Rolul Asistentei Medicale In Ingrijirea Persoanelor cu Sifilis

=== 937f8679295d44c2e783b0cd7397ebe83125649c_84930_1 ===

CAPITOLUL 1

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI

GENITAL FEMININ ȘI MASCULIN

Pentru a dezbate pe larg tema propusă trebuie făcută o scurtă incursiune în anatomia și fiziologia aparatului genital feminin și masculin.

1.1.Anatomia și fiziologia aparatului genital feminin

Aparatul genital feminin este format dintr-o parte externă – vulva – și un grup de organe interne localizate în pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe (salpinge) și ovarele. Evoluția și starea morfologică a organelor genitale sunt în strânsă interdependența cu starea hormonală, diferită în fiecare din perioadele de dezvoltare.

VULVA – reprezintă deschiderea în afara organelor genitale .Este constituită din: ● muntele lui Venus ;●labiile mari ;●labiile mici;●clitorisul● himenul;●glandele Bertholin;●glandele Skene ;●bulbii vestibulari;●glandele anexe regionale ;●perineul.La nivelul vulvei se află și orificiul extern al uretrei (meatul urinar) cu glandele Skene.

.

Fig..nr.1.Aparatul genital feminin

Muntele lui Venus : Regiunea anatomică dinaintea simfizei pubiene, este acoperită de la pubertate cu păr. Este bogat în țesut grăsos, fibroconjuctiv, oferindu-i un relief ușor proeminent și o consistență moale de „periniță”.

Labiile mari : sunt pliuri cutaneo-mucoase constituite din fibre musculare și țesut grăsos și conjunctiv. Ele sunt acoperite pe fața externă de piele, iar pe partea internă de o mucoasă prevazută cu un epiteliu pavimentos.

Prezintă foliculi polisebatici pe fața externă și glande sudoripare a căror funcție debutează la pubertate.

Anatomic se unesc și formează comisura anterioară, extremitățile posterioare se unesc, la fel între ele și formează comisura posterioară (furculița). Conțin un bogat plex venos care în cazuri de traumatisme produce hemoragie profuză și hematoame extinse.

Labiile mici : Sunt formate din țesut conjunctiv și fibre musculare, printre care se găsesc rare fibre de tip erectil. Sunt acoperite de o mucoasă prevazută cu un epiteliu pavimentos. Prezintă glande sebacee și eventual glande sudoripare.

Clitorisul: Este constituit din doi corpi cavernoși, separați printr-un sept incomplet. Se termină cu o extremitate proeminentă denumită gland, prevazută cu un fren.

Himenul: Obliterează parțial orificiul vaginal și este format din țesut conjunctiv bine vascularizat, fiind acoperit de un epiteliu pavimentos.Forma orificiului himenal poate fi: ●semilunară;●circulară ;cribiformă;septată ;fibriată.

Glandele Bertholin : Sunt situate pe cele două laturi ale extremității inferioare a vaginului în grosimea labiilor mari. Sunt glande tubulare ramificate, alcătuite din lobi formați la rândul lor din acini glandulari cu funcție muco-secretorie.

Glandele Skene : Sunt așezate parauretral și se deschid pe părțile laterale ale orificiului uretral.

Bulbii vestibulari: Sunt organe erectile incomplet dezvoltate.

Limfaticele vulvei : Sunt drenate de ganglionii limfatici inghinali superficiali și profunzi și de ganglionii femurali superficiali și profunzi.

Perineul : Este o formațiune musculo-aponevrotică, care inchide în jos excavația osoasă a bazinului.

Organelegenita le externe :●vaginul;●uterul–;●istm;●col (cervixul);

●trompe ;porțiunea interstițională;● porțiunea istmică;● porțiune ampulară; ●ovarele .Organele genitale interne :

Vaginul: Este un organ fibro-muscular cu lumenul turtit în sensul antero-posterior. Vaginul are rol în copulație (depunerea spermatozoizilor) și servește drept canal – trecerea fătului și anexele sale în timpul nașterii.Datorită elasticitații are posibilitatea de a se deschide în special în cursul nașterii, când pereții săi pot veni în contact cu pereții bazinului, pentru că după aceea să revină la dimensiunile obișnuite.

La femeile în vârstă înaintată vaginul își pierde suplețea transformându-se într-un conduct foarte rigid.

Vaginul are o direcție oblică de sus în jos și dinapoi, înainte având o lungime aproximativ de 12 cm și diametrul de 2 cm.În drumul său oblic, străbate o serie de planuri musculare care închid bazinul în partea de jos a trunchiului.

Mușchii din această regiune denumită perineu sunt susținătorii vaginului și în bună parte a tuturor organelor bazinului.

Pe fața internă a vaginului se află mucoasa vaginală alcătuită din mai multe straturi de celule suprapuse. Suprafața mucoasei este neregulată, cu cute transversale, care pornesc de o parte și de alta a unor formațiuni mai îngroșate.

Aceste cute au un rol important în mărirea suprafeței de contact în timpul actului sexual și în menținerea lichidului spermatic depus în vagin.

Mucoasa vaginală se modifică în raport cu secrețiile de hormoni sexuali din organism, în special cu secreția de estrogeni.

Vaginul în partea de sus se continuă cu colul uterin, iar în partea de jos se deschide în vulvă. În partea dinapoi vine în raport cu rectul, iar în parte dinainte în raport cu vezica și uretra.

Uterul este un organ musculos, cavitar, în care se dezvoltă oul; este un organ median nepereche.Forma și dimensiunile, raporturile lui variază în funcție de vârsta femeii, diferite stări funcționale, graviditate.

Forma : Uterul are forma unui trunchi de con turtit în sens antero – posterior, având baza orientată în sus și vârful trunchiat –în jos.Colul uterin are forma cilindrică, ușor bombat la mijloc; el e comparat cu un butoiaș.

Extremitatea superioară a vaginei se inseră pe col de-a lungul unei linii circulare, foarte oblice de sus în jos și înapoi.

În felul acesta vagina urcă mai mult pe fața posterioară a colului (până la treimea mijlocie), decât pe fața lui anterioară (numai până la treimea inferioară).

Insertia vaginei pe colul uterin, îl împarte pe acesta în două părți :

Porțiunea supravaginală este aproape cilindrică.

Porțiunea vaginală are o formă tronconică; vârful este perforat de un orificiu, ostiul uterin care conduce în cavitatea uterină.La virgine și la nulipare colul uterin este mai subțire, are suprafața netedă și regulate, iar la palpare prezintă o consistență fermă dar elastică, asemănătoare cu cea a cartilajului vârfului nasului.

Conformația uterului – în interiorul uterului se găsește o cavitate, turtită în sens antero – posterior, care ocupă atât corpul cât și colul uterin.

Cavitatea uterului este divizata printr-o strangulare situata la nivelul istmului in doua compartimente : cavitatea corpului si canalul cervical.Cavitatea uterina e cuprinsa intre doi pereti – anterior si posterior.

Canalul cervical sau canalul colului are aspect fuziform, fiind mai larg in partea mijlocie si ingustat la cele doua extremitati .

Extremitatile sunt reprezentate prin cele doua orificii ale acestui canal; orificiul intern conduce in cavitatea uterina; orificiul extern este chiar ostiul uterin.

Corpul uterului este puțin turtit antero – posterior, de aspect canoid, cu o față anterioară plană și o față posterioară ușor bombată. Marginile dreaptă și stângă sunt convexe la multipare și concave la nulipare.

Corpul uterin este supus inflamației hormonilor ovarieni și puerperalilății. Mai mult decât celelalte segmente ale aparatului genital.

El este implantat oblic față de vagin, axul uterului făcând cu axul vaginului un unghi deschis înainte numit unghiul de versiune. Această deschidere înainte a fost numită anteflexia fiziologică a uterului.

Inclinația uterului pe vagin poate varia în mod fiziologic sau patologic, astfel că : axul corpului uterin face cu axul colului uterin un unghi deschis înainte, denumit unghiul de flexiune.

În mod normal uterul este situat în plan sagital, ușor anteversat și anteflectat. El are o mare mobilitate și își menține poziția datorită ligamentelor sale largi, rotunde și utero–sacrate.

In afară de acestea, uterul mai este menținut, și de țesutul conjunctiv pelvian, cât și de sistemul de susținere constituit din planșeul pelviperineal.

Fig. nr.2.Conformația uterului

Colul uterin – este reprezentat de extremitatea inferioară a uterului, are o formă conică, și este separat de linia inserției vaginului într-o porțiune intravaginală și una supravaginală.

Are o lungime de 3 cm. Linia de inserție a vaginei pe col este circulară, deci situată mai mult posterior, decât anterior, astfel că fundul de sac vaginal posterior este mai adânc decât cel anterior.

Porțiunea vaginală prezintă în centrul ei deschiderea canalului cervical prin orificiul extern. Canalul cervical se continuă în sus în porțiunea vaginală deschizându-se în cavitatea uterină printr-un orificiu numit orificiul intern.

Istmul uterin este un șanț semicircular vizibil pe fața anterioară, situat între corp și colul uterin.

La nivelul lui întâlnim aceeași structură musculară, dar cu straturi mult mai subțiri, cu o densitate scăzută a fasciculelor musculare și dezvoltarea în schimb a unui țesut conjunctiv – elastic.

La nivelul colului uterin se constată o musculatură dezvoltată în contul stratului plexiform, constituind un sfincter important la nivelul orificiului cervical interior.

Restul colului, ca și orificiul exterior prezintă numai o structură vasculo – conjunctivă, fibrele musculare fiind foarte rare și dispersate.

In gestație și în evoluția ei, în stratul plexiform, alături de fibrele musculare, unite între ele prin celule conjunctive, mezenchimale ( elastice, argentafile cu punți protoplasmatice ), se găsesc numeroase vase venoase mari al căror perete este redus, pe alocuri numai la un endoteliu, ce căptușește cavitățile dintre fibrele musculare. Se constituie astfel lacuri sau sinusuri venoase la care s-au descris formații simeterice cu rol în circulație.

In peretele muscular se găsesc fibre nervoase amielinice, frecvente și celule nervoase cu capacitate neuro-endocrină ce eliberează mediatori chimici, cunoscute sub denumirea de celule interstițiale.

Din punct de vedere al capacității dinamice, la naștere, corpul uterin este cel mai puternic, devenind singurul element activ, în timp ce istmul devenit segment inferior, slab constituit muscular, este învins și destins, la fel ca și colul, în mod pasiv.

Ostiul uterin este orificiul extern al colului ce variază ca forme la virgine, nulipare sau multipare. In general, are forma unei depresiuni transversale, ce prezintă două buze : una anterioară și alta posterioară, unite prin două comisuri laterale. La multipare ostiul este întredeschis.

Dimensiunile uterului la nulipare sunt : lungimea 6 – 7 cm, lățimea 4 – 5 cm, grosimea 2 – 2,5 cm, pentru ca la multipare aceste dimensiuni să crească aproximativ cu 1 – 2 cm, iar în timpul sarcinii să atingă valori foarte mari, uterul devenind un organ abdominal.

Poziția uterului – prezintă de asemenea o importanță deosebită, astfel axele longitudinale ale corpului și colului formează un unghi numit unghi de flexie, deschis spre sinfiza pubiană, având valori situate între 140 – 170 °, uterul fiind astfel în anteflexie.

Anexele longitudinale ale colului uterin și vaginei formează un unghi descris tot anterior, numit unghi de versiune, cu o valoare de 90 – 100°, uterul fiind astfel și-n anteversie. Poziția normală a uterului este de ușoară anteflexiune și anteversiune.

Deviații de la normal sunt retroversiunea, retroflexiunea, lateroversiunea ( dreaptă, stângă ). Punctul central al uterului este locul de intersectare al axelor corpului și colului, istmul fiind punctul cel mai fix al organului.

Uterul fiind un organ mobil, corpul se deplasează față de gât, la nivelul istmului, fie înspre înapoi, când rectul este plin, fie în ambele sensuri prin prezența anselor intestinale, revenind apoi la normal.

In condiții patologice revenirea nu se mai produce și în locul poziției de anteversiune și anteflexiune apare retroversiunea asociată cu retroflexiunea sau lateroversiunea.Menținerea uterului în poziția sa normală se face prin : mijloace de suspensie care -1 fixează de pereții escavației pelviene și mijloace de susținere.

Peritoneul trecând de pe fața posterioară a vezicii spre uter, acoperă acest organ începând cu istmul, apoi fața anterioară ( escavația vezico-uterină ), fundul și fața posterioară, până la nivelul porțiunii supravaginale a gâtului; de unde trece pe fața anterioară a rectului( escavația rectouterină ) formând fundul de sac Douglas

Ovarele Sunt organe pereche. Ele constituie glanda sexuală feminină, cu funcție endocrină și în același timp producătoare a ovulelor. Sunt situate în cavitatea pelviană, pe peretele său posterior.

Au o formă ovoidală, cu diametru longitudinal de 3 cm, lâțimea de 2 cm și grosimea de 1 cm. Suprafața este netedă până la pubertate, iar după aceea ușor neregulată. Fața superioară a ovarelor este în raport anatomic cu pavilionul trompei. Hilul ovarian se găsește pe marginea lor.

Ovarul este fixat prin ligamentul otero-ovarian, tubo-ovarian și lombo-ovarian, precum și prin mezo-ovarian.

Arterele ovarului provin din arcada vasculară formată din artera ovariană cu o ramură a arterei uterine și din care se desprind 10 – 12 arteriole care pătrund în ovar la nivelul hilului.

1.1.1.Fiziologia aparatului genital feminin

Menstruația : consecința colorațiilor neuro-hormonale la femeie, este reprezentată de o hemoragie asociată cu necroză superficială a mucoasei uterine, care se produce ciclic, începând cu pubertatea și șfârșind cu menopauza, constituind expresia activității genitale feminine.

Ciclul endometrial:Modificări ciclice ale endometrului.

Faza proliferativă .Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin treptat hipotrofice, iar lumenul lor se lărgește. În celule nu se mai găsesc nici mucus, nici glicogen. Spre ziua 13 – 14, glandele sunt mai mari, epiteliul lor este mai ondulat, sub influența mucoasei F.S.H.-ului se secreta estrogeni cu acțiune proliferativă asupra mucoasei.

Faza secretorie (progesteronică sau pregravidică) .În cea de-a 15–17-a zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen, glandele devin dantelate, glicogenul de deplasează spre partea apicală a celulei, pentru a excreta catre ziua a 25-a. În acest moment partea spicală a celulei se încarcă cu mucus.

Faza menstruală.Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 – 10 cm în grosime și se elimină. Menstruația apare ca un clivajhemoragic al mucoasei uterine, realizat prin jocul modificărilor vasculare.

Ciclul vaginului.În mod normal mucoasa vaginală, la femei în plină activitate sexuală are patru zone de celule care se modifică în cursul ciclului menstrual.Acestea sunt:●zona superficială ;●zona intermediară;●zona parabazală ;●zona bazală.

În timpul fazei estrigenice, epiteliul marginal crește și atinge maximum de dezvoltare înainte de evoluție.

1.2.Anatomia și fiziologia aparatului genital masculin

Organele genitale masculine sunt reprezentate de cele două glande genitale,testiculele,de conducte seminale și de glande seminale.

Testiculele au ca rol producerea spermatozoizilor și a hormonilor sexuali masculini.Spermatozoizii conținuți în lichidul seminal sunt transportați prin conducte seminale /conducte spermatice ,care au numiri diferite ,după segmentul considerat:tubi seminiferi drepți, rețea testiculară, ducte eferente, duct epididimar ,duct deferent ,duct ejaculator.

Ultimul segment,ductul ejaculator ,se deschide pe colicul seminal din uretra prostatică, astfel că începând de la această formațiune,,uretra masculină devine un condut comun pentru eliminarea urinei și a spermei.

Fig.3. Anatomia aparatului genital masculin

Uretra (Urethra este canalul prin care urina este expulzată din vezică la exterior. E diferită la cele două sexe.

La femeie ea servește numai pentru trecerea urinii; la bărbat însă, în porțiunea situată sub deschiderea duetelor ejacu-latoare, ea slujește și pentru expulzarea spermei în timpul ejaculării.

Uretra masculină are o dispoziție și un traiect foarte complicat, care vor putea fi bine înțeles doar după studiul penisului și al perineului.

Ea începe la orificiul uretral al vezicii (Orificium urethrae internum) și se termină prin orificiul extern sau meatul urinar (Orificium urethrae externum), situat la extremitatea liberă a penisului.

In porțiunea ei inițială este situată în partea inferioară a bazinului, în interiorul prostatei; străbate apoi planurile pe-rineului și merge în fine dealungul penisului.

Ea descuie deci un traiect de forma unui S italic (w).Ca să înțelegem traiectul uretrei, o vom examina pe o secțiune medio-sagitală prin bazin.

Penisul este în repaus (nu e în erecție) și porțiunea liberă atîrnă împreună cu partea uretrei pe oare o conține, înaintea scrotului.

Uretra pleacă din vezică, se îndreaptă în jos și înainte, trece pe sub simfiza pubiană și urcă ușor împreună cu corpul spongios al penisului, înaintea simfizei se încurbează din nou în jos și împreună cu corpul spongios, descinde vertical pînă la orificiul extern, în felul acesta uretra descrie două curburi. Curbura posterioară este relativ fixă și are con cavitatea o-rientată în sus și înainte.

Creștetul ei constituie unghiul subpubian. Curbura anterioară e pasageră, ea dispare la penisul în erecție sau a-tunci cînd medicul îl ridică înaintea peretelui abdominal pentru oa să efectuieze cateterismul uretrei. Creștetul acestei curburi se numește unghiul prepubian.

Fig.4.Traectul uretrei fixe la bărbat. Secțiune mediosagitală.

Structura uretrei .Peretele uretrei este format dintr-o tunică mucoasă, peste care se aplică strâns de la orificiul intern pînă la începutul porțiunii spongioase — o tunică musculară.

Astfel constituit, peretele uretrei se unește intim în porțiunea prostatică cu țesutul propriu al acestei glande, iar în porțiunea spongioasă cu corpul spongios al penisului.

Tunica mucoasă e roșiatică la omul viu. La cadavru are o culoare albicioasă în porțiunile prostatică și membranoasă și roză în porțiunea spongioasă.

Fără să fie prea groasă (0,02—0,5 mm), mucoasa e foarte elastică, așa că poate fi destinsă cu ușurință atît la trecerea urinii, cît și a unei sonde.

Are în schimb o consistență scăzută; se rupe ușor cînd a fost perforată (fapt important în cateterism).Suprafața mucoasei este ridicată, în stare de vacuitate, de o serie de plice longitudinale. Acestea dispar la distensia uretrei și se refac îndată ce canalul revine în repaus. Mucoasa prezintă orificiile de deschidere ale glandelor și lacunelor uretrale.

Mucoasa este formată dintr-un epiteliu a cărui structură diferă de^a lungul uretrei, și din lamina proprie (corion) de natură fibro-elastică, bogat vascularizată, ce conține un important plex venos.Mucoasa prezintă numeroase glande uretrale Littre (Glandulae urethrales) cu foarte mare importanță clinică, deoarece ele constituie adăposturi rezistente pentru microbi în cazul infecțiilor uretirale. După forma lor se disting glande:

-intraepiteliale,

-intramucoase

– tubulohacinoase.

Toate aceste glande funcționează încontinuu și secretă un mucus clar, transparent, care lubrefiază suprafața uretrei facilitind trecerea urinii. Mucusul protejează mucoasa împotriva acțiunii macerante a urinii.

Epiteliul este de tip urinar, uroteliu, până la nivelul coliculului seminal. De aici în jos pînă la fosa naviculară, epiteliul devine cilindric stratificat. In fosa neviculară întîlnim un epiteliu pavimentos necheratinizat, care la nivelul meatului se continuă cu epiteliul glandului.

Lamina proprie (corionul) e formată din țesut conjunctiv lax, în care e cuprinsă o mare bogăție de fibre elastice (este, se pare, cea mai elastică dintre mucoase).

Glandele intraepiteliale sînt unicelulare, muci-pare.

Glandele intramucoase sunt răspândite neregulat la suprafața uretrei, de la nivelul sfincterului vezicii (neted) pînă la fosa naviculară. Se prezintă ca saci mici, al căror canal excretor se deschide fie la suprafața liberă a mucoasei, fie într-o lacună Morgagni.

Ele depășesc adesea mucoasa și pătrund în pătura musculară, iar în porțiunea spongioasă pînă în trabeculele corpului spongios.

În stratul periferic al laminei propria, înconjurînd circular uretra, se găsește un plex venos format din lacuri sanguine (aceasta explică sîngerările abundente în rupturile uretrei). Plexul contribuie la închiderea lumenu-lui uretrei în perioadele de repaus. La trecerea urinii și a spermei plexul e golit și prin a-ceasta lumenul canalului se lărgește.

Penisul este organul genital masculin.Este situate în partea de jos a regiunii perineale , anterior față de scrot . Are o poziție inițial ascendentă , ușor oblică, iar în dreptul simfizei pubiene se desprinde de perineu , devenind liber și constituie penisul propiu-zis. Este un organ cilindric , turtit , dorsal-ventral.

Conformația externă a penisului. Rădăcina penisului este prima parte a penisului fiind fixată în poziție prin bazele celor trei coloane de țesut erectile ( cei doi corpi cavernoși și cel spongios ) în zona ischiopubiană a coaxului , acestea fiind acoperite de fibre muscular.

Glandele tubulo-acinoase ocupă toată întinderea canalului. Sînt formate din mai multe

Corpul penisului este fixat de simfiza pubiană prin două ligament ( superior și inferior ) , are forma de cilindru ușor turtit și prezintă o față superioară și una inferioară

Fig.5.Schemă indicând dispoziția tunici muscular a uretrei

Aceasta atârnă când penisul este în stare fleașcă, neavănd fibre muscular pentru al susține . Pe toată lungimea acestuia se întind , în partea superioară , la stânga și la dreapta corpului penian cei doi corpi cavernoși ; sub aceștia trece corpul spongios , iar partea medial a acestuia este traversată , în lungul acestuia , întinzîndu-se de la baza penisului și până la vărful glandului , uretra , care în stare de inactivitate este spațiu virtual.

Glandul reprezintă vârful penisului și este capătul lărgit al corpului spongios .În vârful acestuia , în mod normal , se dă uretra prin orificiul uretral extern . Are formă în general conică , dar poate fi și rotund , oval sau poate avea și alte forme .

Conformația internă a penisului .Din punct de vedere structural , penisul prezintă la interior doi corpi cavernoși și un corp spongios .

Corpii cavernoși sunt acoperiți de un înveliș fibros numit albuginee , au formă cilindrică și prezintă numeroase cavități în care se află o bogată rețea vasculară ( artere helicine , capilare sinusoidale și vene cavernoase ) .Prin creșterea cantității de sânge din rețeaua vasculară a corpilor cavernoși este asigurată erecția .

Corpul spongios se găsește între uretră și corpii cavernoși și înconjoară uretra . Posterior , prezintă o porțiune dilatată numită bulb uretral iar anterior se continuă cu glandul . La exterior , prezintă albungirea iar în interior un țesut spongios cu structură similar corpilor cavernoși .

Vascularizația și inervația penisului este asigurată de ramuri din artera rușinoasă .Inervația somatic a învelișurilor este realizată de nervii rușinoșii iar cea vegetativă de ramurilor genital ale plexului lombar .Inervația organelor erectile este vegetativă , simpatică și parasimpatică , provenită din plexul hipogastric .

Testiculele.Testiculul este glanda genital masculină.El îndeplinește următoarele funcții:

Spermatogeneza,adică formarea celulelor sexual ,a spermatozoizilor.Această funcție se desfășoară la nivelul tubilor seminiferi contorți în perioada embrionară și apoi ,după o latență îndelungată,cu începere din pubertate ,în tot restul vieții.

Funcția endocrină,prin hormonii care imprimă caracterele sexual secundare masculine.Acești hormone sunt produși de către celulele interstițiale ale parenchmului testicular.Datorită acestor caracteristici:producerea spermatozoizilor și a hormonilor sexuali,testiculele determină caracterele sexual primare masculine.De fiecare testicul este anexat epididimul , care reprezintă primul segment extratesticular al conductelor seminal.Cu toate că epididimul este un organ genital individualizat ,totuși relațiile lui topografice cu testiculul sunt foarte strânse.

Scrotul este un sac median ,situate sub penis,format din mai multe tunici concentric.Tunicile se continuă,pe de o parte cu planurile peretelui anterior al abdomenului și cu învelișurile funiculului spermatic ,iar pe de altă parte cu planurile perineului și cu învelișurile penisului.

1.2.1.Glandele anexate organelor genital masculine

Vezicula seminală este un organ pereche.Are rol excretor,produsul einadăugându-se lichidului seminal.

Prostata este o glandă situată în spațiul pelvisubperitoneal ,dedesubtul vezicii urinare ,dezvoltată în jurul porțiunii inițiale a uretrei.

Perineul este o formațiune musculo-aponevrotică, care inchide în jos excavația osoasă a bazinului. Perineul cuprinde toate părțile moi care închid orificiul inferior al bazinului.Ca principiu.Regiunea perineală este constituită de ansamblu părților moi care închid în jos excavația pelviană.Perineul cuprinde fascii ,mușchi ,vase și nervi proprii ,și este străbătut de conducte aparținând aparatelor urogenital și digestiv.Bogăția acestor elemente îi conferă o mare complexitate și o deosebită importanță practică.

Formă și situație.La suprafața exterioară a corpului ,forma perineului diferă după atitudinea subiectului pe care îl examinăm.La subiectul cu coapsele apropiate ,în adducție , perineul se prezintă sub forma unui șanț,situat adânc între fețele mediale ale celor două coapse și întins de la coccige la simfiza pubiană.

Unghiurile sunt:anterior ,format de ligamentul pubian arcuat al simfizei pubiene;posterior,format de vârful coccigelui : două unghiuri laterale,date de tuberozitățile ischiadice.

Marginile sunt reprezentate: cele anterioare prin ramurile ischiopubiene ,iar cele posterioare prin ligamentele sacrotuberale.

Axele sunt:una mare ,orientală în sens medio-sagital ,unește simfiza pubiană cu vârful coccigelui ;cealaltă mică are o direcție transversală și unește cele două tuberozități ischiadice.

Limite .La suprafața corpului ,perineul se delimitează astfel:

lateral- cele două plice genitofemurale și marginile inferioare ale mușchilor glutei mari;

anterior-ligamentul pubian arcuat al simfizei pubiene,

iar posterior-vârful coccigelui.

În profunzime,perineul se întinde până la fascia pelviană parietală ,care acoperă mușchii ridicători anali și coccigieni .Acest plan musculo-facial separă bazinul de regiunea perineală.

CAPITOLUL 2

SIFILISUL

2.1.Definiție

Sifilisul este o boală cu transmitere sexuală produsă de treponema palidum (Spirocheta pallida).Este o boală infecțioasă sexual –transmisibilă în majoritatea cazurilor ,de mare gravitate atât pe plan social ,datorită răspândirii și posibilității transmiterii de la mamă la făt ,cât și pe plan individual,prin leziunile viscerale severe care pot să apară.

Fig.6.Leziunile sifilisului (1)

Fig.7.Leziunile sifilisului (2)

2.2.Epidemiologie

Actualmente, sifilisul a devenit o problemă mondială,de mare importanță pentru momentul discuției,dar și cu mari implicații pentru viitor.

Se cer atât aspectele medicale pe care le antrenează numărul din ce în ce mai mare de pacienți diagnosticați cu sifilis și implicit efortul material pe care comunitatea mondială trebuie să îl depună pentru a asigura îngrijirile medicale lungi în timp și foarte costisitoare pe care le reclamă acești bolnavi ,dar și aspectele de ordin social,economie ,cultural,politic și de compromitere a fondului biologic al speciei umane.

Sifilisul afectează populația activă sexual,deci tinerii și adulții în plină putere creatoare și dotați cu maximum de potențial biologic în vederea asigurării perpetuării speciei .

Morbiditatea pe glob este apreciată diferit de autori,înregistrându-se aproximativ 20 milioane de cazuri noi pe an.

Cele mai multe cazuri se întâlnesc în țările din lumea a –III-a.În toate țările,cele mai multe cazuri de sifilis apar în marile orașe.

În ultimul timp a crescut incidența sifilisului în rândul homoxesualilor ,aspect care merită semnalat și pentru faptul că sifilisul facilitează extrem de mult contractarea infecției cu HIV.

În Europa se apreciează că incidența sifilisului este cuprinsă între 5 și 150 cazuri la 100000 locuitori.În șara noastră,incidența sifilisului este în continuă creștere în ultimii ani (7,1 0/0000 în 1986; 19,8 0/0000 în 1989 ;32,3 0/0000 în 1998;35,9 0/0000; 44,3 0/0000 în 2000; 52 0/0000 în 2001; ;58,53 0/0000 în 2002 ; ; 56 0/0000 în 2003; ; 55-85 0/0000 în 2014 ).

În anul 2015 în România s-au înregistrat 8838 de cazuri noi de sifilis în proporție de 40,78 ; 44,3 0/0000.

Îngrijorător este faptul că în ultimii ani la noi a crescut alarmant numărul cazurilor de sifilis congenital: 67 % în 1995,88 cazuri în 1995, și 98 de cazuri în 1998,relevând deficiențe ale asistenței medicale în general și ale asistenței gravide ,în general.

De asemenea ,merită subliniat că se înregistrează cazuri de sifilis la persoane din ce în ce mai tinere.

Apariția sifilisului la vârste fragede este favorizată,între altele ,de vagabondajul juvenil ,existența copiilor străzii ,agresarea sexuală a minorilor.

Raportul îmbolnăvirilor la bărbați,față de cele înregistrate la femei ,este de 3/1.În 96 %-98 % din cazuri transmisia are loc pe cale sexuală.

Diverse studii epidemiologice au încercat să definească factorii care ar putea favoriza o evoluție rapidă a infecției sifilisului.

Sursa de infecție.O persoană odată infectată devine sursă de infecție și rămâne ca o lungă perioadă de timp.Deși virusul a fost găsit în aproape toate lichidele ,secrețiile și țesuturile persoanelor infectate , nu toate au rol semnificativ în transmiterea infecției.

Sângele,sperma și secrețiile vaginale sunt cele mai importante produse biologice cu rol în transmiterea sifilisului.

Calea de transmitere sunt bine documentate două modalități majore de transmitere:sexuală, și perinatală.

I.Transmiterea sexuală este cea mai frecventă cale de infectare cu sifilis. Sifilisul se transmite în timpul contactelor sexuale de la persoana infectată la partenerul neinfectat ( de la bărbat la femeie,de la femeie la bărbat,de la bărbat la bărbat).

Epidemiologia cuprinde:agentul cauzal ,sursa de infecție,poarta de intrare în noua gazdă,receptivitatea gazdei,modul de eliminare al agentului patogen.

●Sperma este unul dintre fluidele biologice cu cel mai înalt coeficient de risc.Nu se cunoaște încă mecanismul biologic exact prin care sifilisul infectează sperma,însă se știe că acest lichid este foarte bogat în limfocite CD4.

●Secrețiile vaginale și cervicale :infectarea cu sifilis este posibilă și prin secrețiile unei femei purtătoare.Acest lucru se întâmplă mai ales când cavitatea sexuală are loc fără folosirea prezervativului.

Trebuie însă înțeles faptul că,prezervativul nu asigură o protecție de 100 % însă este cel mai eficient mijloc de stopare a răspândirii a bolii.

●Sexul anal (neprotejat) cu un partener infectat este una din căile cele mai sigure de infectare,deoarece rectul nu este construit (el nefiind organ de copulație) pentru a rezista la frecări ,vasele rupându-se ușor și provocând sângerări.

Penetrația intra-anală prezintă un risc triplu deoarece în zonă se află efectiv o armată de limfocite CD4,care,dată fiind natura materialului biologic care circulă prin rect,sunt mereu pregătite să lupte împotriva infecțiilor .

Deci infectarea se poate produce prin:sângerarea peretelui rectal;contactul cu limfocitele din zonă;contactul cu sperma infectată.

II.Transmiterea perinatală înseamnă infectarea cu sifilis de la mamă la făt sau nou-născut înainte ,în timpul sau imediat după naștere .

Deși practic toți copii născuți din mame cu sifilis au prezenți în sânge anticorpi sifilitici materni ,la majoritatea cazurilor intră în discuție un transfer pasiv de anticorpi de la mamă ,anticorpi care se vor pierde pe parcursul următoarelor 15-18 luni de viață.

Receptivitatea este generală,orice persoană ,indiferent de vârstă ,putându-se infecta în condițiile existenței unei surse de infecție și a unei căi de transmitere eficiente .

Prin prisma celor arătate până acum,este evident că există anumite persoane cu risc crescut de infecție .Aceste grupe de risc sunt prezentate de:

Copii (sub 13 ani) :Nou-născuți/sugari cu mame infectate; Copii de care se abuzează sexual; Copii polispitalizați sau instituționalizați de lungă durată.

Adulții :Homosexualii,bisexualii; Prostituate ;Parteneri sexuali ai persoanelor din grupa de risc; Persoane cu multipli parteneri sexuali.

2.3.Etiopatogenie

Agentul cauzal este treponema pallidum,bacterie Gram-negativă,spiralată ( prezintă 6-14 spire).Genul treponema face parte din ordinul Spirochelates ,familia Treponemataceae.Treponema pallidum este un microorganism cu o lungime de 6-14 spire.

Fig.8.a. Treponema pallidum la microscopul electronic

Mai este posibilă transmiterea prin sărut ,transfuzii de sânge,instrumentar medical contaminat ,obiecte de toaletă sau de masaj.

Pe cale sexuală,inocularea are loc pe cale mucoasă ,cât și prin leziunile tegumentare.Sunt contagioși bolnavii netratați ,prezentând sifilis primar sau secundar.

Temperatura optimă a organismului pentru multiplicarea treponemelor patogene și realizarea unei infecții specifice generalizate este în medie de 36-370, fapt ce explică de ce gazda obișnuită a infecției sifilitice este omul.

Treponema pallidum nu este cultivabilă ,în schimb inoculată la iepuri și maimuță ,produce manifestări sifilitice.

Antropoidele sunt foarte receptive la infecția treponemică și realizează forma clinică cea mai apropiată de sifilisul întâlnit la om.

Treponema pallidum este sensibilă la oxigen,la temperaturi ≥ 400C ( explică piretoterapia) și este distrusă rapid de săpun și alcool.

Fig.8.b. Treponema pallidum la microscopul electronic

Majoritatea antibioticelor distrug ,treponemele (îndeosebi penicilina),cu excepția streptomicinei,kanamicinei,rimfampicinei, care nu acționează asupra acestora.

Superinfecția este o nouă infecție cu treponeme în timpul evoluției sifilisului .Bolnavul va dezvolta leziuni corespunzătoare stadiului bolii în care se află.

Reinfecția reprezintă o nouă infecție la un bolnav vindecat de sifilis.El face un nou sifilis primar.

Sifilisul se transmite în 96-98 % din cazuri se transmite pe cale sexuală în 2-4 % din cazuri transmiterea este extragenitală ,prin transfuzii de sânge ,transplacentar de la mamă la făt ,contact direct cu secrețiile ce conțin treponeme.

Nu există imunitate naturală față de sifilis ,orice persoană putându-se îmbolnăvi dacă primește un număr suficient de T. Pallidum patogene.

Transmiterea pe cale sexuală presupune:

-contact sexual cu o persoană cu sifilis ( riscul este mai mare când există leziuni deschise,netratate);

-existența unei porți de intrare ( soluție de continuitate,fie și microscopică);

-cantitate suficient de mare de spirochete ( circa 200000).

2.4. Manifestări clinice

În ultimii,s-a propus o nouă clasificare în sifilis recent ( în pCrimul an de evoluție) și sifilis tardiv (cu peste un an de evoluție).

Figura 9.Localizarea sifilisului

2.4.1.Sifilisul primar

Acest prim stadiu al bolii se caracterizează prin prezența șancrului sifilitic și a adenopatiei sifilitice satelite.

Șancrul sifilitic ( șancrul dur sau sifilomul) apare la locul inoculării după o perioadă în medie de 3 săptămâni ( perioada de incubație).Este o eroziune rotund-ovalară,nedureroasă ,cu diametrul de 0,5-2 cm,culoare roșie ,suprafață acoperită de serozitate clară ,cu margine ce se pierde în țesutul sănătos din jur.

Baza este indurată (indurație de tip lamelar ,cartonat sau nodular),de unde și denumirea de șancru dur.Netratat ,șancrul sifilitic se vindecă în 30- 45 zile,datorită creșterii continue a imunității .

\

Figura 10 .Localizarea nodulară a sifilisului primar

Local rămâne o pată hiperpigmentară ,iar persistența ,indurației pentru o perioadă de 2-3 luni permite diagnosticul retrospectiv.

Studiile clinice au arătat că șancrul tipic este întâlnit numai la 50 % din cazuri.În rest poate fi vorba de șancrul atipic:

●prin localizare – 7 % sunt în zone extragenitale;

●prin dimensiuni – șancrul pitic ,șancrul gigant;

●după aspectul clinic – șancrul difteroid ( este acoperit de pseudomembrană),papulo-eroziv ,hipertrofic ,fisuar;

●după profunzime -șancrul ulceros ,gangrenos ( intervin și suprainfecțiile cu alți germeni)

Fig.11. Sancru – leziune din sifilis primar

Tot ca manifestare atipică este considerată balanita sifilitică Follmann care se manifestă prin eroziuni superficiale pe gland ,la nivelul cărora se evidențiează treponema pallidum.

Complicațiile șancrului sifilitic sunt:

-fimoza ;

-parafimoza ( este rară);

-suprainfecția cu alți germeni;

-limfangita dorsală a penisului;

– elefantiazisul penian și scrotal;

– la femei edemul labiilor mari și mici.

Șancrul sifilitic lipsește în următoarele situații (,,sifilis decapitat,,) :

-infecție paucispirochetică;

-infecție prin transfuzii de sânge de la un bolnav cu sifilis primar seropozitiv sau secundar florid;

-tratament incomplet cu antibiotice în perioada de incubație;

-în sifilisul congenital;

-în herpesul genital sau condiloame genitale acuminate ,ce pot fi poartă de intrare fără să sufere modificări vizibile.

Adenopatia satelită sifilitică apare la 7-8 zile după constituirea șancrului și are următoarele caractere:

-este regională;

-frecvent unilaterală;

– poliganglionară;

-inegală;

-fermă;

-indoloră;

– mobilă;

-aflegmazică.

Se resoarbe spontan în 2-6 luni.

2.4.2.Sifilisul secundar

Erupția cutanată-figurile 11 și 12- în sifilisul secundar este generalizată ,superficială,nepruriginoasă ,spontan rezolutivă și cu tendință la recidivă. Leziunile interesează de asemenea mucoasele și se asociează frecvent cu manifestări viscerale ,practic fiind vorba de o septicemie cu treponeme.

Fig.12.

Fig.13.

Leziunile cutanate,denumite sifilitice ,în funcție de aspectul clinic și totodată în ordinea aoariției lor ,sunt:

●sifilide eritematoase ( rozeola sifilitică –sunt primele manifestări cutanate ale sifilisului secundar și apar după o perioadă în medie de 45 de zile de la formarea șancrului care mai persistă la 30 % din cazuri.

Sunt pete rotunde, roz-pale ( ca floarea de piersic), cu diametrul de 5-10 mm, ce dispar ușor la vitopresiune.

Se localizează electiv pe trunchi,îndeosebi pe flancuri.Durează 2-4 săptămâni.În cazurile netratate se consemnează rozeola de retur;

●sifilide papuloase-apar între 4 -12 luni de la infecție și uneori se intrică cu rozeola .În forma lor tipică,sifilidele papuloase sunt lenticulare,reliefate,hemisferice ,cu diametrul 3-10 mm , culoare roșie arămie , infiltrate,dure la palpare și indolore.Se poate evidenția o scuamă periferică (,,gulerașul lui Bett).

După aspectul clinic s-au descris mai multe forme particulare de sifilide papuloase:

●sifilide papulo-scuamoase- sunt în special pe palme și plante.Uneori scuamele au aspect psoriaziform;

●sifilide papulo-erozive-se localizează la nivelul pliurilor;

●sifilide papulo-crustoase –prezintă cruste gălbui și sunt localizate pe zonele păroase ,față;

●sifilide papuloase seboreice- situate pe zonele seboreice;

● alte tipuri –sifilide foliculare ( sunt întâlnite la alcoolici și au localizare la extremități),sifilide pustuloase;

De asemenea,în evoluția sifilisului secundar poate fi prezentă leucomelanodermia sifilitică-rețea hiperpigmentară ,în ochiurile căreia se observă o depigmentare .

Localizarea pe fețele laterale ale gâtului și în regiunea decolteului i-a adus denumirea de ,, colierul Venerei,, .

La nivelul mucoaselor sifilidele sunt prezentate la aproximativ jumătate din cazuri și îmbracă următoarele aspecte clinice:

●eritematoase;

●erozive-pe limbă aspectul este de ,, plăci în livadă cosită ,, prin depapilarea mucoasei linguale.Putem întâlni și aspect leucoplaziform;

●papulo-erozive;

●papulo-hipertrofice ( condiloma lata)- sunt situate în zona genitală ( rareori se găsesc și la nivelul marilor pliuri).

Sunt papule moi,roșii-violacee,infiltrate ,izolate sau confluate ,rotunde ,pliate ,acoperite de o secreție purulentă.

Leziunile pilare se întâlnesc la 3-7 % din cazuri și se exprimă prin alopecie reversibilă ,ce apare între luna a III –a și a-VIII-a a infecției .Putem întâlni alopecie difuză sau în luminișuri ( plăci alopecie parieto-occipitale).Alopecia poate interesa sprâncenele ,genele ,barba.( Figura 14)

Figura 14

Interesarea unghiilor este mult mai rară decât cea pilară și se manifestă prin onixis ( eroziuni punctate ,pahionichie ,atrofia unghilală,koilonichie) sau /și perionixis sifilitic.

Manifestările sistematice sunt explicabile ,fiind vorba în acest stadiu de o septicemie treponemică.La 25 % din cazurile de sifilis secundar ,puseurile eruptive sunt însoțite de fenomene secundare :

-cefalee ( cu exacerbare nocturnă și rezistență la antialgice);

-febră,oboseală,mai rar alterarea stării generale (tifoza sifilitică).

Adenopatia în sifilisul secundar este mobilă,fermă,nedureroasă,rezolutivă.Este vorba de poliadenopatie ,cu ganglioni mici ( dimensiunea unui bob de mazăre) ,care interesează electiv ganglionii latero-cervicali,suboccipitali și epitrohleari

Bolnavii cu sifilis secundar poate prezenta dureri la nivelul oaselor, îndeosebi la nivelul tibiei,predominant nocturne periostite sifilitice.( Figura 15)

Figura 15

Manifestările viscerale sunt rare și constau în:

●splenomegalie-la 10 % din cazuri;

●hepatita luetică-întâlnită la 0,24 % din cazuri.Tratamentul cu penicilină duce rapid la vindecare.Investigațiile de laborator arată adesea creșterea izolată a fosfatazei alcaline;

●reacția meningeană și leziuni ale nervilor cranieni-anomaliile lichidului cefalorahidian se întâlnesc la 25-40 % din cazuri;

●interesare renală- se manifestă de la albuminurie pasageră până la nefrită parenchimatoasă;

●manifestări oculare-keratită ,irită,coroidită,nevrită optică.

Deși rar ,amintim de sifilisul malign,care este în raport cu virulența crescută a treponemelor ,fie cu imunodepresie,ceea ce explică serologia negativă întâlnită adesea în asemenea cazuri.

2.4.3.Sifilisul terțiar

Apare la 16 % din cazurile cu sifilis netratat.După stingerea perioadei secundare ,urmează o perioadă de liniște aparentă (1-20 ani) ,în cursul căreia infecția specifică persistă în organism.

Leziunile din sifilisul terțiar sunt numeric puține ,grupate ,profunde și distructive .Au nuanță roșietic-arămie și sunt nedureroase .Sunt sărace în treponeme.

Manifestările cutanate cuprind:

●sifilidele nodulare ( tuberculoase) – apar în medie după 4 ani de la infectare și au ca leziune elementară nodulul sifilitic ,cu diametrul 3-5 mm , rotund ,dur,roșu-arămiu .Se localizează mai ales la față ,membre și în pielea capului .

După aspect ,sifilidele pot fi inelare ,arciforme,corimbiforme și în ,împușcătură de alice.

După evoluție ,sifilidele sunt uscate sau ulceroase;

●goma sifilitică- este o formațiune tumorală hipodermică ,cu diametrul de 2-4 cm, care trece prin stadiile de cruditate ,ramoliere ,ulcerație și cicatrizare.

Întreaga evoluție durează 3-4 luni,lăsând la sfârșitul acestei perioade o cicatrice de obicei regulată.Gomele sifilitice se întâlnesc mai frecvent pe scalp ,frunte ,fese ,presternal ,supraclavicular sau pretibial.

Leziunile osoase cele mai obișnuite sunt osteoperiostita plastică a oaselor lungi ,ducând la deformarea acestora (ex: tibie în iatagan) și osteoperiostită gomoasă ,mai frecventă la oasele craniului și ale nasului ,cu efect distructiv ( nas în șa ,nas în lornietă).

Manifestările viscerale în sifilisul terțiar pot fi diverse .Cu predilecție sunt afectate :

●aparatul cardiovascular-anevrism aortic,afectarea valvulelor aortice ,coronarită,miocardită;

●sistemul nervos-tabes ,paralizie generală progresivă;

●ficatul –ciroză secundară leziunilor sclero- gomoase.

În sifilisul terțiar,reacțiile serologice clasice sunt pozitive într-o proporție de 60 % ,în timp ce reacțiile imunoserologice antitreponemice sunt constant pozitive.

2.4.3.Sifilisul terțiar

Sunt incluse aici toate cazurile clinice asimptomatice ,care prezintă reacții serologice pozitive .LCR ,Rx cardio-pulmonară sunt în limite normale.La rândul lui poate fi sifilis latent recent ( în primii 2 ani de la infecție) sau sifilis latent tardiv ( după 2 ani de la infecție).Când nu există date asupra vechimii infecției ,se folosește termenul de latență nedeterminată.

2.4.5.Sifilisul congenital

Este infecția treponemică a fătului,transmisă transplacentar de la mama bolnavă .Rareori nou-născutului se contaminează la naștere,în cursul trecerii prin canalul vaginal.

O gravidă cu sifilis recent netratat,transmite fătului boala în 70-100 % din cazuri.Riscul este mult mai mic în cazul sifilisului latent tardiv.Intensitatea infecției materne determină și gravitatea manifestărilor:

-avorturi în luni mari;

– nașteri de feți morți;

-nașteri premature;

-copii cu sifilis congenital precoce și mult mai frecvent copii aparent sănătoși,care vor face sifilis congenital tardiv.

Gravidele trebuie examinate serologic la luarea în evidență și în trimestrul al treilea de sarcină.

O gravidă tratată pentru sifilis trebuie urmărită serologic lunar până la sfârșitul sarcinii.La cele la care după trei luni de la tratament nu se înregistrează o scădere de cel puțin patru ori a titrului anticorpilor.

Merită subliniat faătul că tratamentul cu penicilină ,efectuat cât mai precoce gravidei bolnave,previne în 98 % din cazuri sifilisul congenital.Nu orice nou-născut cu serologie pozitivă este bolnav de sifilis.

Manifestările clinice ,asemănătoare celor descrise în sifilisul secundar ,sunt prezente la naștere sau apar în cursul primilor 2 ani de viață.

Putem întâlni :

●sifilide palmo-plantare ,ce apar de la naștere sau după câteva zile –sifilis congenital bulos,mărturie a unei infecții grave;

●sifilide eritematoase,papuloase ,sifilida infiltrativă difuză cu localizare peribucală și perianală ,care după vindecare lasă cicatrici radiare;

●limfadenopatie;

●manifestări viscerale:splenomegalie ,hepatomegalie ,nefrită ,meningită;

2.5.Diagnosticul sifisului

Diagnostic diferențial

Examenul clinic reprezintă prima etapă în examenul pacientului cu sifilis și este esențială diagnosticului.În cazul în care anamneza este greșită sau incompletă,orientarea etapelor ulterioare riscă să fie definitiv falsă. Tehnica generală a interogatoriului este constituită din mai multe părți a căror cronologie:

I.Motivele consultației pot fi precizate de următoarele categorii de cauze:

●tulburări funcționale;

●simptome obiective constatate de pacient

●tulburări ale stării generale

II.Motivele clar stabilite ale consultației pot fi :

●precizarea circumstanțelor de apariție ale simptomelor și evoluția acestora până în ziua consultației;

●anamneza detaliată și dirijată asupra istoriei patologice a anilor anteriori și dacă este necesar și posibil a primilor ani de viață;

III.Cercetarea unor antecedente sugestive.

●rezultatele examenelor periodice;

●antecedente de sifilis

●antecedente vasculare personale și familiale;

●variațiile recente ale curbei ponderale ;

●mediul de proveniență.

Examenul fizic este deseori negativ.Totuși un examen obiectiv atent poate descoperi unele semne generale extrarenale care pot orienta diagnosticul .Acestea sunt :

●modificări cutaneo- mucoase-paloare ,hiperpigmentare,erupții cutanate ,piele aspră;

●modificări respiratorii;

● modificări abdominale hepato sau splenomegalie;

Ultramicroscopia permite diagnosticul,prin examinarea produselor biologice recoltate de la nivelul șancrului ,înainte ca serologia să se fi pozitivat.

Reacțiile serologice se pozitivează după 15-20 zile de la apariția sifilomului primar.

Metodele care evidențiează prezența treponemei palidum sunt:

●ultramicroscopie- se examinează serozitatea leziunilor sau aspiratul de la nivelul ganglionilor limfatici regionali ;

●colorația Giemsa- treponemele au nuanță roșie palidă ,de unde le vine și numele;

●impregnarea argentică-treponemele apar negre,pe fond gălbui;

●colorația cu roșu de Congo- treponemele apar albe ,refrigente ,pe fond roșu;

● colorația de tuș de China ătreponemele apar albe,refrigente ,pe fond negru;

● microscopie cu contrast de fază;

●microscopie electronică;

Metodele care detectează răspunsul imunologic al gazdei față de treponema palidum –metode serologice- sunt posibile datorită structurii antigenice complexe a acestui microorganism care declanșează reactivitatea imunologică a persoanei infectate.

Reacțiile serologice se bazează pe existența în serul bolnavilor a anticorpilor ce apar ca urmare a prezenței treponemelor în organism.

Anticorpii din infecția treponemică sunt:

●anticorpi diagnostici-sunt markeri ai infecției ,fără acțiune antitreponemică .Sunt incluși de antigenul lipoidic;

● anticorpi antitreponemici- sunt induși de antigenele proteice și polizaharidice ale treponemelor patogene.

După acțiunea în care se o exercită asupra treponemelor ,sunt clasificate în:

Imobilizine-apar după 50 zile de la infecție

-anticorpi hemaglutinați-apar după 35 zile de la infecție

-anticorpi de aderență

●teste netreponemice-folosesc antigene lipoidice .Se fac calitativ sau cantitativ și sunt utilizate pentru screening și pentru aprecierea răspunsului terapeutic ;

●teste treponemice-utilizează antigene treponemice obținute din treponeme saprofite ,care se cultivă ( treponema Reiter) sau obținute din treponema Nicholas ,treponemă patogenă care se păstrează prin inocularea la iepure.

2.6.Tratamentul

Medicamentul de elecție îl reprezintă penicilina,oricare ar fi stadiul bolii.

Penicilina acționează în perioada de multiplicare a treponemelor,împiedicând refacerea peretelui după diviziune ,prin blocarea transpeptidazei.

Noile scheme de tratament sunt։

●sifilis recent

-doxicilină 100 mg p.o de 2 ori/zi ,15 zile

– tetraciclină 500 mg p.o de 4 ori/zi -15 zile

-eritromicină 500 mg p.o de 4 ori/zi -15 zile

●sifilis latent tardiv și sifilis terțiar,cu excepția neurosifilisului

-doxicilină 100 mg p.o de 2 ori/zi -4 săptămâni

-tetraciclină 500 mg p.o de 4 ori/zi- 4 săptămâni

-eritromicină 500 mg p.o de 4 ori /zi -4 săptămâni

●gravide cu sifilis –tratament cu peniciline de stadiul evolutiv al bolii .În alergia la penicilină :

– desensibilizare și tratament cu peniciline sau

-eritromicină 500 mg p.o de 4 ori pe zi =15 zile

CAPITOLUL 3

ÎNGRIJIRI SPECIFICE

Aspectele pielii și , implicit,îngrijirea acesteia a reprezentat o preocupare în toate timpurile.Modificările la nivelul organului cutanat au fraptat nu numai bolnavul și lumea medicală,ci și pe unii artiști plastici,aceștia ilustrând în operele lor chipuri de bolnavi sau scene de tratamente.

Azi, i se recunoaște asistentei medicale un important loc în echipa de îngrijiri,dar această poziție implică o pregătire continuă,practică îndelungată,înaltă competență și , nu în ultimul rând,multă căldură umană.

Îngrijirea bolnavilor cu sifilis nu este unitară,totuși prezintă unele particularități comune,rezultate din patogenia,simptomatologia și mijloacele terapeutice asemănătoare ale acestor afecțiuni.

Bolnavii cu sifilis sunt preocupați de simptomatologia bolii lor,în special privind frecvența pruritului

În cazul acestor bolnavii,se va ține cont de modificările psihice cu totul aparte ce apar în cursul bolii ,indiferent de tipul din care fac parte.

Acești bolnavi se recrutează de obicei dintre indivizii emotivi,neliniștiți, hiperconștiincioși sau din contră,nedisciplinați,ceea ce trebuie avut în vedere la îngrijirea lor.

3.1.Internarea pacienților cu sifilis

Evaluarea morfofuncțională a organului cutanat

Anamneza .Îngrijirile medicale se bazează pe desfășurarea a 5 etape :

Culegerea de date este primul pas de a culege informații despre pacient. Datele pot fi subiective sau obiective și ajută asistenta să ia decizii inteligente în legătură cu diagnosticul nursing.

Culegerea de date se desfașoară conform unui plan :

●colectarea de informații obiective sau subiective despre pacient,

●verificarea datelor obținute,

●comunicarea informațiilor obținute prin culegerea de date.

Informațiile culese de asistenta despre bolnavii cu sifilis pot fi :

● stabilite ( nume, prenume, vârsta, sex, buletin )

● instabile sau variabile ceea ce înseamnă acele date care se află într-un proces de continuă schimbare ( temperatura, tensiune arterială, prurit, durere).

Principalele mijloace pentru culegerea datelor cu privire la bolnavii cu sifilis sunt :

Observarea bolnavilor cu sifilis – presupune o capacitate intelectuală deosebită de a sesiza prin intermediul simțurilor, detaliile lumii exterioare. Observarea este un proces mintal activ.

Asistenta trebuie să se ferească de subiectivism, de judecați preconcepute, de rutină și superficialitate și de lipsa de concentrație și continuitate;

Interviul este un instrument de cunoaștere a personalității. Este eficient dacă se ține cont de anumiți factori , printre care alegerea momentului oportun pentru a intervieva bolnavii cu sifilis.

Interviul presupune capacitatea asistentei de a manifesta un comportament care să reflecte o atitudine de acceptare, capacitatea de ascultare, atitudine de respect, capacitatea de empatie.

In cazul în care interviul inițial nu poate fi finalizat, trebuie să se revină nu înainte de a se menționa acest lucru bolnavilor cu sifilis.

Analiza și interpretarea- reprezintă identificarea nevoilor de sănatate actuale sau potențiale și a problemelor bazate pe culegerea de date. Etapa de analiză se desfășoară după un plan :

● Interpretarea datelor ( validarea datelor și ordonarea datelor prescrise ) – înseamnă a da un semn, a explica originea sau cauza problemelor de dependență, mai exact înseamnă a defini sursele de dificultate. Analiza de interpretare a datelor este o etapă importantă a procesului de îngrijire pentru că ea conduce asistenta la stabilirea diagnosticului de îngrijire ;

● Colectarea datelor adiționale sau suplimentare după caz ;

● Identificarea și comunicarea diagnosticului nursing ;

● Determinarea confluențelor între nevoile pacienților cu sifilis și atitudinea membrilor sanitari .

Surse de informație – pot fi obținute direct de la bolnavii cu sifilis sau de la aparținătorii acestora .

Ingrijirea – pornește de la informațiile culese și de la departajarea manifestărilor de dependență. Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă și precisă care descrie reacția bolnavilor cu sifilis la o problemă de sanatate.

Pe baza diagnosticelor de îngrijire se aleg intervențiile de îngrijire și se vizează atingerea rezultatelor pentru care asistenta este responsabilă.

Un diagnostic nursing este o problemă de sănătate actuală sau potențială care conduce la interveneții autonome. Un diagnostic nursing trebuie formulat clar, concis, centrat pe pacient, legat de o problemă reală.

Diagnosticul nursing este baza pentru planificarea intervențiilor independente .

Evaluarea îngrijirilor – reprezintă o completă reapreciere a întregului plan de îngrijire. Evaluarea finală cuprinde, stabilirea criteriului de evaluare, evaluarea atingerii obiectivelor, identificarea factorilor care afectează atingerea obiectivelor.

Pentru o evaluare eficace asistenta va urmări următoarele etape :

●starea obiectivelor, aprecierea capacității bolnavilor cu alergii în raport cu obiectivul stabilit,

●aprecierea măsurii în care au fost atinse obiectivele,

●discutarea cu bolnavii cu sifilis despre rezultatele obținute,

●identificarea nevoilor noi sau a problemelor noi apărute .

In cadrul procesului de îngrijire după executarea etapelor de apreciere, diagnostic, planificare, implementare și evaluare dacă obiectivele nu au fost atinse se trece la reanalizarea proceselor nursing.

Planul de intervenție ține cont și de prescripțiile medicale și cuprinde : obiectivele de îngrijire și intervenție.

De reținut este faptul că planul de îngrijire se stabilește pornind de la nivelul și capacitatea fiecărui bolnav cu sifilis fapt pentru care el are dreptul de a participa la deciziile privind atingerea obiectivului principal de a duce persoana la un grad optim de independență în satisfacerea nevoii proprii.

Intervenția – permite nursei să-și aleagă modul de a acționa pentru a corecta problema de dependență a bolnavilor cu sifilis și poate fi evaluată numai dacă se indică ora, momentul zilei când se aplica durată și continuitatea lor.

Pentru evitarea sifilis asistenta sfătuiește bolnavii în ceea ce privește:

●starea obiectivelor, aprecierea capacității bolnavilor în raport cu obiectivul stabilit,

●aprecierea măsurii în care au fost atinse obiectivele,

●discutarea cu bolnavii despre rezultatele obținute,

●identificarea nevoilor noi sau a problemelor noi apărute .

Aplicarea îngrijirilor are ca scop să ajute bolnavii cu sifilis să își mențină independența sau măcar un oarecare nivel de independență .Planificarea îngrijirilor este strâns legată de executarea lor mai exact ceea ce se decide în planificarea îngrijirilor trebuie să se execute în aplicarea îngrijirilor.

In cadrul planului de îngrijire, planificarea și executarea îngrijirii vor fi consemnate o singură dată într-o rubrică de intervenții .Această rubrică va cuprinde:

cui i se adresează acțiunea, natura actiunii,

orarul și intervenția nursei,

nu se efectuează niciodată acte de îngrijire fără a se cunoaște , efectul așteptat,

se vor observa atent reacțiile bolnavilor cu alergii,

se vor modifica intervențiile.

Există riscul ca în timpul îngrijirilor să apara reacții ca:

●anxietatea (un sentiment de disconfort si tensiune),

●frică (sentiment resimțit de persoană față de un pericol fizic sau psihic),

●pruritul (senzație neplăcută percepută în diferite părți ale organismului ,sau în zona genital, și însoțită de anxietate),

●depresie, singurătate, imobilitatea, înstrăinarea, sentimentul de neputință, modificarea schemei corporale.

Aceste situații pot fi atenuate de asistenta dacă dă dovadă de prezență umană și caldură fiind gata să-i ajute pe bolnavii cu sifilis .

Planul de îngrijire se va efectua în funcție de nevoile permanente sau schimbătoare ale bolnavilor cu sifilis și poate fi influențat de vârsta acestora, condiția în care se află, capacitatea lor fizică și intelectuală deoarece acest plan se va face după nevoile acestora, având ca etalon modelul conceptual al Virginiei Henderson.

Precizarea conceptelor cheie ale acestui model: individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complex prezentând 14 nevoi fundamentale care trebuie satisfăcute.

Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive patologice, bolnavii cu sifilis nu își pot satisface singuri aceste nevoi.

Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce bolnavii cu sifilis nu pot face singuri, referitor la nevoile care trebuie satisfăcute.

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independența bolnavilor cu sifilis în satisfacerea acestor nevoi.Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta medicală trebuie să știe că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a ființei umane pentru a-și asigura starea de bine în apărarea fizică și mentală.

Pruritul este simptomul cel mai fregvent întâlnit,fiind definit ca o senzație particular ,neplăcută ,care determină bolnavul să se scarpine.În urma gratajului se pot forma excoriații acoperite de cruste hematice,se creează porți de intrare pentru microbi ,iar zonele topografice cu prurit cronic tegumentul devine hiperpigmentat și lichenificat.

.Ganglionii regionali se pot hipertrofia.Se accept existența unui prurit fiziologic,discret,tranzitoriu,prezent mai ales după oboseală ,transpirație,deshidratare sau în contextual creșterii temperaturii cutanate.Pruritul patologic este smptom însoțit de urticarie,eczema,alergii medicamentoase.

3.2.Asigurarea condițiilor de îngrijire

La amplasarea acestor bolnavi trebuie avut în vedere asigurarea unui mediu corespunzător psihicului lor.

Uneori este bine dacă îi plasăm în saloane comune mai mari,având însă grijă să nu alăturăm bolnavii cu temperamente prea diferite.În cazul bolnavilor irascibili,sunt de preferat totuși saloanele mai mici.

Saloanele să fie bine încălzite pentru a se putea aerisi cât mai frecvent ,fără să se scadă temperatura aerului.

Paturile să fie prevăzute cu mese adaptabile la pat pe care să mănânce bolnavii în condiții cât mai confortabile ,dacă nu se pot deplasa în sufrageria secției

3.3. Alimentația bolnavilor cu sifilis

Alimentația bolnavilor cu sifilis trebuie să fie fracționată în doze mici,dar consumate frecvent.Acesta pe de o parte favorizează drenajul biliar permanent,pe de altă parte asigură aportul de calorii și la bolnavii inapetenți.

Bolnavii cu sifilis adesea se plâng de meteorism,constipație și inapetență,ceea ce îngreunează aportul de calorii.

Din acest motiv dieta monotonă a bolnavilor trebuie făcută mai acceptabilă prin procedee culinare .

Proteinele se vor da în cantități progresive,pe măsură ce dispare inapetență ,asigurând un aport bogat prin brânzeturi de vaci, carne fiartă de pasăre, de vacă,grătar .

Pe măsură ce starea bolnavului se ameliorează,se admit și grăsimile vegetale și untul.Se interzic băuturile alcoolice,alimentele prăjite și condimentele.

3.4.Supravegherea blnavului

Supravegherea bolnavului prevede urmărirea culorii sclerelor și a tegumentelor pruritul,culoarea scaunelor,aportul de lichide,culoarea și cantitatea urinii, greutatea corporală,formarea,respectiv dispariția edemelor ,și eventualele modificări de comportament.

3.5.Explorarea bolnavilor cu sifilis

Asistenta efectuează recoltările de sânge,urină și le trimite conform planului de explorare la laborator pentru efectuarea probelor funcționale.

Îngrijirile trebuie efectuate în cunoștința complicațiilor posibile pe care asistenta trebuie să le prevadă și să le cunoască.

Examenul vizual direct sau folosind,după caz, lupta trebuie completat cu palparea ,apreciindu-se temperatura locală.

Examenul clinic nu trebuie limitat doar la tegument și se va extinde nivelul mucoaselor și fanerelor.Bolnavul trebuie examinat într-un spațiu adecvat ,fără grabă,fără a se uita că ,de cele mai multe ori, simptomele pe care le reclamă bolnavul ,cu sifilis , reprezintă doar o parte a tabloului clinic,poate nu cea mai relevantă.

Investigații paraclinice.Sunt utile precizării diagnosticului dermatologic:

-examenul micologic direct (examen rapid,dar nu identifică specia de dermatofit ) sau culturi pe medii speciale (identifică specia,dar necesită incubație de cel puțin de 2-3 săptămâni)

-examenul bacteriologic:frotiuri, culturi,teste de patogenitate,antibiograma

3.6 Educația sanitară a bolnavului cu sifilis

Reprezintă o intervenție autonomă din partea asistentei în scopul adoptării de către pacient a comportamentelor care să permit obținerea și menținerea stării de sănătate.

Fiind vorba de o boală în care complianța bolnavulului cu sifilis are o importanță deosebită,este necesară educația terapeutică a bolnavului.

Bolnavul cu sifilis v-a trebui să aibă unele cunoștințe despre afecțiunea sa.Bolnavii suportă de obicei greu regimul de viață al spitalului.

Internarea este un prilej de a reeduca ritmul și felul de viață al bolnavului cu sifilis și a-l dezobișnui de anumite deprinderi pe care ei nici nu le mai sesizează .

Regimul de viață intraspitalicesc trebuie să fie punctual ,dar individualizat după natura bolii și starea bolnavului .El este hotărât totdeauna de medic .

Întrucât simptomatologia în sifilis poate ascunde unele boli în cazul îngrijirii acestor bolnavi se vor lua toate măsurile de securitate privind profilaxia infecțiilor intraspitalicești,precum și de protecția muncii.

În scopul menținerii untegrității tegumentului și mucoaselor asistenta poate oferi bolnavului numeroase sfaturi ,cum ar fi :

●efectuarea de băi calde ( nu fierbinți),cu săpun cât mai puțin,clătirea cu apă multă și tamponarea blândă cu prosopul

●prevenirea și tratarea xerozei cutanate:

– umiditatea ambientală peste 40 %

-evitarea spălării excessive

-folosirea unui săpun neiritant

-evitarea vasodilatatării provocată de mâncăruri fierbinți,alcool,cafea

– folosirea de emoliente

●evitarea frigului,vântului ,schimbărilor bruște de temperatură

● încurajarea unei diete sănătoase

3.7. Externarea bolnavilor cu sifilis

În acordarea îngrijirii trebuie să se țină cont de resursele bolnavilor cu sifilis . În vederea recâștigării independenței, conform obiectivelor fixate, asistenta medicală pregătește bolnavii pentru ieșirea din spital, informându-i :

● asupra regimului de viață, alimentar, efort, riscuri,

●să-și autoevalueze acțiunile desfășurate în stagiile practice

●să realizeze acțiuni educative în scopul prevenirii complicațiilor și menținerii

gradului de sănătate,

●să evite pe cât posibil contactul sexual neprotejat.

3.8.Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune

2.8.1.Tehnica injecției intramusculare.

Injecția intramusculară constituie introducerea unor soluții izotonice, uleioase sau a unei substanțe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac atașat la seringă.

Scop – introducerea în organism a unor substanțe medicamentoase

Locuri de elecție:

●Regiunea superexternă fesieră deasupra marelui trohanter

●Fața externă a coapsei, în treimea mijlocie

●Fața externă a brațului în mușchiul deltoid

Materiale necesare:

●tăviță renală/casoletă cu tampoane sterile sau comprese cu tifon, alcool

●seringi de unică folosință de mărime corespunzătoare cantității de administrat și 2-3 ace de unică folosință

●pile pentru desfacerea fiolelor și fiole cu substanțe de administrat

Tehnica:

●asistenta își spală mâinile și pregătește psihic bolnavul

●se așează bolnavul în decubit ventral, lateral, poziție șezândă sau în picioare

●se degresează locul injecției cu un tampon de vată cu eter și se dezinfectează cu un alt tampon de alcool

●se invită bolnavul să își relaxeze musculatura și se înțeapă perpendicular pielea cu rapiditate și siguranță, cu acul montat la seringă

●se verifică acul, poziția acului prin aspirare și se injectează lent soluția

●se retrage brusc acul cu seringa și se dezinfectează locul

●se masează ușor la locul injecției pentru a activa circulația favorizând rezorția

●după injecție bolnavul se așează în poziție comodă, rămânând în repaus fizic 5-10 minute

Incidente accidente

●durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale

●paralizie prin lezarea nervului sciatic

●hematom prin lezarea unui vas (ruperea acului sau supurație septică)

●embolie prin injectarea accidentală într-un vas de sânge în suspensie

Intervenții

●retragerea acului, efectuarea injecției în altă zonă (se evită prin respectarea zonelor de elecție)

●extragerea manuală sau chirurgicală se previne prin folosirea unor ace mici pentru a pătrunde în masa musculară

De reținut

●injecția se poate executa și cu acul detașat de seringă respectându-se măsurile de asepție

●poziția acului se controlează, în cazul soluțiilor colorate, prin detașarea seringii de la ac, după introducerea acului în masa musculară

●infiltrația dureroasă a mușchilor se poate preveni prin alterarea locurilor injecțiilor

3.8.2.Tehnica perfuziei

Hidratarea organismului pe cale intravenoasă exclude deficiențele de resorbție,lichidul perfuzat ajungând direct în circulația sanguină.Introducerea lichidelor pe cale intravenoasă se face prin perfuzie.

După viteza de scurgere a lichidului, deosebim două forme de hidratare pe cale intravenoasă:

Hidratarea prin perfuzie rapidă prin injecții massive de lichide.

Prin această metodă se introduce deodată cantități mari de lichide-până la 500-1000 ml- în sistemul venos,în jet continuu,fără întrerupere,administrarea lichidului fiind repetată,la nevoie,la intervalele fixate de medic.

Această metodă se utilizează în cazurile în care hidratarea trebuie efectuată de urgență,pentru înlocuirea lichidului circulant și ridicarea tensiunii arteriale .

Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare-aparat de perfuzie .Tubul de perfuzie are intercalate ,de obicei ,în apropierea canulei ,un tub de sticlă,pentru a se putea controla dacă scurgerea lichidului este continuă și nu circulă vu bule de aer .

-ace pentru puncție venoasă pe cale transcutanată.Dacă venele bolnavului,nu sunt prea evidente,atunci se va lega în venă po canulă,de sticlă,sau mai bine,dintr-un material plastic,neascuțită,cu extremitatea umflată sub foemă de olivă.

În acest caz vena trebuie descoperită pe cale chirurgicală și asistenta are sarcina de a pregăti instrumentele și materialele necesare:un bisturiu,2-3 pense hemostatice,o pensă chirurgicală și una anatomică,sondă canelată,foarfece ascuțite,material de sutură și de legătură,tampoane sterile,novocaină și seringă pentru anestezie locală;tubul de material plastic poate fi introdus în venă și prin lumenul canulei metalice cu care s-a pătruns în vena transcutanat și care apoi se retrage;

-o tăviță renală;

-benzi de leucoplast pentru fixarea acului și a tubului de cauciuc pe pielea bolnavului;

-o mușama și un prosop steril sub membrul în care se face perfuzia;

-lichidul de perfuzat în sticle RCT închise cu dop de cauciuc și armătură metalică,încălzit la baie de apă.

Pregătirea bolnavului și alegerea venei pentru administrarea lichidului.Administrarea intravenoasă a lichidelor se face în decubit dorsal,în una din venele bine vizibile și proeminente.

În vederea acestui scop se pot utilize venele de la plica cotului,vena safenă internă-dacă bolnavul nu este obez- venele maleolare. În stările de șoc,când venele sunt colorate,perfuzia intravenoasă se face prin puncția transcutanată a venei subclaviculare.

Aceasta este totdeauna larg deschisă și datorită calibrului mare , nu opune rezistență jetului de lichid iar canula poate fi menținută pe loc timp îndelungat.

Membrul în care se face perfuzia se duce în abducție,fiind sprijinit pe o măsuță sau de o pernă mai dură,acoperită cu o mușama și un prosop steril;se dezinfectează tegumentele după metoda obișnuită.

Dacă introducerea canulei va necesita descoperirea chirurgicală a venei,atunci locul inciziei va fi izolat prin câmpuri sterile,ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale,iar instrumentele chirurgicale și materialele necesare pentru anestezie vor fi pregătite pe o măsuță acoperită cu un camp steril.

Tehnica perfuziei intravenoase.Aparatul montat și încărcat se evacuează de aer și lichidul rece din tub,după metoda cunoscută.Introducerea transcutanată a canulei se face la fel ca și în cazul injecțiilor intravenoase.

În cazul abordării chirurgicale a venei,se racordează tubul aparatului la canula legată în venă.

Apoi se deschide imediat pensa Hoffmann pentru a permite scurgerea lichidului din rezervor în venă. După ce s-a verificat că perfuzia lichidului se face fără obstacol ,asistenta va fixa cu benzi de leucoplast pavilionul acului și porțiunea imediat vecină a tubului de pielea bolnavului,pentru a împiedica deplasarea canulei .

Viteza se controlează cu ajutorul ceasului,pe gradațiile rezervorului aparatului iar dacă aceasta nu este gradat,se va aplica la exteriorul lui,paralel cu axul vasului,o bandă de leucoplast,care va fi gradată cu ajutorul unor cantități cunoscute de lichid,introduse într-un alt vas,de formă și mărime identică.

Întreruperea perfuziei se face înainte ca rezervorul să se golească,pentru a împiedica pătrunderea aerului în vene.

Retragerea acului și oprirea hemoragiei de la locul puncției venoase se fac la fel ca și după orice injecție intravenoasă.Dacă perfuzia s-a făcut prin abordarea chirurgicală a venei,îndepărtarea canulei va fi făcută de medic.

Administrarea lichidelor pe cale intravenoasă cu ajutorul a două seringi umplute în mod alternativ nu trebuie folosită,căci refluarea sângelui prin canulă,în timpul cât se schimbă seringile,face ca metoda să fie foarte migăloasă și însoțită de pierderi de sânge.

Accidente , incidente și complicații.Introducerea bruscă a unei mari cantități de lichide în circulație poate supraâncărca inima ,dând semne de insuficiență circulatorie,ca dispnee,dureri precordiale.

În acest caz se întrerupe imediat curentul de lichid și se continuă cu un ritm mai lent,după ce au dispărut fenomenele supraâncărcării inimii .

Pătrunderea aerului în cantitate mai mare în curentul circulator dă naștere la embolie gazoasă,însoțită de sincopă cardiacă.

Ea se previne prin expulzarea aerului din tub înainte de introducerea canulei în venă și întreruperea perfuziei înainte de a se goli lichidul din rezervor și tub.

CAPITOLUL 4.

ÎNGRIJIRI GENERALE ACORDATE PACIENȚILOR CU SIFILIS

CAZUL NR.1.

Nume și Prenume :P. M

Sexul : Feminin

Vârsta :31 ani

Mediu :Urban

Data internării :18.03.2017

Data externăriI :27.03.2017

Dg. La internare: Sifilis primar

Motivul prezentării : Bolnava se prezintă în serviciul de urgență al Spitalului ,în stare de agitație,stare febrilă abundentă , tremor al membrelor superioare însoțite de cefalee ,astenie fizică și psihica marcată ,pruriit genital.

Doamna P. M. Este de profesie ingineră. Locuiește singură, în condiții foarte bune, într-un apartament cu 3 camere .Din informațiile obținute reiese faptul că starea pacientei s-a înrăutățit în urmă cu 1 săptămână ,dar nu a dat importanță.Este divorțată ,dar are o relație.

Anamneză

Antecedente fiziologice: prima menstră la 17 ani

Din antecedentele heredocolaterale -neagă orice informație

Antecedentele personate :

Prezintă alergii medicamentoase (la algocalmin) și alimentare

Istoricul Bolii :Boala actuală a debutat în urma cu1 săptămână, cu o stare de prurrit accentuat, inapetență,stare de agitație și creșterea HTA peste limite normale

Consultând medicul, i se recomandă internarea de urgență în Spital secția dermatologie . Urmând medicație ce se impune în astfel de situații ,temporizandu-se astfel elucidarea diagnosticului; între timp starea generala începe să se amelioreze.

Examen fizic general

Starea generală – alterată

Tip constituțional – astenic

Stare de nutriție – deficitară

Tegumente palide, mucoase umede, limba fără depozit, bipocratism digital

Sistem osteo-articular și muscular- Integru,

Articulații –mobile,

Aparatul respirator – expectorație minimă cu triuri sangvine ,voce bitonată , dispnee respiratorie la eforturi mici R 25/min

Aparatul cardio- vascular –ritm regulat AV 70/minut , zgomote cardiace ritmice bine batute, fără sufluri supraadăugate

Puls palpabil în toate punctele periferice o TA 180/100 mmHg

Aparat urinar – Loje renale libere, nedureroase la percuție, micțiuni fiziologice, urina normala macroscopică. Diureza 1200/zi

Examene biochimice – Hb 12,6 g % ,trombocite 150.000 /mmc ,leucocite 6.200 / mmc ,Nn-72% Ns – 2 % , Eo – 3 % , Lf- 15 %, Mo -8 % , VSH 75 mm/1 ora ; L=10000mmc Hgb=13% ; F=180mg% ; G=130mg% ; U=80 mg% ; U=80 mg% ;C=2,4mg% ;A.U=1-2mg% ;

Biochimie sangvină , glicemie ll0 mg/ml , uree 25 mg % , creatinină 0,9 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

VDRL-evidențiează diagnosticul de sifilis primar.Pacienta recunoaște că înainte de întreținut relații sexual neprotejate.

Examen sumar urina –D – 1200, albumină, glucoza – absent sediment fără elemente patologice.

Tratament. Penicilină

OBSERVARE INIȚIALĂ

A respira : Această nevoie este influențată de emoție ,de furie,frică,tristețe,vârstă.

A mânca , a bea :Problema: inapetență Cauza: Din cauza diagnosticului prezintă inapetență,tulburari secretorii, jenă, grețuri vărsături

A elimina : Problema: alterarea eliminării intestinale Cauza: digestie defectuasă

A se mișca Pacienta realizează mișcări

A dormi , a se odihni : Problema: agitație,teamă,jenă

A se îmbrăca , a se dezbrăca : Pacienta prezintă maturitate psiho-motorie, este ordonată, îi place să poarte haine curate tot timpul, în orice activitate este funcțională, estetica; poartă veșminte adecvate climatului, statutului socio-cultural.

A-și menține temperatura în limite normale : Pacienta are temperatura menținută în limite normale (are 375 °C)

A fi curat , a-și proteja tegumentele :. Pacienta își face duș zilnic, are obiceiuri de igienă și curățenie potrivit modei: foloseste produse cosmetice pentru menținere și înfrumusețare; are par scurt; urechile sunt curate, de configurație normala, nasul are mucoasa nazala umeda, fosele nazale sunt libere; cavitatea bucala: dentitie buna, completa, fara carii; unghiile sunt curate, taiate scurt, au culoare roz, pielea e curata, neteda, catifelata, pigmentata normal; îsi spala dintii de 3 ori/zi, foloseste produse de calitate; îsi spala parul de doua ori pe saptamâna.

A evita pericolele : Problema:, amețeală, cefalee.Cauza: starea generală alterată datorată bolii.

A comunica :. Organele de simț ale pacientei sunt într-o stare de bună funcționare (acuitate vizuală, acuitate auditivă, finețe gustativă și olfactivă, sensibilitate tactilă și dureroasă), are un debit verbal ușor cu ritm moderat, folosește un limbaj clar, precis. își exprima clar gândurile, are o imagine pozitivă de sine, are o atitudine receptivă și de încredere în altii, stabileste relatii armonioase în familie, cu prietenii, comunica cu personalul medical.

A-și practica religia : pacienta recunoaște că nu este pasionat de religie .

Plan nursing

CAZUL NR.2

Nume și Prenume :S.N

Sexul : Masculin

Vârsta:45 ani

Mediu :Urban

Data internării :8.02.2017

Data externării :18.02.2017

Dg. La internare : Sifilis secundar ,sifilide papulo-erozive,sifilide papuloase seboreice,cefalee,agitație fizică, ,tremor ale membrelor inferioare și superioare, transpirații.

Motivul prezentării : Bolnavul se prezintă în serviciul de urgență al Spitalului în stare de agitație,stare febrilă abundentă , tremor al membrelor superioare însoțite de cefalee ,astenie fizică și psihica marcată .La o primă examinare pe suprafața penisului se observă cu ochiul liber papule .În urma analizelor recoltate se dispune internarea lui de urgență în secția de eermatologie ,cu diagnosticul de sifilis terțial .

Domnul S. N. este șef de echipă în depoul CFR ,este divorțat, are o fiică studentă .Locuiește cusingur , în condiții foarte bune, într-un apartament cu 2 camere.REcunoaște că întreține relaxii sexual neprotejate cu mai multe doamne.

Din informațiile obținute faptul că starea pacientului s-a înrăutățit în urmă cu 1 zi , lui sa inrautatit noaptea.Pacientul lucrează într-un mediu de stres psihic, având o muncă de răspundere.

Anamneză

Antecedente fiziologice: fără importanță

Din antecedentele heredocolaterale reținem : fără importanță

Antecedentele personate : fără importanță

Examen fizic general

Starea generală – alterată

Tip constituțional – atletic

Stare de nutriție – deficitară (inapetență)

Talie 185 cm, G 98 kg Tegumente palide, mucoase umede, limba fără deposit .

Sistem osteo-articular și muscular- Integru,

Articulații –mobile,

Aparatul respirator – expectorație minimă cu triuri sangvine ,voce bitonată , dispnee respiratorie la eforturi mici R 25/min

Aparatul cardio- vascular –ritm regulat AV 70/minut , zgomote cardiace ritmice bine batute, fără sufluri supraadăugate .Puls palpabil în toate punctele periferice o TA 180/75 mmHg

Aparat urinar – Loje renale libere, nedureroase la percuție, micțiuni fiziologice, urina normala macroscopică. Diureza 1200/zi

Examene biochimice – Hb 12,6 g % ,trombocite 150.000 /mmc ,leucocite 6.200 / mmc ,Nn-72% Ns – 2 % , Eo – 3 % , Lf- 15 %, Mo -8 % , VSH 75 mm/1 ora ; L=10000mmc Hgb=13% ; F=180mg% ; G=130mg% ; U=80 mg% ; U=80 mg% ;C=2,4mg% ;A.U=1-2mg% ;

Biochimie sangvină , glicemie ll0 mg/ml , uree 25 mg % , creatinină 0,9 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

Examenul serologic pune diagnosticul de sifilis terțiar

Examen sumar urina –D – 1200, albumină, glucoza – absent sediment fără elemente patologice.

Tratament. Penicilină,eritromicină

Observarea inițială

A mânca , a bea : Problema: inapetență .

A elimina : Problema: alterarea eliminării intestinale Cauza: digestie defectuasă

A se mișca Pacientul realizează mișcări

A dormi , a se odihni : Problema: agitație, jenă vizavi de diagnostic .

A se îmbrăca , a se dezbrăca : Pacientu prezintă maturitate psiho-motorie, este ordonat, îi place să poarte haine curate tot timpul, în orice activitate este funcțională, estetica; poartă veșminte adecvate climatului, statutului socio-cultural.

A-și menține temperatura în limite normale : Pacientul are temperatura menținută în limite normale (are 375 °C)

A fi curat , a-și proteja tegumentele :. Pacientul își face duș zilnic, are obiceiuri de igienă și curățenie potrivit modei:

A evita pericolele : Problema: .amețeală, cefaleeCauza: starea generală alterată datorată bolii

A comunica :Din cauza diagnosticului,pacientul este abătut ,nu dorește să comunice ,refuză vizitele apropiaților

A te recreea: Pacientul nu efectuează diverse tehnici de relaxare, nu organizează activități recreative individuale sau în grup.

A fi util : Pacientul este integru din punct de vedere fizic și psihic, funcțiile fiziologice îndeplinesc o activitate optima; uneori are tendință la autocritica (atitudine critica față de ideile și acțiunile proprii) și este receptiv față de opiniile celor din jur, încearca să ia hotarâri pe baza chibzuinței proprii (ca o forma de exprimare a independentei vointei). Sunt prezente stările de stima de sine si imagine de sine pozitiva.

A învăța Pacientul are cunoștințe suficiente despre boala sa;

A-și practica religia : pacienta diorește să-și practice religia.

PLAN DE ÎNGRIJIRI

CAZUL NR.3

Nume și Prenume :V.B

Sexul : Masculin

Vârsta :36

Mediu :Urban

Data internării :2.01.2017

Data externăriI :12.01.2017

Dg. La internare : Sifilisul terțiar

Motivul prezentării : Bolnavul se prezintă în serviciul de urgență al Spitalului acuzând amețeală, pierderea memoriei,agitație,stare febrilă abundentă , cefalee ,astenie fizică și psihica marcată ,pruriit genital accentuat . În urma examenului serologic se pune diagnosticul de sifilis terțiar. Se dispune internarea lui de urgență în secția de Dermatologie mai sus menționat

Anamneză

Antecedente fiziologice: fără importanță

Din antecedentele heredocolaterale reținem :

Antecedentele personate : fără importanță-neagă orice informație

Istoricul Bolii :Boala actuală a debutat în urma cu 1 săptămână cu o stare de agitație accentuată, eritem,prurit .Consultând medicul, i se recomandă internarea de urgență în Spital secția Dermatologie urmând medicație cu penicilină ,solutie perfuzabila ,temporizandu-se astfel elucidarea diagnosticului.

Pentru inimă Examenul fizic ( semne )

Inspecție :Poziția pacientului,culoarea tegumentelor și mucoaselor ( paloare cianoză)

Palpare -se stabilește șocul apexian

Percuție –se stabilește matitatea cardiacă

Examen fizic general

Starea generală – alterată

Tip constituțional – astenic

Stare de nutriție – deficitară (inapetență)

Tegumente palide, mucoase umede, limba fără deposit .

Sistem osteo-articular și muscular- Integru,

Articulații –mobile,

Aparatul respirator – expectorație minimă cu triuri sangvine ,voce bitonată , dispnee respiratorie la eforturi mici R 25/min

Aparatul cardio- vascular –ritm neregulat AV 70/minut , zgomote cardiace ritmice bine batute, fără sufluri supraadăugate

Puls palpabil în toate punctele periferice o TA 180/75 mmHg

Aparat urinar – Loje renale libere, nedureroase la percuție, micțiuni fiziologice, urina normala macroscopică. Diureza 1200/zi

Examene biochimice – Hb 12,6 g % ,trombocite 150.000 /mmc ,leucocite 6.200 / mmc ,Nn-72% Ns – 2 % , Eo – 3 % , Lf- 15 %, Mo -8 % , VSH 75 mm/1 ora ; L=10000mmc Hgb=13% ; F=180mg% ; G=130mg% ; U=80 mg% ; U=80 mg% ;C=2,4mg% ;A.U=1-2mg% ;

Biochimie sangvină , glicemie ll0 mg/ml , uree 25 mg % , creatinină 0,9 mg% , TGO 20 U.I. ,TGP 24 U.I.

Examen sumar urina –D – 1200, albumină, glucoza – absent sediment fără elemente patologice.

Tratament. Penicilină

Observarea inițială

A te recreea: Pacientul efectuează diverse tehnici de relaxare, organizează activități recreative individuale sau în grup (jocuri distractive, de echilibrare și tonificare, audiții muzicale, vizionări de filme) .

A fi util : Pacientul este integră din punct de vedere fizic și psihic, funcțiile fiziologice îndeplinesc o activitate optima; uneori are tendință la autocritica (atitudine critica față de ideile și acțiunile proprii) și este receptivă față de opiniile celor din jur, încearcă să ia hotarâri pe baza chibzuinței proprii (ca o forma de exprimare a independentei vointei). Sunt prezente stările de stima de sine si imagine de sine pozitiva.

A învăța :Pacientul are cunoștințe insuficiente despre boala sa, își dorește să afle mai multe amănunte despre acest lucru, este dornică de a acumula cunoștințe noi; are vagi metode de a preveni infecțiile cu transmitere sexuală la care este predispusă.

Plan de îngrijire

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare , trebuie ținut cont de faptul că evoluția medicinii , a terapeuticii , a posibilităților de vindecare , au dus ,în mod inevitabil , la schimbarea aspectului , a evoluției și a prognosticului în numeroase episoade care au loc la pacienții cu sifilis .

Așa cum s-a observat pe parcursul acestei lucrări , sifilisul , este definit ca boală de mare importanță medico-socială, cu evoluție de lungă sau scurta durată, mai ales când tratamentul recomandat de medicul dermatolog nu se respectă.

La îndeplinirea obiectivelor din program trebuie să fie implicat personal din multe departamente ale sistemului de sănătate.

Sursa de infecție o reprezintã bolnavul cu sifilis ,gradul de contagiozitate al unei surse de infecție fiind destul de răspândit ,dacă nu se iau măsurile necesare care se impun de aceea

este important ca pacientul să se prezinte la medic.

Pacientul trebuie îndrumat să consulte medicul de specialitate unde i se va recomanda examene de laborator, cu ajutorul cărora se poate aprecia mai exact severitatea bolii.

În grupele de populație cu risc crescut este recomandată și depistarea activă.Suspiciunea de sifilis trebuie întotdeauna avută în vedere atunci când un pacient prezintă simptome mai mult de 3 săptămâni.

Consider că pentru o bună cunoaștere a bolii asistenta trebuie să cunoască simptomatologia,etiopatogenia,formele clinice,tratamentul,complicațiile,investigațiile paraclinice și de laborator și prognosticul .

O preocupare a medicinii preventive constă în descoperirea timpurie , prin metodele cele mai sensibile , ale acestor stări de tranziție . în stadiul lor biochimic , înainte de a ajunge boală cronică.

Ceea ce pot concluziona cu precizie,bineânțeles studiind și literatura de specialitate , pot menționa faptul că în ultimii ani,în dermatologie s-au făcut enorme progrese de diagnostic și tratament,pentru a obține rezultate favorabile în ceea ce-I privește pe pacienții cu sifilis.

În încheierea acestei lucrări consider că este necesar ca populația să cunoască drepturile omului sintetizate de ,,New Zork City Health an Hospital Corporation ,, în 1984,pe care le redau mai jos :

●Dreptul la asistență medicală într-o atmosferă de demnitate umană fără discriminări legate de vârstă,etnie sau origine națională,sex cu comportament sexual,religie sau boală.

●Dreptul de a primi asistență medicală și chirurgicală de urgență.

●Dreptul de a fi îngrijit cu demnitate,considerație și respect de către toate cadrele medicale indiferent de starea fizică sau psihică a bolnavului.

●Dreptul de a cunoaște numele,titlul și funcția oricărei persoane implicată în îngrijirea sa.

●Dreptul de a primi la cerere explicații,într-un limbaj corespunzător nivelului de înțelegere,despre situația sa din din de vedere medical.

●Dreptul de accepta sau refuza ,în condiții de informare corectă,și de a participa la alegerea tratamentului.Dacă este refuzat tratamentul propus,bolnavul trebuie să fie informat asupra consecințelor medicale posibile ale acestui refuz.

●Dreptul de a primi asistență și îngrijire medicală demnă de condițiile respectării vieții sale private.

●Dreptul la confidențialitate.

●Dreptul de a fi informat în legătură cu boala și de a participa la întocmirea planului de dispensarizare.

●Dreptul de a refuza includerea în programe de cercetare.

●Dreptul de a primi,la cerere,consultații și îngrijiri de la un alt medic sau cadru medical din echipa angajată în îngrijirea sa,alții decât cei desemnați.

●Dreptul,ca bolnav și cetățean,liber de orice restricție,amestec,coerciție,discriminare sau represalii ,de a-și exprima doleanțele și nemulțumirile și de a propune schimbări în serviciile și practicile medicale.Aceasta implică liberal acces la conducerea diverselor servicii medicale.

●Dreptul de a pretinde ca aprținătorii,vizitatorii să fie tratați cu politețe și respect.

Bararea extinderii epidemiei de sifilis este dependentă de eficacitatea măsurilor profilactice și respectarea lor.Un lucru se impune însă cu maximă claritate:caracterul urgent al intervențiilor eficace în prevenirea sifilisului ,deoarece factorul timp joacă un rol major în această acțiune ,orice întârziere fiind în favoarea dezvoltării exponențiale a bolii.

BIBLIOGRAIE

Victor Papilian –Anatomia Omului ,vol.II. Editura Didactică și Pedagogică ,București 1974 ;

Dr. G. Bungențianu , Dr.M. Coculescu , Dr. Venera Cernătescu , Dr.D.Ghețea –Bolile cu transmitere sexual ,o problema mereu actuala, București 1989 ;

Prof.Dr. D.A.Jdanov –Cartea Sănătății ,editura Medicală ,București ,2002

Dr.Ionescu Z-Compendium de dermatologie ,editura Polirom , Iași, 2010

Proca E.Iliescu-Tratat de patologie Dermatologie,Vol.III Urologie partea II-a ,Editura Medicală, București , 2005

Șerban: „Bazele teoretice și practice ale îngrijirii omului sănătos și bolnav” (Nursing), editura. Universul, București , 2000,

Dr.Mozes Carol-Îngrijirea generală a bolnavilor , Editura Didactică și Pedagogică ,București 1987

.Dr. Georgeta Bala , Dr. Maria-Otilia Stănescu ,

Dr. Antoaneta Metaxatos , Dr. Lucreția Țițirigă , Dr. Aglaia Kyowski- Tehnici speciale de îngrijire a bolnavilor , , Editura Didactică și Pedagogică ,București 1983

=== 937f8679295d44c2e783b0cd7397ebe83125649c_84930_2 ===

ȘCOALA POSTLICEALĂ

SPECIALIZAREA :ASISTENTĂ MEDICALĂ

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PERSOANELOR CU SIFILIS

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2017

ȘCOALA POSTLICEALĂ

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PERSOANELOR CU SIFILIS

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENTĂ

2017

CUPRINS

Introducere

CAP. 1.ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI GENITAL FEMININ

ȘI MASCULIN………………………………………………………………………………….1

1.1.Anatomia și fiziologia aparatului genital feminine……………………………………………1

1.1.1.Fiziologia aparatului genital feminin ……………………………………………..………..8

1.2.Anatomia și fiziologia aparatului genital masculine…………………………………….…… 9

1.2.1.Glandele anexate organelor genital masculine …….……………………………………15

CAP. 2.SIFILISUL………………………………………………………………………………16

2.1.Definiție ……………………………………………………………………………………16

2.2.Epidemiologie ………………………………………………………………………….……17

2.3.Etiopatogenie ………………………………………………………………………………..19

2.4. Manifestări clinice……………………………………………………………………….… 21

2.4.1.Sifilisul primar…………………………………………………………….……………… 22

2.4.2.Sifilisul secundar ……………………………………………………………..……………25

2.4.3.Sifilisul terțiar ……………………………………………………………………………29

2.4.3.Sifilisul terțiar ……………………………………………………………………………30

2.4.5.Sifilisul congenital……………………………………………………………………… 30

2.5.Diagnosticul sifisului…………………………………………………………………………30

2.6.Tratamentul…………………………………………………………………………………………………………….. 33

CAP. 3.ÎNGRIJIRI SPECIFICE ………………………………………………………………..34

3.1.Internarea pacienților cu sifilis …………………………………………………………….34

3.2.Asigurarea condițiilor de îngrijire …………………………………………………………38

3.3. Alimentația bolnavilor cu sifilis ……………………………………………………………39

3.4.Supravegherea blnavului……………………………………………………………………39

3.5.Explorarea bolnavilor cu sifilis …………………………………………………………….40

3.6 Educația sanitară a bolnavului cu sifilis …………………………………………………. 40

3.7. Externarea bolnavilor cu sifilis …………………………………………………………….41

3.8.Pregătirea pacientului și efectuarea tehnicilor impuse de afecțiune ………………………42

2.8.1.Tehnica injecției intramusculare. ………………………………………………………… 42

3.8.2.Tehnica perfuziei………………………………………………………………………… 43

CAP. 4.ÎNGRIJIRI GENERALE ACORDATE PACIENȚILOR CU SIFILIS ……………………48

CAZUL NR.1. …………………………………………………………………………………48

CAZUL NR.2 ……………………………………………………………………………………50

CAZUL NR.3 …………………………………………………………………………………….54

CONCLUZII …………………………………………………………………………………….56

BIBLIOGRAIE…………………………………………………………………………………. 59

INTRODUCERE

Studiind literatura de specialitate , în vederea redactării acestei lucrări , pot spune că ceea ce am constatat la majoritatea cazurilor ,bolnavii diagnosticați cu sifilis ,necesită înțelegere,afecțiune și îngrijire medicală deosebită,ținând cont de faptul că aceștia necesită tratament de specialitate.

Trebuie menționat faptul că bolnavii diagnosticați cu sifilis , necesită o muncă în echipă,în care personalul sanitar au un rol deosebit de important.

În ultimii ani bolile cu transmitere sexuală, neexceptând sifilisul ,sunt întâlnite tot mai frecvent în rândul persoanelor ,și în mod special în rândul tinerilor.

Lucrarea ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PERSOANELOR CU SIFILIS prezintă o temă de actualitate ,deoarece acestea au un rol deosebit de important pentru latura umană a acestuia.

În realizarea acestei lucrări predomină aducerea contribuției personale, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vedere precizarea unor aspecte particulare în care este implicat sifilisul.

În această lucrare am încercat găsirea unor noi modalități de aplicare precoce și sistematică a mijloacelor și procedurilor de tratament prin care să se restabilească pe deplin capacitățile funcționale diminuate de un pacient diagnosticat cu sifilis.

Țelul acestei lucrări este acela de a studia mai amănunțit problemele cu care se confruntă pacienții diagnosticați cu sifilis.

De menționat că modul de preluare al datelor, în partea teoretică este concis iar partea de cercetare în care sunt incluse studierea individuală a cazurilor clinice , prezintă contribuția personală, bazată pe o bibliografie selectivă și de actualitate, în vederea precizării unor aspecte particulare în ceea ce privește modul de îngrijire pacienților cu sifilis.

Bibliografia еstе sеlеctivă și dе actualitatе , dând acestei lucrări calitatea de a fi prezentată în sesiunea din anul 2017.