ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ÎN DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE LA COPIII CU CES [306753]
UNIVERSITATEA ”BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-[anonimizat]:
Lect. Univ. Dr. Delia Muste
Absolvent: [anonimizat]-LAURA MORAR
2018
CLUJ-NAPOCA
Cuprins
Introducere….………………………………………………………………………………….3
Cap.I. Aspecte ale educării copiilor cu CES……………………………………………………………………5
I.1. [anonimizat]……………………………….…………………………5
I.2. Caracteristici și particularități ale copilului cu CES…… …………………………….10
I.2.1.Caracteristici ale copilului cu CES…………………………………………………………………10
I.2.2. Particularitățile dezvoltării copiilor cu CES……………………………………………………13
I.3 Integrarea școlară a copiilor cu CES………………………………………………………………….17
Cap.II. Activitățile extracurriculare și rolul lor în educație…………………………………………….20
II.1. Tipuri de activități extracurriculare…………………………………………………………………20
II.2. Rolul activităților extracurriculare……………………………………………………………..23
II.3. [anonimizat]……………………………………………………………………..26
Cap.III. Abilitatea și adaptarea socială a copilului cu C.E.S…………………………………………….31
III.1. Rolul abilităților sociale în adaptarea și integrarea elevilor………………………………31
III.2. Nevoia de socializare la copii………………………………………………………………………33
III.3. Deficitul abilităților sociale la copiii cu deficiențe………………………………………….35
III.4. Activități de socializare și timp liber……………………………………………………………..36
Cap.IV.Organizarea și metodologia cercetării……………………………………………………………….40
IV.1. Obiectivele, ipoteza și variabilele cercetării…………………………………………………..40
IV.2. Metode de cercetare……………………………………………………………………………………41
IV.3. Eșantionul experimental………………………………………………………………………………42
IV.4. Etapa constatativă……………………………………………………………………………………….44
IV.5. Etapa formativă………………………………………………………………………………………….52
IV.6. Etapa postexperimentală……………………………………………………………………………..60
Concluziile cercetării………………………………………………………………………………………………….66
Concluziile lucrării…………………………………………………………………………………………………….68
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………….69
Anexe………………………………………………………………………………………………………………………71
INTRODUCERE
Ca ființă socială, omul este dependent de ceilalți oameni. Aceasta dependență înseamnă, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica și coopera. Acest lucru dă naștere la sentimentul de apartenență și solidaritate umană.
În societatea actuală și cu atât mai mult în cea de mâine, succesul se bazează pe încrederea în sine, autonomie și ușurința de a crea relații. Stăpânirea emoțiilor și deprinderile de relaționare sunt considerate vitale în secolul schimbării. În aceste condiții, cadrele didactice și părinții au nevoie să învețe să aibă încredere în ei înșiși și în copiii lor.
Lucrarea de față tratează și îmbină trei subiecte din domenii diferite: copiii cu cerințe educative speciale ( CES) care sunt în atenția multora, de la persoane de specialitate (medici, terapeuți, psihologi, psihiatri, psihopedagogi, asistenți sociali), rolul activităților extracurriculare și dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor cu CES.
Tema aleasă este relevantă și de actualitate atât pentru teoria, cât și pentru practica educativă. Pentru a funcționa eficient ca adulți și a fi independenți sunt necesare dezvoltarea abilităților sociale. Așadar, educația copiilor cu CES constituie, fără îndoială, o problemă de mare actualitate.
În urma integrării europene a României, una din direcțiile fundamentale ale redefinirii învățământului românesc o constituie dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, formarea personalității autonome și creative, prin diversificarea și optimizarea activităților extracurriculare și extrașcolare, de mare impact asupra elevilor, cadrelor didactice și comunității locale.
Activităților extracurriculare li se atribuie, în general, puternice valențe educative; acestea constituie forme de organizare alternative la clasă, în care se pot aborda teme noi și se pot organiza noi tipuri de activități cu elevii.
Motivul alegerii temei a fost nu atât faptul că am lucrat într-o școală specială, unde am avut ocazia să cunosc modul de viață, percepția lor asupra școlii, cât faptul că slaba participare la educație a copiilor cu CES este o realitate față de care nu putem fi indiferenți. De aceea consider, că personalul didactic trebuie să manifeste o preocupare constantă pentru găsirea unor modalități de atragere a copiilor la școală. Am ales această temă considerând că activitățile extracurriculare reprezintă întradevăr o cale de a stimula interesul pentru școală și educație a copiilor cu CES, precum și o cale de sporire a randamentului școlar. Elevul experimentând succesul în activitățile extracurriculare, se va simți puternic motivat să continue învățarea în școală.
Motivarea alegerii temei
Importanța alegerii acestei teme a fost susținută de experiența dobândită, în ultimii 6 ani, în calitate de profesor-educator în cadrul Școlii Gimnaziale Speciale din localitatea Huedin.
În munca cu acești copii m-am confruntat deseori cu probleme de comportament (agresivitate, violență, abandon școlar, dificultăți de integrare într-un grup, respingerea celorlalți, izolarea), lipsa cooperării, probleme emoționale (depresia, anxietatea), probleme de învățare (performanțe scăzute), lipsa încrederii în sine, izolarea lor, care îngreunau activitatea didactică. Acest lucru m-a determinat să caut, să adaptez cele mai potrivite activități pentru dezvoltarea lor socio-emoțională.
Activitățile de ordin social precum: vizite, concursuri, excursii, expoziții, activități de terapie ocupațională, etc., îi ajută pe copiii cu CES să trăiască puternic și adevărat, șă-și exprime trăirile, sentimentele, determinându-i să se deschidă în fața noastră. Noi, profesorii, trebuie să ne aplecăm cu dragoste, cu încredere, curaj, speranță și responsabilitate pentru a culege împreună ,, nectarul’’ obținut în urma acestor activități deosebite, speciale.
Lucrarea este concepută în două părți: o parte teoretică care prezintă caracteristicile și particularitățile dezvoltării copiilor cu CES și rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea activităților sociale, și o parte practică unde este expusă cercetarea făcută asupra acestor copii și concluziile ce au reieșit.
,,Unde-s mulți, puterea crește” spune învățătura populară și numai prin unirea efortului părinților, cadrelor didactice, a școlii și a comunității se poate face o mai bună integrare a copiilor cu CES.
Modificarea comportamentelor nedorite este o activitate extrem de complexă și dificilă. Din cauza posibilităților mai reduse de adaptare , copilul cu CES resimte o nevoie accentuată de sprijin din punct de vedere afectiv și social. Nici o schimbare nu este posibilă fără acordul implicit și participarea activă a elevilor, parinților și profesorilor.
Capitolul I
Aspecte ale educării copiilor cu CES
I.1. Conceptul de CES- definire, abordări.
Pentru a înțelege mai bine conceptul de cerințe educative speciale este nevoie înainte de toate de o abordare care să pună în evidență învățarea și nu particularitățile care diferențiază copiii în acest proces general al formării și dezvoltării individualității. Este abordarea curriculară asupra învățării și dezvoltării.
˝Fiecare copil are caracteristici, interese, abilități și cerințe de învațare unice și de aceea, pentru ca dreptul la educație să aibă un sens, atunci trebuie concepute sisteme educaționale și trebuie implementate programe educaționale care să țină seama de extrem de marea diversitate a acestor caracteristici și cerințe. (UNESCO, 1994, p.8)˝
Având în centrul conceptul de învățare, preocuparea înbunătățirii acestuia constituie prioritate nu numai pentru un procent redus de copii la care sunt semnalate dificultăți, ci la toți copiii. Scopul acestei abordări este de a-i ajuta pe toți copiii să dobândească succes în învățare, în principal în învățarea școlară, inclusiv pentru cei la care se identifică deficiențe sau dificultăți particulare de depășit. De aceea cerințele speciale sunt considerate ca provenind din interacțiunea unui grup de factori, unii legați de copil, alții legați de comunitate, alții legați de răspunderile pe care le au școlile, înțelese ca instituții de educație formală în care rolul factorului uman (cadrele didactice, managerii școlilor, părinții și alți profesioniști implicați) și al ambientului educativ (organizarea spațiului, mijloace didactice, folosirea timpului, etc.) sunt la fel de importante ca și curriculum-ul. (Pachetul de resurse pentru profesori, Cerințe speciale în clasă. UNESCO, București, 1995, p.10). Cerințele speciale determină măsuri educative speciale, antrenate și structurate la nivelul procesului de învățare și predare.
Cerințele educative speciale derivă din dizabilități, deficiențe, boli sau deprivări de ordin socio-cultural.
Conceptul de cerințe educative speciale corespunde deci unei abordări care:
– postulează ideea că fiecare copil este unic;
– identifică faptul că orice copil poate învăța;
– valorizează unicitatea tipului de învățare determinată de particularitățile individuale;
– cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învățare care sprijină și întărește învățarea dacă este folosită adecvat (prin curriculum).
Acestă abordare consideră curriculum-ul școlar ca un instrument necesar de a fi flexibil, adaptabil la nevoile/cerințele elevilor. Punctul de plecare în alcatuirea strategiilor de lucru este identificarea problemelor pe care le întâmpină copiii în învățare nu pentru a-i clasifica și eticheta ci pentru a construi și proiecta activitățile în întampinarea nevoilor lor. Scopul îl constituie dezvoltarea fiecăruia și a tuturor pentru că individualitatea este la fel de importantă ca și interacțiunea între elevi. Problemele de învățare sunt astfel cunoscute ca cerințe mai mult sau mai puțin speciale, particularități pe care se adaptează predarea și învățarea.
Conferința de la Salamanca, 1994 a susținut ideea că ˝ școlile trebuie să primescă toți copiii indiferent de starea lor fizică, intelectuală, socială, emoțională, lingvistică sau oricare alta. Aici trebuie cuprinși și copiii cu dizabilități, și copiii talentați, și copiii din zonele rurale izolate și cei din populațiile nomade, și copiii minorităților lingvistice, etnice sau culturale, precum și copiii din alte grupuri sau zone marginale. (UNESCO, 1994, Cadrul de acțiune privind cerințele educaționale speciale, p.6)
Cerințe educative speciale (CES) reprezintă o sintagmă care substituie deci, într-o altă viziune și abordare anormalitatea educațională sau inadaptarea școlară în corespondență cu aplicarea dreptului fundamental la educație. Noțiunea de CES reprezintă astfel „ necesitățile educaționale complementare obiectivelor generale ale educației școlare, necesități care solicită o școlarizare adaptată particularităților individuale și/sau caracteristice unei deficiențe (ori tulburări de învățare), precum și o intervenție specifică, prin reabilitare/recuperare corespunzatoare” (T.Vrașmaș, 2001, p.27). Această sintagmă prezintă în plan psihopedagogic mai multă relevanță decât conceptul de deficiență, dizabilitate/incapacitate sau handicap. Această sintagmă sugereză renunțarea la împărțirea pe categorii de dizabilități desemnând persoanele, copiii care au anumite probleme speciale de educație.
Aceste probleme pot fi determinate de: – deficiențe mintale;
– deficiențe senzoriale;
– deficiențe fizice și neuromotorii;
– tulburări de limbaj;
– tulburări emoționale și de comportament;
– DMS (deficiențe multisenzoriale).
Orientând atenția asupra cerințelor și nu asupra defectului, acestă manieră de construire a identității sprijinului necesar în educație este identificată în Repertoriul UNESCO, 1995 cu urmatoarele probleme:
a) dizabilitățile (deficiențele sau handicapurile – CES în sens restrâns);
– întârziere/deficiență mintală/dificultăți/dizabilități severe de învățare;
– dizabilități fizice/motorii;
– dizabilități vizuale;
– dizabilități auditive;
b) tulburările și dificultățile (care sunt sau pot fi asociate și punctului a)
– tulburări emoționale (afective) și de comportament
– tulburări (dezordini) de limbaj;
– dificultăți/dizabilități) de învățare
– alte situații.
Orice tipologie este desigur simplificatoare și restrictivă, ea nu poate include varietatea și diversitatea copiilor și persoanelor cu cerințe (nevoi) educaționale speciale – în câmplul larg al diversității umane. Voi enumera de aceea în continuare câteva (sub) grupuri de persoane care, chiar dacă au o incidență mai redusă, necesită o atenție educațională specifică (așa cum o solicită și organizațiile neguvernamentale, naționale și internaționale, care le apară și promovează drepturile): cei cu dizabilități neuromotorii, cu sindromul Down, cu autism, cei cu HIV/SIDA, cu diverse boli (somatice sau neuropsihice) copiii hiperactivi etc.
Din punct de vedere statistic, dacă copiii cu dizabilități intelectuale, fizice, vizuale și auditive reprezintă în medie cam 2% dintr-o populație școlară, copiii cu cerințe (nevoi) educative speciale sunt mult mai numeroși, numărul acestora variind în unele țări (SUA, Anglia, Danemarca, etc.) între 10 și 20% din populația școlară.
Sfera de cuprindere a conceptului CES se referă pe lângă aceste deficiențe și/sau tulburări exprimate de repertoriul UNESCO (legate de dizabilitate) și la probleme educaționale determinate de mediul social restrictiv sau neprielnic dezvoltării și învățării. Aici sunt incluse efectele determinate de mediul defavorizant cum ar fi:
– delicvențele;
– copiii străzii;
– grupuri etnice și religioase minoritare;
– copiii bolnavi de boli cronice sau SIDA;
– copiii exploatați, maltratați sau abuzați, etc.
În acest punct conceptul de CES se întâlnește cu cel de „copii aflați în situație de risc”(care actual are o cuprindere tot mai largă, identificând riscurile de ordin biologic, social și educațional care afectează creșterea și dezvoltarea unui copil) cu conceptul de „copii vulnerabili” și „marginalizați/marginali” (specifică rolul de premiză în dezvoltarea copilului a mediului social, a percepțiilor și atitudinilor sociale precum și influențele culturale și familiale asupra dezvoltării).
Ca ființă socială, omul este dependent de ceilalți oameni. Aceasta dependență înseamnă, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica și coopera. Acest lucru dă naștere la sentimentul de apartenență și solidaritate umană.
Cerințe educative speciale desemnează acele cerințe / nevoi specifice față de educație (derivate sau nu dintr-o deficiență) care sunt atât suplimentare, cât și complementare obiectivelor generale ale educației oricărei persoane. Dacă aceste cerințe nu sunt abordate adecvat nu se va obține egalizarea șanselor nici participarea / integrarea școlară, profesională și socială.
Actualmente noțiunea de „Cerințe educative speciale” este interpretată ca unitate în dezvoltarea copilului: în ritmul de dezvoltare; în stilul unic de adaptare, de învățare; în nivelul individual de dezvoltare fizică și psihică cu caracteristici biologice, fizice, psihice și sociale specifice. Din categoria copiilor cu CES fac parte atât copiii cu deficiențe propriu-zise, la care cerințele speciale sunt multiple, inclusiv educative, cât și copiii fără deficiențe, dar care prezintă manifestări stabile de inadapatare la exigențele școlii. Astfel că termenul de cerințe educative speciale – CES (special educațional needs) se referă la cerințele în plan educativ ale unor categorii de copii, cerințe consecutive unor disfuncții sau deficiențe de natură intelectuală, senzorială, psihomotrică, fiziologică etc. sau ca urmare a unor condiții psiho-afective, socio-economice sau de altă natură (cum ar fi absența mediului familial, condiții de viață precare, anumite particularități ale personalității copilului etc.) care plasează elevul într-o stare de dificultate în raport cu cei din jur. Această stare nu-i permite o existență sau o valorificare în condiții normale a potențialului intelectual și atitudinal de care acesta dispune și induce un sentiment de inferioritate ce accentuează condiția sa de persoană cu cerințe speciale. În consecință, activitățile educative școlare și/sau extrașcolare reclamă noi modalități de proiectare și de desfășurare a lor în relație directă cu posibilitățile reale ale elevilor, astfel încât să poată veni în întâmpinarea cerințelor pe care elevii respectivi le resimt în raport cu actul educațional (acest proces presupune, pe lângă continuitate, sistematizare, coerență, rigoare și accesibilizare a conținuturilor, un anumit grad de înțelegere, conștientizare, participare, interiorizare și evoluție în planul cunoașterii din partea elevilor). Astfel spus, cerințele educative speciale solicită abordarea actului educațional de pe poziția capacității elevului deficient sau aflat în dificultate de a înțelege și valorifica conținutul învățării și nu de pe poziția profesorului sau educatorului care desfășoară activitatea instructiv-educativă în condițiile unei clase omogene sau pseudo-omogene de elevi.
Utilizarea conceptului cerințe educative speciale se referă la adaptarea, completarea și flexibilitatea educației pentru anumiți copii în vederea egalizării șanselor de participare la educație în medii de învățare obișnuite.
Definirea sintagmei CES poate fi analizată și din perspectiva sintagmei "copii cu nevoi speciale" (special needs). În ultima vreme, în România s-a vorbit despre persoane sau "copii cu nevoi speciale", evitându-se sintagma "persoană sau copii cu handicap". Persona cu nevoi speciale poate să fie o persoană cu anumite dizabilități, mai mult sau mai puțin grave.
Întrebarea care se poate pune în acest sens este: Care sunt nevoile speciale ale unei persoane/copil, fie că are sau nu anumite deficiențe?
În primul rând considerăm necesară definirea termenului de "nevoie". Termenul de "nevoie", atunci când este vorba de nevoia umană poate fi inclus în categorii de sinteză care se raportează la domeniul de manifestare biologic, psihologic, social, economic, cognitiv, la percepția subiectului uman care resimte nevoia respectivă.
O persoană cu anumite dizabilități nu are „nevoi speciale”, ea are nevoie de un sprijin special pentru satisfacerea unor nevoi firești. De aceea consider că în locul sintagmei ”copil cu nevoi speciale” este mult mai potrivită sintagma „copil cu cerințe educative speciale”. Prin cerințele educative speciale, prin realizarea acestora, copilul își va putea trăi nevoile/trebuințele firești și necesare.
Un alt termen ce trebuie definit este „copil aflat în dificultate”. O definire a copilului aflat în dificultate este dată de Ordonanța de Urgență nr.26 din22.08.1997-art.1:
„Copilul se află în dificultate dacă dezvoltarea sau integritatea sa fizică sau morală este periclitată”
În acest sens, atât copilul cu handicap, cât și cel fără handicap se poate afla în dificultate, dar copilul cu handicap nu se află în mod obligatoriu în dificultate, din perspectiva definirii termenului ”copil în dificultate”. Foarte mulți copii cu handicap beneficiază de familii protectoare și iubitoare, doar că față de ei trebuie să adopte cerințe educative speciale.
Față de copiii aflați în dificultate (în special cei abandonați), intervenția specială vizează aspectele socio-afective datorită privării lor de dreptul natural, moral și legal la o familie sau a căror familii nu au calitatea morală sau socială corespunzătoare.
În cazul copilului aflat în dificultate rolul decisiv și poate unic îl are societatea cu componentele ce o alcătuiesc, determinând apariția handicapului socio-afectiv sau al privării sociale.
Privarea socială prin neglijările materiale, educaționale sau afective poate determina handicapuri social-afective manifestate prin comportamente caracterizate prin: lipsă de încredere în oameni, duritate, incapacitatea deschiderii față de alte persoane, egoismul și solidaritatea cu cei de aceeași parte, lipsa capacităților de a lua contact cu alte persoane, deși acestea manifestă dorință.
I.2. Caracteristici și particularități ale copilului cu CES
I.2.1. Caracteristici ale copilului cu CES
Învățarea umană reprezintă o activitate psihică foarte complexă, deosebit de importantă pentru adaptare, constând în însușirea de cunoștințe (învățare cognitivă), de operații mintale (învățare formativă), de deprinderi în domeniul vorbirii, citirii, și calculului (învățare instrumentală), de sentimente (învățare afectivă), de comportamente și deprinderi manuale (învățare practică), de atitudini și comportamente civice (învățare morală).
Învățarea eficientă se bazează pe înțelegere, pe descoperirea activă de cel care învață a demersurilor proprii domeniului studiat, pe căutarea de soluții și rezolvarea situațiilor problemă. La elevii cu CES, în raport cu tipul și gravitatea dificultăților întâmpinate sau de caracterul handicapului, atât înțelegerea, stocarea, cât și aplicarea informației și a experienței sunt stânjenite sau chiar blocate.
Didactica învățării pentru aceste categorii de persoane își propune să găsească sau să elaboreze acele modalități de abordare a elevilor respectivi, care să asigure deblocarea procesului învățării, diminuarea dificultăților întâmpinate în acest proces, înlăturarea barierelor din calea adaptării. În acest scop, se pune un accent deosebit pe orientarea ludică si afectivizarea activităților de învățare, pe eșalonarea materialului de învățat în secvențe bine delimitate, dar temeinic înlănțuite între ele, pe utilizarea de metode de lucru intuitive, verbale și practice, pe însușirea unor instrumente specifice de comunicare și învățare (limbaj mimico-gestual, alfabet Braille s.a.), pe asocierea și integrarea activităților de învățare cu activități de terapie complexă și specifică (ergoterapie, meloterapie, terapia tulburărilor de limbaj, terapia tulburărilor de psihomotricitate) .
Deficiențele sunt de mai multe feluri: -deficiențe mintale
-deficiențe senzoriale( auditive sau vizuale)
-deficiențe fizice
-tulburări de limbaj și comunicare
-deficiențe și tulburări asociate (surdocecitatea)
-deficiențe ce se manifestă în contextul unor boli neuropsihiatrice (autismul infantil)
Deficiențele mintale se referă la reducerea semnificativă a capacităților psihice ce determină o serie de dereglări ale mecanismelor de adaptare ale individului.
Deficiențele senzoriale sunt determinate de unele disfucții sau tulburări la nivelul principalilor aanalizatori (auditiv sau vizual).
Tulburările de limbaj reprezintă rezultatul disfucțiilor intervenite în recepționarea, înțelegerea, elaborarea și relizarea comiunicării scrise sau orale din cauza unor afecțiuni de natură organică, funcțională, psihologică sau educațională.
Surdocecitatea reprezintă un polihandicap, la fel ca și autismul, fiind însă o deficiență multisenzorială. Acest polihandicap constă în cexistența la aceeași persoană a două tipuri de deficiențe de ordin senzorial, și anume: deficiența de văz și cea de auz. Persoana cu surdocecitate se caracterizează așadar prin lezarea (pierderea) celor trei canale de comunicare cu mediul, și anume: văzul, auzul, canalul verbal, fiind p persoană oarbă, surdă și mută în același timp.
Copiii cu dificultăți de învățare au nevoie de organizarea învățării în funcție de cerințele lor educative.
Acest tip de problematică cere educatorilor și profesorilor în primul rând urmatoarele acțiuni complexe care se referă la întreaga clasa, deci la toți copiii :
a) cunoașterea copiilor , a particularităților lor și a diferențelor dintre ei;
b) individualizarea învățării;
c) folosirea strategiilor deschise;
d) amenajarea corespunzatoare a ambientului astfel încât el să devină factor de intervenție în învățarea și remedierea problemelor de învățare;
e) valorizarea relațiilor sociale de la nivelul clasei și al școlii în favoarea procesului de învățare prin cooperare și a parteneriatului educațional.
Principala cerință față de învățare este individualizarea metodelor folosite pentru copiii cu dificultăți de învățare. Referitor în mod țintit la elevii care întâmpină dificultăți, este necesar ca profesorii să cunoască și să poată folosi o serie de strategii didactice cu care sa identifice și să sprijine rezolvarea dificultăților de învățare în clasă. În acest caz este de dorit ca profesorul clasei să respecte următoarele cerințe:
– să cunoască bine dificultățile de învățare ale fiecărui elev, modul lor de manifestare și domeniul în care apar;
– să se asigure că elevii aflați în situație dificilă au achiziționate aptitudinile prealabile;
– să adapteze materialul didactic folosit la fiecare temă;
– să procure material de sprijin atunci când este nevoie;
– să-și rezerve un timp necesar în fiecare oră pentru a evalua eficacitatea activităților de învățare și de predare. În aceste condiții este evidentă grija profesorului pentru organizarea unor situații de învățare la care să participe toți elevii inclusiv cei cu dificultăți.
Utilizarea conceptului cerințe educative speciale se referă la adaptarea, completarea și flexibilitatea educației pentru anumiți copii în vederea egalizării șanselor de participare la educație în medii de învățare obișnuite.
Condițiile de care are nevoie copilul cu CES:
– condiții de stimulare și sprijin a dezvoltării din cele mai timpurii perioade;
– adaptarea curriculumului la posibilitățile individuale;
– flexibilitate didactică – individualizarea educației;
– protecție specială – programe individualizate de intervenție;
– integrare școlară și socială.
Cerințele educative speciale sunt interpretate ca unitate în dezvoltarea copilului, stilul unic de adaptare, de învățare, de integrare, în nivelul individual de dezvoltare fizică și psihică cu caracteristici biologice, fizice, psihice și sociale.
I.2.2. Particularitățile dezvoltării copiilor cu CES
Toate activitățile de învățare, inclusiv cea școlară, se realizează prin inter-relația funcțiilor și proceselor psihice cognitive. Astfel în cunoșterea elementară se distinge îndeosebi rolul senzațiilor, percepției, atenției și memoriei. Activitatea de reflectare a realității în structurile superioare ale sistemului nervos are un caracter selectiv, iar dezvoltarea intelectuală, ca latură a dezvoltării psihice, este ea însăși condiționată de felul cum a decurs și cum decurge activitatea de insușire a anumitor cunoștințe și priceperi.
În cadrul sistemului psihic uman, interacțiunea tuturor elementelor sale componente este o condiție obligatorie fără de care activitatea umană, adaptarea la mediu, crearea de valori, etc., nici nu ar fi posibile. Legăturile dintre aceste procese psihice au fost sscoase și mai mult în evidență de I.P.Pavlov.
Analizând specificul proceselor psihice la elevii cu diferite tipuri de deficiență, vom descoperi câteva particularități cu implicare majore în activitatea didactică desfășurată cu aceștia.
Copiii sunt diferiți și parcurg etapele dezvoltării într-un mod individual. În dezvoltarea sa fiecare copil are nevoie de grijă și stimulare permanentă din partea adulților care îl îngrijesc, educă, asistă etc. Datorită specificului de dezvoltare, altor factori care infuențează dezvoltarea, pot apărea/surveni dezechilibre și întârzieri și /sau variate dizabilități în dezvoltarea copilului. Dezvoltarea copilului cu CES comportă un șir de dezechilibre și particularități specifce semnificative pentru organizarea procesului de învățare și abilitare/ reabilitare a dezvoltării acestuia. Dezechilibrele și particularitățile specifice în dezvoltarea copilului sunt provocate de diferite cauze și factori care intervin în procesul evoluției ontogenetice a copilului. Dezechilibrele, dificultățile sau dizabilitățile în dezvoltarea copilului le putem regăsi la diferite etape de dezvoltare ale copilului, cele mai frecvente fiind:
a) Întârzierile în dezvoltare copilului care pot fi consecința factorilor ereditari, accidentelor biologice, sociale sau a unei îngrijiri neadecvate a copilului din fragedă copilărie (subalimentație, neglijare, afecțiuni somatice, tratamente necorespunzătoare etc.). Aceste întârzieri se caracterizează prin următoarele:
– stări somatice labile (bolnăvicioși, apatici, plângăreți etc.);
– contact emoțional rigid și instabil;
– probleme de comunicare și limbaj;
– capacitate redusă de orientare în timp și spațiu;
– activitatea de joc neadecvată vârstei etc.
Copiii cu întîrzieri în dezvoltare, de obicei, cu asistența adecvată reușesc să depășească dezechilibrele de dezvoltare, adaptându-se optim la condițiile școlare și sociale.
b) Tulburările de dezvoltare sunt ansamblu de manifestări somatice, neurologice, neurovegetative, psihologice, dispoziționale, cognitive, și comportamentale determinate organic sau simptomatic (funcțional sau social). Tulburările de dezvoltare au evoluție continuă, progresivă, exprimîndu-se în cerințe educaționale speciale, deseori, ireversibilă. Tulburările în dezvoltarea copilului au următoarele caracteristici:
– apar la oricare etapă de vârstă ( cel mai frecvent la vârsta de 0 – 3 ani);
– manifestările somatice, neurologice, psihologice sunt progresive;
– determină o dizabilitate mintală/intelectuală, motoră sau senzorială;
– limitează funcționarea adecvată a copilului, în cel puțin, trei domenii (mobilitate, limbaj, comunicare, învățare, autoservire, autonomie și independență personală etc.)
– solicită acompaniere educațională în procesul de predare/învățare/evaluare;
– reclamă stimulare și sprijin complementar pentru a reuși să se integreze în procesul de activitate școlară etc.
Tulburările de dezvoltare sunt definite drept: primare, secundare, terțiare. Tulburările primare sunt tulburările morfologice, neurologice condiționate organic.Tulburările de origine primară, datorită caracterului lor anatomofiziologic (de regulă), sunt mai rezistente la intervențiile recuperatorii/compensatorii, se recuperează, prioritar, prin intervenții medicale.
Tulburarea primară este rezultatul leziunii organice, iar tulburările secundare și terțiare (derivate), sunt condiționate de leziunea organică și lipsa sau tardivitatea intervențiilor de abilitare/ reabilitare. Tulburările cu caracter secundar sunt mai puțin stabile, pot fi recuperate, compensate, atenuate, în special, prin măsuri psihopedagogice adecvate, adaptate particularităților individuale, specificului tulburării/dizabilității, printr-un proces de învățare coerent și cât mai timpuriu posibil. Tulburările cu caracter secundar pot fi prevenite prin intervenții medicale și psihopedagogice adecvate, bazate pe abordare multidisciplinară, diagnosticare și intervenție timpurie.
Pornind de la legea compensării, constatăm că orice tulburare primară de dezvoltare duce la tulburări secundare și terțiare, orice tulburare de dezvoltare solicită un stimul exterior, asistență specializată pentru compensarea/diminuarea consecințelor acesteia. Dezechilibrele, tulburările de dezvoltare neasistate precoce și adecvat duc la instalarea dizabilităților .
c) Retardul mintal /dizabilitatea mintală este o stare de dezvoltare, care are diferite grade de manifestare: ușor, mediu, sever, profund.
Copiii cu retard mintal ușor și mediu au probleme de cunoaștere, de atenție, incapacități motorii care duc la dificultăți de comunicare și de învățare. Retardul mintal poate fi însoțit de tulburări emoționale, dificultăți de auz, văz, de crize epileptiforme, de tulburări psihice și de comportament etc.
Copilul cu un retard mintal sever/profund, întîmpină mari greutăți în înțelegerea și îndeplinirea sarcinilor și, în special, în formarea abilităților de bază (motorii, autoservire, învățare, de limbaj etc.). Copilul cu un retard mintal ușor poate însuși majoritatea abilităților pentru vîrsta lor, dar într-un ritm mai lent, cu un sprijin esențial din partea părinților și a specialiștilor. Copiii cu retard mintal au următoarele particularități de dezvoltare:
– ritm de dezvoltare încetinit/lent și neuniform în plan fizic și psihic;
– probleme de înțelegere, comunicare, limbaj și de comportament;
– dificultăți/ întârzieri în formarea abilităților motorii (a ședea, a se târî, a sta copăcel, a merge, a se îmbrăca, etc.);
– dificultăți /întîrzieri în formarea abilitățile școlare (citit, scris etc.);
– au nevoie de sprjin esențial din partea părinților, pedagogilor. Oricât de gravă ar fi dizabilitatea mintală, copilul poate achiziționa abilități pentru îmbunătățirea vieții lui și a familiei, fiind ajutat, sprijinit la timp de adult.
d) Dizabilitatea neuromotorie
Copiii cu dizabilități/dificultăți neuromotorii sau ortopedice pot avea dificultăți de deplasare, de autonomie personală, de adaptare, de învățare etc. Deseori, dizabilitățile neuromotorii sunt asociate cu întârzieri în dezvoltarea mintală, care poate fi de diferite grade. Această grupă de dificultăți cuprinde: paraliziile cerebrale infantile, spina bifida, distrofiile musculare, anomaliile congenitale etc.
e) Tulburările/ Dizabilitățile de învățare
Tulburarea de învățare este un termen general care descrie anumite probleme, dificultăți de învățare ale copilului. Tulburările de învățare sunt eterogene, asociate, specifice dezvoltării copiilor care afectează abilitățile motorii (mișcarea, coordonarea mișcărilor, orientarea în spațiu), abilitățile intelectuale (percepțiile, memoria, gândirea, atenția, limbajul/vorbirea), exprimându-se în rezultatele academice (citit, scris, calcul matematic etc.), comportament și afectivitate. Există două tipuri de tulburări de învățare:
(1) nonverbale care includ dificultățile psihomotorii (dispraxia, disgrafia) ;
(2) verbale care sunt asociate cu tulburările de vorbire și ale limbajul de bază (dislexia și discalculia). Cele mai frecvente tulburări de învățare sunt: dispraxia, disgrafia, dislexia, discalculia.
Abilitarea și reabilitarea dezvoltării copiilor cu CES pornește de la potențialul copilului, nivelul actual al dezvoltării (zona actuală și zona proximă de dezvoltare a copilului) și particularitățile de vârstă și particularitățile individuale, specifice dezvoltării, în special, valorificarea perioadelor senzitive.
Centrele educative speciale se axează pe particularitățiile individuale de dezvoltare, de învățare, de relație cu mediul și necesită o evaluare și o abordare personalizată a necesităților copilului.
I.3 Integrarea școlară a copiilor cu CES
Integrarea școlară reprezintă procesul de includere în școlile de masă sau în clasele obișnuite, la activitățile educative formale și nonformale, a copiilor considerați ca având cerințe educative speciale.
Integrarea școlară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanță fundamentală în facilitatea integrării ulterioare în viața comunitară prin formarea unor conduite și atitudini, a unor aptitudini și capacități favorabile acestui proces.
În plus, integrarea școlară a copiilor cu cerințe speciale permite, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, perceperea și înțelegerea corectă de către elevii normali a problematicii și a potențialului de relaționare și participare la viața comunitară a semenilor lor care, din motive independente de voința lor, au nevoie de o abordare diferențiată a procesului de instrucție și educație din școală și de anumite facilități pentru accesul și participarea lor la serviciile oferite în cadrul comunității.
Relația dintre incluziune și integrare comportă următoarele caracteristici:
a) Integrarea copiilor cu cerințe speciale are în vedere includerea acestora în clasele obișnuite; se centrează pe transferul copiilor de la școli separate (asa-numitele școli speciale) la școlile obișnuite din cadrul comunității; dacă nu se constată o creștere a interacțiunilor între elevii cu sau fără dizabilități sau cu diferențe în învățare, putem considera că nu este un proces de integrare școlară reală, ci numai o etapă în integrare: integrarea fizică.
b) Educația incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătățire a instituției școlare, având ca scop valorificarea optimă a resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susține participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunități.
Practica a demonstrat că integrarea presupune adaptare, deci instrumentele de lucru propuse și proiectele de intervenție unitară corectiv-compensatorie trebuie să ofere idei flexibile, ușor adaptabile la situații concrete.
Într-un colectiv de elevi din școala publică, copilul cu nevoi speciale va trebui să depășească cel puțin două bariere: propria sa timiditate, inhibiție socială coroborată cu un complex de inferioritate care se manifestă prin izolare și respingerea de către ceilalți, datorate de cele mai multe ori ignoranței și prejudecăților.
Conștient de această realitate, învățătorul/profesorul integrator va avea în vedere realizarea umătoarelor obiective:
. Încurajarea relațiilor naturale de sprijin;
· Promovarea interacțiunilor copiilor de aceeași vârstă prin stategii de tipul „învățarea în cooperare și parteneriat între elevi”;
· Dezvoltarea prieteniei prin cunoaștere reciprocă;
· Consilierea părinților copiilor.
În complexul proces de integrare a copiilor cu dizabilități în școala publică, luarea deciziilor asupra conținutului și a strategiilor de instruire cele mai potrivite constituie inima predării strategice. Conceptul de predare strategică se conturează în principal pe rolul profesorului ca model și ca mediator, deși nu exclude rolul său de manager și conducător al procesului de instruire.
Educația integrată este procesul ce se referă în esență la integrarea în structurile învățământului general a copiilor cu CES (copii cu deficiențe senzoriale, fizice, intelectuale, de limbaj, defavorizați socio-economic și cultural, copii cu tulburări psiho-afective și comportamentale, copii orfani, copii infectați cu virusul HIV etc.) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase și cât mai echilibrate acestor categorii de copii. Autorul Alois Gherguț subliniază că educația integrată a copiilor cu CES urmărește dezvoltarea la aceștia a unor capacități fizice și psihice care să-i apropie cât mai mult de copiii normali, a implementării unor programe cu caracter corectiv-recuperator, stimularea potențialului restant, ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcții menite să le suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv în vederea formării motivației pentru activitate, în general și pentru învățare, în special, asigurarea unui progres continuu în achiziția comunicării și a cogniției, formarea unor abilități de socializare și relaționare cu cei din jur, formare de deprinderi cu caracter profesional și de exercitare a unor activități cotidiene, dezvoltarea comportamentelor adaptative și a însușirilor pozitive ale personalității, care să faciliteze normalizarea deplină.(Gherguț, A., 2005, 2007, Sinteze de psihopedagogie specială, p.102)
Formele de integrare a copiilor cu CES pot fi urmatoarele: clase diferențiate, integrate în structurile școlii obișnuite, grupuri de câte doi-trei copii cu CES incluși în clasele obișnuite, integrarea individuală a acestor copii în aceleași clase obișnuite.
Integrarea școlara exprimă:
– atitudinea favorabilă a elevului față de școala pe care o urmează;
– condiția psihică în care acțiunile instructiv-educative devin accesibile copilului;
– consolidarea unei motivații puternice care susține efortul copilului în munca de învățare;
– situație în care copilul sau tânărul poate fi considerat un colaborator la acțiunile desfășurate pentru educația sa;
– corespondența totală între solicitările formulate de școală și posibilitățile copilului de a le rezolva;
– existența unor randamente la învățătură și în plan comportamental considerate normale prin raportarea la posibilitățile copilului sau la cerințele școlare.
Așadar, conceptul integrării copiilor cu CES este destul de vast și conține diverse semnificații în funcție de modalitățile de aplicare a integrării.
Fiecare individ are anumite capacități. Într-o clasă/grupa de copii există de obicei un decalaj între performanțele copiilor iar ritmul învățării în cazul dat nu poate fi același pentru toți elevii. Cu cât învățământul va fi mai individualizat, cu atât el va permite o respectare mai riguroasă a diferențelor individuale ale elevilor. Un astfel de regim face posibil ca elevii să activeze într-un ritm propriu. Deci, integrarea școlară a copiilor cu CES presupune indispensabil individualizarea și diferențierea procesului de învățământ, condiții care pot fi realizate prin elaborarea programelor educative individualizate.
Capitolul II
Activitățile extracurriculare și rolul lor în educație
II.1. Tipuri de activități extracurriculare
Educația extracurriculară se referă la activitatea instructiv-educativă organizată de către colectivul didactic al grădiniței sau al școlii, cu sprijinul factorilor educaționali, cu scopul de a completa activitatea preșcolarilor sau școlarilor. Activitățile extracurriculare sunt activități complementare, atractive, care au o anumită strategie de desfășurare și un scop precis. Ele aduc „noul”, surpriza intelectuală și afectivă, îmbină utilul cu plăcutul, creează posibilitatea de a observa fapte, comportamente ale copiilor în afara grupei sau al clasei.
Activitățile extracurriculare se deosebesc de cele școlare curriculare prin caracterul lor opțional, benevol, pluridisciplinar, prin varietatea formelor și a conținutului, prin utilizarea unor forme specifice de verificare și apreciere a rezultatelor și prin raporturile mai accentuate de colaborare, de apropiere, de încredere dintre educatoare și copii.
În principiu, participarea copiilor este facultativă, educatorul poate interveni însă prin dirijare sugestivă menită să stimuleze implicarea copiilor în unele dintre aceste activități, având în vedere înclinațiile și aptitudinile lor, după necesitățile instructiv-educative ce se impun la un moment dat. Conținutul activităților prin care se realizează educația extracurriculară se fixează în funcție de dorințele și preferințele copiilor, de condițiile și posibilitățile de realizare. Formele de organizare sunt elastice, ingenioase și cu caracter recreativ. De cele mai multe ori se organizează pe grupe și clase de aceeași vârstă sau de vârste diferite, predominând spiritul de cooperare. Se lasă câmp deschis manifestării spiritului de inițiativă din partea copiilor. Durata activităților extracurriculare nu este strict delimitată, ea diferă în funcție de conținutul și forma ei de organizare.
Pentru evaluarea rezultatelor obținute, se folosesc alte modalități decât în cadrul activităților comune, cea care predomină este aprobarea prin laudă exercitată de către educator sau colectiv. La aceasta, mai putem adăuga evidențierile, participările la expoziții, popularizare la ziare, reviste, televiziune, etc.
Modalitățile de organizare a activităților extracurriculare pot fi: activități directe în sprijinul instruirii elevilor; activități directe în sprijinul educării elevilor; activități indirecte.
1. Activitățile directe în sprijinul instruirii elevilor, sunt activitățile care se pot organiza ca „școala după școală”: consultația, antrenamentul pentru concursuri, meditația, cercul pe obiecte, discipline.
2. Activitățile directe în sprijinul educării elevilor au multiple valențe formative și sunt îndrăgite de către elevi: vizitele la biblioteci, excursii de studii, concursuri și olimpiade, expoziția școlară, tabere, școli de week-end, serbări, reviste școlare.
3. Activitățile indirecte se pot concretiza în: școala părinților, clubul mamelor, întâlniri cu diferite personalități.
În funcție de conținutul lor, activitățile extracurriculare se clasifică în: activități turistice, activități culturale, activități artistice, activități științifice, activități tehnico-aplicative, activități sportive, activități ludice și recreative, etc.
Cele mai reprezentative tipuri de activități extracurriculare sunt: activitățile turistice (drumețiile, excursiile), manifestările cultural-artistice și sportive, cercurile de elevi.
Activitățile turistice sunt activități extracurriculare cu o deosebită valoare formativă. Ele se pot realiza sub forma plimbărilor, drumețiilor, excursiilor, pelerinajelor sau taberelor. Aceste activități îmbină obiectivele didactice de instruire a copiilor pe baza cercetării, răspund cerințelor de acțiune, fiind de fapt un exercițiu în care sunt puse în funcțiune toate însușirile și aptitudinile în plină formare și dezvoltare ale copiilor. În excursie se îmbină utilul cu plăcutul, relaxarea cu efortul, bunăstarea cu privațiunile, totul fiind pe fondul unei temeinice cunoașteri a psihicului copilului. Rolul ei este de documentare, de colectare, de observare în mod direct și independent a unor peisaje și fenomene din realitatea înconjurătoare. Educatoarea trebuie să stimuleze continuu atitudinea conștientă a copiilor, să-i învețe să observe, să sesizeze esențialul, dar și detaliile, să-i învețe să găsească relațiile dintre diversele elemente ale naturii.
Realizarea unor vizite, drumeții, pelerinaje, excursii impun educatoarei o mare responsabilitate legată de conținut, de scopul urmărit, de obiectivele stabilite, de modul de desfășurare și de finalizare.
Manifestările cultural-artistice și sportive includ activități cum ar fi: serbările școlare, carnavalurile, șezătorile, vizionările de spectacole, concursurile artistice și sportive. Fiind acțiuni de masă, ele antrenează un număr mare de copii în desfășurarea lor, unele putând parcurge mai multe faze, de la nivelul grădiniței sau școlii până la nivel național.
În cadrul acestor activități cultural-educative distingem următoarele paliere:
– activități educative axate pe zile tematice cuprinse și în Calendarul U.N.E.S.C.O. (Ziua Mondială a Pământului, Ziua Mondială a Sănătății, Ziua Mondială pentru Climă, Ziua Mondială a Protecției Naturii și Mediului Înconjurător, Ziua Internațională a Copilului, Ziua Europei, etc.);
– activități dedicate evenimentelor naționale și locale;
– activități desfășurate în parteneriat cu alte instituții educaționale;
Activitățile pe cercuri de elevi sunt activități organizate, cu caracter periodic (se prevăd și se planifică de la începutul anului școlar, intrând în planul de muncă al școlii), legate de studiul unui obiect de învățământ (se mai numesc și cercuri de obiecte) sub supravegherea profesorului disciplinei respective.
Cercurile care se pot organiza (pe clase, clase paralele, grupuri de clase diferite) sunt: cercul de literatură, cercul de creație, cercul de pictură, cercul tinerilor folcloriști, cercul dramatic, cercul de matematică, cercul de informatică, cercul de bilogie, cercul de limba engleză (limbi străine), cercul de religie, cercuri sportive (volei, baschet, fotbal, atletism, tenis, etc.), etc.
Activitățile extracurriculare pot fi permanente, pe durata unui an școlar sau a mai multor ani sau ocazionale, organizate în apropierea unor sărbători naționale, religioase, cu prilejul unor aniversări sau comemorări.
Activitățile extracurriculare sunt apreciate atât de către copii cât și de factorii educaționali în măsura în care:
-formele de organizare sunt din cele mai ingenioase, cu caracter recreativ;
-copiii au teren liber pentru a-și manifesta în voie spiritul de inițiativă;
-participarea este liber consimțită, necondiționată, constituind un suport puternic pentru o activitate susținută;
-sunt caracterizate de optimism și umor;
-creează un sentiment de siguranță și încredere tuturor participanților.
Activitatea extracurriculară cunoaște o continuă perfecționare, determinată de îmbunătățirea conținutului și diversificarea formelor de organizare accesibile copiilor din învățământul primar.
II.2. Rolul activităților extracurriculare
Întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești, învățământul actual își fixează ca ideal dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, formarea personalității autonome și creative.
Urmărirea acestui ideal presupune organizarea judicioasă, modernă a activității școlare, din perspectivă curriculară, dar și desfășurarea unor activități complementare, care urmăresc punerea în valoare și dezvoltarea creativității copiilor. Acestea sunt denumite activități extracurriculare și se desfășoară în afara orelor de clasă, cu scopul de a completa, lărgi și adânci pregătirea dobândită de copii în cadrul lecțiilor. Ele au deopotrivă un caracter instructiv și educativ. De exemplu: o vizită la un muzeu sau un edificiu de artă constituie o activitate cu valențe instructiv-educative. În timpul acestor vizite se consolidează prin exemplificări pe viu, cunoștințele transmise în timpul orelor de curs. O vizită la o fabrică este continuarea unei ore de curs în care s-a vorbit despre o meserie, despre importanța muncii în viața omului.
Oricât de eficientă ar fi, lecția singură nu poate realiza toate obiectivele procesului de învățământ. Profesorul lucrează deodată cu toți elevii din clasă, adaptându-se la nivelul mediu al clasei. El nus are decât posibilități reduse de a se ocupa în timpul lecției de elevii care au aptitudini deosebite la un anumit obiect de învățământ. Pentru dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor, pentru cultivarea talentelor elevilor, activitățile extracurriculare oferă un câmp larg de afirmare. Fiecare copil manifestă preferință pentru anumite domenii de activitate, iar aceste activități care au conținut flexibil și variat, cuprinzând cunoștințe din domeniul artistic (dans, balet, pictură, teatru, instrumente muzicale, poezie, etc.), științific (matematică, noțiuni primare de astronomie, șah, etc.) sau sport (înot, fotbal, tenis, etc.) îi permit să se afirme în direcția care-l interesează mai mult.
Activitățile extracurriculare se organizează pentru folosirea rațională a timpului liber. Ele ne permit să ținem copilul departe de viciile vârstei lui, adică statul prea mult în fața televizorului, la calculator sau jocuri video. Activitățile extracurriculare se organizează în vederea cultivării aptitudinilor, a orizontului de cultură generală, a stimulării și dezvoltării interselor culturale ale elevilor, îmbogățind și punând în practică informațiile dobândite în procesul de învățământ. Concretizate în excursii, drumeții, vizite, vizionări de filme sau spectacole, serbări, concursuri, aceste activități complementare imprimă copilului un anumit comportament, o ținută adecvată situației, declanșează anumite sentimente. Prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și responsabilități, copiii se autodisciplinează.
La activitățile din afara clasei cadrul didactic va urmări angajarea directă a elevilor în organizarea și desfășurarea activităților, ceea ce are ca efect dezvoltarea inițiativei, a creativității copiilor, a capacității lor de a relaționa cu ceilalți copii, a abilității de a se face înțeleși și ascultați, trăsături de cea mai mare importanță ale omului zilelor noastre. O mai mare contribuție în dezvoltarea personalității copilului o au activitățile extracurriculare care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa și nu prin produsul realizat.
Prin varietatea formelor de activitate și a conținutului, prin utilizarea unor forme specifice de evaluare a rezultatelor și prin raporturile accentuate de colaborare, apropiere, încredere și prietenie între profesor și elevi se realizează obiective complexe, care vizează atât domeniul cognitiv, cât și pe cel afectiv și motric.
Activitățile extracurriculare au ample funcții stimulative, formative pentru personalitatea elevilor. Fiecare formă de activitate are scopuri și obiective precise.
• Lecțiile-excursii contribuie la lărgirea orizontului geografic, stimulează interesul pentru cunoașterea frumuseților patriei, dezvoltă spiritul de voință, initiațivă și disciplină; ajută la dezvoltarea intelecuală și fizică a copilului.
• Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru pentru copii, distractive sau sportive stimulează și orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie, pictură.
• Concursurile școlare stârnesc interesul elevului pentru diferite arii curriculare, având în același timp o importanță majoră și în orientarea profesională a elevilor; se pot depista tinere talente artistice.
• Prin serbarea școlară se valorifică interesele și gusturile școlarilor. Ea evaluează talentul și priceperea colectivului clasei; are mari valențe educative.
• Lectura, dansul, cântecul sunt puternice stimulări ale sensibilității estetice.
În cadrul acestor activități elevii se deprind să folosească surse informaționale diverse, să sistematizeze date, învață să învețe.
Contextele create de diversele modalități de concretizare a acestui tip de educație: proiecte, manifestări culturale, aplicații tematice, etc., oferă posibilitate abordărilor interdisciplinare și transdisciplinare, exersarea competențelor și abilităților de viață într-o manieră integrată, de dezvoltare holistică a personalității.
Este important ca aceste activități să acopere cât mai multe domenii, cât mai variate și să răspundă intereselor copiilor, să ducă la dezvoltarea personalității lor sub toate aspectele. Spre exemplu: prin participarea la excursii sau drumeții copiii dobândesc cunoștințe din diferite domenii, cum ar fi: geografie, istorie, științe ale naturii, sociologie.
Activitățile extracurriculare sunt cele mai eficiente modalități de realizare a noilor educații: educație interculturală, educație pentru sănătate, educație pentru mediu, etc.
Activitățile extracurriculare facilitează integrarea în viața socială, contribuie la formarea unui comportament civilizat, la lărgirea orizontului de cunoaștere, educarea unor calități moral-cetățenești și estetice.(Turean M., Novac C., Dănilă I., Dumitru G. (coord.), Activități extracurriculare și extrașcolare cultural-artistice în învățământul preuniversitar, p.154)
Activitățile extracurriculare desfășurate în școală sau în afara ei au ca obiectiv două componente, aflate în raporturi complementare:
– o componentă intelectuală, menită să antreneze capacitatea de creație, dorința de realizare, de autoafirmare;
– o componentă distractivă – de loisir, destinată asigurării unei atmosfere destinse precum și captării interesului față de respectiva activitate.
Cadrul didactic, prin acest tip de activități, are posibilități deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal al învățământului primar – pregătirea copilului pentru viață.
Activitățile extracurriculare bine pregătite sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoștințe, chiar dacă necesită un efort suplimentar. Elevilor li se dezvoltă spiritul practic operațional, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme conform aptitudinilor sale. Realizarea acestor obiective depinde în primul rând de educator, de talentul său, de dragostea pentru copii, de modul creator de abordare a temelor.
Optimizarea procesului de pregătire pentru aceste manifestări cuprinde și impune anumite cerințe:
– cunoașterea și respectarea particularităților de vârstă și individuale ale elevilor;
– îmbunătățirea metodologiei de lucru cu accent pe învățarea activă, prin efort propriu;
– permanentizarea relațiilor interpersonale și a transferului de cunoștințe;
– adoptarea unei atitudini creatoare de către învățători, atât în conceperea activității cât și în relațiile cu elevii;
– asigurarea unui climat de încredere, relaxare psihică, care să permită descătușarea energiilor.
Activitățile extracurriculare oferă cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, fiind activitățile cele mai apreciate și mai accesibile sufletelor acestora.
II.3. Modalități concrete prin care activitățile extracurriculare contribuie la dezvoltarea, recuperarea și integrarea copiilor cu CES
Procesul de diferențiere a formelor de organizare a învățării a fost declanșat la începutul secolului al XX-lea sub presiunea amplificării volumului de informații științifice, tehnice, culturale, artistice, precum și a trebuinței elevului de a-și întregii educația școlară prin alte modalități de cunoaștere. Prin aceste activități se realizează obiective prioritare ale procesului de învățământ și anume: educarea atitudinii copilului față de învățătură, față de necesitatea frecventării școlii, educarea respectului față de sine. Toate aceste obiective se pot realiza prin activități extracurriculare care să continue ce s-a început la ore sau să consolideze această muncă.
În orice tip de activitate extracurriculară, fie că este vorba de drumeție, vizită într-un atelier de creație, un muzeu, un loc istoric, o excursie de mică sau mare anvergură este necesar să antrenăm trei factori implicați în actul educațional:
-școlarii- prin responsabilități asumate atât individual cât și în grup;
-familia- prin susținerea morală, financiară, sau chiar implicată în organizarea și desfășurarea activităților;
-școala- prin obținerea avizelor necesare deplasării, elaborarea strategiilor didactice, realizarea unității dintre cei doi factori, finalizarea activității întreprinse.
Acest tip de activitate îi antrenează pe copii în activitățile de învățare, îi apropie de școală, îi determină să o îndrăgească. Chiar ei propun, cer, așteaptă și se implică în realizarea acestui tip de activitate.
Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități.
Din multitudinea de manifestări menite să contribuie la cultivarea interesului pentru școală, activitatea cultural-artistică este deosebit de eficientă. Ea este familiară elevilor ținând cont de faptul că în fiecare an școlar se organizează cu ocazia diferitelor evenimente importante: 1 Decembrie, Crăciunul, Anul Nou, 8 Martie, Paștele, 1 Iunie, etc.
Serbările au un caracter stimulator atât asupra adulților, cât și asupra copiilor a căror activitate este dominată de stări afective puternice ce le îmbogățesc universul, le nuanțează viața afectivă. Copiii iau contact de multe ori cu publicul destul de numeros, ceea ce-i determină să depună un oarecare efort pentru a fi remarcați și pentru a face o impresie bună. Majoritatea copiilor cu CESau o stimă de sine scăzută; prin serbări aceștia încep să aibă încredere în forțele proprii.
Serbările reprezintă un nesecat izvor de satisfacții, bucurii, creează bună dispoziție. Acestea se impun a fi realizate prin jocuri de rol, montaje literar-muzicale, scenete, prin poezie, muzică, dans, copiii amintind ființe dragi și tradiții scumpe românilor. Astfel se asigură dragostea față de școală, mamă, învățătoare, față de tradițiile poporului român și al propriei etnii.
Pregătirea unei manifestări colective, antrenante, cum este serbarea, lasă urme adânci în sufletul fiecărui copil. Participarea la serbarea școlii sau al clasei îi unește pe copii, îi ajută să se împrietenească. Legăturile afective dintre copii sunt stimulate de emoții și interese comune, căci reușita serbării întărește sentimentul apartenenței la colectiv, mândria de a fi printre „copiii școlii”.
Carnavalul este una dintre activitățile educative cu cele mai mari valențe de atractivitate pentru copiii de orice vârstă. Prilej de bucurie, dans, cântec, amuzament, atmosferă de bună dispoziție, prezența unor personaje mascate, a unor momente atractive constituie pretexte de a-i aduna pe toți copiii la școală.Alegând cu atenție temele carnavalului, acestea îi pot ajuta pe elevi să aprofundeze într-un carnaval cu tema „Lumea pădurii”, cunoștințe despre natură, despre flora și fauna pădurii, iar un carnaval cu tema „În lumea basmelor” îi poate apropia mai mult de trăsăturile morale ale personajelor de basm. O activitate care are avantajul de a reuni mai multe meserii făcându-le să defileze în fața copiilor și dându-le prilej să se gândească la eventuale opțiuni profesionale este „Carnavalul meseriilor”.
O activitate premergătoare carnavalului poate fi confecționarea de costume, măști pentru copii. Printr-o asemenea activitate se stabilesc la nivelul clasei noi tipuri de relații între elevi pe de o parte, iar pe de altă parte între copii și adulții participanți: relații de colaborare, de prietenie, un climat de încredere și căldură sufletească care favorizează comunicarea, o bună socializare și integrare în colectivitate și în viața școlară.
Altă activitate deosebit de plăcută care contribuie la stimularea interesului pentru școală este excursia. Excursiile și vizitele urmăresc lărgirea sferei de cunoaștere a elevilor prin contactul direct cu natura și cu obiective economice și social-culturale variate. Contactul direct cu frumusețile inepuizabile ale naturii, cu creațiile artistice, folclorice, cu mărturiile unei culturi milenare, observarea unor procese de producție, a atitudinii oamenilor față de muncă, a relațiilor interumane, declanșează sentimente puternice, produc în conștiința elevilor impresii de neuitat.
Prin scoaterea totală a copilului din mediul familial pentru perioade mai lungi, prin participarea în tabere școlare, excursii, copilului i se vor dezvălui și alte stiluri de viață spre care în viața sa acesta, mai apoi, va încerca mereu să tindă.
Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru cei mici. Acestea oferă copiilor posibilitatea să demonstreze practic ce au învățat la școală sau acasă, să deseneze, să confecționeze modele variate. Concursurile „Cine știe câștigă” se pot organiza cu elevii aceleiași clase sau cu cei din serii paralele. Se fixează bibliografia, se dă elevilor un timp mai îndelungat, o lună pentru a o parcurge și studia. Este bine ca acest gen de concurs să fie recompensat cu premii în vederea stimulării câștigătorilor.
Concursurile sportive sunt, de asemenea, atractive pentru copii. Se pot organiza campionate de fotbal, baschet, handbal, etc, sub denumirea „Micii campioni”. Aceste activități sportive constituie și un bun prilej de educație interculturală. Se vor forma echipe interetnice care se vor pregăti pe tot parcursul anului școlar. Astfel se urmărește introducerea elevilor într-un cadru sportiv, dezvoltarea spiritului de colaborare, spiritului competitiv și relaționarea copiilor cu diferite dizabilități. La concursuri vor fi invitați să asiste părinții, profesorii, reprezentanți ai comunității. Se pot crea de către elevi afișe, invitații care să anunțe concursul. La sfârșitul campionatului echipele câștigătoare trebuie să fie premiate (copiii vor primi diplome, cupe, medalii).
Concursurile sportive vin și ca o completare a activităților sportive, cei mici participând cu plăcere la concursurile sportive organizate, cum ar fi: atletism, concurs de săniuțe, de biciclete, de aruncat la țintă.
Se pot face vizionări de spectacole la teatrul de copii, vizionarea de emisiuni TV pentru copii, audiții pe bandă magnetică. Vizionarea în colectiv a filmelor este o activitate foarte îndrăgită de copii, nu numai datorită fascinației pe care imaginea filmului o exercită asupra lor, ci și dorinței de a se afla în grupul colegilor cu care pot să facă schimb de impresii. Dacă în clasele I și a II-a elevii sunt atrași mai mult de desene animate, pe măsura înaintării în vârstă urmăresc și alte emisiuni (filme istorice, emisiuni legate de viața plantelor, a animalelor, etc.).
Șezătoarea este activitatea care îi determină pe copii să cunoască obiceiurile, datinile, cultura poporului nostru sau a etniei rrome (în cazul nostru); să îndrăgească nestematele poeziei populare, frumusețea basmelor, înțelepciunea proverbelor și zicătorilor; îi deprinde pe copii să îndrăgească dansul, cântecele, costumele populare, cu atât mai mult cu cât rromii sunt recunoscuți pentru talentul și gustul pentru muzică și dans. Într-o șezătoare copiii cântă și ascultă muzică, povestesc basme, execută cusături populare sau fac împletituri din paie de grâu sau din foi de porumb, din nuiele sau alte materiale și deprind astfel ocupații tradiționale ale rromilor (sau românilor).
Expoziția este o activitate față de care copiii manifestă un foarte mare interes. Cdrul didactic poate să organizeze periodic asemenea manifestări. Expoziția se organizează într-o sală de clasă, pe culoarul școlii sau în spații special amenajate. Lucrările expuse trebuie să fie lucrări, produse, creații ale copiilor. Exemple: expoziție de mărțișoare, desene, felicitări, podoabe de Crăciun, etc. Prezentarea obiceiurilor și tradițiilor prin realizarea unor albume foto specifice familiilor din comunitate pot fi însoțite de dezbateri pe diverse teme, precum ce este scopul în viață, vis, realizări. Afișarea fotografiilor elevilor și afișarea produselor activității elevilor duce la îmbunătățirea imaginii de sine, creșterea încrederii în sine, creându-se un climat afectiv, și diminuându-se diferențele dintre mediul familial și cel școlar. Momentele de intense trăiri, aplaudate cu căldură de către părinți, nasc în sufletul copiilor mândria de a fi școlar.
Atelierele de pictură, muzică sau poezie sunt foarte îndrăgite de copii. Prin aceste activități școala îi oferă copilului o lume pe măsura lui, în care se poate manifesta liber, o lume în care jocul este munca, este binele, este înțelepciunea și iubirea, este idealul vieții, în care învățătorul ia în serios întrebările și acțiunile lui, dându-i sentimentul autonomiei și al valorii proprii. Se pot organiza întâlniri cu personalități care își desfășoară activitatea în diferite domenii (mediu, poliție, medici, etc.) care să le vorbească elevilor despre importanța meseriei lor, despre importanța educației școlare. Utile sunt activitățile de genul „Seara bunicilor” care constau în istorisirea, de către persoane mai în vârstă, a unor povești, istorii personale.
Se pot organiza campanii în școli și comunități de rromi. În cadrul acestor campanii se vor distribui pliante, postere și broșuri, (pentru cei care nu știu să citească se vor folosi documente realizate după metoda vizuală) cu scopul informării tuturor părinților despre beneficiile educației. În distribuirea materialelor vor fi implicați elevi, părinți, cadre didactice. Activitățile de realizare a materialelor va avea loc în școală, acestea fiind realizate de către elevi.
Se pot organiza activități extracurriculare prin care elevii să contribuie, după puterile lor, la creșterea calității vieții în comunitatea în care trăiesc. Astfel, elevii constată că ceea ce se învață la școală poate fi aplicat în cadrul unei acțiuni concrete; acțiunile dezvoltă la elevi responsabilitatea și sensibilitatea față de semenii lor, va dezvolta stima de sine.
Amenajarea unui spațiu de joacă sau dotarea unei săli cu câteva computere, pot pune bazele unui curs de informatică. Un astfel de program va crea cu siguranță un spațiu comun de interacțiune si relaționare pentru toți.
Prin crearea unui cadru permisiv, stimulativ, de încurajare a manifestărilor de orice gen ale copilului, de stimulare a încrederii în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă, activă și favorabilă colaborării în muncă, chiar și copiii cu tendință spre pasivitate, neobișnuiți cu efortul intelectual, intră rapid în procesul muncii intelectuale și prind gustul rezolvării problemelor școlare.
Activitățile extracuriculare se pot concretiza în programe de asistență în realizarea temelor pentru acasă, programe de recuperare prin cursuri intensive, eventual cursuri suplimentare de limbă acolo unde acestea sunt necesare.
Gama de activități extracurriculare care cultivă interesul pentru școală a copiilor nu se încheie cu aceste activități. Ca și persoană creativă, cadrul didactic are datoria să caute permanent forme moderne de activitate menite să atragă elevii spre școală.
Capitolul III
Abilitatea și adaptarea socială a copilului cu C.E.S.
III.1. Rolul abilităților sociale în adaptarea și integrarea elevilor
Abilitatea socială este definită drept capacitatea de a iniția și întreține relații personale, de a fi acceptați și de a ne integra în grupuri, de a acționa eficient ca membri ai unei echipe, de a influența atitudinea, părerile și comportamentul altor oameni, de a conduce oameni, în unele cazuri organizații întregi și de a preveni apariția conflictelor, sau, în cazul în care au loc, de a le dirija corespunzător.
Cuprinde trei elemente principale:
– dezvoltarea și menținerea relațiilor interumane
– comunicarea cu alte persoane
– munca împreună cu alte persoane.
Abilitațile sociale contribuie în mod esențial la adaptarea și integrarea eficientă în mediul care trăim, prin interacțiunile cu ceilalți, în vederea îndeplinirii unor obiective. Astfel că, abilitatea unui copil de a dezvolta relații cu ceilalți copii până la vârsta de 6 ani și nu numai, reprezintă un factor predictor pentru succes mai mult decât IQ. (W. Hartup, 1992) Procesul de dezvoltare a abilitaților sociale si emoționale începe încă din primii ani de viața, tocmai de aceea calitatea interacțiunilor cu alte persoane sunt capitale (parinții, alți membri ai familiei, alți adulți, din gradiniță, școală, grupul de prieteni/colegi, etc.).
A avea abilitați sociale presupune:
• comunicare interpersonală (ascultare activă, comunicare verbală/ nonverbală/ paraverbală, feedback, asertivitate, empatie);
• inițiere, menținere și finalizare a unei relații (prieteni, familie, colegi, etc.);
• împarțire de obiecte și împartașire de experiențe;
• rezolvare și negociere a conflictelor;
• colaborare și lucru în echipă, cooperare cu alții;
• integrare în grup, cooperare, conducere/leadership;
• toleranță și acceptare a diversității (diferențe de opinii);
• oferire și primire de complimente;
• căutare și oferire de ajutor/suport social;
• integrare în grup.
Potrivit cercetărilor, adaptarea este condiționată de abilitatea de a stabili relații cu ceilați copii, de a avea prieteni. Prietenii încurajează respectul de sine și simțul bunăstării, se socializează unul pe altul și se sprijină reciproc pentru a face față tranzițiilor de dezvoltare și stresului de viață. Prietenii se angajează în activități diferite cu ceilalți pe toată durata vieții, dar prietenia este concepută în mod similar de către copii și adulți. Prietenii și prieteniile nu sunt totuși la fel. Semnificația dezvoltării de a avea prieteni depinde de caracteristicile prietenilor, în special de faptul că prietenii sunt retrași antisocial sau social. Rezultatele depind, de asemenea, de faptul dacă prietenia este susținută și intimă sau fracțioasă și instabilă. Printre copiii și adulții, prieteniile au uneori beneficii de dezvoltare, dar sunt binecuvântări mixte în alte momente. Prietenia este cadrul pentru experimentarea viitoarelor relații sociale. Prieteniile sunt considerate de specialiști cele mai importante (W. Hartup, Nan Stevens,1999, pg.76-79):
• resurse emoționale: petrecere a timpului liber, adaptare la stres, relaxare, comunicare, râs, zâmbet, "amortizare" pentru efecte negative ale conflictelor în familie, divorț, probleme școlare, stare de sanatate, șomajul parinților.
• resurse cognitive: învață unii de la ceilalți în multe situații prin imitație, prin transmitere de informații de la expert la novice, prin colaborare și cooperare, în rezolvarea de probleme, prin împărtășire a unor experiențe într-un context unic.
• resurse sociale: rezolvare a conflictelor și situațiilor de prin cooperare și reciprocitate.
Atitudinea pozitivă sau negativă transmite mesaje asociate. Dacă ne cunoaștem valorile personale, suntem constienți de ele putem identifica sursa posibilă a emoțiilor pozitive sau negative. Dacă acțiunile noastre nu sunt conduse în direcția valorilor principale apare sentimentul de nesiguranță, frică, deznadejde. În aceste condiții, stresul se accentuează.
Astfel, a lucra asupra supărării, fricii, anxietații și a tristeții poate deveni o țintă. "Starea de bine" este o condiție pentru activități eficiente la clasa cu elevi. A canaliza emoțiile/sentimentele către o finalitate pozitivă ca și determinarea exprimării îngrijorărilor personale fără supărare sau pasivitate este o aptitudine cheie a managementului clasei. Entuziasmul și optimismul sunt la fel de contagioase ca și pesimismul și negativitatea.
Exemple de abilități sociale: cooperarea, negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea de suport social, abilitatea de a dezvolta o rețea de suport social. Studiile occidentale includ în cadrul abilităților sociale și managementul emoțiilor, empatia, rezolvarea conflictelor și deprinderile privind intimitatea.
Prin dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare interpersonală putem preveni scăderea performanțelor școlare, problemele emoționale și de comportament, dificultățile de adaptare socială. Necesitatea exersării deprinderilor sociale ale copiilor este indicată și de sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinți și profesori care indică tendința mondială a generației actuale de copii de a avea mai multe probleme emoționale decât în trecut: sunt mai singuri și mai deprimati, mai furioși și mai nestăpâniți, mai emotivi și mai inclinați să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi și mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru viață.
Copilăria și adolescența sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoționale esențiale care ne vor domina întreaga existentă. Emoțiile sunt puse astfel în centrul aptitudinilor necesare pentru viață.
III.2. Nevoia de socializare la copii
„Noi ființele umane suntem ființe sociale. Venim pe acestă lume ca rezultat al acțiunii altora. Supraviețuim aici în dependența cu alții. Dacă ne place sau nu, sunt puține momentele din viața noastră în care nu beneficiem de acțiunile altora. Din acest motiv, nu este surprinzător ca în mare fericirea noastră se naște în contextul relațiilor noastre cu ceilalți.”- Dalai Lama –
Socializarea, alături de celelalte procese ale dezvoltării, reprezintă o coordonată importantă a modelării personalității, a modalităților de manifestare în cadrul social și a comunicării cu cei din jur. Socializarea este un proces firesc, dar și fundamental în devenirea omului ca ființă socială, un proces necesar prin care omul asimilează, dar și împărtășește la rândul său.
Adaptarea socială este procesul prin care o persoană sau un grup de persoane devine capabil să trăiască într-un nou mediu social, ajustându-și comportamentul după cerințele noului mediu.(Alois Gherguț, 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale, p.173)
Abilitățile sociale timpurii sunt importante pentru dezvoltarea globală a copiilor, deoarece ei încep să formeze relații pozitive cu adulții și cu alți copii încă de la vârstă fragedă. În interacțiunile sociale se formează calități precum respectul, compasiunea, empatia.
În context social copiii exersează abilitățile lingvistice și abilitățile de rezolvare a problemelor. În general, copiii care interacționează mai mult cu alți copii de vârstă apropiată, sunt cei care au și cele mai bune abilități de comunicare.
Plăcerea de a socializa la vârstă fragedă vine și din faptul că împartășesc pasiunea pentru joc. Pentru copii jocul este principala activitate, este modalitatea prin care ei explorează lumea, învață să interacționeze, să stabilească relații, să se raporteze la alții, să se exprime, să se facă înțeleși. Pentru copiii ale caror abilități de joc sunt reduse, interacțiunile sociale, sub acestă formă, dezvoltă abilitatea de a folosi funcțional jucăriile, de a coopera într-un joc social, de a iniția și dezvolta jocuri simbolice, creative, etc.
Imitația este una dintre metodele de învățare la această vârstă. Astfel prin imitatie , copii învață să își dezvolte o multitudine de comportamente. Este adevărat că acestea nu sunt întotdeauna pozitive, însă supravegherea grupului de copii de către un adult responsabil, diminuează semnificativ efectele negative ale imitației, interacțiunea socială rămânând astfel benefică pentru copii.
Unii copii dezvoltă relații sociale sănătoase în mod natural. Aceștia trec cu ușurință de la dependența de adulti, la a creea și sustine propriile interactiuni cu altii. Facând astfel, copiii învață să vadă lucrurile și din alt punct de vedere decât cel personal, învață să facă compromisuri, să rezolve conflicte și să împartă, să colaboreze și să negocieze.
Există însă copii pentru care interacțiunile sociale pot reprezenta o provocare. Aceștia sunt fie copii timizi, retrași social, fie copii cu nevoi speciale care sunt afectați de: întarziere în dezvoltarea psihică, tulburări de spectru autist, tulburări de comportament sau tulburări emoționale, etc. În acest caz, integrarea într-un grup de copii aflați în stadii apropiate ale dezvoltării, poate fi extrem de folositor. Intervenția specializată a unui adult, fie că se desfășoară într-un cadru educațional (ex. grădiniță), un cadru terapeutic (ex. grupuri de socializare) sau unul ludic (ex. loc de joacă), poate fi utilă. În astfel de grupuri adulții pot încuraja interacțiuni sociale pozitive astfel:
– Prin planificarea și implementarea jocurilor și activităților de grup care încurajează copiii să împartă, să își aștepte rândul și să îi resecte pe ceilalți;
– Prin crearea unor centre de învățare și joacă în grupuri mici; joaca în grupuri mici poate fi mai putin intimidantă pentru copiii care sunt inhibați în interacțiunile sociale;
– Propunerea unor activități ce presupun formarea de perechi între copii; astfel, cei care au probleme în a iniția contacte sociale, au ocazia de a participa la jocuri și activități, alături de un coleg;
– Evidențierea unor interese comune la copii și emiterea de sugestii care să îi atragă în jocul social;
– Folosirea materialelor astfel încât să stimuleze jocul în grup și interacțiunile față în față (așezarea de mai multe pensule la un șevalet, de mai multe puzzel-uri la o masă, așezarea scaunelor în jurul unei mese și nu doar pe o parte a acesteia, etc .)
– Observarea copiilor care sunt mai retrași de restul grupului și invitarea lor la activități;
– Aprecierea pozitivă a comportamentelor sociale dezirabile ale copiilor, fapt care le întărește și crește șansa ca acestea să se repete.
Abilitățile sociale dobândite timpuriu conduc la formarea unei conduite sociale pozitive de-a lungul vieții, ajutând copiii să devină, în timp, adulți responsabili social, putând dezvolta relații sănătoase, guvernate de respect pentru ceilalți, dar și pentru sine, de generozitate, empatie și compasiune. Vor avea abilități crescute de exprimare dar și de înțelegere, capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective, de a fi flexibili, de a se adapta cu ușurință diverselor contexte sociale, de a iniția contacte sociale, a dezvolta și menține relații de prietenie.
III.3. Deficitul abilităților sociale la copiii cu deficiențe
Unii autori arată că dificultățile de relaționare ale adulților și copiilor cu deficiență intelectuală se datorează câtorva factori: dificultățile de percepere și înțelegere a expresiilor faciale și a elementelor paraverbale ale comunicării, tulburările de limbaj și dificultățile de inițiere și susținere a unei conversații, lipsa conștientizării limbajului nonverbal și a spațiului personal optim pentru comunicarea în diverse situații.
Se pare că există o strânsă corelație între severitatea deficienței intelectuale și abilitățile de a comunica și de a întreține relații adecvate cu ceilalți. Cercetătorii au arătat că persoanele cu deficiență severă stabilesc relații, mai ales, cu persoane fără deficiență care le pot înțelege modalitățile de comunicare. Există chiar situații în care un alt adult care nu cunoaște copilul cu deficiență să nu poată înțelege ce comunică acesta.
Slaba relaționare socială a copiilor cu dizabilităși poate fi explicată și prin faptul ca ei sunt privați de șanse reale de a întâlni alți oameni, iar atunci când au această ocazie nu pot profita de ea decât cu sprijinul necesar din partea altor persoane. Acest lucru este foarte evident în cazul copiilor cu deficiențe care trăiesc într-un mediu institutionalizat, ei stabilind mai puține relații apropiate cu alte persoane. Lipsa autonomiei, a controlului resurselor și a intimității face ca adulții care au trăit într-un mediu institutionalizat să stabilească mai greu relații cu ceilalți. În condițiile în care respectul de sine și demnitatea le-au fost minimalizate, este greu să mai simtă respect pentru alții și să mai relaționeze corespunzător.(Gherguț, A., Evaluare și intervenție psihoeducațională, 2011, p.122)
În cazul în care copilul locuiește cu familia, varietatea relațiilor în care este angajat îi influențează decisiv dezvoltarea.
Relațiile părinți – copii contribuie la dezvoltarea deprinderilor de rezolvare a conflictelor și cele legate de intimitate. Relațiile cu frații și surorile pot proteja copiii în cazul existenței unor situații stresante în familie, amplifică dezvoltarea cognitivă a copilului și au, de asemenea, o mare influență în angajarea, respectiv non-angajarea, în acte reprobabile.
Bunicii și alți adulți din familie pot servi ca modele de roluri sociale, ca profesori sau persoane de sprijin pentru copil. Bunicii reprezintă o sursă de suport și influență, precum și o sursă de informații privind istoria și cultura familiei.
III.4. Activități de socializare și timp liber
Timpul liber nu este un timp neocupat, un timp fără nici un fel de activitate. Acesta a jucat un rol foarte important în istoria omenirii și a devenit o condiție indispensabilă pentru îmbogățirea personalității omului. Timpul liber apare într-o pondere tot mai mare ca timp de dezvoltare multilaterală a personalității, care asigură perfecțiunea intelectuală, morală, estetică și fizică.
Timpul liber folosit în mod recreativ, distractiv, este timpul în care se realizează o plăcere, o pasiune, un hobby (mișcare, lectură, vizionarea unui film, etc.), în principal activitatea de relaxare, de destindere și distracție. Acest timp este mai mare sau mai mic în funcție de modalitatea de gândire și de aspirație a fiecărui individ în parte, în funcție de gradul de cultură, în funcție de capacitatea de organizare și capacitatea voluntară de a se integra într-un anumit program.
Joffre Dumazedier, sociolog francez, definește conceptul de "loisir", prin cei trei "d": destindere (delassement); dezvoltare (developpement); distracție, (divertisment).
Stabilind aceste trei funcții, Joffre Dumazedier arată că activitățile din timpul liber sunt efectuate cu plăcere, alegerea lor fiind făcută de individ. Dumazedier, consideră timpul liber ca fiind timpul în care se realizează „un ansamblu de activități cărora individul li se dedică în mod liber, de bună voie și cu plăcere, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra și a-și satisface nevoile estetice, fie pentru a-și îmbogăți informația, sau a-și lărgi și dezvolta participarea social voluntară sau capacitatea creatoare, după ce s-a eliberat de obligațiile profesionale, sociale și familiale”. ( Dumazedier, Joffre [1962](1971), p.651)
Activitațile de socializare și timp liber au ca obiectiv dezvoltarea solidarității și promovarea toleranței între tineri, dezvoltarea calității sistemelor de susținere a activităților de tineret, valorificarea abilităților și competențelor tinerilor cu dizabilități prin atelierele susținute (dans, teatru, art terapie, drama terapie, engleză, informatică, limba română, muzică, zumba fitness) de voluntari, participarea la dezvoltarea fizică și personală a tinerilor din comunitate și promovarea comportamentului civic în comunitate.
Copiii beneficiază de timp liber în care se pot odihni, relaxa sau participa la diferite activități recreative, conform vârstei și intereselor fiecăruia.
Școala încurajează și facilitează accesul copiilor la diferite activități care au loc în exterior (activități desfășurate cu ceilalți copii din comunitate, înscrierea în diverse cluburi/asociații ale copiilor, practicarea anumitor sporturi, etc.).
Periodic sunt organizate ieșiri în oraș, în parc, muzeu și cinematograf. În vacanțe și nu numai copiii beneficiază de excursii și tabere organizate în diferite locuri.
Excursiile și drumețiile școlare sunt deosebit de importante în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Acestea reprezintă o excelentă îmbinare între programe culturale, educative și multe activități în aer liber. Aici, copiii vizitează anumite obiective turistice, desfășoară activități de dezvoltare personală, fac drumeții în masive muntoase, se inițiază în tehnica de escaladă și alpinism, în tehnici de orientare în pădure, învață să construiască, în echipă, adăposturi având ca materiale din natură crengi și frunze, dansează, cântă. Reușesc, astfel, să-și pună în valoare abilitație și să-și cultive propriile talente.
Ieșirile de acest gen îi fac pe copii să se accepte unul pe celălalt, să se ajute între ei și, nu în ultimul rând, să se înțeleagă unii pe ceilalți. Lucrând în echipă, își dau seama că reușita ține de alegerea, în prima instanță, a unui “căpitan” care să conducă pe întreaga activitate, de o bună colaborare și de o maximă implicare a tuturor celor prezenți în rezolvarea unei sarcini. Totodată, părerea celor din echipă este importantă, iar decizia luată trebuie să fie în raport cu nevoile existente în anumite situații. Astfel spus, ieșirile de acest gen îi ajută pe copii să devină independenți și să aibă încredere în propriile forțe.
Copiii participă în mod activ la spectacole organizate cu diferite ocazii, (poezii, dansuri populare și moderne, scenete și piese de teatru) atât în cadrul instituției cât și în afara ei.
Copiii au posibilitatea să folosească spațiile și dotările școlii:
-terenul de sport în aer liber, în care pot desfășura activități recreative diverse și cu ceilalți copii din sat (fotbal, volei, handbal, etc.);
-ateliere de creație și informatică, în care copiii își pot forma și dezvolta aptitudini specifice;
-sala multisenzorială care are pe lângă efectele terapeutice și un rol important în dezinhibare, interrelaționare și în cele din urmă un rol în comunicarea gestuală dintre copii.
Toate acestea duc la creșterea încrederii în sine și dezvoltarea potențialului pe care îl au copiii, rezultatul final fiind optimizarea abilităților de relaționare cu cei din jur.
Școala trebuie să asigure copiilor diverse moduri de petrecere a timpului liber, de recreere și de socializare, care să contribuie la dezvoltarea fizică, cognitivă, socială și emoțională a copiilor.
Orice persoană are nevoie de un set de abilități pentru a duce o viață satisfăcătoare, pentru a se dezvolta, pentru a iniția și menține relații normale, pentru a-și atinge obiectivele propuse într-o anumită etapă a vieții și pentru a face față obstacolelor întâmpinate. Dezvoltarea acestor abilități, prin atelierele centrului de socializare și timp liber susținute de voluntari, oferă tinerilor șansa de a funcționa eficient din punct de vedere social, emoțional, în familie, sau în alte contexte.
Activitățile tinerilor voluntari împreună cu tinerii cu dizabilități sunt o oportunitate grozavă de care ei profită. Le oferă o ocazie unică de a cunoaște alți tineri poate puțin mai diferiți decât ei, să-și petreacă timpul liber împreună și să-și învingă prejudecățile. Credem că aceste activități au un rol important în combaterea prejudecatei, marginalizării și excluderii sociale, înțelegerea și valorificarea diveristății umane. Tinerii vor avea oportunități de petrecere a timpului liber într-un mod pro social, vor căpăta încredere în forțele proprii, vor coopera în viitor, vor avea un sentiment de atașament unii față de ceilalți, vor îmbunătăți stima de sine.
Toate aceste activități au un rol important în combaterea prejudecății, marginalizării și excluderii sociale, înțelegereii și valorificării diveristății umane.
Capitolul IV
Organizarea și metodologia cercetării
IV.1. Obiectivele, ipoteza și variabilele cercetării
Cercetarea descrisă a vizat următoarele obiective:
– evaluarea comportamentului social al copiilor cu CES;
– crearea unui mediu educațional stimulativ și valorizator pentru copiii cu CES prin organizarea și desfășurarea unor activități extracurriculare;
– antrenarea elevilor în activități extracurriculare cu scopul de a dezvolta abilitățile sociale;
– analiza unor categorii de activități extracurriculare și a impactului lor asupra elevilor;
– promovarea activităților extracurriculare ca modalitate de dezvoltare a relațiilor interumane.
Pornind de la aceste obiective putem formula următoarea ipoteză:
Antrenarea copiilor cu CES într-o varietate largă de activități extracurriculare, realizate cu periodicitate, are ca efect dezvoltarea abilităților sociale ale acestora.
Variabilele cercetării:
Variabila independentă: implicarea cu regularitate a elevilor cu CES în activități cu caracter extracurricular;
Variabila dependentă:
-nivelul de dezvoltare a abilităților sociale.
IV.2. Metode de cercetare
În vederea realizării obiectivelor am utilizat următoarele metode de cercetare: metoda studierii documentelor școlare, observația, convorbirea și experimentul.
Metoda studierii documentelor școlare „permite conturarea unei imagini de ansamblu asupra organizării și desfășurării activității educaționale la micro nivel” (Mușata Bocoș, 2007, p 109). Am studiat fișele psihopedagogice ale elevilor cu scopul de a-i cunoaște (starea de sănătate, vârsta, clasa, aptitudini, etc), cataloagele- pentru a afla situația școlară a elevilor (note, absențe, abandon, etc.), ocupația părinților, etc.
Observația este „una din metodele de cunoaștere a personalității umane, care constă în consemnarea metodică, fidelă și intenționată a diferitelor manifestări de comportament individual sau colectiv, așa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare.” (Ion Holban, „Cunoașterea elevului: sinteză a metodelor”).Observația este o metodă de investigație care se manifestă ca un act sistematic de urmărire atentă a obiectelor, fenomenelor, evenimentelor fără să se aducă vreo modificare din partea cercetătorului. Ea trebuie să îndeplinească anumite condiții: trebuie să fie completă și precisă, ceea ce presupune un plan prealabil bine elaborat; faptele semnificative din punctul de vedere al cercetării trebuie să fie notate; apoi aceste date înregistrate vor trebui interpretate. Cu ajutorul observației folosită permanent mi-am propus să urmăresc comportamentul social al copiilor cu CES ; impactul pe care-l au anumite categorii de activități extracurriculare asupra copiilor; atitudinea copiilor față de aceste activități (plăcere, indiferență, suspiciune, sensibilitate față de frumos, prezența curiozității, admirației, responsabilității).
Convorbirea este o formă de anchetă ce constă într-un dialog dintre cercetători și subiecții investigației în vederea colectării unor date în legătură cu fenomenele ce se urmăresc. Convorbirea premeditată are un scop, vizează obiective psihologice, respectă anumite reguli. Ea poate fi liberă (fără o formulare anterioară a întrebărilor) sau standardizată (întrebările sunt fixate dinainte și nu pot fi modificate în timpul conversației). La vârstele mici este recomandată folosirea ei nu ca metodă de sine stătătoare, ci integrată altor metode (îndeosebi observației) sau subordonată unei activități pe care copilul o are de îndeplinit. Psihologul Jean Piaget insistă asupra „neutralității” cercetătorului. Convorbirea trebuie să se desfășoare în condiții absolut normale pentru că numai așa vor putea fi surprinse manifestările spontane ale copiilor.
Pentru convorbire am asigurat mai întâi o atmosferă de relație sinceră, apropiată de elevi, de înțelegere, de încurajare, având în vedere particularitățile psihoindividuale ale fiecărui copil. Cu ajutorul convorbirii am cules informații legate de interesele copiilor, preferințele legate de anumite activități; atitudinea față de sarcinile trasate; climatul socio-afectiv din familie, clasă; opiniile copiilor cu privire la importanța educației școlare. Desfășurată liber sau dirijat convorbirea a relevat o serie de aspecte profunde, într-un timp relativ scurt.
Metoda de bază utilizată a fost experimentul psihopedagogic de tip formativ, care țintește spre intervenția în grupul de elevi, schimbarea comportamentelor lor. Experimentul realizat a cuprins trei etape: etapa constatativă, etapa experimentului propriu-zis și etapa finală cu caracter comparativ. În acest experiment nu există grup de control, rezultatele cercetării fiind raportate la evoluția și progresul înregistrate la nivel intragrupal.
IV.3. Eșantionul experimental
Eșantionul este cuprins din 34 de elevi cu CES din clasele V-VIII ai Școlii Gimnaziale Speciale din orașul Huedin.
Școala Gimnazială Specială din Huedin reprezintă cadrul instituțional de acțiune care asigură accesul la educație al tuturor copiilor cu cerințe educative speciale din orasul Huedin și împrejurimi. Printre atribuțiile școlii amintim: realizează depistarea precoce și asigură intervenția timpurie în cazul copiilor cu cerințe educative speciale; școlarizează copii cu diverse grade și tipuri de dizabilități; realizează terapii specifice pentru copiii cu cerințe educative speciale din învățământul special; realizează și aplică planuri de servicii personalizate; asigură asistență psihoeducațională prin cadre didactice de sprijin; promovează învățământul incluziv; informează și consiliază familiile copiilor cu cerințe educative speciale; colaborează cu toate instituțiile din comunitatea locală implicate în problematica copiilor.
Înființată în anul 1969, Școala Specială Huedin face parte din rețeaua de învățământ de stat, este subordonată Ministerului Educației și Cercetării și profilată pe educația și recuperarea copiilor cu dizabilități mentale. În data de 1 august 2000 instituția a fost separata de Casa de copii și funcționează de atunci sub denumirea de Școala Specială Huedin. Școala a debutat cu 200 elevi. Începând cu anul 2001, ca urmare a noii politici educaționale, privind integrarea copiilor cu CES în școala de masă, numărul elevilor s-a redus an de an în mod semnificativ, astfel încât, la ora actuală, școala este frecventată de un număr de 83 de elevi, cuprinși în 10 clase. În prezent instituția noastră este angajată într-un intens proces de reformă care se percepe la nivelul personalului didactic ca fiind o necesară reconsiderare metodologică, conceptuală și metodică privind instrucția, educația și recuperarea copiilor cu CES.
Școala noastră oferă un spațiu civilizat de învățătură și viață pentru elevi. Asigură o bază materială corespunzătoare desfășurării procesului educațional-terapeutic
Personal didactic 30 din care:
– 17 profesori psihopedagogi
– 10 profesori educatori
– 2 învățători itineranți
– 1 kinetoterapeut
Personal didactic auxiliar: 3, din care:
– 1 secretar
– 1 contabil
– 1 bibliotecar
– 2 îngrijitoare
În urmă cu doi ani, școala a intrat într-un proces de modernizare care a vizat: zugrăvirea interioară a spațiilor școlare, amenajarea unei camere multisenzoriale, introducerea în clase a computerelor și a internetului, amenajarea spațiilor verzi. Însă și în prezent există probleme în ceea ce privește condițiile din școală: mobilierul din sălile de clase este vechi și deteriorat, și deși există un teren de sport în curtea școlii, nu este amenajat.
Școala are 10 săli de clasă; 2 cabinete de logopedie, o sală multisenzorială, o sală de sport, sală de evenimente ( serbări, activități, etc).
Colaborarea cu părinții și cu comunitatea este ocazionată în special de primirea unor ajutoare materiale de la diferiți sponsori. În această școală predomină copiii proveniți din medii defavorizate (din comunitatea rromă) și copii proveniți de la Case de tip familial, dar sunt și copii care provin din familii ce se interesează de educația lor și a căror părinți se implică destul de frecvent în recuperarea și integrarea acestora. Majoritatea familiilor au ca venituri alocațiile copiilor și ajutorul social. Mulți dintre ei își câștigă existența căutând materiale reciclabile la rampa de gunoi. Alții, beneficiind de sprijinul membrilor familiei plecați în străinătate se ocupă cu comerțul. Dacă înainte acestor copii li se oferea masa zilnică la școală, acum școala asigură o sumă de bani ce este alocată pentru hrana copiilor.
În cercetare am utilizat doar un singur eșantion de subiecți; nu există eșantion de control.
Eșantionul experimental cuprinde un număr de 34 de elevi cu CES din ciclul gimnazial, cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, repartizați pe clase și sexe după cum se vede în tabelul de mai jos:
Tabelul IV.1. Distribuția pe clase a elevilor implicați în cercetare
După cum se vede în tabelul de mai sus, din totalul de 34 de elevi 19 sunt fete și 15 sunt băieți. Aceștia sunt proveniți din familii și de la Case de tip familial.
Toți elevii se cunosc între ei astfel că există relații de cooperare, colaborare, prietenie, dar și relații conflictuale.
IV.4. Etapa constatativă
Această etapă s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie2017. Fiind angajata unității, de 5 ani, am reușit să-i cunosc pe copii, să creez o atmosferă de relație sinceră, apropiată de elevi, un climat de încredere.
Elevii care fac pare din eșantionul de cercetare nu reușesc să se detașeze de factorii perturbatori și să-și propună scopuri, nu știu să ia hotărâri și nu-și finalizează activitatea, nu-și propun un plan de acțiune și nu știu să revină asupra lui, dacă s-a dovedit a fi ineficient. Motivația lor este extrinsecă și imediată, iar capacitatea de efort voluntar, conștient este foarte scăzută. Acești elevi se adaptează greu la relațiile interpersonale, de aceea părinții trebuie să joace rolul de tampon, de mediator între copil și persoanele cu care acesta intră în contact. Puține din activitățile la care participă le face placere tocmai din cauza stimei de sine care e foarte scăzută.
Comportamentul acestor elevi poate fi caracterizat prin:
– hiperactivitate emotivă specifică copilului emotiv, timid, inhibat;
– teamă de insucces, neîncredere în sine;
– autocontrolul și autoreglarea sunt nesigure;
– dificultăți de colaborare;
– lipsa de stăpânire;
– incapacitatea de a stabili contacte sociale, de a se integra în grupuri sociale.
Trăsaturile comportamentale ale elevilor sunt: comportament euforic, apatic sau iritabil; manifestări emotive exagerat de puternice, anxietate, mânie, reacții agresive față de cei din jur, distrugerea obiectelor, lovirea propriului corp etc.; ostilitate față de adulți; anxietate față de acceptarea de către ceilalți; capacitate redusă de a stabili contacte sociale, de integrare în grupuri sociale.
Cu scopul de a dezvolta relațiile sociale dintre elevi și ridicarea stimei de sine, am apelat la următoarele modalități de culegere a datelor, pentru a constata comportamentul social al copiilor:
1) Realizarea de convorbiri cu grupuri de elevi, dar și individual, cunoscând astfel opiniile copiilor în ceea ce privește relațiile lor cu diferite persoane (colegi de clasă, colegi din alte clase, profesori, alte persoane din comunitatea în care trăiesc). Convorbirile în grup s-au realizat în timpul unor activități comune, în sala de clasă sau în sala amenajată pentru desfășurarea unor activități extracurriculare; planul dialogului fiind stabilit dinainte. Întrebările au fost adresate direct grupului, elevii având libertatea de a răspunde deschis, de a-și spune propriile păreri, neexistând o anumită ordine; dar având grijă să aflăm răspunsurile tuturor copiilor. Răspunsurile au fost consemnate imediat de către observatorul neutru (cadru didactic). Întrebările au fost adaptate evoluției din discuție astfel încât elevii să nu aibă impresia că au fost interogați. Prin convorbiri individuale am aflat și opiniile copiilor care nu au fost prezenți la convorbirile de grup.
Am recurs la convorbire, pentru că am considerat că face mai accesibilă schimbul de informații între cadrul didactic și elevul cu CES, având în vedere caracteristicile acestuia în ceea ce privește comunicarea: deschis și direct.
Planul dialogului a cuprins întrebări adresate întregii clase de elevi care a vizat domenii ca: relația cu alte persoane și colegi , atracția față de anumite activități , munca în echipă, activități comune cu elevi din alte clase, activități preferate, ocupații în timpul liber, etc. Din acest plan de întrebări adresat pe clasele de elevi am putut observa câți elevi sunt sau nu interesați de aceste activități și câți dintre ei interacționează cu alte persoane. În continuare prezint setul de întrebări adresate elevilor:
1. Cum vă înțelegeți cu colegii de clasă?
2. Care sunt relațiile cu colegii de clasă?
3. Relaționați cu colegi din alte clase?
4. Care este relația cu dirigintele de la clasă? Dar cu alți profesori din școală?
5. Doriti să vă faceți prieteni printre colegii din alte clase?
6. Participați la activități comune cu elevi din alte clase?
7. Ce activități vă plac să efectuați împreună cu alți colegi?
8. Ce activități extracurriculare vă atrag cel mai mult?
9. Cu cine povestești despre cele întâmplate la școală?
10. Ce ți-ar place să faci în timpul liber?
2) Observarea comportamentului social al elevilor. Prin observație am încercat să urmăresc dacă elevii:
– relaționează cu alți colegi;
– interacționează cu colegi din alte clase;
– manifestă plăcere față de munca în grup sau echipe;
– manifestă interes pentru activități comune cu alți colegi din alte clase;
– își schimbă comportamentul în prezența altor profesori;
– participă activ la activități comune cu colegi din alte clase;
– sunt interesați să-și facă prieteni noi;
– manifestă alt comportament în prezența altor elevi din școală;
– intră în conflicte cu alți elevi din alte clase;
– sunt activi în timpul activităților comune.
Tot în această etapă a avut loc anunțarea colegilor profesori despre intenția realizării cercetării; astfel în funcție de programul lor am stabilit cadrul temporal al experimentului.
Ceea ce am constatat încă din primele mele zile de muncă a fost faptul că elevii nu prea interacționează între ei și nu prea participă activ la activitățile de grup organizate în școală cu diferite ocazii. Asfel, m-am hotărât ca în perioada noiembrie 2017-aprilie 2018 (perioadă de timp ce cuprinde activități din cele două semestre) să urmăresc comportamentul social al elevilor din aceste clase, antrenându-i în diferite activități comune.
În cele ce urmează voi prezenta rezultatele obținute în urma convorbirii cu acești elevi și observarea îndeaproape a comportamentului lor.
1.Comunicarea cu colegii de clasă
F.B=foarte bună B=bună D=deloc
Rezultatele înregistrate arată că din totalul de 34 de elevi din cele 5 clase, 19 elevi, mai mult de jumătate, nu interacționează deloc cu colegi din clasă, iar restul de 15 au o relație bună sau chiar foarte bună cu colegii de clasă pentru că unii dintre ei sunt chiar vecini sau își petrec și timpul liber împreună.
2.Relațiile cu colegii de clasă
Din tabel reiese că nu există prietenii strânse între elevii din aceeași clasă, majoritatea considerându-i pe ceilalți doar simpli colegi. Un sfert dintre ei se află în conflict cu alți colegi poate și din cauza faptului de a câștiga locul de lider sau de conducător al grupului din care face parte.
3.Relaționarea cu elevi din alte clase
Răspunsurile arată că din 34 de elevi, 23 nu interacționează cu elevi din alte clase. Cei care interacționează au procupări și aspirații comune. Majoritatea elevilor ce interacționează cu alți colegi din alte clase sunt proveniți de la casele de tip familial. Cauza este că locuiesc și desfășoară activități împreună și în afara programului de la școală.
4. Relația cu dirigintele de la clasă
F.B=foarte bună B=bună D=deloc
Răspunsurile date ne indică faptul că elevii au o relație bună și foarte bună cu dirigintele, puțini dintre ei având probleme de comunicare. Aproape toți sunt foarte atașați de dirigintele/diriginta clasei, poate și datorită faptului că există între ei o relație de încredere și respect reciproc, dirigintele fiind considerat ca un părinte sau chiar mai mult în unele cazuri.
5. Prieteni din alte clase
Dintr-un număr de 34 elevi, doar 13 leagă prietenii cu alți elevi din alte clase. Cei care au prieteni printre colegii din alte clase sunt cei care provin din același mediu și cei care provin din aceeași familie sau între ei există relații de rudenie.
6. Dorința de participare la activități comune cu alți elevi din alte clase
Din rezultatele prezentate în tabel, reiese că aproape jumătate din numărul elevilor nu sunt interesați să participe la activități comune cu alți elevi din alte clase. Acest lucru se datorează stimei de sine scăzute și a faptului că mulți se tem să nu fie criticați de ceilalți.
7. Activități ce îi atrag pe elevi
Rezultatele ne arată că elevii optează cel mai mult pentru activitățile mai recreative cum ar fi excursiile- drumețiile și dans-muzică, dar și activitățile tip întreceri sportive și jocuri. Pentru activități de tipul vizionare de film mulți nu au răbdare până la sfârșit poate și din cauza deficienței pe care o au sau la unii din cauză ca acasă nu au aparatura necesară.
Prin îmbinarea celor două metode (observația și convorbirea) am obținut următoarele rezultate:
Tabelul IV.2. Comportamentul social al elevilor
Fig. IV.1. Comportamentul social al elevilor (etapa inițială)
Legenda: 1.Interacțiunea cu colegii de clasă 2.Interacțiunea cu colegi din altă clasă 3.Relația elevi-diriginte 4.Relația cu alți profesori 5. Relația cu alte persoane din comunitate 6.Caută compania altor colegi 7.Participă la activități comune cu elevi din alte clase 8. Inițiativa în activități extracurriculare
IV.5. Etapa formativă
După etapa constatativă, descrisă anterior, a urmat experimentul formativ, prin care se intervine în grupul de subiecți, introducându-se factori de progres și urmărindu-se efectele pe care aceștia le au asupra variabilelor dependente.
Experimentul formativ s-a desfășurat în perioada noiembrie 2017-aprilie 2018 și a constat în antrenarea copiilor cu CES în diverse activități extracurriculare. Pentru început am stabilit calendarul activităților extracurriculare, ținând cont de preferințele și dorințele copiilor, precum și de condițiile și posibilitățile concrete de desfășurare.
În selectarea activităților am avut în vedere următoarele:
– să corespundă nivelului de dezvoltare psihică și pregătirii elevilor;
– să fie cât mai variate pentru a le menține interesul, pentru a preveni oboseala, plictiseala, monotonia, și a le lărgi câmpul formativ-educativ;
– să stimuleze spiritul de cooperare și inițiativă din partea copiilor.
Programul activităților a fost stabilit în colaborare cu copiii, exprimându-și astfel, dorințele și preferințele. Acesta a fost afișat la Avizierul școlii, fiind astfel înștiințate atât cadrele didactice, cât și copiii și părinții acestora. Au fost stabilite câte 1-2 activități pe lună, în funcție de complexitatea acestora. (Anexa 1)
Înaintea desfășurării activităților am considerat ca fiind utilă o analiză de tip SWOT a activităților extracurriculare planificate.
Analiza SWOT
Cu scopul de a implica cât mai mulți copii în activități, de a-i motiva cât mai mult și a le ridica stima de sine, am organizat cu multă imaginație și creativitate variate activități. În continuare voi prezenta activitățile extracurriculare desfășurate, menite să le dezvolte abilitățile sociale.
1. În 1-2 noiembrie 2017 am organizat împreună cu alți profesori activitatea ”Carnavalul Toamnei”. Această activitate s-a desfășurat pe parcursul a două zile. În prima zi copiii au participat la confecționarea de decorațiuni de toamnă prin tehnicile învățate (tăiere, decupare, mototolire, lipire), au fost pregătite și confectionate măști și costume pentru carnavalul toamnei . Toți elevii au fost îndrumați și ajutați pe tot parcursul activității. Au fost împărțiți pe două grupe. Cei mai mari au realizat decorațiuni din bostani, iar ceilalți au pictat pe figurine de ipsos. Copiii cu deficiențe mai accentuate au lipit frunze uscate și au desenat fiind ajutați de profesori. Elevii au participat cu interes la această activitate și au dat dovadă de siprit de cooperare. La această activitate au participat 21 elevi. În cea de-a doua zi s-au costumat de toamnă. Cântecul și voia bună au fost parteneri de nedespărțit pentru toți copiii participanți pe întreg parcursul activității.
Scopul acestui carnaval a fost de a-i face pe copiii din această școală să lucreze în echipă; să-și exprime sentimentele; să-și dezvolte spiritul creativ și imaginația.
Obiective vizate:
– să trăiască în relațiile cu cei din jur stări afective pozitive;
-să trezească emoție și sentimente pozitive în realizarea lucrărilor;
– să stabilească relații de prietenie și cooperare;
-să interpreteze cu plăcere un anumit rol;
Carnavalul s-a desfășurat în școală. Au participat câțiva părinți, conducerea școlii cât și elevii din celelalte clase.
Costumația copiilor a fost corespunzătoare rolurilor. Acestea au fost pregătite, confecționate, într-o activitate anterioară de către cadrele didactice și copii.(Anexa 2)
2. Cu ocazia zilei dedicate persoanelor cu dizabilități am propus și organizat o activitate dedicată acestora. Activitatea s-a desfășurat la școală în 29 noiembrie 2017. Cu această ocazie am invitat o artistă de teatru de păpuși și una de muzică. Acestea le-au prezentat copiilor un spectacol captivant intitulat ”Poveste de iarnă”, în care teatrul a fost completat de muzică. Inițiativa a fost cea de a ”îmblânzi comportamentul” și de a face un dialog de socializare între elevi. Suportul fiind muzical urmărind scenariul teatral de a geometriza stările copilului în dialog. Procesul geometrizării a constat în folosirea treptată a unor instrumente de percuție. În această activitate au fost implicați și câțiva elevi. Împărțindu-le diverse instrumente muzicale (tamburină, maracas, castaniete, tobiță, xilofon) aceștia au fost provocați să țină ritmul armonizându-și propriul ritm la ideea geometrizantă a fulgului de nea și să dezvolte povestea fulgului de nea în vorbe, gesturi și ritm muzical. Povestea fulgului de nea a fost interactivă, construindu-se universul pe toate coordonatele geografice și a timpului încercând spațializarea eroului pincipal al poveștii. La început copiii au fost timizi, dar pe parcurs s-au dezinhibat participând cu entuziasm și chiar cântând alături de invitate. După fiecare episod refăcându-se interactiv forma geometrică a dialogului dintre invitați și copii. La sfârșitul activității, majoritatea elevilor s-au prins de mâini și au dansat pe ritm dansul fulgului de nea. Invitații au fost plăcut surprinși de către elevi, care i-au colindat împreună cu profesorii.
Prin intermediul unor astfel de activități, copilul își pune în valoare prezența scenică, dicțiunea, siguranța de sine, stimulându-se atât talentele artistice ale copiilor, cât și creativitatea lor. Astfel se crează un cadru favorabil exprimării libere, stimulării spiritului de echipă, adaptării copiilor la cerințele scenei, ale publicului, generând o atitudine degajată, lipsită de emoții. În plus prin aceste activități îi educăm ca spectatori.(Anexa 3)
3. În cadrul parteneriatului ”Prețuiește și dăruiește” încheiat cu Liceul Liviu Rebreanu din Cluj-Napoca, am organizat activitatea cu titlul ”Un zâmbet de Crăciun”- decembrie 2017. Activitatea s-a desfășurat cu ocazia sărbătorilor de iarnă și a constat în realizarea de decorațiuni și felicitări pentru târgul de Crăciun organizat pe plan local. Cu participarea elevilor am reușit să confecționăm decorațiuni și felicitări, care ulterior au fost vândute la târg. La această activitate au participat elevi din clasele V-VIII, în număr de 26 si elevi din școala parteneră. Le-au fost puse la dispoziție materialele necesare pentru realizarea lucrărilor. Înainte de a începe am purtat o discuție despre sărbătorile și obiceiurile de iarnă. Mulți dintre elevi și-au exprimat părerile și dorințele lor cu privire la această sărbătoare. Și-au împărtășit unul altuia emoțiile și așteptările viitoare. Elevii participanți au fost bucuroși că pot să-și pună în valoare crativitatea. Activitatea a avut scopul ridicării stimei de sine a elevilor cu CES și socializarea cu copii din altă școală. Prin acest proiect am urmărit împărtășirea calităților, talentelor celor diferiți de noi, într-o manieră cooperantă și solidară, unde procesul de învățare este realizat în spiritul respectului și acceptării celor din jur. Un alt scop a fost cel de relaționare pozitivă și schimb de experiență, practici și atitudini educaționale, menite să valorizeze disponibilitățile elevului în diferite contexte educaționale precum și educarea trăsăturilor pozitive de caracter, a valorilor moral-creștine, dezvoltarea spiritului de generozitate. Fiecare elev a realizat cel puțin o decorațiune de brad prin tehnica picturii, iar elevii din clasele mai mari au realizat și felicitări.(Anexa 4)
4. În cadrul proiectului „Atelier de mărțișoare” am organizat în perioada 26 februarie–8 martie 2018 mai multe activități. Aceste activități au debutat în 26 februarie cu întâlnirea elevilor claselor V-VIII, în sala amenajată pentru diferite activități comune și alte ocazii, pentru a confecționa împreună șnurul cu paie, utilizând tehnica de lucru învățată la orele de abilități practice.
Pentru a confecționa șnurul cu paie am avut nevoie de paiele de la cutiile de lapte; ață albă și roșie, ace, foarfece. Elevii au fost împărțiți în două grupe: grupa 1 (elevi cu deficiențe mai accentuate) și grupa 2 (elevi cu deficiențe moderate) , sarcinile fiind împărțite astfel:
-grupa 1: confecționarea aței de mărțișor prin lucru în perechi (prin răsucirea ațelor roșii și albe și împreunarea lor, s-a obținut ața de mărțișor);
-grupa 2: înfășurarea paielor cu ață (se taie paiul la dimensiunea dorită; se introduce acul cu ața înnodată la un capăt prin peretele paiului pentru a se fixa; se continuă înfășurarea aței peste pereții paiului având grijă ca firele să nu se suprapună și să fie bine întinse; după înfășurarea paiului ața se va tăia; se vor face două paie: unul alb și unul roșu), apoi cu ajutorul unui ac vor trece firul de mărțișor (cofecționat de grupa 1) prin cele două paie, obținându-se astfel șnurul cu paie.
Cea de-a doua activitate a avut loc în data de 28 februarie, când elevii au confecționat floricica din hârtie, astfel: s-au rulat fâșii de hârtie galbenă de 5 mm lățime care să reprezinte mijlocul florilor; peste acestea s-au rulat fâșii de hârtie franjurate de diferite culori reprezentând petalele florilor. Fiecărei flori i-a fost atașată cu ajutorul unui ac de siguranță câte un șnur. Elevii au avut posibilitatea de a-și alege culorile preferate pentru confecționarea acestora. În această activitate elevii au lucrat individual, gradul de complexitate al sarcinii fiind scăzut. Lipsa de materiale necesare confecționării mărțișoarelor m-a determinat să le demonstrez copiilor că putem obține produse frumoase doar din materialele existente în școală: hârtie colorată. O altă grupă au pictat mărțișoare. Pentru a-i determina pe elevi să acorde atenție față de această activitate, să lucreze curat și ordonat, am anunțat această activitate ca fiind un concurs intitulat „Cel mai frumos mărțișor”. La sfârșitul activității elevii au desemnat cel mai frumos mărțișor, posesorul acestuia fiind premiat cu o diplomă.
În ziua de 1 Martie copiii au oferit mărțișoare cadrelor didactice din școală, părinților, iar mărțișoarele rămase au fost expuse în școală. Copiii care au fost prezenți la activități au fost apreciați ca fiind cei mai harnici elevi; au fost fotografiați în timpul confecționării mărțișoarelor, acestea fiind expuse pe panoul de pe holul școlii; dar au fost fotografiați și în grup, acestea fiind oferite cadou mamelor cu ocazia zilei de 8 Martie.
Apropiindu-se ziua de 8 Martie, zi de sărbătoare, de primăvară, am considerat că organizarea unui program artistic dedicat mamei îi va entuziasma pe elevi și din dorința de a avea succes în fața oaspeților, elevii vor fi determinați să fie prezenți la repetiții și, implicit, la școală. Într-o primă etapă, au fost împărțite poezii copiilor, în următoarele zile având loc repetiții individuale. În perioada 5–7 martie 2018 au avut loc repetițiile în colectiv, cântecele fiind învățate în orele de educație muzicală.
Programul artistic a avut loc în ziua de 8 martie și s-a desfășurat în școală. Programul artistic a cuprins o înlănțuire de poezii și cântece închinate mamei, realizat în așa fel încât să respecte anumite cerințe: să respecte o succesiune logică a ideilor conținute; s-a ținut cont de particularitățile de vârstă ale elevilor;s ă nu dureze mai mult de 40 de minute; să implice toți copiii școlii.
Elevii au recitat poezii și au interpretat cântece specifice sărbătorii zilei mamei în prezența invitaților. În încheiere au oferit mamelor și persoanelor apropiate cadouri realizate în activitățile de abilități manuale. Elevii au fost recompensați cu sucuri și prăjituri oferite de către cadrele didactice. (Anexa 5)
5. În luna martie am organizat o vizită la Clubul Copiilor din oraș. Astfel copiii au putut vizita sălile în care se desfășoară anumite activități precum dans, sculptură, pictură, informatică, etc. Astfel, în acest experiment am desfășurat în cadrul cercului de pictură, o activitate în care i-am implicat și pe elevii școlii. Activitatea s-a desfășurat în sala amenajată pentru pictură. Împreună cu elevii am stabilit tema activității: „Fluturi și flori”. Copiii s-au întâlnit cu alți copii ce frecventau cercul de pictură, au interacționat cu aceștia și chiar au pictat împreună cu ei. Au fost împărțiti în două grupe în funcție de instrumentele pe care au preferat să le utilizeze în această activitate: creioane colorate sau acuarele.
Activitatea a avut loc în data de 26 martie 2018.
Scopul acestei activități: creșterea gradului de interacțiune cu alți copii; stimularea și dezvoltarea spiritului de echipă; dezvoltarea simțului estetic; .
Obiectivele operaționale:
– să numească flori de primăvară;
– să identifice factorii de care au nevoie plantele pentru a crește și a se dezvolta;
– să relaționeze cu alți copii din afara școlii;
– să realizeze o compoziție utilizând tehnicile învățate la orele de terapie ocupațională.
După fixarea temei s-au împărțit materialele necesare desfășurării activității: foi de desen, creioane colorate, acuarele, pahare cu apă.
Activitatea a început cu câteva exerciții de încălzire a mușchilor mici ai mâinilor (Ne spălăm degețelele, Cântăm la pian, Aplaudăm, Închidem și dechidem pumnii, etc);
După reactualizarea unor cunoștințe dobândite în orele de terapie ocupațională, cum ar fi culori reci și calde, culori primare, culori binare, elevii au trecut la executarea lucrărilor. În acest timp ei au fost solicitați să recite poezii care au ca subiect fluturi sau flori.
În încheierea activității a avut loc turul galeriei. Elevii au evaluat lucrările colegilor și și-au exprimat opiniile în legătură cu activitatea desfășurată. Cele mai frumoase lucrări au fost expuse în școală.(Anexa 6)
6. O altă activitate extracurriculară desfășurată în 30 martie 2018 a fost plimbarea prin împrejurimile orașului. Obiectivul principal al acestei activitați a urmărit dezvoltarea relațiilor interpersonale ale elevilor și exersarea conduitei ecologice. Am observat îndeapropape comportamentul copiilor pe tot parcursul activității. Cu această ocazie, elevii au observat schimbările petrecute în natură, au fost încurajați să pună întrebări în legătură cu cele observate, să identifice și să denumească elemente din mediul natural: plante, arbori, insecte, animale din pădure, etc.; să manifeste un comportament civilizat, să-și exprime admirația față de cadrul natural deosebit, etc. De asemenea au adunat: flori, frunze, crenguțe, pietricele, pentru a le utiliza în activitățile de abilități manuale sau în orele de educație plastică, în timp ce s-au spus glume, ghicitori și chiar poezii și cântece dedicate naturii. S-a inițiat o acțiune de colectare a deșeurilor în timp ce s-au schimbat opinii despre rolul omului în asigurarea unui mediu curat și sănătos.(Anexa 7)
7. Concursurile și întrecerile sportive sunt un bun prilej de consolidare și verificare a deprinderilor motrice, de educarea a trăsăturilor pozitive ale personalității, dar și de petrecere a timpului liber; așadar bine organizate, completează procesul educațional. Pentru a crea în mijlocul copiilor bună dispoziție am organizat diverse concursuri: „Cursa în sac”, ”Alergare de viteză”, ”Tenis de masă”, „Șah”, „Fotbal”.
În alegerea acesor jocuri am ținut cont de următoarele:
– de baza materială de care dispune școala;
– de particularitățile de vârstă și de sex;
– de gradul de pregătire și dezvoltare fizică;
– de condițiile de climă.
Scopul acestei activități extracurriculare: formarea și dezvoltarea unei atitudini pozitive față de școală prin implicarea copilului în activități plăcute și distractive.
Activitatea a avut loc în data de 19 aprilie 2018 și s-a desfășurat atât în sala de sport („Tenis de masă”, ”Șah”) cât și pe terenul de sport din curtea școlii (”Cursa în sac”, ”Alergare de viteză”) dar și pe terenul de fotbal situat în apropierea școlii (”Fotbal”). După organizarea colectivului pentru joc, ceea ce presupune și așezarea acestora în formația corespunzătoare, și înainte de desfășurarea concursului, cadrul didactic are sarcina de a anunța denumirea jocului, de a descrie acțiunea jocului, de a prezenta regulile jocului, de a stabili condițiile de câștigare a jocului și de punctaj, de a stabili semnalele de începere și de încetare a concursului. Explicația și demonstrația contribuie la formarea unei reprezentări corecte în mintea copilului, în măsura în care se folosește un limbaj accesibil, concis și clar. Înainte de începerea concursului m-am asigurat că elevii au înțeles jocul, atrăgând atenția întregului colectiv asupra elementelor mai dificile.
Pe parcursul desfășurării concursurilor și întrecerilor sportive am urmărit comportamentul copiilor, iar la sfârșitul fiecărui concurs am stabilit rezultatele și le-am comunicat jucătorilor făcând și o scurtă analiză privind comportamentul lor și respectarea regulilor de joc. Copiii reușesc împreună să treacă peste momente dificile și, în cazul unor competiții, acceptă, cu fruntea sus, înfrângerea sau se bucură cu toții de victorie, încurajându-se unul pe celălalt și fiind mândri de ei. Toți participanții au fost recompensați cu dulciuri, iar câștigătorii au fost evidențiați, aplaudați, primind chiar și diplome.(Anexa 8)
8. Excursia școlară organizată la Cascada ”Vălul Miresei” în aprilie 2018 a avut un impact foarte mare la elevii participanți. Excursia a oferit elevilor șansa de a scapa de rutina de zi, șansă prin care socializează, își consolidează cunoștințele de geografie și cunosc frumusețile naturii. Această excursie a avut beneficii multiple deoarece copilul este pus în situații noi, alături de persoane care nu reprezintă familia lui, cunoaște locuri noi. Aceste situații noi trăite în cadrul excursiei i-a ajutat pe copii să fie mai sociabili, responsabili și de asemenea le-a dezvoltat inteligența și capacitatea intelectuală. Excursia a contribuit la lărgirea cunoștințelor teoretice dobândite la școală și a oferit elevilor posibilitatea de a-și dezvolta spiritul de prietenie, voința și disciplina. În această excursie am făcut și un picnic cu elevii stimulându-i să participe la activități gospodărești cum ar fi: strânsul lemnelor de foc, spălarea fructelor și a legumelor, curățarea locului și strângerea resturilor. Toți copiii au fost mobilizați în activități și au participat cu entuziasm. Excursia a oferit prilejul de a se cunoaște mai bine și de a consolida relațiile existente între ei.(Anexa 9)
IV.6. Etapa postexperimentală
În organizarea și desfășurarea activităților extracurriculare nu am întâmpinat probleme deosebite, doar așezarea mobilierului a pus unele probleme; însă aranjarea mobilierului s-a făcut în așa fel încât elevii să poată lucra în grupe și pe echipe, ținându-se cont de particularitățile lor. Uneori, la activitățile de confecționare a măștilor și de alegere a costumelor, precum și la concursul sportiv s-a produs gălăgie, agitație, mișcare, ceea ce ar putea fi interpretat de unii ca indisciplină.
Cu toate acestea, obiectivele propuse au fost atinse; activitățile prezentate mai sus bucurându-se de o mare priză la copii. Elevii au avut ocazia să stabilească relații de prietenie cu elevii din alte clase, să socializeze, să afle lucruri noi, să pună întrebări invitaților, să fie mândri de statutul lor de școlari și să admire fericiți lucrările expuse, realizate în cadrul experimentului. Discursurile invitaților (domnul director, invitați, sponsori, etc.) au fost pline de informații noi, care au stârnit interesul elevilor, iar la finalul unor activități elevii au primit drept răsplată mici surprize (bomboane, sucuri, cadouri, etc.).
Organizarea și desfășurarea activităților extracurriculare au adus un plus de atractivitate școlii, rupând monotonia de zi cu zi.
Dacă inițial, copiii percepeau școala ca pe un mediu rigid de studiu, în cele câteva săptămâni, timp în care s-a realizat experimentul, aceștia au putut vedea școala ca pe un mediu plăcut în care s-au simțit liberi și în care au învățat lucruri noi într-o atmosferă de bună dispoziție. Pe tot parcursul realizării experimentului, în școală domnea permanent o atmosferă de înviorare, elevii fiind antrenați în diferite activități. Elevii s-au implicat în activități, și-au manifestat ingeniozitatea, imaginația, au avut un deosebit interes față de acestea.
Implicarea în activități a determinat la elevi mai multă spontaneitate, au avut curaj să se exprime și să pună diverse întrebări; au învățat că lucrul în colectiv dă rezultate și satisfacții mari.
Cele două activități de confecționare de mărțișoare și de decorațiuni au dat elevilor posibilitatea de a-și pune în practică cunoștințele dobândite în orele de abilități manuale; astfel, elevii și-au dat seama de importanța cunoștințelor dobândite în școală; și totodată, pe lângă faptul că s-au simțit utili, ei au fost motivați de plăcerea de a oferi daruri (mărțișoarele fiind confecționate pentru a le oferi mamelor și cadrelor didactice) cât și de dorința de afirmare, fiecare dorind să câștige concursul „Cel mai frumos mărțișor”.
Ceea ce am remarcat a fost faptul că elevilor le place foarte mult să fie fotografiați; le plac foarte mult pozele în care ei sunt prezenți; astfel că momentul în care am expus în holul școlii fotografiile făcute în timpul activităților lor, a fost unul de sărbătoare, copiii manifestându-și entuziasmul prin aplauze.
Serbarea școlară a avut un mai mare impact în conștiința copiilor, fiind activitatea la care au participat mulți copii, dar și părinți. Bucuria evoluției pe scenă, satisfacția succesului, atmosfera sărbătorească, sentimentul bucuriei de a fi admirați i-au apropiat pe copii de școală. Datorită sarcinilor primite (de exemplu, să învețe poezia pentru serbarea zilei de 8 martie) copiii au simțit că sunt de neînlocuit, că nimic nu este mai important decât prezența lor în fiecare zi la școală- aceasta fiind condiția obținerii succesului în fața publicului.
În timpul activității ”Poveste de iarnă” copiii au trăit emoția și bucuria transmise de forța cântecului și a teatrului. Pentru ca elevii să-și motiveze participarea la această activitate a fost importantă atmosfera caracterizată prin bună dispoziție, dar și seriozitate. În această activitate am observat că elevii au avut un comportament foarte bun, nu au fost gălăgioși și au fost foarte atenți la spectacolul oferit de invitați, ei manifestându-și bucuria prin aplauze.
La concursurile și întrecerile soprtive au participat toți elevii prezenți la școală, dar scorul a fost atât de strâns și rezultatele atât de bune încât se poate spune că toți au fost câștigătorii zilei. În timpul desfășurării concursului copiii au privit, au aclamat, au trăit emoții deosebite. La sfârșit toți copiii care au participat la activitate au primit recompense și ecusoane de participare.
Ceea ce este de remarcat este faptul că la carnaval au fost prezenți un număr de 16 părinți; acest fapt s-a datorat discuțiilor cu aceștia, purtate de către diriginții claselor și alte cadre didactice, dar, mai ales, anunțării primirii cadourilor.
Plimbarea și drumețiile prin împrejurimile orașului a contribuit la stimularea receptivității elevilor față de natura înconjurătoare; declanșarea unor trăiri pozitive față de aceasta.
Modificări esențiale față de prima etapă a experimentului (etapa constatativă) s-au observat imediat după anunțarea programului de activități extracurriculare. Pe parcursul celor câteva săptămâni s-a îmbunătățit considerabil comportamentul și relațiile sociale dintre elevi. Mulți dintre ei legând noi prietenii. Activitățile extracurriculare au avut un impact pozitiv asupra copiilor. În timpul activităților starea emoțională este mare, copiii socializează mai bine unii cu alții, astfel încât întregul proces educativ are de câștigat.
Tabelul IV.3. Prezența elevilor la activitățile extracurriculare
În prima săptămână a experimentului, la cele două activități extracurriculare, respectiv de confecționare de decorațiuni de toamnă și iarnă au participat între 20-24 copii. La activitatea de teatru și muzică numărul copiilor prezenți a crescut considerabil; astfel încât au fost prezenți un număr de 24 copii. Pe parcursul săptămânilor următoare numărul elevilor prezenți a variat între 20 și 22; în procente putem spune că între 58% – 64%. Numărul elevilor a crescut simțitor la activitatea cu ocazia zilei de 8 Martie când s-a organizat serbarea la care au participat 33 de copii. Dacă inițial copiii interesați de activitățile comune erau în număr de 20, după implicarea acestora în diverse activități extracurriculare, numărul lor s-a mărit la 33. Cei 20 de elevi au frecventat zilnic școala, au participat cu mult interes la activități; aceștia devenind mai deschiși, mai încrezători în forțele proprii, mai motivați, manifestând o atitudine pozitivă față de școală și educație.
În activitățile desfășurate, elevii au colaborat foarte bine cu colegii lor. Unii dintre ei și-au făcut prieteni noi. Pe parcursul acestor activități relaționarea socială a elevilor s-a îmbunătățit considerabil, astfel mulți dintre ei: – inițiază și mențin o interacțiune cu un alt copil; ascultă activ; împart obiecte și împărtășesc experiențe; oferă și primesc complimente; invită alți copii să se joace împreună; rezolvă în mod eficient conflictele apărute.
Tabelul IV.4. Comportamentul social al elevilor după etapa formativă
Fig.IV.2. Comportamentul social al elevilor ( după etapa formativă)
Legenda: 1.Interacțiunea cu colegii de clasă 2.Interacțiunea cu colegi din altă clasă 3.Relația elevi-diriginte 4.Relația cu alți profesori 5. Relația cu alte persoane din comunitate 6.Caută compania altor colegi 7.Participă la activități comune cu elevi din alte clase 8. Inițiativa în activități extracurriculare
Pentru a ilustra rolul activităților extracurriculare în dezvltarea abilităților sociale a elevilor cu CES, am întocmit următorul grafic în care am încercat să compar comportamentul social inițial al copiilor (etapa constatativă) cu comportamentul social al copiilor în urma implicării acestora în activitățile extracurriculare (etapa experimentului formativ).
Fig.IV.3. Comportamentul social al elevilor în etapa constatativă și etapa experimentului formativ (diagrama comparativă)
Comparând cele două grafice se constată că comportamentul social al elevilor s-a modificat considerabil în urma participării la activitățile extracurriculare. În unele cazuri s-a dublat numărul elevilor care interacționează cu colegii de clasă, caută să-și facă prieteni noi, participă la activități comune cu alții sau chiar au inițiativă în diferite activități. Deci putem spune că activitățile extracurriculare au avut un rol important în ceea ce privește dezvoltarea și consolidarea relațiilor sociale.
Concluziile cercetării
În urma desfășurării cercetării noastre, ipoteza stabilită anterior a fost confirmată.
Rezultatele experimentului formativ ne indică faptul că activitățile extracurriculare au avut o mare eficiență. În urma implicării periodice a copiilor în diversele tipuri de activități extracurriculare, s-au observat modificări atât în planul comportamentului lor, cât și la nivelul școlii. Elevii au devenit tot mai interesați de activitățile școlare; s-au format atitudini pozitive față de anumite obiecte de studiu; a crescut motivația pentru învățare, precum și încrederea în sine. S-au obținut performanțe la nivelul deprinderilor sociale: elevii au dat dovadă de tot mai mult spirit de echipă, de colegialitate. Au învățat să comunice unii cu alții, să relaționeze, să colaboreze, să se ajute, să se asculte, să critice, să accepte sfaturi și să fie toleranți.
După părerea mea, în primul rând, activitățile extracurriculare stimulează crearea unei relații de colaborare, de încredere, de respect reciproc, pe de o parte între profesor și elevi, elev-elev și pe de altă parte între cadrul didactic- părinți- elevi. În al doilea rând diferitele categorii de activități extracurriculare constituie un mijloc de a descoperi ce anume îi interesează pe acești copii, ce anume le captează atenția, ce le place să facă, ce anume îi mobilizează și nu în ultimul rând, contribuie la creșterea gradului de atractivitate al școlii.
În experimentul nostru toate activitatile desfășurate au avut un mare impact asupra copiilor, activități în care a crescut gradul de socializare al acestora.
Am organizat și desfășurat diverse activități extracurriculare datorită cărora am obținut rezultate bune: numărul copiilor interesați să participe la activități comune cu alți copii din școală s-a mărit considerabil, iar comportamentul social al acestora s-a îmbunătățit simțitor. Părinții copiilor reprezintă un important sprijin în îmbunătățirea comportamentului și a relațiilor sociale și este necesar găsirea unor modalități de optimizare a relației școală-familie.
Așadar, se constată că activitatea dirigintelui sau profesorului nu se reduce doar la activitatea cu copiii. Aceasta este doar una dintre dezideratele urmărite; însă, în prezent, dirigintele sau profesorul îndeplinește un rol din ce în ce mai complex. Este nevoie să se explice părinților cu care comunică, rolul pe care îl îndeplinește în instituție, și să-i convingă că împreună au un țel comun: binele copilului. Este nevoie însă de receptivitate și bunăvoință din partea părinților, conștientizarea faptului că educația exercitată în școală influențează comportamentul social al copilului.
În concluzie, atragerea copiilor cu CES în activități extracurriculare nu este deloc o muncă ușoară, dar nici imposibilă. Copiii au personalități diferite; ei au anumite preferințe, interese, niveluri de dezvoltare, aptitudini, aspirații; și fiecare este capabil să relationeze; fiecare dorește să-și facă prieteni și să se simtă bine în clasă; fiecare dorește să se simtă valoros, iubit și acceptat.
Concluziile lucrării
În această lucrare am urmărit comportamentul social al elevilor în desfășurarea activităților extracurriculare. Lucrarea conține o parte teoretică și alta practică fiind împărțiță în patru capitole după cum urmează: primul capitol este destinat explicării și înțelegerii coceptului de CES, în cel de-al doilea se evidențiază particulariltățile copilului cu CES, capitolul trei este despre abilitățile sociale ale copiilor cu CES, iar în ultimul capitol se detaliază cercetarea și experimentul. Am ales această temă legată de activitațile extracurriculare tocmai pentru a urmări mai bine comportamentul social al copiilor când înteracționează cu alți fatori externi cum ar fi: copii din alte clase, alți profesori, copii și persoane din afara școlii. În cercetarea mea am pornit de la un set de întrebări adresate elevilor din ciclul gimnazial tocmai pentru a afla relațiile existente între aceștia și dorința lor de a comunica și a interacționa cu alte persoane fie din mediul apropiat sau cel extern. În urma acestor convorbiri am stabilit care este comportamentul lor social în anumite ipostaze și am încercat să-i implic în anumite activități pentru a le ridica stima de sine și a-i face să relaționeze și să comunice între ei mai bine.
Am propus și organizat diferite activități care să-i atragă pe acești copii în interacțiunea cu alte persoane și să le dezvolte abilitățile sociale sau să le consolideze pe cele existente. Multe dintre aceste activități au fost eficiente tocmai prin caracterul pozitiv și prin ridicarea stimei de sine a elevilor. Desfășurarea activităților școlare cât și a celor extrașcolare, duc la dezvoltarea gândirii critice, la stimularea implicării viitorilor adolescenți/tineri în luarea deciziilor, în asumarea responsabilităților sociale, astfel se realiză o legatură între latura cognitivă și cea comportamentală.
Consider că în orice școală cadrele didactice trebuie să promoveze activitățile extracurriculare, stimulând astfel inventivitatea și creativitatea elevilor. De aceea, în acest an școlar când am coordonat clasa VIII am încercat să realizez un echilibru între activitățile școlare și cele extracurriculare.
În concluzie, activitățile extrașcolare au un caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalități de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciați și mai accesibili sufletelor acestora.
Bibliografie
1. Bocoș M., Teoria și practica cercetării pedagogice, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007
2.Cernea M., Contribuția activităților extracurriculare la optimizarea procesului de învățământ, în „Învățământul primar” nr.1/2000, Editura Discipol, București
3. Cosmovici, A., Psihologie școlară ,Ed. Polirom, Iași, 1998
4. Cucos, C., Pedagogie, Editura Polirom Iasi, 1998
5. Declarația de la Salamanca și direcțiile de acțiune în domeniul educației speciale.Conferința mondială asupra educației speciale:acces și calitate Salamanca, Spania, 1994 (editată în limba română de Reprezentanța Specială UNICEF în România, 1995)
6.Dumazedier, Joffre [1962](1971). Timpul liber, funcțiunile și condiția lui social-economică. În Drăgan, Ioan și Almaș, Ion (eds.). Sociologie franceză contemporană. București: Editura Politică.
7. Gherguț, A., 2005, 2007, Sinteze de psihopedagogie specială, (ediția I și II), Editura Polirom, Iași
8. Gherguț, A., 2006, Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii diferențiate și incluzive în educație, Editura Polirom, Iași.
9. Gherguț, A., Evaluare și intervenție psihoeducațională, Editura Polirom, Iași, 2011
10. Logel D., Logel S. E., Popescu E, Organizarea activităților extracurriculare și extrașcolare în Sinteze de metodică a predării limbii și literaturii române în învățământul primar, Editura Carminis, Pitești,2008
11. Nedelcu D., Educație democratică, incluziune și interculturalitate, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007
12. Preda, V.1995, Principiul normalizării în etica intervenției precoce asupra copiilor cu nevoi speciale, – studiu în Revista Recuperarea și Integrarea Persoanelor cu Handicap nr. 7 București
13. Popovici, Doru, Vlad, Elemente de psihologia integrării, Editura Pro Humanitate, București, 1999.
14. Popovici, D., Învățământul integrat sau incluziv – Editura Corint, București, 1998
15. Rusu,Dan,Octavian,2011, Integrarea socială a persoanelor cu dizabilități, Suport de curs
16.Turean M., Novac C., Dănilă I., Dumitru G. (coord.), Activități extracurriculare și extrașcolare cultural-artistice în învățământul preuniversitar- Îndrumător metodic – Antologie de texte- pentru programul distractiv-recreativ în grădiniță și școală, Editura Didactica Nova, Craiova, 2009
17.Verza, E. , Păun, E. „Educația integrată a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998
18.Verza,E., “Introducerea în psihopedagogia specială și asistența socială”, Ed Fundației Humanitas, 2002
19. Vrăjmaș, T. – Învățământul integrat și/sau incluziv, Ed. Aramis, 2001
20.Vrăsmaș, T., Daunt, P., Mușu, I., Integrarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative speciale, Editura Meridiane, București, 1996
21. W.,Hartup, Nan, Stevens, ”Prietenii și adaptarea pe tot parcursul vieții”, 1 iunie, vol.8, nr.3, Articol de cercetare
22. www.alphatransilvania.ro/atrium/activități-de-socializare-si-timp-liber.html
23. www.citate365.ro/citate-dalai-lama
24. www.didactic.ro
25. http://edukid.ro/loc-de-joaca/rolul-activitatilor-extracurriculare-in-educatia-copiilor
Anexe
Anexa 1
Calendarul activităților extracurriculare
Anexa 2: Carnavalul Toamnei
Activități ce au constat în confecționarea de decorațiuni și măști specifice anotimpului Toamna și costumații pentru carnaval.
Anexa 3: Poveste de iarnă
Activitate cu invitați speciali: Mălina Mândru- actriță teatru de păpuși, Adriana Berezovski-muzică. Scopul activității a fost implicarea și participarea copiilor într-un spectacol în care s-au îmbinat teatrul cu muzica; interacțiunea copiilor cu persoane din comunitate; exersarea gesturilor și împărtășirea emoțiilor. Promovarea activității s-a realizat printr-un afiș.
Activitatea a debutat cu povestea fulgului de nea în care câțiva copii au fost implicați direct în poveste. Copiii au fost foarte atenți, dar și foarte curioși de finalul povestirii.
Elevi cântând la instrumente muzicale (tamburină și tobiță) alături de solistă.
Elevi colindând împreună cu invitatele
Anexa 4: Un zâmbet de Crăciun
activitate din cadrul parteneriatului ”Prețuiește și dăruiește” cu Lic.”Liviu Rebreanu” Cluj-Napoca
SCOPUL PROIECTULUI:
-socializarea și formarea unor relații adecvate vârstei prin desfășurarea unor activități.
-formarea unor abilități de comunicare și relaționare între elevii celor două instituții pentru încurajarea colaborării dintre copii diferiți.
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
-să confecționeze diferite obiecte decorative și specifice unor sărbători precum Crăciunul și Paștele
-să se familiarizeze cu modul de derulare a unei corespondențe cu copiii din altă localitate
-să cunoască unele din infirmitățile pe care le au persoanele cu nevoi speciale
-să înteleagă ca toți sunt copii și au drepturi egale
-să realizeze felicitări și decorațiuni specifice sărbătorilor pe care le vom trimite celorlalți copii.
PARTICIPANȚI:
– elevii claselor V-VIII;
– profesorii-educatori și diriginții claselor;
– părinții.
STRATEGIA DE REALIZARE:
– metode de învățământ: observația, exercițiul, jocul de rol, analiza produselor activității;
– resurse materiale: ață roșie și albă, lipici, foarfece, ace, hârtie colorată, paie
– forme de organizare: individual, pe grupe, în echipă.
– resurse spațiale: sala de clasă și sala de evenimente;
ARGUMENT: Proiectul oferă copiilor cu cerințe speciale de educație și celor fără probleme șansa să învețe și să se accepte reciproc și generează valoare adaugată în dezvoltarea personală și profesională a fiecărui elev. Copiii cu dizabilități au drepturi egale cu ceilalți, o educație separată ar duce la marginalizare și discriminare, impiedicând formarea, împlinirea de sine și afirmarea personalității. Separarea ne limitează înțelegerea reciprocă. Familiaritatea și toleranța reduc frica și respingerea favorizând relații de comunicare și colaborare în beneficiul tuturor. Proiectul vine să sprijine acest aspect deoarece el se centrează mai ales pe aprecierea si împărtășirea calităților, talentelor celor diferiți de noi, într-o manieră cooperantă și solidară, unde procesul de învățare este realizat în spiritul respectului și acceptării celor din jur.
Prin strategii didactice bazate pe coopereare, educatorul poate favoriza unele procese de interacțiune socială, diferențele dintre copii fiind percepute ca modalități de îmbogățire a practicii pedeagogice, iar strategiile învățării ca modalități de abordare a diversității.
Fiecare copil trebuie înteles ca un participant acitv la învățare pentru ca fiecare aduce cu sine, în procesul complex al învățării și dezvoltării, o experiență, un stil de învățare, un model social, o interacțiune specifică, un ritm personal, un model de abordare, un context cultural căruia îi aparține, o valoare.
MODALITĂȚI DE EVALUARE:
Realizarea de portofolii cu lucrǎrile efectuate de elevi;
Întocmirea unui cd cu fotografii realizate pe parcursul activităților;
Analiza fiecărei activități
Set de decorațiuni de iarnă și felicitări realizate de elevii școlilor partenere.
Poze din timpul activității
Felicitări realizate de elevi
Anexa 5: Atelier de mărțișoare
Proiect educațional
SCOPUL PROIECTULUI:
Dezvoltarea relațiilor interpersonale și exprimarea emoțiilor prin desfășurarea unor activități educative, cu un pronunțat caracter practic și cultural-artistic.
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
– dezvoltarea simțului estetic;
– stimularea activității în grup;
– atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor activități cu caracter extracurricular, conducând la creșterea numerică și calitativă a acestor activități;
– conștientizarea afectivității de grup ca suport al prieteniei;
– identificarea propriilor valori și a grupului din care fac parte;
– stimularea interesului elevilor pentru înțelegerea și păstrarea tradițiilor legate de sosirea primăverii;
– omagierea celei mai dragi și mai apropiate ființe de sufletul și inima noastră – MAMA.
ARGUMENT:
În cadrul acestor activități extracurriculare se îmbină cât mai armonios utilul cu plăcutul, copilul construind noi produse utilizând toate formele de activitate: jocul, învățarea, munca și creația.
Ora de abilități practice este percepută de către elev ca „o oră la care nu sunt ascultat”, însă ea oferă posibilitatea de a cunoaște o altă față a lumii. Uneori această disciplină a fost „uitată” în favoarea matematicii sau a limbii române, sau a fost subestimată spunându-se că nu e mare filozofie să realizezi un colaj, o machetă, o felicitare, un mărțișor…
Tema „Atelier de mărțișoare”, la o primă analiză se înscrie în cadrul terapiei educaționale, dar este mult mai complexă deoarece îl provoacă pe elev să se implice afectiv și efectiv în realizarea temei. Proiectul propus atinge obiective nu doar din sfera educației estetice, ci și a celei morale și chiar anteprenoriale.
ACTIVITĂȚI PROPUSE:
1. Lucru pe grupe: șnurul cu paie – 26 februarie;
2. Concurs: „Cel mai frumos mărțișor” – 28 februarie;
3. Program artistic dedicat mamei –serbare 8 martie.
PERIOADA: 26 februarie – 8 martie
PARTICIPANȚI:
– elevii claselor V-VIII;
– profesorii-educatori și diriginții claselor;
– părinții.
STRATEGIA DE REALIZARE:
– metode de învățământ: observația, exercițiul, jocul de rol, analiza produselor activității;
– resurse materiale: ață roșie și albă, lipici, foarfece, ace, hârtie colorată, paie
– forme de organizare: individual, pe grupe, în echipă.
– resurse spațiale: sala de clasă și sala de evenimente;
MODALITĂȚI DE EVALUARE:
observația sistematică a activității și a comportamentului elevilor; concursul; program artistic în prezența părinților; probe practice.
MEDIATIZAREA PROIECTULUI:
– mărțișoare oferite în dar părinților, cadrelor didactice și altor persoane din școală;
– popularizarea proiectului printr-un afiș;
– expunerea mărțișoarelor;
– expunerea unor fotografii reprezentând activitatea elevilor.
BENEFICIARI: elevii claselor V-VIII
Mediatizarea activității prin afiș
Activități de confecționare a șnururilor
Realizarea lucrărilor
Expoziție cu lucrările elevilor
Anexa 6: Flori și fluturi
cerc de pictură la Clubul Copiilor
„Flori și fluturi”
Cele mai frumoase lucrări realizate în cadrul cercului de pictură au fost expuse la școală
Vizitarea unor săli de la Clubul Copiilor
Anexa 7: Plimbare în împrejurimile orașului-activitate recreativă
OBIECTIVE GENERALE:
– dezvoltarea relațiilor interpersonale dintre elevi;
-consolidarea cunoștintelor elevilor despre specificul vegetației și faunei din împrejurimi;
– exersarea conduitei ecologice prin contactul nemijlocit cu mediul înconjurător;
– stimularea proceselor cognitive și afectiv-voliționale;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
– să identifice elemente din mediul natural: plante, arbori, insecte, animale;
– să adreseze întrebări în legătură cu cele observate;
– să realizeze diferite colecții de roci, plante;
– să participe cu interes la acțiuni simple ecologice;
– să exprime aspecte pozitive și negative în relația om-natură.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
-metode: observația, explorarea, conversația euristică, descrierea, exercițiul, problematizarea;
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
1. Pregătirea:
– se stabilește traseul;
– se va face un instructaj în legătură cu regulile de disciplină ce trebuie respectate pe parcursul deplasării, normele de comportament civilizat ce se impun pe parcursul plimbării și se precizează copiilor că se vor deplasa în perechi;
– se consultă buletinul meteo din ziua respectivă;
2. Explorarea:
– se asigură elevilor posibilitatea de a observa direct obiectele și fenomenele pentru a descoperi singuri caracteristicile acestora;
– se încurajează și sprijină copiii să colecționeze plante pentru ierbar, diferite roci, frunze;
-se sugerează copiilor să admire frumusețea locurilor;
-copiii sunt ajutați să denumească corect plantele și viețuitoarele;
– se antrenează copiii într-o dezbatere despre cele observate și se formulează concluzii;
– există factori care poluează mediul, acest lucru având urmări negative asupra vieții plantelor și animalelor din zonă; se interpretează cântece, se spun glume, ghicitori;
– se inițiază o acțiune de colectare a deșeurilor în timp ce se schimbă opinii despre rolul omului în asigurarea unui mediu curat, sănătos.
3. Valorificarea:
– după desfășurarea activității, se inițiază jocuri de creație cu subiecte inspirate din cele observate; se desfășoară activități de desen, modelaj, pictură, activități practice, concursuri, povestiri.
Anexa 8: Concursuri și întreceri sportive
Activitatea a fost împărțită în doua echipe: fete și băieți. La sfârșitul întrecerilor și concursurilor, elevii au primit diplome și medalii.
Anexa 9 : Excursie Cascada Vălul Miresei
La excursie au participat toți elevii din clasele V-VIII.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ÎN DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR SOCIALE LA COPIII CU CES [306753] (ID: 306753)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.