Rolul Analizei Financiare In Fundamentarea Deciziilor Financiare
„Rolul analizei financiare în fundamentarea deciziilor financiare”
CUPRINS
ADNOTARE
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI ECONOMICO – FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII
1.1. Esența, rolul și funcțiile analizei economico-financiare ale entității economice
1.2. Tipologia analizei economico-financiare
1.3. Procesul și metodele analizei economico-financiare a entității
1.4. Sistemul de indicatori pentru analiza situației economico-financiare a întreprinderii
CAPITOLUL II. ANALIZA SITUAȚIEI ECONOMICO – FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII ”BARDAR-AGRO” S.R.L.
2.1. Caracteristica generală a întreprinderii ”Bardar-Agro” S.R.L.
2.2. Analiza producției și vânzărilor
2.3. Analiza lichidității și solvabilității întreprinderii
2.4. Analiza echilibrului financiar
2.5. Analiza eficienței activității economico-financiare a întreprinderii
CAPITOLUL III. CĂI DE PERFECȚIONARE A SITUAȚIEI ECONOMICO – FINANCIARE A ÎNTREPRINDRII ”BARDAR-AGRO” S.R.L.
3.1. Analiza SWOT a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL
3.2. Creșterea valorii activelor circulante
3.3. Creșterea eficienței producției agricole a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
În spațiul socio-economic în care își desfășoară activitatea, întreprinderea este nevoită, în permanență, să-și confirme viabilitatea, capacitatea de concurență și de adaptare la schimbarile survenite pe piață, performanța economico-financiară. Ansamblul acestora își găsesc oglindirea în eficiența activităților care au la bază determinări cantitativ-calitative ale factorilor producției, randamente ale utilizării acestora.
Orice activitate de conducere economico-financiară la toate nivelurile organizatorice, macroeconomic, microeconomic și în profil teritorial, este, în esența ei, o activitate permanentă de fundamentare a unor pachete de decizii operative, tactice și strategice în vederea stabilirii căilor de acțiune pentru îndeplinirea obiectivelor programate, precum și o activitate permanentă de aplicare a deciziilor adoptate și de monitorizare a acestora. Astfel, atât în activitatea de fundamentare și implementare a deciziilor adoptate, cât și în etapa de control a realizării acestor decizii, un rol deosebit revine analizei economico-financiare. Asigurarea rezistenței și dezvoltării entităților presupune decizii corecte și eficiente, în alocarea și utilizarea resurselor, dimensionarea investițiilor.
Prin conținutul său consacrat activității economico-financiare a întreprinderii, lucrarea dată este o contribuție la promovarea managementului eficient, prin descoperirea performanțelor și interpretarea rezultatelor obținute, în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite în strategia de dezvoltare.
Actualitatea temei prezentate reiese din necesitatea permanentă a oricărei întreprinderi de cunoaștere profundă și complexă a stării economice și financiare, în structura timpului trecut, prezent și viitor, în scopul depistării lacunelor înregistrate și elaborării măsurilor de modernizare, perfecționare în condițiile unei economii de piață. Evaluarea continuă a performanțelor economico-financiare ale unei entități, studierea poziției financiare a acesteia, monitorizarea factorilor de risc, aprecierea căilor de creștere a valorii, etc. sunt provocări permanente pentru managerul fiecării întreprinderi, care încearcă să-și mențină durabilitatea pe o piață concurențială și tot mai internaționalizată. Astfel, aceste obiective nu pot fi îndeplinire fără utilizarea în practica managerială a analizei economico-financiare.
Scopul lucării date este prezentarea aspectelor teoretice ale analizei economico-financiare prin sublinierea esenței, rolului și metodelor specifice procesului de analiză economico-financiară, precum și efectuarea unui studiu al performanțelor entității cercetate, însușirea unui ansamblu de metode și tehnici de analiză și, mai ales, identificarea măsurilor de perfecționare a activității și de reducere a riscurilor.
În acest scop, obiectivele lucrării date sunt următoarele:
argumentarea importanței științifico-practice a aspectelor cercetate;
definirea și argumentarea actualității temei cercetate;
identificarea conceptelor, abordărilor teoretico-metodologice și a realizărilor practice în domeniul problemelor investigate;
elaborarea aparatului științific al cercetării: obiectul, scopul și obiectivele cercetării, baza metodologică a cercetării, valoarea teoretică și aplicativă a lucrării;
selectarea metodelor relevante tipului de cercetare;
prelucrarea datelor acumulate cu ajutorul metodelor corespunzătoare de cercetare;
interpretarea și evaluarea rezultatelor obținute;
formularea de concluzii și recomandări generale de perfecționare a activității economico-financiare și argumentarea acestora;
În lucrare sunt examinați principalii indicatori ce redau starea financiară a întreprinderii, sunt utilizate metode de analiză științifice, analitice, prin redarea esenței lor într-o formă accesibilă cu terminologia economică. În această ordine de idei, apar în prim-plan metodele de analiză calitativă pentru stabilirea relațiilor cauzale ce apar între fenomenele economice și financiare și a celor ce stau la baza grupării rezultatelor obținute. Sunt examinate exhaustiv și metodele cantitative precum: metoda balanțieră, metoda diferențelor absolute, metoda substituțiilor în lanț și altele. Cunoașterea și aplicarea acestor metode sunt cruciale pentru determinarea eficienței economice și financiare a întreprinderii și pentru prognoza rezultatelor viitoare. Lucrarea dată, în mare parte este dedicată conținutului analizei pe sectoare ale activității care conține analiza producției și cifrei de afaceri, lichidității, rentabilității, echilibrului financiar și eficienței activității economico-financiare.
Structura tezei presupune împărțirea conținutului acesteia în trei capitole, fiecare conținând câteva paragrafe.
Capitolul I poartă un caracter teoretic-metodologic cuprinzând trei subcapitole. În cadrul acestuia sunt redate diferite puncte de vedere ale autorilor de specialitate cu privire subiectul studiat, esența și rolul analizei economico-financiare a entității economice exprimate prin prisma tipologiei analizei și a funcțiilor pe care aceasta le îndeplinește, metodologia analizei economico-financiare și sistemul de indicatori pentru analiza situației financiare ale întreprinderii. Pentru o mai bună percepere a procesului de analiză economico-financiară, sunt redate, deasemenea, etapele procesului de analiză și utilizatorii rezultatelor obținute în urma realizării acestora.
Capitolul II poartă un caracter analitic și de constatare a problemei analizate. Aici este redat aspectul tehnico-economic al obiectului cercetării, pe materialele căruia se execută lucrarea respectivă și se efectuează o analiză detaliată a problemei în cauză prin utilizarea diferitor metode de cercetare, inclusiv metodele economico-matematice. Acesta cuprinde cinci paragrafe care conțin caracteristica generală a entității studiate precum și o analiză detaliată a producției și vânzărilor, lichidității și solvabilității, echilibrului financiar și eficienței activității economico-financiare a întreprinderii. În acest capitol sunt stipulate tendințele dezvoltării obiectului cercetat, evidențiate punctele forte și slabe ale acestuia.
Realizarea analizei urmărește următoarele obiective:
sesizarea, localizarea și comensurarea realizărilor calitative pozitive, precum și a deficiențelor existente;
selectarea și ierarhizarea factorilor de cauzalitate și a influienței lor în evoluția fenomenelor și, îndeosebi, în apariția și menținerea deficiențelor;
stabilirea măsurilor care sunt de natură să asigure permanentizarea și amplificarea rezultatelor pozitive, precum și înlăturarea deficiențelor și influiențelor factorilor negativi.
Rezultatele analizei efectuate se vor reflecta în teza dată prin:
Construirea tabelelor care să releve dinamica factorilor de influiență ce au determinat evoluțiile favorabile sau nefavorabile ale fenomenelor cercetate;
Comentarea lor orientată, primordial, spre sublinierea contribuției acestor factori la evoluția pozitivă a fenomenelor și, respectiv, la apariția sau menținerea deficiențelor.
În scopul valorificării concluziilor rezultate din studiul dinamicii și pentru reprezentativitatea acestora sunt folosite ilustrații grafice a evoluției din tabele.
Capitolul III conține totalitatea factorilor care au influențat negativ activitatea întreprinderii, modalitățile de utilizare a rezervelor interne depistate în urma procesului de analiză precum și căile de perfecționare a situației economico-financiare a întreprinderii studiate.
În încheiere sunt reflectate concluziile teoretico-practice la care s-a ajuns pe parcursul cercetării efectuate.
Obiectul de cercetare practică îl constituie fluxurile informaționale aferente activității din cadrul SC ”Bardar-Agro” S.R.L. precum și datele concrete din rapoartele financiare pentru perioada 2011-2013, care oferă indicatori pentru evaluarea lichidității, solvabilității și echilibrului financiar, întocmite în instituția analizată, având ca scop de a prezenta lucrarea respectivă cu date reale.
CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI
ECONOMICO-FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII
Esența, rolul și funcțiile analizei economico-financiare ale întreprinderii
Analiza economico-financiară este o metodă foarte important a mecaniscumul de gestionare a întreprinderii.
Dicționarul explicativ al limbii [16] române arată termenul de analiză ca provenind din limba franceză de la cuvântul ”analyse”, ceea ce înseamnă ”metodă științifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărul element în parte; examinarea amănunțită a unei probleme”. Totuși, după dicționarul enciclopedic francez, termenul de analiză provine din limba greacă, unde ”analysis” are înțelesul de ”descompunere a întregului, adică, studiul elaborat în vederea diferențierii elementelor care compun întregul, a determinării sau explicării raporturilor dintre acestea cu întregul”. Așadar, se poate afirma că analiza, ca metodă de cunoaștere, este bazată pe descompunerea sau desfacerea unui obiect sau fenomen în părțile sale component pentru stabilirea factorilor care îl determină, stabilindu-se relațiile de cauzalitate, descoperindu-se legile formării și desfășurării lor și, formulându-se, pe baza acestora, decizii privind evoluția lui viitoare.
Fondatorul paradigmei analitice este considerat René Descartes (1596-1650), a cărui metodă este fundamental analitică deoarece pornește de la procedeul analizei, aceasta constând în descompunerea unei probleme în elementele sale componente, fără înlăturarea căruiva detaliu. ”Elementele date trebuie ordonate și înlănțuite logic unele cu altele, așa cum se desfășoară o demonstrație matematică, așa cum se așează piesele unui joc de contrucții” [37, p. 14] spunea marele filosof.
Unul dintre rezultatele gândirii carteziene îl constituie introducerea reducționismului în știință care presupunea că fenomenele pot fi întotdeauna înțelese dacă sunt reduse la elementele constituitive; prin raționamentul analitic, orice problemă se reduce la o serie de relații cauzale fundamentale.
Aspirațiile lui R. Descartes au fost împlinite de Isaac Newton (1642-1727), care a elaborate formularea mecanicistă completă a naturii, punând bazele determinismului în știință: ”tot ceea ce se petrece în Cosmos are o cauză definită și dă naștere unui efect definit, iar viitorul oricărei părți a sistemului poate face obiectul unei predicții cu absolută certitudine dacă sunt cunoscute toate detaliile stării respective” [37, p. 15].
În decursul timpului, elementele definitorii ale cadrului conceptual-metodologic al analizei economico-financiare au avut o evoluție impresionantă, începând cu revoluția industrială și până în prezent. ”Îmbogățirea” treptată a patrimoniului analizei economico-financiare s-a realizat cu ajutorul anumitor autori, printre care putem menționa: Charle” [37, p. 14] spunea marele filosof.
Unul dintre rezultatele gândirii carteziene îl constituie introducerea reducționismului în știință care presupunea că fenomenele pot fi întotdeauna înțelese dacă sunt reduse la elementele constituitive; prin raționamentul analitic, orice problemă se reduce la o serie de relații cauzale fundamentale.
Aspirațiile lui R. Descartes au fost împlinite de Isaac Newton (1642-1727), care a elaborate formularea mecanicistă completă a naturii, punând bazele determinismului în știință: ”tot ceea ce se petrece în Cosmos are o cauză definită și dă naștere unui efect definit, iar viitorul oricărei părți a sistemului poate face obiectul unei predicții cu absolută certitudine dacă sunt cunoscute toate detaliile stării respective” [37, p. 15].
În decursul timpului, elementele definitorii ale cadrului conceptual-metodologic al analizei economico-financiare au avut o evoluție impresionantă, începând cu revoluția industrială și până în prezent. ”Îmbogățirea” treptată a patrimoniului analizei economico-financiare s-a realizat cu ajutorul anumitor autori, printre care putem menționa: Charles Babbage, Frederic Taylor, Frank și Lilien Gilbert, H.B. Maynard, Pierre Conso, E. Cohen, Ph. Avare, ș.a.
Cu privire la definiția analizei economico-financiare, în literature de specialitate găsim mai multe opinii:
Dr. M. Gust definiește analiza ca fiind activitatea destinată cu precădere diagnosticării activității unei întreprinderi ca subsistem particular inclus într-un sistem economic general, precum și importanței fiecărui element sau factor de influență [23, p. 10].
Conform M. Niculescu, analiza economico-financiară reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnice, procedee și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația economico-financiară a unui agent economic, identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care au detrminat-o, precum și a rezervelor interne de îmbunătățire a acesteia, din punct de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare [33, p. 22]. Aprecierea diferențelor de performanță depinde de natura întreprinderii și de sistemul de intrumente utilizate în scopul gestionării patrimoniului, ceea ce, evident, necesită existența analizei pentru cunoașterea stării economice și financiare a acestora, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru fundamentarea deciziilor operative, tactice și strategice privind acumularea și utilizarea eficientă a resurselor precum și urmărirea îndeplinirii acestora.
Pentru că reprezintă un mijloc de cunoaștere a realității prin intermediul cauzelor, analiza economico-financiară are un rol important în ceea ce privește următoarele aspecte:
determinarea structurii proceselor/fenomenelor cercetate;
studierea fiecărei componente în parte;
stabilirea relațiilor cauzale dintre elementele structurale;
determinarea legităților care stau la baza formării și evoluției prcesului/fenomenului analizat;
stabilirea cauzelor care au condus la apariția procesului/fenomenului supus analizei;
formularea concluziilor și prognozarea evoluției viitoare a procesului/fenomenului analizat.
Pentru a reflecta ceea ce este important și caracteristic fenomenelor și proceselor economico-financiare complexe, analiza este combinată cu sinteza, care este procesul invers analizei. Altfel spus, sinteza reprezintă operațiunea logică de reunire într-un tot întreg a componentelor, factorilor, cauzelor determinate în urma analzei, în scopul formulării unei viziuni integrale asupra fenomenului sau procesului supus studiului, la sinteză, de obicei, recurgându-se în etapa finală, cand se dorește determinarea concluziilor de rigoare.
Numeroși autori percep analiza economico-financiară ca pe o știință a interpretării, care realizează corelații logice între informațiile științelor economice, care, fiind culese și prelucrate, permit elaborate aprecierilor asupra fenomenelor sau proceselor analizate. Cu ajutorul analizei se monitorizează activitatea entității economice, se evaluează starea sa funcțională, se implementează măsurile de reglare a disfunționalităților întreprinderii și se stabilește strategia de dezvoltare a acesteia. Prin urmare, un rol important al analizei economico-financiare se regăsește în caracteristica acesteia ca un instrument al managementului întreprinderii, capabil să faciliteze perceperea trecutului și prezentului și, desigur, să călăuzească acțiunea managerilor în viitor. Ignorarea analizei economico-financiare conduce, inevitabil, la un management neperformant, așa cum susținea și Peter Drucker, consultant american celebru și autor de succes al unor cărți de management, că un manager eficace trebuie să dedice circa jumătate din timpul său analizei economico-financiare [22, p. 13].
Necesitatea analizei decurge din următoarele aspecte:
analiza ajută la cunoașterea și înțelegerea realității obiective;
analiza pune la dispoziția managementului informațiile necesare înțelegerii evoluției anterioare a performațelor întreprinderii, în scopul depistării factorilor care au condiționat-o;
analiza apreciază obiectiv eficacitatea alocării resurselor interne ale întreprinderii;
analiza deține un rol deosebit la fundamentarea programelor și a planurilor de activitate ale firmei;
analiza identifică rezervele interne ale entității economice și modalitățile de perfecționare a activității acesteia.
Analiza apare ca instrument indispensabil în procesul cunoașterii în orice domeniu al activității umane. Cu ajutorul acesteia, omul studiază și întelege fenomenele care îl înconjoară, percepe mecanismele care le generează și, în majoritatea cazurilor, adoptă decizii fundamentate pe analiză. Mai mult decât atât, în toate procesele managerial, analiza economico-financiară apare ca un instrument indispensabil în fundamentarea deciziilor. Astfel, analiza, ca metodă de cunoaștere se aplică în diverse domenii precum biologie, chimie, fizică, economie, ș.a., însă, analiza fenomenelor de natură economico-financiară, spre deosebire de analiza fenomenelor fizice, chimice, biologice, prezintă câteva particularități esențiale:
analiza economico-financiară se bazează pe puterea de a cunoaște în mod analitic comportamentul fenomenelor și proceselor economice desfășurate în cadrul unei întreprinderi, ramură sau la nivelul economiei naționale, deci la diferite nivele organizatorice;
analiza economico-financiară reprezintă un proces complex de cercetare determinat de însăși complexitatea fenomenelor din domeniul dat, sub aspectul studierii relațiilor cauză-efect localizate strict în acest domeniu, precum și a relațiilor de interdependență dintre fenomenele economico-financiare cu cele sociologice, demografice, psihologice, ș.a.;
analiza economico-financiară abordează, în mod inseparabil, latura cantitativă și cea calitativă a fenomenelor studiate datorită caracterului dinamic al acestora.
Prin definiție, conform opiniei lui N. Mihailescu, analiza economico-financiară este un proces complex de cunoaștere a stării economico-financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau a economiei naționale în ansamblul ei, în condiții concrete de loc și timp, folosind metode adecvate și indicatori specifici în vederea depistării și dimensionării factorilor și cauzelor care acționează poizitiv și negativ, precum și reglarea și menținerea, prin decizii tactice și strategice, a echilibrului dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea elementelor de pasiv, a echilibrului funcțional dintre nevoile curente și resursele implicate, precum și a corelației globale a costului resurselor cu randamentul întrebuințărilor [29, p.12].
Analiza economico-financiară are un rol important și în realizarea tuturor funcțiilor conducerii activității economice: prevedere, organizare, coordonare, decizie și control. Astfel:
realizarea funcției de prevedere necesită studii prospective și post-faptice, accentuarea rezervelor interne care pot fi utilizate și valorificare în viitor, analize necesare elaborării programelor și planurilor de dezvoltare. Realizarea acestor programe presupune însă a lua în considerare atât activitatea trecută cât și pe cea prezentă.
îndeplinirea funcției de organizare presupune un proces permanent de perfecționare a sistemului de organizare și conducere în ceea ce privește aprovizionarea întreprinderii cu resursele necesare funcționării sale precum și ansamblul de acțiuni privind utilizarea eficientă a acestora;
realizarea funcției de coordonare presupune găsirea unor soluții optime pentru atingerea și menținerea echilibrului economic și financiar, care facilitează depistarea discrepanțelor existente precum și cauzelor care le-au determinat;
funcția de decizie (comandă) presupune elaborarea unui plan de decizii care să contribuie la utilizarea eficientă a resurselor material, umane și financiare, fundamentate pe baza analizei economico-financiare;
funcția de control constă în urmărirea sistematică a modului de realizare a programelor atât pe sectoare de activitate cât și la nivel de întreprindere, stabilirea abaterilor și a cauzelor generatoare, respectarea obligațiilor contractuale, confruntarea dintre situația faptică și cu cea scriptică.
Luând în considerare faptul că obiectivele activității oricărei entități economice se regăsesc în funcțiunile ei, iar asupra lor se exercită atributele conducerii, reiese faptul că analiza se află în confluența acestora, transformându-se într-un „instrument al realizării tuturor atributelor sau chiar într-o funcție autonomă cuprinzătoare”, spunea profesorul D. Mărgulescu [27, p. 21]. La rândul ei, analiza economico-financiară îndeplinește careva funcții, reflectând, prin intermediul acestora, rolul fundamental al acesteia în procesul de sporire a eficineței oricărei activități și anume:
funcția de diagnoză și reglare – are un rol important în întreg procesul de comandă și corecție a modului de funcționare a activității agenților economici. Diagnoza activității întreprinderilor presupune cercetarea funcționării sistemului din punct de vedere structural și factorial-cauzal, evidențiindu-se punctele critice ale acestuia ca premisă esențială în scopul implementării, de către conducere, a măsurilor necesare asigurării continuității activității și chiar îmbunătățirii rezultatelor financiare.
funcția de gestiune eficientă a patrimoniului și capitalurilor – se manifestă prin canalizarea eforturilor în scopul îmbunătățirii continue a activității economice, creșterii performanțelor financiare, întărirea sistemului de evidență, expertiză și audit intern. Rolul analizei economico-financiare, prin intermediul acestei funcții, este de a asigura, pe lângă cunoașterea deplină a resurselor necesare și dispinibile, cuantificarea efectelor obținute în urma valorificării acestora, oferind posibilitatea conducerii de a stabili careva priorități în vederea utilizării resurselor aflate în gestiune;
funcția de realizare a conexiunii întreprinderii cu mediul exterior – rezidă din ideea că orice agent economic întreține o strânsă legătură cu mediul extern și anume: cu sistemul financiar prin impozitarea la care îi sunt supuse rezultatele, cu sistemul bancar prin existența unor conturi de disponibilități bănești la bănci sau prin solicitarea unor credite, ș.a.;
funcția de informare – se concretizează în transmiterea către conducerea întreprinderii a unor rapoarte de analiză cu conținut informativ economico-financiar, profund detaliate, în scopul cunoașterii, cu maximă exactitate, a situației economico-financiare a firmei la un moment dat de timp.
În acest sens, scopul analizei este de a descoperi caracteristicile esențiale ale fenomenului cercetat, interacțiunile dintre ele și de a oferi concluziile necesare sintezei, la nivelul fenomenului sau procesului analizat. Prin urmare, împreună cu sinteza, analiza oferă concluzii deosebit de importante pentru decizii care urmează să se adopte la diferitele niveluri ale activității firmei.
Tipologia analizei economico-financiare
Varietatea situațiilor care fac indispensabilă realizarea analizei economico-financiare, complexitatea fenomenelor și proceselor economice, precum și diversitatea utilizatorilor rezultatelor analizei, contribuie la împreunarea diferitor tipuri de analiză care se completează reciproc, putând fi catalogate conform următoarelor criterii [48, p. 15]:
Din punct de vedere al raportului dintre momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului/procesului studiat, deosebim:
analiză post-factum (post-operatorie sau retrospectivă) – se concentrează asupra trecutului sau prezentului și presupune analiza realizării obiectivelor propuse de întreprindere pentru o anumită perioadă de timp. În consecință, analiza post-factum operează cu informații sigure, cunoscute, certe;
analiza previzională (prospectivă) – se concentrează asupra viitorului și presupune determinarea evoluției viitoare a unui fenomen/proces pe baza relațiilor de cauzalitate. În cadrul acestui tip de analiză sunt studiate mai multe variante ale fenomenului/procesului analizat efectuându-se diferite simulări bazate pe ipoteze. Analiza previzională operează cu variabile presupuse, incerte, aleatorii.
Din punct de vedere al perioadei la care se referă, distingem:
analiza curentă (operativă) – se efectuează, de obicei, zilnic sau se referă la perioade scurte de timp, de ex. saptămână, decadă. Acest tip de analiză are un rol deosebit pentru conducerea și controlul operativ al activității economico-financiare de către organele responsabile de conducerea executivă, în scopul reglării disfuncționalităților imediat ce sunt depistate și implementării măsurilor pentru asigurarea condițiilor necesare realizării integrale și la timp a obligațiilor asumate.
analiza periodică – se efectuează, de regulă, la perioade mai mari de timp, precum lună, trimestru, semetru, an, cuprinzând totalitatea aspectelor ce țin de activitatea întreprinderii.
analiza special organizată – cuprinde ansamblul analizelor solicitate de diverse organisme exterioare subiectului studiat, cum ar fi analizele efectuate de către organele de control ale Ministerului Finanțelor, de către Curtea de Conturi și alte analize asemănătoare.
Din punct de vedere al trăsăturilor fundamentale ale fenomenului analizat, deosebim:
analiza calitativă – presupune efectuarea unei cercetări minuțioase asupra originii fenomenului/procesului studiat, pornind de la mecanismele și legitățile care au stat la baza formării sale. Ca urmare a descompunerii în elemente structurale a fenomenului cercetat, prin analiza calitativă sunt identificate însușirile sale, factorii și cauzele determinative ale acestuia.
analiza cantitativă – presupune efectuarea unui studiu asupra fenomenului/procesului prin determinări cantitative, în scopul căruia se apelează la un ansamblu de procedee și tehnici cantitative, cu ajutorul cărora se cuantifică influența componentelor, factorilor și cauzelor asupra fenomenului/procesului cercetat.
Din punct de vedere al nivelului la care se desfășoară analiza, deosebim:
analiza microeconomică – se desfășoară la nivelul firmei și a subdiviziunilor sale oganizatorice. Aceasta presupune studierea întregului comportament economico-financiar al întreprinderilor: eficacitatea utilizării resurselor materiale, umane și financire disponibile, performanțele economice obținute, modalitățile de perfecționare, ș.a.
analiza macroeconomică – presupune cercetarea fenomenelor/proceselor economico-financiare la nivelul unei ramuri a economiei naționale, la nivelul economiei naționale în ansamblu, la nivel mondial sau regiona, utilizând indicatori globali, precum produsul intern brut, venit național, import, export, ș.a.
Din punct de vedere al modului de urmărire în timp al fenomenelor, distingem:
analiza statică – presupune efetuarea unei cercetări asupra fenomenelor/proceselor la un moment dat de timp, evidențiind relațiile dintre componente și factorii care influențeză stabilirea unei anumite stări a aspectelor studiate. Are o însemnătate practică redusă, deoarece nu studiază fenomenele/procesele cercetate în mod comparativ ci doar la un anumit moment.
analiza dinamică – presupune realizarea unui studiu asupra fenomenelor/proceselor economico-finaciare în dinamică, subliniind cauzele modificării lor, pe parcursul mai multor perioade de timp.
Din punct de vedere al obiectivelor analizei, deosebim:
analiza tehnico-operativă – presupune explicarea evoluției unor fenomene/procese economico-fiannciare, ținând cont de o serie de factori tehnici care determină producerea acestora;
analiza economică – presupune studierea potențialului intern al firmei, în special a dinamicii și structurii resurselor materiale, financiare și umane aflate în gestiune; eficiența utilizării factorilor de producție; cheltuielilor și a costului de producție; echilibrului economic dintre venituri și cheltuieli, performanțelor realizate.
analiza financiară – presupune cercetarea situațiilor financiare, în vederea studierii unor aspecte particulare ale gestiunii întreprinderii, precum: poziția financiară, riscul economic, financiar și de familment, fluxurile financiare, relațiile cu terții, ș.a.
analiza economico-financiară – presupune ideea că aspectele economice, financiare și monetare, care caracterizează specificul întreprinderii, sunt inseparabile. Practic, veiturile și cheltuielile, care reprezintă expresia economică a activității de gestiune a entității, se manifestă pintermediul fluxurilor financiare și a celor monetare, concretizate în încasări și plăți. Anume de echilibrul financiar, economic și monetar depind supraviețuirea și posibilitățile de modernizare ale firmei.
analiza diagnostic – presupune cercetarea adevăratelor cauze ale succesului unei întreprinderi și, în mod special, ale disfuncționalităților acesteia, oferind posibilitatea conturării unor acțiuni de corecție a activității în scopul unei optime dezvoltări a firmei supuse analizei.
Din punct de vedere al poziției analistului, deosebim:
analiza internă – are loc în cadrul întreprinderii și se realizează de angajați la ordinul conducerii. Facilitatea efectuării acesteia rezidă din faptul că analistul beneficiază de toată informația necesară despre întreprinderea dată. Astfel, acesta poate depista stările de dezechilibru din diferite domenii ale activității firmei precum și cauzele acestora, stabilind, în același timp, măsurile în vederea remedierii situației date.
analiza externă – are loc în afara firmei și se realizează de partenerii externi ai acesteia (organe de control, bănci, potențiali investitori, ș.a.). În vederea fundamentării deciziilor lor, aceștia se bazează pe informațiile furnizate de analiza financiară.
Criteriile de clasificare a tipurilor de analiză nu sunt epuizate, acestea multiplicându-se odată cu evoluția complexității economice și de producție a sectorului de activitate analizat. Însă, pentru cunoașterea în profunzime a evoluției fenomenelor și proceselor economice, în procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză în vederea fundamentării deciziilor de reglare, optimizare și chiar perfecționare a performanțelor economico-financiare ale întreprinderii.
Procesul și metodele analizei economico-financiare ale întreprinderii
Drumul parcurs de analiză este inversul evoluției reale a fenomenului sau procesului cercetat. Aceasta startează de la rezultatele procesului finisat către elementele sale componente și factorii care l-au generat, procedând la descompunerea întregului în părțile sale structurale. Procesul în sine poartă un caracter evolutiv și presupune îmbinarea unitară a rezultatelor analizei cu sinteza, ceea ce, de fapt, condiționează caracterul științific al analizei. Asigurarea unui grad înalt de utilitate a analizei economico-financiare pentru management necesită o bună organizare a activității practice de cercetare, care poate fi posibilă prin parcurgerea următoarelor etape [29, p. 19]:
delimitarea obiectului analizat – constă în identificarea, prin comparații, a anumitor fapte, fenomene, rezultate, care se exprimă sub forma indicatorilor economico-financiari. Delimitarea se face în timp și spațiu, cantitativ și calitativ, utilizând anumite metode de evaluare si calcul;
determinarea elementelor, factorilor și cauzelor fenomenului cercetat – pemițând detalierea și separarea factorilor de influență. Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acțiune directă la cei care acționează indirect și tot așa mai departe până la stabilirea cauzelor finale;
stabilirea relațiilor de condiționare dintre fiecare factor și fenomenul studiat, cât și dintre diferiți factori care acționează asupra acestuia, pe de altă parte – aceasta presupune determinarea relației cauză-efect, respectiv raporturile de condiționare dintre factori;
măsurarea influenței factorilor asupra abaterii fenomenului studiat – sunt determinate, astfel, mărimea, sensul și intensitatea acțiunii factorilor asupra fenomenului analizat, măsurându-se rezervele interne, creându-se posibilitatea aprecierii cât mai exacte a rezultatelor, interpretarea și caracterizarea completă a stării fenimenului;
sintetizarea rezultatelor analizei – în acest scop sunt elaborate concluziile și aprecierile asupra activității din sfera cercetată;
elaborarea măsurilor menite să îmbunătățească activitatea – la această etapă sunt stabilite măsurile necesare valorificării optime a resurselor, realizării avantajului concurențial, ș.a.
Caracterul științific al analizei, ca metodă de cunoaștere, este determinat de parcurgerea acestor etape. Respectarea ordinii acestora este obligatorie, iar trasarea lor se impune cu ocazia analizei oricărui fenomen economico-financiar.
Desfășurarea procesului de analiză este prezentată în figura 1.1. care permite evidențierea relațiilor dintre fenomen, componente, factori și cauzele finale, fixând, totodată, conceptul ”ordine de analiză” față de evoluția reală a fenomenului.
Figura 1.3.1. Schema desfășurării procesului de analiză economico-financiară
Sursa: Elaborată de autor
Schema prezentată anterior permite, pe de o parte, sesizarea condițiilor în care acționează un fenomen, precum și a elementelor sau factorilor care influențează asupra acestuia, iar, pe de altă parte, pune în evidentă două tipuri principale de analiză: analiza structurală, adică prin elemente și analiză factorială, adică prin factori. Elementele sunt părțile componente ale fenomenului analizat, pe când factorii reprezintă forțele motrice care provoacă sau determină fenomenul dat. Cauzele finale reprezintă ultimele cauze descoperite în urma procesului de analiză, determinând limitele sferei de cercetare. Din punct de vedere al analizei, cauzele finale reprezintă inversul evoluției reale a fenomenului, pe când din punct de vedere al apariției și dezvoltării oricărui fenomen, ele sunt cauze primare.
Ca metodă specific de investigare, analiza economico-financiară contribuie la realizarea fiecărei dintre etapele menționate anterior precum este redat în figura 1.2. [32, p. 8].
Figura 1.3.2. Rolul analizei la realizarea diagosticului global al întreprinderii
Sursa: Diagnostic global strategic, Maria Niculescu, Ed. Economică, București, 1997
Concluzionând, putem menționa că analiza economico-financiară este implicată metodologic în realizarea procesului decizional al conducerii, în activitatea de planificare și de control al activității, în reglarea dinamică a activității economico-financiare și creșterea rolului factorilor calitativi în dezvoltarea economică prin evidențierea posibilităților de acțiune precum și prin stabilirea soluțiilor de îndeplinire a obiectivelor propuse.
În ceea ce privește metodologia analizei economico-financiare, putem spune că aceasta este constituită dintr-un ansamblu de metode, tehnici și procedee de cercetare care îndrumă analistul pe calea pe care trebuie să o urmeze pentru a emite judecăți asupra obiectului analizei.
Metoda este un procedeu teoretico-abstract prin intermediul căruia se fixează o anumită concepție privind modul de studiere a unui fenomen, proces, în vederea obținerii de cunoștințe asupra formei sau conținutului acestuia.
În cadrul analizei activității economice își găsesc locul o serie de metode și procedee specifice sau împrumutate din alte științe, menite să contribuie la realizarea obiectului ei. Gruparea metodelor utilizate în analiza economică poate fi efectuată în dependență de etapele procesului de analiză, respectiv de cele două laturi fundamentale: latura calitativă și latura cantitativă. [30, p. 29]
METODE ALE ANALIZEI CALITATIVE
Modelarea fenomenelor economico-financiare
Metoda dată constă în reproducerea simplificată dar exactă a unor laturi și aspecte ale realității în care, prin abstracție, apare eliminarea a tot ceea ce se consideră neesențial și ulterior se efectuează o generalizare.
Respetiv, în funcție de modul de reprezentare a fenomenelor, acestea pot fi imitative, analogice și simbolice. Modelele imitative presupun reprezentarea fenomenului prin el însuși doar că la o altă scară, de exemplu: hărți, machete, fotografii, ș.a. Modelele analogice presupun ideea că anumite proprietăți ale fenomenului cercetat sunt reprezentate prin alte modalități, precum: diagrame, grafice, ș.a., folosite pentru o mai buna vizualizare a fenomenelor economico-financiare. Modelele simbolice se caracterizează prin reprezentarea fenomenelor economico-financiare prin utilizarea anumitor simboluri. De regulă, acestea se regăsesc sub forma unor ecuații. În analiza economico-financiară sunt folosite doar modelele analogice și simbolice.
Divizarea și descompunerea fenomenelor
Metoda dată constă în descompunerea fenomenelor și proceselor cercetate în elementele lor componente, stabilind contribuția lor la modificarea totală a fenomenelor studiate și localizarea în timp și spațiu a provenienței rezultatelor și a cauzelor acestora.
Deosebim următoarele forme:
diviziunea după timpul de formare a rezultatelor – permite analiza abaterilor de la tendința generală de desfășurare în timp a rezultatului cercetat, de la ritmicitatea proiectată pentru un anumit indicator;
diviziunea după locul de formare a rezultatelor – decurge, în mod necesar, din funcția analizei de semnalare a locului unde efectul obținut nu corespunde condițiilor create, unde există posibilități mai mari pentru îmbunătățirea activității, oferind posibilitatea determinării contribuției structurilor organizatorice ale întreprinderii precum și a abaterilor de la tendința generală;
descompunerea pe elemente componente – are rolul de a stabili contribuția acestora la formarea și modificarea indicatorului rezultativ. Acesta este o condiție premergătoare stabilirii, grupării corelate și măsurării legăturilor cauzale.
Gruparea
Gruparea, ca metodă de cercetare a analizei, separă colectivitatea cercetată pe categorii omogene de unități după variația uneia sau mai multor caracteristici alese în funcție de scopul cercetării și de natura fenomenului analizat.
Criteriile după care se formează grupurile diferă după conținut, formă de exprimare și variația caracteristicii de grupare. De exeplu, în analiza potențalului uman pot fi folosite mai multe criterii precum: după vârstă, vechime în muncă, sex, naționalitate, calificarea, ș.a.
Comparația
Comparația constă în studierea fenomenelor, proceselor și rezultatelor economice și financiare prin prisma unui criteriu de referință pentru stabilirea asemănărilor și deosebirilor între acestea. Astfel, analiza are posibilitatea de a examina și aprecia rezultatele economice nu ca mărimi în sine ci în raport cu un criteriu, cu o bază de comparație, stabilind nivelurile, proporțiile și ritmurile de dezvoltare a acestora.
În dependență de criteriul ales, în cadrul entităților economice, se întâlnesc următoarele tipuri de comparații:
comparații în timp – se referă la compararea fenomenului în diferite momente ale evoluției;
comparații în spațiu – respectiv pe structuri organizatorice, cu media sectorului de activitate, cu firmele concurente, ș.a.;
comparații mixte – includ comparațiile în timp și în spațiu;
comparații în funcție de un citeriu prestabilit – constă în compararea cu anumite planuri, norme, standarde, clauze contractuale, ș.a.;
În cazul utilizării acestor metode trebuie respectate anumite condiții esențiale, printre care: să fie asigurată omogenitatea datelor supuse comparației; să se respecte compararea indicatorilor ținând cont de modul de exprimare într-un etalon unic și analiza să se refere la aceeași perioadă de timp.
METODE ALE ANALIZEI CANTITATIVE
Rolul metodelor analizei cantitative este de a cuantifica contribuția elementelor și a factorilor la formarea și modificarea fenomenului cercetat, precum și poziționarea firmei într-un anumit mediu.
Metoda balanțieră
Metoda balanțieră se utilizează în situațiile în care între elementele care influențează asupra fenomenului analizat există relații de formă aditivă de legătură: sumă și/sau a diferență. Analiza lor permite evidențierea cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat, comparând, în mărimi absolute sau relative, valorice efective cu cele din perioadă de referință.
Metoda balanțieră se aplică în următoarele cazuri:
la calcularea influenței factorilor asupra modificării indicatorului rezultativ când există formă aditivă de legătură;
la verificarea calculelor efectuate în metodele tradiționale utilizate în analiz economică. Această verificare constă în determinarea rescpectării condiției care presupune că abaterea absolută a indicatorilor rezultativi trebuie să fie egală cu suma influenței factorilor;
la măsurarea influenței unui factor, determinarea căruia implică dificultăți, pe când influența celorlalți factori este cunoscută.
Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea metodei balanțiere este următorul:
M = a + b – c
unde: M – rezultatul economic; a, b, c – elemente.
Pentru stabilirea influenței variației unei element asupra modificării indicatorului rezultativ se aplică următoarea regulă: se calculează diferența dintre valoarea efectivă și valoarea luată ca bază de referință, ținându-se cont de semnul cu care elementul dat figureză în model. Astfel, suma influențelor elementelor trebuie să fie egală cu modificarea totală a fenomenului studiat.
Cuantificarea influențelor variației elementelor componente în cazul modelului general ”M” se prezintă astfel:
∆M = M1 – M0
∆a = a1 – a0 ; ∆b = b1 – b0 ; ∆c = – (c1 – c0)
∆a + ∆b + ∆c = ∆M
Cu indicile 0 sunt notate datele din perioada luată ca bază de comparație (plan, perioada precedentă), iar cu indicile 1 – cele care exprimă rezultatele perioadei analizate.
Metoda substituțiilor în lanț
Această metodă se aplică în cazul când între factorii de influență există relația matematică de produs sau raport. Este numită și metoda ininerării și principiul ei constă în determinarea succesivă a influenței factorilor asupra modificării fenomenului analizat.
Metoda dată se bazează pe trei principii și anume:
ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere condiționarea lor economică, și anume: factori cantitativi, de structură și calitativi;
substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menționată la principiul ”a”;
un factor substituit se menține ca atare în operațiunile ulterioare.
Modelul metodei se prezintă astfel:
R0 = a0 x b0 x c0 ; R1 = a1 x b1 x c1
∆R = R1 – R0
∆Ra = (a1 x b0 x c0) – (a0 x b0 x c0) = (a1 – a0) x b0 x c0
∆Rb = (a1 x b1 x c0) – (a1 x b0 x c0) = a1 (b1 – b0) x c0
∆Rc = (a1 x b1 x c1) – (a1 x b1 x c0) = a1 x b1 (c1 – c0)
∆Ra + ∆Rb + ∆Rc = ∆R
Forma simplificată de aplicare a metodei substituțiilor în lanț, respectiv modelul prezentat mai sus, poartă și denumirea de metoda diferențelor, deoarece, pentru a determina influența unui factor se face diferența dintre valoarea efectivă și valoarea de referință a factorului studiat și se înmuțește cu valoarea efectivă (substituită) a factorilor anteriori și cu valoarea de referință a factorilor ulteriori.
Metoda scorurilor
Metoda scorurilor (scoring) reprezintă o metodă de analiză discriminatorie multidimnesională, care a fost fundamentată pe analiza comparativă a două grupuri de firme, unele cu o evoluție pozitivă, iar altele cu o evoluție deficitară, aproape de faliment.
Modelul general al unei funcții-scor este următorul:
Z = aX1 + bX2 +….+ yXn ,
unde: a, b, …, y reprezintă coeficienții de semnificație;
X1, X2, …, Xn reprezintă variabilele independente (ratele luate în calcul).
Scorul unei firme indică gradul de vulnerabilitate financiară a acesteia, putând astfel contribui la identificarea din timp a situațiilor periculoase pentru sănătatea financiară a firmei.
Prin compararea nivelului și dinamicii scorului individual al unei firme cu evoluția constatată statistic la nivelul sectorului din care aceasta face parte, se poate evidenția predispoziția firmei respective în raport cu riscul de faliment.
Cele mai cunoscute modele bazate pe metoda scorurilor sunt: modelul Altman, modelul Conan și Holder, ș.a.
Metoda ratelor
Rata (ratio) reprezintă un raport dintre două mărimi care se condiționează economic, fiind utilie pentru sesizarea diferitor aspecte ale eficienței economice.
Ratele, după natura lor, pot fi grupare în următoarele categorii:
rate de structură – exprimă contribuția părților la formarea fenomenului. Aceste rate permit efectuarea comparațiilor între întreprinderi de dimensiuni diferite precum și sesizarea modificărilor structurale pe parcursul timpului în cadrul unei întreprinderi;
rate de eficiență – reflectă corelația dintre efect și efort. Acestea includ:
efect/efort ( de exemplu: rata rentabilității, rata profitabilității, ș.a.);
efort/efect (de exemplu: rata de eficiență a cheltuielilor, costul unitar, ș.a.).
rate ale echilibrului financiar – reflectă corelația dintre posturi sau grupe de posturi bilanțiere de activ și de pasiv (de exemplu: ratele de lichiditate, solvabilitate, ș.a.).
Ratele, de regulă, sunt folosite pentru a determina poziția întreprinderii analizate față de media ramurii de activitate, față de concurență, ș.a. De asemenea, prezintă o importanță deosebită și comparația cu realizările anterioare ale întreprinderii.
Metoda calculului marginal
Calcului marginal este un instrument de analiză și decizie operativă pentru agenții economici în urma corelării consumului de factori cu rezultatele obținute. Indicatorii marginali reflectă cheltuielile sau a rezultatelor adiționale generate de modificarea cu o unitate a volumului de activitate sau a factorilor procesului de producție.
La analiza costului marginal se utilizează modelul:
Cm = ,
unde: ∆Ch – spor de cheltuieli;
∆Q – spor de producție.
La analiza profitului marginal se utilizează modelul:
Pm = ,
unde: ∆P – spor de profit;
∆CA – sporul cifrei de afaceri cu o unitate.
În analiză se compară nivelul marginal cu cel mediu pentru luarea deciziei de extindere sau restrângere a activității.
Metoda ABC
Metoda ABC (numită și regula ”20/80” sau metoda Pareto), după numele economistului italo-elvețian care a conceput-o) presupune divizarea factorilor în dominanți și secundari, după intensitatea acțiunii lor. Altfel spus, metoda ABC presupune o analiză de structură a elementelor unei mulțimi, grupându-le după careva parametri care le determină o anumită poziție în ansamblul rezultatelor.
Diagrama Pareto se utilizează frecvent în domenii ca: analiza stocurilor, analiza costurilor, analiza furnizorilor, clienților, ș.a.
Metoda diferențelor absolute
Metoda dată este plicată în analiza economică pentru determinarea influenței factorilor asupra modificării indicatorului rezultativ prin calcul. Aceasta se aplică în două forme:
Metoda simplă, adică în sistemul de doi factori, presupune determinarea în primul rând a influenței factorului cantitaiv și mai apoi celui calitativ. Regula de calcul presupune:
influența factorului cantitativ se determină prin înmulțirea abaterii absolute a acestui factor cu valoarea de bază a factorului calitativ;
influența factorului calitativ se determină prin înmulțirea abaterii absolute a acestuia cu valoarea efectivă a factorului cantitativ.
Metoda compusă , adică în sistemul de trei și mai mulți factori, presupune regula că calculul influenței factorilor se efectuează prin înmulțirea abaterilor absolute a factorilor respectivi cu valorile efective a factorilor care se află în formula de calcul până la el și cu valorile de bază a factorilor care se află în formula de calcul după el.
Sistemul de indicatori pentru analiza situației economico-financiare
Evaluarea performanțelor economice pe baza analizei economico-financiare este posibilă cu ajutorul unor indicatori capabili să ofere informații utile managementului pentru luarea deciziilor, sa caracterizeze eficiența utilizării resurselor disponibile, să evalueze poziția întreprinderii pe piață, ș.a. În cadrul acestora, cei mai semnificativi indicatori care caracterizează starea financiară a întreprinderii pot fi grupați în următoarele categorii [9, p. 186]:
Indicatorii rezultatelor activității economico-financiare – sunt orientați spre studiul performanțelor, evaluarea valorii lor efective și perspectivele evoluției în viitor.
Astfel, se identifică domeniile de activitate în care s-au înregistrat rezultate satisfăcătoare, care încă nu au atins nivelul de competitivitate cerut pe piață. În cadrul acestei grupe de indicatori se analizează: volumul vânzărilor și profitul entității economice.
Volumul vânzărilor, care reprezintă suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale efectuate de întreprindere. Acesta este un indicator esențial pentru aprecierea locului firmei în sectorul său de activitate, a poziției sale pe piață.
Profitul, care reprezintă ceea ce se obține în plus față de ceea ce s-a cheltuit în activitatea economică. Profitul se determină prin compararea cheltuielilor reale efectuate de întreprindere pe parcursul unei anumite perioade de timp cu veniturile reale obținute în aceeași perioadă.
Analiza profitului include: analiza-diagnostic a rezultatului perioadei de gestiune până la impozitare, a rezultatului obținut din activităție desfășurate de întreprindere (operațională, financiară, investițională) și, în final, analiza profitului net.
Indicatorii rentabilității – sunt utilizați pentru identificarea domeniilor de activitate în care s-au înregistrat rentabilități scăzute sau nerentabilitate, oferind posibilitatea de depistare a factorilor cu impact nefavorabil și, respectiv, înlăturarea acestora.
Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit și se determină ca raportul dintre efectul obținut, din punct de vedere economic și financiar, și efortul depus.
Rentabilitatea = x 100%
Indicatorii dați structurați în trei grupe: rentabilitatea vânzărilor, rentabilitatea economică și rentabilitatea financiară, care măsoară gradul de utilizare a diverselor surse ale firmei.
Rentabilitatea vânzărilor (Rv) – reflectă în ce măsură entitatea este capabilă să obțină profit în urma vânzării produselor, mărfurilor, serviciilor. Analiza acestui indicator permite utilizatorilor acestei informații să determine: eficiența managementului financiar al întreprinderii vizavi de obținerea profitului la 1 leu venit din vânzări; stabilirea cauzelor care au provocat devierea rentabilității vânzărilor; determinarea rezervelor interne și elaborarea măsurilor concrete privind majorarea indicatorului respectiv pe viitor.
În ceea ce privește formula de calcul, aceasta depinde de care efect economico-financiar se ia în calcul. Astfel, obținem:
Rv = x 100% ; Rv = x 100%;
Rv = x100%; Rv = x 100%.
unde: VV – venitul din vânzări;
PB – profitul brut;
PAO – profitul activității operaționale;
PPI – profitul perioadei de gestiune până la plata impozitului;
PN – profitul net.
De cele mai dese ori, în practica economică este utilizat profitul brut pentru calculul rentabilității vânzărilor. Nivelul acetui indicator trebuie să nu fie mai mic de 20%.
Rentabilitatea economică (a activelor, Ra) reflectă eficiența utilizării activelor în activitatea entității, câte unități monetare au fost necesare pentru obținerea unei unități convenționale de profit, indiferent de sursa lor de proveniență. Rentabilitatea activelor trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament în economie și al riscului economic și financiar pe care și l-au asumat furnizorii de capitaluri.
Rentabilitatea economică, de asemenea, poate fi determinată în dependență de scopul analizei în baza profitului până la impozitare (PPI), profitului net (PN), ș.a.
Ra = x 100%;
Ra = x 100%
unde: Ā – valoarea medie a activelor.
Mărimea acestui indicator, pentru a asigura o activitate de producție favorabilă, trebuie să nu fie mai mică de 10%, ceea ce înseamnă că, în maxim 10 ani, întreprinderea are posobilitatea să-și reînnoiască capitalurile angajate prin profitul obținut.
Rentabilitatea financiară (capitalului propriu, Rf) reprezintă capacitatea întreprinderii de a obține profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa.
Rf = x 100%
Este necesar ca rata rentabilității financiare să fie superioară ratei dobânzii de pe piață, ceea ce conduce la atragerea noilor investitori, acționari.
Rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanțele întreprinderii, care depinde de justețea politicii comerciale (rentabilitatea vânzărilor), de eficiența capitalului angajat (rentabilitatea economică) și de politica financiară a acesteia.
Indicatorii lichidității și solvabilității sunt utilizați pentru măsurarea capacității întreprinderii de a-și onora obligațiunile financiare pe termen scurt prin activele sale curente.
Lichiditatea reprezintă capacitatea firmei de a transforma activele sale în bani. Deosebim trei rate de lichiditate:
Rata lichidității imediate (Li) este calculată pentru determinarea capacității de rambursare instantanee a debitorilor, ținând cont de disponibilitățile existente.
Li = ; (0,2 – 0,25)
Valoarea scăzută a acestei rate nu este o problemă atâta timp cât întreprinderea dispune de stocuri, creanțe ce pot si ușor transformate în mijloace bănești. În schimb, o valoare ridicată poate avea efecte negative asupra activității firmei precum: folosirea ineficientă a resurselor disponibile, micșorarea capacității de cumpărare a disponibilităților în legătură cu inflația, ș.a.
Rata lichidității intermediare sau relative (Lr) ne oferă informații cu privire la capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile fără a fi obligată să-și vândă stocurile.
Lr = ; (0,7 – 0,8 )
Rata lichidității curente (Lc) reprezintă posibilitatea entității de a-și transforma, într-un termen scurt, activele curente în mijloace bănești pentru a-și stinge datoriile pe termen scurt ajunse la scadență.
Lc = ; ( 1,2 – 1,8 )
Solvabilitatea reprezintă gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt.
Solvabilitatea = > 1 ;
Menținerea solvabilității este legată de sincronizarea ritmului încasărilor de fonduri legate de transformarea în monedă a activelor ajunse la maturitate și ritmul plăților legate de lichidarea datoriilor ajunse la scandență.
Indicatorii gestionării datoriilor și stabilității financiare determină gradul în care întreprinderea utilizează resursele atrase (credite) în finanțarea activelor sale, respectiv, măsura în care entitatea dispune de resurse financiare proprii pentru constituirea activelor.
Rata de îndatorare globală (Rîgl) măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul firmei:
Rîgl = ≤ ;
Rata de îndatorare la termen (Rîtr) este calculată în scopul evaluării gradului de independență financiară:
Rîtr = ≤ 1 ;
Rata autonomiei financiare la termen (Raft) exprimă gradul de independență financiară a întreprinderii, asigurată atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare decât suma obligațiunilor:
Raft = ≥ ;
Rata autonomiei financiare globale (Rafg) exprimă ponderea capitalului propriu în totalul pasivului bilanțului:
Rafg = ≥ ;
Indicatorii gestionării activelor exprimă eficiența utilizării activelor sale de către firmă.
Se măsoară prin intermediul următorilor indicatori:
Numărul de rotații ale activelor determină ritmul de reînnoire a elementelor patrimoniale, indicând de câte ori activele curente au parcurs un ciclul întreg bani-marfă-bani:
n = ;
Durata unei rotații exprimă numărul de zile în care volumul vânzărilor reînnoiește activele:
d = x 360 zile.
Întrucît mărimea acestori indicatori variază în dependență de specificul întreprinderii, o apreciere corecă ar reprezenta compararea cu indicii medii pe ramura în care activează firma.
Indicatorii valorii de piață caracterizează performanțele unei întreprinderi pe piața de valori, mărimea dividendelor plătite, a veniturilor, ș.a. În acest scop se calculează:
Coeficientul de capitalizare bursieră (C/B):
C/B = ;
Randamentul pentru o acțiune:
Randament/acțiune = ;
Profitul net pentru o acțiune:
Profit net/acțiune = ;
Rezultatele furnizate de fiecare indicator contribuie la fundamentarea deciziilor și elaborarea programelor de dezvoltare pe anumite perioade de timp, contribuie la determinarea influenței, mărimii și intensității diferitor factori asupra performanțelor financire ale întreprinderii, oferind posibilitatea idendificării și valorificării rezervelor interne depistate.
CAPITOLUL II. ANALIZA SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII ”BARDAR-AGRO” SRL
2.1. Caracteristica generală a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL
Societatea economică agricolă „Bardar-Agro” este o societate cu răspundere limitată, fondată la data de 01.04.1999 ca CP „Dulejeni”, în urma lichidării CP „Bardar”, cu 224 fondatori și capitalul statutar de 622 653 lei. Întreprinderea dispunea de 900 ha de terenuri agricole, inclusiv pământ arabil – 523 ha, vii – 277 ha, livezi – 100 ha.
La data de 30.11.2000 CP ,,Dulejeni” s-a reorganizat, prin transformare, în CP ,,Dulejeni”, prin păstrarea succesorului în drepturi și obligațiuni conform actului de primire – predare a patrimoniului CP „Dulejeni”. Astfel, s-a fondat S.R.L.,,Dulejeni” cu 9 fondatori – reprezentanți a 165 persoane, cofondatori, cu capitalul satutar de 633 653 lei. La data de 01.01.2001, întreprinderea dispunea de 600 ha de teren agricol, inclusiv pământ arabil – 349 ha, vii – 182 ha, livezi – 69 ha.
La data de 01.06.2007 este schimbată denumirea întreprinderii (S.R.L.,,Dulejeni” ) în „Bardar – Agro” S.R.L, corespunzându-i câteva caracteristici [2]:
asociații nu răspund pentru obligațiile societății, ci suportă riscul activității ei în limita valorii participațiunii lor la capitalul social. Asociatul care nu a vărsat în termen aportul subscris, răspunde subsidiar pentru obligațiile societății, în limita părții nevărsate;
societatea are un număr minim și un număr maxim de asociați: nu poate avea mai puțin de 2 asociați și nici mai mult de 50, ca excepție poate fi constituită și de o singură persoană;
capitalul social este divizat în participațiuni, numite părți sociale, a căror mărime este stabilită de actele constitutive;
fiecare asociat are o singură parte socială.
În prezent „Bardar – Agro” S.R.L. dispune de terenuri agricole cu suprafața de 374 ha, inclusiv vii – 107 ha, pământ arabil – 267 ha. Are statut de persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ (comercial) și dispune de patrimoniu cu care răspunde pentru obligațiile sale.
Sediul societății: MD-6811, Republica Moldova, raionul Ialoveni, satul Bardar. Așezarea geografică a întreprinderii se află pe traseul Chișinău – Hîncești cu o distanță de 18 km față de Chișinău și 8 km față de Hîncești.
La data fondării societății „Bardar-Agro” S.R.L. capitalul social al acesteia era de 622 653 lei divizat în părți sociale deținute de fondatorii întreprinderii.
Fondatorii întreprinderii și cotele acestora sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul 2.1.1.
Lista fondatorilor întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL și cotele deținute de aceștia
Sursa: elaborat de autor în baza statutului întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL
Structura organizatorică a întreprinderii depinde de funcția sa. Organizațiile evoluează de la unități funcționale singulare la unități complexe implicate într-un mare număr de activități, motiv pentru care devine esențială împărțirea sarcinilor între membrii organizației.
Figura 2.1. 1. Structura organizatorică a întreprinderii
Sursa: elaborată de autor în baza Satelor de personal al angajaților”Bardar-Agro” SRL
Din anul 1999, dimensiunea și structura personalului ”Bardar-Agro” SRL s-au modificat în mod continuu. Astfel, în urma unui număr anumit de concedieri, de angajări pe parcursul a 15 ani de activitate a societății date, putem spune că în anul 2014 întreprinderea a atins un efectiv de personal de 68 de angajați.
Figura 2.1.2. Evoluția numărului mediu scriptic al personalului, persoane
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform figurii 1.3.2., în cadrul întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL, nu au avut loc fluctuații majore de personal, în anul 2013 entitatea dispunând de un personal în număr de 66 persoane, cu 3 persoane mai puțin decât în anul 2012, ajungând, în anul 2014 să înregistreze un nivel de 68 persoane, dintre care 19 femei și 49 bărbați.
Principalele genuri de activitate ale întreprinderii sunt: producerea, păstrarea și realizarea producției agricole și anume a produselor vegetale. Sortimentul produselor comercializate de către întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL pot fi prezentate cu ajutorul următoarei scheme:
Figura 2.1.3. Sortimentul produselor întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL
Sursa: elaborată de autor în baza rapoartelor statistice nr. 21 ”Vânzarea producției agricole” pentru anii 2012-2014
Întreprinderea are în componența sa parc de automobile, brigadă de tractoare, depozite pentru păstrarea producției agricole și fățare.
2.2. Analiza producției și vânzărilor
Întreprinderea este o entitate economică, a cărei vocație este aceea de a răspunde nevoilor pieței. Pentru a-și realiza obiectivele sale, întreprinderea consumă materii prime și servicii provenite de la terți, utilizează personal și plătește salarii, virează impozite și taxe, constată deprecierea mașinilor și a instalațiilor sale, produce și valorifică produse sau prestează servicii. Așadar, întreprinderea desfășoară curent și repetitiv operațiuni de aprovizionare, producție și comercializare care dau conținut activității de exploatare.
La baza aprecierii eficacității activității de exploatare și a performațelor economico-financiare ce caracterizează activitate întreprinderii satu indicatorii fizici, de volum.
Producția fizică este indicatorul care dimensionează cu precizie activitatea de producție a întreprinderii, fiind exprimat în unități naturale. Astfel, actesta prezintă avantajul că, spre deosebire de indicatorii exprimați în unități monetare, nu este influențat de factorul preț, adică nu suportă efectul inflației prin preț.
În scopul fomrulării concluziilor cu privire la activitatea de producție desfășurată de întreprindere, vom analiza, în continuare, dinamica volumului producției în expresie naturală, prezentată în tabelul de mai jos:
Tabelul 2.2.1.
Dinamica volumului producției în expresie naturală, q (chintale)
Sursa: elaborat de autor în baza formularului specializat pe activitatea întreprinderilor agricole a entității analizate pentru anul 2012 și în baza rapoartelor statistice nr. 16 ”Balanța producției” pentru anii 2013-2014
Conform datelor prezentate în tabelul de mai sus, putem spune că întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL a obținut cel mai mare volum de producție în anul 2013, de 23 369 q, ceea ce reprezintă o cantitate de 2 336 900 kg, adică cu 190,7% mai mult decât în anul 2012 și, respectiv, cu 22,6% mai puțin decât în anul 2014, atingând nivelul de 18 086 q în ultimul an de analiză. Această scădere a producției obținute este cauzată de reducerea cheltuielilor, în anul 2014, privind semințele și materialul săditor, îngrășămintele minerale utilizate, produselor petroliere (raport statistic nr. 14 ”consumuri și cheltuieli de producție” anii 2013-2014), ceea ce este o consecință a managementului entității, dar și de condițiile naturale, care sunt independente de acțiunea omului. La reducerea producției obținute, în anul 2014, a contribuit scăderea producției porumbului pentru boabe cu 48,3%, a floarea soarelui, cu 2,9%, a strugurilor, care, defapt, reprezintă produsul de bază al entității date, cu 38,4% și respectiv, micșărarea producției de paie de cereale și pleavă diversă cu 50,7%.
Pe de altă parte, este de apreciat faptul, că, în anul 2013, entitatea înregistrează creșteri considerabile a produselor în parte cât și a producției în ansamblu, cu circa 190,7%. Această sporire a fost condiționată de majorarea cantității producției a tuturor culturilor și chiar semănarea și recoltarea anumitor tipuri de produse noi, care nu au fost înregistrate în anul 2012 și anume: orz, porumb pentru boabe și paie de cereale și pleavă diversă. În ceea ce privește culturile deja existente, am putea menționa că a sporit cantitatea de grâu, floarea soarelui și struguri, respectiv cu: 143,3 , 247,4 și 102,1%, ceea ce se apreciază pozitiv.
Concluzionând, putem adăuga că volumul producției agricole obținute nu depinde întotdeauna de calitatea managementului, întrucât, un factor determinant al acestui domeniu este natura și condițiile climaterice, care nu pot fi controlate de om.
În urma comercializării producției date, întreprinderea obține venit.
Venitul din vânzări reprezintă afluxul de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în procesul activității ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creșterea capitalului propriu întreprinderii.
Analiza evoluției și structurii veniturilor din vânzări ne permite formularea concluziilor cu privire la situația întreprinderii în timp și, respectiv, cota fiecărei culturi în scopul determinării acelor tipuri de produse care generează venituri importante.
Tabelul 2.2.2.
Evoluția veniturilor din vânzări ale întreprinderii, lei
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
În urma calculelor efectuate, am constat că întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL înregistrează creșteri în dinamică în anul 2013 față de anul 2012 cu circa 72,8% și micșorări în dinamică cu circa 29,4% în anul 2014 față de anul 2013. Scăderea dată a fost condiționată de reducerea valorii strugurilor, floarea soarelui și a serviciilor respectiv cu 53,9 , 41,2 și 31,7% . Pe de altă parte, cerealele înregistrează creșteri majore, cu circa 115,7% față de anul 2013.
În ceea ce privește perioada 2013/2012, observăm că întreprinderea înregistrează creșteri în dinamică a tuturor componentelor, excepție făcând categoria la care se include alte produse.
Concluzionând, putem menționa că anul 2013 a fost unul reușit pentru întreprindere, pe când anul 2014 a fost un an mai puțin avantajos întrucât entitatea economică înregistrează micșorări ale volumului vânzărilor și respectiv a veniturilor din vânzări.
Figura 2.2.1. Evoluția veniturilor din vânzări.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Tabelul 2.2.3.
Structura veniturilor din vânzări ale întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform calculelor prezentate în tabelul 3.6.4., putem spune că întreprinderea își concentrează activitatea operațională pe struguri și, spre anul 2014, pe cereale. După cum am menționat, ponderea majoritară o deține venitul din comercializarea strugurilor de circa 71,7%, în anul 2013, adică cu 5 p.p. mai mult decât în anul 2012, pondere care se reduce în anul 2014, ajungând să dețină o cotă de circa 46,7%.
Cerealele ocupă locul doi după struguri, înregistrând o pondere de circa 10% în anul 2013, adică cu 5,2 p.p mai puțin decât în anul 2012, reușind să atingă nivelul de 30,5% în anul 2014, efecutând o creștere de 20,5 p.p. față de anul 2013.
Ponderea cea mai mică o dețin serviciile, în medie 1,5% pentru cei trei ani de studiu, înregistrând mici abateri.
Figura 2.2.2. Structura veniturilor din vânzări.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Analiza veniturilor din vânzări servește drept punct de pornire la întocmirea diferitelor materiale analitice de uz intern și extern, întrucât de mărimea, evoluția, structura și stabilitatea veniturilor din vânzări depind consumurile și cheltuielile întreprinderii, profitul și rentabilitatea, precum și situația financiară.
2.3. Analiza lichidității și solvabilității
Analiza lichidității ocupă un loc central în aprecierea situației financiare a firmei. Importanța deosebită a lichidității decurge din natura economică a acestui indice. În cadrul echilibrului financiar, capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din cele mai importante condiții de existență a întreprinderii pe piață și anume posibilitatea de a-și onora obligațiile de plată la termenele scadente.
În vederea evaluării lichidității întreprinderii studiate se vor analiza trei rate de lichiditate indicate în tabelul 2.3.1.
Tabelul 2.3.1.
Analiza ratelor de lichiditate ale întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Analizând tabelul de mai sus, putem observa, cu ușurință, că întreprinderea dispune de un nivel scăzut al eficienței indicatorilor respectivi.
Coeficientul cel mai general și frecvent utilizat este lichiditatea curentă, care presupune comparația activelor curente cu datoriile pe termen scurt. Analizînd datele din tabelul de mai sus, putem afirma că, întrucît entitatea înregistrează un nivel al lichidității curente, pentru anul 2013, de 0,98 adică cu 35,7% mai mult decât în anul precedent și respectiv cu 34,1% mai puțin decât în anul 2012, nivel situat mult sub limita minimă accesibilă 1,2 , putem spune că întreprinderea nu dispune de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt în sumă deplină.
Lichiditatea intermediară reprezintă un caz particular al lichidității curente, condiționat de faptul excluderii din componența activelor lichide a stocurilor de mărfuri și materiale, precum și a altor active curente. Referindu-ne la rezultatul obținut de entitatea analizată, putem afirma că, ca și în cazul precedent, întreprinderea nu se încadrează în limitele intervalului optim (0,7 – 0,8), înregistrînd valori cu circa 0,5 în anul 2013, micșorându-se, în anul 2014 cu circa 65%, ajungând sa atingă nivelul de 0,17, nivel mult mai mic decît limita minimă accesibilă. Astfel, putem menționa faptul că entitatea nu este capabilă să-și achite datoriile pe termen scurt prin mobilizarea mijloacelor bănești, investițiilor pe termen scurt și creanțelor pe termen scurt.
Lichiditatea absolută reprezintă cel mai strict și dur criteriu de apreciere a lichidității. Acesta caracterizează cota datoriilor pe termen scurt care întreprinderea este capabilă să o achite imediat utilizînd numai mijloacele bănești de care dispune la moment. La fel ca și ceilalți indicatori ai lichidității, lichiditatea absolută înregistrată în cadrul întreprinderii date se situează mult sub limita minimă, intervalul optim fiind 0,2 – 0,25 , înregistrînd în anul 2014 o valoare care tinde spre zero, cauzată de reducerea substanțială a mijloacelor bănești.
Este de menționat faptul că, în anul 2014 față de anul 2013, toți cei trei indicatori ai lichidității au înregistrat scăderi în dinamică, cauzată de creșteriea datoriilor pe termen scurt și, respectiv, a reducerea activelor curente.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei companii de a-și onora obligațiile, fată de partenerii de afaceri, din activele sale. Principalii indicatori de solvabilitate sunt rata solvabilității generale și rata solvabilității patrimoniale.
Rata solvabilității generale arată în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii (active imobilizate și circulante). Cu cât valoarea ratei solvabilității este mai mare decit 1, cu atât situația financiară de ansamblu a firmei este mai bună.
Tabelul 2.3.2.
Calculul ratei solvabilității generale a întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Rata solvabilității patrimoniale reprezintă gradul în care unitățile patrimoniale pot face față obligațiilor de plată. Ea este considerată bună atunci când rezultatul obținut depășeste 30%, indicând ponderea surselor proprii în totalul pasivului.
Tabelul 2.3.3.
Calcului ratei solvabilității patrimoniale a întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
În scopul aprecierii situației financiare a entității economice analizate, se va prezenta evoluția ratelor solvabilității întreprinderii pentru perioada analizată 2012-2014.
Tabelul 2.3.4.
Evoluția ratelor solvabilității întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform datelor tabelului de mai sus, situația în cadrul întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL este bună, întrucât ambele rate ale solvabilității se încadrează în limitele optimale.
După cum am menționat mai sus, pentru o situație financiară favorabilă, rata solvabilității generale trebuie sa aiba un nivel peste valoarea 1, însă, așa cum observăm și în tabelul 2.3.4., nivelul acestui indicator în cadrul entității analizate se situează cu circa 0,7 mai sus, în anii 2012 și 2013, înregistrînd o scădere de 20% în anul 2014, atingând nivelul de 1,36. Acest lucru ne demonstrează că situația în cadrul întreprinderii, spre anul 2014, se înrăutățeste, determinată de creșterea datoriilor într-un ritm superior creșterii activelor.
În ceea ce privește rata solvabilității patrimoniale, întrucât nivelul optim al acesteia este peste 30%, putem spune că întreprinderea dispune de resursele necesare pentru a face față obligațiilor de plată, înregistrînd în anii 2012 și 2013 o valoare de 0,4 , micșorându-se, însă, în anul 2014 cu circa 40 %.
Cea mai dezavantajoasă situație este înregistrată în anul 2014, în care observăm scăderi semnificative atât a ratei de solvabilitate generală cât și a ratei de solvabilitate patrimonială, aceasta din urmă ajungând să atingă nivelul de 0,26 , situându-se sub limita optimă de 0,3.
Concluzionând, putem spune că întreprinderea dispune de o situație critică, în ceea ce privește ratele de lichiditate și solvabilitate. De asemenea, putem adăuga că prezența unui nivel insuficient al coeficienților lichidității poate cauza un șir de consecințe negative printre care :
staționări în procesul desfășurării activității operaționale din cauza lipsei resurselor materiale;
apariția greutăților la stingerea obligațiunilor de plată imediate ;
amenzi, penalități din partea creditorilor, furnizorilor, bugetului în legătură cu încălcarea termenelor de achitare, etc.
Cu toate că nu sunt înregistrate datorii pe termen scurt cu termenul de scadență expirat, întreprinderea ar trebui să întreprindă anumite măsuri de majorare a mijloacelor bănești, a creanțelor pe termen scurt, acordând anumite facilități, precum și măsuri de investire pe termen scurt, care ar contribui, de asemenea, la mărirea gradului de lichiditate a entității. Respectiv, pentru a-și majora rata solvabilității, entitatea trebuie să sporească rata capitalului propriu în total pasiv, astfel, finanțându-se într-o cotă mai mare, din surse proprii, ceea ce va contribui la creșterea capacitatății de plată a datoriilor ajunse la scadență.
2.4. Analiza echilibrului financiar al întreprinderii
Echilibrul financiar constituie o parte semnificativă a analizei poziției financiare a întreprinderii, care evidențiază relațiile cu terțele persoane, investitori, creditori, salariați, stat, ș.a. Structura financiară a întreprinderii vizează asigurarea optimă a echilibrului financiar pe termen lung, prin relaționarea capitalurilor proprii cu mărimea capitalurilor împrumutate, prin gestionarea eficientă a ratei de îndatorare și fructificarea efectelor benefice aferente politicii de finanțare acordate de cadrul legislativ în materie de fiscalitate.
Un principiu deosebit de important în finanțarea activității economice a agentului economic este necesitatea de a acoperi activele pe care și le procura întreprinderea cu capitaluri care ramân la dispoziția ei pe un interval de timp cel puțin egal cu durata de viață a respectivelor active. Aceasta este o condiție elementară dar nu și suficientă pentru asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii. Este o condiție importantă de îndeplinit în evitarea riscului de incapacitate de a face față plăților și în consecință un risc de faliment sporit.
În scopul stabilirii echilibrului financiar al întreprinderii, se va analiza ratele : rata autonomiei financiare la termen; rata autofinanțării activelor totale; rata autofinanțării activelor circulante; rata autofinanțării stocurilor de mărfuri și materiale; rata de îndatorare globală.
Rata autonomiei financiare exprimă gradul de dependeță financiară a întreprinderii, care este posibilă atunci când capitalul propriu este egal sau depășește suma obligațiunilor pe termen lung și mediu.
Tabelul 2.4.1.
Calculul ratei autonomiei financiare la termen a întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform tabelului 2.4.1. observăm că rata autonomiei financiare la termen înregistrează valori de circa 0,65 în anii 2012 și 2013, micșorându-se până la nivelul de 0,52 în anul 2014. Întrucât se consideră că pentru asigurarea autonomiei fiananciare, capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din capitalul permanent al întreprinderii, putem adăuga că entitatea dată nu mai poate spera în contractarea de noi împrumuturi pe termen lung, întrucât, creditorii săi, împrumutând în continuare, se supun unui risc mărit de nerecuperarea a sumelor împrumutate.
Rata autofinanțării activelor totale reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și finanța activele din sursele proprii.
Tabelul 2.4.2.
Calculul ratei autofinațării activelor totale
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Întrucât valoarea minimă acceptabilă a ratei de autofinanțare a activelor totale constituie 0,33, observăm că în primii doi ani ai perioadei de analiză rata dată se menține la un nivel acceptabil, pe când în anul 2014, acesta se situează sub limita adminisibilă, determinând reducerea autonomiei financiare a întreprinderii.
Rata autofinanțării activelor circulante reprezintă capacitatea entității de a-și finanța activele circulante din fondul de rulement al acesteia, fiind calculată ca raportul dintre fondul de rulement și valoarea activelor circulante.
Pentru aceasta, este necesar determinarea fondului de rulment, care reprezintă partea din resursele financiare care asigură finanțarea permanentă a activelor circulante.
Fondul de rulment = Active curente – Datorii pe termen scurt
Tabelul 2.4.3.
Metoda I : Evoluția fondului de rulment al întreprinderii , lei
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
În urma calculelor efectuate, conform metodei date (tabelul 2.4.3.), am contatat ca întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL dispune de un fond de rulment negativ în toată perioada supusă studiului. Acest rezultat este influențat de faptul că creșterea în dinamică a datoriilor pe termen scurt depășește creșterea în dinamică a activelor circulante cu circa 21 p.p. (97,42% – 76,42%). Acest fapt, determină, respectiv, micșorarea fondului de rulment cu 152,85 %, ceea ce se apreciază negativ.
Fondul de rulment = Capital permanent – Active pe termen lung
Capital permanent = Capital propriu + Datorii pe termen lung
Tabelul 2.4.4.
Metoda II : Evoluția fondului de rulment al întreprinderii, lei
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Aceeași situație rezultă și din calcularea fondului de rulment prin metoda a doua, prin prisma capitalului permanent și a activelor pe termen lung. Acest rezultat este cauzat de micșorarea capitalului proriu cu circa 12,7 % și respectiv de majorarea datoriilor pe termen lung cu 36,5%.
Ulterior, este prezentat tabelul cu calculul ratei de autofinanțare a activelor circulante a întreprinderii, care, în condiții de eficiență, trebuie să fie finanțare de fondul de rulment.
Tabelul 2.4.5.
Determinarea ratei de autofinanțare a activelor circulante
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform calculelor efectuate și prezentate în tabelul de mai sus, observăm că întreprinderea înregistrează valori negative ale ratei de autofinanțare a activelor circulante, ceea ce demontrează incapacitate entității și, respectiv, finanțare acestora din surse atrase, datorii pe termen scurt. Aceste rezultate sunt cauzate de rezultatele negative în ceea ce privește fondul de rulement al întreprinderii, cauzate, la rândul lor, de reducerea cotei surselor proprii de finanțare și sporirea celor atrase. Dezavantajos se apreciază și faptul că are loc sporirea valorii negative a ratei respective în ultimul an de analiză față de anul 2013.
Rata autofinanțării stocurilor de mărfuri și materiale reprezintă capacitatea întreprinderii de a-și finanța din surse proprii stocurile de mărfuri și materiale, fiind calculată ca raportul dintre fondul de rulment și valoarea stocurilor.
Tabelul 2.4.6.
Determinarea ratei autofinanțării stocurilor de mărfuri și materiale
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Rata autofinanțării stocurilor de mărfuri și materiale înregistrate de întreprindere este negativă pentru toți anii supuși analizei, ceea ce caracterizează incapacitatea finanțării stocurilor din surse proprii și anume fondul de rulment. Ca și în cazul ratei de autofinanțare a activelor circulante, cauza acestor rezultate este valoarea negativă a fondului de rulement. Dezavantajos se apreciază și faptul că are loc sporirea valorii negative a ratei respective în ultimul an de analiză față de anul 2013.
În procesul activității economico-financiare întreprinderea, pe lângă folosirea capitalului propriu, apelează și la surse împrumutate de finanțare. În consecință se formează totalitatea datoriilor întreprinderii. În scopul determinării gradului de îndatorare se calculează doua rate: rata de îndatorare globală, care nu trebuie să fie mai mare de 2/3 și rata de îndatorare la termen, a cărei valori optimale trebuie să se încadreze în intervalul 0,3 – 0,5. Rolul acestor rate este de a determina și aprecia nivelul de îndatorare al întreprinderii prin constatarea posibilității entității de a apela la noi credite, surse de finanțare împrumutate.
În scopul unei mai bune interpretări, vom calcula și ratele de autonomie financiare globale, a cărei valoare trebuie să fie egală sau mai mare decât 1/3, cât și a celei la termen, a cărei valoare trebuie să depășească 1/2.
Tabelul 2.4.7.
Determinarea ratei de îndatorare la termen a entității economice
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform tabelului de mai sus, întreprinderea înregistrează o rata de îndatorare globală asemănătoare, în primii doi ani de analiză, de 0,58, aceasta crescând, în anul 2014, atingând nivelul de 0,73, ceea ce se apreciază negativ.
Tabelul 2.4.8.
Calculul ratei de îndatorare globală a entității economice
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
În urma calculelor prezentate în tabelul 2.4.8., entitatea analizată înregistrează cea mai mică rată de îndatorare la termen în anul 2013, ajungând, ca, în ultimul an de studiu, aceasta sî atingă nivelul de 0,91, ceea ce se apreciază ca fiind negativ.
În scopul aprecierii situației financiare a întreprinderii se va determina evoluția ratelor de îndatorare ale întreprinderii pentru perioada de analiză 2012-1014.
Tabelul 3.5.8.
Evoluția ratelor de îndatorare ale întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform datelor tabelului de mai sus, observăm că întreprinderea dispune de o situație financiară bună, ambele rate încadrându-se în limite optime, excepție făcând anul 2014.
Rata de îndatorare globală măsoară ponderea datoriilor în patrimoniul întreprinderii. Dat fiind faptul că aceasta nu ar trebui să depășească nivelul de 0,66 , putem spune că în anii 2012 și 2013, întreprinderea înregistrează un nivel aproape de limită, acesta fiind depășit în anul 2014 cu circa 25,5%, atingând valoarea de 0,73. Direcția de dezvoltare a acestei rate ne vorbește despre descreșterea autonomiei financiare a întreprinderii.
Rata de îndatorare la termen, de asemenea, în anii 2012 și 2013 se situează la limita superioară a intervalului optim (0,3-0,5), depășind-o în anul 2014 cu circa 90%, când ajunge să atingă nivelul de 0,9. Acest lucru ne vorbește despre faptul că întreprinderea are un grad ridicat de îndatorare și va avea dificutăți în legătură cu rambursarea, în viitor, a datoriilor scadente.
Concluzionând, putem adăuga că întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL se confruntă cu o situație dificilă întrucât se finanțează într-o măsură mai mare de norma adminisbilă din surse atrase, ceea ce influențează negativ activitatea, determinând incapacitatea de autofinanțare a activelor circulante, precum și imposibilitatea contractării de noi credite, cauzată de nivelul ridicat al ratelor de îndatorare a entității.
2.5. Analiza eficienței activității economico-financiare a întreprinderii
Prin eficiența se înțelege raportul dintre efortul economic și financiar depus și efectul obținut în urma acestuia. Rolul acestui indicator, în cadrul întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL este de a determina eficacitatea producției agricole.
În scopul determinării eficienței activității desfășurate de întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL, vom calcula eficiența producției agricole pe culturi în parte și pe ansamblul acestora. Pentru aceasta am ales patru cele mai importante culturi produse de entitate și anume: struguri, grâu, porumb și floarea soarelui, care sunt prezentate în tabelele ce urmează:
Tabelul 2.5.1.
Eficiența producției strugurilor
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
În scopul unei mai bune vizualizări, este prezentată figura de mai jos:
Figura 2.5.1. Rentabilitatea producției strugurilor
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
În urma calculelor efectuate, am constatat că, în anul 2013, întreprinderea a înregistrat cea mai mare recoltă de struguri și anume 110,79 chintale la un hectar, adică mai mult cu 107,9% decât în anul 2012 și cu 40,1% decât în anul 2014. De asemenea, se apreciază pozitiv faptul că costul unitar minim la un chintal se înregistrează, la fel, în anul 2013, fapt ce generează atingerea unei rentabilități a producției de 60,8%, adică cu 13,3% mai mult decât în anul 2012, însă, cu 107,1 % mai mult decât în anul 2014.
În ceea ce privește prețul unitar, observăm că, în anul 2012, entitatea reușește să comercializeze strugurii la un preț mai mare comparativ cu ceilalți doi ani de analiză și anume, înregistrând un preț de vânzare de 439,9 lei, mai mult cu 15% decât în anul următor, anul 2013, fapt ce contribuie la atingerea profitului maxim în anul 2012 și anume 153,7 lei, adică cu 8% mai mult decât în anul 2013.
Cât despre anul 2014, putem spune că, întreprinderea înregistrează pierderi unitare de 13,7 lei la un chintal, ceea ce reprezintă o scădere de 109,7% față de anul precedent, anul 2013, ceea ce cauzează, la rândul său, înregistrarea rezultatelor negative la categoria rentabilitatea producției, entitatea suportând pierderi de 4,3 lei la fiecare leu cheltuit, adică cu 65,14 p.p. mai putțin decât în anul 2013.
Tabelul 2.5.2.
Eficiența producției grâului
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
În scopul unei mai bune vizualizări, este prezentată figura de mai jos:
Figura 2.5.2. Rentabilitatea producției grâului
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
Conform datelor prezentate în tabelul de mai sus, tabelul 2.5.2., întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL reușește să înregistreze o rentabilitatea a producției grâu doar în anul 2013, de 15,5%, în ceilalți doi ani de analiză suportând pierderi de 50,8 lei, în anul 2012 și, respectiv de 13,3 lei în anul 2014, la fiecare leu cheltuit. Rezultatele negative sunt cauzate de depășirea prețului de comercializare unitar de către costul unitare de producțtie la un chintal, care, în anul 2012, aceasta depășire este dublă, pe când, în anul 2014 – de 40 lei.
Se apreciază negativ faptul că, deși în anul 2012, întreprinderea a obținut o recoltă mai mică decât în ceilalți ani de studiu, de 8,73 chintale la un hectar, adică cu 306,2% mai puțin decât în anul următor, totuși entitatea suportă un cost unitar de producere major, comparati cu ceilalți ani de analiză și anume, 565,8 lei, adică cu 66,22% mai mult decât în anul următor. Prețul unitar la un chintal nu înregistrează fluctuații majore, ceea ce ne demonstrează că acesta este stabilit în funcție de piață, cerere și oferă și nu în funcție de costurile suportate.
Profit, de asemenea se înregistrează doar în anul 2013, de 29,7 lei, cea mai mare pierdere unitară înregistrându-se în anul 2012, de 287,2 lei, cauzată de depășirea dublă a costului unitar față de prețul unitar.
Tabelul 2.5.3.
Eficiența producției porumbului
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
În scopul unei mai bune vizualizări, este prezentată figura de mai jos:
Figura 2.5.3. Rentabilitatea producției porumbului
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
Conform datelor prezentate în 2.5.3. întreprinderea, în anul 2012, nu a înregistrat producție de porumb, întrucât nu sunt înregistrate nici costuri de producție, ceea ce demonstrează că entitatea dată nu a semănat acest tip de cultură, ceea ce conduce la neînregistrarea cărorva valori la indicatorii prezentați în tabelul dat.
Anul 2013 este cel mai avantajos la categoria porumb, întrucât, recolta producției la un hectar constituie 47,93 chintale, adică cu 42,9% mai mult decât în anul următor, anul 2014. Costul unitar înregistrat, de asemenea, este mai mic decât în anul 2014 cu 104,4%, pe când prețul unitar de comercializare este mai mic cu 24,4% față de anul 2014.
În ceea ce privește indicatorii de eficiență, chiar dacă, în ambii ani, entitatea a înregistrat pierderi, totuși, în anul 2013, acestea sunt mai mici decât în anul 2014 și anume, sporirea pierderii unitare, în anul 2014, a fost cu 276,8 lei, pe când rezultatele negative înregistrate de indicatorul rentabilității au sporit cu 85,4%, ceea ce se apreciază negativ, fiind cauzate de faptul că costul producției a depășit prețul de comercializare a porumbului.
Tabelul 2.5.4.
Eficiența producției florii soarelui
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
În scopul unei mai bune vizualizări, este prezentată figura de mai jos:
Figura 2.5.4. Rentabilitatea producției florii soarelui
Sursa: elaborat de autor în baza raportului statistic ”Vânzarea producției agricole„ și a ”Sinecostului” pentru perioada 2012-2014
Conform datelor prezentate în tabelul 2.5.4. și conform figurii de mai sus, întreprinderea înregistrează valori negative în ceea ce privește rentabilitatea culturii floarea soarelui, în anii 2012 și 2014 de 20% iar în anul 2013 – pierdere de 8,8%, cauzate de înregistrarea pierderilor unitare de producție, care la rândul lor, sunt determinate de faptul că prețurile de comercializare a culturii sunt inferioare costurilor la un chintal producție.
Observăm că, în anul 2014 față de anul 2013, are loc sporirea tuturor indicatorilor înregistrați, cu excepția recoltei obținute la un hectar și a rentabilității. Negativ se apreciază faptul că are loc reducerea recoltei obținute cu 14,6%, sporirea costului unitar cu 55,9% precum și sporirea pierderii unitare cu 262,7%, pe când, pozitiv se apreciază creșterea prețului unitar cu 35,9% și reducerea pierderii rentabilității respectiv cu 57,7%.
Pe de altă parte, în anul 2013 față de anul 2012 are loc sporirea indicatorilor recolta la un hectar și rentabilitatea producției și reducerea tuturor celorlalți indicatori. Pozitiv se apreciază creșterea recoltei la un hectar cu 214%, reducerea costului unitar de producție cu 56% precum si reducerea pierderii unitare cu 81,4%. Negativ se apreciază reducerea prețului unitar de comercializare cu 49,4% precum și sporirea pierderii rentabilității cu 132,7%.
În concluzie, putem menționa că întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL înregistrează pierderi în ceea ce privește rentabilitatea producției pentru culturile grâu, porumb și floarea soarelui, pierderi care sunt acoperite de profitul obținut prin comercializarea strugurilor, care, de fapt, și reprezintă, cultura principală a entității date.
Eficiența producției agricole pe culturi ne permite formularea concluziilor privind profitul și rentabilitatea obținută de întreprindere prin comercializarea producției respective, însă, pentru o părere generală, este necesară efectuarea calculelor privind eficiența producției agricole pe ansamblul culturilor.
Tabelul 2.5.5.
Eficiența producției agricole
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare și a ”Sinecostului”
pentru perioada 2012-2014
Pentru o mai bună vizualizare a rentabilității producției agricole, este prezentată figura:
Figura 2.5.5. Rentabilitatea producției agricole a întreprinderii
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare și a ”Sinecostului”anilor 2012-2014
Conform datelor tabelului de mai sus, întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL înregistrează profit doar în primii doi ani de analiză, în anul 2014, aceasta suportând o pierdere de 836,57 lei la un hectar, ceea ce reprezintă o micșorare a indicatorului dat cu 130,7% față de anul precedent. În anul 2013 față de anul 2012, entitata a înregsitrat o creștere a profitului cu circa 114,7%, ceea ce se apreciază pozitiv. Respectiv, o dată cu creștere profitului, are loc sporirea indicatorului de eficiență, care a crescut cu 59,3%, atingând nivelul de 27,7% în anul 2013.
După cum obsevăm, în anul 2013 are loc sporirea tuturor indicatorilor față de anul 2012, pe când, în anul 2014 față de anul 2013, are loc reducerea acestora, rezultatele negative înregistrate de indicatorii de eficiență fiind cauzate de faptul că veniturile din vânzări sunt inferioare costurilor vânzărilor.
În urma analizei efectuate întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL și prezentate în capitolul dat, putem specifica că perioada cea mai avantajoasă pentru întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL este anul 2013. Anume în acest an se înregistrează valorile maximale în ceea ce privește venitul din vânzări, profitul net, rentabilitatea, solvabilitatea, ș.a. Pe de altă parte, anul 2014 este cel mai dezavantajos din toate punctele de vedere, întreprinderea înregistrând pierderi, rentabilitate negativă, solvabilitatea foarte mică, ș.a. Anul 2012 este considerat un an de mijloc din punct de vedere al performanțelor financiare, întrucât înregistrează valori medii ale indicatorilor, comparativ cu ceilalți doi ani de analiză. Cu alte cuvinte, apogeul rentabilității este atins în anul 2013, pe când în anul 2014, întreprinderea înregistrează cele mai mari pierderi, comparativ cu ceilalți doi ani de analiză.
CAPITOLUL III. CĂILE DE PERFECȚIONARE A SITUAȚIEI ECONOMICO-FINANCIARE
3.1. Analiza SWOT a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL
Analiza SWOT este o metodă des folosită în mediul de afaceri, pentru că ajută la proiectarea unei viziuni de ansamblu asupra firmei. Ea funcționează ca o radiografie a firmei sau a ideii de afaceri și evaluează, în același timp, factorii de influență interni și externi ai unei organizații, precum și poziția acesteia pe piața sau în raport cu ceilalți competitori.
SWOT este un acronim pentru puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări. Prin definiție, punctele tari (S) și punctele slabe (W) sunt factori interni care se află sub control. De asemenea, prin definiție, oportunități (O) și amenințări (T) sunt factori externi asupra cărora, în esență, este imposibil de avut control. Examinează toți factorii din interiorul și din afara firmei care influențează succesul, ajutând la previzionarea tendințelor de schimbare și, de asemenea, ajuta la integrarea acestora în procesul de luare a deciziilor din cadrul întreprinderii.
Punctele tari – sunt calitățile care permit îndeplinirea misiunii organizației. Acestea reprezintă baza pe care poate fi realizat și continuat/susținut un succes continuu.
Punctele slabe – sunt calitățile care împiedică îndeplinirea misiunea și atingerea potențialului deplin. Aceste deficiente deteriorează influențele asupra succesului organizațional și a creșterii. Punctele slabe sunt factori care nu îndeplinesc standardele care ar trebui respectate.
Oportunitatile – sunt prezentate de către mediul în care operează organizația. Acestea apar atunci când o organizație poate beneficia de condiții pentru a planifica și executa strategii care să ii permită să devină mai profitabilă.
Ameninățările – apar atunci când condițiile din mediul extern periclită fiabilitatea și profitabilitatea afacerii organizației. Acestea compun vulnerabilitatea atunci când se referă la punctele slabe.
Analiza SWOT oferă informații care ajută la sincronizarea resurselor și capacităților organizației cu mediul concurențial în care operează firma. Prezintă, pe aceeași pagină, cele patru elemente în patru cadrane separate: pe cele două pătrate din partea de sus sunt enumerate punctele forte și cele slabe ale întreprinderii, iar pe cele două pătrate din patrea de jos a tabelului – oportunitățile de care dispune entitatea dată și amenințările cu care se confruntă.
În continuare, vom prezenta analiza SWOT a întreprinderii agricole ”Bardar-Agro” SRL, care ne va ajuta la formularea, ulterior, a căilor de perfecționare a situației ecomico – financiare a entității.
Tabelul 3.1.1.
Analiza SWOT a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL
Sursa: elaborat de autor
În urma stabilirii punctelor slabe ale întreprinderii analizate, vom purcede la propunerea unor măsuri de îmbunătățire a activității economico – financiare a entității.
3.2. Creșterea valorii activelor circulante
Activele circulante constituie o componentă esențială a mijloacelor economice ale întreprinderii ce au menirea să asigure funcționalitatea curentă a acesteia, constituind obiectul asupra cărora se realizează acțiunea de prelucrarea și transformare specifică a entității economice.
Activele circulante se manifestă, în viața întreprinderii, prin avansări și recuperări succesive. Pornind de la faza inițială de capital bănesc, acestea se transformă, în procesul de aprovizionare, în stocuri de materii prime și materiale, care constituie, la rândul lor, potențialul productiv al întreprinderii. Prin consumul treptat al stocurilor, activele circulante trec în procesul creării de noi valori și se regăsesc sub forma stocurilor de produse finite sau producție neterminată. Ca rezultat al expedierii lor de către consumatori, activele circulante apar, în bilanțul contabil, sub forma inițială de capital bănesc sau sub formă de creanțe asupra clienților [9, p. 95]
Analiza mărimii, structurii și evoluției în dinamică a activelor curente ale entității ne va permite să formulăm concluzii privitoare la ciclul operațional al întreprinderii și politica de gestiune curentă.
Tabelul 3.2.1.
Evoluția activelor curente ale entității, lei
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
În urma calculelor efectuate, observăm că valoarea activelor circulante ale întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL a înregistrat atât scăderi cât și creșteri pe parcursul perioadei de studiu. Astfel, în anul 2013 față de anul 2012, indicatorul rezultativ înregistrează majorări considerabile cu circa 92,78 %, creștere care a fost condiționată de influența pozitivă a tuturor factorilor și anume: stocuri de mărfuri și materiale, creanțe curente și mijloace bănești, care au contribuit la creșterea activelor circulante totale respectiv cu 72,54 , 118,17 , 13,68 %. Totuși, în anul 2014 față de anul 2013, entitatea a înregistrat scădere a activelor curente cu circa 8,5 %, determinată de reducerea creanțelor pe termen scurt și a mijloacelor bănești respectiv cu 51,37 , 56, 25 %. Totodată, rezultatul dat a fost condiționat și de creșterea stocurilor de mărfuri și materiale cu 35,83 %.
Trebuie să menționez că se apreciază negativ faptul că stocurile de mărfuri și materiale înregistrează creșteri în dinamică, ceea ce are loc concomitent cu reducerea în dinamică a veniturilor din vînzări (Anexa nr.2 la S.N.C. 5). Creșterea stocurilor conduce la cheltuieli suplimentare de întreținere, la apariția riscului de nerealizare a producției la înteaga valoare sau chiar la prețul inițial. Astfel, întreprinderea ar trebui să acorde anumite facilități clienților, precum rabaturi comerciale, în cazul în care are nevoie urgentă de bani sau vînzarea pe credit, pentru a-și reduce stocurile. În final, majorarea stocurilor ne vorbește despre o încetinire a activității de bază a entității și totodată despre o gestionare ineficientă a stocurilor.
În cadrul analizei structurale a activelor circulante de examinează ponderea elementelor componente ale acestora în totalul activelor curente deținute de întreprindere. Astfel, se va studia structura activelor pe termen scurt ale entității „Bardar – Agro” S.R.L., pentru care se va alcătui tabelul analitic și se va interpreta rezultatele obținute.
Tabelul 3.2.2.
Structura activelor curente în dinamică, lei
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Analiza structurii activelor circulante ale entității economice studiate ne permite să afirmăm că, în principiu, întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL înregistrează o structură optimă a acestora. Din tabelul de mai sus observăm că ponderea majoritară o dețin stocurile de mărfuri și materiale, în medie 60% pe întreaga perioadă de analiză, care, însă, variază înregistrând în anul 2013 o scădere de 5,77 p.p. față de anul 2012, iar în anul 2014 – o creștere de 23,82 p.p. față de anul 2013. Gestiunea corectă a stocurilor este foarte importantă pentru întreprindere întrucât, păstrarea unei cantități mari de stocuri de mărfuri și materiale necesită cheltuieli de întreținere și oferă ideea unei ineficiente politici de gestiune. În acest caz, firma trebuie să întreprindă măsuri de eficientizare precum acordarea rabaturilor comerciale, acordarea creditelor comerciale, ceea ce va contribui la creșterea creanțelor pe termen scurt.
De asemenea, o pondere mare o dețin și creanțele pe termen scurt circa 40%, care la fel este fluctuantă, majorându-se cu 6 p.p. în anul 2013 față de anul 2012 și micșorându-se cu 23,6 p.p în anul 2014 față de anul 2013. Existența creanțelor la întreprindere înseamnă practicarea de către aceasta a vânzărilor în credit, ceea ce se apreciază pozitiv întrucât are loc micșorarea stocurilor și, mai mult decât atât, dat fiind faptul că creanțele sunt încasate la timp, ceea ce denotă faptul că entitatea desfășoară o politică a clienților eficientă.
În ceea ce privește mijloacele bănești deținute de întreprindere, observăm că acestea dețin o pondere mai mică de 1 %, fiind în continuă scădere. Acest fapt se apreciază pozitiv întrucât ținerea resurselor la întreprindere conduce la devalorizarea acestora și, respectiv, denotă ideea valorificării mijloacelor bănești.
Totuși, negativ este faptul că entitatea economică nu dispune de investiții financiare pe termen scurt, ceea ce i-ar aduce venituri sigure și regulate. Aceasta și reprezintă, de fapt, o rezervă a întreprinderii, întrucât, entitatea ar trebui să ia în considerare și această oportunitate în scopul obținerii unor venituri suplimentare.
Întrucât, am menționat insuficiența activelor circulante la entitate, am putea, cu ajutorul ratei de lichiditate curentă să determinăm nivelul optim spre care întreprinderea ar trebui să tindă. Știind că lichiditatea curentă se calculează ca raportul dintre totalul activelor circulante și datoriile pe termen scurt, putem stabili nivelul optim, în sumă absolută, dat fiind faptul că intervalul admisibil este de 2 – 2,5.
Lichiditatea curentă = ; ( 2 – 2,5 )
Pentru anul 2014, întreprinderea ar fi trebuit să atingă nivelul de cel puțin 11 282 832 lei (5 641 416 lei * 2 = 11 282 832 lei) active circulante, ceea ce ar fi determinat o evoluție a activității mult mai convenabilă, pe când, entitatea dată, a înregistrat, în anul respectiv, o valoare de 3 656 752 lei active circulante, ceea ce determină incapacitatea întreprinderii de a-și acoperi datoriile curente.
O modalitate de majorare a activelor circulante ar fi contractarea unor împrumuturi cu condiții foarte avantajoase care ar putea oferi posibilitatea de a rambursa datoriile curente și de a desfășura, în condiții normale activitatea.
Alte măsuri de creștere a activelor circulante se referă la activitatea de bază a entității și anume majorarea creanțelor pe termen scurt, dat fiind faptul că entitatea dispune de clienți fideli care își onorează obligațiile curente ajunse la scadență. Aceasta presupune practicarea vânzărilor în credit, ceea ce determină, pe de altă parte, reducerea mijloacelor bănești ale întreprinderii. Întrucât lichiditatea absolută a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL este foarte mică, situându-se sub limita minimă admisibilă, entitatea trebuie să aibă mare grijă în ceea ce privește proporțiile acestora. De asemenea, acordarea rabaturilor comerciale în condițiile achitării imediate a produselor sau în condițiile procurării unei cantități sporite de marfă, este o metodă de creștere a activelor circulante. În cazul achitării imediate, entitatea va dispune de mijloace bănești, realizându-se circuitul de bani-marfă-bani, iar în cazul procurării unei cantități mari de marfă, întreprinderea î-și reduce stocurile de mărfuri și materiale, micsorânu-și, totodată, cheltuielile de întreținere a acestora.
Adițional celor menționate, am putea adăuga că, în condițiile unui volum mic de active circulante, entitatea poate obține profit în cazul în care dispune de o durată de rotație mică a activelor circulante, care poate fi posibilă efectuând următoarele măsuri:
încheierea la timp a contractelor de aprovizionare cu materiale în care sunt stipulate termenele precise de livrare, în scopul asigurării dsfășurării procesului de producție;
aprovizionarea trebuie făcută de cele mai apropiate surse pentru a reduce cheltuielile de transport;
utilizarea tehnologiilor moderne de producție;
asigurarea cu forța de muncă în cantitatea și cu calificarea necesară;
asigurarea reparațiilor curente ale utilajelor;
reducerea pierderilor este posibilă prin îmbunătățirea condițiilor de depozitare, păstrare a materialelor și mărfurilor;
încheierea la timp a contractelor de livrare, care să conțină condiții precise;
Optimizarea activelor circulante presupune ideea unui spor inferior al acestora față de cel al producției. Aceasta este posibilă, după cum am menționat anterior, prin accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante, ca urmare a evitării blocării resurselor financiare în stocuri de mărfuri și materiale, a împiedicării apariției creanțelor dubioase și, reducerii perioadei de încasare a creanțelor. Sporirea vitezei de rotație a activelor circulante contribuie la apariția mijloacelor bănești, care pot fi utlizate în anumite scopuri profitabile.
3.3. Creșterea eficienței producției agricole
Efectuând analiza indicatorilor de eficiență a producției agricole a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL, am constatat că aceasta se confruntă cu o rentabilitate joasă, chiar negativă în multe cazuri.
În continuare vom elabora tabelul structurii veniturilor din vânzări, în scopul prezentării principalelor culturi ale entității agricole.
Tabelul 3.3.1.
Structura veniturilor din vânzarea producției agricole a SC ”Bardar-Agro” SRL
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014
Conform datelor tabelului 3.3.1., principala cultura a întreprinderii analizate este vița de vie, care, în primii doi ani de analiză deține o cotă de 72%, iar în anul 2014, micșorându-se până la ponderea de 50%, sporind, pe de altă parte cota cerealelor în totalul produselor fabricate.
Drept urmare, pentru creșterea eficienței producției agricole, putem propune trei căi importante și anume:
perfecționarea structurii producției;
creșterea recoltei la un hectar;
reducerea costurilor de producție.
Perfecționarea structurii producției agricole este o măsură esențială de îmbunătățire a situației economico – financiare, care presupune extinderea activității în ceea ce privește sectorul viticulturii, dat fiind faptul că, pe perioada analizată, întreprinderea obține rentabilitate doar din cultivarea și comercializarea strugurilor, profitabilitate care este utilizată pentru acoperirea pierderilor înregistrate de către celelalte culturi ale entității.
De asemenea, la categoria perfecționării structurii producției se include și măsura care presupune fie efectuarea anumitor studii în ceea ce privește rezultatele negative înregistrare de cereale, floarea soarelui și grâu, în scopul depistării cauzelor cu influență nefastă asupra activității entității și respectiv înlăturarea acestor factori, fie excluderea culturilor respective din sortimentul de produse al întreprinderii.
În acest fel, entitatea ”Bardar-Agro” SRL va reuși să înregistreze rezultate favorabile datorită sectorului viticultor, suportând doar cheltuielile necesare pentru obținerea acestor rezultate, nemaifiind necesară acoperirea pierderilor suportate din cauza celelalte culturi.
Creșterea recoltei producției agricole la un hectar presupune efectuarea măsurilor necesare în scopul sporirii producției agricole, care va avea drept consecință creșterea volumului vânzărilor.
Conform datelor Biroului Național de Statistică și a datelor din formularele privind volumul producției obținute de întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL, am elaborat următorul tabel:
Tabelul 3.3.2.
Recolta la un hectar obținută de entitate și cea medie pe sectorul agricol, chintale
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii pe anii 2012-2014 și în baza datelor statistice ale BNS
Conform datelor tabelului de mai sus, observăm că, în anul 2013, întreprinderea analizată reușește să obțină o recoltă la un hectar superioară celei medii pe sectorul agricol din Republica Moldova, ceea ce a condiționat înregistrarea rezultatelor profitabile pentru perioada respectivă. După cum observăm, entitatea reușește să obțină o recoltă a stugurilor aproape dublă față de cea medie, ceea ce ne vorbește despre specializarea acesteia în sectorul viticultor, celelalte culturi situându-se puțin peste valoarea medie.
Spre deosebire de anul 2013, în anul 2014, întreprinderea dispune de rezerve interne în ceea ce privește producția de grâu, floarea soarelui și porumb, întrucât nu reușește să depășească valoarea medie a recoltei la un hectar, obținând recolte inferioare, excepție făcând doar strugurii, care, deși depășeșc cu circa 13 chintale recolta medie, totuși, aceaștia înregistrează o rentabilitate negativă de 4,3% ( Tabelul 2.5.1.).
Dat fiind faptul că entitatea obține o recoltă la un hectar situată sub valoarea medie obținută de întreprinderile agricole din Republica Moldova, diferența respectivă nefiind foarte mare, excepție făcând strugurii, putem propune o altă măsură de eficientizare a producției agricole și anume: minimizarea costurilor de producție. Însăși creșterea recoltei la un hectar este o cale de reducere a costurilor de producție, ceea ce ne demonstrează necesitatea și interdependența acestor măsuri.
Reducerea costurilor de producție este o măsură primordială pentru întreprinderea analizată, întrucât, la majoritatea culturilor, pe întreaga perioadă supusă studiului, costurile unitare depășesc prețurile de vânzare, determinând înregistrarea pierderilor. În acest scop, întreprinderea trebuie să caute și să găsească rezervele de reducere a consumurilor de factori de producție în toate fazele activității. Reducerea costului de producție trebuie să aibă loc fără influențe negative asupra calității bunurilor materiale și serviciilor, ci, dimpotrivă, concomitent trebuie să se asigure un spor de calitate. Reducerea costurilor pe seama reducerii calitătii este antieconomică. Totodata, tendința generala impusa de concurența pe piata este ca bunurile economice să încorporeze în costurile lor cât mai puțină materie primă, muncă de înaltă calificare și să fie obținute cu cea mai modernă tehnologie. Respectiv, metodele de reducere a costurilor pot fi :
reducerea consumurilor specifice de materiale, combustibil, îngrășăminte, pesticide;
reducerea consumului de factori de producție pe chintal de producție obținută, cost care care se micșorează în condițiile perfecționării echipamentelor tehnice de producție;
creșterea productivității muncii;
folosirea deplină a capacităților de producție și a spațiilor de producție;
utilizarea unor tehnologii moderne, care vor contribui la accelararea procesului activității;
renegocierea contractelor de achiziționare a materialelor, în scopul reducerii prețurilor factorilor de producție;
reducerea cheltuielilor administrative;
optimizarea stocurilor de mărfuri și materiale;
cuantificarea cererii de produse pe piață, în scopul reducerii costurilor de depozitare a stocurilor rămase în exces;
reducerea prețurilor de vânzare, care vor avea ca efect creșterea volumului vânzărilor;
Necesitatea reducerii costurilor de producție este esențială deoarece, în primul rând, limitele resurselor de materiale, energie, combustibil, ș.a., acționează restictiv asupra comportamentului, îndemnând la raționalitate în utilizarea și alocarea acestora, presupunând, realizarea unui cost minim fără a afecta calitatea produselor. În al doilea rând, reducerea costului are un rol determinant în maximizarea profitului.
Concluzionând, putem adăuga că creștere eficienței producției agricole poate fi posibilă prin îndeplinirea tuturor măsurilor enumerate anterior, simultan sau separat, astfel încât, entitatea agricolă ”Bardar-Agro” SRL să reușească să înregistreze din nou rezultate profitabile.
ÎNCHEIERE
Managementul de conducere nu se poate baza pe intuiție, ci pe o analiză științifică, detaliată a situației date, în scopul determinării punctelor vulnerabile și a oportunităților. Întrucât întreprinderea este o organizație complexă, actul decizional este, de asemenea, un proces important și cuprinzător. Utilizând analiza, factorul uman propune măsuri, acțiuni, formulează concluzii, astfel încât proprietarii entității să obțină efecte maxime depunând eforturi minime.
Analiza apare ca instrument indispensabil în procesul cunoașterii în orice domeniu al activității umane. Cu ajutorul acesteia, omul studiază și întelege fenomenele care îl înconjoară, percepe mecanismele care le generează și, în majoritatea cazurilor, adoptă decizii fundamentate pe analiză. Mai mult decât atât, în toate procesele managerial, analiza economico-financiară apare ca un instrument indispensabil în fundamentarea deciziilor. Astfel, analiza, ca metodă de cunoaștere se aplică în diverse domenii precum biologie, chimie, fizică, economie, ș.a.
Evaluarea performanțelor economice pe baza analizei economico-financiare este posibilă cu ajutorul unor indicatori capabili să ofere informații utile managementului pentru luarea deciziilor, sa caracterizeze eficiența utilizării resurselor disponibile, să evalueze poziția întreprinderii pe piață, ș.a. Utilizând acești indicatori, am efectuat analiza economico-financiară a întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL, a cărei principalele genuri de activitate ale întreprinderii sunt: producerea, păstrarea și realizarea producției agricole și anume a produselor vegetale.
În urma analizei efectuate întreprinderii ”Bardar-Agro” SRL și prezentate în capitolul dat, putem specifica că perioada cea mai avantajoasă pentru întreprinderea ”Bardar-Agro” SRL este anul 2013. Anume în acest an se înregistrează valorile maximale în ceea ce privește venitul din vânzări, profitul net, rentabilitatea, solvabilitatea, ș.a. Pe de altă parte, anul 2014 este cel mai dezavantajos din toate punctele de vedere, întreprinderea înregistrând pierderi, rentabilitate negativă, solvabilitatea foarte mică, ș.a. Anul 2012 este considerat un an de mijloc din punct de vedere al performanțelor financiare, întrucât înregistrează valori medii ale indicatorilor, comparativ cu ceilalți doi ani de analiză. Cu alte cuvinte, apogeul rentabilității este atins în anul 2013, pe când în anul 2014, întreprinderea înregistrează cele mai mari pierderi, comparativ cu ceilalți doi ani de analiză.
Concluzionând, putem menționa că analiza economico-financiară este implicată metodologic în realizarea procesului decizional al conducerii, în activitatea de planificare și de control al activității, în reglarea dinamică a activității economico-financiare și creșterea rolului factorilor calitativi în dezvoltarea economică prin evidențierea posibilităților de acțiune precum și prin stabilirea soluțiilor de îndeplinire a obiectivelor propuse.
BIBLIOGRAFIE
Actele legislative, Hotărârile Parlamentului, Hotărârile Guvernului
Legea Republicii Moldova cu privire la întreprindere și antreprenoriat nr.845- XII din 13.01.1992, Monitorul Oficial nr. 2 din 28.02.1994.
Legea nr.135 din 14.06.2007 privind societățile cu raspundere limitată, Publicată la 17.08.2007 în Monitorul Oficial Nr. 127-130, art Nr : 548, data intrarii in vigoare : 17.11.2007.
Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163 din 24.04.1997, publicat la 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec.
Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003, publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162.
Actele normative, materialele statistice, regulamentele BNM/ CNVM, instrucțiunile și normele interne
Standardul Național de Contabilitate 2015, publicat pe 25.04.2014, în vigoare de la 01.01. 2015.
Sursele literare și statistice
Avare PH., Legros G., Ravary L., Lemonnier P., Gestiune și analiză financiară, ediția în limba română, Editura Economică, București, 2002;
Bălănuță Vladimir, Analiza gestionară:(lucrarea didactică și practico-aplicativă în domeniul diagnosticului activității întreprinderii de producție), Editura Combinatul Poligrafic, Chișinău, 2003;
Botnari N., Analiza financiară – instrument de apreciere și fundamentare a strategiei financiare a întreprinderilor industriale, autoreferatul tezei de doctor, Editura Academia de Studii Economice din Moldova, Chișinău, 2000;
Botnari N., Finanțele Întreprinderii, Editura Academia de Studii Economice din Moldova, Chișinău 2008;
Bran P., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, Ed. Casa Editorială Logos, Chișinău, 1995;
Bran P. Finanțele întreprinderii: Gestiunea fenomenului microfinanciar; Editura Economică, Chișinău, 1997;
Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii: Modulul I: Analiza financiară, Editura Academia de Studii Economice, București, Chișinău, 2001;
Chic G., Grigorescu C. J., Analiza economico-financiară. Abordări teoretice, studii de caz, Editura Universitară, București, 2006;
Cojocaru C. C., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București 1997;
Crecană C., Analiza afacerilor industriale, agricole, comerciale, bancare, Editura Economică, București, 2002;
Dicționarul explicativ al limbii române;
Enache C., Mecu C. (coord.), Economice Politică, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;
Fransua E., Lefter V., Pîrvu F., ș.a., Economia și gestiunea întreprinderii, Editura Economică, București, 1999;
Fuior E., Finanțele întreprinderii, Editura Complexul editorial, Chișinău, 2014;
Gavrilă T., Lefter V., Managementul general al firmei., Editura Economică, București, 2002;
Gheorghiu A., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004;
Grădinariu M., Instrumente de analiză economico-financiară a întreprinderii agricole, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1994;
Gust M. Dr., (coord.), Analiza economică-financiară, Editura Independența Economică, Pitești, 2003;
Helfert E. A., Tehnici de Analiză financiară, BMT Publishing House, București, 2006;
Ioan M., Analiza situației financiare a agenților economici, Editura Mirton, Timișoara, 1997;
Ișfănescu A., Șerban C., Stănoiu A. C., Evaluarea întreprinderii, Editura Universitară, București 2003.
Mărgulescu D., (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, București, 1994;
Mihăilescu N., Răducan M., Analiza activității economico-financiare, Editura Victor, București, 2005;
Mihăilescu N., Analiza activității economico-financiare, Editura Victor, București 2001;
Mironciuc M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006;
Mironciuc M., Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, Editura Junimea, iași, 1999;
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1997;
Niculescu M., Diagnostic economic, Editura Economică, București, 2003;
Onofrei M., Finațele întreprinderii, Academia de Studii Economice., Facultatea Finanțe și Bănci, Editura Economică , Chișinău, 2004;
Petcu M., Analiza economico-financiară a întreprinderii: probleme, abordări, metode, aplicații, Editura Economică, București, 2003;
Petrescu S., Mihalciuc C., Diagnosticul financiar-contabil privind performanța întreprinderii: Aspecte teoretice și aplicative de contabilitate și analiză financiară, Editura Universității Suceava, Suceava, 2006;
Robu V., Anghel I., Șerban C., Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, București 2014;
Rusu V., Analiza statistică a activității economico-financiare a întreprinderilor micro și mici din municipiul Chișinău. Autoreferat al tezei de doctor în științe economice, Editura ASEM, Chișinău, 2003.
Soare C. R., Economia și gestiunea întreprinderii. Teorii și aplicații, Editura Lumina Lex, București, 2002;
Spătaru L., Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderii, ediția a doua, Editura Economică, București, 2010;
Stancu I., Finanțe, Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București 1997;
Stănescu C., Ișfănescu A., Băicuși A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1996;
Stroe R., Finanțe, Editura ASE, București, 2003;
Șerban C., Cișmașu I., Mărgulescu D., Vâlceanu G., Analiza economico-financaică, Editura Fundației Române de mâine, București, 1999;
Trenca I. I., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997;
Țîriulnicova N., Paladi V., Gavriliuc L., Chirilova N., Furtună D., Analiza rapoartelor financiare, Academia de Studii Economice din Moldova, Tipografia Centrală, 2004;
Țole M., Zirra D., Anghel F., Horhotă L., Matei (Țole) N., Analiză economico-financiară, Editura Universitară, București, 2004;
Țole M., Analiza economico-financiară a agenților economici, Ed Sylvi, București, 2002;
Vâlceanu G., Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, ediția a doua, Editura Economică, București, 2005
Surse electronice
Site-ul ofical al bibliotecii digitale ASE,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=113&idb
Site-ul oficial al Biroului Național de Statistică
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315&id=2279
BIBLIOGRAFIE
Actele legislative, Hotărârile Parlamentului, Hotărârile Guvernului
Legea Republicii Moldova cu privire la întreprindere și antreprenoriat nr.845- XII din 13.01.1992, Monitorul Oficial nr. 2 din 28.02.1994.
Legea nr.135 din 14.06.2007 privind societățile cu raspundere limitată, Publicată la 17.08.2007 în Monitorul Oficial Nr. 127-130, art Nr : 548, data intrarii in vigoare : 17.11.2007.
Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163 din 24.04.1997, publicat la 25.03.2005 în Monitorul Oficial Nr. ed. spec.
Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003, publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr. 159-162.
Actele normative, materialele statistice, regulamentele BNM/ CNVM, instrucțiunile și normele interne
Standardul Național de Contabilitate 2015, publicat pe 25.04.2014, în vigoare de la 01.01. 2015.
Sursele literare și statistice
Avare PH., Legros G., Ravary L., Lemonnier P., Gestiune și analiză financiară, ediția în limba română, Editura Economică, București, 2002;
Bălănuță Vladimir, Analiza gestionară:(lucrarea didactică și practico-aplicativă în domeniul diagnosticului activității întreprinderii de producție), Editura Combinatul Poligrafic, Chișinău, 2003;
Botnari N., Analiza financiară – instrument de apreciere și fundamentare a strategiei financiare a întreprinderilor industriale, autoreferatul tezei de doctor, Editura Academia de Studii Economice din Moldova, Chișinău, 2000;
Botnari N., Finanțele Întreprinderii, Editura Academia de Studii Economice din Moldova, Chișinău 2008;
Bran P., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, Ed. Casa Editorială Logos, Chișinău, 1995;
Bran P. Finanțele întreprinderii: Gestiunea fenomenului microfinanciar; Editura Economică, Chișinău, 1997;
Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii: Modulul I: Analiza financiară, Editura Academia de Studii Economice, București, Chișinău, 2001;
Chic G., Grigorescu C. J., Analiza economico-financiară. Abordări teoretice, studii de caz, Editura Universitară, București, 2006;
Cojocaru C. C., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București 1997;
Crecană C., Analiza afacerilor industriale, agricole, comerciale, bancare, Editura Economică, București, 2002;
Dicționarul explicativ al limbii române;
Enache C., Mecu C. (coord.), Economice Politică, Editura Fundației România de Mâine, București, 2007;
Fransua E., Lefter V., Pîrvu F., ș.a., Economia și gestiunea întreprinderii, Editura Economică, București, 1999;
Fuior E., Finanțele întreprinderii, Editura Complexul editorial, Chișinău, 2014;
Gavrilă T., Lefter V., Managementul general al firmei., Editura Economică, București, 2002;
Gheorghiu A., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004;
Grădinariu M., Instrumente de analiză economico-financiară a întreprinderii agricole, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 1994;
Gust M. Dr., (coord.), Analiza economică-financiară, Editura Independența Economică, Pitești, 2003;
Helfert E. A., Tehnici de Analiză financiară, BMT Publishing House, București, 2006;
Ioan M., Analiza situației financiare a agenților economici, Editura Mirton, Timișoara, 1997;
Ișfănescu A., Șerban C., Stănoiu A. C., Evaluarea întreprinderii, Editura Universitară, București 2003.
Mărgulescu D., (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, București, 1994;
Mihăilescu N., Răducan M., Analiza activității economico-financiare, Editura Victor, București, 2005;
Mihăilescu N., Analiza activității economico-financiare, Editura Victor, București 2001;
Mironciuc M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006;
Mironciuc M., Analiza performanțelor economico-financiare ale întreprinderii, Editura Junimea, iași, 1999;
Niculescu M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1997;
Niculescu M., Diagnostic economic, Editura Economică, București, 2003;
Onofrei M., Finațele întreprinderii, Academia de Studii Economice., Facultatea Finanțe și Bănci, Editura Economică , Chișinău, 2004;
Petcu M., Analiza economico-financiară a întreprinderii: probleme, abordări, metode, aplicații, Editura Economică, București, 2003;
Petrescu S., Mihalciuc C., Diagnosticul financiar-contabil privind performanța întreprinderii: Aspecte teoretice și aplicative de contabilitate și analiză financiară, Editura Universității Suceava, Suceava, 2006;
Robu V., Anghel I., Șerban C., Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, București 2014;
Rusu V., Analiza statistică a activității economico-financiare a întreprinderilor micro și mici din municipiul Chișinău. Autoreferat al tezei de doctor în științe economice, Editura ASEM, Chișinău, 2003.
Soare C. R., Economia și gestiunea întreprinderii. Teorii și aplicații, Editura Lumina Lex, București, 2002;
Spătaru L., Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderii, ediția a doua, Editura Economică, București, 2010;
Stancu I., Finanțe, Teoria piețelor financiare. Finanțele întreprinderii. Analiza și gestiunea financiară, Editura Economică, București 1997;
Stănescu C., Ișfănescu A., Băicuși A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1996;
Stroe R., Finanțe, Editura ASE, București, 2003;
Șerban C., Cișmașu I., Mărgulescu D., Vâlceanu G., Analiza economico-financaică, Editura Fundației Române de mâine, București, 1999;
Trenca I. I., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997;
Țîriulnicova N., Paladi V., Gavriliuc L., Chirilova N., Furtună D., Analiza rapoartelor financiare, Academia de Studii Economice din Moldova, Tipografia Centrală, 2004;
Țole M., Zirra D., Anghel F., Horhotă L., Matei (Țole) N., Analiză economico-financiară, Editura Universitară, București, 2004;
Țole M., Analiza economico-financiară a agenților economici, Ed Sylvi, București, 2002;
Vâlceanu G., Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, ediția a doua, Editura Economică, București, 2005
Surse electronice
Site-ul ofical al bibliotecii digitale ASE,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=113&idb
Site-ul oficial al Biroului Național de Statistică
http://www.statistica.md/pageview.php?l=ro&idc=315&id=2279
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Analizei Financiare In Fundamentarea Deciziilor Financiare (ID: 146127)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.