Rolul Asistentului Social In Clinica de Nefrologie
Cuprins:
Listă de acronime
Introducere
1. Repere și fundamente teoretice
1.1. Din istoria asistenței sociale clinice
1.1.1. Începuturile asistenței sociale clinice
1.1.2. Evoluția asistenței sociale clinice
1.1.3. Asistența socială clinică nefrologică din Statele Unite ale Americii
1.1.4. Profilul asistentului social clinician
1.2. Operaționalizarea conceptelor
1.2.1. Insuficiența renală cronică
1.2.2. Modelul bio-psiho-socio-cultural
1.3. Aspecte legislative relevante temei de cercetare
2. Problemele și nevoile pacienților dializați
2.1. Premisele cercetării
2.2. Designul cercetării problemei sociale
2.2.1. Scopul și obiectivele cercetării
2.2.2. Întrebări de cercetare
2.2.3. Metodologia cercetării
2.2.4. Populația vizată și descrierea instituției
2.2.5. Aspecte deontologice
2.3. Rezultatele cercetării și discuții
2. 3.1. Evaluarea inițială a pacientului dializat
2.3.2. Raportatea personalului medical vis-a-vis de problemele bio-psiho-sicio-culturale ale pacientului dializat
2.4. Observații: dileme/ limite ale cercetării
2.5. Concluziile cercetării
3. Rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat
3.1. Precizări prealabile
3.2. Metode de intervenție
3.3. Descrierea intervenției
3.3.1. Aplicarea rolurilor ale unui asistent social în practică, într-o clinică
3.3.2. Studiu de caz
3.3.2.1. Istoric
3.3.2.1.1. Prezentarea cazului
3.3.2.1.2. Evaluarea inițială a pacientului
3.3.2.2. Descrierea intervenției persoanle
3.3.2.3. Evaluarea finală
3.4. Concluziile intervenției
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Listă de acronime
A.N.P.H. – Autoritatea Națională a Persoanelor cu Handicap
A.N.S.W. – Association of Nephrology Social Workers
AVC – Accident Vascular Cerebral
B.C.R. – Boli Cronice Renale
BVP – Blood Volume Pulse
C.E.P.A.H. – Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap
C.N.S.W. – The Council of Nephrology Social Workers
D.G.A.S.P.C. – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
HTA – Hipertensiune Arterială
I.R.A. – Insuficiență Renală Acută
I.R.C. – Insuficiență Renală Cronică
N.K.F. – The National Kidney Foundation
O.M.S. – Organizația Mondială a Sănătății
R.M. – Republica Moldova
T.S.F.R. – Terapie Substitutivă a Funcție Renale
INTRODUCERE
În vederea realizării temei de licență am ales să studiez fenomenul asistenței sociale clinice și rolul asistentului social în relația cu bolnavii cronici deoarece, în ciuda faptului că acest fenomen este foarte puțin abordat la noi, în România, consider că acest segment de populație, care suferă de o boală cronică, are o mare nevoie de sprijin social, sprijin ce poate veni din partea profesioniștilor din asistență socială, încă din momentul diagnosticării lor medicale.
Creșterea constantă, cererile și schimbările, în ce privește îngrijirea sănătății, au avut un impact serios asupra viabilității și necesității existenței asistenților sociali în toate ariile de îngrijire medicală a individului, respectiv bio-psiho-socio-spirituală. Dezvoltarea tehnologiei medicale a oferit creșterea speranței de viață și a calității vieții pentru mulți oameni, însă totodată această dezvoltare a tehnologiei medicale a adus cu sine și creșterea costurilor de îngrijire a sănătății și apariția unor dileme etice de ordin socio-juridic atât pentru indivizi, familii cât și pentru furnizorii de servicii medicale. Importanța cunoașterii aspectelor de asistență socială sporește cu atât mai mult când se adresează bolnavilor cronici, deoarece aceștia nu sunt numai consumatori de servicii medicale ci și de servicii sociale, solicitând în mare măsură asistență socială.
Dacă în prezent, în țările dezvoltate, asistența socială clinică, presupune furnizarea de servicii sociale în ce privește continuitatea îngrijirii sănătății, asistenții sociali oferindu-și serviciile în sănătate publică, acută și cronică prin promovarea comportamentului sanogen, consiliere educațională a sănătății, intervenție în criză și management de caz, în România, asistența socială clinică este un domeniu destul de puțin abordat și asta deoarece societatea românească se confruntă cu numeroase probleme organizatorice, etice, economice și sociale.
Există psihologi clinicieni, care lucrează pentru reabilitarea psihică sau pentru a învăța pacienții acele mecanisme de coping, de adaptare la noua situație, însă prezența asistenților sociali în această arie de activitate este foarte rară, aceștia regăsindu-se doar în clinicile de psihiatrie, în unitățile de primiri urgențe și rareori pe secțiile de ginecologie.
Repere și fundamente teoretice
1.1. Din istoria asitenței sociale clinice
1.1.1. Începuturile asistenței sociale clinice
Asistența socială reprezintă „aplicarea valorilor umane la munca individului în cadrul colectivității știindu-se faptul că, de aceasta depinde adesea capacitatea de muncă și sănătatea oamenilor. Mai mult, influențează calitatea vieții persoanelor care, prin îmbolnăvire devin mari consumatori de servicii sociale și medicale antrenând costuri ridicate și cu speranță de viață sănătoasă scăzută”, Baltă, N. ( 2006). Referindu-se la aistența socială clinică Roth și Baciu ( 2010) spuneau că misiunea acesteia este, citez „bunăstarea mentală, emoțională și socială a indivizilor, familiilor și grupurilor. Ea situează în centrul preocupărilor sale îmbunătățirea relațiilor dintre indivizi și mediul înconjurător, folosind pentru aceasta resurse terapeutice de o mare varietate. Asistenții sociali clinicieni aplică în mod profesionist teoria și metodele de asistență socială în diagnosticul, tratamentul și prevenirea disfuncțiilor, a dizabilităților și a tulburărilor psihosociale ale unor persoane, cupluri, familii și grupuri de persoane”, închei citatul.
Conform literaturii de specialitate asistența socială în domeniul sănătății a început să capete contur încă de acum aproape o sută de ani, timp în care marile câștiguri în asistența socială în domeniul sănătății au constat în implementarea abordării biopsihosociale și holistice a clientului, așa cum de altfel într-un revizuire admitea si Auslander (2001, pg. 201). Primul asistent social clinician angajat în Statele Unite ale Americii, în anul 1905 a fost Garnet Pelton, care a început să profeseze în Massachusetts General Hospital, urmând ca al doilea asistent social clinician din aceeași instituție medicală să fie angajată la aproape o jumătate de secol după, în 1952.
Din cauza imigrației masive de la sfârșitul sec. al XIX- lea, începutul sec. al XX-lea, în Statele Unite, asistența socială a trebuit să facă față unor mari provocări, necesitându-se astfel și dezvoltarea asistenței sociale clince. Conform Gehlert, S.( 2011) personalitățile remarcante care și-au pus amprenta în ce privește aplicarea asistenței sociale în medicină au fost: Mary Richmond, Mary Wilcox Glenn, Jeffrey Brackett și doctorul John Glenn.
Ida Cannon, a fost primul șef al asistenților sociali în 1914 și cea care a implementat programele de pregătire a asitenților sociali clinicieni, urmând ca în anul 1919 să fie numită directorul noului departament de asistență socială din cadrul Massachusetts General Hospital. Cabot și Cannon, au fost dealtfel și primii asistenți sociali care au dezvoltat un sistem pentru evaluarea eficienței intervenției de tip asistență socială incluzând informațiile obținute în dosarele medicale.
În Marea Britanie, prima asistentă socială, Mary Stewart, a fost angajată în anul 1895, în Londra, în Royal Free Hospital, după îndelungi insistențe din partea lui Charles Loch, secretarul Organizației de Caritate din Londra, care prezenta un interes puternic în ce privesc aspectele sociale ale sănătății.
Tot în Marea Britanie, conform autorului Bywaters, P.,( (1986, pg. 670–674), s-a introdus un model social al asistenței sociale clinice care conținea următoarele elemente:
sănătatea ca și drept al omului;
decât să existe un sistem dominant mai degrabă să existe o responsabilitate pentru sănătate din partea cetățenilor și a consumatorilor, implicit;
acordarea aceleiași importanțe atât factorilor sociali cât și de mediu în ce privește sănătatea;
un rol acordat asitenței sociale în ce privește afirmarea valorii îngrijirii și tratării;
dreptul la asistență socială necondiționat;
sprijin pentru grupurile de suport și asistență pentru clienți în a găsi și a difuza surse alternative de informare.
În fapt, munca în asistența socială clinică a fost legată de o identitate profesională derivată din cererea de expertiză a aspectelor psihosociale din sănătate și boală.
Asistența socială clincă vizează următoarele aspecte: impactul condițiilor sociale, culturale și economice asupra sănătății, impactul bolii asupra familiilor persoanelor bolnave, nevoia de suport social și importanța colaborării multi-profesionale în problemele de sănătate atât la nivel individual cât și de comunitate.
Conform site-ului al Sage Journals, unde găsim un articol despre Qualitative Social Work, Liz Beddoe susține în articolul ei Health social work: Professional identity and knowledge că există un studiu realizat de dr. Richard Cabot, în 1919, privind relația dintre munca de asistență socială și asistența medicală, în care acesta a ajuns la concluzia că asistența socială era ca și o practică socială ce se afla sub patronajul medicilor. Însă în același an, Todd, un sociolog, i-a îndemnat pe asistenții sociali să abordeze munca lor într-un mod științific. Astfel asistența socială a fost abordată sub două aspecte diferite: una distinct medicală și celaltă mai distinctivă, dar care oferea mai mult potențial și o mai mare amploare muncii de asistență socială. De reținut este faptul că ambele abordări percepeau munca de asistență socială ca o acțiune ce avea ca scop diminuarea suferinței la nivel individual, familial și/ sau de comunitate, recunoscând în același timp nevoia de schimbare și la nivel social.
Cu toate acestea , în timp ce premisele pentru asistența socială clincă ofereau un model excelent, Beddoe, L., ( 2011, pg. 3) susținea că „lipsa relativă a independenței în sistemul sănătății sugerează faptul că asistența socială a fost oaspetele sub controlul benign al profesiilor medicale și asistenței medicale”. Așadar, pentru mult timp asistența socială a continuat să fie sub „dominația” actelor medicale.
1.1.2. Evoluția asistenței sociale clinice
Primele cursuri în asistența socială medicală în S.U.A. au fost înființate în Boston în anul 1912. În 1918 în Kansas City a fost înființată The American Association of Hospital Social Workers, asociație care avea două mari scopuri: de a promova și coordona formarea asistenților sociali în spitale și de a îmbunătăți comunicarea dintre școala de asistență socială și practicieni.
Gelhert, S.( 2011) susține că în anul 1928 The American Association of Hospital Social Workers a publicat un studiu realizat pe baza a 1000 de cazuri din 60 de departamente de asistență socială din spitale din care a reieșit că cea mai mare contribuție a asistenților sociali din cadrul spitalelor s-a concretizat în:
Asigurarea de informații care să permită o înțelegere adecvată a problemei generale de sănătate a pacientului;
Interpretatea problemelor de sănătate ale pacientului către pacient, familia sa și agențiilor de servicii sociale din comunitate;
Mobilizarea măsurilor pentru ameliorarea stării pacienților.
Un alt studiu realizat în anul 1929 aplicat pe 956 de respondenți, care au absolvit cursuri sau au făcut practică în domeniul asistenței sociale, relevă faptul că principalele activități ale asistentului social medical sunt:
Menagementul cazului medical social
Securizarea datelor
Predarea să nivel individual, familial și/ sau de comunitate, recunoscând în același timp nevoia de schimbare și la nivel social.
Cu toate acestea , în timp ce premisele pentru asistența socială clincă ofereau un model excelent, Beddoe, L., ( 2011, pg. 3) susținea că „lipsa relativă a independenței în sistemul sănătății sugerează faptul că asistența socială a fost oaspetele sub controlul benign al profesiilor medicale și asistenței medicale”. Așadar, pentru mult timp asistența socială a continuat să fie sub „dominația” actelor medicale.
1.1.2. Evoluția asistenței sociale clinice
Primele cursuri în asistența socială medicală în S.U.A. au fost înființate în Boston în anul 1912. În 1918 în Kansas City a fost înființată The American Association of Hospital Social Workers, asociație care avea două mari scopuri: de a promova și coordona formarea asistenților sociali în spitale și de a îmbunătăți comunicarea dintre școala de asistență socială și practicieni.
Gelhert, S.( 2011) susține că în anul 1928 The American Association of Hospital Social Workers a publicat un studiu realizat pe baza a 1000 de cazuri din 60 de departamente de asistență socială din spitale din care a reieșit că cea mai mare contribuție a asistenților sociali din cadrul spitalelor s-a concretizat în:
Asigurarea de informații care să permită o înțelegere adecvată a problemei generale de sănătate a pacientului;
Interpretatea problemelor de sănătate ale pacientului către pacient, familia sa și agențiilor de servicii sociale din comunitate;
Mobilizarea măsurilor pentru ameliorarea stării pacienților.
Un alt studiu realizat în anul 1929 aplicat pe 956 de respondenți, care au absolvit cursuri sau au făcut practică în domeniul asistenței sociale, relevă faptul că principalele activități ale asistentului social medical sunt:
Menagementul cazului medical social
Securizarea datelor
Predarea sănătății
Monitorizare
Ajustarea ratelor
Extinderea serviciilor medicale în perioada de convalescență acasă, către agențiile publice de sănătate sau către instituțiile medicale.
În Statele Unite ale Americii în 1954 exista cea mai mare asociație a asistenților sociali reprezentată de asistenții sociali medicali, iar în 1965 a fost înființată The Society of Social Work Administrators in Health Care și care în 1990 a devenit The Society for Leadership in Health Care. Conform Gelhert, S.(2011) la nivel național S.U.A are următoarele organizații ce-și desfășoară activități în domeniul asistenței sociale medicale: the American Network of Home Health Care Social Workers, the Association of Oncology Social Work, the Council of Nephrology Social Workers, the National Association of Perinatal Social Workers și the Society of Transplant Social Workers.
1.1.3. Asistența socială clinică nefrologică din Statele Unite ale Americii
În anii ’60, când procesul de dializă cronică a început să devină o realitate, asistenții sociali clinicieni din U.S.A. și-au arătat imediat interesul implicându-se în această nouă modalitate de tratament. Complexitatea și unicitatea naturii tratamentului, prin prezența nivelului de stres ridicat și a restricțiilor sale, a condus la mobilizarea asistenților sociali clinicieni în oferirea serviciilor lor acestei categorii de populații, cei cu insuficiență renală cronică, prin punerea la comun a cunoștințelor și a resurselor lor, creșterea abilităților lor și prin oferirea de sprijin reciproc. Astfel în aprilie 1973 un grup de asistenți sociali au fost abordați de National Kidney Foundation, cu ocazia întrunirii acestora la un miting, cu scopul de a li se propune să creeze o organizație națională a asistenților sociali nefrologi, care ar servi în cele din urmă ca un consiliu consultativ pentru NKF. La o scurtă perioadă după acea propunere, grupul de asistenți sociali clinicieni abordat a devenit Association of Nephrology Social Workers (ANSW), iar o primă măsură luată de această nouă asociație înființată a fost descurajarea plății tratamentului prin hemodializă facilitând astfel accesul pacienților într-un număr cât mai mare la acest tip de tratament. În același an, în noiembrie, NKF au luat decizia de a înființa și The Council of Nephrology Social Workers (CNSW), desemnând reprezentanți asistenții sociali nefrologi din ANSW. Scopul acestei asociații este de a ajuta pacienții și familiile acestora de a face față factorilor stresori de ordin psihosocial rezultați din cauza bolilor cronice de rinichi dar și de a sprijini reglementările federale privind standardele practicii de asistență socială în nefrologie.
Callahan, (2011) scria într-unul din articolele sale că asistenții sociali nefrologi trebuie să fie pregătiți pentru a contribui la dezvoltarea etapelor clinice în vederea consolidării rezultatelor tratamentului în bolile cronice de rinichi și asta după ce a observat că cei mai mulți asistenți sociali nefrologi, susține aceasta în articolul ei, oferă servicii psiho-sociale ca furnizori primari autonomi fără supraveghere sau consultare în asistența socială. Practica autonomă în boala renală în fază terminală cere abilități de intervenție de asistență socială exterm de dezvoltate și sofisticate oferite de un curriculum la nivel de master. Asistenții sociali trebuie să dea dovadă de competență în evaluări și trebuie să înțeleagă interacțiunile între sistemele indviduale, sistemele sociale, precum și sistemul medical, așa cum fiecare dintre aceste sisteme are impact asupra pacienților și a familiilor acestora.
În S.U.A. formarea profesională la nivel de master a asistenților sociali implică 900 de ore suplimentare pe lângă diploma de bacalaureat în asistență socială. În înțelegerea comportamentului uman din punct de vedere al modelului bio-psiho-socio-cultural competența de master în asistență socială este singura curriculă ce oferă specializare suplimentară.
Alte specializări în sănătatea mintală (sociologie, psihologie, psihologie la nivel doctoral etc.) nu oferă instruire specializată și cuprinzătoare în evaluarea biopsihosocială și interacțiunea dintre sistemele individuale și sociale.
Asociația Națională de Clasificare și Standardizare a Asistenților Sociali consideră Bacalaureatul ca și nivel minim de bază pentru practicarea acestei funcții. Sub aceleași standarde nivelul Masteratului în asistență socială este considerat cea mai înaltă treaptă a practicii profesionale și presupune demonstrații de îndemânare sau competență în a face performanță.
În mod empiric, asistenții sociali cu master ca și formă de pregătire par a fi cei mai capabili în performanța globală, în special în domeniile de consiliere psihologică, activitatea operativă, precum și managementul fiecărui caz în parte. Poate că acesta este motivul entru care acești asistenți sociali sunt identificați ca cei mai importanți prestatori de servicii de sănătate mintală atât în zonele urbane cât și în cele rurale.
În concluzie, cercetările au arătat că intervențiile psihosociale pot produce rezultate măsurabile în mod independent. Asistenții sociali cu studii masterale sunt special pregătiți pentru a putea interveni în mod autonom în astfel de situații, pe când cei care au doar bacalaureatul nu sunt pregătiți pentru astfel de intervenții specializate autonome sau independente indiferent de zona în care activează. Doar nivelul de pregătire masteral este calificat în a furniza servicii de specialitate. Mai mult decât atât, alți furnozori de servicii de sănătate mintală nu au pregătirea specializată în relația dintre variabilele bio-psiho-socio-culturale și numeroasele sisteme sociale și, astfel, nu produc performanță în mod direct în postura de asistenți sociali.
Pregătirea la nivel de master a demonstrat că face diferență semnificativă față de pregătirea la nivel de bacalaureat tocmai prin performanța locurilor de muncă în domeniile de consiliere și terapie individuală sau de grup, pregătirea și educarea echipelor multidisciplinare, colaborarea în echipă, planificări de îngrijire, intervențiile de criză și de evaluare, precum și asupra depresiei.
1.1.4. Profilul asistentului social clinician
Pentru ca un asistent social clinician să-și poată duce misiunea la bun sfârșit în relația sa cu clientul, acesta pe lângă competențele dobândite prin pregătirea academică și profesională de bază trebuie să prezinte disponibilitate și interes pentru o specializare în domeniu, respectiv în nefrologie.
Conform Rebeleanu, ( 2014) competențele specifice ale asistentului social sunt:
Capacitatea de analiză și clarificare a conceptelor;
Abilitatea de a utiliza rezultatele cercetării în practică;
Capacitatea de a lua decizii;
Capacitatea de a negocia modalitățile cele mai adecvate de rezolvare a problemii;
Capacitatea de a estima nevoile, cauzele situației problematice, riscurile, resursele;
Capacitatea de a utiliza adecvat resursele;
Capacitatea de acceptare a limitelor proprii/ personalitatea clientului/ limitele rețelei sociale/ instituției de asistență socială;
Capacitatea de a genera planuri de intervenție individualizate;
Disponibilitatea de perfecționare continuă;
Abilități de comunicare;
Reflectare asupra propriei identități profesionale;
Stăpânirea metodelor și tehnicilor de intervenție socială specifice;
Capacitatea de empowerment.
Cea mai importantă aptitudine pe care trebuie să o stăpânească asistentul social care vine în contact cu bolnavul cronic este ascultarea activă, și asta deoarece la primul contact al acestuia cu pacientul va avea de răspuns la multe întrebări din partea bolnavului. Asistentul social trebuie să afle cât mai multe detalii despre viața pacientului pentru a ști cum să intervină pentru o îmbunătățire a situației pacientului. Lucrurile esențiale de știut de către asistent social despre pacient sunt următoarele: situația suportului familial al pacientului, alte diagnostice ale acestuia, și căt de multe cunoștințe dețin pacienții în ce privește boala lor cronică de rinchi și dializa. De asemenea, în situațiile în care există pacienți intrați pe dializă din cauza unor abuzuri de consum de substanțe toxice, sau dacă au probleme mentale sau emoționale, asistentul social prin competențele sale le poate veni în ajutor acestora.
Într-un articolul despre suportul social ca și predictor la morbidității și mortalității, Callahan, ( 2011) scrie despre fatul că rolul asistentului social în instruirea individuală a pacientului cu boala cronică de rinichi, în instruirea familiei, precum și a terapiilor de grup este foarte importantă și benefică, iar intervențiile acestuia au ca scop creșterea suportului social, ce influențează în mod direct morbiditatea și mortalitatea.
1.2. Operaționalizarea conceptelor
Asistentul social clinician, în munca sa cu viitorii clienți trebuie să dețină cunoștințe medicale de specialitate, pe lângă cele de asistență socială generală. Aceste cunoștințe presupun o instruire a asistentului social în prealabil pentru a-și clarifica concepte precum: insuficiența renală cronică, modelul biopsihosociospiritual.
1.2.1. Insuficiență renală cronică
Rinichii au un rol esențial în viața oricărui om. Conform articolului „Rinichii. Rolul acestora în orgnaism”, scris de Senciuc, A. rinichiul este un organ complex ce are rolul principal de a depura sângele de substanțe toxice. În mod normal, rinichii controlează cantitatea de apă din organism și asigură curățarea sângelui de toxine. Mai mult decât atât, rinichii filtrează aproximativ 1,3 litri de sânge pe minut, urmând ca sângele să treacă prin rinichi la fiecare zece minute. Însă, odată distruși, rinichii nu-și mai pot îndeplini funcțiile vitale și astfel se poate vorbi despre boala cronică de rinichi. Această boală reprezintă pierderea progresivă a funcției renale, fiind foarte puțin evidentă la început. În momentul în care rinichii și-au pierdut capacitatea de eliminare a reziduurilor, toxinelor și excesului de apă din sânge finalul evoluției unei boli cronice de rinichi devine insuficiența renală cronică, iar ca formă de tratament se intervine cu dializă sau transplant renal.
Conform Guțu, Stoica și Ciocâlteu, (2010) insuficiența renală cronică (I.R.C.) este un sindrom cu debut lent, cu etiologie multiplă, caracterizat fiziopatologic prin incapacitatea rinichiului de a-și asigura funcțiile normale, datorită leziunilor organice, ireversibile, având o evoluție progresivă către exitus, în ani de zile. Rapiditatea evoluției este determinată de o multitudine de factori, incomplet evaluați. Aceasta survine de obicei drept complicație a altei boli sau afecțiuni. Evoluția este atât de lentă, încât primele simptome apar doar după ce boala a determinat consecințe clinice și biologice importante. Din acest motiv, numeroși pacienți cu insuficiență renală cronică nu sunt conștienți de prezența bolii decât după ce funcția renală este redusă la 25% din valorile normale. Manifestările clinice ale pacientului uremic sunt numeroase și implică afectarea majorității organelor și sistemelor. Tulburările neurologice însoțesc B.C.R. Apar ca prime simptome scăderea capacității de concentrare, somnolența sau insomnia. În stadiile ulterioare se constată modificări comportamentale ușoare, pierderea parțială a memoriei și erorile de raționament, însoțite uneori de iritabilitate neuromusculară, sughiț, crampe, fasciculații și tresăriri musculare. Manifestările clinice sunt corelate cu gradul și rapiditatea de progresie a bolii cronice renale.
Prof. Univ. Dr. Eugen Moța, președintele Asociației Nefrologilor din România afirma într-un articol publicat în Săptămâna Medicală că principalii factori de risc pentru apariția bolii cronice de rinichi sunt:
• Diabetul zaharat
• HTA
• Vârsta >50 ani
• Boli cardio-vasculare (AP, IM, AVC, BVP)
• Boli structurale ale rinichiului, litiază renală, hipertrofie a prostatei
• Boli sistemice (lupus eritematos sistemic etc.)
• Istoric familial pozitiv (rude de gradul I cu nefropatii sau aflate în tratament substitutiv renal: hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal)
• Insuficiență Renală Acută în antecednete
• Hematurie sau proteinurie descoperite întâmplător
• Rinichiul unic (congenital și chirurgical)
Numărul pacienților cu insuficiență renală cronică terminală este în continuă creștere la nivel global.Conform Prof. Univ. Dr. Eugen Moța, (2013) în România, „din anul 1996, numărul total al bolnavilor aflați în tratament la sfârșitul fiecărui an (bolnavi prevalenți) a crescut continuu și atinge 10.470 în anul 2012. Ritmul de creștere nu a fost însă constant: perioadei inițiale de creștere rapidă (1996-2000; +32.7%/an) i-au urmat perioade de creștere mai lentă (2001-2003 și 2004-2006), pentru ca ritmul să crească din nou la 7.8%/an în perioada 2007-2012 ca urmare a procesului de privatizare.(…) Pentru anul 2014 rata de creștere prognozată este de 7-8%. Dacă tendințele actuale se mențin, la sfârșitul anului 2013 vor fi 11.000 bolnavi dializați, iar la sfârșitul anului 2014 – 11.400. În cursul anului 2013 vor fi 3.600 bolnavi nou incluși, iar în 2014, aproape 4.000.”
Conform O. M. S. datele obținute la nivel mondial, inclusiv în România, arată că 1 persoană adultă din 10 are boală cronică de rinichi. De aceea, se consideră că B. C. R. este o problemă de sănătate publică cu importante implicații sociale și economice. Bolile de rinichi apar ca efect secundar sau complicații ale bolilor cardiovasculare, ale diabetului etc.
1.2.2. Modelul bio-psiho-socio-cultural
Stabilirea diagnosticului, în general, declanșează la pacienți reacții comportamentale diferite, cu atât mai mult atunci când este vorba despre o boală cronică. Boala cronică aduce cu sine nu doar afecțiunea biologică a pacientului ci și diverse transformări de natură psihologică, socială și culturală. De aceea consider că în tratarea pacienților cu insuficiență renală cronică cel mai potrivit model medical abordat este modelul bio-psiho-social. Acest model vede boala ca interacțiune între factorii de mediu, fizici, comportamentali, psihici, culturali și sociali.
În cazul pacienților tratați prin dializă peritoneală continuă ambulatorie, hemodializă, dializă peritoneală intermitentă nocturnă aceștia prezintă în raport cu mașina o dependență fără precedent în istoria tehnologiei medicale, fiind totodată grav dependenți atât de o procedură medicală cât și de un grup de personal medical. În general, răspunsul psihologic al unui anumit pacient la boală va depinde de personalitatea premorbidă a acestuia, nivelul suportului familial și social și evoluția bolii de fond. În abordarea pacientului cu I.R.C. este necesar să se țină cont încă din fazele inițiale ale diagnosticării sale de toate transformările ce au survenit și vor mai surveni pe parcurs în viața sa.
Conform Ghidului de Practică Medicală, din 8 noiembrie 2010, în partea de recomandări regăsim următorul aspect: „La nivelul clinicii de nefrologie, în abordarea pacientului va trebui implicată o echipă multidisciplinară constând, în afară de medicul nefrolog și asistentele medicale, din: fiziokinetoterapeut; farmacist clinic; dietetician; specialist în terapie ocupațională; asistent social cu calificare recunoscută și/ sau experiență în bolile renale; echipă de îngrijire medicală la nivel primar; echipă de îngrijire medicală la nivel secundar (atunci când este necesar); coordonator de transplant-asistent de legătură; psiholog clinician cu calificare recunoscută.”
Tocmai de acea și literatura de specialitate susține faptul un asistent social clinician poate fi eficient și eficace într-o clinică numai dacă acesta deține cunoștințe vaste din toate domeniile: medicale, psihologice și sociale.
Din punct de vedere al cunoștințelor medicale este important ca atunci când asistentul social clinician interacționează cu pacientul să știe și să înțeleagă ce presupune diagnosticul cu insuficiență renală cronică pentru a putea descifra și recunoaște simptomele fiziopatologice ale bolnavului.
Conform Callahan, (2011) asistenții sociali care ar urma să practice în clinca de nefrologie ar trebuie să fie capabili să distingă reacțiile normale de reacțiile emoționale de autodistrugere și debilitate ale pacienților, la fel cum trebuie să observe și să se adapteze la stilurile individuale de manifestare ale fiecărui pacient cu boală renală aflată în fază terminală.
Din punct de vedere al cunoștințelor din domeniul psihologiei asistentul social care lucrează cu pacientul dializat trebuie să știe cum să recunoască simptomele unei anxietăți generalizate și problemele emoționale cu care se confruntă acești bolnavi, pentru a putea interveni în scopul ameliorării acestor situații, ajutându-i astfel pe pacienți să-și recapte încrederea în viață dar și respectul de sine.
Odată instalată I.R.C., pacientul riscă să-și piardă statusul și rolul social avut înaintea diagnosticării. Aceste pierderi implică și diminuarea venitului financiar. În această situație asistentul social trebuie să dețină cunoștințe legislative pentru a ști direcționa pacientul către instituțiile competente în oferirea protecției sociale a acestei categorii de populație.
Toate aceste cunoștințe necesare în profesia unui asistent social clinician vor sta la baza unei relații eficiente dintre asistent social și pacientul dializat. Aceste cunoștințe vor contribui la o creștere a calității vieții pacientului dializat prin combaterea și soluționarea situațiilor de dificultate întâmpinate de bolnav.
1.3. Aspecte legislative relevante temei de cercetare
Categoria peroanelor diagnosticate cu insuficiență renală cronică se încadrează în categoria persoanelor cu nevoi speciale, fiind protejate de un pachet de legi care fac referire la următoarele drepturi:
Drepturile pacientului;
Dreptul la asistență socială;
Dreptul la expertiză medicală pentru evaluarea capacității de muncă;
Dreptul la evaluarea în vederea încadrării într-un grad de handicap.
Pe lângă drepturile pacienților, stipulate în legea 95/ 2006, pacienții dializați mai au și următoarele drepturi conform ART. 43 din Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Dializă, din Ordinul Nr. 1718/ 23 dec. 2004:
Să facă sugestii sau să contribuie la buna organizare și funcționare a unității de dializă;
Să solicite asistență medicală oricărui medic sau asistente medicale din unitatea de dializă;
Să solicite schimbarea orelor de dializă, în raport de programul personal de activitate sau cu posibilitățile de transport;
Să aibă lenjerie personală proprie, adusă de acasă;
Să solicite transportul de la domiciliul la unitățile de tratament substitutiv renal și de aici la domiciliu sau la locul de muncă, cu ambulanța sau cu alte mijloace de transport, în raport cu starea funcțională. Indicația de transport cu ambulanța va fi avizată de medicul șef (coordonator) al centrului de dializă, în funcție de starea funcțională a solicitantului;
Bolnavii dializați pot primi în custodie monitoare de dializă din dotarea unităților de dializă, pentru tratament la domiciliu;
Pot fi supuși spre examinare Comisiei de expertiză a capacității de muncă, luându-se măsuri corespunzătoare. În cazul în care starea lor generală permite, pot fi încadrați în muncă, în activități care nu necesită eforturi fizice și nici eforturi psihice prea mari;
Pot avea permis de conducere auto numai cu avizul medicului șef al unității de tratament substitutiv Renal, în raport de prevederile legale;
În stațiile și centrele de dializă cu peste 60 bolnavi dializați, se poate constitui un Comitet al bolnavilor dializați, format din 5-7 membri, care va sprijini activitatea unității de dializă respective sub toate aspectele;
Să se organizeze în asociații ale bolnavilor dializați pe unități de dializă și pe țară.
Conform Legii 292/ 2011, art. 13, alin 1. beneficiile de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale se acordă atât pentru asisgurarea nevoilor de bază ale vieții, cât și în scopul promovării și garantării exercitării de către acestea a drepturilor și libertăților fundamentale și participării depline la viața societății. Referitor la dreptul de asistență socială în legea asistenței sociale la art.35, alin. 2 se specifică următorul aspect: beneficiarii de îngrijire personală sunt persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și bolnavii cronici.
Întrucât persoanele cu insuficiență renală cronică sunt încadrate într-un grad de handicap în urma unei evaluări făcute de C.E.P.A.H. aceste persoane sunt protejate și de Legea 448/ 2006, lege ce face referire la protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Deasemene Legea 263/ 2010, privind sistemul unitar de pensii publice protejează persoanele dializate în urma evaluării a capacității de muncă prin expertiza medicală efectuată.
2. Problemele și nevoile pacienților dializați
2.1. Premisele cercetării
O premisă reală care stă la baza cercetării este acea că evoluția bolilor cronice renale în România a devenit o importantă problemă de sănătate publică. Prof. Dr. Eugen Moța declara în revista Viața Medicală că în România se estimează că aproximativ 2, 3 milioane de persoane au boală cronică de rinichi și numai 45240 ( 2%) se regăsesc în raportările medicilor de familie. Pentru această categorie de populație la nivel național s-au demarat campanii de prevenire și conștientizare a apariție bolilor cronice de rinichi, însă ce se scapă din vedere este faptul că nu se ia în considerare categoria de populație care deja are insuficineța renală cronică instalată și că și acest segment de populație necesită educare, informare din punct de vedere psihosocial.
Pacientul dializat este supus unor schimbări importante produse de pierderile multiple din viața sa: independența, speranța de viață, rol social, serviciu, funcție sexuală. Toate aceste pierderi au consecințe negative asupra planurilor de viitor ale pacientului dializat. În procesul de asistare al pacientului cronic, asistentului social îi revine responsabilitatea de a-l călăuzi pe pacient în lungul drum de readaptare la noul său statut psiho-social determinat de boala sa cronică. Prin urmare, de la această premisă am plecat în momentul când am considerat necesară o cercetare într-o clinică de nefrologie. Un argument pro al utilității cercetării privind rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat îl constituie faptul că prin determinarea rolurilor unui asistent social și aplicarea în practică a acestor roluri pacientul obține pe această cale informații, cunoștințe și abilități cu ajutorul cărora va putea participa la deciziile privind strategia terapeutică, va putea controla mai eficient evoluția bolii și va putea dezvolta mecanisme de adaptare la constrângerile generate de ea, pentru a beneficia de o calitate optimă a vieții.
2.2. Designul cercetării problemei sociale
2.2.1. Scopul și obiectivele cercetării.
Diagnosticarea unui pacient cu insuficiență renală cronică nu presupune doar afecțiunea biologică a acestuia ci odată cu acest diagnostic medical și statutul psihosocial al pacientului ia o întorsătură la 180 de grade, schimbându-i complet stilul de viață acestuia. Așadar, scopul acestei cercetări este acela de a identifica rolurilor unui asistent social clinician dintr-o clinică de nefrologie a unui spital județean de urgență din România.
Obiectivele cercetării în relizarea scopului propus sunt următoarele:
Identificarea problemelor psihosociale cu care se confruntă pacienții cu I.R.C., din clinica respectivă.
Identificarea nevoilor personalului medical în ce privește rezolvarea problemelor pacienților, de altă natură decât cea medicală.
Identificarea problemelor în ce privește suportul social al pacientului cu I.R.C., după externarea sa.
2.2.2. Întrebări de cercetare
Care sunt problemele de ordin psihosocial întâmpinate de pacientul dializat?
Ipoteza generată: Educația pacienților cu hemodializă spre adoptarea unor mecanisme de adaptare la noua lor stare de sănătate îi face mai ușor reintegrabili din punct de vedere psihosociocultural.
Obiective de operare:
1. Familiarizarea pacienților și a aparținătorilor acestora din clinca de nefrologie, pe perioada spitalizării lor, cu aspectele legate de schimbările ce se vor produce în viața lor din punct de vedere psihosociocultural.
2. Informarea pacienților asupra tuturor aspectelor ce țin de viața unui pacient dializat în viața de zi cu zi.
Care sunt rolurile/ atribuțiile asistentului social clinician pe secția de nefrologie?
Ipoteza generată: Relația de colaborare dintre personal medical – asistent social ajută la bunăstarea pacientului.
Obiective de operare:
Conștientizarea personalului medical din clinica de nefrologie de necesitatea existenței unui asistent social clinician, pe tot parcursul ceretării.
Familiarizarea personalului medical cu munca unui asistent social clinician în asistarea bolnavului cronic.
2.2.3. Metodologia cercetării
În munca sa de teren „asistentul social cercetător are de indentificat probleme sociale care rezultă, cel mai adesea, din inadecvarea raporturilor dintre nevoile reale, cerințele exprimate și soluțiile găsite. (…) A analiza nevoile, cerințele și răspunsurile adecvate într-o comunitate înseamnă a face cercetare-acțiune care presupune implicarea tuturor persoanelor afectate de problemă.” (Ionescu, I., 2011). Pentru atingerea obiectivelor propuse în demersul de cercetare am optat pentru cercetare-acțiune deoarece problemele identificate pe parcursul cercetării au condus spre găsirea soluțiilor în colaborare cu pacienții încă din momentul cercetării și asta deoarece o parte din pacienți fiind internați în clincă pentru o perioadă scurtă de timp aveau nevoie de intervenție atunci în vederea soluționării problemelor identificate în timpul interviului.. Metodele de cercetare folosite au fost atât metoda observației cât și metoda interviului.
În această clinică există mai multe categorii de pacienți diagnosticați cu I.R.C.:
Pacienți cu I.R.C. aflați sub monitorizare predialitică;
Pacienți aflați în faza inițială a procedurii de tratament prin hemodializă;
Pacienți cu vechime în procedura de tratament prin hemodializă
În funcție de categoria de pacient, dar și de nevoile medicale solicitate în faza de internare, durata spitalizării variază de la 2-3 zile până la câteva săptămâni, uneori chiar luni de zile. Pentru toate aceste categorii de pacienți am utilizat:
metoda interviului, utilizând ca instrument de lucru ghidul de interviu pentru evaluarea inițială a pacienților. Unitățile tematice pe baza căruia am construit ghidul de interviu au fost: relații interpersonale( familie, prieteni, noii colegi de suferință), raportare la boală( cunoștințe despre boală, sentimente cauzate de boală, perspective de viitor), integrare socială( statut financiar și alte forme de sprijin, ocupație, acces la servicii și prestații sociale).
metoda observației pentru care am elaborat o grilă de observație, încercând să surprind natura relației dintre pacient – personal medical, pacient – aparținători, aparținători – personal medical. În această fază m-am focalizat pe comportamentul, comunicarea, colaborarea și atașamentul pacientului față de personalul medical și aparținătorii acestora. Totodată, în culegerea informațiilor despre pacienți am folosit și analiza dosarele medicale ale acestora. Conținutul dosarelor pacienților (foaie de observație clincă generală), cuprind următoarele acte:
Acordul pacientului informat atât pentru tratamentele generale necesare pe durata spitalizării cât și pentru inițierea dializei;
Foaie de îngrijire a pacientului;
Foaie de evoluție și tratament;
Buletin de analize medicale;
Coduri de procedură în care sunt menționate orice tip de intervenție pe durata spitalizării pacientului;
Dovadă de asigurat;
Decont cheltuieli pacient care conține descrierea cheltuielilor aferente spitalizării( număr de zile, hrană, medicamente, materiale sanitare, analize de laborator, alte investigații);
Bilet de trimitere.
Metoda interviului a fost folosită pentru toate categoriile de pacienți cu I.R.C. internați fie pe un termen mai scurt, fie mai lung, întrucât s-a acționat din toate punctele de vedere: biopsihosociocultural.
Instrumentul de lucru folosit în metoda de cercetare a fost ghidul de interviu. Acest instrument a fost aplicat atât pacienților cu I.R.C., cât și apărținătorilor acestora și personalului medical( doctor, asistent medical șef), însă a fost adaptat fiecărei categorie de respondent. În construrirea ghidului de interviu pentru personalul medical am avut ca punct de plecare abordarea pacientului din perspentivă biopsihosocioculturală, având ca unități tematice: informarea pacientului, colaborarea multidisciplinară, asistența socio-medicală a pacientului hemodializat.
2.2.4. Populația vizată și descrierea instituției
Populația vizată în această cercetare este reprezentată de pacienții diagnosticați cu insuficiență renală cronică, dintr-o clinică de nefrologie a unui spital județean de urgență din România, internați în perioada 07.03.2014-30.05.2014. Ca structură, clinca de nefrologie are:
secție cu un număr de 40 de paturi, iar în partea de cercetare am ales un număr de 10 pacienți, pentru aplicarea ghidului de interviu;
Ambulator integrat;
Sală de procedure intervenționale( cateterism și biopsie renală);
Compartiment de hemodializă.
Servicii medicale furnizate de clinca de nefrologie sunt următoarele:
Diagnostic și tratament medicamentos al bolilor renale;
Hemodializă;
Dializă peritoneală.
Deasemenea, în condițiile de spitalizare , clinca asigură următoarele servicii:
puncție biopsie renală, examinată în microscopie optică, imunofluorescentă și microscopie electronică;
hemodializă pentru insuficiența renală acută și cronică, intoxicații;
hemoperfuzie pentru intoxicații;
dializă peritoneală.
În condiții de ambulator și interclinic sunt asigurate consultații de specialitate ( nefrologie). Clinica își desfășoară activitatea pe baza unui pachet legislativ constituit din ordine, legi și hotărâri, ce vizează aspecte legate de drepturile pacienților, sănătatea mintală, achizițiile publice, spitalul și evaluarea și acreditarea spitalelor.
În urma parcurgerii bibliografiei de specialitate a temei vizate de mine am constatat că beneficiarii direcți ai acestei cercetări vor fi pacienții din clincă, iar cei indirecți vor fi aparținătorii acestora dar și personalul medical din clinică. Așadar natura problematicii abordate în cercetarea propusă m-a dus către o cercetare calitativă, acest lucru determinând și o eșantionare nonprobabilistică, deoarece rezultatul cercetării nu poate fi generalizat, având în vedere numărul limitat și variabil de pacienți studiați pe parcursul cercetării. Deși I.R.C. provoacă pentru toți bolnavii diagnosticați cu această boală daune serioase atât de natură medicală cât și psihosociale, pentru partea mea de cercetare a trebuit să selectez un număr limitat de pacienți ( 12 pacienți), după cum urmează:
P.C., bărbat în vârstă de 62 de ani, cu o vechime de 7 ani de dializă, pensionar de boală;
G.D., bărbat în vârstă de 25 de ani, cu o vechime de 11 ani de dializă, pensionar de boală;
O.N., bărbat în vârstă de 65 de ani, intrat nou pe dializă, pensionar de boală;
P.N., bărbat în vârstă de 52 de ani, cu o vechime de 5 ani de dializă, pensionar de boală;
R.N., bărbat în vârstă de 53 de ani, intrat nou pe dializă, pensionar de boală;
A.P., femeie în vârstă de 31 de ani, aflată în perioada de predializă, muncește cu normă întreagă ca și bugetară;
A.C., bărbat în vârstă de 33 de ani, intrat nou pe dializă, muncește cu normă întreagă ca și pizzar;
B.M., bărbat în vârstă de 55 de ani, cu o vechime de 5 ani de dializă, muncește cu normă întreagă ca și inginer;
F.A.I., bărbat în vârstă de 26 de ani, intrat nou pe dializă, nu muncește;
P.A., femeie în vârstă de 55 de ani, intrată nouă pe dializă, nu muncește;
V.A., bărbat în vârstă de 38 de ani, intrat pe dializă după transplant, muncește cu jumătate de normă ca și bibliotecar la o școală;
Ș.A., bărbat în vârstă de 48 de ani, intrat pe dializă după transplant, muncește cu jumătate de normă ca și farmacist veterinar.
O serie de factori m-au condus spre alegerea acestor pacienți, precum:
starea de sănătate a pacienților la momentul cercetării mele( posibilitatea comunicării verbale a pacientului);
timpul limitat alocat părții de cercetare;
durata spitalizării pacienților;
timpul trecut de la momentul inițierii primei ședințe de dializă în acea clinică.
Așadar tipologia pacienților selectați pentru aplicarea interviului a fost una variată. Din 12 pacienți selectați, 2 pacienți au fost reintegrați în programul de dializă după o perioadă de transplant renal, 5 pacienți intrați noi pe dializă, 4 pacienți cu vechime în dializă( peste 5 ani), dintre care un pacient a fost de origine din Republica Moldova, dar care deține și cetățenie română, și o pacientă aflată în faza de predializă. Am optat pentru o tipologie variată de pacienți în ideea de a obține cât mai multe informații suplimentare de la un pacient la altul legate de aceleași unități tematice abordate în ghidul de interviu. În ce privesc aspectele demografice ale subiecților intervievați 10 dintre ei au fost de sex masculin și două de sex feminin, vârsta a fost cuprinsă între 25-65 de ani, iar ocupația era diferită, după cum urmează: 5 pensionari de boală, 3 persoane în câmpul muncii cu normă întreagă, 2 persoane angajate cu jumătate de normă și alte două persoane fără ocupație.
2.2.5. Aspecte deontologice
Munca asistentului social clinician se bazează în principiu pe parteneriatul cu pacientul în cauză. Pentru a avea acces la pacienții propuși în partea cercetării am cerut permisiunea medicului șef al clinicii, după care a urmat o lungă și bună colaborare cu asistenta medicală șefă a clinicii. Această din urmă a avut rolul de a mă pune în legătură cu secretariatul, cu pacienții selectați de mine, de a-mi pune la dispoziție dosarele medicale ale acestora și plus oferirea de alte informații relevante temei mele de cercetare. Cu toate acestea însă cercetarea mea nu ar fi putut avea loc dacă nu ar fi existat o bună colaborare cu pacienții studiați de mine. Pentru a le căpăta încrederea de la început în scopul unei comunicări eficiente am cerut să fiu prezentată pacienților de către asistenta șefă după care a urmat o prezentare, în detaliu, din partea mea, a scopului cercetării mele, precum și a aspectelor ce țin de confidențialitatea datelor personale ale pacienților, garantându-le că informațiile furnizate de ei vor fi folosite strict în scop academic și că membrii familiilor lor sau personalul medical nu vor putea avea acces la răspunsurile lor dacă aceștia nu își doresc acest lucru. Dealtfel acest drept le este garantat pacienților și prin Legea 46/ 2003, capitolul IV, unde găsim articole ce fac referire la dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului:
Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia;
Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres;
Pacientul are acces la datele medicale personale;
Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în care această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu consimțământul pacientului.
Alexiu, (2011), susține faptul că „Practica asistenței sociale se bazează pe două premise valorice esențiale:
Credința în unicitatea și demnitatea fiecărei persoane;
Credința în dreptul clientului la autodeterminare.”
Pe baza acestor două premise valorice mi-am construit relația de colaborare cu pacienții, întrucât de la început am crezut în dreptul pacienților la demnitate și unicitate.
2.3. Rezultatele cercetării și discuții
Conform literaturii de specialitate americane și din Marea Britanie echipa care se îngrijește de un pacient cu I.R.C. într-o clinică de nefrologie este una de natură multidisciplinară, din care fac parte: personalul medical și personalul auxiliar( psiholog, asistent social, dietetician). Așadar având la cunoștință acest lucru am încercat să demarez o colaborare și cu psihologul clinicii, care încă de la început s-a arătat reticent în ce privește tema lucrării mele de licență. Această reticență se referă la faptul că mi-a sugerat să schimb subiectul temei, să schimb locul cercetării sau cum că răspunsurile la întrebările mele adresate psihologului erau tot niște întrebări de genul, citez: „ ce relevanță are întrebarea pentru tema ta?”, „ …asta vă învață pe voi la asistență socială?” sau „…crezi că asta ar trebui să facă un asistent social?”. Întrebările mele se refereau la modul cum obțin informații despre starea lor pacienții, sau cum se procedează în situații când au de-a face cu un caz social mai deosebit sau cine îi consiliază pe pacienți sau aparținători în ce privește autoîngrijirea, automedicația, alimentația sau serviciile și prestațiile sociale de care ar trebui să beneficieze pacienții din momentul externării lor din spital.
Pe tot parcursul cercetării mele am adus informații noi legate de munca asistentului social clinician acest lucru având un impact pozitiv asupra relației mele de comunicare cu psihologul clinicii, determinând în cele din urmă o deschidere spre comunicare a psihologului către mine. În urma unei discuții, acesta mi-a relatat de dificultățile întâmpinate în anumite cazuri sociale din clinică, unde s-a simțit neputincios dar și că își depășea atribuțiile din fișa postului acționând din perspectivă umană, admițând în cele din urmă necesitatea existenței unui asistent social în clinică. Prin acest lucru vreau să subliniez rolul de advocacy pe care l-am exercitat pe parcursul cercetării mele prin promovarea și aducerea la cunoștință a rolurilor al unui asistent social. Prin urmare metoda cercetare-acțiune a avut ca efect o intervenție indirectă, prin promovarea profesiei de asistență socială.
2.3.1. Evaluarea inițială a pacientului dializat
Conform OMS din 1998, „calitatea vieții este dată de percepțiile indivizilor asupra situațiilor sociale, în contextul sistemelor de valori culturale în care trăiesc și în dependență cu propriile trebuințe, standarde și aspirații”. Mai precis, prin calitatea vieții, în medicină, se înțelege bunăstarea fizică, psihică și socială, precum și capacitatea pacienților de a-și îndeplini sarcinile obișnuite, în existența lor cotidiană. De la această premisă am plecat și eu în momentul construirii ghidului de interviu, cu ajutorul căruia am adunat informații ce au generat o nouă ipoteză la întrebarea mea de cercetare referitoare la problemele întâmpinate de pacienții dializați, și anume cum că un pacient cu I.R.C. mai bine informat înfruntă mai ușor problemele de natură psihosocială. Aspect ce s-a concretizat în partea de intervenție în lucrul cu o pacientă aflată în perioada de predializă.
Autoarea Botaș, D. (2012) scrie într-un articol despre faptul că „Pacienții supuși hemodializei, inițial, aflând diagnosticul medical – insuficiență renală cronică – program de hemodializă – se lovesc de conștientizarea începutului sfârșitului funcționării lor ca oameni cu imagine de sine pozitivă. Inițierea dializei reprezintă un moment extrem de stresant pentru pacient. Cel mai dificil aspect pe care bolnavul trebuie să îl înțeleagă și să îl accepte este că dializa nu vindecă boala renală. Conștientizarea acestui fapt dezorganizează viața bolnavului, acesta fiind obligat să-și perceapă altfel corpul și să-și reconsidere rolurile sale personale, profesionale și familiale. Factorii complecși psihosociali afectează pacientul dializat. Pierderea rolului social, alterarea planurilor de viitor, afectarea imaginii de sine, calitatea vieții, problemele emoționale datorate bolii, sunt câteva dintre realitățile la care pacientul trebuie să se adapteze. (…. ) Boala determină schimbări la nivelul activităților fizice, vocaționale și sociale, marcate prin dezechilibru fizic, psihologic și social”. Prin urmare comportamentul bolnavului cronic este decisiv în propria sa îngrijire, necesitând motivație și pregătire. El trebuie să-și recunoască boala, să o accepte, înfruntând criza declanșată de suferința fizică și psihică, de alterarea imaginii de sine și să devină membru activ al echipei de îngrijire.
Din punct de vedere al tematicii ce a vizat relațiile interpersonale ale pacientului dializat am urmărit să punctez natura relațiilor dintre acesta și familie, prieteni dar și noii săi colegi de suferință.
Psihologul Andreea Păștioiu afirma în articolul „Relația dintre familie și bolnavul cu insuficiență renală” din Săptămâna Medicală că, citez: „Pentru bolnavul cronic familia este locul unde bolnavul trăiește, se îmbolnăvește, se tratează și se vindecă. În aceste condiții evoluția bolii depinde într-o mare măsură de modul în care ceilalți membrii reușesc să asigure o atmosferă plăcută, condiții igienico-sanitare bune și susținerea morală necesară.” Analizând cele spuse în interviu de către participanți vis-a-vis de relația acestora cu familiile lor toți au răspuns că au parte de susținerea morală și materială din partea familiilor, fie că tipul de relație dintre aceștia era de copil- părinți, soț-soție, fie părinte-copil. La participanții mai tineri de la interviu, cu vârsta cuprinsă între 20-33 de ani, s-a constat în răspunsurile lor și faptul că boala apărută la ei i-a făcut pe membrii familiilor lor să devină hiperprotectivi cu aceștia, ceea ce conform literaturii de specialitate ar putea cauza apariția pierderii autonomiei bolnavului. Când a fost rugat să povestească despre reacția familiei sale la aflarea veștii că el trebuie să facă dializă, pacientul A.C. în vârstă de 33 de ani a răspuns: „ La fel ca și mine, mama nu deținea prea multe informații despre ce înseamnă să faci dializă și gândurile ei erau că sunt pe moarte. Cred că și acum încă mai gândește la fel, deși au trecut deja două luni de când fac dializă.(…) Acasă nu mă lasă să fac nimic și mai mereu când vin de la dializă o văd că mai are un pic și plânge.” Așadar, o nevoie pregnantă identificată în majoritatea răspunsurilor participanților în ce pivește relația cu familia a fost acea de conștientizare a membrilor familiilor lor că pacientul hemodializat nu trebuie tratat ca un invalid și nici nu trebuie să i se plângă constant de milă. Prin această constientizare pacientul își va menține autonomia.
Situații mai deosebite în ce privește relația pacientului cu familia sunt atunci când și celălalt membru al familie este o persoană cu probleme medicale. Pacientul O.N., în vârstă de 65 de ani, descrie astfel relația cu soția sa: „Cum să fie cu soția? Vă dați seama eu bolnav, ea pensionată de boală din cauza tiroidei și ceva probleme cu vederea, care pe care să îngrijească acum?”, începând apoi să lăcrimeze… Nevoia emoțională cât și cea de comunicare a pacientului s-a făcut resimțită din momentul în care acesta a început să vorbească despre familie.
Un aspect foarte important reieșit în urma interviurilor cu pacienții a fost modul de percepere al acestora în ce privește relația lor cu cei aflați în aceeași situație ca și ei. Unii dintre ei nu au cunoscut dinaintea întrării lor pe dializă alte persoane care să facă dializă, însă din momentul în care au ajuns să intre în contact cu astfel de persoane au considerat foarte important să mențină relații apropiate între ei. Astfel aceștia, susțin ei, reușesc să facă schimb de idei, păreri, dezbat subiecte legate de alimentație, medicație, timp liber, etc. La întrebarea „Cunoașteți și alte persoane din viața dumneavoastră care fac dializă?”, P.N., în vârstă de 52 de ani, din Republica Moldova spune: „Nu cunoșteam înainte, dar după ce am intrat pe dializă acolo mi-am făcut mulți prieteni. Suntem ca o familie acolo!” Spre deosebire de pacienții mai vechi, cei intrați nou pe dializă s-au arătat mai rezervați în a da un răspuns concret la această întrebare. Pacientul R.N., în vârstă de 53 de ani, spunea că îl compătimea pe un vecin al său că făcea dializă și că, citez: „ Cum să mă duc să stau acum de vorbă cu el, când uitați am ajuns și eu acum la fel?! Am ajuns să mă compătimesc pe mine acum…”
Pentru unii dintre pacienți menținerea relației cu prietenii vechi e foarte importantă, în timp ce pentru doi dintre pacienți e mai important să aibă în preajma lor persoane cu aceleași probleme medicale. Pacientul F.A.I. în vârstă de 26 de ani spune că: „Pe cine sun toți au treabă, nimeni nu poate ieși cu mine. E nașpa, mă simt ca naiba!”, reliefându-se astfel nevoia pacientului de apartenență la un gurp de egali.
În concluzie, în ce privește evaluarea pacienților dializați din punct de vedere al relațiilor interpersonale am identificat probleme legate de natura comunicării cu familia vis-a-vis de modul cum îi tratează aceștia pe bolnavii din familie, dar și de natură emoțională, ce au dus la nevoi comune precum: nevoia de autonomie, emoționale, de comunicare, de apartenență la un grup de egali/ de suport.
Conform Ghidului de Practică medicală, din 8 noiembrie 2010, se susține faptul că, citez: „Pacienții cu BCR pre-TSFR se află în fața unor decizii importante privitoare la viața lor ulterioară, în special la TSFR pe care o vor efectua (…) educația pacientului este o componentă importantă în abordarea pre-TSFR și este previzibil că aceasta va influența alegerea de către pacient a unei metode de TSFR și succesul acesteia.”, am încheiat citatul. În ciuda acestui lucru 10 pacienți, din cei 12 intervievați, au răspuns că nu cunoșteau toate formele de terapie a substituției funcției renale și că începerea efectuării dializei a venit la propunerea medicului nefrolog.
Pacientul V.A., în vârstă de 38 de ani, aflat a doua oară sub tratamentul cu hemodializă, după ce a avut un transplant timp de 8 ani, a răspuns la întrebarea „Ați fost informat asupra metodelor de terapie a insuficienței renale cronice?” astfel: „Prima dată nu știam nimic. Le-am aflat pe parcurs interesându-mă pe la unii, pe la alții. Acum am deja experiență. Din ziua când am reînceput dializa m-am și înscris pentru un alt transplant. Nimeni nu-ți spune nimic. Lupți singur!” Spre deosebire de aceștia, pacientul P.N., din Republica Moldova, la aceeași întrebare mi-a răspuns astfel: „ Da, cunoșteam ce înseamnă dializa și știam și de transplant. Am fost și dus în saloanele unde erau pacienți care făceu dializă. Asta înainte să încep eu dializa.” Așadar, din punct de vedere al tematicii ce a vizat raportarea la boală al pacientului dializat o primă nevoie în urma analizării datelor obținute din interviu a fost nevoia de informare în ce privește diagnosticul de insuficiența renală cronică și formele de terapie al acesteia.
Dacă informații suplimentare legate de alte aspecte ale bolii și formele de terapie al bolii I.R.C. pacienții nu le-au primit, în schimb informații despre diagosticul concret de I.R.C.și starea lor la momentul respectiv aceștia le-au primit de la medicul nefrolog al clinicii, unii dintre ei fiind în evidența acestuia de cel puțin câteva săptămâni până la ani de zile, în cazul celor reintrați pe dializă după o perioadă de transplant.
În ceea ce privește ideea de a face dializă pentru toți cei 12 pacienți intervievați a fost de-a dreptul un șoc, atât pentru cei care erau sub monitorizarea medicilor nefrologi de ceva timp, cât și pentru cei care au descoperit boala în ultimul ceas. Diferențele dintre ei le constituie momentul aflării acestei vești și modul cum s-au raportat la această veste. Pacientul F.A.I., în vârstă de 26 de ani, mi-a răspuns la întrebarea „La ce v-ati gândit când vi s-a spus că trebuie să începeți să faceți dializă?” astfel: „My life is over! Că nu mai pot lucra în Anglia, ceea ce e foarte dureros pentru mine. Că voi întâmpina foarte multe probleme în viață care țin de faptul că sunt o persoană bolnavă și că viața mea se va schimba radical, ceea ce nu-mi doream sub nicio formă, deoarece aveam o viață fericită așa cum eram înainte.” Și pacientul A.C., în vârstă de 33 de ani a dat un răspuns asemănător, care sublinia sfârșitul vieții sale, care după spusele lui acesta a avut o reacție de refuz al dializei, ceea ce îi putea chiar aduce sfârșitul. Citez: „…că viața mea s-a sfârșit și am refuzat să încep dializa până în ultima clipă, până când am ajuns să-i rog să-mi facă dializa, deși nici măcar nu știam ce presupune. Dar ajunsesem să o văd ca pe o salvare.” Pacienta A.P., în vârstă de 31 de ani, aflată în perioada de predializă mi-a răspuns astfel la întrebarea „La ce v-ati gândit când vi s-a spus că trebuie să începeți să faceți dializă?”: „Încă și-acum mi-e greu să mă gândesc că va veni și ziua aceea, deși mă aștept la asta încă de-acum 3 ani. Cu toate astea să știți că mă documentez foarte mult asupra acestui aspect. Dar știu că m-ar fi ajutat și mai mult dacă aș fi putut să știu și cum să evit această zi…..nu știu cum să explic. Mă gândesc că poate se inventează ceva peste noapte și pentru noi, ca să nu mai ajungem să facem dializă…”
Pentru pacienții mai în vârstă, 52-65 de ani, reacția și gândul au fost acelea de a se simți trădați de viață. Pacientul O.N., în vârstă de 65 de ani mi-a declarat astfel: „Am crezut că înnebunesc! Mă apucă și acum plânsul când mă gândesc că eu, om în vârstă, după o viață chinuită, am ajuns la bătrânețe să stau numai prin spitale. Să depind acum de aparatul ăsta.”
Analizând în detaliu răspunsurile tuturor pacienților despre modul cum s-au raportul la ideea de a face dializă am putut identifica nevoia de a fi informați din timp despre ce presupune viața unui pacient dializat. Pacienților în astfel de situații trebuie să li se transmită clar faptul că a face dializă înseamnă o nouă șansă la viață și nu condamnarea acestora la un sfârșit inevitabil. Problemele identificate în răspunsurile lor dar și prin ceea ce am putut observa din comunicarea nonverbală a acestora au fost de natură emoțională, cognitivă și comportamentală. Unii dintre ei au afișat o instabilitate emoțională prin izbucnirea în plâns în timpul interviului, alții au manifestat un comportament mai agresiv în limbaj în timp ce răspundeau despre cum au primit ideea de a face dializă, în timp ce alții sperau și mai speră că pot evita dializa la nesfârșit iar această gândire i-a făcut să suporte consecințe grave de natură medicală.
Ceea ce le dă speranță acestor pacienți să meargă mai departe îl constituie în primul rând familia, dorința de a se mai bucura de nepoți, mi-au declarat persoanele în vârstă, în schimb pentru cei tineri raza de speranță o constituie șansa unui transplant.
Perspectivele de viitor ale pacienților intervievați sunt foarte diferite, și asta deoarece am avut o tipologie de pacienți în cercetare foarte variată. Pentru pacienții tineri, abia intrați pe dializă sau pe punctul de a intra pe dializă viitorul le pare sumbru, „blank”, se simt blocați, neputincioși. Pentru cei aflați la o vâsrtă mai înaintată, peste 48 de ani, perspectiva de viitor se rezumă la viața alături de familie, treburile casnice. Un singur pacient, B.M. în vârstă de 55 de ani, care era inginer de profesie, a dat o notă mai optimistă viitorului său, deși făcea dializă de 5 ani de zile. La întrebarea „Cum credeți că vă va afecta viața de zi cu zi și activitățile faptul că faceți dializă?”, acesta mi-a răspuns: „Natura serviciului meu mi-a dat șansa să-mi pot continua viața fără mari schimbări pe plan profesional și dacă fac dializă. Reușesc să fac acest lucru de 5 ani, și sper să mă prindă și pensia tot muncind!”
În concluzie, în ce privește evaluarea pacienților dializați din punct de vedere al raportării la boală problemele cele mai pregnante cu care se confruntă aceștia sunt de natură emoțională provocând apariția stresului și a depresiei, de natură cognitiv-comportamentală care au condus la consecințe negative asupra stării lor de sănătate, și anume faptul că unii dintre ei au amânat începerea dializei le-a agravat starea de sănătate și mai mult. Nevoile rezultate din aceste probleme sunt: emoționale, comunicare, informare, necesitatea unui transplant.
Din punct de vedere al tematicii ce viza aspectul integrării sociale, am urmărit să punctez posibilitățile financiare ale fiecăruia, activitățile zilnice precum și dacă își cunoșteau drepturile legale ce li se cuvin în ce privește asistența socială a acestora.
Toți pacienții intervievați erau încadrați într-un grad de handicap grav, cu însoțitor, cu excepția pacientului din Republica Moldova, care susținea faptul că la ei, în Moldova, persoanele care fac dializă nu sunt luate în evidența asistenței sociale a persoanelor cu handicap. Dealtfel, pentru această persoană, în urma nevoilor identificate pe baza interviului, am acționat în vederea stabilirii și aplicării drepturilor sale ca și persoană cu dublă cetățenie aflată pe teritoriul României, pe baza Legii 448/ 2006, Art. 2, alin 2. La întrebarea „Știți ce este un asistent social și cu ce se ocupă acesta?”, pacientul din Republica Moldova P.N., mi-a răspuns că: „….da’ cum să nu cunosc asta!! La noi, în Moldova, asistența socială se îngrijește de bătrâni. Au început și la noi să se mai miște lucrurile!” La aceeași întrebare 7 pacienți mi-au răspuns că nu știu ce înseamnă un asistent social, iar unul din ceilalți l-a identificat cu un psiholog, în timp ce alt pacient mi-a răspuns astfel: „Nu am avut nevoie până acum! M-am descurcat singur, îmi făceam cumpărăturile singur, reușeam să fac curat în casă și chiar să lucrez și prin curte. Acum, pe lângă dializa asta am mai făcut și o comoție cerebrală de la tensiuni, deci nu cred că mai pot să le fac de unul singur toate astea. O să am nevoie de ajutor când merg acasă.” Prin acest răspuns pacientul P.C., de 62 de ani, deși făcea dializă de 7 ani, m-a făcut să înțeleg că nu cunoștea cine este și ce face un asistent social, descriindu-mi în locul acestuia ceea ce ar trebui să facă un asistent personal. Alți doi pacienți, în schimb, au avut reacții total diferite. Unul dintre ei, Ș.A., de 48 de ani, intrat pe dializă după un transplant de 6 ani, s-a arătat foarte revoltat la această întrebare, răspunzându-mi astfel: „Da, știu! Dar nu-l văd ce ar face în situația noastră. Că și pe str. Padin când merg asistentul social de acolo îmi bagă niște foi în față cu întrebări tăioase, directe și cam atât.” În schimb pacientul G.D., în vârstă de 25 de ani și care făcea dializă de 11 ani s-a luminat la față, vorbindu-mi foarte entuziasmat: „Bineînțeles că știu ce face un asistent social! Lui îi datorez tot ce am acum. Dacă nu era el, eram pe străzi. El mi-a găsit un loc unde să stau și mă duce mereu în tabere cu ceilalți din „gașcă”, adică cei care sunt ca mine, cu dializă.” Acest răspuns a declanșat o lungă discuție din care am înțeles că el era un beneficiar al unui O.N.G. ce se îngrijea de copii și tineri cu I.R.C. Așadar, problema identificată din acest punct de vedere a fost acea că pacienții nu cunosc cine e și ce face un asistent social, acest lucru având un impact negativ asupra vieții lor sociale, deoarece ei nu știu că un asistent social prin ceea ce face îi poate ajuta la rezolvarea anumitor probleme ce le întâmpină ca și pacienți dializați. Deci, o nevoie în acest punct este acea de informare legată de munca unui asistent social.
Ceea ce am mai constatat în urma analizării răspunsurilor pacienților la această unitate tematică a fost faptul că o pacientă în vârstă de 55 de ani, P.A., intrată pe dializă de 3 luni, nu știa că poate beneficia de pensie de boală chiar dacă avea o vechime în muncă doar de 4 ani. La întrebarea: „Din punct de vedere financiar care vă sunt veniturile lunare?”, răspunsul acesteia a fost următorul: „Numai pensia de handicap și indemnizația de însoțitor. Nu am avut destui ani de muncă să pot lua și pensia de boală. Am muncit foarte mulți ani la C.A.P., și s-a pierdut vechimea aia. Pe carte de muncă am trecuți doar 4 ani de muncă.” Aici apare o altă problemă identificată, și anume lipsa de informații cu aspect legislativ, care implicit a dus la nevoia de a suplimenta veniturile financiare prin alte mijloace( împrumuturi de la vecini, rude și uneori chiar de la copiii dumneaie), pacienta, putând beneficia de pensie de invaliditate acordată în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/ 2010, modificată prin Legea 37/ 2013, în care se specifică faptul că o persoană poate beneficia de pensie de invaliditate indiferent de perioada de contribuție la asigurările sociale.
Când pacienții au fost întrebați „Considerați că este necesară prezența unui asistent social într-un spital ca acesta în care vă aflați acum? În ce fel?”, părerile au fost împărțite în funcție de întrebarea anterioară, referitoare la cine este asistentul social. Așadar, cea mai mare parte a răspunsurilor, 7 la număr, a fost în a nega necesitatea existenței unui asistent social pe clinica de nefrologie, rezumându-se la un simplu „Nu”, pe când restul de 5 răspunsuri au avut o formă mai amplă de răspuns, prin care se argumenta „Nu-ul” sau „Da-ul” dat. Un exemplu de negare a necesității existenței unui asistent social pe clincă a fost acela al lui V.A., de 38 de ani, care a răspuns astfel: „Asistent social aici? Păi, aici este personal medical foarte puțin, nu fac față la câți pacienți suntem, și asta pentru că nu sunt bani să angajeze mai mulți. Nu văd să vină un asistent social aici pe bani puțini și care să alerge de colo-colo, să facă muncă din asta.”
Pacientul din Republica Moldova, la aceeași întrebare, mi-a răspunsu în felul următor: „Cred că da! Cum să nu fie necesar? Uitați, cum sunt eu acum, dumneavoastră ca și viitor asistent social mă puteți ajuta.”
Răspunsurile la această întrebare, după cum am specificat mai devreme, au fost influențate de cunoștințele fiecărei persoane despre ceea ce face un asistent social.
În concluzie, în ce privește evaluarea pacienților dializați din punct de vedere al integrării sociale problemele identificate au fost de natură cognitiv-comportamentală dar și financiară, reliefând nevoi precum: informare a ceea ce presupune un asistent social, informare despre drepturile pacienților dializați în vederea obținerii gradului de handicap sau obținerea pensiei de boală.
2.3.2. Raportatea personalului medical vis-a-vis de problemele bio-psiho-sicio-culturale ale pacientului dializat
Pentru partea a doua a cercetării am avut ca scop determinarea rolurilor/ atribuțiilor asistentului social clinician pe secția de nefrologie plecând de la ipoteza constată pe parcursul cercetării cum că relația de colaborare dintre personal medical – un asistent social și familie- asistent social ajută la bunăstarea pacientului hemodializat.
Ghidul de interviu a fost aplicat personalului medical spre finalul cercetării, cu scopul de a determina gradul de înțelegere al acestora în ce privește rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat. Acest instrument de lucru a fost aplicat medicului primar nefrolog din clinică dar și asistentei medicale șefe din clinică, după 12 săptămâni de activități desfășurate cu pacienții din clinică, internați în acea perioadă. Activitățile s-au desfășurat cu scopul rezolvării problemelor pacienților, identificate în urma metodelor de interviu și observație din cercetare-acțiune.
Din punct de vedere al unității tematice ce viza aspectul informării pacientului, atât medicul cât și asistenta șefă mi-au răspuns că: „Informațiile despre starea lor de sănătate sunt obținute de la medicii din centrul de dializă și de la asistentele din centru.” În urma acestui răspuns putem constata faptul că există comunicare din partea personalului medical căte pacienți, lucru confirmat de altfel și de pacienți din interviurile cu aceștia. Un lucru foarte important remarcat în urma interviului a fost în răspunsul doctorului dat la întrebarea „Există în clinica d-vs. un ghid al pacientului dializat? Dacă da, în ce constă acest ghid? Dacă nu, îl considerați necesar?”, răspuns din care a reieșit indirect că în clinică nu există un asemenea ghid. Citez: „Există o broșură, editată de Fresenius, care prezintă tratamentul de substituție a funcțiilor renale și principalele aspecte legate de tratament, abord vascular, indicații generale de dietă , etc. Aceasta se înmânează pacientului la includerea lui în tratament în centrul privat de dializă, după externarea sa din clinică.” Așadar informarea detaliată a pacientului cu aspectele ce țin de viața sa pe dializă îi sunt furnizate abia în momentul în care acesta ajunge să facă dializă permanent într-unul din centrele private de dializă.
În concluzie problema identificată sub aspectul unității tematice al informării pacientului este lipsa unui ghid de interviu al pacientului nou intrat pe dializă. Această problemă a fost ridicată și de către pacienții din clinică în urma interviurilor realizate cu aceștia.
Colaborarea multidisciplinară nu este deloc străină personalului medical din clinica de nefrologie. Acest lucru îl putem considera un atuu al clinicii în ce privește tratarea pacienților săi. La întrebarea „Cu care alte instituții mai colaborați în vederea tratării pacienților din clinica d-vs.( fie publice sau private) ?”, medicul primar nefrolog al clinicii mi-a răspuns astfel: „Colaborăm cu toate serviciile medicale de care au nevoie pacienții. Pentru a putea beneficia de servicii medicale acoperite de Casa de asigurări de sănătate , serviciile respective trebuie să aibă contract cu Casa de asigurări. Cu servicii private avem colaborări mai frecvente, cu laboratoarele de analize medicale și centrele private de radiologie și imagistică.” Dar ceea ce am constat în răspunsurile medicului dar și a asitentei șefe a fost faptul că nu au făcut referire la nicio instituție ce oferă servicii sociale, deși aceștia admit faptul că în tratarea pacinetului dializat „…ar fi de dorit, pentru ca o persoană dializată să poată avea o viață cât mai apropiată de normal, o abordare pluridisciplinară.” În același timp însă se cunoaște faptul că pentru această categorie de bolnavi cronici nu există instituții publice care să aibă ca obiectiv educația pentru sănătate sau servicii de reinserție socială a acestor bolnavi cu insuficiență renală cronică.
În concluzie, problema identificată în această unitate tematică a fost acea legată de lipsa unei colaborări a clinicii cu instituțiile publice/ private ce oferă servicii pacienților dializați. La nivelul județului unde am făcut partea de cercetare există un singur O.N.G. care își oferă serviciile acestei categorii de pacienți, însă acești pacienți sunt copii și/ sau tineri cu insuficiență renală cronică. Pentru adulții cu I.R.C. există Asociația Bolnavilor Renali, însă din ceea ce am căutat eu despre această asociație nu am aflat de niciun program coerent care să acopere prin serviciile sale această categorie de populație.
În ce privește asistența socială a pacientului dializat asistenta șefă a clinicii consideră că „existența unui asistent social în clinică ar putea facilita organizarea unor evenimente care să ajute la socializarea pacienților dializați”. Din punctul de vedere al medicului primar nefrolog acesta consideră că cei mai vulnerabili dintre pacienții cu insuficiență renală cronică sunt copiii și cei tineri intrați pe dializă și că „asistentul social este foarte util pentru a ajuta pacientul dializat să obțină sprijinul social de care are nevoie pentru a duce o viață cât mai aproape de normal. Un sprijin mai special ar fi dorit în cazurile copiilor sau a tinerilor care nu au avut un seviciu și sunt dependenți doar de alocații sociale , care sunt mici față de nevoile lor.”
Spre deosebire de pacienți, personalul medical conștientizează nevoia și lipsa totodată de existența a unui asistent social în echipa multidisciplinară în abordarea pacientului dializat.
2.4. Observații: dileme/ limite ale cercetării
În acest subcapitol al cercetării vreau să subliniez câteva aspecte legate de limitele cercetării și dilemele personale de ordin etic.
O primă limită întâmpinată de-a lungul cercetării a fost dificultatea în alegerea bibliografiei în limba română pentru documentarea în asamblu a problemei ce urma să o cercetez. În România, asistența socială clinică se vrea încă a fi lăsată într-un colț de umbră, deși din discuțiile libere purtate cu personalul medical aceștia recunosc că se simt depășiți de situații când au de-a face cu cazuri sociale. O altă limită sau barieră mai bine spus, în ce privește cercetarea mea în acea clinică a reprezentat-o dificultatea de comunicare cu psihologul clinicii, însă acest aspect nu aș putea să-l generalizez, deoarece cred că dificultatea de comunicare cu psihologul a ținut de felul omului de a fi și nu de poziția acestuia ce o deține în clinică.
Tot sub aspectul limitelor cercetării cred că aș putea puncta și faptul că e foarte important pentru un student când își alege tema să știe de la început cât poate fi de obiectiv în ce privește tema aleasă. Eu personal m-am lovit de acest aspect. Faptul că am ales o temă din care să privesc lucrurile mai mult subiectiv m-a pus în dificultate de multe ori când pacienții necesitau un răspuns obiectiv din partea mea. Deasemenea, în momentul consilierii pacienților, din momentul cercetare-acțiune, din cauza faptului că ofeream poate prea multe informații despre aspecte legate despre viața pacientului dializat, am fost de multe ori întrebată cum de cunosc în detaliu anumite lucruri făcându-mă uneori să fiu în ipostaza de a recunoaște că eu însumi sunt o pacientă dializată. Nu știu dacă acest lucru dă bine pentru lucrarea de față, dar recunosc că mi-a fost mai ușor să obțin informații de la pacienți, după ce făceam această mărturisire. Privindu-mă ca pe cineva ca și ei, pacienților le-a fost mai usor să se deschidă în comunicare.
2.5. Concluziile cercetării
Cercetarea de față a constituit un drum greu de străbătut deoarece nu au existat predecesori în abordarea acestei probleme. Totul s-a bazat pe intuiție, pe cunoștințe din viața personală dar și pe colaborarea cu personalul medical din clinică, în principal cu asistenta șefă a clinicii. Însă acest lucru nu m-a descurajat, considerând că orice început e o provocare mai grea decât drumurile deja bătătorite.
A fost dificil, dar nu imposibil, să-mi sincronizez puținul timp liber cu timpul în care îi puteam întâlni pe pacienții din clinică, astfel încât să nu mă intersectez cu programul lor de dializă, cu programul de consultații sau de odihnă.
Partea frumoasă a cercetării a constat în rezultatele obținute din urma intervenției indirecte, când am reușit să schimb percepția personalului medical și auxiliar asupra profesiei de asistențăsocială, dar desemenea și în vederea mulțumirii pacienților din clipa când le explicam munca unui asistent social, aceștia văzând în acest lucru ca o rază de speranță să le fie și lor mai bine din punct de vedere psihosocial. Mulți pacienți mi-au zis în felul următor: „ Bine că mi-ați spus! Acum știu ce am de făcut când merg acasă!”
Întrebările de cercetare ale lucrării de față au urmărit să evidențieze care sunt problemele de ordin psihosocial întâmpinate de pacientul dializat, precum și determinarea rolurilor asistentului social clinician. Pentru o mai bună vizualizare a acestor probleme și nevoi identificate pe baza interviurilor realizate cu pacienții din clincă dar și cu personalul medical am realizat un tabel ce evidențiază în funcție de unitățile tematice problemele, nevoile și resursele identificate în urma analizării și interpretării datelor culese în partea de cercetare. Astfel, am identificat și potențialele roluri ale unui asistent social clinician în vederea rezolvării/ găsirii de soluții în abordarea problemelor de ordin psihosocial întâmpinate de pacientul dializat: consilier, mediator, membru al unei echipe de profesioniști, broker, advocacy.
3. Rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat
3.1. Precizări prealabile
Conform Alexiu, ( 2011) „Relația client – asistent social diferă în funcție de combinația unui număr mare de variabile: mediul în care se întâlnesc, limita de timp a întâlnirilor, numărul celor implicați și interesul lor, capacitățile, motivațiile, așteptările și obiectivele celor implicați, problema pentru intervenție și scopurile celor două tabere, calitățile asistentului social și gradul lui de participare; cunoștințele și abilitățile lui profesionale și comportamentul reciproc al celor implicați în relație.” Indiferent de categoria de clienți cu care intră în contact asistentul social variabilele mai sus menționate sunt nelipsite și în formule cât mai complexe, cu atât mai mult cu cât clientul este un bolnav cronic.
Prin efectuarea cercetării calitative am identificat caracterul complex al potențialelor roluri ale unui asistent social într-o clinică. Unele dintre aceste roluri au fost aplicate încă din timpul cercetării, fiindu-mi impusă de anumite situații ce reclamau intervenția mea în calitate de profesionist.
Potențialele roluri ale unui asistent social într-o clinică sunt:
Rol de advocacy;
Consilier pentru persoane individuale;
Mediator;
Broker.
3.2 Metode de intervenție
Inițial prin demersul de cercetare mi-am propus identificarea rolurilor ce le poate avea un asistent social în relația cu pacientul dializat, din perspectiva acestuia. Pe parcursul cercetării am extins demersul și asupra percepției personalului medical și auxiliar din clinică asupra rolurilor asistentului social. Acest ultim aspect a stat la baza unei intervenții indirecte nepremeditate. Prin promovarea și aducerea la cunoștință în ce constă munca unui asistent social am aplicat rolul de advocacy al profesiei de asistență socială.
O altă acțiune desfășurată de mine ce a stat la baza intervenției indirecte este și ghidul pacientului nou dializat, ghid ce va veni în ajutorul pacienților internați în clinica de nefrologie.
Pe parcursul intervenției mele am lucrat cu mai mulți pacienți, la nivel individual, ce au ridicat diverse probleme de dimensiune psihosocială și/ sau economică. Metodele utilizate au fost intervenția directă și studiul de caz. În elaborarea studiului de caz am aplicat următoarea structură.
Istoricul cazului – prezentarea cazului;
Evaluarea inițială a pacientului dializat;
Întocmirea planului de intervenție;
Descrierea intervenției;
Evaluarea finală a intervenției.
Pentru intervenția directă ce are ca scop centrarea pe client am utilizat tehnica interviului utilizând ca instrument de lucru ghidul de interviu dar și tehnici de susținere/ dezvoltare precum și tehnici de ghidare și orientare a pacientului, prin consilierea individuală a acestora.
3.3. Descrierea intervenției
3.3.1. Aplicarea rolurilor ale unui asistent social clinician în practică
Diversitatea pacienților intervievați în partea de cercetare a făcut ca problemele și nevoile descoperite să fie complexe, acoperind aproape toată aria psihosocială din viața pacienului, începând cu dimensiunea emoțională a pacientului și continuând până la dimensiuni cognitive, comportamentale și economice.
Pentru unii dintre pacienți, în general cei noi intrați pe dializă, prezența mea acolo, în clinica de nefrologie, s-a dovedit a fi foarte benefică. După aplicarea interviului la pacienții noi, problema identificată ca fiind cea mai pregnantă era lipsa informațiilor despre insuficiența renală cronică și terapiile de substituție a funcției renale. Din acest motiv după încheierea interviului a urmat imediat sau în următoarea zi, în unele situații, oferirea de informații necesare cu privire la aceste aspecte necunosute, dar foarte importante pentru ei. Informațiile erau referitoare la: diagnosticul de insuficiența renală cronică, terapiile de substituție a funcției renale, abordul vascular pentru hemodializă, regimul alimentar pentru un pacient dializat, plus informații legate de protecția socială de care beneficiază un pacient dializat. Observând că și pacienții mai vechi intrați pe dializă au ridicat aceeași problemă ( lipsa informațiilor când au intrat ei pe dializă) am propus personalului medical, din clinica de nefrologie, să întocmesc un ghid al pacientului nou dializat, în care să fac referire la toate aspectele ce țin de viața de început al unui pacient cu I.R.C., ce urmează sau a început să facă dializă. Consider că va fi un ghid binevenit pe clinică atâta timp cât și membrii personalului medical mi-au spus că pacienții sunt informați de cine apucă și știe ce să spună, sau că în unele situații pacienții noi obțin informații de la pacienții mai vechi, dacă se întâmplă să fie vreunul internat atunci.
Oferindu-le pacienților informații legate de aspecte ale vieții pacientului dializat am aplicat rolul de consilier, iar prin realizarea ghidului pacientului nou dializat am promovat drepturile pacientului la cunoaștere și informare aplicând rolul de advocacy.
Realizarea acestui ghid l-am făcut în colaborare cu medicul primar nefrolog al clinicii, dar și consultând site-urile de specialitate, în care sunt promovate serviciile medicale pentru pacienții cu insuficiență renală cronică. Colaborarea cu medicul primar nefrolog a însemant aplicarea unui alt rol al asistentului social clinician, și anume membru al unei echipe de profesioniști.
Activitățile din perioada intervenției au venit în folosul a mai multor pacienți, în funcție de natura problemelor ridicate de aceștia. Pentru pacienta A.P., în vârstă de 31 de ani, aflată în perioada de predializă, am intervenit prin crearea unei legături cu asociația care se îngrijește de copii și tineri cu I.R.C. Astfel pacienta a putut să intre în contact cu tineri aflați pe dializă sau cu transplant, putând să se informeze din timp ce presupune fiecare terapie în parte și ce așteptări să aibă în aceste privințe. La scurt timp după relaționarea cu acești tineri, pacienta a luat decizia de a se înscrie pe lista de așteptare în vederea efectuării unui transplant de la donator în moarte cerebrală. Prin acestă intervenție a mea, consider că am folosit rolul de mediator dar și de broker.
Pacienta P.A., în vârstă de 55 de ani, aflată pe dializă de 2 luni s-a lovit de lipsa de informații în ce privesc drepturile ei în vederea obținereii unei pensii de invaliditate, dar și de lipsa informațiilor privind protejarea abordului vascular pentru dializă. Astfel, în urma interpretării răspunsurilor din ghidul de interviul al pacientei P.A., am acționat prin consilierea informațională, încurajând-o în cele din urmă să meargă la comisia de expertiză medicală aducându-i la cunoștință noile modificări aduse în legea 263/ 2010, cu privire la sistemul unitar de pensii publice. În ce privește informații despre protejarea fistulei am discutat cu ea oferindu-i informații și sfaturi practice aducându-i reviste de specialitate dar și prin relatări din experiență personală. De această dată rolurile aplicate au fost acelea de consilier pentru persoane individuale și de broker.
3.3.2. Studiu de caz
3.3.2.1. Istoric
3.3.2.1.1. Prezentarea cazului
P.N., în vârstă de 52 de ani, este un pacient diagnosticat cu I.R.C., în programul de dializă de 5 ani, din Republica Moldova, cu dublă cetățenie, moldovenească respectiv română, pe care l-am întâlnit în perioada efectuării cercetării pentru lucrarea de licență, în clinica de nefrologie.
Întâlnirea cu pacientul a avut loc după ce am studiat câteva dosare din clinică, printre care și al pacientului P.N. Studierea fișelor medicale din dosar referitor la pacientul P.N. mi-a stârnit un interes deosebit, considerând la momentul respectiv că pacientul în cauză prezintă caracteristicile unei potențial client din categoria persoanelor vulnerabile.
Pacientul se afla internat în acea clinică în urma unor complicații apărute la coloana vertebrală. Complicațiile apărute la coloană asociate și cu obezitatea de gradul III l-au imobilizat pe acesta la pat. Deoarece în Republica Moldova transportul pentru persoanele care fac dializă nu le este asigurat, P.N. s-a aflat în imposibilitatea de a mai ajunge în condiții optime la dializă, lucru ce l-a determinat să aleagă să vină în România, la fiica acestuia, pentru a putea beneficia de condiții mai bune în desfășurarea dializelor dar și pentru investigații de specialitate în vederea tratării problemei de la coloană( spondiloscită).
La data interviului realizat cu pacientul P.N. (14.05.2014) acesta se afla internat în clinica de nefrologie de două zile prin transfer de pe secția de neurologie. Înainte de a ajunge aici, pacientul a fost internat în alte secții timp 5 săptămâni după cum urmează: în secția de neurochirurgie două săptămâni, unde a suferit o nouă intervenție chirurgicală la nivelul coloanei vertebrale, realizată cu succes și apoi pe secția de neurologie alte trei săptămâni. Cu toate acestea însă pacientul tot nu se poate deplasa independent iar pentru efectuarea ședințelor de dializă acesta era dus cu pat cu tot către sala de dializă. Din cauza acestui lucru, fiica acestuia se afla în imposibilitatea de a-l lua acasă.
Pentru prezentarea cazului am utilizat metoda documentării prin studierea fișei medicale a pacientului, metoda interviului aplicând ghidurile de interviu, atât pacientului cât și fiicei sale.
3.3.2.1.2. Evaluarea inițială a pacientului
În evaluarea inițială a pacientului am aplicat metoda interviului, utilizând ca instrument de lucru ghidul de interviu dar și metoda observației unde am utilizat ca instrument de lucru o grilă de observații. În urma evaluării prin metoda interviului problemele identificate au fost:
Lipsa gradului de handicap;
Imposibilitatea externării pacientului din cauza accesului greu în locuință;
Dificultatea deplasării pacientului la dializă;
Imposibilitatea autoîngrijirii.
Conform grilei de observații prin care am punctat aspecte legate de natura relației dintre pacient – personal medical și pacient – aparținători am identificat următoarele aspecte:
Comportament calm în prezența fiicei, însă devenea agitat când se vorbea despre imposibilitatea externării sale;
Comportament reticent în prezența personalului medical, comparativ cu starea ce o avea înaintea intrării în salon a asistentei medicale;
Foarte afectiv cu fiica lui;
Comunicare activă dintre pacient și fiica acestuia;
Comunicare activă dintre pacient și personal medical privind aspecte legate de diagnostic și tratament;
Dificultate de adormire, somn neliniștit.
Toate aceste aspecte dar și datele obținute în urma analizării ghidului de interviu au relevat o stare de anxietate generalizată a pacientului.
Pe baza identificării problemelor din interpretarea și analizarea datelor culese din interviu am întocmit pentur pacientul P.N. un plan de intervenție individualizat.
3.3.2.2. Descrierea intervenție personale
Asistența socială își abordează problemele la patru nivele:
nivel individual – persoane de diferite vârste , cum ar fi șomerii, tinerii sau adulții delincvenți și cei dependenți de droguri, copiii care au abandonat școala, cei neglijați sau supuși unor rele abuzuri, cei rămași orfani, dați în plasament familial sau adoptați, persoane cu handicap senzorial, motor sau psihic, persoane în vârstă, persoane care suferă de boli cronice sau acute grave, toți cei care au neovie de diferite forme de protecție socială;
nivel familial;
nivel interpersonal sau de grup;
nivel comunitar ( Roth & Rebeleanu, 2007, pg. 49-50)
Intervenția realizată în cazul prezentat s-a realizat la nivel individual, având ca obiective principale de atins atât din dimensiunea economică cât și din dimensiunea psihosocială.
În realizarea primului scop și anume obținerea prestațiilor sociale în baza reglementărilor legale un obiectiv de ordin economic a fost acela de a întocmi dosarul pentru Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul A.N.P.H.
Drumul parcurs pentru atingerea obiectivului s-a desfășurat prin patru vizite la A.N.P.H., în decurs de 4 săptămâni, 18.05.- 17.06. 2014, unde am fost purtată de la un ghișeu la altul. De fiecare dată mi se cerea altfel de dovadă că P.N. nu beneficiază de nicio prestație socială din partea Republicii Moldova.
În decursul acestor vizite am adus următoarele acte doveditoare că P.N. este cetățean moldovean cu dublă cetățenie ( moldovenească și română) și asigurat în România:
buletin eliberat în România;
adeverință de asigurat eliberat de Casa de Asigurări de Sănătate;
legitimație de pensionar de invaliditate eliberat de Republica Moldova;
niște declarații pe propria răspundere precum P.N. nu a beneficiat de niciun alt venit în anul 2013.
Aceste acte nu au fost suficiente pentru ca cei de la A.N.P.H. să îi primească dosarul pentru a intra în C.E.P.A.H. Într-un final, în data de 17.06.2014 am reușit să vorbesc cu șefa de serviciu din cadrul Serviciului prevenire marginalizare socială și integrare socio-profesională, prestații sociale de la A.N.P.H. care mi-a dat în scris pentru a înmâna familiei P.N. ce anume trebuie să aducă din Republica Moldova: declarație din parte primăriei de apartenență din Republica Moldova, în care să se specifice că cetățeanul P.N. nu beneficiază de protecție socială în statul lor. La întrebarea mea către șefa serviciului „De ce P.N. nu se încadrează în Legea 448/ 2006, art. 2, alin. 2?”, aceasta mi-a răspuns că această lege este valabilă pentru toți cetățenii membri ai țărilor membre europene, iar Republica Moldova nu se încadrează și că legea 448/ 2006 are scăpări care pot fi interpretate diferit.
Fiica pacientului P.N. lucrează de luni până vineri, așadar rămâne ca în funcție de disponibilitatea acesteia să depindă obținerea cât mai rapidă a acestei declarații. Toate celelalte acte ce confirmă diagnosticele pacientului ( I.R.C., diabet, obezitate gradul III, spondiloscită, hepatită B, H.T.A.) au fost pregătite cu ajutorul medicului primar nefrolog din clinica de nefrologie.
Din acest punct de vedere al abordării problemei ridicate de pacient am exercitat rolul de advocacy în calitate de viitor asistent social.
Din punct de vedere al incapacității de a se autoîngriji pacientului în cauză i-ar fi de mare ajutor să beneficieze de un asistent personal, însă acest lucru se va putea realiza numai în situația în care i se va aproba într-un final dosarul pentru C.E.P.A.H., deoarece situația materială a pacientului nu îi permite să angajeze din buget propriu un asistent personal, acesta având un venit de 1430 lei moldovenești, care în lei românești ar însemna undeva în jur de 400 Ron.
O altă problemă ridicată de pacient dar și de fiica acestuia a fost accesibilitatea pacientului în apartament după momentul externării. Din cauza problemelor medicale multiple P.N. este imobilizat la pat ceea ce face aproape imposibil accesul acestuia în locuință deoarece apartamentul se află la etajul 4 iar blocul nu are lift. În demersul rezolvării acestei probleme ne-am propus împreună cu pacientul P.N. și fiica acestui să atingem două obiective, atât de ordin economic cât și psihosocial:
căutarea unei locuințe cu chirie cu acces la parter;
procurarea unui scaun cu rotile.
Timp de 5 săptămâni atât eu cât și fiica pacientului am consultat ziarele și site-urile de specialitate în vederea găsirii unui apartament, timp în care am și vizitat două apartamente rămânând ca fiica acestuia să se decidă asupra unuia. În vederea obținerii unui scaun cu rotile am apelat la președintele unui O.N.G. care se îngrijește de copii și tineri cu I.R.C. de la care am obținut promisiunea rezolvării situației, rămânând ca la 18.06.2014 să-l contactez pentru primirea unui răspuns. Răspunsul a fost unul favorabil. Fiicei pacientului i s-a făcut legătura cu un O.N.G. care donează dispozitive mediale. Acest O.N.G. a fost de acord să-l ajute pe pacineutl P.N. în vederea obținerii unui căricior rulant. În această situație rolul exercitat de mine, ca viitor asistent social, a fost acela de consilier pentru persoane individuale dar și de broker.
Dificultatea deplasării pacientului la dializă reprezintă o altă problemă pregnantă în viața sa de zi cu zi, cu atât mai mult din momentul externării lui din spital. În urma discuțiilor avute individual cu pacientul, apoi cu fiica acestuia am constatat că ambii pun în balanță posibilitatea de a încerca o altă terapie de substituție a funcției renale și anume dializa peritoneală. Această modalitate de terapie nu l-ar mai solicita din punct de vedere al deplasării într-ucât se poate efectua la domiciliul pacientului la un interval de 6 ore. Activitățile desfășurate în vederea atingerii obiectivului propus au fost de dimensiune psihosocială. Am încurajat-o pe fiica pacientului să discute cu medicul nefrolog din clinică despre posibilitatea pacientului de a face dializă peritoneală, după care m-a rugat să îi fiu alături când va discuta cu acesta, lucru care s-a și întâmplat. Din spusele fiicei pacientului după acea discuție au mai avut loc alte câteva discuții referitoare la această posibilitate dar medicul nu s-a arătat destul de încântat de idee și asta din mai multe considerente atât medicale cât și sociale. Am apreciat acest lucru ca fiind unul foarte bun ce evidenția o preocupare ridicată din partea medicului pentru pacient. Aportul meu adus în rezolvarea acestei probleme a fost acela de:
a încuraja și însoți fiica pacientului la discuția cu medicul primar nefrolog;
a oferi informații suplimentare referitoare la procedeul de desfășurare a dializei peritoneale prin aducerea pacientului de broșuri, pliante și reviste cu conținut specific.
Așadar, de această rolul meu de viitor asistent social a fost acela de mediator.
Bolnavii cronici sunt predispuși la o stare de anxietate din cauza multiplelor probleme apărute în viața lor din cauza diagnosticării, cu atât mai mult cu cât boala aduce cu sine și o dependență de un aparat. Din cauza dializei, care se efectuează de 3 ori pe săptămână, pacienții au numeroase restricții legate de deplasări, activitate profesională, alimentație sau aport lichidian scăzându-le nu doar speranța de viață ci și calitatea ei. Acest lucru determină uneori, chiar inevitabil, stări de anxietate generalizate în rândul pacienților. Astfel se întâmplă și în cazul pacientului P.N., care în ultimul timp și-a petrecut viața stând prin spitale ajungând în cele din urmă nu doar să fie dependent de un aparat ci și de un pat și de o persoană.
În vederea diminuării stării de anxietate am stabilit de comun acord cu pacientul să alegem o zi din săptămână în care să îi pot dedica două ore de discuții libere, pe orice temă și-ar dori el. Astfel în fiecare zi de vineri, timp de patru săptămâni, de la ora 14-16 mă duceam în vizită la pacientul P.N. În acest interval de timp aveau loc discuții pe teme generale: aspecte din viața pacientului din timpul șederii în Republica Moldova, despre familie, despre comunismul sovietic din R.M. versus fosta Republica Socialistă România, etc.
Pe partea medicamentoasă personalul medical și-a făcut treaba ei, prescriindu-i pacientului P.N. o schemă de tratament care să-l ajute să țină sub control simptomele somatice ale anxietății: tahicardie, durere musculară, vomă și greață.
Rolul exercitat în abordarea anxietății a fost acela de consilier.
3.3.2.3. Evaluarea finală
De la intrarea în contact cu pacientul( 14.05.2014) și până în prezent ( 17.06.2014) pot sublinia că s-a realizat un progres în direcția atingerii obiectivelor propuse. În curând pacientul va putea fi externat și dus într-o locuință cu acces la parter și va beneficia de un cărucior cu rotile donat de asociația care se îngrijește de copii și tineri cu I.R.C.
Așteptările viitoare sunt legate de obținerea unui răspuns favorabil în vederea depunerii dosarului la C.E.P.A.H., în urma căruia pacientul să beneficieze de grad grav de handicap cu însoțitor dar și de o ameliorare a stării de sănătate astfel încât să îi permită pacientului deplasarea la centrul de dializă pentru a nu fi nevoit să schimbe T.S.F.R.
Din punct de vedere al stării de anxietate pacientul susține că medicamentele își fac efectul și că și-ar dori ca discuțiile avute cu mine să mai aibă loc din când în când deoarece i-au făcut bine.
Deși termenul limită de predare a lucrării de licență se apropie eu voi continua să monitorizez cazul, iar când fiica pacientului va obține adeverința din R.M. mă voi ocupa în continuare în vederea depunerii dosarului la A.N.P.H.
3.4. Concluziile intervenției
Datorită faptului că cercetarea mea a fost una de natură cercetare-acțiune o mare parte a intervenției s-a desfășurat concomitent cu partea de cercetare a temei abordate.
Complexitatea problemelor descoperite la unul dintre pacienții intervievați a făcut ca activitățile desfășurate în partea de intervenție să se focalizeze cel mai mult pe acest pacient, motiv pentru care am întocmit un singur plan de intervenție, cel al pacientului P.N., din studiul de caz. În mare parte a măsurilor inteprinse pentru aplicarea activităților din partea de intervenție au fost posibile prin colaborarea cu pacienții și cu familiile acestora.
Prin aplicarea diverselor roluri profesionale ce țin de munca unui asistent social am ajuns la concluzia că acțiunile asistentului social intreprinse în întâmpinarea și soluționarea nevoilor pacienților dializați sunt următoarele:
Rol suportiv în confruntarea cu boala cronică;
Identificarea resurselor la nivel de comunitate, la nivel familial dar și personal;
Negocierea în cazul sistemului de asigurări;
Menținerea contactului cu alte instituții de îngrijire medicală.
Toate aceste acțiuni ale asistentului social într-o clinică le poate desfășura aplicând roluri precum: consilier pentru persoane individuale, advocacy, mediator, membru al unei echipe de profesioniști și broker.
Concluzii și recomandări
Cel mai important rol ce-l poate deține un asistent social în relația sa cu clientul este acele de a-l ajuta pe client să se ajute. În relația de asistare dintre asistent social-pacient dializat acest aspect este foarte important, dacă ținem cont că primul contact pe care-l are pacientul dializat cu asistentul social are loc într-un mediu spitalicesc. În urma șocului suferit de către pacientul cu I.R.C. la aflarea veștii că urmează să depindă toată viața lui de un aparat, e foarte important ca pacientul să învețe încă de atunci că rezolvarea problemelor sale au la bază participarea sa activă. Astfel, pacientul va reuși încă din spital să-și mențină stima de sine, să-și utilizeze adecvat resursele proprii și de ce nu, să învețe să-și exprime nevoile, pentru ca atunci când va fi externat să aibă o temelie de la care să pornească la drum, în noua sa viață ca și pacient dializat.
La baza acestei lucrări a stat dorința de a scoate în evidență faptul că este nevoie de un asistent social într-o clinică, în cazul de față în cea de nefrologie.
În urma cercetării calitative desfășurate în clinica de nefrologie, a fost identificată nevoia de existență a unui asistent social. Această nevoie a rezultat din faptul că am identificat foarte multe probleme de natură psiho-socio-culturală în viața pacienților dializați, probleme a căror rezolvare țin de profesia asistenței sociale. Aceste probleme sunt atât de dimensiune psihosocială cât și de dimensine economică – deficit de comunicare cu familia, cu prietenii, probleme emoționale, cognitiv-comportamentale, de percepție și înțelegere a bolii, venituri financiare insuficiente, lipsa surselor de informare în ce privește viața pe dializă precum și lipsa de colaborare a clinicii cu instituțiile ce oferă protecție socială pacienților dializați. Nevoia de asistent social în clinică a reieșit și din faptul că în urma activităților desfășurate în partea de intervenție, atât în beneficiul pacienților cât și în beneficiul personalului medical și auxiliar, aceste acțiuni ale mele i-a făcut, pe cei din urmă menționați, să admită că este nevoie de un asistent social în clinică, dar și că nu s-au folosit de posibilitatea contactării vreunui O.N.G. de specialitate, în vederea unei colaborări cu acesta.
Complexitatea de roluri ale asistentului social în clinica de nefrologie – advocacy, consilier pentru persoane individuale, mediator și broker – identificate și aplicate în partea de intervenție, a făcut ca scopul acestei lucrări să fie atins.
Ajunsă la finalul acestei lucrări pot spune că experiența trăită de-a lungul cercetării și intervenției în problema studiată de mine a fost unică. Mi-am valorificat prin această experiență deprinderi precum cele de comunicare, de ascultare activă, de solidaritate și empatie. Totodată, prin munca depusă în asistarea pacienților din clinica de nefrologie, am cunoscut atât sentimente de bucurie când îi vedeam pe pacienți simțindu-se mai încrezători în viitorul ce-i aștepta după externare, cât și sentimente de neputință când eram plimbată de la un ghișeu la altul pentru obținerea unor informații în vederea soluționării unor probleme ridicate de pacienții din clinică.
Cele mai relevante realizări ale muncii mele din urma cercetării le consider a fi:
Promovarea profesiei de asistență socială la nivelul clinicii de nefrologie;
întocmirea ghidului pacientului dializat;
obținerea unui cărucior pentru pacientul P.N., din studiul de caz.
În România, din motive pur economice, posibilitatea ca un asistent social să fie angajat într-o clinică este foarte mică, dacă nu chiar inexistentă, de aceea ca recomandare aș sugera clinicilor ce se îngrijesc de bolnavii cronici să încheie contracte de colaborare cu O.N.G.-uri de specialitate. Pe baza acestor contracte, clinicile ar putea apela la serviciile asistenților sociali din O.N.G.-uri, în vederea unei evaluări a pacienților din punct de vedere psihosociocultural, cu scopul de a identifica problemele ce ar putea exista ca și consecințe ale bolii cronice. Deasemene, în colaborare cu O.N.G.-urile de specialitate s-ar putea crea programe sociale prin care să se ofere servicii precum terapiile de grup de egali, pe perioada de internare a pacienților dializați.
O altă propunere ca directivă de viitor pentru problema cercetată în această lucrare se îndreaptă către Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Această propunere se referă la faptul că nu se poate rezolva nevoia de asistent social într-o clinică dacă la nivel de specializare a asistenților sociali nu există cursuri de specialitate din domeniul medical. Consider că a putea fi asistent social într-o clinică de nefrologie trebuie neapărat să deții cunoștințe minime despre ce presupune diagnosticul de insuficiență renală cronică și care sunt consecințele negative ale bolii asupra vieții psihosociale ale pacientului dializat.
Consider că nevoia de existență a unui asistent social într-o clinică de nefrologie este iminentă, atâta timp cât se cunoaște faptul că viața pacientului dializat presupune transformări continue ale stării de sănătate ce influențează calitatea vieții pacientului: transplant renal, probleme vasculare, cardiace, boli osoase severe, amputări, infecții, depresii, anxietăți, etc…
Bibliografie
Auslander G (2001) Social work in health care: What have we achieved? Journal of Social Work, pg. 201–222.
Bywaters P (1986) Social work and the medical profession: Arguments against unconditional collaboration. British Journal of Social Work, pg. 661–667.
Callahan, M.B., ACSW/ LCSW, “The Role of the Nephrology Social Worker in Optimizing Treatment Outcomes for End-Stage Renal Disease Patients”, în Dialysis and Transplantation, October 2011
Cowles Lois A. Fort, “Social Work in the Health Field: a care perspective”, 2003
http://www.amsr.ro/pdf/Revista%20AMSR%20Nr.%202_2012.pdf, accesat la data 16.05.2014
http://www.fmc-romania.ro/nephrocare.php, accesat la data 02.06.2014
http://www.kidney.org/professionals/CNSW/aboutcnsw.cfm, accesat la data 28.04.2014
http://www.lege-online.ro/lr-GHID-din%20-2010-(129068).html, accesat la data 28.05.2014
http://www.legex.ro/Ordin-1718-2004-47449.aspx, accesat la data de 23.06.2014
http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=552&lang=ro, accesat la data 15.04.2014
http://www.ms.ro/documente/47_146_Reg%2007a_01.pdf, accesat la data 20.06.2014
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Boala-cronica-de-rinichi-BCR-este-o-boala-cu-etiologiemultifactoriala-si-necesita-o-abordare-multidisciplinara.html, accesat la data 18.05.2014
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Relatia-dintre-familie-si-bolnavul-cu-insuficienta-renala.html, accesat la data 16.05.2014
http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3322-rinichii-rolul-acestora-in-organism.html, accesat la data 15.04.2014
http://www.scju-cluj.ro/structura/sccp/nefr/Pagini/default.aspx, accesat la data 10.05.2014
Ionescu, I., “Metodologia cercetării socialului. Repere pentru asistenții sociali”, în Volum coordonat de George Neamțu, Tratat de Asistență Socială, ediția a II a, Editura Polirom, Iași, 2011
Legea 263/ 2010, privind sistemul unitar de pensii publice
Legea 292/ 2011, legea asistenței sociale, emitent: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, publicată în: MONITORUL OFICIAL, NR. 905 din 20 decembrie 2011
Legea 448/ 2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturilor pacientului, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 29 ianuarie 2003
Liz Beddoe, “Health social work: Professional identity and knowledge”, University of Auckland, New Zealand, 2011
Mardare, E. I., (2004)- Tehnici și strategii terapeutice adresate familiei confruntată cu problem de sănătate”( Revista de Asistență Socială, 3, Iași, Polirom)
Nicolae Baltă, „Asistența socială în boli cronice”, Editura Universității din București, 2006
Rebeleanu, A., Programul de formare profesională continuă – „Promovarea sănătății la nivel comunitar – perspective medico-sociale”, 13-14-martie, 2014.
Revista de Asistență Socială, Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Editura Polirom, Social Work Review, anul IX, nr. 2/ 2010
Roth, M., Rebeleanu, A., “Asistență Socială. Cadru Coceptual și Aplicații Practice”, Editura Presa Universitară Clujeană, 2007
Sarah Gehlert, Teri Browne, “Handbook of Health Social Work”, second edition, Published by John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 8 Nov., 2011
Teză de doctorat “ Boala incurabilă- atitudine și asistență în România de azi”, Gorog Ileana, Conducător. Prof. Dr. Roth-Szamoskozi Maria( pg. 32-35), 2010
www.interhealthsystems.com, accesat la data 02.06.2014
Anexa 1
Ghid de interviu destinat evaluării inițiale a pacienților din clinica de nefrologie
Scop: identificarea problemelor de natură psiho-socio-culturală a pacieților dializați
Unități tematice: relații interpersonale, raportare la boală, integrare socială.
Numele pacientului/ clientului:
Vârsta:
Sex:
Adresă:
Prezentare personală( a studentului practicant) + prezentarea motivului interviului.
1. Vă rog frumos, să-mi spuneți cum vă simțiți și să-mi povestiți despre boala dumneavoastră.
(Starea de sănătate fizică trecută și prezentă, istoria internărilor în spital )
2. De la cine dețineți informații despre starea dumneavoastră de sănătate?
3. De cât timp ați început dializa?
4. De cât timp știați că va trebui să intrați în programul de dializă?
5. Ați fost informat asupra metodelor de terapie a insuficienței renale cronice?
(Dacă da, care sunt acelea și de către cine ați fost informat?)
6. La ce v-ati gândit când vi s-a spus că trebuie să începeți să faceți dializă?
7. Ce vă dă speranță și forță să mergeți mai departe
8. Când vă gandiți la dializă ce gânduri vă încearcă?
(depresie, anxietate, comportament de tip agresiv, instabilitate emoțională)
9. Cum credeți că vă va afecta viața de zi cu zi și activitățile faptul că faceți dializă?
10. Vă rog frumos să-mi povestiți câteceva despre familia dumneavoastră?
( aspecte legate de comunicare, suport emoțional, suport financiar/ material, ajutor de îngrijire personală)
11. Din punct de vedere financiar care vă sunt veniturile lunare?
12. Cunoașteți și alte persoane din viața dumneavoastră care fac dializă?
(dacă da, cum vă ajută acest lucru?)
13. Știți ce este un asistent social și cu ce se ocupă acesta?
14. Considerați că este necesară prezența unui asistent social într-un spital, ca acesta în care vă aflați acum? În ce fel?
Anexa 2
Grila de observații
Scop: identificarea naturii relației dintre pacient-familie și pacient-personal medical
Aspecte vizate: comportament, atașament, comunicare, colaborare
Se notează cu X în dreptul fiecărui afirmație ce corespunde cu aspectele vizate în timpul observației.
Anexa 3
Ghid de interviu destinat personalului medical din clinica de nefrologie
Scop: determinarea gradului de înțelegere al personalului medical în ce privește rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat
Unități tematice: informarea pacientului, colaborarea multidisciplinară, asistența socială a pacientului dializat.
Numele respondentului:
Funcția în cadrul clinicii:
Perioada activă din cadrul clinicii:
Prezentare personală a studentului de la A.S. + prezentarea motivului interviului:
Cum procedați în evaluarea situație socio-economice a pacientului din clinică d-vs.?
Pacienții d-vs., de la cine obțin informații despre starea lor de sănătate?
Pe ce cale le sunt transmise informațiile pacienților( verbală sau într-o formă scrisă) ?
Cine este responsabil pentru oferirea informațiilor pacienților sau aparținătorilor acestora în ce privește: autoîngrijirea, automedicația, alimentația, serviciile si prestațiile sociale după momentul externării lor?
Există în clinica d-vs. un ghid al pacientului dializat? Dacă da, în ce constă acest ghid? Dacă nu, îl considerați necesar?
Ce înseamnă pentru d-vs. un caz social deosebit?
La cine apelați pentru soluționarea cazului din punct de vedere social?
Cu care alte instituții mai colaborați în vederea tratării pacienților din clinica d-vs.( fie publice sau private) ?
Cât de importantă considerați abordarea pacientului din perspectiva modelului biopsihosociocultural?
Care considerați că este rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat?
Anexa 4
Ghid de interviu destinat aparținătorilor pacienților dializați
Scop: identificare problemelor psihosocioculturale ale pacienților dializați din perspectiva aparținătorilor.
Unități tematice: relații interpersonale, raportare la boală, integrare socială
Nume respondent:
Calitatea față de bolnav:
Vârsta:
Ocupație:
Prezentare personală a studentului de la A.S. + prezentarea motivului interviului:
Cum ați primit vestea că un membru al familiei dumneavoastră trebuie să facă dializă?
Ce știți despre viața unui pacient hemodializat?
Care credeți că va fi rolul dumneavoastră în viața membrului de familie dializat în ce privește viața lui de zi cu zi?
Cât din timpul dumneavoastră sunteți dispus să-i dedicați membrului dializat din familie pentru ca acesta să fie bine?
Cum considerați că vă va schimba viața personală faptul că aveți un membru al familie dependent de hemodializă?
Cunoașteți și alte familii care au în componența lor persoane care fac dializă? Dacă da, cum vă ajută acest lucru?
Cum ați putea descrie relația de comunicare dintre dumneavoastră și personalul medical din clinică, în ce privesc informațiile despre starea de sănătate ale pacientului hemodializat?
Știți ce este un asistent social și cu ce se ocupă acesta?
Considerați că este necesară prezența unui asistent social într-un spital, ca acesta în care vă aflați acum? În ce fel?
Anexa 5
PLAN DE INTERVENȚIE INDIVIDUALIZAT
Anexa 6
Ghidul pacientului hemodializat
CUPRINS
INTRODUCERE pg. 2
Ce este hemodializa? Există alternative? pg. 3
Accesul vascular în hemodializă pg. 3-4
Nutriție și medicație pg. 4-5
Drepturile pacientului dializat pg. 6
Echipa ta de susținere pg. 6-7
ÎN LOC DE CONCLUZII pg. 7
BIBLIOGRAFIE pg. 8
Ghidul pacientului hemodializat
Stimate pacient, în acest ghid vei găsi informații utile, menite să te învețe și să te însoțească în noua etapă a vieții tale în calitate de pacient dializat.
Ideea, cu care e foarte important să rămâi după parcurgerea acestui ghid, este acea că a face dializă sau un transplant renal nu va însemna tratarea insuficienței renale cronice, ci va însemna modalitatea ta de a trăi, va însemna șansa ta la viață de a te mai bucura de familie, prieteni, colegi și de ce nu, șansa ta de a mai realiza câte ceva în viață.
E foarte important să accepți una dintre terapiile de substituție a funcției renale foarte deschis, ca făcând parte din viața ta, considerând această terapie un aliat de nădejde în combaterea tuturor complicațiilor ce le aduce insuficiența renală cronică cu sine.
În cele ce urmează vei găsi informațiile de bază cu privire la:
Terapiile de substituție a funcție renale;
Accesul vascular pentru dializă;
Nutriție și medicație;
Drepturile pacientului dializat;
Echipa ta de susținere.
Ce este hemodializa? Există alternative?
Atunci când rinichii nu mai funcționează corespunzător, apare o suferință a întregului organism, care se numește insuficiență renală. În această situație, conform Ghidului pacientului dializat, întocmit de echipa NephroCare, medicul recomandă o modalitate de înlocuire a funcțiilor renale: hemodializă, dializă peritoneală, transplantul renal. În continuare sunt descrise pe larg ce presupune fiecare metodă:
Hemodializa- este o metodă de tratament care se realizează în centrul de dializă, de către personal medical specializat. Ședința de dializă durează în medie 4h – 4.30h și se efectuează într-un ritm de trei ori pe săptămână și cu ajutorul unui aparat de hemodializă. Pe parcursul efectuării tratamentului sângele trece printr-un sistem special care elimină apa în exces și toxinele, astfel încât la finalul tratamentului acesta este curățat aproape complet. În tot acest timp se poate citi, scrie, discuta, urmări emisiuni TV sau dormi.
Dializa peritoneală- este o metodă de tratament pe care pacientul o poate realiza la domiciliul său, după ce a învățat în spital cum să efectueze tehnica. Procedura în sine constă în introducerea unei soluții speciale în cavitatea peritoneală, prin intermediul unui cateter peritoneal și care are rolul de a îndepărta toxinele, electroliții și apa în exces. La un interval de 6-8 ore această soluție va trebui scoasă și înlocuită cu una proaspătă, astfel încât permanent să se asigure eliminarea produșilor anterior amintiți.
Transplantul renal- constă în introducerea în corpul bolnavului, printr-o intervenție chirurgicală, a unui rinichi normal, prelevat de la o altă persoană, care înlocuiește activitatea rinichilor bolnavi. După efectuarea transplantului este necesar un tratament cu imunosupresoare, care să impiedice respingerea rinichiului transplantat prin reducerea la minim a imunității organismului.
Accesul vascular în hemodializă
Accesul vascular face posibilă realizarea dializei. Există două tipuri de acces vascular:
Acces vascular de lungă durată, precum fistula arterio-venoasă și cateter venos central de lungă durată;
Acces vascular de scurtă durată, precum cateterul venos central temporar.
Sfaturi de care trebuie să țineți cont pentru îngrijirea cateterului venos central fie că este de scurtă durată sau de lungă durată:
Clemele situate pe cele două ramuri ale cateterului să fie permanent închise;
Capacele de la capătul celor ramuri să fie bine fixate, pentru a nu permite ieșirea accidentală a sângelui, contmainarea sau pătrunderea aerului;
Bandajul de la nivelul de ieșire al cateterului să fie schimbat periodic și să fie menținut uscat;
Evitați baia în cadă sau înotul; de preferat dușul;
Trebuie să anunțați medicul dacă constatați roșeață sau prurit( mâncărime) la nivelul de ieșire al cateterului, dacă aveți febră;
Nu permiteți utilizarea cateterului în alt scop decât pentru efectuarea hemodializei.
Sfaturi de care trebuie să țineți cont pentru o bună și lungă funcționare a fistulei arterio-venoase. Revista de specialitate „Nephrocare pentru tine” descrie „ Cei trei P pentru îngrijirea fistulei” după cum urmează:
Palpează ca să simți: pulsul, duritatea, temperatura.
Privește: culoarea pielii, dacă zona e umflată( edem), dacă supurează.
Protejează: menține-o curată (spal-o cu apă și săpun îniantea fiecărei dialize), nu sta pe braț, nu ridica greutăți mari, nu căra, controlează-ți greutatea, poartă mâneci largi, nu purta brățări strânse, nu măsura tensiunea la brațul fistulei, nu permite recoltarea sângelui și administrarea intravenos sau în perfuzie pe brațul cu fistulă.
Se recomandă, de către chirurgii cardio-vasculari efectuarea unor exerciții postoperatorii pentru antebrațul cu fistulă în vederea ajutării dezvoltării fistulei arterio-venoase. Exercițiile constau în strângera în mână a unei mingi de plastic din cele de tip „antistres”, de 6 ori pe zi a câte 10 minute.
Nutriție și medicație
Hemodializa are o influență mare asupra greutății corporale. Dializa de calitate îndepărteazã mai bine substanțele toxice, restabilește apetitul, îmbunătățește tabloul sangvin și calitatea vieții. Așa cum fiecare tratament prin dializă trebuie sã fie adaptat fiecărui bolnav, la fel trebuie să fie adaptat și modul de alimentație.
Înainte de începerea dializei cu siguranță medicul v-a indicat o alimentație mai săracă în proteine, grăsimi, glucide etc. Toate aceste contraindicații în alimentație v-au slăbit organismul, de aceea o alimentație corectă e o parte importantă în procesul de hemodializă sau dializă peritoneală.
Ca o recomandare generală, regimul alimentar al pacientului hemodializat trebuie să stea sub semnul echilibrului, adică din toate câte puțin și doar ce-ți tolerează organismul.
O foarte mare atenție trebuie avută, în schimb, în ceea ce privește consumul de alimente ce conțin mult potasiu și fosfor.
Alimente ce conțin potasiu în exces:
Fructele și legumele proaspete sau produse obținute din ele: banane, kiwi, curmale, migdale, piersici uscate, pepene galben, măr uscat, prune uscate, smochine, avocado, alune, spanac, ciuperci, fasole boabe, linte, roșii în bolion, cartofi prăjiți;
Lapte și carne și derivate din acestea: lapte praf, concentrat de carne în cubulețe;
Dulciuri: ciocolata.
Alimente ce conțin fosfor în exces:
Lapte, carne și pește și derivate din acestea: brânză topită, lapte praf, cașcaval, concentrat de carne cubulețe, sardine în ulei;
Fructe, legume și cereale proaspete sau produse obținute din ele: fasole boabe, linte, migdale, fulgi de ovăz, grâu încolțit, alune, drojdie.
Un sfat foarte important de care să țineți cont în prepararea mâncărurilor ce conțin fructe și legume bogate în potasiu este acela de a le curăța și tăia, după care să le țineți în apă cel puțin jumătate de oră înainte de a prepara mâncarea din aceste fructe și/ sau legume.
Limitarea consumului de lichide reprezintă o altă recomandare importantă pentru pacientul dializat. Cantitatea de lichide admisă pe zi este de aproximativ un litru, în funcție de diureza restantă. Este recomandat ca de la o dializă la alta să nu se depășească greutatea ideală a pacientului cu mai mult de 5%.
În ce privește medicația aceasta va fi stabilită de căte medicul curant care vă va întocmi o schemă de tratament zilnică, individualizată.
IV. Drepturile pacientului dializat
Ca persoană dializată ești protejat de un pachet de legi menite să-ți promoveze drepturile tale. Acest pachet de legi îți garantează următoarele drepturi:
Dreptul la asistență socială;
Dreptul la expertiză medicală pentru evaluarea capacității de muncă;
Dreptul la evaluarea în vederea încadrării într-un grad de handicap;
Dreptul de liberă alegere a centrului de dializă, în vedera efectuării ședințelor de dializă pe perioadă nedeterminată.
V. Echipa ta de susținere
Oamenilor, în general, le este dificil să ceară ajutorul atunci când le este greu, din diferite motive: fie că nu vrem să îi împovărăm pe cei din jurul nostru, fie din cauza existenței unui orgoliu exagerat în noi sau poate pentru că uneori nu știm cum să cerem acest ajutor. Cu toate acestea, viața bolnavului cronic se poate îmbunătăți substanțial dacă în viața acestuia problemele și bucuriile îi sunt împărtășite de o echipă alcătuită din: familie, prieteni, medici, psiholog și asistent social.
E foarte important de știut și de reținut faptul că viața pe dializă este o încercare foarte grea, dar care nu trebuie înfruntată de unii singuri. Trebuie să nu uitați că nu numai dumneavoastră, pacientul, resimțiți efectele bolii cronice de rinichi. Mai sunt și persoanele din jurul dumneavoastră – familie, rude, prieteni și colegi – care sunt îngrijorați pentru dumneavoastră și pentru modul în care le va fi afectat viitorul. Aveți răbdare și încurajați-i să se informeze împreună cu dumneavoastră. Pe măsură ce aceștia capătă mai multe cunoștințe despre boală și tratamentul tău, le va fi mai ușor să discute despre situația ta, ca și pacient dializat, într-o manieră mai deschisă. Astfel, toată lumea va avea de câștigat.
Desemenea, îi poți coopta în echipa ta și pe cei suferinzi ca și tine. Prietenia cu o persoană care împarte aceleași trăiri, simptome, probleme și bucurii de zi cu zi te poate face să alungi gândul că numai ție ți se poate întâmpla ce e mai rău și astfel îți vei valorifica pe deplin calitățile de solidaritate și empatie.
Rupe bariera care simți că se creează la un moment dat între tine și personalul medical și “invită-i” și pe ei să facă parte din echipa ta de îngrijire:
Medicul nefrolog te poate ajuta, pe lângă supravegherea permanentă a stării tale de sănătate, și prin oferirea informațiilor suplimentare legate de alte aspecte ale bolii. Tot ce trebuie să faci este să-i vorbești, să-l întrebi. Dacă se întâmplă să uiți pe moment ce ai vrut să afli, e bine să-ți notazi din timp pe un carnețel întrebările pe care le ai.
Asistentele medicale, în afară de efectuarea tratamentului propriu-zis acestea îți pot oferi și un real suport în rezolvarea problemelor tale medicale sau personale.
Psihologul te poate ajuta să faci față trecerii la noul mod de viață din punct de vedere emoțional mult mai ușor. Nu ezita să îi comunici problemele personale, care vor fi păstrate confidențial.
Asistentul social, dacă nu ai unul la dispoziție în clinica unde îți efectuezi ședințele de dializă, atunci nu ezita să te interesezi de la colegii tăi de suferință unde poți găsi un asistent social. De regulă, primul punct unde îl poți găsi este la primăria de care aparții. Acesta te poate ajuta prin oferirea de informații cu aspect legislativ ce țin de drepturile tale ca și persoană cu dializă, te poate direcționa către organizații sau instituții ce oferă servicii și prestații persoanelor cu I.R.C., te poate deasemenea asista în procesul de reintegrare pe piața muncii, adecvat capacității tale fizice, sau în procesul de continuare a studiilor, și tot ce ține de asistarea ta din punct de vedere social dar și informații suplimentare legate de aspecetele medicale ce implică statutul tău ca persoană dializată.
În loc de concluzii:
Pentru toți acei pacienți care au acces la internet, în cele ce urmează vă voi recomanda niște link-uri utile de unde puteți obține informații suplimentare cu referire la viața pacientului dializat:
http://www.fmc-romania.ro/nephrocare.php
www.interhealthsystems.com
http://www.prostemcell.ro/articole-dizabilitate/drepturile-persoanelor-cu-handicap.html
http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=552&lang=ro
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Dializa–o-solutie-pentru-o-viata-normala.html
DIALIZĂ UȘOARĂ!!!
BIBLIOGRAFIE
Ghidul pacientului hemodializat, editat de NephroCare Fresenius Medical Care’s Way of Caring
http://www.fmc-romania.ro/nephrocare.php
Revista NephroCare pentru tine, editată de Fresenius NephroCare România și Fresenius Medical Care România, nr. 6, toamna 2012
www.interhealthsystems.com
Bibliografie
Auslander G (2001) Social work in health care: What have we achieved? Journal of Social Work, pg. 201–222.
Bywaters P (1986) Social work and the medical profession: Arguments against unconditional collaboration. British Journal of Social Work, pg. 661–667.
Callahan, M.B., ACSW/ LCSW, “The Role of the Nephrology Social Worker in Optimizing Treatment Outcomes for End-Stage Renal Disease Patients”, în Dialysis and Transplantation, October 2011
Cowles Lois A. Fort, “Social Work in the Health Field: a care perspective”, 2003
http://www.amsr.ro/pdf/Revista%20AMSR%20Nr.%202_2012.pdf, accesat la data 16.05.2014
http://www.fmc-romania.ro/nephrocare.php, accesat la data 02.06.2014
http://www.kidney.org/professionals/CNSW/aboutcnsw.cfm, accesat la data 28.04.2014
http://www.lege-online.ro/lr-GHID-din%20-2010-(129068).html, accesat la data 28.05.2014
http://www.legex.ro/Ordin-1718-2004-47449.aspx, accesat la data de 23.06.2014
http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=552&lang=ro, accesat la data 15.04.2014
http://www.ms.ro/documente/47_146_Reg%2007a_01.pdf, accesat la data 20.06.2014
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Boala-cronica-de-rinichi-BCR-este-o-boala-cu-etiologiemultifactoriala-si-necesita-o-abordare-multidisciplinara.html, accesat la data 18.05.2014
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Relatia-dintre-familie-si-bolnavul-cu-insuficienta-renala.html, accesat la data 16.05.2014
http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3322-rinichii-rolul-acestora-in-organism.html, accesat la data 15.04.2014
http://www.scju-cluj.ro/structura/sccp/nefr/Pagini/default.aspx, accesat la data 10.05.2014
Ionescu, I., “Metodologia cercetării socialului. Repere pentru asistenții sociali”, în Volum coordonat de George Neamțu, Tratat de Asistență Socială, ediția a II a, Editura Polirom, Iași, 2011
Legea 263/ 2010, privind sistemul unitar de pensii publice
Legea 292/ 2011, legea asistenței sociale, emitent: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, publicată în: MONITORUL OFICIAL, NR. 905 din 20 decembrie 2011
Legea 448/ 2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 privind drepturilor pacientului, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din 29 ianuarie 2003
Liz Beddoe, “Health social work: Professional identity and knowledge”, University of Auckland, New Zealand, 2011
Mardare, E. I., (2004)- Tehnici și strategii terapeutice adresate familiei confruntată cu problem de sănătate”( Revista de Asistență Socială, 3, Iași, Polirom)
Nicolae Baltă, „Asistența socială în boli cronice”, Editura Universității din București, 2006
Rebeleanu, A., Programul de formare profesională continuă – „Promovarea sănătății la nivel comunitar – perspective medico-sociale”, 13-14-martie, 2014.
Revista de Asistență Socială, Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Editura Polirom, Social Work Review, anul IX, nr. 2/ 2010
Roth, M., Rebeleanu, A., “Asistență Socială. Cadru Coceptual și Aplicații Practice”, Editura Presa Universitară Clujeană, 2007
Sarah Gehlert, Teri Browne, “Handbook of Health Social Work”, second edition, Published by John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey, 8 Nov., 2011
Teză de doctorat “ Boala incurabilă- atitudine și asistență în România de azi”, Gorog Ileana, Conducător. Prof. Dr. Roth-Szamoskozi Maria( pg. 32-35), 2010
www.interhealthsystems.com, accesat la data 02.06.2014
Anexa 1
Ghid de interviu destinat evaluării inițiale a pacienților din clinica de nefrologie
Scop: identificarea problemelor de natură psiho-socio-culturală a pacieților dializați
Unități tematice: relații interpersonale, raportare la boală, integrare socială.
Numele pacientului/ clientului:
Vârsta:
Sex:
Adresă:
Prezentare personală( a studentului practicant) + prezentarea motivului interviului.
1. Vă rog frumos, să-mi spuneți cum vă simțiți și să-mi povestiți despre boala dumneavoastră.
(Starea de sănătate fizică trecută și prezentă, istoria internărilor în spital )
2. De la cine dețineți informații despre starea dumneavoastră de sănătate?
3. De cât timp ați început dializa?
4. De cât timp știați că va trebui să intrați în programul de dializă?
5. Ați fost informat asupra metodelor de terapie a insuficienței renale cronice?
(Dacă da, care sunt acelea și de către cine ați fost informat?)
6. La ce v-ati gândit când vi s-a spus că trebuie să începeți să faceți dializă?
7. Ce vă dă speranță și forță să mergeți mai departe
8. Când vă gandiți la dializă ce gânduri vă încearcă?
(depresie, anxietate, comportament de tip agresiv, instabilitate emoțională)
9. Cum credeți că vă va afecta viața de zi cu zi și activitățile faptul că faceți dializă?
10. Vă rog frumos să-mi povestiți câteceva despre familia dumneavoastră?
( aspecte legate de comunicare, suport emoțional, suport financiar/ material, ajutor de îngrijire personală)
11. Din punct de vedere financiar care vă sunt veniturile lunare?
12. Cunoașteți și alte persoane din viața dumneavoastră care fac dializă?
(dacă da, cum vă ajută acest lucru?)
13. Știți ce este un asistent social și cu ce se ocupă acesta?
14. Considerați că este necesară prezența unui asistent social într-un spital, ca acesta în care vă aflați acum? În ce fel?
Anexa 2
Grila de observații
Scop: identificarea naturii relației dintre pacient-familie și pacient-personal medical
Aspecte vizate: comportament, atașament, comunicare, colaborare
Se notează cu X în dreptul fiecărui afirmație ce corespunde cu aspectele vizate în timpul observației.
Anexa 3
Ghid de interviu destinat personalului medical din clinica de nefrologie
Scop: determinarea gradului de înțelegere al personalului medical în ce privește rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat
Unități tematice: informarea pacientului, colaborarea multidisciplinară, asistența socială a pacientului dializat.
Numele respondentului:
Funcția în cadrul clinicii:
Perioada activă din cadrul clinicii:
Prezentare personală a studentului de la A.S. + prezentarea motivului interviului:
Cum procedați în evaluarea situație socio-economice a pacientului din clinică d-vs.?
Pacienții d-vs., de la cine obțin informații despre starea lor de sănătate?
Pe ce cale le sunt transmise informațiile pacienților( verbală sau într-o formă scrisă) ?
Cine este responsabil pentru oferirea informațiilor pacienților sau aparținătorilor acestora în ce privește: autoîngrijirea, automedicația, alimentația, serviciile si prestațiile sociale după momentul externării lor?
Există în clinica d-vs. un ghid al pacientului dializat? Dacă da, în ce constă acest ghid? Dacă nu, îl considerați necesar?
Ce înseamnă pentru d-vs. un caz social deosebit?
La cine apelați pentru soluționarea cazului din punct de vedere social?
Cu care alte instituții mai colaborați în vederea tratării pacienților din clinica d-vs.( fie publice sau private) ?
Cât de importantă considerați abordarea pacientului din perspectiva modelului biopsihosociocultural?
Care considerați că este rolul asistentului social în relația cu pacientul dializat?
Anexa 4
Ghid de interviu destinat aparținătorilor pacienților dializați
Scop: identificare problemelor psihosocioculturale ale pacienților dializați din perspectiva aparținătorilor.
Unități tematice: relații interpersonale, raportare la boală, integrare socială
Nume respondent:
Calitatea față de bolnav:
Vârsta:
Ocupație:
Prezentare personală a studentului de la A.S. + prezentarea motivului interviului:
Cum ați primit vestea că un membru al familiei dumneavoastră trebuie să facă dializă?
Ce știți despre viața unui pacient hemodializat?
Care credeți că va fi rolul dumneavoastră în viața membrului de familie dializat în ce privește viața lui de zi cu zi?
Cât din timpul dumneavoastră sunteți dispus să-i dedicați membrului dializat din familie pentru ca acesta să fie bine?
Cum considerați că vă va schimba viața personală faptul că aveți un membru al familie dependent de hemodializă?
Cunoașteți și alte familii care au în componența lor persoane care fac dializă? Dacă da, cum vă ajută acest lucru?
Cum ați putea descrie relația de comunicare dintre dumneavoastră și personalul medical din clinică, în ce privesc informațiile despre starea de sănătate ale pacientului hemodializat?
Știți ce este un asistent social și cu ce se ocupă acesta?
Considerați că este necesară prezența unui asistent social într-un spital, ca acesta în care vă aflați acum? În ce fel?
Anexa 5
PLAN DE INTERVENȚIE INDIVIDUALIZAT
Anexa 6
Ghidul pacientului hemodializat
CUPRINS
INTRODUCERE pg. 2
Ce este hemodializa? Există alternative? pg. 3
Accesul vascular în hemodializă pg. 3-4
Nutriție și medicație pg. 4-5
Drepturile pacientului dializat pg. 6
Echipa ta de susținere pg. 6-7
ÎN LOC DE CONCLUZII pg. 7
BIBLIOGRAFIE pg. 8
Ghidul pacientului hemodializat
Stimate pacient, în acest ghid vei găsi informații utile, menite să te învețe și să te însoțească în noua etapă a vieții tale în calitate de pacient dializat.
Ideea, cu care e foarte important să rămâi după parcurgerea acestui ghid, este acea că a face dializă sau un transplant renal nu va însemna tratarea insuficienței renale cronice, ci va însemna modalitatea ta de a trăi, va însemna șansa ta la viață de a te mai bucura de familie, prieteni, colegi și de ce nu, șansa ta de a mai realiza câte ceva în viață.
E foarte important să accepți una dintre terapiile de substituție a funcției renale foarte deschis, ca făcând parte din viața ta, considerând această terapie un aliat de nădejde în combaterea tuturor complicațiilor ce le aduce insuficiența renală cronică cu sine.
În cele ce urmează vei găsi informațiile de bază cu privire la:
Terapiile de substituție a funcție renale;
Accesul vascular pentru dializă;
Nutriție și medicație;
Drepturile pacientului dializat;
Echipa ta de susținere.
Ce este hemodializa? Există alternative?
Atunci când rinichii nu mai funcționează corespunzător, apare o suferință a întregului organism, care se numește insuficiență renală. În această situație, conform Ghidului pacientului dializat, întocmit de echipa NephroCare, medicul recomandă o modalitate de înlocuire a funcțiilor renale: hemodializă, dializă peritoneală, transplantul renal. În continuare sunt descrise pe larg ce presupune fiecare metodă:
Hemodializa- este o metodă de tratament care se realizează în centrul de dializă, de către personal medical specializat. Ședința de dializă durează în medie 4h – 4.30h și se efectuează într-un ritm de trei ori pe săptămână și cu ajutorul unui aparat de hemodializă. Pe parcursul efectuării tratamentului sângele trece printr-un sistem special care elimină apa în exces și toxinele, astfel încât la finalul tratamentului acesta este curățat aproape complet. În tot acest timp se poate citi, scrie, discuta, urmări emisiuni TV sau dormi.
Dializa peritoneală- este o metodă de tratament pe care pacientul o poate realiza la domiciliul său, după ce a învățat în spital cum să efectueze tehnica. Procedura în sine constă în introducerea unei soluții speciale în cavitatea peritoneală, prin intermediul unui cateter peritoneal și care are rolul de a îndepărta toxinele, electroliții și apa în exces. La un interval de 6-8 ore această soluție va trebui scoasă și înlocuită cu una proaspătă, astfel încât permanent să se asigure eliminarea produșilor anterior amintiți.
Transplantul renal- constă în introducerea în corpul bolnavului, printr-o intervenție chirurgicală, a unui rinichi normal, prelevat de la o altă persoană, care înlocuiește activitatea rinichilor bolnavi. După efectuarea transplantului este necesar un tratament cu imunosupresoare, care să impiedice respingerea rinichiului transplantat prin reducerea la minim a imunității organismului.
Accesul vascular în hemodializă
Accesul vascular face posibilă realizarea dializei. Există două tipuri de acces vascular:
Acces vascular de lungă durată, precum fistula arterio-venoasă și cateter venos central de lungă durată;
Acces vascular de scurtă durată, precum cateterul venos central temporar.
Sfaturi de care trebuie să țineți cont pentru îngrijirea cateterului venos central fie că este de scurtă durată sau de lungă durată:
Clemele situate pe cele două ramuri ale cateterului să fie permanent închise;
Capacele de la capătul celor ramuri să fie bine fixate, pentru a nu permite ieșirea accidentală a sângelui, contmainarea sau pătrunderea aerului;
Bandajul de la nivelul de ieșire al cateterului să fie schimbat periodic și să fie menținut uscat;
Evitați baia în cadă sau înotul; de preferat dușul;
Trebuie să anunțați medicul dacă constatați roșeață sau prurit( mâncărime) la nivelul de ieșire al cateterului, dacă aveți febră;
Nu permiteți utilizarea cateterului în alt scop decât pentru efectuarea hemodializei.
Sfaturi de care trebuie să țineți cont pentru o bună și lungă funcționare a fistulei arterio-venoase. Revista de specialitate „Nephrocare pentru tine” descrie „ Cei trei P pentru îngrijirea fistulei” după cum urmează:
Palpează ca să simți: pulsul, duritatea, temperatura.
Privește: culoarea pielii, dacă zona e umflată( edem), dacă supurează.
Protejează: menține-o curată (spal-o cu apă și săpun îniantea fiecărei dialize), nu sta pe braț, nu ridica greutăți mari, nu căra, controlează-ți greutatea, poartă mâneci largi, nu purta brățări strânse, nu măsura tensiunea la brațul fistulei, nu permite recoltarea sângelui și administrarea intravenos sau în perfuzie pe brațul cu fistulă.
Se recomandă, de către chirurgii cardio-vasculari efectuarea unor exerciții postoperatorii pentru antebrațul cu fistulă în vederea ajutării dezvoltării fistulei arterio-venoase. Exercițiile constau în strângera în mână a unei mingi de plastic din cele de tip „antistres”, de 6 ori pe zi a câte 10 minute.
Nutriție și medicație
Hemodializa are o influență mare asupra greutății corporale. Dializa de calitate îndepărteazã mai bine substanțele toxice, restabilește apetitul, îmbunătățește tabloul sangvin și calitatea vieții. Așa cum fiecare tratament prin dializă trebuie sã fie adaptat fiecărui bolnav, la fel trebuie să fie adaptat și modul de alimentație.
Înainte de începerea dializei cu siguranță medicul v-a indicat o alimentație mai săracă în proteine, grăsimi, glucide etc. Toate aceste contraindicații în alimentație v-au slăbit organismul, de aceea o alimentație corectă e o parte importantă în procesul de hemodializă sau dializă peritoneală.
Ca o recomandare generală, regimul alimentar al pacientului hemodializat trebuie să stea sub semnul echilibrului, adică din toate câte puțin și doar ce-ți tolerează organismul.
O foarte mare atenție trebuie avută, în schimb, în ceea ce privește consumul de alimente ce conțin mult potasiu și fosfor.
Alimente ce conțin potasiu în exces:
Fructele și legumele proaspete sau produse obținute din ele: banane, kiwi, curmale, migdale, piersici uscate, pepene galben, măr uscat, prune uscate, smochine, avocado, alune, spanac, ciuperci, fasole boabe, linte, roșii în bolion, cartofi prăjiți;
Lapte și carne și derivate din acestea: lapte praf, concentrat de carne în cubulețe;
Dulciuri: ciocolata.
Alimente ce conțin fosfor în exces:
Lapte, carne și pește și derivate din acestea: brânză topită, lapte praf, cașcaval, concentrat de carne cubulețe, sardine în ulei;
Fructe, legume și cereale proaspete sau produse obținute din ele: fasole boabe, linte, migdale, fulgi de ovăz, grâu încolțit, alune, drojdie.
Un sfat foarte important de care să țineți cont în prepararea mâncărurilor ce conțin fructe și legume bogate în potasiu este acela de a le curăța și tăia, după care să le țineți în apă cel puțin jumătate de oră înainte de a prepara mâncarea din aceste fructe și/ sau legume.
Limitarea consumului de lichide reprezintă o altă recomandare importantă pentru pacientul dializat. Cantitatea de lichide admisă pe zi este de aproximativ un litru, în funcție de diureza restantă. Este recomandat ca de la o dializă la alta să nu se depășească greutatea ideală a pacientului cu mai mult de 5%.
În ce privește medicația aceasta va fi stabilită de căte medicul curant care vă va întocmi o schemă de tratament zilnică, individualizată.
IV. Drepturile pacientului dializat
Ca persoană dializată ești protejat de un pachet de legi menite să-ți promoveze drepturile tale. Acest pachet de legi îți garantează următoarele drepturi:
Dreptul la asistență socială;
Dreptul la expertiză medicală pentru evaluarea capacității de muncă;
Dreptul la evaluarea în vederea încadrării într-un grad de handicap;
Dreptul de liberă alegere a centrului de dializă, în vedera efectuării ședințelor de dializă pe perioadă nedeterminată.
V. Echipa ta de susținere
Oamenilor, în general, le este dificil să ceară ajutorul atunci când le este greu, din diferite motive: fie că nu vrem să îi împovărăm pe cei din jurul nostru, fie din cauza existenței unui orgoliu exagerat în noi sau poate pentru că uneori nu știm cum să cerem acest ajutor. Cu toate acestea, viața bolnavului cronic se poate îmbunătăți substanțial dacă în viața acestuia problemele și bucuriile îi sunt împărtășite de o echipă alcătuită din: familie, prieteni, medici, psiholog și asistent social.
E foarte important de știut și de reținut faptul că viața pe dializă este o încercare foarte grea, dar care nu trebuie înfruntată de unii singuri. Trebuie să nu uitați că nu numai dumneavoastră, pacientul, resimțiți efectele bolii cronice de rinichi. Mai sunt și persoanele din jurul dumneavoastră – familie, rude, prieteni și colegi – care sunt îngrijorați pentru dumneavoastră și pentru modul în care le va fi afectat viitorul. Aveți răbdare și încurajați-i să se informeze împreună cu dumneavoastră. Pe măsură ce aceștia capătă mai multe cunoștințe despre boală și tratamentul tău, le va fi mai ușor să discute despre situația ta, ca și pacient dializat, într-o manieră mai deschisă. Astfel, toată lumea va avea de câștigat.
Desemenea, îi poți coopta în echipa ta și pe cei suferinzi ca și tine. Prietenia cu o persoană care împarte aceleași trăiri, simptome, probleme și bucurii de zi cu zi te poate face să alungi gândul că numai ție ți se poate întâmpla ce e mai rău și astfel îți vei valorifica pe deplin calitățile de solidaritate și empatie.
Rupe bariera care simți că se creează la un moment dat între tine și personalul medical și “invită-i” și pe ei să facă parte din echipa ta de îngrijire:
Medicul nefrolog te poate ajuta, pe lângă supravegherea permanentă a stării tale de sănătate, și prin oferirea informațiilor suplimentare legate de alte aspecte ale bolii. Tot ce trebuie să faci este să-i vorbești, să-l întrebi. Dacă se întâmplă să uiți pe moment ce ai vrut să afli, e bine să-ți notazi din timp pe un carnețel întrebările pe care le ai.
Asistentele medicale, în afară de efectuarea tratamentului propriu-zis acestea îți pot oferi și un real suport în rezolvarea problemelor tale medicale sau personale.
Psihologul te poate ajuta să faci față trecerii la noul mod de viață din punct de vedere emoțional mult mai ușor. Nu ezita să îi comunici problemele personale, care vor fi păstrate confidențial.
Asistentul social, dacă nu ai unul la dispoziție în clinica unde îți efectuezi ședințele de dializă, atunci nu ezita să te interesezi de la colegii tăi de suferință unde poți găsi un asistent social. De regulă, primul punct unde îl poți găsi este la primăria de care aparții. Acesta te poate ajuta prin oferirea de informații cu aspect legislativ ce țin de drepturile tale ca și persoană cu dializă, te poate direcționa către organizații sau instituții ce oferă servicii și prestații persoanelor cu I.R.C., te poate deasemenea asista în procesul de reintegrare pe piața muncii, adecvat capacității tale fizice, sau în procesul de continuare a studiilor, și tot ce ține de asistarea ta din punct de vedere social dar și informații suplimentare legate de aspecetele medicale ce implică statutul tău ca persoană dializată.
În loc de concluzii:
Pentru toți acei pacienți care au acces la internet, în cele ce urmează vă voi recomanda niște link-uri utile de unde puteți obține informații suplimentare cu referire la viața pacientului dializat:
http://www.fmc-romania.ro/nephrocare.php
www.interhealthsystems.com
http://www.prostemcell.ro/articole-dizabilitate/drepturile-persoanelor-cu-handicap.html
http://www.medicina-interna.ro/articol.php?articol=552&lang=ro
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/Dializa–o-solutie-pentru-o-viata-normala.html
DIALIZĂ UȘOARĂ!!!
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Asistentului Social In Clinica de Nefrologie (ID: 157895)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.