Rolul activităților de educare a limbajului în dezvoltarea unei exprimări corecte și [612798]

Rolul activităților de educare a limbajului în dezvoltarea unei exprimări corecte și
nuanțate
Vasile Maria,G.P.P.NORD2,Rm. Valcea
„Limbajul, o formă specifică de activitate umană, realizat prin intermediul limbii și al
tuturor resurselor ei, asigură comunicarea între oameni și între copiii de grădiniță. Forma de
bază, naturală și concretă a limbajului este vorbirea, adică realizarea verbală a procesului de
comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concreta
în care se manifesta limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuală și concreta a limbii,
în cadrul procesului complex al limbajului .” 1.
Atât limba, cât și vorbirea au caracter social, cu deosebire că, în procesul comunicării,
vorbirea capătă o formă individuală. Limba presupune vorbirea și invers.
Procesul vorbirii are o baza socială, pentru că vizează, în primul rând, înțelegerea
interum ana. Problema funcțiilor este de primă importanță la definirea esenței limbii. Funcțiunea
principală și specifică limbii, destinația ei în societate este aceea de a servi ca mijloc de
comunicare. Legată de comunicare este și funcția dominatică; limba serve ște ca instrument al
gândirii, al exprimării, obiectivizării, exteriorizării ideilor. O altă funcție a limbii este cea
expresivă. Vorbitul comunică nu numai o idee, un gând, ci și anumite informații cu privire la
propria persoana; recurgând pentru aceasta îndeosebi la intonație, apoi la procedeele
morfologice, sintaxei și lexicului.
„Limba este mijlocul universal de exprimare și transmitere a ideilor și sentimentelor, la
îndemana tuturor vorbitorilor ”2 .
În anii petrecuți de copil la grădiniță, sub influe nța procesului de invaățământ la care
participă copilul, are loc o asimilare rapidă a diferite lor aspecte ale limbii; dezvoltâ ndu-se astfel
noi funcții și forme a limbajului. Aici copilul vorbe ște mai mult cu alți copii despre ceea ce a
văzut, a auzit, a f ăcut, a gândit. În acest fel trece treptat de la limbajul situativ la limbajul
contextual (de comunicare, care are un rol preponderent față de primul), iar pe măsură ce copilul
explorează lumea inconjurătoare, el depășește tot mai mul t limitele experienței desprinzâ ndu-se
de influența momentului prezent. Dezvoltarea vorbirii și învățarea corectă a limbajului constituie
o preocupare permanentă din partea educa toarelor. În grădiniță, parcurgând cele trei grupe, copiii
dobândesc un bagaj de cunoștințe, iar vor birea devine mai bogată, mai clară, mai corecta,

1Ariton, Vraciu, Lingvistica generală și comparată Editura Didactica și Pedagogica, 1980, pag. 59
2Idem, pag. 62

asigurand dezvoltarea intensă a gândirii. Astfel, întreaga expriență instructiv -educativă din
grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului oral, în strânsă legătură cu
dezvoltarea vorbi rii, ef ectuandu -se exercitii de pronunț ie și de exprimare. Accentul principal în
această privință este pus pe activitățile de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea
deprinderilor de exprimare ordonata a gândurilor, de însușirea treptată a structurii gr amaticale a
limbii. Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a preșcolarilor este necesar ca activitatea
educativă să fie făcută în așa fel încât aceștia să fie stimulați să participe în mod activ la
activități, atât verbal cât și mental. Luând în cons iderație complexitatea actului pedagogic de
cultivare a limbii și limbajului prin procesul de înv ățământ, este necesar să exemplificăm, cu
obiectivele la care ne -am orientat, activitatea de îmbogățire a vocabularului și de formare a unei
conduite verbale a copiilor preșcolari.
Aceste obiective sunt3:
 perceperea și pronunțarea clară a tuturor sunetelor și a grupurilor de sunete ale limbii
române, integrate în cuvinte;
 sporirea zestrei lexicale și activizarea noilor achiziții;
 plasticizarea exprimării prin s electii sinonimice, grupări antonimice și diferențieri
omonimice;
 folosirea cuvintelor și expresiilor învățate, în mod creator, în îmbinări și combinații
personale;
 cultivarea deprinderii de folosire corectă a limbii romane.
Considerăm că este necesar să facem precizarea că dezvoltarea limbajului și asimilarea
limbii materne nu trebuie privită ca o sarcina ce revine numai limbii române, ci și activităților
incluse în acest obiect de studiu. Atât latura lexical ă, cât și latura semantică și cea gramaticală s e
realizează prin intermediul tuturor activităților și factorilor adiacenți procesului instructiv –
educativ. Pornind de la acest considerent, trebuie să subl iniem că limba vorbită în situaț ii
obișnuite de viață trebuie să fie conform regulilor limbi i culte. În afara acestei cerinț e
fundame ntale, există, în planul de înv ățământ, activități care sprijină î n mod di rect dezvoltarea
limbajului și î mbogățirea vocabularului. Obiectivele stabilite pentru fiecare activit ate indică
metoda de bază , căile și modalitățil e care pot fi folosite. Evident aceste delimitări, nu trebuie

3Cerghit, I., 2006, Metode de învățământ, București, EdituraPolirom, pag.56

luate la modul absolut. De regulă, în cadrul aceleiași activități, unele metode alternează din
considerente bine cunoscute. Astfel, se știe, că observarea unor obiecte sau lectura după imagini
sunt corelate cu convorbirea. Una din activitățile prin care se îmbogățește și se activizează
vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prș colarul își formează unele reprezentări despre
obiectele și fenomenele lumii obiective, cu însușirea lor cu relațiil e în care se află; verbalizează
rezultatele observării, se exprimă în termeni adecvați conținutului cognitiv, își fixează în
vocabular o terminologie specifică. Activitățile de memorizare au ca obiective dominante atât
dezvoltarea capacității de memorare a unor conținuturi informaționale cât și a unor structuri
lexicale și gramaticale specifice. Convorbirile sunt activități care vizează formarea capacității de
participare la dialogul limitat de două persoane, apoi multiplicat, iar jocurile didactice au ca
obiectiv evaluarea progresului copiilor în achiziț iile lexicale. Acti vitățile care urmăresc, cu
precă dere, formarea capacităților de audiere, reproducerea unui continut de idei, după o expunere
liberă sau după o lectură, sunt povestirile.
Educatoarei îi re vine rolul de a sugera copiilor, în raport cu vârsta lor, acele activități care
să capteze interesul acestora, să le trezească nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod de
expresie, limbajul verbal. Copiii sunt avizi d e cuvinte, sonoritățile îi amuză , însa ei cântăresc
rolul acestora. Problema limbajului la vârsta preșcolară a facut obiectul a numeroase studii și
cercetări care au reliefat importanța lui în procesul comunicării copilului cu persoanele din jur, în
activitatea de cunoaștere, în dezvoltar ea proceselor psihice, precum și în dezvoltarea vorbirii
reproductive în procesul comunicării cu cei din jur, în așa fel încâ t copilul să -și exprime cu
ușurință dorințele, impresiile, gândurile, să redea în mod inteligibil, cursiv și logic o p oveste, un
basm cunoscut, o întâ mplare sau un fapt trăit, auzit la alț ii sau imaginat de el.
În cadrul activităților de educatie a limbajului, în cei 3 -4 ani de grădinită, are loc o
dezvoltare și perfecționare a limbajului sub aspect fonetic, lexical și gramatical. Pe rfecționarea
limbajului copiilor de vârsta preșcolară reprezinta o importanță deosebită, atât pentru integrarea
copiilor în școala, cât și pentru dezvoltarea întregii personalități.
Folosind limba ca mijloc de educație: intelectuală, morală, estetică, edu catoarea le
dezvoltă vorbirea necesară în procesul de comuni care și de cunoaștere a vieții înconjurătoare și
în acelaș i timp le perfecționează exprimarea, corectează pronunția, îmbogățește vocabularul și
ajută pe copii să -și însușească în mod practic struc tura gramaticală a limbii române. Limba este
mijloc de păstrare și transmitere a tezaurului științei și culturii, este „ întâiul mare poem al unui

popor ” cum spunea Lucian Blaga: „ Ca fenomen social, limba nu este statică, imobilă, ea se
dezvoltă, se îmbogățește și se complică nu numai din punct de vedere al structurii lexicale și
gramaticale dar și al sensului și semnificatiei sale, manifestându -se ca un sistem deschis
multiplelor influențe ce acționează în dezvoltarea sa .”
Limba este „ tezaurul cel ma i de preț pe care îl moștenesc copiii de la părinți, depozitul
cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care trebuie să fie păstrat cu sfințenie de generațiile
care-l primesc. Ea este cartea de noblețe, testimoniu de naționalitate al unui neam.”4
În realizarea sarcinilor dezvoltării vorbirii, se are în permanență în vedere scopul și
sarcinile educației preșcolare.
Educatoarea trebuie să știe că la vârsta preșcolară comportamentul acestuia se definiște
prin impulsivitate mai atenuată, trăiri emotive ma i variate, li se dezvoltă intens procesele
intelectuale, crește receptivitatea, setea de cunoaștere, se dezvoltă procesele voliționale, se
schițează unele trăiri morale. Intelectul preșcolarului se dezvoltă în proces ul învățării, în
activitățile care stimu lează procesele de cunoaștere, îmbogățindu -i percepțiile și reprezentările,
formarea noțiunilor. Sub influența procesului instructiv, bine organizat de educatoare,
comunicarea preșcolarului cu adultul, evoluează datorită variatelor forme de activități orga nizate
în grădiniță în c adrul domeniului limbă și comuni care.
Realizarea acestor deziderate în procesul instructiv – educativ din gradiniță se bazează pe
nivelul mai evoluat al gândirii preșcolarilor, care pornind de la simple noțiuni și judecăți, î și vor
însuși, evolutiv, noțiuni mai abstracte încercând să dispună de principalele operațiuni logice;
comparația, generalizarea, abstractizarea. Având o contribuție substanțială sub aspectul ei
voluntar, memoria este stimulată prin activități specifice. Scopul principal al metodicii
dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării verbale a preșcolarilor, deoarece întreaga
experiență instructiv -educativă din grădiniță atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului
oral, în strânsa legătură cu dezvolt area operațiilor gândirii, efectuând o serie de exerciții de
pronunțare, de exprimare, de conversație și de povestire

4Apud Stancu I., 1958, Carteașicopilul ,Bucuresti , Ed. Didacticășipedagogică, pag.16

. BIBLIOGRAFIE

 Barbu, H., Popescu, E., Șerban, F., Activități de joc și recreativ distractive , E.D.P.,
București, 1990
 Bonchiș, Elena Psihologiegenerală ,EdituraUniversității din Oradea,2006
 Cazacu, Tatiana Slama, Dialogul la copii , Editura Academiei R.S.R., București, 1961
 Cazacu, Tatiana Slama, Probleme ale dezvoltării limbii române ca limbă maternă în
grădinițe și clasele primare în cu legerea metodică , București, 1975
 Cerghit, Ioan, Metode de învățământ ,Editura Polirom, Iași, 2006
 Claparede, Edouard, Psihologia copilului , Bucureși, EDP, 1994
 Debesse, M., Psihologia copilului de la naștere la adolescen ṭă, EDP, Bucurezti, 1970
 Dumitrana, Magdalena, Educarea limbajului în învățământul preșcolar , 1999, vol.2,
Comunicarea scrisă , Ed.Compania, Colecția Metodidact
 Golu, Pantelimon, Zlate, Mielu, Verza, Emil, Psihologia copilului , Manual pentru clasa a
XI-a, școli normale, E.D.P., București, 1993
 Păiși Lăzărescu și colab, Laborator preșcolar , Ed. V and I Integral, București, 2001
 Piaget, Jean Psihologiacopilului , Editura Cartier, 2011, pag.67
 Popescu Neveanu, Paul, Dicționar de psihologie , Editura Albatros, București, 1978
 Popescu Mihăiești, Al exandru, Copilul, grădinița și școala. Culegere metodică editată de
Revist a de Pedagogie, București, 1979
 Sălăvăstru, Constantin, Logică și limbaj educațional , E.D.P., București, 1995
 Șerdean, Ioan, Didactica limbii și literaturii române , Editura Corint, București, 2006;
 Ungureanu, Adalmina, Metodica studierii limbii și literaturii române , Editura AS, Iași,
2003
 Șchiopu, Ursula, Psihologiacopilului, EdituraDidacticăși Pedagogică,București,1967