Rolul Activitatii de Inteligence In Informarea Factorilor de Decizie. Transformari

ROLUL ACTIVITĂȚII DE INTELIGENCE ÎN INFORMAREA FACTORILOR DE DECIZIE. TRANSFORMĂRI

Actualul mediu geostrategic se modelează, similar conceptelor teoriei haosului: condițiile inițiale sunt determinante, tendințele nu sunt lineare, iar provocările apar prin surprindere, datorită funcționării imprevizibile a sistemelor. Într-un astfel de mediu, o precondiție pentru asigurarea avantajului decizional o reprezintă AVERTIZAREA GLOBALĂ: capacitatea de a dezvolta, prelucra și utiliza un număr imens de resurse de date și informații disparate într-un flux care să evidențieze procesele în desfășurare de pe scena mondială actuală.

ANTICIPAREA STRATEGICĂ este capacitatea de a analiza condițiile existente și de a utiliza rezultatele acestei activități pentru crearea de scenarii și ipoteze alternative, care să evidențieze conexiunile ascunse și posibilitățile de evoluție.

Accederea unui stat la statutul de superputere se bazează pe o comunitate de intelligence puternică cu capabilități de avertizare și anticipare strategică.

Cap.1. CARACTERISTICI GENERALE ALE INTELLIGENCE-ULUI

1.1. Proveniența termenului

„Cele mai mari puteri militare ale lumii sunt dependente de serviciile lor de informații atunci când vine vorba de evaluări bine documentate. De aceea, informațiile au devenit o parte integrantă esențială a apărării, fie sub forma apărării securității naționale, fie a furnizării de informații către armată sau a identificării acțiunilor ostile în formare”.

„Intelligence” reprezintă activitatea de informații și contrainformații. Ceea ce particularizează analiza de intelligence sunt sursele și mijloacele considerate confidențiale.

Termenul „intelligence” a fost consacrat de literatura anglo-saxonă și provine din latină („intelligentia” – capacitatea de a înțelege, de a discerne).
      Etimologic, termenul „analiză” provine din grecescul „analysis”, care înseamnă „desfacere în bucăți”, „fragmentare în părți componente” a unui tot semnificant.

În literatura anglo-saxonă, analiza (de intelligence) include și procesul de sinteză, termen care derivă din „syn” (gr. împreună) și „tesi” (gr. a așeza, a plasa, a poziționa), deci „a așeza împreună” elemente disparate, pentru a genera o entitate inteligibilă prin ea însăși.

1.2. Importanța activității de intelligence

După o perioadă de relativă acalmie a anilor ´90, activitatea de intelligence a revenit ca element cheie în securitatea națională și internațională. Dacă problemele analizei de intelligence constituiau, anterior, preocuparea unui număr restrâns de specialiști, după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, acestea au fost transferate în domeniul interesului public prin investigațiile oficiale și atenția acordată de mass-media.

În primii ani ai Mileniului III activitatea de intelligence a revenit în prim plan, iar analiza informațiilor pentru apărare a căpătat o importanță centrală.

În pofida faptului că lumea contemporană pare să fie în prezent în plină transformare din punct de vedere al flexibilității, urgenței, radicalismului și schimbărilor ce se petrec în mediul actual de securitate internațională, aceasta este destul de confuză.

Șansele mici de a prezice schimbările pun la încercare societatea modernă, iar aceste încercări se manifestă simultan la nivel micro/tactic și macro/social, strategic. În pofida adaptabilității de care dă dovadă societatea, evenimentele recente petrecute au torsionat puternic această calitate, iar aceste provocări nu ocolesc analiza informațiilor pentru apărare.

Complexitatea perioadei actuale aduce o provocare conceptuală și asupra analizei de intelligence. După cum observa profesorul american Paul Bracken, „de-a lungul istoriei, analiștii nu au înțeles imediat logica propriei situații, în perioade de tranziție; de obicei, este necesară o perioadă lungă de dezorientare și confuzie pentru a conștientiza legitatea noii ere”.

În acest sens, activitatea serviciilor de informații s-a adaptat continuu la schimbările din mediul de securitate. Componenta analitică a procesului de intelligence traversează o perioadă de continuă transformare și adaptare, iar multiplicarea în progresie geometrică a datelor și accesul tot mai larg și în timp real la informații au contribuit la consolidarea importanței analizei de intelligence în procesul de fundamentare a politicilor unui stat componenta analitică a devenit un element important în obținerea unui avantaj comparativ în domeniul intelligence, în raport cu alți „competitori” (servicii de informații străine sau structuri private de intelligence).

Informarea curentă/analiza

Definiții, scopuri, rol

Informarea curentă și analiza fac parte dintr-un ciclu informațional și sunt dependente una de alta. Pentru a înțelege rolul lor în acest ciclu trebuie să înțelegem cu ce se ocupă fiecare în parte.

Informarea curentă reprezintă un produs informativ ce cuprinde o succesiune de date și informații care se referă la un subiect/aspect petrecut în maxim 24/48 de ore. Pentru a fi cât mai veridică și utilă produsul trebuie să cuprindă toate datele și informațiile care să lămurească foarte bine factorul decident cu privire la acel subiect. În acest sens, subiectul trebuie să răspundă la cel puțin cinci întrebări, și anume: unde? când?, cine?, ce? de ce?.

Produsul informativ ce conține informații curente de nivel primar ce sunt culese de structurile de culegere este pus la dispoziția structurilor de analiză în vederea elaborării de materiale de analiză ce vor fi puse la rândul lor la dispoziția factorilor de decizie.

În ceea ce privește analiza, aceasta este un produs informativ mai elaborat ce face referire la un subiect mai amplu, ce este tratat sub toate aspectele și care prezintă o situație de actualitate referitoare la un anumit subiect, aspect, persoană, țară, regiune, fenomen etc.

Analiza informațiilor intelligence este demers specializat de cunoaștere asupra unei problematici determinate – cea de securitate națională – în cadrul căruia sunt utilizate, în forme și modalități specifice, metode și tehnici consacrate, inclusiv de natură „analitică”, în scopul formulării de explicații, estimări și prognoze argumentate.

Scopul este de a lămuri factorul decident asupra subiectului din toate punctele de vedere și totodată de a îl face pe decident să întreprindă măsurile corecte și utile în fundamentarea deciziei politice.

Din punct de vedere al relaționării dintre cele două produse informative, informarea curentă asigură o bază de date și informații de actualitate pentru elaborarea produselor finite de analiză de intelligence ce sunt puse la dispoziția decidenților.

În pofida faptului că sunt diferite din punct de vedere al conținutului și perioadei la care se referă, cele două produse informative pot avea un aspect comun, și anume nivelul informației conținute, ce poate fi în unele momente și pentru anumite subiecte de interes de nivel strategic și astfel vor fi înaintate în cel mai scurt timp către factorul decident.

Spre exemplu, informația referioare la locația unde se ascundea fostul lider ar grupării teroriste” AL QAIDA” în PAKISTAN, Osama BIN LADEN, a fost de nivel strategic, cunoscută doar de câteva persoane, printre care președintele SUA, Barak OBAMA, decidentul care a comandat eliminarea acestuia.

Caracteristici, particularități

Dacă informarea curentă se referă la evenimente recente, analiza de intelligence este un subiect mai complex, ce necesită abordarea din mai multe puncte de vedere.

În sens larg, analiza reprezintă unul dintre mecanismele constitutive ale cunoașterii, desemnând totalitatea activităților raționale care fac posibil orice demers gnoseologic. Analiza din perspectivă psihologică, poate fi definită drept procesul complex de activități intelectuale al cărui rezultat se reflectă într-un conținut cognitiv nou și, prin aceasta, relevant (succesiune de operații logice de descompunere a întregului în elementele sale, proces care se continuă prin sinteză). Din perspectivă funcțională, analiza desemnează un demers specializat de cunoaștere, autonom în ansamblul preocupărilor de factură epistemică, recognoscibil în cele mai diverse domenii de activitate (economic, financiar, socio-politic, militar etc.). Din perspectivă metodologică, analiza include un ansamblu de tehnici și metode științifice („analitice”), prin intermediul cărora sunt produse și evaluate secvențe/elemente de cunoaștere dintr-un domeniu determinat.

Din perspectivă analitică, analiza de intelligence este caracterizată:

– printr-un proces prin care informațiile importante pentru securitatea națională sunt solicitate, colectate, analizate și diseminate factorilor de decizie din stat;

– printr-un produs rezultat în urma acestui proces, utilizat pentru susținerea intereselor și obiectivelor naționale;

– printr-o formă de organizare pentru desfășurarea acestui proces, din punct de vedere structural și al operațiunilor derulate;

– printr-o modalitate de protejare a acestui proces și a informațiilor obținute prin activități de contrainformații.

Din perspectivă „cognitivă”, analiza de intelligence este caracterizată de crearea unui mediu organizațional de stimulare a analizei și asigurarea unei pregătiri în analiza de intelligence, focalizate pe încercarea de a deschide modelul mental al analistului.

Din perspectivă relațională, aceasta este caracterizată de dezvoltarea unor mecanisme de relaționare cu factorii de decizie (având drept scop eficientizarea fluxurilor documentelor de informare), respectiv de cooperare cu parteneri externi, mediile academice și civice.

Din perspectivă structurală, este caracterizată de coordonarea organizațională și acțională destinată definirii atribuțiilor palierelor analitice, stabilirii unor rețele de comunicare/ relaționare biunivocă între structurile interne și instituirea unor mecanisme de răspuns eficient.

Din perspectivă metodologică, analiza de intelligence aduce îmbunătățiri producției de informații prin adaptarea permanentă a structurii și a metodelor de lucru, astfel încât produsul informațional final să fie obținut cât mai repede, la un nivel calitativ ridicat și în termeni de eficiență (raportul cost – beneficiu)

Din perspectivă funcțională, aceasta asigură rolul de pivot între activitatea de culegere și procesare a informațiilor de securitate națională și cea de informare a beneficiarilor.

Din punct de vedere științific, analiza se manifestă în domeniile analitice legate de disciplinele de culegere de informații, nu numai pentru faptul că operează cu informații obținute prin metodele specifice disciplinelor de culegere, ci și prin faptul că sunt întrebuințate în scopul acțiunilor de culegere.

Astfel, analiza HUMINT este folosită în conducerea acțiunilor de culegere la surse umane și în activitatea de contrainformații, analiza SIGINT este folosită în procesul de culegere de informații din surse electronice iar analiza IMINT și MASINT este specializată în interpretarea imaginilor și aprofundarea culegerii de informații prin achiziția și valorificarea imaginilor, respectiv a „semnăturilor” diferitelor activități, de exemplu înregistrările provenite de la sonare sau înregistrările efectelor acustice și seismice ale exploziile nucleare.

Cea mai remarcată este analiza de contrainformații, pentru că acest domeniu este, în același timp, analitic și operațional, într-un proces unic, ce însoțește și activitatea de informații, ca o funcție importantă a acesteia, inclusiv ca formă de asigurare de luptă.

Informațiile operează cu incertitudini iar similaritățile sunt uneori surprinzătoare, observându-se un proces de convergență, analiza de intelligence bazându-se, din ce în ce mai mult, pe metode și competențe științifice. Exemplele cele mai evidente se întâlnesc în domeniile de analiză cu caracter tehnic, cum ar fi analiza în domeniul proliferării armelor și capacităților chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN). Dacă în analiza de profil specializat, exemplificată mai sus, aplicarea metodelor și spiritului științific este ușor de susținut, în nivelurile superioare, ale analizei integrate, de nivel strategic, analiza de informații pentru apărare trebuie să apeleze la „cultura deschisă” specifică științei, la libertatea inovatoare a inventatorilor. Aici, analiza de intelligence atinge nivelul superior al înțelegerii realității, unde analistul este foarte apropiat de beneficiarul de produs informativ și intervine creația în construirea de scenarii de răspuns și soluții operaționale. Chiar și beneficiarul devine un analist pentru produsul de intelligence primit și participă, ca și analistul, la construirea de scenarii de răspuns și soluții operaționale.

Astfel, analiza, ca etapă superioară a procesării datelor și informațiilor, face parte integrantă din domeniul cognitiv al războiului bazat pe rețea, sub formele evoluate de evaluare, conștientizare și înțelegere, în sprijinul imediat și chiar părți ale deciziei .

Analiza este un domeniu deschis transformării și, mai ales, adaptării, drept care nu trebuie să surprindă faptul că și abordările matematice complexe și-au făcut simțită prezența în această activitate.

Analiza realizată pe delicatul palier al delimitărilor conceptuale (unele inedite în peisajul abordărilor teoretice cunoscute, la momentul actual, în cadrul comunității autohtone de intelligence), oferă, totodată, autorilor oportunitatea de realiza o clasificare a analizei de intelligence, după criterii structural-funcționale și grad de complexitate, fiind identificate trei mari „specii” analitice: analiza strategică, cea tactică și cea operațională.

Pe fondul creșterii, la nivelul factorilor de decizie, a „apetenței” pentru analiza de tip proiectiv, în ultima perioadă se constată o semnificativă creștere în importanță a analizei de nivel strategic. În esență, acest tip de analiză constituie o abordare multisectorială și multisursă a fenomenelor cu impact major în sfera securității naționale (în plan politic, militar, economic, social), cu o consistentă dimensiune predictiv-anticipativă. Rezultatul acesteia se reflectă în evaluări, prognoze, estimări, menite să fundamenteze adoptarea unor decizii strategice sau să constituie suport pentru gestionarea unor situații/evenimente cu impact major. Dimensiunea forte a acestui tip de analiză o constituie dimensiunea anticipativ-predictivă (de prognoză), care își propune să identifice posibile evenimente din viitor, gradul de probabilitate a apariției lor, precum și potențialul impact al acestora asupra intereselor de securitate națională, comunicarea unor estimări/predicții exacte, în timp util, conferind beneficiarilor baza pentru fundamentarea unor măsuri defensive destinate prevenirii și contracarării unor amenințări iminente.

Un alt palier analitic – situat în circuitul/fluxul informațional pe o treaptă imediat inferioară celui strategic – este reprezentat de analiza tactică. La acest nivel sunt procesate, de regulă, informații de securitate națională referitoare la evoluții ori indicatori de amenințare identificați pe o anumită problemă sau domeniu, la consecințele previzibile sau produse ale unor acțiuni care se constituie în riscuri și amenințări ori la elemente ce pot susține promovarea intereselor României sau ale aliaților săi.

În raport cu cea de nivel strategic, analiza tactică se concentrează pe abordarea unor problematici și evoluții sectoriale care pot afecta interesele naționale de securitate. Procesul analitic se derulează prin evaluarea datelor și informațiilor despre actorii implicați, obiectivele vizate, coordonatele spațiale și temporale și formele concrete de manifestare a situației purtătoare de risc.

Analiza operațională (primară) se concentrează pe emiterea unor judecăți de valoare în raport cu veridicitatea și completitudinea datelor primare (de primă sesizare), contribuind în mod semnificativ la selectarea acestora și, ulterior, la elaborarea informațiilor de securitate națională.

Avertizarea timpurie. Avertizarea strategică

Avertizarea timpurie

Necesitatea răspunsurilor oportune la crize

Crizele sunt din ce în ce mai prezente în viața de zi cu zi, fie că vorbim de turbulențe politice, mișcări sociale sau conflicte violente.

În fiecare moment, o serie de crize se află în desfășurare pe mapamond, în diferite stadii de evoluție, fie că vorbim de evenimente naturale, sociale, umane, conflicte etc., și apar deopotrivă atât în state sărace, state eșuate, dar și în state moderne puternic dezvoltate.

Crizele au un rol destabilizator asupra societății și securității naționale, regionale sau internaționale, iar efectele lor pot fi devastatoare și cu ramificații pe termen lung dacă nu sunt gestionate corect.

Datorită faptului că amenințările devin din ce în ce mai diverse, iar limitele de timp în care se pot produce s-au redus, factorii de decizie sunt foarte des luați prin surprindere de apariția crizelor, care determină instabilitate, haos și violențe, pierderi umane și materiale ireparabile, în pofida faptului că sursele de informații s-au amplificat iar mecanismele internaționale de prevenire a acestor situații s-au înmulțit.

În aceste circumstanțe, obținerea de informații corecte și oportune constituie o provocare majoră atât pentru experți, cât și pentru factorii decidenți, iar misiunea lor principală devine, în aceste circumstanțe, gestionarea activă a datelor și informațiilor și dezvoltarea unor noi modalități de gândire anticipativă și de planificare strategică pentru a face față viitoarelor amenințări încă nedescoperite sau latente.

Această sarcină implică obligativitatea realizării de politici pe termen lung, orientate pe subiecte. Din această perspectivă, eforturile profesioniștilor din domeniul prevenirii crizelor, indiferent că provin din societatea civilă sau mediile specializate de informații, de adaptare a unor noi metode de anticipare a evoluțiilor nedorite sau dorite, nu sunt exagerate, mai ales că, în prezent, indiferent că ne raportăm la mediul național, regional sau global, interesul actorilor politici se focalizează tot mai mult pe aspectele predictive.

Astfel, pe măsură ce analiștii și beneficiarii produselor acestora au înțeles cauzele multiple ale conflictelor actuale, au realizat că este necesară o abordare diferită a gestionării riscului și planificării politicilor, precum și a obținerii de informații oportune în scopul avertizării timpurii.

În scest sens, un domeniu important în analiza în domeniul informațiilor pentru apărare este avertizarea strategică a produsului de analiză.

Avertizarea timpurie

Politica de prevenire necesită un sistem bazat deopotrivă pe evaluări de risc solide și avertizare timpurie. În ceea ce privește anticiparea timpurie a crizelor, aceasta continuă să fie un demers anevoios pentru analiști și decidenți, iar identificarea oportunităților de prevenire sau atenuarea efectelor dezastruoase ale acestora constituie o și mai mare provocare.

Înainte de a apărea, majoritatea crizelor sunt precedate de semnale repetate de avertizare timpurie. Diferite tipuri de crize emit diferite tipuri de semnale, iar dacă acestea sunt sesizate, analizate și se acționează în baza lor, multe crize pot fi evitate încă dinainte de a se declanșa.

Dacă în trecut posibilitatea de previzionare și reacție era foarte limitată, în secolul XXI, folosirea sateliților, a sistemelor avansate de comunicații, de navigare și observare, oferă soluții tehnice de monitorizare, semnalare și anticipare a pericolelor, precum și de cunoaștere (sub formă de metodologii, planuri de prevenire, memorie instituțională) în sfera prevenirii crizelor de orice natură.

În prezent, există condiții de gestionare eficientă a crizelor, însă trebuie doar să fie identificate acele mecanisme care se pliază cel mai bine pe situația concretă și care pot reduce șansele ca o criză să se producă sau să de dezvolte până la dimensiuni ce nu mai pot fi controlate.

Provocări apărute

Creșterea complexității mediului internațional de securitate, reducerea termenelor în care sunt necesare predicții și schimbarea importanței spațiilor geografice au făcut ca avertizarea să devină un proces mult mai amplu decât monitorizarea factorilor cunoscuți cu ajutorul unor indicatori prestabiliți, și să se axeze pe căutarea celor mai slabe semnale ale riscurilor și amenințărilor potențiale, deseori necunoscute.

În actuala realitate, decidenții sunt presați să decidă în intervale de timp din ce în ce mai scurte și, în punctul culminant al unei crize, formele ad hoc de consultare deseori au întâietate în fața procedurilor prestabilite. De aceea, pentru a face față evenimentelor în desfășurare, informațiile și analizele oportune devin cruciale.

Pe scurt, trebuie să identificăm orice stare tensionată, pre-conflictuală, încă din stadiile de incubație, înainte ca aceasta să se amplifice, iar aici trebuie subliniat rolul de avertizare timpurie al analizei, care presupune identificarea indiciilor de anomalie în activitatea adversarului cât de timpuriu posibil.

Avertizarea timpurie trebuie să aibă loc în cursul stadiului de incubație a amenințării, când evenimentele sesizate într-o formă embrională se situează sub nivelul de anormalitate care declanșează, de obicei, alerta analistului privind evoluția unui fenomen cu semnificații securitare. Deși aceste evenimente nu își găsesc loc în avertizări, ele pot face parte din lotul de scenarii de lucru ale analistului.

Aceste „necunoscute neștiute” constituie, fără îndoială, una dintre cele mai mari provocări ale comunității de informații, cele mai acute dispute dintre analiști și decidenți fiind în interpretarea probelor privind problemele puțin cunoscute serviciilor de informații și beneficiarilor.

Cele mai mari surprize din istoria serviciilor de informații s-au produs din cauza eșecurilor acționale, nu de cunoaștere. Spre exemplu, în privința atentatelor de la 11 septembrie 2001, o mulțime de experiențe trecute legate de atacurile teroriste cu bombă ar fi putut fi privite drept indicatori, dar autoritățile nu au reușit să se adapteze la schimbările de mediu. În plus, multe state au devenit, pe fondul turbulențelor financiare globale, extrem de vulnerabile, iar identificarea anticipativă a factorilor care pot influența negativ echilibrele sociale, politice, economice și militare este esențială. Foarte multe zone sunt predispuse, din cauza condițiilor istorice, geografice, politice, sociale ori religioase, la conflicte violente sau dezastre naturale care pot anula ani de dezvoltare și pot perpetua sărăcia și inegalitatea. Situația haotică și dezastrul umanitar instaurat în Haiti după cutremurul din 12 ianuarie 2010 demonstrează, încă o dată, necesitatea îmbunătățirii avertizării timpurii, a instruirii în programe de reziliență și a coordonării post-dezastru, mai ales că, în timp, dezastrele și crizele vor fi din ce în ce mai dese, ca urmare, în principal, a activității umane și a schimbărilor climatice.

În acest sens, recent, NATO a luat unele măsuri și poziții cruciale în cadrul Summit-ului Consiliului Nord Atlantic din ȚARA GALILOR, la nivel de șefi de state, în perioada 4-5 septembrie 2014. În cadrul summitului, pe lângă pozițiile adoptate vizavi de criza din UCRAINA și intențiile RUSIEI, au fost luate unele măsuri și poziții cu rol de prevenire și avertizare timpurie.

Astfel, principala preocupare a NATO pe termen mediu este creșterea instabilității în vecinătatea sudică, din Orientul Mijlociu până în Nordul Africii, precum și amenințările transnaționale și multi-dimensionale, ce pot avea consecințe pe termen lung pentru pacea și securitatea regiunii euro-atlantice și stabilitatea în întreaga lume.

Printre măsurile și pozițiile adoptate în acest sens s-au enumerat:

– cooperarea multinațională. Ca urmare a inițiativei Sistemului Întrunit de Intelligence, Supraveghere și Recunoaștere (JISR) lansată la Summit-ul de Chicago, NATO poate furniza o capacitate operațională inițială de sprijinire a operațiilor NATO și a rotațiilor Forței de Răspuns a NATO, începând cu 2016. În acest context, sistemul de Supraveghere Terestră al Alianței va deveni disponibil pentru dislocare operațională în 2017. În plus, Sistemul Aeropurtat de Avertizare Timpurie și Control al NATO va continua să fie modernizat pentru a-și menține deplina capacitate operațională.

– conceptul Națiunilor-Cadru. Acesta se concentrează pe grupuri de Aliați care lucrează în format multinațional pentru dezvoltarea în comun de forțe și capacități necesare Alianțe, facilitate de o națiune cadru. Implementarea acestuia va contribui la echiparea Alianței cu seturi de forțe și capacități coerente, în mod special în Europa. Conceptul va ajuta la demonstrarea de către Aliații europeni a disponibilității de a face mai mult pentru securitatea noastră comună și, de asemenea, de a ameliora balanța furnizării de capacități între SUA și Aliații europeni precum și între Aliații europeni înșiși.

Pentru a implementa acest concept, un grup de zece Aliați, având Gemania ca națiune cadru și axându-se pe dezvoltarea de capacități, s-a angajat, prin intermediul unei scrisori comune, să lucreze în mod sistematic împreună să aprofundeze și să intensifice cooperarea pe termen lung, pentru a crea, în diferite configurații, un număr de proiecte multinaționale care să abordeze domenii prioritare ale Alianței vizând un spectru larg de capacități. Aliații se vor concentra inițial pe crearea de seturi coerente de capacități în domeniile suportului logistic, protecției chimice, biologice, radiologice și nucleare; executarea focului de la sol, din aer și din mare; și cartiere generale mobile.

Alt grup de șapte Aliați, având Marea Britanie drept națiune cadru, a convenit astăzi să creeze Forța Expediționară Întrunită (JEF), o forță dislocabilă rapid, capabilă să conducă întregul spectru de operații, de mare intensitate. JEF va facilita dislocarea eficientă a capacităților și unităților militare existente și în curs de formare.

În plus, un grup de șase națiuni, având Italia drept națiune cadru și în baza legăturilor regionale, se va concentra pe ameliorarea unui număr de capacități Aliate din domenii precum stabilizarea și reconstrucția, furnizarea de facilitatori, ameliorarea modului de utilizare a formațiunilor terestre și comandă și control.

-formarea unei forțe exepdiționare combinate. Doi Aliați și-au anunțat intenția de creare a unei Forțe Expediționare Întrunite Combinate, care va fi operațională în 2016 și va fi disponibilă pentru întreg spectrul de operații, inclusiv cele de mare intensitate.           – îmbunătățirea interoperabilității prin Inițiativa Forțelor Conectate (CFI), ce urmărește șase rezultate concrete, inclusiv exercițiul de mare vizibilitate Trident Juncture 2015, cu 25.000 de trupe, ce va fi găzduit de Spania, Portugalia și Italia; un program de exerciții mai amplu și mai intens începând cu 2016; și un cartier general dislocabil pentru Comandamentul Componentei de Operații Speciale. Ca o componentă cheie în furnizare Forțelor NATO 2020.

Inițiativa Forțelor Conectate ia în considerare întreaga paletă de misiuni, inclusiv cele mai solicitante, demonstrând astfel coeziune constantă și determinarea Alianței, furnizează structura pentru ca Aliații să se pregătească și să exerseze de o manieră coerentă; întărește întreaga paletă a instruirii multinaționale și multiarme, promovează interoperabilitatea, inclusiv cu partenerii, și fructifică progresele în domeniul tehnologiei, cum ar fi cadrul Federativ al Interconectării Misiunilor, care va spori schimbul de informații în cadrul Alianței și cu partenerii în sprijinul pregătirii, exercițiilor și operațiilor.

– cooperarea strânsă cu UE, pentru a se asigura că inițiativele noastre Smart Defence și Pooling and Sharing sunt complementare și se întăresc reciproc și sprijină dezvoltarea de capacități și interoperabilitatea în scopul evitării duplicărilor și maximizării eficienței la capitolul costuri.

– continuarea să intensificarea extinderii implementării Strategiei Maritime Aliate, consolidând mai departe eficiența Alianței în domeniul maritim și contribuțiile sale în ceea ce privește descurajarea și apărarea colectivă, managementul crizelor, securitatea prin cooperare și securitatea maritimă. Revigorarea Forțelore Navale Permanente ale NATO prin flexibilizarea procesului de generare a forței și duratei contribuțiilor naționale, astfel încât acestea să nu mai fie utilizate pentru operațiuni îndelungate sau cu sarcini mai reduse ca profil.

– pentru a răspunde atacurilor și amenințărilor cibernetice, s-a andosat documentul Politica întărită în domeniul apărării cibernetice, care contribuie la îndeplinirea sarcinilor principale ale Alianței. Documentul reafirmă principiile indivizibilității securității Aliaților, precum și ale prevenției, detectării, rezistenței, recuperării și apărării. Reamintește faptul că responsabilitatea fundamentală a NATO în domeniul apărării cibernetice este de a-și apăra propriile rețele, precum și faptul că asistența către Aliați trebuie acordată în concordanță cu spiritul solidarității, cu sublinierea responsabilității Aliaților de a-și dezvolta capacitățile relevante în vederea protejării rețelelor naționale.

– proliferarea armelor nucleare și a altor arme de distrugere în masă (ADM), precum și a vectorilor purtători ai acestora de către state și actori ne-statali continuă să prezinte o amenințare pentru populațiile, teritoriile și forțele noastre. Alianța este hotărâtă construiască o lume mai sigură pentru toți și să creeze condițiile pentru o lume fără arme nucleare în concordanță cu Tratatul privind Neproliferarea Nucleară, într-o manieră care promovează stabilitatea internațională și este bazată pe principiul securității nediminuate pentru toți. Abordarea provocărilor serioase ale proliferării rămâne o prioritate internațională urgentă.Viitoarea Conferință de revizuire a Tratatului privind Neproliferarea Nucleară (NPT), din 2015, constituie o oportunitate pentru statele părți de a reafirma sprijinul pentru acest Tratat, precum și pentru pilonii săi privind neproliferarea, dezarmarea și utilizarea pașnică a energiei nucleare.

NATO a făcut apel pentru aderarea universală la Tratat și pentru respectarea NPT și a Protocolului Adițional al Acordului de Garanții Nucleare AIEA, punerea în aplicare, pe deplin, a Rezoluției 1540 a Consiliului de Securitate al ONU, continuarea eforturilor în baza Rezoluției 1977, a făcut apel la toate statele să se angajeze în combaterea efectivă a proliferării armelor de distrugere în masă, prin universalizarea Convenției pentru Interzicerea Armelor Chimice, Convenției pentru Interzicerea Armelor Biologice și Toxice, Tratatului pentru Interzicerea Totală a Testelor Nucleare și prin Inițiativa de Securitate în domeniul Proliferării, să continue procesul de consolidare a securității materialelor nucleare și surselor radioactive, în interiorul granițelor lor, așa cum au fost invitate să procedeze la Summit-ului Securității Nucleare din 2010 (Washington), din 2012 (Seul) și din 2014 (Haga).

– terorismul reprezintă o amenințare directă asupra securității cetățenilor din țările NATO și, în sens mai larg, asupra stabilității și prosperității internaționale și va rămâne o amenințare în viitorul predictibil și va rămâne la un nivel ridicat pe agenda de securitate a NATO.

– Țările membre NATO formează o comunitate unică de valori, devotată principiilor libertății individuale, democrației, drepturilor omului și statului de drept. NATO va continua să contribuie în mod activ la întărirea securității internaționale prin intermediul parteneriatelor cu țările relevante și cu alte organizații internaționale, în conformitate cu Politica noastră a Parteneriatelor de la Berlin.

– lansarea Inițiativei privind Construirea Capacităților de Apărare și de Securitate Conexe pentru a întări angajamentul față de țările partenere și a ajuta Alianța să proiecteze stabilitate fără dislocarea unor forțe combatante numeroase, ca parte a contribuției de ansamblu a Alianței la securitatea și stabilitatea internaționale și prevenirea conflictelor.

– NATO va consolida cooperarea cu țările partenere și alți actori, inclusiv cu alte organizații internaționale, ca Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și cu organizații neguvernamentale, în conformitate cu deciziile adoptate.

-continuarea dialogului și cooperării dintre NATO și UE. Consultările s-au extins pentru a acoperi teme care preocupă ambele organizații, inclusiv provocări de securitate cum ar fi apărarea cibernetică, proliferarea armelor de distrugere în masă, combaterea terorismului și securitatea energetică. Se va căuta să se lucreze mai strâns într-o serie de alte domenii, inclusiv securitatea maritimă, construcția de capacități în domeniul apărării și securității și să abordăm amenințările hibride, în concordanță cu deciziile luate.

– aprovizionarea constantă și sigură cu energie, diversificarea rutelor, a furnizorilor și a resurselor energetice, precum și interconectivitatea rețelelor de energie au în continuare o importanță critică. În timp ce aceste chestiuni sunt în primul rând în responsabilitatea guvernelor naționale și a altor organizații internaționale, NATO urmărește cu atenție schimbările relevante din domeniul securității energetice, inclusiv în ceea ce privește criza ruso-ucrainiană și instabilitatea în creștere din Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Se va continua contribuția la securitatea energetică, concentrându-ne pe zonele unde NATO poate aduce un plus de valoare, se va întări capacitatea de conștientizare asupra dezvoltărilor din domeniul energetic cu implicații de securitate asupra Aliaților și Alianței; se va dezvolta în continuare competența NATO în ceea ce privește sprijinirea protecției infrastructurii energetice critice; se va continua îmbunătățirea eficienței energetice a forțelor militare și, în acest sens, s-a luatr notă de Cadrul de Apărare Verde.

– constrângeri cheie de mediu și resurse, inclusiv riscuri medicale, schimbări climatice, puținătatea resurselor de apă și creșterea nevoilor energetice vor continua să marcheze mediul de securitate viitor în domenii de interes pentru NATO și vor continua să aibă potențialul de a afecta semnificativ operațiile și planificarea NATO.

Avertizarea strategică

În literatura de specialitate nu există o definiție general acceptată a conceptului de avertizare strategică, majoritatea acestora semnalând necesitatea identificării unor indicii sau semnale privind potențarea unei amenințări sau a unui factor de risc.

Avertizarea strategică este definită în general ca fiind un produs finit al analizei ce este comunicat în mod oportun și eficient către factorii de decizie, ce face referire la schimbări importante, care pot interveni în nivelul sau caracterul amenințărilor la adresa intereselor de securitate națională și care necesită intervenția promptă a statului pentru a împiedica sau limita efectele negative posibile. În principal, scopul avertizării strategice constă în prevenirea surprinderii strategice.

În plus, avertizarea strategică trebuie să se păstreze un anume echilibru, un grad ridicat de precauție a estimării cu privire la amenințări, în caz contrar putând duce la eșecul realizării avertizării. Un grad ridicat de agresivitate în formularea avertizărilor poate duce la o alarmare inutilă a factorilor de decizie.

Avertizarea strategică se referă la o amenințare în general (apariția unui conflict militar, schimbarea unui regim politic etc.) și oferă posibilitatea de a preveni apariția unei crize prin identificarea subiecților acțiunii (cine?, ce?), a modalităților de acțiune ale acestora (cum?), a coordonatelor spațio-temporale (când?, unde?), precum și a mobilului (de ce?).

Similar preocupărilor analizei strategice, realizarea unei avertizări privind iminența unui atac presupune cunoștințe cumulate despre intențiile grupărilor, organizațiilor ori statelor ostile (greu de identificat și modificat în absența unor informații exacte, provenite din surse secrete – fie umane, fie tehnice), precum și despre capabilitățile de care acestea dispun pentru a iniția demersul ostil (odată identificate, se poate acționa pentru a le distruge/neutraliza).

De asemenea, avertizarea are implicații atât în plan operațional și tactic, cât și în plan strategic, în măsura în care determină mutații ale contextului de securitate (de exemplu, atacul de la Pearl Harbor, criza rachetelor din Cuba, Yom Kippur etc.). Nu în ultimul rând, avertizarea presupune reevaluarea procesului de luare a deciziei și de alocare a resurselor pentru a contracara în timp util și adecvat intențiile părții adverse.

Metoda scenariilor este utilizată, în general, pentru explorarea posibilelor condiții de manifestare a unei situații plecând de la un set de propuneri/ipoteze de lucru, fiecare scenariu reprezentând un viitor plauzibil distinct. În activitatea de informații scenariile reprezintă „tipare-model” ale obiectivului/evenimentului vizat, scopul alcătuirii unui scenariu fiind evidențierea unor factori majori care influențează viitorul, în vederea anticipării și formulării unui răspuns adecvat.

Scenariile oferă consumatorilor de intelligence o imagine a probabilității desfășurării evenimentului, în situația în care aceștia se centrează pe un anumit curs al acțiunii dintr-o situație complexă ce nu poate fi cuantificată.

După constituirea scenariilor, munca analistului de informații este direcționată spre identificarea și selectarea indicatorilor relevanți pentru realitatea analizată. Prin asigurarea unei sfere realiste de posibilități/probabilități, stabilirea scenariilor alternative ajută decidenții (beneficiarii) să identifice trăsături comune posibile, să evalueze implicațiile, indiferent pe ce curs al evenimentelor se situează și, mai ales, să selecteze variante alternative de acțiune (în funcție de evoluțiile înregistrate în mod real)

În concluzie, teoria scenariilor – ca și alte metode de analiză de tip strategic –nu are rolul de a oferi o predicție exactă asupra viitorului, ci doar de „a sprijini factorii de decizie să gândească asupra viitorului”, punând la dispoziție un set de scenarii, cu grade diferite de probabilitate, care să evidențieze atât planurile/intențiile adversarului, cât și modalități adecvate de contracarare a acestora.

Avertizarea strategică este o permanentă și reprezintă o mare provocare pentru comunitatea de informații și factorii de decizie. Activitatea de intelligence este necesară pentru a detecta aceste intenții agresive ale unui adversar, în scopul definirii liniilor de acțiune și a pașilor desfășurați de acest adversar pentru a intensifica amenințarea.

Evaluarea și prognoza

Produsele informative pe care le primesc beneficiarii trebuie să să fie exhaustive, să ajute structurile decidente în evitarea jocurilor strategice și să avertizeze asupra noilor riscuri și amenințări la adresa securității naționale, regionale și internaționale. Materialele nu pot oferi certitudinea cu privire la evoluția unor evenimente, însă pot face astfel încât gradul de probabilitate a estimărilor să fie cât mai ridicat.

Serviciile de informații (structurile de culegere și de analiză) pot oferi beneficiarilor mai multe variante de răspuns care să stea la baza viitoarelor direcții de acțiune, în vederea apărării intereselor statului. Acestea au obligația de a elabora produse valoroase – avertizări cu privire la potențiale amenințări, prin stabilirea unei imagini aprofundate asupra unor evenimente curente importante, conștientizare situațională (situational awareness), rapoarte și analize pe termen scurt, estimări pe termen lung pe problematici de interes, și a oferi asistență în organizarea unor întâlniri la nivel înalt pe teme de securitate națională.

Evaluarea. Toate produsele de intelligence conțin, în general, comentarii și aprecieri ale analiștilor de intelligence, atât la nivel primar (structurile de culegere) cât și la nivel compartimental. În ceea ce privește evaluările și estimările, aceste produse informative conțin comentarii analitice, predicții și puncte de vedere concepute a oferi predilecții referitoare la viitor, adesea pe termen lung, produse de analiști ce își desfășoară activitatea la nivel central.

Aceste produse sunt considerate de valoare și cele mai importante pentru decidentul militar și politic în luarea deciziei.

Prognoza. Produsul informativ trebuie să se încheie cu concluzii cu caracter de prognoză, necesare și foarte apreciate, mai ales la nivel strategic. Acest adevăr nu înlătură și situația când se va cere evaluarea unui eveniment ce s-a întâmplat în trecut concluziile urmând să fie folosite în procesul de analiză comparată a unui fenomen aflat în plină desfășurare. Indiferent care este evenimentul sau subiectul asupra căruia se realizează prognoza, abordarea analitică va lua în considerare o gamă cât mai largă de situații posibile urmărind să ajungă la o formă de evaluare probabilistică (prognoză) considerată ca fiind situația cea mai posibilă.

Indiferent de nivel – tactic, operativ sau strategic – misiunea analistului este de a produce un material informativ cu o prognoză pe termen scurt, mediu sau lung care să conducă la adoptarea unei decizii optime.

Cap. 2 SUCCES ȘI EȘEC ÎN ACTIVITATEA DE INTELLIGENCE

„Cheia succeselor reputate de activitatea de intelligence s-ar putea să nu fie atât culegerea de adevăruri obiective, cât furnizarea unor informații cruciale sau obținerea unui avantaj important asupra adversarului. Un astfel de avantaj poate conduce la depășirea incertitudinilor, oferind factorului decizional posibilitatea de a acționa. Capacitatea de a simplifica procesul decizional reprezintă adevărul deziderat al activității de Intelligence”. (Jennifer SIMS, Director de Studii în Domeniul Intelligence, Universitatea Georgetown)

În general, un ciclu de intelligence cuprinde: planificarea și direcționarea, colectarea, procesarea, analiza și producția și diseminarea .

Planificarea include decizii luate atât la nivel executiv, cât și al serviciilor de informații, referitoare la: planificarea strategică și stabilirea priorităților; planificarea operațională și aprobarea acțiunilor; alegerea țintelor; politici de recrutare.

Colectarea, culegerea de date și informații din toate sursele avute la dispoziție (HUMINT, IMINT, SIGINT, OSINT etc).

Analiza este definită ca „proces de transformare a informațiilor fragmentare colectate într-un produs utilizabil de către factorii decidenți.

Diseminarea reprezintă informarea corectă a factorilor de decizie cu produse de intelligence finite.

Analiza de intelligence poate fi definită drept un demers specializat de cunoaștere asupra unei problematici determinate – de securitate națională –, în cadrul căruia sunt utilizate, în forme și modalități specifice, deopotrivă expertiza și experiența analiștilor, precum și metode și tehnici consacrate, în scopul formulării de explicații, estimări și prognoze argumentate, utile în fundamentarea deciziei statului.

Aceasta presupune selectarea, separarea, compararea cu alte date și integrarea, ceea ce determină transformarea formei primare a datelor și informațiilor într-un produs utilizabil de intelligence. Analiza reprezintă o componentă a intelligence-ului care exprimă valoare adăugată (plus valoare).

Analiza sau informarea programată acoperă perioade mari de timp și spațiu. Ca produse informative mai există prognoze, evaluări, studii, lucrări, axate pe diferite spații/domenii de activitate.

Analiza secolului 21 se deosebește de vechea analiză prin latura colaborativă, opusă ierarhizării, secretizării și compartimentării excesive, necesară transformării produsului analitic într-unul mult mai bine adaptat cerințelor beneficiarului.

Eșecul în munca de informații poate fi definit ca fiind orice neînțelegere a unei situații care duce un guvern sau forțele sale armate să adopte măsuri neadecvate sau contrare intereselor proprii.

Această muncă nu este ocolită și de erori, printre care: supra sau sub-estimarea adversarilor, apariția neobservată a unor evenimente care ar trebui să fie previzibile etc. Dat fiind faptul că munca de informații este o muncă de echipă există câteva particularități specifice mediului birocratic care ajută explicarea eșecului.

În literatura de profil, eșecul în activitatea de informații apare datorită: supraestimării, subestimării, subordonării necondiționate a muncii de informații, politicii, lipsei de comunicare, lipsei de informații, opiniei agreate, imaginea în oglindă, supra-încrederii, pasivității, eșecului conexiunilor și variabilelor personale ale analistului.

Activitatea de intelligence are toate trăsăturile unei științe sociale, ce are ca scop final emiterea de predicții asupra comportamentelor lumii politice, economice, sociale și militare, pornind de la nivelul individului până la acela al unor sisteme de mari dimensiuni. Punctul comun al societății umane și al intelligence-ului îl reprezintă schimbarea de interes securitar, singura trăsătură constantă a activității serviciilor de intelligence.

Din necesitatea de a răspunde provocărilor generate de permanentele schimbări ale mediului de securitate, s-a procedat mereu la reorganizări și sau adoptat noi abordări în vederea îmbunătățirii produselor de „intelligence”. În urma marilor eșecuri ale activității de intelligence, s-au depus eforturi uriașe pentru a investiga și diagnostica problemele de sistem și pentru a găsi soluții în sensul reorganizării instituționale. Astfel, ciclul eșec – investigație – reorganizare a devenit un fel de maladie a începutului de mileniu, în lumea informațiilor pentru apărare.

Ca urmare a apariției unui eveniment „declanșator” în interiorul organizației (de exemplu eșecurile procesului de analiză etc.), se activează unii factori endogeni ce au un rol secundar, astfel:

– modificări relevante în bugetul instituțiilor specifice;

– schimbări majore în strategiile naționale de securitate (11 septembrie 2001);

– caracterul greu predictibil al noilor tipuri de amenințări asimetrice și neconvenționale, comparativ cu amenințările clasice, centrate în jurul securității statale;

– accentuarea procesului de globalizare (explozia informațională, extinderea beneficiilor progresului tehnico-științific);

– extinderea ariei amenințărilor și multiplicarea surselor cu potențial de risc ridicat.

Aspecte legate de apariția eșecului în activitatea de intelligence

Direcționarea unei cantități uriașe de date către analiști poate genera eșecuri de intelligence. Analiștii de informații, prin metodele aplicate în vederea obținerii unei analize eficiente, urmăresc de fapt evitarea celor trei motive ale nereușitei: eșecul în schimbul de informații, eșecul în analiza obiectivă a materialului obținut, eșecul beneficiarului cu privire la luarea în considerare a informației furnizate.

Studiile au arătat că nu există o metodă sau metode de analiză standard în cadrul oricărei comunității de informații. Orice comunitate de informații dezvoltată este compusă dintr-o gamă variată de ramuri, fiecare cu propria metodă de analiză a informațiilor. Mai mult decât atât, analiștii de informații concep, în mod obișnuit, metode „ad hoc” de rezolvare a anumitor probleme intervenite în demersul analitic.

Această abordare individualistă a condus la apariția a numeroase procedee, mai mult de 160 identificate ca fiind la dispoziția celor care se ocupă de analiza informațiilor în SUA.

Rațiuni de ordin pozitiv proliferează aceste tehnici, dezvoltate în scopul rezolvării cu succes a problemelor specifice întâmpinate, unele fiind utilizate frecvent numai într-o singură ramură, cum ar fi analiza științifică și tehnică sau cea economică (aceasta din urmă beneficiază, probabil, de colecția cea mai bogată de metodologii de rezolvare a problemelor).

Ca un exemplu despre înmulțirea metodelor, după colapsul Uniunii Sovietice economiștii, care își petrecuseră întreaga viață profesională analizând o economie la comandă, au fost puși, brusc, în situația confruntării cu privatizarea și cu prețuri ale pieței libere. Nicăieri nu există însă un model al analizei acestui tip de economie de tranziție, analiștii trebuind să improvizeze din metode disparate calcularea, de exemplu, a capacității sectorului privat al Rusiei.

În aceeași măsură, succesul analizei depinde de modul cum este percepută acuratețea definirii conceptului, așa cum unul dintre beneficiarii sistemului aprecia pe marginea eșecurilor în activitatea de informații: „(…) câteodată, ceea ce ei [ofițerii analiști – n.a.] cred că este important, de fapt nu este, iar ceea ce cred că nu este important, de fapt este.”

Din acest motiv, analiștii profesioniști privesc procesul de analiză puțin diferit față de cei abia inițiați. La demararea rezolvării unei sarcini, novicii tind să acționeze imediat în direcția rezolvării cerinței formulate de beneficiar, în timp ce profesioniștii petrec timp mai îndelungat gândindu-se la solicitare, utilizând experiența din cazurile anterioare în crearea unor modele mentale cu ajutorul cărora rezolvă problema. De asemenea, se pricep mai bine să descopere oportunități acolo unde lipsește informația necesară soluționării sarcinii, deoarece acordă mai mult timp fazei de definire a conceptului.

În cazurile complexe, definiția problemei ar trebui să reprezinte cam jumătate din munca analistului. Definirea conceptului reprezintă primul pas în procesul cunoscut sub denumirea de argumentație organizată. De remarcat că argumentația organizată începe întotdeauna prin divizarea problemei, în așa fel încât fiecare parte să poată fi examinată sistematic.

Modalități de evitare

Un mod de evitare a eșecului de intelligence – evaluarea demersului analitic prin programe de cercetare științifică.

Evenimentele de la 11 septembrie 2001, au demonstrat cel puțin în cazul comunității de informații a SUA, că acest tip de analiză nu funcționa conform cerințelor beneficiarilor. În sprijinul acestor afirmații vine și interesantul studiu al cercetătorului Rob Johnston.

În august 2001, acesta a acceptat ca director al Centrului de Intelligence, un parteneriat în cercetare postdoctorală cu Centrul pentru Studii de Intelligence (CSI) al CIA. Scopul parteneriatului, care era menit să înceapă în septembrie 2001 și să dureze doi ani, a fost acela de a identifica și a descrie condițiile și variabilele care afectează negativ analiza de intelligence. Pe durata acelei perioade trebuiau investigate cultura analitică, metodologia, eroarea și eșecul în cadrul comunității de informații, folosind metodologia de antropologie aplicată, care ar include interviuri, observații directe și cu participare, precum și grupuri de interes. Johnston nu a găsit nicio metodă analitică standard care să stea la baza analizei de intelligence. În loc de aceasta, practica cea mai comună era aceea de a face un brainstorming limitat pe baza analizei anterioare, producând astfel o înclinație către confruntarea părerilor anterioare.

Validarea datelor nu putea fi de încredere – de exemplu, „curățarea” rapoartelor ofițerilor de informații nu permitea testarea validității lor, întărind tendința de a căuta date care confirmă ipoteze convingătoare.

Procesul punea accentul pe conceptul de antirisc, cu un considerabil conservatorism managerial, și pe evitarea erorilor, decât pe evitarea surprizelor. Procesul analitic era pus în mișcare de intelligence, în special de produsul analitic al CIA-ului, informarea zilnică a președintelui, care în mod caricatural era și este denumită „CNN plus secrete”. Comunitatea de intelligence era interesată mai mult de raportul în sine decât de a face analize în adâncime. Niciuna dintre agențiile analitice nu cunoștea prea multe despre tehnicile analitice ale celorlalte. Per total, se punea accentul mult mai mult pe abilitățile de scriere și comunicare decât pe metode analitice.

Remediile identificate de Johnston pentru îmbunătățirea calității produselor analitice și evitarea eșecului/erorilor de intelligence sunt legate de:

– nevoia unui studiu serios al metodelor analitice în contextul existenței a trei tipuri de intelligence: investigativ sau operațional, strategic și tactic;

– necesitatea analiștilor de a avea mai multe oportunități pentru a efectua munca de teren în străinătate, ceea ce le-ar conferi o idee despre modul în care acționează aceste agenții;

– crearea de legături formale și informale cu elita nonprofit –comunitatea academică – și cu mediul economic privat –comunitatea industrială;

– creșterea în folosirea analizelor alternative a surselor deschise;

– necesitatea de a găsi și utiliza un număr cât mai variat de resurse exterioare și interioare în sectorul analitic, care reprezintă factorul indispensabil pentru a îmbunătăți performanțele acestei infrastructuri;

– necesitatea ca sectoarele analitice din cadrul agențiilor de informații să formeze „comunități de practică”, cu pregătire, grupuri de practică analitică și diferite tipuri de surse on-line, incluzând forumuri pentru metode și rezolvări de probleme.

Comunitățile de informații ar trebui contectate la arhiva centrală pentru lecții învățate bazate pe After Action Review și ar include mai multe revizuiri formale ale produselor de intelligence strategic. Istoriile scrise și orale ar trebui să reprezinte lecții învățate pentru indivizi și pentru echipe și din care ar trebui să reiasă cauzele erorilor și eșecurilor.

De asemenea, aceste comunități ar putea, de asemenea, să înceapă să reformeze organizațiile, prin restructurarea designurilor organizaționale, prin dezvoltarea mai multor programe formale de socializare, prin testarea configurației de grup pentru eficiență și pentru practicile manageriale și de leadership.

Necesitatea unui mecanism care să exploateze ceea ce numim memoria instituțională este o prioritate pentru ceea ce unii analiști denumesc „intelligence XXI”.

Rezultatele programului de cercetare științifică demarat de CIA în 2001 demonstrează lipsa acestui mecanism central de informații ca principal depozitar a ceea ce numim „lessons learned”. Un număr de firme din mediul privat și organizații guvernamentale, incluzând Departamentele Apărării și Energiei și NASA, deja dețin asemenea centre pentru „lessons learned”, precum și centre de informații pentru angajații săi.

Aceste centre acționează ca și depozite de informații pentru operațiuni și intervenții realizate cu sau fără succes. Scopul acestora este să micșoreze nivelurile de eroare și eșec prin urmărirea, analizarea și prezentarea unui raport ulterior acțiunii, precum și informațiile analitice rezultate. Cealaltă funcție primară a acestor repozitorii este să stabilească legături pentru comunitățile de practică în și între organizații.

Aceste centre practice permit profesioniștilor să interacționeze, să schimbe informații metodologice, să posteze și să răspundă studiilor individuale de caz și să formuleze ad hoc echipe de experți în rezolvarea cerințelor cu probleme specifice. Cu instrumente simple de cercetare, cu un program elementar pentru baze de date și o simplă interfață de vizualizare a rețelei, orice analist din comunitatea de intelligence ar fi capabil să identifice orice alt expert al cărui domeniu de specialitate necesită un răspuns la o problemă specifică sau rezolvarea unei probleme specifice. Alt avantaj al acestui model este dezvoltarea unui sfătuitor („mentoring”) formal și informal în cadrul rețelei. Orice începător ar putea să găsească un expert în cadrul comunității de intelligence, să stabilească o relație care ar fi benefică pentru amândoi. Cu stimulente potrivite, experții ar fi încurajați să contribuie la rețea și să-și pună la dispoziție timpul și cercetările pentru realizarea pregătirii.

Evaluarea prin programe de cercetare științifică a factorilor care pot conduce la eșecuri de intelligence se realizează și la nivelul comunității de informații din România. Un asemenea demers a fost inițiat în anul 2010, la nivelul SRI, în calitate de autoritate națională în materie antiteroristă.

Acest demers științific demonstrează că una dintre erorile care afectează cel mai frecvent demersurile analitice este așa-numita „imagine în oglindă”, generată de incapacitatea analistului de a percepe culturi și ideologii străine fără a le suprapune propriile standarde de valoare și tipare mentale. În atare situații, este puțin probabil ca analistul să anticipeze corect comportamente și reacții în contexte predeterminate, dată fiind capacitatea sa redusă de empatie cu indivizi/entități de care îl separă bariere culturale și/sau de mentalitate.

Definiții, cauze

Un eșec de intelligence este în mod fundamental o greșeală de interpretare a unei situații pe baza căreia liderii politici sau forțele de securitate iau măsuri care sunt contraproductive propriilor interese. Dacă factorii guvernamentali sau forțele de securitate sunt surprinși/se de ceea ce se întâmplă, este de mai mică importanță decât faptul ca ei să continue să ia decizii greșite pentru a rezolva o situație pe baza unei prime erori de analiză.

O cauză comună a eșecului de intelligence este simplul fapt că informația nu este la îndemână sau este lipsită de acuratețe.

O altă cauză a erorilor survenite în procesul de analiză a informațiilor este însă aplicarea unui raționament greșit, lucru care se întâmplă în diverse situații, nefiind legat de cadrul instituțional în care se desfășoară analiza. Fenomenul este numit „proiectarea unei imagini simetrice”, care presupune că situațiile nefamiliare sunt interpretate pe baza celor familiare. În activitatea serviciilor de informații, aceasta înseamnă că acțiunile altui stat sunt evaluate sau anticipate prin analogie cu acțiunile pe care consideră analistul că le-ar lua el (sau țara sa) dacă s-ar afla într-o situație similară.

Analiza eșecului

Eșecul în activitatea de intelligence conduce la investigarea erorilor și adaptarea sau schimbarea comportamentului bazat pe aceste investigații. Presupozițiile și prejudecățile rămân surse majore ale eșecurilor analitice, acestea afectează atât analiștii cât și produsele pe care le produc.

Eșecul de intelligence poate fi analizat și evitat prin compararea cu alte domenii de vârf, precum chirurgia și astronautica. Domeniul intelligence-ului nu este singurul domeniu în care constrângerile temporale pot forța luarea deciziilor înainte de strângerea integrală a informațiilor, iar fiecare din cele două domenii amintite poate servi drept backround pentru studiile analizatorilor de intelligence.

Chirurgii și astronauții au standarde de performanță foarte ridicate și rata erorilor destul de scăzută. Legătura probabilă cea mai cunoscută dintre activitatea de intelligence și cele două domenii de vârf este aceea că, deoarece sunt vieți în joc, chirurgii și astronauții experimentează presiuni externe și interne uriașe, ei trebuind să evite eșecul. Același lucru se aplică și pentru analiștii de intelligence.

În plus, chirurgia și astronautica sunt selective și, mai ales, secrete, iar analiștii de intelligence împărtășesc multe dintre aceste circumstanțe organizaționale și profesionale.

Una dintre soluții aplicabile domeniului intelligence-ului este instituționalizarea, la nivelul comunității de informații, a unor mecanisme similare cu cele din domeniile menționate, care să asigure simularea unor situații, exerciții scurte, informale în cadrul cărora analiștii să se concentreze pe modul în care aceștia ar putea greși, pe ceea ce Gary Klein numește „modelul premortem”.

În cadrul exercițiului de grup, persoanele implicate își închipuie eșecuri legate de aria lor de responsabilitate – în cazul analizei informației, un eșec de avertizare – și dezbat asupra modului în care acestea ar apărea, precum și rezolvările posibile. Accentuarea părților negative ajută la alungarea mulțumirii de sine ce apare din fireasca prea-mare-încredere în judecăți. Un astfel de exercițiu ar fi un echivalent funcțional al exercițiului „probabilitate mică/impact mare” din analiza alternativă tradițională, având totuși diferența că natura sa informală îi permite o mai deasă folosire.

Un alt exemplu este cel identificat la Centrul Armatei de Lecții Învățate (CALL) din cadrul FA americane, care studiază permanent problemele operaționale pentru a găsi elemente de îmbunătățire a performanțelor. Un efort dedicat de a investiga continuu șansele de a eșua și de a reuși prin intermediul periodicelor recapitulări „de după analiză” – realizate în baza recapitulărilor armatei numite „de după luptă” – ar putea ajuta la crearea unui mediu mai introspectiv.

De altfel, eșecul este un lucru din care se poate învăța și rezultă într-un moment favorabil învățării. Sunt puține motive pentru a realiza un After Action Review atunci când evenimentele se desfășoară după preziceri. Pericolul evident este că această ipoteză exclude posibilitatea ca una să fie corectă din pură întâmplare. Mai mult, concentrându-se numai pe eșecul de intelligence, se riscă prelevarea de probe părtinitoare, prin alegeerea doar a cazurilor în care există erori. Riscul de a ignora succesul este determinat de faptul că potențialele lecții pot rămâne nedescoperite.

O altă alternativă la a conta pe eșec în provocarea presupunerilor cuiva o reprezintă crearea unui standard de practică pentru revizuirea fiecărui caz, indiferent de rezultate, în principal prin utilizarea unui After Action Review oficial. After Action Review (AAR, Examinare după acțiune) este utilizat de către armata SUA pentru a surprinde lecțiile învățate după un exercițiu de antrenament sau o operație reală.

Spre deosebire de convenționalul postmortem și tradiționala critică a performanței, AAR-ul este utilizat pentru a evalua succesele, dar și eșecurile.

AAR-ul a fost creat special pentru a evita această problemă. Procesul AAR a fost introdus la mijlocul anilor ’70, dar este bazat pe metoda „istoriei orale a interviurilor de după luptă” folosită de SLA Marshall în al Doilea Război Mondial, în războiul din Coreea și în războiul din Vietnam. Cât de repede posibil după o bătălie, indiferent de rezultat, Marshall aduna soldații care fuseseră implicați și, utilizând o tehnică de interviu semistructurală, îi antrena pe aceștia într-o discuție de grup despre rolul individual și colectiv și despre acțiunile din timpul luptei. Actuala metodă AAR include, de asemenea, date obiective precum tactici, logistică, rata de ucidere, timpul pentru sarcină, precizia sarcinii și rezultatele operaționale.

În ultimele trei decenii, eșecul de intelligence a fost un subiect de interes pentru mediul academic și, mai ales, pentru analiștii de intelligence, iar acum pentru aproape toate studiile contemporane americane în acest domeniu. Studiile au avut ca punct de plecare cazul atacului japonez de la Pearl Harbour. În anii ’80, multe lucrări au avut în centrul atenției subiectul surprizei strategice. În acest sens, Richard Betts și Michael Handel au dezvoltat teoria eșecului de intelligence prin studierea războiului de Yom Kippur, din 1973.

În concluzie, dacă se consultă vasta literatură de specialitate scrisă pe tema eșecurilor de intelligence, se poate ajunge la concluzia că ele au fost atribuite unor cauze fie subiective, adică psihologice, fie obiective, care țin de organizare.

Eșecul cel mai grav și care se poate solda cu cele mai mari prejudicii în activitatea de informații se înregistrează atunci când are loc un atac neanticipat și forțele militare ale țării sau desfășurate în teatrul de operații sunt luate prin surprindere. Configurația postbelică a comunității de informații americane s-a datorat tocmai unui astfel de eșec, cel de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941.

Au mai fost ulterior și alte surprize majore de-a lungul timpului, adică eșecuri în a previziona din timp23, includ, pe lângă exemplul amintit: atacarea URSS de către Germania, 22 iunie 194124; debarcarea Aliaților în Normandia, 6 iunie 1944; atacul Aliaților asupra podului de la Arnhem – „podul prea îndepărtat”, septembrie 1944; atacul german din Ardeni, decembrie 1944; intrarea Chinei în războiul coreean, decembrie 1950; războiul de graniță sino-indian din 1962; criza rachetelor din Cuba (1962); ofensiva nord-vietnameză și a Vietcongului (ofensiva Tet) asupra Vietnamului de Sud la sfârșitul lunii ianuarie 1968; invazia sovietică a Cehoslovaciei (1968); atacul egipteano-sirian asupra Israelului din 1973 (războiul de Yom Kippur); revoluția din Iran (1979)25; atacurile asupra Ambasadei americane din Beirut (aprilie 1983), asupra sediului infanteriștilor marini americani (octombrie 1983) și asupra unei anexe a Ambasadei americane din Beirutul de Est (septembrie 1984)26; invazia irakiană din Kuweit (august 1990); testele nucleare indo-pakistaneze din 199827; atacurile de la 11 septembrie 200128.

În urma anlizei, constatăm faptul că, dacă dezastrele care pot rezulta în urma confruntării cu surprizele strategice pe plan militar sunt evidente, prejudiciile provocate de neanticiparea unor evenimente politice sau economice sunt mai greu de evaluat. Acestea depind de modul în care guvernul este pregătit să ia măsuri, dacă ar fi fost avertizat și de existența unor strategii ce puteau să evite producerea evenimentului sau să diminueze impactul său negativ.

În acest sens menționăm criza petrolului din 1973, prăbușirea rapidă a lagărului socialist și a URSS în intervalul 1989-1991, criza economică din 2008-2010.

Din eșecurile unor asemenea acțiuni au rezultat cele mai multe și reale critici și tot de aici pot fi învățate și cele mai multe lecții.

Eșecul în generarea unor avertismente legate de invazia Kuweitului de către Irak în 1990 a generat recomandări privind schimbarea modului de analiză din partea unui reputat specialist în analiza de intelligence ca Doug MacEachin. Judecata de bază referitoare la Irak a fost că nu va iniția o acțiune militară pe termen scurt, prezumție bazată pe aserțiunea că țara va avea nevoie de câțiva ani pentru a-și reveni economic și militar după războiul cu Iran. O asemenea viziune era una atât de evidentă în acel moment încât o viziune critică asupra ei era de neconceput. Structurile informative decizionale au acuzat viziunile analiștilor asupra incertitudinii ca fiind o tombolă a previzunilor menită să impună viziunea unora asupra altora. De asemenea, Doug MacEachin recomanda pentru o analiză mai riguroasă o atenție sporită în selectarea factorilor ce sunt cei mai probabili să determine o anumită stare de fapt viitoare, în lipsa unor informații clare pe care se poate baza o prezicere concretă.

Alte două studii asupra practicii informative preventive au fost determinate de un eșec în previzonarea acțiunilor guvernului indian ales care a finalizat programul nuclear: raportul Jeremiah (Intelligence Community’s Performance on the Indian Nuclear Tests, June 1998) și raportul Biroului Inspectorului General (Alternative Analysis in the Directorate of Intelligence, May 1999), reiterând critici asupra lipsei unei analize a alternativelor.

Ambele critici au reiterat nevoia folosirii analizei alternativelor, ca și modalitate pentru o testare mai bună a factorilor de bază, precum și pentru acoperirea acelor variante mai puțin probabile, dar cu un eventual impact foarte important.

Ca modalitate de rezolvare a problemelor pentru ambele cazuri, Amiralul Jeremiah a sugerat:

nevoia instituționalizării analizei alternativelor în cazul problemelor complexe când o schimbare politică crește posibilitatea depărtării de pe firul analitic anterior descris;

o mai bună gândire critică a analiștilor, introducerea de experți din exterior într-un mod sistematic, pentru evitarea gândirii de genul „toată lumea gândește ca noi”;

aducerea de experți în analiză, în momentul în care se face o trecere

pe o altă temă majoră.

– stabilirea unor linii de bază pentru folosirea potrivită a analizei alternativelor și o mai bună încorporare a viziunilor minoritare și a incertitudinilor derivate din analiza în rezultate;

– stabilirea unui mecanism pentru identificarea celei mai bune practici în analiza atât înăuntrul, cât și în afara directoratului;

– crearea unui plan comprehensiv de îmbunătățire a analizei alternativelor;

– revizuirea și îmbunătățirea metodologiei de lucru a directoratului;

– implementarea unui curriculum care oferă o expunere foarte bună a instrumentelor analizei și tehnicilor de prezentare.

Răspunsul oficial al structurilor informative s-a concretizat printr-o atenție sporită asupra tehnicilor și metodelor aflate sub spectrul analizei alternativelor. Au fost aduși experți din exterior, analiștii și-au intensificat folosirea de tehnici, cum ar fi jucarea de roluri în cadrul calculelor echipei adverse, găsirea de argumente contra unui punct de vedere extrem de puternic al directoratului pentru identificarea incertitudinilor și creșterea atenției pe amenințările cu impact major, dar probabilitate scăzută.

Alte două exemple relevante sunt: concluziile extrase ulterior atacului terorist din 11 septembrie 2001 și concluziile formulate cu privire la intervenția trupelor coaliției în Irak începând din martie 2003.

În primul, comunitatea americană de informații și-a asumat erorile în analiza datelor care prevedeau atacul terorist din 11 septembrie 2001.

Raportul US Senate preciza că „indiciile incerte au fost folosite ca dovezi, iar informațiile care contraziceau tabloul de ansamblu anterior au fost ignorate”. Prin urmare, CIA a căutat acele informații care corespundeau așteptărilor decidentului politic.

În ceea ce privește intervenția din Irak, grupurile de lucru care au analizat această acțiune au explicat că factorii de decizie au dezamăgit comunitatea de analiști pentru că „au controlat greșit complexitatea epistemică prin omiterea distincțiilor dintre fapt și judecată”.

Conform Raportului elaborat de Pentagon – intitulat „Review of Pre-Iraqi War Activities of the Office of the Under Secretary of Defence for Policy” –, „informațiile secrete” privind regimul Saddam Hussein, care au justificat invazia din martie 2003, au fost „prefabricate” și „false”.

Acestea căutau să demonstreze, contrar rapoartelor inspectorilor ONU, că Irakul stochează, în secret, arme de distrugere în masă și că regimul laic al lui Saddam ar fi avut legături strânse cu organizația islamistă fundamentalistă al-Qaida. Aceasta, cu toate că CIA a avertizat public, în mai multe rânduri, că nu deține niciun fel de dovezi cu privire la o eventuală legătură între dictatorul irakian și Ossama bin Laden.

Concluziile raportului precizează că „reprezentanții comunității de informații au stat sub semnul unei presupoziții colective sau al dinamicii specifice gândirii de grup care i-a determinat să interpreteze unele probe ambigue ca și argumente pentru o ipoteză anterioară, în absența aplicării mecanismelor formale de testare a ipotezelor”. Dacă serviciile de informații din Israel și din Occident ar fi adoptat metoda combaterii și negării, nu ar fi putut evita concluzia finală că irakienii nu aveau capacitatea operațională de a lansa rachete balistice cu focoase chimice, cu toate că irakienii ar fi putut deține un număr limitat de rachete sau focoase ascunse.

De asemenea, un aspect major al eșecului a fost reprezentat și de creșterea dificultății în a convinge beneficiarul să accepte rezultatul muncii informative, acolo unde intervin chestiuni legate de programul platformei politice.

În concluzie, soluția evitării eșecului în activitatea de analiză a informațiilor o reprezintă cooperarea între cei care activează în munca de informații. Cu toate că nu există metode universale aplicabile în toate problemele, se pleacă de la un proces primar de bază. În acest sens, un analist trebuie să dețină un repertoriu de astfel de metode, aplicabile în depășirea dificultăților întâlnite în procesul de culegere și valorificare a informațiilor, printre care analiza de model, predicția tendințelor, studiul literaturii de specialitate, analiza statistică și nu numai. O asemenea abordare va diminua rata eșecului, va asigura reflectarea unor puncte de vedere diverse în produsele informaționale finite și va reinventa procesul de producere a informațiilor secrete prin integrarea completă a surselor deschise ca bază pentru obținerea unui produs din toate sursele.

De asemenea, printr-un proces de asimilare instituțională, un proces AAR și o arhivă de lecții învățate ar putea constitui un alt instrument util de lucru pentru analiștii de intelligence. Deși pare greu și întins pe o perioadă de timp considerabilă, cu pregătire și experți facilitatori, procesul AAR ar putea fi modificat și adaptat pentru folosul analiștilor la sfârșitul unui ciclu de producție. Ca o chestiune practică, procesul ar fi folosit mai degrabă pentru acțiuni îndelungate, cum ar fi estimările și evaluările. Produsulde intelligence, împreună cu notițele AAR, ar fi încorporate într-o arhivă de cunoștințe ale comunității ce devine un instrument pentru analizarea nevoilor educaționale continue și face legătura directă între pregătire și munca practică a analiștilor. Aceste date pot fi folosite ca un test pentru cercetare asupra eficacității metodologiilor analitice. În acest mod, lecțiile învățate nu sunt pierdute pentru viitoarele generații de analiști.

Idei practice pentru evitarea eșecului de intelligence

În urma analizei, au fost formulate o serie de soluții pentru a evita eșecul în activitatea de intelligence, astfel:

– dezvoltarea unei tehnologii a informației pentru a stoca și a recupera automat ipoteze, idei. Ajută memoria și gândirea creativă a analiștilor, promovând de asemenea colaborarea.

– angajarea metodologilor analitici cu pregătire în creativitate și facilizare.

– pregătirea și facilitarea exercițiilor de gândire divergente și a dialogurilor structurate, urmărind identificarea viziunilor alternative.

– combinarea constantă a persoanelor cu înclinații diferite în echipe (de exemplu, barbelling);

– creșterea posibilității de a interpreta în mod alternativ dovezile.

– introducerea proceselor de „logica colaborativă cu voce tare”.Va duce la dialoguri structurate pentru a putea acoperi toate posibilitățile.

– folosirea blogurilor ca un instrument de producție.

– o platformă comună și continuă pentru a completa „dialogul virtual” pe tema alternativelor.

– pregătirea constantă a rapoartelor de după acțiune.

– studierea eșecurilor și succeselor cu ochi critic pentru a extrage lecții constructive.

– oferirea posibilității de a învăța din experiență prin intermediul consumatorilor.

– susținerea analiștilor în acțiuni de reflecție și introspecție.

– Scurte simulări/jocuri pentru a ajuta consumatorii să înțeleagă raza incertitudinii.

– permiterea unui răgaz pentru premortem și pentru exerciții de după acțiune.

– căutarea de dovezi care pot nega sau combate orice ipoteză concurentă.

2.1. IMPORTANȚA INFORMĂRII CURENTE PENTRU FACTORII MILITARI ȘI POLITICI DE DECIZIE. CONSECINȚE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE INFORMAREA INOPORTUNĂ ȘI INEXACTĂ A FACTORILOR DE DECIZIE.

Comunitatea de intelligence este relativ mică, foarte selectivă și foarte bine acoperită de ochii publicului. Pentru toți practicanții, munca de intelligence este costisitoare din punct de vedere intelectual și o meserie cu un ridicat grad de risc care poate ghida politica publică, poate proteja națiunea sau o poate expune într-un grad de risc mai ridicat. Deoarece consecințele unui eșec sunt atât de grave, profesioniștii de intelligence sunt expuși unei continue presiuni, atât în interior, cât și în exterior, tocmai pentru a evita astfel de consecințe. Provocarea pentru analiști este, în aceste condiții, aceea de a transforma tensiunile existente în avantaje profesionale prin păstrarea unor standarde analitice riguroase, mărind în același timp gradul de utilitate al evaluărilor lor pentru beneficiarii politici.

Evitarea dezinformării și informării inexacte

Puncte de vedere referitoare la evitarea dezinformării sau informării inexacte a factorilor de decizie.

– Circuitul informațional, de la culegere, prelucrare, prezentare și diseminare la decidentul militar și politic, trebuie să fie cât mai scurt.

La nivelul structurilor militare centrale, există o structură de informare curentă care este permanent conectată la structurile de culegere atât interne cât și externe, la cele din TO etc. Astfel, în situația apariției unei situații de risc sau neprevăzute, care poate afecta personalul civil și militar român sau interesele naționale, acestea pot transmite (prin mijloacele specifice) în timp util sau cu transmitere imediată informațiile primare către structura de informare curentă, care, la rândul ei, elaborează produsul de intelligence finit ce se pune la dispoziția decidentului.

Totodată, structura de informare curentă poate solicita (imediat sau la termen) informații suplimentare către structurile de culegere.

– Produsele informative transmise către decident trebuie să fie necesare, oportune, veridice, exacte, complete și fiabile, pentru ca acesta să fie în măsură să ia în mod oportun decizia.

În situația în care nu răspunde la acești indicatori, decidentul politico-militar solicită cereri și noi informații cu privire la anumite aspecte prezentate în materialul informativ pus la dispoziție. Acest lucru poate întârzia luarea unei decizii de către decident, și totodată, și crearea unei imagini negative a structurii care a elaborat informația.

– Materialele informative trebuie să fie pe înțelesul decidentului.

Dacă decidentul este militar, produsul informativ finit trebuie să cuprindă informații cu precădere din domeniul militar. Dacă decidentul este politic, produsul informativ trebuie transformat și elaborat pe nivelul de înțelegere al politicului.

– Materialele informative trebuie să fie obiective și imparțiale, nu să reflecte o anumită parțialitate a analistului. Totodată trebuie să aibă o anumită etică. În caz contrar, decidentul poate fi influențat în luarea deciziei și poate fi deturnat în a lua decizia cea mai bună și corectă.

Analiza, definită ca „proces de transformare a informațiilor fragmentare colectate într-un produs utilizabil de către factorii decidenți”, are propriile considerații etice. Rezultatul analizei de intelligence poate avea un impact profund asupra politicilor guvernamentale, cu implicații majore (spre ex. asupra alocării de fonduri publice, utilizării serviciilor de securitate și a forțelor armate și, posibil, asupra elaborării proiectelor legislative). Ca urmare, există conotații etice semnificative asociate analizei de intelligence. Deși serviciile de informații și analiștii sunt supuși unor constrângeri de timp și presiuni politice considerabile, au câteva obligații etice atunci când își formulează analizele. Politizarea, ca distorsiune a unei analize pentru a se potrivi unei politici dezirabile sau unui rezultat dorit, este considerată principala problemă etică cu care se confruntă analiștii. Adeseori, erorile analitice provin nu din „furnizarea către decidenți a ceea ce doresc să audă”, ci din preluarea concepțiilor eronate ale acestora sau din neinformarea lor cu privire la faptul că baza de date din care a fost realizată evaluarea este limitată.

Decidenții din domeniul intelligence au „responsabilitatea morală” de a nu cere un produs exhaustiv sau o certitudine mai mare decât poate fi garantată.

La rândul lor, serviciile de informații au obligația etică de formula concluziile analizelor cu precauție, avertizând asupra posibilelor erori de estimare. Aceasta face ca produsul de intelligence să fie utilizat cu precauție de către instituțiile guvernamentale în formularea politicilor.

Comisia Butler din MAREA BRITANIE a evidențiat eșecul serviciilor de informații de a evidenția limitele analizelor privind armele irakiene de distrugere în masă. Analistul care, în anii ’90, a redactat capitolul din National Intelligence Estimate (NIE) în care a anticipat prăbușirea fostei Uniuni Sovietice, luând în calcul renunțarea Partidului Comunist la monopolul politic pe care îl exercita, trebuie să fi suportat o presiune puternică pentru a găsi dovezi care să susțină o asemenea idee.

– Materialele informative trebuie să se bazeze pe informații provenite din surse veridice, credibile. Pe baza acestor informații, decidentul poate lua o decizie nepotrivită și neoportună cu consecințe majore la nivel strategic (atât național cât și internațional).

Spre exemplu, în luna august 2012, ca răspuns la acțiunile KFOR de instituire a unor puncte de control temporare în nordul KOSOVO, pe rutele ilegale de trecere din SERBIA în KOSOVO, mass-media sârbe au declanșat o campanie de dezinformare a opiniei publice denigrând acțiunile KFOR.

Potrivit mass-media sârbe, KFOR a instituit blocade totale pe toate rutele de comunicație rutieră, ducând la blocarea aprovizionării populației sârbe kosovare cu hrană și produse de primă necesitate din SERBIA, punând astfel în pericol viața și sănătatea populației sârbe kosovare din nordul KOSOVO.

În realitate, pentru a reduce traficul ilegal de alimente, produse petroliere și alte materiale din SERBIA în KOSOVO și invers, KFOR a instituit pe rutele ilegale de trecere puncte de control, fiind permisă trecerea doar a camioanelor cu un tonaj mai mic de 7,5 tone care puteau fi controlate. Camioanele mai mari de 7,5 tone au fost direcționate să tranziteze prin punctele de trecere legale, nefiind posibil executarea controlului acestora.

Informațiile vehiculate de mass-media sârbe au fost preluate și de alte agenții internaționale de presă dar și de structuri de informații.

Un alt exemplu este cel referitor la atacarea,în anul 2013, a IRAKULUI, de către SUA. Atacul, ordonat de factorul politic, s-a bazat pe informațiile furnizate de serviciile de informații americane,potrivit cărora IRAKUL deținea armament nuclear. Până în prezent, u au fost descoperit niciun fel de armament nuclear sau indicii care să conducă la acest lucru.

– Evitarea tendinței decidentului politic de a lua în calcul informațiile vehiculate în mass-media și nu pe cele puse la dispoziție de structurile de Intelligence. Din această perspectivă, este posibil ca numărul mare de informații avute la dispoziție să-i determine pe unii beneficiari să creadă că pot fi proprii lor analiști (ceea ce teoreticienii numesc fenomenul BYOA = Be Your Own Analyst), aceștia devenind sceptici față de valoarea produselor de intelligence, sacrificând concluziile acestora în favoarea informațiilor provenite din mass-media, a cunoștințelor proprii, uneori extrem de specializate (background-ul informațional de care dispun), precum și a predispozițiilor cognitive, supozițiilor analitice și a modelelor mentale.

În plus, există riscul să ignore ceea ce este nou sau nu-i pot face față și, dacă sunt avertizați în legătură cu o problemă pe care constată că nu o pot rezolva, să nu fie interesați să o preia în atenție, aceasta agravându-se (all or nothing) .

2.3. ROLUL SURSELOR GENERATOARE DE INFORMAȚII

Prin surse de informații se înțelege elemente umane și /sau mijloace tehnice de la care se obțin date și informații de interes, forțe, mijloace și sisteme utilizate pentru a observa, supraveghea, identifica, înregistra și comunica date și informații. Principalele surse de obținere a informațiilor sunt: HUMINT, ACINT, IMINT, MASINT,OSINT, RADINT, SIGINT.

Un produs informativ finit trebuie să fie bazat, în primul rând pe surse credibile pentru ca informația prezentată să fie reală și cât mai exactă.

Analiștii din domeniul intelligence trebuie să cunoască foarte bine pe ce surse se bazează informația, credibilitatea și importanța acestora. Informațiile provenite din surse HUMINT sunt considerate cele mai valoroase în situația în care sursa este „catalogată” foarte bine (nivelul de credibilitate, importanța).

În ceea ce privește sursele OSINT, există controverse în interiorul comunităților de informații, sub forma unei confruntări creative între adepții ideii că OSINT este un produs complet, capabil a oferi o imagine cât mai largă și fidelă a realității (concepția modernistă), și cei care o privesc ca pe un simplu instrument de verificare și coroborare a informațiilor obținute din surse închise și tehnice ori, în cazul cel mai fericit, o componentă a analizei multi-sursă (viziunea tradiționalistă).

Analiza de tip OSINT:

– constituie o importantă capabilitate strategică pentru factorii de decizie, prin furnizarea unei imagini de ansamblu asupra contextului și avertizările cu privire la aspectele critice ale agendei de securitate, astfel încât aceștia să poată stabili și, mai ales, aplica politici pe termen lung destinate asigurării unui avantaj asupra competitorilor;

– are avantajul de a prezenta, alături de posibile efecte imediate, și o viziune de perspectivă asupra fenomenelor care fac obiectul activității decidenților, care le permite acestora să-și amplifice capacitatea de prevenire și răspuns la eventuale crize;

– contribuie la realizarea analizei de intelligence multi-sursă, prin identificarea unor elemente necesare înțelegerii contextului general, furnizarea de informații care nu întotdeauna pot fi obținute din surse clasificate și facilitarea accesului la anumite tipuri de expertiză din mediile de cercetare.

Decizia privind modul de valorificare și promovare a OSINT rămâne la latitudinea comunității de informații naționale, importanța acordată acestui produs fiind relevată de procentul aportului său la informația de securitate națională, modul de organizare a activității specifice și amploarea pregătirii în domeniul OSINT.

Faptul că interesul față de OSINT în cadrul structurilor abilitate din domeniul apărării, ordinii publice și securității statului a crescut în ultimii 15 ani, proporțional cu explozia informațională, este susținut de numărul tot mai mare de structuri speciale care se ocupă exclusiv cu exploatarea surselor deschise de informare în scopul extragerii informațiilor cu relevanță .

Unul dintre cele mai complete modele de proiect privind valorificarea activității de intelligence este realizarea memoriei instituționale în cadrul activității de intelligence, ce a fost dezvoltat de echipa The Future of Intelligence Analysis din cadrul Centrului pentru Studii Internaționale și de Securitate de la Universitatea Maryland, SUA.

Aplicând propunerile respective, reiese faptul că memoria instituțională este un mecanism complex de producere, stocare și exploatare a informațiilor și cunoștințelor, la nivel de serviciu/ agenție și comunitate de informații, care prevede:

– constituirea unui mediu de activitate colaborativ, care să dezvolte legături între analiză, culegere, beneficiari, parteneri și experți din afară;

– stabilirea unui program de training pentru recapitalizarea expertizei analitice;

– asigurarea și alimentarea unor baze de date accesibile și inter-operabile, pentru consolidarea cooperării între servicii;

– implementarea unor platforme informatice care să permită identificarea cerințelor prioritare pentru realizarea colectării și analizei, alerta/ semnalarea datelor de interes pe domenii de competență;

– construirea unui mecanism de colaborare pentru atragerea expertizei mediului academic și a altor structuri de analiză specializate.

Transformarea și modernizarea intelligence-ului prevede ca, în cadrul acestor laboratoare, să funcționeze echipe de lucru în proiecte interdisciplinare, care să exploateze date din toate sursele, prin aceasta, sursele deschise urmând a-și întări poziția în ansamblul activității de intelligence.

Volumul datelor vehiculate prin intermediul surselor deschise, îndeosebi al mass media digitale și al rețelelor de socializare, se află pe un trend ascendent, crescând, astfel, riscul dezinformării și făcând tot mai dificilă validarea surselor.

Exploatarea memoriei instituționale în sensul aprofundării, cu ajutorul sistemelor informatice, a legăturii cu experiența organizației și expertiza celorlalți este soluția pe care o propun cercetătorii în domeniul intelligence.

HUMINT și activitatea de intelligence

Activitatea de culegere din surse HUMINT reprezintă cea mai importantă activitate de culegere din sistemul de intelligence, pentru că este făcută de personal uman, nu prin mijloace tehnice ce necesită o pregătire specifică și abilități native pentru o astfel de activitate. Nu oricine poate face o astfel de activitate.

„HUMINT reprezinta culegerea de informații de un colector HUMINT antrenat, de la oameni și documentele asociate și din sursele deschise, cu scopul identificarii elementelor, intențiilor, compoziției, dispozițiilor, tacticilor, echipamentului și capabilitaților. Se folosesc sursele umane și o gama larga de metode de colectare, atat pasive cat și active, pentru obținerea de informații care sa satisfaca cerințele activitații de intelligence.” . Definiția enunțata emite necesitatea antrenarii prealabile colectorului HUMINT, in conformitate cu cerințele activitații intreprinse, agentul trebuind sa fie certificat inițial astfel incat sa nu fie pusa in pericol misiunea culegerii de informații. Mai mult de atat, dat fiind ca activitatea unui serviciu de informații se subscrie unei legi in vigoare, agentul este constrans sa iși desfașoare acțiunea in deplina legalitate (de exemplu Departamentul Apararii din Statele Unite ale Americii elaboreaza o directiva care sa reglementeze activitatea de intelligence in timpul interogarilor surselor umane, accesibila la http://www.dtic.mil/whs/directives/corres/pdf/311509p.pdf, in timp ce in Romania in Legea 51 din 1991 privind siguranța naționala a Romaniei se specifica la art. 16 ca „mijloacele de obținere a informațiilor necesare siguranței naționale nu trebuie sa lezeze, in niciun fel, drepturile legale sau libertațile fundamentale ale cetațenilor, viața particulara, onoarea sau reputația lor, ori sa ii supuna la ingradiri ilegale. Orice persoana este protejata prin lege impotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”).

Așa cum intreaga activitate a unui serviciu de informații se subscrie unor etape stabilite, in același mod HUMINT-ul presupune trasarea unor faze incipiente de la planificare pana la raportarea finala. Etapele stabilite depind in funcție de fiecare proces in parte, intinderea in timp, frecvența contactarii surselor, reanalizarea și reidentificarea depinzand de modul cum decurge fiecare acțiune in parte, astfel incat rezultatul final sa se apropie cat mai mult de necesarul de informație dorit. Prima faza presupune planificarea sau stabilirea planului misiunii ce urmeaza a fii intreprinsa (aria, durata, securitatea, comunicarea, stabilirea surselor) pe baza obiectivelor trasate anterior de catre decidenții politici, cea de-a doua faza consta in apropierea sau contactarea surselor, urmata de faza interogarii sau obținerea directa de informații și consolidarea elementelor necesare unei posibile acțiuni viitoare, ultima faza presupunand raportarea sau transcrierea cunoștințelor obținute. De-a lungul intregii misiuni are loc evaluarea continua sau monitorizarea elementelor specifice acțiunii, evoluția și progresul inregistrat. Activitatea de culegere de informații trebuie sa țina seama de cateva condiții printre care: „sa precizeze scopul caruia i se subsumeaza informarea respectiva, sa circumscrie un risc sau o anume amenințare la adresa siguranței naționale, sa inventarieze totalitatea surselor ce pot fi folosite, sa identifice semnificația faptelor, precum și lanțul de determinari cauzale, sa ofere o estimare a posibilelor tendințe de evoluție, sa evalueze calitatea informației, precum și sa-i califice corespunzator sursa”. Aceste condiții trebuiesc a fi luate in considerare indiferent de tehnica folosita in scopul culegerii de informații, astfel incat sa fie satisfacute nevoia de informare intr-un mod cat mai adecvat.

Resursele umane nu pot activa in deplina libertate, conform propriilor motivații, ci exista un bun control al activitații și o coordonare intre cei ce asigura suportul tehnic sau controlul informației, pana la liderul echipei, coordonatorii sau agenții colectori, fiecare dintre aceste celule avand o responsabilitate specifica.

OSINT și activitatea de intelligence

Concepția potrivit căreia informația este putere rămâne la fel de actuală, însă importanța acordată acestei puteri s-a amplificat, grație evoluției tehnologice și instrumentelor ce pot fi utilizate pentru a gestiona mijloacele de cunoaștere. Informația obținută din surse deschise – element esențial pentru fundamentarea deciziilor de siguranță națională.

Similar celorlalte componente ale arhitecturii procesului de intelligence, OSINT reprezintă, în esență, mai multă informație filtrată cu atenție, selectată, analizată și prezentată beneficiarilor la momentul oportun.

Rolul și potențialul său în cadrul intelligence a trecut de etapa de dezbatere, cel puțin la nivel teoretic statuându-se că acest domeniu reprezintă răspunsul la multe din provocările actuale cărora trebuie să le facă față serviciile de informații și, mai departe, factorii de decizie naționali cărora li se adresează produsele informaționale.

Cel mai des, valoarea OSINT se evidențiază în cadrul fundamentului cooperării între mediile civile și militare, dar și al celui de împărtășire a informațiilor clasificate, chiar dacă așa-numita „cultură a secretului” încă mai guvernează activitatea majorității serviciilor de informații.

OSINT oferă factorilor de decizie acces la informații care nu necesită aplicarea unor măsuri de securitate atât de stricte precum în cazul surselor umane, fiind extrem de utile atunci când trebuie să fie realizate documente menite a fi diseminate în medii din afara cadrului securizat (parteneri, conferințe, întâlniri internaționale, organizații globale sau mass media).

Internetul, mass media clasice, instituțiile publice, bibliotecile, centrele de cercetare, think-tank-urile, universitățile, ONG-urile sau sateliții comerciali – toate constituie surse deschise care oferă informații în domenii nu foarte bine acoperite de mijloacele de culegere și analiză tradiționale (cultural, demografic, infrastructură, condițiile economice curente).

Controversele s-au mutat însă în interiorul comunităților de informații, sub forma unei confruntări creative între adepții ideii că OSINT este un produs complet, capabil a oferi o imagine cât mai largă și fidelă a realității (concepția modernistă), și cei care o privesc ca pe un simplu instrument de verificare și coroborare a informațiilor obținute din surse secrete și tehnice ori, în cazul cel mai fericit, o componentă a analizei multisursă (viziunea tradiționalistă). Obiectiv privind lucrurile, trebuie să admitem că ambele „tabere” oferă argumente solide pentru a-și susține punctul de vedere.

Pe de o parte, analiza de tip OSINT constituie o importantă capabilitate strategică pentru factorii de decizie, prin furnizarea unei imagini de ansamblu asupra contextului și avertizările cu privire la aspectele critice ale agendei de securitate, astfel încât aceștia să poată stabili și, mai ales, aplica politici pe termen lung destinate asigurării unui avantaj asupra competitorilor.

La fel de important, analiza din surse deschise are avantajul de a prezenta, alături de posibile efecte imediate, și o viziune de perspectivă asupra fenomenelor care fac obiectul activității decidenților, care le permite acestora să-și amplifice capacitatea de prevenire și răspuns la eventuale crize.

Pe de altă parte, produsele de tip OSINT contribuie la realizarea analizei de intelligence multisursă, prin identificarea unor elemente necesare înțelegerii contextului general, furnizarea de informații care nu întotdeauna pot fi obținute din surse clasificate și facilitarea accesului la anumite tipuri de expertiză din mediile de cercetare.

În final însă decizia privind modul de valorificare și promovare a OSINT rămâne la latitudinea comunității informative naționale, importanța acordată acestui produs fiind relevată de procentul aportului său la informația de securitate națională, modul de organizare a activității specifice și amploarea pregătirii în domeniul OSINT.

Faptul că interesul față de OSINT în cadrul structurilor abilitate din domeniul apărării, ordinii publice și securității statului a crescut în ultimii 15 ani, proporțional cu explozia informațională, este susținut de numărul tot mai mare de structuri speciale care se ocupă exclusiv cu exploatarea surselor deschise de informare în scopul extragerii informațiilor cu relevanță.

Merită menționate aici proiectele inițiate de SUA (Open Source Center, creat în anul 2005), Canada (lider în utilizarea și realizarea de produse neclasificate de intelligence), Olanda (Open Source Intelligence Branch/ Serviciul General de Informații și Securitate) sau măsurile similare luate la nivelul NATO și al Uniunii Europene (EU SitCen).

Dificultăți în colectare

Utilizarea analizei din surse deschise în fundamentarea deciziilor nu este ferită de provocările create de abundența de date aflate în spațiul public.

Pentru ca scopul final de obținere de produse de intelligence din surse deschise să fie atins, se desfășoară un proces extrem de laborios și nu foarte ieftin, care implică descoperirea, diferențierea, filtrarea și selectarea acelor fragmente de date care, integrate și interpretate, să conducă la obținerea unor informații utile.

Relația calitate – cantitate

În primul rând, mirajul identificării atâtor date și detalii poate duce la o supraîncărcare și, implicit, la acoperirea esenței cu „balast” sau „zgomote”.

Apoi, barierele lingvistice și culturale, credibilitatea sursei și, nu în ultimul rând, aspectele legale și cele referitoare la copyright constituie alte obstacole în procesul de realizare a analizelor OSINT, care i-au făcut pe unii analiști să aprecieze că 90% dintre resurse sunt catalogate, însă doar 10% dintre acestea sunt utilizate în analize.

Din păcate, nu numai că multe informații nu sunt colectate la nivelul structurilor informative, dar, de multe ori, analiștilor le lipsesc instrumentele necesare exploatării eficiente a unei cantități atât de impresionante de date. Este nerealist să sperăm că un serviciu de informații va fi capabil să colecteze și să analizeze toate datele aflate la dispoziție în spațiul public, însă, prin promovarea unor politici și resurse oportune, comunitatea de informații are posibilitatea să mărească gradul de exploatare a surselor deschise de informare.

La aceste obstacole se adaugă propriile prejudecăți ale analiștilor, care pot determina crearea percepției că astfel de date sunt mai puțin verificate/ veridice ca cele provenind din surse secrete și, în consecință, mai puțin credibile, oferind o plus-valoare scăzută factorilor de decizie.

Validarea surselor

Unul dintre impedimente majore constă în verificarea gradului de certitudine pe care îl oferă informația.

Cel mai vulnerabil rămâne Internetul, percepția asupra acestuia modificându-se pe măsură ce accesul la acest instrument a devenit mai facil. Astfel, opinia că „pe Internet poți găsi orice” a fost, treptat, corectată, ajungându-se la concluzia că mediul virtual „nu este nici internațional, nici cu o capacitate gigantică”, este dificil de utilizat și nu se rezumă doar la Google.

Dar, cel mai important, Internetul este un instrument facil de manipulare, iar exemplul cel mai elocvent îl constituie blogurile, unde anonimitatea sau capacitatea de disimulare a autorului sunt extrem de ridicate.

Cu toate acestea, excluderea fluxului de date vehiculat de mediul virtual ar însemna scoaterea din calcul a celei mai mari surse de date curente aflată la dispoziție, chiar dacă acestea trebuie evaluate și analizate pentru a fi eliminate erorile de judecată și dezinformările.

Gândirea critică

Analiza de intelligence are, prin excelență, o triplă valoare: retrospectivă, introspectivă și prospectivă. Analiza informațiilor din surse deschise nu face excepție. Din acest motiv, majoritatea manualelor de specialitate tratează analiza informațiilor provenind din surse deschise în cadrul procesului analitic în ansamblu.

Deși conceptul nu este de dată recentă, teoriile privind informațiile pun un accent tot mai mare pe gândirea critică, ce oferă aparatul intelectual și metodologic necesar reflecției. Cauza o constituie, probabil, eșecurile înregistrate de-a lungul timpului în activitatea de informații.

Volumul mare de date „la liber” și riscul ridicat de manipulare prin intermediul surselor deschise impun un calcul introspectiv privind modul de tratare a informației și de judecare a felului în care este gândită analiza.

Aplicarea gândirii critice asupra obiectului analizei are două beneficii: ajungerea la un rezultat și îmbunătățirea modului în care analistul raționează, respectiv depășirea și corectarea așa-numitelor erori cognitive.

Și în ceea ce privește OSINT, analistul trebuie să depășească acele capcane mentale ce împiedică analiza informațiilor, de genul clișeelor, ideilor preconcepute sau al imaginii în oglindă, mai ales că procesul cognitiv trebuie să fie unul dinamic, mereu deschis evoluțiilor și schimbărilor mediului de securitate, capabil să facă față provocărilor determinate de excesul de informație și probabilitatea ridicată de alterare, deformare a mesajului inițial.

Parafrazându-l pe Greg Treverton, gândirea critică ajută încă din faza incipientă a analizei, având în vedere că, de cele mai multe ori, în intelligence, sunt foarte rar puse întrebările potrivite. Rolul gândirii critice este acela de a „umple spațiile goale” în identificarea nevoilor beneficiarilor, dar și, sau mai ales, de a organiza căutarea, exploatarea și, în ultimă instanță, procesarea datelor.

Gândirea critică trebuie să conducă la punerea acelor întrebări care sunt potrivite și, am adăuga noi, la găsirea răspunsurilor pe măsură, prin dezvoltarea unei scheme logice bazate pe evidențe și inferențe, inducție și deducție, recunoașterea pattern-urilor și identificarea posibilelor tendințe.

Spre exemplu, urmărind modelul analitic propus de Richard Paul și Linda Elder, acoperirea unei solicitări de informații referitoare la evoluțiile în dosarul nuclear iranian presupune, printre altele, cunoașterea susținerii de care beneficiază programul de îmbogățire a uraniului pe plan intern, potențialul de dezvoltare a acestuia, poziția statelor din regiune și a celor implicate în procesul de negociere.

Diagnoza și avertizarea timpurie

A gândi despre amenințările existente, a decela cauzele și posibilele implicații în cazul exploatării informațiilor din surse deschise este un proces dificil. De cele mai multe ori, acest demers este asemănat cu jocul de puzzle. Însă analiza intelligence presupune mult mai mult decât atât. Implică determinarea conexiunilor între evenimente, descoperirea naturii și semnificației lucrurilor care par secrete sau nu sunt încă cunoscute.

O primă etapă a analizei o reprezintă diagnoza – prezentarea faptelor, explicarea relațiilor cauzale dintre acestea și evidențierea semnificației lor pentru securitatea națională, pentru ca, pe această bază, să se realizeze avertizarea timpurie.

Dacă diagnoza este preponderent descriptivă și explicativă (s-au întâmplat X și Y din cauza Z), avertizarea timpurie oferă recomandări explicite factorilor de decizie care se confruntă cu anumite probleme. Aceasta se concentrează pe căutarea răspunsului la situații ipotetice, de genul dacă gruparea teroristă X plănuiește un atac asupra obiectivului Y, la ce comportamente și acțiuni subsecvente ar trebui să ne așteptăm?

Avertizarea timpurie reprezintă un proces complex, ce presupune identificarea, analizarea și evaluarea situațiilor a căror evoluție ar putea avea impact asupra intereselor și obiectivelor prestabilite, precum și alertarea factorilor de decizie cu privire la probabilitatea, amploarea, natura și consecințele estimate ale acestora.

„Prezentul de mâine”

În OSINT, la provocările „clasice” pe care le presupun complexitatea mediului de securitate și limitele inerente ale minții umane, se adaugă cele induse de informarea ambiguă, contradictorie sau incompletă din sursele deschise.

Cel puțin din aceste motive este nevoie de o abordare sistematică și riguroasă care să ia în calcul explicații alternative, posibile evoluții viitoare și scenarii de acțiune, astfel încât să existe garanția că analistul nu a ignorat ipoteze relevante.

Unele dintre tehnici sunt mai simplu de pus în practică, precum brainstorming-ul sau avocatul diavolului, altele necesită un grad mai mare de finețe în prelucrare, dar și de mai mult timp. În rândul acestora din urmă s-ar putea încadra analiza ipotezelor concurente, analiza impactului maxim și a probabilității scăzute, analiza viitorului alternativ etc..

Avantajul acestor tehnici este că pot fi aplicate atât individual, cât și în echipă. Analiza ipotezelor concurente, spre exemplu, s-a dovedit a fi foarte eficientă în condițiile în care există un volum mare de date ce trebuie evaluate. De asemenea, ajută și structurează gândirea analiștilor cu privire la probleme complexe de securitate, precum și la cântărirea argumentelor și prejudecăților.

Utilizarea acestui tip de analiză în echipă poate fi constructivă, fiecare membru confruntându-și rezultatele demersului său analitic cu cele ale celorlalți participanți. Cu cât ipotezele enunțate sunt susținute de mai puține evidențe sau pot fi ușor combătute, cu atât validitatea lor scade.

Chiar dacă aplicarea acestor tehnici nu este obligatoriu să garanteze precizia analitică sau acuratețea judecăților de valoare, ele îmbunătățesc calitatea informațiilor și cresc gradul de validitate a presupozițiilor, prin aceasta sporind utilitatea produsului final pentru beneficiari.

Proiecții

Avansul tehnologic, dezvoltarea fulminantă a OSINT și emergența, în ultimii ani, a versiunii deschise a modului până nu demult exclusiv acoperit de obținere a informațiilor, prin HUMINT, SIGINT și IMINT, au transformat lumea intelligence-ului.

Idei de neacceptat până acum câțiva ani, precum accesul la baze de date secrete pe Internet, cu parolă, sau realizarea de analize comune care să exploateze informațiile oferite de imaginile obținute din satelit cu cele provenind din surse deschise sunt puse în practică astăzi datorită înțelegerii nevoii de coroborare, încă din fază incipientă, a datelor relevante pentru securitatea națională.

Creșterea capacității de reacție și a calității produselor informaționale fac parte din obiectivele pe care se construiește managementul OSINT. Acesta se înscrie în cadrul mai larg al dezvoltării managementului cunoașterii, ce presupune dobândirea, fixarea, răspândirea și folosirea cunoașterii printr-o fromulă agreată tot mai mult de mediile de securitate – cea a memoriei instituționale.

Cu o largă aplicabilitate în domeniul afacerilor, memoria instituțională se referă în cazul acestora la organizarea și arhivarea informațiilor privind clienții pentru realizarea unui profil al acestora și cunoașterea nevoilor lor. Practic, compania urmărește vânzarea produselor sale pe piață, prin asigurarea plajei clientelare.

Chiar dacă ar putea părea exagerată asocierea cu activitatea de intelligence, într-o „economie de piață” a surselor deschise, în care, în fața beneficiarilor consumatori de rețele, buletinele și rapoartele serviciilor de informații concurează cu cele ale centrelor și institutelor de analiză din cadrul universităților sau al organizațiilor non-guvernamentale, apelul la memoria instituțională se poate dovedi eficientă.

În cazul informațiilor de securitate națională, accentul este pus nu numai pe beneficiari, dar și pe problematica avută în atenție.

Analiza secolului 21 se deosebește de vechea analiză prin latura colaborativă – opusă ierarhizării, secretizării și compartimentării excesive -, necesară transformării produsului analitic într-unul mult mai bine adaptat cerințelor beneficiarului.

Unul dintre cele mai complete modele de proiect de realizare a memoriei instituționale în cadrul activității de intelligence a fost dezvoltat de echipa The Future of Intelligence Analysis din cadrul Centrului pentru Studii Internaționale și de Securitate de la Universitatea Maryland, Statele Unite.

Aplicând propunerile respective, reiese faptul că memoria instituțională este un mecanism complex de producere, stocare și exploatare a informațiilor și cunoștințelor, la nivel de serviciu/ agenție și comunitate de informații, care prevede:

– constituirea unui mediu de activitate colaborativ, care să dezvolte legături între analiză, culegere, beneficiari, parteneri și experți din afară;

– stabilirea unui program de training pentru recapitalizarea expertizei analitice;

– asigurarea și alimentarea unor baze de date accesibile și interoperabile, pentru consolidarea cooperării între servicii;

– implementarea unor platforme informatice care să permită identificarea cerințelor prioritare pentru realizarea colectării și analizei, alerta/ semnalarea datelor de interes pe domenii de competență;

– construirea unui mecansim de colaborare pentru atragerea expertizei mediului academic și a altor structuri de analiză specializate.

Era Web 2.0 impune schimbări la nivelul practicilor analitice, modelul „expertului singuratic” nemaifiind valabil decât în foarte puține situații. Analistul OSINT trebuie să fie pregătit să fie angrenat în sistemul avansat de interconectare a unor laboratoare de lucru, care vor opera și coopera după o metodologie documentată științific.

Transformarea și modernizarea intelligence-ului prevede ca, în cadrul acestor laboratoare, să funcționeze echipe de lucru în proiecte interdisciplinare, care să exploateze date din toate sursele, prin aceasta, sursele deschise urmând a-și întări poziția în ansamblul activității de intelligence.

Concluzii

Viitorul va fi mai complex decât prezentul, iar schimbările mediului de securitate se vor produce cu o și mai mare rapiditate. Volumul datelor vehiculate prin intermediul surselor deschise, îndeosebi al mass media digitale și al rețelelor de socializare, se află pe un trend ascendent, crescând, astfel, riscul dezinformării și făcând tot mai dificilă validarea surselor.

Pe lângă provocările determinate de mecanismele psihologice de percepție și procesare a informației, analistul OSINT trebuie să facă față aplicării unui instrumentar cât mai variat, care să ia în considerare cât mai multe alternative – ca măsură de protecție împotriva surprizelor/ șocurilor strategice și a incertitudinii, în general.

2.4. ROLUL EXPERTIZEI ȘI EXPERIENȚEI PERSONALULUI DE INTELLIGENCE

Cea mai importantă parte din domeniul intelligence este culegerea de date și informații, în funcție de tipul surselor utilizate: umane – HUMINT, imagistice – IMINT, semnale – SIGNINT și din surse deschise – OSINT. Dacă nu ar exista personal specializat în culegere nici activitatea de intelligence nu ar putea merge mai departe, neexistând practic informații.

Aici putem vorbi atât de culegători cât și de analiști, între care trebuie să existe o strânsă legătură. Între culegători și analiști trebuie să există o strână interdependență, iar fiecare categorie trebuie să aibă o formare practică din cealaltă categorie, aspect ce aduce o îmbunătățire și o valoare mai mare a produselor informative. Practic culegătorul știe ce informații de valoare să ceară, iar analistul la rândul său știe despre nivelul surselor și nivelul de competență a acestora, pentru a nu solicita informații care să depășească capacitatea și competența acesteia, riscând să pună sursele într-o imagine dezavantajoasă.

Rolul culegerii din surse HUMINT

În procesul de colectare din surse umane (HUMINT), implicarea directă, personală a ofițerilor de caz creează probleme etice reale. În primul rând, situația ofițerilor care nu sunt cine susțin a fi, având o identitate legendată inclusiv față de familie – nume, ocupație și alte detalii – și care trebuie susținuți în comportamentul lor conspirativ. Pe de altă parte, astfel de activități sunt imposibil de realizat în afara cadrului etic, nu doar din motive operaționale, ci și pentru sănătatea psihică și chiar morală a ofițerilor.

Colectarea de informații din surse umane pune în pericol ofițerii de intelligence și, deși expunerea la anumite niveluri de risc este inevitabilă, agențiile de informații au obligația etică de a lua în considerare pericolul la care este supus personalul. Unii autori consideră că orice risc la care sunt supuși agenții trebuie să fie proporțional cu beneficiile care este probabil să fie obținute în urma valorificării informațiilor respective.

Este elocvent cazul lui Oleg Penkovsky, ofițer GRU care a furnizat informații Occidentului înainte și în timpul crizei rachetelor din Cuba, dar care a fost arestat și executat.

Colectarea de informații din surse umane poate conduce la dileme etice dramatice, dar și cea prin SIGINT și IMINT presupune unele provocări etice, îndeosebi în ceea ce privește implicațiile intruziunii în viața privată. Unii autori sugerează că, în acest caz, este necesar un control strict al interceptării comunicațiilor.

În SUA există limite în colectarea prin mijloace tehnice de date referitoare la cetățenii americani sau chiar la anumite categorii de străini (personalul ONU), iar Agenția Națională Geospațială (NGA) a fost criticată pentru sprijinul acordat la întocmirea hărții consecințelor Uraganului Katrina.

În concluzie, culegătorul este persoana care culege informațiile în diferite stări (brută, semiprelucrată, prelucrată o în funcție de siutație). Rolul primordial al culegătorului este de culege informații credibile, de valoare și care să răspundă solicitărilor factorilor de decizie. Pentru acest lucru, el trebuie sa aibă cunoștințe nu numai specifice, de HUMINT, SIGINT etc. ci să beneficieze de o formare practică și o cultură și pe domeniul analizei, pentru a știi ce să îi ceară sursei și care sunt informațiile de valoare. Ulterior, culegătorul aplică metodele specifice cunoscute pentru a obține informațiile de valoare.

Activitatea de HUMINT presupune atat avantaje cat și dezavantaje in ceea ce privește procesul in sine, cat și comparativ cu celelalte tehnici de culegere a informațiilor.

Daca prin OSINT, SIGINT sau IMINT se pot face ipoteze cu privire la o posibila acțiune de destabilizare a securitații, valoarea primara a HUMINT are potențialul de a realiza care este intenția unui posibil adversar, in timp ce valoarea secundara este accea de confirma/ infirma ceea ce celelalte tehnici de informații au reușit sa capteze.

Un alt avantaj al HUMINT-ului este acela ca nu necesita o aparatura sofisticata pentru desfașurarea acțiunilor, și nici pentru procesarea informațiilor, astfel incat costul dezvoltarii unei misiuni bazate pe forta umana se poate dovedi a fi destul de mic compartiv cu acele misiuni in care SIGINT-ul și IMNIT-ul ar reprezenta un procent marit și o importanța colosala in elaborarea și desfașurarea unei misiuni fie aceasta de spionaj sau contraspionaj.

In serviciul de contraspionaj o parte importanta a HUMINT-ului (counter-HUMINT) este data de capacitatea de a influența modul in care celelalte servicii de informații percep capabilitațile, acțiunile, planurile și vulnerabilitațile propriului serviciu de informații. Astfel spus, HUMINT-al posibilitatea de a camufla adevarata valoare a unui serviciu de informații in detrimentul posibililor adversari, precum și de a instaura o stare de incertitudine cu privire la validitatea informațiilor pe care adversarul le-ar deține intr-un moment respectiv.

HUMINT-UL spre deosebire de celelalte tehnici de culegere a informațiilor, au posibilitatea sa indeplineasca orice stadiu al unei misiuni, de la identificare, la urmarire, pana la susținere sau stabilirea unor eforturi ulterioare. In plus de atat, are posibilitatea sa intoarca cursul acțiunii in direcția dorita, in funcție de cum aceasta se desfașoara, astfel incat se poate economisi timp important, și decidenții pot fi informați in timp real de posibilele amanințari la adresa securitații statului. Spre deosebire de tehnologie care trebuie in permanența sa fie adusa la zi, și imbunatațita in mod constant pentru a se putea ține pasul cu inovațiile din domeniu, resusele umane nu se perimeaza și pot fi utilizate un timp indelungat, ba mai mult factorul timp poate conduce chiar la caștigarea experienței in domeniu și astfel la o activitate substanțial imbunatațita.

HUMINT-ul presupune totodata atat activitați de ofensiva cat și de defensiva, mai ales atunci cand este vorba de activitatea unitaților militare. HUMINT-ul are rolul in acțiunile ofensive de culegere a informațiilor cu referire la mediul de desfașurare a operațiunilor (geografic, social, politic), de stabilire a relațiilor cu grupurile civile sau localnicii unei zone, de detectare a pozițiilor inamicilor și furnizarea acelor elemente necesare stabilirii detaliilor misiunilor ofensive. In ceea ce privește activitatea defensiva, agenții HUMINT au rolul de a detecta intențiile forțelor inamice cu privire la riscul unui atac și a garanta mobilizarea propriilor forțe pentru un contra-atac, sau pentru o poziționare care sa permita retragerea cu pierderea minima de resurse umane sau materiale (Intelligence Collector Operations, Field Manual, pp. 36-37).

HUMINT-ul are insa și dezavantaje, care se pot dovedi importante in cazul in care nu sunt diminuate in cadrul unei misiuni. Informațiile achiziționate in urma acțiunilor deschise nu sunt structurate, organizate, și astfel acestea pot fi greu de procesat și evaluat. Din același motiv, transmiterea informațiilor se poate dovedi a fi greu de trimis catre centru, și de acolo prelucrate, mai ales in condițiile in care se acționeaza pe un camp supus unui risc care nu permite transmiterea informațiilor in condiții favorabile. In aceste conditii se presupun costuri suplimentare pentru asigurarea unui sisem informatic performant care sa permita coordonarea in misiuni și comunicarea cu centrul in cazul in care apare aceasta necesitate.

Oamenii, spre deosebire de sistemele tehnologice, informative pot fi influențați, persuadați și chiar indrumați sa acționeze impotriva propriului stat. Totodata, aceștia pot suferi depresii, caderi psihice, renunțari inca dinainte de terminarea misiunii, și pot pune astfel in pericol nu numai misiunea dar și o rețea aparținand unui serviciu de informații. Tocmai de aceea este necesar un antrenament constant, intensiv, organizat, pe o perioada indelungata de timp, care sa experimenteze agentul și sa ii testeze limitele atat pshice cat și fizice.

Analistul de intelligence

Motto: „Analistul are trei deziderate: să cunoască totul, să fie crezut și să exercite o influență pozitivă asupra sistemului culegerii și valorificării informațiilor.” (Sherman Kent)

Considerații referitoare importanța, rolul, expertiza și experiența personalului de intelligence în activitatea de analiză.

Nu orice persoană din cadrul unui sistem de intelligence poate deveni analist, fiind necesare unele aptitudini înnăscute dar și unele dezvoltate în procesul de formare. Activitatea considerată cea mai importantă la un analist este ca acesta să fie în măsură să elaboreze APRECIERI, ESTIMĂRI, CONCLUZII,PROPUNERI, PROGNOZE în cadrul materialelor informative finite elaborate, ce sunt foarte importante pentru decident în luarea deciziei corecte. Analistul de intelligence trebuie să dea dovadă de profesionalism și foarte bună capacitate de adaptare, pentru a face față noilor provocări de securitate,cu respectarea tuturor principiilor democrației.

Schimbările mediului de securitate se vor produce cu o și mai mare rapiditate în viitor, iar analistul trebuie să anticipeze posibile evoluții și apariția unor noi amenințări la adresa securității.

Pe lângă provocările determinate de mecanismele psihologice de percepție și procesare a informației, analistul multi-sursă trebuie să facă față aplicării unui instrumentar cât mai variat, care să ia în considerare cât mai multe alternative – ca măsură de protecție împotriva surprizelor/ șocurilor strategice și a incertitudinii, în general.

În general, locul și rolul analistului în fluxul de intelligence este următorul:

Există diferențe între analistul de informații și analistul de intelligence.

Analistul de informații reprezintă aceea categorie specializată de personal care desfășoară activitați de analiză a informațiilor.

Analistul de intelligence este analistul de informații care își desfășoară activitatea în cadrul unor instituții specializate (de stat, internaționale) care sunt abilitate, prin legislație, să culeagă și să analizeze informații prin mijloace și metode secrete. Acesta trebuie să aibă acces la informații clasificate, iar produsele sale au, cel mai adesea, un nivel corespunzător de clasificare. Activitatea curentă a analistului de intelligence presupune, în esență, procesarea unor baze mari de date (de multe ori în termene scurte) ori furnizarea unor evaluări în condiții de deficit informațional (înainte de sau la scurt timp după producerea unui eveniment), sub imperativul de a oferi explicații ori scenarii valide.

În același timp, există o distincție clară între informație și intelligence, spre deosebire de informație, care are un mare grad de relativitate, intelligence-ul reprezintând informația analizată, care este prezentată decidentului, ca suport în fundamentarea deciziilor.

Analistului de intelligence i se solicită să deceleze și să comunice în timp util decizionalilor schimbările semnificative în privința vulnerabilităților / amenințărilor la adresa securității naționale, încât să fundamenteze atât măsuri de prevenire, contracarare sau de limitare a efectelor negative, cât și politici și strategii naționale pe termen lung.

Ca particularitate, care individualizează activitatea curentă a analistului de intelligence, ar mai fi de menționat: setul de rigori derivate din chestiunile de ordin normativ dar și din codul deontologic aplicabil domeniului analizei, aplicarea anumitor metode analitice, restricțiile (date de caracterul secret al activității sale, stresul și condiționalitățile specifice carierei oricărui militar), anonimatul (produsele sale sunt remise beneficiarilor în numele instituției) și multe altele.

Atribuțiile ce le revin analiștilor de intelligence acoperă un registru vast de activități, respectiv:

– trierea informațiilor disponibile referitoare la un anumit subiect, prin raportarea acestora la criterii de veridicitate și relevanță și decelarea elementelor esențiale;

Aceasta presupune, de cele mai multe ori, o atentă și constantă monitorizare a evoluțiilor în problematica de interes și în domeniile conexe și chiar o specializare de nișă a analistului. Sunt avute în vedere atât baza de date disponibilă din input, sursele deschise, evaluările și punctele de vedere ale altor specialiști, precum și experiența personală a analistului.

– organizarea datelor și informațiilor în forma cea mai potrivită, cu respectarea scalei cronologice sau determinist, în scopul relevării adecvate a schimbărilor;

– fundamentarea și dezvoltarea unui raționament corect, care să permită identificarea cauzelor și a efectelor probabile. Sunt aplicate metode specifice menite să asigure validitatea și obiectivitatea demersului rațional (mai ales în condițiile în care sunt disponibile informații contradictorii), evitarea erorilor de analiză, cu apel consecvent la gândire critică.

Analistul de intelligence trebuie să aplice justa măsură în valorificarea experienței deținute și a clișeelor personale, pentru a putea interpreta corect elementele de noutate și a remodela proiecțiile de natură predictivă. În egală măsură, se află în postura de a identifica elementele de cunoaștere suplimentare necesare pentru fundamentarea unei evaluări valide.

– elaborarea și redactarea documentului de informare, cu respectarea normelor gramaticale și de exprimare, precum și a procedurilor de formă și fond instituționale. Stilul trebuie să fie adecvat comunicării interinstituționale, cu formulări clare și concise;

– transpunerea feed-back-ului în termeni de solicitări de noi informații.

A corespunde unor asemenea expectații / exigențe profesionale implică existența unor însușiri psiho-intelectuale și a unor abilități și deprinderi specifice. Pot fi considerate premise ale performanței analitice aptitudini, deprinderi și trăsături de personalitate și elemente psiho-caracteriale ridicate.

Competențele de bază ale analistului de intelligence sunt:

Pe lângă aptitudinile înnăscute și cele dezvoltate în procesul de formare, eficiența activității analistului se află în corelație directă cu:

– un grad ridicat de cultură generală, respectiv deținerea unui bagaj de cunoștințe structurat, organizat din cât mai multe domenii (economic, juridic, administrativ, cultural, religios, istoric etc.), care să permită evidențierea unor elemente definitorii aflate în conexiune – uneori aparent inexplicabil – cu fenomene, reacții, situații etc. din actualitate, cu relevanță pentru securitatea națională;

– o experiență profesională relevantă, reprezentând acumulare de elemente de cunoaștere și de norme / proceduri, care să favorizeze soluționarea cu operativitate a sarcinilor;

– utilizarea unui aparat metodologic adecvat, fiind privilegiate, în principiu, acele metode și tehnici analitice cu un pronunțat caracter inductiv (raționament de la particular la general) și predictiv (estimări cu privire la „viitorul” posibil).

Analistul, din punct de vedere al interdependenței, acesta trebuie sa aibă o pregătire specifică și practică în domeniul culegerii, pentru a nu solicita culegătorilor și implicit surselor informații care să depășească nivelul lor de competență, pregătire și chiar inteligență. În caz contrar, acea sursă este pusă într-o lumină defavorabilă, devine indezirabilă și chiar poate fi pierdută, pentru faptul că nu răspunde unor solicitări ce o depășesc.

Ulterior, la nivelul următor, rolul dezirabil al analistului în activitatea de intelligence este:

– să adauge plus-valoare informațiilor inițiale prin procesul de analiză;

– să dispună de capacități analitice cel puțin la nivelul celor ale beneficiarilor;

– să depășească barierele analizelor tradiționale (politice, economice etc.) și să abordeze probleme/fenomene din perspectivă pluridisciplinară;

– să se concentreze asupra nevoilor de informare ale beneficiarului de informații, respectiv asupra ideilor, nu a informațiilor prelucrate.

Ulterior, provocarea analistului constă în faptul de a reuși să îl convingă pe beneficiar, fără ca acesta să aibă ulterior resentimente față de munca de informații. Pentru a facilita procedura, beneficiarul trebuie integrat în procesul activității de informații – aspect destul de dificil de realizat în cazul decizionalilor cu o agendă încărcată. Dacă se reușește acest lucru, comunicarea rezultatelor devine mai lejeră, iar beneficiarul va acorda o mai mare credibilitate 0informației și o va înțelege mai bine.

Comisia pentru cercetarea existenței armelor de distrugere în masă în Irak declara că „analiștii au și responsabilitatea de a informa beneficiarul despre eventualele dezacorduri din interiorul comunității de informații, referitor la un anume subiect și, de asemenea, trebuie să găsească modalități prin care să le explice diferitele niveluri de nesiguranță, inerente muncii de analiză”.

Pregătirea unui raport informativ pe subiecte tehnice are întotdeauna unele modalități, mai explicite, în care să fie prezentate deși, din nefericire, nu sunt mereu aceleași. Concizia exprimării reprezintă o problemă specială în inginerie. Devine aproape axiomatic faptul că dacă un raport poate fi citit și înțeles, atunci este neconform din punct de vedere tehnic. Numai un analist excepțional poate atinge acuratețea tehnică și descifrabilitatea într-un singur document, iar metoda constă în eliminarea detaliilor tehnice abundente, cel mai important fiind înțelegerea mesajului.

În fața acestor limite și pericole ale informării, serviciile de informații au datoria de a găsi soluțiile de afirmare și consolidare a independenței analiștilor la nivelul întregii comunități de informații.

Operațiunile de Intelligence concentrate pe misiuni comune

„….Cheia succeselor reputate de activitatea de Intelligence s-ar putea să nu fie atât culegerea de adevăruri obiective, cât furnizarea unor informații cruciale sau obținerea unui avantaj important asupra adversarului. Un astflel de avantaj poate duce la depășirea uncertitudinilor, oferind factorului decizional posibilitatea de a acționa. Capacitatea de a simplifica procesul decizional reprezintă adevăratul deziderat al activității de Intelligence”.

Jennifer SIMS, Director de Studii în domeniul Intelligence, Universitatea Georgetown

În rândul Comunității de Intelligence americane se pune din ce în ce mai des problema dacă sistemul compartimentat pe specialități, și anume SIGINT, HUMINT, ELINT, GEOSINT etc. și funcțiuni (culegere, stocare, analiză, diseminare), ce deseori se suprapuneau, este actual mediului rapid și schimbător.

Actualul context necesită un model operațional concentrat pe misiuni, activ, suplu și eficient de flexibil pentru a răspunde nevoilor unui mediu dinamic, adaptat pe misiunile de bază ce revin la noile provocări, asimilând procedee și tehnologii de vârf, proces bazat pe succese anterioare obținute pe linia integrării și colaborării.

În acest sens, trebuie menținut nivelul de performanță la fiecare specialitate/compartiment, pe de o parte, și realizat o mai mare integrare funcțională.

De aceea trebuie depășit actualul model funcțional linear – bazat pe activitate de stocare, colectare, procesare, exploatare și diseminare, dezvoltând un model bazat mai mult pe misiuni, adaptabil, mai fluid și capabil să canalizeze întreaga activitate de culegere, să asigure colaborarea în domeniul analizei în timp real și să se extindă strategia de parteneriat.

Modelul operațional integrat, ce se află în faza de implementare în rândul Comunității de Intelligence din SUA, va transforma ciclul tradițional al muncii de Intelligence într-o serie mult mai dinamică de acțiuni interconectate, conduse pe baza unor principii operaționale esențiale, și anume:

Managementul integrat al misiunilor;

Adaptabilitate la munca de culegere;

Analiză bazată pe colaborare;

Parteneriate strategice.

Acest model asigură acuratețea, viteza de reacție și caracterul activ, eliminând constrângerile induse de metode diferite de lucru al structurilor sau obstacole de tip funcțional.

Totodată, acest model are drept obiectiv operaționalizarea sistemului de Intelligence, prin trecerea responsabilităților privind gestionarea misiunilor de la nivel de compartiment sau agenție, la cel superior, al activității generale a Comunității de Intelligence.

Pentru a realiza acest obiectiv trebuie clarificat rolul, responsabilitățile și competențele pe fluxul decizional și, totodată, acordat sistemului de Intelligence o largă autonomie care să permită funcționarea acestui nou model de operare, iar beneficiarii vor avea un avantaj decizional bazat, într-adevăr pe Intelligence.

Managementul integrat al misiunilor

În prezent, actuala structură a Comunităților de Intelligence este orientată în general mai mult pe specialități și atribuții specifice decât pe misiuni prioritare.

Pentru a răspunde mediului dinamic și afectat de amenințări complexe ale sec.XXI, noul model operațional trebuie să realizeze integrarea misiunilor – un model de gestionare integrată a datelor și informațiilor, capabil să reunească rapid diversele evaluări disparate și resursele necesare în folosul misiunilor prioritare. Acest model operațional se poate aplica într-un spectru larg de opțiuni integratoare: Centre Naționale de intelligence, șefi de misiuni, Task Forces, și altor comunități.

Managementul integrat al misiunilor va reduce timpul de culegere și analiză prin eliminarea verigilor intermediare pe verticală și clarificarea aspectelor privind competențele de conducere, va crește inventivitatea prin asigurarea diversității și schimbului de idei, va spori caracterul cuprinzător al produselor prin includerea de elemente din expertize punctuale și, totodată, va elimina suprapunerile, printr-o mai bună coordonare a resurselor.

Șefii de misiuni vor monitoriza toate aspectele legate de Intelligence de nivel național care au legătură cu domeniile de responsabilitate, acționând ca interfață a beneficiarului.

Operațiunile concentrate pe misiuni este cea mai bună opțiune pentru structurile de intelligence dislocate pentru suport în zone de criză și conflict.

În teatre de operații statele au dislocate Celule Naționale de Informații destinate să sprijine trupele luptătoare din teatru. Misiunea lor principală este de a protecție a forței prin furnizarea de informații si date care să vină în sprijinul și protecția trupelor pe timpul misiunilor specifice desfașurate de forțele luptătoare. Astflel de structuri flexibile și adaptabile la teatru execută operațiuni specifice concentrate pe astflel de misiuni.

Aceste „lecții învățate” trebuie introduse în practica organizațiilor și activităților de Intelligence. Pentru aceasta este nevoie de o conducere decisă, care să redimensioneze profund structura organizatorică, modalitățile de pregătire și metodele de operare.

Activitate de culegere flexibilă/adaptabilă

Pentru a elimina incertitudinile, structurile de culegere trebuie să evite orice risc în abordarea obiectivelor și tehnologiilor și să se adapeze rapid la provocări și oportunități, cheia succesului fiind timpul de reacție.

Natura complicată și efemeră a țintelor, dezechilibrul dintre solicitările de informații în creștere și capacitatea mijloacelor de a le culege necesită înființarea unor sisteme multiple și integrate de culegere.

Fiecare dintre structurile de culegere – HUMINT, SIGINT, ELINT,OSINT etc. vor continua să joace un rol major, chiar dacă importanța lor actuală ar suferi în viitor modificări. Succesul impune integrarea capacităților de culegere la toate nivelurile.

Principiul Culegerii Flexibile (Adaptabile) accentuează necesitatea alocării și redistribuirii dinamice a resurselor de culegere, procesare și exploatare. Acest principiu conferă totodată autoritatea de a opta pentru utilizarea mijloacelor de culegere deschise sau închise, atâta timp cât resursele și metodele acoperite de culegere trebuie alocate cu precădere în acțiuni împotriva obiectivelor greu de penetrat cu alte mijloace, mai eficiente (spre ex. OSINT).

Cea mai promițătoare latură a activității de culegere rămâne informarea din surse deschise, iar schimbarea percepției cu privire la sursele deschise este crucială pentru succesul în perspectiva culegerii flexibile.

Activitatea de culegere flexibilă se bazează pe o rețea de culegere globală, compusă dintr-o multitudine de senzori structurați pe rețele, care pot funcționa autonom sau interconectați, aproape în timp real. Resursele implicate în activitatea de culegere vor trebui să acționeze cu mobilitate în și în afara unor arii specifice de interes, apelând și la informațiile preexistente pentru a clarifica unele aspecte, concentrându-se în schimb pe culegerea numai a acelor date care nu pot fi obținute pe alte căi. Această activitate va avea un caracter interactiv („push and pull”) de furnizare a informațiilor – brute, semiprocesate sau finale, către și din rețeaua centrală de tehnologie informațională.

Informațiile furnizate de activitatea de culegere aparține Sistemului de Intelligence, iar prin centralizarea și corelarea necesarului de informații și a mijloacelor vom crește capacitatea de avertizare, în funcție de context și situație, reducând timpul de culegere, concomitent cu extinderea ariei de acoperire a obiectivelor și întărirea capacității de colectare.

În primul rând, structurile de culegere vor fi apreciate în funcție de capacitatea de a realiza o infiltrare profundă și stabilă, cerințe fundamentale pentru înțelegerea intențiilor unor lideri străini ostili sau grupări teroriste, a programelor nucleare ale unor state sau ale rețelelor de proliferare. În al doilea rând, se va pune accent sporit pe echipele inter-departamentale (echipe mixte formate din personal aparținân mai multor agenții), care vor aplica tehnici și metode de culegere „ multi-INT”.

În al treilea rând, se are în vedere încadrarea în comunitatea de culegere a personalului care stăpânesc profunde cunoștințe de limbă și cultură aparținând zonelor în care se operează.

În al patrulea rând, se dorește o comunitate de culegere capabilă să aplice rapid în practică noutățile din domeniu tehnologic.

În ultimul rând, se previzionează o comunitate de culegere cu o structură total integrată de procesare, exploatare și diseminare, care să transmită rapid informațiile către beneficiari.

Această structură va asigura o activitate de culegere și procesare automată și radială a informațiilor. Totodată, va conduce la modernizarea sistemului de culegere care să permită o cunoaștere atotcuprinzătoare a situației senzorilor, repartizarea integrată a sarcinilor și alinierea acțiunilor resurselor tuturor sistemelor de culegere pentru a răspunde mai bine solicitărilor.

Scopul final este acela de a furniza informații exact acelora care au nevoie de ele, oportun și într-o formă accesibilă.

Analiza bazată pe colaborare

Comunitatea de analiză trebuie să înțeleagă și să pregătească evaluări pentru un spectru larg de amenințări la adresa securității naționale, să asigure servicii unor categorii tot mai diverse de beneficiari și să facă față unui flux și tipologii informaționale fără precedent.

Supraîncărcarea cu informații reprezintă deja o mare provocare, iar comunitatea de analiză nu are altă soluție decât implementarea unor reforme majore în sfera funcțională. Aplicând principiul analizei bazată pe colaborare, analiștii de intelligence vor fi determinați să lucreze într-o manieră diferită – în rețele special repartizate, subordonate unei misiuni comune.

Acest procedeu este unul de noutate și este în curs de aplicare în multe comunități de Intelligence ale unor state occidentale, printre care și SUA.

Această cerință va determina o schimbare profundă în stilul de muncă al structurilor de analiză, de la tradiționala utilizare doar a resurselor proprii spre o activitate bazată prioritar pe colaborare – schimbare ce va permite comunității ca entitate să obțină permanent performanțe.

Ca principiu, analiza bazată pe colaborare înseamnă:

– canale multiple de comunicare;

– bază de date și informații specializată pe domenii;

– nivel unificat de cunoștințe;

– activitate interactivă între echipe, acces și exploatare în comun a informațiilor;

– tehnologii de căutare, corelare și procesare a datelor și informațiilor.

Analiștii vor acționa individual și/sau în cadrul echipelor constituite la nivelul de intelligence – însușindu-și solicitările beneficiarului, conducând activitatea de culegere, folosind metodologii și contribuind la perfecționarea bazei de date centralizate. Colaborarea dintre aceștia va conduce la eliminarea efortului de coordonare a mai multor proiecte paralele de analiză, în favoarea dezbaterilor periodice pe marginea informațiilor și ipotezelor, încă din faza de însușire a misiunii. Colaborarea va fi susținută de arhive/baze de date computerizate specializate de informații actualizate automat.

Managerii vor utiliza aceste baze de date în rețele specializate, pentru a transmite solicitările beneficiarului direct la analiștii comunității de intelligence specializați în domeniul de referință.

Supraîncărcarea informațională va fi evitată prin metode și mijloace tehnice complexe de prelucrare primară. Informațiile primite vor fi sortate pe categorii, astfel încât mijloacele tehnice vor putea efectua căutarea pe un domeniu solicitat în întreaga bază centralizată de stocare. Analiștii vor utiliza astfel de mijloace tehnice pentru a căuta și selecta date și informații, pentru a testa ipoteze și a propune corelări. Ei vor folosi tehnologii avansate de analiză, incluzând analize pe bază de scenarii, analize alternative și analize generate de sisteme electronice inteligente. Trecerea la utilizarea extinsă a datelor, tehnologiilor și sistemelor de modelare reprezintă esența analizei pe bază de colaborare.

Colaborarea în domeniul analizei va asigura și eficientiza baza de date. Baza de date a Comunității Naționale de Intelligence și procesele utilizate în comun a informațiilor pe timpul activităților curente de analiză vor înregistra și procesa permanent ceea ce cunoaștem deja, pentru a evita desfășurarea unor operații de culegere, inutile.

Această bază de date va cuprinde produse de Intelligence diseminate în ultimii cinci ani, unde analiștii vor putea descoperi rapoarte utile necesare elaborării unor alte produse noi sau pentru a confirma anumite informații.

Propunerile analiștilor vor fi postate în această rețea, iar structurile de culegere își vor însuși aceste propuneri pentru completarea planurilor de culegere pliate pe nevoile analiștilor.

Structurile de culegere vor introduce în rețea informații de interes pentru structurile de analiză, sortare pe categorii, domenii, spații, interes etc. Astflel că rețeaua este comună atât pentru structurile de analiză cât și pentru cele de culegere. Această apropiere între cele două structuri este benefică pentru o mai bună cunoaștere a nevoilor și pentru a crește calitatea solicitărilor nevoilor de date și informații cât și a valorii și utilității datelor și informațiilor culese, îmbunătățind astfel produsul de intelligence finit ce va fi pus la dispoziția factorilor de decizie politico-militari.

Produsele și serviciile vor suferi modificări pentru a răspunde solicitărilor sporite de informații oportune și aprofundate, furnizate în forme personalizate. Cererile vor fi variate, funcție de beneficiar, incluzând ședințe virtuale, scenarii și simulări, accesul mobil la informații, pe grupuri selectabile de utilizatori, la niveluri de clasificare diferite. Prin informarea reciprocă, unitară și oportună cu privire la nevoile informative ale beneficiarilor majori, planificarea modalităților de răspuns la aceste solicitări, livrarea de produse de intelligence curente și feedback-ul sosit de la utilizatori, se va reuși să se adopte adoptăm noi inițiative semnificative.

Prin renunțarea la poziții divergente păgubitoare, comunitatea de Intelligence îl va elibera pe beneficiar de sarcina suplimentară de a efectua propria muncă de intelligence pentru compararea, integrarea unor informații disparate sau eliminarea unor aspecte contradicatorii de analiză.

Legăturile strânse dintre comunitatea integrată și beneficiari va permite o abordare în timp real și înțelegerea nevoilor infomative ale acestora,

Din anul 2015, în SUA se va analiza într-o manieră standardizată performanțele comunității de intelligence în abordarea problemelor prioritare. Managerii pe toate palierele vor putea monitoriza impactul contribuției lor la produsele de Intelligence furnizate de comunitate beneficiarilor cheie, utilizând aceste informații pentru a-și îmbunătăți continuu activitatea și de a se adapta rapid la solicitările în continuă schimbare.

   Principala provocare a analizei de Intelligence nu o reprezintă atât elaborarea de prognoze exacte, cât furnizarea cu acuratețe și în timp util a unor produse analitice relevante – multisursă, complexe și unitare, cu caracter anticipativ – pentru a conferi un atu calitativ în procesul decizional de nivel strategic și de susținere a strategiilor și politicilor de securitate.

CAP. 3 EVOLUȚII ALE RELAȚIILOR INTELLIGENCE –BENEFICIAR

Transformări

O tendință majoră în activitatea de intelligence, îndeosebi după 11 septembrie 2001, a reprezentat-o și sporirea vizibilității serviciilor de informații, atât la nivelul beneficiarilor, cât și la cel al percepției publice, inclusiv ca răspuns la presiunile exercitate de societatea civilă – devenită, între timp, deosebit de sensibilă față de eforturile pentru combaterea terorismului – în scopul creșterii transparenței acestui proces. În aceste condiții, nu poate fi ignorată creșterea progresivă a accesibilității informațiilor în ceea ce privește natura și obiectivele domeniului intelligence la nivelul societății civile, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani au apărut numeroase studii și cercetări, menite să popularizeze/promoveze în rândul publicului realitățile acestui domeniu, ca „alternativă” la imaginea conturată de filmele hollywoodiene cu superspioni invulnerabili. În consecință, studiile de intelligence au devenit tot mai accesibile publicului, ca o componentă a culturii de securitate.

Agențiile de informații din unele state au realizat parteneriate cu mediul academic (universități, centre de cercetare etc.) pentru organizarea de cursuri, cercetări și diverse alte activități conexe domeniului securității naționale, iar unele centre de studii coodonează programe de internship, pentru atragerea studenților din cadrul diverselor instituții de învățământ superior, în scopul familiarizării lor cu domeniul intelligence.

Nu în ultimul rând, este deja un adevăr unanim acceptat faptul că actuala eră de globalizare a informației și disoluție a monopolurilor asupra cunoașterii și circulației ideilor (din sfera privată, academică ori instituțională), caracterizată printr-o multiplicare fără precedent a datelor și informațiilor și un acces tot mai extins și mai rapid la acestea, impune, la rândul ei, necesitatea reevaluării paradigmei „clasice” de procesare a informației.

Descrierea conceptului de guvernare, valorificând cunoașterea specifică domeniului intelligence, în contextul integrării economice transnaționale, care nu mai oferă politicilor economice și sociale naționale capacitatea de a evada prin forțe proprii din stagnarea economică și de a reduce numărul, altfel tot mai mare, al persoanelor afectate de șomaj, se transformă în identificarea unei crize de legitimitate, generată atât de reconfigurarea spațiilor asupra cărora este exercitată puterea cu consecințe în planul reglementării mai accentuate a fluxurilor financiare, prin decizii ale unor structuri supranaționale consolidate, cât și de întărirea identității și apartenenței teritoriale, prin încercarea actorilor locali, naționali și regionali de a proiecta propriile strategii pentru a găsi o cale de a depăși vulnerabilitățile, prin descentralizare și o autonomie decizională în definirea politicilor publice.

În actualul mediu necesitatea schimbării în domeniul intelligence este evidentă. În ceea ce privește modelele conceptuale de analiză a schimbării, în domeniul Intelligence schimbarea nu poate interveni decât din afara sistemului, deoarece angajații serviciilor de informații sunt înclinați să-și prezerve propria poziție în organizație și să acționeze într-un mediu instituțional familiar, bazat pe pattern-uri de gândire și proceduri verificate schimbarea nu poate avea loc în absența unui lider puternic care să dezvolte o „viziune” a schimbării și să înfrângă, din interior, tendința birocratică de opoziție la reformă. Instituțiile birocratice pot învăța proceduri de autoevaluare periodică și pot crea bazele propriilor transformări, cu condiția existenței unor stimuli interni și externi, cu condiția să dispună de un lider puternic, de sprijin politic și expertiză exterioară acestuia

Ideea că sistemele nu se schimbă peste noapte, acestea dovedindu-și eficiența în numeroase ocazii, că este mult mai eficient a lucra cu un sistem de metode și instrumente clar definite și bine cunoscute și testate, într-un context în care schimbarea aduce atât de multă nesiguranță, reprezintă un punct de sprijin și un element de siguranță, dar și un factor inerțial, care frânează progresul instituțional. În acest sens, în lucrarea sa „Structura revoluțiilor științifice”, Thomas S. Kuhn susținea că, în cunoașterea științifică, progresul nu decurge liniar, prin acumularea continuă de noi date și concepte ci, mai degrabă, prin salturi provocate de idei revoluționare care sparg zăgazurile vechilor paradigme și eliberează idei care anterior nu putuseră să depășească inerția sistemelor de gândire consolidate în ceea ce T. Kuhn numește „știința normală”.

În același sens, serviciile de informații pentru apărare caută soluții de reformă care să elibereze modul de gândire și de operare în intelligence de înțelegerea îngustă și regimentală a modelului clasic al ciclului informativ, care separă instituțional serviciile de informații pentru apărare de-a lungul delimitărilor trasate de procesul liniar de cerință – planificare – culegere – interpretare – analiză – diseminare.

Percepția dominantă, nu numai la nivel tactic, este că reforma organizațională în vederea creșterii gradului de conștientizare a spațiului de luptă trebuie să urmărească modificări ale structurii formale, poate cu unele rearanjări în circuitele informaționale din cadrul acestor structuri. De aceea, strategia clasică de reformă organizațională conține trei pași, în ordinea următoare:

– schimbarea structurii formale și a responsabilităților;

– schimbarea relațiilor interpersonale și a fluxurilor informaționale;

– schimbarea atitudinilor individuale și a mentalităților.

De fapt, o reformă adevărată trebuie să implementeze acești pași în ordine exact inversă :

dezvoltarea capacităților de analiză și de coordonare inter-profile, la nivel tactic și strategic, respectiv dezvoltarea unor instrumente analitice moderne care să sprijine procesul de fundamentare a deciziilor ─ problema principală nu este necesitatea implementării unor noi metode și tehnici de analiză, ci oportunitatea și modalitățile de utilizare a aparatului metodologic existent în varii situații.

diversificarea surselor și mediilor de acțiune pentru identificarea și prevenirea noilor riscuri de securitate (criminalitate electronică) și furnizarea unui răspuns adecvat la modificările apărute în mediul de securitate ─ nu este necesară modificarea structurii serviciilor de informații, cât identificarea celor mai bune mijloace de racordare a capacităților existente la noile priorități informative pe care structurile abilitate trebuie să le aibă în vedere pentru realizarea securității naționale;

accentul tot mai mare acordat „agendei politice” a beneficiarilor ─ abundența informațiilor face imposibil ca factorii decizionali să-și sintetizeze și analizeze, în mod individual, totalitatea informațiilor disponibile relevante, fapt pentru care accesul direct la informații neprelucrate nu ar eficientiza munca acestora, ci din contră ar produce blocaj;

Optimizarea procesului de analiză a informațiilor prin implementarea unor metode și tehnici utilizate de structuri private de intelligence translația unor concepte din zona serviciilor de informații și managementul acțiunilor militare în zona economică a fost facilitată de creșterea competitivității în mediul de securitate, a ratei inovației tehnologice și a gradului de acces global la resurse, bunuri și servicii componenta analitică a activității de informații, ar putea prelua din experiența intelligence-ului privat unele instrumente specifice domeniului : benchmarking, reengineering, management strategic și al riscului, intelligence competitiv etc.

Optimizarea procesului de analiză a informațiilor prin implementarea unor metode și tehnici utilizate de structuri private de intelligence BENCHMARKING (demersul unei companii / organizații hj de a căuta cele mai bune metode care conduc la performanță superioară);

un proces continuu de îmbunătățire a mijloacelor și metodelor științifice utilizate efectiv în activitatea structurilor analitice din intelligence;

eficientizarea schimbului de expertiză în interiorul instituției;

racordarea la mediul de analiză academic;

renunțarea la abordarea ciclică a activității de informații (necesități, planificare, culegere, procesare, analiză și formularea răspunsului, diseminare, apoi întoarcerea la necesități) și adoptării unei noi (maximizarea eficienței unei organizații) paradigme a activității de informații, înțeleasă ca proces având o “țintămodel” REENGINEERING INTELLIGENCE COMPETITIV (monitorizarea acțiunilor și produselor companiilor competitoare în vederea obținerii sau menținerii avantajului competitiv);

determinarea modificărilor din mediului de securitate, prin: monitorizarea acțiunilor competitorilor statali sau a actorilor non-statali care ar putea afecta interesele de securitate națională, identificarea intențiilor și capabilităților acestora;

previzionarea pe termen mediu și lung a setului de strategii și a capabilităților necesare pentru contracararea factorilor de risc și amenințărilor la adresa securității naționale.

Aspecte legate de relația producător – beneficiar de intelligence

Beneficiarii doresc un produs de informații eficient, pentru că doar acesta poate și trebuie să facă distincția crucială între succes și eșec.

Proliferarea amenințărilor și revoluția informațională din ultimii ani au modelat natura așteptărilor beneficiarilor față de produsele de informații, decidenții solicitând cea mai bună judecată de valoare a comunității de informații.

Acest lucru se reflectă în produse transparente, de calitate, complete, concise, livrate într-un timp cât mai scurt, care să vină în întâmpinarea agendei publice, să aibă „plus valoare” și să conțină indicatori care să ajute la evaluarea validității măsurilor ce vor fi luate în baza informației primite.

În perspectiva anului 2015, de la Comunitatea de Intelligence se așteaptă o creștere a cantității de informații detaliate pe aspecte tot mai diverse, destinate unui spectru extins de beneficiari. Se anticipează apariția unor categorii diferite de beneficiari – cu exigente sporite – fapt ce va impune schimbarea modelului actual de funcționare al serviciilor de intelligence.

Deși nu se poate face un portret robot al beneficiarului tipic, trebuie avut în vedere faptul că va trebui furnizate produse de intelligence unei generații pregătite în domeniul lucrului pe computer, care a crescut cu Internetul și facilitățile oferite utilizatorilor de acest instrument de lucru (You Toube, rețele de socializare, enciclopedii online etc) în care aceștia au acționat atât din postura de consumatori cât și de furnizori de informații, într-un mediu care acționează pe principiul „la cerere”.

Drept consecință, beneficiarii de intelligence ai anilor 2015 vor privi diferit relațiile lor cu sistemul de intelligence – mutând centrul de greutate al activității de pe actualul model de producție, spre un „model preponderent interactiv”, care va estompa granițele dintre furnizor și beneficiar. Nu doar tipul de beneficiar din actualele structuri de decizie politică se vor schimba ci și aria lor de proveniență, care se vor extinde spre alte departamente (ex servicii sociale, de sănătate, comerț etc.), agenții de stat locale,organizații internaționale și din sectorul privat, precum și ONG-uri.

Potrivit unei analize americane, principalele caracteristici și abilități ale generației politice americane a anilor 2015 sunt: născuți în ani ’80; nu vor mai fi marcați de sfârșitul războiului rece, vor fi nativi ai erei digitale, și-au procurat permanent majoritatea informațiilor de pe Internet, evenimentele din 11.09.2001 le-au marcat profund perioada de studii, obișnuiți să facă față sarcinilor complexe muncii în echipă; angajați într-o competiție acerbă pentru edificarea unei cariere; înțeleg comunicarea ca pe un mod de viață normal nu ca pe ceva prescris; capabili să însușească rapid și să analizeze cunoștințe variate din domeniul public.

Particularizarea relației. Nivelul de inter-relaționare cu sistemul de Intelligence nu va fi același pentru toți beneficiarii. Sarcina de particularizare a ofertei de intelligence pentru asigurarea avantajului decizional va trebui să fie adaptată unui spectru larg de tipuri de beneficiari, de la parteneri (oficiali), la clienți și consumatori de Intelligence. Categoria partenerilor va reclama susținerea cea mai intensă și personalizată, fiind de așteptat ca aceștia să se angajeze activ în procesul comun de formulare a concluziilor. Partenerii ar trebui să furnizeze și evaluările lor, facilitând accesul la rețelele proprii sau transmițând feedback-uri informative referitoare la acțiunile și viziunea lor.

Clienții preferă un rol mai degrabă consultativ, iar consumatorii vor accepta o relație de tip mai mult tranzacțional cu sistemul de intelligence, vor avansa întrebări, așteptând răspunsuri urgente și punctuale.

O condiție comună pentru relația cu toate categoriile de beneficiari este necesitatea creșterii realismului și profunzimii multidisciplinare a produselor informative și utilizării unor tehnologii avansate și complexe.

Relațiile cu beneficiarul. Susținerea beneficiarului prin servicii de intelligence devine mai mult o legătură de inter-relaționare, decât o activitate de moment.

Creșterea importanței beneficiarului va obliga cu siguranță comunitatea de intelligence să aplice cele mai performante metode de lucru. Pentru a susține beneficiarul, trebuie utilizate metode complexe, care să evidențieze exact nevoile acestuia și să evalueze performanțele comunității de intelligence. În loc de „ care sunt prioritățile dv. pe linie de intelligence?”, va trebui să se pună întrebarea „Ce dorește să realizeze beneficiarul?”.

În acest sens, este necesară extinderea aplicării lecțiilor învățate din propriile acțiuni în susținerea beneficiarului; oferirea de servicii individualizate pe mai multe paliere (nu doar beneficiarilor din vârful ierarhiei); monitorizarea capacității de a anticipa viitoarele schimbări; edificarea unui climat de deschidere, care să permită contactul direct cu experții (analiștii) și utilizatori; familiarizarea beneficiarilor cu potențialul și limitele Comunității de Intelligence.

În același timp produsele de Intelligence trebuie să devină tot mai mult „servicii flexibile „adaptate” care vor pune accentul pe maxima utilitate și nu doar pe presupusa evidențiere a faptelor. De asemenea, pe lângă produsele de analiză care vizează repercusiunile unor procese/situații, alături de concluzii în format cauză-efect („What? – Ce se întâmplă?) este obligatoriu și furnizarea de produse de analiză bazate pe scenarii, de tipul „What if” („Dar dacă”).

Se anticipează totodată o creștere a intelligence la nivel public, comunitatea de Intelligence trebuind să se adapteze la solicitările în creștere de informare a societății civile, bineînțeles respectând caracterul clasificat și accesul limitat.

Structura informativă de tip „NET-CENTRIC” a unei comunități de Intelligence

Această structură oferă servicii la cerere, posedă o interfață adaptabilă/configurabilă în acord cu solicitările utilizatorului, are capacități de căutare, accesare și exploatare a datelor, se bazează pe rețea special destinată accesului la bazele integrate de date și posedă un anagement integrat al securității.

Informațiile -clasificate și din surse deschise – reprezintă „combustibiul” care face să funcționeze activitatea de Intelligence. În prezent, distribuirea produselor de Intelligence nu se realizează, deocamndată, într-o manieră adecvată, datorită faptului că li se solicită structurilor de culegere și celor de analiză să furnizeze mai multe produse ale muncii lor, în afară de rapoarte finale/uzuale.

În consecință, sistemul de Intelligence trebuie edificat pe o structură informativă robustă, bazată pe o cultură a disemninării informațiilor și susținută de o gamă largă de servicii care să permită utilizatorului final din lanțul de analiză să transforme „avalanșa de informații” într-o formă accesibilă și anticipativă de Intelligence.

Scopul final este de a asigura accesul nerestricționat la toate informațiile, mijloacele și procesele Intelligence între diverse agenții și baze de date.

Structura informativă va trebui supusă unui proces fundamental de transformare: de la modelul de centre de culegere, analiză și diseminare a infomațiilor interconectate radial („multiple hub-and-spoke”- structură multiplă de roți și spițe) fiecare având propriile reguli, spre o structuă unificată care să „graviteze” în jurul unui „nor” (nucleu integrat) de baze și date care va conține totalitatea informațiilor deținute (rețea centrală special destinată).

Această infrastructură informativă va permite beneficiarilor finali autorizați să caute, acceseze și exploateze datele utilizând o gamă largă de servicii, de la interogări pe probleme cu aspecte multiple și până la mijloace integrate de analiză.

Infrastructura centralizată de informații

De obicei, fiecare agenție de Intelligence deține și utilizează propria infrastructură de informații în rețea: elemente tehnice și IT, baze de date, sisteme de management al informațiilor, centre de stocare, mijloace de securizare și de management al noilor sisteme.

Începând cu 2015, în cadrul structurilor de Intelligence din SUA se va face tranziția spre o structură centralizată, susținută de o rețea unică și grupări, unde datele și infomațiile vor fi stocate, procesate și stocate.

Centrele de gestionare în comun a infomațiilor vor fi unicele facilități structurate și dispuse astfel încât să beneficieze de accesul la sisteme de comunicații și de alimentare cu energie.

Noul sistem de Intelligence va avea la dispoziție capacități superioare de organizare, actualizare și salvare a tuturor infomațiilor culese, ce vor fi mai stabile, mai securizate și mai funcționale. Aceste centre vor permite, de asemenea, accesul comun la experiența și tehnologiile fiecăreia dintre componentele Comunității de Intelligence, accentul fiind pus pe reducerea costurilor și a numărului de resurse tehnice angajate.

Concomitent cu obligația de a menține un nivel superior de înzestrare tehnologică, va trebui totodată ca această structură să fie orientată spre servicii, să fie interoperabilă cu sistemele din alte departamente federale și să poată interacționa în plan informativ cu alți parteneri decât cei tradiționali. O structură orientată spre servicii va da posibilitatea adaptării la noile tehnologii, concomitent cu sporirea capacității de a răspunde nevoilor diversificate ale utilizatorului.

Prin adoptarea metodei „sowtware-ul” ca serviciu”, această structură reduce complexitatea sistemului și riscurile induse de dispersia dispunerii elementelor funcționale, datorită modului de abordare bazat pe dezvoltarea utilizării în comun a resurselor,uniformizarea standardelor și realizarea de interfețe comune. Aceste servicii vor face posibilă crearea unui mediu de analiză ai cărui parametri sunt stabiliți de utilizator fapt posibil prin utilizarea aplicațiilor complexe – servicii specializate de selectarea a unor produse și informații pe tematici de interes, care pot fi extrase dintr-o bază centrală de date și transferate într-un spațiu de prelucrare stabilite de utilizator.

Sfera facilităților oferite de noul sistem de Intelligence ce va fi operaționalizat începând cu 2015, include servicii de comunicații (căsuțe e-mail exploatabile în comun, glosare de adrese telefonice și electronice, calendare activități, planuri de colaborare), servicii de date (baze combinate de tematici și sarcini de căutare, de sortare pe categorii, de transfer și stocare a unor produse de informații), servicii de securitate (amprente și semnături individuale, controlul accesului, monitorizare și audit) și servicii de analiză (ex. portaluri ,motoare de căutare, programe de vizualizare și prelucrare a datelor și aplicații de simulare).

Realizarea integrării

Asigurarea avantajului decizional pentru beneficiari și a colaborării în îndeplinirea principalelor misiuni reclamă o platformă solidă care să integreze componentele vitale ale noului sistem de Intelligence – personal, procedee și tehnologii.

Se poate spune că diferendele dintre organismele și agențiile de Intelligence – perpetuarea spiritului de competiție, sistemele imposibil de conectat, neclaritățile privind competențele decizionale și natura conflictuală a regulilor specifice care guvernează activitățile diverselor componente – au acționat ca obstacole în calea colaborării, subminând major capacitatea de adaptare și diminuând caracterul dinamic al organizațiilor per ansamblu.

Pentru acest lucru este necesar un angajament ferm al tuturor structurilor de intelligence pentru realizarea integrării.

O nouă orientare din perspectiva integrării de Intelligence a fost a adoptată de SUA. Astflel, în anul 2007, cu sprijinul liderilor celor șase departamente guvernamentale ale SUA implicate, Departamentul Național de Intelligence a trasat liniile directoare ale politicii Responsabilităților Întrunite (Joint Duty), ca precondiție supusă atenției factorilor de conducere din structurile Comunității de Intelligence. Prevederile acestui document stabilesc un standard clar care probează – pentru prima dată-valoarea conceptului de integrare sistematică. iderii acestor departamente guvernamentale vor fi obligați să depășească mentalitatea tradițională orientată spre independență și centre de nivel de agenție și să adopte un stil de conducere bazat pe colaborarea complexă și interdisciplinară la un nivel structural superior. Această schimbare va avea nevoie de o conducere capabilă să edifice conexiuni interstructurale între agenții și să armonizeze practicile interne specifice fiecărei componente, pe baza scopurilor comune și a unității de acțiune pentru îndeplinirea obiectivelor. unt necesare programe de dezvoltare a conducerii, sisteme de evaluare a performanțelor și o structură stimulatoare care să funcționeze integrat în noul Sistem de Intelligence.În perspectiva anului 2015, efortul trebuie mutat din sfera gestionării întrunite a informațiilor (ex. interoperabilitatea sistemelor, a programelor de căutare și accesare a infomațiilor) spre gestionarea întrunită a experienței (promovarea experiențelor dobândite de fiecare structură).

Va trebui să se acționeze sistematic pentru interconectarea bazelor complexe de date într-un „arhipeleag de cunoștințe ale viitorului”, combindându-le atât din punct de vedere al conținutului cât și al contextului, într-un mediu funcțional „la cerere”. Va fi nevoie de eforturi sociale serioase și conjugate-expertiză de locație, servicii de colaborare generalizate, soluții integratoare de pregătire, mijloace de vizualizare și sisteme de management al conținutului reformei.

Și mai important, trebuie adoptată o concepție strategică de management și promovare a experienței și cunoștințelor dobândite, care să înglobeze lecțiile învățate și evoluția la nivel conceptual și doctrinar.

Transformări ale beneficiarului, ale nevoilor de intelligence

În general, o comunitate de informații este preocupată nu numai de a culege prin metode specifice, dar și de a obține o cât mai largă gamă de informații, cu toate că acestea admit că nu pot acoperi toată problematica de interes pentru beneficiari.

Situațiile de ambiguitate, mai ales în domeniul avertizării, se pot clarifica prin acțiunile sub acoperire sau prin mijloace SIGINT, care ar trebui să furnizeze informații de clarificare. Din nou, reamintim că, în cazul informațiilor operative, tactice și de targeting, ținând cont că acestea aparțin mai mult domeniului militar, acuratețea va fi mai mare decât în cazul celor strategice. Acuratețea se va reflecta și în cerințele impuse analizei acestora.

Situația este firească pentru că serviciile de informații se vor concentra mereu asupra substanței și acurateței materialelor, în timp ce decidenții politici se vor orienta spre politici și evoluție, considerentele politice având câștig de cauză. Nu rare sunt situațiile în care comunitatea de informații înaintează anumite analize, considerându-le oportune în timp ce factorii de decizie nu sunt impresionați de acestea, având alte preocupări.

Distanța analist – beneficiar

Comunitatea de intelligence este relativ mică, foarte selectivă și foarte bine acoperită de ochii publicului. Pentru toți practicanții, munca de intelligence este costisitoare din punct de vedere intelectual și o meserie cu un ridicat grad de risc care poate ghida politica publică, poate proteja națiunea sau o poate expune într-un grad de risc mai ridicat. Deoarece consecințele unui eșec sunt atât de grave, profesioniștii de intelligence sunt expuși unei continue presiuni, atât în interior, cât și în exterior, tocmai pentru a evita astfel de consecințe. Provocarea pentru analiști este, în aceste condiții, aceea de a transforma tensiunile existente în avantaje profesionale prin păstrarea unor standarde analitice riguroase, mărind în același timp gradul de utilitate al evaluărilor lor pentru beneficiarii politici.

Benefică ar fi inter-relaționarea dintre beneficiar și analist ca un dialog permanent, analiștii trebuind să se aștepte la întrebări de raționament din partea beneficiarilor, posibile direcții de evoluție/acțiune în perspectiva în care, la rândul lor, aceștia trebuie să explice limitările impuse de insuficiența datelor și informațiilor (o limitare valabilă în cazul oricărui serviciu de informații). Capacitatea de a face cunoscut răspunsul și transparența în succesiunea argumentării logice a evenimentelor sunt esențiale, astfel de evaluări putând fi transmise mai bine și mai ușor prin discuții deschise și dialog decât prin diseminarea unor produse analitice statice.

În cazul informațiilor pentru apărare, având în vedere natura relațiilor analist – beneficiar, pericolul ca oferta informațională a analistului să nu depășească nivelul de cunoștințe/informare al beneficiarilor este mult mai scăzut. Factorii de decizie se familiarizează mult mai ușor cu informații larg răspândite și cu aspectele cu adevărat relevante pentru evaluări de actualitate, în special atunci când avem în vedere nivelul operativ și tactic.

În ceea ce privește raportarea la adevăr, acesta este aproximat din datele și informațiile pe care le deține analistul și din analiza pe care acesta le efectuează, cu mențiunea că acesta își va pune propria amprentă asupra interpretării, dar într-o manieră minimalistă. Analistul se va limita la interpretarea faptelor și evenimentelor și la formularea evaluărilor referitoare la problematică, fără însă a face recomandări beneficiarilor cu privire la calea de urmat. Analistul caută să evite subiectivitatea dată de aspectul politic al judecății beneficiarului de produs de intelligence și pericolul de a defini adevărul în funcție de beneficiar.

În domeniul informațiilor pentru apărare, cel puțin la nivel operativ și tactic, există șanse mai mici ca analiza de intelligence să își piardă din obiectivitate, diminuându-se tendința ca, pe măsură ce devin conștienți de presupunerile beneficiarilor și de preferințele acestora, analiștii să furnizeze, conștient sau nu, analize care se vor conforma preferințelor beneficiarilor.

Concret, prezentarea unui adevăr necosmetizat către beneficiari este baza acestui tip de analiză.

În cazul informației de tip strategic, situația este diferită. Putem admite, în acest caz, definiția analizei oferită de către Robert Mathaus că „descompunerea unei probleme mari într-un număr de probleme mai mici și desfășurarea unei operații mentale pe date cu scopul de a se ajunge la o concluzie sau o generalizare”. Analiza va trebui să aibă în vedere atât mediul extern, cât și pe cel intern, pentru a putea determina riscurile, amenințările și vulnerabilitățile statului, așa cum sunt menționate și în Strategia Națională de Apărare 2010, pentru a putea furniza factorilor decizionali naționali sau internaționali produsele informative necesare fundamentării deciziilor. Bineînțeles că baza acestei activități constă în planul strategic de informații, aflat la dispoziția fiecărei autorități statale, fiecare din rapoartele de informații fiind subsumate acestuia. Circumstanțele în care este realizată analiza implică situații de o extremă complexitate și ambiguitate, aspectul complex și controversat fiind generat de faptul că analiștii nu sunt informați asupra intențiilor factorilor de putere din stat, și cu atât mai puțin asupra celor ale adversarilor sau ale altor actori. Totodată, atunci când sunt necesare anumite predicții, analistul va trebui să ia în considerare dacă beneficiarul este un veteran în politică sau nu, prezumând că veteranul în politică este și acesta, la rândul său, analist. În cadrul sistemului, ar trebui să se desfășoare, în mod continuu, verificări și ajustări ale analizelor și evaluărilor analiștilor de către mai mulți experți, aflați la diferite niveluri și diferiți ca mod de concepție, mulți dintre aceștia nefiind familiarizați cu modalitatea de receptare a unui anumit produs analitic de către un anumit beneficiar. Cu alte cuvinte, aceste analize, cum este cazul estimărilor la nivel național, sunt analizate de echipe mixte inter-agenții iar riscul major în acest caz este ca analiștii respectivi fie să devină politizați, fie să devină nerelevanți pentru factorii de decizie.

În ultimă instanță, scopul analizei este să ajute factorii de decizie să modeleze viitorul și nu să îl prezică, identificând oportunitățile de promovare interesele statului prin mijloace diplomatice, militare și economice, diplomație publică și prin acțiuni acoperite, vulnerabilitățile strategice și tactice ale liderilor, partidelor și grupărilor și mișcărilor ostile statului, factorii care pot fi influențați, rezultatele probabile ale cursului de acțiune adoptat și evaluând punctele forte și cele slabe ale adversarilor.

William Odom, fost director al Agenției Naționale de Securitate a SUA (NSA), aprecia că „analiza și producția sunt cel mai bine realizate în apropierea utilizatorilor produsului de intelligence, în mod normal prin compartimente de intelligence în cadrul organizației utilizatorului…, unde este mai bine plasată pentru a fi mai bine acordată în vederea unui răspuns mai potrivit nevoilor utilizatorului”.

Binențeles, acest deziderat este condiționat de resurse și nu este accesibil organizațiilor mai mici dar, de exemplu în Statele Unite, decidenții politici, inclusiv în cadrul Congresului, dispun de consilieri de intelligence puși la dispoziție de serviciile de informații. Aceștia, binențeles, sunt analiști. Autoritățile din domeniul intelligence au „responsabilitatea morală” de a nu cere un produs exhaustiv sauo certitudine mai mare decât poate fi garantată.

Cooperarea internațională la nivel de Intelligence

În contextul globalizării amenințărilor, în special a celor neconvenționale, important este și procesul de inter-relaționare cu alte servicii de intelligence, fie acestea interne sau internaționale. Analistul american Larry Wentz afirma că „informațiile sunt unul dintre cele mai grele lucruri de împărțit într-o coaliție”, necontând că serviciile de intelligence trebuie să fie subjugate îndeplinirii acelui „greater good” specific binelui națiunii, coaliției, alianței sau binelui umanității. De aceea, cooperarea pe linie de informații pentru apărare constituie un întreg domeniu aparte, demn de o abordare separată. Pe aceste coordonate se defășoară dezbaterea între conceptele „need-to-know” și „need-to-share”, plecată de la necesitatea operațională de a pune în comun informațiile relevante, pe câmpul de luptă, în operații multinaționale.

Importanța cooperării internaționale în asigurarea securității naționale

Securitatea a devenit un concept complex, care nu mai poate fi asigurat în limita granițelor naționale, având în vedere complexitatea și dinamismul noilor amenințări și riscuri, la care se adaugă globalizarea, acțiunile și interesele statelor – în plan intern, dar și extern, emergența unor actori non-statali și dezvoltarea unor solidarități generate de interdependențe economice, influențate de multiplicarea exponențială a riscurilor și amenințărilor asimetrice.

Principalele provocări actuale ale mediului de securitate sunt generate:

– conflicte, tensiuni regionale, instabilitate, state eșuate;

– amenințările asimetrice care tind să devină tradiționale (terorismul internațional, proliferarea armelor de distrugere în masă, criminalitatea organizată transfrontalieră), a căror principală caracteristică este reprezentată de faptul că nu pot fi evidențiate individual.

Granița difuză dintre acestea determină creșterea gradului de relaționare și interconectare și generează, implicit, dificultăți de cunoaștere și anticipare din partea instituțiilor de stat ori a organismelor internaționale, iar ulterior de prevenire și combatere atât pe dimensiunea internă, cât și pe cea externă.

Alte provocări actuale ale mediului de securitate sunt generate de:

– politicile de putere care s-au transpus în noi forme de competiție și rivalitate statală sau în crearea unor mecanisme de influență sau control al deciziilor strategice, cu utilizarea extinsă a instrumentelor energetice, culturale și informaționale.

-apariția de noi riscuri precum cele cibernetice și accentuarea așa-numitelor riscuri de proces (criza financiară, riscurile climaterice, pandemiile, riscurile la adresa securității alimentare, riscurile demografice etc.).

În acest context, serviciile de informații și securitate, ca principal avertizor și senzor de risc, care oferă cunoaștere decidenților asupra vulnerabilităților și riscurilor de securitate, asigură o componentă esențială a eforturilor instituționale de promovare a intereselor naționale și a obiectivelor de securitate.

În condițiile în care mediul de securitate este tot mai sofisticat și interconectat, riscurile în spațiul european și euroatlantic, inclusiv la granițele ROMÂNIEI s-au amplificat, consolidarea acțiunilor conjugate la nivel internațional devine o condiție sine qua non în asigurarea securității naționale.

Necesitatea cooperării

În prezent, există un consens unanim în ceea ce privește caracterul emergent și natura dinamică a noilor tipuri de amenințări de securitate. În încercarea de a defini situația actuală, s-a vorbit chiar și despre „un al patrulea război mondial”.

Gestionarea provocărilor actuale, caracterizate prin evoluții în cascadă ale fenomenelor interne și internaționale, reduce semnificativ timpul de avertizare și ciclurile clasice de decizie politică. În contextul globalizării informației, activitatea serviciilor de informații devine tot mai sofisticată și mai dificilă.

Sursele și resursele deținute de structurile de informații ale unui stat, indiferent de capabilitățile acestuia, nu vor putea asigura niciodată o acoperire informativă de fond, totală a mediilor de interes, fiind astfel necesară gestionarea unei palete mult mai variate de mijloace de informare, între care un loc deosebit de important este ocupat de cooperarea cu instituții similare din exterior.

Analiza riscurilor actuale, fie ele clasice sau asimetrice, nu se poate realiza în mod adecvat decât prin interacțiune la nivel național și internațional.

Riscurile și amenințările au căpătat un aspect internaționalizat „reușind” să ignore, în manifestările lor, granițele statale, ceea ce a avut ca urmare o estompare rapidă a diferențelor dintre securitatea internă și cea externă.

Astfel, cooperarea în domeniul intelligence-ului a dobândit în ultimii ani o importanță crescută, determinată de dinamica și complexitatea mediului de securitate în plan internațional și de necesitatea unor abordări conjugate în contracararea noilor riscuri și amenințări. Aceasta se bazează pe două dimensiuni principale:

– schimbul de informații, expertiză și analiză de securitate, evoluțiile recente evidențiind o tendință de dezvoltare a unei veritabile diplomații de intelligence;

– cooperarea operațională, respectiv derularea în comun a unor acțiuni specifice pentru combaterea amenințărilor de securitate, dezvoltarea acestei componente determinând o accentuare a caracterului multinațional al demersurilor de prevenire și combatere a amenințărilor.

Coordonarea activităților serviciilor de informații în plan internațional, prin adoptarea unui limbaj comun și a unor abordări convergente în planul formulării și implementării măsurilor adecvate de răspuns la provocările mediului de securitate actual, reprezintă un element-cheie pentru eficiența cooperării internaționale.

Comunitatea internațională nu mai poate aborda noile provocări reprezentate de actorii nonstatali în lipsa unei apropieri unitare și cooperative. Unul dintre principalii piloni pe care se fundamentează lupta împotriva terorismului și asigurarea securității UE în general, este cooperarea în intelligence în vederea asigurării unui suport informațional veritabil, acesta reprezentând de fapt un prim pas în vederea „coagulării” și apropierii interstatale.

În acest sens, cooperarea internațională se bazează pe ideologie, pe aderarea la un set de norme, principii și interese comune, în lipsa cărora actualele dezvoltări ale mediului de securitate și relațiile dintre anumite state nu ar putea fi explicate.

Principii ale cooperării internaționale

Extinderea din ce în ce mai accentuată a cooperării între serviciile diferitelor țări reprezintă cea mai importantă schimbare recentă din domeniul activității de intelligence, iar în prezent se poate vorbi nu doar de o cooperare internațională în creștere, ci poate chiar de o cooperare globală.

„O lume în care avem de-a face cu astfel de amenințări este, cu siguranță, una plină de provocări. În cazul Războiului Rece, amenințarea unui potențial conflict deschis între SUA și URSS putea fi una catastrofală, dar, poate URSS nu a luat niciodată în considerare, în mod real, perspectiva unui război cu America, în timp ce azi, este destul de clar că Al-Qaeda vrea să intre în război cu noi”.

Aceste aprecieri subliniază existența unor necesități de cooperare și dialog stringente în contextul actual, necesități care devin din ce în mai vizibile și în sfera tradițional opacă și închisă a serviciilor de Intelligence.

Se vizează de asemenea, stabilirea de politici care să reflecte principiul „need to share” și nu „need to know” pentru toate informațiile cu relevanță și eliminarea „proprietății” printr-un flux informațional deschis, precum și dezvoltarea de rețele flexibile și sigure, având capacitatea de a se adapta la un mediu în continuă schimbare.

Stabilirea de protocoale și proceduri de cooperare cu parteneri străini este una dintre prioritățile serviciilor de Intelligence, această opțiune probându-și eficacitatea în repetate rânduri, în contextul unei dinamici permanente a paletei de probleme de securitate.

ROMÂNIA este percepută ca puternic „atlantistă” și cu o viziune pro-americană, ca urmare a încercărilor repetate de a intra în NATO și a eforturilor depuse în vederea probării democratizării și credibilității sale. În consecință, inițierea de parteneriate strategice în diverse domenii de activitate cu SUA și alți parteneri occidentali a fost considerată o „extensie” firească a dezvoltării statului român. Strategia de Securitate Națională a ROMÂNIEI dezvoltă problematica cooperării între serviciile de Intelligence din ROMÂNIA și cele externe în decursul unui întreg capitol – „Prioritățile participării active la construcția securității internaționale: promovarea democrației, lupta împotriva terorismului internațional și combaterea proliferării armelor de distrugere în masă ”. În cadrul Viziunii Strategice 2007-2010, „cooperarea” este încadrată în categoria celor patru principii care fundamentează transformarea SRI: profesionalism, capabilitate, flexibilitate, cooperare. Prin implementarea principiului cooperării se vizează „dezvoltarea relațiilor bi/multilaterale, schimburilor de informații și operațiunilor în comun cu partenerii naționali și internaționali”.

Cooperarea, pe palierul național, cu celelalte servicii de informații și consolidarea profilului SRI în cadrul comunității de informații, precum și diversificarea conectării externe, în format bilateral și multilateral va reprezenta un important factor de multiplicare a eforturilor serviciului în domeniul anticipativ și în cel operaționa l.

Schimbul de informații se realizează în general în cadrul aceleași „familii” (același tip de instituții – servicii interne, externe sau militare). De exemplu, Serviciile de Informații militare, datorită posturii defensive și necesităților informative din teatrele de operații, au avantajul schimburilor mai frecvente de informații spre deosebire de serviciile externe.

În Teatrele de Operații majoritatea statelor contributoare cu forțe au dislocate și Celule Naționale de Informații (NIC-uri), ce au rolul de protecție a forței, sprijinind cu date și informații trupele din teren. În TO, acestea formează Comunitatea NIC-urilor în cadrul căreia există o foarte bună colaborare,atât pe linie de Intell cât și în ceea ce privește socializarea și reprezentarea militară. Pe lângă activitatea specifică, aceste celule contribuie major la construirea imaginii pozitive a ROMÂNIEI în rândul partenerilor .

Schimburile între toate aceste servicii respectă câteva reguli universale destinate să asigure și să mențină încrederea între parteneri.

Dintre acestea se pot enumera unele mai importante, precum:

– regula „quid pro quo”, care se referă la înțelegerea tacită („gentlemen’s agreement”) între agențiile de informații de a schimba produse de intelligence când există avantaje reciproce;

– pragmatismul și orientarea pe priorități – presupune ierarhizarea priorităților de cooperare în funcție de obiectivele strategice, precum și dezvoltarea cooperării pe baza existenței unor necesități reale și a evaluării eficienței acesteia;

– flexibilitatea – adaptarea activităților de cooperare la evoluțiile riscurilor și amenințărilor de securitate și la dinamica situației operative;

– eficiența – asigurarea unui echilibru optim între costuri și beneficii în relațiile de cooperare;

– coerența instituțională – asigurarea unui demers unitar și integrat în dezvoltarea, derularea și evaluarea cooperării internaționale;

– confidențialitatea – interdicția de a transmite unui terț informațiile obținute în cadrul cooperării cu un partener extern fără acordul emitentului.

– principiul reciprocității (asigurarea că în schimbul informațiilor transmise partenerul va răspunde cu informații de aceeași valoare sau care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de cooperare).

De toate aceste reguli se țin cont în planificarea și desfășurarea activităților de cooperare internațională.

Obiectivele cooperării

Cooperarea se dezvoltă pornind de la stabilirea unor obiective convergente ale partenerilor, dar pe baza unor interese strategice ale fiecăruia dintre aceștia. Astfel, cooperarea poate fi caracterizată drept procesul care asigură cadrul respectării unor norme și principii comune, pe fundamentul cărora sunt realizate interesele strategice comune, dar și cele individuale, care se pot intersecta.

Cooperarea, pe lângă obiective convergente comune, are și obiectivele strategice naționale, iar acestea pot viza: promovarea și protejarea intereselor de securitate naționale prin consolidarea parteneriatelor strategice și a relațiilor speciale cu statele aliate; asigurarea interoperabilității acționale cu structurile de informații și securitate din țările din regiune de încredere sau din cadrul organizațiilor precum NATO și UE; valorificarea expertizei altor servicii, asistenței pe domenii de interes sau primirea de sprijin pentru rezolvarea unei probleme de securitate națională.

În ceea ce privește obiectivele comune, acestea pot fi fundamentate pe: contribuția la asigurarea securității în regiune, sau în cazul NATO, în spațiul euro-atlantic – prin, spre exemplu, susținerea procesului de stabilizare și democratizare a statelor din zonă; prevenirea și contracararea amenințărilor comune; consolidarea încrederii între parteneri etc. (acestea pot fi intersectate cu obiectivele strategice).

Forme de cooperare

Cooperarea între servicii poate fi realizată pe mai multe dimensiuni: bilaterală, multilaterală sau internațională. În general, serviciile de informații și securitate acordă atenție tuturor celor trei forme de cooperare, dar se observă o preferință a acestora pentru schimbul bilateral, datorită cerințelor operaționale.

Cooperarea multilaterală

Referitor la acest aspect, este necesară sublinierea diferenței între cooperarea multilaterală – care presupune, de obicei, inițiative între instituțiile de același tip, din aceeași regiune (de exemplu, Conferința Central Europeană), pe baza unor obiective comune, fără stabilirea unor structuri administrative permanente (întâlnirile fiind organizate pe bază de voluntariat) – și organizațiile internaționale – care beneficiază de structuri administrative complexe (secretariate, departamente responsabile de diferite probleme gestionate, comitete care reunesc statele membre și care funcționează pe baza unor programe anuale complexe) și buget propriu, implică o rețea de state (nu neapărat din aceeași regiune, dar care aderă la principii comune) și instituții din cadrul aceluiași stat membru (e.g. NATO – presupune reprezentarea permanentă a ministerului de externe, apărare, interne, serviciile de informații).

Evenimentele din 11 septembrie 2001 au avut un impact semnificativ asupra cooperării pe probleme de terorism, aria acestor probleme extinzâdu-se ulterior. Amenințările clasice precum contraspionajul, dar și amenințările asimetrice transfrontaliere au devenit subiecte indispensabile în cadrul cooperării multilaterale.

Relațiile bilaterale

Relațiile bilaterale sunt preferate dacă sensibilitatea și vulnerabilitatea informațiilor determină serviciile de informații să coopereze în formate cât mai restrânse. Riscul scurgerii informațiilor fiind redus în această formulă, amenințările asimetrice și necesitatea combaterii lor au condus și la dezvoltarea dimensiunii multilaterale a cooperării între servicii.

Parteneriatele strategice

În ceea ce privește parteneriatele strategice la nivelul comunităților de Intelligence, în condițiile mediului crescând de amenințări, al constrângerilor bugetare accentuate și al cerinței de evaluări și analize profundate, sistemul de Intelligence va trebui să-și extindă rețeaua dincolo de frontierele unei comunități de Intelligence de tip tradițional.

Parteneriatele strategice includ aliații tradiționali, parteneri ocazionali, organizații multinaționale, societăți civile, academice și industriale.

Un sistem de Intelligence va dobândi avantaje clare prin creșterea capacității de acoperire globală și de expertiză locală printr-o sinergie sporită (capacitatea de integrare a propriilor structuri și funcții). Aceste beneficii vor influența întregul spectru de parteneriate, tipul și amploarea acestora depinzând de dimensiunile relațiilor cu fiecare partener: parteneriate bilaterale istorice, alianțe, programe comune, parteneriate tradiționale sau constituite „add-hoc”.

Sarcina de potențare la maxim a parteneriatelor strategice va impune comunității de Intelligence utilizarea unor strategii și politici complexe, manageri și structuri de legătură acționând în strânsă colaborare și într-un mediu flexibil și securizat de informare reciporcă și gestionare comună a informațiilor.

Astfel de parteneriate se bazează pe o serie de relații personale, întărite prin politică și activități comune. Succesul acestor parteneriate se va datora, în primul rând, flexibilității și determinării celor care sunt implicați în acele forme de relație. Aceștia trebuie să aibă mandatul de a se angaja în relație după înțelegerea în profunzime a „intențiilor comandantului” față de acea activitate.

De regulă aceste parteneriate strategice se fac între state puternice, cu o comunitate de Intelligence renumită și bine dotată din punct de vedere tehnic sau uman. Există și parteneriate între state mari și unele considerate mici, în funcție de conjunctură și interes, în primul rând al statelor puternice. Sunt cunoscute parteneriatul statelor nordice (NORVEGIA, DANEMARCA , ISLANDA) sau al SUA-MAREA BRITANIE-AUSTRALIA-NOUA ZEELANDĂ în domeniul Intelligence. Acestea acționează la nivel global pe diferite problematici, precum terorismul de toate felurile (inclusiv în domeniul teorrismului cibernetic) sau în teatre de operații.

Cooperarea în domeniul Intelligence în cadrul NATO

Cooperarea în domeniul intelligence-ului în cadrul alianțelor este în general controversată, de aceea este util de analizat modul în care se desfășoară interacțiunea între comunitățile de Intelligence în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

Pentru a înțelege mai bine rolul cooperării în cadrul NATO între serviciile de informații și securitate, este relevantă menționarea scopului Alianței și a evoluției acesteia. Accentul va fi plasat ulterior pe aspectele structurale și funcționale ale procesului de intelligence la NATO, pe eforturile de reformă întreprinse în domeniu, pentru a analiza în final limitele și avantajele cooperării în format aliat.

Produsele de intelligence de calitate, la timp și de încredere reprezintă un ingredient esențial pentru procesul de consultări și luare a deciziilor în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

NATO nu deține capabilități proprii de culegere a informațiilor, cu excepția forțelor dislocate în teatrele de operații, prin contribuții naționale. Astfel, Alianța depinde de contribuția cu informații a statelor membre, acestea fiind integrate la nivel aliat și diseminate tuturor statelor membre și, în anumite cazuri, partenerilor care participă cu forțe în operațiuni conduse de NATO sau la programe PfP (Parteneriatul pentru Pace).

Evaluarea cooperării

Eficiența cooperării este un element esențial în asigurarea continuității și consolidării acesteia. În general, se urmărește evaluarea concordanței cu obiectivele și direcțiile de acțiune propuse și o abordare calitativă care poate avea la bază mai multe criterii, precum:

– constanță (schimbul de informații se realizează în baza planurilor stabilite și nu periodic sau izolat);

– reciprocitate;

– promptitudine;

– consistență și calitate:

– să răspundă cerințelor de obiectivitate, credibilitate și oportunitate;

– să aducă elemente de noutate și să ofere plus-valoare;

– să sesizeze/evalueaze schimbările importante în ceea ce privește caracterul, probabilitatea de materializare a amenințărilor, gravitatea sau amploarea consecințelor sau prognozează evoluțiile regionale sau globale;

– informațiile să fie utile și valorificabile în cadrul activității operative.

Alte repere importante în evaluarea cooperării sunt cele legate de expertiza serviciilor și de pregătirea în comun, care oferă posibilitatea perfecționării personalului și a valorificării cunoștințelor în activitatea practică. De asemenea, sunt relevante gradul de respectare a angajamentelor asumate de cele două părți în cadrul cooperării, precum și surprinderea similitudinilor / diferențelor situațiilor operative din statele partenere pentru orientarea cooperării în viitor.

Limite ale cooperării în domeniul Intelligence

În actualul context de securitate, marcat de provocări complexe și imprevizibile, care nu mai cunosc granițe, necesitatea cooperării este o certitudine. Dacă la nivelul comunității internaționale există un consens asupra avantajelor cooperării, perspectivele sunt diferite asupra definiției acestui concept, pornind de la obiective și principii, până la formele și mecanismele de cooperare.

Cooperarea internațională este un concept controversat în domeniul intelligence-ului, guvernat de necesitatea protejării secretelor operaționale (acțiuni, surse, mijloace și metode) necesare asigurării securității naționale.

În același timp, securitatea națională nu mai poate fi asigurată izolat, fără raportarea la dezvoltările internaționale și în lipsa cooperării regionale și internaționale.

Cooperarea în domeniul intelligence-ului este axată pe o îmbinare simbiotică între interese strategice și norme comune.

Analizând relevanța cooperării internaționale în asigurarea securității naționale, în contextul unei abordări cuprinzătoare a conceptului de securitate, există, în ceea ce privește schimbul de informații, există atât limite cât și avantaje ale cooperării între structurile NATO și serviciile de informații ale statelor membre.

Acestea depind în mare măsură de:

– contribuția și voința politică a statelor. Unele state sunt reticente să partajeze informații sensibile într-un cadru prea larg (în cazul NATO, cu 28 de națiuni);

– propriile interese ale serviciilor, care nu sunt motivate să coopereze în format aliat. Este adevărat că agențiile de informații, în special cele interne au propria agendă de priorități care nu coincid cu cele ale Alianței, dar acestea sunt impuse de activitatea operațională și de necesitatea soluționării problemelor de securitate națională;

– neexistența întotdeauna la nivelul serviciilor de capabilități și resurse pentru a răspunde cerințelor NATO. Acest lucru nu înseamnă că nu este posibilă cooperarea. Avantajul NATO este că integrează contribuția a peste 20 de membri, iar ceea ce nu poate oferi unul dintre membri este oferit de un altul, asigurându-se astfel o complementaritate a eforturilor;

– preferința anumitor state pentru cooperarea bilaterală. Aceasta reprezintă o particularitate a serviciilor, care sunt nevoite, pe anumite cazuri operaționale, să colaboreze cu parteneri specifici, dar nu trebuie extrapolată;

– NATO dispune de o birocrație stufoasă, cu multe structuri care gestionează analize și evaluări de securitate, ceea ce face ca volumul de informații să fie greu de gestionat;

– adesea structurile NATO au propriile interese, fie din punct de vedere al justificării atribuțiilor de lucru și a dorinței de a-și consolida relevanța în raport cu alte structuri/organizații (competiție instituțională), fie că reflectă politica unui anumit stat. Însă Alianța este formată dintr-o rețea de instituții (structuri și comitete în care statele membre sunt reprezentate) care oferă posibilitatea națiunilor de a asigura un echilibru atât din punct de vedere al reprezentativității, cât și al deciziilor politice;

– tendința de a subordona serviciile de informații unor obiective politice. O astfel de afirmație este exagerată, având în vedere că securitatea națională rămâne un atribut exclusiv al fiecărui stat, iar serviciile sprijină deciziile de securitate națională, inclusiv din perspectiva cooperării cu Alianța. Controlul serviciilor este asigurat la nivel național și nu există mecanisme internaționale care să oblige serviciile să transmită informații pe care nu le au sau să susțină procese cu care nu sunt de acord.

– lipsa de substanță a informațiilor și evaluărilor transmise/realizate de serviciile civile, spre deosebire de serviciile militare, care sub presiunea operațională, sunt mult mai motivate să asigure informații de calitate.

– cooperarea redusă cu partenerii și cu alte organizații constituie un alt aspect important al Alianței. Deși a fost consolidată interacțiunea cu partenerii care participă la operațiuni conduse de NATO (ex: UCRAINA și GEORGIA, în AFGANISTAN), se remarcă deficiențe în coordonarea cu alte organizații, cum ar fi Uniunea Europeană. În contextul implementării Tratatului de la Lisabona și a operaționalizării unui Serviciu European de Acțiune Externă (care își propune să dezvolte propriile capabilități de analiză strategică, comparate adesea cu un serviciu de informații), NATO ar trebui să întărească relațiile de cooperare cu UE, pe baza avantajelor comparative ale fiecărei instituții.

Natura globală a muncii de intelligence impune continuarea efortului de descoperire a noi modalități de colaborare cu aliații și partenerii străini. Parteneriatele strategice includ aliați tradiționali, parteneri ocazionali, organizații multinaționale, societăți civile, academice și industriale. Aceste parteneriate se fac prin relatii de colaborare, largă acoperire globală/evaluare punctuală aprofundată, prin parteneri non-tradiționali și printr-un management solid al relațiilor.

Un sistem de Intelligence va dobândi avantaje clare prin creșterea capacității de acoperire globală și de expertiză locală printr-o sinergie sporită (capacitatea de integrare a propriilor structuri și funcții). Aceste beneficii vor influența întregul spectru de parteneriate, tipul și amploarea acestora depinzând de dimensiunile relațiilor cu fiecare partener: parteneriate bilaterale istorice, alianțe, programe comune, parteneriate tradiționale sau constituite „add-hoc”. Sarcina de potențare la maxim a parteneriatelor strategice va impune comunității de Intelligence utilizarea unor strategii și politici complexe, manageri și structuri de legătură acționând în strânsă colaborare și într-un mediu flexibil și securizat de informare reciporcă și gestionare comună a informațiilor.

Astfel de parteneriate se bazează pe o serie de relații personale, întărite prin politică și activități comune. Succesul acestor parteneriate se va datora, în primul rând , flexibilității și determinării celor care sunt implicați în acele forme de relație. Aceștia trebuie să aibă mandatul de a se angaja în relație după înțelegerea în profunzime a „intențiilor comandantului” față de acea activitate.

De regulă aceste parteneriate strategice se fac între state puternice, cu o comunitate de Intelligence renumită și bine dotată din punct de vedere tehnic sau uman. Există și parteneriate între state mari și unele considerate mici, în funcție de conjunctură și interes, în primul rând al statelor puternice. Sunt cunoscute parteneriatul statelor nordice (NORVEGIA, DANEMARCA , ISLANDA) sau al SUA-MAREA BRITANIE-AUSTRALIA-NOUA ZEELANDĂ în domeniul Intelligence. Acestea acționează la nivel global pe diferite problematici, precum terorismul de toate felurile (inclusiv în domeniul teorrismului cibernetic) sau în teatre de operații.

CONCLUZII FINALE

În privința surselor OSINT, pentru ca informația provenită din aceste surse să aibă o valoare informativă cât mai mare, este necesară înființarea unui compartiment de monitorizare a surselor OSINT, în funcție de procentul de valorificare a informațiilor din aceste surse, pentru a stabili nivelul de credibilitate, importanță etc. al surselor de tip OSINT, la fel ca și cele din HUMINT.

Afirmațiile potrivit cărora „pe Internet poți găsi orice” este corectată în mod treptat, ajungându-se la concluzia că mediul virtual este dificil de utilizat și nu se rezumă doar la Google sau alte motoare de căutare, și, totodată este nevoie de personal specializat în activitatea de culegere pentru a ști ce să cauți, unde să cauți și cum să cauți pentru a nu crea suspiciuni și pentru a evita manipularea.

De aceea, este necesară evaluarea și analizarea periodică a surselor curente de pe Internet, pentru a fi eliminate dezinformările, datorită trendului impresionant al creșterii volumului datelor vehiculate prin intermediul surselor deschise, îndeosebi al mass-media digitale și al rețelelor de socializare, făcând tot mai dificilă validarea surselor.

În ceea ce privește rețelele de socializare (Twiter, Facebook etc.), în viitor, este necesar să se pună accent tot mai mult pe activitatea și dezvoltarea unor compartimente specializate de monitorizare a rețelelor de socializare, ce reprezintă surse importante de informații în situația în care există o monitorizare specializată.

Aceste rețele de socializare sunt folosite tot mai des, atât de grupări teroriste, criminalitate organizată, cât și de alte persoane de interes. Compartimente specializate de monitorizare, cu ajutorul tehnicii și programelor IT avansate, pot monitoriza activitățile unor astfel de grupări, de la nivel de rețea, grup până la nivel de persoană, se pot previziona anumite trenduri, acțiuni ale unor astfel de grupări/persoane și totodată se pot deturna anumite acțiuni ale acestora.

Aceste compartimente trebuie să colaboreze foarte strâns cu structurile de HUMINT, pentru a identifica „pe teren” persoanele implicate în astfel de activități, în momentul când se semnalează, de exemplu, o întâlnire, acțiune etc., la care vor participa lideri,membri ai acestor grupări.

Această activitate se află la început de drum, probabil că SUA se află stadiul de monitorizare până la nivel de persoană, însă și cadrul acestei activități există un risc ridicat al dezinformării.

În ceea ce privește analistul ce își desfășoară activitatea în structurile centrale, acesta trebuie să utilizeze informațiile din toate sursele (analist multi-sursă). De aceea trebuie să cunoască nivelul de credibilitate și importanța surselor folosite, pentru ca produsul său finit să fie cât mai exact.

Un analist de intelligence multi-sursă se formează în timp, și nu de azi pe mâine. Este de preferat ca un analist multi-sursă ce își desfășoară activitatea în cadrul unei structuri centrale de intelligence să provină din rândurile structurilor de culegere (din domeniul OSINT, HUMINT etc.), acesta având formate deprinderi de culegere specifice, de evaluare a surselor credibile, de elaborare a unor produse informative brute , fiind totodată în măsură să știe ce să ceară structurii de culegere.

Pe de altă parte, este indicat ca un analist de intelligence multi-sursă „complet” trebuie să treacă prin majoritatea compartimentelor unei structuri de intelligence (atât informativ, din domeniul OSINT, HUMINT, cât și operativ) pentru a cunoaște atât modul de obținere a informațiilor și limitările acestei activități cât și modul de concepere, elaborare a unui produs de intelligence finit.

De asemenea, pregătirea unui analist pe un anumit spațiu implică și vizite de documentare în spațiul respectiv, pentru a cunoaște „la fața locului” situația.

În cazul prevenirii conflictelor, unul dintre principalele obstacole care trebuie înlăturate pentru eficientizarea acțiunii de prevenire este abordarea pe verticală a transmiterii avertizărilor, foarte rar aceste avertizări fiind transmise în plan local sau pe orizontală, și includerea comunităților amenințate în circuitul de transmitere a avertizărilor, după modelul folosit în sistemele de avertizare timpurie dedicate dezastrelor naturale.

În ceea ce privește relația producător-beneficiar, este necesar crearea unui climat de deschidere, care să permită contactul direct cu experții (analiștii) și utilizatori și familiarizarea beneficiarilor cu potențialul și limitele Comunității de Intelligence.

În privința produselor de intelligence, este necesar să se pună accent pe maxima utilitate și nu doar pe presupusa evidențiere a faptelor, acestea să fie furnizate doar dacă sunt necesare sau la solicitări și nu din dorința de a arăta beneficiarilor „puterea” producătorilor de intelligence sau din exces de zel. Acest lucru presupune și crearea unui feedback eficient și constructiv.

Promovarea dialogului și a cooperării sunt elemente cheie în consolidarea eforturilor naționale de a răspunde eficient provocărilor actualului mediu de securitate.

Mediul de securitate actual se află în continuă schimbare și prezintă surse de amenințare și insecuritate complexe, interdependente, difuze și volatile. Niciun stat, în asigurarea securității naționale, nu poate miza pe izolare, în protejarea intereselor și valorilor externă și internă a securității.

Nu există soluții perfecte în cadrul cooperării internaționale, cum nu există soluții perfecte pentru gestionarea unor situații de criză. Este dificil de a obține un consens asupra direcțiilor de acțiune, de a nivela prioritățile naționale, dar este important ca statele să promoveze cooperarea internațională în cadrul asigurat de interesele proprii de securitate și să intensifice colaborarea formală și informală, atât la nivel bilateral, cât și multilateral, ca forme complementare de cooperare.

Serviciile de informații și de securitate, în calitate de principale instituții care asigură cunoașterea strategică pentru factorii de decizie ai unui stat, pot valorifica prin cooperare experiența, expertiza, capabilitățile partenerilor internaționali, ceea ce poate contribui la consolidarea capacității proprii de analiză și avertizare strategică.

Procesul de Intelligence asigură cunoaștere și încearcă să aducă lumină și să obiectivizeze realitatea, inclusiv prin mijloace și metode secrete pentru a da posibilitatea guvernelor de a modela realitatea în funcție de obiectivele propuse și de alegerile politice făcute. În informarea acestor alegeri, în asigurarea unor avantaje competitive, sunt necesare promovarea cooperării și identificarea unor noi forme și instrumente de cooperare. Atât Alianța Nord-Atlantică, cât și comunitățile de Intelligence ale statelor membre, trebuie să asigure fundamentul acestei cooperări, prin imprimarea unei dimensiuni flexibile, practice și care să răspundă eficient intereselor de securitate comune.

BIBLIOGRAFIE

Concluzii

Bibliografie

– Burchill, Scott, Realism and Neo-realism în Theories of International Relations, Palgrave, 1996.

– Cordesman, Anthony H. și Burke, Arleigh A., International Cooperation in Counterterrorism: Redefining the Threat and the Requirement, Center for Strategic and International Studies, Washington, 11 martie 2010.

– Korkisch, Friedrich W., NATO Gets Better Intelligence, Center for Foreign and Defense Policy, Vienna, aprilie 2010.

– Global Trends 2025: A Transformed World, National Intelligence Council, SUA, noiembrie 2008.

– Maior, George Cristian, Noul Aliat. Regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI, Ed, Rao, 2009.

– Mechoulan, Eric, Les formes de cooperation internationale entre service de renseignment et de securite în Questions internationales, no 35, janvier-fevrier 2009

– Mearsheimer, John J., The False Promise of International Institutions în International Security, winter 1994/1995, vol. 19, no 3.

– Reus-Smit, Christian, Constructivism în Theories of International Relations, Palgrave, 2001.

– Wendt, Alexander, Anarchy is what states make of it: the social construction of power politics în International Organizations, 46, 2, Spring 1992.

– Lynn-Jones, Sean M., Realism and Security Studies în Contemporary Security and Strategy, ed. Craig A. Snyder, Deakin University, 1999.

– Revista Română de Studii de Intelligence nr. 5 / iunie 2011.

– Conceptul 2015,Programul de edificare a sistemului global integrat de Intelligence al SUA;

-Revista Supliment Pulsul Geostrategic, nr.5/2008;

– Revista Română de studii de Intelligence, decembrie 2011,nr.6.

BIBILOGRAFIE

Bibliografie

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 5 / iunie 2011

Bibliografie:

(1): Ionel Nitu: ANALIZA DE INTELLIGENCE- O abordare din perspectiva teoriilor schimbarii, Editura RAO, 2012;

(2) Ionel Nitu, Felicia Radoi, "Despre necesitatea unui brand al analistului de intelligence", Revista Romana de Studii de Intelligence, Decembrie 2011;

1. Intelligence Requirements, Clandestine Collection (National Strategy

Information Center) Washington, 1997.

2. AGRELL Wilhelm: Intelligence Analysis after the Cold War – New

Paradigm or Old Anomalies?, în volumul National Intelligence Systems. Current

Research and Future Prospects, Editura Cambridge University Press, 2009.

3. BAKER Charles: The search for European Intelligence policy,

www.fas.org.

4. BERKOWITZ, Bruce D. și GOODMAN, Allan: Best Truth –

Intelligence in the Information Age, Yale University Press, New Haven, 2000.

5. CLARK M. Robert: A Target – Centric Approach, Intelligence Analysis,

CQ Press, A Division of Congressional Quarterly inc. Washington DC, Second

Edition, 2006.

6. DEARTH, Douglas H. și GOODDEN, R. Thomas: Strategic

Intelligence: Theory and Application, United States Army War College, Joint

Military Intelligence Training Center, Washington 1995.

7. FRĂȚILĂ Ovidiu Ilie: Capacitatea de adaptare a analizei de

„Intelligence” – factor determinant în condițiile evoluției actuale a mediului de

securitate, Sesiunea anuală de comunicări științifice cu participare internațională a

Centrului de Studii Strategice de Apărare și Securitate „Politici și strategii în

gestionarea conflictualității”, Vol. 5, Despre orizontala și verticala securității, 20-

21 noiembrie 2008, București.

8. JOHNSON Stuart E. și LIBICKI Martin C.: Dominant Battlesapce

Knowledge. The Winning Edge, editat la Institutul Național de Studii Strategice al

Universității Naționale de Apărare, Washington, DC, 1995.

9. KENT, Sherman: Strategic Intelligence for American World Policy,

Editura Washington Press, 2002.

10. KUHN, Thomas S.: The Structure of Scientific Revolution, Editura

University of Chicago Press, 1962, 1970, 1996.

34 Odom William E.: Fixing Intelligence for a More Secure America, Editura Yale

University Press, 2003, p.20.

65

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 5 / iunie 2011

11. LOWENTHAL Mark M.: Intelligence. From Secrets to Policy, Editura

Congrassional Quarterly Press, Washington DC, 2003.

12. MARTIN Alain Paul: Harnessing the Power of Intelligence.

Counterintelligence & Surprise Events, editată de The Professional Development

Institute Inc, 2002.

13. MEDAR, Sergiu T.: Capabilități ale Serviciilor Moderne de Informații

Militare, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2007.

14. ODOM William E.: Fixing Intelligence for a More Secure America,

Editura Yale University Press, 2003.

PACE Scott, CONELL, Kevin M.: Using Intelligence data for Environmental

Needs, Balancing National Interest, 1997, Santa Monica, California.

15. PETRESCU Stan: Despre Intelligence și putere, Editura Militară,

București, 2009.

16. PÂRLOG Adriean: Procesul de analiză de „intelligence”, componentă

a sistemului de securitate, Sesiunea anuală de comunicări științifice cu participare

internațională a Centrului de Studii Strategice de Apărare și Securitate „Politici și

strategii în gestionarea conflictualității”, Vol. 5, Despre orizontala și verticala

securității, 20-21 noiembrie 2008, București.

17. ROCEANU Ion: Războiul bazat pe rețea – dincolo de tehnologie,

Comunicare științifică la Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate,

București, Editura UNAp, 2005.

18. SAVU Gheorghe, PÂRLOG Adriean.: Producția de intelligence,

Editura Medro, 2008.

19. SCHULSKY A., SCHMITT, G.: Războiul tăcut, introducere în

universul informațiilor secrete, Editura Polirom.

20. SHULSKY, Abram N.: The future of Intelligence – Consortium for the

Study of Intelligence, DC Washington.

21. WENTZ Larry: Intelligence Operations, http://216.156.87.17

22. WILSON, Woodrow: The Study of Administration / Political Science

Quarterly 2, 1987

REVISTA ROMÂNĂ DE STUDII DE INTELLIGENCE, Nr. 3, Octombrie

2010, București – 2010 -;

Bibliografie selectivă

1. Ghidul analistului. Compendiu pentru analiștii de intelligence, elaborat

de un colectiv de analiști ai Serviciului Român de Informații (în curs de apariție).

2. Jeffrey R.Cooper, Curing analytical pathologies – pathways to improved

intelligence analysis, Center for the Study of Intelligence, 2005.

3. Mihaela Stoica, „Studiile de intelligence în viziunea europeană și națională”,

Revista Română de Studii de Intelligence, Nr. 1-2 / decembrie 2009, București.

4. Moore T. David, Gândirea critică și analiza informațiilor, Colegiul

Mixt de Informații Militare, Washington DC, 2006.

5. Richards J.Heuer Jr., Psychology of Intelligence Analysis, Center for the

Study of Intelligence, 1999.

6. William J.Lahneman (coord.), The Future of Intelligence Analysis

(vol. I, II), Center for International and Security Studies, 2006.

7. Directoratul de Analiză al CIA, Abecedarul Tehnicilor Informative:

Tehnici Analitice Fundamentale, martie 2008.

Adrian ENE este licențiat al Facultății de Filosofie din cadrul

Universității București și specialist în analiza de intelligence.

Marius PERIANU este licențiat al Facultății de Istorie, respectiv al

Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și are un

master în Științe Politice. Este expert în analiza de intelligence, coordonator

al unor programe de instruire profesională în domeniul analizei de informații

și autor al unor studii de specialitate.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 3 octombrie 2010

79

Bibilografie

„After Action Review”(AAR) în domeniul analitic, Drd. Cristian NIȚĂ, Revista Română de Studii de Intelligence nr. 3 octombrie 2010

Bibliografie

1. Ben-Zvi, Abraham, „Perception, Misperception and Surprise in the Yom

Kippur War: A Look at the New Evidence”, în Journal of Conflict Studies, Volume

XV, Number 2, Fall 1995, Centre for Conflict Studies, University of New

Brunswick, Fredericton, New Brunswick, Canada, la http://www.lib.unb.ca/Texts/JCS/

Fall95/ben-zvi.pdf.

2. Bell, Bowyer J., „Toward a Theory of Deception”, International Journal of

Intelligence and Counterintelligence 16, No. 2 (Summer 2003).

3. Bracken, Paul, Bremmer Ian, Gordon David (editors), Managing

Strategic Surprise: Lessons from Risk Management and Risk Assessment,

Cambridge University Press, 2008.

4. Celaya, Fernando, „To what extent was Western intelligence at fault in

failing to indentify the nature of the terrorist threat before 9/11 and its aftermath?”,

în Athena Intelligence Journal, Vol. 4, No. 1, 2009.

5. Cissé, Amadou, „Peut-on parler d’une faillite du renseignement

américain avec les événements du 11 septembre 2001?”, Dossier de recherche,

Ecole des Hautes Etudes Internationales, 2004.

6. Clark, Robert M., Intelligence Analysis: A Target-Centric Approach,

Washington DC, SUA, Ed. CQ Press – A Division of Congressional Quarterly Inc., 2007.

7. Dahl, Arden B., Major, Command Dysfunction. Minding the Cognitive

War, USAF, School of Advanced Airpower Studies, Air University Press, Maxwell

Air Force Base, Alabama, May 1998.

8. Dahl, Erik J., Warning of terror: Explaining the failure of intelligence

against terrorism, Master of Arts in Law and Diplomacy Thesis, The Fletcher

School, January 2004.

9. Davis, Jack, „Improving CIA Analytic Performance: Strategic Warning”,

The Sherman Kent Center for Intelligence Analysis, Occasional Papers: Volume 1,

Number 1, Sept. ’02.

10. Diamond, John M., The CIA and the Culture of Failure: U.S.

Intelligence from the End of the Cold War to the Invasion of Iraq, Stanford

University Press, 2008.

11. Diaz, Gustavo, „Methodological approaches to the concept of

intelligence failure”, în UNISCI Discussion Papers, January 2005.

12. Dumitru, Irena, Psihologia analizei informațiilor, suport de curs,

București, Editura Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul”, 2009.

13. George, Roger Z., Bruce, James B. (ed.), Analyzing intelligence. Origins,

obstacles and innovations, Washington DC, Georgetown University Press, 2008.

14. Godson, Roy and Wirtz, James J., eds., Strategic Denial and

Deception: The Twenty-First Century Challenge, New Brunswick, NJ: Transaction

Publishers, 2002.

15. Herbig, Katherine L. and Daniel, Donald C., „Strategic Military

Deception”, în Intelligence: Policy and Process, ed. Alfred C. Maurer, Marion D.

Tunstall, and James M. Keagle, Boulder, CO: Westview Press, 1985.

16. Heuer, Richards J., Jr., „Limits of Intelligence Analysis”, în Orbis,

Winter 2005, Foreign Policy Research Institute.

17. Hilsman, Roger, Strategic Intelligence and National Decision, New

Jersey, Princetown University Press, 1953.

18. Jajko, Walter, „Deception: Appeal for Acceptance; Discourse on Doctrine;

Preface to Planning”, Comparative Strategy 21, No. 5, October-December 2002.

19. Johnston, Rob, Analytic Culture in the US Intelligence Community,

Washington DC: Center for the Study of Intelligence, 2005.

20. Krishnadas, Devadas, Imagining Surprise: Locating the Causality of

Strategic Surprise, Master of Arts in Law and Diplomacy Thesis, 1 February 2005,

The Fletcher School.

21. Klein, Gary, Intuition at Work: Why Developing Your Gut Instinct Will

Make You Better at What You Do, New York, Doubleday, 2002.

22. Kruys, H Brig Gen G P (rtd), Intelligence failures: Causes and

contemporary case studies, University of Pretoria, Institute for Strategic Studies, 2006.

23. Laqueur, Walter, World of Secrets. The Uses and Limits of Intelligence,

New York: Basic Books, 1985.

24. Levy, Jack S., „Misperception and the Causes of War: Theoretical

Linkages and Analytical Problems”, în World Politics, Vol. 36, No. 1 (Oct. 1983),

The Johns Hopkins University Press.

25. Lowenthal, Mark, „The Burdensome Concept of Failure”, în Maurer,

Alfred C., Tunstall, Marion D. and Keagle, James M. (eds.) (1985): Intelligence:

Policy and Process. Boulder, Westview Press.

26. Marrin, Stephen, „Preventing Intelligence Failures by Learning from

the Past”, în International Journal of Intelligence and CounterIntelligence, Volume

17, Number 4, 2004.

27. Mitnick, Kevin, The Art of Deception, Wiley Publishing, Inc., 2003.

28. Mouton, Troy M., Organizational culture’s contributions to security

failures within the United States Intelligence Community, University of

Southwestern Louisiana, May 2002 (teză de masterat în „Liberal Arts”).

29. Prothro, John Samuel, The Misguided Reaction: Reconsidering

Intelligence Flow before 11 September 2001, (teza de master la Texas A & M

University), August 2004.

30. Record, Jeffrey, Japan’s decision for war in 1941: Some enduring

lessons, Strategic Studies Institute, US Army War College, February 2009.

31. Rodgers, R. Scott, Improving Analysis: Dealing with Information

Processing Errors, Warfighter Interface Division, Cognitive Systems Branch,

November 2006, Interim Report for October 2003 to November 2006.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 3 octombrie 2010

65

32. Tockman, Kristine (coord.), „Iran: Intelligence Failure or Policy

Stalemate?”, în Working Group Report, No. 1, november 23, 2004.

33. Varouhakis, Miron, „Fiasco in Nairobi. Greek Intelligence and the

Capture of PKK Leader Abdullah Ocalan in 1999”, în Studies in Intelligence,

Vol. 53, No. 1 (Extracts, March 2009).

34. Waters, Lonn Augustin, Secrecy, Deception and Intelligence Failure:

Explaining Operational Surprise in War, Massachusetts Institute of Technology,

September 2005. (teză master în Științe politice)

35. Shulsky, Abram N., Schmitt, Gary J., Războiul tăcut. Introducere în

universul informațiilor secrete, Iași, Editura Polirom, 2008.

36. Spinney, F., „Learning the Lesson We Want to Learn?”, în

Proccedings, SUA, Vol. 125, Nr. 9, sept. 1999.

37. Tsang, Steve, Serviciile de informații și drepturile omului în era

terorismului global, București, Editura Univers Enciclopedic, 2008.

38. Waltz, Edward, Michael, Bennett, Counterdeception: Principles and

Applications for National Security, Artech House, Inc., 2007 – 117 USD la Amazon.com.

39. Whaley, Barton, Stratagem: deception and surprise in war, Artech

House, Boston, London, 2007.

40. Whaley, Barton and Busby, Jeffrey, „Detecting Deception: Practice,

Practitioners, and Theory”, în Strategic Denial and Deception: The Twenty-First

Century Challenge, ed. Roy Godson and James J. Wirtz, New Brunswick, NJ,

Transaction Publishers, 2002.

41. Whaley, Barton, „Toward a General Theory of Deception”, Journal of

Strategic Studies 5, no. 1 (March 1982).

42. Whaley, Barton, Detecting deception: A bibliography of

counterdeception across time, cultures, and disciplines, Second Edition, Foreign

Denial & Deception Committee Washington, DC, March 2006.

Cristian NIȚĂ este absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea

București (1997), al Facultății de Științe Politice, Universitatea București

(2002), iar, în prezent, este doctorand al [anonimizat] de Informații

„Mihai Viteazul”, în domeniul științe militare-informații, cu un proiect de

cercetare referitor la rolul comunității de informații israeliene în gestionarea

conflictelor din Orientul Mijlociu. A participat la o serie de conferințe și

sesiuni de comunicări în domeniul securității și a publicat un număr

de articole și studii referitoate la intelligence-ul modern sau problematica

de securitate a Balcanilor de Vest, a Regiunii Extinse a Mării Negre sau a

Orientului Mijlociu.

Revista Română de Studii de Intelligence nr. 3 octombrie 2010

66

Bibliografie

– Conceptul 2015,Programul de edificare a sistemului global integrat de Intelligence al SUA, pag.45.

– Revista Supliment Pulsul Geostrategic, nr.5/2008, consultat la data de 13.12.2013

– Global Trends 2025: A Transformed World, National Intelligence Council, SUA, noiembrie 2008, consultat la data de 10.01.2014.

– Revista Română de Studii de Intelligence nr. 5 / iunie 2011, consultată la data de 10.01.2014.

-Revista Supliment Pulsul Geostrategic, nr.5/2008, consultată la data de 10.01.2014.

– Revista Română de studii de Intelligence, decembrie 2011,nr.6, consultată la data de 10.01.2014.

Bibliografie:

(1): Ionel Nitu: ANALIZA DE INTELLIGENCE- O abordare din perspectiva teoriilor schimbarii, Editura RAO, 2012;

(2) Ionel Nitu, Felicia Radoi, "Despre necesitatea unui brand al analistului de intelligence", Revista Romana de Studii de Intelligence, Decembrie 2011;

Bibliografie

1. Bradley E. Perry, Fast And Frugal Conflict Early Warning In Sub-Saharan Africa: The Role Of Intelligence Analysis, Erie, Pennsylvania, Department Of Intelligence Studies, Mercyhurst College, 2008

2. Ian I. Mitroff, Gus Anagnos, Managing Crises Before They Happen, New York, AMACOM, American Management Association, 2001

3. Worldwide Emerging Environmental Issues Affecting The U. S. Military, Millennium Project, WFUNA, 2010, http://www.dtic.mil

4. Emerging Threats in the 21st Century – Strategic Foresight and Warning, Seminar 3:Warning for Readiness in the New Threat Environment, Zurich, Elveția, 2007, www.css.ethz.ch

5. David Nyheim, Preventing Violence, War and State Collapse – The Future of Conflict Early Warning and Response, Organisation For Economic Co-Operation And Development, 2008

6. Caey Barrs, Conflict Early Warning: Warning Who?, The Journal of Humanitarian Assistance, Feinstein International Center, 2006

7. Howard Adelman, The War report – Warning And Response in West Africa,, USAID/ WARP, 2006

8. Cartography and Geoinformatics for Early Warning and Emergency Management, Praga, Joint Symposium of ICA Working Group on CEWaCM and JBGIS Gi4DM, 2009

9. www.gim-international.com/…/id3575-Better_Warning_Solutions_in_Praha.html

10. http://www.mae.ro/node/28465; Declarația Summit-ului din ȚARA GALILOR adoptată de șefii de stat și de guvern participanți la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Țara Galilor. 4-5 septembrie 2014, comunicat de presă, 06.09.2014 .

11. Clark, Robert M., Intelligence Analysis: A Target – Centric Approach, Washington DC, CQ Press, 2007

12. Mandel, T. F., “Future Scenarios and Their Use in Corporate Strategy” în The Strategic Management Handbook, New York, Ed. H.J.Albert, 1983,

13. Cynthia, Grabo, Anticipating Surprise: Analysis for Strategic Warning, Joint Military Intelligence College, Washington, 2002

14. Apud Martin Alain Paul: Harnessing the Power of Intelligence. Counterintelligence &Surprise Events, editată de The Professional Development Institute Inc, 2002.