Riscurile Naturale și Valorificarea Turistica a Muntilor Parang

Riscurile naturale și valorificarea turistică a

geomorfositurilor din munții Parâng

Munții Parâng reprezintă al doilea masiv montan din țară, ca altitudine după Munții Făgăraș și se individualizează în lanțul carpatic meridional prin caracteristici proprii, impuse de grandoarea și măreția peisagistică, de altitudini, creste semețe, relief glaciar, periglaciar, carstic, lacuri de o frumusețe rară. Ei domină zările Gorjului și ale Vâlcii, iar dinspre Petroșani se confruntă cu meterezele Retezatului.

Hazardele și riscurile naturale din Munții Parâng sunt rezultatul intersectării temporare a unor condiții de mediu ce țin mai ales de structura geologică a regiunii, de aranjamentul morfologic și morfometric al suprafeței active, de starea și de dinamica atmosferei, ori de modul de scurgere a apelor de suprafață. Acestea se suprapun cu un spațiu în care omul este prezent prin diferitele activități pe care le desfășoară (turistice, pastorale, forestiere, miniere), interacționează și de aici încadrarea terminologică a hazardelor naturale ca fenomene care pot produce pagube materiale, degradări de mediu și/sau victime omenești.

Orice unitate de relief este supusă acțiunii de denudare, care implică un complex de factori naturali și antropici. Totalitatea acestora dau potențialul morfodinamic, fără de care nu poate fi concepută acțiunea de modelare a reliefului (N.Popescu, 1990).

Factorii naturali și antropici se pot departaja în două mari grupe (în funcție de eficiența lor morfodinamică, manifestată printr-o influență directă sau indirectă asupra hazardelor și riscurilor naturale), astfel: factori cauzali sau activi (factorii climatici, hidrologici și o parte din cei antropici) și factori condiționali sau pasivi (geologia, relieful, vegetația, solul și unele activități antropice). Prin caracteristicile lor determină sau accelerează ritmicitatea și intensitatea hazardelor și riscurilor naturale din acest spațiu montan.

În ansamblul natural și antropic al Munților Parâng se înscriu factorii de dezechilibru, care depășind anumite valori critice în dinamica lor, pot produce pagube societății și mediului. În acest context, fenomenele extreme fac parte din procesul natural de evoluție, semnificând trecerea peste anumite praguri sau intervale critice, în care are loc trecerea sistemului de la o stare la alta, respectiv de la starea de echilibru la cea de dezechilibru (Florina Grecu, 2004, 2006). În dinamica acestei evoluții apar fenomenele de hazard și risc care, prin domeniile de care sunt legate, pot viza anumite elemente sau componente, dar și întreg ansamblu al Munților Parâng.

În arealul munților Parâng, în contextul geomorfologic se detașează câteva sectoare reprezentative, care se caracterizează printr-o morfodinamică actuală foarte activă, din care să rezulte hazarde geomorfologice, cu impact asupra populației și bunurilor sale.

Aceste sectoare sunt:

zona alpină, unde avalanșele sunt prin excelență cele mai spectaculoase fenomene și cu impact major asupra celorlalte componente ale mediului, fie naturale (pășuni, păduri, relief), fie antropice (turiști), la care se adaugă torențialitatea, prăbușirile și rostogolirile;

Defileul Jiului, considerată cea mai spectaculoasă și sălbatică vale transversală carpatică, ce se caracterizează print-o intensă activitate de transport, unde hazardele geomorfologice care se manifestă (alunecări de teren, prăbușiri, rostogoliri de blocuri) sunt o consecință a impactului antropic și crează disfuncționalități în evoluția acestuia;

Valea Jiețului este reprezentativă pentru particularitățile geografice actuale ale văilor situate în nordul masivului, care se caracterizează printr-un anumit regim termic și pluviometric impus de expoziția nordică, cu efecte diverse asupra componentelor mediului;

Valea Galbenului este reprezentativă pentru particularitățile geografice actuale ale văilor situate în sudul masivului.

Zona alpină

Principalele hazarde geomorfologice care se produc în zona alpină sunt reprezentate de avalanșe, prăbușiri și rostogoliri de roci, eroziune pluvială (șiroire, ravenare, torențialitate).

Avalanșele sunt considerate riscuri geomorfologice, riscuri climatice, riscuri hidrologice și riscuri bioclimatice.

Avalanșele sunt hazarde naturale, în condițiile în care omul și activitățile sau bunurile sale se suprapun cu aria de manifestare a acestora, ceea ce le imprimă un anumit de grad de vulnerabilitate și risc.

În Munții Parâng suprafața totală a terenurilor cu potențial de producere a avalanșelor este de 49,9 km2 (ceea ce reprezintă 6,8 % din suprafața masivului). Cea mai mare suprafață este prezentă pe versantul sudic al masivului (25,4 km2), dar și pe cel nordic (bazinele Jiețului, Lotrului și Latoriței) (15 km2). O suprafață mai redusă este localizată pe versantul vestic (9,5 km2) (tabelul nr.5). Dintre elementele umane situate în zonele susceptibile la avalanșe se remarcă pășunile alpine (cu o suprafață totală de 33,4 km2) și potecile turistice (în număr de 19, care se desfășoară pe o lungime totală de 71,6 km în acest spațiu). De asemenea, se remarcă șoseaua Transalpina, care pe o lungime de cca 8,3 km străbate o zonă expusă avalanșelor (între arealul Vf. Păpușa și circul Urdele) și existența a cca 23 de stâne situate în acest spațiu sau la limita lui.

Tabel nr. Arealele și elementele expuse avalanșelor

(Săndulache, C., 2009-Hazarde și riscuri naturale în munții Parâng)

Pentru Munții Parâng riscul de avalanșă apare în cazul în care omul se expune la acesta prin practicarea activităților alpine specifice, în arealele unde se pot produce avalanșe. Gradul cel mai mare de risc există în special, pentru activitățile turistice. Este vorba de zona de creastă, unde se formează cornișe deasupra culoarelor de avalanșă, situate în pereții circurilor glaciare, cornișe a căror dimensiune nu se cunoaște și care se pot rupe când sunt traversate de turiști sau schiori. Grad ridicat de risc există și pe alte poteci turistice, care traversează culoarele de avalanșă sau versanții situați de o parte și de alta a crestei principale.

Dintre elementele mediului, efectul cel mai puternic al avalanșelor este suportat de către fondul forestier.

Prăbușirile și rostogolirile

Sunt căderi bruște de masă sau de particule, în cadrul cărora frecarea este redusă la maximum, sub condiționarea forței de gravitație (Gr. Posea și colab., 1970).

Un risc deoasebit de mare prezintă traversarea unor poteci turistice care urcă pereții circurilor glaciare din circul Mândra spre șaua Gruiu, din circul Roșiile spre șaua Pâcleșa (potecă nemarcată), prin Hornul Lacurilor, la traversarea vârfului Cârja, din circul Zănoaga Mare în șaua Piatra Tăiată, sub vârful Piatra Tăiată, etc. De asemenea, parcurgerea depozitelor de grohotișuri poate fi îngreunată de dinamica și dimensiunile acestora sau dacă sunt udate de precipitații. Acolo unde grohotișul are dimensiuni reduse și este foarte dinamic, se pot produce dezechilibrări și atunci când depozitele au dimensiuni mari, pot fi o capcană pentru turiști, care pot rămâne blocați printre acestea (este cazul grohotișului din Circurile Roșiile – Mândra, care ridică probleme atât prin dimensiunile lor, cât și de orientare, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă, grohotișurile din sectorul pârâul Păsări – Hornul Lacurilor). (Săndulache, C.,2009)

Defileul Jiului

Principalele hazarde geomorfologice care se produc în Defileul Jiului sunt reprezentate de eroziune fluviatilă, procesele gravitașionale (prăbușiri, alunecări de teren, prăbușiri – alunecări) și eroziunea torențială (fig. a, b, c).

Valea Jiețului

Principalele hazarde care se produc în acest sector de vale, care pot degrada drumul și pot perturba activitatea de transport sunt: procesele gravitaționale (prăbușirile și rostogolirile de roci, alunecări de teren, avalanșe) și eroziunea torențială și cea fluviatilă (fig. ).

Hazardele hidrologice

Scurgerea apei râurilor variază între două momente extreme, reprezentate prin viituri și secări. Acestea sunt considerate hazarde naturale deoarece pot crea dezechilibre în funcționarea sistemelor geografice. În funcție de efectele lor asupra componentelor naturale și antropice ale mediului, ele pot deveni dezastre sau catastrofe.

Dintre cele două fenomene hidrologice extreme, în Munții Parâng se impun viiturile, care prin amploarea și dinamica lor au provocat de-a lungul timpului pagube materiale (prin distrugerea amenajărilor hidrotehnice realizate de-a lungul unor râuri) și au influențat morfodinamica albiilor și a versanților. Fenomenul de secare nu caracterizează marile râurile din Munții Parâng și nu are consecințe imediate ca în cazul viiturilor.

Viiturile care au avut loc pe pârâurile din munții Parâng sunt determinate de cauze climatice, iar pe baza măsurătorilor acestea au loc în perioada lunii iunie (20-30%). Îndiferent de perioada din an, turiștii sunt cele mai vulnerabile elemente la hazardele naturale, fie climatice, fie geomorfologice: avalanșe, ninsori abundente însoțite de viscol, ploi torențiale însoțite de grindină și descărcări electrice, îngheț, vânturi tari, ceață.

Modalități de protecție a geomorfositurilor din munții Parâng

Datorită morfologiei și a factorilor externi, naturali sau antropici munții Parâng suferă o continuă degradare. Pentru a stopa acest lucru s-au înființat o serie de arii protejate care au menirea să de a menține un oarecare echilibru în această zonă.

Ariile protejate din munții Parâng sunt:

Situl Natura 2000: ROSCI0188 PARÂNG (situl este un SCI, având codul ROSCI0188), în conformitate cu Ordinul Ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a retelei ecologice europene Natura 2000 in Romania;

Arie protejată de interes național:

Această propunere de sit Natura 2000 cuprinde mai multe arii naturale protejate, declarate inițial prin Legea 5/2000, privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IIIa-zone protejate: rezervația naturală Căldarea Gâlcescu, Iezerul Latorița, rezervația Miru-Bora din județul Vâlcea și Cheile Jiețului (rezervație naturală) și Piatra Crinului (monument al naturii) din județul Hunedoara;

Alt statut de protecție conform legislației naționale/internaționale în vigoare.

Datele cuprinse cu privire la Specii protejate și suprafața totală a sitului ROSCI0188 PARÂNG au fost cuprinse în baza Formularului Standard Natura 2000 cu modificările din luna ianuarie 2011.

Aspecte privind proprietatea asupra ariei/zonei proiectului și modul principal de utilizare a terenurilor din cadrul acesteia:

Situl de Importanță Comunitară ROSCI0188 PARÂNG este cuprins pe raza teritorială a județelor Gorj, Hunedoara și Vâlcea. Situația suprafețelor unităților administrativ teritoriale cuprinse în sit, în procente, este următoarea: Județul Gorj: Baia de Fier (<1%), Bumbești-Jiu (5%), Crasna (13%), Mușetești (<1%), Novaci (29%), Județul Hunedoara: Petrila (18%), Petroșani (26%), Județul Vâlcea: Malaia (11%), Voineasa (14%), conform Ordinului ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 modificat prin Ordinul Ministerului mediului și pădurilor nr. 2.387 din 29 septembrie 2011.

Suprafața sitului este de 30.434 ha, în cadrul lui identificându-se mai multe rezervații naturale și monumente ale naturii declarate la nivel național prin Legea nr.5/2000: Căldarea Gâlcescu, cu o suprafață de 200 ha, Iezerul Latorița, cu o suprafață de 10 ha, rezervația Miru – Bora, cu o suprafață de 25 ha, Cheile Jiețului, declarată ca rezervație naturală pe o suprafață de 10 ha, reprezentând 1% din suprafața totală a sitului, respectiv Piatra Crinului, declarată ca monument al naturii, având o suprafață de 0,5 ha și reprezentând 0,01% din suprafața totală a sitului. Primele 3 arii naturale protejate se găsesc pe teritoriul județului Vâlcea, iar celelalte 2 se regăsesc pe teritoriul județului Hunedoara.

În interiorul sitului ROSCI0188 PARÂNG a fost semnalată prezența a șapte clase de habitate naturale: aproximativ 41% din suprafața sitului este acoperită de păduri de conifere (cod N17), 27% din suprafața sitului este acoperită de pajiști naturale și stepe (cod N09), în timp ce 12% sunt păduri de foioase (cod N16), 8% din suprafața sitului este acoperită de tufișuri și tufărișuri (cod N08), 5% sunt păduri de amestec (cod N19), 4% sunt stâncării și zone sărace în vegetație (N22), iar 3% sunt reprezentare de habitate de păduri/paduri în tranziție (cod N26).