Riscurile Si Beneficiile Adoptarii Euro de Catre Romaniadocx

=== Riscurile si beneficiile adoptarii euro de catre Romania ===

Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Programul de studii Economie și afaceri Internaționale

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific Lect.univ.dr.ec. Ciobanu Andreea

Absolvent

Mărcușu Sabina Luciana

Craiova, 2016

Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Programul de studii Economie și Afaceri Internaționale

RISCURILE ȘI BENEFICIILE ADOPTĂRII EURO DE CĂTRE ROMÂNIA

Coordonator Lect.univ.dr.ec. Ciobanu Andreea

Absolvent

Mărcușu Sabina Luciana

Craiova, 2016

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………………………..

CAPITOLUL I: UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ EUROPEANĂ ȘI MONEDA UNICĂ…………………………………………………………………………………

1.1. Teoriazonelor monetare optime……………………………………………………………

1.1.1. Abordarea clasică: criteriile de optimalitate a unei zonemonetare…………..

1.1.2. Abordarea modernă: analiza în termen costuri – beneficii ………………………

1.1.3. Este Uniunea Europeană o zonă monetară optimă?…………………………………

1.2 Tratatul de la Maastricht – etape și condiții…………………………………………..

1.2.1. Conceptul de Uniune Economică și Monetară………………………………………

1.2.2. Etapele procesului de evoluție spre Uniunea Economică și Monetară……….

1.2.3. Sistemu Monetar European – precedat de MRS…………………………………….

1.2.4. Criteriile de convergență de la Maastrixcht……………………………………………

1.3. Eniunea economică și monetară – evaluarea ex-post a costurilor și beneficiilor……………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL II: ROMÂNIA ȘI MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ………….

2.1. Riscurile și beneficiile adoptăriieuro de către România…………………………..

2.2. Evaluarea gradului de convergență în România……………………………………..

2.2.1. Convergența nominală……………………………………………………………………

2.2.2. Convergența reală………………………………………………………………………..

2.3. Momentul cheie privind adoptarea monedei euro…………………………………..

2.3.1. Decizia grăbită………………………………………………………………………………

2.3.2. Decizia coerentă………………………………………………………………………………..

2.3.3. Decizia de a aștepta…………………………………………………………………………..

Introducere

Uniunea Europeană este o cooperare economică și politică între statele membre, având drept scop crearea prosperității, standarde ridicate de viață pentru cenățenii statelor membre, menținerea păcii și a dezvoltării economice, realizarea unei piețe unice în care bunurile, serviciile, capitalurile și persoanele pot circula liber. Pasul realizat de România privind aderarea la Uniunea europeană a dus la reducerea decalajelor dintre economia țării și restul țărilor dezvoltate ale Uniunii.

Uniunea Europeană, în prezent se află în stadiul de creare a unei Uniuni Economice și Monetare. Zona euro este formată din 19 state ( zona fiin înfințată în anul 1999 din unsprezece state la care au aderat ulterior Grecia în anul 2001, Slovenia în anul 2007, Cipru și Malta în anul 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011, Letonia în 2014 și Lituania în anul 2015). La data de 1 ianuarie 2007, România a devenit membră a Uniunii Europene, dar a primti dreptul de a alege momentul oportun al adoptării monedei unice, lucru care demonstrează că România se angajează să înlocuiască propia monedă națională cu moneda euro, alegând momentul propice pentru a intra în zona euro. Altfel spus, următoarea etape pe care România s-a angajat să o ducă la bun sfârșit, o reprezinta aderarea la Uniunea Economică și Monetară.

O problemă de foarte mare actualitate, precum și foarte cunoscută o desemnează integrarea Romaniei la zona euro. Din anul aderării la Uniunea Europeană și până în prezent, decidentșii țării au adus la cunoștință numeroase date țintă privind adoptarea monedei unice, însă nu au putut fi îndeplinite ca urmare a situașiei privind convergența țării, criterii stabilite în Tratatul de la Maastrcht. Data țintă asumată în prezent de Guvernul României pentru adoptarea monedei euro este, 1 ianuarie 2019. Faptul că Romania ar ajunge să adopte moneda euro, reprezintă un beneficiu, atat referitor la situația economică a țării ( și anume faptul că îndeplinește criteriile do convergneță de la Maastricht), cât și beneficii aduse de moneda unică în țara noastră.

În lucrarea de față, propun stabilirea criteriilor ce trebuie îndeplinite de România pentru a adopta moneda euro, și anume criteriile stabilite în Tratatul de la Maastricht,dar și criteriile referitoare la stadiul de dezvoltate a țării, ce nu sunt stipulate clar în Tratat, precum și analiza stadiului de îndeplinire a acestora de către țara noastră. Pe lânga obiectivele esențiale care trebuie îndeplinite, voi prezenta și principalele avantaje aduse României de moneda unică, euro, și ca orice provocare, statutul de membru al zonei euro, aduce și o serie de dezavantaje. Pentru a înțelege mai bine procesul de aderare la zona euro, voi prezenta momentele cheie în realizarea Uniunii Economice și Monetare de-a lungul timpului, precum și costurile și bneficiile aduse de o astfel de grupare țărilor membre.

În primul capitol, voi defini termenul de zonă monetară optimă, apelând la cele două abordări, clasică și modernă, precum și întrebarea cheie, dacă Uniunea Europeană este o zonă monetară optimă. Am prezentat astfel, măsurile și criteriile pe care o zonă geografică trebuie să le îndeplinească cu privide la adoptarea monedei unice, procesul să fie unul benefic, în avantajul țăii, aducând în atențe, costurile și beneficiile unei astfel de zone, pentru statele participante la Uniunea Montară.

În a doua parte a acesui capitol, voi trece în revistă principalele momente în ralizarea Uniunii Economice și monetare. După ce voi prezenta la nivel teoretic criteriile stabilite de Tratatul de la Maastricht, criterii esențiale pentru fiecare stat membru, voi vorbi despre o etapă importantă a Uniunii Economice și Monetare, precum Sistemul Monetar European precedat de Mecanismul Ratelor de Schimb, mecanism la care România este obligată să participe cu doi ani înainte de adoptarea monedei euro.

Voi încheia primul capitol vorbind despre beneficiile și costurile atribuite Uniunii Economice și Monetare, impactul acestora asupra statelor membre.

În cadrul cpitolului doi, voi aduce în discuție, avantajele de care România va beneficia după adoptrea monedei unice, avantaje aduse atât la nivel național, cât și la nivelul fiecărui cetățean, și ușile pe care România le poate deschide, prin adoptarea euro. Pe lânga o serie de avantaje aduse României, riscurile nu lipsesc, acestea fiind diverse în condițiile în care decizia de adoptare a monedei euro, va fi una grabită, fără a beneficia de stabilitate economică pe termen lung, chiar și după adoptarea euro.

Voi continua capitolul doi prin a analiza criteriile de convergență pe care Romania le îndeplinește, făcând o analiză pe mai mulți ani și până în prezent, apelând la o serie de grafice și tabele pentru a exprima fluctuațiile întâlnite de-a lungul timpului.

Încheierea capitolului o voi face prin explicarea unei serii de decizii, pe care consider că România le-ar putea aplica în vederea alegerii țintei, exprimându-mi punctul de vedere desfre fiecare.

CAPITOLUL I UNIUNEA ECONOMICĂ ȘI MONETARĂ EUROPEANĂ ȘI MONEDA UNICĂ

1.1. Teoria zonelor monetare optime

1.1.1. Abordarea clasică: criteriile de optimalitate a unei zone monetare

Din punct de vedere teoretic, pentru realizarea unei uniuni monetare trebuie fundamentată mai întâi teoria Zonelor Monetare Optime.

Prin zonă monetară se ințelege “ un ansamblu teritorial constituit dintr-un grup de țări în care monedele naționale se definecs în funcție de o monedă forte , care este utilizată ca instrument de rezervă și în care are loc o concentrare a politicii monetare cu cea a țării emitentă a monedei de referință”

În articolul ,, A Theory of Optimum Currency Areas”, publicat în anul 1961, Robert Mundell este primul economist care a elaborat conceptul de ,,zonă monetară optimă”. În concepția sa, zona monetară optimă ,, reprezintă un set de regiuni unde tendința de migrație este suficient de mare pentru a asigura ocuparea deplină atunci când una din regiuni cunoaște un șoc”. În ceea ce privește analizarea termenului de zonă monetară optimă, au mai contribuit și alți economiști printre care Ronald McKinnon (1963) și Peter Kenen (1969), primul care adaugă la caracteristicile zonei monetare optime și gradul de deschidere al economiei, iar cel din urmă a considerat că diversificarea producției și a consumului ar puea reprezenta o altă caracteristică a zonelor monetare optime.

Au fost elaborate și alte definiții ale zonei monetare optime. În anul 1999, Frankel definește astfel zona monetară optimă ,, o regiune pentru care este optim să existe o monedă unică și o politică monetară unică”. Apoi, Mongelli (2002), susține că ,,o zonă monetară optimă este definită ca spatial geografic optim al unei monede unice, sau al unui grup de țări, care au fixat irevocabil rațele de schimb și urmează să se unifice”. În anul 2003 , Pelkmans, susține o definiție mai simplă ,,acea zonă pentru care costul renunțării la rate de schimb flexibile sau la opțiunea de realiniere este mai scăzut decât beneficiile unei monede unice”. (Mihai Sebea, Alexandru Ionescu, 2006, pag. 8.) În concluzie, o zonă moentră optimă poate realiza absorbția șocurilor asimetrice fără a fi necesară utilizarea cursului de schimb sau a instrumentelor de poiltică moentară.

Pentru ca o anumită zonă să fie considerată o zonă monetară optimă trebuie luate în considerare o serie de criterii, atât economice cât și politice. Criteriile economice sunt mobilitatea forței de muncă, diversificarea producției, deschiderea economiei, iar criteriile politice sunt transferurile fiscale, preferințele omogene și destin comun sau naționalism (Richard Baldwin, Charles Wyplosez, 2006, pag. 354).

Primul criteriu a fost elaborat de Robert Mundell și anume mobilitatea forței de muncă, prin intermediul căruia se căutau modalități de minimizare a costurilor unui șoc asimetric în interiorul unei zone monetare. Prin acest criteriu Mundell consideră că dacă forța de muncă și capitalul ar fi mobile de-a lungul granițelor, ar fi eliminate costurile utilizării aceleași monede. În realitate însă, mobilitatea forței de muncă este mai ușoară în interiorul granițelor decâ în afară, sper exemplu ca urmare a diferențelor culturale. Cu privire la transferul de capital, acesta nu este ușor de realizat și necesită timp.

Următorul criteriu aparține lui Peter Kenen, diversificarea producției, acesta împreună cu cel de-al treilea, deschiderea economiei, încearcă să identifice zonele economice ce sunt afectate în mod rar și moderat de șocurile asimetrice pentru a nu constituii un obiect de îngrijoare. Se consideră o zonă moetară optimă, statele ale căror producții și exporturi sunt diversificate și au o structură asemănătoare. Astfel că, victime ale șocurilor sunt statele specializate într-o gamă redusă de produse, pe când statele membre ale unei zone monetare optime trebuie să realizeze bunuri similare, trebuie să fie diferite de celelalte state ce nu aparțin unei astfel de zone. Într-o astfel de zonă consecințele unui șoc pentru un anumit produs sunt mai diminuate, șocul ar afecta statele în mod asemănător, ar fi mai redus, diminuând atfel necesitatea ajustării rateler de schimb.

Cel de-al treilea criteriu economic este susținut de Ronald McKinnon, deschiderea economiei, și susține că o zonă monetară optimă este formată din statele care fac comerț între ele și au comerț liber. Ca de exemplu, două state care nu dețin aceeași monedă vor avea o rată de schimb proprie față de cecelalte state. Dar, dacă statele sunt deschise, și vor realiza numeroase tranzacții comerciale între ele, diferența dintre bunurile interne și bunurile externe începe să dispară ca urmare a concurenței care va egaliza prețurile exprimate în aceeași monedă.

Primul criteriu de natiră politică, transferurule fiscale, sține că o zonă monetară optimă este formată din statele care sunt de acord ca în caz de șocuri adverse, să se despăgubească reciproc. Aceste transferuri fiscale se folosesc între anumite state în cazul apariției unuor șocuri adverse. Statele vor primi transperuri pentru acoperirea pierderii instrumentului ratei de schimb, pentru binele comun. Prin aceste ajutoare se înțelege asigurarea comună împotriva șocurilor.

Următorul criteriu politic, preferințele omogene, prin care statele trebuie să reacționeze similar și să aibă o viziune comună asupra șocurilor. Cu privire la problema alegerii între inflație și șomaj, protejarea exportatorilor care doresc rate se schimb mici pentru a crește competivitatea, protejarea cumpărătorilor care doresc rate de schimb mari pentru a spori puterea de cumpărare , statele ce fac parte dintr-o zonă monetară optimă trebuie să ajungă la o înțelegere. Altfel spus, diferența dintre cei care stabilesc aceste preferințe trebuie să fie diminuată.

Ultimul criteriu, criteriul solidarității, care mai este numit și destin comun sau naționalism, reprezintă faptul că atunci când sunt generate conflicte ale intereselor naționale ca urmare a unei politici monetare comune, statele membre ale zonei monetare optime vor trebui să accepte costurile pentru un destin comun.

1.1.2. Abordarea modernă: analiza în termeni costuri – beneficii

Între abordarea clasică și abordarea modernă a zonelor monetare optime, diferența constă în faptul că tradiționaliștii s-au bazat mai mult pe costurile potențiale, ăn schimb viziunea modernă pune accentul pe beneficiile aderării la o zonă monetară optimă comună. Abordarea modernă se axează pe următoarele aspecte: eficacitatea politicii monetare, endogenitatea versus specializarea criteriilor zonelor monetare optime, corelarea și variația șocurilor, instituțiile pieței forței de muncă, sincronizarea ciclurilor economice și factorii politici, dintre care cea mai importantă poate fi considerată sincronizarea ciclurilor economice.

Teoria modernă studiază costurile și beneficiile apărute în urma adoptării monedei unice, dar se axează în mare parte pe costuri, a căror minimizare depinde de anumite condiții caracteristice economiilor tărilor participante. Beneficiile, pe care le găsim la nivel microeconomic, se referă în general la câștigurile obținute din eliminarea costurilor asociate schimbului valutar, precum și la importul de credibilitate al Bancii Centrale a uniunii, care reduce nivelul inflației. În ceea ce privește costurile, situate la nivel macroeconomic, acestea sunt legate de efectele negative ale renunțării la politica monetară de independență precum și la mecanismul cursului de schimb, ca instrumente de ajustare a șocurilor asimetrice între potențialuu membrii ai uniunii monetare. Costurile cu privire la participarea la uniunea monetară se diminuează în condișiile ăn care nevoia de a efectua ajustări ale ratei nominale este mai mică, stadiu ce poate aduce avantaje participanților.

Mundell afirma că zona monetară optimă ,,reprezintă un set de regiuni unde tendința de migrație este suficient de mare pentru a asigura ocuparea deplină atunci cand una din regiuni cunoaște un șoc“.

O altă definiție este cea a lui Frankel (1999) care afirmă că „o zonă monetară optimă este o regiune pentru care este optim să existe o monedă unică și o politică monetară unică“.

În anul 2002, Mongelli prezenta următoarea definiție: „o zonă monetară optimă este definită ca spațiul geografic optim al unei monede unice, sau al unui grup de țări, care au fixat irevocabil ratele de schimb și urmează să se unifice“.

Pelkmans (2003) a definit mai simplu zona monetară optimă ,,că această zonă pentru care costul renunțării la rate de schimb flexibile sau la opțiunea de realiniere este mai scăzut decât beneficiile unei monede unice“.

Ca o concluzie, zona monetară optimă reprezintă o zonă cu anumite proprietăți făcând posibilă absorbția șocurilor asimetrice fără a fi neapărat necesară utilizarea cursului de schimb sau a instrumentelor politicii monetare. Aceste proprietăți au fost numite precondiții, caracteristici sau criterii și ajută la evaluarea costurilor și beneficiilor unui aranjamen monetar.

Rolul jucat de această teorie este acela de a calcula cât de benefică este realizarea unei unini monetare. Altfel spus, Zona Monetară Optimă are rolul de a raspunde situațiilor și de a le îmbunătășii în vederea realizării uniunii monetare.

Deși Teoria zonelor monetare optime a fost dezbătută și a cunoscut progrese semnificative, exită posibilități de a continua cercetarea în domeniu. Paul Krugman(1995), a susținut că majoritatea lucrărilor s-au realizar privind efectele macroeconomice, însă cu privire la beneficiile și costurile la nivel microeconomic sunt insuficient dezbătute și analizate.

1.1.3 Este Uniunea Europeană o zonă monetară optimă?

Pentru a vedea daca Uniunea Europeană este o zonă monetară optimă, în primul rând trebuie realizată o analiză a criteriilor care definesc o astfel de zonă. Referitor la următorul criteriu, gradul de deschidere al economiei, majoritatea economiilor europene îndeplinesc acest criteriu.

Următorul criteriu susținut de Kenen, diversitatea producției, este îndeplinit de țările membe ale Uniunii Europene.

Dacă primele două criterii sunt îndeplinite de tările membre ale Uniunii Europene, următoarele două, mobilitatea forței de muncă și transferurile fiscale, nu sunt îndeplinite. Deși în Europa există liberea circulație a cetățenilor, în ceea ce privește mobilitatea forței de muncă este redusă în Europa, ca urmare a diferențelor culturale dintre țări, limbă, tradiții și obiceiuri, dar și costurile mobilității sunt ricate. Astfel că Uniunea Europeană nu îndeplinește aceste criterii ceea ce determină apariția șocurilor asimetrice în țările ce se confruntă cu o lipsă a concurenței ( Richard Baldwin, Charles Wyplosz, 2006, Pag.358 ).

Cu privire la transferurile fiscale acestea nu sunt utilizate în cadrul Uniunii Europene, în primul rând pentru că guvernele și-au păstrat autoritatea cu privire la stabilirea încasărilor și cheltuielilor bugetare și în al doilea rând bugetul Uniunii Europene nu are rolul de a stabiliza economiile, cu dimensiuni reduse ( Marian Dinu, Cristian Socol, 2004, pag.204 ). Bugetul Uniunii europene este utilizat în mare parte pentru politica agricolă comună și pentru fonduri structurale ce susțin regiunile sărace, indiferent dacă sunt sau nu lovite de șocuri. Conform lui Baldwin și Wyplosz Europa nu este o uniune monetară optimă.

Există două ipoteze referitoare la zona monetară optimă și anume cea a endogenității și cea a specializării.

Prima ipoteză este susținută de Frankel și Rose (1998), aceștia au afirmat că accentuarea integrării ca urmare a unificării monetare, va determina o sincronizare a ciclurilor economice și o apropiere de statutul de zonă monetară optimă. Cea de-a doua ipoteză, cea a specializării susținută de Krugman (1993), afirmă că integrarea sporită duce la o corelație mai redusă a ciclurilor de afaceri. Fiecare țară se va specializa în producerea de bunuri pentru care deține un avantaj comparativ, pe masură ce crește gradul de deschidere al economiei. Membrii unei astfel de zone vor avea o structură economică foarte puțin diversificată, putând fi lovită de șocuri asimetrice (Marian Dinu, Cristian Socol,2004,pag 197).

Pot spune că Uniunea Europeană nu este o zonă monetară optimă ca urmare a celor prezentate mai sus, criteriile unei zone monetare optime nefiind în totalitate îndeplinite.

1.2. Tratatul de la Maastricht – etape și condiții pentru realizarea UEM

1.2.1. Conceptul de Uninune Economică și Monetară

Termenul de Uniune Economică și Monetară este definit ca fiind ,, o zonă formată din două sau mai multe țări în care este realizată libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor, odată cu implementarea metodelor de integrare pozitivă, coordonarea politicilor economice și utilizarea unei singure monede. ”

Procesul privind unificarea economică și monetară a început în momentul în care sistemele sociale, politice și mai ales economice erau diferite radical de cele din ziua de astăzi. Primele unificări monetare au avut loc în contextul unificării politice iar moneda avea valoare intrinsecă ( monda marfă ), atunci când funcționa sistemul monetar metalist. În acele momente nu exista emisiune de monedă fară acoperire pe de oparte, dar nu exista nici creație monetară a bancilor comerciale.

Rațiunea reprezentată de unificarea monetară se baza pe întărirea politică și economică a entității respective sau pe asigurarea convertibilității între monede pentru a putea derula comerț exterior. Astăzi însă, determinanții sunt diferiți, dar condițiile de realizare sunt radical diferite, lucru care generează complicații în procesul de unificare monetară.

De-a lungul timpului, s-au format două tipuri de uniuni monetare: naționale și multinaționale. Cu privire la o uniune monetară națională, uniunea politică și suveranitatea monetară se condiționează reciproc, granițele statului național reprezintă și granițele monetare. În acest caz avem ca exemple Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Moneda circulă liber între statele uniunii. Regula de bază a unei uniuni monetare naționale este existența unei singure autorități monetare, de cele mai multe ori aceasta fiind Banca Centrală.

În ceea ce privește uniunea monetară multinațională, cooperarea dintre un numar de state independente se face pe baza unor rate de schimb fixe între monedele acestora.

1.2.2. Etapele procesului de evoluție spre Uniunea Economică și Monetară

Pentru o mai bună înțelegere a conceptului de uniune economică prezentăm conceptul de integrare economică precum și etapele acestui proces.

Literatura de specialitate care s-a ocupat cu studiul integrării economice przintă următoarea clasificare a stadiilor integrării: zonă de liber schimb, uniune vamală, piață comună, uniune economică și monetară, uniune economică completă.

Zona de liber schimb – este formată din două sau mai multe state între care sunt eliminate barierele tarifare sau netarifare din calea comerțului reciproc. În ceeace privește comerțul cu statele terțe, fiecare țară iși păstrează propria politică comercială.

Uniunea vamală – presupune liberalizarea circulației bunurilor la fel ca și în cazul zonei de liber schimb, dar în plus de pune în aplicare un tarif vamal comun față de terți. Uniunea vamală presupune un proces de uniformizare a legislației vamale, iar un produs odată admis poate circula liber în cadrul uniunii vamale. Această formă de integrare se întâlnește la baza actualei Uniuni Europene.

Piața comună – este o uniune vamală la care se adaugă liberalizării bunurilor și serviciilor liberalizarea miscării fluxurilor de factori între tările membre.

Uniunea economică și monetară – reprezintă o piață comună cu un anumit grad de armonizare a politicilor economice naționale, în special cele vizând sfera monetar financiară, până la adoptarea unei monede unice și a unor instituții comune de gestionare a politicilor monetar financiare la nivel comunitar.

Integrarea economică completă – este un ultim stadiu al integrării in cadrul căruia unificarea politicilor economice este intregită prin stabilirea unei unități supranaționale ale cărei decizii sunt obligatorii pentru statele membre.

Integrarea economică completă are în vedere parcurgerea tuturor etapelor prezentate mai sus, iar statele membre căpătănd trăsături asemănătoare de cele ale unei economii naționale având instituții comune care guvernează cu ajutorul unei legislații comune utilizând un buget comun, apelând la o piață de producție și de desfacere comună; utilizarea unei monede unice, a politicilor interne și externe comune.

În momentul actual, Uniunea Europeană se află în faza de construcție a Uniunii economice și monetare.

Uniunea economică și monetară fiind privită ca o etapă superioară a integrării multinaționale este rezultatul adâncirii și intensificării integrării, presupune: politică monetară comună, strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre, monedă unică, liberalizara fluxurilor de capital și un sistem instituțional care să coordoneze și administreze politica monetară.

Așa cum am spus anterior, o Uniune economică și monetară ce presupune eliminarea cursului de schimb și aplicarea unei politici monetare comune, conduce la diminuarea unor riscuri care, anterior acesteia, au accentuat sau, după caz, au împiedicat pătrunderea pe piețele de capital, gestionarea pieței agricole comune precum și o dezvltare unitara care să conducă spre o piață comună în domeniu.

Uniunea economică și monetară europeană este rezultatul unui proces integrativ complex, atât în ceea ce privește economia reală cât și economia monetară, derulat de-a lungul unei jumătăți de secol în spațiul comunitar, proces ce include parcurgerea mai multor etape.

Cele mai importante etape sunt:

Crearea unui angajamen monetar numit Uniunea Europeană de Plăți (1950), format nu doar din statele europene, ci și prin intermediul lirei sterline, francului precum și tări africane aflate în spațiu colonial.

Crearea Comunității Economice Europene lucru ce a dus la liberalizarea fluxurilor de bunuri și de servicii, precum și a Pieței Comune privind liberalizarea mișcării factorilor de producție.

Crearea Sistemului Monetar European (1979), sistem ce a fot înlocuit mai târziu de Mecanismul Ratei de Scimb cu cele două forme ale sale.

Summitul de la Haga din 1969 prin intermediul căreia s-a concretizar ideea unei Uniuni economice și monetare.

Raportul Werner din anul 1970 a propus crearea Uniunii Monetare Europene ca urmare a fixării parităților dintre monedele statelor membre și liberalizarea totală a fluxurilor de capital.

Crearea în anul 1988 a Comitetului pentru Studiul Uniunii economice și monetare care a propus prin raportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unificarea monetară în europa. Raportul Delors este cel care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare.

Tratatul de la Maastricht (1992) a condus la constituirea Uniunii Europene ce a determinat înfințarea unei Banci Centrale la nivelul Uniunii, stabilind criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru al spașiului monetar european.

Crearea Sistemului European al Băncilor Centrale ce funcționează pe mai multe principii generale, dintre care amintim, independența instituțională și financiară a Băncii Centrale Europene și a bancilor centrale ale statelor mmbre, transparența, subsidiaritatea și responsabilitatea în atingerea obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht.

Introducerea Monedei Euro, începând cu ianuarie 1999.

1.2.3. Sistemul Monetar European- precedat de MRS

La începutul deceniului al șaptelea, ca urmare a realizării uniunii vamale precum și lansării Politicii Agricole Comune, au urmar o serie de evenimente de natură monetar financiară, divergente la nivelul statelor mambre.

Astfel, în anul 1970 a luat naștere Planul Werner, prin care au fost stabilite obiectivele și etapele uniunii monetare. Prin prisma acestui plan, uniunea monetară avea drept scop „convertibilitatea deplină și ireversibilă a monedelor statelor membre eliminarea flctuctuațiilor cursului de schimb, fi xitatea irevocabilă a parității și cursurilor valutare și completa liberalizare a fl uxurilor de capital.”

Planul Werner nu a fost pus în aplicare ca urmare a conjuncturii economice de ansamblu: căderea sistemului de la Bretton Woods, ce avea la baza sistemul de cursuri fixe, respingerea ideii de înființare a unei instituții monetare comune precum și de aplicare a unei politici fiscale unitare la nivel comunitar.

În anul 1972, a luat naștere aranjamentul cunoscut sub numele de ,,șarpele monetar“, prin intermediul căruia statele membre ale Comunității Economice Europene păstrau între ele o marja de fluctuație de ± 2,25%, având drept pivot dolarul american, lucru ce determină faptul că între moneda cea mai bine cotată și cea mai slab cotată putea să existe un ecart de maximum 4,5%.

Sistemul șarpelui monetar a funcționat cu greu, ca urmare a retragerilor și revenirilor statelor membre precum și numeroase neajunsuri de parități prin devalorizare și revalorizare.

În anul 1978, în urma Consiliului Euopean de la Bruxelles sistemul șarpelui monetar a fost înlocuit cu Sistemul Monetar European, privit ca un instrument de creare a unei zone de stabilitate monetară în spațiul comunitar, desemnând și o legătură între Bretton Woods și Uniunea Economică și Monetară.

Sistemul Monetar European a fost negociat în anul 1978 și adoptat în 1979, de catre cele nouă tări membre ale Comunității Europene la acea dată, devenind membrii de facto ai sistemului, avea ca obiectiv de îndeplinit, formarea unei zone de stabilitate monetară în cadrul unui spațiu economic al căui state membre prezentau tendințe de diminuare a diferențelor dintre nivelurile lor de dezvoltare.

Mecanismul ratelor de schimb a fost un sistem multinațional de curs de schimb, introdus de Comunitatea Europeană în martie 1979, prin care se urmărea stabilitatea monetară în Europa și reducerea fluctuației cursului de schimb, precum și introducerea unei monede unice, euro, moneda fiind adoptată în ianuarie 1999. Prin acest sistem moneda participantă avea stabilitate în comparație cu celelalte monede, monede ce puteau fluctua într-un interval de ±2,25%.

În anul 1992-1993 a avut loc criza Mecanismului ratelor de schimb, determinată de renunțarea la acest sistem a Marii Britanii și Spaniei, iar Portugalia și Italia și-au devalorizat monedele, astfel că marja de fluctuație a ajuns la ±15 %.

În anul 1999, la 1 ianuarie sistemul multilateral a fost înlocuit cu unul bilateral, și anume Mecanismul ratei de schimb II, prin care marja de fluctuație a monedelor participante a rămas aceeași și anume ±15%. Astfel că Banca Centrală Europeană (BCE) este obligată să intervină pentru a ajuta Banca Centrală Națională în momentul în care cursul ajunge la limita permisă de fluctuație.

Pentru adoptarea monedei euro, așa cum este prevazut și în Tratatul de la Maastricht, criteriul convergenței cursului de schimb este una din condițiile elementare. Procesul privind îndeplinirea acestei condiții de stabilitate a cursului de schimb al monedei naționale se rezumă astfel: înainte de intrarea în zona euro, moneda națională trebuie să participe la mecanismul de schimb MRS II cel puțin doi ani, în cei doi ani nu este permină devalorizarea monedei naționale, deși limita de fluctuație este de ±15 %, dacă unele țări prezintă o marjă de fluctuație mai îngustă, acest lucru nu este exclus.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, țările doritoare de a adera la Uniunea Europeană, sunt state ce vor împărți ulterior o monedă comună. Acest lucru înseamnă că țările membre vor participa în MRS II, și ulterior îndeplinind condițiile obligatorii de convergență, vor adopta moneda euro.

1.2.4. Criteriile de convergență de la Maastricht

Euro este o monedă unică adoptată până în prezent de 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Ultimul stat care s-a alaturat recent (1 ianuarie 2015) grupului euro, este Lituania. Cu excepția Regatului Unit al Marii Britanii și Danemarcei, care au recurs la ,,clauza de exceptare” de la moneda euro, adoptarea monedei unice de către celelalte state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, reprezintă o obligație juridică a acestora.

Acțiunile de pregătire privind participarea la zona euro, stabilite prin Tratatul de la Maastricht, constau în îndeplinirea unor criterii de convergență nominală. Prin convergența nominală s-a urmarit îndeplinirea unor criterii monetare si fiscale.

Cu privire la procesul de adoptare al monedei euro se urmarește îndeplinirea criteriilor de convergență nominală pentru eliminarea riscurilor aparute o data cu integrarea la UEM ( Uniunea Economică și Monetară ) a unor state ce prezintă dezechilibre grave din punct de vedere economic. Dacă economia unei țări nu este pregătită, sistemul monetar european poate fi dezechilibrat iar țările ce doresc să adopte euro pot fi afectate de șocuri ca urmare a confruntării directe cu zona euro. Riscul de destabilizare a sistemului monetar european este mic, ca urmare a numarului mic de state ce nu fac parte din zona euro, însă riscul de destabilizare al economiilor statelor respective este mult mai mare.Acest risc poate fi diminuat prin cele patru instrumente de ajustare împotriva șocurilor pe care țările le au la dispoziție și anume rata dobănzii, cursul de schimb, piața buburilor ( prețurile ), și piața muncii ( salarii/ șomaj ), iar după adoptarea euro această misiune a ajustării este mutată către prețuti, salarii și politica fiscală. Rolul de principal intrument de ajustare, după adoptarea euro, îi revine acestuia din urmă. Astfel că, ținta inflației este înlocuită cu ținta deficitului public, și este necesar ca din bugetul public sa fie eliminate sau reduse cheltuielile. Deasemenea important este și faptul ca nivelul deficitului public sa fie mai mic decât cel precizat în Tratat, de 3% din PIB pentru a putea evita următoarele șocuri. Începând cu anul 2012 România nu depășește valoarea de referință. Putem spune ca riscul de apariție al șocurilor asimetrice este cu atât mai mare cu cât nivelul economiei unei țări este mai departe de media europeană, de aceea se pune accent pe procesul de pregătire pentru adoptarea euro, de îndeplinire al criteriilor de convergență, pentru a apropria economiile țărilor mai puțin dezvoltate de nivelul celor europene.

În vederea analizării criteriilor de convergență nominală în ceea ce privește România, se are în vedere respectarea criteriilor fiscale referitoare la deficitul bugetar si datoria publică, precum și criteriile monetare referitoare la rata inflației, cursul de schimb și rata dobânzii pe termen lung.

Criterii de convergență nominală. Criterii monetare:

Stabilitatea prețurilor: rata medie a inflației înregistrată în cursul perioadei de un an, înainte de trecerea la euro, să nu depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflației a trei state membre cu cele mai stabile rate.

Stabilitatea cursului de schimb: respectarea limitelor normale de fluctuație, respectiv ±15%, limite ce sunt prevăzute de mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, timp de cel puțin doi ani, fără devalorizarea monedei naționale în raport cu euro.

O rată scăzută a dobânzii pe termen lung nu poate depăși cu mai mult de 2% rata a trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețuirilor.

,,Ratele dobânzilor sunt calculate pe baza obligațiior de stat pe termen lung sau a unor titluri comparabile, ținând seama de diferențele dintre definițiile naționale.”

Criterii fiscale:

Deficitul bugetar să fie sub 3%.

Datoria publică să nu depășească 60% din PIB.

Criterii de convergență reală.

Tratatl de la Maastricht include decât criteriile de convergență nominale pe care o țară trebuie să le îndeplinească astfel încăt să poată face parte din zona euro, dar există și o serie de criterii de convergență reală extrem de importante și necesare care au rolul de a menține un nivel similar al economiilor în statele respective.

După ce au fost îndeplinite criteriile de convergență nominală, criterii ce se întind pe o perioadă îndelungată, este necesară și îndeplinirea criteriilor de convergență reală. Aceste criterii se refera la: ,,gradul de deshidere a economiei (exprimat prin ponderea pe care suma exporturilor si importurilor unei țări o are în PIB); ponderea comerțului bilateral cu țările membre ale UE în totalul comerțului exterior; structura economiei (exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în crearea PIB: agriculura, industrie, serviciile) și nivelul PIB/locuitor (exprimat fie la cursul nominal, fie paritatea puterii de cumparare standard) fiind criteriul cel mai sintetic.”

Până la începutul aului 1990 Uniunea Europeană era formată din țări cu un nivel de dezvoltare similar, acesta ar putea fi motivul pentru care criteriile de convergență reală nu sunt menționate în tratat, astfel că problema unei convergențe reale nu exista. În perioada următoare când s-a pus problema aderării statelor din Europa centrală și de est la Uniunea Europeană, convergența reala deși era necesară, tratatele de asociere erau semnate ( Mugur Isărescu, 2007, pag6 ).

1.3. UEM – evaluarea ex-post a costurilor și beneficiilor

Unificarea monetară este posibilă numai tunci când există motivații puternice desprinse din beneficiile obținute. Dar o schimbar de regim este urmată și de o serie de costuri, probleme și riscuri. Este foarte important sa conștientizăm că beneficiile aduse de o uniune monetară se datorează minimizării costurilor. Astfel că ajungem să creem condiții necesare pentru minimizarea costurilor precum și la îndeplinirea criteriilor Zonei Monetare Optime. Literatura de specialitate care analizează costurile si beneficiile uniunii monetare este diversificată, dând naștere unor controveste între acestea.

Beneficiile Uniunii Monetare sunt caracterizare la nivel microeconomic, dar cu toate astea sunt aduse în discuție și beneficii ca urmare a stabilității macroeconomice preum și datorită unei poziții internaționale mai bune.

La nivel microeconomic:

Un prim avantaj se desprinde din faptul că, utilizarea aceleași monede de către mai multe țări conduce la reducerea costurilor de tranzacție. Avantajul cu privire la eliminarea costurilor de tranzacție este important pentru persoanele care efectueaza plăți transfrontaliere în numerar. Costurile ce sunt evitate ăn cazul unificării monetare, pe langă costul direct al schimbului valutar, sunt următoarele:tranzacții interbancare, tranzacții între banci și terți).

Moneda unică prezinta o influență benefică prin mecanismul prețurilor, și anume, existența mai multor monede reduce transparența prețurilor, lucru care ar duce la discriminarea prin preț între zonele monetare naționale.

Un alt beneficiu adus de uniunea monetară constă în eliminarea volatilității ratei de schimb precum și costurile acesteia. Ca urmare a diminuării sau chiar a eliminării incertitudinilor referitoare la rata de schimb, comerțul între tările membre ale uniunii monetare crește. Impactul volatilității ratei de schimb și al monedei comune asupra comerțului reciproc, este analizat de unii autori apelând la mai multe abordări.

Prima abordare se referă la efectele negative pe care le ai costurile de tranzacție și volatilitatea ratei de schimb asupra comerțului, și beneficiile aduse de moneda comună asupra comerțului. Întrebările ce se desprind din aceste două abordări sunt următoarele: este costisitoare menținerea independenței monetare pentru comerțul reciproc? ; stimulează unificarea monetară comerțul dintre parteneri?

Referitor la prima abordare, se apreciază că impactul este mai degrabă mic, ca urmare a faptului că fluctuațiile cursurilor de schimb pot fi acoperite cu costuri mici prin tranzacții la termen.

A doua abordare, studiată de Frankel & Rose (2002), susțin un model gravitațional pentru a demonstra impactul monedei unice asupra comerțului. Conform studiilor realizare ce aceștia, tările care utilizează moneda unică au un comerț recipreoc de trei ori mai mare decât statele care își mențin propria monedă.

Un al treilea beneficiu face referire la influențele asupra preferinței locale. Se apreciază că aceasta este puternică în Europa, chiar dacă au dispărut controalele la frontieră.

Beneficiile la nivel macroeconomic sunt: stabilitatea prețurilor; accesul la o piață financiară mai largă și mai transparentă care înbunătățește posibilitățile de finanțare externă; eliminarea unor fluctuații ale producției care ar putea fi datorate politicilor economice diferite.

Pentru unele țări, motivul de a adera la o uniune monetară este reprezentat de stabilitatea prețurilor, adică a scăderii ratelor inflației. Reducerea dobânzilor, ca efect al stabilității prețurilor, aduce o serie de avantaje pentru guvern, companii și consumatori, putând să contracteze împrumuturi mai ieftine.

Eliminarea ratelor de schimb între tările care au adoptat moneda euro, elimină riscul de certitudine și volatilitate, determinând o mai buna funcționare a managementului firmelor locale sau străine ce își desfășoară afacerile în zona euro.

O urmare a eliminării ratelor de schimb este reprezentată de stabilitatea ratelor dobânzii. Înstabilitatea ratelor de schimb, anterioară adoptării monedei euro, era legată de volatilitatea ratelor dobânzii.

Beneficiile aduse de rolul internațional al noii monede sunt accentuate în condițiile în care unificarea monetară poate duce la o mai largă utilizare a monedei comunela nivel global.

Astfel că, sunt obținut venituri sub formă de senioraj, ca urmare a faptului că moneda emisă este o datorie a statului în cauză nepurtătoare de dobândă, moneda fiind utilizată în afara statului emitent, acesta reprezentând un câștig.

În al doilea rând, investițiile, achizițiile de bunuri și servici vor fi din ce în ce mai mult decontate prin instituții financiare ale entității emitente, pe măsură ce rolul internațional al monedei unice crește. Altfel spus, vor crște profiturile sectorului financiar.

În al treilea rând, prin utilizarea monedei proprii în comerțul exterior, economia emitentă este mai puțin vulnerabilă la modificările ratei de schimb a acesteia decât alte economii.

Costuri ale uniunii monetare.

Anterior am analizat beneficiile unei uniuni monetare, dar este important ca aceste beneficii să fie mai mari decât costurile. În timp ce majoritatea beneficiilor au fost analizate la nivel microeconomic, costurile sunt analizate la nivel macroeconomic.

Ca urmare a participării la o uniune monetară, costurile apar din caiza faptului că tările pierd importante instrumente specifice ale politice monetare, și anume controlarea ratei dobânzii și a ratei de schimb. Aceste costuri apar ca urmare a dezoltării socurilor asimetrice.

Un prim cost este legat de neputința utilizării cursului valutar ca intrument de politică economică, lucru ce ar putea ajusta șocurile asimetrice.

În al doilea rând, pierderea autonomiei politicii monetare și dispariția posibilitîții de finanțare a datoriei publice prin emisiune monetară.

Privind participarea la o uniune monetară, statele vor renunța la independența politicii monetare, cedând prerogativele politicii monetare unei autoritâți centrale, lucru care duce la imposibilitatea statelor de a mai realiza ajustări în cazul aparitiei șocurilor asimetrice.

În al treilea rând, apar costuri aferente trecerii la moneda unică, majorate de totalitatea modificărilor ce trebuie realizate.

CAPITOLIL II ROMÂNIA ȘI MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ

2.1. Riscurile si beneficiile adoptării monedei euro de către România

Moneda euro a fost introdusă începând cu 1 ianuarie 1999, menită să securizeze irevocabil integrarea economică în spațiul comunitar.

Dacă facem referire la scopul privind realizarea unificării economice și monetare în Europa, moneda euro a cunoscut o evoluție remarcabilă avnând o contribuitie benefică: asigurarea unei stabilități macroeconomice, promovarea de locuri de muncă, creșterea economică precum și intenșificarea relațiilor între statele membre.

Moneda comună are rolul de a lărgii cooperările la nivel mondial, pe baza apropierii privind politicile monetare ale tărilor dezvoltate. Putem spune că unul dintre marile beneficii aduse de moneda euro este că avantajul este de partea celor care cooperează privind coordonarea demersurilor, iar riscul apare în momentul în care acționezi singur.

Avantajele adoptării monedei euro sunt următoarele:

Un prim avantaj legat de adoptarea monedei euro se referă la reducerea costurilor legate de rata de schimb. În funție de moneda se schimb, natura instrumentului de schimb, de mărimea tranzacției precum și de importa,ța clientului, comisioanele percepute de banci sunt variabile. Costurile sunt mult mai frecvente atunci când se cumpără și se vinde în țări mai dezvoltate si mai puternice din punct de vedere economic, bancnotele unor monede slabe, precum și în momentul în care se schimbă cash.

Prin implementarea monedei unice precum și a unui sistem de bănci centrale, vor reduce timpul dar și costul plăților peste frontieră, vor permite simplificări ale managementului trezoreriei băncilor, contabilității și relațiilor cu autoritățile monetare.

Continuând cu avantajele aduse de moneda unică, vorbim despre eliminarea riscurilor cu privire la rata de schimb. Astfel că prin adoptarea monedei euro vor fi eliminate mișcările ratei de schimb intra-comunitare, ducând la impulsionarea comerțului și a investițiilor.

Moneda unică va determina ușurința circulației capitalurilor și a investițiilor de la o țară la alta, precum și o alocare mai judicioasă a resurselor necesare dezvoltării.

Ca urmare a utilizării aceleași monede, prețurile vor fi mai transparente lucru care va detemina observarea celor mai competitive prețuri, la o calitate egală a produselor.

Concurența dintre firmele aparținând Uniuniin Monetare va avea efecte benefice asupra calității și nivelului prețurilor.

Putere și stabilitate valutară. Pentru România, moneda euro crează o zonă de stabilitate valutară în cadrul Uniunii Economice și Monetare, precum și închegarea unor relații monetare internaționale mai stabile. Această stabilitate financiară trebuie să fie sprijinită și de politicile bugetare mai stricte pe care statele din zona Euro trebuie să îndeplinească.

Identitate europeană. Moneda unică europeană contribuie la întărirea identitășii europene. Aportul adus asupra politicilo generale nu poate fi prevăzut în totatlitate, însă o integrare economică mai aprofundată poate conduce la o coordonare puternică între diverse sectoare.

Utilizarea monedei euro aduce numeroase avantaje atât populației, companiilor dar și țărilor membre. Prin trecerea la euro vor fii eliminate riscurile cu privire la variațiile de curs dar și costurile de tranzacționare.

Avantajele aduse populației. Stabilitatea prețurilor: prin instituirea monedei euro se realizează un nivel scăzut al inflației determinând o stabilitate a prețurilor. Această stabilitate reprezintă faptul că banii își păstrează valoarea în timp sau conservarea puterii de cumpărare și a nivelului economiilor populației.

Competitivitatea prețurilor: În cazul unei piețe mai competitive, populația are posibilitatea de a cumpăra bunuri din zona euro la prețuri mai scăzute. Acest lucru duce la stimularea concurenței între producatori, astfel că produsele de pe piață sunt mai calitative și la un preț mai mic.

Contractarea de credite cu dobânzi mai mici: Costurile aferente sumelor de bani împreumutate sunt mai mici având în vedereca că nivelul ratei inflației este mai scazut, iar riscul valutar este eliminat.

Majorarea numarului de locuri de muncă: în condițiile în care riscul valutar este eliminat, acest lucru determină companiile să investeasă în țările din zona Euro, majorând numărul de locuri de muncă pentru populația țărilor respective.

Avantajele aduse companiilor. Facilitatea investițiilor: După cum am precizat, adoptarea euro duce la scăderea ratei inflației, la scăderea ratei dobânzii privind creditele solicitate, diminuându-se astfel incertitudinea în mediul economic și crescând posibilitațile de investiții. Va crește productivitatea și implicit numarul de locuri de muncă, cantitatea de bunuri și servicii oferite pe piață, punându-se accent pe o creștere economică.

Dezvoltarea comerșului. Înainte ca moneda euro sa fie adoptată, comerțul între țări se realiza prin mai multe monede naționale susținând cursuri fluctuante, riscul tranzacțiilor fiind înpiedicat prin vânzarea de bunuri și servicii în alte țări la prețuri mai mari, descurajând astfel comerțul. În țările care au adoptat până în prezent moneda euro,acest risc este eliminat, iar în ceea ce priveste prețul ofertei de bunuri și servicii este mai mic.

Piețe financiare solide. Se obține o bună circulație a capitalurilor, determinând atragerea de investiții, prin eliminarea riscurilor valutare și prin echilibrarea reglementarilor piețelor financiare. S-a realizat o separare a piețelor financiare europene ca urmare a instrumentelor financiare diferite, cotate în moneda națională, lucru care a dus la descurajarea investițiilor străine, dar prin instituirea monedei unice, euro, bursele europene au cotat aceste instrumente financiare în moneda unică, facând piețele europene sa fie mai mari, mai accesibile.

Avantaje aduse cetățenilor romani. Pentru cetășenii romani aceste avantaje sunt identificate în urmatoarele domenii: călătorie – persoana care călătorește efectuează un singur schimb valutar, ca de exemplu dacă merge să viziteze Italia pate să cumpere biletul de avion către Italia cu banii rămai din excursia în Spania; cumpărături – ca urmare a utilizării aceleași monede, se pot face mai ușor comparații între prețuri; afaceri – este eliminat riscul ca diferitele valute să fluctueze, conducerea și administrarea unei afaceri este mai usșor de realizr și mai puțin costisitoare.

Ce putem câștiga? În primul rând România are de câștigat ca urmare a stablității prețurilor, precum și ca urmare a unei poziții internaționale mai bune. Stabilitatea prețurilor determină reducerea dobânzilor, beneficiu de care se bucură guvernul, cât și consumatorii si firmele. Accesul la o piață financiară mai largă și mai transparentă, înlăturarea unor oscilații ale producțiilor ca urmare a unor politici economice diferite, reprezintă de asemenea beneficii ale monedei unice. Românii vor beneficia și de înlăturarea riscurilor privind evoluțiile cursurilor de schimb ca urmare a costurilor de tranzacție asociate cursului valutar. De altfel eliminarea riscului de a schimba o monedă cu altă moneda prezintă un beneficiu evident.

Riscurile adoptării euro.

Deși adoptarea monedei euro ar trebui sa prezinte numai avantaje pentru țările ce doresc să o utilizeze,s-au desprins și dezavantaje ca urmare a trecerii la moneda euro.

Dintre dezavantaje precizez:

Prin trecerea la euro, România nu va mai beneficia de independența politicii monetare autohtone, iar economia țării va trebuii sa raspundă deciziilor de politică montară emise de Banca Centrală Europeană. Banca Centrală Europeană emite decizii de maximă importanță pentru țările cu economii strategice pentru zona euro, deoarece aceste economii duc la adoptarea anumitor măsuri la nivelul uniunii monetare. Prin adoptarea monedei euro și trecerea la o politica monetară comună, România va putea gestiona decât instrumentele de politică fiscal și instrumentele politicilor structural naționale, lucru ce duce la asimetria șocurilor și nesincronizarea ciclurilor de afaceri, reperzentând cele mai mari amenințări ale unei zone monetare.

Pentru a adopta moneda unică euro, este necesară abandonarea monedei naționale, iar cursul de schimb flexibil reprezintă un instrument de echimibrare a șocurilor și de dimensionare a decalajelor de competitivitate. Astfel că economiile mai puțin competitive nu își vor mai putea mari eficiența bunurilor exportate. Economiile mondiale vor deveii mai competitive ca urmare a înlăturarii barierelor valutare, iar agenții economici ce provin din țări cu o economie mai puțin dezvoltată, și anume din România, vor fi mai puțin competitive.

Dupa instituita Uniunii Economice și Monetare riscul de șocuri asimilate poate să crească ca urmare a tendinței de specializae, iar cursul de schimb ne mai fiind o modalitate de adaptare, ajustarea se bazează pe flexibilitatea salariilor. Astfel că dacă acestea sunt rigide , șomajul va crește ducând la posibilitatea migrațiilor. Dezavantajul îl constinuie deci faptul că prin pierderea cursului de schimb flexibil, se pierde si mecanismul de ajustare pentru înlocuirea modificărilor și convertirea cererilor între produsele a două țări, determinând o problemă în ocuparea forței de muncă.

Concluzionând putem spune că dezavantajele aduse de euro sunt:

Costurile mari de conversie în ceea ce privește trecerea de la moneda națională la moneda unică.Aceste costuri se referă la costurile pentru fabricarea bancnotelor și a monedelor, costuri pentru informarea publicului,costuri pentru adaptarea sistemelor de contabilitate, precum și alte costuri.

Pierderea de ajustare ca urmare a cursului de schimb, acesta reprezntând pentru multe țări un instrument de ajustare a țocurilor asimetrice din economie.

Pierderea interdependenței politicii monetare , aceasta fiind implementată de Banca Central Europeană după adoptarea euro, România astfel pierde acest atribut ce tine de suveranitatea națională.

Pierderea independenței politicii bugetare, România fiind obligată prin adoptarea la zona euro, să promoveze politici bugetare restrictive, lucru care ar putea duce la scăderea economiei precum și scăderea locurilor de muncă.

Costuri ale conversiei, de exemplu costul privind capabilitatea sistemelor informatice pentru a executa tranzacții în euro și executarea de conversii ale monedelor naționale în euro.

Amenințarea deflaționistă. Ca urmare a îndeplinirii planului Băncii Centrale Europene precum și al Comisiei, care pentru a intra în spațiul euro, inflația trebuie să fie scăzută, acesta poate scăpa de sub control, având efecte negative care se resimt din plin pe piața muncii.

În final, punând în balanță atâr riscurile cât și beneficiile cu privire la adoptarea monedei euro de către România, putem spune că decizia aleasă de clasa politică românească este corectă, și anume integrarea României la Uniunea Economică și Monetară, care pe termen mediu și lung va contribui la obținerea unor avantaje pentru întreaga comunitate românească.

2.2. Evaluarea gradului de convergență în România

Tratatul de la Maastricht stabilește faptul că o țară care aderă la spațiul european, pe lângă îndeplinirea unor condiții esențiale pentru a face față situației economice pe termen lung, are obligația juridică de a adopta moneda unică, euro, revenindui însă dreptul de a-și alege momentul oportun pentru aderare. O tară membră poae adopta moneda euro numai cu condiția de a ăndeplini o serie de criterii economice cât și juridice.

Prin criteriile îndeplinirea criteriilor economice, statul se dovedește suficient de pregătit pentru a aopta noua monedaă, precum și integrarea în condiții de siguranță la regimul monetar al zonei euro. Pentru ca moneda națională, sa fie înlocuită cu moneda unică, este nevoie de o serie de pregătiri în acest sens, iar procesul să se afle în strânsă legătură cu cel al statelor membre din zona euro.

România se confruntă în momentul actual cu o serie de provocări și rețineri referitare la dezvoltarea economică sustenabilă, lucru care a dus la amânarea punerii în aplicare a unor reforme necesare. Țara noastră este nevoită să se confrunte cu o multitudine de politici fiscale europene, în scurt timp, având ăn vedere cadrul european, și de a se alinia la oviectivele stricte ale Uniunii Europene cu privire la piața internă dar și la politicile sale monetare, fiscale și bugetare.

Potrivit Programului de Convergență (2015-2018) realizat de Guvernul României, anul care are dept reper adoptarea monedei unice de către România este anul 2019 ( 1 ianuarie 2019 ).

Spre deosebire de criteriile de convergența nominală, care sunt menționate în Tratatul de la Maastrich, criteriile de convergență reală nu sunt definite clar, nu ne oferă o referință cantitativă. Referitor la criteriile nominale, acestea sunt îndeplinite de România, însa există o problemă cu privire la convergența reală, aceasta din urma necesitând realizarea unor reforme și planuri de acțiune bine fundamentate, ce ar putea conduce la aderarea României la data stabilită de Guvernul României

2.2.1. Convergența nominală

România este pregătită să participe la ERM II din punct de vedere al îndeplinirii criteriilor de la Maastricht, privind indicatori precum inflația, rata dobânzii, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar și datoria publică.

Stabilitatea prețurilor:

Conform acestui principiu, rata inflației cu un an înainte de adoptarea euro, trebuie să nu depășească cu 1,5 puncte procentuale rata inflației din cele mai performante trei țări. Începând cu luna decembrie 2013, Banca Națională a României a instituit o nouă țintă a inflației și anume 2,5% ±1 punct procentual, față de anii 2010, 2011, 2012 când ținta se situa la nivelul de 3%±1 punt procentual.

La sfârșitul anului 2011, rata inflației în România a atins o valoare istorică de 3,14%, situându-se aproape de punctul privind ținta inflației de 3 %±1% punct procentual. Procesul dezinflaționist s-a derulat prin aplicarea unor politici macroeconomice și prin majorarea cotei standard a TVA-ului (intervalul iulie 2010 – aprilie 2001).

În anul 2012 s-a atins un nou nivel minim isoric în lunile aprilie – mai de 1,8%, ulterior ne mai încadrându-se în intervalul țintă de 3%±1 punct procentual și anume 4,95%, rata inflației în acest an evoluând neuniform (Banca Națională a României,Raport Anual 2012,p11.).

Continuând cu anul 2013, rata inflației a avut o evoluție neuniformă, la începutul anului încadrându-se în intervalul țintă (2,5%±1 punct procentual), iar la sfârșârțitul anului, luna decembrie, coborând pâna la 1,55 %. Această evoluție s-a datorat reducerii cotei TVA la unele produse de panificație dar și majorarea unor tarife reglementate (Banca Națională a României,Raport Anual 2013,p11).

În anul 2014 rata anuală a inflației s-a menținut la cote scăzute, în cea mai mare parte a anului situându-se sub limita inferioară a punctului țintă (2,5%±1 punct procentual). În primele 8 luni rata inflației a fost relativ stabilă, cu un nivel maxim în luna aprilie de 1,21 %, acest lucru fiind datorat creșterii accizei la carburanți, iar în luna iunie aceasta a scăzut pâna la 0.66% ca urmare a aprecierii monedei naționale față de euro. În luna septembrie a anului 2014, ca urmare a reducerii TVA-ului pentru unele produse de panificație, rata inflației a ajuns la 1,54%,incadrându-se în intervalul țintei, iar în luna decembrie a aceluiași an rata

inflației a ajuns sub limita de variație a țintei și anume la 0,83% (Banca Națională a României,Raport Anual 2014.p11 ).

În anul 2015 trimestrul I, rata anuală a inflației IPC (Indicele Pretului de Consum) a atins valoarea minima de 0,4% în primele două luni ale anului, ce s-a menținut în limita inferioară a intervalului de variație de ±1 punct procentual asociat țintei staționare de 2,5 %, iar în luna martie s-a înregistrat valoarea de 0,8%, valoare asemănătoare cu cea a sfârșitului anului 2014 ( Banca Națională a României,Raport asupra inflației,mai 2015,p7 ).

Începând cu luna iunie 2015, rata inflației în România a atins cote negative de -1,55%. În prezent, februarie 2016, rata inlației a atins cel mai scazut nivel si anume -2,70%, nivelul precedent în luna ianuarie 2016 fiind de -2,10%. Valoarea actuală a inflației în România (februarie/ianuarie 2016) este de -2,68%, conform Băncii Naționale a României.

2.1.

Sursa: (Calcule proprii pe baza datelor de pe http://www.tradingeconomics.com / Institutul Naținal de Statistică.)

Cursul de schimb:

Potrivit acestui criteriu moneda națională trebuie să îndeplinească cerințele Tratatului de la Maastricht, întrucât acesta trebuie să se încadreze în limitele normale de fluctuație stabilite de Sistemul Monetar European cel puțin doi ani, fără a se devaloriza față de moneda niciunui Stat Membru. Pentru a putea respecta acest criteriu, România trebuie să participe la ERM II cel puțin doi ani până la adoptarea monedei euro. ERM II a fost înființat în anul 1999 și presupune existența unei rate centrale de schimb între euro și moneda națională, precum și existența unei bande de fluctuație de ±15% a cursului de schimb.

Pe parcursul celor doi ani (iunie 2010 – mai 2012 ) cursul de schimb al monedei naționale față de euro s-a încadrat în limita dată de banda de fluctuație standard ±15%. Astfel în luna mai 2010 fluctuațiile curslui de schimb s-au încadrat între ±2.5% și +6,5%, fiind considerată valoare de referință. În anul 2011 deprecierea monedei naționale față de euro a fost marginală, la o valoare de 0,7%.

Pe parcursul perioadei de referință și anume (ianuarie 2011 – decembrie 2012), cursul de schimb s-a încadrat în banda de fluctuație standard de ±15%. În luna decembrie 2010, fluctuațiile cursului de schimb sunt situate între +5,4% și -7,6%, iar în luna iulie 2012 s-au înregistrat variații negative ca urmare a traversării problemelor politice interne .

Și în perioada (iunie 2012 – mai 2014) cursul de schimb al monedei naționale față de euro s-a încadrat în banda de fluctuație standard de ±15%. În luna mai 2012 fluctuațiile cursului de schimb se încadrau între +3% și -4,5%. În primele luni ale anului 2013 s-a înregistrat o tendință de apreciere a leului, minimalizată temporar ca urmare a crizei bancare din Cipru, iar începând cu luna iulie a aceluiași an, cursul de schimb a cunoscut o reală stabilizare, pe baza elaborarii unor date statistice ce arătau ameliorarea fundamentelor economiei românești.

România nu participa înca la ERMII, însa variația cursului de schimb a monedei naționale față de euro se încadrează în intervalul de fluctuație de ±15% atât în perioada 2013 – 2014, cât și în perioada mai 2013 – aprilie 2015.

2.2.

Sursa: (www.curs-valutar-info.ro)

Rata domânzii pe termen lung:

Rata dobânzii pe termen lung s-a plasat peste criteriul impus de Tratatul de la Maastricht, în anul 2009 fiind constatată la o valoare de 3,7 puncte procentuale, dar ca urmare a creșterii economice si eliminarea riscurilor privind investițiile în România, în luna decembrie a ajuns la 1,5 puncte procentuale. Deși ratele dobânzii pe termen lung au continuat să scadă, ținta s-a majorat la 3,1 puncte procentuale în luna mai 2012.

În perioada mai 2013 – aprilie 2014, ratele dobânzilor pe termen lung au avut o valoare inferioară celei de referință (6,2%), valoarea fiind de 5,3%, încadrându-se în criteriul de convergență privind rata dobânzilor. În anii anteriori, ratele dobânzilor au fluctuat la până 7% cu o marjă de ±0,5 puncte procentuale. La sfârșitul perioadelor analizate (mai 2013 –aprilie 2014) rata dobânzilor pe termen lung au ajuns la 5,2%, cu2,8 puncte procentuale peste celei corepunzătoare mediei zonei euro ( Banca Central Europeană, Raport de convergență, iunie 2014, p99 ).

Ca urmare a îmbunătățirii viziunii asupra riscului privind economia românească, ratele dobânzilor pe termen lung se încadrează încă din anul 2013 în valorile stabilite de criteriul de la Maastricht. Acestea au scăzut pe parcursul anului 2014 ajungând la 4,5% și respectiv 3,8% în luna decembrie 2014 și aprilie 2015, încadrându-se în cerințele criteriului (Banca Națională a României, Raport Anual 2014, p17 ).

2.3.

Sursa: (Calcule proprii pe baza datelor de pe Banca Centrală Europeană)

Deficit bugetar:

În perioada 2009 – 2011, ca urmare a crizei economico-financiare, România a înregistrat cele mai mari deficite bugetare, lucru care a generat riscuri privind creșterea și stabilitatea economică. În anul 2010 deficitul bugetului general consolidat a fost de 6,8% din PIB (Produsul Intern Brut), constatându-se o scădere în anul 2011, ajungând la 5,2% din PIB. În anul 2012 deficitul bugetului general consolidat s-a aflat sub nivelul de referință de 3% din PIB stipulat în Tratatul de la Maastricht, valoarea fiind de 2,9% din PIB. România continuă să înregistreze un deficit bugetar sub limita inferioară de referință (3%) cu o valoare de 2.3% din PIB și în anul 2013, nefăcând obiectul unei proceduri de deficit excesiv, conform deciziei elaborate de Consiliul UE. În anul urmator deficitul bugetului general consolidat a scăzut pâna la 1,5% din PIB, încadrându-se în ținta de 2,4% din PIB și pentru UE28 de 2,9% din PIB, fiind a treia țara cu cel mai mic deficit.

2.4.

Sursa: (Calcule proprii pe baza datelor furnizate mai sus)

Datoria publică:

Cu privire la datoria publică, aceasta a înregistrat un nivel de 33,3% din PIB, la finele anului 2011, încadrându-se în limita impusă de criteriul nominal din Tratat, (60% din PIB). Datoria publică continuă să se încadreze în limita impusă și în perioada anului următor, în 2012 înregistrănd o valoare de 37.8%, datoria publică depășind nevoia de finanțare a deficitului. Continuând cu anul 2013, datoria publică a crescut mai rapid decât nevoia de finanțare a deficitului, atingând nivelul de 38,4% din PIB, mai crescută comparativ cu anul precedent. În anul 2014 ponderea datoriei publice a ajuns la 39,8% în comparație cu nivelul de 38,4% a anului precedent.

2.1

Datoria administrației publice

Sursa: (Calcule proprii pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice

2.5.

Sursa: (Calcule proprii pe baza tabelului anterior)

2.2.

Indicatorii convergenței nominale îndeplinite de România: ( iulie 2014)

Sursa: (Calcule proprii pe baza datelor furnizate de Eurostat, Institutul Național de Statistică, Banca Națională a României, Comisia Europeană)

2.2.2. Convergența reală

Criteriile de convergență reale, spre deosebire de criteriile nominale, care sunt prezentate foarte clar în Tratatul de la Maastricht, nu au o definiție clară și nici repere numerice. Când vorbim de convergență reală, ne gândim la standardele de viață ale populației și la Produsul Intern Brut real pe cap de locuitor, la nivelul statelor din zona euro.

Creșterea economică:

După doi ani de declin, Produsul Intern Brut real a cunoscut cote pozitive, ajungând la 2,5% (în anul2011), fiind susținut de industrie, ca urmare a creșterii ofertei interne dar și a ofertei pentru export, deși a cunoscut un ritm mai lent spre deosebire de anul anterior. Contribuții la Produsul Intern Brut au fost observate în agricultură a cărei valoare adaugată brută a crescut cu +11,2% (pe fondul producției vegetale), dar și în construcții, cunoscând o dinamică a valorii adăugate brute de +2,7% (susținută de lucrări de construcții și infrastructură). În perioada de referință, contribuția sectorului de servicii a fost nulă. În anul 2012 PIB real a scăzut până la 0,7%, fiind evidențiată legătura dintre creșterea economică și evoluția producției agricole. Sectorul agricol a cunoscut o scădere ca urmare a condițiilor climatice, determinând o producție mai redusă, astfel că acest sector a adus o contribuție a valorii adaugate brute de -21,6%. În ceea ce privește celelate sectoare, industria și construcțiile, acestea au cunoscut o valoare adăugată brută de 4% (scăzând cu 1% față de anul precedent) și respectiv 0,3%, un ritm crescător a cunoscut însă sectorul serviciilor.

În anul urmator (2013) ritmul PIB-ului real a ajuns la 3,4% ca urmare a refacerii sectorului industrial determinată de expansiunea exporturilor (8%). Sectorul agricol a avut de asemenea o influență pozitivă, al cărui nivel a crescut peste așteptări în această perioadă (23,4%), în timp ce construcțiile s-au majorat doar cu 0,4%, iar sectorul serviciilor a rămas la același nivel cu cel din anul precedent. În anul 2014 Produsul Intern Brut real a ajuns la 2,8%, fiind al patrulea an de creștere, remarcându-se o majorare a valorii adăugate brute la toate sectoarele economice: în industrie cu 3,6%,în servicii cu 2,6%,în agricultură cu 1,5%,iar în construcții cu 0,3%.

Anul 2015 a reprezentat al cincilea an consecutiv de creștere, înregistrând o creștere economică de 3,8%, coparativ cu anii precedenți ( 1,1% în 2011, 0,6% în 2012, 3,5% în 2013, 3,04 în anul 2014) .S-a remarcat creșterea valorii adăugate brute în construcții (8,8%), servicii (4,7%) și industrie (2,0%), iar valoarea brută din agricultură a înregistrat o scîdere de 9,4% față de anul precedent.

2.6.

Contribuția la Produsul Intern Brut al României, a principalelor ramuri.

Sursă: (Guvernul româniei, Raport de convergență 2016 – 2019, aprilie 2016 )

Gradul de deschidere al economiei:

Ca și în anul precedent, și în anul 2011, tranzacțiile comerciale ale României au prezentat un nivel asemănator, atât importurile de bunuri cât si exporturile s-au plasat pe rute crescătoare, lucru care a dus la îmbunătațirea gradului de deschidere al economiei, pâna la un nivel de 71,5% din Produsul Intern Brut. În anul 2012, gradul de deschidere al economiei a ajuns la un nivel de 73,9%, ca urmare a poziției pe piețele de desfacere a produselor românești care a dus la scăderea exporturilor de bunuri în anul 2012 și implicit a importurilor. În anul urmator însă, exporturile au crescut cu 10,0% comparativ cu anul precedent, iar importurile cu doar 1,0%, iar deficitul comercial s-a diminuat cu 53.6% față de anul precedent. În anul 2014, comparativ cu anul 2013, exporturile au crescut cu 5,8%, iar importurile cu 5,9%, astfel deficitul commercial s-a majorat cu 5,9% fața de cel înregistrat în anul 2013.

2.3.

Ponderea exportului și importului în PIB și gradul de deschidere al ecomomiei:

Sursa: (Calcule proprii pe baza datelor de pe Eurostat din 29 ianuarie 2016)

Observăm că gradul de deschidere al economiei a cresucut în cei 5 de ani de la 70,74% la 82,75% ca urmare a creșterii comerțului internațional.

Comerțul României cu țările membre ale Uniunii Europene din totalul comerțului exterior:

În urma informațiilor oferite de Rezultatele Comerțului Internațional al României în perioadele 2011-2014 prezintă urmatoarele date:

În anul 2011 exportul și importul României se desfășoară în mare parte cu statele europene (cu o pondere de 87,6% din totalul de export și 88,1% din totalul de import). Iar în ceea ce privește comerțul intracomunitar (cu cele 26 de țări membre ale Uniunii Europene) ponderea este de 71,1% la export și de 72% la import. Continuând cu anul urmator (2012), exporturile intracomunitare ale României se clasează la același nivel, respectiv 70,1%, iar importurile 73,5%. În perioada anului 2013 exporturile și importurile României se realizează în cea mai mare parte cu statele europene și anume 83,3% total export și 90,2% total import. În ceea ce privește comerțul intracomunitar cu cele 27 de state membre, ponderea exporturilor este de 69,9% la export și 76,1% la import. În anul 2013 primele 10 țări cu care România a realizat export sunt: Germania (18,8%), Italia (11,6), Franța (6,7%), Turcia (5,2%), Ungaria (4,9%), Marea Britanie (4,2%), Bulgaria (3,4%), Olanda (3,1%), Federația Rusă (2,3%), Spania (2,4%), iar ponderea acestor țări fiind de 63,1% din total export. Și anii 2014-2015 ne arată faptul că țara noastră stă bine în ceea ce privește exporturile și importurile intracomunitare (28 țări membre ale UE) 71,1% la exporturi, 75,4% la import și respectiv 73,7% la export și 77,2% la import.

Produsul Intern Brut:

Produsul Intern Brut (prescurtat PIB) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări în decurs de un an. Acesta se poate calcula și la nivelul unei regiuni sau localități.

Pentru a estima cât mai bine nivelurile de trai, este indicat utilizarea PIB-ului pe cap de locuitor exprimat în Standardele Puterii de Cumpărare (prescurtat SPC), calculat în funcție de dimensiunea unei economii și de diferențele dintre țări cu privire la nivelul prețurilor.

Cu privire la îndeplinirea convergenței reale, conform Programului de Convergență 2015– 2018 efaborat de către Guvernul României, produsul intern brut pe cap de locuitor al României (PIB) raportat la media europeană a produsului intern brut pe locuitor (PIB) exprimat prin puterea de cumpărare standard (PCS), a înregistrat progrese semnificative de-a lungul ultimilor doi ani, situându-se în prezent la circa 55%față de media Uniunii Europene.

Aând în vedere că românia a înregistrat progrese importante în acest sens, trebuie facută o comparație a acestei medii înregistrată în România cu valorile înregistrate de alte țări care au aderat până în prezent la euro și anume cele mai sărace țări.

Conform Băncii Naționale a României, în anul 2001, când a adoptat Estonia moneda euro, avea un PIB/locuitor ajustat la paritatea puterii de cumpărare (PPC), de 63,4% față de media Uniunii Europene, iar Letonia, în perioada aderării, anul 2014, avea un PIB/locuitor ajustat la PPC de 63,4% din media Uniunii Europene. Observăm în acest sens că deși românia a cunoscut un trend crescător și favorabil al PIB/ locuitor ajustat la puterea de cumpărare standard (PCS), nu este suficient făcând raportare la rata medie de creștere a țărilor din Uninunea Europeană.

În ceea ce privește convergența reală, produsul intern brut pe cap de locuitor exprimat prin puterea de cumpărare standard (PCS) evaluat în comparație cu media europeană, a cunoscut progrese remarcabile ajungând la 55% față de media Uniunii Europene, în comparație cu ultimii doi ani, 54,5% în 2013 respectiv 52,8% în anul 2012.

Ținând cont de experiența noilor state membre care au adoptat moneda unică, ne arată că acest obiectiv poate deveni unul cât mai realist, dacă raportul produsului intern brut pe cap de locuitor depâșeste 60% media Uniunii Europene.

2.7.

Sursa:http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/graph.do?tab=graph&plugin=1&pcode=tec00114&language=en&tool

box=sort

2.4.

PIB pe cap de locuitor (milioane de dolari)

Sursa: (tabel realizat de mine pe baza datelor de pe http://www.tradingeconomics.com)

2.3. Momentul cheie privind adoptarea monedei euro

Procesul de adoptare al monedei unice, este unul complex, și de maximă importanță pentru economia fiecărui stat membru, iar decizia de adoptare a acestei monede se cere a fi una bine închegată și fundamentată de către decidenții naționali. Subiectul privitor la aderarea României la Uniunea Monetară, a prins contur mai ales începând cu anul 2015, dar a lipsit de pe agenda publică a decidenților.

Prin evaluarea stadiului de convergență pe care România îl îndeplinește până în acest moment, voi propune opțiunile la care poate apela țara noastră în prezent, cu privire la acest obiectiv. Am luat în considerare faptul că decidenții trebuie să ia o decizie coerentă, iar penreu aceasta este nevoie de un plan riguros pentru ca procesul să fie unul de succes.

Mai jos propun evaluarea posibilităților de decizie pe care le deține România în momentul actual, precum și problemele care au codus, și pot cunduce la îndepărtarea obiectuvului de adoptare a monedei euro la începutul anului 2019.

2.3.1 Decizia grăbită

Această decizie presupune respectarea termenului privind adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 2019. Demersul parcurs de o țară pentru a adopta moneda euro, presupune un plan strict de pregătire, bazându-se o o cercetare foarte bine analizată, precum și o situație economică bună, durabilă pe termen lung.

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor al României exprimat prin puterea de cumprare standard, a înregistrat creșteri semnificative, însă mediile înregistrate de noile state care au adoptat moneda euro este cu mult mai mare ( România deține 55% față de media UE, pe când Estonia a avut la momentul aderării 63,4% din media UE). Deși țara noastră a ănregistrat creșteri, acestea se dovedesc a fi insuficiente.

Un alt aspect pe care România ar trebui să îl ia in cosiderare, dealtfel ar trebui să constituie un semnal de alarmă, este, îndoiala unor țări de a-și programa o țintă privitoare la adoptarea monedei euro. Deși acestea îndeplinesc o situație economică mult mai bună decât România ( de exemplu Polonia, Cehia, Ungaria), nu tind sa-și fixeze o data de referință la introducerea monedei euro, acest lucru ducând la accentuarea nevoii de a lua dezigii cât mai corecte, având în spate strategii bine organizate, iar rezultatul sa fie unul pozitiv.

Un alt aspect la fel de important de reținut este faptul că o supraveghere constantă a politicii economice face parte din procesul îndelungat de adoptare a monedei euro de către o țară. Referindu-ne la cazul României, actorul principal îl reprezintă Guvernul, iar în lipsa unui actor de bază la nivel național și european, constatăm neputința privind îndeplinirea obiectivului de aderare. România ne beneficiind în acest moment de un plan de acțiune, se confrunî cu această situașie de risc.

Data țintă privind adoptarea monedei euro de către Romania, și anume începând cu ianuarie 2019, este stipulată în raportul de țară al României pe anul 2015, agaugandu-se nevoia de pregătiri suplimentare cu privire la îndeplinirea convergenței reale cu nivelul Uniunii europene.

Acest amănunt semnifică faptul că Romania nu este pregătită în momentul 2019 de adoptarea monedei euro.

Este foarte important să menționez că, România deși îndeplinește cele cinci criterii de la Maastricht, aceasta se află cu mult sub nivelul de convergență îndeplinit de țările care au adoptat recent moneda euro, țări precum Slovacia, Letonia, Lituania. Pentru ca România să poată atinge ținta preconizată în programul de convergență 2015 – 2018, trebuie să aibă și să mențină un ritm de creștere economică dublu în comparație cu rimul de creștere economică actual, și va trbui să ajungă la un deficit de 1% din PIB față de cel de 2% din prezent.

După cele precizate anterior observăm că România mai are de parcurs o serie de pași precum și de înfruntat o serie de obstacole pentru a ajunge la un nivel echitabil al convergenței reale, foarte important fiind menținerea acestei convergențe și după adoptarea monedei euro. Ca exemplu putem lua țări precum Finlanda și Estonia, în comparație cu Grecia, Spania și Italia, care se cunfruntă în prezent cu grave probleme de convergență relă.

Pentru România un exemplu îl poate reprezenta Grecia care a demonstrat că luarea unor decizii în baza unor fundamente nepregătite pot determina dezechilibre economice de mare amploare. Criza cu care se confruntă Grecia precum și situația economică, constituie un exemplu clar dacă vorbim despre riscurile pe care și le asumă o țară în momentul adoptării monedei unice, deși acest lucru se află în afara puterilor sale. În prezent Grecia se confruntă cu însemnate probleme de convergență reală, preobleme ce au luat naștere din cauza neimplementării unor strategii naționale bine fundamentate și sustenabile. Cazul Greciei dar și al altor țări din zona euro care se confruntă cu probleme economice, reprezintă un semnal de alarmă atât la nivel național cât și la nivel european, despre puterea unei țări de a-și elabora politicile naționale.

În prezent, în România nu există o unanimitate în ceea ce privește momentul prielnic de aderare la zona euro, deși anul 2019 este considerat anul țintă de catre Guvernul României în planul de Convergență, reprezentanții Bancii Naționale a României au anunțat că România ar putea ajunge la un nivel eficient al convergenței pentru a putea adera la zona euro abia în 2022 – 2023.

Pentru ca România să poată adera la zona euro este important să participe la Mecaniscmul de schimb valutar (ERM II), rolul acestui sistem fiind de a evita fluctuațiile excesive ale ratelor de schimb, între moneda națională și moneda euro. Mecanism cu rol preventiv, țările care doresc să adere la zona euro, trebuie să participe în cadrul acestuia cel puțin doi ani înainte de a îndeplini criteriile ce sunt necesare pentru adoptarea monedei unice. România însă, nu și-a stabilit un plan de acțiune din care să reiasă o țintă asumată pentru participarea la ERM II. Faptul că România nu a participat până acum la Mecanismul de schimb valutar, demonstrează că nu este pregătită încă să adopte moneda euro privind ținta propusă de Planul de Convergență.

Referitor la aceasta decizie grăbită de a adopta moneda euro respectând ținta de 1 ianuarie 2019 presupune atât avantaje cât și dezavantaje.

Un prim avantaj reiese din faptul că prin menținerea țintei asumate în plan de Convergență determină o planificare strategică rapidă

Pe lângă acest lucru, România nu și-ar pirde credibilitatea în fața guvernanței europene.

În condițiile în care procesul va fi unui de succes, se va reduce diferența privind nivelul de dezvoltare al României compatativ cu tările membre,

Dar, pe lângă aceste avantaje, decurg și o serie de dezavantaje. Faptul că lipsește un plan concret, face ca termenul de 2019 sa fie unul nul.

Dacă România nu este pregătită sa adopte moneda euro, aceasta va aduce o serie de riscuri la nivel economic.

2.3.2. Decizia coerentă

Decizia coerenă presupune amânarea țintei elaborată de planul de convergență, și realizarea unui plan de acțiune, precedat de o dată de aderare. Astfel propun un plan de acțiune bine realizat, care să conțină o serie de eforturi, pentru îndeplinirea obiectivului.

În primul rând stabilirea și implementarea unor studii de cercetare, privind situația economică a României, efectuarea unor prognoze cu privire la punctele slabe și punctele tari ale țării, și oportunitățile pe termen lung.

Contiunăm cu planificarea și instutuirea unui organism de cooperare a procesului de adoptare a monedei euro, organism care să aibă rol supravegerea și conducerea planului de acțiune al aderării Romanieie la zona euro. Organismul astfel înființar trebuie să reprezinte fundația planului de acțiune si să reprezinte în unanimiate poziția Romaniei. Pe baza cercetărilor efectuate, ca organism cu rol principal în stabilirea planului de acțiune, să determine stabilirea unei ținte de aderare a romaniei la zona euro. Stabilirea datei țintă se bazează pe o strategie de comunicare elaborată de acest organism.

Următorul pas strategic constă în pregătirea tehnică si legislativă a României, prin îndeplinirea standardelor cerute de yona euro, dar și adoptarea unei legislații Euro.

Ultimul pas parcurs, îl reprezintă participarea României la Mescanismul de Schimb Valutar.

Decizia coerentă, reprezintă după părerea mea, decizia cea mai bună în momentul actual, decizie care determină o mai buna mobilizare la nivel național, prin elabotarea unui plan de acțiune , privind atingerea țintei de adoptare a monedei euro.

Un exemplu de plan de acțiune, îl preprezintă modelul planului de acțiune adoptate de Letonia.

2.5.

Planul de acțiune derulat de Lituania

Sursă (http://ec.europa.eu/romania/images/20042015_andris_vilks.pdf )

Consider că această decizie este cea mai buna soluție care i-ar oferi României posibilitatea de a-și menține situația macroeconomică sub control pe termen lung, atât înainte cât și după adoptarea monedei euro, ca urmare a elaborprii unui plan de acțiune, costituit strategic și în conformitate cu nevoile româniei.

Ca orice strategie de abordare, și această decizile presupune avantaje și dezavantaje. Un prim avantaj este că această decizie alocă mai mult timp la dispoziție pentru îndeplinirea lipsurilor înainte de adoptarea monedei euro. Intervalul de timp oferit este mult mai realist, care permine îndeplinirea unor reforme, determinând o mai bună convergență. Prin elaborarea acestui plan, sunt reduse riscurile economice pe termen mediu, precum și creșterea credibilității în fața actorilor de pe plan internașional.

Un dezavantaj face referire la neimplicare suficientă a actorilor principali, ca urmare a unei flexibilităși în stabilirea unei ținte.

2.3.3. Decizia de a aștepta

Această decizie presupune amânarea termenului stabilit pentru adoptarea monedei euro, până se ajunge la un echilibru la nivel economic intenațional. Consider, însă, ca această decizie nu este una propice, prin faptul că România amână adoptatea monedei euro, nu face altceva decât să amâne îndeplinirea responsabilitâților economice și fiscale ce îi revin.

Ținând cont de condițiile Tratatului de la Maastricht, țările care au aderat la uniunea Europeană, au și obligația de a adopta și moneda unică, numai după ce îndeplinesc condițiile necesare, prevăzute în Tratat. Deși tările au obligația de a adopta moneda euro, au însă dreptul de a stabili data privind aderarea, au dreptul de a-și alege perioada propice.

României îi revine drepul să-și evalueze poziția pe care o deține în prezent, și să aleagă care este ce-a mai bună variantă pentru a se integra în spațiul euro. Altfel spus, trebuie să facă o comparație între fundamentele elaborate de Uniunea Europeană și conceptele pe care le propune, precum și condițiile țării, și să se integreze cu succes.

România însă, are nevoie de un plan de acșiune stabil și riguros, care să vină în ajutor chiar și după adoptarea monedei euro.

Concluzii

După aderarea României la Uniunea Europeană, cu derogare referitoare la utilizarea monedei euro, următoarea etapă de îndeplinit este adererea țării la zona euro. Pentru a fi îndeplinită această ultimă etapă, România trebuie să aibă în vedere anumite criterii nominale, prezentate strict în Tratatul de la Maastricht, precum și criterii reale referitoare la situația economică pe termen lung.

În ceea ce privește realizarea Uniunii Economice și Monetare, au existat numeroase etape fundamentale pe care le-am prezentat începând cu primul capitol. Referitor la aceste etape, înfințarea Comunității Europene și EURATOM, ca urmare a semnării tratatului de la Roma (1957), precum și funcționarea Sistemului Monetar European începând cu anul 1979, sunt primordiale.

Am amalizat teoria zonelor monetare optime, și astfel am răspuns la întrebarea dacă este Uniunea Europeană o zonă monetară optimă. Referitor la această întrebare, am răspuns că Uniunea Europeană nu este o zonă monetară optimă pentru că îndeplinește doar unul din criteriile unei astfel de zone, (gradul de deschidere al economiei, diversitatea producției în timp pe criteriul mobilitășii forței de muncă și transferurile fiscale, nu sunt îndeplinite ).

Pentru a înțelege cât mai bine procesul de aderere la zona euro, am prezentat principalele forme ale spațiului european, și anume procesul realizării unei zone de liber schimb, uniunea vamală, piața comună, uniune economică și monetară și integrare economică completă. În prezent Uniunea Europeanî se află la stadiu de Uniune Economică și monetară. Discutând despre principalele forme ale stațiului euopean, merg mai departe pentru a prezenta principalele momente ale formării unei Uniuni Economice și monetare. În anul 1950 a fost înfințata Uniunea Europeană de plăți, un alt moment important îl reprezintă crearea Comunițății Economice Europene care a dus la liberalizarea fluxurilor de bunri și servicii, precum și la realizarea Pieșei comune. Anul 1979 este unul remarcabil prin crearea Sistemuluin monetar European, care a fost înlocuit ulterior cu Mecanismul Ratei de Schimb, cu cele două forme ale sale. Sistemul Monetar European, privit ca un instrument de creare a unei zone de stabilitate monetară în spațiul comunitar, desemnând și o legătură între Bretton Woods și Uniunea Economică și Monetară.

Mecanismul Ratei de schimb reprezintă un proces obligatoriu la care statele membre trebuie să participe cu doi ani înainte de adoptarea monedei euro. Acesta are rol în a reduce fluctuațiile monedelor a statelor membre. Ca urmare a crizei MRS, a fost istaurat MRS II, ăn care sistemul multilaral a fost înlocuit cu bilatral.

Pentru ca România să poate adera la zona euro, este necesar ca aceata să îndeplinească criteriile de convergență de la Maastricht: privind stabilitatea prețurilor, rata dobînzii pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb ăn raport cu moneda euro, deficitul bugetar și datoria publică. Pe lângă aceste criterii nominale. Strict stipulate ăn Tratat, România trebuie să îndeplinească și criterii de convergență rală, referitoare la gradul de deshidere a economiei (exprimat prin ponderea pe care suma exporturilor si importurilor unei țări o are în PIB); ponderea comerțului bilateral cu țările membre ale UE în totalul comerțului exterior; structura economiei (exprimată prin ponderea pe care marile sectoare o au în crearea PIB: agriculura, industrie, serviciile) și nivelul PIB/locuitor (exprimat fie la cursul nominal, fie paritatea puterii de cumparare standard) fiind criteriul cel mai sintetict.

În ultima parte a primului capitol am continuat prin a preciza costurile și beneficiile aduse de o Uniune Economică și Monetară, concluzionând că beneficiile unui astfel de comunități depășesc costurile pe care statele trebuie să le suporte, costuri care apar în condițiile în care trecerea se face fără o pregătire corespunzătoare, pe baza unei decizii prost alese.

Am adus în discuție, începând cu capitolul doi, poziția României ca membru al zonei euro. Am ănceput prin a prezenta principalele avantaje dar și dezavantaje aduse de moneda unică, în România.

Avantajele sunt numeroase, în condișiile în care țara noastră va adopta moneda euro pe baza îndeplinirii cu strictețe a criteriilor reale, la care avem anumite probleme. Aceste avantaje se răspândesc atât la nivel național, privint întreaga societate românească, precum eliminarea costurilor de tranzacționare, sau costurile ca urmare a cursului de schimb fluctuant, dar și avantaje la nivel de cetășean, avantaje referitoare la calatorii, cumpărătui sau afaceri.

Principalul risc adus de moneda euro țării noastre se referă la renunțarea la independența monetară, principale decizii find luate de instituțiile specializate la nivel comunitar. Prin renunțarea la moneda proprie, apare și riscul apariției șocurilor asimetrice, cursul de schimb fiind un instrument împotriva acestora.

Am realizat un studiu privind evaluarea gradului de convergență îndeplinit de România. În prezent, țara noastra răspunde cerințelor privitoare la îndeplinira criteriilor monetare , strict precizate în Tratatul de la Maastrict, având însă probleme privind criteriile de convergență reală, comparativ cu zona euro.

Astfel că, primul crieriu referitor la stabilitatea prețurilor este îndeplinit începând cu luna iunie 2014 (1,4%), rata dobânzilor pe termen lung, începând cu luna noiembrei 2013 (5.0%), cursul de schimb față de euro începând cu luna octombrie 2010 (±5,6/-2,1), deficitul bugetuluin consolidat începând cu anul 2012 (2.3%), datoria publică începând cu anul 2007 (38,4%).

Foarte important de menționat este faptul că România deși îndeplinește cele cinci criterii prezentate ân Tratat, ea se află sub nivelul de convergență atins de tările care au adoptat recent moneda euro, țări precum Lituania, Slovacia, Estonia. Pentru ca România să cunoască o dezvoltate, trebuie să susțină o creștere economică dublă față de ritmul actual, prezentând un deficit de 1 % din PIB, fața de 2% din PIB în prezent.

În finalul lucrării am vorbit despre alegerea momentului oportun privind adoptarea monedei euro. Asa cum bine știm, șinta aleasă de decidenții români este la data de 1 ianuarie 2019, iar în acest sens scot în evidență trei cecizii cruciale.

Potivit primei decizii, și anume decizia grabită, România ar trebui să respecte ținta de adoptare a monedei euro, anul 2019. Consider că nu este un moment prielnic, pentru că trebuie urmat un plan de acțiune bine structurat și pus la punct, privind menținere echilibrului economic al țării pe termen lung, și după adoptarea monedei unice.

Decizia coerentă, este după părerea mea cea mai responsabilă, presununând să mai asteptăm pentru realizarea unui plan de acțiune bine organizat, de a evalua responsabilitățile și situația actuală, privind o mai bună pregătire.

Desigr, amânarea deciziei de a adopta moneda unică, nu este una propice, și nu face altceva decât să amane îndeplinirea obligațiunilor ce îi revin Romaniei penru a face marele pas de a adopta moneda unică.

României însă are resposabilitatea și libertatea de a-și stabili momentul propice al adoptării monedei unice, astfel că trebuie să realizeze o evaluare clară a situației curente, evaluată chiar și pe termen lung, pentru ca procesul de aderare la zona euro să fie unu de succes.