Riscurile Asociate Finantarii Afacerilor

=== b731d6e2abeabedea5ac29390fe4d76b351a82d4_330160_1 ===

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LUCRARE DE ABSOLVIRE

Riscurile asociate finanțării afacerilor

Coordonator,

Conf. Univ. Dr. Cristian PĂUN

Autor,

București, februarie 2016

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………3

CAP. I Riscurile asociate finanțării afacerilor……………………………………5

Definirea conceptului de “risc” și maniera în care acesta influențează decizia de finanțare………………………………………………………………………………………………………..5

Tipuri de risc corelate cu finanțarea: riscul valutar, riscul de țară, riscul de dobândă, riscul de neplată…………………………………………………………………………………………10

Modalități de gestiune a riscurilor corelate cu finanțarea………………21

CAP. II Managementul riscurilor corelate cu finanțarea afacerilor…………………………………………………………………………29

2.1 Definirea managementului riscului…………………………………………………………………29

2.2 Managerul riscului………………………………………………………………………………………..32

2.3 Metoda structurală în gestionarea riscului în finanțarea afacerilor………………………33

CAP. III Cercetarea manierei de percepție a riscurilor corelate cu finanțarea unei afaceri de către antreprenorii români……………………………….38

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………………48

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………..49

ANEXE…………………………………………………………………………………………………………….54

INTRODUCERE

În conjunctura actuală, capitalul se identifică în principalul factor de producție întrucât este, pentru dezvoltarea afacerilor, un element imperios în luarea în considerare a pieței financiare și a resurselor pe care aceasta le etalează agenților economici.

Indiferent de nivelul său de dezvoltare, orice afacere presupune existența unui contact direct cu piața financiară, în mod expres cu instituțiile ce intermediază mobilizarea resurselor de capital dar și cu serviciile prestate de acestea.

Înțelegerea manierei în care funcționează sistemul financiar și, totodată, a mecanismelor financiare caracteristice prin care sunt alocate capitaluri economisite în scopul susținerii investițiilor și a riscurilor implicate devine reprezentativă pentru dezvoltarea fundamentată a unei afaceri.

Sistemul financiar se supune schimbărilor continue, adaptându-se la noile cerințe ale agenților economici prin oferirea resurselor financiare pe care aceștia le necesită în conjuncturi de eficiență maximă în termeni de cost și de risc.

Cele mai multe start – up – uri sunt lipsite de prea multă flexibilitate în optarea pentru finanțare. În raport cu gradul de risc corelat cu fiecare afacere și cu activele deținute de acestea, poate fi observabilă și disponibilitatea băncilor de furnizare a capitalului împrumutat, în prezența sau în lipsa unei garanții suplimentare din partea antreprenorului.

De cele mai multe ori, antreprenorii își asumă un risc deosebit de ridicat implicându-se totalmente într-o afacere, pe de o parte din perspectiva activității, pe de altă parte din perspectiva resurselor financiare care sunt disponibile. Astfel, pericolul este dublu, deoarece posibilul eșec al afacerii îi poate lăsa, pe de o parte, fără economii, pe de altă parte fără o sursă de venit. Din păcate, mulți antreprenori ce adoptă această poziție nu se bucură de suficientă experiență nici în ceea ce privește evaluarea riscurilor, nici vis – à – vis de profiturile potențiale, sau chiar a șansei de afacere propriu-zisă.

Motivul optării pentru lucrarea “Riscurile asociate finanțării afacerilor” derivă, în primă instanță, din dorința și nevoia personală de documentare în acest domeniu în vederea unei aprofundări a acestui proces precum și în vederea unei orientări spre o profesie în domeniu. În instanță secundă, abordarea subiectului se bazează pe lipsa de lucrări cu tematică asemănătoare (cel puțin în perioada contemporană) motiv pentru care se vor accentua, în mod expres, aspectele de cercetare a manierei de percepție a riscurilor de către antreprenorii români în contextul deschiderii și finanțării unei afaceri.

Lucrarea de față va fi structurată pe trei capitole.

În primul capitol vor fi luate în discuție concepte raportate la relația “finanțarea afacerilor – risc” din prisma definirii termenului “risc” și a evidențierii modurilor de influențare a deciziilor de finanțare de către acesta. În cadrul aceluiași capitol vor fi tratate tipurile de risc corelate cu activitatea de finanțare precum și manierele în care pot fi ținute sub control, pot fi gestionate astfel de tipuri de risc, în scopul prosperității afacerii.

Prin cel de-al doilea capitol, raportarea se va face la modul de manageriere a riscurilor prezente în finanțarea afacerilor, pornind de la ce se presupune a fi managementul riscului continuând raportarea la cel ce se numește manager al riscului și etalând, mai apoi, aspecte legate de metoda structurală a manierelor de gestionare a riscului în afaceri. Partea teoretică se va finaliza cu planificarea de tip strategic a riscurilor în afaceri și cu strategiile de reducere.

În scopul susținerii părții teoretice, capitolul al treilea va implica o parte practică, respectiv un studiu de caz al cărui subiect se va identifica în manierele în care percep antreprenorii riscurile corelate cu finanțarea afacerii, pornind de la o analiză a riscurilor asociate finanțării în România, până la exemplificări de afaceri care nu ar fi avut loc pe piață în condițiile lipsei de finanțare.

CAP. I Riscurile asociate finanțării afacerilor

1.1 Definirea conceptului de “risc” și maniera în care acesta influențează decizia de finanțare

Societatea actuală se află într-o continuă confruntare cu o multitudine de riscuri precum riscuri ce afectează mediul înconjurător, riscuri naturale sau riscuri profesionale care au efecte negative asupra viitoarelor generații a căror acțiune este permanentă.

Într-o astfel de societate, obiectivul fiecărui om de afaceri se raportează la obținerea de profit. Atingerea acestui obiectiv este imposibilă fără asumarea riscului. Potrivit teoreticianului James Lam cel mai mare risc pentru un individ este acela de a și-l asuma.

Desfășurarea normală a activității economice implică utilizarea de către o întreprindere atât a capitalurilor proprii cât și a capitalurilor împrumutate. Cele două surse de capital sunt deosebite, pentru firmă, prin costul ce îl generează, iar, pentru investitori, prin riscul asumat pentru poziționarea capitalului disponibil în interiorul companiei respective.

Agenții economici activează într-un spațiu economic descris de o permanentă schimbare, context în care informațiile pe care le au în ceea ce privește mediul sunt câteodată, insuficiente.

Astfel, comportamentul lor este permanent influențat de impedimente ce apar și își pun amprenta asupra fiecărei hotărâri descris printr-un anumit grad de risc. În literatura economică se realizează deosebirea între riscuri, aceasta presupunând calcule bazate pe date suficiente pentru calculul probabilității producerii unui anumit eveniment economic și incertitudine, ce apare mai cu seamă sub forma unei lipse de informație într-un anumit domeniu, raportate la efectele unei acțiuni. Așadar, luarea în considerare a riscului conduce la fundamentarea procesului investițional cu asocierea probabilităților ce exprimă oportunitatea realizării anumitor indicatori economici.

Prin generalizare, investiția se identifică în sacrificiul unei părți din consumul prezent pentru un consum viitor incert. Sacrificiul este întreprins mereu în speranța că viitorul consum va fi mai mare decât cel sacrificat în prezent. În acest context, există doi factori reprezentativi: timpul și riscul.

Sacrificiul are caracter prezent și este cert, însă recompensa, în condițiile în care va exista, va apărea mai târziu iar caracterul său va fi incert. În unele situații, timpul este cel predominant, alteori, însă, riscul este factorul pregnant, însă există și conjuncturi în care și timpul și riscul au relevanță. În luarea în calcul a incertitudinii și a riscului se vizează, în principiu, efectele anticipate ale unuia dintre cei doi factori și numai câteodată motivele generatoare ale efectelor acțiunilor.

Incertitudinea are drept fundament numărul minimizat al cunoștințelor certe ori lipsa acestora raportată la efectele unei acțiuni. Riscul se identifică într-un calcul informațional fundamentat pe o experiență vastă trecută ori pe date informaționale, făcându-se, în această manieră, estimări legate de probabilitatea efectelor unor acțiuni ori a apariției unui eveniment.

În economia de piață caracterizată printr-un mecanism de reglare ce are drept fundament concurența sau oscilația prețurilor, incertitudinea și riscul reprezintă niște variabile care trebuie luate în calcul, înlăturarea acestora fiind imposibilă. Este imperios ca agenții economici să studieze și, ulterior, să calculeze riscul, în scopul de a îl cunoaște și de a opta pentru varianta de activitate care implică cel mai scăzut grad de risc. Cu toate acestea, calculul riscului nu absolvă agentul economic de acceptarea sa, ci îi oferă oportunitatea de a înfrunta respectivele situații în cunoștință de cauză.

Dată fiind dificultate de separare a însemnătății celor doi termeni (incertitudine și risc), sensurile acestora a ajuns, totuși, să fie delimitat, pentru nevoile practice, în următoarea manieră: incertitudinea își găsește identitatea într-o situație căreia nu i se pot decide probabilitățile, iar riscul, într-o situație căreia îi pot fi asociate probabilități. Agenții economici, clienții, furnizorii înțeleg riscul ca pe un rezultat nefavorabil. În economia de piață fundamentată pe jocul liber al cererii și al ofertei ce conduce la alocarea resurselor, riscul există și pentru a face față acestuia, agentul economic va dori să își perfecționeze tehnologiile, să reducă costurile și să îmbunătățească calitatea produselor, acestea fiind posibile prin intermediul unor programe investiționale propice.

Riscurile pot fi fizice sau financiare.

Din perspectiva rezervei ce poate fi constituită, riscurile fizice variază funcție de estimarea bazei de capital. Riscului economic îi sunt caracteristice acele posibilități ce pot afecta valoarea beneficiului, așadar, constituie cu siguranță un risc intern al întreprinderii.

În ceea ce privește riscurile financiare, există un impact al inflației asupra durabilității financiare a proiectului, întrucât ea influențează încasările din vânzări, volumul activelor fixe și capitalul circulant. În scopul ajustării planului financiar în raport cu inflația, cheltuielile semestriale estimate din costul total al investiției – aici intră și rezerva pentru riscurile fizice – este ajustată cu un factor estimat de inflație iar același aspect este valabil și pentru costurile de producție.

În riscul financiar pot să intervină creditele, pe termen lung sau pe termen mediu, credite ce reprezintă fundamentul acestui tip de risc. Riscul în economie poate fi estimat în raport cu factorii ce îl determină și, totodată, în raport cu dimensiunile cunoscute de propria manifestare.

În funcție de factorii ce îl generează, există două tipuri de risc: riscul în afaceri – sau riscul de întreprindere – și riscul financiar.

Riscul în afaceri este determinat de progresul tehnic în ritm alert și de efectele sale dificil de stăpânit – instabilitatea politică, nesiguranțele pieței raportate la evoluția cererii, modificarea prețurilor, modificarea gusturilor consumatorilor. Acest risc reprezintă un element definitoriu în activitatea agenților economici, pe de o parte cu scopul de a-i dinamiza, pe de altă parte cu scopul de a-i aduce în stare de faliment. Acest risc poate fi scăzut de către agenții economici, în condițiile în care vor cunoaște bine piața, pornind de la studii de marketing, în condițiile în care vor aplica metode de promovare a vânzărilor și de adaptare a prețurilor la condițiile pieței.

Pentru o întreprindere, riscul financiar este determinat de situația financiară a acesteia sau de proporția ridicată a împrumuturilor sale luate de la bănci. Acest risc se identifică în faptul că întreprinderea ajunge în conjunctura în care din rezultatele sale financiare să îi fie imposibil să achite dobânzile la împrumuturile contractate. În condițiile în care firma este lipsită de datorii bancare, stadiul beneficiilor din exploatare echivalează cu cel al beneficiilor nete, așadar riscul financiar este mic.

Coeficientul de risc este ridicat în condițiile în care este vorba de un risc care nu depinde de agentul economic, cu alte cuvinte determinat doar de spațiul economic defavorabil. În funcție de gravitatea primejdiei și de efectele asupra situației firmei, riscul poate fi:

riscul de ruină – faliment – valabil atunci când întreprinderea ajunge într-o situație dificilă, fiind aproape de pericolul falimentului, aspect care conduce la pierderea locurilor de muncă de către angajați, la pierderea creanțelor de către creditori – într-o manieră totală sau parțială – sau la pierderea sumelor investite de care acționari;

riscul de insolvabilitate – apare atunci când întreprinderii îi este imposibil să mai facă față plăților. Imposibilitatea de a își lichida angajamentele – situație cunoscută și sub numele de criză de insolvabilitate – poate să ducă, pe de o parte la lichidare – situație cunoscută și sub numele de riscul de ruină -, pe de altă parte la soluționarea prin intermediul unei investiții situaționale, pe fundamentul unui credit suplimentar de la bancă. O altă soluție ete că întreprinderea să se asocieze cu o altă firmă capabilă în a fi un adjuvant în acest sens. În această ultimă situație este vorba despre o pierdere a independenței care poate deveni definitivă.

riscul pierderii autonomiei – este manifestat precedent declanșării crizei de insolvabilitate. Manifestarea sa are loc atunci când întreprinderea constată că, prin propriile mijloace, este incapabilă în a își păstra pe viitor poziția sa sub aspect comercial. Așadar, resursele de autofinanțare apar a fi insuficiente în relație cu necesitățile de extindere.

riscul scăderii rentabilității – se identifică într-un risc mai mult de natură financiară, ce exprimă faptul că în cazul unei creșteri de capital, beneficiul net nu crește în aceeași măsură, apărând, astfel, fenomenul de diluare;

riscul investițional – reprezintă o modalitate simplă de identificare în raportarea proiectelor la activitatea per general a întreprinderii. În aceste condiții, există un risc identic cu cel general referitor la proiectele ce permit continuarea activității – înlocuire – și un risc superior referitor la proiectele ce modifică structura firmei – cercetare, expansiune.

Astăzi, mediul economic național a impus noi tipuri de risc:

riscul managerial – supranumit și riscul “întreprinzătorului”;

riscul informațional;

riscul de natură legislativă;

riscul raportat la mediul înconjurător.

Astăzi, este impusă extinderea formelor de manifestare, drept consecință a manierei de existență a societății contemporane. În aceste condiții, toate formele de risc care caracterizează societatea industrială contemporană – catastrofe produse de om – impun nevoia de integrare a acestora în terminologia de “risc al întreprinzătorului”. În condițiile în care se urmărește evoluția riscurilor din sfera activităților industriale, este sesizabil, înainte de toate, specificul de activitate, urmat de potențialul material, instituțional și financiar alocat și de sistemul de conducere.

Nesiguranțele legislative sunt des întâlnite în statele aflate în tranziție, ca efect al schimbărilor frecvente ale actelor normative, determinate de necesitatea de adaptare la economia de piață. Totodată, utilizarea unor tehnologii depășite a provocat daune mediului înconjurător în țările Europei de Est. Aceste țări sunt limitate în promovarea unei legislații ce obligă întreprinderile să evite orice neajunsuri de această natură.

În condițiile în care investițiile depășesc cadrul național, pe lângă aspectele legate de riscul caracteristic de firmă intervine și riscul general de țară. Acest tip de risc este unul legat de complexitatea factorilor caracteristici fiecărei țări, de natură politică, factor determinant al gradului de profitabilitate al proiectului.

Și în literatura de specialitate și în practica afacerilor este notoriu aspectul conform căruia diversele tipuri de investiții implică un risc diferit asupra firmei.

Introducerea cu succes a evaluării riscului într-o întreprindere este dependent de competența tehnică a specialiștilor aleși să întreprindă această analiză, însă succesul ori eșecul evaluării riscului este determinat, totodată și de o sumă de factori de ordin comportamental.

1.2 Tipuri de risc corelate cu finanțarea: riscul valutar, riscul de țară, riscul de dobândă, riscul de neplată

Riscul valutar

Acest tip de risc presupune probabilitatea de a înregistra pierderi din contractele comerciale internaționale ori din alte raporturi economice, ca urmare a schimbării cursului valutei în perioada cuprinsă între încheierea contractului și scadența acestuia. Actorii predispuși riscului valutar se identifică în importatori și în exportatori.

Importatorii suportă consecințele riscului valutar în probabilitatea în care valuta de contract este apreciată în perioada cuprinsă între încheierea contractului și scadența acestuia.

Efectele nedorite ale riscului valutar pot fi evitate sau măcar atenuate prin procesul de “hedging” (operație prin intermediul căreia o bancă se angajează să plătească o sumă în valută la o anumită scadență și totodată se împrumută cu aceeași sumă în valută, având același termen de rambursare). O altă manieră prin care pot fi evitate astfel de consecințe se identifică în înscrierea în contract a unei clauze de revizuire a prețurilor. Aplicarea măsurilor existente în afara contractului pot absolvi atât exportatorii cât și importatorii de prezența efectelor negative. Aceste măsuri presupun operații de acoperire pe piețele auxiliare, presupun contractarea unor credite paralele sau hedging valutar.

Efectele negative ale riscului valutar pot fi înlăturate printr-o serie de măsuri contractuale precum:

clauza “aur” – presupune precizarea conținutului în aur al monedei din momentul încheierii contractului și a ideii conform căreia, în condițiile în care se modifică conținutul în aur al monedei, efectuarea plății are loc la noul raport de schimb rezultat. După anul 1971, această clauză nu a mă fost valabilă;

clauză de revizuire a prețurilor – acest tip de clauză face parte din contractele comerciale internaționale în așa fel încât să se estompeze consecințele ce își au originea în schimbarea prețurilor în perioada cuprinsă între data încheierii contractului și încasarea contravalorii mărfurilor contractate;

clauza coșului valutar – există o diferență între acest tip de clauză și clauza valutară identificată în aspectul conform căruia valută în care se exprimă contractul comercial internațional este raportată la mai multe valute, aspect care conduce la numele de “coș valutar.”

Devierea cursurilor dintr-un coș valutar este temperată, întrucât efectele negative în cazul unor valute sunt compensate cu efecte pozitive ale altor valute;

clauza drepturilor speciale de tragere – tip de clauză care presupune raportarea valutei din contractul comercial internațional la Drepturile Speciale de Tragere și, totodată, recalcularea obligațiilor contractuale în așa măsură încât să se ia în calcul evoluția cursului de schimb odată cu scadența contractului față de cursul valutar de la data încheierii contractului;

clauza valutară – implică ideea conform căreia corelarea valutei de contract cu o valută agreată de ambele părți la momentul încheierii contractului.

În contractul comercial internațional este menționat cursul dintre cele două valute din momentul încheierii și presupune faptul că, în condițiile în care raportul de schimb dintre valute are schimbări care depășesc anumite restrângeri la scadență, plata este realizată luându-se în considerare noul raport de schimb dintre valute.

Pe lângă măsurile contractuale care pot bara efectele negative ale riscului valutar există și o serie de măsuri extracontractuale identificate în următoarele:

acoperirea la termen implică inițierea de către operator a unei operații de vânzare sau de cumpărare pe piața valutară în termen;

metoda creditelor paralele – metoda potrivit căreia creditorul, a cărui creanță la termen este exprimată într-o valută ce are tendința de depreciere, se împrumută cu o sumă echivalentă și în aceeași valută utilizată la momentul respectiv, urmând apoi ca, la data scadenței creanței comerciale, încasarea sumei în valută depreciată și înapoierea împrumutului.

Consecințele riscului valutar pot fi diminuate prin cererea amânării plății datoriilor sau a încasării sumelor în valută din exporturi și din alte operațiuni anticipative.

Riscul de țară

Riscul de țară presupune existența unei probabilități de pierdere din activitățile internaționale, în urma unor evenimente politice și economice caracteristice fiecărui stat în parte.

Riscul este văzut că o primejdie la adresa economiei statului respectiv, influențând plățile acesteia.

Riscul de țară este de două tipuri: suveran și monetar.

Riscul de țară suveran presupune împiedicarea de către acțiunile statului a onorării obligațiilor externe.

Riscul monetar este determinat de modificarea cursului monedei de credit.

Printre factorii determinanți ai riscului de țară se numără:

datoria externă;

factori demografici;

sistemul financiar – bancar;

politică de investiții;

dinamica sectorului privat;

evenimente ce afectează, pe de o parte profitabilitatea, pe de altă parte recuperarea investițiilor (restricțiile, naționalizările sau despăgubirile legate de repatrierea profiturilor);

cadrul legislativ restrictiv pentru străini;

creșterea impozitelor;

corupția.

Există o serie de metode de analiză a riscului de țară dintre care se vor trece în revistă următoarele:

analiza riscului de țară prin raportare la teoria valorii firmei 

Instrumentul de lucru al acestei teorii stă în analiza financiară ce implică:

estimarea valorii economiei a unui stat străin.

Evaluarea acesteia are loc prin capitalizarea fluxurilor de venituri, identificate prin excedentul balanței comerciale;

compararea datoriei interne și a valorii economiei (garanția creditorilor).

metoda indicatorilor de risc – metoda Delphi și metoda BERI 

Metoda Delphi implică stabilirea unei liste de criterii legate de situația financiară și politică precum:

criterii financiare – presupun calcularea ratelor: exporturi, datori externe;

criterii politice – presupun plasarea într-o zonă de conflict, stabilitatea regimului;

criterii economice – presupun situația sectorului bancar, structura exporturilor și a importurilor.

Metoda Beri este un indicator de risc revizuit la o anumită perioadă în fiecare țară.

Stabilirea acestui indicator se realizează funcție de cincisprezece criterii care sunt mai apoi notate de la 0 la 4, unde 0 înseamnă risc ridicat și 4 înseamnă risc scăzut, iar raportul note – ponderi conduc la stabilirea indicatorului de risc pentru fiecare stat.

rating financiar

Statele sunt împărțite pe categorii în raport cu nota obținută:

la nivelul de 40 și sub – prezintă riscuri inacceptabile;

la nivelul cuprins între 41 și 55 – prezintă riscuri ridicate;

la nivelul cuprins între 56 la 69 – prezintă riscuri moderate;

la nivelul trecut de 70 – prezintă riscuri scăzute.

Riscul de țară este estimat prin adoptarea unei analize a contextului economico – financiar al statului respectiv. Prin analiza acestor rezultatele este întreprins un raport ce cuprinde previziuni care pot conduce la prevenirea riscului de țară.

Riscul de dobândă

Riscul ratei dobânzii se identifică într-o componentă a riscului de piață, ce presupune, pe de o parte, riscul înregistrării pierderilor, pe de altă parte, riscul nerealizării profiturilor estimate, ce apar în urma fluctuațiilor pe piață ale raței dobânzii.

Dezvoltarea riscului ratei dobânzii stă sub egida unor factori endogeni, relevanți pentru gestionarea riscului (acționându-se asupra lor, expunerea la risc poate fi minimizată) și sub egida unor factori exogeni (determinați de progresul unor condiții economice generale).

Din categoria factorilor endogeni fac parte:

scadența fondurilor atrase;

strategia băncii;

eșalonarea scadenței creditelor;

structura pasivelor și a activelor bancare;

calitatea portofoliului de credite.

Categoria factorilor exogeni determinanți ai apariției riscului ratei dobânzii, implică:

concurența;

evoluția condițiilor economice generale;

factori de ordin psihologic;

tipul de politică valutară, economică și financiar – bancară întreprinsă de autorități;

evoluția pieței interbancare;

lipsa de simbioză între politica economică a guvernului și politica monetară a autorității centrale.

Riscul ratei dobânzii este evident în condițiile în care plasamentele pe termen scurt au ca sursă de finanțare banca, din resurse pe un termen mai scurt, iar ratele dobânzii cresc superior nivelului estimat de bancă, costurile cu dobânzile specifice depozitelor unei bănci cresc mult superior în raport cu veniturile din dobânzile specifice activelor, în așa măsură încât scăzând din dobânzi venitul net, scade și valoarea băncii. În condițiile în care ratele dobânzii scad sub nivelul preconizat de bancă, distincția între veniturile din dobânzi și costurile cu dobânzile va fi mai mare iar valoarea băncii va crește în concordanță.

Analiza riscului ratei dobânzii este relevantă deoarece schimbările bruște ale ratelor dobânzii pot să determine modificări semnificative în ceea ce privește profitabilitatea unei bănci precum și în valoarea de piața a capitalului ori, prin scăderea venitului net din dobânzi funcție de specificitățile fluxului de numerar al pasivelor băncii.

În ceea ce privește analiza riscului ratei dobânzii, atenția trebuie concentrată asupra riscului ce rezultă din structura financiară a băncii, în condițiile în care apare un surplus de pasive, prin raportare la dobânzile variabile de piață. Spre minimizarea acestui risc, se dorește ca rezultatul raportului între activele și pasivele purtătoare de dobânzi să fie apropiat de 1, fiind imperioasă dezvoltarea unor preconizări legate de activele și de pasivele purtătoare de dobânzi, care să asigure cel mai potrivit stadiu de acoperire a pasivelor purtătoare de dobânzi cu active purtătoare de dobânzi.

Prin raportare la acest tip de risc, o bancă poate să își asume, pe de o parte un risc scăzut, pe de altă parte un risc substanțial.

În condițiile riscului substanțial, valoarea de piață a capitalului în acțiuni, se caracterizează prin variații mari legate de modificarea ratelor dobânzilor.

În condițiile riscului scăzut, societatea bancară suferă o serie de schimbări în propriile performanțe, prin prisma modificărilor ratelor dobânzilor.

Factorii ce cresc riscul ratei dobânzii se identifică atât în disonanța între scadențele dobânzilor la plasamente și a celor bonificate la depozite cât și în volatilitatea ratelor dobânzilor.

Factorii ce limitează riscul ratei dobânzii se identifică în următorii:

deciderea unor constrângeri de expunere la acest risc pe benzi de scadență în ceea ce privește fiecare valută în parte;

supravegherea gestionării expunerii la risc;

folosirea instrumentelor de reducere a riscului.

Încercările de gestionare a riscului ratei dobânzii forțează băncile în a își stabili o serie de obiective financiare concrete cu privire la venitul net din dobânzi și în a își formula proceduri în scopul atingerii obiectivelor.

Limitele de expunere la riscul ratei dobânzii sunt stabilite pe benzi de scadență, în ceea ce privește fiecare valută în parte (USD, ROL, EUR sau alte valute).

Definirea limitelor de expunere la risc are loc ținându-se seama de următorii factori:

analiza expunerilor la riscul de dobândă;

istoricul caracterului volatile al ratei dobânzii decis pe o perioadă de 1 – 3 ani pentru fiecare tip de valută în parte;

analiza rentabilității pentru fiecare nivel de activitate și pentru fiecare tip de plasament;

structura bilanțului pentru o perioadă de 1 – 3 ani;

previziuni legate de ratele de dobândă pentru fiecare tip de valută.

Restrângerile de expunere sunt stabilite în condiții normale în fiecare an în procente din total active. Ajungerea la un nivel de 80 – 90 de procente din valoarea unei limite decise pe benzi de scadentă solicită o monitorizare mai strictă a pozițiilor.

Riscul ratei dobânzii trebuie gestionat în așa măsură încât să se obțină o marjă a dobânzii cât mai stabilă în timp, iar valoarea capitalului băncii să nu fie schimbat semnificativ în urma unei variații imprevizibile a ratelor dobânzii funcție de specificitățile cash – flow – urilor determinate de activele și pasivele băncii.

Gestiunea eficientă a riscului ratei dobânzii implică:

gestiunea marjei dobânzii;

gestiunea poziției băncii;

analiza indicatorilor riscului ratei dobânzii.

Riscul de neplată

Problemele fără precedent create de criza financiară au arătat adevărata natură a slăbiciunilor sistemelor actuale de management al riscului. Astfel, asigurătorii de credite și garanții au făcut eforturi semnificative în scopul îmbunătățirii acestor sisteme și în scopul adaptării la noile condiții economice.

Apariția a noi forme de acoperire a riscurilor financiare din ultimii zece ani a avut drept fundament spiritul de competiție al asiguratorilor în fața altor instituții financiare. Relevantă a fost capabilitatea acestora de adaptare a practicilor tradiționale la noi riscuri, adecvate mediului economic actual, însă pe măsură ce produsele au devenit mai sofisticate, managementul de risc a trebuit să fie adecvat în consecință pentru a se adapta realităților propriu-zise.

Firmele mici și mijlocii se confruntă de mult timp cu încasarea întârziată – (sau eventual cu lipsa încasării) a facturilor emise spre clienți, însă pot să încheie o asigurare în scopul de a scăpa de riscul de neplată.

Pe lângă încasarea foarte întârziată apare și riscul insolvenței, condiție în care creanțele sunt recuperate numai în proporție de 2 procente și numai după procese costisitoare. Soluția constă în asigurarea pentru creditul comercial, ce protejează companiile mici contra riscului de a nu fi plătite de către proprii clienți.

România este văzută drept o țară cu risc mediu în ceea ce privește neplata datoriilor pe termen mediu, de companiile rezidente și cu risc moderat de neplată a datoriilor pe termen scurt de aceleași companii.

Cea mai mare parte din bănci utilizează, astăzi, modele proprii de analiză financiară a întreprinderilor ce solicită finanțare, modele ce iau în calcul și bilanțul consolidat dar și contul de profit și pierdere, supunându-l unor teste complexe cu ajutorul unor indicatori caracteristici.

Există patru rate financiare fundamentale utilizate de creditori:

Ratele de lichiditate – ce măsoară abilitatea firmei de onorare a obligațiilor de plată pe termen scurt cu perioadă mică de maturitate;

Ratele de analiză a activității companiei;

Indicatorii legați de structura financiară a unei companii;

Indicatorii legați de rentabilitatea activității.

Modalități de gestiune a riscurilor corelate cu finanțarea

Gestiunea riscului de creditare

Băncile comerciale, ce participă la procesul de creditare, sunt expuse atât unor evenimente interne cât și unor evenimente externe. Acesta este motivul pentru care, în condițiile unei politici de creditare fără cusur, este inevitabil să existe pierderi la credite. O parte din creditele pe care banca le acordă pot deveni neavantajoase pentru viitor.

În urma creșterii cotei creditelor care crează dificultăți, reputația băncii poate fi zădărnicită în urma majorării cotei creditelor problematice. Aceste majorări pot influența poziția băncii pe piața resurselor creditare. Țelul gestionării riscului de creditare constă în maximizarea rentabilității băncii, luându-se în calcul riscul de creditare pe fundamentul menținerii nivelului de pierderi prevăzute cauzate de riscul de creditare în limitele unor parametri acceptabili.

În scopul diminuării riscurilor specifice activității de creditare, banca elaborează și implementează sistemul de gestiune a riscului de creditare. Metodele de funcționare a acestui sistem se regăsesc în Politica de creditare aprobată de Consiliul Băncii și în instrucțiunile legate de deciderea relațiilor de creditare. Gestionarea riscului de creditare în bancă se realizează, pe de o parte legat de portofoliul de credite, pe de altă parte legat de tranzacțiile separate, luându-se în calcul coraportul riscului de creditare cu tipurile celelalte de risc.

Prin politica de creditare și business – planurile anuale sunt stabilite valorile permise ale unor indicatori precum:

raportul creditelor compromise în raport cu portofoliul de credite, vis-à-vis de Fondul de risc;

cota maximă a creditelor în activele totale;

raportul creditelor expirate în raport cu portofoliul de credite;

concentrarea portofoliului de credite în raport cu ramurile economiei naționale;

cota maximă a creditelor neasigurate cu gaj;

nivelul maxim al rezervelor în scopul acoperirii pierderilor din deprecierea creditelor.

raportul Fondului de risc prin corelare cu portofoliul de credite.

Indicatorii fundamentali ai riscului de credit descriu suficiența rezervelor alcătuite în scopul acoperirii pierderilor preconizate reiesite ca urmare a neinapoierii împrumuturilor și totodată, descriu suficiența capitalului economic al Băncii în scopul acoperirii pierderilor nepreconizate.

Gestiunea riscului de capital

Metodele fundamentale de gestiune a riscului de capital sunt etalate în Regulamentul referitor la suficiența capitalului Băncii. În scopul deciderii riscului de capital, banca aplică metode de evaluare precum:

coinciderea creșterii activelor cu creșterea capitalului;

active cu risc apreciat/capital;

capital/active curente.

Planurile anuale de activitate ale băncii decid o serie de indicatori absoluți și de indicatori relativi ai normativelor de risc de capital în scopul gestionării riscului de capital:

restricții investiționale:

raportul investițiilor în active materiale pe termen lung în raport cu capitalul normativ total;

raportul volumului de investiții în raport cu capitalul normativ total.

active ponderate la risc, implicit:

dobânda ce urmează să fie primită;

hârtiile de valoare;

datoria la credite.

capitalul normativ total în afară de mijloacele fixe nete;

indicatorul suficienței capitalului legat de activele ponderate la risc;

raportul capitalului normativ total în afară de mijloacele fixe nete în raport cu activele ponderate la risc.

Gestiunea riscului ratei dobânzii

Acest tip de gestiune este efectuată printr-o serie de metode, cea primordială fiind gestiunea decalajului dintre scadențe. În ceea ce privește evaluarea impactului acestui tip de risc indicatorii de bază se identifică în venitul net specific dobânzii obținut de bancă și marja netă specifică dobânzii. Responsabilă de evaluarea și controlul riscurilor financiare, secția de administrare a riscurilor este imperios să analizeze volumul, cheltuielile și structura activelor și ale pasivelor. Controlul activelor trebuie gestionat împreună cu cel al pasivelor, în așa măsură încât dirijarea activelor și pasivelor să fie descrise printr-o unitate interioară, aspect care va permite creșterea distincției dintre veniturile băncii din active și cheltuielile specifice obligațiilor.

Normativele ratei dobânzii care sunt decise anual, se identifică în următoarele:

decalajul la scăderea ratei – diferența măsurată în mii de lei dintre activele și pasivele dobânzii sensibile la micșorarea ratei;

procentul net – diferența măsurată în procente/per an dintre rapoartele obținute din activele dobânzii și pasivele dobânzii;

decalajul la majorarea ratei – diferența măsurată în mii de lei dintre activele și pasivele dobânzii sensibile la majorarea ratei;

marja dobânzii – raportul în procente/per an dintre venitul net din dobândă în raport cu activele dobânzii;

raportul în procente al activelor dobânzii în raport cu pasivele dobânzii.

Gestiunea riscului valutar

Expunerea la riscul valutar este determinată prin diferența dintre valoarea activelor și valoarea pasivelor într-o poziție valutară deschisă. Metoda fundamentală de gestiune a riscului poziției valutare deschise se identifică în deciderea restrângerilor poziției valutare. Oricare depășire a limitelor decise este finalizată odată cu încheierea tranzacțiilor dintre Filiale și Trezorerie, la cursul decis de dealerul valutar.

Spre limitarea riscului valutar, banca decide anual în business – planul său normative precum:

suma, exprimată în procente, dintre pasivele valutare la vedere și depozitele cu dobândă ale clienților;

suficiența resurselor lichide, măsurate în mii de lei, în scopul modificării poziției valutare deschise.

Gestionarea riscului lichidității

Banca evaluează gestionarea riscului lichidității sub forma administrării capabilității acesteia de a atrage la un preț considerabil mijloace bănești prin virament spre onorarea obligațiilor sale cotidiene. Riscul lichidității poate fi identificat în două maniere:

riscul lichidității activelor – exprimate prin abilitatea de lichidare a activelor în spațial a diverse segmente ale pieței financiare;

riscul lichidității de atragere a mijloacelor bănești – se exprimă prin scăderea abilității de finanțare a pozițiilor fixate la tranzacții, în condițiile în care survine termenul lor de acoperire cu resurse bănești.

Modificările valorilor efective ale lichidității se analizează prin raportare la ultimele trei luni. Totodată, sunt stabilite obligațiunile băncii ce au influențat schimbarea valorilor efective ale normativelor lichidității. Analiza acestui tip de risc este întreprins și prin metoda analizei decalajului de scadență a cererilor.

Calculat crescător, indicatorul deficitului lichidității este exprimat prin diferența dintre suma activelor și a obligațiilor, calculate în aceeași manieră ascendentă, la scadență. Surplusul de lichiditate conduce la concluzia că banca își poate onora obligațiile la scadență iar deficitul lichidității conduce la concluzia că obligațiile ce au termen determinat de scadență nu vor fi acoperite de către activele băncii care au același termen de scadență. Cea care se ocupă de gestionarea curentă a riscului de lichiditate este Trezoreria.

Astfel, Trezoreria verifică permanent starea lichidității băncii, pe fundamentul contrapunerii preconizărilor de scurtă durată legate de starea lichidității și de datele raportate.

Cea care se ocupă de evaluarea riscului de lichiditate a băncii pe termen lung dar și de lichiditatea structurală a acesteia este secția de administrare a riscurilor. În condițiile unei crize de lichiditate, gestionarea activității de stabilizare a lichidității se întreprinde de către comitetul de dirijare al activelor și al pasivelor.

Gestionarea riscului operațional

În scopul evaluării apariției riscului operațional se folosește sistemul de evaluare a indicatorilor calitativi – rezoluțiile auditorilor – și cantitativi – nivelul riscului de activitate exprimat în fixitatea venitului, informația despre volum și pierderi. Gestiunea acestui tip de risc este fundamentat pe proceduri interne. O altă manieră de dirijare a riscului operațional presupune încheierea unor acorduri cu brokeri de asigurări.

Sursă: www.fincombank.com

Tab. 1.1 Metode de control ale riscului operațional

Deoarece posibilele manifestări ale riscurilor operaționale sunt diversificate, probabilitatea reală de stabilire a unui control asupra lor presupune divizarea fiecărui proces al băncii pe operațiuni prin:

estimarea manifestărilor probabile ale riscului pentru fiecare operațiune;

părți componente;

elaborarea unei hărți tehnologice a circulației actelor.

Este imperios ca verificarea internă să reprezinte instrumentul primordial de dirijare a riscului operațional. Scopul său este de servi ca instrument de acțiuni preventive, nu de constatare a fenomenelor deja întâmplate.

Necesitatea și oportunitatea tematicii abordate sunt puse în evidență prin faptul că riscul în afaceri se identifică într-o realitate obiectivă a societății actuale, descrisă ca o luptă tot mai dură pentru evoluția firmelor. Riscul este în permanență prezent și, mai mult decât atât, este amplificat în momente cruciale. Simultan cu întreprinderea analizelor managementului riscului, a avut loc schimbarea lumii afacerilor, care s-a integrat în mediul de afaceri global.

Pe lângă această, a apărut nevoia elaborării conceptelor legate de risc și de raporturile dintre diferite genuri de risc.

Argumentele ce stau la fundamentul necesității acestui capitol stau în încercarea de a răspunde rigurozitatilor actuale ale economiei de piață cu care managerii întreprinderilor comerciale se confruntă, în intenția de a spori rentabilitatea activității firmelor, în creșterea capacității de generare a profitului din afaceri ce sunt descrise printr-un grad foarte mare de risc, în asumarea riscurilor în așa măsură încât managerul să obțină recompensa dorită, în reducerea riscurilor prin hotărâri adoptate într-o manieră corectă și, nu în ultimul rând, în dorința de a oferi managerilor o imagine integrală a stadiului actual în care se poziționează.

CAP. II Managementul riscurilor corelate cu finanțarea afacerilor

Răspuns rațional al multilateralității lumii moderne cotidiene, managementul riscului oferă instrumentele imperios necesare în înțelegerea și în punctul de pornire pentru administrarea riscurilor. Aspectele care încă lipsesc sunt legate de maniera practică de transformare a literaturii de specialitate într-o funcție dinamică a managementului ce va dezvolta capacitățile companiei către valorificarea “beneficiilor” unor riscuri.

Dezvoltarea conceptului și a punerii în practică a acestuia constă în faptul că, prin raportare la trecut, atunci când funcția de management al riscului presupunea numai prevenirea producerii evenimentelor cu un impact negativ în ceea ce privea activitatea firmei, astăzi sistemul de referință rezidă în crearea unui climat cultural în care incertitudinea să fie gestionată într-o asemenea manieră încât șansele să fie măsurate pe o piață nesigură.

În acest context. Riscul ridicat de competitori de a fi lăsat în urmă reprezintă, astăzi, cel mai grav risc la care o afacere poate fi supusă.

2.1 Definirea managementului riscului

În ciuda faptului că este omniprezent în mediul de afaceri riscul, în cele mai multe dintre cazuri este dificil de prevăzut. Evenimentele imprevizibile ce pot influența performanțele ulterioare investiției sunt variate în așa măsură încât identificarea lor este o provocare și pentru cei mai experimentați investitori. În această conjunctură, cele mai multe dintre decizii în afaceri se iau având drept fundament estimările legate de viitor.

Deciziile luate având la bază prognoze, estimări, previziuni și prezumții în ceea ce privește evenimentele viitoare presupun un grad de risc ridicat. De cele mai multe ori, acest risc este imposibil de măsurat cu precizie.

Asociat, în cele mai multe dintre cazuri cu noțiunea de „nesiguranță”, riscul este perceptat, conform dicționarului Merriam – Webster, drept o probabilitate de a suferi o pierdere. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, riscul reprezintă probabilitatea de a suporta o pagubă iar Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică definește riscul prin posibilitatea ca un fapt cu efecte nedorite să se producă. Astfel, cele mai multe dintre definițiile referitoare la risc au în vizor managementul amenințărilor, iar tehnicile la care se apelează în acest context, este orientată majoritar pe componenta negativă a riscului.

Mai nou, încercările concentrate pe explicarea conceptului de risc cuprind și componenta pozitivă, aspect care conduce la probabilitatea de a crea oportunități prin intermediul unui management adecvat. Riscul mai este văzut că o condiție nesigură care dacă apare are un efect ori pozitiv ori negativ în ceea ce privește obiectivul stabilit. Riscul presupune atât amenințările legate de obiective cât și oportunitățile legate de îmbunătățirea acestor obiective”.

În accepțiunea teoriei clasice a deciziei, riscul reprezintă un element nesigur însă posibil a apărea permanent în cadrul activităților socio – umane, ale cărui consecințe sunt ireversibile.

Așadar, definițiile riscului pot fi concretizate în următoarele:

într-un concept multidimensional, care nu poate fi redus la la o cifră;

în șansa de a pierde;

în dispersia actuală a rezultatelor așteptate;

în posibilitatea de a pierde;

în nesiguranță ce afectează rezultatul.

Riscul și incertitudinea sunt întâlnite oriunde dar combinate în proporții distincte.

În situații extreme, evenimentele neprevăzute pot să provoace abateri care schimbă fundamental datele problemei, incertitudinea devenind însăși un potențial factor de risc.

Întreprinderea obiectivelor firmei implică asumarea unei multitudine de riscuri.

Procesul de management al riscului este caracterizat prin trei etape:

identificarea riscului;

analiza riscului;

reacția la risc.

Prima etapă presupune întreprinderea unei liste de control, organizarea unor ședințe prin care să fie descoperite riscurile și o analiză a actelor arhivate.

Metodele pe care analiza riscului le presupune sunt:

determinarea valorii așteptate;

simularea Monte Carlo;

arborii decizionali.

Reacția în ceea ce privește riscul presupune existența unor măsuri și a unor acțiuni întreprinse în scopul diminuării sau repartizării riscului.

Realizarea proiectelor unei organizații implică identificarea, pe de o parte și asumarea unor riscuri multiple, pe de altă parte, procese precum:

omisiuni în execuție;

modificări interne;

concepere a unor strategii nerealiste.

Așadar, riscul poate fi identificat sub forma nesiguranței asociate oricărui rezultat.

Această nesiguranță presupune posibilitatea de apariție a unui eveniment sau influența determinată de efectul unui eveniment în condițiile producerii acestuia.

Apariția riscului are loc atunci când:

atât evenimentul cât și efectul acestuia sunt nesigure;

are loc producerea certă a unui eveniment însă rezultatul acestuia este incert;

efectul unui eveniment este notoriu însă producerea evenimentului este incertă.

2.2. Managerul riscului

Managerul de risc încearcă o îmbunătățire a activității companiei. Prin raportare la riscul de nesiguranță la locul de muncă, managerul de risc este unul din participanții la instruirea personalului, alături de un reprezentant al muncitorilor, alături de managerul de siguranță, alături de persoană ce declanșează procesul și de evaluator. Managerul de risc este dator să urmărească rezultatele accidentelor (în cazul în care acestea există).

Din perspectiva managerului riscului, etapa clasificării, a planificării și a revizuirii are un dezavantaj semnificativ, în sensul că ia în calcul toate riscurile de accidente. În această situație nu sunt evidențiate și celelalte riscuri. Un alt inconvenient constă în trecerea cu vederea a hazardurilor caracteristice anumitor medii de lucru, precum industria de prelucrare a cauciucului.

Alături de auditorii interni și de directorul financiar, managerul de risc face parte din persoanele implicate în evaluarea riscurilor financiare, cu alte cuvinte, dintre cei care înțeleg sistemele de control financiar intern. Pe de altă parte, alături de managerul de siguranță și de managerul de producție, managerul de risc este implicat în evaluarea riscurilor de infrastructură.

Este nerecomandată aplicarea doar a uneia sau a două tehnici de descoperire a riscurilor, deoarece eliminarea celorlalte duce la limitarea numărului de riscuri pe care managerul de risc va putea să le scoată în evidență. Managerul de risc este tipul de manager ce trebuie să fie atent la noutățile aduse în acest domeniu de către dezvoltarea activităților. Corelarea metodei de identificare și a riscului existent este relevantă (este imposibilă deciderea unor linii ferme referitoare la maniera în care această simbioză este făcută însă de un folos real este cunoașterea companiei și, implicit, a domeniului de activitate de către managerul de risc).

În genere, managerul de risc optează pentru o metodă specifică de identificare prin intermediul unui număr cât mai mare de indivizi exteriori departamentului de management al riscului. Precedent identificării riscurilor, este imperios ca managerul de risc să identifice acele persoane – cheie ce ar putea să ajute la acest proces (consultarea a diverși manageri ce cunosc activitatea respectivă). Este imperios ca managerul de risc să planifice atent programul de identificare a riscurilor.

2.3 Metoda structurală în gestionarea riscului în finanțarea afacerilor

Indicatorii de avertizare reprezintă unul din factorii care au un rol semnificativ în gestionarea coordonării acțiunilor managementului precedent producerii pierderii și în gestionarea proactivă a riscului operațional. Astfel, metoda dispune de o utilizare vastă (în mod expres la nivelul instituțiilor de credit) dar importantă aplicării sale este limitată de:

calitatea procedurilor de administrare a riscului operațional ce trebuie aplicate în condiții de atingere a pragurilor de atenție prin raportare la indicatorii de avertizare precoce.

precizia fenomenului de identificare a conjuncturilor ce conduc la determinarea riscurilor în cadrul activității (bancare, de pildă);

pertinența indicatorilor de risc folosiți în scopul declanșării măsurilor rectificative.

O altă metodă constă în abordarea standardizată ce reflectă mai eficient distincțiile în profilul de risc al instituțiilor și se identifică într-o etapă tranzitorie în scopul adoptării metodei măsurătorii avansate.

Metoda avansată în scopul măsurării riscului operațional îngăduie instituțiilor să calculeze cerințele de capital pe fundamentul evaluărilor interne ale acestora. Metoda avansată oferă instituțiilor o elasticitate crescută în optarea pentru specificitățile modelelor interne, însă, concomitent, impune respectarea unor criterii atât de tip cantitativ cât și de tip calitativ.

Abordarea modelării distribuției pierderilor este din perspectivă conceptuală asemănătoare cu metoda valorii la risc, semnificând o metodă de evaluare directă a riscului operațional.

Metoda parametrică este asemănătoare din punct de vedere structural cu modelele de risc de credit, fundamentate pe factori determinanți.

Sursă: www.ase.ro

Tab. 2.1 Opțiuni în scopul calculului cerințelor minime de capital

Orice organizație are drept fundament o strategie. Ulterior identificării factorilor de risc caracteristici unei afaceri, este imperioasă implementarea unei strategii contra riscului. Cei opt factori se identifică în următoarele:

strategia de risc – integrată în strategia de tip organizațional;

acțiunea contra factorilor de risc, prin cuprinderea integrării acestora în planul tactic al afacerii:

existența unui plan în caz de riscuri;

existența documentării acestui plan;

integrarea planului în planificarea generală a organizației;

continua reexaminare a planului, în așa măsură încât acesta să cuprindă îmbunătățirile întreprinse;

includerea în plan a țelurilor și a termenelor limită.

circulația informației – cuprinde informații relevante utilizate în timp util de companie:

posibilele riscuri cu care întreprinderea se poate confrunta;

întâietățile;

cheltuiala riscurilor tolerate de întreprindere;

proiectarea informației computerizate în scopul interpretării;

adaptarea instantanee a informației, noilor conjuncturi.

Fluxul informațional presupune existența unor indivizi – cheie ce au acces la informația legată de managementul riscului, utilă în scopul de a lua cele mai bune hotărâri, în cel mai scurt timp.

training-ul – implică simulația situațiilor de risc și training în scopul însușirii strategiilor de gestionare a riscurilor

existența unui buget alocat în scopul activității de training în managementul riscului;

existența bazelor de date a cazurilor anterioare;

înțelegerea politicii întreprinderii în raport cu riscul.

Managerul este imperios să conștientizeze riscurile organizației și înțelegerea riscurilor caracteristice ramurii de activitate în care întreprinderea respectivă este încadrată.

structura planurilor de risc – presupune proiectarea structurii afacerii în așa măsură încât să suporte procesul de gestionare a riscului:

existența unei structuri de tip formal de gestionare a riscului, în așa măsură încât să poată fi facil accesată de management;

nevoia unui consultant extern în ceea ce privește dificultățile de risc;

optarea pentru indivizii potriviți în scopul gestionării riscurilor.

baza de date a cazurilor specifice – țelul bazelor de date ce conțin diverse tipuri de riscuri este acela de a îmbunătăți minimizarea riscurilor într-un timp cât mai scurt.

gestionarea riscului – presupune procesul de hotărâre prin care este stabilit dacă riscul necesită rezolvat în cadrul afacerii ori transferat unui al treilea partener. În același context, se are în vedere maniera în care trebuie gestionat riscul în condițiile în care lucrurile nu se desfășoară potrivit planului și maniera în care organizația își asumă, pe de o parte înainte, pe de altă parte ulterior apariției incidentelor.

asigurarea riscului:

existența auditului specializat în managementul dificultăților de risc;

raportul dintre funcția de audit și procesul de management al riscului.

În acest capitol a fost prezentată o sinteză a tendințelor pregnante ce marchează noțiunea de “risc” și de “amenințări” în afacerile firmelor și, totodată, a aspectelor caracteristice ale managementului riscului în cadrul multilateral al afacerilor.

Atât prin concepție cât și prin realizare, capitolul s-a vrut a fi o deschidere în universul dinamic al managementul riscului în finanțarea afacerilor. Complexă, problematica elaborată în acest capitol se identifică în spațiul exploatării unui cerc extins de chestiuni: sunt prezentate laturi ale managementului riscului, funcțiile pe care un manager al riscului le exercită în administrarea acestui fenomen și tipul structural de gestionare a acestui de tip de management.

Concluziile succinte ale acestui capitol se identifică în existența unui cost ridicat al afacerilor, în nevoia imperioasă de evaluare a riscurilor care se impune în scopul bunului mers al activității firmelor și, nu în ultimul rând în nevoia înființării structurilor organizatorice în managementul riscului.

CAP. III Cercetarea manierei de percepție a riscurilor corelate cu finanțarea unei afaceri de către antreprenorii români

În orice economie sănătoasă, rolul antreprenorilor este unul primordial. În conjunctura economică dificilă din ultimii ani, funcția antreprenorilor a dobândit o vizibilitate evidentă atât pentru autorități cât și pentru publicul larg din România dar și pentru cel de la nivel mondial: antreprenorii crează locuri de muncă (cu toate că, în aceste condiții, puțini sunt cei care iau în considerare angajările) și, în același timp, ei sunt aceia ce văd oportunități în criză economică și investitori în recesiune. Din acest motiv, atât susținerea antreprenorilor cât și a celor ce iau în considerare opțiunea de a deveni antreprenori sunt unele dintre măsurile ce pot fundamenta puternic progresul economic. Autoritățile sunt din ce în ce mai atente la nevoile antreprenorilor, prin intervenția lor în inițiative publice caracteristice.

Acest studiu de caz a pornit de la următoarele ipoteze de cercetare:

În contextul economic actual, accesul la finanțarea propriei afaceri este unul dificil, din perspectiva oportunităților;

Eșecul în afaceri se identifică într-un impediment în dezvoltarea unor noi proiecte business;

Asumarea riscului în afaceri este direct proporțional cu rentabilitatea.

Obiectivele care au stat drept fundament al întreprinderii acestui studiu se identifică în următoarele:

identificarea atitudinii managerilor companiilor românești în raport cu noul context economic;

descoperirea a noi perspective inovative raportate, pe de o parte la companiile mari iar pe de altă parte la întreprinderile mici și mijlocii;

identificarea manierei în care se răsfrâng preceptele managementului în politica companiilor active pe piața românească;

identificarea căilor realizabile de îmbunătățire a activității companiilor românești.

Eșantionul a fost compus din 50 de respondenți, manageri în cadrul unor companii din București. Eșantionarea a fost fundamentată pe selecția probabilistă a respondenților.

Prin raportare la colectarea datelor, acestea au fost culese prin folosirea metodei interviului având drept fundament chestionarul distribuit pe email, în anul 2016.

În scopul întreprinderii acestei cercetări s-a optat pentru o abordare mai complexă ce a implicat aspecte raportate la managementul companiilor: rolul comunicării în politica de management a companiilor bucureștene, riscurile și amenințările companiilor, adoptarea deciziilor la nivel managerial, principii de management, luarea în calcul a mediului competitiv sau rolul pe care îl are clientul în politica de afaceri a companiei.

În scopul generării dezvoltării antreprenoriatului în România, este deosebit de relevantă urmărirea performanței măsurilor de conturare a unui mediu antreprenorial puternic și, în același timp, de a înțelege ce urmăresc întreprinzătorii locali. În această conjunctură, studiul de caz pornește de la experiențele reale ale antreprenorilor români. Atât datele calitative cât și cele cantitative (oferite de antreprenori) au fost suplimentate de date statistice oferite de Institutul Național de Statistică și de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Analiza de față urmărește, în același timp, sublinierea manierei în care antreprenorii pot dezvolta spiritul întreprinzător în România, în timpul profitării de oportunitățile din piață și în ciuda riscurilor pe care deschiderea și menținerea unei afaceri le presupune.

În acest context, vor fi expuși cei cinci piloni ce facilitează antreprenoriatul.

Tab. 3.1 Dezvoltarea antreprenori atului prin cei cinci piloni

În etapa de creștere rapidă, antreprenorii demonstrează că au sub control o piață de desfacere pentru serviciile companiei și, totodată, că au deja venituri. Prin raportare la teorie, în acest stadiu este imperios ca antreprenorul să aibă la dispoziție mai multe opțiuni de finanțare, implicit credite bancare sau capital de risc.

Companiile mici continuă accesarea dificilă în România a fondurilor. Băncile se află sub presiunea instituțiilor ce se ocupă de îmbunătățirea indicatorilor de solvabilitate, păstrându-și nivelul ridicat de selectivitate în acordarea finanțării. În genere, iau în calcul companii cu istoric financiar întemeiat, în condițiile în care companiile începătoare nu sunt bancabile deoarece sunt văzute că purtând un risc ridicat.

Capitalul de risc are un rol vital în finanțarea companiilor prin injecția capitalurilor – în schimbul acțiunilor. O investiție de maniera “venture capital” este dorită în scopul efectului de multiplicare: ulterior asigurării unei finanțări din partea unui fond recunoscut de venture capital, accesul la finanțarea de manieră creditare și accesul la alte tipuri de finanțare devine mai accesibil.

Cu toate acestea, în conjunctura economică actuală, similar altor surse de finanțare, capitalul de risc rămâne, de cele mai multe ori, inaccesibil. Între anii 2013 și 2014 investițiile globale de genul “venture capital” au scăzut cu 20 de procente.

Mai puțin vizibil în România, capitalul “venture” s-ar putea dezvolta într-un timp foarte scurt cu ajutor din partea statului. Potrivit “The European Private Equity and Venture Capital Association”, în anul 2014, în România a avut loc o investiție unică de tip capital de risc (aceasta a avut loc în cadrul telecomunicațiilor, ridicându-se la peste trei milioane de euro).

Investițiile companiilor mari din România au reprezentat, odată cu trecerea timpului, între șase și zece procente din investițiile de la nivel global de genul capital de risc. Printr-o astfel de investiție, companiile mature au posibilitatea de a accesa tehnologii de viitor, generând, astfel, randamente financiare.

În condițiile mai sus – prezentate, este imperioasă, în primă instanță, îmbunătățirea accesului la finanțare. În acest context trebuie încurajată conturarea fondurilor de capital de risc, fundamentată pe deschiderea unor bănci specializate, cu o dobândă mică pentru companiile aflate la început de drum și, totodată, trebuie încurajate abordările inovative, precum cele de crowdfunding.

În scopul îmbunătățirii culturii antreprenoriale, celor 50 de respondenți li s-a aplicat o întrebare referitoare la factorii care ar contribui la acest proces. Astfel, procentajul arată în manieră următoare:

Tab. 3.2 Impactul factorilor care pot îmbunătăți cultura antreprenorială (din perspective celor 50 de subiecți)

Statele ce susțin asumarea riscului unei afaceri pe cont propriu și, totodată, comunicarea tiparelor de succes de oameni de afaceri inspiră mai mulți indivizi în a deveni antreprenori.

România se află situată sub media Uniunii Europene prin raportare la toleranța percepută la risc.

Există categorii de populație ce au mai puține cunoștințe legate de semnificația antreprenoriatului iar, în acest context, nu au încrederea utilă în scopul începerii unei afaceri pe cont propriu ori duc lipsă de le fonduri. De pildă, tinerii sunt mai predispuși în a își asuma riscurile antreprenoriatului însă accesul lor la finanțare este mai redus. Pe de altă parte, viziunea femeile este una mai optimistă în ceea ce privește perspectivele economice în comparație cu cea a bărbaților iar probabilitatea de plată a creditelor este mai ridicată decât cea a bărbaților, însă, cu toate acestea, femeile devin antreprenori într-o mai mică măsură în raport cu bărbații.

Indivizii ce activează sub forma “business angels” sunt mentorii propriilor afaceri în care au depus o investiție iar majoritatea încearcă să fie o inspirație pentru cei apropiați și să își asume riscul de lucru pe cont propriu.

De cele mai multe ori, educația clasică trimite la formarea unor angajați buni, însă care nu sunt antreprenori apți în a își asuma riscul muncii pe cont propriu. În această manieră, de cele mai multe ori programele școlare clasice nu reprezintă niște adjuvanți în evoluția spiritului antreprenorial, iar, în aceste condiții, costurile întreprinse de stat cu educația de această natură vor trimite la rezultate nu foarte concludente. Cercetările întreprinse la nivelul Uniunii Europene indică faptul că odată cu creșterea nivelului de educație, oportunitățile ca studenții să devină, mai târziu, antreprenori se micșorează.

Concluzia, în această conjunctură, este că studiile inflexibile, cu toate că se concentrează pe evoluția capabilităților utile antreprenorilor, este foarte probabil să nu conducă la atitudinea ce îi va determina pe studenți în asumarea riscul experimentării și, mai cu seamă, în riscul antreprenoriatului.

Atât Guvernul cât și strategia de țară au o funcție primordială în susținerea antreprenoriatului, în mod expres atunci când raportarea se face la educație. În condițiile în care în strategia pentru educație segmentul legat de educația antreprenorială este incorect raționalizată, generațiilor ulterioare le vor lipsi fundamental solid în scopul materializării șanselor antreprenoriale. În strategia pentru educație este imperios să se implice, la nivelul componentei antreprenoriale, pe lângă Ministerul Educației și Ministerul IMM-urilor sau Ministerul Muncii.

În condițiile în care va fi efectuată educația antreprenorială din primii ani de școală, când vor fi adulți copiii vor putea să hotărască, fiind la curent atât cu șansele cât și cu riscurile, în contextul în care vor alege drumul antreprenorial.

Pentru ca un ecosistem antreprenorial să aibă succes atât în generarea cât și în susținerea companiilor, trebuie să aibă o serie de elemente ce trebuie să funcționeze într-o manieră eficientă: în primă instanță, să existe un mentorat, o cultură asumată riscului antreprenorial și cunoștințe de gestionare a unei afaceri în conjunctura finanțării, iar în instanță secundă antreprenorii să renunțe să vadă fiscalizarea birocratică sub identitatea unei bariere de intrare fie și în conjunctura îndeplinirii celorlalte aspecte.

În scopul eliminării decalării dintre așteptările întreprinzătorilor și posibilitatea de finanțare a băncilor, siguranțele publice pentru credite pot avea o funcție deosebit de relevanță.

Garanțiile de credit pot să estompeze reținerea băncilor de acordare a împrumuturilor cu risc crescut firmelor aflate la început de drum, în lipsa datelor financiare istorice.

Astăzi, antreprenorii români sunt sprijiniți într-o mică măsură. Mediului antreprenorial îi trebuie un suport coordonat, în scopul de a avea un impact maxim. Antreprenorii au nevoie de ajutor în alcătuirea unui plan business și au nevoie să comunice cu antreprenori de succes în scopul de a înțelege într-o manieră mai eficientă acest drum și riscurile existente.

Europa necesită mai mulți antreprenori și mai multe locuri de muncă. Noile companii se identifică în sursa primordială pentru crearea a noi locuri de muncă. În Europa, anual sunt create 4,1 milioane de locuri de muncă, iar acestea doar de către întreprinderile nou – înființate.

Rata medie a ocupării este negativă, în condițiile absenței locurilor de muncă înființate de startup – urî. Pe de altă parte, există și riscul ca astăzi, descris de fluctuația mediilor economice, majoritatea întreprinderilor să nu poată să supraviețuiască în condițiile în care nu este susținută, din punct de vedere instituțional prin dezvoltarea afacerilor.

O formă de îmbunătățire a accesului la finanțare în scopul investițiilor și a dezvoltării stă în îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii pe piețele de capital de risc și a măsurilor direcționate spre sensibilizarea investitorilor în ceea ce privește oportunitățile oferite de întreprinderile mici și mijlocii.

Unul dintre factorii determinanți pentru dezvoltarea antreprenoriatului se identifică în cultura ce cuprinde următoarele elemente:

atitudinea față de risc în societate;

educația antreprenorială;

atitudinea în raport cu antreprenoriatul;

dorința pentru deținerea unei afaceri.

Potrivit unui studiu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică se recomandă celor care decid, din punct de vedere politic, direcționarea sprijinului guvernamental spre crearea unui cadru adecvat, în mod expres prin stimularea unor piețe eficiente și prin eliminarea impedimentelor pentru apariția și dezvoltarea companiilor – trainingul personalului, măsuri financiare, educația trainingului, măsurile fiscale, protecția proprietății intelectuale, accesul la credite și capitalul de risc.

În raport cu analiza cuprinsă într-un studiu al Comisiei Europene, educația antreprenorială are un impact benefic în ceea ce privește spiritul întreprinzător al noii generații, asupra disponibilității referitoare la inițiativa privată și, finalmente, asupra funcției sale în economie. Aptitudinile antreprenoriale ce pot transforma ideile în acțiuni presupun:

creativitatea;

inovarea;

asumarea riscului;

abilitatea de manageriere a proiectelor;

atingerea obiectivelor propuse.

Pe lângă acestea, aptitudinile se identifică în adjuvanți spre înțelegerea unui context anume și spre evaluarea șanselor, în așa măsură încât provoacă, pe de o parte, inițiativa antreprenorială iar, pe de altă parte, inițierea unei activități comerciale.

Cercetarea de față, realizată spre analiză trăsăturilor de management ale riscurilor, luând în calcul perspectiva antreprenorilor bucureșteni din eșantionul reprezentativ, a avut ca țel identificarea manierei în care antreprenorii pot dezvolta spiritul întreprinzător în România, profitând de șansele pe care piața le oferă, în pofida riscurilor pe care le presupune rezistența propriei afaceri.

În urma colectării datelor s-a ajuns la o serie de concluzii care validează ipotezele cercetării.

Strategiile de management nu sunt o constantă a activității echipelor manageriale pentru multe din organizațiile capitalei. Managerii bucureșteni acționează, de cele mai multe ori, intuitiv, fără ca acțiunile acestora să facă parte dintr-un demers strategic coerent.

Cea mai mare parte a managerilor tind către importanța unei bune strategii în scopul performanței firmei.

O problemă primordială a organizațiilor bucureștene, în mod expres din perspectiva angajatului, se identifică în existența unui stil autoritar de conducere și în lipsa transparenței, aspecte care conduc la o vulnerabilitate crescută descrisă prin situații de conflict care au consecințe asupra performanțelor.

O mare parte a antreprenorilor chestionați cred că eșecul în afaceri reprezintă un impediment pentru viitoarele proiecte de afaceri (30 procente) și, totodată, un indicator al lipsei de cunoștințe utile (22 procente). Caracterul amplu al acestor răspunsuri indică faptul potrivit căruia România se situează suficient de departe în a deveni o societate ce acordă suport antreprenorilor, prin relevarea unei tendințe descurajatoare legată de asumarea riscului în inițierea unei afaceri.

Doar 39% dintre antreprenorii ce au răspuns sunt de părere că eșecul în afaceri este înțeles în România sub identitatea unei oportunități de învățare ori că este lipsit de impact prin raportare la proiectele viitoare de afaceri.

În urma cercetării întreprinse, răspunsurile indică un grad ridicat de informare, în mod expres în ceea ce privește sursele de finanțare.

Totodată, finanțarea persistă în a fi una din cele mai mari provocări ale antreprenorilor români (în contextul în care 88 de procente dintre aceștia concep dificil ori foarte dificil accesul la finanțare).

În același timp, antreprenorii români continuă să aibă o imagine negativă a antreprenoriatului și a insuccesului în afaceri în România, 81 de procente dintre aceștia sprijinind ideea conform căreia eșecul în afaceri semnifică o barieră în ceea ce privește viitoarele proiecte de afaceri.

CONCLUZII

Un diagnostic economico – financiar integral este imperios a fi realizat prin evitarea neglijării raportului rentabilitate – risc. Conceptul de „risc” nu poate fi separat de termenul de „rentabilitate”. Factorii întâmplători ce intervin în activitățile de aprovizionare și de desfacere influențează efectele pe care o întreprindere le are asupra pieței și, în același timp, induc un risc al activității economice, transpus, în genere, în variabilitatea rezultatului. În această manieră, stăpânirea instabilității rezultatului este direct proporțională cu manifestarea unui grad mai ridicat de flexibilitate”.

Cel mai frecvent, conceptul de „risc” este înlocuit cu termenul de „flexibilitate” determinate de abilitatea întreprinderii de adaptare și de răspundere eficientă la modificările mediului.

Prin circumscrierea analizei riscului de analiza rentabilității se concluzionează că cele două noțiuni sunt direct dependente una de cealaltă. Rentabilitatea trebuie luată în calcul funcție de riscul suportat și reciproca întrucât companiile nu își asumă un risc decât funcție de rentabilitatea dorită. Cu alte cuvinte, în teoria economică se vehiculează tot mai des conceptul conform căruia echilibrul financiar se respectă în condițiile în care rentabilitatea unei companii echilibrează riscul asumat (dependent în manieră egală atât de politica financiară a întreprinderii cât și de factorii economici).

Orice activitate umană are loc în condiții de risc (riscuri mai dificil sau mai simplu de evitat, mai mult sau mai puțin grave). Cunoașterea insuficientă a riscurilor precum și lipsa unei protecții potrivite afectează într-o manieră directă rezultatul final al activității.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Caruntu, Georgiana Tanasoiu, George Romanescu, “Management financiar”, curs universitar ID, Editura Academică Brâncuși, Târgu – Jiu

Adrian Mihai Inceu, Paul Zai, “Management financiar”, Suport de curs pentru învățământ la distanță, Universitatea “Babeș – Bolyai” Cluj – Napoca, 2013 – 2014

Alina Profiroiu, Mihaly Hogye, Bogdan Andrei Moldovan, “Economie și finanțe publice. Management financiar”, support de curs, Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj – Napoca, 2009

Andra Cristina Țugui, “Riscul bancar în contextul crizei financiare internațional – cazul României”, Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de valori”, 2003

Angelica Băcescu Carbunaru, Monica Condruz – Băcescu, Marius Băcescu, “Riscul de țară”, Editura Universitară, București, 2011

Claudia Mititelu, Ștefan Mititelu, “Finanțe – provocările viitorului”, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Craiova, Anul V, nr. 5/2006

Cocriș V., Ișan, V., Economia afacerilor, vol. I, II, III, Editura Graphix, Iași, 1995

Comisia Europeană, “Effects and Impact of entrepreneurship programmes în higher education”, EU Publication Office, 2012

Cristian Păun, “Finanțarea internațională”, suport de curs, București, 2011

Dan V., Restructurarea organizării și conducerii firmei, Ed. Economică, București, 1993

Dumitru Mărgulescu, Maria Niculescu, Vasile Robu, “Diagnostic economico-financiar”, Ed. Romcart, București, 1994

Dumitru Miron, “Mediul internațional de afaceri”, note de curs, Academia de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale, Master Afaceri Internaționale, București, 2010

“Effects and impact of entrepreneurship programmes în higher education”, European Commission, 2012

Elena Druica, “Economia riscului”, suport de curs, Universitatea din București, Facultatea de Administrație și Afaceri, 2008

Felicia Adriana Lupu, “Managementul riscurilor în organizațiile intreprenoriale din România în contextul dominoului crizei economice”, Academia de Studii Economice, București, vol. 12, nr. 1, 2009

Felicia Alexandru, Daniel Armeanu, “Asigurări de bunuri și persoane”, 2003, Ed. Economică, București

Gabriel Croitoru, “Economie industrială”, curs, Universitatea “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe Economice, Specializarea Management, 2012

Gabriel Năstase, “Gestiunea financiară a întreprinderii”, note de curs, Universitatea creștină “Dimitrie – Cantemir”, 2010 – 2011

Gabriela Prelipcean, Mariana Lupan, “Strategii investiționale în afaceri”, Universitatea “Ștefan cel Mare”

Gheorghe Manolescu, “Bănci și credit”, Universitatea “Spiru Haret”, Editura Fundației “România de Maine”, 2006

Gheorghe Negoescu, Risc și incertitudine în economia de piață, Editura Alter-Ego Cristian, Galați, 1995

Ion Popă, “Managementul riscurilor și al incertitudinilor”, București, 2012

Irina Cucu, “Factori de risc economic la adresa securității naționale”, Universitatea Națională de Apărare, vol. 3, 2010

Iulia Iuga, “Dimensiunile procesului de analiză a creditului și riscul de credit”, Universitatea “1 Decembrie 1918”

James Lam, “Enterprise Risk Management: From Incentives to Controls”, Wiley Finance Series, 2003Suceava, Facultatea de Științe Ecoomice și Administrație publică, 2009

Loredana Ciurlau, “Managementul riscului valutar prin intermediul tehncilor de hedging”, Facultatea de Științe Economice, Universitatea “Constantin Brâncuși”, Târgu – Jiu, anul V, nr. 5/2006

Maria Bălașa, “Riscuri de natură legislativă în domeniul investițional”, Tribuna Economică, nr. 19/1996

Marius Dodu, Horia Raboca, Ciprian Tripon, “Managementul resurselor umane”, suport de curs, Universitatea “Babeș – Bolyai” Cluj Napoca

Marius Dumitru Paraschivescu, Wili Pavaloaie, “Metode de contabilitate și analiza financiară”, Ed. Neuron, Focșani, 1994

Ncolae Dardac, Bogdan Moinescu, “Politici monetare și tehnci bancare”, curs, București, 2007

Petre Prisecaru, studiul „Uniunea Bancară. O nouă dimensiune a guvernanței economice a UE”, Institutul de Economie Mondială (IEM), Academia Română, 2014

Programul operațional sectorial dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013, “Management financiar și elaborare plan de afaceri”, suport de curs

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Horațiu Șoim, “Antreprenoriatul: concept, culturi, metode și tehnici”, Sălaj

Project Management Institute, “Guide to Project Management Body of Knowledge”, 2000

Radu Despa, Daniela Zirra, Andreea Munteanu, Alins Avrigeanu, Mihai Nedelescu, “Eficiența investițiilor”, Editura Universitară, București, 2010

Radu Filip, Irina Eugenia Iamandi, “Management internațional”, suport de curs, București, 2012

Roland Iosif Moraru, “Managementul riscurilor profesionale psihosociale”, Universitatea din Petroșani

Sorin Chiriță, “Tendințe în dezvoltarea sistemului bancar și gestiunea riscului”, Institutul pentru dezvoltarea resurselor umane

Susana Iosof, Teodor Gavri, “Gestiunea riscului”, Editura Universitară, București, 2013

Victor Danciu, “Marketing internațional – Provocări și tendințe la începutul mileniului trei”, Editura Economică, București, 2005

Virginia Mărăcine,” Decizii manageriale. Îmbunătățirea performanțelor decizionale ale firmei”, Ed. Economică, București, 1998

Surse online

www.finmentor.ro, “Sursele finanțării debutului antreprenorial”

www.tradeville.eu, “Riscul valutar și măsuri de protecție”

www.tradeville.eu, “Riscul de țară”

www.primm.ro, “Cine plătește riscul de neplată?”

www.enational.ro, “Asigurări pentru IMM față de riscul de neplată a facturilor”

www.economica.net, “Care este riscul de neplată în relațiile comerciale cu companiile românești?”

www.merriam – webster.com

www.dexonline.ro

www.oecd.org

www.eyromania.ro

www.adevarul.ro

“Consultation on An Action Plan on Entrepreneurship”, 2012, EU Commission, http://ec.europa.eu/enterprise/newsroom/cf/

www.oecd.org

ANEXE

Anexa nr. 1 – Metode de control ale riscului operațional

Anexa nr. 2 – Opțiuni în scopul calculului cerințelor minime de capital

Anexa nr. 3 – Dezvoltarea antreprenoriatului prin cei cinci piloni

Anexa nr. 4 – Impactul factorilor care pot îmbunătăți cultura antreprenorială (din perspective celor 53 de subiecți)

Anexa nr. 5

CHESTIONAR

Prezentul chestionar face parte dintr-un studiu privind investigarea riscurilor și a aspectelor de management al riscului cu care se confruntă companiile din municipiul București.

Scopul final este de a analiza maniera în care antreprenorii pot dezvolta spiritul întreprinzător în România, în timpul profitării de oportunitățile din piață și în ciuda riscurilor pe care deschiderea și menținerea unei afaceri le presupune.

Sex

Feminin

Masculin

Tipul organizației în care lucrați este:

Publică

Privată

Mixtă

Organizația în care activați are:

Până în 50 de angajați

Între 51 – 250 de angajați

Între 251 – 500 angajați

Peste 500 de angajați

Cum evaluați accesul instituției dumneavoastră la finanțarea publică?

Foarte facil

Facil

Satisfăcător

Dificil

Foarte dificil

Nu știu

Nu răspund

În opinia dumneavoastră, care sunt impedimentele accesului la finanțarea publică?

Neeligibilitatea organizației

Formulare complicate

Lipsa unor parteneri

Materialele limitate

Lipsa de informare

Altele… (care?)

Cât de mult corespunde profilul finanțării publice, domeniului dumneavoastră?

În totalitate

În mare măsură

Nici în mică măsură, nici în mare măsură

În mică măsură

Deloc

Nu știu

Nu răspund

Când aveți o dificultate în activitatea dumneavoastră de unde obțineți cel mai frecvent informațiile de care aveți nevoie?

Din resurse online sau offline (oferite de companie)

De la alte persoane din companie

De la alte persoane din afara companiei

De la altă sursă… (care?)

Cum se desfășoară procesul de luare a deciziilor în compania dumneavoastră?

Sunt singurul care ia decizii

Mă consult cu ceilalți înainte de a lua o decizie, după care o luăm împreună

Mă consult cu ceilalți înainte de a lua o decizie însă am ultimul cuvânt de spus

La ce tip de risc considerați că este cel mai probabil expusă compania dumneavoastră?

de credit

de piață

de insolvabilitate

de lichiditate

operațional

Care credeți că este motivul principal pentru care compania dumneavoastră este cel mai expusă la riscul menționat anterior?

………………………………………………………………………………………..

Care considerați că este factorul care ar trebui îmbunătățit în vederea scăderii gradului de risc în compania dumneavoastră?

Tipul de finanțare la care compania ar putea avea acces

Impozitarea

Formarea

Cultura antreprenorială

Sprijinul acordat

Ce tip de impact considerați că au următorii factori în ceea ce privește îmbunătățirea culturii antreprenoriale?

Menționați domeniul de activitate al organizației în care activați.

…………………………………………………………………..