Riscurile Finantarii Internationaledocx

=== Riscurile finantarii internationale ===

2.4 Riscurile finanțării internationale

Termenul risc este definit ca fiind „posibilitate de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă; pericol posibil”. Riscul este potențialul de a câștiga sau de a pierde ceva de valoare, în timpul unei acțiuni sau inacțiuni, prevăzută sau neprevăzută. Privit ca o consecință, acesta poate fi datorat acțiunilor înreprinse în condiții de incertitudine.

Riscurile pot fi privite în moduri foarte subiective, însă ce ar trebuii să ținem cont întotdeauna „este faptul că riscurile nu trebuie privite ca fatalități, ci doar ca posibilități (realizarea, manifestarea riscurilor este prin ipoteză incertă și imprevizibilă, aleatorie); producerea riscurilor trebuie să fie independentă de culpa vreuneia dintre părți, iar realizarea riscurilor este de natură să determine pierderi pentru cel puțin unul dintre subiecți”.

Făcând o clasificare a riscurilor putem descoperi riscurile cotractuale și riscurile comerciale. În categoria riscurilor comerciale putem include, pe langa cele economice, politico-administrative sau naturale, și categoria riscurilor finanțării internaționale. Acestea sunt la rândul lor clasificate după cum urmează: risc de țară, risc valutar, risc de dobândă, risc de neplată.

2.4.1 Riscul de țară

În tratatul său, Ioan Bari, definește riscul de țară ca fiind „un macrorisc, adică, rezultatul evoluției condițiilor generale ale mediului economic național, având un impact major atât asupra creditării externe a țării respective, cât și asupra investițiilor private”.

Riscul de țară poate fi măsurat cu ajutorul diverselor sisteme de analiză a acestuia, utilizând indicatori precum dezvoltarea economică, inflația, stabilitatea politică, datoria externă, infrastructură, rata dobânzii, etc.

Din perspectiva afacerilor internaționale, riscul de țară explică lucrurile care pot merge prost atunci când afacerea se desfășoară la nivel transfrontalier. Nu este vorba doar de companii multinaționale, cu fabrici la nivel mondial și operațiuni complexe, care au nevoie să înțeleagă schimbările bruște ale condițiilor de afaceri, ci pot afecta orice firmă mică, care urmărește creșterea vânzărilor în străinătate sau lucrază cu un furnizor străin. Criza financiară globală din 2008-2009 și primăvara arabă, ne-au arătat cât de repede și cât de dramatic se pot agrava și răspândi condițiile de afaceri în orice țară. Dar o înțelegere aprofundată și o gestionare atentă a riscului de țară va ajuta o companie să supraviețuiască unei crize sau poate chiar, îi va deschide oportunități noi.

Sursa: Dun & Bradstreet

Figura 2.1. Analiza nivelului riscului de țară la nivel global, 2014

2.4.2 Riscul valutar

Acesta poate fi definit ca o posibilă pierdere ce poate fi datorată unei evoluții nefavorabile a cursului de schimb. Pentru reducerea acestui tip de risc, se pot lua măsuri contractuale, respectiv se vor adăuga clauze specifice în momentul încheierii contractului, sau măsuri extracontractuale, atunci când nu sunt specificate clauze protecționiste.

2.4.3 Riscul de dobândă

Poate reprezenta o potențială pierdere ce poate fi generată de evoluția ratelor de dobândă.

Este un risc ce îl poate afecta atât debitorul cât și creditorul. Poate afecta atât creditele cu dobândă fixă dar mai ales pe cele cu dobândă variabilă.

În analiza riscului ratei dobânzii o atenție sporită se acordată riscului provenit din structura financiară a băncii, caz în care apare un surplus de active sau pasive, în condițiile unor dobânzi variabile de piață. Pentru a reducce acest risc, trebuie obținut un rezultat cât mai aproape de 1 pentru raportul dintre activele și pasivele purtatoare de dobânzi, în urma elaborării prognozelor.

2.4.4 Riscul de neplată

Riscul de neplată reprezintă o potențială pierdere, cu precădere a creditorului, ce constă în riscul ca debitorul să nu mai fie în măsură să plătească suma de bani datorată, la scadență.

Pentru a măsura gradul riscului de neplată pe care o copanie îl poate genera, se face o analiză financiară atentă a documentelor precum bilanțul și contul de profit sau pierdere. Această analiză financiară presupune trei etape distincte:

a. Analiza echilibrului financiar;

b. Analiza soldurilor intermediare de gestiune;

c. Analiza pe baza ratelor financiare – este considerată cea mai importantă parte deoarece analizează următoarele clase de rate financiare: rate privind lichiditatea; rate de profitabilitate; rate de eficiență; rate de structură de capital; rate de rentabilitate.

Similar Posts

  • Mixed Noise Denoising Using Neuro Fuzzy And Memetic Algorithm

    Mixed Noise Denoising Using Neuro Fuzzy and Memetic Algorithm Ali Hassan Muosa1 , Aqeel Mohsin Hamad2 1, 2 Dep. of Computer Science, Faculty Science Computers and Mathematic, Thi-Qar University, Iraq 1 [anonimizat] ; 2 [anonimizat] Abstract This paper proposes denoise images from mixed noise of type Gaussian with Salt and Pepper. These noises are denoised…

  • Inspectia Calitătii Structurii Sudate

    3. INSPECȚIA CALITĂȚII STRUCTURII SUDATE 3.1 Imperfecțiuni (defecte) posibile și criterii de acceptare a acestora (în funcție de procedeul de sudare) Defectele îmbinărilor sudate prin topire sunt abateri de la continuitatea, dimensiunile, aspectul exterior, structura și compoziția chimică, prescrise pentru îmbinarea sudată în standarde și/sau documentația tehnică a structurii sudate. 3.1.1 Imperfecțiuni specifice materialelor folosite…

  • Modalitati de Colaborare Scoala Familie

    === 14fd2536756e0319a84ca3c5504c29d0769918c2_439932_2 === UNΙVERSΙΤΑΤEΑ DΙN CRΑΙOVΑ DEΡΑRΤΑΜENΤUL ΡENΤRU ΡREGΑΤΙREΑ ΡERSONΑLULUΙ DΙDΑCΤΙC LUCRΑRE ΜEΤODΙCO-ȘΤΙΙNȚΙFΙCĂ ΡENΤRU OΒȚΙNEREΑ GRΑDULUΙ DΙDΑCΤΙC Ι Coordonator ștііnțіfіc: Conf.unіv.dr. Florentіna Μogonea Candіdat: – 2018 – UNΙVERSΙΤΑΤEΑ DΙN CRΑΙOVΑ DEΡΑRΤΑΜENΤUL ΡENΤRU ΡREGΑΤΙREΑ ΡERSONΑLULUΙ DΙDΑCΤΙC ΜODΑLΙΤĂȚΙ DE COLΑΒORΑRE ȘCOΑLĂ-FΑΜΙLΙE Coordonator ștііnțіfіc: Conf.unіv.dr. Florentіna Μogonea Candіdat: – 2018 – CUΡRΙNS ΙNΤRODUCERE CΑΡΙΤOLUL Ι. CONSΙDERΑȚΙΙ ΤEOREΤΙCE ΡRΙVΙND…

  • Dinamica Abandonului Școlar LA Nivelul Județului Dolj

    UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE SPECIALIZAREA:ASISTENȚĂ SOCIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ DINAMICA ABANDONULUI ȘCOLAR LA NIVELUL JUDEȚULUI DOLJ Coordonator științific: Lector univ. dr.Emilia Maria Sorescu Absolvent: Daniela Rădulescu Craiova 2016 Motto: ,,Cel mai mare păcat care depășește pe toate celelalte și care duce spre culmea răutații, este lipsa de educație a copilului.’’- Ioan Gura…

  • Modelarea Personalitatii Umane In Penitenciar

    FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PROGRAMUL DE MASTER – PROBAȚIUNE – LUCRARE DE DISERTAȚIE Coordonator științific: Conf. dr. Mircea Botescu Absolvent, Asavei I. Raluca Ioana București, 2016 FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ PROGRAMUL DE MASTER – PROBAȚIUNE – TEMA: MODELAREA PERSONALITĂȚII UMANE ÎN ÎNCHISOARE Coordonator științific: Conf. dr. Mircea Botescu Absolvent, Asavei I….

  • Amenajarea Teritoriului

    Introducere Am ales această lucrare pentru a valorifica importanța documentațiilor de amenajare a unei teritoriu având în vedere tendința noastră de dezvoltare continuă. Lucrarea intitulată Rolul documentațiilor de amenajare a teritoriului conține trei capitole, fiecare capitol conținând secțiuni În primul capitol tratăm aspectele generale privind amenajarea teritoriului, obiectivele principale și principiile amenajării teritoriului și nu…