Rod al Pamantului Romanesc

Mai darnic, ca sa multumeasca firea apriga si darza a romanului,Dumnezeu i-a harazit o tara mandra si bogata ,cu un pamant rodnic ca un pantec matern.Au lovit-o nemilos hunii,tatarii ,seceta ,razboaie si blesteme pagane.Dar pamantul a rodit mai abundent,incapatinandu-se sa-si rasplatesca fiii innecati in amar si nevoi.

Din semintia muntilor,din tumultul valurilor ,din freamatul codrului si oglinda lacului,din parfumul teilor si amortirea zorilor , pamantul acesta stramosesc scaldat de lacrimi si sudoare a zamislit un fiu.

Un fiu care sa-i planga necazurile,sa-i mangaie tampla carunta ,sa-i laude neclintirea muntilor,sa-i cante din bucium si caval doine si balade ,sa-i stropeasca florile cu roua,sa umple de miresme diminetile si sa-i poarte numele prin veacuri.

Cum ar fi fost pamantul romanesc fara acest fiu zamislit din dorinta ,dragoste ,pasiune si nevoie?Cum ar fi fost pamantul fara Eminescu?

Cu siguranta mai altfel si ….mai sarac.

Cum ar fi fost Romania fara Eminescu ?

Ca un soare fara lumina,ca un izvor fara susur,ca o mare fara valuri ,ca o pasare fara tril,ca o iarna fara nea,ca un copil fara zambet…..

Se spune ca Dumnezeu nu ne da niciodata ce vrem,dar ne da intodeauna ce ne trebuie.[NUME_REDACTAT] ne trebuia.Asa cum avem nevoie de Ceahlau sa sprijine soarele la asfintit ,asa cum avem nevoie de Dunare sa adape buza arsa a campiei ,asa cum are tarmul nevoie de sarutul Marii.

Nevoia pamantului de iubire,nevoia romanilor de inalt ,nevoia ochilor de cunoastere au ridicat rugi fierbinti .Eminescu e zamislit din rugi si tina sramosesca .E raspunsul la intrebari staruitoare;,e zambetul de dupa tristete ,e alinare la fiecare durere ,e raza de soare intr-un abis intunecos, e mandria neamului nostru romanesc.

Daca spui neamul nostru romanesc,spui Romania. Daca spui Romania ,spui Carpati si Dunare si lacrima si zambet ..…..si Eminescu.

Material prezentat de un elev:

165 DE ANI DE LA NASTEREA LUI M. EMINESCU

Poetul național al românilor, [NUME_REDACTAT], s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani , judetul Botoșani, fiind al șaptelea din cei 11 copii ai căminarului [NUME_REDACTAT]. După ce se ȋnscrie ȋn 1860 la Liceul german din Cernăuti, ȋn 1863 se retrage ca ,,privatist” (elev particular), nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului sau, [NUME_REDACTAT].

După moartea acestuia, pleacă in Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde ȋși va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vladicescu. Devine copist și sufleur În trupele lui [NUME_REDACTAT] (1866-1868), [NUME_REDACTAT] (1868), participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la [NUME_REDACTAT] din București, unde este angajat ca sufleur.

În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este student extraordinar' la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiază cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, științe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici face parte din societatea literar-socială „România” și cea literar-științifică „România jună” și ȋl cunoaște pe [NUME_REDACTAT], pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Primele încercări de poezie ale lui [NUME_REDACTAT] datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia „La mormântul lui [NUME_REDACTAT]”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți), intitulată „Lăcrămioarele invățăceilor gimnaziaști den Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor [NUME_REDACTAT]”. În același an începe colaborarea la revista „Familia”, din Pesta, a lui [NUME_REDACTAT], care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet. Adevăratul debut ȋn poezie are loc la 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în nr. 6/1866 (25 febr.-9 mart.) al revistei, când directorul acesteia și va publica prima poezie, „De-aș avea…”, semnată pentru întâia oară [NUME_REDACTAT] (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu). Începând cu 1866 și până în primăvara anului 1883, această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care se află: „O călărire ȋn zori”, „Din străinătate”, „[NUME_REDACTAT]”, „Misterele nopții”, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, „[NUME_REDACTAT]”, „La o artistă”, „Amorul unei marmure”, „Junii corupți”, „Pe lângă plopii fără soț…”, „Și dacă…”, „Din noaptea…”. După apropierea de societatea literară „Junimea”, in care creațiile sale sunt primite cu entuziasm, în 1870 ȋncepe să colaboreze la revista ieșeană „Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia „Venere și Madonă” (15 apr. 1870), poemul „Epigonii”, povestea „[NUME_REDACTAT] din lacrimă”. Continuă în 1871, cu poeziile „Mortua est”, „Înger de pază” și „Noaptea”.

Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul [NUME_REDACTAT], mentorul spiritual al „Junimii”, care se va servi de poezia noului poet pentru a argumenta definirea „direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul „Egipetul”, nuvela „[NUME_REDACTAT]”, poeziile „Înger și demon” și „Floare albastră”. Intrarea sa ȋn publicistica culturală are loc în 1870, tot în „Familia”, cu articolul „Repertoriul nostru teatral”, o examinare critică a producției românești teatrale. Îndemnat de [NUME_REDACTAT], ministrul Cultelor și [NUME_REDACTAT] pe atunci, să-și completeze studiile, urmeaza, între anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a., fără a le încheia însă. Reîntors la Iași, lucrează ca director al [NUME_REDACTAT] (1874), profesor la [NUME_REDACTAT] și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876), perioada în care îl va cunoaște pe [NUME_REDACTAT], cu care va lega de asemenea o mare prietenie. Tot la Iași o va cunoaște și pe [NUME_REDACTAT], care și va ramâne alături până la sfârșitul vieții.

Importantă ramâne activitatea jurnalistică a lui [NUME_REDACTAT], după ce în 1876 este redactor-administrativ la „Curierul de Iași” își va schimba statutul în acela de ziarist profesionist. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul „Timpul”, organul de presă al [NUME_REDACTAT]. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de I. Slavici și de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de atitudine, de analiză a vieții politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului. În paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vieții contemporane. Din această perioadă datează și marile sale creații, publicate tot aici: „Scrisori”, „Luceafărul”, „Doina” ș.a. Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în 1883 a fost ales membru al [NUME_REDACTAT] Române (constituită la 13 febr.), condusă de B.P. Hașdeu. În paralel, a continuat colaborarea la „Convorbiri literare”, printre poeziile care i-au mai apărut aici numărându-se și „Departe sunt de tine”, „Povestea codrului”, „Singurătate”, „Împărat și proletar” (1874), „O ramâi”, „Revedere”, primele patru „Scrisori” (1881), „Scrisoarea V” fiind publicată postum (1890), „Sara pe deal”, „La steaua” ș.a. În 1883 apărea, în „[NUME_REDACTAT] economice social-literare 'România jună' din Viena”, poemul „Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile „Convorbirilor literare”.

O primă culegere din opera poetică eminesciană și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883. Volumul „Poesii” a fost tipărit de [NUME_REDACTAT], Socecu&Comp – București, ȋntr-o frumoasă ținută grafică, cu un portret al poetului și cu o scurtă prefață a lui [NUME_REDACTAT], cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene. Cartea cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieții marelui poet, alte două ediții fiind publicate în 1885 și în 1888. Cartea a fost tipărită în lipsa autorului din țară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania. Volumul cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la „Mai am un singur dor”. Cele 17 inedite apărute alături de unele din poeziile publicate în revistele „Convorbiri literare” și în „Familia” sunt: „Glossa”, „Oda”, „Iubind în taină…”, „Trecut-au anii…”, „Veneția”, „Se bate miezul nopții…”, „Cu mâne zilele-ți adaugi”, „Peste vârfuri”, „Somnoroase păsărele,” „De-or trece anii…”, „Lasă-ți lumea…”, „Te duci…”, „Din valurile vremii…”, „Ce te legeni…”, „La mijloc de codru…”, „Mai am un singur dor”, „Criticilor mei”. În privința acurateței textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat și „retușări” ȋn texte, observate de-abia la publicarea ediției monumentale „Eminescu” a lui Perpessicius (1939-1963).

Eminescu a publicat și proză: „[NUME_REDACTAT]”, nuvela fantastică, „Cezara”, povestire erotică și romantică, „La aniversara”, schiță erotică.

[NUME_REDACTAT] s-a stins din viață la 15 iunie 1889,iar la 28 octombrie 1948, devenea membru de onoare post-mortem al [NUME_REDACTAT], In semn de prețuire pentru valoroasa moștenire culturală pe care ne-a lăsat-o. În volumul său „Eminescu – cultura și creație”, [NUME_REDACTAT]-Bușulenga spunea: „Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum ȋntregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale'. În ianuarie 2005, aniversarea a 155 de ani de la nașterea poetului [NUME_REDACTAT] a coincis cu apariția, după zeci de ani de ȋncercări și eforturi, a primului volum al manuscriselor eminesciene, ediție facsimilată apărută sub egida [NUME_REDACTAT], volum coordonat de [NUME_REDACTAT], președintele [NUME_REDACTAT] pentru Știință și Artă. La 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediție, iar in 2008, la aniversarea a 158 de ani de la nașterea lui [NUME_REDACTAT], a avut loc lansarea a ȋncă 12 volume din seria manuscriselor facsimilate ale lui [NUME_REDACTAT], care se adăugau celor șapte apărute din 2005 până la acea dată.

Prof. [NUME_REDACTAT]

Poezii recitate de elevi:

Ce te legeni…

 "Ce te legeni, codrule, 
Fara ploaie, fara vânt, 
Cu crengile la pamânt?"
– "De ce nu m-as legana, 
Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.
Bate vântul frunza-n dunga –
Cântaretii mi-i alunga;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Si de ce sa nu ma plec, 
Daca pasarile trec!
Peste vârf de ramurele
Trec în stoluri rândunele, 
Ducând gândurile mele
Si norocul meu cu ele.
Si se duc pe rând pe rând, 
Zarea lumii-ntunecând, 
Si se duc ca clipele, 
Scuturând aripele, 
Si ma lasa pustiit, 
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel, 
De ma-ngân numai cu el!" 

Ce-ti doresc eu tie, dulce [NUME_REDACTAT]-ti doresc eu tie, dulce Românie, 

Tara mea de glorii, tara mea de dor?

Bratele nervoase, arma de tarie, 

La trecutu-ti mare, mare viitor!

Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul, 

Daca fiii-ti mândri aste le nutresc;

Caci ramâne stânca, desi moare valul, 

[NUME_REDACTAT], asta ti-o doresc.

Vis de razbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge dusman fumegând, 

Si deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tau de glorii falnic triumfând, 

Spuna lumii large steaguri tricoloare, 

Spuna ce-i poporul mare, românesc, 

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, 

[NUME_REDACTAT], asta ti-o doresc.

Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie, 

Tânara mireasa, mama cu amor!

Fiii tai traiasca numai în fratie

Ca a noptii stele, ca a zilei zori, 

Viata în vecie, glorii, bucurie, 

Arme cu tarie, suflet românesc, 

Vis de vitejie, fala si mândrie, 

[NUME_REDACTAT], asta ti-o doresc!

 De-as avea si eu o floare
Mândra, dulce, rapitoare, 
Ca si florile din mai, 
Fiice dulce-a unui plai, 
Plai râzând cu iarba verde, 
Ce se leagana se pierde, 
Undoind încetisor, 
[NUME_REDACTAT] de amor;

De-as avea o floricica
Gingasa si tinerica, 
Ca si floarea crinului, 
Alb ca neaua sânului, 
Amalgam de-o roz-albie
Si de una purpurie, 
Cântând vesel si usor, 
Soptind soapte de amor;

De-as avea o porumbita
Cu chip alb de copilita, 
Copilita blândisoara
Ca o zi de primavara, 
Câtu-ti tine ziulit
I-as cânta doina, doinita, 
I-as cânta-o-ncetisor, 
Soptind soapte de amor. 

Fiind baiet paduri cutreieram

Si ma culcam ades lânga izvor, 

Iar bratul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa suna-ncetisor:

Un freamat lin trecea din ram în ram

Si un miros venea adormitor.

Astfel ades eu nopti întregi am mas, 

Blând îngânat de-al valurilor glas.

Rasare luna, -mi bate drept în fata:

Un rai din basme vad printre pleoape, 

Pe câmpi un val de argintie ceata, 

Sclipiri pe cer, vapaie preste ape, 

Un bucium cânta tainic cu dulceata, 

Sunând din ce în ce tot mai aproape…

Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii, 

Parea c-aud venind în cete cerbii.

Ce te legeni…

Ce te legeni, codrule, 
Fără ploaie, fără vânt, 
Cu crengile la pământ? 
– De ce nu m-aș legăna, 
Dacă trece vremea mea! 
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește. 
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe. 
Și de ce să nu mă plec, 
Dacă păsările trec! 
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele, 
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele. 
Și se duc pe rând, pe rând, 
Zarea lumii-ntunecând, 
Și se duc ca clipele, 
Scuturând aripele, 
Și mă lasă pustiit, 
Vestejit și amorțit
Și cu doru-mi singurel, 
De mă-ngân numaï cu el.

Floare albastra

– Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte? 
De nu m-ai uita încalte, 
Sufletul vieții mele. 

În zadar râuri în soare
Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile asire
Și întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite! 

Astfel zise mititica, 
Dulce netezindu-mi părul. 
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica. 

– Hai în codrul cu verdeață, 
Und-izvoare plâng în vale, 
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață. 

Acolo-n ochi de pădure, 
Lângă balta cea senină
Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure. 

Și mi-i spune-atunci povești
Și minciuni cu-a ta guriță, 
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești. 

Și de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul, 
Mi-oi desface de-aur părul, 
Să-ți astup cu dânsul gura. 

De mi-i da o sărutare, 
Nime-n lume n-a s-o știe, 
Căci va fi sub pălărie –
Ș-apoi cine treabă are! 

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară, 
Mi-i ținea de subsuoară, 
Te-oi ținea de după gât. 

Pe cărare-n bolți de frunze, 
Apucând spre sat în vale, 
Ne-om da sărutări pe cale, 
Dulci ca florile ascunse. 

Și sosind l-al porții prag, 
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime, 
Cui ce-i pasă că-mi ești drag? 

Înc-o gură – și dispare… 
Ca un stâlp eu stam în lună! 
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare! 

………….. 

Și te-ai dus, dulce minune, 
Ș-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!… 
Totuși este trïst in lume!

La steaua…

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă, 
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă. 

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre, 
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre, 

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit, 
Azi o vedem, și nu e. 

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă, 
Lumina stinsuluï amor
Ne urmărește inca.

Revedere…

– Codrule, codruțule, 
Ce mai faci, drăguțule, 
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Și de când m-am depărtat, 
Multă lume am umblat. 

– Ia, eu fac ce fac de mult, 
Iarna viscolu-l ascult, 
Crengile-mi rupându-le, 
Apele-astupându-le, 
Troienind cărările
Și gonind cântările;
Și mai fac ce fac de mult, 
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor, 
Umplându-și cofeile, 
Mi-o cântă femeile. 

– Codrule cu râuri line, 
Vreme trece, vreme vine, 
Tu din tânăr precum ești
Tot mereu întinerești. 

– Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri, 
Că de-i vremea rea sau bună, 
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Și de-i vremea bună, rea, 
Mie-mi curge Dunărea. 
Numai omu-i schimbător, 
Pe pământ rătăcitor, 
Iar noi locului ne ținem, 
Cum am fost așa rămânem:
Marea și cu râurile, 
Lumea cu pustiurile, 
Luna și cu soarele, 
Codrul cu ïzvoarele.

Elev: DOR DE EMINESCU

An de an , noi , cu mândrie , El ne-a lăsat moștenire

Celebrăm în armonie , O intreagă bogăție .

Ziua în care s-a născut , Versul său cel cristalin ,

Al nostru Luceafăr sfânt . Ce ne-a făcut să-l iubim.

Eminescu a fost și este Eminescu e mare ,

Ca un prinț dintr-o poveste Eminescu e sfânt,

Luna, codrul , și izvorul , Eminescu e totul,

Toate acum îi duc dorul . Pe acest pământ

Elev: [NUME_REDACTAT] Eminescu

A fost odată ca-n povești

A fost ca niciodată,

Poet vestit din [NUME_REDACTAT] de lumea toată.

Băiat fiind păduri cutreiera

Și adormea în susur de izvor,

Iar lângă lacu-albastru aștepta

Din trestii să răsară EA, ușor.

Și dacă stele-au răsărit

Iar printre ele Luna,

Luceafăr drag ai devenit

Ieri, azi, și-ntotdeauna.

Și dacă timpu-ncet s-a scurs

Chiar de-ai murit de tânăr,

Un rege-al poeziei ai ajuns

Al nostru Rege și Luceafăr.

Tu ai cântat iubirea și tristețea,

Natura, România și trecutul.

Teiul bătrân îți știe tinerețea

El face legătura cu prezentul.

Mihai, poet român de geniu

Te respectăm și te iubim,

În pragul noului mileniu

Prin vers și cântec te slăvim.

« Pășiți încet, cu grijă, frații mei !

Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei.

Cel mai chemat s-o aline dintre toți, și cel mai teafăr

Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr. » ([NUME_REDACTAT])

“ EXISTĂ OARE ÎN ÎNTREAGA LITERATURĂ ROMÂNĂ O POEZIE, CARE SĂ ÎNTREACĂ DOINA LUI EMINESCU ȘI SĂ FIE ATÂT DE IMPRIMATĂ ÎN SUFLETUL FIECĂRUI ROMÂN ?”

(Dr.[NUME_REDACTAT] Cristea)

“El de-a pururi strălucește,

[NUME_REDACTAT] blând,

Inima ce dăruiește

Neamului un veșnic cânt.

El e vers urcat pe culme,

Stihuit din foc nestins,

Călător etern prin lume,

Univers de neatins.”

(Petre G. Nicolae)

RESPONSABILI DE PROIECT :

Prof. SERBU SIMONA

SCOPUL PROIECTULUI :

Dezvoltarea limbajului și în special a expresivității acestuia prin recitarea poeziilor eminesciene, dar si prin compoziții proprii;

Stimularea creativității prin transpunerea în desen a operei eminesciene;

Devoltarea sentimentelor de dragoste si prețuire pentru valorile nationale;

Cunoasterea literaturii eminesciene;

GRUP ȚINTĂ :

Elevii claselor V-VIII

LOCUL DESFĂSURĂRII:

Sala de clasă, laboratorul de informatică, biblioteca școlară;

PERIOADA DESFASURĂRII: 12-17 ianuarie 2015

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

Abordarea operei marelui poet in conducerea activitatii elevilor spre investigatie, documentare, cercetare si aplicare practica;

Familiarizarea elevilor cu o conceptie unitara asupra literaturii eminesciene si exersarea puterii de analiza si sinteza;

Acordarea sansei elevilor de a se implica in proiect, de a-si promova cunostintele si inclinatiile pentru literatura, pentru a deveni “cel mai bun recitator”;

Antrenarea elevilor in activitati de grup;

Realizarea unor lucrari artistico-plastice inspirate din poezia lui Eminescu;

Dezvoltarea invatarii prin cooperare si insusirea de responsabilitati si sarcini specifice;

Acordarea sansei elevilor de-a fi parteneri in luarea deciziilor referitoare la tot ce se desfasoara in cadrul proiectului;

Extinderea activitatii scolare in zone din afara scolii;

RESURSE MATERIALE:

Volume de poezii si proza de [NUME_REDACTAT];

Carti ilustrate;

Planse cu imagini, albume;

Carton, coli, carioci, lipici, acuarele;

Diplome pentru concurenti;

Medalioane cu imaginea lui Eminescu;

Suport pentru expozitie;

;

RESPONSABILITATILE CADRELOR DIDACTICE IMPLICATE IN PROIECT:

Culegerea si prelucrarea datelor prezentate elevilor;

Identificarea resurselor necesare desfasurarii proiectului;

Intocmirea unui grafic de desfasurare, deoarece proiectul se desfasoara in paralel cu activitatile obisnuite;

Prezentarea tuturor informatiilor si a materialelor realizate pe grupuri;

Pregatirea diplomelor “[NUME_REDACTAT]”, care vor fi atribuite celor mai buni participanti;

Pregatirea expozitiilor, a cantecelor, a poeziilor si a concursurilor.

ACTIUNI ALE ELEVILOR :

Aduc carti, materiale informative ;

Realizeaza portofolii ;

Invata poezii ;

Elevii descopera, prelucreaza informatiile dintr-o poezie, trag concluziile si le transmit si altora ;

Deseneaza, picteaza, amenajeaza expozitii ;

Redau prin desen, pictura, scene din poezii .

REZULTATE ASTEPTATE :

Elevii, prin acest proiect, isi dezvolta cunostintele despre Eminescu, invata sa-i aprecieze opera, sa doreasca sa afle cat mai multe informatii ;

Invata ce inseamna un moment omagial si cum trebuie desfasurat, cum trebuie sa se comporte ;

Participarea la aceste actiuni educative, le ofera prilejul sa traiasca sentimente de bucurie si isi manifesta liber sentimentele ;

Organizeaza un parcurs festiv, cu audienta, in care ei sunt recitatori,pictori ;

Utilizeaza cooperarea ca modalitate de baza in atingerea scopurilor individuale si de grup.

CONȚINUTUL PROIECTULUI

DISCIPLINE IMPLICATE IN PROIECT:

Limbă si comunicare

Educație muzicală

Educație plastică

METODE DE EVALUARE:

Evaluarea se va realiza atat pe parcursul derulării proiectului, prin chestionare, jurnal de impresii, dar și prin metode specifice de evaluare: portofoliul și concursul.

Se vor acorda diplome de participare tuturor elevilor si premii pentru elevii care se vor evidenția în activitățile proiectului.

La sfârșitul proiectului se va realiza o prezentare PPT care va fi popularizată si prezentată în activitatea finală.

“Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale." 

[NUME_REDACTAT]