Rolul Activitatilor Didactice Extrascolare In Promovarea Imaginii Scolii

Economie

Rolul Activitatilor Didactice Extrascolare In Promovarea Imaginii Scolii

Byadmin ianuarie 1, 2024

ROLUL ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE EXTRAȘCOLARE

ÎN PROMOVAREA IMAGINII ȘCOLII

INTRODUCERE

Capitolul I

ROLUL ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE EXTRAȘCOLARE ÎN PROMOVAREA IMAGINII ȘCOLII

I.1. Școala și rolul activităților școlare și extrașcolare în promovarea calității educaționale

I.1.1 Școala-caracteristici generale

I.1.2 Calitatea în instituțiile școlare

I.1.3 Management și marketing

I.2. Câmpul educațional formal, nonformal și informal

I.2.1 Educația formală

I.2.2 Educația nonformală

I.2.3 Educația informală

I.3. Activitățile extrașcolare – vector principal în promovarea imaginii școlii

I.3.1 Caracteristicile activităților extrașcolare

I.3.2 Activitățile extrașcolare în România

I.3.3 Programul național ,,Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun

I.3.4 Activitățile extrașcolare specifice școlii gimnaziale

I.4. Tipuri și teme de activități extrașcolare

I.4.1 Parteneriatul ( definiție, forme, tipologii, descriptori

I.4.2 Activitățile cultural-artistice

I.4.3 Olimpiadele și concursurile școlare

I.4.4 Excursiile și taberele școlare tematice

I.5. Responsabili ai calității în instituțiile școlare și rolul lor în organizarea și desfășurarea activităților extrașcolare

I.5.1 Directorul și consiliul de administrație

I.5.2 Corpul profesoral

I.5.3 Consilierul educativ și dirigintele

I.5.4 Personalul didactic auxiliar

Capitolul II

METODOLOGIA CERCETĂRII (CERCETĂRI EMPIRICE PRIVIND PROMOVAREA ȘCOLII ÎN RÂNDUL PĂRINȚILOR PRIN EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAȚIONAL FORMAL ȘI NONFORMAL)

II.1. Tipul și natura cercetării

II.2. Scopul și obiectivele cercetării

II.3. Variabilele cercetării

II.4. Ipotezele de lucru

II.5. Eșantionul, caracteristici, specificitate

II.6. Metode de cercetare, colectare și prelucrare

II.7. Limite în cercetare

Capitolul III

REZULTATELE CERCETĂRII

III.1. Analiza chestionarului pentru elevi

III.2. Analiza chestionarului pentru cadrele didactice

III.3. Analiza chestionarului pentru părinți

III.4. Studiu de caz privind atragerea populației la Școala Gimnazială ,,Mareșal Averescu”-Adjud

III.5. Exemple practice de activități extrașcolare

III.6. Concluzii și recomandări generale

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Capitolul I

Rolul activităților didactice extrașcolare în promovarea imaginii școlii

1. Școala și rolul activităților școlare și extrașcolare în promovarea calității educaționale

1.1 Școala-caracteristici generale

Potrivit DEX, școálă, școli, s. f. 1. Instituție de învățământ public unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; ◊ p. ext. activitate legată de acestă instituție; învățătură, învățământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată și funcționează instituția de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor și a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituție de învățământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoștințe, de învățături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învățătură, experiență dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mișcare științifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroși adepți; baza teoretică a acestei mișcări. ◊ Expr. A face școală = a avea un număr de adepți. – Din bg., sb., rus. škola, pol. Skola.

În dictionarul de pedagogie, este susținută ideea că școala provine din gr. Schole – ceea ce înseamnă plăcere, prin extindere – ocupație în timpul liber, studiu, sau din latinescul schola – școală. Școala este definită ca fiind o instituție, unde modelarea și educarea generațiilor tinere se face în mod organizat și sistematic. Îmbogățind baza de cunoștințe și tehnicile de muncă, în școală, învățarea spontană se înlocuiește cu învățarea organizată, unde se înfăptuiește formarea sistematică prin norme explicite, prin programe și prin metode specifice sub îndrumarea unor specialiști.

Cea mai importantă instituție în care se realizează educația este școala. După afirmația psihopedagogilor, școala este instituția care construiește anumite situații de învățare, este îndreptată spre realizarea unor scopuri educative foarte clare, prin folosirea unor metode și mijloace științifice. Școala informează și modelează elevii, ținând cont de anumite principii, și urmărind evaluarea obiectivă a rezultatelor învățării.

Ținand cont de logica de analiză managerială, în sistemul de învățămant ca unitate de bază, școala reprezintă o organizație instituțională care are ca drept funcție prioritară valorificarea la maximum a personalității elevului în cadrul unui proces de instruire specializat,conceput simultan ca activitate de predare-învățare-evaluare.(Cristea 2004, p.55).

Această funcție stabilește structura de planificare a activității de predare-învățare-evaluare, fondată pe principii, norme pedagogice generale, programe pedegogice și căi de comunicare pedagogică deschise spre legături stabilite alături de comunitatea educativă. Școala, ca organizație, este atât factor principal al educației tinerei generații, cât și mediu educațional care manifestă variate influențe pedagogice. „Organizația este definită ca un sistem de activități structurate în jurul unor finalități (scopuri, obiective) explicit formulate, care antrenează un număr mare de indivizi ce dețin statute și roluri bine delimitate în cadrul unei structuri diferențiate, cu funcții de conducere și coordonare a activităților” (Păun, 1999, p.8).

Școala se evidențiază prin doua activități de baza distincte și interdependente în același timp (Paun, 1999, p.76):

– activitatea managerial administrativă – bazată pe o logică organizațională. Aceasta activitate vizează conducerea și administrarea școlii, structurile care reglementeaza activitatea cadrelor didactice și rolul lor instituțional.

– activitatea pedagogico-educațională – bazată pe o logică pedagogică, în mare măsură nonorganizațională. Activitatea pedagogică este ghidată de norme apărute din natura proceselor de predare-învățare, ce necesită activități specifice ale elevilor și profesorilor.

Din perspectiva psihosociologică, sistemul școalar surprinde câteva trăsături definitorii: (Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.), p.232):

-școala dezvoltă două funcții: una primară, constând în livrarea de servicii educaționale elevilor și produse societății: alta secundară ce furnizează populației din zonă modele atitudinale, comportamentale, norme morale etc.

-organizația școlară este un sistem deschis.

Ph. H. Coombs susține ideea că procesul de învățământ trebuie să fie apreciat după modul în care se pliază pe evoluția socială și în funcție de îndeplinirea nevoilor sociale în domeniile pregătirii cadrelor și dezvoltării educabilului.

Ca organizație socială, școala este, în același timp, un sistem formal și un loc în care apar și se dezvoltă activități informale. Poate fi considerată formală pentru că are reguli și norme, corectează comportamentul fiecărui individ prin respectarea regulamentului, dar pune accent și pe dezvoltarea relațiilor de prețuire, simpatie, , alegere și respingere între elevi sau între elevi și profesori, ceea ce ține de nonformal. Relațiile dintre compartimentele organizației și fiecare dintre membrii săi trebuie să se bazeze pe un sistem de comunicare managerială eficientă, care să conlucreze în favoarea educabilului și a instituției.

Modelele posibile de organizare a școlii reflectă trei tendințe care au aceeași valoare cu cele trei teorii ale managementului: tendințele clasice; tendințele neoclasice și tendințele moderne. Sorin Cristea în Managementul organizației școlare (2003, pp.72-73)prezenta astfel această situație:

Din perspectiva tendinței clasice, pot fi delimitate următoarele direcții manageriale:

– organizația școlară centrată pe profesor, care vizează un circuit exclusivist și unidirecționat spre transmiterea cunoștintelor;

-organizația școlară bazată pe relații pedagogice dezechilibrate, favorabile profesorului, considerat singurul „element activ” și defavorabile elevului, considerat doar „obiect al educatiei”;

– organizația școlară planificată doar într-o perspectivă magistrocentristă prelungită până la nivelul formelor de educație nonformală și chiar la nivelul raporturilor cu comunitatea educativă locală.

Tendințele moderne, care reflectă evoluția managerială a instituțiilor, interpretează organizația ca întreg, din perspectiva: sistemului de interdependențe; a deciziei cu scop de corectare, ameliorare, ajustare și restructurare; tipurilor de interacțiune sociale promovate în sens reformator.

În învățământul actual, dezvoltarea unei instituții este în deplină concordanță cu locul ei în societate, de modul cum este percepută de benefdiciarii direcți, schimbările trebuie să se producă ușor, conform cerințelor sociale și bazându-se pe legislația în vigoare. Când vorbim de dezvoltarea unei școli, trebuie avut în vedere atât perfecționarea personalului didactic de îndrumare și control, cât și modernizarea unității, pentru că aceasta este formatoare de indivizi, care, peste ani, vor fi elemente esențiale ale societății. În altă ordine de idei, organizația școlară are în vedere o dezvoltare totală, axându-se pe principiul că poate oferi educație tuturor indivizilor, prin raportare la gradul lor de nevoi.

Orice școală reușește să reziste pe piață, dacă are un manager priceput și un corp profesoral capabil să propună activități de predare-învățare-evaluare respectând programele de specialitate și raportându-le la nevoile populației școlare pe care o coordonează. Astfel, schimbările survenite vor fi vizibile, iar printr-un marketing de calitate, acestea pot fi promovate în rândul părinților și al comunității prin intermediul activităților extrașcolare, astfel contribuind și la atragerea populației școlare. Se știe că actorii implicați în actul educațional sunt flexibili și deschiși schimbărilor, dacă totul este prezentat corespunzător nevoilor personale, iar beneficiile sunt prezentate în același timp atât celor care produc actul învățării, cât și celor care învață. O școală modernă are în vedere activități de învățare prin care pot dezvolta elevilor diferite competențe, fiind capabili, în urma absolvirii, să se integreze în societate. În cadrul organizației școlare, cadrul didactic, conform teoriilor moderne, este doar mediator al cunoașterii, oferind elevului experiențe relevante pentru absorția noului conținut. În aceeași ordine de idei, cadrul didactic este în deplin proces de parteneriat cu învățăceii, își folosește tactul pedagogic pentru a respecta obiectivele învățării, dar fără să li se pară elevilor școala ca ceva dificil, fără cale de ieșire, unde totul este strict și absurd. Tot prin apelarea la tactul pedagogic, profesorul modern reușește să-i determine pe elevi să fie interesați de propria formare, astfel școlarii devin responsabili prin cooperare și prin inițiativă, iar școala este văzută ca o organizație care produce educație.

Conform teoriilor moderne, descentralizare este văzută ca o soluție prin care unitățile școlare pot să se salveze prin aderarea la noile schimbări, folosind ca strategie de lucru proiectul reformator, aplicând metode de lucru diversificate și nuanțate în funcție de situația socială și educațională specifică. După ce mai multe unități s-au confruntat cu acest fenomen, au fost de părere că descentralizarea este o bună soluție pentru dezvoltare instituțională.

Descentralizarea conferă școlii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea și consultarea tuturor actorilor sociali interesați din perspectica dezvoltării durabile a comunității în care funcționează, pe de o parte, iar pe de altă parte din perspectiva globalizării educației.

Școala românească, care a practicat ani de zile modelul managerial centralizat, cu evidente rădăcini în cultura și mentalitatea noastră, nu se poate schimba peste noapte. Tocmai de aceea învățământul românesc trebuie să mențină un echilibru între sistemul managerial centralizat și măsurile de descentralizare. Introducerea treptată a măsurilor de descentralizare vizează asigurareai timp atât celor care produc actul învățării, cât și celor care învață. O școală modernă are în vedere activități de învățare prin care pot dezvolta elevilor diferite competențe, fiind capabili, în urma absolvirii, să se integreze în societate. În cadrul organizației școlare, cadrul didactic, conform teoriilor moderne, este doar mediator al cunoașterii, oferind elevului experiențe relevante pentru absorția noului conținut. În aceeași ordine de idei, cadrul didactic este în deplin proces de parteneriat cu învățăceii, își folosește tactul pedagogic pentru a respecta obiectivele învățării, dar fără să li se pară elevilor școala ca ceva dificil, fără cale de ieșire, unde totul este strict și absurd. Tot prin apelarea la tactul pedagogic, profesorul modern reușește să-i determine pe elevi să fie interesați de propria formare, astfel școlarii devin responsabili prin cooperare și prin inițiativă, iar școala este văzută ca o organizație care produce educație.

Conform teoriilor moderne, descentralizare este văzută ca o soluție prin care unitățile școlare pot să se salveze prin aderarea la noile schimbări, folosind ca strategie de lucru proiectul reformator, aplicând metode de lucru diversificate și nuanțate în funcție de situația socială și educațională specifică. După ce mai multe unități s-au confruntat cu acest fenomen, au fost de părere că descentralizarea este o bună soluție pentru dezvoltare instituțională.

Descentralizarea conferă școlii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea și consultarea tuturor actorilor sociali interesați din perspectica dezvoltării durabile a comunității în care funcționează, pe de o parte, iar pe de altă parte din perspectiva globalizării educației.

Școala românească, care a practicat ani de zile modelul managerial centralizat, cu evidente rădăcini în cultura și mentalitatea noastră, nu se poate schimba peste noapte. Tocmai de aceea învățământul românesc trebuie să mențină un echilibru între sistemul managerial centralizat și măsurile de descentralizare. Introducerea treptată a măsurilor de descentralizare vizează asigurarea echilibrului funcțional al sistemului. Procesul de descentralizare este de lungă durată și vizează modificarea și înlocuirea practicilor anterioare.

În concluzie, orice schimbare în educație, trebuie să urmărească pe de o parte dezvoltarea instituției școlare, iar pe de altă parte devoltarea personalului didact, prin participarea continuă la cursuri de formare în specialitate. Fiecare schimbare trebuie privită pozitiv ca o îmbunătățire a actului instructiv-educativ care se va revărsa asupra formării elevilor, iar rezultatele acestora vor fi modalități de promovare a instituției școlare.

1.2 Calitatea în instituțiile școlare

Conform Cadrului Național de Calificări Profesionale, calitatea reprezintă nivelul de satisfacție pe care îl oferă eficacitatea ofertei educaționale din domeniul învățământului și formării profesionale, stabilit prin atingerea unor standarde cerute și a unor rezultate excelente care sunt solicitate și la care contribuie participanții la procesul de învățare și ceilalți factori interesați. Calitatea în educatie reprezintă unul dintre conceptele cheie ale analizei profesioniste și didactico-știintifice din domeniul știintelor educației.

( I. Neacșu) Știința al cărui obiect de studiu este calitatea poartă denumirea de calitologie. Analiza termenului arată că, în diferite domenii, calitatea exprirnă o anume specificitate a logicii domeniului. Astfel, în filozofie, calitatea exprima ,,o categorie- sinteză a lucrurilor și însușirilor esențiale ale obiectivelor, precum și ale procesului; în logică, exprimă un criteriu de ordin logic, potrivit căruia judecățile de predicție se împart în afirmative și negative; în practica economică, noțiunea exprirnă procesul de satisfacere a cerințelor clientului, disponibilitatea produsului, demersul sistematic către excelență, conformitatea cu specificitățile, corespunzător pentru utilizare ".

Calitatea în educație reprezintă garantarea condițiilor pentru cea mai bună și completă dezvoltare a fiecărui educabil. Calitatea este strâns legată de valorile societății unde funcționează sistemul respectiv de educație.

Valorile calității în educație ar putea fi: democrația, umanismul, echitatea, autonomia morală și intelectuală, calitatea relațiilor interpersonale, îmbogățirea comunității, inserția optimă socială și profesională etc.

Printre valorile care susțin definirea calității în educație se pot înșira: școala transmite cultura/civilizația; școala se preocupă de îndeplinirea nevoilor si intereselor imediate ale educabililor;școala răspunde cerințelor sociale /comunitare.

Asigurarea calitatății în educație implică câteva competențe – instituționale, de grup și individuale, dintre acestea enumerăm:

– priceperea de a stabili finalitățile majore ale dezvoltării unității școlare în cadrul sistemului școlar;

– elaborarea unui argument puternic pentru atingerea acestor finalități;

– decizia în legătură cu găsirea rezultatelor sistemului și ale școlii care pot fi în legătură reciprocă cu aceste finalități;

– decizia în legătură cu atragerea și utilizarea resurselor sistemului și ale școlii;

– găsirea procedurilor care vor garanta în mod efectiv atingerea scopurilor propuse.

Școlile vor fi împărțite în performante și mai puțin performante , luând-se în calcul rezultatele elevilor și ale profesorilor. Instituțiile de învățământ preuniversitar vor fi clasificate calitativ conform legii privind asigurarea calității în educație.

Elevii se pot orienta mai ușor în alegerea școlii care li se potrivește daca se cunosc aceste ierarhizări. Evaluarea calității în educație va fi centrată pe rezultatele învățării si se va aplica în mod diferențiat în funcție de calificările acordate.

Asigurarea calității educației este realizată printr-un sistem de acțiuni de dezvoltare a capacității instituționale de elaborare, planificare și implementare de programe de studiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor, ca organizație furnizoare de educație ce satisface standardele de calitate. Asigurarea calității scoate în evidență capacitatea unei organizații furnizoare de a pune la dipoziție programe de educație, în conformitate cu standardele anunțate. Ea este, astfel, promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.

În ceea ce privește calitatea în cadrul modelului “organizației care învață”, se constată că acest concept se modifică odată cu evoluția în plan social și depinde de dezvoltarea și îmbunătățirea practicilor, a proceselor, a rezultatelor educației. Asigurarea calității se realizează prin procese de învățare organizațională care au ca indicatori de bază: managementul strategic, planificarea bine fundamentată a dezvoltării, dezvoltarea personalului, conștientizarea nevoilor de dezvoltare a comunității, monitorizarea și evaluarea proceselor, analiza de impact etc.

1.3 Management și marketing

MANAGEMENT s. n. 1. Activitatea și arta de a conduce. 2. Ansamblul activităților de organizare, de conducere și de gestiune a întreprinderilor. ♦ Știința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi. [Pr.: méniğment, manáğment] – Cuv. engl., conform DEX. Pedagogic vorbind, managementul educațional este activitatea psihosocială de conducere superioară a unui sistem de învățământ. Managementul este un domeniu de mare interes și de o importanță semnificativă în societatea contemporană.

„Managementul este procesul în care managerul operează cu trei elemente fundamentale – idei, lucruri și oameni – realizând prin alții obiectivele propuse” (A.Mackensie,1969)

Managementul educațional se referă la teoria și practica managementului general, aplicate sistemului și procesului de învățământ, organizațiilor școlare și claselor de elevi.

Managementul educațional se manifestă la diferite niveluri:

• macro – managementul sistemului de învățământ și al procesului de învățământ, pe țări și pe niveluri: european, național, local;

• intermediar – managementul organizațiilor școlare, care se referă la coordonarea structurilor educaționale de către managerii de vârf din învățământ, de la ministru la director de școală;

• micro – managementul claselor de elevi care analizează modurile de organizare a lecțiilor și a claselor de către managerii operaționali din învățământ (profesorii).

Principiile, funcțiile și caracteristicile managementului educational

Activitatea managerială este orientată de mai multe principii:

-principiul eficienței activității manageriale, înfăptuit cu ajutorul aplicării metodelor de informare și elaborare a deciziilor, dinamizarea personalului în stabilirea deciziilor, de stimulare a inițiativei și a muncii operative de conducere, prin obiecțiile exacte de îndrumare și control, administrativ bugetare;

-principiul conducerii participative și al unității de acțiune a tuturor factorilor care ajută la realizarea obiectivelor manageriale, bazându-se pe cunoașterea temeinică a unității școlare;

– principiul organizarii și programării raționale a tuturor activităților manageriale, în funcție de obiective;

-principiul conducerii dinamice, pe baza unui stil eficient și al respectării unor norme de conduită: responsabilitate, prestigiu, disciplină, motivație, stimulente morale și financiare, împliniri profesionale etc.

– principiul inovării permanente a metodelor și tehnicilor manageriale, a metodelor de predare-învățare-evaluare, de cercetare științifico-metodică și de schimbare a învățământului.

Funcțiile managementului educațional

Functiile managementului educațional, ca și a celui general se materializează în activitățile de planificare, organizare, coordonare, antrenare, control și evaluare. Aceste funcții sunt realizate având în vedere particularitățile nivelului de învățământ, nivelului ierarhic, tipului de institutie etc.

Planificarea educațională se înfăptuiește și la nivelul unității de învățământ și la nivelul realizării concrete a procesului intructiv-educativ. Astfel realizarea acestei funcții implică o meditație asupra acțiunii educaționale, o schemă generală de proiectare, o metodologie generală etc. Planificarea are scop prospectiv care vizează planificarea strategică, inovatoare și scop ameliorativ care vizează planificarea tactică și operațională.

O altă funcție specifică a managementului educațional este aceea de orientare metodologică a procesului de învățământ care implică atât acțiuni de informare, de evaluare, cât și de comunicare. Această orientare metodologică a procesului de învățământ trebuie să aibă în vedere caracterul planificat, analitic, activ, permanent, global-integrator, adaptabil, simultan, deschis, în sistem de conexiune inversă.

Funcția de reglare și autoreglare a sistemului de învățământ și a procesului de învățământ implică activități de perfecționare a cadrelor didactice.

Caracteristicile specifice ale managementului educațional

Dintre caracteristicile managementului educațional se pot enumera:

-caractecrul complex al acțiunilor ce asigură funcționarea optimă a sistemului educațional și dimensiunea interdisciplinară implicată de problematica educațională.

-caracterul participativ generat de implicarea a tuturor actorilor (elevi, profesori, părinți etc.);

-structurarea problematicii educaționale, a procesului și a factorilor educaționali după particularitățile colectivității;

-realizarea la nivel macropedagogic (managementul sistemului de învățământ), intermediar (managementul instituțiilor școlare) și la nivel micropedagogic (managementul clasei);

-precizează reguli, condiții și principii specifice care orientează în elaborarea programelor manageriale educaționale;

-este dinamic atât în ceea ce privește bazele teoretice, cât și aplicațiile în domeniu, prezintă deschidere și spre alte domenii;

-este prospectiv pentru că anticipează pe baza tendințelor de evoluție a sistemului;

-este instrumental pentru că arată cum trebuie realizate obiectivele, respectate principiile, aplicate metodologiile;

-este multifuncțional prin descrierea, utilizarea și aplicarea mai multor roluri, atributii, operații.

Aplicarea principiilor de management al calității nu numai că furnizează beneficii directe, dar aduce și o contribuție importantă în managementul costurilor și al riscurilor. Cerințele unui sistem de management al calității pot fi utilizate pentru aplicarea în organizații cu scop interne. Managementul calității furnizează îndrumări într-un domeniu mai larg de obiective ale unei instituții, îndeosebi pentru îmbunătățirea continuă a performanțelor, a eficienței și a eficacității globale a acesteia.

Marketing educațional

MÁRKETING s. n. 1. concepție privind organizarea și desfășurarea activității economice, potrivit căreia producția trebuie să fie permanent adaptată la cerințele prezente și viitoare ale consumatorilor și să le satisfacă cu maximum de eficiență. 2. ansamblul metodelor și tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor și satisfacerea acesteia. 3. disciplină științifică având acest obiect. (< engl., fr. marketing), conform DEX.

Marketing-ul reprezintă un ansamblu de metode și tehnici utilizate de către un ofertant de programe educaționale, o organizație sau un sistem de educație pentru a determina:

-receptivitatea (adică nevoile și motivațiile) potențialilor clienți față de un anumit produs sau serviciu educațional;

-promovarea unui produs/pachet educațional pe o anumită piață.

Apărut în economie, marketing-ul s-a extins treptat, cu o întârziere mai mare sau mai mică în toate domeniile vieții sociale care presupun relația dintre un ofertant de produse / prestator de servicii și consumatori / clienți reali sau potențiali. Acest interes pentru marketing s-a datorat unei duble necesități, tot mai evidente, de a cunoaște așteptările publicului relative la produsul sau serviciul furnizat, pe de o parte, și de a repartiza mai eficient resursele materiale și financiare ale organizației în funcție de ierarhia reală a acestor nevoi, pe de altă parte în învățământ, metodologia marketing-ului a început sa se aplice cu succes sub influența unor factori, dintre care menționăm (după JP, Dupouey):

-apariția concurenței, atât între sistemele de educație, pe de o parte și mass-media sau agenții economici/ sociali (care își atribuie tot mai insistent și funcții educative), pe de altă parte, cât și între diferitele componente ale sistemului (pe „orizontală" sau „verticală" – între instituții din sectorul public și privat între diferite filiere de formare, între diverse opțiuni teoretice și metodologice etc.).

-deconcentrarea și descentralizarea majorității sistemelor școlare, care sunt nevoite să se deschidă tot mai mult nevoilor reale individuale și comunitare;

-modificările din cultura organizațională (în direcția profesionalizării specifice și deschiderii la inovație);

-impunerea pregătirii manageriale, inclusiv la nivelul profesorilor și chiar apelul la manageri profesioniști pentru conducerea instituțiilor școlare;

-creșterea costurilor (directe și indirecte) necesare unei educații de calitate;

Ca urmare, tot mai multe persoane caută, de la bun început, o formare inițială de calitate și nu se mai bazează pe o ipotetică reluare sau completare a studiilor.

Metode și tehnici de marketing

Ca metode și tehnici ale marketing-ului educațional pot fi numite:

-stabilirea serviciilor educaționale potrivite pentru a răspunde problemelor comunității;

-determinarea părții din piața deja ocupată și specificul regional al ofertei de educație existente;

-studiile de piață;

-studiile de implementare;

-studiile de dezvoltare sau de restructurare;

-promovarea,formarea și păstrarea, prin tehnicile promoționale, a unei imagini pozitive a școlii.

Școala noastră conștientizează importanța asigurării transparenței actului educațional realizat și de aceea tot personalul este deschis schimbărilor și realizează activități diversificate cu elevii. O primă măsură ȋn reconsiderarea strategiei privind imaginea instituțională ȋn rândul părinților a fost reactualizarea periodică a paginii WEB, asigurarea funcționaării site-ului, dar și realizarea unui forum de discuții.

Mediatizarea tuturor activităților extrașcolare la care participă diverse personalități din viața științifică, culturală, politică, sportivă, completează imaginea școlii noastre ȋn perceperea părinților și a elevilor, are ca scop atragerea unui număr cât mare de elevi. Promovarea marketingului educational se face și prin realizarea de parteneriate unde elevii își valorifică talentele artistice, prin participarea la manifestările cultural-artistice. Și ȋn acest caz se pot tipări pliante, invitații pentru părinți, oficialități, ȋn care să se prezinte și oferta educațională a școlii noastre.

O atenție deosebită a fost acordată și strategiilor de colaborare și comunicare cu familiile elevilor. Copiii ai căror părinți se implică și țin o strânsă colaborare cu școala obțin performanțe superioare. Când părinții colaborează cu profesorii se obțin efecte pozitive legate de atitudinile elevilor privind școala, temele, realizările și aspirațiile școlare.

Un alt mijloc prin care se poate face marketing este contactul direct cu viitori elevi. Vizitarea copiilor din gradinițe prin participare la activitățile metodice desfășurate de aceștia, prin realizarea unor proiecte școală-grădiniță, prin vizitarea școlii cu diferite ocazii sau prin desfășurarea de ore la cei de clasa a IV-a.

După aceea, prin proiectele ecologice europene la care pot participa cadrele didactice și elevii coordonați de acestea fac cunoscută activitatea educațională din școala noastră, dar ȋn același timp este și un prilej pentru ei de a cunoaște și alte realități educaționale europene.

Dacă urmărim studiile de specialitate din ultima perioadă, se observă că profesorii pricepuți dintr-o școală au și flerul marketingului, pentru că ei fac marketing ȋn orice moment al muncii lor.

La stabilirea valorii, ȋn cazul marketingului educațial, trebuie să se țină cont de calitatea actului educational, de investigațiile făcute ȋn asigurarea unor bune condiții de desfășurare a activității, de calitatea profesorilor care susțin educația. Adevărata valoare a unei școli se stabilește la sfârșitul unei perioade de școlarizare, ȋn funcție de rezultatele și performanțele de care sunt capabili absolvenții școlii respective.

Prin urmare, marketing-ul educațional este important în societatea contemporană datorită unei serii de factori: factorii demografici – scăderea efectivelor școlare și îmbătrânirea populației, nevoia creșterii eficienței generale a educației școlare, multiplicarea ofertanților de educație și a serviciilor educaționale oferite și restructurarea sistemului public de educație.

Școala se poziționează, indiferent de nivelul ei, pe piața educațională locală (și nu numai) prin identificarea unor avantaje care o diferențiază de, situație în care orice detaliu poate avea un rol determinant pentru beneficiarul-consumator.

Așadar, școlile aleg să comunice, să se promoveze, intuitiv sau, mai rar, pe baze profesioniste, prin intermediul site-urilor sau blogurilor școlare, dar și prin intermediul rețelelor de socializare, al comunicatelor și conferințelor de presă, al articolelor, al pliantelor, revistelor școlare și al ieșirilor publice: participări la diverse activități generatoare de promovare

2. Câmpul educațional formal, nonformal și informal

2.1 Educația formală

Trei concepte legate de formele educației, de contextul în care sunt produse situațiile de învățare și, respectiv, experiențele de învățare, proiectat sau nu sunt: curriculumul formal, informal și nonformal (R.M. Niculescu, 2010, 67).

Extensia educației în toate sferele existenței și vieții socio-umane și pe parcursul întregii vieți a individului a condus la înlăturarea mentalității că educația se realizează doar prin intermediul instituțiilor școlare. Se observă dorința de integrare într-un sistem unitar a tuturor formelor de educație (formală, nonformală, informală).

Identificăm trei forme generale / tipuri ale educației (in raport cu gradul de intenționalitate, de organizare și oficializare): educația formală, nonformală și informală. Abordate din perspectivă curriculară, educația formală mai este numită și curriculară, iar celelalte două forme (nonformală și informală) intră in sfera educației extracurriculare sau extrașcolare, fiind numite și „educații paralele”.

Pedagogia clasică, modernă a exploatat maximal valențele și posibilitățile educației formale. De aceea, pedagogia postmodernă, actuală, fără a ignora ceea ce trecutul a oferit, încearcă să valorifice si valențele formativ-educative oferite de educația nonformală și informală. În prezent, asistăm la tendința integrării în sistem a formelor educației, la o abordare holistică a acestora: valorificarea în școală a ceea ce copilul învață în afara ei (organizat sau nu) și valorificarea în afara școlii a ceea ce copilul învăță în școală. Este vorba de apropierea școlii de viața de zi cu zi a copilului și de eliminarea rupturii dintre formal – nonformal – informal.

În principal, locul fundamental în cercetarea pedagogică și în politica educațională a oricărui sistem de învățământ din lumea întreagă il ocupă educația curriculară, formală. Sistemul educației curriculare este fundamental, fiindcă în școală se dobândesc achizițiile de bază, fie ele de natură cognitivă, operațională sau atitudinală, capacitatea de a învăța și plăcerea de a învăța.

Raportul Comisiei UNESCO este categoric în această privință: „Nimic nu poate înlocui sistemul formal de educație, în care fiecare se inițiază în disciplinele cunoașterii, sub multiplele ei forme. Nimic nu se poate substitui relației de autoritate, dar, de asemenea, de dialog dintre profesor și elev.” (Delors, 1996, p. 17).

Educația formală, școlară reprezintă modalitatea cea mai eficientă de atingere a finalităților, expectanțelor, dezirabilităților unei societăți. Fiind un demers conștient proiectat, organizat, desfășurat și (auto)reglat, educația curriculară capătă funcțiile cele mai importante pentru clădirea conștientă, cu scop, cu o anumită finalitate, a personalității umane.

Dar, aceste activități curriculare se pot îmbogăți cu alte tipuri de activități colaterale, de completare, complementare. Aici, intervine educația extracurriculară (activitățile extracurriculare), respectiv managementul acestora.

Într-o apreciere sintetică, M. Ștefan (2000, p. 10) notează că sub acest termen larg „educație extracurriculară” se cuprinde influențele formative de dincolo de cadrul procesului de învățământ.

Trebuie să remarcăm că educația extracurriculară, cel puțin în cadrul pedagogiei românești, nu a cunoscut abordări teoretice și practice deosebite ca amploare. Educația extracurriculară constituie un demers care să ajute elevul să-și completeze cunoștințele, să le fixeze și să le consolideze pe cele deja existente, să se cunoască/autocunoască în alte situații și conjuncturi decat cele școlare etc.

M. Ștefan, preluând o definiție UNESCO, apreciază că ,,educația extracurriculară este educația din afara educației curriculare, a educației școlare, adică de dincolo de procesul de învățământ”.

Educația nonformală

Crenguța Oprea (2003), consideră că, din punct de vedere etimologic, termenul de educație nonformală își are originea în latinescul „nonformalis”, preluat cu sensul „în afara unor forme special/oficial organizate pentru un anume gen de activitate”. Nonformal nu e sinonim cu needucativ, ci desemnează o realitate educațională mai puțin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formativ-educative.

Educația nonformală cuprinde ansamblul activităților si al acțiunilor care se desfășoară într-un cadru instituționalizat, în mod organizat, dar în afara sistemului școlar, constituindu-se ca „o punte între cunostințele asimilate la lecții și informațiile acumulate informal” (Văideanu, 1988, p.232).

Dezideratele educației nonformale sunt în strânsă legătură cu realizarea următoarelor finalități:

-să lărgească și să completeze orizontul de cultură, îmbogățind cunostințele din anumite domenii;

-să creeze condiții pentru „desăvârșirea profesională sau inițierea într-o nouă activitate” (Istrate, 1998, p. 155);

-să sprijine alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate;

-să contribuie la destinderea participanților, precum și la petrecerea organizată a timpului liber;

-să asigure cadrul de exersare și de cultivare a diferitelor înclinații, aptitudini și capacități, de manifestare a talentelor.

Raportul dintre educația nonformală și cea formală este unul de complementaritate, atat sub aspectul conținutului, cât și în ceea ce privește formele și modalitățile de realizare.

M. Ștefan (2000, p. 15) apreciază că educația nonformală se realizează atât sub egida unităților sistemului de învățământ (in care caz mai este numită educație extradidactică sau extrașcolară), cât și în cadrul unor organizații cu caracter educativ, organizații independente de sistemul de învățămant, dar ale căror obiective educaționale sunt în consonanță cu cele ale școlii.

Dintre avantajele educației nonformale, Crenguța Oprea amintește:

-este centrată pe cel ce învață, pe procesul de învățare, nu pe cel de predare, solicitand în mod diferențiat participanții;

-dispune de un curriculum la alegere, flexibil și variat, propunându-le participanților activități diverse și atractive, în funcție de interesele acestora, de aptitudinile speciale și de aspirațiile lor;

-contribuie la lărgirea și îmbogățirea culturii generale și de specialitate a participanților, oferind activități de reciclare profesională, de completare a studiilor și de sprijinire a categoriilor defavorizate sau de exersare a capacității indivizilor supradotați;

-creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind destinderea și refacerea echilibrului psihofizic;

-asigură o rapidă actualizare a informațiilor din diferite domenii, fiind interesată să mențină interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă și pregătirii lor profesionale, punând accentul pe aplicabilitatea imediată a cunostințelor;

-antrenează noile tehnologii comunicaționale, ținând cont de progresul tehnico-științific, valorificand oportunitățile oferite de internet, televiziune, calculatoare;

-este nestresantă, oferind activități plăcute și scutite de evaluări riguroase, în favoarea strategiilor de apreciere formativă, stimulativă, continuă;

M. Ștefan (2000, pp. 15-17) consideră că există două mari forme de manifestare educativă nonformală, extracurriculară:

a) acțiunea extrașcoală (extradidactică), ce se poate desfășura la nivelul unei clase, al unui grup de clase, al unei școli, al mai multor școli din localitate, al Palatelor copiilor și cluburilor copiilor, al taberelor școlare. La nivel național, se organizează activități extrașcolare sub forma unor concursuri și olimpiade, susținute de la bugetul public.

b) acțiuni extracurriculare proiectate de organizații cu caracter educativ din afara școlii. În astfel de organizații, accentul cade pe latura educativă și nu pe cea instructivă.

Trăsături definitorii ale educației nonformale

-au caracter preferențial, opțional sau facultativ – deoarece se desfășoară în timpul liber al elevilor, se bazează pe alegerea de către elevi, în funcție de preferințe, interese, aptitudini etc.

-sunt mai puțin reglementate, bazate pe spontaneitatea, creativitatea, originalitatea copiilor, iar conținutul nu este obligatoriu și în totalitate de parcurs;

-asigură o învățare implicită, practică, transdisciplinară – se învață mai ușor prin joc, prin acțiune practică, operațională, prin muncă, bazându-se pe informațiile mai multor discipline, caracter transdisciplinar;

-au, cel mai adesea, caracter colectiv, se desfășoară, grupal, cu clasa, cu clasele paralele, cu școala, se dezvoltă relații, se practică munca în grup, colaborarea, cooperarea.

-se desfăsoară la o temperatură emoțională mai ridicată decât activitățile școlare, deoarece sunt mai plăcute, mai relaxante; se consolidează prietenii, se dezvoltă sentimentul de respect pentru munca fiecăruia și pentru produsul final.

Educația informală este reprezentată de totalitatea influențelor educative pozitive și negative care acționează asupra individului în mediu cotidian. Din punct de vedere etimologic, denumirea termenului de educație informală provine din limba latină, „informis/informalis” fiind preluat cu sensul de „spontan”, „neasteptat”. Ea mai este denumită și educație incidentală, spontană, difuză, întâmplătoare.

Aceste influențe incidentale au un rol determinant în viața unui individ, datorită frecvenței și volumului acestora. Însă ele nu sunt prelucrate, selectate din punct de vedere pedagogic. Nu se poate vorbi nici de anumite obiective, deziderate stabile ale educației informale, iar prin influențele sale și informațiile pe care le poate transmite poate intra chiar în conflict, uneori, cu valorile, conținuturile transmise de educația formală și nonformală. Totuși unele valori, informații căpătate prin influențe educative informale pot ajuta individul să-și completeze sau consolideze cunoștințele dobândite prin celelalte forme de educație. Multitudinea, varietatea și variabilitatea influențelor educative ale educației informale derivă din statutul individului, din satisfacerea exigențelor derivate din multitudinea de roluri pe care, simultan, trebuie să le dobândească: membru de familie, membru al unui grup de prieteni, al unei organizații (școlare, sociale), membru într-un colectiv dintr-o clasă de elevi etc. „În ultimă analiză, și cartierul și strada educă; magazinele cu vitrinele lor și metroul fac educație” – apreciază Ioan Cerghit (1988, p. 29).

Un loc deosebit de important de difuzare, emitere de influențe educative informale, mai ales într-un univers informațional în continuă accelerație, îl reprezintă mass-media, pe care unii pedagogi l-au numit „școală paralelă”. Mijloacele de informare în masă (mass media) pot fi privite ca izvoare de transmitere de informații către receptori (copii, elevi, adolescenți adulți, bătrâni). Însă, este nevoie și de o selectare a acestor informații pe de o parte, iar pe de altă parte este nevoie de rigoare și seriozitate în emiterea și prezentarea acestor informații, care de dorit ar fi să se și transforme în cunostințe (de literatură, filozofie, muzică, istorie, geografie etc.).

C. Oprea (2003) sesizează avantajele educației informale:

– are caracter pluridisciplinar și informează din diverse domenii;

– completează informațiile celorlalte tipuri de educație;

-dă posibilitatea individului de a interioriza si exterioriza atitudini, comportamente, sentiment;

-dă posibilitatea individului de a-și organiza timpul liber, de a se autoinstrui, autoforma, autoevalua, fiind simultan și evaluat și evaluator, răspunzător de faptele intreprinse etc., dar și dezavantajele:

-influențe educative spontane, neriguros organizate;

– potențial cu efecte negative, funcție formativă redusă;

-riscul ca puține informații să devină cunostințe;

– riscul ca prin conținut, valori etc. să intre în contradicție cu conținutul, valorile educației formale și nonformale;

Activitățile extracurriculare în lumea informativului sunt de o mare diversitate și nu se poate face o inventariere totală a lor. O vizită cu părinții la un muzeu sau la o expoziție, participarea cu prietenii la un concert sau la un meci de fotbal și chiar vizionarea de unul singur a unui film, într-o sală de cinematograf – toate acestea se încadrează în educația informală. Tot educație informală este când un mecanic auto le dezvăluie câtorva copii, strânsi în jurul lui, tainele motorului sau când niște copii pasionați de chimie își petrec timpul liber făcând experiențe. Participarea, împreună cu părinții, la un spectacol al Casei de cultură din localitate sau la o serbare câmpenească intră tot în domeniul educației informale.

Educatori informali pot fi atât părinții cât și prietenii, rudele etc., factori implicați intr-un proces care se derulează continuu în sensul sprijinirii individului să învețe și să se descurce în viață. La rândul nostru, fiecare dintre noi este un educator informal pentru cei din jurul său și pentru sine. Facem acest lucru uneori în mod intenționat, alteori intuitiv. Trebuie să remarcăm importanța influențelor informale asupra vieții și dezvoltării unui individ. Dar, trebuie să și recunoaștem că însușirea temeinică a conținutului propus de științe, tehnici și arte, nu se poate realiza doar spontan, incidental, întamplător. Educația informală și activitățile educative extracurriculare, extrașcolare desfășurate pot contribui la consolidarea cunoștințelor, la dezvoltarea abilităților, priceperilor și deprinderilor formate în școală.

Activitățile extracurriculare (nonformale și informale) pot reprezenta modalități eficiente de exersare a aptitudinilor copiilor elitiști, a celor care dau dovadă de performanțe marcante în cadrul educației formale. Aici, un rol important îl au concursurile, cercurile, întrecerile sportive și artistice, olimpiadele etc. Apreciem rolul deosebit de important al autoeducației, autoinstruirii, autoînvățării pentru această categorie de copii (dar și pentru ceilalți), în stabilirea de finalități de atins, precum și în alegerea conținuturilor și a strategiilor și metodologiilor de realizare și de (auto)evaluare.

Rolul profesorului în organizarea unor astfel de activități este marcant: el orientează, consiliază, ghidează din umbră, supraveghează etc., totul desfășurându-se potrivit unui plan, unor scopuri.

Relația dintre educația curriculară (formală) și cea extracurriculară (nonformală și informală). Integrarea în sistem.

Dacă luăm în considerare formarea și dezvoltarea unei personalități integrale, armonioase, putem aprecia că acest deziderat poate fi atins prin unirea în sistem a celor trei forme ale educației: formală, nonformală și informală.

Relația dintre cele trei forme generale ale educației este una de complementaritate, înregistrându-se tendințe de interpenetrare și de deschidere a uneia față de cealaltă – dinspre educația formală către integrarea și valorificarea informațiilor și experiențelor de viață dobândite prin intermediul educației nonformale și informale și invers, existând tendința de instituționalizare a influențelor informale. Efectele fiecăreia dintre ele se repercutează asupra celorlalte, în condiții în care pot fi de acord sau în dezacord.

Pedagogia actuală nu mai poate excepta pedagogia activităților extracurriculare. Diversificarea acestora, în vederea complementarizării educației școlare, este o necesitate de prim rang a sistemelor de învățământ din lumea întreagă.

Unii autori (Oprea, 2003 și Jude, 2008) vorbesc și de o anumită interdependență a celor trei forme fundamentale ale educației: educația formală asigură condiții favorabile pentru realizarea educației nonformale și informale, acestea din urmă oferindu-i achiziții necesare unei bune desfășurări a activității din școală. Toate cele trei forme fundamentale ale educației oferă oportunități de învățare. Cel mai eficient educator este cel care sprijină și motivează învățarea elevului / individului uman, pe suport aflat la intersecția dintre formal, nonformal și informal. 3. Activitățile extrașcolare-vector principal în promovarea imaginii școlii

3.1 Caracteristicile activităților extrașcolare

Educația, prin activitățile extracurriculare, are ca principale obiective atât identificarea și cultivarea raportului optim dintre aptitudini, talente, promovarea unui stil de viață civilizat, democratic, european precum și stimularea atitudinilor creative în diferite domenii. Odată cu educația timpurie, copiii pot acumula o serie de cunoștințe, își pot forma deprinderi, atitudini și competențe în contact direct cu obiectele și fenomenele din natură, societate adică, cu ceea ce se întâmplă dincolo de orele din orar.

Practic, activitățile extracurriculare se referă la „toate acele activități care se desfășoară sub îndrumarea cadrului didactic, dar nu sunt prevăzute în documentele școlare (plan de învățământ și programă)” (I. Nicola, 2000, 452). Aceste activități sunt complementare activităților didactice și vizează valorificare intereselor, dorințelor, aptitudinilor copiilor / elevilor.

Un program de educație a copilului / elevului se „preocupă de dezvoltarea copilului / elevului în sensul devenirii și construcției armonioase a personalității sale. Obiectivul central al educației nu în constituie numai acumularea de cunoștințe ci și formarea nucleului de personalitate în și prin relațiile sociale pe care le oferă școala, ca instituție” (adaptare după E. Păun, R. Iucu, 2002, 63).

Școala, oricât de bine ar fi intenționată, oricât de bogate și variate ar fi competențele pe care le formăm și dezvoltăm copiilor / elevilor, nu poate da satisfacție setei de cunoaștere și personalității creatoare specifice copiilor / elevilor. Ei au nevoie de acțiuni care să le lărgească lumea lor, să le potolească setea de cunoaștere, să le ofere prilejul de a vibra emoțional puternic, de a fi în stare să descopere singuri pentru a se forma ca indivizi autonomi, independenți, care să se integreze armonios în lumea lor.

Între educația cuprinsă în curricula și cea extracurriculară există relații, interferențe, interdependențe și complementaritate. Complementaritate pentru că fiecare aduce o contribuție specifică la formarea modelului de personalitate cerut de idealul educației. Unitatea lor de acțiune este un vechi deziderat pedagogic, pregnant actual acum, la început de mileniu trei.

Astăzi, educația cuprinsă în curricula vizează competențele dezirabile de contextul economic, social, cultural actual și dorește relevarea caracteristicilor de personalitate specifice copiilor / elevilor. În aceste condiții, se apreciază că în perspectivă va avea loc o apropiere, din ce în ce mai strânsă între educația cuprinsă în curricula și cea extracurriculară.

Activitățile extrașcolare joacă un rol foarte important în dezvoltarea fizică și psihică a copilului. Prin intermediul acestora, copilul învață să interacționeze cu cei din jur și își valorifică potențialitățile specifice (din domenii spre care are înclinații). Asemenea activități, spunea I. Nicola, „generează relații de prietenie și întrajutorare, fortifică simțul responsabilității și statornicește o atitudine justă față de colectiv și față de scopurile urmărite”. „Important este ca elevii / copiii să fie antrenați nu numai în desfășurarea unor asemenea activități, ci și în inițierea și organizarea lor” (I. Nicola, 2000, 278).

Tot activitățile extracurriculare sunt cele care contribuie la formarea conștiinței și conduitei cooperante. Libertatea de exprimare, libertatea de acțiune și relațiile cu colegii îmbogățesc experiențele sociale ale copiilor. Aceste activități îi sprijină să-și orienteze energia și către alte acțiuni la fel de importante și să-și dezvolte spiritul de competiție. Contextele variate de realizarea a acestor activități, crește apetitul pentru inițiativă, pentru competiție, în general. I. Nicola (2000) ridica problema raportului dintre cooperare și competiție în cadrul activităților extracurriculare, precum și raportul dintre competiție și conflict. „Nu este exclus ca spiritul de competiție să alunece pe panta unor rivalități dintre elevii aparținând unor grupe diferite, rivalitate care înăbușe spiritul de cooperare” (I. Nicola, 2000, 277).

Activitățile extracurriculare prezintă unele particularități prin care se deosebesc de activitățile didactice. Activităților extradidactice li se descriu următoarele caracteristici (prelucrare I. Nicola, 2000, 452):

-conținutul lor se fixează în funcție de dorințele, preferințele și interesele copiilor /elevilor;

-pornesc de la inițiativele elevilor și au, în general, caracterul unor activități de grup;

-stimulează competiția între copii / elevi sau / și grupuri de copii / elevi;

-asigură o învățare implicită, practică, utilă pe termen lung;

-formele de organizare ale acestor activități sunt mult mai flexibile și cu caracter recreativ;

-evaluarea rezultatelor acestor activități se realizează folosind prin laudă, încurajare și evidențierea participării;

-atractivitate, elevii participă într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități;

-numărul activităților extracurriculare, trebuie să țină cont de celelalte activități ale elevului și să se armonizeze cu celelalte activități ale copilului într-un întreg firesc, neforțat.

Educația extracurriculară îndeplinește patru funcții specifice:

1. Funcția de petrecere a timpului liber este asigurată prin modalitățile oferite de activitățile extracurriculare de petrecere a timpului liber în mod educativ, util și formativ;

2. Funcția social-integrativă – prin relațiile interpersonale și de grup pe care le oferă, cultivă solidaritatea și cooperarea între elevi respectiv, grupuri de elevi;

3. Funcția formativă, atât pe plan cognitiv și operațional, cât mai ales pe planul interiorizării valorilor morale, estetice și spirituale;

4.Funcția vocațională, făcând posibilă descoperirea și dezvoltarea aptitudinilor elevilor.

Principii ale activităților extrașcolare

În aceste condiții și educația extracurriculară se subordonează acelorași principii dar ei, i se mai pot adăuga și alte principii specifice (Copii în Europa, numărul din septembrie 2008).

1. Principiul accesului tuturor copiilor la educația extracurriculară. Vorbim aici despre nondiscriminare, egalitate de șanse etc. Toți copiii pot participa la activitățile extracurriculare.

2. Principiul disponibilității se referă la disponibilitatea cadrelor didactice de a răspunde cerințelor pertinente ale copiilor, specifice vârstei acestora, specificului personalității fiecăruia.

3. Principiul abordării pedagogice holistice. Vizează stabilirea de obiective transdisciplinare, obiective complementare celor stabilite prin educația cuprinsă în curricula obligatorii. Copilul este privit holistic, din punct de vedere cognitiv, afectiv-motivațional, dar și prin prisma personalității sale.

4. Principiul participării active a copiilor are o valoare esențială în educația extracurriculară a copiilor. Acest principiu consideră copilul ca „fiind subiect al propriului său proces de devenire și de formare a personalității sale” (I. Nicola, 2000, 346).

Profesorul are rolul de a sprijini elevul pe drumul propriei sale formări. Elevul „este impulsionat în activitatea de învățare de anumite mobiluri interne, de anumiți factori non-intelectuali cum ar fi diverse categorii de motive (trebuințele, intențiile, valențele), stările afective, nivelul de aspirații, atitudini, interese, etc.” (I. Nicola, 2000, 347).

5. Principiul coerenței se constituie un adevărat cadru de susținere a unei abordări comune în pedagogia activităților extracurriculare.

6. Principiul diversității și al alegerii. Activitățile extracurriculare se doresc a răspunde nevoilor de diversitate culturală, etnică, tematică etc.

7. Principiul securității se referă la respectarea unui drept fundamental al copilului. A respecta siguranța personală a copilului, a nu-l pune sub nici o formă în pericol.

8. Principiul evaluării. Evaluarea trebuie să fie: participativă, democratică și transparentă.

9. Principiul parteneriatului puternic și egal. Activitățile extracurriculare se pot organiza în urma încheierii unor convenții de parteneriat, care dau acestora deschiderea dorită.

Principiile propuse „afirmă nevoia luării în considerare a condițiilor psihopedagogice necesare dezvoltării individului și devenirii sale socioculturale prin sprijin și relații pozitive democratice” (E. Păun, R. Iucu, 2002, 69).

Activitățile extrașcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalități de formare și dezvoltare a caracterului copiilor / elevilor încă din grădiniță și clasele primare. Se contribuie astfel la aprofundarea și completarea procesului de învățământ, la dezvoltarea înclinațiilor și aptitudinilor copiilor / elevilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber.

„Instituțiile de educație vor pune accentul în viitor pe formarea capacității de a controla schimbarea și de a permite raportarea critică la schimbarea efectivă și la discursurile despre aceasta. Unii specialiști apreciază că un astfel de sistem de educație va avea câteva caracteristici definitorii: (E. Păun, R. Iucu, 2002, 103)

-educația va însoți omul pe tot parcursul existenței sale active;

-educația va acționa asupra tuturor funcțiilor vitale;

-educația de tip școlar trebuie să pună accentul pe activitățile aplicative și să fie accesibilă unui număr cât mai mare de participanți;

-educația trebuie să beneficieze de un suport organizațional tot mai larg.”

Pornind de la aceste considerente, proiectarea activităților extracurriculare este demersul de anticipare a acestora pentru o perioadă dată de timp, realizată în scopul atingerii obiectivelor propuse. Ea se poate realiza pentru un semestru ori pentru un întreg an școlar. Apreciem că proiectarea activităților extracurriculare pentru un semestru sau un întreg an școlar este indicată pentru a avea o privire de ansamblu a demersurilor care vor fi întreprinse de cadrul didactic. Cadrul didactic va trebui să aibă în vedere gradul puternic de adecvare la dorințele, preferințele și interesele elevilor din clasă. Ca exemple: cercuri tematice, vizionări de spectacole, de manifestări sportive, excursii, drumeții, etc.

Proiectarea activităților extracurriculare implică parcurgerea următoarelor etape:

-identificarea domeniilor de interes, de preferințe ale elevilor;

-analizarea domeniilor de interes, de preferințe ale elevilor și stabilirea domeniilor comune;

-elaborarea planificării activităților extradidactice.

Educația extrașcolară (desfășurată în paralel cu cea formală ) este esențială pentru formarea personalității elevilor. Activitățile extrașcolare urmăresc identificarea și cultivarea aptitudinilor, a talentelor,a unui stil de viață sănătos, precum și stimularea laturei creative în diferite domenii. Prin aceste activități elevii reușesc să folosească surse informaționale diverse, să realizeze colecții, să ordoneze date, pe care le vor utiliza în cadrul educației formale. În cadrul acestor activități, elevii participă de plăcere, acceptă regulile existente aici, își asumă responsabilități și se autoevaluează. Dacă luăm în discuție avantajele cadrului didactic care organizează activități extrașcolare, posibilitatea de cunoaștere a fiecărui elev, valorificarea potențialului creativ al fiecăruia, și, de ce nu, promovarea personală și a instituției pe care o reprezintă.

Activitățile extracurriculare reprezintă un element prioritar în politicile educaționale, întrucât au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității elevului, asupra performanțelor școlare și asupra integrării sociale în general.

Activitățile extracurriculare vizează de regulă acele activități cu rol complementar orelor clasice de predare-învățare. Aria lor e dificil de delimitat. Pot fi excursii și vizite la muzee, cinematografe, teatre, operă, balet, pot fi excursii și vizite la instituții publice sau alte obiective de interes comunitar, pot fi vizite la alte școli, pot fi activități artistice, de hobby, cluburi tematice și echipe sportive, pot fi activități legate de un ziar sau post de radio al școlii, activități legate de protecția mediului, sau chiar activități legate de consilii ale elevilor.

Participarea la activități extracurriculare structurate organizate de școli, spre deosebire de participarea la activități nestructurate (uneori incluzându-le și pe cele organizate în școli) se asociază cu rezultate pozitive în ceea ce privește dezvoltarea adolescenților (Feldman și Matjasko, 2005): performanță și rezultate școlare mai bune;coeficienți de abandon școlar mai scăzuți;o stare psihologică mai bună, incluzând un nivel de stimă de sine mai bun, mai puține griji privind viitorul și sentiment redus de izolare socială;un grad mai scăzut de abuz de alcool și droguri ,un nivel scăzut de comportamente delincvente.

Domeniul extrașcolar acoperă o arie foarte largă de activități, cu o tipologie extrem de variată. Nu se desprinde o definiție comună a acestora sau măcar o operaționalizare, prin indicarea activităților concrete care ar intra în sfera celor extracurriculare. Limitele a ceea ce înseamnă extrșcolar sau se încadrează în sfera activităților extrașcolare nu sunt clare.

Această situație are efecte pozitive – o arie largă de activități, oportunități creative și inovative în acest sens, dar și efecte negative – neexistând o operaționalizare clară, competențele dezvoltate, rezultatele acestor activități devin dificil de măsurat și evaluat.

Nu există o denumire unitară nici a persoanei responsabile de acestea într-o unitate de învățământ, întâlnindu-se variante ca „director educativ”, „consilier educativ”, „coordonator activități extracurriculare” etc.

În general, în viziunea părților implicate, activitățile extracurriculare se referă la orice activitate care se abate de la ora „clasică”, fie că este în timpul sau în afara programului școlar. Chiar și jucatul copiilor în curte este uneori considerat o activitate extrașcolară. Mai mult, metodele de predare a curriculei care presupun interacțiune, joc (metoda de învățare prin joc, metoda portofoliului), sunt considerate ca fiind parte a activităților extracurriculare.

Indiferent de tipul activităților extracurriculare urmate, efectul acestora pare să fie în toate studiile realizate pe această temă unul pozitiv.

3.2 Activitățile extrașcolare în România

Activitățile extrașcolare au o tradiție bogată în sistemul de învățământ românesc, chiar dacă nu s-a pus accentul pe ele în programul și curriculumul obligatoriu, așa cum se întâmplă în prezent prin noua Lege a Educației Naționale (intrată în vigoare la începutul anului 2011). Structurarea acestor tipuri de activități, așa cum apare în Regulamentul privind organizarea și funcționarea unităților care oferă activitate educativă extrașcolară, introducerea unor concepte noi (de ex: educația nonformală – concept nou în raport cu recunoașterea lui în LEN) reprezintă modificări legislative importante care au drept scop îmbunătățirea calității acestor activități.

Noua viziune a sistemului pune accentul nu doar pe învățământ de performanță, ci și pe dezvoltarea abilităților practice, corelate cu cerințele de pe piața muncii, pe dezvoltarea personalității copilului și tânărului și educația pentru viață în general.

În ultimii ani, în România, s-a văzut un interes crescut pentru activitățile extrașcolare, care vin și le completează pe cele formale. Având în vedere diferiți factori negativi, care pun în pericol existența unei instituții școlare precum, deficitul de copii, diferențele de participare școlară, alegerea școlii și preferințele pentru anumite cadre didactice, activitățile extrașcolare vin și completează promovarea acesteia în rândul copiilor, al părinților, al comunității etc.

Ca pondere, cele mai răspândite activități extrașcolare sunt cele care nu necesită implicare financiară, de obicei realizate în cadrul școlii, dar și celelalte precum, excursiile și vizitele tematice etc. Activitățile ecologiste (curățarea parcului orașului, popularizarea bicicletei ca mijloc de transport, promovarea reciclării), olimpiadele școlare, vizitele la instituții publice, fabrici sau alte obiective de interes comunitar, activitățile sportive și acțiunile de caritate sunt, de asemenea, frecvent întâlnite.

În România, strategia dezvoltării activității școlare și extrașcolare încurajează parteneriatul educațional, pe baza ideii că abordarea educațională complementară formal-nonformal asigură plusvaloarea sistemului educațional. Calendarul Proiectelor Educative, prin concursurile, spectacolele, competițiile, proiectele și aplicațiile tematice, emisiunile și recitalurile pe care le cuprinde, ca și activitatea din palatele și cluburile copiilor, din tabere și centre de creație etc. probează preocuparea statului român pentru dezvoltarea personală a elevilor, pentru reducerea inegalității și excluziunii sociale.

Parteneriatul educațional cu familia, comunitatea, organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale se află printre principalele modalități de ridicare a calității actului educațional. În ultimii ani s-a structurat „o rețea coerentă de coordonare a activităților educative școlare, extrașcolare și extracurriculare” (M.E.C., Strategia dezvoltării activității educative școlare și extrascolare, pp. 2-3)

3.3 Programul național ,,Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

În anul școlar 2011-2012, ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, a introdus programul “Școala altfel”, despre care susținea că “este o perioadă când nu se vor face cursuri, în mod obișnuit, așa cum știm. Dar fiecare școală va putea organiza competiții sportive. Este un prim pas pentru a duce sportul mult mai aproape de elevi. Am spus, de fiecare dată când am ținut un discurs copiilor, să facă cât mai mult sport”.

După aceea, în anul școlar 2012-2013 s-a decis ca programul "Școala altfel", să fie înlocuit. Astfel, saptamana a doua a lunii aprilie, din semestrul al doilea, este săptămâna dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul noului programul numit "Să știi mai multe, să fii mai bun!", potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educatiei.

În această săptămână nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ, iar acest program se organizează după un orar special.

Scopul acestui program este implicarea elevilor și a cadrelor didactice în activități nonformale, prin care să se descopere și să se valorifice aptitudinile creative ale elevilor, participând la acțiuni variate, toate desfășurate în contexte nonformale.

La nivel național, Ministerul Educației Naționale organizează, de regulă, etapele naționale ale olimpiadelor școlare pe discipline de învățământ și, după caz, ale concursurilor școlare.

Se recomandă elaborarea unor proiecte la nivelul grupelor de preșcolari/claselor, al grupurilor de clase sau al unității de învățământ, care să urmărească și să permită realizarea unor obiective educaționale prin activități care, în programul normal din perioada cursurilor, nu se pot derula. Proiectele se pot organiza și în consorțiile școlare, în parteneriat cu alte unități de învățământ, cu organizații neguvernamentale, cu palatele și cluburile copiilor, cu cluburile sportive școlare, cu direcțiile de tineret și sport, cu taberele școlare, cu instituții culturale și științifice, cu poliția, jandarmeria, inspectoratele pentru situații de urgență, cu direcțiile de sănătate publică, agențiile pentru protecția mediului etc.

Aceste activități se vor organiza sub diferite forme, de exemplu: ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educație media și cinematografică; competiții organizate la nivelul școlii, al grupurilor de școli, al localității sau al județului; mese rotunde, dezbateri; activități de voluntariat sau de interes comunitar; campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincvenței juvenile/de prevenire a traficului de persoane ;proiecte comunitare, de responsabilitate socială; schimburi de experiență; parteneriate educaționale și tematice la nivel de unități de învățământ, pe plan intern și internațional, pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru lucrul în echipă și în proiecte.

Fiecare unitate de învățământ va elabora instrumente și criterii de evaluare a activităților desfășurate în săptămâna „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

Elaborarea criteriilor se va realiza printr-o procedură transparentă, prin implicarea elevilor, părinților și a cadrelor didactice, cu consultarea, după caz, a partenerilor din afara unității de învățământ implicați în program.

Directorul unității de învățământ, consilierul educativ și șeful comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității vor monitoriza și vor evalua activitățile din cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, folosind instrumentele și criteriile aprobate.

Inspectoratele școlare vor delega reprezentanți pentru a monitoriza activitățile organizate de către unitățile de învățământ în cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

După încheierea vacanței de primăvară, în fiecare unitate de învățământ, în cadrul primului consiliu profesoral se va analiza calitatea activităților organizate, rezultatele educaționale ale acestora, precum și modalitățile de ameliorare a planificării și organizării programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

Cu avantajele și dezavantajele lui, programul își propune implicarea elevilor și profesorilor în ceea ce numim activități extrașcolare și extracurriculare – o săptămână de altfel, care ar avea drept scop dezvoltarea polivalentă a elevilor din preuniversitar.

3.4 Activitățile extrașcolare specifice școlii gimnaziale

Activitățile extracurriculare se nasc din obligație, din inițiativă proprie, la propunere sau impuse din diferite surse, cum ar fi MECTS, ONG-uri, alte instituții și actori de la nivelul comunității, școala în ansamblu, profesorii etc.

După sursă

O primă categorie de activități extracurriculare este cea a activităților care au la bază directive ale MECTS, fiind proiecte implementate la nivel național. Un astfel de exemplu este cel al programului „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”

Cel mai des întâlnite sunt activitățile care au la bază inițiativa școlii sau a unor profesori, iar cele mai rar întâlnite activități au ca sursă instituțiile sau actorii de la nivelul comunității, implicarea acestora traducându-se sub forma unor parteneriate, colaborări sau celebrări ale comunității. Între acestea, se înscriu activitățile realizate alături de Poliție, Biserică, Cabinet medical sau cele care au la bază specificul local și conservarea tradițiilor.

După natura activităților

Activitățile extrașcolare ar putea fi clasificate după conținutul lor științific, cultural-artistic, umanitar, ecologic, moral-civic, tehnic-aplicativ, turistic, sportiv, sau caracterul recreativ. Aceste tipuri de conținut se suprapun, nefiind mutual exclusive, prin urmare întâlnim frecvent situații în care o activitate poate fi încadrată în mai multe categorii de conținut.

Există tendința de a considera anumite activități ca fiind extracurriculare, cum ar fi olimpiadele, deși acestea sunt școlare; pot fi încadrate în această categorie dacă este avut în vedere conținutul științific al acestora, așa cum pot fi incluse și cele de tip „after school”, de aprofundare a materiilor din programă.

Cele mai plăcute activități și menționate cu mult entuziasm sunt excursiile. Acestea au caracter atât turistic, cât și recreativ, oferă copiilor ocazia de a ieși din perimetrul local și de a cunoaște și alte locuri. Mai mult, ele pot fi legate de o materie ca geografia sau istoria, muzica, biologia.

Dintre cele mai frecvente beneficii ale activităților extracurriculare enumerăm: activizarea copiilor, dezvoltarea unei atitudini proactive, integrarea copiilor într-un grup, dezvoltarea spiritului de echipă, creșterea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii, autocunoaștere, dezvoltarea abilităților de comunicare, descoperirea și dezvoltarea talentelor și aptitudinilor copiilor, dezvoltarea unei atitudini deschise, tolerante, umaniste și ecologiste, dobândirea abilităților practice în situații concrete, utile pentru viață, îmbunătățirea relației cu părinții și supravegherea copiilor.

4. Tipuri și teme de activități extrașcolare

4.1 Parteneriatul

Parteneriatul educațional este una dintre cerințele-cheie ale pedagogiei contemporane, este un concept și o atitudine. Acesta presupune: egalizarea șanselor de participare la o acțiune educativă comună; interacțiuni acceptate de toți partenerii; comunicare eficientă între participanți; colaborare (acțiune comună în care fiecare are rolul său diferit); cooperare (acțiune comună cu interrelații și roluri comune).

Scopul general al parteneriatului educațional este cunoașterea reciprocă a punctelor de vedere, a opțiunilor partenerilor prin identificarea nevoilor grădiniței și ale copiilor, dar și implicarea comună în satisfacerea acestor nevoi.

Atunci cînd părinții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității devin și se consideră parteneri în educație, în jurul copiilor se formează o comuniune de suport, care poate funcționa ca un angrenaj bine pus la punct, astfel parteneriatele constituind o componentă esențială în organizarea și desfășurarea activităților în unitatea de învățămînt.

Parteneriatul se bazează pe premisa că părțile interesate au un fundament comun de acțiune și un spirit de reciprocitate care le permite să se unească. Pe educatori și pe părinți îi unește dorința de a-i susține pe copii în dezvoltarea lor. De aceea, instituirea spiritului de reciprocitate, astfel încît eforturile depuse să aibă semnificație pentru toți cei implicați, este percepută de ei drept o provocare. Cunoscîndu-se, partenerii se identifică cu nevoile și aspirațiile copilului, pentru a-l sprijini, cu tact, înțelegere și dragoste, în a atinge un scop cu finalitate pozitivă.

Parteneriatul este un tip de experiență socială (Bulzan, 2008, p.209), o formă de acțiune comună, un mod de a lucra împreună. Prin cooperare, coordonare și colaborare, ceea ce implică diverse responsabilități ale actorilor sociali ce-și păstrează autonomia, dar își împart rolurile „într-un sistem de înțelegeri”, multe lucruri se pot schimba în bine la nivel social.

Există:

1. Parteneriat instituțional, pe bază de protocoale, contracte, convenții, un parteneriat care presupune stabilirea de obiective precise, elaborarea de strategii și o succesiune de negocieri.

2. Parteneriat de proiect, realizat la nivel local, național sau internațional, parteneriat care implică responsabilități și roluri împărțite, contacte periodice, cadre materiale specifice.

3. Parteneriat de realizare sau „de teren”, un parteneriat bazat pe ,,o situație de experiență socială”(idem, p. 213).

În educație este încurajat parteneriatul multiplu, bazat pe principiul ,,frontului comun,,: patronat, instituții de stat, părinți, agenți economici, factori administrativi, instituții cultural-educative. Socializarea, formarea competențelor sociale, încurajarea participării civice reprezintă obiectiveale unui parteneriat complex, cu funcții educative bine delimitate, în cadrul unor ≪comunități care educă≫ ori își propun explicit acest lucru. Prin stabilirea unor contacte, prin elaborarea calendarelor de lucru și a planurilor de activitate, prin comunicare permanentă și atitudine deschisă, loială, prin respectarea angajamentelor și preocupările coerente de popularizare a rezultatelor, prin transparență, parteneriatele rămân viabile si pot fi productive.

„Parteneriatele trebuie văzute ca o componentă esențială în organizarea școlii și a clasei de elevi”. (Agabrian, 2006, p. 7).

Actorii sociali diverși sunt sau pot fi implicați, partenerii posibil putând fi alte școli, instituții (Familia, Biserica, Armata, Instituții de ocrotire a minorilor), Mass Media, Comunitatea locală, organizații neguvernamentale (ONG-uri, asociații, fundații), firme și societăți private.

Formele de colaborare încetățenite sunt proiectele pe bază de parteneriat, asocierile, programele comune, sponsorizările și protocoalele de colaborare. „Școlile trebuie să construiască parteneriate cu comunitățile într-un efort comun de îndeplinire a tuturor cerințelor impuse de procesul educativ.

Parteneriatul înseamnă interacțiuni acceptate reciproc, comunicare permanentă, respectarea și valorizarea diversității, cooperare și colaborare cu șanse egale de participare și drept la decizie. Dezvoltarea parteneriatului în educație este o expresie semnificativă și recunoscută a descentralizării managementului în școala contemporană si presupune instituirea unor rețele de formare. Parteneriatul este o modalitate prin care școala reușește să-și promoveze imaginea în rândul comunității, astfel fiind și o modalitate de atragere a populației școlare.

4.2 Activitățile cultural-artistice

Activitățile de cercuri școlare

Articolul 107 al Regulamentului de organizare și funcționare a instituțiilor școlare preuniversitare prevede că „elevilor din învățământul preuniversitar de stat și particular le este susținută, libertatea de asociere în cercuri și în asociații științifice care se desfășoară și funcționează pe baza unui statut propriu, aprobat de directorul unității de învățământ”.

O categorie importantă de activități extracurriculare o reprezintă activitățile de cerc. Acestea „se organizează în vederea aprofundării pregătirii copiilor / elevilor într-un anumit domeniu, al dezvoltării aptitudinilor și exprimării creativității” (I. Nicola, 2000, 453).

Tematica abordată în cadrul activităților de cerc va fi stabilită prin negociere cu elevii participanți la cercul respectiv. La nivelul școlilor există diverse tipuri de cercuri în raport cu conținutul activităților lor:

-cercuri cu caracter cultual-artistic (muzicale, coregrafice, de dansuri populare, de cusături populare, de arte plastice, cenacluri literare,teatru de păpuși, de gimnastică artistică etc.);

-cercuri cu caracter științific (matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, etc.);

-cercuri cu caracter tehnic-aplicativ (electrotehnică, electronică, informatică, etc.);

-cercuri sportive și turistice (de turism, handbal, baschet, fotbal, gimnastică, atletism, șah etc.);

Activitatea de cerc trebuie să dea elevilor participanți posibilitatea valorificării rezultatelor muncii lor. Modalitățile prin care se poate realiza acest lucru sunt: expozițiile, participările la concursuri, organizarea și participarea la sesiuni de comunicări științifice, publicarea de articole în reviste școlare, competiții, întreceri sportive, recitaluri, serbări etc. Cercurile se pot constitui de asemenea, în ocazii de contact cu părinții, comunitatea locală care pe această cale pot fi chemați să sprijine promovarea școlii.

4.2. Activități cultural-artistice

Studiile arată că 80% dintre copii și adolescenți își petrec timpul liber în fața calculatorului sau televizorului și, prin urmare, au un stil de viață sedentar, nesănătos. În acest sens, activitățile extracurriculare pot deveni o modalitate eficientă prin care elevii pot fi ținuți departe de aceste „vicii tehnologice”. În caz contrar, sunt mai multe șanse de a deveni introvertiți și, pe viitor, vor putea lega mai greu prietenii.

Ca sprijin în acest sens, vine o categorie specială de activități extracurriculare – activitățile extradidactice de masă reprezentate de: serbările școlare, competițiile sportive, competițiile artistice, jocurile elevilor.

Serbările școlare (spectacole) și expozițiile cu tematici diverse

Un loc aparte în cadrul activităților extracurriculare îl ocupă serbările școlare, care nu o dată sunt adevărate spectacole. Ele sunt modalități eficiente de cultivare a înclinațiilor artistice ale copiilor elevilor contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalității acestora. Serbările sunt motive de satisfacție, de bucurie, creează bună dispoziție, și pregătesc emoționa elevii pentru situațiile mai speciale din viață. Emoțiile și bucuriile comune trăite cu ocazia acestor activități contribuie la coeziunea colectivului, la consolidarea relațiilor de prietenie dintre celevi, punându-le în valoarea dimensiunea formativ-educativă.

Studiile arată că pe primul loc în topul preferințelor copiilor se situează activitățile sportive. Sporturile cele mai îndrăgite de elevi sunt fotbalul, voleiul și baschetul. Acestea sunt sporturi care îi vor dezvolta copilului rezistența fizică și capacitatea de a lucra în echipă. Însă, pentru aceasta ar trebui să fie apt din punct de vedere fizic și nu numai.

În concluzie, putem spune ca activitatea extracurriculară e o componentă educațională valoroasă și eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenție, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activității, cât și în relațiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.

4.3 Olimpiadele și concursurile școlare

Pregătirea pentru olimpiade și concursuri nu este nici pe departe o activitate ușoară. Se adresează elevilor care au aptitudini către domeniul respectiv (matematică, română, limbi străine, educație civică, desen etc.), copiilor care vor să se lase provocați de competiție, de efort, de situații problematice noi, elevilor care vor să se depășească pe ei și pe alții și să progreseze.

Activitățile vor fi atractive și vor fi orientate spre sarcini care să pregătească elevii pentru concursurile (inter)școlare, olimpiade. Munca acelor cadre didactice care vor sprijini elevii poate fi desfășurată în echipă, sau cadrele didactice își pot împărți tematica și pot intra pe rând să lucreze cu elevii. Climatul de lucru se recomandă a fi unul relaxant care să mobilizeze motivațional, să stimuleze afectiv elevii pentru efort, pentru muncă de calitate.

Profesorii (conform Regulamentelor de ordine interioară) „îi vor sprijini pe toți elevii care doresc să desfășoare activități în scopul realizării performanțelor școlare, îndrumându-i, recomandându-le material bibliografic, completându-le cunoștințele prin acțiuni specifice (consultații, activități practice etc.)”.

Rezultatele remarcabile obținute de elevi sunt încurajate și recompensate, ceea ce este prevăzut legislativ. Se prevede că „elevii care obțin rezultate remarcabile în activitatea școlară și extrașcolară pot primi drept recompense:

-evidențiere în fața colegilor clasei, premii, diplome, medalii;

-burse de merit, de studiu acordate de stat, de agenți economici sau de sponsori;

-recomandare, pentru trimiterea în excursii sau în tabere de profil din țară și din străinătate.

Concursurile școlare

Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursurilor școlare (Art.1.) „concursurile școlare au ca obiectiv general promovarea ideilor de competiție și performanță a studiului la disciplinele prevăzute în curriculumul școlar și se adresează elevilor cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru domeniile științelor, tehnicii, meseriilor, artelor, civic, sportiv, interdisciplinar etc.”

Același Regulament mai sus menționat, la Art. 2. precizează: „concursurile școlare promovează valori culturale și etice fundamentale, precum și fair-playul competițional. În vederea aprofundării și extinderii curriculare pot fi elaborate programe de studiu complementare, teme de concurs, de cercetare si bibliografii specifice”.

La Art. 3., Regulamentului de organizare și desfășurare a concursurilor școlare face precizarea: „concursurile școlare se desfășoară la nivelul următoarelor etape: pe școală, locală (comună, oraș, sector), județ/municipiul București, națională”. De asemenea Art. 4. lămurește că „selecția participanților la concursuri școlare se face pe baza rezultatelor obținute la fazele anterioare, cu excepția fazei pe școala, la care participarea se realizează pe baza opțiunii elevului sau/și la recomandarea profesorului”. Concursurile pe diferite teme sunt, de asemenea, momente deosebit de atractive pentru elevi.

4.4 Excursiile și taberele școlare tematice

„Excursiile și vizitele didactice sunt forme organizate în natură sau la diferite instituții culturale sau agenți economici în vederea realizării unor obiective instructiv-educative legate de anumite teme prevăzute în programele de învățământ” (I. Nicola, 2000, 451). Ele „au menirea de a stimula activitatea de învățare, de a întregi și desăvârși ceea ce copiii / elevii au acumulat în cadrul activităților / lecțiilor” scria I. Nicola (2000, 451).

În cadrul activităților de tip excursii, drumeții copiii – elevii pot cunoaște diferite localități ale țării, pot cunoaște realizările semenilor lor, locurile unde s-au născut diferite personalități naționale, au trăit și au creat opere de artă. De asemenea, ei își pot dezvolta afecțiunea față de natură, față animale și plante. Elevii sunt foarte receptivi la tot ce li se arată sau li se spune în legătură cu mediul, fiind dispuși să acționeze în acest sens. În urma plimbărilor, a excursiilor în natură, a drumețiilor copiii pot reda cu mai multă creativitate și sensibilitate, imaginea realității, în cadrul activităților de educație plastică și cunoașterea mediului, iar materialele pe care le adună, pot fi folosite la abilități practice, în diverse teme de creație.

În funcție de sarcina didactică fundamentală, excursiile pot fi (I. Nicola, 2000):

-excursii și vizite introductive – organizate înaintea predării unui capitol / unei teme cu scopul de a-i sensibiliza pe elevi și a valorifica rezultatele în cadrul lecțiilor viitoare;

-excursii și vizite organizate în vederea comunicării de cunoștințe noi – se urmărește transmiterea de cunoștințe noi prevăzute în programa școlară;

-excursii și vizite finale (de consolidare și fixare) – organizate după predarea unui capitol / unei teme în vederea concretizării cunoștințelor predate, de sistematizare și fixarea lor.

Informațiile culese vor putea fi valorificate la disciplinele de învățământ la care se pretează, astfel fixându-se, aprofundându-se cunoștințele și îmbogățindu-se cultura generală. În valorificarea cunoștințelor dobândite în timpul excursiilor, elevii pot veni cu nuanțe originale de natură afectivă, prin care își exprimă propriile impresii și sentimente față de cele văzute.

5. Responsabili ai calității în instituțiile școlare și rolul lor în organizarea și desfășurarea activităților extrașcolare

5.1 Directorul și consiliul de administrație

Într-o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, conducerea este asigurată de director și de consiliul de administrație. Conducerea își exercită atribuțiile âmpreună cu consiliul profesoral, comitetul de părinți, consiliul școlar al elevilor și reprezentanți ai comunității.

Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ, în conformitate cu atribuțiile conferite de lege, cu hotărârile Consiliului de administrație al unității de învățământ, precum și cu alte reglementări legale. Directorul are drept de îndrumare și control asupra activității întregului personal al unității de învățământ. Vizitarea unității de învățământ și asistența la orele de curs sau la activități școlare / extrașcolare, efectuate de către persoane din afara unității de învățământ, se fac numai cu aprobarea directorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

În realizarea funcției de conducere,conform legislației în vigoare, directorul are următoarele atribuții:

– coordonează elaborarea proiectului de dezvoltare a școlii;

– lansează proiecte de parteneriat cu unități de învățământ similare;

– numește diriginții la clase și coordonatorul pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare,

-elaborează instrumente interne de lucru, utilizate în activitatea de îndrumare, control și evaluare a activităților care se desfășoară în unitatea de învățământ;

-monitorizează și controlează calitatea procesului instructiv-educativ;

-coordonează activitățile de pregătire organizate de cadrele didactice cu rezultate deosebite, pentru elevii care participă la olimpiade, concursuri, competiții sportive;

-aprobă regulamentele de funcționare a cercurilor, asociațiilor științifice, tehnice, sportive și cultural-artistice ale elevilor din unitatea de învățământ.

În fiecare an, directorul realizează un raport general despre calitatea actului educațional din unitatea școlară pe care o manageriază, după care este prezentat în Consiliul profesoral și în Consiliul reprezentativ al părinților.

Consiliul de administrație este organ de conducere al instituțiilor de învățământ general, cu misiunea de a asigura respectarea prevederilor legale de organizare și funcționare a instituțiilor de învățământ și se constituie prin ordin al conducătorului organului local de specialitate în domeniul învățământului în subordinea căreia funcționează instituția de învățământ.

Toți membrii consiliului de administrație, indiferent pe cine reprezintă, au aceleași drepturi și obligații prevăzute de legislația în vigoare, privind exercitarea mandatului pentru care au fost desemnați.

5.2 Corpul profesoral

Personalul didactic al unei instituții face parte din mai multe echipe, având în consecință, mai multe roluri (de cele mai multe ori diferite). De exemplu, un profesor care este membru al consiliului profesoral, este și membrul unei comisii metodice sau chiar responsabilul acelei comisii, face parte din consiliul clasei etc.

D. Potolea (1989), după funcțiile asumate și îndeplinite didactic, găsește următoarele roluri principale:

-de organizare și conducere a clasei ca grup social;

-de consiliere și orientare școlara și profesională;

-de îndrumare a activității extrașcolare, perfecționare profesională și cercetare pedagogică.

În timpul predării – învățării – evaluării, profesorul ,,instruiește ”, conduce interacțiunile în clasă, modul de înțelegere și învățare prin indicații, atenționări, demonstrații, asigurarea condițiilor, oferirea punctelor de sprijin aprobări și dezaprobări, stimulări, completări, reactualizări, exemplificări, explicații, comentarii, structurează, organizează forma și conținutul activității etc.

Profesorului i se atribuie roluri, în raport cu ipostazele aferente rezolvării diferitelor obiective sau funcții pe care le ocupă și de care răspunde: el este privit ca profesor de o anumită specialitate, ca diriginte – consilier, ca metodist, director, responsabil de comisie metodică, cerc pedagogic, membru al consiliului profesoral sau de administrație, lider al unui grup de lucru în școală, coordonator sau membru al unui proiect de cercetare, delegat de către conducere în rezolvarea unei sarcini, formator, metodist etc.

Consiliul profesoral cuprinde toate cadrele didactice care desfășoară actul instructiv- educativ în unitatea de învățământ respectivă, cu rol de decizie în specializarea predată.

5.3 Consilierul educativ și dirigintele

Consilierea educațională în viziunea noastră reprezintă procesul de orientare – învățare – care se adresează subiecților educaționali (elevi, studenți, adulți care învață), ca și partenerilor educaționali ai acestora (părinți, profesori, angajatori) cu scopul abilitării acestora cu cele mai eficiente metode, tehnici și procedee de gestionare și rezolvare a problemelor lor educaționale.

Consilierul educativ este un cadru didactic titular, numit de managerul unității de învățământ preuniversitar, pe baza hotărârii Consiliului de administrație, și are rolul de a coordonat proiecte și programe educative școlare și extrașcolare.

Consilierul educativ respectă prevederile legale ale programelor și ale ghidului metodologic „Consiliere și orientare”, atunci când își planifică întreaga activitate școlară și extrașcolară. Menirea consilierul educativ este de a coordona, de a iniția, de a organiza și de a desfășura activitatea educativă școlară și extrașcolară din unitate, în strânsă colaborare cu responsabilul comisiei diriginților și cei ai comisiei de învățământ primar, cu comitetul de părinți pe școală și cu reprezentanți ai consiliului elevilor.

Dintre atribuțiile consilierului educativ, sesizăm:

-coordonează și face propuneri pentru oferta educațională a instituției școlare;

-redactează planul activităților educative școlare și extrașcolare;

-coordonează elaborarea și implementarea proiectelor de parteneriat educațional;

-ajută la implicarea părinților și a partenerilor educaționali în activitățile școlii;

-elaborează modalități de evaluare și promovare a activității educative extrașcolare;

-îndrumă activitatea comisiei ariei curriculare Consiliere și orientare;

-propune consiliului de administrație parteneriate educative extrașcolare;

-organizează schimb de experiență școlară națională și internațională prin parteneriaate.

Dirigintele clasei „sprijină organizarea și desfășurarea activităților elevilor atât la nivelul clasei, cât și în afara clasei și a unității de învățământ”. Tot dirigintele clasei „recomandă directorului, spre aprobare, participarea organizată a elevilor la activități în cluburi și asociații sportive, cultural-artistice și științifice, în afara unității de învățământ”.

Dirigintele este un membru al colectivului pedagogic, desemnat in aceasta functie dupǎ anumite criterii: o vasta experientǎ educativǎ, o evidenta autoritate moralǎ si profesionalǎ, activitate de predare la clasa respectiva, etc. El este numit de cǎtre director si rǎspunde în fața conducerii de întreaga activitate educativǎ a clasei ce i s-a încredințat.

Dirigintele clasei are ca atribuții să (conform Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar) „analizeze, periodic, situația la învățătură a elevilor, să monitorizeze îndeplinirea îndatoririlor școlare de către toți elevii, să inițieze cu Consiliul clasei programe de consultații cu părinții”.

Dirigintele reprezintǎ un model de conduitǎ pentru elevi, demn de a fi urmat in activitatea si viata lor ulterioarǎ. Fǎrǎ a prelua sau a se suprapune sarcinilor celorlalti profesori, dirigintele are totusi functii specifice si complementare fatǎ de toti ceilalti. El este pentru clasa sa ceea ce este directorul pentru scoala: organizatorul, indrumatorul si coordonatorul intregii activitǎti instructiv-educative și a vietii colectivului de care rǎspunde.
Obiectivele muncii dirigintelui:

– educarea elevilor, ca problemǎ centralǎ a activitǎtii sale;

-cunoasterea psihologiei clasei, a particularitǎțior de vârstǎ ale elevilor, studierea profilului spiritual al fiecǎrui elev în parte, a aptitudinilor și trǎsǎturilor sale morale etc.;

– asigurarea succesului la învǎțǎtura al tuturor elevilor, mobilizarea lor pentru ridicarea continuǎ a performantelor, urmǎrirea progresului pe care îl face fiecare elev și sprijinirea reușitei sale, la toate obiectele și activitǎțile;

-organizarea și sprijinirea în desfășurarea activitǎții extrașcolare și a timpului liber al elevilor.

Activitatea dirigintelui este foarte complexǎ și de mare responsabilitate, pretinzând un înalt grad de organizare și planificare, el trebuind sǎ cuprindǎ în raza sa de acțiune toate laturile dezvoltǎrii personalitǎții elevilor. El trebuie sǎ utilizeze un ansamblu de metode și procedee didactico-educative, generale și speciale, prin care sǎ le formeze elevilor priceperi și deprinderi de muncǎ independentǎ, dându-le încredere în forțele proprii, ajutându-i la toate.

5.4 Personalul didactic auxiliar

Pe lângă personalul didactic de predare și de instruire practică, într-o instituție școlară activează și personalul didactic auxiliar și nedidactic care contribuie la buna funcționare a organizației. Aici, amintim secretarul care funcționează pentru elevi, părinți, personalul unității de învățământ și pentru alte persoane interesate, potrivit unui program de lucru aprobat de director și se ocupă de partea birocratică a unității(completează fișele matricole, cataloagele de corigență, arhivarea documentelor școlare), contabililul se ocupă de partea financiar-contabilă, administratorul răspunde de gestionarea și de întreținerea bazei materiale a școlii, coordonează activitatea personalului administrativ de întreținere și curățenie (mecanici, paznici, portari, magazineri, muncitori, gestionari, personalul de cantină, internat și de aprovizionare), bibliotecarul organizează activitatea bibliotecii, asigură funcționarea acesteia și este interesat de completarea rațională a fondului de publicații.

Într-o instituție școlară atât managerul, corpul profesoral, cât și personalul auxiliar trebuie să conlucreze pentru a planifica cele mai reușite activități școlare și extrașcolare prin care să poată duce o campanie de promovare a imaginii școlii printre părinți și comunitate, astfel contribuind la atragerea populației școlare.

Ȋn concluzie, promovarea unei școli necesită din partea managerului și a corpului profesoral dăruire, perseverență și dragoste pentru elevi. Școala trebuie să producă și să ofere elevilor educație de calitate, orientându-și activitățile școlare și extrașcolare ȋn funcție de așteptările consumatorilor și în colaborare cu aceștia.

Capitolul II

METODOLOGIA CERCETĂRII (CERCETĂRI EMPIRICE PRIVIND PROMOVAREA ȘCOLII ÎN RÂNDUL PĂRINȚILOR PRIN EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAȚIONAL FORMAL ȘI NONFORMAL)

1. Tipul și natura cercetării

După cum am afirmat și în capitolul precedent, rolul activităților extrașcolare este acela de a promova imagina școlii în rândul părinților și a comunității locale, arătând prin intermediul lor un climat școlar benefic formării și dezvoltării personalității elevilor, astfel încât școala noastră să fie în preferințele părinților atunci când aceștia vor alege unitatea școlară în care vor învăța copiii lor.

În aceste condiții, școala are nevoie de un bun manager și de un corp profesoral care să contribuie la organizarea și desfășurarea activităților extrașcolare, astfel încât să promoveze cât mai des și prin diferite tipuri de activități imaginea școlii, activități în care să fie incluși și părinții, astfel stimulîndu-le dorința de a-și lăsa copiii să urmeze cursurile școlii noastre . Totodată, activitățile extrașcolare au rolul de a completa actul instructiv-educativ formal, fiind o altă cale prin care cadrelor didactice pot să arate că își îndeplinesc cu simț de răspundere toate îndatoririle, elevul fiind în centrul interesului lor, indiferent de situațiile neplăcute prin care poate trece, uneori, organizația.

Cercetarea a fost demarată pentru a stabili dacă activitățile extrașcolare au impact în rândul părinților pentru promovarea imaginii școlii, urmărind atragerea de populație școlară la unitatea noastră. Am constatat că școala noastră nu este bine promovată în rândul părinților și al comunității, iar activitățile extrașcolare ar fi cadrul prielnic prin care școala ar putea să se facă mult mai cunoscută în rândul părinților, astfel încât aceștia să fie bine informați cu privire la oferta educativă, atunci când își aleg școala în care să învețe copiii lor.

Necesitatea implementării acestei cercetări a apărut dim migrarea populației școlare din ciclul primar la alte unități școlare, la încheierea clasei a IV-a. Doresc ca rezultatul cercetării să ilustreze punctele forte ale instituției noastre și să evidențieze aspectele negative care trebuie îndreptate pentru ca populația școlară să nu se mai îndrepte spre alte unități școlare. Totodată, voi ilustra tipul de interacțiune existent, dar și cel scontat, între părinți și școală, mai exact activitățile instructiv-educative care se realizează aici.

Cercetarea a fost realizată în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Mareșal Alexandru Averescu” din Adjud, Vrancea în colaborare cu învățătorii și diriginții claselor de gimnaziu. Am selectat din cele două niveluri școlare (primar și gimnazial) două clase a câte 20 de elevi, pe de o parte clasa a IV-a A, ( o parte dintre aceștia vor să migreze spre o altă unitate școlară la sfârșitul anului școlar), iar pe de altă parte clasa a VI-a A ( elevi care au trecut prin aceeași situație, dar au rămas în unitate) și părinții acestora.

Pentru a evidenția rolul pe care îl au activitățile extrașcolare pe lângă cele școlare în promovarea școlii în rândul părinților, pentru a-i ajuta să ia decizia corectă cu privire la școala pe care o vor urma copiii lor, s-au aplicat chestionare unui eșantion de 40 de elevi, 40 de părinți și 20 de cadre didactice (învățători și profesori).

Astfel, scopul acestei cercetări este de a evidenția măsura în care promovarea corectă a școlii în rândul părinților poate schimba decizia acestora în favoarea unității noastre, așa încât elevii existenți să nu mai migreze, dar să atragă și alți elevi din localitățile învecinate care vin să studieze în oraș.

2. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul cercetării

Lucrarea de față își propune ca scop aprecierea stării de fapt actuale privind importanța, relevanța și calitatea activităților extrașcolare care pot contribui la promovarea imaginii școlii în rândul elevilor, al părinților și al comunității locale în vederea creșterii populației școlare (motivației pentru alegerea școlii în care să studieze copiii lor) pentru că se confruntă cu scăderea populației școlare la ciclul gimnazial. Cercetarea urmărește diagnosticarea nivelului de promovare a școalii în rândul părinților și descoperirea viziunii, a profilului și a cerințelor acestora referitoare la școala în care vor să învețe copiii lor.

Reușita cercetării consider că poate fi dată de abordarea interdependentă a tuturor componentelor cercetării: tema lucrării de cercetare, cadrul teoretic, obiectivele cercetării, ipotezele formulate, metodologia și aspectul practic-aplicativ.

Pentru început am stabilit etapele cercetării, am inițiat îndeplinirea obiectivelor cercetării cu scopul de a demonstra realitatea ipotezelor formulate.

Pentru realizarea acestor pași, m-am documentat și m-am informart continuu din diferite surse teoretice de specialitate. În acest sens, ( Cerghit ,1997, p. 36) sublinia faptul că „educatorul intră în relație creatoare nu numai cu obiectul instrucției, cu elevul, ci și cu propria acțiune, prin care își realizează opera sa.”.

Obiectivele cercetării

Conform literaturii de specialitate, a operaționaliza înseamnă nu numai a defini operațional un concept, ci și a face conceptul respectiv definibil în mod operațional. (Voiculescu, Florea, Ludușan, N., 1997).

Prin obiectivele cercetării se înțelege stabilirea aspectelor concrete, acționale, pe care profesorul în calitate de cercetător le are de realizat pentru a susține sau a anula ipotezele formulate.

În scopul îndrumării activității de cercetare, am stabilit și formulat următoarele obiective ale cercetării pedagogice:

O.1 Să identificăm activitățile extrașcolare prin care se poate promova imaginea școlii în rândul elevilor, al părinților și al comunității locale.

O.2 Să prezentăm importanța promovării și valorificării activităților școlii, atât formale, cât și nonformale pentru atragerea populației școlare.

O.3 Să cultivăm o atitudine pozitivă în rânduul elevilor, al părinților și al comunității cu privire la tradiția și rezultatele școlii.

O.4 Să cunoaștem opiniile elevilor și ale părinților despre imaginea școlii.

O.5 Să evidențiem modalitățile practice prin care managerul școlii și corpul profesoral pot contribui la promovarea școlii.

O.6 Să surprindem implicarea familiei în activitățile școlare și extrașcolare ale copiilor.

O.7 Să aplicăm chestionare tuturor actorilor implicați în actul instructiv-educativ în vederea descoperirii unor inadvertențe.

O.8 Să identificăm percepția părinților despre școală.

O.9 Să identificăm modalități eficiente de captare a interesului părinților pentru școala noastră.

O.10 Să determinăm dacă activitățile extrașcolare sunt modalități eficiente de optimizare a promovării școlii în rândul relațiilor părinților.

3. Variabilele cercetării

În contextul cercetării noastre, pentru a răspunde scopului stabilit, am avut în vedere următoarele variabile:

Variabile independente:

activitatea școlară și extrașcolară a școlii care corespunde cerințelor părinților în vederea formării viitorilor elevi;

nivelul de dotare al școlii;

Tipul acesta de variabile urmărește să surprindă în ce măsură preocuparea corpului profesoral și a managerului unității dorește să ofere actualilor și viitorilor elevi cele mai bune condiții de învățare prin integrarea în activități diverse și prin susținerea unei cooperări continue între membrii direct implicați în actul instructiv-educativ.

Pentru a vedea rolul variabilei, s-a analizat situația în funcție de următoarele repere:

-clase și laboratoare specifice fiecărui ciclu școlar;

-personal didactic calificat, psiholog, asistent medical, personal auxiliar specializat etc.;

-profesorii – pregătire psihopedagogică, de specialitate și experiență.

Prin variabila prezentată se observă dorința de perfecționare a cadrelor didactice, de implicare în diverse tipuri de activități formale și nonformale pentru a ridica nivelul de promovare a școlii în rândul publicului țintă, surprinzând totodată și interesul pentru a fi la curent cu tendințele învățământului actual. Această variabilă poate fi redată prin elemente esențiale pentru cariera unui cadru didactic, cum ar fi studiile, statutul în interiorul unității și gradele didactice.

integrarea părinților în activitățile desfășurate de școală;

ponderea includerii tuturor elevilor în toate activitățile desfășurate în școală.

Variabila surprinde gradul de implicare cantitativ și calitativ al managerului și al corpului profesoral din unitate pentru formarea unei imagini pozitive a unității în rândul publicului țintă. Dacă relațiile de comunicare dintre cei trei vectori implicați direct în actul instructiv-educativ: părinți, elevi și cadre didactice sunt bune, atunci funcția sa tinde să devină eficientă, ridicând nivelul promovării.

Variabile dependente:

activități școlare și extrașcolare eficiente;

parteneriate educaționale în care să fie implicați și părinții elevilor;

activitate intensă de promovare;

4. Ipoteza de lucru

Ipoteza poate fi definită într-o multitudine de moduri. De exemplu, Lazăr Vlăsceanu definește ipoteza ca ,,un enunț predictiv condițional cu privire la relația dintre atributele, variabilele care caracterizează unitățile primare sau structurile analizate".

O altă definiție mai simpla este urmatoarea (Ion Marginean): ipoteza este ,,un enunț referitor la relația dintre două sau mai multe fenomene".

Ipoteza avansează prezumții explicative privitoare la anumite aspecte sau manifestări pe care le implică procesul instructiv-educativ. Ea trebuie să asigure un echilibru între finalitatea acțiunii educaționale, desfășurarea ei și randamentul obținut, de aceea dascălul-cercetător trebuie să urmărească pe tot parcursul desfășurării cercetării concordanța dintre ipoteză și rezultatele parțiale obținute. (Drăgan I., 1993, pp. 25-26).

O ipoteză de cercetare înseamnă, de fapt, încercarea de a rezolva mintal problema supusă cercetării, de a întrevedea posibilitatea cea mai adecvată de soluționare. Odată emisă, ea dirijează întreaga cercetare și, dacă bănuiala exprimată prin ea se dovedește întemeiată, se cheamă că întreaga cercetare va fi încoronată de succes. Aici intră în joc personalitatea cercetătorului, pregătirea, experiența, creativitatea și intuiția lui științifică (Herseni, 1982, p.192).

Realizarea unei evaluari riguroase, a unei imagini structurate privind impactul activităților extrașcolare asupra elevilor și a părinților, condiționează oferirea unor soluții pentru valorificarea potențialului educațional al școlii, prin comunicare cu principalul public țintă și anume, părinții elevilor.

Ipotezele cercetării, pe care le-am instrumentat metodologic și le-am verificat prin desfășurarea cercetării au fost:

1. Cu cât părinții cunosc activitatea, rezultatele și reușitele elevilor dintr-o școală, cu atât imaginea acesteia în rândul lor este promovată cu succes.

2. Dacă eficiența și calitatea unei școli ține de imaginea pe care o are printre părinți, atunci aceasta trebuie promovată prin activitățile desfășurate.

3. Dacă managerul și consiliul profesoral ai unei unități școlare dovedesc profesionalism, spirit de echipă și entuziasm în realizarea activităților instructiv-educative formale și nonformale, atunci crește motivarea părinților în alegerea școlii în care vor învăța copiii lor.

Cercetarea s-a bazat pe o documentare inițială și continuă, din literatura de specialitate, ce-i drept, destul de puțină, privind activitățile extrașcolare. În privința educației nonformale am constatat că a început să fie mult mai prezentă alături de cea formală, ajutând constant la promovarea valorilor umane și la desfășurarea unor activități recreative pe placul tuturor. Totodată, ele sunt liant între factorii implicați în actul educațional și anume, școala, elevii și părinții, contribuind la o bună comunicare și la promovarea valorilor.

Având în vedere înfăptuirea obiectivelor urmărite, am realizat cercetarea pe parcursul mai multor etape:

1. Documentarea și studierea bibliografiei de specialitate specifice temei de cercetare aleasă, planificarea activităților desfășurate cu părinții, cu elevii și cu profesorii.

2. Desfășurarea cercetării propriu-zise, observarea grupului de subiecți asupra cărora se răsfrânge cercetarea și alegerea eșantionului necesar aplicării chestionarelor, discuții cu subiecții implicați în actul cercetării și realizarea unui studiu de caz.

3. Încheierea activității de cercetare, interpretarea rezultatelor survenite în urma observației și a aplicării chestionarelor, după care s-a realizat redactarea lucrării propriu-zise.

Așadar, cercetarea s-a ancorat în procesul dinamizării eforturilor pentru creșterea promovării calității unei organizații prin aportul activităților extrașcolare care să conducă la formarea unei atitudini pozitive în rândul părinților, astfel încât aceștia să aleagă cu încredere unitatea noastră școlară ca organizație în care vor studia copiii lor.

5. Eșantionul, caracteristici, specificitate

Eșantionul este o parte dintr-un întreg, care reproduce la scară mică structura de ansamblu a populației studiate, adică asigură o reprezentativitate în raport cu variabilele considerate relevante pentru problema studiată (apartenență la gen, vârstă, pregătire școlară, profesie etc.).

Eșantionarea presupune parcurgerea unor operații metodologice distincte, dar strâns legate între ele:

1. Delimitarea spațială a cercetării

Cercetarea s-a realizat la nivelul Școlii Gimnaziale ,, Mareșal Al. Averescu”, din localitatea Adjud, județul Vrancea.

2. Stabilirea colectivității generale

Au fost luate în considerare toate grupurile de persoane implicate, direct sau indirect, în activitatea ce constituie obiectul cercetării nostre: promovarea imaginii școlii prin activitățile extrașcolare pentru atragerea populației școlare: elevi, profesori și părinți.

Cercetarea s-a desfășurat între 5 ianuarie – 1 aprilie 2015 în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Mareșal Al. Averescu” din Adjud, organizație cu personalitate juridică, în care îmi desfășor activitatea din anul 2012. Toate persoanele implicate în cercetare au fost informate despre scopul și intențiile studiului, astfel având acordul lor pentru desfășurarea activității. În același timp, toți au fost informați că datele personale vor fi confidențiale, iar rezultatele vor fi utilizate numai pentru acest studiu.

Alegerea eșantioanelor asupra cărora s-a efectuat investigația propriu-zisă

Pentru realizarea acestei cercetări, m-am oprit asupra unui număr de 20 cadre didactice, 6 învățători și 14 profesori ( manager, consilier educativ, diriginți și personal auxiliar: secretar, bibliotecar și contabil), la 40 de elevi ( 20 din ciclul primar și 20 din cel gimnazial) și la 40 de părinți (20 ai copiilor din ciclul primar și 20 ai celor din ciclul gimnazial).

Cercetarea încearcă să descopere dacă activitățile extrașcolare au impact în promovarea imaginii școlii în rândul părinților, astfel încât aceștia să aleagă unitatea noastră școlară pentru ca ai lor copii să urmeze cursurile acesteia. În același timp, se încearcă a se descoperi neajunsurile unor părinți care ar dori să-și retragă copiii din unitatea noastră referitoare la actul instructiv-educativ desfășurat aici și găsirea unor modalități prin care să le fie satisfăcute așteptările.

Tabel 1. Structura eșantionului participant la studiu

Din cei 40 de elevi chestionați 14 fac naveta spre unitatea noastră din localități învecinate, iar 26 sunt din localitate. Chiar dacă fac naveta, elevii frecventează cu regularitate școala, participă cu interes la toate activitățile organizate de școală. Ei fac parte din familii organizate, care participă la actul instructiv-educativ și care își doresc un mediu educațional potrivit pentru copiii lor. Dacă ne referim la etnia din care provin, predomină cea română, sunt doar câțiva de etnie rromă, dar care s-au integrat în clasă, nefiind nicio problemă cu referire la acest aspect.

Tabel 2. Distribuția elevilor privind mediul de proveniență al elevilor

Luând în discuție părinții, putem spune că predomină părinții tineri, cu studii medii și superioare, părinți care se implică în educația elevilor, fiind ei înșiși modele și de aceea dau importanță organizației școlare în care vor să învețe copiii lor. În cercetarea de față ne-am propus să analizăm și dacă nivelul educațional al părinților în corelație cu așteptările lor cu privire la educația copiilor participă la motivația în alegerea unei organizații școlare în detrimentul alteia. Astfel, am constatat că ei își doresc un nivel asemănător sau mult mai ridicat de studii pentru copiii lor.

Tabelul 3. Nivelul de studii părinți/ așteptări studii pentru copii

Atât părinții copiilor din ciclul primar, cât și cei din ciclul gimnazial consideră că reușita copiilor lor depinde pe de o parte de ei, dar în cea mai mare parte de școală, de oferta educațională a organizației școlare, de calitatea actului instructiv-educativ care se realizează aici și de aceea vor migra dacă altă organizație școlară are o paletă mult mai diversificată în vederea desfășurării actului instructiv-educativ.

Tabelul 4. Opinia părinților cu privire la oferta educațională actuală a școlii la nivel gimnazial

Conform acestui tabel, se constată că acei părinți de la nivelul primar care vor să migreze la alte unități școlare nu sunt mulțumiți de cadrele didactice, inconvenient care a apărut din cauza schimbului de generații, în unitatea noastră multe cadre didactice s-au pensionat sau sunt în prag de pensionare, locul lor fiind luat de alte cadre didactice necunoscute, în calitate de suplinitori, ceea ce nu le garantează părinților o continuitate la clasă pe întreg ciclu gimnazial. De aici se desprinde teama de necunoscut pentru părinți, dar printr-o bună promovare a personalului didactic nou intrat în sistem, consider că acest inconvenient ar putea fi înlăturat. La părinții ai căror copii sunt deja în ciclul gimnazial, se observă în schimb că această temere s-a diminuat, dificultăți de acomodare râmânând doar la doi repondenți.

Un alt aspect important, demn de remarcat, de care nu sunt mulțumiți părinții este cel al activităților extrașcolare în care sunt implicați foarte puțini elevi, acestea fiind prea puține la nivelul ciclului gimnazial în opinia lor. Acest aspect derivă din celălalt, având la bază aceleași neajunsuri, dar își va găsi rezolvarea imediat ce corpul profesoral va fi unul stabil. De aici rezultă și comunicarea slabă școală- familie pentru că profesorii nefiind titulari, activitățile începute vor fi încheiate odată cu sfârșitul anului școlar, în anul următor toate activitățile nu mai au continuitate deoarece cei care vin nu știu ce a fost înaintea lor și ce activități s-au desfășurat, deci părinții nu cunosc toate rezultatele.

Un alt fenomen care-i deranjează pe părinți este actualul manager care se află, de asemenea, la vârsta pensionării, aspect care, cred ei, nu le garantează stabilitate. Referitor la rezultatele elevilor, ele sunt bune în acest moment, dar se vor îmbunătăți odată cu aceeași stabilitate de care are nevoie organizația școlară din care fac parte, căci profesorii, odată ce lucrează cu elevii continuu, pe parcursul unui ciclu școlar, vor avea și rezultatele în mod necondiționat.

O altă idee supusă cercetării este aceea dacă părinții doresc ca ai lor copii să fie implicați în activități extrașcolare, să fie promovați prin acestea, atât elevii cât și școala, având sprijinul lor constant. Din răspunsurile lor se observă deschidere, inițiativă și chiar susținere de orice natură.

Tabel 5. Importanța participării elevilor la activitățile extrașcolare

Luând în discuție principalele mijloace de mediatizare a activităților școlare și extrașcolare desfășurate la nivelul unității, părinții consideră că trebuie mai mult interes alocat acestei activități. În opinia unor părinți, cel mai bun mijloc de mediatizare a activităților desfășurate de școală este crearea unei pagini a școlii, a unei pagini a clasei, ceea ce deja există, dar despre care ei nu știau. Alți părinți consideră că mediatizarea prin articolele în presa locală și cea județeană, prin reviste și afișe ar fi mult mai indicată, iar alții preferă tot metodele clasice și anume, organizarea de ședințe cu părinții. Alții au văzut drept metodă de promovare internetul (Facebook, Twiter etc) pentru că așa, chiar dacă sunt plecați din țară, pot cunoaște și de la distanță activitățile în care sunt implicați copiii lor.

Tabel 6. Opinia părinților privind mijloacele de mediatizare a activităților

Școala Gimnazială ,,Mareșal Al. Averescu” din Adjud oferă o vastă paletă educațională: grădiniță cu program prelungit, învățămant primar și gimnazial. Structura școlii este definită de 8 grupe de grădiniță, de 7 clase învǎțǎmânt primar (I-IV) și 7 clase învǎțǎmânt gimnazial (V-VIII). Procesul de învǎțǎmânt este asistat de un numǎr de 42 cadre didactice (învǎțǎtori, institutori și profesori) și 4 cadre auxiliare. De asemenea, școala noastră dispune de psiholog, logoped și asistent medical. Managementul școlii este asigurat de 1 director și de un consiliu de administrație. În ultimii 2 ani, în cadrul școlii noastre, nu s-au mai format câte 2 clase pe nivel, fapt ce constituie punctul de plecare al cercetării de față, iar anul acesta există riscul de a nu se forma iar cele două clase, atât la nivel primar, cât și la nivel gimnazial. În urma acestei constatări, consider că trebuie găsite modalități de promovare a unității noastre școlare prin diferite modalități atât în rândul părinților, cât și al întregii comunități, iar activitățile extrașcolare cred că sunt cele mai bune căi pentru a face acest lucru.

Școala noastră este preocupatǎ în mod constant de construirea unui mediu educativ favorizant pentru toți elevii, de promovarea imaginii ei prin implicarea în toate zonele educației și prin dezvoltarea unui armonios parteneriat școală-familie-comunitate, dar se constată că trebuie mult mai mult. Personalul didactic al școlii noastre este calificat 100% și are grade didactice dupa cum urmează:

Tabel 7. Corp profesoral și personal auxiliar

Eșantionul cadrelor didactice este format din manager, consilier educativ, diriginți și învățători pe de o parte, iar pe de altă parte din personal auxiliar: secretar, contabil și bibliotecar.

Tabel 8. Eșantion cadre didactice și personal auxiliar participant la studiu

Din studiul realizat, se observă prezența unui corp profesoral calificat, cu deschidere spre noutățile apărute în sistem, cu devotament și dăruire în realizarea actului instructiv-educativ. Cadrele didactice ale unității noastre sunt conștiente că schimbările din sistem, descentralizarea și spiritul de competiție sunt probleme ale supraviețuirii la nivelul localității, astfel un obiectiv major al lor îl constituie promovarea școlii prin implicarea atât la nivelul educației formale, cât și la nivelul educației nonformale prin realizarea a cât mai multor activități extrașcolare precum, pregătirea suplimentară a elevilor pentru a participa la olimpiade și concursuri școlare, realizarea de activități cultural-artistice, club de teatru, cerc de pictură, limbi străine, literatură, promovarea parteneriatelor și organizarea de excursii tematice, oferind astfel motive suficiente părinților pentru a-și înscrie copiii aici. Astfel, avantajul unei atitudini puternice, pozitive și de colaborare în cadrul organizației, constă în promovarea modelelor de gândire dinamice și creatoare, modele care încurajează schimbarea, în special între generații și nu o frânează, oferind prin această modalitate repere de eliminare a neîncrederii din rândul părinților.

Tabel 9. Activități extrașcolare realizate în ultimii 2 ani la nivelul școlii

6. Metode de cercetare, colectare și prelucrare

Importanța recurgerii la diferitele metode de cercetare a socialului în diversele faze ale unei cercetări este un fapt bine stabilit, subliniindu-se oportunitatea unor metode cantitative și calitative, dată fiind complementaritatea lor, pentru a obține un control fidel al situației ce trebuie examinată pentru a evita limitările pe care le presupune utilizarea unei simple metode. O caracteristică distinctă a celor două tipuri de metode rezidă în faptul că metodele cantitative au fost dezvoltate mai ales pentru verificarea sau confirmarea unor teorii, în timp ce metodele calitative au fost elaborate special pentru descoperirea și lansarea unor noi ipoteze.

Un alt aspect metodologic privitor la proiectarea instrumentelor, îl constituie utilizarea unor itemi de legătură – itemi comuni pentru două sau toate cele trei chestionare, care să evidențieze corelarea răspunsurilor oferite de cele trei categorii de subiecți, sau, cu alte cuvinte, identificarea influențelor socio-educaționale asupra formării opiniei părinților și a elevilor.

Chestionarele prezintă întrebari cu răspunsuri închise. Avantajul itemilor cu răspuns închis constă în aplicarea și prelucrarea mai ușoară, ceea ce este important în condițiile eficientizarii utilizării resurselor cercetării, dar apare și dezavantajul încorsetării într-un anumit tip de mesaje sau de răspunsuri sugerate. Nu întotdeauna se pot obține informații suficiente prin itemi cu răspuns închis, dar pentru studiul de față au fost suficiente răspunsuri.

De altfel, părinții reprezintă populația țintă a cercetarii, cadrele didactice și elevii fiind abordați din perspectiva celor care cunosc deja activitățile pe care le desfășoară școala noastră și ar putea contribui la influențarea deciziei părinților în vederea alegerii școlii pentru copiii lor.

În aceste condiții, cercetarea s-a desfasurat simultan pe trei eșantioane de subiecți, principalul fiind cel al părinților, în special al celor din ciclul primar.

În demersul de cercetare am folosit mai multe instrumente de lucru:

-observația;

– ancheta pe bază de chestionar;

– studiul de caz;

-analiza calitativă și cantitativă;

Metoda observației și-a dovedit utilitatea pe mai multe paliere. În primul rând această metodă ne-a fost de folos în radiografierea modului în care părinții percep unitatea noastră școlară, cum au reacționat la schimbul de generații în rândul cadrelor didactice și ce își doresc pentru copiii lor din partea școlii. De asemenea, metoda observației ne-a permis să ne formăm o imagine mai clară asupra caracteristicilor climatului organizațional, al nivelului de implicare a cadrelor didactice în promovarea școlii prin activitățile realizate, dar și referitor la parteneriatul școală-elevi-familie.

Prin observare, cadrul didactic cercetător are marele avantaj că studiază elevii, colegii etc. în context natural, în firescul evoluțiilor lor cotidiene, fără ca aceștia să fie intimidați de prezența unui specialist dinafară sau de condițiile artificiale ale unui experiment.

Este bine de subliniat că literatura de specialitate face o distincție clară între observarea spontană, la nivel cotidian, fără o intenție specifică și cea științifică, de tipul celei pe care cadrele didactice o pot utiliza în activitățile de cercetare-acțiune. Aceste observări intenționate nesistematizate, sunt făcute cu scopul de a înțelege anumite realități, dar fără un studiu aprofundat. Observarea științifică, deși și ea e selectivă și interpretativă, presupune cu necesitate scopul cunoașterii, este planificată și desfășurată după reguli bine stabilite.

Conform literaturii de specialitate, în cadrul observării de tip științific (sistematic) se disting două mari tipuri:

– observarea structurată (cantitativă- presupune o grilă de categorii comportamentale dinainte stabilită, actul observațional constând în clasarea în respectivele categorii a materialului empiric vizat);

– observarea nestructurată (calitativă-studierea din interior a unei comunități, prin participarea pe o perioadă mai lungă de timp la activitățile ei, fără a avea o schemă prestabilită de categorii sau ipoteze specifice, aceasta urmând a fi elaborată pe parcursul cercetării sau la sfârșitul acesteia, tinzând înspre descrieri și explicații cât mai complexe și integrale), (Ilut,1996, p.52).

Metoda anchetei pe bază de chestionar am utilizat-o în cadrul cercetării noastre prin aplicarea următoarelor chestionare: chestionar adresat elevilor cu privire la mediul școlar în care învață și la gradul de implicare în activitățile extrașcolare, chestionar adresat cadrelor didactice privind gradul de colaborare cu părinții și implicarea acestora în activitățile școlare și extrașcolare pe care le desfășoară și chestionar adresat părinților privind percepția asupra unității școlare.

Pentru a certifica ipoteza că activitățile extrașcolare sunt modalități eficiente de promovare a imaginii școlii în rândul părinților și de amplificare a relațiilor cu părinții, am realizat și un studiu de caz al școlii unde lucrez.

Am încercat, utilizând o formă de observație participativă, să reconstitui un tablou cât mai exact și complet al realității trăite în această instituție în perioada ultimilor 2 ani școlari.

Studiul de caz este prin excelență o metodă calitativă. Metoda, în înțelesul larg al cuvântului, nu este o modalitate efectivă de culegere a materialului, așa cum se întâmplă cu interviul, observația etc. Studiul de caz reprezintă mai mult o strategie de cercetare ce implică o investigație empirică a unor fenomene particulare, reale. Studiul de caz se utilizează atunci când:

– se așteaptă anumite informații, rezultate certe;

– se dorește comentarea unor evoluții sau a unor rezultate;

– se dorește analiza în evoluție a unui proces.

Scopul acestui studiu de caz este analizarea drumului parcurs de o instituție școlară din învățământul preuniversitar pentru promovarea imaginii sale în rândul părinților, știind că apropierea școlii de familie este o coordonată majoră pentru atragerea populației școlare, iar activitățile școlare și extrașcolare realizate aici sunt pion principal al marketing-ului educațional.

Studiul de caz realizat îndeplinește următoarele funcții:

– oferă un diagnostic al unei situații din punct de vedere social, educațional și managerial;

– descrie un fenomen dintr-o perioadă precedentă, cuprinsă între 1-2 ani;

– prezintă o situație aflată în evoluție.

Sursele utilizate pentru selectarea de date și informații sunt:

– documentele organizatorice și administrative ale școlii;

– observația directă;

– observația participativă.

7. Limite în cercetare

Nevoia unei cercetari privind situația de fapt într-o organizație școlară actuală este un imperativ constant pentru a vedea și a descoperi punctele tari și punctele slabe, o nevoie ce nu poate fi contestată. Deoarece populația școlară a unității noaste a scăzut, se fac eforturi pentru a se descoperi cauzele acestui fenomen, pentru a putea interveni în acest sens. Se încearcă obținerea unor concluzii clare cu privire la situația actuală a organizației școlare și propunerea unor soluții pe baza acestora. Implementarea unor programe educaționale, cu accent pe latura extrașcolară pare a fi o bună idee pentru stimularea tuturor beneficiarilor direcți ai actului educațional.

Cercetarea s-a concentrat asupra obținerii de informații obiective despre imaginea școlii în rândul elevilor și al părinților acestora, precum și surprinderea opiniilor, nemulțumirilor care conduc spre migrarea populației școlare spre alte instituții de învățământ. S-au utilizat tehnici diverse de cercetare pentru a surprinde atât aspectele evidente, cât și pe cele mai puțin clare.

Orice lucru bine făcut are valoare doar atunci când munca pentru făurirea lui este supusă și anumitor limite, fie de timp, fie materiale sau, de ce nu, resurse umane.

Lucrarea se subordonează ariei de cercetare propusă și urmărește obiectivele stabilite la început. Domeniul de cercetare este destul de mare, dar am încercat să punctez toate aspectele importante pentru conturarea temei alese. În aceeași ordine de idei, subiectul cercetat cuprinde doar elemente de referință, astfel rămân probleme deschise care pot fi surprinse și perfecționate în alte cercetări.

Limitele cercetării se pot desprinde din schimbările majore ale subiectului tratat, din existența unei puține literaturi de specialitate, privind activitățile extrașcolare și a elementelor de marketing educațional, care au îngreunat realizarea documentării în vederea realizării unui studiu elaborat.

Limitele cercetării se referă și la imposibilitatea acoperirii unor perioade de timp mai mari, fapt care reflectaă doar realitatea momentului respectiv. Drept limite ale cercetării realizate mai pot fi notate:

-selecția eșantionului;

-perioadă scurtă de timp;

-puține metode și instrumente de cercetare;

-subiectivism din partea unor persoane chestionate;

-posibile variabile care nu au fost incluse în cercetare;

-indiferență din partea unor colegi etc.

Luând în discuție eșantionul utilizat în anchetă, se poate spune că acesta a avut dimensiuni reduse, iar referitor la chestionarele pentru părinți, conchid că au ridicat dificultăți pentru că unii dintre aceștia nu sunt familiarizați cu termenii pe care i-au întâlnit acolo. Referitor la același aspect, chiar dacă s-a precizat că acele chestionare sunt sub protecția anonimatului, mulți repondenți au dat dovadă de subiectivism.

Despre metodele de cercetare utilizate, se poate evidenția faptul că studiul de caz, fiind un instrument specific cercetării calitative, rezultatele obținute nu au putut fi valorificate cu precizie.

Așadar, prin lucrarea de cercetare realizată, oricât de elaborată ar fi, nu se pot evidenția toate elementele supuse spre analiză, motiv pentru care tema rămâne deschisă pentru alte cercetări. Identificarea dificultăților pe care le întâlnește o organizație școlară pentru a rezista pe piață, fiind în continuă concurență cu alte organizații școlare, va fi, în societatea actuală, o problemă particulară care va avea și o soluție tot particulară.

Capitolul III

Rezultatele cercetării

La baza analizei noastre se găsește o problemă destul de delicată care privește toți membrii grupului țintă: elevi, profesori și părinți. Cercetarea realizată constă în descoperirea punctelor slabe ale unității noastre școlare, care s-au transformat în nemulțumiri printre părinți, ceea ce conduce spre pierderea populației școlare și a scăderii imaginii școlii la nivel local, județean etc. Dorim să identificăm măsura în care școala noastră are resursele necesare pentru a răspunde acestor nevoi, iar prin studiul de față vrem să arătăm că activitățile extrașcolare sunt o bună metodă de comunicare între cei trei actori ai actului educațional pentru a descoperi și a corecta tot ce se poate. În cadrul școlii pot fi identificate mai multe grupuri de interese, fie cu statut individual, fie cu statut de echipă, dar totul ar trebui să fie subordonat aceluiași scop: promovarea școlii în vederea atragerii populației școlare. Considerăm că secretul performanței constă în lucrul în echipă în interiorul căreia să existe interacțiune, comunicare continuă și diversificată, iar factorii direct împlicați: profesori, părinți, manager și reprezentanți ai comunității locale să conlucreze doar în favoarea elevului.

Analiza mediului intern prin prisma unor indicatori relevanți obținuți printr-un proces de autoevaluare, care abordează toate aspectele referitoare la activitatea școlii, se prezintă astfel:

-cadrele didactice sunt interesate de activitatea de formare continuă pe mai multe planuri:

a) propria formare continuă prin activități metodice și psihopedagogice, realizate la nivelul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice, al consfătuirilor de specialitate sau prin sesiuni de comunicări științifice;

b) formare continuă prin cursuri organizate de Casa Corpului Didactic în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean.

-managerul unității se interesează de dezvoltarea internă și cea externă a unității, urmărind continuu implicarea unității în diferite activități;

-perfectionarea personalului didactic auxiliar.

Din autoevaluarea realizată, a rezultat că în ultimii doi ani școlari au ieșit din sistem, prin pensionare, 10 cadre didactice și au venit colegi tineri prin concurs sau transfer, fapt care a condus la apariția unui punct vulnerabil pentru unitatea noastră. De aici rezultă și apariția fenomenului de migrare a elevilor spre alte unități școlare pentru că părinții sunt reticenți la schimbările survenite. Astfel, unele cadre didactice au încheiat contract de muncă pe perioadă determinată, ducând la lipsa continuității la clasă. În același timp, neîncrederea părinților rezultă și din slaba colaborare cu unitatea școlară și lipsa de promovare, de susținere a cadrelor didactice intrate nou în sistem. Se observă lipsa colaborării și între cadrele didactice, cele pensionate sau aflate în prag de pensionare nu se împlică în procesul de susținere a instituției școlare, pe motiv că nu mai au niciun beneficiu, astfel, cadrele didactice venite în unitate sunt nevoite să lupte singure pentru a-și promova imaginea, ceea ce durează, de obicei, lucrul cu o generație de elevi ( 4 ani).

În schimb, acolo unde relația profesor-profesor se bazează pe o comunicare multidirecțională, beneficii apar de partea tuturor părților implicate în actul instructiv-educativ atât în plan științifico-metodic, cât și în planul dezvoltării relațiilor de comunicare interumane.

Datele statistice ale școlii demonstrează că numărul de elevi școlarizați la nivel primar în ultimii doi ani a scăzut dramatic, de la două clase I, a câte 26-28 de copii, la o singură clasă, cu 18-22 de copii. Cauza descoperită aici, fiind aceeași: pensionarea cadrelor didactice, care erau cunoscute în rândul părinților, și venirea la catedră a două cadre didactice tinere, dar necunoscute printre părinți. La nivel gimnazial, s-a produs același fenomen, schimbul de generații și-a spus cuvântul.

Tabel 9. Statistică plan de școlarizare

Având la bază această scădere drastică a populației școlare, considerăm că o posibilitate de remediere a fenomenului ar fi promovarea școlii și a personalului didactic în mod continuu, iar activitățile extrașcolare sunt baza acestei promovări printre părinți și în comunitate.

Chiar dacă rezultatele obținute în pregătirea elevilor sunt bune în ultimii ani școlari și se concretizează în nivelul ridicat de promovare la Evaluarea Națională, prin numeroase premii obținute la olimpiadele și concursurile școlare, dacă toate acestea nu sunt promovate constant printre părinți, nu reușesc să contribuie la oglindirea unei imagini pozitive a unității școlare la nivel local.

În continuare voi prezenta rezultatele elevilor clasei a VIII-a, din anul școlar 2013-2014 alături de cele ale celorlalte școli din localitate.

Tabel 10. Analiză comparativă: rezultate Evaluare Națională

Din analiza realizată, rezultă că între celelalte școli ale orașului unitatea noastră se poziționează destul de bine, ceea ce dovedește că elevii au un mediu prielnic pentru a învăța, iar cadrele didactice contribuie în mod constant la obținerea acestor rezultate.

Pentru ca imaginea școlii să fie promovată, aceasta trebuie să funcționeze ca un mediu de învățare deschis, în care profesorii interrelaționează, au drept scop principal pregătirea elevului, colaborează cu managerul, cu părinții, cu membrii comunității locale, precum și cu profesorii din alte școli, dacă instituția trebuie promovată.

Dacă ne referim la dotarea materială a unității, putem spune că este una dintre cel mai bine dotate în comparație cu multe alte școli, asfel răspunde standardelor europene cerute în actul de învățare. Ne propunem ca în următorii ani să îmbogățim și să perfecționăm dotarea cu materiale și resurse didactice cu sprijinul comunității locale, dacă vom reuși să dezvoltăm proiecte de parteneriat, și prin inițiative proprii.

În acest moment, activitatea la clasă se bazează și pe materiale didactice auxiliare, fiind în continuă conexiune cu noutățile în domeniul educațional:

auxiliare curriculare pentru diferitele module studiate;

ghiduri metodologice pentru profesori și pentru elevi;

fișe de lucru.

De asemenea, ne propunem ca, folosind toate aceste materiale și resurse didactice care țin cont de evoluția diferitelor domenii, elevii să aplice propriul lor mod de înțelegere a conținutului, realizând „produse intelectuale” (proiecte, desene, eseuri de prezentare, teste etc.), iar sub îndrumarea profesorilor, acestea să devină în mare parte resurse didactice pentru generațiile următoare.

Un alt element care defavorizează școala noastră, descoperit în urma autoevaluării, este neconcordanța dintre opționalele oferite de școală și cele preferate de părinți, precum: ,,Opțional de limba germană”, ,,Opțional de arte” etc.

Pentru a realiza o bună diagnoză a organizației școlare, vom apela la metoda (tehnica) SWOT, analizând atât mediul intern, cât și mediul extern, pe următoarele paliere:

– oferta curriculară;

– resursele umane;

– resursele materiale și financiare;

– relațiile cu părinții și comunitatea.

Pentru acest lucru, am valorificat proiectul de autoevaluare al unității școlare pentru perioada 2012– 2015.

În altă ordine de idei, prioritate a școlii noastre devine promovarea acesteia prin activități care să prezinte punctele ei tari în rândul beneficiarilor direcți, asfel încât să crească populația școlară în următorii ani școlari. Câteva modalități benefice pentru a susține școala ar fi implicarea cadrelor didactice, a elevilor și a părinților în diverse parteneriate și proiecte la nivel local, județean și, de ce nu, național, promovarea rezultatelor elevilor ca și ale corpului didactic, probate cu prilejul atâtor concursuri pe discipline sau examene prin diferite surse media pentru a putea confirma calitatea de excelențǎ a resurselor umane din școalǎ, chiar dacă unii profesori sunt nou veniți în sistem, seriozitatea și angajamentul didactico-educativ ce-i definesc contribuie la promovarea instituției.

Învățământul este într-o continuă modernizare și, ca să țină pasul, școala are nevoie de un corp profesoral competent, bine informat, loial, flexibil și talentat. Managerul unității trebuie să se gândească bine la ceea ce oferă angajaților și la ce așteaptă de la ei dacă dorește ca performanțele să apară, iar rezultatele competitive. Preocuparea unității de a avea angajați de calitate este așadar, pe deplin justificată.

Viziunea acestei cercetări este de a găsi modalități prin care unitatea noastră să satisfacă nevoia fiecărui elev, a fiecărui părinte și a angajaților, astfel încât să existe o colaborare continuă din care să aibă de câștigat toți beneficiarii implicați direct în actul instructiv-educativ.

1. Analiza chestionarului pentru elevi

Elevii sunt beneficiarii direcți ai activității instructiv-educative realizată în școală și în afara acesteia, așa că ei sunt cei care știu cel mai bine dacă activitățile facultative, recreative, realizate alături de cele din curricula formală, zilnice sunt o modalitate de a-i ajuta să se dezvolte în plan profesional și personal mult mai bine și se pot face cunoscuți în comunitate mult mai ușor, iar școala în care învață este mult mai promovată.

În cadrul anchetei pe bază de chestionar, colectarea de informații s-a făcut prin administrarea de chestionare elevilor (distribuire, instructaj, completare). Cercetarea s-a axat pe răspunsul elevilor la 10 întrebări din chestionar ce reflectă următoarele dimensiuni:

-importanța activităților extrașcolare pentru dezvoltarea profesională și personală a elevilor;

-dorința de a participa la activități extrașcolare;

-relația dintre activitățile extrașcolare și disciplinele școlare;

-persoanele care ar trebui să desfășoare activitățile extrașcolare;

-impactul activităților extrașcolare în promovarea elevilor și a școlii în societate;

-nevoia de activități extrașcolare în dezvoltarea armonioasă a elevilor.

În continuare, vom analiza răspunsurile elevilor la întrebările din chestionar pentru a descoperi impactul pe care-l au activitățile extrașcolare în rândul lorși, dacă acestea sunt o modalitate de promovare a lor și a instituției școlare la nivelul comunității.

1. După părerea ta, consideri că este bine să se organizeze și activități extrașcolare alături de cele școlare în școala unde înveți?

a) Da

b) Nu

c) Nu știu

Figura 1. Elevii și activitățile extrașcolare

Din elevii chestionați, 80%, apreciază că este necesar să se desfășoare activități extrașcolare alături de activitățile formale pentru că așa au ocazia să fie mai mult timp âmpreună, să-și descopere sau să-și promoveze talentul, 15% dintre elevi au considerat că aceste activități nu sunt necesare pentru că le ocupă prea mult timp, nemaiavând timp suficient să se pregătească pentru clase sau că nu sunt importante pentru că nu primesc note, iar 5% dintre elevi nu au răspuns la această întrebare pe motiv că ei nu au participat la acest gen de activități.

2. Care dintre următoarele afirmații prezintă punctul tău de vedere legat momentul oportun pentru desfășurarea activităților extrașcolare?

a) Activitățile extrașcolare sunt specifice doar celor mici

b) Activitățile extrașcolare trebuie să se facă atât la nivelul primar, cât și la cel gimnazial

c) Activitățile extrașcolare nu sunt necesare.

Figura 2. Perioada de scolarizare în care să se desfășoare activitățile extrașcolare

Majoritatea elevilor chestionați, adică 95%, sunt de părere că aceste activități trebuie să se desfășoare pe parcursul tuturor anilor școlari, iar 5% dintre aceștia consideră că astfel de activități nu sunt necesare pentru că nu sunt gândite și realizate pentru toți elevii. Au adus aici argumente de tipul: preferințele cadrelor didactice pentru anumiți elevi, aspectul financiar sau cel al navetei, elemente de care nu se ține cont mereu, atunci când sunt planificate astfel de activități.

3. În ce măsură consideri că te-au ajutat activitățile extrașcolare la care ai participat penru dezvoltarea ta?

a) În foarte mare măsură

b) În mare măsură

c) În oarecare măsură

d) În mică măsură

e) În foarte mică măsură

Figura 3. Activitățile extrașcolare sunt benefice elevilor

Legat de rolul activităților extrașcolare la care au participat, 80% dintre elevi au apreciat că sunt în foarte mare măsură importante, pentru că așa au descoperit o latură creativă a personalității sau au legat prietenii puternice, 10% au apreciat că sunt importante în mare măsură, 5% într-o oarecare măsură și 5% în mică măsură pentru că au participat doar ca spectatori.

4. După părerea ta, ce legătură există între activitățile extrașcolare și disciplinele școlare pe care le studiezi?

a) Nu există nici un fel de legătură înre ele

b) Disciplinele sunt mai importante, activitățile extrașcolare le susțin.

c) Activitățile extrașcolare sunt mai importante, disciplinele le sprijină pe aceasta.

Cu privire la legătura dintre activitățile extrașcolare și disciplinele școlare, 80% dintre repondenți au spus că disciplinele școlare sunt mai importante, iar activitățile extrașcolare le susțin, pe când 15% dintre elevi au apreciat că activitățile extrașcolare sunt de bază, iar disciplinele școlare vin în completarea acestora. După aceea, 5% dintre elevi consideră că nu există nicio legătură între cele două tipuri de activități pentru că nu urmăresc același scop.

Figura 4. legătura dintre activitățile școlare și cele extrașcolare

5. Ce persoane ar trebui să organizeze activitățile extrașcolare la nivelul școlii?

a) Doar învățătorul/ profesorul diriginte

b) Doar profesorul consilier educativ

c) Doar profesorii care predau disciplina școlară ce coincide cu tema activității extrașcolare

d) Toți profesorii ajutați de părinți, comunitate, voluntari etc.

e) Niciuna dintre părțile precizate.

Figura 5. Responsabili cu organizarea activităților extrașcolare

Dintre elevii chestionați, 80% sunt de părere că toți profesorii ar trebui să realizeze activități extrașcolare, dar ajutați și de părinți, de comunitate sau voluntari, în acest mod fiind mai mulți elevi implicați. 15% dinte elevi consideră că e bine să desfășoare aceste activități doar învățătorul/dirigintele pentru că îi cunoaște foarte bine și se simt în siguranță în preajma lor, pe când 5% sunt de părere că ar fi mai indicat să fie organizate de consilierul educativ pentru că are mai multă experiență.

6. Cum te pot ajuta activitățile extrașcolare?

a) Să-mi organizez timpul liber

b) Să-mi dezvolt anumite aptitudini

c) Să mă pregătesc mai bine pentru orele de curs

d) Nu mă ajută.

Figura 6. Rolul activităților extrașcolare

Aici, 60% consideră că activitățile extrașcolare îi ajută să-și dezvolte anumite aptitudini, să-și valorifice anumite talente, 30% sunt de părere că activitățile extrașcolare îi ajută să-și organizeze mai bine timpul liber, valorificându-l în favoarea lor, iar 10% susțin că participând la aceste activități, se pregătesc mult mai bine pentru orele de curs.

7. Ce fel de activități extrașcolare se desfășoară frecvent în școala ta ?

a) Serbări școlare, aniversări literare

b) Cluburi de pictură, muzică, teatru, sport, creație literară, realizare revistă școlară

c) Pregătire suplimentară pentru participarea la olimpiade și concursuri școlare

d) Parteneriate, activități de voluntariat

e) Excursii și vizite tematice.

Figura 7. Tipuri de activități extrașcolare realizate

De reținut este faptul că elevii știu să facă diferența dintre activitățile școlare și extrașcolare. În urma acestei întrebări, consider că elevii au răspuns în funcție de tipul activității extrașcolare în care au fost implicați cel mai mult, astfel 40% au optat pentru serbări școlare, aniversări literare, 30% pentru diferite cluburi, 10% pentru pregătirea suplimentară, 10% pentru parteneriate/activități de voluntariat și 10% pentru excursii/vizite tematice. De observat faptul că cele mai multe dintre activitățile extrașcolare se desfășoară în mediul școlar, după orele de curs, iar contactul real al elevilor cu alte medii sociale este limitat. Luând în calcul răspunsurile elevilor, se constată un diferență mare între tipurile de activități extrașcolare care se pot realiza și cele desfășurate.

8. Ai participat la vreo activitate extrașcolară desfășurată de această unitate?

a) Da

b) Nu

La această întrebare, elevii au răspuns afirmativ 100%, astfel arătând că știu în ce constă acest tip de activități.

9. Ce impact, în plan personal și/sau școlar, au avut asupra ta activitățile extrașcolare la care ai participat?

a) Impact pozitiv

b) Impact negativ

Figura 8. Impactul activităților extrașcolare în rândul elevilor

Majoritatea elevilor care au participat la activități extrașcolare, 90%, au susținut că au avut un impact pozitiv asupra dezvoltării lor pentru că i-au ajutat după aceea la activitățile formale, la organizarea timpului liber, la valorificarea aptitudinilor etc., iar 10% au spus că acestea au avut un impact negativ asupra lor pentru că nu au avut niciun beneficiu.

10. Consideri că activitățile extrașcolare sunt o modalitate de promovare pentru tine și școala ta?

a) În foarte mare măsură

b) În mare măsură

c) În oarecare măsură

d) În mică măsură

e) În foarte mică măsură

Figura 9. Activitățile extrașcolare- modalitate de promovare

La ultima întrebare a chestionarului, 80% dinte elevi sunt de părere că activitățile extrașcolare sunt o modalitate de promovare atât pentru ei, cât și pentru școala de proveniență, 10% consideră că sunt cele mai importante în materie de promovare, iar 10% susțin că numai în oarecare măsură pot contribui la promovare, doar dacă sunt bine organizate și au succes în rândul publicului țintă.

În urma analizei acestui chestionar, se desprind câteva idei cu valoare de concluzii care arată aportul activităților extrașcolare în dezvoltarea personală a elevilor și, totodată, contribuția lor la o bună promovare a tuturor actorilor implicați în actul instructiv-educativ.

Astfel, activitățile extrașcolare sunt apreciate ca fiind importante de către majoritatea elevilor chestionați, contribuind la buna dezvoltare a lor din punct de vedere socio-cultural..

În ceea ce privește tipul de activități care se desfășoară la nivelul unității noastre se observă că este limitat, cele mai multe fiind din sfera tradiționalului( serbări, evenimente culturale etc.) și mai puține din sfera modernă (parteneriate, voluntariat, proiecte educaționale etc.). Dacă ne referim la acest aspect, luând în calcul tipul personalului didactic care există la nivelul unității ( profesori apropiați de pensionare) se înțelege de ce există această preferință. În schimb, de apreciat este faptul că aceste activități se desfășoară pe toată perioada anilor școlari, dar de recomandat ar fi să se aibă în vedere implicarea tuturor elevilor, chiar dacă unii dintre ei se lovesc de anumite impedimente.

Importanța acestor activități exrașcolare are semnificație atât pentru elevi, pentru părinții acestora, pentru școală, cât și pentru comunitate deoarece, dacă părțile implicate vor conlucra, aceștia vor deveni segment de bază al societății și, așa cum au fost formați, în același mod se vor comporta, contribuind la crearea unui mediu educațional la standardele învățământului european.

Activitățile extrașcolare ar trebui desfășurate de toate cadrele didactice, susținute de managerul instituției, de părinții elevilor, de voluntari și chiar de membri de seamă ai comunității, sub atenta îndrumare a consilierului educativ, deoarece numai așa se pot realiza tipuri diversificate, așa cum o cer elevii, activități prin care chiar se pot promova talentul, aptitudinile acestora și, implicit, imaginea școlii, ajutând la creșterea gradului de școlarizare.

Pentru o bună desfășurare a acestor activități, în interiorul instituției, cadrele didactice trebuie să conlucreze permanent, ținând în același timp, legături strânse și cu familia elevilor. Cadrele didactice pot descoperi înclinațiile elevilor pentru disciplina predată și îi pot orienta sau, după caz, reorienta împreună cu dirigintele și cu părinții pe elevi în alegerea tipului de activitate școlară în care s-ar încadra. Dar, cum din studiul realizat reiese lipsa colaborării între generațiile de cadre didactice, activitățile extrașcolare pot fi mai puțin realizate în spiritul acestei idei. Și percepția elevilor reieșită din chestionarul aplicat asupra acestui aspect, este că ar trebui să existe o colaborare între toți profesorii implicați în actul educațional și membrii externi.

Toți membrii grupui țintă consideră că este oportună realizarea și desfășurarea activităților extrașcolare pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor și pentru promovare, dar trebuie avută în vedere o bună organizare bazată pe lucrul în echipă și ajutor exten.

Iată, mai jos, câteva sugestii de activități extrașcolare:

– vizitele tematice la colegii din gimnaziu, în licee, în vederea familiarizării cu profesorii de aici și cu cu profilele și specializările;

– parteneriate între școli și agenți economici din localitate care să permită vizite la angajatori, observarea unor activități practice;

– evenimente de tipul ,,Zilele Porților Deschise”;

– activități de voluntariat ( ajutor pentru copii, bătrâni etc.);

– proiecte educaționalela nivel județean, național etc.;

– informație digitală, mediatizare prin diferite canale mass-media;

– accent pe educația nonformală;

– parteneriate și proiecte ale organizațiilor sociale cu atribuții în domeniul educativ, prin care să se susțină financiar participarea elevilor la diferite activități educație nonformală;

Deși activitățile extrașcolare sunt mai atractive, ele nu pot înlocui activitățile formale, ci trebuie să vină în completarea celor din urmă pentru a realiza un act instructiv-educativ dinamizant, activ, pe placul tuturor elevilor și în raport cu noile politici educaționale.

În spiritul acestor concluzii, la nivel național, Sistemul de Învățământ trebuie supus unei alte reforme, astfel trebuie realizate cursuri pentru pregătirea cadrelor didactice în această viziune, programele școlare trebuie regândite și descongestionate, finanțare specială pentru realizarea acestor activități, iar activităților extrașcolare să le fie acordată o mai mare importanță prin încluderea lor în plaja orară.

Așadar, elevii percep nevoia de activități extrașcolare alături de cele școlare, au identificat rolul lor, dar și importanța unei solide colaborări cu sprijin necondiționat din partea tuturor beneficiarilor pentru a atinge finalitatea scontată.

2. Analiza chestionarului pentru cadrele didactice

După ce am consultat raportul de autoevaluare internă a școlii, am aplicat un chestionar în rândul cadrelor didactice, având drept obiectiv descoperirea cauzelor care au dus la această situație și dacă aceasta se va fi asemănătoare cu cele desprinse din raport. Chestionarul cuprinde 10 întrebări și se dorește evidențierea aspectelor care îngrădesc promovarea imaginii școlii.

Cadrele didactice chestionate consideră că activitatea didactică de specialitate pe care o desfășoară la clasă este una foarte bună în proporție de 90%, 10% bună, iar 0% satisfăcătoare și nesatisfăcătoare.

Figura 10. Autoevaluare activitate didactică profesori

Fiind întrebați cum se autoevaluează privind activitățile extrașcolare pe care le-au desfășurat, doar 80% dintre profesorii au o părere foarte bună, 10% bună, 10% satisfăcătoare, iar 0% nesatisfăcătoare.

Figura 11. Autoevaluare profesori privind activitățile extrașcolare

Cu privire la activitățile extrașcolare pe care le-au realizat, cele mai frecvente sunt serbările școlare-40%, pregătiri în vederea participării la olimpiade și concursuri-30%, pareneriate-10% , excursii și tabere-10%, iar 10%-altele.

Figura 12 . Activități extrașcolare realizate de profesori

La întrebarea dacă se implică în îndeplinirea responsabilităților specifice, doar 40% dintre cei chestionați au apreciat implicarea ca fiind foarte bună, 30% bună, 20 % satisfăcătoare, iar 10% nesatisfăcătoare. Ei au motivat că salarizarea necorespunzătoare îi determină să mai facă și altceva, astfel timpul nefiind suficient pentru a duce la bun sfârșit toate responsabilitățile.

Figura 13. Autoevaluare profesori, privind îndeplinirea responsabilităților

Un aspect îngrijorător și care trebuie remediat este relația dintre cadrele didactice. Doar 30% dintre cei chestionați spun că au relații foarte bune, la nivel de cancelarie, 30% consideră relația ca fiind bună, iar 20% satisfăcătoare și 20% nesatisfăcătoare. Analizând acest aspect, se observă discrepanțe între generațiile de profesori și divergențe din punct de vedere material.

Figura 14. Relații cadre didactice

În schimb, relația profesorilor cu managerul unității se declară a fi 60% foarte bună, 30% bună, 10% satisfăcătoare, iar 0% nesatisfăcătoare. Se poate afirma că ar trebui mai multă implicare și din partea managerului în cadrul corpului profesoral pentru ca relațiile aici să se schimbe pentru ca toți să lucreze la același obiectiv: promovarea școlii și atragerea populației școlare.

Figura 15. Relația cadre didactice-manager

Dacă am solicitat să se prezinte relația profesor-elev, aici 80% dintre profesori au răspuns că au o relație foarte bună, 15% bună, 5% satisfăcătoare, iar 0% nesatisfăcătoare. Răspunsurile surprind o activitate plăcută desfășurată cu elevii, pe placul acestora și în concordanță cu programa școlară.

Figura 16. Relația cadre didactice-elevi

La solicitarea de a preciza 3 obiective pe care și le-au propus pentru îmbunătățirea activității în anii următori, cadrele didactice au optat, marea majoritate, pentru realizarea de activități extrașcolare în care să includă toți elevii, parteneriate cu părinții și comunitatea, astfel încât școala și activitatea desfășurată aici să fie cât mai vizibile, conducând spre promovarea acesteia. După aceea, o altă parte a profesorilor și-a propus participarea la cursuri de perfecționare pentru a se pregăti în diverse domenii necesare desfășurării actului instructiv-educativ.

O întrebare ancoră în cele trei chestionare pe care le-am utilizat în această cercetare a fost cea referitoare la tipul de activități extrașcolare realizate cu elevii.

Astfel, profesorii au răspuns că:

-au realizat materiale pentru promovarea școlii- în mare măsură;

-au reparat materialul didactic al școlii și l-au îmbunătățit:-potrivit;

-au participat la realizarea revistei școlii și a paginii web a școlii-potrivit;

-au pregătit elevii pentru participarea la olimpiade și concursuri școlare-potrivit;

-au realizat parteneriate educaționale-mică măsură;

-altele-mică măsură.

Ultima întrebare a chestionarului a încercat să surprindă ideea dacă între profesori se oferă ajutor, în special pentru cei nou-veniți în colectiv. Privind acest aspect, 80% au susținut că în mică măsură își ajută colegii să se integreze, 10% îi ajută potrivit, 5% în mare măsură, 5% au susținut că nu se implică deloc, iar 0% în foarte mare măsură.

Figura 17. Colaborare cadre didactice

3. Analiza chestionarului pentru părinți

Un alt chestionar pe care l-am aplicat în cadrul acestei cercetări este cel al părinților. Pentru stabilirea imaginii pe care o are școala noastră în rândul părinților, am efectuat o anchetă pe bază de chestionar. Ipoteza a cărei verificare se dorește constă în presupunerea că atitudinea părinților față de școală poate fi influențată pozitiv și prin activitățile extrașcolare realizate, conducând la creșterea gradului de școlarizare. De aici transpare și motivația alegerii celor două eșantioane de studiu: 20 de părinți ai elevilor din ciclul primar și 20 de părinți ai elevilor din ciclul gimnazial.

Metoda de cercetare utilizată este ancheta pe bază de chestionar. Acesta cuprinde 10 întrebări cu răspuns închis și deschis.

1. Sunteți mulțumit de școala în care învață copilul dumneavoastră?

a) În foarte mare măsură

b) În mare măsură

c) În oarecare măsură

d) În mică măsură

e) În foarte mică măsură

Figura 18. Opinia părinților, privind gradul de mulțumire față de oferta școlară

Dintre părinții chestionați, 80% spun că în foarte mare măsură sunt mulțumiți, 15% sunt mulțumiți în mare măsură, iar 5% sunt mulțumiți doar în oarecare măsură.

După cum se observă în Diagrama 1, marea majoritate a părinților este mulțumită de serviciile școlii noastre, dar sunt și părinți mai puțin mulțumiți. De aceea trebuie să identificăm cauzele nemulțumirii lor, pentru a putea interveni și să corectăm acolo unde este nevoie, astfel încât calitatea actului instructiv-educativ să se ridice la așteptările lor.

2. Care sunt motivele pentru care l-ați înscris pe copil la această școală ?

Figura 19. Motive care conduc la alegerea școlii

Fiind o întrebare cu răspuns deschis, părinții au oferit mai multe variante. Analiza răspunsurilor la această întrebare evidențiază următorul clasament: ofertă educațională-50%, cadre didactice 30%, colegi 5%, apropierea de domiciliu 3%, imaginea școlii- 10%, altele 2%.

3. Cunoașteți întreg corpul profesoral al acetei școli?

a) În foarte mare măsură

b) În mare măsură

c) În oarecare măsură

d) În mică măsură

e) În foarte mică măsură

Figura 20. Cadrele didactice și părinții

Din răspunsurile părinților se remarcă faptul că majoritatea cunosc profesorii școlii, adică 80% în mare măsură, iar 15% în oarecare măsură. Acesta este un fapt îmbucurător pentru că este mai ușor de abordat relația profesori-părinți.

4. Care este opinia dumneavoastră referitoare la oferta școii în care vă învață copilul?

Din diagrama realizată rezultă că70% sunt de acord cu idile expuse, iar 30% consideră că unele dintre cele prezentate mai pot fi îmbunătățite sau, chiar înlocuite.

5. Vă preocupă activitățile desfășurate de copilul dumneavoastră în școală și în afara școlii?

a) În foarte mare măsură

b) În mare măsură

c) În oarecare măsură

d) În mică măsură

e) În foarte mică măsură

Figura 21. Interesul părinților față de activitățile desfășurate în școală

Prin această întrebare din chestionar am încercat să estimăm măsura în care părinții cunosc activitățile copiilor. Aici 80% consideră că știu în mare măsură tot ce fac, 15% în foarte mare măsură, iar 5% în oarecare măsură.

6. Cu cine v-ați consultat în alegerea școlii pe care vreți să o urmeze copilul dumneavoastră?

a) Cadre didactice

b) Alți părinți

c) M-am ghidat după rezultatele elevilor acestei școli

c) Mi-a plăcut imaginea pe care o are în comunitate.

Figura 22. Surse consultate de părinți pentru alegerea școlii

Pentru a descoperi factorii care influențează alegere școlii în rândul părinților, am propus această întrebare. Am considerat că va fi o întrebare încomodă, dar spre surprinderea mea, părinții au răspuns foarte lejer că, în primul rând cu alți părinți, în proporție de 50%, 30% cu profesori, 15%

s-au ghidat după rezultate, iar 5% după imaginea acesteia în comunitate.

7. Ați participat la activitățile școlare și extrașcolare organizate de școală?

a) frecvent b) de cele mai multe ori c) rareori d) niciodată

Figura 23. Participarea părinților la activitățile organizate de școală

Analiza răspunsurilor la întrebarea 7 arată că 60% dintre părinți au participat de cele mai multe ori, 30% frecvent, iar 10% rareori. De aici rezultă că, totuși, părinții cunosc bine specificul școlii.

8. Ce aspecte vă nemulțumesc în relația familie-școală?

Din centralizarea datelor în această diagramă se remarcă faptul că părinții consideră o necesitate pentru copiii lor divesificarea opționalelor, apoi comunicarea, interes pentru integrarea copiilor cu dizabilități, a romilor, cât și diversificarea activităților extrașcolare. Părinții chestionați consideră că este foarte important pentru copiii lor să beneficieze de siguranță și condiții moderne în sălile declasă.

9. Care aspect v-ar determina să vă retrageți copilul din unitatea noastră?

Figura 24. Motive care determină părinții să-și înscrie elevii la alte școli

Din diagrama realizată rezultă că 70% dintre părinți și-ar retrage copiii din cauza personalului didactic, 10% siguranța elevilor, 10% activitățile extrașcolare iar 10% au prezentat alte neajunsuri.

10. Dacă ar fi să alegeți o altă școală pentru copilul dumneavoastră, ați alege tot unitatea noastră?

a) Da

b) Nu

c) Nu știu

Figura 25. Gradul de încredere al părinților în unitatea noastră

Urmărind diagrama de mai sus, observăm că 60% dintre părinți ar alege aceeași școală, 30% nu ar mai opta pentru aceeași unitate, iar 10% sunt indeciși.

Părinții sunt primii profesori ai copiilor, iar prima școală în care ei se formează este familia. Ea este cea care răspunde de formarea elementară a copilului și de protecția acestuia, exercitând o influență destul de mare asupra lor. Atunci când vin la școală și sunt solicitați să ia o decizie, elevii răspund cu un automatism: ,,Nu știu, să-mi întreb părinții!”.

De aceea, relația profesori-elevi-părinți nu trebuie să ducă la un schimb de opinii în sens unic, de la profesor către ceilalți, așa cum se întâmplă când cadrul didactic adoptă o atitudine de comunicare unidirecțională, ci trebuie să existe colaborare, schimb de opinii, de informații ca modalități eficiente pentru formarea copiilor. Având cu părinții un dialog continuu, profesorul reușește mult mai ușor să-i apropie pe aceștia de școală, de activitatea desfășurată în cadrul și în afara ei, conducând treptat la promovarea activității formale și nonformale, respectiv a imaginii acesteia.

De remarcat, în urma chestionarului aplicat, subiectivismul de care dau dovadă unii părinți în aprecierea propriului copil. Asfel, acesta este un punct sensibil în relația școală-familie, cadrul didactic trebuie să folosească multă diplomație atunci când comunică ceva acestui segment de părinți. În altă ordine de idei, profesorul trebuie să se apropie cu tact de părinții care nu sunt obiectivi în aprecierile făcute asupra copilului. Dacă se întâmplă să se prezinte un fenomen cu privire la copilul său și cu care nu este de acord, părintele cu ușurință lansează ideea că acel profesor are ceva personal cu elevul, motiv care duce spre relații tensionate, având astfel de suferit și școala. Ideea formulată se axează pe una dintre întrebările chestionarului în care părinții erau întrebați dacă s-au consultat cu cineva în alegerea școlii. Ei au răspuns, în proporție de 50% că s-au consultat cu alți părinți. Așadar, concluzia este una singură: părinții sunt formatori de opinie pentru alți părinți.

Printre răspunsurile primite de la părinții chestionați am descoperit și ideea că ei limitează rolul educativ al școlii doar la pregătirea teoretică pe baza căreia copiii lor vor reuși la examene. Ei urmăresc, în special, pregătirea acestora doar la obiectele ce i se vor cere pentru admiterea în cursul școlar superior pe care-l urmează la un moment dat. Astfel, pentru ei tot personalul didactic se reduce doar la profesorii de limba română și de matematică. Fiindcă profesorii care predau aceste discipline, s-au pensionat sau sunt în pragul pensionării, ei privesc cu reticență noua generație de cadre didactice despre care nu au referințe. Aici, ar trebui să intervină managerul instituției și corpul profesional existent pentru promovarea celor nou-veniți în sistem, iar prilej benefic pentru această promovare sunt chiar activitățile extrașcolare la care pot participa și părinții.

Dificultățile apărute în mecanismul relației școală-părinți pot fi remediate printr-un efort comun din partea corpului profesoral al școlii care să militeze cu și pentru școală, susținut încontinuu de un parteneriat deschis cu părinții și cu membrii comunității. Această atitudine va atrage după sine și schimbarea atitudinii părinților față de școală. Ei vor înțelege rolul școlii în formarea și în pregătirea elevilor pentru viață atât din perspectiva educației formale, cât și a celei nonformale. Însă inițierea părinților în acest tip de abordare pentru a vedea rolul școlii este un proces greu și de durată care nu trebuie restrâns doar la participarea părinților la serbări, ședințe, contribuție financiară etc., ci trebuie educați să participe activ la viața școlii prin participarea la luarea de decizii, privind actul instructiv-educativ care se revarsă asupra copiilor.

Luând în considerare așteptările părinților, este recomandabil ca profesorii să facă recomandările, observațiile separat pentru părinți și nu în plen, astfel eliminând divergențele. Pentru a realiza o colaborare favorabilă cu familia, școala trebuie să cunoască mediul socio-profesional din familie, ambianța culturală și morală în care sunt crescuți copiii și așteptările pe care le au de la copiii lor pentru că elevul se formează în două medii diferite: familia și școala, iar cooperarea dintre acești factori trebuie să se bazeze pe cunoașterea reciprocă.

Un alt aspect care aduce nemulțumire în rândul părinților este alegerea opționalelor la nivelul școlii fără să fie consultați și ei. Un aspect cât se poate de veridic, pentru că acele opționale sunt văzute ca modalități de completare a catedrelor unor profesori și nu sunt alese în funcție de cerințele elevilor și ale părinților. E clar că, pentru îmbunătățirea acestui aspect, managerul și consiliul de administrație trebuie să intervină, având astfel identificată problema, și să găsească soluția ideală pentru a atrage populația școlară prin oferta educațională pe placul beneficiarilor. Așa imaginea școlii ar avea de câștigat, iar părinții ar promova existența acestor opționale care ar determina și alți părinți să-și înscrie copiii aici.

Primul pas în procesul de implicare a părinților a fost aplicarea unui chestionar la elevi și părinți cu privire la relațiile existente între școală și familie. Analizând răspunsurile date de părinți și din discuțiile cu aceștia, s-a ajuns la concluzia că e nevoie de implicare și colaborare pentru o educație valorică din perspectiva afectivității, a cunoașterii, a trebuințelor, atitudinilor, valorilor și motivației. Pentru ca activitățile extrașcolare să devină eficiente, cadrele didactice au propus o serie de acțiuni comune la care să participe atât elevii, cât și părinții lor sau alți parteneri educativi din comunitate. În acest fel, activitățile au devenit benefice, finalizându-se printr-o evaluare ce a vizat atingerea obiectivelor propuse. Pe baza rezultatelor chestionarului, școala a pus bazele unui program de participare care a promovat un model de colaborare cu părinții și a dezvoltat responsabilitatea civică și spiritul de apartenență la comunitate.

4. Studiu de caz privind atragerea populației școlare la Școala Gimnazială ,,Mareșal Averescu”-Adjud

Pentru a supraviețui și a se dezvolta, rata de creștere a învățării din interiorul unei organizații trebuie să fie cel puțin egală, dacă nu mai mare decât rata schimbării din mediul extern organizației ( Stoll și Fink, 1996).

Deoarece lumea din jur se schimbă foarte rapid, organizațiile, respectiv școlile, trebuie să se îmbunătățească continuu și să învețe să-și identifice cu precizie rolul în contextul social, economic și cultural în care funcționează (Elmore, 2000).

Școala Gimnazială ,, Mareșal Al. Averescu”-Adjud este o instituție de învățământ public. Începând cu anul 2012, prin Hotărârea nr.15 a Consiliului local al municipiului Adjud, școlii i se atribuie denumirea de Școala Gimnazială "Mareșal Alexandru Averescu ". Este localizată într-o zonă urbană, centrală.

În prezent, școala dispune de două corpuri de clădiri, unul pentru grădinița cu program prelungit și unul pentru școala cu clasele I – VIII. Corpul grădiniței cu program prelungit dispune de 6 săli pentru activitatea instructiv-educativă care, după ora mesei, se tranformă în dormitoare unde preșcolarii se odihnesc.

Corpul școlii dispune de 15 săli de clasa, 1 laborator de fizică, 1 laborator de informatică, 1 laborator fonic, 1 laborator de biologie si o modernă sală de sport.

În perioada 2013-2015, Școala Gimnazială ,, Mareșal Al. Averescu” a fost implicată într-un proces amplu de schimbare prin faptul că multe cadre didactice s-au pensionat, în locul lor venind alte cadre didactice, tinere, dar necunoscute în rândul părinților și al comunității, fapt care a generat necesitatea de a iniția și de a dezvolta relații puternice cu părinții și comunitatea prin intermediul diverselor tipuri de activități, în special a celor extrașcolare. Instituția a fost transformată atât fizic anterior acestei perioade (a fost amenajat un cabinet de informatică, o sală de sport, au fost renovate sălile de clasă, s-au făcut dotări tehnice, s-a modernizat aparatura existentă etc.), cât și din punct de vedere al mentalității cadrelor didactice și a atmosferei existente. Acest lucru a fost posibil grație determinării noului director, care a condus un program de schimbare ce a contribuit foarte mult la îmbunatățirea mediului de învățare pentru copii.

Un obiectiv major al acestui program de schimbare a fost implicarea unității școlare în cât mai multe activități educative pentru formarea unui mediu favorabil elevilor și pentru îmbunătățirea relațiilor cu părinții acestora și cu reprezentanții comunității.

Atragerea elevilor către Școala Gimnazială ,, Mareșal Al. Averescu” reprezintă o misiune a fiecărui cadru didactic pentru că există o concurență acerbă cu celelalte unități școlare din localitate, având în vedere scăderea demografică a populației școlare.

În prezent școala are o ofertă diversificată și de calitate care asigură atingerea standardelor de învatare și promovare a valorilor umane într-un climat de siguranță fizică și psihică, dar nu suficientă pentru unii părinți. Școala dispune de toate condițiile pentru ca elevii să poată învăța temeinic și să-și dezvolte competențe și atitudini ce le vor permite să funcționeze cu succes ca adulți, într-o societate democratică.

Întreaga activitate se concentrează pe urmatoarele direcții:

-facilitarea schimbării organizaționale în sensul ameliorării ofertelor educaționale și al creșterii nivelului de participare la actul educațional al părinților și al comunității;

-promovarea implicării părinților în viața școlii, ca factor principal al succesului școlar și social al copiilor;

-adaptarea ofertei educaționale la cerințele copiilor și ale părinților;

-proiectarea activității școlare și extrașcolare în parteneriat cu elevii, părinții și comunitatea;

-implementarea de strategii coerente de dezvoltare școlară;

-implicarea părinților în activitățile și procesul decizional al școlii;

-îmbunătățirea comunicării și cooperării între instituțiile – cheie responsabile;

-promovarea experiențelor de succes;

-perfecționarea colectivului didactic pentru înlăturarea formalismului;

-identificarea aptitudinilor elevilor, dezvoltarea acestora în cadrul unor activitati extrașcolare puse la dispozitie de școală și valorificarea lor prin activități specifice la nivelul comunității.

La școală au fost înscriși toți copiii, fără niciun fel de discriminare atât cei cu nevoi educative speciale, precum și cei care aparțin unor culte religioase sau etnii diferite, fiind integrați în aceleași clase. Elevii provin în general din oraș, dar și din localitățile limitrofe (unitatea noastră fiind, până acum, preferată de elevii din zonă), din medii sociale diverse, cu situație materială, structuri familiale și capacități individuale de toate categoriile.

Mai jos, vom prezenta paleta de activități școlare și extrașcolare prin care școala noastră se poate evidenția în galeria celorlalte școli, motive pentru care ar trebui să fie în preferințele părinților și ale elevilor.

-profesori calificați cu grad didactic II și I;

-profesori cu lucrări publicate în reviste de specialitate, cărți de teste;

-profesori responsabili de cercuri pedagogice;

– profesorii sunt membri în comisiile județene și naționale pentru Curriculum școlar;

– profesorii organizează ore de pregatire suplimentară cu elevii, ore cu obiective bine stabilite: aprofundarea cunoștintelor specifice pentru participarea la concursuri și olimpiade școlare.

-climatul școlar și ambianța pedagogică se realizează printr-o bună comunicare între cadrele didactice, între profesori și elevi, ca și între personalul didactic și cel de conducere, între profesori și părinți.

Elevii școlii noastre au obținut, sub îndrumarea cadrelor didactice, locuri bune și foarte bune la competițiile locale, județene, naționale etc. Dintre acestea, voi evidenția câteva din perioada 2013-2015:

-Olimpiada de matematică ( faza județeană): trei mențiuni;

-Olimpiada de limba română (faza județeană): locul II și 3 mențiuni;

-Concursul Comper (faza națională): 2 locul II;

-Concurs Smart (faza națională): 3 locul I, 3 locul II și 3 mențiuni;

-Concurs Sanitarii pricepuți (faza județeană) locul II;

-participarea în cadrul proiectului internațional : Imaginea pădurii prin cuvânt și culoare;

– desfășurarea de parteneriate educaționale cu părinții: de Crăciun, Paște etc.;

-desfășurarea de serbări școlare;

-aniversări: ,,Ziua Unirii”, ,,24 Ianuarie”, ,,Aniversări literare-Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale etc.”;

-vizite la Muzeul de Științe ale Naturii-Bacău , la Muzeul de Istorie-Focșani, la biblioteca municipală etc.;

-excursii la Casa memorială a lui Ion Creangă, în Munții Vrancei, la Cetatea Neamțului etc.;

-,, Spune NU viciilor”, ,,Mănâncă sănătos”, etc.;

Colaborarea școlii cu familia și cu alte instituții cu scop educativ

Relațiile cu părinții copiilor sunt bune, aceștia au fost informați permanent despre progresele pe care le-au făcut elevii, despre problemele cu care ei s-au confruntat și modalitățile prin care s-a realizat depățirea dificultăților întâmpinate. Părinții copiilor sunt consultați în vederea adoptării deciziilor de interes comun. Ei au fost organizați în comitete pe clasă și pe școală, sprijinind activitatea cadrelor didactice, fiind preocupate de problemele instituției.

Privind colaborarea, este de apreciat faptul că familia sprijină școala în rezolvarea problemelor complexe ale actului educativ.

Colaborarea echipei manageriale cu toți partenerii școlii ( elevi, părinți, autorități locale și centrale, ONG-uri, agenți economici ) va conduce la optimizarea procesului instructiv-educativ în cadrul unității noastre.

Dintre motivele (aflate în urma aplicării chestionarului) care îi determină pe unii părinți să nu se orienteze spre școala noastră, putem menționa următoarele:

-schimbul de cadre didactice (în urma pensionării);

-paletă de opționale în dezacord cu dorințele părinților;

-insuficiente activități extrașcolare;

-lipsa promovării instituției școlare.

Recomandări:

-proiecte și programe educaționale de parteneriat în colaborare cu școlile din localitate și cu cele din localitățile apropiate și implicarea părinților;

-activități masive de promovare a școlii și a rezultatelor acesteia;

-orientarea ofertei școlare spre cerințele populației școlare;

-promovarea cadrelor didactice nou-venite în unitate;

-colaborare în cadrul corpului profesoral, între profesori , elevi și părinți.

În urma acestei cercetări, consider că va fi benefic pentru unitatea noastră aplicarea aceluiași chestionar, pentru a vedea ce s-a schimbat, dacă nu a avut niciun efect sau dacă activitățile extrașcolare pe care le-am realizat anul acesta, în care am inclus și părinții, au contribuit la promovarea cadrelor didactice nou-venite în unitate, fiind de aceeași latură a baricadei, și a imaginii școlii, și dacă numărul elevilor care au ales unitatea noastră a crescut. Învățământul românesc actual pune accent atât pe un învățământ de performanță, cât și pe dezvoltarea abilităților practice, corelate cu cerințele de pe piața muncii.

În urma studiului realizat asupra activităților extracurriculare desfășurate în ultimii doi ani școlari încheiați, am constatat că acestea au un impact pozitiv asupra dezvoltării personalității elevilor, asupra performanțelor școlare și asupra integrării sociale, în general, contribuind la promovarea școlii și la atragerea populației școlare. Chiar dacă ele nu au o susținere puternică în sistemul de învățământ românesc, reușesc să contribuie la dezvoltarea personalității elevilor și la promovarea valorilor. Structurarea acestor tipuri de activități, introducerea unor noi concepte (de ex: educația nonformală) reprezintă modificări legislative importante, care au ca scop îmbunătățirea calității acestor activități, ajutând educația formală. Totodată, studiul de față a evidențiat și o problemă internă a școlii, și anume faptul că profesorii nu se susțin și nu se susțin unii pe alții, un aspect negativ care nu diseminează roadele muncii lor în rândul părinților, fiind total împotriva promovării organizației școlare.

Astfel, consider că trebuie realizată o strategie comună, care să urmărească același deziderat, prin care să fie făcută cunoscută toată munca noastră, atât la nivel formal, cât și nonformal, o strategie prin care toați beneficiarii să conlucreze și să susțină același scop: promovarea organizației școlare. Drept obiective majore, pentru perioada următoare, putem enumera: stimularea interesului elevilor pentru școală, prin crearea unui mediu atractiv, favorabil învățării, valorificarea aptitudinilor fiecărui elev, utilizarea eficientă a bazei materiale de care dispune școala, posibilitatea de implicare a părinților și a reprezentanților comunității în viața școlii, promovarea cadrelor didactice, creșterea motivației elevilor pentru a participa la activități extrașcolare și de educație durabilă, realizarea de parteneriate educaționale și diversificarea ofertei școlare în concordanță cu cerințele educabililor.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Rolul Activitatilor Didactice Extrascolare In Promovarea Imaginii Scolii (ID: 146115)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Rolul Activitatilor Didactice Extrascolare In Promovarea Imaginii Scolii

Copyright Notice

Asezarea,perceperea Si Decontarea Impozitului pe Porfit la O Societate Comerciala

Proiect Cercetare Marketing la Firma S.c. Tel Drum S.a

. Controlul Fiscal Privind Impozitele Indirecte

Studiu Privind Asigurarea Locuintelor Populatiei

Cultura Organizationala Drumul Spre Succes

Analiza Exercitiului Economic Financiar In Cadrul Societatii Elvila S.a

Copyright Notice

Similar Posts