Riscurile In Procesul Creditarii Cai de Prevenire Si Acoperire Acestora

Cuprins

1. Cadrul general al gestiunii riscurilor bancare

Riscul și incertitudinea au reprezentat intotdeauna o problema majora pentru oameni,instituții si societate. Tocmai datorita asumarii unor riscuri a fost posibil progresul societați contemporane. Provocarea majoră a băncilor o reprezintă reducerea riscului. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii instituției financiar-bancare respective, atât un impact sub forma unor pierderi direct suportate, cât și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, actionarilor, partenerilor și chiar asupra autoritații centrale bancare.

Riscul exprimă probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru instituția bancară, iar expunerea la risc reprezinta valoarea actuală a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le-ar suporta aceasta.

Cuantificarea riscului presupune raportarea la un punct de reper numit benchmark.

Conform Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, benchmark-ul este un nivel de calitate care poate fi utilizat ca standard în comparații. În relație cu benchmark-ul, noțiunea de risc are două accepțiuni:

􀂾 pericolul apariției pierderii (down-side risk);

􀂾 șansa de câștig (up-side potential).

Prin raportare la un benchmark dat, riscul semnifică posibilitatea de modificare față de acesta. Coeficienții de risc reprezintă legătura dintre situația de risc și rezultatele băncii pentru o perioadă dată.

Toate riscurile sunt definite ca pierderi asociate unor evolutii adverse a rezultatelor(calificate ca risc “down-side” sau “vers la bas”).Consecința directa este ca toata masurarea riscurilor se sprijina pe aceste degradări si pe impactul lor asupra rezultatelor.Universul bancar se caracterizează prin multiple dimensiuni ale riscurilor ce afecteaza performantele.Definirea riscurilor si performanțelor este un proces clasic,dar important,deoarece constituie punctul de plecare al gestionării riscurilor.

Gestionarea riscurilor este ansamblul instrumentelor,tehnicilor și dispozitivelor organizatorice necesare băncii pentru a reusi.Acestea nu sunt stabile,fixe ci intr-o evolutie progresivă:se diversifica,capata noi dimensiuni,devin mai precise si continuă să evolueze o dată cu evoluția mediului.In cadrul mutației care se produce astăzi intr-un ritm accelerat,nu este surprinzător de constatat ca gestionarea riscurilor joacă un rol esential in strategia băncii și în ansamblul tehnicilor și modalităților de gestionare a riscurilor-gestiunea activelor si pasivelor ocupă un loc central.

1.1 Riscul de credit.Concept

Primul și poate cel mai important dintre riscurile bncare cu care se confruntă o instituție financiară ,deși tratarea separata,în trecut,a fiecarui tip de risc a fost desființată la nivel conceptual,este riscul de creditare. El exprimă posibilitatea ca imprumutații sau emitenții de titluri sa nu-și onoreze obligațiile la scadentă.

Pentru debitori,riscul de credit exprimă,intr-o formă mai largă,inrăutațirea situației financiare a acestuia.O mare varietate de motive legate fie de situația generală a economiei,fie de condițiile afacerii debitorului,dintre care multe sunt imprevizibile și afectează situatia financiară a acestuia,pot contribui la riscul de credit.

„Băncile gestionează acest risc prin:

– decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditului este corect apreciat;

– asigurarea unor debitori diverși, asa încât pierderile să nu fie concentrate în timp;

– cumpărarea de garantii de la terțe părti (asigurarea creditelor astfel ca riscul de faliment sa fie total sau partial transferat de la creditori).

În asumarea unui risc acceptabil, precum si a unei datorii acceptabile, este important să se înteleagă modul în care acest risc poate fi micșorat la maximum. Aceast lucru presupune utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, care pot fi ımpărțite în două categorii:

a. riscul tranzactiei – se refera la diferite aspecte functionale ale riscului afacerii;

b. riscul de credit – se referă la profitabilitatea afacerii.

Cele doua categorii de risc se află într-o strânsă legatură si ele trebuie sa fie cunoscute pentru aprecierea riscului de ansamblu pe care îl implica creditul respectiv”.

Riscul de credit presupune asumarea de catre bancă a riscului că la data scadenței clientul nu va putea să î-și achite obligațiile pe care le are fata de banca. Banca trebuie sa evalueze toate componentele și activitatea desfasurată de acesta,în vederea stabilirii unei opinii prudente vizând posibilitatea de rambursare a creditului. Această opinie va trebui sa ia în considerare nu numai o primă rambursare pentru plata obligației, ci si o posibilă sursă secundară de plată. Banca urmărește cuantificarea riscului, utilizând metode, proceduri si tehnici cunoscute pe plan international, luând ın considerare elemente principale cum ar fi: performanta financiara a clientului; structura tranzactiei; calitatea si structura sursei de rambursare; calitatea și structura garantiilor. Garantiile reprezintă sursa de rambursare a creditului și sunt utilizate numai în cazul în care nu mai există și alte posibilităti de rambursare a acestuia și a plătii dobânzii.

„Banca caută sa evite riscul împrumuturilor mari, care sunt determinate ca nivel de unele reglementări în vigoare, respectând standardul după care suma totală a împrumuturilor nu poate depăși de 8 ori nivelul capitalului propriu, iar sumele acordate unui singur debitor nu pot depăsi 20% din fondurile proprii ale băncii. O preocupare permanentă pentru asigurarea unui control eficient al riscului de credit va fi monitorizarea volumului creditelor, a structurii și calității acestuia, evidențiindu-se în dinamică și cauzalitatea creditelor restante.

Măsurarea riscului de creditare este relativ simplă pentru instrumentele cotate,pentru că ele sunt lichide și negociabile.Deținătorul poate pierde valoarea totală a acestuia,dacă “slabiciunea titlului” este grava.Dacă degradarea este progresivă,cedând instrumentele de piată,inregistrează o pierdere partială.Aceste două riscuri(total și partial) există doar pe o durată limitată,perioadă in care sunt detinute.Pentru instrumentele derivate(swaps,options) problema este mai complicata,fiind vorba de instrumente a caror lichiditate nu este asigurată deoarece operatorii conservă angajamentele lor pe perioade lungi(de la cateva luni la 10-15 ani).Aceste instrumente nu se bucura de facilitatea de a fi cedate pe piată în orice moment pentru a reduce pierderea înregistrata în cazul degradarii lor.

Pentru instrumente de piată distingem doua tipuri de riscuri:riscul curent și riscul potential.Riscul curent este aferent valorii de piată(vloarea lichidativă) curente,adica cea calculata pe baza valorii prezente a parametrilor pieței.Riscul potențial este legat de valorile viitoare posibile pe care le poate lua instrumentul pe parcursul existenței sale,valori viitoare ce sunt determinate de deviațiile viitoare ale parametrilor pieței în raport cu valoarea lor curentă.Riscul potential este numit “add-on” pentru a exprima suplimentul fața de valoarea curentă.

Risul total este suma celor doua riscuri,și el masoară riscul de credit total al instrumentului considerat.”

1.2 Gestionarea a priori și a posteriori

Gestionarea riscului de creditare are ca scop limitarea pierderilor în cazul inrăutătirii situației debitorilor,precum și evitarea ca slabiciunile unor debitori sa antreneze dificultați prea importante pentru creditor.

„Prima etapă presupune o gestionare a priori momentului luării deciziei de angajament,bazată pe criterii calitative și cantitative ce conduc la stabilirea deciziei privind acordarea autorizărilor de angajament.Majoritatea autorizațiilor și toate condițiile particulare depind de aprecierea calitătii debitorilor.(“soliditatea lor financiară”) în momentul analizării dosarelor de creditare.Asemenea analiză poate fi facută de personalul bancii respective,de către bănci corespondente sau de agentii pentru referinte de creditare(de exemplu,în Marea Britanie,S.U.A. ,numite “rating agencies”).

A doua etapă este gestionarea a posteriori pentru urmărirea acestora și estimarea riscurilor la portofoliul de active.Este vorba de o gestionare cantitativă a riscului de contrapartidă,bazată pe statistici ale situațiilor debitorilor,estimări ale expunerilor la risc si ale pierderilor in cazul inrăutațirii situațiilor clienților și portofoliilor de clienti diversificate.

Deci, riscul de contrapartidă este cel al inregistrarii pierderilor în cazul imposibilitații debitorilor de a-și onora obligațiile.Aceste pierderi depind de expunerile la risc și de garanțiile existente.Expunerile se prezinta sub formă de profiluri temporale ale expunerii de risc.Pentru fiecare dintre perioadele viitoare ale acestor profiluri,pierderile depind de expuneri,de profitabilitate ,de inrăutațire a situației debitorului,de rata de recuperare în cazul imposibilitații debitorului de onorare a obligatiei.

Demersul general constă în estimarea provizioanelor statistice și a pierderilor neprevăzute.

Eșecurile neprevăzute depind de variația pierderilor la care se aplică multiplicatorul“K.Metoda mai directă și mai simplă pentru estimarea pierderilor neprevăzute constă în plecarea de la ratele anuale de depreciere(ratele de faliment “defaut”) și de la instabilitatile lor în timp.Această instabilitate este măsurată de către variatia lor.Deducem apoi o rată maximală de depreciere la un prag de tolerantă dat,aplicabil la portofoliu.

Deci, scopul este de a determina ratele de depreciere: medie si maximala valabile pentru portofoliu de angajamente la un prag de tolerantă dat și pe o perioadă determinată.Aceste rate de depreciere sunt apoi aplicate la expunerile nete de garanții pentru obținerea pierderii medii si maximale de portofoliu.Pentru pierderea medie corespund provizioanele economice.Statisticele interne și externe privind ratele de depreciere și ratele de recuperare,stabilite prin clasele de note (“ratings”),sunt disponibile și sunt exploatabile cu efecte diferite în funcție de expunerea fiecărei bănci.Aceste calcule sunt efectuate pe diferite perioade prezente și viitoare”.

Sursa:Vasile Dedu-gestiune si audit bancar,ed Economica,pag 91

Fig 2-1 Demers general al estimării provizioanelor și a fondurilor proprii economice

1.3 Coordonatele principale ale gestionării riscului de credit.

În fucție de natura angajamentelor,expunerile se prezinta sub forma de profiluri temporale ale expunerii la risc si pot fi foarte diferite. Ele constitue, de altfel, baza de calcul a pierderilor posibile medii sau maximale. Elaborarea lor este complicată de incertitudinea privind expunerile viitoare și operatiunile nonclasice.În toate cazurile,aceste profiluri temporale reprezintă un punct de plecare in calculul fondu rilor economice proprii.

Profilurile temporale ale expunerii la risc ale instrumentelor derivate sunt de două tipuri.

Atunci când fluxurile îndepărtate sunt mai importante,riscul creste în timp,căci valoarea fluxurilor evoluează ținând seama că orizontul este îndepărtat (exemple : swap de devize).Dacă efectele amortismentului sunt importante,numărul fluxurilor rămase se diminuează cu timpul,și aceste efecte de amortisment compensează faptul că deviațiile valorilor acestor fluxuri sunt tot atât de importante pentru că orizontul este îndepartat ( exemplu : swap de rată a dobanzii); aceste două cazuri sunt cunoscute sub numele de “efect de infuzie” și de “efect de amortisment”.

Vârful riscului este ,după caz, la scadentă fluxuri îdepartate importante) sau înainte de scadentă (amortismente importante).

„Pentru un portofoliu de angajamente, calculul expunerilor este efectuat pe câteva etape:

Determinarea profilurilor temporale ale expunerilor pe operație și în funcție de caracteristicele produselor;

Consolidarea angajamentelor pentru portofoliu de operatiuni al unei contrapartide;

ntru portofoliu de operatiuni al unei contrapartide;

Luarea în considerare a garanțiilor și clauzelor contractuale și a ratelor de recuperare a riscului net de garanții pentru estimarea pierderilor în cazuri nefavorabile.Aceasta permite trecerea expunerilor la pierderi.

Consolidarea angajamentelor pe toate contrapartidele portofoliului ce intereseaza: portofoliul unui functionar bancar,al unui centru de responsabilitate sau cel global al instituției”.

2. Garanțiile si clauzele contractuale.

Managementul riscului de credit presupune prevenirea, măsurarea și gestionarea sa propriu-zisă. Prevenirea vizează două aspecte: divizarea și constituirea garanțiilor.

Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilităților să reducă posibilitatea înregistrării unor pierderi mari din partea băncii. Divizarea riscurilor se face mai întâi între particulari și întreprinderi, băncile fixându-și plafoane de credite. Pentru întreprinderi, banca își va repartiza riscurile acordând credite atât producătorilor mari, cât și celor mici, lucrând cu sectoare de activitate diferite și având o repartiție teritorială cât mai amplă. Pentru particulari, băncile vor acorda credite, de preferință, la salariați, liber profesioniști și pensionari.

Al doilea aspect amintit în prevenirea riscului de credit vizează constituirea garanțiilor în favoarea băncilor. Deși acestea nu sunt obligatorii în uzanțele bancare din țările dezvoltate, în sistemul bancar românesc garanția rămâne condiția de bază în acordarea de credite (garanția prin formele sale: gaj, ipotecă etc. precedând acordarea creditelor).

Se poate afirma că garanțiile reprezintă acoperirea materială a datoriilor legate de creditele solicitate sau acordate. În practica internațională și cea românescă există trei tipuri principale de garanții pentru credite și anume: garanții reale; garanții personale ; alte garanții si au ca scop reducerea pierderilor in cazul riscului de creditare.

Garanția reală reprezintă un activ acordat de către un debitor unui creditor, astfel încât datoria să fie însoțită de o anumită siguranță. O garantie reală este întotdeuna un element de activ mobiliar sau imobiliar. Garanția reală constă în rezervarea unor bunuri individualizate în scopul garantării creditului. În grupa garanțiilor reale intră: dreptul de reținere, gajul, ipoteca și privilegiul.

Garanțile personale reprezintă angajamentele agenților economici și persoane fizice prin care aceștia se obligă să suporte datoriile debitorilor către bancă pentru creditele acordate. Acest tip de garanție mai poartă denumirea de cauțiune sau fidejusiune și este valabil dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să existe un contract separat prin care o persoană fizică sau juridică se obligă să garanteze obligațiile agentului economic împrumutat cu întregul său patrimoniu; cel ce garantează să aibă deplină capacitate (să aibă peste 18 ani dacă este persoană fizică, sau să fie legal constituită în cazul persoanei juridice); garantul să fie solvabil; garantul să domicilieze sau să aibă sediul în județul unde funcționează banca ce acordă creditul; patrimoniul ce se constituie garanție să nu fie afectat de alte datorii sau obligații.

Alte garanții sunt: gajul general,depozite în lei și valută

Clauzele contractuale asigură o protecție suplimentara a împrumutatorului prin fixarea unor praguri în respectarea unor indicatori (precum rata de îndatorare) sau prin limitarea tuturor operatiunilor contrapartidei (debitorului) care fragilizeaza situația sa financiară (cum ar fi noi datorii sau angajări în alte activități).

3. Reglementări privind limitarea riscului de credit

Principalul factor perturbator în activitatea unei bănci sunt creditele acordate,sau mai precis neperformante.Creditarea este o activitate de baza într-o bancă și principalul mod prin care băncile obțin venituri și,deci,profit.Însa,în cazul în care o bancă acordă un credit unui client ,iar acesta,din anumite motive,nu va putea sa-și achite obligatia fata de bancă (restituirea creditului plus dobanda aferentă), banca va înregistra pierderi pe care va trebui să le suporte din profit.Pentru a reduce la minimum pierderile din credite neperformante și a proteja în acest fel depozitele persoanelor fizice și juridice, lucrătorii bancari implicate în activitatea de creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea împrumuturilor și să depună toate eforturile pentru a-și incasa debitorii.

Iată de ce se impun în această direcție câteva măsuri prudențiale,unele stabilite de fiecare bancă și altele de catre banca centrală (sau autoritatea de supraveghere,cand aceasta este o institutie separată).

La acordarea creditelor,băncile urmaresc ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadentă.În acest scop,deși cerințele sunt unitare,toate societățile bancare procedeaza la o analiză a bonitătii clientilor și solicită garantarea creditelor în condițiile stabilite prin normele de creditare(aspecte prezentate anterior).

Băncile trebuie să respecte cerințele prudențiale, la nivel individual sau consolidat, după caz,prevăzute în reglementările emise de Banca Națională a României, care se referă, fără a fi limitative, la:

a) solvabilitate;

b) lichiditate;

c) expunerea maximă față de un singur debitor și expunerea maximă agregată;

d) expunerea față de persoanele aflate în relații speciale cu banca;

e) riscul valutar;

f) calitatea activelor, constituirea și utilizarea provizioanelor de risc;

g) organizare și control intern.

Indicatorii aferenți cerințelor prevăzute la lit. a), c)-e) ale alin. 1 se vor calcula în funcție de nivelul fondurilor proprii; acest nivel nu va putea fi mai mic decât nivelul minim al capitalului inițial, stabilit prin reglementările Băncii Naționale a României.

Pentru limitarea riscului de credit,banca centrală poate stabili urmatoarele reguli:

limitarea creditării unui singur debitor;

limitarea împrumuturilor mari acordate;

constituirea de provizioane;

3.1 Expunerea maximală fata de un singur debitor

„Normele românești stabilesc ca imprumuturile acordate de o societate bancară unui singur debitor nu pot depăsi ,cumulate ,20 % din fondurile proprii ale acesteia.

Se consideră un singur debitor orice persoană sau un grup de persoane fizice sau juridice care beneficiaza,împreuna sau cu titlu individual,de împrumuturi și garanții acordate de aceeași societate bancară și care sunt legate economic între ele,în sensul că:

una dintre persoane exercita asupra celorlalte,direct sau indirect,putere de control;

nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru societatea bancară,întrucat persoanele sunt legate într-o asemenea masură încat,dacă una din ele va întâmpina dificultați de rambursare,alta sau celelalte vor întâmpina dificultați similare.

De asemenea ,sunt restricționate împrumuturile acordate persoanelor aflate în relații speciale cu banca.De exemplu,volumul creditelor care pot fi acordate de o bancă actionarilor săi este de minimum 20% din fondurile proprii.Când clientul este actionar semnificativ (deține mai mult de 5% din capitalul băncii), restricția se accentueaza,dreptul restrângându-se la 20% din fondurile proprii pentru toți acționarii semnificativi la un loc,și limitarea împrumuturilor mari la -10% din fondurile proprii.În aceste conditii,posibilitatea băncii de a intra în relație bancară cu astfel de clienți este mult mai redusă.Acești actionari sunt obligați să meargă,pentru satisfacerea propriilor nevoi de creditare,la alte banci.

3.2 Expunerea maximă agregată

Potrivit reglementărilor prudentiale ale B.N.R., suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor,nu poate depăsi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale societații bancare.

Un împrumut este considerat mare atunci cand suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor,inclusiv a giranților și a altor angajamente asumate în numele acestuia,depașește 10% din fondurile proprii ale societătii bancare.

Împrumuturile mari pot fi acoordate numai pe baza unei decizii luate în unanimitate de catre Comitetul de directie,iar suma acestora trebuie comunicată B.N.R.

La stabilirea împrumuturilor mari,ca și la expunerea maximă pentru un debitor,nu se iau în calcul împrumuturile garantate de bugetul de stat și împrumuturile acordate altei societăți bancare sau garantate de altă bancă.

Această regulă se aplică oricăror acordări de noi credite,indiferent de suma,care,acumulate cu angajamente provenite din perioada anterioară,depășesc limita de 10% din fondurile proprii băncii”.

3.3 Principalele reglementări pentru diminuarea riscului de credit

– nivelul unei expuneri mari nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii (de la 1 iulie 2004, expunerea față de un singur debitor a crescut la 25% din fondurile proprii, conform art. 9 din Normele B.N.R. nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilității și expunerile mari ale instituțiilor de credit, publicate în Monitorul Oficial nr. 51 din 21 ianuarie 2004);

– suma totală a expunerilor mari nu poate depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii (o expunere mare reprezintă cel puțin 10% din fondurile proprii ale băncii);

– valoarea totală a împrumuturilor angajate de autoritățile administrației publice locale nu poate depăși 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate de acestea pe durata anului fiscal în care se face împrumutul;

– creditele (expunerea totală) acordate persoanelor aflate în relații speciale cu banca nu vor putea depăși 20% din fondurile proprii ale băncii;

– constituirea fondului pentru riscuri bancare generale, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activității bancare, existent la sfârșitul anului, în scopul administrării și a riscului general de credit, rezultat din ansamblul activității de creditare.

B.N.R. limitează riscul de creditare și prin intermediul indicatorului de solvabilitate, calculat fie ca raport între nivelul fondurilor proprii și expunerea netă aferentă activelor bilanțiere și elementelor din afara bilanțului, fie ca raport între mărimea capitalului propriu și expunerea netă. În primul caz, limita minimă a indicatorului este de 12%, iar în al doilea caz, de 8%.

Pentru a limita riscul de credit și a se încadra permanent în limitele stabilite de B.N.R. pentru indicatorul de solvabilitate, B.C.R. asigură evidența conturilor de activ și a celor de pasiv rectificative aferente acestora, pe entități de risc și, în cadrul acestora, pe fiecare produs de care beneficiază aceasta, cu defalcare pe toate sumele aferente produsului respectiv.

Prin intermediul Normelor nr. 8/1999, B.N.R. a stabilit gradele de risc de credit, în următoarele rubrici distincte: „Grad de risc de credit 0%“; „Grad de risc de credit 20%“; „Grad de risc de credit 50%“; „Grad de risc de credit 100%“.

Încadrarea creditelor într-unul din gradele de risc menționate anterior se face în funcție de entitatea de risc căreia i s-a acordat creditul sau de garanțiile aferente. De exemplu, dacă un credit este acordat unui agent economic și garantat de Ministerul Finanțelor Publice, gradul de risc de credit este 0% datorită garantului. În cazul unui credit acordat unei persoane fizice, care a garantat cu o ipotecă pe un imobil – proprietate personală, gradul de risc de credit este 50%.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor și a plasamentelor, constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, ale Normelor metodologice nr. 12/2002, băncile, persoanele juridice române, sunt obligate ca în scopul protejării capitalului băncii, precum și a depozitelor persoanelor fizice și juridice și a acoperirii eventualelor credite care prezintă certitudini în recuperare, să constituie provizioane specifice de risc de credit și dobândă. De asemenea, în conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 5/2002, serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului de a-și onora datoriile la scadență și se exprimă ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenței, iar performanța financiară evidențiază potențialul economic și soliditatea financiară a unei entități economice și se determină pe baza datelor din situațiile financiare periodice.

Ceea ce s-a modificat substanțial a fost faptul că pentru a evalua riscul de credit, băncile pot să opteze între două metode: metoda standardizată și metoda bazată pe ratinguri sau sisteme interne de notare. În cazul metodei standardizate, ponderile de risc sunt atribuite de instituții externe de rating care, pentru a fi recunoscute de către autoritățile naționale de supraveghere trebuie să îndeplinească anumite criterii. Noutatea față de prevederile Acordului Basel I constă în introducerea celei de-a cincea clase de risc – 150%, pentru activitățile foarte riscante, și în creșterea flexibilității. Astfel, dacă în cazul lui Basel I, pentru toate creditele acordate se aplica o pondere de risc universală de sută la sută, prin metoda standardizată a Noului Acord, ponderile de risc conferite creditelor acordate oscilează între 20% și 150%, în funcție de solvabilitatea și performanța fiecărei firme. În cazul celei de-a doua metode, bazate pe ratinguri sau sisteme interne de notare, ponderile de risc atribuite creditelor acordate vor fi stabilite chiar de către băncile comerciale. În această situație fiecare bancă comercială, inclusiv B.C.R., va trebui să dezvolte sisteme performante de măsurare a riscului de credit, bazate pe observații istorice și modele probabilistice și validate de către autoritățile de supraveghere bancară. Avantajul principal al metodei bazate pe ratinguri sau sisteme interne de notare constă în faptul că oferă o mai bună corelație între profilul de risc și fondurile proprii alocate. Studiile efectuate în acest sens sugerează că, în ciuda faptului că necesită o infrastructură sofisticată și baze de date pe perioade lungi de timp, cerințele minime de capital solicitate sunt mai reduse decât prin aplicarea metodei standardizate.

În scopul alinierii la prevederile Acordului Basel II, B.C.R. determină necesarul de capital prin înmulțirea activelor ponderate cu gradul de risc de credit, cu procentul de 12%.

3.4 Clasificarea creditelor si constituirea provizioanelor specifice de risc

În scopul determinării riscului de credit și limitării acestuia,societățile bancare trebuie să-și clasifice creditele acordate în una din urmatoarele cinci categorii :standard,în observație,substandard,îndoielnic,pierdere.

Clasificarea creditelor se va face ținând seama de performantele financiare ale clienților,(evaluate pe baza unor criterii stabilite de fiecare societate bancară) și de capacitatea acestora de a-și onora obligațiile la scadentă.

În urma evaluării performanțelor financiare ale clienților,creditele vor fi în una din urmatoarele categorii:

-categoria A-în cazul în care performanțele financiare sunt foarte bune și permit achitarea la scadență a dobânzii și a ratei.Totodată se prefigurează menținerea și în perspective a performanțelor financiare la un nivel ridicat;

-categoria B-în cazul în care performanțele financiare sunt bune sau foarte bune,dar nu pot menține acest nivel într-o perspectivă mai indelungată;

-categoria C-în cazul în care performanțele financiare sunt satisfăcătoare,dar au o evidenta tendința de înrăutațire;

-categoria D-în cazul în care performanța financiară este scăzută și cu o evidentă ciclitate la intervale scurte de timp;

-categoria E-în cazul în care performanțele financiare arată pierderi și există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele,nici dobânzile.

Serviciul datoriei va fi apreciat ca:

-bun-în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite la scadentă sau cu o întârziere maximă de 7 zile;

-slab-în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 zile;

-necorespunzător-în situația în care ratele și dobânzile sunt plătite cu o întârziere de peste 30 de zile.

Performante financiare bun slab necorespunzator

A standard in observatie substandard

B in observatie substandard indoielnic

C substandard indoielnic pierdere

D indoilenic pierdere pierdere

E pierdere pierdere pierdere

Sursa:Vasile Dedu,Gestiune si audit bancar,ed Economica,2003,pag 113

Tabelul 3-1 Matricea de clasificare a creditului in funtie de performantele financiare

Pentru acoperirea pierderilor din credite,băncile sunt obligate să-și constituie provizioane.Sumele aferente se includ pe cheltuieli și sunt raportate BNR.Nivelurile provizioanelor în funcție de clasificarea creditelor sunt următoarele:

Clasificare credite Nivelul provizionului specific

“standard” 0%

“in observatie” 5%

“substantial” 20%

“indoielnic” 50%

“pierdere” 100%

Sursa:Vasile Dedu,Gestiune si audit bancar,ed Economica,2003,pag 113

Tabelul 3-2 Nivelul provizioanelor in functie de clasificarea creditelor

La determinarea provizioanelor,expunerea debitorului poate fi micsorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din: depozite gajate,colaterale,acceptate de bancă,garanții necondiționate primite de la Guvernul României,de la BNR,de la o altă bancă din România sau din una din țările din categoria A.

3.5 Indicatori ai riscului de creditare

„Aproape toate băncile, într-o măsură mai mică sau mai mare, î-și asumă riscul de creditare, ceea ce presupune necesitatea analizei modului cum evoluează în timp calitatea portofoliului de credite, cu impact asupra profitabilității, adecvării capitalului ¸și încrederii generale în banca respectivă.

Se determină doi indicatori de referintă pentru estimarea riscului de creditare pe baza ponderii activelor de calitate slabă, care întarzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate:

• Rata creditelor restante RCR = volumul creditelor restante / total credite *100;

• Rata creditelor neperformante RCN = volumul creditelor neperformante / total credite *100.

Este de dorit ca cele doua rapoarte să aibă valori minimale, creditele restante, dar mai ales cele neperformante generând probleme în activitatea și asupra rezultatelor financiare ale băncii.

Alți indicatori ai riscului de creditare utilizeaza în formula de calcul rezervele și provizioanele pe care băncile le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi:

• Rata rezervelor pentru pierderi RRP = rezerve pentru pierderi din credite / total credite *100 – raport care exprimă sintetic asteptările manageriale privind evolutia calității portofoliului de împrumuturi;

• Rata provizioanelor fată de pierderi RPP = provizioane pentru pierderi din credite / pierderi nete *100 – raport care reflectă nivelul de prudență adoptat de bancă în politica sa de creditare;

• Rata provizioanelor în profit RPPR = provizioane pentru pierderi din credite / profitul brut *100 – exprimă costul acoperirii riscului de creditare asumat de bancă.

Indicatorii potentiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans variatiile veniturilor băncii sunt: concentrarea geografică si pe sectoare economice a creditelor, ritmul de creștere a volumului de credite, rentabilitatea ridicată a unor categorii de credite.

Deși nici unul din indicatorii menționați nu reprezintă un predictor perfect, nivelul necorespunzător al unuia dintre aceștia sau a mai multora, constituie în sine un barometru al viitoarelor probleme de creditare”.

4. Instrumente manageriale utilizate în monitorizarea și limitarea riscului de creditare

Obiectivul principal al activitătii de creditare, în cazul oricărei bănci, îl reprezintă acordarea de credite în condiții de reducere la maxim a expunerii la riscuri și asigurare a unei profitabilități corespunzătoare riscului asumat. Evaluarea riscului de credit are dimensiuni calitative si cantitative. Dimensiunea calitativă a evaluării riscului este, în general, mai greu de estimat. Etapele în evaluarea calitativă a riscului se referă la obtinerea de informații în legatură cu responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real pentru care acesta doreste creditul, identificarea riscurilor cu care se confruntă activitatea clientului, tinând cont de tendințele de evoluție a condițiilor economice în viitor și estimarea eforturilor reale pe care clientul le va face în vederea rambursării. Aspectul cantitativ a evaluării riscului constă în analiza istoricului datelor financiare ale clientului, pentru a evalua capacitatea clientului de a rambursa la timp creditul ¸și capacitatea sa reală de a supraviețui în cazul apariției unor fenomene economice adverse.

Analiza financiară a clienților se bazează pe informațiile financiare furnizate de aceștia – bilanț și raport de gestiune, cont de profit și pierdere,balanța de verificare, situația fluxului de fonduri (cashflow). Analiza financiară a clientului este structurată pe mai multe etape: analiza ciclului capitalului circulant; analiza indicatorilor de performantă; analiza structurii capitalului, a gradului de îndatorare; analiza lichiditatii.

Analiza nefinanciară se derulează într-un cadru mai putin formal, iar aspectele vizate se referă la: activitatea desfășurată, modul de conducere, segmentul de piată deținut de client, clienții și furnizorii acestuia, investițiile sale financiare, strategia lui, etc. În analiza factorilor care pot conduce la deteriorarea activității și la faliment se pot identifica urmatoarele tipuri de cauze: financiare (controlul financiar slab, structura riscantă a capitalului, creșterea duratei ciclului capitalului circulant, scăderea profitabilității de la an la an și față de media pe ramură, probleme legate de capitalul propriu și de fondurile proprii); strategice (obiective neclare de activitate, selectarea slabă a pieței produsului, nerespectarea modelului de extindere a activității, răspuns lent la modificări survenite pe piată); organizatorice (cunoștințe de conducere și aplicare neechilibrate, structură organizatorică slabă).

Specialiștii au determinat o serie de metode de identificare a riscului de faliment grupate în: metode contabile și metode bancare de identificare a riscului de faliment.

Analiza calității portofoliului de credite și determinarea gradului de expunere la risc. În procesul de creditare, banca intra într-o relație cu clienții săi pe un traseu mai lung, începând cu cererea de credit, analiza cererii, luarea deciziei privind acordarea creditului, perioada de rambursare,etc. Pe acest traseu, activitatea de analiză urmărește: momentul ce precede acordării creditului și care include, în principal, analiza financiară a clientului, respectiv analiza internă la care se aduc în completare și destule aspecte nefinanciare, și etapa acordării și post-acordării creditului,care presupune o atentă supraveghere a evoluției clientului beneficiar de împrumut, a modului în care se rambursează ratele de credit și dobânzile.

Deciziile de creditare sunt astăzi supuse unor alte cerințe,fiind orientate,în primul rând,în scopul evitării riscurilor.

În abordarea modernă, analiza creditului se bazează pe credit scoring. Pe modele ca modelul Altman și modelul de apreciere a riscului de faliment Canon & Holder.

Credit-scoringul, pe care îl putem exprima ca notație de apreciere sau de evaluare a atributelor solicitantului în vederea acordării creditului, își propune să stabilească un mod de ierarhizare a solicitanților de credit printr-o notă medie sau punctaj.

Pentru persoanele fizice sunt necesare:

stabilirea unui număr de variabile (stare materială, nivel de venituri, stabilitatea la locul de muncă și de la domiciliu, vârsta, sarcini familiale, comportament în relatiile cu băncile și în calitate de debitor, etc.);

statuarea unui sistem de agregare care să permită transpunerea variabilelor într-un calificativ comun, de expresie globală.

În legatură cu aceasta se subliniază deficiențele ce decurg din respectiva transpunere. Există aici o situație contradictorie. Pe cât de precise pot fi ierarhizările stabilite prin notații, pentru fiecare variabilă, pe atât de confuză poate deveni nota rezultată din agregare, întrucât agregarea, ca mod de generalizare, înseamnă pierdere de informație, renunțarea la laturile concrete dezvaluite de acestea.

Agregarea aduce la același numitor, dar conduce la pierderea identității unor caracteristici specifice subiectului. Fenomenul de compensare, ce se produce prin agregare, poate pune în umbră laturile esențiale, fiind acoperite prin aprecierea pozitivă a altor caracteristici, nesemnificative pentru scopul propus: riscul minim.

Aplicarea sistemului credit-scoring, exemplificat în Anexa nr. 1, înseamnă adunarea punctelor întrunite de solicitant (considerând câte o evaluare pentru fiecare din cele 10 caracteristici), rezultat care este comparat cu numărul stabilit ca limită între acordare și respingere.

Stabilirea punctajului minim pentru acordarea creditului se realizează pornind de la o bază de date ce cuprinde clienții băncii care au beneficiat de credite în trecut.

Sistemul, în întregul lui, simplu la prima vedere, este de fapt o expresie a politicii de creditare a băncii (stabilită pe baze științifice) plecând de la reconsiderarea periodică a datelor statistice și prelucrate prin metode specifice: a regresiei multiple sau a tehnicii cunoscute sub numele de analiza discriminatorie multiplă (multiple discriminant analysis – MDA).

4.1 Metoda scorurilor

Analiza cererii de credite formulată de întreprinderi este mai complexă, întrucât implică un număr ridicat de indicatori economici și financiari, în funcție de care este evaluată starea de sănătate financiară a acesteia.

Pentru a exemplifica modul în care se aplică principiile metodei scorurilor la nivelul întreprinderilor, presupun un eșantion de N întreprinderi, care pot avea una din următoarele două stări: profitabilitate (starea A) sau faliment (starea B).

Dacă se ia în calcul un indicator oarecare al stării întreprinderii, atunci gruparea

întreprinderilor, în funcție de acest criteriu se poate prezenta astfel:

Interpretarea notațiilor este următoarea: din X întreprinderi cu stare de sănătate reală. X1 au fost clasate ca fiind efectiv cu situație favorabilă, iar X2 au fost încadrate prin eroare în categoria întreprinderilor nerentabile. Referitor la întreprinderile cu probleme Y, o parte dintre acestea Y1 au fost clasate la întreprinderi sănătoase, în timp ce o altă parte Y2 au fost încadrate la întreprinderi cu probleme.

Cel mai bun indicator pentru analiza societăților este acela pentru care procentele de „clasament bun” sunt cele mai ridicate:

pentru A: (X1/X) x 100

pentru B: (Y2/Y) x 100

Se poate constitui, astfel, o comb

inație, în general, lineară, pe baza indicatorilor financiari selecționați; dacă se alege un număr de K de indicatori sau rate care reflectă activitatea întreprinderii, funcția scor se poate scrie:

Z = Σi ai · Ki + b

relație în care ai sunt coeficienți de ajustare, iar b reprezintă o constantă. Prima diferențiere se realizează în funcție de semnul lui Z, ceea ce permite determinarea apartenenței la o clasă sau alta; în continuare, cunoscându-se situația “actuală” a întreprinderii se poate evalua procentajul întreprinderilor „bine clasate” în fiecare clasă. Ulterior, funcția scor poate fi utilizată în previzionarea stării întreprinderilor în vederea obținerii creditelor; făcând distincția între întreprinderi riscante și întreprinderi sănătoase.

Dacă se utilizează o primă metodă, a comparațiilor sectoriale, funcțiile scor se calculează pe diferite sectoare de activitate și ca scor mediu al diverselor sectoare. Prin compararea scorurilor actuale ale unei întreprinderi, aparținând unui sector cu nivelul mediu al sectorului de activitate, întreprinderea poate fi încadrată în categoria celor sănătoase sau în stare de faliment.

O a doua metodă, numită „probabilitatea de faliment”, asociază unui nivel dat al scorului o probabilitate de faliment sau de sănătate, ceea ce conduce la construirea unei scări a tuturor situațiilor posibile.

4.2 Metoda Altman

Fondatorul metodei scorurilor este americanul E.I. Altman, care a analizat un eșantion de 66 întreprinderi dintre care 33 în stare de faliment. Funcția scor reținută în cadrul acestei metode este de forma:

Z = 0,012 x 1 + 0,014 x 2 + 0,033 x 3 + 0,006 x 4 + 0,999 x 5,

Aplicarea funcției s-a dovedit (corectă) în 94% din cazurile de faliment și 95% din evoluțiile favorabile ale întreprinderilor.

Semnificația valorilor xi este următoarea:

x1 = Fonduri de rulment/activ

x2 = Rezerve/active

x3 = Profit înainte de impozit

x4 = Valoarea bursieră/datorii

x5 = Cifra de afaceri/active

Altman a sugerat că un punctaj “Z” mai mic de 1,81 înseamnă că întreprinderea este foarte probabil să dea faliment. Un scor mai mare de 2,7 înseamnă că întreprinderea nu este în această situație. S-a constatat că modelul are o arie de aplicabilitate mare în perioada de doi ani până la faliment, dar o aplicabilitate mai redusă pentru perioade mai mari. Acest model este des folosit de bănci și de organizații financiare ca bază pentru propriile forme de evaluare a creditului. Punctajul “Z” este folosit în mod deosebit pentru evaluarea unor serii de perioade financiare.

Dezavantajele punctajului “Z” constau în faptul că: informațiile sunt anterioare; există diferențe subiective în politicile de contabilitate; companiile pot ține contabilitate falsă; măsurile de contabilitate sunt în general subiective.

Valoarea punctajului “Z” este:

Z < 1,81 – firme insolvabile;

1,81 < Z < 2,99 – firme în dificultate.

Z > 2,99 – firme sănătoase.

4.3 Modelul Canon & Holder

O altă funcție scor aplicabilă întreprinderilor industriale cu un număr de salariați cuprins între 10 și 500, are următoarea formă:

Z = 24 R1 + 22 R2 + 16 R3 – 87 R4 – 10 R5,

cu următoarea semnificație a ratelor Ri:

R1 = Excedent brut de exploatare/salarii totale

R2 = Capitaluri permanente/total bilanț

R3 = Disponibilități/total bilanț

R4 = Cheltuieli financiare/Cifra de afaceri fără taxe

R5 = Cheltuieli de personal/valoarea adăugată

Nivelul rezultatului Z permite identificarea a 3 zone de risc:

-atunci când Z are valori mai mari decât 9, întreprinderea poate fi considerată

„sănătoasă” și fără risc;

-pentru valori cuprinse între 9 și 4 întreprinderea se află într-o zonă de incertitudine;

– atunci când valoarea lui Z este mai mică decât 4 se manifestă risc de faliment.

Alături de metoda scorurilor prin care se realizează o analiză financiară, în practică se utilizează și analiza nefinanciară, necesară în vederea obținerii unor informații cât mai cuprinzătoare despre întreprindere, referitoare la activitatea desfășurată; poziția pe piață, investiții, strategii de dezvoltare.

4.4 Analiza SWOT

O metodă bazată pe tehnica chestionării o constituie analiza SWOT (Strengths – puncte tari, Weaknesses – puncte slabe, Opportunities – posibilități, Threats – amenințări), pe baza acesteia fiind depistate aspecte ce duc la succesul firmei, unele lipsuri referitoare la tehnologie, factori externi, conjuncturali, evenimente viitoare care pot afecta firma.

Mulțimea informațiilor care trebuie obținute de inspectorii de credite a condus la

întocmirea unor liste de verificare, prin care se solicită informații despre următoarele aspecte:

_ caracterul persoanei;

_ abilitatea sau capacitatea clientului de a-și conduce afacerile;

_ marja profitului (diferența dintre dobânda practicată la credite și cea la depozite);

_ scopul creditului care să fie în favoarea clientului;

_ suma solicitată, care trebuie să fie proporțională cu resursele clientului;

_garanții asiguratorii, care sunt necesare atunci când nu se realizează rambursarea.

4.5 Analiza manageriala si economico-financiară a firmei solicitatoare de credit pe termen scurt

În momentul în care o întreprindere se adreseaza băncii cu o solicitare de credit pe termen scurt,aceasta procedează la realizarea unei analize detaliate și în domenii de activitate diferite privind firma respectivă.

Pentru a începe analiza, întreprinderea este solicitată să depună o documentație economică și financiară complexă.

Cererea de credite semnată de persoanele autorizate din întreprindere;

Situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditarea (cantități,valori,cauze,termene de valorificare);

Ultimul bilanț contabil;

Balanța de verificare;

Contul de profit și pierdere;

Lista bunurilor materiale și a valorilor ce constituie garanții asiguratorii pentru creditul solicitat;

Împuternicirea din partea AGA pentru conducerea unității în vederea contractării împrumutului cu banca.

În fata băncii,firma trebuie să vină,în primul rând,cu o activitate economică care să nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului.În acest scop,întregul univers intern și extern al întreprinderii este supus unei analize și interpretări riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice,sociale,economice,militare sau ale unor schimbări tehnologice,în evoluția cererii,precum și sub influența inflației,recesiunii.

Toate aceste subdomenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar și comunicate,spre interpretare finală,Comitetului de creditare a băncii.Comitetul de credite acordă informațiilor privind managementul firmei anumite puncte,utilizate,alaturi de cele privind performanțele economico-financiare,la luarea deciziei de creditare.

Pentru acceptarea cererii de creditare rolul hotărâtor îl au performanțele economice și financiare realizate de întreprinderea solicitatoare în perioada precedentă și cele estimate pentru perioada de angajare a creditului.

Luarea în calcul a cererii de credit presupune o analiză concretă a bonității agentului economic pe baza indicatorilor de lichiditate,solvabilitate,rentabilitate și de echilibru.Baza de date necesară pentru determinarea indicatorilor respectivi este reprezentată de informațiile cuprinse în situația patrimoniului întocmita de intreprindere la sfarșitul trimestrului.

1. Lichiditatea curentă este dată de raportul între activele curente ce pot fi transformate în disponibilități bănești (în caz de lichiditate a firmei) pasivele curente(obligații și credite pe termen scurt)

Ic= _________Active curente(active circulante)_____

Pasive curente(obligații+credit pe termen scurt)

2. Solvabilitatea reprezintă o componentă a lichidității totale;ea are în vedere capacitatea firmei de a transforma în disponibiliăți în termen de 90 de zile stocurile de materii prime și producție neterminată,pentru a face față plăților devenite scadente în aceeași perioadă(salarii,aprovizionări,obligații financiare,rambursări de credite).

S =Active totale(active fixe + active circulante)_

Passive totale(datorii)

3. Rata rentabilității generale se determină ca raport între profitul net și cheltuielile totale.

Rg=___Profit net____ x 100

Cheltuieli totale

4.Rata rentabilității capitalului propriu este cea mai semnificativă expresie a profitului,care masoară rezultatele managementului firmei,în ansamblul său,și arată pentru acționari ,efectul angajării lor în activitatea băncii.

Rcp=__Profitul net__ x 100

Capitalul propriu

5.Grad de îndatorare –arată gradul de acoperire a datoriilor de către capitalul propriu.

G=__Pasive totale(datorii)__

Capitalul propriu

5. “Studiu de caz privind creditarea la S.C. ALPHA S.R.L.”

5.1 Prezentarea societății

Denumirea: S.C. ALPHA S.R.L.;

Ramura și sectorul din care face parte: executări de construcții speciale;

Sediul: Teleorman, Alexandria, Str. Cuza Vodă, Nr.7

Forma juridică și data înregistrării la Registrul Comeriului: societate cu răspundere limitată, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/5213/1992, cod fiscal: 5346988;

Obiectul de activitate: executarea de lucrări de terasamente cu mijloace specifice de mecanizare cum ar fi: fundații, clădiri, drumuri, decopertări, demolări etc.

Capitalul social: – valoarea: 5.000 lei (RON);

– natura: privat;

– structura: privat 100%;

Conducerea societății este asigurată de:

a) Consiliul de Administrație;

b) persoane împuternicite să angajeze unitatea: George David administrator – asociat unic;

Personalul unității: angajați – 44 permanenți și 27 colaboratori (67 productivi și 4 TESA);

Imobile aflate în patrimoniul societății: apartament cu 3 camere;

Tehnologie: medie 40% și avansată 60%;

Investiții în curs de execuție sau prevăzute a se executa, pe următoarea structură:

– obiectivul: mărire parc utilaje;

– destinația: lucrări construcții speciale, amenajări;

– costul investiției: nu poate fi apreciat, este o activitate constantă;

– sursa de finanțare: surse proprii ale societății;

Sfera de activitate: construcții;

Principalele produse: lucrări de terasament cu mijloace de mecanizare specifice, fundații de clădiri, drumuri, decopertări, demolări;

Principali furnizori: furnizori interni – Agremin, Caspipan, Concrete, Mobexpert etc;

Poziția pe piață: locală;

Strategia de dezvoltare: dezvoltarea capacității de contractare prin creșterea parcului de utilaje;

– existența unei strategii: prin extinderea activității;

– posibilități de realizare a strategiei: da;

– alternative în cazul nerealizării strategiei: reducerea profitului;

Clienți potențiali: pe plan intern;

Concurenți: pe plan intern – CCCF, Aedificia, SUTA, ALDO, alte firme binecunoscute din domeniul construcțiilor;

Politica de prețuri: prețuri competitive, scăderea prețurilor prin achiziția de utilaje noi pentru a se elimina costurile cu chiria acestora;

Politica patrimonială: se realizează pe plan local;

Impactul factorilor nefinanciari asupra activității clientului: contractarea de lucrări cu clienți bugetari poate avea implicații asupra duratei de încasare a contravalorii facturilor și deci poate crea probleme vis-à-vis de finanțarea activității curente a societății;

Societatea S.C. ALPHA S.R.L.. solicită B.C.R. un credit în valoare de 30.000 lei (RON) pe termen de 180 de zile pentru finanțarea stocurilor temporare (credit pe obiect). Acordarea creditului începe numai după semnarea contractului de credite și întocmirea tuturor documentelor legale.

5.2 Conținutul cererii clientului

Cererea clientului nr. 14568/05.05.2007 conține:

-creditul solicitat: 30.000 lei – pentru finanțarea stocurilor temporare si asigurarea aprovizionării în stocuri optime de la furnizori (de fapt, este vorba de o cerere de suplimentare a unei linii de credit din 2006 de la 62.500 lei la 92.500 lei, datorită creșterii prețurilor de la materialele de bază din activitatea societății (carburanți, anvelope și altele) și actualizării valorii unor contracte;

-termen de acordare: 180 de zile;

-dobânda: 13% pe an (fixă);

-comision de gestiune: 0,5% calculat la plafonul aprobat;

-comision de neutilizare: 0.25% pe an calculat la nivelul plafonului aprobat și neutilizat;

-destinația:desfășurarea activității curente, aprovizionarea cu materiale, combustibili, piese necesare utilajelor.

Creditul pentru finanțarea cheltuielilor și stocurilor temporare/sezoniere de la BCR

Este destinat finanțării operațiunilor cu caracter temporar/sezonier si se acordă clienților din categoria corporate, care au fost aprovizionate în perioada anterioară, fără a fi achitate, a celor care urmează a fi aprovizionate, a cheltuielilor temporare/sezoniere aferente acestor stocuri, precum și pentru plata altor cheltuieli temporare/sezoniere.

Avantaje

Consultanță specializată privind alegerea soluției de creditare, adaptată necesitaților clientului;

Flexibilitate prin negocierea dobânzilor;

Continuitate in desfășurarea activității curente;

Fluidizarea plăților ;

Posibilitatea de a opta pentru o dobândă fixă sau o dobândă variabilă;

Consultanță gratuită la întocmirea documentației de creditare;

Volumul creditului se stabilește in funcție de necesitățile de finanțare și posibilitățile de rambursare.

Caracteristici

Este disponibil in lei și/sau valută;

Volumul creditului solicitat și dobânda aferentă, în cazul clienților care desfașoară activitate de comerț, nu poate depăși volumul încasărilor obținute din vânzările de mărfuri pe o perioadă anterioară de 12 luni ;

Durata creditului este de maxim 12 luni, scadența se stabilește in funcție de termenele de recuperare a cheltuielilor și de valorificare a stocurilor respective, fără a depăși intervalul dintre două sezoane/cicluri de producție naturale.

Documentația necesară

Cererea de credite, semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal societatea;

Documente care atestă situația economico-financiară a societății (bilanț, contul de profit și pierdere, balanțe de verificare). Banca va solicita, dupa caz, raportul auditorilor firmei sau certificarea bilanțului conform reglementărilor legale în vigoare;

Fluxul de lichidități (cash-flow) și bugetul de venituri și cheltuieli aferent perioadei pentru care se solicită creditul;

Garanții propuse, inclusiv acte de proprietate a bunurilor ;

Acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare;

Certificat de atestare fiscală (la prima solicitare de credit si cel putin o dată pe an)

Hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive si legii, cu privire la contractarea și garantarea creditului; in cazul societăților pe acțiuni, se va solicita și înscrierea la registrul comerțului și avansarea spre publicare în Monitorul Oficial Partea a IV-a a hotărârii adunării generale de contractare a împrumutului;

Documentația din care să rezulte situația stocurilor si cheltuielilor care fac obiectul creditării și cauzele economice care au determinat formarea stocurilor respective ;

Orice alte documente necesare solicitate de bancă.

5.3 Situația financiară a clientului față de bancă

Societatea a mai beneficiat de credite de la B.C.R., respectând termenele și alte clauze contractuale (în prezent beneficiind de o linie de credit de 62.500 lei) și își derulează prin B.C.R. circa 50% din cifra de afaceri.

Situația financiară a clientului față de bancă la 30.04.2007 se prezintă astfel:

lei (RON)

Procentual: Active corporale 61%

Active circulante 35%

Alte active 4%

lei

Capital propriu 45%

Total obligații 55%

Indicatorii de analiză a bonității clientului:

Lichiditatea imediată – reflectă capacitatea agentului economic de onorare a obligațiilor către terți, de rambursare a creditelor și de plată a dobânzilor, fiind egală, în mărime relativă, cu:

Punctaj : – 2p

Solvabilitatea patrimonială – reflectă capacitatea generală a societății de a transforma toate activele sale în cash pentru plata tuturor datoriilor, fiind egală cu:

Punctaj : 6p

3) Gradul de îndatorare – exprimă raportul între datorii și capitaluri proprii, iar în aprecierea lui se va avea în vedere că banca participă ca partener la finanțarea unei firme alături de proprietari, dar nu poate risca mai mult decât aceștia întrucat singurul beneficiu pentru bancă este dobânda.

Punctaj : – 1p

Viteza de rotație a activelor circulante – arată numărul de cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade, fiind egală cu:

Punctaj : 1p

Rentabilitatea financiară – reflectă capacitatea capitalului investit de a produce profit.

Punctaj : 3p

Acoperirea dobânzii – se referă la capacitatea clientului de a-și rambursa împrumuturile și de a plăti dobânda.

Punctaj : 3p

Garanții – gaj fără deposedare.

Punctaj : 2p

Aspecte nefinanciare – calitatea conducerii, strategia de dezvoltare.

Punctaj : 3p

Capacitatea de rambursare

unde: Î = încasări zilnice realizate de împrumutat în ultimul trimestru;

p = perioada de valabilitate a creditului;

Ra = rata de actualizare (rata dobânzii bancare, rata inflației, rata de schimb a leului, rata creșterii economice etc.).

Punctaj : 2p Total 17 puncte

Pentru fiecare din acești indicatori se acordă puncte conform grilei din Anexa nr. 2, plus analiza aspectelor nefinanciare )factori calitativi.

Creditele se împart în:

categoria A – credite standard – peste 25 de puncte;

categoria B – credite în observație – de la 17 la 25 de puncte;

categoria C – credite substandard – de la 11 la 16 puncte;

categoria D – credite îndoielnice – de la 6 la 10 puncte;

categoria E – pierdere – până la 5 puncte (inclusiv).

Creditele care se încadrează în categoria C se acordă cu mare prudență, iar categoriile D și E nu se acordă.

Evaluarea creditului prin punctaj este un mijloc statistic de evaluare a clienților în încercarea de a adopta un demers standardizat pentru determinarea bonității lor. Atribuirea punctajului are la bază examinarea cauzisticii clienților și a anumitor informații cheie pentru a stabili care sunt categoriile de clienți care, cel mai adesea, nu-și plătesc creditele.

Pentru ca evaluarea creditului prin punctaj să fie eficientă, banca trebuie, în mod continuu, să-și actualizeze și evalueze sistemele de acordare a punctelor în concordanță cu circumstanțele economice și sociale în schimbare.

În concluzie, prin însumarea punctajului obținut la fiecare indicator s-au realizat 17 puncte, încadrând firma în categoria B de performanță. Performantele finaciare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel în perspectivă mai îndelungată Încadrarea în categoria B, s-a facut aproape la limită, de aceea societatea necesită o atentă observație pe viitor.

Creditul va fi clasificat în categoria: în observație.

5.5 Analiza economico – financiară a activității

Bilanțul restructurat

lei

Din datele prezentate în analiza internă efectuată pe baza bilanțului contabil întocmit pe ultimii doi ani, respectiv 2005-2006 și a balanței de verificare la 30.04.2007, rezultă atât o situație financiară bună, cât și o rentabilitate în evoluție crescătoare datorită creșterii semnificative a activității în primele patru luni ale anului 2007 față de 2005 și 2006.

Din analiza principalelor posturi se observă următoarele:

Activul societății a înregistrat o creștere de 1.715.071 lei la 30.04.2006 față de anul anterior (creștere de 45%), aceasta realizându-se din activele imobilizate (1.045.588 lei – achiziționare de noi utilaje) și active realizabile (446.854 lei );

Activele imobilizate au crescut în baza achiziționării masive de mașini și utilaje, acest post bilanțier înregistrând un salt de 1.045.588 lei în ultimul an (autoturisme , autobasculante, buldozere, aparaturi de birou ).

Având în vedere creșterea cifrei de afaceri și extinderea contractelor, au crescut și creanțele societății cu 100%. Creanțele comerciale cu scadența mai mică de un an ale societății la 30.04.2006 au fost în sumă de 427.460 lei, din care clienți și conturi asimilate de 404.663 mil. lei și furnizori debitori de 22.797 lei (avansuri acordate furnizorilor de investiții). Clienții neîncasați în sumă de 404.663 lei reprezintă creanțe de recuperat, principalii debitori fiind: S.C. Capitel – 23.250 lei, S.C. Ozer Insaat – 28.000 lei, Stump – 19.350 lei.

Pasivul a avut și el o evoluție ascendentă determinată de: creșterea capitalurilor proprii în sumă de 756.386 lei (datorită reinvestirii profitului) față de 31.12.2005, dar și a datoriilor cu 64.050 lei, a furnizorilor, taxelor și impozitelor cu 58500 lei.

Nivelul datoriilor la 30.04.2006 erau în sumă de 1.184.637 lei, din care:

-furnizori și conturi asimilate: 178.650 lei;

-soldul contului 404 "Furnizori de imobilizări" în sumă de 105.900 lei, reprezintă rate scadente către S.C. Roman Brașov, conform cu clauzele contractuale prevăzute în contractul încheiat pentru achiziția a două autobasculante (autobasculante propuse în garanție).

În concluzie, din analiza bilanțului financiar se observă că:

-nu sunt stocuri fără mișcare, acestea având în medie o perioadă de rotație de 2 rotații, ceea ce este bine având în vedere caracterul sezonier al activității;

-nu sunt greutăți în încasarea clienților sau plata furnizorilor, rotația lor fiind de 12 și respectiv de 17 zile.

Bilanțul financiar ne arată că pe perioadele analizate firma a realizat un echilibru financiar între lichiditatea activelor pe termen scurt și exigibilitatea pasivelor pe termen scurt.

Cu ajutorul bilanțului financiar se pot calcula trei indicatori:

1) Fondul de rulment net (FR) = Pasive pe termen lung – Active imobilizate

Acesta înregistrează o evoluție ascendent negativă în toate cele trei perioade (-17.114 lei, -58.492 lei, -347.694 lei), activele imobilizate fiind superioare pasivelor pe termen lung.

În mod normal ar trebui evitate creditele pe termen scurt însă banca are în vedere atât faptul că societatea a mai avut credite de la bancă, aceasta rambursându-și la termen creditele și dobânzile, pe de o parte , cât și faptul că încasările clientului se fac prin contul curent deschis la bancă într-o proporție de peste 50% .

2) Nevoia de fond de rulment (NFR) = Active realizabile – Datorii curente cu scadență mai mică de un an .

Nevoia de fond de rulment negativă înregistrată la 30.04.2007 este de 648.245 lei, arată că societatea dispune de fonduri proprii suficiente la acea data. Societatea are un necesar de fond de rulment pe termen scurt datorită decalajului între încasări și plăți. Acesta s-a majorat datorită creșterii prețurilor la materialele de bază din activitatea societații (carburanți, anvelope și altele ) și actualizării unor contracte.

3) Trezoreria netă (TN) = FR – NFR

Se remarcă o trezorerie pozitivă în toate perioadele, ea este determinată la 30.04.2007 în mare parte de avansurile de trezorerie pentru cumpărarea de materiale și altele.

În concluzie putem spune că, deși echilibrul pe termen lung nu este realizat, societatea dispune de fonduri proprii și de segmente de piață deja cucerite.

Analiza contului de profit și pierderi restructurat – lei –

Analizând contul de profit si pierderi, observăm că agentul economic a utilizat eficient resursele materiale și umane de care a dispus, desfășurând o activitate generatoare de profit pe toată perioada analizată, ponderea cea mai mare având-o veniturile din exploatare.

În concluzie putem spune că:

• rezultatul din exploatare înregistrează o evoluție constantă pozitivă, înregistrându-se creșteri față de aceeași perioadă a anului 2006, datorată creșterii activității și creșterii poziției firmei pe piața serviciilor de acest gen;

• rezultatul financiar înregistrează o evoluție negativă redusă, și este determinată de:

– creșterea gradului de utilizare a plafonului acordat (creșterea angajamentelor de credit) și creșterea dobânzilor;

– creșterea dobânzilor plătite la Roman Brașov pentru autobasculantele achiziționate cu plata în rate;

• rezultatul excepțional înregistrează o evoluție negativă, scăderea fiind de 1.558 lei.

Evoluția cifrei de afaceri se prezintă astfel:

Cifra de afaceri la 30.04.2006, în sumă de 1.557.376 lei, a crescut cu 50% față de cifra de afaceri a anului 2005 (1027.720 lei), ceea ce arată că veniturile realizate de societate în relațiile cu terții au o evoluție ascendentă, aceasta având perspective de dezvoltare, deci este un client viabil.

Indicatorii de performanță si evoluția lor

În concluzie, putem spune că, deși gradul de îndatorare este nesatisfăcător, fiind de 121% la data solicitării creditului, aceasta datorându-se contului 404 "Furnizori de imobilizări" adică achizitionării autobasculantelor de la S.C. Roman Brașov; însă două dintre acestea au fost achitate în luna martie integral, gradul de îndatorare financiară este bun, înregistrând în a treia perioadă un procent de 2%.

În ceea ce privește ratele de lichiditate, acestea au înregistrat o tendință crescatoare în toți anii de analiză. Valoarea acestor rate arată capacitatea de plată curentă sau imediată a datoriilor ținând cont de lichiditățile (încasările) existente.

Acoperirea dobânzii este de 9 la data de 30.04.2006, ceea ce arată că durata în zile până la reînnoirea activelor este mai mică. Viteza mai mare, determinată de scăderea duratei în zile, este favorabilă intreprinderii.

Evoluția solvabilitate-grad de îndatorare:

Concluzia ce se trage din aceste date este aceea că, deși gradul de îndatorare este nesatisfăcător, în special în ultimele două perioade, societatea dispune pe întreaga perioadă de o solvabilitate bună, ceea ce îi permite să-și acopere datoriile.

Indicatori de eficiență și evoluția lor

Unde: EBC/EBT = Excedent brut curent/total.

În concluzie se poate spune că rulajul încasărilor prin contul curent pe anul 2005 a fost de 1.007.900 lei, cel al plăților de 988.400 lei, iar dobânzile și comisioanelor plătite băncii în aceeași perioadă au fost de 1900 lei și respectiv 2.200 lei.

Rulajul debitor al contului curent în 2006 a fost de 749.400 lei, iar cel creditor de 716.100 lei, iar încasările efective prin contul curent au fost de 430.000 lei. Producția programată este acoperită integral din contracte, volumului producției vândute la data de 30.04.2007 a fost de peste 1.557.376 lei, realizând un profit net de 242.724 mil. lei, gradul de utilizare a capacității de producție fiind de 95%.

Garanții:

Societatea oferă în garanție: gaj fără deposedare a două autobasculante Roman aflate în proprietatea societății evaluate la valoarea de 49.000 lei – nou.

Punctajul "Z" folosind metoda Altman

Întrucât Punctajul "Z" reprezintă o metodă de evaluare și previziune a riscului de faliment, putem afirma că firma se găsește în zona sigură, riscul falimentului fiind foarte mic dacă "Z" > 3, iar în cazul nostru valoarea lui "Z" depășește valoarea de 3 puncte în toți anii.

Dacă analizez în structură acest punctaj observ că ponderea cea mai mare o deține în toți anii variabila X5 care arată că cifra de afaceri are o valoare importantă în raport cu activele totale și contribuie decisiv în obținerea punctajului "Z".

Analiza fluxului de lichidități:

Din analiza tabloului evoluției fluxului de lichidități (cash-flow-ului) în perioada decembrie 2006 – mai 2007, prezentat în Anexa nr. 9, se observă următoarele:

I. Nivelul I al cash-flow-ului:

La acest nivel ar trebui să se reflecte operațiile pe termen lung, însă în condițiile în care societatea nu a efectuat achiziționări de active și nu a contractat datorii pe termen lung pentru plata acestora, fluxul net de lichidități al perioadei este zero.

II. Nivelul aI-II-Iea al cash-flow-ului (activitatea comercială):

Din analiza fluxului de lichidități pe tipuri de activități (exploatare, financiară, excepțională) se observă cele mai multe fluxuri în activitatea de exploatare, în timp ce activitatea financiară și excepțională înregistrează o pondere mai redusă. Această structură confirmă faptul că societatea analizată are o activitate de exploatare. Se observă și că societatea va înregistra încasări din activitatea de exploatare pe toată durata acordării creditului și că toate vânzările se vor face pe baza creditelor acordate de bancă. Aceste încasări se modifică, înregistrând o creștere de la 150.000 lei (în decembrie 2006) la 195.000 lei (în martie 2007) și apoi o scădere la 187.500 lei (mai 2007). Fluctuații importante se obțin și la nivelul plăților pentru exploatare: sunt de 217.500 lei (în decembrie 2006) și scad la 157.500 lei (în mai 2007).

III. Nivelul al-III-Iea: cash-flow-ul net al perioadei

Din luna decembrie 2006, cash-flow-ul net înregistrează valori pozitive. Se observă că societatea a avut necesar de lichidități atât în perioada precedentă, cât și în perioada curentă.

Acest necesar a fost finanțat prin linie de credit de 62.500 lei, deschisă la bancă, dar și prin alte credite, exemplul de față reprezintă un credit pe obiect (solicitat datorită creșterii prețurilor pentru suplimentarea liniei de credit) în valoare de 30.000 lei.

5.6 Concluzii privind decizia de creditare a clientului

Scopul referatului: aprobarea suplimentării liniei de credit de la nivelul de 62.500 lei la nivelul de 92.500 lei, prin acordarea unui credit pe obiect în valoare de 30.000 lei.

Destinația creditului

Creditul de care beneficiază societatea este utilizat pentru activitatea curentă, aprovizionarea cu materiale, piese necesare utilajelor. Având în vedere încasarea contravalorii prestațiilor, aceasta se face după executarea acestora și în multe cazuri în 5-10 zile de facturare, apărînd astfel un decalaj de încasări și plăți ce trebuie acoperit din fonduri împrumutate.

Riscul garanției este redus, aceasta fiind o garanție reală ce poate fi ușor verificată (gaj fără deposedare asupra a două autobasculante Roman).

Garanția acoperă creditul solicitat plus dobânzile pe 90 de zile (49.000 lei).

Societatea va semna un bilet la ordin în valoare de 30.000 lei.

Având în vedere cele prezentate în Referat, Comisia de Credite-Garanții și Risc a B.C.R. Sucursala Municipiului Alexandria (Teleorman) propune:

volumul creditului: 30.000 lei;

termen de acordare: 180 de zile;

destinatia: aprovizionarea cu materiale, combustibili, piese necesare utilajelor;

dobânda: 13% pe an (fixa);

comision de gestiune: 0,5% calculat la plafonul aprobat;

comision de neutilizare: 0.25% calculat la plafonul aprobat și neutilizat;

garanție: gaj fără deposedare asupra a doua autobasculante Roman.

Structura creditului

S.C. ALPHA S.R.L. nu este un împrumutat mare deoarece suma împrumuturilor nu depășește 10% din fondurile proprii ale băncii. Expunerea totală se încadrează în limita de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale societății (292.950 lei capitaluri proprii în sens larg).

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Sistemul bancar din România a cunoscut o dinamică extraordinară, numărul societăților bancare crescând de la 5 în 1990 la 47 la 30 septembrie 1998. Acest lucru a fost posibil datorită reformei sistemului bancar și din nevoia de concentrare a economiilor pe piață.

Numărul mare de bănci apărute nu a făcut decât să sporească servicile bancare oferite populației și calitatea lor să crească în condițiile unei concurențe acerbe între acestea.

Dintre serviciile oferite de către societățile bancare, activitatea de creditare a cunoscut o dezvoltare foarte rapidă. În scurt timp, micul întreprinzător și-a dat seama că banca reprezintă principalul mijloc de extindere și dezvoltare a activității sale.

Din analiza activității desfășurate de SC ALPHA S.R.L. până în prezent reiese că indicatorii economico-financiari au o evoluție crescătoare. Excepție face gradul de îndatorare nesatisfăcător, fiind de 121 % la data solicitării creditului. Aceasta se datorează contului 404 "Furnizori de imobilizari"- achiziționarea autobasculantelor de la S.C. Roman Brașov, însă două dintre acestea au fost achitate în luna martie integral, iar gradul de îndatorare financiară este bun înregistrând în a treia perioadă un procent de 2%, ceea ce dovedește că societatea a putut să-și achite datoriile, respectiv dobânzile sale.

Din fișa de evaluare a performanțelor economico-financiare la finele lunii aprilie 2007 (indicatorii de bonitate) rezultă că agentul economic a obținut 17 puncte, încadrîndu-se în categoria de performanțe B, cu un serviciu al datoriei bun.

Din analiza criteriilor organizatorice se observă că firma a colaborat încă de la începutul activiții cu B.C.R., perioada în care a beneficiat de credite în valori crescătoare, de la 3.000 lei in 2000, la 62.500 lei in 2006, respectând termenele și alte clauze contractuale.

Din analiza fluxului de lichidități al activității pe cele 6 luni se observă că, creșterile prognozate sunt realizabile, nivelul încasărilor prognozate (cash-flow-ul net prognozat) permițând derularea în bune condiții a afacerii.

De asemenea, stategia de dezvoltare, poziția deținută pe piața locală si investițiile din ultima perioadă, alaturate unui management calitativ si de încredere al societății, oferă garanții suficiente, pentru acordarea suplimentării liniei de credit solicitate.

Riscul in activitatea de creditare – este legat de existența unor societăți cu profil apropiat și cu o mare capacitate de prestări servicii (CCCF, ALDO, SUTA ).

Metode de micșorare a riscului:

a) agentul economic desfășoară o activitate rentabilă care are la bază contracte ferme, nereprezentînd risc major pentru bancă. Societatea a achiziționat utilaje cu care lucrează în ultimii ani 2003-2007, deci sunt noi și nu necesită timp pentru reparații sau investiții în piese;

b) creditul este garantat cu bunuri mobile din patrimoniul firmei, garanție reală ce poate fi usor valorificabilă.

B.C.R. este implicată activ în finanțarea, sub formă de credite, a agenților economici.

Această implicare ține seama de evoluția și caracteristicile mediului economic în care acționează banca. Banca a adoptat orientări strategice pe baza cărora să poată să-și adapteze problemele în funcție de situația din economie și să acționeze pe piață prin măsuri suplimentare asiguratorii și de protecție împotriva riscurilor majore. Experiența proprie a băncii conduce spre concluzia că măsurile de prudență bancară trebuie continuate și lărgite, banca orientîndu-se spre o colaborare cu unitățile economice care dovedesc perspectivă în afacerile pe care le promovează, au o situație financiară bună și o piață de desfacere astfel încât să dea certitudine proiecțiilor făcute și rambursărilor sumelor primite sub forma creditului bancar.

Creșterea masei creditelor este de fapt o himeră, realitatea aratând că volumul creditelor a scăzut de la un an la altul, datorită declinului accentuat al producției industriale, dar mai ales a unor restricții severe impuse de B.N.R. în politica de creditare. Ponderea foarte redusă a masei creditului în acoperirea activelor bilanțiere a făcut costisitor costul creditului.

Procesul de restructurare pe care îl parcurge BCR nu poate fi conceput fără implicarea tehnologiei informatice, care asigură funcția informațională prin actul de informare, creînd cadrul propice și lărgind procesul de previziune și de acțiune al activității de conducere.

Dar, în marea majoritate a cazurilor, decizia revine omului. De aceea capacitatea de analiză financiară a lucrătorilor din bancă, care sunt implicați în procesul de creditare, are o importanța deosebită și aceasta trebuie să crească din punct de vedere calitativ.

B.C.R. este o bancă consolidată, care și-a creat autoritatea în fața clientelei sale, ce dispune de toate condițiile pentru a se dezvolta în viitor. În concluzie, B.C.R. ramâne disponibilă pentru a finanța sub formă de credite clientela sa, în continuă creștere, și pentru a-i asigura întreaga gamă de condiții de calitate și operativitate.

Bibliografie