Riscurile bancare și modalități de gestionare [614341]

1
Riscurile bancare și modalități de gestionare
Cuprins :

Introducere ………………………………………………………………………………….2
Capitolul 1 . Organizarea și funcționarea sectorului bancar românesc ……………4
Capitolul 2. Riscurile bancare ……………………………………………………………………………….12
2.1. Conceptul de risc bancar ………………………………………………………………………………………..12
2.2. Tipuri de risc bancar ………………………………………………………………………………………………14
2.2.1. Clasificarea riscurilor bancare în funcție de caracteristica bancară…………………………… 14
2.2.2.Clasificarea dată de Ban ca Reglementelor Internaționale………………………………………….17
Capitolul 3. Modalități de gestionare principalelor riscuri bancare ……………..22
3.1 Gestiunea riscului de creditare ……………………………………………………………22 3.1.1. Gestionarea riscului individual de creditare ……………………………………………23
3.1.2. Gestionarea riscului global de credit …………………………………………………..25
3.2. Gestionarea riscului de țară ……………………………………………………………………………………27
3.3. Gestionarea riscului lichidității bancare ………………………………………………….28
3.4. Gestiunea riscului ratei dobânzii …………………………………………………………29
3.5. Gestiunea riscului valutar …………………………………………………………………30
3.6. Gestionarea riscului operațional …………………………………………………………31
Capitolul 4. Gestiunea riscurilor bancare în cazul Raiffeisen Bank ……………….34
4.1 Scurt istoric Raiffeisen Bank …………………………………………………………………………………..34
4.2 Pricipalele tipuri de riscuri și modalități de gestionare ale acestora în cazul Raiffeisen
Bank România …………………………………………………………………………………………………………… 36
4.2.1 Riscul de creditare în cazul grupului Raiffeisen Bank ……………………………….. 36 4.2.2 Riscul de lichiditate în cazul grupului Raiffeisen Bank ………………………………. 44 Concluzi și propuneri …………………………………………………………………………………………………. 48
Bibliografie
Anexe

2

Introducere
În ultimele două decenii ale secolului XX, studiul băncilor și activității bancare a constituit,
pentru cercetători, unul dintre cele mai fascinante domenii de exploatare. Acestui sector i -au fost
dedicate numeroase lucrări cu caracter fundamental sau aplicativ. La acestea se adaugă si prezenta lucrare, care încearcă să pună în evidență aspectele metodol ogice și practice privind
managementul riscurilor și performanțelor bancare.

Lucrarea de față abordează problematica complexă a riscului specific mediului economic actual, în conceptul dinamic și diversificat al mecanismelor economice de pe piață. tratând riscul ca pe o asumare conștientă și calculată a realității. Este adevărat că cine nu riscă nu câștigă, dar tot atât de adevărat este că asumarea superficială sau parțială a riscului nu înseamnă întotdeauna garanția câștigului așteptat.
Intrân d în profunzimea riscului economic, lucrarea de față este dedicată riscului bancar, risc
care însoțește ca o umbră dezvoltarea și prosperitatea băncilor de pretutindeni, aceste uzine
financiare cu rol esențial în funcționarea organismului economi c. Trebuie precizat, însă, că în
studiul riscului bancar există o „barieră științifică” generată de confidențialitatea inerentă acestui tip de analiză. De aceea, intenția de a acoperi toată sfera de cuprindere a riscului
bancar s -ar afla în contrad icție cu realitatea.
Primul capitol cuprinde o scurtă prezentare a sectorului bancar românesc .
Al doilea capitol al lucrării este dedicat prezentării conținutului riscurilor bancare precum și o
clasificare a acestora.
În cel de- al treilea capitol al lucr ării mele am surprins modalitățile de gestionare a principalelor
riscuri bancare.
Stadiul actual al dezvoltării piețelor financiare și a sistemului financiar, precum și evoluțiile
mediului în care acestea operează au impus abordarea dintr -o altă perspecti vă a problematicii
riscurilor economice, în general, și a celor bancare, în special. Dacă până în anii ’70, riscurile bancare se rezumau doar la riscul de creditare în relațiile băncii cu clienții și în cadrul sistemului de plăți, pe măsură ce instabilitat ea a devenit trăsătură dominantă a mediului economic, băncile
se confruntă cu noi riscuri.

3
Pentru a putea face față noilor provocări se impune identificarea riscurilor și a cauzelor ce le
determină și le influențează, elaborarea procedurilor, tehnicilor și instrumentelor de măsurare,
neprevăzute.
Riscurile bancare trebuie privite global, analizate dintr- o perspectivă sistemică, evidențiindu -se
interdependențele dintre ele, știindu- se că producerea unuia poate genera în lanț alte riscuri.
Indiferent de tipul instituțiilor bancare – bănci regionale, locale, universale, de investiții sau de
retail – toate și -au ajustat comportamentul ca actori pe piața financiar -bancară, în funcție de
evoluția sistemului bancar marcat de fenomenul globalizării, intensificarea concurenței,
liberalizarea piețelor financiare, apariția inovațiilor financiare.
Un concept relativ nou în literatura de specialitate și în practica bancară o constituie analiza
bazată pe risc a băncilor , care presupune o permanentă revizuire analitică a activității băncii,
asigurându -se menținerea stabilității și încrederii în sistemul financiar. Această abordare
presupune extinderea instrumentelor cu care operează analiza bancară tradițională, acestea fiind
puncte de plecare pentru anticiparea riscurilor și realizarea simulațiilor, modificarea acestora în
timp oferind o imagine dinamică a performanțelor băncii. Pe de altă parte, indicatorii financiari (referitori la structura bilanțului, profitabilitate, riscul de piață și riscul de credit, lichiditate sau pozițiile valutare) fac obiectul supravegherii bancare, fiecare bancă având obligația de a calcula, raporta și monitoriza nivelurile acestora.
Succesul managementului riscului depinde și de capacitatea băncii de a anticipa pierderile potențiale, politica rezervelor, transferul pierderilor, precum și de gradul de integrare al acestuia
în sistemul global de management al băncii.
Managementul riscului este parte integrantă a strategiei băncii, acesta răspunzând vulnerabilității și complexității mediului în care banca operează. Se acceptă faptul că riscul este o componentă esențială a profilului băncii și, în consecință, evoluția ulterioară a strategiei bancare va fi atinsă
dacă profilul risc actual și de perspectivă sunt neglijate.
Deoarece unul dintre o biectivele principale ale unei bănci, îl reprezintă asigurarea eficienței
activității bancare,în ultimul capitolul , am analizat gestiunea riscurilor bancare în cadrul
Raiffeisen Bank .

4

Capitolul 1. Organizarea și funcționarea sectorului bancar românesc.
Băncile, persoane juridice române, pot funcționa numai pe baza autorizației emise de Banca
Națională a României. Ele se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acțiuni, în baza aprobării Băncii Naționale a României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare,
aplicabile societăților comerciale.
1
Băncile, persoane juridice române, vor avea sediul social și, după caz, sediul real, reprezentând
locul unde se află centrul principal de conducere și de gestiune a activității statutare, pe teritoriul
României.
Organizarea și conducerea băncilor se stabilesc prin actele constitutive ale băncilor, în conformitate cu legislația comercială și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi.
În toate actele sale oficiale banca trebuie să se identifice în mod clar printr- un minimum de date:
firma sub care este înmatriculată în registrul comerțului, capitalul social, adresa sediului social, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în registrul comerțului, numărul și data înmatriculării în registrul bancar.
2
Banca este angajată prin semnătura a cel puțin 2 conducători, având competențele stabilite prin
actul constitutiv, sau a cel puțin 2 salariați ai băncii, împuterniciți de conducerea acesteia.
a) semnătura electronică extinsă, bazată pe un certifi cat calificat emis de un furnizor de servicii
de certificare calificată, în conformitate cu prevederile legale privind semnătura electronică;
b) orice altă tehnică echivalentă de garantare a autenticității semnăturii, aprobată de Banca
Națională a României .
Fiecare bancă va avea un regulament propriu de funcționare, aprobat de organele statutare, prin care va stabili cel puțin:
a) structura organizatorică a băncii;
b) atribuțiile fiecărui compartiment al băncii și relațiile dintre acestea;
c) atribuțiile su cursalelor și ale altor sedii secundare ale băncii;

1 Legea bancară nr. 58/1998, capitolul II I , art. 9 .
2 Legea bancară nr. 58/1998, capitolul VI , art.22.

5
d) atribuțiile comitetului de audit, comitetului de administrare a riscurilor, ale căror constituire și
funcționare se vor stabili prin reglementările Băncii Naționale a României;
e) atribuțiile comitetului de administrare a activelor și pasivelor, ale comitetului de credite și ale
altor organe specializate ale băncii, ale căror constituire și funcționare se vor stabili în baza
deciziei organelor statutare;
f) competențele conducătorilor băncii, ale persoanelor care asigură conducerea compartimentelor
din cadrul băncii, a sucursalelor și a altor sedii secundare și ale altor salariați care efectuează
operațiuni în numele și pe contul băncii;
g) sistemul de control intern și organizarea și funcționarea activi tății de audit intern.3
Conducătorii și administratorii unei bănci trebuie să aibă o bună reputație, calificare și
competență adecvate pentru realizarea obiectivelor propuse și pentru crearea premiselor necesare
în vederea desfășurării activității băncii în conformitate cu cerințele legii și cu regulile unei
practici bancare prudente și sănătoase, în scopul asigurării credibilității și viabilității sistemului
bancar, inclusiv protejarea intereselor deponenților și ale altor creditori ai băncii.
La numirea conducătorilor banca trebuie să asigure îndeplinirea cerinței ca fiecare dintre tipurile
de activități pe care le desfășoară să se afle sub coordonarea unui conducător cu experiență în aceste activități.
Banca Națională a României are autoritatea de a anali za în ce măsură sunt respectate condițiile
minime prevăzute lege și reglementările date în aplicarea acesteia, de a evalua toate
circumstanțele și informațiile legate de activitatea, reputația, integritatea morală și de experiența
fiecărei persoane și de a decide dacă aceste persoane corespund cerințelor prevazute in lege
.
Conducerea băncii trebuie să fie asigurată de cel puțin două persoane. Conducătorii trebuie să fie
salariați ai băncii și pot fi membri ai consiliului de administrație.
Conducătorii bănc ii trebuie să asigure efectiv conducerea de zi cu zi a activității băncii, să
exercite exclusiv funcția pentru care au fost numiți și cel puțin unul dintre aceștia să ateste cunoașterea limbii române. Ei trebuie să fie licențiați în unul dintre domeniile e conomic, juridic
ori în alt domeniu care se circumscrie activității financiar- bancare și/sau să fi absolvit cursuri
post-universitare în unul dintre aceste domenii și să aibă experiență de minimum 7 ani în
domeniul financiar -bancar, care să fie relevantă p entru specificul și volumul activității
desfășurate de bancă.

3 Legea bancară nr. 58/1998, capitolul VI , art.24 .

6
Administratorii băncii pot fi numai persoane fizice. Aceste persoane trebuie să aibă experiență de
minimum 3 ani în domeniul financiar -bancar sau într -un domeniu care poate fi considerat
relevan t pentru activitatea băncii.
Banca va păstra confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la
activitatea desfășurată, precum și asupra oricărui fapt, dată sau informație, aflate la dispoziția sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale
clienților ori informații referitoare la conturile clienților – solduri, rulaje, operațiuni derulate -, la
serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienții.
Orice perso ană care beneficiază de serviciile unei bănci este considerată client al acesteia.
Orice membru al consiliului de administrație al unei bănci, angajații acesteia și orice persoană care, sub o formă sau alta, participă la conducerea, administrarea ori activ itatea băncii are
obligația să păstreze secretul profesional asupra oricărui fapt, date sau informații la care se referă, de care a luat cunoștință în cursul desfășurării activității sale profesionale.
Obligația de păstrare a secretului profesional nu poat e fi opusă autorității competente în
exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de lege.
Informații de natura secretului profesional pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele s ituații:
a) la solicitarea titularilor sau a moștenitorilor acestora, inclusiv a reprezentanților lor legali
și/sau statutari, ori cu acordul expres al acestora;
b) în cazurile în care banca justifică un interes legitim;
c) la solicitarea scrisă a altor au torități sau instituții ori din oficiu, dacă prin lege specială sunt
prevăzute autoritățile sau instituțiile care sunt îndrituite să solicite și/sau să primească astfel de
informații și sunt identificate clar informațiile care pot fi furnizate de către ban că, în scopul
îndeplinirii atribuțiilor specifice ale acestor autorități sau instituții;
d) la solicitarea scrisă a soțului titularului de cont, atunci când face dovada că a introdus în
instanță o cerere de împărțire a bunurilor comune, sau la solicitarea instanței.
În cererea adresată băncii, trebuie să se precizeze temeiul legal al solicitării de informații,
identitatea clientului la care se referă informațiile confidențiale care se solicită, categoria datelor solicitate și scopul pentru care se solicită acestea.

7
Persoanele abilitate să solicite și/sau să primească informații de natura secretului profesional în
domeniul bancar sunt obligate să păstreze confidențialitatea acestora și le pot utiliza numai în
scopul pentru care le- au solicitat sau le -au fost furnizate, potrivit legii.
Personalul băncii nu poate utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect,
informații de natura celor prevăzute mai sus, pe care le deține sau de care a luat cunoștință în orice mod.
În activitatea lor, băncile se supun reglementărilor și ordinelor emise de Banca Națională a
României, date în aplicar ea legislației privind politica monetară, de credit, valutară, de plăți, de
asigurare a prudenței bancare și de supraveghere bancară.
Băncile trebuie să- și organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici
bancare prudente și sănătoase, cu cerințele legii și ale reglementărilor Băncii Naționale a României. În acest sens băncile trebuie să dispună de proceduri de administrare și contabile corespunzătoare și de sisteme adecvate de control intern.
Modificările în situația băncii sunt su puse aprobării Băncii Naționale a României, în condițiile
stabilite de aceasta prin reglementări. Înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind respectivele modificări se va face numai după obținerea acestei aprobări.
În statutele lor, băncil e nu vor putea stabili excepții de la principiul potrivit căruia o acțiune dă
dreptul la un singur vot.
4
Acțiunile emise de bănci vor putea fi numai nominative.In vederea funcționării, în termen de 30 de zile de la data obținerii autorizației, fiecare bancă este obligată să deschidă cont curent la Banca Națională a României, conform reglementărilor emise de aceasta. Transferurile bănești operate prin înscrieri în contul curent deschis în evidențele Băncii Naționale a României sunt
irevocabile și necondiționate.
Băncile pot deschide la Banca Națională a României și alte conturi, în condițiile stabilite de aceasta.
Capitalul social al unei bănci trebuie vărsat, integral și în formă bănească, la momentul subscrierii.
Nivelul minim al capitalului inițial este st abilit de Banca Națională a României prin reglementări,
fără a putea fi mai mic decât echivalentul în monedă națională a 5 milioane euro.

4 Legea bancară nr. 58/1998, capitolul IX , art.38 .

8
La constituire, aportul de capital va fi vărsat într -un cont deschis la o instituție de credit, care va
fi blocat până la înmatricularea băncii în registrul comerțului.
La constituirea unei bănci, capitalul inițial este egal cu capitalul social, cu excepția cazurilor în
care banca nou -constituită este rezultată dintr- un proces de reorganizare prin fuziune sau
divizare. La deschiderea unei sucursale, capitalul inițial se va asigura prin punerea la dispoziție
acesteia a capitalului de dotare de către instituția de credit străină.
Băncile pot majora capitalul social numai prin utilizarea următoarelor surse:
a) noi aporturi în formă bănească;
b) prime de emisiune sau de aport și alte prime legate de capital, integral încasate, rămase după
acoperirea cheltuielilor neamortizate cu astfel de operațiuni, precum și rezervele constituite pe
seama unor astfel de prime;
c) dividende di n profitul net cuvenit acționarilor, după plata impozitului pe dividende, potrivit
legii;
d) rezerve constituite din profitul net, existente în sold, potrivit ultimului bilanț contabil.
Sucursalele instituțiilor de credit străine, autorizate să funcționeze în România, pot majora
capitalul de dotare prin utilizarea următoarelor surse:
a) noi aporturi în formă bănească puse la dispoziție sucursalei de către instituția de credit străină,
cu destinația "capital de dotare";
b) rezerve constituite din profitul ne t, existente în sold potrivit ultimei situații financiare anuale.
Băncile repartizează 20% din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe
profit, pentru constituirea unui fond de rezervă, până când fondul astfel constituit egalează capitalul social, apoi maximum 10% până în momentul în care fondul a ajuns de două ori mai mare decât capitalul social. După atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezervă se face din profitul net.
Băncile repartizează din profitul contab il determinat înainte de deducerea impozitului pe profit
sumele destinate constituirii rezervei generale pentru riscul de credit, în limita a 2% din soldul creditelor acordate.
5
Începând cu exercițiul financiar al anului 2004, băncile constituie fondul de rezervă potrivit
dispozițiilor legislației privind societățile comerciale și, de asemenea, constituie fondul pentru riscuri bancare generale din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe

5 Legea bancară nr. 58/1998, capitolul IX , art.43 .

9
profit, în limita a 1% din soldul activelor pu rtătoare de riscuri specifice activității bancare, așa
cum sunt stabilite prin reglementările Băncii Naționale a României, cu avizul Ministerului
Finanțelor Publice, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net.
La determinarea nivelului fondului pentru riscuri bancare generale se au în vedere și sumele
reprezentând rezerva generală pentru riscul de credit, constituită potrivit alin. 2, existentă în sold.
Modul de utilizare a fondului pentru riscuri bancare generale se stabilește prin reg lementări ale
Băncii Naționale a României.
Cel puțin o dată pe an băncile vor comunica Băncii Naționale a României identitatea acționarilor lor semnificativi și, după caz, orice alte date și informații cu privire la aceste persoane, cerute
prin reglementăr ile Băncii Naționale a României.
Banca Națională a României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt respectate condițiile
stabilite de prezenta lege și reglementările date în aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanțele și informațiile legate de activitatea, reputația și integritatea morală ale
persoanelor, inclusiv proveniența fondurilor destinate obținerii participației, și de a decide dacă acestea corespund cerințelor prevăzute in lege.
Fiecare bancă întocmește și păstrează, la sediul său social, documente și evidențe, în limba
română, cuprinzând:
a) contractul de societate și statutul, precum și toate actele adiționale prin care acestea au fost
modificate;
b) un registru al acționarilor săi, cu excepția cazurilor în care evidența acți onarilor este ținută de
o societate de registru independent, potrivit legii;
c) minutele și hotărârile adunării generale a acționarilor;
d) minutele ședințelor și hotărârile consiliului de administrație și ale comitetelor prevăzute de
lege sau de reglement ările Băncii Naționale a României și, după caz, ale comitetelor constituite
pe baza hotărârii organelor statutare ale băncii;
e) registrele și înregistrările contabile care evidențiază clar și corect situația activității sale, explicarea tranzacțiilor și s ituației sale financiare, astfel încât să permită Băncii Naționale a
României să determine dacă banca s- a conformat prevederilor prezentei legi;
f) reglementările proprii referitoare la desfășurarea activității, precum și toate amendamentele acestora;

10
g) alte înregistrări care sunt cerute potrivit prezentei legi ori prevederilor reglementărilor Băncii
Naționale a României.6
Toate operațiunile de credit și garanție ale băncilor trebuie consemnate în documente
contractuale din care să rezulte clar toți termen ii și toate condițiile respectivelor tranzacții.
Aceste documente trebuie păstrate de bănci și puse la dispoziție personalului autorizat al Băncii Naționale a României, la cererea acestuia.
Contractele de credit bancar, precum și garanțiile reale și person ale, constituite în scopul
garantării creditului bancar, constituie titluri executorii.
7
De la data inițierii unei proceduri judiciare față de un debitor, inclusiv în cazul solicitării de către
bancă a învestirii cu formulă executorie a contractului de cre dit ori, după caz, al inițierii de către
aceasta a unei alte proceduri de executare silită prevăzută de lege, dobânda stabilită conform
contractului sau, după caz, dobânda legală se va calcula în continuare, dacă prin lege nu se prevede faptul că de la dat a deschiderii procedurii nu se mai datorează dobânzi; dobânda și
creditele respective se vor evidenția de către bancă în afara bilanțului.
Garanțiile constituite în favoarea băncii în scopul garantării creditelor, care îndeplinesc condițiile de publicitate prevăzute de lege, conferă băncilor prioritate față de terții, inclusiv statul, ale căror
creanțe și garanții au îndeplinit ulterior condițiile de publicitate.
Băncile trebuie să țină permanent evidența contabilă, în concordanță cu prevederile legii
conta bilității și ale reglementărilor specifice date în aplicarea acesteia, și să întocmească situații
financiare care să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare, a
fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată. Evidența
contabilă și situațiile financiare ale unei bănci trebuie să reflecte, de asemenea, operațiunile și situația financiară a filialelor, a sucursalelor și a celorlalte sedii secundare, pe bază individuală și,
după caz, pe bază consolidată.
Băncile sunt obligate să prezinte Băncii Naționale a României situațiile lor financiare constând în
elemente ale bilanțului contabil, precum și alte date cerute de Banca Națională a României, la
termenele și în forma stabilite prin reglem entări.

6 Legea bancară nr. 58/1998, capitolul IX , art.54 .

7 Legea bancară nr. 58/1998, capitolul IX , art.56 .

11
Situațiile financiare ale băncii, întocmite pe bază individuală și, după caz, pe bază consolidată,
trebuie să fie auditate, potrivit prezentei legi, de auditori financiari aprobați de Banca Națională a
României.
În scopul auditării situațiilor fina nciare, fiecare bancă va încheia contracte cu auditori financiari,
persoane juridice autorizate de Camera Auditorilor Financiari din România, potrivit legii. Raportul auditorului financiar împreună cu opinia sa vor fi prezentate adunării generale a
acțion arilor și vor fi publicate împreună cu situațiile financiare anuale..

12
Capitolul 2. Riscurile bancare .

2.1. Conceptul de risc bancar.
Orice organizație cu profil economic sau financiar se conduce după un statut propriu, care
consfințește sfera de activitate și care, în mod direct, îi definește personalitatea și specificul
afacerilor de care se ocupă. Aceste organizații și instituții au ceva specific, dar și ceva în comun,
și acest ceva comun este obiectivul de a -și finaliza acțiunile cu profit.
În această categorie intră și băncile, activitatea lor specifică constând în atragerea de disponibilități de pe piață, care, împreună cu capitalul propriu, să fie plasate în afaceri profitabile.
Aceasta presupune că băncile vor fi în măsură să asigure prețul resurselor atrase de pe piață,
cheltuielile de funcționare proprii și să obțină și un profit convenabil.
Orice activitate bancară comportă și u n risc. De aceea, riscul există permanent, el însoțește ca o
umbră toate afacerile băncii și se produce sau nu în funcție de condițiile care i se creează. Cel
mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într -o tranzacție să nu se obțină profitul
așteptat și chiar să apară o pierdere.
Activitatea de zi cu zi într -o bancă, mai ales în perioada de tranziție economică dură, se
caracterizează prin existența unor riscuri. Aceasta nu înseamnă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele. Trebuie, în primul rând ca ele să fie identificate, să fie cunoscute
instrumente, tehnici și metode specifice de diminuare și/sau evitare a influenței lor negative asupra activității bancare.
Definirea riscurilor și performanțelor e un demers clasic, dar importan t, deoarece constituie
punctul de plecare al gestionării riscului.
În activitatea bancar ă ,asumarea riscurilor poate fi cercetat ă pentru posibilele sale avantaj e
viitoare,cum este cazul operaț iunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb,dar și a
posbilelor pierderi imprevizibile.În general asumarea riscurilor este legat ă de funcți a de bază pe
care o au băncile î n economie ,și anume funcția de investiții.
8
Băncile investesc resursele împrumutate, care sunt un multiplu substanțial al propriului ca pital.
Recuperarea cu întârziere a resurselor investite provoacă o serie de dezechilibre la nivelul băncii
care pot îmbrăca diferite forme și se pot alimenta reciproc.

8 Negoescu Gheorghe.,Risc și incertitudine în economia contemporană,Editura Alter -Ego Cristian,Galați,1995,p.45.

13
Perioada actuală este denumită “era managementului de risc” în domeniul bancar, iar
mana gementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă și importantă a managementului
bancar. De obicei, asumarea unor riscuri atrage după sine și câștiguri mai mari.
Noțiunea de risc poate fi definită ca un angajament care poartă o incertitudine datori tă
probabilității de câștig sau pierdere. Etimologic, termenul provine din latinescul “re -secare” care
înseamnă ruptură într -un echilibru.
Așa cum apare în “Dictionary of Finance – Oxford Reference” riscul reprezintă posibilitatea de a
suferi ceva, sub for mă de pierdere sau daună.
Atunci când definesc riscul și gestiunea riscului, cei mai mulți autori se concentrează asupra
funcției clasice a băncilor, de intermediere în sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora;
din acest punct de vedere este t ratată îndeosebi problema unor pierderi neprevăzute la activele
bancare, pierderi cauzate de riscuri de piață, de credit sau de lichiditate.
Alți autori se concentrează asupra unor pierderi, potențiale sau efective, cauzate de riscuri cu
totul aleatoare și necontrolabile, ca de exemplu frauda, incendiul sau catastrofele naturale.
Riscul poate crea un impact considerabil asupra valorii băncii sau a instituției financiare, atât un
impact în sine (de regulă sub forma pierderilor directe suportate) cât și un im pact indus, cauzat
de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității bancare. Riscul
bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare
și care provoacă efecte negative asupr a activităților respective, prin deteriorarea calității
afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității
băncii. Riscul bancar poate fi provocat în interiorul băncii de către clienți sau din cauza mediului
concurențial extern. Riscul poate fi definit ca un angajament purtând o incertitudine dată, cu o
probabilitate de câștig sau prejudicii, fie acestea din urmă degradare sau pierdere.
Ca agenți care operează pe diverse piețe financiare, băncile se confruntă și cu riscuri care nu le
sunt specifice (valutar) dar pe care trebuie să le gestioneze.
Evoluția economiei mondiale, mai ales în perioada de tranziție economică dură, se caracterizează
prin existența unor riscuri. Aceasta nu înseamnă că automat se pot rezo lva pierderile generate de
ele. Trebuie, în primul rând ca ele să fie identificate, să fie cunoscute instrumente, tehnici și
metode specifice de diminuare și/sau evitare a influenței negative asupra activității bancare.
Evoluția economiei mondiale, dar mai ales evoluția actuală a economiei României obligă la o

14
atentă politică de măsurare a riscurilor, pentru a obține profituri acceptabile în viitor, în condițiile
influenței pe care o bancă le poate suferi din partea factorilor externi concurențiali.

2.2. Tipuri de risc bancar.

2.2.1 . Clasificarea riscurilor bancare în funcție de caracteristica
bancară

Îmbinând cele trei tipuri de clasificări și luând în considerare cauza și forma lor de manifestare
determinată de activitatea bancară se poate concepe urmatoarea clasificare a riscurilor bancare:
Tabel numărul 1 .
Clasificarea riscurilor bancare
Caracteristica bancară Grupa de risc Tipuri de risc
Operații bilanțiere a) Financiar Risc de creditare
Risc de lichiditate
Risc de piață
Risc de faliment
Servicii bancare b) De prestare Risc operațional
Risc tehnologic
Risc al produselor noi
Risc strategic
Cadrul de activitate c) Ambiental Risc de fraudă
Risc al resurselor umane Risc economic
Risc de marfă Risc concurențial
Risc legal
Risc datorat reglementărilor bancare
a) Riscurile financiare pot fi considerate drept cea mai importantă grupă de riscuri bancare, dat
fiind că, așa cum a demonstrat practica, proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente

15
bancare. Riscurile financiare sunt ris curi specifice operațiunilor de creditare, iar cele mai multe
din aceste riscuri fac obiectul unor reglementări actuale bancare. Riscurile financiare sunt strict
legate de structura bilanțului contabil al băncii, sunt foarte sensibile la dezechilibrele car e pot să
apară în compoziția resurselor și plasamentelor băncii. Riscurile financiare sunt singurele riscuri
care pot fi generate, gestionate, amplificate sau eliminate de către managementul bancar.
În această grupă de riscuri se includ:
•Riscul de credita re, denumit și risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare sau
risc al deteriorării calității activelor bancare, care exprimă probabilitatea neîncasării efective, la
scadență a fluxului de venituri anticipat la încheierea contractului de cr edit.
•Riscul de lichiditate sau riscul de finanțare, ce exprimă probabilitatea finanțării efective a
operațiunilor bancare, posibilitatea de a nu le realiza.
•Riscul de piață sau de variație a valorii activelor financiare apare ca risc de variație a ratei
dobânzii, risc valutar și risc de variație a cursului activelor financiare. Exprimă probabilitatea ca
o modi ficare a condițiilor de piață să afecteze negativ profitul bancar.
•Riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de îndatorare ce exprimă probabilitatea ca
fondurile proprii ale băncii să fie insuficinte pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea
curentă.
Între toate aceste grupe de risc există o interacțiune permanentă. De exemplu, o expunere reală
excesivă la riscul de creditare poa te genera riscul de lichiditate, dacă banca nu are suficiente
active lichide pentru a face față obligațiilor sale scadente. Riscul de lichiditate poate genera risc
de faliment dacă banca nu își poate procura rapid resursele deficitare.
b) Riscurile de pres tare sunt asociate operațiilor din sfera serviciilor financiar -bancare și se
prezintă sub mai multe forme:
•Riscul operațional sau riscul de sarcină exprimă probabilitatea ca banca să devină incapabilă să
mai asigure servirea clienților într- un mod rentabi l.
•Riscul tehnologic care este asociat calității și structurii ofertei de produse financiare. Alegerea
incorectă a momentului scoaterii de pe piață a unui produs sau a momentului introducerii unuia
nou, poate genera pierderi și există în permanență riscul ca momentul ales să nu fie cel mai
adecvat din punctul de vedere al maximizării profitului.
•Riscul produsului nou este asociat inovărilor în sfera produselor financiare. Exprimă
probabilitatea cumulată a producerii mai multor evenimente: situarea cererii sub nivelul

16
anticipat, depășirea nivelului prevăzut al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei
manageriale, conjunctura economico -socială, sezonalitatea etc. Acest risc se referă și la faptul că
produsele oferite de o instituție financiară pot să se uzeze și să devină necompetitive.
•Riscul strategic sau de afaceri . Exprimă probabilitatea de a nu alege strategia optimă în
condițiile date. Un exemplu de risc de strategie este acela în care o bancă nu este pregătită sau nu
este capabilă să devină competitivă într -o nouă activitate (întârziere în introducerea cardurilor).
c) Riscurile ambientale exprimă probabilitatea ca o schimbare adversă (inv ersarea condițiilor
estimate) de mediu să afecteze negativ profitul băncii. În această categorie se cuprind:
•Riscul de fraudă este un risc de origine internă și exprimă probabilitatea comiterii unor furturi
sau a unor acte contrare intereselor băncii de către angajații acesteia. Frauda poate afecta rentabilitatea băncii, mergând până la faliment.
•Riscul resurselor umane. Reprezintă forma de risc cea mai subtilă, foarte dificil de măsurat,
este generată prin politica de personal și mai ales prin recrutarea, motivarea și menținerea specialiștilor. Aceasta se poate transforma într -un risc de întreprindere specific și poate genera o
fluctuație a personalului, care afectează negativ imaginea băncii și contribuie la erodarea
încrederii în strategia promovată de bancă.
•Riscul economic este asociat evoluției mediului economic în care acț ionează banca și clienții
acesteia. Se poate manifesta la nivel sectorial, regional, național, internațional și exprimă
probabilitatea diminuării performanței bancare, ca urmare a unei evoluții adverse a condițiilor de
mediu, care influențează calitatea plasamentelor, volatilitatea resurselor și potențialul de risc.
•Riscul de marfă . Prețurile mărfurilor pot să afecteze băncile, precum și alți creditori, având
impact general asupra economiilor și asupra debitorilor. În cazul României, această componentă
se manifestă, prin scăderea ritmului economisirii interne a populației și înrăutățirea situației
debitorilor.
•Riscul legal reflectă faptul că băncile trebuie să opereze în contextul stabilit de reglementările
legale în vigoare, chiar dacă acestea le creează un dezavntaj competitiv față de alte instituții financiare concurente. Acest risc îmbracă două forme:
Risc determinat de responsabilitatea creditorilor atunci când debitorii au pre tenția că falimentul
lor a fost cauzat de faptul că banca a promis că nu- și va retrage finanțarea.
Risc determinat prin acordarea de către bancă a unor credite suplimentare.

17
•Riscul datorat reglementărilor bancare (provocat de activitatea de reglementare). Se produce
la retragerea licenței de funcționare a unor bănci care deși erau neoperaționale, angajaseră
investiții pentru sedii și echipamente până la momentul retragerii. Un exemplu a fost decizia Băncii Naționale a României referitoare la retragerea temporară a licențelor de dealer de pe piața
valutară interbancară românească a mai multor bănci românești și străine.

2.2.2 . Clasificarea dată de Banca Reglementelor Internaționale
a)Riscurile financiare . Riscurile financiare caracterizează cel mai bine activitatea bancară și
financiară și multe din aceste riscuri fac obiectul supravegherii bancare:
•Riscul ratei dobânzii care reprezintă sensibilitatea rezultatelor financiare ale băncii la variația
ratei dobânzii. Este specific operațiilor de credit, unde riscul de rată a dobânzii poate să apară în
fenomenele de rambursări anticipate, în structura portofoliului de credite sau în neconcordanță,
din punct de vedere al volumului și categoriei, între angajamentele și resursele cu dobânzi variabile.
•Riscul cursului de schimb sau riscul valutar care se referă la diminuarea profitului net bancar
și/sau modificarea marjei dobânzii bancare datorită variației cursului valutar pe piață. Riscul de schimb poate fi definit ca pierderea antrenată de variația cursului creanțelor sau datoriilor exprimate în devize în raport cu moneda de referință a băncii. Acest risc apare când o instituție cumpără alte devize și rămâne cu o poziție deschisă.
•Riscul de lichiditate – incapacitatea societății bancare de a- și finanța operațiu nile curente,
datorită necorelării scadențelor operațiunilor de pasiv cu plasamentele sub forma creditelor. Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea de încetare a plăților, care, pentru o instituție bancară, este în general legată de o imposibilitate d e a se refinanța sau de condiții de refinanțare
ce antrenează automat pierderi. Acest tip de risc este legat de structura bilanțului și este foarte
sensibil la posibilele dezechilibre cum este cazul creditelor pe termen mediu și lung finanțate prin depozit e la vedere.
•Riscul titlurilor de credit cu venit variabil apărut în urma tranzacționării titlurilor pe piețele
financiar -bancare. Riscul titlurilor cu venit variabil corespunde pierderii sau lipsei de câștig ce
poate rezulta din variația valorii acțiun ilor deținute de o instituție. Acest tip de risc se mai
numește și risc de emisie sau risc de tranzacționare.
b)Riscuri legate de parteneri:

18
•Riscul clientelei care înseamnă probabilitatea ca, în timp, clientul să devină insolvabil sau să
nu-și poată onora obligațiile financiare față de bancă. Nefiind specific instituțiilor bancare și
financiare, el este evidențiat totuși de mai mult timp sub mai multe denumiri cum ar fi: risc de
credit, risc de faliment al clienților sau riscul contencios.
•Riscul apărut p e piața interbancară în operațiunile de pe piața monetară, ca urmare a
modificării ratei dobânzii. Riscul interbancar exprimă riscul specific apărut ca urmare a
falimentului unei instituții de credit- client. Denumirea sa variază, putând fi numit “risc de
contrapartidă bancară”. Versiunea macr țconomică a acestui tip de risc este denumită risc pozitiv,
acesta fiind riscul de faliment general al unei comunități financiare.
•Riscul de țară care reprezintă posibilitatea ca un stat să nu dorească sau să nu -și poa ta onora
obligațiile financiare față de alt stat sau față de instituțiile financiar -bancare internaționale.
•Riscul de credit .9 Reprezintă riscul asumat de bancă în caz de faliment al unuia dintre clienții
sai. O bancă care este puternic angajată intr -o firmă, atat prin participanții la capitalul său, cât și
prin creditele acordate se va confrunta cu acest tip de risc in cazul falimentului acesteia. Cauza
acestui risc o reprezintă conjunctura economică dificilă; starea financiară necorespunzatoare a firmelo r, absența supravegherii. Pentru bancă efectele se concretizează în pierderi totale sau
parțiale ale capitalului împrumutat în funcție de natura garanțiilor și de posibilitatea de valorificare a acestora. Băncile pot utiliza și anumite măsuri pentru gestio narea acestui risc:
constituirea de garanții; supravegherea atentă a limitelor autorizate la acordarea creditelor; existența unui sistem de centralizare a riscurilor.
c)Riscuri comerciale:
•Riscul de produse care poate apărea atât din punct de vedere al pr oducției, transportului,
livrării dar și din cel al prețului.
•Riscul serviciilor atât din punct de vedere al prestării serviciului în cauză cât și din cel al
tarifelor.
•Riscul de inadecvare a produsului sau serviciului pe piață este riscul de produs/serviciu sau
riscul concurențial. Acest tip de risc este legat de calitatea poziției concurențiale a unui produs sau a unui serviciu anume, identificat în termeni de definiție, de montaj, de comunicare, de tarifare, de motivare, sau de fo rmare a echipelor comerciale. Evoluția defavorabilă a rezultatului
din exploatarea unui produs sau serviciu, care se traduce, în general, în termeni de control de

9 Spulbăr M. Cristi, Management Bancar, Editura Sitech, Craiova, 2003, p.234.

19
gestiune, prin existența unor ecarturi crescânde între obiectivele comerciale și realizări co nstituie
în sine o măsurare a prejudiciului potențial legat de acest tip de risc.
•Riscul de plată sau riscul ratelor dobânzilor, al prețurilor, al cursului de schimb.
•Riscul de imagine care apare atunci când o societate bancară este implicată fie într -un scandal
mass- media, fie se află în criză de lichiditate sau de insolvabilitate. Riscul de percepție negativă
a unei instituții bancare de către clientela sa existentă sau potențială este riscul de imagine
comercială. Cauzele apariției lui sunt multiple și pot fi legate și de o calitate generală
necorespunzătoare de primire în rețea, de o rotație foarte importantă a personalului angajat în
activitatea de exploatare, de o tratare neadecvată a reclamațiilor sau de o succesiune de articole
defavorabile instituției. Paguba financiară potențială este foarte dificil de măsurat, putând fi
estimată, fie prin lipsa de câștig generată de lichidarea conturilor clienților, fie prin cheltuielile
marginale antrenate de comunicare și publicitate, necesare restabilirii imag inii și notorietății
comerciale anterioare degradării.
d)Riscuri legate de forța de muncă ca număr , structură ori ca pregătire profesională, eficiență,
imagine. Se disting două tipuri de riscuri:
•Riscul accidental este definit ca risc legat de realizarea unor evenimente nemenționate,
afectând securitatea fizică a bunurilor și a persoanelor. Pentru acest tip de risc, prejudiciul potențial se poate evalua prin costul de autoasigurare, costul de ajutor sau de indemnizații date
personalului în caz de accident sau costul de înlocuire a bunurilor și materialelor. Evaluarea
acestui prejudiciu potențial poate contribui la calcularea costului de oportunitate a contractelor de
asigurare, dar și al operațiunilor de prevenire bazate pe punerea în aplicare a normelor d e
securitate și a sistemelor de detecție a incidentelor.
•Riscul delictual este definit ca risc legat de realizarea unor evenimente intenționat- delictuale,
punând în pericol securitatea fizică a bunurilor și persoanelor. Acest risc este important pentru
bănci care sunt, prin activitatea lor, expuse la deturnarea de fonduri, furturi și atacuri armate.
Paguba financiară potențială se poate evalua prin costul de autoasigurare, prin suma valorilor
materiale din casă, prin costul legat de back -up-ul compartiment ului de informatică, prin costul
indemnizațiilor de vărsat personalului sau prin diferențele găsite la inventarul material sau al
casei.
e) Riscuri operaționale și tehnice legate de calitatea operațiunilor, de nivelul de informatizare
etc. Este vorba desp re riscurile legate de tratamentul administrativ și contabil al operațiunilor

20
care fac obiectul unor clasificări diverse: riscul operațional, riscul administrativ, riscul de
procedură în tratament/contabilizare, sau riscul de back -office. Aceste riscuri su nt riscuri
cotidiene, fără caracter excepțional: întreruperea activității bursei, greșeli de operare cu clienții,
pierderi pe parcurs poștal. Prejudiciul potențial poate fi evaluat pornind de la despăgubirile
acordate clienților, de la pierderea de rezulta t datorată acestor erori și, eventual, de la pierderea
de imagine comercială.
f) Riscuri ale gestiunii interne. Această categorie regrupează o gamă destul de eterogenă de
riscuri dificil de măsurat, dar formalizarea și difuzarea lor pot fi totuși efectuate de către
serviciile de control de gestiune și de audit intern:
•Riscul de reglementare asemănător cu cel legal, dar cu incidență numai asupra reglementărilor
interne proprii societății bancare în cauză.
•Riscul de deontologie a personalului . Este definit drept neaplicarea principiilor deontologice
definite în interiorul instituției sau al profesiunii. Delictul de inițiere și cel de divulgare a
secretelor bancare există, și ele aparțin riscului deontologic propriu profesiunii bancare. Pierderile financiare sunt bineînțeles dificil de sesizat, ele privesc în principal efectele pierderii
imaginii comerciale, care se traduc prin pierderi de clientelă, dar și, eventual, prin sancțiuni
financiare impuse de autoritățile financiare.
•Riscul de strategie, riscul de politică globală sau riscul de management care se referă la
alegerea unei strategii în domeniul produselor și serviciilor bancare neadecvate momentului. Nu
există o măsurare precisă a prejudiciului potențial legat de riscul strategic, dar revine serviciului
de control de gestiune sarcina să semnaleze conducerii prezentând într -o manieră dinamică
evoluția portofoliului avut în vedere sau repartizarea veniturilor pe produs/piață, punând la dispoziție date pertinente. Proiectarea pe o perioadă de doi -trei ani a rezultatelor așteptate
datorate deteriorării poziției strategice, este o modalitate de cuantificare a prejudiciului potențial.
•Riscul de insuficiență funcțională , care se definește ca fiind insuficiența sau organizarea
necorepunzătoare a unui dintre se rviciile băncii: contabilitate, control intern, marketing, control
de gestiune, comunicare. Acest tip de insuficiență se remarcă în general pe termen mediu și lung, ca și riscul de gestiune a personalului.
•Riscul resurselor umane ca număr, componență, pr egătire profesională, educație.
•Riscul de subtratare sau riscul de dependență, traduce gradul de dependență al instituției față
de utilizarea prestatorilor de servicii externe. Acest risc tinde să se extindă în majoritatea

21
bănci lor, odată cu dezvoltarea informaticii delegate (“facilities management”) gestiunea
dosarelor de credit pentru contul altuia sau păstrarea titlurilor pentru contul altei instituții. Acest
tip de decizie este luat pentru îmbunătățirea rezultatelor pe termen scurt, permițând utilizarea cât
mai eficientă a capacităților și competențelor interne ale instituției. Prejudiciile potențiale pot
face obiectul unei clauze contractuale între instituție și prestatorul său extern. Acestea nu acoperă
totuși decât o parte limitată din prejudiciile potențiale în caz de faliment al prestatorului.
Cuantificarea acestei diferențe dintre prejudiciul posibil și cel acoperit prin contract este foarte dificil de realizat.
•Riscul de comunicare (comunicarea internă a societății bancare și comunicarea externă în
cadrul sistemului bancar). Riscul de comunicare externă exprimă riscul specific prin care o
operațiune de relații publice poate fi percepută negativ de către clientela instituției. Acest tip de
risc este generat ori la prezent area rezultatelor către comunitatea financiară, ori la o schimbare ce
afecteză instituția comercială sau la anunțarea unei schimbări substanțiale a condițiilor contractuale ale operațiunilor. Acest tip de risc este în general prea difuz pentru a putea face
obiectul unei măsurări financiare precise privind atenuarea riscului potențial, putând fi estimat, în
lipsa altor mijloace, ținând cont de pierderile de venit legate de pierderea clientelei înregistrată ca
urmare a producerii evenimentului, precum și de c heltuielile instituției la nivelul anterior
incidentului.

22
Capitolul 3 . Modali tăți de gestionare a riscurilor bancare

3.1 Gestiunea riscului de creditare
Riscul de creditare se mai numește și risc de insolvabilitate a debitorului, risc de nerambursare,
sau risc al deteriorării calității activelor bancare (atunci când celelalte active au pondere redusă în bilanțul băncii) și exprimă probabilitatea neîncasării efective, la scadență, a fluxului de numerar anticipat determinat de creditare.
Riscul de credit poate fi analizat în două ipostaze:
a)Risc de credit individual prin care se surprinde probabilitatea de insolvabilitate a debitorului
său, de nerambursare a sumelor angajate de el. Asumarea de către bancă a riscului de credit
presupune ca banca respectivă să introducă pe costuri, pierderile rezultate la data scadenței din neplata obligațiilor pe care le are debitorul său.
b)Risc global de credit care dă exp resie probabilității de a se deteriora calitatea activelor
bancare angajate în cadrul creditelor.
Preocupate de contracararea efectelor negative pe care le -ar putea avea realizarea acestui risc,
băncile au reacționat constituind, în timp, un sistem de acți uni complicate, prin care se
fundamentează gestionarea sa.
De o manieră generală, indiferent de forma concretă în care manifestă riscul de creditare, pentru gestionarea acestuia băncile recurg la:
•decizii echilibrate de creditare, prin care riscul creditu lui este corect evaluat și apreciat, în cadrul
unei politici de creditare echilibrate și în directă legatură cu cota de piață a respectivei societăți bancare;
•diversificarea portofoliului de credit în așa fel încât pierderile să nu fie concentrate în timp;
•transferul riscului asupra unor terțe persoane prin recurgerea la tehnica asigurărilor.
•cogestiunea afacerii (bancă – client) prin modificarea naturii intermedierii bancare;
•fuziunea societăților bancare.
Toate aceste acțiuni sunt importante și pot fi promovate global sau numai parțial în funcție de
influența realizării riscului. Băncile în tentativa de a se proteja cât mai bine au tendința să promoveze mai multe genuri de acțiuni sau poate chiar pe toate.

23
3.1.1. Gestionarea riscului individual de cre ditare
Riscul creditului pentru persoane juridice
A.Creditarea pe termen scurt a agenților economici
În activitatea agenților economici apar nenumărate situații în care din diferite motive se
adresează băncilor pentru a obține credite de scurtă durată. Creditele pe termen scurt se acordă
pentru completarea unor fonduri proprii de natura activelor circulante. De aceea ele se mai
numesc credite de exploatare sau de trezorerie. Se recurge la astfel de credite foarte des întrucât
rentabilitatea acestora este fo arte mică, volumul afacerilor nu crește rapid, concurența bancară
face să se diminueaze costul creditului și datorită faptului că mulți agenți economici își mențin un grad ridicat de îndatorare. Banca analizează nevoia de finanțare și cererea de creditare a
clientului său. În analiza nevoii de finanțare pe termen scurt trebuie pornit de la destinația creditului.
Creditele pe termen scurt sunt destinate acoperirii decalajului temporar dintre încasări și plăți. Analiza cererii de creditare are drept scop iden tificarea și evaluarea riscurilor asociate și
minimizarea sau evitarea lor.
Orice credit implică pentru client prezentarea unei documentații relevante. Documentația necesară pentru obținerea creditelor de acest gen este:
a) Cererea de credit semnată de per soanele autorizate care trebuie să- l reprezinte pe agentul
economic solicitant;
b) Bilanțul contabil, raportul de gestiune, contul de profit și pierdere și repartizarea profitului, încheiate de client pentru ultimul an, ultimele situații privind rezultatele financiare și situația patrimoniului, ultima balanță de verificare semnată de persoanele care reprezintă societatea;
•Bugetul de venituri și cheltuieli întocmit pe anul curent;
•Prognoza activului pe perioada de creditare, din care:
1.imobilizările corpo rale;
2.activele circulante și prognozarea pasivului bilanțier din care: imobilizările corporale și datoriile totale.
•Prognoza contului de profit și pierdere cu estimarea:
•cifrei de afaceri;
•rezultatului din exploatare;
•rezultatului brut al exercițiului;

24
•rezultatului net al exercițiului.
•Prognoza Cash- Flow -ului în corelare cu datele din bugetul de venituri și cheltuieli;
•Situația stocurilor și cheltuielilor pentru care se solicită creditul, care să cuprindă cantitățile,
valorile, cauzele formării și termenele de valorificare;
•Situația contractelor de livrare pentru produsele care fac obiectul creditului;
•Proiectul graficului de rambursare a creditului și de rambursare a dobânzii;
•Planul de afaceri;
•Proiecția surselor de finanțare a inv estițiilor și destinațiilor date acestora;
•Orice alte documente solicitate de bancă (decontul T.V.A., declarația lunară privind impozitul
pe profit, situația impozitelor, taxe lor, datoriilor din ultimul bilanț contabil).
B.Creditarea pe termen mediu și lu ng a agenților economici
Creditarea pe termen lung și mediu este concepută ca o completare a fondurilor proprii ale
firmelor și se referă la investiții. În sensul modern investițiile nu mai reprezintă în primul rând achiziționarea de active imobilizate ci orice plasament bănesc aducător de profit. Firma care
solicită credite pe termen mediu și lung trece în mod obligatoriu prin analiza managerială și
analiza performanțelor sale economice și financiare. Cererea de credit intră în analiza băncii
însoțită de s tudiul de fezabilitate întocmit de agentul economic. Studiul de fezabilitate cuprinde:
aspecte generale, sectorul de activitate pentru investiția creditată, prezentarea agentului
economic, piața de aprovizionare și desfacere, evaluarea activității viitoare, cheltuieli și surse de
finanțare pentru investiție, analiza financiară a activității viitoare, riscurile în activitatea
agentului economic creditat. La finanțarea proiectelor de investiție, investitorul trebuie să participe cu o cotă parte din surse proprii.
Referitor la analiza riscului pentru acest gen de credite, analiza performanțelor financiare ale clientului ar putea să limiteze riscul atât pentru bancă cât și pentru client. Aprecierea
performanței financiare a clientului în scopul diminuării riscului de credit are în vedere două
componente:
•evaluarea performanței trecute în evoluție, ceea ce conduce la concluzii privind sănătatea
financiară a clientului în momentul actual;
•estimarea performanțelor viitoare, concluziile acestora influențând direct decizia de creditare.

25
Analiza eco nomico -financiară a clienților în cadrul oricărei bănci comerciale se efectuează în
conformitate cu metodologia privind activitatea de creditare, având ca bază documentele
contabile menționate anterior.
Luarea în considerar e a cererii de credit presupune o analiză a bonității agentului economic pe
baza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate și de echilibru, precum și pe baza unor alți indicatori specifici care variază de la o bancă la alta, funcție de pr opriile norme de creditare.
Rata profitului asteptată la un proiect de investiții este influențată de o serie de factori precum:
•costul total al capitalului firmei, indiferent de sursa din care provine acesta;
•costul specific al proiectului, atunci când acesta poate fi identificat;
•profitul curent obținut de firmă;
•gradul de risc ce poate fi atribuit proiectului respectiv.
În general, banca nu va admite la finanțare, proiecte de investiție care au o rată a profitului sub cea obținută de firmă, deoarece în mod logic, orice proiect nou mărește gradul de risc total pe
întrega companie pentru că este nou și vine ca o completare la activitatea de bază, iar riscul suplimentar trebuie compensat prin obținerea unei rate de profit mai înalte, ajustate la gradul d e
risc.
3.1.2. Gestionarea riscului global de credit
În procesul de gestionare a riscului de creditare, băncile se orientează pe baza a două principii clasice și anume:
•diviziunea riscurilor,
•limitarea riscurilor.
Diviziunea riscului de creditare urmărește minimizarea riscului global de creditare prin
diversificarea, în general, a plasamentelor și, în special, a creditelor acordate de bancă. Dacă valoarea creditelor acordate unor clienți care activează într -un singur domeniu de activitate este
foarte mare în totalul creditelor acordate de ea, deci dacă banca are o structură dezechilibrată a
activelor bancare, atunci banca se expune la pierderi considerabile dacă domeniul de activitate intră într -o perioadă de recesiune.
Pe lângă diversificarea port ofoliului de credite pe clienți ce acționează în cât mai multe sectoare
de activitate (divizare sectorială sau economică) banca trebuie să urmarească și o diversificare teritorială (geografică) care să- i confere avantajele ce pot fi obținute din operarea î ntr-un spațiu
geografic stabil și cu potențial economic ridicat care să anihileze eventalele efecte negative ale

26
operării în regiuni mai puțin stabile care pot cunoaște scăderi în domeniul economic. De
asemenea banca trebuie să asigure monitorizarea atentă a creditelor acordate unui grup de
debitori între care există relații economice de interdependență sau a persoanelor aflate în relații
speciale cu banca.
Prevenirea riscurilor constă în diminuarea sau eliminarea acestora.Este necesară asigurarea î n
raport cu apariția noilor riscuri și alternarea efectelor neprevăzute prin acționarea mijloacelor de
protecție corespunzătoare.10
Limitarea riscurilor o poate face fiecare bancă în parte prin:
•norme interne globale: fixarea unei limite globale proprii (maxime) pentru angajamentele sale totale riscante ca raport între aceste angajamente și totalul activelor sau totalul fondurilor proprii ale băncii.
•norme interne specifice: fixarea unor plafoane de credit pentru fiecare debitor, grup de debitori, sector de activ itate sau zonă geografică pentru a preveni ca modificări semnificative ale situației
economice a acestor entități să afecteze negativ expunerea la risc a băncii.
Limitarea riscurilor pe cale normativă realizată de autoritatea bancară vizează stabilirea un or
norme cu caracter obligatoriu privind: •volumul total al angajamentelor unei bănci față de un singur debitor nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii. Prin noțiunea de “un singur debitor” se înțelege orice persoană sau
grup de persoane fizic e și/sau juridice față de care banca are o expunere și care sunt legate
economic între ele în sensul că:
1.una dintre persoane exercită asupra celorlalte, direct sau indirect, puterea de a le controla;
2.nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru bancă,
întrucât persoanele sunt legate într -o asemenea măsură încât, dacă unele dintre ele vor întâmpina
dificultăți de rambursare, alta sau celelalte vor întâmpina dificultăți similare.
•suma totală a împrumuturilor nete acordate persoanelor aflate în relații speciale, așa cum sunt
ele definite prin norme, cu banca nu poate depăși 20% din fondurile proprii ale băncii și se
acordă pe baza unei decizii adoptate de Consiliul de Administrație;
•suma totală a expunerilor mari ( un angajament mare însumând mai mult de 10% din fondurile
băncii) față de debitorii băncii nu poate depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale acesteia. Expunerea reprezintă orice angajament asumat de o bancă față de un singur debitor, indiferent

10 Maricica Stoica,Management Bancar,Editura Economică,București.1999,p.158.

27
dacă angajamentul este efectiv sau potențial, evidențiat în bilanțul contabil sau în afara
bilanțului, incluzând, fără a se limita la aceasta: credite, efecte de comerț scontate, investiții în
acțiuni și alte valori mobiliare, efecte de comerț avalizate, garanț ii emise, acreditive deschise sau
confirmate, inclusiv în cazul cogestiunii afacerii de către bancă și clientul debitor, volumul
creditului furnizor asigurat de cogestionat prin contracte ferme clienților săi comerciali.
•stabilirea de norme unitare strict e de creditare a persoanelor aflate în relații speciale cu banca,
precum și a salariaților acesteia. Suma totală a împrumuturilor acordate personalului propriu și familiilor acestuia nu poate depăși 5% din aceleași fonduri.

3.2. Gestionarea r iscului de țară

Este un tip specific de risc impus de operațiuni financiar -bancare (credite, garanții, asigurări) cu
operațiuni de peste frontieră și constă în probabilitatea nerecuperării creanțelor de către banca
creditoare.
Riscul de țară nu se utilizează în rela țiile cu toate țările, ci numai cu țările slab dezvoltate sau în
curs de dezvoltare. O definire completă a riscului de țară impune o abordare distinctă prin prisma factorilor care îl determină:
1.Riscul de țară asociat riscului de credit. Trebuie făcută di stincția dintre riscul de țară și riscul
de credit. În primul caz, rambursarea creditului este cauzată de declanșarea unui război civil, tulburări sociale, catastrofe naturale, iar în al doilea caz nerambursarea este cauzată de degradarea situației economi ce a debitorului.
2.Riscul de țară asociat riscului politic. Riscul politic numit și risc de sistem este unul din factorii riscului de țară. Instabilitatea politică a unui stat, după amploarea sa, provoacă situații cu diverse grade de gravitate pentru cred itor.
3.Riscul de țară asociat riscului economic. Riscul economic ca rezultat al incapacității autorităților monetare dintr- o țară străină să transfere către debitor dobânda și capitalul obținut de
întreprinderile publice sau private, este unul din riscuri le contemporane specifice economiei mai

28
multor țări ale lumii. Acest risc este legat de situația economică și monetară a țărilor debitoare,
incapabile să asigure plata la timp a datoriilor.
Metode de analiză a riscului de țară
Cercetările asupra analizei riscului de țară sunt numeroase și sunt făcute atât de organisme
internaționale specializate împreună cu Fondul Monetar Internațional, Banca Internațională de
Reconstrucție și Dezvoltare, cât și de universități, dar și de societăți specializate ca Moody`s,
Standard & Poor`s și de bănci.
Metoda indicatorilor de risc.
Această metodă are la bază metoda Delphi. Principiile metodei sunt următoarele:
•stabilirea unei liste de criterii reprezentative pentru situația politică, economică și financiară a
unei țări;
•consultarea experților privind pertinența criteriilor în vederea clasificării și acordării de note de
către aceștia;
•ponderarea criteriilor în funcție de importanța lor și calcularea unei note care să indice riscul
total.

3.3. Gestionarea lichidității bancare
Trezoreria oricărei societăți bancare are ca principal atribut gestionarea lichidității. Aceasta se realizează prin:
A.Gestionarea poziției monetare;
B.Gestionarea poziției lichidității;
C.Elaborarea și analiza „Raportului de lichiditate”.
A.Gestionarea poziției monetare
Prin poziția monetară înțelegem valoarea la un moment dat a activelor lichide.
Gestionarea poziției monetare presupune:
– asigurarea încadrării în nivelul minim al rezervei obligatorii;
– identificarea tuturor tranzacțiilor impo rtante care afectează disponibilul în cont
curent la banca centrală;
– efectuarea tuturor operațiunilor necesare pentru a contrara influența tranzacțiilor asupra poziției monetare.

29
B.Gestionarea poziției lichidității
Poziția lichidității se determină ca diferența între volumul activelor lichide și pasivelor volatile.
Pentru a estima poziția lichidității putem să anticipăm:
– fie o creștere mai rapidă a nevoilor de credite față de volumul depozitelor,
rezultând o nevoie suplimentară de lichiditate pe termen lung care se poate
reduce prin diminuarea marjei lichidității sau prin împrumut;
– fie o creștere a necesarului de credite, mai lentă decât cea a volumului
depozitelor, rezultând un plus de lichiditate pe termen lung care poate fi
folosit pentru majorarea ma rjei lichidității sau pentru finanțarea plasamentelor
bancare.
Poziția lichidității (Active lichide – Pasive volatile)
– indicator deviat din practica gestiunii de trezorerie;
– calculat pentru acoperirea nevoilor de lichiditate pe termen scurt;
– se calculează pe zile, săptămâni și pe luni;
– optimizarea lui constă în realizarea unui echilibru între active lichide și pasive
imediate;
Pot exista următoarele situații:
Când poziția lichidității este negativă, activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală
a obligațiilor, astfel că se recurge la surse imediate cum ar fi:
– împrumuturi de pe piața interbancară;
– lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu;
– împrumuturi de la banca centrală.
Când poziția lichidității este pozitivă, resursele de li chiditate depășesc necesarul, excedentul
peste limita celui admisibil se plasează pe termen scurt sub forma depozitelor pe piața
interbancară.

3.4. Gestiunea riscului ratei dobânzii
Obiectivul fundamental al gestionării riscului dobânzii este acela de a d etermina o marjă a
dobânzii cât mai mare și cât mai stabilă în timp.
Gestiunea marjei dobânzii

30
Marja dobânzii:
* principalul indicator de rentabilitate bancară
* reprezintă diferența între veniturile obținute din dobânzi la creditele (împrumuturile) acordate
și cheltuielile făcute cu plata dobânzilor la depozitele atrase de la alte societăți bancare, de la
populație și de la agenții economici, precum și cele bonificate la certificatele de depozit.
Calculul și analiza indicatorilor riscului ratei dobânzilor
Determinarea indicatorilor globali de risc are ca bază de pornire gruparea elementelor de activ și
pasiv în funcție de variația (sensibilitatea) veniturilor și cheltuielilor implicate de variația ratei dobânzii.
Prin active sensibile înțelegem i nstrumentele de credit cu dobânzi variabile, respectiv creditele și
titlurile din portofoliul comercial.
Pasivele sensibile pot fi definite ca fiind depozitele cu dobânzi variabile și împrumuturile acordate de alte bănci sau banca centrală.
Gestionarea poziției băncii
În funcție de mărimea activelor și pasivelor cu dobânzi fixe se poate determina poziția băncii.
Aceasta se calculează ca diferență între volumul activelor și volumul pasivelor cu dobândă fixă.
Poziția băncii poate fi:
Scurtă = volumul activelor cu dobânzi fixe < volumul pasivelor cu dobânzi fixe.
– situația este favorabilă pentru societatea bancară atunci când există o tendință crescătoare
a ratelor dobânzilor.
Lungă = volumul activelor cu dobânzi fixe > volumul pasivelor cu dobânzi fixe.
situa ția este favorabilă pentru societatea bancară atunci când există o tendință descrescătoare a
ratelor dobânzilor.
Neutră = este situația aparent ideală pentru o societate bancară, dificilă de realizat. Această poziție împiedică societatea bancară să speculeze variația ratelor dobânzilor pe piață în favoarea
sa.

3.5. Gestiunea riscului valutar
Modalitățile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piața produselor derivate prin
utilizarea unor instrumente de hedging (de neutralizare, de compensare a riscului), din ce în ce

31
mai des utilizate pe piața valutară de către băncile comerciale. Pentru acoperirea riscului valutar
sunt utilizate: contractele forward și operațiunile swap.
Prin contractul forward se limitează efectele riscului, dar și efectele câștigului. De aceea, s- a
conceput o formă a contractului forward care să elasticizeze posibilitatea riscului și profitului,
ajungându- se la contractele forward options. Acesta este un contract obligatoriu, de vânzare sau
de cumpărare a unei sume în valută la o dată viitoare și ia un curs de schimb fixat în momentul
încheierii contractului, afectat de o condiție suspensivă (se stabi lește o perioadă m interiorul
căreia urmează să fie definitivată tranzacția).
În concluzie, gestiunea riscului valutar presupune, pe de o parte, neutralizarea riscului prin
ajustarea zilnică a pozițiilor valutare ale băncii pentru a suprima pozițiile lungi sau scurte, iar pe de altă parte, dacă neutralizarea nu este posibilă, banca trebuie să -și acopere riscul valutar prin
utiliza rea instrumentelor prezentate anterior sau a altora, în funcție de strategia și concepția de
management.
3.6. Gestionarea riscului operațional
Participanții la procesele investiționale și operaționale sunt cu toții de acord cǎ riscul nu poate fi
eliminat complet și cǎ activita tea trebuie sǎ fie condusǎ de așa naturǎ, încât rezultatele ei
negative sǎ fie cât mai mici. Elementele principale ale riscului operațional cuprind riscuri de
personal, procesual, al tranzacției, tehnologic și de control în care se pot desfǎșura fapte ca:
eroarea, incompetența, frauda, depǎ șirea de limite, defecte de sistem, informare și comunicații
afectând în final rezultatele întregii entitǎți.
Provocările aduse de aceste riscuri sunt demne de a fi tratate cu t oată atenția: impactul unui astfel
de risc se propagă în întreaga bancă și poate afecta relația cu clienții și satisfacția lor, fară ca implicațiile cantitative, valorice să poată fi măsurate cu exactitate. Riscurile operaționale nu sunt încă bine inventar iate, nu sunt obiectul unei înregistrări istorice a evenimentelor (arhivare) și a
consecințelor lor, dar au audiență din ce în ce mai mare în bănci și există preocupări pentru gestionarea lor corespunzătoare.
Măsurarea riscului operațional este realizată d irect de către bancă, iar un prim pas esențial este
inventarierea lor pe categorii și crearea unor metodologii care să identifice, planifice și asume planuri de evitare a acestor riscuri, ca și planuri de criză și remediere a efectului riscului operațional , odată ce un eveniment din această categorie a avut loc.

32
Gestionarea riscului operațional, ca de fapt a tuturor riscurilor, presupune identificarea și
cuantificarea pierderii probabile și compararea ei cu costul necesar pentru evitarea producerii
pierderi i (acoperirea riscului).
Managementul riscului operațional presupune o mai bună cunoaștere a clienților și a comportamentului lor, pe de o parte, iar pe de altă parte, o mai bună cunoaștere a organizației proprii și a proceselor ei.
Riscurile operaționale sunt legate de:
– funcționarea sistemelor interne (în special cel informatic) și de tehnologia folosită;
– respectarea procedurilor și normelor băncii;
– managementul defectuos;
– fraudă.
Referitor la sistemul informatic:
– colectarea datelor, partajarea datelor, ar hivarea, înregistrarea ca operațiuni
ce respectă acuratețea, consistența și integritatea datelor trebuie să preocupe intensiv instituțiile
financiare;
– implementarea unor programe de avertizare timpurie cu privire la riscuri
(„early -warning ”), care sunt legate de cerințele AMA (Advanced Measurement Approach)
precizate la Pilonul 1 al Acordului Basel II;
– constituirea de rezerve pentru echipamentul important;
– alimentarea dublă, prin baterii de acumulator i, pentru sistemele electronice
importante trebuie să fie în atenția instituțiilor de credit.
Referitor la managementul defectuos – acesta ar trebui corectat prin planificarea corectă a
activităților.
Referitor la respectarea procedurilor și normelor băncii:
– documentația privitoare la tranzacții, la clauzele lor contractuale, la garanțiile
asociate trebuie să fie suficient cunoscută și bine întocmită;
– este necesară respectarea circuitului documentelor;
– trebuie utilizate proceduri de cunoaștere a clientelei, care stipulează filtre graduale de
acceptare a clientelei (în funcție de riscul asociat diferitelor categorii de clienți), cum ar
fi verificarea înregistrării clienților persoane juridice la Oficiul Național al Registrului a

33
Comerțului, consultarea bazei de date a Centralei Incidentelor de Plăți, a bazei d e date
a Centralei Riscurilor Bancare și altele;
– trebuie soluționate reclamațiile, sesizările, cererile, propunerile formulate d e
clienți, atât la nivelul unităților teritoriale, cât și al Centralei, pentru asigurarea unui
bun feed- back.
Referitor la fraudă, aceasta reprezintă un risc operațional specific, provocat fie de personalul
băncii, fie de persoane din afara băncii, care nu poate fi eliminat în totalitate. În Marea Britanie
s-a estimat că 60% din fraude sunt comise de personalul firmei.
Cauz ele nu sunt întotdeauna de natură financiară. Există cazuri când ele se produc pentru a
proteja reputația unor anumite persoane sau pentru a acoperi anumite incompetente. Fraudele au
un caracter mai mult spontan, decât premeditat. Ele devin mai frecvente acolo unde nu sunt
depistate de la început și unde nu sunt luate măsurile necesare pentru a fi prevenite.
Dintre aceste măsuri se pot aminti:
– împărțirea adecvată a responsabilităților, astfel încât fiecare angajat să fie răspunzător
numai de una din următoa rele activități: încheierea unei tranzacții, efectuarea unei plăți,
înregistrarea tranzacției în contabilitate etc. Acest lucru este necesar deoarece fraudele sunt
comise, de obicei, de o singură persoană;
– existența unui sistem de control eficient. Cei car e, potențial, ar dori să comită nereguli
trebuie descurajați de existența unui sistem de control adecvat;
– parcurgerea cu atenție a procedurilor și a sistemelor de securitate și identificarea
punctelor slabe care ar putea reprezenta un risc de fraudă;
– comunicarea și informarea clară a procedurilor ce trebuie aplicate în anumite situații.
Personalul trebuie să cunoască foarte exact gradul de competență și riscul pe care și -1 asumă.

34
Capitolul 4. Gestiunea riscurilor bancare în cazul R aiffeisen Bank

4.1 Scurt istoric Raiffeisen B ank 11

Raiffeisen Bank est e o bancă unive rsală de top pe piața românească, oferind o gam ă completă de
produse și servicii de calitate superioară persoanelor fizice, IMM- urilor și corpora țiilor mari, prin
multiple canale de d istribuție: unități bancare, rețele de ATM și EPOS, phone -banking
(Raiffeisen Direct), mobile banking (Raiffeisen Smart Mobile) și internet banking (Raiffeisen
Online).
Raiffeisen Bank are o rețea de peste 540 agenț ii în toat ă țara care deservesc aproximativ 2
milioane clien ți, dintre care 100.000 de IMM -uri și 6.800 corpora ții mari și medii.
Raiffeisen Bank Rom ânia a rezultat prin fuziunea, î ncheiat ă în iunie 2002, a celor două entități
deținute de Grupul Raiffeisen în Româ nia: Raiffe isenbank (România), inființată în 1998 ca
subsidiar ă a Grupului RZB, și Banca Agricol ă Raiffeisen S.A., inființ ată în 2001, după preluar ea
băncii de stat Banca Agricolă de c ătre grupul austriac.
Raiffeisen Bank este subsidiară Raiffeisen Bank Intern ational AG (RBI), cu sediul la Viena, unul
dintre cei mai mari furnizori de servicii bancare corporate și de investi ții din Austria și o bancă
universală de top î n Europa Central ă și de Est (ECE). RBI a rezultat din fuziunea principalelor
arii de afaceri ale Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB) cu Raiffeisen International Bank –
Holding AG, tranzacție finalizată oficial în octombrie 2010. RBI este o subsidiară integral
consolidată a RZB, care deț ine 78,5% din ac țiunile B ăncii, listate la Bursa de Valori din Viena,
restul fiind liber tranzac ționabile.
Raiffeisen Bank deț ine diferite unităț i specializate ca „agen ții de retail” care se adresează
persoanelor fizice și IMM -urilor. Friedrich Wilhelm Raiffeisen, marca pentru serviciile de
private banking desti nată clienților bancari de top, oferă pachete de produse pentru o gamă largă
de investi ții, în spaț ii dedicate în marile oraș e ale țării, adă ugând o not ă personală serviciilor de
calitate pe care le ofer ă, fiecare client av ând bancherul s ău personal.
Pe segmentul corporatist, Raiffeisen Bank deserveș te companii cu o cifra anual ă de afaceri ce
depășește 5 milioane EUR, entităț i publice și instituții financiare. De asemenea, banca are

11 Sursa : http://www.raiffeisen.ro

35
reprezentan ți în 8 centre regionale corporatiste, oferind clienț ilor marele avantaj de a beneficia de
soluț ii bancare adaptate cerin țelor acestora în orice zonă a țării.
De asemen ea, Raiffeisen Bank este un jucă tor important pe pia ța cardurilor – a lansat primul card
de credit co -branded, primul card de credit cu cip și oferă clienților s ăi toată gama de carduri: de
debit și de credit, pentru persoane fizice și juridice, î n lei sau î n valut ă, cu utilizare na țională sau
interna țional ă, de tip Visa sau Mastercard.
Raiffeisen Bank a fost apreciat ă și premiat ă în 2011 de prestigi oase publica ții pentru activitatea
din timpul anilor 2010 și 2011:
„Banca Anului 2011" („Pia ța Financiar ă” și „Business Arena Magazin”);
„Cea mai dinamica bancă în 2011” dintre bă ncile austriece care activeaz ă în Româ nia (Business
Arena Magazin – Austrian Awards for Excellence)
„Cea mai verde bancă din România î n 2011” (GreenWeee Interna țional)
„Cel mai mare num ăr de clien ți nou -inrolați în serviciul de internet banking î n 2010” (revista e –
Finance – Gala premiilor Online Banking)
„Cel mai vandut card de cr edit în 2010” pentru produsul Card de Credit Raiffeisen MasterCard
Standard (Gala „NOCASH")
„Cel mai de succes program co -branded î n 2010” pentru cardul de credit co- branded Raiffeisen
Bank – Vodafone (Gala „NOCASH")
„Cea mai bună dinamică a credit ării în 2010” (Gala „Bancheri de Top”)

Raiffeisen BANK S.A.
Societate pe acțiuni avâ nd un capital social de 1.200 mil. lei, integral vărsat, administrată î n
sistem dualist.
Administra ția central ă: Piața Charles de Gaulle nr. 1 5, Sector 1, Cod 011857, Bucureș ti
Număr de ordine î n registrul Comerț ului: J40/44/1991
Număr de î nregistrare î n Registrul Bancar: RB -PJR-40-009/18.02/1999
Cod unic de înregistrare: 361820
Cod de î nregistrare fiscală : RO361820
Raiffeisen Bank SA asigur ă confidenț ialitatea datelor cu car acter personal prelucrate în
conformitate cu acordul exprimat de persoana fizică vizat ă și conform prevederilor legale.
Accesul la info rmațiile tratate drept confidențiale va fi limitat la acele persoane, care prin natura

36
activității desfășu rate, este necesar să ia cunoștin ță de aceste i nformații în scopul ducerii la
îndeplinire a scopului, raport urilor juridice născute în relaț ie cu banca. Aceste persoane sunt
ținute să respecte caracterul confiden țial al acestor informa ții, asum ându- și la rândul lor obligaț ia
de a asigura și păstra confidenț ialitatea acestor date și informaț ii și de a le prelucra în
conformitate cu cerinț ele legale.

4.2 Pricipalele tipuri de riscuri și modalități de gestionare ale acestora în cazul
Raiffeisen Bank România
Grupul este expus urmă toarelor riscuri ca rezultat al folosirii instrumentelor financiare:
• riscul de creditare
• riscul de lichiditate

4.2.1 Riscul de creditare în cazul grupului Raiffeisen Bank
Grupul este expus la riscul de credit atât prin activit ățile sale de tranzacț ionare, creditare și
investi ție, cât ș i prin situa țiile în care ac ționează ca intermediar în numele clien ților sau a ter țelor
părți, în situa ția în care desf ășoar ă activităț i de finan țare a opera țiunilor de leasing financiar sau
în calitatea sa de emitent de garan ții.
Pentru a minimiza riscul, Grupul are anumite proceduri menite s ă evalueze clien ții înaintea
acord ării creditelor, s ă monitorizeze capacitatea acestora de a rambursa principalul și dobânzile
aferente pe perioada derul ării împrumuturilor ș i să stabileasc ă limite de expunere.
Analiza riscului de creditare ș i func țiile de evaluare pentru toate segmentele de activitate sunt
complet centralizate ș i constituie în prezent un singur punct de referin ță pentru întreaga Banc ă.
Activitatea legat ă de riscul de creditare este organizat ă pe linii de industrie ș i specializat ă pe
segmente de clien ți.
Astfel, se poate reac ționa prompt la orice schimbare majoră în cadrul micro sau macr oeconomic
al Băncii sau al clien ților. Începând cu 2009 ș i pe parcurs ul anului 2010, din cauza condi țiilor
economice instabile, Banca a men ținut o frecvenț ă ridicat ă de revizuire a portofoliului de clienț i
pentru a identifica din timp expunerile problematice ș i pentru a putea oferi clien ților s ăi expertiz ă
financiar ă și soluții adaptate nevoilor acestora.
În vederea îmbună tățirii cadrului de administrare a riscului de credit, a fost implementat un
sistem standardizat de avertizare timpurie pentru anumite categorii de clien ți non- retail cu credite

37
și pentru clienț ii retail c u credite. Sistemul monitorizează lunar portofoliul, identific ă semnalele
de avertizare ș i le explic ă. Pe baza acestor indicatori, portofoliul de clien ți este împ ărțit în
categorii distincte de risc ș i sunt propuse ac țiuni/strategii pentru clien ții identif icați ca
problematici.
În anul 2004, la nivelul grupului Raiffeisen a fost ini țiat proiectul de implementare a cerin țelor
impuse prin Acordul de Capital Basel II. Acest proces a avut ca rezultat pentru Raiffeisen Bank
România primirea aprob ării Băncii Na ționale a României pentru calcularea cerin țelor de capital
pentru riscul de credit conform abord ării bazate pe modele interne de rating începând cu 1 iulie
2009. Banca utilizeaz ă abordarea bazat ă pe modele interne de rating pentru portofoliile
„administra ții centrale ș i bănci centrale”, „institu ții”, „societ ăți” și „titluri de capital”. În vederea
asigur ării calculă rii și raportă rii cerin ței de capital pentru riscul de credit, Banca a implementat
un sistem informatic centralizat pentru colectarea informa țiilor primare la nivel local, precum ș i
două aplica ții informatice, dezvoltate la nivel de grup, care asigur ă calcularea lunar ă automat ă a
activelor ponderate la risc pentru retail, respectiv pentru celelalte categorii de expuneri definite
de regulamentele B ăncii Na ționale a României.
Un alt criteriu pentru acordarea unui credit în cadrul grupului Raiffeisen este analiza bonității
solicitantului de credit care se face prin luare î n calcul a veniturilor cu caracter permanent ale
solicitantului, iar în cazul în care veniturile solicitantului nu sunt suficiente, se pot lua în calcul și
veniturile cu caracter permanent ale familiei.
Solicitantul de credit și soțul/soția acestuia (în cazul în care veniturile acestuia/acesteia sunt luate
în calcul la verificarea bon ității) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– să fie angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe o durată cel puțin egală cu
perioada de creditare (minim 3 luni vechime la locul de muncă prezent sau minim 1 an la locul
anterior);
– să realize venituri cu caracter permanent din exercitarea profesiei; în cazul persoanelor fizice
(minim 2 ani de desfășurare a activității);
– să realizeze venituri din pensii.
Banca acordă o deosebită atenție introducerii corecte și complete a tuturor informațiilor privind
clientul sau creditul solicitat, în toate sistemele informatice (ICBS , Loan App), întrucât
informațiile introduse vor fi utilizate pentru întocmirea automată a tuturor documentelor aferente
creditului (Fișa de aprobare/respingere a creditului, contract de credit, notificări restanțieri, etc.),

38
a raportărilor către Banca Națională a României și către management. Verificarea informațiilor
personale depuse de client reprezintă cel mai important moment al procesului de analiză de
credit.
Verificarea corectitudinii întocmirii documentației este efectuată de către Ofițerul de Cont și de
persoane cu atribuții de aprobare a creditelor.
Monitorizarea creditelor acordate, din punctul de vedere al corectitudinii deschiderii contului de
credit în ICBS, se face pe baza rapoartelor din ICBS și a rapoartelor din bazele de date interne.
Departamentul Aprobare Consumer Risc va monitoriza activitatea de creditare prin intermediul
rapoartelor zilnice, săptămânale, lunare generate din baza de date a credi telor retail.
Alte metode folosite de Raiffeisen Bank pentru a diminua riscul de creditare sunt scoringul și
ratingul de credit .
„Scoringul este o modalitate de apreciere sau de evaluare a atributelor solicitantului în vederea
acordării unui credit”12. În acest sens se stabilește o modalitate de ierarhizare a solicitanților de
credit pe baza unui punctaj. În vederea stabilirii punctajului, trebuie să se parcurgă următoarele
etape :
– stabilirea unui număr de variabile pentru fiecare solicitant astfel: star ea materială, nivelul de
venituri, stabilitatea la locul de muncă și domiciliu, vârsta, sarcinile familiale, comportamentul în
relația cu banca în calitate de client;
– fixarea unui sistem de notare în măsură să faciliteze transpunerea variabilelor într -un calificativ,
prin numărul de puncte obținut.
Banca va calcula pentru solicitantul de credit un punctaj ce reflectă gradul de risc al acestuia. În
funcție de punctajul obținut de client banca poate limita valoarea maximă a creditului. Limita
creditului este stabilită și calculată automat de aplicația Loan App. Solicitantul trebuie să obțină
un punctaj cel puțin egal cu nivelul minim stabilit de către bancă pentru a putea beneficia de
credit. Pentru a limita riscul de creditare clientul trebuie să obțină un punctaj scoring superior
corespunzător nivelului minim stabilit.
Ratingul este, de asemenea, o modalitate de apreciere sau evaluare a riscului de credit. Ratingul
de credite reprezintă unul din instrumentele de bază ale managementului bănci pentru reducere a

12 Cocriș Vasile, Management bancar – suport de curs, Fa cultatea de Economie și Administrarea
Afacerilor, Iași, 2005, p. 83

39
riscului bancar, cu accent pe perfecționarea metodologiilor și normelor de lucru a procedurilor și
tehnicilor de management al riscurilor.
Ratingul de credite evidențiază rezultatele analizei caracteristicilor clientului și cele ale creditului
și are rolul de a diferenția nivelurile de risc din cadrul portofoliului de plasamente al băncii
pentru evitarea situației grupării creditelor în categoriile cu risc major, determinarea trendului
calității portofoliului în vederea lăurii unor măsuri necesare pentru a evita deteriorarea în timp a
acestei calități, asigurarea unui management activ al riscului de credite și protecția
corespunzătoare a băncii împotriva acestui risc.
Caracteristicile clientului se fundamentează pe informațiile care privesc creditul propriu zis și
oferă o imagine concludentă despre acesta:
– istoricul relației de credit;
– condiții de eligibilitate;
– administrarea creditului;
– sursa de rambursare;
– colaterale.
Nivelul cel mai bun al ratingului este considerat ca fiind egal cu 1 iar cel mai slab este egal cu 5.
Un rating egal cu 3 este considerat acceptabil în analiza clientului. Ratingul de credit se
determină pentru fiecare client beneficiar de credit prin marcarea unei singure căsuțe
corespunzătoare fiecărui criteriu care caracter izează clientul și creditul.
Raiffeisen Bank se protejează impotriva riscului de creditare prin :
– diversificarea portofoliului de credi te în scopul dispersării riscur ilor;
– includerea unei prime de risc în cadrul ratelor de dobânzi practicate;
– includerea unei clauze protectoare, de garantare, în contractul de credit, pentru a reduce
efectele neexecutării de către debitor.
În următorul tabel următor este evidențiat bilanțul contabil consolidat privind a ctivele pentru anii
2010 – 2011 .

40
Tabelul numărul 2
Bilanțul contabil consolidat privind activele
Active 2010
RON ‘000 2011
RON ‘000
Numerar și echivalente de
numerar 3.999.018 4.046.907
Titluri de valoare 3.910.491 3.806.203
Credite și avansuri acordate
băncilor 621.748 704.310
Credite și avansuri acordate
clienților 12.513.825 14.844.037
Alte active 1.148.603 873.354
Total 22.193.685 24.274.811
Sursa: Raportul anual al Raiffeisen Bank pe anul 2011 .
Din tabelul de mai sus putem reprezenta activele dup ă cum urmează :
17%16% 3%
61%3%Structura Activelor 2011
Numerar și echivalente de
numerar
Titluri de valoare
Credite și avansuri acordate
băncilor
Credite și avansuri acordate
clienților
Alte active

41

Sursa: Raportul anual al Raiffeisen Bank pe anul 2011 .

Totalul activelor a crescut față de anul anterior cu aproximativ 9% ajungând la o valoare de
aproximativă de 24.275 milioane RON la sfârșitul anului 2011 , astfel activitatea de creditare
din timpul anului 2011 a avut în continuare o dinamică pozitivă , majorându- se cu 19% în
comparație cu 2010.
Din graficele de mai sus observăm faptul că ponderea creditelor și avansurilor acordate clienților
a cunoscut o creștere de aproximativ 5 puncte procentuale în totalul activelor în anul 201 1 față de
2010 ceea ce denotă că și activitatea bănci este mai riscantă deoarece cu cât ponderea creditelor
este mai mare cu atât activitatea bănci este mai riscantă.
Creditele și avansurile acordate băncilor înregistrează ace lași procentaj datorită valorii apropiate
în ambii ani aproximativ 700 de mii RON , în schimb titlurile de valoare au scăzut cu 2 puncte
procentuale în anul 2011 față de anul 2010 datorită mediului economic nefavorabil din țara
noastră.
Concentrarea riscul ui de credit aferent instrum entelor financiare se analizează atât la nivel de
portfoliu, cât ș i pentru segmente de clien ți care prezint ă caracteristici economice similare ș i a
căror capacitate de rambursare este similar afectat ă de schimb ările în mediul economic. 18%18%
3%
56%5%Structura Activelor 2010
Numerar și echivalente de
numerar
Titluri de valoare
Credite și avansuri acordate
băncilor
Credite și avansuri acordate
clienților
Alte active

42
Principala concentrare a riscului de credit deriv ă din expunerea individual ă, pe segmente de
clien ți în ceea ce priveș te creditele și avansurile acordate de Grup, angajamentele de credit ș i
garan țiile emise.

Tabelul numărul 3
Concentrăril e de r isc pe sectoare economice
În mii RON 31 decembrie 2010 31 decembrie 20 11
1.Clienți retail 8.209.209 9.741.712
Clienți corporativi din care :
2. Agricultură 1.541.025 1.036.741
3. Electricitate , petrol și gaze
naturale 159.359 147.206
4. Producție 1.984.011 3.193.943
5. Construcții 1.631.307 847.211
6. Comerț cu amănuntul și
en-gros 2.641.847 2.515.432
7. Servicii 1.545.474 4.188.896
8. Sector public 1.005.224 431.409
9. Titluri de valoare 3.910.491 3.806.203
10. Credite acordate băncilor 1.660.855 1.814.698
Total 24.288.802 27.723.451
Sursa: Situațiile financiare consolidate ale Raiffeisen Bank pe anul 2011 .

Conform pol iticilor aplicate de Grup, fiecărui grad de risc de credit i se poate asocia un rating
corespunz ător, de la gradul de risc cel mai scă zut (Clasa 1) pân ă la categoria creditelor
îndoielnice (Clasa 9 ) și categoria creditelor restante (Clasa 10) . În cazul persoanelor fizice și al
întreprinderilor foarte mici (micro), riscul de credit asociat es te analizat pe baza probabilit ății de
neplată și în funcț ie de tipul ș i perioad a de acordare a creditului, fără a se folosi sisteme de rating
asociate cu grade de risc ale Grupului.
Creditele neperformante apar atunci când există o întârziere în rambursarea și recuperarea ratelor
de credit, iar achitarea obligațiilor de plată asumate nu sunt asigurate sau sunt asigurate parțial.

43
În scopul reducerii nivelului creditelor neperformante și a impactului acestora asupra
profitabilității băncii este necesară pract icarea unei politici de creditare prudente și eficiente, care
să conducă atât la prevenirea acestor credite, cât și la posibilitatea de recuperare a lor.
Unele credite calificate ca neperformante pot apărea ca urmare a unor erori ale ofițerului de
credit, deoarece e posibil ca acesta să evalueze în mod necorespunzător situația solicitantului sau
să interpreteze greșit cifrele în cadrul unei analize financiare. Un ofițer de credit competent poate
să mențină numărul creditelor neperformante la un nivel accep tabil și să reducă la minimum
pierderile înregistrate de către unitatea bancară, în condițiile în care calitatea creditului acordat
nu se deteriorează. Unele credite neperformante sunt inevitabile, însă pierderile suferite de către
bancă pot fi neglijabile dacă acestea sunt identificate la timp.
În continuare a m analizat ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor , creditele
neperformante sunt reprezentate de cele din clasa 9 respectiv clasa 10 acestea fiind titlurile de
valoare si creditele acordate băncilor. Ponderea creditelor neperformante se calculează după formula :
𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂 𝐧𝐧𝐂𝐂𝐧𝐧𝐂𝐂𝐂𝐂𝐧𝐧𝐧𝐧𝐂𝐂𝐧𝐧𝐧𝐧𝐧𝐧𝐂𝐂𝐂𝐂
𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂 𝐂𝐂𝐧𝐧𝐂𝐂𝐧𝐧𝐭𝐭𝐂𝐂 × 100

Credite le neperformante pentru anul 2011 este reprezentată valoarea totală a creditelor acordate
băncilor și cea a titlurilor de valoare pe anul 2011: 1.814.698 + 3.806.203 = 5.620.901 mii RON
Credite totale pe parcursul an ului 2011 este 27.723.451
În anul 2011 valoarea ponderii creditelor neperfor mante este :
𝟓𝟓.𝟔𝟔𝟔𝟔𝟔𝟔.𝟗𝟗𝟔𝟔𝟗𝟗
𝟔𝟔𝟐𝟐.𝟐𝟐𝟔𝟔𝟕𝟕.𝟒𝟒𝟓𝟓𝟗𝟗 × 100 = 20.2%
În anul 2010 valoare creditelor neperformante este: 1.660.855 + 3.910.491 = 5.571.346 mii RON
Creditele pentru anul 2010 au valoarea de 24.288.802
Pentru anul 2010 valoarea ponderii creditele neper formante este :
𝟓𝟓.𝟓𝟓𝟐𝟐𝟗𝟗.𝟕𝟕𝟒𝟒𝟔𝟔
𝟔𝟔𝟒𝟒.𝟔𝟔𝟐𝟐𝟐𝟐.𝟐𝟐𝟔𝟔𝟔𝟔 × 100 = 22.8%

44

Deși România se confruntă cu o criză economic situa ția grupului Raiffeisen Bank este favorabilă
deoarece ponderea creditelor neperformante este în scădere datorită gestionarii atente a
portofoliul de credite , bazată pe un sistem de detectare imediat ă a unor semnale de avertizare.
Banca identifică practic clien ții care au nevoie de soluț ii de restructurare, înainte ca ace știa să
întâmpine dificult ăți de rambursare astfel încât să poată diminua acest tip de risc care este cel
mai periculos tip de risc bancar întru -cât se infiltreză la nivelul unei game largi de servici și
expuneri .

4.2.2 Riscul de lichiditate în cazul grupului Raiffeisen Bank

Riscul de lichiditate apare în general în activitatea de finanțare a activității Grupului și în
necorelarea naturală a pozițiilor de activ și pasiv din perspectiva maturității. Acesta include atât
riscul de a nu putea finanța activele la maturități sau dob ânzi adecvate, cât și de a fi în
imposibilitatea de a lichida un activ la un preț sau într -un interval de timp rezonabil.
Grupul are acces la diverse surse de finanțare. Fondurile necesare sunt asigurate prin folosirea
unei game largi de instrumente inclu zând depozite de la clienți, depozite interbancare și credite
de la alte instituții financiare. Această diversificare îmbunătățește flexibilitatea Grupului în
materie de finanțare și în general diminuează costul lichidității. 22.8
20.2
1611162126
2010 2011Credite neperformante
Credite neperformante

45
Din perspectiva administrării riscului de lichiditate, Grupul are ca obiectiv asigurarea unui
echilibru între continuitatea finanțării și flexibilitatea dată de utilizarea împrumuturilor cu
diferite maturități și a unui raport adecvat între creditele acordate și depozitele atrase de la
clientelă. De asemenea, un alt obiectiv principal este menținerea unei rezerve de lichiditate care
să-i permită Grupului ca în situații neprevăzute de criză să își desfășoare activitatea, pentru o
perioadă de timp acceptabilă, fără a- și modifica strategia sau modelul de afaceri. Pentru
îndeplinierea acestor obiective, la nivelul Grupului este definită Strategia în domeniul riscului de
lichiditate.
Indicatorii de lichiditate în cadrul grupului Raiffeisen Bank sunt :
– lichiditatea creditelor
– ponderea capitalului propriu în resursele atrase
– lichiditatea activelor sigure
Lichiditate creditelor arată gradul de lichiditate al creditelor, respectiv capacitatea de
rambursare a acestora, creditele fiind apreciate cu un grad de lichiditate redus. Indicatoru l se
calculează ca raport procentual între total credite și total active, nivelul său ridicat indicând o
lichiditate activă .
Lichiditate creditelor = 𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂
𝐓𝐓𝐧𝐧𝐂𝐂𝐧𝐧𝐭𝐭 𝐧𝐧𝐚𝐚𝐂𝐂𝐂𝐂𝐚𝐚𝐂𝐂 x 100
Pentru anul 2010 lichiditate creditelor este următoarea :
𝟗𝟗𝟕𝟕𝟗𝟗𝟕𝟕𝟓𝟓𝟓𝟓𝟐𝟐𝟕𝟕
𝟔𝟔𝟔𝟔𝟗𝟗𝟗𝟗𝟕𝟕𝟔𝟔𝟐𝟐𝟓𝟓 x 100 = 59,19 %
În anul 2011 lichiditatea creditelor a înregistrat următoarea pondere :
𝟗𝟗𝟓𝟓𝟓𝟓𝟒𝟒𝟐𝟐𝟕𝟕𝟒𝟒𝟐𝟐
𝟔𝟔𝟒𝟒𝟔𝟔𝟐𝟐𝟒𝟒𝟐𝟐𝟗𝟗𝟗𝟗 x 100 = 64,05 %
Ponderea capitalului propriu î n resursele atrase se calculează ca raport între capitalul propriu
și resursele atrase.
Ponderea capitalului propriu î n resursele atrase = 𝐂𝐂𝐧𝐧𝐧𝐧𝐂𝐂𝐂𝐂𝐧𝐧𝐭𝐭 𝐧𝐧𝐂𝐂𝐧𝐧𝐧𝐧𝐂𝐂𝐂𝐂𝐩𝐩
𝐑𝐑𝐂𝐂𝐑𝐑𝐩𝐩𝐂𝐂𝐑𝐑𝐂𝐂 𝐧𝐧𝐂𝐂𝐂𝐂𝐧𝐧𝐑𝐑𝐂𝐂 x 100
Pentru anul 2010 ponderea capitalului propriu în resursele atrase are următoarea valoare
:𝟗𝟗𝟕𝟕𝟗𝟗𝟕𝟕𝟓𝟓𝟓𝟓𝟐𝟐𝟕𝟕
𝟒𝟒𝟓𝟓𝟓𝟓𝟔𝟔𝟓𝟓𝟔𝟔+𝟗𝟗𝟓𝟓𝟐𝟐𝟐𝟐𝟔𝟔𝟗𝟗𝟐𝟐𝟓𝟓 x 100 = 80,9 %

46
În anul 2011 acee ași pondere susmenționată a înregistrat valoarea :
𝟗𝟗𝟓𝟓𝟓𝟓𝟒𝟒𝟐𝟐𝟕𝟕𝟒𝟒𝟐𝟐
𝟗𝟗𝟔𝟔𝟐𝟐𝟔𝟔𝟔𝟔𝟗𝟗𝟕𝟕+ 𝟗𝟗𝟐𝟐𝟗𝟗𝟒𝟒𝟐𝟐𝟔𝟔𝟐𝟐𝟕𝟕 x 100 = 84,39 %
Lichiditatea activelor sigure dacă are o valoare ridicată înseamnă că riscul de lichiditateeste
scăzut. Acest indicator se calculează ca raport procentual între numerar, depozite,titluri de
valoare și totalul activelor .
Lichiditatea activelor sigure = 𝐀𝐀𝐚𝐚𝐂𝐂𝐂𝐂𝐚𝐚𝐂𝐂 𝐭𝐭𝐂𝐂𝐚𝐚𝐥𝐥𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂𝐂 𝐑𝐑𝐂𝐂𝐬𝐬𝐩𝐩𝐂𝐂𝐂𝐂
𝐓𝐓𝐧𝐧𝐂𝐂𝐧𝐧𝐭𝐭 𝐧𝐧𝐚𝐚𝐂𝐂𝐂𝐂𝐚𝐚𝐂𝐂 x 100
Ponderea lichidității activelor sigure pentru anul 2010 este reprezentată de valoare :
𝟕𝟕𝟗𝟗𝟗𝟗𝟗𝟗𝟔𝟔𝟗𝟗𝟐𝟐+ 𝟔𝟔𝟔𝟔𝟗𝟗𝟐𝟐𝟒𝟒𝟐𝟐
𝟔𝟔𝟔𝟔𝟗𝟗𝟗𝟗𝟕𝟕𝟔𝟔𝟐𝟐𝟓𝟓 x 100 = 20,82 %
Pentru anul 2011 valoarea aceleiași ponderi este următoarea :
𝟒𝟒𝟔𝟔𝟒𝟒𝟔𝟔𝟗𝟗𝟔𝟔𝟐𝟐+ 𝟐𝟐𝟔𝟔𝟒𝟒𝟕𝟕𝟗𝟗𝟔𝟔
𝟔𝟔𝟒𝟒𝟔𝟔𝟐𝟐𝟒𝟒𝟐𝟐𝟗𝟗𝟗𝟗 x 100 = 19,57 %
Valorile înregistrate de indicat orii de lichiditate demonstrează creșterea riscului de lichiditate
pentru banc ă. Totodată , valoarea ridicat ă a ponderii creditelor în resursele atrase de banc ă
demonstrează faptul că banca redirecț ioneaz ă o foarte mare parte din resursele atrase prin
depozite și împrumuturi de pe piață către creditare și ca tendin ță de scadere a indicatorilor de
lichiditate a activelor sigure duce și el la creșterea acestui tip de risc bancar .
Principalele instrumente utilizate pentru monitorizarea riscului de lichiditate sunt: ecartul de
lichiditate (pentru identificarea necorelărilor dintre maturitățile activelor și pasivelor), precum și
un model intern de alertă timpurie care are la bază indicatori ce reflectă structura bilanțieră
(echilibrul dintre credite și depozite, concentrarea finanțărilor, raportul dintre activele lichide și
total obligații etc). De asemenea, la nivelul Grupului se efectuează per iodic analize de tip stress –
test pentru a determina rezerva de lichiditate necesară.
Din tabelele prezentate la anexe observăm faptul că cel mai important ecart de lichiditate este
înregistrat pe prima bandă de scadență, în principal datorită diferenței se mnificative între
maturitatea depozitelor de la clientela nebancară, care au tendința de a fi concentrate pe benzi de
scadență scurte și creditele acordate clientelei nebancare, care sunt concentrate pe benzi de
scadență mai lungi. Acest comportament al populației și al agenților comerciali determină ecartul
negativ pe prima bandă de scadență și un ecart pozitiv pe celelalte benzi de scadență (peste 3
luni). În practică, ecartul negativ de pe prima bandă nu reprezintă ieșiri efective de fonduri

47
întrucât d epozitele care ajung la scadență sunt reînnoite într -o proporție foarte mare sau sunt
înlocuite de depozite noi. În același timp, portofoliul de titluri al băncii poate fi transformat în
numerar într- un termen scurt (prin repo sau vânzare) și constituie astfel o rezervă care
diminuează riscul de lichiditate pe prima bandă de scadență.
Ecartul înregistrat în prima bandă de scadență a scăzut de la (8.930.648) mii RON în 20 10 la
(8.470.808) mii RON în 2011 fiind generat de scăderea finanțării de la bănci . Depo zitele
clientelei nebancare au înregistrat o creștere pe prima bandă de scadență comparativ cu anul
trecut , însă această creștere este compensată de creșterea creditelor și avansurilor acordate clientelei în cadrul aceleiași benzi de scadență , ceea ce face ca efectul net pe segmental
clientelei nebancare , pe prima bandă de lichiditate să fie neglijabil .
În ceea ce privește ecartul pe celelalte benzi de scadență se observă o reducere a acestuia pe banda 3 luni – 1 an , în principal datorită depozit elor pe termen lung de la clienți , care sunt mai
mari în cadrul acestei benzi de scadență , în 2011 comparativ cu 2010 . Ecartul de lichiditate pe banda peste 5 ani este de asemenea mai mare în 2011 datorită volumului mai mare de credite și avansuri acordate clienților .

48
Concluzi și propuneri

Riscurile de orice tip, care tind să influențeze rezultatele financiare, economice sau chiar
integritatea agenților economici, apar în orice activitate economică. Băncile, ca și orice alt a gent
economic care operează în economie, sunt supuse riscurilor. De aceea ele trebuie să dezvolte programe și strategii și să utilizeze un ansamblu de măsuri pentru prevenirea și limitarea efectelor negative ale acestor riscuri.
Băncile reprezintă vârful de lance în dezvoltarea și creșterea economică. Rolul acesta se datorează în principal creditului care are ponderea cea mai mare în totalul produselor și serviciilor bancare și care este principala resursă de creștere economică. C reditul este o formă de
capital , ca urmare a folosirii capitalului credit se realizează dobânda care este o formă de profit.
Tot ca urmare a folosirii capitalului credit a apărut și se manifestă în continuare cea mai agresivă formă de risc – riscul de nera mbursare sau riscul de creditare. Fiecare solicitare de credit trebuie
să fie avantajoasă atât pentru bancă cât și pentru client.
Partea principală care marchează costul creditelor pe termen scurt o formează dobânda, al cărei nivel diferă în funcție de co njunctura economică, de cererea și oferta de capitaluri de împrumut.
La aceasta se mai adugă diverse taxe și comisioane percepute de bănci în funcție de risc, de calitatea garanțiilor oferite de debitori, de bonitatea acestora cât și de posibilitățile de r efinanțare
ale băncilor.
Măsurarea riscului în sensul pierderilor posibile în prezența evoluțiilor adverse este legată de definirea a două componente: pierderile posibile și probabilitatea lor de a surveni. O mare varietate de motive legate fie de situația generală a economiei, fie de condițiile afacerii împrumutatului, dintre care multe sunt imprevizibile și afectează situația financiară a acestuia, pot contribui la riscul de credit. Deciziile de creditare sunt astăzi supuse unor alte cerințe, fiind orien tate în primul rând în scopul evitării riscurilor.
Pentru a reduce riscul de lichiditate banca ar trebui să acorde mai puține credite , invenstind o mare parte din lichiditățile atrase de pe piață în active sigure care ar putea aduce un profit sigur bănci cu toate că ar fi mai puțin semnificativ în totalul câștigurilor rezultat din urma acestor
investiții decât cel rezultat din urma practicării unor dobânzi cred eu prea mari la unele credite acordate de bancă.
Finalitatea analizei riscului constă în ident ificarea daunelor probabile și a nivelului de extindere
al acestora, în scopul alegerii celei mai adecvate protecții, respectiv a tipului și nivelului optim de acoperire necesar. Dacă riscul este subevaluat, nivelul protecției va fi insuficient pentru

49
acop erirea pierderilor, iar dacă este supraevaluat, costul producției în exces va diminua câștigul
obținut din tranzacția respectivă.
În sistemul bancar românesc, în acordarea creditelor se pune un accent deosebit pe garanțiile
aduse de către solicitatorul de credit. În orice contract de credit pe termen scurt, mediu sau lung,
în liniile de credit sau în creditele pentru investiții acordate de către băncile străine, se stipulează că garanțiile trebuie să acopere între 120% și 160% din valoarea creditului. Acest lucru este pe
de o parte explicabil și normal, iar pe de altă parte anormal și descurajator. Acoperirea creditului prin garanții în valoare atât de mare este explicabilă din următoarele considerente:
• riscul de nerambursare sau de faliment este destul de m are pentru firmele românești;
• de cele mai multe ori garanțiile sunt ipoteci asupra clădirilor industriale, utilajelor sau
instalațiilor, pentru care cererea este deosebit de redusă;
• banca, în valorificarea garanțiilor, realizează tranzacțiile de vânzare/cu mpărare la un
preț sub valoarea reală, deoarece scopul este recuperarea cât mai rapidă a fondurilor avansate și nu obținerea unei sume cât mai mari;
Garantarea creditului într- o proporție atât de mare este anormală, și arată cât de departe se află
economia românească față de economiile dezvoltate de piață, unde renumele, marca firmei și
rezultatele economico -financiare reprezintă principala formă de garantare a unui credit.
Majoritatea operațiunilor băncii având caracter financiar, managerii trebuie perman ent să asigure
un optim între lichiditate – securitate – profit ca urmare a faptului că nu se poate asigura un
maxim, cele trei elemente fiind permanent în contradicție. Sistemul obținut în urma combinării celor trei elemente este:
• Risc mare – Profit mare – Lichiditate redusă;
• Risc redus – Profit redus – Lichiditate mare.
Banca, în atr agerea de fonduri urmărește mai multe obiective, care asigură protecție împotriva
riscului:
• limitarea riscurilor;
• diversificarea expunerilor;
• menținerea flexibilității pe part ea de active;
• menținerea accesului la mai multe piețe.
Gestionarea riscurilor bancare are o importanță deosebită pentru bunul mers al tranzacției către
economia de piață , urmărindu- se, pe de o parte, luarea măsurilor asigurătorii cu privire la
rambursarea creditului, iar pe de altă parte protejarea substanței creditului de rata inflației.
Cu alte cuvinte, nivelul optim de protecție se asigura prin absorbirea din timp a oricăror pierderi
neprevăzute care pot să apară pe parcursul activității de creditare a unei bănci, ceea ce va permite

50
o diminuare a probabilității de faliment a băncii respective și creșterea implicita a gradului de
încredere al populate în sistemul bancar național.
Anul 2011 s-a caracterizat printr -o evoluț ie echilibrat ă atât pe partea de pasive, cât și pe cea de
active. Raiffeisen Bank a continuat să- și adapteze strategia la condiț iile d e piață, iar pe zona de
clienț i persoane fizice eforturile s -au îndreptat spre două direc ții majore: gestionarea
portofoliului de credite și menț inerea bazei de clienți existenț i. Prima direcție s -a reflectat în
creșterea volumelor de credite restructurate (aproximativ 350 milioane EUR) și în atenția
acordată refinanțărilor. Banca a r eușit să găsească un echilibru și între refinanță ri și credi te noi
(unde programul „ Prima Casă” a avut o contribuț ie importantă), în așa fel încât soldul creditelor
a revenit pe creștere. Deși situaț ia economic ă a continuat s ă fie dificil ă și incert ă, volumele de
credite nou acordate au depăș it ramburs ările de cred ite în a doua parte a anului 2010. Pe partea
de pasive, în 2011 s-a înregistrat o cre ștere a depozitelor de 9,8% (echivalent î n RON)/8%
(echivalent în EUR), în ciuda unor condi ții de pia ță destul de dificile. De asemenea, o aten ție
deosebită s- a acordat migră rii depozitelor pe termene mai lungi. În plus, pentru clienț ii „de casă”
a fost lansat ă o ofert ă de economisir e dedicată – depozite preferențiale pentru persoanele care îș i
încasează veniturile în cont curent deschis la Raiffeisen Bank.
Pe zona de retail, în 201 1 Banca s- a orientat spre o strategie care are în centrul său clientul și s -a
axat pe lansarea de produse de economisire pentru segmente noi, pe facilit ăți oferite clien ților
„de casă ” și pe calitatea serviciilor. Relația pe t ermen lung cu Banca a început să capete o
importan ță din ce în ce mai mare, fiind recompensat ă prin dobânzi preferențiale, scutiri de
comisioane și taxe, scheme de loialitate, promo ții etc. Principalul beneficiar al acestei
repozi ționări este clientul.
În concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute, gestiunea lor
adecvată p entru stabilizarea veniturilor în timp are rolul unui amortizor de șoc. În același timp,
consolidarea valorii acțiunilor bancare se poate realiza doar printr -o comunicare reală cu piețele
financiare și implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare.

51
Bibliografie :

1. Petre Deaconu, Creditare bancar ă – , Editura Funda ției România de Mâine, București,
2008.
2. Maricica Stoica,Management Bancar,Editura Economică,București.1999.
3. Spulbăr M. Cristi, Management Bancar, Editura Sitech, Craiova, 2003.
4. Negoescu Gheorghe.,Risc și incertitudine în economia contemporană,Editura Alter -Ego
Cristian,Galați,1995.
5. Ion Nitu , Managementul riscului bancar ,Editura Expert, Bucure ști,2000.
6. Maricica Stoica,Management bancar , Editura Economică ,Bucure ști, 1999.
7. Cocriș Vasile, Management bancar – suport de curs, Facultatea de Economie și Administrarea
Afacerilor, Iași, 2005
8. Stoica Maricica, „Gestiune bancară”, Editura Luminalex, București, 2002
9. Vlaicu Alexandru, „Management financiar -bancar. Aplicații. Studii de caz”, Editura Casa
Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2004
10. Prunea Petru, „Riscul în activitatea economică. Ipostaze. Factori. Modalități de
reducere”, Editura Economică, București, 2003
11. Pascariu Gheorghe, „Managementul serviciilor bancare”, Editura Fundației Academice
„Gheorghe Zane”, Iași, 2004
12. Manolescu Gheorghe, Sîrbea Diaconescu Adriana, „Management bancar”, Editura
Fundației România de Mâine, Bucure ști, 2002
13. Ganea Mariana, „Introducere în management bancar”, Editura ASE, București, 2002
14. Anghel Marcel, „Management financiar -bancar”, Editura MatrixRom, București, 2001
15. Dobre Elena, „Elemente de monedă, credit, bănci”, Editura Ponto, 2003
16. Brendea Cosmin, Dăianu Valentin Eugen, Zamfirescu Marius, Ghiță Marilena „Riscul și
performanța creditului bancar în România”, Editura București, 2001
17. Corneliu Bente,Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit,Editura Universitatea din
Oradea, Oradea, 2008.
18. www.just.ro
19. http://www.raiffeisen.ro
20. www.biblioteca.ase.ro

52
Anexe

Valoarea activelor și pasivelor financiare la data de 31 decembrie 2010 , distribuită pe benzi de
scadență în funcție de maturitatea contractuală, este prezentată în tabelul următor:

În mii RON Până la 3
luni 3 luni
până la 1
an 1 an la 5
ani Peste 5 ani Fără
maturitate Total
Active financiare
Numerar și
echivalente de
numerar 3.999.018 – – – – 3.999.018
Active finaciare
deținute pentru
tranzacționare 15.515 356.809 66.113 – – 438.437
Derivative
deținute pentru
managementul
riscului 60.626 – – – – 60.626
Credite și
avansuri
acordate băncilor 621.082 – 666 – – 621.748
Credite și
avansuri
acordate
clienților 2.141.618 2.898.884 3.492.891 3.330.301 650.131 12.513.825
Titluri de valoare 112.222 1.031.626 2.569.263 194.623 2.757 3.910.491
Total active
financiare 6.950.081 4.287.319 6.128.993 3.524.924 652.888 21.544.145
Datorii financiare
Datorii financiare
deținute pentru 11.182 – – – – 11.182

53
tranzacționare
Derivative
deținute pentru
managementul
riscului 110.400 – – – – 110.400
Depozite de la
bănci 455.256 – – – – 455.256
Depozite de la
clienți 14.147.811 1.500.352 110.579 22.233 – 15.780.975
Credite de la
bănci 1.154.113 243.613 954.759 – – 2.352.485
Datorii
subordonate 1.967 – 490.610 – – 492.577
Total datorii
financiare 15.880.729 1.743.965 1.555.948 22.333 – 19.202.875
Surplus / (deficit)
de lichiditate (8.930.648) 2.543.354 4.572.985 3.502.691 652.888 2.341.270
Sursa: Situațiile financiare consolidate ale Raiffeisen Bank pe anul 2010 .

Valoarea activelor și pasivelor financiare la data d e 31 decembrie 2011, distribuită pe benzi de
scadență în funcție de maturitatea contractuală, este prezentată în tabelul următor:

În mii RON Până la 3
luni 3 luni până
la 1 an 1 an la 5
ani Peste 5 ani Fără
maturitate Total
Active financiare
Numerar și
echivalente de
numerar 4.046.907 – – – – 4.046.907
Active finaciare
deținute pentru
tranzacționare 48.120 183.038 43.288 – – 274.466
Derivative 8.952 – – – – 8.952

54
deținute pentru
managementul
riscului
Credite și
avansuri acordate
băncilor 704.310 – – – – 704.310
Credite și
avansuri acordate
clienților 2.607.154 3.230.686 3.990.840 4.540.553 474.804 14.844.037
Titluri de valoare 175.839 1.513.323 1.931.333 182.780 2.928 3.806.203
Total active
financiare 7.591.281 4.927.047 5.965.461 4.723.333 477.732 23.684.854
Datorii financiare
Datorii financiare
deținute pentru
tranzacționare 47.580 – – – – 47.580
Derivative
deținute pentru
managementul
riscului 8.214 – – – – 8.214
Depozite de la
bănci 1.276.093 – – – – 1.276.093
Depozite de la
clienți 14.612.803 2.404.129 114.602 16.739 – 17.148.273
Credite de la bănci 39.941 337.357 1.500.167 – – 1.877.465
Datorii
subordonate 77.459 302.379 – 215.958 – 595.823
Total datorii
financiare 16.062.089 3.043.865 1.614.769 232.724 – 20.953.447
Surplus / (deficit)
de lichiditate (8.470.808) 1.883.182 4.350.692 4.490.609 477.732 2.731.407
Sursa: Situațiile financiare consolidate ale Raiffeisen Bank pe anul 2011 .