Rolul Agriculturii Si Dezvoltarii Rurale In Dezvoltarea Economica A Romaniei

INTRODUCERE

Procesul tranziției de la economia supercentralizată la economia de piață a generat, în agricultura și dezvoltarea rurală a României, multiple probleme de ordin economic și social. De aceea, este normal ca preocupările privind identificarea unor soluții și metode de rezolvare a acestora să mobilizeze din ce în ce mai mulți specialiști în domeniu. În acest context, nu se putea să nu se facă apel și la experiența altor țări, printre care un loc aparte îl ocupă țările membre ale Uniunii Europene.

În prezent, agricultura și dezvoltarea rurală din România continuă să fie într-o situație de criză, iar economia este departe de a fi stabilă pentru a putea să o susțină. Dimpotrivă, scăderea raportului dintre indicii de creștere a prețurilor produselor agricole și cei ai produselor industriale cumpărate de agricultori, adâncește foarfecele prețurilor, lucru care ne conduce la concluzia că agricultura înregistrează o productivitate scăzută, față de alte țări, mai ales față de cele din U.E., care reprezintă modelul și ținta spre care se tinde.

Lipsa unei viziuni realiste asupra viitorului satului românesc, asupra noilor ocupații și calificări necesare în procesul de diversificare a activităților – care să pună bazele unei dezvoltări rurale multifuncționale, precum și asupra celor mai eficiente căi de integrare în Uniunea Europeană, devine tot mai acută. În acest sector s-a aplicat cea mai complexă „terapie de șoc”, începând cu anul 1993, iar din 1997 agricultura este lăsată în seama mecanismului pieței. Aproape toate măsurile de politică agricolă au conturat actuala stare de criză: liberalizarea prețurilor produselor agricole, condiționată de limitarea acestora la produsele de bază în consumul populației; liberalizarea prețurilor input-urilor agricole care, în condițiile monopolului statului în amontele agriculturii a condus la creșterea diferențelor de preț și la reducerea și instabilitatea veniturilor agricultorilor; eliminarea subvențiilor la producătorii agricoli înainte de crearea instituțiilor și a legislației de organizare și funcționare a pieței agricole, ceea ce a determinat reducerea consumului de îngrășăminte chimice, a semințelor de calitate și restrângerea cererii de credite pentru investiții din cauza ratei înalte a dobânzilor; trecerea la sistemul de subvenționare directă a tuturor producătorilor agricoli, mai corect spus a proprietarilor de terenuri, sistem care pulverizează resursele bugetare la milioane de posesori ai titlurilor de proprietate, cu efecte populiste de protecție socială și nu cu scop economic etc.

Lucrarea de față își propune realizarea unei analize a evoluției spațiului rural românesc sub multiplele sale fațete, cu accent asupra conceptelor de dezvoltare rurală în condiții de durabilitate și multifuncționalitate. În acest context, menționăm că România se află în curs de implementare a modelului european de agricultură și dezvoltare rurală.

Problemele privind dezvoltarea rurală sunt prezentate pe parcursul a trei capitole, al căror scop principal este acela de a expune tipuri și modele de dezvoltare rurală, pornind de la filosofia, conceptele și fazele istorice proprii acestora, cu anumite viziuni asupra a ceea ce trebuie întreprins și în România, bazat pe experiențe ale statelor din UE, spre care, de altfel, se tinde.

Pornind de la general (principii, mecanisme) și ajungând la particular (cazul țărilor din Uniunea Europeană și situația din România), prin analiza spațiului rural, în lucrare se încearcă formularea de soluții și propuneri în funcție de condițiile concrete privind crearea unui mediu economic prielnic dezvoltării, în sensul consolidării unei dezvoltări durabile și multifuncționale a spațiului rural.

CAP. 1 -SPAȚIUL RURAL–ORIENTĂRI METODOLOGICE

1.1 – Conceptul de spațiu rural

Desigur, se pot da multe definiții și se pot face multiple descrieri spațiului rural. Nu voi încerca să extind prea mult această problemă, dar, totuși, o anumită ordonare în terminologia și definirea spațiului se impune.

Prima și cea mai des întâlnită impreciziune terminologică se referă la "spațiu rural" și "spațiu agrar"; "activitate rurală" și "activitate agrară" sau mai simplu "rural – agrar". De la început este necesar de precizat că cele două noțiuni, deși relativ apropriate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Sfera noțiunii de spațiu rural, activitate rurală, de rural în general, este mai largă, mai extinsă, cuprinzând în interiorul său și noțiunile de spațiu agrar sau activitate agrară sau, simplu, agrar.

Analizând în evoluție corelația rural-agrar se constată o anumită modificare a acesteia. In societățile preponderent agricole, ponderea cea mai ridicată a activităților în spațiul rural o dețin activitățile agrare. Cu timpul, spațiul rural s-a diversificat atât structural cât și funcțional, în sensul că au apărut mai multe structuri și activități neagrare. în prezent se vorbește tot mai mult de neoruralism și de spații și activității neorurale.

Spațiul rural este un concept deosebit de complex fapt ce a generat o mare diversitate de păreri privind definirea, sfera de cuprindere și componentele sale.

Pentru a înțelege complexitatea acestui concept este necesară definirea, chiar și sumară a principalelor noțiuni specifice și componentele sale, cum ar fi:

– Ruralul cuprinde toate activitățile care se desfășoară în afara urbanului și cuprinde trei componente esențiale: comunitățile administrative constituite din membrii relativ puțin numeroși și care au relații mutuale; dispensarea pronunțată a populației și a serviciilor colective; rolul economic deosebit al agriculturii și silviculturii.

Cu toate că, din punct de vedere economic, agricultura și silvicultura dețin un loc important, sensul cuvântului “rural” este mai larg decât al celui agricol sau silvic, aici fiind cuprinse și alte activități cum sunt: industria specifică ruralului; artizanatul, serviciile productive privind producția agricolă și neproductive care privesc populația rurală.

– Spațiul rural este noțiune care, prin complexitatea sa a generat numeroase păreri, care diferă de la un autor la altul, dar în esență se ajunge aproape la aceleași concluzii.

După anumite păreri, se consideră că “spațiul rural” poate fi definit în funcție de noțiunile care îl caracterizează, el cuprinzând tot ceea ce nu este urban. Această definire generală creează, adesea, confuzii între noțiunea de rural și noțiunea de agricol, ceea ce nu corespunde realității.

Spațiul rural nu este un spațiu concret și eterogen. Eterogenitatea poate fi privită sub două aspecte: primul se referă la teren – topografie, subsol, sol și microclimat; al doilea aspect se referă la demografie – densitate, polarizare de la mici așezăminte la mari aglomerări urbane.

O definire mai completă a spațiului rural apare prin luarea în considerare a următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori, densitate, tip de mediu), structural și funcțional (tip de activități și de relații).

Din această definiție a spațiului rural sunt evidențiate cel puțin următoarele elemente: spațiul rural se caracterizează printr-o slabă densitate a populației; formele de stabilire umană sunt satele și comunele, caracterizându-se prin individualitatea și discontinuitatea spațiului construit; activitatea productivă este predominant agricolă și silvică dar nu exclude industria de procesare și comerțul rural; relațiile dintre oameni se bazează, în principal, pe cunoașterea reciprocă din toate punctele de vedere; mediul înconjurător este mult mai puțin poluat decât în mediul urban etc.

Forma definitivă a definitei spațiului rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spațiului rural în următoarea formă: expresia (noțiunea) de nspațiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conține satele și orașele mici, în care majoritatea părții terenului este utilizată pentru:

agricultură, silvicultură, acvacultura și pescuit;

activitățile economice și culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc);

amenajările de zone neurbane pentru timpul liber și distracții (sau de rezervații naturale);

alte folosințe (cu excepția celor de locuit) ".

1.2 – Caracteristicile socio-economice ale spatiului rural românesc

Pe teritoriul delimitat ca spațiu rural traieste o populație rurală care numără 10,14 milioane de locuitori (in anul 2011). În ultimii 45 de ani (după 1966) populația rurala s-a redus cu 16%. În aceeasi perioada, populatia din mediul urban a crescut cu cca.70%. Reducerea populatiei nu a avut aceeasi intensitate in intregul spatiu rural.

In jumatatea de vest a tarii, tendinta de scadere numerica a populatiei a fost aproape generalizata, aici inregistrandu-se si cele mai accentuate reduceri din tara, pana la mai putin de 50% din populatia anului 1966. Cauzele scaderilor demografice au fost diferite: fie migrarea spre orasele din zona, fie emigrarea etnicilor germani, fie un comportament demografic caracterizat printr-o natalitate foarte scazuta.

Cele mai multe dintre zonele in care s-au inregistrat cresteri demografice sunt concentrate cu precadere in zonele montane.

Și în actualul deceniu, în primii 7 ani, a continuat tendinta de scadere a populatiei rurale (cu 2,7%), în conditiile în care intreaga populatie a tarii a scazut.

In perioada 2007-2011, populatia rurala s-a diminuat cu cca. 280 mii de persoane, scazand de la 10.418 mii locuitori in anul 2007 la 10.141 mii in anul 2011.

Tabel nr. 1 – Factorii de scadere a populatiei rurale in perioada 2007-2011.

Sursa Comisia Nationala pentru Statistica” Anuarul Statistic al. Romaniei”, 1992,1998

În ultimii 2 ani (2009 si 2010) se constata reaparitia fenomenelor de crestere demografica sau de oprire a declinului in zone in care populatia rurala fusese in scadere mult timp.

Cauza care a contribuit la imprimarea tendintei de crestere a fost, in principal, incetarea migratiei spre orase si chiar cresterea migratiei spre rural. Intre 2007 si 2011 a crescut de 3 ori numarul persoanelor care au plecat din urban si s-au stabilit in rural. Dupa 2005, soldul a devenit pozitiv in favoarea ruralului.

Tabel nr. 2 – Evolutia fluxurilor migratiei interne intre urban si rural, cu schimbarea domiciliului

Rate la 1000 locuitori

Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica ”Anuarul statistic al. Romaniei”,1998;

In general, este vorba de o intoarcere a populatiei urbane migrata initial din rural, care nu se datoreaza cresterii calitatii vietii in rural, ci este consecinta dificultatilor pe care le au persoanele disponibilizate prin restructurarea economiei urbane.

Grupa de varsta de 25-39 ani predomina intre cei ce migreaza spre rural fapt ce contribuie la cresterea si intinerirea resurselor de munca in rural, constituind o oportunitate pentru dezvoltarea economiei rurale. Este o categorie demo-economica relativ usor de format in spiritul antreprenorial si de orientat spre activitatile neagricole care trebuie dezvoltate in rural.

Densitatea populatiei in mediul rural este, in general, scazuta, nivelul mediu fiind in 2007 de 47,7 locuitori/kmp., de peste 10 ori mai redusa decat densitatea medie din urban (484,8 locuitori/kmp).

Exista insa mari diferente intre modul de distributie a populatiei in teritoriile rurale ale judetelor. In mare parte, densitatea populatiei este influentata de formele de relief.

Densitatea este foarte scazuta in comunele din perimetrul Muntilor Carpati, precum si din Dobrogea (sub 50 sau chiar sub 30 locuitori/kmp). In Delta Dunarii si in cateva zone montane traiesc sub 8 locuitori/kmp, fiind zone cu o retea slaba de localitati.

Judetele cele mai slab populate sunt Caras-Severin (20,7 loc/kmp) – judet de munte si cu probleme grave de depopulare ca urmare a unei natalitati foarte scazute – si Tulcea (17,4 loc/kmp) – cu conditii geografice speciale, datorate prezentei Deltei Dunarii pe circa o treime din teritoriul judetului .

In nala pentru Statistica” Anuarul Statistic al. Romaniei”, 1992,1998

În ultimii 2 ani (2009 si 2010) se constata reaparitia fenomenelor de crestere demografica sau de oprire a declinului in zone in care populatia rurala fusese in scadere mult timp.

Cauza care a contribuit la imprimarea tendintei de crestere a fost, in principal, incetarea migratiei spre orase si chiar cresterea migratiei spre rural. Intre 2007 si 2011 a crescut de 3 ori numarul persoanelor care au plecat din urban si s-au stabilit in rural. Dupa 2005, soldul a devenit pozitiv in favoarea ruralului.

Tabel nr. 2 – Evolutia fluxurilor migratiei interne intre urban si rural, cu schimbarea domiciliului

Rate la 1000 locuitori

Sursa: Comisia Nationala pentru Statistica ”Anuarul statistic al. Romaniei”,1998;

In general, este vorba de o intoarcere a populatiei urbane migrata initial din rural, care nu se datoreaza cresterii calitatii vietii in rural, ci este consecinta dificultatilor pe care le au persoanele disponibilizate prin restructurarea economiei urbane.

Grupa de varsta de 25-39 ani predomina intre cei ce migreaza spre rural fapt ce contribuie la cresterea si intinerirea resurselor de munca in rural, constituind o oportunitate pentru dezvoltarea economiei rurale. Este o categorie demo-economica relativ usor de format in spiritul antreprenorial si de orientat spre activitatile neagricole care trebuie dezvoltate in rural.

Densitatea populatiei in mediul rural este, in general, scazuta, nivelul mediu fiind in 2007 de 47,7 locuitori/kmp., de peste 10 ori mai redusa decat densitatea medie din urban (484,8 locuitori/kmp).

Exista insa mari diferente intre modul de distributie a populatiei in teritoriile rurale ale judetelor. In mare parte, densitatea populatiei este influentata de formele de relief.

Densitatea este foarte scazuta in comunele din perimetrul Muntilor Carpati, precum si din Dobrogea (sub 50 sau chiar sub 30 locuitori/kmp). In Delta Dunarii si in cateva zone montane traiesc sub 8 locuitori/kmp, fiind zone cu o retea slaba de localitati.

Judetele cele mai slab populate sunt Caras-Severin (20,7 loc/kmp) – judet de munte si cu probleme grave de depopulare ca urmare a unei natalitati foarte scazute – si Tulcea (17,4 loc/kmp) – cu conditii geografice speciale, datorate prezentei Deltei Dunarii pe circa o treime din teritoriul judetului .

In consecinta, criteriul densitatii nu este suficient de relevant pentru evidentierea dificultatilor cu care se confrunta un teritoriu. Structura pe sexe a populatiei rurale este relativ echilibrata, numarul femeilor fiind aproape egal cu cel al barbatilor – 5,03 milioane sunt barbati (49,6%) si 5,10 milioane sunt femei (50,4%).

In 11 judete situate in regiunile in care procesele de migrare au fost cele mai intense in ultimii 10-20 de ani (Bacau, Iasi, Vaslui, Braila, Constanta, Galati, Alba, Bistrita-Nasaud, Covasna), numarul barbatilor este superior numarului femeilor.

Tendinta de migrare s-a manifestat mai intens in randul femeilor tinere decat in randul barbatilor, ca urmare, deficite semnificative de populatie feminina se inregistreaza in grupele de varsta 20-39 ani. Plecarea acestor tinere din sate se datoreaza lipsei locurilor de munca pentru femei si lipsa serviciilor si facilitatilor specifice varstei .

Dezechilibrul pe sexe, tocmai la varstele tinere, cand se formeaza familiile, pot antrena dereglari ale vietii sociale a comunitatilor si pot genera probleme legate de reproducerea populatiei, contribuind indirect la continuarea declinului demografic.

Structura pe varste a populatiei rurale este caracterizata printr-un relativ dezechilibru, procesul accentuat de imbatranire demografica fiind evident. Varsta medie a populatiei rurale este ridicata (cca. 38 de ani) si in continua crestere.

Populatia care a depasit varsta de 50 de ani este foarte numeroasa: 1 din 3 persoane din rural se incadreaza in aceasta categorie de varsta, fata de 1 din 5 in urban. Procesul de imbatranire a aparut pe masura scaderii numarul de persoane mature, ca urmare a migrarilor masive din ultimele 3 decenii, si s-a acentuat in ultimii 8-9 ani prin restrangerea numarului de nasteri.

Exista si un aspect pozitiv in structura pe varste, cu manifestare temporara. Contingentul numeros de tineri de 15-29 de ani, care nu au mai migrat din sate dupa 1990, a intrat in categoria resurselor de munca, contribuind la intinerirea semnificativa a fortei de munca din rural. Ordinul de marime al acestui fenomen este dat de raportul dintre segmentul de varsta 15-29 ani si actuala grupa de varsta 30-44 ani ( 1,64:1 in rural fata de numai 1,15:1 in urban)

In consecinta, ruralul dispune in prezent, in majoritatea regiunilor, de un continget relativ numeros de resurse de munca foarte tinere, cu disponibilitati pentru calificare, pentru pregatire profesionala si manageriala in domenii economice noi.

In intreaga regiune Nord-Est prezenta acestor tineri este foarte numeroasa (depasesc de 2 ori populatia de 30-44 ani) si ei pot reface potentialul demo-economic imbatranit, afectat de migratie in deceniile trecute. Tinerii constituie insa o presiune pe piata muncii si necesita crearea de locuri noi de munca. In aceste zone sunt necesare masuri speciale de dezvoltare si diversificare a activitatilor de instruire a tinerilor in domenii ce valorifica resursele locale.

In regiunea Vest, procesul de intinerire a fortei de munca este insesizabil, in unele parti ale judetelor Arad, Caras-Severin, Hunedoara fiind nevoie de masuri speciale de atragere a tineretului in spatiul rural.

Procesul de imbatranire demografica se manifesta relativ diferentiat in teritoriu.

Populatia din mediul rural participa la activitatea economica in proportie de peste 57% (anul 2007), in timp ce populatia urbana avea o rata a participarii de numai 47%. Rata medie de participare a populatiei Romaniei era de 52,2%, conform metodolgiei BIT.

Rata mare de activitate in rural este rezultatul prezentei agriculturii ca ramura economica predominanta, cu grad scazut de tehnicizare. Viata activa incepe devreme,aproape 2/3 din populatia in varsta de pana la 25 de ani fiind deja activa, fata de numai 1/3 in urban.

Nivelul scazut al veniturilor din agricultura si lipsa altor activitati neagricole nu au stimulat tinerii sa ramana in rural, batranii fiind nevoiti sa lucreze singuri terenurile. De aceea, o mare parte din locuitori prelungesc viata activa pana la varste inaintate – aproape 3/4 dintre locuitorii de 50-64 ani din rural sunt activi, iar dupa varsta de 65 de ani, jumatate din locuitori raman inca in activitate .

Aceasta face ca pe piata muncii sa fie prezente efective numeroase de persoane foarte tinere dar si un numar foarte mare de varstnici. Este cazul unor agricultori care sunt nevoiti sa lucreze in gospodariile personale deoarece nu exista alti membri de familie, tineri, care sa preia activitatea.

Cea mai mare rata de participare se inregistreaza in regiunile Nord-Est si Sud Vest, datorita gradului mare de imbatranire a populatiei si de predominanta a agriculturii.

Comparatia intre raportul de dependenta demografica si raportul de dependenta economica evidentiaza inca o data faptul ca multi varstnici trecuti de 65 de ani sunt inca activi. Acest fapt impiedica modernizarea agriculturii, pepretueaza practicarea unei agriculturi traditionale si mentine eficienta scazuta.

Regiunile care dispun de contingente numeroase de tineri sub 35 ani sunt, pe de o parte, cele care au un grad mai ridicat de dezvoltare economica (Nord-Vest, Centru si Bucuresti) si, pe de alta parte, Regiunea Moldovei, unde natalitatea ridicata asigura un spor de populatie tanara mai mare.

Gradul de activitate a populatiei rurale este destul de diferit intre regiunile tarii.

In economia tarii, agricultura reprezenta, in anul 2007, principala ramura din punct de vedere al ocuparii populatiei -36,8%.

In majoritatea regiunilor, agricultura si silvicultura domina intreaga economie regionala. Numai in trei regiuni (Vest, Centru si Bucuresti) agricultura este devansata de industrie si constructii.

In mediul rural, ramura agriculturii domina net ca activitate economica, ocupand circa 70% din forta de munca. Chiar si in urban, agricultura reprezinta cateva procente in forta de munca.

In ultimii ani, structura economica din rural a ramas aproape neschimbata, doar serviciile au crescut usor ca pondere din punct de vedere al ocuparii. Intre regiunile tarii exista diferente in ceea ce priveste locul agriculturii in economia rurala.

Cea mai mare parte din populatia ocupata in agricultura isi desfasoara activitatea in cadrul gospodariilor proprii: 46,6% dintre agricultori sunt lucratori pe cont propriu (self-employeds), reprezentand sefii de exploatatie agricola individuala. O alta parte aproape la fel de mare – 43,8% din agricultori – este reprezentata de membrii de familie neremunerati (unpaid family workers). Se poate spune ca agricultura se practica aproape in totalitate (de catre 90,4% din agricultori) in gospodariile familiale, impreuna cu membrii familiei.

Lucratorii pe cont propriu (sefii de exploatatii) sunt in majoritatea lor varstnici, peste 2/3 dintre ei depasind varsta de 50 de ani, iar 1/3 au depasit chiar varsta de 65 de ani. Printre membrii de familie, impreuna cu care se realizeaza activitatile agricole in gospodarii, o parte insemnata o constituie copiii pana in 25 ani. Acestia reprezinta peste 1/ 4 din totalul categoriei de lucratori familiali.

Cele mai numeroase contingente de tineri sub 25 de ani care lucreaza inca in gospodaria familiala a parintilor sau rudelor se gasesc in regiunile Nord-Est si Sud-Est, in aceasta categorie intrand 31-34% dintre toti lucratorii familiali.

Desi exista in prezent un contingent relativ semnificativ de tineri in rural, acest tineret nu are calitatea de proprietar, decat in mica proportie, astfel ca batranii sunt proprietarii si sefii de exploatatii.

Fata de aceasta situatie, este necesara crearea unui cadru adecvat care sa stimuleze transferul managementului fermei agricole de la persoanele varstnice spre cele tinere, prin crearea unor sisteme care sa asigure venituri alternative.

Numarul somerilor in Romania era estimat la 820 mii persoane, in trim. I anul 2008 (conform datelor obtinute de Comisia Nationala pentru Statistica prin anchete AMIGO), din care 458 mii barbati (55,9 %) si 362 mii femei (44,1 %).

Din totalul somerilor, 550 mii persoane se gaseau in urban (67 %) iar 270 mii erau in rural (33 %). Rata somajului (BIM) la nivelul tarii era de 7,4%. Rata somajului in rural era de numai 5,0%, de 2 ori mai mica decat in urban, 9,6%.

În concluzie, prin componentele sale, spațiul rural se deosebește de toate celelalte spații existente pe un anumit teritoriu. Cele mai semnificative deosebiri între spațiul rural și celelalte spații pot fi semnalate în următoarele domenii: structura economică; densitatea populației; profesiile de bază dominante; cultură și edificii culturale; viața spirituală; relațiile interumane; cutumele etc.

Delimitările dintre spațiul rural și celelalte forme de spații au permis formularea sintetică a unor caracteristici specifice:

Din punct de vedere al structurii economice, în spațiul rural activitățile agricole dețin ponderea cea mai mare din teritoriul rural. Aceasta nu exclude existența și a altor activități, dimpotrivă, silvicultura și industria forestieră în zonele montane și colinare, au un rol esențial în economia spațiului rural, la care se adaugă turismul și agroturismul de agrement, serviciile pentru populație etc. Cu toate acestea, economia spațiului rural rămâne preponderent agricolă. Ponderea superioară a agriculturii în economia spațiului rural devine din ce în ce mai discutabilă pentru că tendința de “implementare” în spațiul rural a unor elemente specifice urbanului (industria de procesare a produselor agricole; dezvoltarea infrastructurii, extinderea activităților culturale etc.), determină scăderea ponderii agriculturii din punct de vedere al locului pe care-l ocupă în totalul populației ocupate, în produsul brut și în valoarea adăugată etc. Tendințele de scădere a ponderii activităților agricole în economia spațiului rural este accentuată de reducerea terenului arabil în favoarea altor categorii de terenuri: cum ar fi pentru plantații forestiere, șosele, drumuri, spații pentru alte construcții cu scopuri turistice și de agrement.

Din punct de vedere ocupațional, spațiul rural este preponderent un spațiu de producție în care activitățile sectoarelor primare dețin o pondere ridicată în economia acestuia. Alături de agricultură, procesarea produselor, silvicultura cu exploatarea pădurilor, industria lemnului, industria casnică, producția artizanală etc. vin să completeze economia spațiului rural. Serviciile productive legate de activitatea agricolă și silvică încep să prindă contur și să-și aducă un aport în acest domeniu, la care se adaugă dezvoltarea industriilor conexe agriculturii. Cu privire la profesiunile practicate în spațiul rural, acestea sunt practice, manuale, unele necesitând un grad de calificare și chiar policalificare profesională. Populația ocupată în servicii neproductive, activități social – culturale deține o pondere redusă în numărul locuitorilor din comunitățile rurale. De asemenea, în decursul unui an o bună parte din populația care lucrează în activități neagricole cu contract de muncă nelimitat desfășoară activități agricole ajutându-și membrii familiei sau completându-și veniturile cu cele provenite din muncile agricole prestate la terți. Se poate afirma că este o caracteristică a muncii în spațiul rural ca o persoană să presteze munci neagricole și agricole. Această pluriactivitate are consecințe multiple asupra stării de spirit a lumii rurale în ceea ce privește autoconsumul alimentar.

În ceea ce privește forma de proprietate, cea privată este predominantă. În zonele rurale proprietatea publică și privată a statului este mult mai redusă, ea fiind constituită din pășuni, izlazuri, parcuri și terenuri cu destinații speciale (rezervații, parcuri naționale etc.).

O caracteristică importantă a spațiului rural constă în densitatea redusă a populației și a mărimii așezămintelor bine aerisite și umane. Comunitățile umane din spațiul rural au unele caracteristici specifice și anume, raporturile interumane sunt mai bune și întrajutorarea este mai frecventă. Locuitorii se cunosc între ei din toate punctele de vedere și ierarhizarea lor se face ținând seama de comportamentul în familie și societate.

Din punct de vedere peisagistic, spațiul rural, prin structura sa naturală, prin flora și fauna sa, este incomparabil mai frumos și mai apreciat de mai mulți locuitori. Aerul mai curat, liniștea etc., guvernează majoritatea așezămintelor rurale.

Viața în spațiul rural, mai mult decât în oricare alt mediu social, este așezată pe o serie de norme emanate din experiența de viață, din tradiții, obiceiurile și cultura locală. Viața socială și culturală, caracteristicile ruralului, reprezintă un patrimoniu de neegalat al umanității, element care alături de economie și ecologie dă adevărata dimensiune a spațiului rural.

Activitățile neagricole, în special cele industriale și de servicii se bazează pe complementaritate față de agricultură dar aceasta nu exclude posibilitatea de înființare a întreprinderilor mici și mijlocii din alte domenii. Și în acest caz, faptul că furnizează forța de muncă disponibilă vine în complementarea economiei spațiului rural.

Se apreciază că nu se poate pune semnul egalității între rural și rustic, pentru că și în domeniul rural acționează legile progresului care impun o evoluție în viața oamenilor din spațiul rural. Este greu să afirmăm că, involuțiile, în anumite perioade, pot avea efecte atât de grave încât să se ajungă la rusticizarea spațiului rural.

1.3 – Structura spațiului rural

Spațiul rural poate fi definit atât din punct de vedere structural cât și din punct de vedere funcțional. Structura spațiului rural, privită prin prisma economică și socială, este diferențiată de B. Kâyser în spațiu rural periurban (preorășenesc n.n.), intermediar și marginal sau periferic.

Spațiul rural periurban cuprinde zona limitrofa marilor orașe și centre industriale, având raza de lungime variabilă între 10 și 50 km, funcție de puterea economică și administrativă a polului industrial. Zonele rurale periurbane sunt, de regulă, cele mai vivace dar și cu cea mai puternică amprentă urbană. În aceste zone se manifestă, în paralel, atât fenomene de urbanizare cât și de ruralizare care le conferă caracter hibrid rural-urban. Din punct de vedere edilitar și al echipării tehnice, aceste zone sunt mai evoluate, atât datorită influenței educaționale (cu privire la, modul de viață urban) cât și al veniturilor mai mari ale populației.

În schimb, din punct de vedere arhitectural și cultural zonele rurale periurbane sumt puternic și, de cele mai multe ori, negativ influențate și chiar poluate de urban. Ruralul autentic este, din ce în ce mai absent, instalându-se fclemehte'ale'nttidului de viață și cultură urbană. Populația acestot localități este toiai heterogenăî în mare parte localitățile rurale periurbane au preponderent funcție de habitat (rezidențiale) pentru populația care lucrează în orașele – Contrei de tonă periurbană.

Majoritatea locuitorilor acestor zone navetează zilnic, dimineața spre locurile de muncă, școală, piață etc, iar după amiaza naveta se face invers spre sat, spre case sau locuințe. în țările dezvoltate, dar și la noi în țară, în aceste perimetre rețelele de telecomunicații și de transport sunt dezvoltate (autostrăzi, drumuri de centură, șosele, linii de tren, tramvai, metrou etc).

În localitățile rurale periurbane mișcarea populației este mult mai puternică, fapt ce determină caracterul heterogen al localităților. Au apărut în multe localități "cartiere noi" în care locuitorii sunt proveniți din toate colțurile țării sau ale lumii în cazul unor țări de mare atracție economică (Germania, Elveția, Franța etc).

Din punct de vedere economic zonele periurbane sunt puternic și divers dezvoltate. Economia este mixtă: agricolă, industriala și de servicii, în zonele propice (munte, litoral, lacuri, puncte de atracție turistică) turismului rural și economia agrotusristică este preponderentă. Agricultura are o structură adecvată apropierii de marile pieți de desfacere, având, de regulă, caracter legumicol, pomicol, de creștere a animalelor, (vaci cu lapte). În fermele agricole se practică, în cele mai multe cazuri agricultură intensivă. Dată fiind densitatea populației și atracția zonelor periurbane, fermele au suprafețe mici spre mijlocii. În multe ferme se lucrează în part-time, salariații-navetiști muncind și în fermele agricole familiale. Multe gospodării rurale au caracter de hobby – fermă sau de casă-fermă de subsistență.

Dezvoltarea industriei în spațiu rural a impus în anii 1970 concepția dezvoltare rural-urbană a zonelor agricole (developpement rurban).

În țările cu populație densă sau în unele zone dense au apărut semne de urbanizare a satelor, acestea devenind niște vaste dormitoare orașelor neîncăpătoare pentru exodul sau migrația necontrolată. Pe lângă semne sociale multiple, au apărut conflicte de interese între populația din zonă și noii veniți. Creșterea populației în aceste cvartale "rurale" noi au împins investitorii spre implantarea de investiții mari, ducând la fenomenul de gigantism industrial și, prin consecință, la utilizarea acestor localități. Nu puține sunt localitățile Germaniei, Austriei, Olandei etc. care au resimțit din plin acest proces în anii 1970-1980.

În prezent, după circa 20 de ani, acest tip de dezvoltare rurală, este dintr-un alt punct de vedere. Conceptul nou de dezvoltare rurală a zonelor periurbane are în centrul său ideea autenticității rurale, printr-o ă de implantare de întreprinderi private mici și mijlocii situate în aval și amonte de agricultură prin intermediul cărora să se descurajeze navetismul și să se stabilizeze, pe cât este posibil, populația localnică. În același timp, autoritățile locale din zonele periurbane au început să aibă în centrul preocupărilor sale interesele ecologice, sociale și culturale și financiar-economice. Această politică conduce, implicit, la lupta satelor împotriva urbanizării și denaturării caracterului rural al acestora.

Spațiul rural intermediar cuprinde cea mai mare suprafață a ui rural unde preponderentă, din punct de vedere economic, este itura. Cu alte cuvinte spațiul rural intermediar, în înțelesul dat de B. este spațiul agricol sau zona agrară a spațiului rural. În principal, rural intermediar cuprinde zonele cerealiere, furajere și de creștere a elor, spațiile viticole și pomicole. Aici regăsim întreprinderile ie performante, fie că este cazul fermelor privat-familiale în țările din 3 că este cazul exploatațiilor de tip asociativ sau societar în țările cu situație agroalimentară în tranziție.

Ideologia dezvoltării zonelor agrare din spațiul rural intermediar s-a bazat pe productivismul agricol și profitabilitatea exploatațiilor agricole. Introducerea metodelor intensive, cum este cazul tehnologiilor de tip industrial în creșterea animalelor fără sol la porci și păsări, specializarea excesivă a producției agricole, a determinat apariția unui nou tip de dezvoltare rurală după anii 1955-1960. Zone agricole întinse din Europa și America au devenit strict specializate. Sute de km, dacă străbați, în așa numitul cordon al porumbului din Iowa, Minnesota, Wisconsin, Ohio, vei vedea în stânga – dreapta drumurilor numai și numai porumb. Mai în sud, în preajma orașului Saint-Louis din Missouri peisajul se schimbă, în locul porumbului apărând soia. În Franța găsim, de asemenea, întinse suprafețe de sfeclă de zahăr și cartof, de cereale boabe sau suprafețe de pajiști cum este cazul în Bretania.

După expresia lui H. Lamarche, s-a trecut de la logica țărănească la logica productivistă în exploatațiile agricole vesteuropene, în general, și cele franceze, în special. Noul tip de dezvoltare rurală, cu agricultură productivistă, superintensivă, a avut efecte vizibile, producțiile medii de grâu s-au mărit de 4-5 ori, cele de porumb de 3-4 ori, cantitatea de carne sau ouă obținută pe metru pătrat construit a întrecut orice imaginație. într-un timp relativ scurt (20-25 de ani), s-a instalat supraproducția agricolă, au scăzut prețurile produselor agricole sub orice limită prevăzută, iar politicile agricole ale guvernelor vesteuropene și ale U.E au fost nevoite să ia o serie de măsuri de reglare a producției și veniturilor fermierilor.

Astfel, fermele mici și mijlocii au dispărut, în mare parte fiind preluate de fermele competitive iar numărul fermierilor este în descreștere vizibilă de la an la an. în același timp, o serie de reglementări economice guvernamentale au început să limiteze producția agricolă la unele produse la un nivel dat prin contingentări, înghețarea (limitarea) suprafeței cultivate, întoarcerea la pârloagă (circa 10-15% în UE), scăderea subvențiilor etc.

În fostele țări socialiste alte fenomene economice și sociale au dominat agricultura zonelor rurale intermediare: pierderea proprietății funciare, colectivizarea, etatizarea producției agricole, dispariția exploatații-lor agricole familiale, transformarea țăranilor din agricultori în lucrători (ouvrieri) agricoli, proletari. în paralel, marile exploatații de tip I.A.S. sau C.A.P. trec, în multe cazuri, la agricultura de tip industrial, specializată și tehnologizată pentru performanțe ridicate.

Apar multe complexe zootehnice de tip industrial fără sol. În același timp, datorită problemelor sociale, agrare multe unitați agricole sunt în pragul falimentului.

Acumulările financiare și materiale sunt minime, cu mult sub standardele unei agriculturi intensive. Acum, prin decolectivizarea agriculturii acestor țări, s-a ajuns la o situație diametral opusă față de înainte de 1990. S-a realizat (parțial) reîmproprietărirea, dar pe fondul deteriorării exploatațiilor agricole.

În mai toate țările foste socialiste, dar cu tendință mai evidentă în România, exploatațiile privat+familiale, cel puțin până la această dată, nu au fost și nu sunt susținute de guverne. Atât în plan legislativ cât și financiar a fost favorizată "marea agricultură" de tip asociativ (asociațiile și societățile agricole – foste C.A.P.) și societățile comerciale agricole cu capital majoritar de stat (fostele I.A.S).

În viitor problematica dezvoltării rurale în spațiul rural intermediar este una dintre cele mai complexe, atât pentru țările UE, cât și pentru cele asociate (tările în tranziție).

Spațiul rural periferic. Sensul noțiunii de "periferic" în cazul spațiului rural nu trebuie înțeles (cu precădere) din punct de vedere geografic, teritorial, ci, în primul rând, din perspectivă economică și socială. Această parte a spațiului rural se află la "periferia" economică, productivă și, în multe cazuri, la zona defavorizată social a sistemului agrar și silvic. Factorii care favorizează apariția unor zone periferice în spațiul rural sunt atât de natură agroecologică cât și de natură economică. Este cunoscut faptul că nu toate terenurile agricole au același poteiițial natural și tehnologic. De asemenea, poziția (distanța, accesibilitatea) terenurilor agricole față de centrele de aprovizionare – desfacere au mare influență asupra activității comerciale a întreprinzătorilor agricoli față de înființarea sat| continuarea exploatațiilor agricole în zonele rurale periferice.

În agricultură, mai mult ca în alte ramuri economice, legea randamentelor neproporționale, are acțiune concretă ca efect a unei alte legi (naturale): legea fertilității descrescînde a solurilor. Consecința economică a legii randamentelor neproporționale în agricultură (în producția vegetală) este renta funciară. Cum, în general, prețurile produselor agricole sunt unice, egalizarea acestora producându-se pe piață, iar recoltele medii la ha și costurile sunt diferențiate funcție de potențialul natural al solului și de tehnologii, rezultă profit inegal pe diferite terenuri, exploatații, zone agricole etc. Acest fenomen economic specific pământului ca principal factor de producție al agriculturii (și altor factori naturali) determină în spațiul rural diferențieri ale profitabilității producției agricole și a exploatațiilor.

Astfel mai multe terenuri și implicit zone agricole, nefiind atractive pentru agricultori, acestea, devin, încet, încet zone periferice producției agricole și prin consecință, vieții rurale în ansamblul său.

În țările cu agricultură intensivă, un alt factor care conduce la periferizarea unor zone rurale este supraproducția agricolă. Intensificarea producției agricole determină ca o cantitate de produse, solicitată pe piață în momente succesive, să fie obținută de pe suprafețe din ce în ce mai mici ca urmare a creșterii succesive (anuale) a producțiilor medii la ha. Acest fenomen, specific țărilor performante economic, are puternice consecințe economice și sociale asupra exploatațiilor agricole aflate în zonele pedoclimatice mai nefavorabile.

În România din circa 9,74 milioane de ha teren arabil, circa 3,38 milioane ha (34,6%) reprezintă teren cu potențial inferior de producție. Întinse zone colinare sunt supuse unor intense procese de eroziune. Cea ma accentuată eroziune se întâlnește în zonele Vasluiului și Bârladului, Podișu Transilvaniei și Măcinului, Dealurile Vrancei și Olteniei etc. Spații defavorizate se întâlnesc în zona nisipurilor și exploatațiilor carbonifere din Oltenia, Delta Dunării, precum și multe suprafețe din zona montană.

Structurarea spațiului rural în periurban, intermediar și marginal nu este strict delimitată. În interiorul fiecărei categorii de spațiu se regăsesc zone (insule) mai reduse sau mai extinse din celelalte categorii. Delimitare între spații se face, de regulă, gradual, în zonele de confluență regăsindu-se elemente comune.

1.4 – Funcțiile spațiului rural

Spațiul rural, poate fi apreciat, ca fiind mediul natural în care se instalează activitățile umane, cu condiția ca acestea să nu fie agresive și să promoveze degradarea lui. Revenirea populației spre activități agricole și neagricole în spațiul rural poate fi apreciat ca un factor de reechilibru biologic, pentru că se întoarce într-un mediu lipsit de toate aspectele nocive oferite de spațiul urban.

Multiplele activități economice, sociale, culturale etc., care se desfășoară în spațiul rural pot fi sintetizate în trei funcții principale: economică, ecologică și socio-culturală.

Funcția economică a spațiului rural este considerată funcția de bază, primară, care are ca obiectiv principal obținerea produselor agricole și a altor bunuri materiale realizate de ramurile productive din amonte și din aval de agricultură, precum și silvicultura, industria forestieră, artizanatul etc. Obținerea acestor produse ar trebui să asigure oamenilor din spațiul rural condiții de viață satisfăcătoare.

Țările semnatare ale Cartei europene a spațiului rural se angajează să garanteze un sistem de producție menit să asigure: necesarul de alimente al populației; garantarea unui nivel al veniturilor pentru agricultori și familiilor lor apropiate și comparabile cu a celorlalte profesiuni, cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurând o sursă de venit (profit) fundamental pentru populația rurală; protejarea mediului înconjurător și asigurarea regenerării mijloacelor de producție, cum ar fi solul și apa freatică, pentru generațiile viitoare în spiritul unei dezvoltări durabile; producerea de materii prime reciclabile destinate industriei și producției de energie; toate nevoile întreprinderilor mici și mijlocii agricole, artizanale sau comerciale și de prestări servicii; o bază pentru recreație și turism; conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii și biotehnologiei.

Din cele de mai sus rezultă că funcția economică este o funcție complexă care cuprinde un număr mare de activități (pluriactivități), în sensul că, spațiul rural nu mai este conceput ca o zonă eminamente agricolă, ci ca o structură economică diversificată cu implicații sociale complexe care se referă, în principal la: posibilități de plasare a forței de muncă în activități agricole, stabilitatea populației și, în special, menținerea tineretului în spațiul rural prin oferta de activități neagricole dar conexe acesteia, garantând în acest mod surse de venituri suplimentare pentru populația rurală; folosirea mai complexă a timpului de muncă secundar (parțial) al salariaților în exploatațiile agricole.

Funcția ecologică a spațiului rural. Industrializarea generală, excesivă în unele zone rurale, exploatarea rapace a unor terenuri miniere, intensificarea și industrializarea zootehniei, comasarea acestora în mari aglomerații de animale pe spații agricole foarte reduse etc. au determinat apariția și intensificarea unuia dintre cele mai grave fenomene, și anume “poluarea spațiului rural” (sol, aer, apă), deteriorarea peisajului agricol și silvic, reducerea alarmantă a florei și faunei și producerea unui dezechilibru ecologic în foarte multe ecosisteme ale spațiului rural.

Acest impact agresiv, dăunător asupra mediului natural a impus adoptarea unor măsuri care au menirea să limiteze și să înlăture efectele negative ale factorilor poluanți asupra spațiului rural.

În acest context sunt formulate măsuri și de Carta europeană, susținută de o legislație adaptată la condițiile concrete ale fiecărei țări să protejeze mediul natural.

Prevederile acestui document se referă la următoarele aspecte:

eforturile susținute în exploatarea rațională și durabilitatea resurselor naturale și de a se prezerva spațiile de viață și biodiversitatea;

protejarea peisajului, deoarece acesta reprezintă interesul primordial inclusiv în cazul peisajelor seminaturale sau amenajate de om;

protejarea frumuseții și a particularităților spațiului rural, renovând satele și construcțiile, remediind pe cât posibil degradările naturii și ale peisajului;

înregistrarea locurilor unde există specii vechi sau rase de animale de crescătorie, peisaje rurale tradiționale, tehnici tradiționale în agricultură etc.;

de a veghea ca dispozițiile juridice naționale și internaționale asupra protecției mediului să fie respectate cu strictețe etc.

Aceste precizări impun o anumită politică de protecție a mediului natural. Ea trebuie să cuprindă proiecte de amenajare a spațiului rural menite să asigure protecția și gestionarea solului, aerului și pentru conservarea florei, faunei și a habitatului lor.

De asemenea, nu sunt lipsite de interes măsurile politice cu privire la delimitarea zonelor în care construcțiile, echipamentele, circulația sau alte activități care sunt dăunătoare mediului să fie limitate la strictul necesar, iar cele cu o agresivitate puternică asupra mediului să fie interzise.

Abordarea globală a acestei probleme presupune stabilirea unei cooperări internaționale științifice, tehnice și politice pentru asigurarea gestionării mediului rural continental.

Funcția social-culturală. Prin natura activităților umane, a relațiilor din interiorul comunităților și celor intercomunitare spațiul rural are un caracter social. Așa cum s-a mai precizat, dimensiunile relativ reduse ale localităților, instituirea unor raporturi specifice între membrii comunităților, cunoașterea reciprocă și ierarhizarea socială sunt caracteristici ale relațiilor din mediul rural. Spre deosebire de marile aglomerații urbane, unde este specific anonimatul omului, în spațiul rural toți oamenii se cunosc între ei din aproape toate punctele de vedere. În acest cadru social, comportamentul omului – identitate a activității rurale, este total diferit de comportamentul omului – anonim din colectivitățile urbane. Acesta înseamnă că există diferențe și în ceea ce privește comportamentul între cele două comunități (rurală-urbană).

Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternică în cazul colectivităților rurale. În comunitate toți oamenii se cunosc între ei de generații, cei care nu respectă normele de instruire din generație în generație se “autoelimină”, îngroșând, de regulă, rândurile din alte spații sociale. În același timp, “asimilarea” celor noi veniți în colectivitățile rurale se produce relativ greoi și numai după o anumită perioadă de timp.

Viața socială a localităților este intim legată de viața spirituală, culturală.

Cultura tradițională, obiceiurile constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecărei localități, zone sau regiuni rurale. S-a constat că, dacă unele tradiții au dispărut ca efect al “modernizării, al producției de serie mare”, totuși în spațiul rural se mențin încă tezaure de etnografie și folclor, meșteșuguri care constituie o mare bogăție.

Se depun eforturi mari din mai multe puncte de vedere pentru a se reabilita preocupările tradiționale în domeniul alimentar, meșteșugar etc.

Apreciem cu valoare prevederile din Carta europeană cu privire la dezvoltarea și protejarea culturii în spațiul rural, care are ca obiectiv esențial, menținerea, apărarea diversității și bogăția patrimoniului arheologic din zonele rurale și să promoveze o cultură dinamică, acționându-se în următoarele direcții: inventarierea, punerea în valoare și promovarea patrimoniului istoric și cultural, inclusiv abilitățile vieții rurale; proiectarea și dezvoltarea tradițiilor și a formelor de expresie culturală ca și dialectele locale; întărirea identității culturale regionale a populațiilor rurale și promovarea vieții asociative; promovarea patrimoniului gastronomic rural și local.

1.5 – Agricultura și spațiul rural

Dintr-o suprafață de 23,8 milioane ha, suprafața agricolă utilizată (S.A.U.) reprezintă 14,8 milioane ha (62,1% din total). Este una dintre cele mai ridicate cote de pământ cultivat în rândul țărilor candidate dar Ți al membrilor UE; media UE-15 fiind de 40,6%, iar media UE-27 ar fi de 44%. 28% din teritoriul României sunt păduri.

Terenul arabil reprezintă aproximativ 63,4% din S.A.U., din care 3,1% culturi permanente și 33,5% pășuni. Suprafața agricolă a României reprezintă 25,2% din totalul țărilor candidate și ar putea contribui cu 7,8% la S.A.U. a UE-27 (tabelul nr. 1.1).

În timp ce pentru alinierea la acquis-ul agricol s-au făcut ceva progrese, restructurarea sectorului agricol este încă la început. Agricultura României în 2000 a adus 11,4% din PIB (media UE-15 a fost de 2%).

În agricultură, pescuit și silvicultură lucrează aprox. 4,9 miloane de persoane, corespunzând cu 42,8% din populația civilă activă; media CC-12 este de 22%, iar în UE-15 este de 4,3%. Angajații români din agricultură formează 54% din forța de muncă a CC-12, ea putând contribui cu 30,9% la populația ocupată în agricultură în cadrul UE-27.

Până în 2007 importurile agricole au avut o tendință de reducere iar exporturile de creștere. De atunci, exporturile agricole au stagnat iar importurile s-au dublat în acești patru ani, pentru a atinge aproape 1 mld € în 2010.

Statisticile românești amintesc că în procesul de tranziție, valoarea producției agricole a fost foarte stabilă și nu a prezentat tipicul declin experimentat de alte țări central-est-europene. Producția agricolă a scăzut de la 106,5% în 2008 la 103% în 2010. Recolta agricolă domină volumul producției cu o cotă de 50%-60% din total.

Situația sectorului agricol era deosebit de dificilă în 2000 și la începutul lui 2001, datorită secetei acute care a afectat întreaga țară. Declinul în producția vegetală a fost de ordinul a 20% în ciuda unei creșteri a suprafeței cultivate. De asemenea, scăderea producției de grâne a afectat negativ șeptelul, numărul de vite, oi și capre scăzând cu 6% iar numărul porcilor cu 18%.

Tabel nr. 3 – Rolul sectorului agricol în România

(1): inclusiv silvicultură, vânătoare și pescuit;

(2): Suprafața agricolă utilizată;

(3): = 2007

*: estimare

Surse: Eurostat, DG ECFIN, OCDE, FAOSTAT, DG AGRI G2

1.6 – Industrializarea mediului rural

Este cunoscut faptul că majoritatea țărilor dezvoltate au avut o economie predominant agricolă cu caracteristicile sale specifice. Dezvoltarea industriei, a serviciilor, a comerțului au condus la formarea unor aglomerări urbane, influențând într-un anumit mod spațiul rural.

Industrializarea, dezvoltarea serviciilor și a comerțului au influențat raporturile demografice dintre sat și urban, (în favoarea urbanului) dar, în același timp, spațiul rural și-a adus o contribuție la dezvoltarea industriei și a serviciilor. Efectele industrializării asupra echilibrului geografic și demografic sunt semnificative mai cu seamă dacă avem în vedere faptul că, dezvoltarea industriei se caracterizează printr-o concentrare puternică a activității economice și a populației mărind dotarea edilitară a aglomerațiilor umane.

Nevoia de forță de muncă, câștigurile mai mari și relativ mai sigure, confortul oferit de oraș a determinat o migrare puternică a populației rurale spre urban având drept consecință depopularea localităților rurale.

Dezvoltarea industriei prin însăși modul său de realizare are în vedere cel puțin următoarele elemente: alegerea zonelor de amplasare a noilor obiective, astfel ca acestea să devină cât mai atractive pentru investitori; delimitarea centrelor de industrializare; ameliorarea structurii și infrastructurii; acordul autorităților publice. Toate aceste elemente au efect direct asupra agriculturii, printre care putem aminti: creșterea cererii de produse agricole formând adevărate piețe specifice cu mecanismele sale; prin dotarea cu mijloace mecanice performante se asigură creșterea productivității muncii; formarea unor exploatații agricole de dimensiuni mari menite să asigure exploatarea eficientă a mijloacelor mecanice; asocierea lucrătorilor agricoli în vederea efectuării în comun a unor lucrări de combatere a eroziunii solului, hidroameliorative.

În același timp, agricultura are o influență pozitivă asupra industriei sub diferite forme. Cea mai puternică influență a agriculturii asupra industriei și a serviciilor constă în furnizarea forței de muncă necesară, cerere ce evoluează în funcție de ritmul de dezvoltare a activităților neagricole.

Dezvoltarea industriilor procesatoare de produse agricole stimulează creșterea producției agricole dar, în același timp, are o influență pozitivă asupra anumitor ramuri ale industriei producătoare de mijloace de producție necesare prelucrării materiei prime obținută de agricultori, realizându-se o integrare pe verticală. Integrarea pe verticală are efecte benefice atât pentru agricultură cât și pentru industrie în ansamblul său.

Dezvoltarea și integrarea pe verticală este generată de cel puțin următorii factori: creșterea volumului de capital destinat agriculturii în vederea sporirii potențialului productiv – agricol; tendința întreprinderilor comerciale și furnizoare de factori de producție pentru agricultură care doresc să-și impună controlul și asupra producției agricole; organizarea și specializarea unităților de comercializare a produselor agricole.

În perspectivă, soluția cea mai viabilă pentru dezvoltarea agriculturii o reprezintă expansiunea rapidă a industriei, serviciilor, reabilitarea infrastructurii rutiere și creșterea dotării edilitare în localitățile rurale.

Între agricultură și celelalte activități neagricole (industrie, servicii, transporturi) există o relație în dublu sens, adică succesul industrializării se resimte pozitiv și în dezvoltarea agriculturii. Dezvoltarea rapidă a industriei și a serviciilor este obligatorie pentru dezvoltarea agriculturii și implicit a spațiului rural.

1.7 – Satul, componenta principală a spațiului rural

Satul reprezintă un proces constant de umanizare a teritoriului, proiecția în spațiu a modului în care populația a reușit să se adapteze modului de utilizare a resurselor solului și subsolului, în baza unor relații economice și social-istorice determinante. Cu timpul, satul românesc a suferit numeroase transformări, dintr-o localitate preponderent agricolă, de importanță locală, într-o așezare cu caracter multifuncțional, integrată în teritoriu.

Satul românesc a constituit și constituie încă elementul de bază al peisajului geografic și al spațiului rural, care se impune prin: număr și densitate considerabile; modul relativ uniform de distribuție în teritoriu; începe cu sectoarele cele mai joase ale Deltei Dunării și până în zona montană; morfostructura deosebit de variată, corelată cu gradul de fragmentare a reliefului, tipul de resurse; presiunea crescândă asupra componentelor fizico-geografice ale spațiului geografic etc.

Definirea noțiunii de așezare rurală, pe plan mondial, este foarte diferită, în funcție de criteriul folosit, statistic (numărul populației, densitatea etc.), administrativ, legislativ, funcțional etc.

Astfel, OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) folosește un singur indicator pentru a deosebi așezările rurale de cele urbane, și anume: numărul locuitorilor/km2. Din acest punct de vedere sunt considerate așezări rurale acelea în care densitatea populației nu depășește 150 locuitori/km2.

La nivelul UE, densitatea medie a populației este de 115 locuitori/km2 iar criteriul folosit pentru departajarea satelor de orașe este densitatea de până la 100 locuitori/km2. În Ungaria, o așezare este considerată rurală dacă nu are statut urban sau are statut urban, dar numărul locuitorilor este sub 10.000 locuitori.

În țara noastră, statutul unei așezări este reglementată prin lege, indiferent de mărimea demografică sau densitatea populației.

Primele așezări rurale menționate documentar sunt satele dacoromane, cunoscute sub denumirea de „pagi” și „vici”, cu o populație ce practica agricultura, iar uneori și mineritul.

Cele mai importante momente în evoluția și dezvoltarea așezărilor rurale din România au constituit: cooperativizarea agriculturii (încheiată în 1962), mecanizarea și modernizarea ei, respectiv, „privatizarea” ei prin Legea 18/1991; industrializarea și urbanizarea forțată începând mai ales cu anii ̀70; sistematizarea rurală, concepută ca un proces de transformare complexă a satului de proliferare în rural a unor elemente de tip urban; momentul decembrie 1989 și perioada de tranziție care a urmat, care au determinat mutații importante în structura internă a satelor, în structura sistemului de așezări rurale, în organizarea spațiului rural în general. Vatra satelor a încetat a mai îndeplini doar o funcție rezidențială, crescând ponderea funcțiilor productive.

Noua organizare a spațiului, prin implantări industriale, echipare tehnico-edilitară, extinderea serviciilor, a dat mediului rural o nouă structură, mult diferită de cea tradițională.

Odată cu diversificarea structurii lor economice (industrie extractivă, forestieră, prelucrătoare, artizanat) s-a produs disocierea evidentă a noțiunii de sat de noțiunea de agricol. Satele au devenit în timp așezări de tip mixt.

Cu timpul s-au format anumite tipuri morfostructurale de sate, după cum urmează: risipite; răsfirate; adunate.

Satele risipite, numite și sate împrăștiate, diseminate sau sate cu case izolate, constituie așezările rurale cele mai simple, născute din simțul practic deosebit al omului carpatic și puterea sa de intuiție și de adaptare perfectă la mediul natural caracteristic, cu un anumit potențial economic. Satele risipite au o structură extrem de simplă, primitivă, cu gospodării puternic dispersate pe versanți sau pe podurile mai netede ale platformelor (sudul Munților Șureanu, zona Bran-Fundata, Munții Apuseni, Culoarul Timiș-Cerna, Obcinile Bucovinene, Depresiunea Dornelor, Mărginimea Sibiului etc.). Unitatea acestor sate este menținută datorită existenței unei rețele de cărări și poteci, care asigură circulația în toate direcțiile. Legătura cu muntele se realizează prin intermediul plaiurilor, iar cu lumea exterioară prin drumurile axate pe văi. Ocupația de bază a locuitorilor este creșterea animalelor, pe baza culturii extensive a fânețelor și pășunilor alpine și subalpine, cu toate că satele risipite prezente nu s-au limitat numai la păstorit. Ele și-au afirmat vigoarea și viabilitatea prin adaptarea agriculturii la condițiile de relief înalt, gospodăririle făcând loc, în perimetrul lor, și peticelor de arătură prin care se cultivă secară de primăvară, orz, ovăz, rar porumb și chiar grâu, legume și zarzavaturi necesare consumului familial.

Satele răsfirate constituie, din punct de vedere structural, un tip de tranziție de la risipire excesivă la cel adunat. Satul răsfirat este mai puțin influențat în modul de organizare interioară, de relief și mai mult de ocupația locuitorilor. Acest tip de așezare rurală poate fi întâlnit în Subcarpați, Podișul Moldovei, Podișul Transilvaniei, Piemontul Getic, în depresiunile intracarpatice, între 400-800 metri altitudine, unde în alternanță cu fânețele se află ogoare, plantații vii și pomi fructiferi. În funcție de condițiile topografice locale, aceste sate pot prezenta o răsfirare liniară (de vale, de drum, de culme etc.), o răsfirare areolară (de versant, de contact, de culme, de vale), o răsfirare de tip alveolar pluricelular etc.

Satele răsfirate liniare se dezvoltă în lungul apelor și/sau drumurilor, dar și în zonele de culme, în special în zona deluroasă a Olteniei, dealurile Sălajului, în zona montană și deluroasă, în general. Ele pot atinge câțiva km lungime (10 și peste 10 km), iar uneori se constituie într-un șir continuu de sate.

Satele răsfirate areolare pot fi întâlnite în toate zonele țării, au forme diverse: poligonale, rotunde, neregulate; pot prezenta tendințe de risipire spre periferic sau adunare în partea centrală a vetrei.

Sate răsfirate polinucleare (pluricelulare) sunt formate din 2-3 sau mai multe nuclee de răsfirare, mai ales în zonele deluroase și de podiș.

Sate răsfirate complexe rezultă din îmbinarea spontană a diferitelor tipuri de bază: areolar – tentacular, liniar – tentacular etc. și sunt prezente în zonele depresionare, în zonele interfluviale din regiunile de deal și podiș sau chiar în câmpiile străbătute de drumuri.

Satele adunate. Tendința de grupare, de adunare a gospodăriilor între limitele unor vetre bine conturate, apare în mod obișnuit în câmpie, dar și în partea joasă a depresiunilor intramontane, submontane sau intracolinare și chiar în anumite sectoare ale Podișului Transilvaniei. Satele adunate caracterizează deci zonele cu o economie agricolă intensivă, de cultura cerealelor și fragmentarea redusă a reliefului, fiind adesea lipsită de vegetație interioară. Fenomenul de adunare a gospodăriilor a fost fie spontan din nevoia de a economisi spațiul agricol, fie dirijat, prin acțiunea de populare a unor regiuni (câmpii joase desecate, lunci îndiguite, colonizarea germanilor în Banat, sudul Transilvaniei, zona Bistriței etc.). Gradul de îndesire a gospodăriilor este direct proporțională cu vechimea și puterea economică a satelor. Satele cu structură adunată au, de regulă, un profil cerealierzootehnic, un număr relativ mare de locuitori, în cadrul lor distingându-se mai multe subtitluri:

sate compacte, când casele sunt aliniate la stradă, calcan lângă calcan și creează impresia de așezare întărită, de apărare;

sate aglomerate, cu casele despărțite între ele prin curți înguste, străzile sau drumurile fiind strict delimitate;

adunate propriu-zis, unde gospodăriile sunt despărțite prin curți largi; în vatră există chiar terenuri pentru culturi sau livezi.

După cum se observă, așezările rurale românești sunt foarte diverse, tipologia acestora fiind influențată în timp, de condițiile istorice existente.

CAP. 2 – POLITICILE AGRICOLE ȘI DEZVOLTAREA RURALĂ ALE ROMÂNIEI

2.1 – Politica agricolă națională a României

Ministerul român al Agriculturii, Alimentației și Silviculturii a elaborat o strategie pentru dezvoltarea agriculturii, industriei alimentare și silviculturii în perioada 2001-2005, bazându-se pe principiile programului guvernamental, cu scopul de a grăbi integrarea României în structurile europene.

Principalele obiective ale strategiei sunt: dezvoltarea durabilă a unui sector agro-alimentar competitiv prin creșterea cantitativă și calitativă a producției; modernizarea și îmbunătățirea procesării și marketingului alimentar; asigurarea controlului hranei pentru populație.

România a aplicat o politică ce viza privatizarea și retructurarea agriculturii, sprijinirea agriculturii în fața constrângerilor bugetare, și liberalizarea comerțului cu produse agro-alimentare.

2.2 – Programul național pentru agricultură și dezvoltare rurală

Succinta prezentare generala a tarii. Relieful Romaniei se desfasoara pe trei trepte majore: Muntii Carpati, Subcarpati, dealuri, podisuri si campii (inclusiv luncile si Delta Dunarii). Caracteristicile principale ale unitatilor de relief sunt proportionalitatea suprafetelor (31% munti, 36% dealuri si podisuri, 33% campii si lunci) si dispunerea concentrica si sub forma de amfiteatru a treptelor majore de relief.

Clima Romaniei este temperat continentala de tranzitie, cu influente oceanice dinspre vest, mediteraneene dinspre sud-vest si continental-excesive dinspre nord-est.

Precipitatiile medii anuale sunt variabile in functie de altitudine: 500 mm la campie, 700 mm la deal si 1200 mm la munte.

Spatiul rural din Romania este format in prezent din suprafata administrativa a celor 2688 de comune existente in teritoriul tarii, care reunesc populatia rurala a tarii, conform Legii 2/1968 de organizare administrativ-teritoriala.

Comunele sunt formate din unu sau mai multe sate, existand in total 12751 de sate in spatiul rural. Din punct de vedere administrativ teritorial exista 42 de judete, care reprezinta unitatile administrative de baza.

Prin Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regionala in Romania, au fost infiintate opt regiuni de dezvoltare la nivelul Romaniei. Pentru o mai buna intelegere a analizei diagnostic a spatiului rural romanesc, comparatiile se vor face la nivelul regiunilor.

Trebuie mentionat ca pe teritoriul administrativ al unor orase si municipii – care, conform legii de organizare administrativa a teritoriului tarii, este considerat urban – se afla inca 341 de localitati care au caracteristici rurale, numite chiar sate, dar ele intra numai din punct de vedere administrativ, in componenta spatiului urban.

Spatiul rural este constituit din toate comunele din Romania si este definit in articolul 5 al Legii 2/1968: “ comuna este unitatea administrativ teritoriala ce cuprinde populatia rurala unita prin interese comune si traditii. O comuna este formata din unul sau mai multe sate dupa conditii economice, sociale, culturale, geografice si demografice. Organizarea comunei asigura dezvoltarea economica, administrativa culturala si sociala a localitatilor rurale".

Suprafata spatiului rural, astfel delimitat, insumeaza 212,7 mii kmp, reprezentand peste 89% din suprafata tarii. Populatia care traieste pe acest teritoriu numara 10,14 milioane locuitori (la 1.01.1999) si reprezinta 45% din populatia tarii, rezultand o densitate relativ slaba, de sub 48 locuitori/kmp.

Spatiul rural – ca suprafata si populatie – nu are o pondere la fel de mare in toate cele 8 regiuni de dezvoltare. Cel mai intins spatiu rural este in regiunea Nord-Est (94,0% din suprafata), iar cea mai numeroasa populatie rurala este in regiunea Sud (55,7% din populatie).

Un caz particular il reprezinta regiunea Bucuresti, in cuprinsul careia se gaseste si municipiul Bucuresti, capitala Romaniei. Aceasta cocentreaza 88,8% din intreaga populatie a regiunii. Populatia rurala din jurul Capitalei nu reprezinta decat 11,2% din populatia regiunii .

Comuna este unitatea administrativa de baza pe teritoriul careia se implementeaza politica rurala. Autoritatile comunale sunt partenerii locali ai autoritatilor judetene si regionale in realizarea politicii rurale. Numarul partenerilor locali variaza de la 267 comune in cazul regiunii Vest, la 481 in cazul regiunii Sud. Exceptie face regiunea Bucuresti, care are numai 38 de comune.

Populatia medie a unei comune este de 3780 locuitori, dar exista o mare varietate a comunelor din Romania sub aspectul dimensiunilor demografice. O comuna este formata din mai multe sate. In medie, revin 4,7 sate pe o comuna. Peste jumatate din comune (55,4%) sunt formate din 1- 4 sate, iar 6,2% din comune au mai mult de 10 sate.

Satele prezinta o mare diversitate sub aspectul numarului de locuitori. Dimensiunea satelor variaza, de la cele care au doar cativa locuitori, pana la sate cu peste 7000-9000 locuitori. Predomina insa satele cu putini locuitori, numarul mediu de locuitori ai unui sat fiind de cca. 800.

Componenta satelor dupa numarul de locuitori si a comunelor dupa numarul de sate si de locuitori influenteaza in mod semnificativ gradul de asigurare a populatiei cu echipamente si servicii publice. Comunele cu numar mic sau dispersat de locuitori sau cu sate risipite au cele mai mari probleme sub aspectul echiparii edilitare si au avut, in ultimele decenii, descresterile cele mai mari de populatie .

Contextul macroeconomic al dezvoltarii rurale. Economia Romaniei se confrunta in prezent cu o criza structurala profunda, rezultat cumulativ al dezechilibrelor mostenite, pe care s-au suprapus inconsecventa masurilor de reforma economica din perioada de tranzitie.

Dupa 1990, s-a accentuat caracterul de consum in economia romaneasca, care poate fi ilustrat prin evolutia corelatiilor dintre principalele componente de utilizare ale produsului intern brut.

Relevanta pentru ingustarea considerabila a capacitatii de modernizare a economiei este corelatia relativ anormala dintre dinamica valorii adaugate brute si formarea bruta de capital fix .

In profil regional, nivelul general de dezvoltare economica (cuantificat prin PIB / locuitor, exprimat atat in moneda nationala,cat si in USD la paritatea puterii de cumparare), prezinta o variabilitate regionala relativ ridicata .

Deoarece in perioada 1990-98, productia agricola nu a scazut cu mai mult de 15% anual (1992) – in conditii de absortie sporita de forta de munca din sectoarele neagricole si de restrangere puternica a utilizarii inputurilor intermediare – agricultura (implicit a sectorului primar) a fost singura ramura a economiei nationale care a marcat o crestere a valorii adaugate brute. Pe aceasta baza a crescut ponderea sectorului primar in economia nationala.

Datorita decapitalizarii persistente a agentilor economici, fenomenul de destructurare asimetrica din economia agroalimentara a produs, practic, o asa-numita dubla ‘fractura’: pe de o parte, intre productia vegetala si cea animala, in interiorul agriculturii; pe de alta parte, intre productia agricola si industria alimentara.

In acelasi timp, analiza structurii sectoriale a valorii adaugate brute releva faptul ca, practic, in toate regiunile, ponderile sectorului primar (agricultura plus silvicultura si piscicultura) sunt inferioare celor din sectorul secundar (industrie plus constructii), de asa natura incat raporturile dintre cotele sectoriale ale VAB sunt exclusiv subunitare. Aceste cifre reflecta nivelul foarte scazut de productivitate a muncii agricole, datorat slabei inzestrari tehnice, a faramitarii suprafetelor agricole, a managementului inexistent in exploatatiile private.

Urmare a disparitatilor sectoriale regionale, prezente atat la populatia activa ocupata cat si la valoarea adaugata bruta, exista mari decalaje de productivitate sectoriala a muncii in sectorul primar. Astfel in anul 1995 nivelul minim s-a inregistrat in regiunea Nord – Est (86,7 % din media nationala), iar cel maxim in regiunea Vest (cu 27,7 % peste media nationala). De mentionat ca in anul 1995 nivelul maxim al productatii muncii in sectorul primar inregistrat, a fost cel mai scazut comparativ cu anul 1994 (cu 41,1% peste media nationala) si anul 1993 (peste 29,9 % peste media nationala).

In raport cu ponderea populatiei rurale si densitatea demografica, potentialul agricol al Romaniei este destul de mare. In profil regional, se inregistreaza niveluri foarte diferite ale inzestrarii funciare cu teren agricol. Astfel, fata de media nationala de 0,65 ha/loc. (1996), maximul de inzestrare funciara pe locuitor se situeaza in Regiunea Vest ( 0,94 ha/loc) si minimul in Regiunea Nord-Est (0,56 ha/loc).

Inzestrarea funciara pe persoana ocupata agricol este de circa 4 ha., cu diferente regionale sensibile, iar tendinta este de usoara crestere.

Productia agricola a manifestat dinamici specifice foarte diverse, atat sectorial (vegetal si animal), cat si in profil regional, in functie de diversitatea conditiilor de pretabilitate agro-pedoclimatica, dar si de gradul de utilizare a factorilor de productie.

Productia vegetala a inregistrat un ritm de crestere mai mare, deoarece presupune eforturi materiale si financiare mai mici, in conditiile inexistentei pietei de capital si a creditelor avantajoase. Se impune, de aceea, dezvoltarea sistemului asociativ si cooperatist pentru sporirea fortei de negociere a producatorilor agricoli.

Unul dintre fenomenele negative, prezente in agricultura Romaniei in anii de pana acum, este utilizarea din ce in ce mai redusa a serviciilor de mecanizare, hidroameliorative sau de reproductie si selectie. Relevante, in acest sens, sunt datele referitoare la ponderea valorii serviciilor pentru agricultura in productia agricola, in anii 1995-97 (Graficul 5).

Intre cauzele acestei stari de lucruri sunt: lipsa capitalului, accesul diferit al producatorilor agricoli la mijloace de mecanizare, destructurarile in organizarea serviciilor, lipsa consultantei de specialitate. Ca urmare, sunt necesare actiuni de dezvoltare a serviciilor corespunzatoare.

Interferenta influentelor inzestrarii cu resurse si a performantelor atinse in utilizarea acestora se regaseste in nivelurile si dinamicile productivitatilor partiale ale principalilor factori (pamantul, munca, etc.), decalajele regionale ale acestora fiind o reflectare a diversitatii conditiilor in care trebuiesc aplicate politici agricole prin care sa se amelioreze starea economica a spatiului rural.

Asimetriile intervenite in dinamicile sectoriale au generat mutatii structurale importante in ceea ce priveste ponderea agriculturii in principalii macroindicatori economici.

Cresterea ponderii agriculturii in populatia activa ocupata (cu 9,3 puncte procentuale) si in valoarea adaugata bruta (cu 4,9 puncte procentuale) confera tranzitiei economiei romanesti trasatura unui inceput de reagrarizare, cu implicatii nefavorabile asupra trendului productivitatii sociale a muncii (sunt de observat diminuari sensibile ale ponderii agriculturii in stocul de capital fix si investitii).

2.3. Strategia și prioritățile pentru agricultură și dezvoltare rurală în România

Strategia cadru. Agricultura ramane un sector cheie al Romaniei in cadrul perioadei de preaderare la Uniunea Europeana. Astfel, circa 41% din populatia angajata lucreaza in sectorul primar, care reprezinta aproximativ 14% din PIB in Romania.

Deciziile Summit-ului de la Copenhaga, Raportul Anual al CE din octombrie 1999 referitor la progresul facut de Romania in vederea Aderarii, precum si prevederile generale ale Agendei 2000 cadru UE si faza bilaterala a screening-ului referitor la acquis au ajuns la aceleasi concluzii la care a ajuns si Strategia Nationala dezvoltare economica in Romania, prezentata Uniunii Europene in luna martie a acestui an, respectiv nevoia Romaniei de a crea o economie de piata functionala, compatibila cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene.

Convergenta conturata in acest sens se intemeiaza pe evaluarea resurselor si posibilitatilor, a contextului intern si international si raspunde dublului imperativ, dupa cum este stabilit prin PNAA actualizat, anume cel al incheierii tranzitiei la economia de piata in Romania si al pregatirii aderarii sale la Uniunea Europeana, pentru a folosi sansa istorica oferita de decizia Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki, din decembrie 1999, de a deschide negocierile de aderare cu Romania. In acest context dat, va avea prioritate armonizarea legislativa care priveste masurile Programului SAPARD.

In cadrul Programului National pentru Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (mai 2000), in volumul I, capitolul 3, paragraful 3.4.2.5. Agricultura Integrata si Dezvoltare Rurala, este mentionat faptul ca Planul National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (PNADR) constituie o parte a Planului National pentru Dezvoltare, asa cum acesta din urma a fost aprobat prin Decizia Guvernului 749/1999.

In volumul II al Programului National pentru Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, la Anexe, paragraful 3.4.2.5. Agricultura, Dezvoltare Rurala, sunt mentionate documentele legale care vor fi elaborate/amendate si sunt stabilite termenele limita pentru realizarea armonizarii legislative, luand in considerare, de asemenea, implementarea programului SAPARD.

In acest sens, Romania va implementa in sectorul agricol adaptarile structurale necesare integrarii sale in Politica Agricola Comuna si va sustine investitiile ce respecta regulile Comunitare din domeiile economic, de mediu si social. In consecinta, Romania va intreprinde urmatoarele:

Pe de o parte, in domeniul economic, urmatoarele actiuni: formarea unor exploatatii agricole de dimensiuni optime, eficiente din punct de vedere economic prin investitii si prin excluderea expolatatiilor marginale; adancirea reformelor structurale cu accent deosebit pe consolidarea exploatatiilor agricole, privatizarea societatiilor comerciale din mediul rural la care statul este majoritar; perfectionarea cadrului legal si institutional pentru o buna functionare a pietelor agricole si sprijinirea dezvoltarii infrastructurii necesare acestor piete; sustinerea politicii de produse agricole in scopul imbunatatirii intregului lant, de la productie pana la consumator, atat pe piata interna cat si cea externa, in conformitate cu standardele de calitate ale UE; diversificarea economiei rurale prin activitati economice non-agricole; sprijinirea pregatirii profesionale a producatorilor agricole si a proprietarilor de terenuri sau paduri.

Pe de alta parte, in domeniul reglementarilor reformelor administrative, aceasta va permite: alinierea legislatiei sale (mai ales in domeniile veterinar si fitosanitar) la acquis-ul comunitar si pregatirea in consecinta a integrarii sale in Politica Agricola Comuna; consolidarea capacitatii sale administrative prin pregatirea persoanelor in vederea unei incadrari optime a acestui sector economic; crearea structurilor institutionale necesare administrarii Politicii Agrciole Comune.

Romania a inceput sa dezvolte o serie intreaga de reforme in cadrul acestei politici:

Retrocedarea terenurilor agricole si forestiere si stabilirea proprietatii private in agricultura, in paralel cu aprobarea Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, cu suprafete care sa nu depaseasca 10 ha, si prin aprobarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere in conformitate cu prevederile Legii Fondului Funciar nr.18/1991 si Legii nr. 169/1997, suprafata ce va fi retrocedata neputand depasi 50 ha;

Stabilirea cadrului juridic pentru: transferul terenurilor prin aprobarea Legii nr. 54/1998 referitoare la transferul legal al terenurilor; conditiile de concesionare stabilite prin Legea nr. 219/1998 referitoare la conditiile de concesionare; arendarea terenurilor conform Legii nr. 16/1994 referitoare la arendare; definirea elementelor reformei funciare si crearea unei piete a fondului funciar;

Asigurarea cadrului juridic in vederea privatizarii societatilor agricole (conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 198/1998 referitoare la privatizarea societatilor care gestioneaza terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa) si in vederea privatizarii societatilor agroalimentare (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 88/1997 referitoare la privatizarea societatilor si Legea nr. 99/1999 referitoare la accelerarea procesului de privatizare);

Reforma administrativ-institutionala a Ministerului Agriculturii si Alimentatiei (Hotararea de Guvern nr. 331/2000 pentru modificarea si completarea Hotararii de Guvern nr. 6/1999 referitoare la organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii si Alimentatiei).

Infiintarea Agentiei SAPARD prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului Nr. 142/2000.

Obiectivele Planului. Pe termen lung, strategia propusa de Panul National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (PNADR) trebuie sa contribuie la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si sa permita consolidarea agriculturii romanesti pentru a putea face fata presiunii exercitate de competitia de piata comunitara si in egala masura pentru a imbunatatii conditiile de viata ale agentilor economici din zonele rurale.

Cu privire la: obiectivele Parteneriatului de Aderare (98/C/ 202/08 JOCE 29.06.1998); reglementarea consiliului 1268/1999 referitoare la SAPARD; prioritatile economice stabilite prin Programului National pentru Adoptarea Acquis-ului,

“Art 1(2) Sprijinul comunitar va respecta conditiile stabilite in cadrul parteneriatelor de aderare si se va concentra in special asupra:

contribuirii la implementarea acquis-ului comunitar referitor la PAC si politicile conexe”,

rezolvarii problemelor specifice si prioritare pentru o adaptare durabila a sectorului agricol si zonelor rurale in tarile candidate;

(iv) conditiile socio-economice predominante in zonele rurale romanesti, punctele forte si potentialul acestora,

(v) rolul multifunctional al agriculturii dupa cum se precizeaza in reforma Agenda 2000 si pe baza urmatoarelor principii: un sector agricol competitiv care poate face fata gradual pietei mondiale; metode de productie cu protejarea mediului, capabile sa furnizeze produse de calitate: diferite forme ale agriculturii pe urmatoarele domenii; pastrarea traditiilor; mentinerea specificului rural; mentinerea activitatilor comunitatilor rurale; mentinerea angajatilor; o politica agricola mai simpla, dar mult mai convingatoare, care stabileste clar linia dintre decizia comuna care trebuie sa fie luata si care ar trebui sa fie in puterea fiecarui stat; recunoasterea serviciilor pe care fermierii le aduc societatii; asigurarea unei nediscriminari intre barbati si femei.

Spijinul acordat de Comunitate in perioada 2000-2006 prin Programul SAPARD se va concentra asupra actiunilor destinate sa contribuie la atingerea urmatoarelor obiective generale propuse pentru programul SAPARD:

(I ) implementarea acquis-ului comunitar privind politica agricola comuna si politicile conexe, protectia mediului si politicile legate in domeniul alimentatiei si reglementarile privind protectia consumatorului, sanatate publica, bunastarea si sanatatea animalelor si plantelor;

Acest obiectiv al strategiei romanesti pentru integrare in U.E pentru sectorul de agricultura, industrie alimentara, acvacultura si dezvoltare rurala este reprezentat prin implementarea acquis-ului comunitar .

SAPARD va sprijini dezvoltarea practica pentru a implementa prevederile acquis-ului privitor la : standarde alimentare; masuri de control pentru a asigura protectia consumatorilor, sanatatea publica si animala si sanatatea plantelor; protectia mediului.

(ii) Angajarea pentru protectia mediului, transpunerea in legislatia nationala si implementarea Directivei “Nitrati”, a programului “Natura 2000” si a Directivei “Evaluarea Impactului asupra Mediului” (Anexele I si II).

(iii) solutionarea problemelor prioritare si specifice pentru adaptarea durabila a sectorului agricol si a spatiului rural din Romania.

Avand in vedere punctele tari, diferentele, decalajele si oportunitatile identificate, strategia pe termen scurt si lung propusa de PNADR va avea urmatoarele obiective strategice:

dezvoltarea durabila a unui sector agro-alimentar competitiv prin modernizarea si imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole.

cresterea standardului de viata in spatiul rural prin imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurilor sociale si prin definirea si stabilirea unei bune practici agricole necesare unei agriculturi durabile si dezvoltarii rurale;

dezvoltarea economiei rurale prin infiintarea si modernizarea bunurilor imobile pentru exploatatiile agricole si forestiere private, dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice, in vederea mentinerii si/sau crearii unor venituri alternative/suplimetare si a noi de locuri de munca.

dezvoltarea resurselor umane prin imbunatatirea instruirii profesionale a producatorilor agricoli si detinatorilor de terenuri forestiere si prin construirea si consolidarea capacitatii institutionale.

Pentru toate aceste obiective strategice se va da prioritate investitiilor care permit implementarea acquis-ului comunitar.

Strategii si prioritati pentru Asistenta SAPARD. Strategia pentru asistenta SAPARD descrisa mai jos are ca scop atingerea principalelor obiective ale Planului National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, tinand cont in acelasi timp de urmatoarele restrictii:

Prioritatile stipulate in Art. 4.3 al Reglementarii Consiliului 1268/1999, in special: “In planurile lor, tarile candidate vor acorda prioritate masurilor de imbunatatire a eficientei pietelor, a standardelor de calitate si sanatate si a masurilor de creare a noi locuri de munca in spatiul rural, tinand cont de prevederile privind protectia mediului inconjurator”.

Lista Masurilor eligibile prezentata in Art. 2 al Reglementarii Consiliului 1268/1999

Pentru a realiza prioritatile, obiectivele operationale referitoare la masurile propuse de reglementarea SAPARD sunt urmatoarele, regrupate in patru axe prioritare. Obiectivele generale si specifice ale fiecarei prioritati se regasesc in masurile Programului SAPARD ce va fi promovat. Aceste prioritati sunt urmatoarele:

Axa prioritara 1: Imbunatatirea accesului la piete si a competitivitatii produselor agricole prelucrate;

Axa prioritara 2: Imbunatatirea infrastructurilor pentru dezvoltare rurala si agricultura;

Axa prioritara 3: Dezvoltarea economiei rurale;

Axa prioritara 4: Dezvoltarea resurselor umane.

Elaborarea prioritatilor in cadrul strategiei de dezvoltare rurala se bazeaza pe urmatoarele doua principii importante: puternica corelare intre prioritati, coreland masurile corespunzatoare fiecarei prioritati, mai ales in vederea obtinerii unor rezultate cumulate care sa asigure dezvoltarea lantului de productie, stabilizarea pietei agroalimentare si implicit o dezvoltare integrata a spatiului rural; promovare prealabila a anumitor prioritati, care sa asigure dezvoltarea unor resurse in zonele cu potential, precum si o buna orientare si administrare a fondurilor programului.

In cadrul primului principiu, prioritatea numarul unu nu poate fi pe deplin dezvoltata fara o furnizare de materii prime agricole. Aceste resurse trebuie sa fie diversificate, stabile din punct de vedere cantitativ, de o calitate superioara si avand preturi competitive. Acestea sunt obiectivele urmarite in cadrul celei de a treia prioritati. De asemenea, implementarea unui flux regulat de aprovizionare a unitatilor de prelucrare si comercializare este conditionata de existenta unei retele de infrastructura suficiente si mai ales de existenta unei retele de axe rurale dense, ceea ce va permite deservirea unitatilor de furnizare.

Acest obiectiv vine in intampinarea obiectivului celei de a doua prioritati. In final, crearea si functionarea eficienta a unitatilor de productie sau de prelucrare sunt conditionate de instruirea agentilor economici, care sunt necesari functionarii lor. Acest obiectiv este specificat si in cadrul celei de a patra prioritati.

Astfel, impactul primei prioritati va fi atins prin implementarea in aceleasi zone a masurilor care apartin celei de a doua, a treia si a patra prioritati.

In cadrul celui de al doilea principiu, Romania va favoriza pe perioada primilor ani de derulare a Programului SAPARD implementarea proiectelor de infrastructura, necesare functionarii unei economii in spatiul rural. In consecinta Romania va mobiliza 50% din fondurile comuntare in primii doi ani pentru proiecte de infrastructura care si-au finalizat deja studiile tehnice.

Vor fi puse in practica cursuri de pregatire standard si specifica inca de la inceputul programului, in vederea viabilizarii operatiilor referitoare la exploatatiile agricole si la unitatile de prelucrare si marketing a produselor agricole si piscicole.

Astfel, vor fi asigurate toate conditiile atat de necesare dezvoltarii si modernizarii unor ferme animale si vegetale moderne, precum si capacitatile de prelucrare a produselor agricole in conformitate cu standardele UE. In plus, aceasta va servi la elaborarea studiilor si analizelor referitoare la piata, structurile de productie, zonele cu potential variat de dezvoltare (turism rural, diversificarea productiei, mestesuguri traditionate etc.).

Suma disponibila oferita prin intermediul programului este importanta, dar, datorita faptului ca problemele sunt substantiale, impactul programului va fi relativ limitat in rezolvarea problemelor si in implementarea acquisului. Programul va avea de asemenea un impact positiv asupra pregatirii pentru aderare la UE

Axa prioritara 1: Imbunatatirea accesului la piete si a competitivitatii produselor agricole prelucrate

Obiectivele specifice sunt: orientarea productiei in concordanta cu tendintele previzibile ale pietei sau incurajarea dezvoltarii de noi piete pentru produsele agricole, mai ales pentru prelucrarea si marketingului produselor obtinute conform respectarii standardelor de mediu in vigoare, iar in unele cazuri se pot utiliza produse biologice (in special pentru agricultura organica); îmbunatatirea calitatii produselor prelucrate si controlul calitatii produselor alimentare prin respectarea cerintelor minime de securitate alimentara in conformitate cu standardele UE; îmbunatatirea si controlul conditiilor sanitare; înfiintarea si intarirea procesatorilor privati de produse agro-alimentare si piscicole.

Masura 1.1. Prelucrarea si marketingul produselor agricole si piscicole

Masura 1.2. Imbunatatirea structurilor in vederea realizarii controlului de calitate, veterinar si fitosanitar, pentru calitatea produselor alimetare si pentru protectia consumatorilor

Axa prioritara 2: Imbunatatirea infrastructurii pentru dezvoltare rurala si agricultura

In conformitate cu art.2 al Reglementarii Consiliului (CE) nr.1268/1999 directiile generale au ca scop imbunatatirea infrastructurii rurale, cresterea standardelor de viata si de munca si mentinerea populatiei in zonele rurale, prin promovarea urmatoarelor obiective specifice:

Imbunatatirea accesului locuitorilor din spatiul rural la exploatatii, imbunatatirea comunicatiilor intre zonele rurale si accesului la reteua nationala.

Imbunatatirea conditiilor de igiena si sanitare ale locuintelor si ale activitatilor productive executate conform standardelor in vigoare;

Asigurarea consumului necesar de apa pentru culturile agricole si pentru animale in zonele cu deficit de umiditate, in termenii eficientei economice, prin cresterea capacitatii de folosire a sistemelor de irigatii existente si prin reducerea pierderilor de apa din reteaua de irigatii.

Cresterea capacitatii de protectie a terenurilor agricole impotriva inundatiilor, prin dezvoltarea de noi canale si alte sisteme specifice si prin reabilitarea celor existente.

Infrastructura apei, ca in orice alt proiect de investitii in infrastructura, va fi subiectul unui studiu de impact. De aceea, aspectele de mediu vor fi considerate in legatura cu aceasta procedura. Managementul resurselor de apa si infrastructura de irigatii vor fi asigurate de catre beneficiari; Agentia de Implementare va include in contractul de grant clauze in aceasta privinta, deoarece in cadrul Planului este destul de complicata intorducerea unei liste cu asemenea detalii.

Tehnologiile mentionate in privinta sistemelor de drenaj si de tratament al apei sunt subiectul unei revizuiri tehnice care sa decida daca acestea sunt fezabile din punct de vedere tehnic. In orice caz, din punct de vedere economic si ca urmare a existentei obligatiilor de protectia mediului vor fi stabilite tehnologii exacte. Cu toate acestea nu vor fi neaparat necesare proceduri oficiale in aceasta privinta.

Masura 2.1. Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale

Masura 2.2. Managementul resurselor de apa pentru agricultura

Axa prioritara 3. Dezvoltarea economiei rurale

In conformitate cu prevederile Reglementarii Consiliului (CE) nr. 2759/1999 pentru aplicarea prevederilor Reglementarii Consiliului (CE) nr.1268/1999 si a Reglementarii Consiliului(CE) nr.1257/1999 acesta prioritate are ca obiective specifice sprijinul pentru investitii in exploatatii agricole, infiintarea grupurilor de producatori, diversificarea activitatilor din zonele rurale, care vor ajuta adaptarea economiei rurale la acquis-ul comunitar, pentru imbunatatirea veniturilor agricultorilor, ocuparea fortei de munca, si orientarea productiei catre economia de piata.

Obiectivele specifice sunt orientate spre: scaderea costurilor de productie; ajustarea productiei la nevoile pietii; asigurarea folosirii optime a fortei de munca disponibile prin incurajarea crearii de noi locuri de munca; îmbunatatirea si diversificarea productiei; îmbunatatirea calitatii; promovarea si diversificarea activitatilor agricole; stabilirea in comun a regulilor unitare referitoare la informatii despre productie in special in recoltare si distributia pietei, recunoscute oficial in tarile candidate; conservarea mediului natural agricol care este potential amenintat; protectia si imbunatatirea resurselor forestiere printr-o mai buna valorificare a padurii.

Masura 3.1. Investitii in exploatatiile agricole

Masura 3.2. Constituirea grupurilor de producatori

Masura 3.3. Masuri de agro-mediu

Masura 3.4. Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice pentru generarea de activitati multiple si venituri alternative

Masura 3.5. Silvicultura

Axa 4. Dezvoltarea resurselor umane

In concordanta cu art.2 al Reglementarii Consiliului (CE) nr.1268/1999, cu art.5 al Reglementarii Comisiei (CE) nr.2759/1999 si cu Capitolul III, Titlul II al Reglementarii Consiliului (CE) nr. 1257/1999, aceasta prioritate are ca obiectiv general oferirea de asistenta pentru pregatire profesionala pentru a contribui la imbunatatirea cunostintelor si a competentei profesionale ale fermierilor si ale altor persoane implicate in activitatile agricole si silvice, ca si reconversia lor spre activitati neagricole.

Obiectivele specifice ale acestei prioritati sunt urmatoarele: pregatirea fermierilor pentru reorientarea calitativa a productiei, pentru diversificarea activitatilor economice, pentru aplicarea acestor metode de productie care sunt consecvente cu protejarea si imbunatatirea peisajului si a protectiei mediului, a normelor care sunt aplicate in domeniul cresterii si sanatatii animalelor, precum si pentru atingerea unui nivel de pregatire profesionala care este necesar pentru managementul unor exploatatii viabile; sa asigure ca programul va fi cunoscut atat de beneficiar cat si de responsabilii cu implementarea lui (prin selectie, verificare si monitorizare); sa se asigure promovarea programului; sa asigure pregatirea si formarea diferitelor autoritati si organizatii responsabile cu indeplinirea programului; sa elaboreze studiile necesare implementarii masurilor.

Masura 4.1. Imbunatatirea pregatirii profesionale

Masura 4.2. Asistenta tehnica

Efecte asteptate. Dintre acestia unul din indicatorii de realizare sugestivi este “ocuparea fortei de munca”. Pentru fiecare masura acolo unde sunt locuri de munca create sau mentinute in conditii mai bune s-a estimat numarul previzionat. Toate masurile insumeaza aprox. 72.000 de locuri de munca create si 68.000 de locuri de munca mentinute in conditii mai bune.

Acest numar comparat cu numarul persoanelor neangajate in mediul rural, (270.000 persoane) reflecta efectele imediate ale asistentei acordate.

Costurile medii lunare pentru locurile de munca nou create sau mentinute in conditii mai bune prin programul de asistenta financiara sunt de aprox. 180 EURO. Comparand cu media salariala din Romania care este de 84 EURO/luna, rezulta clar efectele imediate ale sumelor alocate.

Strategia de dezvoltare durabilă a României „Orizont 2025”. În strategia de dezvoltare durabilă a României „Orizont 2025”, se precizează că România va promova o agricultură cu un rol multifuncțional și cu influență dominantă în spațiul rural.

Se subliniază că acesta trebuie să devină un sector agricol competitiv care poate să facă față gradual pieței europene și mondiale și în care să se practice metode de producție care să protejeze mediul și să fie capabil să furnizeze produse de calitate și sigure pentru hrana populației și a animalelor.

Strategia precizează, de asemenea, obiectivele dezvoltării durabile și complexe a spațiului rural, acestea fiind:

Dezvoltarea unei agriculturi performante în vederea creșterii nivelului economico-social al spațiului rural și asigurarea unei dezvoltări echilibrate în funcție de potențialul agricol al fiecărei zone;

Asigurarea unei infrastructuri rurale capabile să sprijine dezvoltarea multifuncțională a sectorului agroalimentar din spațiul rural;

Diversificarea activităților agricole și non-agricole, dezvoltarea serviciilor în spațiul rural în vederea creșterii timpului de lucru și a prevenirii migrației populației rurale, în special a tinerilor și femeilor;

Sprijinirea agriculturii ecologice și a măsurilor de protejare și ocrotire a mediului înconjurător și de păstrare a ambientului natural;

Creșterea veniturilor și nivelului de trai al populației rurale.

În abordarea sectorială a agriculturii, strategia prevede evoluții pozitive până în anul 2025, comparativ cu anul 2004:

în sectorul producției vegetale:

se va diminua suprafața cultivată cu cereale, cu circa 24%;

vor crește suprafețele cu pomi fructiferi, cu circa 23%, și cu vii cu circa 11%;

culturile cu plante oleaginoase vor crește cu circa 42%, cele cu sfeclă de zahăr cu circa 62%, legumele de seră cu circa 15%, legumele de câmp și solarii cu circa 3%;

creșteri spectaculoase vor avea suprafețele cultivate cu leguminoase, care se vor tripla, precum și cele cu plante textile, care vor crește de 50 ori;

plantele energetice vor ocupa circa 4% din suprafața agricolă;

vor crește semnificativ suprafețele cultivate cu alte culturi, cum sunt: tutun, hamei, plante medicinale, flori;

asigurarea unui acces egal al producătorilor agricoli din sectorul vegetal la facilitățile ce se vor acorda în urma aderării la Uniunea Europeană;

consumul de fructe și legume va crește considerabil, iar sortimentul de specii și soiuri se va diversifica, cu accent pe fructele rezultate dn culturile de arbuști fructiferi, iar la legume se va extinde producția celor timpurii, asigurând piața cu legume proaspete, pentru o perioadă mai lungă din an;

creșterea producției de cereale cu circa 60%, a celei de oleaginoase de peste 2,7 ori, a celei de legume de seră de peste 2,5 ori, iar a celei de sfeclă de zahăr aproape se va tripla;

creșterea producției de fructe, cu circa 43%, de legume de câmp, cu circa 26% și de struguri, cu circa 61%;

consolidarea suprafeței de vii pe rod în jurul valorii de 240.000 ha;

aplicarea unor programe de restructurare și reconversie privind retehnologizarea și modernizarea plantațiilor viticole și reconversia soiurilor existente prin supra altoire, defrișare și replantare;

promovarea cu prioritate, în noile plantații, a soiurilor românești pentru vinuri de calitate competitive pe plan european: Fetească neagră, Fetească albă, Grasă, Tămâioasă românească, Busuioacă de Bohotin, Frâncușă, Fetească regală, Cădarcă și Băbească neagră;

creșterea ponderii vinurilor roșii, în raport cu cele albe, până la 40%;

creșterea ponderii vinurilor de calitate DOC și cu indicația geografică până la 40% din totalul producției de vin nobil;

creșterea numerică a asociațiilor de producători mici și mijlocii și a participării acestora la piața vinului.

Referitor la capitalul tehnic, în anexa … este prezentată o previziune a evoluției acestuia până în anul 2025.

în sectorul zootehnic – bovine

ca urmare a aplicării programelor de ameliorare și de îmbunătățire genetică a calității materialului biologic de reproducție, efectivele totale de bovine vor crește cu circa 17%, dar vor scădea efectivele de vaci de lapte cu circa 6% în favoarea creșterii producției medii de lapte pe cap de vacă furajată, cu circa 26%;

producția de carne de bovine în viu va crește cu circa 30%;

natalitatea se va stabiliza la 85%, concomitent cu creșterea numărului de vaci aflate în controlul oficial al producției, cu peste 200%. Creșterea numărului de vaci însămânțate artificial, cu peste 27% și cu creșterea numărului de tauri în testare în unitățile de tip SEMTEST, cu peste 250%.

La porcine:

ca urmare a aplicării programelor de ameliorare și de îmbunătățire genetică a calității materialului biologic de reproducție, atât efectivele de porcine, cât și producția de carne vor crește cu circa 67% și respectiv circa 81%.

la ovine

ca urmare a aplicării programelor de ameliorare și de îmbunătățire genetică a calității materialului biologic de reproducție, efectivele de ovine vor crește cu circa 45%, producția de lapte cu circa 54%, iar producția de carne cu circa 50%;

creșterea efectivelor aflate în controlul oficial al producției cu peste 300%;

modificarea structurii de rasă prin creșterea ponderii raselor specializate pentru producția de carne și lapte.

la păsări

creșterea efectivelor de păsări cu circa 43%;

producția de carne în viu se va dubla;

producția de ouă va crește cu circa 67%.

miere

creșterea producției de miere cu circa 47%.

în sectorul industriei alimentare, se prevede:

creșterile cele mai spectaculoase vor fi: de peste 2 ori la unt; de peste 2,5 ori la brânzeturile de consum; de peste 3 ori la laptele de consum și produsele lactate; de peste 3 ori la conservele și semiconservele din pește;

volumul produselor procesate va fi mai mare cu circa: 30% la carne de bovine; 34% la carne de pasăre; 28% la uleiuri rafinate; 20% la margarină; 50% la conservele de legume; 80% la conservele de fructe; 57% la vin.

Toate aceste evoluții productive pozitive vor avea ca efect îmbunătățirea consumului alimentar, atât în plan cantitativ, cât mai ales calitativ, așa cum reiese din tabelul 4.

Tabel nr. 4 – Consumul de produse agricole și alimentare pe locuitor

În perspectiva anului 2025, economia agroalimentară a României va avea un profund caracter comercial, deoarece majoritatea covârșitoare a entităților care o vor compune vor produce numai pentru piață. În aceste condiții, evoluțiile pozitive ale cantităților de produse destinate piețelor, respectiv consumului alimentar al populației din România, nu pot avea loc fără o evoluție pozitivă a comerțului cu aceste produse, fapt confirmat, de altfel, de următoarele estimări privind creșterea acestuia: cu 51% la bovine și ovine; cu 23% la semințe de floarea soarelui, triplarea cantității de ulei de floarea soarelui; cu 46% la vin; cu 80% la miere naturală; triplarea cantității de legume și fructe de pădure; cu 67% la nuci; de aproape 6 ori a cantității produselor de morărit; triplarea cantității de sucuri din fructe și legume.

CAP. 3 – PROPUNERE DE PROIECT PENTRU REALIZAREA SISTEMULUI CENTRALIZAT DE APĂ ÎN COMUNA CIOCÂRLIA, JUDEȚUL CONSTANȚA

3.1 – Date generale

Denumirea obiectivului de investiții : Sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă a comunei Ciocârlia, județul Constanța.

Amplasament : Județul Constanța, comuna Ciocârlia.

Titularul proiectului : Consiliul Local Ciocârlia.

Beneficiarul investiției : Consiliul Local Ciocârlia.

Informații privind solicitantul:

Denumirea solicitantului: Consiliul Local Ciocârlia

Cod unic de înregistrare sau codul de înregistrare fiscală: 5463217

Adresa: Comuna Ciocârlia, județul Constanța, nr.7

Telefon: 0241-562435

Fax: 0241-563425

E-mail: consiliulciocâ[anonimizat]

Informații referitoare la reprezentantul legal :

Nume și prenume: Zlota Vasile

Data nașterii: 09.11.1955

Cod numeric personal: 1551109241019

Domiciliul: Comuna Ciocârlia, Județul Constantța, Strada Principală, nr. 303

Număr de fax: 0241-621234

Număr de telefon: 0720-222301

Finanțări nerambursabile solicitate și/sau obținute

Solicitantul a mai obținut finanțări nerambursabile pentru același tip de investiție?

Dacă da, declarați cu datele solicitate în tabelul de mai jos.

3.2 – Prezentarea proiectului

Titlul proiectului: „ Înființarea rețelei publice de apă în comuna Ciocârlia”

Beneficiarul (Aplicantul): Consiliul Local Ciocârlia.

Aria tematică

– programul național: Dezvoltare rurală.

– axa prioritară: 3 Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale.

– domeniul de intervenție: 3.2.2. Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale.

– operatiunea: Înființarea rețelei publice de apă.

Locația proiectului: regiunea Sud Est, județul Constanța, comuna Ciocârlia

Durata proicetului: 15 luni

Descrierea proiectului – Scop: Dezvoltarea comunei, dotarea acestuia cu o rețea publică de apă care va duce la o îmbunătățire a condițiilor de viață pentru populația localității, asigurarea accesului la serviciile de bază și realizarea unei dezvoltări durabile.

Obiective:

-îmbunătățirea accesului la servicii de bază pentru populația din aceasta zonă rurală,

-creșterea numărului de locuitori din această localitate prin modernizarea comunei și prin dispunerea acestora de un confort mai mare;

-satisfacerea deplină a cerintelor de apă ale populației prin montarea de cișmele în fiecare curte;

-având în vedere legătura strânsă dintre mediu și celelalte sectoare economice și sociale, implementarea acestui proiect va contribui la o dezvoltare durabilă a întregii zone;

-asigurarea calității apei potabile și încadrarea în cerințele impuse de Directiva CE 98/83 OC;

-protejarea sanătății populației de efectele oricărui tip de contaminare a apei destinate consumului uman;

-reducerea discrepanțelor dintre zonele rurale și urbane;

-atragerea de investitori care să contribuie la crearea de noi locuri de muncă și implicit la creșterea veniturilor locuitorilor.

Justificarea proiectului: Majoritatea județelor regiunilor se confruntă cu probleme de alimentare cu apă potabilă. Rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă este insuficient dezvoltată pentru a corespunde nevoilor populației, atât în mediul rural cât și în mediul urban, iar în Maramureș poluarea straturilor freatice datorată infiltrărilor de reziduuri nemetalifere, periclitează grav sănătatea populației, chiar în arealele cu rețele convenționale sau unde instalațiile de tratare sunt insuficiente sau vechi.

În localitățile rurale din zona de Sud-Est, resursele de apă sunt reduse și nepotabile din cauza domurilor gazeifere și a zăcămintelor saline. Aceste zone necesită lucrări prioritare de alimentare cu apă în sistem centralizat. Calitatea mediului din regiune este afectată de impactul negativ al unor activități economice.

La sfârșitul anului 2007 numărul localităților cu instalații de alimentare cu apă potabilă din regiune a fost de 330, lungimea totală simplă a rețelei de distribuție a apei fiind de 7.245 km.

O problemă majoră a spațiului rural este lipsa rețelei de apă potabilă – dintr-un total de 1.802 de localități, sunt racordate la rețeaua de apă potabilă doar 70%.

Se consideră necesară și oprtună realizarea unui sistem de alimentare cu apă a comunei Ciocârlia. Este necesar să se asigure debitul și presiunea la toți consumatorii concomitent cu asigurarea calității apei furnizate. Calitatea apei furnizate va fi asigurată și menținută prin prevederea parametrilor de protecție sanitară și printr-un control sanitar riguros a întregului sistem de alimentare cu apă.

Realizarea acestui proiect va fi de mare ajutor și în cazul în care apar incendii, astfel prin realizarea proiectului se intenționează să fie montați hidranți supraterani în locurile accesibile.

De asemenea, prin acest proiect se urmărește o îmbunătățire a nivelului de trai a locuitorilor, atragerea cât mai multor investitori, asigurarea unui confort ridicat, reducerea disparităților dintre zone. În momentul actual, principala ocupație a localnicilor este agricultura de subzistență, iar o mica parte dintre aceștia lucrează în municipiul Constanța. Prin realizarea acestui proiect se estimează o scadere a migrației populației datorită creării de noi locuri de muncă în zonă.

Realizarea proiectului poate atrage investitori în zonă atât datorită amplasamentului cât și facilităților create. Proiectul poate duce la dezvoltarea sectoarelor agricole, economice, turismul și serviciile, contribuind astfel la creșterea veniturilor proprii ale populației și implicit a nivelului de trai.

Contextul proiectului: Alimentarea cu apă potabilă în sistem centralizat a satelor din România este în măsură să ilustreze, alături de alte elemente ale infrastructurii edilitare, deficitul de utilități și de servicii publice din mediul nostru rural în comparație cu cel urban.

Se apreciază că din 10,1 milioane de locuitori din mediul rural, în anul 2000 doar circa 3,3 milioane, adică 32,7%, beneficiau de alimentarea cu apă în sistem centralizat.

În ceea ce privește numărul de sate racordate la rețeaua de alimentare curentă, acesta era, la nivelul aceluiași an, de 2 734, reprezentând puțin peste o cincime (20,9%) din totalul așezărilor rurale românești de peste 13 000 de localități.

Astfel, în 20 din cele 41 de județe ale țării ponderea satelor cu sisteme de alimentare cu apă potabilă nu depășește 20%, respectiv 6,5% din numărul total al așezărilor rurale. În cadrul acestora se detașează o primă grupă de 8 județe ce se remarcă prin numărul extrem de scăzut al satelor cu rețele de apă curentă, al căror procent se înscrie în limita de 10%, fiind cuprins între 1,3% în Dolj (cu doar 5 sate) și 9,6% în Suceava. Urmează o grupă de 12 județe, ale căror sate sunt racordate la sistemele centralizate în proporție de 10,1 – 20,0%, și care deține 5,5% din totalul satelor țării.

În cazul ambelor grupe este vorba, în general, de județe cu un nivel de dezvoltare comunitară scăzut, cum ar fi de pildă, unitățile teritorial-administrative din sudul țării (Dolj, Giurgiu, Teleorman, Mehedinți sau Gorj), precum și cele din partea de nord-est (Bacău, Iași, Suceava, Vaslui și Mehedinți).

În ceea ce privește lungimea rețelei de distribuție a apei potabile din mediul rural, aceasta era, în anul 2000, de 15 616,4 km, reprezentând 40,8% din totalul rețelei publice a țării. Față de 1999, lungimea simplă a rețelei de distribuție a apei potabile a crescut cu doar 642,6 km, adică cu 4,1%.

Un alt indicator important pentru aprecierea influenței apei curente asupra calității vieții populației rurale se referă la ponderea locuințelor dotate cu instalații de alimentare cu apă. Astfel, datele recensământului din anul 1992 arată că doar 11,45% din locuințele sătești prezentau astfel de instalații. Confortul realizat de prezența apei este reflectat și de posibilitatea dotării locuinței cu baie sau toaletă cu apă. Din capacitatea totală a instalațiilor de captare și tratare a apei potabile la nivelul României, de 10 570 mii mc/zi, în anul 2000 doar 1 116 mii mc/zi (10,6%) revenea localităților rurale.

Aceeași situație necorespunzătoare se înregistra și în privința cantității de apă distribuite în mediul rural. Astfel, din cele 1 700 349 mii mc distribuiți consumatorilor din toată țara, celor din mediul sătesc le-a revenit 157 785 mii mc, adică doar 9,3%. Se apreciază că, în cazul localităților rurale, consumurile medii de apă sunt mult mai mici, media pe țară cifrându-se în jurul a 160 l/om/zi.

Conform recensământului din 2011, comuna Ciocârlia are o populație de 4811 locuitori. Comuna nu beneficiază de alimentare cu apă sau canalizare menajeră în sistem centralizat, alimentarea cu apă a gospodariilor individuale și instituțiilor publice se face din surse locale (fântâni). Există un izvor situat în zona de deal a satului capabil să alimenteze cu apă satul Ciocârlia dar nu și întrega comună.

Prezentul proiect prezintă crearea unui sistem centralizat de alimentare cu apă a comunei Ciocârlia prin racordarea comunei la sistemul de alimentare cu apă al Constanței.

Necesitatea investiției este determinată și de amplasarea satului la numai 15 km de municipiul Constanța, pe drumul european care face legatura între municipiile Constanța și Tulcea.

Activitățile proiectului: Activitățile de înființare a rețelei publice de apă:

Organizarea de licitație de proiectare. Această etapă constă în alegerea unei echipe specializate, care să corespundă cerințelor solicitantului pentru întocmirea proiectului aferent investiției.

Studii de teren. Aceste studii vor face referire la amplasarea geografică a satului, altitudine, tipul de sol specific, rocile și sedimentele din componența solului.

Întocmirea proiectului tehnic, inclusiv documentații pentru avize și autorizații. În această etapă are loc realizarea proiectului tehnic precum și întocmirea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare realizării obiectivului investițional, după care aceste avize și acorduri vor fi trimise pentru a fi aprobate.

Organizare licitație de execuție. Această etapa cuprinde alegerea unei firme specializate care să se ocupe cu realizarea propriu-zisă a proiectului.

Organizarea șantierului

Furnizare utilaje și echipamente

Montarea utilajelor

Executarea lucrărilor la sursă. În această etapa va avea loc captarea apei care se va face dintr-un izvor situat în zona de deal care are un debit suficient de apă pentru alimentrea întregului sat. La locul de captare se va construi și un rezervor care va duce la o siguranță mai mare în funcționare prin volumul de apă înmagazinată.

Rețele de transport și distribuție. Aducțiunea apei se va face prin aducțiune gravitațională deoarece izvorul este situat la o înălțime care permite alimentarea satului cu apă în mod gravitațional. Se vor săpa șanțurile pentru conducte, se vor monta conducte din PVC, robineți, cișmele etc.

Verificarea tehnica a lucrării, probe și teste. Se vor verifica toate conductele și robineții pentru a se evita pierderile de apă și orice alte eventuale probleme ce pot apărea.

Între comuna Ciocârlia și municipiul Constanța există un oraș care de asemenea este alimentat cu apă. Alimentarea cu apă a comunei Ciocârlia din sistemul centralizat al municipiului Constanța se va face prin racord în orașul Basarabi, oraș care se află situat între comună si municipiu. Apa este în mod continuu tratată și se monitorizează astfel încât să se evite poluarea cu diferite substanțe toxice.

Aducțiunea apei se va face prin montare unei conducte în subteran sub adâncimea maximă de îngheț de -0,9 m. Poziționarea conductei se va face pe terenuri aparținând domeniului public. Pe toată lungimea traversării conducta de aducțiune va fi protejată împotriva înghețului, coroziunii și deformării prin așezarea acesteia pe un strat de nisip și îmbrăcarea cu saltele de vată minerală.

Se vor construi cateva rezervoare de înmagazinare pe sol, din motive economice și tehnice, fiind o construcție obligatorie în sistemul de alimentare cu apă.

Ele asigură: siguranță în funcționarea sistemului prin cota și volumul de apă înmagazinată; economie în funcționare pentru că perminte dimensionarea tuturor obiectelor amonte.

Rezervoarele se construiesc pentru echilibrarea presiunilor în rețeaua de distribuție și pentru evitarea scăderii debitului de apă în perioadele de consum maxim. Rezervoarele vor fi de suprafață, construite din beton, cu o capacitate de 100 m³. Aducțiunea apei de la punctul de racord se va face printr-o conductă PEID. Pentru aducțiunea apei se vor folosi și hidrofoare montate în satul Ciocârlia.

Rețelele de distribuție au fost prevăzute din tubulatură PEID și au o lungime totală de 4180 m. Rețelele coboară de la rezervor până în zona centrală a localității Ciocârlia. De asemenea s-au luat măsuri pentru a preveni racordările ilegale ale populației.

Alimentarea cu apă a consumatorilor se va face prin branșamente individuale. Rețeaua de distribuție va fi prevăzută cu un hidrant de incendiu amplasat în vecinătatea primăriei.

Înainte de darea în exploatare, rețeaua de distribuție se spală cu un curent de apă curată timp de 2-3 ore, apoi se dezinfectează cu soluție de hipoclorit de sodiu, clorură de var sau clor în apă, timp de 24 de ore. Darea în exploatare se va face numai după spălarea rețelei cu apă curată.

Rezultatele proiectului: Realizarea acestui proiect va avea implicații majore în special asupra nivelului de viață al populației:

Creșterea nivelului de trai asupra populației din zonă

Creșterea calității apei potabile furnizate către populație

Îmbunătățirea accesului populației la serviciile de apă

Reducerea discrepanțelor dintre zonele rurale și urbane ale județului

Creșterea potențialului economic zonal

Protecția populației prin asigurarea apei de consum din surse verificate și controlul sanitar al întregului sistem

Apariția unor noi opotunități pentru investiții private și comerț

Beneficiarii proiectului:

1. Beneficiari direcți: populația care beneficiază de prezentul proiect; agenții economici aflați în zonă.

2. Beneficiari indirecți: întreaga populație a satului; agenții economici potențiali; Primăria Ciocârlia prin atragerea de fonduri (impozite și taxe) odată cu dezvoltarea economică a zonei. Pe lângă aceste două categorii de beneficiari direcți și indirecți, realizarea acestui proiect poate aduce și o serie de beneficii socio-economice cum ar fi: creșterea nivelului de trai al populației; atragerea populației urbane pentru construirea de locuințe; protecția mediului înconjurător și a sănătății populației.

Managementul proiectului și metodologia de implementare :

Echipa de proiect:

Managerul de proiect – Atribuții: urmărește ca proiectul să fie finalizat la momentul stabilit; supraveghează activitatea de la momentul începerii și până la finalizarea ei; supraveghează în mod constant cheltuielile astfel încât sa nu se depășească bugetul stabilit; obține aprobările necesare pentru demararea lucrărilor; va fi responsabil de proiect și după finalizarea lui, astfel orice pentru neregularitate va trebui să găsească soluții.

Managerul contabil – Atribuții: înregistrează toate intrările și ieșirile de materii prime, materiale, echipamente etc; face un bilanț al cheltuielilor și veniturilor, urmărind prin acesta limitarea bugetul inițial stabilit.

Managerul de resurse umane – Atribuții: se ocupă cu recrutarea și selecția personalului care va participa la realizarea proiectului; supraveghează activitatea personalului implicat în activitate; contactează firmele care se ocupă cu activitățile conexe proiectului.

Personal specializat pe partea de instalații – Atribuții: sunt cei care se ocupă de partea de instalații a proiectului; oferă informații despre partea tehnică a proiectului; urmăresc desfășurarea întregii activități în conformitate cu standardele prevăzute.

Reprezentantul legal de la Direcția de ape – Atribuții: va monitoriza desfășurarea proiectului în conformitate cu normele Direcției publice de apă; se asigură că apa este potabilă și că nu prezintă un pericol pentru populație, va inspecta proiectul o perioadă de timp după finalizarea lui.

Echipa de execuție este formată din totalitatea muncitorilor care participă în mod direct la desfașurarea lucrărilor, supervizați și coordonați în mod continuu de către inginerul executant și proiectant.

Metodologia de implementare. Există 3 metodologii de implementare a proiectului și anume: managementul prin proiecte, managementul prin obiective și managementul prin buget.

Managementul prin proiecte reprezintă un sistem de management cu o durată de acțiune limitată până la cațiva ani. Este conceput în vederea soluționării problemelor cu un puternic caracter inovațional care implică aportul a mai multor specialiști din diferite compartimente, vizând de asemenea activitățile desfășurate în perioada de implementare a proiectului cum ar fi stabilirea suprafeței de desfășurare a proiectului, pregătirea izvorului de unde se va capta apa etc.

Managementul prin obiective-este o tehnică prin care se fixează scopuri precise pentru organizatie, managerii definesc responsabilitățile fiecărui participant la proiect, prezintă rezultatele la care doresc să se ajungă și așteptările pe care le au de la fiecare compartiment în parte.

Managementul prin buget-se referă la totalitatea activităților proiectului desfășurate în perioada de implementare, desfășurate în raport cu bugetul estimat al proiectului. Acesta se referă atât la procesul de achiziție de echipamente necesare cât și la procesul de acoperire a costurilor aferente proiectului.

Publicitate. Promovarea acestui proiect se poate face în media locală sau națională. În ceea ce privește metodele de informare a populației cu privire la implementarea proiectului, se pot utiliza:

Metode active menite să cuantifice realizarea obiectivelor propuse:

Sondaje de opinie și discuții directe cu cetățenii realizate de Consiliul Local Ciocârlia sau de reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța;

Informarea populației prin raportarea periodică a stadiului de evoluție a lucrărilor;

Informarea populației privind beneficiile aduse de proiect în ceea ce privește starea de sănătate, creșterea nivelului de trai, etc.

Metode inactive, menite să cuantifice atitudinea cetățenilor, agenților economici de pe teritoriul orașului față de implementarea proiectului:

Educarea cetățenilor pentru exploatarea și întreținerea obiectivului realizat

Educarea cetățenilor și întreprinzătorilor particulari în ceea ce privește consumul rațional de apă.

Avize și acorduri principale. Pentru prezentul proiect se vor obține:

Avizul beneficiarului de investiție privind necesitatea și oportunitatea investiției;

Certificatul de urbanism;

Avize și acorduri de privind asigurarea utilităților: energie electrică, telecomunicații, apă, etc.

Avize și acorduri pentru protecția mediului și a apelor,

Aviz favorabil din partea operatorului regional de apă-canal;

Alte avize de specialitate.

Relația cu alte programe sau strategii naționale europene:

Prin programul SAPARD s-au realizat o serie de proiecte de infastructura rurală (2.558 km de drumuri construite și modernizate, 4.918 km de rețea de alimentare cu apă, 863 km de rețea de canalizare) însa necesitățile de renovare și dezvoltare a satelor sunt înca destul de mari. Numărul comunelor care au beneficiat de infastructura fizică de bază (drum, apă și canalizare) au fost de 821 din care 441 au beneficiat de proiecte pentru drumuri, 295 pentru apă și 85 pentru canalizare.

Programul a contribuit în mod semnificativ la îmbunătățirea nivelului de trai din zona rurală prin investiții în infrastructura rurală și prin crearea de noi posibilități de obținere de venituri alternative. Programul a făcut ca spațiul rural să fie un loc cu conditii mai bune de trai comparativ cu situația în care nu ar fi existat sprijinul financiar al Programului.

Complementaritatea cu POS Mediu. În zonele rurale, 67% din locuitori nu au acces la alimentarea cu apă potabilă, iar aproximativ 90% nu sunt conectați la sistemele de canalizare. Conform Institutului Național de Statistică, rețelele de alimentare cu apă din zonele rurale au fost în parte reabilitate în perioada 1998 – 2005, fiind extinse de la 16.245 km în 1998 până la aproximativ 22.660 în 2005. Totuși, utilitățile publice rămân insuficiente având în vedere că nu toate gospodăriile dintr-o localitate sunt conectate la rețeaua de alimentare cu apă, chiar dacă localitatea respectivă beneficiază de astfel de falicități. În majoritatea gospodăriilor din zona rurală sunt utilizate puțurile pentru alimentarea cu apă potabilă (aproximativ 70% dintre acestea).

În România, multe din fermele individuale și din cele de tipul micilor proprietăți folosesc îngrășământul natural drept principal fertilizator, întrucât acesta este cel mai ieftin și mai disponibil. Astfel, utilizarea fertilizatorilor chimici a scăzut.

Prin înființarea rețelei de apă se va asigura îmbunătățirea calității și accesului la infrastructura de apă, se vor reduce riscurile contaminării populației cu diferite substanțe toxice din apă, datorită monitorizării permanente a calității apei.

Astfel se contribuie la o dezvoltare durabilă, la menținerea și îmbunătățirea calității apei și de asemenea este mult mai ușor de monitorizat și descoperit persoanele care contaminează apa cu diferite substanțe toxice și astfel vor putea fi pedepsite mult mai ușor persoanele care poluează apa.

Complementaritatea cu POR. Prin înființarea rețelei publice de apă în localitatea Ciocârlia, situată în regiunea de Sud-Est se contribuie într-o mică dar sigură măsură la dezvoltarea regiunii, atât din punct de vedere social cât și economic și durabil. Prin dotarea localității cu utilitățile necesare va crește atât gradul de confort al locuitorilor dar acest lucru va duce și la o sporire a atractivității zonei pentru a locui. Prin contribuirea la o dezvoltare echilibrată a satelor și oraselor din toate regiunile țării se va ajunge la un echilibru al dezvoltării regionale, ceea ce este de fapt și ceea ce se dorește.

Complementaritatea cu POS DRU. Programul Național pentru Dezvoltare Rurală include activități care privesc dezvoltarea resurselor umane și prin urmare, acest program se află în relație de complementaritate cu POS DRU. Delimitarea dintre POS DRU și PNDR are la bază tipul de intervenții și nu demarcarea teritoriala. În ceea ce privește educația și formarea profesionala inițiala, POS DRU, prin AP 1 “Educație și formare profesională în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere” va oferi, prin intermediul școlilor și liceelor specializate, programe de formare inițială în agricultura, finalizate cu o atestare în acest domeniu.

Formarea profesională continuă pentru persoanele din agricultura, agricultura de subzistență și semisubzistență, va fi realizată în cadrul POS DRU prin AP 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii” sau prin AP 5 “Promovarea măsurilor active de ocupare”.

Pentru persoanele ocupate în agricultura și în agricultura de subzistență, POS DRU, va finanța în cadrul AP 2 doar formarea profesională în vederea calificării (inclusiv recalificarea), ca și pentru celelalte sectoare.

Prin AP 5 a POS DRU se va promova orientarea, consultanța și formarea în domeniul antreprenorial și în domenii nonagricole. Prin PNDR, AP 1 „Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier” se vor finanța numai programe de formare de scurta durată (cursuri de bază și specializări) pentru perfecționarea cunoștiințelor lucrătorilor din agricultură și silvicultură. Pentru absolvenții acestor cursuri de formare se vor acorda atestate de participare. Referitor la încurajarea îmbătrânirii active, POS DRU va susține măsurile care urmăresc creșterea ratei ocupării. PNDR are în vedere pensionarea timpurie cu scopul de a se transfera exploatările agricole de la fermierii bătrâni la cei tineri în schimbul unor plăti compensatorii.

Astfel, creșterea competitivității agriculturii va fi urmarită prin stimularea transformării gospodăriilor rurale în ferme agricole familiale cu caracter comercial, precum și prin creșterea clasei de mijloc în zonele rurale prin promovarea tinerilor fermieri și a concentrării exploatațiilor agricole.

În ceea ce privește promovarea incluziunii sociale, PNDR va susține măsuri de reabilitare și construire a infrastructurii de bază de mici dimensiuni (drumuri, aducțiuni de apă, sisteme de aprovizionare cu apă curentă) și noi investiții în infrastructura legată de serviciile sociale din zonele rurale. Aceste măsuri completează operațiunile de promovare a incluziunii sociale finanțate în cadrul POS DRU, făcând astfel mai accesibilă implementarea proiectelor de incluziune socială în zonele rurale izolate.

3.3 – Bugetul proiectului

(Sursa: Măsura 322 "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale")

Surse de finanțare:

În care:

I Valoarea totală a proiectului = Valoarea neeligibilă a proiectului + Valoarea eligibilă a proiectului + TVA

II Contribuția proprie în proiect = Contribuția solicitantului la cheltuieli eligibile + Contribuția solicitantului la cheltuieli neeligibile + Autofinanțarea proiectului

*Autofinanțarea proiectului se va calcula numai în cazul proiectelor generatoare de venit

Concluzii și propuneri de îmbunătățire a sectorului agricol românesc

Pentru formularea concluziilor acestei lucrări, am pornit de la politicile publice prioritare stabilite la nivel instituțional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și asumate prin Programul de Guvernare și Planul strategic 2007-2009, astfel:

absorbția fondurilor comunitare destinate finanțării domeniilor specifice;

stimularea transformării gospodăriilor țăranești în exploatații agricole moderne cu caracter comercial, formarea și consolidarea clasei de mijloc în spațiul rural;

alocarea eficientă a resurselor bugetare pentru sprijinirea fermierilor și a asociatiilor acestora;

creșterea valorii adăugate a produselor agricole, forestiere și piscicole;

dezvoltarea și modernizarea spațiului rural;

gestionarea eficientă a infrastructurii de îmbunatățiri funciare de utilitate publică;

dezvoltarea pescuitului și acvaculturii;

gestionarea eficientă și durabilă a pădurilor;

îmbunatățirea cadrului instituțional în domeniile sale de activitate pe principiile transparenței, eficieței și debirocratizării.

În calitate de Stat Membru al Uniunii Europene, la nivel administrativ, România trebuie să își dezvolte capacitatea de reprezentare și negociere a poziției naționale în cadrul comitetelor, întâlnirilor și reuniunilor de lucru organizate la nivel comunitar.

În perspectiva preconizatei reforme a Politcii Agricole Comune (PAC) și a reorientării politicilor naționale de sprijin în domeniile agriculturii, modalitățile de promovare și reprezentare la nivel comunitar a intereselor naționale vor trebui îmbunătățite.

Având în vedere că MADR este o instituție cu impact mare teritorial (cca 62% din suprafața României este agricolă, însumând 14,8 milioane de ha teren și 6,3 milioane de ha pădure) și uman (majoritatea populației este implicată în activități din domeniul agriculturii) și că instituția gestionează un volum mare de fonduri – naționale și comunitare – ce vor crește progresiv în anii viitori datorită aplicării cadrului comunitar de sprijin pentru agricultură, a accesului la fondurile europene, rezultă necesitatea continuării reformării instituției.

Redimensionarea și modernizarea exploatațiilor agricole reprezintă o prioritate zero pentru România din perspectiva creșterii productivității și competitivității agriculturii în țara noastră.

Ca factor calitativ fundamental, productivitatea muncii determină într-o măsură hotărâtoare gradul de eficiență economico-financiară a oricărei exploatații, chiar și în condițiile deosebit de „nuanțate” specifice domeniului agriculturii.

În acest context trebuie, prin urmare, căutată explicația discrepanței economico-financiare care există în prezent între agricultura României și agricultura celorlalte țări membre ale Uniunii Europene.

Consider, de aceea, ca fiind importantă stabilirea și aplicarea unei strategii fundamentate științific menite să contribuie, pe termen mediu, la ridicarea pe o treaptă competitivă a productivității muncii la nivelul fiecărei culturi agricole și pe categorii de animale.

Strategia creșterii productivității muncii vizează, practic, două sfere de posibilități de acțiuni, astfel:

o sferă macroeconomică, la nivel de țară, respectiv de MADR (inclusiv programe ale Uniunii Europene);

o sferă microeconomică, la nivel de exploatație agricolă.

Crearea unor exploatații agricole eficiente presupune cunoașterea variabilelor organizaționale. Conceptul de variabilă organizațională se referă la factori interni și externi, ce condiționează într-o anume măsură caracteristicile organizatorice și de conducere a exploatației agricole respective. Printre acestea se numără:

dimensiunea exploatației agricole;

complexitatea producției;

nivelul înzestrării tehnico-materiale și umane;

gradul de specializare și de cooperare ;

calitatea sistemului decizional etc.

Dimensiunea unei exploatații agricole este reprezentată în principal de suprafața de teren, de numărul de animale deținute, de baza tehnico-materială existentă etc.

Eficiența economică este dependentă de creșterea dimensiunii exploatațiilor agricole, în timp ce aceasta este impusă de exigențele pieței, de raporturile costuri – prețuri, recunoscute de piață.

Având în vedere că aproximativ 97% din suprafața agricolă aflată în proprietate individuală este în posesia gospodăriilor țărănești care dețin suprafețe cuprinse între 1-10 hectare, se pune problema formării, prin aceste structuri, a exploatațiilor agricole optime.

Pentru formarea exploatațiilor agricole de tip comercial sunt necesare instrumente și mecanisme de încurajare a apropierii de piață, cât și măsuri speciale pentru stimularea organizării prin cooperare și asociere. Aceasta din urmă presupune un cadru legislativ și instituțional adecvat, care să sprijine formarea structurilor agricole comerciale, precum și creșterea concurenței acestora.

În concluzie, existența raporturilor dintre diferiți factori de producție din agricultură nu se va realiza dacă dimensiunea exploatațiilor nu creează cadrul de acțiune normală a acestora (a tuturor factorilor activității agricole).

În privința mecanizării lucrărilor agricole, dimensiunea exploatației trebuie să permită utilizarea tractoarelor, a mașinilor și utilajelor celor mai perfecționate din punct de vedere tehnic și al randamentului acestora.

Pe termen lung, trebuie avută în vedere consolidarea exploatațiilor agricole prin investiții și prin excluderea exploatațiilor marginale, pentru a putea face față competiției pe piața comunitară și în aceeași măsură pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale agricultorilor.

În general, productivitatea muncii va crește o dată cu utilizarea celor mai avansate tehnologii recomandate de cercetarea tehnică de profil.

Cu privire la lucrările de îmbunătățiri funciare, din studiile efectuate până acum în țara noastra sunt necesare amenajari de combatere a secetei pe cca. 6 milioane de hectare, de eliminare a excesului de apă pe cca 5,5 milioane hectare, lucrări și măsuri antierozionale pe cca. 7 milioane de hectare și de apărare împotriva inundațiilor pe 2,3 milioane de hectare. În prezent, acest necesar nu este acoperit nici măcar în proporție de 50%.

Lucrările de utilitate publică necesare pentru combaterea efectelor secetei, inundațiilor, alunecărilor de pamânt și eroziunii solurilor au ca efect nu numai evitarea sau diminuarea unor potențiale pagube agricole, ci acționează favorabil și asupra protecției obiectivelor social – economice și a mediului, constituind o prioritate pe termen mediu și lung.

În contextul actual, în care sectorul agricol național nu prezintă atractivitate pentru populație, se înregistrează o migrație a forței de muncă înspre alte State Membre. Exercitarea cu caracter temporar a unor activități agricole va avea ca efect atât transferul de cunoștințe, cât ți conțtientizarea potențialului de creștere pe care îl are sectorul agro-alimentar în România. Libertatea de circulație a persoanelor în spațiul comunitar creează premisele menținerii unui aflux semnificativ de forță de muncă înspre celelalte State Membre.

Referitor la organismele modificate genetic, România s-a aliniat acquis-ului comunitar și a interzis începând cu anul 2007, cultivarea de soia modificată genetic pentru toleranța la glifosat de amoniu (deoarece aceasta nu este aprobată în cultură în UE). În perioada 1999-2006 inclusiv, în România s-a cultivat în scop comercial soia modificata genetic.

Pentru a încheia într-o notă optimistă, apreciez că la nivel general creșterea economică din ultimii ani, precum și volumul fondurilor pentru agricultură și dezvoltare rurală la care România are acces începând cu 2007, constituie indicatori pe baza cărora se poate previziona o creștere constantă a investițiilor sectoriale în domeniile agriculturii și cele conexe. Creșterea productivității, a capacității de procesare și accesul liber pe piața unică europeană sunt factori ce vor favoriza dezvoltarea durabilă a mediului rural românesc în anii ce vor urma.

BIBLIOGRAFIE

Angelescu Coralia, Socol Cristian, Politici Economice: Politici de crestere economică, Politici sectoriale, Editura Economică, București, 2005;

Bonciu Florin, Economie Mondială, Editura Lumina Lex, București 2004;

Câmpeanu Virginia, Reforma politicilor comunitare în perspectiva lărgirii UE, Institutul de Economie Mondială, noiembrie 2003;

Câmpeanu Virginia, Politici Sectoriale ale Uniunii Europene, Editura PRO Universitaria, București, 2007;

Câmpeanu C., Chivu D., Manoleli D., Giurcă D., Ierarhizarea priorităților de dezvoltare agricolă și rurală în România. Influențele noii reforme a PAC, Institutul European din România, Studii de impact PAIS II, 2004;

Dinu Marin, Cristian Socol, Economie europeană, Editura Economică, București 2004;

Drăgan Gabriela, Uniunea Europeană între federalism și interguvernamentalism. Politici comune ale UE, Editura ASE, București 2005;

Giurcă Daniela, Sectorul agricol în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană: implicații asupra sistemului de plăți, Institutul European, București 2006;

Leonte Jacqueline, Giurcă Daniela, Câmpeanu Virginia, Piotet Philippe, Agricultura României în perspectiva aderării la UE, Institutul European din România, 2002;

Leonte Jacqueline (coordonator), Câmpeanu Virginia, Giurcă Daniela, Politica agricolă comună-Consecințe asupra României, Institutul European din România – Studii de Impact PAIS I, 2003;

Miron Dumitru, colaboratori, Economia Uniunii Europene, Editura Luceafărul, București, 2005;