Rolul Analizei Financiare pe Baza Tabloului Fluxurilor de Trezorerie

CUPRINS

INTRODUCERE

INTRODUCERE

Societatea contemporană promovează cu consecvență criteriul fundamental al eficenței, vizând în mod prioritar intensificarea laturilor calitative ale activităților economice, sociale, administrative sau de altă natură ceea ce înseamnă că orice agent economic este interesat să cunoască operativ și să sporească continuu gradul de eficență cu care sunt gospodărite și utilizate resursele materiale, financiare și umane de care dispune.

Armonizarea este un termen consacrat, în contabilitatea internațională pentru a desemna reducerea diferențelor dintre reglementările contabile naționale. Argumentul esențial în favoarea armonizării este căutarea eficienței în tranzacțiile internaționale. Lipsa de uniformitate și comparabilitate a informațiilor contabile constituie un obstacol pentru investițiile internaționale.

A doua motivație care determină armonizarea sistemelor contabile o constituie voința de a unifica condițiile concurenței dintre țări. Dacă unul sau mai multe state din cadrul unei uniuni economice posedă un sistem contabil permisiv sau favorabil, întreprinderile sunt tentate să-și transfere sediul social, modificând concurența dintre statele membre.

Accelerarea procesului de privatizare, dezvoltarea pieței de capital și a economiei libere de piață, precum și accentuarea procesului de globalizare economică, au impus dezvoltarea continuă a sistemului de contabilitate românesc, urmărindu-se o cât mai bună armonizare cu prevederile Directivelor Europene și al Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

În acest context, dezvoltarea unui sistem contabil și de audit financiar compatibil pe plan european și internațional, aplicarea corectă în practică a acestuia dă rigoarea atât de necesară mai ales economiilor în tranziție și conduce la creșterea încrederii investitorilor interni și internaționali, dar și a instituțiilor de credit, de asigurare-reasigurare și a pieței de capital în general, prin protecția pe care informația contabilă construită și auditată corespunzător o oferă.

Realizarea cea mai importantă în domeniul armonizării este cea a IASC (International Accounting Standards Committee). Normele acestuia, de inspirație anglo-saxonă, au devenit referință în domeniu, fiind utilizate de numeroase societăți pentru comunicarea financiară internațională. Aceasta este rațiunea pentru care, normele menționate sunt folosite drept referință și mijloc de comparație dintre țări.

Capitolul 1

Cadrul de întocmire și prezentare a situațiilor financiare anuale

1.1. Prezentare generală

Cadrul contabil general cuprinde conceptele și principiile teoretice care alcătuiesc împreună sistemul de referință pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, pentru utilizatorii externi adică ceea ce trebuie să fie contabilitatea. Cadrul contabil are calitatea de referențial pentru elaborarea normelor contabile și instrument de coerență a normelor, reglementărilor și procedurilor contabile.

Printre funcțiile Cadrului IASC se numără:

sprijinirea Consiliului IASC în elaborarea viitoarelor Standarde Internaționale de Contabilitate și în revizuirea celor existente;

sprijinirea organismelor naționale de elaborare a standardelor în procesul de dezvoltare a standardelor naționale;

sprijinirea celor ce întocmesc situații financiare conform IAS și de a face față problemelor care nu se regăsesc în acestea;

sprijinirea auditorilor la formarea unei opinii referitoare la conformitatea situațiilor financiare elaborate conform IAS;

sprijinirea utilizatorilor la interpretarea informațiilor reprezentate în situațiile financiare elaborate în conformitate cu IAS;

furnizarea de informații celor interesați de activitatea IASC privind modul de elaborare a standardelor.

Același cadru prevede că el nu este o normă contabilă internațională și deci, nu definește un Standard de evaluare sau de înregistrare. Dacă apare un conflict între elementele de conținut ale cadrului și o normă contabilă internațională, obligațiile prevăzute de norma contabilă prevalează asupra acestui cadru.

Cadrul contabil general IASC abordează obiectivele situațiilor financiare; definirea, recunoașterea și evaluarea elementelor reprezentate în situațiile financiare; caracteristicile calitative ale informațiilor din situațiile financiare care determină utilitatea lor; conceptele de capital și de menținere a capitalului.

Cadrul general se referă la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare cu scop general, întocmite și prezentate cel puțin anual. Ele conțin informațiile care răspund necesităților comune majorității utilizatorilor.

Utilizatorii de situații financiare includ investitorii prezenți și potențial, angajații, furnizorii și alți creditori comerciali, clienții, guvernul, publicul și managerul sau administratorul de resurse. Aceștia folosesc situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din diversele lor necesități de informare, cum sunt:

Investitorii, ca furnizori de capital sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de beneficiul adus de investițiile lor. Ei au nevoie de informații pentru a decide dacă să cumpere, să păstreze sau să vândă „capital”, informații care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a plăti dividende;

Angajații sunt interesați de informații privind stabilitatea și profitabilitatea întreprinderilor lor. Aceștia sunt interesați și de informații care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a oferii remunerații, pensii și alte avantaje, precum și oportunități profesionale.

Creditorii sunt interesați de informații referitoare la capacitatea întreprinderii de a rambursa creditele la scadență și de a plăti dobânzile.

Furnizorii și alți creditori comerciali sunt interesați de informații care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență (informații care le permit să-și creeze o imagine asupra indicatorilor de performanță ai întreprinderii). În general, aceștia sunt interesați de întreprindere pe o perioadă mai scurtă decât creditorii, cu excepția cazului în care ei sunt dependenți de continuitatea activității întreprinderii, atunci când aceasta este un client major.

Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei întreprinderi, în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu întreprinderea respectivă sau sunt dependenți de ea.

Guvernul și instituțiile sale, consumă informații privind politicile de alocare centralizată a resurselor bugetare, fiscalitatea și construirea informațiilor macroeconomice (venit național, produs intern brut, etc.).

Publicul este interesat să cunoască întreprinderea, fiind un potențial investitor, angajat, furnizor sau cumpărător. Situațiile financiare pot ajuta publicul furnizând informații referitoare la evoluțiile recente și tendințele legate de prosperitatea întreprinderii și a sferei de activitate a acesteia.

Deși nu toate necesitățile de informație ale acestor utilizatori pot fi satisfăcute prin setul de situații financiare, există necesități care sunt comune tuturor utilizatorilor. Întrucât investitorii aduc capitalul de risc al întreprinderii, furnizarea de situații financiare care satisfac cu precădere necesităților lor, implicit va satisface majoritatea necesităților celorlalți utilizatori.

1.2. Obiectivul situațiilor financiare

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre situația sau poziția financiară a întreprinderii, rezultatele și modificările situației sau poziției financiare ale întreprinderii. Toate aceste informații satisfac necesitățile comune ale majorității utilizatorilor, ele lasă în afară o serie de necesități informaționale nefinanciare și predictive. Totuși, situațiile financiare nu oferă toate informațiile de care utilizatorii au nevoie pentru luarea deciziilor economice, întrucât acestea, în mare măsură, relevă efectele financiare ale unor evenimente din trecut și nu oferă, de regulă, informații nonfinanciare.

Situațiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele administrării întreprinderii de către conducere, inclusiv modul în care aceștia au gestionat resursele încredințate. Acei utilizatori ce doresc să evalueze modul de administrare sau responsabilitatea conducerii fac acest lucru pentru a putea lua decizii economice, aceste decizii pot viza, de exemplu, opțiunea de a păstra sau a vinde investiția în întreprinderea respectivă sau înlocuirea sau reconfirmarea conducerii.

Informațiile privind poziția financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanț, cele privind rezultatul, de contul de profit și pierdere, iar informațiile privind modificările poziției financiare prin intermediul unor situații distincte.

Poziția financiară a unei întreprinderii este definită de resursele economice pe care le controlează, de structura financiară a activelor, datoriilor și capitalului propriu, de lichiditatea și solvabilitatea valorilor economice și de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care își desfășoară activitatea.

O asemenea capacitate se traduce prin lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii adică puterea de a plăti angajații, furnizorii, datoriile față de buget și alte organisme publice, de a plăti dobânzile, de a rambursa creditele și de a remunera proprietarii întreprinderii. Lichiditate se referă la disponibilitățile de numerar în viitorul apropiat, după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade. Solvabilitatea se referă la disponibilitățile de numerar pe o perioadă mai lungă ce urmează să onoreze angajamentele financiare scadente.

Totodată, variația între cele două momente succesive ale situației nete a patrimoniului dezvăluie rezultatul obținut, profit sau pierdere.

În aceeași contabilitate, în loc de sintagma modificările poziției financiare este folosită cea de situație financiară.

1.3. Caracteristicile calitative ale informațiilor

Pentru a fi utilă pentru consumatori (utilizatori) informația contabilă trebuie să îndeplinească anumite atribute denumite caracteristici calitative. Așa cum prevede Cadrul IASC pentru elaborarea și prezentarea situațiilor financiare cele patru caracteristici calitative principale sunt: inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea.

INTELIGIBITATEA vizează ușoara înțelegere a informațiilor de către utilizatori. În acest scop trebuie asigurat un echilibru între cunoștințele de contabilitate, care să fie suficiente, ale utilizatorilor privind afacerile și activitățile economice, pe de o parte, și dorința acelorași de a studia informațiile depunând eforturi rezonabile, pe de altă parte. Așa cum se desprinde din cadru, informațiile despre probleme complexe care ar trebui incluse în situațiile financiare, datorită importanței lor în luarea deciziilor economice ale utilizatorilor, nu trebuie excluse doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înțes pentru anumiți utilizatori.

RELEVANȚA. Pentru a fi utile, informațiile trebuie să fie relevante pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.

Relevanța informației este influențată de natura și materialitatea (semnificația) sa. În cele mai multe cazuri, natura este ea însăși suficientă pentru a determina relevanța sa. Dar nu puține sunt cazurile când natura trebuie asociată cu materialitatea sa.

Materialitatea vizează pragul de semnificație al informației pentru a determina relevanța lor dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Materialitatea depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecate în împrejurările specifice ale omisiunii sau greșitei lor declarări. Astfel, materialitatea oferă mai degrabă un prag sau o limită decât să reprezinte o caracteristică primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.

Informațiile despre poziția financiară sau performanțele precedente sunt frecvent folosite ca bază pentru previzionarea poziției și performanței financiare viitoare și a altor probleme despre care utilizatorii sunt direct interesați, cum ar fi plata dividendelor și a salariilor, variații în prețul titlurilor de valoare, precum și capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile scadente. Pentru a avea valoare previzionată, informațiile nu trebuie să fie sub forma unei prognoze explicite. Capacitatea de a elabora previziuni pe baza situațiilor financiare este îmbunătățită, totuși, prin maniera în care sunt expuse informațiile referitoare la tranzacțiile și evenimentele trecute. De exemplu, valoarea previzională a contului de profit și pierdere este îmbunătățită dacă informațiile privind veniturile sau cheltuielile neobișnuite, anormale și cu frecvență rară sunt prezentate separat.

CREDIBILITATEA. Informația are calitatea de a fi credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil să reprezinte.

Pentru a fi credibilă informația trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile și alte evenimente pe care aceasta fie și-a propus să le reprezinte, fie ceea ce ar putea fi de așteptat, în mod rezonabil, să reprezinte. De exemplu, bilanțul trebuie să reprezinte, în mod credibil, tranzacțiile și alte evenimente care se concretizează în active, datorii și capitaluri proprii ale întreprinderii la data raportării, care îndeplinesc criteriile de recunoaștere. Pentru ca informația să prezinte, credibil, evenimentele și tranzacțiile pe care le reprezintă, este necesar ca acestea să fie contabilizate și prezentate în concordanță cu fondul lor și cu realitatea economică și nu doar cu forma lor juridică (prevalența economicului asupra juridicului). Pentru a fi credibilă informația cuprinsă în situațiile financiare trebuie să fie neutră, adică lipsită de influențe. Situațiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea și prezentarea informației, influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament pentru a realiza un rezultat sau obiectiv predeterminat. Cei care elaborează situații financiare trebuie să se confrunte cu incertitudini care, inevitabil, planează asupra multor evenimente și circumstanțe, cum ar fi încasarea creanțelor îndoielnice, durata de utilizare probabilă a utilajelor și echipamentelor și numărul eventualelor reclamații cu privire la produsele în garanție. Astfel de incertitudini sunt recunoscute prin prezentarea naturii și valorii lor, dar și prin exercitarea prudenței în întocmirea situațiilor financiare. Prudența înseamnă includerea unui grad de precauție în exercitarea raționamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiții de incertitudine, astfel încât activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile să nu fie subevaluate. Totuși, exercitarea prudenței nu permite, de exemplu, constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai fi neutre și, de aceea, nu ar mai avea calitatea de a fi credibile. Pentru a fi credibilă, informația din situațiile financiare trebuie să fie completă, în limitele rezonabile ale pragului de semnificație și ale costului obținerii acelei informații. O omisiune poate face ca informația să fie falsă sau să inducă în eroare și, astfel, să nu mai aibă un caracter credibil și să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanței.

COMPARABILITATEA. Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile financiare ale unei întreprinderi în timp pentru a identifica tendințele în poziția financiară și performanțele sale. Utilizatorii trebuie, totodată, să poată compara situațiile financiare ale diverselor întreprinderi, pentru a le evalua poziția lor financiară, performanța acestora și modificările poziției financiare. Astfel, măsurarea și prezentarea efectului financiar al acelorași tranzacții și evenimente trebuie efectuate într-o manieră consecventă în cadrul unei întreprinderi și de-a lungul timpului pentru acea întreprindere și într-o manieră consecventă pentru diferite întreprinderi. Utilizatorii trebuie să fie în măsură să identifice diferențele între politicile contabile pentru tranzacții și alte evenimente asemănătoare utilizate de aceeași întreprindere de la o perioadă la alta, cât și de diferite întreprinderi. Deoarece utilizatorii doresc să compare poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare a unei întreprinderi în timp, este important ca situațiile financiare să releve informații corespunzătoare pentru perioadele precedente.

IMAGINEA FIDELĂ. Pentru a fi fidelă o informație trebuie să prezinte în mod fidel tranzacțiile pe care ea vizează să le prezinte. În foarte multe situații, există un anumit risc de reprezentare nefidelă a ceea ce informația vizează să reflecte. Apariția riscului nu este datorată intenției de a induce în eroare, ci, mai degrabă, dificultăților inerente, fie în identificarea tranzacțiilor și a altor evenimente, fie în conceperea și aplicarea tehnicilor de evaluare și prezentare

Capitolul 2

SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE CONFORM IFRS 1

În vederea armonizării informației contabile oferite de conturile anuale, Consiliul IASC a adoptat un cadru general, care urmărește în principal asigurarea compatibilității și comparabilității acestui gen de informații.

Voi prezenta în sinteză structura acestui cadru general:

Introducere

Elaborarea situațiilor financiare are drept premisă esențială un cadru general. Acesta stabilește într-o anumită succesiune logică următoarele elemente principale:

Scopul și statutul precizează conceptele care stau la baza întocmirii și prezentării situațiilor financiare pentru utilizatorii externi.

Aria de aplicabilitate se referă la:

Obiectivele situațiilor financiare;

Caracteristicile calitative ale informațiilor conținute în aceste situații;

Definirea, recunoașterea și evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite situațiile financiare.

Utilizatorii și necesitățile de informare.

Drept utilizatori sunt avuți în vedere:

investitorii actuali și potențiali;

personalul angajat;

creditorii;

furnizorii;

clienții;

guvernul și instituțiile acestuia;

publicul.

Obiectivul situațiilor financiare abordează:

Poziția financiară și modificarea acesteia;

Rezultatele întreprinderii.

Conceptele de bază

Cadrul general cuprinde următoarele concepte:

contabilitatea de angajament;

principiul continuității activității.

Caracteristicile calitative ale situațiilor financiare

Valoarea informativă a unei situații financiare pentru utilizatori derivă din următoarele trăsături ale informației:

Inteligibilitatea;

Relevanța corelată cu pragul de semnificație;

Credibilitatea fundamentată pe:

Reprezentare fidelă;

Prevalența economicului asupra juridicului;

Neutralitate;

Prudență;

Integralitate;

Comparabilitatea.

Restricții necesare pentru o informație relevantă și credibilă:

oportunitatea;

raportul cost/beneficiu;

echilibrul între caracteristicile calitative;

imaginea fidelă/prezentarea fidelă.

Structura situațiilor financiare

Orice situație financiară trebuie să cuprindă câteva elemente esențiale pentru informarea utilizatorului. Acestea sunt:

Poziția financiară;

Activele;

Datoriile;

Capitalul propriu;

Rezultatele;

Veniturile;

Cheltuielile;

Ajustări pentru menținerea nivelului capitalului.

Recunoașterea structurilor din situațiile financiare

Informațiile conținute în situațiile financiare oferă, pentru utilizatorul avizat, posibilitatea recunoașterii unor performanțe esențiale ale întreprinderii:

Probabilitatea realizării unor beneficii viitoare;

Credibilitatea evaluării;

Recunoașterea activelor;

Recunoașterea datoriilor;

Recunoașterea veniturilor;

Recunoașterea cheltuielilor.

Evaluarea structurilor din situațiile fiannciare

Această operațiune, deosebit de complexă, presupune exprimarea elementelor patrimoniale în etalon monetar la unul din următoarele nivelele:

Costul istoric;

Costul curent;

Valoarea realizabilă;

Valoarea actualizată.

Concepte de capital și de menținere a capitalului

Problema esențială a oricărei afaceri o constituie, în ultimă instanță, continuitatea unei afaceri, menținerea acesteia în stare viabilă. În literatura de specialitate acest adevăr este cunoscut sub denumirea de menținerea capitalului. “Cadrul general” abordează mai întâi concepetele de capital corelat cu menținerea capitalului financiar și menținerea capitalului fix. Problema menținerii capitalului și de dteterminare a profitului inclusive a continuității activității, constituie o chestiune fundamentală pentru firmele aflate într-o economie inflaționistă. Menționăm că atunci când între cadrul general și Standarde Intrenaționale de Contabilitate apar diferențe de nuanțe și interpretare, primează standardele.

Contul de profit și pierdere:

informații ce trebuie prezentate în contul de profit și pierdere;

informații ce trebuie prezentate fie în contul de profit și pierdere, fie în note.

Modificările capitalului propriu;

Situația fluxurilor de trezorerie;

Note la situațiile financiare:

informații despre bazele de întocmire a situațiilor financiare, politicile contabile specific selecționate și aplicate pentru tranzacții, inclusive elemente semnificative;

informații cerute de Standardele Internaționale de Contabilitate care nu sunt prezentate în situațiile financiare;

informații suplimentare care nu sunt prezentate în situațiile financiare, dar care sunt necesare pentru o prezentare fidelă.

Notele la situațiile financiare trebuie prezentate într-un mod systematic. Fiecare element din bilanț, contul de profit și piedre și situația fluxurilor de trezorerie, trebuie să facă trimitere la toate informațiile aferente în aceste note.

Prezentarea politicilor contabile:

Secțiunea privind politicile contabile din notele la situațiile financiare descrie:

Bazele de evaluare utilizate la întocmirea acestor situații;

Fiecare politică contabilă necesară pentru înțelegerea corespunzătoare a situațiilor de mai sus.

Alte informații

Dacă nu sunt prezentate în altă parte, întreprinderea trebuie să consemneze:

rezidența și forma juridică a întreprinderii, țara de înmatriculare și sediul social;

denumirea societății-mamă a grupului;

numărul de angajați la sfârșitul perioadei, inclusive numărul mediu de angajați pentru întreaga perioadă.

2.1 Bilanțul

Activele curente și necurente

Activele curente ale bilanțului cuprind:

elementele destinate să fie utilizate, realizate sau consumate în cadrul ciclului normal de producție al întreprinderii;

activele destinate să fie negociate pe diferite piețe, deținute într-o perspectivă de termen scurt și care trebuie să fie realizate în maximum un an;

lichiditățile sau cvasilichiditățile, dacă utilizarea lor nu este supusă restricțiilor.

Celelalte active sunt considerate elemente necurente. Ele includ imobilizările corporale și necorporale, cât și activele exploatare sau financiare pe termen lung.

Ciclul de exploatare al unei întreprinderi este timpul scurs între achiziția materialelor, ce întră într-un proces și realizarea lor sub formă de lichidități sau de instrumente ce pot să fie ușor convertibile în lichidități.

Activele legate de ciclul normal de producție se referă în special la stocuri și creanțe-clienți, inclusiv la partea acestor rubrici care nu trebuie să fie realizată decât după un termen de un an. Titlurile de plasament sunt active curente, dacă este prevăzut ca operația de cesiune a acestor titluri să aibă loc în mai puțin de un an; în caz contrar, ele sunt considerate active necurent.

Pasivele curente și necurente

O datorie constituie un element curent al pasivului, atunci când ea trebuie să fie rambursată:

fie în cadrul ciclului normal de producție al întreprinderii;

fie la o scadență mai mică de un an.

Toate celelalte datorii sunt datorii necurente.

Unele datorii curente precum datoriile comerciale, cele legate de relațiile cu salariații și de alte costuri din exploatare formează părți ale fondului de rulment utilizat în ciclul normal de exploatare al întreprinderii. Astfel de elemente curente, ca și în cazul activelor, sunt clasificate în categoria „curente”, chiar dacă părți din ele sunt scadente peste o perioadă mai mare de un an.

Printre elementele curente de pasiv, nelegate de ciclul de producție, putem cita partea pe termen scurt a împrumuturilor purtătoare de dobânzi, creditele bancare pe termen scurt, dividendele de plăti, impozitele asupra beneficiilor de plăti și datoriile pe termen scurt nelegate de exploatare. Datoriile purtătoare de dobânzi și care generează o finanțare pe termen lung a fondului de rulment sunt elemente necurente ale pasivului pentru partea lor scadentă la o dată superioară unui an.

Datoriile pe termen scurt, nelegate de ciclul normal de exploatare, trebuie să facă parte din elementele necurente ale pasivului, dacă sunt îndeplinite concomitent următoarele trei condiții:

este vorba despre datorii care, în momentul contractării lor, erau datorii pe termen lung;

întreprinderea în cauză intenționează să refinanțeze aceste datorii, prin intermediul unei datorii pe termen lung;

această intenție este confirmată de existența unui contract de refinanțare sau de reeșalonare a scadențelor, încheiat înainte ca situațiile financiare să fi fost aprobate.

Mărimea datoriilor pe termen scurt clasificate în categoria pasivului necurent, în virtutea regulii expuse anterior, este indicată în anexă, concomitent cu explicațiile necesare prezentării lor.

Un împrumut poate să fie supus unor condiții prin care nerespectarea lor de către debitor autorizează creditorul să solicite plata integrală a datoriei în orice moment. În acest caz, datoria este considerată necuvenită atunci când sunt satisfăcute următoarele două condiții:

creditorul a acceptat să nu recurgă la utilizarea clauzei de exigibilitate imediată;

este puțin probabil ca debitorul să fie din nou în imposibilitatea de a face față condițiilor împrumutului, în cursul unei perioade următoare de 12 luni.

2.2. Contul de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere trebuie să menționeze cel puțin următoarele posturi: veniturile, rezultatul exploatării, dobânzile plătite, partea în rezultatele participanților puse în echivalență, cheltuielile privind impozitul pe profit, profitul sau pierderea din activități curente; elemente extraordinare, interesele minoritare, profitul sau pierderea netă a exercițiului.

O întreprindere trebuie să prezinte în contul de profit și pierdere o clasificare a cheltuielilor după funcție sau după natură. Întreprinderile care aleg clasificarea după funcție trebuie să furnizeze valorile unor cheltuieli după natură precum materiile prime și materialele consumate, amortizările și cheltuielile de personal.

Analiza după natură a cheltuielilor contului de profit și pierdere este mai simplă decât analiza după funcție, deoarece ea nu necesită o realocare a cheltuielilor după natura diferitelor funcții ale întreprinderii. O astfel de analiză convine mai ales întreprinderilor mici, deoarece nu este necesară o alocare a cheltuielilor de exploatare pe funcții.

2.3. Situația variației capitalurilor proprii

O întreprindere trebuie să prezinte ca o componentă distinctă a situațiilor financiare, o situație care să arate:

beneficiul net sau pierderea netă al/a exercițiului;

pierderile și câștigurile, cheltuielile și veniturile, care au fost direct afectate asupra capitalurilor proprii, în virtutea unei norme speciale, cât și totalul acestor elemente;

efectul cumulat al schimbărilor de metodă contabilă și corectarea de erori fundamentale, conform metodei prevăzute de norma IAS 8;

operațiile ce afectează capitalul, efectuate cu proprietarii întreprinderii, cât și distribuțiile în favoarea acestora;

rezultatele nedistribuite, la deschiderea și închiderea exercițiului, cât și explicarea fluxurilor reprezentând variațiile.

Situația variației capitalurilor proprii are ca funcție principală furnizarea elementelor de cheltuieli și de venituri afectate direct asupra capitalurilor proprii.

2.4. Situația fluxurilor de trezorerie

Informațiile privind fluxurile de numerar sunt folositoare utilizatorilor situațiilor financiare, oferind o bază pentru evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar, precum și a necesităților întreprinderii pentru utilizarea fluxurilor de numerar respective.

Situația fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursul perioadei, clasificate în activități de exploatare, investiție și finanțare.

Valoarea fluxurilor de numerar ce provin din activități de exploatare este un indicator cheie al măsurii în care activitățile întreprinderii au generat suficient flux de numerar pentru a rambursa împrumuturile, a menține capacitate de funcționare (producție) a întreprinderii, a plăti dividende și a face noi investiții, fără a recurge la surse externe de finanțare. Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activități de investiție este importantă deoarece fluxurile de numerar reprezintă măsura în care cheltuielile au servit obținerii de resurse menite a genera viitoare venituri și fluxuri de numerar. Prezentarea separată a fluxurilor de numerar provenite din activități de finanțare este importantă deoarece este utilă în previzionarea fluxurilor de numerar viitoare așteptate de către finanțatorii întreprinderii.

2.5. Politicile contabile și anexele explicative

Notele la situațiile financiare conțin informații suplimentare, relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește situația patrimonială, financiară și rezultatele obținute. Notele din cadrul situațiilor financiare trebuie prezentate într-o manieră sistematică. Fiecare element al bilanțului, contului de profit și pierdere și situație fluxurilor de trezorerie, trebuie să fie însoțit de o trimitere la nota care cuprinde informații legate de acel element. Notele la situațiile financiare (prezentate în anexa 4) includ informații suplimentare referitoare la: capitaluri proprii; active imobilizate; provizioane pentru riscuri și cheltuieli și alte provizioane; repartizarea profitului; analiza rezultatului din exploatare; situația creanțelor și datoriilor; principii, politici și metode contabile; acțiuni și obligațiuni; salariații, administratorii și directorii și alte informații.

Capitolul 3

Tabloul fluxurilor de trezorerie în perspective internaționale

Conform IAS 7 situațiile fluxurulor de trezorerie reflectă informațiile care trebuie prezentate cu privire la mișcările de numerar și de echivalente de numerar ale unei întreprinderi, prin intermediul situației fluxurilor de numerar în timpul perioadei pe activități de exploatare, investiție și finanțare.

3.1. Norme naționale și internaționale de reglementare a fluxurilor de trezorerie

În cadrul acestui paragraf voi avea în vedere o trecere în revistă a principalelor reglementări în domeniul fluxurilor de trezorerie la nivel internațional, precum și o prezentare a cadrului de organizare a acestora în România.

3.1.1. Reglementări ale fluxurilor de trezorerie pe plan internațional

În condițiile mondializării economiilor, a globalizării piețelor de capital și a concurenței tot mai acerbe, se constată că fiecare țară de propria practică și propriul sistem contabil, ceea ce-l pune pe utilizatorul de situații financiare în fața unor informații contradictorii, greu de controlat și mai ales de comparat. În majoritatea țărilor, după 1990, s-a inclus ca document contabil de sinteză Tabloul fluxurilor de trezorerie, ca o necesitate practică de informare a utilizatorului de situații financiare. Astfel, fiecare țară a avut, mai mult sau mai puțin, propria sa experiență în ceea ce privește cadrul normativ prin care să solicite acest raport, iar multe din aceste țări au împrumutat experiența altora și au implementat modelele deja practicate. Este cazul Taiwanului, Australiei, Noii Zeelande și Canadei. La nivel regional, tabloul fluxurilor de trezorerie nua fost abordat ca problemă de sine stătătoare, ci s-a mers mai mult pe preluarea unor practici ale altor state și adoptarea acestora în cazul unei țări date. O astefl de situație a apărut la nivel european, unde Directivelea a IV-a și a VII-a nu au abordat problema Tablourilor de finanțare nici la nivel de conturi individuale, nici la nivelului grupului de societăți.

La nivel internațional, fluxurile de trezorerie au fost avute în vedre în activitatea de standardizare a contabilității tocmai din dorința de a pune la dispoziția utilizatorilor de situații financiare informații despre capacitatea întreprinderii de a face față plăților pe termen scurt și mediu din fluxurile de disponibilități generate din desfășurarea activităților sale. Astfel în prezent, s-a ajuns ca din cele 34 de standarde internaționale emise de IASC, doar două dintre ele să facă trimitere directă la fluxurile de trezorerie, și anume: IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare; IAS 7 Situația fluxurilor de trezorerie.

Conform cerințelor IAS 1, componentelesituațiilor financiare sunt:

Bilanțul;

Contul de profit și pierdere;

O situație care să reflecte fie:

3.1. Toate modificările capitalului propriu;

3.2. Modificările capitalului propriu, altele decât acelea provenind din tranzacții de capital cu proprietarii și distribuiri către proprietari;

4. situația fluxurilor de numerar;

5. politici contabile și note explicative.

Acolo unde tratează problema structurii și conținutului situației fluxurilor de numerar IAS 1 face trimitere la IAS 7, care detaliază toate aspectele cu privire la Tabloul fluxurilor de numerar. IAS 7, intitulat Situațiile fluxurilor de trezorerie, a fost revizuit în 1992 și a înlocuit IAS 7 din 1977, intitulat Situația modificărilor în poziția financiară. Obiectivul IAS 7 constă în a impune furnizarea unei informări asupra istoricului evoluției trezoreriei și echivalentelor de trezorerie ale întreprinderii prin intermediul tabloului fluxurilor de trezorerie. Cerința expresă a IAS 1 cu privire la componentele si structura situațiilor financiare este subliniată de IAS 7.1., care specifică faptul că întreprinderea trebuie să întocmească situația fluxurilor de numerar în conformitate cu cerințele standardului și să o prezinte ca parte integrantă a situațiilor sale financiare pentru fiecare perioadă pentru care sunt prezentate aceste situații financiare. Prezentarea fluxurilor de trezorerie ale exploatării se poate face după metoda directă în care se utilizează categorii de încasări și plăți brute în numerar, fie după metoda indirectă în care rezultatul net este corectat pentru a ține cont de influența operațiilor ce nu au caracter monetar, de orice reportare sau regularizare a încasărilor și plăților trecute sau viitoare, presupuse de exploatare și de elemente de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiții sau fințări.

3.1.2. Cadrul de organizare al fluxurilor de trezorerie în România.

Pe parcursul celor peste 11 ani de tranziție, în România s-a tot discutat de fluxuri de trezorerie, de cele mai multe ori , sub forma așa zisului cash-flow utilizat ca un criteriu de evaluare a unei afaceri, a unui proiect sau a unei întreprinderi. O primă încercare de utilizare a unor asemenea informații s-a realizat prin intermediul O.G. nr. 13/1995 privind unele măsuri de accelerare a procesului de restructurare a regiilor autonome și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat, de întărire a disciplinei financiare și de îmbinătățire a decontărilor în economie. Prin acest act normativ se stabilea întocmirea unui tablou al fluxului de numerar ca document integrat programelor de restructura și redresare financiară ce trebuiau întocmite de agenții economici aflați în regim de supraveghere economico – financiară. Cu toate acestea, în practica bancară se utiliza în mod curent o situație a fluxurilor de disponibilități întocmită de întreprinderile care solicitau un credit și care reflecta atât întraga activitate a întreprinderii, cât și pentru proiectul de investiții avut în vedere. Perioada de previziune a fluxurilor de disponibilități era luna calendaristică. În felul acesta se analiza capacitatea întreprinderii de a face față derulării activității propuse, concomitent cu rambursarea ratelor la credit și a dobânzii corespunzătoare. În plan conceptual acest document a fost definit și discutat în literatura de specialitate, dar prima includere a tabloului fluxurilor de trezoreie alături de bilanț, cont de rezultat și note explicative a fost făcută prin intermediul M.F. nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, publicat în M. O. al României, partea I, nr. 480 din 4 octombrie 1999. Ulterior, în ianuarie 2001, acest ordin cu reglementările corespunzătoare a fost abrogat prin O.M.F.nr. 1752-2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV- a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară.

3.2. Practici cu privire la elaborarea fluxurilor de trezorerie

Contabilitatea fluxurilor de trezorerie reprezintă un sistem de informare financiară, care corespunde conceptului anglo-saxon de cash-flow accounting, care se utilizează informațiile sistemului contabil în partidă dublă și care are ca obiective principale:

Să ajute investitorii, creditorii și alți utilizatori de situații financiare în evaluările lor referitoare la lichiditatea, solvabilitatea, viabilitatea și flexibilitatea financiară a unei întreprinderi;

Să evalueze capacitatea întreprinderii de a genera lichidități din surse interne pentru plata datoriilor scadente, pentru reinvestiții și pentru repartizări de dividende, inclusiv serviciul datoriei;

Să plaseze fondurile în scopul și/sau după natura activitățiilor sale;

Să compare excedentul net reportat pe bază de angajamente cu fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare;

Să calculeze rate semnificative și să facă comparații care să reflecte abilitatea de a genera lichidități, în swpecial pentru activitatea de exploatare;

Să evalueze efectele în bilanț atât a investițiilor lichide și ne-lichide, cât și a operațiilor de finanțare;

Să prezinte informații despre activitățile de exploatare, de finanțare și de investiții și efectele acestor activități asupra lichidităților.

În urma prezentării obiectivelor de mai sus, constatăm că atenția contabilității fluxurilor de trezorerie se orientează către:

lichidități și cvasilichidități;

fluxuri de trezorerie;

situații financiare;

utilizatorul de situații financiare.

Din cele arătate se poate observa legătura directă între lichidități și contabilitatea fluxurilor de trezorerie, ceea ce face să se realizeze o judecată simplă bazată pe corespondența, lichidități-bani, repectiv contabilitatea fluxurilor de trezoerie- contabilitatea de casă. Voi realiza în cele ce urmează o prezentare succintă a evoluției contabilității fluxurilor de trezorerie, urmată de un studiu al fluxurilor de trezorerie pentru principalele țări ale lumii.

3.2.1. Evoluții în elaborarea fondurilor și fluxurilor de trezorerie

Primii susținători, în sens modern, ai contabilității fluxurilor de trezorerie au fost T.A. Lee, G.H. Lawson și A.L. Thomas. Spre exemplu, principalul argument al lui Thomas a fost că în contabilitatea fluxurilor de trezorerie se anulează alocarea inerentă din contabilitatea de angajamente, în timp ce argumentul lui Lawson a constat în susținerea ideii conform căreia contabilitatea fluxurilor de trezorerie armonizează practica firmelor ce se bazează pe o previziune a capitalurilor. La rândul său, T.A. Lee sublinia, în primii săi ani de cercetări, faptul că prin contabilitatea fluxurilor de trezorerie nu se înțelege pur și simplu o reformulare a raportărilor fluxurilor de fonduri, fără o modificare minimală a contului de profit și pierdere, pentru ca ulterior să susțină modificarea atât a contului de profit și piedere, cât și a bilanțului. Astfel, în opinia sa contabilitatea fluxurilor de trezorerie este un termen utilizat pentru a desemna un sistem de raportare financiară, care să descrie performanțele financiare ale unei entități în termen de trezorerie /lichidități. Aceasta se bazează pe intersecția periodică între fluxurile de intrare cu cele de ieșire ale trezoreriei, în afară de credite și de repartizările contabile arbitrare, ceea ce înseamnă că ea reprezintă și un sistem de măsurare și raportare care evită decalajele și denaturarea faptelor în timp. Se constată că de la simpla înregistrare a banilor în conturi de angajamente și creanțe și până la formularea unui sete de conturi anuale adapatate fluxurilor de trezorerie, protocontabilitatea, contabilitatea în partidă simplă și cea în partidă dublă, au oferit și oferă informații necesare și apropiate cerințelor utilizatorilor lor, în funcție de stadiul de dezvoltareal societății. Din punct de vedere conceptual, trebuie să remarcăm faptul că, definirea contabilității s-a realizat în strânsă legătură cu satdiul cunoștințelor în acest domeniu și cu mediul social, economic și cultural în care au operat aceste cunoștințe, fiind considerată o știință dar și o artă.

Potrivit abordării anglo-saxone, documentelor de sinteză contabile le corespund sarcini specifice, după cum urmează:

Bilanțul prezintă situația AVERII unei întreprinderi la sfârșitul unei perioade;

Contul de profit și piedere prezintă FLUXURILE DE BOGĂȚII în urma cărora s-au obținut performanțele întreprinderii,

Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă evoluția situației financiare a întreprinderii, respectiv fluxurile de lichidități, și spre deosebire de contul de rezultat, acest ultim document nu prezintă o îmbogățire sau o sărăcire a societății, ci doar o mișcare a lichidităților.Asupra acestui document există numeroase opinii pro și contra cu privire la utilitatea unei situații în care trezoreria să devină informația cheie, deoarece prin intermediul ei întreprinderea își finanțează activitatea și își asigură perenitatea.

Toate aceste recomandări și norme contabile au fost discutate în paralel în țări de limba engleză, care le-au preluat și adaptat propriilor condiții. Dintre aceste țări enumerez: canada, Noua Zeelandă, Australia, Marea Britanie, Africa de Sud etc. În plus, constatăm faptul că după 1991, majoritatea țărilor membre a IASC a adoptat Tabloul fluxurilor de trezorerie ca element component al situațiilor financiare, îndeplinind direct au indirect, total sau parțial, obiectivele unei contabilități bazate pe fluxurile de trezorerie.

3.2.2. Studiu privind fluxurile de trezorerie în principalele țări ale lumii

Există o pluralitate de grupări ale sistemelor contabile practicate în lume, bazate pe criterii mai mult sau mai puțin omogene. Una din cele mai vechi clasificări a fost făcută în 1911 de Hatfield, care sugerează trei modele contabile de bază: cel la Statele Unite, cel al regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și cel al Europei Continentale. Această grupare pare a fi avută în vedere în 1975 și de Nair și Frank, care luând drept criteriu practicile contabile de măsurare/evaluare, stabileau cinci modele de bază:

Modelul britanic Commonwealth aplicat în : Australia, Bahamas, Fiji, Iran, Irlanda, Jamaica, Malaiezia, Noua Zeelandă, Nicaragua, Olanda, Rodezia,Regatul Unit, Republica Sud Africană, Singapore, Trinidad.

Modelul latino-american și sud european aplicat în : Argentina, Bolivia, Brazilia, Columbia, Etiopia, Grecia, India, Pakistan, Panama, Paraguay, Peru, Spania, Uruguay;

Modelul nord și central europen aplicat în: Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Norvegia, Suedia, Elveția, Zair;

Modelul Statelor Unite specific țărilor: Bermude, Canada, Filipine, Japonia, Mexic, Statele Unite, Venezuela;

Modelul Chile

O altă clasificare a modelelor de sisteme contabile practicate a fost realizată în 1977 de către Asociația profesorilor universitari de contabilitate din Statele Unite, care a grupat țările lumii în următoarele 5 zone de contabilitate internațională: britanică, americană, franco-latină, germano-olandeză și comunistă.

3.3. Tipologia tablourilor de analiză a fluxurilor de trezorerie

Cercetarea mișcărilor de valori exprimabile în bani și a raporturilor economico-juridice care generează decontări bănești se face constituindu-le în universuri circumscrise unor structuri economico-sociale. Utilizarea de către analiștii financiari a bilanțului și a contului de rezultate ca surse principale de date în analizele financiare realizate din exteriorul entității economice s-a lovit întotdeauna de problema determinării operațiilor care preced întocmirea acestor documente de sinteză, precum și de problema identificării fluxurilor aport din partea analiștilor interni ai entității economice la informarea cât mai completă a utilizatorilor de situații financiare. În acest scop se folosesc informațiile puse la dispoziție prin intermediul bilanțului, contului de rezultate și anexe, după cum urmează:

bilanțurile a două exerciții succesive oferă variațiile posturilor din bilanț, știut fiind faptul că nu toate aceste variații sunt fluxuri financiare;

Contul de rezultate oferă informații asupra cheltuielilor și veniturilor unui exercițiu financiar, dar care nu se pot identifica cu fluxurile financiare, chiar dacă acesta este singurul document care cuprinde mișcările de valori;

Anexele oferă informații complementare care permit analiza variațiilor posturilor din bilanț, a cheltuielilor și a veniturilor.

Un tablou de analiză a fluxurilor oferă o viziune de ansamblu asupra celor trei tipuri de operațiuni în cadrul unei entități economice, concomitent cu realizarea unei articulări între acestea. Dar principala sarcină a tablourilor constă în a substitui analiza statică a echilibrului financiar cu analiza dinamică. În domeniul tablourilor de fluxuri literatura de specialitateprezintă posibilitatea grupării acestora după mai multe criterii, între care cele mai importante sunt:

după structură;

după origine;

după retratările aplicate;

după formă.

Din punct de vedere al structurii se delimitează trei categorii de tablouri, pentru fiecare dintre acestea existând mai multe variante posibile:

tablouri axate pe fondul de rulment;

Tablouri axate pe variația trezoreriei;

tablouri pool de fonds.

Tot după criteriul structuralîn cadrul tablourilor se pot delimita:

tablouri descriptive ale fluxurilor de fonduri;

tablouri descriptive ale fluxurilor de trezorerie;

tablouri descriptive ale utilizărilor și resurselor.

După origine, tablourile se pot grupa în funcție de categoria de inițiatori ai acestora în:

tablouri provenite de la utilizatori, bancheri și mai ales analiști financiari;

tablouri propuse de instituții contabile;

tablouri elaborate de teoreticieni.

După formă, tablourile de analiză a fluxurilor grupează în:

tablouri sub formă de cont;

tablouri sub formă de listă.

În cele mai multe situații, prezentarea sub formă de cont poate fi transformată în prezentare sub formă de listă, cu excepția tabloului publicat în 1975 de Centrala bilanțurilor din Banca Franței. Propunerile pentru construcția acestuia sub formă de listă lasă câmp liber unor evoluții viitoare, în perspectivă plurianuală și eventual previzională, care să permită o abordare comparativă între previziuni și realizări.

Voi dezbate în cele ce urmează principalele aspecte ce vizează categoriile de tablouri având la bază criteriul structural:

Tablouri axate pe fluxuri de fonduri descriu felul în care resursele obținute de întreprindere în cursul unui exercițiu corespund necesităților care apar în timpul aceluiași exercițiuși se axează pe variațiile fondului de rulment și ale trezoreriei. Ele au fost primele tablouri întocmite în cadrul documentelor de sinteză contabilă, fiind solicitate obligatoriu sau facultativ și purtând diferite denumiri. În sistemul de contabilitate continental, pentru acest tip de tablou au existat 2 variante mai importante:

varianta tabloului axat pe fondul de rulment clasic, corespunzător bordării patrimoniale;

varianta tabloului axat pe fondul de rulment funcțional, corespunzător abordării financiare.

Tablourile axate pe variația trezoreriei au cunoscut primele inițiative înainte de 1982. Din punct de vedere structural, în acest tablou nu se regăsesc conceptele specifice tablourilor orientate pe fondul de rulment, cum sunt cele de: fond de rulment, capacitate de autofinanțareși necesrul de fond de rulment.

Tabloul de finanțare – cadru tradițional de analiză a fluxurilor

Este cunoscut faptul că bilanțul oferă o viziune statică asupra structurii financiare a întreprinderii, în timp ce contul de rezultate oferă o viziune dinamică a activității desfășurate. Aceste două situații sunt totuși limitate pentru că nici una nu permite formarea unei imagini dinamice asupra structurii financiare a întreprinderii, respectiv asupra evoluției acestei structuri. În același timp, administratorul întreprinderii solicită analistului financiar informații privind localizarea beneficiului ăn cadrul patrimoniului, precum și asupra discordanței ce apare între nivelul veniturilor și cel al trezoreriei. Am observat că pentru a răspunde acestor cerințe analiștii financiari interni au propus utilizarea documentului tabloul de finanțare, instrument prin intermediul căruia se realizează:

retratarea fluxurilor economice și financiare care s-au desfășurat în unitate și au modificat patrimoniul acesteia;

analiza trezoreriei generate sau consumate în timpul exercițiului;

aprecierea gestiunii financiare a întreprinderii.

Există o largă varietate de modele ale tabloului de finațare propuse de teoreticieni și practiceni, dar cele mai frecvent utilizate pot fi grupate astfel:

tablou de finanțare întemeiat pe analiza duratei utilizărilor și resurselor;

tablou de finanțare întemeiat pe analiza funcțională;

tablou de finanțare pool de fonds.

Utilitatea și principiile de elaborare a tabloului de finanțare

Scopul principal al tabloului de finanțare constă în a determina fluxurile de utilizări și de resurse din întreprindere în timpul unei perioade. Tabloul stabilește o legătură între bilanț și contul de rezeultate prin intermediul capacității de autofinanțare. În cadrul modelului tradițional de tablou, capacitatea de autofinanțare este singurul indicator preluat din contul de rezultate, toate celelalte posturi fiind preluate din bilanț.

În momentul actual nu există consens asupra unui model de tablou, forma și conținutul acestora putând să difere sensibil de la un autor la altul sau de la o instituție la alta .

Ca instrument de analiză dinamică tabloul are rolul de a informa analiștii asupra evoluției întreprinderii într-o anumită perioada. Ca mijloc de prezentare a fluxurilor de utilizări și de resurse tabloul prezintă originalitatea prin faptul că nu se limitează la a înregistra fluxuri monetare, de încasări și plăți, ci include toate fluxurile de utilizări și resurse. Este cert că studierea fluxurilor de trezorerie trebuie efectuată pe baza unui tablou al fluxurilor, cu toate acestea analiștii sugerează întocmirea unui tablou specific, fără a se renunța la tabloul de finanțare. Ca instrument de reflectare al fluxurilor, tabloul de finanțare poate fi întocmit atât pe baza datelor preluate din două bilanțuri succesive ale perioadei încheiate, cât și pe baza informațiilor preluate din bilanțul de la sfârșitul perioadei curente și bilanțul perioadei viitoare, bilanț previzional. Tabloul de finanțare previzional se poate numi și plan de finanțare, dar posibilitatea întocmirii și utilizării acestuia nu era acceptată de toți analiștii datorită faptului că datele utilizate, prin natura lor, nu sunt la fel de precise și detaliate ca datele utilizate în tabloul de finanțare istoric.

Elaborarea tabloului de finațare se bazează pe descompunerea variațiilor tuturor posturilor din bilanț în cursul exercițiului cu respectarea următoarelor principii generale de elaborare:

construcția unui tablou al variațiilor posturilor din bilanț, respectiv un bilanț al modificărilor, este punctul de pornire în elaborarea tabloului. Bilanțul diferențial reprezintă punctul de plecare în construcția tabloului, iar variațiile posturilor, stabilite mai sus trebuie să fie interpretate în termeni de utilizări și resurse.

Transferul de la bilanțul diferențial la tabloul de finanțare se face respectând următoarele reguli:

Variațiile pozitive ale activului, corespund crării și achiziționării de active fizice sau financiare, ceea ce presupune utilizări de fonduri, în timp ce variațiile negative corespund cedării de bunuri contra monedă sau creanțe, ceea ce reprezintă crearea de resurse;

Variațiile pozitive ale pasivului corespund noilor aporturi de fonduri sau formării unor noi datorii ceea ce reprezintă resurse, în timp ce variațiile negative corespund rambursării unor datorii și reprezintă utilizări de resurse.

Principalele dificultățiîn elaborarea tabloului de finanțare se datorează modalității de preluare a elementelor în construcția tabloului, cele mai importante dintre ele finnd legate de: calculul variației rezultatului financiar; variația imobiliărilor amortizabile, inclusiv operațiunile de cedare a acestora; variația îmrumuturilor și creanțelor, precum și variația capitalurilor proprii.

Variația rezultatului financiar se calculează prin compararea bilanțului de la sfârșitul anului N-1, după repartizarea rezultatului, cu bilanțul de la sfârșitul anului N, înainte de repartizarea rezultatului. Efectele nerespectării acestei „reguli”se concretizează într-un tablou neacceptat pentru că o parte din elementele componente nu sunt reale.

Variația imobilizărilor amortizabile se regăsește în structura tabloului sub forma utilizărilor, când se fac noi achiziții sub forma resurselor, în cazul vânzărilor.

Variația împrumuturilor și creanțelor impune un studiu separat, în funcție de scadența la plată, respectiv la încasare, datorită caracterului diferit al acestor categorii de posturi. Ordonarea acestora nu apare explicit în bilanț, dar pentru a putea defalca aceste variații în creșteri și diminuări se vor utiliza informații suplimentare preluate din anexa “creanțe” și „datorii”.

Variația capitalurilor proprii reprezintă un punct de vedere mult mai delicat în construcția tabloului de finanțare, motiv pentru care impune o detaliere a elementelor acestei structuri, în cadrul căreia o pondere însemnată o dețin capitalul social, rezultatul financiar și rezervele.

3.4.2. Relația tabloului de finanțare cu bilanțul și contul de profit și pierdere

Tabloul de finanțare are ca principal scop evidențierea fluxurilor financiare cantitative, valorice și structurale ale patrimoniului. Variațiile pozitive sau negative suportate de elementele patrimoniale se determină comparând soldurile acestora la începutul și sfârșitul exercițiului, diferența dintre cele două valori fiind rezultatul fluxurilor de intrare și de ieșire care le-au influențat. Situația variațiilor elementelor patrimoniale se determină pe baza a două bilanțuri succesive și se constituie pe baza unui bilanț diferențial pe baza căruia se construiește tabloul de finanțare.În afara informației preluate din bilanț, în elaborarea tabloului de finanțare se au în vedere și operațiile prin intermediul cărora s-au consumat sau s-au realizat valori și care se regăsesc în contul de profit și pierdere. În tabelul următor voi prezenta schematic corespondențele dintre masele patrimoniale, de activ, de pasiv, și fluxurile corespunzătoare acestora, potrivit cărora fiecare masă patrimonială corespunde unui flux și invers, fiecare flux corespunde unei mase:

Tabel nr. 1 Corespondența dintre masele patrimoniale

Referitor la cele prezentate mai sus cu privire la legătura dintre bilanț și tabloul de finanțare trebuie precizat că posturile din activ sunt incluse la valoarea lor brută, ceea ce implică existența în pasiv a fondului de amortizare și a provizioanelor pentru depreciere, iar capitalurile proprii sunt împărțite în două categorii: capital social și primele aferente, pe de o parte și rezervele de autofinanțare, pe de altă parte.

Legătura dintre tabloul de finanțare și contul de profit și pierdere este mediată de capacitatea de autofinațare , acest indicator regăsindu-se în structura tabloului ca resursă proprie, la finanțarea utilizărilor stabile. Mărimea acesteia se stabilește pe baza informațiilor degajate de contul de profit și pierdere, utilizând una din metodele: substractivă sau aditivă.

Tablouri descriptive ale fluxurilor de trezorerie

În sistemul de contabilitate continental european, rezultate concrete privind întocmirea unor documente de sinteză care să surprindă fluxurile de trezorerie, cu o largă aplicabilitate în practică, s-au obținut după 1982. Inițiative în acest domeniu au existat și înainte de această perioadă, cu rezultate mai mult sau mai puțin acceptate de practicieni, dar care au reprezentat o alternativă și au oferit noi teme de analiză și dezbatere. Preocupările în acest domeniu au fost diferențiate, mergând de la demersurile empirice provenite de la practicieni și axate pe aprecierea riscului financiar, până la demersurile și observațiile universitarilor axate pe analiza și descrierea fluxurilor de trezorerie. Rezultatele acestor preocupări s-au concretizat prin publicarea diferitelor modele de tablouri și situații financiare, cea mai mare parte dintre acestea fiind orientate spre o evidențiere a fluxurilor de trezorerie pe tipuri de activități, alături de tablouri cu anumite particularități și aplicabilitate mult mai restrânsă- cum este cazul Franței.

În aceeași perioadă, în sistemul de contabilitate american (SUA și Canada) practicienii se orientau din ce în ce mai mult către raportările bazate pe cash-flow. Astfel că, încă din 1980, în urma Memorandum-ului de discuții intitulat “Raportarea fluxurilor de fonduri, lichidități și flexibilități financiare”, FASB sesiza consensul general al utilizatorilor de raportări financiare cu privire la necesitatea utilizării raportărilor bazate pe cash-flow mai mult decât cele bazate pe fluxul de fonduri. Un an mai târziu, prin Ed-ul din 1981 se emitea ghidul conceptual de prezentare a veniturilor, a fluxurilor de trezorerie și a poziției financiare, iar prin ED-ul din 1983 se discuta official despre rolul raportărilor bazate pe cash-flow, pentru ca prin SFAC nr. 5 să se includă în setul de raportări financiare și Cash-flow-ul perioadei. Ed-ul din 1986, intitulat Statement of Cash-Flow, avea să discute înlocuirea Tabloului modificărilor în poziția financiară cu Tabloul fluxurilor de trezorerie, pentru ca, ulterior, să fie completat și modificat în FAS 95. Pentru că, în Canada, în practică, se întocmeau tablouri bazate pe fluxul fondurilor încă din 1986, CICA solicită, prin secțiunea 1540 a CICA Handbook, întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie de la 1 iulie 1986, devenind astfel prima țară de limba engleză care solicita acest tablou oficial.

Dintre toate variantele de tablouri ale fluxurilor de trezorerie, cele mai representative sunt:

tabloul plurianual al fluxurilor financiare – TPFF;

tabloul fluxurilor elaborate de Banca Franței;

Tabloul fluxurilor de trezorerie, pe tipuri de activități.

Punctele commune ale celor trei tipuri de tablouri sunt date de următoarele aspecte:

Excedentu brut de exploatare – EBE, puțin cunoscut în tablourile anterioare, este present în aceste tablouri și oupă un loc central. Legătura între operațiunile generatoare de rezultate și celelalte operațiuni se va face prin intermediul EBE și nu prin capacitatea de autofinanțare, indicator care va fi utilizat foarte puțin. În același timp, în cuprinsul acestor tablouri este explicat pasajul de la EBE la excedentul de trezoreie al exploatării ETE.

Variația necesarului de fond de rulment pierde această titulatură și este despărțită în : variația stocurilor; variațiile decalajelor aferente creanțelor și datoriilor. Aceste componente se găsesc în interiorul tabloului și rolul lor este acela de a crea un pasaj între fluxurile potențiale și fluxurile effective de trezorerie;

Operațiunile întreprinderii sunt regrupate la diferite niveluri, proprii fiecărui tip de tablou, ceea ce determină contribuția fiecărui nivel la variația trezoreriei.

În toate cazurile, structura tablourilor este orientată astfel încât să pună în evidență incidența operațiilor asupra mijloacelor de plată a întreprinderii.

3.6. Consecințele aplicării normei IAS 7 asupra interpretării situațiilor financiare

Tabloul fluxurilor de trezorerie este situația ce permite urmărirea și interpretarea evoluției poziției financiare a întreprinderilor. El este singura situație financiară ce permite să se prezinte proveniența resurselor întreprinderii și utilizarea lor. Ca atare, faptul că IASC impune întocmirea unui tablou al fluxurilor de trezorerie este un aspect extrem de pozitiv, din punct de vedere al analistului.

Cât privește prezentarea fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de exploatare generate de activitatea de exploatare, utilizatorii preferă metoda directă, deoarece ea permite reliefarea totalității mișcărilor de trezorerie, în timp ce metoda indirectă nu reia decât varianta netă a activelor și datoriilor din exploatare. Nu este și punctul de vedere al preparatorilor de conturi, care bazându-se pe contabilitatea de angajamente, preferă să reconstituie fluxurile de trezorerie, plecând de la rezultat. Este și motivul pentru care IASC nu a impus metoda directă.

Organismul internațional, prin norma IAS 7, distinge în mod precis trei categorii de fluxuri, exceptând, așa cum am văzut, dobânzile, dividendele și impozitele asupra rezultatului. Astfel, utilizatorul trebuie să fie precaut, deoarece comparațiile între întreprinderi sunt discutabile.

Practica de a afecta impozitele pe rezultatul fluxurilor de activități de exploatare se explică prin dificultatea descompunerii fluxului monetar al impozitelor pe cele trei categorii, dar și prin faptul că plata impozitelor nu intervine în general, în cursul aceluiași exercițiu în care au avut loc operațiile care le-au generat.

Comparațiile în timp devin și ele discutabile, în cazul cesiunilor importante de active, deoarece fluxurile din exploatare ale exercițiului în care a avut loc vânzarea sunt diminuate cu impozitul asupra câștigurilor realizate.

Dar, comparațiile între întreprinderi devin dificile, atunci când unele dintre acestea au recurs la împrumuturi, de unde un flux de trezorerie majorat, ca urmare a economiei de impozit asupra dobânzilor.

În concluzie, tabloul fluxurilor de trezorerie se bazează pe o logică privind echilibrul financiar axat pe noțiunile de solvabilitate și lichiditate a întreprinderii. Indicatorul central al analizei situației unei întreprinderi pe o perioadă medie și a capacității acesteia de a genera lichidități pentru realizarea de investiții fără a recurge la resurse externe de finanțare.

Toate aceste considerente fac din tabloul de trezorerie un document necesar în România, mai ales în condițiile în care multe societăți comerciale au mari probleme legate de asigurarea capacității de plată și menținerea solvabilității. Un argument în plus îl constiuie necesitatea alinierii la standardele internaționale de contabilitate și perspectiva reducerii blocajului financiar la nivel macroeconomic printr-o mai bună gestiune a lichidităților la nivel macroeconomic.

3.7. Contabilitatea fluxurilor reale de trezorerie

Fluxurile reale de trezorerie sunt cele care generează intrări și iesiri efective de numerar, în și din întreprindere. Raportat la criteriul omogenității lor, fluxurile reale de trezorerie se pot subgrupa în:

fluxuri de titluri de plasament sau de investiții financiare pe termen scurt;

fluxuri de decontări de numerar;

fluxuri de decontări fără numerar;

fluxuri de decontări pe bază de acreditive;

fluxuri de viramente interne între conturile de trezorerie.

Pentru urmărirea , înregistrarea și controlul sistematizat al fluxurilor de trezorerie s-au instituit grupe de conturi pe categorii omogene de fluxuri de trezorerie, iar în cadrul fiecărei grupe de conturi s-au instituit conturi sintetice de gradul I sau II care să reflecte starea și mișcarea valorilor de trezorerie, în funcție de o serie de factori, cum ar fi:

3.7.1. Subsistemul conturilor de trezorerie și imaginea lor în situațiile financiare ale întreprinderii

Structura elementelor de trezorerie, respectiv: titlurile de plasament, disponibilitățile în conturi la bănci și în casă, în lei și devize, creditele bancare pe termen scurt și alte valori de trezorerie.

Locul unde se află valorile de trezorerie, care poate fi: caseria unității, băncile, terțe unități sau persoane.

Apartenența valorilor de trezorerie.

Impune folosirea de conturi bilanțiere pentru valorile de trezorerie proprii și de conturi în afara bilanțului pentru valorile de trezorerie ce nu aparțin unității și care se află temporar în păstrarea acesteia.

Formele decontărilor fără numerar prin intermediul conturilor deschise la bănci,cu instrumentele de decontare adecvate (ordin de plată, acreditivul). Necesită nu numai folosirea de conturi sintetice, ci și înregistrări diferite.

3.7.2. Structura generală a fluxurilor de trezorerie. Interpretări doctrinare și reglementare

Fluxurile de numerar reprezintă o bază rezonabilă pentru estimarea capacității firmelor de a genera numerar și echivalente de numerar, necesare pentru a face față exigibilității datoriilor. Dacă numerarul reprezintă lichidități monetare efective deținute în caseria întreprinderii sau în conturile bancare ale acesteia, echivalentele de numerar reprezintă investiții financiare pe termen scurt, exterem de lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Tabloul fluxurilor de trezorerie situează în centrul analizei contabil-financiare trezoreria, în timp ce în cadrul tabloului de finantare în timp ce în cadrul tabloului de finantare acesta nu are decât un rol intermediar intre fondul de rulment si nevoia în fond de rulment. Aceasta situatie de sinteză prezintă în mod clar intrările si iesirile de lichidități generate de activitatea întreprinderii. Trezoreria devine o informatie cheie, deoarece asigura cunoașterea modului de finantare al activității întreprinderii, element fundamental în aprecierea perenității acesteia. Pe baza trezoreriei se determină indicatorii necesari gestiunii si analizei financiare atât pe termen scurt cât si pe termen lung.

Tabloul fluxurilor de trezorerie are la bază o conceptie privind echilibrul financiar, axata pe solvabilitatea întreprinderii si pe flexibilitatea sa financiara.

Pe baza tabloului trebuie să se scoata în evidentă:

incidenta activității de exploatare a întreprinderii asupra trezoreriei ;

influenta operațiunilor de investitii asupra trezoreriei;

incidenta operatiunilor de finantare asupra trezoreriei ;

cresterea sau diminuarea netă de lichidități.

IAS 7 recomanda intreprinderilor utilizarea metodei directe, deoarece aceasta permite obținerea de informatii care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, lucru ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.

În concluzie, tabloul fluxurilor de trezorerie se bazează pe o logică privind echilibrul financiar axata pe noțiunile de solvabilitate si lichiditate a întreprinderii. Indicatorul central al analizei situatiei unei întreprinderi este fluxul de trezorerie generat de activitatea curentă a înreprinderii utilizat pentru aprecierea performantelor întreprinderii pe o perioada medie si a capacității acesteia de a genera lichidități pentru realizarea de investiții făra a recurge la resurse externe de finantare.

Metoda directă.

1. Fluxurile de monetar din activități de exploatare:

încasarile in numerar din vânzarea de bunuri si prestarea de servicii;

incasarile in numerar provenite din redevente, onorarii, comisioane si alte venituri;

platile in numerar către furnizorii de bunuri si servicii;

platile de numerar către si în numele angajatilor;

platile în numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar daca nu pot fi identificate în mod specific cu activitățile de investitii sau de finantare.

2. Fluxurile de numerar din activități de investitii:

plățile în numerar pentru achiziționarea de terenuri si mijloace fixe, active necorporale si alte active pe termen lung;

incasarile de numerar din vânzarea de terenuri si clădiri, instalatii si echipamente, active necorporale si alte active pe termen lung;

plățile în numerar pentru achiziția de instrumente de capital propriu si de creante ale altor întreprinderi;

avansurile în numerar și împrumuturile efectuate catre alte părti;

încasările în numerar și împrumuturile efectuate catre alte părti;

încasările în numerar din rambursarea avansurilor si împrumuturilor efectuate catre alte parti;

3. Fluxurile de numerar din activități de finantare:

veniturile în numerar din emisiunea de actiuni si alte instrumente de capital propriu;

plațile în numerar catre actionari pentru a achizționa sau a rascumpara acțiunile întreprinderii;

veniturile în numerar din emisiunea de obligțiuni, credite, ipoteci si alte împrumuturi;

rambursarea în numerar ale unor sume împrumutate;

plățile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligatiilor legate de o operatiune de leasing financiar.

Metoda indirecta

1. Fluxuri de numerar din activități de exploatare:

rezultatul net;

modificările pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;

ajustari pentru elementele nemonetare si alte elemente incluse la activități de investiții sau de finantare.

2. Fluxuri de numerar din activități de investiții

platile în numerar pentru achiziționarea de terenuri si mijloace fixe, active necorporale si alte active pe termen lung

încasările de numerar din vânzarea de terenuri si clădiri, instalatii si echipamente, active necorporale si late active pe termen lung.

platile în numerar pt. achiziția de instrumente de capital propriu si de creanta ale altor întreprinderi;

avansurile în numerar si împrumuturile efectuate către alte părti;

încasările în numerar din rambursarea avansurilor si împrumuturilor efectuate catre alte parti.

3. Fluxurile de numerar din activități de finantare:

venituri în numerar din emisiunea de actiuni si alte instrumente de capital propriu;

plățile în numerar catre actionari pentru a achiziționa sau a rascumpara actiunile întreprinderii;

veniturile în numerar din emisiunea de obligatiuni, credite, ipoteci si alte împrumuturi;

rambursarile în numerar ale unor sume împrumuate.

platile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligatiilor legate de o operatiune de leasing financiar.

În contextul Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, fluxurile de trezorerie fac obiectul unei situații financiare distincte, cu scop general, în care acestea sunt structurate în:

Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare, vizând încasările prin casă și bancă din vânzarea produselor, lucrărilor, serviciilor, redevențelor, onorariilor, comisioanelor și altor venituri, precum și a plății datoriilor față de furnizorii de bunuri și srvicii destinate activităților curente, față de și în numele angajaților, inclusiv a datoriilor fiscale.

Fluxuri de trezorerie din activitatea de investiții vizând plățile prin casă și bancă pentru achiziționarea de imobilizări corporale și necorporale, achizițiile de titluri de participare precum și încasările din eventualele cesionări ale acestora.

Fluxurile activității de finanțare vizând încasările din emisiuni de acțiuni și obligațiuni din contractări de credite și împrumuturi precum și plățile reprezentând achiziționarea și răscumpărarea acțiunilor și obligațiunilor respectiv rambursarea creditelor și împrumuturilor

Capitolul 4

Analiza activității firmei S.C. VENUS SA pe baza tabloului fluxurilor de trezorerie

4.1. Obiect de activitate

Societatea desfășoară următoarele activități:

producerea și comercializarea de săpun, detergenți, lacuri, vopsele și alte produse chimice;

efectuarea de operațiuni de import-export.

4.2. Structura tehnică și organizatorică

Structura organizatorică este de tip piramidal, ierarhic – funcțională. Conform actelor constitutive, societatea are următoarele organe de conducere generală:

Adunarea Generală a Acționarilor

Consiliul de Administrație

Conducerea curentă a societății este asigurată de:

Directorul general (președintele Consiliului de Administrație)

Directorul financiar – economic

Directorul de vânzări

Departamentul de vânzări are ca atribuții principale:

cercetarea pieții

evaluarea și alegerea canalelor de distribuție

identificarea și localizarea cumpărătorilor potențiali ai produselor distribuite

evaluarea cererii potențiale

stabilirea modalităților de plată a produselor distribuite

urmărirea realizării contractelor de distribuție

urmărirea emiterii facturilor

primirea, distribuirea și transportul produselor.

Compartimentul financiar – contabil are ca principale atribuții:

organizarea și ținerea la zi a evidenței contabile

înregistrarea cronologică a operațiunilor patrimoniale

întocmirea lucrărilor de închidere a exercițiului financiar

prezentarea spre aprobare administratorului a statelor de plată a salariilor, balanței de verificare, decontului de TVA, declarației de impozit de profit, bilanțului contabil

urmărirea plății la termen a obligațiilor către bugetul statului, bugetul asigurărilor asociale și bugetelor locale

respectarea principiilor contabile și ale legislației în vigoare

furnizarea informațiilor necesare procesului decizional și interpretarea acestora

participarea la elaborarea deciziilor

4.3. Managementul și resursele umane

Organizarea SC VENUS SA asigură funcționarea societății în bune condiții la nivelul structurilor de desfacere, a serviciilor tehnice și a birourilor funcționale, precum și la nivelul conducerii societății.

Subordonarea diverselor gestiuni față de directorii executivi este logică și corespunde cerințelor obiectivelor de desfășurare a activității societății. Întreaga societate este condusă de Consiliul de Administrație.

Deciziile se adoptă conform prevederilor legale și statutare la nivelul ierarhic corespunzător, în funcție de complexitatea și importanța lor, după cum urmează:

deciziile de importanță majoră privind modificarea sau completarea statutului, aprobarea bilanțului financiar-contabil, numirea membrilor Consiliului de Administrație, stabilirea bugetelor de venituri și cheltuieli sunt adoptate de către AGA în ședințe ordinare și extraordinare.

deciziile privind îndeplinirea hotărârilor AGA, analiza periodică a activității de desfacere, financiar-contabilă, numirea funcționarilor societății, aprobarea restrângerii sau întreruperii ocazionale de activități sunt adoptate de către Consiliul de Administrație.

deciziile curente privind activitatea de producție, comercială și financiar-contabilă sunt adoptate de către directorii executivi și transmise executanților.

Consiliul de Administrație supune spre aprobare AGA semestrial raportul propriu de activitate, deciziile adoptate și propunerile de măsuri pentru desfășurarea activității societății comerciale în viitor.

În serviciul financiar – contabil este și personal cu puțină experiență și se simte nevoia perfecționării. Pentru operațiile de rutină sau mai complexe se folosește tehnica de calcul. Societatea apelează la serviciile unei societăți de avocatură, dar se simte nevoia unui jurist permanent, cu experiență în domeniu. Fișele de post se reactualizează anual și sunt în concordanță cu prestațiile salariaților. Regulamentul de ordine interioară se reactualizează cu ocazia negocierii contractelor de muncă.

Având în vedere evoluția pieței, strategia managerială este realistă având un caracter coerent, propunându-și să acționeze simultan în următoarele direcții:

Colaborarea cu o firmă de renume mondial privind retehnologizarea sectorului de detergenți, pentru impunerea acestora pe piața internă și pătrunderea pe piața Europei de Est;

Continuarea eforturilor pentru introducerea în fabricație a unor tehnologii eficente în sectorul de săpun;

Continuarea activității de promovare a produselor din sectorul de săpun și extinderea acesteia și la celelalte produse din profilul de activitate;

Dezvoltarea activității de marketing și crearea unei rețele proprii de desfacere a produselor.

Strategia firmei stabilește obiective realiste, politici eficente de atingere a obiectivelor, contribuind la menținerea poziției firmei la nivelul satisfăcător.

Procesul managerial de bună calitate, cu posibilități reale de perfecționare prin eforturile proprii ale echipei manageriale.

Managerul general și bordul de directori au un bun potențial tehnic și organizatoric care poate fi valorificat în procesul managerial.

Structura organizațională este în principiu, corespunzătoare, dar poate fi îmbunătățită prin dezvoltarea sectoarelor pentru promovarea vânzărilor.

Metodele și tehnicile manageriale utilizate sunt corespunzătoare și adecvate strategiei societății. Metodele manageriale utilizate frecvent sunt: conducerea prin obiective și prin consens. Dintre tehnicile manageriale se utilizează mai des programarea lineară și cercetarea operaționlă. Profilul societății este adecvat unor tehnici de stimulare a creativității, în special Brainstorming și Delphi.

Sistemul informațional pentru management este corespunzător cerințelor unui bun management și în curs de perfecționare.

Condițiile de muncă se situează la nivel corespuntător. Personalul de exploatare din zonele expuse noxelor beneficiind de sporurile pentru condiții deosebite de muncă. Societatea manifestă preocuparea pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale salariaților. Există o bună motivație pentru muncă în cadrul salariaților. Recrutarea și selecționarea personalului se face cu o deosebită atenție, respectându-se toate prevederile contractului colectiv de muncă privind testarea, promovarea și instruirea personalului.

Societatea dispune de resurse umane și de capacitate managerială pentru aplicarea unei strategii mai ofensive dacă este susținită financiar. O asociere cu operatorii economici de prestigiu pe segmentul de piață în care acționează poate determina o evoluție favorabilă mai rapidă. Sistemul de salarizare, criteriile de angajare și reducerile de personal, măsurile de protecție socială, vârsta medie a personalului, calificarea și motivația muncii oferă garanții pentru desfășurarea în viitor a activității societății.

4.4. Analiza statică a echilibrului financiar

4.4.1.Fondul de rulment net global

Fondul de rulment reprezintă surplusul de resurse permanente degajat de ciclu de finanțare al investițiilor care poate fi utilizat pentru finanțarea activelor circulante. “El este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt”.

Acest indicator se determină potrivit formulei:

Fondul de rulment = Surse permanente – Alocări permanente = (Capitaluri proprii + Datorii financiare) – Imobilizări nete = Activ circulant – Datorii pe termen scurt

Evoluția fondului de rulment (FR) pe parcursul perioadei analizate este prezentată în tabelul de mai jos:

Așa cum reiese din tabel, fondul de rulment prezintă valori pozitive pe parcursul primilor doi ani ai analizei, înregistrând în ultimul o valoare negativă. Valorile pozitive ale acestui indicator indică faptul că pe parcursul primilor doi ani (2005 și 2006) capitalurile permanente au finanțat o parte din activele circulante, după finanțarea integrală a imobilizărilor nete. Această situație pune în evidență fondul de rulment financiar ca expresie a realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt. Excedentul de resurse permanente (capitaluri proprii > imobilizări nete) degajat de ciclu de finanțare a imobilizărilor poate fi utilizat sau “rulat” pentru reânnoirea activelor circulante. Deci fondul de rulment pozitiv din 2005 și 2006, apare ca o marjă de securitate financiară care permite întreprinderii să facă față, fără dificultate, riscurilor diverse pe termen scurt.

Valoarea mult sub zero din anul 2007 reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finanțare: nevoilor permanente li se alocă resurse permanente. Consecința imediată este creșterea gradului de insecuritate deoarece va interveni obligația achitării datoriilor pe termen scurt înainte ca activele imobilizate intrate în patrimoniu să degaje un surplus de capacitate de autofinanțare sub forma profitului și a amortizării.

Ca o concluzie, când fondul de rulment înregistrează valori pozitive, atunci firma are o “situație favorabilă în termeni financiari”, iar când fondul de rulment atinge valori negative înseamnă că firma are “dificultăți în termeni de solvabilitate și se impun măsuri corective în vederea ameliorării stabilității financiare”.

Astfel spus, S.C. VENUS S.A. a avut o situație favorabilă în primii doi ani, dificultățile ivindu-se în ultimul an al analizei, adică în 2007.

Grafic Evoluția fondului de rulment pe ani:

Figura nr. 1 Evoluția FRNG

4.4.2. Nevoia globală de fond de rulment (N.F.R)

Pentru anul 2005, nevoile ciclului de exploatare au fost de 1.139.636 lei, iar resursele de 475.889 lei, degajându-se o nevoie de finanțat de 663.747 lei. Pentru anul 2006, nevoile ciclului de exploatare au fost de 1.430.511 lei, iar resursele de 417.672 lei, degajându-se o nevoie de finanțat de 1.012.839 lei.

Pentru anul 2007, nevoile de exploatare au fost de 1.351.395 lei iar resursele de exploatare de 1.901.293 lei degajându – se un plus de resurse nerentabilizate de 549.898 lei.

Nevoia de fond de rulment evidențiază acele nevoi temporare reânnoibile permanent în cadrul ciclurilor de exploatare succesive ale întreprinderii. Acest indicator este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, respectiv a echilibrului dintre necesarul și resursele de capitaluri circulante (ale exploatării).

Nevoia de fond de rulment (NFR) se poate determina ca diferență între alocările și resursele ciclice.

NFRG = Alocări ciclice – Surse ciclice sau NFRG este egal cu diferența între următoarele posturi ale bilanțului financiar:

stocuri și producție în curs și creanțe ale activului circulant inclusive valorile mobiliare de plasament și cheltuielile înregistrate în avans;

datorii pe termen scurt inclusive veniturile înregistrate în avans.

Evoluția indicatorului este prezentată în tabelul următor:

Indicatorul a înregistrat pe parcursul perioadei 2005-2007 valori pozitive, iar în anul 2007 a înregistrat o valoare negativă, ceea ce semnifică un surplus de resurse temporare, în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante sau necesități temporare mai mici decât sursele temporare de mobilizat.

După cum se observă, în formarea nevoii de fond de rulment, între alocările ciclice importanța fundamentală o au stocurile. În 2005 valoarea acestora se aproprie de valoarea datoriilor. În anii următori însă, valorile datoriilor au crescut semnificativ, stocurile rămânând la același nivel. În această perioadă au crescut și creanțele. Pentru o apreciere cât mai justă a nivelului fondului de rulment net și a nevoii de fond de rulment, analiza financiară recomandă mai multe metode, una dintre acestea fiind metoda ratelor.

Principalele rate ale fondului de rulment sunt prezentate în tabelul următor:

Fondul de rulment în zile cifră de afaceri reflectă marja de securitate a întreprinderii. “Specialiștii apreciază că pentru majoritatea întreprinderilor această rată trebuie să fie egală cu 30 până la 90 zile”. După cum se poate observa această marjă este mai mică de 30 zile în anul 2005, dublându-se în anul 2006 și ajungând la o valoare negativă în anul 2007.

Rata de acoperire a necesarului de fond de rulment dă o imagine a modului de desfășurare a ciclului de exploatare în termeni financiari. În mod normal ar trebui să prezinte valori supraunitare. După cum rezultă din tabel, nu numai că valorile înregistrate de firmă la acest indicator sunt subunitare, ci sunt chiar negative.

În tabel sunt evidențiate principalele rate ale nevoii de fond de rulment:

Ambele rate înregistrează valori negative, valori ce au scăzut de la an la an , ajungând să fie îngrijorătoare.

Grafic evoluția NGFR:

Figura nr. 2 Evoluția NFRG pentru perioada 2005-2007

4.4.2.1.Nevoia de fond de rulment de exploatare (NFRE)

Apare ca urmare a faptului că cea mai mare parte din posturile bilanțului vizează activitatea de exploatare a unității. Efectiv mărimile posturilor de stocuri, de creanțe de exploatare și de datorii de exploatare variază proporțional cu cifra de afaceri, adică are un caracter sezonier. Data elaborării conturilor anuale influențează mărimea necesarului de fond de rulment. Astfel un bilanț stabilit la sfârșitul unui sezon mort al unei întreprinderi va fi net diferit de un bilanț stabilit la finele perioadei de activitate intensă. Interpretarea NFR trebuie făcută cu prudență pentru a ști dacă NFR stabilit pe baza bilanțului, corespunde unui nivel maxim, mediu sau minim.

Nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRAE)

Se determină ca diferență între nevoile brute în afara exploatării și resursele în afara exploatării. Acest indicator nu depinde de mărimea cifrei de afaceri, mărimea sa fluctuând aleatoriu, în funcție de frecvența și importanța operațiilor în afara exploatării. Este important în elaborarea previziunilor.

Pentru anul 2005, se constată un excedent de resurse de 167.195 lei, rezultat din diferența dintre resursele în afara exploatării de 189.000 lei și utilizările în afara exploatării de 21.805 lei. Pentru anul 2006, utilizările au fost de 49.212 lei, iar resursele în afara exploatării de 287.371 lei. S-a realizat astfel un excedent de resurse de 238.159 lei. Pentru anul 2007, utilizările au fost de 18.732 lei, iar resursele în afara exploatării de 89.420 lei. Acestea au generat un excedent de resurse de 70.688 lei. Se propune o negociere cu furnizorul de imobilizări în vederea măririi creditului acordat și reducerea perioadei de recuperare a creanțelor debitorilor diverși.

Concluzii

Având în vederea situația prezentată mai sus ne propunem următoarele:

evitarea acoperirii nevoiei de exploatare în totalitate din resursele stabile. Datoriile pe termen lung să fie contractate doar pentru acoperirea imobilizărilor neamortizabile, pentru că numai astfel agentul economic își poate asigura dezvoltarea;

utilizarea resurselor stabile excedentare pentru investiții, nu pentru nevoi curente;

nevoia de fond de rulment privind exploatarea (parțial) și nevoia de fond de rulment în afara exploatării trebuie finanțate din credite pe termen scurt;

mărimea creditelor pe termen scurt contractate trebuie determinată în funcție de mărimea creanțelor clienți, care reprezintă cea mai importantă amprentă a nevoilor de exploatare.

Acestea nu trebuie să depășească 15-30% din creanțele clienți.

4.5. TREZORERIA

Analizând bilanțul funcțional în anul 2005 avem o trezorerie netă de –118.987 lei, în anul 2006, o trezorerie netă de -372.846 lei, iar în 2007, o trezorerie netă de -2.008.592 lei. Trezoreria negativă din perioada 2005-2007 se datorează contractării unui credit pe termen scurt pentru acoperirea unor nevoi curente.

Trezoreria rezultă din confruntarea mijloacelor și resurselor corespunzătoare operațiilor financiare pe termen scurt. “Dacă fondul de rulment, la un moment (al încheierii exercițiului contabil) este superior nevoii de fond de rulment, atunci excedentul de finanțare se regăsește sub forma unei trezorerii nete (TN), concretizată în disponibilități bănești, în conturi bancare și în casă”.

Trezoreria netă este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficente. “Înregistrarea unei trezorerii nete în cadrul mai multor exerciții succesive demonstrează succesul întreprinderii în viața economică și posibilitatea plasării rentabile a diponibilităților ei bănești pentru întărirea poziției ei pe piață”. Relația fundamentală de calcul a trezoreriei este următoarea:

TN = FRN – NFR

Determinarea trezoreriei nete este prezentată în tabelul următor:

Indicatorul a înregistrat numai valori negative în perioada 2005-2007, valori în continuă creștere. Aceasta se prezintă după cum urmează: FR = NFR + TN

Prezentăm în cele ce urmează, grafic, modul de asigurare a echilibrului financiar pe parcursul ultimilor trei ani:

Figura nr. 3 Indicatori de echilibru financiar

În același context, se poate determina trezoreria netă (TN) la începutul și sfârșitul exercițiului. În cazul nostru, vom avea:

TN0 = -118.987 lei

TN1 = -372.846 lei

TN2 = -2.008.592 lei

Creșterea trezoreriei nete pe perioada exercițiului contabil reprezintă “cash – flow” – ul perioadei (CF), respectiv fluxul monetar net al exercițiului:

CF1 = TN1 – TN0 = – 372.846 + 118.987 = -253.859 lei

CF2 = TN2 – TN1 = -372.846 + 2.008.592 = 1.635.746 lei

Cash – flow –ul negativ se interpretează ca o diminuare a capacității reale de finanțare a investițiilor. În consecință aceasta semnifică o sărăcire a activului net real, o reducere a valorii proprietății.

Cash – flow –ul pozitiv sugerează o creștere a capacității reale de finanțare a investițiilor. Aceasta reprezintă o îmbogățire a activului real, o confirmare a majorării averii proprietarilor.

În anul 2005 și 2006 se constată că NFR este finanțată parțial din resurse permanente FR(+), parțial dintr-un excedent de credite bancare pe termen scurt asupra disponibilităților. Este bine să se aprecieze importanța riscului bancar curent.

În anul 2007 se constată că resursele permanente nu acoperă decât o parte a activului imobilizat FR (-), iar insuficiența lor este compensată de către furnizori, avansuri clienți și credite bancare curente. Dependența finnciară este mare și structura finanțărilor trebuie revăzută.

4.6. Tabloul de finațare

Obiectivul principal al al analizei Tabloului de finanțare îl constituie modul de asigurare a echilibrului financiar al agentului economic de care securitatea acestuia și, indirect, a terților cu care intră în legătură. Securitatea agentului economic înseamnă, sub aspect financiar, solvabilitatea, lichiditatea și riscul de faliment.

Analiza Tabloului de finanțare este centrată pe conceptele de fond de rulment net global, nevoie de fond de rulment și trezorerie. Originea acestui tip de analiză se regăsește în lucrările specialiștilor francezi Meunier, Barolet și Boulmer, care datează din anii 1970. Aceste trei concepte sunt prezentate în cadrul tabloului ca evoluție pe parcursul perioadei de timp. Variațiile acestora sunt analizate mai întâi separat, după care sunt puse în legătură în cadrul relației de echilibru financiar:

Prin construcția sa, Tabloul de finanțare conduce la ideea că în primul rând trebuie acoperită de către În fapt este vorba doar de componenta structurală a și anume de exploatare considerată a avea același caracter ca și utilizările stabile, a căror variație este de asemenea finanțată de către FR.

Tabel nr. 2 TABLOUL DE FINANȚARE

Venituri din vânzarea imobilizărilor – se preiau din balanțe

– pentru anul 2006 3.924.107 lei

– pentru anul 2007 2.718.163 lei

Majoritatea capitalurilor proprii – se obțin prin diferența dintre valoarea capitalului propriu din perioada analizată și valoarea capitalurilor proprii din perioada anterioară.

pentru anul 2006 = 3.805 lei

pentru anul 2007 = -1.819.411 lei

Achiziții de imobilizări – se preiau din anexele bilanțului contabil, formularul 28.

pentru anul 2006 = 4.001.222 lei

pentru anul 2007 = 2.464.018 lei

Cheltuieli de repartizat pe m.m.exercițiu – se preiau din bilanț, contul 471.

pentru anul 2006 = 80.993 lei

pentru anul 2007 = 206.460 lei

Dividente plătite în numele exerc. încheiat – se preiau din anexa la bilanțul anului anterior.

pentru anul 2006 = 2.938 lei

Variația stocurilor (creșterea) se calculează ca diferența între valoarea stocurilor din perioada analizată și valoarea stocurilor din perioada anterioară.

pentru anul 2006 = 166.692 lei

pentru anul 2007 = – 85.877 lei

Variația creanțelor clienți și a conturilor asimilate (creșterea) se calculează ca diferența între valoarea stocurilor din perioada analizată și valoarea stocurilor din perioada anterioară.

pentru anul 2006 = – 111.558 lei

pentru anul 2007 = -1.528.341 lei

Creșterea datoriilor furnizori și a altor datorii asimilate – se calculează ca diferența între valoarea stocurilor din perioada analizată și valoarea stocurilor din perioada anterioară.

pentru anul 2006 = 42.651lei

pentru anul 2007 = 171.400 lei

Diminuarea activelor circulante – se calculează ca diferența între valoarea stocurilor din perioada analizată și valoarea stocurilor din perioada anterioară.

pentru anul 2006 = 290.611 lei

pentru anul 2007 = 47.552 lei

Rambursarea creditelor de trezorerie – se calculează ca diferența între valoarea stocurilor din perioada analizată și valoarea stocurilor din perioada anterioară.

pentru anul 2006 = –

pentru anul 2007 = –

Creșterea disponibilităților bănești și plasamente – se calculează ca diferența între valoarea stocurilor din perioada analizată și valoarea stocurilor din perioada anterioară.

pentru anul 2006 = 5.609 mii lei

pentru anul 2007 = 27.101mii lei

Interpretarea tabloului de finanțare

Scăderea semnificativă a nevoiei de fond de rulment în exercițiul 2007 a fost compensată de o scădere asemănătoare a fondului de rulment funcțional. În consecință trezoreria s-a degradat. Acestea pot indica prezența unui risc financiar, vulnerabilitate și dependența față de bănci a agentului economic.

Capacitatea de autofinanțare rămâne importantă, în special în raport cu investițiile. Ea este utilizată în special pentru distribuirea de dividende. Se observă o scădere semnificativă la sfârșitul anului 2007 a CAF putându-se aprecia o lipsă a acesteia și imposibilitatea distribuirii dividendelor.

Se observă că în exercițiul 2007 s-a obținut o creștere a datoriilor societății și imposibilitatea de reglare a creanțelor acestora.

Se observă că necesarul de fond de rulment este în scădere. Pentru a putea finanța pe viitor investițiile se impune suspendarea de dividente sau contractarea unor credite.

TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE

Tabelul nr. 3 TFT

EBG = EBE alte venituri sau cheltuieli pentru exploatare + venituri financiare încasabile alte venituri sau cheltuieli excepționale încasate sau plătibile (fără prețul de creștere al imobilizărilor).

EBG01 = 322.209 lei

EBG02 = – 866.103 lei

Toate datele au fost culese din bilanțurile contabile din anii 2005-2007.

Interpretare

Tabloul fluxurilor financiare de trezorerie explică modul în care s-a ajuns la variația netă negativă a trezorerie între cele două exerciții analizate. Cu toate că fluxurile de trezorerie aferente exploatării sunt pozitive, acestea sunt anulate și chiar devansate.

Resursele proprii interne din anul 2006 și anul 2007, provenind din cesiunea imobilizărilor corporale (96.410 și 1.054.414 lei), fiind insuficiente pentru finanțarea investițiilor (3.742.297 și 1.296.738), întreprinderea angajează noi resurse externe provenind din aporturi de capital.

Fluxurile de lichidități negative, fac imposibilă rambursarea datoriilor financiare, drept pentru care situația trezoreriei este vulnerabilă, atât pentru anul 2006, cât și pentru 2007, iar dependența intreprinderii față de acționari săi față de împrumutători crește.

4.8. TABLOUL DE FLUX PLURIANUAL AL LUI G. DE MURARD

În Franța, care poate fi considerată reprezentanța sistemului de contabilitate continental, forul legislativ contabil, O.E.C.C.A., a adoptat în anul 1988, în cadrul Recomandării nr. 1.22, un model de tablou bazat pe fluxurile de trezorerie. Acest model este inspirat după cel nord-american, existând foarte puține deosebiri.

Modelul elaborat de G. Murard, care aparține familiei tablourilor bazate pe fluxuri de trezorerie. În același timp, modelul reprezintă un tip de tablou modern, care nu descrie doar situația financiară a agentului economic, ci dă și indicii pentru a-și asigura o creștere echilibrată. Obiectivul modelului este de a efectua racordarea între cele două tablouri de fluxuri financiare ale agentului economic rezultate, finanțare la nivelul RBE și nu a capacității de autofinanțare.

Modelul este structurat în patru tipuri de fluxuri financiare stabilite pe mai mulți ani Murard propune 5 ani, fiecare tip de flux degajând un sold care va fi analizat separat.

fluxuri de exploatare, care arată creșterea economică a agentului economic și rezultatul obținut;

fluxuri de finanțare internă a creșterii, care arată contribuția rezultatului exploatării la finanțarea investițiilor și a activității de exploatare;

fluxuri de finanțare externă;

alte fluxuri financiare.

Structura modelului arată că agentul economic este văzut ca un sistem alcătuit la rândul lui dintr-un subsistem de producție, un subsistem financiar și un al treilea subsistem rezidual și exterior primelor două. Pentru fiecare tip de flux se calculează câte un sold care se interpretează.

Tabel nr. 4 TABLOUL DE FLUX PLURIANUAL AL LUI G. DE MURARD

Interpretarea modelului

Conform opticii autorului modelului, soldul economic ar trebui să fie aproximativ egal cu zero pentru a se asigura o creștere optimă. S.C. VENUS S.A. Galați nu răspunde acestei cerințe având un sold economic negativ în anul 2007. Alături de acesta, soldul financiar este puternic negativ, ceea ce denotă că societatea investește de o manieră nesatisfăcătoare.

În anul 2006 se observă că G<0, E>0 si F<0, agentul economic are o politică de creștere slabă care poate să-l lipsească de unele oportunități de investiții.

În anul 2007 se constată că G<0, E<0, si F<0, agentul economic nu are o rentabilitate satisfăcătoare sau s-a lansat în investiții prea mari.

Soldul G va trebui finanțat prin vânzare de imobilizări sau creștere de capital.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Prin intermediul lucrării, autorul a urmărit să realizeze a analiză teoretică și practică, complexă și multidimensională a principalelor aspecte legate de conceptul de trezorerie. Analiza este complexă deoarece problematica fluxurilor a fost studiată la nivelul întreprinderilor, în diferite sisteme de contabilitate și în spiritul normelor naționale și internaționale de standardizare a conținutului și formei de prezentare a situațiilor financiare. În același timp, s-a realizat o analiză multidimensională prin faptul că am pornit de la înțelegerea întreprinderii prin intermediul fluxurilor, ceea ce constiuie în literatura de specialitate o “nouă” privire organizațională a întreprinderii cu influențe concomitente în plan contabil, financiar și investițional și cu raportare la multitudinea utilizatorilor de informații financiare.

Lucrarea de față are în vedere prezentarea fluxurilor de trezorerie la nivel microeconomic sub două aspecte:

Primul aspect vizează elementele teoretice referitoare la trezorerie și fluxurile de trezorerie, inclusiv cadrul de organizare a fluxurilor de trezorerie pe plan intern și internațional;

Al doilea aspect vizează partea aplicativă a temei, respectiv evidențierea și utilizarea fluxurilor în analiza financiară.

Primul capitol este destinat aspectelor legate de prezentarea situațiilor financiare și a cadrului de întocmire, obiectivul situațiilor financiare precum și caracteristicile calitative ale acestora.

Conținutul celui de al doilea capitol este destinat prezentării structurii și conținutului situațiilor financiare pe fiecare componentă prezentată distinct conform IASC.

Cel de al treilea capitol este destinat prezentării detaliate a tabloului ffluxurilor de trezorerie conform IAS 7 și care permite utilizatorilor de situații financiare:

să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități;

să determine necesitățile de lichidități;

să prevadă scadențele și riscul încasărilor viitoare;

să evalueze relațiile dintre activitățile de exploatare, de investiții și de finanțare;

să compare rezultatele întreprinderii.

În ultimul capitol s-a realizat o analiză statică și dinamică a echilibrului financiar punându-se accentul pe tabloul fluxurilor de trezorerie și evoluția acestora la nivelul activității întreprinderii anlizate.

Pentru a face fata concurentei, managerii S.C. VENUS S.A. trebuie sa cunoasca modificarile care au loc pe piata, eventualele goluri care ar putea fi acoperite cu produse, orientarea concurentei si sa demonstreze o buna organizare în ceea ce priveste livrarea marfurilor si încasarea sumelor de plata pentru a putea sa-si adapteze la aceasta tactica.

Analizand respectarea normelor si principiilor impuse de normalizatorii contabilitatii romanesti, suntem în masura sa apreciem ca se are permanent în vedere aplicarea acestora în cadrul în cadrul activitatii financiar contabile.

În ceea ce priveste situatia financiara, scaderea drastica a fondului de rulment, care si asa avea valori negative este dovada unui dezechilibru financiar: nevoi permanente sunt acoperite cu resurse pe termen scurt (de altfel, singurul tip de credite contractate sunt creditele pe termen scurt care au un cost mult mai ridicat).

Aceasta situatie corelata cu cresterea nevoii de fond de rulment conduce la un dezechilibru cronic al trezoreriei si la cresterea riscului de faliment al societatii.

Marimea negativa a fondului de rulment reflecta absorbirea unei parti temporare pentru finantarea unei necesitati permanente, contrar principiului de gestiune financiara, conform caruia la necesitatile permanente de aloca surse permanente.

Datorita gradului de îndatorare foarte mare, trezoreria societatii devine foarte vulnerabila si existenta întreprinderii este periclitata.

Valoarea negativa înregistrata de trezoreria exercitiului evidentiaza, de asemenea dezechilibrul financiar produs, iar pentru acoperirea acestuia s-a apelat la credite pe termen scurt.

Faptul ca variatia trezoreriei este negativa demonstreaza scaderea capacitatii reale de finantare a investitiilor, într-un cuvant, saracia societatii. Acest lucru este evidentiat si de diminuarea capacitatii de autofinantare, ajungandu-se la o valoare negativa a acesteia, de 1.708.752 mii lei.

S-a înregistrat o crestere accentuata a cheltuielilor financiare, de 275,53% si a cheltuielilor exceptionale, de 78%, concomitent cu o crestere a veniturilor de 105,16% pentru veniturile din exploatare, de 56,25% pentru veniturile financiare si de 30% pentru veniturile exceptionale.

În aceste conditii, în care nu s-a reusit acoperirea cresterii cheltuielilor printr-o crestere adecvata a veniturilor, s-a înregistrat o deteriorare drastica a situatiei financiare a societatii si s-a înregistrat o pierdere în valoare de 1 819 411 lei.

Activitatea societatii a înregistrat un recul datorat, în special cauzelor externe.

Dintre acestea mentionez pe urmatoarele:

inflatia galopanta care are ca efect cresterea preturilor si, implicit, scaderea puterii de cumparare a populatie, a condus la reducerea nivelului vanzarilor

dificultati în completarea resurselor de finantare pe seama creditului, care a devenit tot mai greu de obtinut si mai scump

interesele societatii, ale furnizorilor si clientilor sunt tot mai divergente (în conditiile scaderii puterii de cumparare), în sensul ca furnizorii vor plata cat mai rapida a produselor, clientii vor sa prelungeasca tot mai mult intervalul dintre plati iar societatea trebuie sa gaseasca o cale de mijloc pentru a realiza o cifra a vanzarilor cat mai mare.

Din analiza situatiei financiare a societatii rezulta foarte clar, ca la sfarsitul anului 2007 firma se gasea în pragul dezastrului. Din fericire situatia a fost solutionata printr-o infuzie de capital, obtinuta, prin cedarea unei parti importante din actiunile firmei unor actionari importanti. S-a reusit astfel o revigorare a activitatii. Una din cauzele decaderii starii financiare a constituit-o cresterea datoriilor financiare ca urmare a realizarii de investitii mult prea mari în comparatie cu puterea economico-financiara a societatii. Am în vedere extinderea prea rapida a societatii si în alte orase cumulata, cu încheierea unui contract de leasing pentru achizitionarea de masini Fiat. Acest contract a adus firma în situatia contractarii de credite bancare pe termen scurt la costuri ridicate, care s-au adaugat creditelor contractate pentru activitatea curenta a întreprinderii.

Societatea opteaza pentru:

realizarea unui raport calitate/pret superior si a resurselor de retehnologizare;

realizarea unor progrese vizibile în ceea ce priveste prezentarea produselor sale;

reclama comerciala desfasurata la nivelul posibilitatilor efectuata la un nivel calitativ acceptabil;

societatea a facut eforturi pentru realizarea unei retele proprii de desfacere prin care sa-si promoveze produsele noi.

Actioneaza în urmatoarele directii:

colaborarea cu o firma de renume mondial privind retehnologizarea sectorului de detergenti

continuarea eforturilor pentru introducerea în fabricatie a unor tehnologii eficente în sectorul de detergenti

dezvoltarea activitatii de marketing si crearea unei retele proprii de desfacere a produselor

reducerea costurilor unitare pe baza raționalizării cheltuielilor materiale și a creșterii productivității muncii

creșterea productivității muncii și pe această cale a veniturilor

creșterea rentabilității pe fiecare produs și pe total întreprindere

reeșalonarea datoriilor.

În urma analizei de diagnosticare, societatea se caracterizeza printr-un echilibru fragil pentru care consolidarea pozitiei pe piata este conditionata de un influx de capital în cat mai scurt timp pentru retehnologizare si reutilare.

Soluțiile propuse nu epuizează paleta largă a problemelor cu care se confruntă unitatea, dar pot constitui un punct de plecare, mai ales că observațiile și aprecierile prezentate în lucrare, nu sunt nici partizane și nici interesate, autorul situându-se în postura unui observator, care s-a dorit să fie cât mai realist.

Consider că o dezvoltare a contabilității fluxurilor de trezorerie oferă un cadru interdisciplinar și util pentru contabilitatea financiară și de gestiune, iar tabloul fluxurilor de trezorerie va deveni în România un instrument indispensabil luării deciziilor de către toți utilizatorii de informații financiare.

BIBLIOGRAFIE

Alboy M., Tableau du financement: orthodoxie et modernité, Revue française de comptabilite, nr. 7, 1987

Ariton D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Pax Aura Mundi, Galați, 1998.

Colasse B., Contabilitate generală, traducere de Tabără N., Ed. Moldova, Iași, 1995.

Chebac N., Contabilitate financiara – Teste grila, Editura All Beck, Bucuresti, editia I-a 1999 si editia a II-a 2002;

Chebac N., Contabilitatea institutiilor publice, Editura Evrika, Braila, 2001;

Chebac N., Informatiile contabilitatii in procesul de analiza si decizie cu aplicatii in unitatile prestatoare de servicii portuare, Editura Alma, Galati, 2002;

Chebac N., Contabilitatea publica – Aplicatii practice si teste grila, Editura Alma Galati, 2003;

Chebac N., Contabilitate financiara in contextul reglementarilor contabile armonizate cu directivele europene, Editura Didactica si Pedagogica RA Bucuresti, 2003.

Deaconu A., Diagnostic și evaluarea întreprinderilor, Ed. Intelcredo Deva, 2006.

Deaconu A., Bilanțul contabil al agenților economici – medele de analiză, Ed. Intelcredo Deva, 1999.

Donleavy G.D., Cash-flow accounting, Rutgers, London & New york, 1999.

Feleagă N., IonașcuI., Contabilitate financiară, vol.I, Ed. Economică, 2003.

Feleagă N., Sisteme contabile comparate, Ed. Economică, București, 2001.

Feleagă N., Ionașcu I., Tratat de contabilitate financiară, Ed. Ec., București, 1998

Florea I., Florea R., Controlul economico-financiar, Ed. CECCAR, 2000, Iași.

Georgescu I., Conturile anuale în societățile comerciale, Ed. Sedcom Libris, Iași, 1999.

Ghid de practic de aplicare a standardelor internaționale de contabilitate, Ed. Economică, București, 2001.

Henriet A., Le diagnostic financier, Techniplus, Paris, 1995.

Horomnea E., Tratat de contabilitate, Teorii, concepte, principii, standarde, aplicații, vol.I., Ed. Sedcom Libris, Iași, 2001.

Langlois G., Mollet M., Analyse comptable et financiere, Les Edition Foucher, Paris, 1994

Lee T.A., The relevance of accounting information including cash flows, The Accountants Magazine 76/1 January 1972.

Malciu L., Cererea și oferta de informații contabile, Ed. Economică, București, 2003.

Malciu L., Contabilitate aprofundată, Ed. Econimică, București, 2004

Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economică, București, 2005.

Petrescu S., Păvăloaia W., Cojocaru., Caiet de lucrări practice la analiza activității economice, Vol. I., Iași, 1987.

Anexe

Bilanț încheiat la 31.12

CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE

Bilant încheiat la 31.12.2007

SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE CONFORM IFRS

Bilanț

Contul de profit și pierdere

Clasificarea cheltuielilor după natură

Clasificarea cheltuielilor după funcție

Posturi în aval de beneficiul din exploatare

Situația fluxurilor de numerar

Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare

Numerar încasat de la clienți

Plăți în numerar pentru materiale de producție și alte materiale

Plăți în numerar către angajați, plați aferente utilităților și cheltuieli de regie

Chirie plătită

Impozit pe profit plătit

Flux de numerar net din activitatea de exploatare

Fluxuri de numerar din activitatea de investiții

Achiziții de titluri de participație clasificate ca titluri păstrate cu scopul tranzacționării, net

Achiziții de participații pe termen lung

Achiziții de imobilizări corporale

Dobânzi încasate

Încasări din vânzarea de imobilizări corporale

II. Flux de numerar net utilizat în activitatea de investiții

Fluxuri de numerar din activitatea de finanțare

Aferente capitalului social vărsat

Încasări aferente descoperirii de cont, net

Dobânda plătită

Dividende plătite

III. Flux de numerar net din activitatea de finanțare

IV. Creșterea netă a numerarului

V. Numerarul la începutul perioadei

Numerarul la sfârșitul perioadei

Nota 1

CAPITALURI PROPRII

Ex. Capital social

Rezerve**)

__________________

*) Cu explicarea naturii acestora

**) Se va prezenta scopul constituirii acestora, iar pentru rezervele din reevaluare se va prezenta și tratamentul fiscal aplicat

Nota 2

ACTIVE IMOBILIZATE

*) Pentru „Cheltuieli de dezvoltare” și „Fondul comercial” se vor prezenta motivele imobilizării și „perioada” de amortizare, cu justificarea acesteia

**) Se vor prezenta modificările acesteia în funcție de tratamentele contabile aplicate

***) Se vor prezenta ajustările care privesc exercițiile viitoare

Nota 3

PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ȘI CHELTUIELI ȘI ALTE PROVIZIOANE

*) Cu explicarea naturii acesteia

Nota 4

REPARTIZAREA PROFITULUI

Nota 5

ANALIZA REZULTATULUI DIN EXPLOATARE

Nota 5

ANALIZA CREANȚELOR ȘI DATORIILOR

– mii lei –

*) Se vor menționa următoarele informații: clauzele legate de achitarea datoriile și rata dobânzii aferente împrumuturilor; datoriile pentru care s-au depus garanții sau au fost efectuate ipotecări (valoarea datoriei, valoarea și natura garanțiilor); valoarea obligațiilor pentru care s-au constituit provizioane; valoarea obligațiilor privind plata pensiilor.

Nota 7

Principii, politici și metode contabile

Se vor prezenta:

abaterile de la principiile contabile și schimbarea metodelor de evaluare, menționându-se: natura, motivele și evaluarea efectului asupra patrimoniului, a rezultatului și poziției financiare;

tratamentele contabile alternative, menționându-se: elementele afectate și valoarea acestora la costul istoric, baza de evaluare adoptată, ajustările efectuate în vederea aplicării tratamentului contabil alternativ, influența asupra rezultatului, conținutul limitele și modalitățile de aplicare;

suma dobânzilor incluse în costul de producție al activelor imobilizate și circulante cu ciclu lung de producție.

Nota 8

ACȚIUNI ȘI OBLIGAȚIUNI

Se vor prezenta următoarele informații:

capital social subscris;

numărul și valoarea totală a fiecărui tip de acțiuni emise;

acțiuni răscumpărabile: data cea mai apropiată și data limită de răscumpărare, caracterul obligatoriu sau nu al răscumpărării, valoarea eventualei prime de răscumpărare;

acțiuni emise în timpul exercițiului financiar: tipul de acțiuni, număr de acțiuni emise, valoarea nominală totală și valoarea încasată la distribuire, drepturi legate de distribuție (număr, descriere și valoare acțiuni corespunzătoare, perioada de exercitare a drepturilor, prețul plătit pentru acțiunile distribuite);

obligațiuni emise: tipul obligațiunilor emise, valoarea emisă și suma primită pentru fiecare tip de obligațiuni, obligațiuni emise de întreprindere, deținute de o persoană nominalizată sau împuternicită de aceasta (valoarea nominală, valoarea înregistrată în momentul plății).

Nota 9

Informații privind salariații, administratorii și directorii

Se vor face mențiuni cu privire la:

salarizare director și administrator: obligațiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii directori și administratori (obligație totală pentru fiecare categorie); valoarea avansurilor și creditelor acordate directorilor și administratorilor în timpul exercițiului (rata dobânzii, principalele clauze ale creditului, suma rambursată până la acea dată); obligații viitoare de genul garanțiilor asumate de întreprindere în numele acestora;

salariați: număr mediu aferent exercițiului, număr mediu (fiecare categorie); salarii plătite sau de plăti aferente exercițiului; cheltuieli cu asigurările sociale; alte cheltuieli cu contribuțiile pentru pensii.

Nota 10

Alte informații

informații cu privire la prezentarea întreprinderii:

sediul și forma juridică a întreprinderii;

țara de înființare;

adresa sediului oficial…

informații privind relațiile întreprinderii cu filiale, societăți asociate, sau alte întreprinderi în care se dețin titluri de participare strategice:

numele întreprinderilor;

țara de înființare;

adresa …

modalitatea folosită pentru exprimare în monedă națională a elementelor patrimoniale, a veniturilor și cheltuielilor exprimate inițial într-o monedă străină;

informații referitoare la impozitul pe profit:

proporția între activitatea curentă și extraordinară;

reconcilierea între rezultatul exercițiului și rezultatul fiscal, așa cum este prezentat în declarația de impozit.

cifra de afaceri:

prezentarea acesteia pe sectoare economice și tipuri de piețe de desfacere.

cheltuielile cu chiriile și ratele achitate în cadrul unui contract de leasing operațional;

onorariile plătite auditorilor.