Rodica Mihaela St ănoiu [602079]

Cuprins   1  
Coordonatori:
Rodica Mihaela St ănoiu
Emilian St ănișor
Aura Preda
Constantin Sima
Vasile Teodorescu

Conferin ța cu participare interna țională
CRIMINALITATEA ȘI MEDIUL

București
11 aprilie 2014
– manifestare unic ă sub acest titlu –

Cuprins   3  
Coordonatori:
Rodica Mihaela St ănoiu
Emilian St ănișor
Aura Preda
Constantin Sima
Vasile Teodorescu

Conferin ța cu participare interna țională
CRIMINALITATEA ȘI MEDIUL

București
11 aprilie 2014
– manifestare unic ă sub acest titlu –

Universul Juridic
București
-2014-

4 Mircea Du țu
  
Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.
Copyright © 2014, S.C. Universul Juridic S.R.L.
Toate drepturile asupra prezentei edi ții aparțin
S.C. Universul Juridic S.R.L.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiat ă fără acordul scris al
S.C. Universul Juridic S.R.L.

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZ ENTUL TIRAJ NU VA FI
COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSO ȚIT DE SEMN ĂTURA ȘI
ȘTAMPILA EDITORULUI, APLI CATE PE INTERIORUL
ULTIMEI COPERTE.

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
CRIMINALITATEA ȘI MEDIUL. Conferin ță internațională
(2014 ; Bucure ști)
Conferin ța cu participare interna țională "Criminalitatea și mediul" :
București, 11 aprilie 2014 / coord.: Rodica Mihaela St ănoiu, Emilian St ănișor,
Aura Preda, … – Bucure ști : Universul Juridic, 2014
Bibliogr.
ISBN 978-606-673-448-6
I. Stănoiu, Rodica Mihaela (coord.)
II. Stănișor, Emilian (coord.)
III. Preda, Aura (coord.)
343.9(063)

REDACȚIE: tel./fax: 021.314.93.13
tel.: 0732.320.666
e-mail: [anonimizat]

DEPARTAMENTUL telefon: 021.314.93.15
DISTRIBUȚIE: tel./fax: 021.314.93.16
e-mail: [anonimizat]
www.universuljuridic.ro

Cuvânt de deschidere   9  
CUVÂNT DE DESCHIDERE

Rodica Mihaela ST ĂNOIU

Doamnelor și Domnilor,
În primele decenii ale acestui Mileniu, importante institu ții de învățământ și cercetare
din diferite col țuri ale lumii au s ărbătorit introducerea criminologiei în curricula de studii
universitare precum și crearea unor structuri specializa te pentru studiul fenomenului
infracțional.
Menționăm astfel împlinirea a 60 de ani în 2006 a Școlii de Criminologie de la Liège
(Belgia), în 2009 s ărbătorirea centenarului Școlii de Științe Criminale de la Lausanne, 50 de
ani de existen ță ai Școlii de Criminologie de la Montreal s ărbătoriți în 2010.
Cu ce ne l ăudăm noi românii în aceast ă perioadă? Cu desfiin țarea Institutului
Național de Criminologie în 2007 din ini țiativa ministrului justi ției, iar în 2013 cu tentativa
de suprimare a Revistei de Criminologie, Criminalistic ă și Penologie din ordinul conducerii
Parchetului General, tentativ ă din fericire e șuată, cel puțin pentru moment, datorit ă efortului
unor membri din conducerea Societ ății Române de Criminologie și Criminalistic ă, în frunte
cu dl. Vasile Teodorescu c ărora, dați-mi voie ca în numele meu și al dumneavoastr ă, să le
aducem calde mul țumiri.
Rămasă aproape singur ă pe baricadele luptei pentru supravie țuirea acestei discipline,
Societatea Român ă de Criminologie și Criminalistic ă continuă prin Conferin ța de astăzi
provocarea lansat ă în 2011 de c ătre organizatorii celui de-a l XII-lea Colocviu al Asocia ției
Internaționale a Criminologilor de Limb ă Franceză (Montreal, 2012) cu privire la capa-
citatea Criminologiei contemporan e de a inova atât în plan teoretic (avându-se în vedere
aici dezbaterile epistemologice actuale cu privire la statutul disciplinei sau reîntoarcerea în
forță în câmpul cercet ării criminologice a științelor despre via ță precum biologia sau
neuropsihologia), metodologic (utilizarea mijloacelor informatice a c ăror capacitate de
calcul permite studiul unui num ăr foarte mare de subiec ți), a obiectului de studiu (prin
lărgirea considerabil ă a sferei criminologiei) și nu în ultimul rând a unor noi practici de
intervenție în cadrul strategiilor de prevenire și control a criminalit ății1.
Relația dintre criminalitate și spațiu, tema Conferin ței noastre de ast ăzi, a atras aten ția
oamenilor de știință încă de la începuturile Criminologiei pozitiviste. Școala cartografic ă,
prin reprezentan ții ei de seam ă Guerry și Quetelet, care au întocmit veritabile h ărți privind
variațiile infrac țiunilor de violen ță sau a celor îndreptate împotriva bunurilor în func ție de
zona geografic ă și de climat, au fost confirmate în Marea Britanie de c ătre Plint și Mayhew
și au intrat de mult ă vreme în patrimoni ul Criminologiei.
În debutul secolului al XX-l ea Criminologia Nord American ă este cea care, prin
celebra Școală de la Chicago preia ștafeta. Reprezenta ții acesteia, îndeosebi Clifford Shaw
și Henry McKay utilizând un model de analiz ă mult mai rafinat în plan teoretic și
metodologic, impun în criminologie conceptul de zonă criminogen ă specifică cartierelor
defavorizate. Spa țialitatea și localizarea devin astfel o „gril ă de lectur ă și un levier de
                                                             
1 Le XIIIème Colloque de L’Association Internationale de s Criminologue de Langues Française, Montreal,
12-15 mai 2012, Appel a Communication.

10 Rodica Mihaela St ănoiu
intervenție”2 în studiul criminalit ății. Schimbarea fundamental ă are loc îns ă, spre sfâr șitul
anilor ’60 și începutul anilor ’70 odat ă cu depășirea limitelor Criminologiei pozitiviste, prin
lărgirea obiectului de studiu, întrebarea unde se comit infrac țiunile, alăturându-se celorlalte
întrebări fundamentale la care Criminologia î și propune s ă răspundă. Un merit deosebit au
avut în acest sens, studiile lui Jeffrey3 și Newman, ultimul sus ținând că anumite modific ări
în arhitectura urban ă pot reduce criminalitatea4. Spre anii ‘90 spa țiul devine astfel, în para-
digma criminologiei post moderne, una dintre dimensiunile esen țiale ale actului criminal5.
Abordarea globalist ă a studiului criminalit ății în paralel cu diversificarea subramurilor
Criminologiei generale determin ă apariția unei noi subramuri denumit ă fie Criminologia
mediului înconjur ător în terminologia anglofon ă6, fie Ecocriminologia sau Geocriminologia
în cea francofon ă7.
Așa cum s-a subliniat cu ocazia celu i de al 8-lea Colocviu al Asocia ției Interna ționale
a Criminologilor de Limb ă Franceză care a avut ca tem ă de dezbatere „ Delincven ța și
mediul de via ță”, ecologia în sens larg, care cuprinde aspectele ce țin de la mediul de via ță
până la situația geopolitic ă, se impune astfel ca un punct de jonc țiune între teorie și
practică8 ce permite o abordare multidisciplinar ă de tip transversal a formelor de
delincven ță pe care le întâlnim în diferite medii: familie, școală, mediul profesional, strad ă,
cartier, urban-rural, justi ție, afaceri, politic ă.
Majoritatea acestor probl eme fac obiectul comunic ărilor înscrise în programul
conferinței și vor examina f ără îndoială aspecte interesante. Este motivul pentru care m ă
limitez numai la unele succinte considera ții.
Prima, are în vedere faptul c ă începând cu Legea Bonnmaison din 1980 din Fran ța, în
elaborarea strategiilor de prevenire a criminalit ății, unitatea geografic ă, habitatul social
devine unul dintre elementele esen țiale de evaluare a riscului criminogen.
Criminologul canadian Mauri ce Cusson examinând contribu ția Geocriminologiei la
explicația delincven ței o face în termeni de activit ățile de rutin ă ale făptuitorilor, de traseele
acestora, de punctele calde și de opțiuni. Spațiul pe care ace știa îl frecventeaz ă pot avea trei
funcțiuni: ca teren de vân ătoare, ca sanctuar și ca loc de trafic9.
O a doua remarc ă, privește surprinderea mea c ă mediul politic și mediul de afaceri nu
a reținut atenția dumneavoastr ă. În aceste condi ții vă supun aten ției câteva idei pe care
reputatul criminolog francez Raymond Gass in le-a prezentat la colocviul amintit10. Analiza
lui R. Gassin se concentreaz ă pe tipul de infrac țiuni specifice mediului politic, pe autorii
acestora și pe reacția socială față de acest fenomen.
                                                             
2 Le 8ème Colloque de L’Association Internationale des Criminologues de Langues Française, Liège, 5-7
mai 2002, Delinquance et Milieux de Vie.
3 C.R. Jeffrey, Crime Prevention Trough Environmental Designs , Beverly Hills, Sage Publications.
4 O. Newman, Architectural Designs for Crime Prevention , National Institute of Law Enforcement and
Criminal Justice”, 1971, Defensible Space, New York, Macmillan, 1972.
5 R.M. Stănoiu, Criminologie aprofundat ă, Note de Curs, Masterat Criminologie, Universitatea Dimitrie
Cantemir.
6 Environmental Criminology, edit. by P.J. Brantingham, Patricia I. Brantingham, Waveland Press, Inc.
Illinois, 1991.
7 M. Cusson , Le space urbain vu par les delinquents , 8ème Colloque de AICLF, p. 29.
8 Op. cit . p. 3.
9 M.Cusson, op. cit., p. 29.
10 R. Gassin, Delinquance et milieu politique dans les sociétés démocratique , al 8-lea Colloque…..,
p. 24 și urm.

Cuvânt de deschidere   11 
Și iată concluziile:
A) Eliminând din cadrul analizei acele fapte care nu au leg ătură cu activitatea politic ă,
autorul se concentreaz ă pe acele fapte care au ca mobil fie îmbog ățirea personal ă fie cele
care se comit în interesul partidelor politice, subliniind, pe drept cuvânt, c ă între cele dou ă
tipuri de activit ăți există o legătură intrinsec ă. Este vorba, cu prec ădere, de fapte de
corupție, de deturnare de fonduri publice, de abuz în serviciu, conflict de interese, fals și uz
de fals, fraud ă electorală. Analiza cantitativ ă a fenomenului arat ă că la cei aprox. 40.000 de
aleși (parlamentari, primari, consilieri generali și regionali, primari) rata criminalit ății este
de 8,75% fa ță de cea de 10% comis ă de adulții neîncadra ți politic, ceea ce demonstreaz ă,
arată Gassin, c ă gradul de moralitate al politicienilor francezi nu difer ă cu nimic de cel al
ansamblului popula ției11.
B) Actorii principali sunt oamenii politici apar ținând tuturor partidelor politice, de la
primarii micilor comune pân ă la capul statului. În jurul acestora graviteaz ă personaje ce
aparțin mediului de afaceri, mass-media etc.
La nivel de atitudine, arat ă Gassin, to ți acești actori când se afl ă în fața organelor
judiciare, neag ă sistematic faptele imputate și se declar ă victime ale adversarilor politici sau
ale sistemului judiciar.
C) Profesorul Gassin semnaleaz ă diferențe privind reac ția față de acest tip de
criminalitate între opinia public ă, justiție și mediul politic.
Reacția opiniei publice a înregist rat o traiecto rie interesant ă. Timp de secole cet ățenii
fie au acceptat fie au tolerat privilegiile de care se bucur ă oamenii politici, cu tot ce decurge
de aici. În ultimii 20 de ani (mai ales dup ă apelul de la Geneva) principiul egalit ății tuturor
persoanelor în fa ța legii revine în for ță și cere ca oamenii politici s ă se supun ă dreptului
comun. Aceast ă exigență nu poate fi satisf ăcută, arată Gassin, decât în m ăsura în care
puterea judec ătorească poate își dorește să se elibereze de tu tela executivului.
Gassin arat ă că o asemenea transformare a avut loc în Fran ța (ca și în Italia) dar c ă în
ultima perioad ă mediul politic și-a „ revenit”, denun țând „injusti ția justiției”12 față de aleși
și folosind anumite tehnici de neutralizare a independen ței acesteia, iar percep ția publică s-a
modificat și ea în sensul unei mai mari toleran țe care se exprim ă cel mai adesea printr-o
atitudine de indiferen ță față de atare comportamente.
Partea cea mai interesant ă a comunic ării prof. Gassin o reprezint ă explicația pe care o
propune cu privire la corup ția din mediul politic.
O primă explicație se fundamenteaz ă pe paradigma personalitate – situa ție, proprie
Criminologiei etiologice. F ără îndoială, mediul politic atrage o seri e de indivizi tocmai prin
ocaziile pe care le ofer ă pentru îmbog ățire rapidă, pentru privilegii, pentru favoruri. Al ții,
care chiar dac ă nu urmăresc a priori aceste ținte, pe fondul unor personalit ăți fragile sunt
virusați ulterior de mediu.
Gassin consider ă că această explicație poate fi acceptat ă pentru un num ăr de cazuri
particulare, dar nu este de natur ă să ofere o explica ție conving ătoare cu privire la ansamblul
fenomenului. Criminologul francez apeleaz ă în acest scop la „psihosociologia grupurilor
sociale”. Pornind de la faptul c ă într-un sistem democratic puterea politic ă a poporului este
exercitată prin reprezentan ți aleși prin votul liber exprimat, ace știa devin astfel, depozitarii
acestei puteri. Ale șii, cei cărora le revine sarcina de a adopta legile și de a lua cele mai
                                                             
11 Ibidem.
12 R. Gassin, op. cit., p. 26.

12 Rodica Mihaela St ănoiu
importante decizii au tendin ța să considere c ă sufragiul universal le-a conferit o putere
absolută, care le permite orice, inclusiv s ă dispună de banul public dup ă bunul plac13,
ocultând complet c ă sunt numai delega ți ai electoratului.
În acest sens Gassin arat ă că aleșii detentori ajung s ă se considere veritabili
proprietari, acesta fiind „efectul perver s specific al sufragiului universal”14.
Invocând opinia unui filozof și istoric francez, Profesorul Gassin conchide pe o not ă
sumbră „lipsa de onestitate și cupiditatea clasei politice reprezint ă imaginea contem-
poranilor s ăi”15.
Cu privire la asem ănările și deosebirile între Fran ța și România, Institutul Na țional de
Criminologie abuziv desfiin țat, avea înscris ă în planul de cercetare o tem ă despre
fenomenul corup ției în România, oferind în perioada respectiv ă primele evalu ări. Nu putem
să nu ne întreb ăm dacă, printre motivele care au determinat desfiin țarea Institutului nu au
fost și temerile cu privire la concluziile pe care studiul respectiv le-ar fi putut of erii opiniei
publice.
Va las pe Dumneavoastr ă să reflectați la aceast ă ipoteză, eu o voi face în cuprinsul
unei cărți aflată în curs de elaborare.
Urez succes lucr ărilor Conferin ței!
                                                             
13 R.Gassin, op. cit., p. 28.
14 Ibidem.
15 R. Gassin, op. cit., p. 27.

Criminologia și mediul. O perspectiv ă environmental ă  13  
CRIMINOLOGIA ȘI MEDIUL. O PERSPECTIV Ă
ENVIRONMENTAL Ă

Prof. univ. dr. Mircea DU ȚU
Directorul Institutului de Cercet ări Juridice
„Acad. Andrei R ădulescu” al Academiei Române

Raporturile dintre mediu și științele sociale sunt complexe și diverse. Una dintre
zonele de intersectare și fertilă influențare reciproc ă rămâne cea a determin ărilor feno-
menului infrac țional de c ătre condițiile de mediu (naturale și artificiale).
1. Criminologia mediului , ca nouă disciplină științifică, nu a apărut pe un teren gol;
asemenea celorlalte dezvolt ări semnificative ale științelor sociale, ea s-a n ăscut în urma unei
abordări specifice a studiului criminalit ății, ce poate fi denumit ă „criminologia spa țială”.
Dacă legătura dintre condi țiile de mediu (fizic) și comportamentul uman a fost
afirmată încă din timpuri str ăvechi
1, apariția preocup ărilor în domeniul care avea s ă se
afirme ulterior, în a doua jum ătate a secolului al XX-lea, ca environmental criminology
(criminologia mediului) este legat ă de constituirea și folosirea statisticii judiciare, dup ă
1805 în Marea Britanie și începând cu 1825 în Fran ța, în cadrul investiga țiilor sociologice.
Totuși, și în aceast ă materie, studiile ini țiale nu cuprindeau și analiza spa țială. A trebuit s ă
se aștepte lucr ările lui Guerry (1835)2 și Quételet (1842)3 spre a ap ărea primele cercet ări
care să pună în raport direct distribuirea spa țială și o formă de vătămare infrac țională,
                                                             
1 Într-adev ăr, teoria modern ă a determinismului mediului î și are adânci r ădăcini în timp, mergând pân ă la
antichitatea greco-roman ă. Astfel, în al s ău „Tratat despre aer, ape și locuri” Hippocrate stabilea un raport de la
cauză la efect între condi țiile de mediu și formarea fizic ă și mentală a omului și afirma convingerea c ă nu numai
aparența locuitorilor, dar și caracterul și cultura acestora depind de clim ă și natura terenului. La rândul s ău
Aristotel, în cartea a VII-a a „Politicii”, f ăcea aprecieri în sensul unei leg ături între climatul cald sau friguros al
regiunilor și temperamentul, inteligen ța și abilitățile locuitorilor acestora. O atare gândire asupra rolului
determinant jucat de clim ă mai ales asupra organismului uman și chiar a caracterului diferitelor grupuri etnice s-a
propagat și în lumea roman ă antică. După Posidonius, au urmat referirile din lucr ările lui Titus Livius, Pliniu cel
Bătrân sau Vitruviu. A șa, de exemplu, acesta din urm ă a dezvoltat tema raportului dintre clim ă și arhitectur ă, cu
notații speciale asupra influen ței condițiilor ecoclimatice în privin ța constitu ției fizice și caracterului oamenilor.
Pentru problem ă, a se vedea: P. Fedeli, Ecologie antique , Infolio editions, Paris, 2005, pp. 15-24.
2 André-Michel Guerry (1802-1886), avocat și statistician, a fondat împreun ă cu Quételet „statistica
morală” și a căutat să stabileasc ă o geografie a criminalit ății. A folosit primele statistici infrac ționale moderne
publicate (1827) pentru a demonstra leg ătura dintre rata criminalit ății și diferiți factori sociali. Opera sa
principală Essai sur la statistique morale de la France (1835) exprim ă, printre altele, teza c ă regiunile bogate
sunt victime ale mai multor infrac țiuni contra propriet ății decât altele, mai s ărace, dar și la o rată mai ridicat ă a
criminalit ății în general.
3 Lambert-Adolphe-Jacques Quételet (1796-1874) a abordat problema regularit ăților anuale constatate
statistic, precum cele privind rata de criminalitate, suicid, nup țialitate ș.a., pe care le consider ă „caracteristici
morale”; regularitatea lor trebuie s ă aibă cauze în ordinea socialului. Constan ța cu care crimele similare se repet ă
(și pedeapsa lor) l-a condus s ă afirme că tributul pe care omul îl pl ătește crimei este și mai regulat decât cel pl ătit
naturii ori impozitelor. A relevat în cercet ările sale c ă locația geografic ă, clima, anotimpul, sexul și educația
influențează înclinația unui individ pentru comiterea de infrac țiuni. Quételet preconiza o abordare
„tehno-preventiv ă” (care să facă infracțiunea mai dificil ă din punct de vedere tehnic), ap ărând astfel ca un
precursor al preven ției situaționale. Principala sa lucrare r ămâne Physique sociale ou essai sur le développement
des facultés de l'homme (Bruxelles, 1842, 1869).

14 Mircea Du țu
respectiv nivelul departamental al incidentelor contra propriet ății. Eviden țiind diferen ța de
repartizare între atingerile aduse propriet ății și actele violente, stat isticienii introduceau
noțiunea fundamental ă de distribu ție geografic ă inegală. În acest context, englezul Plint
constata c ă ratele de criminalitate difer ă după gradul de industrializare a regiunilor și al
orașelor, dar asemenea studii erau efectuate pe scale teritoriale largi și aveau să servească ca
argument teoreticienilor etiologiei criminale, precum Marx și Ferri, care c ăutau o cauz ă a
criminalit ății, în primul rând în anomaliile sociale.
Lucrările vizând nivelurile de ag regare mai restrânse apar mai întâi în Marea Britanie,
în timp ce observa țiile franceze se concentreaz ă în plan departamental4.
În secolul al XIX-lea, Guerry a formulat „legea termic ă a criminalit ății” (echivalentul
teoriei climatului din politic ă), potrivit c ăreia infrac țiunile împotriva persoanelor ar predomina
în regiunile din sud și în timpul sezonului cald, iar infrac țiunile contra propriet ății în regiunile
din nord și în timpul anotimpului rece. În af ara temperaturii, a considerat c ă mai pot fi
reținute, în acest sens, presiunea barometric ă, gradul de hidrometrie, b ătaia vânturilor și
efectul ploii. Nu s-a igno rat nici starea periodicit ății interioare care exist ă la om ce este în
relație cu mediul fizic-chimic ambiant (ritmul temperaturii corpului, periodicitatea somnului
și a stării de veghe, periodicitatea sexual ă la femei)5.
S-a mers pân ă la a specula și releva, ca argumente, în acest context, mai marele num ăr
de violuri și atentate la pudoa re comise prim ăvara și la începutul verii, când temperaturile
cresc și care sunt perioadele anului când se produc rutul la animale și fecundația la plante.
Totuși, asemenea considera ții nu au avut un impact prea ma re asupra lumii criminologilor,
care s-a m ărginit să conchidă că, dacă poate exista o oarecare corela ție între mediul fizic și
delincvență, relația este foarte indirect ă și trece prin influen ța condițiilor geografice asupra
organizării și funcționării societății. Așa, de exemplu, clima unei țări determin ă, într-o
oarecare m ăsură, organizarea sa social ă, lungimea zilelor de var ă care prelungesc via ța socială
exterioară, favorizeaz ă multiplicarea riscului de infrac ționalitate împotriva persoanei, în timp
ce obscuritatea lungilor nop ți de iarnă pe cea îndreptat ă contra propriet ății, dar cu limite ce
trebuie bine apreciate6.
Distincția între zi și noapte în ora șe și influența sa asupra st ării de criminalitate
continuă să intereseze speciali știi și astăzi, după cum o demonstreaz ă un studiu recent
asupra rela țiilor dintre mi șcările diurne ale popula ției și ambianța pe care acestea o creeaz ă
în orașe, cu rata de criminalitate înregistrat ă de serviciile de poli ție7.
În privința agregării spațiale, cercet ările efectuate în veacul al XIX-lea aduceau
concluzii importante, precum: a) criminalitatea variaz ă în spațiu; aceast ă variabilitate se
remarcă la diferite niveluri de agregare; b) rata de criminalitate este diferit ă după cum este
plasată sub unghiul provinciei, comitatului, regiunii; c) crimin alitatea persist ă de-a lungul
                                                             
4 Glyde, de exemplu, a examinat distribu ția infracțională la nivel de ora ș și de sat, iar Mayhew s-a
interesat de criminalitatea londonez ă și a descoperit c ă zonele de furt în interiorul aglomera ției corespundeau
unor sectoare stabile și cunoscute printre popula ție, precum „rookeries”. El a ar ătat că poziționarea acestor
cartiere la limita metropolei este un factor determinant pentru a în țelege sensibilitatea acestor zone de
infracțiune.
5 Această „lege” infirmat ă ulterior de statisticile penale este considerat ă un bun exemplu de cauzalitate
imaginară, sprijinit ă pe sugestiile sensului comun (precum c ăldura considerat ă a „înfierbânta” pasiunile
violente).
6 R.Gassin, S.Cimamonti, Ph. Bonfils, Criminologie , 7e édition, Ed. Dalloz, Paris, 2011, p. 453.
7 M.A. Andersen, Diurnal movements and the ambiant populat ion. An application to municipal-level
crime rate calculation , în „Revue canadienne de criminologie”, 2010, p. 97.

Criminologia și mediul. O perspectiv ă environmental ă  15 
timpului și este mai mult sau mai pu țin cercetat ă, evaluată și sunt trase concluzii. O atare
constatare a deschis calea altor studii, care vor c ăuta să coreleze criminalitatea cu
densitatea, dem ografia ori s ărăcia popula ției .
Aceste observa ții au sugerat o ipotez ă care va fi dezvoltat ă în secolul al XX-lea: aceea
că ar exista o rela ție puternic ă între locul de reziden ță al autorilor și localizarea țintelor
(victimelor).

2. Rolul decisiv al Școlii de la Chicago
Analiza criminalit ății sub unghi spa țial va cunoa ște o nouă etapă de dezvoltare
începând cu anii 1920, prin lucr ările Școlii de la Chicago , consacrate ecologiei sociale, care
va dura pân ă prin anii ’70 și care a fost adesea denumit ă „ecologic ă” din cauza preocup ării
sale de interac țiunile individului cu mediul (mai ales cel urban). Ele au c ăutat explica ții
variațiilor spațiale ale criminalit ății în organizarea diferen țială a orașelor, prin intermediul
proceselor ecologice și urbanistice. Ora șul era văzut ca un microunivers de cuno ștințe, un
spațiu trăit, real, investit, destinat apropierii și excluziunii. Problema a fost abordat ă pe două
căi. Prima, cunoscut ă sub denumirea de teoria segrega țiunii teritoriale , consider ă teritoriu
ca fiind distribuit, din punct de vedere biol ogic, între clase economice, aflate în competi ție
pentru accesul la resursele ora șului. În lucr ările sale, Simmel, de exemplu, încerca s ă
determine influen ța orașului asupra psihologiei colective și a individului ca subiect al
colectivității. Cea de-a doua cale a derivat din psihologia social ă ori „dezorganizarea”
socială. Potrivit acesteia, putem s ă identificăm natura și calitatea organiz ării sociale în
„ariile naturale” și să prevedem consecin țele individuale și colective ale expunerii lor la
diferite stadii ale organiz ării sociale.
„Aria natural ă” este un cartier ori un sector al ora șului care îndepline ște o funcție
specifică în spațiul urban. Școala de la Chicago consider ă orașul ca un laborator social în
care diferitele caracteristici sociale, culturale și morale pot s ă fie reperate prin teritoriile care
se diferen țiază prin specializarea lor. Diferite zon ări și corelări socio-economice și culturale
au fost efectuate în aceast ă perioadă de cercet ătorii americani și vest-europeni. Studiile
nord-americane asupra corela ției dintre spa țiu și criminalitate s-au organizat pe trei
categorii. Cercet ările comparative privind regiunile ar ătau că omorurile se concentrau mai
ales în statele din sud, furturile cu prec ădere în regiunile industrial e (în special pe coasta de
est și de-a lungul fluviilor Mississippi, Illinois ori Missouri) și spargerile în sud și vest.
Subcultura din sud ar fi explicat permanen ța omucidului, dar nicio teorie nu a valorificat
asemenea date .
Al doilea nivel de abordare l-a constituit compararea criminalit ății dintre ora șe, dar
rezultatele cercet ărilor lui Ogburn, realizate în 1935, în 62 ora șe, în tentativa de a stabili o
corelare între criminalitate și 24 de variabile cauzale nu au diferit de cele relevate în veacul
al XIX-lea: criminalitatea pare a merge mai ales al ături de factorul economic.
Alte investiga ții au relevat factori de influen ță precum slaba rat ă a popula ției albe,
care pare legat ă de crimele împotriva propriet ății, ratele suicidului și divorțurilor, omo-
rurilor și agresiunilor. Aceast ă abordare r ămânea îns ă la nivel macro și s-a dovedit
incapabilă să aducă instrumente operante în lupta împotriva criminalit ății.
În fine, observarea pe ar ii mici apare în anii 1950-1960 și a avut ca obiect
determinarea prezen ței factorilor sociali statistici independen ți, care pot s ă genereze situa ții
criminologice endemice. Ele au oferit rezultate contradictorii și inexploatabile.