cu o mare rapiditate, însă în mod evident nu printr-un proces unitar, care să marcheze în egală măsură întrega populație, ca și instituțiile”.

Perioada de tranziție, nivelul scăzut de informare, patriarhatul și educația tradițională primită sunt factori care influențează situația femeilor și bărbaților pe piața muncii și care mențin o diferențiere nemotivată între beneficiile obținute de cele două sexe.

La ora actuală educația are nevoie de multe reforme. Capitalismul și economia de piață a impus niște reguli care în perioada de tranziție duc la efecte nesatisfăcătoare. De exemplu, învățământul obligatoriu primește foarte puțini bani de la buget, deoarece acesta este format în mare parte din taxe, impozite și serviciile statului care nu pot fi foarte scumpe, ceea ce poate duce în timp la ignorarea lui și la incapacitatea lui de a face față cererii de educație, chiar dacă există acces egal la el. În învățământul superior lucrurile stau invers, întrucât s-a introdus sistemul cu taxa, facultățile acceptă mult mai mulți studenți. Numărul crescut al acestora nu implică un nivel al calității ridicat. Aceștia termină facultatea și nu își găsesc de lucru. Pe de altă parte este mare nevoie de absolvenți de școli profesionale. Aceștia sunt în mare parte băieți. În concluzie, există multe dezechilibre în educație din cauza modului în care este alcătuit sistemul educațional, cât și felului în care funcționează el datorită perioadei de tranziție. Deși au loc schimbări, conținuturile educației promovează încă în mare măsură modele tradiționale și nu ține cont de ceea ce se petrece pe piața muncii și de perspectivele de care au nevoie subiecții ei.

După revoluție, tot datorită tranziției și nevoii de dezvoltare, s-a impus privatizarea. Aceasta a adus de la sine o serie foarte mare de disponibilizări. Chiar dacă modul în care au fost facute lasă iarăși de dorit, cert este faptul ca numărul șomerilor din România a crescut. Acest fragment al populației active se afla într-o mare problemă. Pe de o parte, nu mai existau locuri de muncă pe specializarea lor, pe de altă parte, nici nu aveau ce altfel de reorientare profesională să urmeze (de subliniat că majoritatea orașelor comuniste erau acelea cu o singură industrie/întreprindere dominantă). Migrația demografică a prezentat niște particularități în acel moment pentru Romania. Astfel, dacă în țările dezvoltate traseul indivizilor pe piața muncii este:

AGRICULTURĂ INDUSTRIE SERVICII

în România în mod curios s-a întamplat astfel:

AGRICULTURĂ INDUSTRIE AGRICULTURĂ

SERVICII

În altă ordine de idei, forța de muncă ce provenea din zona industrială, în loc sa migreze spre zona serviciilor, dupa modelul occidental, s-a fragmentat între prima opțiune și “reîntoarcerea spre origini”, adica spre mediul rural. În mediul rural, oamenii sunt plătiți foarte prost, majoritatea nici nu sunt remunerați legal. În domeniul serviciilor, datorită noutății au loc multe schimbări care momentan dezavantajează femeile. Pe temen lung, însă, femeile vor avea de câștigat deoarece ele ocupă mare parte din piața serviciilor. Ideea principală a acestei analize este că multe dintre dezechilibrele de pe piața muncii dintre ele două sexe, în principal multe din inegalitățile pe care le trăiesc femeile vor dispărea atunci când se va reforma într-un mod adecvat și pe termen lung învățământul de la toate nivelele și când perioada de tranziție se va termina. Cum cele două sunt foarte legate, reformarea învățământului este prioritară pentru că ea poate creea specialiștii necesari care să poate echilibra situațiile nu doar la nivel de formă a sistemului, ci și la nivel de conținut. Problema aceasta, privită din perspectiva genului este puțin mai complicată, pentru că mecanismele de menținere a inechității între cele două sexe sunt foarte vechi, țin de mentalități și pot modifica într-un fel sau altul structura societății și implicit a pieței muncii. Un scenariu pesimist ar considera că relațiile capitaliste dintre proletari și proprietarii de resurse s-ar muta la nivel de feminin și masculin, femininul fiind mijlocul prin care masculinul ar menține patriarhatul. Un scenariu optimist ar considera că situația s-ar echilibra prin educație, mecanismele pieței, intervențiile corecte ale statului, femeile și bărbații ajungând să fie fiecare apreciați în anumite domenii, fără să existe o „discriminare” la nivelul acelor domenii.

În continuare, în lucrare se va prezenta un exercițiu practic, o microcercetare care are ca scop relevarea unor mecanisme, percepții și valori ale absolvenților de liceu față de problemetica de gen, de celălalt sex în general și de situația actuală a societații raportată la relațiile de gen. Acest exercițiu parctic are ca scop să observe anumite tipuri de stereotipuri, de idei preconcepute care pot influența deciziile și acțiunile persoanelor ulterior.

Capitolul IV:

Exercițiu practic

4.1. Metodologia

Acest exercitiu practic pornește de la premisa conform căreia toate schimbările legate de inegalitatea de gen pot fi făcute, în mare parte, de persoane cu un nivel de pregatire ridicat.

Ipoteze de lucru ale cercetării sunt:

Elevii și elevele care doresc să urmeze studii superioare, la finalul clasei a XII-a au concepții asemănătoare despre problematica și inegalitățile de gen din România, însă părerile lor diferă când este vorba despre stereotipuri legate de diferențele de gen în general, pe piața muncii, cât și în educație;

În ceea ce privește planul lor de viață, elevii și elevele au motivații diferite în alegerea facultății, cât și moduri de gândire distincte față de importanța vieții private.

Întrebările cercetării sunt:

Se simt elevii discriminați de profesori pe criteriul genului?

Care sunt valorile lor și cât diferă acestea în funcție de gen?

Care sunt profesiile și facultățile „feminizate” și „masculinizate” în perspectiva elevelor și elevilor?

Raționamentul lucrării este acela că: sistemul educațional, prin toate mecanismele sale, involuntar, ajunge să inducă și să susțină stereotipurile de gen din învățământul obligatoriu și să le diminueze în învățământul universitar, însă într-un moment în care alegerile sunt făcute de elevi și eleve, iar preferințele acestora se schimbă mai greu. Aceștia, internalizează stereotipurile și imaginile distorsonate despre masculinitate și feminitate, iar în sistemul universitar, dacă nu există un cadru propice evidențierii problematicii de gen, de exemplu, studii de gen, sau materii/discipline care studiază genul, ei ajung să mențină inegalitățile de gen pe piața muncii prin alegerile făcute în viața lor publică și privată. Cu alte cuvinte, din perspectiva genului, socializarea este defectuoasă, dar în cele mai multe cazuri hotărâtoare în mediul preuniversitar. Mediul universitar este propice unei socializăti mai echitabile, fapt care poate fi una din cauzele polarizării foarte accentuate ale situației femeilor pe piața muncii. Femeile sunt pe piața muncii pe de o parte mai prost platite ca bărbații, și cu salariile cele mai mici, iar pe de altă parte sunt majoritare ca număr de absolvente.

Ancheta propriu zisă a constat în aplicarea a 20 de interviuri semistructurate unor elevi de clasa a XII-a din diferite licee din București și Constanța. S-a folosit analiza calitativă, în principal cea relațională și analiza comparativă.

S-a folosit analiza de conținut a interviurilor, deoarece este potrivită pentru studiul credințelor, atitudinilor față de problematica de gen și relațiilor dintre elevi. Există niște reguli de codare ale întrebărilor. Astfel, fiecare item al întrebărilor urmărește o anumită idee, dincolo de sensul concret al întrebării. Analiza începe cu două citate, concludente pentru „clivajul” masculinitate-feminitate:

„Aspectele intuitiv-emoționale și empatice ale cunoașterii și experienței, educație estetică, morală (considerate aspecte feminine, eventual „soft”) sunt intens discriminate în favoarea aspectelor informațional-raționale, a educației științifice (cu preponderență pentru matematică, fizică, chimie și biologie)”.

„Comportament tradițional – Femeile lucrează sau acționează sub îndrumarea bărbaților. Comportament netradițional – Femeile își asumă riscuri și acționeză independent” .

Dimensiunile și aspectele urmărite în grila de interviu sunt:

Care este percepția despre gen a elevilor de clasa a XII-a;

Care sunt opiniile lor despre feminitate și masculinitate;

Care sunt concepțiile lor depre profesiile și facultățile potrivite pentru femei, respectiv bărbați;

Ce valorifică ei mai mult în viața privată;

Cum văd situația actuală în România din perspectiva egalității de șanse și echității a dimensiunii de gen.

Limitele cercetării:

Cercetarea include un număr foarte limitat de elevi de clasa a XII-a, datorită timpului redus alocat colectării datelor, cât și datorită spațiului restrâns în care se desfășoară lucrarea. Cercetarea se centrează pe sesizarea unor tendințe care pun bazele realităților. Cu toate că cercetarea prezintă o serie de limite, ea poate reprezenta o bază pentru cercetări ulterioare mai aprofundate.

4.2 Detalii despre persoanele intervievate și modul cum a decurs interviul

Au fost intervievați 20 de elevi de clasa a douăsprezecea din mai multe licee din București, respectiv Constanța, din care 10 băieți și 10 fete. Din cei zece băieți, doi sunt elevi ai Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanța, cinci sunt elevi ai Liceului Economic „Nicolae Kretzulescu”din București, doi sunt elevi ai Liceului Traian din București (cu profil tehnologic), unul este elev al Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din București. Din cele zece fete, cinci sunt eleve ale Liceului Teoretic „Ovidius”, din Constanța, două sunt eleve ale Liceului Economic „Nicolae Kretzulescu” din București, una este elevă a Liceului Teoretic „Traian” din Constanța, una este elevă a Colegiului Național „Emil Racoviță” din București, una este elevă a Liceului Teoretic „Matei Basarab”.

O observație preliminară este faptul că interviurile au decurs foarte bine, însă entuziasmul a fost diferit. Fetele s-au arătat mult mai interesate de tema interviurile și a au fost mai cooperante și detașate. Băieții au dat răspunsuri mai concise, rapide și s-au arătat a fi puțin inhibați în elaborarea răspunsurilor.

4.3. Rezultatele cercetării

Ce-și doresc elevii?

În primul rând, atât elevii, cât și elevele sunt foarte mulțumiți de sexul pe care îl au. Șapte dintre fete consideră că e mult mai bine că sune de sex feminin, două dintre ele ar fi preferat să se fi născut băieți, pentru că s-ar fi bucurat de mai multă independență, iar una dintre ele a și comentat de ce sexul feminin o avantajează: „Da, m-am gandit că ar fi fost mult mai prost (să mă nasc băiat), pentru că la un moment dat era obligatoriu să faci armata. Acum zic că e mai bine să fii fată, chiar dacă trebuie să naști”.

Nouă dintre băieți consideră că este mult mai bine să fii băiat în ziua de astăzi, doar unul recunoaște că ar fi avut mai multe avantaje dacă ar fi fost de sex feminin. „Da, recunosc. Aș avea mai multe avantaje ca fată. Nu aș primi bătaie, nu aș suporta vandalismul, aș avea mai puține responsabilități în familie. Este scris în codul genetic că bărbatul se ocupă de familie”.

Din cele două răspunsuri deschise, se poate observa o corelație între masculinitate și violențe, duritate, responsabilitate. Atât fata, cât și băiatul observă unele aspecte ale masculinității care sunt corelate cu agresivitatea și obligativitate socială.

În al dolea rând, în ceea ce privește preferința actuală pentru familie sau carieră, elevii nu au înclinații diferite. Cinci fete și șase băieți au ales familia, când au avut de optat pentru carieră sau familie, fapt care relevă că viața privată are o imporatanță foarte mare pentru ei, în condițiile în care educația primită în școli nu accentuează carcterul ei foarte important.

În al treilea rând, la capitolul motivații pentru alegerea facultății, nu s-au observat distincții majore între fete și băieți. Motivele cele mai des invocate sunt materiile date la admitere sau studiate în facultate sunt cele preferate, probabilitatea de a găsi un loc de muncă, cît și banii pe care teoretic îi va aduce postul pe care se vor angaja în urma terminării facultății. Cu alte cuvinte, atât elevii, cât și elevele și-au ales facultatea a căror studii doresc să le urmeze în funcție de perspectivele de viitor pe termen lung. Majoritatea știu unde vor să lucreze după ce termină facultatea și cel mai important pentru ei este faptul că vor avea stabilitate financiară. Doar doi dintre ei au recunoscut că au fost obligați de părinți să dea la o anumită facultate. Din cei șapte elevi intervievați din liceul cu profil economic, șase doresc să dea la una dintre facultățile Academiei de Studii Economice din București și toți sunt foarte siguri unde doresc să lucreze, motivul principal al alegeri drumului fiind probabilitatea mai ridicată de a avea bani în viitor. În cazul elevilor din liceele teoretice și de la cele cu profil tehnologic, aceștia sunt foarte preocupați de asigurarea unui loc de muncă după ce termină facultatea. Mulți s-au arătat încrezători în ceea ce privește piața muncii din România. Unii au adăugat comentarii despre faptul că le trebuie doar diploma și că nu cred că vor învăța mare lucru în facultate. Toți preferă sectorul privat pe piața muncii, locațiile postului în care doresc să fie angajați sunt firme, bănci, cabinete medicale particulare, corporații.

Cu toate că nu au cine știe ce așteptări de la mediul universitar, jumatate din ei au spus că își doresc foarte mult să ajungă mai repede în facultate, pentru că se vor bucura de mai multă libertate în frecventarea cursurilor, dar și mai multă libertate de expresie; vor face cursuri care le plac și nu vor mai avea materii considerate de ei inutile. Am observat că întrebarea legată de motivele pentru care au ales o anumită facultate nu i-a pus pe gânduri pe elevi, majoritatea având prespective, un plan de viață. Au discutat situația cu multă maturitate și au invocat argumente foarte realiste. Nici unul dintre ei nu s-a aratat doritor să aibă o carieră impresionantă, să devină o persoană publică sau să schimbe ceva în sistem. Banii sunt motivația principală, cum a și adaugat unul dintre ei. „Important peste tot, nu doar în România, este să ai cât mai mulți bani. Cu ei poți să ai și carieră și familie și ce vrei..”

Una dintre întrebările interviului a fost: Dacă ați primi în acest moment un milion de dolari, ce ați face cu ei? Ea a provocat multe zâmbete. Din răspunsurile la acestă întrebăre s-a putut observa o diferență semnificativă între băieți și fete. Cu excepția a doi băieți, toți au zis că vor investi banii respectivi în diverse afaceri, cele preferate sunt cele imobiliare și apoi își vor cumpăra diverse bunuri. Fetele, în afară de una singură, preferă cu acești bani să cumpere o casă, o mașină, multe haine, să călătorească peste hotare și eventual să facă un depozit în bancă, însă doar una dintre ele s-a gândit să facă o investiție. Majoritatea au răspuns că-și vor cumpăra una sau mai multe case și cât mai multe haine, bijuterii, electrocasnice. Aceste răspunsuri diferențiate pot însemna două lucruri: bărbații își asumă riscuri mai ușor și au mai multă încredere în ei decât fetele, acestea preferând stabilitatea, ori pur și simplu preferințele sunt diferite. Totuși asemănarea răspunsurilor, cât și convingerea cu care au fost formulate denotă, la nivel de abordare a unor situații, o diferență clară între felul cum se descurcă fetele și felul cum se descurcă băieții.

4.3.2 Masculinitate, feminitate și stereotipuri

În ceea ce privește modul cum percep în general genul, feminitatea și masculinitatea, elevii și elevele au concepții diferite. Pentru băieți, masculinul înseamnă: independență, inteligență, inventivitate, putere, violență și generozitate, iar femininul este frumusețe, sensibilitate și spiritualitate. Ei, comparativ cu fetele, au o perspectivă foarte clară despre gen. Pentru ei masculinitatea și feminitatea au caracteristici foarte asemănătoare cu cele ale modelelor tradiționele ale feminității și masculinității. Singurele caracteristici pe care ei le-au văzut neutre sunt bunătatea, talentul pentru arte și raționalitatea. Fetele în schimb, sunt mult mai flexibile în ceea ce privește aceste concepte. Pentru ele, inteligența, nivelul de independență, inventivitatea, frumusețea, generozitatea, raționalitatea, talentul, bunătatea se regăsesc la băieți, cât și la fete în aceeași măsură. Singurele puncte în care sunt de acord cu băieții sunt la asocierea gradului de violență și putere ridicat cu masculinitatea și sensibilitatea cu feminitatea. Toate fetele au asociat violența cu masculinul, cum toți băieții au considerat sensibilitatea o trăsătură specific feminină. Deși, se știe că atât fetele pot fi agresive, cât și băieții sunt sensibili, elevii și elevii nu au dorit să iasă din aceste tipare din acest punct de vedere și au preferat să le mențină. Nici o persoană nu a considerat trăsăturile apropiate în aceeași măsură de feminin ca și de masculin. Fetele au preferat să rămână imparțiale, ele considerând majoritatea trăsăturilor neutre, fără să se apropie de masculin sau de feminin mai mult, însă băieții au preferat menținerea diferențelor tradiționale dintre sexe. În ceea ce privește alegerea puterii de toate tipurile ca fiind unanim masculină, poate fi luat în considerare faptul că atât fetele, cât și băieții au acceptat ca intrinsecă puterea ca fiind o calitate masculină, atât fizică, cât și psihică, în sensul că băieții sunt văzuți ca fiind mult mai rezistenți și impunători.

Chiar dacă răspunsurile sunt diferite la capitolul „caracteristici”, când a fost vorba să aleagă facultăți potrivite pentru băieți, respectiv fete și să își spună părerea despre anumite stereotipuri, răspunsurile nu au fost cele așteptate. Doar trei fete și doi băieți au considerat că nu există facultăți mai potrivite pentru băieți și facultăți mai potrivite pentru fete. Restul elevilor au împărțit facultățile după sex. Facultățile în ordinea frecvenței apariției în răspunsuri pe care este indicat să le urmeze băieții sau fetele sunt:

Din tabel se poate observa diferențierea pe specializări a fetelor și a băieților. Băieții au acces mai ușor la facultăți bazate pe materii reale, cum sunt matematica, fizica, informatica, iar fetele la facultăți bazate pe materii umaniste, limbi străine, științe socio-umane. Academia de Studii Economice se potrivește fetelor, însă partea ei realistă – Facultatea de Cibernetică – este considerată a fi mai ușor de abordat de un băiat. Deși atât băieții, cât și fetele au talent în ceea e privește artele, elevii văd facultățile „artistice” mai potrivite pentru fete.

Elevii au dorit să dea explicații pentru alegerile făcute. Comentariile auzite cel mai des au fost „La Facultatea de Teologie chiar nu are ce să caute o fată.” „Politehnica este prea grea și aridă pentru fete.” „Băieților nu le place Limba română, nu prea au ce să caute la Facultatea de Litere”, „O fată e mai bună pentru Medicină, pentru că e mai miloasă”. Majoritatea motivațiilor erau legate de niște preferințe universal acceptate ale fetelor și băieților și mai puțin de competențele acestora. În general, dacă mai mulți absolvenți de liceu dau la o anumită facultate și mai multe absolvente aleg altă facultate, în funcție de număr, rezultă că facultatea frecvetată de mai mulți băieți este pentru băieți, iar facultatea frecventată de un număr mai mare de fete este pentre fete. Astfel ajung anumite facultăți să devină „feminizate”, iar altele „masculinizate”. Se pune întrebarea dacă în interiorul acestor facultăți, există diferite metode de predare, de evaluare și de socializare între studenți.

Alegerea acestor facultăți de către elevi se bazeză pe o serie idei și stereotipuri pe care aceștia le acceptă.

Idei preconcepute despre băieți

Aproape toți băieții cred că ei sunt mai inteligenți, mai inventivi, mai puternici, mai independenți și mai pricepuți la materiile realiste decât fetele. Cu toate acestea, ei nu se văd mai competitivi decât fetele. Una dintre reacții chiar a fost: „Băieții pot lucra mai bine în echipă decât fetele.”

Facultățile cu profil tehnologic, militar sau real sunt alese deoarece „În ceea ce privește calculatoarele, băieții sunt mai buni și competenți ca fetele” sau „Băieții au mult mai multe perspective de viitor în domeniile acestea, pentru că domină piața”ori după spusele unei eleve: „Băieții se descurcă mai bine în situații limită și le place mai mult disciplina militară”.

Fetele nu îi consideră pe băieți nici mai inteligenți, nici mai competitivi și nici mai inventivi, însă sunt de acord că ei sunt mult mai puternici, mai independenți decât ele și mai capabili la științe, matematică, informatică. Întrucât, concluzionează o elevă „materiile de studiu influențează foarte mult preferințele băieților și ale fetelor” este logic ca un băiat să aleagă Politehnica mai ales că „Toată lumea are părerea asta despre asta..e mai bine să dea acolo un băiat”.

Fetele sunt foarte convinse că băieții au sentimentul libertății și al independenței mult mai dezvoltat decât ele și acest lucru se întâmplă din cauza educației primite în familie, din cauza faptului că „băieții sunt acceptați peste tot comparativ cu fetele”, că „știu mai mult unde doresc să lucreze după ce termină liceul sau facultatea”, adică sunt mai hotărâți, mai siguri pe ei. În realitate, băieții nu sunt neaparat acceptatați în toate domeniile, însă fetele sunt respinse din mai multe, iar băieții sunt acceptați în domenii mai apreciate de societate. În răspunsurile fetelor s-a simțit o dezamăgire la adresa modului cum sunt văzuți băieții. „Băieții sunt, în general, mai apreciați ca fetele”, este opinia majorității fetelor, fără să existe o explicație. Cu toate că „băieții au preferințe foarte diferite decât ale fetelor, ei fiind mai nepăsători”, ei tot ajung să se bucure de putere, independență, admirație.

Idei preconcepute despre fete

Atât din perspectiva fetelor, cât și a băieților, fetele sunt cu siguranță mai conștiincioase, mai organizate și mai sensibile decât băieții. „Fetele sunt mai migăloase și mai centrate pe detalii”. „Fetele sunt mult mai atente și mai migăloase ca băieții”. „Fetele sunt mai atente la detalii, deși băieții se concentrează mai bine ca ele.” Deși „fetele sunt mai puțin competitive ca bărbații”, băieții nu le consideră mai cooperante ca ei, lucru cu care ele nu sunt de acord. Fetele cred că sunt mai cooperante ca bărbații, dar nu mai empatice. Elevii nu știau majoritatea ce înseamnă empatia. Am folosit o definiție minimală a acesteia „Empatia = co-trăire, intersimțire, înțelegere prin experiențe comune împărtășite”. Un fapt de neașteptat a fost că băieții le consideră pe fete mai empatice, de aceea sunt potrivite pentru Facultatea de Medicină și pentru Facultatea de Psihologie, însă fetele nu sunt de acord cu acest lucru. Una dintre ele afirmă că „fetele pot fi totuși mai răutăcioase ca băieții”. Astfel, fetele, chiar dacă sunt sensibile, se consideră mai puțin capabile de înțelegere.

În ceea ce privește talentele și capacitățile lor, elevii și elevele cred că fetele sunt mai capabile la literatură, științe sociale și limbi străine decît băieții. Băieții chiar le laudă în domeniul acesta, adică consideră că sunt „mai talentate, mai răbdătoare să citească o carte și mai devotate”. Ele în schimb, evidențiază latura sensibilă a lor, văzută ca un fel de slăbiciune, în diverse ipostaze: „fetele sunt mai atașate de familie decât băieții”, „fetele sunt mult mai dependente de cineva decât băieții”. Datorită acestei sensibilități, fetele ajung să își aleagă niște domenii considerate mai ușoare pe care să le studieze. Acesta este un stereotip foarte des întâlnit legat de domeniile în care studiază fetele și cele în care studiază băieții. Domeniile pe care le studiază cu precădere fetele nu sunt mai ușoare și nici mai lipsite de importanță, sunt doar diferite și au nevoie de alte calități și abilități pentru a fi studiate cum trebuie.

Multe din percepțiile despre masculinitate și feminitate s-au schimbat. În continuare mai există stereotipuri, însă modelele tradiționale ale masculinității și feminității nu mai sunt atât de înrădăcinate în mentalul elevilor. Fetele sunt mai emancipate și nu mai acceptă idei preconcepute despre băieți, iar aceștia încep să aprecieze calitățile fetelor și să respingă multe dintre prejudecățile bazate pe sex. Totuși, când este vorba despre drumul în domeniul universitar ales de fete, respectiv de băieți, lucrurile nu s-au schimbat. Chiar dacă fetele au acces la toate facultățile, este de preferat ca ele să se limiteze doar le cele care li se potrivesc, și în care băieții nu au ce căuta pentru că nu sunt pentru ei…Acastă perspectivă susține afirmația: „Școala educă capacitatea de „a te descurca”, mai degrabă decât cea de a te autoafirma”.

4.3.3 Ocupații pentru femei, ocupații pentru bărbați

Interviul a cuprins întrebări legate de modul cum ar trebui să arate piața muncii în funcție de sex. Sectoarele „neutre” în care ar trebui să lucreze în egală măsură atât bărbați, cât și femei, în opinia elevilor sunt cel politic, cel economic, cel artistic, cât și cele al limbilor străine și al dreptului. În rest, elevii sunt de părere că există domenii mai indicate pentru femei și pentru bărbați. Ei sunt de acord că pentru domeniile tehnic, cel militar și cel al serviciilor secrete ar fi mult mai potrivit un bărbat decât o femeie. În ceea ce privește domeniul sanitar și educația, băieții sunt de părere că fetele sunt mai potrivite să lucreze în ele, însă fetele le văd lipsite de dimensiunea de gen, fiind de părere că în aceste domenii chiar nu contează sexul. În urma alegerilor făcute de elevi, se poate afirma că fetele consideră în mai mare măsură decât băieții că în majoritatea domeniilor nu este important sexul. Băieții preferă să împartă domeniile în funcție de gen.

La capitolul ocupații și profesii, se poate face o ierarhie a acelora mai potrivite pentru femei și a acelora mai potrivite pentru bărbați. În acest caz, elevii și elevele au avut păreri asemănătoare, cu mici excepții.

După cum se poate observa, ocupațiile cele mai potrivite după părerea elevilor pentru fete sunt cele de secretară, de educatoare, de învățătoare și de contabilă. În ceea ce privește ocupația de educatoare, intuiția elevilor a fost bună, deoarece „regulamentul de selecție a candidaților pentru clasele de educatori menționează indezirabilitatea bărbaților pentru aceste posturi”. De asemenea, băieții sunt mai potriviți pentru profesii și ocupații ca cea de inginer, preot, aviator, navigator, muncitor, polițist. Într-adevăr, „pilotajul aviatic și căpetenia marină sunt roluri innaccesibile femeilor”, iar preot îi este interzis unei femei să devină din cauza normelor religiose ortodoxe. Însă de ce elevii consideră totuși că este mai bine pentru un băiat să fie inginer sau polițist decât pentru o fată? Există la ora actuală în România un număr important de inginere și polițiste. De ce un bărbat nu poate fi învățător, asistent medical, contabil, secretar? Pentru că fetele sunt cele sensibile și cele organizate? Toate stereotipurile legate de feminitate și de masculinitate duc la răspunsuri ca cele date de elevi. Elevele au surprins prin faptul că îi văd pe băieți mai buni ca politicieni, în condițiile în care ei consideră că pentru această ocupație nu contează sexul și pe femei mai potrivite să fie profesoare, adică preferă menținerea feminizării din învățământ. Băieții preferă ca fetele să fie psihologi în timp ce acestea au trecut această profesie la capitolul „neutre” și tot ei consideră că băieții sunt mai pregătiți pentru o carieră de avocat și de procuror, comparativ cu fetele care văd aceste profesii potrivite în egală măsură atât pentru bărbați, cât și pentru femei.

În esență, exemplificarea anumitor ocupații și profesii pentru bărbați și pentru femei a demonstrat o tendință a elevilor de a considera piața muncii oarecum împărțită în funcție de sexe. Toate răspunsurile lor sunt atât rezultate a concluziilor pe care le-au tras ei vâzând ce se întâmplă în societatea românească, cât și consecințe ale anumitor concepții pe care le au despre masculinitate și feminitate. Domeniul educațional și sanitar în percepția lor sunt feminizate mai ales la bază, deoarece pozițiile de vărf sunt ocupate atât de bărbați, cât și de femei, însă cele de la bază: asistente medicale, nore, moașe, educatoare, învățătoare, profesoare de gimnaziu și liceu sunt potrivite pentru femei. Unul dintre exemplele unuia dintre elevi mi-a atras atenția pentru că a specificat că profesor universitar este o ocupație pentru bărbați, iar restul cadrelor din învățământ este de preferat să fie femei. Bărbații sunt văzuți mai bine ca având profesii și ocupații ce necesită forță, asumarea anumitor riscuri și multă inteligență, tehnică, strategie. Problema legată de aceste profesii masculinizate sau feminizate este că sunt apreciate și plătite diferit.

O altă sesizare interesantă este că fetele, deși consideră că în domeniul politic este potrivit atât pentru fete, cât și pentru băieți, văd mai bine în postura unui politician un bărbat decât o femeie, ceea ce poate să denote o neîncredere în capacitățile unei femei de a lua decizii la un nivel foarte înalt.

4.3.4 Problematica de gen pentru elevi

Elevii conștientizează că încă mai există multe dezechilibre, inegalități și discriminări în societate datorate genului. Fetele analizează mult mai mult cauzele lor comparativ cu băieții, însă și aceștia încearcă să-și explice de ce există ele. Doar trei băieți au considerat că la ora actuală nu mai există nici o problemă legată de sex. Unul dintre ei chiar a ripostat că „Nu mai există discriminări..acum se face propagandă femeilor”, cu alte cuvinte toată teoria legată de gen pune probleme false, susținând femeile atât de mult încât se ajunge ca bărbații să fie cei discriminați.

Majoritatea elevilor au considerat că există inegalități și discriminări de gen în mod special în politică, la obținerea de către o femeie a unui post de conducere pe piața muncii, în educație și în domeniul sanitar. Cauzele sunt multiple, dar cele mai puternice sunt prejudecățile și stereotipurile.

Politica este locul în care discrepanța între numărul mic de femei și cel mare de bărbați este foarte evidentă. „Discriminări ale femeilor au loc în politică (în care doar femeile care care arată bine reușesc) și în orice domenii în care se câștigă bine”. Elevii au impresia că este necesar pentru ca o femeie să obțină o poziție de vârf ca aceasta să se folosească de sexualitatea ei, ceea ce denotă atât limitarea femei la aspectul ei fizic, cât și la imposibilitatea acesteia de a ajunge în postul cel mai înalt, în condițiile în care ea trebuie ajutată să capete o funcție importantă. De asemenea, „inegalitățile în politică există penru că se zice că fetele nu au ce căuta în politică”. Această idee este atât de înrădăcinată în mentalul colectiv încât nimeni nu are încredere să voteze o femeie. Majoritatea consideră că ele nu au abilitățile și aptitudinile necesare să ocupe o funcție importantă în politică. Băieții sunt de părere că femeile, care la ora actuală lucrează în domeniul politicii, nu au demonstrat că sunt capabile. De aceea, este indicat să acceadă la posturi în politică cât mai multe femei competente, în caz contrar, acesta va fi întotdeauna un domeniu dominat de bărbați.

În posturile de conducere femeile ajung mult mai greu, pentru că accesul lor este îngreunat atât de angajatori care preferă bărbați pentru poziții înalte, cât și de lipsa lor de încredere.

„Aceste inegalități există pentru că bărbații se consideră superiori față de femei și mai rău, și multe dintre femei se cred inferioare față de bărbați în ceea ce privește unele aptitudini”.

Ele sunt educate să fie mai conștiincioase și au tendința de a se lupta mai puțin pentru obținerea unui post mai sus chiar dacă îl merită. Elevii văd acest fapt asemeni unei discriminări directe, dar imposibil de combătut, pentru că toate deciziile legate de avansarea sau alegerea unei persoane de orice sex pentru un post important ține de o anumită persoană aflată la conducere. Dintr-un anumit punct de vedere, ei au dreptate, deoarece nu se poate monitoriza atât de mult activitatea unui director sau patron încât să i se interzică să prefere pentru un anumit post o persoană de un anumit sex. Atât timp cât firma îi aparține, statul poate interveni într-un cadru legal, însă cu niște limite. De asemenea și respectivul director sau angajator trebuie să-și asume riscuri și consecințe în cazul în care face o alegere care să fie influențată de preferința pentru un anumit sex. Pe de altă parte, o parte din elevi au tendința să creadă că dacă în unele situații la angajare femeile sunt discriminate, în altele sunt preferate deoarece „sunt considerate mai devotate muncii și mai adaptabile”. Astfel, femeile capabile, luptătoare și inteligente sunt mai apreciate ca bărbații cu aceleași calități. În management și politică, ele sunt diecriminate, însă și bărbații sunt excluși din domenii legate de artă, științe sociale, educație. Practic, „discriminări există de ambele sexe”, cum precizează un băiat, numai că cele care se întâmplă femeilor sunt mai vizibile și oarecum mai grave.

Multe dezechilibre există și în domeniul sanitar și în educație, domenii clar dominate de femei, dar conduse de bărbați. În ambele cazuri, posturile de bază și mai puțin plătite și apreciate sunt ocupate de femei, iar cele importante sunt ocupate de bărbați. De exemplu, majoritatea profesorilor universitari și a chirurgilor și neurochirurgilor sunt bărbați.

În ceea ce privește cauzele pentru care există aceste discrimări și inegalități între bărbați și femei, din perspectiva elevilor, acestea sunt multiple:

Educația promovată în familie care include concepții învechite despre rolul femeii și al bărbatului. „Femeie trebuie să stea la cratiță”, iar bărbatul este „capul familie” sunt idei demodate, însă care se mai susțin și în zilele noastre. Educația primită de un băiat este total diferită de cea primită de o fată. Fetele sunt învățate să fie conștiincioase, cuminți, ascultătoare, finuțe, de aceea ele ajung să fie foarte sensibile și incapabile să suporte situații dificile, să-și asume responsabilități foarte mari. Băieții se bucură în famile de mult mai multă libertate și independență decât fetele și astfel ei devin mai puternici și mai doritori de afirmare. Datorită sensibilității lor excesive, majoritatea femeilor nu au putere să-și asume riscuri.

Tot legat de educație din familie, în multe situații, de aceasta se ocupă mama mai mult decât tatăl, care transmite aceleași valori tradiționale despre feminitate și masculinitate. Acest fapt se întâmplă pentru că nu există un parteneriat de gen în ceea ce privește educația din familie în multe cazuri. Atunci când ambii părinți se ocupă de educația copilului, există șanse mai mari ca aceștia să aibă o percepție corectă despre gen.

Stereotipurile și ideile preconcepute despre femei și bărbați promovate de mass-media deoarece aceasta susține diferențierile uneori foarte abrupte dintre femei și bărbați, mai precis, bărbatul este producătorul, iar femeia este bunul de consum. Pe de altă parte, unele femeile au tendința de accepta jocul mass-media și de a se folosi de sexualitatea lor pentru a obține unele avantaje. Stereotipurile și prejudecățile opiniei publice susțin că „femeile trebuie să se ocupe singure cu treburile casnice și sunt inapte pentru celelalte treburi”. Multe persoane adoptă principiul că femeia este inferioară bărbatului, că este incompetentă, că trebuie să aibă grijă de copii.

Religia reprezintă încă un factor în menținerea inegalităților dintre femei și bărbați. Toate interdicțiile pe care le respectă femeile în biserică sunt o dovadă a unei considerații mai mici ale practicilor religioase față de femei comparativ cu bărbații.

Lipsa de informare și indiferența față de această problemă este una din cauzele principale pentru care oamenii nu reușeșc să conștientizeze importanța problematicii de gen.

Anumite filme, pornografia, videoclipurile r&b și hip-hop, care promovează imaginea femeii ca fiind subordonată bărbatului, sunt luate de copii, care le vizualizează, drept modele demne de urmat.

Educația din școală care nu se centrează decât pe materii abstracte și foarte puțin legate de viață. Astfel, există o lipsă foarte mare de înțelegere a sexului opus și de colaborare între cele două sexe.

Toate practicile care teoretic avantajează femeile, cum ar fi faptul că în unele cluburi și localuri, femeile și fetele au intrarea mai ieftină, mai mult crește percepția acestora că sunt neajutorate.

Dorința de dominare a bărbaților se manifestă în orice situație, iar dacă nu se impune în viața privată, se reproduce în cea publică, întrucât ei dețin „poziții cheie în societate”, poziții care îi ajută să mențină controlul asupra domeniilor în care există posturi bine plătite.

4.3.5. Discriminări în educație?

Una din întrebările interviului a fost: „Ați simțit vreodată că un cadru didactic s-a comportat diferit cu dvs. pentru că sunteți de sex masculin/feminin? Dacă da, vă rog să dați unul sau mai multe exemple sau să descrieti situația”. La această întrebare, cincisprezece elevi au răspuns că nu s-a întâmplat să se simtă avantajați sau dezavantajați din cauza sexului. Cei cinci care au fost de altă părere au susținut faptul că profesorii au tendința la evaluare să aprecieze mai mult răspunsurile și munca fetelor decât pe cele ale băieților. „Profesoara de limba română are tendința de a spune: „Astăzi ascult prin sondaj. Băieții din spate!”. Majoritatea fetelor recunosc că sunt avantajate de profesoare pentru că sunt mai ascultătoare și mai cuminți decât băieții și de profesori, deoarece sunt pur și simplu fete și arată mai bine ca băieții. Aceștia se consideră nedreptățiți, pentru că unele profesoare nu prea au încredere în capacitatea lor de învățare și la ascultat chiar dacă spun lucruri asemănătoare cu o fetele, ei primesc note mai mici, iar unii profesorii le avantajeză pe fete pentru că sunt mai aranjate și mai drăguțe. „Trebuie să recunosc că profesorul de logică avantaja fetele la evaluare, le dădea note mult mai mari ca băieților pe o nimica toată la ascultat, pe cînd pe băieți îi asculta din toată materia”, a precizat o elevă. „Doamna profesoara de limba și literatura română ne marginalizează tot timpul. Tot ce spunem noi este prost, iar ce cred fetele este bine și inteligent. La notare, la ascultare, se comportă cu noi de parcă am fi înapoiați”, a declarat un elev.

O singură fată a spus că domnul profesor de română îi consideră pe băieți mai talentați și le dă note mai mari lor, susținând că geniile literaturii au fost bărbați. Indiferent care dintre sexe se simte discriminat, astfel de situații nu ar trebui să existe nicăieri în mediul școlar, unde se construiesc cele mai importante relații de socializare și unde se formează personalități.

4.3.6. Concluziile cercetării

Elevii au propriile lor valori despre natura umană și despre om în general. Bazându-ne pe faptul că aceștia au studiat disciplina „filosofie” în clasa a douăsprezecea, s-a încercat o sintetizare a modului cum concep acești elevi natura umană. Nu s-au semnalat diferențe între răspunsurile oferite de fete și cele oferite de băieți, ceea ce demonstrează o idee comună ce-i leagă pe elevi și pe eleve asupra caracteristicilor și valorilor esențiale ale omului. Ei au avut tendința de a da ca exemple atât valori, cât și atribute definitorii ale naturii umane în același răspuns. Cea mai apreciată și cea mai importantă trăsătură umană din perspectiva lor a fost inteligența, urmată de sociabilitate, definită precum capacitate de comunicare și de socializare. Aceste două trăsături – omul inteligent și social – sunt văzute de elevi ca a fi indispensabile calității de a fi om. Inteligența este percepută ca o trăsătură fundamentală, iar nu gândirea sau rațiunea, caracteristici care sunt de fapt principale în caracterizarea unui om. Gândirea și rațiunea au fost alese de aproape jumătate dintre respondenți, fiind văzute ca niște forme abstracte de manifestare a naturii umane, chiar dacă reprezintă părți ale acesteia. O mare parte din elevi au considerat că trăsăturile auxiliare, care pot să caracterizeze un om într-o relație, sunt, pe de o parte, cele care descoperă latura socială/emoțională a omului: empatie, afectivitate, bunătate, onestitate, sensibilitate și, pe de altă parte, cele care relevă latura egoistă/rațională a individului: putere, egoism, ambiție, perseverență, independența. Elevii au luat în calcul și anumite caracteristici de admirat cum ar fi: curajul, conștiința (de a face lucruri drepte), inventivitatea. Aceste răspunsuri denotă o viziune universală și nediferențiată a fetelor și a băieților asupra naturii umane.

După efectuarea cercetării, concluziile obținute sunt de mai multe feluri:

Concluzii despre ipotezele cercetării.

Într-un context foarte inelastic și tradițional al mediului liceal, elevii conștientizează problemele existente la ora actuală legate de gen, însă mențin aceleși streotipuri și prejudecăți atât prin părerile, cât și prin dorințele, preferințele și faptele lor, în acest caz modul în care și-au ales o anumită facultate. Prima ipoteză a cercetării poate fi astfel confirmată. Elevii și elevele care doresc să urmeze studii superioare, la finalul clasei a XII-a au concepții asemănătoare despre problematica și inegalitățile de gen din România, însă se raportează diferit la stereotipurile legate de diferențele de gen în general, pe piața muncii și în educație, deoarece încă se mențin prejudecățile despre masculinitate și feminitate.

Cea de-a doua ipoteză propune o altă perspectivă, deoarece elevii au motive asemănătoare pentru care își aleg facultatea și apreciază atât cariera, cât și viața privată în aceeași măsură, ei în schimb gândesc diferit în ceea ce privește modalitățile de a reuși în viață, asumarea unor riscuri. Fetele preferă stabilitatea și obținerea unui loc de muncă sigur, platit mediu, pe când băieții își asumă mai ușor riscuri și au aspirații mai mari în ceea ce privește obținerea unui loc de muncă.

Concluzii referitoare la modul cum percep fetele, respectiv băieții conceptele de masculinitate, feminitate, gen, cât și cum judecă echivalentul acestor concepte în realitate.

Din punctul de vedere al elevilor, masculinitatea și feminitatea suportă o dimensiune tradițională, care definește masculinul prin inteligență, putere, violență, inventivitate, independență și femininul prin conștinciozitate, sensibilitate, bunătate, slăbiciune. Această dimensiune tradițională este mai puțin vizibilă la fete, care sunt mai emancipate și care au o perspectivă echilibrată și echitabilă asupra conceptelor de masculitate și feminitate. Băieții, în schimb, preferă să adopte o poziție mai rigidă față conceptele acestea care implică viziunea tradițională asupra lor. Băieții tind să conserve modelele tradiționale de masculinitate și feminitate deoarece acestea le conferă lor o poziție privilegiată în societate, de exemplu valorile masculine sunt mai apreciate de opinia publică decât cele feminine.

Importanța genului în viața publică se manifestă la nivel de ocupații și facultăți potrivite pentru bărbați, respectiv femei. În ceea ce privește facultățile, cele cu profil real, militar și teologic sunt mai potrivite pentru băieți decât pentru fete, iar cele cu profil uman, economic și de științe sociale sunt mai potrivite pentru fete decât pentru băieți. Această departajare este făcută în concordanță cu șansele lor pe piața muncii și cu modul în care se vor adapta în respectivul domeniu.

În ceea ce privește ocupațiile, din perspectiva majorității elevilor, politica, armata și domeniul tehnic sunt domenii „masculine”, iar științele sociale, educația și domeniul sanitar sunt „feminine”, indiferent că toate persoanele au acces la ele. Elevii consideră că anumite facultăți, profesii, ocupații sunt potrivite pentru un unul dintre sexe, indiferent dacă aglomerarea respectivelor persoane de același gen în acele domenii este o modaliatate de a menține inegalitățile.

Modelele „masculine” și „feminine” sunt în plină transformare în mentalitatea elevilor. Pe de o parte, ele au un caracter tradițional, care implică o segregare pe sexe a profesiilor, ocupațiilor, facultăților, pe de altă parte un caracter modern, care mută multe domenii „în sfera neutrului”.

Concluzii legate de diferențele de viziune dintre fete și băieți asupra inegalităților, discriminărilor și steoreotipurilor de gen din societatea românească.

Elevii observă toate inegalitățile și discriminările de gen și majoritatea dintre ei intuiesc cauzele acestora, fără însă să aprobe echitatea și egalitatea de șanse și de aptitudini când este vorba de anumite domenii, situații.

Toate cauzele pe care le-au exemplificat elevii pentru inegalitățile de gen au foarte puțină legătură cu educația primită la școală. Majoritatea concepțiilor și ideilor ale acestora sunt formate prin explorarea și observarea lucrurilor petrecute în familie și în spațiul public, cu precădere în produsele mass-media. Astfel, cauzele pentru care există discriminări și inegalități de gen în societatea românească sunt educația primită în familie și stereotipurile și prejudecățile promovate de mass-media și religie.

Nu s-au remarcat diferențe de concepții între fete și băieți atunci când este vorba despre motivele pentru care există inegalități și discriminări de gen.

Am observat cu precădere tendința de a învinovăți felul cum merg lucrurile în societate și nu bărbații sau femeile, ci persoanele, neutre, care admit, acceptă și promovează stereotipurile și rolurile tradiționale de gen. Opinia publică nu are sex, origini sau cauze, ea doar provoacă dezechilibre.

Concluzii asupra distincțiilor dintre valorile fetelor și băieților față de viața privată, respectiv publică și dintre planurile lor de viitor.

Elevii valorizează inteligența și sociabilitatea la un om. Acest fapt explică o păstrare a perspectivei asupra anumitor calități ale omului și relevanței acordată comunicării între persoane.

Atât fetele, cât și băieții acordă o importanță asemănătoare carierei și familiei, însă succesul lor în ceea ce le privește se leagă de bani. Elevii sunt maturi și influențați de valorile capitaliste, în care profitul este mijlocul prin care ei vor fi fericiți.

De asemenea, am mai observat că în viața publică elevii doresc depășirea inegalităților și stereotipurilor de gen, însă în viața privată preferă menținerea unui „status-quo”, în care fiecare membru al familiei are rolul lui.

CAPITOLUL V

Concluzii și recomandări

5.1 Concluzii finale

Lucrarea de față a încercat să identifice câteva disfuncții din sistemul educațional din perspectiva genului care conduc la sau influențează situația și inegalitățile de pe piața muncii. Concluziile finale sunt următoarele:

La nivel preuniversitar, se transmit multiple stereotipuri și prejudecăți despre gen, care sunt internalizate de elevi și luate ca atare. Acestea sunt menținute și transmise din exteriorul relației elev-profesor, mai precis prin mecanisme, materiale didactice și valori promovate de sistem.

Dimensiunea de gen, fiind ignorată, nu apare explicit în nici o analiză și astfel elevii sunt constrânși să accepte un model de succes în viață fără să conteze sexul, dar înzestrat cu diverse capabilități și trăsături care țin de cele mai multe ori de raționalitate, inteligență, creativitate. Dacă elevul nu are aceste caracteristici, consideră că posibilitatea de a reuși este destul de mică. Se pornește de la axioma „cu cât ai o educație mai înaltă, cu atât vei avea mai multe beneficii”, însă la ora actuală în România lucru acesta nu este neaparat obligatoriu. Ceea ce este interesant este că modelul promovat de educație este mai mult și mai ușor acceptat de fete decât de băieți, ele simțindu-se împlinite și în siguranță dacă au rezultate bune la școală. De aici, ele au un sentiment de dependență și de nevoie de siguranță, dar și de incompetență în unele situații în care trebuie să dea dovadă de curaj, stimă ridicată de sine, încredere în propriile forțe. Băieții reacționează diferit în fața acestui model de succes, aplicând alte căi de a ajunge la el și considerând școala o etapă necesară pentru a-și îndeplini anumite scopuri.

La nivel de relație elev-profesor, deși învățământul este feminizat la bază, se induc pe lângă „modelul universal-valabil de succes” alte două modele genizate, tot tradiționale, care să îi ajute pe elevi să își mențină identitatea de gen. Aceste modele sunt promovate ascuns prin manuale, alte materiale didactice și chiar programe școlare. Băieții trebuie să fie independenți, puternici, cu prezență de spirit, descurcăreți, inteligenți, cu înclinație spre materiile cu profil real. Fetele trebuie să fie conștiincioase, cuminți, ascultătoare, empatice cu înclinație spre arte, științe sociale. Aceste modele, pe lângă faptul că dezavantajează ambele sexe și îi îndepărtează pe băieți de școală, nu sunt apreciate la fel. Modelul masculin este considerat cel specific societății actuale și cel preferat. Astfel, „pentru o fată e bine să urmeze acest model de feminitate”, „pentru băiat este minunat că urmează acest model de masculinitate”.

Datorită valorilor tradiționale care le-au conferit băieților o poziție superioară în societate față de femei, ei reușesc să se adapteze mai bine valorilor capitaliste, pentru că au mai multă încrede în ei. Aceste valori sunt cu mult mai multă încredere adoptate de băieți, fapt care face fetele să aibă o atitudine moderată și lipsită de multe ambiții față de viitorul profesional.

Cu cât parcurg anii de studiu, băieții și fetele simt tot felul de presiuni să adopte acest model de comportament, altfel riscă să fie marginalizați de profesori, de grupul de prieteni și neînțeleși de părinți.

Lipsa de aplicații, de legături între materiile făcute la școală și viața privată, caracterul din ce în ce mai ridicat de abstractizare a modului cum sunt prezentate și abordate disciplinele duc la menținerea stereotipurilor, a superiorității modelului masculin asupra celui feminin și chiar la perpetuarea patriarhatului. Egalitatea de șanse între bărbați și femei este prost înțeleasă, ignorată și chiar considerată rezolvată și depășită. Din această cauză există încă multe forme de discriminare de gen nerezolvate și ignorate.

Un alt punct care dezvăluie o inegalitate care poate părea minoră, dar care contează foarte mult, este lipsa de apreciere a părților emoționale, sensibile ale persoanei. Aceste părți considerate feminine sunt văzute asemeni unor slăbiciuni sau manifestări a imaturității. Din pricina lor se poate ajunge la imposibilitatea de a-și fixa o identitate proprie atât pentru fete, cât și pentru băieți și de a se contopi cu rolurile performate uneori foarte diferite de preferințele și dorințele lor.

Elevii conștientizează unele dezechilibre și mecanisme generatoare de inegalități în societate, ale căror cauze se leagă de stereotipuri, prejudecăți, educație. Cu toate acestea, ei fac alegeri în funcție de gen și de ceea ce este mai potrivit pentru ei, cât și acceptă dominanța masculină ca un fapt normal. Ei încearcă să iasă din „tiparele impuse de mediul în care trăiesc”, dar nu atât de mult încât să blocheze aceste modele. Prin atitudinea lor, în cele din urmă, ajung să la adopte și să se conformeze cu ele. De aici alegerile în privința facultății pe care o aleg și apoi a posturilor pe care le ocupă se leagă de dimensiunea gen.

Ei teoretic reprezintă persoane care vor avea studii superioare și care vor putea să impună și să susțină niște valori. În societățile de tranziție majoritatea schimbărilor se fac de sus în jos, de la elite, autoritate statală la populație. Elevii ajung în mediul universitar, care e mult mai puțin influențat de streotipuri și forme de inegalitate între bărbați și femei, însă sunt în continuare marcați de multe din minusurile educației din mediul preuniversitar.

În facultăți, mai ales cele cu profil umanist, se promovează o educație care ia în calcul diferențele dintre bărbați și femei. Elitele sunt foarte importante în oferirea și sprijinirea acestei alternative de educație, care să includă dimensiunea de gen, parteneriatul de gen, aspecte legate de viața privată, mult mai multă consiliere școlară, aplicabilitate în orice disciplină și mai ales libertate acordată elevilor în alegerea și construcția propriului lor model de urmat. Deși și în mediul academic, studiile despre gen sunt la început, ele pot fi o bază pentru o educație care să impună conștientizarea efectelor patriarhatului.

Din mediul universitar, studenții și studentele prinși într-o societate în tranziție, în care mecanismele nu funcționează cum ar trebui, aleg un drum care în majoritatea cazurilor menține diferențele de gen. Este corect că acest lucru se întâmplă într-o măsură mai mică decât în celelalte cazuri, adică după absolvirea unei alte forme de învățământ. Societatea în tranziție înseamnă niște valori în permanentă schimbare de la valorile comuniste, bazate pe egalitate și motivații supraindividuale, cum ar fi binele statului, la cele capitaliste, care înseamnă că persoanele vor să se comporte ca niște actori raționali care își urmăresc propriul interes și maximizarea profitului.

Pe piața muncii au loc nu numai multe acțiuni descriminatorii, dar și foarte misogine, care mențin o prăpastie inutilă între cele două sexe. De aceea, chiar dacă o dată cu intrarea în Uniunea Europeană, România se va dezvolta și va depăși perioada de tranziție, lucrurile din perspectivă de gen se vor schimba doar parțial.

Educația este conectată cu realitatea de pe piața muncii, dar greșeala multor experți este aceea că diferențiază modul în care le văd și le gândesc pe acestea. Legislația, care are ca scop reglementarea relațiilor de gen și combaterea discriminarii pe baza sexului, este primul pas către o societate echitabilă din perspectivă de gen.. Astfel schimbarile pot veni din ambele sensuri, atât dinspre educație, cât și dinspre economie. Însă pentru ca lucrurile să meargă bine, fără erori, al doilea pas este reformarea educației ca întreg și adăugarea dimensiunii de gen ca aspect particular, în sensul în care se găsește o cale să nu mai existe favorizați sau defavorizați.

Momentan, sistemul educațional are niște mecanisme care sprijină segregarea de gen, dezechilibrele și inegalitățile de pe piața muncii. Nu este singura cauză pentru aceaste situații, însă, cu siguranță, este una dintre cele mai importante. Pentru ca România să ajungă la standardele unui stat dezvoltat trebuie să aibă ca principal scop asigurarea egalității, echității și a unui nivel de trai decent cetățenilor ei.

5.2 Recomandări

5.2.1 Politici Educaționale

Momentan, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului se află într-o perioadă în care este deschis recomandărilor, deoarece se află în plin proces de reformare. Problema este că multe din reforme rămân neterminate sau sunt pe termen scurt deoarece guvernanții doresc să își mențină electoratul și să îl impresioneze cu masuri de moment care nu sunt atât de eficiente pe termen lung. În ceea ce privește problemetica de gen, dimensiunile ei sunt foarte complexe și necesită mai mult timp să se amelioreze și să se rezolve disfuncțiile create de ignorarea ei și de menținerea modelelor și a educației tradiționale.

S-au oferit multe recomandări pentru această problemă, multe dintre ele fiind ușor de realizat, cu un buget restrâns. Politicile educaționale au mai multe scopuri, printre care cele mai importante sunt:

pregătirea elevilor pentru viața privată, nu doar pentru cea publică;

eliminarea discriminărilor și inegalităților de gen,

introducerea ideii de parteneriat de gen;

“eliminarea discriminărilor latente, a practicilor și a abordărilor cu potențial sexist din procesul educativ-formativ”.

De asemenea, se dorește ca numărul de cadre didactice să se mai echilibreze în sensul să dispară feminizarea de la bază și masculinizarea de la vârf.

Politicile educaționale trebuie să fie fundamentate prin cercetări în domeniu, pentru ca apoi să se ia niște măsuri care să vizeze toate straturile educației. Astfel, educația, din perspectivă de gen să vizeze atât elevii, cât și profesorii. Toate materiile legate de pedagogie predate în liceele pedagogice și în modulele psihopedagogice din facultăți să abordeze studiile și relațiile de gen.

Curriculumul școlar trebuie să fie construit echitabil din perspectivă de gen, să nu avantajeze unul dintre sexe și să creeze o punte de legătutură între ele, prezentând diferențele într-o lumină pozitivă, astfel încât doar să propună modele de comportament, nu să impună unul care teoretic garantează succesul. La orele de psihologie, filosofie, cultură civică și istorie să fie introduse niște teme cu specifice problemeticii și relațiilor de gen în care să se exploateze conceptele de feminitate și masculinitate și în care să se discute diverse probleme legate de diferențele pe baza sexului. De asemenea, alocarea unor ore pentru discuții, focus-grupuri în școli și licee în care să se abordeze toate aspectele de gen și mai ales problemele cu care se confruntă tinerii în raport cu ele.

În ceea ce privește manualele școlare și materialele auxiliare care au potențial de gen să fie urmărite și „corectate” de persoane care au cunoștințe în domeniul studiilor de gen. O altă recomandare pentru autorii lor este să scadă nivelul de teoretizare și să introducă cât mai multe aspecte practice, probleme cotidiene și fapte relevante pentru dezvoltarea elevilor și pentru planurile lor de viitor.

Centrele de consiliere profesională pentru elevi să includă niște conferințe sau dezbateri despre cerințele de pe piața muncii, despre modul cum pot continua studiile, despre tipurile de locuri de angajare, despre diferențele dintre sectorul public și cel privat, fără să se facă diferențe între băieți și fete.

În cazul în care nu se respectă legislația despre șansele egale dintre bărbați și femei, împotriva discriminării de gen în sistemul educațional și implicit pe piața muncii să existe un sistem de sancțiuni clar definit și aplicat. Este indicat să existe o modalitate de a controla aceste posibile discriminări. Această modalitate poate fi existența în școli și licee a unor experți care să discute cu elevi și cadre didactice eventualele probleme sau sesizari legate de problematica de gen.

În ciuda importanței acestor tipuri de masuri și politici recomandate Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, fundamentală pentru îmbunătățirea educației este alocarea unor fonduri mai mari acestui sector. Deși este o măsură pragmatică, este primordială pentru profesori și necesară pentru nivelul de implicare în munca pe care o întreprind aceștia în educație. La ora actuală există multă lipsă de respect și implicare, corupție și dezorganizare în sistemul educațional de la toate nivelele, dar în mod special în învățământul preuniversitar. Statul trebuie să ia atitudine și să încerce să echilibreze situația oferind salarii mai mari profesorilor și fonduri semnificative pentru a construi cadre și materiale propice studiului elevilor. Un standard mai ridicat de trai pentru profesori ar putea echilibra multe disfuncții de pe piața muncii, dar și ar crește gradul de implicare al acestora și implicit încrederea în educație și puterea ei de a transmite aspecte culturale și de a promova “valori echitabile”.

5.2.2 Parteneriatul de gen

Parteneriatul de gen este „implicare responsabilă și echitabilă a tuturor membrilor familiei în toate activitățile vieții de familie, promovarea relațiilor de comunicare, negociere, de acceptare și valorizare a propriei persoane și a celuilalt.” El constă în considerarea bărbatului și femeii ca parteneri egali și împărțirea sarcinilor și responsabilităților între ei atât în viața privată, cât și în cea publică.

Valorile promovate de parteneriatul de gen sunt toleranța, respectul reciproc, încrederea în sine, susținearea reciprocă. Parteneriatul de gen distruge ruptura dintre feminin și masculin și sprijină tratamentul egal de gen și o etică bazată pe empatie și negociere.

Parteneriatul de gen este o soluție la toate discriminările și dezechilibrele de gen, de aceea este indicat ca din școală copiii să fie familiarizați cu acesta pentru a lua în calcul o asemenea posibilitate. El accentuează importanța genului și a valorilor masculine și feminine în societate, cât și a necesității combinării lor. Introducerea lui în educație și în viața publică poate duce la aplanarea multor conflicte. În politică o abordare bazată pe valori feminine ar ajuta la creșterea nivelului de acceptare a celorlați cu valori diferite de noi.

5.3 Câteva predicții

Inegalitățile de gen există de atât de mult timp încât perspectiva dispariției lor pare imposibilă. Acest fapt nu împiedică lupta continuă pentru ca ele să se reducă. Și în țările foarte dezvoltate încă mai există unele dezechilibre provocate de apartenența la un anumit sex, discriminări, un grad ridicat de hărțuire sexuală, o educație foarte diferențiată oferită fetelor și băieților.

În România, datorită impasului economic în care s-a aflat și parțial se mai află după căderea regimului comunist, abordările genului au părut ciudate și minore în comparație cu alte probleme. Ele în schimb pot ajuta la fixarea identității persoanei și la impulsionarea lui să participe la viața publică și civică. Românii se află în căutarea unei noi identități care să-i ajute să treacă peste colapsul comunist. Indentitatea europeană este dezirabilă momentan, însă trebuie combinată cu una autentică. Cu alte cuvinte, identitatea de gen pe fondul unui parteneriat de gen este un factor pozitiv în dezvoltarea de natură civică a statului român.

O să fie nevoie de un timp îndelungat pentru ca România să aibă evoluția necesară integrării reale printre statele dezvoltate. Probabil statul va opta să reglementeze, în primă fază, lucrurile pe piața muncii din prisma relațiilor de gen, deși această acțiune trebuie întreprinsă în raport cu reformarea serioasă a sistemului educațional.

În orice caz, lucrurile merg în momentul de față într-o direcție bună. Astfel, la ora actuală se face un schimb de valori între familie și societate, însă familia, chiar dacă a rămas nucleul principal al societății nu mai impune anumite principii și modele de comportament. De aici, societatea și modelele culturale se perpetuează în mare măsură prin educație. Datorită faptului ca multe din reglementări sunt impuse de stat ca principal factor educațional, diminuarea și dispariția inegalităților de gen din educație și mai ales de pe piața muncii vor exista ca presiune din partea statului. Cu alte cuvinte, stereotipurile vor fi menținute mai accentuat în familie și schimbările vor avea loc dinspre societate spre familie și nu invers.

Un alt factor care va influența situația din țara noastră din perspectivă de gen este dezvoltarea tehnologiei și creșterea veniturilor, care este posibil să ducă la o ruptură între urban și rural, mai precis în mediul rural se vor păstra modelele tradiționale de masculinitate și feminitate atât în familie, cât și în educație și împlicit pe piața muncii, iar în mediul urban modelele se vor transforma și schimba și se va impune parteneriatul de gen în educație și pe piața muncii, lucru care a început de câțiva ani. Momentan inegalitatea de gen, manifestată la nivel de modele de comportament, stereotipuri, este acum o tradiție bine înrădăcinată în mentalul colectiv și într-o mai mică măsură, din păcate, în cel al tinerei generații, dar fiecare persoană ajunge să-și construiască propriile sale modele de comportament care includ atât valori masculine și cât și feminine. De aceea, eu consider atât că stereotipurile și inegalitățile de gen existente la ora actuală vor dispărea în mare parte sau se vor transforma, cât și că, după ce se vor lua măsuri pentru combaterea inegalităților, discriminărilor și lipsei de echitate de gen în sistemul educațional, majoritatea dezechilibrelor provocate de dimensiune de gen vor dispărea.

BIBLIOGRAFIE:

“Raport asupra stării sistemului național de învățământ”, Ministerul Educației și Cercetării, 2006

“Ghidul Egalității de Șanse”, editat de Ministerul Integrării Europene, București, 2005

„Fete și băieți. Parteneri în viața privată și publică-perspective de gen-” , Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Ed. Nemira, București, 2003.

Agabrian, Mircea – “Analiza de conținut”, Ed. Polirom, Iași, 2006.

Antonesei, Liviu- „Paideia(Fundamentele culturale ale educației)”, Ed. Polirom, Iași, 1996.

Bourdieu, Pierre- „Dominanța masculină”, Ed. Meridiane, București, 2003.

Brădeanu, Adina, Otilia Dragomir (coordonator), Daniela Rovența-Frumușani, Romina Surugiu- „Femei, cuvinte și imagini”, Ed. Polirom, Iași, 2002.

Bulai, Ana, Irina Stănciugelu- „Gen și reprezentare socială”, Ed. Politeia-SNSPA, București, 2004.

Coates, Jennifer – “Women, men and language”, Ed. Longman, London&New York, 1993.

De Beuvoir, Simone – “The Making of an Intellectual Woman”, Blackwell, Oxford UK&Cambridge USA, Toril Moi, 1978.

De Singly, Francois Alain Blanchet, Anne Gotman, Jean-Claude Kaufmann- “Ancheta și metodele ei”, Ed. Polirom, Iași, 1998.

Dominelli, Lena – “Sociology for social work”, Maccmillan Press LTD, London, 1997.

Dragomir, Otilia, Mihaela Miroiu (editoare)- „Lexicon feminist”, Ed. Polirom, Iași, 2002.

Gal, Denizia – „Educația și mizele ei sociale”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002.

Gal, Susan, Gail Kligman – „Politicile de gen în perioada postsocialistă”, Ed. Polirom, Iași, 2003.

Gatens, Moira – “Feminism și filosofie (Perspective asupra diferenței și egalității)” , Ed. Polirom, Iași, 2001.

Goffman, Erving – „Viața cotidiană ca spectacol”, Ed. Comunicare.ro, București, 2003.

Grunberg, Laura- “(R)Evoluții în sociologia feministă”, Ed. Polirom, Iași, 2002.

Grunberg, Laura (editoare)- “Good Practice in promoting Gender Equality in Higher Education in Central and Eastern Europe”, Unesco-CEPES(Studies an Higher Education), București, 2001.

Grunberg, Laura, Mihaela Miroiu (coord.)- „Gen și educație- Egalitate prin diferență: program de educație non-sexistă” (broșură a proiectului realizat de Societatea de Analize Feministe ANA și finanțat de Uniunea Europeană, București, 1996-1997.

Grunberg, Laura, Doina Olga Ștefănescu- „Manifestări explicite și implicite ale genului în programele și manualele școlare”, „Școala la răscruce- schimbare și continuitate în curriculumul învățământului obligatoriu”, vol.1, Ed. Polirom, Iași, 2002.

Kearney, Mary-Louise, Anne Holden Ronning(editoare)- “Women and University Curriculum”, UNESCO Publishing, Paris, Jessica Kingsley Publishers, London, 1996.

Kellz, Rita Mae; Bayes, Jane H Mary, E. Hawkesworth, Young, Brigitte (editoare)- „Gen, globalizare și democratizare”, Ed. Polirom, Iași, 2004.

Lister, Ruth – “Citizenship-Feminist Perspectives”, Ed. Macmillan, London, 1997.

Miroiu, Adrian (coord.), Vladimir Pasti, Cornel Codiță, Gabriel Ivan, Mihaela Miroiu- “Învățământul românesc az i-studiu de diagnoză-”, Ed. Polirom, Iași, 1998.

Miroiu, Mihaela- “Drumul către autonomie”, Ed. Polirom, Iași, 2004.

Miroiu, Mihaela – „Politici ale echității de gen”, Ed. Politeia-SNSPA, București, 2003.

Miroiu, Mihaela – “Convenio. Despre natură, femei și morală”, Ed. Alternative, București, 1996.

Miroiu, Mihaela – „Societatea retro”, Ed. Trei, Iași, 1999.

Nicolescu, Luminița – “Reforming Higher Education in Romania”, European Journal of Education, Vol.37, Nr. 1, 2002.

Pasti, Vladimir – „Ultima inegalitate”, Ed. Polirom, Iași, 2003.

Seidler, Victor Jeleniewski – “Men Enough-Embodying Masculinities”, Sage Publications, London, 1997.

Shanley, Mary Lyndon, Uma Narayan- “Reconstrucția teoriei politice. Eseuri feministe”, Ed. Polirom, Iași, 2001.

Sima, Tudora – “Fenomene psihosociale contemporane”, Ed. Victor, București, 2004.

Steinim, Gloria – “Revoluția interioară-cartea respectului de sine”, Ed. Polirom, Iași, 2001.

Ștefan, Cristina (editoare)- “Conspirația tăcerii”, Ed. Arafeana, București, 2007.

Ștefănescu, Doina Olga – “Dilema de gen a educației”, Ed. Polirom, Iași, 2003.

Ștefănescu, Doina-Olga, Miroiu, Mihaela (coord.)- „Gen și politici educaționale”, în cadrul proiectului Gendering Education in Romania, București, 2001.

Ștefănescu, Doina Olga – „Echitate și calitate în educație. O abordare din perspectivă de gen”, din „ Patru exerciții de politică educațională în România”, UNICEF, Ed. Humanitas Educationae, București, 2006.

Zamfir, Elena, Cătălin Zamfir- “Situația femeii în România”, Editura Expert, București, 2000.

http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/202_2002.php

http://www.cpe.ro/romana/index.php?option=com_content&task=view&id=70&Itemid=54

http://www.unicef.org/romania/ro/children_2824.html

http://europa.eu/scadplus/leg/en/cha/c10919.htm

http://europa.eu/scadplus/leg/en/cha/c00003.htm

http://cercetez.blogspot.com/search/label/gen%20si%20educatie

http://193.231.1.3/file.php/39/perspective_asupra_dimensiunii_de_gen_in_educatie_2004.pdf- “Perspective asupra dimensiunii de gen în educație”, Institutul de Științe ale Educație, UNICEF, București, 2004;

www.ipp.md/files/Publicatii/2003/octombrie/Prezentare%20Obiectivul%203.pdf

http://portal.edu.ro/index.php/articles/2109 – art: “Fetele vor sa devină învățătoare, iar baieții – informaticieni sau politiști” din 27 Iunie 2005, ziarul “Adevărul” .

ANEXA I:

INTERVIU

Care este facultatea ale cărei cursuri doriți să le urmați?

Enumerați trei motive pentru care ați ales această facultate.

V-ați gândit unde ați dori să lucrați după ce veți termina facultatea?

Dacă da, unde?

Dacă ați avea de ales între familie și carieră, ce ați alege?

Dacă ați primi în acest moment un milion de dolari, ce ați face cu ei? De ce?

În care din următoarele domenii credeți că ar trebui să lucreze:

Enumerați trei profesii pe care le considerați că se potrivesc în exclusivitate unei fete și alte trei care se potrivesc în exclusivitate unui băiat.

De asemenea, enumerati trei profesii în care nu contează absolut deloc sexul.

Considerați că există facultăți mai potrivite pentru băieți?

da nu

Dacă da, care ar ar fi acele facultăți?

Alegeți din următoarele argumente, pe acelea pe care considerați că pot fi motive pentru existența unor facultăți mai potrivite pentru băieți. Bifați cu „adevărat” sau „fals” în funcție de opinia dumneavăastră. Dacă considerați că nu există facultăți mai ptrivite entru băieți, doar bifați cu „adevărat” sau „fals” următoarele afirmații :

Băieții sunt mai inteligenți decît fetele;

Băieții sunt mai capabili la științe, matematică și informatică decît fetele ;

Băieții sunt mai competitivi decît fetele;

Băieții sunt mai inventivi decît fetele;

Băieții sunt mai independenți decît fetele;

Băieții sunt mai puternici decît fetele;

Altele. Care?

Dar pentru pentru fete?

da nu

Dacă da, care ar ar fi acele facultăți?

Alegeți din următoarele argumente, pe acelea pe care considerați că pot fi motive pentru existența unor facultăți mai potrivite pentru fete. Bifați cu „adevărat” sau „fals” în funcție de opinia dumneavăastră. Dacă considerați că nu există facultăți mai ptrivite entru băieți, doar bifați cu „adevărat” sau „fals” următoarele afirmații :

Fetele sunt mai conștiincioase decît băieții;

Fetele sunt mai capabile la literatură, științe sociale și limbi străine decît băieții ;

Fetele sunt mai cooperante decît băieții;

Fetele sunt mai organizate decît băieții;

Fetele sunt mai empatice decît băieții;

Fetele sunt mai sensibile decît băieții;

Altele. Care?

Enumerați trei valori considerate de dvs. a fi specifice naturii umane.

Din lista de caracteristici prezentate mai jos bifați cu X trăsăturile care vi se par specific feminine, masculine sau neutre(adică potrivite ambelor genuri).

Ați simțit vreodată că un cadru didactic s-a comportat diferit cu dvs. pentru că sunteți de sex masculin/feminin? Dacă da, vă rog să dați unul sau mai multe exemple sau să descrieti situația.

V-ați gândit vreodată că ar fi fost mai bine să vă nașteți băiat/fată? Dacă da, de ce?

Considerați că la ora actuală în societatea în care trăim există inegalități sau discriminări pe baza apartenenței la un anumit sex?

da nu

Dacă da, puteți să dați exemple de situații și domenii credeți că au loc aceste discriminări.

De asemenea, vă rog să îmi enumerați care considerați dumneavoastră că sunt cauzele lor.

Date personale:

Vârsta:

Sex:

Profilul liceului:

Ocupația părinților:

Tatăl

Mama

Cu cine locuiește:

Ambii părinți

Mama

Tata

Bunicii

Altcineva

ANEXA II:

GRILA DE INTERVIU

Percepția despre gen: la cine există și în ce formă.

Stereotipuri

Domeniile în care ar trebui să lucreze:

Fete

Băieți

Cine ar trebui să ocupe funcții de conducere

Capacități genizate

Profesii potrivite pentru:

Fete

Băieți

Facultați pentru

Fete

Băieți

Valori

Masculinizate

Feminizate

Neutre

Priorități:

Ale fetelor

Ale băieților

Universale

Alte sesizări și concluzii