Rolul asistenței sociale cu privire la individualizarea [617150]
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAȘI
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Asistență Socială
LUCRARE DE LICENȚĂ
Conducător științific:
Conf.dr. Maria Mihăilă
Absolvent: [anonimizat]
2019
UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAȘI
Facultatea de Filosofie și Științe Social -Politice
Asistență Socială
Rolul asistenței sociale cu privire la individualizarea
executării pedepsei cu închisoarea
Conducător științific:
Conf.dr. Maria Mihăilă
Absolvent: [anonimizat]
2
CUPRINS
1.Evoluția criminologiei moderne ………………………….. ………………………….. ………………………… 7
Criminalitatea ca fenomen social ………………………….. ………………………….. ………………………. 8
1.2. Modele explicative asupra criminalității ………………………….. ………………………….. …….. 12
1.2.1. Orien tarea sociologică ………………………….. ………………………….. ……………………….. 12
1.2.2. Orientarea psiho -socială ………………………….. ………………………….. …………………….. 14
1.2.3. Orientarea psiho -morală ………………………….. ………………………….. …………………….. 14
2.Elemente de agresologie și victimologie ………………………….. ………………………….. …………… 15
2.1. Relația vic timă-agresor ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 16
2.2. Riscul agresional ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 18
2.3. Conduita victimiară ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 21
2.4. Evaluarea riscului agresional și a conduitei victimiare ………………………….. ……………… 23
1. Agenții controlului social și forme de justiție socială ………………………….. …………………….. 25
2.Reacția socială și sistemul sancționator ………………………….. ………………………….. …………….. 27
2.1. Modenizarea justiției penale în România ………………………….. ………………………….. ……. 30
2.2. Răspunderea penală și clasificarea sancțiunilor de drept penal ………………………….. ….. 31
3. Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate ………………. 33
3.1 Obiective, misiune, principii ………………………….. ………………………….. …………………….. 34
3.2. Planificarea exec utării pedepsei cu închisoarea ………………………….. ……………………….. 36
1. Cadrul instituțional al cercetării ………………………….. ………………………….. ……………………… 40
1.1. Scurt istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 40
1.2. Structura organizatorică a Administrației Naționale a Penitenciarelor …………………….. 41
1.3. Descrierea compartimentului de Asistență Psihosocială ………………………….. …………… 42
2. Aspecte metodologice ale cercetării ………………………….. ………………………….. ………………… 43
2.1. Ipoteza cadru și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ………… 43
2.1.1. Tehnici și instrumente de cercetare ………………………….. ………………………….. ……… 44
2.2. Metoda studiului de caz ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 46
3
3. Etapele managementului de caz din perspectiva pregătirii pentru liberare și asistenței post
penale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 47
3.1. Prezentarea generală a cazului ………………………….. ………………………….. ………………….. 47
3.2. Contactul cu familia și membrii acesteia ………………………….. ………………………….. ……. 48
3.3. Evoluția situației școlare și educaționale ………………………….. ………………………….. ……. 51
3.4. Forma profesională și implicarea în activitățile practice ………………………….. …………… 51
3.5. Componenta culturală cu valențe spiritual -religioase în individualizarea pedepsei …… 52
3.6. Starea de sănătate și vulnerabi litatea psihosocială ………………………….. ……………………. 52
4. Pregătirea pentru liberare din perspectiva programului „Reducerii Riscului de Recidivă
după închisoare” ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 53
4.1. Etapa administrativă și înscrierea ………………………….. ………………………….. ……………… 53
4.2. Modulul de ba ză Reducerea Riscului de Recidivă ( R.R.R.) ………………………….. ……… 54
4.2.1. Introducere și evaluare – Sesiunea de lucru numărul 1 ………………………….. ………… 54
4.2.2. Evaluarea problemelor specifice – Sesiune de lucru cu grupul numărul 2 …………… 55
4.2.3. Stabilirea obiectivelor de acțiune socială – Sesiunea numărul 3 ………………………… 56
4.2.4. Planuri individuale de acțiune conform criteriilor S.M.A.R.T. – Sesiunea numărul 4
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 56
4.2.5. Prevenirea recidivei infracționale – Sesiunea numărul 5 ………………………….. …….. 57
4.2.6. „Piața” sau conectarea „cap italului personal” la „capitalul social” – Sesiunea
numărul 6 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 57
4.3. Modulele opționale asociate riscului de recidivă infracțională ………………………….. …… 58
5. Managementul de caz din perspectiva asistenței post -penale ………………………….. ………….. 59
1. Argumentare proiect ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 60
2. Organigramă proiect ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 61
3. Grupul țintă – descrierea beneficiarilor asistenței post -penale ………………………….. ………….. 62
4. Obiective de implementare și obiective de impact ………………………….. …………………………. 63
5. Tipuri de activități ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 66
6. Rezultate anticipate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 66
4
Concluzii finale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 67
Referințe bibliografice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 69
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 74
Anexa 1. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 75
Anexa 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 76
Anexa 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 77
Anexa 4 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 78
Anexa 5 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 79
Anexa 6 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 80
5
Argumentare
Lucrarea „Rolul asistenței sociale cu privire la individualizarea executării
pedepsei cu închisoarea” a luat naștere din dorința de cunoaștere a ceea ce înseamnă
executarea pedepsei cu închisoarea, de a afla rolul asistenței sociale în acest domeniu și care
sunt lucrurile care trebuiesc îmbunătățite sau schimbate.
Lucrarea de față își propune în principal să contribuie la dezvoltarea instituțională a
sistemului penitenciar din perspectiva psihosocială, printr -o abordare comprehensivă a
asistenței pre -eliberare cu asistența post-penală.
Din punct de vedere obiectiv, motivația alegerii acestei teme a fost faptul că media
prezintă anumite informații ușor distorsionate și convinge societatea că persoanele private de
libertate sunt inumane și că nu se poate face nimic în acest sens. Oamenii s unt reticienți când
aud cuvântul deținut sau pușcăriaș sau oricare din denumirile care i se atribuie unei persoane
care a săvârșit o infracționalitate.În zilele noastre, se promovează foarte mult ideea de
infractor, criminal, tocmai de a se produce o ruptu ră între oameni. Urmărind diferite reportaje
și știri prezentate, mi -au stârnit curiozitatea și am dorit să cercetez acest domeniu, să aflu ce
se întâmplă de fapt.
Din punct de vedere subiectiv, alegerea acestei teme a izvorât din curiozitate și din
dorinț a de a mă implica în tot ce ține de activități în acest domeniu. Am început prin a aplica
la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, București în perioada 2013 -2016 , la arma
Penitenciar, din dorința de a ajuta oameni care au avut o rătăcire la un moment dat, însă
lucrurile au luat o altă întorsătură, și anume, Asistența Socială.
Curiozitatea mea nu s -a stins, ba mai mult, s -a intensificat, iar dorința de a afla fiecare lucru
din acest domeniu a fost din ce în ce mai mare.Așa am început să fac voluntariat la
Penitenciarul din Iași, activând în Asociația Studenților Creștini -Ortodocși Români , filiala
Iași, în cadrul proiectului Metanoia , unde am desfășurat diverse activități cu persoanele
private de libertate din toate regimurile de detenție, cu vârste cupri nse între 18 și 45 de ani,
precum: consiliere de grup/individuală, dezbateri, jocuri de intercunoaștere și dezvoltare
personală. Faptul că am lucrat cu persoanele private de libertate timp de 3 ani, m -a făcut să nu
mai etichetez oamenii după faptele lor, s ă fiu mai empatică, să ajut, să ascult și să fiu cu
adevărat un viitor asistent social care înțelege și are motivație de a lucra cu această categorie
de beneficiari, o categorie care este foarte vulnerabilă din punctul meu de vedere.
6
Implicarea în activitățile de voluntariat, dar și participarea la diverse conferințe și întâlniri
realizate de Penitenciarul Iași, mi -au dat posibilitatea să cunosc specialiști cu care am
interacționat ajutându -mă în culegerea de informații relevante pentr u a putea realiza această
lucrare.
Lucrarea de față, se concentrează pe legătura dintre „capitalul personal” și capitalul
social, adică, puntea de legătură dintre persoana privată de libertate și societate. Datorită
factorilor externi, cât și a celor int erni, persoanele private de libertate care urmează să fie
liberate întâmpină dificultăți în reintegrare și riscă să comită noi infracțiuni doar pentru că
mediul nu a fost unul oportun pentru a se adapta, preferând mediul carceral ca „libertate”.
Conform st atisticilor date de Administrația Națională a Penitenciarelor, rata de recidivă este
de 60 -70 % ceea ce înseamnă faptul că undeva se produce o ruptură, iar persoanele care aleg
să recidiveze sunt „obligate” de circumstanțe nefavorabile și lipsa unei colabo rări eficiente
între instituții, să comită noi infracțiuni. Din nefericire, resursele umane pe partea de asistență
psihosocială penitenciară sunt insuficiente și nu se face față cererilor.
Prin lucrarea de licență, doresc să demonstrez faptul că, se poate scădea rata
recidividății prin colaborarea instituțiilor în vederea reintegrării persoanelor private de
libertate care urmează să fie liberate, printr -o individualizare a executării pedepsei cu
închisoarea, prin introducerea modulului de bază Reducerea Ri scului de Recidivă , a
modelelor opționale, prin întocmirea unui plan comunitar care vine în sprijinul consilierilor
de probațiune.
7
CAPITOLUL I: ASPECTE CRIMINOLOGICE REFERITOARE LA
INFRACȚIONALITATEA VIOLENTĂ
1.Evoluția criminologiei moderne
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupați de observarea și studierea
„genezei și a esenței fenomenului criminal” conturându -se ceea ce literatura de specialitate
numește curente de gândire criminologică 1care a generat tot atâtea soluții ș i concluzii. 2
Termenul de criminologie a fost folosit pentru prima dată de antropologul francez Paul
Topinard (1879). În sens propriu, brut, criminologia s -ar defini ca fiind știința despre crimă,
însă această abordare ar diminua considerabil interesul pentru criminal, victimă sau reacția
socială asupra fenomenului criminal. Criminologia ar putea fi definită ca fiind știința care se
preocupă cu infracționalitatea în general, precum și găsirea mijloacelor de a înlătura cauzele
acesteia. Putem diferenția c riminologia de alte științe dat fiind faptul că aceasta este singura
știință care abordează fenomenul infracțional sub toate aspectele.
Încă din cele mai vechi timpuri, societatea a dus o luptă continuă împotriva celui mai
mare flagel al tuturor timpurilo r, și anume, criminalitatea. În această luptă, omenirea a avut
atât succese, cât și înfrângeri. În anumite perioade istorice, omenirea a cunoscut și momente
de stopare a criminalității, când oamenii nu mai aveau frică de criminali, se deplasau liber și
nu mai erau nevoiți să -și păzească bunurile. Însă toate acestea au fost pentru scurt timp, de
regulă existând unele zone ale țării unde crima și criminalul erau inexistenți, de regulă în
centrele religioase.
Interesant de precizat este faptul că, nici unui stat, nici unui sistem social, nu i -a reușit
niciodată să se desprindă total de fenomenul criminalității. Ba mai mult, în anumite perioade
istorice, acest fenomen era privit ca fiind esențial și obligatoriu în dezvoltarea socială.
Așadar, criminologia par e să aibă origini îndepărtate la fel ca celelalte științe sociale,
deoarece, criminalitatea ca fenomen social, a apărut odată cu omenirea: „Acolo unde nu există
norme și morală, nu există nici crime”.3
1 Termenul de „criminologie” era folosit ca un termen generic pentru toate „științele criminale”; crimen (lat.) –
crimă ( faptă penală, infracțiune); logos (gr.)- cuvânt, idee, teorie, știință.
2 SANDU, Maria, Reacția socială împotriva criminalității – Supravegherea și asistența postpenală, Editura Pro
Universitaria, București, 2017
3 Kinberg O., Basic Problems of Criminology, Copenhagen, a.1935, p.13, citat de D.Szabo, Criminologie,
P.U.M., Montreal, a.1967, p.2.
8
Criminalitatea ca fenomen social
Nu se poate susține că infracționalitatea în evoluția societății omenești a atins proporții
îngrijorătoare, dar în timp, ea a devenit un fenomen social. De ce anumiți oameni preferă
să se situeze în afara legii? De ce își aleg un mod de viață diferit de cel al oamenil or
integrați social? De ce își fac un mod de viață din comiterea de infraciuni, confundând
binele cu răul? La toate aceste întrebări criminología, ca știință, este chemată să
răspundă.4
Evident este faptul că amploarea fenomenului criminal nu a fost același în diferitele
perioade istorice ale societății omenești.
În antichitate și în comuna primitivă, absența instrucției indivizilor, cât și lipsa
tentațiilor materiale, un puteau crea infractori în sistemul acelor perioade. Odată cu
apariția s tatului, acțiunile instinctuale de a obține ceva, se amplifică și ia o cu total altă
formă.
Analizând mecanismul apariției statului, J.J.Rousseau a ajuns la concluzia că, odată cu
apariția statului, apare și termenul de proprietate privată ceea ce genereaz ă o inegalitate
economică, deoarece un individ, având ceva în plus față de ceilalți, este mai bogat.
Această inegalitate economică duce la inegalitate socială pentru că individul care este mai
stabil economic, bogat, dorește să dețină controlul. Evoluția s ocietății și apariția vieții
politice aduce în prim plan noi infracțiuni cu carácter politic, asasinarea unor conducători
cu scopul de a transfera puterea către alții,pe lângă únele fapte care devin obișnuite, cum
ar fi furturile și tâlhăriile.
Evul Mediu dă o altă nuanță fenomenului infracțional deoarece influența și forța Bisericii
cresc foarte mult, aceasta luând în mâinile sale atât instruirea indivizilor, cât și
sancționarea lor pentru fapte cae erau considerate a fi crime. Crimele vizau lezarea
autori tății Bisericii deoarece influența acesteia s -a răspândit în cea mai mare parte a
Europei.
Odată cu apariția burgheziei, iau naștere noi fapte antisociale pe baze economice,
legate de indistrializare, urbanizare, migrarea populației către alte orași și ap ariția noilor
locuri de muncă.
4 OPREAN, Horea, Criminologie , Editura Servo -Sat, Arad, 1996
9
Analizând pe scurt perioadele istorice și fenomenul criminalității, constatăm faptul că
permanent societatea a fost însoțită de criminalitate și este posibil ca aceasta să îi stea
mereu alături.
Criminologia este știința care analizează acest fenomen, aducând argumente și
propunând metode cât mai adecvate pentru a lupta, a combate sau chiar să extirpe. De
remarcat este faptul că mai marii gânditori ai timpurilor au legat criminalitatea de
societate și au căutat explicații cu privire la mecanismul de apariție și evoluție, ajutându –
se și de celelalte științe. Practic, dezvoltarea științelor s -a condiționat reciproc, iar
criminologia nu poate fi separată de sociologie, filosofie, medicină sau de sistemul
medical.
O abordare a criminologiei ca știință a „fenomenului criminal”, ca fiind un fenomen
uman și social, excluzând faptul că ar fi o simplă abstracție juridică, include în domeniul
de cercetare, atât o „realitate individuală” – crima, criminalul și victima – , cât și o
„realitate colectivă” – criminalitatea . Prin urmare, criminologia a fost definită pe rând sau
concomitent ca:
știința despre criminal ( Enrico Ferii5, Etienne de Greff6);
știința despre crimă ( Emile Durkheim)7, „discursul cu privire la crimă”, știința
crimei ( R.Vouin, J.Leaute 1 956)8;
știința despre dinamica actului criminal ( Maurice Cusson9), teorie centrată pe
procesele și mecanismele „trecerii la act” care va pune baza „criminologiei
dinamice” și a utilizării metodelor calitative, în opoziție cu „criminol ogia
etiologică” a anilor `50 care utlilizează preponderent metode cantitative 10
știința despre fenomenul criminalității ( J.M. van Bemelem 1942; Jean Pinatel11
1987; Narcis Giurgiu 1992);
știința asupra criminalității ca fenomen social;
știința despre victimă sau victimologia 12
5 Enrico Ferii. 1905/1914. La sociologie Criminelle, 2 edition (1914). Paris: Librairie Felix Alcan, 640 pp.
6 Etienne De Greeff. 1946. Introduction a la criminologie. Bruxelles: Joseph Vandenplas, Libraire Editeur, 2
edition, 415 pp.
7 Emile Durkheim. 1956. Les regles de la methode sociologique. Paris: Ed.P.U.F.
8 Vouin, R.și Leaute, J.1956. Droit penal et criminologie . Press Universitair es De France.
9 Maurice Cusson. 1998. Criminologie actuelle. Paris: Les Presses Universitaires de France. Premiere
edition.Collection: Sociologies, 254 pp.
10 Sandu, Maria. Reacția socială împotriva criminalității – Supraveghere și asistența post -penală , Editura Pro
Universitaria, București, 2017, pp.14 -16
11 Jean Pinatel, 1987. Le phenomene criminel, Paris: MA Editions.
10
Criminalitatea ca fenomen social este incl usă în domeniul de cercetare al criminologiei
și desemnează ansamblul faptelor penale săvârșite într -un spațiu și într -o perioadă de timp
determinate.
Între multiplele clasificări pe car e le are criminalitatea, una foarte importantă este clasificarea
obiectivă deoarece se referă la categorii de criminalitate general valabile.
Clasificarea obiectivă are în vedere existența unor grade de cunoaștere a faptelor
penale de către organele de justiție, de unde distingem următoarele: criminalitate reală,
criminalitate aparentă și criminalitate legală.
a) Criminalitatea reală se referă la totalitatea faptelor penale comise efectiv, chiar
dacă ele sunt cunoscute sau nu de către organele de justiție penală.
b) Criminalitatea aparentă (relevată) se referă la toatalitatea faptelor cu origine
penală cunoscute de către organele de jus tiție.
Între criminalitatea reală și aceea aparentă, sub raport numeric, există o diferență
foarte mare, numită cifra neagră a criminalității (C. N.).13
c) Criminalitatea legală ( sau judecată) se referă la faptele penale pentru care s -a
pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare.
Expresia „fenomen criminal” este foarte des întâlnită, dar sensul ei se diferențiază în
raport de conținutul mai restrâns sau mai larg care i se atribuie. Uneori fenomenul criminal
este privit ca fiind doar o abstracție juridică.
Părerile în acest sens, al definirii fenomenului criminal, sunt împărțite , unii
criminologi dând un sens foarte larg acestei expresii. Aceștia din urmă, consideră că în
conținutul definirii acestui fenomen ar trebui să se regăsească:normele penale promulga te,
violarea acestora, cât și reacțiile sociale: represive și consecutive.
Fenomenul criminal reprezintă cu certitudine o realitate umană și socială, și un doar o
simplă abstracție juridică.14
12 Amza, Tudor. Criminologie.Tratat de teorie și politică criminologică ., Editura Lumina Lex, București, 2002,
pp.26
13 Iacobuță, Alecu Ioan (coord.). Criminologie. Curs universitar , Editura Venus, Iași, 2007,pp.
11
Pentru a stabili ce anume intră în conținutul fenomenului social trebuie să avem în
vedere, pe de o parte, aspectul individual, ceea ce presupune atât fapta în sine ( termenul de
crimă ), cât și factorul uman care aparține acesteia ( criminalul), iar pe de altă parte, este
necesar să avem în vedere aspectul colectiv al f enomenului ( criminalitatea).
Una din primele definiții îi aparține lui Emile Durkheim care definește crima ca fiind orice act
pedepsit, devenind obiectul unei științe speciale, criminologia.
Dicționarul de neologisme editat de Academia Română ediția IIIa 1978, aduce definiția crimei
ca fiind „violare a legii penale”, iar criminalitatea ca fiind totalitatea crimelor comise într -o
perioadă, într -un anumit teritoriu”.
Termenul de crimă are mai multe înțelesuri , ceea ce duce la o confuzie în anumite
situații, atât în privința sensului propriu, cât și în legătură cu alte elemente ale acesteia, cum ar
fi criminologie sau criminolog. Așadar, se desting trei posibile înțelesuri ale termenului de
crimă: sensul propriu, comun; sensul propriu și sensul criminologic.15
Conform Noului Cod Penal , crima în sens propriu, comun, este o infracțiune intenționată
împotriva vieții persoanei , fie că este vorba de omor ( art.188), omor calificat (art.189),
ucidere la cererea victimei ( art.190) sau determinarea sau înlesnirea sinuciderii ( art.191). Tot
în Noul Cod Penal, se regăsește aceeași denumire folosită de multe ori în cazul unor
infracțiuni care au o altă încadrare juridică principală, dar care rezultat moartea unei persoane:
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (ar t.195), uciderea nou -născutului săvărșită de către
mamă [ art.200, alin.(1) ], violul urmat de moartea victimei [art.218 alin. (4) ], tâlhăria sau
pirateria urmată de moartea victimei [art.236 ].16
În sens penal, crima reprezintă o infracțiune gravă care at rage pedepse diferite și
proceduri speciale în raport cu celelalte infracțiuni. Acest sens este dat de împărțirea
infracțiunii în: crime, delicte și contravenții.
14 „Fără îndoială, fenomenul criminal nu apare și nu există decât dacă există o societate și pentru că există o
societate. Dar nu societatea este cea care îl produce. La originea lui există totdeauna acțiunea unei persoane,
ființe umană și socială, revoltată împotriva societății al cărei membru este. Din acest punct de vedere el
reprezintă o realitate umană și socială” ( G.Stefani, G. Levasseur, B.Bouloc, op.cit.,p.9).
15 Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Gabriel; Tănăsescu, Camil. Metacriminologie, Ediția 2 , Editura C.H.Beck,
București, 2010,pp.120
16 Iancu, Ștefan. Elemente de drept penal.Partea generală și partea specială: cu referire la dispozițiile noului
Cod Penal, Editura Era,București, 2010.
12
Delictul reprezintă fapta antisocială săvârșită în societate. În această categorie intră
infracțiuni „obișnuite” cum ar fi: furt, înșelăciune,vătămare corporală, fals etc. În categoria
contravențiilor intră încălcările normelor de conviețuire socială, ale reglementărilor privind
circulația ru tieră, ale unor dispoziții fiscale, etc.
Așadar, putem afirma că termenul de crimă, în limbaj penal, o include pe cea utilizată
în limbajul comun, dar , care conține și alte fapte penale grave. În ceea ce privește sensul
criminologic, noțiunea de crimă are o paletă largă de accepțiuni, referindu -se în general la
infracțiune.
1.2. Model e explicative asupra criminalității
1.2.1. Orientarea sociologică
Abordarea psihosociologică este cea mai variată și bogată în concepții și teorii cu
privire la cauzele actului criminal. Punctul comun ale acestor teorii este încercarea de a
explica actul de delincvență al criminalului prin „social”17.
O teorie care a declanșat amploarea acestui fenomen, a fost inspirată din curentul
ecologic promovat de Școala de la Chicago . Practic, relația dintre om și natură este
examinată prin relația dintre aceștia, din spațiul ecologic. Ceea ce se urmărea prin acest
curent a fost indentificarea echilibrului sau dezechilibrului, dorindu -se să se evidențieze
anumite corelații într e delincvență și unele perturbări care apar în anumite zone ale
orașului denumite deteriorare morală. După analizarea zonelor, s -a ajuns la conlcuzia
formării conceptului de zonă criminogenă .
O altă teorie care asociază personalitatea individului la cultu ra în care acesta se
dezvoltă este teoria asociațiilor diferențiate18. Conform acestei teorii, comportamentul
delincvent este unul învățat ca oricare alt comportament prin contactul cu alte persoane.
Practic, individul apreciază favorabil comportamentul delincvent al altor persoane și se
izolează de cei care îl condamnă. Shutherland evidențiază faptul că există mai multe tipuri
de asociații dif erențiale care pot varia în funcție de frecvență, prioritate, durată sau
intensitate.
17 Voicu, Costică; Ungureanu, Georgeta. Studii de criminologie și victimologie , Editura Pro Universitaria,
București, 2008.
18 Iacobuță, Alecu Ioan (coord.). Criminologie. Curs universitar , Editura Venus, Iași, 2007,pp.107 -108.
13
Teoria conflictelor de culturi este una din teoriile care caută să afle răspunsul la întrebare.
Aceasta se definește ca fiind un ansamblu de idei, instituții și produse a le muncii care,
aplicată la grupuri determinate de indivizi, se poate vorbi despre regiuni culturale, tipuri
de cultură, despre cultură națională. Așadar, indiferent de caracteristicile populației,
aceasta mereu va avea o cultură, care include tradiții, ob iceiuri, comportamente, valori,
reguli.19
Prin conflict cultural se înțelege lupta dintre valorile morale și cele care se află în
dezacord. Fiecare grup are regulile lui, norme de conduită care se impun a fi respectate.
Diferențele etnice, sociale, de vârs tă, religioase și chiar profesionale naște diferențe de
reguli și valori morale astfel încât apar situații în care indivizii se supun unei reguli ale
grupului din care fac parte, dar încalcă alte reguli care aparțin altui grup cu care intră în
contact.
Teoria conflictelor de culturi nu oferă însă o explicație completă a fenomenului criminal,
ci doar una parțială. Cert este că există o influență asupra criminalității din această
perspectivă a teoriei.
O altă teorie care a încercat elucidarea acestui fenomen este teoria anomiei . Această
teorie îi aparține lui Robert K. Merton, sociolog american, care pornește de la conceptul
de anomie să definească și să aducă o altă viziune asupra fenomenului criminal. Acesta
pornește de la concepția durkheimiană cu unele co respondențe în teoria „conflictelor de
cultură” a lui Stellin.20
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, termenul de anomie reprezintă
absența normelor sau valorilor sociale la nivelul individului sau al unei societăți, fiind
prezentă dezorganiza rea, dezordinea.21
S-a constatat că această teorie este una inspirațională pentru cercetători, aducând o altă
perspectivă, însă s -a constatat că această teorie pare limitată din punct de vedere
geografic. După ample cercetări în lumea științifică, care a devenit foarte interesată de
această teorie ,s -a evidențiat existența unei legături directe dintre tendința spre delincvență
la unii minori și anomia familei din care face parte.
19 Zamfirescu Spirea, Neculai. Criminologie. Teorii fundamentale și cercetarea aplicativă, Man ual pentru IFR -ID,
Editura Pro Universitaria,București, 2012, pp.33.
20 Durnescu, Ioan. Asistența socială în penitenciar , Editura Polirom, Iași, 2009, pp.53 -55
21 Iacobuță, Alecu Ioan (coord.). Criminologie. Curs universitar , Editura Venus, Iași, 2007,pp.105 -106
14
1.2.2. Orientarea psiho -socială
Analizând orientarea psihosocială a fenomen ului criminogen, teoriile psihosociale
încearcă să răspundă la întrebarea: de ce viața socială îi determină pe unii indivizi să comită
fapte penale?
Una dintre cele mai importante torii când vine vorba despre acest fenomen, este teoria
angajamentului , care aparține sociologului Howard S. Becker. Acesta este de părere că
devianța, și în final delincvența reprezintă o creație a structurilor sociale, care „etichetează”
individul ca fiind un delincvent.
Teoria angajamentului inversează întrebarea clasică și pune mai mult accentul pe a afla
„de ce unii indivizi respectă legea”.
Individul respectă legea penală pentru a nu pierde avantajele pe care le presupune viața
socială în care este „angajat”. 22Așadar, un individ care nu are nimic de pierdut, care nu este
suficient de „angajat” în societatea din care face parte, va comite o infracțiune, este liber să se
supună propriilor impulsuri, fără a ține cont de reputație.
În concluzie, în opinia lui Becker, un individ comite o faptă penală din două mari motive:
primu l ar fi că nu este suficient de integrat, deci, nu are nimic de pierdut, iar al doilea motiv ar
fi găsirea de scuze sau justificări pentru actele sale ilegale.
1.2.3. Orientarea psiho -morală
Teoriile care fac parte din această orientare, încearcă să explice mentalitatea
criminalului , respectiv mecanismele de formare și trăsăturile specifice care o diferențiază
de cea a noncriminalului.
Orientarea psihomorală se împarte în două categorii și an ume: teorii psihomorale de
orientare psihanalitică și, respectiv, teorii psihomorale autonome.
Teoriile psihomorale de orientarea psihanalitică sunt: teoria criminalului nevrotic și teoria
personalității antisociale, iar cele autonome sunt: teoria instinc telor și teoria personalității
criminale.
22 Voicu, Costică; Ungureanu, Georgeta. Studii de criminologie și victimologie , Editura Pro Universitaria,
București, 2008,pp.91 -94.
15
Teoria personalității antisociale are la bază constatările lui Freud cu privire la
„evenimentele din prima copilărie”. În această teorie se pune accentul pe faptul că, dacă
mediul familial este unul criminal, copi lul va avea toate șansele să imite sau să urmeze
aceste comportamente. Practic, copilăria este cea care pune amprenta pe viața unui
individ, învățând de la părinți anumite comportamente; formarea unei personalități
antisociale. Lipsa de afectivitate din p artea familiei poate duce la un comportament
criminal, devenind un important factor criminogen.
Teoria instinctelor aduce la lumină ideea că, personalitatea umană este determinată în
general de instincte.
Teoria personalității criminale a fost concepută de către Jean Pinatel, criminolog
francez, care a subliniat noțiunea de personalitate criminală ca nefiind una de grupare a
oamenilor pe categorii: buni sau răi pentru că nu există o diferență de natură între oameni
cu privire la actul cr iminal. Inițial, această teorie a fost concepută pentru a explica
fenomenul criminal individual însă a fost extinsă cu privire la criminalitate. De menționat
este ca nucleul central al personalității criminale care comandă săvârșirea actelor de natură
criminală are cateva componente și anume: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și
indiferența afectivă.
2.Elemente de agresologie și victimologie
Începutul „epocii agresionale în viața individului” rămâne un domeniu rezervat strict
ipotezelor. De exemplu, fizicianul Stephen W.Hawking consideră că agresivitatea este
rezultatul selecției naturale din timpul locuirii în peșteri sau mai înainte de aceasta, instinctul
agresional pare a fi transmis prin ADN.23 Se consideră că, încă din timpuri foarte îndepărtate,
oamenii și -au pus întrebarea cu privire la cauzele care duc spre acte criminale, în special cele
care sunt săvârșite cu violență dând contur dive rselor teorii explicative care oferă amploare
criminologiei, dar și agresologiei alături de victimologie, fiind ramuri distincte ale acesteia.
Agresologia studiază studiază cauzele și modalitățile prin care se produce actul agresional
de la momentul conceperii, exercitării și suportării consecințelor atât morale, cât și fizice.
Agresivitatea poate fi considerată o caracteristică a formelor de comportament care sunt
îndreptate într -un sens distructiv, cu scopul de a produce daune, fie de natură materială, cât și
moral -psihice sau chiar mixte. Agresiunea devine un act voluntar prin care individul -agresor
23 Tănăsescu, Iancu. Criminologie.Agresologie.Victimologie.Detentologie. , Editura All Beck, București, 2003,
p.48.
16
renunță la rezolvarea rațională a „conflictului”, la conceptele juridice, la influențele educative,
fiind o abatere24 de la regula socială și o „sinteză” a înzestrării biologice proprii fiecărui
individ.
Corelativ apare termenul de victimologie care accentuează bazel e științifice ale
criminologiei. Victimologia reprezintă un curent în criminologie care își propune să analizeze
rolul victimei în geneza și generarea infracțiunii, dar și limitele în care activitatea acesteia a
contribuit la săvârșirea faptului deviant, a ntisocial. Așadar, obiectul de studiu al
victimologiei, îl constituie victima.
2.1. Relația victimă -agresor
Un tip particular de agresivitate este reprezentat de violența în familie , care îmbracă forme
de manifestare dintre cele mai diverse, raportat la contextul socio -juridic și cultural –
educațional. (Sandu, 2017) . Violența este la bază o problemă psihosocială ca rezultat al
interacțiunii mediului cu ereditatea.
Conform Consiliului Europ ei violența în familie „reprezintă orice act sau omisiune comisă în
interiorul familiei de către unii dintre membrii acesteia, care aduce atingere vieții, integrității
corporale și psihologice sau libertății altui membru al aceleași familii sau vatămă în m od
serios dezvoltarea personalității lui”.
Întrucât studiul victimei a început mai târziu și nu este bine delimitat, nici termenul de
victimă nu are o definiție precisă, caracteristică. Termenul de victimologie derivă din
latinescul victima și grecescul logos care înseamnă studiul victimei.
În sens restrâns, victimă este considerată o persoană care suferă de pe urma unui agent
victimizator, care poate fi o persoană sau un factor natural.
„În sens larg, atât victima, cât și agentul victimizator pot fi mai multe persoane, grupuri,
organizații sau societăți ”.25
Mulți cercetători care s -au ocupat cu studiul victimei sunt de părere că nu orice persoană care
suferă de pe urma unei acțiuni este în mod obligatoriu și victimă. Spre exemplu, un individ
care intenteaz ă un fapt criminal nu poate fi considerat ca fiind o victimă, chiar dacă și acesta a
24 Conceptul de „agresivitate” derivă din „agressio”(lat.) care înseamnă „ a ataca”.
25 Iacobuță, Alecu Ioan (coord.). Criminologie. Curs universitar , Editura Venus, Iași, 2007, p.56
17
avut de suferit de pe urma acțiunii declanșate. Cu toate acestea, este dificil să se definească
termenul de victimă în momentul în care rolul de infractor și victimă se s chimbă, în condițiile
în care, cel care declanșează conflictul împotriva victimei, să devină victimă, dacă cel
provocat acționează și îl ucide pe agresor.
Analizând noțiunea de victimă , este foarte important de avut în vedere și latura
psihologică a celor doi protagoniști: făptuitorul și victima. Un aspect relevant este cunoașterea
interrelației dintre victimă și agresor. Prin victimă este necesar să se înțeleagă doar o ființă
umană cu precizarea că victima este persoana care nu și -a asumat riscul conștien t, dar ajunge
să fie jertfă în urma unei acțiuni sau inacțiuni de tip criminal. Câteva exemple care
evidențiază acest aspect, este cazul polițiștilor sau a cadrelor militare care sunt vătămați în
timpul îndeplinirii unei misiuni; în cazul inițiatorului acț iunii criminale care își pierde viața;
infractorul care își pierde viața în cazul legitimii apărări. Toți cei din exemplele prezentate nu
sunt considerate a fi victime.
Analizând Codul Penal, cât și Codul de Procedură Penală, se remarcă faptul că, accentul
se pune pe făptuitor și aproape deloc pe victime, care au suportat urmările infracțiunilor, mai
ales în cazul celor comise cu violență (omor, lovituri cauzatoare de moarte, viol, tâlhărie).
Însă, cu toate acestea, analiza și cunoșterea locului pe care îl are victima în ansamblul
infracțional este esențial pentru realizarea unei imagini realiste asupra fenomenului
infracțional, cât și la o aplicare corectă și rapidă a legii în cazul săvârșirii de infracțiuni.
Victima poate fi clasificată pe anumite criterii, cum ar fi categoria de infracționalitate,
unde una sau mai multe persoane sunt victimizate. Se pot diferenția: victime ale infracțiunii
de omor, victime ale infracțiunii de tâlhărie, victime ale infracțiunii de vă tămare corporală,
victime ale infracțiunii de viol, victime ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte,
victime ale infracțiunii de furt etc.
Cele mai multe clasificări iau în atenție gradul de implicare și de responsabilitate al
victimelor în comit erea infracțiunii. Astfel, în 1956, Mendelsohn diferențiază următoarele
categorii:
Complet inocent;
Având o vinovăție minoră;
La fel de vinovat ca și infractorul;
Mai vinovat ca și infractorul;
18
Cel mai vinovat, responsabilitate totală în comiterea infracți unii;
Simultant sau confabulator . 26
Relația interpersonală agresor -victimă s-a dovedit a fi una complexă. Potrivit lui Von
Henting, victima poarta, în mod direct sau indirect, vina pentru desfășurarea acțiunii
infracționale. Pe fondul acestei teorii, a apărut și conceptul de „potențial de receptivitate
victimială”, care a fost p ropus de către B.Mendellshon în anul 1956. Acest concept semnifică
gradul de vulnerabilitate de natură victimială a unui individ, fiind condiționat de mai mulți
factori cum ar fi: vârsta, sexul, pregătire socio -culturală, caracteristici psiho -comportamenta le.
2.2. Riscul agresional
Actul agresional reprezintă un act de violență acțională sau verbală, pe neașteptate sau
premeditat, săvărșit cu intenție sau din culpă care duc la producerea de prejudicii sociale sau
individuale. Agresiunea este definită ca fii nd un act voluntar prin care agresorul renunță la
metodele de rezolvare rațională a conflictelor și nu ține cont de normele sociale, de
consecințe.
Din perspectivă etimologică, agresivitatea individului are câteva abordări de natură bio –
psiho -socio -cultura lă, și anume:
a) Determinările generale socio -umane – s-a constatat faptul că agresivitatea își are
originea din cele mai vechi timpuri, chiar din primitiv până în zilele noastre, conform
acestei concepții, s -a ajuns la concluzia că agresivitatea s -a adaptat fiecărei epoci,
diferențindu -se prin numărul de victime și agresori, instinctul agresiv avându -și
originiile din „sufletul primar”.
b) Determinările individuale bio -psiho -patologice sunt conturate prin monoagresivitate
sau experiența individuală, personală c are aspiră la o viabilitate fără limite aproape
pentru fiecare caz:
Dominația agresională – agresorul are o realitate subiectivă, iar faptul individual
va fi ridicat la rang de lege individuală;
Spiritul agresional și cedarea victimei pe principiul că victi ma este salvată sau i
se reduce suferința:
26 Voicu, Costică; Ungureanu, Georgeta. Studii de criminologie și victimologie , Editura Pro Universitaria,
București, 2008.
19
Conflictul agresional menit să dea la o parte libertatea victimei și să stopeze
exprimarea trăirilor interioare ale acesteia.
c) Cauzalitatea socio -culturală cu relevanță criminologică se referă la:
Schimbările suferite de familie, imposibilitatea de socializare și educare în
contextul socio -cultural cu valențe spiritual – religioase atât în modernism, cât
și în post -modernism;
Nivelul de educare care oferă forță organizării social -politice, starea culturii;
frustările cu privire la nivelul scăzut de educație și cultură, sunt compensate,
uneori, cu un comportament deviant, de fraudă;
Timpul liber și problemele legate de gestionarea acestuia;
Stare civilă fluctuantă, în special persoanele necăsătorite sunt predispus e la
anturaje negative și cu influențe nocive;
Stări conflictuale acumulate de -a lungul timpului ( între rude, prieteni, colegi)
și discriminarea pe diferite criterii: religioase, etnice, sexiste, socio -economică;
Video -violența și mass -media ( mesaje nega tive, violente, subliminale);
Dependența de substanțe psiho -active, de jocuri pe calculator, de telefon, de
muncă, de shopping, dependența de persoane.
d) Cauzalitatea economică evidențiază faptul că fenomenul agresional poate fi cauzat
atât din sărăcie, cât și din bogăție. Printre factorii determinați se numără și șomajul,
instabilitatea psiho -socio -economică generată de acesta; crizele economice, migrația
masivă și necontrolată; industrializarea.27
Ereditatea este una din principalele cauze ale devianței conform teoriei lui Lombroso,
care aduce în prim plan ideea de experiență individuală ( greșel i, lucruri neschimbătoare)
care subordonează gândirea persoanei într -un mod specific diferențind indivizii între ei.
Individul care a săvârșit o formă de agresivitate, care are un comportament deviant sau
care a săvârșit o faptă criminală este o victimă a propriilor înzestrări biologice, influența
psiho -socială fiindă minimalizată și orientată în sensul de urmărire a scopurilor proprii de
către individ, deoarece însușirile și aptitudinile criminale sunt înnăscute. Influența
mediului este mai puternică în ceea ce privește acceptarea cu ușurință a unei dependențe
deviante, rezistența psihică fiind una scăzută, organisumul criminalului fiind susceptibil.
27 Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Gabriel; Tănăsescu, Camil. Metacriminologie Ediția 2, Editura C.H.Beck,
București, 2010, p.218.
20
Mediul social , o a două cauză principală a devianței, relevă aspecte de ordin social, de
dezechilibre sociale, inadaptibilitate în ceea ce privește interesele individului și evaluarea
socială a acestora. Practic, un individ n u este determinat doar din interio rul său, ci și din
incitațiile factorilor exogeni. Analizând planul psiho -comportamental , individul este cel
care își modelează atududinile într -un sistem original sau unul imitativ , în organizarea
devianței regăsindu -se comportamente independente ( în gândire și în acțiune) sau
dependente de anumite comportamente modele. Aceste două comportamente, original și
imitativ , au diferențe de accent, prin comportament original remarcându -se existența unui
ordin de acțiune, delimitat de intelect, iar prin compor tamentul imitativ remarcându -se o
interrelație între cel original și cel care îl imită.
J.Pinatel consideră că „imitația la om este selectivă și ierarhică”, fiind specifică
ideea că referințele celui imitat justifică o anumită valoare comportamentală.28
Diferențele dintre cele două modele: imitat și imitativ este evident, una bine definită,
clară, în sensul că modelul comportamental nu va fi depășit, relația de dominare
regăsindu -se la modelul imitativ.
Existența mediului educațional ca formă a activității sociale este reflectată de apariția
și desăvârșirea comportamentului deviant fiind o modalitate comportamentală cu potențial
realizabil datorită reflexelor excitatorii sau inhibitorii. Prin exersarea unor deprinderi în
sens antisocial , individul demonstre ază procesul de integrare la un mediul
delincvențional, observându -se o ușurință de adaptare la mediul social. Așadar, pe lângă
comportementul „învățat”, se poate ajunge la o posibilitate ridicată ca delincventul să
repete acțiunea -incațiunea criminală cee a ce definește recidiva. Este foarte important de
precizat că există o diferență între activitatea agresională și noile deprinderi. Activitatea
agresională face referire la raportul între deprinderile formate în perioada anterioară
acțiunii -inacțiunii agre sionale), iar noile deprinderi fac referire la comportamentele care
vor fi asimilate sau încurajate, considerându -se că sunt independente față de
comportamentele anterioare deoarece nu mai reflectă un raport cu vechile obiceiuri. Orice
act agresional își p ăstrează elemente identice cu elementele actelor agresionale anterioare
dovedindu -se, așadar, o identitate operațională care rămâne stabil ă datorită procesului de
28 Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Gabriel; Tănăsescu, Ca mil. Metacriminologie Ediția 2, Editura C.H.Beck,
București, 2010, pp.221
21
învățare a unui anumit mod de operare manifestându -se fără a ține cont de propria
conștiință.
Atunci când individul este împiedicat cu necesitate sau în mod întâmplător să realizeze
o acțiune sau un scop personal determină apariția actului deviant care domină existența
individuală. În evoluția agresională sunt prezente perioade de „criză” în ceea ce privește
actul agresional, atunci când individului stabil și dominant i se întrerup acțiunile –
inacțiunile într -un mod contrar, care vor reprezenta o frustrare privind motivația acțională
anterioară și i se declanșează reacții agresive, de mânie, iar une ori reacții care nu pot fi
stăpânite psihic.
Imitația agresională poate fi folosită conform legii agresionale ca principiu care
determină condiționarea stării de agresivitate. Astfel, se explică cauza ocazională a unor
agresiuni care au fost raportate la sentimente (vicii, plăcere, neplăcere), la voință sau la
condiții empirice. Aceste comportamente ale agresivității repezintă cauze deghizate,
eficiente până în momentul în care teama exercită o influență asupra voinței agresionale,
determinând inhibiția sau reacții agresive atipice.29
În ceea ce privește motivația agresională , rezultatul acțiunii trebuie să fie în concordanță
cu modul de concepere și caracterul acțiunii. Motivați a agresională este reprezentată de
impresii de ordin intuitiv, precepte înguste, emoții, sentimente care restrâng limitele
rațiunii.
Cele mai cunoscute forme de manifestare a agresivității sunt: impulsivitatea,
excitabilitatea, violența și comportamentul a berant. Orice act agresional devine important
prin locul pe care îl ocupă, prin legăturile cu mediul social, un rol deosebit avându -l știința
prin raportul dintre puterea economico -socio -politică și individ:sociologia.
Nu se poate dovedi care este determin area exactă a priorităților unuia sau altuia dintre
factorii devianței, însă elementele care compun actul infracțional sunt atât din structura
mediului social, cât și din ereditate.
2.3. Conduita victimiară
29 Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Gabriel; Tănăsescu, Camil. Metacriminologie Ediția 2, Editura C.H.Beck,
București, 2010, p.223.
22
Victimele au un rol foarte important și determinat în actul infracțional. Așadar, vom
prezenta o listă a tipurilor de conduită prin care victima declanșează actul infracțional sau
chiar ia parte la propria victimizare.30
Precipitarea
După Wolfgang, victima determină agresorul prin comportament afectiv -furie, teamă, rușine –
, iar agresorul acționează sub influența emoțiilor.31 De precizat este aspectul că se face
distincția față de cazurile de legitimă apărare, iar conceptul definit de Wolfgang trebuie lărgit
la agresiune verbală și nu doar la cel fizic sau prin arme, din partea victimei.32
Facilitarea
Neglijenț a victimei, chiar dacă nu provoacă în mod direct o agresiune /crimă în mod
voit, ajută la săvârșirea crimei . Aici vorbim de „situații oportune pentru tentații” când oamenii
semnează contracte fără să le citească, încasează cecuri neverificate, las ă casele și mașinile
descuiate. Diferența dintre precipitare și facilitare este că în primul caz victima creează cadre
oportune crimei, dar nu are contact cu ag resorul, direct , iar în cel de al doilea caz, este prezent
comportamentul victimei în interacțiune cu cel al agresorului. Așadar, prin facilitare se
creează o situație de risc.33
Vulnerabilitatea
Unele persoane par a fi mai vulnerabile din cauza comportamentului sau a poziției
sociale ori din alte cauze ( copii, bătrâni). În comparație cu facilitatea, în cazul
vulnerabilității, victima nu determină prin factori subiectivi riscul sau situațiile de risc.
Oportunitatea
Oportunitatea este văzută demo dat, însă dacă aceasta lipsește este o metodă de
prevenire a crimei. Un exemplu concret care se încadrează în acest tip este: „dacă nu ies din
casă, nu pot fi jefuit, deci, nu las oportunitate”.
30 Lazăr, Cristian. Asistența socială în penitenciare.Teorie și metode . Editura Omega, Buzău, 2005.
31Neamțu, George( coord.) ; Stan, Dumitru (coord.). Asistența socială – studii și aplicații, Editura Polirom, Iași,
2005, pp.104
32 Voicu, Costică; Ungureanu, Georgeta. Studii de criminologie și victimologie , Editura Pro Universitaria,
București, 2008, p.74 -82.
33 Idem.
23
Atractivitatea
Acest tip de conduită prin care victima declan șează actul agresional este conceput pe
un principiu fundamental: unele ținte sunt mai atractive pentru agresor, și anume, femeile
frumoase – ținte pentru violatori, oamenii bogați – ținte pentru hoți.
Impunitatea ( lipsa pericolului de pedeapsă)
Există anumite caracteristici ale persoanelor care pot duce la crima și nu pentru că sunt
ținte atractive, ci pentru că sunt ușor de obținut. Sunt persoane care sunt selectate drept
victime pentru ca nu au acces la un control social. Pentru situația de față, un e xemplu relevant
este cel al imigranților ilegali care nu pot apela la Poliție, devenind astfel victime.
2.4. Evaluarea riscului agresional și a conduitei victimiare
Protecția victimei a fost inițiată în România în ianuarie 2005, după o reorganizare a
servi ciilor de reintegrare socială și supraveghere a infractorilor ca servicii de protecție a
victimilor și reintegrarea socială a infractorilor .34
Terapia agresorului a apărut ca activitate în anul 2001 și reprezintă un pas important către
extinderea intervenți ei structurilor teritoriale de probațiune către o colaborare cu instituțiile
funcționale cu scopul de a asista și a proteja victimele anumitor infracțiuni finalizându -se cu
medierea victimă -agresor. Toate acestea au fost confirmate de prevederile legii pri vind
protecția victimei (2004), prevederile legii medierei în jurisdicția penală ( 2006), dar și de
prevederile legate de activitățile de probațiune din 2013/2016.35
Pentru a evalua riscul agresional este necesar să se parcurgă câteva etape și să se
analizeze aspectele definitorii din viața unui individ care săvârșeste o infracțiune. Așadar, se
va realiza o evaluare pentru agresor în vederea identificării nevoilor potențial criminogene și
a factorilor de risc , dar și analizarea riscului victimiar, pri n analizarea factorilor protectivi
care contribuie la întocmirea planului asistențial pentru agresor – reinserție socială -, dar și
întocmirea unui plan asistențial pentru asistarea și protecția victimei.
În ceea ce privește evaluarea riscului agresional se vor analiza următoarele:
34 Sandu, Maria. Reacția socială împotriva criminalității – Supraveghere și asistența post -penală , Editura Pro
Universitaria, București, 2017, p.31
35 Idem.
24
Mediul familial – structura familiei, relațiile familiale, situația materială și
locativă – prin analizarea mediului familial se identifică cauze care duc la
săvârșirea de infracțiuni, anomalii, disfuncții, lipsuri de ordin material sau
chiar emoțional, antecedente familiale care influențează într -o oarecare măsură
comportamentul agresional;
Anturajul, petrecerea timpului și mediul de proximitate – este esențial de
analizat și acest aspect pentru a se identifica conduita individului, declinul,
comportamentele, obiceiurile, relațiile cu prietenii și mai ales cum își petrece
timpul cu aceștia;
Evoluția mediului școlar și profesional – pentru o identificare a declinului
individului, trebuie cercetat și acest aspect. Abandonul școlar este primul pe
lista agresorilor;
Istoricul infracțional și antecedentele penale;
Comportamentul agresorului înainte și după comiterea infracțiunii – Stil de
viață dezorganizat, evoluția sau involuție;
Factorii care favorizează comportamentul infracțional – consumul de alcool, de
droguri, anturajul negativ, atracție fizică față de victimă, stilul de viață;
Factorii care influențează sau pot influența conduita generală a agresorului –
factori pozitivi: implicarea în activități gospodărești, susținerea familiei, lipsa
comportamentului agresiv în cadrul familiei; și factori negativi: abandon
școlar, lipsa motivației, dificult ăți în exercitarea autorității părintești, gradul de
influențiabilitate a anturajului negativ, stil de viață dezorganizat, lipsă de
respect, prejudecăți, modele educaționale ineficiente;
Perspective de reabilitare și incluziune socială – intervenție psihos ocială
specializată în vederea diminuării riscului de a comite infracțiuni de același
gen;
Factorii care favorizează conduita victimiară – precipitare, facilitare,
vulnerabilitate, oportunitate, atractivitate sau impunitate .36
În ceea ce privește evaluarea c onduitei victimiare, se desprind grupele de victime și anume:
36 Neamțu, George (coord.) . Tratat de Asistență Socială , Editura Polirom, Iași, 2011
25
Victime minore – schimbările suferite în modul de gândire și acțiune al victimei în
contact cu factorii de agresiune; dependențe secundare; lipsa experienței de viață,
educației;
Victimele adulte – se remarcă dependențele psiho -patologice a victimei față de
agresivitate, provocările acțiunii agresive, faptele conexe ;
Autovictimele – sinuciderea – simbolul acesteia având funcții de exprimare a gândirii și
acțiunii; de represiune a atitudinii ag resionale și de suprimare.
Așadar, pentru o evaluare precisă atât a riscului agresional, cât și a conduitei
victimiare este necesar să se analizeze principalele cauze care au dus la săvârșirea actului
agresional,cât și factorii care au condus la acesta. In tervenția psihosocială în ambele
cazuri este importantă pentru a diminua riscul de a se repeta infracțiunea de același gen și
pentru a ajuta victimele în medierea cu agresorii.
CAPITOLUL II: CRIMINOLOGIA REACȚIEI SOCIALE
1. Agenții controlului social și fo rme de justiție socială
Controlul social a fost definit de -a lungul timpului de către sociologi, psihologi sau
chiar juriști și s -a dovedit că acesta asigură funcționalitatea sistemuluji social, cât și
menținerea „ordinii sociale”. Termenul de control social își are originile în „școala
jurisprudenței americane”, definit ca fiind un mod de a sancționa conduitele indezirabile, dar
și încurajarea conduitelor dezirabile.
Mijloacele controlului social desemnează o serie de instrumente de presiune și persuas iune,
organizate și neorganizate, implicite și explicite, directe sau indirecte, formale sau informale,
conștiente sau difuze, cu scopul de a influența pe indivizi să adopte conduite dezirabile și sp
se conformeze normelor și prescripțiilor grupului, comun ității sau societății în ansamblu .37
Încă din anii `30, sociologia delincvenței a început să valorifice teoria controlului
social sub forma „paradigmei deterministe și holiste”, care a determinat mai târziu teoriile
„clasice” asupra delincvenței, urmând ca după 1970 să se valorifice sub forma „teoriei și
paradigmei acțiunii sociale”. Aceasta din urmă, aduce în evidență importanța analizării
37 Sandu, Maria. Reacția socială împotriva criminalității – Supraveghere și asistența post -penală , Editura Pro
Universitaria, București, 2017, p.17 -19.
26
scopurilor, mijloacelor și a ocaziilor pentru a înțelege mai bine conduitele infracționale și
delincvenționale. „Slăbirea” sau chiar „ruperea” relațiilor dintre individ și ceilalți membri ai
socie tății, definită prin relații sociale disfuncționale în cadrul formal sau informal al grupurilor
de socializare și control social – relații de atașament, încredere, credință, pot conduce la
înlăturarea impedimentelor din calea acțiunilor ilegale sau ilicite.
Principala instituție de control social, familia , acționează cu ajutorul relației de
atașament existente între membrii ei, realizând un control „direct”, dar și „virtual”. S -au
lansat ipoteze în rândul specialiștilor cum că, atașamentul crescut față de o persoană apropiată
nondelincventă este în corelație cu riscul scăzut de delincvență. S-a demonstrat că în cazurile
de infracționalitate și delincvență juvenilă, diminuarea sau lipsa supravegherii și a controlului
parental apare ca manifestare directă a imposibilității de a exercita autoritate a părintească.
Toate acestea conduc la ideea de „familie dezorganizată”, în care apar comportamente
negative ducând până la iresponsabilitate și eșec în asumarea obligațiilor, rolurilo r și
practicilor parentale.38
Fenomenul de „criză familială”, din această perspectivă, ia o amploare deosebită și
este asociat cu familia modernă și cea post -modernă. Această criză familială aduce în prim
plan disoluțiile și disfuncționalitățiile din interi orul familiei care se manifestă pregnant la
nivelul structurilor și funcțiilor acesteia, afectând atât microsistemul marital sau conjugal, cât
și pe cel parental și filial aducând urmări asupra stabilității familiei.
Familia are un rol esențial asupra pers onalității copilului, o influență hotărâtoare
avand -o climatul conjugal care, daca va fi unul tensionat, fiind prezente certurile și stările
conflictuale, bătăile, vor influența într -un mod negativ personalitatea și comportamentul
copilului. Pentru constit uirea unei personalități armonioase, stilul educativ joacă un rol
decisiv. Dacă acesta este echilibrat, rațional, inteligent, părinții implicându -se în viața
copilului, cunoscându -l profund, transmițându -i acestuia o imagine exactă asupra realității și a
posibilităților pe care le are pentru a -și îndeplini aspirațiile, putem spune că viața copilului va
fi una pozitivă, lipsită de comportamente agresive ori de conduite delincvenționale.39
38 Voicu, Costică; Ungureanu, Georgeta. Studii de criminologie și victimologie , Editura Pro Universitaria,
București, 2008.
39 Sandu,Maria. Efectele secularizării asupra relației părinți -copii. Studiu de Caz: municipiul Iași. Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2016.
27
Un rol important, alături de familie, în formarea personalității unui individ, îl are
școala. Aceasta vizează raportul dire ct proporțional dintre atașamentul individului față de
această instituție și conduita informală în societate. Școala dezvoltă aptitudinile, transmite
cunoștințe profesionale, formează, dezvoltă și consolidează atitudinile pozitive pregătindu -l
pe individ p entru viață. Desigur că, există și anumite carențe în ceea ce privește rolul educativ
al școlii contribuind la formarea unei personalități neadaptate prin anturaj necorespunzător,
pregătire școlară redusă, nivel precar al cunoștințelor ceea ce duce spre de lincvență.
Grupul de egali sau cercul de prieteni are un aport deosebit în ceea ce privește relația
cu familia și școala evidențiându -se atașamentul față de familie și atașamentul față de prieteni,
dar și atașamentul față de grupul de prieteni și motivația de a reuși la școală. Sociologul
ieșean, profeso rul Vasile Miftode , oferă un cadru ipotetic care plasează persoanele cu o
conduită delincvențională ca frecventând grupuri delincvente, ceea ce se poate demonstra
prin teoria controlului social conform căreia prietenii se aleg în „raport cu valorile fami liei și
ale școlii de care copilul este – ipotetic – în mod fundamental și sincer atașat”40.
Grupurile informale se pot forma atât în cadrul școlii , având rolul de a satisface nevoia de
exprimare liberă, cât și în afara școlii reprezentate de grupurile strad ale sau bande, orientate
către exprimarea și asumarea unor roluri negative, agresive, care au un risc crescut de pericol
social fiind caracterizate prin conduite ofensive, războinice dintre „bande” sau „găști” ori
îndreptarea spre trafic și consum de drogu ri.
Un alt rol important în controlul social îl are Biserica . Aceasta valorifică instrumentele
controlului social definite prin obiceiuri, obișnuințe și sancțiuni, raporturile religioase fiind
reglementate cu ajutorul sancțiunilor religioase care au în componență recompensele și
pedepsele prevăzute de dogmatică și dreptul canonic.
„În concluzie, socializarea adultului se construiește pe fondul cunoștințelor,
deprinderilor și motivațiilor dobândite în cursul socializării primare, ulterior in tervenind
multiple alte instanțe, factori și agenți caracterizați prin structuri educaționale și mecanisme
de influență din ce în ce mai puternice”.41
2.Reacția socială și sistemul sancționator
40 Miftode, V asile. Tratat de metodologie sociologică , Editura Lumen, Iași, 2oo3, pp.66 -67
41 Rădulescu, M.Sorin. Anomie, devianță și patologie socială, Editura Hyperion, București, 1991.
28
O dată cu evoluția societății, ideea de apărare socială s -a sch imbat de la conținut, la
sfera de aplicare a acesteia. Drept urmare, reacția socială poate fi clasificată inițial în
represiune privată și repersiune etatizată, cu mențiunea că represiunea privată este limitată și
nelimitată.42
De-a lungul timpului, reacția socială a constituit câteva modele de mare importanță: modelul
represiv, modelul preventiv, modelul mixt și modelul curativ.
a) Modelul represiv a fost aplicat în diferite etape, pornind de la răzbunare până la represiune
etatizată. Din acest model, se despr ind trei etape: răzbunarea privată nelimitată,
răzbunarea privată limitată și represiunea etatizată.
Răzbunarea privată nelimitată – Răzbunarea este cunoscută din timpuri îndepărtate ca
fiind denumită legea junglei sau a celui mai tare. În fiecare grup exis ta o autoritate supremă
care își impunea prin forță regulile și normele de conduită, exercitându -și represiunea
împotriva recalcitranților. Familia victimei exercita represiune împotriva familiei
criminalului. Răspunderea era una colectivă și nu individuală, determinând rezultate
dăunătoare care duceau la degradarea ambelor familii, clanuri ceea ce a condus la înlocuirea
răzbunării private ne limitate cu răzbunarea limitată .43
Răzbunarea privată limitată este o formă modernă de răzbunare și are mai multe forme:
predarea vinovatului grupului care a fost păgubit, talionul și compoziția.
predarea vinovatului – această metodă a fost rar practicată deoarece grupul era
conștient de măsurile punitive severe pe care le va aplica grupul păgubit, renunțând la
un membru al grupului doar în cazuri deosebit de grave .
Pedeapsa echivalentă – își are originile în Vechiul Testament și poartă denumirea de
Legea ta lionului . Deviza acestei modalități de pedepsire este ochi pentru ochi și dinte
pentru tine , ceea ce înseamnă că există o pedeapsă echivalentă: la lovituri se răspunde
cu lovire, la moarte, cu moarte.
42 Sandu, Maria. Reacția socială împotriva criminalității – Supraveghere și asistenț a post -penală , Editura Pro
Universitaria, București, 2017, p.18.
43 Butoi, Tudorel (coord.) . Victimologie (curs universitar) – perspective juridică, socio -psihologică și medico –
legală asupra cuplului penal victim -agresor), Editura PRO Universitaria, București, 2019.
29
Compoziția – este o răzbunare tot de ordin echivalent, însă de această dată , se cere
compensarea în bani sau alte valori materiale a pagubei suferite de către victimă sau
de către urmașii acesteia în cazul în care aceasta a decedat.44
Răzbunarea etatizată – este cea mai evoluată formă a reacției represive și e ste reprezentată
de gândirea filosofică. Platon a pus la îndoială această concepție și a afirmat în scrierile sale
faptul că o pedeapsă nu poate fi justificată ca fiind o încălcare a legii, ci mai degrabă ar trebui
orientată către un scop viitor care să ar ate utilitate socială. Acest concept este dezvoltat
pentru prima dată având un dublu aspect: prevenirea generală și prevenirea specială.
Prevenirea generală se adresează membrilor unui grup pentru a nu se mai încălca legea pe
viitor, iar prevenirea specia lă se adresează făptuitorului căruia i se impune o conduită corectă,
prin sancțiune ca fiind ceva intimidant. De asemenea, Platon distinge criminalul periculos,
care trebuie izolat de ceilalți, de regulă în pustiu, și cel care se poate recupera, pedeapsa lui
fiind închisoarea. Acesta m ilita pentru întocmirea de pedepse descurajatoare ca să se poată
preveni recidiva și să se schimbe gândirea oamenilor de la intențiile criminale.
Ideea de utilitate socială a pedepsei a fost cercetată și de alți iluminiști italieni, dar și
francezi. Cesare Beccaria este unul dintre cei care a revoluționat apariția și dezvoltarea
criminologiei. Acesta in troduce inițial ideea că, oricine a făcut un rău, trebuie să plătească,
punându -se accentul pe suferință, ca mai apoi, să se introducă și ideea de utilitate socială, care
definește pedeapsa ca fiind aplicată pentru a se împiedica producerea de alte lucruri rele în
viitor. De asemenea, este necesar ca pedeapsa să fie direct proporțională cu gravitatea faptei,
scopul principal fiind intimidarea individuală și colectivă. Ca modalitate de individualizare,
pedepsele erau eliminatorii (moartea sau închisoarea), c orporale, pecuniare și însoțite de
degradări sau interdicții.45
b) Modelul preventiv – Acesta a apărut la sfârșitul secolului al XIX -lea sub impactul teoriei
evoluționiste și deterministe , fiind fundamentat de doctrina pozitivistă. Enrico Ferreri este
reprezentantul aceste doctrine și este de părere că infracțiunea este un fenomen natural și
social care trebuie prevenit. Acesta pune accentul măsurile socio -juridice cum ar fi:
iluminatul străzilor, reducerea consumului de alcool, red ucerea programului de lucru,
44 Iacobuță, Alecu Ioan (coord.). Criminologie. Curs universitar , Editura Venus, Iași, 2007, p.247 -250.
45 Ibidem. p.250 .
30
toate acestea având ca scop ameliorarea condițiilor de viață și îndepărtarea făptuitorilor de
factorii criminogeni.46
Acest model a constituit prima încercare de a preveni criminalitatea, prin luarea în considerare
a cunoașterii științifice a cauzelor acestui fenomen, și nu doar aplicarea de metode punitive.
c) Modelul curativ – Acest model a fost inspirat de doctrina apărării. Școala apărării sociale, a
apărut după cel de -al Doilea Război Mondial, fiind reprezentată de Filippo Gramat ica în
Italia și Marc Ancel în Franța.47
Cei care au promovat acest model, au revoluționat diverse metode de tratament, de la cele
inofensive, până la cele inumane pentru a pedepsi făptuitorul. Metodele recomandate sunt:
Lobotamia – extirparea unui lob).
Sterilizarea – în cazul celor care au antecedente în familie, două generații de persoane
condamnate; s -a criticat această metodă deoarece încalcă drepturile fundamentale ale
omului , însă, cu toate acestea, s -a aplicat în S.U.A pe aproximativ 13.000 de pers oane,
atât de gen masculin, cât și feminin )
Psihoterapia – tratement psihologic care vizează relația de comunicare, în scopul
influențării. Acesta cuprinde mai multe proceduri: psihanaliza, psihoterapia rațională,
psihoterapia de grup, psihodrama, metoda relațiilor de grup.
2.1. Modenizarea justiției penale în România
Justiția penală este instituția controlului social care are rolul , conform art.15 din
Codul penal român, „să convingă oamenii să se conformeze unui număr limitat de valori”, iar
încălcarea a cestora constituie „devianța socială penală”. Justiția penală ar trebui să fie ultima
în ceea ce privește infracționalitatea și lupta cu aceasta, după ce s -au epuizat celelalte instanțe
de control social. Este necesar să se dezvolte func țiile justiției pen ale în contextul unui climat
politic dat pentru a se înlătura criticile diferitelor forme de răspuns specific la criminalitate.
Viziunea sistemică și unitară cu privire la justiția penală din România ne prezintă o
structură organizațională și instituțional ă care are rolul de a administra justiția comunitară,
bazată pe o anumită filosofie.
46 Voicu, Costică; Ungureanu, Georgeta. Studii de criminologie și victimologie , Editura Pro Universitaria,
București, 2008 , p.74 -82.
47 Idem.
31
În prezent, s -a constatat că sistemul de justiție penală românesc se află într -un proces de
modernizare și flexibilizare fiind concentrat pe:
continuarea reformei justiție i juvenile care a fost începută relativ recent, prin
introducerea alternativelor la detenție pentru minori și construirea instanțelor pentru
aceștia în jurisdicție penală (1995 -1998);
înființarea și funcționarea instituției probațiunii începând cu anul 2006, după ce s -a
început cu serviciile de reintegrare socială și supravegherea infractorilor , în 2001,
apoi cu servicii de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor în 2004 –
2005;
implementarea principiilor justiției restaurative -informare, consiliere psihologică,
sprijin material și alte forme de asistență socială acordate victimelor unor categorii de
infracțiuni, menționate de lege48.
Justiția restitutivă este o paradigmă care pornește de la premisa că atât infractoru l,
victima, cât și comunitatea trebuie să fie implicate în răspunsul la infracțiune. Aceasta
urmărește să pună accentul pe capacitatea și dorința de reabilitare a infractorului; victima
devine „actor principal”al justiției penale ceea ce înseamnă că infrac țiunea este îndreptată
împotriva altei persoane sau a comunității;răspunderea penală ia o formă individuală și una
socială care determină individul să -și asume fapta și să repare paguba produsă; pedeapsa care
se atribuie nu constituie în mod obligatoriu pr oducerea deliberată a suferinței.
În cadrul justiției restaurative, în beneficiul recipric al părților, se include medierea
între: victimă și infractor, între rudele acestora, între reprezentanții comunității.
În concluzie, este asigurat pentru viitor un cadru legal al elaborării metodologice, cât
și a strategiilor și planurilor de acțiune la nivel local și central, unde s -a inclus activitățile cu
privire la protecția victimelor având în vedere parteneriatul din tre autoritățile pubice și
organizațiile nonguvernamentale din cadrul incluziunii sociale .
2.2. Răspunderea penală și clasificarea sancțiunilor de drept penal
Conform Codului Penal, art.52, „pedeapsa este o măsură de constrângere și mijloc de
reeducare a condamnaților”. Aceasta se aplică doar persoanelor care au săvârșit infracțiuni și
48 Cap.III art.7 -13 din Legea nr.211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției
victimelor infracțiunilor
32
vizează libertatea, bunurile și drepturile cetățenești pe care aceștia le posedă , având ca scop
prevenirea de noi infracțiuni.
Pedepsele pot fi privative sau neprivative de libertate și se aplică de către instanța de
judecată. În cazul pedepsei privative de libertate, aceasta se execută în unitățile penitenciare,
aceasta având un caracter infamat , expunând condamnatul la oprobiul public.
Cea mai importantă caracteristică a pedepsei este dată de caracterul personal, aplicată doar
persoanelor care au săvârșit infracțiuni după ce s -a stabilit răspunderea penală.
Tot în Codul Penal, în art.17, al.1, găsim infracțiunea ca fiind „fapta care prezintă pericol
social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală” .
Codul Penal, art.53 , clasifică pedepsele în principale, complementare și accesorii:
a) Pedepsele principale :
Detențiunea pe viață;
Închidoarea de la 15 zile la 30 de ani;
Amenda de la 100.000 la 500.000 lei;
b) Pedepsele complementare:
Interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani;
Degradarea militară;
c) Pedepsele accesorii presupun interzicerea unor drepturi speciale prevăzute de lege.
Pedeapsa capitală a fost abrogată în România începând cu anul 199 0, însă în unele țări s-a
păstrat cum ar fi: în Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia și în unele state ale S.U.A.
În baza mandatului de executare a pedepsei eliberat de către instanța de judecată,
persoana care a fost condamnată va fi depusă către organele de poliție din pen itenciar pentru
a-și executa pedeapsa. În cazul în care, se constată că se poate atinge scopul pedepsei fără a se
aplica o măsură privativă de libertate, instanța va putea dispune suspendarea condiționată a
executării pedepsei cu câteva condiții și anume: pedeapsa este de cel mult 3 ani sau s -a emis o
amendă, infractorul nu a mai fost condamnat în trecut la o pedeapsă mai mare de 6 luni,
pedeapsa fiind una neprivativă de libertate.49
49 Durnescu, Ioan. Asistența socială în penitenciar , Editura Polirom, Iași, 2009.
33
În cazul în care, se ține cont de persoana co ndamnatului și comportamentul său după
comiterea faptei, se presupune că pronunțarea condamnării este un avertisment, chiar și fără
executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni, instanța poate să dispună de
suspendarea exercitării pedepse i sub supraveghere , fiind o altă pedeapsă neprivativă de
libertate, cu condiția să nu fi fost condamnat la mai mult de 4 ani de închisoare și să nu mai fi
fost condamnat anterior la o pedeapsă mai mare de un an.50
Codul Penal, în art.86, precizează că execu tarea pedepsei la locul de muncă constituie tot o
formă de pedeapsă neprivativă de libertate, ținându -se cont de anumite aspecte: gravitatea
faptei, împrejurările în care a fost comisă, conduita profesională, posibilitățile acestuia de
reeabilitare.51
În cazul minorilor care săvârșesc fapte penale, amintim măsurile educative : mustrare,
libertate supravegheată, internare într -un centru de reeducare și internare într -un institut
medical -educativ.
3. Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelo r Private de Libertate
Prin Hotărârea de Guvern nr.389/2015 s -a aprobat Strategia Națională de Reintegrare
Socială a Persoanelor Private de Libertate, 2015 -2019. Acest document are ca scop
responsabili tatea cointeresării tuturor partenerilor instituțional i pentru a se implementa Planul
Național al acestei strategii.
Primii pași, în acest sens, vizează:
constituirea și funcționarea optimă a Comisiei interministeriale pentru coordonarea
și implementarea prevederilor Strategiei;
alcătuirea unei baze de date de acte normative comună;
stabilirea unui sistem de diagnoză a formării profesionale a specialiștilor,
urmărindu -se pregătirea profesională a acestora într -un sens integrat instituțional.52
Reconfigurarea colaborării interinstituționale vizează asigurarea continuității de
servicii sociale, intervenții de asistență și consiliere individualizate, sistematice, adaptate
50 Idem.
51 https://e -juridic.manager.ro/articole/codul -penal -actualizat -2014 -14489.html accesat la data de 24.06.2019,
la ora 16:43.
52 http://anp.gov.ro/blog/strategia -nationala -de-reintegrare -sociala -persoanelor -private -de-libertate/ accesat
la data de 01.06.2019, ora 17:57
34
nevoilor persoanelor private de libertate sau persoanelor care au executat pe depse sau
masuri privative de libertate. Aceste activități vor răspunde atât nevoilor specifice etapei de
pregătire pentru liberare, cât și etapei post -detenție.53
3.1 Obiective, misiune, principii
Odată cu adoptarea acestei Strategii, s -a înființat Comisia interministerială, organism
fără personalitate juridică, care are ca scop coordonarea și implementarea prevederilor
Strategiei.
Comisia interministerială are atribuții pe care trebuie să le respecte:
coordonează și monitorizează felul în care se a plică prevederile Strategiei în cadrul
insituților și autorităților publice centrale și locale care sunt responsabile ;
Inițiază demersuri de moblilizare a resurselor necesare pentru implementarea
Strategiei;
Asigură o comunicare eficientă interministerială;
Formulează recomandări și propuneri către instituțiile și autoritățile publice;
Identifică și propune politici publice;
Propune înființarea de grupuri de lucru , formate din specialiști;
Informează anual Guvernul cu privire la stadiul de realizare a obiectivelor stabilite în
Strategie prin raportul anual de monitorizare;
Analizează și formulează propuneri pentru revizuirea Strategiei , în baza Raportului de
evaluare intermediară;
Analizează și formulează propuneri pentru a consolida cadru l de reglementare și de
organizare – funcționare, în baza Raportului de evaluare finală.
Această Comisie interministerială este alcătuită de către un reprezentant cu funcție de
conducere din fiecare instituție publică:
Ministerul Justiției ;
Ministerul Munc ii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice;
Ministerul Educației și Cercetării Științifice;
Ministerul Afacerilor de Interne;
53 http://anp.gov.ro/globalsearch/?mssearch=strategia+nationala accesat la data de 01.06.2019, ora 18: 04
35
Ministerul Sănătății;
Direcția Națională de Probațiune;
Administrația Națională a Penitenciarelor.
Obiectivele Strategiei de reintegrare ale Administrației Naționale a Penitenciarelor
vizează asigurarea de servicii sociale, intervenții de asistență și consiliere individuală
persoanelor private de libertate sau persoanelor care au executat pedepse privative de
libertate. Acestea vin în ajutorul nevoilor specifice etapei de pregătire pentru liberare, cât și
etapei post -detenție.
Strategia de reintegrare a Administrației Naționale a Penitenciarelor presupune
facilitarea reintegrării sociale și reducerea riscului de re cidivă: „adaptarea programelor
educaționale, de asistență psihologică și asistență socială la nevoile persoanelor private de
libertate; diversificarea ofertei de programe și activități de educație și asistență psihosocială,
în vederea implicării unui număr cât mai mare de persoane private de libertate;
responsabilizarea și conștientizarea de către comunitate a importanței reintegrării sociale a
persoanelor private de libertate și a celor care au executat pedepse privative de libertate;
facilitarea asistențe i postdetenție; reglementarea, asigurarea și accesarea unor servicii sau
centre specializate, care să susțină eforturile de reintegrare socială ale persoanelor care au
executat pedepse privative de libertate, cu accent pe acordarea de sprijin de către comu nitățile
proxime ”.54
Implementarea Strategiei se fundamentează pe modelele de bune practici evidențiate
la nivel internațional și european în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de
libertate și este subsumată următoarelor principii generale:
principiul partic ipării și transparenței – toate părțile implicate contribuie în mod
efectiv la implementarea Strategiei. Societatea civilă este informată cu privire la
procesul de implementare.
principiul continuității și coordonării – în procesul de implementare a Stra tegiei sunt
asigurate atât actualizarea politicilor curente la nivel sectorial, cât și coordonarea cu
alte inițiative.
principiul responsabilității – implementarea prezentei Strategii este un proces orientat
spre obținerea de rezultate. Răspunderea obțin erii rezultatelor aparține tuturor actorilor
54 Strategia Națională de Reintegrare Socială a persoanelor private de libertate, pp.24
36
implicați. principiul asigurării securității publice și a siguranței cetățeanului – în
implementarea prezentei Strategii, se urmărește creșterea încrederii opiniei publice în
demersurile recuperative derulate, subscrise funcției educative a măsurilor și
pedepselor privative de libertate.
principiul orientării către individ – în implementarea prezentei Strategii, în etapele
succesive ale procesului de reintegrare socială, intervențiile sunt particularizate în
funcție de nev oile individuale identificate.
principiul cooperării, coerenței și multidisciplinarității – în implementarea prezentei
Strategii, partenerii instituționali cooperează, conform responsabilităților prevăzute în
etape succesive ale procesului de reintegrare socială, asigurându -se, în acest fel, o
abordare coerentă și multidisciplinară în concretizarea activităților subscrise
obiectivelor asumate.
principiul respectării drepturilor persoanelor private de libertate și a confidențialității
datelor personale – în implementarea prezentei Strategii, partenerii instituționali
asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor private de
libertate, cu exigența păstrării confide nțialității datelor personale.
principiul asigurăr ii eficienței în utilizarea și alocarea resurselor – în implementarea
prezentei Strategii, se urmărește obținerea unor rezultate maximale prin utilizarea
resurselor alocate.
principiul promovării egalității de șanse în accesul la măsurile promovate pentr u
facilitarea reintegrării sociale – se asigură condițiile pentru accesarea demersurilor
recuperative și a măsurilor promovate prin prezenta Strategie, de către fiecare
persoană privată de libertate, în raport cu nevoile individuale specifice.
principiul sustenabilității activităților – prezenta Strategie propune dezvoltarea unui
sistem integrat și durabil de servicii de asistență post -detenție la nivelul comunității.55
3.2. Planificarea executării pedepsei cu închisoarea
Confrom Legii nr.254 din 19 iulie 2013 , planificarea executării pedepsei cu
închisoarea se realizează prin stabilirea regimu lui de executare a pedepselor p rivative de
libertate.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind un ansamblu de
reguli care stau la baza executării pedepselor. Acestea sunt bazate pe sistemele progresiv și
55 Strategia Națională de Reintegrare Socială a persoanelor private de libertate, pp.29 -30
37
regresiv, persoanele private de libertate trecând de la un regim în altul, în c ondițiile prevăzute
de lege, asigurându -se respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor
private de libertate, a drepturilor și libertăților, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să se
înjosească persoana privată de libertate.56
În ordinea gradului de severitate, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate
sunt:
a) Regim de maximă siguranță;
b) Regim închis;
c) Regim semideschis;
d) Regim deschis.
Regimul de maximă siguranță se aplică în primă fază, persoanelor condamnate la p edeapsa
închisorii mai mare de 13 ani, persoanelor care au fost condamnate la detențiune pe viață, cât
și persoanelor care prezintă un risc pentru siguranța penitenciarului.
Regimul închis se aplică persoanelor care au fost condamnate la pedeapsa cu închisoarea mai
mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.
Regimul semideschis se aplică persoanelor care au fost condamnate la pedeapsa cu
închisoarea mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani.
Regimul deschis se aplică persoanelor care au fost condamnate la pedeapsa cu închisoarea de
cel mult un an.
După încheierea perioadei de carantină și observare sau după ce s -a aplicat regimul
provizoriu, se va stabili de către comisie, regimul de e xecutare a pedepsei. Pentru a se stabili
regimul de executare a pedepsei se au în vizor , conform Legii nr.254/2013, câteva criterii:57
a) Durata pedepsei privative de libertate;
b) Gradul de risc al persoanei condamnate;
c) Antecedentele penale;
d) Vârsta și starea de sănătate;
e) Conduita persoanei;
56 Legea nr.254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal , art. 39.
57 Legea nr .254/2003 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal
38
f) Nevoile identificate și abilitățile persoanei, necesare includerii în programe
educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;
g) Disponibilitatea persoanei de a presta muncă și de a participa la activități educativ e,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral -religioase,
instruire școlară și formare profesională.
Începutul planificării executării pedepsei cu închisoarea trebuie localizat după rămânerea
definitivă a condamnării și după evaluarea inițială.
Există două principii de bază a procesului de planificare a sentinței:
a) Detenția este doar o etapă din viața deținutului, care trebuie să fie folosită în interesul
acestuia;
b) Privarea de libertate este suficientă astfel încât nu este necesar aplicarea de alte
pedepse.58
Planificarea executării cu închisoarea se desfășoară în cadrul a șase etape .
În prima etapă se realizează colectarea datelor necesare pentru adoptarea unor decizii
potrivite. Cele mai importante surse de informații sunt :
Evaluarea inițială care este realizată de către asistentul social;
Interviul cu persoana privată de libertate;
Referatul de evaluare transmis de către Serviciul de Probațiune de la domiciliul
persoanei private de libertate, dacă acesta există;
Dosarul de peniteciar.
În cea de a doua etapă , se identifică nevoile persoanei private de libertate .Cele mai
importante nevoi criminogene sunt corelate cu:
Situația familială;
Locul de muncă și calificarea;
Sănătatea;
Educația și școlarizarea;
Abilitățile sociale;
58 Durnescu, Ioan. Asistența socială în penitenciar , Editura Polirom, Iași, 2009, pp.103
39
Dependențe;
Autocontrol;
Discriminare și marginalizare;
Nevoi speciale.
În cazul acestor nevoi criminogene, poate fi utilizată o paradigmă a intervenției. (Anexa 1)
În cea de a treia etapă se realizează combinarea nevoilor cu resursele penitenciarului și a le
comunității în vederea stabilirii unei strategii de intervenție realiste și cât mai apropiate cu
nevoile pe care le are persoana privată de libertate.
Etapa a patra presupune planificarea și contractul ce are în vedere stabilirea de obiective
potrivit r egulii SMART:
S- specifice fiecărui deținut;
M- măsurabile, specifice;
A- posibi de atins;
R- realiste;
T- stabilite pe coordonața timpului.59
Tot în această etapă se realizează clasificarea și categorizarea pe secție sau pe regim de
detenție.
Etapa a cincea presupune implementarea și monitorizarea, utilizându -se diverse metode și
tehnici de intervenție.
A șasea și ultima etapă este evaluarea. În această etapă se evaluează gradul de realizare a
obiectivelor stabilite în cadrul planificării, fiind închis cazul, modificarea intervenției sau
întoarcerea la planificare.
„În teorie, planificarea executării pedepsei cu închisoarea are o desfășurare mult mai
bună decât în practică. Penitenciarele românești nu sunt pe deplin pregătite pentru a aplica un
astfel d e instrument. Cele mai importante motive în acest sens sunt:
Nu toate penitenciarele dispun de regimuri progresive de executare a pedepsei ;
59 Cojocaru, Ștefan. Proiectul de intervenție în asistența social. De la propunerea de finanțare la proiectele
individualízate de intervenție , Editura Polirom, Iași, 2005.
40
Procedura de planificare a pedepsei reclamă un personal mai bine instruit și destul de
numeros, ceea ce nu caracteri zează în totalitate realitatea românească;
Serviciile sau programele pe care penitenciarele din România le pot oferi sunt
limitate.”60
CAPITOLUL III: INDIVIDUALIZAREA PSIHOSOCIALĂ ÎN EXECUTAREA
PEDEPSEI CU ÎNCHISOAREA – STUDIU DE CAZ
1. Cadrul instituțional al cercetării
Această cercetare a fost realizată în Penitenciarul Iași prin colaborarea acestuia cu
Facultatea Alexandru Ioan Cuza, Iași. Cercetarea lucrării de față reprezintă un ansamblu de
informații și interviuri obținute de la Unitatea P enitenciară Iași, dar și de la Serviciul de
Probațiune. Am ales aceste două instituții pentru a mă documenta detaliat în ceea ce privește
individualizarea psihosocială în executarea pedepsei cu închisoarea, dar și modalitățile prin
care se intervine după l iberare.
1.1. Scurt istoric
Unitatea de deținere a fost înființată după 1564, când capitala Moldovei a fost stabilită
la Iași, când a apărut și prima vorbire despre închisoarea de la Iași .
În urma Decretului nr.115 din 08.03.1977 și a celorlalte decrete cu pr ivire la amnistierea și
grațier ea unor pedepse privative de libertate, efectivele de deținuți din Penitenciarul Iași, au
scăzut la 145 din care 10 erau femei, ajungând la data de 01.07.1977, la un efectiv de 104
deținuți.
Conf orm Decretului nr.225 din 16.07.1977 , începând cu 31.07.1977, Pen itenciarul Iași se
desființează,iar sarcinile acestuia sunt preluate de Pe nitenciarul Botoșani.
60 Durnescu, Ioan. Asistența socială în penitenciar , Editura Polirom, Iași, 2009,pp.105
41
Prin Ordinul ministrului de interne nr.I/04820 din 01.04.1980 s-au aprobat repunerea în
funcț iune a Penitenciarului Iași.
Reînființarea a fost posibilă prin preluarea vechilor clădiri și a terenului aferent existente pe
vechiul amplasament ce au fost luate prin decizii le prefecturii de la acea dată. Întrucât,
pavilioanele de deținere erau construc ții vechi, din chirpici, având planșeul din grinzi de lemn,
cu umplutură de pământ, cu crăpături pronunțate la structura de rezistență ce nu mai prezenta
siguranța deținerii persoanelor condamnate, s -a început demolarea și reconstruirea unității, în
toamna anului 1980.
Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași și-a schimbat recent denumirea în
Penitenciarul Iași luând o formă mai socială, umană. Acesta face parte din sistemul de
apărare, ordine publică și siguranță națională, amplasat în zona Moldovei, fiind singurul
penitenciar regional în care persoanele private de libertate de gen masculin își ispășesc
pedeapsa în regim de maximă siguranță. La ora actuală, penitenciarul are în custodie în jur de
650 de persoane private de libertate.61
Penitenciarul Iași asigură persoanelor private de libertate condiții optime pentru
aplicarea regimurilor de detenție, securitate, elaborarea unor activități culturale și educative,
asistență medicală, condiții sani tare, cazare, hr ănire.
Activitatea Penitenciarului Iași se desfășoară în conformitate cu prevederile
următoarelor legi: Legea 293 din 2004 privind statutul funcționarilor publici cu statut special
din Administrația Națională a Penitenciarelor, Legea nr.275 din 2006 privind executarea
pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Legea nr.51
din 1991 privind siguranța națională a României . Totodată funcționează și pe baza Declarației
Universale a Drepturilor Omului , pe Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale, pe Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și
politice, pe Recomandările Europei cu privire la tratamentul persoanelor private de libertate.
În prezent, unitat ea este amplasată în partea de N -V a municipiului Iași, în cartierul Copou, pe
strada Dr.Vicol nr.10.
1.2. Structura organizatorică a Administrației Naționale a Penitenciarelor
61 http://anp.gov.ro/penitenciarul -iasi/ , accesat la data de 08.06.2019, ora 18:33.
42
Activitățile Penitenciarului Iași se realizează prin intermediul personalului angajat al
penitenciarului , acest a având ca scop reabilitarea și reintegrarea socială a persoanelor private
de libertate prin intermediul mijloacelor legale.
Atât la nivelul Penitenciarului Iași, cât și în celelalte penitenciare din țară, există o
organig ramă a instituției care prevede structura organizatorică a Administrației Naționale a
Penitenciarelor ( Anexa 2). Aceasta cuprinde: Directorul care are în subordine trei
departamente și anume: Siguranța deținerii și regim penitenciar, Reintegrare Socială, și în cele
din urmă, departamentul Economico -Administrativ. Toate cele trei departamente sunt conduse
de către un director adjunct care au obligația să coordoneze alte subdepartamente. În cazul
directorului adjunct din cadrul departamentului de Reintegrar e Socială, acesta are în
subordine subdepartamentele: Serviciul Educației și Serviciul Asistență Socială.
1.3. Descrierea compartimentului de Asistență Psihosocială
În cadrul participării la Conferința Națională de Asistență Socială Penitenciară , cu
participare internațională, Ediția I – 2019, am avut prilejul de a afla informații de la specialiștii
din domeniu cu privire la asistența socială din Penitenciarul Iași.
Activitatea asistentului social angajat în unitățile sistemului penitenciar românesc este
reglementată prin legislația execuțional penală , legislația referitoare la statutul funcționarilor
publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, legislația privind statutul asistentului
social, Codului Deontologic al personalului din sistemul admini strației penitenciare, precum
și Codul Etic al profesiei de asistent social, care impun:
Respectarea standardelor profesionale naționale în domeniul desfășurării activităților
de asistență socială;
Asumarea exercitării profesiei de asistent social în penitenciar și a exigențelor
regimului de executare a pedepselor privative de libertate;
Asumarea drepturilor și a obligațiilor ce decurg din statutul de funcționar public cu
statut special.
Competențele profesionale în ceea ce privește activitatea asisten tului social din sistemul
penitenciar trebuie să fie:
Evaluarea, informarea și consilierea pe probleme sociale a persoanelor private de
libertate;
43
Asistență de specialitate acordată persoanelor private de libertate în scopul formării/
dezvoltării/ exersării abilităților sociale, parentale, decizionale, de relaționare cu
mediul de suport, de prevenire a conflictelor familiale, în vederea pregătirii pentru
reintegrarea în societate;
Medierea cu instituțiile publice, asociațiile și/sau organizațiile naționale și
internaționale și cu mediul de suport al persoanelor private de libertate;
Participarea la echipele multidisciplinare, constituite în scopul facilitării reinserției
sociale a persoanei private de libertate;
Cercetarea fen omenologiei penitenciare, sub aspect teoretic sau metodologic;
Formarea profesională a asistenților sociali în domeniul de specialitate.
Asistența socială penitenciară are o misiune complicată, din care nu lipsesc elemente de
ambivalență ( control/asistare ).
În cadrul departamentului de Asistență Socială se derulează diferite programe care vin în
ajutorul persoanelor private de libertate. La momentul actual, în Penitenciarul Iași se
desfășoară un număr de 23 de programe care se adresează diferitelor categor ii de deținuți, în
funcție de nevoile fiecăruia.62
2. Aspecte metodologice ale cercetării
2.1. Ipoteza cadru și obiectivele cercetării
Individualizarea și intensificarea programelor de pregătire pentru liberare condiționează
eficentizarea asistenței post -penale.
Obiectivele cercetării:
Identificarea factorilor care influențează calitatea serviciilor sociale în ceea ce privește
individualizarea executării pedepsei cu închisoarea ;
Identificarea nevoilor și serviciilor de care are nevoie persoana privată de libertate
care își execută pedeapsa în Penitenciarul Iași;
Analiza rolului asistentului social în asigurarea calității serviciilor sociale din cadrul
Penitenciarului Iași ;
Gradul de participare la programele de reintegrare socială și eficiența acestora;
62 Neamțu, George( coord.) ; Stan, Dumitru (coord.). Asistența socială – studii și aplicații , Editura Polirom, Iași,
2005 ,pp.24 9.
44
Motivarea și gradul de participare la programul R.R.R. ;
Aplicabilitatea parțială a programului R.R.R.Dificultăți în aplicare ;
Articularea pozitivă a faz ei pre -eliberatorie cu faza post -eliberatorie;
Urmărirea evoluției și a gradului de adaptare și integrare în comunitate a persoanei
private de libertate.
Propuneri pentru un draft comunitar MEPI .
2.1.1. Tehnici și instrumente de cercetare
Metoda de bază a culegerii datelor a fost s tudiul de caz la nivel individual , având ca
tehnici interviul, documentarea din legislația p entru persoanele prívate de libe rtate, Noul Cod
Penal , repetate î ntrevederi cu beneficiarul (Anexa 6) și observaț ia participativă nestruct urată .
Cercetarea aplicată este de tip calitativ, utilizând interviul semistructurat de tip față în față și
studiul de caz. „Interviul este o tehnică de investigație științifică, aplicată pentru cunoașterea
științifică și interdisciplinară a unui anumit domeniu sau caz social, caz în care, „discuția în
doi” se integrează unui ansamblu de mijloace de culegere a datelor, ca etapă a unui demers
sociologic.”63
Interviul este o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor
verbale de la ind ivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea
științifică a fenomenelor socio -umane. Interviul se bazează pe comunicarea verbală și
presupune întrebări și răspunsuri, ca și chestionarul. Spre deosebire de chestionar, unde
întrebările și răspunsurile sunt scrise, interviul implică totdeauna obținerea unor informații
verbale64. Intеrviul еstе ο tеhnică folosită în cadrul un еi cеrcеtări și s е dеfinеștе ca fiind ο
cοmunicar е în car е ο реrsοană οbținе infοrmații d е la altă реrsοană65.
Interviul reprezintă o tehnică de lucru prin care se obțin surse de date folositoare într -un
studiu de caz. De obicei interviurile au o natură prietenoasă, deschisă astfel încât cei
intervievați pot fi considerați niște informatori -cheie, răspunsuri lor fi ind niște dovezi
concrete cu privire la ceea ce caută un cercetător în lucrarea sa66.
63 Miftode, Vasile. Metodologia sociologică. Metode și tehnici de cercetare sociologică , Editura Porto -Franco,
Galați, 1995, p.233.
64Chelcea, S. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative ( Ed. a III a)., Editura
Economică, București, 2007,p.35.
65 Neamțu, George. (coord.). Tratat de asistență social , Editura Polirom, Iași, 2003,p.299.
66 Yin, Robert. Studiul de caz, Editura Polirom, București, 2005,p.115.
45
În vederea realizării unui interviu este necesar să se întocmească un ghid de interviu pentru a
se eficentiza culegerea datelor necesare cercetării.
Ghidul dе intеrviu rер rеzintă un ansamblu οrganizat dе tеmе, subtеmе și indicat οri, carе
structurеază activitatеa dе ascultarе și dе intеrvеnțiе a invеstigat οrului în рr οcеsul
cοmunicării67.
Rеgulilе c οnstruirii ghidului de intеrviu:
a) rеgula individualizării itеmil οr și întrеbăril οr (un singur itеm la ο singură întrеbarе);
b) rеgula рrеciziеi și a simрlității maхimе a întrеbăril οr;
c) rеgula duratеi minimе sau a duratеi οрtimе a intеrviului, în funcțiе dе c οmрlехitatеa
întrеbăril οr dе natura р οрulațiеi intrеviеvatе, dе οbiеctivеlе și ехigеnțеlе cеrcеtării;
d) еvitarеa întrеbăril οr lungi întrucât ехistă riscul ca subiеcții să rеțină numai рarțial
cοnținutul l οr și să răsрundă numai la ο рartе a asреctеl οr ре carе lе rеflеctă;
e) еvitarеa cuvintеl οr cu dublu sеns, a tеrmеnil οr imрrеciși sau nеcun οscuți dе р οрulația
studiată (cuvântul „biniș οr” dе рildă, însеamnă atât р οtrivit cât și „nu f οartе binе”
gеnеrând sеnsuri și c οnοtații difеritе).
f) еvantaiul dе răsрunsuri рrеc οdificatе – în cazul în carе f οlοsim întrеbări închisе trеbuiе
să acοреrе întrеg sрațiul dе atributе al tеmеi invеstigatе, astfеl еstе mai binе să
transf οrmăm întrеbarеa închisă în întrеbarе dеschisă, cu t οatе cοnsеcințеlе rеsреctivе;
g) întrеbărilе trеbuiе să fiе cât mai c οncrеtе și trеbuiе să aреlеzе ре cât р οsibil la
ехреriеnța imеdiată a subiеctului, реntru ca acеsta să nu dеf οrmеzе (inc οnștiеnt)
răsрunsurilе rеalе;
h) întrеbările trеbuiе f οrmulatе în așa fеl încât mеcanismеlе dе aрărarе să fiе limitatе la
minimum.
Аvantajul a ϲеstеi mеt οdе îl reprezintă р οsibilitatеa surрrindеrii în același timp a un οr
infοrmații rеlеvantе din bi οgrafia beneficiarului ϲât și a ϲοmрοrtamеntului n οn-vеrbal al
aϲеstuia ϲarе р οatе să ϲοnstituiе un indi ϲiu al vеridi ϲității ϲеlοr afirmatе.
Am efectuat interviul alegând să fie nestrucuturat având la bază un ghid de interviu (
Anexa 3) care m -a ajutat în identificarea datelor necesare pentru realizarea cercetării. Am ales
ca interviul să fie nestructurat deoarece am dorit ca să se creeze un cadru relaxant, și nu
formal, subiectul având liberta tea să împărtășească anumite informații pe baza unor teme
67 Miftode, Vasile. Tratat de metodologie sociologică , Editura Lumen, Iași, 2oo3,p.243 -244
46
prestabilite. Interviul s -a realizat în mai multe intravederi pentru a putea culege informațiile și
datele necesare realizării cercetării.
O a doua metodă de colectare a dovezilor a fost documentaț ia. Am considerat că este
relevant pentru cercetarea mea o astfel de colectare având în vedere faptul că trebuia să
coroborez informațiile provenite din alte surse precum interviul sau observația participativă
nestructurată. Am consultat documente precum a r fi:documente oficiale de p e site -ul
Administrației Naționale a Penitenciarelor, legislația actuală, cărți de specialitate, programe
existente și eficența lor.
A treia modalitate de a colecta datele pe care am folosit -o în această cercetare a fost
observația participativă nestructurată . Având în vedere că de 3 ani sunt voluntar la Asociația
Studenților Creștini Ortodocși Români (A.S.C.O.R.), filiala Iași, în cadrul proiectului
Metanoia, am avut posibilitatea de a participa la activitățile desfășurat e în cursul anilor
universitari ceea ce mi -a oferit șansa de a observa îndeaproape beneficiarul.
În cadrul colaborării Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași cu Pen itenciarul Iași,
am avut acces luând legătura cu personalul de specialitate care m -a ajut at în vederea culegerii
datelor necesare pentru realizarea cercetării. Persoanele cu care am luat contactul și cu care
am avut convorbiri și intravederi repetate au fost: asistentul social care se ocupă de caz și
preotul misionar. În intravederile cu speci aliști am folosit un ghid de interviu (Anexele 4 și 5).
Ca instrument de lucru am folosit Ghidul de interviu semistructurat adresat specialiștilor și
persoanei prívate de libertate.
2.2. Metoda studiului de caz
Studiul de caz este caracterizat în cadrul unei cercetări sociologice prin câteva
caracteristici: cazul este înțeles ca un sistem integrat, abordat holistic, cercetătorul
interesându -se mai mult despre cum decât despre de ce fenomenul studiat (o persoană, o
colectivitate, o instituție) se prezintă într -un anumit mod, cazul fiind un fenomen
contemporan, în context social real”68. Potrivit sociologului american Robert K. Yin, studiul
de caz este o investigație empirică al cărei țel este acela de a cerceta un fenomen contemporan
în contextul său din viața reală, în special atunci când granițele între fenomen și context nu
sunt foarte bine delimitate .69 Același autor punctează faptul că, în mod eronat, se prezintă sub
titulatura de studii de caz rezultatele obser vației directe în manieră descriptiv -etnografică.
68 Chelcea, S. Tehnici de cercetare sociologică (note de curs), 2001,p.60.
69 Yin, R. Studiul de caz, Editura Polirom, București, 2005,p.30
47
Ca metod ă de lucru am ales studiul de caz privind individualizarea executării pedepsei
cu închisoarea. După cum spun unii filosofi prin metodă, care este o formă superioară de
„mișcare a gândurilor umane”, se evită orice simț fals al comunității și se elimină orice eroare
dintr -o cunoaștere. De aceea orice metodă trebuie să aibă anumite caractere prin care să se
definească. Aceste caractere sunt: valabilitatea , ceea ce reprezintă că o cercetare trebuie să fi e
una reală; precizie , adică informațiile trebuie să exacte pentru a se putea obține rezultate
identice de mai mulți specialiști; corectitudine , astfel încât să se poată evita orice deformări
sau falsificări ale interpretărilor; scop precis al cercetării astfel încât pentru a se atinge
obiectivele propuse să se folosească doar eforturi minime și nu în ultimul rând, o metodă
trebuie să fie compatibilă cu teoria problemei impuse de cercetarea în sine.Orice metodă
trebuie să se bazeze pe o teorie reală70.
Studiul de caz trebuie să fie real, semnificativ, instructiv, incitant și în același timp
complex. El trebuie să cuprindă o parte din introducere ( motivele cercetării), o metodologie,
întrebările și concluziile. Studiul de caz trebuie po ate fi: individual, un set de studii
individuale, axat pe un grup social, pe evenimente, roluri, relații, organizații, firme , instituții
sau poate fi un studiu de caz al unei comunități.71
Așa cum susține Robert Yin „studiile de caz pot fi efectuate și scri se din multe și
variate motive”, astfel că se poate porni de la o prezentare simplă a unor cazuri individuale și
se poate ajunge, pe baza dovezilor studiate, până la dorința de a face unele generalizări. Un
studiu de caz realizat trebuie să se bazeze pe o strategie și o serie de premise care să genereze
un design bine gândit și articulat care integrează o serie de metode despre care voi vorbi mai
departe ( interviu individual, observația directă).
3. Etapele managementului de caz din perspectiva pregătirii pentru liberare și
asistenței post penale
3.1. Prezentarea generală a cazului
Din povestirile de pe parcursul intervievării, A.D. are un trecut tulburător. Acesta descrie
probabilitatea apariției depresiei încă de la vârsta de 13 ani, imediat după divorțu l părinților .
70 Râpeanu, Gheorghe.Rădulescu, Sorin. Metode și tehnici de cercetare sociologică , Editura Intact, București,
1997, pp.6 -7.
71 Ionescu, Ion. Suport de curs , Iași, 2017.
48
A.D. provine dintr -o familie modestă, fiind singurul fiu la părinți. Pe vremea când acesta avea
vârsta de 13 ani, părinții au decis să divorțeze, iar el a ales să rămână în grija mamei,
dezvoltând un atașament crescut față de aceasta. În urm a divorțului, tatăl nu a mai ținut
legătura cu el și cu mama sa, alegând să locuiască singur. Practic, a fost nevoit să crească fără
sprijinul tatălui neavând un model masculin ceea ce i -a marcat întreaga adolescență. În urma
celor întâmplate în familie, A .D. a dezvoltat sentimente de furie și tensiune față de propriul
tată („ ne -a părăsit și a plecat fără să se mai uite în urmă”). Relația cu mama a fost una foarte
bună, manifestând un atașament crescut. Aceasta l -a ajutat și sprijinit în toate etapele vieț ii și
i-a fost alături ( „mama a fost cea care m -a sprijinit mereu, chiar și atunci când mergeam pe
un drum doar de mine știut”).
La vârsta de 20 de ani, A.D. a decis să se căsătorească, dar fără a avea sentimente față de
viitoarea mireasă. În cadrul acest ei căsătorii, au rezultat doi copii, o fată și un băiat. Relația
celor doi a fost una pe interes după cum însuși A.D. mi -a mărturisit în cadrul interviului
acordat, ceea ce a condus la o separare după 13 ani de căsnicie („ m -am căsătorit fiindcă așa a
trebuit să fie (…) aveam nevoie de cineva ca să mă căsătoresc și am întâlnit -o pe ea, singura
fată care a acceptat să se căsătorească..era în interesul amândurora..ea voia să se căsătorească,
eu să am parohie și să lucrez”). Soția a ales să îl părăsească, pl ecând la muncă în străinătate.
Relația cu soția nu a fost una apropiată, ci mai mult una tensionată, unde certurile erau din ce
în ce mai dese. În ceea ce privește relația cu cei doi copii, este una bună în ciuda distanței
dintre aceștia. Odată cu plecarea fostei soții în străinătate, aceasta a luat și copii, cu acordul lui
A.D. pe motiv că vrea să le ofere o vacanță și nu s -au mai întors. Chiar dacă distanța este
mare, A.D. are o relație specială cu fiica sa cu care corespondează săptămânal, iar cu fiiul s ău
vorbește o dată la 2 săptămâni la telefon.
A.D. , în vârstă de 45 de ani, din localitatea X, divorțat, are doi copii, a fost condamnat
la 13 ani de închisoare în urma săvârșirii unei fapte penale. În prezent își săvârșește pedeapsa
în Penitenciarul din Iași, fiind la sistemul semideschis fiind eligibil pentru liberarea
condiționată.Beneficiarul va intra în supravegherea postpenală în Serviciul de Probațiune.
3.2. Contactul cu familia și membrii acesteia
După cum se poate observa, subiectul nostru a avut de întâmpinat multe obstacole în ceea
ce privește relațiile cu familia ceea ce a condus la tulburări de comportament și chiar la
dependența de alcool. Divorț ul părinților la o vârstă fragedă, căsătoria la vârsta de 20 de ani
și mai apoi părăsirea de către soție și implicit, separarea , au dus la o decădere a subiectului
49
atât din punct de vedere moral, mental, fizic, cât și spiritual. A.D. descrie relația cu me mbrii
familiei ca fiind una nu tocmai deschisă dintotdeauna, recunoscându -și încăpățânarea și
impulsivitatea („ eu dintodeauna am fost o persoană vulcanică…, nu aveam răbdare, însă acum
lucrurile s -au schimbat radical”). În urma neînțelegerilor cu famili a și a certurilor din timpul
căsătoriei, acesta început să consume alcool ( „ am devenit dependent de alcool și nu mi -am
dat seama…mama, fosta soție îmi spuneau să consult un specialist fiindcă am o problemă, dar
am refuzat de fiecare dată”). Acesta a mă rturisit, că în ciuda consumului ridicat de alcool, nu a
fost agresiv fizic, nu și -a agresat soția ( „am consumat alcool, dar niciodată nu am dat în soția
mea..respectul a fost pe primul loc…am mai înjurat -o, însă doar atât).
În prezent, spune că are o r elație bună cu aproape toți membrii familiei („ săptămâna
trecută mama mi -a trimis o scrisoare și o brățară pe care o port cu drag ”).
Pentru identificarea mai clară a relațiilor familiale, am completat împreună cu subiectul
genograma și am discutat pe baza acesteia. Genograma are ca scop identificarea relațiilor
dintre membrii familiei, nivelul de accesibilitate la educație, ocupații și locuri de muncă,
activitățile familiei.
66 ani
65
ani
45 ani
44
ani
17
ani
22
aniPărinții
A.D
CopiiSoția
Schema 1 – Genograma familiei persoanei condamnate realizată în cadrul intravederilor avute cu ace sta
Legendă :
50
bărbat
femeie
Bărbat decedat
DivorțRelație de căsătorie cu copii
Concluzii mediul familial: În concluzie, su portul familial reprezintă una dintre resursele
principale în asistența post -penală.
A.D.
FAMILIA
FAMILIA
LĂRGITĂ
ASISTENT
SOCIAL
VECINII
BISERICA
MEDIC
Schema 2: Ecomapa persoanei condamnate eligibilă pentru liberare condiționată
51
Relație echilibrată
Relație unilaterală
Relație bilateralăLegendă:
3.3. Evoluția situației școlare și educaționale
A.D. a urmat Seminarul Teologic din localitatea X . Continuând în acest domeniu , s-a
înscris la Facultatea de Teologie , facultate pe care a urmat -o timp de 2 ani , nereușind să își
termine studiile superioare din cauza pr oblemelor și neajunsurilor de ordin material. Acesta a
profesat ca preot înainte de săvârșirea faptei, iar în Unitatea Penitenciară a participat la
diverse activități și programe cum ar fi: piese de teatru, sculptură, pictat pe sticlă, ateliere de
lucru, realizarea de felicitări, metanii, cruciuliț e ( „ aici am descoperit că îmi place să
interpretez diferite roluri și m -am înscris la clubul de teatru (…) îmi place mult ce fac și cu
siguranță voi continua și după ce mă voi libera (…) cei de aici mă ajut ă să cred că timpul trece
mai repede și fac diverse activități în acest sens”). Pe lângă toate acestea, A.D. lucrează la
capela Penitenciarului ca ajutor al preotului misionar („ preotul de aici m -a ajutat foarte
mult..dacă nu era el, cel mai sigur nu eram omul care sunt astăzi..datorită lui am devenit mai
răbdător, mai înțelegător, iar faptul că mi -a oferit tocmai mie slujba de la capelă, înseamă
foarte mult pentru mine”). Totodată, acesta își dorește să -și continue studiile universitare în
domeniul lingvi stic, la Facultatea de Litere, specializarea română -franceză pentru a putea fi
profesor. Pasiunea lui pentru limba franceză, l -a determinat să citească Biblia în această limbă
și diverse cărți care îl ajută să aprofundeze, să exerseze.
3.4. Forma profesională și implicarea în activitățile practice
52
Întrucât A.D. a urmat Seminarul Teologic, acesta a primit parohie în localitatea X, cu
condiția să fie căsătorit. Acesta a fost preot până la săvârșirea faptei pentru care este
condamnat. Această activitate a fost continuată în Unitatea Penitenciară și nu dorește să
revină ca preot în com unitate („ nu îmi mai doresc să fiu preot, cred că Dumnezeu mi -a dat o
lecție foarte importantă și nu aș mai putea să slujesc pentru El după ce am făcut, dar cred cu
tărie că altul este planul pentru mine și de data aceasta îl voi duce la bun sfârșit”). În ceea ce
privește activitățile practice, acesta s -a implicat în treburile gospodărești, în grădinărit, a oferit
ajutor celor care au avut nevoie. În Unitatea Pen itenciară participă la diverse ateliere cum ar
fi: ateliere de teatru ( a jucat în diferite piese de teatru la Ateneul Român împreună cu câțiva
colegi de -a lungul anilor petrecuți în detenție), ateliere de pictură ( este pasionat de pictura pe
sticlă și pi ctează icoane), ateliere de lucru în echipă ( realizarea de cruciulițe cu ocazia Sfintei
Parascheva), ateliere de creație ( realizarea de felicitări pentru Craciun, 8 Martie, Paște;
realizarea de tablouri, felicitări din materiale reciclabile), ateliere de comunicare și cunoștere
personală.
3.5. Componenta culturală cu valențe spiritual -religioase în individualizarea
pedepsei
A.D. este creștin -ortodox, a fost preot înainte de condamnare, iar componenta culturală cu
valențe spiritual -religioase joacă un rol foarte important în ceea ce privește individualizarea
pedepsei. Acesta lucrează la capela Penitenciarului, ca ajutor al preotului misionar. Încrederea
și dragostea față de Dumnezeu l -au ajutat să gestioneze mai bine situația în care se află, să fie
mai calm , mai răbdător, mai încrezător. Acesta face parte din clubul bibliotecii și îi place
foarte mult să citească. În timpul său liber, merge la bibliotecă și citește fiindcă asta îl
relaxează și îl detașează de toate lucrurile din jurul său. Este pasionat de știință, iar cărțile
preferate sunt cele din sfera Science Fiction care îl provoacă men tal ( „când eram preot mă
interesa doar să aflu cuvântul lui Dumnezeu și să îl urmez..acum vreau să cercetez și cred că
există și alte vietăți în universul acesta…pasi unea aceasta spre știință s -a născut aici, după
gratii”). A început să învețe singur limba franceză citind Biblia în această limbă, schițându -și
într-un caiet cuvintele traduse („mama a fost cea care mi -a trimis un cadou acum câțiva ani,
de Crăciun, știind pasiunea mea pentru limba franceză, o biblie scrisă în franceză ..de atunci
exersez și cred că mă descurc, unde nu știu, consult biblia în limba română și fac
progrese..sunt mândru de mine”).
3.6. Starea de sănătate și vulnerabilitatea psihosocială
53
Starea de sănătate a subiectului este una bună, nu prezintă vreo formă de boală, așa cum
rezultă din intre vederile și observațiile efectuate. Nu am avut acces pentru a consulta și
analiza fișa medicală întrucât , nu cei din departamentul de asistență psihosocială se ocupă de
acest aspect.
Din punct de vedere psihosocial, A.D. este echilibrat, nu prezintă comportament agresiv,
deviant, este stabil din punct de vedere emoțional .
4. Pregătirea pentru liberare din per spectiva programului „Reducerii Riscului de
Recidivă după închisoare ”
4.1. Etapa administrativă și înscrierea
Înainte de implementarea procedurii de pregătire pentru liberare este necesar să se urmeze
câteva aspecte de ordin administrativ. Primul aspect important este selecția participanților
eligibili pentru acest program. Direcția de evidență a deținuților din cadrul penitenciarului
trebuie să coopereze și să furnizeze personalului programului, lista cu deținuții care au mai
puțin de 3 lu ni până la prezentarea în fața comisiei de propuneri pentru liberarea condiționată,
cu șanse reale de a nu fi amânați.72
Informațiile despre acest program sunt comunicate deținuților prin intermediul afișelor,
broșurilor și/sau verbal. Asistentul social are sarcina de a informa individual fiecare deținut
care se află pe lista furnizată de Direcția de evidența a deținuților.
Înscrierea în pr ogram este voluntară și nu este necesar ca persoanele private de libertate să
fie întotdeauna foarte motivate, ci doar s ă existe dorința de participare și curiozitate. În cadrul
acestui program, persoanele private de libertate își vor dezvolta motivația.
„Toți deținuții fac obiectul unei evaluări multidisciplinare la începutul executării pedepsei
ca parte a procesului de individualizare a executării pedepsei.Înainte de a se înscrie în
program, deținutul, împreună cu consilierul de probațiune și asistentul social sau specialistul
din serviciul de asistență și intervenție psihosocială cu care a lucrat, va analiza măsura în care
și-a atins obiectivele prevăzute în planul individual de executare a pedepsei cu închisoarea.
72 Durnescu, Ioan ( Universitatea din București). Lewis, Sam ( Universitatea Leeds). McNeill, Fergus (
Universitatea Glasgow). Raynor,Peter ( Universitatea Swansea). Vanstone, Maurice (Universitatea Swansea).
Reducerea riscului de recidivă după închisoare , Editura Lumina Lex, București,2009, pp.102 -103.
54
Aceasta îl va ajuta să se axeze pe mome ntul liberării care se apropie și să se pregătească
pentru planificarea reintegrării sociale”.73
Important de precizat este aspectul că, acest program se desfășoară în serii de câte 8 -10
persoane private de libertate care au mai puțin de 3 luni până la prez entarea în fața comisiei de
propunere pentru eliberare condiționată.
4.2. Modulul de bază Reducerea Riscului de Recidivă ( R.R.R.)
4.2.1. Introducere și evaluare – Sesiunea de lucru n umărul 1
În cadrul acestei se siuni , se urmărește ajutarea membrilor grupu lui să -și identifice
problemele și nevoile cele mai presante, evaluarea fiind una colaborativă.
Principalele obiective a acestei sesiuni sunt „obținerea unui pofil cât mai detaliat posibil al
problemelor și nevoilor personale, identificarea punctelor tari și a aspectelor pozitive
disponibile pentru procesul de schimbare, introducerea mijloacelor și c ompetențelor de
evaluare pe care membrii grupului le pot utiliza în viitor, stabilirea principalelor obstacole
care ar putea apărea sau care ar putea submina schimbarea prosocială și colectarea de
informații suficiente pentru a stabili obiectivele realiste și posibil de atins”.74
În această primă se siune se va utiliza un exercițiu de prezentare a participanților cu scopul de
a destinde atmosfera și de a face grupul să se simtă confortabil. Tot în această se siune se va
prezenta programul și organizarea acestuia.
Sesiunea de Introducere și evaluare presupune câteva exerciții:
Exercițiul 1 – Etichete – se va lucra cu grupul pe tema etichetării și se va realiza o listă
de atribute pe care societatea i le -ar atribui ( societate însemnând familie, prieteni,
colegi, vecini etc).
Exercițiul 2 -Analiza câmpului de forțe – se va aminti motivația personală în procesul
schimbării. Se va împărți grupul în două grupe și se vor realiza două liste : o listă cu
zece motivele principal e care stau la baza comiterii infracțiunilor, pentru prima grupa,
iar pentru cea de a doua grupă, o listă cu zece motive principale pentru a nu comite o
73 Ibidem ,pp.105 -107
74 Ibidem , pp.109 -113.
55
infracțiune. Fiecare grupă va trebui să dea câte o notă de la unu la cinci pentru fiecare
motiv,iar mai apoi se vor aduna punctele obținute și se va analiza dacă sunt pregătiți
sau nu pentru schimbare .
Exercițiul 3 – Priorități – se va realiza o listă cu lucrurile care sunt importante pentru
oameni, care va fi individualizată.
Exercițiul 4 – Lista de verificare a problemelor -se va prezenta o lista de identificare a
problemelor care se va completa de fiecare participant la acest program.
4.2.2. Evaluarea problemelor specifice – Sesiune de lucru cu grupul numărul 2
În această sesiune se va reaminti grupul ui sesiunea anterioară și se va continua
procesul de identificare a problemelor examinându -se modul în care acestea pot fi legate de
comiterea infracțiunilor. Se va urmări în detaliu motivația acestora infracțională, astfel încât
să se poată identifica mot ive reale și nu scuze pe care le folosesc în justificarea comiterii
infracțiunii.
Sesiunea de Evaluare presupune realizarea unor exerciții și anume:
Exercițiul 1 – Completarea propoziției – este un mod prin care membrii grupului sunt
ajutați să -și prezinte p roblemele cu propriile cuvinte. ( De exemplu: Cea mai mare
problemă a mea este….)
Exercițiul 2 – Lucruri bune și lucruri rele – se pune accentul pe ideea că toți avem
lucruri pozitive și lucruri negative în viață, dintre care unele sunt rezultatele la ceea ce
am făcut și unele sunt rezultatul ghinionului sau ca urmare a ceea ce au făcut alții. Se
va pune accentul pe asumare a fapt elor și conștientizare.
Exercițiul 3 -Evaluarea infracțiunii -se analizează infracțiunile comise în detaliu și într –
un mod detașat pentru a se obține o imagine clară a ceea ce pot învăța din
comportamentul lor și din circumstanțele respective.
Exercițiul 4 -Motivele comiterii infracțiunii – în funcție de numărul de membri, se vor
forma subgrupe și se va crea câte o listă cu scuzele care pot fi folosite în diverse
infracțiuni ( spargere, furt de magazin, tâlhărie, lovire).
Exercițiul 5 -Scuze individuale – fiecare membru își va nota pe un caiet, scuzele pe care
le-au folosit după ce a comis ultima infracțiune. La final se vor prezenta principalele
lucruri învățate în cadrul acestei sesiuni, urmând a se face și o recapitulare .
56
4.2.3. Stabilirea obiectivelor de acțiune socială – Sesiunea numărul 3
„În cadrul acestei sesiuni, membrii grupului vor fi ajutați să facă primii pași în
formularea de obiective relevante pentru ei înșiși în procesul de reintegrare socială”.75 Se vor
realiza diferite exerciții relevante pentru stabilirea obiectivelor, analizând fiecare obiectiv în
parte dacă este potrivit, ce poate împiedica realizarea unui obiectiv, care trebuie să fie
implicarea, ce este de făcut, care este termenul până la îndeplinirea obiectivului, care obiectiv
are p rioritate.
Această sesiune cuprinde cinci exerciții:
Exercițiul 1 – Exercițiul privind terminarea propoziției – discutarea situațiilor, a
factorilor care apar după liberare, care vor fi obstacolele și cum le vor putea depăși.
Exemplu: Este mai probabil să comit infracțiuni după liberare dacă…
Exercițiul 2 – Evaluarea impulsivității – Impulsivitatea este cel mai mare obstacol în
ceea ce privește comiterea de noi infracțiuni, adică a face lucruri fără a te gândi la
consecințe.
Exercițiul 3 – Obiective personale – Întocmirea unei liste cu principalele obiective
comune ale grupului și discutarea fiecăruia în parte.
Exercițiul 4 – Graficul treptelor – Este important să se precizeze faptul că, pentru a
realiza obiectivele propuse, este necesar să s e parcurgă câteva etape, ca și cum s -ar
urca pe o scară. Se va cere membrilor grupului să completeze o scară, unde se
situează, care a fost cea mai rea situație în care s -au aflat ( treapta cea mai de jos) și
unde vor să ajungă.
Exercițiul 5 – Obiective personale – Membrii grupului vor completa o listă cu
obiectivele lor în pregătirea pentru liberare.
4.2.4. Planuri individuale de acțiune conform criteriilor S.M.A.R.T. – Sesiunea
numărul 4
Sesiunea aceasta este individuală, consilierea fiind ce ntrată pe client . Se va lucra cu
fiecare beneficiar în parte pentru a se fixa obiectivele pe care beneficiarul dorește să le
realizeze și analizarea acestora dacă corespund criteriilor S.M.A.R.T. În această etapă se vor
75 Durnescu, Ioan ( Universitatea din București). Lewis, Sam ( Universitatea Leeds). McNeill, Fergus (
Universitatea Glasgow). Raynor,Peter ( Universitatea Swansea). Vanstone, Maurice (Universitatea Swansea).
Reducerea riscului de recidivă după închisoare , Editura Lumina Lex, București,2009 ,pp.117 -122.
57
folosi toate tehnicile de consiliere – înțelegerea, empatia, ascultarea eficientă, reflectarea,
sumarizarea, autenticitatea.
4.2.5. Prevenirea recidivei infracționale – Sesiunea numărul 5
În această sesiune se vor indentifica anumite semne prealabile de avertizare cu privire
la potențial ul de eșec și tehnici de evitare. Printre competențele implicate în fiecare dintre
aspectele recidivei, se numără: autodeterminarea, solicitarea asistenței corespunzătoare,
reacție adecvată în fața eșecului, competențe de negociere, monitorizare, evaluarea r iscurilor,
gândire alternativă și gândirea centrată asupra consecințelor76.
În cadru acestei sesiuni se vor realiza două exerciții, și anume:
Exercițiul 1 – Semne de avertizare – Se va întocmi o listă a situațiilor de risc și a
semnelor de avertizare.
Exerciț iul 2 – Matricea Schimbării – Se va pune accentul pe ideea că „Suntem ceea ce
gândim”.
4.2.6. „Piața ” sau conectarea „capitalului personal” la „capitalul social” – Sesiunea
numărul 6
„Această sesiune este elaborată pe baza unui concept utilizat de Fabiano și Porporino
(2002) și a vechii, dar încă actuale noțiuni de sistem de acțiune a lui Pincus și Minahan (1973)
(care presupune grupul de persoane printre care se numără deținutul și care colaborează în
vederea atingerii obiectivelor)”.77
În cadrul sesiunii, me mbrii grupului vor avea posibilitatea să interacționeze direct cu
reprezentanții instituțiilor cu scopul de a afla informații esențiale despre fiecare instituție în
parte, cât și crearea unei legături după liberare. Tot în această sesiune, grupul va fi inf ormat cu
privire la posibilitatea participării la modulele opționale. La această sesiune vor participa
reprezentanți ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, CPECA, Serviciile
Sociale ( în legătură cu nevoile de locuință și sprijin financiar) și Centrul Local de Sănătate
Mintală.
76 Durnescu, Ioan ( Universitatea din București). Lewis, Sam ( Universitatea Leeds). McNeill, Fergus (
Universitatea Glasgow). Raynor,Peter ( Universitatea Swansea). Vanstone, Maurice (Universitatea Swansea).
Reducerea riscului de recidivă după închisoare , Editura Lumina Lex, București,2009 ,pp124 -126.
77 Ibidem . ,pp126
58
Tot în această sesiune, se vor identifica lipsurile și ajutorul de care deținutul are nevoie atunci
când se va libera , cât și modulele individualizate cele mai potrivite pentru el.
4.3. Modulele opționale asociate riscului de recidivă infracțională
Modulele opționale abordează următoarele domenii:
Continuarea studiilor
Angajarea profesională
Situația financiară și datoriile
Abuzul de droguri
Nevoile de locuință
Nevoi legate de sănătatea mintală
Relația cu familia
În cazul studiului de caz prezentat, A.D. are o relație bună cu mama sa care îl sprijină și îl
ajută . Aceasta este singurul lui sprijin atât în detenție, cât și după liberare. A.D. va locui
împreună cu mama sa după liberare fiind un punct forte și nu necesită parcurgerea unui modul
în acest sens. Un alt punct forte este reprezentat de valențele spiritual -religioase care îl ajută
pe A.D. să își dezvolte abilități necesare pentru a confrunta obstacolele după liberare.
În trecut, subiectul a avut probl eme cu alcoolul, însă acestea s -au rezolvat, fiind echilibrat și
nu necesită ajutor în acest sens. Acesta este stabil din punct de vedere emoțional și nu prezintă
afecțiuni sau tulburări de natură psihică.
Este necesar ca A.D. să urmeze un modul opțional în ceea ce privește ocuparea unui
loc de muncă după liberare pentru a -și putea îndeplini nevoile de bază. Pentru aceasta, A.D.
va lua legătura cu Serviciul de Probațiune care îl va ajuta în colaborarea cu Agenția Națională
pentru Ocuparea Forței de Muncă din județul unde va domicilia, unde se află și mama sa. Tot
Serviciul de Probațiune îl va ajuta să se înscrie la o formă de învățământ superior pe ramura
care acesta își dorește să o urmeze. În acest modul, A.D. va avea tot suportul necesar pentru a
se put ea descurca după liberare în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă, obstacole, ce
înseamnă realizarea unui CV, care trebuie să fie conduita acestuia, cum trebuie să abordeze
situația, cum decurge un interviu de angajare, care sunt abilitățile care îl definesc, care vor fi
dificultățile atunci când va intra pe piața muncii, cum va gestiona etichetele puse de ceilalți
angajatori . Se va realiza o evaluare amănunțită a subiectului pentru a -l încadra în muncă în
funcție de aspirații, de vocații, aptitudini.
59
În ceea ce privește relația cu familia , aceasta reprezintă un punct forte, însă consider că este
necesar să urmeze și un modul opțional în ceea ce pivește relația cu mama sa pentru că există
riscul să apară tensiuni în ceea ce privește gradul de adaptabil itate, de înțelegere, comunicare ,
apariția resentimentelor.
5. Managementul de caz din perspectiva asistenței post -penale
În concluzie, managementul de caz în asistența socială penitenciară se conturează prin
grila de analiză a programelor care oferă niște repere în individualizarea executării pedepsei
cu închisoarea. Programul Reducerea Riscului de Recidivă (R.R.R.) reprezin tă doar o parte din
planul de reintegrare conform Strategiei. Practic, din această parte se profilează
managementul de caz în asistența socială pentru că facilitatorul programului cu grupul este un
specialist din penitenciar care po ate fi asistentul social , ajutat de un consilier de probațiune.
Lucrul cu grupul și modulul opțional reprezintă o parte importantă care conturează
managementul de caz în asistența postpenală. Importanța acestui program este majoră
deoarece contectează „capitalul personal” la cel „social” fiind o „punte” de legătură dintre
persoana care urmează să fie liberată și societate, fiind un program pregnant social , având o
componentă de reintegrare socială. Programul R.R.R., este un program relativ nou care a fost
pilotat la Arad și la Iaș i, însă nu a rămas activ din lipsa resurselor umane în cadrul
Penitenciarelor, dar și în cel al Serviciului de Probațiune.
Planul de reintegrare a persoanelor private de libertate care urmează să fie liberate este
unul multidisciplinar care antrenează ma i mulți specialiști pentru a se realiza reintegrarea.Din
perspectiva programului R.R.R. , prind contur etapele managementului de caz în asistența pre –
eliberatorie ( cea care se intensifică cu 2 -3 luni înainte de liberare).
Managementul de caz va fi preluat în supravegherea post -liberatorie și asistența post -penală (
care este la cerere) de către consilierul de probațiune, facilitator la programul R.R.R. .
60
CAPITOLUL IV: PROGRAM COMUNITAR DE ASISTARE POST -PENALĂ
1. Argumentare proiect
Locul de desfășurare: municipiul Iași
Programul Comunitar de Asistare Post -Penală este necesar din mai multe puncte de
vedere:
În primul rând, a crescut semnificativ rata recidivității în ultimii ani care a condus la o
ruptură a societății în două: oamenii de rând și infractori i.
În al doilea rând, a crescut semnificativ numărul persoanelor care au săvârșit fapte
penale și nu au un loc de muncă după liberare.
În al treilea rând, instituțiile au o colaborare precară sau deloc în ce ea ce privește
reintegrarea persoanelor care urmează să fie liberate.
În al patrulea rând, lipsa unui program care să vină în sprijinul persoanel or care
urmează să fie liberate care să conțină consiliere psihosocială, vocațională, găsirea
unei locuințe, un ui loc de muncă etc.
În al cincilea rând, persoanele care au urmat o formă de calificare profesională în
timpul detenției și au profesat, se confruntă în urma liberării cu incapacitatea
continuării a ceea ce au început după gratii. Practic, nu se realizeaz ă o continuitate, iar
trecerea de la mediul carceral la cel social, se realizează brusc.
Pornind de la datele statistice adică, de la multitudinea de articole și informații media, din
datele oficiale oferite de către Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și
observațiile și rezultatele întravederilor dintre specialiști și asistenții sociali care lucrează în
Unitatea Penitenciară rezultă că reintegrarea socială a persoanelor care urmează să fie liberate
este una deficitară, iar că recidivitatea este un fenomen care necesită o intervenție la nivel
comunitar, cât și individual.
Acest program este esențial în vederea analizării și revizuirii protocoalelor de colaborare
dintre instituții în vederea găsirii celei mai bune soluții în ceea ce privește reintegrarea,
reinserția pe piața muncii a persoanelor care au săvârșit fapte penale și urmează să fie liberate.
Programul vine în sprijinul persoanelo r liberate care doresc să -și continue studiile sau să -și
găsească un loc de muncă pentru a -și putea îndeplini nevoile de bază, pentru a se integra în
familie și pentru a consolida relațiile cu aceasta, oferindu -le o șansă la o viață normală ca toți
ceilalț i.
61
Importanța Programului Comunitar de Asistare Post -Penală rezultă din nevoia tuturor
membrilor comunității, a instituțiilor din Iași, cât și a persoanelor liberate pentru a stăpâni
incapacitatea de adaptare la mediul social și comiterea de noi infracțiun i. Acest program vine
în sprijinul persoanelor private de libertate ce urmează să se libereze condiționat, cât și celor
care sunt sub supraveghere deoarece dă speranță ,aduce alternative și soluții la problemele lor.
2. Organigramă proiect
Unitatea
Penitenciară
Serviciul de
Asistență
Psihosocială
Serviciul de
Probațiune
Medierea
muncii
Consiliere vocațională
O.N.G.
A.J.O.F.M .Inspector
atul
Județean
Calificare
profesională
Mediul
universitar
În organigrama prezentată am adus în vedere instituțiile care vor colabora în vederea
asistenței post -penale a persoanei care urmează să fie liberată. Odată cu intensificarea
programelor din cadrul Unității penitenciare ,Serviciul de Asistență Psihosocială, cu privire la
reintegrarea și reducerea riscului de recidivă, persoana care urmează să fie liberată va intra în
evidența Serviciul de Probațiune unde va primi sprijinul de care are nevoie. Serviciul de
Probațiune colaborează cu Inspectoratul Județean , cu Agenția Națională pentru Ocuparea
Forței de Muncă în vederea continuării studiilor acolo unde este necesar și găsirea unui loc de
muncă. Serviciul de Probațiune este cel care recomandă persoana liberată pentru a putea să
urmeze studii superioare, să fie angajat. Pentru o mai bună colaborare și eficientizare, este
necesar ca persoana liberată să beneficieze de consiliere vocațională în vederea unei medieri
dintre acesta și posibilii angajatori ori posibile școli sau universități , și chiar înscrierea într -un
O.N.G. potrivit nevoilor sale. Pentru înscrierea la facultate, Serviciul de Probațiune va relata o
recomandare care va fi trimisă către instituția de învățământ unde acesta dorește să urmeze
62
studiile, ceea ce înseamnă că beneficiarul nu va putea fi refuzat din cauza cazierului. În ceea
ce privește nevoile beneficiarului, acesta se va înscrie, tot cu ajutorul Serviciului de
Probațiune, într -un O.N.G. potrivit pent ru acesta ( de exemplu: Alternative Sociale se ocupă
cu integrarea și găsirea unui loc de muncă foștilor deținuți ).
3. Grupul țintă – descrierea beneficiarilor asistenței post -penale
Grupul țintă din cadrul proiectului este format din următoarele categorii de populație cu
domiciliul în județul Iași:
10 persoane private de libertate care urmează să se libereze în următoarele 3 luni care
se confruntă cu fenomenul excluziunii sociale și dificultăți de integrare după liberare
care se află în evidența Penitenciarului Iași.
20 de persoane care au săvârșit infracțiuni, dar nu sunt private de libertate , ci sunt sub
supravegherea Serviciului de Probațiune Iași.
Subiecții acestui program vor fi selectați după anumite criterii:
Vor beneficia de programul com unitar, persoanele private de libertate care mai au cel
mult 3 luni până la liberare și care sunt eligibile pentru liberarea condiționată.
Persoanele care au avut un loc de muncă în Unitatea Penitenciară sau care au urmat o
formă de reconversie profesional ă.
Persoanele care au săvârșit infracțiuni, dar nu au pedepse privative de libertate, fiind în
evidența Serviciului de Probațiune pentru supraveghere post -penală.
Persoanele care au fost liberate condiționat care se află sub supraveghere post-penală
și sun t în căutarea unui loc de muncă sau doresc să se înscrie la o formă de
învățământ.
Persoanele selectate trebuie să aibă domiciliul stabil pe raza municipiului Iași.
Persoanele private de libertate care urmează să se libereze condiționat se confruntă cu sit uații
dificile în momentul în care ies de pe poarta penitenciarului, trecerea fiind bruscă ceea ce
conduce la recidivă în cele mai multe cazuri. Faptul că aceștia au avut un loc de muncă pe
durata executării pedepsei cu închisoarea este un lucru remarcabil ,însă lipsa continuității și a
unui loc de muncă stabil după liberare îi determină pe aceștia să comită noi infracțiuni,
preferând ca libertate , mediul carceral .
63
Persoanele care sunt sub supraveghere se confruntă cu aceeași situație, însă lucrurile stau
diferit. Aceștia nu au fost privați de libertate, nu au fost izolați de societate, însă fie și -au
pierdut locul de muncă, fie au fost excluși social având etichete, fie familia i -a abandonat,
respins. Motivele care au stat la baza alegerii grupurilor țintă o reprezintă vulnerabilitatea pe
care o au aceste persoane, gradul de implicare în societate, cât și motivația acestora de a se
întoarce pe piața muncii.
Acest pro gram este unul important pentru grupurile țintă deoarece le dă posibilitatea de a
începe o viață nouă, de a -și recăpăta încrederea , de a -și construi o imagine nouă lăsând în
urmă trecutul și faptele săvârșite , de a se reinventa.
4. Obiective de implementa re și obiective de impact
Obiective de implementare
Obiectivul 1 de implementare – Protecția socială și asistarea post -penală a persoanelor
care au fost liberate condiționat.
a) Organizarea unui birou specializat în protecția și asistarea post -penală a persoanelor
care au fost liberate condiționat
Indicatori de implementare :
a.1. Amenajarea unui spațiu în incinta Serviciului de Probațiune din municipiul Iași în care să
funcționeze Biroul pentru consiliere a persoanelor liberate condiționat și medierea muncii.
a.2. Formarea profesională a specialiștilor în consilierea persoanelor liberate condiționat și
medierea muncii.
a.3. Angajarea specialiștilor care se vor ocupa de consiliere și medierea muncii.
a.4. Specializarea asistenților sociali/ con silierilor de probațiune în lucrul cu persoanele
liberate condiționat pe medierea muncii și consiliere.
Indicatori cantitativi de implementare Indicatori calitativi de implementare
1. Amenajarea unui spațiu în incinta
Serviciului de Probațiune în care să
funcționeze Biroul pentru consiliere a
persoanelor liberate condiționat și Calitatea ambientului și realizarea unui
cadru oportun și etic de lucru în echipa
interdisciplinară (consilier mediator,
asistent social, psiholog, jurist)
64
medierea muncii.
2. Numărul specialiștilor formați în consilierea
persoanelor liberate condiționat și medierea
muncii . Calitatea serviciilor de consiliere și
mediere a muncii .
3. Numărul asistenților sociali/ consilierilor
formați și specializați în domeniul
consilierii și mediere a muncii . Calitatea serviciilor de consiliere și
mediere a muncii .
4. Numărul parteneriatelor public -privat
încheiate în cadrul programului comunitar . Colaborarea
inter-instituțională funcțională dintre
specialiștii proiectului și O.N.G. -uri.
5. Frecvența participării grupului țintă la
sesiunile de consiliere și mediere a muncii. Calitatea participării, gradul de implicare și
răspunsul activ oferit de grupul țintă.
6. Perioada și durata desfășurării programului
comunitar. Calitatea particip ării, gradul de implicare și
răspunsul activ oferit de grupul țintă,
specialiști, parteneri comunitari ( instituții
și organizații).
Obiectivul 2 de implementare – Asistență psihosocială pre -eliberatorie a persoanelor care
mai au cel mult 3 luni până la liberarea condiționată
b) Organizarea unui cabinet de asistență psihosocială și consiliere vocațională în cadrul
Penitenciarului Iași
Indicatori de implementare:
b.1. Amenajarea unui spațiu în incinta Penitenciarului Iași în care să funcționeze Cabinetul de
asistență psihosocială și consiliere vocațională .
b.2. Formarea profesională a specialiștilor în asistență psihosocială și consiliere vocațională (
profesională).
b.3. Angajarea profesională în cadrul programului a expertului în consiliere vocațională.
b.4. Specializarea asistentului social pentru dezvoltarea parteneriatelor Unitatea Penitenciară –
Serviciul de Probațiune – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă – O.N.G. -uri-
Inspectoratul Județean.
65
Indicatori cantitativi de implementare Indicator i calitativi de implementare
1. Amenajarea unui spațiu în incinta
Penitenciarului Iași, în care să
funcționeze Cabinetul de asistență
psihosocială și consiliere vocațională . Calitatea ambientului și realizarea unui
mediu etic de lucru în echipa
interdisciplinară ( asistent social, consilier,
psiholog, jurist).
2. Numărul specialiștilor formați în
asistență psihosocială și consiliere
vocațională. Calitatea serviciilor de asistență psihosocială
și consiliere vocațională.
3. Numărul asistenților sociali și a
consilierilor formați și specializați în
domeniul consilierii vocaționale. Calitatea serviciilor de asistență psihosocială
și consiliere vocațională.
4. Numărul parteneriatelor public -privat Colaborarea inter -instituțională funcțională
dintre specialiștii programului, autoritățile
publice, instituții și O.N.G. -uri.
5. Frecvența participării grupului țintă –
persoane care urmează să se libereze
condiționat în cel mult 3 luni Calitatea participării, gradul de implicare și
răspunsul activ oferit de grupul țintă –
persoanele care urmează să se libereze
condiționat în cel mult 3 luni
6. Perioada și durata desfășurării
programului comunitar – modulul:
Asistență psihosocială pre -eliberatorie
a persoanelor care mai au cel mult 3
luni până la liberarea condiționată
Calitatea participării, gradul de implicare și
răspunsul activ oferit de toți cei implicați –
grupul țintă, specialiști, parteneri comunitari
( O.N.G. -uri)
Obiective de impact
Obiectivul 1 de impact:
a) Reducerea nevoilor și prevenirea conduite lor infracționale
a.1. Reducerea stărilor de anxietate în rândul persoanelor care urmează să se libereze
condiționat;
66
a.2. Implicarea în activități practice și petrecerea timpului cu familia într -un interval orar
săptămânal stabilit;
a.3. Implicarea în activități ce țin de gestionarea emoțiilor.
Obiectivul 2 de impact
b) Prevenirea recidivității și creșterea nivelului de adaptare în mediul social
b.1. Implicarea în activități de cunoaștere și gestionare a emoțiilor negative;
b.2. Implicarea în activități gospodărești în afara Penitenciarului într -un interval orar stabilit;
b.3. Vizitarea unor obiective turistice din apropiere în vederea contactului cu mediul social
treptat.
5. Tipuri de activități
6. Rezultate anticipate
67
Concluzii finale
Entuziasm, curiozitate, întrebări ce căutau un răspuns, toate acestea au ajutat la
construirea acestei micro -cercetări, care s -a dovedit ulterior a fi captivantă, dar greu de dus la
bun sfârșit. Multitudinea de informații care cautau în buzunarul v ieții de student, care puneau
presiune asupra cercetării în sine , s -a dovedit a avea și limite.
Să vorbești deschis despre viața ta, despre fapta comisă, despre ce ai decis să faci ,
despre ce te macină, să te deschizi în fața unui străin care îți pune î ntrebări doar pentru că are
un interes sau pentru că l -a condus curiozitatea, nu este tocmai ușor. Atitudinea aceasta am
observat -o pe parcursul cercetării și am dat dreptate într -un final. A fost dificil să găsesc o
persoană care să își dezvăluie misterel e vieții, mai probabil greutățile prin care a trecut și
disponibilitatea acesteia să participe la întravederi. Dat fiind faptul că am încheiat un protocol
cu cei de la Penitenciarul Iași pentru a avea acordul să -mi realizez cercet area, nu am putut
înregist ra audio c eea ce mi -a îngreunat considerabil munca.
În al doilea rând, nu a fost ușor de identificat o „cifră” în ceea ce privește numărul
persoanelor private de libertate din județul Iași care au nevoie de o reconversie profesională
sau un loc de muncă d upă liberare deoarece nu se pune accentul pe aceste aspecte.
Vechi și totuși nou acest domeniu, m -a fascinat din prima clipă, stârnindu -mi interesul, însă,
cu cât am cercetat mai amănunțit, am descoperit că există o lipsă mare de personal care să se
ocupe de persoanele private de libertate din punct de vedere al asi stenței psihosociale. Un
singur asistent social pe un singur regim de executare a pedepsei, unde sunt încarcerați
aproximativ 200 de persoane este un lucru nu tocmai bun pentru că fizic, cât și psihic,
emoțional, nu se poate face față. Am descoperit că în acest sistem se pune accentul mai mult
pe paza și protecția persoanelor private de libertate, și nu pe reintegrare și asistență
psihosocială. S -a pierdut latura umană, iar persoanele care au săvârșit infracțiuni și se află în
penitenciar, sunt tratate cu d ezinterez în cele mai multe cazuri și li se atribuie eticheta de
„criminal”, „infractor”. Nu doresc să iau apărarea în vreun fel acestor persoane, însă, ceea ce
doresc să subliniez este tocmai faptul că se creează o prăpastie între oameni și nu se lucrează
suficient pe ceea ce înseamnă umanitate, solidaritate. Ceea ce am observat este că lucrurile se
schimbă în momentul în care trecem „bariera” po rților penitenciarului și intrăm în cu totul altă
lume, unde regulile sunt scrise clar, empati a și umanitatea lipsesc în majoritatea cazurilor.
Nu spune nimeni că ar trebui să fim mai blânzi cu persoanele care au săvârșit infracțiuni, însă
consider că orice om are dreptul la o șansă, iar atunci când nu știe pe ce drum vrea să meargă,
are nevoie de ajutorul specialiștilor. Am mai observat că, în timpul încarcerării, deținuții au un
loc de muncă în diverse domenii , își continuă studiile sau urmează cursuri de reconversie
profesională ceea ce este un lucru demn de admirat. Dar problema este alta..în m omentul în
care aceștia se liberează la termen sau condiționat, în funcție de caz, se desprind de
„realitatea” lor, adică cea de după gratii, și iau contactul cu mediul social, unde lucrurile stau
diferit: au deja etichete puse, sunt respinși de societate și/sau de familie, nu au un loc de
muncă, nu au o locuință, au datorii făcute înainte de încarcerare. Pentru o persoană care a
lipsit o perioadă din mediul social, este dificilă adaptarea, mai ales că lucrurile se întâmplă
68
brusc. Dacă în penitenciar a lega t prietenii, avea un loc de muncă, în momentul liberării acesta
rămâne fără nimic. Nu se continuă ceea ce s -a început în penitenciar, iar persoana prezintă
riscul de a comite alte infracțiuni pentru a se întoarce la „libertatea” din penitenciar.
O colabor are strânsă a instituțiilor ar fi eficientă în vederea reintegrării persoanelor
care au săvârșit infracțiuni. Angajarea mai multor specialiști pe partea psihosocială ar fi
esențială și ar scădea considerabil rata actuală a recidivității Intensificarea prog ramelor de tip
R.R.R. și formarea personalului pe această ramură ar schimba lucrurile.
Nu în ultimul rând, am dorit să aduc în vedere necesitatea unei individualizări a
executării pedepsei cu închisoarea în vederea identificării nevoilor și reintegrării ma i ușoare
după liberare a persoanelor private de libertate. Ca viitor asistent social, care dorește să
lucreze cu această categorie de beneficiari, am dorit să trag un semnal de alarmă și să aduc în
prim -plan ideea de umanitate, empatie și faptul că oricine merită o a doua șansă indiferent de
fapta comisă.
69
Referințe bibliografice
1. Amza, Tudor. Criminologie.Tratat de teorie și politică criminologică ., Editura
Lumina Lex, București, 2002.
2. Banciu, Dan. Control social și sancțiuni sociale , Editura Victor, București, 1999.
3. Banciu, Dan; Rădulescu, Sorin; Teodorescu, Vasile. Tendințe actuale ale crimei și
criminalității în România , Editura Lumina Lex, București, 2002.
4. Bocancea, Cristian; Neamțu, George. Elemente de asistență socială , Editura P olirom,
Iași,1999.
5. Boudon, Raymond. Tratat de sociologie , Editura Humanitas, București, 2006.
6. Bruno, Ștefan. Mediul penitenciar românesc, cultură și civilizație carcerală ,Editura
Institutul European, București, 2006.
7. Butoi, Tudorel (coord.) . Victimologie (curs universitar) – perspective juridică, socio –
psihologică și medico -legală asupra cuplului penal victim -agresor), Editura PRO
Universitaria, București, 2019.
8. Chelcea, Septimiu. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calita tive
( Ed. a III a)., Editura Economică, București, 2007.
9. Chelcea, Septimiu. Tehnici de cercetare sociologică (note de curs), 2001.
10. Cioclei, Valerian. Manual de criminologie Ediția 7, Editura C.H.Beck, București,
2018.
11. Cioclei, Valerian. Manual de crimino logie , Editura All Beck, București, 2006.
12. Cojocaru, Ștefan. Elaborarea proiectelor, Editura Expert Projects, Iași, 2003.
13. Cojocaru, Ștefan. Metode apreciative în asistență socială , Editura Polirom, Iași, 2005.
14. Cojocaru, Ștefan. Proiectul de intervenție î n asistența socială. De la propunerea de
finanțare la proiectele individualizate de intervenție, Editura Polirom, Iași, 2005.
15. Durnescu, Ioan ( Universitatea din București). Lewis, Sam ( Universitatea Leeds).
McNeill, Fergus ( Universitatea Glasgow). Raynor,Peter ( Universitatea Swansea).
Vanstone, Maurice (Universitatea Swansea). Reducerea riscului de recidivă după
închisoare , Editura Lumina Lex, București,2009.
16. Durnescu, Ioan (coord.). Manualul consilierului de reintegrare socială și
supraveghere , Editura Themis, Fundația Europeană „ Nicolae Titulescu”, Filiala
Craiova, 2002.
17. Durnescu, Ioan. Asistența socială în penitenciar , Editura Polirom, Iași, 2009.
70
18. Durnescu, Ioan; Ioana Derscanu; Carmen Fiscuci; Gheorghe Florian; Ana Rădulescu
și Florin Strete anu. Analiza legislativă și instituțională asupra pregătirii pentru
liberare și asistența postpenală a deținuților , Bernard Brunhes International – BPI
group România, 2009.
19. Florian, Gheorghe. Fenomenologie penitenciară , Editura Oscar Print, București,
2006.
20. Iacobuță, Alecu Ioan (coord.). Criminologie. Curs universitar , Editura Venus, Iași,
2007.
21. Iancu, Ștefan. Elemente de drept penal.Partea generală și partea specială: cu referire
la dispozițiile noului Cod Penal, Editura Era,București, 2010.
22. Ionescu, Ion . Suport de curs , Iași, 2017.
23. Lazăr, Cristian. Asistența socială în penitenciare.Teorie și metode . Editura Omega,
Buzău, 2005.
24. Mănoiu, Florica. Asistența socială în România , Editura All, București, 1996.
25. Miftode, Vasile (coord.). Sociologia populațiilor vulnerabile. Teorie și metodă ,
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004.
26. Miftode, Vasile. Teorie și Metodă în Asistență Socială , Editura Fundației Axis, Iași,
1994.
27. Miftode, Vasile. Tratat de metodologie sociologică , Editura Lumen, Iași, 2oo 3
28. Miftode, Vasile. Metodologia sociologică. Metode și tehnici de cercetare sociologică ,
Editura Porto -Franco, Galați, 1995
29. Miftode,Vasile. Tratat de Asistența Socială. Protecția populațiilor specifice și
automarginalizate , Editura Lumen, Iași, 2010.
30. Neamțu, George (coord.) . Tratat de Asistență Socială , Editura Polirom, Iași, 2011.
31. Neamțu, George( coord.) ; Stan, Dumitru (coord.). Asistența socială – studii și aplicații ,
Editura Polirom, Iași, 2005.
32. Neamțu, George. (coord.). Tratat de asistență socială (Ediție Revizuită), Editura
Polirom, Iași, 2011 ( lucrare inițial apărută în 2003).
33. Onuț,Gheorghe. Cercetare Sociologică -Metodologia cercetărilor sociologice
descriptive.Vol.2.1. Editura Tritonic, București, 2015.
34. Oprean , Horea. Criminologie, Editura Ser vo-Sat, Arad, 1996 .
35. Oprean, Horea (coord.), Criminologie.Antropologie , Editura Servo -Sat, Arad, 2003.
36. Payne, Malcolm. Teoria modernă a asistenței sociale, Editura Polirom, Iași, 2011.
71
37. Poledna, Sorina; Sandu, Maria; Berne, Asuncion Llena; Foca, Liliana; P alaghia,
Monica, Manual de formare profesională privind lucrul cu persoanele condamnate
care urmează să se elibereze din penitenciar , Editura Lumina Lex, București, 2009.
38. Rachieru, Adina. Impactul programelor de asistență socială în penitenciar , Editura
Lumen, Iași, 2009.
39. Rad, Ilie. Cum se scrie un text științific. Disciplinele umaniste, Editura Polirom,
Iași,2017.
40. Rădulescu, M. Sorin . Sociologia violenței (intra)familiale.Victime și agresori în
familie ., Editura Lumina Lex, București, 2001.
41. Rădulescu, M. Sorin. Anomie, devianță și patologie socială , Editura Hyperion,
București, 1991.
42. Rădulescu, M.Sorin. Sociologia devianței și a problemelor sociale , Editura Lumina
Lex, București, 2010.
43. Râpeanu, Gheorghe.Rădulescu, Sorin. Metode și tehnici de cercetare sociologică ,
Editura Intact, București, 1997.
44. Răscanu, Ruxandra. Psihologia comportamentului deviant. Editura Universității
București, București, 1994.
45. Sandu, Maria. Reacția socială împotriva criminalității – Supraveghere și asistența
post-penală , Editura Pro Universitaria, București, 2017.
46. Sandu, Maria. Efectele secularizării asupra relației părinți -copii. Studiu de Caz:
municipiul Iași. Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2016.
47. Stănișor, Emilian; Bălan, Ana; Pripp, Cristina. Univer sul carceral.Culegere de studii
de criminologie și penologie , Editura Oscar Print, București, 2004.
48. Stănoiu, Rodica Mihaela. Criminologie , Editura Oscar Print, București, 1998.
49. Stănoiu, Rodica Mihaela; Stănișor, Emilian; Teodorescu, Vasile. Criminologie –
Criminalistică -Penologie, Repere bibliografice, Vol.1, Editura Universul Juridic,
București, 2015.
50. Tănăsescu, Gabriel. Criminologie analitică , Editura Universitaria, Craiova, 2008.
51. Tănăsescu, Iancu. Criminologie. Agresologie. Victimologie. Detentologie , Editura All
Beck, București, 2003.
52. Tănăsescu, Iancu; Tănăsescu, Gabriel; Tănăsescu, Camil. Metacriminologie, Ediția 2 ,
Editura C.H.Beck, București, 2010.
53. Ungureanu, Georgeta. Criminologie , Editura Polipress, Bacău, 2002.
72
54. Ursa, Victor. Crimino logie. Partea Generală, ediția a IV -a, revăzută și adăugită,
Editura Argonaut, Cluj -Napoca, 1999.
55. Voicu, Costică; Ungureanu, Georgeta. Studii de criminologie și victimologie , Editura
Pro Universitaria, București, 2008.
56. Yin, Robert. Studiul de caz, Editura Polirom, București, 2005.
57. Zamfir, Cătălin; Vlăsceanu, Lazăr (coord.). Dicționar de sociologie , Editura Babei,
București, 1993.
58. Zamfirescu Spirea, Neculai. Criminologie. Teorii fundamentale și cercetarea
aplicativă, Manual pentru IFR -ID, Editura Pro Univer sitaria,București, 2012.
Studii/ monografii/ articole științifice/ teze
1. Balahur, Doina. „Pluralismul socio -juridic și reglementarea probațiunii: standarde
legislative universale și europene ”, în Manualul consilierului de reintegrare socială și
supraveghere de Ioan Durnescu (coordonator),2002, pp.26 -29.
2. Dâmboeanu, Cristina. „Factorii favorizanți ai recidivei. O tipologie a infractorilor de
carieră”, în Revista Sociologie Românească nr.3/2010, pp. 82-97.
3. Gîrleanu -Șoitu, Dan iela. „Medierea conflictelor” ( cap.VIII), în Sociologia populațiilor
vulnerabile. Teorie și metodă (coordonator Vasile Miftode), 2004.
4. Haines, Kevin. „Ce este probațiunea?”, în Manualul consilierului de reintegrare
socială și supr aveghere (coordonator Ioan Durnescu), Editura Themis, Fundația
Europeană „Nicolae Titulescu”, Craiova, 2002.
Reviste
1. Analele Științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Sociologie și
Asistență Socială. 2002 -2004. Serie nouă: 2009 -2016/201 7. Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
2. Revista de Cercetare și Intervenție Socială , Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași,
Departamentul de Sociologie și Asistență Socială/ Holt România, Programul pentru
promovarea Asistenței Sociale. Iași, Editura Lumen.
3. Revista de Securitate Comunitară. 2000 -2002. Centrul de Mediere și Securitate
Comunitară Iași.
4. Revista de Știință Penitenciară din perioada 1999 -2000.
73
5. Revista Dreptul.
Acte normative
1. Codul D eontologic al personalului de reintegrare soc ială și supraveghere aprobat
prin Ordin MJ, potrivit art.6 alin.3 din Hotărârea Guvernamentală nr.736 din 2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.
2. Legea nr. 254 din 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a
altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organelle judiciare în c ursul
procesului penal, cu modificările și completările ulterioare.
3. Legea nr.192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator
se aplică în mod corespunzător și în cauzele penale care privesc infracțiuni pentru
care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură
răspunderea penală.
4. Legea nr.252 din 2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.5 din 7 ianuarie 2014.
5. Noul Cod Penal. Legea de aplicare nr.187/2012. Ediția a 5 -a actualizată la 10
octombrie 2016. București, Editura Rosseti Internațional.
6. Proiectul de Lege privind Sistemul Național de Probațiune (2004/2009).
7. Recomandarea nr.R (2003) asupra liberării condiționate.
8. Recomandarea nr.R (92) 16 prinvind normele e uropene cu privire la sancțiunile și
măsurile comunitare .
9. Strategia Națională de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate .
Pagi ni web:
1. http://anp.gov.ro/
2. http://www.just.ro/directia -nationala -de-probatiune/
3. http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/legislatie/asistenta -sociala/servicii -sociale -si-
incluziune -sociala
4. www.just.ro
5. https://e -juridic.manager.ro
74
ANEXE
75
Anexa 1. Paradigma intervenției preluare din Durnescu, Ioan. Asistența socială în
penitenciar, Anexa 1, p.104.
Pe perioada arestului
preventiv Pe perioada executării
pedepsei cu închisoarea După liberare
1.Locuință Este evaluată situația locuirii
și se iau unele măsuri
urgente pentru a preveni
situații de risc Dacă nu are locuință,
consilierea deținutului cu
privire la opțiunile pe car e le
are după liberare.
Dacă stă în chirie,
contactarea proprietarului și
informarea acestuia despre
încheierea perioadei de
închiriere. Identificarea unei locuințe
de necesitate sau temporare (
în familia extinsă, în
comunitate).
Depunerea unei cereri pen tru
locuință socială.
Contactarea unor ONG -uri
ce oferă adăpost temporar.
2.Loc de muncă Evaluarea și informarea
angajatorului cu privire la
încetarea sau suspendarea
contractului de muncă.
Explorarea posibilităților de
reluare a locului de muncă
după liberare. Menținerea legăturii cu
fostul angajator.
Calificarea profesională a
deținutului în alte meserii.
În apropierea liberării poate
fi facilitată participarea
deținutului la interviuri de
selecție. Contactarea fostului
angajator.
Contactarea agențiil or de
formare și plasare a forței de
muncă.
Consiliere vocațională.
3.Educație Evaluarea nivelului de
instrucție școlară și a
intențiilor educaționale. Alfabetizare.
Continuarea studiilor. Continuarea studiilor
începute în penitenciar.
4.Familie Evaluarea situației familiale
și luarea unor măsuri de
urgență în cazul persoanelor
aflate anterior în grija
deținutului. Membrii familiei pot fi
contactați și invitați să -l
viziteze pe deținut.
Familia poate fi implicată în
procesul de reabilitare
comport amentală a
deținutului.
Familia trebuie informată
dacă deținutul a fost mutat
într-o altă închisoare.
Pot fi acordate concedii
penitenciare sau întreruperi
ale executării pedepsei din
motive familiale. Familia trebuie informată cu
privire la data liberării .
Implicarea altor instituții
dacă este necesar.
5.Consum de alcool și
droguri Evaluarea inițială și
stabilirea unui tratament de
urgență, dacă este necesar. Deținutul poate participa la
programe de tratament sau
de postcură organizate în
penitenciar.
Programe de educare a
deținuților cu privire la
efectele pe termen lung ale
consumului de alcool și
droguri. Continuarea programelor
începute în penitenciar.
6.Tulburări psihice Evaluarea inițială și
internarea într -un spital de
psihiatrie, dacă este nece sar. Tratament și monitorizare.
Izolare, dacă este necesar. Informarea medicului de
familie cu privire la
tratament.
Continuarea tratamentului.
7.Comportament infracțional Evaluarea inițială. Participarea la programe de
reabilitare comportamentală.
Justiț ie restaurativă.
Educație. Continuarea programelor.
76
Anexa 2
Anexă preluată de pe site -ul oficial al Administrației Naționale a Penitenciarelor , filiala Iași .
77
Anexa 3
Ghid de interviu persoana privată de libertate
Bună ziua! Numele meu este T. Anamaria, sunt studentă în anul III la Facultatea de
Filosofie și Științe Social -Politice, specializarea Asistență Socială și realizez o cercetare
pentru susținerea lucrării de licență pe tema individualizării executării pedepsei cu
închisoarea.Men ționez că toate datele vor fi confidențiale. Vă mulțumesc!
1. Ați putea, pentru început, să -mi oferiți câteva informații despre dumneavoastră? (
nume, vârstă, mediul de proveniență)
2. Îmi puteți spune, de cât timp vă aflați aici?
3. Povestiți -mi despre familia dumneavoastră.
4. Care este relația cu membrii familiei?
5. Care sunt activitățile pe care le preferați în timpul liber?
6. Povestiți -mi puțin despre nivelul de studii și școlile absolvite.
7. Ați profesat până să fiți condamnat? În ce domeniu?
8. Aveți un loc de muncă î n Unitatea Penitenciară?
9. La ce activități ați participat până acum în cadrul penitenciarului?
10. Povestiți -mi, vă rog, în ce relații sunteți cu familia în prezent?
11. Ce vă motivează să treceți mai ușor peste situația în care vă aflați?
12. Care este relația dumnea voastră cu asistentul social al penitenciarului și cum vă ajută?
13. Ce planuri de viitor aveți pentru atunci când liberarea se va concretiza?
14. Ați avut până acum vreun viciu?
15. Credeți în schimbare? Argumentați.
16. Ce veți face prima dată când veți fi liberat?
78
Anexa 4
Ghid de interviu cu specialistul – asistent social
Bună ziua. Numele meu este Țară Anamaria, sunt studentă în anul III la Facultatea de
Filosofie și Științe Social -Politice, specializarea Asistență Socială și realizez o cercetare în
vederea întocmirii lucrării de licență Rolul asistenței sociale cu privire la individualizarea
executării pedepsei cu închisoarea . Aș dori să -mi răspundeți la câteva întrebări care au ca
scop identificarea eficenței asistenței sociale în Unitatea Penitenciară, identificarea
programelor derulate, cât și colaborarea interdisciplin ară în ceea ce privește individualizarea
executării pedepsei cu închisoarea. Menționez că toate datele sunt confidențiale și vor fi
folosite strict în cadrul cercetării.Vă mulțumesc!
1. Pentru început, doresc să vă întreb de cât timp lucrați în acest domeniu și care a fost
motivația?
2. Care sunt dificultățile întâmpinate în cariera de asistent social din cadrul
penitenciarului?
3. Care sunt programele care eficientizează reintegrarea socială?
4. Ce programe, ateliere se desfășoară în prezent pentru persoanele private de libertate?
5. Ce îmi puteți spune despre programul „Reducerea Riscului de Recidivă” la nivelul
Penitenciarului Iași?
6. Îmi puteți relata câteva cuvinte din punct de vedere psihosocial despre persoana
privată de libertate?
79
Anexa 5
Ghid de interviu cu specialistul – preot misionar
Bună ziua. Numele meu este Țară Anamaria, sunt studentă în anul III la Facultatea de
Filosofie și Științe Social -Politice, specializarea Asistență Socială și realizez o cercetare în
vederea întocmirii lucrării de licență Rolul asistenței sociale cu privire la individualizarea
executării pedepsei cu închisoarea . Aș dori să -mi răspundeți la câteva întrebări care au ca
scop identificarea eficenței activităților culturale cu valențe spirituale, care este rolul preotului
misionar și cum reușește acesta să aducă schimbarea în rândul persoanelor private de libertate.
Menționez că toate datele sunt confidențiale și vor fi folosite strict în cadrul cercetării.Vă
mulțumesc!
1. Pentru început, doresc să vă întreb de cât timp lucrați în acest domeniu și care a fost
motivația?
2. Care au fost dificultățile întâmpinate de -a lungul anilor în care ați slujit la capela
penitenciarului?
3. Ce activități se desfășoară în capelă și care sunt scopurile acestora?
4. Ce îmi puteți spune despre schimbare prin intermediul ajutorului divin?
5. Îmi puteți povesti câte ceva despre persoana privată de libertate A.D. în ceea ce
privește implicarea în activitățile care au loc în capelă?
80
Anexa 6- RAPORT DE ÎNTRAVEDERE
Data:
Locul întravederii:___________________ _______________________________
Durata discuției: ___________________________________________________
Persoanele participante: _____________________________________________
Scopul: _________________________________________________________
Conținutul:
Observații:
Concluzii întravederi:
81
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul asistenței sociale cu privire la individualizarea [617150] (ID: 617150)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.