Riscuri Termice In Campia Piemontana Targovistedoc
=== Riscuri termice in Campia piemontana Targoviste ===
UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI
LUCRARE DE LICENȚĂ
RISCURI TERMICE ÎN CÂMPIA PIEMONTANÃ TÂRGOVIȘTE
Coordonator Științific :
Lect.Univ.Dr. Costea Marioara
Absolvent:
Paraschiv Georgeta Raluca
SIBIU
2015
CUPRINS
ANEXE
INTRODUCERE
În lucrarea de față s-a încercat o analiză climatică amănunțită a factorilor de risc termic specifici climatului temperat-continental, cu influențe diferite în funcție de sezon deoarece în ultimii ani, studierea fenomenelor climatice au căpatat o mare amploare observându-se creșterea frecvenței lor de apariție, dar mai ales creșterea intensității lor.
Conform DEX (1975, p 809), termenul de "risc" este de origine franceză "risque" și explică posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a înfrunta un necaz, de a suporta o pagubă, un pericol posibil
Alegerea temei s-a datorat faptului că teritoriul Câmpiei Piemontane Târgoviște înregistrează temperaturi crescute semnificativ atât în sezonul cald, cât și în sezonul rece ceea ce duce la fenomenele climatice extreme, spre deosebire de alte zone geografice, climatul fiind unul de tranziție, cu medii termice anuale ridicate, înscriindu-se în zona cu cele mai ridicate valori din țară. Analiza riscurilor termice atât în sezonul cald al anului cât și în sezonul rece al anului înregistrează abateri pozitive cât și negative ce s-au abătut de la cele normale. De asemenea teritoriul se află în apropierea zonei mele natale și mi-am dorit sa aflu cât mai multe aspecte legate de clima acestei regiuni.
Scopul lucrării a fost acela de a pune în evidență riscurile termice extreme din ultimii 30 de ani. Ele au dat posibilitatea unei mai bune interpretări a datelor și au permis cunoașterea mai precisă a intensității riscurilor climatice generate de temperatură și de precipitații.
Pe această cale doresc să îi mulțumesc atât doamnei profesoare Lect. Dr. Costea Marioara pentru timpul acordat, informațiile oferite, ajutorul acordat în interpretarea graficelor și care m-a îndrumat pe căi intelegente, cât și cadrelor didactice din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu, care m-au sprijinit și m-au ajutat cu informațiile și cunoștiințele dânșilor în realizarea lucrării de față. Nu în ultimul rând doresc sa le mulțumesc celor de la Administrația Națională de Meteorologie din București pentru oferirea datelor necesare interpretării zonelor analizate.
CAPITOLUL I
Poziția geografică a regiunii studiate
Câmpia Târgoviște-Ploiești este localizată în partea cea mai nordică a Câmpiei Ialomiței, subunitate a Câmpiei Române, cuprinsă între văile Argeșului la vest și Teleajenului la est, poartă denumirea celor două orașe principale ce se află aici, respectiv Târgoviște și Ploiești (fig.1).
Figura 1. Câmpia Română – Harta unităților morfogenetice
(sursa : Geografia României, volumul V, 2005)
Limita nordică este marcată de confluența Prahova-Doftana. La est de Prahova, aluviunile din câmpie se leagă cu cele ale depresiunii Mislea, ca o prelungire a câmpiei printre dealurile subcarpatice.
Limita sudică a Câmpiei Târgoviștei – Ploiești prezintă un relief printr-o ușoară schimbare de pantă și prin apariția unei linii de descărcare a pânzelor de apă din cuprinsul conurilor de dejecție, ca și prin schimbarea litologiei depozitelor de suprafață. Morfologic, trecerea dintre câmpia piemontană și cea de subsindență este aproape imperceptibilă. (fig. 2).
Figura 2. Câmpia Ialomiței. Harta unităților geografice : 1, Limita unităților de ordinul II (Câmpia Ialomiței); 2, Limita unităților de ordinul III, respectiv, IV
(sursa : Geografia României, volumul V, 2005)
Câmpia piemontană Târgoviștei-Ploiești are două trepte principale. Cea superioară este mai redusă ca suprafață și reprezintă petice din terasa 3 subcarpatică. Ea se întâlnește în "terasa" Băicoi, Câmpia Cricovului Dulce și la nord-vest de Târgoviște. Treapta joasă, cea mai extinsă, corespunde cu teresa 2 din Subcarpați (terasa Câmpina) și se dispune sub formă de conuri plate (conul Dâmboviței și Ialomiței în vest și conul Prahovei cu cel al Teleajenului în est). (Posea, Bogdan, Zăvoianu, 2005 et al 2005).
Relieful câmpiei piemontane Târgoviștei- Ploiești se prezintă ca un plan ușor înclinat (circa 7%o) pe direcția nord-sud, de la 300-350 m la 100-150 m altitudine absolută. Ea este dominată de două măguri izolate, la Bucșani și Poiana Lungă (341 m și 326 m), alcătuite din formațiuni romaniene larg boltite, sub formă de brahianticlinale și domuri.
Cercetările geologice (Oncescu, 1938, 1947) au dovedit că aluviunile pleistocene superioare larg răspândite în această câmpie acoperă o structură cutată legată de procesul incipient de migrare a sării spre suprafață. în afară de cutele amintite, înscrise în relief, forajele au pus în evidență brahianticlinale și domuri la Aricești, Vlădeni, Mănești, Brazi și Tinosu. Din acest motiv, Popp (1939) consideră câmpiile Târgoviștei și Ploieștiului ca „false câmpii” în fundamentul cărora cutele subcarpatice manifestă tendința de înălțare. Structura amintită se desfășoară în bazinul Ploieștiului pe fondul unei lăsări axiale a cutelor, fapt dovedit de marea grosime a depozitelor aluvionare (60-80 m la vest de Ploiești).
Geneza Câmpiei piemontane Târgoviște – Ploiești are legătură cu mișcările de înălțare în bloc a Subcarpaților în Pleistocen, care au determinat fragmentarea acestora, concomitent cu mișcările de subsidență din vorland (respectiv din zona câmpiilor de divagare). Caracterul complementar și compensatoriu este atestat de deformarea de ansamblu a teraselor: divergente spre amunte, convergente spre avale sau chiar intersectate în plan vertical, ca în bazinul Ploieștiului (de Martonne, 1907; Vâlsan, 1916; Popp, 1938, 1939; Niculcscu, 1963, 1974; Posea, 1983 b). Menținerea și chiar accentuarea în Pleistocen a denivelării dintre dealuri și câmpie a făcut ca în permanență, la poalele Subcarpaților, să aibă loc o intensă acumulare de pietrișuri. Fiecărei terase principale din Subcarpați îi corespunde un mare con de dejecție extins la poalele acestora.
Între Dâmbovița și Teleajen sunt evidente doua nivele aluvionare diferențiate altimetric cu 20-40 m, reprezentând princippalele faze în acumularea câmpiei piemontane.
Primul nivel formează Câmpia Cricovului, echivalentă cu terasa 3 (Băicoi), aproape integral împădurită. Este o câmpie fluvio-lacustră, constituită la bază dintr-un complex de argile, peste care urmează pietrișuri, nisipuri și luturi loessoide și argilo-nisipuri. Fragmente din acest nivel, constituite numai din pietrișuri fluviatile, se găsesc în terasa Băicoi și la est de Tinosu.( fig. 3)
Figura 3. Câmpia Târgoviște – Ploiești. Harta geomorfologică; 1, Câmpia piemontană la nivelul t3 (Băicoi); 2, câmpie piemontană la nivel t2 (Câmpina); 3, lunci; 4, măguri izolate; 5, anticlinale (sursa : Geografia României, volumul V)
Cel de-al doilea nivel, îmbucat structural în primul, este reprezentat de conurile Dâmboviței și Prahovei, respectiv de câmpiile Târgoviștei și Ploieștilor, aflându-se în prelungirea terasei 2 („Campina” din Subcarpați). Cele două agestre sunt formate din pietrișuri fluviatile cu intercalații discontinue de nisipuri, argile și luturi.
În timpul aluvionarii lor (Pleistocen superior), râurile au divagat pe suprafața propriilor lor conuri. Dâmbovița, de la Dragomirești a curs cândva spre sud, pe sub marginea Piemontului Cândești, iar Ilfovul a moștenit o veche albie a lalomiței. În Câmpia Ploieștiului, Prahova a curs cândva pe Valea Dâmbului, mult prea largă pentru actualul pârâu (Niculescu, 1985). În pendu-lările lor, Ialomița și Prahova au erodat lateral Câmpia Cricovului, îngustând-o, iar Prahova străpungând-o antecedent la Tinosu.
Privită în ansamblu, câmpia piemontană dintre Dâmbovița și Teleajen cuprinde trei subdiviziuni morfologice, consecință a celor două faze de aluvionare și a evoluției rețelei hidrografice din ultima parte a Pleistocenului: la vest – Câmpia Târgoviștei, în centru – Câmpia Cricovului, la est – Câmpia Ploieștiului.( Posea et al., 2005).
CAPITOLUL II
Metodologia lucrarii
2.1.Risc termic
Riscurile termice sunt fenomene climatice extreme, precum valurile de cădură și valurile de frig, acestea având un mod de declanșare cu evoluție lentă precum inversiunile de temperatură și înghețul, dar și cu o evoltuție rapidă a temperaturilor extreme pozitive și ciclonilor tropicali.
2.2 Baza de date de la stațiile meteorologice luate în analiză
Prin existența unui șir de date din arhiva A.N.M., de la stațiile meteorologice Câmpina, Târgoviște și Ploiești, s-a facut o analiză comparativă pe o perioadă de 30 de ani care a permis calculul celor trei stații și a frecvenței de producere a fenomenului de risc termic.
Pentru realizarea studiului fenomenului de risc termic se are în vedere aplicarea unor metode de prelucrare a datelor climatologice, precum :
calculul mediilor pentru a vedea abaterile pozitive și negative ale temperaturilor;
analiza valorilor înregistrate;
analiza valorilor minime, medii și maxime;
variabilitatea, variația, abateri;
analiza unor aspecte precum intensitatea precipitațiilor, perioade de uscăciune și secetă, climograma Walter-Lieth cu scări 1/2 și 1/3, climograma Peguy acesta vând în vedere corelația dintre valorile medii lunare ale temperaturilor și precipitațiilor;
grafice și tabele cu valori medii multianuale, anuale, lunare;
graficele mediilor glisante pe 5 ani;
ciclul răcoros, respectiv ciclul călduros față de media abaterilor;
inversiuni de temperatură după temperaturile medii ale lunii ianuarie;
temperaturile maxime/minime absolute și luna producerii acestora.
Cele trei stații luate în analiză sunt situate la altitudini diferite și în zone geografice diferite. Stația Câmpina este situată la o altitudine de 460 m, în zona colinară la poalele subcarpaților înaintea câmpiei, aceasta având temperaturi mai scăzute semnificativ datorită altitudinii. Stația Târgoviște și stația Ploiești sunt situate în zona de câmpie. Acestea au altitudini diferite, respectiv 260 m la stația Târgoviște și 150 m la stația Ploiești și înregistrează valori mai crescute față de cele de la stația Câmpina, temperatura crescând cu scăderea altitudinii. Am luat în vedere cele trei stații pentru a face o analiză a temperaturilor la diferite altitudini și în funcție de zona geografică.
CAPITOLUL III
Caracterizarea climatică a regiunii
Datorită poziției sale la contactul imediat cu dealurile subcarpatice, câmpia subcolinară reprezintă o subunitate geografică în limitele căreia se manifestă în mod evident trăsăturile unui climat continental-temperat de adăpost. Desfășurarea câmpiei pe direcția generală vest – est, condiționează în acest sens unele diferențieri în manifestarea regimului elementelor climatice, la care se adaugă și efectul unor influențe de natură mai pregnant locală, așa cum se constată în compartimentul de câmpie din golful Ploieștiului (Câmpia Ialomiței), ori în sectorul de fâșie îngustă de sub Culmea Istriței (Glacisul Istriței).
Încadrată ținutului cu climă de câmpie, regimul climatic general se caracterizează prin veri calde, cu precipitații atmosferice moderate și ierni nu prea reci, cu viscole rare și intervale frecvente de încălzire, datorită cărora se produce topirea stratului de zăpadă, ca urmare a expunerii sudice și pătrunderii maselor de aer mediteranean din sud-vest și sud.
Radiația solară globală este de circa 123-124 kcal/cm2 an, ceva mai mare decât în câmpia limitrofă din sud. Circulația generală a atmosferei se caracterizează prin advecții de aer maritim din vest, continental din est, tropical din sud-vest, sud, sud-est și prin invazii mai rare de aer arctic din nord.
Câmpia Târgoviște-Ploiești se caracterizează printr-un climat temperat-continental, cu influențe submediteraneene între care se interpune o regiune de tranziție, în care se interferează circulațiile de est cu cele de vest (Rick, 1924; Bogdan, 1980; N. Ion Bordei, Ecaterina Ion Bordei, 1983).
3.1 Factorii genetici ai climei
Specificul climei Târgoviște-Ploiești este deter-minat de trei factori genetici fundamentali: radiația solară, circulația generală a atmosferei și structura suprafeței active.
Radiația solară. Poziția latitudinală a Câmpiei Târgoviște-Ploiești (regiunea este traversată spre limita ei nordică de paralela de 45°) condiționează cantitatea de radiație solară globală. În contextul României, această unitate geografică beneficiază de o valoare medie anuală apreciabilă, care variază între 123-124 kcal/cm2 an, ceva mai mare decât în câmpia limitrofă din sud.
Concomitent cu creșterea latitudinii și a altitudinii, spre periferia nordică, unghiul de incidență a razelor solare se reduce, nebulozitatea convectivă crește, durata de insolație se micșorează , iar radiația solară globală medie anuală capătă valorile cele mai mici.
Circulația generală a atmosferei. Ca urmare a poziției României în sud-estul continentului european, peste Câmpia Târgoviștei-Ploiești se interferează mai multe tipuri de mase de aer în advecție, generate de principalii centrii barici de acțiune, cum sunt: ciclonii mediteraneeni, anticiclonul est-curopean, anticiclonul scandinav etc. Influențele acestora sunt intensificate sau diminuate de barajul orografic al Carpaților, față de care, această unitate este direct expusă unora dintre ele sau se află la adăpostul altora, astfel că pe teritoriul ei se combină stări de vreme și de climă deosebit de contrastante, unele asemănătoare regiunilor subpolare, mai ales în perioada rece a anului, iar altele, asemănătoare regiunilor subtropicale și tropicale, cu deosebire în perioada caldă a anului.
După importanța lor pentru procesele și fenomenele meteoclimatice caracteristice acestei regiuni, principalii centri barici, care imprimă climei un caracter dinamic, se ordonează astfel: ciclonii mediteraneeni, anticiclonul est-curopean, anticiclonul azoric și anticiclonul scandinav.
Ciclonii mediteraneeni cu evoluție normală, sunt aducători de aer cald tropical care determină vara fenomene de uscăciune și secetă, iar iarna un climat mai blând, precipitații frecvente sub formă de ploaie și lapoviță, ca și al doilea maxim anual de precipitații de toamnă-iarnă.
De asemenea, ciclonii mediteraneeni au evoluție retrogradă la impactul cu barajul orografic al Curburii, determinând o gamă variată de fenomene meteoclimatice în tot timpul anului, dar mai ales iarna, de la ploi, la lapoviță, ninsoare, viscol, schimbări bruște ale aspectului vremii chiar în timpul aceluiași ciclon (Doneaud, 1958; N. lon-Bordei, Ecaterina Ion-Bordei, 1973; Ecaterina Ion-Bordei, 1983 b). În perioada caldă a anului, ei determină un timp ploios și vântos cu precipitații excedentare (80-100 l/m2 în 3-6 zile cât durează) (Bogdan, 1980 a).
În corelație cu anticiclonul est-european, activitatea acestora se intensifică (Clima R.P.R., I, 1962; Topor, Stoica, 1965), lărgind și mai mult gama stărilor de vreme și de climă pe care le determină.
Anticiclonul est-european, cu centrul de for-mare pe suprafața Câmpiei Ruse din vestul Munților Urali, adesea confundat cu anticiclonul siberian (Ecaterina Ion-Bordei, 1983 a), acționează în semestrul rece al anului peste tot teritoriul Câmpiei Târgoviște-Ploiești. El transportă aerul rece continental, polar sau arctic care pătrunde prin „poarta carpatică” dintre Munții Măcin și Carpații de la Curbură, fiind generator de geruri puternice (sub -25° … -30°C), de inversiuni de temperatură intense și de durată (Struțu, Mihăilă, 1967; Bogdan-Șeitan, 1969 a), cețuri de radiație și nebulozitate mare.
În corelație cu ciclonii mediteraneeni, au loc ninsori abundente însoțite de viscole, cu o frecvență mai mare (5-10 zile/an), (Bălescu, Beșleagă, 1962), a căror durată variază de la câteva ore până la câteva zile consecutive.
În semestrul cald al anului, influența acestui anticiclon se reduce, iar locul lui este luat de un alt anticiclon situat în Asia Mică care pompează peste Câmpia Târgoviște-Ploiești aer cald sau fierbinte tropical-continental, sărac în precipitații care generează temperaturi mari (peste 30-40°C) și fenomene de uscăciune și secetă, însoțite de vânturi uscate și fierbinți (suhoveiuri) care măresc evapotranspirația, provoacă ofilirea culturilor și uneori compromiterea recoltei.
În anotimpurile de tranziție, primăvara și toamna, anticiclonul est-european determină răciri puternice, însoțite de înghețuri și brume dintre cele mai timpurii (în decada a doua și a treia a lunii septembrie) și mai târzii (ultima decadă a lunii mai) cu consecințe nefavorabile asupra culturilor (Jianu, 1956; Topor, 1958).
Anticiclonul scandinav, centru secundar de acțiune deoarece nu se formează în fiecare an sau anotimp, influențează aspectul vremii din Câmpia Târgoviște-Ploiești, în special în semestrul rece al anului, dar și în celelalte anotimpuri, producând geruri mari iarna, iar în corelație cu ciclonii mediteraneeni, viscole. Vara, acesta determină răciri pronunțate în luna iunie, iar la începutul primăverii și sfârșitul toamnei, schimbări bruște de timp însoțite de înghețuri timpurii și târzii (Topor, Stoica, 1965).
În evoluția lor de la o zi la alta și de la un sezon la altul, există situații când diferitele sisteme barice se află centrate chiar deasupra teritoriului României. In acest caz se dezvoltă procese atmosferice locale, specifice fiecărui anotimp (Clima R.P.R., I, 1962).
Toți centrii barici prezentați mai sus nu acționează independent, ci în strânsă corelație unul cu celălalt, determinând o multitudine de combinații și respectiv, de stări variate de timp, lărgind și mai mult gama acestora, dar frecvența, durata și intensitatea lor depind de poziția Câmpiei Târgoviște-Ploiești (Bogdan, 1999).
Structura suprafeței active. Câmpia Târgoviște-Ploiești reprezintă treapta cea mai joasă, cu ușoară înclinare de la nord la sud și de la vest la est, având o deschidere îngustă în nord-est, pe unde pătrunde ca într-un fund de sac, atât aerul rece polar sau arctic iarna, cât și cel cald sau fierbinte tropical vara, care staționează și favorizează dezvoltarea unor procese meteoclimatice nuanțate teritorial. Astfel, în semestrul rece au loc înghețuri și brume mai timpurii, inversiuni de temperatură cu dezvoltare mare pe verticală (Struțu, Mihăilă, 1967), însoțite de nebulozitate stratiformă, geruri care se intensifică sub influența acestora și a stratului de zăpadă, cețuri de radiație etc., iar în semestrul cald al anului, amplificarea proceselor locale de încălzire a solului și a aerului, creșterea deficitului de apă, apariția fenomenelor de uscăciune și secetă.
Influența asupra climei din Câmpia Târgoviște – Ploiești, modelează și transformă particularitățile fizice ale maselor de aer în pasaj peste această câmpie, care ulterior sunt „prelucrate” de propria suprafață activă, ale cărei particularități locale generează numeroase nuanțe de topoclimat (Bogdan, 1999).
Unele dintre acestea au caracter mai general. Așa sunt: suprafața extinsă a câmpiei, relativa omogenitate, absența obstacolelor, fapt care se reflectă în simultaneitatea proceselor atmosferice, ca de exemplu, temperaturile extreme, fenomenele de îngheț și brumă, cele de uscăciune și secetă, ploile generale etc.
Alte caracteristici ale suprafeței active au o importanță locală. Așa sunt interfluviile acoperite cu soluri de culoare închisă, cu albedou mic și conductivitate calorică mare, fapt ce favorizează procese convective intense, încălzirea și supra-încălzirea suprafeței active și a aerului, fenomene de uscăciune și secetă, ploi cu caracter de aversă, uneori însoțite de grindină. (Bogdan, Iliescu, 1971).
Microrelieful de crovuri, cu sau fără apă, se impune în peisaj printr-un topoclimat specific evidențiat în toate anotimpurile (Vâlsan, 1916): iarna cu apa înghețată, cu strat gros de zăpadă și furtuni de nisip generale de crivăț; primăvara și toamna – prin acumularea apei din precipitații și vegetația higrofilă care se instalează în urma acestora, iar vara, prin culturile îngălbenite din cauza umezelii mari de pe fundul lor, sau a pânzei freatice situată la mică adâncime.
Pădurile și culturile determină alte particularități climatice locale, în genere de moderare a climatului în interiorul acestora, iar prin intermediul brizelor din jurul lor, exercită o influență și asupra câmpiei în care se găsesc.
Relieful antropic (canalele de irigații și desecări, digurile, barajele, iazurile și eleșteele, mult extinse în ultimele decenii), acționează ca bazine de apă, producând, fie moderarea locală a temperaturii aerului, fie accelerarea fenomenelor de uscăciune și secetă.
Așezările umane caracterizate printr-o structură specifică a suprafeței active ca și prin adăpost bun creează topoclimate urbane care apar insular pe fondul climatului de câmpie, cu temperaturi mai ridicate, nebulozitate mai mare, precipitații mai bogate, ca în cazul orașului București, cel mai tipic din acest punct de vedere (Neacșa, Popovici, 1969; Neacșa și colab., 1974 b).
Apele de suprafață sunt reprezentate prin râuri, canale, lacuri, mlaștini. Principalele râuri sunt: Argeșul, Ialomița, Dâmbovița, Ilfovul, Prahova, Teleajenul, Cricovul Sărat. În cuprinsul câmpiei, râurile nu depășesc 50 km lungime; au o densitate a rețelei de 0,4/km/km2, alimentarea din ploi, zăpezi și subterană, cu pronunțate variații, în regimul scurgerii (vezi Cricovul), cu creșteri ridicate primăvara (peste 20% cu viituri de vară și iarnă). Nivelurile maxime apar în intervalul martie-iunie, când alimentarea râurilor este mixtă, dar cu predominanță din ploi.
Topirea mai timpurie a zăpezii, ca și instalarea în aceleași condiții a dezghețului conduc la apariția mai devreme a nivelurilor și debitelor maxime (martie), comparativ cu iarna când se înregistrează valorile minime.
În perimetrul câmpiei apar și o serie de lacuri, iazuri, eleștee create în scopuri piscicole, industriale sau pentru irigații (ex. lacurile Nucet, Comișani, cele de pe Ilfov, cele din nord-vestul localității Tătărani ș.a.). Un fenomen asupra căruia se îndreaptă atenția îl constituie plouarea apelor râurilor : Prahova de la Brazi, Teleajen prin aportul canalelor Boereasca, Iazul Morilor.
Câmpia piemontană Târgoviște – Ploiești – ca treaptă de tranziție între dealurile de la nord și vasta arie a Câmpiei Române, din sud – oferă învelișului biotic un potențial ecologic relativ diversificat.
În ansamblul ei aparține zonei pădurilor de foioase, dar învelișul vegetal este azi puternic modificat antropic.
Pădurile de „șleau de câmpie", în care dominant este stejarul (Quercus robur), alături de care vegetează teiul (Tilia tomentosa), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus) și gorunul (Ouercus petraea) ocupă suprafețe variabile în funcție de particularitățile ecologice ale substratului. Astfel, stejăretele au o extindere mai mare pe suprafețele plane cu soluri podzolite, în timp ce gorunul are densități apreciabile în locurile mai însorite și mai bine drenate. În luminișuri apar exemplare dispersate de păducel (Crataegus monogyna și C. pentagyna), corn (Cornus mas), sânger (C. sanguinea), lemn câinesc (Ligustrum vulgare). In stratul erbaccu vegetează ca element diferențial Asperula taurina, iar pe solurile cu ușoară pseudogleizare domină asociații de Carexpilosa.
Plantațiile cu pin silvestru și salcâm din spațiul pădurilor de șleau au modificat, uneori, radical compoziția tipică a acestora.
Pajiștile cu caracter secundar au o compoziție floristică diferențiată în funcție de umiditatea substratului. Pe terenurile mai bine drenate sunt frecvente complexele de pajiști cu elemente mezoxerofile (Poa cuigustifolia, Festuca pseudovina, Cynodon dactylon etc.) secundare, gramineele stepice (Bolriochloa). Suprapășunarea a condus la degradarea pajiștilor ischaemum) și unele plante rudcrale (Bromus japonicus) fiind o dovadă în acest sens.
Vegetația azonală este reprezentată prin grupări mezohigrofile și higrofile ce caracterizează luncile râurilor: șleau de luncă, zăvoaie de anin, plop și salcie și pajiști de firuță (Poapratensis) și iarbă moale (Agrostis stolonifera.( Posea , Bogdan , Zavoianu, 2005).
3.2. Caracterizarea elementelor climatice (temperatură, precipitații)
Temperatura aerului reprezintă unul din factorii importanți care determină caracterul climatic al unei regiuni în studiul fenomenelor de uscăciune și secetă. De aceasta depinde evaporația și evapotranspirația care accentuează fenomenele respective (Bogdan, Niculescu,1999).
Energia de relief la altitudinea de 280 m din Câmpia Târgoviște, respectiv 150 m din Câmpia Ploiești, diferențele în ceea ce privește evapotranspirația și schimbul turbulent de căldură conduc la o încălzire inegală a suprafețelor și a stratului de aer din apropierea acestora. Odată cu creșterea altitudinii, respectiv 460 m la Câmpina, temperatura medie anuală a aerului înregistrează o scădere progresivă.
Temperatura medie anuală nu este caracterizată prin fluctuații mari, ea situându-se în jurul valorii de 10°C în zona de câmpie.
La stația Ploiești temperatura medie multianuală înregistrează o valoare de 10,97°C, cea mai mare medie anuală având o valoare de 11.76°C în 2007 iar cea mai mică fiind de 8,58°C în 1991. La stația Târgoviște temperatură medie multianuală este de 10,58°C. Cea mai mare medie anuală înregistrată având o valoare de 11,56°C în 2007, iar cea mai mică în 1985 de 8,94°C. La stația Câmpina lucrurile stau diferit deoarece crește altitudinea, aceasta fiind situată în zona colinară la poalele Subcarpaților înaintea câmpiei. Temperatura medie multianuală înregistrează valoarea de 9,36°C, cea mai mare temperatura medie anuală fiind de 10,39°C în anul 2007, iar cea mai mică de 7,78°C în anul 1985. Se poate observa că temperaturile medii anuale cele mai mari s-au înregistrat în anul 2007 la toate stațiile, iar cele mai mici în ani diferiți.(fig.7, fig.9)
Figura 7. Variabilitatea temperaturii medii anuale
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Valorile medii anuale reprezintă un parametru sintetic care exprimă regimul termic al zonei dar pentru creșterea temperaturii cele mai expresive sunt valorile medii lunare, în mod deosebit valorile celor mai reci și mai calde luni din cursul anului.
Temperatura medie lunară inregistreaza o creștere a valorilor din intervalul 1983-2013 la toate cele trei stații, atât pentru luna ianuarie cât și pentru luna iulie. Media lunară multianuală la stația Târgoviște a lunii ianuarie este de -1,13°C cu variații cuprinse între 3,49°C (2007) și -5,87°C (1985), iar media lunii iulie este de 22,41°C, cea mai mare valoare fiind de 25,53°C (2012), cea mai mică de 19,05°C (1984).
Pe aceeași perioadă, la stația Ploiești media lunară multianuală a lunii ianuarie este de -1,09°C, media maximă fiind de 2,53°C (1994), iar media minimă de -6,74°C (1985), media lunii iulie fiind de 23,02°C cu valoarea cea mai mare de 26,23°C (2012), iar cea mai mică de19,48°C (1984).
În comparatie cu stațiile Târgoviște și Ploiești, la stația Câmpina se înregistrează valori mai mici, media lunară multianuală a lunii fiind de -1,71°C cu varianții cuprinse între 2,76°C (2007) și -6,15°C (1985). Media lunii iulie este de 20,8°C, cu valoarea cea mai mare de 24,06°C (2012) și valoarea cea mai mică de 17,39°C (1984).
Figura 8. Variația în timpul anului a temperaturii medii lunare
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Din figura 8 se observă faptul că în luna ianuarie temperatura medie prezintă valorile cele mai mici din cursul anului. În luna cea mai caldă, respectiv iulie, temperaturile medii sunt cele mai mari, valorile medii oscilând între 20,8°C la stația Câmpina, 22,41°C la stația Târgoviște, iar la stația cea mai joasă – Ploiești se înregistrează temperatura medie cea mai mare (23,02°C). Distribuția temperaturilor la cele 3 stații indică un fenomen termic normal.(tab.1)
Tabelul nr.1 Variația temperaturii medii anuale și a celei mai reci, respectiv cele mai calde luni în funcție de altitudine
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 9. Corelația cu altitudinea și mediile multianuale la stațiile Câmpina, Târgoviște, Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Caracterul moderat al regimului termic față de stațiile Câmpina, Târgoviște, Ploiești este evidențiat de aplitudinile termice medii anuale care exprimă diferența dintre temperatura medie a lunii celei mai calde și a celei mai reci din cursul unui an (fig.8, tabelul 1).
Precipitațiile
Precipitațiile atmosferice constituie unul din factorii climatici importanți care concură la declanșarea fenomenelor de uscăciune și secetă. De regimul precipitațiilor depinde variabilitatea fenomenelor de uscăciune și secetă, de unde rezultă necesitatea corectării deficitului de apă din sol prin irigații. (Octavia, Niculescu, 1999).
Două cauze fundamentale determină regimul și repartiția teritorială a precipitațiilor și anume: caracteristicile circulației generale a atmosferei și particularitățile structurii suprafeței active.
Prin poziția sa, asupra Câmpiei Piemontane Târgoviște se fac simțiți: cicionii mediteraneeni cu evoluție normală sau perturbațiile mediteraneene (cicionii cu caracter retrograd), anticiclonii scandinav, est-european.
Activitatea acestor cicloni este întreruptă de jocul maselor de aer generate de anticiclonii scandinav, est-european (mai aies), euro-asiatic (ucrainean), nord-african etc., care transportă mase de aer continental rece sau fierbinte și uscat, generator de fenomene de uscăciune și secetă.
Așadar, regimul precipitațiiloi depinde de regimul circulației atmosferice, de influențele activității ciclonice generatoare de precipitații și ale activității anticiclonice, generatoare de fenomene de uscăciune și secetă. (Octavia, Niculescu, 1999).
Precipitațiile prin regimul de alimentare reprezintă un fenomen meteorologic de mare importanță. Precipitațiile atmosferice furnizează materia primă în circulația apei în natură. Acestea asigură rezerva de apă din sol, alimentarea izvoarelor, a pânzei freatice, a râurilor și contribuie la procesul de evapotranspirație. Precipitațiile atmosferice sunt caracterizate printr-o variabilitate în timp și spațiu în ceea ce privește cantitatea, intensitatea, durata și frecvența acestora.(Costea, 2005).
Cei mai utilizați parametrii în caracterizarea regimului climatic sunt cantitățile medii lunare și anuale de precipitații.
Figura 10. Precipitații atmosferice medii lunare multianuale
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Din figura 10 se observă evoluția lunară a cantității de precipitații înregistrate la stațiile de câmpie (Târgoviște și Ploiești) și la stația din zona colinară (Câmpina). Se observă un raport direct între altitudine și cantitatea de precipitații, acestea crescând cu altitudinea.
Distribuția lunară prezintă o creștere continuă a cantității acestora din ianuarie până în iunie când se atinge maximul (val) și apoi o descreștere treptată până în luna ianuarie când se înregistrează minimul.
Cele mai mari cantități medii lunare se înregistrează la Câmpina în luna iunie-iulie, cu maximul (105,73 mm) în luna iunie, iar minimul în luna ianuarie (37,33 mm). La fel se întamplă și în cazul stațiilor Ploiești și Târgoviște, maximele se întregistrează în luna iunie, acestea fiind de 92,79 mm la stația Târgoviște și de 93,32 mm la stația Ploiești. Minima se înregistrează în luna ianuarie, la stația Târgoviște, fiind de 36,11 mm, iar la stația Ploiești minima se înregistrează în luna februarie, aceasta fiind de 32,64.
Cantitățile anuale de precipitații față de media multianuală. La stația Ploiești precipitațiile medii multianuale înregistrează o valoare de 52,66 mm, cea mai mare medie anuală fiind de 82 mm în 2005 iar cea mai mică fiind de 27,55 mm în 2000. La stația Târgoviște precipitațiile medii multianuale înregistrează o valoare de 55,56 mm. Cea mai mare medie anuală înregistrată fiind de 93,98 mm în anul 2005, iar cea mai mică în anul 2000 de 29,19 mm. La stația Câmpina precipitațiile medii multianuale înregistrează valoarea de 60,15 mm, cea mai mare medie anuală fiind de 94,38 mm în anul 2005, iar cea mai mică de 31,29 mm în anul 2000. Se poate observa că precipitațiile medii anuale cele mai mari s-au înregistrat în anul 2005 la toate stațiile, iar cele mai mici în anul 2000. (fig. 11)
Figura 11. Precipitații atmosferice medii anuale în intervalul 1983-2013
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Fenomenele climatice specifice regiunii de câmpie analizate pot fi studiate prin diverse alte metode însă deosebit de expresive sunt climogramele care evidențiază, fie caracteristicile pluvio-termice ale lunilor din an (cum sunt cele de tip Peguy), fie intervalul din an în care sunt prezente fenomenele de uscăciune și secetă (cum sunt cele de tip Walter-Lieth).
Pentru aceste fenomene au fost întocmite climograme de tip Walter-Lieth pentru 3 stații meteorologice, respectiv Câmpina, Târgoviște și Ploiești. Metoda are la bază raportul dintre valorile medii lunare de temperatură și precipitații. Pentru întocmirea climogramelor se utilizează valorile medii lunare de temperatură și precipitații, durata medie multianuală a perioadelor respective este redată în luni.
Analiza acestora a permis evidențierea perioadelor de încălzire și răcire. În cazul în care acestea sunt însoțite de perioade deficitare, determină fenomene asociate de uscăciune și secetă. În cazul asoocierii cu fenomene de excedent pluviometric climatul este cald/rece și umed. Perioadelor analizate acoperă intervale diferite ca durată și intensitate în conformitate cu condițiile geografice locale, specifice zone studiate (fig. 11 ). Din aceaste figuri se remarcă perioadele secetoase care rezultă din interferența curbei temperaturii cu cea a precipitațiilor la scara 1/2 ca și perioadele de uscăciune care rezultă din interferența curbei temperaturii cu cea a precipitațiilor la scara 1/3. (Bogdan, Niculescu, 1999).
În condițiiie în care curbele de precipitații nu intersectează pe cea a temperaturii, rezultă perioade umede, excedentare pluviometric. Ambele fenomene (de uscăciune și de secetă) reprezintă situații de timp deficitar pluviometric. Deosebirea dintre cele două curbe care exprimă caracterul deficitar al precipitaților constă în faptul că fenomenele de uscăciune reprezintă "preludiu" celor de secetă; ele apar înaintea fenomenelor de secetă și persistă și după stingerea acestora. În timpul lor, deficitul de umezeală, în funcție de temperatura lunii respective, este ceva mai atenuat; intensitatea acestui deficit crește dacă condițiile meteorologice persistă, apărând astfel, fenomenele de secetă care se generalizează atât în aer, cât și în sol încât vegetația suferă din ce în ce mai mult de lipsa de umezeală. (Octavia, Niculescu, 1999).
Din figura 11, de la stația Ploiești se remarcă, astfel, că reprezintă un interval de timp secetos din interiorul intervalului de uscăciune, temperatura maximă atingând valoarea de 23,02°C în luna iulie, iar cantitatea maximă de precipitații fiind de 26,24 mm în luna iunie.
Figura 11. Climograma Walter-Lieth la stația Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
La stațiile Târgoviște și Câmpina, (fig.11, fig.12 ) din analiza climogramei se observă intervalul de timp umed deoarece curba temperaturii se află sub liniile precipitațiilor în scara 1/2, respectiv în scara 1/3. La Târgoviște temperatura maximă se înregistrează în luna iulie, aceasta fiind de 22,41°C, iar cantitatea maximă de precipitații s-a înregistrat în luna iunie de 92,79 mm. La Câmpina temperatura maximă se înregistrează tot în luna iulie, temperatura fiind ceva mai mică spre deosebire de celelate stații, de 20,8°C, iar cantitatea de precipitații cazută fiind mult mai mare, de 105,73 mm, în luna iunie.
Figura 12. Climograma Walter-Lieth la stația Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 13. Climograma Walter-Lieth la stația Câmpina
Întrucât pentru întocmirea climogramelor se utilizează valorile medii lunare de temperatură și precipitați, durata medie multianuală a perioadelor respective este redată în luni.
Climogramele de tip Peguy s-au identificat în funcție de luni pe baza corelației dintre valorile medii lunare ale temperaturii și cantitatea de precipitații.
Din climograma de tip Peguy, la stația Câmpina se observă faptul că intervalul lunilor III – XI sunt predominante lunilor temperate. Din luna martie se observă o creșterea treptată a precipitațiilor dar și a temperaturilor până în luna iunie, precipitațiile maxime se ating în luna iunie, acestea fiind de 105,73 mm, iar temperatura acestei luni fiind de 18,72°C. În lunile XII – II predomină climatul rece și uscat, deoarece cantitățile de precipitații sunt scăzute, minimul fiind de 38,12 mm în luna februarie iar temperatura medie atingând valoarea de -1,05°C. (fig. 14)
Figura 14. Climograma de tip Peguy a temperaturilor medii lunare la stația Câmpina
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
La stația Târgoviște se observă că intervalul lunilor III – V, IX – XI predomină lunile temperate. În cadrul lunilor temperate, luna mai înregistrează maximul de precipitații, acesta fiind de 73,59 mm, iar temperatura fiind de 16,56°C. Lunile VI-VIII sunt predominante climatului cald și umed, maximul de precipitații atingându-se în luna iunie, aceasta fiind de 92,79 mm, iar temperatura acestei lunii fiind de 20,27°C, după care precipitațiile au o scădere treptată până în luna decembrie. În lunile XII – II predomină climatul rece și uscat deoarece precipitațiile si temperaturile sunt scăzute. În luna ianuarie se înregistrează minimul de precipitații, acesta fiind de 36,11 mm, iar temperatura de -1,13°C. (fig. 15)
Figura 15. Climograma de tip Peguy a temperaturilor medii lunare la stația Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
La stația Ploiești se observă că intervalul lunilor III – V, IX – XI predomină lunile temperate. În cadrul lunilor temperate, luna mai înregistrează maximul de precipitații, acesta fiind de 68,63 mm, iar temperatura fiind de 17,33°C. Lunile VI-VIII sunt predominante climatului cald și umed, maximul de precipitații atingându-se în luna iunie, aceasta fiind de 93,32 mm, iar temperatura acestei lunii fiind de 20,93°C, după care precipitațiile au o scădere treptată până în luna decembrie. În lunile XII – II predomină climatul rece și uscat deoarece precipitațiile si temperaturile sunt scăzute. În luna februarie se înregistrează minimul de precipitații, acesta fiind de 32,64 mm, iar temperatura de 0,19°C. (fig. 16)
Figura 16. Climograma de tip Peguy a temperaturilor medii lunare la stația Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
CAPITOLUL IV
Riscuri termice
În Câmpia Piemontană Târgoviște am identificat în funcție de frecvența de producere în cele patru anotimpuri următoarele riscuri climatice: riscuri de iarnă cum sunt valurile de frig, inversiunile termice, înghețul, cele mai târzii și mai timpurii înghețuri bruma), riscuri de vară precum valurile de căldură, producerea temperaturilor extreme.
4.1 Valurile de frig
Valurile de frig, materializate prin extreme termice, uneori pot avea repercusiuni destul de grave pentru om ca individ, societate și mediul înconjurător.( Bogdan, 1999).
Valurile de frig sunt cauzate de advecțiile maselor de aer polar, dar mai ales aerul artic continental dinspre Groenlanda sau de pe continentul euroasiatic anticiclonul groenlandez și respectiv anticiclonul est-european și foarte rar, anticiclonul siberian), producând scăderea temperaturii aerului, de asemenea, predominarea timpului anticiclonic (senin și liniștit). Acestea sunt posibile tot anul, mai ales iarna, primavara dar și toamna, dar cu risc în perioada rece a anului, când determină temperaturi minime absolute foarte coborâte.
După valorile medii ale temperaturii aerului cele mai intense răciri sunt cele de ≤10°C, iar după temperaturile minime, cele de ≤ 30C.
Abaterile negative ale temperaturii față de media multianuală se înregistrează între anii 1983-1988, fiind cea mai lungă perioadă a valorilor abaterilor negative în decursul anilor analizați (1983-2013). Cele mai scăzute valori negative ale abaterilor înregistrându-se în anul 1985, la toate cele 3 stațiile,cu valori de -1,85°C la Ploiești, -1,63°C la Târgoviște și -1,57°C la Câmpina. La stațiile Târgoviște și Câmpina se înregistrează valorile cele mai mici pe tot parcursul anilor analizați. Din anul 1991 până în 1993 se înregistreză valori ale abaterilor negative, cea mai mică fiind în anul 1991 la stația Ploiești de -2,38°C, aceasta fiind și valoarea negativă cea mai mică pe tot parcursul anilor analizați, la Câmpina în anului 1992 valoarea negativă înregistrată fiind de -1,51°C, spre deosebire de celelalte 2 stații care au valori ale abaterilor mult mai mici, respectiv -0,47°C la Târgoviște și -0,44°C la Ploiești.Din anul 1995 până în 1998 valorile negative cele mai mici din această perioadă atingând valori de -1,32°C la Ploiești, -1,29° la Târgoviște și de -1,16°C la Câmpina. În anul 1999 la Târgoviște se întregistrează singura valoare negativă a abaterilor, aceasta fiind de -0,13°C, celelalte stații având valori pozitive. În anii 2003-2006 valorile negative ating minimul în anul 2005 de -0,63°C la Câmpina, -0,38°C la Ploiești și de -0,31°C la Târgoviște. Ultimul an cu valori negative este 2011, însă cu valori mult mai mari față de ceilalți ani, acestea fiind de -0,25°C la Câmpina, -0,31°C la Târgoviște și -0,38°C la Ploiești. După analizarea graficului se poate observa că valorile cele mai scăzute au avut loc până în anul 2000, pe perioade de 4-6 ani. (fig.14, tab.2)
Figura 17. Abaterile temperaturilor față de media multianuală la stațiile Câmpina, Ploiești Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Tabelul nr. 2. Abaterile temperaturilor față de media multianuală la stațiile Câmpina, Târgoviște, Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Pentru analizarea continuitații fenomenului răcoros pe perioade, ca ani reprezentativi la stația Câmpina și Ploiești am analizat anii 1983-1988, iar la stația Târgoviște am analizat anii 1983-1989 deoarece mediile abaterilor au fost negative timp de 6 ani, respectiv timp de 7 ani consecutivi. Se poate observa că în sezonul cald, respectiv intervalul IV-IX, se înregistrează fenomenul de răcire, acesta fiind continuu nu numai de la un an la altul ci și de la o lună la alta în timpul anului.
La stația Câmpina, în sezonul rece a anului, în luna ianuarie se pot observa valori crecute de la un an la altul făcând excepție anii 1985 și 1987 când abaterile au fost negative indicând fenomenul de răcire. Cea mai intensă răcire din luna ianuarie s-a înregistrat în 1985 când abaterea negativă a temperaturii lunare a fost de -4,44°C. În luna februarie se înregistrează valori negative ale abaterii 4 ani consecutivi (1983-1986). Pentru 1985 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros din luna ianuarie până în luna martie inclusiv, cea mai scăzută valoare a abaterii fiind de -7,36°C, ( această valoare a fost abaterea negativă maximă pe tot parcusul anilor analizați), urmând ca în anii 1987-1988 valorile sa fie pozitive. În luna martie fenomenul de răcire se înregistrează cu un an întârziere, din anul 1984 până în 1988 valorile abaterii fiind negative . Începând cu sezonul cald, respectiv cu lunile aprilie și mai, fenomenul de răcire se înregistrează cu un an întârziere, din anul 1984 făcând excepție anii 1985 și 1986 când se observă valori crescute de la un an la altul (1985-1986), după care fac excepție anii 1987 și 1988 când abaterile au fost negative indicând fenomenul de răcire. În anii 1984,1987 și 1988 se înregistreză valori ale abaterilor negative, cea mai scăzută valoare a abaterilor fiind de -2,58°C în luna mai din anului 1987 urmând ca din 1988 până în 1989 inclusiv fenomenul de răcire să se continue. În lunile iunie, iulie și august se pot observa valori negative ale abaterilor de la un an la altul, făcând excepție luna iulie când se înregistrează valori crescute în anii 1987-1988. Cea mai scăzută valoare a abaterii a lunii iulie este de -3,41°C în anul 1984. În lunile iunie și august, se înregistrează valori ale abaterilor negative foarte mari pentru perioada sezonului cald, valori precum -3,53°C în luna august din anul 1984, urmat de -2,96°C în luna iunie tot din anul 1984. În lunile septembrie și octombrie ale anului 1983 se observă continuitatea fenomenului răcoros din anii anteriori. În schimb în anii 1984 se observă o creștere a temperaturilor la ambele luni, urmând ca din 1985 temperaturile tind să scadă, valoarea minimă a abaterilor fiind de -2,34°C în anul 1988. Luna septembrie are cea mai scăzută valoare a abaterii de -1,24°C în anul 1985, însă în luna octombrie înregistrează o valoare negativă a abaterii de -1,67°C în anul 1988. Luna noiembrie înregistrează valori negative ale abaterilor 4 ani consecutivi, respectiv 1983-1986. Anul 1988 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros din lunile anterioare, când abaterea negativă a temperaturii lunare a fost de -4,83°C . În luna decembrie se pot observa valori crecute de la un an la altul făcând excepție anul 1986 când abaterea a fost negativă indicând fenomenul de răcire. Abaterea negativă a temperaturii lunare a fost de -1,55°C. (fig.18, tab. 3)În intervalul analizat ciclul răcoros se înregistrează și în timpul anului de la o lună la alta. Fenomenul de răcire a dominat în sezonul cald al anului și a avut o durată între 4 și 7 luni consecutive fiind marcat de abateri de la -0,1 până la -3,53. Pentru toți anii abaterile temperaturii medii lunare față de temperatura medie lunară multianuală au fost negativi doar în sezonul cald al anului, excepție fac anii 1987-1988 din luna iulie când abaterile au fost pozitive și 1984,1986,1987 luna septembrie când abaterea a fost pozitivă. Ca și o continuitate remarcăm anii 1983 și 1985 în intervalul iunie-noiembrie când abaterile au fost negative, fenomenul de răcire a fost de o intensitate medie (abatere peste 1,5 și 3). În anul 1984, fenomenul de răcire este continuat din februarie până în august inclusiv răcirea cea mai intensă fiind vara (abateri negative de 3-3,5°). Anii 1987 și 1988 înregistrează o întrerupere a fenomenului de răcire din sezonul cald în luna iulie (abateri pozitive
0,5-0,8°) care nu compensează abaterile negative din celelalte luni. (fig.18, tab.3)
Tabelul nr. 3 Ciclul răcoros pe perioada 1983-1988 față de media abaterilor la stația Câmpina
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 18. Ciclul răcoros pe perioada 1983-1988 față de media abaterilor la stația Câmpina
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
La stația Ploiești, în sezonul rece a anului, în luna ianuarie se pot observa valori crecute de la un an la altul făcând excepție anii 1985 și 1987 când abaterile au fost negative indicând fenomenul de răcire. Cea mai intensă răcire din luna ianuarie s-a înregistrat în 1985 când abaterea negativă a temperaturii lunare a fost de -5,64°C.
În luna februarie se înregistrează valori negative ale abaterii 5 ani consecutivi (1983-1987). Pentru anii 1985 și 1987 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros din luna ianuarie până în luna martie inclusiv, cea mai scăzută valoare a abaterii fiind de -8,17°C, ( această valoare a fost abaterea negativă maximă pe tot parcusul anilor analizați), urmând ca în anul 1988 valoarea sa fie pozitivă. În luna martie fenomenul de răcire se înregistrează cu un an întârziere, din anul 1984 până în 1988 valorile abaterii fiind negative . Începând cu sezonul cald, respectiv cu lunile aprilie și mai, fenomenul de răcire se înregistrează cu un an întârziere, din anul 1984, însă se pot observa valori crecute de la un an la altul (1985-1986), făcând excepție anii 1987 și 1988 când abaterile au fost negative indicând fenomenul de răcire. Cea mai scăzută valoare a abaterilor negative fiind de -2,68°C în luna mai din anului 1987. În lunile iunie, iulie și august se pot observa valori negative ale abaterilor de la un an la altul, făcând excepție luna iulie când se înregistrează valori crescute în anii 1987-1988. Cea mai scăzută valoare a abaterii a lunii iulie este de -3,54°C în anul 1984. În lunile iunie și august, se înregistrează valori ale abaterilor negative foarte mari pentru perioada sezonului cald, valori precum -3,71°C în luna august din anul 1984, urmat de -3,09°C în luna iunie tot din anul 1984. Luna septembrie are cea mai scăzută valoare a abaterii de -1,37°C în anul 1985, însă luna octombrie înregistrează o valoare negativă a abaterii de -2,37°C în anul 1988 fenomenul de răcire continuându-se din lunile anterioare ( VII, IX). Luna noiembrie înregistrează valori negative ale abaterilor 4 ani consecutivi, respectiv 1983-1986. Anul 1988 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros din lunile anterioare, când abaterea negativă a temperaturii lunare a fost de -4,61°C . În luna decembrie se pot observa continuitatea fenomenului de răcire de la un an la altul (1983-1984). Pentru anul 1986 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros din lunile precedente (X,XI), cea mai scăzută valoare a abaterii fiind de -2,27°C în anul 1986. (fig.19, tab. 4).
În intervalul analizat ciclul răcoros se înregistrează și în timpul anului de la o lună la alta. Fenomenul de răcire a dominat în sezonul cald al anului și a avut o durată între 4 și 7 luni consecutive fiind marcat de abateri de la -0,14 până la -3,71. Pentru toți anii abaterile temperaturii medii lunare față de temperatura medie lunară multianuală au fost negativi doar în sezonul cald al anului, excepție fac anii 1987-1988 din luna iulie când abaterile au fost pozitive și 1984,1986,1987 luna septembrie când abaterea a fost pozitivă. Ca și o continuitate remarcăm anul 1983 în intervalul iunie-decembrie când abaterile au fost negative, fenomenul de răcire a fost de o intensitate medie (abatere peste 1,5 și 3). În anul 1984, fenomenul de răcire este continuat din februarie până în august inclusiv răcirea cea mai intensă fiind vara (abateri negative de 3-4°). În anul 1985 în intervalul iunie-noiembrie când abaterile au fost negative, fenomenul de răcire a fost de o intensitate medie (abatere peste 1,5 și 2,5°). Anii 1987 și 1988 înregistrează o întrerupere a fenomenului de răcire din sezonul cald în luna iulie (abateri pozitive 0,5-0,7°) care nu compensează abaterile negative din celelalte luni. (fig.19, tab.4).
Tabelul nr. 5 Ciclul răcoros pe perioada 1983-1989 față de media abaterilor la stația Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 19. Ciclul răcoros pe perioada 1983-1988 față de media abaterilor la stația Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
La stația Târgoviște s-au luat în vedere 7 ani consecutivi (1983-1989) deoarece valorile abaterilor au fost negative. În sezonul rece a anului, în luna ianuarie se pot observa valori crecute de la un an la altul făcând excepție anii 1985 și 1987 când abaterile au fost negative indicând fenomenul de răcire. Cea mai intensă răcire din luna ianuarie s-a înregistrat în 1985 când abaterea negativă a temperaturii lunare a fost de -4,73°C. În luna februarie se înregistrează valori negative ale abaterii 5 ani consecutivi (1983-1987). Pentru anii 1985 și 1987 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros din luna ianuarie până în luna martie inclusiv, cea mai scăzută valoare a abaterii fiind de -7,42°C, (această valoare a fost abaterea negativă maximă pe tot parcusul anilor analizați), urmând ca în anii 1988 și 1989 valorile sa fie pozitive. În luna martie fenomenul de răcire se înregistrează cu un an întârziere, din anul 1984 până în anul 1987 valorile abaterii fiind negative, după care în anii 1988 și 1989 valorile sa fie pozitive. În lunile aprilie și mai, fenomenul de răcire se înregistrează cu o întârziere de un an, din anul 1984, însă se pot observa valori crecute de la un an la altul (1985-1986). În luna aprilie fac excepție anii 1987 și 1988 când abaterile au fost negative indicând fenomenul de răcire, iar în luna mai fenomenul de răcire are o continuitate din anul 1987 până în anul 1989. Cea mai scăzută valoare a abaterilor negative fiind de -2,72°C în luna mai din anului 1987. În lunile iunie, iulie și august se pot observa valori negative ale abaterilor de la un an la altul, făcând excepție luna iulie când se înregistrează valori crescute în anii 1987-1988. Cea mai scăzută valoare a abaterii a lunii iulie este de -3,36°C în anul 1984. În lunile iunie și august, se înregistrează doar valori ale abaterilor negative foarte mari pentru perioada sezonului cald, valori precum -3,61°C în luna august din anul 1984, urmat de -3,02°C în luna iunie tot din anul 1984. Luna septembrie are cea mai scăzută valoare a abaterii de -1,34°C în anul 1985, însă luna octombrie fenomenul de răcire are continuitate din anul 1985 până în 1988 unde se înregistrează o valoare negativă a abaterii de -2,39°C (1988) fenomenul de răcire continuându-se din lunile anterioare ( VII, IX). Luna noiembrie înregistrează valori negative ale abaterilor 4 ani consecutivi, respectiv 1983-1986. În anii 1988 și 1989 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros, când abaterea negativă a temperaturii lunare a fost de -5,06°C (1988) . În luna decembrie se pot observa continuitatea fenomenului de răcire de la un an la altul (1983-1984). ). Pentru anii 1986 – 1988 se remarcă o continuitate a fenomenului răcoros, cea mai scăzută valoare a abaterii fiind de -1,9°C în anul 1986. (fig.20, tab.5).
În intervalul analizat ciclul răcoros se înregistrează și în timpul anului de la o lună la alta. Fenomenul de răcire a dominat în sezonul cald al anului și a avut o durată între 5 și 7 luni consecutive fiind marcat de abateri de la -0,2 până la -3,61°. Pentru toți anii abaterile temperaturii medii lunare față de temperatura medie lunară multianuală au fost negativi doar în sezonul cald al anului, excepție fac anii 1987-1988 din luna iulie când abaterile au fost pozitive și 1984,1986,1987 luna septembrie când abaterea a fost pozitivă. Ca și o continuitate remarcăm anul 1983 în intervalul iunie-decembrie când abaterile au fost negative, fenomenul de răcire a fost de o intensitate medie (abatere peste 1,4 și 2,5). În anul 1984, fenomenul de răcire este continuat din februarie până în august inclusiv răcirea cea mai intensă fiind vara (abateri negative de 3-4°). În anul 1985 în intervalul iunie-noiembrie când abaterile au fost negative, fenomenul de răcire a fost de o intensitate medie (abatere peste 1,5°). Anii 1987 și 1988 înregistrează o întrerupere a fenomenului de răcire din sezonul cald în luna iulie (abateri pozitive 0,5-0,9°) care nu compensează abaterile negative din celelalte luni. (fig.20, tab.5).
Tabelul nr. 5 Ciclul răcoros pe perioade față de media abaterilor la stația Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 20. Ciclul răcoros pe perioada 1983-1989 față de media abaterilor la stația Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Fenomenul de răcire poate fi evidențiat și cu ajutorul graficului de variabilitate a mediei glisante. Deși mediile glisante ale temperaturii medii (pe 5 ani) la toate stațiile indică fenomenul de încălzire ( ascendența liniei de tendință ), există abateri negative la toate stațiile în intervalele ( 1984-1988; 1990-1993; 1995-1998; 2003-2006) care pun în evidență 4 cicluri de răcire, ele alternează cu alte 4 cicluri de încălzire.(fig.21).
Figura 21. Mediile glisante ale temperaturilor medii pe 5 ani la stațiile Câmpina, Ploiești, Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Minimele absolute
Temperaturile minime absolute ating valori negative timp de 7-12 luni/an cu înregistrarea de valori negative în perioada rece a anului, dar și la începutul perioadei calde, în luna aprilie. În intervalul analizat ( 1983-2013) minimele absolute înregistrate au fost de : -22,87°C ( II, 2012) la Câmpina, -23,32°C ( II, 2012) la Târgoviște și -13,29°C ( II, 1985) la Ploiești. Se observă că valorile minime absolute au loc în luna februarie. Nu s-au depășit niciodată minima absolută de -30°C. Analizând cei treizeci de ani, conform tabelului de mai jos ( tab.6 ), se observă următoarele aspecte:
Distribuția temperaturilor minime absolute este diferențiată în zona de câmpie, acestea fiind mai coborâte cu 2-3°C la Târgoviște și cu 5-10°C la Ploiești față de Câmpina, aceasta fiind situată la 460 m altitudine.
Tendința de apropiere și chiar de depașire a temperaturilor minime absolute din arealul de câmpie cu cel din zona colinară.
Temperaturile minime absolute s-au produs în aceleași luni în anii 1983, 1987, 1990, 1995, 1989, 2000, 2001, 2002, 2003, 2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013 la toate stațiile.
Tabelul nr. 6 Minimele absolute(°C) și lunile producerii lor în intervalul 1983-2013
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Cel mai răcoros an a fost în anul 1985 când abaterile temperaturilor minime lunare au înregistrat valorile cele mai scăzute. În luna ianuarie se înregistrează valori ale abaterilor cele mai scăzute, valoarea minimă înregistrându-se la stația Ploiești, aceasta fiind de -10,01°C, urmată de stația Câmpina cu o valoare negativă a abaterilor de -7,63°C, iar la stația Țârgoviște înregistrandu-se o abatere negativă de -7,23°C, luna ianuarie fiind și cea mai geroasă iarnă. Din grafic se observă continuitatea fenomenului răcoros și în luna februarie, cu o valoare negativă a abaterilor la stația Ploiești, aceasta fiind de -9,07°C, urmată de -7,46°C la Târgoviște și de -6,85°C la Câmpina. Începând cu luna martie abaterile negative ale temperaturilor încep să crească, însă valoarea minimă a abaterii înregistrându-se tot la stația Ploiești de -5,78°C. Luna aprilie înregistrează valori usor crescute, însă în luna mai se înregitrează valori ale abaterilor negative destul de scăzute la stația Ploiești (-6,79°), celelalte stații având valori ale abaterilor ceva mai ridicate. Continuitatea fenomenului răcoros se înregistrează în toata perioada a sezonului cald, valorile negative ale abaterilor având continuitate din luna iulie până în luna octombrie. În luna iulie de -2,04°C la stația Câmpina, iar în luna august minima se înregistrează la stația Ploiești, acesta fiind de -2,24°C. În luna septembrie la stațiile Ploiești și Târgoviște se înregistrează valori ale abaterilor negative similare, acestea fiind de -2,35°C. În luna octombrie abaterile temperaturii minime sunt mai ridicate față de celelalte luni. În lunile sezonului recec (noiembrie-decembrie) se înregistrează valori pozitive ale abaterilor, cea mai crescută fiind de 6,48°C la stația Ploiești. Se observă că abaterile temperaturii minime lunare au avut cele mai scăzute valori în primele luni ale anului, la stația Ploiești, acesta fiind și la altitudinea cea mai joasă (150 m altitudine). (fig.22).
Figura 22. Abaterile temperaturilor minime lunare ale anului 1985 față de media lunară multianuală
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
4.2. Inversiuni de temperatură
La prima vedere, inversiunile de temperatură nu par a se încadra între fenomenele climatice de risc. Totuși, frecvența, durata și mai ales intensitatea lor sunt caracteristicile principale ale acestora, care în anumite condiții de timp pot determina riscuri climatice. Ele pot facilita suprarăcirea suprafeței active și întrețin temperaturi foarte scăzute. (Bogdan, 1999).
În literatura de specialitate, inversiunile de temperatură reprezintă stratificația termică inversă a atmosferei, în care, gradientul termic vertical este negativ (temperatura aerului crește cu altitudinea), (Donciu, 1953 Tâștea et.al, 1965, Neacșa, Frimescu, 1981 etc.).
Inversiunile de temperatură sunt expresia inversă a convecției termice: dacă ziua în condiții de insolație, atmosfera se încălzește prin convecție termica (au loc curenți de aer orientați în sus), noaptea, în condiții de radiație efectivă a suprafeței terestre, atmosfera se răcește (au loc curenți de aer orientați în jos).
Condițiile de formare a inversiunilor de temperatură sunt variate. De obicei, ele se produc pe timp anticiclonic (senin și liniștit) în orele de noapte, cu deosebire în semestrul rece al anului, stimulate de răcirea radiativă a suprafeței terestre. Prezența pe sol a stratului de zăpadă sau de gheața amplifică răcirea, în timp ce în condiții de timp cu cer acoperit, răcirea radiativă se diminuează din cauza ecranului protector de nori (Bogdan, 1999).
Se remarcă trei tipuri genetice de inversiune:
de radiație;
de advecție;
rnixte (advectiv – radiative), (Neacșa, Frimescu, 1981), cu mai multe subtipuri (Pop, 1988, Bogdan, 19891.
În condițiile unor suprafețe acvatice limitate, din regiunile de câmpie (râuri, lacuri), influența acestora este redusă din cauza uscatului limitrof care absoarbe rapid vaporii de apă, încât stratele de aer de deasupra lor se omogenizează.
Ca fenomen climatic de risc, inversiunile de temperatură devin cu atât mai periculoase, cu cât intensitatea lor este mai mare.
Intensitatea inversiunii de temperatură reprezintă diferența de temperatură care se realizează între cele două limite (inferioară și superioară) a stratului de inversiune. (Bogdan, 1999).
În literatura de specialitate, inversiunile de temperarutră sunt clasificate după intensitatea lor în trei tipuri și anume:
inversiuni slabe, când diferența dintre temperatura realizată între cele două limite (superioară și inferioară) este de 0.1 – 3.0°C;
inversiuni cu intensitate medie (3.1 – 5.0°C);
inversiuni cu intensitate mare (5.1 – 10.0°C);
inversiuni cu intensitate foarte mare (>10°C).
Dintre acestea, cele mai periculoase sunt cele cu intensitate mare și foarte mare, care sunt posibile în condițiile advecțiilor unor mase de aer foarte reci urmate după zile calde,în care, temperatura n-a apucat să scadă pe verticală prea mult, mai ales în relieful de câmpie. (Bogdan, 1999).
În decursul perioadei analizate (1983-2013) s-au constatat inversiuni de temperatură totală în anii 1990, 1997 și 2008. În 1990 la stația Câmpina care este situată la altitudinea cea mai mare, respectiv 460 m atitudine se înregistrează o temperatură de -1,98°C (1990). Cu cât altitudinea este mai mică temperatura este mai mare, respectiv -2,04°C (1990) la stația Târgoviște și -2,2°C (1990) la stația Ploiești. În anul 1997 se înregistrează temperaturi de -1,89°C la Câmpina, -2,03°C la Târgoviște și de -2,81°C la Ploiești. În anul 2008 se înregistrează temperaturi de -2,26 °C la stația Câmpina, -2,49°C la stația Târgoviște și -2,32°C la stația Ploiești. Intensitatea inversiunii temperaturii medii a lunii ianuarie ( în anii 1997 respectiv 2008 și la cele 3 stații), are o intensitate mică cuprinsă între 0-3°C. Tot în decursul anilor analizați s-au identificat inversiuni locale, acestea fiind următoarele : La stațiile Câmpina-Ploiești inversiunea a fost de 0,59°C, tot în același an s-a produs o inversiune locală la stațiile Târgoviște-Câmpina cu o intensitate de 0,87°C. În anul 1987 se produce o inversiune între stațiile Târgoviște – Câmpina, intensitatea fiind de 0,34°C. În anul 1990 se produce inversiune între stațiile Câmpina-Ploiești cu o intensitate de 0,22°C, Câmpina-Târgoviște cu intensitatea de 0,06°C, Târgoviște-Câmpina cu o intensitate de 0,16°C. În anul 1993 o altă inversiune se produce între stațiile Târgoviște-Câmpina cu intensitatea de 0,17°C. În anul 1997 se produce inversiune între stațiile Câmpina-Ploiești cu intensitatea de 0,92°C, 0,14°C la stațiile Câmpina-Târgoviște, 0,78° la stațiile Târgoviște-Câmpina. În 1999 se produce o inversiune cu intensitate mică de 0,02°C la stațiile Târgoviște-Câmpina. La aceleași stații în anul 2003 inversiunea are intensitatea de 0,16°C. În anul 2008 la stațiile Câmpina-Ploiești, inversiunea are intensitatea mică de 0,06°C, iar la stațiile Câmpina-Târgoviște inversiunea are intensitatea de 0,23°C. În ultimii patru ani (2010, 2011, 2012, 2013) se produc intervine doar la stațiile Târgoviște-Câmpina, acestea fiind de 0,17°C (2010), 0,37° (2011), 0,19° (2012), 0,18°C (2013). (fig.23, tab.6)
Figura 23. Inversiuni de temperatură după temperaturile medii ale lunii ianuarie din anii 1983-2013 la stațiile meteorologice Câmpina, Târgoviște, Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Tabelul nr. 6 Inversiuni de temperatură după temperaturile medii ale lunii ianuarie din anii 1983-2013 la stațiile meteorologice Câmpina, Târgoviște, Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
În cazul inversiunilor de temperatura a minimelor absolute în decursul perioadei analizate (1983-2013) s-au constatat inversiuni de temperatură totală în anii 1983, 1990, 1999, 2004 și 2010. În anul 1983 la stația Câmpina care este situată la altitudinea cea mai mare, respectiv 460 m atitudine se înregistrează o temperatură de -8,41°C. Cu cât altitudinea este mai mică temperatura este mai mare, respectiv -8,64°C la stația Târgoviște și -9,92°C la stația Ploiești. În anul 1990 se înregistrează temperaturi de -17,99°C la Câmpina, -20,15°C la Târgoviște și de -23,93°C la Ploiești. În anul 1999 se înregistrează temperaturi de -10,2°C la stația Câmpina, -10,25°C la stația Târgoviște și -10,91°C la stația Ploiești. În anul 2004 se înregistrează temperaturi de -15,01°C la Câmpina, -15,63°C la Târgoviște și de -16,3°C la Ploiești, iar în anul 2010 se înregistrează temperaturi de -21,43°C la Câmpina, -22,34°C la Târgoviște și de -24,99°C la Ploiești. Intensitatea inversiunii temperaturii minime absolute din luna ianuarie din anul 1983 are o intensitate mare cuprinsă între 5-10°C. În anii 1990, 1999, 2004, 2010 inversiunile au o intensitate foarte mare ( >10°C). Inversiunile cu intensitate mare și foarte mare sunt cele mai periculoase și se regăsesc în relieful de câmpie. Acestea sunt posibile datorită maselor de aer foarte reci urmate după zile calde, în care temperatura nu a apucat să scadă pe verticală prea mult. Tot în decursul anilor analizați s-au identificat inversiuni locale. La stațiile Câmpina-Ploiești s-au identificat 16 inversiuni locale, în ani diferiți, cea mai mare producându-se în anul 2010 fiind de 3,56°C, iar cea mai mică de 0,06°C în 2013, intensitatea inversiunilor fiind cuprinsă între 0-3°C. La stațiile Câmpina-Târgoviște s-au identificat 10 de inversiuni locale, în ani diferiți, cea mai mare producându-se în anul 1990 fiind de 2,16°C, iar cea mai mică de 0°C în 2008, intensitatea inversiunilor fiind cuprinsă între 0-3°C. La stațiile Târgoviște-Ploiești s-au identificat 21 de inversiuni locale, cea mai mare producându-se în anul 1987 fiind de 3,78°C, iar cea mai mică de 0,26°C în 1993, intensitatea inversiunilor fiind cuprinsă între 0-3°C (fig.24 , tab.7)
Tabelul 7. Inversiuni de temperatură după temperaturile minime absolute lunii ianuarie din anii 1983-2013 la stațiile meteorologice Câmpina, Târgoviște, Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 24. Inversiuni de temperatură după temperaturile minime absolute lunii ianuarie din anii 1983-2013 la stațiile meteorologice Câmpina, Târgoviște, Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
4.3. Înghețul și bruma
Atât înghețul, cât și bruma sunt două fenomene meteorologice destul de banale pentru climatul temperat continental al României.
Înghețul reprezintă coborârea temperaturii aerului și pe suprafața solului sub 0°C în condiții atmosferice și locale avantajoase.
Fenomenul de îngheț nu cuprinde obligatoriu deodată aerul, suprafața solului și solul. Cele mai ușoare înghețuri se resimt doar pe suprafața solului și se transmit în sol doar pe 1 – 2 cm adâncime. Cele mai intense înghețuri sunt cele care afectează deopotrivă solul și atmosfera; el poate pătrunde în sol în condițiile iernilor celor mai geroase din România până la 75 cm în Câmpia Română și peste 100 cm în depresiunile intracarpatice (fig. nr.5), (Berbecel et al., 1970).
Producerea înghețului este condiția necesară care participă la apariția și întreținerea celorlalte fenomene climatice de risc din sezonul rece al anului. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Bruma este fenomenul meteorologic care se produce sub forma unui depozit sub forma unui depozit de gheță, cu aspect cristalin, deseori sub formă de solzi, ace de gheță, pene, eventai (Tâștea et al.,1965).
Pentru producerea brumei sunt necesare mai multe condiții și anume :
temperaturi sub 0°C;
timp senin și liniștit, sau vânt slab sub 2 m / s;
umezeala aerului mai mare de 80%;
condiții locale avantajoase văi umede, depresiuni, versanți expuși advecției aerului rece.
Producerea brumei presupune întotdeauna prezența înghețului, în timp ce producerea înghețului nu presupune întotdeauna brumă. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Cele mai favorabile condiții de producere a brumei sunt cele anticiclonice, caracterizate prin calm atmosferic, insolație mare ziua și radiație efectivă mare noaptea care determină coborârea temperaturii sub punctul de îngheț și sublimarea vaporilor de apă cuprinși în stratul de inversiune de la sol.
Aceste fenomene sunt posibile pe tot teritoriul Câmpiei piemontane Târgoviștei, ca rezultat al jocului maselor de aer polar și arctic. Așadar, se remarcă faptul că, atât înghețul, cât și bruma sunt fenomene meteorologice de iarnă care migrează în condiții de iarnă dinspre regiunile subpolare spre cele temperate; la impactul cu condițiile locale de relief, ele suportă o zonalitate verticală, fiind cu atât mai timpurii, cu cât altitudinea crește. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Deși sunt fenomene meteorologice obișnuite pentru clima temperat – continentală, în anumite condiții de timp, ele pot deveni riscuri climatice, atât prin intensitatea răcirii cu care se produc, cât și prin momentul din an când ce produc, ca și prin consecințele lor, imprevizibile de multe ori. Bogdan, Niculescu, 1999).
Cele mai periculoase înghețuri și brume sunt acelea care se produc în afara sezonului lor, în anotimpurile de tranziție de la iarnă la vară și invers, când are loc o alternanță a advecțiilor de aer rece, dinspre nord cu cele de aer înspre sud, până când se stabilește tipul de circulație predominant pentru anotimpul respectiv. În aceleași intervale, ele pot căpăta aspect de risc climatic prin faptul că pot surprinde culturile, legumele și zarzavaturile, pomii fructiferi și vița de vie în primele faze de dezvoltare, său spre sfârșitul acestora, creind astfel degeraturi, uneori destul de grave ținând seama de rezistența lor la îngheț care pot afecta întreaga recoltă.
În cazul advecțiilor de aer rece (de la vest la est), pe versanții de sub vânt, cu efecte de foehn, în regiunile de câmpie adăpostite de barajul orografic fenomele de îngheț și brumă nu se produc, în schimb, atunci când advecțiile de aer rece de la nord spre vest, tot teritoriul este afectat de îngheț și brumă.
Când advecțiile de aer sunt generate de anticicloni situați în Peninsula Scandinavică sau în Câmpia Rusă (anticiclonul est-european), ariile afectate de înghețuri și brume sunt situate în parțile de sud est și est ale țării. În cazul de față, aceste advecții acționează asupra regiunii studiate,
La toate aceste procese se adaugă și caracteristicile suprafeței active, care pot influența apariția unor arii mai restrânse de îngheț și brume, cum sunt:
fragmentarea reliefului care favorizează apariția mai timpurie și dispariția întârziată a înghețului, iar în perioada cu îngheț posibil,o frecvență zilnică și sezonieră mai mare;
covorul vegetal natural, în special pădurile cu rol de obstacol și de moderator termic, întârzie și reduc frecvența înghețului;
culoarea și gradul de umezire a solului pot influența frecvența și intensitatea înghețului stratul de zăpadă contribuie la intensificarea răcirii radiative pe suprafața lui, dar menține o temperatură constantă și are rol protector pentru plante, la limita inferioară. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Sunt numeroase condițiile locale care introduc nunațe modelatoare în aria de repartiție, durata și intensitatea înghețului, cu grad diferit de periculozitate. (Bogdan,Niculescu, 1999).
În anumite condiții, înghețul devine un fenomen climatic de risc pentru economia națională. Condițiile fiind următoarele :
când se produc în extrasezon cu 2-3 săptămâni mai devreme toamna, sau mai târziu primăvara comparativ cu datele medii;
când aerul în deplasare este deosebit de rece, de origine arctică;
când înghețul are origine mixtă (advectiv-radiativă);
când înghețul se consemnează atât pe sol cât și în aer;
când este însoțit de brumă sau de alte fenomene meteorologice de iarnă (lapoviță, ninsoare etc);
când are un caracter general la nivel de țară când întrunește un complex de condiții locale favorizante etc. (Bogdan, Niculescu, 1999).
În asemenea condiții, înghețul poate avea uneori urmări grave, dar incomparabil diminuate comparativ cu alte fenomene naturale, cu adevărat catastrofale. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Pentru a stabili intervalul critic de producere a înghețurilor și brumelor cu caracter de fenomene climatice de risc, trebuie să se cunoască caracteristicile unor parametri ai acestora cum sunt datele medii și extreme de producere a înghețurilor și brumelor de toamnă și primăvară ca și durata intervalului cu îngheț și brumă. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Datele medii de producere a înghețului și brumei sunt variabile în timp și spațiu. Data medie de producere a înghețului în zona de câmpie este între 21.X și 1.XI. În atiteză cu acesta, data medie de producere a ultimului îngheț de primăvară are loc din ce în ce mai târziu pe măsură ce altitudinea crește. (Bogdan, Niculescu,1999).
Comparativ cu datele medii de producere a înghețului, bruma poate apărea toamna fie concomitent cu înghețul, fie ceva mai târziu și niciodată nu înainte, deoarece pentru producerea ei sunt necesare temperaturi negative. De asemenea, primăvara, poate dispărea concomitent cu înghețul sau cu câteva zile mai devreme și niciodată nu după îngheț. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Intervalul cuprins intre data medie de producere a înghețului toamna și data medie de dispariție a acestuia primăvara, constituie intervalul mediu anual în care înghețul este posibil. Durata acestuia este și ea variabilă în funcție de aceleași cauze: (influențele climatice exterioare și altitudinea). (Bogdan, Niculescu, 1999).
Înghețul nu este continuu, ci doar posibil. De regulă, zilele cu îngheț alternează cu zilele cu dezgheț astfel că influența înghețului asupra mediului înconjurător are intensitate variabilă în timp și nu totdeauna poate produce modificări și dezechilibre ale mediului înconjurător. Durata medie a intervalului cu brumă este întotdeauna mai mică cu una – două săptămâni. Există, și probabilitatea să fie egală cu durata înghețului.
Fenomenele de îngheț și brumă sunt fenomene meteorologice de iarnă obișnuite pentru clima României față de care învelișul vegetal și culturile de toamnă care iernează prezintă adaptările corespunzătoare. (Bogdan, Niculescu, 1999).
Fenomenele de îngheț pot deveni periculoase (cu grad de periculozitate variabil) în condițiile iernilor deosebit de geroase, când stratul de zăpadă este spulberat de vânt dependent de temperatura aerului, predominarea timpului anticiclonic care a generat-o și de particularitățile locale ale suprafeței active (forma de relief, gradul de fragmentare, expoziția versanților, gradul de acoperire cu vegetație, culoarea solurilor, gradul do umezire, tipul de sol, caracterul depunerii și grosimea stratului do zăpadă etc.), prin vătămările grave aduse culturilor. (Bogdan, Niculescu, 1999).
4.4. Valurile de căldură
Toate fenomenele climatice cu repercusiuni negative care ce produc în semestrul cald al anului au ca și în cazul celor din semestrul rece, o caracteristică comună și anume, existența temperaturilor pozitive, de aceea le-am numit riscuri climatice de vară. Aceasta nu înseamnă că sunt specifice numai anotimpului de vară, ci întregii perioade din an cu valori pozitive ale temperaturii. (Bogdan, 1999).
La polul opus al valurilor de frig generate de advecțiile aerului polar se situează valurile de căldură care sunt generate de advecțiile aerului tropical. Acestea, asociate cu convecția termică, pe fondul unui timp predominant anticiclonic, generează secete episodice (de primăvară, vară, toamnă), uneori, destul de persistente ( fenomenele de uscăciune și secetă sunt posibile în tot anul, indiferent de regimul termic de iarnă sau de vară).
Câmpia Piemontană Târgoviște fiind situată în zona climei temperate, într-o arie continentală cu multiple influențe climatice, asupra ei se deplasează, valuri de călduri tropicale care determină abateri pozitive mari ale temperaturii aerului față de normală.
Abaterile pozitive ale temperaturii față de media multianuală se înregistrează între anii 1989-1990, 1994, 1999-2002, 2007-2010, 2012-2013. Perioada cea mai lungă cu abateri pozitive a fost între anii 2007- 2010. În anul 1989 la stațiile Câmpina și Ploiești se înregistrează valori ale abaterilor pozitive de 0,12°C (Câmpina) si 0,11° (Ploiești). Din anul 1990 se înregistreză valori pozitive ale abaterilor la toate cele 3 stații cea mai mică fiind la stația Ploiești de -0,07°C, iar cea mai mare fiind de 0,18°C la stația Câmpina. În anul 1994 se înregistrează valori crescute ale abaterilor pozitive, acestea fiind de 0,75°C la stația Câmpina, 0,79°C la stația Ploiești și de 0,74°C la stația Târgoviște. Între anii 1999-2002 se înregistrează cele mai mari valori pozitive ale abaterilor în anul 2000, acestea fiind de 0,42°C (Câmpina), 0,48°C (Ploiești), 0,4°C (Târgoviște). După cum se observă din grafic, în anul 2001 se înregistrează singura valoare pozitivă de 0,11°C. Anii 2007-2010 aduc valori pozitive crescute ale abaterilor, cea mai mare valoare a abaterilor pozitive fiind de 1,03°C la stația Câmpina, (fiind si cea mai mare valoare a tuturor anilor analizați), urmată de 0,98°C la stația Târgoviște și 0,93°C la stația Ploiești. Cele mai mici abateri pozitive se înregistrează în anul 2010 la stațiile Ploiești și Târgoviște, la ambele stații fiind de 0,05°C, (fiind și cea mai mică valore pe tot parcursul anilor analizați). Anii 2012-2013 aduc și ei abateri pozitive crescute. După analizarea graficului se poate observa că cele mai crescute valori pozitive ale abaterilor au avut loc în anii 1994 și 2007, iar cea mai lungă perioadă a abaterilor pozitive a fost în anii 2007-2010. (fig.17, tab.2).
Pentru analizarea continuitații fenomenului călduros pe perioade, ca ani reprezentativi la stațiile Câmpina, Ploiești și Târgoviște am analizat anii 2007-2010, deoarece mediile abaterilor au fost pozitive timp de 4 ani consecutivi.
Se poate observa că în sezonul rece, respectiv intervalul X-III, se înregistrează fenomenul de încălzire, acesta fiind continuu nu numai de la un an la altul ci și de la o lună la alta în timpul anului.
La stația Câmpina, în sezonul rece a anului, în luna ianuarie se pot observa valori scăzute, făcând excepție anii 2007 și 2009 când abaterile au fost pozitive indicând fenomenul de încălzire. Cea mai intensă încălzire din luna ianuarie s-a înregistrat în anul 2007 când abaterea pozitivă a temperaturii lunare a fost de 4,47°C. În luna februarie se înregistrează doar valori pozitive ale abaterii timp de 4 ani consecutivi (2007-2010), cea mai crescută valoare a abaterii pozitive fiind de 2,49°C în anul 2007. Pentru anul 2007 se remarcă o continuitate a fenomenului de încălzire din luna ianuarie până în luna august inclusiv. În luna martie fenomenul de încălzire se înregistrează 3 ani consecutivi, din anul 2007 până în 2009 valorile abaterii fiind pozitive. Începând cu sezonul cald, respectiv cu luna aprilie, fenomenul de încălzire se înregistrează 4 ani consecutivi, abaterea maximă pozitivă în această luna înregistrând 1,05°C. În luna mai, fenomenul de încălzire se produce doar în anul 2007, acesta având o continuitate din lunile precedente și fiind de 1,68°. Luna iunie înregistrează abateri pozitive 3 ani consecutivi (2007-2009), cu o maximă în anul 2007, aceasta fiind de 1,57°C. În luna cea mai călduroasă din an se pot observa valori scăzute, făcând excepție anii 2007 și 2009 când abaterile au fost pozitive indicând fenomenul de încălzire. Luna august înregistrează valori ale abaterilor pozitive, făcând excepție anul 2009, cea mai mare valoare a abaterii din această lună fiind de 1,72° în anul 2010. În luna septembrie fenomenul de încălzire se înregistrează cu 2 ani întârziere, valorile abaterii fiind pozitive în anul 2009, de 0,6°C. În luna octombrie fenomenul de încălzire se înregistrează 3 ani consecutivi, din anul 2007 până în 2009 valorile abaterii fiind pozitive, cea mai crescută fiind de 0,89°C în anul 2008. În luna noiembrie se observă o întârziere a fenomenului de încălzire timp de un an din anul 2008 până în 2010 valorile abaterii fiind pozitive (în această lună se înregistrează abaterea maximă a anilor analizați, aceasta fiind de 4,52°C. Ca și în cazul precedent, în luna decembrie se observă o întârziere a fenomenului de încălzire timp de un an din anul 2008 până în 2010 valorile abaterii fiind pozitive.(fig.25, tab.8)
În intervalul analizat ciclul călduros se înregistrează și în timpul anului de la o lună la alta. Fenomenul de încălzire a dominat în sezonul rece al anului și a avut o durată între 4 și 8 luni consecutive fiind marcat de abateri de la 0,02°C până la 4,52°C. Pentru toți anii abaterile temperaturii medii lunare față de temperatura medie lunară multianuală au fost pozitivi doar în sezonul rece al anului, excepție fac anii 2007 (lunile noimbrie și decembrie), 2008 (luna ianurie) și 2010 (lunile ianuarie, martie și octombrie) când abaterile au fost negative. Ca și o continuitate remarcăm anul 2007 în intervalul ianuarie-august când abaterile au fost pozitive, fenomenul de încălzire a fost de o intensitate medie (abatere peste 0,4 și 4). În anul 2009, fenomenul de încălzire este continuat din ianuarie până în aprilie, încălzirea cea mai intensă fiind iarna (abateri pozitive de 4-4,5°). Anul 2007 înregistrează o întrerupere a fenomenului de încălzire din sezonul rece în lunile noimebrie și decembrie (abateri negative de -0,45 și -1,9°). (fig.25, tab.8).
Tabelul nr. 8 Ciclul călduros pe perioada 2007-2010 față de media abaterilor la stația Câmpina
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 25. Ciclul călduros pe perioada 2007-2010 față de media abaterilor la stația Câmpina
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
La stația Ploiești, în sezonul rece a anului, în luna ianuarie se pot observa valori scăzute, făcând excepție anii 2007 și 2009 când abaterile au fost pozitive indicând fenomenul de încălzire. Cea mai intensă încălzire din luna ianuarie s-a înregistrat în anul 2007 când abaterea pozitivă a temperaturii lunare a fost de 4,69°C. În luna februarie se înregistrează doar valori pozitive ale abaterii timp de 4 ani consecutivi (2007-2010), cea mai crescută valoare a abaterii pozitive fiind de 2,77°C în anul 2007. Pentru anul 2007 se remarcă o continuitate a fenomenului de încălzire din luna ianuarie până în luna martie inclusiv. În luna martie fenomenul de încălzire se înregistrează 3 ani consecutivi, din anul 2007 până în 2009 valorile abaterii fiind pozitive. Din luna aprilie, fenomenul de încălzire se înregistrează cu un an mai târziu, abaterea maximă pozitivă în această luna înregistrând 0,56°C. În luna mai, fenomenul de încălzire se produce doar în anul 2007, abaterea pozitivă fiind de 1,52°, acesta având o continuitate în lunile următoare, până în august inclusiv. Luna iunie înregistrează abateri pozitive 2 ani consecutivi (2007-2008), cu o maximă în anul 2007, aceasta fiind de 1,72°C. În luna iulie se pot observa valori scăzute, făcând excepție anii 2007 și 2009 când abaterile au fost pozitive indicând fenomenul de încălzire. Luna august înregistrează valori ale abaterilor pozitive, făcând excepție anul 2009, cea mai mare valoare a abaterii din această lună fiind de 1,79° în anul 2010. În luna septembrie fenomenul de încălzire se înregistrează doar în anul 2009, valorea abaterii fiind pozitivă de 0,65°C. În luna octombrie fenomenul de încălzire se înregistrează în primii 3 ani consecutivi, din anul 2007 până în 2009 valorile abaterii fiind pozitive, cea mai crescută fiind de 0,88°C în anul 2008. În luna noiembrie se observă o întârziere a fenomenului de încălzire timp de un an din anul 2008 până în 2010 valorile abaterii fiind pozitive (în această lună se înregistrează abaterea maximă a anilor analizați, aceasta fiind de 4,84°C. Și în luna decembrie se observă o întârziere a fenomenului de încălzire timp de un an din anul 2008 până în 2010 valorile abaterii fiind pozitive.(fig.26, tab.9).
În intervalul analizat ciclul călduros se înregistrează și în timpul anului de la o lună la alta. Fenomenul de încălzire a dominat în sezonul rece al anului și a avut o durată între 3 și 4 luni consecutive fiind marcat de abateri de la 0,2°C până la 4,84°C. Pentru toți anii abaterile temperaturii medii lunare față de temperatura medie lunară multianuală au fost pozitivi doar în sezonul rece al anului, excepție fac anii 2007 (lunile noimbrie și decembrie), 2008 (luna ianurie) și 2010 (lunile ianuarie, martie și octombrie) când abaterile au fost negative. Ca și o continuitate remarcăm anul 2007 în intervalul mai-august când abaterile au fost pozitive, fenomenul de încălzire a fost de o intensitate medie (abatere peste 0, și 5). În anul 2009, fenomenul de încălzire este continuat din ianuarie până în aprilie, încălzirea cea mai intensă fiind iarna (abateri pozitive de 4-5°). Anul 2007 înregistrează o întrerupere a fenomenului de încălzire din sezonul rece în lunile noimebrie și decembrie (abateri negative de -0,5° și -1,5°). (fig.26, tab.9).
Tabelul nr. 9 Ciclul călduros pe perioada 2007-2010 față de media abaterilor la stația Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 26. Ciclul călduros pe perioada 2007-2010 față de media abaterilor la stația Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
La stația Târgoviște, în sezonul rece a anului, în luna ianuarie se pot observa valori scăzute, făcând excepție anii 2007 și 2009 când abaterile au fost pozitive indicând fenomenul de încălzire. Cea mai intensă încălzire din luna ianuarie s-a înregistrat în anul 2007 când abaterea pozitivă a temperaturii lunare a fost de 4,62°C, fiind și cea mai mare abatere pozitivă a tuturor anilor analizați. În luna februarie se înregistrează doar valori pozitive ale abaterii timp de 4 ani consecutivi (2007-2010), cea mai crescută valoare a abaterii pozitive fiind de 2,54°C în anul 2007. Pentru anul 2007 se remarcă o continuitate a fenomenului de încălzire din luna ianuarie până în luna august inclusiv. În luna martie fenomenul de încălzire se înregistrează 3 ani consecutivi, din anul 2007 până în 2009 valorile abaterii fiind pozitive. În luna aprilie, fenomenul de încălzire se înregistrează 4 ani consecutivi, abaterea maximă pozitivă în această luna înregistrând 0,6°C. În luna mai, fenomenul de încălzire se produce doar în anul 2007, acesta având o continuitate din lunile precedente și fiind de 1,51°C. Luna iunie înregistrează abateri pozitive 2 ani consecutivi (2007-2008), cu o maximă în anul 2007, aceasta fiind de 1,54°C. În luna cea mai călduroasă din an fenomenul de încălzire se produce doar în anul 2007, acesta având o continuitate din lunile precedente și fiind de 2,29°C. Luna august înregistrează valori ale abaterilor pozitive, făcând excepție anul 2009, cea mai mare valoare a abaterii din această lună fiind de 1,55° în anul 2010. În luna septembrie fenomenul de încălzire se înregistrează cu 2 ani întârziere, valorile abaterii fiind pozitive în anul 2009, de 0,6°C. În luna octombrie fenomenul de încălzire se înregistrează 3 ani consecutivi, din anul 2007 până în 2009 valorile abaterii fiind pozitive, cea mai crescută fiind de 0,91°C în anul 2008. În luna noiembrie se observă o întârziere a fenomenului de încălzire timp de un an din anul 2008 până în 2010 valorile abaterii fiind pozitive . Ca și în cazul precedent, în luna decembrie se observă o întârziere a fenomenului de încălzire timp de un an din anul 2008 până în 2010 valorile abaterii fiind pozitive.(fig.27, tab.10)
În intervalul analizat ciclul călduros se înregistrează și în timpul anului de la o lună la alta. Fenomenul de încălzire a dominat în sezonul rece al anului și a avut o durată între 4 și 8 luni consecutive fiind marcat de abateri de la 0,01°C până la 4,62°C. Pentru toți anii abaterile temperaturii medii lunare față de temperatura medie lunară multianuală au fost pozitivi doar în sezonul rece al anului, excepție fac anii 2007( lunile noimbrie și decembrie), 2008 (luna ianurie) și 2010 (lunile ianuarie, martie și octombrie) când abaterile au fost negative. Ca și o continuitate remarcăm anul 2007 în intervalul ianuarie-august când abaterile au fost pozitive, fenomenul de încălzire a fost de o intensitate medie (abatere peste 0,2 și 4). În anul 2009, fenomenul de încălzire este continuat din ianuarie până în aprilie, încălzirea cea mai intensă fiind iarna (abateri pozitive de 4-5°). Anul 2007 înregistrează o întrerupere a fenomenului de încălzire din sezonul rece în lunile noiembrie și decembrie (abateri negative de -0,6 și -1,8°). (fig.27, tab.10)
Tabelul nr. 10 Ciclul călduros pe perioada 2007-2010 față de media abaterilor la stația Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 27. Ciclul călduros pe perioada 2007-2010 față de media abaterilor la stația Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Fenomenul de încălzire poate fi evidențiat cu ajutorul graficului de variabilitate a mediei glisante. Deși media glisantă a temperaturii medii (pe 5 ani) la toate stațiile indică fenomenul de răcire (ascendența liniei de tendință ), există abateri pozitive în intervalele (1988-1990, 1993-1995, 1999-2002, 2007-2010) care pun în evidență 4 cicluri de încălzire, care alternează cu alte 4 cicluri de răcire. (fig. 27, 28, 29)
Figura 27. Media glisantă a temperaturii medii la stația Câmpina
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 28. Media glisantă a temperaturii medii la stația Ploiești
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Figura 29. Media glisantă a temperaturii medii la stația Târgoviște
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Maxime absolute pozitive
Temperaturile maxime absolute înregistrate au fost de : 37,71°C ( VIII, 2012) la Câmpina, 40,43°C ( VIII, 2012) la Târgoviște și 40,2°C ( VIII, 2012) la Ploiești. Se observă că valorile maxime absolute au loc în luna august, maxima depășind valoarea de 40°C. Analizând cei treizeci de ani, conform tabelului de mai jos ( tab.11 ), se observă următoarele aspecte:
Distribuția temperaturilor maxime absolute este diferențiată în zona de câmpie, acestea fiind mai ridicate cu 2-3°C la Târgoviște și cu 3-4°C la Ploiești față de Câmpina, care este situată la 460 m altitudine;
Tendința de apropiere a temperaturilor maxime absolute din arealul de câmpie cu cel din zona colinară;
Temperaturile maxime absolute s-au produs în aceleași luni în majoritatea anilor, excepție făcând anii 1991 și intervalul anilor 1998-2006 la toate stațiile.
Tabelul nr. 11 Temperaturi maxime absolute(°C) și luna producerii acestora
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
Cel mai călduros an a fost în anul 2012 când abaterile temperaturilor maxime lunare au înregistrat valorile cele mai crescute. În luna ianuarie la stația Câmpina se înregistrează valorea cea mai crescută a abaterii din această luna, fiind de 2,87°C, iar la stațiile Ploiești și Târgoviște 0,9°C. Din grafic se observă continuitatea fenomenului călduros și în luna februarie, doar la stația Câmpina când abaterea cea mai mare a fost de 0,35°C. Începând cu luna martie abaterile pozitive ale temperaturilor încep să crească, valoarea cea mai mare a abaterii înregistrându-se tot la stația Târgoviște, aceasta fiind de 2,49°C. Luna aprilie înregistrează valori ușor crescute, abatere pozitivă crescută la stația Ploiești de 4,25°C. Continuitatea fenomenului călduros se înregistrează în toata perioada a sezonului cald, valorile pozitive ale abaterilor având continuitate din luna iunie până în luna august. În luna august se înregistrează valorile cele mai crescute ale abaterilor din acest an, la stațiile Ploiești (4,62°C) și Târgoviște (5,15°C). În luna septembrie la stațiile Ploiești și Târgoviște se înregistrează valori ale abaterilor pozitive, acestea fiind de 0,99°C (Ploiești), 2,23°C (Târgoviște). În luna octombrie abaterile temperaturii maxime sunt mai scăzute față de celelalte luni. În luna noiembrie se înregistrează valori pozitive ale abaterilor, cele mai mici fiind de 0,05°C la stația Ploiești, iar la Târgoviște de 0,24°C. Se observă că abaterile temperaturii maxime lunare au avut cele mai crescute valori în luna august (Ploiești și Târgoviște), iar în luna ianuarie la stația Câmpina.(fig.30)
Figura 30. Abaterile temperaturilor maxime lunare ale anului 2012 față de media lunară multianuală – cel mai călduros an
Sursa : Prelucrări după date brute de la stațiile meteorologice analizate
CAPITOLUL V
Monitoringul riscurilor
În cadrul monitoringului factorilor de mediu, riscurile climatice ocupă un loc aparte prin posibilitatea lor de a determina alte riscuri. În acest sens, se impun, pe de o parte, o supraveghere sinoptică globală a fenomenelor ce au loc (prin măsuri cantitative într-o rețea de monitoring bine organizată), iar pe de altă parte, urmărirea teritoriilor cu frecvența cea mai mare a acestor fenomene, ca și a pagubelor produse și formarea unor bănci de date care să permită studierea fenomenului, dar și luarea unor măsuri protective pentru populația și teritoriile expuse riscului.(Bogdan, 1999).
Măsuri de combatere și control ale consecințelor riscurilor climatice de vară și ale celor posibile în tot anul
Aceste măsuri sunt orientate spre diminuarea pagubelor celor mai agresive riscuri de vară (valurile de călduri caniculare care generează încălziri masive, furtunuile cu grindină și ploile torențiale), pe lângă altele care nu au făcut obiectul lucrării de față (ca evapotranspirația, vânturile uscate și fierbinți) ca și pentru atenuarea fenomenelor de uscăciune și secetă și cele cu exces de umiditate posibile în tot anul.
Dat, fiind, complexitatea factorilor meteorologici care concură la declanșarea acestor riscuri, ca și faptul că un risc devine cauză pentru alte riscuri, măsurile ce trebuie luate pentru diminuarea efectelor lor negative se împart în două mari grupe:
măsuri de diminuare a efectului termic provocat de încalzirile masive;
măsuri de combatere a proceselor erozionale.
Aplicarea acestor măsuri sunt în funcție de nivelul tehnologic contemporan la care se situează un anumit tip de societate care își poate permite efectuarea unor cheltuieli însemnate pentru menținerea în stare de echilibru relativ a tuturor factorilor de mediu, sau cel puțin pentru diminuarea pagubelor posibile aduse mediului și societății. (Bogdan, 1999).
Măsuri de diminuare a efectului termic provocat de încălzirile masive
Aceste măsuri incumbă două aspecte și anume: pe de o parte cele referitoare la mediul înconjurător, iar pe de alta, cele referitoare la populație.
În primul caz, încălzirile masive constituie principala cauză într-un complex de factori meteorologici, de declanșare a fenomenelor de uscăciune și secetă. Lor li se alătură procesele de evaporație, dar mai ales, cele de evapotranspirație, apoi vânturile uscate și fierbinți ca și absența precipitațiilor.
Măsurile de combatere a efectului termic provocat de încălzirile masive au in vedere, măsuri de combatere a întregului complex de factori meteorologici care amplifica efectul lor asupra mediului natural, cu deosebire asupra vegetaței. (Bogdan, 1999).
Astfel, pentru diminuarea efectelor evapotanspirației ca și ale suhoveiurilor, se folosesc perdelele de protecție formate din culturi asociate care contribuie la reducerea vitezei vânturilor în stratul inferior al atmosferei, la micșorarea turbulenței aerului și implicit la diminuarea proceselor de evapotranspirație.
De asemenea, se folosesc lucrări de selecție șl ameliorare a hibrizilor care să ducă la obținerea unor soiuri de plante cu sistem radicular mai profund, care, utilizând rezerva de apa din orizonturile adânci, să nu sufere de uscăciunea provocată de încălzirile masive.
Cele mai eficiente măsuri sunt irigațiile.Acestea influențează regimul hidrologic al solului și al stratului de aer inferior având rol dublu: pe de o parte, asigură umezeala productivă necesară plantelor, iar pe de altă parte, prin procesele de evapotranspirație ce au loc, reduc efectul termic și diminuează procesele de evapotranspirație.
În funcție de nivelul tehnologic al societății respective se pot utiliza diferite tipuri de irigații: pe baza aspersoarelor, pe baza canalelor de irigații taluzate sau netaluzate, sau pe baza conductelor de apă îngropate care nu permit pierderea apei prin infiltrație și valorifica la maximum, atât rezerva de apa utilizată, cât și energia folosită pentru aducțiune.
În al doilea caz, diminuarea efectului termic asupra populației are în vedere aplicarea unor măsuri de confort, atât la locul de muncă, cât și în locuințe, pentru asigurarea stării de sănătate publică și calitatea vieții.
Dintre acestea, folosirea aerului condiționat în încăperile de lucru, sau de locuit, ca și în mijloacele de transport în comun, sau în autoturisme, constituie principala măsură menită să asigure respirația normală a membrilor societății în general, și cu atât mai mult a celor suferinzi, meteoro-sensibili cu afecțiuni cardiace și respiratorii. (Bogdan, 1999).
Măsuri de combatere și control ale consecințelor riscurilor climatice de iarnă
Efectele negative ale riscurilor climatice asupra mediului și economiei sunt determinate de două cauze și anume :
regimul termic de iarnă, caracterizat prin valori negative care determină apariția înghețului și condiționează menținerea și durata celorlalte riscuri climatice de iarnă
regimul vântului, care amplifică efectele temperaturilor negative.
Ca urmare, metodele de combatere a consecințelor lor nefavorabile trebuie dirijate, pe de o parte asupra preîntâmpinării efectelor înghețului, iar pe de ală parte, asupra diminuării pagubelor produse de vânturi cu viteze foarte mari, în special în timpul viscolelor. (Bogdan, 1999).
Metode de preîntâmpinare a efectelor înghețului
În literatura de specialitate sunt numeroase referiri la metodele folosite împotriva înghețurilor (Sapojnikova, 1960, Maximov, 1953, Topor, 1958, Donciu 1959 etc.). Dintre acestea prezentăm câteva :
formarea de ecrane sau nori artificiali cu ajutorul perdelelor de fum rezultate din arderea unor substanțe fumigene – paie, frunze moarte, așchii, surcele, buruieni uscate, rădăcini de porumb, bețe de floarea soarelui, bălegar etc.
utilizarea stațiilor fumigene automate și crearea cețurilor anti – îngheț, care reduc contractul termic
folosirea ecranelor rău conducătoare de căldură formate din garduri de nuiele sau șipci
mărirea umidității solului prin irigarea culturilor cu un furtun, aspersoare, moriști, din avion etc.;
ventilarea aerului cu avionul sau elicopterul;
încălzirea aerului;
adăpostirea culturilor cu ajutorul umbrarelor, rogojinilor, tifonului, foliilor de plastic, gardurilor vii (de miei tătărăsc, sau tulpini de floarea soarelui, porumb), perdele forestiere etc.;
folosirea acoperișurilor de izolație, sere, răsadnițe;
reținerea zăpezilor pe câmp cu ajutorul parazăpezilor și a culiselor de plante;
acoperirea solului cu paie, frunze, cartoane, sticlă;
îngroparea plantelor într-un strat de paie, sau de pământ;
văruirea arborilor fructiferi pentru reducerea contrastelor termice între zi și noapte;
cultivarea soiurilor cu perioadă scurtă de vegetație și a celor rezistente la ger etc.
în cazul depunerilor de gheață se dirijează un transport de căldură pe cablu care topește gheața și reduce riscul de rupere a cablurilor.
Toate aceste metode determină reducerea răcirilor radiative, distrugerea stratului de inversiune termică de la sol, omogenizarea temperaturii aerului în stratul microclimatic și în consecință, menținerea temperaturii aerului și pe suprafața solului > 0°C.
Aplicarea acestor măsuri se face în mod diferențiat, în raport cu condițiile meteorologice și locale (relief și microrelief, soiuri de plante, condiții tehnice), ca și de costurile materiale posibile.
CONCLUZII
Din influența riscurilor termice asupra Câmpiei Piemontane a Târgoviștei se poate desprinde importanța parametrilor climatici, caracteristicile și rezultanta riscurilor termice pe o perioadă îndelungată de timp.
În Câmpia Piemontană Târgoviște am identificat în funcție de frecvența de producere în cele patru anotimpuri următoarele riscuri climatice: riscuri de iarnă cum sunt valurile de frig, inversiunile termice, înghețul, cele mai târzii și mai timpurii înghețuri bruma), riscuri de vară precum valurile de căldură, producerea temperaturilor extreme. Clima Câmpiei Târgoviștei, ca majoritatea teritoriilor de câmpie se desfășoară sub influența directă a circulației atmosferice.
Fenomenele climatice se desfașoara direct între temperatura aerului, precipitațiile atmosferice și dinamica maselor de aer cu rol major. Întreaga suprafață a Câmpiei Târgoviștei care măsoară 1061 km2, este influențată de factorii de risc climatic, cum sunt valurile de căldură, valurile de frig, factorii climatici dinamici precum și gradul de continentalism. În ansambul său, riscurile termice ale Câmpiei Târgoviștei prezintă trăsături cu predominanță favorabilă, dar uneori se întâlnesc manifestări excesive, precum temperaturile absolute ducând la fenomene de secetă și uscăciune datorită absenței pe o perioadă îndelungată a precipitațiilor care influențează covorul vegetal și îndeosebi agricultura, acestea facând parte din categoria celor mai agresive riscuri climatice, dar și fenomenele de îngheț și brumă ce sunt fenomene meteorologice de iarnă obișnuite față de care învelișul vegetal și culturile de toamnă care iernează prezintă adaptările corespunzătoare. Acestea pot căpăta aspect de risc climatic prin faptul că pot surprinde culturile, legumele și zarzavaturile, pomii fructiferi și vița de vie în primele faze de dezvoltare, sau spre sfârșitul acestora, creând astfel degerături, uneori destul de grave ținând seama de rezistența lor la îngheț care pot afecta întreaga recoltă. Aceste valuri de frig sunt cauzate de advecțiile maselor de aer polar, producând scăderea temperaturii aerului și sunt posibile tot anul, mai ales iarna, primavara dar și toamna, dar cu risc în perioada rece a anului, când determină temperaturi minime absolute foarte coborâte.
Din vastul studiu realizat asupra fenomenelor climatice generate de riscurile termice în Câmpina Piemontană a Târgoviștei situată în partea cea mai nordică a Câmpiei Ialomiței, se desprind câteva concluzii mai importante :
Câmpia Piemontană Târgoviște fiind situată în zona climei temperate, într-o arie continentală cu multiple influențe climatice, asupra ei se deplasează, valuri de călduri tropicale care determină abateri pozitive mari ale temperaturii aerului față de normală;
În anii perioadei analizate, s-au înregistrat perioade lungi cu valori ale temperaturilor crescute semnificativ, începând cu anii 2000, anul 2012 fiind cel mai călduros an pe toată perioada analizată, temperatură maximă absolută înregistrând valori de peste 40°C în luna august a anului 2012;
Creșterea temperaturii aerului accentueză convecția termică, intervalul producerii temperaturilor maxime fiind între lunile iunie-august;
Temperaturile minime absolute s-au înregistrat în anul 1985 când s-a înregistrat temperatura de : 21,73°C, de asemenea abaterile temperaturilor minime lunare au înregistrat valorile cele mai scăzute;
Temperaturile minime absolute ating valori negative timp de 7-12 luni/an cu înregistrarea de valori negative în perioada rece a anului, dar și la începutul perioadei calde, în luna aprilie;
Pe teritoriul câmpiei se pune în evidență un deficit de apă anual cuprins între 36mm și 92 mm rezultând caracterul deficitar al precipitațiilor atmosferice;
Valurile de căldură, respectiv de valurile de frig, generează temperaturi crescute, respectiv scăzute în intervale scurte de timp (de la o lună la alta).
Având în vedere că în următorii ani temperatura aerului va continua să crească, rezultă cele mai importante fenomene climatice la care societatea este vulnerabilă, acestea nu sunt doar valorile crescute ale temperaturilor ci și valori scăzute din excedente de precipitații.
Dinamica intensă a aerului pusă pe seama creșterii temperaturii aerului va continua să afecteze teritoriul Câmpiei Târgoviștei, prin liniile de instabilitate ce traversează regiunea și care aduc cu ele alte fenomene periculoase asociate.
BIBLIOGRAFIE
Bercel et al.,(1970), "Agrometeorologie", Edit. Ceres, București
Bogdan,O., (2007), "Hazarde meteo-climatice din zona temperatã: factori genetici și vulnerabilitate: cu aplicaþii la România", Edit. Universitãþii" Lucian Blaga"
Bogdan,O., (1980), "Potențialul climatic al Bãrãganului" Editura Academiei Republicii Socialiste România
Bogdan,O., (1987),"Fenomene climatice de iarnã și de varã", Editura științificã și Enciclopedică"
Bogdan,O.,Niculescu, E. (1999), "Riscuri climatice din România", Edit. Saga București
Bogdan,O.,(1992)"Asupra noțiunilor de" hazarde"," riscuri" și" catastrofe" meteorologice și climatice”
Bogdan,O., (1999)."Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române."
Bogdan,O.,(2005) "Caracteristici ale hazardurilor/riscurilor climatic pe teritoriul României." Revista Mediul Ambiant "
Bogdan,O.,Niculescu,E., (1999) "The Climatic Risks in Romania."Romanian Academy, Geography Institute, Sega International Company, Bucharest
Bordei-lon,E.,(1983 b),"Rolul lanțului alpin, carpatic in evoluția ciclonilor mediteraneeni", Edit Acad Rom., București.
Bordei-lon, N (1988), Fenomene meteoclimatice induse de configurația Carpaților în Câmpia Română, Edit. Academia Română, București
Canarache, A. (2005) "Indicatori climatici și regimuri de umiditate și temperatură a solului." Știința solului, Seria a III-a, SNRSS
Cheval, S., Dragotă,C.,(2002). "Abaterea temperaturilor medii lunare în sudul României."
Ciulache,Sterie,Cismaru,C.,.(2000) "Climatic changes in Romania (air temperature)." Analele Stiintifice ale Universitatii ‘Al. I.Cuza’Iasi, XL, s. II. s. Geografie
Costea,M. (2005), "Bazinul Sebeºului – Studiu de peisaj" Edit ULB Sibiu
Coteț, P., (1957) "Câmpia Olteniei." Edit. științificã, București
Disescu,C., (1948) "Un fenomen meteorologic neobisnuit-seceta anului 1946." Analele Acad. RPR, Sect. St. seria III, tomul XXIII, mem 5
Doneaud.,A.,(1958), Cercetãri asupra ciclonilor europeni cu deplasare retrogradã, București.
Dragotă,C.Săraru,L.,(2001) "Parametrii înghețului în aer la stația meteorologică Iași." Lucrările Seminarului Geografic" Dimitrie Cantemir"
Dumitrașcu,M.,Dumitrașcu,C.,Douguédroit,A.,(2001) "Seceta și impactul ei asupra mediului în Câmpia Olteniei." Revista Geograficã
Erhan,E.,,Ștefan, V.,. "Considerații asupra fenomenelor de brumã și îngheț din Câmpia Moldovei." Lucrãrile Seminarului Geografic" Dimitrie Cantemir" 9.9 (1990).
Erhan,E.,(1983) "Fenomenul de secetã în Podișul Moldovei."
Erhan,E.,(2007) "Bazele metodologice ale Meteorologiei”(Bogdan.O.,Câmpean,I.)." Analele stiintifice ale Universitatii" Alexandru Ioan Cuza" din Iasi-seria Geografie
Gâștescu, Petre, (1979) "Excesul de umiditate din Cîmpia Română de nord-est" ,Edit. Academiei Republicii Socialiste România
Iancu,V., I.U.L I.C.A. "Considerații asupra fenomenelor de uscăciune și secetă din Podișul Dobrogei de Sud"
Ion-Bordei, Nicolae, Ecaterina Ion-Bordei,(2008) "Fenomene meteoclimatice induse de configurația Carpaților în Câmpia Românã", Editura Academiei Romane.
Ion-Bordei,Ecaterina, (1983) "Rolul lantului alpinocarpatic in evoluția ciclonilor mediteraneeni."
Mãhãra,G., "Fenomenul de îngheț pe teritoriul României." Terra 3-4.
Marinică,I.,, et al.(2013) "Considerații privind regimul temperaturii aerului, în lunile de toamna, în Oltenia." Romanian Statistical Review
Mihăilescu, Vintilă. Dealurile și cîmpiile României: studiu de geografie a reliefului. Editura științifică, 1966.
Mircov,VD. (2003): " Aspecte de risc din perioada 2003-2005 în partea de vest a României."
M,M., (2007) "Studiu privind numărul zilelor de vară în depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei"Analele Universității Spiru Haret
Murãrescu, O., Pehoiu, G.,Pușcoi, B. (2007). "Extreme climatic phenomena during the hot period of the year in Târgoviºte Municipality and its surroundings (1961-2010)". Case studies.
Neacșa, O., Popovici,C., (1969) "Influence of the urban landscape on some parameters of the air temperature in the city of Bucharest." Institute of Meteorology, Bucharest
Neamu, Gh. (1969) "Distribuția geografică a temperaturilor extreme absolute în Oltenia deluroasă." Studii și cercetări de geologie, geofizică, geografie: Seria Geografie"
Niculescu, E., (1993) "Răciri și încălziri masive în ultimul secol în România." Studii și cercetări de geografie
Niculescu,G., (1971) "Considerații asupra zonei de interferenþã carpato-subcarpatice în Muntenia."
Păltineanu,C.,et al.(2007) "Stabilizarea temporală relativă a temperaturii medii și corelarea acesteia între stațiile meteorologice din România", Analele Universitãþii Spiru Haret
Pehoiu,G., "Poziția geografică a așezărilor din Câmpia Înaltă a Târgoviștei după formele de relief"
Posea, G. (1997) "Câmpia de vest a României." Editura Fundaþiei „România de Mâine”, București
Posea, G.,(1974) "Relieful României", Șiintificã
Posea,G. ,Bogdan,O., Zavoianu,I. ( 2005) "„Geografia României”, Vol. V. Câmpia Românã, Dunãrea, Podișul Dobrogei, Litoralul românesc al Mãrii Negre și Platforma Continentalã." Rom., București
Protopopescu-Pache, Em. (1917), "Discuții la comunicarea lui G. Vãlsan: influența climaticã in morfologia Câmpiei Române"
Pușcoi,B.,Bogdan,O.,Murãrescu,O.,Pehoiu,G.,."Aspects of topoclimate regionalization in Targoviste city (Romania)." Water resources and wetlands, P. Gâștescu, W. Lewis, P. Breþcan (Eds.), Conference Proceedings.
Rãdulescu,N.,(1964),"Considerații geografice asupra fenomenelor de secetã" R.P.R.,Natura-GG
Raliță, I. "Criterii de reprezentativitate a platformelor stațiilor meteorologice pentru evaluarea schimbărilor climatice." (2005).
Roșu, A., (1980) "Geografia fizică a României", Ed. Didactică și Pedagogică
Seceleanu,I.,(2007) "Ariditatea, seceta, evapotranspirația și cerințele de apã ale culturilor agricole în România", Ovidius University Press
Sfîcã, L. (2007) "Numãrul de zile cu temperaturi caracteristice în Culoarul Siretului și aspectele de risc climatic asociat", An. Univ.„Ștefan cel Mare” Suceava
Sorocovschi, V. ,(2009) "Seceta: concept, genezã, atribute și clasificare." Riscuri și catastrofe, VIII 7
Struju, M., Mihãilã,I., (1967), "Inversiunile termice in perioada rece a anilor 1954- 1964, în sudul RS România"
Tãnasã, I., Mihailã, D. (2005). Câteva aspecte asupra unor fenomene de risc climatic din perioada rece a anului la Suceava. Culegere de lucrãri,, Vremea, clima și dezvoltarea durabilã”, București, ANM.
Vâlsan, G., (1917) "Influențe climatice în morfologia Câmpiei Române." Institutul Geologic
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Riscuri Termice In Campia Piemontana Targovistedoc (ID: 119871)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.